Cineva imi spunea ca din cauza jocului iluziilor si deziluziilor nu mai primeste oameni in viata sa... Statea pe marginea 'cercului' si se uita cu jind inauntru... I-am spus ca eu consider asemenea evenimente (discutam despre deziluzii, fara a intra in partea metafizica a lor) momente de reflexie pentru ceea ce se petrece de fapt cu mine, cu altul; ca ele usureaza mult tangenta cu aceleasi persoane mai departe si avem vieti atat de obositoare incat cel mai mic rezultat confortabil conteaza enorm... mai ales ca altele vin de unde nici cu gandul nu gandesti ...
Nici o ruptura, asa este, nu indeparteaza greul de la noi... Poate pentru moment - daca suntem angrenati in altceva sau foarte obositi dupa evenimente mai dificile, dar si asta numai pentru acel moment al starii de 'stat pe tusa', care ne determina sa vedem lucrurile o clipa din perspectiva exterioara, ceea ce duce la linistire si perceptia complexitatii (atata cat se poate in acel moment). Dar a fugi de eveniment inseamna a fugi de noi insine... Dacii erau renumiti in timpurile lor prin invatatura de a sta nemiscati sub timpuri, ACCEPTANDU-LE si FARA SA FUGA DE ELE... Personalizarea acestui fel de a privi viata (cu inima in palma, adica sub perceperea inlauntrului nostru) a condus la multe evenimente care nu sunt scrise in cartile de istorie, din nefericire (sau, ma rog, nu le-o fi venit inca timpul...)
Cunosc si oameni care fug permanent de greutati si cred ca ei au cele mai mari greutati... Nu-si dau seama ca de fapt ei s-au confruntat cu problemele... de la fereastra !!! si le-au salutat din mers, fugind de ele, fara sa raspunda nici macar la strigatele de ajutor ale celor care erau deja in probleme... Daca nu urlam si nu dispretuim ( 'Da'du-te ... cu pretentiile tale!', 'Da'si ce altceva mai vrei si nu stiu eu??' - formule pe care le auzim la tot pasul azi) si care descurajeaza dialogul, avem sansele cele mai mari sa castigam mici batalii care pot inclina foarte mult balantele sufletelor noastre, iar rezultatele se vad in timp.
Chestia cu rezultatele este foarte spinoasa... Daca omul se afla pe un segment al devenirilor lui proprii in diferite ipostaze, pentru un singur element de slefuit - putem percepe sau nu schimbarea:
1. La inceputul segmentului: fortele sunt noi, avantul omului este mare, de aceea face pasi care ofera vizibil o schimbare. Nu exista experienta ratarilor, inca, si de aceea avantul este mare, rezultatul se vede. Dar este partial...cei implicati SUNT CONVINSI CA S-AU REZOLVAT PROBLEMELE , DAR CONSTATA REPEDE CA PUTEREA DE MENTINERE IN FORTA SCHIMBARII ESTE FOARTE MICA... Iluzii si deziluzii sunt la inceput doar... Este o forma de eveniment in care putem crede ca totul s-a schimbat si vedem ca altii - spre exemplu au rezultat bun, doar noi nu avem... Unii obisnuiesc (si eu ma 'scap' de multe ori si imi pare rau) sa spuna ca uite, lumea minte cand spune ca a reusit ceva... nimeni nu reuseste... DAR SUNT CHIAR REUSITE PARTIALE, IAR PARTENERII SUNT INCURAJATI SA RAMANA IMPREUNA, SA SE SUSTINA...
2. Pe parcurs, 'jocul' vietii conduce la numeroase caderi, iesiri in forta, abandonuri, reintrari - acceptari de voie-de nevoie - invatam alte lucruri care ne fac referiri la cele poate pentru untimp abandonate... Sunt trairile noastre dureroase, bucuroase, cu excerbari inerente din cauza pretentiilor sau asteptarilor noastre si ale altora... Mai direct: oboseli si odihniri pe care le traim fara sa le constientizam, dar care ne mentin pe calea devenirilor... GREU MOMENTUL DEVENIRILOR...
3. Daca evenimentul pe care il traim se afla la capatul segmentului de devenire, putem spune ca da, NOI AM SCHIMBAT LUMEA !!! Dar vorba lui Dumnezeu... am avut 7000 in urma ta !!! Caci Dumnezeu lucreaza si direct, si prin oamenii din jurul nostru... AM FOST, NOI OAMENII, DOAR PARTICIPANTI - de loc de neglijat aportul acesta... dar nu am fost simultan, nici alfa, nici omega, nici continutul-dintre-alfa-si-omega... Aici spunea CelestiA pe undeva (parca ea, daca gresesc sa imi fie cu iertare, poate chiar tu, Bilss) ca poate este vorba de orgoliul de a fi CEVA , de a fi FACUT CEVA... E omeneste, si a fi uman este una dintre caile de indumnezeire. Ne dam seama si mergem mai departe. Nu ne dam seama - viata ne aduce permanent cate ceva vechi in cale, ceva care nu a fost suficient cizelat, care mai are muuuult pana la a fi finisat !!!
De aceea zic si eu ca sunt bune toate eforturile de a ne mentine in ritm, pe cale..
Nici o ruptura, asa este, nu indeparteaza greul de la noi... Poate pentru moment - daca suntem angrenati in altceva sau foarte obositi dupa evenimente mai dificile, dar si asta numai pentru acel moment al starii de 'stat pe tusa', care ne determina sa vedem lucrurile o clipa din perspectiva exterioara, ceea ce duce la linistire si perceptia complexitatii (atata cat se poate in acel moment). Dar a fugi de eveniment inseamna a fugi de noi insine... Dacii erau renumiti in timpurile lor prin invatatura de a sta nemiscati sub timpuri, ACCEPTANDU-LE si FARA SA FUGA DE ELE... Personalizarea acestui fel de a privi viata (cu inima in palma, adica sub perceperea inlauntrului nostru) a condus la multe evenimente care nu sunt scrise in cartile de istorie, din nefericire (sau, ma rog, nu le-o fi venit inca timpul...)
Cunosc si oameni care fug permanent de greutati si cred ca ei au cele mai mari greutati... Nu-si dau seama ca de fapt ei s-au confruntat cu problemele... de la fereastra !!! si le-au salutat din mers, fugind de ele, fara sa raspunda nici macar la strigatele de ajutor ale celor care erau deja in probleme... Daca nu urlam si nu dispretuim ( 'Da'du-te ... cu pretentiile tale!', 'Da'si ce altceva mai vrei si nu stiu eu??' - formule pe care le auzim la tot pasul azi) si care descurajeaza dialogul, avem sansele cele mai mari sa castigam mici batalii care pot inclina foarte mult balantele sufletelor noastre, iar rezultatele se vad in timp.
Chestia cu rezultatele este foarte spinoasa... Daca omul se afla pe un segment al devenirilor lui proprii in diferite ipostaze, pentru un singur element de slefuit - putem percepe sau nu schimbarea:
1. La inceputul segmentului: fortele sunt noi, avantul omului este mare, de aceea face pasi care ofera vizibil o schimbare. Nu exista experienta ratarilor, inca, si de aceea avantul este mare, rezultatul se vede. Dar este partial...cei implicati SUNT CONVINSI CA S-AU REZOLVAT PROBLEMELE , DAR CONSTATA REPEDE CA PUTEREA DE MENTINERE IN FORTA SCHIMBARII ESTE FOARTE MICA... Iluzii si deziluzii sunt la inceput doar... Este o forma de eveniment in care putem crede ca totul s-a schimbat si vedem ca altii - spre exemplu au rezultat bun, doar noi nu avem... Unii obisnuiesc (si eu ma 'scap' de multe ori si imi pare rau) sa spuna ca uite, lumea minte cand spune ca a reusit ceva... nimeni nu reuseste... DAR SUNT CHIAR REUSITE PARTIALE, IAR PARTENERII SUNT INCURAJATI SA RAMANA IMPREUNA, SA SE SUSTINA...
2. Pe parcurs, 'jocul' vietii conduce la numeroase caderi, iesiri in forta, abandonuri, reintrari - acceptari de voie-de nevoie - invatam alte lucruri care ne fac referiri la cele poate pentru untimp abandonate... Sunt trairile noastre dureroase, bucuroase, cu excerbari inerente din cauza pretentiilor sau asteptarilor noastre si ale altora... Mai direct: oboseli si odihniri pe care le traim fara sa le constientizam, dar care ne mentin pe calea devenirilor... GREU MOMENTUL DEVENIRILOR...
3. Daca evenimentul pe care il traim se afla la capatul segmentului de devenire, putem spune ca da, NOI AM SCHIMBAT LUMEA !!! Dar vorba lui Dumnezeu... am avut 7000 in urma ta !!! Caci Dumnezeu lucreaza si direct, si prin oamenii din jurul nostru... AM FOST, NOI OAMENII, DOAR PARTICIPANTI - de loc de neglijat aportul acesta... dar nu am fost simultan, nici alfa, nici omega, nici continutul-dintre-alfa-si-omega... Aici spunea CelestiA pe undeva (parca ea, daca gresesc sa imi fie cu iertare, poate chiar tu, Bilss) ca poate este vorba de orgoliul de a fi CEVA , de a fi FACUT CEVA... E omeneste, si a fi uman este una dintre caile de indumnezeire. Ne dam seama si mergem mai departe. Nu ne dam seama - viata ne aduce permanent cate ceva vechi in cale, ceva care nu a fost suficient cizelat, care mai are muuuult pana la a fi finisat !!!
De aceea zic si eu ca sunt bune toate eforturile de a ne mentine in ritm, pe cale..
Un comentariu:
Da, da. Foarte adevărat. Furnicile fac paşi mici, şi totuşi reuşesc să trăiască împreună, şi încă cum.
Mulţumesc.
Trimiteți un comentariu