Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI:

Din comunicările ajutătorilor noştri astrali:
Scrierile cu referire la metafizică au o importanţă deosebită în gândirea umană până ce gândirea prin citire va redeveni trăire de amintire...

joi, 25 aprilie 2019

31. CEEA CE ESTE ÎN SPATELE VĂZĂTORULUI DAC (numit de noi azi “Sfinxul”)

I. IDEI PRINCIPALE
1. Extinderea mesajului megaliţilor care reprezintă Văzătorul şi Orbul: „Când cei doi vor ajunge să-şi accepte, înţeleagă şi pătrunde în mod egal vederea exterioară şi interioară, soarta poporului va merge către bunăstare şi virtute.” 
2. Văzătorul aflat pe drumul clarvederii (clarsimţurilor în general) nu se erijează în conducător, nu este în fruntea poporului său, ci retras din aglomeraţii în marginea lui, în liniştea locurilor natale, şi retras în pacea sufletului său, în modestie şi echilibru: pentru pătrunderi cât mai adânci în lumea mentală şi astrală, pentru recuperarea cunoaşterilor sale anterioare pe care nu le-a avut doar o perioadă relativ scurtă de timp – cât timp vibraţia planetei a fost în valorile ei cele mai scăzute şi cât timp variaţia puternică a schimbării sensului ei afectează toate vieţuitoarele pământului. 
3. Este drumul spiritual al Moşilor – al moşismului în general, iar Moşii vor face drumul înapoi spre mijlocul oamenilor, reîntâlnindu-i direct şi ajutându-i astfel din nou, aşa cum a fost odinioară. 

II. DETALII, DISCUŢII
Mesajul celor doi megaliţi – Văzătorul cu ochii trupului: Sfinxul şi Văzătorul cu ochii minţii: Orbul – are, în extindere, şi un alt aspect: când cei doi vor ajunge să-şi accepte, să-şi înţeleagă şi să-şi pătrundă în mod egal vederea exterioară şi interioară, soarta poporului va merge către bunăstare şi virtute. 
Bunăstarea nu este o bogăţie materială în sensul pe care omenirea îl dă, şi îl caută azi cu disperare – de cele mai multe ori dincolo de decenţă, însuşi cuvântul „decenţă” fiind azi departe de a fi acceptat în întreaga lui normalitate. Bunăstarea adevărată – starea trupească şi sufletească bună – este cea a trupului curat şi sănătos, iar cea a sufletului: este pacea adâncă din sufletul omului în lumina căreia orice poate fi realizat, creat, înţeles, pătruns în multitudinea planurilor pământene...
Iar cât despre virtute – de mult virtutea nu mai este altceva decât obiectiv de care omul încearcă să scape cât mai repede... Va veni însă din nou vremea virtuţilor trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor de pretutindeni...
Dar a trebuit să trecem prin toate, căci numai în acest fel putem ajunge, putem pătrunde multiple sensuri şi ne putem consolida pe sensurile lor cele mai înalte – şi nicidecum pe cele mai sordide... 

Învârtindu-mă în jurul Sfinxului şi simţind pământul şi piatra deopotrivă, am văzut şi am înţeles cum fiecare din cei doi megaliţi se află pe câte un canal mai gros, cu vibraţii mai puternice, înconjurate de plaje de canale foarte subţiri şi des împletite, formând un „câmp” regulat din care cele două canale puternice se ivesc şi păstrează megaliţii în puterea lor. De multe ori m-am cutremurat gândind cum au putut unii dintre conducătorii noştri să plănuiască să mute Sfinxul mai la vale ca să bage pe locul lui o cale ferată, în timp ce oameni cu suflet românesc, pătruns de dragoste de neam, s-au zbătut să le zădărnicească planul...
Dar – în paranteză fie spus – la Şinca Veche, când am plâns văzând cum s-au ras efectiv runele existente acolo de mii de ani, mi s-a spus să-mi şterg lacrimile pentru că noi, cei iubitori, am aflat tot ceea ce ne trebuie şi vom împrăştia mesajele lăsate pretutindeni pentru aducere aminte... Chiar dacă puţini vor auzi/citi, şi încă şi mai puţini vor înţelege şi accepta asemenea mesaje, este suficient pentru început, căci treptat lumea va avea propriile viziuni şi descoperiri exact prin felul lăsat moştenire de către cei doi Văzători.

 Legendă:
(1) = canale eterice matriceale în regiunea cărora se află cei doi megaliţi;
(2) = megalitul numit Văzătorul Dac (Sfinxul);
(3) = megalitul numit Orbul (Văzătorul cu mintea). 

POPORUL DIN SPATELE SFINXULUI
Tema poporului din preajma purtătorului de mesaj o vom reîntâlni şi în Peştera Ialomicioarei, de aceea este foarte important de urmărit o serie de idei cu privire la acest aspect.
În spatele Sfinxului – Văzătorului Dac cum l-am numit în aceste studii prin prisma mesajului pe care el îl transmite – este reprezentat poporul care poate fi înţeles că îl urmează, cu toate legendele, tradiţiile sale, sentimentele şi lămuririle sale... Dar este ceva mai mult decât atât. Întotdeauna primul văzător “în duh”, în profunzimea lumii obişnuite a vedea doar cu ochii trupului, deschide o epocă nouă, vesteşte o schimbare, este deschizător de drum pentru toţi cei din jurul său. Orbi care văd cu ochii minţii (cu “ochii” spiritului, sau “duhului” - pentru cei religioşi) sunt extrem de puţini, de aceea proporţional cu numărul văzătorilor intuitivi care suportă vitejeşte asprimile timpului şi nu fug de ei înşişi, de schimbările în capacităţile lor, pot fi reprezentaţi printr-un singur individ – un singur chip în megalit. Orbul care vede realitatea cu ochii minţii – aşa cum văzătorul vede cu ochii trupului – este singur, dar în apropierea celorlalţi. Aşadar, dacul văzător care tinde să-şi păstreze curajul, propriile intuiţii, privind în zare unde simte că sunt lucruri ce-i pot deschide drumul vieţii profunde, este reprezentantul drumului spre atingerea stării înălţate a Moşului, a moşismului în general: cu percepţii superioare, cu cunoaşterea integrală a vieţilor anterioare, cu puterea de a redeveni atotputernic în interiorul său – şi nu peste alţii, nu peste exteriorul din jurul său, este cel care devine atotştiutor, atotcuprinzător pe Pământ, alături de toţi semenii săi. Şi mai ales trăind asemenea schimbare fără să-şi piardă modestia, fără să se mândrească, să se trufească. El devine astfel, la fel ca şi Moşul cândva şi întotdeauna în prezent şi viitor: rege, preot şi profet (profet – în sens de maestru spiritual suprem) peste el însuşi şi doar aşa poate sfătui, îndruma, poate fi exemplu de înălţare umană pentru cei din jurul său. Căci Moşul este de fapt reprezentantul umanităţii primordiale: şi al celei prezente prin transcendenţa dumnezeiască, prin care s-au creat toate speciile, şi a celei oferite permanent de coordonatorii de evoluţii, prin Fiii de Dumnezeu. Iar Omul care se înalţă pe el însuşi, învăţat, ajutat şi îndrumat mai departe de Moşi, aspiră la îndumnezeire nicidecum prin lăcomie spirituală (nedorind nicidecum starea de dispreţ, de poziţionare deasupra semenilor săi) ci cu modestie, înţelegere şi multă iubire pentru orice formă de viaţă posibilă. Cu alte cuvinte, pentru oameni, partea omenească a Moşului, este drumul ajungerii la perfecţiunea ce poate fi atinsă aici, pe Pământ, iar ceea ce poate face Moşul mai mult decât atât este plusul de care are nevoie să-i ajute pe oamenii conştienţi de dorinţa lor de înălţare spirituală, şi să le lumineze calea către mereu alte noi orizonturi, cunoaşteri: în fond, pentru împlinirea destinului omenirii întregi. Omul este pe drumul Moşului, moşismului, unde Moşul este doar o etapă, care deschide alte mereu superioare drumuri: pe care Moşii de acum deja le parcurg în felul lor, în timp ce îndrumarea altora aflaţi pe drum este parte din evoluţia lui proprie. 
Iar din îndrumările de acest fel decurg învăţături prin care fiecare om în parte va îndruma, ajuta, coordona alţi semeni, mereu, şi el în eternitatea vieţii sale spirituale, la fel ca şi toţi ceilalţi semeni ai săi. Poporul nu stă în spate ca un popor de sclavi, aşa cum suntem obişnuiţi să vedem o asemenea postură între conducător şi popor, ci ca popor de oameni liberi, conştienţi de dorinţele lor de înălţare şi întărire interioară. 
Mai mult, dacul văzător nu stă în fruntea poporului său, cum s-ar putea crede, la acel moment dat şi la un moment dat al viitorului său ci, la fel ca şi Moşul – Moşii în totalitatea lor – stă în marginea aşezării, poporului, pentru a nu-i consuma energiile din câmpuri şi nici să-l influenţeze, să oblige oamenii cu ceva (egregorul, „porumbelul”), căci din momentul în care omul care şi-a descoperit şi întărit, prin încredinţare de bine, capacităţile intuitive, clar-intuiţii şi clar-simţurile, nu mai poate sta în compania aşezării sale până când o masă cât mai mare de oameni va ajunge la aceleaşi încredinţări: şi nu neapărat prin influenţare, ci în cazul nostru, prin creşterea vibraţiei planetare şi ajungerea independent de alţii, la reamintirea propriilor vieţi anterioare. De aceea fiecare dintre cei ajunşi în asemenea situaţie va trebui, pentru a-şi păstra puterile şi a le canaliza către noi descoperi de sine, să se retragă din aşezarea sa, căci nu prin masa critică care influenţează restul se poate ajunge la adevărata dezvoltare, întrucât toţi cei rămaşi au nevoie în continuare – până la schimbarea prin autoconvingere – de desfăşurarea vieţii după regulile vechi. 
La un moment dat al viitorului spre care păşim chiar acum, se vor forma astfel mici aşezări rurale (pentru că direcţia este spre folosirea naturii, aşa cum a fost şi în vechime) liniştite, care vor lucra împreună şi fizic pentru autoîntreţinere, şi mental-astral pentru cunoaştere şi adâncirea cunoaşterii. În continuare vechile oraşe cu activitate exclusiv fizică se vor restrânge progresiv, căci intuiţiile şi clar-intuiţiile vor spune oamenilor că tot ceea ce înseamnă curăţenie, ordine, conlucrare, cunoaştere lucrează spre binele tuturor şi chiar dacă ei mai au sarcini fizice – bune pentru finalizarea sarcinilor lor pământene – ei îşi înţeleg propriile necesităţi şi în acelaşi timp înţeleg şi necesităţile semenilor retraşi; şi ştiu bine că acelaşi drum va fi şi al lor la un moment dat sau altul, apropiat oricum. 
Adică exact cum au procedat – deşi după alte criterii – şi Moşii în mileniile anterioare, retrăgându-se din mijlocul oamenilor:
– mai întâi în marginea aşezărilor, după ce au trăit chiar printre oamenii aşezărilor: în calitate de îndrumători spirituali, coordonatori, conducători-lucrători;
– apoi retraşi undeva departe de orice civilizaţie: de regulă în insulele Pacificului de Sud, în mileniul I d.H.;
– apoi retraşi în straturile inter-dimensionale şi, după ce s-au obişnuit acolo, ori rămân pentru a ajuta din acel loc planetele, stelele, galaxiile din stratul nostru dimensional, ori trec într-unul din straturile dimensionale fixe, pentru a ajuta tot universul: în funcţie de evoluţia proprie a fiecăruia în parte. 
Proporţional cu evoluţiile fiecăruia, oamenii care se deschid azi spre străbuni se pot retrage înafara oraşelor sau satelor (dezvoltate azi ca nişte mini-orăşele), în locuri care nu mai sunt administrate după exemplul statal, dar păstrând cu respect minimum de activitate statală (plata taxelor şi impozitelor locale), ajutaţi de orăşeni ştiutori, atunci când este nevoie. În final, chiar structurile statale din vechile oraşe vor dezlega pe cei retraşi de obligaţii privind taxe şi impozite, recunoscând necesitatea existenţei lor şi intuind că spre ei va fi, aşa cum scriam mai sus, şi drumul lor personal, cândva, mai devreme sau mai târziu. 
În asemenea vremuri viitoare, dar destul de apropiate, Moşii vor reveni invers după cum au plecat cândva: mai întâi în locuri retrase, apoi în marginea aşezărilor celor retraşi din cauze spirituale, apoi în mijlocul oamenilor din aceste locuri. Şi cu toţii, cei retraşi şi Moşii desemnaţi în plan local, vor restabili şi păstra echilibrul vibraţional al întregii lumi, oferind diverse feluri de îndrumare tuturor oameni, de oriunde de pe Pământ. 
De aceea Dacul Văzător cu ochii trupului şi cu mintea este în fruntea poporului din care face parte dar de fapt este în marginea lui. Să înţelegem că nu neapărat ar ajunge să conducă oamenii retraşi – pentru că prin natura lucrurilor nu se vor mai stabili conduceri după felul celor cu care azi suntem obişnuiţi, ci pentru a-şi realiza propria dezvoltare spirituală în pace, în linişte deplină, cu trăire curată şi simplă, modestă, căci numai aşa, treptat, el ajunge atotvăzător, intuitiv şi perceptiv în multe feluri. Desigur, asemenea oameni au existat întotdeauna şi unii au făcut lucruri foarte bune pentru umanitate – alţii lucruri foarte rele şi nu pentru că au văzut greşit, ci din cauză că au ignorat (şi ignoră, şi vor mai ignora o vreme...) tot ceea ce sunt intuiţii şi clar-intuiţii personale privind înălţarea spirituală, preferând interesele proprii şi de grup restrâns, materiale şi de putere. Este de înţeles faptul că, dacă ne restrângem activităţile la nivel de grup restrâns sau la nivel exclusiv material, nu facem altceva decât să ne limităm doar pe noi înşine, iar pe de altă parte ne lungim timpul universalizării noastre în condiţiile planetare şi corporale pe care le avem acum. Timp în care cei liniştiţi din astfel de puncte de vedere, deşi nu pot ajunge la percepţii directe privind straturile dimensionale şi inter-dimensionale, asemenea Moşilor, dar pot foarte repede să ajungă la intuiţii şi clar-intuiţii privind apropierea Moşilor, sau, mai departe, momentul deschiderii unor puncte dimensionale pentru activităţile entităţilor de oferire de ajutor pentru noi, cei de aici; pot ajuge repede la percepţia apropierii unor bule inter-dimensionale de stratul nostru sau de alte straturi dimensionale care ne ajută, unindu-şi puterile, vibraţiile, pentru a ne ajuta pe noi. Iar asemenea situaţii pot să se instaleze cu atât mai repede cu cât suntem mai deschişi, pozitivi, plini de acea bunătate, omenie care deschide sufletele oamenilor. Pentru că încrâncenările consumă majoritatea energiilor noastre, în loc să folosim asemenea energii pentru avansare spirituală. 
Dar pentru că a venit vorba despre puncte de contact între straturile dimensionale, cu acest prilej să facem o precizare: partea continentului în care se află România nu are condiţii pentru puncte dimensionale de acest fel, de unde Moşii sau entităţi dimensionale şi inter-dimensionale să treacă în stratul nostru dimensional. De acest fel de locuri beneficiază doar acele popoare din mijlocul cărora Moşii au plecat mult mai devreme decât Moşii noştri, ca să le lase lor loc desfăşurării obişnuirii oamenilor să se descurce singuri (ajutaţi însă de toate entităţile locale) şi sprijinind discret migraţiile lor, acolo unde a fost cazul. În Europa de centru, vest şi nord, Moşii s-au retras din aşezări foarte devreme, la sfârşitul mileniului al II-lea î.H., dar au stat departe de aşezări, neştiuţi decât de puţini oameni, ajutând doar vibraţional: acolo au existat organizări simple ale Moşilor (vestitele Thule) întrucât era nevoie de ajutor direct fiind locuri, şi popoare care au primit migratori. Acele puncte nu au mai fost folosite de Moşi începând cu mileniul I d.H., dar locurile de unde s-au retras mai păstrează încă amprentele dânşilor, care nu au fost şterse în mod intenţionat; au rămas foarte discrete, pentru ca oamenii de pretutindeni, primitori şi migratori, să aibă un sprijin permanent, dar discret, pentru a face faţă greutăţii vieţilor care s-au derulat aici. 
Locurile de acest fel au existat, să reţinem, în centrul, vestul şi nordul Europei – dar nu şi la noi, căci noi am avut Moşii până târziu în mijlocul nostru, chiar printre conducătorii politici şi spirituali, coordonând rezistenţa paşnică în faţa migratorilor şi apoi retragerea romanilor de pe teritoriul Daciei. 
Aşadar, revenind: tot ansamblul şi mesajul se adresează tuturor, inclusiv poporului din care şi văzătorul şi orbul fac parte, arată cum să se ajungă în mod simplu, iubitor şi altruist la locul de întâlnire cu soarta viitoare a întregului popor. Văzătorul şi orbul sunt reprezentanţii celei mai profunde părţi a poporului nostru. Discutăm despre Orbul care nu are nevoie de multe lucruri – el are nevoie doar de un acoperiş, o haină, mâncare şi atâta tot. Tot aşa trebuie să ajungă şi orice locuitor, la locul de întâlnire al său cu soarta viitoare a poporului din care face parte: trăind simplu, modest, iubitor şi altruist. Dacă nu va ţine cont de povestea Orbului, văzătorul va ajunge doar superficialul „înţelept” (ghicitor mai curând) al poporului său şi până la urmă nu va fi de loc înţelept şi va trage multă lume după el... 

duminică, 14 aprilie 2019

30. DACUL (SFINXUL: VĂZĂTORUL CU OCHII TRUPULUI) ŞI ORBUL (VĂZĂTORUL CU MINTEA)


I. IDEI PRINCIPALE
1. Mesajul spiritual al Văzătorului şi Orbului la un loc: când văzătorul cu ochii trupului va vedea în mintea lui ceea ce vede orbul văzător cu ochii minţii, şi când orbul va vedea cu ochii minţii ceea ce văzătorul vede cu ochii trupului, atunci poporul îşi va fi împlinit sarcina în epoca sa. 
2. Când sunt priviţi amândoi, Văzătorul şi Orbul (numai de pe poteca dintre ei doi sau din vale, privindu-i pe amândoi în acelaşi timp) numai aşa putem să le vedem “figura” şi să le înţelegem mesajul. 

II. DETALII, DISCUŢII
Să spunem la studiul fiecărui megalit că în general megaliţii sunt purtători de mesaje, şi individual şi, prin răspândirea de la primii cunoscători către restul populaţiilor, mesajul devine cunoscut şi întărit prin intuiţiile celorlalţi, din toate vremurile. Pot oferi un exemplu personal în acest sens: pe calea studiului mental/astral cu îndrumarea ajutătorilor mei astrali am aflat şi treptat am studiat din ce în ce mai profund, despre casele de călători răspândite în regiunile din vale (spre exemplu: de la Valea Largă către platoul montan până la vârful Omul, şi de acolo spre vale către Padina până la Peştera Ialomicioarei, sau din Ţara Bârsei către Vf. Omul). Cum nimic nu e de loc întâmplător, am aflat de la localnici, după 2-3 ani de la primele studii că ... pe deasupra Cerdacului – acolo unde, de altfel, am simţit pentru prima dată că sunt case de călători, bine ascunse, ştiute doar de oameni serioşi, de localnici încrezători ai trecutului nostru: create în piatra muntelui pe vechi albii de pârâuri sau în apropierea lor (apa unora este captată azi pentru turişti între megaliţii care reprezintă membrii cuplului familial). Şi povestea acestor case, spusă cu tristeţe de un localnic, greu de suportat de iubitorii de neam, relata cum în timpul războiului au fost descoperite de nazişti şi folosite drept depozite de muniţie: unele au explodat în timp, altele au fost dezafectate până în anii ’70. 
Am povestit în amănunt aceste lucruri, căci atunci mi-a venit în minte mesajul Dacului Văzător (Sfinxul numit în contemporan): când văzătorul cu ochii trupului va vedea în mintea lui ceea ce vede orbul văzător cu ochii minţii, şi când orbul va vedea cu ochii minţii ceea ce văzătorul vede cu ochii trupului, atunci poporul îşi va fi împlinit sarcina în epoca sa. 
Sfinxul: Dacul (văzătorul cu ochii trupului)

Orbul (văzătorul cu mintea)

Mesajul lor, în profunzimea cunoaşterilor pe care le-a avut omul – şi care vor reveni, aşa cum este normal – este legat de faptul că omul trebuie, conform evoluţiei sale spirituale, să combine în conştientul lui partea de percepţie fizică cu partea de percepţie mentală, cu partea astrală şi, în timp, pe măsura creşterii vibraţiei planetare, cu partea de percepţie cauzală: adică prin senzorii corpurilor astral, mental şi cauzal. La nivel majoritar fizic – omul să trăiască luând în considerare toate realităţile timpurilor sale, cu toate posibilităţile sale, deşi cu toate deteriorările corporale care apar, de care trebuie să ţină seama mereu, fără a marginaliza, fără a dispreţui pe nimeni: nici pe el însuşi, nici pe cei din viaţa lui. 
Aceasta este de fapt sarcina poporului, pentru ca omul să ştie astfel clar că doar REVINE la normal indiferent de stare lui corporală – nicidecum nu este acum un început al spiritului în evoluţia lui planetară. În perioada cu vibraţia cea mai joasă, omul ar fi trebuit să fie ajutat de conducătorii societăţii sale, laici şi religioşi deopotrivă, să-şi urmeze intuiţiile, clar-intuiţiile şi, acolo unde este şi posibil, clar-simţurile: mai corect – capacităţile multisenzoriale. Iar dacă accentul a fost în această perioadă pe senzorial (cum am numit în lumea noastră percepţiile cu senzorii corpului fizic), aceasta a fost doar pentru a se dezvolta şi consolida toate manifestările fizice pe care în restul timpului, la nivelul evoluţiilor spiritelor umane creatoare conştiente avansate aflate în curs de universalizare, nu pun acest accent pe fizic, întrucât condiţiile sunt propice pentru activităţi cu corpurile care au vibraţii foarte înalte: mental şi astral. Dar lucrurile devin tot mai complexe pe măsura avansării în evoluţii, de aceea învăţăturile – şi astfel acest mesaj deosebit de complex – sunt extrem de importante, chiar dacă nu înţelegem bine acest lucru acum. 
Treptat înţelegem şi alte aspecte, nu numai că evoluţiile nu conţin dezvoltarea prioritară a capacităţilor fizice în întrupări, cu ajutorul corpurilor materiale; înţelegem că manifestările cu corpul fizic sunt necesare doar pentru:
– a fi ajutător pentru evoluanţii începători care nu au ajuns încă la o manifestare avansată (în comunicare, deplasare, creaţie) mentală şi astrală; manifestările cu corpuri care au vibraţie foarte înaltă se desfăşoară în evoluţii înaintate, în vibraţii foarte înalte, materia fizică având vibraţia naturală cea mai joasă în această subzonă a universului;
– pentru a ne corecta manifestările fizice de la începutul evoluţiilor începătoare, care ne trag înapoi pe măsura avansării în evoluţii, în locurile cu vibraţii din ce în ce mai înalte ale universului. Manifestările pământene mentale şi astrale nu sunt nici ele cele mai avansate ale spiritelor umane, dar sunt cele mai avansate posibil la nivelul vibraţiei pe Pământ. De aceea se fac evoluţii mentale şi astrale foarte îndelungate – milioane de ani, aşa cum au fost înainte de ultima glaciaţiune – iar cele fizice o perioadă foarte scurtă de timp pe Pământ. În acest fel se fac conştientizări ale manifestărilor impulsive, cu înclinaţii vegetative (lene, lipsă de activitate) sau agresive, animalice: cei ce pot îşi fac acum corecţiile, în timpul vieţii, cei care nu pot – le vor face după terminarea vieţii fizice, în perioada astrală. În acest fel se corectează manifestările memorate de spiritul începător, care trag mai târziu ca nişte pietroaie în orice fel de manifestare, încetinind curajul de a avansa cât mai repede şi cu oboseală cât mai puţină prin evoluţii. 
Eforturile noastre în această direcţie sunt astfel deosebit de importante: să împletim toate manifestările necesare nouă, evoluanţii avansaţi. Evoluţiile vor merge în eternitate cu accente pe manifestări directe fără corporalitate, dar razele corespunzătoare corporalităţii fizice rămân, se dezvoltă, se sublimează în timp – adică dezvoltate şi întărite se folosesc pentru orice fel evoluţii, în orice condiţii de trai, de manifestare, păstrând mereu puterea de a nu distruge orice formă de viaţă sau de creaţie - iar în ce priveşte creaţia: de a nu distruge decât pentru a înlocui cu ceva superior, mai calitativ, mai performant, spre binele tuturor, armonizându-se toate cele ale creatorilor, necreatorilor şi însăşi planetei, între ele, după valorile cele mai înalte ale spiritualităţii de pretutindeni. 
Permanent vom folosi razele împletite de toate felurile. În evoluţii înaintate, la nivele foarte înalte de vibraţie, aceste raze cu vibraţii joase sunt folosite pentru destructurări (în universurile materiale pentru ceea ce numim dematerializări), împrăştieri line ale celor destructurate – de aceea învăţăm să folosim fizicul în echilibru, în linişte, în înţelegere: căci dacă le folosim impulsiv la nivele înalte de vibraţie ele ne pot târâ în antrenări de raze încă şi mai joase ca vibraţie, aşa cum se petrec lucrurile acum: un eveniment negativ ne antrenează nervos, devenim irascibili, intoleranţi. Învăţăm astfel să folosim aceste radiaţii strict aşa cum este cazul oricând, în orice situaţii.

Văzătorul şi orbul se înţelepţesc împreună în aceste vremuri grele. Fără vederea interioară, mentală şi astrală deopotrivă, orbi suntem cu toţii dacă perverşii lumii (pe care totuşi să-I privim cu compasiune, căci grozavă le va fi durerea cândva…) ne încredinţează că asta-i boală care se tratează cu pastile de moţăit amorţiţi toată ziua… 
Iar în alt plan, Văzătorul este un extrovertit care nu trebuie să-şi uite introvertirea care îl conduce la linişte interioară şi apoi pe tărâmul esoteric: el are nevoie pentru evoluţia sa spirituală de o pătrundere puternică în fizic, de activităţi fizice intense; aşa cum introvertitul pătrunde pe tărâmul esoteric, dar şi el a fost un extrovertit în alte vremuri, în alte vieţi. 
Toate ne trebuie. Şi ne trebuie să vedem importanţa tuturor celor ce aparţin evoluţiilor noastre.
Cunoaşterea care ne-a fost ascunsă trebuie să vină în viaţa noastră la întâlnirea dintre veacuri. Şi dintre milenii – căci mileniul al III-lea a venit cu potop de dorinţe de călătorii astrale, clar-simţuri pe fondul dezvoltării încrederii în intuiţii şi clar-intuiţiile proprii. Cu înţelegerea metafizicii ne care ne vorbeau străbunii, dar noi nu-i înţelegeam până acum. Nici acum nu sunt totuşi mulţi care cred, care înţeleg, căci ne credem tot maimuţe incapabile de profunzimile descrise ici-colo, şi de aceea preamărim extratereştrii cu navele lor zburătoare prin cosmosul prea puţin înţeles azi care ne-ar fi ajutat cândva. Şi nu este chiar aşa!...
Când sunt priviţi amândoi, Văzătorul şi Orbul (numai de pe poteca dintre ei doi sau din vale, privindu-i pe amândoi în acelaşi timp) numai aşa putem să le vedem “figura”. Orbul mai mult nu este cunoscut decât să fie cunoscut chiar de către românii iubitori ai platoului… dar în nişte filme SF am văzut clar profilul Babelor noastre străjuit de Orbul cel cu aspect de cobră a înţelepciunii, ale cărei reprezentări se puteau vedea până acum câţiva ani şi străjuind scările care conduc spre sala Marelui Preot din Peştera Ialomicioarei. Nu am mai fost acolo de 5 ani, am înţeles că “s-a curăţat” locul pentru “modernizarea” peşterii: care oricum se putea face şi fără denaturarea esenţei supra-cunoaşterii coborâtoare din vremurile străbunilor noştri…
Dar toate şi-au dus destinul la bun sfârşit: noi cunoaştem, descifrăm deja adevărul grăit acolo, în piatră, trăim sub stindardul cunoaşterii energiilor, ne cunoaştem ajutătorii astrali şi avem încredere în ei, şi în noi înşine, noi-văzătorii după trup şi după minte… Adică: vedem cum normalitatea se instaurează treptat: încet – dar sigur…

În contextul studiilor privind societatea getică la începuturile ei, este necesar să înţelegem faptul că oamenii din vechime, despre care nu ştim mai nimic, crezându-i în mod obişnuit necunoscători coborâtori direct din animalitate – ceea ce nu este de loc adevărat, pentru nici un grup spiritual aflat în întrupări umane – au avut cunoaştere extrem de bogată, au avut pricepere în aplicarea acestei cunoaşteri şi au avut căi mentale şi astrale de îmbogăţire permanentă a cunoaşterii şi a aplicării ei. Adică au avut o experienţă vastă cu care au venit pe Pământ, pe care au ştiut s-o adapteze aici şi să facă lucruri minunate. Vibraţia joasă a transformat însă, vremelnic doar, spiritele bune, harnice, muncitoare, universal-ajutătoare – în oameni care au dispreţuit munca şi oamenii pe care i-a obligat să muncească pentru ei. Dar asemenea situaţie este bună pentru ca fiecare om, asuprit şi asupritor, să-şi cunoască modul în care poate să se corecteze, să-şi socotească moduri personale de a devia drumul spre crimă, perversiuni, lene, sentimente urâte, grele: chiar din rădăcinile pe care le-au trăit aici, pe Pământ, să prevină decăderile sale, chiar dacă sunt vremelnice, trecătoare. 
Megaliţii ne vorbesc despre vremurile bune ale omului şi de încredinţările de revenire la aceleaşi bune sentimente, la hărnicie, frumuseţe a relaţiilor, percepţii profunde, universale, despre care omul din vechime ştia în mod precis că vor veni din nou. 
Tocmai de aceea era atât de important – şi este în continuare – acest mesaj pe care îl construiesc împreună Văzătorul dac şi Orbul. Împletirea capacităţilor de percepţie cu senzorii tuturor corpurilor – fizic, astral, mental şi cauzal – este modul principal de construcţie a unor societăţi umane solide, puternice, sănătoase din orice punct de vedere. Revenirea aceasta, treptată şi echilibrată prin fondul general de intuiţie şi clar-intuiţie, determină o formă de trăire şi de conlucrare care în vremea creării megaliţilor era încă baza societăţii umane pe toate continentele. Nu exista nimic, nicăieri, care să frângă prietenia, aprecierea reciprocă, relaţiile frumoase între oamenii de pretutindeni: care se cunoşteau, se recunoşteau reciproc din toate evoluţiile anterioare, indiferent dacă fuseseră numai pe Pământ timp de aproximativ un milion de ani cel puţin – până la 40-60 milioane de ani anterior. Acest simplu, unic fapt: cunoaşterea, va lucra în conştiinţa fiecărui spirit în eternitatea vieţii sale, astfel încât niciodată să nu mai existe măcar înclinaţia, măcar tendinţa de a opri alţi semeni de la cunoaştere în felurile petrecute aici, pe Pământ, cunoaştere dobândită cu trudă prin forţe proprii, prin acest multisenzorial care universalizează spiritele de pretutindeni. 
Tocmai de aceea discutăm atât de mult pe baza acestui subiect – de o deosebită împortanţă pentru noi, pentru fiecare om. Azi din ce în ce mai mulţi oameni îşi doresc să aibe puterea să facă călătorii astrale, să aibă puteri şi percepţii mulţisenzoriale. Până să le şi poată avea, este de datoria celor care le au deja să aducă la cunoştinţa oricui ceea ce ştie, percepe, studiază el însuşi în aceste feluri, cu toate forţele sale spirituale şi în modul cel mai altruist posibil, pentru ca teama insuflată interesat sau panicard în lume cu privire la acest subiect – dar nu numai – să dispară definitiv din lumea pământeană. 
Să ne oprim deocamdată aici, iar în studiul următor să discutăm despre cele ce se află în spatele Văzătorului (Sfinxului). 

miercuri, 10 aprilie 2019

29. GRUPUL MEGALITIC FAMILIAL

I. IDEI PRINCIPALE
1. Câteva precizări în plus privind importanţa canalelor eterice matriceale în poziţionarea creaţiilor umane de mare anvergură (aşezări, megaliţi, etc.).
2. Nivelele de vibraţie ale câmpurilor în care sfătuitoarele conlucrau cu grupul familial: fizic-eteric (hrănire, respiraţie, repararea rănilor, comportament, îngrijirea animalelor, culturile vegetale, etc.); astral (gestionarea emoţiilor, călătorii astrale); mental + parţial-cauzal (stratul cauzal cu vibraţie naturală joasă): transpunerea percepţiilor mentale şi astrale în creaţii materiale producătoare de efecte asemănătoare: arhitectură, decoraţiuni, muzică vocală şi instrumentală, etc.; parţial-cauzal (stratul cu vibraţie naturală înaltă) şi spiritual: înţelegeri ale împletirii experienţei din trecut – prezent – viitor, ale manifestărilor umane pe grupuri de evoluţie spirituală, legături cu entităţile astrale, dimensionale şi inter-dimensionale, etc. 
3. Rolul sfătuitoarelor de-a lungul timpului pentru familiile din aşezarea lor:
– conlucrare extinsă şi profundă cu familiile din aşezare – în timpurile în care cunoaşterea profundă a oamenilor nu era îngrădită: în toate nivelele de manifestare şi activitate a oamenilor, enumerate mai sus;
– în timpurile din urmă, în condiţiile pierderii cunoaşterii spirituale generale şi profunde a oamenilor: sfătuire privind sănătatea, în funcţie de flora şi fauna locală. 

II. DETALII, DISCUŢII
Aşa cum am prezentat şi în studiul anterior, grupul megalitic familial este strâns legat de grupul Babelor – sfătuitoarele cuplului familial şi înainte, şi după naşterea urmaşilor săi: pentru că orice om, de pretutindeni, avea cunoaşterea clară a naşterii oricărei fete cu corpurile spirituale ale potenţialilor săi copii, corpuri spirituale create de entităţile ajutătoare de destin deasupra corporalităţii întregi a fetei. Iar conlucrarea oamenilor din aşezări cu oamenii-ajutători orânduiţi în societatea umană, în orice aşezări de oriunde în lume, s-a împământenit prin rânduiala femeilor-sfătuitoare: căci femeile gestionează o plajă de nivele de vibraţii mult mai largă decât bărbaţii, întrucât copiilor pe care îi vor naşte le va trebui trăirea în (intrauterină), şi prin corpurile mamei lor (în primii ani de copilărie) pentru adaptarea lor universală în lumea în care vor trăi. Dacă în străvechime (înainte de ultima glaciaţiune) şi în vechime (după ultima glaciaţiune) diferenţele nu erau foarte mari din anumite puncte de vedere între femeie şi bărbat: şi ca aspect, şi ca manifestare – din acest punct de vedere energetic şi vibraţional diferenţa a fost (este şi va fi) aceeaşi ca şi în trecuturi îndepărtate, şi la fel ca azi, căci aceasta este forma transcedentală a speciei umane. Această diferenţă corporal-vibraţională era folosită concret în străvechimi pentru atragerea unor anumite fluxuri energo-materiale care să întărească câmpurile necesare unor anumite lucrări de creaţie, diferenţiate conform necesităţii împlinirii corecte a sarcinilor umane de destin. 
Când vibraţiile planetare şi cosmice au devenit din ce în ce mai joase, diferenţele de acest fel s-au accentuat treptat, iar cuplul familial s-a specializat în activităţi pe care până atunci le făceau fără nici o deosebire amândoi partenerii pentru familie, urmaşi şi aşezare. Au fost lucruri despre care oamenii ştiau că le vor schimba, când totul va deveni greu, agresiv, cu deosebite accente în situaţii legate mai ales de dispreţuirea vieţii generale pe planetă – vegetală, animală sau umană. Tocmai de aceea în pregătirile lor complexe pentru asemenea vremuri grele, oamenii au pus accent pe valorizarea femeii, ştiindu-se clar că ea va fi desconsiderată în întreaga perioadă care avea să vină fără îndrumarea spirituală a Moşilor. Creşterea vibraţiei planetare avea să conducă la valorizarea lor doar din partea celor mai intuitivi oameni, pe baza exerciţiului profund care se desfăşura în acele vremuri pe care le discutăm acum. De aceea discutăm despre felul în care apar acolo babele – şi nu Moşii. Moşii au fost asimilaţi oamenilor care voiau, şi puteau să se dezvolte avându-i pe dânşii drept exemplu: oamenii văzători, care vor deveni treptat clar-văzători prin revenirea la dezvoltări multisenzoriale, ca un proces natural, normal – raportat la evoluţiile spiritelor umane, mult superioare tuturor celorlalte vieţuitoare planetare. Moşii nu s-au dorit niciodată să fie puşi în faţă, pentru că întreaga epocă pe care o traversăm trebuie să se deruleze fără conştienţa intervenţiei lor la nevoie planetară, pentru ca oamenii să se manifeste exact după cât pot ei, fără să fie susţinuţi conştient de prezenţa Moşilor în apropierea lor. Aşadar, chiar dacă modestia le este caracteristică, fără umbră de îndoială, aspectul practic-spiritual contează cel mai mult, căci spiritele sunt în asemenea conjuncturi planetare actuale tocmai pentru a-şi cunoaşte neputinţele în egală măsură ca şi puterile de orice fel – fizice, intelectuale, profunzimile sau superficialităţile, încredinţările şi manifestările sub influenţe interesate. 

Să rămânem în plaja subiectului nostru, studiind această tematică din mai multe unghiuri de vedere. Am început în studiile din urmă să prezentăm o direcţie relativ nouă în spectrul analizei aşezărilor şi creaţiilor umane – în care intră şi cele de felul megaliţilor, chiar dacă aportul naturii a fost foarte mare: este vorba despre distribuţiile structurilor matriceale eterice ale planetei, în virtutea existenţei cărora s-a realizat orice fel de creaţie umană de-a lungul timpului, până în etapa celei mai joase vibraţii. Cunoscători ai acestor lucruri nu au fost puţini, dar ei au ascuns cunoaşterea lor de lumea care ar fi prins puteri neconvenabile pentru conducători şi societăţile lor secrete.
În toate studiile viitoare vom discuta şi despre acest aspect, al canalelor eterice planetare, raportat la:
– stabilirea arealului, locului precis de ajustare a vârfurilor pentru formatarea megaliţilor;
– aşezările umane. 
Epoca hotărârii creaţiei megaliţilor a fost încă epoca cunoaşterii universale a oamenilor de pretutindeni, chiar dacă puţini pot crede azi acest lucru. De aceea în studiile acestea nu vom pierde din vedere acest aspect. 
Canale groase sunt puţine în munţii Bucegi; mai ales pe platou, în locurile unde sunt megaliţii – acolo sunt plaje întinse de canale scurte şi subţiri, rar străbătute de canale groase. Lungimea lor se observă de la nucleul planetei la acest manşon care cuprinde partea fizică a planetei, unde trăim noi acum. Să ne amintim că aceste canale sunt reprezentantele seturilor de raze din radiaţia spirituală totală a poporului spiritual întrupat ca planetă (Pământul). Cele relativ scurte (pentru că nu sunt de fapt scurte, grosimea manşoanelor fiind enormă) le vedem (prin vedere mental-astrală) cum se „termină” aici, la întâlnirea cu canalele lungi şi mai groase: dar nu există goluri între canale întrucât atracţia nucleului şi a manşoanelor următoare până la al nostru determină strângerea canalelor unele în altele. Să reţinem şi faptul că mare parte din seturile de raze care formează canale în manşoanele următoare celui de aici nu formează canale în manşonul nostru, dar razele sunt fixate, aşa cum am mai scris: prin structuri de fixare, şi sunt direcţionate prin alte structuri matriceale (de direcţionare) astfel încât să sprijine, să întărească pe cele care formează canale aici, şi să le întărească de asemenea şi pe cele eterice din manşonul următor, să le fixeze bine acolo şi pe cele eterice, şi pe cele astrale cu vibraţii superioare celor eterice, care fac acolo canale şi diverse alte structuri. 
Toate structurile contribuie la o uriaşă stabilitate a fiecărui manşon în parte. 
Canalele scurte – realizate de razele care ajung numai până aici – vin din toate direcţiile, se împletesc, se ating formând o masă compactă: ca peisaj general formează o masă compactă – ca alură se aseamănă cu aceea a ierburilor, dar care nu se mişcă, sunt perfect fixe, stabile în manşon, doar că vin toate direcţiile şi nu dintr-o singură direcţie, ca ierburile din rădăcina lor. Dar de cele mai multe ori nu le percepem pe toate deodată, în funcţie de vibraţia noastră în momentul meditaţiei, de aceea avem impresia că ele se termină undeva în „aer” şi în rest nu mai sunt, dar cu alt prilej, al altei meditaţii, când noi înşine şi mediul în care suntem avem altă vibraţie, vedem altele în acelaşi areal şi ne dezorientăm: să reţinem şi să nu ne mai dezorientăm, ci să ne amintim şi să reunim imaginile, formându-ne cunoaşterea şi completând-o permanent. Când vibraţia planetei şi a corporalităţii noastre va creşte, vom percepe simultan mai multe structuri cu vibraţii din ce în ce mai diferite, până când le vom percepe toate la un loc – aşa cum le-am perceput şi în trecut. 
Aşa înţelegem şi modul în care se petrec fracturile, rupturile în partea fizică, prin înţelegerea schimbărilor de vibraţie în grupurile, plajele de canale: noi am discutat despre grosimea lor – dar diferenţele de grosime, oricât de mici, insesizabile de noi, creează diferenţe în peisajul eteric şi fizic deopotrivă, iar efectele se văd în schimbările fizice pe care le vedem sub acţiunile factorilor obişnuiţi. Le credem doar pe cele fizice, atmosferice şi telurice, dar în profunzime lucrurile sunt mai complexe. 
O asemenea structură de peisaj eteric determină ruperi de straturi de roci acolo unde se ating pajiştile sau unde se împletesc cele mai subţiri cu cele mai groase, dând naştere unor forme de relief diferite şi care se modifică sub puterea schimbărilor majore în vibraţia medie planetară, chiar şi ale celor mai mici schimbări, dar permanente: aşa cum se petrec lucrurile acum, când variaţiile sunt mari, dese şi bogate în schimbări bruşte de la o perioadă scurtă de timp la alta. De altfel aşa se formează şi acumulările de de materii fizice în roci, care sunt de diferite feluri, straturi pământoase pe care le numim azi în diferite feluri, prin mijlocul cărora se află filoane mai subţiri sau mai groase de minereuri. Abia în ultimă instanţă apar fenomenele fizice care schimbă peisajul doar împlinind modificările care aveau toate condiţiile să se deruleze, mai devreme sau mai târziu. 
Toate erau binecunoscute, iar vârfurile pentru megaliţi, aşa cum am mai scris, au fost alese în deplină cunoaştere a consecinţelor distribuţiilor structurilor eterice asupra structurilor fizice locale. 

Este necesară o precizare înainte de a discuta despre rolul sfătuitoarelor în viaţa familiei getice. În studiul anterior am pomenit despre cele trei zâne din basmele diferitelor popoare europene – reprezentând planul general de manifestare a sfătuitorilor din vechime (sfătuitori la modul general): planul fizic-eteric, planul astral-mental şi planul cauzal-spiritual.
Grupul megalitic al celor patru Babe – deci patru – de pe platoul munţilor Bucegi pune în valoare o distribuţie mai largă a planurilor, plajelor de manifestare umană şi, pe alt nivel, reprezentând nivelele de vibraţie corporală a speciei umane: ceea ce înseamnă ajutătoare, sfătuitoare pe 4 nivele de manifestare umană. Dacă la început erau sfătuitoare pe fiecare din aceste nivele – ulterior fiecare sfătuitoare îşi desfăşura activitatea pe toate nivelele pentru o singură personaă – atâta cât putea, cât se pricepea fiecare. De aceea în mod cu totul special pe platoul munţilor Bucegi sunt patru siluete – căci tot la patru aspecte, nivele vom reveni ca popor în viitorul care ni se desenează deja acum, cu direcţie spre dezvoltările viitorului. 
Este de remarcat faptul că din cele patru nivele iniţiale, au rămas şi la noi până la urmă trei, căci partea spirituală s-a redus mult în timpurile necunoaşterilor (naturale sau impuse de autorităţile laice şi religioase), unde chiar aspectul spiritual s-a redus la cel cultural şi religios. Să le detaliem, căci în vechime toate cele patru erau bine-cunoscute de toţi oamenii şi la ele se referă acţiunile lor în viaţa familiei getice, urmând să revenim, ca popor, la acelaşi număr de nivele de manifestare curentă în viitorul apropiat, aşa cum am scris mai sus:
1. Fizic-eteric: se referă la calitatea de îndrumător în:
– vorbire şi comportamental în relaţiile din familie, din aşezare şi din lumea largă pe care o cunoşteau; 
– vindecarea rănilor fizice care apar frecvent în conjuncturi planetare şi în munca fizică;
– hrănire şi respiraţie corectă în diferite conjuncturi (situaţii grele, obositoare, etc.); 
– prevenirea deteriorărilor sau slăbirilor corporale prin energizare, prin gestionarea sunetelor, luminii şi întunericului. 
– îngrijirea animalelor, precum şi în preluarea şi folosirea produselor animale; 
– însămânţări, cultivarea, îngrijirea, culegerea şi conservarea plantelor vindecătoare; 
– protecţii fizice şi emoţionale în condiţii naturale (frig, ploi, ninsori, furtuni cu trăsnete şi fulgere, cutremure, etc.).
2. Astral: îndrumător în planul emoţional extins, gestionarea emoţiilor, pregătiri pentru gestionarea şi folosirea emoţiilor în condiţiile diminuării drastice a vibraţiei planetare şi apoi a accelerării variaţiilor de vibraţie după schimbarea rapidă a sensului de vibraţie (de la diminuare la creştere). Gestionarea călătoriilor astrale – cale de cunoaştere a mediului natural planetar, universic şi social.
3. Mental-parţial cauzal: sfătuitor în condiţiile creării, aplicării şi îmbogăţirii manifestărilor care vor deveni ceea ce azi numim tradiţii: la originile lor ele fiind transpunerea celor percepute mental şi astral în aplicaţii fizice – arhitectură, scrieri şi citiri, muzică instrumentală şi vocală cu ritmuri specifice regiunilor în funcţie de vibraţiile locale şi versuri care reprezintă împletirea ritmurilor armoniilor universale (planetare, cosmice şi de biosistem), pictură, sculptură, decoraţiuni vestimentare, interioare şi exterioare casei, etc. 
4. Parţial-cauzal şi spiritual: înţelegeri extinse ale împletirilor trecutului, prezentului lor şi viitorului, toate treptele de îndrumare spirituală privind împletirea grupurilor spirituale umane şi de biosistem pe Pământ, relaţiile cu entităţile astrale, cu manifestările celor întrupaţi ca urmaşi în corpurile spirituale (potenţiali urmaşi care se manifestă la început doar prin corpurile spirituale aflate deasupra mamei), legături cu entităţile eterice, dimensionale, inter-dimensionale şi cu Moşii care aveau să se retragă treptat din mijlocul popoarelor lor. 
După creştinarea poporului (finalizată conform actelor aflate la Patriarhia Română), Bătrânele au fost marginalizate, dar au rămas sihaştrii care, la îndrumarea Moşilor, au rămas sub această formă (sihaştri) în marginea aşezărilor, devenind o vreme îndrumători ai voievozilor iubitori de ţară. Cel mai pur creştinism a rămas în manifestarea sihaştrilor, care au avut grijă în continuare de Bătrânele sfătuitoare autentice din aşezări, îndrumându-le şi asigurându-le retragerea în vremurile grele, de opresiune laică şi religioasă. 

Este bine să mai cunoaştem câteva lucruri în plus despre străbunii noştri. 
La început, fiecare cuplu familial putea vedea şi studia sarcinile de destin ale urmaşului lor (copilului lor). La anii maturităţii chiar el îşi putea vedea şi înţelegea complex destinul în lumea în care trăia, în condiţiile în care singura deosebire între copiii nou-născuţi era legată de diferenţa de a fi un om în aşezare, alături de părinţii săi, întemeind o familie – sau să fie Călător, Învăţător sau Măiastru pe o anumită meserie, fiind necesar să slujească întreaga regiune în cazul Călătorilor sau întreaga aşezare în cazul Învăţătorilor şi Măiaştrilor, după plecarea din viaţa fizică a celor dinaintea lor. Iar în funcţie de sarcinile de acest fel a celor care aveau rol în întreaga aşezare, imediat ce copilul îşi primea corpurile spirituale de la mama sa (la cca 6-8 ani de copilărie), fiind deja pregătit cu cunoaşterea generală a aşezării şi a sensului general al destinului său, îşi părăsea familia luându-şi în primire locul alături de mentorii săi în vederea pregătirilor profunde pentru destinul său. 
La începuturi, în rest, oamenii învăţau absolut tot ceea ce se putea face oriunde, de către fiecare om, aşa cum am mai discutat, indiferent dacă era bărbat sau femeie, indiferent de specificul locului de amplasare al aşezării (continental, insulă, munte, deal sau şes, ţărmul apelor, etc). 

Megaliţii sunt reprezentări ale unor existenţe şi experienţe umane: sunt marcaţi foarte clar cu elemente de reprezentare a unor canale sau subplexuri din regiunea trunchiului cerebral, în dreptul primei grupe de nervi spinali cervicali. Când ne vom aminti cu toţii cele care ne-au fost proprii corpurilor umane înainte de ultima glaciaţiune, vom observa că aceste reprezentări ale unor structuri de tip subplex sunt proprii doar perioadei noastre, de acum, după ultima glaciaţiune, care se vor schimba din nou odată cu creşterea vibraţiei planetare, reluându-şi structura normală de plexuri, puternic dezvoltate, cu activitate uriaşă comparativ cu ceea ce înseamnă funcţionarea actuală; şi astfel vor ajuta la dezvoltarea complexă a unor structuri interne cerebrale şi ale trunchiului cerebral care ne vor conduce din nou la aşezarea în prim-plan a multisenzorialului şi creaţiei materiale (care cuprinde materializare/dematerializare şi remodelare), alături de comunicare mentală (translaţie de imagine – peisaj – de la emiţător la receptor), hrănire majoritar prin osmoză, deplasare nemijlocită pe verticală, precum şi la suprafaţa pământurilor şi apelor, relaţionare la distanţă de pe întreg Pământul, activitate sexuală bazată pe magnetism mult mai puternic dezvoltat. 
Toţi megaliţii au aceste patru marcaje, pe lângă altele care ne arată că este vorba despre reprezentări ale unor aspecte de ordin uman. 
Fig. nr.1: Reprezentarea subplexurilor din zona cervicală în sistemul corporal uman, care vor avea o dezvoltare puternică şi complexă odată cu creşterea vibraţiei medii planetare.

Realizarea megaliţilor presupune şi inserarea de materiale cu energetica care prezintă alte direcţi de curgere a fluxurilor energetice prin urzeala structurii proprii (rocă, metal sau cristal), prin care astfel se pot reprezenta moduri în care curg energiile în sistemele corporale umane: spre exemplu – după cum curg în mod natural energiile între mamă şi copilul ei, între tată şi grupul mamă + copil. Cei care dea curgeri energetice spre exemplu între mamă şi copilul ei: fluxuri de energie vernil (punctuleţe vernil) dinspre ceafă spre ochi la amândoi megaliţii, aşa cum se petrec lucrurile între mamă şi copilul ei până la momentul când copilul trebuie să se despartă de mama sa şi să intre în perioada formării propriei sale familii. Grupul megalitic Mamă şi Copil se află sub puterea câmpului Tatălui care se întinde şi dincolo de familia sa, pe tăpşanul unde sunt amplasaţi, dar şi spre vale, spre unde priveşte Tatăl orientând atenţia familiei sale spre moştenirea ancestrală aflată în Peştera Ialomicioarei. 
În plan metafizic universal, vom înţelege astfel că Pământul în care s-a născut acest popor susţine energetic poporul său. Mesajul cel mai profund din acest punct de vedere este să se menţină cât mai mult poporul în limitele spaţiului său ancestral: este reluat în Peştera Ialomicioarei, prin hărţile explicite săpate în piatra pereţilor şi pe planşeul peşterii, pe diferite nivele, ca să rămână bine fixat în conştientul, apoi cu timpul, în subconştientul popular. Să se menţină mesajul cât mai mult timp posibil, adică până ce omului îi va reveni memoria străvechimilor în mod natural. Pentru că poporul ştia bine că ea nu se va pierde, doar uitarea momentană avea să se instaleze, dar necesară omului pentru viaţa eternă a luminii înălţătoare din el însuşi. 

Fig.nr.2: Tatăl era apărătorul, pe lângă truditorul familiei.

Fig.nr.3: Mama şi Copilul: Mama era gânditorul, pe lângă îngrijitorul familiei: Copilul, urmaşul cuplului familial, era primitorul, şi astfel era pregătit cu tot ceea ce moştenea de la părinţii săi: gospodar şi apărător de familie şi de ţară, gânditor asupra celor ce fiinţează în gospodărie, lucrător în toate cele legate de viaţa sa şi a celor pentru care purta răspundere. 

Indiferent de sex, urmaşul trebuia – aşa cum am mai scris – să cunoască şi să aplice cunoaşterea despre tot ceea ce venea în mod egal de la părinţi: până când capul său devenea aproape tot atât de mare ca şi capul mamei lui (aşa cum se pot observa proporţiile expuse pe megalit). 
Ceea ce reprezentau aceşti megaliţi aveau să devină cu timpul trăsături de destin uman în popor, iar tot cu timpul ursitoarele urmau să devină ajutătoarele familiei, sfătuitoarele ei de taină. 
Rolul ursitoarelor începuse chiar din acele timpuri, când fiecare om vedea clar încă tot ceea ce ţinea de lumea înconjurătoare şi de destinul lui şi al urmaşilor lui. Ele ajutau în acele timpuri să se pună bazele acelor acţiuni care aveau să ajungă tradiţii pentru oamenii viitorului. 
Cu acest prilej, discutând despre cunoaşterea destinului fiecărui om, este de atras atenţia asupra confuziei de azi, conform căreia fiecare spirit uman s-ar reîntrupa cu o scurtă pauză, toate întrupările fiind una după alta – ceea ce nu este adevărat; de altfel în anii ’90 scrieri ale românilor punctau clar acest lucru: întrupările s-au realizat într-o spirală din ce în ce mai largă după schimbarea vremurilor, după lucrarea lui Hristos. Aşadar nu din cauză că Dumnezeu ne-ar fi iertat păcatele prin sacrificiul Fiului său, ci pentru că ne-a „iertat” de şirul neîntrerupt al întrupărilor. Nu era, şi nu este o iertare în adevăratul sens al cuvântului, ci este vorba despre ceea ce este normal pentru întrupările din acest fel de vremuri grele pentru creatorii avansaţi, aşa cum sunt oamenii pe Pământ: fără o astfel de lucrare, oboseala la întrupare ar fi devenit din ce în ce mai grea, sarcinile ar fi fost tot mai obositoare. Dar şi timpul destinat sarcinilor fizice s-a diminuat: şi datorită greutăţii relaţiilor interumane din ce în ce mai obositoare, şi datorită schimbării bruşte a vibraţiei planetare aici, pe Pământ, necesară însă şi oamenilor, şi restului biosistemului planetei pentru obişnuirea cu asemenea situaţii în viitorul evoluţiilor lor. 
Scrie în Biblie cât se poate de clar că s-au scurtat zilele suferinţelor oamenilor. În acest fel s-a diminuat şi oboseala tuturor, o oboseală datorată nu numai vibraţiei foarte joase şi manifestărilor umane agresive, ci mai ales o oboseală datorată aglomeraţiei uriaşe de întrupaţi pe planetă: nu numai toate celelalte specii de vieţuitoare, ci în plus unei uriaşe mase de întrupaţi creatori avansaţi – oamenii. O asemenea situaţie este extrem de rară, doar atunci când pe o planetă sunt blocuri spirituale piramidale
Da, vieţile noastre s-au redus mult pentru a se reduce oboseala spiritelor ntrupate, însă după cum ştim fiecare întrupare cu corp fizic a fost, şi este extrem de densă, urmată de odihnă îndelungată ca entitate astrală, în continuarea vieţii fizice, absolut necesară spiritelor umane. 
Numai primarii galactici şi ajutătorii planetari (secundarii şi centralii) au avut, şi au întrupări una-după-alta, cu pauze extrem de scurte: ei au o capacitate uriaşă de adaptare, orientare, muncesc în timp ce se odihnesc şi de aceea nu obosesc, iar lumea are nevoie de ajutorul lor permanent. 
În asemenea condiţii bine înţelese şi adânc protejate, cele înscrise ca planificări ale destinelor umane nu au un volum uriaş (cum s-au petrecut vieţile oamenilor înainte de perioada de acum), iar corpul dublu-eteric – care primeşte fluxuri energo-materiale de la toate corpurile din sistemul corporal propriu conform sarcinilor de la fiecare nivel – poate fi „citit” ca un sintetizator al destinelor tuturor corpurilor din întreg sistemul corporal al omului. De aceea tot timpul, oricât de greu ar fi fost pentru majoritatea oamenilor, sfătuitoarele (spirite ajutătoare avansate în evoluţii) au putut întotdeauna să „citească” destinele şi să ofere sfaturi oamenilor. 
Totuşi înăsprirea timpurilor din urmă nu a mai permis unora să ştie totul doar uitându-se în treacăt la un om. 
Omul trebuia să fie ajutat prin cunoaştere, în linii generale, şi consolidarea acestei cunoaşteri, că poate avea una dintre cele trei feluri de destine omeneşti:
– lucrător;
– gânditor;
– apărător.
Iată deci că ursitoarele se sfătuiau în vechime cu părinţii copilului nou-născut, iar la anii maturităţii dezbăteau toată tematica legată de liniile de destin: şi ale celor care îşi părăseau familia şi chiar aşezarea, conform destinului său, şi ale celor care nu-şi părăseau familia decât pentru a-şi întocmi propria familie. 
Deşi în acele vremuri nu era nimeni încă specializat după cele trei direcţii menţionate, toţi fiind în acelaşi timp şi lucrători, şi gânditori – iar de apărat nu aveau încă de cine apăra atunci, cu 8.000 de ani î.H (10.000 de ani în urmă faţă de momentul actual). Însă se pregăteau absolut toţi oamenii pentru două direcţii la acest capitol:
1. Pregătiri pentru a întâmpina primul val de migratori (aşteptat la sfârşitul mileniului III – începutul mileniului II î.H.) care a determinat retragerea oamenilor locului, la început, din faţa migratorilor pentru a le face loc să treacă spre vest, iar apoi cei puţini migratori care au rămas în ţară să fie primiţi şi ajutaţi să se integreze populaţiilor locului, să fie asimilaţi (cu alte cuvinte). 
2. Misiuni concrete de apărători pentru al doilea val de migratori, spre sfârşitul mileniului I î.H. – începutul mileniului I d.H. Acestea aveau să-i pregătească pe toţi, în continuare, pentru vremurile grele, agresive, care vor veni. 
Iar pentru oameni echilibraţi, blânzi, cuminţi, aşa cum erau ei atunci, asemenea pregătiri erau deosebit de importante. Nu se pregăteau să fie agresivi, sub nici o formă, ci să se apere în faţa unor migratori agresivi, distructivi – o apărare atentă să nu provoace decese mai mult decât pentru a se apăra. Desigur, vom discuta în viitor mult pe această temă. Nu au învăţat niciodată să-şi creeze arme, ci să-şi transforme uneltele de lucru în gospodărie şi pentru cultivarea pământului – în unelte de apărare a familiei şi aşezării. 
Pentru vremurile mai apropiate, oamenii aşezărilor şi sfătuitoarele au înţeles că misiunea omului se va împărţi pe toate cele trei direcţii, cu ponderi diferite în funcţie de situaţia generată de destinul de neam (care includea şi destinul personal, şi cel de aşezare). 
O mică paranteză: ursitoarele, sau zânele (şi la noi, şi la alte popoare) apar ca fiind „bune” sau „rele”, căci azi omul în mod obişnuit şi-a uitat scopul suprem pământean: acela de a-şi descoperi atitudinile, înclinaţiile, manifestările curente în crucea vremurilor grele. Şi-a uitat necesitatea consolidării curajului, şi nu acceptă faptul că nu există înaintare oriunde în univers, fără corecţii corespunzătoare pentru manifestările sale. Pur şi simplu am uitat cu toţii de corecţii... Pentru majoritatea spiritelor întrupate actualmente ca oameni este normal să fi uitat că se află pe Pământ în călătorii spirituale regresive, aici, la rădăcina multor sensuri ale evoluţiilor lor. Tocmai de aceea uităm că timpul de petrecut pe Pământ este foarte scurt, avem înclinaţia să credem că avem timp să trăim, să ne reîntrupăm şi să ne corectăm astfel. Dar de fapt nu avem acest timp, căci cei care au venit aici prin călătorii regresive vor pleca începând cu finalul acestei vieţi de acum. Este frumos să ştim că ne vom întoarce „acasă”, acolo de unde am venit pe Pământ – dar cândva ne vom reîntoarce în această subzonă a universului pentru a proba ceea ce am învăţat din analiza şi corecţia celor făcute acum: dar mai mult, pentru că vom evolua între timp (asemenea călătorii regresive sunt extrem de rare, fiind extrem de obositoare), ne vom încărca şi cu probarea corecţiilor, şi cu următoarele sarcini, corespunzătoare acelor călătorii. Vom avea putere – dar uşor nu va fi: totuşi astfel învăţăm, treptat, să ne străduim mai mult, să nu mai credem că putem să fim superficiali. Este o întărire, este un adevărat câştig: spiritual – nicidecum material...

Fig.nr.4: Linia evoluţiilor primare progresive şi regresive
Legendă: 
(1) = înaintări progresive, în spaţii cu nivele de vibraţie foarte înaltă, de unde vin pe Pământ majoritatea spiritelor umane;
(2) = drumuri spirituale cu evoluţii regresive – aşa cum se află azi majoritatea spiritelor umane. O evoluţie regresivă propulsează orice orice spirit uman cu o forţă uriaşă spre noi evoluţii progresive, superioare.

Nu degeaba grupul megalitic al sfătuitoarelor sunt amplasate în apropierea cuplului familial împreună cu copilul lor, urmaşul lor, căci raportul dintre familie şi ursitoare, sfătuitoare, aşa cum vedem, se păstrează mereu, ursitoarea – aşa cum credem, numim azi, dar de fapt ele sunt cititoare de destin şi sfătuitoare de neam pentru poporul care se naşte din Moşii Pământului, perpetuând neamul ce poartă moştenirea transcedentală în sine, şi în lume. 
Tema Babelor, Ursitoarelor, Sfătuitoarelor o vom întâlni şi în Peştera Ialomicioarei, “păzind” intrarea “La Cascade”, dar de fapt revelând clarviziunea, retrocognoscibilitatea (cunoaşterea vieţilor anterioare, istoria adevărată a Pământului şi a populaţiilor spirituale pământene) în procesul amintirilor din vremuri de mult uitate: privirea Bătrânelor (chiar se poate vedea clar că sunt chipuri de bătrâne, şi de fapt întreg muntele se numeşte “Bătrâna”) atrage atenţia călătorului (azi: vizitatorului) fiind îndreptată acolo, în Peşteră, asupra tavanului în mod special lăsat să fie foarte jos, coborând deasupra scărilor, şi spre locul unde apare Capul de Atlant, chiar pe lespedea aflată deasupra scărilor, dar şi foarte sus trasarea hărţii teritoriilor ce ar trebui să rămână ca ţară a geţilor (de la Iza şi Mara – la Subcarpaţii Getici – meridionali). 
Fig.nr. 5: “Capul de Atlant”: aura mult lăsată pe spate determină înţelegerea că este reprezentat acolo un cap de atlant, pe lângă capul alungit, cu maxilarele amplasate mult în faţă, pentru ca orice om să înţeleagă că de acolo am pornit noi, străbunii noştri: geţii, şi cu puterile perceptive ale lor s-a realizat tot ceea ce este în acest lăcaş. 

Fiecare neam a avut Babele, Ursitoarele, Sfătuitoarele sale – pe care Evul Mediu le-a marginalizat, le-a pus într-o umbră necuvenită, numindu-le cu dispreţ “vrăjitoare”, vânându-le şi omorându-le fără milă: tocmai pentru că doar numai şi amintirea lor conducea la “trezirea” poporului – aşa cum numim azi acest proces. 
Azi, ştiind rolul, importanţa Moşilor pentru întreaga planetă, să înţelegem că ele sunt coborâtoare din neam, în amintirea soţiilor Moşilor: au fost, la originea acelor timpuri, născătoarele de neam, împreună cu partenerii lor Moşii refăcând populaţiile omenirii după ultima glaciaţiune. Într-un plan superior, grupul megalitic din acest loc reprezintă în acelaşi timp şi familia primordială, a Moşilor şi Bătrânelor (Moaşelor, Babelor) şi poporul – copilul lor, ce nu şi-a părăsit niciodată pământurile de la transcendenţa sa, în timpuri, până azi. Dar să avem în vedere faptul că nu a fost un act de sacrificiu sau curaj nicicând rămânerea pe aceste meleaguri natale din crearea speciei, şi nici un act negativ migrarea unor grupuri din pământurile lor la fel de natale către alte zări: a fost o necesitate pentru un popor care trebuia să-şi facă sarcinile lui doar pe acest pământ strămoşesc cu adevărat, din străMoşi în Moşi până la sfârşitul timpului...
Vom reaminti de-a lungul acestor studii că la unii megaliţi o anumită parte, structură, este amplificatoare sau cel puţin păstrătoare de vibraţii ale canalului pe care este amplasat fiecare în parte. În cazul Ursitoarelor, Babelor, pălăriile lor sunt cele care păstrează vibraţia unui canal care duce spre vale, trecând paralel cu grupul de megaliţi care reprezintă cuplul familial cu copilul (urmaşul) lor şi se pierde spre vale, spre Padina, spre muntele Bătrâna – o numire care face legătura cu Bătrânele Ursitoare, Sfătuitoare de Neam, de sus, din înălţimile platoului. 
Aceste “pălării” sunt naturale, sunt parte a unor vârfuri care existau pe vremuri. Multe colonade create în perioada istoriei antice a omenirii, în Egipt, spre exemplu, sau în Orient, au fost realizate după modelul unor megaliţi existenţi la fel ca şi la noi, răspândiţi în lumea întreagă, de aceea părţile superioare ale colonadelor din Luxor (de exemplu) au aceeaşi formă cu Babele noastre, dar şi cu statuile Moai din Insula Paştelui. La noi Babele sunt în straturile naturale ale locului, iar coloanele şi statuile din Luxor sau Insula Paştelui sunt creaţii realizate după modelul lor şi al vechilor statui despre care creatorii aveau informaţii detaliate de la bătrânii propriului lor popor, lăsate oral moştenire şi întărite prin viziuni mentale şi astrale de către preoţii din temple: care nu aveau nimic în comun cu “zeii”, dar popoarele nu trebuiau să ştie acest lucru...