Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI:

Din comunicările ajutătorilor noştri astrali:
Scrierile cu referire la metafizică au o importanţă deosebită în gândirea umană până ce gândirea prin citire va redeveni trăire de amintire...

miercuri, 9 octombrie 2019

IUBEŞTE PLANTELE ŞI ANIMALELE CA PE TINE INSUŢI...


Am citit ceva foarte frumos undeva, un titlu de articol: învaţă copiii să iubească animalele!
Aş mai adăuga: învaţă copiii să iubească şi plantele !!! Neatenţionaţi de părinţi şi oamenii din jur, copiii calcă florile în picioare, le rup ...şi vezi copii şi părinţi cu floricele ofilite în mână sau ieşind din buzunarele rucsacurilor. 
Îmi amintesc cum, dintr-un grup de tineri, acum vreo câţiva ani, unul m-a întrebat vădit batjocoritor: "Da'ce le fotografiezi cu atâta patos, doamna??!!..." Le-am explicat zâmbind că, decât să le rup, ca să se vestejească şi să le arunc la sfârşitul zilei, mai bine le las să trăiască şi eu rămân cu fotografii splendide! Şi abia aştept să ajung acasă să le pun pe facebook !!!
Se făcuse linişte... îmi ascultam vocea pe care încercam s-o fac cât mai melodioasă... Tânărul mormăi un "Mdaa..." moale şi se depărtară cu toţii. Ceva se mişcase în sufletul lor, nu mai era aplombul acela vitejesc care aştepta o răţoire gen "Da' ce vrei de la mine??" sau ceva asemănător...
Eram bucuroasă... Nici nu mai simţeam nevoia să mă străduiesc să ajung la cascadă , m-am aşezat pe o piatră mângâind florile, iarba...

 Eu nu am reuşit să determin oamenii din jurul meu să nu-mi mai ofere flori, de ceea am renunţat şi mă oblig de vreo câţiva ani să stau cu flori pe masa de lucru şi în camera mamei. Le mângâi în fiecare dimineaţă, la fel ca şi florile din ghivecele din balcon, le spun "Bună dimineaţa!!!" şi mă bucur de ele în timp ce scriu...

Din nefericire - şi nu vreau să jignesc pe nimeni - cel mai des am auzit acest lucru: că plante şi animale nu au suflet... Iar când asemenea cuvinte vin  din partea cadrelor bisericeşti, care consideră că numai omul  are suflet, şi astfel poate lua legătura cu Dumnezeu prin "aleşi" (deci nu toţi oamenii ar putea comunica direct cu Dumnezeu), în timp ce restul vieţuitoarelor din jur formează un covor (mai recent: o "iluzie") aşternut de Dumnezeu la picioarele omului, pentru a-l folosi. Este dureros, dar se bazează pe ideea de sorginte iudee cu referire la faptul că toţi oamenii care nu sunt iudei sunt animale. Creştinismul a făcut totuşi un pas înainte şi a recunoscut că toţi oamenii sunt suflete întrupate, dar păstrează ideea că ce nu este om nu este decât covor fără viaţă. Protestantismul a adus iar un pas enorm înainte, considerând că orice om poate comunica direct cu Dumnezeu (nu ştiu acum dacă chiar toate cultele protestante).
AŞADAR SĂ NU UITĂM NICIODATĂ:
TOATE VIEŢUITOARELE, DAR ŞI PLANETELE ŞI STELELE AU SUFLET, SUNT SPIRITE ÎNTRUPATE AFLATE ÎN FAZE DIFERITE DE EVOLUŢIE.


Vă îmbrăţişez cu mult drag !!!

sâmbătă, 5 octombrie 2019

A DEVENI MODELATOR...

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare şi ochelari de soare

Una e cum mă văd eu, şi alta e cum mă văd alţii.
Fiecare suntem propria raza de lumină, pură, conştientă, cu care pătrundem în interiorul propriu - în timp ce altcineva din jurul nostru nu poate decât să ne observe din exterior, să baleieze suprafaţa oceanului nostru interior, observând imperfecţiunile (valurile) fără să ştie toată viaţa mirifică din interior. Şi unul va spune că acolo nu e nimic, altul că sunt valuri care dăunează liniştii lor, producând agresivitate, frică şi saltul sufletului pentru apărare. Pentru că nu orice observator din exterior are experienţa de a fi pătruns în interiorul său propriu, dar crede că este perfect pentru a denunţa - comparativ cu felul în care se percepe pe sine însuşi - imperfecţiunile altora.
Depinde numai de experienţa de pătrundere a fiecăruia, dar nu ştim bine asta şi mai ales nu ştim bine că toţi suntem pe drumul cunoaşterii de sine şi de oricine. Bunăvoinţa (îngăduinţa sau toleranţa, o numesc alţii) ar trebui să ne fie întotdeauna la îndemână, ea este de fapt pe la jumătatea drumului, atunci când conştientizăm răul ce se face, iar atunci când mai avem şi ceva cunoaştere în plus  - ştim că este doar un moment (oricât de lung ni se pare că ar fi acel moment) de pe drum.
Cândva i s-a mai spus şi ...Pomul Cunoaşterii.
DAR din orice gând rău al altuia, oricât de neadevărat ni s-ar părea, se poate extrage măcar o dâră, o urmă de adevăr, o urmă de înţelegere a propriei imperfecţiuni - iar asta poate aduce bunăvoinţa cu care privim/primim gândul celuilalt. 
Şi acesta devine un pas, pe drumul pasului după fiecare pas. 
Şi apoi vom vedea treptat, cu această experienţă în permanentă formare, cum "dâra" este de fapt un munte întreg, cu dealurile şi şesurile care îl înconjoară... 
Şi aşa ne modelăm spre bunătate pe noi înşine, iar exemplul propriu va deveni modelator pentru o lume întreagă din jurul nostru...