Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


sâmbătă, 27 decembrie 2014

SUB SEMNUL SOLSTIŢIULUI : CA ÎN FIECARE AN, ÎN ZILELE MIJLOCULUI DE IARNĂ

Se spune că începând cu noaptea solstiţiului încep cele 10 nopţi magice ale „cerurilor deschise”. Este corect – cu amendamentul celor pe care le spun de fiecare dată când vine vorba: cerurile sunt „deschise” tuturor, fără încetare, în toate clipele timpurilor... În anumite perioade însă percepţiile oamenilor sunt mai slabe, lăsat fiind să fie aşa pentru ca intuiţiile lor să crească, să se întărească, să se dezvolte, să funcţioneze treptat în orice loc din univers, în orice condiţii – oricât ar fi ele de grele...
Dar... ceea ce trebuie să reţinem în plus este faptul că, pe de o parte, această perioadă creşte mereu – şi ajunge azi pe timpul iernii cam de pe la jumătatea lunii noiembrie până pe la 20 ianuarie, pentru unii chiar mai mult – după experienţa proprie şi corpurile puţin deteriorate în curgerea vremurilor. Pe de altă parte, dacă înainte puţini oameni aveau puterea de a percepe (în special a vedea) ceva dincolo de obişnuinţele vieţii curente, în mod nativ, după puterile spiritului şi curăţenia trupului lor, azi asemenea graniţe timp să se estompeze şi, indiferent de condiţii, tot mai mulţi oameni percep tot mai multe fenomene iar, cu pregătire specifică dezvoltării multisenzoriale, rapid şi ireversibil li se instalează astfel de simţuri, în plus faţă de cele ale corpului lor fizic. Dacă tradiţia spunea cândva că fără exerciţiu asemenea caracteristici se pierd, azi din ce în ce mai mulţi oameni conştientizează că, deşi o perioadă nu au putut să se consacre unor asemenea activităţi, la reluare totul irumpe, dezvoltat parcă fără oprire în tot timpul considerat „pierdut”...
Azi călătoriile astrale sunt obişnuinţă pentru mulţi dintre cei care fac meditaţii ţintite sau active, mentalizările sunt obişnuinţe pentru cei care nu s-au lăsat înfrânţi de sistemul învăţământului obligatoriu – considerând că, asemenea religiei, toate pot merge împletite dacă „îşi ţin gura”, iar românii sunt obişnuiţi de mult cu astfel de înţelegeri, de pe vremea sistemului politic comunist, când fiecare făcea ce voia în spatele celor pe care accepta să le facă în mod obligat...

În fiecare an, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, scriu despre acest fenomen de „deschidere a cerurilor” – despre fenomenologia solstiţiului de fapt şi modul în care ea se reflectă în cunoaşterea populară sub forma tradiţiilor de toate felurile. Şi nu mă refer neapărat la creştinism: în spatele lui se află puternica moştenire de cunoaştere strămoşească, de natură străveche, sprijinită pe natura transcedentală a locului, pe care nimeni nu a putut-o rupe, chiar dacă încercări au fost fără limită de omenie până în sec. XV – XVI : adică până când vrând-nevrând conducătorii religiei impuse în plan european au trebuit să lase tradiţiile străvechi să curgă, dar au fost adaptate la religia europeană din care orice conducător trăgea speranţe să-i curgă foloase. Începând cu Mihai Viteazul şi perioada imediat următoare, oamenii de bună credinţă au ajuns la concluzia că astfel de foloase nu veneau însă la cererea disperată a luptătorilor şi supravieţuitorilor pentru dreptate şi libertate, iar lumea nu avea să se îndrepte atât de repede pe cât sperau ei... De aceea vitejii cunoscători ai neamului nostru s-au retras din lume, ducând mai departe o luptă de un alt fel – nu o luptă cu armele: lupta-muncă de susţinere şi îmbogăţire a tradiţiilor care ascundeau în mod metaforizat cunoaşterile neamului, pe care le-au menţinut indiferent de situaţiile politice. Istoria mileniului al II-lea d.Ch. va fi cândva înţeleasă corect şi mult mai profund decât o ştim azi: ceea ce nu înseamnă că este lipsită de importanţă bătălia pentru glie şi libertatea poporului, însă ea ar trebui să se împletească cu istoria cunoaşterilor poporului român, alături de cunoaşterile altor popoare: din care va rezulta fără urmă de tăgadă că orice cunoaştere, a oricărui popor, are un fundament comun, fără ca vreunul să-şi mai poată aroga întâietatea pe vreun plan. Pe acest suport, se va înţelege rapid şi se va refolosi ceea ce a fost ascuns de principiul sabiei sau de principiul unui Dumnezeu al altor neamuri: un Dumnezeu răzbunător şi pedepsitor al unora sau mecanicist-orgolios contemporan al altora. 

Despre ceea ce caracterizează această perioadă a anului în care ne aflăm acum am făcut prezentări ample (în articolul http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2014/01/sub-semnul-solstitiului-4-deschiderea.html ) şi reţinem ceea ce este cel mai important lucru: tocmai astfel de perioade determină percepţii mult mărite ale oamenilor, când ei pot – şi au putut întotdeauna, de-a lungul vremurilor – să conştientizeze că ceea ce au moştenit din bătrâni nu erau simple poveşti spuse la gura sobei, izvorâte dintr-o imaginaţie neconsumată, ci atenţionări clare asupra realităţilor unui univers pe care omul îl poate percepe, dar nu întotdeauna în mod egal; că percepţiile se pot estompa în timp, dar revin în forţă altcândva; că omul are putere de percepţie, dar nu are putere asupra cerurilor de unde vin schimbările, iar folosirea acestor percepţii nu este spre acţionarea asupra lor, ci asupra propriei persoane a cercetătorului. Cel care dovedeşte profunzime în gândire şi simţire poate fi îndrumat, condus atent şi corect, cu un anumit alt-fel de conducere care să încurajeze intuiţiile proprii, prin care omul îşi poate descoperi propriile evoluţii, propria cale, îşi poate aminti clar că a ştiut totul cândva: mai ales să „asculte” cerurile, lumea, Pământul, apele, stelele... Că a ştiut cum cerurile au „ochi” şi „urechi” care pot întări pe vecie „ochii” şi „urechile” omului-spirit-căutător în lumile create pentru el... Că poate înţelege mai departe:
– cum unii oameni pot avea intuiţii puternice într-un anumit an dintr-o perioadă mai lungă de ani: şi în acel an va cunoaşte şi el astfel ceea ce au cunoscut alţii, anterior lui; că în orice an vine rândul unuia sau altuia, după cum îi sunt puterile, înclinaţiile, învăţăturile. Iar aceasta se petrece datorită faptului că fiecare om are ritmurile lui proprii de puteri interioare, cu ritmurile corpurilor lui, fiecare cu puterea şi suflul lui; care rareori se poate împleti cu al altuia, rareori poate fi în pas simultan cu alţii, chiar dacă toate merg în timpuri apropiate şi cu paşi apropiaţi; de aceea în fiecare an vie rândul altuia să perceapă ceea ce alţii au putut în anii anteriori; şi nu există astfel om care să nu poată înţelege toate acestea – doar îndrumătorul şi semenii lui să aibă răbdare şi putere de lucru cu fiecare om în parte;
– cum copiii, de regulă, sub puterea energiilor proprii şi ale mamei lor, pot să le perceapă pe toate, permanent, formându-şi un fond perceptiv şi intuitiv propriu; dar, pe măsura creşterii şi integrării lor în societatea de naştere, cu obiceiurile şi obligaţiile ei, acest fond are tendinţa să se estompeze, însă spiritul are obligaţia evolutivă să le păstreze pe toate şi să se orienteze cu ele în momentele folosirii – autonome sau împletite – în lumea sa. Astfel fiecare om contribuie la ridicarea societăţii sale pe toate planurile, indiferent de gradul de conştienţă a lucrării pe care trebuie s-o realizeze el şi semenii săi;
– cum toate cele de până acum, departe de a se sfârşi în imperiul tehnologiilor actuale şi imediat viitoare din ce în ce mai rafinate, iau amploare doar până la generalizarea treptată a percepţiilor multisenzoriale ale tuturor oamenilor, pe măsura finalizării sarcinilor fizice pentru care au venit pe Pământ în principal. Din acel moment, fiecare spirit de om: ori se retrage din viaţa pământeană, plecând spre alte „zări” ale universului, de unde a venit pe Pământ cândva, ori se retrage din oraşul care l-a sprijinit până atunci, dar rămâne pe Pământ în continuare, părăsind viaţa urbană definitiv, luând calea naturii. În mijlocul ei, sarcinile sale vor lua amploarea necesară continuării în ritm alert spre trecerea de la trăirea exclusiv fizică la aceea mental-astrală. Astfel de oameni vor trăi la început, ca perioadă de trecere, în aşezări mici, dar puternice ale mentalilor îndrumaţi de Moşii reveniţi în mijlocul oamenilor, apoi vor ieşi din orice fel de societate şi vor trece în rândurile pădurenilor, tot sub îndrumarea Moşilor, cu sarcini de refacere a planetei după epoca manual-industrială trecută. De aceea avem nevoie să cunoaştem istoria străveche cu tot ceea ce ţine de viaţa, lucrările pădurenilor şi a Moşilor de pretutindeni. 

S-a înţeles, de asemenea, de către mulţi oameni – totuşi puţini comparativ cu întreaga omenire – că societatea a încurajat o vreme evoluţia virtuasă a oamenilor, sub coordonarea spirituală a unor semeni cu foarte multă experienţă de viaţă în condiţiile pământene curente; după această perioadă de consolidare a vieţii fizice echilibrate, oamenii au fost lăsaţi să vadă ei înşişi cât de puternic sau cât de slab poate să le fie semnalul interior, din sinea lor – comparativ cu impunerile exterioare, venite din societate. Treptat, oamenii între ei nu s-au mai încurajat, nu s-au mai ajutat, nu au mai conlucrat: astfel de situaţii nu sunt specifice numai oamenilor între ei, peste tot în univers sunt locuri şi condiţii dure care despart întrupaţii şi fiecare dintre ei trebuie să se descurce pe cont propriu, doar cu ajutor şi întărire din partea entităţilor ajutătoare astrale proprii: dar ţinând cont să folosească întotdeauna pe cele mai altruiste şi iubitoare fapte, gânduri – manifestări care să arate elevarea permanentă a spiritului. 
Tocmai de aceea este nevoie să ne întărim cu orice prilej, să ne consolidăm încrederea de sine în orice situaţii de evoluţie am ajunge, să ne manifestăm în cel mai bun şi profund mod posibil, în eternitatea vieţii noastre monadice. 

Despre percepţiile noastre trecute, prezente şi viitoare vom discuta pe îndelete în fiecare an, la vremea potrivită, iar între două solstiţii de iarnă sau de vară – cum vine vremea – vom discuta pe larg despre felurile de percepţii din care suntem coborâtori, cum s-au derulat schimbările lor, astfel încât să înţelegem cu toţii – mai întâi prin informare, apoi prin cercetare proprie multisenzorială, înaintând încet dar sigur pe această cale – de ce lucrurile minunate, splendide, vădind cunoaşteri profunde ale unui univers în totalitate dezvăluit pământeanului – nu au fost nicicând „”daruri” ale extratereştrilor care ar fi venit cu nave pe Pământ pentru a schimba cursul unor evoluţii normale în lumea lor sau a noastră... Vom înţelege treptat miezul ascuns al moştenirilor noastre ancestrale, pe care nimeni şi nimic în lume nu ni le-au putut distruge, chiar dacă au fost cosmetizate să arate altfel decât au fost ele pogorâtoare din vechime. O cosmetizare realizată de oameni care nu au au înţeles – sau au fost interesaţi să nu dezvăluie înţelegerea lor – că există multe feluri de a privi viaţa şi universurile, sub bagheta creatorilor lor, iar până la urmă nimeni nu poate împiedica spiritul uman să se dezvăluie, atunci când îi vin vremurile. Că eternitatea şi infinitatea pe care creatorii lumilor ni le-au dezvăluit au îndrumări clare la tot pasul pentru a cerceta tot ce ne înconjoară, nicidecum să primim fără responsabilitatea concluziilor, analizelor, înţelegerilor rezultate din conlucrări adunate mileniu după mileniu... Cele două feluri de cunoaştere care s-au împletit pe teritoriul ţării noastre: creştinismul şi zalmoxianismul, puteau aşadar să coexiste în acelaşi spaţiu, în aceleaşi suflete, căci erau cu adevărat coborâtoare din aceeaşi aripă a spiritualităţii umane: dar nici sufleteşte, nici materialiceşte nu s-a dorit acest lucru...
Şi, la fel ca la noi – oriunde în lumea largă, oriunde puteau fi folosite omenia şi iubirea, fără impunere cu biciul pentru o pungă de „arginţi”...

joi, 25 decembrie 2014

CRĂCIUN FERICIT !!!

CRĂCIUN FERICIT TUTUROR VĂ DORESC DIN TOT SUFLETUL !!!

SĂ VĂ FIE SUFLETUL CALD, INIMA FERICITĂ ŞI MINTEA FRUMOASĂ !!!

LA MULŢI ANI !!!

marți, 23 decembrie 2014

VENEAU ODINIOARĂ COLINDĂTORII-CĂLĂTORI AI MOŞILOR...

...Cu mult timp înainte să apară pe cărările ce porneau din mari depărtări, oamenii din aşezări ştiau că vin Călătorii... 
Ei nu intrau în sat, ci se opreau ceva mai departe de marginea satului unde, într-o căsuţă de Călători special creată, se întâlneau cu Învăţătorul satului, dându-i lui toată puterea pe care o aveau de dat, care la rândul lui Învăţătorul o ducea oamenilor din sat, împărţindu-le sfaturile de drept pentru tot anul ce avea să vină. Pe atunci Călătorii nu intrau în sat căci erau purtătorii unor foarte complexe lucruri ştiute, pe care trebuiau să le ofere multor aşezări: dar fiecăreia după tipicul său, după cum aşezarea era de la munte, de la şes, de deal, de la marginea râurilor, de la marginea mării... Oamenii erau atât de puternic ştiutori încât nu puteau aştepta să le facă pe toate rând pe rând: nu aveau încă răbdarea pe care o aveau trimişii Moşilor, sau a Învăţătorului, sau a Măiaştrilor care îi învăţau toate meseriile de pe lume. De aceea ştiau bine că va trebui să se schimbe un noian de ceruri până ce vor ajunge şi ei să aibă o asemenea răbdare să despice firele timpurilor, locurilor, cerurilor, până ce vor putea culege esenţa pentru fiecare aşezare în parte din lumea aceasta. Până atunci vor avea nevoie neapărată de toţi cei care au ajuns deja acolo. 
Azi lumea nu mai era atât de simţitoare şi nici lumea dinafara satelor nu mai era atât de cuminte încât să fie primit fiecare om, aşa cum fusese cu multe valuri de vremuri înainte. De aceea Călătorii colindau la zile fixe şi drumurile prin ierburi – vara, şi cele dintre nămeţi – iarna. Oamenii din sate ştiau bine când vor veni, de aceea erau pregătiţi cu toţii de primire: cu casele lor curate şi frumos împodobite cu scoarţe călduroase, curţile frumos luminate, frumos mirositoare, cu uneltele pentru muzica proprie fiecărei familii gata să întărească muzicile pâmântului însuşi, pe care se află gospodăria şi gospodăria însăşi, întreagă. Uneltele de muzică erau moştenite din bătrâni în fiecare familie după felul ei: după cum era pământul de sub casă, casa cu acareturile ei, cu oamenii de un anumit fir după naştere împletind cununa familiei şi nu alţii, cu animalele care li se potriveau să le crească şi înmulţească, cu livada special întocmită pentru toate sufletele din gospodărie... Toate aveau luminile lor clare, sunetele lor clare, răspândeau valuri de miros cuminte şi frumos... Şi aerul tremura simplu şi scânteietor în jurul lor, ducând mai departe ceea ce îi era normal în fiecare fel de vreme care o străbătea familia. 
Hainele, portul necesar familiei susţinea viaţa fiecărui membru în parte, după cum îi cerea firul vieţii în fiecare an. Şi sufletul omului se înnobila după curăţenia trupului, a hainelor cu cusături care lăsau aerul să curgă după cum îi era purtătorului mai bine, mai sănătos şi mai bucuros...
Luminile casei şi ale oamenilor, după puterile şi sarcinile tuturor, erau întreţesute într-o frumoasă armonie, aşa cum erau toate pe acest pământ, cu lumina dată de un anumit fel de copaci din faţa prispei, până la poarta gospodăriei: muzica ascunsă izbucnea din toate la un loc şi din fiecare în parte. Pentru ca toate să fie întregite, bărbatul şi femeia – părinţii copiilor şi susţinătorii bătrânilor – aduceau puterea muzicii izvorâtă prin uneltele primite spre folosinţă ca moştenire din generaţie în generaţie, de pe vremea în care Moşii se aflau zilnic în sinea oamenilor şi în faţa minţii lor. Toată feeria de lumini şi sunete se împletea cu glasul copiilor, în sunetele muzicii părinţilor lor, terminânu-se în notele grave, dar armonioase, ale bătrânilor care punctau viaţa familiei, aducând toate cele necesare din experienţa vieţii lor trăite...

Aşa îi aşteptau oamenii pe Călătorii Moşilor...

Cel care le simţea de departe sosirea era învăţătorul satului, la fel ca şi odinioară, prin legăturile lui speciale, de destin, cu Moşii şi Călătorii. Învăţătorul numea din timp în timp, tot sub îndrumarea Călătorilor, oamenii special simţitori pentru a anunţa momentul apropierii Călătorilor: la îndemnul Învăţătorului, venea momentul în care ei se îndreptau încet spre marile buciume aşezate în cerc, pe toată marginea satului, pentru ca acordurile lor blânde să cuprindă tot satul, toate pământurile lui în valurile care aveau să-l scalde... Pornirea buciumaşilor spre marginea satului era momentul în care orice activitate înceta în sat, oamenii se linişteau profund, lăsând sufletele să le fie în cântare cu bucurie şi lumină... Încet, în fiecare gospodărie, fiecare om păşea cu respect spre poarta larg deschisă, cântând încetişor, fiecare familie în parte cu muzica ei, cu cântările ei, cu portul, lumina, mirosul şi iubirea ei oferită lumii...

Când ajungeau la porţi, buciumaşii ajungeau şi ei la buciumele lor... Călătorii se apropiau pe drumul ce ducea spre sat... Sufletele împletite se regăseau surori şi îşi găseau fără greş armonia între ele...
Toată suflarea era în aceeaşi respiraţie...

În ritmul pământurilor de sub ceruri, buciumele îşi începeau încet, unduitor şi alinător cântarea...

Peste întreaga fire se revărsa deodată lumina trupurilor şi sufletelor Călătorilor... Simfonia luminilor, culorilor se ridica spre ceruri şi cuprindea pământurile, apele, casele cu tot ceea ce aveau în ele, cu oameni şi animale deopotrivă... Simfonia luminilor se împletea când suav, când puternic şi senin cu simfonia muzicilor propriilor lor trupuri, în cascade înalte, fără de sfârşit...

Din curţile caselor se revărsau şi se întăreau în puterea Călătorilor trecători valuri de lumină şi cânt mângâietor – când de muzică, când de glasuri umane, în care voci subţiri se împleteau cu voci bătrâne şi cu vocile cântătorilor care-şi simţeau deja inspiraţiile aprinse...

Destinele înfloreau în viziunea minţii şi fiecare îşi ştia locul pur şi bun în sat şi în lume, în anul care avea să vină...

Feeriile de lumină şi cânt ale Călătorilor treceau lin prin mijlocul drumului drept, curat şi luminos, luminând şi scuturând oameni şi animale deopotrivă, copaci, pâraie şi poteci din spatele caselor. Fiecare om îşi simţea viaţa binecuvântată de Moşii de sub Munţi, a căror prezenţă îndepărtată – şi totuşi atât deapropiată – umplea tot satul şi toate împrejurimile lui...

Aşa veneau... aşa treceau şi plecau Colindătorii Moşilor în vremurile de odinioară...
Lumina lor nu se stingea, doar se pierdea în depărtări, pentru urechile şi sufletele oamenilor, până când alte suflete, din altă aşezare, se pregătea să-i primească cum se cuvine...

duminică, 14 decembrie 2014

DE LA REACTIVITATE LA LINIŞTIRE (2): LINIŞTIRILE...

Am scris destul de mult asupra acestui subiect, nu voi bate apa în piuă acum. Principalul sens al vieţii noastre viitoare, care se prefigurează încă de pe acum, este liniştirea noastră complexă – şi faţă de felul în care trăim acum se poate adăuga: completă, liniştre completă... Poate câteva repere pot fi urmărite de dvs. în articolul cu adresa: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2011/09/viata-traita-ca-o-meditatie-1-perceptii.html , http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2012/05/o-viziune-proprie-asupra-schimbarii.html şi http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2010/12/intermezzo-pe-calea-celor-3l-linistea.html; în timp, vom mai reveni asupra subiectului. 

A atrage atenţia asupra unor lucruri care pot fi schimbate sau înţelese altfel, pe măsura trecerii timpului, este ceva normal atâta vreme cât nu este vorba despre o încercare în exces. În categoria celor tipic reactivi intră şi cei care se înverşunează să schimbe ceea ce ei consideră a fi rău – cu ceva ce ei consideră a fi bine: de fapt ei îşi consolidează propria lor încredinţare, luptând împotriva celor care le creează premiza ratării scopului lor. Este o etapă – ca multe altele, pe care trebuie să o privim cu toţii ca fiind şi a celorlalţi, şi a noastră personal, şi ea ar trebui să fie trăită cu înţelegere şi răbdare, căutând să se valorifice situaţii în care pot fi date drept exemple personale de rezolvare, de dezvoltare, de echilibrare – după cum devine cazul. 
Toţi avem destinul de a ne cunoaşte moduri distructive de manifestare, rămase din vremea învăţăturilor altor etape vechi de evoluţie. Ele au fost bune la vremea lor, acum însă pe lângă ele avem în plus multe alte moduri de manifestare, conform învăţăturilor pe care le-am primit între timpul evoluţiilor vegetal – animale şi învăţăturile de creator conştient avnsat, care ar trebui să înveţe să creeze ţinând cont de viaţa şi înţelegerile celor din jur. Dacă suntem pe Pământ, planetă cu un biosistem atât de numeros, aceasta înseamnă că avem în noi rămăşiţe de tip vegetal, animal – dar şi ale altor grupuri spirituale întrupate tot sub formă umană, care sunt supuşi mai grosier sau mai subtil influenţelor acestui tip de biostem. 
Aşa cum scriam şi în alte articole, fazele următoare de evoluţie, în continuarea Pământului, după ce ne cunoaştem şi după ce ne depăşim aceste manifestări distructive, cuprind direcţii de reunire a celor care au manifestări înălţătoare asemănătoare: pentru a ne dezvolta astfel de manifestări sau pentru a supravieţui împreună în condiţii potrivnice vieţii, dezvoltării societăţii, adică: calamităţi naturale, condiţii dificile generale vieţii după modul local de întrupare (hipersensibilitate corporală pe unele planete, sau în faţa unor diverse condiţii de trai). Pe Pământ, schimbările vor fi în aceeaşi manieră: atitudinea concurenţială se vede înlocuită cu atitudinea conlucrativă şi vechea tendinţă a manifestării de turmă se înlocuieşte cu dragostea de toţi întrupaţii de pe planetă sau de pe grupul de planete care se dezvoltă sub puterea aceleiaşi stele. Dragostea de toţi şi toate, îngrijirea tuturor celor care se află în jur, altruismul sunt numai câteva dintre cele cunoscute pe Pământ, dar evoluţiile viitoare ne vor dezvolta în continuare tot felul de atitudini, de înclinaţii către tot ceea ce poate fi mai constructiv şi mai frumos în lumile care astfel înfloresc sub puterea creatoare a întrupaţilor. 

Tematica liniştirii ar trebui să fie privită şi din alt unghi de vedere pentru a înţelege de fapt de unde provine ne-liniştea. Şi aici discutăm despre corporalitate alături de biosistemul planetar dinspre care vin permanent impulsuri către corpurile noastre deosebit de sensibile. Şi nu numai către corpul nostru fizic: de aceea este necesar să înţelegem că avem mai multe corpuri decât ştim la modul general în acest moment. Majoritatea oamenilor au cel puţin 7 corpuri (fizic + corpuri fluidice, cu vibraţia progresiv mai înaltă decât corpul fizic), iar cca.8-10% din populaţiile umane au până la 9 corpuri aici, pe Pământ (fizic + corpuri fluidice, cu vibraţia progresiv mai înaltă decât corpul fizic). Deocamdată nu discutăm despre corpurile latente din alte universurile materiale, ci numai corpurile noastre din acest univers. În condiţiile unui biosistem vegetal şi animal aşa de dezvoltat precum îl ştim în ziua de azi, impulsurile primite de la vieţuitoarele din jur pot fi mici din parte fiecărui întrupat în parte, dar varietatea şi bogăţia per specie este atât de mare încât forţa de pătrundere în câmpurile şi corpurile noastre devine neînchipuit de puternică. Tocmai de aceea pe alte planete din univers, cu biosistem chiar şi numai pe jumătate de dezvoltat comparativ cu cel actual al Pământului, numai un singur creator – cel mult un cuplu – trăieşte pe o planetă întreagă. Şi aici intervine corporalitatea. Corpurile noastre sunt foarte sensibile, dar nici pe departe atât de sensibile cum sunt altele, de pe alte planete. În asemenea condiţii, fiecare om devine reactiv: ca fond principal al trăirilor pe Pământ. Numim reactivitate aici, astfel, orice fel de reacţie pe care omul o poate avea, nu numai cele pe care le numim negative. Aspectul de reactivitate contează, care creează oboseală şi duce către manifestare reală agresivă. Aşadar, acest fond creează la rândul lui un fond general de oboseală, cu care ne-am obişnuit atât de mult, încât nu-l simţim – dar observăm că fără să facem mari eforturi majoritatea oamenilor obosesc foarte repede, se enervează = devin reactivi, negativi, irascibili până la agresivitate. Am discutat despre variaţiile vibraţiei planetare: la cele de mai sus să adăugăm permanenta schimbare în ritmurile planetare, la care omul trebuie să se adapteze mai mult sau mai puţin conştient. Corporalitatea noastră, aşa cum este ea, este foarte bună, căci creează condiţii pentru această adaptare, ceea ce numim fondul general al impulsurilor planetare nu este de loc un lucru rău, ci un lucru care ne ţine permanent în „priză”. Cei care merg la munte ştiu bine că o oprire de mai mult de 2-5 minute din urcuş necesită un efort mare pentru a intra din nou „în ritm”. La fel se explică şi binele pe care planeta cu toate impulsurile ei ne pune la dispoziţie acest fond de menţinere în stare permanentă de alertă, subconştientă, care ne determină, oricât de obositor poate fi, o permanentă stare de veghe, stare de adaptare subconştientă la toate modificările din jurul nostru, de orice natură, în fiecare clipă a vieţii.
Ştiind acest lucru, poate avem mai multă îngăduinţă cu toţii unii faţă de alţii – mai ales când alte evenimente vin să completeze tabloul vieţii noastre zilnice. 
Natura speciei noastre nu ne creează decât posibilităţi de recepţie a impulsurilor şi ne lasă pe noi – prin gândirea atât de mult blamată în ultima vreme – să ne gândim răspunsul la tot ceea ce ne înconjoară. Trebuie să luptăm, să muncim, să ne străduim după cum descoperim resurse necesare realizării unor asemenea trăiri. Greul vine din cauza faptului că ajungem la rezultate de multe ori situate departe de cel scontat, dorit, intuit. Ne înţelegem cu greu nepriceperea şi neacceptarea, oboseala, ratarea ne aruncă în braţele disperării şi nervilor ce par a fi fără sfârşit: şi pentru noi, personal, şi pentru cei din jur. Liniştea interioară vine greu, rar, pleacă repede şi ne lasă pradă altor nemulţumiri, pornite chiar din frontul nemulţumirilor interioare, anterioare: mult mai puţin având – de fapt – legătură cu exteriorul care este doar picătura care umple şi varsă paharul...

Şi tulburările reactivităţii noastre interioare, şi liniştirile noastre se regăsesc în noi. Ştim asta şi, reactivi în atenţiile noastre în mod ponderat, moderat, echilibrat – sau dimpotrivă, reactivi agresiv în faţa celor care au inerţii în faţa schimbărilor, avem însă cu toţii intenţia de a aduce schimbări – fie ele mici sau mari. Ne împotrivim – spunem noi – atunci când ni se prezintă ceva cu care nu suntem de acord, fără să ştim că totul pare normal, dar reactivitatea cu puncte agresive se sprijină pe o astfel de normalitate acceptată de societate. Şi pentru că este în general acceptată, n-o mai băgăm în seamă, iar căderile noastre pornesc de aici în cascadă. O ştim bine, simţim momentul când o luăm la vale, şi parcă nu mai putem să ne oprim. Tocmai din motivele enumerate mai sus. Avem şansa ca, dacă ne cunoaştem fondul general al oboselilor noastre, să diminuăm ceea ce putem, din tot ceea ce vine în contact cu noi. 
Îndrumările societăţii moderne spun să fim toleranţi cu noi înşine şi cu cei din jur, dar majoritatea oamenilor nu acceptă acest lucru, confundând gradul de toleranţă la adresa omului cu gradul de toleranţă la adresa manifestării lui agresive, egoiste, pe care nu se doreşte a se însuşi. Tocmai faptul că noi confundăm aceste două aspecte ne duce de fapt la vale, în loc ca ele să se echilibreze şi aspectul războinic să se piardă înainte de a lua amploare. Studiindu-ne bine şi cât de cât corect, ajungem să ne înţelegem, urmărindu-ne şi analizându-ne derulările pas cu pas ale neînţelegerilor noastre: pornind să ne înţelegem pe noi înşine, ajungem să-i înţelegem pe cei din jur şi, ceea ce este cel mai important lucru din lume: ajungem să ne înţelegem reciproc şi să ne împletim vieţile, în loc să ni le distrugem reciproc. 
Iar aspectul cel mai favorizant pentru noi rămâne reunirea noastră, înţelegându-ne şi acceptându-ne reciproc, devenim mai creativi, mai lucrativi, ducând totul la bun sfârşit, iar atitudinile pozitivate astfel ne conduc la derularea unor activităţi în mod liniştit, odihnitor chiar dacă munca ne este grea pentru corpurile noastre totuşi fragile, pentru emoţionalul nostru atât de încercat, pentru mentalul nostru asaltat permanent într-o societate care cere mereu, şi nicidecum nu dă. Devenim însă treptat conştienţi de rezultatele obţinute, de eforturile comune din care nu avem decât de câştigat. 

Înţelegând câteva lucruri, ne putem linişti mai repede. Studiindu-ne înclinaţiile, tendinţele, neînţelegerile şi înţelegerile, ajungem să ne căpătăm treptat un anume fel de liniştire, care lucrează în continuare şi asupra noastră, şi asupra celor din jur. Spre exemplu, un anumit aspect al drumului către liniştirile noastre ne cere să-i înţelegem pe cei din jur, chiar dacă totul ar părea paradoxal: discutăm acum despre reactivitatea sufletului, despre revoltele nervoase şi nu despre zgomotul puternic al vieţii noastre: zgomote casnice, strigăte, muzică – necesar însă multor oameni în zilele noastre. Ei se simt prea puternic asaltaţi de necesităţile care curg din toate părţile, de impunerile învechite ale lumii din jur, de indiferenţele sau agresivităţile altora, de gândurile învălmăşite pentru rezolvările sarcinile curente şi, intuitiv, ei simt că le face bine zgomotul: aşa şi este de fapt, căci zgomotul sparge frontul amprentărilor care ne influenţează permanent, perturbându-ne puternic pe fondul oboselii curente. Astfel de oameni se echilibrează însă singuri, căci oboseala de zgomot îi determină să caute liniştea, pacea, odihna – ceea ce duce la obţinerea în acelaşi timp a liniştii interioare şi exterioare deopotrivă. 
Şi tot aşa putem căuta mereu înţelegeri pentru tot felul de aspecte ale societăţii noastre, care să ne ajute să ne liniştim reacţiile faţă de cei care par a ne accentua viaţa plină de zbucium...
Să ne obişnuim să înţelegem că sunt multe căi care duc către acelaşi rezultat. Viaţa viitoare a omenirii va fi una calmă, liniştită, dar drumurile care duc într-acolo sunt multe şi nicidecum asemănătoare: căci suntem diferiţi ca moduri de evoluţie şi tocmai asta ne îmbogăţeşte mereu spiritual. 

duminică, 7 decembrie 2014

DE LA REACTIVITATE LA LINIŞTIRE (1): ÎNCĂ SUNTEM REACTIVI...

Putem să alegem între a fi reactivi şi a răspunde liniştiţi, pozitiv semenilor noştri, condiţiilor noastre de trai şi schimbărilor lor, cu care ne confruntăm tot timpul. Toate au un grad înalt de imprevizibilitate pentru noi, azi şi, pentru că suntem obişnuiţi să ştim clar cu ce ne confruntăm, ne este foarte greu să nu reacţionăm împotriva unor asemenea schimbări neaşteptate: de comportament uman şi de evenimente planetare şi sociale deopotrivă.
Este greu, ştim asta, dar nu ne este şi imposibil... 

Întrucât am avut discuţii personale interesante privind tema unora dintre articolele recente - http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2014/11/nervozitate-manie-isterie.html şi http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2014/11/cateva-cuvinte-despre-infranarea.html am deschis acum o temă asemănătoare, cu detalieri şi precizări mai ample. Senzaţia mea însă este că subiectul este foarte amplu şi cred că va fi din nou necesar să mai reluăm din când în când câte ceva în discuţie. Fiind foarte multe de discutat, să împărţim tema în două: 
1. Câte ceva privind reactivitatea noastră; 
şi apoi:
2. Drumul către liniştire,
urmând ca în continuare să ne ocupăm puţin de un subiect legat de toate astfel de neputinţe ale noastre, temă sugerată de un prieten: Cum se înscriu "păcatele" noastre în ADN-ul celular... Nu am pretenţia să răspund deplin şi extraordinar, dar să încercăm câteva creionări ale unui astfel de subiect. 
Dacă doriţi, am scris prin mai multe articole despre liniştirile noastre, schimbările noastre spre liniştire, aş recomanda ceva mai detaliat în articolul cu adresa http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2012/05/o-viziune-proprie-asupra-schimbarii.html 

ÎNCĂ SUNTEM REACTIVI...
Unii oameni, destul de mulţi după cum observăm în viaţa curentă, nu simt că trăiesc „cu adevărat” decât atunci când sunt reactivi la cele – sau măcar la unele dintre condiţiile de trai, ori la efectele evenimentelor pe care le creează mai mult sau mai puţin conştienţi, ori care sunt create de semenii lor. Nu aş vrea să intru în detalii privind normalitatea acestui mod de manifestare pământeană. „Normal” azi, din acest punct de vedere, este să fim reactivi. Să ne revoltăm pentru orice nu ni se potriveşte, nu numai pentru ceva care încalcă cel puţin regulile de bun-simţ. Ne influenţează propria noastră istorie cu nenumărate etape de trăire reactivă – până la distructivă, cu rezultatele schimbării unor feluri de societăţi cu altele, crezute mai bune, dar care şi ele au fost detronate, la rândul lor, de altele considerate mai bune: printr-un şir neîntrerupt de manifestări de acelaşi fel. Revolta îşi are rădăcini puternice în trăirile agresive, de natură animalică, iar trecerea de la agresivitatea animalică la trăiri de tip creator liniştit, atent, cercetător, s-a realizat prin revoltă şi dispreţ, revolta fiind principiul „Cui pe cui se scoate”. Despre dispreţ am mai discutat, vom mai discuta, fiind sarcina de luare în considerare cu prioritate a multor grupuri spirituale aflate acum la întrupare. 
În trăirile noastre la nivele foarte joase de vibraţii planetare, aşa cum le trăim actualmente pe Pământ, ne influenţăm reciproc prin tot ceea ce purtăm în noi, răspândind amprente de revoltă deosebit de puternice, chiar dacă subtile în felul lor, neconştientizate de multe, sau de cele mai multe ori. Ne influenţează mediul vegetal şi animal în mijlocul căruia trăim: este un biosistem extrem de variat, cu întrupări speciale, adică a unor spirite care au şi ele, ca şi noi, oamenii, nevoie de acest moment rar vibraţional: cea mai mică vibraţie a zonei din univers în care ne aflăm. Plantele au şi ele felul lor simplu de revoltă, manifestat prin sunete, raze de lumină şi vibraţii specifice lor (încep să fie percepute şi de oamenii cu simţuri dezvoltate deja, dar şi cu aparatură performantă). Despre animale ştim deja multe lucruri acum. Împreună, mamiferele şi oamenii, au nevoie în acest moment de influenţele celorlalte vieţuitoare de pe planetă şi de influenţele semenilor lor după sistemul corporal – adică vieţuitoarele planetare care au corpuri spirituale la purtător: mamiferele – care au corp spiritual (sau budhic) şi corp dumnezeiesc (sau atmic) în sistemul lor corporal, iar oamenii, în majoritatea lor, au acelaşi fel de corpuri (spirituale şi dumnezeieşti) şi, în plus faţă de mamifere, au în funcţie de sarcinile lor de destin, de experienţa de ajutător şi forţele monadice care stau în susţinerea unei asemenea experienţe: corp enesic şi corp supraenesic. Corpurile spirituale au puterea de a prinde şi a gestiona vibraţii care vin de la absolut toate vieţuitoarele planetare: de la viruşi la mamifere, de la viruşi la oameni, şi astfel sunt influenţaţi de întreg biosistemul planetar în mod sistematic, permanent. 
Toate influenţele pe care le suportă oamenii sunt îndreptate preponderent spre acţiuni reactive la impulsurile din mediul de trai, întrucât pe astfel de impulsuri s-au bazat etapele de evoluţie anterioare, trăite de-a lungul acestei zone a universului. La moştenirea trecutului evolutiv se adaugă şi experienţele personale pământene frustrante, rezultate din diferenţele de trai neconvenabile din cel puţin două direcţii:
– dintre trăirile în medii de vibraţii mult mai înalte decât cele mai înalte vibraţii din această galaxie: adică din mediul de trai de unde au venit pe Pământ, în călătorie spirituală regresivă (de la vibraţii foarte mari la vibraţii foarte mici) – şi condiţiile de trai pământene, la nivele foarte joase de vibraţie; primul aspect trăit la sosirea lor pe Pământ a fost în felul ei şocant prin diferenţele foarte mari pe care le-au simţit, le-au trăit în mod chiar foarte dureros;
– dintre vibraţia medie pământeană foarte înaltă înainte de ultima glaciaţiune şi vibraţia medie cea mai joasă trăită în acest punct al universului. Este foarte drept că tocmai pentru acest fel de diferenţe, pentru a trăi în aceste vibraţii au făcut călătorie până pe Pământ, dar în momentul de faţă prea puţini întrupaţi îşi aduc aminte de ţelurile existenţei lor pământene, le acceptă şi trăiesc manifestându-se cât pot ei mai bine în asemenea situaţie. Dar conştientizarea generală se referă la toate momentele de agresivitate – voluntară sau nu, revolta în faţa semenilor care nu urmăresc dezvoltarea spirituală personală şi dispreţul la adresa unei umanităţi care pare a-şi fi pierdut toate, sau aproape toate reperele spirituale. 

Spiritele umane: adică spiritele care pot face faţă unor întrupări cu sisteme corporale de tip uman, sunt obişnuite cu un trai optim pentru derulări din care nu le lipseşte nimic; şi vine o vreme (evolutivă, desigur) când ele singure la un moment dat îşi dau seama cât de departe sunt de fapt de a se cunoaşte pe ele înseşi, de a-şi cunoaşte forţele şi felurile folosirii acestora. Pentru că atunci când evoluăm mergând mereu de la un nivel de vibraţie la altul superior – adică în evoluţii progresive, totul merge lin şi frumos, învăţăm să folosim tot ce cunoaştem şi ajungem să înţelegem toate reperele lumilor în care trăim în deplina lor profunzime, în subtilitatea lor deosebită. 
Dar evoluţiile urmăresc formarea obişnuinţei de întrupare în orice punct al universului, în calitate de ajutători de nădejde, trecând cu uşurinţă de la un punct la altul, de la o întrupare la alta în locuri cu vibraţii foarte diferite unele de altele, în condiţii corporale de asemenea foarte diferite: şi nu întrupări făcute oricum, ci cu foarte mare uşurinţă, înţelegând cu flexibilitate pe localnicii care nu pot fi la fel ca ajutătorii lor. 
Dar nimic nu este uşor şi până să ajungem la performanţele dorite, avem multe străduinţe de urmărit, de trăit. Când sărim de la un nivel înalt de vibraţie la un nivel foarte jos, la început se formează neputinţe ce creează de fapt alte direcţii de evoluţie proprie conştientizată: ele au existat şi în etapele anterioare – de tip animalic – dar ele nu erau de loc conştientizate – nici în profunzime, nici măcar superficial. Le numim frustrări, dispreţuiri, ne-preţuiri, şi manifestările asociate sunt agresiuni până la cruzime intenţionată: cruzimea o atribuim în mod eronat animalelor, căci ele nu fac intenţionat sau interesat nici un fel de distrugere, pe când omul frustrat, supărat, mâniat – da... Toate impulsurile în oceanul cărora trăim pot crea frustrări, mânieri, dispreţ, cruzime. Toate evoluţiile noastre în această zonă a universului se bazează pe impulsuri şi reacţii ale noastre la impulsuri. Este foarte drept că o parte considerabilă din reacţiile noastre sunt bune de păstrat atâta vreme cât ne aflăm în imperiul vibraţiilor joase. Important este să păstrăm o moderaţie între reacţiile noastre la mediul de trai şi să ne păstrăm cele mai bune linii de comportament şi de calitate pentru tot ceea ce facem: cât mai mult şi cât mai bine putem. 
De asemenea – şi numai oamenilor le este posibil, pe Pământ – este normal să conştientizăm exact cu ceea ce am început acest articol: oamenii pot SĂ ALEAGĂ între a fi reactivi şi a răspunde lucrativ, moderat şi echilibrat condiţiilor lor de trai şi condiţiilor sociale, precum şi schimbărilor lor. Pare greu – dar putem să ne folosim cele mai bune, frumoase, profunde şi subtile modalităţi pe care le ştim în oricare dintre direcţiile de manifestare pe care ni le cere viaţa. Facem alegeri proprii permanent, dincolo de cele pe care le putem face din anumite obişnuinţe: să respirăm, să mâncăm, să dormim, să mergem, să comunicăm, să întreţinem relaţii cu semenii, în normalitatea vieţii curente. Ne sunt toate necesare, şi este ceva cu totul special să observăm cât de fluid am ajuns să le facem – dar cum facem chiar şi acestea ţine tot de alegerea noastră. Mulţi le fac la început de-a valma, fără să urmărească să le facă, apoi ajung să le facă liniştit, ordonat, curat, respectând pe cei din jur şi necesităţile lor personale. În greutatea vieţii unora, aşa cum şi-o percep ei, nu pot ţine cont de rafinamente sau altruisme, dar ei nu sunt aşa în orice condiţii de trai: în vibraţii înalte manifestările noastre, ale tuturor, sunt dintre cele mai elevate pe care ni le putem închipui azi. De aceea cele care vin odată cu creşterea vibraţiei planetare arată schimbări de comportament: faţă de propria persoană şi faţă de toţi cei din jur. Şi au ca ajutători, îndrumători, pe acei semeni care o pot face la orice nivel de vibraţie, în orice situaţii, în orice condiţii de mediu. Cu toţii trebuie să ajungem acolo, şi a atrage atenţia asupra unor lucruri care se dovedesc necesar a fi schimbate sau înţelese altfel, pe măsura trecerii timpului, este ceva normal câtă vreme nu apare o atenţionare dură, în exces. Este foarte drept, ne apar tuturor asemenea excese – vârfuri ascuţite, agresive – şi pentru a ni le cunoaşte bine şi a ni le echilibra am venit cu toţii pe Pământ. Odată conştientizate, şi urmărind mai departe conştientizarea lor, asemenea excese se estompează, se depărtează treptat de comportamentele dezechilibrate, ajungând să schimbe faţa tuturor manifestărilor noastre. 

În categoria celor de fel tipic reactivi intră şi cei care, dacă nu au la ce să reacţioneze contrar, îşi fac din evenimentele altora prilej de reacţii puternice: pentru că numai în acest fel ei se simt vii, puternici, întregi, chiar competitivi, amestecându-se în viaţa altora fără să li se ceară prezenţa. Polemica este dorinţa lor prin excelenţă. Pe cei care sunt inversul lor îi consideră letargici şi se aprind puternic în prezenţa lor doar pentru că se simt impulsionaţi să se liniştească ei înşişi. În linişte îi cuprinde frica, o frică de necunoscut, o frică apropiată de dictonul „Apele liniştite sunt adânci.” Le este frică de „adânc”, de profunzimi, se zbat să rămână la o suprafaţă confortabilă pentru ei sau se zbat să găsească semeni de acelaşi fel cu care să se reunească şi să găsească soluţii nelucrative, pentru a ţine piept schimbărilor neconvenabile lor. Mult timp evolutiv va exista un fel de „împotriva a ceva”, împreună cu alţii de acelaşi fel cu care să-şi împletească forţele pentru a ajunge la un rezultat acceptabil - pentru ei, cel puţin. Dar semenii lor care pot să trăiască liniştiţi, curaţi, ordonaţi, lucrativi, căutând calitatea înaltă, altruişti, iubitori doresc acelaşi lucru şi celor din jurul lor, şi chiar dacă se învaţă să nu-i împingă de la spate cu faptele lor sau cu vorbe, numai gândul radiant, de o înaltă forţă spirituală va ajuta celorlalţi la întărirea puterii de a schimba multe manifestări grosiere în manifestări înalt spirituale în viaţa lor. 

Suntem diferiţi, se vede bine asta, şi începem să înţelegem şi cauzele care stau la baza tuturor diferenţelor: fiecare dintre noi avem putere energetică mai multă sau mai puţină, şi experienţa folosirii acesteia este în permanentă formare, creştere. De aceea avem destine diferite, indiferent cum se manifestă această diferenţă. Este drept că ne aflăm cu toţii în acelaşi proces evolutiv – dar nu ne-a creat nimeni în acelaşi timp şi suntem astfel în faze diferite de evoluţie: unii mai devreme, alţii mai târziu. Chiar dacă parcurgem în linii mari acelaşi drum de creştere, acelaşi fel general de etape de evoluţie; însă ele sunt personalizate după cum curg obişnuinţele de formare şi creştere ale monadei care se reprezintă în întrupări prin corporalitatea sa – aşa cum suntem acum: oameni. Suntem cu toţii la întrupare în acest moment, în acelaşi loc din univers – Pământul: multe grupuri de spirite venite din evoluţii în toate zonele universului, cu experienţă diferită, cu obişnuinţe, plăceri, dureri după puterile fiecăruia. 
Ceea ce este puţin înţeles acum este faptul că nu trăim pentru prima dată în acest punct al universului, şi nici ultima dată nu va fi: prima dată parcurgem drumurile universului în mod progresiv, în evoluţii realizate pas cu pas, de la un anumit nivel de vibraţie - la alte nivele mereu mai înalte. Când ajungem să ne stabilizăm cunoaşterile şi aplicarea lor, înţelegerile privind viaţa, evoluţiile şi universul cu multe din particularităţile lui, când puterea noastră energetică este suficient de mare pentru a realiza evoluţii înaintate şi complexe, putem merge oriunde în spaţiile deja cunoscute, parcurse de noi. La perioade lungi de timp revenim constant în astfel de locuri de vibraţie mai joasă din univers, trăind pentru a ne re-manifesta în felul pămânean, specific unor vibraţii joase – şi numai astfel ne putem înţelege manifestările vechi, din etape cu conştientizare redusă privind: dispreţul asupra semenilor şi a celorlalte forme de viaţă, distrugerile pe care le facem la adresa vieţii în general, direct sau indirect, cuprinzând şi semenii noştri şi celelalte forme de viaţă de pe planetă, şi încă multe altele pe care ni le ştim deja. După conştientizarea acestor neputinţe rămase din evoluţiile anterioare, conştientizăm clar necesitatea de a le înlocui cu alte manifestări, aflate la polul opus, dar înţelegând de asemenea că totul ne este posibil doar pe măsura forţelor spirituale pe care le obţinem prin toate călătoriile noastre spirituale. 

În viaţa de fiecare zi, toate acestea înseamnă că sunt oameni cu spirite care au experienţă multă de orientare în acest punct al universului şi oameni cu spirite care nu au multă experienţă în acest loc din univers. În acest fel, în această perioadă de trecere de la vibraţii joase la vibraţii înalte, unii se pot orienta şi se pot manifesta la parametrii spirituali din ce în ce mai înalţi, în timp ce alţii nu se pot orienta – în primul rând pentru ei de a combina munca fizică şi intelectuală cu puterile spirituale care li se deschid. Cei dintâi ar trebui să devină ajutători şi învăţători altruişti pentru ceilalţi, în primul rând prin exemplul pozitiv pe care îl pot oferi, radiant, aflat în permanentă consolidare şi dezvoltare numai prin astfel de exemplu de ajutător altruist – şi nu altcum. 

Timpul pe care îl trăim este deosebit de complex, întrucât suntem acum, pe Pământ, o omenire foarte variată din punct de vedere evolutiv, spiritual. Majoritatea grupurilor spirituale aflate azi la întrupare vin zone ale universului cu mari aglomeraţii stelare, galactice. Aici nu avem parte de asemenea aglomeraţii cosmice, dar avem aglomeraţii de biosistem şi de semeni, oameni, pretutindeni pe Pământ. În felul ei, o astfel de aglomeraţie pe planetă are efecte privind raportul între atenţia în interiorul nostru şi cea îndreptată spre exterior. Întrupările din ultimele 4-5.000 de ani ne-au întors atenţia de la interiorul nostru, concentrându-ne pe exterior: aşa şi trebuia, ne trebuiesc de toate pentru evoluţiile noastre. Doar că s-ar fi putut să fie şi fără agresiune, crimă, perversitate şi război. Însă acesta este alt subiect, am mai discutat noi pe ici şi colo. Creşterea complexă a vibraţiei planetare ne readuce însă intuiţii puternice, chiar dacă nu conştientizăm de unde ne vin – decât deocamdată într-o mică proporţie a omenirii, proporţie care însă creşte neîncetat. Ceea ce apare însă în manifestările noastre tot mai pregnant este faptul că orice impuls exterior ne determină să fim cât mai participativi pe toate planurile posibile, indiferent dacă este sau nu este treaba noastră: şi ştim bine că aşa este, ne amestecăm de-a valma unii în viaţa altora, fără să conştientizăm deocamdată cât de mult rău ne putem face – şi nu de puţine ori. Ne trebuie însă să simţim totul, ca să ştim pe viitor cum să prevenim şi impulsivitatea proprie, şi a celor din jur, cum să ieşim cât mai repede şi bine din situaţii grele, cum să aplanăm efectele unor asemenea situaţii în viaţa noastră şi a celor din jur. 
Dacă nu ne-ar obliga viaţa pământeană de azi, aşa cum este ea acum, nu ne-am duce singuri către o activitate lucrativă complexă, din care să învăţăm mereu câte ceva nou, să consolidăm ce ştim şi să oferim şi altora exemplu, învăţătură. Dar ceea ce ne îngreunează mult viaţa este faptul că, în societatea noastră, predomină starea concurenţială – şi nu conlucrativă – practic în cele mai multe cazuri cea concurenţială o anulează pe aceea conlucrativă, şi presupune în acelaşi timp şi restrângerea acelei stări frumoase pe care o numim omenie: o stare complexă, în care toate formele de bine se împletesc şi se dezvoltă reciproc. Starea de rău: nervozitate, neînţelegere, intoleranţă, egoism, conduce la un amestec al omului agresiv în orice situaţie. Nu munca proprie o vor dezvoltată astfel de oameni – fizică sau intelectuală, dar o impun altora, agresiv sau persuasiv, în scopuri egoiste – nicidecum spre atingerea unui optim al trăirilor umane. Ne ferim, inconştienţi de evoluţiile noastre, de multe ori de orice fel de muncă, şi nu facem de loc bine: munca fizică pământeană este specifică acestei perioade, pe care nu o întâlnim în acest fel în alte părţi ale universului. Ne trebuie neapărat să ştim asta. Tocmai de aceea venim aici, pentru a o re-înţelege, re-modela, pentru a ne forma modalităţi de a ne-o rafina complex, în drumul ei de la muncă brută la folosirea acţiunii complexe a materiei asupra ei însăşi, prin inteligenţa umană. Este rostul acestor vremuri de a o înfrumuseţa, accepta, de a da astfel ajutor şi altora să ajungă să facă aceleaşi lucruri. 
Dacă reuşim să facem astfel de lucruri pe Pământ, la rădăcina abia perceptibilă a acelor trăiri pe care le dezvoltă un spirit întrupat în zone de vibraţie mult mai mare ale universului – vom avea reuşite pretutindeni: nu numai extrem de mari, dar şi foarte diverse, pe care aici, pe Pământ nu ni le putem imagina, reprezenta. Dar putem înţelege că rădăcinile lor, aici-pământene, pot fi mult sublimate – exact aici, şi nu în altă parte, în locul în care munca se poate transforma cu brutalitate în cale de distrugere a celui ce o prestează sau a semenilor lui. 
Alte feluri de rădăcini de manifestări spirituale se pot constitui în continuare tot aici, prin înţelegerea subtilităţilor desfăşurării muncii pământene. Alte evoluţii viitoare îşi aşteaptă rândul pentru a ne oferi o spirală deosebit de frumoasă, fără de sfârşit... Este, în felul ei: şi temporală, şi spaţială, şi perceptivă, şi lucrativ-ajutătoare...