27. DESPRE STRĂBUNII NOŞTRI ŞI MINUNATELE LOR CREAŢII DIN VECHIME...

I. IDEI PRINCIPALE

1. Să reţinem:

a. Poporul român se trage din Moşii locului şi nu au migrat din popor niciodată în vechime niciun fel de grupuri;

b. Poporul român are ca sarcini de destin:

– să formeze şi să păstreze obiceiurile străvechi, create şi fixate sub îndrumarea Moşilor;

– să ofere ajutor celor mai agresive grupuri de spirite dintre cele aflate în evoluţii preliminare actualmente pe Pământ.

2. În principal, Moşii ajută permanent la echilibrarea vibraţiei locale prin lucrare directă, dar şi prin activitatea lor de creație de spaţii astrale pentru autostabilizare vibraţională, care contribuie la împrospătarea generală a vibraţiei planetei.

3. Nu Moşii, ci oamenii au creat piramidele, zidurile speciale şi alte construcţii uriaşe, prin cunoaşterile lor, sub îndrumările generale (nu speciale) ale Moşilor: Moșii au oferit îndrumări generale, iar oamenii le-au adaptat în funcție de necesitățile cu care s-au confruntat.

4. Oamenii au creat de asemenea diverse feluri de obiecte folositoare pentru stabilitatea vibraţiei personale sau de grup, în condiţiile în care a crescut variaţia vibraţiei planetare şi s-au accentuat diferenţele dintre maximurile şi minimurile vibraţionale de la o perioadă foarte scurtă de timp la alta:

– brăţări metalice special lucrate şi montate pe braţele laterale ale jilţurilor lor, pentru asigurarea stabilităţii vibraţionale a celor care lucrau mental-astral; de aceeaşi natură au fost inele şi brăţări metalice purtate personal (deci fără poziţie fixă pe alte obiecte), coroane metalice, bastoane (sceptre) şi alte obiecte de aceeaşi natură; 

– structuri de formă lenticulară din conglomerate de pietre folosind lianți speciali, având acelaşi rol de păstrare a stabilității vibraţionale, plasate sub clădirile folosite pentru lucrări, cercetări astral-mentale, sau de formă sferică plasate în interiorul, sau în jurul clădirilor, în funcție de necesități. 

II. DETALII, DISCUŢII

Să rămânem cu câteva idei principale despre geţii din timpurile de până la a doua plecare a Moşilor, şi apoi vom discuta despre cele de după a doua plecare, retragere a Moşilor. 

1. Poporul român se trage din Moşii locului şi nu a părăsit locurile natale niciodată, locurile formării poporului, pentru a migra în alte părţi. Nici migratorii nu au migrat ca popor întreg, ci doar grupuri dintr-un popor care, în funcţie de arealul local numirile erau diferite: aşa cum noi ne numim azi munteni, moldoveni şi ardeleni – dar facem parte din acelaşi popor român. Numirea de traci se referea la un areal anume, aflat tot sub organizarea zalmoxiană, până în nordul cu ţările baltice, de la munţii Alpi la Oceanul Arctic şi tot răsăritul până la munţii Urali, acolo unde se schimbă vibraţia continentului. Tracii i-au numit migratori în noua lor ipostază, dar geţii nu se numeau neapărat tot timpul astfel între ei (cu numirea de geţi sau gheţi): de la Mediterana la Oceanul Arctic numirea lor este dată de migratori după primul val al migraţiilor. Deci migratorii au fost aceia care au numit poporul care a asimilat noii veniţi: i-au numit conform rarelor autonumiri geţi sau gheţi, dându-şi seama că împletirea tuturor a creat ceva aproape nou după cunoaşterea veche, nu mai erau 100% ai locului, cum credeau treptat migratorii împământeniți. În fond era în parte adevărat, dar asemenea împletiri nu erau peste tot, erau doar mici „insule” de împletiri în cuprinsul poporului local, nemigrator.

De departe sau de mai aproape, totuși făceau parte din acelaşi popor, vast, poporul îndrumat de Zalmoxis. De aceea este bine de acceptat că goţii au făcut parte dintre geţii răsăriteni migraţi în nord şi apoi vest, care au căutat la înăsprirea vremurilor, alte locuri de trai. Erau deja sărăciți de mare parte a spiritualității lor – ca pretutindeni; Moşii locali se retrăseseră dinaintea primelor migraţii, deși Zalmoxis cuprindea în continuare în radiaţia sa regiunea întreagă, radiaţie care potolea mare parte din dezorientarea şi apriga lor căutare după puţina lor experienţă în asemenea condiţii pământene cu vibraţie foarte joasă.

Tocmai de aceea Moşii nu numai că nu au învăţat niciodată oamenii să lupte unii contra altora, ci să se apere cât mai puţin agresiv posibil în situaţiile date. Şi de aceea s-a format o linie de conducere moşească pentru respingerea celui de-al doilea val de migratori – pentru ca localnicii să nu fie influenţaţi de câmpurile războinice, agresive, de pe întreg Pământul şi să lupte contra fraţilor lor! Să nu lupte, ci să-i respingă cu atitudine curajoasă şi prin mulţimea celor care apăreau doar ameninţător în faţa lor, ca scut în regiunile pe unde ar fi vrut migratorii să treacă. Şi le permiteau doar celor care aveau în destine să meargă spre sud, spre Marea Neagră, şi spre Peninsula Balcanică şi de acolo mai departe. 

2. Poporul român – la origine poporul get – are un destin aparte, pentru care s-au întrupat în mijlocul lui spirite puternice, în diferite stadii de evoluţie: de regulă cei care parcurgeau ultima (uneori chiar penultima) sub-etapă din etapa lor de evoluţie – indiferent dacă erau primari, secundari sau chiar centrali. Adică, în general, cei care aveau nevoie să trăiască într-un asemenea destin social, care cuprindea:

– formarea şi păstrarea cu orice preţ a unor obiceiuri de manifestare fizică bazate pe rădăcinile percepţiilor străvechi, astral-mental-cauzale şi aplicarea lor în viaţa curentă (aşa cum păstraseră geţii în viaţa lor de aşezare): aici, în Europa, unde vremurile şi străinii vor distruge cea mai mare parte a obiceiurilor strămoşeşti ale popoarelor străvechi; mai târziu acestea au fost numite tradiţii;

– pentru păstrarea acestor obiceiuri s-au întrupat permanent aici în număr foarte mare monade secundare şi centrale: adică marii ajutători planetari;

– a doua mare linie de destin a fost, şi este încă pentru o perioadă de timp în continuare, sarcina de a oferi ajutor unor grupuri de spirite aflate pe Pământ pentru evoluţii preliminare: tocmai pentru că aici erau mereu întrupaţi foarte mulţi secundari puternici, în mijlocul sau în marginea societăţilor omeneşti, astfel încât poporul să poată face faţă influențelor acestor spirite în evoluţii preliminare, care au foarte puţină experienţă în toate domeniile vieţii de acest fel, în mijlocul unei societăți industrial-tehnologică destul de avansată, dar fără să aibă sarcină de creatori ci doar de utilizatori atât cât pot ele, în situaţii legate de viaţa simplă curentă şi de natură. Astfel au venit, şi au rămas aici în mare parte grupurile de migratori pe care azi le numim ţigani: care nu fac pe Pământ decât 1 – maximum 2 întrupări fiecare grup de spirite, după care în copiii lor se întrupează alt grup de aceeaşi evoluţie, dar venite de pe alte linii de evoluţie, din alte părţi, din alte popoare de spirite şi având alte înclinaţii dar de aceeaşi natură. De aceea ei nu vor învăţa niciodată să se comporte asemănător evoluanţilor veniţi pe Pământ pentru cicluri foarte lungi de vieţi, cu destine complexe (care pot face între 10 şi 40-50 întrupări în ambele etape planetare: etapa mental-astrală în vibraţii planetare foarte înalte şi etapa fizică în vibraţii foarte joase); restul grupurilor de spirite cu întrupări umane avem multă experienţă de trăire pe Pământ: incomparabil cu cele 1-2 întrupări într-o etapă în care oricum vibraţia este foarte joasă (dar această vibrație este confortabilă pentru ei) unde aglomeraţia planetară este foarte mare (dar ei sunt obişnuiţi cu ea, căci trăiesc numai în aglomeraţii planetare mari), iar priceperea lor constă mai degrabă în a utiliza ceva complex, dar nicidecum a crea cot la cot cu întrupaţi mult mai evoluaţi, creatori avansați aflați în curs de universalizare. 

Astfel, aşa cum românii ştiu bine, este foarte greu de trăit în preajma lor, dar majoritatea românilor pot s-o facă trăind cu ei pe acelaşi areal al ţării, întrucât și tradițiile au fost fixate și consolidate timp îndelungat, atât cât au stat Moșii lângă geți (cam până între anii 700-1000 d.H.) și, în plus, baza vibrațională a regiunilor carpatice, intracarpatice și pe versanții exteriori este extrem de stabilă și înaltă în același timp. Românii pot fi influenţaţi superficial de tarele comportamentale ale preliminarilor, dar nu vor rămâne cu astfel de influenţe dincolo de terminarea destinului fiecăruia în parte. Tocmai de aceea echilibrările vibraţionale ale Moşilor au loc des şi chiar dacă sunt influenţe ale lor în câmpurile spațiilor noastre, ele se datorează mai curând comportamentului propriu ale celorlalți care doar sunt activate de influențele acestea, de care celelalte grupuri spirituale trebuie să devină conştiente treptat şi să şi le corecteze atât cât pot în timpul destinului şi total, imediat după terminarea destinului fizic: adică după decesul fizic şi intrarea în manifestare de entitate astrală. 

Aşadar să reţinem că în această perioadă Moşii ne ajută doar cu echilibrarea vibraţiei – ceea ce de altfel nu este absolut de loc puţin lucru, aşa cum am crede la prima vedere. Auzim des despre solomonari, adică cei care ar fi fost „iniţiaţii” Moşilor: că ar putea să schimbe fenomenologia atmosferică sau tectonică a planetei – dar e bine să ştim că ei nu o fac! Sunt unii oameni care au puteri mentale pe care şi le folosesc în diverse scopuri, dar nu sunt „iniţiaţii” Moşilor, nu sunt oamenii de legătură cu Moşii – dar poporul îi pune pe toţi în aceeaşi „oală” pe toţi oamenii despre care au auzit că „fac minuni”. 

Aşadar să reținem că nu sunt decât foarte puţini dintre „solomonari” cu adevărat Moşi, sau Călători ai Moşilor (monade secundare de regulă, ajutători planetari permanenţi), care nu atacă natura în acest fel, căci ea este oricum atât de crunt atacată de oameni. Moşii şi oamenii lor, inițiații lor, nu suportă să adauge ceva agresiv în plus în asemenea condiţii. DAR ca efect al echilibrării vibraţionale pot apare şi echilibrări ale fenomenologiei planetare: şi atmosferice, şi tectonice, dacă ele se datorează exclusiv vibraţiei scăzute în mod artificial prin activităţi umane excesive: sentimente excesiv negative (ca urmare a războaielor, criminalității, etc.), activități industriale excesive, chinuirea animalelor și altele asemănătoare. Modificările vibraționale în câmpurile planetei pot să tragă după ele cascade de beneficii pentru oameni, ceea ce determină încredinţări prin asociere cu unele lucruri auzite despre astfel de ajutători planetari. 

Dar Moşii înşişi au și o altfel de activitate, deosebit de importantă pentru întreaga planetă: ei creează diverse feluri de spaţii de autostabilizare vibraţională în sistemul matriceal al planetei, stabile pentru timp îndelungat, fixate în spaţiul manşonului eteric care înfăşoară stratul în care ne aflăm acum, cu partea pământoasă a planetei (şi cu lichidele şi gazele sale) şi cu întreg biosistemul ei. În acest fel, creând şi remodelând asemenea structuri cu o vibraţie foarte înaltă, se împrospătează mereu vibraţiile mediului nostru de trai şi astfel avem forţe proaspete ca să ne ducem mai departe sarcinile noastre de destin. 

Să reţinem faptul că Moşii nu au creat piramide, ziduri, construcţii uriaşe: nu pentru că nu ar fi avut forţe şi cunoaştere precum şi pricepere la lucru – căci priceperea şi forţele lor sunt mult superioare oricui pe Pământ, ci pentru că folosirea forţelor lor mentale ar fi creat deplasări uriaşe de fluxuri energo-materiale într-o lume care şi aşa a avut greutăţi, iar construcţii cu vibraţie uriaşă ca urmare a amprentei profunde lăsate de asemenea creatori ar fi venit în flagrantă contradicţie cu vibraţia joasă a planetei: noi oamenii am fi ajuns atât de obosiţi şi de dezorientaţi la finalul ciclului actual de vieţi, încât am fi ajuns să ne omorâm pe străzi fără a fi conştienţi unii de alţii. 

Oraşele, piramidele, le-au construit oamenii, oriunde fiind oameni extrem de pricepuţi în orice domeniu de activitate, aşa cum am discutat mult în ultima vreme. Faptul că oamenii ar fi creat construcţii minunate doar în sclavie este o exagerare: babilonienii şi egiptenii nu au folosit sclavia în construcţii decât foarte târziu, şi atunci la construcţii care nu aveau miezul de cunoaştere şi folosire atât de subtil ca în vremurile îndepărtate din perspectiva lor (cu atât mai mult a noastră); la fel şi în Orient, asemenea creaţii au fost realizate prin încredinţarea oamenilor în necesitatea construcţiilor, încredinţarea că pot să dea tot ceea ce poate fi mai bun, mai util, mai inteligent, mai frumos, mai funcţional construcţiilor ca atare. Construcţiile iniţiale, foarte vechi, au fost moştenite de noile generaţii şi refăcute, remodelate sau completate după propriile lor necesităţi – nu cele pentru care au fost realizate primele astfel de construcţii. În ultimele două milenii înainte de schimbarea sensului de variaţie a vibraţiei planetei – înainte de Iisus Hristos care a realizat lucrarea – la astfel de lucrări a fost folosită şi munca sclavilor alături de munca oamenilor liberi: şi la construcţii, şi la întreţinerea lor, concomitent cu alte activităţi impuse de noile generaţii de conducători, în condiţiile grele ale vibraţiei planetare foarte joasă care a determinat apariţia războaielor, ale marilor imperii bazate pe criminalitate la rang de politică statală internă şi externă. 

Şi dacă am adus discuţia pe acest tărâm, să mai discutăm şi despre alte câteva subiecte – de felul lor controversate sau cel puţin mult discutate în publicistica de după 1990. 

1. BRĂŢĂRILE DACICE şi alte obiecte de aceeaşi natură

Să pornim de la ideea că în timpul Moşilor, Călătorii, Învăţătorii şi Măiaştrii Moşilor nu învăţau atunci pentru prima dată de la Moşi – la fel ca şi oamenii de pretutindeni de altfel, cu toate manifestările despre care am discutat în toate aceste studii (se poate urmări eticheta „Platoul munţilor Bucegi”, pe lângă „Peştera Ialomicioarei”), ci aveau o experienţă proprie de trăire şi de lucrare extrem de veche, profundă, bogată şi bine consolidată: din diferite locuri şi timpuri, din cicluri de vieţi anterioare acestui ciclu de vieţi pe care îl desfăşurăm acum pe Pământ, deci din alte spații, din toate evoluțiile lor anterioare. În fiecare ciclu de vieţi, pe orice planetă, ne orientăm şi adaptăm cunoaşterea noastră generală, universală, la condiţiile locale, natale. Așadar pe orice planetă este necesar să includem cele trăite (adaptate) pe planetă în formarea şi îmbogăţirea experienţei noastre totală. În plus, să ținem mereu cont de faptul că pornirea în baza de orientare şi adaptare a tuturor manifestărilor noastre aici pe Pământ s-a petrecut încă din epoca cu vibraţie planetară foarte înaltă, timpuri în care am adaptat şi orientările noastre privind manifestările fizice prin prisma celor mentale şi astrale. Și tot atunci s-au pus bazele acelor transferuri despre care am tot discutat – din percepțiile mentale și astrale în creații fizice pe care acum le numim tradiții: care de fapt formează tradiția primordială pământeană, cu pornire de la înseși manifestările entităților transcedentale care ne-au creat specia și care au oferit primilor oameni învățăturile totale specifice tuturor vremurilor pe care omenirea avea să le trăiască pe Pământ: care formau deja planificarea întregului destin al omenirii.

Pornirea în lucrare a Călătorilor, Învăţătorilor şi Măiaştrilor, din fragedă copilărie, pe lângă Moşi şi alţi Călători, Învăţători şi Măiaştri adulţi, era pentru studiul celor universal cunoscute de ei, dar derulate acum în condiţii planetare, pământene, şi modificate de noua anvergură a Pământului după ultima glaciaţiune. Apoi, de-a lungul întregii lor vieţi, ori de câte ori aveau loc schimbări medii sau majore în ceea ce privesc condiţiile planetare, Moşii le ofereau nu numai direcţii de aplicare în aceste condiţii concrete, ci şi cunoştinţe privind influenţele din galaxie şi din întrega subzonă în care se află galaxia. Întrucât planeta noastră găzduieşte acele blocuri spirituale piramidale care formează în jur de 80% din populaţia umană a planetei, sunt mai multe grupuri spirituale pe planetă decât în mod normal, tipic, şi astfel influenţe individuale mult mai multe manifestate în mod curent intră în diagrama manifestărilor oamenilor, în calitate de creatori avansaţi aflaţi în curs de universalizare. Astfel concret omenirea a avut întotdeauna mult mai multe direcţii de influenţă asupra întregului biosistem al planetei, pe care ajutătorii planetari le-au avut în vedere în ajutorul oferit întregului biosistem, inclusiv oamenilor. De aici, din acest lanţ al influenţelor care se întorc din nou de la biosistem asupra oamenilor, curg o serie întreagă de strategii de apărare din partea oamenilor, dar şi o largă serie de forme de ajutor care poate fi oferit întregii planete şi tuturor vieţuitoarelor ei: printre care o serie de strategii de stabilizare şi echilibrare vibraţională din partea Moşilor, precum şi strategii de folosire a energiilor şi vibraţiilor pentru oamenii de pretutindeni. În descrierea vremurilor pe care le discutăm aici, acum, de mult începuse împletirea fluxurilor noi, aduse de Iisus, continuând să fie atrase de entităţile dimensionale, de entităţile interdimensionale şi de Moşi, împletite cu cele vechi, cu vibraţie foarte joasă: adică popular spus – avea loc de mult schimbarea vremurilor. Aceasta însemna greutăţi mari pentru cei care aveau nevoie de studiu personal – adică Călătorii, Învăţătorii şi Măiaştrii Moşilor, pentru ca la final, la retragerea a doua a Moşilor să aplice în lume toate cunoașterile lor, să umble prin lume în calitate de meșteri itineranți sau să facă legături între voievozi și Moși (sihaștrii voievozilor). 

De reținut că nu numim retragere definitivă a Moșilor, căci aveau să se reîntoarcă, chiar dacă timpul afectat acestei noi retrageri este mai lung decât la prima retragere. 

Cu timpul, dar repede, aveau să se instaleze variații mari de vibrații planetare, astfel încât chiar și studioșii ajutători planetari aveau să întâmpine greutăți de concentrare mentală şi astrală. Căci dacă până atunci variaţia vibraţiei fusese foarte lentă, o sinusoidală prelungă (într-o lucrare anterioară am comparat-o cu voaluri de mătase în mişcare extrem de lină), care nu crea niciun fel de greutăţi mentalilor avansaţi, schimbarea aceasta hristică accelerase foarte mult variaţia vibraţiei palentare. Din lentă devenise astfel rapidă şi extrem de ascuţită – comparaţia mea fusese astfel cu un „joc” de cuţite ascuţite orientate când în sus, când în jos, la intervale de timp extrem de scurte: deci şi vibraţiile foarte înalte, şi cele foarte joase devin destabilizatoare, agresive, de la un moment la altul, efectele oboselii fiind percepute concret şi împletindu-se ele însele pe intervale foarte lungi de timp. 

De aceea, spre binele tuturor, s-au creat unelte (adevărate aparate) de stabilizare vibraţională + menţinere a stabilităţii vibraţionale atâta timp cât poate permite omului cercetător urmărirea unei imagini, a unei idei, până la capătul cercetării ei. Asemenea unelte folosite de cercetători, pentru lucrări desfăşurate mental sau astral, au fost:

a. Obiecte de uz individual:

– coroane de purtat pe cap, create din metale cu o vibraţie extrem de stabilă (le cunoaştem ca fiind mai târziu coroane regale), precum şi obiecte de ţinut în mâini în acelaşi timp sau separat de purtarea coroanelor – care mai târziu au devenit sceptre reprezentând putere regală, ankusuri reprezentând putere religioasă mentală şi alte obiecte asemănătoare, ţinute după necesitatea purtătorilor în diferite poziţii; toate au fost larg folosite pe toate continentele;

– brăţări simple și plurispiralice, şi uneori inele stabilizatoare de vibraţii, dintre care la acele începuturi au fost şi renumitele brăţări dacice; dar astfel de brăţări au fost folosite în poziţie staţionară, de cercetători aşezaţi pe jilţuri speciale, iar brățările erau fixate pe braţele jilţurilor şi cercetătorul îşi aşeza braţele prin interiorul lor; mărimea lor nu era nicidecum în funcţie de grosimea braţelor cercetătorului, ci în funcţie de puterea brăţării şi de necesitatea sa, cercetătorul îşi mişca braţele în interiorul lor sau ţinea braţele lipite pe oricare parte interioară a brăţării atâta vreme cât avea nevoie. Ele au devenit de-a lungul timpului obiecte de podoabă, la început pentru nobilimea bogată dar care pierduse de mult cunoaşterea şi înţelegerea folosirii lor: în exemplare mai subţiri şi mai mici, purtate nu în caz de nevoie sau permanent – aşa cum folosiseră cunoscătorii începuturilor, ci sub forme diferite: brăţări purtate pe braţe şi antebraţe, la gleznele picioarelor, inele purtate la gât, broşe purtate în special în apropierea locului inimii, cingători (cordoane) care la origine aveau rol de stabilizare în zona plexului central (manipura) aşa cum şi coroanele stabilizau vibraţia în zona plexului sahasrara.

 

Brățări plurispiralice dacice

b. Obiective de uz general:

– structuri lenticulare sau rotunde (rotocoale), în alte ţări sfere de un anumit tip de piatră; la noi erau formate din conglomerat de pietriş şi pietre mari, rotocoale care se fixau în pământ, la o adâncime bine gândită, aleasă, sub planşeul (temelia) unei construcţii destinată studiului astral-mental ale cercetătorilor (Călători, Învăţători, Măiaştri); fiecare cercetător avea o vibrație personală cu o anumită valoare (nivel mediu) în funcţie de care se aşeza pe un jilţ de piatră sau în combinații naturale (din nou: alese în funcţie de necesităţi cu deosebită precizie), care era așezat pe planşeul construcţiei, exact deasupra rotocolului fixat în pământ. Cercetătorul se aşeza pe jilţul care, împreună cu radiaţia rotocolului de sub clădire, oferea o vibraţie pe care el o simţea bună în acel moment pentru vibraţia sa (în funcţie de bioritmul personal, de vibraţia anotimpului şi de influenţa biosistemului înconjurător: a cărui intensitate de trăire este în strânsă legătură cu anotimpul planetar).

Rotocoale (plăci din conglomerate din pietre, pietriș și nisip) la Cetatea dacică Sarmisegetuza

Jilţurile aveau fixate aşadar pe braţele lor celebrele brăţări create din aur, argint sau cupru – dar care puteau fi schimbate de cercetător în funcţie de particularităţile de care avea nevoie pentru cercetare sa. Strategiile de stabilitate şi amplificare a vibraţiilor erau folosite numai dacă cercetătorii simţeau nevoia, în funcţie de vremuri şi de bioritmul personal, uneori şi de complexitatea cercetărilor pe care le aveau de realizat. 

– în cultura toltecă (în America Centrală și de Sud), s-au creat sfere de mărimi diferite din piatră, mărimea lor fiind în funcţie de necesitatea locului (structurii straturilor interioare ale scoarţei pământeşti) şi de activitatea cercetătorilor locali. Aveau o vibraţie oricum foarte înaltă, împrăştiind o vibraţie echilibrantă până la distanţe mari, o luminiscenţă şi un sunet fundamental proporţional cu mărimea şi compoziţia lor interioară. Vibraţia lor a scăzut în timp, dar încă mai radiază cu o frecvenţă înaltă... despre care lumea nu mai ştie de mult timp... şi numai dacă nu au fost mutate din locul lor iniţial, cu care se aflau în strânsă, şi certă legătură. 

Sferele de piatră din Costa Rica

– obeliscuri, turnuri, menhire: care la origine erau tot astfel de obiective, fără niciun rol funerar sau de cult, cum se crede azi, la fel construcții pentru urmărirea fenomenologiei cosmice, deosebit de importantă pentru derularea lucrărilor din așezări, care întotdeauna aveau rol ajutător pentru toate așezările din jur. 

 

Menhire din Carnac

Într-o societate normală, obişnuită, tipică, cu o complexitate mult redusă a biosistemului, a structurii spirituale a întrupaţilor creatori avansaţi, organizați în societăţi calme aflate mereu sub îndrumarea Moşilor de popor, fără necesităţi de schimbări alerte şi anticipate de vibraţie planetară, nu este nevoie de astfel de strategii (ele fiind în cunoaşterea întrupaţilor, căci nicidecum nu erau, sunt la primele trăiri de acest fel). În astfel de societăți echilibrate, nici social nu există greutăți formate din neștiință, și nici variaţiile de vibraţie nu sunt dese şi agresive, aşa cum le trăim acum: într-o societate formată aşa cum ştim acum, din întrupaţi cu spirite agresive când ei înşişi se află în condiţii neobişnuite pe care ei le consideră agresive. 

Asemenea strategii geţii le-au folosit până după plecarea Moşilor, dar obiecte pe care azi le numim „de cult” sau de conducere (regale) au rămas definitiv în folosirea popoarelor, deşi semnificaţia lor a rămas de cele mai multe ori necunoscută – cunoscută doar de puţini exponenţi ai conducerilor, dar ţinute în secret permanent şi folosite doar de ei înşişi. 

Vom mai discuta despre toate acestea când vom dezvolta cunoaşteri privind originile tradiţiilor. 

26. DESCOPERIND ADEVĂRURI…

Este o scurtă expunere rezultată din discuții bazate pe comentarii cu dvs. 

1. DESPRE FORMAREA ACTUALĂ A POPORULUI ROMÂN

Asemenea adevăruri nu au fost ştiute: cei ce au scris despre conducătorii (Moşii) geţilor ori nu au ştiut despre adevărurile legate de aşa-numita ocupare a Daciei – ori dacă au ştiut au ţinut secret. Şi nu au fost numai cele legate de ocupaţia secretă a Daciei, ci şi despre multe alte secrete prin care s-a continuat politica tăinuită cu privire la lupta contra migratorilor, pentru orchestrarea până la capăt a acestei lucrări în comun pentru daci şi romani, şi apoi retragerea romanilor din Dacia. Fiecare popor avea doar un grup de Moşi şi nu erau puţini cei care ţineau legătura cu ei – şi cu Moşii din vestul munţilor Alpi, şi cu cei din estul lor: adică Moşii celţilor şi ai geţilor, despre care se ştiau în lume multe lucruri, şi se ştiu în egală măsură şi azi, chiar dacă încă nu sunt spuse sau scrise în manualele de istorie.

Toate raţiunile pentru care atunci, la vremea aceea, au fost lucrurile tratate în acest fel vor ieşi la iveală fără îndoială. Vremurile acelea permiteau păstrarea secretelor – dar nu în asemenea măsură încât să nu se ia măsuri în strategiile operaţiunilor militare. Şi să nu uităm că este o realitate a istoriei faptul că migratorii au fost în majoritatea cazurilor foarte bine organizaţi, fiind oameni inteligenţi, care gândeau strategii de ocupare pe baza informaţiilor luate din teren – terenul aşezărilor pe care le spionau şi profitau din plin de rezultatele lor, căci mizau chiar pe inferioritatea lor aparentă în ochii celor care se simţeau superiori. Moşii au învăţat mereu oamenii să nu se simtă niciodată superiori altora, căci chiar din momentul în care o vor face au şi început să piardă avantajul lor, indiferent dacă ar fi fost în faţa unui singur om sau a unei mulţimi, a unei armate. Mai devreme sau mai târziu atitudinea de subestimare a celuilalt – partener sau adversar – avea să conducă la pierderea contactului cu realitatea: ceea ce conduce la ideea că numai lupta-munca cu rezultatele ei poate arăta cine s-a dovedit pe loc superior. Iar rezultatul poate fi unul de pierdere, dar poate da un răgaz de mobilizare ulterioară tocmai pentru că câştigătorul se relaxează şi poate pierde imediat totul. 

Aceasta a fost strategia geţilor şi ei practic au pus în formă bună ceea ce a fost cu adevărat luptă câştigată pe teritoriile Daciei, păstrând-o exact aşa cum o numeau romanii: Dacia Felix – Dacia Fericită !!!

Mai este ceva foarte important de spus cu pornire de la această prezentare. Există o dispută între cei care spun şi susţin că Dacia a fost romanizată de cele două legiuni romane în cei 165 de ani de “ocupaţie” – şi cei care susţin că acest lucru nu este practic posibil, deşi în condiţiile în care ungurii au spus că au venit aici şi au găsit teritoriile goale, putând astfel să se instaleze aici, totul ar putea prinde un soi de contur dacă ar fi şi adevărat. Teritoriile erau aproximativ goale la un moment dat pentru că oamenii erau împrăştiaţi încă prin munţi şi în câmpiile exterioare munţilor (în sud şi în est) – dar treptat s-au reîntors în vetrele satelor, unde nu au găsit nici ei prea mulţi migratori stabiliţi în ţară; iar cei stabiliţi s-au împletit cu alte grupuri şi, în timp, cu geţii – deşi în foarte mică măsură, întrucât nu aveau multe principii de trăire în comun. Problema a fost complexă – de loc simplă, căci dacă geţii ar fi rămas în sudul Subcarpaţilor Meridionali, hunii nu ar fi avut putere în Transilvania. Sfatul Moşilor a fost uitat şi, de frica triburilor organizate ale hunilor, parte din ei au rămas în sudul subcarpaţilor, în loc să se strângă în “Cuibul Munţilor”. O parte din geţii răspândiţi în mod organizat în sud până la Dunăre s-au întors în podiş, mai ales în regiunile de la poalele interioare ale munţilor (Ţara Făgăraşilor, Ţara Bârsei, etc.) Dar nu toţi au făcut acest lucru bun. Dacă ar fi rămas cu toţii astfel în podiş şi în munţi, nu s-ar fi creat niciun fel de probleme nimănui, nicăieri. Vibraţia în câmpiile din sud este mai joasă decât în nordul subcarpaţilor şi este extrem de variabilă, ceea ce slăbeşte mult puterea omului care nu este obişnuit cu astfel de situaţie, mai ales că după 200-300 de ani a început să se simtă variaţia de vibraţie din cauza amestecării fluxurilor energo-materiale vechi cu cele noi, accentuând astfel situaţia naturală a locului. Tocmai de aceea moştenirea spunea ca geţii să se oprească la graniţa dealurilor din sud (pe linia Subcarpaţilor Getici), lucru care nu s-a petrecut şi triburile slave care au format mai târziu poporul bulgar nu s-au mai putut extinde şi în nordul Dunării, până la subcarpaţi. În Câmpia Română de azi starea locală era foarte bună pentru ei, având obişnuinţele din naşterea lor pe alte pământuri, cu vibraţii asemănătoare cu cele din Câmpia Română de azi. Dacă românii ar fi rămas în nord, nu s-ar fi confruntat cu bătăliile cu otomanii, căci ei nu aveau puterea în munți și s-ar fi săturat repede de luptele de gherilă în care românii nu ar fi pierdut niciun om… Ca să nu mai vorbim de faptul că Ardealul ar fi fost apărat puternic și sub nicio formă ungurii nu ar fi avut niciun fel de putere în Ardeal. 

Așa cum s-au petrecut lucrurile, bătăliile din sud au atras prin necesitate încă și mai mulți oameni, pecetluind soarta grea a poporului român prin chiar mâna proprie. Dacă de la Mircea cel Bătrân valahii ar fi rămas în munţi, aşa cum el a cerut insistent oamenilor săi, totul ar fi decurs altfel – şi nicidecum mai rău. Mai mult, dacă lucrurile ar fi stat așa cum au vorbit toți Moșii prin gura dânsului, ar fi putut să-și ajute frații moldoveni, reunirea celor două țări s-ar fi făcut chiar din timpul dânsului și cu totul alta ar fi fost istoria poporului nostru… 

Totul este însă îmvăţătură pentru spiritele care au trăit atunci şi au hotărât altfel decât spunea moştenirea înţelepţilor…

Dar revenind la romani, să reținem faptul că dintre soldaţii romani este foarte adevărat că mulţi au rămas în Dacia Felix, căci li s-a lăsat libertatea de a o face. Retragerea a fost a oficialităţilor romană, a structurilor de conducere, de organizare. Cu toate acestea, chiar dacă o parte dintre români sunt urmașii geților uniți cu romanii, soldaţii nu au avut practic nicio contribuţie la modelarea tradițiilor poporului get (sau dac, după vorbirea romană a acelor timpuri), ci ei au fost asimilați cu tot dragul de geți, romanii preluând integral tradițiile getice. La fel ca şi grupuri ale migratorilor care s-au oprit fără război sau distrugeri prin diferite locuri ale noastre, cu toţii: geți, migratori şi invitaţi romani au format cu timpul, cu bunăvoinţă şi trăind în bună vecinătate, aşezări cu tradiții getice. 

Alte grupuri venite pe parcursul timpului s-au delimitat de populațiile tradiționale, așa cum am discutat mai sus. Deja știm multe despre aceste aspecte acum.

În timpul Evului Mediu, s-au mai amestecat vlahii cu moldovenii, dar în Ardeal nu s-au amestecat decât în foarte mică măsură, insignifiant practic pentru a fi participanţi la eventuale astfel de modelări spirituale. Faptul că maghiarii trăiesc separați de români în majoritate denotă faptul că românii din Ardeal sunt urmașii geților reuniți cu romanii, iar moldovenii sunt în cea mai mare parte urmași ai geților.

Să reținem că cei mai neaoși rămân maramureșenii. 

DE CE NU ȘTIM ATÂT DE MULTE LUCRURI DESPRE PROPRIA NOASTRĂ ISTORIE…

Veşti despre evenimente se transmit pe care orală, prinzând deformări inerente, aşa cum ştim bine azi. Mai ales pe aceste meleaguri nu a fost nici timp, nici mijloace în vremuri de reconstrucţie a aşezărilor şi a intrării în ritmul curent al vieţii oamenilor reîntorşi din bejenie. Chiar dacă nu s-au fixat în termeni de scriere, aşa cum se petreceau lucrurile în locurile şi obiceiurile cuceritorilor, spre slava proprie de altfel, evenimentele au rămas în amintirea oamenilor. Totuşi puţine dintre ele au dăinuit, iar cele păstrate în înscrisuri au fost furate şi depozitate, adânc ascunse pentru ca nimeni, vreodată să nu ştirbească gloria cuceritorilor… 

Și este foarte trist… 

Ulterior religiile au mai şters şi ele din vestigii şi au obligat sub tortură şi defăimare orice om care ar fi îndrăznit să aducă inconveniente conducătorilor agresivi. În asemenea situaţie, tradiţiile au păstrat doar prin arte, arhitectură, decoraţiuni interioare şi exterioare, muzică şi dansuri cunoaşterile străvechi ale căror sensuri s-au pierdut. Dar a rămas esenţa, ideea perpetuată din generaţie în generaţie cu privire la esenţa ascunsă a evenimentelor antice. Anumite informaţii extrem de valoroase au fost păstrate cu grijă, cu dublă scriere:

1. Creştină (religioasă), însoţită de elemente de artă de o profunzime care şi-a pierdut înţelesul pe parcurs – dar care pot fi descifrate de către cei care şi-au recăpătat, odată cu creşterea vibraţiei planetare, conştientizarea memoriilor lor cele mai vechi: şi încep să descifreze şi să înţeleagă felul în care curg cunoaşterile celor nevăzute cu ochii fizici – dar bine percepute cu senzorii altor corpuri, cu vibraţii mult mai înalte: ale corpului mental şi ale corpului astral. 

2. Străveche: care s-a dorit la un moment dat să fie distrusă, dar s-a reuşit totuşi doar în mică măsură. Permanent au fost oameni care au încercat şi au reuşit să conserve cunoaşteri din vechime, sub diferite forme ascunse la vedere, cum spunem noi azi, dând alte înţelesuri, profane de cele mai multe ori. S-au conservat runele – scrierea veche a geţilor, dar şi obiecte, decoraţiuni ale obiectelor casnice, arhitectonică curentă, care dovedesc o cunoaştere extrem de avansată şi pătrunzătoare în toate timpurile din urmă. Vom discuta despre toate acestea, treptat. Descoperim azi cum basmele, miturile şi legendele ascund în jocul cuvintelor înţelesuri profunde, pe care le simţim, le intuim, apoi le analizăm şi, dacă sunt posibilităţi, le scoatem la lumină. Bătrânii au avut sarcina să le relateze, să le explice copiilor care, pe măsura creşterii lor şi creşterii experienţei lor de viață, la rândul lor, la bătrâneţe au făcut şi ei acelaşi lucru ca şi bunicii lor. Acolo unde o vreme au existat învăţători de neam, fiind respectați în lumea lor, religia a interzis secol după secol răspândirea lor – o mai face şi azi, deşi nu mai are puterea să ordone. 

Toate ne ajută pe noi, cei ce începem să le vedem, să le înţelegem, să acceptăm cu drag conlucrarea cu entităţile astrale ajutătoare care devin învăţătorii noştri loiali. La rândul nostru ajutăm pe cei din jur să urmeze aceeaşi cale, atunci când conştiinţa lor se deschide spre lumea percepută mental şi astral – prin călătorii astrale conştiente. Ceea ce în trecut a fost catalogat ca non-manifestare, azi descoperim că s-a manifestat permanent şi împreună ştim că vom construi din nou lumea umană cu înaltă spiritualitate din care de fapt ne tragem ca specie pe Pământ. Ceea ce nu percepem noi deocamdată – nu înseamnă că nu există, iar această idee extrem de pătrunzătoare ne creează drumuri către înălţarea spirituală permanentă a trăirilor noastre, pe măsură ce puterea noastră de pătrundere se revigorează mereu…