Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


joi, 25 august 2011

Din bucuriile de zi cu zi...

...Din nou vedem oameni citind pe stradă !!...




marți, 23 august 2011

MINTEA ŞI INIMA... (Partea a II-a)

Cred că avem nevoie uriaşă de apreciere a minţii şi a cunoaşterii.
Omul poate cuprinde un volum uriaş de cunoaştere, dacă iubeşte cu adevărat Creatorul, Creaţia. Dacă priveşte tot ceea ce îl înconjoară cu neţărmurit respect…
Ne punem singuri piedici, vorbind la infinit despre iubire, dar mulţi oameni nu doresc de fapt să cunoască ce a făcut Dumnezeu pentru noi, tocmai din iubire... Zicem că ne reţine El de la cunoaştere, făcând din Creaţie obiect de mister... Dar nicidecum El, ci noi, între noi oamenii ne reţinem şi ne încurajăm întru comoditate, nu întru cunoaştere...
Iubeşte... explorează... cercetează... înţelege... doreşte mai mult: şi iubire de tot, şi cunoaştere de tot. Drumul doar se deschide. Ne trebuie doar SĂ NU NE OPRIM... Doar din când în când să ne odihnim... Dar să nu ne oprim...

CUNOAŞTEREA CEA DE TOATE ZILELE...
Ne obişnuim cu multe lucruri, ni se par foarte normale, nici nu ne mai gândim că le facem, cum le facem. Învăţăm de mici copii. Creştem, învăţăm o meserie, trăim omeneşte în mijlocul unei creaţii umane, răspândite pretutindeni. Desfăşurăm activităţi în mijlocul unor oameni asemenea nouă, care au avut idei, le-au pus în practică, au completat cu ceva cele pe care le-au moştenit şi le-au folosit anterior, după ce le-au învăţat structurile – măcar în linii mari – şi utilizările. Au creat astfel completări, dezvoltări, au învăţat pe alţi oameni să le folosească pe toate la un loc – cele vechi cu cele nou create. S-au bucurat de acei semeni care au urmat exemplul lor, completând opera lor, mai departe, cu alte creaţii, cu alte lucruri noi.
Aşa este omul, indiferent dacă este creator sau utilizator. Ne bucurăm cum copiii noştri au capacitatea să înveţe şi să facă şi ei, asemene nouă, tot felul de lucruri, urmându-ne pe firul vieţii. Şi ne-am dori să aibă o viaţă încă şi mai bună decât noi, mai frumoasă, mai interesantă, să contribuie şi ei la ridicarea omenirii, încă mult mai mult decât am putut-o face noi înşine.
Totul se bazează pe MINTE: mintea este de fapt gestionarul memoriei spirituale omeneşti: de creator conştient înaintat. Am mai discutat deja despre acest subiect - omul: creator conştient universal – mai ales la capitolul Creaţie Materială.
Sigur că înţelegem bine ce este mintea luminată şi mintea perversă, mintea care sugerează „prostii”, „necurăţenii” . Deosebim mintea care născoceşte uşurări şi înfrumuseţări ale trăirilor omeneşti, aceea pe care o numim luminată – de mintea care caută să pervertească, adică să transforme, să înterpreteze tot ceea ce este gândit de bine, frumos, constructiv – în ceva urât, dispreţuitor, distrugător: distrugând orice fel de fiinţe, de creaţii – chiar şi de idei. Atitudini promiscue care vor să atragă alţi oameni, cu inteligenţă perversă, cu dorinţa de a creşte perversitatea în sine.
Astfel de atitudini pe care le numesc perverse ca să ne înţelegem despre ce vorbim nu sunt însă câtuşi de puţin malefice, aşa cum se exprimă unii oameni. Sunt doar atitudini ale unor spirite care nu au multă experienţă în gândire proprie clară de nivel calitativ superior, mergând cu nesiguranţă pe drumurile vieţii lor. Este o nesiguranţă izvorâtă din trăirea acum, pe Pământ, a unei perioade normale de schimbare a unor manifestări cu altele superioare, în care cele vechi sunt cele puternic consolidate, cele noi sunt în perioade normale de introducere în manifestare. La nivele înalte de vibraţii planetare, în alte zone ale universului, ele sunt deja consolidate, în timp ce trăirile pe Pământ, în această zonă a universului de vibraţie mai mică, astfel de trăiri noi sunt abia la începuturile lor. Mai întâi au loc aplicaţii şi consolidări la nivele de vibraţie mai înaltă, după care spiritele asistă, aplică, apoi consolidează la nivele de vibraţie mai scăzută.
Ceea ce nu înseamnă nicidecum că astfel de spirite sunt “căzute”, aşa cum s-a interpretat cândva, din neştiinţă, din neînţelegerea lucrurilor normale; apoi s-au purtat veac după veac, alimentate de oameni de acelaşi fel, neştiutori, derapanţi de la legile curate oferite cândva, şi mereu pe parcursul timpului, de ajutători puternici pentru toate grupurile spirituale venite pe Pământ.
Iată de ce lucrurile merg mai greu acum, pe Pământ: pentru că majoritatea spiritelor care efectuează evoluţii umane se află în stare de a asista, mai rar de a aplica şi încă mult mai rar de a consolida asemenea învăţături de nivel vibraţional ridicat: legile spirituale pe care le cunoaştem bine. Grupurile spirituale care consolidează învăţăturile noi învaţă să le accepte pe celelalte, învaţă să ofere exemple fără să dea înapoi – deşi de multe ori se confruntă cu neputinţa de a se menţine în drumul lor personal, influenţate de restul grupurilor cu experienţă mai puţină. Pentru toate grupurile însă o asemenea experienţă este creatoare de înţelegeri ale nivelului propriu de aplicaţie şi de consolidare a noilor învăţături, iar în continuare vor şti unde se află, şi ce le trebuie mai departe pentru folosirea complexă a unor astfel de înaintări spirituale. Analizând permanent cu mintea noastră, făcând mereu comparaţii între diferite manifestări, ne echilibrăm mereu pe acest drum al înaintărilor, înălţărilor spirituale.
Asemenea perioade, ca aceasta pe care o traversăm acum, creează îmbogăţiri masive de experienţă, un bagaj care ne va asigura tuturor sporire de flexibilitate, abilitatea de a crea propriile încredinţări, care să creeze propriile formulări, exprimări, ale celor înţelese.

Iar dacă discutăm despre exprimări, să înţelegem că mintea este gestionara imaginilor şi a sunetelor articulate, iar spiritul are capacitatea de a folosi memoriile sale ancestrale unde, şi când este cazul. Mintea este aceea care ajută în continuare la transformarea gândului articulat în vorbire – graiul articulat: format din grupări de sunete emise cu ajutorul structurilor corpului fizic, prin care pot fi redate derulări ale vieţii în mişcarea ei, clipă de clipă. Împreună – gândul şi graiul articulat – stau la baza formării, întăririi, diversificării şi înălţării spirituale prin relaţii interumane.
Mai mult, mintea este aceea care ajută la orientarea spaţio-temporală în prezentarea evenimentelor: învăţăm să spunem ce trebuie în momentul care trebuie, unde trebuie, adică folosind proporţii spaţio-temporale între elementele memoriilor noastre şi derularea evenimentelor din grupurile, şi între grupurile spirituale întrupate. Spre exemplu, de multe ori suntem în situaţia de a ni se atrage atrage atenţia că nu ne potrivim cu cele discutate de alţii: este o abilitate pe care o obţinem, o păstrăm şi o dezvoltăm odată cu creşterea experienţei noastre totale. Din nefericire, mulţi oameni nu înţeleg că ceea ce li se spune este adevărat, dar astfel de trăiri vor fi aprofundate şi consolidate ulterior, după terminarea vieţii pământene, după conştientizarea totală a celor care s-au derulat astfel.
Cei care au o orientare clară în această direcţie vor consolida puterea lor, abilitatea lor, precum şi susţinerea în continuare a părerilor lor, fără să-şi impună punctul de vedere, atenţi în continuare şi la propriile exprimări, şi la cele care se desfăşoară în jur, învăţând să ajute fără agresivitate.

Cunoaşterea – şcoala cum o numim noi – vine în sprijinul celor care cercetează rădăcinile tuturor manifestărilor omeneşti. Înţelegem treptat că, venind din eternitate şi mergând în eternitate, orice spirit care evoluează întrupat ca om pe Pământ vine cu o moştenire bogată, pe care o adaptează rapid, prin experienţa pe care o are deja, tuturor sunetelor planetare locale; o sporeşte în multe moduri pe Pământ, moduri de multe ori nebănuite. Iar Pământul este doar un punct minuscul în eternitatea evoluţiilor şi în infinitatea spaţiilor multi-universice.
Personal sunt de părerea, expusă deja detaliat, că nu suntem creaţii artificiale ale unor extratereştri – conform unor aplicaţii de inginerie genetică, înzestraţi astfel din naşterea de acest fel cu un oarecare bagaj informaţional în stare să proceseze în continuare şi să acumuleze seturi ordonate de cunoştinţe prin trăiri consecutive (viaţa după viaţă). Cam în acest fel aş sintetiza cele citite în literatura care abordează acest fel de subiecte.
După studii îndelungate, părerea mea este că suntem spirite întrupate în corpuri create de întrupaţi locali, chiar dacă astfel de întrupări originare au pornit din dimensiunile structurale paralele cu dimensiunea în care ne aflăm azi, acum: pe această planetă, care înglobează într-un mod subtil toate nivelele structurilor de diverse vibraţii spaţiale locale. La fel ca şi astfel de împletiri structurale ale spaţiilor universului, corpurile noastre fizice au fost concepute astfel încât să înglobeze toate particularităţile nivelelor de vibraţie ale unor corpuri fluidice ajutătoare pentru corpul nostru fizic – constituind împreună un sistem corporal comple, multifuncţional. Toate corpurile  -de la stea şi planetă la cele mai mici sau cele mai complexe vieţuitoare sunt realizate pe acelaşi sistem creativ – dar toate sunt proporţionale între ele, după necesitatea fiecărui spirit şi fiecărui grup, popor spiritual întrupat.
Mai mult decât atât: învăţăm despre proporţionalitatea vieţilor noastre, comparând viaţa fiecărei vieţuitoare cu viaţa noastră şi înţelegând astfel modul în care se derulează vieţile noastre împreună, simultan, dar şi în paralel, fiecare viaţă în parte.
Învăţăm despre simţirile vieţuitoarelor, despre simţirile noastre şi felul în care ajungem să avem noi înşine emoţii şi sentimente umane: asemănătoare lor şi totuşi având particularităţi prin care putem înţelege că noi avem responsabilităţi pentru viaţa lor – şi nu invers...
Tocmai de aceea învăţăm despre dimensiunile structurale paralele ale universului în care ne aflăm acum, pentru a le înţelege şi a face deosebirea între ele şi ceea ce se mai numeşte frecvent dimensiune, dar dimensiune sau dimensiuni emoţionale, de simţire şi de orientare ale spiritelor aflate pe diverse nivele de evoluţie, în înaintarea noastră către nivele mereu superioare.
Cunoaştem deja faptul că spiritele umblă permanent prin universuri, dar numai întrupate. Corpurile lor de întrupare locală se creează prin autoconstituire – în unele cazuri – şi prin moştenire, în alte cazuri:
– se creează prin autoconstituire, din materii de nivele vibraţionale înalte: în cazul sistemelor corporale cu corp de manifestare spiritual (folosit la călătorii inter-zonale), sau astral, sau: în cazul corpurilor din alte dimensiuni structurale paralele – din materii de vibraţii superioare celor pe care le avem noi, oamenii;
– se creează prin moştenire (prin naştere), din materii de nivele vibraţionale mai scăzute, dar nu fiind un fel de pedeapsă pentru păcate închipuite, ci o necesitate pentru consolidarea unor manifestări sprituale. În acest ultim caz, manifestările sunt mai greoaie, învăţăturile se aplică mai greu, necesită perioade mult mai lungi de aplicare a cunoaşterilor.
Ciclurile de vieţi sunt formate din perioade de învăţătură şi consolidare a învăţăturilor şi din perioade de odihnă între vieţi cu manifestare prin corpuri fizice, căci spiritele necesită odihniri – chiar dacă active la rândul lor, după întrupările cu corp fizic. Viaţa derulată prin corp fizic este o trăire mai greoaie, ne formăm greu înţelegerile, în consecinţă avem tendinţa să ne odihnim mai mult.
Învăţăm, dar nu ţinem “minte” cele petrecute anterior, în vieţi anterioare: şi asta nu pentru că cineva ne “şterge” minţile, memoriile mai corect, ci pentru că la începutul evoluţiilor noastre este mai greu să ţinem minte, mai corect să ne aducem aminte lucruri care nu au fost consolidate suficient ŞI LA NIVELE VIBRAŢIONALE CU FRECVENŢE RELATIV MICI, aşa după cum avem consolidări puternice la nivele înalte şi foarte înalte de vibraţie.
Dacă primim o astfel de explicaţie, ne este greu să acceptăm că, deşi avem un bagaj de obişnuinţe impresionant – el este mic comparativ cu ceea ce vom acumula în continuare. Memoriile noastre active, activate de vibraţia pământeană, necesare derulării manifestărilor noastre la nivele de vibraţie scăzută, sunt mult mai puţin consolidate decât memoriile pasive, mult mai cuprinzătoare, care înglobează elemente acumulate la nivele de vibraţie înaltă: care însă ne formează un fundament de putere spirituală deosebită şi o înclinaţie nativă către progres.
Tocmai de aceea avem nevoie să înţelegem – şi nu să negăm – diferite aspecte ale timpului: ce sunt perioadele de timp consecutive şi ce sunt perioadele de timp simultane. La început, învăţăturile şi consolidările necesită timpuri secvenţiale, consecutive pentru înţelegerea funcţionărilor cursive: pas cu pas, pas după pas. Când consolidările unor astfel de înţelegeri sunt suficient de avansate, spiritele învaţă percepţia şi folosirea timpurilor (perioadelor de timp) derulate simultan: mai întâi de scurtă durată, cu referire la fenomene locale, restrânse, apoi din ce în ce mai largi, perioade mai lungi, cu complexităţi diferite de lucrări personale sau de grup. Anvergura creşte treptat ca spaţiu şi ca timp, până la cuprinderi universice şi apoi inter-universice.
Este necesar să înţelegem ce înseamnă confuziile, ce înseamnă iluziile pe care ni le facem că am şti totul, că totul poate fi evoluţie doar acum, pe Pământ, acum şi gata, fără alte învăţături nici înainte şi nici ulterioare acestei vieţi pământene. Să înţelegem cât adevăr poate fi într-o exprimare – pe care mintea umană nu o cuprinde la nivelul tuturor parametrilor de desfăşurare normală, pentru că nu are experienţa de a-şi mânui memoriile după absolut toţi parametrii existenţi. Şi nu credem asta, iar acest lucru este de fapt orgoliul pe care învăţăm să ni-l cunoaştem.
Credem că tocmai de aceea mintea este iluzorie, este păcălitoare, nu aparţine Adevărului spiritului, duce în „ispită”. De fapt fără aceste toate particularităţi ale folosirii experienţei acumulate prin intermediul memoriilor spiritului, nu am putea face diferenţieri, nu am putea realiza stadiul personal de lucru în diferite momente de trăire personală, de grup, între grupuri. Învăţăm să folosim memorii parţiale, în timp ce fondul total de memorie joacă un rol deosebit de important, chiar dacă foarte subtil.
Tot ceea ce trăim – păstrăm, luăm cu noi, rezultatul oricărui efort de înţelegere, de acceptare (acceptare că există mai mult, acceptare că altul ştie mai puţin, că doreşte sau nu încă ajutor din partea altora), totul devine experienţă de viaţă. Din toate rezultă o maleabilitate de înţelegere care creşte permanent, permite desfăşurarea înţelegerilor încă şi mai complexe decât cele anterioare, mereu clipe singulare se împletesc şi formează mănunchiuri de mare complexitate, care se ataşează altora, mai mult sau mai puţin străine, necunoscute. Cu cât experienţa este mai mare, cu atât lucrurile devin mai puţin străine, înglobând în complexitatea lor elemente de sprijin pentru cunoaşterea altor aspecte, ale unor altor noi elemente. Apoi creşte astfel şi uşurinţa de amintire în tot mai multe situaţii, la orice fel de nivele vibraţionale, aşa cum de fapt ne dorim acum atât de mult!

Cele pe care le studiem în prezent sunt teme foarte cuprinzătoare de discuţie. De aceea am considerat că este bine să ating câteva sub-teme într-un mod mai detaliat decât ar putea fi crezut să avem nevoie, superficial vorbind, la prima vedere. Mai departe putem discuta despre ROSTUL TEHNOLOGIEI, câte ceva privind GÂNDIREA POZITIVĂ ŞI GÂNDIREA NEGATIVĂ, relativitatea acestor aspecte, precum şi GÂNDIREA CU IUBIRE – corolarul activităţilor pământene pentru multe spirite care se întrupează în această perioadă pentru consolidarea acestui aspect, iar pentru restul spiritelor întrupate – doar pentru a face cunoştinţă cu asemenea aspecte, la nivele de vibraţie planetară relativ joasă, căci la nivele înalte deja asemenea sentimente le sunt bine consolidate. Chiar dacă ne vine greu să credem...

duminică, 7 august 2011

O TREAPTĂ DE ÎNĂLŢARE A SPIRITULUI... (4): MINTEA ŞI INIMA (1)...

MOTTO: “Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură, dar o trestie cugetătoare.” (Blaise Pascal)

Sinteză:
Omul, această trestie cugetătoare, este o fiinţă plăpândă, organic vorbind, dar ea are două a”arme-unelte”:
– mintea: cu gândirea sa, cu judecata sa (ideea este de analiză, nu de acuze), cu cugetarea sa la cele care se petrec în viaţa sa, a comunităţii sale, la cunoaşterea generală-istorică, comparativ cu cunoaşterea contemporană;
– inima: cu simţirea sufletească, cu dragostea, cu iubirea. Mulţi fac în mod savant şi dispreţuitor deosebire între numirea „dragoste” (aşa, pe româneşte) şi numirea „iubire” – un termen preluat din limba şi înţelegerile sărac-exprimate în lb. engleză, având la bază dispreţul religios. Ar trebui să nu mai dispreţuim cuvântul dragoste, chiar dacă înglobează dragostea carnală (să nu uităm – dar uităm! – că şi vesticii folosesc în aceleaşi situaţii). El provine la noi, românii din „drag” – drag de tot, de oameni (este drept, în accepţiunea multora nu toţi sunt oameni de iubit, care ar merita drag şi respect). Iubirea poate fi falsă, la fel ca şi dragostea, la fel ca şi religia care, pe undeva, a născut diferenţele. Poate fi limitată – poate fi oricum, în funcţie de intenţia celui care foloseşte cuvântul. Nimeni nu mă poate împiedica să spun cu tot respectul şi cu toată simţirea mea cea mai înaltă: dragoste... drag... drag de toate şi de toţi...
Să mă opresc aici. Dar mai reflectez şi eu la aceste lucruri... Oricum nu am nimic cu lb. engleză, doar aş dori să echilibrăm puţin preluările de-a valma pe care le văd pe internet. Admir francezii care găsesc imediat corespondenţe în bogăţia de termeni care le formează şi lor, vocabularul, ca şi nouă, românilor...
Împletirea lor: a inimii şi a minţii, a iubirii şi a gândului – şi nu unicitatea uneia sau a alteia, conduc către o armonizare complexă a omului cu universul, cu toate aspectele universului: universul uman, universul biologic înconjurător şi universul cosmic cu plinătatea sa necesară pentru orice vieţuitoare cunoscută de noi, concret, acum. Inclusiv cu entităţile aflate în cursul lor personal de evoluţie – chiar dacă pe ele nu le cunoaştem bine; cu entităţile înălţate a căror existenţă o cunoaştem, pe care le numim sintetic: Dumnezeu.

OMUL…
…este, da! o “trestie” subţire, da – plăpândă în felul său: dar asta înseamnă flexibilă. Însă omul doar până la un punct rămâne flexibil, dincolo de care apare labilitatea. Dar folosindu-şi exact acest cuget, omul va înţelege subtilităţile lumii, dincolo de puterea obişnuită de a se descurca în mediul natural, planetar şi în propriul său mediu social: prin abilităţile minţii sale, ale cugetului său, ale gândirii conştiente de ea însăşi, cercetătoare, comparativă, selectivă. O gândire plină de simţire, o gândire care porneşte din sufletul său. Iar acest suflet de fapt le înglobează pe amândouă: şi mintea, şi inima; şi sentimentele sale, şi gândurile sale.

Da, mintea este “arma” preţioasă a omului. Unii o consideră unică. Eu îndrăznesc să spun celor care îi combat pe cei de mai sus – susţinând inutilitatea gândirii, a minţii, dând prioritate absolută “inmii”: omul are de fapt două “arme”: şi mintea, şi inima – părinţi incontestabili: ai gândirii şi ai iubirii (unde se includ: simţirea, emoţia, sentimentul – dar toate înălţate, spiritual vorbind).
Pământul nu ar trebui să fie considerat de către unii dintre noi locul de care dorim să scăpăm – locul considerat de dânşii… că nu am avea ce să căutăm: alături de criminali, borfaşi, gălăgioşi, bârfitori, perverşi. Nu mai dau exemplul cel mai curat, cel biblic, nou-testamentar: cei care îl acceptă – oricum s-au gândit la el; cei care nu îl acceptă – nu vor fi deranjaţi toată-ziua-bună-ziua cu exemplele mele biblice.
Vom afla că, pentru cei care se consideră “superiori”, chiar un astfel de gând devine pervers, întărind alte perversităţi subtile şi pe cele mai mult sau mai puţin subtile ale altora, întărind orgoliul. Adică supradimensionarea preţuirii de sine şi impunerea ascultării oarbe a propriei personalităţi. Orgoliul ascunde în rădăcina sa dispreţ şi vanitate, nu se reduce numai la una dintre acestea două, aşa cum cred unii oameni. Şi mulţi dintre noi ne considerăm iubitori, lucrători cu lumina, lucrători superiori… “în 12D”, aşa cum se numesc pe ei înşişi… Nu ne rămâne decât să reflectăm cât mai mult asupra acestor sensuri…
Eu cred că Pământul este un loc special de bun pentru fiecare vieţuitoare pământeană şi pentru om în egală măsură. Dumnezeu a făcut omul stăpân peste toate vieţuitoarele Pământului într-un singur sens doar: având în celulele corpurilor noastre secvenţe de ADN şi ARN ale tuturor vieţuitoarelor Pământului, cu care putem să interacţionăm şi astfel să învăţăm – şi să ne consolidăm – felul în care putem: să le iubim, să le protejăm, să le îngrijim. Nu numai animalele, ci şi mediul lor – mediul nostru, comun, de trai: vegetalele – spirite întrupate şi ele, în egală măsură ca şi noi. Trebuie să apreciem totul, fiecare clipă pe care o trăim aici, acum. Depinde de noi, cei care conştientizăm asemenea lucruri, să oferim exemplu altora – care conştientizează altceva acum: nu trebuie să credem că oamenii care fac altceva decât noi nu ar avea conştiinţă, ci conştiinţa lor are acum concentrare pe altceva.
Nici noi nu avem conştiinţa de a aprecia totul: învăţăm acum să ne extindem conştiinţa pe segmente neconsolidate încă. Nici un om nu este perfect, fiecare dintre noi avem de perfecţionat atitudini, manifestări. Fiecare vieţuitoare planetară, de altfel.

MINTEA...
… Din nou da! omul este o trestie cugetătoare, gânditoare. E firav, dar pe aceste două unelte – cum să le mai numim “arme”?! – învăţăm să le folosim, să le gestionăm, de fapt. Adică nu numai să le folosim, sau să le folosim după caz, dar în caz de nefolosire să ştim că astfel de nefolosire este doar momentană, ele nu încetează nicidecum, ci sunt parte a fondului nostru existenţial permanent. Cum ar fi; dacă nu umblăm o oră – asta nu înseamnă că în acea oră nu am mai avut picioare şi aşteptăm ca ele să ne crească din nou... Oamenii care încearcă să-şi extermine gândurile se necăjesc că ele revin din nou. Ce ne-am face oare dacă nu ar reveni?!...

Chiar dacă exprimarea obişnuită nu este corectă din anumite considerente, părinţii naturali ai gândirii şi iubirii sunt: mintea şi inima. Da, exprimarea este aproximativă, după o simţire, o intuiţie însă oarecum corectă: de fapt, ele sunt cu totul altceva şi tocmai acest lucru începem să dezbatem.
Ceea ce numim “minte” este de fapt un complex de percepţii şi aplicaţii prin intermediul memoriei spiritului şi prin activitatea de relaţionare între cele memorate anterior (experienţa anterioară) şi cele care se desfăşoară momentan, în sistemul său corporal şi în jurul lui: căci el este interfaţa obişnuită a spiritului de tangenţă cu lumea înconjurătoare.
Mintea de fapt este un modul (sistem) de percepţie şi de desfăşurare a unor activităţi specifice: mijlocit în materie, şi susţinut în conştienţa omului de:
– plexul frunţii: un corespondent al corpului spiritual (buddhic), adică: între corpul spiritual şi corpul fizic au loc circulaţii de energii care formează şi susţin anumite manifestări ale spiritului întrupat – omul. Astfel de manifestări ţin în principal de gestionarea memoriilor active şi latente ale spiritului, în interacţiunea lor cu mediul mereu formator de memorie, din fiecare clipă de viaţă. Astfel de manifestări ajută la acumulările şi folosirile conştientizate, dar şi altele neconştientizate mereu, înţelese mai devreme sau mai târziu prin intermediul vibraţiilor. Omul este întruparea spiritului care se află în etape de evoluţie în care este deja obişnuit să descifreze vibraţiile;
– plexul coroanei: corespondentul principal al corpului dumnezeiesc (atmic), cu rolul de a media legătura permanentă a spiritului cu mediul înconjurător şi cu universul în care se află întrupat. Să nu uităm niciodată că fiecare plex în parte are şi acest rol, chiar de loc secundar, ci împreună-lucrător cu alte roluri, proprii fiecărui plex în parte.
Plexul coroanei este gestionarul destinului, este plexul multiplu care vine să sprijine activitatea plexului frunţii, în acest moment de creştere şi diversificare puternică a activităţii umane, în acest final de ciclu de vieţi pământene.
Pe de altă parte, dar în strânsă legătură cu cele de mai sus, mintea şi copilul său natural (gândul) sunt elemente de legătură cu corpul nostru cauzal: corpul de vibraţia cea mai înaltă pe care fiecare dintre noi îl moştenim de la generaţiile noastre anterioare.
Corpul spiritual (budhic) şi corpul dumnezeiesc (atmic) nu se moştenesc, ci sunt create prin intermediul entităţilor ajutătoare proprii în funcţie de destinul propriu al întrupatului.
Corpul cauzal este generatorul – prin structura numită selector-amplificator de vibraţii – drumurilor, liniilor generale de vibraţii după care se formează elementele personale de destin: cum şi cu cine interacţionăm, manifestările noastre conform celor mai puternice obişnuinţe. Spiritul are bagajul său de obişnuinţe (manifestări consolidate), dar structurile corpului său cauzal (în speţă: selectorul amplificator de vibraţii) selectează din mediu şi amplifică exact acele vibraţii care vor conduce la aplicarea învăţăturilor celor mai noi ale spiritului, neconsolidate însă în momentul destinului în desfăşurare. De aceea este un ajutător cu totul special, deosebit, al spiritului în întruparea sa. Spiritul îşi va aminti astfel, sau poate doar va intui necesitatea de a aplica învăţăturile proprii, care tind către cele ideale ale societăţii în care s-a născut. Va ţine drumul drept, chiar dacă în manifestarea curentă nu poate să ţină pasul cu idealul său, dar spiritul tinde concentrat către el. Spre exemplu: cei răi iubesc pe cei buni, cei puturoşi folosesc munca celor harnici şi pricepuţi, cei dispreţuitoari doresc să fie preţuiţi.
Gândurile sunt efectele înţelegerilor spiritului în mijlocul lumii în care se manifestă.
Abilitatea cu care omul foloseşte gândul, ca sunet interior articulat, stă la baza exprimării graiului articulat, prin care omul relaţionează cu semenii săi în perioadele planetare de vibraţie joasă, prin corpul său fizic. Gândul, vorba, fapta – toate arată modul de înţelegere a lumii în care se manifestă spiritul. Arată modul în care primeşte la rândul său semnale proporţionale cu atitudinea sa, din mijlocul lumii înconjurătoare.
Prin asemenea semnale cu toţii înţelegem modul în care ne integrăm în societatea în care ne naştem şi trăim. Prin înţelegerile noastre putem compara prezentul cu viitorul în care putem schimba, prin atitudinile şi manifestările noastre, tocmai acest mod de integrare în societate: dorindu-l mereu mai flexibil, mai abil, mai armonios, participând mereu mai complex la cunoaşterea lumii apropiate şi a universului, împreună cu fraţii noştri de evoluţie.

INIMA…
Asemenea “minţii” noastre, “inima” este un complex existenţial, un modul de percepţie şi de facilitare a unor manifestări, generat de:
– plexul inimii: un subplex dezvoltat recent, în ultimele cca. 200 ani, iar faptul că a fost un subplex nu este nici un fel de cădere, şi nici un fel de paradox.
Să dezvoltăm această idee acum, căci este deosebit de importantă pentru noi. Diminuarea lui treptată, din plex hiperdezvoltat înainte de ultima glaciaţiune, în subplex, a fost necesară în noul sistem corporal uman, conform unei raţiuni ajutătoare extrem de înaltă: numai în acest fel omul putea atunci să-şi mute atenţia, concentrarea, conştiinţa: de la viaţa care se desfăşoară în jurul său, în restul biosistemului său natural – la semenii săi şi la propria sa manifestare în relaţiile cu semenii. Acesta a fost drumul său spiritual pe Pământ, hotărât, planificat pentru a fi petrecut aici, în perioada de cea mai joasă vibraţie planetară.
Înainte de ultima glaciaţiune, omul preţuia viaţa planetară (biosistemul planetar) mai mult decât orice. Toată activitatea sa avea la bază în primul rând protecţia mediului său înconjurător: nu numai vegetaţia şi animalele, dar toată viaţa astrală a planetei, ceea ce includea şi roiurile de vieţuitoare astrale din preajma planetei.
Pentru toată această viaţă planetară făcuse enorme sacrificii spirituale, de pe urma cărora avea însă şi un beneficiu propriu, legat de consolidarea atitudinii sale în perioada de vibraţie joasă: când ştia bine că va trebui să intuiască măcar, chiar dacă nu avea să ştie detaliat, că este necesar de protejat viaţa în toate formele ei.
Pentru grupurile spirituale avansate, era un necesar de consolidat până la a-şi sacrifica viaţa în mâna, şi sub puterea propriilor lor semeni: cei fără multă experienţă, care aveau să nu-şi mai amintească nimic, nici chiar protejarea propriilor semeni.
Pentru acest lucru s-au modificat corpurile noastre atunci: prin diminuarea vibraţiei provenite de la corpurile spirituale, pentru îndreptarea conştiinţei noastre de la lumea înconjurătoare către propria noastră comunitate, chiar dacă a devenit în timp o comunitate cu propriile interese mai mult sau mai puţin altruiste, în vremurile de vibraţie din ce în ce mai joasă joasă.
Omenirea a ştiut însă că, atunci când avea să sufere din cauza ei însăşi, şi nu din alte cauze, ea va fi ajutată fără îndoială: prin creşterea vibraţiei planetare, pentru revenirea la viaţa dinainte. Şi astfel ea avea să-şi amintească din nou de planeta care o hrăneşte, de viaţa spirituală din spatele a ceea ce a numit cândva cu nepăsare: iarbă!... furnici!... animalul acela!... sau acela...
Şi fiecare spirit omeneşte întrupat a mai ştiut că, dacă va ajunge să vadă din nou lumea largă ca pe o viaţă pulsândă, s-o iubească, s-o protejeze şi s-o ajute să se dezvolte în pace – o va putea face pretutindeni, oriunde va ajunge în universul care aşteaptă întărirea spiritelor care azi sunt pe Pământ, a spiritelor umane, la fel ca şi ale altora, din spaţiile largi ale sale...
Dar mai avem un ajutor, extrem de complex, care ne vine în întâmpinare azi...
– plexul central: plex multiplu, ca şi plexul coroanei care sprijină plexul frunţii. Este situat, comparativ vorbind, „pahar” în „pahar”de-asupra plexului numit în limba sanscrită: manipura. Noi îl numim plexul solar, căci este ca un soare luminos în dreptul diafragmei. Toate plexurile aflate de-asupra lui ajută la împlinirea tuturor funcţiilor sale, de la procesările fizice complexe ale trupului nostru – la împletirea tuturor manifestărilor umane. Este mijlocul „clepsidrei” umane, care face legătura omului cu planeta (împreună cu fenomenologia sa şi cu biosistemul planetar) şi cu cosmosul mai mult sau mai puţin conştientizat. Conştientizările se sprijină pe intuiţii, pe clarintuiţiile care îi fac omului atitudinile mai maleabile, înţelegerile mult mai flexibile, mergând pe linia acceptării lumii cu toate cele necesare ale sale: fie ele numite bune sau rele, frumoase sau urâte, armonioase sau aparent haotice.

Dar plexul central este guvernat în profunzimea lui de corpul emoţional – astral – corpul care aduce întregului nostru sistem corporal două lucruri foarte normale:
a. şi dezechilibru vibraţional: prin gama întreagă a emoţiilor care îl traversează, atrase, alimentate şi amplificate de sentimentele cuprinse în experienţa noastră spirituală, acumulată anterior, îmbogăţită permanent, clipă de clipă, pe parcursul vieţii în derulare;
b. şi reechilibrarea vibraţională: în timpul somnului, prin desprinderea corpului astral şi efectuarea a ceea ce numim azi călătorie astrală – de fapt odihna spiritului după o perioadă de folosire a corpului fizic. Călătoria astrală este o activitate multiplă a spiritului întrupat în continuare, de care până în contemporan nu am fost conştienţi în mare măsură, dar care începe să fie căutată spre înţelegere şi folosire conştientă. Călătoria astrală conştientă este căutarea contemporană care promite omului cunoaşterea de tot; de tot ceea ce poate exista în trecut-prezent-viitor, în spaţiile apropiate-îndepărtate, în inima florilor şi în respiraţia antilopelor, în zborul unei păsări sau plimbarea prin apele coralilor... Este revenirea la omul universal, omul care se poate plimba printre aştri, cunoscându-le originile, susţinerile matriceale, mantia focului stelar sau inelele interioare de foc ale planetelor...
Iată aşadar cum acest corp astral are o activitate extrem de bogată:
– diurnă: prin care spiritul îşi formează experienţa şi îşi consolidează manifestările, intrând în relaţii cu alţi oameni sau cu alte vieţuitoare planetare;
– nocturnă: prin care îşi expandează experienţa de înţelegere a subtilităţilor universului interior şi exterior lumii planetare. O experienţă de care îşi aduce aminte foarte puţin, căci mare parte din cele cunoascute astfel nu este obişnuit să folosească azi în mod curent. Dar cele care se adună astfel pe subconştient va ajuta spiritul să accepte la un moment dat extinderea cunoaşterilor sale conştiente: intuitiv începe să adere la cunoaşteri din ce în ce mai aprofundate, după necesarul de desfăşurare a destinului personal. Şi astfel se schimbă treptat, dar repede, în direcţia normală de schimbare a lumii întregi.
Şi după ce corpul astral şi-a făcut datoria de zbor pentru cunoaştere sau pentru a ajuta şi pe alţii pentru a pătrunde cunoaşterea lumii, tot acest corp îşi face o ultimă şi uriaşă datorie: reîncărcarea, echilibrarea vibraţională. El este atras de regiuni exterioare ale planetei, de cea mai bună vibraţie pentru echilibrarea sa vibraţională şi, printr-un mecanism special de preluare a vibraţiei din astfel de medii extraplanetare, corpul astral îşi recuperează vibraţia pierdută prin toate activităţile sale. Cu vibraţia astfel recuperată, se reîntoarce în sistemul corporal şi împrumută vibraţia sa reîmprospătată celorlalte corpuri: radiant, până la corpul fizic aflat în somn, în aşteptare, în odihnă de manifestare.

Nu prea ne dăm seama de complexitatea atât de asemănătoare a celor doi uriaşi centri de formare a conştienţei generale, dar şi particulare în acelaşi timp, a spiritului în sistemul său corporal de trăire pământeană. Se formează în acelaşi timp:
– o conştienţă generalizată în câmpul planetar: pentru oameni aceasta însemnănd a fi conştient de planeta sa, de vieţuitoarele din jurul său, de cosmosul pe care îl intuieşte ca aparţinând în egală măsură lumii sale curente;
– o conştienţă ţintită, o concentrare a atenţiei la punct fix, în funcţie de necesitatea curentă de trăire în mijlocul acestei lumi atât de complexe;
– un mod flexibil şi subtil nuanţat de trecere de la generalizare la particularizare, într-un mod prin care spiritul uman poate să se adapteze personal condiţiilor de trai şi poate să adapteze mediul de trai necesităţilor sale: de la un moment la altul, de la un loc la altul.
Acesta este omul contemporan. Indiferent dacă e bun sau rău, frumos sau urât, bogat sau sărac, negru sau alb...
Toţi suntem la fel. Să nu uităm asta...

Ne-am obişnuit prea mult cu toate acestea pentru a ne mai gândi ce mecanisme uriaşe, şi în acelaşi timp subtile sunt puse astfel în mişcare, totul oglindindu-se în simţirile noastre, în manifestarea curentă prin trupul pe care ni-l conştientizăm. Şi este bine că suntem astfel obişnuiţi, căci asemenea perioade sunt extrem de rare în viaţa spiritului. Şi nu degeaba, cum ştim bine, nimic nu este fără rost în acestă lume.

Armonizarea tuturor trăirilor unui spirit cu cele ale semenilor – „înţelegerea” cu ei, dorinţa de a oferi protecţie, învăţătură, spaţiu liber, liber arbitru, de a valoriza orice lucru bun prin însăşi viaţa în derulare – de a nu distruge structuri materiale, alţi semeni, alte vieţuitoare... sunt numai câteva valenţe ale acestui sentiment pe care, global, îl numim iubire. Mulţi dintre cei care preamăresc iubirea se scutură de minte, iar cei care preamăresc mintea dispreţuiesc iubirea...
Dar fiecare dintre noi avem câte ceva de învăţat, câte ceva de echilibrat, câte o fază, etapă, din acest complex pământean actual. Căci este o trăire spirituală specifică Pământului, acestui loc din univers, şi este specific doar unei anumite perioade din întreg ciclul nostru de vieţi pământene. De aceea fiecare clipă trebuie valorificată spre folosirea tuturor forţelor noastre în echilibru, împletindu-le cu respect, cu consideraţie maximă.
Dincolo de fruntariile acestei planete, sau dincolo de apele timpului pe care îl trăim azi, vom vedea că asemenea trăiri se expandează în conştiinţa spiritului mereu mai înălţat, numindu-şi trăirile în alte feluri, inimaginabile pentru noi, azi, în complexitatea lor neţărmurită...

AVEM SAU NU AVEM NEVOIE DE MINTE?
...de cunoaştere, de ştiinţă, în acest sfîrşit de vreme grea de pe Pământ??
Dezvoltarea atât de puternică a celor care ne formează structurile corporale ne spune cât se poate de clar: avem nevoie. Nimic nu este în lumea aceasta fără un rost. Rostul celor pe care le aflăm acum este să le punem cap la cal şi să înţelegem că suntem puntea de legătură între două lumi: una care se va pierde în volumul uriaş al manifestărilor umane de vibraţie mai joasă, o lume a trecutului, alta care se croieşte pentru un viitor chiar aici, pe Pământ.
Să vedem în ce sens:
1. Chiar dacă majoritatea grupurilor spirituale vor pleca de aici, întorcându-se în lumile lor de vibraţie uluitor de mare comparativ cu Pământul, corpurile vor rămâne moştenire populaţiilor spirituale care vor rămâne la întrupare în continuare. Se vor întoarce la întrupare rezidenţii, vor rămâne în continuare cea mai mare parte a ajutătorilor cei mai înaintaţi de azi, de acum. Cei de evoluţie medie vor pleca şi vor duce cu ei tot ceea ce au învăţat în răstimpul pământean. Cei care vor rămâne nu se sperie azi că vor rămâne. Cei care se sperie sunt cei care intuiesc că vor pleca de aici, unde oricum au stat – încă – cu inima în gât, neiubind Pământul. Să nu-i mai condamnăm!! Să nu-i mai acuzăm că sunt „netreziţi”... Să nu ne mai simţim superiori lor... Să nu mai credem că Pământul nu o va lua la trap către alte „dimensiuni” din cauza lor şi a tuturor celor ca ei... Oricum Pământul rămâne în matricea lui, să înţelegem asta dacă se poate acum...
Oricum le vom înţelege pe toate, dar efortul pe care l-am face azi ne va ajuta să acceptăm lucruri încă şi mai importante în vremurile ce vor veni. Efortul de a accepta azi contează, nu neapărat trăirea acum, în această viaţă, a unor fulminante schimbări.
2. Pe de altă parte, intuiţiile multora spun că nu mai avem nevoie de cunoaştere. Trebuie să le respectăm. Şi dacă privim tema aceasta din punctul lor de vedere, ajungem la concluzia că... au dreptate!! Să vedem de ce, pornind de la aceeaşi cunoaştere pe care o avem acum. Important este cum rotim aceatsă cunoaştere.
De fapt avem nevoie cu toţii de cunoaştere: prin cunoaştere trăim anii noştri, chiar am aflat de ... 2012... am aflat în linii mari ceea ce am face dincolo de momentul pe care îl trăim, nu?! Să avem în vedere respectăm şi acest lucru...) dar:
– nu toţi primim cunoaşterea la fel, nu toţi în aceeaşi măsură;
– nu toţi în acelaşi timp;
– nu toţi înţelegem în acelaşi fel acelaşi element, unii au înclinaţia de a-i submina sau desfiinţa pe alţii, alţii au tendinţa de a-i supraevalua pe alţii, făcând din cei pe care îi admiră capătul cerurilor lor momentane; în acest fel, cunoaşterea se limitează prin ceea ce acceptăm sau nu acceptăm mereu.
Întrucât mulţi vor pleca, şi deja grupurile de plecare încep să se formeze pentru drumul lor dincolo de Pământ, de această galaxie, de această zonă a universului, aşa este!! Nu mai au nevoie de cunoaşterea de aici. Unii mai au nevoie pentru că au ajuns în faza de a înţelege chiar şi numai intuitiv că fiecare punct cunoscut aici se expandează într-un con de cunoaştere neapărat necesar dincolo de fruntariile Pământului... Dar sunt relativ puţini. Mulţi au puţină experienţă şi încă nu sunt în situaţia de a-şi aprofunda cunoaşterea terestră ; ei sunt până la capătul trăirilor lor în necesitate de a-şi trăi toate felurile de manifestări pe care le au de cunoscut din relaţiile interumane. Aşadar: numai din acţiune, nu din studiul cărţilor şi numai din discuţiile dintre oameni. Treptat se vor simţi atraşi şi de discuţii, dar nu vor asimila foarte multe din ele: este începutul lor. Ceea ce este extraordinar pentru ei, chiar dacă vor fi agresivi, compulsivi, distrugători de oameni, idei, vor împiedica acţiuni şi se vor împiedica ei înşişi, acuzând însă tot Pământul şi tot Universul din cauza neputinţelor lor...
3. Să înţelegem clar că pe Pământ, între oameni, nu sunt toate numai albe sau numai negre; că nu trăim la poluri exclusiv opuse, că nu trăim diametral opus. Suntem puncte, atomi într-o sferă uriaşă, fiecare cu necesităţi proprii mai apropiate sau mai îndepărtate de centrul echilibrat sau de marginile care reprezintă dezechilibrele maxime: să nu uităm – şi negative şi pozitive, de aceea am spus centrul de echilibru, şi nu unul dintre capetele diametrelor.

Destul de puţini sunt astfel oamenii care pun întrebările cu bun simţ, cu adevărată şi pozitivă curiozitate. Să-i salutăm pe aceştia şi să le răspundem mai detaliat la întrebare, în postarea următoare, din câteva puncte de vedere care pornesc din viaţa noastră de fiecare zi.

luni, 1 august 2011

ATENŢIE LA ENERGIILE ACESTUI MIJLOC DE AN!

Trecem printr-o perioadă cu energii uriaşe, cu variaţii rapide si adânci de pe o zi pe alta, care ne sunt necesare pentru formarea unei flexibilităţi mărite pentru anul care va veni. Întotdeauna la mijlocul anului trăim o astfel de perioadă, care ne ajută an de an să facem - mai mult sau mai puţin conştienţi - înălţările necesare. Trebuie să le apreciem şi să încercăm să le folosim pentru mărirea abilităţii personale de a trăi echilibrat în această lume care învaţă cot la cot cu noi.
Îmi doresc să avem cu toţii răbdare: cu noi înşine şi cu cei din jur... Dacă trecem de această perioadă, atunci cu siguranţă ne vom simţi mai bine în toamnă, şi mult mai bine anul viitor...
Vă îmbrăţişez cu mult drag....