DACĂ AŞ FI MOŞ CRĂCIUN…

Ca să ajung să vă spun ce v-aş aduce eu vouă, dacă aş fi Moş Crăciun, trebuie să mă gândesc serios la mai multe lucruri…
Şi profit de Leapşa de la Sorin pentru a face acum, în prag de sărbătorile cerurilor care deja sunt larg deschise acum, şi vor ţine încă mult timp aşa!! o spovedanie.. o mărturisire… despre ce cred eu din multe puncte de vedere…
Pe care le-aş dori împlinite, dar nu sunt… pe care le-aş cere spre împlinire lui Moş Crăciun şi, dacă aş fi Moş Crăciun şi ar trebui să vă fac un dar… v-aş spune şi v-aş dărui ceea ce simt eu, ca dar spiritual, pe lângă ceea ce îşi dăruiesc oamenii sub bradul cel viu şi sub coroniţa de vâsc curat!!…

Ca sa simt ca traiesc am nevoie de...
… de aplecarea către înţelegerea profundă a celor de mult uitate, din vremuri pe care Moşi Bătrâni, cu barba albă, nu ne băsmeau imaginaţii de oameni cari-nu aveau ce face… Şi merg încet pe drumuri ce par să se destăinuie în şoaptă urechilor ce-n chin se zbat durerea nopţii s-o adoarmă…

E simplu sa ...
…vrei să faci aşa ceva, dar dacă-ţi sufleci „mânecile” sufletului şi-ncerci să intri-n luptă… îţi vei da seama că nu degeaba poveşti vorbesc de oameni mari, plini de puteri, maturi deplini în infinitul trupului şi sufletului lor, luptând, plini de curaj, cu fiarele din ei: şi-apoi povestea lor zicea de lupte lungi, de „zi de VARĂ până-n noapte” şi încă alte „trei zile şi nopţi”, şi tot de vară… lungi, şi cu lumină mare, să vadă bine, pe rând, întunecările din ascunzişurile sufletului lor…
E-aşa de simplu ca să vrei, dar primul pas e-un drum întreg… apoi… la trântă mai departe, să vrei să intri în cuşca „fiarei”…
Ce simplu pentru privitor…

E (prea) complicat sa...
…intri în puterea sferelor ce îşi îngemănează destinul îndrăzneţ sub poarta timpurilor lor ascunse… Cine ni le-a ascuns… iertaţi să fie… Aceia însă nu ştiu încă cum omul căutător, şi călător pe apele din timpuri, ce curg fără-nvoirea lor, se scaldă în necunoscut, activ subconştient şi, prin puterea celor nevăzute, neştiute, neînţelese doar până la o clipă… irupe în înaltul cerurilor ce-acum i se deschid de parc-atât! atâta doar! au aşteptat, în felul lor cuminte, o mână întinsă cu ardoare să le culeagă rodul curat, şi copt de mii de ani!!

Lupt mereu...
să-mi liniştesc avânturile ce nu dau loc altor trăiri, dar care-aprind apoi mereu noi valuri de lumini în cuget – dar doar atunci când, suflet potolit, ajung să-l fac să simtă: să vadă, să audă, să miroasă, să pipăie în felul lui cam fără voie modestit, tot ce nenumărate conuri de lumină deschid de-asupra unui cap nerod, spirale de foloase plouate blând în sufletul sfios astfel re-cuminţit…

Mi-e rusine...
… da, da! mi-e mult ruşine de vorbe şi de gânduri deşănţate pe care le arunc atât de des, ce-mi fac tot timpul sufletul să-mi piară, căzut în negrele genuni ale-nceputurilor firii ce crunt le-au zămislit…

Vreau sa inteleg...
tot ceea ce ne înconjoară, oriunde-am fi, orice ne-am târgui cu propriul nostru bun destin să dea, să treacă cu folos, să ne-ntărească şi apoi atât de dulce să ne înzefirească! Şi, ca o trestie pe apa cerurilor larg deschise, să unduim găsind pe cel ce strigă după un ajutor pe care da, chiar noi putem, şi ştim să-l dăm! dar cu-nţeles interior de doar atât cât cel ce pare înecat să-şi amintească el însuşi să se scape, şi să înoate până în malul temerilor şi fricilor din cerul său vremelnic înnoptat…

As vrea sa castig...
un mic dumnezeiesc surâs după a vieţii încercare, pentru o zbatere de multe ori nebună şi dezordonată, sau înjurând, cum spune omul! „sănătos, măi tată!!!” în faţa sau la spatele întors al celor supăraţi pe felul meu copilăros de a privi în faţă…

Ma poticnesc mereu...
Oooo… chiar mereu… şi-mi iau iar jucărelele şi zic că „Nu mai pot! Şi nu mai vreau! măi frate! Da’lasă-mă-n papucii mei viaţă, că nu am omorât pe nime-n astă viaţă!!!”

Ma simt batran cand...
… când Moşi mă poartă spre dalbele pătrunderi ale înfiruirii neam, când Babe-mi cern ursita de Călător prin veacuri, Povestitor bătrân la geamuri pe-nserat, când oamenii se odihnesc după o trudă ce-şi zice hăruită din neam – peste alt neam…

Ma simt copil cand...
vine-un Om , şi Altul, şi-apoi încingem hore cu vorbele sprinţare, şi râdem, şi cântăm în bucurii stelare!! Şi sufletul ni-i săltăreţ ca la şotron, şi mai departe, săltând din pom în pom… din cer în cer… cu bucurii de joc curat de suflet pur şi tandru de pui de Spirit curios, pus astfel pe-nălţat !!

Ma plictisesc de moarte cand...
Era să zic că nu m-am plictisit eu niciodată!! Dar nu este aşa… Trecut-au anii peste mine, făr’de folos ziceam odată… Dar mult apoi am învăţat că fiecare clipă ce astăzi ne e dată contează unde-o punem spre-a dărui curaj, încredere şi forţă fiecărui gând în parte, şi faptă, şi vorbă, şi mână-ntinsă… Ori pentru a primi cum se cuvine o palmă din partea celora acum pripiţi, pripiţi în lupta lor interioară să îşi primească o porţie de viaţă: pe-a lor şi pe acelor în grabă pălmuiţi…

M-am impacat cu gandul...
…că trebuie să plec! Mi-au zis destui, făcându-mă să mă încred în ce ştiam, în sinea mea, de mult: venită pe-o rază de soare pentru un înţeles profund, cu o plecare cerută de suflete ce vor să mai împartă cu mine alte străvechi tărâmuri, în alte ape ale acestui univers subtil… acolo unde timpul, în sfori de aer şi fronturi de culori suave, se pierde-n lungi cristale ce curg sau picură spre ceruri ce se întorc ciudat să intre în zboruri largi de suflet, lucrând neîncetat…

Mi se pare ca am inceput...
…Să simt cum vremurile blând se schimbă… Atât de blând încât puţini din cei din jurul meu le văd… Dar mare e speranţa în mirătoare vremuri de mari puteri, şi vreri când omeneşti, când chiar dumnezeieşti..

Nu stiu cand...
am ajuns să îmi dau seama că viaţa mea se întregeşte cu-a altora, pe rând!! Nu vă vorbesc din cărţi, ci chiar din ale mele valuri, din timpuri răsfirate pe umeri ce altă dată se ridicau colţoşi, îndureraţi apoi de împietrirea gândurilor aspre pe care oamenii mi-au dovedit că nu le merită, de fel… Şi astfel am ajuns să pun mult bine în faţa lor de-ndată ce îmi dau învrăşmăşită, seama, că gândul rău e-atât de pieritor !!!

Ii ascult pe cei care...
…au nevoie de ascultare! Căci numai aşa suntem pe calea învăţăturilor de viaţă, un carusel de gânduri, de vorbe, de fapte din care, pe lângă multe altele, putem să înţelegem cum s-ascultăm, şi cum s-asculte şi lumea, chiar şi în nerăbdarea efervescenţelor ei multe… de-fel-de-fel-de-fel !!!

Mint cei care..
Ce cred eu despre această tară?? Că noi doar credem că n-omorâm minţind, măi frate!!! Ce crimă fac??? Minţim de complezenţă, că doar n-oi spune-n faţă ceva urât! Mai bine tac!! Nu e normal??!!!
..Păi ştiu eu??!! Oare.. nu e mai bine să spunem cu sinceritate, dar fără de cruzime, căci omul, nu ştiţi?!.. se poate ucide chiar c-o floare… Să fim aşadar, sinceri, doar tonul bun să fie, şi vorba potrivită, să fie cu blândeţe, chiar cu delicateţe, că asta, vorba bună… chiar, măi frate!! N-a omorât pe nimeni, în nici un univers!!!!!!!!!

Cel ce iubeste...
Aici mi-a cam venit să râd, căci mi-a venit în minte zicala destul de veche (şi nu prea!), cum numai cine iubeşte, loveşte… Aş vrea din tot sufletul să cred şi eu, sărmana, că cei care lovesc – de fapt iubesc!! Că noi vorbim şi ne-ndemnăm către iubire, fără să ştim prea bine – dar bine e să ne-amintim, acum!! – că orice spirit ce vine la-ntrupare, da! măcar o dată ori două, pe Pământ, e mare iubitor de oameni, de viaţă, de avânt! Doar şi-a pierdut, în amăgirea lumii, curajul de a iubi deschis – pe care şi-l va regăsi curând, atunci când ochii cei goi, aşa cum par acum, vor înţelege în curând cum cerurile lin se-nalţă, trăgându-şi drept, şi ferm, copiii către iubirile profunde de lume, oameni, de zei şi mărunţei…

Cel ce este iubit...
… NU SE SIMTE UN OM IUBIT DE-ACEL SINGUR, SIMPLU OM, DE-UN SIMPLU MURITOR.. CI DE ÎNTREGA LUME… DE-UN UNIVERS ÎNTREG!! DE O IUBIRE DE DINCOLO DE UNIVERS!! ŞI CHIAR DE SE-OGLINDEŞTE ÎN OCHI DE OM – ACOLO, ŞI DINCOLO DE EI, EL SIMTE-N ZBOR DE SUFLET IUBIRE INFINITĂ, ŞI CALDĂ, ŞI TANDRĂ… IUBIREA LUMII-NTREGI ÎN CARE PIELEA SA SE SCALDĂ, ŞI SCALDĂ VALURI PESTE VAL… UN INFINIT AL TUTUROR IUBIRILOR DIN NOI!!!

Nu mi se pare deloc absurd...
Lăsând acum, pentru o clipă, literatura să se odihnească, am să vă spun, iar voi să nu vă supăraţi, vă rog pe voi, voi oameni buni, de tot ce am să scriu acum… Da, nu mi se pare chiar de loc absurd să văd cum noi, aşa suntem noi acum:
– muncim şi nu muncim;
– iubim şi nu iubim;
– minţim şi nu minţim;
– omorâm şi nu omorâm;
– înşelăm şi nu înşelăm;
– furăm şi nu furăm;
– rănim şi nu rănim sufletele calde care ne iubesc pe faţă sau în mare taină;
– ajutăm sau nu ajutăm;
– suntem sau nu indiferenţi la tot ceea ce ne înconjoară;
… şi tot aşa, mai departe, cu fiecare tară care ne este, omeneşte, proprie şi fiecare ce-a fost sau este învinsă acum, în aceste vremuri care nu degeaba sunt tulburi... Căci toate sunt omeneşti, toate se vor îndrepta, toate se vor aneantiza, chiar dacă drumul este lung, greu, arid de multe ori, auster de cele mai multe ori…
…şi…
Nebun este cel care...
…nu poate încă crede acest „ceva”… Dar iertată să fiu!! Cu siguranţă că acela este doar neştiutor, căci tot acela pe noi – cei ce o credem!! – nebuni ne face !!! Şi… nu e, de fapt, absurd!!!!

As vrea ca Mos Craciun sa-mi aduca...
(parafrazând un pps!!!)
– un bol cu tandreţe!
– un pahar cu curaj!
– un bici pentru alungarea amărăciunii!
– o cărare plină cu îmbrăţişări!
– un sac plin cu gânduri frumoase, bune, înălţătoare!
– o căruţă cu răbdare pentru a asculta toate vocile din jur şi din azur!
– un butoi cu recunoştinţă
– şi încă o căruţă cu… modestie, conştiinciozitate, bucuria de a primi şi de a oferi, altruism, necondiţionare…
ADICĂ PUTERE DE A IUBI… în orice condiţii, oricât de greu poate fi, măcar să mă ridic din tot ceea ce mă trage mereu la fund, viu şi puternic de multe ori…
Să am puterea să mă ridic deasupra tuturor greutăţilor, folosind tot ceea ce mă învaţă mereu: orice zeu, orice Dumnezeu, tot ceea ce există în lume, de la cea mai măruntă vieţuitoare până la orice om !!!
Şi tot asta v-aş aduce şi eu – vouă! dacă aş fi Moş Crăciun !!!!

P.S.: Pentru ca am intotdeauna senzatia ca nedreptatesc pe cel sau cei care sunt doar din nebagare in seama uitati, dau leapsa mai departe oricui citeste si doreste sa scrie!! caci voi, cei care cititi aici, aveti cu totii deschideri si talente ... oricine le are! dar eu cu voi vorbesc acum si de aceea va numesc pe voi, acum, cei talentati si deosebiti din viata mea!
Cu drag, Cristiana

LEAPŞA DE LA DAN!!

Care, şi el la rândul lui o are de la Anonimul Pământean!
(adresele lor sunt pe dreapta!! Citiţi-le, sunt foarte frumoase!! )

I. DACĂ ERAM...

Dacă eram o lună,
As fi vrut sa fiu ianuarie, o lună alba si curata, stralucitoare,
cu ziua-n crestere-asteptand solstiţ de vara,
dupa putin-trecuta despartire
De blanda nastere-a lui Iisus, Hristos.

Dacă eram o zi a săptămânii,
as fi dorit sa fiu o sambata: ziua neispravitilor!
Adica o zi a celor care
privindu-şi izbăvirile în zări, în gând
cred cu tărie că, din tot ceea ce-ncepem noi
nimic nu se sfarseste-acuma, pe Pamant!

Dacă eram o parte a zilei,
as fi vrut sa fiu o ora de dupa praz, cand soarele e nalt,
dar prinde sa isi piarda arsita sa, lasand truditii sa se intoarca
din camp, sporovaind, acasă.

Dacă eram un animal marin,
as fi dorit sa fiu delfinul rotitor, cu zburdul spiralat dintre ape şi cer
ingemanandu-si gangureli cu izbucniri sonore, cu-apropieri timide
de visul omului, in dorurile sale temerare de orizonturi infinite..

Dacă eram o direcţie,
as fi vrut sa fiu o meandrata linie de destin uman...
De om cătând mereu un echilibru
intre ce poate si nu poate, intre ce este si va fi,
şi apoi nălţându-se, în cautari divine, drenând ceea ce inca nu poate sti, smerit,
’n adâncuri despletite de care sa se bucure candva ca a descoperit!

Dacă eram o virtute,
as fi vrut sa fiu un fel de austeritate, aceea care-ofera la noi sau pe aiurea
Placuta sare in bucate!

Dacă eram o personalitate istorică,
Eu as fi vrut sa fiu un Eminesc.
Căci numai ăst suflet de poet născând minuni
a fost in stare sa ridice in lume glasu-i tare,
cu portu-i mândru, şi cu gând onest: un suflet mare...

Dacă eram eu o planetă,
Saturn eu aş fi vrut să fiu... căci ea dă omului buchetul cu flori rare:
onestitate, putere de munca, seriozitate,
interiorizare: sa gaseasca in sinea lui drumul spre universul plin de asteptatele si mult-ravnitele-i cunoasteri...
Câtă onoare!..

Dacă eram un lichid,
Cred c-aş fi vrut sa fiu nectarul florilor servit in fin potir de proaspete petale, umpland el suflete de oameni de tot ce le lipseste si nu mai prididesc sa caute
in visuri fara de hotare...

Dacă eram o piatră,
As fi dorit sa fiu eu, cu respect, o piatră a runelor: sa-si scrie omul atoate-stiutor al vremurilor de inceput tot ce–i putea fi de folos:
din cer si din pamant, din lume şi al său trecut, cu care sa strabata
tot viitorul său,văzându-l drept şi luminos!

Dacă eram o pasăre,
As fi dorit sa fiu o ciocarlie mica, trezind la viaţă
un soare cald, cu trilurile-i pline de iubire,
purtandu-l curajoasa spre crucea cerului,
spre vraja nefăcut-a firii
...cea fara de sfarsit!

Dacă eram o plantă,
As fi vrut eu sa fiu o trestie mladie, privind - şi infruntandu-si zilele cu nori,
si vant, si ploaie, soare,
si iarbă din toate părţile: pe care zei puternici i le-au facut în vecii vecilor
Poteci...

Dacă eram un tip de vreme,
Mă gândesc... că as fi vrut sa fiu eu ploaie!
Cand cristalina, jucausa-n plina vara,
cand grava, hranitoare si solemna, in plinul miezului de toamna...

Dacă eram un instrument muzical,
Eu as fi vrut sa fiu un bucium, sa cant prelungile acorduri ancestrale
ale pamanturilor mute, dar sfinte şi nepieritoare...

Dacă eram o emoţie
As fi vrut sa fiu o bucurie! Sa dau de veste sufletelor lumii
Că-mpărăţia cerurilor e atât de-aproape!
O! Doamne! Ce Minune!!

Dacă eram un sunet,
As fi vrut sa fiu sunetul primordial al cerului
Ce se uneste mereu cu-ntreg Pamantul si, la urma, imbujorat cu multa gingasie
De flori, si gâze, si păsări, de trambiţă de elefant si cânt de om intr-o nocturna de Chopin
Se-ntoarce-stele, purtandu-si lin nălţările pe vălătuci de infinit, in dans de iele...

Dacă eram un cântec,
As fi vrut sa fiu un cant de-alint, duios si bland, sunând cu gingasia lui in prag de seară-n sat, din buze delicate de mama tanara
si oarba la-ncrancenarea lumii de dincolo, din zarva..

Dacă eram un film,
Pai...as fi vrut sa fiu... ce as fi vrut eu oare?? Voi chiar nu stiti?! Au ati uitat deja acel tangou uluitor din ceea ce v-am dat mai intr-o seara??...
„Parfumul de femeie” ce-valuie bezmetic un orb bătrân - dar nu sălciu de viata...

Dacă eram un serial
As fi vrut sa fiu.. na!! Ati ghicit!! Un StarGate vijelios, mereu mai nou, mereu cu dor de viata,
purtand prin galaxii vitejii luminati ai lumilor păgâne, neiertatori, netemători
Desi zburand fara un Dumnezeu pus scut in faţă!!

Dacă eram o carte,
As fi vrut sa fiu o carte veche, pe care nimeni n-o mai cere-acum
Nici chiar printre povesti si glume
de oameni speriosi doar la ideea de-a ramane...
„Singur pe lume”!!!

Dacă eram un personaj de ficţiune,
As fi dorit sa fiu o Lady Galadriel... aceea care–n şoaptă
a spus un lucru chiar măreţ: „De am fi fost in locul oamenilor, prinsi in ale lor vâltori de viaţă,
am fi ajuns si noi (de elfi vorbind) popor de neciopliţi in greaua noapte fără de speranţă...”

Dacă eram un anumit fel de mâncare,
Tare-as fi vrut sa fiu mamaliguta! Pentru ca oricum nu sunt nici eu o prea draguţă!!
Nu prea sofisticată şi nici prea rafinată!!
Si pentru ca imi place foarte tare! desi nu pot s-o pun printre acele feluri de mancare
Ce-mi fac si bine... Sorry.. la mine... plăcerea asta, la vârsta mea, chiar nu mai ţine!!

Dacă eram eu un oraş,
Oraş străvechi, lemurian mi-aş fi dorit să fiu! in care casele erau perfect rotunde,
Iar oamenii cu corpuri albe argintii trăiau din briza lor fecundă.
Si peste lumea perfectă ce nastea la rându-i perfectiuni umane
Se ridicau, se impleteau, si despărţeau lungi arcuri alb-albastre, nedespartind in fapt pe oameni, desi-i faceau sa stea departe intre ei,
Să nu se deranjeze in mintea lor cu astre.

Dacă eram un gust,
As fi vrut sa fiu eu gustul dulce-amarui de ciocolata buna-buna
Dat in manuta unui copil, cu ochii pofticiosi, cu o gurita inca plina!!

Dacă eram o aromă,
As fi vrut sa fiu aromă de strugur negru cald in toamnă lină si străbună...

Dacă eram o culoare,
Cred c-as fi vrut sa fiu acea culoare ce nu mai gaseste pe Pamant,
caci ochii nostri is mânjiţi de colb, de frici de arătări din alte lumi,
de trândăvie şi de viclenie
De zarvă şi de zavistie...

Dacă eram un material,
Eu tare as fi vrut sa fiu cristal.
Un cristal bland, ca-n visul lui DaEl, si mătăsos pe dinauntru, si luminos, cu ganduri pure de-ajutor celest, cu ingeri translucizi, ca din povesti...
Acolo unde esti.. si nu prea eşti....

Dacă eram un cuvânt,
O! De-aş fi fost eu un cuvânt.. Frăţie as fi vrut să fiu...

Dacă eram o parte a corpului,
O inima curată să fiu eu aş fi vrut... căci Doamne!
Atâtea necurăţenii îmi umplu palmele de reci sudori,
de tâmpe, de stupide fiţe, şi gânduri, şi crezări...

Dacă eram eu o expresie a feţei,
O undă de mirare ce poate intr-o clipă să explodeze în miliarde de întrebări!
Să populeze lumea, să nască curiozitate, apoi avânt, şi zbor,
Si să culeagă rodul din ceruri, acas’ să-l poarte
Lasându-l să vegheze apoi, sămânţă vie
Si altor generaţii de oameni mirători!

Dacă eram o materie de şcoală,
Istorie-aş fi vrut să fiu eu... dar să le spun copiilor o altă şcoală...
De moşi deştepţi cu pregătiri stelare, cu buni învăţători de neam,
De măiestrii sihastre, dar totuşi... prea-lumeşti...
Mergând din poartă-n poartă...
O lume ca-n poveşti...

Dacă eram un personaj de desene animate,
Cu încântare aş fi vrut să fiu Ducesa... din Pisicile Aristocrate!!
Sa fi avut trei pisoiaşi şi un O’Maley... mmmm!!!... ce viaţă!!...
Ce viaţă de... aristocrat...

Dacă eram o formă,
Mi-as tare eu dorit să fiu un romb multiplicat de un Brâncuşi în fără-de-sfârşit...

Dacă eram un număr,
As fi vrut sa fiu un treisprezece. Punct.

Dacă eram o maşină,
Pai.. dacă eram eu o maşină... Un 4x4 mi-ar fi ţinut el loc de limuzină!!!

Dacă eram o haină
As fi vrut sa fiu... Ah! Ce prozaic! hăinuţă matlasată, călduroasă pe timp rece, meschin...
cu glugă, buzunare-adâci în care să domneasca mereu mănuşi şi-un măr divin!!

II. DACĂ ERAM...

Daca eram un mit, eu as fi fost....
Cred c-aş fi fost eu mitul lui Belerofon..
Să-nvăţ pe propria mea mamă să nu-şi adoarmă fiul pe veci
tăindu-i viaţa din forţa pe care doar natura vie i-o poate lui,
sau oricui, lua...

Daca eram un intelept, as fi fost....
Cred c-aş fi fost Orfeu. Şi cred că am spus tot.

Daca eram eu o credinta, as fi fost...
Propria mea credinţă, călită-n focul credinţei vechilor străbuni
Ce nu din peşteri sterpe s-au învăţat să cânte-o doină plină de-a lor jale,
În lungi acorduri blânde,
pe-nserat...

Daca eram eu un profet, cred c-as fi fost...
Depinde ce numiţi voi, azi, profet. Căci aş fi un profet în satul său,
De azi, căci în acel de ieri, fiece om avea o profeţie-n piept.
Şi chiar nu era rău!!...

Daca eram un filozof, eu as fi fost....
Un filozof de rând, fără pretenţii, dar mustind de bucurie,
de o viaţă explozivă, crescută-n
multidimensionalităţi de translucite încântări
de gnoz-explicative şoptite celor ce şi-ar dori să ştie
şi nu le este teamă că hâde arătări
le umple sufletul de ură şi mânie...

Daca eram un iluminat, eu as fi fost...
Când bec, când laser, cu cuvântul zis sau scris...
Şi ne-zâmbind asgard, făr’de tumult, din gene osebite şi străvechi...
In faţa altui trai... midgard, impur, lumesc...

Daca eram o teorie, as fi fost....
O teorie oricum creaţionistă, dar poate rafinată şi mai clară
Să ştie tot poporul de unde el se trage
Si unde, când îi va veni sorocul,
În pace el să se retragă...

Daca eram un link, as fi fost....
Lincul către un site
Ce-n viitor se va numi, cum aţi mai auzit:
BUCURIA CUNOASTERII!! Prosit!!

Daca eram un blog, as fi fost.....
Tot ceea ce sunt eu si azi...
Un om cuminte !!
Si nu prea !! ce va salută zilnic dintre brazi!!

Rugaciune...

Atinge-ma acum, striga dupa mine floarea din glastra
Maine va ramane doar o petala si n-ai sa stii cat am fost de frumoasa!
Priveste-ma acum, striga dupa mine rasaritul de soare
Maine n-ai sa ma poti admira prin ceata si ninsoare !
Miroase-ma acum, striga dupa mine pamantul reavan, nestrivit sub picioare
Maine vor fi trecut multi peste mine, voi fi o batatorita carare....

(Versurile apartin bunei mele prietene Anca Cristina Vasilescu)