Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

miercuri, 24 octombrie 2012

CÂTEVA ZILE DE RESPECT PENTRU SFINŢII NOŞTRI …


MOTTO: În fiecare an, laici şi religioşi, avem cel puţin trei zile pentru DUMI-RIRE… Şi valul puterii LOR a început deja….

… Sufletul meu se pleacă cu adânc respect şi înaltă preţuire nu numai în calitate de bucureştean, aflat sub suflul învăluitor, puternic şi totdată plin de o infinită blândeţe al unui Sfânt de neam: care se poate simţi în fiecare clipă a anului de fapt – la fel cum la Iaşi se poate simţi sufletul puternic al mult-iubitoarei de oameni, Sfânta Parascheva…

SĂ NU NE UITĂM SFINŢII …
… Să nu ne uităm sfinţii umani, numai de dragul ideii că în jurul Pământului ar fi o năvalnică oaste de extratereştri veniţi pentru a ne salva de viaţa spirituală mizeră pe care am avea-o acum…
Cu deosebit respect pentru orice formă de viaţă universică, pe care am simţit-o fără întrerupere de-a lungul întregii mele vieţi, scriu în această simţire binecuvântată, cu lacrimi de bucurie în ochi următoarele:

SĂ NU UITĂM CĂ SFINŢII:
… Ne-au “salvat” spiritual rând pe rând, trăind ca lungi şiruri, neterminate încă, de semeni altruişti şi înălţat-iubitori – spirite măreţe care au venit să ne reamintească curajul, demnitatea, dragostea de neam, de oameni, dragostea pentru orice formă de viaţă care ne înconjoară, trupeşte sau sub altă formă de fiinţare: ei ne şoptesc mereu, de dincolo de văzul şi de auzul nostru, pe care la un loc le-am numit Moşul Zeu Divin – Dumnezeu…
… Ne-au învăţat să ne păstrăm sufletul înălţat, ne-au reînvăţat să ne ridicăm ochii spre stele, mulţumind cu bucurie sau trăind cu tristeţe dar plini speranţă. Ne-au păstrat sufletul curat măcar şi pentru o fărâmă, chiar şi celor în faţa cărora şi-au dat sângele şi viaţa – martiri pentru învăţături de mare profunzime… Iar profunzimile sufletului chinuitorilor lor au ştiut să adune licoarea cu parfum de omenia cea mai adâncă a lacrimilor lor: nu pentru e înşişi, ci pentru cei care îi prigoneau…

Înălţarea spiritualităţii noastre de azi stă pe temelia sufletelor lor. La început ne-au fost ştiuţi ca Zei, apoi ca Moşi, apoi ca Sihaştri, apoi ca Sfinţi recunoscuţi de oficiali din cauze ştiute numai de ei şi de Bunul Dumnezeu, căci mulţi, nenumăraţi alţii au mers pe aceleaşi crunte căi…
În imperiul religiilor, şi conducerilor laice angajate de ele, am acceptat şi alţi sfinţi, ai altor neamuri, a căror viaţă şi moarte, de oriunde, ne arată azi, în încercarea noastră de a deveni mai drepţi, mai înţelepţi, că pretutindeni au fost asemenea martiri şi maeştri ai artei înălţătoare numită VIAŢĂ… Chiar dacă mulţi dintre noi, cei ce iubim azi deopotrivă Cerurile şi Pământul, uităm poate de religiile în care ne-am botezat, să încercăm să păstrăm ce este mai bun, mai înălţător, mai sfânt – DA, MAI SFÂNT… – căci am cam uitat acest nume binecuvântat, în avântul cu care tot preluăm o întreagă pleiadă de termeni străini, cu tentă mai mult sau mai puţin new-age-istă, cu care încercăm să inundăm patrimoniul lingvistic românesc... cuvinte împrumutate din alte limbi deşi avem termeni pentru ele…
Să retragem din cotidian dispreţul pentru corupţia organizatorilor laici şi religioşi deopotrivă… Cu dispreţul nu vom schimba niciodată nimic, nu vom face decât să adâncim fractura dintre laic şi religios, dintre ştiinţă şi istoria, memoria adevărată, spirituală profundă a popoarelor omeneşti, care a primit cândva numele de religie…
Să păstrăm tot ceea ce este mai bun, mai pur, mai drept, curat, demn, altruist, iubitor… mai SFÂNT din tot ceea ce ne aduc toate popoarele, toate religiile, toate felurile de manifestări ale oamenilor de pretutindeni!!!…
Să ne sfinţim şi noi… nu neapărat cu aghiazmă şi tămâie – însă, Doamne !!! dacă am şti cât de eficace sunt ele în lumea noastră bogată şi atât de bună pentru sufletele noastre… Să ne sfinţim cu tot ce este mai bun pentru sufletul nostru, căci numai în acest fel putem participa noi înşine la sfinţirea lumii noastre… Unde acel cuvânt – “sfânt” – este tot ceea ce poate fi mai bun + etern mod de participare a fiecărui om la schimbarea umanităţii în bine, la îndepărtarea tuturor manifestărilor care ne subminează demnitatea umană şi dragostea de tot şi de toate......................

Timp de câteva zile sfinţii Dumitru (mai pe româneşte) Cel Mare “Izvorâtorul de Mir” şi Dumitru Cel Nou (din Basarabi sau Basarabov) făcătorul de minuni îşi împletesc puterile în lumea noastră pentru a ne determina să conştientizăm cele mai subtile – dar totdată cele mai puternice fire ale Sufletului nostru Nemuritor, ale Razelor de Spirit de pretutindeni şi de aici !!!...
Să ne DUMI-RIM asupra puterilor mângâietoare şi totodată învăţătoare ale tainelor care au fost ÎNTOTDEAUNA deschise oamenilor – doar noi, între noi, ne-am împiedicat mereu să le simţim, să NE simţim mereu în strânsă şi directă legătură cu ele ... Să fim iubitori şi noi, dumnezeieşte iubitori de tot ceea ce poate fi mai înălţător pentru sufletul uman şi să păstrăm mereu în sufletul nostru parfumul acestei iubiri profunde, unice, sfinte !...
Cu toată dragostea, cu tot respectul, sufletul meu îmbrăţişează azi amintirea sfinţilor noştri de neam şi de lume întreagă... În respiraţia trupului meu îmi plec sufletul către ţărâna ce v-a primit sângele şi trupul vostru curat, şi îmi ridic sufletul către tăriile Cerurilor, din largul nemărginit al cărora ne ajutaţi zi de zi şi clipă de clipă.................
 
SĂ FIŢI, ŞI SĂ FIM ETERN BINECUVÂNTAŢI !!!...

luni, 22 octombrie 2012

ÎMPĂMÂNTAREA PRIVITĂ DIN ALTE PUNCTE DE VEDERE


Linkuri utile:
http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/impamantarea/impamantarea-1-generalitati/
http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/impamantarea/impamantarea-2-aspecte-speciale-purificarea/

Înainte de a analiza concret ideile privind conştientizarea împământării astăzi, să mai facem câteva precizări pe scurt, privind fenomenul real al împământării corporale: funcţiune naturală şi automată – în felul ei de bază – a sistemului nostru corporal. Ea nu este o creaţie mentală de siguranţă a minţii noastre, menită a ne menţine în preajma Pământului pe timpul activităţilor noastre astral-mentale. Canalul de împământare este o creaţie normală a sistemului nostru corporal şi nu este nevoie decât să percepem vizual – în viitor: şi sonic, şi vibraţional. Ceea ce se face azi în mod conştient a ajuns la noi sub o formă de acţiune a gândului, cu motivaţii înţelese în mod generalizat azi ca pe o necesitate pentru a nu ne… pierde spaţiul cosmic, aşa cum spuneam, când facem meditaţii, în călătorii astrale sau alte activităţi mentale.
Este o acţiune cu care suntem sfătuiţi să o facem pentru a nu mai avea teamă pentru o astfel de “pierdere” în cosmos, iar mai nou, au apărut conştientizări şi de altă natură. Adică, oameni care au început să vadă trecutul omenirii încep să ştie clar – şi să adapteze practicile de meditaţie activă după cunoaşterea lor, răspândind frică şi panică: este vorba despre felul în care s-a acţionat în antichitate din interiorul templelor egiptene asupra unor repezentanţi ai caselor regale ale popoarelor cu care Egiptul se afla în conflict: prin slăbirea corzilor matriceale de legătură între corpul fizic şi corpul astral, aflat în stare de “vis” – călătorind în spaţiul cosmic, aşa cum se petrec lucrurile cu fiecare dintre noi în perioada somnului. Avem azi împresia că oricine poate face aşa ceva, dar nu este adevărat. Mai avem impresia că dacă ne “împământăm” asemenea încercări pot fi anihilate complet. Extinderea unei forme de cunoaştere are şi părţi bune, dar şi părţi pline de confuzii care se generalizează până la denaturarea complexă a adevărului, a rădăcinii. Spun “denaturarea complexă” pentru că nu este vorba numai despre direcţia urmărită, unilaterală, ci se referă la toate repercusiunile asupra unui set foarte larg de elemente de aceeaşi natură – pe care nu le conştientizăm deocamdată.
Azi însă nu mai putem vorbi despre asemenea lucruri, căci tocmai cunoaşterea profunzimilor sistemului nostru corporal ne determină să ştim bine că dezvoltarea sistemului corporal – de la formă ovoidală la formă sferică, proces încheiat în cazul aproape unei jumătăţi din populaţia pământului, iar pentru restul fiind în curs de dilatare completă – determină o întărire puternică a fiecărei structuri în parte. O discuţie care mi-a trecut pe la urechi prin Obor într-una din zile se referea la faptul că omul activ azi nu mai poate fi uşor hipnotizat, aşa cum era “odată”… Aproape că mi-a venit să râd: omul se autohipnotizează singur, încrâncenându-se asupra activităţii sale urmărite intens, de aceea lucrurile s-au schimbat în lume… aşa e !!! Este obsedat de ale lui, astfel încât razele sufletului lui nu mai pot fi învăluite ca pe vremurile din care am pornit discuţia…
Dar da!!! este şi mai bine dacă mai avem grijă şi de un anumit fel de împământare – acela de a fi relaxaţi măcar o oră pe zi în preajma solului, şi cel mi bine ar fi: sol lipsit de subsoluri pline cu maşinării – câteva canale subterane nu sunt atât de rele totuşi; de aceea parcurile sunt mai ferite, de aceea mai bune. Ţinând cont de explicaţiile oferite privind adevărata natură a împământării – aprovizionarea cu energii neamprentate, pentru evidenţierea manifestărilor proprii ale monadei întrupate, cu atât mai mult devenim mai tari, puternici, conştienţi de tot ceea ce este influenţă exterioară. Inclusiv influenţe provenite de la semenii noştri supăraţi pe viaţă şi pe bucuria noastră de a trăi simplu, modest, cuminte, bun…
Sigur că sunt necesare multe lucruri de explicat privind diferenţele dintre ceea ce este manifestare proprie şi amprentările de vibraţie diferită pe care le primim. De fapt sunt foarte multe de spus pentru acest subiect şi foarte multe elemente pe care trebui să le legăm, să le împletim pentru a înţelege alte profunzimi ale acestei teme de discuţie.

Tocmai de aceea ni se dau cunoaşteri privind asemenea structuri. Poate că vă plictisesc asemenea cunoaşteri?… Pe mine nu !!! le folosesc permanent, chiar sunt fericită pentru tot ceea ce primesc ca sfat de cercetare, apoi şi comunicare privind amănunte la care nu mi-ar fi dat prin cap să mă uit vreodată.

Există mai multe “centuri de siguranţă” care funcţionează automat, şi nu pentru că am putea să ne pierdem, ci tocmai pentru a ne putea sprijini activ, cu putere şi cu vibraţie optimă, pe derularea unor asemenea activităţi, fără nici un fel de teamă.. Nu suntem împiedicaţi, ci suntem sprijiniţi pentru a face primii paşi conştienţi din nou, după o perioadă destul de lungă de lipsă de activitate mentală conştientă curentă – nicidecum că am face-o pentru prima dată de la coborârea proverbialei âmaimuţe din raiul arboricol, pentru a deveni omul de azi… Când am scris pe site despre creaţia materială mentală şi etapele ei de derulare în trecut, cu preluarea ei în viitor, un american mi-a scris că… de fapt el ştie că nu vreau să cred toate acetea, la care trebuie musai să renunţ a crede că ar fi existat vreodată!!!… Tonul său hipnotic, pe care l-am mai întâlnit şi la alţii, mă face să-mi dau seama că nu trebuie decât să-mi văd de treabă mai departe, să nu mă lupt cu astfel de oameni, să scriu atâta cât îmi este dat să scriu, încurajându-mi semenii să meargă şi ei neabătut pe drumul adevărului, pe care vor descoperi singuri cele ce trebuiesc crezute şi făcute deopotrivă.

Să revenim la subiectul nostru…
Aşadar, este necesară înţelegerea faptului că acest element de funcţionare corporală este absolut natural şi se desfăşoară absolut natural. Doar omul s-a depărtat mult de sol, de partea pământoasă a planetei pe care s-a născut, şi de aceea desfăşurarea sa normală, naturală, nu mai ajunge să-şi atingă menirea: plasat de-a lungul vieţii între un apartament la etaje numărate cu zecile sau sutele – şi un serviciu plasat în aceeaşi manieră, canalele de împământare ale oamenilor, şi animalelor ţinute în apartamentele de bloc, în aceleaşi condiţii cu stăpânii lor, nu mai ajung în mod natural la adâncime în sol, pentru a prelua de acolo energiile purificate de trecerea prin centrul galactic şi elementele matriceale ale galaxiei, până la planeta de naştere. Odată cu conştientizarea necesităţii de a ne apropia în aceste vremuri de solul ajutător în acest fel, vom ajunge treptat să căutăm schimbarea definitivă a condiţiilor noastre de trai, reîntorcându-ne la traiul, locuirea şi desfăşurarea activităţilor pe sol, dar îndreptându-ne permanent atenţia către cerurile care şi ele ne ajută în mod corespunzător.
De asemenea, odată cu creşterea experienţei în folosirea activităţilor astral-mentale, vom înţelege că am folosit de regulă, în aceste perioade, mai curând acolo unde nu ne-ar fi trebuit în ziua de azi, spre încurajarea mai curând decât pentru învingerea fricii, fără să ne dăm seama de acest lucru. Dar aşa este normal pentru multă lume şi ne vom da seama astfel că ne trebuie mult curaj, care este construit pas cu pas în lumea pământeană: o lume care se află încă la cote joase de vibraţie. Puterea noastră de înţelegere devine din ce în ce mai mare şi frica de necunoscut se diminuează pe zi ce trece. Spre exemplu, dacă până acum frica de neant, de… univers !!! ne-a determinat să căutăm împământarea drept antidot împotriva “pierderii” în cosmosul necunoscut, pe timpul meditaţiilor active, călătoriilor astrale, altor activităţi mental-astrale, în viitorul apropiat, frica de necunoscut a omului se va diminua treptat, până la a ne rămâne o intuiţie din vremuri îndepărtate... Ne vom aduce aminte doar că am folosit cândva în mod expres, căutat, volitiv, împământarea pentru desfăşurarea unor activităţi care nu sunt specifice acestor timpuri curente. Va veni timpul pentru folosirea naturală, îmbinată cu căutarea unor condiţii de desfăşurare a utilităţii exprese a fenomenului, a elementului în sine: culegerea de energii venite din nucleul planetei, aşa cum am explicat în studiile anterioare : http://www.bucuria-cunoasterii.ro/category/alte-studii/impamantarea/. Cunoaşterea împământării a fost lăsată în acest fel acum pentru revenirea la normalitatea cunoaşterii călătoriilor astrale, altor elemente de meditaţie activă, altor feluri de mentalizări, respectând teama de necunoscut, de neobişnuit a omului, ştiindu-se clar că ea va fi învinsă treptat – dar repede. Momentele planetare în care frica de necunoscut a fost prea mare pentru a nu se ţine cont de ea sunt pe sfârşite – pentru majoritatea oamenilor, pentru o parte a lor s-a terminat, chiar dacă societatea o induce în continuare prin organizările sale statal-religioase, neavând interesul să organizeze, să coordoneze universalizarea omului cu punctele sale utile de concentrare: în aczul nostru – de reamintire a împământării conduse prin voinţă, pentru anumite derulări ale activităţilor mental-astrale.
Multe dintre cele aflate azi în manifestarea unor înainte-mergători ai societăţii umane au astfel o rădăcină în trecutul străvechi, mental, al omenirii şi necesitatea revenirii treptate la amintirea ei pentru reluarea activităţilor mentale în viitor.
În viitor, tocmai pentru că omul are o experienţă extrem de bogată în domeniul creaţiei, comunicării, deplasării astral-mentale, nici o acţiune mentală sau astrală nu va mai avea nevoie de ceva conştient indus pentru a contracara nesiguranţa, frica, panica. Ceea ce facem noi acum este să scăpăm de tiparele anterioare ale fricii, în mod gradual, eliberând când o formă de manifestare – când alta. Iar acest lucru va fi treptat înţeles de mulţi, apoi de toţi oamenii.
Un element deosebit de important care va ajuta la depăşirea rapidă a unui astfel de fenomen cum este cel de tipul fricii de univers, panicii de necunoscut, este intrarea pe comunicare conştientă a fiecărui om cu entităţile sale astrale, dimensionale, coordonatoare de grup evolutiv propriu. Este drept că atâta timp cât nu vom crede că avem excat lângă noi entităţile ajutătoare – îngerii cum îi numim noi – nu vom face prea repede nişte paşi – liberi, curajoşi, bucuroşi de ceea ce suntem în stare să facem. Dacă vom crede că suntem înconjuraţi doar de armate extratereştri baricadaţi în navele lor intra- şi inter-galactice, ne va fi greu să depăşim epoca în care credeam că ne vom putea deplasa doar cu nave construite pe baza folosirii unor tehnologii mai mult sau mai puţin avansate (zâmbim cu drag şi înţelegere în faţa faptului că Stanislav Lem credea că în anul 2000 navele noastre vor avea drept principiu total de funcţionare milioane de … diode… adică dioda fiind, în mod oficial, chestiuţa cea mai evoluată a timpurilor sale: anii ’60…). Vom înţelege că principiul de circulaţie intergalactică este de fapt compactizarea cu pliere a spaţiului universic, prin care circulaţia se poate face extrem de rapid, şi nu prin intermediul navelor cu propulsie tehnologică. Adică, pe scurt:
– de către entităţi foarte înaintate în evoluţii, cu vibraţie foarte înaltă, cu multă experienţă în compactizarea straturilor spaţiului universic fără vătămarea lor – o compactizare până la nivel de un pas de efectuat pentru trecerea dintr-un punct al spaţiului la unul foarte îndepărtat; astfel de entităţi şi călătoriile lor sunt au drept ţel realizarea unor sarcini deosebit de importante între populaţii aflate la distanţe uriaşe, pentru coordonarea lucrărilor de întreţinere ale unor structuri universice, pe care le învaţă la rândul lor, de la entităţile cu experienţă încă mult mai mare. Căci toţi învăţăm, generaţie după generaţie, unul de la altul;
– de către entităţi mai puţin evoluate, având sarcini de ajutor oferit populaţiilor din interiorul unei sub-zone sau în interiorul unei singure zone universice. Puterea lor este mai mică, dar nici nu este necesară o putere superioară pentru realizarea unor asemenea sarcini. Până când toţi vor învăţa şi îşi vor consolida cele învăţate astfel, sarcinile se efectuează prin deplasare cu ajutorul unor compactizări pe spaţiu mai lung, dar reducerile sunt substanţiale. Se folosesc pentru deplasare creaţii materiale de înaltă vibraţie, care sunt doar asemănătoare cu navele cunoscute de noi – în accepţiunea celor cunoscute de noi – însă sunt doar carcase de protecţie pentru călător, pentru a fi ferit de viteza cu care se deplasează. Deplasarea se efectuează cu ajutorul propriilor sale forţe astrale şi mentale, prin „tunelul” creat tot prin intermediul forţelor mentale. Un studiu mai complex al unor asemenea deplasări va fi prezentat în curând.
Iată de ce este foarte periculos să ne desconsiderăm forţele mentale, crezând că ele nu ar fi ale spiritului, că ar fi rele, grele, malefice, etc. Dar învăţăm şi ne dezvăţăm, mergând mereu mai departe, ştiind să explicăm şi altor generaţii de monade, aflate în evoluţii şi ele, cele pe care şi noi le-am învăţat la rândul nostru, sprijiniţi de ajutătorii personali.
Momentul actual, când omenirea află despre extratereştri în nave călătorind cu zecile sau cu sutele prin cosmos este foarte bun, la nivelul de înţelegere actual, în care majoritatea oamenilor nu sunt obişnuiţi să gândească, la acest nivel de vibraţie planetară, decât într-un fel tehnologic. Este un moment pe care omenirea îl va trece, bun pentru a înţelege că extraterestri din preajma noastră – şi nu cei din alte ssteme stelare, din alte galaxii, din alte zone ale universului – sunt de fapt entităţile ajutătoare ale planetei, stelei, întregii galaxii în care ne-am născut, entităţi cu corpuri materiale la fel ca şi noi, stabile, structurate interior – dar de vibraţie mult mai mare decât sunt corpurile noastre fizice. Entităţi care sunt asemănătoare cu noi din majoritatea punctelor de vedere, doar că „haina” trupească pe care o avem poate fi comparată ori cu zale de oţel, ori cu mătasea cea mai fină. Entităţi de care nu trebuie să ne fie frică, pentru că ele sunt tot ce poate fi mai bun pentru noi, prietenii noştri dragi, fraţii noştri mult mai ştiutori şi conştienţi de necesarul evoluţiilor noastre. Şi sunt alături de noi dinainte de naşterea noastră după trup fizic, şi vor fi întotdeauna când va fi nevoie să fie lângă noi: să ne ajute, să ne coordoneze, să ne iubească mereu... Îi mai vedem cu vederea periferică pe la Sânziene sau de Crăciun – până la Anul Nou. Vom ajunge să avem deplină încredere în ei, vom înţelege că tot ceea ce ne ajută ei să trăim este spre binele nostru – doar că frica şi neîncrederea noastră creează de cele mai multe ori breşe în conlucrarea cu care nu suntem încă obişnuiţi. Vom cunoaşte întreaga fenomenologie legată de călătorii astrale, de percepţii mentale cu care se pot urmări desfăşurări de evenimente în spaţii diferite, în timpuri diferite, aşadar derulate simultan cu întruparea celui care cercetează sau din înregistrările în memoriile noastre: din întreaga noastră evoluţie în plan local sau în alte locuri din univers, preluate din memoriile proprii, sau cele planetar-stelare locale, sau ale universului – în funcţie de experienţa pe care fiecare dintre noi o are în domeniul preluării informaţiilor, la diverse nivele de vibraţie planetară: a informaţiilor referitoare la evenimentele, la evoluţiile din toate timpurile. Pentru majoritatea spiritelor acest lucru este normal la nivele înalte de vibraţie a planetei, pentru spiritele cu mai multă experienţă este uşor să culeagă astfel de date la nivele din ce în ce mai joase ale vibraţiei planetare.
Azi avem doar o deschidere asupra celor necesare a fi cunoscute în societatea noastră, pentru ca informaţiile să fie folosite în diferite feluri spre menţinerea sănătăţii proprii. Cu timpul, se vor percepe posibilităţi extinse de folosire a celor cunoscute deja, către alte manifestări, specifice altor posibilităţi planetare, după cum se vor forma necesităţile timpurilor viitoare. Dar aflăm tot timpul de unele, de altele, ne pregătim mereu pentru cele ce urmează…

Cu timpul vom înţelege mult mai multe aspecte care ne vor fi de folos într-o epocă pe care începem să o bănuim: mentală – dar de un mentalism pe care îl ştim în principiu, dar nu ne mai aducem aminte decât vag de el...

vineri, 19 octombrie 2012

INOCENŢĂ ŞI CONŞTIENŢĂ ÎN PREŢUIREA/DISPREŢUIREA DISPREŢULUI…

MOTTO: uneori dispreţuim chiar şi dispreţul, din dorinţa de a scăpa de dispreţuitori…

Tot ceea ce ne înconjoară are un rost... un mare şi bogat rost, cu aspecte pe care le descoperim pe zi ce trece, în condiţiile în care ne scăldăm azi: condiţii ale creşterii vibraţiei cosmic-planetare. Sunt condiţii de mediu şi corporale propice revenirii noastre la ceea ce putem fi - dar la nivelele optime ale mediului nostru de manifestare. Iar noi am trăit în ultimele milenii în condiţii aspre, dure chiar, de supravieţuire. Ne-am sălbăticit… dar cu toate acestea nimic nu este degeaba. Am reînvăţat curajul, pierdut pe undeva prin undele mătăsoase şi binevoitoare ale universului, unde am trăit în pace şi înţelegere perfectă cu semenii din cale. Ştiam de curajul înfruntării stihiilor galaxiilor - dar nu şi de acela de a înfrunta stihiile din sufletul semenilor… Am reînvăţat respectul, acceptarea, toleranţa, înţelegerea, drumul liber al emoţiilor primare - da! primare, de care am învăţat să nu ne mai fie jenă, ruşine chiar pentru foarte mulţi oameni ai zilelor noastre... Şi azi sunt mulţi oamneni cărora le este ruşine să iubească, să mângâie, să se îmbrăţişeze… Nu mai vorbim de iubirea tot şi toate, iubirea dezinteresată, iubirea dumnezeiască, pe care o desconsideră dacă vine din partea semenilor, considerând că trebuie să existe un motiv ascuns, căci numai Dumnezeu este în stare de aşa ceva… Dar şi cu Dumnezeu dacă s-ar întâlni, nu l-ar recunoşate şi nu l-ar preţui…
Cu toate acestea, am reînvăţat să facem câţiva paşi - dar paşi siguri pe calea demnităţii, bunătăţii, moderaţiei, echilibrului în toate, apoi a altruismului, conlucrării, înţelegerii esenţei noastre de creatori liberi, avântaţi !!!...
Ne-am confruntat cu mari şi multe tare comportamentale ale noastre şi ale semenilor noştri şi ne-am descoperit - şi ne descoperim acum şi mai departe - multe subtilităţi ale negativităţilor noastre, pe care până acum nu le-am băgat în seamă. Trăirea în familii cu oameni care ţin cont de comportamente pozitive, înaintate, înălţate - alături de oameni care par a nu le fi înţeles şi cu atât mai mult: par a nu le fi trăit niciodată nu este însă un "blestem" - ci ar trebui să ne fie o binecuvântare, o bucurie. Este greu, dar se poate - ştim asta din rarele momente în care putem să o spunem deschis, chiar dacă cu lacrimi în ochi…
Am învăţat să ne revoltăm - dar am ajuns să ne revoltăm prea mult. Revolta ne vine şi din dispreţ, nu numai din preţuirea buneicuviinţe... În oricare situaţie ar trebui să ne gândim că cei din jurul nostru ne ajută permanent - prin regula lui "Nu" (aşa ceva nu voi face !!!) şi prin regula lui "Da" deopotrivă : Da, aşa ceva este de urmat, de dezvoltat, de aprofundat...

Vorbind despre dispreţ...
Ne ajutăm reciproc, mai ales în familii, dar şi la locul de muncă, pe stradă, oriunde: cei dispreţuitori din jurul nostru ne ajută să nu uităm că am fost şi noi la fel, că avem încă la tot pasul urme - mai grosiere sau mai fine - de dispreţ, sarcasm, ironie. Şi ne ajută astfel să ne întărim permanent în atitudini de valorizare a tuturor evenimentelor, a tuturor vieţuitoarelor, a semenilor oameni din jurul nostru. Să luăm tot ce-i mai bun din toate şi să mergem mai departe.
În acelaşi timp, ne ajută să participăm clipă de clipă, prin remodelarea noastră, la conştientizarea şi schimbarea atitudinii lor înşişi de dispreţuitori...

Lumea înconjurătoare ne amprentează clipă de clipă cu tot ceea ce îi este caracteristic, dar mai cu seamă o fac inconştient cei apropiaţi nouă. Şi noi pe ei, de asemenea, îi influenţăm, iar aici este un mic secret: să nu ne supărăm pe noi înşine pentru ceea ce preluăm de la cei din jur, căci este o lege imuabilă a locului: de foarte înaltă valoare spirituală - şi ne vom da seama cu toţii cândva de acest lucru. Ceea ce avem de făcut este - atunci când ne dăm seama ce trăim în sufletul nostru (şi mai devreme sau mai târziu ne dăm seama): să vorbim prieteneşte în gând cu cel/cea care ne amprentează. Să nu o facem luptând cu persoana respectivă în gând, ci spunându-i amical, cu bunăvoinţă şi respect: "Vezi, eu mă strădui să nu mai fac/zic/gândesc aşa !!!"
Eu personal nu încerc să scap de ceva, căci până la urmă luptăm să scăpăm de pers. respectivă, iar consecinţele nu le mai putem controla la un moment dat (de reţinut…). Dar mi-a trebuit mult până să ajung la situaţia aceasta, pentru că mai mult de jumătate din viaţa mea nu am avut realmente nici un sprijin din exterior. Când au apărut astfel de idei în jurul meu, bucuria mea a fost enormă. Am adunat sârguincios toate cele care erau în mine dar aproape le uitasem, în vâltoarea vieţii. Acum nu le mai uit. Dacă accept că lucrurile stau cum stau şi e normal să fie ÎNCĂ aşa în vremurile noastre, conştientizez deopotrivă şi faptul că pot ŞI EU să dau ajutor la schimbarea celor din jurul meu, iar aceasta este o mobilizare uriaşă... Nu mai dau dispreţul omului la o parte - asta ar însemna să lupt împotriva dispreţului său, iar asta provoacă reacţie subconştientă pentru el. Este drept că nu-mi vine dintr-o dată, de cele mai multe ori, dar totuşi vine repede momentul de conştientizare şi pun tot sufletul să nu-l mai pierd. Lupta cu dispreţul: şi la noi, şi la dispreţuitori, în mulţimea uriaşă de amprentări pe care le primim zilnic, iese imediat spre conştient şi se manifestă puternic în acelaşi mod, întărind atitudinea generală de dispreţ... Dacă totul iese mai târziu la suprafaţă, reacţia este explozivă, din acumularea în timp a mult mai multor amprentări care le primeşte oricine, de pretutindeni.

Dispreţul are rădăcini foarte adânci; el este - şi voi detalia pe site, la Studii Istorice - cel mai greu sentiment de îndurat de către spiritele evoluate, când vin aici, în această zonă a universului. Şi de înlăturat… Este greutatea cea mai mare, mai perversă cu care ne luptăm pe etape foarte înaintate de evoluţie. Iar remodelarea atitudinilor noastre pe care ni le conştientizăm acum, aici pe Pământ, are la bază două elemente căutate în mod expres de spiritele care sunt în evoluţii umane acum, pe Pământ: consolidarea curajului şi estomparea dispreţului. Evoluţiile nu ne cer totul dintr-o dată, omul îşi dă seama treptat de acest lucru. Dar putem să facem un pas - şi pasul acesta este de ajuns, căci el "agaţă", fără să conştientizăm acum, un complex uriaş de alte subtilităţi: elemente spirituale fine, ultrafine, pe care treptat le conştientizăm şi le sublimăm.

Preţuirea dispreţului nu este o vorbă în vânt: el ne-a ajutat să ne rupem de animalitate cândva, în paşii evoluţiilor noastre. Orice negativitate de azi a fost cândva un pas uriaş şi nespus de important în timpul evoluţiilor noastre. Mulţi dintre noi preţuiesc animalele pentru că ele nu sunt perverse (deşi unele dau dovadă deja de sâmburei mici încă de pe acum), sunt extrem de sincere, merg până la sacrificiu chiar şi pentru om. Dar de fapt ele sunt aşa pentru că nu s-au luptat niciodată încă să iasă din starea de animalitate pe care spiritul o conştientizează la un moment dat al evoluţiilor. Animalele nu dispreţuiesc, ci se ataşează cu tot sufletul lor chiar de cei pe care societatea umană îi dispreţuieşte. Dar ele încă nu ştiu să dispreţuiască - dar vor şti cândva. Totuşi, atunci când ne confruntăm cu sinceritatea plină de suflet a lor, ele ne aduc aminte de toate acestea, prin subconştient, şi ne întăresc latura de dăruire, de sinceritate, de bunătate, de deschidere sufletească - cu o naturaleţe pe care noi am pierdut-o cândva, pe drumul către creatorul înaintat care suntem azi. Care formă de manifestare - aceea de creator înaintat, universalizat - este însă cea mai înaltă folosire a forţelor creatoare ale monadei, iar evoluţiile, după câştigarea acestui aspect spiritual, ne amintesc din nou de cele mărunţele, aparent mărunţele, care au marcat evoluţiile noastre. Şi deodată ele iau amploare, căci multe lucruri stăteau în stare latentă în noi, aşteptând doar un moment propice pentru a irumpe în simţirile noastre acum !!! Nu numai istoria - laică şi religioasă deopotrivă - menţionează asemenea exemple, ci viaţa noastră de zi cu zi, când descoperim atât de multe laturi ale omeniei din noi, ale bunătăţii, cuminţeniei, altruismului, iubirii totale, necondiţionate !!!
Iar în momentul în care începem să le conştientizăm pe toate la un loc, ele încep să se dezvolte cumulat, împletit, aducând chiar şi aici, pe Pământ, într-un viitor cât se poate de apropiat, punerea totală în practică a acelui concept - deocamdată numai concept... - pe care îl numim cu graţie: Homo Pantocrator ...........

miercuri, 17 octombrie 2012

CÂTEVA CUVINTE DESPRE DISPREŢ - ÎNTRE TRECUT ŞI VIITOR…

În istoria mai veche şi mai nouă a omenirii, în vremuri în care agresivitatea între oameni era dictată şi accentuată de cruzimea stăpânilor, război şi sclavie, luptă pentru supravieţuire, foamete, frică şi mizerie, oamenii se chinuiau şi se omorau între ei, fără să-şi facă nici un proces de conştiinţă.
În vremurile noastre, toate aceste forme grele coexistă - şi în forme grosiere, dar şi în forme din ce în ce mai subtile: război fără armate, sclavie mentală şi emoţională, foame de control şi putere asupra semenilor, mizerie sufletească, supravieţuire comercială.
Pe măsura trecerii timpului, agresiunea grosieră se va diminua, însă dispreţul va lua forme din ce în ce mai pregnante. Trăim şi vom trăi în continuare vreme generalizării acestei forme de agresiune subtilă - căci este subtilă chiar şi în formele ei de manifestare făţişă. Şi puţini oameni îşi dau seama că o folosesc, şi cu atât mai puţini îşi dau seama că ea nu este o metodă de schimbare a realităţii cu care nu sunt de acord…
Ironia fiind considerată secole de-a rândul o formă elegantă, elevată faţă de dispreţul vulgar, ea a rămas, şi rămâne mai departe ocolită de oamenii buni, cuminţi, care ştiu bine că de la ironie la sarcasm nu este decât un pas. Şi toate de altfel sunt paşi mărunţi şi rapizi către intoleranţă făţişă şi întoarcere către agresiune: emoţională, mentală şi faptică…
Aşadar trebuie să înţelegem că trăim vremea lor, a dispreţuitorilor - în timpurile de acum… Sunt agresorii contemporani de peste tot, nu-i mai vânează supravieţuirea trupească, sărăcia cu mizerie, foamea, frigul - ci neînţelegerea vremurilor care se înalţă în prezent. Tocmai de aceea noi, cei care înţelegem că totul are curs de schimbare vibraţională: şi cu noi, şi cu întregul cosmos în care trăim, trebuie să înţelegem şi să acceptăm că aşa stau lucrurile, şi nu altfel. Iar ceea ce avem de făcut nu este câtuşi de puţin să întoarcem spatele cu acelaşi fel de a da o palmă: de a dispreţui de fapt.

A nu-i încuraja este cu totul altceva - deşi chiar şi acest aspect nu este înţeles şi astfel încurajat prin dorinţa de a arăta cu orice preţ că suntem buni şi iertători. Ni s-a spus de mult timp că tocmai cei care caută să nu-şi piardă sufletul cu orice preţ - şi-l vor pierde negreşit… Iar acesta este un aspect la care ar trebui să reflectăm mai des, mai cu seamă în subtilităţile vremurilor pe care azi le trăim…

De fapt trebuie să avem răbdare - un anumit fel de răbdare pe care mulţi nu o înţeleg azi. Este un anume fel de răbdare sub înţelegerea trecutului, adică: să nu ne aşteptăm ca cel din faţa noastră să fi ajuns deja să ne înţeleagă şi să ne accepte dacă îi explicăm frumos, dacă ne purtăm frumos, dacă discutăm cu demnitate: să ne fi înţeles din omenia, bunătatea, un anumit simţ al onoarei lui deja câştigată, căci ele nu s-au format - dar sunt negreşit în curs de formare. În acest moment însă ar trebui să avem un alt fel de aşteptare: să aşteptăm să ajungă el în viitor să ne înţeleagă la pasul pe care i l-am arătat acum.
Azi noi credem exact invers şi ne revoltăm, şi ne chinuim că nu am fost deja înţeleşi, că suntem dispreţuiţi, iar bunătatea şi adevărul ne sunt aruncate la groapa de gunoi a societăţii noastre.
Această formă de aşteptare cu răbdare nu înseamnă că diferenţele existente se vor anihila - chiar dacă se vor estompa. Se va forma în acelaşi timp şi puterea sesizării + înţelegerii chiar de către dispreţuitorii de azi a schimbării lor, în direcţia pe care azi nu şi-ar dori-o. Şi totuşi vor înţelege chiar şi diferenţa dintre ceea ce au ajuns să conştientizeze şi treapta la care între timp au ajuns cei dispreţuiţi, care nici ei nu au stat pe loc. Şi va fi dublă învăţătura pe care au primit-o din partea noastră, căci atunci vor avea ei înşişi atunci răbdare să ajungă la treapta următoare, înţelegând că aşa trebuie să fie: să fie mereu pregătiţi prin exemplu personal, să fie încurajaţi, sprijniţi de înainte-mergători.
Care la rândul lor învaţă şi aprofundează modestia, răbdarea, toleranţa spirituală fără încurajarea dispreţului, învaţă să ofere ajutor fără răsplată - altruismul cu trepte mereu mai înălţate pe temelia iubirii oricăror semeni ai lor…

luni, 8 octombrie 2012

KARMA, ZENU' ŞI FENG SHUI-UL (remodelat)

 (Pentru cei care au citit deja articolul, dacă mai trec pe aici: am adăugat la sfârşit o notă de precizare, scrisă în urma unor discuţii particulare, datată cu 9.octombrie.2012)

Auzisem de vreo două ori melodia, fără însă să fiu atentă la cuvinte...
Când însă am ascultat şi cuvintele, mi-am dat seama că este de discutat un aspect pe care l-am sesizat cu câţiva ani în urmă - chiar îmi propusesem să scriu ceva în acest sens, în vremea izbucnirii crizei imobiliarelor... Dar iată că au fost alte teme de discuţie care mi-au abătut atenţia...
Aşadar...

http://www.youtube.com/watch?v=CmgOPbBK5VY&feature=player_embedded#!

Privitor la "Karma, zenu'şi feng shui-ul"... multe de spus aici...
Deocamdată să discutăm puţin despre Feng Shui...
Ideea de bază este că am preluat orientalismele fără "placa de bază": austeritatea orientală. La europeni a prins ideea Feng Shui şi se aplică PE FONDUL GENERAL DE bogăţie, pe zarvă, pe comunicare deşănţată, fără nici o moderaţie în orice fel de manifestare spirituală: unde chiar şi omul sărac strânge peticuţele de viaţă materială ale bunicilor, părinţilor şi proprii familiei, de la lucrurile din copilăria proprie la lucrurile din toată viaţa copiilor proprii... "Să fie acolo..." Asta are şi partea bună, aşa e cum spune vorba, dar şi o mulţime de aspecte care implică perpetuarea greutăţilor prin amprentarea remanentă de la o generaţie la alta. De care deocamdată nu ne dăm seama, iar cei care au aflat, nu aplică, pentru că nu-i mobilizează societatea. Dimpotrivă - mobilizarea generală este direcţionată către cine are mai mult: nu contează ce, pe ce căi obţinut şi cât. Şi care, în împletire cu atitudinea concurenţială (nicidecum lucrativă, care este experienţa de bază la orientali) apare mereu la suprafaţă, întărită atunci când apar evenimente de aceeaşi natură cu rădăcina amprentărilor existe în mediul de trai. Deosebit de important acest lucru...  Nu prea ştim asta, doar ştim că la biserică ni se spune să ţinem o lumânare aprinsă şi să dăm cu tămâie prin casă - nici măcar preoţii nu mai ştiu de unde vin rădăcinile practicilor lor… Nu numai pereţii, mobilele noastre o păstrează, dar lucrurile pe care le folosim permanent radiază astfel de amprentări slab - dar permanent. Nevăzutul Bun se numeşte Dumnezeu, iar nevăzutul rău se numeşte Satan... Nu trebuie să ne mirăm că oamenii săraci îşi schimbă atitudinile foarte greu: dar şi acest lucru are sensul lui, dacă privim viaţa noastră în sensul ei evolutiv… Voi mai reveni în alt articol asupra acestui aspect.

Din nefericire şi orientalii au început să se lase influenţaţi de europeni şi popoarele formate din europeni (populaţiile noi ale celor trei Americi, ale Australiei şi a unei părţi din insulele oceanelor), căci au pierdut în timp cunoaşterea rădăcinilor lor de popor, o pierdere aproape în egală măsură cu restul lumii: chiar dacă cunoaşterea generală a rămas, ea a rămas de cele mai multe ori metaforică, mult prea puţin înţeleasă, învăluită în timp în elemente opacizante, menite conservării cunoaşterii în timpurile grele ale ultimelor 3 milenii...
De remarcat faptul că exteriorul ia ochii la desfăşurările orientalilor, dar ei chiar bogaţi nu au moştenit şi nu cultivă avuţia propriu zisă, ci doar puterea şi mulţimea de elemente care ajută echilibrarea energiilor. Puţin înţeleasă este revenirea rapidă din cruzimea lor proverbială, prin dezvoltarea frumosului, artelor culte, frumoase. Cu cât un conducător era/este mai crud, mai agresiv în război de orice fel (între indivivizi sau între grupuri, popoare) - cu atât va cultiva mai mult artele relaxante, numite "frumoase", cu atât mai mult va preţui natura, naturaleţea manifestărilor strămoşilor, armoniile planetare şi omeneşti de orice fel. Noi le-am preluat metodele de trăire sexuală, dar ei au apreciat mai întâi arta, cultura unei gheişe, învăţăturile ei, iar sexualitatea a fost doar o bomboană de pe tort... Moderaţi şi aici - chiar dacă deosebit de rafinaţi...
Noi - nu prea…

Ar fi interesant de discutat despre curăţenie în acest context... Ca să nu deranjez încă şi mai mult (!!!) vă las să reflextaţi asupra acestui aspect...

Aşadar, tendinţa de acumulare privită din orice punct de vedere nu este potrivită societăţii umane din multe puncte de vedere... Iar preluarea unor părţi din moştenirea altor popoare, fără studiu şi înţelegere profundă a realităţii proprii conduce la confuzii şi dezordine - acel fel de dezordine rezultat nu din spargerea necesară a tiparelor, ci din dezorientare şi încercare de orientare preluând haotic tot ceea ce iese în cale… "Mult" şi "oricum" sunt două elemente care ne vor învăţa foarte multe căi de orientare personală în orice condiţii de trai, pe orice meleaguri ale universului… Şi oricum spre echilibru, moderaţie, modestie.

9.octombrie.2012
În urma unor discuţii , să fac următoarea precizare:
Accentul aşadar trebuie să cadă pe modestie şi moderaţie. Din nefericire, când folosesc cuvântul austeritate lumea se sperie de-a dreptul, căci se confundă cu sărăcia. De fapt conducătorii noştri ar fi trebuit să ne conducă spre acest fel de austeritate - nu pentru altceva, ci pentru folosirea RAŢIONALĂ a bogăţiilor planetei... care sunt cu adevărat bogăţii, dar care nu sunt pentru îmbogăţirea unora şi sărăcirea altora, ci pentru a ne îmbogăţi viaţa cu creaţii menite dezvoltării noastre spirituale... Aşadar o austeritate care să nu meargă deşănţat către sărăcie, mizerie, foamete, muncă brutală care stoarce de puteri şi crează neplăcerea de a crea...
Această moderaţie de produse ale creaţiei omeneşti trebuie simţită, aranjată astfel încât să fie în deplină concordanţă cu energiile locale, cu structurările materiale care oferă un anumit drum, o anumită cale fluxurilor bogate care ne vin deopotrivă din cosmos şi din miezul planetei noastre...