Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

luni, 26 decembrie 2016

”DESCHIDEREA CERURILOR” DINTR-O PERSPECTIVĂ MAI DETALIATĂ (1)


Despre “Deschiderea cerurilor” găsiţi multe materiale destul de detaliate pe acest blog – câteva dintre articole fac şi ele trimiteri la alte materiale, pentru cei care nu le-au citit până acum: 
Anul acesta aş dori să discutăm câteva amănunte în plus într-o primă parte, apoi voi deschide în partea a doua o serie de răspunsuri la întrebări ale cititorilor, pe care şi eu mi le-am pus frecvent de-a lungul timpului şi studiilor mele. 
Deschiderea cerurilor era până acum – şi mai este încă pentru majoritatea celor interesaţi – o periodă foarte scurtă de timp. Toate perioadele scurte din trecut – uneori chiar o zi, nu o perioadă de mai multe zile – în care spuneam noi că ”sunt cerurile deschise”, devin treptat din ce în ce mai mari: de la o zi – la o perioadă din ce în ce mai lungă. Pentru că, aşa cum s-a explicat de multe ori, nu cerurile sunt închise sau deschise – ca un fel de fenomen fizic, aşa cum se deschide o uşă, o poartă – ci forţele noastre energetice au condiţii din ce în ce mai largi de manifestare: în primul rând creşterea vibraţiei medii zonale, sub puterea căreia se dezvoltă în mod arhetipal întreaga noastră corporalitate. Energiile şi vibraţiile înalte ne oferă perioade de:
– intuiţii: de la intuiţii puţine, slabe, abia perceptibile – la intuiţii puternice şi clar-intuiţii dese, din ce în ce mai profunde, dovedindu-se reale, intuiţii care se transformă astfel în realitate, în adevăruri, indiferent de natura lor: caractere ale oamenilor, evenimente, cunoaşteri mai mult sau mai puţin extinse, etc.;
– perioade de activitate mentală intensă care se referă la puncte dese de clarviziune, clarauz, clarmiros, percepţii directe, conştiente, ale schimbării registrelor de vibraţii: le numim viziuni, comunicări astrale din partea îngerilor noştri (entităţi astrale desemnate de coordonatorii evoluţiei noastre, conform necesităţilor noastre de destin); alte simţuri privind evenimente, locuri, oameni, caracterizate prin particularităţi distincte: imaginile lor, sunetele caracteristice unor activităţi în curs de derulare, parfumuri emanate, vibraţii care oferă percepţii ale atmosferei specifice unui loc, unui eveniment;
– perioade extinse, conştiente, de activitate astrală, indiferent dacă se derulează în timpul meditaţiilor active sau în orice fel de relaxare, liniştite, cu activităţi derulate pe pilot automat – de care se fereşte multă lume, deşi ele pot fi benefice apariţiei unor viziuni care se vor dovedi reale, percepute după descrierile anterioare, care cresc permanent încrederea omului în propriile sale capacităţi. 
Asemenea perioade, pentru oameni acaparaţi de viaţa curentă fizică – mondenă sau profesională – sunt scurte, de cele mai multe ori reduse la o zi sau două, atunci când vârful perioadei planetare coincide cu o creştere biologică în ritmul vitalităţii sistemului corporal propriu. Dar pentru cei care au o activitate echilibrată între viaţa mondenă, cea profesională şi trăirile interioare conştientizate din ce în ce mai profund, aceste perioade depăşesc o zi şi, în funcţie de încrederea omului în forţele personale, pot depăşi acum chiar întreaga perioadă mai extinsă, cunoscută din vremurile anterioare. 
Pentru persoanele care au o activitate mental-astrală permanentă, adică: oricând, în orice moment al vieţii de fiecare zi, indiferent dacă momentele sunt în relaxare sau prin asociere cu o discuţie, cu o informare preluată despre orice evenimente sau trăiri cotidiene – ele vor constata o aprofundare a înţelegerilor pe care le-au căpătat şi o extindere a întregii arii de înţelegere, de la un element de cunoaştere – la o sumă întreagă de elemente care au tangenţă unele cu altele. Extinderea şi aprofundarea de acest fel sunt normale, fiecare dintre ele desfăşurându-se simultan în spaţiu şi în timp. De asemenea, este normal să se petreacă treptat, nu brusc şi total, toate fiind legate în primul rând de cele pe care le trăim în fiecare clipă: care ne îmbogăţesc cunoaşterea, fără ca ceva să devină obositor, pe fondul creşterii permanente a vibraţiei medii planetare. Creşterea vibraţiei medii planetare determină întărirea câmpurilor corpurilor noastre, care determină în cascadă creşterea structurilor corporale: este o revenire treptată la normalul corporal anterior căci, pe timpul când vibraţia planetară s-a aflat la cotele sale cele mai scăzute, corpurile noastre şi-au diminuat mult activitatea – şi astfel şi-au diminuat şi volumul structurilor lor interioare. Aşadar creşterea vibraţiei determină în mod arhetipal (prin constituirea corporalităţii care răspunde impulsurilor vibraţionale din mediul de trai, şi nu pentru că cineva schimbă genetica umană) creşterea corpurilor noastre fluidice, întărirea câmpurilor lor, având ca efect concret îmbogăţirea percepţiilor noastre, trăirilor noastre.
Să detaliem puţin. 
Aşadar creşterea volumului corporal la corpurile fluidice – mai ales a structurilor corporale diminuate mult în perioada anterioară, aşa cum scriam mai sus – determină o supraenergizare a acestora faţă de perioada anterioară, ceea ce determină şi o creştere a posibilităţilor de expansiune a simţurilor naturale ale monadei care se foloseşte de o asemenea corporalitate. Cu cât vom avea mai puţină reticenţă în acceptarea unor asemenea naturale simţiri, trăiri, cu atât le vom simţi mai puternic, iar înţelegerile realităţii înconjurătoare vor fi mai dese, mai extinse şi mai profunde.
Iată aşadar că nimic nu este nici un fel de superstiţie sau dogmă/reclamă religioasă sau o simplă părere ezoterică. Este o realitate pe care o trăiesc toate vieţuitoarele, fiecare în felul speciei sale de întrupare, indiferent de evoluţia spiritelor sau de formele de întrupare: fizică, astrală sau spirituală (budhică).

Pentru oameni: ca întrupări fizice, adică întrupări în sisteme corporale cu corp de manifestare preponderent fizică – este o obişnuire de încredere şi, mai departe, de activitate mental-astrală, chiar dacă se derulează în condiţii de corporalitate cu vibraţie joasă (corpul fizic fiind corpul cu vibraţia cea mai joasă dintre corpurile sistemului corporal al fiecărui spirit uman întrupat). Să avem în vedere şi derularea activităţilor noastre în câmpuri planetare cu vibraţie joasă – aproape cea mai joasă vibraţie pe care o poate avea o planetă în acest punct al universului: departe de a ne împiedica dezvoltările, asemenea câmpuri energo-materiale ne-au impulsionat să trăim şi să evoluăm orientându-ne permanent, în fiecare întrupare, oricât ne-au fost de grele întrupările în ultimele milenii. Fenomenologia stelar-planetară ne-a ajutat întotdeauna să ne păstrăm drumul – conştient sau inconştient, şi ne-au ajutat şi evoluţiile pământene anterioare, ne-au format o experienţă care ni s-a păstrat în subconştient. Spiritele umane au trăit pe Pământ o dezvoltare totală a corporalităţii speciei înainte de ultima glaciaţiune, însă pentru supravieţuirea întregii planete în perioada cu vibraţie cea mai mică pe care o poate suporta planeta, oamenii au renunţat temporar la o astfel de corporalitate puternică: dar şi puternic consumatoare de energi şi materii cu vibraţie înaltă. Iată aşadar cum, după greutăţile vremurilor imediat anterioare, corporalitatea noastră însă începe să se dezvolte din nou, sub impulsurile vibraţiei planetare în creştere, oferind posibilităţi, în vremurile viitoare, altor forme înalte de manifestare umană. 
Deocamdată facem tranziţie de la un fel de corporalitate, cea veche, la una nouă, puternic energizată, indiferent dacă suntem în manifestare cu corp fizic sau astral. Căci tot ceea ce trăim acum, cu manifestări prin corpul fizic, vor fi reluate şi aprofundate de fiecare om la cele mai înalte cote spirituale, după terminarea destinului fizic, sub formă de entitate astrală: care este ultima formă de manifestare în conştienţă umană, de analiză şi de consolidare a cunoaşterilor, în fiecare destin omenesc pe Pământ. 

Pentru entităţi astrale , indiferent dacă sunt: 
– entităţi cu destin întreg astral, sub formă totală de entitate astrală, cu corp de manifestare astral;
– entităţi cu o corporalitate desprinsă dintr-un sistem corporal cu corp de manifestare fizic (după decesul fizic),
toate trec prin aceleaşi procese de creştere, de dezvoltare, de schimbare corporală de acest fel în această perioadă, în plus faţă de transformările specifice etapei lor. Entităţile astrale care vin din destine fizice pot avea corporalitatea lor dezvoltată conform necesităţilor lor anterioare, ca oameni: unele mai dezvoltate aşadar decât altele, în conformitate cu necesităţile corporale anterioare de destin, care susţinea corpul fizic al fostului om. Dar după deces, adică după desprinderea corpurilor fluidice superioare, de corpul fizic+corpul dublu eteric, are lor o creştere rapidă a corpului astral care a rămas de manifestare pentru spiritul întrupat. Are loc o întărire puternică (în doar câteva zile) a întregii corporalităţi a entităţii astrale devenite astfel – până la un standard obişnuit de corporalitate pentru toate entităţile astrale din jurul său. Aceasta este însă o întărire obişnuită, în toate timpurile, în orice fel de vibraţii ale Pământului: după schema, scara de evoluţie a spiritului sau a monadelor din spirit, după cum o cer necesităţile generate de fiecare treaptă de evoluţie: conform evoluţiilor primare, sau secundare, sau centrale. 
DAR indiferent dacă sunt sau nu venite din întrupări cu corp fizic, toate entităţile astrale se schimbă treptat şi ele, mai departe, depăşind periodic starea de dezvoltare a corporalităţii anterioare, sub puterea vibraţiei în creştere. Deşi simţurile astrale sunt extrem de pronunţate, comparativ cu cele fizice, entităţile astrale, la fel ca şi noi, oamenii, trec şi ele prin acest proces de dezvoltare, pregnant, ca şi noi: deosebirea constă în faptul că entităţile astrale umane sunt – de la prima la ultima, fără nici un fel de excepţie – perfect conştiente de transformările prin care trece propria lor corporalitate, învăţând din asemenea procese enorm de mult şi de profund, sub îndrumarea ajutătorilor lor. 
Să pomenim în treacăt şi de toate celelalte vieţuitoare pământene, care îşi schimbă şi ele corporalitatea în acelaşi ritm ca şi noi, cu caracteristici în funcţie de fiecare specie, de fiecare etapă de evoluţie a spiritelor întrupate astfel. Se schimbă orice formă locală de întrupare, sub puterea creşterii vibraţiei: întreaga planetă cu toate structurile ei fizice şi fluidice, la fel ca toate planetele-surori ale sale, la fel ca şi steaua care le guvernează şi le ajută desfăşurarea formelor profunde de viaţă, atâta timp cât trăiesc în acest loc din galaxie. 
“Deschiderea cerurilor” – a simţurilor noastre – aşadar vine pe fundalul acestor creşteri vibraţionale, schimbări treptate, lucrând în plus, în perioade scurte, apoi tot mai lungi, pentru ca toţi întrupaţii să se obişnuiască încet, fără oboseală, ca participanţi activi la viaţa planetar-stelară. Este deschiderea sub puterea creşterii treptate a vibraţiei, a energiilor pe care le primim şi le oferim, timp în care şi corpurile noastre sunt, în asemenea momente, scăldate în această respiraţie sinergică a spiritelor, în condiţiile locale: această respiraţie ajunge însă doar pentru scurt timp la unison, lăsându-şi efectele frumoase pentru cei care le conştientizează, după care se împrăştie repede (ştim acum că perioada solstiţiilor este de aproximativ 2-3 zile): fiecare grup de spirite întrupate pe planetă îşi urmează ritmurile proprii de respiraţie, până la o nouă perioadă sinergică. 
Doar simţurile noastre vor păstra “parfumul” amintirii noilor simţuri, care prefigurează puterile spirituale în creştere în perioada anului următor. 

sâmbătă, 24 decembrie 2016

LA MULŢI ANI TUTUROR!!!

Vă scriu tuturor acum, în seara de Ajun! Creştini sau de alte religii...
În plus, scriu acum şi celor care au aflat în ultimii ani că Iisus nu s-a născut într-un 25 decembrie şi consideră că această zi nu este relevantă pentru noi.

Da, este foarte adevărat că cei care au condus structurile politic-administrative ale bisericii creştine au preluat multe dintre tradiţiile înlocuite cu brutalitate ale popoarelor subjugate de Imperiul Roman şi nu insistăm acum asupra acestui aspect. Au făcut-o – şi asta este de asemenea adevărat, pentru a submina tradiţiile locale, bazate pe cunoaşteri profunde şi pe realităţi incontestabile, cunoscute de străbunii noştri, despre care avem azi informaţii care atestă un anumit bun-mers al omenirii, având cunoaşteri elevate în rădăcinile lor, chiar dacă sub puterea vremurilor crude s-au denaturat sau au fost măsluite de aceiaşi conducători creştini din timpul mileniului I d.Ch. 
DAR...
Tocmai pentru că au existat aceste tradiţii despre care am aflat şi noi într-un târziu, părerea mea este că trebuie să le respectăm. Şi mai este ceva de spus – şi o spun nu doar de dragul religiei în care am fost botezată şi pe care o îmbrăţişez cu drag, cu mult respect, cu atât mai mult cu cât ştiu multe lucruri acum în plus, neacceptate de dogma religioasă: referitor la rădăcinile profunde, la adevărurile incontestabile pe care ele le poartă. Că nu accept neadevărurile cu care s-au proptit în lume conducerile religioase şi laice – este o altă poveste, la fel ca şi procedeele folosite pentru a-şi păstra şi înmulţi averile şi supremaţia social-politică. 
De multe rădăcini ale tradiţiilor noastre, precum şi de cei care au îndrumat spiritual poporul nostru: a Moşilor cum au fost numiţi la noi (sau în alte popoare: Bătrâni, sau Patriarhi, sau Vraci, etc.), ne vom aminti cu toţii, fără excepţii, la un anumit moment dat. Şi falsul lumii noastre va rămâne în urmă, dezgolit şi ruşinat, meritând însă toleranţa, mila şi compasiunea noastră, a celor care nu ne-am pierdut şi credinţa în dumnezeire, în strunga vremurilor...
Sărbătorim la 25 decembrie tradiţiile rătăcite, dar nu şi definitiv pierdute. Nu avem pretenţia de a reînvia culte străvechi – nici nu ar fi acum sănătos din punct de vedere spiritual – dar este bine să ştim că TOATE AU ACELEAŞI RĂDĂCINI SPIRITUALE: ADEVĂRATE ŞI ETERNE. Astfel sărbătorim PROPRIILE NOASTRE TRADIŢII STRĂVECHI, care răzbat prin milenii către noi, în contemporan, îmbrăţişându-ne din sufletul istoriei noastre – dar în egală măsură şi din străfundurile istoriei tuturor popoarelor, de pe toate continentele: întregii istorii a omenirii. 
Celebrând această zi de 25 decembrie, respectăm viaţa şi activitatea uriaş-spirituală ale lui Horus (din tradiţia egipteană iniţială pură, de până în mileniile VI sau VII î.Ch., şi nu neapărat a templelor din vremurile triste ale mileniului I î.Ch.), ale lui Mithras (zeul persan al Luminii şi Adevărului) ale lui Alban Arthan (din tradiţia pierdută şi prea recent redescoperită a druizilor: Lumina lui Arthur).

Şi nicidecum în ultimul rând: ale lui Iisus Hristos. Care la început prin Cuvânt (auzit, şi ascultat prin capacităţi reale de clarauz ale babilonienilor, egiptenilor, celţilor, geţilor şi tuturor popoarelor orientale, sud şi nord-americane), apoi prin directă întrupare pe Pământ, a oferit coordonare tuturor Moşilor popoarelor, pe care şi ei, la rândul lor au oferit totul prin îndrumare directă oamenilor din popoarele lor. 
Cuvântul întrupat. 
Aceasta este semnificaţia.

Celebrăm propria noastră evoluţie, ca spirite întrupate pe Pământ pentru un impuls de avans spiritual, existenţial, universal, care ne va deschide drumuri inimaginabile pentru noi azi, mai departe, dincolo de fruntariile acestei galaxii, ai cărei oaspeţi suntem acum: sub privirile pline de iubire infinită a celor care ne veghează permanent, ne îndrumă paşii, simţirile şi mai ales iubirile pornite din sufletele noastre tot atât de sfinte ca şi ale lor. 
Când mâine vom spune “LA MULŢI ANI!” să ne gândim deopotrivă la sufletele apropiate nouă – familiile noastre, comunităţile în care trăim, întreaga viaţa, întregul univers şi tot ceea ce este dincolo de el!... Să ne gândim la Iisus – coordonatorul evoluţiilor tuturor, născătorul tuturor tradiţiilor străvechi ale omenirii, al Luminii Noi, Luminii Albe, Luminii Mari – şi la toţi cei care aşteptau schimbarea, luminarea vremurilor de către El, plini de respect şi cu tot dragul din sufletul lor: marii îndrumători spirituali ai popoarelor lumii !!!
LA MULŢI ANI TUTUROR!!!
Cu drag şi deosebit respect, Cristiana

marți, 6 decembrie 2016

POVESTE FĂRĂ DE SFÂRȘIT...

În ziua de 5 decembrie 1988, seara târziu... 
Mă rugam Sfântului Nicolae. 
Pentru ...de toate... 
În fine... 
Senină, m-am culcat, având la cap o icoană veche, din bătrâni, a familiei... Către dimineață am visat că mă rugam în fața aceleiași icoane și, deodată, mi-am dat seama că în cadrul icoanei se petrecea mișcare... Atentă la așa ceva nemaivăzut, am ridicat capul mai sus - ochii îmi veneau acum chiar în dreptul icoanei. Imaginile s-au stabilizat și acolo, în locul Sfintei Fecioare cu pruncul Iisus, era imaginea unui bătrân despre care am știut imediat că era Sf. Nicolae. Ceea ce m/a frapat în prima secundă a fost faptul că sfântul era viu și îi simțeam ochii albaștri extrem de inteligenți ațintiți asupra mea. Ochii îmi vorbeau, mă țintuiau și în același timp parcă îmi cereau să stau plină de încredere, nemișcată. Așa am făcut și în a doua secundă din ochii dânsului au ieșit două raze spiralate, plate într-un anume fel extrem de complex, cu o latură dreaptă în spirala lor și cealaltă puternic, adânc zimțată. Mi s-a făcut frică, dar eram în puterea lor de loc dureroasă, de loc apăsătoare, de loc poruncitoare. Eram pătrunsă de puterea lor și în credința în forța lor dumnezeiască. Trăiam cu creierii scăldați în lumina ce-și schimba culoarea fără ca să se depărteze de un anumit fel de auriu discret... Când am simțit că totul s-a terminat, eram deja trează, de parcă nu aș fi dormit nici o clipă, totuși extrem de odihnită... eu care nu eram niciodată așa, ci stăpânită permanent de o oboseală cruntă...  Atunci nu. Eram plină de mulțumirea ce sufletul meu o îndrepta către Sfânt, pe care știam că o primește viu, cald și iubitor, de partea cealaltă a cortinei realității fizice, rece și dură pe care o trăiam...

2003, zilele Sânzienelor...
Am pornit la un drum lung împreună cu prieteni dragi, să colindăm ceva mânăstiri prin țară. prima oprire: mânăstirea Ghighiu...
M-am dat jos din mașină de parcă eram în transă. Parcă nu mai auzeam - dar vederea îmi era de o claritate cu totul specială. Chiar o simțeam așa. Prietena mea s-a întors spre soțul ei, spunându-i ceva - dar eram parcă într-o baie de ceață densă, caldă, plăcută... Cineva spunea de Grigorescu, dar alte cuvinte nu mai ajungeau la mine... O alee... de acum eram și singură... O ușă... Un mic culoar și am știut că acolo, în stânga mea, era cineva care mă privea intens, plin de o vitalitate covârșitoare... Un pas, și m-am scăldat în lumina celor doi ochi albaștri ai unei icoane ce reprezenta un sfânt în mărime naturală... Ca un cavaler din alte vremuri, am pus automat un genunchi pe podea, am plecat capul ca și cum aș fi așteptat o binecuvântare...
”Sfinte Nicolae! Ești aici...” 
Sufletul cânta cu îngeri...
Clopote băteau în inima mea...
Buzele pecetluite nu aveau cuvinte...
Decât doar, undeva în suflet: ”Îți mulțumesc pentru tot ce ai dăruit ochilor mei!”...
În clipa aceea atmosfera și-a schimbat cursul... eram într-o biserică, în lume, prietena mea spunea ceva, soțul ei spunea să stau liniștită, că ea avea întotdeauna grijă să fiu lăsată cu îngerii și sfinții locului... Cu sufletele veghetorilor de neam... 
Ningea peste capetele noastre cu energiile Sânzienelor, ningea lin și pufos... 

După alți ani... Discutam la o cafea cu o prietenă care venise la întâlnire cu iconițe pentru fiecare dintre noi, un grup frumos de prieteni, fiecăruia spunându-i că sufletul îi șoptise ce iconiță, cu ce sfânt, să ofere fiecăruia în parte. Nu pot uita cuvintele sale: ”Cristiana, pentru tine... Sfântul Nicolae!...” Inima mi se oprise în piept și altcineva mi-o pornise fără să știu...  Vorbeam lin cu ea, îi spuneam că dintre sfinți, nu am simțit apropiere ... dar apropiere din aceea strămoșească, ce părea a veni din străfunduri... decât față de dânsul... Și ceream iertare fiecărui sfânt și tuturor la un loc cu tot respectul de care puteam să fiu în stare...
Și povesteam povestea mea fără sfârșit... căci mereu venea ”ceva” de la dânsul... 
... Și spuneam că niciodată nu am văzut vreo icoană cu Sfântul Nicolae cu ochii albaștri decât în visul meu și la Mân. Ghighiu... Da, spunea și Măriuca, peste tot este cu ochii căprui... 
Icoana aceea eu nu am mai văzut-o la Mânăstire când am fost ultima oară... dar nu mai cred că are vreo importanța asta acum... Este în mine, îi port în suflet icoana vie a puterii sale, icoana vie a sufletului de sfânt care mi-a ordonat puterile minții, ale sufletului... Sub dorința Moșilor, părintele Teofil mi-a arătat drumul vieții și apoi Sfântul Nicolae mi-a dat puterea de a merge drept pe drumul fără de care locul meu pe Pământ ar fi fost cu siguranță altul... 
Mulțumesc din nou, cu capul plecat, cu respect și adorație!!!


LA MULȚI ANI celor care anină în salba de comori a destinului lor nume legate de Sfântul Nicolae !!! Suflete deschise să aveți, drag de altruism și ajutor neprecupețit, onoare și sacrificiu, iubire de Dumnezeu, de oameni, de tot ce poartă suflare de viață vă doresc din tot sufletul meu !!! 
Și îmbrățișări din partea mea !!! 



joi, 1 decembrie 2016

...Și atunci un înger mi-a șoptit frumos...

(...iubire curată...)


LA MULȚI, ȘI PUTERNICI ANI DORESC DIN TOT SUFLETUL 
ROMÂNIEI ȘI ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI!!! 

Sincer, nu am avut timp să mă gândesc prea mult la semnificații - de regulă sunt destul de tristă pentru România și mă înseninez doar când studiez trecutul ei, viitorul ei și simt în cele de azi dârzenia, curajul și bucuria de a înfăptui cu adevărat ceva bun, durabil, profund: venind din partea multor oameni din întinsul Țării, oameni care sărută pământul cu sufletul lor bun și cald, oameni de toate vârstele care doresc să simtă aerul pur al Țării și se retrag acolo, la munte sau la mare, trăind simplu, frumos, modest, dar și profund, pentru a-i simți esența așa cum și-au dorit-o de muuuult, din viața trăită în stridența marilor orașe... 
...Și nu sunt puțini...
...Și eu mă voi număra printre ei cândva... Dădusem uitării și conjuncturilor vieții setea de altceva decât Bucureștiul neînmiresmat decât câteva zile în primăveri și încă câteva la primele ninsori... Ajunsesem să clipesc cu reținerea aceea pe care o ai când ceva miroase urât... Și atunci un înger mi-a șoptit frumos: ”Să nu pleci ca să scapi - să pleci ca să primești și altceva din partea vieții, călător păstrând respect pentru orice palmă de pământ pe care ai trăit!”
... o Doamne, ce rușine mi-a fost...
Așa am ajuns eu să gândesc cu un fel de milă, dar cu respect, acest București, ca fiind și el parte din Țară... Uitasem. Fără ”doar” și fără ”poate”... Îi doresc să reînvie,  și să ajungă să miroasă iar a flori de câmp, așa... ca în copilăria mea... Până atunci visele mele se vor îndrepta și către alt colț de Țară, cu bucuria peregrinului, când va fi să fie...

PS: În timp ce mâncam pe un colț de masă am urmărit pe facebook câteva gânduri de pretutindeni. Sincer, nu vreau să supăr pe nimeni, apreciez fiecare gând al fiecărui român de oriunde, însă m-a impresionat în mod deosebit ceva scris de o doamnă din Canada și aș vrea să vă trimit și vouă aceste rânduri, scrise de doamna Rodica Siculan. 

”LA MULTI ANI, ROMANIA !!!
LA MULTI ANI ROMANI DRAGI, DE PE TOATE MERIDIANELE GLOBULUI !!!
Niciodata nu poti gasi cuvintele potrivite pentru a defini sentimentele pe care le ai fata de tara ta, fata de poporul din care si tu faci parte. E suficient atunci sa duci mana la inima, sa te inclini cu piosenie in fata celor trei culori - rosu, galben si albastru si sa nu uiti. Sa nu uiti ca tara ta e Romania si ca te-ai nascut si vei muri roman.
"De ce spun eu Romaniei LA MULTI ANI?!? Ai vazut vreodata rasaritul de soare de la mare? Ai auzit fosnetul codrilor, susurul izvoarelor limpezi, ciripitul pasarelelor? Ai auzit cucul cantand sau si-a facut cuib randunica la streasina casei tale? Ai auzit de Decebal, de Stefan cel Mare, de Mihai Viteazul , de Alba Iulia, de eroul necunoscut de la Marasesti? Ti-ai trait copilaria prin Ion Creanga, ai iubit pe versurile lui Eminescu, te-ai identificat , de cate ori, doamne, cu Caragiale? Ai jucat vreodata un joc din Banat, o polca din Bihor sau o tropotita din Maramures? Ai auzit o tapuritura, din Tara Oasului? Ai mancat vreodata o mamaliga cu branza din Moldova? Ai baut zaibarul lui Nea Marin din Bailesti sau o palinca de prune cu miere de albine? Ai mancat candva o baclava facuta de turcoaicele din Dobrogea? Ai fost vreodata plecat de-acasa ca sa vezi , sa simti cat ti-e de dor si cat ai lasat in urma ta? Pentru toate astea si multe altele nescrise aici dar simtite in suflet eu imi iubesc tara si spun LA MULTI ANI ,ROMANIA!" LA MULTI ANI, ROMANI!!!”

duminică, 27 noiembrie 2016

ARHANGHELII – DRAGII NOŞTRI AJUTĂTORI DE PRETUTINDENI

Cele mai puţin cunoscute personalităţi biblice – deşi sunt pe buzele tuturor credincioşilor creştini – sunt arhanghelii. Ştim despre ei în linii mari doar că sunt mesageri ai lui Dumnezeu. Într-un fel, acest lucru este adevărat, dar ar fi mai corect să-i numim ceva mai mult decât mesageri, adică ajutători de legătură între coordonatorii evoluţiilor primare şi secundare: adică monadele centrale – şi evoluanţii primari şi ai primelor trepte de evoluţii secundare până la ei: arheghelii sunt aceia care încheie evoluţiile secundare. Se poate studia pentru orientare Sinteza treptelor şi sub-treptelor de evoluţie ale monadelor . 
În rest, sunt puţin cunoscute evoluţiile lor, manifestările lor în calitate de secundari avansaţi, legaţi direct prin activităţile lor de toate evoluţiile: şi ale lor personale, şi ca ajutători ai altor trepte de evoluţie. În general despre câteva elemente ale evoluţiilor secundare, cu accent ale arhanghelilor, am aflat şi eu de curând: tocmai de aceea am întârziat cu acest studiu, pentru a aprofunda această temă. Pe măsura aprofundării, mai departe, a acestor studii, voi aduce pe rând şi alte completări. 
Scrierile biblice sunt în general foarte bogat metaforizate, de aceea vremurile pe care le trăim azi ne cer cunoaşteri precise, întrucât în scurt timp vom colabora din nou cu toate entităţile ajutătoare şi coordonatoare ale evoluţilor noastre: nu numai pe Pământ – ci în mod egal oriunde ne-am întrupa, în oricare dintre universurile materiale. Tocmai de aceea trebuie să depăşim şi metaforele, dar şi subiectivismul celor care au aflat despre acţiunile lor de o diversitate extrem de largă, şi le-au interpretat în diferite moduri. Astfel interpretate în mod subiectiv au ajuns ele la noi, cu transmiteri de la un popor la altul. Poporul pământean din care ne tragem originile noi, românii de azi – poporul dac sau, mai corect, get – dar şi tradiţiile, obiceiurile noastre, cunoştea foarte bine toate entităţile înălţate care ajutau toate vieţuitoarele Pământului, Soarelui cu toate planetele (pământurile, apele şi aerele lor) şi dincolo de Soare, până în miezul universului, unde nu putea pătrunde nici un pământean obişnuit. Geţii nu împărţeau ajutătorii înaintaţi nici în grupe de zei, nici în acele grupări de sorginte iudee pe care le cunoaştem azi. Pentru geţi, înafară de Făuritorii Dintâi – adică cei care au creat universul (marea casă a popoarelor lumii), şi întreaga aşezare a tuturor universurilor (caselor cu cămările lor) – restul entităţilor ajutătoare era considerat lumea fraţilor înălţaţi. Aşa sunau învăţăturile Moşilor, care aveau dorinţa de a nu ne considera nici inferiori, nici superiori altora. Dar învăţăturile Moşilor noştri, spre deosebire de cele ale Moşilor care aveau în grijă poporul iudeu, conduceau spre cunoaşteri specific spirituale poporului get: adică pentru un popor care nu adăpostea trupeşte un singur fel de spirite evoluante pe Pământ, venite din locuri de acelaşi fel, ci o împletire de evoluanţi – de fraţi – din grupuri spirituale extrem de diferite:
1. Spirite din ceea ce am numit blocuri spirituale piramidale (pe scurt să le notăm BSP, pentru a uşura urmărirea subiectului), înaintate în evoluţiile lor progresive, care au nevoie de întăriri spirituale pentru a rezista – chiar dacă la început foarte greu – la influenţele negative ale celor cu mult mai puţină experienţă în locuri cu vibraţie joasă din univers: şi astfel cu comportamente distructive avansate, chiar dacă de multe ori scopurile lor sunt spre binele semenilor (cei care fac parte din armată, poliţie, etc.). Mare parte sunt acele BSP care au venit primele pe Pământ, în lumea formată atunci preponderent de rezidenţi alături de ajutătorii lor avansaţi, ajutători pe care şi ele i-au avut – şi îi au de asemenea în prezent: ajutători care sunt galactici primari , apoi ajutători secundari şi centrali (se va consulta tot Sinteza treptelor şi subtreptelor de evoluţie ale monadelor ). Întrucât au fost cele mai înaintate în evoluţii şi cele mai echilibrate dintre toate BSP care au ajuns pe Pământ, sub coordonarea ajutătorilor avansaţi au studiat în toate detaliile, pe măsura diminuării vibraţiei planetare, modul în care vor fi ajutate următoarele blocuri spirituale piramidale (BSP) care aveau să sosească pe planetă, în ajunul ultimei glaciaţiuni pe care au trăit-o oamenii pe Pământ. 
Aceste prime BSP au avut sisteme corporale coborâtoare din transcendenţa speciei umane, indiferent unde s-au întrupat, de-a lungul fostului mare continent A’Tlan: care cuprindea în începuturi pământurile reunite atunci ale continentelor America de Nord şi Europa – până la munţii Urali. Sistemele lor corporale le numim azi: rasa ariană sau atlantă, cu particularităţi specifice şi vibraţiei continentului lor, şi sarcinilor de destin ale spiritelor întrupate local. De la Urali către est se schimbă substanţial vibraţia pământurilor, care devine astfel favorabilă altei rase – rasa lemuriană (o numim azi galbenă sau orientală). Este bine să citiţi spre orientare întreg capitolul Rasele speciei umane. După ultima glaciaţiune, în timp, cele două rase s-au amestecat în cursul migraţiilor din mileniul III î.Ch. şi apoi în perioada sfârşitului mileniului I î.Ch. – începutul mileniului I d.Ch., dar de fapt nu toate grupurile călătoare au fost cu adevărat migratoare după rasa lor. Cei care au schimbat definitiv pământurile în care s-au născut, cu altele - dar pe acelaşi continent, chiar dacă în grupuri masive, nu-i putem numi cu adevărat, profund spiritual: migratori, căci vibraţia corpurilor lor se potriveşte cu vibraţiile pământurilor pe care s-au aşezat. Cei cu adevărat migratori sunt cei care schimbă locul continental de naştere a neamului lor: corpurile lor nu mai rămân compatibile cu cele ale locurilor noi în care trăiesc, pierzând în timp capacităţile corporale extrem de fine care ar le-ar fi uşurat adaptările la marile schimbări vibraţionale ale Pământului. Pentru migratori, oboseala datorată îngreunării acestor adaptări, diminuării vitezei lor de adaptare la schimbările mari planetare, le-a determinat agresivităţi sporite, neputinţe de a conlucra cu populaţiile autohtone, intenţii criminale şi perverse chiar între fraţi, dar şi pierderea legăturilor cu subtilităţile de trăire proprie, pe care popoarele lor rămase acasă le-au păstrat, dezvoltându-se ajutate de mediul înconjurător ajutător. 
2. Tot din componenţa spirituală a geţilor făceau parte şi spirite din alte blocuri spirituale piramidale, care au sosit pe Pământ după cele dintâi, după cele atlante. Aceste BSP, care au sosit în al doilea val în preajma ultimei glaciaţiuni, s-au întrupat în Lemuria (Cian – după denumirea corectă a continentului): Asia de azi, de la munţii Urali spre est, în toate pământurile asiatice cunoscute de noi azi. Ca întrupaţi, ei au preluat sistemele corporale ale rezidenţilor trăitori pe aceste meleaguri, compatibile cu vibraţia acelor pământuri, care permit spiritelor să se adapteze foarte uşor la schimbările mari de vibraţie ale planetei. Ca spirite, sunt BSP cu experienţă puţină în locurile cu vibraţie joasă ale universului, cu comportamente în general influenţate de biosistemul planetar căruia nu i se pot încă opune, nu pot rezista mult timp tentaţiei unor manifestări egoiste şi distrugătoare dacă nu au conducători puternici care să-i îndrume şi în faţa cărora să se ruşineze când persistă în greşeli. Atâta timp cât conducătorii spirituali înălţaţi au fost în mijlocul popoarelor, ei le aminteau numai şi prin prezenţa lor că pot să se comporte echilibrat şi pot să fie creativi pricepuţi. Iar în vremurile cu vibraţiile cele mai joase, Moşii învăţători, îndrumători şi coordonatori s-au retras, lăsând spiritele primare să aplice învăţăturile primite de la Moşi, să se orienteze cum pot pentru a-şi vedea ei înşişi ce puteri şi ce neputinţe au. Evoluţiile lor sunt în urma celor dintâi BSP, iar aceasta a determinat, şi mai determină încă lupta lor acerbă pentru obţinerea supremaţiei: şi în mod subtil, şi în mod grosier. Dintre ei, cei cu obişnuinţe de subtilitate şi rafinament se folosesc de semenii lor grosieri pentru a stăpâni lumea, fără respect şi fără reţineri în a distruge orice şi pe oricine pentru satisfacerea dorinţelor lor. 
3. Discutam şi despre ajutătorii tuturor BSP – în egală măsură şi ai rezidenţilor care au ieşit din întrupări cu corp fizic la sfârşitul ultimei glaciaţiuni: astfel de ajutători sunt primarii galactici, secundarii şi centralii. Ei au devenit ajutătorii tuturor BSP care în scurt timp au format cea mai mare parte a populaţiilor umane, întrupaţi toate sistemele corporale, pe toate continentele, obişnuindu-se treptat cu ele – ca parte din drumul universalizării spiritelor umane. Dar în timp ce în unele popoare masa majoritară era formată din grupuri mari din BSP, în mijlocul cărora erau întrupaţi ajutători (cca.8-10% ajutători avansaţi), în alte popoare (puţine însă la număr, mai ales pe continentele populate de rasa ariană (Africa, America de Nord şi Europa despărţite în timpul ultimei glaciaţiuni) proporţia a fost, şi a rămas alta: în principal jumătate (cca.50%) post-atlanţi (aşadar cu puţină experienţă de viaţă pământeană) şi atlanţi din BSP, şi aproximativ jumătate ajutători avansaţi: primari galactici şi secundari. Astfel de popoare au avut întotdeauna sarcini grele, în special de păstrare a stabilităţii poporului propriu, a populaţiilor vechi în teritoriile lor, precum şi de păstrare a cunoaşterilor străvechi în esenţa comportamentală şi materială a vieţilor lor. Populaţiile de sorginte tracică, din care făceau parte geţii, au avut astfel de sarcini întotdeauna, pe de-asupra geţii trebuind să suporte în apropierea lor cele mai recalcitrante grupuri de evoluanţi post-atlanţi, şi nu numai. 
Dacii ştiau absolut toate aceste lucruri, şi mai ştiau şi faptul că sarcina cea mai grea din viitor aveau s-o aibă urmaşii lor, alături de poporul tot de sorginte străveche care trăia în partea extrem-vestică (spaniolii şi francezii sudici de azi): adăpostirea în mijlocul lor a unor mici populaţii spirituale foarte greu de suportat: spirite aflate în evoluţii preliminare (în general sunt ţiganii de azi). Doar popoarele care aveau în mijlocul lor spirite de mare putere, în proporţie mare, puteau să trăiască echilibraţi cu ei, fără mari greutăţi: pentru ei în vremurile grele este ceva mai degrabă neplăcut, dar nu şi foarte greu de dus asemenea sarcini. 
Aşadar tocmai pentru că era vorba despre o astfel de situaţie, coordonările, şi ajutorul, şi învăţăturile primite de ei erau pe măsura sarcinilor lor. Un grup puternic de Moşi trăitori pe aceste locuri din străvechimi – Moşii fiind coborâtori direcţi din ramurile transcedentale – au dat învăţături profunde, bogate, de conştientizare şi păstrare a adevărurilor lumii, o moştenire de patrimoniu vastă, cuprinzând toate ramurile vieţii omeneşti. Moşii noştri, coordonaţi de cel numit Zalmoxis, au fost printre ultimii Moşi care au rămas în mijlocul unor populaţii umane – până în jurul anului 500 d. Ch., după care s-au retras în majoritate în insulele din sudul Oceanului Pacific şi apoi s-au mutat în stratul interdimensional cel mai apropiat vibraţiei corpurilor lor. Totuşi ei revin temporar în stratul nostru dimensional, pentru a ne ajuta, tăcuţi, discreţi, fără ca nimeni să-i simtă. 
Moştenirea pur ştiinţifică care ne-au lăsat-o, chiar dacă nu o conştientizăm încă cu toţii azi, o păstrăm prin artă şi tradiţiile orale şi materiale precreştine, şi ea ne susţine în multe feluri subconştientiul obosit, dar puternic şi doritor de viaţă bine folosită în orice condiţii de trai. Tocmai de aceea, chiar de când Moşii erau în mijlocul poporului, ei erau direct ajutăţi şi coordonaţi de îngerii întrupaţi şi de arhenghelii din dimensiunile structurale paralele. După retragerea lor, Moşii au continuuat fără întreruperi să ne ajute, sub aceeaşi coordonare directă a arhenghelilor. 
Să reţinem aşadar două lucruri deosebit de importante azi pentru noi:
– majoritatea românilor de azi sunt descendenţi ai primelor populaţii născute de entităţile transcedentale care au creat specia umană. Peste tot sunt asemenea coborâtori direcţi, din generaţie în generaţie: toţi cei care nu au migrat, nu şi-au schimbat locurile continentale;
– fiecare popor care a rămas pe teritoriul naşterii neamului lui, a avut cunoaşterea proprie privitoare la naşterea şi dezvoltarea lui de-a lungul timpurilor. Şi-a cunoscut ajutătorii înălţaţi ai neamului lor, şi numai impunerile oamenilor – alţii decât poporul astfel transcendent, au stricat cunoaşterile locului. Când chiar conducătorii au trădat neamul lor – existând explicaţii pe tărâm spiritual de care ne vom ocupa cu alt prilej – acest fel de trai s-a datorat libertăţii de acţiune lăsat de coordonatorii evoluţiilor din întregul sistem stelar din care fac parte Soarele cu toate planetele lui. Acest lucru a fost cunoscut cândva de daci, iar acceptul lor, ca popor înţelegător al mersului vremurilor este cuprins metaforic în Balada Mioriţa. Sunt multe lucruri care vin în cunoaşterea noastră de azi şi trebuie să le luăm ca atare, înţelegând evoluţiile şi mai ales necesitatea derulării istoriei întregii umanităţi, exact aşa cum a fost ea în toate vremurile.
Revenind la subiectul nostru, să consemnăm faptul că toate treptele de evoluţie care pot fi înţelese din poziţia spirituală a pământeanului erau cunoscute de geţi ca scară cu trepte de mărime, de înălţare spirituală. Iar îngerii erau cunoscuţi ca îndrumători: şi personali, şi generali ai poporului şi ai popoarelor înfrăţite în sarcini comune de destin, în timp ce arhanghelii erau cunoscuţi ca fiind conducătorii spirituali ai Moşilor popoarelor. Într-adevăr, arhanghelii au fost, sunt şi vor fi până la capătul trăirii speciei umane pe Pământ, cei care au coordonat întreaga creare a speciei umane: au fost coordonatorii entităţilor dimensionale care au pregătit transcendenţa pe pământurile acestui strat universic, adică ai entităţilor transcedentale care au adus din dimensiunile structurale paralele – şi nu de pe alte planete, din alte galaxii din această dimensiune structurală a universului – corporalitatea constituită chiar de ele. O astfel de corporalitate se creează întotdeauna după cercetări atente, conforme cu planificările evoluţiilor spiritelor care urmează să le folosească. În cazul omenirii, ei nu au adus pe Pământ corpuri după o formă tipică, doar pentru rezidenţii umani ai locului, ci au ţinut cont de faptul că specia umană va găzdui spirite foarte diverse, venind din toate părţile universului şi din alte universuri. Grupurile de spirite aflate în evoluţii primare sunt acum în majoritate pe Pământ în evoluţii atipice, necesitând forme corporale atipice, speciale pentru astfel de evoluţii. O corporalitate specială, cu mai multe rase decât le-ar fi necesitat doar rezidenţii, se creează numai după cercetări profunde ale manifestărilor tuturor grupurilor şi blocurilor spirituale care au nevoie de întrupări aici, de-a lungul tuturor vremurilor planetare, cu toate schimbările lor. 
Şi cercetările, şi creaţiile, şi adaptările deosebit de complexe ale unor asemenea sisteme corporale au fost îndrumate, corectate şi ajutate de arhangheli: iată astfel cât de importantă este contribuţia lor la trăirile noastre pământene. Şi să nu uităm că simultan ei au coordonat, şi coordonează permanent, acelaşi fel de evoluţii şi lucrări de ajutor pentru evoluţiile tuturor spiritelor din toate speciile de vieţuitoare de pe Pământ. Dar simultan au în lucru şi coordonări şi ajutor pentru toţi evoluanţii din toate stelele şi planetele sistemului planetar al Soarelui (şi nu numai, ci din întreaga galaxie...). Rodul cercetărilor pentru fiecare specie planetară în parte a fost adus în această dimensiune în care ne aflăm acum, din dimensiunea structurală tangentă la dimensiunea noastră. 
Tocmai de aceea este necesar să studiem – puţin deocamdată, mai mult pe măsura creşterii înţelegerii noastre – şi conjunctura creării speciei umane, creaţie simultană pe toate continentele Pământului, dar şi pe coordonatorii celor care au realizat aceatsă sarcină deosebit de complexă şi dificilă în felul ei. 
Să urmărim câteva particularităţi de evoluţie secundară din Sinteza treptelor şi subtreptelor de evoluţie ale monadelor - ale monadelor secundare, dacă vrem să ştim mai multe lucruri despre arhangheli: pct. II. EVOLUŢII SECUNDARE. Nu are rost să lungim articolul copiind acele explicaţii, citiţi acest punct din Sinteză, care cred că este destul de lămuritor.
Toate au fost cunoscute cândva de daci, de geţi, iar acceptul lor ca popor înţelegător al mersului vremurilor este cuprins metaforic în Balada Mioriţa – cu un sens profund încă neînţeles. Sunt multe lucruri care vin în cunoaşterea noastră de azi şi trebuie să le luăm ca atare, înţelegând evoluţiile şi mai ales necesitatea derulării istoriei întregii umanităţi exact aşa cum a fost ea în toate vremurile. Toate treptele de evoluţie care pot fi înţelese din poziţia spirituală a pământeanului erau cunoscute de daci, ca o scară cu trepte de mărime, de înălţare spirituală. Îngerii erau cunoscuţi ca îndrumători spirituali: şi personali, şi de grupuri spirituale de întrupaţi, în timp ce arhanghelii erau cunoscuţi, aşa cum am scris mai sus, ca fiind conducători spirituali ai Moşilor. Într-adevăr, arhanghelii au fost, sunt şi vor rămâne, până la capătul trăirii speciei umane pe Pământ, cei care au coordonat întreaga creaţie a speciei umane: realizată de entităţile dimensionale şi, din rândul lor – de entităţile transcedentale care au adus din dimensiunile structurale paralele, şi nu de pe alte planete, din alte galaxii – corporalitatea constituită în mod special de ele pentru spiritele umane. Transcedentalii personal, nu alţii, au trăit cu aceste corpuri, au adaptat toate amănuntele fine, subtile, la stadiile de derulare a condiţiilor planetare, şi abia la finalul tuturor lucrărilor, sub îndrumarea arhanghelilor, au oferit totul, prin naştere, prin procreere (şi nu altfel) spiritelor umane. 
Ne tragem aşadar din Oamenii Primordiali, născuţi de entităţile transcedentale, în chiar aceste locuri de pe Pământ unde a fost creată şi adaptată corporalitatea de tip uman, transmisă din generaţie în generaţie. Chiar dacă corporalitatea umană a fost remodelată după ultima glaciaţiune după cum s-a schimbat vibraţia planetei, este important să reţinem absolut toate aceste amănunte, întrucât şi câmpurile fluidice ale locului au păstrat, întărite, consolidate de generaţii de-a rândul, amprentele lăsate de oamenii care au trăit fără să-şi părăsească pământurile natale, apele şi aerul locurilor, formând un ajutor cu totul deosebit pentru oamenii care au trăit după ultima glaciaţiune. În acest fel, şi noi, dar şi celelalte populaţii care au rămas pe pământurile neamurilor lor, în continentele lor, ne-am păstrat toate particularităţile şi puterile obârşiei noastre, prin genetică şi prin tradiţii. Ceea ce nu vrea să spună că arhanghelii nu-i ajută şi pe cei ce şi-au părăsit pământurile natale, ci îi ajută să supravieţuiască cât se poate mai bine în condiţiile în care au rupt legătura curată cu pământurile lor natale de rasă, de neam, de formă optimă pentru o asemenea supravieţuire. Dânşii ne ajută pe toţi – fiecare dintre noi ia din ceea ce i se oferă tot ceea ce poate; după terminarea vieţii fizice, la terminalul astral al destinului care îi urmează acesteia, vor studia propriile alegeri, în condiţiile oferite de alegerile neamului lor în orice timpuri. 
Tocmai de aceea trebuie să ne cunoaştem aceşti ajutători, printre mulţi alţii, ei fiind coordonatorii celor care au realizat aceste sarcini deosebit de complexe şi dificile în acelaşi timp. Dar dânşii pot suporta, pentru binele nostru suprem, extrem de multe greutăţi: şi pe ele trebuie să le cunoaştem. Omul se sensibilizează în faţa durerii – cu atât mai mult cu cât ştie bine că cei care se sacrifică pentru el, tot timpul, sunt cei care l-au ajutat întotdeauna când a avut şi el de îndurat, la rândul său, greutăţile proprii. Moşii, ca entităţi inter-dimensionale, ca învăţători şi ca însoţitori ai vieţii tuturor oamenilor, de pretutindeni, ca păstrători şi protectori ai vieţii universale, coordonaţi de superiorii lor – arhanghelii – au menţinut întotdeauna echilibrul vieţii pe planetă, în aceste vremuri grele pentru orice formă de viaţă planetară. Fiecare popor, şi toate la un loc sunt coordonate de arhangheli întrupaţi sub formă de entităţi dimensionale care lucrează pentru toţi evoluanţii din zona I a universului, având astfel în grijă permanentă întreaga viaţă de pretutindeni, toate evoluţiile celor mai mici spirite, celor mai fragile, celor care au cea mai puţină experienţă de orientare în lumea complexă pe care o întâlnesc în calea propriilor lor vieţi. În consecinţă: să înţelegem faptul că arhanghelii, precum şi îngerii întrupaţi în mijlocul lumii, sunt de fapt susţinătorii locali ai vieţii din întreg sistemul stelar, din sistemul planetar al Soarelui. Iar aici nu intră numai complexitatea structurilor corporale ale omenirii, ale biosistemului planetar cu corp fizic (de la viruşi la oamenii creatori conştienţi, aflaţi în curs de universalizare), ci şi ale tuturor entităţilor astrale, spirituale, dimensionale şi inter-dimensionale (se pot studia detalii în art. Generalităţi despre entităţi). 
Având în vedere toate acestea – dar urmărim în continuare şi alte înţelegeri care vor veni de-a lungul vremurilor următoare – să apreciem, să-i iubim pe dragii noştri arhangheli ca pe cei mai de seamă lucrători pe căile de îndumnezeire ale tuturor. Nimic nu este simplu în lumea noastră, nimic nu este însă peste puterea de înţelegere a oricărui om – doar greutate există în aceste vremuri cu vibraţie medie planetară joasă. Dar, aşa cum s-a menţionat mai sus, suntem în pragul schimbărilor esenţiale pentru univers şi pentru omenire, iar viitorul cel mai apropiat ne va aduce din nou conlucrări cu entităţile noastre astrale ajutătoare, aşa cum au stat lucrurile pe planetă pentru toţi oamenii şi în trecut, înainte de ultima glaciaţiune. Deja, la îndemnul ajutătorilor astrali de destin, mulţi oameni conlucrează cu ei, cu îngerii şi arhanghelii, în liniile, domeniilor lor de lucrare. Deocamdată pe noi ne înteresează de regulă liniştirea noastră sufletească şi sănătatea noastră trupească, dar – sub atenta coordonare a arhanghelilor – vom colabora cu toţii în viitor pentru regenerarea întregii planete, urmărind firele lucrărilor de dematerializare a tuturor creaţiilor omenirii din această perioadă planetară (aşadar o curăţenie planetară), precum şi împământarea resturilor materiale provenite din dematerializare. Astfel se vor crea condiţii de regenerare a vegetaţiei pe toate pământurile şi a populaţiilor de vieţuitoare care contribuie şi ele la susţinerea regnului vegetal. Va fi, aşadar, o contribuţie din partea tuturor, chiar dacă conştientizarea va fi unanimă doar din partea oamenilor: a tuturor oamenilor de pe Pământ. 

vineri, 18 noiembrie 2016

Oare chiar este adevărat că "Eşti stăpânul a ceea ce nu spui şi sclavul a ceea ce vorbeşti."?...


Este un citat clasic din cugetările lui Sigmund Freud. Mulţumesc doamnei a cărei postare pe facebook m-a inspirat. Inspiraţie care m-a condus la propria mea analiză. Pentru că am descoperit că nu sunt stăpână pe ceea ce nu spun: acum ştiu bine asta şi mai înţeleg şi vorba aceea bisericească: să nu păcătuieşti nici cu gândul, nici cu vorba, nici cu fapta. Sau în ordine inversă... Nu mai contează - tot aia e... Sau poate nu. Mă mai gândesc. 
Sunt gândurile noastre, nu ale altuia, chiar dacă aparenţele zic altceva. Gândurile altora ne influenţează – ceea ce este diferit. Gândul altuia îl pot asocia celor care îmi aparţin, din vasta experienţă a spiritului, din eternitatea trăită din care am venit pe Pământ. Că mintea şi gândurile nu ne-ar aparţine, aşa cum circulă idei prin lume, este o mare confuzie. Dacă ne gândim că nu ne aparţin, nu le vom mai analiza şi ele se vor împietri în sufletul nostru. Nu mai vreau să trăiesc după aparenţe. Prea multe aparenţe s-au strâns...
Da, aşa rămânem, cum spune acest text, dar doar atâta timp cât nu comunicăm părerea noastră spre înţelegere interumană - ci ne vărsăm cu dispreţ încredinţările în lumea pe care o considerăm inacceptabilă. Nici pe noi nu ne acceptă mulţi, şi sunt unii cărora nu le pasă de asta. Orgoliul ne este la început prea mare – până când începe să se tocească izbindu-se de propriile ziduri ale neputinţelor repetate, neluate în seama de noi înşine...
Eu vorbesc singură şi nu mi-e ruşine s-o fac, pentru că... MĂ AUD şi îmi sună altfel în cap: analizez, ştiu în final că nu "sună" de loc bine şi iar analizez ceea ce am spus, îmi dau seama că sunt "restanţe" ale vechiului mod de gândire pe care l-am folosit inerţial. Dar acum îmi conştientizez încredinţările cele mai noi, mai înalte, mai sănătoase şi frumoase, şi ele le vor înlocui pe cele vechi.
Să luăm un exemplu. Şi eu spuneam cândva că sunt atâţia proşti în calea mea... Şi că, dacă eu pot face ceva, înseamnă că orice om poate face, iar dacă nu face - e pentru că este ori prost (tâmpit, etc.) ori egoist (fac pe proştii ca să nu-i deştepte şi pe alţii). 
Şi lucrurile nu stau de loc aşa. Mi-am dat seama la un anumit moment dat că există o mulţime de circumstanţe atenuante, şi dacă eu pot face ceva înseamnă că altul care nu o face - poate cel mult să ia exemplu de la mine, dacă mişcările inerţiale ale sufletului lui îi vor permite, prin subconştientul lui, apt de schimbare. Dar am învăţat şi că schimbarea poate veni în această viaţă - sau în alte condiţii de viaţă, în alte părticele pe care le numim vieţi ulterioare. Eu însă nu trebuie să am pretenţia ca totul să se petreacă acum şi aici - căci de multe ori o voi avea degeaba: dacă dorinţa mea interioară este ca cineva anume să se schimbe, el/ea se poate să nu se schimbe, dar oricine - nu cineva anume – poate prinde esenţa gândului meu şi se poate schimba!
Lucrurile sunt foarte subtile, şi dacă nu vom accepta asta, dacă nu vom putea accepta acum subtilitatea celor care ne vin cale, o vom putea face altă dată, cu o experienţă mai multă, cu putere interioară mai mare. 
Noi – sau alţii. Şi noi, şi alţii.
Sesizez diferenţa: vreau ca cineva să se schimbe - dar în loc să văd schimbarea sa, o văd la altul! Mi s-a întâmplat cât se poate de clar să trăiesc un asemenea eveniment! Şi îmi dau seama că de fapt să am dorinţa ne-spusă ca un om să se schimbe nu este de loc un lucru rău, ci un lucru bun, chiar dacă se va împlini pentru altul, concret: cel care era pregătit, cel care era la un pas de schimbare. 
Nu oricine este la un pas de schimbare. 
Şi gândesc: câţi oameni or fi fiind numai şi în oraşul acesta mare care a prins radiant de la mine ceva frumos!... Doamne - dar şi câţi or fi fost întăriţi în gândurile lor rele de gândurile MELE rele pe care le frământam în timp ce aşteptam metroul sau mă plimbam nervoasă prin magazine... Câţi COPII ÎN PRIMUL RÂND, CĂCI EI SUNT CEI MAI RECEPTIVI... Şi ne mirăm că copiii se poartă "aşa şi pe dincolo" deşi nu au văzut aşa un comportament rău în familie... „Cele rele”  ca şi "cele bune" le purtăm dinainte de naşteri în noi, prin experienţa aceea străveche a noastră, şi se activează din sufletele părinţilor, vecinilor, stradalilor, tuturor celor care trăiesc cu noi în lumea asta mică... tare mică... 
Dar şi atât de complexă!!! Tocmai această complexitate îi face frumuseţea !!!
Toate cele bune şi frumoase tuturor!

marți, 8 noiembrie 2016

LA MULŢI ANI !!!


TUTUROR CELOR CARE ÎŞI SĂRBĂTORESC NUMELE ÎN ACEASTĂ ZI DE O ÎNALTĂ FRUMUSEŢE SPIRITUALĂ LE DORESC SĂNĂTATE MULTĂ ŞI ÎMPLINIREA DESTINULUI LOR, SUB ÎNDRUMAREA DRAGILOR NOŞTRI ARHENGHELI !!!
Şi o îmbrăţişare din partea mea !!!

Post Scriptum: VALABIL PENTRU TOATĂ LUMEA!!! INCLUSIV PENTRU MINE !!!

Când timpul îmi va permite, mâine sau poimâine, voi face o mică expunere privind activitatea arhanghelilor. 

joi, 3 noiembrie 2016

DESPRE CONTINUAREA ARTICOLULUI SALT ÎN CONŞTIENŢĂ (1)

Întrucât temele legate de conştienţă şi conştiinţă – din discuţii cu cititori rezultând interesul pentru acest subiect – sunt răspândite şi pe site, şi pe blog, cred că este mai bine să stabilesc o locaţie doar pe site, la adresa: STUDII GENERALE: Capitolul 10. TRĂIRI SFERICE şi să continuăm discuţiile mai detaliat astfel. Este într-adevăr un subiect deosebit de important pentru viaţa noastră pământeană şi, în continuare, pentru viaţa noastră eternă, aşa cum vom vedea.
Aşadar, cine doreşte să se informeze în continuare asupra acestui subiect este invitat să urmărească pe site şi celelate studii, în acest capitol.

Cu drag, Cristiana

duminică, 30 octombrie 2016

CÂTEVA CUVINTE DESPRE RĂDĂCINILE NEASUMĂRII RESPONSABILITĂŢII

MOTTO: Să înţelegem cum stau lucrurile ca să nu mai acuzăm, ci să ajutăm. 

Discutăm în diverse situaţii despre asumarea responsabilităţii: oamenii îşi asumă sau nu-şi asumă responsabilităţi. Unii le recunosc, îşi urmăresc clar, constant atribuţiile, sarcinile; alţii ocolesc cu mare grijă; alţii nu conştientizează că au responsabilităţi, că trebuie să şi le asume. Mulţi nu ştiu că aceasta înseamnă să accepte o sarcină (indiferent dacă o cer sau o primesc, dacă o fac cu plăcere sau cu silă) şi să suporte consecinţele ce derivă din realizarea ei. De regulă avem în vedere sarcini de serviciu (domenii: profesional, social, politic) sau în familie. 
Se discută des despre neasumarea răspunderii, de neacceptarea responsabilităţii. Din cele trăite de mine pot spune că, deşi se spune că responsabilitatea nu se poate impune, de cele mai multe ori în domeniul profesional un şef impune subalternilor o responsabilitate, fără să ţină cont că responsabilitatea este şi a celui ce distribuie sarcinile, şi a celor care le duc spre un rezultat scontat. Desigur, fiecare dintre noi ştie despre ce vorbesc – chiar şi şefi care se întâmplă să citească ce scriu eu aici!!! – oamenilor le este însă teamă să se pronunţe direct, deschis, pe internet. De aceea m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre nişte aspecte pe care nu le-am prea văzut expuse, comentate. Plus trimiterea la bazele spirituale, cu care v-aţi obişnuit deja în articolele mele. 
Mai multe pe această temă găsiţi pe Google – nu am căutat prea multe, dar un articol îl consider destul de bun: http://www.miscarearatiunii.ro/2014/11/10/asumarea-responsabilitatii/ .
Ceea ce vreau să adaug mi-a atras atenţia ajutătorul meu astral. Lipsa de răspundere se manifestă nu numai prin ocolirea sarcinilor sau ascunderea greşelilor, ci şi prin bagatelizarea propriilor greşeli în comparaţie cu ale altora care astfel se supradimensionează. Sau prin împingerea de la spate a altora, ca şi cum ceea ce are altul de făcut este vital pe latura lui şi nu conştientizează acest lucru. Mai clar: deturnarea atenţiei, cu toate cele care derivă din aceasta. 
Conştientizarea celor care recurg la aşa ceva devine în primul rând exemplu pentru observatorul (eu, fiecare dintre noi cei care dorim înaintarea spirituală) care nu trebuie să se excludă din rândul celor observaţi. A observa devierea altora nu înseamnă că mă exclud, doar pentru că eu nu aş mai proceda astfel dacă conştientizez greşelile altora: mulţi fac această greşeală, şi noi o facem fără să ne dăm întotdeauna seama. La o observare mai atentă, voi observa faze din comportamentul meu, sau numai fraze prin diverse discuţii, mai subtile sau mai grosiere, cu referire la direcţia de observare. Iar aceasta se petrece datorită faptului că rămân întotdeana umbre ale fostelor deviaţii majore, remediate în mare parte, rămăşiţe palide care însă se activează când trăim în vibraţii joase şi în continuare atrag amprentări de aceeaşi natură din societatea în care trăim. Toţi le avem – cu toţii ar trebui să le conştientizăm şi să le îndreptăm. 
Gândirea profundă trebuie să ne conducă către ideea că purtăm în noi toate felurile de comportamente specifice vibraţiilor de toate felurile din acest loc din univers. Şi toate – bune şi rele, uşoare şi grele, fac parte din tezaurul de potenţial al energiei fundamentale în plan local. Noi trebuie să alegem nu neapărat pe cele mai uşoare (care, de fapt, arată consolidarea unor comportamente şi tendinţele, mişcările inerţiale de a le folosi în principal pe acestea), ci trebuie să le alegem pe cele mai înalte: constructive – nu distructive, tolerante, neconcurenţiale, altruiste – nu egoiste, înţelegătoare şi iubitoare. Ocaziile, şi posibilităţile de manifestare ale tuturor vin odată cu condiţiile create de conjunctura spirituală a momentului trăirilor noastre: condiţii de mediu, de vibraţie planetară, precum şi ce fel de spirite evoluează în momentul dat: din biosistemul planetar, din societatea umană în mijlocul căreia neîntrupăm, legate de corporalitatea speciei, de moştenire familială, etc. Corporalitatea este deosebit de importantă, căci ea ne ajută, ne direcţionează să ne manifestăm: ea activează, alături de celelalte condiţii enumerate, razele din radiaţia noastră totală cu care suntem obişnuiţi să acţionăm. Avem cunoaşterea condiţiilor şi folosirea razelor de toate felurile în noi, în memoriile noastre active, dar nu sunt toate consolidate astfel încât să răspundă optim – adică înalt spiritual, indiferent de aceste condiţii. De aceea razele de vibraţie mai joasă cu care suntem obişnuiţi să acţionăm în condiţii general-valabile de trai (în cazul nostru specifice Pământului, dar specifice oricărei planete pe care ne întrupăm) ies la suprafaţă cu prioritate şi, pe de altă parte, ele sunt cele care atrag alte raze din radiaţia noastră totală, apoi atrag de asemenea filamente materiale şi energetice necesare vitalităţii şi protecţiei corpurilor noastre; compactizarea corpurilor şi câmpurilor lor determină în cea mai mare parte impulsurile noastre obişnuite, constante, care stau la baza manifestărilor noastre. Razele mai puţin folosite sunt cele mai înalte, adică cele mai nou-formate în radiaţia noastră şi astfel cu experienţa de folosire cea mai nouă, cea mai puţin consolidată: raze care au avut mai puţin timp să se dezvolte; de asemenea sunt şi cele cu o densitate mai mică şi viteză de pătrundere a radiaţiei pe măsura puterii lor încă mici: pentru că nu au avut timp suficient să dea naştere altora şi mai noi, şi mai înalte, care să le susţină, să le consolideze şi să le înalţe şi pe celelalte. Tocmai de aceea, neavând consolidări, întăriri, conduc la lipsa de conştientizare a propriilor forţe înălţate şi a orientărilor în situaţii noi, conduc astfel la nesiguranţa omului – mai ales într-o lume pe care o percepe concurenţială, generatoare de frici faţă de rău, greu – neobişnuit de fapt. 
Ajutorul în conştientizare trebuie să vină în primul rând din partea celor care le sunt în jur – ajutători mai experimentaţi, întrupaţi chiar în mijlocul societăţii lor: din partea celor care conştientizează adevărul, profunzimea, ajutorul încă şi mai puternic care vine – deşi foarte nuanţat – din partea entităţilor astrale, dimensionale şi coordonatoare pentru evoluţiile tuturor. Un asemenea ajutor vine în primul rând PRIN EXEMPLU PERSONAL: de încredere în primul rând, răbdare, toleranţă, atitudine deschisă către învăţături de toate felurile. Dar mai sunt şi altele, deosebit de subtile. Observatorul înaintat spiritual observă că el însuşi nu mai are tendinţa folosirii comportamentelor vechi, distrugătoare, concurenţiale, intolerante şi îşi caută, şi conştientizează singur cele mai fine urme ale unor asemenea comportamente: mai ales frica, panica în situaţii dificile, tendinţa de a-şi limita răspunderile – comparativ cu înclinaţia puternică de a o face a celor care au nevoie de ajutor fără să-l ceară: din orgoliu, din dispreţ pe care nu şi le conştientizează sau nu doresc încă să şi le recunoască. 
Exemplul oferit de către cei ce-şi conştientizează avansarea spirituală pe acest drum şi îşi descoperă chiar şi urmele fine ale tendinţelor din înclinaţiile de odinioară pe care le credeau de mult uitate, ne atrage atenţia asupra unui alt element important. A conştientiza, apoi a analiza asemenea comportamente nu aduce accente în suma comportamentului general-uman şi chiar în manifestările proprii, aşa cum se crede acum: adică – dacă m-aş gândi la ceva considerat negativ, aduc asta din nou în lume, în viaţa mea cel puţin... Evitarea, ascunderea, poate avea un foarte scurt fals răstimp de „pauză” – dar lipsa analizei şi corecţiei personale conduce la folosirea în continuare a comportamentului devenit deja instabil, conduce la acumularea de noi amprentări în câmpurile personale, ceea ce conduce la consolidarea folosirii razelor vechi suficient consolidate. Dar consolidarea celor vechi ar trebui să fie obiectiv spiritual doar cât este nevoie să ştim că există, că l-am manifestat şi trebuie schimbat în noi, dar să-i înţelegem totodată pe cei care sunt la începutul evoluţiilor lor, pentru care suntem ajutători, care sunt în perioada LOR de folosire: la apogeul folosirii proprii a unor asemenea seturi de raze. Că sunt oamenii care nu văd nimic rău în comportamentul pe care alţii nu şi-l mai doresc sub nici o formă, consolidându-şi ieşirea din folosinţa lor. 
Să ne oprim deocamdată aici, lăsând însă discuţia în aşteptarea altor analize şi înţelegeri. 

duminică, 16 octombrie 2016

SALT ÎN CONŞTIENŢĂ (1): DE LA CONŞTIENŢA FIZICĂ LA CONŞTIENŢA EXTINSĂ

Se poate urmări şi studiul cu titlul CONŞTIENŢĂ ŞI CONŞTIINŢĂ . 
În urma multor discuţii pe această temă, a diferenţei între conştiinţă şi conştienţă, este bine de înţeles că facem deopotrivă salturi în:
– conştiinţă: conştiinţa ca înţelegere a noţiunilor de alegere între variante progresive de calitate, moralitate, ajutor oferit şi primit, etc.;
– conştienţă: ca înţelegere a diferitelor valenţe ale simţirii mediului înconjurător, prin concentrarea propriei atenţii asupra unor aspecte ale realităţii exterioare şi interioare deopotrivă, proprii sau a le altor semeni, cu referire la evenimente, simţiri şi cunoaşteri proprii şi ale altor întrupaţi. Vom vedea că nimic nu este atât de simplu cum ne-am obişnuit să credem.
Aşadar, în aceste studii discutăm mai puţin despre sensul medical – starea de conştienţă a unui bolnav: care poate fi sau nu conştient prin simţurile sale predominante – ale corpului său fizic, conştient de starea sa de trezie fizică, conştient, şi reacţionând parţial sau total la stimulii exteriori sau interiori. Să punem accent acum pe conştienţa definită mai sus, proprie omului conştient de experienţa sa de viaţă; dar să nu uităm şi faptul că omul, aşa cum ştim acum, cuprinde în ADN-ul său toate secvenţele ADN-ului celorlalte vieţuitoare (biblic: omul a fost făcut “stăpân” peste toate celelalte vieţuitoare ale Pământului). Aşadar, el poate simţi, conştientiza, absolut tot ceea ce simte fiecare vieţuitoare planetară, în condiţiile pe care le trăiesc toate la un loc şi fiecare în parte, împărţind cu noi aceeaşi planetă. 
Starea de conştienţă presupune de regulă, în cunoaşterea noastră generală, o stare specifică corpului fizic, dar deja din ce în ce mai mulţi oameni conştientizează starea de trăire majoritară prin corpul fizic, dar şi alte feluri de trăire: şi prin corpul astral, şi prin corpul mental, şi nu numai – chiar dacă de cele mai multe ori nu se conştientizează felul câmpului, felul simţirilor. Ajungem astfel treptat la o regulă acceptată a tuturor variantelor de conştienţă: 
– restrânsă, la trăiri prin corp fizic; le cunoaştem foarte bine, chiar dacă mulţi dintre noi credem că trăirile “pe pilot automat” ar fi învechite... Recomand celor care spun aşa să privească asemenea proprii manifestări şi să vadă cât de minunat, abil, flexibil poate să facă omul multe dintre acţiunile sale, pentru care i-au trebuit valuri de eternităţi, de întrupări de o complexitate extraordinară pentru a ajunge într-un asemenea punct. Şi mai ales modul în care, atât de rapid, poate să se concentreze momentan la acţiuni pe care azi le numim banale: să prepare o mâncare, să meargă pe bicicletă sau pe patine, să scrie sau să înoate... Ca să nu mai discutăm de felul în care trăim mai multe percepţii şi acţiuni în acelaşi timp, dintre care numai la una ne concentrăm atenţia în timp ce celelalte... curg!... Avem aşadar nevoie şi de acţiunile automate, şi de cele care cer atenţie concentrată, şi de momentele în care singuri (cei care ştiu, desigur) ne urmărim conştient şi fluid acţiunile, realizându-le fără urmă de automatism;
– extinsă: cuprinzând conştientizările simultane ale altor câmpuri, prin alte simţuri, până la simţiri simultane sau separate ale tuturor câmpurilor. 
Pornind astfel de la recunoaşterea distinctă a câmpurilor universice , vom delimita astfel:
1. Starea de conştienţă fizică: primind şi conştientizând realitatea câmpului fizic – a mediului fizic cu aceeaşi vibraţie cu corpul noastru fizic, prin senzorii corpului fizic.
2. Starea de conştienţă astrală: cu referire la realitatea percepută simultan sau separat a câmpurilor fizic, vital (sau dublu-eteric) şi astral – prin senzorii corpului fizic şi astral (corpul vital neavând senzori de percepţie).
3. Starea de conştienţă mentală: cu referire la realitatea percepută simultan prin senzorii câmpurilor fizic, astral şi mental, în câmpurile fizic, vital, astral şi mental. Este necesar de precizat: corpul mental este de aceeaşi natură cu corpul astral, iar în deplasările corpului astral (deplasări pe care le numim călătorii astrale: pentru autostabilizare vibraţională şi pentru cercetare avansată proprie), conştientizăm realitatea înconjurătoare şi prin senzorii corpului mental, şi prin senzorii corpului astral – păstrând conştienţa percepţiei din corpul fizic. Dar cei care au realizat călătorii astrale conştiente au remarcat faptul că uneori avem imagini foarte clare, luminoase, detaliate, alteori imaginile sunt înceţoşate, în nuanţe terne, chiar dacă se păstrează mare parte din luminozitatea iniţială. Diferenţa este bine percepută în călătorie astrală la mare distanţă prin galaxie, căci senzorii corpului mental au o rază de acţiune mai scurtă decât senzorii corpului astral – dar au o putere de pătrundere mai mare decât cei ai corpului astral, având o vibraţie superioară. De aceea percepţiile celor care obişnuiesc să efectueze în această viaţă călătorii astrale conştiente pentru cercetarea galaxiei vor fi percepute cu grade mai mari sau mai mici de înceţoşare şi de estomparea culorilor desfăşurării proceselor. Atunci când percepem desfăşurările foarte clar, foarte luminos şi precis conturate în culori vii, şi cu mult mai multe nuanţe decât cele cunoscute din câmpul fizic perceput curent, înseamnă că ori cercetăm elemente de compunere locală stelară şi planetară, deci apropiate, ori ne cercetăm propriile amintiri din călătorii efective, realizate de-a lungul acestui ciclu de vieţi, care se împletesc cu alte informaţii din cunoaşterea generală precisă dinaintea ajungerii în această galaxie.
4. Starea de conştienţă cauzală: este ultima stare de conştienţă care apare în această perioadă oamenilor deja obişnuiţi, consolidaţi în stările de conştienţă anterior prezentate, consolidare care poate ajunge la înţelegeri avansate ale fenomenelor care apar în câmpurile descrise anterior. Este o stare care apare rar, repede-trecător, care se bazează pe percepţii rare prin corpurile spirituale: spiritual (budhic) şi dumnezeiesc (atmic) pentru majoritatea spiritelor sau enesic sau supraenesic pentru ajutătorii planetari. Asemenea percepţii de vibraţie extrem de înaltă au loc doar dacă sunt în destinul personal şi numai în momente optim alese de entităţile astrale ajutătoare personale, doar cu ajutorul lor căci deocamdată doar ele pot întotdeauna prelua şi procesa informaţii din câmpuri superioare celui cauzal. Ele pot ajuta cercetătorului uman să-şi completeze cunoaşterile sale din câmpurile cu frecvenţe de vibraţie mai joase, ajutându-l să perceapă lumea complexă a vibraţiilor şi impactul lor asupra vieţuitoarelor şi asupra lui însuşi. Aşadar, pentru a percepe câmpul cauzal în stare conştientă, este necesar ca cercetătorul, observatorul să fi avut deja experienţa percepţiei, măcar fugitive, a unui câmp superior (spiritual (sau budhic), dumnezeiesc (sau atmic), enesic şi supraenesic), în funcţie de evoluţia sa personală. Lumea percepută la nivelele inferioare ca vibraţie este o lume a formelor – lumea percepută la nivel cauzal nu mai are forme propriu zise până când “ochiul interior” al cercetătorului se obişnuieşte cu acest câmp şi începe să distingă ceva asemănător unor forme, iar corpul fizic (respectiv creierul uman) începe să proceseze şi să arate informaţii din câmpul cauzal: ele sunt extrem de complexe şi în cea mai mare parte necunoscute de oameni în această perioadă planetară cu vibraţiile cele mai joase. Dar experienţa noastră este în formare şi curând vom putea descifra cu toţii asemenea elemente: nu numai luminiscenţa corpurilor cauzale (mai frecventă azi), ci şi structurile lor, şi informaţiile pe care le pot oferi din vieţile anterioare şi din sarcinile noastre la nivel cauzal.
Este însă interesant de urmărit transformările corporalităţii raselor speciei umane: şi simplu – aşa cum se prezintă ele în câmpurile continentale, dar mai ales felul în care se prezintă ele în dezvoltările de la formele pe care le au în vibraţii joase, comparativ cu formele la care ajung în corporalitatea viitorului. Sunt faze de creştere treptată a volumului şi structurilor interioare, şi mulţi oameni deja au asemenea transformări ajunse la final, aşa cum se pot vedea deja actualmente în câmpuri. Vom discuta în viitor pe larg despre acest aspect. 
De asemenea, un alt element deosebit de important este legat de modul în care în corpul cauzal – dar şi în celelalte câmpuri, se pot percepe orice fel de evenimente privind evoluţiile celorlalte vieţuitoare de pe planetă. Pământul este populat azi cu vieţuitoare care au corpuri cu secvenţe ADN celular cuprinse în ADN-ul speciei umane – şi la nivelul corpului fizic, dar şi la toate celelalte nivele ale întreg sistemului corporal. Putem cerceta absolut toate vieţuitoarele Pământului, la nivelul tuturor corpurilor lor, pentru fiecare specie în parte: toate sunt integrate în secvenţele ADN-ului uman. Nu degeaba adevărurile biblice spun că Dumnezeu a făcut omul stăpânul tuturor vieţuitoarelor Pământului – iar acest adevăr ar trebui privit doar prin prisma aceasta, nicidecum sub forma faptului că omul le este stăpân pentru a le consuma, pentru a le chinui prin muncă silnică sau a le provoca extincţia prin efectele acţiunilor lui. Inconştienţa cu care privim azi planeta noastră şi biosistemul ei va fi deveni – în starea de conştienţă totală ulterior terminării destinului fizic uman – o lecţie emoţională complexă pentru fiecare spirit care a privit viaţa într-un asemenea mod superficial.
Privind în acest fel învăţăturile pe care le primim despre viaţa planetară, privim lucrurile prin prisma perspectivei viitorului evoluţiei noastre. Nu numai prin prisma formării (pentru unii) sau consolidării (pentru alţii) a respectului pentru viaţa sub orice formă, ci şi prin prisma faptului că acesta va fi felul de a percepe realitatea înconjurătoare şi de a folosi asemenea percepţii pentru derularea sarcinilor de destin uman pe Pământ, în continuare: un ajutor uman de mare anvergură pentru regenerarea planetei. Începem să conştientizăm azi treptat o mulţime de lucruri privind protecţia mediului, iar o asemenea conştientizare se va dezvolta rapid în perioada următoare: pentru că este doar o decopertare a unor înţelegeri, şi aplicaţii ale înţelegerilor străvechi, din vremurile când absolut toţi oamenii puneau pe primul plan planeta şi viaţa dezvoltată de ea. Aşadar cele pe care le trăim nu sunt simple dezvoltări corporale, ci structuri corporale care permit, şi impulsionează permanent folosirea forţelor noastre spirituale totale, incomparabil mai mari decât cele pe care le putem folosi acum. Astfel de forţe spirituale complex dezvoltate nu au avut condiţii de manifestare o perioadă de timp – de la ultima glaciaţiune în prezent, ceea ce este o perioadă scurtă comparativ cu vieţile foarte lungi ale întrupărilor pământene în majoritatea lor. Pentru această perioadă, când vibraţia cosmică şi planetară este foarte joasă, omul a renunţat, deplin conştient (este foarte important acest lucru, pentru a înţelege conştienţa, şi conştiinţa umană înalt-spirituală), la majoritatea puterilor sale superioare – pentru că astfel de forţe consumă în activităţile lor volume importante de fluxuri energo-materiale, consum care ar fi condus către un dublu efect vital negativ:
– pentru planetă şi pentru biosistemul ei însoţitor: un consum uriaş de fluxuri pentru ca sarcinile corente ale spiritelor umane să se deruleze pentru toate aspectele necesare evoluţiilor lor, în special în condiţii de aglomeraţie planetară. Dacă acest consum nu ar fi fost moderat prin restrângerea funcţiunilor corpurilor noastre, consumul pentru întreţinerea lor în sarcinile noastre ar fi secătuit vitalitatea planetei, în condiţiile în care aceste fluxuri pierduseră deja mult din vibraţia lor după ultima glaciaţiune. În asemenea condiţii planeta nu ar mai fi putut să întreţină vitalitatea biosistemului său, inclusiv a oamenilor;
– consumul de fluxuri cu o vibraţie ajunsă la cele mai joase nivele (aşa cum au fost ele în toată perioada de la ultima glaciaţiune până în prezent), ar fi condus la consolidarea unor manifestări de joasă vibraţie – iar spiritele umane nu au venit pe Pământ pentru aşa ceva. Vieţile s-au planificat a fi scurte, dar foarte dense (pentru că spiritele umane au puterea să se confrunte cu aşa ceva), iar corporalitatea s-a restrâns la minimul necesar pentru realizarea sarcinilor de tip fizic. În caz contrar, amândouă aceste aspecte ar fi condus la extincţia întregii vieţi planetare şi nu în ultimul rând, la extinţia rapidă a omenirii. 
Restrângerea corporalităţii a fost bună şi pentru concentrarea atenţiei către activităţile fizice, către biosistemul care oricum se manifesta fizic şi până în acel moment, către întreaga fenomenologie a planetei, a părţii sale fizice. Restrângerea timpului unui destin, unei vieţi a fost bună în primul rând pentru greutatea de a suporta mult timp şi vibraţiile joase, şi necunoaşterea între ele a grupurilor de spirite venite la întrupare pe Pământ: dar necesară pentru universalizarea noastră, a tuturor. Este una din multele faze ale universalizării noastre, din parcurgerea cărora nu avem decât de învăţat să trăim cu toţii în pace, în linişte: în orice condiţii, şi optime, şi obositoare. Toate ne întăresc şi ne pregătesc pentru alte evoluţii, în continuare.
Iată doar câteva aspecte legate de necesitatea unui accent pe vieţi cu manifestare predominant fizică, doar cu aspecte astrale mentale şi cauzale slab conştientizate, trăind vieţi scurte sub impulsurile voinţei oamenilor: atât cât îşi pot ei aminti din învăţăturile anterioare şi atât cât, şi cum pot folosi din resursele planetare. 
Însă lipsa de experienţă şi dorinţa de a se ridica la nivelul intuiţiilor de manifestare pe toate planurile fizice, într-un timp scurt şi în spaţii limitate, a condus la pierderea concentrării atenţiei la viaţa planetară în ansamblul ei şi trecerea atenţiei pe supravieţuire cu orice preţ. S-au dezvoltat acţiunile umane doar în domeniul folosirii planetei, naturii ei, nicidecum al protejării ei, fără ca omul să-i înţeleagă necesităţile şi fără s-o iubească ca pe sine însuşi. Apoi nu s-a mai iubit nici pe sine însuşi... Nici demnitatea, nici onoarea. Omenia. Au rămas doar seminţele răspândite prin lume, aşteptând să se creeze condiţii pentru germinare. 
Şi iată că acele condiţii vin, în valuri, începem să le cunoaştem, să le recunoaştem în sufletele noastre, căci ele au fost cândva tot ceea ce putea fi mai frumos pentru sufletul uman: atât de frumos încât acum nu ne mai vine să credem că le-am avut vreodată. 
Conştientizarea rădăcinilor necesităţilor noastre ne va ajuta în continuare să facem acele salturi în conştienţă de la care am pornit discuţia. 
De asemenea conştientizarea lipsei percepţiilor la întreaga lor complexitate enumerată mai sus (şi încă mai avem de discutat în continuare) va conduce treptat cerinţa de învăţături din ce în ce mai înalte, mai diversificate şi mai avansate privind desfăşurările manifestărilor creative şi de relaţii interumane. Omul nu va mai minimiza importanţa vieţii planetare, ci volumul creaţiei materiale, dar punând accent pe calitatea execuţiei (a muncii umane) şi pe calitatea obiectivelor. Supraproducţia de azi, care devitalizează planeta şi îi omoară vieţuitoarele, va fi o amintire tristă care va conduce orice spirit la o îngrijire, la o atenţie deosebită a calităţii oricărei manifestări umane, atenţie acordată întotdeauna în asemenea condiţii necesităţilor imediate, şi nicidecum plăcerii debordante. 
În partea a doua a acestui studiu vom urmări, printre altele, trăirile umane complexe pe care le avem de-a lungul unui destin uman cu toate felurile de manifestare: prin corpurile spirituale, prin corpul fizic şi prin corpul astral.