Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


marți, 27 ianuarie 2009

VIATA CA UN JOC DE WHIST

Cand aveam 19 ani am vazut prima data cum oamenii joaca whist, la prima "mâna" cu o carte tinuta pe frunte. Nu stiam sa joc whist, puteam sa ma duc in camera vecina si sa stau la taclale cu altii. Dar mi s-a parut fascinant sa nu stii ce ai ... pe frunte... in schimb sa stii ce au ceilalti... Pana la urma am plecat de acolo (jocul tinea mult prea mult pt rabdarea mea de necunoscator) dar pe de o parte mi-am dorit sa invat - si a devenit jocul meu de carti preferat pe atunci - iar pe de alta parte m-a urmarit de atunci aceasta intrebare... CE STIU CEILALTI SI EU NU STIU?? Despre mine... despre altele... Mi-am dat seama ca viata este un joc de 'stiu-nu-stiu', dar nu m-a obsedat acest lucru vreodata. Insa cum nu puteam sa alerg eu dupa prea multe, le-am lasat pe toate sa ajunga la mine. Nu am inchis usa nimanui, dar am acceptat ca oricine poate sa mi inchida usa si eu nu trebuie sa spun decat "Ziua urmatoare, va rog!!" asa cum taxatoarea de la tramvai spunea pe vremurile pe care eu inca le am mai prins "Inaintati, va rog!!". Ceea ce pot eu sa fac este sa ma despart in astfel de conditii cu demnitate, cu intelegere: trecem unii prin viata celorlalti, pur si simplu ca sa ne cunoastem: ne-am cunoscut, din multe puncte de vedere, si daca nu mai merge... asta este...!! Plecam mai departe, fiecare pe drumul sau...
Mi-am dat seama ca, intr-adevar, viata ne este data... ca pe o farfurie (poate nu as numi-o chiar arena, multi asa o numesc) si ca suntem acolo cu totii impreuna, ca trecem prin viata cu totii impreuna si ca trecerea spre alte dimensiuni ni se ofera tuturor celor care suntem "pe farfurie". Iar ideea cum ca numai "alesii" vor trece "dincolo" nu am simtit-o niciodata adevarata si... chiar se pare ca nu este... Vom vedea, desigur.. Daca altii vor sa o creada - sunt bineveniti pe aleea incredintarilor libere!!! Personal sunt incredintata ca suntem dusi cu totii ca si cum am fi pe o farfurie, si ca nu exista "cei buni intra - cei rai raman afara". Caci daca pastorul se duce si dupa ultima sa oaie s-o salveze... ce rost ar avea ca majoritatea oilor sa piara?? Care Dumnezeu arde pururi un suflet ?? Aaaa... daca invatatura de a fi gresit undeva s-a prins bine (si ea chiar se prinde bine!!) atunci memoria intelegerii (a trairii durerii celuilalt) va exista pururi in spiritul astfel inaltat...
Multe ar fi de discutat...
Dar... revin la intrebarea mea... se pare ca unii stiu mult mai multe decat stim noi, si nu au nici un interes sa spuna si altora ceea ce stiu bine, in virtutea carora tagma lor a trait , s-a dezvoltat, a crescut si a umplut Pamantul... Universul insa ajuta pe toata lumea, nu tine cont de vrerea sau nevrerea celor care nu-l iubesc: caci daca nu iubesti oricare vietuitoare, Universul simte si nu stim ca pe fruntea noastra scrie "Ucigas". Exact ca tigrul galben din povestile indiene, primul omorator de oameni, insemnat de liane cu vargi pentru ca toata jungla sa stie si sa feresca de el... Cand ti-e frica de ceva, radiezi frica, si frica te va urmari. Mi-e mila de aceia care au omorat cunoasterea, din fasa copilariei omenirii de azi. Ei cred ca ne vad pe noi, dar nu stiu ce carte au pe frunte. Ce scrie pe ea. Cand simti ca nu ti se spune, cauti singur.. Si gasesti, cu siguranta. Ceilalti vor invata... Asa cum si generatiile de omoratori dinaintea celor de acum au invatat, si acum ajuta lumea cu toate fortele lor. Daca vrem sa fie pedepsiti si nu ne-am bucura ca nu sunt, s-ar putea sa fim si noi tratati la fel... Acum, pe loc, nu intr-un iad potential, candva... Iadul este in sufletul nostru si din el, din chinul care ne poate urmari toata viata, invatam cum sa ajutam - nicidecum sa furam: viata, cunoasterea, bucuria, frumusetea..

Este de asemenea foarte adevarat ca, din punctul meu de vedere, eu nu vad "cartea" mea, dar in schimb le vad pe ale celorlalti si astfel ma orientez in ceea ce pot face eu mai departe. Intuiesc ceea ce este pe fruntea mea.. Si s-ar putea chiar sa castig. Unii se sperie de lumea in jurul lor, dar daca stau sa ma gandesc - cu cat sunt mai multi "jucatori" in jurul meu, cu atat am mai multe informatii, ma orientez si ma descurc mai bine. Cei care se sperie ca tot mai multi sunt aceia care stiu si isi doresc marirea volumului si calitatii cunoasterii zi de zi.. nu cred ca sunt si cei mai adaptati sa faca fata schimbarii vremurilor! Sunt oameni care nu se intereseaza decat de afaceri; restul pentru ei este de dispretuit. Vor descoperi (daca nu cunmva chiar stiu bine asta, in adancul sufletului lor) ca sunt neadaptati, neputinciosi, singuri si posomorati. Au intors spatele "jocului"... Cei dispretuiti de ei sunt oameni care se intereseaza de afaceri + dezvoltare pe linia observarii lumii in care traiesc; si sunt dispretuiti si altii, care se intereseaza si de afacceri, si de dezvoltarea socio-profesionala, si se mai intereseaza de dezvoltarea spirituala in aceeasi masura, caci considera ca filozofia este cu adevarat ARTA DE A TRAI. Se adancesc in laturile exo- si esoterice ale vietii, fara sa le fie de loc frica sau rusine... Cred ca sunt cei mai bine ancorati in realitatea contemporana. Sunt oameni care toata ziua muncesc, fac afaceri, seara si in week end se strang pentru a vorbi despre campurile planetare, despre relatia timpului individual cu lumea manifestarilor curente, vorbesc si cauta sa inteleaga deopotriva lucruri despre trecutul si viitorul societatii si planetei.
Adica - SE INTREABA PERMANENT: CE STIU ALTII SI EU NU STIU?? Si cauta, necontenit.
Cred ca asta ar fi bine sa ne intereseze mai mult, nicidecum faptul ca suntem sau nu pe o cale "gasita". Daca ne piedem timpul spunandu-ne cu dispret ca numai noi stim "adevarul", s-ar putea sa ne trezim ca am ramas in urma cu mult; chiar daca suntem inaltati cu totii ca pe o farfurie din treapta in treapta. Efortul sa ne ajungem semenii din urma va fi foarte mare si vom intelege ca viata ne obliga sa o facem, altfel ramanem singuri in lumea care nu ne va oferi decat ajutor sa facem singuri efortul de recuperare. Care va fi greu...
Toti suntem pe o cale. "Important este ce putem face cu timpul care ne-a fost dat" - spunea J.R.R. Tolkien prin gura stravechiului Gandalf..

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

DESPRE O UNEALTA NUMITA IRONIE

Fiecare om poate avea doza si felul propriu de umor. Si de ironie, si poate ca ajunge, fara sa stie, chiar si la sarcasm.
Poate folosi drept arma, in functie de personalitatea si cultura lui, ironia si sarcasmul (eu le spun mai curand "unelte") pentru aparare. Cred ca mai intotdeauna se porneste de la aparare, dar s-ar putea sa nu am dreptate. Fara echilibru, pe un fond de frustrare si invidie, sau chiar orgoliu exacerbat, folosite in exces si cu multumire de sine, ele pot conduce insa la negare, rautate si chiar cruzime, intr-un exces de sinceritate brutala.
In crearea acestei postari am pornit de la articolul pe care il puteti citi la adresa:

http://www.damaideparte.ro/index.php/umor-ironie-si-sarcasm/258/

Experienta personala mi-a aratat ca ironia si sarcasmul pot fi folosite ca orice fel de arma: din frustrare si invidie. Dar ceea ce vreau sa discut aici este acea parte mai ... luminata a celor care nu o folosesc din negativitatile sufletului lor, nici nu sunt foarte elevati cultural, ci nu au alta unealta de aparare in aceasta lume plina de diverse caractere carora nu le pot face faţă altfel.
Pentru ca eu am descoperit ca nu pot fi rea, dar nici nu-mi doream asta. Nu stiam cum sa numesc acest fel de a fi - nici al meu, nici al lor. Mai tarziu cineva a numit ceea ce aveau ei rautate si ceea ce aveam eu - prostie. Am descoperit ca ma simteam frustrata (bine, pe atunci nu numeam astfel frustrarea, doar ma simteam exclusa din mijlocul celorlalti pentru ca nu faceam faţă bataliilor dintre grupuri). Am descoperit ca puteam lua cuvintele rele si le invarteam cu ironie; partenerul de discutie descoperea ca el nu are acea arma si ma lasa in pace.
Mi se spunea Albinuta. Altii imi spuneau Pisica: inţepam sau zgâriam. Daca nu se lua nimeni de mine, eram miere si nectar. Daca ma ataca cineva, aveam ac de cojocul lui. Sau gheară. Imi vedeam de treburile mele si totul era bine. Cand insa, la liceu, in clasa a XIIa, au inceput sa se ia si profesorii de mine (fusta prea scurta, bentiţa de pe cap... cam galbena!!), colegii au descoperit in mine o excelenta tovarasa de "joaca". Obrazniciile veneau la moda inca de pe atunci.
Doar ca nu mi-a placut, pentru ca aveam printre profesori prieteni foarte buni. Ma cafeleam cu profa de biologie si duceam discutii filo-psiho cu cea de istorie. Imi pare rau ca nu aveam cultura necesara sa fac fata, caci ai mei m-au obligat din clasa a IV-a pana intr-a XIIa sa fac matematica.. Dar ma iubeau si le iubeam ca pe mama mea. Si eram mandra de prietenia lor. Mai sunt si azi...
Si pt. ca iubeam oamenii aceia pe care colegii mei nu-i iubeau, m-am prefacut ca nu sunt bine pregatita la mate pt. facultate si nu am timp de "joaca" cu altii. Dar ei au descoperit ca "ma jucam" cu studentii de la Conservator si cu Song-istii si m-au parasit definitiv, chiar daca ma admirau, in hohote de ironii pe care le-am apreciat ca fiind juste !!!
A fost o lectie din care nu am suferit - nu-mi placea ce devenisem: desteapta si perspicace, dar ironica, sarcastica. Era o forma de reactie, nu de rautate sau frustrare exacerbata. Cred ca din cauza asta eram chiar agreata pana si de cei mai buni si blanzi dintre cei din jurul meu. Asta de fapt avea relevanta atunci, faptul ca ma zbenguiam ca un copil printre toti. Daca as fi fost irascibila si gretoasa, alaturi de ironie, nu cred ca as mai fi avut si ramas cu prieteni pana in ziua de azi.. Multi erau asa. Acum sunt singuri si nefericiti. Nu ai ce sa le faci. Doar sa-i compatimesti.
Mi-au trebuit 4 ani ca sa scap de ironie. Azi raspund cu blandete si un zambet bun la ironie si dupa un timp sunt lasata in pace. Nu imi pun in cap sa schimb omul, chiar daca uneori mai atrag atentia.Daca vrea - o face singur. Dar fiecare dintre noi vad ca vrea intotdeauna ceva mai bun !!!

Dar am recunoscut intotdeauna (am avut si am inca discutii cu multi pe aceasta tema!!) ca ironia - daca nu te lasi dusa de ea - poate fi o unealta buna pana cand invatam sa avem altceva. Ea exista - nu poti s-o ignori, dar poti arata oamenilor ca sunt "arme" si mai bune.
Am scris aici si un articol despre felul in care omul se poate simti .. fraier, reactionand pe masura. Si ca acest cuvant nu exista in vocabularul si in simtirea celor mai rafinati, culti oameni din jurul nostru. Cred ca este o dimensiune pe care unii nu o au, iar altii pot sa ajunga sa o aiba si sa scape definitiv de ironie.

joi, 22 ianuarie 2009

SCHIMBĂRILE VREMURILOR (2)

Termenii pe care îi folosim au înţelesuri diferite pentru oameni diferiţi. Modulul de referinţă este altul de la o populaţie la alta, de la un timp la altul şi, în cazul în care ele sunt transmise de la un popor la altul, traducerile nu găsesc întotdeauna calea cea mai exactă pentru a exprima ceva. Nici înţelegerea propriilor viziuni ale cercetătorilor nu este întotdeauna clară; căci suntem la începutul autocunoaşterii noastre, oameni ca spirite întrupate, având valenţe şi puteri spirituale pe care ni le re-descoperim acum, în condiţii foarte complexe de trai cotidian. Mulţi dintre noi ştim acest lucru, alţii păşesc de abia acum pe această cale: suntem cu toţii însă azi deschizători de drumuri, avem sarcini grele şi complexe de urmat; de cele mai multe ori nu ne înţelegem unii pe alţii, chiar dacă suntem iar şi iar îndrumaţi, din nevăzut, să ne tolerăm, să ne înţelegem unii pe alţii, să ne îndrumăm reciproc către iubire, nu de puţine ori către sacrificiu.
Toată lumea ştie acest lucru, în principiu, doar puţini oameni se echilibrează pe loc, privind lucrurile astfel, în loc să se impacienteze, să se îngrijoreze, să se dezorienteze.
Ceea ce este uimitor şi înfricoşător pentru unii, pot reprezenta pentru alţii doar un punct de vedere pentru a porni în cercetare. Raportat la vremurile pe care le trăim, asemenea termeni nu au totuşi acum un mare impact asupra noastră, întrucât ne întânim curent cu lucruri care ne uimesc cu adevărat (de exemplu – teorii subcuantice – ca să nu ne depărtăm prea mult de subiect şi să n-o luăm pe calea politic-socială!). Şi mai sunt lucruri care ne înfricoşează: dezastre, cataclisme, războaie de tot felul. Apocalipsa este un eveniment detaliat, descris de oameni care vedeau sau percepeau în mod lărgit lucruri de neînţeles pentru ei sau pe care creierul şi subconştientul lor le decodificau prin prisma cunoaşterilor, temerilor, fricilor lor. Din perspectiva trecutului spre viitor este greu de înţeles cum stăteau lucrurile – dar şi din perspectiva contemporană către trecut este tot atât de greu, când vremurile nu cuprind lucruri cunoscute, acceptate de noi – accesibile într-un cuvant.
Când privim lucrurile în perspectivă, către trecut şi către viitor deopotrivă, necunoaşterea îşi pune o amprentă puternică asupra înţelegerilor noastre. Chiar pentru un clarvăzător care nu a făcut cercetări şi nu ştie cum decodifică propriul său sistem cerebral elementele pe care i le aduce acesta în faţă, este greu chiar faptul că vede – dar interpretează: interpretarea poate fi greşită sau nu, dar important este că o viziune poate fi abstractă sau concretă; dacă este abstractă, ea poate fi uşor decodificată, se poate intra pe firul abstractizărilor şi se pot vedea evenimentele care compun şirul astfel sintetizat. Însă cercetările pot fi îndelungate şi omul nu are răbdare să nu dea repede tuturor ceea ce cunoaşte. Motivaţia poate fi orgoliu sau poate fi dorinţă de a contribui la informarea lumii; dar nu se ştie niciodată ce poate naşte în timp o banală informaţie sau numai părere. De multe ori frică, panică, de multe ori neîncredere.
Vom urmări astfel, în multe dintre articolele următoare, seturi de previziuni care au marcat lumea de-a lungul timpului, privind schimbarile în societatea umană. Majoritatea arată astfel de lucruri uimitoare şi înfricoşătoare, acolo unde, da fapt, sunt doar lucruri necunoscute, dar care se petrec (sunt de petrecut) în mod treptat, dar rapid, într-o umanitate care este pregătită pentru a străbate timpurile, chiar fără să-şi dea seama în multe privinţe.
Aşadar, pentru a înţelege viitorul, este necesară cunoaşterea trecutului creativ al omenirii, înţelegerea felului în care societatea contemporană nouă ne formează o adaptare treptată pentru înţelegerea în detaliu a celor petrecute în trecut şi felul în care revenirea parţială la cele petrecute în străvechimi va marca concret, rapid şi mai ales benefic societatea viitorului uman.
Cel mai important lucru în gândirea despre o societate este creaţia ei materială. În funcţie de disponibilităţile corporale ale omului, ca spirit întrupat, el a avut de-a lungul timpului posibilitatea de a crea şi a comunica prin intermediul corpului său mental sau prin intermediul corpului său fizic-solid. În linii mari cunoaştem acest lucru acum, am făcut şi eu deseori referiri la el în multe articole postate aici.
Să trecem rapid în revistă elementele cele mai semnificative ale acestor moduri de creaţie materială umană:
- creaţia materială prin materializare şi remodelare; la rândul său a avut şi ea mai multe etape , pe care le vom detalia în viitor;
- creaţia materială manual-tehnologică, prin acumulare. Este felul pe care îl cunoaştem azi, despre care avem impresia mulţi dintre noi că este singurul fel de creaţia posibilă pentru omenire, până în acest moment.
În prima fază – aceea a creaţiei materiale prin materializare şi remodelare, instrumentul de lucru era forţa spirituală manifestată prin corpul mental, cu ajutorul căruia avea loc materializarea, remodelarea şi dematerializarea obiectelor create. Omul putea să materializeze, din fluxurile de filamente materiale, circulante în aerul planetar, obiectele necesare traiului său – un trai foarte simplu însă întotdeauna. Bogăţia de învăţături şi de feluri de creaţie era principalul obiectiv al omului, în condiţiile în care nu era nevoie de trafic de produse, căci fiecare om putea să-şi creeze singur tot ceea ce necesita pentru derularea vieţii sale.
În condiţiile în care vibraţia planetară a scăzut drastic după ultima glaciaţiune, omul a renunţat de bună voie la creaţia sa materială de tip mental, pentru ca fluxurile filamentare materiale să fie folosite integral de către planetă pentru creşterea masei vegetale şi a corpurilor vieţuitoarelor – care formează biosistemul planetar. În acest fel, omul mental, conştient de importanţa hotărârii sale, şi-a planificat o viaţă în care să creeze tot ceea ce îi era necesar din ceea ce îi punea planeta la dispoziţie: materiale direct structurate – din componenţa planetei (pământuri, metale, cristale) sau a biosistemului planetar (lemn, os, piele, blană, secreţii ale organismelor vii).
De asemenea, dacă omul ar fi folosit în continuare creaţia materială mentală, care foloseşte energii de înaltă vibraţie, circulaţia lor prea rapidă (specifică acestui fel de creaţie) ar fi destabilizat circulaţia aeriană ajunsă şi ea la un grad de frecvenţă a vibraţiei diminuat: devenind astfel distrugătoare – mai întâi pentru vegetaţie, apoi pentru microfaună şi în cele din urmă, ireversibil, pentru toate vieţuitoarele planetare, inclusiv pentru oameni.
Astfel încât omenirea, pentru evitarea unui asemenea cataclism planetar, se angaja atunci să lucreze manual – cu structurile corpului fizic-solid şi apoi tehnologic, pe măsura adaptărilor la realitatea vieţii sale curente. Omului nu-i era străină o astfel de situaţie căci, ca spirit întrupat, el se află pe Pământ cu un bagaj mare de experinţă anterioară în toate domeniile sale de manifestare. Ceea ce este nou cu adevărat, este experienţa de acest fel în condiţiile pământene, cu particularităţile de energii şi materii pe care le cunoaşte la nivelul distribuţiilor planetare, la nivelul creaţiei sale şi a relaţiilor pe care le leagă cu alţi întrupaţi în trăirea sa locală şi în particular – de creaţie materială. Se foloseşte de specificul local pentru dezvoltarea experienţei sale, pentru diversificarea ei, în condiţiile unor grupuri spirituale pe care nu le-a mai cunoscut sau de care îşi aduce aminte cu foarte mare greutate.
Creaţia manuală şi tehnologică este un tip de creaţie prin care forţele spiritului se manifestă prin intermediul corpului fizic-solid şi, treptat, prin intermediul uneltelor din ce în ce mai rafinate pe care omul le crează pentru uşurarea muncii sale. O ştim deja, o folosim, iar de roadele ei de bucurăm permanent. Folosirea ei este însă un proces care, în evoluţia spiritelor, are un caracter trecător, momentan – şi anume: numai atunci când condiţiile necesare evoluţiilor spiritului îi cer, atunci când devine ajutător pentru semenii săi aflaţi la începuturile evoluţiilor lor. Căci pe Pământ omul-spirit învaţă să fie un ajutător de o calitate din ce în ce mai înaltă şi, în eternitatea vieţii sale, revine de multe ori – dar la intervale lungi de timp – pentru a fi învăţător generaţiilor spirituale care fac evoluţii în acest punct al universului. Vom vedea şi cu ce prilejuri, în ce tangenţe de grupuri spirituale şi în ce constă rolul său de învăţător: aici, sau pe alte meleaguri ale universului.
Creaţia şi comunicarea de tip manual-tehnologic se sfârşeşte odată cu ridicarea, din nou, a vibraţiei medii planetare: de fapt, a vibraţiei galactice şi stelar-locale, care influenţează rapid planetele din sistemele tuturor stelelor din galaxie. În asemenea situaţie, ceea ce azi ni se pare ceva fantastic, abracadabrant, uluitor, copleşitor – creaţia materială mentală – va reveni în conştienţa omului de zi cu zi. Planeta îşi întăreşte puternic structurile ei de protecţie şi astfel nu mai este influenţată negativ de mişcările puternice ale mentalului uman. Nici omul nu mai resimte teama subconştientă provocată de vibraţiile joase, şi liniştea sa sufletească se reîntoarce, aşa cum era ea înainte de ultima glaciaţiune. Dar el rămâne întărit în toate planurile sale de trăire, căci tot ceea ce i se putea întâmpla mai rău aici, pe Pământ, a trecut şi nu se va mai petrece ceva asemănător în viitor. Liniştea va contura din nou activitatea umană. Fiecare om va putea să trăiască de sine stătător, conştient de puterile sale, folosindu-le cu grijă şi, cu grija şi priceperea lui, va putea să restabilească ordinea, curăţenia şi vitalitatea planetară.
Mulţimea covârşitoare de întrupaţi în structurile omenirii, aşa cum o ştim azi, se va risipi în fel şi chip. Spiritele umane s-au întrupat masiv pentru că au dorit să se întărească pe două direcţii: trăirea în aglomeraţie şi trăirea însingurată chiar în mijlocul aglomeraţiei planetare.

De aceea ne oprim acum la partea „înfricoşătoare”.
Această parte se leagă de frica omului de a fi singur. De a nu se descurca, de a nu se confrunta cu situaţii în care singur nu s-ar putea orienta pentru a le face faţă. Cei care au văzut viitorul (şi vom analiza în curând astfel de viziuni) au văzut teritorii imense goale de populaţii; oraşele falnice de azi – părăsite; nici un fel de circulaţii pe şosele, nici un fel de circulaţie aeriană. Nici multe alte lucruri care fac particularităţile societăţii umane planetare de azi.
O imagine cu adevărat înfricoşătoare... urmări ale unei apocalipse de mult povestită... Teama de războaie nucleare, biologice, biotronice, de extratereştii bălţaţi în fel şi chip... se poate instala rapid, de la un moment la altul.
Dar la o privire mai atentă se descoperă o altă lume: şi ea uluitoare în felul ei. Oameni umblând singuri pe sub cetina de brad, pe sub lianele ecuatoriale... Nu sunt prea mulţi, e drept; dar tot atât de repede se poate observa un flux bogat energetic, colorat şi clopoţind cristalin în jurul omului mereu călător: este comunicarea mentală permanentă cu fraţii săi întrupaţi în corp astral, cu ajutorul cărora învaţă, aplică şi crează, prin forţele mentale proprii din nou restaurate, ceea ce au distrus generaţiile anterioare: esenţa vitalităţii planetei – pământuri, minereuri metalifere, cristale, lichide. Lucrarea se face prin împământarea lor, prin destructurarea lor din construcţiile vechi, şi reintegrarea lor, din nou, în pământurile şi apele planetare. Prin regenararea acestei vitalităţi, în scurt timp deşerturile se populează din nou cu un bogat biosistem, făcând astfel să revină la viaţă orice palmă de pământ din această lume nouă. Omul este un trăitor singuratic – dar niciodată singur în lumea al cărei stăpân este, de care se îngrijeşte cu drag, iubit de animalele care candva îl sfâşiau din cauza neîncrederii (fricii) pe care o inspira propria sa lume...

Vi se mai pare acum ceva „înfricoşător”?!..
(Şi aş putea să mai scriu vreo 1000 de pagini cu frumuseţea activităţilor, trăirilor umane în lumea care se conturează treptat chiar din rădăcinile simţite azi – ale trecutului şi ale prezentului spiritual etern...)

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

SCHIMBĂRILE VREMURILOR (1)

ÎNCREDINŢĂRILE NOASTRE...
Societatea omenească a fost permanent într-o schimbare pe care fiecare om în parte a simţit-o, dar numai în limitele vieţii sale curente. Trăirile sale şi consecinţele în planul adaptărilor au dat naştere la modificări pe care omul le-a înţeles treptat, dar pe care le-a luat în considerare separat, fără să fie îndrumat să le ia ca pe schimbări trăite de spiritul mereu călător prin vremuri. Fiecare om a crezut – şi crede azi – că îşi trăieşte o viaţă la care a ajuns datorită luptei generaţiilor anterioare, din care el nu a făcut parte, la care nu a participat efectiv: cu gândul, cu faptele sale, cu munca şi cu lupta sa în fiecare dintre vremurile pe care le cunoaşte.
Atât cât, şi cum le cunoaşte.
Neînţelegerea acestui fenomen – pe care în mod curent îl numim reîncarnare – este de fapt generat de teama multor segmente ale populaţiilor umane cu privire la răspunderea pe care ar trebui să şi-o asume, acceptând că a contribuit la crearea trecutului. De aceea nu poate participa activ la crearea timpurilor, la schimbarea lor, fără conştiinţa că a făcut-o, că o face efectiv acum şi că o va face în orice moment al viitorului. Atunci când fiecare om care crede în reîncarnare va gândi şi va simţi efectiv că a trăit fiecare dintre momentele istoriei pe care o cunoaşte + multe altele pe care încă nu le cunoaşte (dar este deschis pentru a primi în continuare noi cunoaşteri), fiecare va simţi cum timpurile se crează şi prin el, şi prin fiecare spirit care se întrupează astfel. Va constata că are o responsabilitate concretă, dar pe care nu trebuie să şi-o asume pe toată acum, tot ceea ce s-a petrecut în trecutul de care crede acum că nu a fost conştient. Căci fiecare om şi-a asumat responsabilitatea deja, atunci când a trăit. Dacă va gândi că doar acum poate să şi-o asume, trebuie să-şi asume toată responsabilitatea celor din trecut, nu va putea face faţă panicii de necunoscut şi durerii de a fi greşit – dacă societatea de acum pare a nu funcţiona corect.
De fapt, ea chiar funcţionează corect, pentru oameni - spirite care vin la întrupare să înveţe din cele care se derulează permanent, cu legături multiple între indivizi sau grupuri, între ei şi mediul planetar înconjurător, şi tot ceea ce se desfăşoară în universul de care azi suntem conştienţi. Dar pentru ca este prea dureros că lucrurile se petrec astfel, suntem tentaţi să credem că nimic nu merge corect pe Pământ. Suntem tentaţi să credem că venirea noastră ar trebui să se desfăşoare cu totul în alt mod şi, dacă lucrurile nu se petrec aşa, există un păcat, o vină, un Dumnezeu supărat pe oameni, o pedeapsă pentru nesupunere.
Când oamenii vor înţelege că lucrurile nu sunt aşa cum par, lumea nu se va schimba imediat. Omul însă îşi va schimba modul de a privi lumea şi de a nu se mai implica în lupta celor care încă nu şi-au terminat înţelegerile.

SUBLIMAREA ÎNŢELEGERILOR
Dar înţelegerile se sublimează. Cei care înţeleg azi multe lucruri cred din tot sufletul lor că le-au înţeles pe toate: pentru că ele se aranjează frumos în mintea lor. Pentru că toate sunt logice. Dar societatea umană nu s-a desfăşurat în trecut după logica noastră de acum, şi nu se va desfăşura în viitor după logica pe care o avem azi. Lucrurile sunt mult mai complexe şi nimic nu pare să conducă deocamdată la înţelegerea faptului că putem căuta rădăcinile celor care se petrec azi – în cele care s-au petrecut în trecuturile omenirii (lemuriene şi atlante): ştim de ele, dar ele nu s-au desfăşurat după logica noastră de acum, ci după subtilităţi pe care abia de acum încolo se pare că avem puterea să le înţelegem ca atare. Viziunile curente văd rădăcinile, cercetătorii care le au – le înţeleg, dar nu înţeleg şi desfăşurarea evenimentelor conform particularităţilor acelor vremuri – nu celor de azi. Oamenii aveau alte trăiri, alte emoţii, alte mentalizări, alt fel de a percepe realitatea. După logica pe care o avem azi – pe care o păstrăm mereu de-a lungul vieţii – ne coordonăm în viaţa de zi cu zi, credem că nu mai trebuie să ne punem întrebări, din moment ce am înţeles complexitatea în acest moment. Transpunem totul după logica care dă roade acum, în acest moment. Vedem efectele şi nu înţelegem desfăşurarea faptelor. Vedem evenimentele, şi credem că ştim la ce vor conduce ele – dar dacă nu ştim rădăcinile, desfăşurarea lor în alte vremuri, în care ele erau estompate de creaţii şi emoţii de alt fel decât cele pe care azi le considerăm normale – nu ajungem să înţelegem cum acţionează fondul evenimental asupra viitorului. Şi nici nu vedem cum acest fond de azi acţionează asupra fondului nostru emoţional de mâine. Pentru că şi acela va fi cu totul altul decât ceea ce trăim azi, chiar dacă azi percepem, şi înţelegem o parte din rădăcinile celor care vor fi mâine. Putem înţelege astfel măcar şi o parte din aceste sublimări, fără ca aceste înţelegeri să ne determine să lăsăm munca şi lupta noastră de azi la o parte.
Ceea ce nu acceptăm azi ne va conduce mâine să înţelegem că cele în care vom trăi vor exista chiar dacă nu le acceptăm azi. De la potop încoace, puţini oameni au acceptat ceea ce au trăit. Cu toate acestea lumea a evoluat mult, chiar dacă nu a luptat decât aparent pentru un „bine” pe care nu l-a avut în înţelegere în timpul vieţii şi al luptei lor. Fiecare om a luptat împotriva unui anumit tip de pericol de înlăturat, împotriva unui anumit tip de insuportabilitate de înlăturat, dar şi pericolele, şi insuportabilităţile au rămas, în timp ce societatea a evoluat pe cu totul alte căi.
Lumea nu a luptat pentru televizoare sau pentru computere, dar a ajuns la ele... Ţăranul din secolul XIX nu a luptat pentru a ajunge la maşina stăpânului – el a luptat pentru un foc în vatră, o bucată de pâine şi o haină de’’mai călduroasă. Dar prin lupta sa a dat curs în acelaşi timp altor evenimente, altor lucruri să apară în viaţa omenească. Nu a fost conştient de viitorul lui, dar a creat acest viitor. Şi-a creat de fapt propriul viitor.
La fel se petrec lucrurile şi azi. Noi muncim, luptăm şi vorbim de încredinţările pe care le avem, dar timpul crează câmp de desfăşurare pentru alte evenimente, de care nu suntem conştienţi, căci lumea noastră „ne petrece” – cum spunea Mihai Eminescu. Ceva se petrece permanent în fundal şi acel lucru ne va lumina vremea de mâine.
Această vreme de mâine se leagă de cele de ieri şi de cele de azi. Vom vedea că avem toate cărţile în mână, le putem citi şi putem să trăim fără teamă pentru viitor. Căci vom trăi, în mare, exact ceea ce ne uimeşte azi + (ceea ce este foarte important) ceea ce ne înfricoşează azi!
Este uimitor şi înfricoşător în acelaşi timp, nu?!

P.S. Ar trebui să vedem în continuare ce se poate înţelege prin „uimitor” şi prin „înfricoşător”.

sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Prudenta si avant: Dedal si Icar

Unii oameni numesc azi prudenta, fara indoiala in incredintarea lor, „frica”, in timp ce altii inteleg ca prudenta este cea mai buna cale spre echilibru, considerand ca ea cuprinde, printre multe alte aspecte, si frica. Considera prudenta un complex echilibrat-dinamic, in care cercetatorul (sau exploratorul) se adapteaza mereu, cunoscand toate emotiile umane si creind transmutatii in functie de problemele social-planetare ce i se ivesc in cale.
In acest fel, mitul lui Dedal si al fiului sau Icar devine mitul complexului dinamic „avant – prudenta”, unde Dedal este personificarea creatorului intelept, care invata mereu din experienta vietii sale. Are piederi si el, se lasa prada avantului sau, nu cerceteaza uneori de unde ii vin problemele existentiale in cadrul carora activeaza: obosit, sau chiar uneori avantat el insusi in descoperirea unor noi cai de cunoastere, ofera raspunsuri oricui, fara sa cerceteze cauza si efectele posibile ale rezultatelor activitatii sau chiar numai a gandirii sale: este exemplul intrebarii ce i se pune lui Dedal privind felul in care se poate scapa din Labirint, si care raspuns atrage greutati existentiale pentru toti cei din jurul sau. Dar o face rar, iar astfel de experiente vin sa-i completeze laboratorul cunoasterilor proprii, chiar daca obtinute cu sacrificii mari.
Lumea nu s-a inaltat din necunoasterea ei de odinioara. Dimpotriva; iar mitul spune mai departe cum urmasul lui Dedal – Icar – a nesocotit nu numai sfatul parintelui sau, ci si chiar propriile sale simtaminte, caci "ceara" din aripile sale (liantul care reuneste toate cunoasterile naturii emotionale umane) se topeste, el constientizeaza asta – dar nu se poate opri din zborul catre Lumina: alta cunoastere, alta experienta, indiferent la ce il poate condamna oricare dintre ele. Strigatul sau de moarte este identic cu soapta ingrozita a celui care privea candva pe fereastruica bombardierului, zburand de-asupra Hirosimei arse: "Doamne, ce am facut noi aici??"
Diferenta dintre miturile stravechi si incredintarile noastre consta si in faptul ca ele cuprind, prin profunzimea lor unica – dar nestudiata, din nefericire, decat lingvistic si doar darwinian – corespondenta clara intre trecut, prezent si viitor: ele vor sa atentioneze asupra celor care se pot petrece daca se continua in felul descris, cuprinzand parabolic de cele mai multe ori invataturi sfasietoare, a caror profunzime nici nu ne mai ducem s-o cautam, oprindu-ne ravasiti la cele care ni se petrec acum... Valoarea lor este reala si oportuna in orice moment existential al omenirii. O omenire care a probat zi de zi acelasi nou, mereu nou, mit al lui Icar... Si inca mai avem de cercetat in continuare.
O astfel de cercetare – de fapt, orice fel de cercetare – presupune si ea prudenta. Poti atentiona asupra unui rau - dar poti oferi cu aceeasi ocazie si exemple de atitudine, de actiune pentru cei care chiar vibreaza de pofta puterii raului... Poti crea ceva pentru bine si aparare, dar stim bine ca asemenea lucruri pozitive se pot transforma oricand in negativitati. Folosim si suntem folositi, de multe ori fara sa stim chiar. Chiar daca stim – daca nu suntem implicati direct, cu greu admitem catre ce negativitate conduc idealurile (sau chiar si numai ideile noastre).
Si le ducem mai departe, inconstienti sau asumandu-ne niste responsabilitati: de multe ori foarte efemere. Sau foarte constienti, in sensul ca nici un cercetator si aplicator nu a fost pedepsit, dimpotriva, orice cercetator se poate pune in slujba cuceritorului, cu cercetarile lui cu tot...
Toate acestea sunt binecunoscute azi. Insa nu ne ofera nimeni noua, oamenilor de rand, invataturile venite din legende, din mituri. Sunt frumoase, le citim in copilarie si parte din adolescenta (cand o facem...) dupa care inchidem cartea si ne indreptam atentia catre altceva. Catre alte avantari. Suntem Icarii generatiei noastre, desi fiecare generatie in parte si-a avut Dedalii sai.
Fiecare avem in noi si pe Dedal, si pe Icar. Sunt doua ipostaze ale sufletului uman. Construim mereu mitul lor, chiar in mijlocul lumii pe care stramosii au prefigurat-o. Cand avantul si prudenta se reunesc, intelepciunea se formeaza pas cu pas. Orice cadere, inevitabila prin experienta redusa, devine o invatatura pentru orientarea de mai tarziu, pentru adaptare la noi si noi situatii. Constiinta ne va spune intotdeauna ce avem de ales, dar pe drumul ales, prudenta ne va lumina calea; cu toate acestea, ea nu trebuie sa se transforme in frica limitatoare, chiar distrugatoare.
Fiecare om descopera, la un moment sau altul al existentei sale, puterile si limitarile sale, si chiar ele, echilibrandu-se reciproc, ii formeaza mersul. Mereu mai departe. Mereu castigand ceva, mereu inaltandu-se, chiar daca din caderile lui inerente se va ridica intotdeauna cu invatatura noua, avand mereu ajutor din lume sau de dincolo de lume, vazut sau nevazut.
Spre noi cautari.

luni, 5 ianuarie 2009

Rezonanta energetica

Cei care se preocupa cu invatatura esoterica, publicand informatii de diverse categorii, accepta concluzia ca orice om (as completa: orice vietuitoare, dar si planetele, stelele si, atat cat stim deocamdata, si galaxiile) capteaza si emite energii de anumite frecvente vibrationale. Textele in circulatie spun mai departe: se atrag de catre fiecare individ in parte numai acele energii cu care va fi in rezonanta prin ceea ce emite.
Adevarat. Dar avand in vedere si urmatoarele precizari:
Fiecare fel de energii se incadreaza intr-un segment vibrational, cu o limita maxima si o limita minima de vibratii. Sa pornim de la faptul ca nu avem un singur corp - cel fizic-solid - ci un sistem corporal format din mai multe corpuri: fizic-solid, eteric (sau vital), astral (sau emotional), mental, cauzal, spiritual (sau buddhic) si dumnezeiesc (sau atmic - care cuprinde la randul sau mai multe segmente corporale, in functie de sarcinile fiecarui intrupat in parte).
Folosesc in continuare numirea lor cu expresia "fluidic", desi o astfel de expresie ofera imaginea unei lipse de stabilitate structural-materiala in spatiu. Un corp fluidic nu este o radiatie, ci notiunile coexista in complexul viabil spiritual: structura si radiatie. Pastrez aceasta expresie datorita faptului ca astfel de corpuri, de o vibratie superioara celui fizic-solid, vehiculeaza cu o viteza mult mai mare decat corpul fizic-solid fluxurile energo-materiale care formeaza, hranesc, dezvolta si perpetueaza, atata timp cat este necesar spiritului corpurile proprii de manifestare.
Fiecare corp vehiculeaza energii (vom vedea candva ca: si materii) sub forma filamentara, cu o frecventa de vibratie medie specifica corpului respectiv: atrage, primeşte, foloseste, elimina in spatii. Gama intreaga de energii vehiculate de fiecare corp in parte se incadreaza intre o limita superioara si una inferioara.
Pe de alta parte, nici un flux energetic, dintre cele care hranesc corpurile din univers, nu este pur - din punct de vedere al unei singure frecvente de vibratie. Un filament - parte a unui fuior de filamente de energii - cu cat este de frecventa mai ridicata, cu atat atrage mai multe filamente de frecvente asemanatoare, desi cu mici diferente vibrationale intre ele; acestea, la randul lor atrag altele - si tot asa mai departe, pana cand un anumit fel de filament se stabilizeaza pe pozitia de "ultim": caci el are putere sa atraga - dar nu are putere sa si retina alte filamente. Alte filamente, in circulatia universica a fuioarelor lor, vor desprinde ultimele atrase, dar complexul filamentar se reface in drum - desi doar pentru putin timp, dupa care procesul se reia. Este un lucru bun, caci in acest fel fuiorul are o stabilitate vibrationala proprie si pe de alta parte el se reinnoieste continuu, contribuind la sustinerea variatiei informationale, mai ales pentru intrupatii aflati la inceputul lor de drum evolutiv, cand experienta este mica - dar intr-o formare continua.
Principiul pe baza caruia functioneaza coeziunea de nezdruncinat a corpurilor din sistemul propriu al unui intrupat cuprinde si notiunea de egalitate a unor frecvente corporale. Astfel, privind sistemul din perspectiva corpului solid, unde primul corp fluidic este corpul eteric (sau vital), ultima secventa de vibratie (la partea sa superioara) are aceeasi vibratie cu prima secventa de vibraţie a corpului urmator. Fiecare corp urmator are aceeasi distributie de secvente vibrationale, fiecare avand insa o frecventa medie superioara celui anterior. Asadar, in astfel de distributii, cea mai inalta vibratie a unui corp este egala cu cea mai joasa vibratie a corpului urmator.
Pornind de la corpul solid - de vibratia cea mai joasa, si tocmai de aceea cel mai usor destructibil, scara valorilor vibrationale creste mereu, fiecare in parte reluand partial secventa celui anterior. In acest fel intreg sistemul corporal are o puternica coeziune, structurile sale coexista in acelasi plan si, simultan, in planuri diferite - desi toate aflate in aceasi dimensiune existentiala. Vom vedea ca, privind intruparea spiritului din alte puncte de vedere, alte planuri vibrationale contribuie la stabilizarea in spatiu si timp a altor feluri de corpuri, dar deocamdata sa ramanem in acest plan dimensional.
Putem astfel sa intelegem cat poate fi de complex procesul atragerii, folosirii si eliberarii energiilor de catre fiecare corp in parte. Pentru fiecare vietuitoare in parte, pentru fiecare treapta de evolutie spirituala in parte. Daca ne referim acum la om, ceea ce ne intereseaza in primul rand, el nu atrage, prin comportamentul sau, numai acele energii cu care va fi in rezonanta momentana, iar acest lucru nu trebuie sa sperie pe nimeni. Biblic vorbind, ispita este chiar la usa noastra, dar fiecare om in parte are astfel posibilitatea sa isi perfectioneze si consolideze acele parti ale comportamentului sau, rezonant cu starile de dezechilibru intalnite. Si nu numai de dezechilibru, in cadrul populatiilor umane, ci orice fel de stari emotionale raspandite de intreg biosistemul planetar. Pentru ca fiecare dintre noi le are, si este la intrupare ca spirit in evolutie pentru permanenta perfectionare a manifestarilor sale.
Daca ar fi atrase numai energii de vibratia cea mai inalta, situatia s-ar prezenta in felul urmator:
- corpurile inferioare nu ar mai fi aprovizionate cu energii, nu s-ar mai putea dezvolta, functiona si elibera mai departe energiile folosite (care sunt preluate de intrupati de vibratie mai mica: vietuitoare planetare marunte, creindu-se astfel circuitul general energo-material natural);
- adaptarea omului la multitudinea de conditii de mediu s-ar desfasura cel putin greoi, daca nu imposibil de trait in conditiile unui biosistem planetar atat de variat, asa cum este el pe Pamant.
In schimb - si acesta este cel mai important lucru pentru fiecare om in parte - atragand comportamental vibratiile cele mai inalte, care aduc cu ele toata gama de vibratii planetare, omul isi creste PUTEREA DE ADAPTARE la intreaga gama de frecvente local-temporale: ale planetei în fiecare punct al ritmurilor sale vitale, ca parte a uriasului sistem stelar si galactic local.
Puterea de adaptare creaza intelegerea tuturor formelor de evolutie ale populatiilor spirituale planetare: semeni umani si biosistem planetar insotitor. Se diminueaza frica, panica, retinerea sociala. Creste gradul de toleranta, se echilibreaza acceptarea conceptiilor, se universalizează manifestarile, conducand cu gratie la o traire comunitara linistita. Se generalizeaza comportamentul autocorectiv, inlocuind pe acela exterior-coercitiv.
Se universalizeaza astfel trairea interioara si exterioara prin serenitate (seninatate).
*
Ne intrebam deseori cum se face ca multi oameni care tin cu sfintenie regulile: morale, juridice, religioase sunt intoleranti si, pe drept cuvant, neadaptabili (se simt atacati, neintelesi, reactioneaza energic la elemente diferite de incredintarile personale). De fapt, cred ca este cat se poate de normal, daca analiza se face mai profund. Cred ca trebuie sa intelegem ca suntem cu totii in cautarea diferitelor modalitati de inaintare pe drumul ridicarii noastre spirituale, fiecare avem drumul nostru si tot ceea ce traim este o cale de gasire sau de aprofundare a unor inaltimi care ne fac, mai devreme sau mai tarziu, rezonanti unii cu altii.
Citind cele scrise zilele acestea de dna Cristiana Alexandra Levitchi pe forum ul Ed. For You: despre fericirea care vine din seninatate (eu foloseam in analizele mele, pana acum, cuvantul "serenitate" - dar "seninatate" cred ca este mai bine de folosit de catre noi, romanii) ajung la concluzia ca aceasta conduce la echilibru, la impacarea de sine si cu ceilalti. Iar zilele vietilor noastre ne arata ce este de cizelat in continuare pentru ca fiecare gherutza sa dispara de pe firmamentul cerului launtric personal.
* *
Referitor probleme discutate cu cititori:
Sunt mai multe moduri de atingere a subiectului cu notiunea de SINTONIE: stare a doua sisteme care oscileaza cu aceeasi frecventa; caracteristica temperamentala constand in usurinta de acomodare afectiva cu mediul ambiant (cautati si alte explicatii prin Google, pentru aprofundarea elementului discutat).
Una dintre tangente se refera la sistemul genetic uman - cuprinzand totalitatea elementelor genetice planetare; cunoscut (nu si aprofundat in cunoasterea efectiva a notiunilor vehiculate):
1. biblic: prin exprimarea faptului ca Dumnezeu l-a facut pe om stapan peste toate vietuitoarele planetei (este usor pentru orice om sa accepte fie declarat stapan, fara sa inteleaga insa si responsabilitatile legate de o astfel de sarcina, confundand momentan drepturile cu obligatiile care decurg din asemenea realitati);
2. confundand geneza cu derivatia: indiferent daca este vorba despre o exprimare ufologica sau darwinista; desi nu sunt de loc adepta darwinismului, el explica mai mult decat teoriile extraterestre modul in care omul cuprinde genetic biosistemul acestei planete. S-a gasit si o explicatie moderna care s-ar apropia de efect - fara sa fi detaliat insa cauza, analitic vorbind - prin faptul ca, la un moment dat apocaliptic al vremurilor, grupuri de atlanti ar fi parasit planeta, lasandu-si semenii in voia sortii, semeni care s-ar fi adaptat cum-necum vremurilor si au generat modul nostru de fiintare de azi.
Vom discuta si alte modalitati de a privi aceasta problema, mai ales ca legendele noastre trimit foarte clar la formarea sistemului corporal uman direct din formele multidimensionale planetare.
Iar eu nu pot sa nu le iau in considerare.

sâmbătă, 3 ianuarie 2009

LA MULTI ANI BUNI SI FRUMOSI !!! noua, tuturor !!!

LA MULTI ANI BUNI, SI FRUMOSI, SI VOIOSI !!! noua, tuturor !!!
Imi place sa spun urmatorul lucru acum, in acest an, asa cum mi-a spus si mie o prietena ieri de dimineata!! Sa fie anul care ne aduce o viata mai buna, NOUA !! 9 !!! Noua, oamenilor simpli si cuminti, si sa ne fie noua, cu noi - mereu noi, si bune, si frumoase lucruri in ea !!

Recunosc ca ma simt plina de zambet sagalnic-acrisor la adresa fiecarui rand pe care il citesc sau a fiecarei fraze pe care o aud despre primejdii si grozavii... Ma intreb cine beneficiaza de pe urma unor astfel de induceri..
Dar in loc sa comut TV pe alte canale, sa caut alte ziare, alte site-uri... am urmarit cat am avut eu timp si mi-am propus sa imi spun la fiecare grozavie asa:
- ahaa... daca e asa... atunci sa stam cuminti in banca noastra si sa nu facem pasi gresiti...
- ahaa.. sa fim retinuti, modesti... sa nu ne aruncam in necunoscut, caci sunt destule de facut in jurul nostru...
- ahaa.. sa nu ne lasam aprinsi de furiile altora... poate reusim chiar sa le stingem noi furiile...
- ahaa.. sa spunem ca daca mancam rational, facem cumparaturi micutze, pe plimbam pe sub brazii nostri.. etc., etc., vom trai si ne vom face NOUA o viata frumoasa, calda, micutza de fel, dar mare in pozitiv..

...adica mereu cu bucurie, cu prietenie, chiar daca si un pic de solitudine, de nostalgie, zambind nicidecum amar, ci placut, concentrandu-ne pe lucrusoarele vietii noastre cu curatenie sufleteasca... lasand pe zanatecii care vor sa-si rupa gura urland si zevzecind... Poate ca soaptele noastre pline de caldura, de prietenie, de bucurie isi vor face loc mai bine astfel intr-o lume satula de perversitati, atrocitati, cruzimi, viclenii...
...si uite asa cred eu ca vom vira catre simplu, frumos, prietenos... Facandu-ne un fel de lume a noastra si crescand-o astfel de la o zi la alta ... Chiar daca suntem foarte constienti de tot ceea ce se petrece in lume, urmarind atent ceea ce traieste in jurul nostru, caci toate sunt experienta, cunoastere, acumulare, intelegere...
Mai ales intelegere. Cu care sa ne privim pe noi insine si pe toti cei din jurul nostru.