Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

vineri, 8 septembrie 2017

SCURTĂ ISTORIE A CONŞTIENTIZĂRII ACTIVITĂŢII NOASTRE ASTRALE

Cei care au o activitate astrală conştientă – într-o proporţie mult mai mare din meditaţii active, dublată de o activitate mentală dezvoltată sau aflată în curs de dezvoltare (cercetare prin vedere interioară) – cunosc bine, şi încearcă să se obişnuiască cu faptul că lumea nu acceptă azi majoritatea studiilor de acest fel. Ştiinţele contemporane neagă activitatea astrală – dar o foloseşte în secret de la începutul secolului trecut în mod curent, de când s-a generalizat şi în occident meditaţia de tip oriental (yoga, reiki, qi gong, şamanism, etc.). 
Activitatea astrală, dublată cu percepţii prin senzorii corpurilor mental şi cauzal – corpuri care aduc un aport substanţial vibraţional de înaltă frecvenţă, este însă o activitate conştientă susţinută de spiritele umane cu mult înainte de a ajunge în evoluţii pe Pământ. Astfel încât ea a fost, este şi va fi în continuare cea mai sigură activitate de cercetare umană, care depăşeşte partea de creaţie fizică – deşi o include şi pe ea, adăugându-i o cale sigură de găsire a modurilor cele mai directe de execuţie a unei creaţii de calitate, precum şi de înţelegere a efectelor cele mai complexe ale sale în mediul pământean. 
Să detaliem puţin acest aspect istoric, căci ne va fi de mare folos pentru înţelegerea viitorului nostru. 

1. PÂNĂ LA ULTIMA GLACIAŢIUNE:
În străvechimi, în vibraţiile foarte înalte ale planetei noastre, omul avea o corporalitate optimă în raport cu mediul de trai natural şi social-uman. Starea de somn (pentru odihnă) apărea ca necesitate destul de rar, vibraţia corporală find mai înaltă (de sute de ori mai înaltă decât o avem azi) şi avea permanent un singur scop din cele enumerare în articolele anterioare: autostabilizarea vibraţională, adică recuperarea vibraţiei corporale pierdută prin activităţile diurne curente, pentru ca ea să rămână într-o proporţie optimă comparativ cu vibraţia radiaţiei proprii a spiritului întrupat: acesta este un motiv care ar fi bine să fie cunoscut. 
De asemenea, activitatea fizică a omului era redusă – în unele perioade chiar inexistentă pe întreaga perioadă a vieţii omului matur (pe o durată de cca.10.000 – 15.000 de ani): înlocuită fiind cu o intensă activitate mentală şi la fel de intensă cercetare astrală. 
În asemenea condiţii, necesitatea de libertate astrală pe timp de somn era inexistentă practic, activitatea astrală redusă fiind doar la autostabilizare vibraţională. Aşadar activitatea astrală era foarte bogată, dar nu pe timp de odihnă, aşa cum se desfăşoară ea azi – deci asemănătoare cu ceea ce fac azi cei interesaţi în mod special prin meditaţii active. De fapt ne pregătim astfel, treptat, să revenim în felul de desfăşurare din străvechimi. 

2. DE LA ULTIMA GLACIAŢIUNE PÂNĂ LA PRIMELE MIGRAŢII (mileniul III î.Ch.) 
A fost perioada cu activitate umană fizică optimă, echilibrată, cunoscătoare şi perfect conştientă: şi în cunoaştere, şi în limitările cunoaşterilor lor faţă de cele pe care le avusese omenirea înainte de ultima glaciaţiune; dar astfel de limitări având motive temeinice, binecunoscute de fiecare om, şi fiind compensată de îndrumări profunde oferite de îndrumătorii spirituali ai fiecărui popor în parte (Moşii europeni, Patriarhii iudei, Vracii africani, Şamanii orientali, tolteci şi maori).
Fiecare om avea o activitate astrală nu numai în timpul somnului, ci şi călătorii astrale conştiente pentru studiul din orice domeniu, în orice moment al zilei, atunci când era nevoie. Toate popoarele, de pe toate continentele, au avut asemenea activităţi perfect conştiente, iar tradiţiile lor arată cunoaşteri extrem de avansate, de care nu suntem mulţi conştienţi ce ne prezintă ele – sau suntem (în cazul tradiţiilor orientale) dar nu credem că orice popor putea fi în stare de o aşa de profundă cunoaştere... Şi este vremea să ne schimbăm părerile, de mult deviate prin conjuncturile sociale pe care începem să le cunoaştem bine azi.
De asemenea a fost etapa fizică cea mai complexă şi conştientă a omenirii până în prezent, epoca omului bun, cuminte, altruist, protector al vieţuitoarelor şi al planetei întregi. Capacităţile înalte ale omului se diminuau însă permanent – omul fiind total conştient de necesitatea acestui fond natural, absolut natural, rezultat din diminuări volumice ale unora dintre corpurile fluidice, apoi şi ale corpului fizic, pe măsura diminuării vibraţiei medii planetare. 
A fost etapa de zămislire a unor obiceiuri create inteligent, cu deosebită profunzime spiriuală, ce au devenit treptat tradiţii în timp, pe care le folosim şi azi, chiar dacă nu mai ştim decât că poporul a prins anumite obiceiuri ce au devenit tradiţionale în timp. Nu mai credem că asemenea rădăcini, ale omului profund cunoscător spiritual – unde spiritualul cuprinde de fapt toate sferele manifestărilor umane – care ne-au rămas ca idealuri înainte-mereu-mergătoare. Vom relua asemenea subiecte în articole separate.

3. EPOCA CONTEMPORANĂ
Începând cu epoca migraţiilor s-a derulat partea cea mai grea, dar totuşi şi cea mai scurtă, dar densă, a istoriei omenirii. O istorie în care, printre multe altele, somnul şi visele au fost atât de importante în viaţa omului, încât şi-a numit speranţele, năzuinţele în modul cel mai simplu şi mai frumos: vise. Perioada somnului a crescut nu neapărat pentru că necesităţile de autostabilizare vibraţională s-au manifestat puternic, zilnic, ci datorită faptului că, pentru a rezista vibraţiei naturale a planetei şi a cosmosului deopotrivă, pentru a rezista muncii fizice extenuante, calităţii reduse sub minimul necesar vieţii umane, faptului că majoritatea oamenilor nu puteau beneficia de propriile lor creaţii – sau, dimpotrivă pentru o minoritate: beneficiau fără să le creeze ei înşişi – toate s-au derulat pe fondul multor alte greutăţi: în comunicarea interumană, relaţionare, cunoaştere universală şi folosirea ei extinsă, datorită lipsei unei coordonări, conduceri, îndrumări generale de calitatea superioară, de care oamenii beneficiaseră în trecut. Dar în toată această perioadă a fost nevoie, pentru evoluţiile noastre, să ne cunoaştem semenii în profunzime: şi în tot ceea ce pot ei face, şi în ceea ce ei nu pot face şi obligă pe alţii să facă în locul lor. Toate au determinat o oboseală extremă a spiritelor de pretutindeni – de unde şi rezistenţa scăzută la frig şi foametea care decima populaţiile, însoţite de molime extinse pe teritorii largi: oamenii oricum ajungeau doar la un sfert din lungimea normală a vieţii pe care orice om ar fi putut să o aibă – pentru a nu mai discuta şi despre războaie, crime, agresiuni de tot felul, ameninţări laice şi religioase, torturi, etc. Somnul omului a fost singura cale de regenerare, cât-de-cât, a forţelor spirituale, iar visele au fost singura nădejde într-un fel de viaţă curată, echilibrată, pe care intuiau vag că au avut-o cândva, prin înseşi idealurile prin care numai aşa omul a avut puterea să reziste. Libertatea spiritului în zborul astral al visului a irumpt în fizic prin lupta pentru înlăturarea sclaviei de toate felurile, iar dezvoltarea ştiinţelor şi artelor a fost, secol după secol, rezultatul viselor omului. Restul – ştim de toate din istorie şi din istoria ştiinţelor. 

4. VIITORUL: A ÎNCEPUT DEJA. 
Sub puterea creşterii vibraţiei medii planetare, corporalitatea noastră fluidică ni se schimbă – creşte, se dezvoltă: înţelegem din ce în ce mai multe, cunoaşterile cresc; meditaţiile active, cu călătorii astrale, sunt îmbrăţişate de tot mai mulţi oameni. Cu mult mai multă uşurinţă ne amintim crâmpeie tot mai largi din călătoriile astrale: visele devin învăţături, entităţile astrale sunt conştientizate ca ajutători personali, de grup şi de popor, de învăţători pentru o învăţătură pe care societatea noastră nu vrea de loc să ne-o ofere: este o neputinţă pe care cei ce o au, cei ce nu pot încă să se străduiască să schimbe acum ceva în lume, are efecte negative pe care entităţile ajutătoare sunt cele ce se străduiesc să le estompeze, în condiţiile în care intuiţiile noastre cresc până la nivelul clar-intuiţiilor şi clar-simţurilor. Ne amintim visele deocamdată tot simbolic, de cele mai multe ori – pot pătrunde puţin mai mult numai cei care au deja o activitate de cunoaştere astrală sau/şi mentală şi o cunoaştere generală a adevărurilor omenirii. 
Desigur, vom avea şi în continuare o simbolistică destul de uşor de înţeles, o direcţie pe care s-o purtăm în suflet permanent – pentru cei care îşi doresc deja trăirea senină, în starea de graţie: pentru asemenea oameni visele sunt, şi rămân viori acordate să caute muzica îndreptărilor spirituale...
Şi pentru că direcţia de lucru cu noi înşine este să ne ajutăm chiar pe noi înşine să parcurgem revenirea la vechile trăiri sublime, comparativ cu vremurile care sunt pe sfârşite azi, spunem că deja începem să trăim viitorul, reîntoarcerea la matca omului mental-astral, ajutător şi protector ai oamenilor şi vieţuitoarelor planetare. Multe dintre cele de azi se vor termina, şi mă refer la cele artificiale, pentru că naturalul va reveni şi ne va instaura tuturor acea stare de graţie la care ne referim atât de des... Tradiţiile care, prin simbolurile lor, ne-au menţinut câte ceva din cele cunoscute cândva prin puterile de pătrundere în profunzimile lumii, ale universului, vor dispare, căci puterile noastre vor reveni şi vom putea asculta din nou, pe „viu” „muzica” universului, vom putea vedea lumea eterică şi astrală, vom simţi parfumurile şi vibraţiile inconfundabile ale lumii mirifice în care trăim...
Toate îşi vor face loc în viaţa noastră din nou, şi tot ceea ce ne-a apărut drept simbol se va dezvălui în întreaga complexitate pe care omul o va putea cunoaşte, recunoaşte, studia, analiza, crea, înfrăţindu-se din nou cu întreaga Creaţie...
Căci asta înseamnă visul până la urmă, în neputinţa temporară – dar extrem de utilă – a omului, de a cunoaşte Lumea, în motivaţiile ei naturale şi sociale deopotrivă...

vineri, 1 septembrie 2017

FRICA DE LA 12 ANI

Facem o scurtă paranteză cu acest articol, din discuţiile noastre despre vise, la care revenim imediat. Dar câteva articole de prin grupurile de pe facebook mi-au atras atenţia şi, dacă nu scriu repejor acum, iar rămân cu maldăre de foi scrise, aşteptând să le vină rândul prin colţurile camerei...

Părinţi disperaţi pentru copiii lor ajunşi la vârsta pubertăţii scriu şi cer sfaturi. După părerea mea, sfaturile pe care le primesc sunt foarte bune, dar nu suficiente. Şi spun asta din proprie experienţă – o exprienţă extrem de tristă sub anumite aspecte, care mi-au otrăvit o parte din copilărie şi adolescenţa întreagă – dar care pentru mine au fost mai grave, împletindu-se cu momente de clar-viziune spontane, de o frumuseţe extraordinară pe care le-am pierdut parţial apoi, din cauza străduinţei de a nu le mai avea...
Da, părerea mea este să se facă, în calitate de părinte, toate cele necesare: 
1. consult medical, pentru că la această vârstă organismul lucrează din plin la creşterea sistemului osos, iar la primele menstruaţii la fetiţe se poate instala spasmofilia (carenţă de calciu), de care în general părinţii nu ştiu. Eforturile pentru şcoală aduc un consum suplimentar de calciu, fosfor şi magneziu, iar faptul că sunt deficitare pentru majoritatea tinerilor conduc la rezultate slabe la învăţătură, relaţionări agresive sau, diametral opus: apatice, depresive pe un fond ce poate fi stabilizat nu neapărat cu pastile – cât cu:
– un regim alimentar natural, şi aici să avem în vedere că natural nu înseamnă neapărat lacto-vegetarian – deşi nici acela nu strică de loc, ci natural chiar în consumul de vegetale, lactate, carne după obişnuinţă: friptă, fiartă – şi nu preparată sub formă de mezeluri şi alte produse grele, după ce şi carnea asta, aşa cum este ea, e lipsită de nutrienţi importanţi...;
– un regim de somn în camere bine aerisite, într-o atmosferă familială calmă, destinsă, care ajută nu numai copiii, ci şi pe părinţi;
– mişcare în aer liber: drumeţiile montane sunt desăvârşite din acest punct de vedere, dar de fapt toate cele în aer liber: cele în regiunile de deal şi podiş sunt minunate, chiar şi pe şesuri, în grupuri frumoase, care destind, bucură sufletul!... 
2. Preotul ajută, căci el face o echilibrare prin sunet în primul rând, dar şi prin curăţire cu tămâie şi lumânare curată aprinsă, apă curăţită de amprentări (în popor numită sfinţită); desigur şi părinţii pot face câteva din acestea, folosind şi rugăciuni spuse nu cu frică, ci cu încredere: frica de evenimente neplăcute taie mult din efectul spiritual al energiilor îmbunătăţite astfel – am mai discutat acest aspect şi multe dintre cele ce se pot face, la articolele despre Rusalii şi Sânziene;
3. O prietenă avansa pe undeva (şi îi mulţumesc pentru acest aspect) consultarea unui astrolog de bună calitate: poate ajuta un părinte inteligent să potrivească cele pe care le oferă copiilor săi.

DAR, ÎN PLUS: SĂ MAI AVEM ÎN VEDERE ŞI ASPECTUL METAFIZIC
La această vârstă omul intră destinul său propriu, după ce corpurile sale fluidice au crescut suficient cât să poată energiza mult mai puternic corpul fizic şi eteric. Copilul este - energetic vorbind, dar şi fizic - decât un om în devenire matur, deşi societatea nu ne obişnuieşte, din nefericire, cu a vedea omul în acest fel. Odată cu începutul unei asemenea maturizări - şi pentru fete şi pentru băieţi - se conturează primele condiţii de destin, printre care, în mod normal (deşi nu societar) cuprinde şi relaţia omului cu adevărata dumnezeire, nu cea limitată de biserică, ci cea normală, adevărată, a omului în relaţie cu entităţile astrale, inter-dimensionale, dimensionale şi o întreagă verticală spirituală coordonatoare. Ni se fură această relaţie, părinţilor le este frică să discute astfel cu copiii, pentru a nu-i determina să intre în conflict cu şcoala şi biserica, dar şi în general cu societatea dispreţuitoare (din frică de Dumnezeu sau de orice altceva despre care, în neştiinţă, credem că ar exista). Măcar să discutăm în linii largi cu copiii - care repet: nu mai sunt deja copii cu adevărat. Deschişi încă liniilor de energizare masivă în virtutea cărora are loc creşterea organismului, ei sunt încă în puterea clar-intuiţiilor şi clar-vederilor nu de puţine ori, continuare din copilărie, simţind o mişcare în jur pe care nu ştiu să o explice: şi ei nu vorbesc oricum, de frica pedepselor, a doctorilor – aşa cum sunt convinşi că observă cum părinţii nu vorbesc despre aşa ceva... Ei intuiesc de fapt mişcare în jurul lor, frica nu vine pur şi simplu din neant, ea are la bază o realitate pe care omul nu mai poate s-o discute cu nimeni din jur: frica de... paranormal. Reală pentru oamenii maturi ajunşi părinţi, aşa cum este reală şi pentru copiii care se văd în situaţia de a nu avea cu cine discuta despre astfel de aspecte deosebit de importante din viaţa lor.
Şi a omului, în general...
Nu este o noţiune scoasă din buzunare, să nu uităm că până la vârsta de întemeiere a unei familii poporul vorbeşte deseori - sau a făcut-o până de curând, acum caută s-o muşamalizeze - de “Zburător” - care a fost interpretat ca o dragoste fără subiect, rebelă, care seacă de puteri. Dar de fapt nu este vorba numai despre dragoste carnală, izvorâtă din dezvoltarea organelor sexuale, ci un complex de intuiţii ancestrale puţin discutate din nefericire... Dezvoltarea emisiilor endocrine sexuale puternice oricum la această vârstă estompează alte emisii: ale glandelor pituitară, mai ales, apoi hipofiză, epifiză - care dau în cascadă toate celelalte dezvoltări. Nu le ştim efectele metafizice, credem că nu există sau nu ştim pur şi simplu de ele... Dar ele există, lucrează, acum din ce în ce mai  mult, pe măsura creşterii vibraţiei planetare. Devenim oameni MARI, revenim la dezvoltările străbunilor noştri şi nu ne învaţă nimeni ce să facem cu ele... Energii care ne sugrumă... 
Măcar să credem în ele, să le folosim, să cunoaştem lumea, universul... Stăm doar cu nasul în jocuri pe mobil, făcute în mod expres pentru a ne deturna atenţia de la puterile noastre. Desigur, admirăm că prin lume există copii "indigo", "curcubeu", "de cristal" - dar cu jind spunem că pe la noi nu există... Românii sunt mai toţi "curcubeu" datorită vibraţiilor foarte înalte ale pământurilor natale. Să învăţăm copiii să iubească natura, apele, marea, munţii - nu numai discotecile, barurile şi piscinele... Şi ele trebuiesc folosite, dar nu până la a face obişnuinţe numai din ele, ci doar ocazional şi echilibrat. Copiii noştri nu au parte de adevăratul echilibru al vieţii. Dar pot avea, dacă şi părinţii lor devin din ce în ce mai echilibraţi, curajoşi, încrezători. Să creştem noi MARI pentru ca şi copiii noştri să fie la fel, să aibă cu cine discuta, încrezători, ca nişte adevăraţi oameni activ-spiritual. Încrederea în noi înşine li se va transmite – altfel ei vor primi frica părinţilor: şi desigur nu ne imaginăm câtă frică de acest fel arată oamenii pe grupurile de "paranormal" - care de fapt este "normal" - iar restul "sub-normal"...
Să nu uităm că frica adolescenţilor porneşte mult mai devreme – pe la 12 ani ajunge la un punct de foarte mare putere, de multe ori de nerezistat, mai ales dacă se combină cu lipsa de calciu şi magneziu (poate nu numai, dar mai ales calciul dă naştere unei sensibilităţi emoţionale specifice). Pentru mine spasmofilia a fost un fapt real, datorat creşterii bruşte a sistemului osos, fapt ce a accentuat toată această fenomenologie: eu personal am suferit de “simţirea de mişcare” în jur nu numai noaptea, ci şi ziua, când cu privirea periferică toate păreau că se mişcă în jurul meu... În plină vară dormeam cu plapuma trasă pe cap, sub care era un lac de transpiraţie pe care încercam să o usuc cât mai repede în zori... Când am îndrăznit să spun ceva, replica – fără vină, ştiu bine asta – a fost “Hai nu fii proastă! Eşti fată mare acum, ce naiba??!!”
Am devenit “fată mare” doar când am început să-mi susţin activitatea mentală înainte de adormire cu “inventarea” de scenarii care mă captivau: în 1992 am aflat că ceea ce vedeam eu acolo, în spatele ochilor închişi, mai văzuseră şi alţii, apoi, din 1996 am descoperit rând pe rând, că toate acele “scenarii” erau de fapt crâmpeie din vieţile mele anterioare... Şi nu numai, dar informarea noastră extrem de redusă pe toate planurile accentua mult orice trăiam. În anii ’90 aveam să văd la deschiderea canalelor Discovery cum ceea ce vedeam seara şi desenam cu frenezie dimineaţa erau exact aceleaşi desene de pe o siluetă de arhitectură modernă din... Brasilia, capitala cea nouă a Braziliei, a cărei istorie o citisem în anii aceia, dar clădirile erau mult mai noi decât Adrian Powel îşi scrisese cartea (“Inima Pădurii” – splendidă carte)... “Plimbările” prin savanele sud-americane (Argentina şi Peru) avea să mi le ateste o clarvăzătoare puternică care nu avea de unde să ştie poveşti din familia mea: “Eşti fericită că te poţi plimba prin lume, mai ales de sud-americani eşti foarte puternic legată...”
Chiar eram... Erau cele mai frumoase locuri şi evenimente din vieţile mele anterioare...
Ce să vă mai spun?? Am spus totul...
Să aveţi zile senine şi senine să le faceţi şi pe cele ale copiilor voştri !!!
Doamne ajută !!!