Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

vineri, 29 aprilie 2022

IEPURAȘUL PASCAL: PĂGÂNISM SAU TRADIȚIE STRĂVECHE, PROFUNDĂ?...

HRISTOS  A  ÎNVIAT !!! 

Sper că ați avut sărbători frumoase, luminate de suflul hristic așternut asupra întregii lumi !!! 

Gândurilor frumoase, luminoase, putem să le alăturăm și cunoașteri din ce în ce mai profunde an de an, căci creșterea vibrației planetare devine evidentă an de an, corporalitatea noastră fluidică crește, percepțiile noastre astfel cresc de la un an la altul, aducându-ne mereu noi pătrunderi în cunoașteri din ce în ce mai elevate. 

Anul acesta (deși eu ”coc” acest articol de vreo doi ani, după ce o prietenă foarte dragă sufletului meu mi-a ridicat ”la fileu” întrebări legate de acest subiect) a venit vremea să discutăm despre ouă și iepurașul cu cadouri pentru cei care au fost cuminți! În anii anteriori am discutat (poate nu atât de larg cât ar fi trebuit, dar poate revenim cândva) despre reprezentări nepătrunse suficient în lumea noastră, cu privire la confuziile ce încă plutesc asupra unor evenimente și fapte ale străbunilor noștri geți (daci) cum ar fi: 

 – tăierea viței de vie în timpul regelui Burebista care însemna de fapt finalizarea îndrumărilor bianuale venite din partea Moșilor: vinul – alături de lapte și miere – era metafora cunoscută în acele timpuri cu privire la vârfurile cunoașterilor tradiționale ale omenirii, de cea mai mare profunzime în lumea ce se schimba mereu, și nu în bine. Toate învățăturile și aplicările lor erau date de cei mai profunzi cunoascători și creatori din univers, Moșii: era firească această finalizare, oamenii erau perfect pregătiți pentru toate cele necesare vieții lor, și astfel se putea petrece retragerea unei părți din grupurile de Moși și aici, ca și în întreaga lume de altfel. 

 – o altă confuzie persistentă se referă la faptul că geții nu-și aruncau oamenii în sulițe pentru a le lua viața și a duce pe această cale dorințele unanime zeului Zalmoxis: din simpla cauză că Zalmoxis și Moșii îndrumați de dânsul – ei înșiși îndrumători de neam, de popor – era vii, erau în mijlocul lor și cunoșteau necesitățile poporului poate chiar mai bine uneori și le cunoașteau ei înșiși, în vremurile care se schimbau mereu: mereu în mai greu... Oamenii din așezările ajutate de Moși practicau călătoriile astrale perfect conștiente pentru a-și completa cunoașterile limitate prin reducerea treptată a funcțiunilor corpurilor mental, astral și cauzal: deci aruncarea în sulițe era de fapt aruncarea în ”sulițele”-raze ale Soarelui și nu altceva. 

Și încă multe altele, legate cum știm acum de conlucrarea dacilor cu romanii pentru redirecționarea migratorilor dincolo de teritoriile geților, legate și de formarea perfect conștientă de către popor a unor manifestări, obiceiuri care s-au transformat în tradiții pentru generațiile următoare. 

Azi poporul este purtătorul inconștient al unor simboluri excepționale, dar mai este inconștient și de faptul că tot el a fost cândva în totalitate (căci toate spiritele umane au contribuit la formarea manifestărilor care au ajuns la noi ca tradiții) creatorul absolut al acestora, conform cunoașterilor fiecărui om în parte și tuturor la un loc. Simbolurile gândite și create astfel s-au împletit cu manifestările obișnuite și astfel s-au înrădăcinat în viața omenirii, și așteaptă să vină vremea conștientizării importanței, valorii lor în timpurile care aduc revenirea omenirii la normalitatea înălțătoare a evoluției sale. 

Înainte de a intra în explicații detaliate, așa cum ne-am obișnuit până acum, să vedem câteva precizări cu privire la sensurile pe care le expun mai departe: 

 – ”păgânism”: în sensul folosit de religiile abrahamice (de sorginte iudee: iudee, creștină și musulmană) – pentru acele culturi care nu au în prim-plan Dumnezeul biblic și înscrisurile iudee; 

 – tradiție (tradițional): în sensul tradiției primordiale, din care toate se trag: deși se știu – nu se recunosc oficial aceste rădăcini în expunerile religioase creștine și cele laice din popoarele care folosesc religiile de acest fel. 

Subiectele legate de cele pe care le vom discuta sunt multe, dar privite dintr-un anumit unghi de vedere, toate sunt legate de transformările corporale umane care au avut loc după ultima glaciațiune. Am discutat în studiile anterioare importanța deosebită pe care au avut-o Moșii în nașterea noilor generații de oameni după ultima glaciațiune – și vom discuta în viitor fiecare aspect al acestor schimbări, pe larg, cu toate amănuntele necesare. 

1. SCURT ISTORIC AL OMULUI STRĂVECHI 

Specia umană nu a fost singura specie din biosistemul planetar care a suferit modificări, doar că modificările absolut tuturor speciilor planetare au avut loc într-un timp foarte lung, în medie cca. 1-2 milioane ani (pe alocuri chiar 3) înainte de ultima glaciațiune, astfel încât schimbările climatologice care s-au derulat după ultima glaciațiune au prins pregătite toate speciile biosistemului pământean. 

Și oamenii au suferit modificări în acele timpuri, dar chiar dacă nu intrăm acum în asemenea amănunte, este bine să știm că de-a lungul întregii perioade de ființare a speciei umane (cc. 40-50 milioane de ani înainte de ultima glaciațiune) au avut loc schimbări esențiale în corporalitatea umană: după cum au avut loc schimbări după fiecare glaciațiune totală. Ceea ce numim azi glaciațiune cuprinde de fapt o perioadă mult mai lungă de timp, însă pentru omul străvechi importantă era doar o scurtă perioadă de timp, când apăreau la polii planetei slabe pojghițe de gheață care se topeau imediat, iar în restul planetei plafonul cețos care acoperea întreg Pământul cobora până la incidența cu pământurile, oceanul planetar și biosistemul pământean: era epoca apelor, care se petrecea la perioade mult mai lungi de timp. Erau perioade deosebit de importante pentru oamenii străvechi, creatori mentali puternici și nu creatori fizici – adică ceatori care preluau pentru creațiile lo fluxuri energo-materiale din aerul planetar, și nicidecum direct pământuri, lichide, metale, cristale, fibre vegetale sau animale. Modalitățile folosite astfel le numim azi: materializare, remodelare și dematerializare. 

Schimbările corporale umane s-au petrecut pe mai multe direcții, permanent dar treptat; cu toate acestea însă trăsăturile esențiale nu s-au modificat, și nici manifestările umane, până la noile generații ale copiilor Moșilor după ultima glaciațiune: ei au avut și corporalitatea modificată mult, dar și manifestările schimbate. Majoritatea schimbărilor care s-au petrecut de-a lungul timpului în străvechimi au fost lente, practic imperceptibile pentru noi azi (însă puternic percepute de oamenii acelor timpuri) – dar după ultima glaciațiune s-au petrecut cele mai importante, mai puternice, clare, perceptibile schimbări, dar și necesare omului, biosistemului și planetei însăși. De-a lungul timpului, de la o glaciațiune la alta, pe măsura diminuării vibrației planetare, corporalitatea umană și-a modificat volumul: de la corpul fizic la corpurile spirituale, orientativ ele au fost: 

 – modificări ale înălțimii omului, la fel ca și ale înălțimii părinților Moși, la nivelul corpului fizic: de la 4-5 m înălțime la cca. 2,5-3 m în apropierea ultimei glaciațiuni; Moșii născuți cu mult înainte de ultima glaciațiune (adică înainte de pen-ultima glaciațiune) au trăit și au rămas treptat la 2,5 și apoi 2 m, la fel ca și prima generație de copii ai lor, primii oameni născuți după glaciațiune; 

 – modificarea energeticii umane, în funcție de necesitățile sarcinilor și în funcție de modificările din timpul, și dintre glaciațiuni: cu accente pe trecerea de la activitățile specifice epocii mentale (cu creație materială mentală, deplasare mentală, comunicare mentală, călătorii astrale de cercetare) spre activitățile fizice; manifestările, activitățile fizice aveau să înceapă după ultima glaciațiune, când întregul plafon cețos avea să se condenseze și să rămână numai circuitul apei în natură, așa cum îl știm bine azi. 

Așadar modificările cele mai importante s-au petrecut după ultima glaciațiune, când oamenii au început să trăiască prin creație materială fizică, folosind materiile planetei, prin deplasare cu tălpile pe pământ, cu comunicare fizică, verbală. Dacă folosirea corpului mental și corpului astral s-a mai perpetuat un timp (am discutat despre asta), creația materială s-a întrerupt total, de la bun început, pentru protejarea biosistemului: prin intrarea totală în stare latentă a celui de-al cincilea strat interior al corpului mental prin care se putea realiza materializarea și dematerializarea. Percepțiile au trecut majoritar în registrul fizic, diminuându-se treptat percepțiile mentale și astrale pentru ca cele fizice să rămână majoritare în manifestările umane. 

Energetica umană a suportat mari modificări prin transformarea multor subplexuri (subchakre) în canale și multor plexuri (chakre) în subplexuri. Cele mai puternice plexuri, destinate ridicării vibrațiilor fluxurilor energo-materiale din câmpurile corpurilor au intrat în stare latentă și au rămas asemenea plexuri speciale doar la ultimul corp spiritual din sistemul corporal uman. 

Toate aceste schimbări au condus – ca să ne referim strict la subiectul nostru – la modificări extrem de mari în deplasarea omului. Omul care se deplasa lent, ușor, la suprafața pământurilor și oceanelor, care se ridica lin în aerul planetar sau se scufunda încet în apele oceanice – toate pentru a nu deranja biosistemul local – începe treptat să folosească mersul pe sol, potențându-și forța de deplasare în funcție de necesitățile sale. Până la alergare nu a trecut mult timp – alergarea nu presupune dislocări de aer planetar de aceea nu este periculoasă pentru biosistem; spiritele umane aveau toată experiența de care aveau nevoie pentru vieți cu manifestare fizică – era nevoie doar să-și adapteze experiența anterioară, cu care au venit pe Pământ, la condițiile generale de mediu pământean. De aceea adaptarea a mers rapid și, în perioada în care s-au creat ceea ce azi numim tradiții (transpunerea în manifestări fizice a tuturor cunoașterilor mental-astrale ale omului) s-a folosit pe continentul nostru comparația cu iepurele, pentru a desemna viteza de care era capabil omul la acel moment, comparabilă cu a acestui animal. Dar destul de repede omul și-a dat seama că exista un consum energetic considerabil, care trebuia redus pentru ca lucrările vieții să fie duse la bun sfârșit. 

Pentru a înțelege tradiția contemporană a iepurelui care aduce ouă, este necesar să înțelegem importanța oului pentru existența umană. 

2. DE CE LEGĂM OUL DE HRISTOS 

Omul, în comparațiile local-europene, era iepurele purtător al sâmburelui trecutului, dar și al viitorului în care revenirea la cele ale trecutului era cât se poate de normală atunci când vibrația planetei avea să ajungă să crească din nou. Oul era (și este) embrionul primordial, transcedental – din care toate s-au dezvoltat, cuprinzând toate cele necesare omului pe Pământ. Astfel apare și rămâne în tradiția celtică legenda iepurelui purtător al oului primordial din care toate își trag originea, care suferă modificări temporare și iar revine la forma originară, pentru a da naștere din nou altor modificări care să păstreze însă forma arhetipală originară, până când se vor derula toate formele care se pot trage din primordialitatea planetară. Este primordialitatea planetară și nu fundamentală, pentru că cea fundamentală le cuprinde pe toate (toate galaxiile, întreg universul, și nu numai universul local) și nu putem gândi nimic înafara ei; dar primordialitatea planetară are particularitățile care ne definesc pe noi ca oameni trăitori pe Pământ, cu ea trăim, și pentru a ne înțelege trăirile și rolul lor, avem nevoie doar la modul general să cunoaștem fundamentul, și la modul particular planeta noastră și tot ce ne poate defini ca oameni în lumea planetei noastre. 

De aceea legăm Oul Primordial de Hristos: sunt laolaltă Oul Primordial și Creatorul-Coordonator al tuturor formelor de viață, de devenire/revenire a lumii la temelia căreia El stă: Iisus Hristos. De aceea crearea tradiției – în esența ei conștientă: moșească și umană, și nu a obișnuințelor temporare, conjuncturale – ne trimite la origini, tradițiile ne amintesc despre tot ceea ce trăia, știa (cunoștea) omul în vechimile care păstrau la rândul lor cunoașteri mult mai profunde, cunoașterea completă în toată complexitatea ei, din străvechimi. 

3. DE LA HERMES (MESAGERUL ZEILOR) ȘI CĂLĂTORII MOȘILOR GEȚI CU MERSUL LOR RAPID (SOLOMONAR) LA MERSUL DE AZI: LEGENDELE IEPURELUI 

Toate popoarele au moșteniri cu diverse comparații: noi știm unele, dintre care puține le înțelegem și de aceea nu le acceptăm. Sunt de asemenea comparații ale omului cu diverse animale, dar compararea generală a omului cu animalul nu se referă niciodată, în tradițiile autentice străMoșești, în sens de dispreț – căci omul atotștiutor din perioada formării tradițiilor nu se disprețuia nici pe sine, nici animalele. Întotdeauna în asemenea situații să știm că astfel de comparații arată profunzimi mult mai adânci decât cele pe care le credem azi, sub influența ultimelor milenii de gândire negativă, disprețuitoare. Comparațiile vin din cunoașteri profunde ale faptului că omul nu a avut multe nevoi: de teritorii egoist-personale, de lucruri într-o abundență cu totul ne-necesară, de hrană dincolo de nevoi, producând stricăciuni incomensurabile planetei și vieții planetare. După o epocă de rătăcire, în care avea să le cuprindă flămând pe toate acestea, omul avea să revină la austeritatea sănătoasă de odinioară, de aceea tradițiile autentice trec peste aceste rătăciri și consideră omul la capacitățile lui naturale care nu pot fi pierdute nicidecum, ci doar alterate trecător. De aceea vom întâlni comparații de felul: 

 – în reprezentările egiptene: omul-coiot, omul-pasăre;

 – în reprezentările celtice: omul-iepure, omul-cerb;

 – în reprezentările Vedelor indiene: omul-vacă,

și multe altele – din diverse unghiuri de vedere. Personal aș aduce în discuție și pe zeul Hermes, mesagerul zeilor, deși el reprezintă în modul cel mai clar Călătorii Moșilor, despre care am discutat pe larg în studiile anterioare. 

Omul–iepure este și omul în deplasare rapidă, despre care am discutat la începutul acestui articol, dar și omul care se adapta rapid la toate cerințele lumii noi în care trăia. Păstrarea rădăcinii de acest fel aducea în atenție și omul fricos – dar care treptat își regăsește curajul într-o lume plină de pericole. Omul care și-a luat măsurile de prevedere și își găsește liniștea – măcar o parte din ea, măcar pe termen scurt, rămânând însă atent la orice primejdie care i-ar putea veni din jur. 

Timpurile dure aveau să ducă la multe pierderi de puteri, siguranțe și priceperi, de aceea apare în peisajul tradițiilor, și rămâne în peisajul contemporan ca fiind ”jumătate de om călare pe jumătate de iepure” – la fel cum vaca sfântă a Vedelor indiene rămâne pe trei, apoi chiar pe două picioare. Iar la finalul înțelegerilor profunde, rămânem în basmele noastre cu ”jumătate de om călare pe jumătate de iepure șchiop”... 

Adică așa suntem noi acum, ultimele generații din epoca de fier a Vedelor – Kali Yuga... 

Pierderea puterilor proprii și înlocuirea lor cu mijloace de deplasare – dar și în alt plan: regăsirea totală a capacităților fizice, la care se adaugă înțelepciunea milenară ce poate fi păstrată dacă omul dorește, este personificată și prin centaurul celtic care cutreieră lumea europeană și dispare odată cu primele migrații, cu pierderea înțelepciunii milenare, înăbușită aproape definitiv în crimă, în războaie... Cunoașterea era ascunsă de migratori, apoi de cruzimea noilor religii, noilor conducători laici și religioși care își făceau aură de eroism în încriminarea, torturarea și omorârea oricăror forme de ”păgânism”: dar nu din altă cauză decât din frica pierderii puterii și privilegiilor, autorității lor pe care o știau bine ca fiind temporară, trecătoare, căci toate moștenirile vechi ale tuturor popoarelor inclusiv ale poporului propriu prevesteau clar și în amănunt stingerea puterilor lor criminale și revenirea la omul blând, bun, cunoscător, ajutător, trăind în austeritate și muncă proprie mai presus de orice: așa cum fusese odinioară. 

4. ȘI REVENIND LA IEPURAȘUL NOSTRU DE AZI... 

La fel cum șirul evenimentelor naturale, pur-planetare și cosmice, au determinat schimbarea conștientă a omului – dar nu și distrugerea profunzimilor lui, la fel cum evenimentele umane au continuat mai târziu, dincolo de natural, întârzierea schimbărilor de natura cunoașterilor și de natura manifestărilor umane – tot la fel schimbările naturale: planetare și cosmice, încep să-și facă simțită puterea în ciuda tuturor celor construite de oameni ”fără de lege” – adică disprețuitori ai Legilor evoluțiilor spirituale: legi care conservă viața, capacitățile spirituale, zestrea milenară a lumii întregi. Iepurașul nu rămâne vitezomanul lumii pentru că frica animalelor se va diminua considerabil, rămânând numai cu impulsul dat de fenomenele planetare (cutremure, inundații, etc.). Iar omul nu rămâne vitezomanul planetei, întrucât va renunța la orice fel de tehnologie în favoarea dezvoltării propriilor puteri mentale și astrale, pe care le va folosi cu blândețe, lin, pentru a nu deranja în vreun fel biosistemul înconjurător. Omul va prețui mult cunoașterea de orice fel, amintindu-și perfect importanța Oului Primordial, de care știa atât de bine în vremuri nu prea îndepărtate. Va reveni însă cu viteză, mult sporită la cele dinainte, întrucât va descoperi că, în ciuda eforturilor unor oameni (în viitorul foarte apropiat care vor pleca de pe planetă) de a ține omenirea departe de cunoașterile fundamentale, tradițiile formate de-a lungul timpului ajută la revenirea rapidă a lumii la cunoaștere. Omul își va aminti că tradițiile care la origini au fost înseși manifestările curente ale lumii, toate au fost vii mereu în viața lumii, chiar dacă înțelesurile profunde nu le înțelegem azi: dar le vom înțelege repede, întrucât ele sunt în amintirile noastre, le-am trăit cu toții în vremurile îndepărtate: 

 – culorile artificiale: multe pe care nu le percepem azi în natură cu ochii trupului, dar ele sunt amintiri ale luminiscenței fundamentale a tuturor formelor corporale din viața universică, ale cerurilor, stelor și planetelor deopotrivă; 

 – muzica: vocală și instrumentală, care este amintirea simfoniilor sunetelor fundamentale, pe fondul căreia se detașează sunetele fundamentale ale omului-cunoscător, cercetător, creator, ajutător pentru întreaga planetă; 

 – elementele de arhitectură: ogive, arce, piloni, etc., care amintesc de canalele eterice matriceale ale planetei, în mijlocul cărora trăim și pe care omul din vechimi le vedea, le cunoștea caracteristicile, puterile și le foloseau în viața lor curentă; 

 – scrisul își trage originea din dispunerea acelorași canale eterice matriceale ale planetei, precum și cititul, vorbirea interioară și exterioară, care au la bază sunetele fundamentale ale cotirilor, împletirilor, ascunderea unora în spatele altora, ivirea unora din spatele altora (care determină estomparea sau întărirea sunetelor și luminilor lor), etc. 

Și câte și mai câte altele...

Religiile au în spatele prezentărilor lor o știință perfectă – dar contemporaneitatea a adus pervertirea multor învățături, iar oamenii puși să o răspândească și-au pierdut harul, sub influențele naturale ale celor vegetale și ale celor animale, pe care omul a uitat să le ajute în această perioadă planetară grea nu numai pentru el, ci pentru toată planeta. Așa că acum, când revenim treptat – dar totuși repede – la înțelegerile dintâi, ar fi cazul să nu mai discutăm despre păgânism, ci de tradiție, tradiționalism. Să depășim fără ură, fără resentimente impunerile care mai funcționează și azi, și să ne facem înțelegeri noi pe baza celor pe care le descoperim pas cu pas – înțelegeri extinse și extrem de profunde. Să revenim la primordialitate în sensurile noi pe care tot noi, ca spirite umane întrupate nu o singură dată aici, pe Pământ, ni le-am lăsat moștenire pentru vremurile în care omenirea întreagă se va schimba, spre bine și foarte bine: căci altfel nu mai este posibil acum!...