Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI:

Din comunicările ajutătorilor noştri astrali:
Scrierile cu referire la metafizică au o importanţă deosebită în gândirea umană până ce gândirea prin citire va redeveni trăire de amintire...

marți, 21 mai 2019

33.a. RĂSPUNS LA O PARTE A ÎNTREBĂRILOR DE LA COMENTARIILE PUNCTULUI 33: ”LA CERDAC”


Răspunsurile care formează această postare în plus se referă la explicații care țin de știința energeticii planetare; pentru restul temelor de discuție sunt oferite răspunsuri pe loc, la comentariile de la postare, ca întotdeauna.

”...Cum arata aceste canale energetice la ses ,dar la deal?Cum se manifesta aceste canale energetice in apropierea apei ?Si sunt sigura ca difera de la izvor la parau ,de la parau la rau -fluviu ,si mare .Ma gandesc ca si aici exista dar au vibratia diferita.”

Pentru orientare sau reamintire se poate urmări studiul  ”Formarea părții fizice a planetei; influența structurii manșonului eteric asupra reliefului părții fizice a planetei” , dar este bine de citit punctele de la 16 la 19, chiar și pentru reîmprospătare.

I. IDEI PRINCIPALE
Formele de relief ale părții fizice a Pământului (a oricărei alte planete care are în compunerea sa o parte fizică: pământuri, ape, atmosferă) sunt rezultatul mai multor factori:
1. Puterii radiante a poporului spiritual întrupat ca planetă, în funcție de evoluția lui generală – puterea sa energetică fiind în funcție de evoluția sa; aceasta se adaugă puterii energetice a razelor stelei care structurează și susține permanent coarda pe care se află planeta în formare; amândouă radiază împreună prin nucleul planetei așezat pe nodul corzii stelare; 
2. Constituirii buclelor și nodurilor corzii stelare; prin atragerea și compactizarea de fluxuri energo-materiale pe buclele și nodurile corzii stelare începe întruparea propriu-zisă și, în continuare, toate la un loc formează treptat alte formațiuni fluidice: manșoanele cu vibrații și structuri diferite, apoi și partea fizică a planetei într-unul dintre manșoanele sale, care are structuri în marea lor majoritate eterice. 
3. Modificările ciclice ale vibrației medii planetare și zonale, care determină la rândul lor, mai ales în perioadele de maxim și minim vibrațional, schimbări periodice în structurile fizice ale planetei.
4. Modificări generale și specifice datorate circulației energetice prin: 
– coarda stelară care străbate planeta;
– corzile planetare prin care sunt legate planetele între ele, făcând importante schimburi energo-materiale între ele;
– canalele materiale care formează esența manșoanelor fluidice ale planetei; ele nu se mișcă în peisajul eteric matriceal, dar în interiorul lor se desfășoară o circulație fluidă, rapidă, puternică, care radiază puternic în exterior, fără să determine însă mișcarea lor, dar determinând mișcări periodice ale reliefului fizic; sub puterea vibrațiiilor răspândite în mediu, ele produc mișcări în circulațiile fluxurilor energo-materiale, care influențează în timp mișcările fizice ale părții pământoase. 

II. DETALII, DISCUȚII
Să ne aducem aminte ideile principale ale studiului sus-menționat:
1. După formarea manşonului eteric al planetei, structurile sale încep atragerea fluxurilor materiale fizice, care vor forma partea fizică a planetei:
– canalele groase atrag fluxuri energo-materiale fizice care vor constitui materiile cele mai dense: metale, cristale;
– canalele groase şi elementele matriceale continuă strângerea şi compactizarea materiilor fizice, care încep să reacţioneze fizic şi chimic unele cu altele, formând toate straturile de roci cunoscute azi;
– se formează materiile cu diverse stări de agregare: lichide (ape, petrol) şi gaze naturale;
– canalele împreună cu elementele matriceale şi cu radiaţia cea mai puternică a spiritelor din întruparea planetă formează baza de aprindere a inelului de magmă, care determină finalizarea procesului de constituire a tuturor structurilor fizice, indiferent de starea lor de agregare.
2. Planetele sunt tinere sau bătrâne în funcţie de înaintarea în evoluţii a poporului spiritual propriu, care se manifestă prin susţinerea unui anumit număr de nivele de vibraţie: Pământul este o planetă tânără, care poate susţine prin forţele proprii 7 nivele de vibraţie (de la fizic la atmic); restul nivelelor sunt susţinute prin contribuţia de radiaţie a stelei (enesic, supraenesic şi alte câteva nivele care se percep mental sub formă opalescentă), care întreţin stabilitatea celorlalte nivele şi corporalitatea ajutătorilor planetari, dimensionali şi interdimensionali.
3. Manşonul eteric este format exclusiv din structuri eterice (canale eterice) cu vibraţii proporţionale cu nivelele diferite de vibraţie pe care le poate susţine planeta, ajutată şi de nivelele de vibraţie ale stelei care o guvernează; există și microstructuri din alte materii, cu rol în gestionarea razelor și vibrațiilor, dar ele nu fac structuri care să susțină partea materială, chiar dacă o ajută, o influențează.
4. Modificările de relief nu se creează prin mişcare în planul eteric (canalele sunt fixe, imobile, creând stabilitatea reliefului), ci prin diferenţele de vibraţie între canalele foarte groase şi plajele celor subţiri şi relativ scurte. 
5. Alte modificări de relief au loc prin circulaţia fluxurilor în exteriorul şi interiorul planetei, prin corzile şi canalele planetei, prin variaţia de vibraţie planetară şi zonală, prin mişcări ale magmei sub presiunile născute de mişcări ale galaxiei, ale sistemului stelar şi ale planetei în cadrul galaxiei.

În completare mai putem scrie ceva (voi completa și studiul prezentat pe site).
Trebuie să privim cum toate se formează pornind de la nucleul planetei, de unde vin radiațiile poporului spiritual care este întrupat în formă de planetă. Radiația sa de întrupare este în plus ajutată și de o parte a razelor stelei care guvernează planeta (cu celelalte planete din sistemul planetar propriu – al Soarelui în cazul nostru). În funcție de necesitățile de destin ale tuturor celor implicați în aceste întrupări (stea, planete, biosistemele lor), sunt captate anumite raze de la stea – dar și de la planetele ”surori” care sunt în sistemul stelei locale, și dirijate către anumite părți ale corporalității planetei. În funcție de această radiație împletită, se formează buclele și nodurile nucleului. În funcție de felul în care se împletesc strâns aceste bucle, se formează primul strat material – înafară de aceste bucle și noduri ale nucleului, care sunt (se reținem bine) tot materiale, căci radiațiile atrag materii (fluxuri de filamente materiale din mediul cosmic, galactic) și depun fluxuri noi în straturi pe buclele nucleului. Apoi, cu puterile energetice reunite ale buclelor dublate și ale radiației energetice ale tuturor, încep să se formeze manșoanele matriceale: după cum – și cât, și sub ce formă – sunt dezvoltate razele care vin din jur-împrejurul primelor formațiuni. 
Pauza dintre manșoane apare din restul razelor care au format manșonul anterior (tot așa se formează pauzele dintre corpurile noastre fludice – și ale tuturor întrupaților individuali de pe planetă). Corpurile – cu manșoanele planetelor sau stelelor – se formează numai în partea cea mai puternică a razelor, restul radiației are putere din ce în ce mai slabă și nu mai poate forma diverse structuri corporale, pierzându-se în spații. Dar pauza aceea este de fapt o pătură tot din fluxuri energo-materiale atrase de această radiație remanentă, fluxuri care nu mai pot fi structurate, însă această pătură groasă, puternică, este hrănitoare energetic, susținătoare pentru manșonul pe care îl înconjoară și este în plus protectoare pentru același manșon: să înțelegem că o astfel de protecție nu se referă la ceva rău, ci la fluxuri energo-materiale cu vibrație joasă, care pot fi atrase, în cascadă, de alte fluxuri cu vibrație la limita necesităților de întrupare a tuturor. Este de evitat acest lucru, pentru a nu obosi planeta și biosistemul ei. 
La manșonul nostru eteric care susține și partea fizică, razele atrag materii fizice din cosmos, care se așează în diferite forme, în funcție de puterea vibrațională, de atracție a manșonului. Acesta are în cuprinsul lui diverse structuri, ca un corp de sistem de întrupare obișnuit, cu elemente comune și altor corpuri: captatori, fixatori, elemente de circulație a fluxurilor, de oprire, de amplificare, de gestionare (care în egală măsură amplifică și diminuează, despart și împletesc, etc.), de direcționare a razelor planetei, planetelor și stelei din sistem. 
În funcție de diversele structuri de acest fel, se atrag fluxuri energo-materiale care formează printre altele și pământuri. Pe scurt, depunerile, aglomerările și împletirile fizico-chimice în reacții specifice după vibrațiile lor, pot fi: cristalele și metalele sunt primele care se așează în forme structurale specifice, apoi în funcție de ele se strâng pământurile amorfe, apoi apele și păturile atmosferice. Sistemul apelor este interesant de discutat cândva (și este în planul discuțiilor, desigur), căci lichidele și gazele se formează în aceeași pătură fizică, iar cu timpul se grupează în interior stările de agregare: și lichide, și gaze. De-a lungul ciclurilor cu vibrația cea mai înaltă și cea mai joasă, apele formează pungi, din care prin crăpături irump la suprafață, gazele se ridică, se degajează la suprafața apelor și pământurilor formând atmosfera. O parte din ape se ridică și ele la suprafață când vibrația este la maximul său planetar, formând un plafon cețos puternic, compact, despre care am discutat pe larg în Studiile Istorice din siteul www.bucuria-cunosterii.ro . Acest plafon cețos se condensează din nou când vibrația devine ciclic din ce în ce mai joasă și iar se acumulează în pământuri și ape de suprafață, formează din nou rețele dese, așa cum le știm acum, iar oceanul planetar crește și el proporțional cu celelalte debite. În manșon, în locul plafonului cețos, rămâne circuitul apei în natură. Când vibrația crește din nou, temperatura generală crește, apa se evaporă din nou, iarăși se formează plafonul cețos și ciclul continuă. 
Manșonul gros, eteric, compact, păstrează intactă cantitatea de lichide, împiedicând răspândirea lor sub formă de gaze în cosmos, iar viețuitoarele independente și vegetația au trăiri la cote maxime, însă întotdeauna doar în limitele evoluțiilor lor spirituale.
Având în vedere toate acestea, canalele energetice matriceale se prezintă în funcție de denivelările NUCLEULUI planetei; tot în funcție de formațiunile acestuia, se formează manșoanele fluidice ale planetei, cu structuri sub formă de plaje mai subțiri și mai groase, care se împletesc la rândul lor și, în funcție de aceste distribuții se modelează treptat relieful, partea fizică propriu zisă. Peste toate se adaugă modelările în funcție de structurile atmosferice și acțiunile lor, precum și ale trăirilor viețuitoarelor de pretutindeni. 
Și mișcările seismice, la originea lor, se datorează pulsiunilor vibraționale care apar prin ritmurile energetice modificate, în funcție de circulațiile exterioare și interioare ale fluxurilor prin corzile și canalele planetei. 
În plus, se adaugă glaciațiunile – am discutat de asemenea la Studiile Istorice de pe site (”Herg: În orașul lemurian” punctele 12-14) – care au o mare importanță: ele se formează în funcție de respirația sincronă (când au loc glaciațiunile) sau asincronă (când totul devine echilibrat în totalul sistemului stelar local, pentru că o glaciațiune nu este specifică doar unei planete, ci tuturor planetelor din sistemul stelei locale și a stelei însăși). Glaciațiunile sunt de natura trăirilor normale ale spiritelor din popoarele stelelor și planetelor + biosistemelor lor. Mai ales când vibrația zonală devine din ce în ce mai joasă, ele au un impact foarte mare asupra remodelării reliefului planetar. 
Așadar, în funcție de felul în care s-au așternut și compactizat fluxurile materiale și schimburile lor între straturi, sub impulsul funcțiunilor diverselor structuri de vibrații diferite, toate se schimbă, dar proporțional cu modul de desfășurare a denivelărilor nucleului. Se ajunge la o formă finală, proporțională cu distribuțiile buclelor nucleului, după mai multe cicluri de vibrație maximă/minimă. Se poate spune că azi nu s-a ajuns încă la o formă finală nici pentru Pământ, nici pentru celelalte planete. 
Nu am intrat în studiul altor amănunte încă, dar probabil că voi mai aprofunda studiile acestea.
Acolo unde sunt denivelări în grosimile canalelor – așa cum am mai discutat și vom discuta în continuare: de la foarte groase la foarte subțiri și iar la foarte groase, se formează munți, văi, șesuri, în rifturi ies apele din adâncuri, formând astfel apele curgătoare. 

miercuri, 8 mai 2019

33. LA CERDAC

I. IDEI PRINCIPALE
1. Cerdacul este o culme muntoasă terminată abrupt printr-un perete vertical pe capătul căreia a fost cândva șănțuită piatra pentru a se ajunge la forma unui mic platou terminat la capătul dinspre Obârșie printr-un cap de om.
2. Omul sau Gospodarul de pe Cerdac transmite oamenilor două mesaje importante:
– după o zi de muncă, seara gospodarul se odihnește pe cerdacul casei sale, o odihnă mereu activă, privind atent la realitatea care îl înconjoară: dintr-un loc de odihnă, de observare atentă și de învățătură;
– omul să-și aleagă loc de casă un spațiu cu canale eterice planetare care au cel puțin 4-5 până la 7 canale interioare aflate pe subnivele de vibrație eterică înaltă și foarte apropiate, dacă vrea să aibă grădină de legume, livadă și un loc bun pentru creșterea de animale sănătoase, precum și o casă proprie odihnitoare, cu aerul curat și înălțat, pentru sănătatea și puterea proprie și a familiei sale.

II. DETALII, DISCUŢII
Despre Cerdac am mai discutat când am expus povestea caselor de călători. Toată porțiunea de la Călăuză (Baba Mare) la Cerdac a fost în vechime acoperită de păduri dese, culmi cu vârfuri (rotunjite sau ascuțite) pierzându-se în acoperirile păduroase. Din ele au rămas un timp mai îndelungat păduri în partea primilor megaliți (până spre Sfinx, cum numim azi Dacul Văzător). Pădurile erodează puternic prin rădăcini, dar și prin favorizarea traiului multor viețuitoare mari și mărunte, care și ele contribuie la erodarea terenurilor. Mult timp după păduri au rămas ieburi și jepi – din care puțini au mai rămas pe versanții muntelui, urmând ca, în timpurile care vor veni, vegetația să se regenereze pe măsura creșterii vibrației medii planetare. 
Cerdacul este o culme muntoasă terminată abrupt printr-un perete vertical pe capătul căreia a fost cândva șănțuită piatra pentru a se ajunge la forma unui mic platou terminat la capătul dinspre Obârșie printr-un cap de om. Pentru a înțelege mesajul complex al acestui megalit este nevoie să ne gândim la o parte exoterică: de cunoaștere a realității fizice a omului și locului, iar pentru partea ezoterică este nevoie să studiem locul din punct de vedere eteric-matriceal. 
În primul rând, omul care stă pe cerdac privește atent la realitatea care îl înconjoară: dintr-un loc de odihnă, de observare atentă și de învățătură. Este un om în curtea casei sale într-o odihnă activă: odihna trupului după o zi de muncă, seara, dând loc gândirii, reflecțiilor cu referire la învățăturile zilnice din munca sa care îi îmbogățește experiența și i-o consolidează în același timp, integrând-o în armoniile universale. Locul este cu certitudine un cerdac, întrucât sus și în spate au fost amenajate case de călători, săpate în piatra muntelui, pe albiile interioare ale pâraielor din munte, lărgite și amenajate pentru a adăposti drumeți. Nu degeaba sunt amplasate acolo, căci de acolo se desfac mai multe drumuri:
– un drum spre Călăuză (Baba Mare) pentru cei care vin dinspre Țara Bârsei, după ce au trecut de megalitul de la vârful Omul, îndreptându-se către megaliții pe care i-am studiat până acum: prin fața Cerdacului spre Călăuză (Baba Mare), Dacul Văzător (Sfinxul) și Orbul, megaliții cuplului familial (Tatăl, Mama și Copilul) și Sfătuitoarele (Babele);
– unul către Padina cu Peștera Ialomicioarei, cu toată seria megaliților care reprezintă viețuitoarele de mare folos omului, purtătoarele mesajului general de a proteja viețuitoarele locale, fie ele sălbatice sau domestice. 
Gospodarul de pe cerdacul casei sale privește spre capătul unde pornește drumul spre Padina, cu două drumuri de fapt: unul pe lângă cerdac și altul care vine de sus, care coboară pe Obârșie de la vârful Omul și merge spre Padina cu a sa Peșteră a Ialomicioarei. 
Pentru înțelegerea mai profundă a mesajului Omului (Gospodarului) de la Cerdac, este necesar să ne întoarcem la cunoașterea canalelor eterice matriceale ale locului. S-a ales un anumit loc, acolo unde se află un snop de canale eterice matriceale ale planetei care sunt aproape paralele, fiecare în parte cu 6-7 canale interioare aflate pe subnivele apropiate de vibrație eterică, care asigură locului calități echilibrante deosebite. Mesajul este, din acest punct de vedere: omul să-și aleagă loc de casă un spațiu cu canale eterice planetare care au cel puțin 4-5 până la 7 canale interioare aflate pe subnivele de vibrație eterică înaltă și foarte apropiate, dacă vrea să aibă grădină de legume, livadă și un loc bun pentru creșterea de animale sănătoase, precum și o casă proprie odihnitoare, cu aerul curat și înălțat, pentru sănătatea și puterea proprie și a familiei sale. 
Pe același principiu au fost alese terenuri și pentru casele de călători. Se alegeau peste tot terenuri cu cel puțin 3-4 canale apropiate și aproximativ paralele, cu 6-7 subnivele eterice interioare. Pentru casele de întâlnire a Călătorilor Moșilor cu Învățătorii din așezări, erau însă necesare locuri cu canale groase cu peste 9-10 subnivele eterice interioare. 
Vom vedea că și pentru amenajarea Peșterii Ialomicioarei s-a ales un loc cu canale groase, cu peste 9-10 subnivele care să străbată întreg locul, având în interior pe cea mai lungă distanță o stabilitate vibrațională avansată, chiar dacă la gura și la fundul Peșterii sunt ”fracturi” între zone cu canale care au grosimi, și astfel vibrații foarte diferite, care în plus schimbă direcția, determinând fenomenologii interesante, așa cum vom discuta la vremea cuvenită. 

 Cerdacul Obârșiei și Culmea Doamnelor 


Piatra Omului (megalitul de pe vârful Omul), în paranteză fie spus, este rar luată în seamă de noi, ca şi multe altele – dar ea este deosebit de importantă în planul energetic al muntelui şi un punct de maximă importanţă pentru drumul care urcă din Ţara Bârsei. De la vârful Omul se coboară astfel și pe Obârşie spre Padina pe un fir vibraţional, iar de la Cerdac se coboară spre Padina pe un alt fir vibraţional – nu cu mult diferit de celălalt drum. Practic azi nu este sesizată diferenţa din acest punct de vedere, decât poate ceea ce vedem în planul peisajului: dar va fi o diferenţă pe care o vom simţi foarte curând noi, cei care suntem obişnuiţii acestui drum, căci dezvoltările corporalităţii umane merg pe linia creşterii percepţiilor multisenzoriale – dintre care percepţia vibraţiilor este deosebit de importantă pentru oameni. 
Stânca Gospodarului de la Cerdac
(nu am putut lua o fotografie din alt unghi, dar profilul uman se poate observa bine chiar și din această poziție)

Sunt repere pe drumul care merge de la Cerdac spre vârful Omul, unde se află Piatra Omului, orientat spre Valea Horoabei, mai precis către îmbinarea drumurilor care se reunesc la un moment dat venind dinspre Ţara (sau ţinutul) Bârsei spre Platou. Vârful Omul este punct de orientare către megaliţii de peste tot, inclusiv spre Peştera Ialomicioarei – lăcaşul de odinioară al unui grup de Moşi. 
Casele de călători din spatele Cerdacului azi sunt închise (sigilate de armată); ar fi fost frumos să se amenajeze într-una din aceste lăcaşuri un muzeu local – bineînţeles că nu este tipul pierdut, voință să avem… 
Revenind la istoria veche: după odihna din timpul nopții, oamenii mergeau spre lăcaşurile de observare, pregătiţi pentru o lucrare personală de o deosebită importanţă, profunzime. Lăcașurile de observare erau exterioare, în aer liber – locuri de percepţie, analiză, de aprofundare a înţelegerilor prin cercetare mentală şi astrală, prin forţele proprii ale spiritului, alături de simţirile prin corpul fizic, lăsate libere, pentru percepția fizică totală a omului cercetător. 
Iată așadar cum toți megaliții pregăteau omul să cunoască profunzimile vieţii, să respecte și să iubească viaţa, să se pregătească şi să reziste la toate furtunile vremurilor şi oamenilor. Să protejeze natura, oamenii din jurul său, atât cât se putea pentru fiecare om în parte, din locul său de fiinţare şi cu puterea primită la naşterea sa. Să-şi protejeze familia, ascultând de sfatul Moşilor atât cât aveau să fie în mijlocul lor, să-și amintească mereu de ei și de sfaturile lor, lăsate moștenire chiar cu ajutorul tradițiilor, și să asculte din nou de sfaturile lor, direct, atunci când ei vor reveni, după o pauză relativ scurtă de timp, în apropierea şi apoi în mijlocul poporului. Să nu se uite niciodată sfaturile ce vor rămâne moştenire: 
– femeia să nască şi să crească copiii, fiii poporului, să-i îndrume până când capul fiecărui copil va ajunge să crească – dar nu până la a ajunge la aceeaşi mărime ca şi al mamei sale; în acest fel se atenţiona ca urmaşul să-şi întemeieze familia proprie până ce capul său să ajungă la fel cu al mamei sale – şi nici cât al tatălui său. 
– tatăl să primească mereu sfatul Moşilor și al sfătuitorilor ce vor rămâne după plecarea dânșilor; să fie și să rămână mereu puternicul apărător al familiei şi neamului său.
– sfătuitoarele (sau babele, sau ursitoarele) să le umple din timp fiinţa cu urările de bine, cu înţelepciunea ancestrală ca putere interioară, arătând părinţilor derularea timpurilor pe care urmaşul lor avea să le modeleze după puterile şi priceperea lui, când va părăsi vatra familială strămoşească. Ele, ursitoarele, vor şti şi vor arăta permanent dacă vor avea loc sau nu schimbări de destin. Schimbările de destin sunt întotdeauna specifice ajutătorilor planetari, secundari arhetipali, căci orice monadă va ajunge, mai devreme sau mai târziu, să acumuleze suficientă experienţă pentru a evolua după cum curge necesitatea celor pe care îi ajută – şi nu conform unui destin planificat şi pregătit cu foarte mult timp înainte, așa cum se petrec lucrurile, din necesitate, cu restul poporului. O planificare există întotdeauna şi pentru ajutătorii planetari, sub forma locului de naştere şi al societăţii în care va petrece copilăria chiar şi cu schimbările de domiciliu sau părinţi dacă este nevoie. Schimbările personale și ale poporului sunt pregătite pentru primari din timp, iar babele, sfătuitoarele clarvăzătoare ale neamului, vor arăta orice schimbare în destin şi sub ce formă va veni; vor da sfaturi până când vremurile se vor schimba agresiv şi oamenii vor uita să dorească să ştie, și să întrebe, şi să se organizeze după necesităţile poporului lor, orientându-se mai mult după interesele personale. Sfătuitoarele au știut mai mult timp decât oamenii că se va instala o vreme în care și lor, dar mai ales copiilor li se va tăia dreptul de a spune ceva despre schimbările vieţilor lor, în care vor fi puşi la muncă brutală de o societate ai cărei conducători vor şti bine că urmaşii vin cu cunoaşteri noi pe care au nevoie să le comunice părinţilor, pentru ca părinţii lor să se înalțe spiritual și să le pregătească terenul pentru lucrarea lor și a urmaşilor lor, apoi să lucreze împreună mai departe. Știau că, atunci când munca brută a copiilor nu va mai fi acceptată de societate, copiii nu vor fi însă liberi să spună, să îndrume, ci vor fi obligaţi să urmeze cursuri preşcolare şi şcolare care să-i oblige să-şi canalizeze forţele spirituale proaspete către interesele conducătorilor – şi tot mai puţin către necesităţile mari, importante, spirituale ale întregii societăţi umane. 

Este bine să reținem că Stânca Gospodarului de la Cerdac - și megaliții de pe drumul spre Padina care reprezintă animale și păsări, au fost ultimii creați, întrucât au fost realizați pentru vremurile târzii, în timp ce ceilalți au fost realizați în mod egal pentru toate vremurile, pregătind oamenii pentru vremuri în care munca fizică – brută de cele mai multe ori – cerea manifestări specifice acestor vremuri: așa cum și gospodarului îi trebuia odihnă la capătul zilei și, în continuare, mult respect pentru toate viețuitoarele comune ale locului, oamenii știind atunci că vor fi tentați să piardă acest respect: avem cu toții în memoriile noastre anterioare Pământului, din aceste subzone ale universului, adică lupta prin dispreț pentru a scăpa de influența animalelor și vegetalelor; iar aceste memorii sunt activate aici, acum, pe Pământ, fără a fi protejați prea mult de astfel de influențe (cum era în trecut, înainte de ultima glaciațiune) și încă suntem vulnerabili în fața unor asemenea influențe. Tocmai de astfel de atitudini trebuie să scăpăm, trăind aici, pe Pământ, din nou în mijlocul unui biosistem atât de bogat, cunoscându-ne reacțiile, impulsurile, și luptând-muncind pentru a ni le estompa. 
Mai ales că dacii aveau să fie și ei – nu atât de curând ca celelalte popoare ale Europei – sub influența migratorilor, primii care au folosit în mod agresiv animalele, înjugându-le, călărindu-le și ucigându-le fără pic de respect pentru evoluțiile lor. Și mai ales fiind expuși cei dintâi la influențele lor, influențând treptat și alți oameni, contribuind astfel decisiv la răspândirea atitudinilor agresive în rândul populațiilor umane…
Megaliții vor fi mereu aici să ne amintească cât de important este să respectăm oamenii și toate viețuitoarele pământului și văzduhului…

joi, 2 mai 2019

32. CĂLĂUZA (numită de noi, azi: BABA MARE)

I. IDEI PRINCIPALE
1. Călăuza este reprezentarea ajutătorilor planetari a căror activitate era printre altele aceea de a duce îndrumările Moșilor către oamenii din așezări, precum și de călăuze pentru drumețiile spirituale ale oamenilor.
2. Megalitul este amplasat într-un complex de canale eterice cu vibrații foarte diferite, dar împletite deosebit de armonios, la fel cum erau și energiile călăuzelor ooamenilor în drumurile lor spirituale. 
3. Se remarcă prezentarea fără accent de sexualitate a Călăuzei, pentru evidențierea echilibrului între energiile de tip yin-yang, dar și pentru că aceste călăuze au fost în mod egal, în timpurile din urmă, bărbați și femei, și tot așa vor fi și în viitor – cel puțin în primele perioade după revenirea la vremurile dintâi, pentru armonizarea obiceiurilor actuale ale oamenilor cu reluarea obiceiurilor echilibrante din vechime, pe un nivel asemănător. 

II. DETALII, DISCUŢII
Alături de ceilalţi megaliţi, Călăuza face parte dintr-un peisaj care poate fi luat uşor drept natural dacă nu ar fi cel numit Sfinxul, asemănător până la identic cu un craniu omenesc, asemănat în epoca contemporană cu cu Sfinxul din Egipt – dar care a fost văzut milenii de-a rândul drept Dacul sau Moşul. Legendele legate de megaliţi au rămas puţine azi, şi tocmai pentru că a fost o reţinere totală a oamenilor din regiune de a povesti ce venea din vechime, pentru a fi protejat, a determinat pierderea referinţelor mai vechi decât vremea lui Decebal. Pe Baba Mare – megalitul care se află vis-a-vis de Sfinx, dincolo de vale – nu se suie lumea (este abrupt, nu te îndeamnă piatra să te sui pe ea), altfel ar sesiza că grupul pe găuri reprezentând grupări de plexuri specifice omului sunt şi acolo, ca pe Babe şi pe cei din jurul Babelor. Puţini au avut curaj să se suie măcar până la jumătate, dar cu multă grijă se poate urca chiar până în creştet, cu atenţie şi mai ales cu deosebit respect, aşa cum ar trebui să se procedeze şi cu ceilalţi megaliţi: cu mult respect. 

Călăuza (să nu-i mai spunem acum Baba Mare) priveşte drept spre Dac (sau Văzător), spre cel pe care îl călăuzeşte, îl însoţeşte de-a lungul destinului său: omul din aşezare, Dacul sau Getul, care trebuie să ajungă din nou la fel ca şi Moşul Îndrumător al tuturor şi în toate timpurile omenirii, spre contemporan. Călăuzele vor intra din nou, în viitorul privit din momentele din vechime când a fost creat megalitul, în viaţa curentă a poporului, definitiv, sub orice formă până la sfârşitul vremurilor grele şi rele: sihaştri, meseriaşi itineranţi, învăţători, înainte-însoţitori în toate treburile de calitate înaltă în societate. Şi toate îşi vor aduce aportul alături de Moşi la echilibrările vibraţionale de toate felurile, vor reveni la chemarea Moşilor, din momentul schimbării vremurilor. Schimbarea vremurilor este de fapt schimbarea sensului general de vibraţie, pe care azi îl numim schimbarea sensului vibraţiei medii planetare: de pe diminuare – pe creştere. 
Schimbarea vremurilor a venit – venirea Moşilor şi Călătorilor lor va veni şi ea în curând. 
Poporul a ştiut întotdeauna, şi a purtat mereu tot respectul cuvenit, iar amintirea i-a fost întotdeauna aproape prin transmitere orală din generaţie în generaţie, iar cei din preajma platoului au ştiut că aceşti Călăuzitori aşteaptă răbdători revenirea Moşilor în mijlocul poporului: îndrumând lumea exact la fel cum făceau în vremuri de mult apuse. 

Ar fi bine să facem o scurtă prezentare a sarcinilor acestor ajutători planetari – căci nu sunt numai ai oamenilor, ci a tuturor vieţuitoarelor planetei şi Pământului ca planetă în sistemul de planete al Soarelui: 
1. În vremea Moşilor: 
– erau Călătorii Moşilor, purtători ai îndrumărilor transmise de Moşi către populaţiile aşezărilor din raza puterii de radiaţie energetică a Moşilor; această sarcină era fixată pe cunoaşterea lor universală şi studiile proprii realizate pentru ţară, pentru ţinutul aflat sub puterea radiaţiei Moşilor, cu direcţionare şi adaptare pentru aşezările pe care şi le stabileau Călătorii din ţinut pentru fiecare în parte dintre ei, în funcţie de bioritmul propriu;
– erau călăuze în drumurile spirituale pe care toţi oamenii, din toate aşezările, le realizau anual sau periodic pentru adaptarea manifestărilor lor generale la momentul trăirilor proprii pe Pământ. Sub atenţia călăuzei oamenii îşi păstrau, foloseau şi împleteau armonios capacităţile multisenzoriale şi activităţi prin călătorii astrale: pentru cercetarea Pământului în întreaga lui complexitate şi cercetarea cosmosului înconjurător, la fel pentru întreaga galaxie.
2. După retragerea Moşilor din viaţa populaţiilor din aşezări:
– o parte au rămas în aşezări, devenind locuitori permanenţi cu rol de: sfătuitori, vindecători, creatori, îndrumători pentru toate aspectele din aşezare, atât pentru oameni, cât şi pentru Învăţătorii şi Măiaştrii pe meserii care şi ei au rămas în aşezare, adaptând sarcinile lor de destin la necesităţile aşezării;
– o parte s-au retras la marginea aşezărilor sau în codrii din apropiere, devenind ceea ce azi numim sihaştri; ei au ţinut legătura cu alţii de acelaşi fel din lume şi cu Moşii – în funcţie de sarcinile lor de destin;
– o altă parte au format ceea ce se numeşte meserii itinerante, care s-au perpetuat până în preajma primului război mondial (de exemplu: bunicul meu era constructor itinerant de coşuri de fabrică, născut în Ventimilio – Italia).


Călăuza (cunoscută local sub numele Baba Mare)

Cu voalurile ei de energii puternice, folosite cu o încărcătură de cunoaştere profundă pe multiple linii de trăire umană, dar şi pentru protecţie pentru întreaga planetă, Călăuza străjuieşte maiestuos drumul către Cerdac. Salvamontişti o numesc Baba Mare, cu un respect care se simte încă mult mai mult decât pentru alţi megaliţi. În preajma megalitului aerul este altfel decât oriunde în altă parte – oricum locul nu este foarte des vizitat de turişti şi astfel nu este atât de puternic amprentat de oameni, aşa cum este spaţiul Sfinxului sau al Babelor sau din preajma Mamei şi Copilului, unde este trasă şi o ţeavă de la un izvor apropiat – cu apa deosebit de echilibrată vibraţional. Lumea mai mult la ţeava izvorului se duce, fără să ştie despre comoara de lângă ea... comoara de megaliţi din jur, tăinuitori de mesaje spirituale pătrunzătoare. Nu am vizitat toţi munţii din ţară, dar pot spune, cu tot fluxul uriaş de vizitatori, că un asemenea “aer”, ca acela din jurul Călăuzei (Babei Mari) nu am mai întâlnit decât în două locuri: pe Ceahlău, mai ales între Panaghia şi Dochia, poate chiar şi dincolo de Dochia, pe drumul care se îndreaptă către Cascada Duruitoarea, precum și la Boziorul Buzăului, acolo unde șoseaua se apropie cel mai mult de apa curgătoare care străbate când lin, când tumultos, peisajul cu energii extrem de puternice. 
Călăuza te conduce către gândul la Colindători – nu ca urători, căci ei nu erau în acest fel pe vremuri, ci ca purtători de cunoaştere, primind de peste vale mesajele Moşilor cu privire la viitor, pentru viitorime: 
“Când Orbul va vedea ceea ce vede Văzătorul, iar Văzătorul va înţelege cele pătrunse ale Orbului văzător, soarta poporului va merge către bunăstare şi virtute”. 
Şi iată că cele ce se potrivesc pentru fiecare om avea să se potrivească astfel întregului popor, căci fiecare om este asemenea poporului său. Iar oamenii atunci ştiau bine acest lucru de mult timp. 
Megalitul se află pe un loc special, acolo unde un canal eteric foarte gros face un cot larg ieșind din pământ și reîntorcându-se în pământ pe altă direcție, în unghi. Cotul iese din pământ imediat în stânga megalitului, parcă într-o îmbrățișare eternă… de asemenea, el îmbrățișează un snop de canale eterice matriceale mult mai subțiri, aproape verticale în planul megalitului, care i-au susținut existența de-a lungul timpului, în vreme ce canalul gros care îmbrățișează canalele subțiri verticale și megalitul asigură și stabilitatea, și vibrația foarte înaltă a locului: care uneori poate să dezorienteze omul neobișnuit sau aflat în bioritm cu vibrație mai joasă, în mod natural. Tocmai de aceea este necesar să nu ne suim pe megalit – oricum, nu atât de multă lume este atrasă de el, cât de ceilalți de pe culmea din față (Sfinxul și Babele fiind cele mai cunoscute). 

Legendă:
(1) = canalul eteric matriceal gros care îmbrățișează și susține vibrația înaltă a locului;
(2) = grup de canale eterice matriceale subțiri, apropape verticale, care asigură stabilitatea vibrațională și fizică a megalitului;
(3) = megalitul numit azi Baba Mare, care reprezintă Călăuza drumeților în drumurile lor spirituale din vechime (în același timp și Călător al Moșilor);
(4) = linia solului, pământului. 

Cotul eteric face ca energia radiantă în anumite momente să fie foarte puternică, de aceea cei ce sunt mai perceptivi simt multe – mai ales o liniște sufletească cu totul deosebită, o regăsire a lumii interioare cu totul specială. Vibrațiile împletite aduc intuiții legate de altceva decât informațiile oficiale care spun că ne tragem direct din animale – simțim că avem în noi mult mai mult decât amintiri de prin raiul copacilor din care se spune că am coborât cândva…
Trebuie să fii singur prin aceste locuri sau cu oameni care simt asemănător ca să poți simți cât mai multe din aceste simțiri speciale. Nu se simte de fapt numai în jurul megalitului, ci din preajma sa până departe, iar pe vale în jos se îmbină puterea Dacul Văzător (Sfinxului) și al Orbului. Iar în trecut se mai îmbina și cu puterea radiantă a statuilor care erau răspândite pe drumurile care urcau și coborau lin, urmând linia culmilor…

Călăuza te conduce cu gândul la colindătorii de altădată - nu ca urători, ca azi, căci nu existau în vremurile antice, ci ca purtători de cunoaștere ducând de peste munți și văi mesajele Moșilor cu privire la viitor…

Să mai remarcăm câteva lucruri: pe de o parte marcarea echilibrului energiilor bărbătești/femeiești (azi noi le numim yin/yang) așa cum era el în acele vremuri și cum, din nou, va trebui să ajungă omenirea în viitor. Caracteristicile sexuale s-au accentuat și fixat pentru întreaga omenire odată cu scăderea vibrației planetare – la fel ca și cele ale raselor speciei umane: accente care nu existau înainte de ultima glaciațiune. Caracterele sexuale omenești erau accentuateîn străvechimi doar pe parcursul pregătirii cuplului familial pentru conceperea urmașului; apoi cu parcursul natural al procreării, nașterii și creșterii urmașului până la momentul preluării de către urmaș a corpurilor sale spirituale aflate deasupra corporalității mamei sale. Din acel moment, al preluării corpurilor spirituale de către urmaș, femeia-mamă revenea treptat, în mod natural, la caracterele sale sexuale neutre, de om echilibrat energetic, la fel ca și bărbatul: astfel încât caracterele care departajau sexele în cuplul familial se echilibrau treptat. De aceea imaginile lor – obținute azi pe cale mentală, în meditații active – oferă pe de o parte asemănare covârșitoare între sexe, doar trecător departajate și apoi revenite în scurt timp (comparativ cu viața lungă a oamenilor, în trecut), așa cum am discutat
Pe de altă parte trebuie să avem înțelegerea faptului că permanent lucrările executate erau asemănătoare – doar fiecare contribuia cu energiile specifice (yin/yang) la lucrările realizate în comun sau individual; iar acest lucru ne arată azi felul echilibrat al vieții oamenilor din străvechime (înainte de ultima glaciațiune) și din vechime (în primele milenii după ultima glaciațiune), conlucrarea lor într-o armonie care prea rar o vedem azi. Așadar, nu numai în etapa mentală a omenirii (înainte de ultima glaciațiune), dar și mult timp după glaciațiune lucrurile s-au petrecut în mod asemănător, în desfășurarea trăirilor fizice și a lucrărilor cu corpul fizic cam până spre sfârșitul mileniului V î.H. 
Megaliții ne atrag atenția și asupra acestui fapt, al echilibrului energetic între sexe care va marca puternic, în perioada cu vibrație planetară foarte joasă, aspectul general al omenirii: până când va crește din nou vibrația planetară suficient de mult ca să revină omenirea la manifestările echilibrante, metal-astrale din trecut, specifice întrutotul spiritelor umane pe Pământ. Doar la megaliții care reprezintă cuplul familial se percep aceste deosebiri: finețea mamei și copilului, puterea corporală, masivă, a tatălui care trebuie să preia toate atribuțiile muncilor umane. Babele – le numim noi femeiește, dar la începuturi Învățătorii au avut asemenea prerogative și au lăsat o parte din lucrările lor moștenire femeilor care, prin gama vibrațională mult mai amplă a energiilor vehiculate de corporalitatea lor, pot crește și pregăti copii – urmași – de orice sex. În consecință, și Sfătuitoarele,Tămăduitoarele (după munca lor principală în vremurile agresive care aveau să vină) își împărțeau cunoașterile în mod egal și femeilor, și bărbaților; de aceea finețea lor întrevăzută în grupul lor megalitic sugerează femei la noi. În alte popoare, în Africa, în extremul Orient, Tămăduitorii erau bărbați, se numeau Vraci, așa cum la noi s-au numit Moși, Bătrâni; iar lucrările acestora au fost preluate după retragerea lor de către bărbați, direct de la Vraci. Să ne oprim aici, dar vom mai dezbate aceste specificități la momentul oportun. 
Pe meleagurile noastre (în Europa și Asia, în America de Sud și de Nord) organizările au fost mai ample datorită necesității amestecării populațiilor prin migrații. Echilibrul între corporalitatea oamenilor s-a menținut mult timp, dar Călăuzele au învățat treptat oamenii din așezări, chiar de prin mileniile VI-VII î.H., cum să-și diferențieze muncile specifice bărbaților și femeilor în familie și în așezare, chiar dacă mult timp și aspectul general, și lucrările s-au desfășurat într-un echilibru perfect. 
De aceea observăm cum restul megaliților nu au caractere sexuale evidente: Dacul Văzător și Orbul, Călăuza și megalitul de pe vf. Omul care au caractere specifice omenești, dar generale. Să nu uităm însă statuile care străjuiau drumurile spirituale ale oamenilor și tocmai pentru că erau folosite în egală măsură și de bărbați și de femei, aproape întotdeauna, doar cu mici excepții, ele era prezentate în cuplu bărbat-femeie. Pe platoul munților Bucegi o singură statuie era solitară, pe drumul dinspre Babele spre vf. Omul, acolo unde era deja pregătit megalitul Omul: statuia reprezenta o formă generală de stâlp/viețuitoare (deci ajuta toate viețuitoarele locului) cu excrescențele de la cap (coarnele), drepte, plecate spre pământ, cu rol de echilibrare vibrațională a locului care, dincolo de megalitul din vârf, este un loc cu o complexitate planetară deosebită, așa cum vom vedea.