Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

luni, 29 iunie 2009

LEAPŞA DE LA DAN!!

Care, şi el la rândul lui o are de la Anonimul Pământean!
(adresele lor sunt pe dreapta!! Citiţi-le, sunt foarte frumoase!! )

I. DACĂ ERAM...
Dacă eram o lună,
As fi vrut sa fiu ianuarie, o lună alba si curata, stralucitoare,
cu ziua-n crestere-asteptand solstiţ de vara,
dupa putin-trecuta despartire
De blanda nastere-a lui Iisus, Hristos.

Dacă eram o zi a săptămânii,
as fi dorit sa fiu o sambata: ziua neispravitilor!
Adica o zi a celor care
privindu-şi izbăvirile în zări, în gând
cred cu tărie că, din tot ceea ce-ncepem noi
nimic nu se sfarseste-acuma, pe Pamant!

Dacă eram o parte a zilei,
as fi vrut sa fiu o ora de dupa praz, cand soarele e nalt,
dar prinde sa isi piarda arsita sa, lasand truditii sa se intoarca
din camp, sporovaind, acasă.

Dacă eram un animal marin,
as fi dorit sa fiu delfinul rotitor, cu zburdul spiralat dintre ape şi cer
ingemanandu-si gangureli cu izbucniri sonore, cu-apropieri timide
de visul omului, in dorurile sale temerare de orizonturi infinite..

Dacă eram o direcţie,
as fi vrut sa fiu o meandrata linie de destin uman...
De om cătând mereu un echilibru
intre ce poate si nu poate, intre ce este si va fi,
şi apoi nălţându-se, în cautari divine, drenând ceea ce inca nu poate sti, smerit,
’n adâncuri despletite de care sa se bucure candva ca a descoperit!

Dacă eram o virtute,
as fi vrut sa fiu un fel de austeritate, aceea care-ofera la noi sau pe aiurea
Placuta sare in bucate!

Dacă eram o personalitate istorică,
Eu as fi vrut sa fiu un Eminesc.
Căci numai ăst suflet de poet născând minuni
a fost in stare sa ridice in lume glasu-i tare,
cu portu-i mândru, şi cu gând onest: un suflet mare...

Dacă eram eu o planetă,
Saturn eu aş fi vrut să fiu... căci ea dă omului buchetul cu flori rare:
onestitate, putere de munca, seriozitate,
interiorizare: sa gaseasca in sinea lui drumul spre universul plin de asteptatele si mult-ravnitele-i cunoasteri...
Câtă onoare!..

Dacă eram un lichid,
Cred c-aş fi vrut sa fiu nectarul florilor servit in fin potir de proaspete petale, umpland el suflete de oameni de tot ce le lipseste si nu mai prididesc sa caute
in visuri fara de hotare...

Dacă eram o piatră,
As fi dorit sa fiu eu, cu respect, o piatră a runelor: sa-si scrie omul atoate-stiutor al vremurilor de inceput tot ce–i putea fi de folos:
din cer si din pamant, din lume şi al său trecut, cu care sa strabata
tot viitorul său,văzându-l drept şi luminos!

Dacă eram o pasăre,
As fi dorit sa fiu o ciocarlie mica, trezind la viaţă
un soare cald, cu trilurile-i pline de iubire,
purtandu-l curajoasa spre crucea cerului,
spre vraja nefăcut-a firii
...cea fara de sfarsit!

Dacă eram o plantă,
As fi vrut eu sa fiu o trestie mladie, privind - şi infruntandu-si zilele cu nori,
si vant, si ploaie, soare,
si iarbă din toate părţile: pe care zei puternici i le-au facut în vecii vecilor
Poteci...

Dacă eram un tip de vreme,
Mă gândesc... că as fi vrut sa fiu eu ploaie!
Cand cristalina, jucausa-n plina vara,
cand grava, hranitoare si solemna, in plinul miezului de toamna...

Dacă eram un instrument muzical,
Eu as fi vrut sa fiu un bucium, sa cant prelungile acorduri ancestrale
ale pamanturilor mute, dar sfinte şi nepieritoare...

Dacă eram o emoţie
As fi vrut sa fiu o bucurie! Sa dau de veste sufletelor lumii
Că-mpărăţia cerurilor e atât de-aproape!
O! Doamne! Ce Minune!!

Dacă eram un sunet,
As fi vrut sa fiu sunetul primordial al cerului
Ce se uneste mereu cu-ntreg Pamantul si, la urma, imbujorat cu multa gingasie
De flori, si gâze, si păsări, de trambiţă de elefant si cânt de om intr-o nocturna de Chopin
Se-ntoarce-stele, purtandu-si lin nălţările pe vălătuci de infinit, in dans de iele...

Dacă eram un cântec,
As fi vrut sa fiu un cant de-alint, duios si bland, sunând cu gingasia lui in prag de seară-n sat, din buze delicate de mama tanara
si oarba la-ncrancenarea lumii de dincolo, din zarva..

Dacă eram un film,
Pai...as fi vrut sa fiu... ce as fi vrut eu oare?? Voi chiar nu stiti?! Au ati uitat deja acel tangou uluitor din ceea ce v-am dat mai intr-o seara??...
„Parfumul de femeie” ce-valuie bezmetic un orb bătrân - dar nu sălciu de viata...

Dacă eram un serial
As fi vrut sa fiu.. na!! Ati ghicit!! Un StarGate vijelios, mereu mai nou, mereu cu dor de viata,
purtand prin galaxii vitejii luminati ai lumilor păgâne, neiertatori, netemători
Desi zburand fara un Dumnezeu pus scut in faţă!!

Dacă eram o carte,
As fi vrut sa fiu o carte veche, pe care nimeni n-o mai cere-acum
Nici chiar printre povesti si glume
de oameni speriosi doar la ideea de-a ramane...
„Singur pe lume”!!!

Dacă eram un personaj de ficţiune,
As fi dorit sa fiu o Lady Galadriel... aceea care–n şoaptă
a spus un lucru chiar măreţ: „De am fi fost in locul oamenilor, prinsi in ale lor vâltori de viaţă,
am fi ajuns si noi (de elfi vorbind) popor de neciopliţi in greaua noapte fără de speranţă...”

Dacă eram un anumit fel de mâncare,
Tare-as fi vrut sa fiu mamaliguta! Pentru ca oricum nu sunt nici eu o prea draguţă!!
Nu prea sofisticată şi nici prea rafinată!!
Si pentru ca imi place foarte tare! desi nu pot s-o pun printre acele feluri de mancare
Ce-mi fac si bine... Sorry.. la mine... plăcerea asta, la vârsta mea, chiar nu mai ţine!!

Dacă eram eu un oraş,
Oraş străvechi, lemurian mi-aş fi dorit să fiu! in care casele erau perfect rotunde,
Iar oamenii cu corpuri albe argintii trăiau din briza lor fecundă.
Si peste lumea perfectă ce nastea la rându-i perfectiuni umane
Se ridicau, se impleteau, si despărţeau lungi arcuri alb-albastre, nedespartind in fapt pe oameni, desi-i faceau sa stea departe intre ei,
Să nu se deranjeze in mintea lor cu astre.

Dacă eram un gust,
As fi vrut sa fiu eu gustul dulce-amarui de ciocolata buna-buna
Dat in manuta unui copil, cu ochii pofticiosi, cu o gurita inca plina!!

Dacă eram o aromă,
As fi vrut sa fiu aromă de strugur negru cald in toamnă lină si străbună...

Dacă eram o culoare,
Cred c-as fi vrut sa fiu acea culoare ce nu mai gaseste pe Pamant,
caci ochii nostri is mânjiţi de colb, de frici de arătări din alte lumi,
de trândăvie şi de viclenie
De zarvă şi de zavistie...

Dacă eram un material,
Eu tare as fi vrut sa fiu cristal.
Un cristal bland, ca-n visul lui DaEl, si mătăsos pe dinauntru, si luminos, cu ganduri pure de-ajutor celest, cu ingeri translucizi, ca din povesti...
Acolo unde esti.. si nu prea eşti....

Dacă eram un cuvânt,
O! De-aş fi fost eu un cuvânt.. Frăţie as fi vrut să fiu...

Dacă eram o parte a corpului,
O inima curată să fiu eu aş fi vrut... căci Doamne!
Atâtea necurăţenii îmi umplu palmele de reci sudori,
de tâmpe, de stupide fiţe, şi gânduri, şi crezări...

Dacă eram eu o expresie a feţei,
O undă de mirare ce poate intr-o clipă să explodeze în miliarde de întrebări!
Să populeze lumea, să nască curiozitate, apoi avânt, şi zbor,
Si să culeagă rodul din ceruri, acas’ să-l poarte
Lasându-l să vegheze apoi, sămânţă vie
Si altor generaţii de oameni mirători!

Dacă eram o materie de şcoală,
Istorie-aş fi vrut să fiu eu... dar să le spun copiilor o altă şcoală...
De moşi deştepţi cu pregătiri stelare, cu buni învăţători de neam,
De măiestrii sihastre, dar totuşi... prea-lumeşti...
Mergând din poartă-n poartă...
O lume ca-n poveşti...

Dacă eram un personaj de desene animate,
Cu încântare aş fi vrut să fiu Ducesa... din Pisicile Aristocrate!!
Sa fi avut trei pisoiaşi şi un O’Maley... mmmm!!!... ce viaţă!!...
Ce viaţă de... aristocrat...

Dacă eram o formă,
Mi-as tare eu dorit să fiu un romb multiplicat de un Brâncuşi în fără-de-sfârşit...

Dacă eram un număr,
As fi vrut sa fiu un treisprezece. Punct.

Dacă eram o maşină,
Pai.. dacă eram eu o maşină... Un 4x4 mi-ar fi ţinut el loc de limuzină!!!

Dacă eram o haină
As fi vrut sa fiu... Ah! Ce prozaic! hăinuţă matlasată, călduroasă pe timp rece, meschin...
cu glugă, buzunare-adâci în care să domneasca mereu mănuşi şi-un măr divin!!


II. DACĂ ERAM...
Daca eram un mit, eu as fi fost....
Cred c-aş fi fost eu mitul lui Belerofon..
Să-nvăţ pe propria mea mamă să nu-şi adoarmă fiul pe veci
tăindu-i viaţa din forţa pe care doar natura vie i-o poate lui,
sau oricui, lua...

Daca eram un intelept, as fi fost....
Cred c-aş fi fost Orfeu. Şi cred că am spus tot.

Daca eram eu o credinta, as fi fost...
Propria mea credinţă, călită-n focul credinţei vechilor străbuni
Ce nu din peşteri sterpe s-au învăţat să cânte-o doină plină de-a lor jale,
În lungi acorduri blânde,
pe-nserat...

Daca eram eu un profet, cred c-as fi fost...
Depinde ce numiţi voi, azi, profet. Căci aş fi un profet în satul său,
De azi, căci în acel de ieri, fiece om avea o profeţie-n piept.
Şi chiar nu era rău!!...

Daca eram un filozof, eu as fi fost....
Un filozof de rând, fără pretenţii, dar mustind de bucurie,
de o viaţă explozivă, crescută-n
multidimensionalităţi de translucite încântări
de gnoz-explicative şoptite celor ce şi-ar dori să ştie
şi nu le este teamă că hâde arătări
le umple sufletul de ură şi mânie...

Daca eram un iluminat, eu as fi fost...
Când bec, când laser, cu cuvântul zis sau scris...
Şi ne-zâmbind asgard, făr’de tumult, din gene osebite şi străvechi...
In faţa altui trai... midgard, impur, lumesc...

Daca eram o teorie, as fi fost....
O teorie oricum creaţionistă, dar poate rafinată şi mai clară
Să ştie tot poporul de unde el se trage
Si unde, când îi va veni sorocul,
În pace el să se retragă...

Daca eram un link, as fi fost....
Lincul către un site
Ce-n viitor se va numi, cum aţi mai auzit:
BUCURIA CUNOASTERII!! Prosit!!

Daca eram un blog, as fi fost.....
Tot ceea ce sunt eu si azi...
Un om cuminte !!
Si nu prea !! ce va salută zilnic dintre brazi!!


sâmbătă, 27 iunie 2009

SFATURI SIMPLE, DAR UTILE

Îmi permit să pun aici câteva sfaturi, pentru cei care au nevoie de ele.
Mai ales pentru cei care, prin natura vieţii şi serviciului lor, nu pot face multă mişcare. Măcar atât să facem!! Căci şi eu sunt în aceeaşi situaţie!!

1. Multe probleme minore, dar sâcâitoare, şi - în timp - generatoare de probleme de sănătate în funcţie de moştenirile genetice ale fiecăruia dintre noi, pornesc de la faptul că am uitat să căscăm şi să ne întindem. Se previn astfel foarte multe afecţiuni ale coloanei şi funcţionări precare ale organelor interne. Să luăm aminte la câini şi la pisici: ori de câte ori stau nemişcaţi multă vreme, când se ridică - se întind şi casc (căscatul se observa mai cu seamă la câini).
Colegii mei au învăţat cândva să facă aşa, deşi la început râdeau de mine. Pe urmă însă... nu au mai râs de loc!! Unii medici mai conştienţi de metodele naturale de întreţinere a funcţionării corpurilor noastre recomandă, în sfârşit, astfel de lucruri!!..
Nu numai înainte de culcare (când facem patul, pornim căscatul - chiar dacă nu ne vine, ne obişnuim, în timp, dar repede!). Este nevoie de 1 2 ori să provocăm intenţionat, după care organismul îşi face singur treaba. Să facem asa ori de câte ori am stat mai mult la PC sau la TV.
Să învăţam şi pe cei în vârstă, dacă este posibil, adică dacă sunt receptivi, dar nu-i obligăm sau dispreţuim dacă ei înşişi dispreţuiesc astfel de metode: putem să dăm exemplu - dânşii mai curând sunt supuşi puterii exemplului, decât sfatului.
Se aşează organele la locul lor, se descarcă corpul de energiile stagnante, se întind canalele energetice şi se menţine mult timp elasticitatea lor. Odată cu înaintarea în vârstă ele îşi pot pierde elasticitatea, dar se poate menţine o stare elastică, vitalizantă, mult mai mult timp, în mod natural, prin astfel de lucruri simple.
Metaniile sunt înlocuitoare ale unor astfel de practici naturale, dacă sunt făcute corect, total (cu tot corpul). Sunt practici religioase care combină supuşenia religioasă cu necesităţile naturale trupeşti: dispreţuirea trupului supus păcatului a fost combinată cu metaniile în faţa zeilor, apoi a lui Dumnezeu. Practica este mult mai veche decât creştinismul: şi încă multe altele sunt practici cunoscute încă din antichitate, când s-au pus bazele religiilor în bazinul mediteranean.
Se mai pot adăuga: scuturarea mâinilor: uşoară, relaxată, din umeri, conştientizându-le până în vârful degetelor, pe rând şi apoi simultan - sau cum ne simţim mai bine. Facem acelaşi fel de scuturare a picioarelor, uşoară, relaxată, din şolduri. Dacă avem jenă de colegi, la serviciu, putem face asta ori de câte ori mergem la toaletă.

2. Ori de câte ori privim la TV sau la PC - pps-uri, filmuleţe, etc., să ne sprijinim de spătarul scaunului cu mâinile puse cu dosul palmelor pe spatele propriu, sus, dar doar atât de sus încât să nu fie obositor. De fapt o astfel de poziţie nu energizează doar plămânii, ci şi rinichii - care sunt poziţionaţi mai sus decât suntem obişnuiţi să credem (eventualele dureri radiază mai jos, de aceea credem că şi localizarea lor este mai jos, la "şale" cum suntem obişnuiţi să spunem).
O altă poziţie foarte energizantă şi astfel bună pentru organism este cu dosul palmelor în dreptul axilelor (popular numite subsuori sau subţiori) - dar sprijinite de trunchi. Vârfurile degetelor sunt aproape în axile, dosul degetelor pe trunchi. Relaxarea este lăsarea lejeră a coatelor , sprijinirea pe trunchi cu încheitura dintre degete şi palmă.
Totul să fie relaxant.
Dacă se poate, luaţi umerii cu vârful degetelor şi relaxaţi dând drumul coatelor în jos. Sau cu palmele pe umeri, relaxaţi coatele, de asemenea, în jos. Porţiunea umerilor este o parte a corpului cu ganglioni de care nu prea ştim, foarte importantă pentru organism. Masarea uşoară şi relaxarea în această puternică regiune ganglionară este foarte benefică pentru propriul nostru organism.
Putem să facem, ori de câte ori ne aducem aminte!!

Dar nu uitaţi să ieşiţi în natură, ori de câte ori puteţi!!!
Sănătate tuturor!!

sâmbătă, 20 iunie 2009

SĂ REZOLVĂM O RESTANŢĂ ...

Am descoperit că uitasem să răspund cuiva, care mi-a adresat zilele trecute câteva întrebări referitoare la felul în care ne putem da seama care ne sunt sarcinile de destin, căror aspecte să acordăm atenţie, pentru a cunoaşte concret cele pe care le avem de îndeplinit astfel. Şi mulţumesc celui / celei care mi-a adresat alte întrebări azi, datorită cărora am observat uitarea mea. Aşadar, să fiu iertată că am uitat, să fiu iertată că nu voi răspunde astă seară – aşa cum am promis – la problemele legate de evoluţii (buclele de evoluţie în locuri din univers cu vibraţii joase). Voi face mâine şi acest articol.
DEDICAŢIE
Dedic acest articol tuturor cititorilor mei, care au trecut pe aici şi nu s-au mai întors, celor care au trecut cu o treabă cu care articolele mele nu au avut legătură şi, grăbiţi, s-au întors către zările care îi aşteptau cu răbdare... Celor care s-au oprit în Google, din căutarea unor alte lucruri şi, atraşi de un cuvânt, de un titlu, de ceva... de altceva... de destin... sau pur şi simplu din curiozitate, au rămas pe aici...
Dedic acest articol celor care au căutat ceva, au găsit ceva, au învins greutatea de a se acomoda cu tot ceea ce eu nu pot exprima în 3 cuvinte, s-au străduit şi au rămas cu mine, în continuare.
Toţi au urmărit, mai mult sau mai puţin conştient, sarcini de destin, toţi se dedică – fiecare în felul său, unei anumite forme de căutare care îi va conduce negreşit, exact acolo unde le trebuie..
Toţi urmăm o cale, toţi suntem aici pentru a face lucruri importante. Nu ştim, dar aflăm. Nu neapărat de aici. Se pare că şi Moise ar fi întrebat pe Dumnezeu cam aşa: „Dacă nu-mi ajut eu poporul, cine s-o facă, Doamne?!”... iar Dumnezeu i-ar fi răspuns cam aşa: „Mai am 7000 în urma ta!!”
Primim de peste tot. Nu este important neapărat de unde. Am citit de-a lungul vieţii şi poezia „Învaţă de la toate”, şi „Dacă..” şi am citit cărţi, şi presă, am ascultat povestiri şi am gândit noi înşine o mulţime de lucruri despre viaţă: viaţa noastră, a altora, a noastră lângă alţii – a altora pe lângă noi..
Toate sunt învăţături, de la oameni buni şi de la oameni nebuni, de la oameni agresivi şi de la oameni blânzi... Uneori am râs de felul agresiv al unora şi unoeri am privit indiferenţi la bândeţea altora.. Am privit la inconştienţa unora şi ne-a durut, am primit modul conştient – dar nefolositor pentru noi (credem..) al altora. Am înţeles că intuiţia este de folos, dar am mai înţeles că multe dintre cele pe care le-am crezut a ne duce intuitiv la ceva bun – adică plăcut, urmărit cu drag de noi – a nimerit alături...
Şi am învăţat că intuiţia ne poate conduce la o învăţătură, chiar dacă nu rezolvă lucrurile în modul crezut de noi. Am crezut o cale să ducă la ceva dorit, dorit de orice om, comun, omeneşte, modest, realist de lumesc... Şi am ajuns la concluzia că acea cale era o fundătură la un moment dat, şi ne-am oprit cu ochi mari, uimiţi, înceţoşaţi, de uşa care ni s-a închis într-o secundă, la un pas de pieptul nostru tresărind îndurerat..
Am învăţat să luam din toate partea cea frumoasă şi am respirat îndelung, căutând să ne liniştim şi s-o luăm de la capăt. Nu ne-au venit cuvinte frumoase, măreţe, deosebite, extraordinare în cap, aşa cum stau scrise în pps-uri... ne-ar fi venit să înjurăm, sau chiar am izbucnit în plâns, ne-am simţit puşi la zid şi nu întotdeauna s-a găsit lângă noi cineva care să ne spună: „Întoarce-te, ce stai cu nasu’acolo?! Daca eşti cu faţa la zid, întoarce-te cu spatele la el... în faţa ta e infinitul!!..”
Te întorci şi porneşti. Nu ştii de fapt ce să faci. CUI SĂ I TE DEDICI...
Total, chiar cu sacrificiu, chiar dacă nu se ştie ce fel de sacrificiu s-ar putea face, pentru cine şi pentru ce s-ar putea face un astfel de sacrificiu...
Ai simţi asta şi la 20 de ani... şi la 30.. şi la 50.. la 68...
Frământarea echilibrată este bună, cred eu, încrederea că undeva, ceva, am de făcut. Cei care nu se întreabă nu fac decât ceea ce trebuie să facă, chiar dacă stau la TV sau la o bere, sau la un meci, sau pe baltă, la „peşte”. Au dreptul să facă asta, chiar şi numai dacă ne gândim câţi oameni au căzut, de-a lungul dureroasei noastre istorii, rupţi de muncă, de foame, de dor după o clipă de odihnă... Eu cred că au dreptul...
Vorbesc cu cei care se întreabă, care îşi doresc să ştie, să cunoască, să pornească, SĂ SE DEDICE. Care au învăţat că nu trebuie să se dedice numai unei sarcini de a spăla ciorapii unor copii întârziaţi în starea de copilărie, care ar dori să li se dea şi în gură la 40 de ani, sau unor părinţi care cer copiilor orice, şi bani, casă, masă, maşină, băi şi doctori – dar se plâng în egală măsură că nu stă nimeni de vorbă cu ei şi se supără dacă cineva le atrage atenţia frumos că nu se poate şi bani, şi lene decât cu compromisuri spirituale prea mari pentru un om atât de mic...
Da, percepţiile noastre ne conduc, mai devreme sau mai târziu exact acolo unde trebuie. Daca avem sarcini mari, ele apar, la orice vârstă, doar că până atunci ceva ne trage să citim, să ne informăm, să ne FORMĂM într-o direcţie sau alta. Cunosc oameni care, la 40 sau la 60 de ani fac o facultate (sunt în examene acum!! Le iau unul după altul sau îşi planifică o restanţă pentru a salva pe altul!!).. Alţii citesc într-o sâmbătă după amiază – aceasta – chiar pe blogul meu, încercând să descifreze hieroglifele evoluţiilor umane din universuri...
Uluitor, oameni buni... uluitor!!!
(apropos! Aţi trecut azi prin parc?! Vă rog frumos, zău! Nu uitaţi mâine!!)
Ne îmbogăţim mereu, ne orientăm mereu. Lucrăm. Aş recomanda celor interesaţi să citească articolele mele de evoluţii cu creionul în mână, iar eu va promit să fac scheme – am învăţat să fac scanări şi să le introduc în postări pe blog.
Orientările apar. Dar de regulă doar mai clare acolo unde omul se concentrează la câte ceva, când se obişnuieşte bine să se înţeleagă pe sine. Dacă totul se face repede, încercând să ieşim „la rampă” pentru a câtiga bani, faimă, putere, s-ar putea să reuşim, dacă e destinul aşa croit. Cu sau fără sacrificiile numite „compromisuri”: morale, sociale, profesionale. Familiale. Dacă înţelegem că familia trebuie privită în echilibru, s-ar putea să avem momentul vieţii noastre atunci când ne mai cresc copiii, ne mai înţelepţesc valurile vieţii... Şi poate că mulţumirea, satisfacţia poate veni dintr-o mână de oameni care ne vor citi, cu care vom vorbi, cu care ne vom întâlni pe drumuri de munte sau cu care vom încerca să facem o mică expoziţie de pictură în holul blocului !!! Sau recunoştinţă pentru că am plivit şi udat florile din faţa blocului!
Da, vecinul meu de 70 de ani, posesor al unui carnet de sănătate cu un infarct, cultivă în faţa blocului o grădină uluitoare, val după val (voi fotografia şi vă voi arăta! Păcat că am pierdut magnolia, irişii.. dar au rămas crinii.. trandafirii...) ... omul acesta şi-a găsit vocaţia de cultivator într-o grădină neîngrădită, pentru care puţini oameni îi mulţumesc şi îi adresează chiar un cuvânt.. Cineva spunea că.. a crezut că este angajat! Ce rost are să i se spună ceva, doar e plătit, nu?!..
Nu, doamnă, o face din bucuria sufletului lui, cu drag şi tocmai de aceea cu atâta spor...
Şi doamna îşi muşcă buzele – chiar ruşinată – şi pleacă mai departe la cumpărături..
Mă gândesc... dânsului cine i le-o face, căci nu se dezlipeşte de grădină cât îi ziulica de mare...
Munţii ne aşteaptă să ne facem din ei o misiune nobilă de viaţă... istoria ne aşteaptă să povestim oamenilor ce aflăm, ce am citit, ce am mai înţeles... O carte veche ne deschide orizonturi nebănuite... Şi astfel avem cui să ne dedicăm.
Credeţi că eu o să ajung „mare”?? vă asigur că nu. Nu-mi permit eu. Eu m-am dedicat unui pumn de oameni. Ei or să ducă totul mai departe, sau nu, pentru că – poate, sau cu siguranţă – fiecare om va descoperi cândva aceleaşi lucruri ca şi mine, azi. Dar vor fi încredinţaţi că, dacă a mai văzut, simţit şi altul la fel ca şi el... nu-i nici nebun, nici bolnav, nici încrezut. Şi poate va avea pe cine să întărească, să încurajeze şi el mai departe.
Aşa să faceţi, în primul rând, dragii mei, vă rog din suflet. Pe urmă veţi vedea ce veţi mai găsi, pe acest drum... eu cred că veţi găsi multe, foarte multe: satisfacţii...
SĂ VĂ DEDICAŢI AJUTORULUI, ÎNCURAJĂRILOR PE CARE LE PUTEŢI OFERI ORICUI. SĂ ÎNCURAJAŢI MEREU FIECARE OM SĂ CREADĂ ÎN DESTINULUI LUI DE OM CUMINTE.

DESPRE CAPACITATEA DE CONCENTRARE (SAU FOCUSARE, SAU FOCALIZARE) (2)


1. INFLUENŢA ORIGINILOR
Să vedem, în continuare, cum influenţează originile noastre spirituale, evoluţiile noastre anterioare, modul în care ne concentrăm în trăirile noastre curente.
Scriam în prima parte a subiectului nostru :
(http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/05/despre-capacitatea-de-concentrare-sau.html)
că parcurgem şi perioade de evoluţie în frecvenţe relativ joase ale vibraţiei planetare, comparativ cu perioade de vibraţie mai înaltă. Ele nu sunt „făcute” special pentru oameni, şi nici nu le-a determinat omul ridicările sau coborârile la scară universică, indiferent cum ar fi el: bun, cuminte – pe cele înalte, şi rău, agresiv – pe cele joase. Omul însă îşi poate modifica pe termen scurt vibraţia proprie şi o poate influenţa pe cea a semenilor săi, prin antrenarea lor, mai mult sau mai puţin inconştientă, pe calea manifestărilor anterioare: şi ale experienţei generale, şi ale experienţei particulare din medii locale de vibraţii asemănătoare. Este o lege universală a devenirilor, dezvoltărilor şi trecerilor în alte etape: ciclice şi mai ales naturale, chiar dacă toate sunt ajutate de spiritele cele mai puternice, creatoare şi coordonatoare ale evoluţiilor: bazate în orice moment pe tot ceea ce poate să fie mai natural în trăirile de pretutindeni.
Spuneam că evoluţiile spiritelor umane sunt foarte înaintate şi este o diferenţă de etape lungi de evoluţie, chiar şi numai, spre exemplu, între vieţuitoarele de tipul celor pe care le numim azi mamifere şi om (nemaivorbind de celelalte): omul ca spirit întrupat este un creator conştient înaintat, venit pe Pământ ca spirit în circulaţie interzonală în univers. Este o călătorie conştientizată la nivelele de pornire, de iniţializare, în zone ale universului în care evoluţiile sunt foarte înaintate, în vibraţii foarte înalte. Din evoluţia lor înaltă, creatorii conştienţi înaintaţi fac din când în când bucle de evoluţie către locurile originilor evoluţiilor proprii, în locuri de joasă frecvenţă a vibraţiei tot din acest univers, acolo unde şi-au făcut chiar ele evoluţiile de început, cu mult timp în urmă. Mereu au loc astfel de bucle, de călătorii. Fiecare astfel de călătorie este un pas înainte către folosirea experienţei înaintate pe care spiritele au căpătat-o în diferite momente, în drumul lor mereu către progres spiritual. Folosind experienţa căpătată, chiar dacă numai partial (după cum permit locurile) sau numai intuitiv chiar, fiecare astfel de călătorie este un pas către estomparea manifestărilor animalice foarte vechi, rămase în memorii. Ele se activează doar local prin trăiri influenţate de biosistemul vegetal-animal, precum şi de vibraţiile relativ joase ale planetei care le găzduiesc astfel, temporar. Se activează, şi astfel se conştientizează amprentele lor remanente, antrenând spiritele într-o luptă-muncă către înălţare conştientă sau numai intuită, către experienţă de înaltă calitate, care se întăreşte astfel mereu, cu fiecare lucru creat chiar aici, în astfel de timpuri.
Şi mai este un pas către ridicarea calităţii manifestărilor totale ale spiritului oriunde în acest univers ar pleca apoi de aici, după finalizarea trărilor aici, în condiţiile grele, asemănătoare începuturilor evoluţiilor ca creator conştient: pentru noi, oamenii, cei care suntem la o astfel de şcoală acum, pe Pământ.
Procedeele dure prin care cândva spiritele le-au folosit pentru a lupta cu ele înseşi pentru a se sustrage animalităţii au fost paşi importanţi pentru ca spiritele să-şi părăsească comportamentele de supravieţuitor ne-creativ de turmă. Astfel de comportamente i-au folosit foarte mult atunci, la originile evoluţiilor de creator conştient, dar ele trebuiesc înlocuite permanent, pe măsura creşterii experienţei. Căci astfel de manifestări le împiedică înălţarea, ca un balast greu, mereu aflat la purtător, chiar şi în cazul unor evoluţii la nivele înalte de vibraţie planetar-stelară. Astfel de experienţe dure au rămas în memoriile latente ale spiritelor şi sunt activate ori de câte ori ajung în locuri de vibraţie mai joasă din univers: vibraţiile planetare locale şi cele emanate de la biosistemul local. Împotriva unor astfel de rămăşiţe spiritele umane încearcă de fapt să lupte cu toate forţele pe care le au, căci rămăşiţele lor de manifestare spirituală – chiar dacă sunt în stare latentă, influenţează puternic capacităţile normale înălţate din evoluţiile lor înaintate, trăgându-le mereu înapoi. Căci ele sunt atrase mereu să se concentreze când la lupta conformă impulsurilor vechi, când (şi în aceeaşi măsură) pe munca (s-o numim lucrare) de ridicare a calităţii tuturor celor pe care le pot conştientiza în calitate de creator şi de utilizator al celor create în societatea de întrupare.
Astfel de manifestări împiedică în primul rând înălţarea pe loc a spiritelor creatoare, dar şi capacităţile extinse de creaţie mentală (general-spirituală) a creatorilor înaintaţi, la orice nivele de vibraţie, oriunde în univers s-ar afla, ar evolua. Cu cât evoluţiile sunt mai avansate, cu atât mai puternic reliefată apare această moştenire grea, prin contrast cu capacităţile deosebit de înălţate, specifice nivelelor foarte înalte de vibraţie din celelalte zone ale universului. Dar chiar impulsul interior de căutare a calităţii mereu înălţate a oricăror trăiri conduce la orientări foarte clare, precise, dar în timp, formând calitatea de căutător specializat în orice locuri şi în orice timpuri.
(Pentru studiu: Zonele Universului Fizic la adresa:
http://bucuria-cunoasterii.blogspot.com/2009/05/zonele-universului-fizic_30.html)
Iată astfel de unde provin, de fapt, manifestările noastre necreative, pe care le numim în mod curent negative: în planul material sau în planul ideilor, avem tendinţe distructive – nu creative, legate de concurenţe animalice: lupte pentru întâietate sexuală, pentru supremaţie în grupuri mai mari sau mai mici. Mai mult, toate manifestările animalice se extrapolează în condiţiile rafinării creaţiei materiale şi a simţurilor îmbunătăţite prin ea, intuite ca fiind mult de-asupra celor animale.
Aşadar, oamenii, spiritele umane (întrupate în sisteme corporale umane) sunt mari creatori, inteligenţi utilizatori, puternici prin ceea ce este mai calitativ în lumea pe care şi-o crează şi o dezvoltă mereu. Cu alte cuvinte: mult de-asupra celor pe care le cunoaştem azi despre noi înşine.

2. ALTE ÎMPRĂŞTIERI SUBCONŞTIENTE ALE CONCENTRĂRII: UN ANUMIT FEL DE TEAMA DE REZIDENŢI
De altfel, nici pe Pământ nu stau lucrurile tot timpul în felul pe care îl cunoaştem azi. La nivele înalte de vibraţie, oamenii păstrează încă toate particularităţile vieţii înălţate din lumea din care vin aici. La frecvenţe joase, comportamentele se remodelează după moştenirea rămasă în memoriile pasive ale fiecărei monade din spirite, formând un fond general al experienţei întregului grup pe care îl numim spirit. Liniile sinusoidale ale ritmurilor vibraţiei stelar-galactic-planetare conduc treptat la pierderea memoriilor înălţate şi la recuperarea celor vechi, cu puternice influenţe agresive, distructive: sau ne-constructive. Conştientizarea lor înseamnă începutul unui puternic şi rapid proces de remodelare a comportamentelor de acest fel, întărindu-se astfel fondul general creativ, estompand restul treptat – dar sigur.
(Pentru studiu: Trepte de evoluţie ale monadelor: monade spirituale:
http://bucuria-cunoasterii.blogspot.com/2009/05/3-trepte-de-evolutie-ale-monadelor.html )
Aşadar, un astfel de mod de evoluţie – aşa cum desfăşoară aici, pe Pământ – nu le este spiritelor umane, în totalitatea lor, caracteristic modului lor general de evoluţie. Este o formă specială, pe care o desfăşoară extrem de rar, pe care nu şi-o doresc la început – dar pe parcurs se încredinţează singure de necesitatea imperioasă a desfăşurării ei. Ajung să şi-o dorească şi să ceară participarea la călătoriile inter-zonale, indiferent cât de greu de suportat pot deveni ele în timpul desfăşurărilor. De aceea coordonatorii de evoluţii nu preiau chiar toate cererile în organizarea călătoriilor, ci numai atunci când ei, cu marea lor experienţă, percep clar nevoia de schimbare în evoluţiile spiritelor, mai ales ale celor aflate la începutul evoluţiilor, când spiritele îşi conştientizează destul de superficial toate necesităţile. Dar sunt doritoare de progres, iar acesta este cel mai important lucru pentru toţi, căci înţelegerile sunt reciproce şi eficienţa evoluţiilor înaintează precis în orice moment evolutiv.
(Pentru studiu: venirea pe Pământ a spiritelor din zona a II-a a Universului Fizic:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/05/lumina-din-lumina.html )
Iată aşadar că Pământul, la fel ca şi multe alte puncte universice asemănătoare ajută spiritele umane să-şi cunoască, cu o conştiinţă care se dezvoltă din ce în ce mai mult, toate comportamentele: impulsive, agresive, acumulate în perioadele evoluţiilor de spirite fără experienţă de creaţie conştientă, evoluţii pe care le numim pe Pământ de tip animal.
Desigur că coordonatorii de evoluţii ar putea să le creeze condiţii pentru trăiri la astfel de valori joase chiar acolo unde îşi realizează evoluţiile progresive. Dar cele mai înalte valori vibraţionale de pe Pământ nu le pot atinge pe cele din celelalte zone ale universului.
(Pentru studiu: evoluţii progresive:
http://cristiana-drumuri-spirituale.blogspot.com/2009/03/denumiri-sau-coduri-de-vibratie.html )
De aceea, dacă s-ar crea structuri universice de felul celor din subzona Pământului, vibraţiile foarte joase (oricât ar fi ele de înalte pentru Pământ) pot crea mari perturbări în sistemele stelare din alte zone. Iată de ce, aşadar, călătoriile regresive sunt atât de importante pentru toate spiritele venite acum pe Pământ, în acest fel.
Pe de altă parte, să nu uităm că universul este construit astfel încât să se ţină seama de puterile mici – deşi aflate în creştere – ale spiritelor primare care evoluează chiar în mod normal, progresiv (fără bucle evolutive de felul celor discutate mai sus) într-un loc cum este Pământul. Nu mă refer la vegetale şi animale, ci tot spirite umane, creatoare conştiente, dar care nu au ajuns în evoluţiile lor progresive decât aici, pe Pământ. Căci evoluţiile folosesc strcutrile Universului Fizic mereu, luând parcurgerea lor de la cap, dar cu experienţa mărită a evoluţiilor înaintate. Le-am numit spirite rezidente, care evoluează prin ajutorul oferit lor, prin exemplele oferite lor de către spiritele mai evoluate, aflate în călătorii, în bucle de evoluţie pentru conştientizări multiple. Rezidenţii au vibraţii mici, în raport cu cele mai evoluate şi nu pot fi transferate în alte locuri, de vibraţie mai mare, fără să sară peste etape. Trebuie să rămână în locuri optime pentru desfăşurarea evoluţiilor lor, în locuri de vibraţie mult mai apropiate de valorile proprii, optime pentru traiul lor, pentru desfăşurarea învăţurilor lor. Şi, pentru ca evoluţiile să fie pătrunzătoare, este nevoie întotdeauna de tangenţe între spiritele de diferite evoluţii, pentru ca să înveţe toate să ajute şi să se lase ajutate. Este elementul principal prin care toate evoluţiile înaintează la infinit, fără opriri, fără nici măcar regresii.
Undeva, în subconştientul nostru, există o teamă a ajutătorului pentru a nu crea rezidenţilor creşteri de agresivitate, ceea ce contribuie foarte mult la mlădierea atitudinii noastre în planul curent de trăire şi revenirea la forma de manifestare echilibrată în cazul impulsurilor puternice de conştiinţă. Este un lucru foarte bun, la care se mai adaugă ceva: reducerea puterii de concentrare – prin împrăştierea atenţiei când pe subconştient, când pe conştient, în special din partea celor care au mai puţină experienţă de manifestare la nivele joase de vibraţie. Oamenii caută înălţarea spirituală, caută calitatea oricărei creaţii şi expandarea volumului utilizărilor cu orice preţ, dar acest „preţ” este amendat de cele mai multe ori inconştient prin puterea subconştientului: din subconştient, de aceea parte a experienţei celei mai apropiate de vieţile de acum: experienţa de creator conştient înaintat.
Daca acest lucru este o greutate în planul manifestărilor locale, cotidiene, pentru care ajutătorii înălţaţi au creat multe separări de activităţi simple, în care unii oamenii să se specializeze fără foarte mare efort, pe de altă parte este ceva bun în planul manifestărilor personale şi global-spirituale. Suntem mult mai înălţaţi decât credem şi putem fi chiar mândri că avem modestia să nu credem acest lucru...
Şi mergem pe drumul nostru, lăsând lucrurile să curgă aşa mai departe, străduindu-ne pentru lucruri mici şi încrezându-ne în fundul sufletului nostru în lucruri mari şi în Dumnezeu...

3. ŞI, DIN NOU, DESPRE RECUPERĂRILE DE CUNOAŞTERI
Toate acestea au – aşadar – mare legătură cu capacitatea noastră de concentrare, mai ales în timpurile pe care le trăim, când vibraţia planetară, din ce în ce mai înaltă, ne impulsionează către aduceri aminte ale unor vremuri de mult uitate. Dorim să le cuprindem pe toate, nu ne putem opri, nu ne putem concentra doar la un singur lucru, sau doar la o singură linie de cunoaştere. Recuperăm, chiar dacă de multe ori superficial. Totuşi lucrurile acestea nu sunt de foarte mult timp uitate, căci până în sec. XVII au existat acele societăţi pe care le-am numit retrase, retrase din cunoaşterea lumii. Societăţi pentru un trai decent, omenesc în sensul înalt al cuvântului, în care spiritele umane trăiau reîntrupări de recuperare a vieţii cunoscătoare de care nu aveau parte în societăţile deschise: deschise tuturor formelor de manifestare umană, indiferent de felul acestor manifestări – pozitiv sau negativ, din care toate spiritele învaţă, mereu: din trăirile proprii şi din trăirile altora, ale celor din jurul lor.
Aşadar, în societăţile retrase, atent protejate şi coordonate de către moşii înţelepţi ai popoarelor, învăţătura şi activitatea populaţiilor locale a fost îndreptată spre recuperarea cunoaşterilor la care nu au avut acces spiritele umane în întrupările lor anterioare, în societăţile deschise. În felul lor, toate întrupările spiritelor umane au parcurs faze de cunoaştere în societăţi diferite, pentru a înţelege formele complementare ale folosirii cunoaşterilor umane. Exact acest lucru este discutat acum, deşi o astfel de discuţie este necesar să fie mereu reluată, pentru a înţelege cât mai multe dintre aspectele sale particulare.
O asemenea organizare a întrupărilor oferă posibilităţi de orientare complexă a populaţiilor spirituale, după schimbări masive de vibraţii planetare. Ceea ce apare ca noutate după finalizarea adaptărilor şi desfăşurarea filonului principal de manifestări necesare evoluţiilor globale ale omenirii, este ieşirea în lume a societăţilor retrase, treptat. Astfel, după anul 1965 (după cum ştiu eu) nici o aşezare umană nu a mai putut să se sustragă lumii: turismului sau afacerilor (sau şi una şi alta simultan).
Nu numai întrupările universalizează astfel spiritele – chiar dacă prin acumulări secvenţiale, adică viaţă după viaţă, dar însăşi universalizarea devine sarcină, şi astfel dorinţă directă sau intuită: de viaţă cu viaţă, una după alta, puţin câte puţin.
Indiferent dacă omul circulă ca turist sau este nevoit la acţiune de supravieţuire prin muncă, el circulă mereu, îmbogăţindu-şi cunoaşterea la care nu a avut acces în ultimele vieţi, precum şi experienţa de muncă, de relaţionare, pe care o păstrează aproape vie în sufletul său.
Activitatea de recuperare a cunoaşterilor a avut de-a lungul vremurilor o secvenţă inconştientă – de la o viaţa la alta – şi o secvenţă conştientă, căutată constant de întrupaţi. Fiecare în parte a avut intenţia după interesul sau necesitatea de supravieţuire într-un mediu social greu de suportat. Adică, fiecare om antrenat pe calea cunoaşterii a desfăşurat în fiecare viaţă a sa ceea ce a necesitat – cunoaşterea fiind implicită procesului de creaţie, de muncă, de circulaţie pe cărările pământurilor şi apelor lumii. Cu atât mai mult când a fost vorba, începând cu secolele XVII – XVIII de cercetare pentru cunoaştere (geografice, biologice) şi pentru aplicare (revoluţia industrială propriu zisă).
Ceea ce particularizează azi acest proces este universalizarea cunoaşterilor – teoretice şi practice – pe orice cale: învăţământ, cultură, TV, ziare, internet. Conştient sau nu, omul exact asta face, indiferent dacă el caută de muncă singur (nu i se mai impune, nu mai este legat de pământ) sau caută pe internet informaţii plăcute legate de fotbalistul preferat, trecând astfel de la ziarul local la internet. Caută extinderea cunoaşterilor de ştiinţă, tehnică, literatură, sănătate, filozofie sau artă. Sau câte puţin din toate. Acolo unde îl atrage un titlu – i se deschide o cale, chiar dacă nu o prinde şi deschide imediat: dar îi rămâne dechisă, undeva, într-un coşuleţ al minţii.
Planeta a intrat azi aproape total în acest uriaş circuit deschis al manifestărilor umane. Nu mai există societăţi retrase sau deschise – omul are posibilitatea de a alege singur ce îi este de folos. Conştient sau nu, grupuri de oameni, după tot felul de direcţii care relevă relaţii spirituale piramidale (de care începem să fim treptat conştienţi cu toţii) îşi extind cunoaşterea lumii – fie ca profesori de înaltă cultură universală – fie ca simpli traficanţi de arme sau de droguri. Limitaţi sau nu, experienţele se încheagă în treptele lor piramidale, după grupurile spirituale care se strâng azi, descoperindu-şi ascunzişurile comune. Cu experienţă multă sau puţină, noutăţile sunt luate cu asalt, cunoaşterile se expandează în frontierele lărgite ale ştiinţelor, culturilor, religiilor – manifestări care universalizează şi înalţă: de pe o treaptă pe alta, parcurse rapid, cu poftă de viaţă.
Omenirea ia în stăpânire lumea.

Interesant subiect!! Poate îl vom dezvolta puţin, cu particularităţile sale spirituale!!

joi, 18 iunie 2009

ALTĂ FAŢĂ A RESPECTULUI DE SINE

Pentru început:
Către cititorii mei străini.

Veţi citi uneori, în blogurile mele sau comentariile mele pe alte site-uri, despre faptul că mă revolt pentru folosirea în exces a experienţei străine în diferite texte care abordează teme de dezvoltare spirituală personală (unde prin „spiritual” nu înţeleg religios, ci tot ceea ce ţine de dezvoltarea spiritului: a experienţei sale totale şi în continuare – de universalizare prin conştientul momentan-uman). Vreau să ştiţi bine că nu am nimic împotriva culturii altor popoare, dar vreau să atrag atenţia ROMÂNILOR asupra faptului că se poate folosi ŞI experienţa românească alături de cea străină, indiferent despre ce este vorba. Sau măcar să se pomenească... În focul politicii oficiale de denigrare a valorilor noastre, am “implementat” o experienţă străină cu orice preţ – în loc să fie folosită exact acolo unde trebuie, unde este locul şi dreptul ei de a fi, între valorile pe care le putem folosi cu nădejde.

Şi acum să intrăm în subiectul nostru.
Am pornit iniţial să scriu despre aceste lucruri într-una din nopţile trecute, de la un articol citit pe net despre ce citesc copiii, adolescenţii … Harry Potter… altceva – doar pe sărite din programa şcolară care nu-i satisface niciodată. De fapt cred că doar nu-i atrage faptul că sunt obligaţi să înveţe despre autori pe care nu-i prea pot înţelege la vârsta lor. Nici pe noi, cei de vârsta mea, nu ne-au atras în mod special, iar poezia nu prea ne-a atras în mod particular, căci eram prea aproape de momentele în care bunicuţe şi mămici se făleau cu câte strofe de poezie ştia „pe de rost” copilu’ !!!
I-auziţi cum sună... pe de rost.. adică acolo unde părinţii şi bunicii noştri vedeau un rost!! Nu??!! Şi câte rosturi erau astfel pierdute... căci copilul nici nu înţelegea măcar ce spune.. Recita cu aceeaşi aplecare Luceafărul ca şi mai târziu, în clasa I – „Partidu’e-n toate..”...
Cât de mult poate să spună acest lucru, căci rostul copilului nu este să facă totuşi aşa ceva.. Dar aceasta este cu totul altă poveste...
Şi astfel învăţăm, generaţie după generaţie, papagaliceşte, despre oameni mari la vârsta noastră mică, căci la o vârstă mai mare aceiaşi părinţi ne vor cere să facem bani, pentru care cultura aceea nu mai devine câtuşi de puţin importantă. Până când ne sufocăm din nou, ca părinţi, când trebuie ne să ajutăm copiii s-o ia şi ei de la capăt cu tabla înmulţirii şi cu Somnoroase păsărele...
Care invariabil atrag şi copiilor, şi părinţilor lor căscaturi prelungi şi închideri plictisite de cărţi şi universuri pierdute...
Şi oamenii aceia MARI rămân cu mâna întinsă „...ca a regelui Lear...” undeva, pe la „colţurile” mândriei-noastre-de-români-şi-cam-atâta-tot...
Dar şi asta este o altă poveste.
În majoritatea cazurilor, Cultura este Şcoala şi atât. Părinţii nu prea au timp să înveţe copiii să discute despre părerile lor şi chiar ale părinţilor lor, şi despre părerile scrise de oameni în cărţi… Oferind exemple diferite, de autori diferiţi, proprii culturii poporului lor şi culturii altora. Cât de puţin se pune accent pe ... literatura comparată... Chiar apar unde cu gândul nu gândeşti texte de genul „nu ne-am propus să facem literatură comparată!” De ce nu?!.. Poate pentru că nu suntem învăţaţi să vrem să cunoaştem ceea ce a vrut să spună cineva faţă de altcineva… Nu ne valorizează mai nimeni ideile, de aceea nu punem preţ pe ideile proprii... Şi de aici – nici pe ale altora. Dacă cineva îşi spune părerea – o mototolim, o rupem, măcar s-o zgâriem un pic… Şi dacă ne spunem părerea, se va găsi cineva care să spună că de fapt, oricât de frumos ai spune ceva, intenţia ascunsă a fost măcar să zgâriem şi noi lumea un pic, măcar un pic… Ci nimeni de fapt nu pictează, ci zgârie lumea şi pe urmă se mândreşte cu ceea ce a zgâriat...
Alte, şi mereu alte... poveşti... Şi unele chiar nu sunt de adormit Miţura lui Arghezi.. Chiar ne trezesc în mod dureros.. dar nu din somnul raţiunii în care naştem gândăcei şi broscuţe, căci monştrii nu ne mai sperie de mult cu atâţia Allienşi de jur împrejurul nostru...
Dar scriam parcă despre altceva... Pentru mulţi oameni (cu delicateţe spus) contează numai învingătorii. Facem ca ei – cred eu – pentru că, în momentul în care au învins undeva, nemaicontând cum şi unde – avem calea exemplului lor. Şi, ca să deschid o discuţie de pe alt blog, pe care o voi dezvolta şi eu mult, în perioada următoare, ei au în toată fiinţa lor „independenţa şi biciul”. Iar noi nu aşteptăm să fim biciuiţi, ne biciuim noi singuri înainte, nu aşteptăm să ne prostească alţii – ne prostim ca deştepţi ce suntem, înaintea lor...
Dar dacă analizăm ceva mai profund decât suntem obişnuiţi s-o facem, am putea spune că acest fenomen poate fi înţeles drept menţinerea îndelungată în interzicere de contacte. După ce am tot respirat ruseşte, trecerea în extrema cealaltă a condus la preaplinul de românism din epoca anilor ’80, care ne-a aruncat în anii ’90 în exteriorul lui. Astăzi, unora dintre noi ne este teamă că ne vom pierde definitiv printre americanizaţii sau vest-europenizaţii timpurilor. Sau mai general spus – le este teamă de înstrăinarea noastră, a românilor.
Şi eu am privit cu frică spre acest aspect. Până acum. Mi-am dat seama că fiecare popor care a trăit închistat a trecut prin aceleaşi etape, iar la un moment dat le-a depaşit – mai devreme sau mai târziu. Cu ajutorul vocilor din propriul popor, care le-au amintit permanent cine sunt şi de unde vin.
Cred că va trece epoca cărţilor exclusiv americane, respiraţiei exclusiv yoga, gimnasticii energetice tai chi.. Poate după ce vom scoate experienţa energetică românească din contextul obligatoriu religios. Să rămânem credincioşi în demersul nostru către univers şi ajutătorii noştri reali, vii, puternici. universalizaţi, să privim si să primim toate exact aşa cum sunt, să nu mărginim nimic cu paradigme imuabile.
Cândva (he!heee! zic unii: după 2012!!) o să studieze cineva în mod oficial – şi poate o să se înveţe aşa cum învaţă generaţia tânără acum după autori – americani, în special – despre Mihail Eminescu. Aşadar despre acel Eminescu – matematician, fizician, astronom, astrolog, economist, statistician, demograf, istoric, geograf, lingvist (adica studiul limbii, nu doar poet), organizator cu viziune amplă asupra capacitatilor umane... vizionar: a scris clar că cineva, în viitor, va descoperi ruinele Sarmisegetuzei şi multe alte urme ale dacilor, pe care el şi generaţia sa doar au bănuit că ar trebui să existe undeva... Şi a crezut în ceea ce a spus...
Va veni cu siguranţă un moment în care nu-l vom compara pe Mihail Eminescu cu Leonardo da Vinci (aşa cum am făcut eu timp de 3 zile), ci pe Leonardo cu Mihail...
Un moment când vom scrie o carte intitulată „Mihail”, ca să fie cu mândrie luminoasă (nu cu orgoliu mărunt) pusă alături de „Leonardo”..........
Chiar cred că acest lucru se va petrece curând. Că vom rămâne bogaţi cu cunoaşterea celor din lume – dar şi cu înţelegerea faptului că ŞI NOI avem experienţa noastră, şi noi putem scrie, şi noi putem vorbi frumos. Poate că ne pierdem prea repede încrederea în noi şi în cei din jurul nostru, la prima altă părere care nu rezonează cu a noastră...
Cred că vom învăţa să ascultăm, să respectăm, să înţelegem.
Cred că VOM VREA să facem asta.

miercuri, 17 iunie 2009

Mi-e sufletul atins de-o aripa de inger...

Abia ating covorul moale...
Matasea-mi suna sub picior...
Si de la crestet pana'n poale...
Plutesc ca visul de usor........

Iertat sa-mi fie visul de o clipa, parafrazand de drag un inger de om care, departe de a fi undeva departe, intr-un pantheon intangibil, el a fost, este si va fi mereu cu noi, langa noi, in sufletul nostru si in mintea noastra...
Este chiar o plutire care ma face sa traiesc parca ireal si dulce, cu candoare surazand unui vis de inceput de vara, sub teii aprigului Eminescu...

As vrea sa va pun in suflet tot ceea ce a vibrat in sufletele noastre in aceste zile de vis.. de vers.. de foc.. DE ONOARE, DE DURERE PRIMITA CU DEMNITATE PENTRU MARELE UITAT...
As vrea sa va pot pune in suflet toate sufletele care au vibrat in aceste zile in Sala de Marmura, in Sala Oglinzilor, in Sala Alba Iulia si la teatrul Odeon... ULUITOAREA INTRUPARE A UNIVERSULUI UMAN INTR-O SINGURA PRIVIRE, A UNUI MARE DAC, A UNUI URIAS CREDINCIOS DE DUMNEZEU, DE NEAM, DE OM. Si totusi, cu iertare in suflet spun: cat de putini au fost acolo!.. Dar si cata forta, cat curaj, cata onoare, cata munca... cata lupta... cata iubire... cat folos!!!
Mai trebuie sa spun ceva?!...
Poate da, si multa vreme, printre articolele pe care le-am pregatit in spiritul celor pe care eu insami trebuie sa le fac, voi presara toate cele pe care le-am strans despre Mihail. Caci aflu ca numele sau nu a fost sovietizat si apoi din nou romanizat: cu adevarat numele sau, in certificatul de botez a fost chiar Mihail...
De altfel, imi pare rau ca trebuie sa spun: este cu adevarat doar o frantura ce aflam despre el in scoala, in orice mijloc de comunicare autohton, poate mai putin internetul care prin natura lui cuprinde multe, dar sunt atat de rasfirate... si de aceea poate necercetate... Il studiem si il cercetam pe Leonardo da Vinci, ni-l luam de exemplu (cazul meu, nu vorbesc de altii, si o spun cu durere acum), dar... dar...
Da, in toate aceste zile, in sufletul meu l-am comparat permanent pe Mihail Eminescu cu Leonardo da Vinci... un Leonardo al cuvantului scris si al pozitiei de forta in fata neamului sau, un cunoscator si cercetator urias pentru a da cu onoare cuvant virtutilor unui neam de Feti Frumosi ce inca isi hranesc caii cu jaratec pentru a le creste aripile cu care se vor inalta candva pana la cer...

Cum ar fi fost poporul nostru daca Eminescu ar fi trait pana la 90 de ani??

Macar noi sa nu-l uitam, cei care macar acum ne-am adus aminte de el..
Stiam ce ne-au transmis dacii, din vechimi catre noi, cei care le-am urmat: “Mergeti cu bine, cu dreptate, in vremurile care vor veni... Putini stiu asta, numarati pe degetele de la o mana, dar acum si voi, pentru ca stiti, mergeti cu bine, cu dreptate, in vremurile care vor veni...

(cititi o parte din lucrarile congresului la adresa http://www.dacia.org/mag-2009-59.pdf)

5 februarie 2011
Va invit sa urmariti si cele scrise pe Reteaua Literara - adresa:
http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blog/show?id=1971741%3ABlogPost%3A627158&xgs=1&xg_source=msg_share_post

vineri, 12 iunie 2009

DESPRE REPREZENTARILE OAMENILOR ALBAŞTRI

Multe elemente decorative: stampe, bazoreliefuri, picturi murale, etc., descriu lucruri părând a se afla undeva într-o lume ireală, proprie imaginaţiei creatorului. Există însă o serie de lucruri care sunt reale, care exprimă chiar realitatea percepută de creator, de artist, într-un mod oarecum străin percepţiilor obişnuite azi nouă, oamenii obişnuiţi de azi. Este important să ştim însă că nimic nu este de fapt chiar pură imaginaţie – multe lucruri vin din străfundurile cunoaşterilor, conştientizate mai mult sau mai puţin. Sunt multe elemente care ţin de aceeaşi realitate pe care o cunoaştem şi noi, dar primite de unii oameni cu alţi „ochi”: o realitate care aşteaptă tăcută să fie privită, primită.
Trăim vremurile pe care ni le-am dorit mult în alte vieţi să ajungem să le trăim. Ne-am dorit să trecem cu bine peste mileniile, sau pentru alţii: peste secolele de greutate spirituală, pentru a ajunge azi să trăim aceste vremuri: de decopertare a multor cunoaşteri, de deschidere, din nou, a multor percepţii. Percepţii pe care le-am avut cu toţii cândva, în epoci de mult uitate, din care ele ne vin din nou, coborâtoare cu mai multă profunzime, neînţeleasă încă, din astfel de străvechimi. Ne preocupăm cu precădere de comportamente – ceea ce este bine, cred eu – dar refuzăm să primim, şi chiar să privim acolo unde ni se spune, arată; şi apoi chiar noi ne spunem cu teamă: acolo nu cred că avem voie...
Ba avem voie. Alţii vor spune că aşa s-a ajuns la crimă, apoi la crimă organizată. Părerea mea este că nu s-a ajuns aşa. Ceea ce se include undeva – nu este totul. Şi tocmai astfel de lucruri trebuie să învăţăm, acum. Să învăţăm în echilibru, cu bun simţ, să luăm din toate numai ceea ce se potriveşte cu acceptările din noi. Să cercetăm şi, dacă nu ne vine să acceptăm, dar nici rău nu pare a fi, să ne gândim că ceva poate fi bun, dar nu suntem încă pregătiţi să înţelegem ce este bun pentru noi – din tot ceea ce este prezentat, ce putem folosi din orice lucru bun şi ce putem învăţa din orice rău aparent. Şi pentru cât timp, luând în consideraţie faptul că mereu se va ivi ceva nou, în tumultul vremurilor.
Elementul de evidenţiat în acesată discuţie poate fi abordat acum, după ce am învăţat despre corpuri fluidice, despre entităţi, despre evoluţie. La capătul de jos al paginii avem o Căutare Google – preluaţi voi denumirile care vi se par străine de cunoaşterea voastră, sau al căror înţeles este dorit a fi cunoscut în forma expusă de mine, în blogurile mele: am înţeles că mulţimea linkurilor – legăturilor – poate conduce serverul (care urmăreşte automat) la încadrarea blogului în categoria SPAM. Aşadar eu voi marca prin culoare şi îngroşare cuvântul care poate fi căutat, iar dvs, îl veţi căuta în josul paginii, prin Căutare Google, pe blogurile mele. Căutaţi şi pe Google, ca să vă faceţi o părere consistentă şi discutăm diferenţele împreună, mai târziu.
Corpul vital (sau corpul dublu eteric) este un corp matrice pentru corpul fizic şi totodată un corp de vitalizare pentru el, căci corpul vital colectează energii provenite din curgerile energiilor din corpurile fluidice de de-asupra lui – de la corpul astral până la corpul dumnezeiesc (atmic) (cu corpurile necesare destinelor de ajutător: enesic şi supra-enesic). Vitalizarea foarte puternică a corpului vital conduce la preluarea unor vibraţii înalte în corpul fizic, care se va prezenta diferit de felul în care ştim noi acum că arată corpul nostru fizic, în vibraţia planetară în care trăim noi, acum.
Particularitatea pe care vreau s-o discutăm aici se referă la culoarea sub care este perceput corpul fizic, în cazul acestor energizări superioare: comparativ cu corpurile obişnuite societăţii din care se face cercetarea. Energizările superioare se percep pe cale mental-astrală, studiind alte vremuri, străvechi, cu vibraţie planetară superioară celei de acum, ori în cadrul aceleiaşi societăţi şi aceloraşi timpuri, la persoane care au sarcini de mare importanţă pentru societate şi planetă, pentru care le este necesară o energizare superioară: ei sunt obişnuiţi cu folosirea unor corpuri care să o suporte, iar astfel de corpuri sunt provenite din linii genetice păstrate nealterate în timp, prin moştenire din generaţie în generaţie. De regulă senzorii corpurilor oamenilor de acelaşi fel nu vor arăta ceva diferit în felul în care arată ei înşişi, oamenii nu văd ceva diferit între ei. Oamenii cu grade asemănătoare de energizare a corpului fizic provenite din nivelele înalte ale corpului vital (dublu eteric) vor avea percepţii asemănătoare, iar diferenţele dintre ei vor fi măsura unor alte particularităţi.
Astfel de diferenţe sunt puse în evidenţă de percepţiile aceloraşi corpuri, dar observabile în timpuri sau spaţii diferite. A discuta despre timpuri şi spaţii diferite înseamnă a le evidenţia particularităţile diferite de vibraţii, pe care le au structurile lor: în funcţie de compoziţia fluxurilor energetice şi materiale circulante în mediul universic în acel loc şi moment, a structurilor materiale planetare, stelare şi galactice, ele influenţându-se reciproc prin radiaţii răspândite în medii sau primite de la alte structuri înconjurătoare.
Ceea ce vreau să fac acum este doar o deschidere de discuţie, căci este necesar să se studieze multe asemenea prezentări răspândite în toată lumea, pe care le cunoaştem din propriile noastre călătorii sau din informaţiile pe care le primim pe diverse canale mass-media. Chiar această mică discuţie este rodul unei alte discuţii purtată cu prietenii mei pe alte forumuri, unde a fost prezentată chiar această fotografie.
Aşadar, ceea ce deosebeşte cele două entităţi prezentate se referă la o serie de particularităţi provenite din percepţia cecetătorului: cel care realizează creaţia artistică sau care preia din alte prezentări anterioare imaginea, prezentări care au vibrat cu modul de percepţie al artistului: concretă sau intuitivă.
IISUS ŞI KRISHNA
Ar trebui să facem o scurtă buclă spirituală, arătând că nu este nici un păcat, nici un lucru neadevărat faptul că cele două entităţi se află într-o comuniune perfectă, aşa cum sunt ei în această prezentare. Toţi coordonatorii de evoluţii sunt într-o comuniune perfectă, iar cei doi fac parte, împreună, din verticala coordonatoare a tuturor evoluţiilor locale – de la stelele întregii galaxii până la cea mai mică vietate (pe Pământ – viruşii).
Aspectul albăstrui al lui Krishna apare şi în alte prezentări orientale: la noi astfel de reprezentări s-au pierdut, dar cele care au rămas în moştenirile altor popoare fac parte din patrimoniul spiritual al întregii umanităţi. În moştenirea de tip european, accentul a căzut în general pe acţiune, dar şi pe prezentarea unui alt fel de aspect, puţin înţeles - aspectul pe care azi îl numim bizantin. Un astfel de aspect, departe de a fi o viziune deviată de incapacitatea de desen a artistilor, are o notă remarcabilă de adevăr prin moştenirea pe care o poartă: aspectul structural (corporal) atlant – adică aspectul corpului fizic cu osatura fina, prelungă, spre deosebire de cel oriental (lemurian) mai rotund, sau de origine toltecă (toltlecă, din vechea Ţară Aztlan – actuala Americă de Sud) – rotund spre pătrăţos.
Orientalii şi-au păstrat mai multe linii de particularizare a prezentărilor, în special în arte. Pe de o parte lumina şi pe de altă parte structura generală este prezentată în foarte mare detaliu, detalii cu particularităţi care şi-au păstrat în timp specificitatea străveche, căci influenţele primite de-a lungul timpurilor au fost destul de puţine, în perioadele cele mai agresive ale omenirii.
La prima vedere avem diferenţierea după culoarea lumnii corpurilor celor doi coordonatori de evoluţii:
– Krishna apare cu lumina corpului său în nuanţa bleu-argintie – culoarea generală a corpului vital (dublu-eteric), pe care o împrumută şi corpul fizic cu claritate, atunci când energizarea lui este sau devine foarte puternică. Este culoarea pe care o putem percepe şi noi înşine azi, în etapele cu cele mai puternice energii în ritmurile planetare - care cresc sau scad într-o sinusoidală mereu schimbătoare. Percepţia poate avea loc în întuneric de cele mai multe ori, ne putem percepe cu privirea laterală propriul nostru corp, având o luminiscenţă bleu-argintie în spaţiul de trăire.
– Iisus Hristos apare în lumină albă, alb-aurie, iar aici este necesară înţelegerea faptului că nu Krishna este impur în comparaţie cu Iisus, ci universalizarea din timpul în care el a venit să dea lumii lumina şi învăţătura sa este de luat în considerare. Krishna, asemenea tuturor zeilor = entităţi ajutătoare reale, care au format linii puternice de învăţătură oferită tuturor segmentelor populaţiilor umane de-a lungul timpurilor vechi, a adus o învăţătură de adaptare, de reformatare a conştientului pe activităţi noi, manifestări spirituale umane proprii începutului unei epoci noi, imediat după glaciaţiune: ele înseşi linii coborătoare din programele de învăţătură atlante, dinainte de ultima glaciaţiune (numim de regulă „potop”).

Venirea lui Iisus în lume s-a petrecut după finalizarea perioadei de trecere de la activitatea mentală la activitatea fizic-intuitivă şi consolidarea întregului complex existenţial-lucrativ, propriu perioadei planetare de joasă vibraţie. Ieşirea din cea mai grea perioadă de evoluţie pământeană a omenirii nu se putea face decât cu un asemenea ajutor celest, adus de coordonatorul tuturor evoluţiilor local-galactice. Lucrarea nu a putut fi realizată decât cu ajutorul energiilor din cea mai înaltă ramură a fiecărui segment de energii structurale (corporale) planetare: de la fizic - la supraenesic. Şi nu pentru că altfel Iisus nu ar fi putut face o asemenea lucrare – ci pentru că lucrarea sa a fost oferită tuturor vieţuitoarelor planetare – nu numai omului şi segmentelor lui de vibraţii corporale. Toate segmentele au fost lucrate astfel, iar lumina aurie şi cea argintie - ale căror segmente au fost şi ele întărite astfel - este de fapt o împletire a secvenţelor de lumină cu cele mai înalte frecvenţe din fiecare dintre câmpurile existenţiale desfăşurate simultane pe planetă.
Lumina aurie cuprinde toate segmentele de cea mai înaltă frecvenţă din toate câmpurile din această dimensiune spaţială. Aici se includ şi cele specifice structurilor corporale ale tuturor vieţuitoarelor de pe planetă, şi cele ale energiilor şi materiilor care nu crează - ci doar energizează structuri stabile corporale; ele sunt numai în trecere prin corpurile noastre şi au rolul de a crea o stabilitate de vibraţie corpurilor vieţuitoarelor planetare (mai ales mamifere şi oameni – acolo unde omul le cuprinde însă pe toate).
Lumina argintie cuprinde în complexitatea ei doar segmentele care se află în cuprinderea exclusivă a corpurilor vieţuitoarelor planetare, de la viruşi până la om – inclusiv.
Lumina aurie serveşte atât lumea vieţuitoarelor planetare, cât şi aceea a entităţilor ajutătoare coordonatoare, care lucrează în toate celelalte dimensiuni spaţiale paralele, de vibraţie mai înaltă decât aceea în care trăim noi, acum: cele care ajută populaţiile spirituale primare (http://cristiana-drumuri-spirituale.blogspot.com/2009/04/desfasurarea-evolutiilor-monadelor-in.html) şi ajutătorii lor, aflaţi în această dimensiune a Universului Fizic.
Vom relua discuţiile pe blogul „Drumuri spirituale” când vom discuta pe larg despre tot felul de prezentări: din arheologie, arte (pictură, muzică, etc.). Asemenea discuţii este necesar să fie tratate în complexitatea lor, privite din multe unghiuri de vedere. Vă rog să aduceţi şi dvs., cititorii, exemple pe care le întâlniţi în călătoriile dvs., concrete şi virtuale deopotrivă.

joi, 11 iunie 2009

ÎNCREDERE

Referitor la cele petrecute cu blogul meu, aş putea să scriu un roman întreg despre încredere, demnitate, bucurie, înţelegere a realităţii în care trăim. Şi pentru că nu am talentul de a scrie romane – sau cel puţin nu mi l-am descoperit încă! – scriu acum numai un articol cu titlul „Încredere”, în loc de „Avertisment (2)”.
Să avem încredere că cineva chiar ne vrea binele, indiferent sub ce formă: dacă ne corectează – o poate face cu bună credinţă. Dacă ne atenţionează şi ne monitorizează – o poate face, de asemenea, cu bună credinţă. Dacă crează prin acesta neîncredere, dacă se constată că orice acuză nu este întemeiată şi se poate merge mai departe, ar trebui ca încrederea să triumfe şi nimic rău să nu afecteze pe nimeni.
Însă lucrurile nu stau chiar aşa. Întrucât nimeni de la Blogger nu oferă nici un fel de precizări cu privire la regulile posibil să fi fost încălcate, nici un fel de sfaturi sau alte feluri de comunicări decât cele cu caracter general, ca mesaje automate – oricând acelaşi lucru se poate petrece în continuare; ceea ce este însă foarte greu de suportat, chiar dacă acceptăm procedurile în sine ca fiind normale, ca fiind îndreptate către protecţia omului, consumatorului, cititorului – utilizatorului, în general. Încrederea poate fi astfel sistematic săpată şi nu mai crezi că eşti protejat decât cu o mână – cu alte multe la rând fiind îndepărtat, alungat.
În asemenea situaţie nu ne mai rămâne decât speranţa ca toate lucrurile să rămână pe un făgaş bun. Şi ne mai rămâne ceva: să ne ajutăm între noi atâta cât putem şi să credem că nimic nu este lăsat decât pentru întărirea noastră.
Un oriental ar spune că este... o karmă proastă!! Şi mulţi români gândesc azi după exemplul oriental. Dar orientalii nu cred în sacrificiul persoanal, în exemplul de altruism – cel puţin aşa rezultă din unele scrieri care nu au fost încă complet europenizate şi din experienţa celor care au vizitat orientalii la ei acasă. Au fost mulţi orientali care au spus că Iisus a avut o karmă proastă, din moment ce a ajuns la o moarte atât de chinuitoare. Creştinul spune însă, după cum a spus Iisus: ci ca să se facă voia Domnului s-a făcut.
Am înţeles că alt om în locul meu s-ar fi descurajat mult, nu orice om – dar destui. Mulţi m-au încurajat imediat, după nici un ceas, alţii mai târziu, după treburile lor. Oameni care au reacţionat sau nu au reacţionat de loc. Oameni care au ajutat sau care şi-au dorit mult să mă ajute măcar cu un sfat.
Am înţeles că Dumnezeu dă celui puternic o cauză pentru care să lupte, pentru ca un grup întreg de oameni să înveţe din experienţa lui.
Şi atunci am mulţumit lui Dumnezeu pentru că sunt puternică, pentru că am avut curajul să vorbesc despre necazul meu şi pentru că sfaturile au curs de peste tot iar eu, la rândul meu, pot sfătui mulţi oameni cum să procedeze pe viitor.
Primul lucru pe care l-am înţeles este să nu dau curs bănuielilor care pot repede invada mintea omului. M-am gândit imediat să disculp pe cei care m-au denigrat recent pe un alt canal, crezându-mă un duşman redutabil la scrisul cărţilor. Nu am de gând să scriu cărţi, pentru că nu vreau ca oamenii să plătească în plus faţă de taxa pe internet. Devii duşman fără să vrei. Eu cred că agresivitatea există – răutatea ca neputinţă a bunătăţii există. Dar în acest caz nu cred în rea voinţă. Poate că un om foarte religios se poate mânia pe echilibrul meu căutat, şi urmat, în faţa religiei. Dar nu cred că un credincios adevărat poate merge până la aşa ceva. Părerea mea. Dacă există – să-i dea Dumnezeu putere să-şi găsească echilibrul atât de necesar.
Aşadar, eliminând aceste lucruri, am rămas cu celelalte.
1. Primul lucru pe care l-am înţeles este destul de hilar. Nu am expus persoanele care urmăresc blogul meu. Nu m-a preocupat în general afişajul decât în măsura în care pot să ajut prin orientări cititorii. Acesta poate fi un semn de personalizare de care trebuie ţinut cont.
2. Articolele au link-uri sistematice către alte bloguri – însă nu acolo unde sunt create locuri speciale pentru aşa ceva: blogroll. Am crezut că, dacă există posibilitatea de folosire chiar în editarea postării – poţi s-o foloseşti, normal. Am scos „teoria” înafara textului, creind astfel mai multe bloguri, pentru că site-ul la care lucrez deocamdată nu are o capacitate mare. De preferat este să folosesc adresa, fără inserarea linkului. Repet, nu ştim – eu şi cei cu care m-am sfătuit în aceste zile – dacă este şi acesta o motivaţie reală – dar am făcut comparaţii cu postările obişnuite, de pe alte bloguri. Indicaţii sau atenţionări particularizante nu avem – dar putem trage concluzii. Chiar Blogger s-a exprimat că ceea ce face serverul este confuz şi au cerut scuze.
3. Luând exemplul altor utilizatori de mail, mi-am făcut publicitate înscriind blogurile mele ca subsol în mail-urile pe care le trimit. Mulţi o fac. Poate că, coroborat cu alte elemente, a avut importanţă la maşina-server, astfel încât am scos acum link-urile din subsolul mail-urilor mele. Poate că, dacă făceam astfel reclamă la un site şi la bloguri ataşate site-ului (cu domeniu plătit), alta ar fi fost situaţia. Este bine să fim prevăzători, indiferent de situaţie.
4. Cineva mi-a spus că poate articolele mele au fost prealungi. Dar culmea este că ultimele articole au fost scurte, şi cele mai lungi au rămas totuşi pe Bucuria Cunoaşterii şi Drumuri Spirituale. Am mai spus că sunt în lucru remodelările şi voi face în viitor articole cu continuare (1,2...n) şi dvs. Veţi citi după cum vin la rând.
5. O prietenă a citit pe undeva că alţi utilizatori au fost mai puţin norocoşi decât mine şi, fără avertizare, li s-au şters blogurile. ATENŢIE!!! În mulţimea mail-urilor pe care le primim zilnic, se pot strecura şi mail-uri foarte importante. Nu mai zic de faptul că nu prea avem obişnuinţa de a căuta şi la SPAM (dacă tot a venit vorba!!) unde pot ajunge de asemenea rare mail-uri importante, tocmai pentru că sunt rare. Revenind la mulţimea mail-urilor pe care le primim zilnic, verificaţi măcar ca titluri zilnic corespondenţa – eu sunt convinsă de faptul că acei oameni care cred că nu au fost avertizaţi – nu au sesizat, nu au găsit mail-ul de avertizare.
Dacă mai ştie cineva ceva, ori dacă ceva din toate acestea este greşit pe undeva, rog frumos să mă atenţioneze, căci facem bine multor oameni!!

Având în vedere că tot mai cred că ceva tehnic a existat şi aici, mai adaug şi faptul că mulţi oameni (chiar şi eu, la început, am crezut, deşi nu am acţionat) nu sunt decât cititori de bloguri sau posesori de bloguri fără înclinaţii către prezentare tehnic-artistică pentru a cerceta toate setările, pentru a se interesa de toate mărunţişurile: mărunţişuri lpentru majoritatea dintre noi. Sau nu cunosc bine lb. engleză şi cred că Flagg înseamnă marcaj pentru semn de carte, ca să se întoarcă omul acolo pentru că apreciază blogul. Şi acest lucru este exact ceea ce nu şi-ar fi dorit să facă: raportarea blogului ca fiind: indecent, imoral, ilegal, agresiv, abuz sau atac... Oricum prezentarea în lb. română „Marcaţi blogg” nu arată nici pe departe acţiunea la care se referă.......
Instrucţiuni în lb.română nu prea sunt, deşi ar fi normal să existe – dacă utilizăm ceva în România... Poate nu avem experienţă, poate mediocritatea cenuşie se plimbă printre noi... Şi uite aşa ajungem de nu ştim pe ce lume trăim...
Iar dacă cineva se lasă dus de mânie la adresa încredinţărilor posesorului de blog, pe undeva, într-o lb.străină scrie că poate să anuleze din butonul anexat. Care nu există la programul pe care îl utilizăm noi, cel puţin aici. Am înţeles că şi alţii l-au căutat şi nu l-au găsit. Punct. A greşit cineva din mulţimea care au intrat în ultimele zile pe blog – nici nu au stiut ce fac crezând că îşi pun semn de carte de acolo... Şi poate că a căutat în zadar să repare, căci nu avea de unde... Din partea mea – nici o problemă.
Dacă mânia a orbit totuşi pe cineva, la adresa încredinţărilor mele... nu pot spune decât un singur lucru:
DUMNEZEU NE IUBEŞTE PE TOŢI !!!

Să NU ucizi o pasăre cântătoare...

Ciocârlia din mine zboară din nou.......
Copilasul din mine râde şi zburdă din nou......
Căutătorul din mine nu a stat nici o clipă degeaba.......
Povestitorul îşi va toarce mai departe firele bucuriei de a împărtăşi.......

Mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut pe toate căile, chiar şi aceea de a se înregistra la urmărirea blogului atunci când eram monitorizată. Deocamdată nu am timp să scriu mai mult, dar voi concepe un articol prin care vă voi spune tot ceea ce am învăţat despre bloguri în zilele acestea. Nu or fi ele multe pentru unii dintre voi, dar sunt suficiente pentru a ne ajuta să evităm oarecum astfel de probleme. Nu mi s-a adus la cunoştinţă nimic, referitor la ceea ce s-a petrecut - aş fi vrut doar dacă a fost într-adevar ceva de ordin tehnic, ca să nu mai fac eventuale greşeli de care habar nu am - şi nu cum am citit prima dată: faptul că a fost raportat SPAM cu trimitere la un text de raportare a conţinutului deranjant. O fi deranjant pentru unii şi se prea poate să nu fi fost o greşeală, ci doar o clipă de mânie... Să înţelegem lumea în care trăim şi să mergem mai departe doar cu învăţăturile pe care le putem trage din această experienţă.
Dar rămân la ideea că totuşi a fost ori o greşeală, ori ceva de ordin tehnic de care nu am fost şi nu sunt încă pe deplin lămurită.
Ne revedem pe seară!!
Încă o dată, cu mulţumiri şi cu drag pentru toată lumea, Cristiana

luni, 8 iunie 2009

Rugaciune...


Atinge-ma acum, striga dupa mine floarea din glastra
Maine va ramane doar o petala si n-ai sa stii cat am fost de frumoasa!
Priveste-ma acum, striga dupa mine rasaritul de soare
Maine n-ai sa ma poti admira prin ceata si ninsoare !
Miroase-ma acum, striga dupa mine pamantul reavan, nestrivit sub picioare
Maine vor fi trecut multi peste mine, voi fi o batatorita carare....

(Versurile apartin bunei mele prietene Anca Cristina Vasilescu)