Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


joi, 27 august 2009

O POVESTE FRUMOASĂ DESPRE VERTICALA SPIRITUALĂ COORDONATOARE A EVOLUŢIILOR NOASTRE

Cineva spunea: „Na! Pot să spăl şi picioarele oricui… ce mare chestie??!!..”
O spunea cu un fel de indiferenţă, râzând superior şi parcă nu-l puteai întreba aşa, pur şi simplu, uitându-te în ochii lui, cuminte şi frumos: „Poţi s-o faci venerându-i picioarele?..” L-ai fi lovit într-un fel... şi n-ai fi putut s-o faci...

Căci cine merge conştient pe drumurile înălţării nu poate lovi cu bună ştiinţă. Nu poate trăi cu indiferenţă. Poate primi lovitura, căci cel care loveşte, chiar dacă o face cu voinţă, tot cu inconştienţă spirituală o face.
Cu un anume fel de inconştienţă, a cărui subtilitate o va înţelege. Ca om – curând.
Foarte curând...
***
Discutăm deseori despre Dumnezeu. Eu mai folosesc în studii şi expresia: verticala spirituală coordonatoare ale evoluţiilor noastre. De regulă numim Dumnezeu o forţă uriaşă şi totuşi subtilă, despre care aflăm că este Creatorul Cerurilor şi Pământurilor, a tuturor celor văzute şi nevăzute. Apoi mai aflăm că sunt primele spirite Creatoare, Făuritoare ale tuturor celor care există pentru noi toţi. Un spaţiu şi un timp care sunt infinite şi, din infinit s-a creat ceva finit, care ne ajută pe noi să înţelegem lucruri multe, înainte de a înţelege şi faptul că spaţiul poate fi un non-spaţiu, şi timpul – un non-timp… Iar ceea ce numim Dumnezeu este într-adevăr o forţă uriaşă, a tuturor Creatorilor, care ne învaţă cu uriaşă modestie să trăim şi noi la fel, cu modestie, să nu ne ridicăm de-asupra celor din jurul nostru cu aroganţă, chiar dacă ne lasă chiar Ei să învăţăm ce înseamnă să o facem – în detrimentul semenilor care îşi pierd astfel liberul arbitru şi suferă. Şi apoi învăţăm să nu o mai facem, chiar dacă la început ni se pare că însuşi acest lucru ne limitează: ne limitează libertatea de a îngrădi pe alţii...
Şi atunci înţelegem că cei care ne învaţă să trăim echilibrat, indiferent dacă facem lucruri mari sau lucruri mici, nu se pot ridica de-asupra semenilor lor: semeni care au aceeaşi uriaşă cunoaştere sau care se află doar la începuturile ei. Nu-şi pot aroga – nici unul dintre ei! – această formă care pentru noi, aici, pe Pământ, ni se pare: de drept…
Nouă ni se poate părea drept... da! Pentru că aşa suntem obişnuiţi... Nu percepem decât puterea, rar înţelegem ce se află în spatele ei. La fel ca şi atunci când vedem lumina şi, orbiţi de ea, nu vedem şi structura care o emite.
Suntem obişnuiţi să ştim că există un conducător suprem. Credem că întotdeauna au stat lucrurile în acest fel. Credem că au existat regi şi preoţi acolo unde nu au existat. Mai nou, credem că au existat preoţi, temple şi în Atlantida, căci nimic altceva nu ni se pare normal să existe înafară de ceea ce credem noi că se poate derula în această lume… Credem că Atlantida a decăzut, că noi suntem urmaşii săi decăzuţi pentru că lumea Atlantidei a păcătuit şi nicidecum pentru că oamenii săi au hotărât: şi momentul, şi felul lor de retragere din viaţa veche pe care o aveau, numai şi numai pentru perpetuarea vieţii pe planetă. Credem că totul a fost distrus prin relele lor, dar lucrurile nu au stat de loc aşa…Vremurile se schimbă mereu şi oamenii nu au făcut atunci decât să se adapteze la ele, pentru că erau singurii în stare de aşa ceva. Nu puteau cere animalelor acest lucru, şi atunci ei au muncit mult, s-au luptat din greu şi au reuşit să facă exact ceea ce era de făcut, chiar dacă cu preţ greu de îndurat. Şi planeta a fost astfel salvată...
Şi poate că este timpul să credem şi faptul că scufundarea Lemuriei, la rândul său, a fost un fenomen natural, şi nu efectul unor rele umane. Că nimeni nu a murit în vâltori şi neguri pline de fum şi valuri mânioase, drept o închipuită pedeapsă pentru închipuite rele umane…
Mulţi oameni mai cred şi azi că fenomenele naturale ne sunt date ca o pedeapsă. Cu greu credem că suntem în mijlocul lor pentru a învăţa să trăim curajos, inteligent, frumos, salvând vieţi de semeni – oameni şi orice alt fel de vieţuitoare am putea salva, în jurul nostru. Dând exemplu şi celor care nu pot face încă aşa ceva. Aşa cum şi cei care o pot face au învăţat la rândul lor de la cei care s-au sacrificat pentru a oferi ajutor şi exemplu...
Credem că Forţa ne pedepseşte. Mai nou, am învăţat că forţa gândurilor rele ne loveşte, ne pedepseşte… Părerea mea este că această forţă a gândurilor noastre ar putea lovi şi mai puternic, dacă nu ar exista şi forţele unor entităţi – şi munca lor concentrată – care să ofere un echilibru constant în faţa celor care ar putea distruge. Care entităţi, cu adevărat, menţin permanent viaţa pe Pământ. Şi multe altele, care menţin viaţa prin alte părţi ale universului, ajutate şi ele, la rândul lor, să poată învăţa şi ajuta mereu.
De fapt, ceea ce vedem în jurul nostru, tot ceea ce trăim cu adevărat, este cumulul efectelor muncii unor grupuri spirituale uriaşe, transmise din prag în prag – până în pragul casei noastre. Apoi ne intră în casă, este aerul nostru, este tot ceea ce avem şi facem mereu în jurul nostru.
Este viaţa noastră însăşi.
Totul este esenţa existenţei subliminale, din spaţiile şi timpurile pe care nu le înţelegem total – dar le putem intui. Şi totul este esenţa muncii pentru alţii. Cu cât cunoaşterea este mai bogată, cu atât munca este mai subtilă.
Subtilitatea există – chiar există! – şi este creaţie la nivele incredibil de fine pentru mulţi dintre noi, care nu ar putea-o percepe decât în liniştea şi în concentrarea care, pentru ei, nu îşi are rostul... Şi toate cele subtile sunt, pentru ei, inexistente. Încă. Atunci când apar în viaţa noastră, astfel de structuri subtile au la început aspect ca de sticlă, ca de cristal. Aceleaşi elemente devin la un alt moment dat opalescente, cu irizaţii ce par a se pierde în nefiinţă… Ba este – ba nu este… Stăm perplecşi, cu ochii goi şi reci, sărăciţi deodată de pierderea suavă, uluitor de gingaşă. Sublimă…
Când ne obişnuim că nu o mai avem şi ne relaxăm în acceptare, totul irumpe cu o forţă uluitoare: totul ERA AICI, noi parcă nu mai eram în mijlocul lor… credeam că am pierdut ceva, şi toată forţa ni se ducea în căutare… dar totul era cu noi, doar mintea noastră trebuia să se coboare în frumuseţea simţirii şi darul ar fi fost din nou cu noi…
O bogăţie, o dantelărie fină… dar puternică, stabilă şi mereu oferind viaţă lumii, în felul ei… Orizonturi care se scaldă în altele, se întrepătrund, îşi simt bogate ramificaţiile, se simt peste tot, se dizolvă în lumina lumii… Nu a unui soare efemer… Este lumina Creaţiei însăşi, acolo unde ochiul omenesc nu mai vede lumina nicicărei stele. Stelele pălesc în alt fel de lumină, strângându-şi lumina lor proprie în curticica lor, doar sunetul pare a fi atotcuprinzător. Dar ochiul minţii, ochiul interior, începe să se acomodeze cu lumina ce vine din propriile profunzimi ale tuturor celor care se cuprind în forme… din inima cărora se ivesc, printre valurile de lumină clară, cu forme fantomatice în acel “dincolo” de stele: acolo unde inima stelelor îşi desfăşoară în lumi tainice funii lungi prin care se leagă unele de altele, prin care nasc şi cresc planete, dar şi multe şerpuind libere în jurul lor, căutând parcă o viaţă de frate, de soră bună de care să se lege. O altă stea, o altă lume, o lume în care stelele şi planetele lor se văd unele pe altele şi se arată chiar şi altora ca bulgări de lumină neorbitoare, radiind în fel şi chip, lumină în oceanul de lumină care le naşte mereu…
Totul devine, este şi rămâne Lumină în Lumină…
Şi ochiul călător cuprinde, în spatele firelor şi globurilor de lumină, alte forme cu structuri cel puţin ciudate, unde “ciudat” nu este chiar neobişnuit pentru ochi, căci poate asocia cu câte ceva deja văzut anterior, în lumea celor pe care le cunoştea de la început. Îşi dă seama acum, bine de tot, că-i mai trebuie numai să înţeleagă de unde vin, ce fac şi unde se duc toate…
Deocamdată ochiul este singur dar, treptat, începe să primească vizitele unor făpturi suave, fie ele ca nişte bulgări de lumină, fie cu forme pe care le ghiceşte ochiul în spatele vălurilor de lumină. Pe care le numea, în timpurile copilăriei sale… zâne… Valuri de emoţii gingaşe, armonioase, vin din partea lor, atingând blând simţirile ochiului-călător…
Prietenie… bucurie… blândeţe… Gândul ochiului merge către întrebări şi apoi se simte încurajat chiar să dea formă întrebărilor. Da, ştie şi el câte ceva, le spune ce ştie – căci poate ele nu ştiu ce ştie el… Şi ele îi spun cu modestie că da, cunosc şi ele câte ceva.. şi îi povestesc câte ceva pornind de la cele spuse de el… Căci aşa suntem obişnuiţi, să pornim de la a ne spune ce ştim…
Nu, nu… nu e aşa, le opreşte ochiul cu niţică severitate… Staţi să vă spun eu cum sunt lucrurile, căci nu prea aveţi dreptate, spune ochiul, atotcunoscător… Trebuie să fii om, inteligent şi voitor, pentru a cunoaşte, expert, lucrurile…
– Ahaaa… spun zânele, am înţeles… sigur… asta ştiam şi noi, noi voiam să îţi mai spunem ceva… Şi noi am fost oameni, am aflat şi noi atunci câte ceva…
– Aaaa… staţi aşa! De atunci s-au schimbat multe în lume, nu mai sunt lucrurile simple ca acum 1 2 secole, 1 2 milenii…
Şi dialogurile continuă, zânele blânde spun şi ele tot ceea ce poate fi mai frumos şi mai liniştitor, în sensul celor cunoscute de ochiul-om-cu-sufletul-călător…
Şi zânele presară printre frumuseţile descrise şi lucruri interesante, despre vremurile vechi, pe singura coardă agreată de călător. Aşteaptă întrebări, şi aşteaptă şi înţelegeri. Ochiul priveşte însă tot la suprafaţa lucrurilor, acolo unde ştie el cel mai bine, cu variaţiuni sublime pe mereu aceeaşi temă…
Şi ochiul omului duce cele cunoscute din “visul” său, cu el, în lumea lui. Spune ceea ce i s-a descris, află că şi alţii au aflat, dar mult mai multe… Păi baliverne din astea au încercat şi cu el zânele, să-l “ducă cu preşul” dar le-a pus el la punct!! Au încercat să fie rele şi să-i spună ceva, să se uite undeva…hm! Acolo nu era nimic!! S-a păcălit, dar… hai! Să le dea niţică atenţie mai departe…
Lumea se umple treptat de cunoaşteri. Acum ştie şi el, dar şi-a alungat zânele, pentru că nu i-au spus şi lui toate cele… să-i fi impus, să-l fi obligat, că doar ştiau şi ele ce este obligaţia, din lumea pe care chiar spuneau ele că eu trăit-o: lumea regilor, şi câte şi mai câte…
Acrit şi cătrănit se întoarce la ale lui, alungând gândurile şi “jocurile” cu zâne, cu pitici, cu elfi… cu alte alea…
Şi când îi vine vremea de plecat, în groază, lacrimi, dureri şi remuşcare, trecerea îi devine însă, de la o clipă la alta: uşoară, lină… iar “dincolo” îl aşteaptă aceleaşi zâne, gata să-i arate din nou şi din nou, tot ceea ce a pierdut de la ultima “vedere”.
Şi călătorul devine el însuşi o zână de lumină, alături de surori şi fraţi de peste tot. Şi dintre ei recunoaşte acum înalţi conducători de grupuri… Care nu ar dori să fie chiar conducători, dar îşi fac puterea pe măsura cunoaşterii micuţilor cu care călătoresc, pentru înţelegerea lor din viaţa pe care tocmai au privit-o din corp de carne şi os… Căci trebuie să conducă pe fiecare, totuşi, să vadă tot ceea ce este necesar, chiar din fostul corp de emoţii de când era om. Să vadă fiecare, după puterea lui, marile structuri universice: galactice – cu stelele şi planetele lor, cu planetoizi mai mari sau mai mici, cu cometele purtătoare de energii pline de noutăţi către toate vieţuitoarele lumilor colindate de ele…
Şi vede călătorul astfel lumina altei lumi, de-asupra celei pe care o cunoaşte atât de bine: cuprinsă în tot felul de chingi, şi totuşi rămasă liberă în lume. Vede cum o bucăţică din miezul plin de daruri sublime de viaţă, ale unei astfel de lumi, îmbrăţişând-o pe aceasta în care trăim aşa cum bine ştim, fără să-şi piardă locul pe de-asupra ei, se poate strânge ca într-un ac pentru a lumina feeric fiecare mijloc de galaxie, dând ajutor şi frâu liber vieţuitoarelor – spirite care se întrupează prin puterea ei în, şi pe toate planetele stelelor ei…
Atât de simplu.. şi de loc simplu, de fel… Acolo unde totul este aşa cum ştim… şi nu prea e…
În stele, şi cu ele, în planete, şi cu ele pulsează viaţa tuturor valurilor de vieţuitoare mari şi mici, mai mult sau mai puţin creatoare. Cu corpurile lor oferite de planete din bogăţia bulelor de energii care se desprind permanent de ele, pentru a primi câte un sufleţel nou la întrupare. Nu sunt puţine chiar de loc, în spatele lor vin mereu alte valuri, mulţimi fără de sfârşit de suflete care îşi trăiesc vieţi simple şi curate, una depă alta… Cu altele care se întrupează spirit cu spirit, prin puterea lor şi a ajutătorilor lor, în lumi proprii pe care pot să le înţeleagă din ce în ce mai bine...
Şi toate se strâng în cercurile strălucitoare, fine, fixe, ale tiparelor de dezvoltare ale vieţii care se întreţine pe ea însăşi, cu suflul de viaţă al Creatorilor şi Susţinătorilor vieţii de peste tot.
Şi alte grupuri de entităţi le “cântă” şi le “suflă” vânt de viaţă mereu, celor care au nevoie de ea, chiar dacă nu ştiu de unde le vine… Iar cei care nu ştiu de unde le vine – tot ceea ce le vine astfel, se “încântă” unii pe alţii, între ei, cu multă admiraţie, cu tot ceea ce pot singuri, orbi şi surzi la Făuritorii Vieţii de de-asupra lor. Din jurul şi din miezul lor…
Şi călătorul nostru însuşi, într-o uluitoare zvâcnire de adâncuri cuminţi de aduceri aminte, de cunoaşteri mai noi şi de acum-cunoaşteri, vede cu puterile sale cele noi, pe care le-a primit (..de unde?!.. de ne-unde?!.. va afla cândva..) şi le vede pe toate, înşiruindu-se în frumuseţea descoperită lui de uriaşul – dar totuşi blândul său însoţitor…
Şi vede cum se înşiră, grupuri-grupuri, numite pe fiecare planetă în fel şi chip, rămânând în esenţa lor: coordonatori-lucrători ai tuturor orizonturilor cerurilor, dimensiunilor, universurilor… conducând şi învăţând măruntele populaţii planetare, fiinţe care abia învaţă să se hrănească – dar învaţă! acesta este cel mai important lucru… de la marile entităţi, care ştiu să se facă mici, pentru a le oferi toată învăţătura de care au atât de mare nevoie…
Vin apoi la rând creatorii conştienţi să înveţe, cărora puternicii cerurilor lor li se întrupează alături, pentru a-i ajuta şi pe ei, pentru a se sacrifica cu înţelegere pentru ei, chiar pentru a-i crea pe ei înşişi, pentru a le oferi ajutor şi învăţătură în propria lor creaţie materială pe care o cuprind, de care se lasă cuprinşi treptat în haos şi durere…
De felul lor, lumea pe care astfel o trăiesc ei, micuţii creatori, o distrug cu multă nepricepere în începuturile eternităţii vieţii lor, cu o indiferenţă ce acoperă chiar din mijlocul lor firavele voci conştiente care se ridică în apărarea naturii, vieţii. Dar în ajutorul vocilor firave, din nevăzut, apar dimensionalii, strat după strat, dimensiune după dimensiune, înfăşurându-se de la arhetipalele forme planetare până la abstractele dimensiuni care nu mai cuprind în ele forme, chiar dacă ele rămân în lumea formelor. Ele ajută un univers întreg şi vorbesc mereu acestui univers despre minunile altor universuri. Par spaţii, par timpuri, par oameni… Sunt, şi nu sunt – de aceea mulţi oameni nu-şi aduc întotdeauna aminte de ei, deşi îi cunosc bine, din alte spaţii şi din alte timpuri…
Şi călătorul vede mai departe cum urcă o verticală dincolo de tot ceea ce a putut înţelege până acum, care a sprijinit viaţa şi o sprijină etern, ajutaţi, la rândul lor, de alţi uriaşi ai trăirilor de pretutindeni. Doar pentru că nu a vrut cândva să-i vadă – nu i-a vazut ca om. Măcar să-i fi zărit din când în când, acum ar fi putut să vadă, să cunoască mult mai multe… Ce părere de rău…
Dar blânzii lumii care, cu infinită modestie, îi spun tot timpul că şi ei au trecut cândva prin greutatea unor asemenea acceptări… îi fac loc în înţelegeri mai departe!! Verticala urcă, urcă dincolo de dimensiunile acestui univers, către formele arhetipale ale monadelor care vor evolua singure – dar unite în gânduri şi simţiri, etern. Sunt îngerii şi arhanghelii care îşi trimit în fiecare clipă razele de lucru către fiecare fiinţă de peste tot…
Şi dincolo de ei, trăind cu mare bucurie de viaţă, se ridică marii învăţători ai lumilor, marii cercetători ai evoluţiilor de pretutindeni, marii luptători ai simultaneităţii trăirilor monadice… Lucrători pentru ca evoluţiile să cuprindă din ce în ce mai bune şi mai simple – şi totuşi din ce în ce mai cuprinzătoare forme de evoluţie, pentru ca trăirea să le fie tuturor cât mai blândă. Să nu mai sufere, aşa cum au suferit generaţiile anterioare, unde suferinţa cea mai grea au avut-o Creatorii, Făuritorii, cei care au fost adevăraţii Deschizători de Drumuri, din suferinţa lor creind mereu modele de îndepărtare a suferinţelor spirituale…
Care nu pot sta aşa… la infinit, să nu trăiască alături de cei care merg încetinel, dar voiniceşte, în sânul Lor. Nu de puţine ori ei intră astfel în mijlocul evoluţiilor pe care le coordonează, ale condiţiilor pe care ei le crează, pe care numai ei le pot simţi cu deosebită precizie, le pot simţi nivelele cele mai profunde. Căci numai socotind lucrurile cu o astfel de deosebită precizie, preluările subconştiente ale tuturor trăirilor vor rămâne în memoriile latente ale monadelor, în forme care nu vor conduce la deviaţii de la comportamentele care li se vor dezvolta în viitor. Numai astfel nu se vor depărta de la înclinaţiile lor personale, nici nu vor dezvolta în mod exagerat chiar asemenea înclinaţii personale. Oricum evoluţiile lasă monadele să se depărteze de la linia de echilibru – căci numai aşa vor învăţa ulterior să înţeleagă ce este cu adevărat echilibrul. Vor avea tot timpul să înveţe, şi coordonatorii le vor fi aproape în orice moment. Toate vor avea impact asupra celor care trăiesc astfel şi asupra tuturor formelor de viaţă din evenimentele pe care le vor trăi. Mai ales în conjuncturi planetare atât de complexe, cum sunt cele din timpurile noastre, aici, pe Pământ. Dar – de altfel – de pretutindeni în univers.
În clipele de trăire ale unui coordonator de evoluţii în mijlocul lumii pe care el o coordonează, el pune piciorul de manifestare a celei pe care am numit-o verticala spirituală coordonatoare planetară. Pe care toţi trăitorii locului o vor conştientiza datorită puterii Sale, mai devreme sau mai târziu. Şi o pune în fiecare epocă de trăire a populaţiilor locale, şi ştie bine că nu i se cuvine nici o laudă, căci forţa care se desfăşoară din el însuşi este forţa cumulată a tuturor celor mari şi mici deopotrivă. Este Forţa Vieţii Universale!! El ştie bine că reprezintă tot ceea ce au creat şi marii, dar şi micii deopotrivă: de la puternicele bariere unisens interzonale – până la cuibuşorul păsării care îşi pregăteşte locul pentru puii săi, şi încă toate cele şi mai mici, albine şi furnici, şi numai împreună, cu toţii la un loc, crează această Forţă ce susţine întreaga fire!! O forţă atotcuprinzătoare, în tot şi pentru tot. şi fără de cei mici, mereu şi mereu alţi “mici”, nimeni nu ar mai ajunge “mare”, dacă nu ar mai avea pentru cine crea. Nici un “mare” nu ajunge aşa – dacă ar face-o doar pentru a ajunge “mare”. Dacă o face total pentru cei “mici”, mereu şi mereu alţii – de care să nu se plictisească şi să nu obosească vreodată – numai atunci se va trezi înaintând cu un pas: pe linia ajutorului oferit încă şi mai multora, pe care nu i-a văzut până atunci...
Şi nimic nu se sfârşeşte vreodată…
În multele momente planetare de acest fel, din toate galaxiile, întruparea unui coordonator de evoluţii înseamnă o învăţătură uriaşă pentru toate nivelele pe care suflarea de viaţă o străbate, astfel. Învăţătura coboară şi urcă, simultan, atunci când toţi cei care o necesită îşi pun şi ei puterile – mici în comparaţie cu cele ale uriaşului coordonatorului, dar suficiente pentru a da volum şi splendoare tuturor formelor de viaţă care îi simt puterea.
Formând astfel, cu adevărat, ÎNVĂŢĂTURA CHRISTICĂ: care strânge, oferă volum, putere şi parfum, oferindu-le pe toate deodată, împreună cu lumina prin care toate se fac, întregii vieţi: pretutindeni şi etern.
Care venerează întreaga suflare, fără să ceară veneraţie. Dar şi suflarea învaţă de la El să venereze.
Tot pretutindeni.
Tot etern.

marți, 18 august 2009

DORMIM IMPREUNA SI NE BUCURAM DE ORGASM??

Sa ne mai plimbam putin si prin partea lumeasca a trairilor noastre...

Tot respectul meu pentru cei care au alta parere decat mine, dar lucrurile noastre cele de toate zilele trebuiesc spuse, trebuiesc treptat dezvaluite, tabuu-urile ar fi timpul sa cada si adevarurile sa cam iasa la iveala...
La inceputul anului comentam articolul lui Marius Stan, la adresa www.empower.ro

http://www.empower.ro/relatii/de-ce-cuplurile-se-vor-desparti-candva-ii/

Preiau comentariul meu de atunci si ii aduc completari, caci am avut astfel de discutii si cu alte persoane, in ultima vreme.

Intr-adevar, este greu de crezut adevarul, pana cand toti oamenii isi vor recupera clar-intuitia si clar-simturile (bine ca nu mai este mult pana atunci!!). Partenerii de cuplu familial pot duce o viata armonioasa, contribuind reciproc la imbogatirea exeperientei totale de manifestare a partenerului prin separarea in timpul somnului: este separarea câmpului undelor cerebrale si eliberarea de influentele inerente activitatilor din timpul zilei. Fiecare partener duce cu sine în timpul somnului TOATE AMPRENTARILE PETRECUTE IN TIMPUL ZILEI, ceea ce creaza un front de lucru continuu nu numai cu subconştientul partenerului, ci si cu persoanele care au amprentat partenerul in timpul zilei.
Literatura populara mentioneaza un fel de cunoastere cu o radacina adanca in informatiile subconstiente: batalia ingerilor. Ingerii nu se bat in ceruri, dar corpurile astrale desprinse in timpul somnului se ‘bat’ de mama focului! Constientul pastreaza apoi urmele ‘pasilor’ din timpul somnului. Apoi urmeaza concluziile... Periculoase, de altfel, caci omul spune ca, daca ingerii se bat (corpurile astrale ale oamenilor, de fapt – dar cunoasterea este limitata in vremurile pe care le traim azi) oamenii pot sa faca acelasi lucru, pana ce adevarul va triumfa!!!…
Si te intrebi care adevar…
Pana intr-o zi…
Iata ca adevarul acum paseste printre noi. Avem multe legende si povesti nemuritoare despre adevar, despre lucruri care in vremuri departate existau, si erau si pentru noi, europenii, o realitate: la fel ca si pentru orientalii care au pastrat invataturile propriilor lor zei, mosi ai popoarelor lor. Ele spun ca Dumnezeu si sf. Petru mergeau prin lume si nimeni nu-i recunoastea… la fel umbla acum si adevarul prin lume, are si sandale de aur.. si tot nu-i vad prea multi stralucirea…
Cealalta stralucire, de sticla falsa, dar bine lucrata, ia ochii si duce patima prin lume...
Pana intr-o zi…

Indraznesc sa mai spun, cu tot respectul pentru toata lumea, ca orgasmul este o descarcare de energie in exces, a unor energii de pe nivele diferite de vibratie, care nu au fost folosite integral pana in acel moment. Tocmai pentru ca apar secventele de frecvente (ale vibratiilor) inalte, apare senzatia de placere.
Majoritatea femeilor nu-si inteleg si nu-si valorizeaza fortele pe care le au; ajung in asemenea situatii, in mod cu totul inconstient, si inconstient isi pierd zi de zi puterile. Placerea cu care ne-am obisnuit sa primim astfel de energii care ne inunda pentru o efemera clipa ne face sa o cerem, sa o dorim, sa o slavim...
Femeile care muncesc fizic in companie sociala complexa (oameni de diferite culturi, varste, cu forme diferite de gandire si actiune proprie), care in acelasi timp fac si planificarea celor ce trebuiesc realizate mai departe, tinand cont de cele realizate anterior; care ii inteleg pe altii - dar nu accepta sa faca ele tot ceea ce nu fac, din comoditate sau orgoliu, cei din familie...; asadar astfel de femei traiesc la toate nivelele de manifestare spirituala si rareori au cazuri de descarcari explozive. Astfel de cazuri rare pentru ele, explozive, sunt legate de faptul ca exista si sarcini spirituale pe care nu si le-au inteles, pentru ca familia si societatea le impun alte sarcini - sau aceleasi sarcini, dar in exces... De obicei nu ajung sa-si puna in practica propriile intuitii din cauza faptului ca acestea ajung sa se bat cap in cap cu placerile consacrate ale celorlalti...
De aceea descarcarea exploziva apare chiar si in aceste cazuri, si, iertata sa fiu, nu se mai numesc orgasm, ci descarcare pur si simplu. In cazuri de traire complexa, adevaratul orgasm este o traire superioara, intensa nu neaparat fizic, cat emotional si de acolo, ca o patrundere constienta in simtiri universalizate, incep treptat sa dezvaluie intelegeri ale unor realitati cu totul deosebite. Explorari spatio-temporale, fronturi de intelegeri sociale, spirituale... Experimentarea acelui "dincolo" de cunoscut... care este adevarata Liniste Launtrica Luminata...
Astfel nu este nevoie sa facem cursuri pe bani grei pentru a invata sa ajungem acolo unde nu am mai ajuns... Cei care au mostenit corpuri fluidice mai sanatoase pot face asemenea incercari chiar fara ajutor sexual, in timpurile noastre de inaltari puternice ale frecventelor planetare. Cei care nu pot ajunge astfel la cele aflate in spatele intuitiilor din ce in ce mai frecvente si intense, pot ajunge printr-o traire armonioasa si folosirile sexuale - daca se tine cont de ritmul energiilor anuale si de echilibrul permanent in folosirea activitatii sexuale, in limitele naturale de varsta.
In lipsa unor astfel de cunoasteri, femeia stie intuitiv ca a simtit ceva ce poate fi asemanat placerii simple de descarcare - folositoare intrucatva si ea, dar insuficienta pentru o viata echilibrata. Si aceasta intuitie a nerealizarii in plan spiritual complex, pe care o au acele femei ce isi accepta intrucatva intuitiile,conduce la tendinta de a se rusina: din cumul de motive care tin si de ea, si de partenerul ei. Se departeaza intrucatva de partener chiar daca este o simtire de moment, care dispare in scurt timp.
Insa, apare pe acest fundal speculatia rusinii sexuale, speculand intuitii feminine profunde de a nu fi realizat ce-i trebuie; speculatie de ordin social (impunerea muncilor) si de ordin spiritual-religios: pacatul "primordial".
Bine instrumentata inca din preotia veche egipteana, ideea a fost subtilizata ulterior de populatii care au preluat de la ei aceasta idee, in special in bazinul mediteranean, si au degradat-o in continuare. Ajunge azi la noi deformata, ca orice parte de adevar pe care s-a instalat candva o deviere subtila; şi nu mai credem in adevar, instalati fara sa vrem in specula conducatorilor, stapanilor si hotilor de vise ale umanitatii...
De aceea spuneam ca adevarul umbla prin lume si nu-l vedem chiar daca l-am putea atinge cu mana... Mai bine nu intindem mana, sa nu cumva sa nu intelegem si sa ni se spulbere: iluziile... sau chiar indoielile...
De inteles, astfel, de unde provine şi fuga dupa orgasm si, de aici, intreaga trena a speculei sexuale a femeii.
Ca si orice alta specula social-religioasa, ea nu are o singura fateta, ci cel putin inca una: specula de munca a femeii. Asemenea laturi care au fost folosite de conducatori pe rand, pentru a nu crea puterea de reactie si lupta pentru eliberare de impuneri.
Este drept ca aceasta eliberare a femeii s-a produs, era normal sa fie asa, si cei din vechime care au orchestrat totul au stiut ca se va ajunge si la asa ceva, dar important pentru ei era sa depaseasca vremurile lor si ale imperiilor pe care doreau, din umbra, sa le creeze.
Dar deja intram in istorie si nu este aceasta tema subiectului.

Normal ca ajungem pana la urma sa facem ce stim, ce putem, in functie de suma incredintarilor personale. Dar, cum spuneam, suntem aproape de momentul in care ne vom da seama de realitate, vazand cu ochii nostri suvoaiele de energii care ne parasesc in timpul obiceiurilor noastre contemporane: de a dormi impreuna si a ne zbate in tulburari al caror rost nu-l intelegem de cele mai multe ori, in batalii nocturne subconstiente, precum si de a ne crampona in fel si chip pentru obtinerea cercului vicios legat de placerile noastre foarte lumesti...
Imbatranim astfel inainte de vreme, ne pierdem placerea si energia de viata, ne amarâm si ne varsam amarul unul pe altul, parteneri care ne meritam trista eticheta poetica „jucarii de mult stricate”...

joi, 13 august 2009

EVOLUŢII

Pentru înţelegerea acestui subiect este necesar să se studieze materialul prezentat în articolul „Zonele Universului Fizic” cu adresa:
http://bucuria-cunoasterii.blogspot.com/2009/05/zonele-universului-fizic_30.html

Se cunosc azi diferite forme prin care ne putem reprezenta evoluţiile spiritelor – după cum ne reprezentăm mental: în funcţie de cultură şi informaţia pe care o putem accesa, apoi treptat, prin forţe proprii, după cum creierul nostru decodifică informaţiile provenite de la senzorii corpurilor noastre fluidice: cu fiecare set de senzori – ai fiecărui corp fluidic pe care îl avem – putem percepe universul în care trăim.
De cele mai multe ori, evoluţia spirituală este imaginată ca o piramidă – dar ea nu este, de fapt, doar o schemă unidirecţională, pornind de la o bază (reprezentată ca fiind baza de pornire în cunoaştere) – ajungând la un punct, vârf, unde puţini ajung. Pentru fiecare spirit în parte, evoluţia poate fi imaginată ca pornind însă de la un punct – o singură formă de trăire, de manifestare (hrănirea pentru supravieţuire) şi dezvoltându-se până la un volum impresionant de cunoaştere.
Putem să reprezentăm aceste lucruri conform schemei de mai jos:


Fig. nr. 1 (a,b): Dezvoltări cantitative în evoluţii primare (1)


Fiecare linie de cunoaştere în parte este de fapt un volum dezvoltat treptat. Căci sunt direcţii care pot fi înţelese, la rândul lor, ca puncte de sprijin pentru înţelegeri în fiecare moment al trăirilor noastre curente, în fiecare loc din universul în care suntem ajutaţi să ajungem, să trăim, să învăţăm şi apoi să-i ajutăm şi pe alţii să trăiască ceea ce am trăit şi noi. Ne îmbogăţim treptat astfel experienţa chiar cu noutăţile trăirilor celor ajutaţi, după personalitatea, individualitatea manifestărilor proprii fiecărui spirit în parte.
Continuarea evoluţiilor are loc pe linia abstractizării elementelor de cunoaştere, pe linia unui parcurs de la volum – la esenţă. Nu este nicidecum o simplificare, o sărăcire de experienţă, prin nefolosirea celor învăţate anterior. Dimpotrivă, manifestarea cu puterile adunate, cu cunoaşterea şi experienţa practică, conduce la acel tip de acţiune care poate influenţa, doar printr-un singur gest, printr-un singur gând, o zonă întreagă a Universului Fizic.
Toată experienţa spiritului se concentrează astfel, la un moment dat, într-un punct – un punct de acţiune, în care spiritul este perfect conştient de toată suflarea întrupată pe care o ajută.



Fig. nr.2 : Exprimarea piramidală a înţelegerii esenţei.

Dar fiecare moment al trăirilor noastre, indiferent de locul şi timpul în care se desfăşoară el, indiferent de volumul experienţei, cunoaşterii noastre, se poate reprezenta în acest fel (cel descris mai sus). Mai mult, se poate înţelege faptul că trăim simultan astfel, în fiecare moment al vieţii noastre, două sensuri pe care le putem reprezenta piramidal într-o formă veche, unanim cunoscută azi de noi sub numele de Steaua lui David:



Fig. nr.3 : Simultaneitatea trăirilor noastre piramidale curente

Suntem în fiecare clipă într-un vârf al înţelegerilor noastre, într-un vârf al evoluţiilor noastre, cel pe care îl conştientizăm acum, în acest moment. Dar avem, urmăm un ideal, un vârf în faţă, pe care îl dorim în acest moment, în fiecare moment al trăirilor noastre. Atunci când ajungem acolo, putem percepe în plus încă două căi (cel puţin), înainte de a merge mai departe:
– multe puncte nu le-am înţeles şi avem nevoie să prindem mai multă putere, pentru ca apoi să ne întoarcem pentru a le înţelege, pentru a le trăi în mod extins;
– sunt multe spirite în urma noastră pe care le putem ajuta să meargă şi ele pe drumul nostru, aşa cum şi noi am fost (şi suntem permanent) ajutaţi să mergem pe acest drum.
Se simte nevoia de întărire, permanent: cel care este conştient de felul în care trăieşte îşi dă seama că are nevoie mereu de ajutor, dincolo de încurajarea pe care o primim permanent: să avem încredere şi în forţele şi în cunoaşterile noastre!!
Şi simţim nevoia mereu s-o facem şi noi, la rândul nostru, pentru cei care sunt în jur şi au nevoie şi ei, la rândul lor, de o astfel de încurajare.
Numai în acest fel, primind ajutor din orice parte a trăirilor noastre spirituale, putem ajunge să înţelegem, la un moment dat al evoluţiilor noastre, cum se pot separa – şi totuşi uni! – toate felurile noastre de trăiri, pentru a merge cu toate mai departe: nicidecum separându-le în eternitate; ci folosindu-le pentru a trece fără greutăţi dintr-o formă de trăire în alta, înţelegând şi folosind experienţa tuturor, mari şi mici, de acelaşi fel sau de feluri diferite, pentru a urca necontenit.
Şi unde nu mai este nici sus, nici jos – este trăire pur şi simplu, însă o trăire în perfectă şi mereu perfectibilă cunoaştere.
Şi unde nu mai există nici o frică în faţa existenţei altor păreri, acolo unde nimic nu se mai separă, unde totul este înţeles – nu controversat; unde nu mai este control – ci doar libertate: unde tocmai pentru că există reparaţia se acceptă libertatea, indiferent cum s-ar manifesta ea. Iar acolo unde există acestea două – se înţelege conlucrarea, fără ca accentul să cadă pe o direcţie sau alta (fig. nr.4: a,b,c).


Fig. nr.4 (a,b,c) : Parcursul evoluţiilor secundare începătoare (se mai numesc şi arhetipale).


Numai atunci trăirea devine semnificativă în orice punct al universurilor bazate pe formă, departajările necesare pentru ajutorul oferit celor care îl necesită luând şi păstrând forme fluide, în trăiri din ce în ce mai profunde; unde noţiunea de superficial este înţeleasă în profunzime, iar eforturile monadelor sunt îndreptate către depăşirea ei definitivă.
Mai detaliat spus, evoluţiile în lumea formelor (numite de noi universuri de manifestare prin intermediul corpurilor) continuă cu alte evoluţii în care formele nu se anihilează, ci doar monadele cuceresc o stabilitate înaintată în orizonturile nemarginite. Astfel de orizonturi nu mai cuprind creaţii stricte, strângând spaţiile in bariere, în dimensiuni separate, proprietăţi si creaţii de supravieţuire, dar permit monadelor să se manifeste într-o libertate pe deplin conştientă de lumea pe care o trăiesc total. Undele simţirilor lor formează însă fronturi de influenţe asupra lumilor cu formă strictă, care au nevoie de bariere şi spaţii care dimensionează şi direcţionează; şi se obişnuiesc să simtă şi să se manifeste în funcţie de volumul şi de densitatea acestor fronturi, între care ele înseşi sunt unde cu volum, iar volumul cuprinde în sine esenţa sa: pe care o caută mai departe, o înţelege şi se aşteaptă s-o atingă.
Este o lume în care monadele se despart de fraţii lor de spirit şi fiecare monadă în parte tinde către atingerea unui ideal suprem: o atingere care este posibilă însă numai prin ajutor oferit semenilor aflaţi pe toate treptele de evoluţie pe care le-a atins, apoi le-a cuprins şi ea, în ea însăşi. Monada devine din ce în ce mai conştientă, în continuarea celor deja cunoscute, că toate cele aprofundate de ea până în acest moment nu sunt decât cele dintâi începuturi micuţe: şi nu pentru că nu ar fi vrut – ci pentru că nu i-au permis puterile sale încă mici, oricât de mari ar părea altora. Va face orice sacrificiu pentru a-şi mări puterile, pe care şi le doreşte pentru a putea ajuta din ce în ce mai mulţi semeni.



Fig. nr.4 (d,e,f) : Parcursul evoluţiilor secundare avansate.

Departe de a-şi fi ajuns sieşi pentru eternitate, unda se esenţializează prin ea însăşi, cuprinzând în puţinele sale puncte rămase, de volum puternic condensat, întreaga experienţă uriaşă a necuprinselor esenţe ale timpurilor din eternitatea trăită (fig. nr.4: g,h).



Fig. nr.4( g,h) : Parcursul evoluţiilor centrale (a Fiilor de Dumnezeu).

Forţele sale cuprind, în conştientizarea lor, tot ceea ce ţine de universurile cu forme, lumi peste lumi pe care le poate trăi dinafara lor. Numai forţele sale se pot concentra şi întrupa, nemaifiind necesară coborârea permanentă în universul primarilor, atunci când este vorba despre o trăire personală.
Dar când este nevoie să intre în tangenţă pentru învăţătură cu micuţii săi fraţi – o va face! Făcându-se micuţ ca şi ei... Va construi, va munci, va învăţa şi va fi în acelaşi timp învăţător, neştiut pentru ei. Cu cât se va face mai mic, cu atât puterile sale vor creşte mai mari.
Se va strecura, cu forţele sale proaspete, fără să fie simţit, chiar şi înafara Casei Mari, a Centrului acestuia de evoluţie care i-a protejat fiinţa şi l-a ajutat să crească mereu. Va cunoaşte tot ceea ce este înafară, fără să deranjeze nici o uluitor de mică celulă ce abia se zăreşte printre fuioarele celor dintâi lumi, numite de toţi: fundamentală. Şi pe drept cuvânt, căci simte lumea din care a venit, în care s-a aflat tot timpul, dar în formele pe care le-a înţeles treptat ca fiind cele ale căror seminţe s-au format chiar acolo, înafară, pe care le-a purtat şi le-a dezvoltat pentru ca, în continuare, să poată ajuta infinitul număr de fărâme de viaţă pulsând atât de palid în Totul pe care nici nu-l poate numi, de fapt...
Întoarcerea Înăuntru îi va fi încununată de înţelegerea a ceea ce a devenit deja: toate forţele sale le poate susţine în interiorul său – dar ele radiază aşa cum a văzut la ajutătorii săi, care l-au sprijinit mereu, şi îl sprijină în continuare: căci nu se compară forţele şi esenţa sa – cu ceea ce se poate simţi la toţi aceşti puternici ajutători ai săi !!
Şi încă simte perfect de clar acum puterea şi radiaţia blândă şi atotcuprinzătoare a Lor, a marilor Creatori... Făuritori în egală măsură a uriaşului lor Centru de evoluţie şi a sa personală, încă micuţă monadă care se simte în continuare în faţa Lor!! Şi care Mai Marii fiind – totuşi Ei consideră cu înţelegere şi nesfârşită iubire cele mai mărunte celule dinafară, toţi cei care trăiesc Înăuntru şi proprii lor egali ca fiind, cu toţii, Fraţii Lor:

FRAŢI ÎN ETERNITATE !!

duminică, 9 august 2009

CATEVA CUVINTE DESPRE CERCETAREA PARANORMALA

Pentru a intelege mai bine felul in care expun astfel de lucrari, dar si pentru ajutor in viitoarele expuneri, voi creiona pe scurt ceea ce eu cred despre cercetarea personala in domeniul pe care il numim azi paranormal.
As spune ca oarecum cunosterea revelata o leg de comunicare din partea entitatilor ajutatoare, pe care fiecare dintre noi le avem din belsug, in jurul nostru. Si o despart intrucatva de cercetarea proprie de acest fel pe diverse domenii de activitate, de cunoastere, la fel ca si in viata sociala pe care o traim curent. Deosebirea este ca, experienta generala fiind in acest domeniu mai putina, si observand cu intelegere de unde vin si multe confuzii, este mai greu sa se desteleneasca pe alocuri domenii intregi care conduc la tot pasul la multe alte confuzii.
Cercetarea proprie se constientizeaza la un anumit nivel de patrundere ca fiind realizata cu diferite categorii de senzori ai corpurilor din sistemul nostru corporal. Suntem mai mult sau mai putin constienti in mod curent de activitatea unor astfel de senzori, si tocmai de aceea au fost in mod global numiti: constientul universal, Akasha, etc. Mai pe intelesul tuturor: biblioteci universale, care in trecut se numeau: pietrele zeilor, papirusuri divine, etc.
Totul este, cred eu, in functie de evolutia comunicarii interumane, de gradul de cultura, de credinta si de inclinatie personala catre cunoastere.
Cercetarea proprie se impleteste insa in mod armonios cu comunicarea primita din partea entitatilor ajutatoare, atunci cand dorinta si atentia cercetatorului se indreapta mereu catre primirea de sfaturi si indrumari din partea lor.
Sunt mai multe directii de comunicare, in functie de entitatile care fac comunicarea:
– comunicare de tip astral (de la ajutatorii, entitatile noastre ajutatoare intrupate in corp astral);
– comunicare de tip dimensional (entitati aflate in dimensiuni universice structurale – mai mult sau mai putin paralele ale dimensiunii in care traim si de care suntem azi constienti noi, oamenii);
– comunicare de tip inter-universic: venit de la coordonatorii de evolutii, care se pot manifesta de la punct fix, fara sa se intrupeze alaturi de noi, care se pot manifesta simultan in orice – si oricate – puncte ale tuturor structurilor create de ei, remodelate permanent, pentru confortul spiritual al evoluantilor de pretutindeni.
Oamenii au numit asemenea dialoguri: comunicare cu zeii.
Si s-a dovedit a fi cat se poate de reala, chiar daca oficial ea nu este recunoscuta nici in ziua de azi.
Azi o numim comunicare cu entitatile ajutatoare, asa dupa cum am deosebit mai sus.
Sau comunicare cu Dumnezeu.

Cunoasterea poate fi accesata mai usor sau mai greu, in functie de capacitatea de trecere a spiritului de la concentrarea pe un segment larg de activitate obisnuit (de activitate zilnica) la segmente pe care nu le constientizeaza in mod curent, chiar daca ele functioneaza, formand un fond de folosire a tuturor fortelor spirituale. Cu alte cuvinte, daca omul este obisnuit sa-si cunoasca fortele, cu putin efort se poate concentra si poate constientiza toate formele proprii de accesare: la toate segmentele realitatii normale, chiar daca este vorba despre segmente suprapuse. Treptat va departaja informatiile care vin din astfel de câmpuri, intelegandu-le ca pe segmente ale realitatii noastre, desfasurate in acelasi spatiu si in acelasi timp.
Daca nu este obisnuit cu o astfel de cautare, omul constientizeaza ceea ce obisnuieste sa faca, ceea ce a invatat de la parintii sai, de la societatea in mijlocul careia s-a nascut. In acest fel el nu este lipsit de cunostere, ci doar consolideaza un anume segment al realitatii. Cand acest segment este suficient consolidat, singur descopera alte segmente, cele care sunt mai bine consolidate din toata experienta sa, dar tot de la acelasi nivel de vibratie.

Experienta spiritului se leaga de doua segmente de cunoastere:
– de sistemul corpurilor sale (in cazul oamenilor: corp fizic, de manifestare + corpuri fluidice ajutatoare ale acestuia: eteric, astral, mental, cauzal, spiritual (sau budhic), dumnezeiesc (sau atmic) si, in functie de sarcinile unor evolutii mai inaintate: enesic si supraenesic); ele formate din materie structurata complex – dar de frecvente diferite, care ajuta spiritul sa se manifestae si sa-si cunoasca astfel fortele mai mult sau mai putin subtile pe care le are;
– de memoria corpurilor sale: care reprezinta, de fapt, memoria stratificata a spiritului intrupat. Atunci cand spiritul se manifesta printr-un set (sistem) de corpuri, ele vor fi purtatoare ale memoriilor corespunzatoare vibratiilor locurilor de acelasi fel prin care el a mai trait candva. Ele formeaza astfel fondul total de experienta a spiritului, care se imbogateste permanent, ori de cate ori revine in aceleasi locuri, de aceeasi vibratie (sau locuri asemanatoare) din univers.
Fiecare corp fiinteaza si functioneaza pe treapta sa (sau segmentul sau) de vibratie, vehiculand energii si materii cuprinse intr-un anumit segment de vibratie. Segmentele frecventelor de vibratie sunt dispuse in cascada, de la corpurile de vibratie inalta pana la corpul fizic pe care il constientizam cel mai frecvent acum: corpul cu vibratia cea mai joasa. Fiecare segment este cuprins intre o valoare maxima si una minima (cuprinzand astfel o multitudine de secvente specifice segmentului), dar fiecare segment in parte are portiuni comune pe capetele sale cu segmentul corpului inferior si ale celui superior.
Fiecare corp are structurile sale materiale fixe, are senzorii sai si inmagazineaza in memoria sa experienta proprie: adica tot ceea ce a facut spiritul in trairea sa, prin intermediul acelui corp – prin intermediul oricarui fel de astfel de corp, in trecutul si in prezentul experientei sale.
Fiecare corp vehiculeaza energii, din care o parte sunt expulzate in mediul corpului si o parte este transmisa catre corpul de manifestare: in cazul nostru – corpul fizic (in cazul entitatilor astrale – corpul astral).
Fiecare energie este purtatoare de informatii, intelese in functie de experienta de traire pe care o are fiecare spirit in parte. Astfel, experienta ii va permite spiritului sa inteleaga informatiile provenite de la senzorii corpurilor sale, dupa secventele de vibratie din segmentul specific fiecarui corp in parte.
Fluxurile care au vibratii diferite formeaza astfel un complex de culoare si sunet: adica o informatie sub forma de imagine si sunet. O imagine poate prezenta un element static sau in miscare, precum si sunete de intensitati diferite, cu complexitati la fel de diferite ca si imaginea insotitoare.
Informatia astfel vehiculata este decodificata de creier – un organ cu functii pe care nu le cunoastem in mod oficial azi, si credem ca el functioneaza doar cu 5 10% din capacitatea sa.
Toate corpurile fluidice sunt interconectate, cu toate informatiile lor, pana la corpul fizic de manifestare: in acest fel, fiecare corp in parte decodifica la nivelul sau ceea ce primeste de la corpurile de de-asupra si de dedesubtul sau. Cum deocamdata ne intereseaza modul in care ajung astfel de informatii la creierul nostru, sa ramanem in domeniul fluxurilor energetice care coboara de la corpurile spirituale catre corpul fizic de manifestare. Treptat, fiecare corp in parte primeste si decodifica informatiile primite de la corpul superior si transmite mai departe pana la corpul fizic un flux informational compact. Creierul are posibilitatea sa impleteasca acest flux informational provenit de la corpurile din sistemul propriu cu informatiile rezultate din activitatea senzorilor corpului fizic. Rezultatul este o formatie complexa, cu care suntem obisnuiti atat de mult, incat nu mai constietizam complexitatea formarii si functionarii sale.

(Detalii privind sistemele corporale umane sunt prezentate la adresele:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/02/sa-discutam-putin-despre-corpurile.html
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/02/sa-discutam-putin-despre-corpurile_21.html )

Cu alte cuvinte, se formeaza astfel o tesatura speciala pe fiecare corp in parte si una generala, universala, la nivelul corpului de manifestare – cel fizic in cazul nostru – completata cu informatiile culese de corpul fizic prin senzorii sai, in mediul sau de traire: adica in lumea pe care spiritul o poate astfel gestiona, cu constienta sa cumulata din tesatura informationala locala si momentana, din toate campurile corpurilor sale, cu toate fortele sale. Chiar daca el nu si le poate intotdeauna constientiza complet.
In fiecare moment putem sa accesam aceasta tesatura. Decodificarea ei poate fi un proces mai indelungat, caci influentele altora, din lumea in care traim, au creat in cunoasterea noastra multe elemente care nu ne apartin. Treptat insa putem sa ne facem o intelegere generala – dar si particulara – a tuturor formelor proprii de intelegeri din lumea in care traim.

Comunicarile astrale, dimensionale si dumnezeiesti ne vor coordona mereu pe drumul intelegerilor situate dincolo de lumea in care traim: sa le intelegem subtillitatile si sa le descoperim profunzimile. Dar ajutorul de acest fel ni se ofera astfel incat toate acestea sa nu devina obositoare si nici sa nu inlocuiasca trairea noastra normala, ca oameni in mijlocul societatii in care ne aflam.
Tocmai de aceea exemplul oferit de Iisus – cu meseria pe care si-a exercitat-o in viata sa pamanteana – trebuie urmat: atata timp cat societatea ne cere si puterile noastre pot rezista la solicitarile curente.
Cu ajutorul comunicarilor, dialogurilor de acest tip, intelegem treptat directiile de cercetare de care nu a fost constienti pana acum, care ne pot dezvolta intelegeri ale unor lucruri care conduc exponential catre largirea constiintei in toate directiile locului de univers in care ne aflam: aflate pe raze (adica pe directii, pe domenii) de transmitere a informatiilor din tot mai multe alte locuri din univers.
(Detalii privind entitatile ajutatoare la adresa
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/07/zane-duhuri-spiridusi-si-entitati.html )

Fiecare om se afla in comunicare cu ajutatorii sai, doar ca nu constientizeaza bine acest lucru. Fiecare om are sfatuitori proprii, foarte clar aratati in statuile aflate in curtea Muzeului national din Cairo (foto).

Sunt si oameni neincrezatori, desi ei sunt in mod egal ajutati in activitatea lor. La polul opus, altii isi iau toate propriile lor ganduri drept comunicare cu entitatile cele mai inalte si cu mandrie spun ca au primit sfaturi direct de la Dumnezeu.

Intre un cer s-un iad sade omul sarac... spunea un cantec vechi...
Dar oare suntem cu adevarat saraci??!!
Eu cred ca nu!!


sâmbătă, 8 august 2009

DE POTI...

Din cand in cand postez cu drag cate ceva reprezentativ din partea prietenilor mei: de acasa sau de pe aici, din lumea aceasta a noastra care ne-a devenit atat de draga.. Noi prieteni... care isi cern usor bogatia simtirilor catre narile larg deschise ale sufletului nostru.. sa miroasa parfumul dulce-acrisor al anilor datatori de viata...
Ceva cu totul si cu totul special vine de la...
... http://vasyworld.blogspot.com/2009/08/un-poem-clasic-versiune-noua.html ...
Este o traducere speciala a marelui poem IF, de Rudyard Kipling (in limba engleza, in postarea originala, la adresa de mai sus)

De poti...

De poti sa te pastrezi intreg la minte
Cand toti si-o pierd si te vorbesc de rau,
De poti in tine sa te-ncrezi cu cinste
Si sa permiti oricui dubiul sau,
De poti s-astepti si nu te oboseste
Si nu raspunzi asemeni la minciuni,
Iar ura raca nu-ti pricinuieste
Si nu pozezi in intelept si bun,

De poti visa, dar nu-i tiran visarea,
De poti gandi, dar nu faci scop din gand,
De poti dezastrul si incununarea
Ca impostori sa le tratezi pe rand,
De poti rabda cand raii vorba spusa
Ti-o-nvart ca de cei prosti sa-si bata joc,
Ori vezi cum roada vietii ti-e distrusa
Si scule vechi aduni si-o faci la loc,

De-ti poti ingramadi intreg avutul
Si dai cu banul ca sa-l pui in joc
Si daca-l pierzi incepi cu inceputul
Si de pierzare nu vorbesti deloc,
De-ti poti forta inima, nervii, muschii
Sa stea la post desi de mult s-au dus,
Si drept sa stai chiar de ti-s goi rarunchii
Si doar vointa spune: "Capul sus",

De poti vorbi cu multi pastrand virtute,
Cu regi de mergi nu-i bunul simt uitat,
De nu-ti fac rani nici prieteni dragi, nici brute,
De tii la toti, dar nu exagerat,
De poti s-ocupi minuta ne-ndurata,
Saizeci de clipe pline de avant,
Tie-ti sunt date toate - mai mult, iata,
Fiule, Om vei fi pe-acest Pamant!

(Vasile Andreica, Privitor la jocul vietii, 7 august 2009)

marți, 4 august 2009

DIVERSE DETALII PRIVIND EVOLUŢIILE (3)

Problematica în curs:
4/ Spiritele neintrupate ar trebui totusi sa faca parte tot din lumea viului.
Exista lant trofic? Energia compactizata radianta, prin emisie constanta ar trebui sa se epuizeze si sa piara.
Emisie radianta presupune in aceasta situatie refacere. Cum? Absorbtia altor energii compactate ar fi o explicatie? Intruparea de urgenta si reintrarea in lantul trofic?
5/ SUFLET - SPIRIT
Sa-nteleg ca e totuna...?
Nu am reusit niciodata sa dau o definitie clara care sa-mi convina intelesului pentru Suflet. Si-acolo unde nu inteleg evit sa ma pronunt.. "

Nu am pretenţia să ajung să răspund într-un mod monumental aici. Dar am străduinţa de a creiona, după câte ştiu bine că trebuie s-o fac – căci suntem datori să ne reprezentăm pe orice cale trăirile pe care le avem.
De aceea avem legende şi mituri, poveşti. Avem romane şi avem ziare. Avem TV şi avem filme. Datoria fiecăruia este aceea de a exprima cum poate ceea ce simte. Atitudinea pasivă, interpretând faptul că, dacă o persoană simte ceva în mod mai înaintat (acceptat de alţii) – nu au decât acei alţii să ajungă acolo şi ei, şi să simtă ce pot ei, în timp ce prima persoană nu s-ar amesteca, pentru că ar face un efort care ar putea să o scoată din confort, din înaintarea aceea... Cu pierderea corespunzătoare de vibraţie, care ar putea să o determine să rateze „Marea trecere” cu un anumit fel de prioritate, socotindu-se un fel de ales (aleasă) pentru că a fost printre primii indivizi care au deschis ochii celorlalţi...

Şi ştim bine din Biblie: cui îi este frică să nu-şi piardă sufletul, cu siguranţă că-l va pierde...
Cu toate acestea o astfel de atitudine pasivă este una la care avem dreptul personal, după puterile spirituale ale fiecăruia – dar nu şi dreptul de a împinge pe altul să se oprească. Mai este o vorbă a Bibliei: „Nici voi nu aţi vrut, nici pe alţii n-aţi lăsat!”
Citez din memorie. Nu sunt de acord cu învăţatul intenţionat pe dinafară. În orice fel de situaţie.
Să lăsam lumea să se bucure de ea însăşi!
Să nu o limităm doar la ceea ce ştim noi sau credem că altcineva nici nu poate, iar ceea ce poate la un moment dat nu ar fi perfectibil.
Să învăţăm înălţarea pornind din orice punct ne aflăm!!

Să începem deocamdată prin a răspunde pe larg la cele de mai sus, urmând ca în zilele următoare să creionez un articol privind multidimensionalitatea trăirilor noastre.
***
Un punct este un univers întreg şi universul este doar un punct într-o imensitate care se crează pe ea însăşi.
Construcţia în care trăim ia exemplu din infinit pentru a puncta ca reprezentare nemărginirea pe care o oglindeşte astfel în interiorul său.
Creaţia astfel realizată se dezvoltă la infinit folosind chiar proprietăţile fondului din care provine. Îşi manifestă astfel unicitatea faţă de exteriorul care a creat-o şi oferă un caracter unitar interiorului, armonizând toate cele care îi aparţin, pentru ca nici o tensiune să nu străbată în exteriorul ei, tulburând autocreaţia din care s-a născut.

În interior – suntem noi...
Trăim într-o părticică a acestui interior, într-un univers complex structurat, pe care îl putem percepe în multe feluri, percepţiile noastre putând fi exprimate, mai departe, în fel şi chip. Trăirile vieţuitoarelor planetare pot fi luate ca trăiri în adevărate universuri: universul uman, universul vegetal, universul animal, universul mineral. Toate se împletesc într-o dimensiune comună sau pot fi percepute separat.
Schimbările vibraţionale ale aceluiaşi loc sunt reale la nivelul simţirilor umane – cel mai complex format evoluţionist de pe Pământ: fiecare nivel vibraţional poate să fie exprimat ca dimensiune vibraţională sau chiar ca universuri aparte – chiar dacă spaţial trăirile se petrec în acelaşi loc. Numai circulaţia efectivă prin acelaşi univers: în aceeaşi dimensiune de trăire şi dintr-o dimensiune de trăire în alta, arată departajarea spaţiilor chiar în cadrul aceluiaşi univers. Astfel ne putem da seama că evoluăm totuşi în acelaşi loc, chiar dacă schimbăm diverse locuri între ele, dar şi orice loc îşi poate schimba vibraţia, tot aşa cum şi cel ce percepe îşi poate schimba frecvenţele de vibraţie ale corpurilor sale şi, mai departe – ale trărilor sale.
Dar acelaşi loc chiar schimbă regulat frecvenţele şi acest lucru este o rezultantă a împletirii multor factori.
Suntem în progul unor înţelegeri complexe, de care nu am fost conştienţi câteva generaţii la rând. Nu prea multe, totuşi, pentru că ni s-au creat, până acum cca. 1000 de ani, condiţii de întrupare, pe lângă societăţile sclavagiste pe care le cunoaştem acum, şi în societăţi în care viaţa era echilibrată, în libertate absolută, între simţire şi creaţie. Erau create pentru odihna spiritelor care se întrupau apoi – ca şi înainte de astfel de vieţi – în societăţi deschise oricăror forme de manifestare:cu oameni agresivi şi oameni supusi agresorilor lor, învăţand singure să se organizeze, după cum mergeau intuiţiile, puterile, strădaniile.
Şi am dus strădaniile din societăţile retrase, echilibrate şi liniştite, creative mai presus de orice peste tot în lume, contribuind astfel şi noi la schimbarea tuturor comunităţilor umane.
Învăţăm azi că trăim într-un univers care cuprinde şi sistemul de referinţă tridimensional (3D). Este un sistem de referinţă, aşadar, în care axele de referinţă pot face trimitere şi la spaţiul ca mărime fundamentală – nu spaţiul măsurabil prin intermediul unităţilor de măsură raportate la elemente din spaţiul studiat, cu mai multă stabilitate în mari perioade de timp, comparativ cu viaţa şi varietatea de simţiri şi de trăiri, măsuri şi frecvenţe umane.
O altă mărime rezultată din studiul spaţiului 3D este timpul, mărime dedusă comparativ între diferite fenomene locale, mişcări ale macrostructurilor cosmice, cu stabilitate mare în mişcarea lor, în care timp se petrec o serie de fenomene de mai mică anvergură, repatabile şi formând viaţa în mare parte calculată a creatorilor conştienţi.
Mai departe, deduceri din tematica înţelegerilor modului de desfăşurare a elementelor perceptibile pentru om conduce la înţelegerea unui spaţiu nD – “n” venind de la “necurprins” cu cunoaşterea, necunoscut încă – cred eu! Care sistem cuprinde şi sistemul de bază şi mai cunoaştem că, pe anumite porţiuni, toate se întrepătrund, iar la nivelul omului – cel puţin, din câte cunoaştem acum – se formează un complex spiritual pe care îl redescoperim treptat, pas cu pas.
Propriile noastre simţiri se împletesc în ceva cunoscut de către fiecare om în parte. Majoritatea oamenilor se mulţumesc cu descrierea 3D. Mulţi înţeleg că factorul “timp” poate fi reînţeles tot ca stări spaţiale şi îl scot din tărâmul celor 4D în care l-au considerat până acum, căci cunoaşterea scoate la iveală o fenomenologie întreagă care conduce la o altfel de înţelegere a lui şi a complexităţii sale.

Dar dezvoltarea percepţiilor a condus la înţelegerea pătrunderii sferice, globale în mediile de trai. Unde “sferic” este o expresie care nu trebuie să ne oprească aici, simţirea umană mergând poate chiar dincolo de sferic, într-o complexitate care poate cuprinde azi o altă posibilitate: cel puţin ori ca teorie, ori ca expresie care se cere cercetată în continuare: translaţia spaţiului 3D, reprezentat astfel printr-un cub, în acel spaţiu fundamental care ar cuprinde toate cele cunoscute şi necunoscute de noi. Apar termenii de “teseract” într-un “hiperspaţiu”. Spaţialitatea nu se mai desfăşoară în funcţie de un sistem 3D, dar îl cuprinde, iar evoluanţii pot să perceapă în egală măsură spaţialitatea punct=1D, linie=2D, cub=3D şi să perceapă deplasarea într-un spaţiu cu o profunzime specială pentru el, comparativ cu ceea ce simţea în 3D. Deja intrăm în multidimensional – comparativ cu cele pe care le cunoaştem din viaţa noastră obişnuită. Este cât se poate de clar că omul, cu puţină concentrare, poate să înţeleagă toate aceste lucruri, care astfel trec din patrimoniul speculaţiei în acela al realităţii.
Doar câteva cuvinte ar mai fi poate de adăugat, fără să intrăm în alte amănunte – oricum materiale care explică astfel de viziuni abundă pe net şi vă puteţi orienta pe acolo. Eu am luat acest exemplu dintre cele pe care le puteţi studia, pentru a merge mai departe cu un anumit fel de explicaţii.
O astfel de multifuncţionalitate conduce treptat la ideea unor fâşii de spaţiu universic, diferite printr-un element – dar desfăşurându-se în acelaşi spaţiu, sau suprapuse şi… ne reîntoarcem la miturile universurilor ca nişte ţestoase puse una peste alta, creindu-se reciproc, remanente în spaţiul fundamental atâta timp cât este necesară o obişnuire a evoluanţilor cu noi elemente spaţio-temporale, la trecerea de la o fâşie existenţială la alta.
Ne este necesar să reţinem aceste lucruri, pentru că îmi voi baza şi alte explicaţii, în articolele viitoare, pe aceste elemente, de loc speculative.
Să rămânem mai departe însă în tipul de spaţio-temporalitate cunoscut nouă cel mai bine şi să remarcăm faptul că orice lucru pe care îl înţelegem azi poate fi reprezentat 3D imagistic. Fără să conştientizăm de cele mai multe ori, sunetul, mirosul şi vibraţia (un fel de tuşeu intra- şi extra-dimensional) completează imaginea volumelor complexe, direcţiilor complexe şi finitului nostru imaginar fără de margini.
Este deja cât se poate de clar faptul că creierul nostru poate decodifica orice fel de asemenea informaţii, întrucât, în mod normal, el primeşte şi procesează informaţii ale multor dimensiuni ale trăirilor noastre, conştientizate sau neconştientizate prea mult azi.
Dacă raportăm toate acestea la puterea spiritului, fundamentală, eternă, care poate înţelege, la orice nivel, orice formă de reprezentare, având acest simţ al unui nD de care devine treptat conştient, după care începe să înţeleagă formele lui clare, funcţionalităţile şi influenţele sale asupra sa şi raporturile de forţe care se crează treptat, între membrii comunităţilor care trăiesc, se manifestă în acelaşi spaţiu. Lucrurile se înţeleg treptat, chiar dacă acest nD are majoritatea părţilor sale invizibile pentru o anumită perioadă de timp, necesară de altfel pentru ca nimic să nu fie chiar brusc, o necesitate înţeleasă şi bine acceptată în momentul pornirii la drum, chiar dacă pe parcurs greutatea drumului crează dureri, intoleranţe, neînţelegeri locale şi doar momentane. Finalul unei etape este însă înţeles tocmai datorită acestei multifuncţionalităţi pe care spiritul o are în experienţa sa, chiar dacă de multe ori secvenţial, şi nu simultan desfăşurată. Tocmai această simultaneitate este dificil de înţeles în orice locuri şi orice timpuri, tocmai această dificultate o trăim noi azi, acum. Adică, azi, acum, în condiiile în care devenim treptat din nou conştienţi de toate aceste dimensiuni ale trăirilor noastre, cu forme şi viteze de reacţie diferite de la individ la individ.
Esenţele noastre mental-emoţionale, cauzale şi spirituale sunt tot atâtea spaţii simultane dimensionale pe pământul pe care îl călcăm cu piciorul, zi de zi, şi nu în altă parte. Despre alte părţi putem face discuţii separate.
În paranteză fie spus, a aştepta să ajungem în altă parte pentru a defini ceea ce putem face acum, aici, este o politică interioară spirituală pe care o consider diferită de vederile mele.

Toate aceste dizertaţii mi se par necesare atunci când vrem să discutăm despre problema spirit-suflet-întrupare. Ea poate fi reprezentată destul de simplu în linii şi cuvinte: imagine şi sunet (chiar dacă în cazul nostru sunetul este şi el transpus în formă de imagine!!)
Într-o simţire concretă, obişnuită nouă, înţeleg sufletul ca fiind radiaţia spirituală care vine din spirit, cuprinzând în desfăşurarea ei forţele care canalizează, pe rând sau/şi simultan: şi fondul de forţă de susţinere automată a corpurilor; şi forţele de acţiune, simţire, reprezentare şi înţelegere a celor pe care le simte din interiorul său; şi pe cele pe care le simte că acţionează direct sau indirect din exterior asupra corpurilor sale: adică, prin baleierea corpurilor sale de manifestare, ca acţiune a altor radiaţii asupra radiaţiei sale, pe care o încarcă suplimentar sau o atrage în exteriorul din care provine.
Am pus totul într-o frază, ca să se înţeleagă totul ca un complex indivizibil, funcţional şi stabil în spaţiul de întrupare.
Până la echilibrarea prin voinţă proprie, echilibrul forţelor spirituale se realizează prin
păturile protectoare inter-universice: aflate între spaţiile universice (construcţii ale universurilor) care departajează în felul lor spaţiile universice aflate unele în profunzimea celorlalte; în acest caz – între Universul Spiritual Primar şi Universurile de manifestare ataşate acestuia;
păturile spirituale: aflate în construcţia spiritelor, în universul lor existenţial (dar nu şi de manifestare): aflate şi în interiorul spiritului – între monadele care formează grupul spiritual, şi cele care protejează întreg spiritul, îl ajută să se hrănească şi îi crează posibilităţi de canalizare a energiilor ca un sector îngust către universul de manifestare.
Spiritul reprezintă, după părerea mea, o formă stabilă, şi protejată pentru a-şi păstra stabilitatea, cu structuri interioare pe care le-am putea asocia unor forme de densităţi diferite, perceptibile în planuri actual înţelese tocmai pentru că avem în înţelegere complexitatea structurilor corpurilor lor – formate pe radiaţia sa exterioară. Privind corpurile se poate face o înţelegere la nivelul subtilităţii spiritului, a monadelor care îl compun.
Ideea de “interior”-“exterior” este o problemă de reprezentare, ea este decodificată într-o imagine complexă în acest fel (prezentat în imagine). Dacă era din interior către exterior, creierul mi-o reprezenta în felul atribuit celeilalte direcţii. Dar şi aici ar fi multe de comentat.
Reprezentarea nu arată o succesiune de planuri ale acestei realităţi, ci o formă prin care ştiu că este vorba de o altă dimensiune. Şi am să şi explic cum, ca să fei clar pentru toată lumea. Fiecare om, oriunde ar fi plasat, la orice înălţime de pe Pământ – pe munte, în fundul oceanului, în călătorie cosmică – păstrează aceeaşi distanţă între reprezentarea spiritului radiant undeva de-asupra capului şi corpul său de manifestare în spaţiu.
Mai sunt nişte subtilităţi de reprezentare, a căror înţelegere a apărut în momentul în care am studiat călătoria în trepte a spiritelor de la locul lor numit “acasă” (unde îşi desfăşoară evoluţia lor principală, din care pleacă în călătorie de întărire spirituală şi remodelare a comportamentului lor – către rădăcinile evoluţiilor lor, periodic). În astfel de situaţii, conul radiant de întrupare “prinde” simultan o parte a locului părăsit, în care s-a întrupat în corpuri speciale de călătorie, de unde a pornit călătoria – şi cu cea mai mare parte a radiaţiei în locurile de călătorie până în punctul terminus al acesteia, acolo unde se desfăşoară ciclul actual al vieţilor lui: Pământul, spre exemplu.
Dacă însă ştim cât se poate de clar că într-o astfel de dimensionalitate nu există propriu zis ideea de “sus”-“jos”, direcţia de curgere a conului de radiaţie nu este neapărat de de-asupra capului – aşa cum scriu şi multe texte vechi – cu toate acestea, reprezentarea este de-asupra capului, chiar dacă sistemul de referinţă este multidimensional, în 3D el aşa apare. Această explicaţie a profunzimii şi a reprezentării cerebrale nu am reuşit s-o înţeleg până acum.
Astfel încât deocamdată o iau şi eu ca atare.
De aceea este destul de dificil de discutat astfel de probleme – dar este bine s-o facem, după puterile pe care le avem în fiecare moment al acestui ciclu de vieţi aici, pe Pământ. Să nu abdicăm de la încercarea de exprimare – după cum ne este înţelegerea, cu seriozitate. Luăm în considerare ceea ce structurile politico-religioase au canalizat în conştientul populaţiilor de-a lungul mileniilor trecute, aşa cum ne învaţă istoria (atâta cât o cunoaştem azi): chiar dacă au impus mai mult sau mai puţin subtilă ocolirea cercetărilor oamenilor, cu pedepse pentru cine a avut curajul să se exprime… Din toate cele expuse în acel fel, nu toate sunt neadevărate – dar multe sunt prezentate într-o lumină subtil-perversă, abătând atenţia de la deschiderea unor drumuri de înţelegere şi împuternicire a spiritului uman…
Fără să ne dăm seama – până când ne dăm seama – suntem purtătorii unor asemenea linii de conduită spirituală, religioasă în special. Unii chiar caută să influenţeze cu bună ştiinţă în continuare, alţii nici nu-şi dau seama că este vorba despre neputinţe care trebuiesc învinse. Subtilitatea este aceea că, în timp (şi ele au fost în mod expres astfel create) se dezvoltă o exacerbare inconştientă a orgoliului pe care aceste structuri le-au canalizat către dorinţa de a se ridica contra celor care doresc noutatea, către a sprijini exacerbat creatorii acestor mituri contemporane perverse. Perversitatea consta în intenţia nematerializată, şi nu în informaţia ca atare. În drumul intoleranţelor de un anumit fel, pe care structurile religioase astfel le acceptă şi chiar încurajează… Încă.
Dar Lumina este peste tot. Şi are putere din ce în ce mai mare.
Deci informaţiile sunt bune, sunt jaloane ale drumurilor spirituale către descoperirea drumurilor de evoluţie pământeană. Avem timp – şi trebuie să credem acest lucru – pentru înţelegerea tuturor aspectelor vieţii noastre şi conlucrarea în vederea depăşirii intoleranţelor de orice fel.
Revenind la studiul radiaţiei spirituale, să adăugăm faptul că ea este strâns legată de completarea cu acel fel de energie radiantă care îi vine din exterior – aşa cum spuneam în definirea spiritului: adică influenţele pe care le primim dinafară, de care ne speriem atât de mult, atunci când suntem la începutul conştientizării lor. Complexitatea acestui conglomerat radiant – primitor-distribuitor – duce la înţelegerea noţiunii de suflet.
Dar aceasta nu înseamnă că spiritul nu ar avea energie suficientă în spaţiul său de trăire şi de aceea este necesar să fie supus acestor influenţe, pentru a trăi mai departe.
El este obişnuit să piardă un anumit cuantum din energia sa prin radiaţie, în condiţiile în care trage mai departe energie din păturile sale protectoare. Dacă trage fără să facă un anumit fel de efort, de mică intensitate – dar des, aşa cum a fost obişnuit în evoluţiile sale anterioare (filamentare ca energii şi materii – de aceea învăţăm despre ele, ca să înţelegem şi cele care vin după ele) păturile se subţiază şi senzaţia sa devine asemănătoare celei pe care o cunoaştem sub formă de durere. Atunci el trage energie manifestâdu-se cu putere mare, ceea ce conduce la antrenarea sa în acţiune, prin corpurile sale. Simţirea sa, în corpuri, este de pierdere, comparativ cu starea de nemişcare în filamentul de energie, şi apoi de cel de materie. Treptat, creşterea puterilor implică complexitatea corpurilor sale şi apoi complexul folosirii aceluiaşi fel de sistem corporal pe care începe să şi-l conştientizeze, în moduri din ce în ce mai complexe.
Suflul său susţinător nu se schimbă, percepţia se schimbă, sub imperiul înţelegerii câtor acţiuni poate să desfăşoare în mediul său de trăire.
Aportul de energii din corpuri poate să creeze un surplus faţă de obişnuinţele de percepţie şi, atunci când nu mai există în volumul său vibraţia obişnuită, dorinţa formată astfel cere crearea sub o formă sau alta, a termenilor, valorilor obişnuinţei. Obişnuinţa începutului, când spiritul nu se poate echilibra prin cunoaşterea căilor de obţinere a energiei necesare, conduce la necesitatea de a învăţa cum să obţină: nu din furtul din mediu, ci făcând eforturi să atragă astfel energie din chiar jurul (mediul) său: din Universul Spiritual Primar unde se află (în profunzimea universului de manifestare). Volumul fluxurilor care îi pătrund păturile spirituale este proporţional cu necesarul energetic al interiorului spiritului. Nu intru aici în amănunte, acum, care ţin de modul de întrupare a fiecărei monade din spirit simultan în mai multe universuri de manifestare, cu proporţionalităţi de întrupare între fiecare monadă şi fraţii săi din spirit.
Dar învăţătura cuprinde desfăşurare de activităţi care se împart între întreţinerea corpurilor şi întreţinerea materială locală pentru sine şi pentru cei apropiaţi, care apoi se va extinde către creaţii de anvergură din ce în mai mare, ajutând segmente din ce în ce mai mari de întrupaţi, aflaţi şi ei pe drumul dezvoltării trăirilor lor.

COMENTARIU PE IMAGINE:
Păturile spirituale direcţionează radiaţia monadei pe un sector relativ îngust spre directia de întrupare, creind în spaţiu un con cu deschiderea proporţională cu puterea radiantă a spiritului şi cu experienţa sa în universul de manifestare.
Conul de radiaţie mai trece printr-un fel de barieră (totuşi nu este corect să numim chiar barieră, astfel încăt să rămânem la termenul de pătură sau cămaşă) – păturile care separă cele două universuri: Universul Spiritelor Primare de Universul Fizic (să rămânem în domeniul de discuţie al universului nostru; vom discuta şi despre alte universuri, când va fi cazul).
Păturile inter-universice sunt structuri unisens, dar sunt impermeabile la fluxurile care nu vin cu putere (spunem: cu hotărâre) din partea spiritelor. Pătrund dincolo de ele acele fluxuri care au suficientă putere de susţinere a unei treceri şi a unei activităţi corespunzătoare momentului evolutiv al spiritului. Aşadar, o mică cantitate din radiaţia spirituală se întoarce înapoi, în condiţiile în care monada nu se manifestă cu toată puterea ei. Va învăţa, astfel, în timp, să o facă, să-şi folosească toate puterile pe care le are pentru a ajunge să simtă acea satisfacţie a obişnuinţei sale, care se modelează permanent.
Conul întreg al radiaţiei spirituale este format dintr-o mulţime uriaşă - dar finită, de fire de radiaţie spirituală, care creşte mereu în timp, asociate cu diverse feluri de puteri, care se întăresc mereu prin folosirea lor permanentă. Firele de radiaţie cele mai puternice, cele expulzate cu puterea, cu hotărârea cea mai mare, trec în universul de manifestare - Universul Fizic, în cazul nostru. În acest fel, spiritul este determinat să trăiască cu puterea sa cea mai mare, pe tot parcursul vieţii. Altfel, spiritul nu va ajunge să-şi susţină corpurile şi nici să se manifeste corespunzător. Pe măsura creşterii şi diferenţierii puterilor spiritului, corpurile sale se specializează şi permit folosirea forţelor noi, alături de forţele vechi. Forţele vechi se dezvoltă în continuare, îşi măresc şi ele ariile de desfăşurare, conducând la o calitate mereu crescândă a creaţiei realizate, a comportamentului general al întrupatului în lumea sa de manifestare.
Forţele pe care spiritele nu şi le cunosc – nu au putere de pătrundere în mediul de întrupare, de aceea corpuri noi se crează de către ajutărorii evoluţiilor, corpuri care crează astfel matrici materiale (corpuri materiale, le numim spirituale) care vor conduce treptat la formarea unui flux puternic radiant din chiar mediul de trai – din Universul Fizic; se formează astfel un sistem corporal în stare să atragă filamente noi de materii şi să formeze corpuri noi, puternice. Aceste corpuri noi vor susţine activităţi crescute ale monadei, care va fi impulsionată să folosească forţe pe care nu ştie, nu şi le conştientizează, la început.
Folosind astfel de forţe, treptat, în activităţi din ce în ce mai complexe, spiritul junge la conştientizarea tuturor forţelor sale. Conştientizează în plus faptul că toate radiaţiile pe care le-a primit din mediu, departe de a tulbura creşterea sa, au întărit în toate momentele anterioare firicelele foarte slabe pe care nici nu şi le conştientiza!! Astfel încât fiecare firicel, care abia putea trece de pătura inter-universică, se întărea prin radiaţiile din mediu, cu care spiritul se lupta să le respingă, necunoaşterea făcându-l să numescă totul “rău”, apoi “ciudat”, apoi “de tolerat”, şi în sfârşit: bun, bun la fel cu toate cele care îi erau bune până atunci.
Şi astfel spiritul ajunge la concluzia că unele sunt chiar mai bune decât altele, începe să discearnă între particularităţile celor cunoscute, prin prisma experienţei adunate, diverse tipuri de influenţe care îi sunt de folos pe moment şi altele care pot fi folosite în alte locuri şi în alte timpuri.
Toate schimburile de energie dintre diferite locuri, dintre universuri, au loc pe fondul energiei fundamentale care scaldă toate universurile, care nu se termină niciodată, în care de fapt totul se trasformă dintr-o stare în altă, fără să se termine niciodată.
Mai departe… lucrurile stau exact aşa cum ştim bine acum !!!
În fine, mai mult sau mai puţin!!


duminică, 2 august 2009

DIVERSE DETALII PRIVIND EVOLUŢIILE (2)

Problematica în curs:
2/ Spiritul uman deoarece este intrupat, coabiteaza in trupul omului cu alte spirite mai neevoluate intrupate la randul lor in acarieni, virusi, bacterii, viermi paraziti. Pana aici nici o problema. Cum crezi ca reactioneaza spiritele acestor paraziti la strigatele de disperare ale tuturor vietuitoarelor care cad sub cutitul omului. Strigatele nu trebuie intelese neaparat fonic, sunt informatiile e spaima si cerere de ajutor pe care le emit vibrational, informatii percepute de intreg mediul ambiant.
Emisia vibratiilor spiritului uman se impleteste cu emisiile de vibratii ale celorlalte spirite care il paraziteaza dand o rezultanta sau sunt separate. De exemplu: tenia mea (pe care o am virtual) cred ca simte o mare satisfactie cand imi intelege gandul ca intentionez sa omor o gaina si chiar se bucura la strigatele (mute) ei de ajutor. Si-atunci vibratiile ei de bucurie la iminenta uciderii nu imi altereaza si mai tare vibratiile spiritului meu, nu-mi potenteaza vibratia generala negativa in acel moment?

3/Sa nu mancam carne?
Sa nu participam la genocidul animalelor?
Dar si vegetalul ar trebui sa aiba spirit, nu?
Trebuie sa ne cerem iertare de la tot ce misca, inainte de a le sacrifica?

Poate intrebarile iti par puerile dar provin din existenta schemei trofice a spiritelor intrupate care pier pentru a salva de la pieire alte spirite intrupate. Cel putin temporar.

Exista o regula, o invatatura a ajutatorilor cu care ei pregatesc celelalte spirite intrupate pentru sacrificiu?

Într-o paranteză foarte utilă este necesar să precizez că, pentru un om serios, orice glumă se poate lua ca un capăt al multor înlănţuiri de înţelegeri. Şi de la o glumă se poate astfel ajunge la înţelegeri universale!!
Şi nu cred că există „pueril”. Mai ales pueril, copilăros adică – căci copilul care pune întrebare după întrebare ar trebui să mobilizeze părintele sau orice învăţător la reflecţii, la cercetare, la învăţătura generală pentru a răspunde chiar sieşi, şi apoi să adapteze cunoaşterea sa celor care pun întrebări. Copilul care vine după cel dintâi ar trebui să beneficieze de o astfel de înţelegere a părinţilor.
Din nefericire părinţii, educatorii, învăţătorii taie de regulă (cu excepţii care, sperăm, se vor generaliza) orice elan al copiilor, cerându-le să fie „cuminţi”, pentru a-i încadra ei în limitele lor proprii, în loc să-şi spulbere ei înşişi limitele astfel conştientizate. Căci şi le conştientizează, cu siguranţă, şi tocmai de aceea se tem – ca copiii lor să nu le sesizeze...
De reflectat...
Coabitarea unor spirite întrupate aflate în faze de început ale evoluţiilor lor ar trebui discutată din foarte multe puncte de vedere. Mă limitez doar la câteva aspecte, voi detalia mult în studiile despre sistemele corporale planetare.
Am discutat pe alocuri despre o serie de spirite primare care nu au suficientă putere pentru a-şi forma structural un sistem corporal. De aceea, corpurile lor de manifestare, în acest stadiu al evoluţiilor lor, sunt create de planeta care le găzduieşte. Le numim spirite intraplanetare. De fapt, cel mai corect, din punctul de vedere spiritual, ar fi ca să folosim termenul de co-abitare (locuire în acelaşi spaţiu) pentru aceste spirite, aflate în sânul poporului spiritual întrupat în planetă. Voi detalia în postările urmatoare (cu desene) despre reprezentările în 3D ale întrupărilor spiritelor, ale fiecărei monade din spirite mai evoluate. La fel are loc împletirea evoluţiilor planetei cu evoluţiile popoarelor de spirite pe care le ajută direct, gestionând nu numai formarea şi întreţinerea energo-materială a corpurilor lor, ci şi condiţiile generale ale fiecărui loc şi moment care le este necesar. Complexităţile unor astfel de forme de ajutor pornesc din distribuţiile ritmurilor planetare de existenţă – ceea ce se numesc „respiraţiile”: formele maxime şi minime ale unei sinusoidale care cuprinde la fiecare nivel spaţio-temporal o serie de alte sinusoidale, conform altor ritmuri, ale altor întrupări din exteriorul planetei şi de pe aceeaşi planetă.
Este o mare şi puternică formă de protecţie a acestor spirite micuţe, plăpânde, aflate la începuturile evoluţiilor lor spirituale.
Dar şi ele, la fel ca şi oamenii care nu-şi conştientizează protecţiile principale pe care le au, sunt protejate în feluri pe care nu le vor conştientiza multă vreme în evoluţiile lor. Când le vor conştientiza, vor înţelege că memoriile corpurilor pe care le-au folosit, mai mult sau mai puţin conştient până atunci, au păstrat elemente ale percepţiilor la nivelul dezvoltărilor din fiecare fază. Şi tot acest fel de memorări va constitui un sistem de jaloane pentru studiul din ce în ce mai aprofundat al realităţii evoluţiei lor. Cu care fiecare generaţie de evoluanţi se confruntă, la rândul său.
Mititeii viruşi, mititelele bacterii, puţin mai măriceii acarieni trăiesc într-o lume proprie protejată chiar de corpul uman, de corpul oricăror mamifere de pe planetă. Discutăm despre astfel de vieţuitoare specifice mamiferelor, dar subiectul este foarte vast, în condiţiile în care omul, în inconştienţa sa, poate să modifice structural mediul biotic planetar. Este un subiect delicat, în care nu este cazul să intrăm acum.
Mamiferele şi omul au corpurile cu vibraţiile cele mai mari de pe planetă – oferită de sistemul propriu al corpurilor spirituale – de aceea poartă cu sine cele mai dezvoltate populaţii de viruşi, bacterii, acarieni – de fapt multe alte forme de astfel de vietăţi până la viermi înclusiv, cu felul propriu de evoluţie spirituală momentană.
Pe de o parte acest lucru înseamnă că numai asemenea populaţii de vieţuitoare puternice în segmentul lor evolutiv pot ataca corpul fizic de manifestare al nostru, învingând bariera vibraţională a corpurilor noastre doar în anumite condiţii: create de însăşi spiritul care devine neatent sau este supus unor condiţii precare de trăire personală sau de grup.
Vibraţia mare a corpurilor spirituale crează o protecţie deosebită, aşadar, şi pentru corpurile sale de manifestare sau ajutătoare ale acestora, şi pentru întreg biosistemul planetar. Dacă populaţiile viral-bacteriene nu ar avea astfel de condiţii de existenţă asupra corpurilor mamiferelor şi omului, ele ar putea distruge – în forma în care ele se află azi pe Pământ – populaţii numeroase de vieţuitoare terestre. Crearea lor în acest fel, ca populaţie terestră, conduce la un impact unic asupra omului – în special, care poate prelua şi de la animalele cu care vine în contact diverse grupe virale – impunându-i astfel automat reguli de igienă corporală, alimentară, a locului de trai şi a întregii comunităţi în care trăieşte.
Discutăm însă despre astfel de lucruri în condiţii planetare de vibraţie foarte joasă. În epocile de înaltă vibraţie planetară ele se află în dezvoltări de populaţii numai acolo unde se află condiţii create special pentru vieţuirea limitată a lor. Căci ele au nevoie de perioade foarte lungi de odihnă, moştenire de obişnuinţe din evoluţiile lor anterioare, în filamente circulante de energii şi materii, prin atrageri şi respingeri ale fluxurilor sub imperiul forţelor stelare şi planetare, în spaţiile cosmice: sunt evoluţiile energiilor şi materiilor, ca monade aflate în interiorul filamentelor, de care asemenea evoluanţi sunt foarte apropiaţi. Învaţă acum să se stabilizeze ca întrupaţi individuali, dar au nevoie încă mult timp de un cadru automat de plasare şi de deplasare, precum şi lungi perioade – cum spuneam – de odihnă: chiar de nemişcare, chiar ca întrupaţi. Vom vedea că şi alte feluri de populaţii planetare au nevoie, din când în când, de o astfel de odihnire evolutivă. Fiecare treaptă de evoluţii are astfel de necesităţi, pe care coordonatorii de evoluţii le respectă întrutotul, corelând etapele de evoluţie ale întrupaţilor înaintaţi cu evoluţiile mititeilor planetari.
Ar fi multe de spus referitor la astfel de începuturi de evoluţii spirituale. Având în vedere faptul că aceste câteva exemple pot conduce la înţelegerea lor ca populaţii spirituale întrupate în mediile terestre, să mai adăugăm câte ceva despre epidemii, pentru oameni specifice doar epocilor de vibraţie medie planetară joasă, în ritmurile cosmice generale.

Atacul virulent – iată că omul a numit specificităţi ale vieţii sale după felul de dezvoltare al acestor vieţuitoare – sau exploziv al acestor populaţii corporale (umane, în cazul nostru) are loc atunci când vibraţia individuală sau de grup (de comunitate) scade până la atingerea unor valori bune pentru dezvoltarea lor. Bariera vibraţională este învinsă, căci condiţiile lor de vieţuire nu sunt legate de vibraţii înalte, mai înalte decât valoarea medie planetară locală: dar pentru om, aceasta înseamnă o scădere care nu i-ar fi alarmantă în vârtejul vieţii sale atât de complexă, dacă nu ar avea o asemenea solicitare asupra corpurilor sale.
Dezvoltarea lor are loc mai ales în sângele care poartă cu sine vitezele fluxurilor energo-materiale; sunt vitezele specifice necesităţilor de mişcare indirectă a unor asemenea vieţuitoare, ele fiind obişnuite, cum spuneam, cu acele faze imediat anterioare ale evoluţiilor lor, ca monade circulante involuntar în marile fluxuri energo-materiale din univers.
Vom reveni asupra acestor aspecte la discuţiile despre circulaţia universală a monadelor prin universurile de manifestare.
Evoluţiile lor, aflate în astfel de stadii incipiente de evoluţie, nu le permit încă emoţii, plăceri, satisfacţii de genul celor cunoscute de noi – dar rădăcinile acestor simţiri ale noastre se află în cele simţite prin lipsă puternică a unor lucruri cu care şi ele sunt obişnuite, încă din viaţa completă filamentară anterioară: ea stă la baza manifestărilor ulterioare, ale fazelor de evoluţie de mai târziu, în care diferenţele dintre cele obişnuite şi cele nou trăite le dezvoltă treptat nivelele de conştienţă şi, mai târziu – de conştiinţă spirituală complexă.
Simţirile lor nu merg, astfel, în spaţiile aflate dincolo de pielea noastră, dar volumul simţirilor lor se adaugă la cel care formează fondul de simţire simplă vegetal-animalică care impulsionează din neştiut manifestările noastre. Formează „ispita” aflată la purtător, este legătura noastră permanentă, directă, cu întregul biosistem planetar. Chiar dacă am sta retraşi din lumea umană, în peşteri, în deşerturi, în locuri cu puţină vegetaţie sau animale, tot am fi supuşi influenţelor lor, prin legăturile directe, corporale – nu numai prin câmpul astral (emoţional) şi mental local (chiar dacă extrem de diluate în astfel de locuri retrase).
Şi sfinţii, sihaştri, ştiau foarte bine acest lucru, chiar dacă nu ştiau să numească direct cele care se petrec astfel cu ei. Şi au numit ispita – satană şi de la ea nu au scăpat niciodată cu adevărat. Numai iubirea de Dumnezeu a estompat ceea ce au simţit mereu; şi au căutat să urmeze în drumul lor această lumină a iubirii.
Pe care ne-au transmis-o şi nouă, mereu. Şi cei ştiuţi, şi cei neştiuţi de noi...

Ceea ce este, de asemenea, specific vieţuitoarelor planetare (până la mammifrere, pe Pământ) este faptul că planeta preia mare parte din vibraţiile grele ale suferinţei şi morţii acestor vieţuitoare, ale căror corpuri le crează şi le gestionează parţial: adică în parte cu spiritul care se întrupează, care învaţă astfel să-şi gestioneze propriul corp de manifestare: în deplasare şi hrănire. Partea care revine planetei este mai mare pentru spiritele aflate la începutul drumurilor lor, treptat potenţându-se (prin senzorii corpurilor) trecerea la simţirea fricii şi apoi a gradelor diferite de durere.
Pe de o parte nu se cunosc prea bine asemenea lucruri pentru că, aşa cum spuneam, speciile pământene sunt doar momente ale evoluţiilor în liniile de evoluţie proprii, pentru fiecare populaţie spirituală în parte, astfel încât nu toate vieţuitoarele prezintă maximul de simţire din lungul treptei sale de evoluţie. Nu conştientizăm toate vârfurile treptei de evoluţie pe grup, iar pe de altă parte planeta estompează, aşa cum spuenam, mare parte a simţirilor grele ale vieţuitoarelor aflate în pericol de moarte. În cazul mamiferelor şi omului, o parte din astfel de simţiri sunt preluate de către entităţile ajutătoare ale spiritului – al grupului de monade din spirit care se întrupează individual, dar reunirea lor într-un spirit creşte mult puterea de a face faţă cerinţelor generale ale întrupărilor lor.
În funcţie de cumulul de vibraţii răspândit de vieţuitoarele planetare, spiritele poporului întrupat în planetă simt totul, sub forme pe care noi, oamenii, le-am asocia unui frig atroce, resimţit cu trupul gol la -30 _ -50grdC sau a unei călduri insuportabile de 50 – 60grdC înfofoliţi în blănuri groase. În plus, simţurile noastre curente nu cuprind frecvent segmente pe care le-am asocia stării sub tensiuni de câteva sute sau chiar mii de V(volţi) – care se degajă spasmotic din durerile vieţuitoarelor supuse chinurilor până la deces.
Şi să ne oprim aici.
Ceea ce am dorit să evidenţiez aici este faptul că, pe de o parte, nu este de mirare să credem că asemenea vieţuitoare fac parte din „decorul planetar”, unde şi ele, ca şi planeta însăşi, simt chinuitor toate felurile de dureri – şi încă mult mai multe, rezultate din toate evenimentele planetare pe care l cunoaştem... şi nu prea, de multe ori...
De reflectat...
Pentru omul care devine astfel, la un moment dat, conştient de toate acestea, durerea psihică şi părerile de rău sunt un iad de durere care, fără să dureze o eternitate, sunt memorate şi recunoscute pentru eternitate, îmbogăţite cu tot ceea ce se petrece mereu, cu fiecare generaţie de întrupaţi ajunşi în asemenea stadii de evoluţie.
De aceea într-adevăr iadul acesta ar putea ajunge distrugător la propriu pentru fiecare monadă în parte, dacă nu compensează aşa ceva cu dezvoltările de iubire pe care le învăţăm permanent, de la înainte-mergătorii noştri...
Numai iubirea de orice fel de viaţă contracarează la propriu simţirea durerilor universale. Cum nu există altă cale, entităţile care ajung la puteri superioare oferă învăţătură treptată de iubire – trecând prin trepte de toleranţă, moralitate, bunătate, încredere, altruism, milă, sacrificiu şi compasiune.
A dispreţui mila poate fi o treaptă: dispreţul faţă de INTENŢIA proprie de a crea în mod fals milă – ceea ce este cu totul altceva decât mila pentru suferinţa altei vieţuitoare şi compasiunea pentru situaţia de a fi ajuns în asemenea nevoie şi durere: compasiunea care naşte şi ajutor oferit, sau măcar sprijin moral, emoţional larg tuturor segmentelor populaţionale implicate.
Să nu dispreţuim mila, chiar dacă anumite segmente ale omenirii o dispreţuiesc. Să ne comportăm însă cu demnitate în orice situaţie grea, să nu respingem ajutorul venit din mila şi compasiunea celor care ne însoţesc drumul vieţilor noastre.
Aşadar există o astfel de învăţătură oferită de ajutătorii tuturor evoluţiilor noastre, prin exemplul personal pe care ni-l oferă, alături de preluarea multor segmente de vibraţii şi de simţiri ale noastre.
Fiecare conştientizare a răului pe care îl facem se materializează şi în durere+regrete pentru cele făcute, dar şi într-o ruşine uriaşă faţă de ajutătorii astrali, dimensionali, angelici şi dumnezeieşti – o întreagă verticală spirituală care simte durerea pe care o pricinuim fiecărei vieţuitoare în parte.
O parte din astfel de manifestări ni le asumăm, în învăţătura pe care o oferim celor întrupaţi împreună cu noi: după cum conştientizăm şi noi, mai mult sau mai puţin, învăţăm cu toţii să facem ceva şi apoi să ne estompăm pornirile, părăsim modul de manifestare care este bun doar la un moment dat, pentru formarea şi modelarea fondului general de simţiri comparative. Odată înţelese, astfel de manifestări trebuie să vireze către estompare şi nefolosire.

Aşadar, din momentul conştientizării unor asemenea lucruri nu trebuie să ne spună neapărat cineva să facem sau să nu facem ceva. Cunoaştem din experienţa altora, pentru că este util, este bun să ne împărtăşim înţelegerile. Simţirile, experienţa. Din toate învăţăm câte ceva, chiar să ne înţelegem poziţia faţă de cei din jurul nostru. Trebuie însă să facem ceea ce ne cere propria conştiinţă, căci unii evoluanţi au chiar misiunea de a participa la formarea acestui fond de cunoaştere pentru semenii lor – alţii au misiunea de a-i ajuta pe alţii să iasă dintr-o astfel de plajă comportamentală. Simultaneitatea ambelor feluri existente în fondul local general de manifestare poate părea contradictoriu, dar se formează în acelaşi timp şi rădăcina de ieşire din jetul emoţional manifest, aflat deja în curgere.
Pentru că unii membrii ai societăţii intră cu folos în curs, alţii ies – cu acelaşi folos.
Evoluţiile mai departe au grijă să ne formeze treptat moduri de manifesatre echilibrate, printre care – revenind la cazul nostru – şi acela de hrănire. Pământului îi sunt proprii diferenţe mari de vibraţie între punctele minime şi maxime ale ritmurilor sale specifice, iar vieţuitoarele planetare învaţă să li se adapteze în perioade lungi de timp local. Au nevoie de mâncare – cum am mai spus, au nevoie de învăţătură pe care le-o vor oferi la rândul lor altor generaţii de spirite în evoluţie, care le vor urma.
Omul a cunoscut hrana cu precădere osmotică, hrana vegetală cu dublă reprezentare prin fruct (sintetizând în mod majoritar energii solare) şi prin tubercul (sintetizând majoritar energii telurice), după care hrana de tip animal ar fi trebuit să se limiteze la produsele rezultate din ciclul lor vital: miere, lapte (şi produse lactate), ouă. Exagerările provenite din manifestări dezechilibrante au condus la devieri puternice, despre care am mai scris că, la nivelul actual al omului pe Pământ nu era nevoie de consum de carne de animal de sacrificiu. O muncă echilibrată ar fi avut nevoie doar de asemenea produse folosite ca hrană (cele de mai sus, ca provenienţă animală) şi totul ar fi fost mai departe echilibrat în stările de manifestare umană din astfel de timpuri.
Împletirea multor grupuri spirituale în întrupări de tip uman a condus la erupţii de manifestare atipică – normale însă pentru rarele evoluţii cu grupuri piramidale de provenienţe universice foarte diferite. Greu de suportat, ele însă au ca rezultat scoaterea la suprafaţă, din profunzimi nebănuite de fiecare spirit în parte, a multor elemente de manifestare grea, agresivă. Rezultatul unor astfel de evoluţii momentane este însă extrem de benefic în planul cunoaşterii profunde de sine. Oricât ar fi greu de suportat astfel de momente, ele sunt acceptate de la bun început de toate grupurile spirituale şi susţinute cu mult respect la nivelul cunoşterilor subconştiente.
Care vor deveni foarte curând conştiente. Şi omenirea va cuprinde acea minunată fază a aplecării cu respect spiritual a tuturor spiritelor – unele în faţa celorlalte. Cu mulţumire şi recunoştinţă.
După care fiecare îşi va urma drumul trăirilor întărire şi îmbogăţite cu cele trăite împreună aici, pe Pământ.
Urmând a se întâlni din nou, iar şi iar, în eternitate...