Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

duminică, 25 martie 2012

PINK MONDAYS: 26 martie 2012



ALO !!! AAAAAALOOO!! SUNT IARĂŞI EU !! ŞI VĂ DORESC:
... Să haiduciţi peo aripă de vis!!!... voiniceşte, haiduceşte, cu curaj, dezinvoltură, cu bucurie, cu dragoste de toate!!!...
Şi cu tot ce mai vreţi voi în plus !!!
Să vă sune fericirea la telefon şi să vă bată la uşă!!! şi să nu-i cereţi decât să stea... cu voi, cu oricine de pe Pământ!!! Să fie fiecare om atât de fericit în el, cu el însuşi şi cu cine doreşte, încât să-şi poată părăsi orice durere, amărăciune sau răutate, mânie, ciudă, invidie, dispreţ, etc., etc., etc. !!!!

VĂ DORESC O SĂPTĂMÂNĂ CALDĂ, VESELĂ ŞI FRUMOASĂ !!!


Îmi cer scuze .. este singura variantă pe care a vrut Blogger s-o accepte!!!
Cea pe care am dorit să o pun aici poate fi vizionată la adresa:
 http://www.youtube.com/watch?v=jRx5PrAlUdY&feature=related

duminică, 18 martie 2012

PINK MONDAYS: 19.MARTIE.2012

DRAGII MEI DRAGI !!!
Dragostea este cântecul peticului de univers în care cântăm cântecul vieţii noastre!!! 
Şi nu singuri... Ci alături de toate vieţuitoarele pe care îmi doresc să le iubim şi pe ele... să nu le uităm nicicând... 
În ceasul revenirilor noastre, să nu uităm că trăim ultima clipă în care omul poate fi agresiv şi pervers... Şi calul este în ultimul său moment înainte de a redeveni ... unicorn !! Căci ceea ce caracteriza cândva toţi caii de pe Pământ era o puternică dezvoltare a plexului frunţii, care oferea minţii sale de animal înţelegerea sufletelor celor pe care îi întâlnea şi intenţiile pe care le percepea... 
Şi mai ales vederea corpurilor fluidice ale oamenilor, cărora li se alătura cu mult drag !! De aceea omul străvechi nu-i căuta compania - pentru a nu-i deturna destinul... dar când a avut nevoie de el, unicornul devenit frumosul cal şi-a plecat capul în faţa lui, a acceptat zăbala şi frâul şi şi-a ajutat prietenul de odinioară pe care l-a lăsat să-i fie stăpân...
... Şi nu va trece mult timp până când omul va vedea din nou strălucirea minţii prietenului său... şi îl va elibera de frâul ce l-a ţinut lângă el... Energiile spiralate ale frunţii lui vor curge din nou în şuvoaie drept spre stelele cu care se vor împleti din nou !!!
Să urmărim acest filmuleţ care ne va da - sper!!! - şi nouă elan pentru săptămâna ce va veni !!!



Vă îmbrăţişez cu mult-mult drag şi vă doresc toate cele bune şi frumoase !!!

joi, 15 martie 2012

ENERGIILE NOI: EFECTE ŞI CONFUZII

Sunt multe feluri ale modificărilor energetice pe care le trăim azi. Şi sunt multe confuzii privind funcţionările pe care le impulsionează aceste energii, ca urmare a dezvoltărilor noi ale corpurilor noastre. Avem un sistem corporal puţin cunoscut, puţin studiat, studiile care au fost realizate la un moment dat nu au mai continuat, sufocate de apariţia unor materiale comerciale care nu au impulsionat nici pe departe căutarea adevărurilor mărunte, multe, care conduc laolaltă către înţelegerile mari ale realităţii înconjurătoare.
Chiar şi studiile care au existat până la un moment dat – nu au mai continuat, căci de regulă credem că, într-adevăr, totul se schimbă, dar la intervale mari de timp, şi nicidecum în timpul vieţii unui om. Tocmai de aceea cercetarea a rămas în urmă, mai credem de regulă şi azi că avem doar un corp fizic şi un corp energetic de formă ovală, cu diferenţe mari de vibraţie între “sus” şi “jos” sau chiar între “minte” şi “inimă”. Avem încă obişnuinţele de a dispreţui mintea şi a ne conduce numai după plăcerea “inimii” – am putea să recunoaştem asta: orice recunoaştere conduce la analiză şi înţelegerea diferenţelor care conduc la rândul lor la schimbări substanţiale în atitudinile noastre: chiar de la o perioadă scurtă de timp la alta… Căci este diferenţă între acceptare, plăcere şi iubire... şi nu ne dăm seama, şi ne furăm singuri căciula, în loc să progresăm real...
Cunoaşterea realităţii în permanentă schimbare conduce la conştientizarea şi acceptarea mult mai rapidă a unor noutăţi – căci nu ne întâlnim cu ele pentru prima dată, ci ne areamintim despre elemente vechi de cunoaştere. Le reîmprospătăm, le reconsiderăm în funcţie de puterile pe care le-am dobândit, de înţelegerile noi, de profunzimile noi ale aceloraşi vechi naturi ale încredinţărilor din planul existenţial al aceluiaşi punct universic…
Ar fi bine să depăşim în sfârşit ideea că avem un “corp energetic”, adică o pătură, un strat energetic care înconjoară ca un nor mai mult sau mai puţin luminos corpul nostru fizic. Dacă nu acceptăm acest lucru, nu vom cerceta mai departe ce se poate petrece acolo, decât din punctul de vedere al luminozităţii – adică un fel de sărăcie de informaţie – care se poate modifica în funcţie de condiţiile de mediu şi de evoluţia sinuasă a atitudinilor omului pe parcursul vieţii sale.
Însă lucrurile nu stau de loc aşa, iar noi avem un sistem corporal format din corpuri materiale de vibraţii diferite: spre exteriorul corpului fizic, de vibraţii din ce în ce mai mari de la un corp la altul. Este mai corect să folosim exprimarea “corpuri” decât “straturi”, căci fiecare structură de acest fel în parte are funcţionalităţi diferite, cu structuri şi substructuri diferite, cu senzori de percepţie diferiţi şi cu modalităţi de “răspuns” diferite în câmpul de vibraţie proprie: cu efecte diferite în câmpul universal planetar. Sunt efecte care înfluenţează puternic, dar în moduri diferite derularea manifestărilor spiritelor în ultimul câmp, de vibraţia cea mai mică – vibraţia planetară pământoasă: în corpurile pe care le numim fizice.
Oamenii care se interesează de cunoaşterile aferente vremurilor în schimbare pot ajunge să aibă teamă de astfel de schimbări, din cauza confuziilor care circulă prin diferite sisteme de informare, alimentate de povestiri care nu au la bază decât simple vizualizări ale unor structuri apropiate de cele ale corpului fizic. Credem ceea ce ne arată vizualizarea mentală, dar de cele mai multe ori astfel de vizualizări, de viziuni sunt formaţiuni complexe de informaţii care doar parţial au legătură cu cele cunoscute în mod curent în planul materiei şi manifestărilor fizice.

O mică paranteză... Mică – dar cât se poate de importantă !!
Cineva m-a numit „materialistă”, pentru că deosebesc materiile de energii – când de fapt totul este energie. Profit acum de ocazie ca să discutăm puţin despre acest aspect.
Sigur că totul este energie... dar să mergem mai departe şi să înţelegem că energia fundamentală se compactizează în multe feluri – natural şi sub influenţa forţelor radiante ale monadelor. Pot lua astfel forme diferite, cu grade diferite de stabilitate: stabilitate în spaţii şi ele la rândul lor stabile, şi în timp: mai mare sau mai mică, în funcţie de particularităţile de formare a compactizărilor şi de structurile lor interioare. Astfel de compactizări emit vibraţii de frecvenţe cu valori mai mari sau mai mici, în funcţie de care fiecare structură care se poate astfel forma să poată fi folosită: de către monadele formate şi ele natural, pe baza aceluiaşi principiu, pentru evoluţiile lor personale. Experienţa de folosire a energiilor astfel compatizate este folosită pentru evoluţia proprie, dar şi pentru ajutor oferit altor generaţii de monade, care vor oferi mai departe altora experienţa lor, dar care vor împărtăşi la rândul lor experienţa proprie şi celor care le-au ajutat să-şi descopere forţele. Apar astfel, şi se înţeleg în profunzimi nebănuite la începuturi, grade de deosebire între manifestările proprii şi cele ale altora: din care rezultă nivele de noutate în manifestările tuturor, cu îmbogăţirea experienţei tuturor, în eternitatea vieţii care îşi urmează astfel drumurile fireşti...
... Iată aşadar că nu încredinţările că există sau nu materii fac un om materialist – ci felul în care înţelegem fiecare în parte circulaţia, compactizările, asocierile, funcţionările structurilor energo-materiale ale lumilor în care trăim...
Acesta este un aspect despre care vom discuta mult în secolele următoare noi, oamenii – în calitate de creatori conştienţi înaintaţi ... indiferent dacă în continuare ne vom întrupa sau nu împreună, aici pe Pământ, când astfel de diferenţieri vor deveni vitale: pentru creatorii mentali şi creaţia lor extrem de complexă, şi tot atât de vitale – pentru protecţiile pe care le datorăm „mâine” biosistemului degenerat din cauza activităţii noastre de „azi”...
Dar tot atât – şi cu siguranţă încă mult mai mult – vom avea nevoie de astfel de diferenţieri pentru a face faţă reîntoarcerii noastre în alte zone ale Universului Fizic, sau în alte universuri, implicării noastre în lucrări de mult mai mare fineţe şi complexitate decât cele pământene...

Să mai discutăm despre un aspect...
Energiile noi nu rup ţesuturi, nu fac rău. Învăluite de ele, spiritele însă se simt înviorate, pline de putere, gata să facă tot ceea ce nu au putut face până acum… Elan, efervescenţă, tumult, bucurie… tocmai de aceea pornim “la atac” – pentru tot felul de acţiuni cunoscute sau noi – despre care auzim-citim-aflăm permanent. Folosirea energiilor conduce în spirală la aprovizionarea cu alte noi energii, ceea ce ne mobilizează în plus, către alte noi acţiuni…
Avalanşa de acţiuni de fapt ne conduce treptat, dar sigur către pierderea puterilor noastre obişnuite...
Pe de altă parte, emoţionalul îşi spune cuvântul şi el – de multe ori dur. Simţim nevoia de emoţii puternice, ca să simţim „că trăim”... Descoperirea lucrurilor frumoase – chiar a feţei frumoase a celor considerate “urâte” ne echilibrează mult emoţionalul şi ni-l propulsează în domeniul extazierii. Nu extazului – adică al contemplaţiei liniştite fără reacţie, ci sub formă de reacţii corporale, cu exclamaţii, cu gesturi, cu irumperi în manifestări practic necontrolate. Şi eu am folosit din plin, involuntar, asemenea manifestări – omeneşti, normale, în fond – până când am simţit că nu mai pot, că am obosit să mă extaziez. Contemplaţia fără cuvinte, fără altceva decât simţirea bucuriei de a percepe universul într-un fel nou, m-a odihnit. Dar oamenii din jurul meu s-au depărtat de mine, pentru că nu mai arătam că vibrez asemenea lor la frumos, bun, corect… Nu mă exteriorizam – nu trăiam, în concepţia lor – chiar dacă se vedea bucuria pe faţa mea, dar atenţia oamenilor este atrasă de puţine ori în acest fel. Şi nu poţi reproşa oamenilor că sunt obişnuiţi să se exteriorizeze – după ce omenirea nu a avut milenii de-a rândul decât chin, lacrimi şi obligaţia de a sta cu capul în pământ… Nu se poate pretinde ca un om, o naţiune, o omenire întreagă să treacă de la o manifestare la alta într-o singură clipă: omenirea este formată dintr-o mulţime de grupuri spirituale diferite ca evoluţie, ca obişnuinţă de manifestare conform puterilor energetice interioare ale fiecărui spirit în parte, din fiecare grup spiritual… Diversitatea manifestărilor face frumuseţea, măiestria cu care se desfăşoară Creaţia în toată plenitudinea ei… Fiecare dintre noi are momentul său de a descoperi că poate privi, şi vedea, şi primi lumea înconjurătoare în felul său propriu. Vine rândul fiecăruia treptat să-şi trăiască schimbările, după puterile şi obişnuinţele sale… Chiar dacă pentru cel ce a trăit o schimbare vine momentul altei schimbări – el nu poate cere ca orice om – fiecare om să sară peste propriile sale etape, etape pe care observatorul trecut deja mai departe le-a trăit deja: mai mult sau mai puţin conştient. Sau poate cere, dacă aşa este obişnuit, dar va vedea clar că răspunsurile sunt total diferite: iar tot treptat va înţelege astfel de diferenţe şi va ajunge şi el să le respecte, aşa cum au ajuns de fapt şi ajutătorii, învăţătorii săi…
În situaţia mea, m-am readaptat manifestărilor curente lumeşti, pentru a nu ne stresa reciproc. Însă după câţiva ani am ajuns din nou în situaţia de a pierde energie, astfel încât organismul consuma din calciul răspândit în structurile sale pentru a face faţă şi programului cotidian, răspunzând serviciului, familiei şi lucrărilor spirituale de acasă, dar şi manifestându-mă concret în relaţiile cu lumea înconjurătoare. Când, în plus, am trecut prin evenimente mai puternice – şi proprii, şi cele ale celor din jurul meu – am ajuns din nou în aceeaşi veche situaţie: în necesitatea de a estompa, până la a termina cea mai mare parte a acestor manifestări.
Pentru că nu ne dăm seama ce înseamnă consum energetic la nivelul fiecărui corp în parte, credem că dacă suntem înaintaţi în conştientizarea universului, în acceptarea celor văzute şi nevăzute – dar intuite ca fiind în linii mari adevărate – credem aşadar că universul are grijă de noi, să ne dea orice, acum, fără limite, iar noi, la rândul nostru, să consumăm fără limite.
Lucrurile nu stau de loc aşa, iar noi trebuie să învăţăm să folosim în mod responsabil, modeşti şi echilibraţi, ceea ce ne oferă universul.

sâmbătă, 3 martie 2012

LUCRĂTORII CU ENERGIILE ŞI REACŢIILE FAMILIILOR LOR

Mai multe discuţii în diverse locaţii de internet şi în particular, cu rude şi prieteni, mă determină să scriu ceva aici, acum.
Am scris la un moment dat că practicile vechi nu sunt şi învechite – adică de aruncat în condiţiile în care conştientizăm schimbarea energiilor vechi – cu altele noi. Căci o asemenea schimbare – deşi o credem deja împlinită – nu este decât poate cu indulgenţă spus: 1% în momentul de faţă, şi se va întinde pe o perioadă de câteva sute de milioane de ani în această zonă a universului, până când totul va atinge maximul posibil zonal.
În acest context, astfel de practici de fapt au menţinut cunoaşterea noastră pe tot parcursul perioadei de minim vibraţional al planetei (galaxiei noastre, zonei noastre – adică a zonei universice în care se află Soarele şi Pământul în galaxia noastră). Şi nu numai: au menţinut o astfel de cunoaştere, spre a ne ajuta pentru păstrarea sănătăţii în condiţiile desfăşurării unor munci relativ dure, dar care trebuiau să ne obişnuiască doar cu găsirea de soluţii pentru uşurarea ei, desfăşurarea ei calmă, lină, curată, relaxată. Chiar dacă munca noastră s-ar fi desfăşurat astfel pe parcursul ultimelor câteva mii de ani – cam 7-8.000 ani – ea tot ar fi determinat şubrezirea sănătăţii noastre: şi în astfel de condiţii am fi avut nevoie de practicile de acest fel pentru: conştientizarea, folosirea şi adaptarea traseelor energiilor în trăirile noastre curente.
Dar aşa cum ştim, nu am avut parte de aşa ceva: nu este cazul acum să intrăm în amănuntele celor petrecute – le-am mai disecat cu alte prilejuri: însă este de arătat faptul că, cu atât mai mult ele ar fi trebuit să fie folosite la scară mondială pentru întreţinerea forţei de muncă umane. Dar teama de întărire concomitentă a inteligenţei şi libertăţii spirituale a determinat conducerile popoarelor să evite răspândirea lor, cu toate că au ştiut bine nu numai despre existenţa unor asemenea practici sănătoase, dar şi despre influenţele benefice pe care le au: folosirea minimă a curăţeniei, a culorilor şi a sunetului blând – muzica pe care azi o numim cultă – în păstrarea sănătăţii corporale a omului. Şi asta oriunde s-ar afla oamenii – indiferent de liniile genetice sau rasele omenirii.
Cunoaşterea contemporană este mult sărăcită de experienţa acelei părţi a omenirii care a fost îndelung văduvită de cunoaşteri şi de practici strămoşeşti – căci strămoşeşti sunt, îndiferent de popoarele care le-au păstrat. Pe lângă mizeria, foamea, clastrarea, neputinţa de a beneficia de roadele propriei sale munci, omului de rând i s-a luat şi cea mai simplă, eficace şi gratuită formă de păstrare a vitalităţii – şi astfel sănătăţii sale corporale...
De aceea – şi nu din alte motive, de păcate ancestrale închipuite, de exemplu – sănătatea noastră este azi încă şi mai precară decât ar fi fost normal să fie în situaţia dată...
Şi nu numai atât...
Şi despre acest lucru aş dori să discutăm puţin, acum...

Suntem impulsionaţi azi de energiile noi în cunoaşterile noastre curente, în practicile noastre: să folosim din ce în ce mai mult tratamente naturale (aş folosi mai curând acest cuvânt, în locul cuvântului „naturist”). Am în vedere aici alimentaţia naturală – care nu presupune neapărat o alimentaţie vegetariană, ci alimentate netratate chimic, fără prelucrări avansate sau oricum cât mai puţin pelucrate. Dar nu numai, vin la rând: terapie pe bază de plante, prafuri, cristale, bioenergie, muzică, meditaţie, etc. Apoi practicile energetice naturale – dintre care rapid aş trece în revistă: reiki, yoga, qi gong, practicile amerindiene (şamaniste), moşismul românesc tradiţional, practicile vracilor africani, maori, polineziene etc.
Românii au dorinţa de a urma din ce în ce mai mult această linie, căci este tot ceea ce radiază peste tot pământurile Carpaţilor şi cele imediat înconjurătoare lor, adică ceea ce a rămas teritoriul României de azi: practici concrete, naturale, cu care moşii şi iniţiaţii lor îmbogăţeau în trecut experienţa tuturor oamenilor de pe aceste teritorii. Cum învăţăturile concrete strămoşeşti au fost ori reţinute, ori distruse, românii care sunt deschizători de drumuri prin destin, precum şi cei care au deschiderea de a învăţa azi despre asemenea practici, preiau orice fel de învăţături: până când deschiderile încă mult mai mari ne vor călăuzi către aducerile aminte ale practicilor vechi. Care presupun cunoaşteri pline de echilibru, modestie, urmărind dezvoltarea demnităţii umane, cuminţeniei omeneşti, cunoaşterilor pe care azi le mai numesc unii solomonare – care sunt de fapt căi de cercetare astrală şi mentală înaintate. Toate vor fi treptat reluate şi îmbogăţite cu experienţa actuală, toate vor fi împletite cu experienţa altor popoare şi oferite apoi cu drag şi altora, spre învăţătură de ajutor planetar.
Cei care lucrează azi în domeniul acestor practici sunt oameni cu familii – iar situaţia familială a multora este grea datorită neacceptării lor de către majoritatea membrilor familiilor lor. Sunt oameni puternic radianţi, cu câmpuri energetice foarte puternice, care se întăresc pe măsura trecerii timpului, pe măsură ce avansează în experienţa folosirii calme, liniştite a energiilor noi. Care, în continuare, cresc în volum de vibraţii din ce în ce mai înalte, ceea ce conduce la formarea unui câmp energo-informaţional din ce în ce mai puternic radiant. Chiar dacă asemenea oameni nu impun – sub nici o formă – activitatea lor proprie celor din jur, câmpul lor aduce în casă, în familie, în jurul casei şi radiant în jurul lor oriunde s-ar afla, o bogăţie de informaţie, pe lângă un schimb puternic de energie de vibraţie crescută de la o perioadă scurtă de timp la alta. Devin nervoşi, agresivi, recalcitranţi în cazul în care omul le vorbeşte frumos, încercând să le explice că nu practica respectivă este de vină – că nu este de fapt nimeni de vină, chiar dacă societatea noastră, aşa cum a mers ea, agresând şi dispreţuind practicile energetice progresiste, le-a incumbat şi lor aceleaşi atitudini. Ei nu înţeleg că destinul lor în familiile unor asemenea practicieni este acela de a se reobişnui cu ele, căci începând indubitabil din viaţa viitoare fiecare spirit uman va reveni la cunoaşterea anterioară. Iar un asemenea destin le foloseşte lor în mod prioritar, pentru a se acomoda rapid cu reintrarea în folosirea totală a puterilor spirituale, în viaţa viitoare – indiferent dacă ea este planificată să se desfăşoare sau nu pe Pământ. Spiritul îşi leapădă corpurile, dar pleacă cu întreaga sa experienţă mai departe, în drumurile sale prin univers.
Atitudinile agresive ale semenilor pot apare chiar dacă nu se ştie bine despre ce anume este vorba cu astfel de practici, iar orice fel de explicaţii sunt în van, căci ei nici nu vor să ştie măcar ceea ce sunt, încredinţaţi că nu le place. Agresiunile de acest fel pornesc, şi se sprijină în continuare pe un punct de conştienţă – manifestări trecătoare din timpul practicilor, fazelor de acomodare ale practicienilor cu energiile sau cunoaşterile de tip nou; se bazează pe noutatea în sine a manifestărilor, pe diferenţa între încredinţările practicianului şi cele oficiale, fie ele laice sau religioase. Renunţarea la acumulare materială, la ambiţii carieristice, la atitudini concurenţiale este de multe ori o cale de stârnire a unor agresiuni din partea celorlalţi.
Pe de altă parte, practicienii nu trebuie să renunţe la calea lor – sub nici o formă. Ei învaţă răbdarea, toleranţa şi încrederea în viitorul regăsit al însoţitorilor lor de drum spiritual. Tot ei vor fi aceia care, după terminarea acestui destin, vor fi mai departe învăţătorii acelor grupuri spirituale ai căror reprezentanţi s-au aflat în familiile lor pământene. Cu cât câştigă mai mult, mai repede, în astfel de înţelegeri şi toleranţe, şi consolidează mai bine atitudinile căpătate, cu atât va fi mai uşor tuturor să meargă mai departe, dincolo de fruntariile pământene...
De remarcat faptul că ei nu trebuie să se necăjească, ci să se obişnuiască treptat chiar şi cu indiferenţa celor din jur, căci multe spirite se folosesc de indiferenţă, fără să abordeze această problemă în mod agresiv: căci acesta este modul lor de a se proteja automat de consumul energetic excesiv provocat în general de agresiunile societăţii în care trăiesc. Este un moment de trecere de la agresiune la un anume fel de sensibilitate, o sensibilitate de acceptare a deschiderii către orice fel de societate – pe care o vor putea avea şi ei în viitor.

Cu toate că practicienii cunosc multe lucruri legate de toleranţă şi încredere, este foarte normal să existe necaz, tristeţe din partea practicienilor, o durere chiar în faţa neacceptării din familii şi din societate. Este de remarcat faptul că ei se confruntă dureros cu încredinţarea multora – şi aceasta este de asemenea un fel de agresiune la adresa celor care merg pe drumul cunoaşterilor spirituale avansate – că astfel de practicieni, de oameni cu o conştiinţă spirituală avansată trebuie să fie neapărat insensibili, indiferenţi în faţa agresiunilor de orice fel. Sau că ei nu ar trebui să riposteze în nici un fel. Sunt încredinţări formate în mod artificial, ori pe baza admiraţiei pe care o au în faţa insensibilităţii umane – moştenită radiant de la conducătorii societăţii, ori pe baza cunoaşterii atitudinii celor retraşi din societate (mânăstiri, ashramuri, secte) tocmai pentru a nu suferi, a nu fi tulburaţi de lume: care impun tăcerea în interiorul micro-societăţii lor, prin legi destul de dure, necunoscute suficient.
Evoluţiile nu încurajează lipsa de sensibilitate, indiferenţa, alte atitudini asemănătoare, iar aceasta va fi o lecţie deosebit de importantă pentru toată lumea de pe Pământ... O lecţie care va arăta percepţiilor viitoare că indiferenţa nu este protecţie spirituală în sine, chiar dacă poate fi o formă de protecţie indirectă, momentană, trecătoare: adică de trecere de la agresivitate şi dispreţ – la sensibilitate, înţelegere, ajutor, aplecare cu deosebit respect şi drag către toate cele ale lumii în care trăim...

joi, 1 martie 2012

...DIN PARTEA MEA, CU TOT SUFLETUL !!....

VĂ DORESC O PRIMĂVARĂ PLINĂ DE CANDOARE, SENIN, PROSPEŢIME, CULOARE ŞI PARFUM !!
...şi o îmbrăţişare cu mult drag din partea mea !!!