Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

marți, 30 decembrie 2008

LA MULTI ANI TUTUROR!!

Pentru mine anul care se incheie acum a fost un an plin de invatatura. O invatatura pe care o acumulam de fapt in acelasi mod in fiecare an, dar anul acesta a avut ceva deosebit fata de cei anteriori. Am inteles multe lucruri, mai ales aici, deschizand acest blog, pentru care am intrat pe multe bloguri, am intrat pe multe forum uri. Am inteles cum se poate tine legatura cu cititorii unui blog/site - lucru pentru care am si intrat pe forumuri si comentarii la site urile vizitate. De aceea inteleg pe cei care citesc fara sa comenteze, caci am fost si eu doar cititor 3 ani inaintea celui prezent, nu participant activ la derulari de acest fel. Am invatat mult din ceea ce se face in lume si din ceea ce nu se face. Am invatat din ceea ce se comenteaza si din ceea ce nu se comenteaza. Am invatat ca sunt oameni care intra pe bloguri si site uri pentru a-si descarca nervii, distrugand increderea altora in relatii frumoase care se pot crea in astfel de conjuncturi. Am invatat ca daca nu port rancuna dispretului si incerc sa merg mai departe croindu-mi drum cu felul puterilor mele, chiar pot merge mai departe. Am invatat ca oamenii sunt buni, dar uneori frica ii inaspreste, ii face neincrezatori, buclucasi in felul lor, pana ce se incredinteaza si ei ca exista oameni care pot fi foarte normali: care nu cer neaparat incredere acolo unde nu se poate forma increderea inca, dar macar se poate trai normalitatea unor tangente, in comentarii decente si creative, caci mergem pe acelasi drum, de fapt.
Am intalnit si oameni bucurosi, echilibrati, chiar fericiti in felul lor, desi din punctul de vedere al altora pot parea cu totul altfel. Oameni care ar putea avea greutati, dar ei nu le inteleg ca fiind chiar greutati. Ei iau viata asa cum este ea si o traiesc facand tot ceea ce le sta in putere sa repare acolo unde altii - din nebagare de seama - au distrus: sanatatea lor, relatiile bune dintre ei si altii, drumul altora prin viata... Se considera niste fericiti ca pot face asta: un fel de reparatori. Pentru ca tot mai multi oameni se strang in jurul lor, sa invete si ei, sa duca acest fel de a trai mai departe.. Se considera fericiti pentru ca oamenii se strang in jurul lor tocmai pentru ceea ce fac ei. Sunt constienti de ceea ce fac, si se straduiesc sa faca si mai mult, si mai bine, invatand din mers tot ceea ce este mai bun in jurul lor..
Am vorbit cu un om mai special zilele trecute. Un strain nascut in nord, traind in sud, un om care a cutreierat lumea in cautarea unor oameni care sa inteleaga mesajele angelice la care el este foarte deschis. Numai la noi, romanii, a gasit astfel de atitudine, oameni care au cunoscut cerul si pamanturile de pretutindeni cu inclinatia naturala pentru universul din interiorul omului oglindindu-l pe acela din exteriorul sau. Oameni care nu se gasesc singulari - unul intr-o tara, altul in alta tara... A cunoscut un grup (pe noi - prietenii mei) din care fiecare in parte cunoste un alt grup, si asa mai departe.. Cand i-am spus asta, a ramas fara grai. Credeam ca nu a inteles, limbajul nostru fiind un amestec de engleza-spaniola-franceza, dar intelesese foarte bine: era doar uluit.. Noi am ras veseli, caci asta se petrece cu noi de cand ne stim... De cand citeam Viata dupa viata (A. Moody) pe foi volante scrise cu caractere uriase pentru Ceausescu !!! De fapt - chiar de cand eram copii si citeam Cutezatorii, unde am aflat atunci prima oara, detaliat, despre Atlantida...
Ne-a spus ca el crede ceva, care mi s-a parut ceva deosebit ca incredintare in timpul pe care il traim acum, pentru un tanar: timpul poate fi inteles ca fiind un cumul al momentelor de traire ale fiecarui om in parte.
M-am gandit si eu - mai curand am simtit si eu: pentru ca suntem atat de strans legati unii de altii, el pare o curgere a unui sir de cadre - la fel ca si un film. Intram in filmul acesta sau iesim, asa cum am inteles din cele scrise si de N. Walsh: vietile noastre sunt ca niste foi scrise, care sunt puse intr-un tepus una peste alta.
Chiar cred ca noi croim si foile, si croim teancul. Suntem si foaia, si tepusul, caci tot universul se inchide/deschide ca o clepsidra in plexul nostru solar. Suntem creatori pe atat de multe planuri, si obisnuiti atat de mult cu asta, incat nici nu ne mai dam seama de tot ceea ce facem, de tot ceea ce traim.. Nu ne dau seama decat de lupta proprie pentru supravietuire.
De ce lupta? de ce supravietuire? de ce durere?
De ce MATRIX??
Incercam sa iesim din acest MATRIX (vorba prietenilor nostri de pe site ul cu acelasi nume), din softul acesta, caci din mecanisme nu iesim decat prin sfarsitul destinului. Noi dorim sa iesim din soft, pentru a putea trai propriul nostru soft. Parintii si bunicii noastri doresc sa iasa din mecanism pentru ca ei nu vor sa inteleaga ca parasirea softului este principala. Poate fiecare generatie este altfel croita, s-a nascut si a trait sub alte "stele"... De fapt, totul ne trebuie. Ne trebuie ca sa devenim constienti de tot ceea ce poate crea fiecare dintre noi. Dar putem sa ne folosim un soft propriu, adica personalizat, chiar daca ne costa scump. De fapt, poate sa nu coste scump, daca gasim in interiorul nostru resursele necesare.. Care chiar sunt, doar ca nu suntem constienti de ele..
Dupa ce cunoastem "softul" altora, suntem de fapt liberi sa iesim din el. Sa-l traim pe al nostru. Asa cum iesim din "softul" parintilor - daca, si cand - dar aceasta depinde de ceea ce simte fiecare dintre dintre noi. La nivel macro sau micro - traim acelasi tip de experienta. Trebuie sa cunoastem toate cele care ne inconjoara. Nu ne putem feri de nimic. Asa suntem croiti, asa intelegem de fapt sa mergem mai departe, sa ne dezvoltam. Sa traim.
Fiecare traim in felul pe care il acceptam. Fiecare suntem asa cum suntem. Ne referim la acelasi lucru sau nu, intelegem sau nu, toti ne plimbam pe aceeasi planeta si sub acelasi ceruri. Cred ca multi romani au inteles acest lucru si de aceea suntem impreuna.
LA MULTI ANI TUTUROR!!

luni, 29 decembrie 2008

CEL MAI BUN FILM EDUCATIONAL AL ANULUI

Vizionati mai jos un film care a fost cotat ca fiind cel mai bun filmeducatinal al anului. Multumesc si pe aceasta cale dnei Cristiana Alexandra Levitchi.
Filmul spune totul. Nu cred ca mai este nevoie decat de cateva specificii in plus.
Tineti minte cand va spuneam ca, daca doriti sa manance copiii vostri trebuie SA-SI VADA MACAR UNUL DINTRE PARINTI MANCAND? Cate lucruri nu facem in familie, dar avem pretentia ca copilul sa faca ceva ce nu vede la noi? DE CATE LUCRURI PE CARE LE FACEM NU SUNTEM CONSTIENTI? Respigem CORECTIA SI DEZVOLTAREA PERSONALA (imbratisand numai pe aceea vizand strategiile de desfasurare a lucrarilor de serviciu !! cand o facem si pe aceea...) dar la comportamentul nostru nu prea suntem atenti, stiind ca sarmul si istetimea noastra ne face loc in lume...
Asa este, copilul este OGLINDA noastra in lume... Si nu o vedem intotdeauna. Nu acceptam ca intotdeauna este loc si de mai mult, si de mai bine... Pe calea dezvoltarii noastre..
Si mai mult... TOT CEEA CE FACEM IN CASA NOASTRA SE RASPANDESTE IN JURUL NOSTRU, CACI SUNTEM RADIANTI CU O PUTERE DIN CE IN CE MAI MARE. Copiii sunt receptivi la tot ceea ce se petrece in jurul lor, indiferent ca ne despart sau nu peretii pe care ne intitulam PROPRIETARI... De fapt... nu suntem proprietari pe nimic !!! De multe ori nici pe comportamentul nostru, CACI SUNTEM IN EGALA MASURA INFLUENTATI DE TOT CEEA CE SE PETRECE IN JURUL NOSTRU. Ne trezim ca facem ceva - daca "ne trezim" - si spunem ca a fost un accident. Nu ne dam seama ca "accidentul" se petrece cam des... Dar avem pretentia ca altul sa nu o faca.. Copilul, sau vecinul, sau prietenul, sau colegul, sau trecatorul de pe strada..
SUNTEM OGLINDA SOCIETATII IN CARE TRAIM, degeaba o infieram, certandu-ne cu televizorul... Parintele Teofil Paraianu imi spunea candva: "Cum e poporul - si conducatorul..." ne perpetuam fara sa fim prea constienti, spirala nu se desface decat daca o desfacem noi, constienti, cu vointa multa si o aruncam in sus, nu o lasam sa se incolaceasca implozand in tenebrele inconstientului...
Cine spune ca de noi depinde sa schimbam lumea... nu prea greseste... Chiar de loc...

joi, 25 decembrie 2008

O ALTA POVESTE...

Se spune din ce in ce mai des in ultima vreme ca trebuie sa intelegem ca alegerea Craciunului, ca zi de nastere a Marelui Invatator si Coordonator de evolutii (intrupat printre noi ca Iisus din Nazaret) a fost o zi aleasa de Biserica Crestina pentru a demonta incredintarile locale ale popoarelor crestinate. Nu folosind constrangerea, ci montand (caci cunoasterea unor foarte profunde lucruri era atunci mult mai avansata decat vrem sa acceptam in ziua de azi) un continut nou pe un piedestal vechi, lasand apoi sa vireze totul catre o devenire de normalitate care avea sa uite treptat de la ce a pornit, pastrand ceea ce s-a adus nou in lumea de abia in formare, atunci.
Sarbatoarea Nasterii - indiferent la ce data s-a petrecut ea - este una dintre zilele care ne vor aminti mereu ca s-a implinit ceea ce se astepta inca din timpul babilonienilor: schimbarea timpurilor, puterea luminii celei noi, pe care o asteptau ei - la randul lor - cunoscuta din invataturile cele mai stravechi, dinainte de potop. Stiau ca lumina avea sa se schimbe, schimband intreaga fire, cerurile si pamanturile deopotriva, si mai stiau ca cel care conduce lumea si o indruma pas cu pas in toate noutatile ei vine si schimba tot ceea ce este in trupul, si in mintea, si in sufletele oamenilor. Asteptau astfel noua invatatura, asteptau Omul - adica omul nou care sa le dea stiinta si invatatura pe care omul vechi nu o mai cunostea, chiar daca multe repere le avea deja. Ei nu aveau notiunea abstracta de OM, se numeau fiecare dupa cum ii era numele, tagma, clasa sociala. Aveau uneltele Omului - dar nu stiau cum sa le foloseasca. Banuiau. Aveau nevoie de o directionare... Stiau ca lumea va primi invatatura abia atunci cand va fi atat de plina de lectiile cele vechi (dar nu si stravechi, pierdute si de multe ori neintelese in ceea ce se mai afla astfel in lume) incat nu se va mai suporta om cu om, popor cu popor, pamant cu pamant si cer cu cer... Asta era invatatura cea veche, pe care omul trebuia s-o cunoasca, pentru a o urma, pentru a-si cunoaste bine neputintele si a sti apoi cum sa si le indrepte, cum sa se ridice din tot ceea ce cunostea - catre alta cunoastere. Cum nu intelegeau ce se poate impleti din invatatura veche si cea actuala lor, simteau bine ca trebuie sa traiasca totul pana la capat si atunci sa primeasca cunoasterea pe care Marele Invatator o pregatise de la pornirea timpurilor, pentru toti oamenii lumii.
Preotii dintai ai Babilonului nu au luptat si nu au vrut sa lupte contra egiptenilor (numeau acest popor - poporul lui Kern sau Kem). Ei au acceptat totul. Urmasii lor cei de pe urma au inceput sa-si foloseasca cunoasterea impotriva egiptenilor, dar nu cu convingerea si viclenia cu care preotii egipteni au furat cunoasterea de la ei si au transformat-o in arme contra propriilor lor invatatori. Pe care ii credeau slabi tocmai pentru ca nu doreau sa li se alature. Pentru ca secretele sa fie pastrate, trebuiau sa fie toti la fel, sa accepte TOTUL sau NIMIC: adica infratirea totala cu egiptenii sau moartea.
Au ales ca unii sa se retraga (oricum nu prea stia nimeni ce se petrecea in spatele portilor inchise) si sa piara in salbaticie, altii sa ramana si sa duca mai departe o societate pe care ei nu o vedeau deocamdata sa fiinteze dupa vechile reguli. Vedeau salbaticirea popoarelor si impotriva a ceea ce era nu vedeau decat venirea Marelui Invatator.
O astfel de venire nu avea nevoie sa fie la o zi mare, caci Invatatorul era un puternic al lumilor de intuneric si lumina deopotriva. Pentru El orice lumina era buna pentru o cunoastere, o aplicatie, o infratire, o improfunzire... Numai un Creator putea sa iubeasca asa... Cunostea ca nimeni altul regulile Luminii Intunecate si ale Luminii Albe, numai El le putea amesteca astfel incat sa nu faca rau lumii. Numai El trebuia asteptat, iar acest lucru putea sa fie in orice clipa a lumii, in orice regat al ei.Toti invatatorii si mosii cei ascunsi ai lumii intuiau ca in special lumea din miazanoapte are nevoie de El, stiau ca se vor strange toate popoarele in jurul Marii celei Albastre (pentru ca existau mari verzi, mari galbene, mari rosii si mari albe), adica in locurile in care mai traisera o data si de unde se imprastiasera in vechime, dusi de furtunile noilor lor vieti - pe unde nici gandul si nici sufletul nu ajungea de placere...
Nu avea nevoie de nimic. Dar avea sa formeze oameni care sa ii duca invatatura mai departe, oameni care, daca aveau sa inteleaga misiunea, constructia urma sa fie gata. Babilonienilor nu le era frica de egipteni, pentru ca stiau ca egiptenii vor pieri. Stiau atunci (mai tarziu aceasta cunostere li s-a pierdut) ca cine ii va ucide pe babilonieni, ucisi vor pieri. Dar poporul lui Kem nu se lasa usor infrant si stiau bine babilonienii ca vor incerca sa-i supuna chiar si Batranii popoarelor, Nestiutii si Nenumitii lumii care ii ingaduiau doar pentru ca aceia iubeau pe toti oamenii, ii tineau in viata si erau gata sa isi lase nemurirea pentru un fir de viata a celor dragi de pretutindeni..
Istoria apoi o cunoastem. Iisus nu avea nevoie sa vina intr-un loc anume pentru misiunea lui, dar avea sa vina in lume intr-un loc anume ales, pentru a ajuta acel popor care sa ofere mai tarziu puterea mintii lui ca exemplu de gandire noua. Iudeii formau numai poporul ales , dintre alte popoare asemenea lor, care ar fi putut sa duca o astfel de sarcina la bun sfarsit; dar alte popoare erau antrenate in acel moment in alte sarcini sau erau departe de locul in care lumea trebuia sa se uneasca pentru a trai mai departe, dupa regulile cele noi. Aceste alte popoare aveau sa vina, in goana, in mileniul ce va urma, pentru a regasi mai mult sau mai putin constient drumul care locul venirii Marelui Invatator, catre lumea care incerca sa aplice invataturile Lui.
Invatatorii si Mosii neamurilor care, prin hotararea lor, aveau in sarcina preluarea invataturilor Lui, urmau sa se stranga acolo unde avea sa vina El. Stiau cu totii ca vor fi trimisii in lume ai Marelui Invatator. Stiau si ca vor fi oameni care sa stea in fata, in vazul lumii, si sa colinde lumea cu invatatura de Cumintenie pe care o vor primi de la Cel Inalt prin viu grai; mai stiau ca ei, Invatatorii si Mosii cei stravechi vor primi invatatura cea Inalta, de Facere, prin care aveau sa foloseasca Lumina cea Noua, atragand-o in continuare, asa cum avea s-o faca Cel Inalt. El nu mai putea sa stea, in trupul lui cel dumnezeiesc, croit pentru Lucrare, de aceea era nevoie de trupuri umane, nu dumnezeiesti, pentru a chema Lumina pe pamanturile lor, pe apelor lor, in padurile si pentru binele tuturor vietuitoarelor mari si mici ale lumii.

Mosii si Invatatorii si-au lasat asadar puterilelor, s-au facut mici si slabi, au intrat in lume si s-au lasat in voia ei. S-au inleprozit, s-au supus biciului, durerilor, bolilor - s-au supus lumii, intr-un cuvant.
In multimea de oameni care umpleau cararile lui Iisus erau si Ei, Mosii si Invatatorii nostri... alegand cararile dupa Iisus, dupa cum le punea El semn in fata Lor. Prin insanatosirea lor, cu puterea Cerurilor si pamantului deopotriva, ei au invatat si au primit Puterea din partea Celui Inalt.
Dar nu a stiut-o nimeni. Sau - prea putini. Acum - din ce in ce mai multi..
Povestea Magilor este parte din povestea lor. Unii au iesit sa fie cunoscuti, altii s-au impanzit printre necunoscuti. Toti au invatat lectia Marelui Invatator. Tot ceea ce El a pus in fata Lor.
Au plecat si si-au revazut neamurile, le-au dat ultimele invataturi, au pus pietre de hotar de invatare in lumile lor. Si apoi au plecat.
Dar sunt si ei acum, prin lume. Unii cu trupurile lor stravechi, de dinainte de potop, sau de numai putin dupa potop, oameni simpli pe care lumea ii vede sau nu ii vede, care traiesc prin muntii nostri sau ai altora, prin insulele nordului sau ale sudului... Ei "canta" sau "viseaza" in limbajul universal al sunetului si luminii, pentru toate popoarele lumii - nu pentru unul anume... pentru bunii si raii lumii pe care ei ii tin astfel sa nu decada si mai rau..
Solstitul de Iarna ramane insa - asa cum spuneam si in cuvantul de mai 'nainte - sarbatoarea, punctul nodal al intregii noatre ierni, asa cum cel Vara este punctul nodal al intregii noastre veri.
Nu conteaza ca Iisus s-a nascut sau nu in aceasta zi, nu trebuie sa ne afecteze faptul ca cercetatorii au lucrat si au descoperit ca, dupa semnele cerurilor puse in Biblie, Iisus nu putea sa se nasca atunci... Nu conteaza ca a trait sau nu cu cine a vrut, nu conteaza ca a avut sau nu copii - ceea ce conteaza este ca, intr-adevar, a adus Lumina cea Alba pe Pamant, a impletit-o cu ceea ce era obisnuinta oamenilor si tuturor celorlalte vietuitoare ale pamenturilor si cerurilor... Conteaza invatatura pe care a lasat-o in lume. Ce nu ar fi dat preotii Babilonului sa traiasca vremurile pe care le traim acum... Oricum sunt si ei prin lume, sau prin jurul lumii, dar ei ar fi dorit s-o aiba in cunoasterea lor de atunci...
Conteaza ca Lumina este bucuria noastra de acum, ca o putem deja sesiza cu ochii nostri in stralucirea ei, care face sa paleasca treptat acea Lumina Intunecata ale carei ultime fire se impletesc acum prin lume - dar nu si pentru mult timp...

Intre noi fie zis - eu obisnuiesc sa spun ca, daca nu venea Iisus in lume, noi nu am fi putut sa privim acum la TV, nu aveam computere.. nu prea aveam nimic din ceea ce formeaza lumea noastra de azi.. Chiar daca se impletesc in ea arme cu flori, cruzime cu ingenuitate, durere cu bucurie...

Povestea Iernii este asadar o poveste a tuturor popoarelor, asa cum stim acum, gratie internetului.. Suntem cu totii Fiii Luminii celei Noi, ai Luminii celei Albe, nascute din aducerea tuturor segmentelor de lumina, pe toate vibratiile aferente sectoarelor fiecarui corp/camp planetar in parte. Iisus a prefigurat tot ceea ce aveam sa cunoastem mai departe in lumea care se va schimba, cu de la El pornire. Unii dintre noi au nevoie de aceasta permisiune, caci inca nu sunt obisnuiti cu ideea ca totul ne este permis in lumea noastra, pentru ca noi sa ne dam seama unde gresim, cu ce gresim, pentru ca apoi sa lucram - impreuna cu coordonatorii evolutiilor noastre - catre virarea comportamentelor noastre catre ceea ce a adus nou in lume Marele Invatator: sacrificiu, altruism, iubire neconditionata...

duminică, 21 decembrie 2008

ZIUA MIJLOCULUI DE IARNA

ESTE SOLSTITIUL DE IARNA.
Ziua Mijlocului de Iarna. Una dintre cele mai subtile zile, alaturi de ziua Mijlocului de vara. Stramosii nostri incepeau orice noua activitate ori in Ziua Mijlocului de vara, ori in Ziua Mijlocului de iarna. Nu porneau la drumuri lungi decat intr-una din aceste zile. Ca si tracii, la fel procedau si celtii, si tibetanii. Deci inaltatii emisferei boreale. Nu am studiat cum se petreceau lucrurile in Sud. Dar pot spune cu tarie ca asemenea zile erau cele mai importante ale oamenilor nordului. Si fiecare dintre ei stiau un lucru: ca o astfel de Zi pregateste in mod ascuns (subtil zicem noi azi) oamenii pentru cele pe care le aduceau ca noutate fiecare an urmator. La fel ca si tot a 7a zi, care aduce un bob de noutate din ridicarea urmatoarelor 6. Si asa lumea SE RIDICA MEREU.
Si se ridică mereu, indiferent de timpuri, de locuri, de cerurile de de-asupra noastra sau de pamanturile pe care calcam. Fiecare se ridica, nu exista om care sa nu o faca, nu exista fiinta care sa nu o faca, constient sau nu.

SA NE TRAIM UNII ALTORA!! SA NE BUCURAM UNII DE ALTII!!

SA NE BUCURAM DE ZILELE NOASTRE!!
Cu drag, Cristiana

luni, 15 decembrie 2008

IUBIREA CARE NE IUBESTE

Am primit un mesaj de la cineva, o persoana foarte draga mie. Imi trimitea doua cuvinte: IUBIRE si RECUNOSTINTA: doua cuvinte care spala, curateste totul in calea lor, totul devine clar si limpede, mai clar si mai limpede decat apa de izvor...

Uitam sa iubim, de multe ori, luati si dusi de zgura vietii... Spunem ca vrem sa ne gandim cu drag la cei din jur, dar ne gandim o data azi... ne mai gandim o data peste nu stiu cat timp...
Dar iubirea este ceva de neinteles, sau macar pe care prea putini oameni o inteleg... Ea ne poarta o clipa
pana in inima celui la care ne gandim cu drag... Si ea face sa vibreze totul in noi, si in cel care a oferit o clipa de iubire, si in cel caruia ii este oferita. Este un zbor... un val... o unda... o explozie de inaltare...

Fiecare primim in viata macar o singura astfel de clipa... Chiar daca nu stim de la cine vine... Nu mai conteaza... conteaza ca totul se face... este... iubeste... IUBIREA IN SINE NE IUBESTE PENTRU NOI, CEI CARE MAI UITAM UNEORI... Ea este o lumina, si ramane acolo, in inima celui iubit si vibreaza chiar daca omul de la care a pornit spala in baie sau merge intr-un troleu aglomerat, luptand din greu cu aerul inchis, cu transpiratii, rabufniri nervoase ale altora... Iubirea e acolo, mereu acolo, chiar daca gandul nostru nu mai este iubire pentru o clipa...

... sa iubim si sa recunoastem ca iubirea ne creaza mereu... mereu...

vineri, 12 decembrie 2008

SCHIMBARI SI ALEGERI

"... Lumea s-a schimbat...
O simt in apa...
O simt in pamant...
O miros in aer... "
Cuvintele Doamnei Luminii... Lady Galadriel... din filmul Stapanul Inelelor... In cartile lui J.R.R. Tolkien de fapt au fost spuse de catre batranul ent ArboreBarbos, traitorul vremurilor pentru ei, cei de atunci, de mult apuse... si nu mai era nimeni ca si ei, care sa-si aminteasca...
Daca parafrazez aceste cuvinte, pot sa spun ca multe dintre cele care au fost - pentru noi, oamenii de acum, nu mai sunt... DAR MULTI OAMENI INCA MAI TRAIESC DUPA REGULILE VECHI...
Si da, vrem sa ne schimbam.. Chiar este vremea schimbarilor... chiar se simte schimbarea in aer, in ape, in tot ceea ce ne inconjoara... mai ales in lumina care ne invaluie, desi nu ii vedem noile valente...
Se simte schimbarea in OAMENI...

Noi inca ne mai amintim... Invatam istorie umana contemporana (adica cam de pe la cateva mii de ani de la potop incoace) si, de fapt, este singurul lucru de care ne mai amintim. si doar pe aceasta cale.. Nu avem alte repere, iar intuitia - singurul nostru reper general, nu ne-a fost lasata spre invatatura: divinitatea ne-a lasat-o - sa ne-o pastram, sa ne-o dezvoltam... dar noi, oamenii, ne-am furat-o si ne-o furam in continuare. Cei care au luptat pentru ea au fost omorati sau chinuti, pentru ca nimeni sa nu mai indrazneasca s-o faca altcandva...
Homo homini lupus...
Azi ne trezim goi si flamanzi, in intuneric si singuratate. Si nu e nimeni care sa ne spuna ceva. Unii nici nu au nevoie sa le spuna cineva: pentru ei sa-si gaseasca calea este ceva firesc. Nu se simt bine cumva - cauta altceva. Cauta pana ce se simt bine. Un bine care vine din creatie: fie ea materiala, fie intelectuala - caci oricare din aceste cai poate conduce la intelegerea lumii in care traim.
Evolutia nu ne cere in mod expres sa il cautam doar pe Dumnezeu in viata. Vremurile care vin - vin implacabil si ne demonstreaza ca cel care doar il cauta pe Dumnezeu si nu cauta viata sub toate aspectele ei - nu l-au gasit pe Dumnezeu. Te intrebi frumos, fara sa vrei sa jignesti pe cineva: cel care spune ca suntem Dumnezeu - greseste??!! Cel care spune ca suntem parte din Dumnezeu - greseste??!! Dar cel care spune ca suntem prea neinsemnati pentru ca Dumnezeu sa vada acest "colt" pierdut de galaxie, in imensitatea universului ??!!..
Ce simtim??!!
Asta este problema: ce simtim??!!

CE SIMTIM?
Depinde ce simtim fiecare dintre noi. Ce ne determina sa intelegem, sa cuprindem, sa avem, sa simtim... Fiecare se schimba dupa cum simte: dupa cum este societatea, dupa cum este familia, dupa cum este si tanjeste sa fie el personal. Din nefericire, nu prea intelegem faptul ca fiecare om are viziunea sa interioara, conform careia actioneaza - indiferent ce teluri il anima. Odata ajuns acolo, la telul sau - rapid sau lent - isi poate da seama ca, daca i-a luat o viata intreaga (sau doar cea mai mare parte a vietii sale), atunci va fi multumit de ceea ce a realizat si va intelege ca de acolo se poate privi mai departe: dar revine - poate - copiilor, nepotilor sai sa "duca visul mai departe"... cuiva, oricui...
Daca a strabatut rapid cai care au dus imediat la realizarea visului, nemultumirea pentru "doar atat" sau apetitul pentru "mult mai mult" vine fara intarziere... Isi simte nemultumire... Ar trebui sa inteleaga ca nu este aceea calea lui, dar simte ca, chiar din ceea ce a realizat, poate sa porneasca pe un alt drum: impartirea biblica a averii saracilor si urmarirea caii spirituale: o cale perceputa de altii ca fiind "sacrificiala" - dar pe care omul nu o considera chiar sacrificiala, ci mai curand corectiva si creatoare de impuls pentru a merge mai departe.
Pe acelasi fel de cale, alt om poate sa simta bucurie pentru tot ceea ce a realizat si sa inteleaga ca poate merge mai departe, chiar prin faptul ca a acumulat avere imensa, care ii creaza venit in continuare - un venit de care el nu mai are neaparata nevoi: exemplul lui Ben Hur, magnatul care isi foloseste averea pentru a crea cale de acces crestinismului in Roma. In zilele noastre - cei care investesc in curatirea planetei, in sanatate publica, in crearea de fundatii pentru cultura si spiritualitate.
Cei care sunt agresivi si acaparatori nu isi dau seama, de fapt, ca resursele lor sunt baza saracirii popoarelor, baza crearii si intretinerii focarelor de razboi, imoralitate, distrugerea ecosistemelor locale sau a biosistemului general planetar. Din care chiar ei traiesc, se alimenteaza permanent; este calea celui care este lasat sa se hraneasca cu distrugerea si, in viitorul evolutiilor sale, parerea de rau pe care o vor resimti ulterior acestui destin le va crea - asa cum spuneam si anterior acestui articol - antrenarea definitiva (doar cu retusuri) pe calea altruismului definitiv.
Se spune ca cei care sufera acum - platesc fapte din trecut grele, agresive, la adresa popoarelor din care au facut parte. De fapt, aceia si-au invatat lectia si sunt acum exact aceia care strang averi si le pun la dispozitia unor fapte general caritabile, sau care sprijina pe orice cale desfasurarea civilizatiei umane. Adica invata sa vireze catre umanitate, sa deturneze puterea lor de trai catre fapte bune.
Este insa timpul in care alte spirite vin la intrupare pentru a invata aceeasi lectie, altii care invata in acelasi fel (mai mult sau mai putin decat cei din trecut). Este un motiv in plus (printre multe altele) pentru care ni se spune sa nu judecam pe altii.
De fapt este o gestionare a resurselor energetice pe care le avem, cu care, conform evolutiei noastre, putem sa contribuim la generarea unor manifestari creatoare sau, din contra: distructive. Aceleasi resurse pot fi intr-o etapa a evolutiilor noastre creatoare (si concret creationist, si in planul emotional, mental si cauzal, toate contribuind la intelegerea profunda a trairilor umane), dar in alta etapa - distructive, necesar a fi inlocuite pornind de la nivelul general al societatii si mergand la nivelul fiecarui om, dupa puterile sale personale. Exemplul cel mai frecvent pe care il dau este acela arhicunoscut al muschetarilor - al lui Aramis in principal: muschetarul care dupa batalie, duel, aparari de tot felul (partea pozitiva a luptatorului) punea haina de preot si oficia ca atare. Azi se considera ca un preot nu poate lua sub nici o forma viata unui om - dar in trecutul medieval apararea si curajul era lectia de viata a umanitatii. Depasirea acestui concept aduce insa in prim plan de multe ori preoti agresivi - care sunt ALTE spirite ce nu si-au trait neputintele inca, care vor invata din ceea ce fac - sa nu mai faca niciodata... Fiecare om reprezinta un spirit care intra in autocunoasterea propriilor neputinte in epoci diferite, dupa cum i se creaza conditiile de manifestare cele mai apropiate de subtilitatea neputintelor sale. Este un element foarte complex, a carui detaliere poate face subietul unei carti destul de groase...
Avem insa resurse inepuizabile sa facem tot ce poate fi mai bun, mai frumos, mai complex. Da, avem putere sa facem foarte multe lucruri, de-a lungul orelor unei singure zile, care sa ne dovedeasca faptul ca ne temem de complexitate - dar o traim fara sa constientizam acest lucru, de foarte multe ori. Avem nevoie sa ni se spuna ca suntem Dumnezeu si atunci chiar ne dam seama ca putem face o sumedenie de lucruri, chiar cu usurinta, chiar cu placere. Chiar daca ni se spune ca suntem doar parte din Dumnezeu - este deja increderea castigata. Daca ni se spune ca nu trebuie sa ne rugam la Dumnezeu sa ne dea ceva, ci sa multumim pentru ca ne-a si dat - constientizam ca avem - dar doar nu stiam ca avem. Deodata se destinde ceva in noi, si fruntea se lumineaza, sufletul se improspateaza, mintea se clarifica... Nu mai exista bariere, nu mai exista decat puterea cu care gasim imediat calea spre rezolvare, sau poate doar numai catre acceptarea ca acel lucru dorit poate sa astepte, ca orice fel de conditii care il genereaza se "coc" si totul poate sa se faca, daca muncim cu tragere de inima, relationam frumos cu oamenii, comunicam echilibrat si inteligent.. PUTEM si puterea a fost acolo si noi nu am stiut.
Nu suntem copiii pacatului, dar gresim pentru ca suntem oameni. Este dumnezeieste doar sa ne straduim si asta putem sa facem. Si cu cat suntem mai putin pretentiosi, cu atat lucrurile par sa se rezolve de la sine. Ne dam seama cum simtim ca lumea poate fi traita simplu, frumos, acceptand ca societatea poate fi purtatoare si de lucruri bune, si de lucruri rele, noi trebuie doar sa alegem pe cele bune. Intelegem ca entitatile cele mai inaltate nu sunt cele care nu cunosc decat pe cele bune - ele cunosc si pe cele bune, si pe cele rele - dar aleg sa le faca doar pe cele bune.

ALEGEM.
Toata viata facem alegeri. Ele ne conduc la schimbari. Tot ceea ce facem este sa alegem ceea ce se armonizeaza cu dorintele noastre, cu incredintarile noastre. Cu cat ele sunt mai morale, cu atat interiorul nostru, subconstientul nostru este mai elastic, mai relaxat. Simtim ca parca si oasele se destind, ca mainile se intind asa cum se deschide o floare catre lumina zilei!! Cu cat ceva este impotriva lui - cu atat frica, nemultumirea, cautarea disperata sau chiar numai infrigurata se instaleaza la bordul unei nave care nu mai are carma, motorul da rateuri, sparturile se largesc, pasagerii urla disperati.. Si raspunderea drumului este a noastra... a fiecaruia dintre noi..
Nu este un fel de raspundere de genul acela "Lumea este in schimbare si depinde de fiecare dintre noi sa lumea asta sa se inalte sau nu!!" Poate unii exagereaza pentru a ne urni din loc, din nepasarea unora, din deznadejdea altora... Si de multe ori echilibrul este confundat cu nepasarea sau deznadejdea: extremele se ating si se impiedica una pe alta sa se inalte, sa deschida cercul si sa irumpa in spirala. Ne ajutam unii pe altii sa intelegem ca sunt mari deosebiri intre echilibru si nepasare, intre echilibru si deznadejde. Alura poate fi aceeasi - ceea ce simtim in sufletele noastre este cu totul deosebit. Fiecare dintre noi stim bine ce este in sufletul sau. Si tocmai de aceea fiecare dintre noi putem sa schimbam ceva catre echilibru, iesind din sarabanda fricilor, temerilor, neputintelor de tot felul: inlocuindu-le cu creatie, cu curatenie - materiala si sufleteasca - cu incredere, cu dragoste de viata, de bucuriile acelea marunte de fiecare zi, cu vorbe bune, cu un zambet si o imbratisare calda.
Pentru oricine.
Pentru toata lumea.

marți, 9 decembrie 2008

DESTIN SI MISIUNE (2)

In urma unor alte discutii nascute ca urmare a postarii initiale (click aici), este bine sa adaug o idee: despre intelegerea notiunilor: "autentic" si "purtator".
Oamenii inteleg diferit sau nu inteleg de loc astfel de notiuni. A aduce ceva nou sau a purta in lume notiunile aduse de altii. In general se considera ca purtatorii nu au o misiune, ceea ce mie mi se pare eronat. Este o misiune aceea de purtator?? Este necesar sa consideram ca fiind misiune doar cel ce aduce precizari, sau noutati, sau remodelari de intelegeri in aceasta lume??
De multe ori o viata "obisnuita" este luata drept ceva anost, nemultumitor, comparativ cu viata unor alti oameni care par ca "fac" ceva… Acest "ceva" care aduce sau nu omul in fata lumii, mai devreme sau mai tarziu… Incerc sa modelez gandirea acestor oameni catre intelegerea imbogatirii vietii prin aportul emotional, cultural, spiritual, intelectual. Sa inteleaga omul ca nu traieste doar asa, in sir, in lant, palid si anost, ci ca poate face ceva deosebit pentru sine insusi… Si ridicandu-si siesi nivelul spiritual - poate aduce un aport substantial societatii in care traieste.
Iar misiunea lor speciala este sa nu renunte niciodata, sa nu-si piarda speranta niciodata: ca lumea se va schimba treptat, de la schimbarea lor, a celor putini de azi.
Grea misiune, caci se stie bine ca cel mai paradoxal lucru este greutatea de a face un lucru usor...

vineri, 5 decembrie 2008

ELEMENTE DE PERCEPŢIE ÎN SCHIMBĂRILE PRIVIND ANUL 2012: acum si dupa 2012

Urmare a unor comentarii colaterale, mai sunt de adaugat si urmatoarele explicatii:
Sintagma 'Zilele de apoi' este asemanatoare aceleia 'de dincolo' a orientalilor: dincolo de orice, dincolo de fericire - lucru care dezorienteaza pe occidentali, caci ce isi doreste omul occidental mai mult decat fericirea??
Dincolo de fericire este echilibrul care nu mai cere fericirea pe care am fost noi invatati sa o cautam, fericirea din 'a avea' (bani, casa, omul iubit, si un sir lung de etc.-uri banuite si nebanuite de noi acum, cu care am fi sau nu am fi acum de acord...). Este era de dincolo de zilele de azi, in care noi percepem constient lumea prin prisma receptorilor corpului solid, fara a avea cunoastere sau incredere in receptorii celorlalte corpuri pe care le avem, fara a fi obisnuiti sa operam direct cu ei - sunt perceptiile deosebite ale realitatii inconjuratoare. Despre astfel de feluri de receptivitati - astrale (zborul sau calatoria astrala constienta), mentale (de regula vedere mentala) sau cauzale (perceptiile vibratiilor in acelasi plan, schimbarea planurilor vibrationale) noi am auzit, insa majoritatea oamenilor considera aberatii chiar faptul ca am avea si alte corpuri inafara celor pe care le stim, aflate in alte planuri vibrationale. Putini oameni au vazut lumea prin alti 'ochi', de aceea inca nu-i credem; trebuie sa se ajunga la o masa critica (in stare sa ajunga credibila prin numarul oamenilor care se sustin astfel reciproc) pentru ca lumea sa devina constienta de schimbare si sa o caute, sa-i perceapa valentele.

'Am vazut un cer nou si un pamant nou' este sinonim cu a percepe doua lucruri simultan:
1. prin alte simturi pe care omul le va avea: omenirea incepe deja sa-si dea seama ca le are, se deschid treptat - dar sigur, si mai ales repede, mult mai repede decat cred multi in ziua de azi;
2. modificarea vibratiei planetare - de fapt galactice, care nu presupune numai intrarea Pamantului intr-o anumita zona galactica, ci modificarea componentei energo-materiale a spatiului fundamental universic; modificarea de acest fel presupune de fapt modificarea materiilor corpurilor noastre fluidice (de la corpul vital la corpul supraenesic), in contextul modificarii vibrationale totale a lumii inconjuratoare. Treptat totul se schimba, dar se schimba si energiile vehiculate de astfel de corpurile noastre, iar toate la un loc reformuleaza perceptiile noastre.
Toate structurile materiale se schimba in profunzimea lor: forma ramane aceeasi (planeta, vegetatia, animalele, noi - oamenii), continutul se schimba. Vibratiile se schimba. Iar continutul determina modificarea perceptiilor.
Ceea ce este si mai important este faptul ca nimic nu se opreste aici, ci spirala continua. Va continua multe milioane de ani, cand spiritele umane deja vor fi plecat de mult de pe Pamant, lasand locul altor spirite sa se intrupeze si sa traiasca pe planeta care nu ne apartine, dar pe care trebuie s-o lasam regenerata la toate nivelele ei materiale si energetice. Lucru care va fi facut de generatiile imediat viitoare ale noastre.

Nu este acum sfarsitul sistemului solar, stelar, galactic propriu zis, prin distrugeri, prin inlocuirea distructiva a unui "ceva" si punerea unui "altceva" in loc. Nici nu este ceva miraculos, decat pentru oamenii care au fost tinuti in intunericul informational si speculati in incredintarile lor pentru a trai in frica si in ideea ca conducatorii care nici ei nu ar sti ceva in plus sunt puternici pentru ca nu au frica... Ei sunt cei mai puternici...fricosi !! De aceea au furat cunoasterea, pentru ca le-a fost intotdeauna frica de munca cinstita, care aduce un beneficiu echilibrat : viata echilibrata si frumoasa, alaturi de orice alt om de pe planeta...
Nici nu ne vine sa credem asta... Iar daca credem - de multe ori ne infuriem.... Cred ca este mai bine sa avem compasiune pentru ei, caci regretele lor vor atat de puternice, incat ii vor afecta si pe cei care i-au urat... Cei expusi nedreptatilor invata astfel sa inteleaga firea omului, sa tolereze, sa iubeasca neconditionat.
Credem in realitatea pe care ei ne-au impus-o si in faramele pe care ni le-au dat in mod speculativ, pentru a nu intelege propriu zis adevarata realitate si a ne bate unii cu altii din cauza incredintarilor pe care ei nu le au chiar de loc. Nu credem in ceea ce vedem cu ochii nostri si alergam la doctori pentru a ne prescrie medicament pentru combaterea... elementelor de clarviziune si clarauz... spre marea bucurie a celor care trag de timp pentru ca macar ei - si nu-i mai intereseaza cine dupa ei - sa traiasca in aburii inconstientei lor...
Fiecare dintre noi avem aburii nostri... Depinde cat de repede facem curat, aerisim in jurul nostru...