Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

sâmbătă, 30 august 2008

REALITATEA DE CONTRAST

Ce este realitatea de contrast?

Avem in fata o discutie despre REALITATEA DE DREPT si REALITATEA DE CONTRAST, o discutie care are in vedere evolutia spiritului in perioadele cele mai grele din timpurile planetare locale (pamantene). Este vorba, pe scurt, despre trairile pe care le avem, privite sub alt unghi de vedere: traim, manifestam un fel de comportamente care nu sunt proprii stadiului de evolutie a spiritelor care suntem acum pe Pamant.

Starea normala a spiritelor momentan uman-pamantene este aceea de mari creatori, mari utilizatori, puternici prin tot ceea ce este mai calitativ si inca mult de-asupra celor pe care le cunoastem azi...
Realitatea de contrast este proprie vremurile de joasa frecventa a vibratiei planetare, care vibratie conduce la emiterea, din memoriile spirituale, a unor comportamente care conduc la distribuţii de forţe spirituale in directiile care nu au fost suficient folosite anterior. In acest spatiu si in acest timp planetar local, spiritele nu au suficienta experienta pentru a avea manifestari fluide constructive, ci mai degraba manifestari distructive la adresa celor pe care nu le cunosc, le considera primejdioase - acolo unde de fapt nu este vorba decat de o obisnuinta limitata, care face totul putin, sau chiar de loc cognoscibil.
Astfel, realitatea de contrast este lasata - si chiar cautata de spirite, atunci cand isi planifica inaintarile in deplina cunostinta de evolutie personala - sa se desfasoare, sa conduca astfel la crearea unei forme generale contrastante cu cea avremurilor de vibratie inalta, care permit formarea unor corpurile de manifestare de vibratie inalta, care impulsioneaza astfel scoaterea din memoriile spiritului a unor comportamente armonioase intre membrii grupurilor spirituale, conlucrand pentru aplicarea a cat mai multe invataturi, pentru protejarea mediului inconjurator, pentru dezvoltarea perceptiilor in vastitatea formelor care se desfasoara la astfel de nivele inalte de vibratie...
In lipsa unor astfel de perioade de contrast, fortele monadelor ar fi folosite in mod egal pe toate ditributiile corpurilor lor, ceea ce ar conduce la estomparea comportamentului care ramane cu timpul deficitar (acela distructiv) si astfel se creaza o prapastie intre spiritele care inainteaza in evolutii si cele care intra in evolutii in urma lor. Acest lucru ar conduce la crearea unui comportament de retinere a entitatilor inaltate in fata celor care vin din urma, care poate nici nu ar mai beneficia de ingrijirea si protectia, oferta de invatatura cu multa abnegatie, compasiune din partea invatatorilor lor... daca ar mai exista. Si, nu in ultimul rand, chiar acestea din urma nu ar mai beneficia de un filon de o bogatie uriasa, practic nelimitata, de cunoasteri privind mereu noi feluri de evolutii, de profile spirituale, de manifestari care ele insele pot conduce la imbogatirea celor proprii, prin acceptarea faptului ca exista si ca pot fi adaptate la noi - mereu noi - intrari de monade in evolutii.
Prin permanenta perfectionare, imbogatire si ridicare a calitatii manifestarilor spirituale cunoscandu-si comportamentul negativ, distructiv - pana la cele mai fine subtilitati ale acestora - spiritul ajunge in postura de lucrator-traitor în calitate foarte înaltă în orice vremuri ar fi trăite. Fara astfel de momente evolutive, oamenii nu ar mai sti ce sa schimbe, ce sa accepte sa schimbe, pentru a ajunge la crearea unui volum de comportament constructiv de inalta calitate. Acesta trebuie sa ajunga sa acopere, si cu timpul sa depaseasca din ce in ce mai mult comportamentul de tip animalic, adica nestiutor, care a durat mare parte din evolutiile noastre anterioare, ocupand acum un volum imens in volumul total al experientei trairilor noastre.
Astfel de trairi sunt lasate sa curga pana la un moment in care corpurile se pot distruge prin comportament de vibratie joasa, distructiv la adresa altora (cu repercusiuni de raspuns la randul sau distructiv) sau la adresa propriei persoane (mai mult sau mai putin constient - dar care vor fi constientizate dupa terminarea destinului). Spiritele se intrupeaza in locuri si timpuri cand corpurile au condiţii de directionare a fortelor lor interioare, acolo unde comportamentul lor pozitiv, constructiv este deficitar. Iar acest lucru nu inseamna ca coordonatorii evolutiilor noastre sunt nemilosi sau ne lasa prada pe unii altora, sa induram nedreptati, si pagube, si insulte, si cate si mai cate... Ci numai sa cunoastem acele manifestari de care altii sunt in stare, acelea de care suntem chiar noi in stare a face, chiar daca ne consideram invatati, inaltati... Sa ne mentinem starea de inaltare in orice fel de conditii traim, pastrandu-ne echilibrul spiritual, invatand si pe altii sa faca acelasi lucru.

Ne aflam in preajma finalizarii acestei perioade, cand vibratiile planetare se ridica mult, in revenire catre vremurile in care ne-am stabilit noi insine candva, pentru traire, destine in care putem sa ne cunoastem partea intunecata a comportamentelor noastre. Traim ultimele forme de manifestari de contrast care, prin formele lor agresive, creaza ele insele, comportamente de contrast la cele usor contrastante candva... Energiile si vibratiile inalte sunt insa regenerative, corpurile noastre se pot regenera suficient de usor pentru a ne ajuta sa mergem mai departe, pana la capatul destinelor de acest fel. Vom sti astfel ce trebuie sa facem pe viitor pentru a ne schimba manifestarile, sa cceptm cu mult mai multa usurinta ajutorul pe care il putem primi de la semenii nostruu mai inaltati, mai experiementati decat noi, pentru a ne putea si noi ridica la nivele si mai inalte decat cele pe care le avem acum. Chiar si cei care au comportamente frumoase, dar autoritare sau care nu accepta treptele de evolutie care se imbina in societatea spirituala pamanteana trebuie sa stie ceea ce fac, sa cunoasca ceea ce trebuie schimbat si sa lucreze mult pentru indreptarea lor. Totul se cere remodelat, schimbat, iar din acele momente ale intaririi celor astfel realizate se pot vedea clar multe alte trepte de inaintare, mereu mai sus, de calitate neincetat crescuta. Toate spiritele invata, unele de la altele, caci cele mai mici, vazand cum cele mai mari se corecteaza, se vor corecta si ele, luandu-le drept exemplu, cerandu-le ajutorul, lucrand impreuna pentru ridicarea lor si a multor altor mititei care le calca pe urme.

Totul se petrece in partea subtila a realitatii pe care o traim, a celor mai fine elemente de traire - si totodata a celor mai dificil de inteles, comparativ cu cele clare, pe care toata lumea le simte, le intelege... Toate se petrec in aceasta dimensiune planetara, in viata noastra curenta, in conditiile actuale de timp si spatiu. Subtilitatea consta in acceptarea faptelor care se afla la limitele intelegerii naturii comportamentelor noastre, care ajung sa deceleze agresivitatea chiar acolo unde altul ar spune ca este vorba numai despre pertinentza, acolo unde perceptiile se voaleaza la un orizont aflat chiar la limita perceptibilului.. Fiecare spirit isi intelege la un moment dat astfel de subtilitati si cauta sa si le corecteze. Odata intelese astfel de lucruri, ele insele devin grosiere, iar dincolo de ele se descopera noi si noi orizonturi...

Iar aceasta nu se mai cheama relativitate, in raporturi dintre oameni (orice spirite intrupate).
Insa aceasta este alta poveste...

DESPRE COACHING

http://www.empower.ro/coaching/ce-este-coaching-ul/

Este o problematica care ramane deschisa in continuare, voi urmari si eu ce se scrie la Empower.ro, la adresa articolului de mai sus. Ceea ce fac acum este sa deschid un subiect si aici, pe acest blog, in ideea ca avem mult de reflectat asupra unor probleme care definesc - sau incep sa defineasca societatea noastra. Unii nici nu doresc sa se intereseze de astfel de probleme, considerand... exact ceea ce am scris si eu mai jos !!..

(gandurile mele pe foaia de comentariu a articolului)

Scoala de Coach aveam impresia ca robotizeaza omul tocmai redefinindu-l astfel dupa reguli impuse, 'lipite', i-ar limita performantele, acele performente care tin mai curand de personalitatea lui... in lipsa de experienta la cei tineri o astfel de scoala ar avea impact pozitiv de la inceput asupra lucrului in echipa, omorand din fasha ceea ce ar fi putut sa se dezvolte 'fara'... Un fel de 'ce stiai este invechit' , 'stai sa vezi ce au facut americanii daca au ajuns sa fie atat de performanti'... Pentru ca oricum marile corporatii nu se sprijina pe stiinta - ci pe conlucrare 'sub centura', in suprastructuri statale care nu sunt catusi de putin teoria conspiratiei. Iar cei de mijloc sunt acceptati de cei situati de-asupra lor, in functie de compromisurile pe care le pot face, iar cei mici sunt inglobati in structuri cu forta... Doar cei foarte mici se descurca modest si tocmai de aceea reusesc sa ramana fericiti, sau macar linistiti... daca nu sunt dispusi sa faca compromisuri mai mari...
Aveam senzatia ca teoria asta a prins la noi, pentru ca nu a existat nici un fel de acceptare a dezvoltarii personalitatii de intreprinzator... si nu avem experienta de intreprinzator, decat in masura in care este vorba despre cei care au trait in mediu socio-profesional sus-pus (ca sa nu zic altceva... nu vreau sa ranesc pe nimeni). Cel putin generatia mea, intre 40 - 60 ani... Ce caut eu aici? Eu stiu bine ca caut, stiu bine ca eu caut sa fac o punte intre generatii, caci multi oameni de varsta mea nu apreciaza tinerii, simtindu-se dati cu agresivitate la o parte... Eu nu ma simt, poate pentru ca lumea se poarta frumos cu mine... nu stiu... valsez prin lume... plutesc ca lebada pe ape... fara naivitate, conducand discutii, initiind excursii de cunoastere... explorand personalitatea celui in compania caruia ma aflu... valorificand partea buna si de-multe-ori-ascunsa-a omului...

Chiar as vrea sa stiu mai multe in acesta directie. Sunt multi oameni in jurul meu care ar putea depasi handicapul social de a nu accepta ceva ce se dezvolta mult inafara lor, si tocmai neparticiparea ca urmare a lipsei de intelegere ii handicapeaza in continuare, adancind prapastii si chiar distrugand orice fel de poduri pe care unii ar dori sa le arunce peste ele...

DIN NOU DESPRE PARTICIPAREA LA FORUMURI...SI NU NUMAI...

http://www.stepbystep.ro/despre-noi/identitate/

Citind despre sistemul de invatamant STEP BY STEP mi-am dat seama cat de util poate sa fie un astfel de sistem pentru cei mici, in formare pentru a trai intr-o societate care incearca sa se descurce cu ce poate, cum poate, fara orientare de cele mai multe ori, desi poate avea la dispozitie si alte unelte despre care nici nu stie ca exista in lume. Cum sunt astfel de sisteme de invatamant (si altele: Montessori, Waldorf, etc.)

Discutam mai de mult despre curajul pe care trebuie sa-l avem pentru a scrie pe forumuri, in comentarii atasate articolelor de pe diferite site uri. De fapt sunt multi oameni care nu au obisnuinta discutiilor libere, nici intre oameni cunoscuti, dara-mi-te cu oameni pe care nu-i cunosc, nu stiu la ce se pot astepta de la ei... Cunosc oamenii care lucreaza cu publicul si care imi atrag atentia cu ingrijorare sau suparare asupra faptului ca eu o fac, cu dezinvoltura, chiar daca primesc lovituri sub centura, nu numai comentarii agresive, sau patimase pur si simplu... Una este sa fii profesor de exemplu si sa fii obisnuit ca elevii cat de cat sa te asculte si alta sa te confrunti cu oameni care nu iti cunosc statutul cu care esti obisnuit... Sau medic, sau chiar orice fel de sef, director, etc. Caci o alta forma de retinere este faptul ca multi oameni nu rezista la comentarii. Orice comentariu este luat drept negare, nu drept o propunere de reflectare asupra unor aspecte pe care cineva le pune in discutie. La fel se petrec lucrurile si inafara forumurilor: daca eu primesc un mail in care mi se expun efecte ale unor indemnuri, impulsionari la o anume activitate (in mod special nu dau exemple, ca sa nu se simta nimeni "atins"! caci voi spune despre elementele esentiale ale unor discutii cu voi toti) eu pot spune: nu voi face acest lucru, pentru ca nu sunt de acord cu el, este parerea mea personala, este drept ca am curajul sa o expun, pentru asta nu vreau sa sufere nimeni. Mesajul meu este luat drept agresiv - DOAR PENTRU CA AM PUNCTAT CEVA, UNDEVA. Poate sa ma deranjeze ceva in atitudinea cuiva - atunci il rog sa ma inteleaga si sa nu mai continue... omul ajunge la concluzia ca ... se va gandi de acum incolo daca va mai vorbi cu mine!... Si este clar ca diferenta de opinii nu devine constructiva, pentru ca omul nu este obisnuit sa fie constructiv. Pe de alta parte, este normal sa fie asa, caci de milenii majoritatea oamenilor au fost tinuti in tacere fortata, subdevoltarea personalitatii, in conditiile in care PRIN EVOLUTIA SPIRITULUI, OMUL ESTE UN PUTERNIC EVOLUAT - doar ca, pe scara acestor timpuri, a acceptat sa-si formeze SI puterea de a se lasa condus de o vointa straina de a lui. Si nu stie, din nefericire, acest lucru. Mai ales nu stie cat de mult il propulseaza acest lucru pe scara valorilor spirituale...

Inca. Dar lucrurile nu merg niciodata la infinit si fiecare trebuie sa invete sa se ridice din segmentul din care a facut parte: stapanitorii - sa se echilibreze din atitudinea de impunere, prin transferul de impunere persoanei sale proprii sa nu mai comende altora, ci sa conlucreze cu altii, instapanitii - sa se ridice cu incredere in fortele lor interioare de-asupra atitudinii propii de sclav, servitor, prin echilibrarea lui NU: la adresa propriei sale persoane, acceptand cu demnitate (unde este cazul: cu profesionalism autentic, indiferent de profesie, insa) rezultatul evenimentului pe care il creaza.
Fiecare om trebuie pus in valoare; el trebuie invatat ca este foarte bun pe un segment personal, desi se orienteaza in multe alte segmente - tot mai multe in continuare, pe tot parcursul vietii. Acest fapt il mentine permanent in tangenta creativa cu lumea in care traieste, astfel incat el poate lua parte la orice fel de discutie, chiar daca pentru inceput nu este sigur de felul in care poate sa participe. Pana va crede ca are puterea si priceperea sa participe, el trebuie sa acumuleze permanent experienta, luand parte la discutii, filtrand din multitudinea de alternative pe care le cunoaste astfel - ceva ce poate fi reprezentativ pentru felul sau de a vedea lucrurile. De asemenea, fiecare om trebuie incurajat sa cunoasca faptul ca, daca altii organizeaza ceva, ei au puterea sa iasa in fata si sa-si spuna punctul de vedere. Dar in acelasi timp astfel de organizatori-comentatori isi apara punctul de vedere chiar cu orgoliu, iar de orgoliul lor sa nu se teama nimeni si nici sa nu-si faca neaparat o atitudine combativa, chiar daca nu sunt de acord cu ceea ce spun organizatorii. Veti vedea pe forumuri ca atunci cand mediatorul se simte depasit de personalitatea cuiva incearca - mai mult sau mai putin discret - sa minimalizeze aportul dinafara... Mediatorul sau organizatorul poate sa nu aiba o spiritualitate neaparat superioara fata de media societatii la care se raporteaza de fapt, de aceea trebuie inteles ca el invata sa faca tot felul de lucruri din perspectiva rolului pe care il are. Participantul invata si el, la randul sau ceva din rolul pe care il are... daca cei doi inteleg acest lucru, atunci lucrurile chiar prind aripi !!! Exista obiceiul sa se retraga unul dintre ei - cel care a aflat ca cel intelept stie sa se retraga la timp sau spunandu-si cu dispret ca nu are rost sa duca discutia mai departe... Cred ca discutia poate fi reluata cu bunavointa si dezvoltata cu bunavointa, iar atunci lucrurile nu pot sa duca decat la dezvoltarea spirituala a tuturor.

Sistemele de invatamant tip STEP-BY-STEP, printre altele, reusesc sa puna in valoare dialogul constructiv intre oameni chiar din timpul copilariei, adica din timpul formarii omului pentru viata pe care o va desfasura in societate, ca adult.

Extrem de putine persoane au o atitudine complexa in fata unei relatii autentice de lucru, de colaborare chiar si numai de discutii, care au "rezistenta" la discutii... ceea ce este foarte important in zilele pe care le traim. Este necesar sa fie incurajate, sa primeasca in primul rand faptul ca avem puteri despre care nici nu banuim, ca avem putere sa comunicam, sa invatam ce inseamna relatii intre noi, oamenii, ca tot ceea ce facem se reduce, in fond, la sustinerea unor relatii: familiale, de vecinatate, de conlucrare, colaborare. Avem idee ce inseamna dezvoltare personala, dar pana la a pune in practica ceea ce invatam din experienta altora, mai este mult timp si mult efort pentru a personaliza ceea ce invatam. Bineinteles ca multe din cele pe care le invatam trebuie sa le adaptam propriei personalitati, sa facem totul in felul nostru personal, caci altfel pare o lipitura grosolana, se vede ca ceva e fals; multi oameni ajung sa imprastie o aura de falsitate nu pentru ca ar fi ei falsi, ci pt ca isi formeaza modul de manifestare dupa astfel de invataturi ‘lipite’… Omul este la locul lui, doar ca nu-si da seama ce se petrece cu el… si trebuie ajutat cu tact si bunavointa… Mai ales ca, preluand din stanga si din dreapta nu mai iese la iveala propria personalitate, propriul sau fel bun de a fi, si tocmai acest fel al sau bun de a fi trebuie incurajat, mai presus de orice. Restul ajuta, si poate sa dea luciu - dar stralucirea vine din interior

joi, 28 august 2008

ATENTIE LA ALIMENTATIA VEGETARIANA !!!

Din experienta mea si a prietenilor mei care au ori regim alimentar impus de sanatatea precara, ori prin incredintare privind beneficitatea sistemului, se poate descoperi chiar in piata producatori care nu prezinta marfa ‘traznet’ (!) ci o marfa modesta, dar… sanatoasa !!! Care fructe, legume sau verdeturi sunt mai micutze, dar cu seva (se vede foarte bine dupa ce capeti un pic de experienta, dupa ce te-ai inarmat cu rabdare sa decelezi ‘falsurile’,etc.) iti faci obisnuinta de a lua hrana sanatoasa. Eu am intrat pe regim vegetarian din necesitate (ficat, pancreas, ulceratii din esofag pana la anus, disfunctii ale tegumentelor… as mai spune dar m-am plictisit doar scriind !!!) asa incat stiu ce inseamna sa mananci ingrasaminte pe paine… Fructele mici (merisoare mici, de … 2 bani…vorba romanului !!!) sunt numai bune pana in primavara, fructele si legumele pamantului mici (dl. Valeriu Popa atragea atentia asupra tzelinei foarte mici, morcovilor foarte mici, etc.) fac mesele cele mai bogate, curate si gustoase !!! Din cauza fructelor si legumelor mari, frumoaaaaaaseeee !!! m-am ingrasat, de asemenea datorita consumului de fructe si legume care NU SUNT ALE PAMANTULUI… MARE ATENTIE, CACI ORGANISMUL NOSTRU MUNCESTE DIN GREU SI SALTA EMISIILE UNDEVA DINCOLO DE NORMAL DUPA CARE CERE, IMPUNE CONSUM ENERGETIC MARIT, etc.
Astfel incat daca nu cunoastem niste alte mici reguli ale functionarii organismului uman, o dam in bara rau de tot cu toate cele… Cred ca aceasta regula este cea mai importanta dintre toate, am auzit-o de la cineva care a avut nevoie de tratamentul dlui V. Popa, apoi am mai citit referiri la sfaturile dansului in revista Formula As. NICAIERI NU AM MAI CITIT ASTFEL DE SFATURI, DE ACEEA LE DAU SI EU MAI DEPARTE
Unde se prinde… se prinde… restul ramane al omului… cum ii este si lui dat, sa invete de la altii sau din experienta proprie…

Pun in atentia voastra urmatoarea adresa:

http://venus.org.ro/

care are, printre altele interesante si practice (si nu numai pentru femei, dupa cate am frunzarit) si cateva atingeri asupra alimentatiei. Interesant de citit - restul este problema fiecaruia.

vineri, 22 august 2008

VARIATIUNI PE O TEMA DE INTUITIE

Acest om extraordinar - Jacques Salome - pe care l-am descoperit si eu prin intermediul Cristianei Alexandra Levitchi, careia ii adresez si pe aceasta cale multumiri - pune in vedere problema intuitiei, cu remarca ca este un fel de cenusareasa a vietiii noastre... Cate dreptate poate sa aiba...

Mai mult, as indrazni sa avansez un termen pe care l-am invatat de la domnul profesor Grigore Albu Gral: CLARINTUITIA. Un fel de clar-vedere-fara-vedere, un fel de clarauz-fara-auz: felul de a sti precis un lucru fara sa il fi vizualizat nici macar cu ochii mintii. Intuitia este un element-segment, aflat undeva intre perceptia cu structurile corpului solid si perceptia sferica - cu structurile corpurilor astral-mental si cu alaturarea perceptiei vibratiilor prin corpul cauzal. Este o perceptie globala, precisa, in care segmentul nu detaliaza clarvaz si clarauz, dar precizeaza perceptia globala a simturilor aflate dincolo de structurile solide, cu detalii mai multe sau mai putine, dar nicidecum neadevarate. In functie de increderea omului in simturile sale, segmentul poate reda din ce in ce mai fidel sectoare largi de substructuri, evenimente interne sau colaterale.

Ceea ce mai este de discutat aici in mod foarte serios se leaga de faptul ca clarintuitia poate sa indrume constienta omului pe cai neplacute, dar omul sa creada ca... nu a avut o intuitie buna, ca s-a inselat, caci daca era ceva bun, atunci intuitia nu l-ar fi indrumat catre un eveniment neplacut... ceea ce este eronat, caci fiecare dintre noi avem un destin, iar campul exponential al acestuia conduce la intelegerea, pe de-asupra celor placute, a celor mai profunde necesitati ale spiritului, de care constient, omul se fereste in viata zilnica. Dar daca intuitia ii spune ca un om este bun, iar din tangenta cu el reiese faptul ca acela numai lucruri bune nu face, credem ca ne-am inselat, nu mai credem in intuitiile noastre, verificam mai intai daca un om este de caracter, daca este bun, daca a lasat in lume o impresia buna... Dar in viata nu avem nevoie numai de astfel de oameni, avem nevoie de TOT FELUL DE OAMENI, sau ceilalti au nevoie de noi chiar daca sunt oameni care nu au invatat sa fie toleranti, flexibili, rabdatori, sociabili in orice situatie, amabili. Poate ca au nevoie de astfel de oameni - si cu certitudine ca au nevoie - si vor gasi ceea ce necesita acolo unde intuitia trage omul bun de maneca, la ajutor. Altruist. Caci subconstientul nostru este deosebit de altruit, el nu are nevoi de recompense, el este acela care intoare si celalalt obraz chiar daca trupul sufera. El stie bine ca poate sa reziste sub vremuri si ca vremurile se schimba pentru ca fiecare spirit in parte sa dea si sa primeasca.
Asadar, pentru spirit, omul rau poate fi un om bun - bun de ajut sau omul care va ajuta la sporirea tolerantei, rabdarii, imbogatirii experientei generale de viata.

INTUITIA NU GRESESTE NICIODATA. PLACEREA NOASTRA GRESESTE, IN SCHIMB, DESEORI... Treptat si placerea noastra se va mladia dupa necesitatile altruiste ale spiritului care stie bine ca nu pierde, ci numai castiga...

"Intuitia inseamna sa te apropii mai mult de tine insuti si de celalat si sa intri intr-un univers armonios."
http://www.jacques-salome.ro/articole/intuitia.htm

miercuri, 20 august 2008

CONECTARE SPIRITUALA PRIN ARGUMENT

Exista un alt fel de conectare implicita a activitatii umane intelectuale, a carei analiza se va dezvalta mult in perioada care va urma: este vorba despre puterea de a argumenta si de a sustine o idee, gasirea de cai pentru a sustine o directie – nu numai de a dezvolta un subiect. Argumentul este calea care creaza adancime, profunzime, deschide si aprofundeaza chiar ceea ce pare a fi doar un titlu si o scurta prezentare. Se poate astfel conduce la realizarea unei aprofundari, a unei penetrari dincolo de cunoasterea superficiala dinainte. Este ca si adaptarea, care incepe chiar cu cunoasterea necesitatii care creaza drumul adaptarii. Adaptarea porneste chiar din momentul observarii omului ca poate suporta sau nu poate face fatza la un eveniment; exact la fel este si cu acest fel de patrundere, o conectare imediata la subiect si la omul care argumenteaza. Argumentul da impresia de motivatie dupa ce s-a cunoscut necesitatea. Este bine sa se inteleaga modul de argumentare nu in felul literar sau logic, cauzal, ci in mod spiritual, ca o conectare cu realitatea la care se face referinta.

Este o forma noua de a privi realitatea – lucrurile, fiintele, structurile nevii (creatia de orice fel a spiritelor) care nu a fost decat subconstienta pana acum. Argumentul in sine – ca logica sau ca literatura – poarta instantaneu gandul omului in subiectul tratat, chiar daca nu-l intelege sau nu il accepta.

Exista si un alt punct de a privi aceasta problema. Chiar emitentul isi poate modifica parerea, daca cercetarea a fost facuta anterior, iar prezentarea se face dupa un timp: timp in care poate au intervenit modificari, dar prezentatorul (cercetatorul) nu a revizuit cercetarea si nu stie acest lucru. Prezentarea argumentelor pentru sustinere arunca astfel interlocutorii in cunoastere imediata, dar chiar prezentatorul se conecteaza in acelasi timp. Daca intre timp a avut loc o modificare, se instaleaza neincrederea la unii – cei mai perceptivi – primitori ai informatiei, ceea ce, din lipsa de exercitiu, poate conduce la controverse acide spontane, neelaborate, bazate pe argumente vechi, doar acelea cunoscute. Chiar prezentatorul poate deveni nesigur in acele momente... argumentatia scade din valoare chiar in ochii cercetatorului-prezentator, de aceea lucrurile iau amploare si scapa de sub control. Cel mai bine este sa existe o deschidere catre acceptare si cercetare, o flexibilitate a incredintarilor.

Tocmai aceasta este linia generala de evolutie comportamentala a oamenilor pe Pamant.

DRUMURI SPIRITUALE: PADURENII LA ROMANI

Pădurenii au existat întotdeauna pe aceste locuri, la fel ca şi pretutindeni în Europa şi în întreaga lume. În vremurile din urmă, pe care le ştim din izvoarele recente, pădurenii s-au numit în teritoriile carpatice:
  • schitmnici, ducând o viaţă în retragere totală, dar sub formă de grup: sub formă de schit, de obşte restrânsă, de aşezare mai restrânsă decât acelea de tip sat; astfel de mici aşezări le cunoaştem azi ca având un caracter religios, de retragere pentru rugăciune. O mai numim: recluziune - chiar dacă nu totală, decât foarte rar, dar astfel de retrageri au coborât din vremuri străvechi, când credinţa retraşilor era alta decât ceea ce numim azi "creştină", chiar dacă ea avea puncte comune cu creştinismul, ca experienţă totală de viaţă. În acest fel s-au traversat: potopul, vremurile ulterioare de înrădăcinare a obştilor (aşezărilor) care s-au dezvoltat ulterior, deşi nu chiar foarte mult, formând ramificaţii - din nucleul vechilor aşezări. Motivaţia care a condus la astfel de aşezări a fost (şi a rămas) legată de dorinţa oamenilor de a se simţi membri ai unei comunităti, însă doar ca într-o familie mai mare, învăţând să se orienteze în linişte în variaţia cotidiană şi diversificarea tuturor celor ce oglindeau uriaşul potenţial activ al tuturor oamenilor, dar şi al fiecărui om în parte;
  • sihaştrii, indivizi aflaţi în retragere totală, fără ca vreunul să-şi formeze un grup familial propriu. La începuturi, chiar din rândurile sihaştrilor, pe măsura diminuării vibraţiei medii planetare, unii dintre ei nu au mai suportat singurătatea şi, doritori de companie, chiar dacă de volum redus, s-au reunit la început sub formă de schit, de grupare restrânsă de lucuitori, care au ţinut legături (chiar dacă rare) cu locuitorii satelor deschise; ulterior, când religia creştină a pătruns în mediile muntene, s-au reunit sub formă de structuri religioase din ce in ce mai complexe.
Sub influenţa religiei celei noi, având reprezentanţi doritori să-şi propage dogmele religioase în timp şi în rândurile populaţiilor locale, s-a creat - sau s-a influenţat - povestea vieţii acestor organizări restrânse, păstrând în mod unic tenta religioasă. Cu timpul, şi pe măsura întăririi în teritorii a reprezentanţilor religiei creştine, multora nu li s-a mai dat voie să păstreze altă mărturie, străină de conceptele religioase creştine, biblice: unii au fost omorâţi, restul au fost înregimentaţi religios.Au rămas totuşi, de-a lungul timpurilor, unii îndrumători spirituali retraşi, care nu s-au raliat nici conducătorilor societăţilor locale, nici religiei, având grijă să păstreze cele mai înaintate precepte morale, coborâtoare din străvechimi. Oamenii ştiu despre ei, dar nu sunt deseori dispuşi să vorbească despre ei. Este bine de ştiut însă despre existenţa lor, aşa cum şi pe alte meleaguri pământene sunt răspândiţi asemenea oameni valoroşi. Este necesar să se precizeze faptul că asemenea formaţiuni şi asemenea indivizi, aflaţi în retragere (totală sau parţială) au existat peste tot în Europa - în apus, în centru şi în răsărit. Ei au fost îndrumători spirituali, îndrumând spre menţinerea învăţăturilor despre moralitate deosebită, curăţenie (puritate) sufletească - care o includea, însă fără exagerări, şi pe aceea trupească, ţinând cont de necesităţile fiziologice normale umane. Nu numai perpetuarea acestor reguli ale menţinerii unei înalte calităţi spirituale ale oamenilor a fost ţinută de către cei retraşi, ci şi perpetuarea memorărilor evenimentelor a fost sarcina asumată a acestor oameni - schitmnici şi sihaştrii deopotrivă. Atunci când existenţa le-a fost ameninţată de cuceritori străini, ei au creat din timp strategii de perpetuare a grupărilor şi a zestrei spirituale pe care o purtau. Despre asemenea strategii nu au ştiut mulţi oameni, astfel încât tot ceea ce a fost mai valoros s-a păstrat şi s-a perpetuat până când poporul local şi-a putut regenera vatra străveche, lucru cunoscut de sihaştri - cei mai înaintaţi îndrumători spirituali ai tuturor timpurilor. Strategia principală (filonul principal) cuprindea separarea unei părţi dintre sihaştri şi schitmnici, prin adâncirea lor în munţi, în codrii deşi - unde din timp fuseseră create puncte stabile de adăpost uman, complex organizate (mergând pe ideea dezvoltării sistemului de case ale călătorilor, perpetuate din străvechimi); restul s-au străduit să rămână pe loc - reprezentanţi ai celor cunoscuţi de oamenii din văi. Aceştia au rămas deschişi către populaţiile aşezărilor umane, ca învăţători, ca purtători de experienţă, cu acoperire teritorială vastă: învăţătura lor cuprindea asemenea experienţe şi o sumă mai restrânsă de obiceiuri străvechi (cele care se puteau adapta vremurilor în permanentă schimbare), care aveau darul de a accentua concentrarea mentală a oamenilor, în funcţie de care se putea ajunge la cunoaşteri legate doar de abandonarea superficialului, obţinerea liniştii lăuntrice, cuminţenia materială şi trupească - acolo unde era cazul. Un astfel de conglomerat spiritual era bine închegat, acoperitor în toate punctele esenţiale ale vieţii umane cotidiene. Dar ei nu erau totuşi adevăraţii sihaştrii - ci doar acopereau existenţa sihastrilor, retragerea lor; erau cei care apărau in acest fel activitatea sihastrilor pierduti in munti, cu învăţături şi cunoaşteri profunde. Sihastrii ascunsi corespondau cu altii asemenea lor si cu cei cunoscuti de lume folosindu-se numai de clarauz, clarviziune, prin ceea ce numim azi: "călătorie astrală" (sau starea conştientă de "vis"), vedere la distanţă, practicau comunicarea cu spiritele îndrumătoare de popor, conştiinţa extinsă (conştientizarea simultană a multor elemente care contribuie la crearea realităţii umane concrete, adâncirea şi creşterea varietăţii percepute conştient, în mod simultan).
Padurenii (intr-un cuvant) au ajutat foarte mult populatiile extinse de-a lungul tuturor greutatilor lor si i-au invatat multe lucruri privind creatia lor materiala, moduri de relationare si de comunicare. Tot ei au găsit metode (azi le numim strategii) pentru învingerea treptată a cuceritorilor, in mod direct (prin strategii de razboi, atunci cand strategiile de relationare nu mai aveau efect pentru vecinii exclusiv razboinici).
S-au lăsat prinşi, la fel ca şi poporul în mijlocul căruia trăiau, atunci cand poporul isi urma soarta sub jug. În apusul Europei, druizii astfel rămaşi în apropierea lumii s-au lăsat "prinşi" mergând pe ideea că ei erau nişte visători inofensivi şi nu luptători; au fugit din calea duşmanilor, dar era normal să fie prinşi până la urmă, dacă au lăsat să se cunoască existenţa lor, prinşi fără putere şi fără să arate în vreun fel pricepere în a lupta. În schimb, romanii cuceritori astfel ai galilor - celţii care ocupau părţile sudice şi centrale ale Franţei de azi - au privit cu curiozitate la "magia" druizilor - care propovăduiau respectul faţă de natura înconjurătoare şi pentru firea naturală a oamenilor, linişte lăuntrică, învăţături însoţite de elemente uşoare de şamanism ("magie" uşoară) bazate mai mult pe noutate, decât pe adevărate acte de magie (lucrare mentală, atâta cât mai era posibilă în astfel de vremuri). Pentru a da timp departajărilor, adică retragerilor adevăraţilor druizi (oamenii străvechi ai teritoriilor lor), ei au folosit rare elemente de citire a viitorului (destinologie druidică), după care toate s-au lăsat să se estompeze, intrând în banal. Ceea ce a intrat în fondul general al cunoaşterilor omenirii contemporane - conform mărturiilor romanilor si elinilor - nu a fost ceva conform cu cunoaşterile originale, ci tocmai acel fond superficial oferit strainilor, la care se adăugau interpretările, adica felul în care societatea lor contemporană putea percepe tot felul de lucruri, conform obiceiurilor proprii şi puterii de pătrundere. A rămas o formă dogmatică generala de cunoaştere a celţilor (dar la fel şi a tracilor, a dacilor), dezvoltând felul de percepere a străinilor lăsaţi să perceapă doar cate ceva din fondul profund al cunoaşterilor adevărate. Multe elemente i-ar fi condus pe cuceritori chiar la descoperirea celor ascunşi sau cel puţin a puterilor lor, pe care padurenii străvechi, având drept precedent "experienţa" babiloniană, egipteană şi iudee, doreau ca asemenea cuceritori să nu o mai poată renaşte în lume: este vorba despre folosirea activităţii mental-astrale, in scopul asupririi popoarelor şi influenţarii minţii umane de la distanţă.

Ceea ce a rămas în lume a fost în schimb acel complexe cultural-spiritual al orientărilor moral-religioase pe care străvechii, retraşi adânc, necunoscuţi de populaţii, le-au trimis în lume prin intermediul Călătorilor (numiţi în vest şi în nord: Peregrini, Pribegi). Aceştia - puternici de felul lor şi bine antrenaţi de străvechi, au făcut legătura permanent cu grupuri de oameni răspândite pe teritorii largi, străbătând munţii şi câmpiile, strecurându-se printre vigilenţele cuceritorilor până târziu, la căderea imperiilor romane. Când popoarele au început lupta pentru remodelarea lor, conform reperelor locale, padurenii străvechi s-au retras definitiv din Europa (în perioada pe care o numim Evul Mediu), plecând în sudul continentelor Africa şi America de Sud, în Australia şi în Insulele sudice ale Pacificului (teritorii care au rămas protejate, necunoscute europenilor încă mult timp după retragerea lor) ori au plecat definitiv din destinele umane (devenind astrali ajutători sau dimensionali). Au rămas împânzirile urmaşilor celor rămaşi în lume să ajungă la cât mai multe aşezări umane; cei care lăsau lumea să ajungă la ei, protejând drumurile, satele, oferind poveşti despre vremuri apuse sau despre experienţa nouă (poveşti, mituri, legende, doine, balade). Rolul lor a fost:
  • Formator (crearea formelor de învăţătură, în proză, poezie, cântec);
  • Creator de rute şi mijloace de răspândiri, ţinând cont de distribuţiile vremurilor şi distribuţiile teritoriale;
  • Prelucrarea contemporană fiecărei generaţii, prin adaptarea lor la viaţa curentă a comunităţilor.
Vârfurile reliefului înalt au rămas astfel locuite întotdeauna, păstrând amprenta puternică a celor din vechime în interiorul munţilor. De aceea acum, în zilele noastre, sub acţiunea energiilor şi materiilor care trec rapid spre registrul de vibraţii totale (cuprinzând acum întreg sistemul fluidic al câmpului planetar-stelar) oamenii simt, şi pot înţelege şi face din ce în ce mai multe lucruri. Percepţiile îşi măresc mult sfera, volumul şi profunzimea: de la cele mai joase la cele mai înalte din cunoaşterile - şi pe măsura abilităţilor umane. De aceea oamenii devin interesaţi tot mai mult de vârfuri montane, unde se petreceau pe vremuri cele mai inaltate relatii interumane, are loc o revenire tot mai mult către relieful înalt, retras, umplu toate locurile. Începând cu anii '60 nu mai rezistă nici un loc retragerii - retragerea nu mai este proprie nici schiturilor, chiar dacă lumea nu o face dintr-o puternică religiozitate, ci dorind cunoaşterea veche şi liniştea. Turistul care nu ştie să pătrundă tainele cu seriozitate, în profunzime, ci este doar în trecere, hăuind şi pălăvrăgind, nu trebuie blamat, căci va cunoaşte în viitor lucrurile în egală măsură cu acela bine-cunoscător de azi. Este chiar principiul vaselor comunicante, în care toată cunoaşterea se preia fără nici un efort, instantaneu, problema de prelucrare cerebrală - care acum chiar există - în viitor nu va mai exista, conducând la crearea unui fond uşor de preluat, de prelucrat şi de înţeles în toate punctele sale de vedere (mult mai multe decât cele pe care le înţelegem azi).

STRALUCIRE MEDIEVALA

Nu stiu ce a fost duminica aceea in aer... Pe mine si pe prietenii mei ne-a prins sarbatoarea Sf. Petru si Pavel la gura pesterii Ialomicioarei, unde este o bisericuta chiar cu acest hram. Preotii ne-au tinut la usa bisericii de la 9 la 13,30 doar pt ca am avut nerusinarea de a veni la pestera si nu la biserica. Este o intreaga manifestare cu bataie lunga, caci este un vant de curaj deosebit in a da la iveala mandria de a ne trage din daci, si nu din daci+romani, despre care o anumita parte a bisericii spune ca erau 'pagani' (deci trebuie musai dispretuit tot ce coboara de la ei), iar multe voci se ridica acum sa spuna cu curaj ca poporul nou format (care de fapt era vechi de dinainte de potop, nici macar venit in goana cailor, boilor, gotilor si altor vietuitoare continentale) nu s-a nascut crestin, ci crestinarea fortata a valahilor s-a finalizat la sfarsitul sec. XVII...
Cand omul care vindea lumanari ne-a spus ca acum stam la slujba, nu in pastera, mi s-a urcat un fel de nebunie la cap si am spus cu voce tare 'Dar daca sunt mahomedana mi se da voie in pastera?' ceea ce nu a avut efect chiar de loc (poate mai al...aceluia!!) Sunt incredintata ca Dumnezeu nu vrea sa stea doar sub un acoperis, dar recunosc in acelasi timp ca multe dintre cele spuse de preoti au radacini adevarate, doar incifrate din stravechimi - printre alte feluri de incifrari pe care orgoliul exacerbat al unora dintre noi nu ofera voie sa le descifram, sa le intelegem, gasindu-le pervers o stralucire ori romana, ori de factura ortodoxa, ori ca sa fie mai sigur - medievala, caci atunci nu se mai supara nimeni !!!
Poate ca biserica nu va recunoaste deschis ca este un comerciant de reguli de buna cuviinta, nu va recunoaste nici ca noi suntem clientii ei…Poate tocmai de aceea se cuvine sa existe niste reguli care sa restranga poftele trupesti si sufletesti ale toturor oamenilor, indiferent de meserie.. Doar daca privim orice manifestare ca fiind un baston de care nu mai avem nevoie la un moment dat, atunci putem privi lucrurile in liniste, chiar daca ei au tendinta de a specula nelinistile noastre ancestrale…
Dar asa cum scriam candva pe alt forum, ce ne facem (ce se fac alte factziuni) daca descoperim (si se va descoperi, cu siguranta...) ca nu numai ca nu suntem pacatosi, dar am fost si mai-presus-de-orice-foarte-altruisti la inceputul vremurilor de dupa potop? Adica, sa descoperim ca multi ‘gradinari’ au primit ‘castraveti’ de la comercianti care le prezentau marfa cu gunoi de grajd cu tot? Este drept ca atunci gradinarii isi vor arata acea marinimie ancestrala si ii vor mangaia pe comerciantii mititei, care doar au fost ajutati de gradinari sa isi intareasca si ei increderea de sine…Cred ca este valabil pentru orice alt tip de grupuri umane.
Pana la urma am intrat si in pestera, iar pana sa intram ne-am intalnit cu prieteni vechi, am stat pe iarba, intre soare si umbra, am vorbit despre lucruri vechi si noi, am mancat si apoi am strans frumos gunoaiele, lasand pajistea curata si mai voioasa - cred eu!!! Si mai cred ca Dumnezeu a vrut sa fie asa, caci vrea sa fie si pace, si prietenie intre oameni, oamenii sa nu se limiteze doar la un 'Buna! ce mai faci?' ci sa mai stea putin si impreuna, nu neaparat sa caste gura la acelasi lucru, ci sa schimbe un real dialog, curat si frumos... Am auzit ca la slujba ce se desfasura la 500 metri mai incolo, pentru oameni care venisera in mod special pentru asa ceva (si cred ca este imbucurator), parintele ne-a rusinat. Noi nu ne-am simtit rusinati, fiecare om e liber sa faca si sa simta ce vrea si ce poate. Atata am putut noi - asta este. Ne-a mai rusinat cineva, candva in bisericuta de la Corbii de Piatra, cand aveam nerusinarea sa fotografiem 'lucruri pagane' , adica: modelate in piatra straveche - porti dimensionale=celule de stabilizare si de ridicare vibrationala cu legaturi interdimensionale pentru ajutatorii nostri nevazuti, dar atat de bine sintiti de noi atunci cand cerurile se deschid de-asupra noastra... Uluitoare si locurile, si oamenii..
Cand cineva iti da un pumn in piept si altcineva te sustine din spate... se spune ca stai DREPT IN FATA LUI DUMNEZEU... Nu?!

marți, 19 august 2008

VISUL

Sufletul nostru zboara... se deschide clepsidra timpurilor... acolo unde neantul se strange intr-un varf de ac... si totusi se rasfrange luminos si pur peste marginile lui insusi intr-o uluitoare miscare de fiintari in orizonturi explozive de sunet si lumina... spatiile se umplu de liniile dulci ale puterilor de patrundere... si zboara ele insele cu tine pe aripile spiralate ale multului...

Si multul, si esenta coexista astfel in pace acolo unde simultaneitatea insasi devine unda...

RECONECTAREA (1): LA INDEMANA NOASTRA, A TUTUROR

Este o tehnica foarte veche, dar despre care nu se vorbeste in mod oficial pentru ca inca suntem depenedenti in formarea puterilor si averilor de sanatatea populatiei, ca si de incredintarile spirituale in religii...
Ar fi foarte multe de discutat...
In primul rand ceea ce nu stim noi - unii de loc, altii stim , dar ne indoim - este faptul ca CEL MAI BUN MEDIC DIN LUME NE SUNTEM NOI INSINE, conectati sau ne-conectati... Nu stim ce resurse formidabile avem in noi, de aceea apelam la medici, fie ei normali sau paranormali, mai des decat ar trebui (pentru ca nu contest absolut de loc, avem uneori nevoie si de ei, fara discutie). Dar obisnuiesc sa spun urmatorul lucru: daca ai o vanataie dintr-o ciocnire cu ceva dur, cand ai un moment liber de maini (te uiti la TV, vorbesti la telefon, astepti la un rand undeva (ca mai sunt si locuri din astea slava Domnului chiar si acum !!!)si seara inainte cu culcare cand stai linistit sa adormi) pune degetul mare si cel aratator de la mana stanga pe locul invenetit; fa comparatie cu timpul scurs pana la disparitie cand te folosesti de propria mana si cel scurs fara sa te folosesti de ea. In functie de ritmurile energetice proprii, influentate de cele planetare si solar-cosmice, vindecarea apare uneori chiar peste o zi, alteori mai dureaza 1-2 zile in plus, dar se vede chiar de a doua zi virarea culorii spre maron si galben, ceea ce inseamna proces de vindecare in curs . Normal ca se poate folosi si mana dreapta, acolo unde se poate ajunge doar cu ea, iar pe picioare vindecarea este doar un pic mai lenta decat pe maini.

In al doilea rand, reconectarea aduce rapid omul in situatia de ajutator altruist (este si experienta biblica - desi de alta amploare - a lui Saul / Pavel cel biblic (si cati au mai fost spun multe texte, sunt multi aratati la TV pe Dicovery, Viasat History, si cati or mai fi fost nedescoperiti), dar nu si al Mariei Magdalena, care nu era de loc o stricata, ci societatea ei o numea asa, dar ea asa se nascuse, inaltata de la felul ei de a fi venit in aceasta lume... (celtii, dacii si tibetanii stiau foarte bine astfel de lucruri)... cititi textele gnostice, daca aveti puterea si va veti lamuri - scuze ca indraznesc...) , dedicat ajutorului oferit oamenilor la orice ora din zi si din noapte, cunoscuti sau necunoscuti, dragi sau indiferent ce li se strecoara in suflet, dusmanosi si prietenosi in acelasi timp... Pretentiile lor insa trec prin multe etape, de la a li se primi ajutorul pe care ei il ofera, pana la cel altruist, pana la a intoarce si celalat obraz (de tip profesoral , caci altruismul poate ajunge numai in faza de oferta fara rasplata, fara sa poata inca intoarce si celalalt obraz la palma destinului)...

Acesta este un fel de reconectare - pentru ca sunt mai multe feluri, nu le stiu eu pe toate, mai cunosc reconectarea (reala!) religioasa (dogmatica - dar depinde cum folosesc dogma religioasa calugarii, preotii destul de putin merg 'dincolo' de statutul oficial) culturala (Goethe a ajuns la clarviziune si alte abilitati personale prin folosirea cuvantului de calitate inalta, adica ceea ce numim adevarata ARTA LITERARA), psihiatrica (medici care ajung prin aprofundarea intelegerii traumelor pacientilor la clarviziune si clarauz: cunosc un astfel de medic care, din proprie initiativa spune pacientilor pe care ii vede cu alti senzori care sunt deschisi: toata lumea are putere sa intre pe clar-vaz si clar-auz, doar ca foarte putini oameni stiu asta...), pe cale oraseneasca a deschiderii maxime a simturilor corpului solid si, repet, ar mai fi si altele pe care nu le stiu eu, cu siguranta.

Caci cel care a spus ca nu stie nimic oricat de multe stia... acela a fost un om tare inaltat... nici nu ne dam seama cat de inaltat...

Nu stim ce putem face cu fortele care sunt in noi, facilitate de manifestarea fortelor universale. Adica - faptul ca exista o participare la orice lucrare (in acest caz de vindecare) ce are loc permanent in noi: daca vrem sau nu vrem - ea are loc , chiar daca este lenta, iar noi putem sa ne ajutam prin incredintare si prin sprijinul concret in derulare (linistire, incredere, schimbarea regimului alimentar si mai ales - de viata, atitudinii in fata oamenilor si a intregii Creatii). Incredintarea in existenta procesului in sine si usurarea procesului (de vindecare, de cercetare, de comunicare) prin corectarea alimentatiei, prin corectarea atitudinii de: neincredere, incrancenare, de intoleranta, de manie este o intreaga lume de cercetat, de aplicat, de adancit permanent...
Caci, chiar daca avem incredere in fortele pe care le numim Dumnezeu, vom vedea, cercetandu-ne pe noi insine, ca nu exista limite in adancirea increderii, este un proces deosebit de interesant: capatarea increderii in fortele spirituale superioare, in fortele spirituale proprii, in oameni, in manifestarea tuturor vietuitoarelor, in PRETUIREA TUTUROR, in incurajarea tuturor... Sunt lucruri de o mare subtilitate - pe care romanul, cu intelepciune, le numeste asa: 'Dumnezeu te ajuta, dar nu-ti baga si in traista!!!' Ei bine - eu am vazut si situatii in care iti baga si in traista, si iti da si cu varf si indesat pe de-asupra !!! Dar trebuie observat ca lucrurile nu se petrec intotdeauna asa, uneori aceste FORTZE VII par a se retrage un pic (de fapt ele lucreaza in continuare, dar asteapta ceva si de la noi!), pentru a incuraja omul sa fie participant la formele de remodelare a lumii: interioare si exterioare lui. Sa constientizeze bine, si sa invete el insusi sa se incredinteze de fortele la care devine treptat, cu adevarat, partener de actiune concreta, reala, vie... Este un proces indelungat pe care il numim EVOLUTIE.

In acest proces, pe care il putem discuta in fel si chip, nu voi numi Dumnezeu permanent, ci voi numi Creatia si manifestarea efectelor activitatilor acestei imesitati de spirite superioare care lucreaza fara incetare pentru noi. Prin ceea ce avem de facut in calitate de participant (cred ca se observa faptul ca ma straduiesc sa exprim incredintarile mele, si nu sa folosesc cuvintele altora, care sunt convergente de fapt) ajutam aceasta creatie, prefiguram efectul ei in chiar corpul nostru: cand este vorba de insanatosirea lui, dar trebuie sa avem in vedere faptul ca punem accent pe efectul unor actiuni anterioare din care a pornit, si se sustine procesul de destructurare a corpului... Sa nu uitam ca lumea aceasta a noastra a avut parte de viata mileniilor anterioare, in care a fost tinuta in mizerie materiala si cultural-spirituala, muncind pana la epuizare si dincolo de ea, in conditii de frig, foame, NECUNOASTEREA FORTELOR PROPRII SI A CELOR EXTERIOARE... Acestea au fost motivele pentru care am ajuns azi in felul de necunoastere, de confuzie, de adevarata salbaticie cultural-spirituala, fenomene care de altfel se perpetueaza si se adancesc prin dogmele, si obisnuintele de a pune dogmele inaintea cunoasterii... Traim un Ev Mediu permanent, nu am invatat lectiile istoriei, nu invatam nici acum lectiile contemporane... De fapt, suntem pe cale sa ne deschidem ochii asupra lor, acum, si astfel sa putem merge mai departe.
Din nefericire, cei care sunt de rea credinta se sprijina activ pe cei care sunt de buna credinta...

Alergam mult prea repede la doctori, la bioterapeuti, CA SI CUM EI AR FI ATOTSTIUTORII UNIVERSALI, aici era problema... PRIN MANA ALTORA... Si mai spuneam ca da, uneori este imperioasa necesitatea de a apela la mana altuia, la puterea altuia de a ne sprijini, de a pune in functiune cunoasteri la care noi insine nu am ajuns inca. Invatam o multime de lucruri despre noi insine, si ca structura corporala, si ca atitudine in fata vietii - iar daca apelam la altii... ne trebuie!!! Dar daca pun astfel problema este din cauza ca nu ne oprim din mersul asa, cersind si primind ajutor la nesfarsit. Sau primind doar un singur fel de ajutor, care pare a nu se potrivi de loc ... Stiu bine oameni care au apelat la medici, aceia au spus ca, la starea de cancer ganglionar in ultima faza nu se poate decat sa se impace pacientul cu soarta sa si cu Dumnezeu... iar intre 4 ochi, dupa proferarea formulei oficiale, acelasi medic a spus: in 2 luni te vindeci prin urinoterapie.
Dupa cateva luni medic si pacient isi zambeau reciproc, spre stupoarea celor care aveau seturile de analize in fatza si vedeau ca omul era complet vindecat.
Peste cativa ani si eu stateam de vorba cu omul... si omul sanatos spunea ca Dumenzeu i-a pus darul sau pe masa, iar el a avut ALEGEREA... S-a scarboshit la inceput, dar pe masura ce se informa cu privire la o asemenea varianta (ca tot nu avea ce face decat sa astepte sa moara) a observat ca increderea lui se forma, se dezvolta, se consolida... A luat prima formula de purificare a organismului, a lasat medicatia deoparte si a mers pe calea acesta mai departe...

Stiu ca am dat un exemplu radical... dar el functioneaza... CEEA CE FUNCTIONEAZA INSA SUNT SI PREJUDECATILE, FORMA DE VIATA CARE A CONDUS LA EXCERBAREA DEVIATIILOR (manifestarea adancirii dezechilibrelor existente in corpurile noastre, mostenite insa fara sa fi existat un 'pacat' primordial sau ulterior, asa cum spuneam... scuze pentru cei care doresc sa creada in continuare in el..). Functioneaza din nefericicre prejudecatile legate de raul pe care il facem lipsind organismul de consumul de carne, prejudecata privind faptul ca trebuie sa facem strict ceea ce ne cere familia, societatea, viata asa cum este ea acum... pana ce nu mai putem, si de multe ori cadem fara sa stim de ce. Sclavia contemporana... O sa va spun altadata (acum trebuie sa merg si eu la serviciu) partea spirituala a tratamentului d-lui Valeriu Popa, iesirea din implicatii si din frica de moarte.

RECONECTAREA (2): TEORIA COMPLEXITATII

Cred, din tot sufletul meu, ca traim o permanenta conectare, pe care unii oameni (din ce in ce mai multi) au simtit-o fara sa fi citit in carti. Un bioterapeut imi spunea candva, dupa ce a facut un curs de Qi Gong ca.. uite dom'le! facea de nu stiu cat timp Qi Gong si nu stia, caci noi numim asta masaj bioenergetic... (!!!) Azi, mai multi bioterapeuti spun asa: Uite dom'le! faceam Reconectare si nu stiam !!!

De fapt, ceea ce aduce nou dl. Pearl imi atrage atentia, pentru ca am mai trait o experienta asemanatoare, candva.
Este extrem de bine ca se foloseste de teoriile cele mai noi, care au aparut in USA mult mai devreme decat la noi, dintre care Teoria stringurilor (corzi, franghii, filamente energetice) este, dupa parerea mea, binevenita in cunoasterea noastra actuala. Ne imbogateste bagajul de cunoastere, alergam la dictionare, la net , pentru a vedea ce inseamna stringuri, invatam astfel despre stiinta complexitatii, teoria stringurilor, teoria morfogenetica, fractali...
Ceea ce face dansul fac multi oameni pe Pamant. Reconecteaza in acelasi timp si constienta omului la univers, ajuta la reconectarea oamenilor rupti intre ei de societate. Incepem sa intelegem ca, in spatele luminii becului se afla structura care produce ceva. O vor mai face din ce in ce mai multi, caci de fapt fiecare om se poate conecta constient - chiar o facem cu totii , sporadic, dar inconstient, si despre care s-au scris tone de hartie sau biti.

Si Carlos Castaneda o face - in multele sale volume, unde foloseste expresia 'filamente' (romanii le pot numi si atze, cand circula individual, fuioare - cand sunt manunchiuri stranse in circulatie prin universuri, franghii - cand ele se afla in constructie ca structura matriceala eterica pentru macro-structurile universale (planete, stele, galaxii - formand caroiajul universal).
Eric Pearl o face folosind termenii cei mai noi, conectandu-ne - constient sau inconstient - la ceea ce dansul chiar pune in valoare: informatia universica circulanta, educativa, modelatoare. Iata ca dansul aduce simultan mai multe conectari, de aceea universul scrierilor sale este multiplu-modelator pentru cei care citesc. In fond, este teoria morfogenetica pusa in practica medicala: ceea ce este extraordinar pentru fiecare om care se intereseaza de asa ceva, care ramane - de fapt - conectat constient, pentru toata viata sa, la campurile morfice mereu modelatoare.
Este demonstrat azi faptul ca doar conectandu-ne la ideea aceasta, exprimata (in scris sau verbal), incercand sa o intelegem, intram in substructurile line, dar puternice, ale campurilor morfice care ne cupleaza la universul local + alte universuri, chiar daca nici nu ni le putem imagina deocamdata! Un fel de 'Prietenii prietenilor mei sunt prietenii mei!' ...
Iar pe de alta parte, omul nu are un organ in curs de perimare - creierul! - care ar lucra tot timpul cu numai 10% din potentialul sau... Iata ca 90% din acest potential este acela de conectare permanenta la aceste campuri, care coexista spatio-temporal si creierul capteaza permanent influente (unde vibrationale) din vastitatea lor... Nu ne folosim asemenea puteri acum pentru ca am avut altceva de facut, majoritatea dintre noi, in ultimii 7-8.000 de ani, de aceea timpul le-a estompat in constientul nostru, dar ele au existat dintotdeauna, pentru ca temelia - existenta lor - nu a pierit niciodata! Prin ceea ce nu credem - nu distrugem !! Chiar daca nu le-am acordat noi atentie, ele au continuat sa existe, sa ne ajute, iar acum - cea mai mica atentie se materializeaza in RE-CONECTAREA NOASTRA constienta la existenta lor. Campurile morfice construiesc mereu, repara mereu, intretin viata mereu, ele nu neaga si nu distrug. De aceea, cei care au gandire constructiva - construiesc, odata cu universul-permanent-intretinator-al-vietii. Intra in armonia universului.
Incredintarea lui Rupert Sheldrake - ca totul este de fapt o constructie realizata de un mental prodigios, pe care il putem numi Dumnezeu (sau oricum, in limba oricaror popoare, dupa credinta fiecaruia) - a fost in dezacord cu alti cercetatori, mai ales controversat asupra faptului ca nu se poate postula si crearea (si organizarea) si, simultan activitatea formativa, prin ele insesi, a substructurilor (formelor) din interiorul lor, in mod spontan. Adica, un creator ar fi mers la organizarea pana la cele mai fine detalii ale constructiei sale, ca sa dovedeasca ca este bun constructor si organizator... Dar..
O asemenea simultaneitate poate exista (chiar exista) daca ne gandim ca mintea care a creat toate cestea este prodigios superioara mintii omenesti. Ea nu poate fi limitata, de aceea nu limiteaza. O asemenea conlucrare a organizarii si a spontaneitatii simultane poate sa creeze evolutii organizate in fundaluri atat de armonios impletite intre ele, incat devin imperceptibile aproape , dar tinand cont si de libertatea de actiune si comportament a populatiilor spirituale care inunda spatiile formative si sunt scaldate de in-formatiile (radiestezistii numesc 'inforenergii' - si cred ca pe drept cuvant) cuprinse in game nesfarsite de vibratii... Adica ceea ce numim liberul arbitru daruit de Creator celor care sunt condusi pe drumurile evolutiilor lor catre intelegerea si conlucrarea alaturi de Creatorul si Invatatorul lor. Ceea ce este cu adevarat o minte multi-luminata in directiile universalizarii spiritelor, care sa lucreze si ele in continuare, pentru invatatura celor care le calca pe urme...

Adica conexiunea permanenta intre acea imensitate de spirite mai tinere si imensitatea spiritelor mai batrane...

Ruptura dintre religie (care ar fi fost bine sa fie stiinta detaliata a universurilor spirituale) si cercetarea fundamentala si tehnologica a macrodinamicii universurilor, a condus la detasarea populatiilor umane (constient-creatoare) de temelia cunoasterii vietii universale in detaliile sale cele mai fine, cele mai subtile. De aceea, generatiile dinaintea noastra nu au stiut de ele - desi multe suprastructuri statale au avut intotdeauna cunoastere si au profitat de ea. Dar cum afli de ele (vezi si teoria incertitudinii de Heisenberg, cu toate directiile sale pro si contra) si 'te uiti' la ele, cum se schimba obiectul privit (in structurile sale cele mai intime) si... ceea ce este cel mai important - SI ELE TE SCHIMBA PE TINE !! Astfel, universul te repara, este facut sa repare acolo unde ne 'stricam' singuri. Pentru ca este o ZIDIRE, o constructie special facuta pentru a usura durerea pe care Creatorul o simte in sufletele si in sangele copiilor sai...
De aceea bioterapeutii clarvazatori stiu bine ca in momentul diagnozei prin clarvedere ei incep deja procesul de vindecare - de reconectare prin punti de legatura acolo unde de fapt au existat falii sau slabiri ale activitatii plexurilor energetice, ca urmare a conditiilor de mediu si de traire: exterioara si interioara deopotriva.

Iar 'mesagerii' Creatorului sunt pe langa noi, sa ne ajute sa se implineasca acesta lucrare...

RECONECTAREA (3): DESPRE SEMNIFICATIA ZVASTICII

Zvastica este un element pozitiv, pentru ca el ne conecteaza instantaneu la o realitate profunda a spatio-temporalitatii noastre. Il mai numim benefic. Aceasta realitate inseamna un lucru extraordinar. Clarvazatorul care si-a scos putin capul prin univers poate sa observe un lucru covarsitor: corzile (stringurile) care leaga planetele intre ele, stelele intre ele, fluxurile filamentare energo-materiale circulante (atrase si eliberate de planete, stele, galaxii) au aspectul desenului pe care noi il cunoastem sub numele de zvastica. Fuioarele se infasoara si se desfasoara imprastiindu-si luminile pulsande... Corzile sunt mladioase, dar puternice, eterice, dar stralucitoare in lumina spirituala a lumii... Multe popoare l-au folosit, caci mostenirea straveche a popoarelor de pretutindeni cuprindea in egala masura cunoasterea macro- si micro-universului, in care omul isi impletea dintotdeauna vietile cu simtirile tuturor celor din lume: vietuitoare mici si mari, spirite mai tinere si mai batrane decat traitorii umani.
Nazistii l-au folosit - ca si multe alte lucruri despre care au aflat din vechile, noile si permanent cautatele elemente ezoterice pentru care cercetarile lor se desfasurau zi si noapte.Dar ceea ce vreau sa remarc in acest context este si altceva inafara de conexiunile reale ale universului in care traim. Lumea uitase de mult, de atat de mult timp, toate aceste adevaruri, dar le purta in subconstient ca pe comoara cea mai adanc ascunsa in suflet, COMOARA LIBERTATII, A ZBORULUI ASTRAL, A VISULUI INTRERUPT DE GREUTATEA VIETII IN LUTUL INTUNECOS...Razboiul a cuprins lumea, germanii isi alergau victoriile de la o natie la alta... Steagul cu zvastica flutura victorios pe toate drumurile...Germanii stiau bine ca zvastica este unul dintre cele mai benefice reprezentari ale universului, AVEAU INCREDERE IN SIMBOLUL CARE SPUMEGA PE DE-ASUPRA DURERILOR LUMII, PURTAND NAZUINTELE GERMANE SPRE NOI VICTORII...Dar ceea ce nu au anticipat ei catusi de putin a contribuit de fapt chiar la caderea lor: zvastica nu este benefica numai celui ce o flutura, ci TUTUROR CELOR CARE O VAD, INDIFERENT DACA O IUBESC SAU O URASC... EA ESTE SIMBOLUL SACRU AL ROTII UNIVERSULUI, AL ELIBERARII SI AL VIETII... Si fara sa-si constientizeze prea multe din adancurile firii sale, FIECARE OM DIN LUME A LUPTAT PENTRU ELIBERAREA SA, A VECINULUI SAU, A COPIILOR, A MOSILOR SI A PAMANTURILOR SALE... Un vant de vitejie a manat popor dupa popor, natie dupa natie, cu sufletele avantate de speranta eliberarii...
Si oamenii si-au capatat eliberarea.
Nu se stie niciodata ce aduce un avant, indiferent daca cineva il foloseste in sens pozitiv sau negativ. Artele martiale au aceasta latura a transformarii impulsului negativ (atacul) in impuls pozitiv (aparare). Suntem conectati la armonie si echilibru, la dragoste si pretuire, tot ceea ce este altceva poate sa apara - dar se mladiaza apoi, treptat, catre legile nescrise ale firii line si pioase ale eternitatilor universale... Suntem intr-un lant infinit al tuturor celor stiute si nestiute... Suntem - simplu; suntem !!

PS. Pentru orientare:
http://cristiana-incercari.blogspot.com/2009/05/blog-post.html

duminică, 17 august 2008

EXISTA ADAPTATI SI NEADAPTATI??

De fapt, eu cred ca suntem intr-o continua adaptare, de cele mai felurite sensuri; cred ca nu exista oprirea noastra din adaptari, adaptarea este permanenta si se manifesta in fiecare moment al existentei noastre, doar ca nu suntem obisnuiti s-o facem decat involuntar - foarte rar voluntar. Din primul moment al unei schimbari, omul trece prin socul momentului si chiar din acel moment incepe sa se adapteze la eventualele schimbari - chiar daca elementul de impact a existat doar in acel moment. Niciodata un moment nu este exponenentul lui insusi, ci este o deschidere catre o fenomenologie in curs de expansiune, cu viteze mai mari sau mai mici. De aceea , chiar momentul acela, oricat de scurt ar fi este TOT O FORMA DE ADAPTARE, ESTE INCEPUTUL UNEI FORME DE ADAPTARE, care se va continua coaguland tot felul de subtilitati pe care omul poate sa nu le observe, dar simturile sale le detecteaza si creierul efectueaza permanent modificari in functie de elementele asemanatoare sau chiar latentza elementului in sine.
De aceea surprinderea initiala nu mai are puterea impactului anterior - iar aceasta se petrece cu putere din ce in ce mai mica - pana la ceea ce numim in mod normal "obisnuinta".
Dar intre timp s-au manifestat si alte stari, alte fenomene, alte evenimente cu cuprinderi largi ale unor dezvoltari legate de adaptarile mai vechi, care intaresc directiile de manifestare. Toate contribuie la diverse intariri, nici nu stim pe ce straturi ale constientului sau inconstietului se plaseaza si lucreaza.
De aceea cred ca nu trebuie sa ne fie frica de schimbari, chiar daca ele pot fi socante. Avem mecanisme care ne pot ajuta chiar fara sa fim constienti de ele. Functioneaza si ne ajuta. Doar sa invatam sa avem incredere in ele.

Caci suntem construiti dupa o gandire si o simtire deosebit de subtila..
Iar cei pe care ii credem ingnoranti - nu au decat o singura ignoranta: aceea de a nu sti cat de puternici si de stiutori sunt...

SIMPLE NOTE

Problema "provocarilor" poate fi foarte mult dezbatuta, dar m-as opri la o detaliere care poate fi - cred eu - de folos unora care doresc aprofundari spirituale: "provocarile" apar mai intai ca fiind interioare, in felul in care se manifesta acumularile comportamentale pe care nu le constientizam de cele mai multe ori, de care nu stim nici macar atunci cand le manifestam. Nu le recunoastem nici cand altii ne atrag atentia, le negam cu inversunare. Din "provocari" interioare ele devin astfel "exterioare": ne inversunam pe interlocutori si pierdem treptat aripa lina a inaltarii... Insa este o experienta (de multe ori dureroasa) care se aduna altora asemanatoare; echilibrarea vine, mai devreme sau mai tarziu, dar pe o treapta mai inalta, caci totul este de natura sa ne inalte. Totul conduce la constientizari ale strafundurilor noatre, iar ACUM ESTE TIMPUL CUNOASTERILOR DE SINE. Marea cunoastere va veni si ea: caci suntem entitati venite ca sa ne cunoastem aici radacinile evolutiilor noastre, sa le rafinam, sa le remodelam asprimile si, cu toate acestea bine constientizate, sa ne continuam evolutiile pe alte taramuri, scaldate de lumina altor stele... Trezirea...este o alta poveste!...

Dar imediat, acum, daca iau orice provocare - fie ea bine sau rau intentionata - drept cale de inaintare, sa imi fie iertat orgoliul (daca se poate) eu cred ca am facut deja un pas mai departe. Normal ca peste un timp pot sa fac si un pas inapoi - uneori chiar e de dorit, ca sa nu mi se urce la cap !!! Domnule, exista un echilibru pe lumea asta, chiar de ne place sau nu ne place !!!

FILE DIN JOCUL VIETII

Cineva imi spunea ca din cauza jocului iluziilor si deziluziilor nu mai primeste oameni in viata sa... Statea pe marginea 'cercului' si se uita cu jind inauntru... I-am spus ca eu consider asemenea evenimente (discutam despre deziluzii, fara a intra in partea metafizica a lor) momente de reflexie pentru ceea ce se petrece de fapt cu mine, cu altul; ca ele usureaza mult tangenta cu aceleasi persoane mai departe si avem vieti atat de obositoare incat cel mai mic rezultat confortabil conteaza enorm... mai ales ca altele vin de unde nici cu gandul nu gandesti ...
Nici o ruptura, asa este, nu indeparteaza greul de la noi... Poate pentru moment - daca suntem angrenati in altceva sau foarte obositi dupa evenimente mai dificile, dar si asta numai pentru acel moment al starii de 'stat pe tusa', care ne determina sa vedem lucrurile o clipa din perspectiva exterioara, ceea ce duce la linistire si perceptia complexitatii (atata cat se poate in acel moment). Dar a fugi de eveniment inseamna a fugi de noi insine... Dacii erau renumiti in timpurile lor prin invatatura de a sta nemiscati sub timpuri, ACCEPTANDU-LE si FARA SA FUGA DE ELE... Personalizarea acestui fel de a privi viata (cu inima in palma, adica sub perceperea inlauntrului nostru) a condus la multe evenimente care nu sunt scrise in cartile de istorie, din nefericire (sau, ma rog, nu le-o fi venit inca timpul...)

Cunosc si oameni care fug permanent de greutati si cred ca ei au cele mai mari greutati... Nu-si dau seama ca de fapt ei s-au confruntat cu problemele... de la fereastra !!! si le-au salutat din mers, fugind de ele, fara sa raspunda nici macar la strigatele de ajutor ale celor care erau deja in probleme... Daca nu urlam si nu dispretuim ( 'Da'du-te ... cu pretentiile tale!', 'Da'si ce altceva mai vrei si nu stiu eu??' - formule pe care le auzim la tot pasul azi) si care descurajeaza dialogul, avem sansele cele mai mari sa castigam mici batalii care pot inclina foarte mult balantele sufletelor noastre, iar rezultatele se vad in timp.
Chestia cu rezultatele este foarte spinoasa... Daca omul se afla pe un segment al devenirilor lui proprii in diferite ipostaze, pentru un singur element de slefuit - putem percepe sau nu schimbarea:
1. La inceputul segmentului: fortele sunt noi, avantul omului este mare, de aceea face pasi care ofera vizibil o schimbare. Nu exista experienta ratarilor, inca, si de aceea avantul este mare, rezultatul se vede. Dar este partial...cei implicati SUNT CONVINSI CA S-AU REZOLVAT PROBLEMELE , DAR CONSTATA REPEDE CA PUTEREA DE MENTINERE IN FORTA SCHIMBARII ESTE FOARTE MICA... Iluzii si deziluzii sunt la inceput doar... Este o forma de eveniment in care putem crede ca totul s-a schimbat si vedem ca altii - spre exemplu au rezultat bun, doar noi nu avem... Unii obisnuiesc (si eu ma 'scap' de multe ori si imi pare rau) sa spuna ca uite, lumea minte cand spune ca a reusit ceva... nimeni nu reuseste... DAR SUNT CHIAR REUSITE PARTIALE, IAR PARTENERII SUNT INCURAJATI SA RAMANA IMPREUNA, SA SE SUSTINA...

2. Pe parcurs, 'jocul' vietii conduce la numeroase caderi, iesiri in forta, abandonuri, reintrari - acceptari de voie-de nevoie - invatam alte lucruri care ne fac referiri la cele poate pentru untimp abandonate... Sunt trairile noastre dureroase, bucuroase, cu excerbari inerente din cauza pretentiilor sau asteptarilor noastre si ale altora... Mai direct: oboseli si odihniri pe care le traim fara sa le constientizam, dar care ne mentin pe calea devenirilor... GREU MOMENTUL DEVENIRILOR...

3. Daca evenimentul pe care il traim se afla la capatul segmentului de devenire, putem spune ca da, NOI AM SCHIMBAT LUMEA !!! Dar vorba lui Dumnezeu... am avut 7000 in urma ta !!! Caci Dumnezeu lucreaza si direct, si prin oamenii din jurul nostru... AM FOST, NOI OAMENII, DOAR PARTICIPANTI - de loc de neglijat aportul acesta... dar nu am fost simultan, nici alfa, nici omega, nici continutul-dintre-alfa-si-omega... Aici spunea CelestiA pe undeva (parca ea, daca gresesc sa imi fie cu iertare, poate chiar tu, Bilss) ca poate este vorba de orgoliul de a fi CEVA , de a fi FACUT CEVA... E omeneste, si a fi uman este una dintre caile de indumnezeire. Ne dam seama si mergem mai departe. Nu ne dam seama - viata ne aduce permanent cate ceva vechi in cale, ceva care nu a fost suficient cizelat, care mai are muuuult pana la a fi finisat !!!

De aceea zic si eu ca sunt bune toate eforturile de a ne mentine in ritm, pe cale..

sâmbătă, 16 august 2008

CUM NE DESCHIDEM INIMILE IN FATZA SFATURILOR SI A REPROSURILOR...

Am pornit aceasta discutie de la articolul newsletter-ului Ed For You - 'Cele trei porti':
In ultima vreme mi-am dat seama ca - citind din newslettere tot felul de sfaturi privind inaltarea spirituala - avem prima tendinta de a aplica la ceea ce ne fac altii noua, la relatiile pe care le avem cu altii privind catre ei si nu in primul rand catre noi insine. Ne directionam catre reprosurile pe care le avem de facut altora, vedem ceea ce am observat si am avut de reprosat altora, caci suntem mai obisnuiti cu a ni se reprosa decat a conlucra impreuna cu parintii, profesorii, prietenii. Sefii reproseaza, copiii reproseaza, parintii reproseaza, prietenii la fel; pe strada lumea imbranceste, apostrofeaza, reproseaza; in piata vanzatorul se manie pentru ca doar ai intrebat si nu ai cumparat... ne umplem de frustrari si ni se reproseaza ca nu suntem inaltati spiritual, desi citim, studiem, discutam... Am avea multe sa ne reprosam, suntem orientati sa acceptam in loc sa reprosam. Daca nu discutam lucrurile raman fara rezolvari, iar daca le spunem - oricat de delicati am fi, cele spuse tot ca si reprosuri sunt luate: apar suparari, trebuie mult timp si multa energie pentru a determina oamenii sa inteleaga ca lucrurile trebuiesc acceptate, dar si discutate, pentru ca greutatile sa se estompeze pe cat posibil. Incercam sa ne acceptam - dar din acesta acceptare (ceea ce nu se puncteaza cam pe nicaieri) trebuie sa mergem mai departe cu ameliorarea punctelor slabe pe care le-am observat si acceptat. DIN IMPACAREA CU LUMEA IN CARE TRAIM NU REZULTA INSA INDIFERENTA CU CARE AM PUTEA MERGE MAI DEPARTE. Impacarea cu lumea formeaza un fond de linistire in care nu mai sarim la orice pas sa reprosam altora ceva. Dar daca ni se impun lucruri cu care nu suntem de acord - eu cred ca ar trebui respinse cu duhul blandetii, iar daca exista o impingere, o fortzare (ca tot e omul bland si ... accepta !!!) sa putem sa punctam cu seriozitate, cu voce serioasa dar nu tzipand, privind in ochii interlocutorului, ceea ce nu primim sa ni se impuna... Nu suntem printzi si imparati, de aceea ni se impun foarte multe lucruri - cu cat ne straduim mai mult cu atat ni se impun mai multe lucruri, reprosurile sunt mai puternice (doar trebuie sa dovedim ca suntem inaltati spiritual...). Legi nescrise, dar circulante, spun de un anumit fel de atractii: cu cat te stradui mai tare, cu atat primesti lucruri mai grele de infruntat. Suntem oare cu adevarat obligati sa le primim ca pe niste ofrande ale inaltarii noastre spirituale, din partea celor care - nu in toate cazurile, dar in destule, totusi - ne spun cu vadita intelegere: "TU trebuie sa ne intelegi chiar daca noi nu putem... nu putem si gata!!!" sau "Credeam ca ai o putere de intelegere mai mare, m-am inselat in privinta ta... te consideram ..

As mai adauga acum:
Si daca imi reprosez orgoliu pentru orice lucru pe care il fac, pentru ca am o pozitie personala intr-o desfasurare (fara sa o impun altuia, fara sa las sa mi se impuna caci nu mi se potriveste), inseamna sa nu ma iert niciodata pentru ceea ce fac, sa-mi gasesc motiv de repros si daca fac ceva si daca nu fac ceva, si daca ma multumeste cineva si daca multumesc pe altul... Hm... cat de subtila este frontiera dintre orgoliu si pozitia normala a omului care nu se simte opresat de religie, de biserica... Probabil ca sunt foarte orgolioasa daca cred ca se speculeaza foarte mult pe teme legate de obligatii ale vechilor instapaniri de oameni...

Intotdeauna se va gasi cineva sa iti spuna ca ai gresit undeva, caci fiecare dintre noi avem un anumit mod de a privi problemele cu care ne confruntam. De fapt aici era problema pe care o puneam spre dezbatere: cum ne pastram increderea in ceea ce facem si totusi sa nu deranjam pe cei din jur; iar daca se va gasi cineva deranjat (si se va gasi cu siguranta...) cum putem sa ne preocupam in acelasi timp de pastrarea propriei noastre pareri si sa tratam si pe ceilalti cu respect, caci numai din exemplul unui astfel de respect omul poate intelege ca exista si alte variante valabile, care nu ar trebui sa deranjeze. Problema este aceea a oamenilor care considera ca ceea ce nu se potriveste cu propria parere nu este bun, nu este valabil, nu este decat de anulat / cel putin de reprosat; da, oameni care gasesc in orice directie ceva de reprosat: te poti intreba daca ai gresit si poti crede ca nu ai gresit. Dar intotdeauna exista ceva subtil de modificat - nu neaparta o greseala, iar fiecare dintre noi poate sa invete sa accepte varianta celuilalt, a altora, luand pozitie doar acolo unde diferentele merg prea departe pe linia impunerilor sau sunt chiar puternic divergente si au tangenta cu viata noastra.
Pana unde poate merge toleranta? Chiar in familie, chiar in relatiile parinti/copii, la varste inaintate, la fel ca si la varste fragede... Cand iti pleci capul si cand trebuie sa il tii ridicat??

Problemea aceasta este de fapt un strigat de ajutor din partea celor care se confrunta in mod REAL cu asemenea stari, incat nu mai pot tine piept disperarii in fata faptului ca sunt multi oameni care abia asteapta sa vada pe cineva care INCEARCA sa faca ce le spune sufletul (nu neaparat ce se scrie prin carti si pe net), adica sa stea linistiti in fata provocarilor... Caci despre provocari este vorba - mai mult sau mai putin constiente, de altfel... Am vrea sa ramanem inaltati in fata provocarilor altora, dar nu putem si nu mai vrem sa o facem, uneori... Uneori se poate: ritmurile planetare nu sunt pe maxim, sau pe minim - cand sunt in astfel de situatii este foarte greu sa ne mentinem calmi. Sfatul pe care il dau eu in astfel de cazuri este ca, imediat ce constientizam ca ... ne-a sarit tzandara (!!!) sa ne oprim din nervi, este momentul cel mai bun de a inchide gura, pur si simplu. De a privi persoana din fata noastra ca si cum am avea un copilas in brate, fragil si nu neaparat neputincios, caci in timp omul simte atitudinea de putere si are reactie negativa (de respingere) in fata noastra mai mare decat pana atunci. Numai o latura a fragilitatii corpului lui este reala, de aceea se accepta subconstient fragilitatea ca pe un raspuns de blandete... Este acea latura vulnerabila la energiile care pornesc ca o sageata dura, ascutita (clarvazatorii vad astfel de sageti foarte clar) intre corpurile astral-emotional si mental ale partenerilor. Iar la acest nivel, fragilitatea este foarte mare, lasata asa pt ca oameniilor sa-si simta reactiile emotionale si mentale...

FRICA DE A SCRIE PE BLOG (FORUMURI, COMENTARII ATASATE SITE URILOR)

De ce sa ne fie frica sa scriem mult?? Am mai intalnit ideea asta... Avem puteri de RABDARE, PATRUNDERE, INTELEGERE, DESFASURARE A COMUNICARII SI RELATIILOR DINTRE NOI PE CARE NU NI LE CUNOASTEM BINE, INCA... Noi doar trebuie sa credem ca putem, si ne vom dovedi ca asa si este.
De asemenea, avem acum puteri mult mai mari pe segmentele ASTRAL (EMOTIONAL) MENTAL SI CAUZAL decat pe fizic-solid, de aceea trebuie sa ne intarim pe aceste segmente, care ne pregatesc pentru accesul in aceasta lume noua despre care tot vorbim... Trebuie sa ne pregatim pentru ea la toate nivelele.

Nimanui nu trebuie sa-i fie teama sau jena sa scrie, sunt multi oameni care citesc - dar nu scriu, din jena sa cumva sa greseasca la scris, sa nu se interpreteze gresit ce a dorit sa spuna, sa nu fie pus in situatia de a explica mai multe ceea ce a vrut sa spuna...si sa greseasca mai departe si mai si!! Caci cuvantul nu e de loc rotund, cred ca am mai spus asta pe undeva, nu stie nimeni ce il asteapta dupa...coltz !!!

Si eu am fost la fel de retinuta, si lumea din jurul meu este foarte retinuta la scris, desi oamenii citesc pe rupte asemenea lucruri, isi fac multe analize interioare (o tanara spunea odata ca timpul in care nu citeste, nu discuta - chiar si cu ea insasi, fara nici o jena chiar cu voce tare, caci daca se aude parca simte altfel lucrurile - si nu analizeaza parca este timp pierdut...) dar nu scriu, asa cum am mai spus. Sunt invitata sa nu incetez sa scriu, chiar daca nu primesc raspuns !! Este frumos, si eu raspund ca intr-adevar va veni si timpul acela, stiu bine ca omul va dori sa-si foloseasca intreg complexul de manifestari pe care il detine si inca nu este obisnuit sa il foloseasca... Vorba cuiva de varsta mea: stai putin ca scriem doar de a generatie !!!
Mai este inca ceva, oamenii se tem sa isi povesteasca experientele, dar cand le spun ca asa pot ajuta pe altii, isi schimba felul de a privi problema. Este usor sa vezi pps uri pe net, sa citesti articole si sa asculti muzica de relaxare in timp ce citesti ceva ce este pe aceeasi lungime de unda cu tine !!! Dar aceiasi oameni descopera treptat ca, daca este cineva care sa raspunda... scrisul este o minune ! Asta am simtit si eu la un moment dat, ca este greu pentru noi sa scriem si sa nu primim reflexii, impresii.. ai senzatia ca vorbesti cu peretii.. Dar nu este chiara asa, este purul adevar ca se citeste, apar gandurile, analizele.. Daca mai si legam dialoguri, ai senzatia ca nu esti singur pe lume... Am scris eu ceva despre singuratate si cat de normala este obisnuirea cu noi insine, cu retragerea... Dar inca nu multa lume este obisnuita si comunicarea, bucuria comunicarii inca ne este omeneasca... Sa profitam de ea cat mai putem !!!

DESPRE VEGETARIENI...

Asa cum poate sa fie spusa, povestea vegetarienilor este una pur spirituala, caci inainte de a discuta (candva) despre adevarata fire a oamenilor, a hranirii lor, este o problema de ACCEPTARE, DE TOLERANTA, DE INCREDERE IN EXPERIENTA PROPRIE SI EXPERIENTA CELOR CARE AU INCERCAT, SI AU REUSIT (SAU CHIAR NU AU REUSIT, DAR AR DORI SA REUSEASCA CANDVA)...
Ne nastem sau nu cu pofte de carne sau de orice altceva... Conditiile ne impun ceva sau altceva... Trebuie sa ne adaptam sau sa ducem un razboi permanent cu societatea, in loc sa ne canalizam fortele catre ceva constructiv. Istoria societatii umane este de fapt lupta crancena intre constructie si distrugere: materiala, de comportament, de incredintari. De construire a personalitatii umane si de distrugere a sa, in vederea acapararii tuturor formelor de putere sociala.
Daca pornim de la ideea ca omul este urmasul antropoidelor de ieri, atunci toate sunt normale si chiar demne de urmat - orice animal se zbate sa ajunga fruntea turmei...
Daca pornim de la a crede ca suntem urmasii civilizatiilor lemuriene si atlante (unde lemurienii nu erau niste legume umblatoare si atlantii niste mentali bataiosi si agresivi, care ar fi distrus lumea lor si vor s-o distruga si pe a noastra...) atunci sa stim bine ca civilizatiile anterioare nu consumau decat in momentele ritmurilor planetare de mai joasa vibratie un fruct si un tubercul (adica un element solar si un element teluric); iar programele de ajutor oferit de catre ajutatorii evolutiilor noastre au cuprins obisnuirea oamenilor cu consumurile de legume, fructe, miere si produse lactate in perioarele de minima vibratie planetara. Credeti sau nu, adevarurile au lasat urme in structurile noastre, pe care, in linistea pe care o puteam cultiva in interiorul nostru, le vom putea cunoaste cu destula usurinta. Numai sa vrem...
Consumul de carne a fost introdus de catre unele dintre primele generatii de conducatori ai popoarelor (prin mileniile 5-4 i. Ch.) pentru a accede la puterea agresiva de constrangere a celor din jurul lor. Atat - si am spus, cred, destul... Supusii lor si-au dorit sa faca acelasi lucru - insa pentru a scapa de puterea in plasa careia se zbateau ca pestii in plasele pescarilor... Si nu au avut parte. Subconstientul asta le cerea – sa nu aiba parte, sa nu se invete sa agreseze, sa nu se invete sa foloseasca o astfel de politica – pe care indeobste o numim Legea Talionului: dinte pentru dinte, ochi pentru ochi... Constientul mai voia forta fizica pentru a duce la bun sfarsit cele pe care aceiasi stapanitori le cereau: munca bruta in principal...Oamenii simpli sunt aceia care au realizat minunatele creatii ale caror urme le vedem peste tot... Se spune ca un rege, papa, etc a creat ceva... Doamne, mase intregi de oameni simpli au facut-o, dar ei nu mai aveau puterea sa-si faca acelasi lucru la casele si in familiile lor necajite... Ei erau numiti: murdari, puturosi, lenesi...
Cei care viziteaza azi ca turisti uimitoarele monumente ridicate in mileniile trecute nu afla decat de regi, si papi, si alti conducatori, carora li s-ar datora astfel de asezaminte...
Dar Dumnezeu a lasat ca lucrurile sa curga in acest fel pentru ca lucratorii sa stie ca au fortze de lucru in orice conditii, chiar si fara sa se sacrifice vietuitoare pentru intretinerea puterilor lor; iar in ceea ce-i priveste pe stapani - pentru ca numai asa (desi constructia spirituala este mult mai complexa) astfel de spirite extrem de agresive pot invata cat de mult si mare rau pot face pentru inplinirea necesitatilor lor: reale sau numai inchipuite. Toata lumea invata, toti suntem copiii lui Dumnezeu, dar fiecare spirit o face de pe treapta lui de evolutie, cunoscand astfel bine: si lucrurile bune pe care le poate face, in egala masura ca si pe cele rele.
Azi suntem mostenitorii unui asemenea sistem socio-politic complex, in care mostenim si dorintele neimplinite ale celor ce am fost generatiile spirituale anterioare, si impunerile prin incredintare ale parintilor care au avut de tras in timpul unor razboaie de o agresivitate uriasa: razboaiele mondiale, razboaiele comuniste, razboaiele cu aplicatiile legilor si comportamentelor umane din jur... Fiecare a dus razboaie, chiar cu vecinii, cu rudele, cu familiile, caci ridicandu-si privirile din exploatarile vechi, omul s-a aflat neputincios in fata semenilor sai, cu care nu stia sa mai socializeze, sa mai relationeze... dinainte de potop, sau oricum din primele perioade de imediat dupa potop.
Avem nevoie sau nu mai avem nevoie de consum de carne??
Avem sau nu mai avem nevoie de agresivitate?
Avem azi 'arma' persuasiunii, 'arma' intelegerii, 'arma' tolerantei.. Iisus a vorbit despre ceea ce avea sa fie ACUM, intr-o mult mai mare masura decat atunci, caci era un vizionar ce stia ca refularile vor ajunge sa fie foarte puternice la un moment dat, dar oamenii aveau nevoie sa invete astfel sa-si foloseasca puterile numai in acesta directe, chiar daca CUVANTUL SI GANDUL aveau sa fie materialele lui de lucru-lupta... Cuvantul si gandul manipulat cu blandete, dar cu hotarare, cuvantul care sa nu fie cuvant-piatra sau cuvant-cutzit: cuvantul care ucide, cuvantul-pervers care impinge alt suflet sa ucida pentru ca emitentul sa ... se spele de pacat !!!
Vegetarianismul ajuta?
Eu cred ca da...

POVESTE DE MAI DEMULT SI DE AZI

Sunt vegetariana de 15 ani (acum avand varsta de 52 ani) si toata copilaria si adolescenta am simtit clar repulsie pentru carne - dar am fost obligata de societatea in mijlocul careia am trait sa consum carne; la un moment dat, odata cu maturitatea (am observat ulterior, este un subiect de discutii foarte interesant, poate il vom aborda candva) a fost mult mai usor sa fac ceea ce faceau adultii, nu am mai simtit in epoca aceea nici o repulsie, nici un impuls de contrare, nici aici, nici la alte fenomene de respingere din copilarie. Mi s-a spus ca... m-am maturizat... Stiu eu acum?!... Cert este ca primul semn de intrebare mai serios pe care l-am simtit fata de acest subiect a fost cand s-a taiat un porc in ograda casei in care ma aflam... Ceva s-a rupt in mine, dar nu aveam ce face - era anul 1987, stateam la ratie ore intregi pe minus 15 grd, mama facuse din cauza conditiilor de trai spasm cerebral, tata - parkinson... Consumul de carne parea a fi singurul act de supravietuire in frig si foame... Dupa revolutie a urmat o tranzitie lenta dar sigura catre abdicarea de la consumul de carne: sub indrumarea ajutatorilor mei astrali, m-am lasat lent de consumul de carne, caci aveam mari probleme deja cu ficatul, pancreasul, tractul digestiv, iar ei mi-au spus ca, datorita altor conditii de munca pe care trebuia in acel moment sa le desfasor, era bine sa fac totul lent, pt ca organismul sa nu se streseze mai mult. In martie 1993 procesul era incheiat, nu numai ca nu consumam carne, ci si mancare preparata, inafara de orez fiert in apa fara ulei. Restul - VEGETALELE LOCULUI SI ANOTIMPULUI, in stare cruda. Eu am avut noroc de oameni care nu m-au respins, ci au incercat sa ma determine sa renunt la acest fel de alimentatie, motivand faptul ca nu eram respingatoare la mediul in care se pregatea mancare cu carne, dimpotriva, imi plac mirosurile de friptura, de prajeala, etc. Dar am gasit o formula pe care si azi o aplic (chiar si aseara intr-o vizita! de aceea m-am hotarat sa scriu aici!): Daca am in fata mea un crin sau un buchet de trandafiri, care miros atat de frumos... nu ma rapad la el sa le mushc !!! Intotdeauna au fost rasete generale la astfel de replica si cu asta lumea a inteles. De fapt cei din preajma mea au recunoscut intotdeauna ca acest fel de alimentatie nu mi-a diminuat de loc puterile; dimpotriva, se parea chiar ca muncesc mai mult decat inaite: lumea stie ca sunt o femeie care lucreaza de la 5 dimineata la 12 -1 noaptea!!! Cu forte care nu tin de impunere: nu am familie pentru care sa castig bani cu nemiluita, ceea ce fac este ceva care tine de spiritualitate, inclusiv faptul ca mi-am lasat casa pentru a sta cu mama mea, care este oarecum sanatoasa - dar nu suporta nici singuratatea si nici nu se impaca cu oamenii: singura solutie din mila a fost sa stau eu cu ea, desi si eu intru in categoria oamenilor !!! Eu tin gospodaria (pentru ca imi place munca in casa), am un serviciu istovitor intr-o societate de stat mereu pe duca din pricina poftelor conducatorilor, iar din 1999 - scris pe rupte, cercetari spirituale proprii, drumuri cu discutii care pot fi istovitoare pentru multi oameni, dar pt mine nu !!! Deci FORTA.. Unii spun ca, daca as avea ce munti sa mut din loc - i-as muta... dar in Bucuresti nu sunt munti !!! Vegetarianismul a dezvoltat in mine atat de multe forte incat acum eu insami nu ma mai recunosc. Intr-adevar, se reduce mult agresivitatea, nerabdarea, mintea devine mai patrunzatoare, nevoia de odihna se reduce simtitor. Pe plan trupesc, s-a terminat cu crizele de colecist, cu ulcerele, cu stazele intestinale, cu hemoroizii interni si externi... La 35 de ani credeam ca nu mai apuc 50, programata la operatii de pietre (cariera!) in colecist si de hemoroizi. Dupa cateva luni , ajutata si de un tratament cu bioenergie (ulterior am invatat ca putem sa ne manipulam noi insine energiile si nu am mai avut nevoie decat de cateva sedinte de chiroterapie pentru coloana, care m-au reparat atat de bine incat nu ma mai dor decat din cand in cand degetele mari de la maini, din cauza caratului sacoselor!!!)
Adica o viata care merita traita, din plin! Care imi da forta sa simt ca nu mi-a dat Dumnezeu ce i-am cerut - dar ceea ce mi-a dat a fost infinit mai mult decat ceea ce mi-a trecut mie prin cap.
Azi multi dintre oamenii din jurul meu au devenit vegetarieni. I-am indrumat pas cu pas sa faca NUMAI ceea ce le cerea organismul: daca e nevoie - poti, daca nu e nevoie ... de ce sa faci asa ceva? Daca simti nevoia sa mananci o data sau de 2 ori pe an - foarte bine, mananca! Daca cineva te intreba cum este, spune exact acelasi lucru: eu am simtit asa ... tu sa faci cum crezi, cum simti... Daca te hotarasti, ia-o treptat, dozeaza-ti puterile, ajuta-ti organismul prin odihna, caci trecerea de la o forma la alta, daca nu e impusa de cancere sau boli de circulatie sanguina sau coronariene, este foarte grea pt organism.
Ceilalti - sa accepte pe cei care sunt altfel, caci nu se stie la ce nevoie ajung si ei...Iar daca sunt la nevoie, sa-i intrebe pe cei care sunt vegetarieni vechi , sa se sprijine pe experienta lor...
SI NE-AM INTORS DE UNDE AM PLECAT...

CEEA CE NU NE OMOARA NE FACE MAI PUTERNICI

Parerea mea este ca nu constientizam toate laturile evenimentelor care ne trec prin viata; suntem in postura de jucator pe teren si nu de spectator, iar aceasta cred ca este bine atata vreme cat nu uitam sa ne mai odihnim pe tusha ! Stim noi bine ce viteji suntem ca spectatori... mama mama ce am face noi daca am fi acolo, in locul lor... Dar este bine ca suntem pe teren, un teren cu bine si cu rau, ca sa trecem prin toate, sa le gandim pe toate, sa le simtim pe toate - si nu numai. Greutatea pe care o avem noi azi cred ca vine din faptul ca suntem obisnuiti sa vedem binele cu orice pret, un bine imediat, efect imediat, vizibil, palpabil, care sa raspunda asteptarilor (pretentiilor?!) noastre imediate. Ce vrem, ce vedem la altii si poftim, gelozim, invidiem fara sa constientizam ceva din toate acestea, caci asta ne invata lumea de mici copii: sa avem cu orice pret, sa stim sa luptam pentru ceea ce ne dorim. Asa s-au format mare parte din placerile noastre - dar si din neplacerile noastre, facand pe placul parintilor, educatorilor, invatatorilor, care si ei au facut la fel, la randul lor... Multe se bateau cap in cap, dar noi nu mai vedeam, caci luptam orbeste, pana cand orbi am devenit. Nu am vazut ca in aceasta lupta ne-am format atentia pe RAU, ca sa putem sa alegem si sa luam (eventual sa furam) binele din mareea de pulsiuni care ne inconjoara. Nu ne spune nimeni de ce invatam una sau alta, la ce ne trebuie una sau alta, care sunt partile negative - dar si cele pozitive ale celor care ne vin in fatza, nu avem de cele mai multe ori dimensiunea reala a rabdarii cu care trebuie sa traim clipele noastre pentru a intelege ce ne poate aduce ceva... sau altceva... Da, ne asteptam sa avem un rezultat al binelui pe care il facem altora si nu ne intra in cap, sau in inima ca vorbim de altruism doar ca sa aratam ca avem o spiritualitate inalta, in timp ce ne asteptam ca ceilalti sa raspunda promt atentiei sau sfaturilor, sau actiunilor noastre: altruismul ramane ceva cu care suntem de acord. Chiar daca ne este jena sa cerem socoteala, in sinea noastra suferim ca nu ni s-au implinit asteptarile... Discutam candva de acea lege a lui NU, dar este greu sa vedem ca daca cineva NU raspunde asteptarilor noastre sau raspunde ALTFEL decat ne asteptam NU inseamna ca acel raspuns nu este bun... NU NE GANDIM CA POATE ASA NE TREBUIE, ca un element este o dezvoltare care se mai si termina, pentru ca altceva sa inceapa. Abandonam ceea ce nu ne place, dar rezultatul pozitiv astepta acolo, la fereastra, sa se manifeste, sa vedem ca exista... Doar ca noi nu avem timp sa stam pe tusha, macar, spunem ca este usor sa fim spectatori, sa nu fim in mijlocul focului... insa de fapt nici nu ne permitem un moment sa privim lucrurile dinafara, ci ne inversunam sa luptam mai departe... Fiecare om actioneaza conform propriilor lor incredintari, chiar daca are nevoie de ceva, la un moment dat, in care a fost ajutat de altcineva. Vorba aceea (FM) vine de la faptul ca deschide omul usa calatorului pentru ca avea nevoie de un adapost, iar calatorul ajunge sa-i violeze familia... intimitatea... radacina... Nu are nici o legatura una cu alta, gazda se asteapta ca cei omenit sa-i raspunda pe masura gestului sau... Nu spun ca... mamei ii mai trebuia ceva in acea viata, cum ar spune karmicii cu care acum chiar nu mai sunt de acord, sau ca mamei poate i-a placut, cum aducea un film recent in atentie si acest aspect... ne-am indeparta de subiect. Mai bine omul s-ar gandi ca trebuie sa-si asume niste riscuri in viata, orice lucru in viata inseamna si bine, si rau - asta este viata... Tocmai de aceea ne aflam pe teren, si nu dincolo de el... SA LUAM HOTARARI, PE CARE LE PUTEM LUA NUMAI DACA SUNTEM SUB PRESIUNE: de cele mai multe ori, sau pentru cea mai mare parte dintre noi... Ca sunt si exceptii ... de la cei ce fac exceptii invatam, in fond...
Si sa nu uitam: CEEA CE NU NE OMOARA NE FACE MAI PUTERNICI... Asta este LUMEA pe care o traim. Deocamdata...

(Sa ma iertati de vorba aceea... dar am vrut sa fiu cinstita cu voi, daca am spus ca ma intereseaza toate lucrurile umane..)