Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


vineri, 27 februarie 2009

INTUIŢIILE SI ÎNTRERUPEREA DE RITM

Mergem în concediu. Nu mai contează unde, important este că mergem. Sau are importanţă: căutăm un loc în care nu am mai mers. Sau în care am mai mers, căci ştim că ne-am simţit bine.
Ne-am obişnuit atât de mult cu viaţa noastră, încât nici nu ne mai vine să credem ceea ce aflăm – la un moment dat al existenţei noastre: că trăim cu nou şi vechi în acelaşi timp, că intuiţiile fac cea mai mare parte a vieţii şi experienţei noastre.
Aflăm despre minuni ale cunoşterilor umane, admirăm pe cei care le-au pus în circulaţie, am vrea să fim şi noi la fel – fără să ştim că avem acelaşi fel de intuiţii, cunoaşteri subconştiente, în virtutea cărora trăim, vorbim, lucrăm, socializăm. Sau mergem să ne „spună” cineva destinul, un „cineva” care poate să profite (inconştient sau nu) de neştiinţa propriilor noastre desfăşurări de intuiţii, şi ni se spun lucruri pe care le cunoaştem deja: că suntem pe drumul cel bun, că dacă în tinereţe am avut necuviinţe şi fapte dezordonate, viaţa ne-a ajutat să intrăm de făgaşuri de îndreptare: prin propriile intuiţii.
Este drept şi că nu cunoaştem multe lucruri: nu ne merge „bine” (poate mai curând „plăcut”) şi credem că acest „neplăcut”, „rău” este lipsa noastră de „noroc” sau lipsa noastră de intuiţie. De fapt, derularea vieţii ne rupe de un anume ritm: al unor fapte rele, nesociabile – la fel ca şi de fapte excesiv de bune. Viaţa, intuiţiile noastre, ne conduc de fapt pe calea echilibrului, iar subconştientul nostru ne conduce exact acolo unde aveam nevoie. Alegem o cale a echilibrelor, a ruperii de ritmuri anterioare sau a consolidărilor, a apropierii sau depărtării de oameni, de locuri, de cunoaşteri... Pentru pauze sau odihniri, din necunoscute şi varii motive: toate făcând parte din evoluţiile noastre spirituale.
Nu ştim clar, dar ştim că aşa facem, după cum simţim... Poate că nu credem că şi alţii fac la fel, rănindu-ne – poate că nu intenţionat, ci pentru că aşa au ei obişnuinţa să procedeze, aşa sunt ei... Ne întovărăşim după cum ne urmăm destinul, după cum ne simţim necesitatea de a ne purta cu partenerii de drum, după cum simt şi ei, după cum ne înţelegem vieţile, necesităţile...
Învăţăturile contemporane ne vorbesc de multe ori despre întreruperile (ruperile) de ritm: căci obişnuim să trăim într-un anume ritm care ne formează rutinări, ale căror desfăşurări le ducem în virtutea inerţiilor. Intuiţia ne semnalează din timp – lent şi slab perceptibil la început, dar din ce în ce mai pronunţat ulterior, căci omul este un creator conştient ce are nevoie întotdeauna de schimbări, pentru a fi permanent în activitate: mai cu seamă de creaţie – indiferent dacă este vorba despre creaţie materială sau despre gândire.
Omul a luptat mult pentru obţinerea unor drepturi pe care nu şi le-a înţeles în rădăcinile lor profunde. Dar a luptat intuitiv: le-a găsit explicaţii mai simple şi a luptat pentru ele. Deschiderile pe care şi le-a creat către mereu noi înţelegeri, indiferent pe ce cale au venit, au condus, şi vor conduce treptat la generalizarea luptei pentru orice fel de drepturi morale pe care lumea simte nevoia să le aibă. Un exemplu concludent îl putem găsi – şi mă sprijin aici chiar pe un comentariu al lui Adrian
(https://www.blogger.com/comment.g?blogID=2209419348485102612&postID=4629103659054450242 )
în modificările de ritm şi de energetică personală în timpul vacanţelor / concediilor. Ele sunt, într-adevăr, un complex cauzal cu rădăcini, dezvoltări şi efecte speciale. Un astfel de moment (vacanţa, concediul) schimbă mult din felul implicărilor în activitatea noastră curentă, deşi nu conştientizăm decât partea de odihnă prin somn, prin distracţii, prin vizitarea unor locuri din care aflăm multe lucruri legate de istoria planetei sau a omenirii, prin întâlniri cu persoane plăcute, etc. Intuiţiile joacă un rol extrem de important în alegerea locurilor de plecare în vacanţă: intuim că avem nevoie de o schimbare, de o întrerupere de ritm curent, intuim că avem nevoie să parcurgem trasee noi – atunci când ceva, o cunoaştere – s-a umplut în perioadele anterioare şi nu mai simţim nevoia să mai mergem în acelaşi loc; dimpotrivă, intuim că avem nevoie să frecventăm în continuare aceleaşi locuri, simţind că suntem atraşi în continuare de ele. Toate sunt necesare, chiar dacă unii oameni par a fi foarte superficiali: în loc să fie foarte atenţi la cele vizitate, par atraşi mai curând să se fotografieze, să discute despre orice altceva decât să se intereseze profund de amănunte locale, aşa cum procedează alţii. Se judecă însă unii pe alţii, căci încă nu ştiu să se accepte exact aşa cum sunt: unii au nevoie să aprofundeze, alţii au nevoie doar să treacă prin asemenea locuri, să facă cunoştinţă doar cu ele: fiind la începutul unor trepte proprii de evoluţie spirituală, o avalanşă informaţională nu ar face decât să-i obosească, în loc să pregătească terenul propriu pentru o şezare treptată, în forme conturate treptat – proces prin care au trecut cei care acum au nevoie să aprofundeze. Se poate observa foarte bine într-un grup de turişti asemenea grupări de tot felul, unde turiştii se ajută fără să ştie, creindu-şi mai mult sau mai puţin conştient premizele propriilor lor aprofundări: cei care respectă atenţia celor care se interesează de mult mai multe lucruri se pregătesc astfel de propria etapă viitoare (care se poate petrece sau nu în această viaţă); cei care aprofundează trebuie să-i privească pe ceilalţi cu toleranţă, găsind căi de desfăşurare proprie a cercetărilor pe care şi le doresc.
Este necesar – de aceea – să ştim, în calitate de turişti, cum să ne respectăm şi să ne tolerăm reciproc, simţindu-ne modul în care suntem sau nu atraşi de cele din jurul nostru.
De asemenea, este necesar să mai ştim un lucru deosebit de important: chiar dacă plecâm la relaxare (nu?!) să nu uităm un lucru: orice rupere de ritm presupune un efort deosebit din partea organismului, chiar daca avem condiţii bune de trai, de companie, de distracţie. O mare parte din simţurile noastre sunt copleşite de schimbare, de aceea căutăm intuitiv ceea ce se poate compensa în astfel de caz: sufletul caută frumuseţea, trupul reclamă o hrană plăcută. Oferiţi-vă de la bun început ceea ce vă cere sufletul şi trupul – având în vedere însă păstrarea unui echilibru pentru a nu adânci greutatea de acomodare a trupului şi a spiritului deopotrivă. Acordaţi-vă toate acomodările pe care le necesitaţi, dar mai ales nu plecaţi în prima zi de vacanţă chiar într-o călătorie obositoare. Chiar intuiţiile vă pot spune ceea ce serviciul vă cere fără să ţină cont de necesităţile voastre: încercaţi să diminuaţi mult activitatea în ultima zi, dacă chiar trebuie să plecaţi chiar în prima zi de vacanţă în călătorie. Este spre binele tuturora!!!
Urmaţi-vă întotdeauna intuiţiile, căci ele vă pot îndruma mai bine şi mai mult decât orice şi oricine!!!

duminică, 22 februarie 2009

SEPARAREA DE „TURMĂ” – ÎNTOARCEREA LA „TURMĂ”

Am urmărit puţin din filmul „Alexandru Lăpuşneanu” (mi-ar fi plăcut să-l pot urmări în întregime, la fel ca şi filmul „Vlad Ţepeş” – poate mai apare pe vreun canal, cândva). Nu partea istorică mă interesează să discut aici, acum – deşi şi aceea, cu conjuncturile sale deosebite, este frumos de studiat. Din nefericire, la orele de istorie am învăţat partea seacă, goală de înţeles: fapte, ani, iar ani, iar fapte nude, seci, de parcă am învăţat istoria unor maşini – nu a unor oameni...
La un moment dat, Lăpuşneanu spune (şi este chiar posibil s-o fi spus – până la urmă este glasul conducătorului medieval, un glas răspândit în acel moment în toată lumea aceasta mare...): „A cerut cineva vreodată părerea poporului?! (voce dispreţuitoare) Poporul să muncească, nu să-şi dea cu părerea” (citat din memorie, iertat să-mi fie)...
Politica separării conducătorului de turmă... Cel care ajunge în poziţie de putere se separă de „turmă” – chiar dacă îşi asumă rolul de conducător (complex personaj, totuşi, în treacăt fie spus, acest Lăpuşneanu al nostru...) cu toate responsabilităţile sale.
Dar această permanentă politică a conducerilor societăţilor, de-a lungul ultimelor milenii, a condus omenirea până azi, când fiecare individ are, mai mult sau mai puţin, libertatea sa de gândire şi, cât de cât, de acţiune: a condus (coordonat) şi a dus la preluarea ideii de separare de turmă. Un pas înafara ideilor unui învăţământ oficial conduce la separarea, cu mândrie nevinovată, de turmă. Nu neapărat cu dispreţ: buna credinţă rămâne valabilă în majoritatea cazurilor, dar apare mândria (normală, omenească de altfel) de a fi putut s-o facă. De a fi fost unul dintre cei care s-a gândit să accepte s-o facă. Cu ingenuitate şi bucurie.
Este o bucurie inerentă a găsirii puterii interioare de a o face. Omul îşi asumă chiar rolul de precursor al generalizării căii pe care a îmbrăţişat-o. Poate că, din necunoştinţă de cauză, îşi asumă pentru început doar jumătăţi de măsură, uitând să se mai întoarcă să primească sfaturi de la „turma” pe care a lăsat-o în urmă. Ar da indicaţii, ar face atenţionări bucuros – dar nu ar fi bucuros să i se atragă atenţia că în viteza separării a pierdut din vedere multe lucruri care i-au rămas neclare.
Cu toate acestea, există oameni care o fac cu bucurie. Care se lasă atenţionaţi cu bucurie. Sunt atenţi să nu dispreţuiască, cu dorinţa de a oferi sprijin, de a oferi înţelegere şi de a îndruma în calea pe care se află cât mai mult, dar după puterile proprii şi ale călătorilor cu care împart drumul.
Alţii care nu s-au gândit la asemenea aspecte, dar pendulează între a accepta că nu au gândit separarea lor în felul de mai sus şi ar fi bine să se gândească chiar la felul în care apar gândurile în mintea lor. Căci este de reflectat asupra faptului că suntem influenţaţi, fără să ne-o dorim, fără ca măcar s-o ştim de cele mai multe ori, de cele care ne vin în cale. Politicul ne influenţează mereu, nu scăpăm de săgeţile sale şi ne pomenim că ne separăm cu dispreţ chiar şi de ei, cei care ne-au determinat să ne separăm de turma pe care ei au creat-o şi o întreţin cu drag: cu drag de ei înşişi şi de poziţia lor dominantă, şi cu dispreţ pentru turma însăşi.
Ce facem?! Îi întărim, la rândul nostru?! Sau îi privim după cum ne e înclinaţia: cu umor, cu compasiune, cu înţelegere – dar cu acea fermitate a înţelegerii noastre universalizate că aşa ceva ne-am dori să nu facem niciodată. Acceptăm lucrurile aşa cum sunt, dar lupta noastră – dacă alta nu avem – să fie lupta cu noi înşine: să ne ferim de dispreţ, de răutate, să căutăm să ne analizăm gândurile şi reacţiile ascunse, să vedem ce încărcătură emoţională au, ştiind că acest... ceea ce numim azi „mental colectiv” (adică... gândul „turmei”) ne înfluenţează mereu.
Atunci, să-i influenţăm şi noi cu gândurile noastre: nu neapărat de îndepărtare a tot ceea ce este străin de pricipiile noastre – căci în acest fel transmitem şi intenţia de respingere, de orice fel de respingere, chiar şi a celor înălţate. Ceea ce este bine să formăm în acest mental colectiv este dorinţa directă de element care deja a înlocuit altceva, clădit pe fermitatea de a nu folosi îndemnurile spaţiale ale celor care nu se conduc după încredinţări curate, bune, altruiste.
Încredinţarea şi exprimarea cu fermitate de a nu face ceva este o treaptă pe care trebuie să păşim azi repede, urcând pe următoarea: „Eu aş face aşa...”. Lăsarea negaţiei şi înaintarea cu afirmaţie.
Mulţi se întreabă cu bună dreptate: ce fac... mă întorc cu atenţia mea iar către locul de unde am plecat?!.. Dar nu este chiar aşa... este o întoarcere deschisă, o spirală deschisă mereu către înălţimile nebănuite ale sufletului unui om care, urmând chiar numai calea dorinţelor de ascensiune spirituală, ajunge să se simtă acel Homo Pantocrator despre care vorbeam cândva.
Dar Homo Pantocrator nu este complet fără a da exemplu şi ajutor din neştiut, din nevăzut: căci el este al tuturor văzutelor şi nevăzutelor, al celor de sus şi al celor de jos, al trecutului, prezentului şi viitorului deopotrivă...

sâmbătă, 21 februarie 2009

SĂ DISCUTĂM PUŢIN DESPRE CORPURILE FLUIDICE... (2)

Am discutat câteva generalităţi privind particularităţi ale corpurilor materiale fluidice în articolul
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/02/sa-discutam-putin-despre-corpurile.html
unde am dezbătut în linii mari:
– de ce numim corpurile „fluidice”;
– de ce discutăm despre un sistem corporal şi nu de câmpuri, aure, fără să negăm noţiunea de „câmp” format în jurul corpurilor, a structurilor corporale care au o forţă de atracţie cu atât mai mare – cu cât vibraţia lor este mai înaltă, dar pe segmentul vibraţional propriu corpului, cuprins între un minimum şi un maximum corporal;
– despre efectul de emisie (radiaţie) luminiscentă şi emisia de radiaţie sonică, adică emisiile simultane de lumină şi sunet, determinate de acumularea, de compactizarea puternică a fluxurilor de filamente de materii şi energii.
Literatura de specialitate numeşte corpurile fluidice în funcţie de percepţia cercetătorului: planuri energetice, câmpuri, aure – chiar şi o formă care cuprinde amândouă aceste noţiuni: câmpuri aurice. Spuneam că a discuta despre ele ca fiind asemenea noţiuni este ca şi cum am discuta de lumina becului, ignorând faptul că becul emite radiaţia: este o structură materială care emite lumină, aşa cum alte structuri emit şi lumină, şi sunet: în cazul unor structuri artificiale, ele sunt efectele fizice ale aparatajului obţinut pe cale tehnologică. În cazul corpurilor, emisiile de sunet şi lumină sunt naturale, dar tot efecte ale structurilor într-o anumită stare de funcţionare.
Cum se formează astfel de structuri este o discuţie pe care o vom aborda treptat: de formare a monadei şi a grupului de monade care formează spiritul, de evoluţiile lor particulare şi generale, de întrupare şi de înţelegere a întrupării ca fiind o manifestare în funcţie de puterile interioare ale spiritului. Corpurile sunt forme materiale (şi alimentate energetic) de repezentare în plan material a structurilor interioare ale spiritului: de o astfel de fenomenologie şi de detaliile funcţionării unor astfel de sisteme complexe nu putem fi conştienţi decât de la o dezvoltare suficient de avansată a forţelor interioare spirituale – în sus; dar există şi condiţii de trai, la nivele foarte joase de vibraţie planetară, în care spiritele de evoluţie înaintată, întrupate astfel (aşa cum suntem noi, oamenii, pe Pământ) nu pot deveni conştiente decât printr-un antrenament special. În lipsa acestuia, doar intuiţiile pot să ofere oarecare înţelegere a multor fenomene care ţin de traiul curent: doar dacă condiţiile de trai nu sunt foarte dure, obligând întrupaţii să se preocupe doar de supravieţuire în planul cunoaşterii lor momentane.
Corpurile sunt aşadar – pe lângă structuri de manifestare a forţelor interioare spirituale – forme de reprezentare a acestor forţe, de conştientizare ale spiritului: mai întâi a exteriorului prin structurile pe care le cunoaştem acum, în primul rând cele ale corpului fizic solid: prin senzori, la care se adaugă alte structuri – corpurile fluidice, având şi ele seturi specializate de senzori: la nivelul lor de complexitatea de existenţă şi funcţionare.
Toate corpurile au însă şi alte feluri de structuri, alte forme de reprezentare, cu alte destinaţii de ajutor pentru percepţii de tot felul şi înţelegeri pe măsura înaintării în evoluţii. Cu ajutorul lor, spiritele percep lumea lor exterioară şi, treptat, înţeleg că ea este construită astfel încât să construiască o părere asupra lumii interioare a oricărui spirit: a experienţei pe care orice spirit a acumulat-o de-a lungul perioadelor anterioare de evoluţie inconştientă – dar timp în care, folosind formele şi forţele corporale în fel şi chip, a strâns, şi strânge în continuare experienţă cu care să adâncească mai mult cunoaşterile sale.
Percepţiile se extind odată cu înaintarea în evoluţii, se extind şi formele de manifestare a spiritelor cu forţele momentane pe care le are. Ele conduc la crearea unui front de lucru cu puterile proprii asupra mediului exterior: este şi aceasta o reprezentare a modului în care fiecare spirit va ajunge treptat să creeze un front de lucru asupra sa, prin modelarea propriilor manifestări către direcţia perfecţionării continue a relaţiilor între ele, între grupuri din ce în ce mai mari de spirite aflate şi ele pe drumul conştientizării felurilor de forţe proprii.
Asemenea perfecţionări ţin de:
– creaţia materială – baza adaptărilor necesare spiritelor în trăirile lor în imensitatea spaţiilor universice;
– comportament, comunicare şi relaţionare – adică de formele generale de manifestare a spiritelor: între ele, între grupuri mai mari sau mai mici, evoluante în eternitate.
Corpurile sunt şi modalităţi de protecţie a spiritelor aflate în manifestarea lor curentă. Până la acumularea unui volum suficient de mare de experienţă şi înţelegere a derulărilor evoluţiilor lor, sistemele corporale nu sunt numai forme de ajutor spre conştientizarea propriilor puteri interioare, ci şi forme de manifestare într-o sferă largă de agresivităţi în relaţiile dinte ele. Se pot distruge reciproc – şi acest lucru îl ştim foarte bine azi. Se manifestă foeme de perversitate, cruzime, viclenie, minciună, ură, dispreţ, etc., ca urmare a fricii instalate în faţa semenilor necunoscuţi: adică a altor spirite cu care nu sunt obişnuite să evolueze. Lăsate să se manifeste astfel, spiritele învaţă să se cunoască reciproc, să se înţeleagă reciproc, să-şi înţeleagă puterile şi neputinţele deopotrivă: ale lor şi ale celor cu care se află în contact. Un contact mai mult sau mai puţin apropiat, iar acest lucru este tot o învăţătură: o învăţătură care are o perioadă lungă de desfăşurare pentru înţelegerea lui complexă ca fenomen după care, cu înţelegerea astfel cuprinsă, se va putea desfăşura în eternitate ajutor pentru evoluţiile din ce în ce mai complexe.
Evoluţiile conduc pe calea înţelegerii conform căreia nu numai sistemul corporal individual este un sistem multidimensional: orice obiect cosmic este o structură multidimensională, unde multidimensionalitatea o numim aici straturi succesive de diferite tipuri de structuri materiale de vibraţii diferite, care se înfăşoară unele peste altele. Vom vedea că fenomenologia multidimensionalităţii poate fi studiată din punct de vedere planetar, stelar, galactic, zonal-universic – de o complexitate deosebită a peisajului local şi universal.
Structurile corporale – fie ele individuale sau comune: pentru întruparea unui singur spirit sau a unui grup de spirite – pot fi de mărimi diferite, de construcţii diferite, dar ele au fără excepţie componente cu specific de generalitate locală, împletite cu forme personale: substructuri personale, în funcţie de destinul propriu, de sarcinile acestuia, de legăturile cu grupuri spirituale proprii sau cu care se află în relaţii de lucru, de trai – de manifestare astfel descoperită a fi extrem de complexă.
Dacă intrăm în detalierea structurilor sistemului corporal individual (şi există asemănări între ele şi cele de nivel macro, cunoscute de noi: planete şi stele), să specificăm faptul că fiecare structură este fixă pe cea de vibraţie inferioară – până la corpul fizic solid: de manifestare directă în mediul de trai de aceeaşi vibraţie. Privind sistemul astfel format, corp peste corp, de la vibraţia cea mai înaltă la cea mai joasă din sistem, impresia care se formează este de tangenţă a lor, de lipire, cu plexuri de circulaţie a energiilor care curg din corp în corp direct, fiecare corp „respirând” în celălalt. Cu toate acestea ele sunt „fixe” doar prin intermediul unui magnetism variabil între limite care nu pot să depăşească un maxim şi un minim pe fiecare segment de vibraţie, şi astfel să conducă la separarea lor. Vom vedea în alte studii ce fenomene conduc la impresia unor falii, rupturi sau separări – care însă nu sunt posibile în planul accidentelor sau moştenirilor. Cu toate acestea, există doar două posibilităţi de separare naturală prin funcţionarea normală a structurilor corporale:
– detaşarea astrală – detaşarea corpului astral (sau emoţional) de restul sistemului, caz cunoscut îndeobşte drept călătorie astrală: inconştientă – şi o numim somn; conştientă – şi o numim chiar călătorie astrală: de cunoaştere a profunzimilor mediului înconjurător.
– detaşarea definitivă: detaşarea întregului sistem corporal fluidic de la corpul astral în sus, din legătura cu corpul dublu eteric (sau vital): definitiv, prin separarea corpului astral care devine astfel corp de manifestare, cu toata pleiada corpurilor de de-asupra lui; se lasă în urmă corpul dublu eteric şi corpul solid (unde corpul dublu eteric este matrice pentru corpul fizic solid). Este cazul decesului, cu supravieţuirea manifestării spiritului în planul corpului astral, după o scurtă perioadă de întărire. Discuţie dezvoltată în articolul
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/02/dansul-vietii-si-al-mortii.html

vineri, 20 februarie 2009

ALIMENTATIA SI ENERGIILE

Ceea ce mancam ne influenteaza in special sub aspect energetic, in aceasta perioada pe care o traversam acum. Cresterea, transformarile permanente ale sistemului nostru coporal se deruleaza pe baza energiilor atrase pe trei cai:
- prin osmoza - proces foarte complex de patrundere directa prin epiderma a unui cumul de energii si materii filamentare despre care am discutat aici, gaze, elemente minerale din atmosfera planetara, vapori de apa si microorganisme;
- prin hrana ingerata, cu tot aportul despre care se poate discuta privind alimentatia naturista si clasica;
- prin fluxurile filamentare provenite de la corpurile fluidice adiacente corpului fizic solid, singurul de care suntem constienti majoritatea dintre noi. Ele sunt atrase si circulate prin intermediul plexurilor corpurilor fluidice, hranind fiecare corp in parte si fiecare corp avand legaturi de natura circulanta cu corpurile din apropierea lui, de la corpul de vibratia cea mai inalta pana la corpul fizic solid - de vibratia cea mai joasa. Acesta din urma primeste astfel energii din toate segmentele de vibratie ale sistemului din care face parte, impulsionand glandele endocrine care, la randul lor, creaza impuls pentru organele in subordine.
Cu cat hrana este mai naturala, mai putin denaturata prin procedee cunoscute de tratament termic si chimic, cu atat energia pe care o contine este in cantitate mai mare. Prin tratamente, mare parte a energiei se degaja, iar ceea ce se cunoaste mai putin este faptul ca apa continuta de alimente se denatureaza, pierde din formatiunea sa structurala naturala si astfel pierde din binefacerea de care organismul uman o poate beneficia. Apa trecuta prin circulatia plantelor este cea mai apropiata de necesarul trupului uman; denaturarea prin fierbere, coacere si prajire saraceste mult hrana de componentele ei naturale. In plus, substanetele toxice degajate prin procesele termice se acumuleaza in corpul solid, ingreunand desfasurarea normala a proceselor de intarire a vitalitatii corporale.
Cu toate acestea, degradarea puternica a organelor interne conduce la imposibilitatea desfasurarii unui curs alimentar normal, ceea ce impune de multe ori tratamentul termic al alimentelor, mai ales odata cu inaintarea in varsta. De aceea am aceasta pozitie de intelegere a unor deficiente care nu tin de prezumtive greseli ale stramosilor nostri - cat de conditiile agresive de trai din mileniile anterioare.
Mostenire a unei folosiri eronate alimentatiei bazate pe carnea animalelor sacrificate, folosim in continuare, inconstienti, acelasi procedeu de hranire cu carne, fara sa ii intelegem radacinile si devenirile deopotriva. Chiar daca am mentionat la un moment dat ca persoanele care au grupa sanguina "0" mai au nevoie de consum de carne, acest idee vine in sprijinul derularii unor sarcini neduse pana la capat, din cauza lipsei de actiune diversificata in perioadele istorice anterioare, care insa sunt necesare pentru evolutia spirituala proprie sau de grup spiritual. De asemenea, degradarea canalelor de distributie interioara necesita unele intariri, de care nu s-ar fi pus problema in conditiile unui trai echilibrat al stramosilor celor aflati azi in suferinta.
Recomand filmele din gama Earthligs cu privire la sacrificarea animalelor. Cunosc oameni care au parasit consumul de carne in urma vizionarii acestor filme...
In zilele noastre insa, starile emotionale - si ele agresive, rezultat al frustrarilor acelorasi perioade anterioare, se acumuleaza si devin ele insele toxice, adaugandu-se la aportul alimentatiei gresite, la lipsa unor reguli elementare de spiritualitate din care crizele umane genereaza o spirala degenerative, in locul uneia regenerative.

DESPRE EVOLUTII, FOARTE PE SCURT

Sunt mai multe elemente de discutat aici si le voi lua drept subiecte de abordat pe rand, cu timpul, ca sa nu le amestecam. Insa foarte pe scurt voi incerca sa expun cateva elemente demne de luat in seama atunci cand discutam astfel de subiecte; caci despre ele am scris mii de pagini pana acum si vor fi explicate pe parcursul multor capitole pe site-ul in lucru.
Existenta, si dinamica fluxurilor de filamente energo-materiale impune studiul lor amanuntit: este necesar sa delimitam fluxurile filamentare de energii - de fluxurile filamentare de materii, cele care sunt sintetizate si folosite de planeta pentru crearea si intretinerea corpurilor biosistemului marunt planetar. De asemenea circulatia galactica a fluxurilor filamentare este un subiect vast, chiar daca in contextul studiului vietii pamantene eu nu m-am oprit chiar foarte mult asupra ei: doar cat sa evidentiez diversitatea energiilor si materiilor, precum si circulatia lor in procesul de creatie constienta a omului mental, traitor inainte de „potop” (adica inainte de ultima glaciatiune) si explicarea restransa a procesului de diminuare a vibratiei medii planetare.
Aceasta variatie a vibratiei medii planetare are la baza pierderea treptata a vibratiei patului energetic al filamentelor de energii si materii circulante in spatiile zonei universului in care ne aflam. Atat diminuarea, pe care tocmai am incheiat-o de trait in acesta perioada, cat si redimensionarea vibrationala pana la maximum necesar zonei, tine tot de dinamica acestor fluxuri filamentare, iar fenomenologia modificarilor resimtite de noi in toata acesta perioada cuprinde segmente de studiu pentru galaxie, pentru sistemele stelare, pentru planete si pentru intrupatii individuali de pe planete: printre care, pe Pamant, creatorii constienti cu multa experienta care sunt oamenii.
Independenta energetica umana este parte de studiu a evolutiilor spirituale, cuprinzand pe scurt evolutii de trei feluri:
– evolutii independente de corpul planetar si de structurile corporale planetare: este cazul oamenilor si mamiferelor planetare pamantene, ale caror spirite se folosesc de sisteme corporale complexe, create si intretinute in principal de fluxurile radiante de energie a spiritelor care se intrupeaza;
– evolutii comune, in cadrul carora se intrupeaza un grup masiv de spirite (pe care il putem numi popor spiritual), de aceeasi evolutie, intr-un corp comun: este cazul planetelor (intruparea unui singur popor spiritual), al stelelor (mai multe popoare spirituale) si un caz aparte, de o complexitate care nu ajunge sa fie perceputa tehnologic de pe Pamant, intruparea galaxie - care este cu totul altceva decat organizarea galactica pe care o cunoastem din lumea perceputa de la nivelul Pamantului (in mijlocul uneia dintre care organizari ne aflam si noi, acum, pe Pamant): o multitudine de popoare spirituale intrupate intr-un corp comun, asemanator unei organizari galactice din zona noastra de perceptie.
– evolutii intra-planetare: spirite aflate la inceputul evolutiilor lor, care nu au puterea sa-si creeze un sistem corporal, dar invata sa-si preia, sa traiasca si sa paraseasca un asemenea sistem corporal - dar de complexitate mai redusa decat cele ale mamiferelor si oamenilor, pe Pamant. Planeta este aceea care, prin structurile sale radiante si folosind fluxurile energo-materiale atrase in galaxie, creaza corpurile acestor spirite, iar micutii gestionari invata asadar sa se foloseasca de ceea ce au in dotare, pe parcursul unei perioade de viata pe care incep treptat sa si-o constientizeze la nivelul fortelor interioare momentane ale spiritului care de fapt se manifesta astfel. Este aici cazul acelui biosistem planetar (este drept: mai mult sau mai putin marunt!), despre care aminteam la inceput, format din totalitatea vietuitoarelor de la virusi pana la mamifere (exclusiv).
Astfel de evolutii se urmaresc la nivelul nostru universic, in dimensiunea de evolutie a spiritelor care se afla doar la inceputul evolutiilor lor (sa le numim spirite primare) precum si a ajutatorilor lor, veniti din alte universuri, pentru ajutor oferit spiritelor primare; dar si pentru imbogatirea experientei lor – alaturi de perfectionarea permanenta a manifestarilor la diverse nivele de vibratii si in compania unor mereu alte spirite tinere aflate in evolutii deosebit de complexe.
Iar despre alte dimensiuni spatiale si alte universuri, discutia este mult mai lunga si o vom desfasura in viitor detaliind aspecte foarte variate ale ajutorului pe care asemenea entitati le ofera tuturor, pe langa sarcinile lor complexe de gestionare a tuturor structurilor universice.
Sistemele corporale umane sunt foarte complexe; comunicari si perceptii exprimate de-a lungul timpului au simplificat destul de mult distributiile corporale, desi multe structuri se cunosc nu numai gratie cercetarilor contemporane (de aceea am indicat cartea sotilor Manolea – de fapt dansii au mai multe carti publicate, dar aceasta mi se pare foarte accesibila celor aflati la inceputul studiului). Am facut detalierea sistemului corporal uman in postarea

http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/02/dansul-vietii-si-al-mortii.html

http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/02/sa-discutam-putin-despre-corpurile.html

Ceea ce este de adaugat este faptul ca fiecare dintre corpurile: astral (sau emotional), mental, cauzal, spiritual (sau buddhic) si dumnezeiesc (sau atmic), precum si suprastrucurile spirituale: enesic si supraenesic au sub-structuri pe care empiric le putem numi: superior, inferior, chiar si alte structuri intermediare, la care se adauga alte structuri adiacente corpurilor fluidice, cu rol important in autostabilizarea vibrationala personala, senzori si selectori de vibratii, dupa necesitatile destinului personal. Astfel de structuri ofera o autonomie de sarcina, de traire, fiecarui individ in parte, forte si disponibilitati de manifestare multipla, in functie de necesitatile proprii de evolutie, precum si de necesitatile de oferire de ajutor celor in mijlocul carora isi desfasoara destinul.
Complexitatea tuturor structurilor interioare si exterioare ale corpurilor din sistemele omenesti ofera o diversitate de moduri generale si particulare fiecarui individ in parte, creind totodata putere de perceptie si putere de abstractizare, prin formele carora omul devine ceea ce numim azi: omul creator constient inaltat.


joi, 19 februarie 2009

RASPUNSURI DETALIATE LA COMENTARII: acum DESPRE ALIMENTATIA VEGETARIANA

Voi reveni pe parcurs cu explicatii mai extinse ale problemelor puse de voi in comentarii, caci unele subiecte necesita raspunsuri extinse si multi cititori nu mai revin pentru citirea comentariilor celor care intra pe blog, pe parcurs. Va raspund pe scurt la Comentarii si reiau pe larg raspunsul in topic nou.
DESPRE ALIMENTATIA VEGETARIANA
Parerea mea despre alimentatia vegetariana este ceva mai echilibrata decat aceea a multor oameni pe care ii inteleg in dorinta lor sincera de a se rupe de obiceiuri alimentare nesanatoase. De regula, echilibrarea vine prin respingere si mai putin - la inceput - prin intelegere. Dar este necesar sa avem in vedere faptul ca la un anumit moment dat trebuie sa echilibram chiar si respingerea: prin acceptarea tuturor felurilor in care coexistam pe aceeasi planeta, a faptului ca ne manifestam in feluri diferite, in functie de necesitatile evolutiilor personale.
Sa nu uitam un lucru deosebit de important: suntem spirite intrupate care nu si-au finalizat sarcinile grele in acest ciclu de vieti, din care cauza consumul de alimente agresive poate ajuta inca pe doua cai:
- sa se inteleaga ca activitatea oamenilor se poate desfasura in orice conditii, ca puterea de munca nu tine neaparat de alimentatie proteic-animala, ci proteic-vegetala - ajutata cu produse rezultate din emisii corporale animale, si nicidecum prin sacrificarea animalului.
- sa se inteleaga ca multe pofte - care au conditii de satisfacere acum - provin din multele frustrari din vietile anterioare: iar oamenii nu aveau nici o vina, in conditiile dure in care populatii intregi au trait, imbuiband prin obligatie stapanii lor, traind in schimb in foame, frig, boli de saracie, etc. Gandind in acest fel, intelegem de unde se trag chiar bolile noastre: nicidecum din "pacate", ci din degradarea brutala a organismelor supuse unor vieti sub limita subzistentei - nemaivorbind de aceea a decentei... Tocmai conditiile liniilor genetice de azi, degradate, nu ofera decat un timp scurt de satisfacere a unor dorinte foarte normale, care nu au la baza nicidecum lacomia. Multi termeni au fost inventati de stapanitori pentru a limita drastic cerintele legitime ale populatiilor instapanite, acuzand saracimea in mod fals cu astfel de termeni, mascand de fapt propriile tare comportamentale. Mostenirea de acest fel, pe care o avem azi, este trambitata in continuare intr-o inconstienta naiva as putea spune, daca nu as simti ca acest termen se potriveste doar partial celor care merg pe aceeasi cale...
Intr-un asemenea context, intelegerea celor care nu simt nevoia sa renunte la consumul de carne sau produse prelucrate agresiv (prajeli, etc.) este necesara ca treapta de spiritualizare a celor care au adoptat deja schimbarea. Comportamentul de ajutator vegetarian ramane spre exemplificare cu propria experienta, pentru cazurile de necesitate. Sigur ca, atat cat permite organismul, alimentatia naturala este buna; sunt oameni care au tractul digestiv foarte sensibil si alimentatia naturala cauzeaza puternic - ceea ce trebuie inteles. Nu toata lumea are astfel posibilitatea de a se ralia noutatilor mileniului al IIIlea, de aceea exista multe facilitati in lume privind alimentatia umana prelucrata. Daca insa sunt si exagerari - si ele sunt normale, chiar daca cei care au sarcina de a echilibra nu inteleg intotdeauna resorturile intime ale acestor desfasurari. Intre cei care trag intr-o parte si cei care trag in partea opusa se va forma o stare de echilibru din care toata lumea are ce invata.
Este de inteles, de asemenea, protectia pe care cei intrati - prin puterea corpurilor lor - intr-o directie naturista, si-o creaza prin sustinerea cu tarie a celor castigate de ei: ei par agresivi, dar de fapt se autoprotejeaza pentru a rezista influentelor celor care isi protejeaza, la randul lor, ramanerea intr-o plaja de alimentatie veche, proteic-animala. Este de inteles si o pozitie - si cealalta, necesitatea fiecaruia in parte, fiecarui om care alege o forma sau alta de alimentatie. Este de inteles si pozitia celui care - dupa o perioada foarte lunga de alimentatie vegetariana revine la consumul de carne: asa ii cere organismul. Sunt cazuri care chiar cer o astfel de alimentatie, chiar azi am citit acest lucru: talasemia cere consum de carne. Stiam ca oamenii care au grupa sanguina "0" au nevoie de consum de carne, suficient 10 gr pe zi. Probabil ca mai sunt astfel de situatii.
Cu cat suntem mai intelegatori unii cu altii, cu atat suntem mai castigati, din orice punct de vedere. Telul nostru este dezvoltarea spirituala, nu mancarea de dragul mancarii - fie ea si vegetariana.
Politica actuala de alimentatie si reparare este o zbatere dureroasa a celor care simt cum isi pierd vertiginos puterea de influenta asupra populatiilor. Dureros este faptul ca se incearca distrugerea cu brutalitate a medicinei naturiste, a suplimentelor alimentare naturiste: voi cauta chiar articolul pe care l-am citit recent, cu privire la adoptarea unui set de legi privind scoaterea in ilegalitate a medicinei naturiste, pana la sfarsitul anului curent... Poate nu se va ajunge aici - dar nici nu m-ar mira asa ceva, in contextul acestei zbateri uriase cu care ne confruntam azi. Poate ca totul se va schimba in curand, in bine insa: vom vedea...


sâmbătă, 14 februarie 2009

2012: ÎNTRE PRO ŞI CONTRA

Întotdeauna există o plajă uriaşă, un loc de multe alte cunoaşteri între orice „pro” şi orice „contra”. Suntem într-o perioadă în care multe lucruri devin încercări de adaptare a cunoaşterilor noi – la cele cunoscute înaintea lor. Adaptările cunoaşterilor noastre sunt bune în condiţiile în care se iau toate elementele cunoscute şi, cu suma lor – chiar dacă momentan limitată – se poate gândi asupra unei fenomenologii din care efectele pot să pregătească omul din timp: nu neapărat pentru a primi tot ceea ce este mai rău, şi nu neapărat legat doar de cele cunoscute şi recunoscute oficial. Deschiderea pe care o avem faţă de fenomene noi, cu a căror existenţă rezonăm, conştient sau numai intuitiv, nu trebuie să conducă la acceptarea fără limite a unor adaptări ale oricăror teorii noi la cunoaşterile noastre mai vechi. Înclinaţia noastră chiar este de a accepta să facem aşa ceva, căci intuim că totul este posibil, că totul va decurge în continuare în viaţa noastră fără mari sincope, chiar dacă greutăţile rămân de multe ori inerente. Acceptăm că acest drum poate fi mai mult sau mai puţin spectaculos, căci şi până acum spectaculosul a făcut parte de multe ori din viaţa noastră.
Lucrurile însă nu decurg prea spectaculos decât pentru noi, cei care nu au cunoscut decurgerile de la începuturi trecându-ne prin faţa ochilor şi mergând cu noi mai departe. Putem întrezări efectele, extrapolând cele petrecute cu alte prilejuri, prin care ne putem pregăti sufleteşte mai ales pentru tot ceea ce poate fi mai rău. Intuinm însă că la momentul următor răului anticipat astfel, lucrurile vor deveni mai bune: şi decât răul deja petrecut, şi decât relativul „bine” pe care îl avem azi, acum, ca observatori. Căci comparaţia oricum se face cu evenimentele petrecute global, simţirea noastră le consideră global şi astfel binele este simţământul general de uşurare pe care îl avem după evenimente neobişnuite.
Dacă însă nu se pot pune cap la cap multe lucruri ştiute de unii – dar neacceptate încă oficial, deci nediscutate pe larg, pe toate canalele de comunicare în masă – apar frici, panici, dezolări, despre care am mai discutat prin aceste scrieri. Tocmai asemenea fenomene vrem să le dezamorsăm, continuând să cerem oamenilor să se informeze şi să trăiască în linişte, echilibraţi, evenimentele care se derulează clipă de clipă.
Toate asemenea evenimente întăresc oamenii şi îi pregătesc pentru schimbările care se petrec, într-adevăr, fără oprire. Viteza de desfăşurare nu este acum mai mare decât altă dată. Dar oamenii au avut altceva de făcut până acum şi numai puţini au înţeles asemenea desfăşurări. Dintre aceştia din urmă, încă şi mai puţini au lăsat moştenire ceva scris, informaţie care putea să fie folosită treptat de generaţiile următoare: nu neapărat pentru posteritate, din frici sau din orgolii care ne caracterizează în masă abia acum, ca urmare a ultimelor secole de „jar” evenimental pe care omenirea l-a trăit. Au lăsat învăţătură pentru generaţiile următoare, imediat următoare, atâta cât au ştiu că informaţiile au o temelie corectă: atâta timp cât acumulările nu conduc la un salt calitativ care să schimbe necesitatea informaţiilor lăsate – după care ele oricum nu mai aveau cum să fie valabile.
Sunt mulţi aceia care şi-au dat seama – spre exemplu – că se schimbă treptat constelaţiile perceptibile în zilele noastre de pe Pământ; şi percepţiile noastre sunt doar la început, urmează ca, treptat, să fie observate încă multe asemenea modificări, sau cel puţin, dacă ele au fost deja observate, ele să fie mediatizate în anii care vor urma.
Calendarul mayaş se baza pe cunoaşterea riguroasă a constelaţiilor. Ei au fost corecţi să se oprească acolo unde incorectitudinea putea apare, inducând oamenii în eroare. Ceea ce ei nu puteau face, sub nici o formă. Şi oricum ştiau că oamenii se vor orienta foarte bine în acel timp care avea să vină, fără să mai fie nevoie de ajutorul de acest fel al străbunilor lor.
De regulă, istoria străveche pe care o ştiau oamenii-cercetători-invăţători în trecut nu era decât o formă de sprijin şi orientare pentru tot ceea ce se croia în prezentul lor. Iar prezentul lor urma să fie „istorie” pentru generaţiile următoare, până ce generaţiile viitorului aveau să cunoască totul în mod natural, şi să continue să trăiască în mod natural, în continuare. Toţi cercetătorii-învăţători despre care am scris prin alte articole au cunoscut trecutul şi au ştiut spre ce se vor îndrepta în mod natural populaţiile viitorului. Există în subconştientul uman o plajă uriaşă, un spaţiu uriaş de cunoaştere care formează stabilitatea spirituală a populaţiilor în orice timpuri. Momentele de labilitate individuală sau de grup sunt momente de învăţătură proprie, care oferă în continuare, şi acestor indivizi, şi acestor grupuri, puterea experienţei proprii, pe care şi ceilalţi semeni ai lor au avut-o cândva, la rândul lor.
Concret, sunt mulţi oameni care aud şi se sperie de acest 2012. Alţii care nu au auzit de el. Alţii care aud şi nu cred nici o iotă din cele auzite sau care spun că oricum au auzit ei că cercetătorii ăştia îşi spun părerile şi lumea avidă de noutăţi le ia şi le răspândeşte ca adevăruri consacrate, le pune în tipare vechi şi le răspândeşte ca atare. Fenomenologia care este legată astfel de anul 2012 nu este singura care circulă astfel. Un exemplu în plus este teoria energiei tahionice: nu există decât păreri exprimate şi încercări de a lega o fenomenologie incomplet explicată până la un anumit moment, de existenţa unor particule care nu pot fi detectate, căci circulă cu o viteză superioară vitezei luminii, dar se poate observa efectul trecerii lor prin universul pe care oricum nu îl cunoaştem foarte bine. Lumea mercantilă, vrând să dea un impuls nou vânzărilor stagnante, sesizează noul, ocazia, şi se aruncă asupră-i ca vulturii pe o pradă „tânără”: algele, argila, varza, tărâţele – toate acestea şi incă multe altele sunt alimente pline de... energie tahionică sau sunt... tahionizate!! iată un citat demn de luat în seama:

„Recistiga bucuria de a trai sanatos, bucuros si fericit! Acum ai sansa de a beneficia de efectul extraordinar al dispozitivelor si produselor tahionice de tip antena permanenta care aduc in flux continuu in fiinta ta energia tahionica vindecatoare. Energia tahionica este sursa tuturor energiilor, sursa sanatatii, armoniei, frumusetii si a prosperitatii tale.”

...aşadar o „energie nouă” şi „totuşi veche” care ar conduce la restaurarea, la regenerarea sănătăţii omului!! Reclamele inundă şi omul însetat de noul de la care a fost privat în ultimele milenii primeşte fără să aibe măcar înclinaţia de a cerceta de unde vine expresia, care este rădăcina ei, cum se poate şi ce se poate înţelege din cele aflate astfel. O particulă pe care nu o putem „prinde” este astfel sursa de venit pentru cei care deja au creat aparate de tahionizare a vieţii noatre, după modelul verzei, tărâţelor şi algelor marine...
Credulitatea oamenilor se poate specula prin plaja subconştientă de experienţă a cunoaşterilor anterioare, pe care conştientul, stimulat de vibraţia planetară în creştere, încearcă să o „prindă” şi să o „reţină” în contemporanul trăirii sale de zi cu zi. Multe fenomene – conştientizate în detaliu sau numai intuite astfel – se leagă unul de altul. Deschiderea noastră trebuie să se echilibreze prin intuiţie, dar şi printr-un scepticism ponderat, prin care să căutăm să ne informăm şi să lăsăm porţile deschise altor noi informaţii despre lumea care ne înconjoară. Să avem curaj şi încredere în ajutorul pe care îl putem primi de oriunde, clasic sau, mai corect: şi neconvenţional. Neconvenţionalul de azi devine clasicul de mâine, în care detaliul consacrării vine să corecteze nesiguranţele de ieri. Experimentul şi cunoaşterea din alte sectoare ale desfăşurărilor universice vin să completeze şi să înbogăţească totul.
În acest context, discutând despre primele informaţii venite pe net despre fenomenologia anului 2012, adică începând cu 2002-2003 (din câte ştiu eu, cel puţin), trebuie precizat că, din multe puncte ştiinţifice au venit însă informaţii care recalibrează ceea ce circula anterior. S-a spus clar că, după 21 decembrie 2012 nu se va petrece nimic în spectrul vizibil. Dar pentru că asemenea informaţii nu sunt abundente, nu vin cu tumultul care formează convingeri (pentru că nu există de fapt nici convingeri asupra celor recalibrate, de altfel), totul a trecut neobservat. Pps-ul despre aşa-numita modificare a timpului mai circulă şi azi, deşi a circulat şi un altul – care spunea că totul este ipotetic şi că, la drept vorbind, ar trebui să trăim în iubire şi bucurie, decât să ne repezim să facem cât mai multe lucruri, ca nu cumva să le scăpăm în această viaţă!!
Dar echilibrul este greu de crezut în această lume care îşi trăieşte din ce în ce mai intens descoperirea simţirilor pe care foarte puţini şi le-a trăit în ultimele două milenii. Insă lipsa acestor simţiri-cunoaşteri a fost compensată de traiul momentului, chiar dacă evenimentele au fost dure, iar oamenii care le-au creat au doar scuza inconştienţei şi nepriceperii în a conduce mase mari de oameni. Învăţătura a fost pentru toţi, întăririle pentru toţi şi complexitatea trăirilor de azi nu ar putea să se deruleze fără acest cuantum de împuternicire pe care îl purtăm azi cu toţii în lume.
Tocmai acestui mic (încă) volum de întărire (căci experienţa merge, şi creşte, în eternitate) i se poate adresa un scriitor care doreşte să echilibreze: să nu dezinformeze, aruncându-se orbeşte înainte, să nu ofere nici motive de panică – dar nici motive de deziluzie, de deznădejde – formând nădejdi fără suport şi bazându-se pe ele. Un cercetător nu mai este unul care vede un flash şi trage de acolo o concluzie legată de starea sa medie psihică + ultima sa cunoaştere: cunoaştere care poate face o deschidere, dar ale cărei căi încă nu le-a înţeles nici el bine. Un cercetător este acela care derulează „filmul” înainte-înapoi, studiază fiecare amănunt al viziunii zile întregi, îşi pune întrebări, caută răspunsuri şi apoi îl prezintă cu toate aspectele sale: cu confuziile pe care le-a făcut şi el, şi cu înţelegerile ulterioare, cerând ca şi alţii să cerceteze şi să vină în cercetare şi explicare alături de el. Şi să rămână deschis tuturor posibilităţilor care apar astfel.
Până în anul 2012 nu ştim dacă mai este mult sau puţin. Unii cercetează încă dacă suntem cu adevărat în anul 2009 sau numai în 1009... Deocamdată am trecut, în anul 2007, prin teorii care spuneau că cele din 2012 s-au petrecut deja în anul 2007. Degeaba am mai aştepta anul 2012 căci gata! Am intrat în acea dimensiune prevăzută şi totul merge mai departe... Poate asa o fi, poate nu...
Normal că totul merge mai departe. Totul este, rămâne trăire. Dacă putem s-o avem şi cu bucurie, dacă putem trăi neconcurenţial şi numai cu curiozitate şi dorinţă de adaptare la nou, este cu atât mai bine. Transformările pe care le trăim azi sunt reale şi poate că din ce în ce mai mulţi oameni vor ajunge să vadă astfel de schimbări şi să aibe curajul să vorbească despre ele. Să aibe curajul să nu denigreze pe cei care au spus altceva anterior, căci ei au fost deschizători de drumuri şi nu au avut experienţa pe care o avem noi, azi, luând încercările lor drept repere în întunericul în care ne-am zbătut cu toţii destul de mult timp.
Să avem curajul să ne dăm seama că într-adevăr universul se schimbă şi primul lucru care este schimbabil în proporţie de masă sunt corpurile noastre. Este numai un exemplu...
Suntem sfere de lumină noi, oamenii, acum. Nu mai suntem ouă (cum se exprimau alţii până acum), ovoidali – uite un adevăr, din ce în ce mai mulţi oameni se nasc deja aşa (faţă de un procent de sub 10% până prin anii 1965-1982). Adică energetica noatră se măreşte considerabil, din ce în ce mai mulţi oameni văd lumini în întuneric, îşi văd lumina propriului lor trup, aud şi văd entităţi nenumărate care lucrează în jurul nostru, ajutându-ne simultan şi pe noi să înţelegem cum se transformă această lume.
Dar aceste entităţi nu ne dau cunoaşterea fără ca noi să facem efort. Ei lasă portiţe deschise prin care să înţelegem că trebuie să ne interesăm permanent de cunoaşterile celor din jur, pe care nu trebuie să-i dispreţuim, nu trebuie să le dispreţuim munca din momentul lor. Să ne „logăm” la marea conexiune planetară umană cu drag pentru fiecare lucru pe care îl trăim şi îl avem de făcut, căci numai în acest fel vom avea puterea să aprofundăm lumea în care ne aflăm aici. Deocamdată suntem aici, şi rămânem aici, şi de locul acesta, cu oamenii şi cu toate vieţuitoarele din jurul nostru, cu cerurile şi cu pământurile de aici ne este dată MINUNEA DE A TRĂI.

vineri, 13 februarie 2009

DESPRE REPREZENTĂRILE TIMPURILOR

Discuţiile despre timp rămân întotdeauna deschise – este un subiect care nu se va epuiza nicicând. Putem doar să ne mai gândim la ceva, din când în când, cu speranţa că ne putem da seama de mai multe amănunte ale vieţii noastre pe acest Pământ. Vom continua discuţiile noastre despre timp în viitor, deocamdată însă consider că este necesar de discutat despre ceva cu care ne mai întâlnim uneori în viaţă, dar nu ne prea dăm seama ce legătură are cu profunzimile gândurilor despre timpuri şi vremurile care s-au marcat prin el. Este vorba despre vremea aşteptărilor noastre.
Adică, ce dorim să se petreacă şi ce se petrece în realitate. Ce putem face ca ceva să se petreacă sau nu. Avem aşteptări optimiste, pesimiste sau de necrezut, de neaşteptat să se petreacă: fie ele bune, plăcute, frumoase sau nu. Facem sau primim predicţii conform extrapolărilor oferite de societate în perioada, şi cu evenimentele pe care le ştim. Descoperim însă că lucrurile pot lua întorsături neaşteptate, care se desfăşoară cu puteri nebănuite. Şi aşa am inventat cuvântul "fractal": căruia i se face şi o adevărată biologie matematică (da, da!!!). În anumite condiţii, unele mecanisme nu funcţionează şi ştim treptat şi de ce: apar mereu noi variabile pe care nu le-am luat în calcul şi imediat ce descoperim posibilităţi de calcul, punem totul în tiparele ce decurg din logica desfăşurată sub ochii noştri.
De unde vine dorinţa aceasta acerbă a unora de a matematiciza totul, de a descoperi formule matematice – adică tipare conform cărora fenomenele din viaţa noastră apar, se dezvoltă, se multiplică şi apoi se pierd: ori prin împrăştiere, ori prin implozie, moarte: dispariţie, ieşire din schemă.
Pe de altă parte, există oameni care iubesc doar forma, iar tiparul după care formele frumoase apar şi dispar nu intră în interesul lor general. Cele două categorii de oameni par, la prima vedere, despărţiţi de rifturi, canale (căci văile sunt prea mici!!) lungi şi adânci. Par să se dispreţuiască reciproc, deşi mulţi găsesc, dacă se plac ca oameni, chiar şi căi de acces unii către alţii. Fiecare place ceva, fiecare vibrează puternic la ceva. Fiecare însă, fără să ştie, se sprijină unul pe altul, pe căi de reprezentare pe care le vor înţelege mai târziu. Şi atunci se vor accepta unii pe alţii, vor accepta că fără să ştie s-au sprijinit unii pe alţiii, că şi-au dezvoltat în mod uimitor mecanismele trăirii în viaţa de zi cu zi. Dar ceea ce este şi mai important în lumea pe care ei o sprijină, fără să ştie cum, este faptul că fiecare îşi dezvoltă în felul propriu: creativitatea, inventivitatea, dar şi înclinaţiile native către valorificarea potenţialului personal şi de grup, potenţialul de înţelegere a extinderilor propriilor limite, acolo unde orice "bun simţ" le vede şi le acceptă ca fiind posibile. Imposibilul devine astfel posibil, posibil de acceptat, de explorat, de dezvoltat şi de depăşit în continuare. Căci pe acelaşi drum, deschiderile apar prin porţi nebănuite, chiar dacă la stânga sau la dreapta bariera, sau zidul, sau frontiera pare să existe în continuare. Intuiţiile dau curaj şi fiecare om merge mai departe pe drumul său, niciodată barierat cu adevărat: întotdeauna, de fapt, cămila trece prin urechea acului. Cum?! Pentru că nu ştie (dar va şti cândva) câţi – nenumăraţi – au muncit pentru ca punctul să se facă cerc, cercul să se lărgească prin puterea altor necunoscuţi, lumina înţelegerilor să irumpă acolo unde sufletul abătut credea a fi o fundătură…
De fapt nimeni, niciodată, nu a fost în vreo fundătură. Dar nu ştim asta şi propriile noastre încredinţări ne conduc la durerea unor asemenea constatări. Închidem ochii pentru o clipă, şi când îi redeschidem vedem totul schimbat în jur.Şi nu ştim de ce.
În primul rând pentru că nu avem curajul să mai închidem ochii, din când în când. I-am odihni. Am aschimba peisajul, cum bine spun oamenii. Ruşii şed înainte de orice plecare. Celţii, pe vremuri, beau o cană cu băutură uşoară, înainte de a pleca la drum. Românul se uită în urmă şi vede altfel perspectiva din faţă. Este o oprire din ritm şi o schimbare de ritm. Si tocmai de aceea sufletul, odihnit o clipă, schimbă întreaga viziune. Şi astfel merge mai departe, împrospătat, înţelegând din ce în ce mai multe lucruri.
Să revenim, acum, la cei care iubesc cifrele, tiparele, şi la cei care iubesc frumosul în desfăşurarea lui imagistică. Dacă profesorii de matematică le-ar spune de la bun început elevilor lor că matematica nu leagă – ci eliberează creativitatea omului, s-ar putea să avem mai mulţi elevi cu note mari la matematică decât avem acum. Dar şi mai mulţi oameni care ar iubi frumosul, ordinea, curăţenia. Aţi crede că este aberant ce spun eu, dar cred că nu este aşa.
Matematica nu îngrădeşte, nu pune tipare, limite, aşa cum cred mulţi oameni. Ea crează o bază teoretică pentru extinderea unei creaţii, pentru împânzirea creaţiei în sfera universului cunoscut. Majoritatea lucrurilor care ne înconjoară au la bază, într-o formă sau alta, calculul matematic. Şi eu l-am urât, când părinţii mei m-au obligat să fac realul, deşi eram plină ochi de dorinţe şi abilităţi umaniste. Nu au gândit ei atunci ceea ce gândesc eu acum, dar eu zic că a fost un soi de destin care m-a ajutat să înţeleg mai multe lucruri şi să nu mă împrăştii, ci să caut şi sinteza, acolo unde nu intră cantitatea. Şi multe altele, la fel.
Lumea creaţiei umane este frumoasă pentru că există şi visătorii umanişti care nu înţeleg (încă) matematica, dar visul ce-şi deschide aripile din sinea lor înfrumuseţează nespus de mult rigiditatea cifrelor celorlalţi. Sufletul preocupat de abstractizări aparent aride se înalţă pe aripile celor care duc frumosul în lume, fără să bănuie măcar ceea ce fac. Se sprijină mereu unii pe alţii şi nu au habar. Se pregătesc intens unii pe alţii pentru a deveni universalizaţii zilei de mâine.
Un "mâine" care va fi frumos şi liniştit, căci oamenii se vor înţelege în curând tot mai mulţi unii pe alţii, devenind astfel conştienţi de tot ceea ce au de făcut, şi pot face, în continuare, sub soare. Inginerii vor crea şi vor răspândi frumosul, visat de umanişti. Nu se vor mai nega unii pe alţii, îşi vor zâmbi, echilibraţi, unii altora şi, cu toţii, îşi vor deschide sufletele dimensiunilor stelare şi pământene deopotrivă, înţelegându-le şi înţelegându-se astfel, perfect.
Este un "cândva" care nu mai are mult timp de aşteptat. Căci vine timpul împlinirilor aşteptărilor, la care au visat generaţii de-a rândul, cei dinaintea noastră. Poate cu noi cu tot, dar nu asta este important aici. Ne aşteptăm mereu la câte ceva, chiar poate trăim prea mult cu gândul la timpul împlinirii aşteptărilor, uitând că mereu construim câte ceva, acum, aici. Degeaba ni se tot spune că nu a fi "treziţi": fiecare este trezit pe felia lui de treabă, de destin, de om. Fiecare om crează ceva pentru umanitate, chiar şi aceia care distrug. Fără curajul lor de a distruge, alţii nu ar mai avea curaj să creeze. Fără ceea ce fac aici, nu vor avea curajul să încerce nicăieri, mult timp. Vor învăţa şi să nu distrugă: va fi pasul lor următor, greu: şi cei care construiesc azi – au distrus ieri.
Nimeni nu rămâne neînvăţat, oriunde în univers. Chiar ne aşteptăm să fim învăţaţi, chiar de către semenii noştri, să primim ceva de la ei – de la unul sau de la toţi cei peste 6 miliarde din jurul nostru. Cu toţii ne oferim ceva: un ajutor de creaţie, de gândire, de consolidare – a oricăror feluri de manifestare, în timpuri de învăţare şi în timpuri de estompare.
Am învăţat şi eu, în ultima vreme, ceva: Dumnezeu nu pedepseşte, ci măreşte rata creaţionistă plină de frumuseţe, de blândeţe, de condiţii bune, optime creaţiei. Totul conduce la diminuarea obişnuinţei de rău, agresiv, crud, intolerant. De care se va servi orice suflet, cu atât mai mult timp, cu cât rău a făcut mai mult în viaţă. Cu cât a denigrat şi a alungat mai mulţi oameni buni în viaţă, cu atât va avea mai mult parte de astfel de oameni, în perioada sa de învăţătură ulterioară. De frumuseţe, de gingăşie, de bunătate. Sufletul se dezmorţeşte, învaţă să aprecieze tot ceea ce este mai bun şi mai minunat în orice desfăşurare, oricât ar fi aceea de neplăcută. Învaţă că tot ceea ce este aparent greu şi neplăcut are puncte de sprijin în uşor şi plăcut, iar cu timpul fiecare dintre noi ajungem să descoperim pe zi ce trece, multe – din ce în ce mai multe – lucruri care la început ne-au părut grele nesuferite – şi pe care astfel ajungem să le înţelegem, să le apreciem, să le iubim. Să le înălţam în proprii noştri ochi, şi apoi în ochii altora, să ne înălţăm cu ele, şi cu toţii, în sfere pe care nici nu le-am bănuit cândva.
Multe comunicări vorbesc despre dimensiuni ale creaţiei universale care se sublimează acum şi în perioada urmatoare. Ele se referă în primul rând la cunoaşterea şi simţirea pe care le traversăm treptat, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare, rezultat al creşterii celei stelare şi galactice. Nimic nu trece lăsând ceva în urmă, nimic în această lume nu se face fără înţelegerea tuturor. Nimic nu se schimbă fără o pregătire anterioară, a fiecărui om pe felia lui de înţelegere. De aceea ni se cere în primul rând să ne înţelegem reciproc: nu numai acolo unde se bate monedă pe compasiune, ci oriunde se află ceva în faţă căruia avem tendinţă de a nega. Este o dimensiune sufletească pe care cei care aspiră la înălţare nu trebuie s-o uite, căci înălţarea aşteaptă pe toată lumea. Cei care sunt azi în stare să o creadă trebuie să nu uite că nimeni dintre noi nu a făcut curăţenie prin toate ungherele, la fel ca şi cei care nici nu au visat încă la aşa ceva. Este important să ne îndreptăm atenţia către orice nivel, ca să putem accede azi, sau mâine, sau oricând, către nivele superioare.
Căci încă nu ştim bine ce sunt şi cum sunt acele nivele superioare.

miercuri, 11 februarie 2009

ÎNCĂ PUŢINĂ DISCUŢIE ASUPRA TIMPULUI

Nu sunt savant să fac abordări ample şi matematice asupra timpului, dar sunt anumite date de la care mi se pare că putem să pornim în abordări ulterioare, pe măsură ce înţelegem fenomenele lumii care ne înconjoară. De asemenea, sunt multe discuţii pe care nu le putem aborda total într-un articol - poate nici sintetic într-o viaţa întreagă… Dar putem aborda trepte de gândire asupra subiectului care rămâne deschis şi putem înţelege părţi ale unor fenomene, rămânând deschişi la completările ulterioare.
Problema timpului este discutată tot mai frecvent. Am promis şi eu că o mai abordez din când în când, atunci când eu însămi strâng înţelegeri, idei, aspecte pe care le-am abordat trecător, anterior.
Este o mare diferenţă între a monitoriza timpul şi a percepe timpul ca atare; se poate discuta despre percepţia personală a timpului (a fiecărui individ în parte) şi timpul ca variabilă sau constantă a Universului Fizic în care trăim. Depinde din care unghi de vedere abordăm problema. În timp ce noi trăim aici, acum, se desfăşoară în paralel dimensiuni (sau realităţi) distincte, unele defazate în spaţiu şi în timp, altele fiind în fază cu dimensiunea noastră (desfăşurând realitatea în mod identic din acest punct de vedere) - dar fiind alcătuite din elemente energo-materiale de vibraţii diferite. Asemenea condiţii de desfăşurare a lumilor îşi pun în mod cert amprenta asupra derulărilor temporale locale, chiar şi asupra unui cercetător dinafara lor - indiferent dacă el îşi dă seama sau nu acest aspect.
Coexistăm însă cu toţii în planul general al unei Creaţii uriaşe din care azi înţelegem doar o mică parte - dar avem la dispoziţie puterea mentală prin care înţelegem, detaliat sau sintetic, organizări desfăşurate în acelaşi timp cu viaţa noastră, având impact asupra noastră, fără de care nu am fi aici, acum. Că vrem sau nu, că putem sau nu să recunoaştem sau numai să acceptăm acest lucru, nu împiedicăm cu nimic să se desfăşoare totul constant, ritmic, venind din eternitate şi mergând în eternitate.
Se va discuta despre timp în fel şi chip. Circulă de 2 - 3 ani informaţii privind modificările vibraţionale ale planetei noastre, ale sistemului nostru stelar şi ale galaxiei din care facem parte. Şi mai circulă informaţii privind felul în care timpul, ca o variabilă universală sau numai locală, s-ar reduce simţitor, arătându-se prezumtive rezultate, ale unor prezumtive calcule, conform cărora ne-am îndrepta către timpul cu valoarea "zero", undeva în jurul datei mult discutatei de 21 decembrie 2012.
În timp ce cineva îmi prezenta, acum 2 ani (opa! s-au făcut deja 3 !!) această teorie, spunând că asta poate observa oricine: nu mai are nimeni timp, timpul se sfârşeşte, nu mai avem la dispoziţie decât 16 ore "pe zi" (de 3 ani tot 16 ore) în loc de 24 de ore. La drept vorbind, mă gândeam şi eu că sunt într-adevăr momente în care nu am timp... să le fac pe toate câte ar trebui să le fac dacă aş asculta de toţi cei din jurul meu: dacă aş lucra la serviciu 9 - 10 ore ca şi înainte (noroc cu PC ul, care scurtează formidabil timpul de lucru, binecuvântat fie cel care l-a inventat!!), să mă plimb, să citesc, să conversez cu cei peste 100 oameni din agenda mobilului, să mă uit la filme vechi şi noi, să fac tot ceea ce alţii din jurul meu mi-ar pune în cârcă pentru că ei nu vor să se uite decât la TV sau prin infinitatea internetului... să facă şi ei (nu??!!) orice altceva decât ce le este dat să facă pentru omul zilei de azi.
Dar pentru că astfel dăm cu toţii în bâlbâială (aş mai număra primăriile, cumpărăturile, îngheţarea timp de o oră aşteptând RATB ul..) ... na! timpul implozează...
Îi demonstram prietenului care rămăsese cu gura căscată că de cele mai multe ori pentru mine timpul parcă se lăţea, se lungea... nu are cum să se lungească în fond... dar mai şti??!! de parcă intram într-o buclă temporală din acelea de care se vorbeşte în SF-uri… Dar dacă intru în panică, am observat că "trag" timpul după mine: simt o presiune cumplită în creier, parcă nimic nu mai "merge", nici să vorbesc nu mai pot, înghit cuvintele, înghit şi respiraţia. Ceva merge "pe sărite", ca atunci când privesc la TV pe computer în timp ce rulează mai multe programe deodată.
Şi, continuam eu, când sunt liniştită, când - înainte de o lucrare, la serviciu sau oriunde în altă parte, respir adânc cu ochii închişi, mă opresc câteva clipe să simt cum liniştea îmi invadează tot trupul, şi gândul, şi orice fel de simţire… pornesc să fac ceea ce am de făcut fără să mă gândesc că nu am timp, că nu am condiţii… Condiţiile sunt cele ce sunt şi gata. Nu mă las auto-condiţionată şi, dacă pot, nu las nici pe alţii s-o facă. Este foarte drept că nu se poate aşa ceva tot timpul, dar aceasta este altă poveste.
Şi timpul parcă se dilată, şi fac într-o zi de mă mir şi eu ce, şi cât am putut face… Dar în clipa în care pierd armonia cu aerul liniştit din jurul meu, acel timp zboară, parcă stimulat de alţii şi altele din jurul meu. Dacă mă necăjesc că nu am ce-mi trebuie, că nu am condiţii, următoarele 10 minute nu ştiu ce au fost, cum au fost, de parcă le-am dat altcuiva, din viaţa mea. Şi când îmi reintru în linişte, totul devine calm şi liniştit, toate se aştern tăcut în faţa mea, de parcă s-ar face toate… aşa cum bine spunea o prietenă: de la sine…
De parcă timpul ar fi frânghie care se scurtează şi se îngroaşă, sau se lungeşte şi se subţiază, până ce dispare cu totul. Căci în acea "buclă" timpul nu se mai simte, dar se poate percepe doar prin efectele actiunilor desfăşurate în acea perioadă de timp: pentru mine - paginile scrise în linişte, în teanc de 20-30 de parcă s-ar fi scris singure, cu scris egal şi regulat. Când ridic ochii, nu a trecut decât o oră.
Acela este timpul meu real.
Când suntem mai mulţi "pe un timp", timpurile se încalecă, îşi trag seva unul de la altul, se îngemănează şi se bat - după cum sufletele noastre sunt şi ele, la fel.
Prspectiva din care privim timpul este alta, diferită de la om la om, de la o vieţuitoare la alta. Am citit undeva cum că unei muşte i se pare viaţa ei tot atât de lungă pecum ni se pare nouă - viaţa noastră. Trăim astfel o sincronizare cu un timp planetar, nu numai în funcţie de AND-ul nostru celular, ci de toate structurile asemănătoare acestuia din celelalte corpuri fluidice pe care le avem: orice vieţuitoare planetară, aflaţi cu toţii în acelaşi câmp universal. Fiecare celulă a sistemelor noastre corporale se armonizează perfect cu Pământul (cu pământurile planetei, cu apele, cu aerul), cu întreg "colţul" nostru de cer în care ne zbenguim !! Avem puterea pe care Creaţia - cerurilor şi a noastră, a tuturor - ne-o oferă pentru a ne înţelege, pentru a ne accepta într-o lume uluitor de variată: ne ajută să-i cunoaştem tainele, din ce în ce mai profunde pe măsura înţelegerilor noastre, cu puteri şi ele din ce în ce mai mari, parcă tot pe zi ce trece…
Suntem într-adevăr pe o coardă, fiecare dintre noi. Îi spunem, popular: drum sau destin, dar suntem o buclă de viaţă călătoare pe un string: supus celor care au creat stringul, cu dragoste şi înţelepciune, o lume a stringurilor în care ne integrăm astfel perfect, în orice moment. Lumea buclelor călătoare este mai frumoasă sau mai puţin frumoasă, după cum este sunetul nostru interior, şi lumina noastră interioară. Dacă sunt frumoase, voioase, deschise, contribuie mereu la construcţia altelor noi - prin vibraţia lor înaltă, sau dacă nu - la distrugerea celor mai plăpânde, prin vibraţia lor scăzută.
Timpul nu rămâne însă o necunoscută, mai presus de cele care ne formează viaţa, atât şi cum ne este dat nouă.
Mai sunt destul de multe lucruri interesante de abordat. De exemplu, percepţia timpului în societăţile străvechi - lemuriene şi atlante: un timp nemonitorizat, dar perceput cerebral şi cu senzorii corpurilor fluidice ca fiind segmente de destin, de lucrare personală, integrată în lucrarea societară locală: toate fiind bine cunoscute şi urmărite: personal şi în grup spiritual, în armonie perfectă cu derulările planetare, stelare şi local galactice (din "braţul" local al galaxiei, loc unde se află Pământul). Nici măcar cercetătorul retrocognoscibil (adică: cel care cercetează trecutul planetei şi totdată al societăţii umane) nu îşi poate da seama cu precizie în ce segment de timp se află, decât după totalitatea încadrărilor într-un timp dinainte stabilit. De exemplu: înainte de ultima glaciaţiune, sau între intrarea spiritelor umane la întrupări pământene şi contemporan, sau între diferite momente de integrare a unor grupuri spirituale venite pe Pământ, din diverse zone ale universului, etc.
Ne îndreptăm către distribuţii societare care se vor apropia foarte mult de cele ale societăţilor trecute, dar pe o spirală deschisă de puterea spirituală pe care am cucerit-o toţi oamenii, de-a lungul ultimelor milenii. Un viitor nesupus tehnologiilor, ci percepţiilor naturale, de acelaşi fel ca şi cele expuse mai sus. De aceea este necesar să avem habar de astfel de lucruri, să le înţelegem măcar în linii mari, căci altfel efortul de a ne încadra ulterior în cunoaşteri va fi mult mai mare.
***
Vă recomand să citiţi cartea "O mai scurtă istorie a timpului" - Stephen Hawking şi Leonard Mlodinow Ed. Humanitas, precum şi recent apăruta carte "Mileniul pierdut" - Florin Diacu Ed. Dacica

marți, 10 februarie 2009

SĂ DISCUTĂM PUŢIN DESPRE CORPURILE FLUIDICE... (1)

În primul rând este necesar să avem în vedere faptul că, deşi se cunosc destul de multe lucruri în zilele noastre despre corpurile fluidice, cunoaşterea noastră rămâne de multe ori şi teoretică, şi incompletă şi, de multe ori, plină de confuzii. Tot ceea ce este înafara corpului fizic-solid este numit generic „eteric”, după principii vechi sau, şi mai general: corp de lumină, sau corp de cristal, după percepţia celor care pot vedea de cele mai multe ori cu senzorii corpului fizic-solid peste care se suprapun percepţiile senzorilor celorlalte corpuri fluidice.
De fapt, chiar denumirea de corp fluidic este improprie, dar se precizează în acest fel o întreagă categorie de structuri diferite de cele ale corpului solid. Frecvenţa vibraţiei structurilor corporale diferite de corpul fizic-solid – care formează însă împreună un sistem corporal - este diferită de vibraţia corpului solid, dar cu valori care pornesc de la aceasta din urmă: aceeaşi, în linii mari, cu aceea a altor structuri perceptibile cu structurile oculare – pământuri, ape, vegetaţie, toate vieţuitoarele şi oamenii asemenea nouă. Apoi putem discuta despre alte structuri fizic-solide din universul în care ne desfăşurăm în acest moment vieţile, simultan cu care îşi desfăşoară existenţa alte structuri din acest univers şi din celelalte universuri.
Toate acestea crează un mediu de orientare pentru anumite vieţuitoare care, la rândul lor, aşa cum am mai discutat anterior, constituie întrupări ale spiritelor în forme corporale – în funcţie de materiile şi energiile locale, şi în funcţie de puterea pe care evoluţiile spiritelor o aşează în forme particulare, în structurile interioare ale spiritelor: structuri care merg în profunzime în organizări energetice interioare de mare complexitate.
Am discutat despre structuri ale corpului fizic-solid şi este necesară precizarea faptului că orice structură despre care vom discuta aici, acum, sau în viitor, este o structură solidă – adică o structură fixă, care nu se împrăştie în funcţie de condiţiile de mediu. Ea se menţine, şi menţine în interiorul ei funcţionalităţi pe care le-am asemăna cu cele ale organelor interne ale corpului fizic-solid, aşa cum le cunoaştem azi. Asemenea complexitate de structuri solide, dar de vibraţii diferite, se desfăşoară în oricare dintre corpurile fluidice, după criterii pe care le putem, de asemenea, compara cu cele care derulează activităţi în, şi prin corpul fizic-solid.
Termenul de „fluidic” îl vom folosi, aşadar, în continuare, din două motive: în primul rând, circulaţia energetic-materială în interiorul corpurilor (şi structurilor acestor corpuri) este mult mai fluidă, mai rapidă, decât circulaţiile fluidelor în corpul fizic-solid. Este adevărat însă că şi blocajele care se acumulează la nivelul lor sunt, de asemenea, mult mai rapide, cu efecte grele asupra circulaţiei energo-materiale în interiorul lor. Deblocările sunt, de asemenea, foarte rapide – atunci când există condiţii de spargere a blocajelor şi de eliberare a căilor de derulare a circulaţiei interioare. Astfel de circulaţii sunt, de fapt, fluxuri de mare complexitate de filamente de enrgii şi materii, despre ale căror detalieri de formare, funcţionare şi circulaţie vom discuta în viitor. Deocamdată să ştim numai că asemenea fluxuri sunt circulante în spaţiul universic, foarte dense peste tot – nu neapărat numai în spaţiul intra-galactic. Aici, în ceea ce numim spaţiul intra-galactic, sunt atrase numai acele fluxuri compatibile cu necesităţile de evoluţie ale stelelor, planetelor şi tuturor vieţuitoarelor din galaxie, armonic aflate în destine care se împletesc pentru a derula învăţături, aplicaţii şi consolidări multiple.
Structurile corporale nu sunt identice în toate punctele dintr-o galaxie, nici ca structuri fizic-solide, nici ca structuri fluidice, chiar dacă există întotdeauna unele asemănări. Structurile fluidice diferă de la un sistem stelar la altul – unde numim sistem stelar un grup de stele care folosesc energii şi materii asemănătoare în compunerile structurilor lor interioare, chiar dacă în proporţii diferite. De asemenea, stelele locale pot vehicula filamente de materii şi energii din alte compuneri, ale altor sisteme stelare învecinate, dar nu formează structuri în interiorul sistemului stelar local. De exemplu, putem numi aici sistemul structurilor pământene materiale, care sunt hrănite de fluxuri de energii corespunzătoare, după cum urmează: fizice, eterice, astrale (sau emoţionale), mentale, cauzale, spirituale (sau buddhice), dumnezeieşti (sau atmice), enesice şi supraenesice. Dar mai sunt vehiculate fluxuri energo-materiale de vibraţie şi mai înaltă, pe care le-am numi opalescente: care nu formează structuri, ci doar se ataşează, rar – dar constant – fluxurilor de energii enesice-supraenesice, păstrându-le astfel vibraţia foarte înaltă. Ele sunt circulante în mediul nostru galactic, dar nu au posibilitate să creeze structuri, căci spiritele nu au putere şi obişnuinţă să accepte fluxuri de vibraţie atât de înaltă: ne referim la cei mai mici dintre evoluanţii locali – fie ei oameni sau alte feluri de vieţuitoare, în timp ce ajutătorii cu evoluţie mai multă din preajma lor sunt de acord să-şi reducă vibraţia (prin cămăşi sau pături spirituale) până la nivelul mediu populaţional-spiritual al sistemului stelar local. În acest fel, asemenea ajutători se străduiesc să trăiască conform principiilor lor de trai curent în condiţiile locale de vibraţie, de biosistem planetar şi social-uman în care se întrupează, ridicându-şi permanent nivelul vibraţional al obişnuinţelor lor de manifestare, oferind în acelaşi timp şi un exemplu de înălţare celor astfel ajutaţi.
Despre structuri şi frecvenţe vibraţionale, precum şi modificările lor în timp vom reveni cu studii detaliate. Este necesară însă înţelegerea celei de-a doua laturi a fluidităţii pe care am pus-o în discuţie aici.
Datorită particularităţilor electromagnetice şi ale altor legi care ţin mai mult sau mai puţin de cunoştinţele noastre actuale (mai mult de dinamica fizicii corespunzătoare corpurilor înşirate mai sus, pe care mi-am propus să o studiez şi eu, după înţelegerea unor generalităţi), fiecare corp în parte (format prin radiaţia puternică a spiritului în universul local) atrage mai departe elemente de acelaşi fel, din mediul planetar, formând un câmp fluidic corespunzător, în mediul tuturor filamentelor de aceeaşi vibraţie. Acest câmp, dens, ca o pătură în jurul corpului solid pe frecvenţa de vibraţie proprie, crează o forţă suplimentară corpului corespunzător, pe lângă asigurarea hrănirii lui. Pe măsură ce corpul se hrăneşte din această pătură exterioară, el atrage noi filamente, eliberând pe cele care i-au asigurat hrănirea, dezvoltarea, funcţionarea: sunt eliberate în spaţiile dinafara corpului ca nemaifiindu-i astfel necesare. Filamentele nu se distrug, dar şi ele au o pătură protectoare, şi din această pătură ele pierd cantităţi infime – dar reale – prin străbaterea structurilor corporale. Eliberate astfel, ele reintră în circuitul de hrănire al altor corpuri planetare (alte vieţuitoare planetare), hrănindu-le şi pe ele, fiind apoi eliberate şi de aici, pe aceeaşi cale. Ele merg mai departe în jocul atragerilor şi eliberărilor până ce devin necorespunzătoare locului, punctului universic pe care l-au servit. Circuitul continuă între stele şi planete, apoi între galaxii, între subzonele întregii zone locale ale universului, preluate apoi prin structuri matriceale care despart subzonele şi zonele universului, părăsind astfel universul pe care l-au ajutat.
Iată aşadar ceea ce se vede la prima vedere în „jocul” percepţiilor noastre: câmpul, pătura care protejează şi hrăneşte corpul, de o mare fluiditate locală în schimburile permanente între interiorul şi exteriorul corpului. De altfel, jocul sau, mai corect, circulaţia în structurile radiante şi înafara lor crează ceea ce numim: sunet şi lumină.
Aceste două percepţii sunt foarte importante în cunoaşterea noastră.
Sunetul este emis de structura existentă (asupra căreia se focalizează atenţia cercetătorului), şi care nu este sunetul contactului exterior al corpului cu alte corpuri de acelaşi fel: este sunetul primar al structurii prin care circulă fluxurile de energii şi materii, precum şi sunetul pulsatoriu al schimburilor radiante între forţele interioare energetice ale spiritului şi structurile lui corporale. Asemenea sunete pot fi percepute mental, adică prin intermediul senzorilor corpului mental, şi chiar au stat la baza comunicărilor şi relaţionărilor umane în epoca mentală străveche.
Lumina este emisia luminiscentă a structurii corporale formate din asamblarea unui număr – finit în felul său, dar uriaş, de fluxuri de filamente materiale, structuri prin care circulă fluxuri de filamente energetice. Aşadar este necesar să accentuăm faptul că luminiscenţa corpurilor, sesizabilă în exterior de către persoane care au această abilitate, nu este o expresie a câmpului, ci a structurii corporale + câmpul care lasă să treacă, şi chiar amplifică radiaţia luminoasă, atunci când este suficient de dens, în preajma corpului emitent. Este un fenomen asemănător cu structura becului care emite lumină, el însuşi nefiind lumina, lumina nefiind gazul interior care produce culoarea luminii, care se împrăştie în mediul înconjurător, şi nici filamentul, şi nici curentul electric propriu zis, ci un angrenaj, o structură care produce ceea ce numim în mod curent: lumină.
Iata câteva elemente generale legate de corpurile fluidice umane. Vom discuta despre structuri generale interioare şi modul în care ele se schimbă de la o perioadă la alta, în funcţie de schimbările în frecvenţele stelare şi planetare locale.
***
Vă recomand să citiţi "Energetica subtilă a fiinţei umane" - Doina-Elena şi Aliodor Manolea, Ed. Aldomar.

luni, 9 februarie 2009

O LECTIE DE VIATA...

O lectie de viata presupune de fapt o privire din ambele perspective: si din perspectiva celui care o ofera, si din perspectiva celui care o primeste. Suntem ajutatori intr-o relatie de reciprocitate pe care nu o intelegem de la prima vedere. Ne purtam frumos cu cineva, dar nu suntem serviti cu aceeasi moneda. Daca felul de a fi al nostru este ingaduitor, ne vom intrista si vom suferi. Poate nimeni nu va sti asta, ci numai camera noastra, sau baia sau bucataria in care ne prefacem ca taiem o ceapa..
Si ne intrebam: unde am gresit?? ce este rau cu mine?? De ce nu imi vine sa lupt cu mine insami pentru a ma schimba, pentru a fi si eu la fel ca si cei care trec nepasatori prin viata, profitand de bunatatea, si bucuria de a oferi , a altora??
Mai rau: de ce nu ma invat minte sa nu mai fiu credula, sa nu mai dau atat de mult si sa nu primesc nimic pe masura??
Pentru ca suntem aici, acum: pentru a invata, pentru a aplica, pentru a consolida..
Invatam. Suntem in mijlocul a nenumarate stele, nenumarate planete, nenumarate vietuitoare, nenumarati oameni, nenumarate entitati astrale care ne privesc, si primesc si ele invatatura din tot ceea ce muncim, luptam, aparam, gandim, intelegem: noi, oamenii. Unii de la altii, intr-o spirala infinita...
Tocmai de aceea avem astfel de conditii, pentru ca fiecare om in parte sa fim invatatori si sa primim invatatura. Si, mai presus de ceea ce stim acum - suntem cale de invatatura pentru fiecare vietate care traieste in juurl nostru, in increngatura aceasta uriasa de viata, in mijlocul careia traim. Totul creaza o varietate uriasa de conditii, in mjilocul carora cunoastem ceea ce ne este specific fiecaruia in parte, sub auspiciile acestor conditii care se modifica de la un moment la altul, chiar daca nu ne dam seama de tot ceea se desfasoara in jurul nostru, de cele mai multe ori.
Un om care a invatat o lectie nu constientizeaza cat de mult conteaza sa aplice invatatura sa intr-un asemenea complex urias de factori in schimbare. Fiecare dintre noi are nevoie de aplicare si - ceea ce este extrem de important - de consolidare. Degeaba avem invatatura, degeaba avem aplicare: da, nu ni se pare strain sa aplicam ceva care a devenit regula, lege - juridica sau uneori doar morala: ni se pare chiar frumos si normal sa o urmam, dar in conditii diferite - reactionam diferit, si de multe ori chiar diferit de ceea ce face obiectul incredintarilor noastre.
Dar nu putem sa procedam altfel, decat sa ne comportam frumos cu oamenii, chiar daca ei se poarta in cel mai fericit caz indiferent cu noi: de cele mai multe ori, ceea ce stiu ei este sa profite de bunatatea oricui, cu cat gasesc mai multi "fraieri" - cu atat mai bine!! Tie, ca om bun, nici prin cap nu-ti trece sa crezi ca omul din fata ta se poate purta "cu doua fete". Urmeaza la un moment dat: dezamagirea sau chiar lovitura: nu ai putere decat sa te intrebi Doamne, cu ce am gresit?
Nu o greseala de felul: am gresit pentru ca trebuia sa fiu indiferent la necesitatea lui, ci crezand ca ceva in comportamentul tau a fost gresit. Mergi insa si mai departe, sperand sa intelegi, si patesti acelasi lucru, iar si iar.. Te intrebi la un moemnt dat: daca nu inteleg ce trebuie sa schimb, de ce nu ma invat minte?? de ce nu inteleg ca nu trebuie sa fac asa, ca sa nu mai sufar, cu sufletul strivit, iar si iar??
Invatatura se primeste pe mai multe cai: cel care primeste ajutorul - invata la randul sau sa ofere, atunci cand i se va cere. Isi satisface o necesitate cu ajutorul cuiva. Dar invata sa ofere si el - la randul lui. Daca dupa mai multe destine, invatatura nu "se prinde"de el, apeleaza la un avansat in aplicatie. Lectia care va fi primita in acest caz se refera la un sacrificiu sufletesc: un om care nu se apara brutal, ci sufera profund in urma atitudinii urate pe care o ofera drept "recompensa" pentru ajutorul oferit. Si nu numai din partea unuia, ci din partea mai multor astfel de ajutatori. Lasa numai lacrimi in urma, durere, pe care la un moment dat nu le sesizeaza dar, dupa un numar de experiente de acest fel, ceva il ajunge din urma si sesizeaza raul facut. Si se straduie sa nu-l mai faca... Si nu va reusi nici prima data, nici a doua, dar va simti in sufletul sau parere de rau ca strduinta sa nu se soldeaza decat cu esec..
Si lectia "lucreaza" mai departe, pana sa se insurubeze in comportamentul curent. Numai el si Dumezeu stiu ce este in sufletul lui, caci inca orgoliul sau nu il lasa sa marturiseasca ca ii pare rau de raul produs.
Dar va veni un moment in viata sa cand va putea sa isi ia inima in dinti si sa se duca la omul lovit si sa ii spuna ca stie cat sufera din cauza lui, si isi va cere iertare. Indiferent daca legea, morala sau religia ii cer acest lucru. Este un lucru care face parte din evolutie. Legile sunt incadrarea unor sarcini de inaltare in evolutii, ajutoare pentru jalonarea drumurilor evolutive in societatile constient-creatoare.
Si vor discuta impreuna, si isi vor impartasi simtiri, ganduri, experiente...
Si cel caruia i s-a cerut iertare isi va da seama ca - daca s-ar fi luat dupa gandul acela ascuns, care ii cerea sa fie ori indiferent, ori placid numai - nicidecum ajutator - sau orice numai sa nu continue sa-si ofere singur cai de suferinta continua... nu ar fi ajuns niciodata sa aiba bucuria de a fi sadit ceva - oricat de neinsemnat, in sufletul cuiva...

Sa fim deschisi in continuare, asadar, sa nu pregetam sa oferim ajutor, un cuvant bun, o privire senina, un umar pe care cineva sa-si gaseasca sprijin o vreme... Nu este nimic rau cu noi... doar consolidam iar si iar, in conditii diferite (de oameni, de zile, de vieti) fiecare fata a acestui urias "diamant" care este spiritul nostru.. Oferim lectii, si primim lectii din partea celor din jurul nostru. Suntem - asa cum trebuie sa spunem in orice imprejurare - radianti de viata, radianti de invatatura.. Dar suntem influentati si noi, randul nostru, de cei din jur - stiuti sau nestiuti - si cu aceasta incarcatura trebuie sa luam decizii. Deciziile acestea sa fie: sa continuam sa traim numai conform cu incredintarile noastre, sa rezistam ispitei puse permanent la usa sufletului nostru, caci nu numai noi vom iesi intariti din astfel de experiente, ci toti cei din jurul nostru. O simpla pendulare poate sa intareasca cu gandul numai atitudinea negativa din sufletul altuia - si noi sa nu banuim macar asa ceva...
Sa ne intarim sa nu dam inapoi nici o clipa, caci tragem prin nevazut alti multi semeni, dupa noi. Noi ne revenim... nu stim insa cat a contat de mult acea clipa de labilitate pe care am avut-o... intr-o dupa-amiaza ploioasa, afara ca si in sufletul nostru...

marți, 3 februarie 2009

"DANSUL" VIEŢII SI AL MORŢII

Suntem spirite întrupate.
Avem multă evoluţie în spate, suntem puternici şi mai ales avem multă experienţă. Întruparea repetată este o cale de perfecţionare continuă a manifestărilor spiritului, în condiţii diferite de trai, pe măsura creşterii experienţei totale: la nivele diferite de vibraţie, în zone diferite ale aceluiaşi univers, în dimensiuni spaţio-temporale diferite, în universuri diferite:
- în universuri de manifestare directă, nemijlocită;
- în universuri de manifestare prin intermediul unor sisteme corporale ce ţin cont de realitatea spaţială şi temporală locală (planetară, stelară, galactică).
Spiritele vin la întrupare motivate, încrezătoare în viaţa şi puterile lor. Ele nu sunt slabe, mici, nepricepute, ci corpurile lor sunt create astfel încât să se dezvolte treptat, pe o anumită perioadă de timp - timp în care, prin educaţie, dar mai ales prin radiaţia energo-materială-informaţională, ele se adaptează realităţii planetare, sociale şi biosistemice specifice momentului intrării la întrupare.
Întruparea este specifică universurilor de manifestare prin intermediul sistemelor corporale.
Sistemele corporale sunt conglomerate energo-materiale activate de radiaţia spiritului, reprezentând în mod explicit formele de irumpere în materii şi energii planetare a forţelor spirituale energetice interioare.
Sistemul corporal uman pe care îl cunoaştem azi (la fel ca şi corpurile tuturor vieţuitoarelor terestre) este o formă corporală specifică unei zone largi a Universului Fizic Solid, în care spiritele:
- învaţă sau perfecţionează elementele bazale ale manifestărilor lor: adică, cu care se întâlnesc pentru prima oară sau pe care le cunosc - dar le aplică pentru prima oară: în condiţiile energo-materiale ale acestui punct universic în care se află Pământul acum;
- activează ca ajutători ai celor dintâi, ajutători aflaţi pe trepte piramidale de evoluţie, putând astfel să se ajute reciproc să aprofundeze o multitudine de elemente de evoluţie primară.

Sunt două feluri de întrupare şi de lucrare a unui spirit care ajunge în faza de întrupare pentru manifestare curentă pe - sau în jurul unei planetei. Vom vedea în viitor că mai sunt şi alte forme, dar deocandată să ne oprim la cele pe care le cunoaştem deja, în linii mari:
A. Întrupare directă în corp astral - cunoscută sub denumirea de fantomă sau entitate de lumină - denumire provenită de la luminozitatea puternică emisă de structurile corporale de vibraţie mult mai mare decât aceea a mediului planetar pământean pe care îl percepem în mod curent, cu structurile senzoriale ale corpului nostru fizic solid. Ea este hotărâtă să devină modalitate de manifestare a spiritului în mediul unei planete atunci când spiritul lucrător are sarcină generală în mediul planetar (ori stelar, ori galactic) - lucrare care se face însă pornind de la gestionarea unui sistem corporal fluidic specific unei planete şi mai ales specific creatorilor conştienţi care trăiesc pe planetă. Aceştia învaţă direct sau - în epoci de vibraţie foarte joasă, aşa cum este aceea pe care o traversăm acum - păstreză informaţiile însubconştientul lor (prin memoriile corpurilor fluidice din sistemul lor corporal), în vederea studiilor ulterioare: sunt aşadar, în egală măsură, şi elemente de sarcină a entităţilor astrale, şi cunoaşteri/aplicaţii ale creatorilor conştienţi, după cum le cer sarcinile lor de evoluţie. Aşadar există o similaritate de cunoaştere şi sarcină pentru entităţi astrale şi întrupaţi, pentru care există o similaritate de compunere a sistemelor corporale comune entităţilor astrale şi oamenilor (creatorii conştienţi actuali a Pământului) pe segmentul format din: corp astral, corp mental, corp cauzal, corp spiritual (sau buddhic) şi corp dumnezeiesc (sau atmic) cu diviziuni specifice evoluţiei spiritului şi gradului de complexitate a sarcinilor sale: corpul enesic şi corpul supra-enesic. Oamenii mai au în plus doar corpul eteric sau vital - care vitalizează corpul solid, corpul de manifestare al omului pe Pământ.
Este necesar ca lucrările de natură planetară, sau stelară, sau galactică să fie percepute în universalitatea lor, îndiferent dacă ele se referă la lucrări de natură materială (întreţinerea structurilor universice care ajută toţi întrupaţii în evoluţiile lor personale), sau emoţională (specifice echilibrărilor emoţionale umane sau ale oricăror întrupaţi din biosistemul planetar - planete şi animale deopotrivă), sau vibraţional (radiant sun formă de lumină, sunet, deformări plastice sau elastice ale câmpurilor prin fronturi vibraţionale, etc.).
Toate au ca scop crearea unui volum uriaş de cunoaştere, de care fiecare om este mai mult sau mai puţin conştient, numind concret ceea ce simte într-un fel sau altul, şi care va constitui punctul de pornire în studii pentru înţelegeri din ce în ce mai profunde pe măsura derulării evoluţiilor.
B. Întrupare în corp fizic solid, prin ceea ce azi numim naştere.
Din întruparea în corp fizic solid se poate părăsi linia de destin, pentru a rămâne entitate astrală, după o perioadă calculată în funcţie de necesităţile întrupării în corp solid. Spiritul se va manifesta în continuare ca entitate astrală ajutătoare pentru segmentul social în care s-a manifestat anterior, indiferent dacă a fost născut sau nu ca om. Momentul de întrupare, de luare în posesie a corpului (a sistemului său corporal, de fapt) este chiar momentul fecundării ovulului, pentru care spiritul a participat intens la pregătirile de întrupare, înainte chiar de fecundare.
Neavând o educaţie corespunzătoare înţelegerii complexităţii acestui eveniment, la pierderea sarcinii sau copilului născut părinţii suferă mult. De multe ori, părinţii chiar cred că un copil este o creaţie pur umană, proprie, neştiind că este o întrupare a unui spirit evoluat. Suferă şi societatea prin compătimire îndelungată: este dreaptă compasiunea în acest caz, căci suferinţa oamenilor este reală, chiar dacă se datorează necunoaşterii. Aşa cum nu ştim că suntem legaţi cu toţii prin fire nevăzute, că nu suntem separaţi unii de alţii, tot aşa trebuie să ştim că nu suntem despărţiţi niciodată, de nimeni, fie ei oameni de care ne leagă iubire sau ură...
Şi tot intuitiv, lumea susţine pe cei în suferinţă să treacă peste necaz, durere, şi se detaşează de aceia care duc suferinţa la nesfârşit, fără să-şi dorească să continue viaţa cu ceea ce ea le oferă în continuare. Dar totul este spre învăţătură - o învăţătură care se derulează într-un mod extrem de complex, în timpul şi mai ales după terminarea destinelor - şi învăţăm astfel să ne echilibrăm, pentru ca viitorul să nu ne mai înlănţuie cu stagnări, ci cu creaţie şi echilibru stabil, indiferent de situaţiile trăite.
În cazul unor entităţi care se manifestă prin corp astral, provenit din sistem corporal cu corp solid, sunt necesare mai multe precizări:
- se crează o legătură puternică cu părinţii, cu societatea şi cu elementele de evoluţie pe care momentul intrării în spaţiul matern le punctează, din latenţa lor anterioară;
- în baza acestei legături, se crează o linie de activitate spirituală (lucrare, comunicare, relaţionare), la care cu toţii au destin de participare (întrupaţi şi entităţi au sarcină de colaborare pentru realizarea unor elemente necesare familiei şi societăţii în care ea activează curent).
Legăturile de acest fel - între entitatea devenită astfel astrală şi oamenii din mijlocul cărora vine - se menţin de multe ori prin crearea, dezvoltarea şi întreţinerea unor cordoane fluidice între corpurile entităţii şi cele ale unui întrupat - nu neapărat mamă, nu neapărat părinte, nu neapărat cineva din familie. Ceea ce este bine de ştiut în plus, însă specific întrupărilor normale, în care şi copilul, şi mama rămân în întrupare, este faptul că mama este purtătoarea corpurilor spirituale ale copilului (corpul spiritual (sau buddhic), corpul dumnezeiesc (sau atmic) şi, după caz, corpul enesic şi corpul supraenesic). În cazul în care copilul rămâne în viaţă, el îşi recuperează corpurile spirituale de la mama sa în jurul vîrstei de 6-8 ani (media este 7 ani la toate populaţiile spirituale umane pământene). Astfel de termene ţin de necesităţile de destin, de ajutor, de puterea de conştientizare a întrupaţilor, sau a momentului dezvoltării sociale locale. Dacă mama părăseşte destinul şi rămâne copilul în viaţă, ea poate rămâne în corp astral fiind în continuare păstrătoarea corpurilor spirituale ale copilului; sau, dacă ea trebuie să părăsească Universul Fizic Solid, corpurile copilului (sau, după caz, ale copiilor săi mici) sunt preluate de o rudă, sau un alt spirit ajutător întrupat, sau entitate astrală ajutătoare.
După cum se vede, nimeni nu rămâne "pe drumuri", suntem împreună, nu părăsim şi nici nu suntem părăsiţi cu adevărat. Nu suntem singuri pe lume - nici nu lăsăm singur pe cineva, în această lume…
Dar în cazul cînd spiritul copilului îşi părăseşte corpul solid, puterea spiritului se manifestă plenar imediat, se întăreşte repede şi îşi poate recupera corpurile spirituale aflate în păstrarea mamei.
Prin legătura astfel creată, are loc primirea subconştientă a noutăţilor de evoluţie, din partea entităţii devenite astrale, în familia rămasă în viaţă. Sunt noutăţi pe care familia în principal este - sau trebuie să fie anticipativ conectată: ulterior, conştientul, ajutat şi de impulsuri din mediul de trai, va fi treptat activat, nu brusc, direct din mediul de trai. Este cazul destinelor unor spirite aflate în:
- lucrări complexe, total sau doar părţi ale unor lucrări complexe, pentru spirite care învaţă să se integreze în lucrări de o mare complexitate; de regulă, toţi oamenii sunt actualmente angrenaţi în activităţi complexe, chiar dacă cu greu ne vine să credem acest lucru;
- destine de platformă = odihnă, dar o odihnă activă pentru cei deja întrupaţi: părinţi, fraţi, alte rude.
Pentru cei care ies din întrupare, rămânând entităţi astrale ajutătoare, este necesară o perioadă de întărire a structurilor corpului lor astral, care devine acum corp de manifestare. Corpul astral, cu care călătorim în stare de vis, nu este un corp de manifestare, ci numai un corp de circulaţie (dar cu particularităţi pe care le vom discuta cu alt prilej). Depărtarea entităţii - doar pentru o vreme scurtă - de familia sa terestră, pentru a-şi întări corpul nou de manifestare, poate conduce la simţirea, din subconştient, de părăsire totală, ceea ce atrage o durere şi mai profundă, a mamei în special. Momentul de revenire a entităţii întărite lângă fosta sa familie, vibraţia sa foarte puternică, comparativ cu aceea a oamenilor şi a mediului ambiant, conduce la simţirea unui confort spiritual, declanşator al liniştirii mamei şi astfel a întregii familii.
Pentru mamă este necesară o compasiune echilibrată, este necesară învăţătura - care în curând va deveni, de altfel, de nivel societar - a felului în care se desfăşoară destinul tuturor spiritelor întrupate, indiferent de felul în care se manifestă ele. Pentru toată lumea este necesară înţelegerea felului în care se derulează conlucrările între oameni şi entităţi, înlăturarea fricii de entităţi, a ideilor preconcepute şi a confuziilor - un ocean de nedreptate în care ne scăldăm azi...
Este necesară de asemenea înţelegerea rădăcinilor spirituale ale bolilor congenitale, ale malformaţiilor, ale devierilor de destine din perioada anterioară: nicidecum proiecţii ale unor prezumtive păcate, ci ramificaţii ale ultimelor milenii de muncă brută forţată, de relaţii brutale, lipsa de comunicare, de relaţionare, dezvoltarea permanentă a creativităţii umane.
Si mai sunt încă multe necesităţi de înţelegere, din nefericire...
La rândul lor, astfel de entităţi astrale sunt ajutate de societatea aparent părăsită în aprofundarea percepţiilor legate de subtilităţile trăirilor unor segmente ale ei; entităţile astrale trăiesc ele însele şi participă la aprofundarea de cauzalităţi particulare ale destinelor umane, în cadrul cărora, cu percepţiile lor mult mai detaliate şi profunde, pot ajuta oamenii prin vibraţiile lor înalte, pot mlădia relaţii în societatea familială, pot impulsiona forme de creaţie specifice unui punct spaţio-temporal al evoluţiilor comunităţii întrupate.

***
Un om cu un suflet urias va transmite si el, voua, acum urmatoarele cuvinte:
Să iubim şi să încurajăm pe toate acele femei care au pierdut un copil drag, căci sunt atât de puternice!!! Sunt atât de curajoase să treacă prin toate câte au fost, ca să ajungem aici şi acum... Fără ele, lumea ar fi ca şi cum ar fi fără Dumnezeu, căci ele pot să ofere în continuare atâta dragoste oamenilor!! Fără zâmbetul lor, Pământul ar fi aşa cum este Sahara...


***
Ei - copiii, fraţii, părinţii, prietenii aparent plecaţi - sunt lângă voi, sunt lângă noi, CU noi, uriaşe entităţi radiante, cu o lumină care ne dă tuturor putere, chemare către ducerea la bun sfârşit a tuturor sarcinilor pe care le avem pe acest Pământ!! Ele sunt cele care ne şoptesc la ureche şi ne mângăie în ceasurile de restrişte, de durere sau de neputinţă, ne dau tuturor putere să mergem mai departe. Nu sunt îngeraşi pufoşi şi neputincioşi, ci fiinţe radiante de forţă cu care suntem în stare să ducem şi să ridicăm această lume, pentru ca ea să fie mai departe minunea care a fost odată... şi încă de o mie de ori mai frumoasă şi mai puternică!!