Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


marți, 30 aprilie 2013

LUMINĂ DIN LUMINĂ

Una este să nu acceptăm din revoltă abuzurile unora dintre reprezentanţii religiei, sau dogmatismul exagerat prin care se doreşte păstrarea puterii asupra sufletelor umane – altceva este să minimalizăm lucrarea religioasă. Nu numai lucrarea christică, aşa cum încearcă mulţi azi să o facă... Eternitatea ni s-a povestit, dar uneori în mod denaturat, după interesele proprii sau de grup ale conducătorilor. 
Toate însă au avut un rost să dăinuie un timp... Şi vor dăinui atâta timp cât vor exista întrupaţi care au nevoie de de ele.

Cele pe care le scriu acum nu ar trebui să jignească pe nimeni, căci dacă se pot scrie multe despre acest fenomen, el nu devine nici mai puţin sfânt, nici lumea noastră mai puţin dumnezeiască. 
Multe fenomene religioase, expuse adică din religii – mai corect: expuse şi susţinute de milenii de către conducătorii religioşi – sunt de fapt fenomene naturale, folosite de la bun început în mod interesat pentru a câştiga încredinţarea oamenilor fără cunoaştere a fenomenelor naturale. Azi mai sunt astfel de conducători care ştiu despre asemenea lucruri, dar majoritatea preoţilor nu ştiu acest lucru, fiind chiar de bună credinţă în expunerile lor. 
Despre fenomene de acest fel, milenii de-a rândul oameni cunoscători şi inteligenţi – folosind însă inteligenţa lor în mod negativ – au propovăduit ca fiind minuni pe care Dumnezeu le face cu scopul unic de a le arăta oamenilor puterea lui supra-omenească. Multe fenomene au fost astfel folosite în interes propriu, corect înţelese la vremea lor prin studii şi cercetări proprii, realizate în cursul a sute şi mii de ani, pe baza unor moşteniri despre care numai ei au ştiut, furate şi ascunse cu multă grijă. Se cunoşteau bine: descrierea, specificul local, efecte şi direcţii de folosire. Tehnica de manipulare a maselor – şi nu de răspândire şi folosire a cunoaşterii în beneficiul maselor – a fost creată de preoţii templelor egiptene, care au preluat şi ei cunoaşterile de la vecinii babilonieni. Babilonienii aveau la început cunoaşterea din vechime şi o foloseau cu suflet curat spre beneficiul poporului şi a întreţinerii unor relaţii echilibrate cu vecinii. Preluând cunoaşterile babiloniene, egiptenii şi-au acuzat învăţătorii de faptul că ele nu au fost folosite în totalitatea sensurilor lor, ci doar în mod pozitiv, deformând astfel lumea, reducând-o la echilibrul şi moderaţia pe care preoţii egipteni nu le considerau bune pentru ei: ei considerau că potenţialul activ al lor era astfel ciuntit, iar una din puterile active ale conducătorului era să manipuleze masele în direcţiile pe care le doreau ei şi nu altfel. Astfel de puteri puteau să se estompeze dacă nu erau folosite intensiv, iar o astfel de folosire era legată de muncă totală pentru popor şi conducere totală pentru preoţi. 
Înseşi atenţionările asupra căilor negative de folosire, pe care le-au marcat babilonienii foarte clar în învăţăturile lor preoţeşti, au deschis însă drum chiar folosirilor lor în mod expres. Chiar dacă iniţial şi conducătorii egipteni au folosit întreaga cunoaştere pentru binele întregului popor, această subtilitate s-a pierdut iremediabil pe parcurs, rămânând de fapt totul spre binele exclusiv al conducătorilor, motivând că acest bine al lor ar fi fost de fapt binele unui întreg popor care nu putea fi condus decât prin fraudă, impunere şi cruzime. 
Rădăcina unei astfel de manifestări – însă nu şi dezvoltarea ei în acest fel descris mai sus – este însă în felul ei o manifestare bună, benefică tuturor membrilor societăţii. Omenirea trebuia să se înveţe cu traiul trupesc, cu munca manuală, nu cu munca astral-mentală, drept pentru care numai preoţii au folosit-o, povestind poporului doar despre zeii atotputernici, care se impun cu ajutorul fenomenelor inexplicabile: fulgere, tunete, alte lumini neînţelese, fenomene astronomice foarte clar cunoscute de ei, fenomene naturale periodice care erau de asemenea cunoscute în mare detaliu: şi din moştenirile vechi, şi din urmărirea fenomenologiei ca atare. Revărsările Nilului constituiau fenomenul cel mai clar de care s-au folosit pentru întărirea credinţelor în zei. 

Azi noi credem că cu toţii – popor şi conducători – erau conduşi de propria lor necunoaştere, erau încredinţaţi de existenţa zeilor în faţa cărora oamenii erau neputincioşi, de necesitatea jertfelor, libaţiilor, altarelor, rugăciunilor nesfârşite. 
Lucru care nu este întrutotul adevărat: este drept că poporul credea în astfel de lucruri, căci era obişnuit să creadă în proprii conducători, după obişnuinţe şi intuiţii proprii sănătoase. 
Este drept că preoţii mărunţi ai aşezărilor rurale aveau tot asemenea încredinţări. Dar nu şi conducătorii religioşi din marile temple ale oraşelor, mai cu seamă din preajma conducerilor administrative: regi şi înalţi demnitari din jurul lor. 
Aceştia ştiau cum să manipuleze orice fenomene planetare şi orice fel de oameni. Şi mai ştiau un fapt esenţial – pe care nici azi noi nu-l cunoaştem: că „zeii” nu se amestecă în viaţa oamenilor, pentru a-i împiedica să facă ceva. Ajutorul lor este foarte subtil şi fin. Ei există – sunt ajutătorii noştri astrali, dimensionali şi coordonatorii de evoluţii, dar doar sfătuiesc oamenii să facă bine: sunt parte a vocii interioare care călăuzeşte spre deschiderea conştiinţei umane, dar nu vor pedepsi pe nimeni, ci vor iubi pe toată lumea. Întotdeauna.
Şi preoţii ştiau asta. Ştiau că orice ar face – nimeni nu-i va pedepsi. Ştiau că există conspiratori care omorau, accidente care schilodeau, dar ştiau bine că, dacă omul este foarte atent şi îşi exersează mereu mintea, poate scăpa de orice fenomen, de oricine ar fi atentat la viaţa lor. Ceea ce însemna că astfel îşi dezvoltau experienţa de a complota şi de a ucide, alături de crearea de protecţii proprii şi pentru oamenii proprii. 

Să înţelegem că ei se foloseau cu experienţă de puterile astrale şi mentale în care noi azi nici nu credem măcar, fiind convinşi că ceea ce numim călătorii astrale sau activitate mentală prin clarviziune directă din corpul fizic (cu ochii închişi sau deschişi) ar fi numai o iluzie, o exagerare, sau o activitate pe care numai oameni înălţaţi spiritual o pot desfăşura. De fapt este o activitate care poate fi dezvoltată dacă există o înclinaţie naturală (corpuri sănătoase – ceea ce atunci era mai real decât în zilele noastre, controlul gândurilor – care este o chestiune de voinţă şi exerciţiu permanent). Tocmai de aceea a putut fi folosită prin învăţătură, din spatele zidurilor groase ale templelor şi a porţilor permanent închise, de unde o astfel de activitate nu era îndreptată numai către asuprirea propriului popor, dar şi spre slăbirea popoarelor duşmane: de la distanţă, prin acelaşi fel de putere astrală şi mentală. 

Nu este acum timpul detaliilor în această direcţie, dar este de amintit de fiecare dată când vine vorba despre faptul că actualii conducători – ai timpurilor din ultimele 4-5 milenii – sunt spirite care, la nivele joase de vibraţie planetară acţionează prin forţă, frică şi necunoaştere (în sensul de incultură). Astfel de spirite sunt intrate prin naştere în liniile genetice ale familiilor conducătoare, încă din vremuri în care acestea erau întrupări ale unor spirite înaintate: altruiste, generoase, atotcunoscătoare, iubitoare şi înalt-creatoare. Scopul unor asemenea schimbări spirituale în societăţile omeneşti urmărea – şi încă urmăreşte şi azi – următoarele:
1. conştientizarea faptului că la nivele joase de vibraţie planetară spiritele nu se manifestă conform unor linii de spiritualitate înaintată, aşa cum cred despre ele înseşi, la nivele înalte de vibraţii ale universului, de unde au venit pe Pământ. Sunt obişnuite cu propriile manifestări învăţate în evoluţii înaintate, consolidate la nivele de vibraţie înalte, dar pierd din vedere faptul că mediul de trai influenţează vibraţional comportamentul spiritului, obişnuindu-l cu comodităţi de care nu mai este conştient. 
Şi numai prin reveniri în locuri cu vibraţie joasă din univers, prin călătorii foarte complexe, acolo unde au avut loc primele lor învăţături, îşi pot conştientiza manifestările grosiere, agresive, perverse şi criminale. 
Şi numai cu conştiinţa înaintată, pe care o recuperează la ieşirea din viaţa trupească, de dincolo de trupul supus influenţelor animalice şi amintirilor de vibraţie joasă, pot înţelege că numai trăind după principiile cele mai înalte pe care între timp le-au învăţat, pot schimba treptat şi sigur orice fel de manifestare, în manifestare de înaltă spiritualitate: în orice fel de condiţii s-ar afla, în orice fel de vibraţii, lângă orice fel de biosistem i-ar influenţa;
2. o astfel de călătorie pentru remodelarea trăirilor noastre nu este singulară; călătoriile, cu învăţăturile ulterioare privind remodelarea propriilor manifestări, ţin cont mereu de aceleaşi principii de înaintare, de înălţare în evoluţii şi, pozitivând mereu rădăcinile, care sunt trăiri pe care le desfăşoară aici pe Pământ, întreaga manifestare se perfecţionează permanent, în orice loc, la orice nivel de vibraţie din orice univers. 
Numai conştientizând greutăţile şi nedreptăţile pe care le pot face ele înseşi, la începutul evoluţiilor lor, numai muncind cu conştienţă asupra propriilor atitudini şi comportamente, fiecare spirit în parte parcurge evoluţia pas cu pas. Conştiinţa se dezvoltă treptat, iar evoluţiile bazate pe încredere, discernământ şi demnitate consolidează în paşii următori învăţături privind creativitatea de înaltă calitate, altruismul, iubirea de semeni oriunde în lumile create pentru evoluţiile noastre. 

În acelaşi sens discutăm despre evoluţii privind cunoaşterea, şi aplicarea unor cunoaşteri – mai cu seamă cele privind fenomenologia planetară. Multe dintre cele descrise în textele religiilor sunt – sau au la bază – fenomene naturale sau percepţii naturale ale oamenilor, aflate într-o permanentă dezvoltare. În anumite momente ale ritmurilor planetare (lunare, anuale, perioade mai lungi şi mai scurte de ani) ele pot fi amplificate de alţi factori naturali pe care nu am ajuns să-i cunoaştem din diverse motive. Fenomenele naturale – aşa cum obişnuim noi să le numim, adică cele care se petrec fără intervenţia oamenilor – sunt de fapt efecte ale unor alte fenomene planetare. Mulţi oameni s-au ocupat de-a lungul timpului cu descrierea lor, cu preluarea lor de la generaţiile anterioare şi transmiterea cunoaşterii lor generaţiilor următoare, căutând să dezvolte cunoaşterea existentă cu cercetările timpului propriu: chiar şi în vremuri în care cercetarea spre cunoaştere era aspru pedepsită de conducătorii religioşi. 
În general oamenii de ştiinţă nu au urmărit ridicarea gradului de spiritualitate prin cercetările lor, ci instaurarea adevărului în lume, aşa cum le era lor evident. Aşa cum este în orice moment – sau ar trebui să fie. Erau, şi trebuie să fim cu toţii conştienţi de faptul că oricine poate ajunge să aibă o contribuţie cât de mică la înaintarea spirituală a omenirii, pe orice cale, în orice domeniu al vieţii noastre. 

FENOMENUL STUDIAT: LUMINA PERIOADICĂ A PAŞTELUI CREŞTIN-ORTODOX – MODEL DE GENERALIZARE A CREĂRII DE CONDIŢII PURE PENTRU VIAŢA PLANETARĂ
Fenomenului natural, care se petrece de multe ori periodic şi este specific unui anumit tip de spaţiu planetar, i se poate crea condiţii de concentrare în intervalul redus – de la 24 ore la 2 ore şi pe un spaţiu mai limitat decât limitarea sa originală. Aş asemăna o astfel de concentrare cu un fel de paratrăznet, care atrage electricitatea în flux continuu pentru a a se scurge în pământ, înainte ca un asemenea fenomen să distrugă o creaţie a omului sau înşişi oamenii.
Realizând un spaţiu de vibraţie ridicată, purificând mereu acel spaţiu care oricum prin natura lui creează un fenomen vizibil, omul poate forţa natura să-l creeze la perioade aproape fixe şi în spaţii restrânse la un areal relativ mic. 
Dacă cei care păstrează sau/şi prepară locul pentru a-şi atribui ajutorul special al lui Dumnezeu, pot s-o facă nestingheriţi la început, lumea va înţelege mai devreme sau mai târziu cum stau lucrurile de fapt. Dacă biserica catolică nu denunţă naturalul unui asemenea fenomen, şi astfel nu acceptă aşa-zisa superioritate a bisericii ortodoxe, nu înseamnă altceva decât că se evită urmări de tip bumerang, în care fiecare va da la iveală ce ştie despre celălalt, conducând ireversibil la destrămarea credinţelor populare în religiile care au şi ele ceva bun: practicile în sine fiind foarte bune pentru un anumit timp al societăţii, fiind corecte – doar exacerbarea lor şi împroprietărirea oamenilor cu ele nemaifiind însă lucruri atât de bune. 

Cunoaşterea celor care dau naştere la asemenea fenomene naturale ar conduce de fapt omenirea la amplificarea iubirii – şi nicidecum a fricii de Dumnezeu. 
Prin cunoaştere nu se ştirbeşte cu absolut nimic dragostea omului pentru Dumnezeu şi pentru căile de îndumnezeire... 
Încredinţările privind utilitatea practicilor şi ne-valorizarea lor bănească ar duce la folosirea lor după necesităţile fiecărui om în parte. 
Adevărurile religiilor ar ieşi la suprafaţă, distilând înţelegerile, formând ecuaţii în care necunoscutele s-ar rezolva imediat, pentru toată lumea. Iar abia atunci ar fi un popor şi o ţară – fiecare om stând la locul său, protejând locul care îl găzduieşte, purificându-l şi mijlocindu-i fenomenologia normală, naturală, acolo şi atunci când este cazul: când ritmurile planetare ajung în faze normale de manifestare. 
Şi totul fiind un model permanent de creare de condiţii pentru dezvoltarea energizărilor, autotratamentului, în cazuri necesitate de oamenii creatori: oboseli, accidentări. 
Iar pentru reinstaurarea liniştii în câmpurile planetare ar fi de un real folos ajutorul oferit de oameni în acest fel unor arealuri încă aflate sub imperiul efectelor nebenefice ale activităţilor umane: ajutor oferit pentru diminuarea efectelor de tipul amplificării mişcărilor tectonice – cutremure, erupţii puternice, maree deosebit de puternice, furtuni distrugătoare, incendii naturale. Toate amplificate din cauza activităţii haotice a omenirii din momentul de faţă. La care religiile moderate, echilibrate şi împletite cu ştiinţele biologice şi sociale ar putea aduce un beneficiu enorm omului şi planetei sale...
Aşa ar fi trebuit de fapt să se petreacă lucrurile de la bun început...

De fapt, aşa se vor petrece lucrurile în viitorul omenirii...
Alături de activitatea umană echilibrată, cunoscând astfel de fenomene planetare, şi folosind cunoaşterea rezultată din religii, lumea de azi se va schimba radical. 
Puţini oameni însă privesc lucrurile cu luciditate azi. Politica umană asociată religiei ultradogmatice şi interesate conduce la formarea unor reţineri ale multor oameni sănătatea spirituală a multor elemente de cunoaştere religioasă. Efectele scontate de religii au fost, în ultimele milenii, crearea încredinţărilor privind existenţa unui Dumnezeu al fricii, terorii, necunoaşterii, robiei mentale şi emoţionale. Azi diferite structuri ale conducerilor societare ţin cont de îndepărtarea multor oameni de religie, care a ţinut ridicat stindardul sclaviei, şi distrugerea prin căpătarea libertăţii nu este de loc convenabilă. Pierderea de credincioşi uşor de manevrat a condus căutarea altor căi de manevrare, la formarea unor altor încredinţări populare, fără susţinere reală, dar bazându-se tot pe necunoaştere şi atitudine dogmatică. Astfel sunt: frica sau speranţa cu deziluzia de extratereştrii, la fel cu formarea unor corpuri atotputernice, intangibile (de cristal, de lumină), crearea de holograme cu apariţia unor lideri religioşi consacraţi pe lumina cerului, pe nori – fenomene pământene lumeşti care şi ele au un fel de rădăcină reală, dar ale căror sensuri sunt abil deturnate, cunoscându-se diverse tipuri de adevăruri şi manipulându-le dinainte efectul asupra încredinţărilor umane. Sunt de efect, dacă tot nu se poate deturna efectul dezvoltărilor noastre corporale naturale, creşterea gradului de conştiinţă şi întărirea ei. Se doreşte măcar prelungirea cât mai lungă a perioadei de revenire la simţirile, percepţiile înaintate, înălţate, din care suntem de fapt coborâtori – revenire care ar fi trebuit să se petreacă încă de la finalul mileniului I d. Ch. 

Însă toate acestea constituie o activitate acceptată de coordonatorii de evoluţii, căci mereu noi valuri de spirite intră în întrupări, necesitând şi ele, la rândul lor, conştientizări ale propriilor lor atitudini, comportamente, în funcţie de condiţiile lor de mediu, de greutăţile şi uşurinţele trăirilor lor, de întăririle şi de devierile inerente – dar care întotdeauna îmbogăţesc experienţele spiritelor în întrupările lor. 

În fiecare continent există cel puţin 10-15 astfel de locuri în care se petrec asemenea fenomene, cu amplitudini mai mari sau mai mici în funcţie de energetica locurilor: din câte ştiu eu personal, la noi, în regiunea localităţii Boziorul Buzăului, în pădurea Hoia-Baciu de lângă Cluj. Faptul că nimeni nu face lucrări de purificare energetică înafara incintelor umane (case particulare, biserici), face ca fenomenul supus atenţiei să fie aleatoriu – dar numai aparent. 
De fapt aici este vorba despre o împletire de ritmuri planetare care formează „vârfuri” sau „gropi” vibraţionale de la o perioadă la alta, în care, datorită faptului că nu se „prelucrează” vibraţional locurile optime producerii unor astfel de fenomene, uneori ele se petrec cu intensitate care le face vizibile ochilor omeneşti – alteori nu, având intensităţi diferite care nu mai ating limitele vizibilului omenesc curent. 
Oricum existenţa fenomenologiei de acest fel ţine de locurile optime prin: 
– structura pământos-apoasă a planetei;
– structura matriceală planetară, cu elementele matriceale ale locului: mărimea, traiectoria şi vibraţia canalelor energetice transcontinentale , desimea celulelor de stabilizare vibraţională , grosimea manşoanelor eterice din matricea planetară şi existenţa în areal a corzilor eterice stelar-galactice, care la un loc creează condiţii de încărcătură maximă energetică a locurilor în anumite perioade: ale zilelor, ale lunii, anului, perioade mai mari sau mai mici de ani la un loc. În funcţie de alte condiţii, în principal ale radiaţiei cosmice la incidenţa cu solurile, manşoanele matriceale şi altor elemente matriceale planetare, ele se pot desfăşura la date fixe – sau aproximativ fixe, aşa cum cunoaştem acum mare parte din fenomenologia curentă planetară: anotimpurile, musonii, eclipsele, etc. Oricum, asemenea fenomene se încadrează într-o fenomenologie generală a curgerii permanente a energiilor planetare:
– cu intensităţi mai mari sau mai mici în anumite perioade ale anului: la solstiţii sau echinocţii, în puncte sincrone ale unor variaţii de intensitate ale fenomenelor câmpurilor planetare: sub influenţa mişcările Soarelui, Lunii, altor elemente ale macrocosmosului;
– având ca rădăcină de formare în general un fenomen normal de mică intensitate totuşi, care devine perceptibil de multă lume în momentele vârfurilor vibraţionale planetare (solstiţii, echinocţii) şi de vârfurile de acelaşi fel ale bioritmurilor personale. Ele sunt intensificări normale ale curgerii energiilor din câmpul universal care se pot percepe astfel vizual pe scară largă sub formă ca de ploaie (pentru oamenii cu vederea mentală puţin conştientizată şi antrenată) sau ca o ninsoare: chiar în plină caniculă de vară (mai ales în plină vară!). Mulţi oameni caută medici şi medicaţii corespunzătoare pentru a „scăpa” de un asemenea „defect” de vedere. Treptat ne vom acomoda cu noile cunoaşteri şi vom ajunge să înţelegem întregul nostru potenţial de care dispunem, iar volumul populaţional care şi-l va conştientiza va deveni prea mare pentru ca structurile sociale care au ascuns cunoaşterile să mai poată manipula omenirea, aşa cum s-au petrecut lucrurile în ultimii 4.000 de ani. 
De altfel vor fi schimbări mari în conştiinţa umanităţii, în percepţiile generale şi particulare ale tuturor vieţuitoarelor planetare. Treptat dar rapid, vom ajunge să distilăm şi să despărţim corect ştiinţa de manipulare şi crearea (cu acumulare) a tuturor celor care au condus la acceptarea din frică, pe fondul necunoaşterii generale, a celor care ne-au ţinut în lanţuri emoţionale grele până acum. 

Religiile nu vor dispare – şi eu am crezut mult timp că vor dispare, până când am înţeles care este fundamentul lor: credinţa oamenilor în existenţa unor forţe creatoare şi coordonatoare superioare omului, credinţa tuturor în ajutorul lor iubitor şi altruist. Se vor estompa până la dispariţia completă doar confuziile, rătăcirile, pedepsele, aberaţiile, exagerările, care au creat fanatismele: cu care ne vom mai confrunta un tip, urmare a lipsei de cultură, dar şi a diferenţelor de percepţie între oameni. 
Practic credinţa se sublimează în acest context, ajungând ca omul să-şi înţeleagă şi accepte din nou ajutătorii permanenţi: entităţile astrale de ajutor propriu, iar marile adevăruri vor fi aprofundate prin însăşi activitatea umană. Separarea credinţelor şi încredinţărilor va dispare din peisajul uman, sub imperiul cunoaşterii directe prin intuiţii, clar-intuiţii, clar-simţuri: care vor avea un cuvând din ce în ce mai greu în faţa labilităţii cunoaşterii macro-, şi micro-cosmosului contemporane, bazată pe cunoaşterea exclusiv fizică de natură tehnologică. Este şi ea bună, dar nu atunci când orice altă formă de cunoaştere şi înţelegere a universalităţii omului este înlăturată şi pedepsită în mod interesat, în lupta pentru a nu pierde controlul asupra popoarelor. Cei care nu au putut crede până acum decât în existenţa unor vestigii periate, decimate pentru a fi aduse la starea de a proba teorii pieritoare, vor înţelege din firea lor, relevată prin creşterea vibraţiei medii planetare, care este realitatea pe care au negat-o cu înverşunare cândva. 
Azi este bine să ştim asemenea lucruri şi să înţelegem că firea înaintată a spiritului uman va câştiga bătălia proprie asupra sa însăşi, asupra tarelor comportamentale aduse în sinea sa prin vibraţiile joase care au stăpânit Pământul şi cerul de de-asupra lui o lungă perioadă de timp. 
Să ne folosim toleranţa, înţelegerea, altruismul, iubirea pentru a a ne ajuta semenii şi pentru a-i ierta pe cei care ne-au impus cândva incompetenţa lor, obligându-ne să ne situăm la nivelul lor. 
Să fim conştienţi, lucizi, dar înainte de toate: iertători, învăţând să păstrăm astfel din propriile lor propovăduiri ceea ce este bun, şi cu astfel de unelte să semănăm în sufletele lor sămânţa viitorului. Să îndreptăm acolo unde putem şi astfel să facem tot ce putem pentru a recuperea cât mai repede timpul astfel trecut. 

Mult timp – şi nici acum de altfel – nu am fost de acord cu folosirea expresiei prin care ni se spune că noi suntem creatori de portaluri în anumite momente ale vieţii cosmic-planetare. Dar fiecare dintre noi poate să contribuie la ridicarea vibraţiei locului în care se află, în care îşi desfăşoară activitatea personală în fiecare clipă. Nu se vor aprinde lumini în jur, nu va coborâ nici o scânteie divină asupra noastră, pentru că de fapt totul – şi lumina, şi ajutorul divin curge permanent asupra noastră. Dar cu gândurile şi simţirile noastre putem să purificăm cele pe care alţi semeni, neştiind încă bine ce fac dar făcându-şi destinele prin care vor ajunge cândva să ştie bine ceea ce au făcut, îngreunează mereu câmpurile planetare. Gândul şi emoţia bucuriei comune de a renaşte sub cerurile permanent deschise ne vor ajuta, şi vor ajuta în jur să trecem cu toţii dincolo de greutăţile fostelor confuzii. 

Lumina Paştilor vine într-adevăr din Lumina Lumilor Divine în orice clipă şi ne aminteşte tuturor să nu pierdem din vedere ceea ce avem, chiar dacă treburile şi sarcinile noastre zilnice ne înconvoaie. Putem cunoaşte cum stau în mod real lucrurile, şi astfel practic o infinitate de aspecte ale acestei lucrări de mare subtilitate pot fi percepute cu multă răbdare, fără idei preconcepute. 
Astfel revin treptat percepţiile pe care omenirea le-a avut înainte de ultima glaciaţiune, dar până atunci tot ceea ce trăim este de natură să ne facă mult mai atenţi la vremurile pe care le trăim, la trăirile noastre personale. Vom deveni mult mai curajoşi în expunerile părerilor noastre, aşa cum mulţi oameni au dorit şi au încercat să fie, de-a lungul ultimelor milenii. Dar lipsa de susţinere din partea lumii ce nu şi-a putut înfrânge anumite frici, i-a determinat să renunţe. Noi avem puterea câştigată prin lupta lor, prin înfrângerile lor şi pe ei, sfinţii, eroii noştri laici sau religioşi, trebuie să-i cinstim cu sufletul plin de bucurie şi gratitudine. 

Noi strângem azi puterea lor – să fim demni de ea şi s-o folosim cu dreptate şi măsură...

Lumina este chiar Sfântă şi poate fi celebrată mereu, oricând, dar şi în momentele în care au loc vizibil asemenea fenomene care înalţă sufletul uman. Putem să ne depărtăm de dogmă şi impunere – dar să ne apropiem de cunoaştere şi de înţelegerea tuturor celor pe care Creatorii Lumilor ni le oferă spre înaintarea noastră permanentă. Important este să celebrăm mai puţin prin mâncare şi mai mult prin înălţare: a sufletului nostru, alături de toţi cei care ajută din totdeauna omenirea – atât de puţin cunoscuţi... – dar fiind mereu alături de noi şi sprijinindu-ne în toate încercările noastre de a ne ridica la înălţimea nivelului nostru de OM. 

duminică, 28 aprilie 2013

LA MULŢI ANI NOUĂ TUTUROR, FLORI ALE CERURILOR ŞI PĂMÂNTULUI DEOPOTRIVĂ !!!



Ziceam că nu-mi vine să scriu zilele acestea ceva... 
Şi totuşi un amic de pe facebook m-a scos din "amorţire"... A fost o chestie foarte... foarte... cum să spun... extraordinară... nu-i chiar aşa, e ceva mult mai subtil, dar o să caut altădată altă expresie ... 
Acum mi s-a făcut poftă de scris...

Am primit invitaţia de a-i aprecia pagina de pe facebook... https://www.facebook.com/Burlasche?notif_t=fbpage_fan_invite  
Nu intru pe toate paginile... acum chiar aveam o treabă urgentă... dar subconştientul pârdalnicul nu şi nu!!!... 
Intru...
Ce mult mi-a plăcut !! Mi-a luminat ziua, în felul ei...
Ieri mi-a plăcut la nebunie vizuală şi de amintiri !!! ha ha ha !!! căci nu mai pap dulciuri preparate de cîţiva ani buni !! pagina Danielei Elena David https://www.facebook.com/MadamedeBiscuit  ...mi-a făcut inimă bună şi am plecat la întâlnire cu prietenii în parc, privind viaţa în roz ... norocul meu, căci curentul nebun din metrou m-a determinat să dau cu palma într-o bară în clipa în care am izbucnit în plâns... tare aş fi vrut să nu mă afecteze curentul, atâta ce am suferit o viaţă din cauza lui ... Mi-am revenit repede pe fondul de plutire sufletească anterioară şi nici nu am vrut să mă gândesc că a doua zi urmau să fie Floriile...
Adică azi...

Ziua de Florii a fost întotdeauna cea mai trista zi din an pentru mine...  Totul a pornit din copilăria în care trebuia în această zi să străbatem tranca-tranca cu tramvaiul  din Belu în  Sebastianul aflat atunci în câmp, în frig, în vânt... să suport o zi întreagă o căruţă de rude (...ce dragi mi-s amintirile lor azi...) în principal înaintate în vârstă. Acolo şedeau rude de-ale tatălui meu, dar dacă pentru tatăl meu era cea mai frumoasă zi - pentru mine era dezastru... Era un loc unde nu aveam voie să spun nimic, din respect pentru "cei mari", nu aveam voie să pun mâna pe milioane de bibelouri, mileuri... Nu - pe o mâţă care zgâria... Îmi era frică să mă duc la toaleta care era foarte ciudată (era în casă!! culmea... nu afară în curte... o escapadă din oră în oră ar fi rupt ceva din monotonie...) Apoi venea zumzetul fericit al mesenilor cu pofte potolite - mie nu-mi plăcea să mănânc, nu înţelegem bine ce trebuie mestecat, ce trebuie înghiţit, ce trebuie băut, ce trebuie scos (acele de la peşte, sâmburii de măsline şi alte mărunţişuri care scoteau sufletul dacă nu le ştiai rostul...)... 
Se beau cafele la care eu nu aveam acces, se fuma şi eu ştiam din încercările proprii că, iarăşi, dacă nu ştii ce să faci cu ţigara, cu jarul şi cu fumul - riscai iarăşi să-ţi dai duhul (eu chiar mi-l dădusem atunci când încercasem, pe la 4 ani, dar îmi revenisem în simţiri înainte doar cu un pic ca mama să aterizeze promt de la serviciu... Phuuu... mare noroc...)... 
Aşa că, obosită de atâta stat degeaba, cascat până la trosnirea fălcuţelor, dat raite pe sub mese şi primit câteva picioare care de altfel erau plăcute, se mai întâmpla ceva în lumea aceea şi pentru mine !!!... adormeam zgribulită printre paltoanele musafirilor - mare şi frumoasă minune dacă găseam vreun şal parfumat şi molcuţ...
...Şiiiii.... TREZIREA că plecăm acasă... CEL MAI GROAZNIC MOMENT... Ieşire în curte unde iar se stătea de voooooooorbăăăă... se pupa, se râdea... iar se pupa, "Stai să-ţi mai spun ceva !!!" iar se mai fuma o ţigară... doamnele dădeau ochii peste cap şuşotindu-şi una-alta pe limba aia pe care eu nu o înţelegeam de loc... clănţăneam din dinţi ("Ce clănţăni, că nu e frig!!!") mă bălăngăneam de pe un picior pe altul poate doar-doar m-oi încălzi un pic ("Cristina stai cuminte locului, nu te mai prosti !!!") În fine ultima rundă de pupat, ultima rundă "Cristina să fii cuminte, să asculţi de mămica şi tăticu'..." iar ţoca-poca... eu mă trezeam plângând de-a binelea... ele "Eeee... Copilu' e copil... hai că-i 3 dimineaţa, noroc cu tramvaiul ăsta care merge bine toată noaptea!!"
Bine pe naiba... Nu-mi aduc aminte vreodată să fi venit decât după altă juma'de oră... Adormeam în braţele lui Taati... după care, când era somnul mai dulce... Hai Cristinel, tăticule, hopa sus !!! Şi iar prin vânt şi frig... întinde tot Pieptănarul până aproape de Ferentari... Aşteptat la poartă să ajungă tati în spate să deschidă uşile, aşteptat să vină mama să mă pună în pijama... Vânătă de frig, somn, căptuşită ici-colo de câte o pălmuţă cu invariabilul "Stai dreaptă !" nu ştiu ... nu am ştiut niciodată cum să fac să nu mai simt pijămăluţa rece şi aşternuturile ca păturile de zăpadă... 
Şi adormeam într-un târziu... 

De Florii a murit tata... Mi-a spus cu 2 luni înainte că atunci va fi şi mă întreba cu disperare sărmănuţul de el "Când vin Floriile, Cristinel??" Săptămânal "Mîine sunt Floriile??"... Îmi plângea sufletul, îmi plângeau ochii... "Cât e ceasul, Cristinel??" ... "Lasă, tati, or veni Floriile, or trece... te-i face bine, dragule..." "Eee... ce ştii tu, tată... Vin Floriile, auzi tu??" Ce să-i fi spus... da, dragule, Floriile astea ne-au bântuit viaţa amândorura... De ne-ar lăsa odată... 
Am stat cu sufletul în gât până dimineaţa următoare Floriilor lui '92... Spre dimineaţă am visat că el deschisese o umbrelă mare, neagră de-asupra mea... Era 5,30...
Am ştiut că Floriile mi-l luaseră... Am strâns ochii şi am înţeles că mă va ajuta şi proteja toată viaţa mea, de dincolo de viaţa lui... 
Erau amândoi cu mine - tata şi bunica, tineri şi frumoşi... Eram cu ei, cu Lumina lor şi a Săptămânii Mari... 
Mergeam pe străzi cu ei lângă mine şi spuneam că nu zilele, ci destinele ne dau de toate pentru întărire şi putere... 

Sus fruntea, omul trebuie să-şi depăşească lumea, de acolo de unde şi-o vede... 
Omul Sfânt al Floriilor, trist în mijlocul nebuniei lumii, ne-a spus că se poate...

luni, 15 aprilie 2013

CERTURI: SCHIMBARE DE OPTICĂ...


Peste tot, certurile parcă „înfloresc”... să folosesc o exprimare cât de cât echilibrată, şi nu ceva de felul „creează gropi” – şi asta delicat spus...

Atitudinea mea de minimă severitate este luată de multe ori drept supărare – ceea ce nu este adevărat – dar o minimă depărtare de certăreţi este un fel de protecţie pe care azi o pot folosi sub o anumită formă, bineînţeles dacă şi ceilalţi doresc să pună punct unei mânii născută de fapt din neînţelegeri normale de altfel, în această perioadă: o perioadă cu variaţii bruşte ale vibraţiei planetare, variaţii care obosesc mult şi greu... 
De multe ori mă gândesc că este bine totuşi că am trecut prin „furcile caudine” ale multora, tocmai pentru a-mi cristaliza o înţelegere veche, intuită toată viaţa, dar cristalizarea mea venind doar în hopuri, încet, din când în când. Căci influenţele din jur ne sufocă „cristalele” strălucitoare ale înţelegerilor de moment şi ale aplicaţiilor lor în viaţa curentă. Înţelegerile apar şi se întăresc la folosire permanentă, şi ele ajung să reflecte în exterior ceea ce nu ne este de folos direct decât în acel moment de tangenţă cu săgeata primită: momentul primirii gândului mânios al altuia. Îl primesc fără să mă mânii: chiar dacă există suferinţă, ea nu ţine mult, există fără să provoace rupturi din partea mea, acceptând însă că omul încă nu a ajuns la o asemenea cristalizare: dar va ajunge cândva cu siguranţă şi mă va înţelege. Până atunci însă fac în aşa fel încât să existe părerea mea în lume, căci ea poate fi de folos şi altora. Poate experienţa altora mă va ajuta şi pe mine, mă va întări, îmi va îmbogăţi experienţa totală...

De fapt acest gând mânios care îi atinge pe mulţi oameni azi, atât cât există – el ne este totuşi necesar, ne îmbogăţeşte: şi prin el însuşi ca experienţă cunoscută în tangenţa cu spiritul purtător, şi ca experienţă de răspuns propriu, din partea primitorului, cu o întreagă pleiadă de învăţături ulterioare, care vor apare în eternitatea vieţii noastre de spirit evoluant, nepieritor. 
Iar acesta este un aspect deosebit de important.

SCURTĂ APROFUNDARE A CUNOAŞTERII MODULUI DE FUNCŢIONARE A CORPURILOR NOASTRE...
Dar pe loc, un astfel de gând mânios, cu vibraţia sa joasă, poate să treacă prin radiaţia spirituală, şi sistemul corpurilor prin care ea se manifestă, fără să influenţeze întrupatul către care este îndreptat. De multe ori se crede într-un asemenea caz că este respins de „cristalul” sufletesc (sau „oglinda” sufletului): adică blocul întreg al radiaţiei spirituale. Dar o asemenea încredinţare are la bază de fapt o funcţionare a plexurilor-malaxor (se vor studia plexurile malaxor la adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/dictionar/plexuri-ale-corpurilor-fluidice/ ) situate la ultimul corp al sistemului corporal: care preiau, dar nu lasă să intre profund în corpuri, fluxurile energo-materiale (aşadar nu vibraţiile) încărcate cu amprente de vibraţie joasă, le dezamprentează în interiorul lor, prin vibraţia proprie înaltă, după care le eliberează fără ca vibraţia lor să influenţeze corpul şi în continuare întreg sistemul corporal. 
Aceasta este o funcţionare a corpurilor umane, care este realizată ca sarcină automată, simultană cu trăirile proprii ale omului. Dar ea se adresează biosistemului înconjurător, mai precis unei părţi a acestuia: speciile planetare care au corpuri spirituale sau care au celule de acest fel în componenţa corpurilor lor cauzale, fără să aibă corpuri spirituale. Printr-o astfel de funcţionare omenirea ajută planeta, mare parte din semeni şi multe dintre speciile de vieţuitoare planetare, pentru a nu rămâne influenţate de activitatea, manifestarea de cea mai joasă vibraţie a celor mai multe dintre grupurile spirituale umane de pe Pământ. 
Acest lucru însă nu compensează, nu anulează sarcinile personale de modificare a atitudinilor, a comportamentului propriu al fiecărui om, pentru care se află pe Pământ în această perioadă cu vibraţie planetară foarte joasă. Vibraţiile aşadar pot trece fără să influenţeze, sau pot trece cu o influenţă care poate trece momentan neobservată, dacă anumite structuri ale corpurilor noastre fluidice au condiţiile necesare pentru a-l lăsa să treacă fără a-i semnala prezenţa, modificându-le intensitatea. 
Atenţie la acest aspect: intensitatea semnalului şi nu vibraţia, frecvenţa ca atare. 
Să pornim de la faptul că sistemul nostru corporal este un set de unelte care gestionează relaţia dintre radiaţia spirituală – a spiritului care învaţă prin intermediul corpurilor – şi a mediului existenţial înconjurător, de întrupare, ajutând spiritul să înveţe cum să-şi folosească conştient, flexibil, echilibrat şi moderat forţele spirituale: razele din blocul radiaţiei totale spirituale – fiecare în parte şi toate la un loc. 
La începutul evoluţiilor spiritele nu sunt reactive la toate impulsurile din mediu, căci nu le cunosc pe toate: pe Pământ sunt cele pe care le numim plante (vegetaţie). Apoi, treptat, spiritele cunosc, şi devin reactive la tot mai multe impulsuri din mediul de trai, mai ales cele care le atrag atenţia ca fiind agresive, ca ameninţându-le supravieţuirea. Şi astfel totul devine un mediu aparent ostil, dar în care spiritele învaţă cum să se apere şi cum să înveţe şi pe alţii, la rândul lor (puii) să facă la fel. Treptat ele învaţă însă, în continuarea evoluţiilor, că nu orice impuls este ostil, şi mai ales învaţă cum să folosească fiecare din astfel de impulsuri, sau cum să se distanţeze de ele, sau cum să se apere în cazuri fortuite – dar din ce în ce mai puţin agresiv, mergând până la indiferenţă la un moment dat. Acest moment din treptele evoluţiilor spirituale ajunge să existe doar când spiritele se simt în siguranţă şi se ocupă cu prioritate de lucruri care le devin ori foarte plăcute, ori activităţi de strictă necesitate, apoi şi una şi alta la un loc. Evoluţiile încurajează înaintarea prin trăiri în siguranţă, dar creează şi condiţii de revenire, pentru scurte perioade de timp, în locuri în care s-au desfăşurat treptele anterioare de evoluţie, în care spiritele nu s-au simţit în acest fel de siguranţă în anumite momente: spre exemplu, când vibraţia este joasă, când biosistemul este sau devine treptat agresiv, când variaţiile de vibraţie devin foarte dese şi puternic marcate de la un moment la altul. Spiritele conştientizează în asemenea cazuri ceea ce îşi amintesc din evoluţiile lor pline de frici şi de reacţii agresive la frici. Dar ele au experienţă mai multă, putere interioară mai mare, conştientizări şi posibilităţi de alegere mult mai multe – pe măsura experienţei care le-au crescut între timp. Tocmai acest fel de manifestare superior este căutat a fi folosit treptat, la nivele de joasă vibraţie la fel cum a fost câştigat la nivele de vibraţie înaltă. Dar manifestarea superioară poate apărea doar după conştientizarea manifestărilor în care au arătat că primul impuls a fost agresiv, sau dispreţuitor, sau pervers. 
Când prin experienţa locală spiritele tind să devină din nou indiferente, aşa cum s-au petrecut lucrurile şi în evoluţiile anterioare, corpurile sunt cele care ajută, prin structurile lor interioare, prin amplificări ale unor impulsuri, sau diminuări ale altora, sau potenţări între intensităţile unora sau altora dintre impulsurile din mediu: cosmice, planetare, ale biosistemului vegetal şi animal, ale semenilor din societăţile lor. Corpurile fluidice au structuri care preiau semnalele din mediu: vibraţii rezultate din activităţile de manifestare ale spiritelor întrupate în jur (de la stele şi planete – la toate cele care compun biosistemul şi societatea lor). Sunt ceea ce putem numi captatori, amplificatori, potenţiometre naturale care devin însă reactive doar la acele impulsuri din mediul de trai de care are nevoie fiecare spirit în parte, pentru a-şi remodela o atitudine, un anumit fel de comportament. Căci nu toate manifestările se remodelează în acelaşi timp, pentru a nu obosi spiritul, nu toate se remodelează în aceeaşi viaţă, nu toate se remodelează în acelaşi ciclu de vieţi şi nu toate pe aceeaşi planetă, în aceeaşi galaxie, în aceeaşi parte a subzonei universice sau a zonei universului; nici măcar în acelaşi univers – aşa cum încerc să scriu în aceste studii: că învăţăturile de bază le efectuăm în alt univers, foarte asemănător cu ceea ce percepem aici, în acest univers prin intermediul corpului astral iar aici, în universul acesta, în care ne aflăm acum, suntem doar la consolidarea unor învăţături, care devin bază de lucru în continuare pentru altele mereu noi. 
În ultimele milenii noi am rămas cu folosirea unui segment limitat de învăţături pe care le avem în experienţa noastră totală de spirit întrupat, datorită scăderii drastice a vibraţiei planetare – eveniment cosmic şi nicidecum datorat în vreun fel, în mod cert, vreunul păcat ancestral al omenirii. 
Actualmente, creşterea vibraţiei medii planetare şi revenirea treptată la ceea ce am putut desfăşura în trecut ne cer recuperarea, reconstituirea cunoaşterilor pe măsura unei asemenea schimbări a vibraţiei planetare. Este foarte adevărat că mulţi dintre noi nu am încă experienţa de a o face rapid şi precis – deşi ei chiar cred că au asemenea puteri nelimitate şi îşi oferă unul altuia încredinţările despre lipsa de necesitate a continuării efortului de a remodela manifestările, de a continua cunoaşterea şi aplicarea ei în viaţa curentă. Mulţi oameni sunt încredinţaţi de faptul că ne conduce un Dumnezeu care se află în stază, în odihnă, în nemişcare după terminarea creaţiei sale, preocupându-se doar de monitorizarea activităţilor supuşilor săi şi pedepsirea/recompensarea celor care stau ca şi el, dispreţuind materia, munca trupească, ideile despre materialitate şi disconfort, care nu ar fi fost câtuşi de puţin creaţia sa, ci a oamenilor prin mintea lor iluzorie... Sunt lucruri care atestă o anumită fază de evoluţie, trecătoare, din care vom învăţa cu toţii tot ceea ce ne va fi necesar pentru a privi în viitor fără comoditate, cu luciditate, cu hărnicie – aşa cum de altfel şi Dumnezeu lucrează fără încetare, susţinându-ne evoluţiile şi creându-ne permanent condiţii pentru trăiri din ce în ce mai complexe. 

Aşadar, corpurile tuturor vieţuitoarelor au astfel de structuri de gestionare a vibraţiilor, în plus faţă cele de gestionare a fluxurilor energo-materiale. 
Sistemele noastre corporale, omeneşti, au şi ele structuri de gestionare a vibraţiilor care sunt, comparativ cu cele ale altor specii planetare, mult mai complexe: ele reunesc în aceeaşi structură şi captatorii, şi amplificatorii sau potenţiometrii naturali pentru vibraţii. Mai cu seamă corpul astral al sistemului corporal omenesc are un complex bogat, deosebit de dezvoltat de astfel de structuri combinate. 

Existenţa unui asemenea complex structural nu înseamnă că el ar opri unele vibraţii – ci înseamnă că toate ne afectează, dar unele dintre ele sunt amplificate, altele sunt diminuate; în alte cazuri aceleaşi structuri sau structuri complementare lucrează în tandem, realizează un acord fin prin potenţarea unui set de vibraţii în care unele cresc şi altele scad din frecvenţa lor, în trecerea prin astfel de structuri. 
De asemenea nu este cazul să credem că astfel de structuri limitează sau cresc aportul de fluxuri energo-materiale în corpurile noastre. Să facem deosebirea între fluxurile energo-materiale care hrănesc şi energizează corpurile noastre, sprijinind curgerea prin ele a radiaţiei spirituale şi vibraţiile care influenţează radiaţia spirituală, scoţând la suprafaţă manifestări ale spiritului în funcţie de variaţiile sale. 
Dacă astfel este sau nu este necesar spiritului o modificare ce trebuie să devină în timp obişnuinţă, corpurile o vor semnala şi vor îndemna spiritul în felul lor spiritul să reacţioneze ca atare: căci spiritul are experienţă, dar nu are obişnuinţa de a o folosi diversificat şi rapid, de la un moment la altul. Tocmai acest lucru – printre multe altele – este necesar a fi învăţat treptat, fără oboseală excesivă, dar nici cu indiferenţă în faţa celor care ne formează mediul general al vieţii noastre pământene. 

Să mai precizăm ceva, dacă tot am discutat despre captatorii-amplificatori de vibraţii. Ceea ce clarvăzătorii percep în aura corpurilor noastre (de regulă o aură astral-mentală) ca fiind fleşuri de lumină colorată care apar şi dispar, sunt de fapt activări ale vibraţiilor de care avem nevoie pentru remodelarea atitudinilor noastre. În continuare, depinde de spirit ce cale va manifesta: prin obişnuinţa sa impulsivă sau prin alegerea sa conştientă, atentă, dar după cum îi dictează ori interesul, ori moralitatea sa. Totul este în funcţie de evoluţia sa până în momentul venirii sale pe Pământ. Cum vibraţia pământeană este foarte joasă, spiritul nu este obişnuit la astfel de vibraţii să folosească cele mai înalte repere ale experienţei sale: pe care le are, cu siguranţă – pentru un comportament de înaltă moralitate pentru Pământ. Dar chiar dacă are cunoaşterea, spiritul nu are şi obişnuinţa de a folosi, de a alege sau de a rezista ispitelor de a se comporta altfel, la un nivel mult mai înalt, decât societatea în mijlocul căreia se află. Tocmai pentru a învăţa acest lucru ne aflăm aici, acum. 
Totul depinde de puterea personală a fiecărui întrupat, de ce fel de sarcini de destin are. Iar dacă structurile corporale nu amplifică semnalele din mediu este un semn care poate spune:
– ori că spiritului nu-i MAI trebuie, pentru că a trăit exact atât cât îi trebuie deocamdată pentru înaintarea sa; nu la intensitate maximă, nu la acoperire totală, astfel de subtilităţi fiind parte a destinului său personal; 
– ori că nu îi trebuie ÎNCĂ, neavând puterea să suporte sau să comporte mai multe seturi de manifestări deodată. 
Aşadar semnalele (vibraţiile) au drum liber să intre în radiaţia (în popor: în oglinda) sufletului, oferindu-i exact puterea sa, după cum fiecare destin îl necesită sau nu, ori îl necesită mai mult sau mai puţin, ajutând pe nesimţite la întărirea altora. Şi numai dacă este necesar, şi numai când este necesar amplificatorii îl vor dezvolta sau, dacă este nevoie, alte structuri în vor capta şi îi vor estompa semnalul. Reacţia omului poate fi astfel mai puternică sau mai estompată, după cum îi dictează destinul: ori este doar în pregătire de dezvoltare, ori este în estompare, alte sarcini având prioritate în destinul în curs de derulare. 
Iată aşadar că nu este bine să judecăm, să înălţăm prin încurajare sau prin exemplificare, nu este bine să descurajăm sau să oferim altceva decât o atitudine echilibrată, chiar dacă de multe ori este necesar să ne detaşăm de oameni care ar dori să ne impună propriul fel de manifestare. 

REVENIND LA CERTURILE NOASTRE...
Atât cât putem conştientiza, semnalul, impulsul certăreţ poate fi lăsat să intre în sufletul nostru – şi chiar o facem, chiar dacă mai mult sau mai puţin conştientizat, explicit. Unghiul de pătrundere al impulsului, aşa cum vom conştientiza cândva, depinde de puterea – de evoluţia – fiecărui spirit în parte, iar acesta este un anume mod de înţelegere, care se formează în timp, numai prin experienţe de acest fel. 
De exemplu: situaţia în care ne mirăm că un om poate să rabde pe altul, dar el simte că trebuie s-o facă. Împins la despărţire de către familie, prieteni, societate, se va confrunta cu aceeaşi situaţie din altă parte, căci amplificatorii corpului lui astral (emoţional) vor capta şi amplifica semnalul altui om asemănător, adică vor atrage atenţia asupra altei persoane cu acelaşi fel de impuls şi destinul îşi va urma astfel cursul până când atenţia şi reacţia la astfel de impulsuri se va estompa, iar amplificatorii nu vor mai fi impulsionaţi, chiar din radiaţia spiritului, să funcţioneze în continuare. 
Numim acest aspect echilibrare.
Există însă foarte multe cazuri în societatea noastră azi în care atitudinile agresive nu sunt accentuate de structurile corporale neapărat pentru un comportament de înlocuit, ci pentru un exemplu de oferit. Căci suntem pe Pământ nu numai pentru a ne schimba comportamentul, ci şi pentru a ne consolida implicit diverse feluri de comportament, însă oferind exemple unor anumite persoane din mediul de întrupare. Ele au nevoie de exemplul nostru, alături de al multor altora, pentru a-şi umple un „sac”, a ajunge la un nivel de masă critică pentru schimbarea comportamentului propriu. Căci asemenea schimbări au loc în primul rând prin primirea de învăţături, de exemple edificatoare, pentru ca numai la un anumit moment dat să se poată manifesta cu siguranţă proprie, într-un mod elevat. Fiecare dintre noi avem un timp al învăţăturilor, un timp al acumulărilor, un timp al obişnuirilor şi apoi abia vine timpul manifestărilor... 

Este doar un aspect al unor asemenea funcţionări ale corpului nostru astral (emoţional), în viitor vom discuta şi despre altele. 
Tocmai de aceea trăim astfel de timpuri: totul este obişnuire, îmbogăţire, dezvoltare: nu mai este azi o dezvoltare a experienţei negativităţilor, ci una a analizelor, înţelegerilor, învăţăturilor, aplicaţiilor. 
Să avem astfel în vedere faptul că ne este mereu nevoie de cele care există acum în societatea noastră: diverse elemente manifeste cu putere sau estompat, unic sau repetitiv: toate conducând la asemenea cristalizări, mai devreme sau mai târziu. 

Sigur că mulţi oameni simt nevoia să se „descarce”, crezând sincer că este şi dreptul, dar chiar şi datoria lor omenească să o facă. Mulţi se revoltă, şi revolta lor nu face decât să întărească atitudinea mânioasă, considerată „dreaptă” a celorlalţi. Şi eu m-am revoltat mult şi am semne clare de revoltă deseori, chiar dacă nu lovesc de jur împrejur: căci chiar cred cu tărie că nu se cuvine acest lucru... A spune cu seriozitate la un moment dat, oportun, părerea proprie nu înseamnă decât a preciza o poziţie: ea poate fi luată drept afront, de către un om deja ambalat. Iar de aici mai departe cred că este necesar să avem în vedere câteva aspecte deosebite. 

SCHIMBAREA UNGHIULUI DE VEDERE... 
Nu ştiu, personal, să existe om care să, copil sau adult, să nu fi luat hotărârea, mai mult sau mai puţin pasageră, de a nu se mai juca, de a nu mai vorbi, de a nu se mai întâlni cu cineva, cu persoane care la un moment dat nu s-a mai înţeles din varii motive. 
...Şi eu, la fel...

PRIMA CRISTALIZARE 
...Doar că, la un moment dat am simţit că pot spune: foarte bine, dacă este atât de pornit pe ceartă, nu mă cert dar mă îndepărtez, las toate uşile şi ferestrele deschise şi spun: „Dacă ai nevoie de prezenţa mea/ajutor vreodată să ştii că nu baţi la uşi închise.”
Şi de multe ori am aplicat un asemenea procedeu, mulţi au încercat şi au găsit că lucrurile chiar aşa stau. Unii au spus că ei nu ar fi putut proceda aşa... dar ei ştiu acum că se poate şi vor încerca să facă la fel... Şi o astfel de atitudine se desfăşoară în mod absolut conştient – nu pentru că aşa se ostoiesc supărările la un anumit moment dat: ci să ştim să spunem din suflet, de la bun început, că uşa rămâne deschisă în urma noastră.
A face ceva conştient, înseamnă a anunţa şi a fi oarecum obligaţi de la bun început să ne ţinem de promisiune. Ulterior, se formează obişnuinţă şi tot ceea ce ne venea la început numai din acel simţ al onoarei – devine treptat ceva mlădios, armonios, fără nici un efort, cu acel grad de normalitate cu care ajungem să putem trăi orice în viaţă, din obişnuinţă. 

VALORIFICAREA ALTOR IDEI, ELEMENTE, EVENIMENTE...
Am auzit din ce în ce mai des următoare formulare: „Nu mai am ce discuta!” sau „Nu mai vreau să am de-a face cu...” sau „Am terminat discuţia cu...” Şi omul necăjit nu numai că nu se mai întoarce la cel care l-a necăjit astfel, mai mult: continuă să stea necăjit mai departe, de multe ori ajungând să se separe de lume, îndurerându-se pe sine însuşi, fără să se mai gândească la durerile altora, trist sau mânios după cum îi este felul, tristeţea sau mânia considerată a fi întotdeauna îndreptăţită.
De fapt avem o deviere de valorificare a celor cu care ne confruntăm: a oamenilor, a situaţiilor, gândirilor, evenimentelor din viaţa noastră. Este o moştenire a societăţii, din ultimele milenii şi despre ea avem multe de discutat în viitor. Să facem acum o introducere în temă. 
O ruptură este uşor de făcut. Mai greu este de construit, de puţine ori omul mai poate să repare ceva, mai cu seamă într-o societate cu aspecte majoritar mânioase, agresive, răzbunătoare, războinice. 
Nu ruptura, ci valorificarea altor elemente conştientizate ca fiind importante în viaţa noastră, pot să schimbe uneori orizontul ce pare a fi ocupat numai de un singur om, de un singur eveniment de un singur fel sau linie de gândire. Diferenţa constă tocmai în hotărârea de a schimba acest orizont:
1. Se pot introduce alte elemente în momentul în care, după încercarea nereuşită de a estompa supărarea, se simte nevoia că ceea ce s-a petrecut trebuie lăsat în starea sa, să se matureze prin înţelegere proprie, experienţă proprie, fără încercarea la infinit de a schimba ceva în domeniul neînţelegerii. 
De fapt, omul care părăseşte sau acuză dând sentinţe definitive lasă lucrurile în apele lor, şi ele îşi vor urma cursul fără implicarea lui: şi este bine aşa, căci lipsit de supărarea aceluia, lucrurile se vor drena către echilibrare. 
Dar este bine ca însuşi omul supărat, care are tendinţe de ruptură definitivă, să-şi schimbe atitudinea, pentru a-şi oferi lui însuşi o înaintare spirituală. În orice discuţie se poate găsi un prilej – idee, cuvânt – de care cineva doritor de a încheia o discuţie se poate folosi, oferindu-i un plus de atenţie, de valoare: „Pentru că a venit vorba:...” spune românul. Cu un asemenea prilej se poate oferi un plus de potenţial unor lucruri care aveau o alură trecătoare, se poate valorifica un fel de comportament, o atitudine valoroasă – orice aspect clar de înaintare spirituală. Uşor, fluid, decontractant. Sigur că orice fel de altă discuţie se poate insera aici – uneori chiar şi o glumă, orice – doar dacă nu sunt spiritele prea încinse şi se cunoaşte clar reacţia celor din jur. Pentru că o glumă pusă într-o astfel de situaţie poate relaxa spiritele, dar tot aşa poate oferi o imagine de neseriozitate sau de neluare în seamă a sentimentelor celor din jur, care poate accentua nemulţumirea. 

2. Se poate accesa o treaptă superioară de manifestare, simţind din ce în ce mai clar când, cum să valorifice o situaţie, un om, un element de trăire sau dimpotrivă, când este momentul cel mai potrivit pentru a crea o retragere, o întrerupere a folosirilor, a relaţiilor, chiar şi doar pentru a perioadă scurtă de timp – dar necesară. 
Aceasta ar fi o formă deosebit de importantă în atitudinea noastră. 
Rădăcina unei asemenea schimbări de comportament este foarte veche, dar drumul său până în zilele noastre este deviat de societate, prin transferarea sa în zona urii, răzbunării, războiului. 
În vremuri îndepărtate, omul – care avea o conştiinţă deosebit de dezvoltată – simţea cât se poate de clar cât de mult, cât timp şi în ce fel să acorde atenţie unui alt om, unui eveniment, unui anume element din viaţa sa. La fel se proceda, de asemenea, la nivel de grup, de popor. Profunzimile mergeau spre: conştentizarea intensităţii de gândire + simţire, timpul afectat fiecărei faze de intensitate pe creştere şi pe diminuare, unde anume în ritmurile cosmice şi planetare era necesar să fie plasată atenţia asupra elementului vizat, ritmuri care singure ajutau elementul respectiv să crească sau să descrească în atenţia proprie/a altuia/a altora (ca grup). Ritmurile planetare şi cosmice preluau astfel o mare parte a efortului necesar punerii în valoare sau diminuării de care era nevoie în acel moment: pentru el însuşi – valorificatorul – pentru altcineva, pentru alt fel de întrupaţi (altă specie de vieţuitoare planetare), precum şi pentru legăturile necesare între oameni, oameni şi locuri, oameni şi creaţiile lor, oameni şi diferite alte specii planetare. 
În acest fel fiecare om ştia bine, şi era deosebit de atent, mai ales în relaţiile cu alţi semeni, cum şi cât să-şi potenţeze relaţiile, astfel încât să nu fie nimeni distras de la activităţile sale curente, să nu existe niciodată ideea de deranjat, neînţeles, neajutat. Un ajutor care la rândul său venea exact la momentul potrivit, exact în proporţia necesară pentru a da liber acţiunii proprii a primitorului, care doar se completa astfel cu ajutorul primit. 
Un asemenea fel de a proceda s-a pierdut în negura vremurilor grele pentru oameni, din ultimele milenii. Puţini sunt oamenii care ajung la un asemenea mod de gândire, sporadic, atunci când ritmurile biologice proprii sunt în armonie cu cele ale mediului înconjurător. Ceea ce ei au de făcut este să caute să nu se lase influenţaţi de către cei din jurul lor, care nu au ajuns să considere normal, uman, corect, un asemenea mod de valorificare a momentelor vieţii noastre. Omul poate simţi cum, şi când să se retragă dintr-un dialog, când să susţină cu prioritate un om, o activitate, un eveniment sau altul din viaţa sa sau din societate. Poate simţi intuitiv şi poate susţine cu mintea sa planul, logica, strategia de implicare şi de urmărire a derulărilor. 
Dacă un asemenea mod de simţire şi acţiune prinde putere, apoi se cristalizează în sufletul nostru la un moment dat, avem sacra datorie de a nu-l lăsa să se sufoce sub influenţa celor care nu au ajuns la o asemenea înţelegere şi acceptare. Dar într-un asemenea fel de manifestare, care ni se va dezvolta uriaş în viitor, nu înseamnă că deodată putem face ceea ce puteam face în trecutul nostru îndepărtat sau ceea ce vom putea face în viitor, căci totul se face treptat. Să ne lăsăm doar în mâna intuiţiilor noastre echilibrante, pozitive, atunci când:
– simţim că este nevoie să ne încurajăm semenii, înţelegând care aspect din comportamentul/creaţia/gândirea lor sunt de încurajat şi de valorificat, dar şi cele care sunt de lăsat cu stare de reţinere sau chiar neîncurajare, aşteptând ca omul să-şi câştige singur, sau ajutat de propria sa viaţă, condiţii de înlocuire a lor pe cât posibil cu altele noi, cunoscute ca fiind paşi de înaintare spirituală;
– simţim că este nevoie să ne implicăm într-un fel de evenimente sau numai într-unul dintr-un anumit fel: pentru propriul folos şi pentru folosul altuia sau/şi al întregii comunităţi;
– simţim că este nevoie să ieşim dintr-o acţiune comună cu a altora sau să ne diminuăm treptat aportul la astfel de acţiuni. Nu ar trebui să aşteptăm până când evenimentele ne dau afară, nu trebuie să ajungem în punctul de supărare, frustrare, cu izbucniri în punctul de nervozitate maximă, ci să aşteptăm cu multă atenţie semnele care apar din timp, să luăm măsuri de retragere treptată, estompându-ne prezenţa, analizând totul şi trăgând învăţăturile necesare. Rezultatele învăţăturilor vor fi aplicate în continuare, după cum curg evenimentele, ajutând astfel şi pe alţi participanţi să facă acelaşi lucru, din punctul lor de vedere. Întotdeauna, undeva trebuie să ne pierdem în peisajul evenimentelor, să ne diminuăm treptat participarea – dacă nu se petrec, bineînţeles, evenimente care să stopeze înaintarea, prin însăşi natura lor. 

Orice fel de schimbare este bine să fie gândită, studiată şi exersată în avans. Personal am folosit aglomeraţiile stradale, TV, radioul, ştirile radio – apoi internetul pentru a face „exerciţiu” cu conştiinţa expresă a dezamorsării unor situaţii aprinse: ce aş face, ce aş spune, cum m-aş implica sau nu în anumite situaţii, faţă de anumiţi oameni… De obicei judecăm pe unul sau pe altul, ne necăjim de o situaţie sau alta, deşi am putea să ne gândim calm, liniştiţi cum ne-am descurca onorabil într-o situaţie asemănătoare. Mi-am dat seama că pot interveni numai atunci când într-adevăr am ceva cu miez de spus – nu în orice situaţie: hop şi eu !! mulţi oameni asta fac azi oriunde: pe stradă, pe internet: diferite motoare de socializare, care au într-adevăr marele avantaj al socializării – de care lumea a fost lipsită în trecut. Însă apare căderea în extremism, aruncarea în valurile discuţiilor în contradictoriu, aruncând-şi fiecare frustrările din vieţile curente. Discuţiile devin cel puţin acide, dispreţuitoare, agresive. Chiar dacă ele ni se adresează nouă de multe ori, chiar dacă se simte chiar nevoia de severitate şi punerea distanţei între noi şi persoanele agresive dacă alte metode au dat greş, să nu uităm să lăsăm „uşa” sau „ferestrele” deschise. Căci echilibrarea se învaţă şi prin metode de rezolvare pe loc, şi prin metode de mlădiere a situaţiilor în timp. 
Împortant este să ne ascultăm întotdeauna intuiţiile şi să le înţelegem rolul, rostul. 

Pentru că, mai ales, să nu trebuie să uităm niciodată că suntem ajutători, şi ajutători vom rămâne în eternitatea evoluţiilor noastre, ale căror primi paşi îi învăţăm azi, care devin astfel rădăcini pentru toate învăţăturile care vor urma...

miercuri, 3 aprilie 2013

COMPLEXUL REPTILIAN: CONTINUĂRI


Dragii mei, întrucât acest subiect explică mare parte din expunerile studiilor istorice, am continuat acest capitol pe site-ul www.bucuria-cunoasterii.ro . 
Se reia aici, în continuare, sinteza celui dintâi studiu, apoi se continuă cu sintezele celorlalte studii:

1. COMPLEXUL REPTILIAN: GENERALITĂŢI
SINTEZĂ:
Complexul reptilian este un bloc, un complex structural ale cărui componente sunt distribuite în toate corpurile sistemului nostru corporal.
A fost creat din începuturile formării transcedentale a sistemului corporal uman. Omul nu moşteneşte caractere reptiliene de la specia care le poartă azi numele – reptilele, ci reptilele au în componenţa sistemului lor corporal de specie substructuri care le ajută să trăiască în câmpurile corpurilor omeneşti. Astfel, influenţele acestor câmpuri le vor fi de folos în etapele următoare ale evoluţiilor lor spirituale.
Raţiunea existenţei complexului structural reptilian este adaptarea rapidă şi precisă a spiritelor la condiţiile mediului de întrupare: în diferite proporţii, în diferite momente, după necesităţile momentului de evoluţie al spiritelor întrupate.
În cazul spiritelor umane, complexul reptilian este ajutor pentru adaptarea rezidenţilor pământeni, în diverse etape ale evoluţiilor lor terestre. Ulterior a devenit un ajutor valoros pentru ajutătorii rezidenţilor: pentru fiecare bloc spiritual piramidal care parcurge o serie de etape de evoluţie pe Pământ: pentru toate la un loc şi pentru fiecare grup spiritual în parte.
Complexul reptilian dezvoltă posibilitatea de adaptare a spiritelor la mediul planetar. Este o adaptare precisă, profundă, treptată, a unor forţe spirituale cunoscute şi folosite înainte de evoluţiile pământene, care trebuiesc adaptate la condiţiile energo-materiale, vibraţionale, geografice, fizico-chimice pământene.
Astfel, complexul reptilian:
– este folosit conştient şi intensiv în timpul adaptării spiritelor rezidente, la venirea lor pe Pământ, în evoluţii de tip mental;
– treptat, dar tot conştient pentru omul mental, folosirea lui se diminuează, căci şi necesitatea scade pe măsura derulării învăţăturilor spirituale; însă nu-şi încetează complet activitatea, ci rămâne în stare latentă, până când o nouă necesitate îl va activa;
– îşi reia funcţionările la parametrii săi optimi ori de câte ori necesităţile devin iar pregnante: de regulă la schimbarea etapelor de evoluţie, ca urmare a schimbărilor mari de vibraţie planetară, dar şi în interiorul etapelor, cu intensităţi variabile.
Istoria folosirii complexului reptilian de-a lungul etapelor planetare, depinde astfel de variaţia vibraţiei medii planetare. Variaţia vibraţiei medii planetare determină variaţia dezvoltării corpurilor umane prin intermediul elementelor arhetipale ale corpurilor fluidice.
(detalii: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/complexul-reptilian/1-complexul-reptilian/ )

2. COMPLEXUL REPTILIAN : STRUCTURI ŞI FUNCŢIONARE
SINTEZĂ:
Complexul reptilian este format din complexul reptilian al corpului fizic şi complexul reptilian al fiecărui corp fluidic din sistemul nostru corporal. Toate la un loc formează complexul reptilian al complexului corporal uman.
Complexul reptilian cuprinde astfel:
– structuri ale corpului fizic: structuri din cadrul întregului sistem nervos central şi periferic;
– structuri de aceeaşi natură aflate în fiecare corp fluidic din sistem.
Întreg complexul reptilian acţionează:
– prin funcţionare automată, prin circulaţia fluxurilor energo-materiale între structurile sistemului corporal;
– prin antrenarea spiritului în manifestare conştientă de adaptare a gândirii sale, a faptelor sale, a relaţiilor pe care le dezvoltă, mărindu-şi mereu flexibilitatea trăirilor sale.
Modul de funcţionare a acestui sistem este complex; la formarea sa participă fiecare celulă din cadrul sistemului de specialitate din fiecare corp. El facilitează:
– primirea informaţiilor (prin intrarea şi circulaţia fluxurilor energo-materiale) şi folosirea lor după experienţa spiritului întrupat;
– răspunsul la circulaţia fluxurilor, prin direcţionarea lor: el formează impulsuri de folosire a experienţei proprii, rând pe rând, în derularea activităţilor pe care le are de realizat întrupatul. Răspunsul poate fi în funcţie de moment. Poate fi o reacţie sau o lipsă momentană de reacţie din partea corpului: dacă spiritul este ocupat cu altă activitate, circulaţia fluxurilor şi impulsurile pentru răspuns vor fi încetinite, până la terminarea activităţilor aflate în derulare.
Complexul reptilian are cel puţin următoarele linii principale de activitate:
– scoaterea din memoriile latente şi active ale spiritului a acelor elemente de experienţă generală care pot fi folosite la nivelul momentan al vibraţiei planetare;
– reglarea vitezei de circulaţie a fluxurilor şi impulsurilor în corpuri, conform cărora întrupatul are posibilitatea de a nu rata nici o acţiune necesară adaptării sale;
– activitatea complexului reptilian este neîntreruptă, dar variabilă: iar prin potenţarea acţiunilor, în funcţie de condiţiile exterioare şi de sarcinile de destin, ajută la formarea percepţiilor temporale locale ale întrupatului, dar numai în funcţie de desfăşurarea armoniilor locale: ale sale şi cele planetar-stelare în mijlocul cărora trăieşte.
La nivel planetar, legat de funcţionările sale locale, complexul reptilian este un sistem ajutător pentru adaptarea spiritului în diverse situaţii:
– între perioadele de modificare a vibraţiei planetare;
– în momentele de necesitate a schimbării sarcinilor de destin, nu numai de la o perioadă planetară la alta, ci şi în cadrul lor, atunci când spiritele schimbă, spre învăţătură, sarcinile anterioare de destin cu altele bazate pe învăţături noi;
– în necesităţile corporale permanente de reglare şi autoreglare vibraţională, prin funcţionarea corpurilor în mijlocul elementelor matriceale stelar-planetare.
(detalii: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/complexul-reptilian/2-complexul-reptilian-structuri-si-functionare/ )

3. COMPLEXUL REPTILIAN : REPTILIENII…
SINTEZĂ:
Cunoaşterea detaliată a acestor elemente de corporalitate pământeană este necesară pentru evitarea unor confuzii cu care ne confruntăm deseori în perioade dificile de evoluţie, la nivele foarte joase de vibraţie.
O astfel de confuzie se referă la viziunea unor entităţi extraterestre asemănătoare unor şerpi astrali care ar invada corpurile umane. Acest lucru nu este adevărat: articolele anterioare şi cele ce vor urma sunt dedicate înţelegerii corecte a acestui fenomen.
Pentru înţelegerea confuziilor privind extratereştri care circulă haotic prin această parte a universului se studiază evoluţiile spirituale de pretutindeni, precum şi felul în care se derulează orice fel de călătorii spirituale prin univers.
Se studiază evoluţiile vieţuitoarelor planetare – ca întrupări ale unor spirite aflate în evoluţii şi intraplanetare, şi individuale, sistemele corporale umane, precum şi structurile matriceale planetare, care dovedesc la un loc existenţa unor astfel de confuzii.
O sinteză a elementelor de evoluţie spirituală legate de această expunere arată că noi, oamenii, suntem spirite întrupate pe Pământ: mai precis – suntem grupuri de spirite aflate în călătorii spirituale în univers, cu evoluţii diferite, însă toate asemenea nivele de evoluţie sunt mai înaintate decât spiritele care desfăşoară evoluţii progresive în acest punct al universului. Astfel suntem întrupaţi ca oameni pe Pământ:
– rezidenţi umani: sunt spirite creatoare conştiente care efectuează evoluţii progresive în acest punct al universului, pe Pământ;
– grupuri de spirite creatoare conştiente care se află în evoluţii progresive în alte zone din univers, mult mai înaintate decât treapta rezidenţilor, aflate în călătorii spirituale pe Pământ, în calitate de ajutători ai rezidenţilor;
– restul biosistemului planetar, format din popoare de spirite necreatoare, aflate în diferite faze de evoluţie: spirite intraplanetare (care au corpurile create de planetă, prin puterea ei matriceală) şi spirite independente (care au corpurile create de coordonatorii propriilor lor evoluţii, prin transcendenţă interdimensională).
Călătorii interstelare aşadar se derulează în această zonă a Universului Fizic, însă au loc în mod diferit pentru evoluanţi diferiţi:
1. Pentru spiritele primare rezidente în zona I a Universului Fizic: în subzonele cuprinse în primele ¾ ale zonei I: nu au loc astfel de călătorii, întrucât:
– călătorii cu corp fizic sunt afectaţi de circulaţiile abundente de fluxuri energo-materiale între stele, planete, diverse macro-construcţii necesare funcţionărilor universului, care ar dezorienta întrupaţii lipsiţi de experienţa orientărilor în spaţii largi;
– călătorii interstelari cu corp astral se supun aceloraşi greutăţi ca şi cei cu corp fizic, de aceea chiar şi călătorii astrale pe termen scurt se derulează sub coordonarea şi cu ajutorul entităţilor astrale ajutătoare ale spiritelor;
– călătorii interstelari poartă cu sine prin corpurile lor energii şi materii specifice altor locuri din univers, cu care evoluanţii locali nu sunt încă obişnuiţi, prin puterea lor spirituală încă mică, cu experienţă pe măsură.
În subzonele cuprinse în cadrul ultimei ¼ a zonei I (terminalul zonei): au loc călătorii interplanetare, interstelare şi foarte rar (spre pregătire) intergalactice, însă doar în subzona în care au loc întrupările. Rezidenţii creatori conştienţi au învăţat să circule orientate, foarte atent-conştiente, şi pot circula în pregătire pentru trecerea la evoluţii în zona a II-a a Universului Fizic, caracterizată prin mari aglomeraţii galactice şi circulaţie spirituală foarte densă.
Tot pentru spiritele primare rezidente în zona I a Universului Fizic: au loc călătoriile preliminare (evoluţii preliminare) ale înaintaşilor popoarelor de spirite primare creatoare conştiente rezidente pe o planetă – numai către planeta următoare de evoluţie, şi numai sub îndrumarea şi ajutorul entităţilor coordonatoate de grup;
Tot pentru spiritele primare rezidente în zona I a Universului Fizic: au loc călătoriile conştiente ale unui întreg popor de spirite care evoluează independent, numai de la o planetă de evoluţie la cea următoare, şi numai sub îndrumarea şi ajutorul coordonatorilor evoluţiilor proprii;
Iată aşadar cum toate astfel de călătorii sunt organizate, coordonate , însoţite şi ajutate de către entităţilor coordonatoare-ajutătoare ale fiecărui popor spiritual.
2. Pentru spiritele primare avansate în evoluţii – întreaga grupare a evoluanţilor primari galactici – şi pentru toate monadele secundare şi centrale: călătoriile au loc şi în interiorul oricărei zoneşi subzone, precum şi de la o zonă a universului la alta, cu sarcini complexe de cunoaştere şi de aplicare a cunoaşterilor. Sunt călătorii cu trăiri speciale, complexe, în funcţie de necesităţile completării sau consolidării evoluţiilor proprii.
Istoria pământeană a celor numiţi azi „reptilieni” arată faptul că ei:
– sunt spirite cu evoluţie înaintată în vibraţii universice înalte – dar având cea mai puţină experienţă între ajutătorii actuali ai rezidenţilor;
– nu trebuie să fie confundaţi nici cu evoluanţii preliminari, care au evoluţie mai puţină chiar decât rezidenţii, dar pot evolua scurt timp în societăţile complexe în care trăiesc cei numiţi reptilieni;
– sunt spirite care se cred superioare doar pentru că se simt ajutate prin naştere în corpuri cu structuri reptiliene, de adaptare la mediul lor de trai foarte puternic reliefate: dar al căror rost este să-i ajute să se adapteze, nu să profite de ele pentru a dispreţui şi abuza de munca, toleranţa, înţelegerea, altruismul şi iubirea celorlalte grupări spirituale întrupate pe planetă.
(detalii: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/complexul-reptilian/3-complexul-reptilian-reptilienii%E2%80%A6/ )

4. COMPLEXUL REPTILIAN: ALTE DETALII ALE FUNCŢIONĂRII LUI
SINTEZĂ:
Structurile participante la funcţionarea activităţii complexului reptilian sunt:
– dintre structurile corpului fizic: toate celulele şi ţesuturile nervoase din sistemul nervos periferic şi central;
– structuri de aceeaşi natură din toate corpurile fluidice ale sistemului corporal uman.
Fiecare vieţuitoare planetară are astfel de structuri, mai mult sau mai puţin dezvoltate, cu activitate mai mult sau mai puţin pronunţată, la fel ca şi toate marile întrupări din galaxie: stele, planete şi planetoizi.
Fazele funcţionărilor generale ale complexului reptilian:
– selectează din mediul de trai şi reţine spre procesare fluxurile energo-materiale care au amprentările cele mai bogate: cele care vor impulsiona spiritul să le folosească pentru adaptarea sa la mediul înconjurător: de biosistem şi social în egală măsură;
– în continuare, el selectează noutăţile (cele care nu au fost folosite de spirit în trăirea sa curentă) şi le compară cu manifestările deja consolidate, cunoscute bine şi folosite constant de spirit în situaţii asemănătoare: în conformitate cu memoriile spirituale;
– informaţiile venite pe această cale formează impulsuri, sub formă de vibraţii primite de la toate structurile de acestă specialitate, din toate corpurile, care influenţează radiaţia monadică, apoi monada, formându-i un impuls de manifestare;
– structurile sale specializate, sub influenţa circulaţiilor energetice în toate corpurile care participă la manifestare, încetinesc circulaţiile noutăţilor, dacă omul se află într-o acţiune deja începută. În momentul relaxării, când circulaţiile devin din nou abundente în reţelele lor, impulsurile conduc la conştientizarea tuturor informaţiilor (sub forma cunoscută de idei) care aşteaptă să fie folosite.
Complexul reptilian nu oferă astfel învăţături noi, ci doar impulsuri la folosirea experienţei celei mai înaintate, consolidate a monadei pentru a se adapta corect, liniştită şi atentă, la mediul de trai.
Complexul reptilian ajută spiritele nu numai la adaptarea pe o nouă planetă de evoluţie – moment în care se dovedeşte a fi deosebit de util, ci şi la fiecare schimbare de etapă şi de subetapă de evoluţie, pentru sarcinile pe care le cuprind destinele lor.
Se dovedeşte a fi deosebit de util în perioadele de trecere de la o vibraţie generalizată la alta, aşa cum este perioada prin care trecem acum, chiar dacă nu conştientizăm prea bine şi prea des acest lucru. Ajută la revenirea oamenilor la manifestările mentale, optime pentru creatori conştienţi avansaţi în condiţii de vibraţie planetară înaltă.
(detalii: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/complexul-reptilian/complexul-reptilian-4-alte-detalii-ale-functionarii-lui/ )

5. COMPLEXUL REPTILIAN: COMPLEXUL REPTILIAN, AJUTOR AL TUTUROR FORMELOR DE ÎNTRUPARE
SINTEZĂ:
Orice fel de întrupare are parte de astfel de forme de ajutor, de adaptare a spiritelor de pretutindeni – aşa cum este complexul reptilian.
1. În cazul sistemului corporal uman cu corp fizic, în diferite etape de evoluţie pământeană:
– în etapa mentală: este folosit în mod conştient pentru adaptarea rezidenţilor la o nouă planetă de evoluţie; pentru adaptarea spiritelor galactice la o viaţă individuală; pentru alegerea folosirii lui ca sistem de avertizare pentru protejarea biosistemului planetar sau pentru trăiri noi, pentru care nu există încă suficientă experienţă; ajutătorii sunt ajutaţi la rândul lor să de adapteze rapid şi complex trăirilor celor pe care au sarcina să-i ajute;
– în etapa intuitivă: sistemul de adaptare lucrează independent de conştientizarea omului, ajutându-l pe parcursul întregii etape la schimbarea formelor de manifestare – de la mental-astral la fizic;
– în etapa de trecere către vibraţii înalte generalizate, pe care o parcurgem acum: începem să conştientizăm existenţa sistemelor ajutătoare de adaptare, ceea ce va conduce la reintegrarea noastră rapidă, la folosirea conştientă a corpurilor noastre la revenirea la o viaţă din nou mental-astrală din viitorul apropiat.
2. Sistemul corporal cu corp astral, desprins din sistemul corporal cu corp fizic sau prin întrupare directă cu corp astral: are un ajutor valoros pentru derularea sarcinilor de mare varietate şi complexitate pe care le au entităţile astrale.
3. Sistemele corporale cu corp spiritual (budhic) de manifestare: are în structurile sale acelaşi fel de sisteme de adaptare, încă mult mai dezvoltat, fiind corpuri de călătorie spirituală înafara planetei de evoluţie curentă: călătoriile preliminare pentru o nouă fază de evoluţie, călătoriile interplanetare – pe o nouă planetă de evoluţie, interstelare şi intergalactice în zona I a universului sau călătoriile interzonale. Asemenea sisteme de ajutor pentru adaptare funcţionează alături de pregătiri intense şi complexe ale spiritelor în universurile materiale de învăţătură şi aprofundare a învăţăturilor anterioare (Universul Astral şi Universul Cauzal);
4. Sistemele corporale din universurile materiale corelate: Universul Astral şi Universul Cauzal, corelate cu evoluţiile de consolidare din Universul Fizic: au complexul de adaptare, reptilian numit impropriu, mult mai dezvoltat decât orice variantă din Universul Fizic, datorită faptului că spiritele trăiesc şi învaţă pentru prima dată în viaţa lor folosiri noi ale forţelor lor spirituale. Toate întrupările de la un univers material la altor, în vederea completării tuturor necesităţilor de învăţătură, se desfăşoară corelat, pentru a suplini lipsa de flexibilitate a spiritelor începătoare la trecerea de la o etapă de învăţătură la alta, de la o formă de întrupare la alta.
(detalii: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/complexul-reptilian/5-complexul-reptilian-complexul-reptilian-ajutor-al-tuturor-formelor-de-intrupare/ )

6. COMPLEXUL REPTILIAN: NUMIRI ŞI ALTE POVESTIRI…
SINTEZĂ:
Numirea complexului reptilian nu vine numai de la elementul reptilian cel mai cunoscut de noi azi – şarpele frunţii – ci porneşte de la canalul energetic central al sistemului nostru corporal şi anexele sale centrale: le cunoaştem cel mai des sub numirea sanscrită shushumna, ida şi pingala. Numele nu vine numai de la împletirea lor şerpuită, ci şi din mişcarea lor şerpuitoare permanentă, sub acţiunea circulaţiilor de fluxuri care sunt colectate de acest triplu canal central şi apoi sunt redistribuite către toate terminaţiile canalelor care aprovizionează cu energii întreg corpul dublu eteric şi întreg corpul fizic, până la ultima celulă.
În acest context, şarpele frunţii este numai o anexă a şarpelui central: şarpele kundalini la indieni, şarpele cu pene la tolteci, şarpele curcubeu la populaţiile australiene (maori), şarpele cu cap de lup la geţi.
Complexul reptilian, prin potenţările sale, ajută să ne adaptăm, cu răbdare şi multă atenţie, nu numai schimbărilor percepute de noi în activităţile noastre curente: fundamentul subtil al trăirilor noastre cuprinde reamintirea şi reobişnuirea noastre cu:
– spaţialitatea liniară a universului (percepţia şi trăirea în spaţiul liniar) şi cu corporalitatea în trăirea liniară a spaţiului universic;
– temporalitatea derulată secvenţial: clipă după clipă, derulând lent şi atent activităţile obişnuite, curente, specifice evoluţiilor de creator conştient;
– multidimensionalitatea oricărui fel de percepţie, de trăire emoţională, mentală şi cauzală.
Fiecare grup spiritual trăieşte diferite etape ale acestui drum – în spaţii diferite sau în acelaşi spaţiu planetar:
– spiritele necreatoare trăiesc etapele pregătirii lui şi intrării treptate, line, în primele trăiri conştiente ale sale;
– spiritele creatoare conştiente merg susţinut, constant parcurgând fiecare pas cu specificul treptei de evoluţie proprie.
(detalii: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/complexul-reptilian/6-complexul-reptilian-numiri-si-alte-povestiri/ )

7. COMPLEXUL REPTILIAN : CREIERUL REPTILIAN
SINTEZĂ:
Când se discută despre complexul reptilian, se porneşte de regulă de la ideea, răspândită de ştiinţele oficiale, conform căreia omul este evoluţie corporală, trupească – după trup, după corpul fizic – din speciile biologice pământene anterioare.
Ne înregimentăm în ideea că moştenim de la speciile anterioare toate structurile corpurilor noastre, cu o specializare superioară în plus, datorată diferitelor modalităţi ale omului de a-şi folosi moştenirea. În consecinţă, legat de tema abordată, apare încredinţarea că avem o structură reptiliană – creierul reptilian, care ne-ar dicta o serie de manifestări moştenite din animalitate: exacerbarea trăirilor în lipsă de autocontrol, agresivitate.
Părerea mea, evidenţiată de studiile prezentate, susţine că suntem spirite în evoluţie conştientă înaintată, întrupate în sisteme corporale complexe, constituite prin transcendenţă interdimensională de către coordonatorii evoluţiilor noastre pe această planetă.
Studiile care se referă la acest mod de abordare se pot urmări la adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/studii-istorice/yuka/1-yuka/1-2-crearea-omului-prin-transcendenta-spirituala/ 
Elementul din complexul reptilian numit creierul reptilian face parte dintr-un complex întreg de structuri corporale, distribuite în fiecare corp al sistemului corporal uman, cu o funcţionalitate în cascadă: de la structurile corpurilor spirituale, care sunt matrice pentru corpurile de vibraţie mai joasă până la corpul fizic de manifestare.
Complexul reptilian este aşadar un sistem complex de ajutor corporal oferit spiritului pentru adaptarea sa în condiţiile noi pe care le trăieşte pe planeta de întrupare.
(detalii: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/complexul-reptilian/7-complexul-reptilian-creierul-reptilian/ )

8. Concluziile, care nu au necesitat o sinteză, pot fi urmărite la adresa: 
http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/complexul-reptilian/8-complexul-reptilian-in-concluzie/ 

Pentru plăcerea şi informarea noastră: 
http://www.lumieresdaltitude.com/ 
http://www.youtube.com/watch?v=nAu_TxmvCEg Gary Yourofsky
Vizionare plăcută !!!