Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


vineri, 21 mai 2010

CĂLĂTORIA ASTRALĂ: CUNOAŞTEREA, DESTINUL ŞI ILUMINAREA (1)


1. CĂLĂTORIA ASTRALĂ ŞI CUNOAŞTEREA

Acest articol vine în completarea celui dinainte ca răspuns la avalanşa de citiri, mail-uri, alte modalităţi de comunicare, înregistrate de la publicarea lui.
Sigur că este un subiect greu – să pun aceste elemente laolaltă şi să concep un articol scurt (ori cât ar fi el de lung!) pe un blog. Dar am discutat suficient de mult despre fiecare element în parte, suntem deja familiarizaţi cu ele: despre călătoria astrală am scris – şi voi mai scrie un picuţ şi acum, despre destin şi misiune am scris la adresele:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2008/11/destin-i-misiune.html
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2008/12/destin-si-misiune-2.html
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2008/10/genetica-si-destin.html
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/05/metempsihoza.html
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2010/03/karma.html
Şi mai căutaţi cuvântul „destin” la Răspunsuri la întrebările dvs.
Pentru iluminare aveţi un capitol etichetat deja cu aceeaşi denumire.
Acestea sunt părerile mele personale şi respect părerile celor care nu le acceptă, însă voi răspunde doar la comentariile pline de bun simţ, demnitate, respect pentru cunoaştere.
Aşadar, dacă discutăm în acest cadru spiritual, putem să facem câteva legături utile între asemenea elemente importante pentru viaţa omului şi pentru viitorul care ni se configurează pas cu pas.

SUNTEM CREATORI ŞI AVEM NEVOIE DE CUNOAŞTERE..
Personal, scriu despre lucruri pe care le-am studiat. Puteam să fac contabilitate şi să câştig bani. Nu am nimic contra celor care o fac, dar eu nu m-am simţit atrasă sau impulsionată cu ceva de meseria pe care, de altfel o fac cu multă dăruire, atâta cât este ea la serviciu. Dar mi-am dorit mai mult decât atât.
Alţii vor relaxare, yoga pentru sănătate. Alţii chiar au aptitudini de vindecători, cu bisturiul sau energetic. Pentru asta studiază mult şi fac ceea ce fac. Fiecare om are o meserie. Unii au mai mult decât o meserie: au drag de cunoaştere. De orice fel de cunoaştere. Au o deschidere deosebită pentru a cunoaşte cât mai multe despre lumea care ne înconjoară.
Mulţi se pot întreba astăzi – şi cunoaştem, cu siguranţă, fiecare dintre noi, asemenea oameni, pe care de altfel este necesar să îi respectăm, chiar dacă ei nu ne pot respecta pe noi: „La ce ne trebuie o asemenea cunoaştere, aceea pe care o căutaţi voi?!” şi îşi răspund în continuare, cu încredinţare: „La nimic.”
Eu aş începe prin a răspunde în acest fel: nici acela care a făcut roata nu şi-a imaginat în acel moment că ea se va învârti până când omul va ajunge pe lună de deasupra capului său şi va trimite nave cosmice către stele. Nu avea în cap nave cosmice, dar el a făcut roata pentru nevoile sale imediate. Alte popoare au făcut doar drumuri largi, pavate cu arta deosebită şi noi azi ne întrebăm la ce Dumnezeu le foloseau, din moment ce nu cunoşteau nici măcar roata?? Sincer mă mănâncă limba să spun de acum ce am descoperit pe drumurile toltlece, dacă tot vorbim de călătora astrală… La fel cum mă mănâncă să spun şi despre confuzia privind “sinucigaşii lemurieni”. Rog pe cei care au avansat asemenea discuţii să mai aibă un picuţ de răbdare, aşa cum am şi eu!! Nu poţi demonstra ceva, până ce nu prezinţi toate cele care demonstrează, şi susţin, cele afirmate.
Nici acela care a inventat abacul nu s-a gândit nici o clipă la vreun computer, dar a făcut abacul pentru nevoile sale imediate. Şi sunt tot felul de nevoi, şi cel care atunci nu avea ce mânca ar fi putut să se întrebe, frustrat: la ce-i trebuie, când alţii nu au nici măcar ce mânca?? Să-şi numere averea şi robii??..
Aşadar… Noi vrem azi cunoaştere, pentru că ne-am obişnuit cu ea – aşa cum ne-am obişnuit cu hrana, cu îmbrăcămintea, cu tot ceea ce ne înconjoară. Suntem oameni şi unii dintre noi dorim mai multe decât bani pentru viaţa cea de toate zilele. Simplu: vrem să ştim, curat, cuminte şi frumos.
Nu contest că mulţi oameni îşi doresc cunoaştere pentru a stăpâni lumea. Iar acest lucru doare, pentru că ne iubim libertatea. Dar din această cauză nu trebuie să învinuim pe cel care a creat cuţitul care înjunghie sau frânghia care leagă. De aceea – şi nu numai, aşa cum vom vedea – am spus că nu ofer îndrumări privind modalităţi de efectuare a călătoriei astrale. Toţi cititorii care m-au contactat de-a lungul timpului mi-au spus că nici alţi oameni care practică călătoriile astrale de ani de zile nu spun mai multe lucruri.
Şi am încredere multă în cei care spun în felul următor, plin de înţelepciune, chiar dacă se simte regretul în sufletul lor: „Înţeleg că acest lucru vine atunci când dă Dumnezeu!..” Aici, regretul nu cred că este ceva rău: este deschidere păstrată către menţinerea dorinţei de a cunoaşte, de a lăsa – în ciuda unor eşecuri sau neînţelegeri – porţile larg deschise.
Şi aş mai adăuga ceva, un lucru pe care îl voi dezvolta treptat în aceste studii: Dumnezeu nu oferă ceva în funcţie de criterii doar de El cunoscute. Sunt multe elemente pe care le stabileşte în funcţie de cauze profunde. Care pot fi descifrate, concret. Treptat, cu răbdare şi cu dorinţa de adâncire a înţelegerii.
Ceea ce încerc să fac aici, pe blogurile mele, nu este decât o foarte palidă expresie a celor pe care începem să le studiem, după o pauză de mai multe mii de ani. Le cercetăm şi le înţelegem acum, în pragul trecerii către o epocă cu vibraţii planetare foarte înalte, care va oferi alte forme de viaţă omului: de cercetare, de creaţie, deplasare, comunicare. Vechi, chiar foarte vechi – dar toate noi, prin suma tuturor celor învăţate în perioada în care au fost lăsate în latenţă, care se adună şi formează o experienţă deosebită omului care se modelează acum spre orizonturi noi.

SCURTĂ PLEDOARIE PENTRU CUNOAŞTERE SPIRITUALĂ DE CALITATE ÎNALTĂ
Suntem spirite întrupate, şi încă mai mult: spirite care nu se află pe primele trepte lor de evoluţie, ci înaintate pe liniile lor de evoluţie, creatori universali care îşi doresc remodelarea manifestărilor de la nivelele formelor de început ale evoluţiilor lor. Remodelare în lumina ultimelor lor învăţături, în baza puterilor spirituale obţinute în îndelungata lor evoluţie de creator universal. O evoluţie cu adevărat lungă de la animal – adică spiritele aflate pe calea creatorilor instinctivi – la omul care suntem azi. Este ca şi cum (dar nu efectiv) ne-am aminti, în deplina conștientă a maturităţii, de stări din copilărie şi adolescenţă iar acum, la anii maturităţii, ne străduim să îndreptăm manifestările pe care le-am avut atunci: începând cu creaţia materială – cam cum ar fi trecerea de la păpuşele de plastilină sau jocurile pe computer – la învăţături de calificare superioară; apoi continuând cu deplasarea – greoi la început, rudimentar – până la forme elevate de transport intercontinental; şi nu în ultimul rând – relaţionarea. Este cel mai greu să ne menţinem pe linia unor relaţii morale, pline de bun simţ, de demnitate împletită cu delicateţe, împletite la rândul lor însă cu fermitate, fără să confundăm nicidecum bunul simţ cu ipocrizia. Sau sinceritatea cu cruzimea. Şi toate celelalte pe care le ştim foarte bine.
Dar treptat învăţăm, consolidăm, practicăm neîntrerupt. Este de remarcat faptul că, de prin 1965 s-a generalizat înlumirea tuturor oamenilor: nimeni nu se mai poate retrage efectiv pe termen nelimitat – fie în sihăstrie, mănăstire, aşezări depărtate de lume (deşerturi, aşezări dincolo de Cercurile Polare, insule sau în inima pădurilor.
Ne universalizăm pentru cunoaştere. Şi cu asta cred că am spus totul.
Călătoria astrală a fost şi cel mai de seamă mod de cunoaştere al spiritelor care au venit în valuri la întrupare pe Pământ, în străvechimi. Nu numai, aşa cum am văzut deja, ca spirite întrupate în corpuri astrale, ci ulterior, în întrupări în corpuri fizice, continuând cunoaşterea din perspectiva unor astfel de întrupări. Întruparea fizică, pe Pământ, oferă spiritelor o viziune de nivel vibraţional mai scăzut decât întruparea astrală, adică aflată în spaţiul spiritual dintre percepţia globală prin corp astral (de vibraţie superioară) şi aceea a mamiferelor planetare – vieţuitoare cu nivelul cel mai ridicat din restul biosistemului planetar (adică înafară de om). La acest nivel, al omului, percepţia lumii este încă şi mai complexă: dacă din corpuri astrale spiritele umane sunt interesate de desfăşurări mai curând macro-modelatoare, din perspectiva sistemului corporal cu corp fizic corpul astral oferă impuls către studierea particularităţilor de profunzime ale câmpurilor, fluxurilor energo-materiale, ale biosistemului mărunt astral şi fizic.
Toate acestea aveau să joace un rol cu adevărat esenţial în formele de creaţie materială mentală în prima parte a istoriei omenirii, atunci când au venit spiritele umane în preajma Pământului, în această galaxie, din călătoriile lor spirituale din diverse spaţii din univers. În acele timpuri, corpul astral şi, implicit, călătoria astrală (zborul, plutirea astrală), ca mijloc obişnuit de cercetare chiar din întruparea fizică, avea să joace un prim rol: în care subtilul şi particularităţile profunde au constituit esenţa în creaţie – dar şi în deplasarea omului, în hrănirea lui osmotică, în relaţiile dintre oameni şi mai ales dintre oameni şi entităţile astrale ajutătoare.
Corpul astral nu este propriu doar omului şi nu este destinat doar cunoaşterii de care el are nevoie. Corpul astral (numit de noi şi emoţional) este cel care îşi pierde vibraţia (puţin, însă semnificativ) în implicările existenţiale curente. Şi tot el are puterea de a influenţa restul sistemului corporal de folosinţă curentă (de la corpul fizic până la corpul cauzal), aflat la jumătatea drumului vibraţional între corpul fizic (direct influenţat de cele fluidice) şi corpurile spirituale, aflate pe scara valorilor de-asupra corpului cauzal, aflate sub imperiul unor vibraţii mult mai înalte decât restul sistemului corporal.
Privită din acest unghi de vedere, călătoria astrală este o activitatea naturală a sistemului corporal, aşa cum este şi tractarea hranei, respiraţia, circulaţia sanguină, etc.: prin desprinderea corpului astral de restul sistemului corporal şi intrarea în acea zonă (calotă, bandă, pată, punct) de autostabilizare vibraţională. În acest fel, deplasarea (sau călătoria) astrală este o modalitate de recăpătare a valorii optime a vibraţiei corporale personale, individuale a întrupatului, este o uşurare a drumului de destin în manifestare fizică a spiritului. O astfel de manifestare este greoaie la începuturile evoluţiilor. Spiritele sunt astfel ajutate să-şi deruleze mai uşor viaţa, acţiunile curente. Timpul de viaţă (destin) devine ceva mai îndelungat, astfel încât să se consolideze – nu numai să se înveţe – activităţi spirituale pe o perioadă de timp care anulează necesitatea întreruperilor pentru odihnă a spiritelor care pot lesne obosi.
(Se poate studia despre Zona de autostabilizare vibraţională la adresa
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/03/calatoria-astrala.html )
În funcţie de puterea spirituală şi de cunoaşterea generală acumulată, în cadrul călătoriei astrale cercetarea poate avea loc ori înainte de auto-stabilizarea vibraţională, ori după ea – în funcţie şi de necesitatea de cunoaştere: repede, în regim de necesitate sau după odihnă (restabilirea valorilor optime vibraţionale), adică după recuperarea vibraţiei în zonele, câmpurile astrale specifice populaţiilor spirituale, conform înaintării în evoluţie. În acest ultim caz, cercetarea poate fi făcută în amănunt, pe termen mai îndelungat, în funcţie de necesităţi.
Fiind o activitate normală pentru spiritele umane, cunoaşterea prin călătorie astrală a continuat încă mult timp după ultima glaciaţiune, atunci când a avut loc ultimul acordaj fin al vibraţiei corporale umane cu vibraţia medie planetară drastic diminuată, păstrând proporţionalităţile necesare câmpului de individualitate umană. În planul activităţilor proprii umane vom vedea în continuare şi alte elemente de destin, legate de hotărârea – cu grad înaintat de luciditate – a spiritelor umane în tema călătoriilor astrale, de fapt a tuturor activităţilor astral-mentale, în general.
Rezultă că astfel de căi de cunoaştere, călătoriile astrale cu prilejul pe care îl oferă pentru cunoaştere, sunt căi normale, naturale de manifestare, de înaintare spirituală. Nu le efectuăm aici, acum, pentru prima oară, ca şi cum trecutul nostru cunoscut s-ar fi pornit de la coborârea primatelor din copaci. Sigur că asemenea grupuri de evoluanţi – primatele în stare mai avansată de conştienţă creativă comparativ cu alte animale pământene – au fost şi sunt pe Pământ, dar nu au decât prea puţin de-a face cu spiritele umane creatoare conştiente înaintate, deja universalizate acum.
Am discutat şi vom mai discuta asemenea probleme aici, în temele noastre de studiu.
Ştim deja acum că suntem pe Pământ pentru a ne cunoaşte limitele superioare şi limitele inferioare, la acest nivel de vibraţie stelar-planetară. Cunoaşterea acestor limite individuale şi de grup spiritual, ca parte a unor mari blocuri spirituale piramidale, este o necesitate de înaintare în evoluţiile noastr: prin învăţătură şi aplicaţii, remodelăm periodic manifestările noastre, nu numai pe Pământ, ci la diferite nivele de vibraţie ale universului.
Avem nevoie mare de aceste remodelări, permanente perfecţionări ale unor manifestări anterioare, căci în eternitate rămânem învăţători şi ajutători puternici pentru generaţiile noi de spirite care intră în evoluţii: tot la fel ca şi copiii noştri pământeni, care se nasc, cresc, învaţă de la părinţi, profesori şi apoi oferă învăţătură şi ei, la rândul lor, celor care vin în urma lor.
CĂLĂTORIA ASTRALĂ FACILITEAZĂ RETROCOGNOSCIBILITATEA
Să reţinem că ceea ce numim desprindere sau călătorie astrală ne ajută la dezvoltarea cunoaşterilor în plan local, căci prin corpurile astrale pământene nu putem călători decât în subzona Universului Fizic în care se află Pământul.
Acest mod de evoluţie este specific însă doar zonei I a universului – nu şi celorlalte zone căci aici, la începutul evoluţiilor, rezidenţii umani – ai căror ajutători suntem cei care evoluăm aici, în această perioadă de joasă vibraţie – nu pot încă să călătorească fără frică, de la un sistem stelar la altul. O pot face numai însoţiţi de către îndrumătorii, coordonatorii propriului lor popor spiritual. Nici bazalii blocurilor spirituale piramidale, acele spirite care au cea mai puţină experienţă de trăire la nivelele joase de vibraţie, dintre toţi ajutătorii actuali, nu pot rămâne în zonă, în timpul etapei intuitive, fără această legătură cu structurile de autostabilizare vibraţională, ataşate planetei.
(Rugămintea mea este să nu facem confuzie între marile zone de vibraţie ale Universului Fizic şi zonele, mici, regionale, de stabilizare vibraţională. Voi mai reveni cu detalii.)
Însă toate spiritele venite din alte zone ale universului prin călătorie spirituală regresivă, sau din alte universuri, sunt în situaţia de a ţine cont de neputinţele naturale, normale, ale copiilor evoluţiilor – rezidenţii care evoluează în corpuri umane, urmărindu-ne acum din întrupările lor astrale, încercând să înveţe să facă tot ceea ce facem şi noi, între noi. Dar bunînţeles sub protecţia şi îndrumarea propriilor lor coordonatori.
Existenţa acestor mecanisme de autostabilizare vibraţională în apropierea planetei de naştere este absolut necesară pentru spiritele aflate la începutul manifestărilor lor prin corpuri (rezidenţii umani şi celelalte vieţuitoare pământene) cărora li se creează astfel de condiţii de recuperare a vibraţiei individuale, aşa cum am mai spus: pentru reducerea gradului de oboseală, în vederea acoperirii unei plaje substanţiale de consolidări ale manifestărilor lor pe plan local.
Obligativitatea păstrării acestor manifestări şi pentru ajutătorii umani veniţi pe Pământ este creată pentru a feri pe cei mai mici de dezorientări masive. Drept pentru care toate spiritele întrupate în sisteme corporale cu corp fizic sunt supuse unui şir general de fenomene corporale, parcurgeri de etape mari în ritmuri asemănătoare. Ajutătorii sunt supuşi aceloraşi reguli (uneori, pentru ei: chiar rigori) în cicluri derulate în cursul fiecărui destin, doar păstrând o proporţionalitate necesară cu nivelul mediu pe specie, atins în evoluţii.
De aceea, în funcţie de vibraţia planetară, toţi întrupaţii planetari trăiesc aproximativ la fel: se nasc, se hrănesc, se dezvoltă treptat prin acomodări, primesc învăţături pe măsura evoluţiilor lor, se reproduc, socializează şi trec în altă etapă: de odihnă, de învăţătură, de ajutor, în general asemănătoare.
Cu corpurile astrale, datorită sistemelor corporale legate de structurile de autostabilizare vibraţională, nu se poate depăşi subzona de vibraţie locală. Dar corpul astral are posibilitatea accesării mult mai uşoare şi rapide a memoriilor spirituale, ale căror segmente – mai cu seamă ale istoriilor planetare, ale destinelor realizate în ciclul prezent, pământean – le poate descifra uşor prin structurile proprii. Aceastea oferă impulsuri de reamintire: mai repede sau mai lent, în funcţie de vibraţia mede planetară şi de experienţa totală a spiritelor
Aşa cum spuneam, corpul astral, datorită vibraţiei sale superioare, poate facilita rememorări ale unor experienţe trecute. În funcţie de experienţa anterioară a cercetătorului, accesarea pământeană a trecutului poate fi realizată pe două căi:
– mental, direct din conştienţa corpului fizic, fără desprinderea corpului astral. Însă corpul astral are, şi păstrează permanent o funcţie de echilibrare emoţională, prin care cercetărul poate să păstreze controlul asupra stării sale vibraţionale: adică, frica, dezgustul, lipsa de acordaj vibraţional de orice fel scot conştientul din starea de cercetare, păzindu-l de oboseală excesivă şi de consolidarea stării de negativitate percepută astfel. Tot oboseala poate apare în caz de bucurie excesivă, fapt pentru care am numit echilibrare vibraţională – şi nu ridicare, înălţare. Căci înălţarea este bună, dar în echilibru, pentru a nu se forma – la polul opus – dezgust, intoleranţă faţă de alte activităţi curente, dar complementare, ale oamenilor sau ale altor vieţuitoare.
– prin călătorie astrală, în care cercetătorul intră mai mult sau mai puţin conştient. Foarte plastic spus, cei care au trăit în trecutul puţin expeperimentat ca mod de exprimare (limbaj), au numit în chip metaforic: răpire la cer. Schimbarea totală a percepţiilor în astfel de cazuri conduce la dezorientare, dar intuiţia arată asemănare cu cele ale… cerului, ale cerurilor din care venim pe Pământ. (Nu discutăm acum, aici, despre cazurile, rare de altfel, în care anumite persoane, prin destinul lor, au plecat definitiv în dimensiunile de ajutor planetar - paralele). Impresiile formează astfel ori încredinţări ale plecării efective în trecuturi îndepărtate sau accesării unor biblioteci astrale (numite Akasha, etc.). Se va forma treptat încredinţarea că astfel de evenimente sunt de fapt rememorări ale trecutului propriu fiecărui spirit în parte, care se înlănţuie pe tărâmul memorat astfel de amintirile celorlalţi semeni. Căci se termină epoca metaforizărilor şi intrăm deja în epoca realului concret: amintit sau direct trăit.
Tematica legată de retrocognoscibilitate este însă largă, pe multe nivele, necesitând studii foarte precise şi aprofundarea altor studii pe teme conexe. De aceea sunt şi foarte multe confuzii, împletiri ale realităţii percepute corect cu confuzii, denaturări rezultate din interpretări şi asocieri cu elemente ale vieţii noastre actuale, pe care o derulăm la nivele mult mai joase de vibraţie. Nivele joase care au creat un trecut imediat foarte întunecat, formator de multe dureri, frustrări, superficialitate în percepţii, încredinţări eronate, mai mult sau mai puţin conştientizate.
Să ne oprim deocamdată aici… altfel nu mai terminăm !!!
Vom discuta în continuare despre legătura directă între călătoria astrală şi destinul individual sau de grup spiritual.

vineri, 14 mai 2010

DESPRE CĂLĂTORIA ASTRALĂ: ÎNTRE PRO ŞI CONTRA, ÎNTRE ŞTIUT ŞI NEŞTIUT

Deschid din nou subiectul călătoriei astrale, deşi nu vreau să ofer o şcoală de decorporalizare pe blogurile mele. Am foarte mari reţineri privind ajungerea ne-naturală la efectuarea călătoriilor astrale conştiente, lucide, iar din cele de mai jos veţi deduce de unde porneşte, şi se întăreşte, această reţinere. De precizat este numai faptul că nu sunt câtuşi de puţin împotriva cunoaşterii pe această cale, dar nu încurajez decât în măsura în care se simte că omul are, şi-a câştigat sau luptă fervent pentru cucerirea totală a bunului său simţ.

LUCRURI DEJA DISCUTATE. ŞI NU NUMAI…
În articolul Călătoria astrală, cu adresa:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/03/calatoria-astrala.html
am pornit în discuţii după studierea unor noţiuni generale privind sistemele corporale: adresa
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/search/label/Sisteme%20corporale
Apoi am amintit pe scurt despre folosirea călătoriei astrale în zorii civilizaţiei umane: în Lemuria şi Atlantida, în condiţii de vibraţie planetară foarte înaltă şi astfel cu posibilităţi de constituire a unor corpuri mult mai puternic energizate decât cele pe care le avem acum. Astfel de corpuri, pe care le avem azi, de vibraţie mai mică, au fost benefice şi pentru oameni, şi pentru mamifere, în general, şi graţie lor întregul biosistem pământean a putut supravieţui perioadei de vibraţie joasă pe care întreaga galaxie a străbătut-o în ultimele 10 milenii. În condiţiile străvechi de vibraţie planetară deosebit de înaltă, în condiţiile folosirii acestor corpuri cu putere de vehiculare a energiilor deosebit de mare, călătoria astrală a fost principala cale de cunoaştere detaliată a particularităţilor structurale, energetice, vibraţionale ale întregii planete, a sistemului planetar al stelei care ne guvernează planeta, al întregii galaxii.
Discuţiile istorice despre călătoriile astrale ale omenirii în străvechimi sunt doar la început; cel puţin un an vom discuta în continuare despre astfel de cunoaşteri lemuriene şi atlante, apoi contemporane.

PUŢINĂ ISTORIE ŞTIUTĂ ŞI MAI PUŢIN ŞTIUTĂ…
Am discutat în articolul menţionat, pe scurt, despre perpetuarea practicării cu uşurinţă a călătoriei astrale, a visului conştient, lucid, chiar şi mult timp după ultima glaciaţiune, chiar dacă vibraţia medie planetară a fost mult mai mică decât înainte de glaciaţiune. Chiar această vibraţie scăzută a condus la modificarea comportamentului uman, mai cu seamă pentru cei care au experienţă foarte mică la nivele de vibraţie joasă ale universului. Dar chiar şi cu astfel de comportament, prin exerciţii asidue din cea mai fragedă pruncie, călătoria astrală era o adevărată meserie pentru ei. Cei care au acaparat puterea au ştiut că „zeii”, adică entităţile astrale, nu se vor amesteca în cele pe care oamenii le vor face pe Pământ. Au ştiut bine asta chiar din activităţile, din călătoriile lor astrale. Şi astfel au creat, fără regrete sau remuşcări, structuri ale puterii – şi subtile, şi grosiere în acelaşi timp – unde arta războiului s-a împletit mereu cu arta „visării lucide”.
Treptat însă lupta brută şi-a rafinat armele, iar mental-astralul a fost abandonat din neputinţa menţinerii formelor ramificate ale acţiunilor astrale (acţiuni care constau în provocarea slăbirii sistemului corporal uman până la întreruperea vieţii umane). Creşterea volumului activităţilor umane creatoare şi distructive în acelaşi timp, a condus şi la necesitatea dezvoltării gândirii umane, ceea ce a diminuat şi mai mult energiile mental-astrale.
Însă călătoria astrală a fost păstrată şi dusă mai departe pe cel puţin două căi:
– pe calea înfiinţării şi perpetuării unor societăţi secrete – vânate mai mult sau mai puţin sau folosite de către oficiali;
– pe calea practicii şi perpetuării în popor, prin învăţături oferite unor oameni de mare putere spirituală, oameni fără rang social, ascunşi în popor sau aflaţi în marginea aşezărilor umane, sub formă de vraci, tămăduitori, solomonari…
Nu am discutat până acum, în cadrul acestui subiect, despre marii ajutători întrupaţi ai popoarelor – cei pe care îi numim în aceste studii moşii popoarelor. Activitatea lor însă s-a bazat pe călătoriile astrale şi au încurajat, în echilibru însă, folosirea ei doar în cazuri absolut necesare, şi numai de către oameni cu destulă experienţă ca spirite întrupate, având şi ei înşişi evoluţie înaintată, fiind la rândul lor, alături de moşi, ajutători spirituali ai popoarelor.
În calitate de urmaşi ai geţilor (dacilor) este necesar să susţinem măcar noi, cei care acceptăm şi înţelegem călătoria astrală – chiar dacă de multe ori doar intuitiv şi nu neapărat practicanţi, faptul că geţii nu au fost nişte sinucigaşi – chiar şi în numele unor zei, în numele unei credinţe într-un zeu atotputernic, bun şi înţelegător. Ideea practicării aruncării semenilor – chiar şi de bună voie – în suliţe, pentru ca sufletul celui decedat astfel să ducă doleanţele semenilor săi către zeu, este întrutotul asemănătoare ideii conform căreia creştinii au fost numiţi canibali de către reprezentanţii altor religii. Exprimarea metaforică a multor lucruri, evenimente, sarcini, etc., era des folosită în trecut, mai ales în cazul popoarelor cu o mare bogăţie de expresie sufletească.
Nici un creştin nu şi-a omorât semenii în deplinătatea puterilor mintale şi a încredinţării religioase că astfel va consuma trupul lui Christos şi sângele său.
Nici geţii nu-şi aruncau semenii în suliţe, dar practicau – aşa cum am mai spus, când era nevoie de cunoaştere aprofundată – călătoria astrală, adică metaforic vorbind: aruncarea sufletului omenesc, sufletului propriu, în suliţele soarelui, ADICĂ: ZBORUL SUFLETULUI CĂTRE UNIVERSUL ÎNCONJURĂTOR, UNDE PRIMUL SĂU PAS ESTE LUMINA SOARELUI…
Ceea ce este cu totul altceva…
Adică, călătorie astrală…
Vis conştient, lucid.
Străinii de poporul get au înţeles ce au putut.
NOI, AZI, AVEM SARCINA DE ONOARE SĂ REABILITĂM MEMORIA PROPRIILOR NOŞTRI STRĂMOŞI.
CARE NU AU FOST NICIDECUM NIŞTE BARBARI.

PRACTICI, ÎNCREDINŢĂRI…
Se fac cursuri pentru a învăţa călătoria astrală. După părerea mea este nevoie de mult simţ al măsurii pentru a oferi o şcoală de calitate. Căci călătoria astrală poate să fie folosită de oameni care au mult bun simţ, dar şi de oameni care îşi doresc să înveţe şi să practice cu perversitate. Este bine că oamenii devin curioşi, înţelegători privind sfera celor nevăzute, în timpurile pe care le trăim, când mulţi rămân în puterea neîncrederii şi băşcăliei naţionale privind orice lucru serios.
Din nefericire, mulţi iau în serios asemenea practici pentru spionaj, pentru a se război din orgoliu şi sete de putere cu cei pe care îi duşmănesc.
Vibraţia medie planetară este în creştere şi mulţi oameni de foarte bună credinţă păşesc pe această cale, astfel încât media celor buni şi paşnici va creşte foarte mult în perioada următoare.
De aceea veţi înţelege reţinerile mele naturale de a nu discuta prea mult, chiar dacă răspund la întrebări în mod delicat. Deschid acest subiect, dar cu amendamentul că îl voi dezbate doar în limitele bunului simţ, iar dacă o fac, este pentru că cititori cu bun simţ şi respect autentic caută răspunsuri la întrebări pe care şi le-au pus de mult timp.
Acest subiect continuă să fie privit ca fiind controversat, neclar. De aceea subiectul ca atare este de multe ori considerat neadevărat, imaginar. Nu vreau să accentuez latura negativă a unor astfel de gândiri. Vreau doar să precizez.
Unii oameni au învăţat să efectueze călătorii astrale în mod conştient, lucid, pas cu pas, prin propria lor voinţă. Alţii o fac spontan – tot atât de natural precum ne este şi alunecarea în somn şi vis. Somn (şi vis) care este o călătorie astrală cu scop natural precis, chiar dacă nu neapărat conştientizat ca atare: atunci când îşi pierde din vibraţia normală, corpul astral ne este atras în regiunea (semisfera, banda, pata, punctul – în funcţie de necesităţile de destin ale fiecărui spirit întrupat) de autostabilizare vibraţională. Amănunte veţi găsi tot în prima detaliere (articol menţionat mai sus) despre călătorii astrale.
După ce are loc echilibrarea vibraţională a corpului astral, el poate să se desfăşoare cu mai multă uşurinţă şi atunci avem în conştientul nostru desfăşurarea a ceea ce numim vis: activitate desfăşurată împreună cu entităţile ajutătoare astrale, cele căre nu au corp fizic, ci sunt întrupate direct în corp astral, şi care ne oferă învăţături legate de desfăşurările noastre viitoare, imediat viitoare sau pe termen mai lung. Conştientul poate reţine sub formă de premoniţie mai multe sau mai puţine elemente, după cum învăţăturile de destin se află în faze preliminare, de mijloc sau finale (experienţă mai puţină, medie sau mare). Cultivarea unei vieţi calme, liniştite, desfăşurată cu curaj şi mai ales încredere în forţele proprii poate conduce la păstrarea unei vibraţii înalte şi astfel la trecerea naturală spre practicarea acestor călătorii astrale, pentru cunoaşterea detaliată a lumii în care trăim.
Călătoria astrală nu a rămas în puterea tuturor oamenilor, mai ales în vremurile de minimă vibraţie planetară. Dar chiar şi în această perioadă, de după începutul creşterii vibraţiei planetare (perioadă pe care o trăim acum), oamenii au impresia că nu pot face faţă oricăror evenimente născute din neînţelegerile dintre ei înşişi: şi astfel îşi pot face rău unii altora, mai mult sau mai puţin conştient. Odată cu creşterea puternică a vibraţiei planetare, pe măsura acumulărilor, în structurile corporale, de materii şi energii de înaltă şi din ce în ce mai înaltă frecvenţă, corpurile noastre astrale se vor energiza din ce în ce mai mult, păstrând activităţile treptat spre conştientul nostru, ordonându-ne treptat etapele de lucru naturale, în desfăşurarea lor naturală. Aceste lucruri sunt necesar a fi luate acum în considerare.
Este bine să avem cunoştinţă de ele, pentru a nu ne speria atunci când corpurile noastre sunt pregătite şi activităţile corpului astral încep să se desfăşoare conştient. Ele vor fi rare la început, dublate de momente în care nu putem avea controlul nostru asupra fenomenelor însoţitoare, chiar dacă suntem deja obişnuiţi cu majoritatea lor. Momentele în care sistemul nostru corporal se află în puncte de maxim sau de minim ne pot strica echilibrul deja cunoscut: punctele de minim ne pot arunca în deznădejde, căci nu mai putem efectua anumite faze, controlabile în perioada imediat anterioară. Punctele de maxim ne pot dovedi că astfel de decorporalizări nu le putem ţine în frâu întotdeauna, acţiuni spontane putând să ne dezorienteze deseori. Toate la un loc ne pot face să ne pierdem încrederea, deşi la mijloc nu sunt decât cunoaşteri şi necunoaşteri.
Tocmai de aceea există ajutători în preajma noastră, întrupaţi în mijlocul nostru, ca oameni, sau ca entităţi astrale (îngerii noştri, aşa cum îi numim în popor), care ne pot ajuta, orienta, susţine. Mai ales în primele reuşite de acest fel, când suntem dezorientaţi de multele texte citite, speriaţi de faptul că mulţi au perceput la trecerea prin „hornul” de deplasare, de ieşire în câmpul planetar, tot felul de entităţi care ne-ar înconjura cu ură, provocându-ne frică, trăgându-ne înapoi.
Am mai discutat şi voi pomeni acest lucru ori de câte ori va veni vorba: hornul nu este decât percepţia clară şi în amănunt a străbaterii sistemului corporal şi câmpurilor aferente corpurilor din sistem, până la detaşarea completă a corpului astral de restul sistemului nostru corporal. Este o percepţie de început, de regulă, atunci când omul nu este obişnuit cu percepţii de acest fel, iar senzorii corpurilor sale înregistrează pas cu pas tot ceea ce se desfăşoară, simţurile fiind acutizate de curiozitate şi în acelaşi timp frica de noutate.
Tot prima dată – sau ori de câte ori facem o pauză lungă în care ne putem dezobişnui de senzaţiile deja avute o dată – se poate percepe un alt fenomen: amprentările pe care le purtăm cu noi, în câmpurile noastre, la diferite nivele de vibraţie. Frica de noutate duce la diminuarea – mică, dar existentă – a vibraţiei corpurilor, în cascadă, la trecerea corpului astral care se detaşează. De aceea, în funcţie de vibraţia medie a fiecărui om în parte, limitele maxime şi minime ale fiecărui segment de vibraţii corespunzătoare fiecărui corp astfel străbătut, determină percepţia unor amprentări de vibraţie mai înaltă sau mai joasă, în funcţie de vibraţia generală a omului. Dar şi a mediului înconjurător, care ne amprentează.
Să detaliez. Dacă omul are o vibraţie generală înaltă, amprentările de vibraţie joasă din mediu sunt stinse, iar percepţiile sunt foarte clare în segmentul înalt: percepe entităţi albe, sidefii, aude sunete de clopoţei – înalte – simte parfumuri de medii pe care le considerăm plăcute. Nimic nu pare a-l ataca, nimic nu pare rău într-o lume calmă, liniştită, un vârtej care oferă încredere şi bucurie de călătorie. Ieşirea este zbor… joacă în infinitul care înconjoară plăcut, tandru şi bucuros… Este către cerul senin, chiar dacă apoi un întuneric relativ pare a ne înconjura: un fel de cer de culoare indigo, în care stelele par la prima vedere mari şi galbene-aurii. Întoarcerea este către Pământ, cu cercetare curioasă, cu bucuria ajutătorilor în jur, cu care face cunoştinţă… deşi simţământul este acela că ne cunoaştem de o viaţă!! Învăţăm că „îngerii” nu au „aripi” şi ni se explică valurile de energii ale câmpurilor lor dense pot fi percepute uneori ca nişte aripi, indiferent dacă îi percepem ca sfere de lumină sau cu forme cunoscute, umane.
Şi mai departe, fiecare va învăţa ceea ce are în destin să înveţe, să aprofundeze, de fapt. Căci suntem pe Pământ pentru a aprofunda multe cunoaşteri pe care le avem deja, pentru a ne ridica calitatea tuturor celor pe care le putem face, gândi, vorbi.
Dacă vibraţia este mai scăzută, o parte din amprentările mediului sau chiar ale noastre, cu propriile noastre frici, temeri, imposibilităţi, potenţiale lipsuri în abilităţi vor rămâne un timp mai îndelungat în câmpul energo-material al fiecărui corp din sistemul propriu. La trecerea plină de reţineri, frici, temeri prin aceste câmpuri percepem toate amprentările – apariţii care iau forme animale, vegetale, umane, asociate fiind unor elemente de mult uitate, dar păstrate în memoriile care se activează rapid, trecând de la una la alta. Se poate percepe ceva asemănător cu mişcarea prin câmpuri, propria deplasare determinând percepţii de mişcare a lor şi impresia de urmărire. Sunetele devin prelungi şi groase, sunetele înalte şi vesele de clopoţei (descrise anterior) devin dangăte lugubre de clopote… Nici clopoţei nu sunt – nici clopote bătând pe-o dungă (a mort, aşa cum suntem obişnuiţi de la bisericile noastre – de altfel o moştenire care vizează exact acest fenomen perceput la limita dintre somn şi trezire): sunt numai sunetele fundamentale ale propriilor noastre corpuri, din care majoritatea nu se percep în mişcarea prin câmpuri, ci se percep doar cele de frecvenţele apropiate de vibraţia pe care o are în acel moment corpul astral al călătorului.
Obişnuinţa cu astfel de călătorie conduce la intrări ulterioare direct în acţiune, fără să mai fie percepute trecerile prin câmpuri. Se ia legătura imediat cu entităţile astrale şi nu se mai sperie de nimic, totul devenind o activitate de rutină.
Întrebări frecvente se referă la modalităţile de intrare în călătorie astrală.
Unii folosesc o respiraţie intensă abdominală, alţii se liniştesc complet, diminuându-şi respiraţia.
Semnele prin care omul se încredinţează de faptul că este „afară” în mod conştient sunt şi ele diferite de la om la om. Daca omul nu se poate situa la "tavan" crede că nu a fost în călătorie astrală, pentru că aşa a auzit sau aşa a citit că se văd alţii. Alţii nu se gândesc la amănuntele acestea şi sunt atenţi la ceea ce văd ei personal, la ceea ce percep pas cu pas.
Unii numesc călătoria astrală "meditaţie" – alţii o numesc direct: călătorie astrală. Este deosebire între meditaţie şi călătorie astrală, căci meditaţia poate să nu fie chiar aşa de profundă şi omul să nu ajungă la detaşare. Dar intrarea în starea cerebrală „alfa” poate declanşa de multe ori un tip de activitate mentală care nu este călătorie astrală, dar în care stare omul poate vedea, cunoaşte multe elemente profunde, pe care cu mintea sa, activând memoriile sale, nu are de unde le cunoaște. Aceasta este o activitate a corpului mental, pe care creierul o poate decodifica în stare de relaxare şi de vibraţie medie ridicată. O activitate care se foloseşte de senzorii acestui corp – corpul mental – şi se echilibrează prin senzorii corpului astral (emoţional), în condiţiile în care acesta din urmă rămâne fix în interiorul sistemului corporal. Se pot percep şi înţelege elemente de mediu natural, social (evenimente trecute, desfăşurate simultan sau viitoare – ale planificărilor sau rezultantelor evenimentelor cumulate ale trecutului şi prezentului).
Aceasta poate fi numită mentalizare, spre deosebire de călătoria astrală sau de gândire.
În meditaţii de multe ori are loc o împletire a activităţii mentale cu activitatea astrală.
Să ne oprim deocamdată aici, reluând cu detalii astfel de discuţii despre mentalizare cu alte prilejuri. Activitatea mentală poate să fie uşor denaturată, datorită faptului că noi, oamenii, ne-am obişnuit să ne imaginăm ceea ce gândim, în viaţa noastră curentă. Este normal şi este foarte bine să facem acest lucru. Dar influenţele unei asemenea activităţi pe care o desfăşurăm în mod normal zilnic, foarte des de-a lungul aceleiaşi zile, rămân întipărite în memorii şi apar astfel influenţe în timpul mentalizării. De asemenea, se asociază ceea ce am citit, cunoscut, văzut şi auzit cu elementele pe care ni le propunem spre cercetare, ceea ce diminuează rata de percepţie a realităţii elementului, evenimentului cercetat. De aceea este bun exerciţiul de meditaţie fără vizualizare, la începuturile activităţii, pe termen chiar îndelungat, dar totuşi nu chiar foarte îndelungat, pentru a nu pierde din vedere ţelul cunoaşterii. O astfel de fază de alungare a cunoaşterii anterioare este punct de referinţă în foarte multe scrieri vechi, dar cunoaşterea acelor oameni din străvechimi nu s-a oprit ci, după un astfel de exerciţiu de durată, de golire momentană a minţii, mentalul s-a curăţat şi omul a putut să fie astfel convins de adevărul celor percepute de el. Astfel ajunge să-şi conducă singur mentalul, percepţiile vizuale şi auditive mentale şi astrale, exact aşa cum azi privind un film înregistrat pe PC, derulându-l înainte şi înapoi pentru a studia amănunte, detalii ale evenimentelor, elementelor cercetate.
De regulă, este bine ca cercetarea noastră să nu se axeze doar pe o latură, un aspect al realităţii studiate, ci să se extindă studiul din multe alte puncte de vedere, pentru ca studiul să se contureze în complexitatea sa, creând un covor bogat reprezentat al elementului studiat.

Iată aşadar că este mai important să explic lucruri care pot aduce liniştirea şi încrederea omului cercetător, pentru momentul în care acest eveniment se petrece în mod natural, decât să încerc să ofer lecţii care pot să nu fie de folos majorităţii cititorilor mei. Este deosebit de important să oferim cunoaştere şi liniştire sufletului omenesc, încurajându-l pe calea experienţelor sale naturale. Vom mai discuta despre acest subiect, în detaliu, studiind istoric folosirea călătoriei astrale în etapele cele mai importante ale omenirii.

duminică, 9 mai 2010

Din viata mea: IGNORANTA vs. CUNOASTERE

 Ignoranta... Dogmatism... 

Curiozitate... Dorinta de cunoastere...

Da, m-am gandit la acest cuvant: ignoranta.  Ignoranta este necunoastere dublata de pasivitate, de indiferenta, de un fel de indolenta... Nepasare... Este o sfera foarte cuprinzatoare, pe la extremitatile careia se afla si sfera dogmatismului, cei care se intereseaza pentru a denigra, a distruge raul din radacina - sa nu cumva sa mai faca pui...
As fi vrut sa spun ca educatia comunista isi face uneori simtita dur prezenta, la toate nivelele, sau doar la unele dintre ele. Este tot atat de drept ca tot pana in 1989 citeam jumatate din atelierul de proiectare, pe furis, "Viata dupa viata" a lui Mooddy si "Amintiri despre viitor" a lui Daniken, altele asemanatoare...
Dar si cei care nu au trait comunismul sunt la fel - ametiti si dusi cu vorba de traiul bun. La noi - de lupta pentru subzistenta, desi aici , la capatul palierului comunist, a fost si traiul bun cu lupta acerba pentru pastrarea privilegiilor cu greu obtinute... Care continua cu spor si azi..
Da, suntem la "5 minute de Evul Mediu" asa cum foarte frumos si-a intitulat blogul dl. Adrian Cioflanca... Din foarte multe puncte de vedere...
Denigrarea absoluta, bascalia celor care cu o mana mangaie cunoasterea si cu cealalta o injunghie... toate fac parte din aceeasi categorie... Ar fi bine sa nu acuzam religiosii sau patriotarzii de razboaiele lor exclusiviste, caci dogmatici constienti sau involuntari sunt la toate nivelele si inca se alimenteaza reciproc, invatand unii de la altii, dar negandu-se unii pe altii. De fapt intra in aceasi categorie, cred eu.
Dar este de inteles (nu si de incurajat !!), sunt etape pe care fiecare le parcurgem mai repede sau mai incet, cu pasi inainte si cu pasi inapoi... Este normal, desi nu demn de dezvoltat. Fiecare palier al vietii noastre este asemanator, nu numai aspectul discutat, al scrierilor de acest fel.
Am hotarat sa fac parte dintre cei care construiesc cunoasterea pentru sectoare mai putin explicate, in mijlocul celor care vor sa o aiba si a celor care vor sa si-o aprofundeze.  Ma bazam poate pe faptul ca cei care nu o doresc se vor duce in alta parte, dar daca o vor dori vreodata - vor sti unde sa gaseasca ce le trebuie. Realitatea m-a pus fata in fata cu acest aspect: "Taiati raul din radacina, sa nu cumva sa mai faca pui !!!"  Nu eram pregatita pentru asa ceva, eu eram pregatita pentru a raspunde cu multe alte cunoasteri, pentru aprofundarea carora am stat la studiu 10 ani. In 1998 mi s-a propus sa public la ed. TEORA si am simtit ca nu sunt pregatita sa raspund la intrebarile care cel putin mie imi veneau in minte. In 2008 am facut primul blog, pentru ca deja aveam puterea sa nu ma mai limitez la o carte. Incurajata de oameni cunoscuti si necunoscuti din lume, am inceput sa scriu.
Azi incerc sa raspund celor care ma denigreaza, in loc sa imi vad de studiu mai departe... Incerc sa ma rup de incercarile de a demonstra ca  ceea ce fac este real, studiat, explicat pe indelete. Este o experienta din care acum, in saptamanile acestea, pot sa grupez studiile si sa remodelez astfel incat sa se studieze detaliile doar de catre cei care chiar doresc acest lucru. Ceilalti vor dori mai tarziu, si vor sti unde sa gaseasca.
Se si profita foarte mult de faptul ca cei care prezinta noutati nu au o experienta gata formata de organizare a materialului prezentat. Se confunda cu materialele deja trecute prin multe maini, organizate in fel si chip, dupa necesitati diverse. Se denigreaza fara sa se inteleaga, se acuza fara principii serioase.
Am invatat ca este o mare diferenta intre a fi sensibil si a fi nepasator. Cred ca numai cei care au trecut prin asa ceva pot intelege dincolo de cuvinte, ATENTIE: Sensibilitatea nu este de loc bine sa fie inlocuita cu indiferenta, caci astfel se atrag puncte de indiferenta in orice fel de cautare spre studiu!! Imi pare rau ca aceasta intelegere lipseste deocamdata din patrimoniul multor cercetatori de acelasi fel cu mine. Ar trebui cautata puterea de a reveni la echilibru, dupa tulburarea inerenta, cat mai repede, intrand in armoniile naturale. Parerea mea este ca meditatia pentru gasirea armoniilor nu este doar pentru relaxare, asa cum o iau multi oameni azi, ci pentru gasirea unor modalitati de revenire cat mai rapida in mijlocul greutatilor inerente ale vietii. Este un subiect care merita mai multa atentie.
Sa ma opresc aici. Voi cauta sa ma retrag din discutii pe alte bloguri, sa-mi vad de treburile mele, care si-au incetinit mult ritmul din cauza imprastierilor de acest fel.