Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI:

Din comunicările ajutătorilor noştri astrali:
Scrierile cu referire la metafizică au o importanţă deosebită în gândirea umană până ce gândirea prin citire va redeveni trăire de amintire...

vineri, 20 noiembrie 2020

24. RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRI : CONDUCĂTORII NU PUTEAU ORGANIZA EVENIMENTELE, ARMATELE, ȘI DINAFARĂ, DIN CETĂȚILE LOR?

 

I. IDEI PRINCIPALE

1. Să facem deosebirea între necesitatea organizării și conducerii represive a imperiilor și organizarea și conducerea popoarelor libere.

2. Organizarea și îndrumarea celor legate de evenimentele privind conlucrarea geto-romană s-au realizat parțial în Roma – parțial în teritoriile geților, în Podișul Transilvaniei, iar conducerea centrală s-a realizat din interiorul Peșterii Ialomicioarei, situată în proximitatea Podișului. 

3. Întrucât capacitățile astrale și mentale ale oamenilor erau mult restrânse – dar nu inexistente, niciodată închise, lumea era plină de clar-văzători și clar-auditori, de aceea era necesar să se deruleze o astfel de activitate într-un mediu total protejat:

– izolarea sub munte;

– structură geologică de o anumită formă, care împrăștie sunetul și îngreunează în exterior clar-vederea;

– un loc înconjurat de ape care sparg câmpul sonic și împrăștie atenția celui care ar urmări activitățile din interior. 

II. DETALII, DISCUȚII

Acest articol este răspunsul detaliat la întrebarea din partea cititorilor: Ce făceau conducătorii în Peștera Ialomicioarei – nu puteau conduce și afară, să organizeze armatele în cetățile lor?

În primul rând trebuie făcută o precizare - și o voi repeta ori de câte ori va veni vorba: conducerea geților, a poporului get, nu era o necesitate în felul conducerilor cunoscute de noi – ale Romei, Egiptului, Mesopotamiei, etc., întrucât acestea din urmă erau imperii, care necesitau organizări complexe și conducere severă comparativ cu un popor simplu, și mai ales cult, cunoscător profund al tuturor formelor de societate umană, așa cum era poporul geților. Deosebirea între imperii și popoarele libere a constat în felul de trăire, de organizare individuală a oamenilor în așezări, un popor liber astfel nu avea nevoie de conducători-organizatori. Toată lumea știa ce să facă, și făceau absolut tot ceea ce le era necesar, în virtutea experienței lor ancestrale. Nimic nu se schimbase în viața lor, în profunzime. Primeau îndrumări de la Moși prin Călători, Învățători și Măiaștri: nu mai era o formă fixă, riguros periodică, pentru că oamenii cunoșteau deja toate cele necesare timpurilor în care trăiau și erau puține lucruri în acest mileniu care să aibă nevoie de explicații, orientări, adaptări ale cunoașterilor proprii la modificările vremurilor și aplicațiile corespunzătoare. Oricum, atunci când aveau nevoie (nevoie generală sau chiar particular-locală), circuitul se realiza din nou, de la Moși la oamenii de pretutindeni sau din planul local. 

A fost nevoie de Moși pentru organizarea și urmărirea complexă a celor care se derulau în ascuns în toată această perioadă, întrucât ei cunoșteau în amănunt toate derulările și necesitățile absolut tuturor popoarelor de pe întreg Pământul. Concret, ceea ce interesa poporul get și derularea evenimentelor în care era direct implicat, se referea la:

– retragerea oamenilor din fața migratorilor, războaiele cu romanii și pregătirea romanilor pentru viața de tip getic, în vederea formării liniilor fortificate pentru devierea marilor grupuri migratoare excesiv de agresive;

– organizarea liniilor geto-romane de deviere a marilor grupuri de migratori pe două linii fortificate: pe versantul estic al Carpaților Orientali – linia geților și pe linia mediană a Podișului Transilvaniei (linia romanilor), precum și orientarea și protejarea grupurilor mici de migratori în teritorii, după cum curgea pericolul;

– la final: organizarea retragerii administrației romane;

– revenirea geților, împreună cu musafirii romani deja împământeniți: o parte s-au întors în vechile vetre ale așezărilor, o altă parte au rămas în noile așezări (care s-au întărit și dezvoltat ulterior) de la poalele munților și din prima parte, dinspre poale, a munților. 

S-au mai creat unele așezări pe cursul marilor râuri, pentru a continua un trai relativ tihnit într-o lume care era deja integral schimbată, dar pentru care geții erau deja bine pregătiți: și pentru a face față agresiunilor viitoare, și pentru a-și perpetua neamul și obiceiurile (care aveau să devină tradiții în viitor), indiferent de lumea care dorea deja să revină la noi expansiuni, nesătulă de ceea ce avea deja...

Dar să vedem în amănunt de ce a fost nevoie de poziționarea conducătorilor geți în Peștera Ialomicioarei, pentru a derula aceste organizări.

Problema pornește de la capacitățile multor oameni din toate timpurile de a intui, clar-intui și percepe mental-astral (clar-simțuri) lumea în toate aspectele ei, doar că în acea epocă relativ puțini oameni mai aveau asemenea capacități: pentru că se restrânseseră treptat. Altfel, dacă ar fi fost încă generale pentru toată lumea, nu ar mai fi existat migrații, căutări de teritorii în alte părți, spiritele nefiind obișnuite efectiv încă cu greutățile pământene: să le înfrunte, să se orienteze și să se adapteze permanent, așa cum făcuseră în trecut, dar susținuți de Moși – drept pentru care nu avuseseră parte de greutăți. Moșii știau bine că lumea era plină de clar-văzători și clar-auditori, chiar Călătorii Moșilor foloseau asemenea capacități pentru a ține mereu legătura cu toți cei de același fel, de pe toate continentele și insulele din largul oceanului planetar. Așadar era necesar să se desfășoare o asemenea activitate total protejată, iar un asemenea loc trebuia să fie departe de locurile unde se desfășurau forțe armate și în același timp să fie izolată sub munte: un munte cu o anumită structură geologică, un loc înconjurat de ape care sparg câmpul sonic, împrăștiind astfel atenția celui care urmărește mental sau astral diverse activități din lume. Știm multe azi despre asemenea direcții, dar mult mai puține sunt azi activitățile mentale și astrale, comparativ cu aparatura fizică, care și ea spune multe azi despre mișcările adversarilor. Moșii nu considerau migratorii ca fiind adversarii lor sau ai populațiilor lor, aveau mult respect pentru ei și au menținut permanent populațiile (cât timp au fost în lume) în același fel de încredințări; destinele Moșilor aveau în vedere conlucrarea cu conducătorii armatelor reunite geto-romane în acest loc retras, care avea capacitatea de a bloca activități mentale avansate. De altfel acest loc nu a fost ales numai pentru activitățile viitorului, pentru a rămâne un loc viu, purtând memoriile geților ca o carte deschisă, ci în primul rând pentru acele vremuri, pentru ecranarea radiațiilor puternice ale Moșilor și Călătorilor în cercetările proprii, pentru a nu influența populațiile din jur și mai ales drumeții care își desfășurau drumețiile în regiunile apropiate. Iar în vremurile migratorilor să se realizeze același fel de ecranare pentru activitățile organizatorice care stăteau la baza evenimentelor locale. 

joi, 12 noiembrie 2020

23. RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRI: MOŞII CHIAR MERGEAU CU MERSUL PITICULUI (mers ghemuit) PRIN ANUMITE LOCURI DIN PEŞTERĂ?

I. IDEI PRINCIPALE

1. În primul rând da! Atunci când a fost nevoie, Moşii au folosit acest mod de deplasare (pasul piticului, mers ghemuit) care, prin aplicare forţată deşi nu de foarte lungă durată, deschide plexurile corpului dublu eteric de pe spate; au făcut-o pentru a forma o amprentare profundă care să determine orice vizitator al viitorului (din perspectiva lor) să o facă fără jenă, ruşine, energetica locului lucrând simultan asupra corporalităţii umane şi reducând astfel la minimul necesar oboseala omului.

2. Dar de fapt, până spre finalul activităţilor în Peştera Ialomicioarei, a fost folosit de către Moşi şi Călători intrarea prin Fundul Peşterii, care corespundea cu alte căi pe sub munte dinspre actualul judeţ Dâmboviţa, din sudul munţilor – deci nu intrarea pe la deschiderea de la muntele Bătrâna. 

II. DETALII, DISCUȚII

După cum am scris în studiile anterioare, toate cele lăsate moştenire în Peştera Ialomicioarei (şi altele care nu au mai ajuns până la noi, dar generaţiile viitoare vor înţelege sensurile descifrând şi creaţiile, şi amprentele celor deteriorate sau distruse de împrejurări de altfel previzibile în acele vremuri cunoscând condiţiile particulare ale unei societăţi agresive), pot conduce la înţelegerea că străbunii au fost oameni inteligenţi, care se conduceau după conştienţă avansată, după o conştiinţă profundă şi bine consolidată, precum şi o cunoaştere adâncă a universului pe liniile temporale de trecut-prezent-viitor. 

Cea mai mare parte a modelărilor pe care le cunosc azi vizitatorii au fost realizate de Călătorii Moşilor după a doua retragere a Moşilor din lumea noastră. Numim această a doua retragere tot temporară ca şi prima (nu definitivă), chiar dacă este de mai lungă durată, căci planificarea generală a evoluţiilor viitoare cuprinde (şi pentru ei, atunci – şi pentru noi, azi) revenirea lor în viaţa curentă a lumii întregi, aşa cum a fost și înainte. În Peșteră, crearea celui mai mare număr de trepte a fost tot realizarea Călătorilor Moşilor, ţinând cont de energetica umană, de starea vibraţională a oamenilor în această perioadă a istoriei lor. 

Au fost create coridoare în mod special având în vedere această realitate planetară şi totodată umană, astfel încât vibraţia în peşteră a fost şi rămâne odihnitoare, echilibrată, indiferent de efortul fizic pe care trebuie să-l depună vizitatorul.

Dar sunt configuraţii ale peşterii care au fost de la început și au fost păstrate întotdeauna, având în vedere viitorul folosirii peşterii. Ele erau cunoscute bine de la începuturile formării societății fizice, folosite în trecut pentru alte feluri de evenimente planetare, mai ales la momentul schimbării formelor de trai uman după ultima glaciațiune. Oricum ele nu au fost realizate pe Pământ pentru prima dată în univers, căci nu este niciodată un eveniment sau un şir de evenimente-folosiri ale structurilor planetare care să se petreacă în premieră absolută undeva, ci s-au petrecut – chiar dacă doar în medii asemănătoare, fizice şi cu densităţi asemănătoare – de miliarde şi miliarde de ori oriunde în Universul Fizic: la nivele asemănătoare de vibraţii. De aceea spunem că Moşii creează întotdeauna mediul perfect pe orice linie spaţio-temporală. Experienţa monadelor în evoluții secundare şi centrale este uriaşă şi astfel totul este uşor de prevăzut pentru coordonatorii evoluţiilor, oriunde s-ar desfăşura ele. 

Dar este necesar să înţelegem ceva, legat de întrebarea dacă Moşii chiar foloseau mersul piticului la intrarea în Peşteră (pe un coridor cu tavanul extrem de jos). În primul rând răspunsul este „Da”. L-au folosit, când a fost nevoie, din respect pentru oamenii care aveau s-o facă în viitor, fiind spre binele lor, al tuturor oamenilor care aveau să uite cea mai mare parte a cunoaşterilor lor cu privire la impulsionarea energeticii corporale umane prin acţiuni fizice. Şi chiar dacă vor ajunge din alte motive să-şi formeze obiceiuri (mai mult sau mai puţin acceptate), nu vor mai cunoaşte rădăcina energetică a acestor obiceiuri şi din această cauză nu vor mai folosi mult timp asemenea cunoaşteri în situaţii de natură asemănătoare. Iar această motivaţie o vom relua şi atunci când vom discuta despre Templul Ursitelor de la Şinca Veche.

Este vorba despre faptul că acest fel de mers, puternic aplecat, cu spinarea aproape paralelă cu podeaua, deschide prin întindere – deci mecanic, fizic – structurile corpului dublu-eteric care dublează corpul fizic: adică printre altele, plexurile, subplexurile şi canalele de circulație energetică ale corpului dublu eteric (sau vital, care vitalizează corpul fizic) de pe spatele trupului. Acest mecanism simplu influenţează energetica corporală – doar a corpului dublu eteric şi corpului fizic, impulsionând în acelaşi timp radiaţia spirituală care întreţine întreg sistemul corporal. Azi noi folosim în cadrul religios acest procedeu – alte popoare în activităţi chiar cu specific energetic (yoga, qi gong) – dar pentru noi, europenii, este puţin probabil deocamdată să fim chiar de preoţi învăţaţi să extindem procedeul la alte proceduri de acelaşi fel, adică cele pur religioase să le extindem la activităţi laice: de relaxare, aşa cum este turismul în cazul nostru. Este vorba despre metanii (sau popular mătănii) care la originea cultului se ştia clar că ajută la deschiderea plexurilor (inclusiv a subplexurilor şi a canalelor de circulaţie energetică), ceea ce contribuie la ridicarea vibraţiei, odihnirea trupului prin energizare completă şi în spate, unde omul nu se mai auto-activează permanent prin propria sa atenţie: atenţie (la activitățile desfășurate în fața corpului fizic) înseamnă de fapt concentrarea unei părţi importante a radiaţiei proprii în faţa trupului, pentru derularea activităţilor curente pe care le desfăşurăm în faţa noastră. Întrucât nu ne concentrăm atenţia în spatele nostru, sunt necesare asemenea manevre care înseamnă că, prin acţiune fizică, se impulsionează o vitalizare superioară şi a corpului dublu eteric, şi a corpului fizic: ceea ce facem prin mătănii, prin îngenunchere şi lipirea frunţii de pământ (şi în religia noastră creştină, și în religia musulmană). 

Revenind la Moşi şi la Călătorii Moşilor, mai avem două aspecte de discutat:

1. Până spre finalul activităţilor în Peştera ialomicioarei, intrarea în lăcaş se realiza dinspre sud, de pe versantul sudic al munților. Şi azi Peştera are deschidere dincolo de Fundul Peşterii, dar ea este invadată de ape. Aşadar în acele timpuri Moșii și Călătorii Moșilor nu intrau pe la deschiderea de la muntele Bătrâna, dinspre Padina actuală. De aceea am scris că, de fiecare dată când s-au retras Moşii, Călătorii au dat drumul apelor – dinspre acea parte a munţilor. Dar peste tot canalele de amortizare a sunetelor, despre care am discutat anterior pe larg, au fost create de la bun început, pentru ca interiorul acestei peşteri și drumurile spre ea, aici, în această zonă, să nu fie invadat de animale: este vorba despre un sistem de peşteri din toată regiunea, dar doar aici s-au realizat asemenea lucrări speciale, pentru protejarea activităţilor Călătorilor şi Moşilor, după cum discutăm. 

2. În ultima parte a lucrărilor desfăşurate în Peştera Ialomicioarei, ştiindu-se clar că partea din spate va fi lăsată să fie inundată, aşa cum este ea în mod natural, s-au creat o parte din trepte, pe lângă realizarea hărţilor şi informaţiilor prin sculpturi şi bazoreliefuri, (aşa cum am mai discutat) şi s-a modelat intrarea dinspre Valea Horoabei, din regiunea pe care azi o numim Padina. Iar ceea ce este de reţinut este faptul că da! Şi Moşii, şi ceilalaţi conducători geţi (care şi ei erau întrupaţi foarte evoluaţi: primari galactici, secundari şi centrali care nu erau Moşi) au folosit această intrare. Mersul acesta atât de special a făcut parte din planul general al activităţilor în Peştera Ialomicioarei, pentru că era deosebit de important ca, în viitor, orice om să intre în Peştera Ialomicioarei fără teamă, jenă sau orgoliu. Pentru Moşi şi conducătorii geţilor – monade întrupate cu evoluţie extrem de înaintată – nu era nicio jenă sau ruşine să meargă pe brânci (cum spunem acum popular) pentru a ajunge la deschiderile din interior, bine-cunoscute prin activitatea lor de milenii (cu referire la Moşi).

Desigur, amprentele lor, invizibile, dar simţite de noi la un moment dat al creşterii puterilor noastre senzoriale, ne ajută, ne liniştesc, ne fac să acceptăm acest loc, ne ajută să ne adaptăm şi altor locuri și momente asemănătoare, care ne dau – toate la un loc – impulsuri de amintire a propriului nostru trecut, oriunde s-ar fi desfăşurat el, pe orice continent. 



duminică, 1 noiembrie 2020

22. REVENIREA MOȘILOR ÎN LUME, DUPĂ PRIMUL VAL DE MIGRATORI

 

I. IDEI PRINCIPALE

1. Nu au revenit numai Moșii care aveau să intre în conducerile statale ale geților, ci toți Moșii care au avut ca sarcini diverse activități și forme de ajutor pentru acei Moși care au intrat în conducerile statale, precum și ajutor oferit oamenilor de pretutindeni să-și organizeze viața în noile condiții create de primele migrații.

2. În mod normal, în societăți tipice ale creatorilor avansați, Moșii nu se retrag niciodată din societățile umane, dar grupurile piramidale care au format evoluții atipice pe Pământ aveau nevoie de spațiu și libertate pentru manifestările lor, indiferent dacă au fost pozitive sau negative. 

3. Moșii nu au pregătit oamenii pentru război, dar au oferit libertate oamenilor să se comporte cum au putut ei, folosind îndrumările anterioare de creație și omenie primite de la ei, în perioadele anterioare. 

4. După întoarcere, s-au realizat ultimele rectificări ale strategiilor de urmat în continuare și s-au socotit primele mișcări în evenimentele următoare:

– primele războaie cu romanii (101 – 102 d.H.) au fost victorii reale pentru geți/daci, arătând romanilor capacitățile lor de strategi și luptători, ceea ce va conduce la orientări ulterioare ale romanilor în lupta lor cu migratorii, aprobate de Moși;

– se creează primele strategii de lucru ale geților cu romanii pentru apărarea contra migratorilor, sub îndrumarea Moșilor;

– se pun la punct strategiile generale ale unui aparent următor război (care a avut loc între anii 105 – 106 d.H.): pentru a nu fi război propriu zis, la fel ca și lupte în majoritate aparente contra migratorilor, fiind vorba doar de respingeri amenințătoare; era necesară evitarea unor omoruri, iar geții au orientat treptat romanii perfect conștienți de astfel de strategii; strategia de război aparent a fost comună, pentru a ascunde colaborarea romanilor cu geții de ochii iscoadelor migratorilor, formând un război de fațadă, ca motiv de a duce geți la Roma drept sclavi, dar de fapt în calitate de îndrumători pentru a cunoaște regulile de luptă a geților, precum și toate caracteristicile vieții de așezare a geților, care urmau să fie îmbrățișate de legionarii romani veniți în Dacia. 

5. Apărarea împotriva migratorilor s-a format prin aceleași forme folosite de geți anterior, dar pentru cea mai mare parte a tăvălugului migratorilor și-au reunit astfel forțele cu romanii. 

6. În toată această perioadă de apărare prin devierea migratorilor spre sud și nord, romanii s-au acomodat cu viața geților și, după retragerea administrației romane din Dacia, cei care au dorit (de fapt majoritatea) nu au mai plecat din teritoriile geților, fără ca romanii rămași să se mai afle sub administrație romană. 

7. Astfel romanii s-au integrat în rândurile poporului get (dac), dar nu au avut răspândire în teritorii decât în ariile locale, prin urmași comuni: deci nu au contribuit efectiv la formarea poporului român de pretutindeni – care a rămas tot get în esența lui. 

II. DETALII, DISCUȚII

În primul rând să reținem că nu au revenit numai Moșii care au intrat în conducerile teritoriale, cu sarcini exprese de participare, ci toți Moșii localnici geți, care au rămas în teritorii astfel o perioadă de timp cu diverse feluri de activități, chiar dacă se încheiase epoca îndrumărilor periodice, regulate (de două ori pe an) prin intermediul Călătorilor. Ei au ținut permanent legătura cu Moșii-conducători și cu toți Călătorii din țară: mental, astral și fizic, după cum decurgeau nevoile. 

Este necesar să înțelegem că nu numai Moșii geți s-au reîntors pentru o perioadă de timp în lume, ci și alți Moși, pe toate continentele, care au avut sarcini de altă natură, pentru care au intrat și ei în comunitățile umane și au rămas tot aceeași perioadă de timp lângă poporul lor. În unele locuri majoritatea Moșilor au rămas în continentele lor și doar o mică parte s-au retras, definitiv sau pentru o scurtă perioadă de timp. Vom mai discuta despre acest lucru. 

Pentru Moșii noștri, sarcina cea mai profundă a fost aceea de a ajuta toți oamenii să-și organizeze viața în așezări temporare, create la poalele munților și de la poalele munților în sus, până la jumătatea lor. Doar Călătorii Moșilor, care aveau să devină sihaștri – oameni de legătură periodică între Moși și așezări – aveau să se retragă pe vârful munților sau în văile dintre munții cei mai puțin accesibili. 

Revenirea Moșilor a avut loc în perioada sfârșitului mileniului II î.H., având sarcina de bază ajutorul de dat pentru integrarea migratorilor care au rămas pe teritoriul geților în populațiile care s-au întors în vetrele așezărilor lor. În continuare, o parte dintre ei au intrat și au rămas în conducerile poporului. Astfel s-au integrat și geții, ca popor, în formele structurilor statale ale restului Europei. Tot poporul știa ce avea să vină în viața curentă a fiecărei așezări, și era intens pregătit pentru o nouă retragere a lor spre, și în munți. Pe de altă parte aveau să se pregătească cu toții pentru dezvoltarea vieții după terminarea celui de-al doilea val al migratorilor. 

Noi am discutat despre faptul că Zalmoxis era îndrumătorul Moșilor geți dintre Urali și Alpi. Dar este de adăugat faptul că acest teritoriu cuprindea spațiile până la Oceanul Arctic (Înghețat) în nord și în sud până la Marea Mediterană. Popoarele s-au numit traci sau sciți – dar erau cam de același neam, cu vibrații asemănătoare în profunzimea corporalității lor, după cum curgea vibrația pământurilor. Moșii celți aveau în sarcină teritoriile dintre versantul estic al Alpilor până la Oceanul Pacific, cuprinzând insulele Oceanului Atlantic și actuala Americă de Nord. 

Populațiile zalmoxiene aveau aceeași rădăcină nativă: Moșii îndrumați de Zalmoxis. Amintirea – denaturată însă în fel și chip (ba zeu, ba sclav al lui Pitagora) a rămas vie pe aceste meleaguri pentru că prin alte părți nu a mai trăit nimeni să și-l mai amintească. Dar Zalmoxis (și grupurile Moșilor lui) a fost în felul lui:

– și zeu: așa cum numeau migratorii pe cei pe care îi credeau nemuritori și circulând prin spații cosmice pe unde numai zeii puteau umbla: doar că nu numai spațiile cosmice erau în sarcina lor, dar erau, și sunt, multe spații diferite pe care azi le numim dimensionale și inter-dimensionale;

– și în legătură corectă cu Pitagora și cu conducătorii altor ”școli” de gândire din toate epocile, doar că a supraviețuit numai această informație, legată de îndrumări în relația cu Moșul Zeu = Zalmoxis.

Pe noi deocamdată ne interesează cele ce s-au petrecut în Cuibul Munților – teritoriile centrale ale geților, și modul în care s-au derulat pe scurt istoriile neamului nostru. În mod normal nu ar fi trebuit ca Moșii să se mai întoarcă – dar nici să părăsească încă definitiv Pământul. Atâta timp cât Moșii au rămas pe Pământ, dar retrași cu toții în insulele Pacificului de Sud, ei au ținut legătura cu populațiile care încă mai erau în sarcina lor, direct, prin intermediul Călătorilor lor deveniți sihaștri sau susținând meserii itinerante. După plecare definitivă a Moșilor din Pacific (în general între anii 500-700 d.H.), o mică parte a Moșilor a rămas în continuare pe toate continentele, dar nici cei plecați, nici cei rămași nu au ținut direct și permanent legătura cu populațiile. Cei rămași au ținut legătura cu sihaștrii care ajutau și îndrumau popoarele din când în când, direct prin îndrumări: despre care popoarele nu mai știau multe, dar erau sfaturi bune, le primeau unii sihaștri prin clarviziune și clarauz. Lumea credea în clarviziune – totuși puțin în general, raportat la capacitățile umane dinainte, dar oamenii aveau încredere în viziunile care se dovedeau utile. 

După anii 700-1000 d.H., Moșii rămași pe Pământ au ținut legătura cu cei plecați în spațiile inter-dimensionale; sarcina de bază a rămas menținerea unei vibrații planetare la un nivel echilibrat, dar nu prin lucrări generale, cuprinzătoare (deși ar fi putut), ci prin lucrări punctuale acolo unde era nevoie reală, precum și în activitățile lucrative, de științe ale oamenilor, alături de susținerea celor pe care azi îi numim sfinți – fără să le pericliteze lucrările personale sacrificiale. 

Relațiile și activitățile ascunse s-au împletit cu cele ale științelor cu sâmburii lor care aveau nevoie de îndrumare (atunci și în toate timpurile), apoi chiar a războaielor, pentru ca lumea să supraviețuiască astfel. Lumea a știut de la bun început că trebuia să fie lăsate lucrurile să curgă, să existe lupte, sau muncă, sau orice fel de evenimente care marchează viața oamenilor. 

Pentru cei care în mod agresiv remarcă faptul că oricât s-au rugat oamenii zeilor sau Dumnezeului unic abrahamic, nimic nu s-a petrecut ca ajutor real, există un răspuns universal valabil pentru orice religie a oricărui popor de oriunde: rugăciunea ține legătura omului cu entitățile coordonatoare și ajutătoare. Iar ruga omului, dacă este de bună credință, este ascultată și ajutorul vine, chiar dacă nu rezolvă concret, pe loc, problema omului rugător. Socotind lucrurile după necesitatea de derulare a vieții pe un areal foarte larg, vibrația se schimbă sub puterea Moșilor, și omul este astfel în putere din nou să continue să lupte sau să muncească pentru a-și vedea singur realizările pe orice plan, nu numai pe planul avut în vedere în rugăciune. 

Și vom înțelege cândva acest lucru și cei care nu cred – vor crede, iar cei care cred și așteaptă răbdători vor fi întăriți în credința lor. 

Primele războaie cu romanii au fost clar victorii pentru daci, cunoscute în epocă (dar dacii numindu-se în continuare ei înșiși geți sau gheți). În sud, spre, și la Dunăre, în anii 101 – 102 d.H., au coborât bărbații luptători, în timp ce familiile au fost trimise în munți și peste munți. În plus, Moșii îndrumau în continuare prin Călătorii lor; dintre Călători, o parte au însoțit familiile în retragere spre Podișul Transilvaniei (în Cuibul Munților), iar altă parte a rămas să-i sprijine pe luptători. Falangele romane au pierdut primul război, așadar, iar romanii s-au convins astfel de superioritatea dacilor în lupte: și în strategii, și în organizare. De aceea numai patricienii romani realiști vedeau clar pericolul migratorilor, nu numai interesele materiale meschine proprii celor influenți, într-o lume care nu mai avea în acel moment condiții de mărire, de dezvoltare, care formau o majoritate inconștientă într-un senat roman deja vizibil dezechilibrat. De aceea cei conștienți de situația lumii romane din acel moment, doritori de a menține – dacă nu pentru a dezvolta – un statut social-politic încă posibil dacă ar fi putut ține piept migratorilor, au pus la cale împreună cu Moșii etrusci și Moșii geți (de fapt cu toții aflați sub îndrumarea lui Zalmoxis) strategiile care au condus la războiul din 105-106 d.H., și toate celelalte acțiuni până în anii 273 - 274 d.H. – ani care au marcat retragerea oficialităților romane din Dacia. Toate s-au derulat conform planificărilor, pe care romanii le-au onorat întocmai. 

Pentru noi este greu de acceptat acum ideea că o parte dintre patricienii romani au lucrat cu Moșii geților – dar nici nu era prima dată, și nici ultima pentru Imperiul Roman de Răsărit, în acel Bizanț care a păstrat mult timp legătura cu Moșii de peste tot. Încă din timpurile imediate după pericolul cu Hanibal, au fost patricieni care s-au retras din viața de huzur și inconștiență, pentru a lua, și a ține legătura cu Moșii din Carpați, acolo fiind cunoscut că nimeni nu putea nici pătrunde, nici comunica decât cu voia lor, despre care anumite voci – și nu puține – vorbeau despre vechimi neînțelese până atunci de ei. De la Hanibal nimic nu periclitase puterea Romei și de la bun început gândul lor a fost spre unirea puterea lor cu dacii, pentru ca ei să nu se unească cu migratorii. 

În Dacia, romanii au fost lăsați să avanseze spre Podiș, unde nu aveau nicio șansă de scăpare; războiul ca atare nu a fost câștigat prin copleșirea geților în luptă, ci prin retragerea lor din fața romanilor. Au luptat punctual, doar constrânși de unități rebele și s-au retras, în mod organizat, după cum a fost planificarea. 

Descrierea după care s-au dus artele vremii (scrieri, bazoreliefuri pe Columna lui Traian) a cuprins mersul dacilor prin imperiu, însoțiți de carele de luptă getice – nu romane, iar geții care au însoțit lucrurile duse la Roma au fost păziți de legionari pentru ca oamenii neștiutori să nu facă rău nimănui, niciunui dac. De altfel, nu la Roma au ajuns luptătorii geți, ci direct în locurile special amenajate din timp, pentru instruirea legionarilor de către acești luptători geți. 

Instruirea nu a fost de loc un lucru simplu, căci nu de instrucție de război duceau lipsă legionarii, ci de cu totul altceva: instruire privind viața curentă a geților, căci migratorii nu trebuiau să știe că sunt efective romane suplimentare înafara grupurilor de pază în locurile unde erau ridicate forturile romane, organizate în Transilvania. În timp ce la Roma se desfășurau pregătirile legiunilor pentru reîntoarcerea în Dacia, aici: pe versantul estic al Carpaților Orientali până spre mijlocul Moldovei de azi, locurile au fost pregătite pentru geți, căci acțiunile în aceste locuri au fost rezervate geților, în pregătiri și în desfășurări armate.

Să reținem că în acel moment istoric poporul get era concentrat în Cuibul Munților (podișul Transilvaniei) și în munții înconjurători. La revenirea treptată a romanilor în Transilvania, ei au fost cantonați în locuri special eliberate tot în Podiș - unde chiar era astfel o populație numeroasă. Cu privire la așa-numita formare a poporului român, desigur că două legiuni romane nu aveau cum să schimbe fața poporului get, romanizându-l astfel – indiferent dacă au fost prieteni sau dușmani. 

Dacă este să presupunem – prin absurd – că teritoriile ar fi fost goale la trecerea hunilor spre vest, deci Transilvania având o populație infimă cum explică ei azi ocuparea acestor teritorii, nici așa nu se poate oferi dreptate celor care nu acceptă adevărul localnicilor geți în număr mare, căci se știe (cu probe în locuri bine păzite) că cea mai mare parte a legiunilor romane au rămas în Cuibul Munților, în podișul de dincolo de marile păduri...

Necesitatea pregătirii legionarilor în apropierea Romei a curs din nevoia acestor pregătiri pentru viața pe care aveau s-o aibă ei în terenurile getice, fără ca geții să fie văzuți lucrând umăr la umăr acolo cu romanii. De aceea, veniți în teritoriile geților după pregătiri preliminare în preajma Romei, acele fortificații necesare susținerii populațiilor astfel mărite nu au fost de tip roman, ci chiar în vetrele satelor părăsite temporar (de către oamenii care s-au retras spre munți care împrejmuiau Cuibul); acolo s-au instalat romanii instruiți de geți, ducând astfel o viață întrutotul asemănătoare geților. Pentru a nu se mișca mult în teritorii, romanii trebuiau să știe să construiască adăposturi, case provizorii între așezări, care să aibă mobilier făcut de ei, să-și facă singuri de mâncare din culturile făcute de ei (legumicultură și pomicultură), să crească și să îngrijească animale, să-și croiască îmbrăcăminte lejeră de casă, să-și facă obiecte de uz gospodăresc. Și ce era extrem de important – să știe cum să lupte pe teritorii închise, unde falanga romană nu-și avea toate puterile ei, chiar dacă romanii sub formă de falangă urmau să apară în teritorii dacă nu-i ocoleau migratorii agresivi. Foarte rar au avut romanii prilejul să lupte astfel, în falangă, de-a lungul celor mai bine de 150 de ani până la rărirea migratorilor spre teritoriile getice și retragerea romanilor din zonă. 

Însă romanilor le-a plăcut viața geților și, la retragerea oficialităților romane în jurul anilor 271 – 274 d.H. au rămas pe loc majoritatea legionarilor, cu învoirea totală a administrației. La momentul retragerii, deja erau în cea mai mare parte asimilați de populațiile locale getice, primii veniți fiind de mult deja la a doua generație !!!

Nu se poate spune că poporul român s-a format din reunirea romanilor cu geții (dacii), dar totuși există un adevăr în această ”legendă” luată drept căpătâi din motive politice în lupta românilor cu ocupația austro-ungară. Iar acest adevăr este faptul că puținii romani veniți temporar în Dacia au fost asimilați de geți, de bună voie din ambele părți: prin bunăvoința înnăscută a geților și prin admirația totală a romanilor față de viața geților – gospodărească și de relaționare, față de tradițiile lor, de curajul și priceperea totală a femeilor și bărbaților crescuți la o școală de care ei uitaseră de secole... 

Și noi vom înțelege cândva diferența între istoria oficială și istoria adevărată, din care istorie adevărată avem acum doar crâmpeie provenite din prea puține izvoare fizice și mai mult din fugare intuiții...

Cunoașterea rădăcinilor noastre, la adevăratul ei calibru, ne va echilibra cu siguranță atunci când memoriile noastre ancestrale, personale, se vor fi activat suficient de mult sub puterea creșterii vibrației planetare, pentru a înțelege diferențele uriașe între interesele oficiale meschine și adevărurile fundamentale ale omenirii... 

vineri, 23 octombrie 2020

21. MULTE DE SPUS DESPRE MOȘI...

 

(Fotografie preluată de pe Pinterest)

I. IDEI PRINCIPALE

1. Moșii, născuți în majoritate înainte de penultima glaciațiune, păstrează același statut spiritual ca și înainte de ultima glaciațiune, de înalți ajutători planetari, doar cu sarcini noi față de omenirea a cărui viață s-a schimbat după ultima glaciațiune:

– să ajute spiritele umane să-și realizeze sarcinile pentru care au venit pe Pământ, oferindu-le permanent ajutor vibrațional și spiritual optim; 

– prin forțele lor vibraționale înalte, să ajute omenirea să nu se autodistrugă și să nu distrugă planeta (partea ei pământoasă) și biosistemul ei.

2. Au păstrat, pentru derularea sarcinilor lor, același sistem corporal pe care îl aveau în trecut, doar fără să folosească corpul mental pentru creație materială mentală decât extrem de rar și mai ales punctiform; deși corporalitatea lor le-ar fi permis, nu au folosit această putere pentru a proteja întreaga planetă și biosistemul ei.

3. Au păstrat aceeași organizare a vieții lor, trăind ori ca sihaștri (retrași, individuali) sau în grupuri foarte restrânse, în funcție de sarcinile personale de destin – în cuplu familial sau nu. 

4. Îndrumările lor au respectat întotdeauna calitatea și moralitatea cea mai înaltă, protecția vieții și a planetei cu tot ceea ce îi aparține. 

5. Pentru sarcinile lor și pentru a îndura propria viață lungă de câteva milioane de ani, pe lângă puterea lor energetică foarte mare au folosit treceri periodice în dimensiunilor structurale parale cu dimensiunea noastră (stratul nostru dimensional), precum și spațiile interdimensionale, colaborând cu entitățile dimensionale locale care au fost implicate în lucrările lor. 

6. Locurile lor de trai și de lucru au fost locuri extrem de echilibrate vibrațional prin natura lor, iar după plecarea lor au șters amprentele din pământuri (ape și atmosferă) – dar nu și din energia fundamentală a locurilor, căci amprentele au rămas necesare populațiilor din vremurile următoare când ei nu vor mai fi lângă oameni, dar și pentru timpurile în care ei vor reveni, definitiv, lângă oameni.

II.DETALII, DISCUȚII

În primul rând aș dori să fac o precizare cu privire la organizarea tipurilor de ajutor pe care le oferă în general ajutătorii planetari – adică ajutători care de regulă ajută planetele și biosistemele lor când sunt, și când nu sunt întrupați ca și creatori conștienți avansați pe planete (așa cum sunt oamenii acum). 

Majoritatea spiritelor care evoluează în prezent pe Pământ vin din zona a II-a a universului, din evoluții foarte avansate care se desfășoară în condiții create pe măsura înaintării lor în evoluții; iar experiența lor crește pe măsură, astfel încât nu mai au nevoie permanentă de ajutor și coordonare a lucrărilor lor, pe care aici, pe Pământ, le oferă ajutătorii pe care îi numim planetari. Pe acele îndepărtate meleaguri universice, sunt însă și ajutători universici, întrupați în diverse feluri de entități cu corp eteric, astral, alte forme de entități cu specific local, dar și întrupați cu corp fizic care desfășoară sarcini pentru galaxii, grupuri locale de galaxii, roiuri de galaxii și numai la cerințele unor evoluanți primari pot interveni de regulă prin schimbări punctiforme de condiții de trai, de lucrări. Deci nu direct, și mai ales fără să întrerupă cursul altor lucrări, ale altor ajutători planetari (sau stelari, sau pentru galaxii) și cu mare atenție să nu deranjeze cursul lucrărilor, trăirilor primarilor extrem de sensibili la schimbările galaxiale. 

Pe Pământ însă primarii care vin zona a II-a a universului se bazează pe sprijinul direct al ajutătorilor planetari, încă de la venirea lor pe Pământ, în epoca cu vibrație planetară foarte înaltă: când ei cunosc astfel în profunzime planeta, biosistemul ei, evoluanții creatori rezidenți. La un moment dat al diminuării vibrației planetare, rezidenții se retrag din întrupări cu corp fizic și rămân în jurul Pământului, în jurul nostru, ca entități astrale: în toată perioada planetară când vibrația va atinge minimul ei și apoi când vibrația începe să crească, variațiile vor fi extrem de puternice, imediat după schimbarea sensului de variație (de la diminuare la creștere). Asemenea condiții, plus agresivitatea groaznică a celor veniți din zona a II-a nu sunt suportate de către rezidenți, de aceea ei se retrag pe toată această perioadă din întrupări cu corp fizic, efectuând rar câte o întrupare cu corp fizic în condiții total protejate de coordonatorii evoluțiilor lor. 

Situația Moșilor rămâne aceeași ca și în străvechimi, când s-au născut dânșii și și-au realizat primele lor sarcini de îndrumare alături de paznicii din străvechimi doar cu modificările necesare noului fel de manifestare a omenirii, pe care chiar ei înșiși și le-au indus înainte de a naște primii lor copii după glaciațiune. Azi însă, ei însă percep lumea în același fel ca și atunci. Practic, ei au rămas aceiași oameni, cu aceeași corporalitate pe care au folosit-o înainte de ultima glaciațiune, având sarcina primordială a lor față de omenire să se mențină așa și forțele lor să ajute omenirea să nu se distrugă și să nu distrugă planeta. Fără existența lor, fără ajutorul lor permanent, spiritele nu ar avea curajul să pornească în călătoria lor regresivă spre Pământ fără a ști bine despre existența Moșilor în mijlocul lumii unde aveau să ajungă. Să-i susțină direct cu vibrația lor înaltă, în perioada cu un minim vibrațional în toată zona universului în care se află această galaxie. În grupările lor, în blocuri spirituale piramidale, fac multe călătorii regresive, dar extrem de puține într-un asemenea moment zonal, vibrațional, în timpul minimului vibrațional zonal. La început, încă dinaintea penultimei glaciațiuni (atenție deci: PENultimei!) piramidalii au trăit cu Moșii împreună chiar în viața lor curentă, pregătindu-se sub îndrumarea lor pentru trecerea de la manifestările mental-astrale – la cele fizice. 

După ultima glaciațiune, Moșii au născut primii oameni cu o corporalitate restrânsă (straturi interioare restrânse ale corpurilor fluidice) – dar nu de la început în felul în care a ajuns acum 2000 de ani, la minimul suportabil. Straturile interioare ale corpurilor: astral, mental și cauzal nu erau restrânse la început decât foarte puțin, doar stratul cel mai profund interior al corpului mental a fost de la început în stare latentă, astfel încât oamenii nu mai puteau crea mental așa cum, cu corporalitatea străveche, care avea toate straturile interioare bine dezvoltate, oamenii puteau crea mental. Dar corporalitatea străveche nu permitea realizarea creației fizice, întrucât materialele fizice de construcție (pământuri, metale, cristale, lemn, fibre, os, etc.) aveau o densitate mult mai mare decât cea a corpului uman fizic din străvechimi. 

De la început, pentru a ajuta oamenii să învețe să treacă lin de la creația mentală la creația fizică, Moșii nu au lucrat numai mental, ca toată lumea dinainte de ultima glaciațiune, ci și fizic, treptat. Corporalitatea cu care ei s-au născut atunci, înainte de penultima glaciațiune, s-a întărit treptat, dar rapid în partea sa fizică, putând astfel să manipuleze și să lucreze cu materii fizice, pe care să le remodeleze puțin, nu mult, dar suficient pentru a arăta oamenilor care nu se schimbaseră la fel cu ei, cum se putea studia materia fizică și cum se putea genera starea de creație materială fizică. Astfel s-au derulat învățăturile în vremea paznicilor din străvechimi, din prima tinerețe a celor pe care azi îi numim Moși. 

După ce primii oameni noi, născuți de ei după ultima glaciațiune, s-au adaptat la viața cea nouă, la creația cea nouă, sub îndrumarea și cu participarea Moșilor s-au creat primele așezări, așadar create exclusiv fizic – altele deci decât cele create de Moși în care ei au petrecut vremea marilor schimbări – numite în diferite părți ”potopul” – adică ultimele condensări puternice ale plafonului cețos care acoperea cândva partea pământoasă a planetei. După finalizarea lucrărilor pe toate continentele și unele insule din largul oceanului planetar, Moșii au rămas în noile așezări, alături de copiii lor, pentru a-i îndruma și ajuta mai departe. Am mai discutat despre asemenea lucruri la începutul acestui capitol, la fel ca și la sfârșitul capitolului ”Platoul munților Bucegi”; când aveți puțin timp liber este bine să revedeți acele scrieri, pentru reîmprospătare. 

Concret, Moșii au rămas în continuare:

1. În aceeași desfășurare corporală pe care au avut-o înainte de ultima glaciațiune.

2. Au rămas cu aceleași tipuri de sarcini pentru întreaga planetă, pentru biosistemul ei și pentru oamenii creatori, schimbând așadar doar felul creației materiale, cea mentală – cu creația materială fizică; însă Moșii au folosit și creația mentală, punctiform și rar, pentru a nu crea nici impulsuri pentru oameni, nici probleme de consum energo-material și vibrațional planetei: sarcinile aveau în vedere amenajări doar la începutul acestei epoci, așa cum am scris și despre micile creații din Peștera Ialomicioarei, așa cum au mai fost și în unele lăcașuri de practică avansată ca percepții, puțin consumatoare de energie și fără urmări negative în planul fizic;

3. Au rămas în aceeași organizare, ale cărei repere nu s-au păstrat, dar Moșii au îndrumat oamenii să se organizeze conform unor cerințe spirituale avansate, cele pe care le aveau în acea perioadă – dar despre care știau cu toții bine că se va pierde în mijlocul unor schimbări mari și de mediu planetar, și social. Moșii nu au avut așezări speciale de coordonare, centre din care să impună, să traseze sarcini poporului, dar oamenii au învățat să susțină activitățile lor îndrumați de conducători dintre cei mai pricepuți oameni din mijlocul lor. Centrul principal a fost și a rămas stratul dimensional paralel imediat cu al nostru, unde mergeau și de unde veneau permanent. Acolo nu era un conducător de grup, căci Moșii au foarte multă experiență în orice domeniu, dar de acolo ei puteau să simtă schimbările cele mai fine, mai subtile care aveau loc în toată zona I a universului, nu numai într-o galaxie sau pe o planetă cum era Pământul; de acolo urmăreau blocurile spirituale piramidale în toată zona I a universului, care era supusă acestor schimbări vibraționale: ajutorul lor direct nu era așadar cu prioritate blocurile de pe Pământ sau din galaxia noastră, ci de peste tot, împletindu-și acțiunile cu entitățile interdimensionale, lucrând și din spațiile interdimensionale. Coordonând entitățile interdimensionale, Moșii lucrau și din spațiile lor: la început doar din spațiile lor, cu timpul și obișnuirea cu treceri între spații cu diferențe mari vibraționale, Moșii au putut să lucreze în spațiile dimensionale, în funcție de evoluția fiecăruia, de puterea și experiența fiecăruia. 

Au existat după ultima glaciațiune, și până în zilele noastre există oameni care se nasc cu sarcini de trecere în spațiile interdimensionale, ajutători secundari planetari care au nevoie de pregătiri speciale, în totală retragere din societatea umană, pentru ridicarea vibrației până la nivelul posibil de făcut trecerea; înainte de ultima glaciațiune paznicii puteau trece fără pregătiri speciale în spațiile interdimensionale când acestea se apropiau foarte mult de universul nostru – au putut trece și alți ajutători planetari dacă aveau în planul vieții lor acest lucru. Dar după glaciațiune, numai Moșii au putut face acest lucru în mod constant și curent, având puterea de a-și modela vibrația pentru a trece în diverse spații, în timp ce oamenii născuți din oameni noi, chiar dacă linia genetică era păstrată riguros, tot trebuiau să se pregătească intens și îndelung pentru a trece într-un spațiu interdimensional - și nu în oricare, ci în acela desemnat prin destin, de unde urma să fie îndrumat și ajutat de entitățile interdimensionale din acel spațiu, care aveau și ele asemenea sarcini în destinul lor. 

Dar nu și Moșii, care au folosit acest tip de legături cu entitățile dimensionale și interdimensionale permanent, în orice timpuri.

4. Au păstrat același tip de organizare a legăturilor cu oamenii pe care au folosit-o de la începutul ultimei glaciațiuni, când au început să pregătească terenul pentru constituirea așezărilor lor, pe care aveau să le folosească în timpul și imediat după glaciațiune. Apoi, după crearea așezărilor de către copiii lor, oamenii cei noi, Moșii au rămas în legătură cu ei, dar fără să stea în mijlocul lor, ci în așezări proprii restrânse, retrase, cu organizări familiale proprii, fără să trăiască cu primii lor copii de după glaciațiune; aceștia din urmă au rămas în așezările lor, perpetuând și dezvoltând astfel omenirea, rămânând îndrumători ai omenirii acolo unde le era neamul. 

Moșii au rămas așadar în așezările lor separate, departe de oameni, așezări foarte restrânse, dar organizate pe baze de trăire umană (identice cu cele din așezările umane) și folosind creație fizică în viața lor curentă, așa cum foloseau și oamenii (case și obiecte de uz curent realizate din lemn și piatră, îmbrăcăminte creată din fibre, mâncare atât cât era nevoie însă doar din fructele și tuberculii pământului). Singura deosebire față de așezările oamenilor consta în vibrația extrem de ridicată a locurilor special alese pentru așezările lor, în care planeta putea să suporte modificări de vibrație necesare trăirilor lor, locuri stabilite din constituirea planetei. Dar asemenea așezări nu erau decât pentru a oferi oamenilor o circulație informațională care să-i susțină în viața lor – căci nu era vorba de învățături: oamenii, ca spirite avansate, știau bine ce au de făcut, circulația informațională și vibrațională era pentru ca oamenii să-și amintească detalii privind viața fizică, detalii din experiența lor dinaintea Pământului, să se orienteze prin multitudinea de influențe cosmice, planetare și din direcția biosistemului planetei, extrem de numeros, precum și din partea semenilor cu particularități de creație după cum le sunt evoluțiile proprii de grup spiritual, și după mediul în care trăiau la momentul respectiv. Moșii au dat întotdeauna direcții de creație și au purtat în lume aceste direcții în mod radiant, subtil dar pătrunzător. 

5. Doar modul de manifestare a fost, și a rămas până la retragerea majorității Moșilor, diferit de cel vechi, dinainte de ultima glaciațiune; activitățile lor principale se derulau tot așa, doar activitățile familiale – dacă își întemeiau familie, foarte rar – erau diferite, la fel cum diferite erau activitățile tuturor oamenilor, în interiorul sau în exteriorul așezărilor lor. Înainte, ajutătorii de felul Moșilor erau pădurenii, muntenii și insularii, trăind departe de așezările umane, având familie restrânsă la cuplu familial doar în perioada în care aveau de conceput, născut și crescut copii: și doar până la o vârstă la care copiii își preluau corpurile spirituale de la mama lor – proces natural, și nu produs – după care în general plecau în lume, tot ca pădureni, munteni sau insulari, după cum curgeau sarcinile lor de destin, întemeindu-și la rândul lor, pe baza acelorași principii, familie sau trăind individual tot în funcție de destin. 

6. Moșii au mai avut în continuare copii, extrem de rar, concepuți pe Pământ (sau pe alte planete ale lor, de naștere, acolo unde au existat populații asemănătoare cu cele de pe Pământ); dar copiii lor, de foarte mici, erau obișnuiți să crească în toate spațiile în care lucrau și părinții lor: pe planetă, în spațiile interdimensionale și dimensionale. 

Toate așezările Moșilor au ființat pe baza acelorași principii, care funcționau în același mod ca și cele din spațiile dimensionale și interdimensionale – cu deosebirile enumerate mai sus. Toate aveau aceleași particularități de sol și atmosferă, fiind special concepute astfel din întruparea planetei. Așezările entităților transcedentale nu au fost create în același fel de locuri – pentru că vibrațiile foarte înalte ale planetei precum și a entităților transcedentale care au creat specia umană nu aveau nevoie de alegeri speciale de locuri pe planetă, așa cum, cca.60 milioane de ani mai târziu au avut nevoie Moșii, vibrația planetei fiind mult diminuată: și a planetei, și a biosistemului planetar, deci și a oamenilor, indiferent de perioada de naștere după ultima glaciațiune. Aceste puncte, locuri speciale, erau binecunoscute de entitățile transcedentale din străvechimi, și au fost lăsate libere, fără așezări, pentru utilizarea lor în epoca cu vibrațiile cele mai joase, pentru asemenea nevoi vibraționale cu totul excepționale, adică pentru Moși. 

Pe planete cu populații spirituale asemănătoare, dar care nu au primit blocuri spirituale piramidale în călătorii regresive, nu se creează asemenea puncte, locuri deosebite, locuri speciale, iar întrupații nu umblă după astfel de locuri de pe planetă neavând nevoi speciale, de felul în care se petrec lucrurile acum pe Pământ. Dar acum, în etapa noastră actuală, în vremurile noastre, oameni intuitivi chiar umblă după asemenea locuri, considerându-le ajutătoare pentru ei și împlinirea dorințelor lor, dorințe pe care nu le au în alte condiții, optime pentru derularea vieții, când își văd de treburile lor, ale destinelor lor. 

Este bine de știut și câteva lucruri în plus în această direcție. Locurile unde au fost așezări ale Moșilor erau – sunt – locuri cu vibrație foarte echilibrată, destul de înaltă, așadar echilibrul acesta vine pe fondul vibrațional destul de ridicat, dar nu obositor pentru oameni. Cu ocazia plecării din așezările lor, Moșii au șters amprentele lor și ale activităților lor din fondul fizic, dar nu și din fondul energetic fundamental al planetei. Tocmai pentru că fondul vibrațional natural, fundamental, a rămas, oamenii au căutat asemenea locuri, folosind metode avansate de detectare mentală și astrală (prin activități mentale, călătorii astrale conștiente), uneori chiar și fizice, unde au putut să-și plaseze așezările. Dar s-a dovedit (și legendele spun asta) că în anumite locuri, diferențele mari între vibrația pământurilor și prezența oamenilor cu vibrație mai joasă au determinat întotdeauna slăbirea destul de rapidă a structurilor construite, chiar până la terminarea lor. Legenda meșterului Manole, dar și a altor popoare (celtice în Europa) aduc până în zilele noastre asemenea cunoașteri și cândva le vom înțelege și ne vom respecta destinele. 

De aceea Moșii au avut mare grijă să lase în urma lor locurile cât mai curate privind amprentele trăirilor lor în zonă, dar au lăsat, așa cum spuneam, amprentele în energia fundamentală pentru ca locurile respective să fie folosite din nou la trecerea dintre cele două epoci – cea fizică și revenirea la cea mentală de odinioară, pe măsura creșterii vibrației planetare. Moșii s-au retras din lumea noastră doar ca să ne facă nouă loc, pe toate continentele, să circulăm, dar și pe toate apele Pământului și pe toate direcțiile aeriene pământene. Dar am rămas, desigur, în raza simțirilor lor și dânșii vin printre noi, imediat ce apar necesități fizice vibraționale: nu în raport cu oamenii, care sunt foarte rezistenți, ci în raport cu biosistemul vegetal-animal al planetei – un real barometru pentru starea tuturor, inclusiv oamenii: dacă nu s-ar ține cont de vegetație și de regnul animal, oamenii ar ajunge la chinuri insuportabile, ceea ce nu este de loc necesar umanității să fie astfel lăsat, chiar drept moment de învățătură, ci remediat vibrațional imediat. Astfel se face totul să fie suportat mai ușor în continuare și să fie continuate activitățile umane conform liberului arbitru lăsat astfel. Iar pe de altă parte vibrația medie planetară, aflată în permanentă creștere, conduce la creșterea nivelului de conștiință al oamenilor de pretutindeni, cu efecte asupra conștientizării și încercării de reparare acolo unde se poate face așa ceva. 

De altfel, deja se poate observa faptul că poziția societății față Moși se schimbă: de la dispreț față de bătrânii ca atare, manifestat chiar în zilele noastre, treptat ei încep să fie prețuiți când este vorba despre oameni ”de omenie” cum spun românii, iar aceștia atrag atenția la toleranță corectivă în familii când egoismul specific multor oameni se manifestă agresiv, coroziv; astfel vom trăi ultimele secole de jar omenesc trecând treptat spre manifestările omului echilibrat care va schimba lumea, revenind la imaginea tradițională, a mileniilor de început, pe care am descris-o aici. 

Ar fi necesar să mai aducem câteva precizări privind particularități ale vieții și lucrărilor Moșilor pentru ajutor oferit oamenilor, venind astfel în ajutorul înțelegerilor unor scrieri extrem de serioase care ajung acum și la noi, răspândind în lume sâmburii gândirilor și trăirilor avansate cu care treptat le vom înlocui pe cele din epoca grea pe care tocmai o încheiem... Treptat vor fi spuse toate.

vineri, 16 octombrie 2020

20. DE CE SE RETRAG MOŞII ÎN TIMPUL SOCIETĂŢILOR ATIPICE


Fotografie preluată de pe Pinterest

I. IDEI PRINCIPALE

Din unghiul nostru de vedere, Moşii se retrag din mai multe cauze:

1. Pentru ca toate spiritele să-şi cunoască puterile şi neputinţele în condiţii planetare rare și grele: cu vibraţie planetară foarte joasă, cu o uriaşă aglomeraţie planetară şi cu o corporalitate de manifestare restrânsă.

2. Să ne cunoaştem semenii din toate etapele de evoluţie care se desfăşoară pe planetă, pentru că vom lucra cu ei în continuarea tuturor evoluţiilor noastre, la bine şi la greu deopotrivă; să trăim fără să cunoaştem bine în această etapă planetară, ci doar intuitiv, entităţile noastre ajutătoare de destin, prin intuiţii care să ne ajute în vremurile revenirilor să ne recâştigăm încrederea în noi înşine privind simţirile proprii şi încrederea în ajutorul lor – să nu mai credem că ne supraveghează şi ne pedepsesc. 

3. Să simţim noi clar diferenţele de vibraţie în situații extrem de diferite, fără influențe dinafară, de aceea ne lasă o perioadă – scurtă de altfel – fără amprentele lor şi fără susţinerea radiaţiei lor directe; dar ei ridică vibraţia în continuare, fără ca noi să știm, echilibrând starea vibraţională a planetei, pentru ca noi să ne continuăm fluxul preocupărilor personale. 

II. DETALII, DISCUŢII

Moşii nu stau în mijlocul aşezărilor nici în societăţile tipice (care se desfășoară frumos, echilibrat, fără rele și nici greutăți), nici în societăţile atipice (care se desfășoară în acest loc din univers cu multe greutăți, cu manifestări negative așa cum le numim noi azi), nici în timpul organizărilor tipice din societăţile atipice (așa cum s-au desfășurat toate evoluțiile spiritelor umane înainte de primele migrații): existența Moșilor în societățile umane (ale spiritelor creatoare avansate în evoluții) se desfășoară numai când vibraţia medie planetară este în faza minimului ei zonal. În restul timpului universal ajutătorii foarte evoluați trăiesc peste tot: și în societățile omenești, și înafara lor, menținând prin ajutorul lor toți oamenii în echilibru și ajutându-I să realizeze tot ce ține de viața lor la superlativul pe care oamenii îl învață și îl mențin permanent. 

Să reţinem faptul că în societăţile atipice (așa cum este situația acum pe Pământ) până la retragerea Moşilor, organizările umane sunt tipice: organizate aşa cum au fost întotdeauna în evoluţiile tipice, echilibrate și progresiste, ajutate din orice punct de vedere, direct pentru ca oamenii să conștientizeze ajutorul primit fără nicio îndoială. Iar aceasta se petrece astfel pentru că o societate tipică urmărește în modul cel mai profund conștient: ordinea, organizarea, curăţenia, conlucrarea, realizarea totală a sarcinilor spiritelor umane, oricât de complexe ar fi ele, moralitatea: adică toate liniile de înaltă spiritualitate pe care le cunosc bine toate spiritele întrupate şi care vor intra pe rând în continuare la întrupare. 

Toate liniile de înaltă spiritualitate se desfășoară un timp îndelungat în societățile umane, căci ele sunt necesare oricăror situaţii pentru ca, atunci când Moşii se retrag din societăţile atipice, întrupaţii să aibă liniile de spiritualitate înaltă cât mai bine consolidate pentru a face faţă tuturor greutăţilor care se pot instala inerent în lumea lor. 

Chiar şi în societăţi din vechime, organizate pe bazele unei înalte spiritualităţi, Moşii nu stăteau în mijlocul aşezărilor umane, întrucât oamenii ştiau bine să se organizeze singuri, să-şi deruleze viaţa singuri, doar cu îndrumările generale la perioade fixe de timp, când vibraţia planetară permitea fixarea mai puternică, mai clară a cunoştinţelor tuturor (în Zilele Mijlocului de Vară şi în Zilele Mijlocului de Iarnă). În astfel de perioade, mai ales atunci când vibraţia a devenit foarte joasă, Moşii veneau în apropierea aşezărilor umane, pentru ca drumurile trimişilor lor să nu fie prea lung şi momentul schimbărilor să nu piardă avântul înainte ca oamenii să fi primit întăriri, îndrumări din partea lor. Mai ales rezidenţii nu se mai confruntaseră cu astfel de schimbări pe Pământ (pe care le-am discutat anterior) şi aveau nevoie de întăriri de încredere pentru propriile lor percepţii şi înţelegeri, pentru a se manifesta în modul cel mai bun posibil pentru puterea lor spirituală şi experienţa lor. 

Pentru cei care nu au aprofundat studiile despre evoluții și nu sunt familiarizați cu explicațiile mele, este important de știut, la modul general, că spiritele umane care nu au multă experiență în trăiri la toate nivelele de vibrație ale universului au nevoie de îndrumări permanente din partea Moșilor. Iar venirea lor pe Pământ în condițiile grele actuale s-a făcut având la bază în primul rând ajutorul pe care știau că-l vor primi de la cele mai evoluate spirite care se pot întrupa odată cu ele, în mijlocul lor și în preajma așezărilor lor. De asemenea în perioadele în care au nevoie să-și cunoască negativitățile se bazează pe faptul că Moșii (împreună cu cei de pe lângă ei: ajutătorii planetari) vor ține în primul rând vibrația planetei sub control strict și vor menține în lume cunoașterile pierdute sau estompate din cauza pierderii memoriilor spirituale profunde.

Dar să nu uităm că și ajutătorii planetari – cei care au multă experiență de trăire în asemenea condiții planetare grele – au şi ei nevoie de Moşi pentru ca ei să-i îndrume şi să-i întărească în aplicarea cunoașterilor lor proprii care se dezvoltă progresiv, în răspândirea celor cunoscute de ei în funcţie de experiența spirituală a grupărilor de oameni în aşezări, de particularităţile aşezărilor în funcţie de relief. Ei au nevoie de îndrumări, de precizări, de întăriri și în vremurile bune, când nici vibrația nu este foarte joasă și nici oamenii nu-și pierd moralitatea, dreptatea – dar mai ales în vremurile când totul pare pierdut și viața devine grea, sacrificială mai ales pentru ajutătorii planetari. În primele milenii după ultima glaciațiune este necesară organizarea de toate felurile sub îndrumarea directă a Moșilor: și pentru organizarea așezărilor, și călătoriilor spirituale despre care am discutat pe larg, și pentru dezvoltarea relaţiilor dintre oamenii din aşezări, între ei, precum şi a relaţiilor dintre oamenii aşezărilor şi călătorii care treceau prin aşezările lor, din popoare diferite, de pe continente diferite. 

Apoi vin vremurile când Moșii consideră că oamenii sunt deja obișnuiți cu viața fizică și este necesar, pentru a le oferi libertatea de a se cunoaște bine pe ei înșiși, să se retragă departe de aşezările pe care le au în grijă (dar oricum le au în continuare, chiar dacă se retrag). Să înțelegem că aceasta este perioada cea mai aşteptată de absolut toate grupurile spirituale care vin pe Pământ (pe orice altă planetă care este pregătită să primească, din însăşi întruparea sa, blocuri spirituale uriașe de spirite în plus față de grupurile tradiționale: rezidenți și ajutătorii lor planetari). Este așteptată această perioadă special pentru a trăi în condiţiile pe care le ştim acum: minim vibraţional planetar, corporalitate restrânsă, aglomeraţie extrem de mare pe o planetă relativ mică, cu o parte fizică continentală redusă, cu condiţii atmosferice în permanentă schimbare. Aceste blocuri spirituale se ajută piramidal, unele pe altele, având de la un grup la altul evoluții din ce în ce mai avansate; ele vin pe planetă în perioade diferite, cu destul de mult timp înainte de vremurile despre care discutăm aici. Pe Pământ primele blocuri spirituale piramidale au venit cu mai mult timp înainte decât altele: cam cu 20 milioane de ani planetari, pentru că sunt mai evoluate decât ultimele care au venit acum un milion de ani, pe care cele dintâi le au în grijă, dându-se pe ele înseşi de exemplu, chiar dacă cu greu pot fi urmate de către cei de pe urmă. Primii (pe care îi putem numi atlanţi, căci au trăit la început pe continentul A’Tlan: Euro-Asia de azi) sunt blocuri de spirite mai evoluate, au experienţa mai multor călătorii de acest fel, de corectare a unor manifestări învechite, călătorii regresive. Astfel atlanții s-au corectat deja de mai multe ori, din multe puncte de vedere. Grupurile de spirite care au venit ultimele (pe care le putem numi post-atlanţi, de după atlanți), sunt spirite care vin pentru prima oară într-o călătorie regresivă în această subzonă în condiţiile în care vibraţia ajunge la minimul său vibraţional. Tot ei vor fi primii care vor pleca de pe Pământ, întorcându-se de unde au venit: având experienţă foarte puţină în asemenea condiţii grele (deşi au experienţă foarte bogată – dar numai în vibraţiile foarte înalte ale universului) ele fac maximum 3-4 întrupări, dintre care una în formă corporală străveche (înainte de ultima glaciaţiune), una imediat după ultima glaciaţiune, sub îndrumarea Moşilor (despre care discutăm aici, cu ocazia discuţiilor despre Platoul munţilor Bucegi şi Peştera Ialomicioarei) şi ultima în condiţiile în care şi Moşii sunt de mult retraşi, şi conducătorii societăţilor umane sunt tot din rândurile lor – puţin pricepuţi, fricoşi şi tocmai de aceea agresivi şi cultivând agresivitatea, ţinând puternic la prerogativele lor şi luptând din răsputeri să nu şi le piardă. 

Sunt blocuri multe de acest fel de spirite, cele mai numeroase grupuri, iar cei care azi cred în reîntrupare este bine să ştie că nu vin la întrupare mereu aceleaşi spirite, întrupare rapidă după întrupare, ci vin mereu alte valuri de spirite pentru a se cunoaşte pe ele înseşi cum se manifestă în astfel de condiţii, grele pentru ele din orice punct de vedere. Dar oricum au venit pe Pământ ştiind bine, în linii mari, care le sunt neputinţele inerente pasului lor evolutiv – însă au neapărată nevoie să trăiască efectiv în acest fel, pentru a-şi cunoaşte foarte bine trăirile interioare, răspunsul impulsiv la toate impulsurile exterioare: fiecare în parte, după cum îi curg obişnuinţele şi după cum sunt posibilităţile locale în acel moment în care evoluţiile lor îl consideră relevant pentru o sumă uriaşă de manifestări asociate. 

Tocmai de aceea Moşii se retrag, pentru a face loc pentru manifestării lor în condiţiile în care nu sunt îndrumaţi de ajutătorii lor consacraţi, marii ajutători planetari faţă de care au, în cunoaştere directă şi susţinută permanent, un respect deosebit, format în evoluţiile lor cele mai înalte din vârsta lor spirituală. Şi acum să discutăm despre acest aspect.

Spiritele, la începutul evoluţiilor lor, se sperie în egală măsură şi de mult rău, şi de mult bine, pentru că au frică să nu greşească în faţa celui foarte bun cu ei: greşeli normale, născute din noutăţi cărora au impresia că nu ştiu să le facă faţă. De aceea Moşii se retrag atunci când oamenii trebuie să-şi cunoască greşelile, pentru că greşesc acolo unde învăţăturile cele mai noi, cele mai înălţătoare pentru ei nu sunt încă bine consolidate: dar învăţăturile le au, trebuie numai să le folosească, măcar intyitiv – nu să revină la cele vechi pentru că le este ceva comod şi mult mai uşor să folosească ceva vechi, și astfel bine consolidat. Greşelile apar în relaxare, când nu se simt în preajma celor mari şi buni. Când sunt în preajma lor, se străduiesc să facă totul cât mai bine, ştiind cât de mari, îndelungate eforturi au făcut aceşti mari ajutători cu ei până când au învăţat ce le trebuia în fiecare fază a evoluţiilor lor. Dar nu au un asemenea simţământ din cauză că ar fi pedepsiţi, căci niciun ajutător nu pedepseşte niciodată, ci îi lasă să se izbească între ei, între ei începătorii, pentru a-şi arăta efectele propriilor lor greşeli din care au foarte multe de învăţat. Efectul cel mai puternic nu este așadar pedeapsa, ci ruşinea – o emoţie puternică care apare exact la fel ca şi oricare altă emoţie. În acest caz, este o formă naturală de învăţătură proprie din conştientizarea efortului de a-i ajuta când simt că au nevoie, un ajutor oferit cu multă răbdare (pe care cei ajutaţi încă nu o au, dar o conştientizează), cu bunăvoinţă şi multă compasiune. 

Dar dacă Moşii, ajutătorii cei mai importanţi din această perioadă pe Pământ, nu sunt în preajma lor, a celor mai puţin avansaţi în evoluţii (cum sunt aşadar majoritatea spiritelor umane acum, pe Pământ) oamenii uită treptat de Moși, îşi uită cele mai bune manifestări ale lor – pe care le-au învăţat chiar de la dânşii, din comportamentul lor frumos, protector, binevoitor, ajutător, profund învăţător. Vibraţiile joase îi determină să-şi mute atenţia către comportamentele cu vibraţie corespunzătoare unui asemenea mediul, comportamente care împrăștie vibrații joase, în condiţiile unui biosistem care nu se poate încă comporta decât pasiv (vegetalele) sau agresiv (animalele) şi asta conduce la asprime, apoi la agresivitate (mai ales de tipul speciilor care au în corporalitatea lor corpuri spirituale, asemănătoare oamenilor, chiar dacă mult mai puţin dezvoltate decât ale lor – adică mamiferele). La vibraţii înalte, comportamentul este şi el înălţat, căci vibraţiile înalte impulsionează memoriile spirituale, cele mai noi, care au vibraţiile cele mai înalte şi astfel poartă memoriile manifestărilor celor mai avansate din experienţa personală. Omul nu trebuie să se sperie de impulsul negativ care apare ca gând rău în sinea sa, care este purtător de răutate, de agresivitate cu care poate răspunde imediat: el trebuie să se sperie de faptul că nu a înlăturat imediat acel gând rău – căci nici nu i-a dat prin cap să nu se ia după impulsul înălțat, ci s-a luat după acel impuls negativ, că a şi pornit la acţiune conform gândului rău. Ceea ce înseamnă că partea pozitivă, înalt-spirituală, nu este încă consolidată în memoriile sale spirituale, pentru ca acel aspect pozitiv să vină imediat, şi cu putere mare, să depăşească răspunsul cu frecvenţă joasă a vibraţiei. Şi astfel să conducă la rezolvări cu minim de distrugere, cu maxim de efecte benefice. Dar străduinţa de a repara, imediat ce ne dăm seama de situaţie consolidează mult comportamentul pozitiv, atitudinea înălțătoare, întărind deciziile noastre constructive, echilibrate şi, treptat, mai repede sau mai încet după puterea fiecăruia, trebuie să ajungem să conştientizăm şi să alegem conform dorinţelor noastre cele mai înălţătoare, conform intereselor legate de întăriri ale evoluţiilor noastre progresiste.

Suntem la sfârşitul sarcinilor noastre pământene – iar pentru unii dintre noi: la începutul revenirii la cele trăite de mult, în timpul Moşilor, la trăiri în vibraţii înalte, la revenirea definitivă a binelui, frumosului, calitativului suprem în viaţa noastră pe Pământ – indiferent ce avem de făcut, de trăit. Moşii vor reveni în mijlocul celor care au finalizat trăirile lor în vederea corecţiilor şi astfel au timpul necesar pentru începerea analizelor cu profunzimi din ce în ce mai adânci. Vor fi ajutaţi direct s-o facă chiar din timpul vieții în curs, nu numai în calitate de entităţi astrale după decesul corpului fizic: situaţie care este cea mai odihnitoare, dar este lăsată numai pentru cei ce nu sunt încă foarte puternici. Cei puternici în felul lor vor schimba lumea, aducând exemplul personal de autoanaliză și autocorecție chiar din timpul vieții fizice, dându-se de exemplu pe ei înşişi în toate necesităţile ce vor veni. 

Şi, pe scara timpului planetar, nu mai este de loc mult până atunci…

miercuri, 30 septembrie 2020

19. DE CE AU AVUT LOC MIGRAŢIILE


 (Foto: preluată de pe http://geticul.blogspot.com/2012/10/statuile-de-daci-din-gradina-boboli.html)

I. IDEI PRINCIPALE
1. Moșii s-au retras din preajma popoarelor pentru a lăsa loc liber manifestărilor lor; retragerile lor s-au realizat în trepte, derulate mai devreme sau mai târziu în fiecare parte a lumii, după necesitățile de destin ale popoarelor;
2. Cauzele migrațiilor au fost de două feluri:
– direct: schimbările drastice de mediu planetar, în spațiile lor natale;
– mai profund și foarte puțin înțeles azi: orientarea intuitivă a grupurilor nu spre Asia, unde ar fi avut condiții mai bune și mai cunoscute de trai, ci spre Europa, unde îi mâna destinul cunoscut cândva chiar de ei înșiși, dar uitat în asprimea vremurilor: o lume care să fie îmbogățită, în care să locuiască cu urmașii lor: un loc stabil, de unde să caute în lume vibrații asemănătoare cu cele obișnuite lor din vechime, dar pe care nu le-au găsit totuși niciodată, nicăieri.
3. Prin migrațiile spre Europa s-au realizat cele două aspecte profunde ale destinelor lor spirituale:
a. Schimbarea populațiilor spirituale ale Europei: populația veche, locală de natură transcedentală, era așezată, echilibrată, liniștită, se simțea bine în spațiul ancestral, și niciodată nu ar fi călătorit definitiv în alte parți ale lumii. Migratorii erau căutători, iscoditori, mereu nemulțumiți: și astfel s-a creat premiza spirituală a imperiilor, a asupririi, a condițiilor grele instaurate astfel pe toate continentele;
b. Prin evenimentele pe care le-au creat astfel s-a putut împlini principala cauză a venirii majorității grupurilor spirituale aflate acum în întrupări terestre: să-și descopere toate formele de folosire a puterilor lor – negative și pozitive deopotrivă, toate formele de neputințe personale, putând astfel la întoarcere de unde au venit pe Pământ (”acasă”) să lucreze la corectarea tuturor formelor de manifestare rămase din animalitate sau mai vechi, din evoluțiile vegetale. 

II. DETALII, DISCUŢII
Am scris în mai multe locuri că Moşii de pretutindeni, de pe toate continentele, au început să se retragă treptat din preajma aşezărilor umane înainte de primele migraţii. De fapt, în detaliu vorbind, este vorba despre Moşii care ajutau populaţiile din care s-au desprins primele grupuri de migratori, dar nu s-au retras toţi Moşii în acea perioadă: o a doua parte dintre ei s-a retras cam între anii 500-700 d.H., şi este vorba despre Moşii din populaţiile care au rămas pe locurile lor natale, strămoşeşti, din care nu au migrat grupuri prin alte părți; iar aici este necesar să facem diferența între migratori și strămutați, aceștia din urmă au intrat pe scena istoriei odată cu crearea imperiilor. Dar să reţinem că nu absolut toţi Moşii s-au retras din lumea noastră, ci o mică parte dintre ei au rămas pe fiecare continent, au ţinut permanent legătura cu Moşii retraşi din mijlocul oamenilor. Retragerea lor, de pretutindeni, s-a petrecut mai întâi în insulele din Oceanul Pacific apoi, treptat, cei din Pacific s-au retras în spaţiile inter-dimensionale. Dar Moşii din spaţiile inter-dimensionale au venit des în spaţiile noastre, ori de câte ori era nevoie de vreo lucrare masivă de echilibrare vibraţională aici, lucrând alături de Moşii continentali. Pe de altă parte şi Moşii continentali (aşadar: cei rămaşi pe continentele Pământului) au avut întotdeauna nevoie să meargă, periodic, în spaţiile interdimensionale, aşa cum făcuseră şi paznicii din străvechimi   (care au trăit și activat înainte de penultima glaciaţiune). 
Nu discutăm aşadar numai de popoarele dintre Asia şi Europa, sau din Orientul Mijlociu şi Apropiat – ci despre toate continentele: pe fiecare au avut loc migraţii şi toate fenomenele asociate migraţiilor. 
Tot foarte târziu s-au retras şi majoritatea Moşilor rămaşi în Africa, America de Sud şi de Nord, la fel ca şi cei din Orientul Mijlociu, Apropiat sau Îndepărtat – deci de peste tot. 
Tot legat de remarca de mai sus, nu numai Moşii care au rămas au îndrumat popoarele în continuare, ci şi cei care au plecat pentru a lăsa loc liber de manifestare oamenilor. Pretutindeni Moşii au planificat desfășurarea acțiunilor – şi ne referim la amănuntele locale, pentru că marile planificări se realizaseră cu mult timp înainte de plecarea spiritelor spre Pământ, din locurile unde desfășurau evoluțiile lor mai avansate decât cele de pe Pământ. 
Concret, la prima migrație (sfârșitul mileniului III î.H. – începutul mileniului II î.H.) în cazul desfășurărilor evenimentelor cu privire la migrații pe teritoriile geţilor, s-au creat culoare de trecere, în nordul teritoriului actual al României cuprinzând mare parte din Carpații Păduroși care acum se află în Ukraina: pentru deplasarea liberă a grupurilor migratoare. Al doilea culoar s-a creat în sudul Dunării, de unde polăulațiile locale s-au retras spre nord, spre teritoriilor geților, și spre sud, spre sudul Bulgariei actuale și spre Grecia actuală. 
Și tot aşa s-au creat asemenea culoare de deplasare şi în alte locuri din lume, pe continentele unde era necesar să se desfășoare astfel de evenimente. 
S-au planificat şi s-au creat orientări şi forme de ajutor pentru populaţiile locale, care nu au blocat activitățile curente ale populațiilor locale de pe teritoriile Transilvaniei, chiar dacă localnicii s-au deplasat mult spre sud și est, spre Carpații Meridionali și Carpații Orientali. Moșii au pregătit din timp oamenii încurajați să se deprindă cu cele necesare retragerii temporare din calea migratorilor, să se organizeze și să conlucreze cu oamenii locurilor noi de trai, mai ales că se știa că va mai fi un val de migrații, întrucât schimbările planetare nu ajunseseră atunci la capătul lor. Așadar ei nu au fost strămutați, ci s-au deplasat o perioadă de timp din locurile natale pentru a reveni în vatra așezărilor lor imediat ce a fost posibil, după scurgerea acestor grupuri; și vom mai discuta despre acest aspect. 
În timpul celei de a doua migrații (sfârșitul mileniului I î.H. – începutul mileniului I d.H.) s-au refăcut cele două culoare anterioare, dar de data aceasta pregeătirile nu au mai fost doar de coabitare între localnici, ci și de formare a celor două fronturi de armate în regiunile getice. Dacă la început, în preajma năvălirilor perșilor și apoi romanilor, geții s-au pregătit și organizat pentru lupte efective, câștigate prin mobilizarea tuturor grupurilor mărginașe de același neam trac, pentru a doua parte a istoriei geților cu romanii lucrurile au stat cu totul altfel, așa cum am discutat în studiile anterioare – așa cum se vor recunoaște asemenea evenimente treptat, pornind de la documentele de la Vatican și cunoașterea acum deja a ”misterului” (care nu mai este un mister totuși) a statuilor din Roma și Vatican: care reprezintă organizatorii-generali ai armatelor reunite geto-romane.
A doua bătălie dintre geți și romani – așa cum este prezentată azi oficial – nu a fost aşadar decât o aparență de bătălie – chiar dacă erau formate din armate bine pregătite. De asemenea, nu a fost un eveniment agresiv, o bătălie efectivă pentru blocarea agresivă a înaintării migratorilor, ci doar pentru a orienta grupurile pe drumul gândit dinainte, pe culoarele cu direcţii clare de orientare în deplasare. Erau armate cu rol doar ca ameninţare prin apariţii masive acolo unde se iveau migratorii, îndreptându-se spre centrul podişului, unde erau cele mai dese aşezări locale: devierea era spre nord sau spre sud, în funcţie de originea migratorilor și sarcinile lor spirituale de destin, astfel încât vibraţia lor naturală să se potrivească cât de cât cu vibraţia pământurilor locale. 
Deci nu au existat războaie propriu-zise nici între armatele geților și romanilor, nici între armatele geto-romane şi migratori, chiar dacă unele grupuri de migratori au intrat în mici conflicte prin dealurile sudice şi spre partea dintre Dunăre, Balcani în sud și subcarpaţii de curbură în nord-est. Luptele de pe Dunăre s-au dat așadar, nu între geți – daci – și romanii conduși de Traian, ci între ei cu toții și grupurile de migratori din sud care doreau să intre pe teritoriile din nordul Dunării. Cele povestite pe Columna lui Traian sunt cele legate de respingerea acestor grupuri de migratori, dar pentru menținerea secretelor reunirii celor două armate în fața migratorilor au fost prezentate ca fiind lupte între daci și romani. 

Toată istoria acelor vremuri se orientează în jurul respingerii echilibrate a migratorilor din teritoriile geților, care aveau să rămână păstrătorii tradițiilor europene de-a lungul mileniilor următoare. 

Într-un anume fel este necesar să ştim şi de ce au fost încurajate şi direcţionate grupurile de migratori spre centrul şi vestul Europei, iar aici putem înţelege foarte bine cum, şi cât de profund în destinele popoarelor – de comun acord cu toate spiritele astfel întrupate – s-a planificat de la bun început crearea unei alte populaţii europene decât cea care fusese până atunci. Se încheia destinul european al unor spirite – începea destinul european al altora. 
Să reţinem că totul s-a petrecut cu întreaga plenitudine a liberei înţelegeri şi cerinţe ale blocurilor de spirite intrate pe Pământ la întrupare, ele înseşi croindu-şi la origine destinele, sub coordonarea ajutătorilor popoarelor lor spirituale, pentru a-şi cunoaşte reacţiile comportamentale şi modurile de orientare şi adaptare la condiţiile grele pe care nu le mai pot sub nicio formă găsi acasă, acolo de unde au venit pe Pământ: căci acolo nu mai sunt spații cu vibrații foarte joase și este necesar pentru corecții să se întoarcă pe liniile de evoluție proprie în spațiile în care au început evoluțiile lor: cu vibrație foarte joasă și joasă, proporțional cu propria lor vibrație, joasă în mod natural, la început – așa cum au vibrația viețuitoarele pământene acum, în evoluțiile lor naturale. 
Deplasarea migratorilor din teritoriile devenite aride şi neputincioase pentru asigurarea calităţii vieţii umane, pentru toate populaţiile, ca până atunci, a fost ocazia – dar nu şi cauza pentru evenimentele care au urmat să se petreacă în istoria ulterioară a Europei, aşa cum ştim azi. Cauza profundă, spirituală, a fost crearea unor populaţii pe micul continent Europa, apte pentru crearea unor mari imperii pe toate continentele planetei. Și știm asta azi. Asemenea situaţii, şi numai ele, pot crea comportamente umane negative, prin care spiritele să înveţe să nu şi le mai încurajeze niciodată, în eternitatea evoluţiilor lor, indiferent de condițiile în care trăiesc. Au fost, şi sunt încă – dar pe sfârşite acum – exact motivele pentru care spiritele au venit pe Pământ: să-şi cunoască concret neputinţele în condiţii grele dar şi favorizate pentru ce le trebuie lor, din anumite puncte de vedere. Cum spunem noi, românii, ne pune Dumnezeu ispita la uşă, iar noi trebuie să alegem dacă o luăm în casă sau îi dorim drum bun mai departe !!! 
Da, NOI ALEGEM !!!
Numai migraţiile, şi apoi războaiele pot să releve ce pot face spiritele – individual şi în grup – când nu sunt mulţumite, când caută ceva fără să găsească, pentru că în fond nici nu ştiu clar ce caută când descoperă posibilităţi la care nici nu s-au gândit anterior. Se pot mulţumi doar aparent şi trecător cu orice, şi aleargă după orice din nou, dacă apar şi altele la rând: satisfacţii materiale, agresiuni pentru frustrările interioare, sexualitate, putere de dragul puterii – adică tot ceea ce au disprețuit, tot ce au urât mai mult înainte, şi de care credeau că au scăpat definitiv în evoluţiile lor imediat anterioare Pământului, în evoluţiile lor progresive (adică de la un bine anumit – la altul mai mare, mai profund, mai înălţător).
Pe de altă parte, localnicii – așa cum au fost geţii, elinii, celţii, etruscii – nu erau deranjaţi niciodată de vibraţia care este în sufletul şi în carnea trupului omenesc pe pământurile natale, nepărăsite de când era neamul lor. Ei nu ar fi dus niciodată (aşa cum bine ştim din propria istorie, a valahilor, moldovenilor şi ardelenilor) la dereglări politice și sociale, de care însă spiritele întrupate în lumea largă aveau, şi au încă nevoie – chiar dacă fac parte din aceleaşi grupuri de spirite sau grupuri asemănătoare cu migranţii. Nici migranţii nu ar fi plecat din pământurile lor dacă toate le-ar fi mers bine. Numai când greutăţile le devin prea mari, reacţiile manifestate sunt puternic agresive, în lupta pentru supraviețuire. Să reținem că impulsurile interioare şi exterioare, în pământurile de naștere a poporului în care se întrupează, le oferă localnicilor linişte interioară, manifestări creative, căutări întotdeauna frumoase. 
Aşadar localnicii nu ar fi pornit niciodată la cuceriri de noi teritorii pentru sclavi sau bogăţii, ei ar fi pornit doar să cunoască lumea (cum facem azi turism – dar în alte condiţii, mult mai bune, pe care le avem azi); iar acolo unde ar fi fost nevoie, ar fi ajutat populaţiile oriunde ajungeau. 
Unele grupuri stabilite în Europa au început prin a avea intenţii bune – cum au fost mai târziu templierii: corecţi, cinstiţi, răbdători, modeşti – dar au sfârşit prin a fi războinici agresivi, răzbunători şi chiar distrugători criminali, exterminând spre exemplu catharii – grup de oameni foarte credincioşi, care urmau în mod absolut toate îndrumările hristice: manifestări care fuseseră în tradiţia lor chiar cu mult înainte de introducerea forţată a creştinismului în vest: corecţi, blânzi, echilibraţi, muncitori devotaţi, ţinând regulile comunităţii lor chiar cu preţul vieţii. Dar războaiele pentru recucerirea Ierusalimului (și nu numai) le-au schimbat mult modul de a privi lumea și moștenirile din vechime. 
De reţinut este faptul că agresori şi agresaţi au făcut parte din blocurile spirituale cu aceeaşi evoluţie şi au trăit feluri complementare de evenimente prin sarcinile lor de destin. În tot felul de sclavii, în sclavagism, în feudalism, în capitalism, stăpâni şi asupriţi au fost spirite cu aceeaşi evoluţie, cu acelaşi nivel şi chiar fraţi din acelaşi popor spiritual: dacă ar fi trăit în roluri inverse, ar fi făcut exact la fel şi cei asupriţi, la fel ca şi asupritorii lor. Proporţia la reactivitatea rămasă din cicluri de evoluţie foarte vechi determină întotdeauna poziţia de stăpân sau de sclav în asemenea situaţii, căci acum, în acest ciclu de vieţi pe Pământ, spiritele primare nu pot să trăiască vieţi una după alta, în condiţiile foarte obositoare de azi, pentru oricine. Fiecare spirit efectuează un număr limitat de vieți în condițiile pământene de din ultimele milenii, și este eronat să credem că lucrurile ar sta altfel: să se deruleze vieţi una după alta, cu o mică pauză între ele. Iar dacă noi credem asta, să nu uităm că Dumnezeu nu vrea să ne obosească sub nicio fprmă, iar spiritele întrupate începând cu epoca marilor imperii până în zilele noastre nu ar fi suportat multe vieți la rând în condițiile pe care de altfel le cunoaștem bine cât de grele au fost. 
De altfel, după revoluţie au existat români care au scris cât se poate de clar despre faptul că, după plecarea lui Iisus, spiritele umane au făcut extrem de puţine întrupări comparativ cu perioada dinainte – tocmai datorită lucrării lui Iisus care a venit să schimbe vremurile şi lumea însăşi. 
Este o discuţie însă care ar trebui să fie mult mai amplă, pe care astfel o vom lăsa pentru altă dată. Dar să reţinem că au existat, şi există încă unele grupuri de spirite care într-adevăr efectuează întrupări mult mai dese – este vorba despre secundarii care sunt ajutători planetari şi au puterea să facă astfel de întrupări, multe și grele alături de celelalte grupuri care au nevoie de ajutor, chiar şi acum, la final de ciclu de vieţi pământene.
Populaţiile locale – din transcendenţă strămoşească pe propriile pământuri – nu au fost distruse integral, așa cum se crede, ci au fost asimilate de grupurile migratoare, împletindu-şi reciproc obiceiurile, impulsionându-se reciproc şi contribuind împreună la formarea noilor populaţii europene, nefiind niciodată însă majoritari nicăieri înafară de poporul român, prin sarcină de destin (însă nefiind şi sarcină unică). Au mai rămas grupuri relativ mici, compacte, în sudul Franței – nordul Spaniei, în nordul Franței și sudul Angliei, dar și în proporție destul de mare deși nu compacte, în Scoția care însă își dorește acum refacerea tradițiilor proprii. și pe bună dreptate. La fel în nordul Europei, în Finlanda și mici grupuri în Rusia mai ales sud-estul Siberiei. 
Există voci care se întreabă azi cum de au rămas geţii singurul popor în Europa cu componenţă aproape integrală din rădăcina transcedentală strămoşească, chiar dacă interesele politice de moment au cerut să se reia ideea romanităţii în contextul agresiunilor huno-ruse. La vremea formării Principatelor Unite s-a pus intens problema numirii lor Dacia – deşi (şi acesta a fost unul dintre principalele argumente) daci şi Dacia au fost numiri străine – romanii le-au folosit, dar oamenii locului nu şi-au spus niciodată aşa, doar când era neapărată nevoie (şi nu era des nevoie) s-au numit pe ei înşişi geţi sau gheţi, iar după timpuri au folosit tot denumiri preluate de la popoarele din exterior: vlahi, valahi, blahi sau moldoveni, moldovlahi, etc. 
Da, a rămas singurul popor – prin unire şi numire politică, oficială, dar oamenii locului s-au simţit geţi sau daci întotdeauna pentru că, dacă alte popoare au avut destin de expansiune, al nostru a avut destin de rămânere până la “sfârşitul timpului”: adică al veacurilor în care oamenii măsoară timpul, ceea ce a început doar înainte de migraţii şi se va termina odată cu terminarea erei oraşelor indistrializate, vreme în care localnicii din rural vor fi terminat de mult să nu-şi mai folosească decât ceasul biologic şi nu tehnologic, ceasul biologic şi cosmic: din nou, aşa cum a fost la fel şi odinioară…
Şi da! A fost, după cum vedem acum, o muncă titanică pentru păstrarea acestui popor: pentru păstrarea tradiţiilor special realizate pentru a ajunge obiceiuri în forme consolidate, în care cusăturile, ornamentele în interiorul şi exteriorul caselor, miturile şi legendele vechi şi nespus de profunde vorbesc pe limba oamenilor care, păstrându-le, contribuie la ajutorul oferit lor de ele, oamenilor care vor avea nevoie de întărire, de încurajare, pentru a lupta cu necunoaşterea, dispreţul sau chiar şi numai indiferenţa celorlalţi: care de fapt şi ei vor avea nevoie mai târziu de ele spre întărirea încrederii în propriile percepții, şi vor fi îndureraţi că au dispreţuit în fond nepreţuitul...

Azi zicem că suntem mândri de un popor care şi-a păstrat esenţa în vremuri grele, îngrozitoare. Dar dacă avem tendința azi să renunţăm la tradiţiile noastre, ar trebui să nu mai fâlfâim drapelul mândririi cu o istorie pe care nu noi am făcut-o, ci doar profităm de ea... Deci să nu disprețuim și să nu alterăm tradițiile noastre, înlocuindu-le cu cele ale altor popoare... 

Pentru păstrarea cunoaşterilor ancestrale au intrat Moşii în conducerile geţilor, coordonând ei înşişi trecerile migratorilor astfel încât totul să se desfăşoare:
– cu cât mai puţine pierderi în eventuale lupte – în egală măsură pentru geţi, romani şi migratori;
– cât mai corect privind rămânerile majoritare ale geţilor pe teritoriile lor natale, mai ales în inima teritoriilor Moşilor dintre Alpi şi Urali. Dincolo de Nistru atenţia s-a îndreptat doar la început, până la consolidarea statutului get printre grupurile de migratori; dar și acolo s-au împletit și au rămas, în împletirea lor, multe elemente getice: păstrate, încurajate şi de re-romanizarea cuceririlor din timpul împăratului Constantin cel Mare;
– rămânerea unor grupări locale, de factură traco-getică, în sudul Dunării şi în nordul extrem al țării noastre, unde au rămas o mare parte din populaţiile autohtone, cu toate încercările urmaşilor migratorilor de a-i marginaliza (în Bulgaria, Yugoslavia sau Ukraina). Amprenta traco-getică a rămas şi va fi de un real folos după încheierea vieţii migratorilor şi plecarea definitivă a spiritelor de pe Pământ.
Aşadar să reţinem că Moşii, prin acţiunile totale la care au participat unii dintre ei, au protejat toate populaţiile astfel încât să se finalizeze migraţiile în această parte a Europei cu cât mai puţine pierderi de vieţi omeneşti, pentru că toţi aveau alte numeroase sarcini personale şi de grup propriu de întrupare decât să-şi piardă viaţa pe aici. Acţiunile au fost mai mult descurajante prin atitudine războinică decât războire soldată cu pierderi de vieţi omeneşti, iar aceasta a fost o intenţie pentru care legionarii romani au primit ample îndrumări, şi au urmat îndelungi consolidări de atitudini pe care le-au primit spre învățare din partea geţilor. 
Vom discuta în postarea următoare despre instrucţiile primite de romani din partea geţilor şi modul în care s-a realizat cu adevărat retragerea romană din Dacia. 

În aceasta a constat planificarea lucrărilor, care s-a ţinut aici, în Peştera Ialomicioarei, cu ţelul principal subtil de a păstra tradiţiile europene strămoşeşti, dar şi derularea altor sarcini de destin ale populaţiei din teritoriile din, dintre şi din jurul munţilor Carpaţi. În toată această perioadă, Moşii geţilor au ţinut legătura (mental pentru ei, cu puterile lor) cu ceilalţi Moşi: traci din sud, elini, etrusci şi celţi, cu Moşii dintre Alpi şi Oceanul Pacific (ai populaţiilor din vestul Europei şi America de Nord), dar şi cu o parte din patricienii romani, cu alţi conducători ai populaţiilor locale din nord, din Asia Centrală şi Orientul Mijlociu (sau Apropiat, atenţie să nu credem că sunt două spaţii diferite – sunt doar denumiri diferite folosite pentru acelaşi spaţiu; şi eu am făcut această greşeală ani de-a rândul). 
Pentru a nu lungi excesiv acest studiu, vom discuta separat despre necesitatea retragerii Moşilor în timpul societăţilor atipice. Şi vom continua cu analiza timpurilor retragerii romanilor din Dacia şi toate cele petrecute după retragea romanilor şi plecarea definitivă a Moşilor din mijlocul poporului nostru, după restabilirea populaţiilor pe locurile strămoşeşti.