Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



...cu sufletul plecat: și pe marginea mormintelor, și pe marginea paturilor de spital...

...cu sufletul plecat: și pe marginea mormintelor, și pe marginea paturilor de spital...
Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de http://pressone.ro/editorial/parintilor/)

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI...

Unii îmi spun: ce-ţi pasă???...

Mi-e îmi pasă, nepăsările nu duc către ceva bun. DE FAPT AŞA A AJUNS LUMEA ASTA SĂ FIE AŞA CUM E: PRIN NEPĂSARE... Ne-am tot uitat în altă parte, cu sau fără dispreţ...

Să sar la luptă - e altceva: acolo stau cuminte. Îmi pasă şi de cei cărora nu le pasă: am învăţat o expresie: priveşte lumea cu bunăvoinţă. S-a prins de mine, căci încerc să înţeleg pct. fiecăruia de vedere, chiar dacă nu-s de aceeaşi părere cu ei.


duminică, 1 mai 2016

PAŞTE FERICIT TUTUROR !!!


Să ajungem treptat, şi să ne menţinem veşnic Lumina, Iubirea, Adevărul şi Calea Dreaptă în sufletele noastre! Şi de acolo să radiem aceleaşi Minuni tuturor, în orice timpuri! Să tindem să devenim vrednici de ele şi susţinători fără odihnă ai lor, ca început al unor alte Minuni, izvorâte din sublimările lor, dincolo de hotarele astrale ale Pământului!!!
Să înţelegem că MÂNTUIRE înseamnă de fapt VREDNICIA de a ajunge la capătul călătoriei noastre pământene, iar pentru asta Ajutorul Divin ne îmbrăţişează în toate clipele călătoriei !!!
PAŞTE FERICIT TUTUROR !!

vineri, 29 aprilie 2016

ÎN VINEREA MARE A SUFLETULUI OMENESC...

În 2001, mergând prin defileul Jiului (..cu J de la jalnic...) un localnic mi-a arătat... un munte despre care mi-a spus că a fost cumpărat de un austriac. Şi omul se întreba: ce-o face nenorocitul cu muntele ăsta, că nu mai e bun de nimic... I-am explicat îndelung la ce era bun muntele ăsta şi oricare din jur până în zare... În timp ce la noi se spunea clar că viitorul nu mai este al huilei, în Austria, Germania etc, se revenea în forţă la folosirea huilei, la exploatarea ei şi contracte cu ţările doritoare de export. Omul nu credea. I-am spus că pădurile dese prin care treceam erau numa'bune de tăiat. Omul dădea din cap de parcă ar fi spus: spune matale că tot vorbeşti prostii şi eu nu am ce face tre'să te ascult... Când i-am spus de dezvoltarea turismului, cred că ar fi fost tare doritor să-mi dea una peste ochi... Deja nu mai suporta şi am tăcut. ... să învăţăm tăcerea... Ieri am citit şi eu super-memorandumul cu schimbarea la faţă, am catadicsit să-l citesc ştiind că BOR a schimbat deja Prohodul, pentru că nu MAI este în ton cu politica multinaţionalismului feţei noi a hotărâţilor Pământului. Şi voi tăcea, aşa cum am tăcut şi în faţa acelui amărât, de cândva... Am exerciţiu... Vinerea cu adevărat neagră. Nu comercial că pierd mulţi profitul, ci omenesc în modul acela subtil pentru care suntem înjuraţi unii... Nu vinerea templierilor. Vinerea mare a sufletului omenesc. Vinerea în care se cântă prohodul sufletului liber omenesc... Iertare, poate mi-am făcut păcate în ochii unora şi mai mare păcătoasă-s că nu cred într-un anume soi de păcate...

duminică, 24 aprilie 2016

DE FLORII...


Sacrificiile sălciilor vandalizate pentru magii efemere... 
Sacrificiile mieilor omorâţi pentru plăceri efemere...
Sacrificiile Omului venit din Lumină... 
Toate se numesc azi tradiţie...

DE FLORII...
Uităm de tristeţea hristică în ziua Intrării în Ierusalim ...ce să mai ştie omu' ce e cu Floriile? chiar urmăream la TV, întreba cineva pt. ce e procesiunea? "Sunt Floriile, lumea l-a primit pe Hristos cu salcie şi flori... Noi arătăm la fel că îl întâmpinăm pe Isus cu flori în mână..."
...Oamenii de atunci care L-au trădat 2-3 zile mai tâziu...
Pe omul trist care mergea la moarte...
Ce mai ştie omu' de tristeţea lui Isus??... Mai simte cineva cum curgea tristeţea Lui?... Se crede că era trist pentru că ştia cum va fi trădat exact de aceiaşi oameni doar 2-3 zile mai târziu, dar de fapt nu de durerea Sa îi păsa, ci de MARILE DURERI ALE LUMII... Ştia că pleacă dintre ei... dintre durerile lor... Pe care doar El le putea şti şi ostoi, dar El trebuia să plece, pentru ca altele să înceapă să fie...
Şi El ştia, acum poate puţini ştiu: dacă nu făcea ceea ce a făcut în subtilul profund al vieţii noastre, noi azi nu mai ajungeam să avem maşini, avioane, TV, calculatoare... Şi multe altele legate de războaie fratricide, dar nu se putea şi nu se poate una fără alta. 
Încă. 

joi, 21 aprilie 2016

EU NU VREAU SĂ CONTROLEZ VIAŢA, EU VREAU SĂ ÎNVĂŢ SĂ FAC FAŢĂ VIEŢII...

Pe email, pe facebook, pe You Tube, etc., circulă idei de genul: 7 idei prin care îţi poţi controla viaţa - şi altele asemănătoare. Prin natura vieţii mele, discutând cu o sumedenie de oameni de toate vârstele şi profesiunile, ajung zilnic la concluzia că ideile, concepţiile, căile răspândite nu funcţionează pur şi simplu în acele feluri şi proporţii. Şi spre bucuria mea din ce în ce mai mulţi oameni au început să-şi dea seama de acest fapt. 
Şi atunci stau de vorbă cu oamenii şi le spun că mie personal mi se pare periculos să caut asta, controlul chiar şi al vieţii mele, deşi citesc şi mă informez asupra celor scrise, pe care le gândeam şi eu cândva, dar am văzut clar de vreo 20 de ani încoace că nu pot controla viaţa, oricât de frumos m-aş purta cu oamenii, oricât de bine aş face lucrările, oricât de atentă aş fi să nu deranjez familia, prietenii, vecinii, vânzătorii, trecătorii, funcţionarii publici, etc. Permanent se găseşte cineva care să-mi atragă atenţia că nu fac bine, că nu sunt destul de vigulentă, de manierată, destul de atentă, destul de lucrativă, destul de decorativă, că fac greşeli peste greşeli... şi alte fluvii, râuri, gârle, iazuri de nepricopsiri fără sfârşit. 
Pentru că VIAŢA este plină de oameni. Iar oamenii sunt imprevizibili. Pentru că suntem reprezentanţii unei nesfârşite lumi universale de evoluţii, suntem fiecare în parte un univers de manifestări care au rădăcini asemănătoare, dar au şi dezvoltări cu totul diferite, după cum nici un spirit nu este decât asemănător cu altul. Şi am învăţat că asta este departe de a fi o pacoste - este CALEA SPRE ÎMBOGĂŢIRE, SPRE NOUTATE, SPRE PERFECŢIONARE, SPRE ÎNVĂŢARE...
Spre universalizare...
Este calea evoluţiilor noastre.
Aşadar, nu vreau să controlez, vreau SĂ ÎNVĂŢ SĂ FAC FAŢĂ tuturor împrejurărilor care vin pe nepregătite. Dar iau aminte la cei care gândesc aşa, îmi amintesc că şi eu am gândit aşa, că nu mai vreau să gândesc aşa, că plâng de necaz că uneori totul pare nespus de greu, de brusc, de arid, de acid... Ridic fruntea, şterg lacrima, privesc pe fereastră albul de nea sau verdele crud al tufărişului de primăvară, florile din covorul ierburilor sau cele din rămurişul arborilor şi zâmbesc Dumnezeului de dincolo de necaz care mă priveşte cu blândeţe şi dragoste nesfârşită. Ştiu că nu e modern să vorbeşti de Dumnezeu, de credinţă, de românism, dar mai ştiu că cei ce azi ne agresează simţindu-se agresaţi de noi, cei care sfidăm un anumit tip de modernism, se vor schimba cândva, aşa cum şi noi ne-am schimbat concepţiile pe cărările vieţii...
Dar şi noi, mai departe. Tot mai departe...
Să fim sănătoţi, voioşi şi frumoşi, aşa cum spune mereu prietenul acela pe care îl tot citez, că nu strică!!! 

luni, 18 aprilie 2016

Paşi spre fericire: prin mântuire...


Referitor la articolul http://autoeducare.ro/cel-mai-fericit-om-din-lume am de spus ceva în plus.
Da, aşa e, DAR... este un mic amendament: PENTRU ASTA S-A RETRAS. Este mult mai greu să ajungi la un asemenea fel de performanţă în lume. Iar comparaţiile sunt cu oameni din lume.
Desigur, ideea articolului este faptul că nu avem nevoie de bani, putere, titluri, pentru a fi fericit. Buthanezii sunt şi ei fericiţi, îşi construiesc împreună fericirea pe aceleaşi principii budiste.
Un călugăr, într-o vară de mult uitată de alţii, mi-a spus aşa: "Păi voi vă mântuiţi mai repede în lume decât noi la mânăstire..." 
Pe moment nu am înţeles şi era normal, eram tânără şi fără experienţă. Cu anii am pătruns însă din ce în ce mai mult cele spuse de dânsul. Este mult mai profundă depăşirea greutăţilor în lume decât în retragere: dar şi mult mai grea. Mulţi se lasă duşi de valul vorbei: păi dacă el are, eu de ce să nu am? Păi dacă el poate, eu de ce să nu pot? Ş.a.m.d.
Desigur, depinde ce vrem, ce vrem să putem..........................
De asta ţine pasul nostru spre fericirea mult visată. Cred eu...
Tot timpul cădem în asemenea plase, pofte, logici umane e drept... Ne încărcăm însă cu curajul de a încerca şi cu satisfacţia că am reuşit câte ceva... 
Dar unii dintre noi constată că asta nu-i face mai fericiţi. Şi ar trebui. Cred eu...
Şi eu vreau să plec din Bucureşti, să stau liniştită cu un peisaj de munte în faţă... dar până una alta sunt în situaţia de a sta ani de zile alături de mama mea, depăşită de vârsta dorită, sănătatea dorită, de neputinţa abţinerilor, înţelegerilor, eu însămi la vârstă înaintată şi cam obosită de muncă, de viaţă... Dar îmi educ răbdarea, înţelegerea, acceptarea, dorinţa de a nu mă lăsa nicicum pradă disperării unor pierderi naturale... Chiar îmi place câte un rid în plus făcut din zâmbetul cotidian, firele argintii care sunt tot ale mele şi le preţuiesc pentru că ştiu bine că nu mai am nevoie de toate felurile de energii care circulă prin lume şi mă lasă să mă concentrez analitic pe ceea ce este mai important!!!... Şi multe altele pe care bătrânii le urăsc. Se urăsc pe ei înşişi. Şi mor nefericiţi, acriţi, năpăstuiţi de propriile neajunsuri dintr-o viaţă întreagă...
DAR noi... Mergem cu bine şi cu drag de viaţă mai departe !!! 
Să fim fericiţi, voioşi şi luminoşi !!!

vineri, 15 aprilie 2016

CU RESPECT, DESPRE EGO...

Tot timpul citesc sau ascult dizertaţii care atacă subiecte legate de ceea ce am preluat din alte părţi ca fiind „ego” : „ego” preia puterea, „dacă ego nu are un rezultat imediat, atunci renunţă”, ş.a.m.d. Eu aş spune „egoism”, „egocentrism”. Văd acum că şi Google trimite tot acolo! Mă bucur chiar! În plus, eu aş spune cam aşa: „Omul egoist consideră că i se cuvine...” sau „Omul nerăbdător, care nu are un rezultat imediat, renunţă.” (nu ştiu ce căuta ego aici, am luat citatul dintr-un YouTube şi asta m-a izbit în primul rând, apoi am hotărât să pun mâna pe pix şi să scriu ceva despre acest ego). Îi tot dăm cu ego în prea multe situaţii şi ne intitulăm formatori, coach-i, traineri, etc. 
Pe de altă parte nu putem discuta despre ego ca fiind ceva rupt de om. Omul are ceva mult mai mult decât ego-ul: are posibilitatea de A ALEGE. Ceea ce este demn de discutat, căci depăşeşte ego-ul, iar noi trebuie să înţelegem limitările la care anumite expresii ne obligă – ca să nu mai vorbim despre cei de la care pornesc formările şi care de multe ori vădesc o lipsă de cultură care nu este luată în consideraţie, căci azi cultura este considerată o piatră inutilă de pe un drum neumblat...
La fel se obişnuiesc mulţi să discute despre spirit, despre monadă, ca şi cum ea ar face ceva ce omul nu gândeşte, şi astfel omul ar fi posedat din exterior de o altă entitate, un străin de propriul sistem spiritual. Nu mai vorbim despre om, vorbim despre ego. Alţii folosesc cuvântul „Eu” (Eul meu superior îmi spune să fac asta...) sau „Sine” (Sinele meu superior îmi spune să fac asta...), iar „om ” s-ar folosi când face o faptul banală sau ruşinoasă: dar şi o faptă reprobabilă este marcată de o asemenea exprimare: „Eul meu superior îmi spune că meriţi o palmă!” El hotărăşte şi este tabu, drept pentru care nu aş purta nici o răspundere??... El preia conducerea (e convenabil) şi nu egoul – aşa cum pot percepe alţii, bineînţeles consideraţi răuvoitori...
Înţelegem, este o etapă, dar este bine să încercăm azi să o depăşim. 
Este un fel de fractură în înţelegerea omului care preia ceva doar pentru că altul cu mai multe diplome, bani şi filme de popularizare a spus-o, iar alţii merg în şir după dânsul. Este o confuzie reală, ceva ce în om dislocă răspunderea sau formulează o falsă modestie: nici una, nici alta nu este de păstrat, pentru că – deşi corpurile noastre nu sunt parte din monadă, deşi radiaţia nu este parte din monadă, totuşi toate la un loc reprezintă cele mai intime părţi ale monadei; trăirile ei sunt suflet, ea oferă real, direct, prin radiaţia care o emană din cele mai profunde părţi şi stări ale sale şi primeşte răspuns din mediul său de trai pe care îl conştientizează simultan. Nu poţi spune: „Urechea mea aude...” sau „Gura mea spune...” (deşi sună bine muştruluiala românească: „Vorbeşte gura fără el!!” dar asta e altceva) Este voinţa pură, directă, a monadei care se exprimă prin radiaţia şi corpurile sale, care cumulează eforturile ei: de trăire, de împărtăşire cu altele de acelaşi fel toate realizările sale petrecute în valuri de eternităţi de muncă, de cunoaştere, de înţelegere despre sine şi despre tot ceea ce o înconjoară! Totul este în primul rând reprezentarea eforturilor dumnezeieşti pentru ca orice monadă să poată TRĂI şi EVOLUA, până ce ajunge la cunoaştere, conştienţă, conştiinţă: şi în continuare totul o ajută să poată ajuta şi ea, la rândul său, alte monade asemenea sieşi, în generaţii al căror şir este nesfârşit...

Egoul... egoismul... dispreţuit şi vorbit azi de rău de către unii oameni care se consideră avansaţi, înaintaţi: umblăm pe toate cărările să-l sublimăm în altruism, uitând că mai întâi trebuie să-l înţelegem ca să putem „jongla” cu el. De fapt el este, şi rămâne rădăcina protecţiei fundamentale a vieţii, înainte de a fi ajuns să acapareze orice crede că i se cuvine. Şi încercând să înţelegem ce înseamnă a se impune, a strânge, a călca pe cadavre, ar trebui să înţelegem că şi noi am făcut-o, am depăşit-o dar apare din când în când în forme nebănuite, neînţelese, mâniindu-ne pe cei care preţ de o clipă ne numesc cu dispreţ: egoişti... Dar totul se trage din nevoia ancestrală de a ne proteja viaţa, proprie şi a celor apropiaţi, creaţia, cunoaşterea, înţelegerile care ne formează experienţa pe care generaţiile acelea ce vor veni să fie ajutate de noi o vor înţelege treptat la rândul lor. Fără atenţia acordată conservării vieţii, valorizării oricăror idei şi experienţe spirituale, fără corpurile acestea pe care ajungem să le dispreţuim, zicând că ele ne înşeală aşteptările de păstrare a sănătăţii, a frumuseţii... fără de care însă nu am fi nimic, căci ne-am fi distrus de mult, din timpurile de început ale acelor eternităţi din care venit şi din care am ajuns, iată!! să ne preţuim viaţa, şi frumuseţea, şi libertatea, şi experienţa în nenumăratele domenii – doar pământene acum, căci de fapt experienţa noastră s-a format pe miliarde de planete care ne-au găzduit în toată evoluţia pe care am strâns-o până acum...

Altruismul este real – dar entitatea care ajunge uriaşă prin evoluţiile sale, îndrumată şi ajutată de altele cu experienţă încă şi mai mare, preţuieşte în egală măsură şi altruismul, şi egoismul spiritual: şi se foloseşte de amândouă cu măsură în învăţăturile pe care le oferă celor din preajma sa. 
Aceasta nu este apologia egoismului, ci o încercare firavă din partea mea, aşa cum şi alţii au încercat să atenţioneze asupra acestui aspect. Mai ales să ne ascultăm fiecare cuvânt pe care îl spunem, să observăm cu „sună”. Preluăm mecanic câte o expresie şi nu ne dăm seama că a fi modern nu înseamnă a fi şi corect... 
Aşadar, două aspecte la care să reflectăm:
– nu putem să vorbim despre „ego” ca şi cum ar fi vorba despre o haină care ne strânge de coate, ca de ceva străin de noi, rupt, căci ne îndreptăm fără să vrem către disfuncţii spirituale pe care nu suntem înclinaţi să ni le rezolvăm, care se adună şi fac la un moment dat un balast care poate conduce uşor azi, în condiţiile vieţii agitate pe care o ducem, la depresii şi boli;
– să înţelegem că lupta pentru eradicarea completă a egoului ne poate slăbi încrederea în noi înşine, în autoprotecţiile de care avem nevoie: vom ajunge să confundăm îngrijirea de sine cu ceva egoist, alegeri normale pentru necesităţile momentului sau vieţii întregi drept căi de exprimare a „ego”-lui ... care cu greu le putem apoi contracara când se vor aduna şi vom vedea că suntem descoperiţi la capitolul experienţă, curaj, demnitate umană... Mai ales DEMNITATE... 
De reflectat. Şi eu voi reflecta în continuare la multe aspecte de acest fel. 

vineri, 25 martie 2016

RĂDĂCINILE CONFUZIILOR NOASTRE

Întrucât mare parte dintre ideile care ar fi trebuit să creeze o introducere pe măsura subiectului abordat au fost de multe ori expuse aici, pe blog, pe site, pe facebook sau pe alte siteuri şi bloguri sub formă de comentarii, cred că este normal să intru abrupt în subiect, iar pe parcurs să mai vedem câteva idei care conduc azi la dezorientări puternice privind nu numai trecutul nostru (acel “paleo”!) dar şi prezentul nostru, da! în special prezentul cu informaţii truncheate din cercetări în domenii de care nu ne-am atins prea mult nici în anii de şcoală, nici prea mult în anii actualei noastre maturităţi. Dar pentru că alţii adoră informaţii de ultimă oră, indiferent de domeniu, indiferent de înţelegere, indiferent de pofta de aprofundare a subiectelor pentru a înţelege clar despre ce este vorba, le colportăm şi noi, cu sârg, în totală necunoştinţă de posibilităţile de a folosi un termen dintr-un domeniu – în alt domeniu, doar pentru că avem impresia că am înţeles ceva, pe limba neamului în care vorbim, dar departe de a-i înţelege sensurile şi folosirile. Şi spun asta ştiind că fizicienii spun clar că elemente ca hologramă, realitate virtuală sunt insuficient demonstrate, cercetate, pentru a fi folosite pe scară largă de către scriitori care nu au aprofundat niciodată fizica clasică, cu atât mai puţin mecanica cuantică (cu atenţionare asupra faptului că nu este normal să folosim exprimarea “fizică cuantică”, ci “mecanică cuantică”, cu atât mai puţin “fizică cuantică spirituală”). Dar vom încerca să punctăm în studiile următoare care este diferenţa dintre realitatea cuantică, holografică sau virtuală – exprimări folosite des - şi realitatea materială cu proprietăţi multiple. Este cu totul altceva, ceea ce nu înseamnă că principii ale unor fenomene cercetate de fizica contemporană nu rămân valabile în anumite conjuncturi. Dar nu în orice conjunctură. 
Putem folosi însă aspecte ale cunoaşterilor noastre cumva comparativ cu fenomenologiile descrise de cercetările ştiinţelor exacte, dar să ştim clar că este vorba despre o comparaţie, o metaforă, lucru pe care majoritatea noastră nu-l cunosc azi. Unii cred că “gaură neagră” este un gol din univers care absoarbe galaxii, alţii nu ştiu să explice ce înseamnă realitate virtuală, sau hologramă (un răspuns primit a fost: ce e sus e şi jos, de exemplu – dar e bine să nu rămâneţi cu ideea acestui exemplu!). Pentru început, e bine să ne aruncăm ochii asupra unor linkuri: https://ro.wikipedia.org/wiki/Realitate_virtual%C4%83 , sau https://ro.wikipedia.org/wiki/Principiul_holografic , etc. 
De reţinut. 
Să intrăm în subiect.

Ceea ce ar trebui să reţinem pentru început şi să încercăm să înţelegem este faptul că avem în această perioadă a vieţii noastre, de spirit întrupat/monadă întrupată, pe care o trăim aici, în calitate de oameni pe Pământ, în primul rând percepţii de natură majoritar fizică, oferite de structurile unui corp fizic, în mijlocul unui biosistem planetar cu corpuri fizice: deci având cu toţii şi percepţii fizice, şi manifestări tot fizice. Dar în plus, oamenii au şi percepţii cu alţi senzori, ai altor corpuri care sunt constituite din materii cu vibraţii din ce în ce mai înalte comparativ cu corpul fizic pe care îl folosim în mod curent. Toate aceste corpuri la un loc formează un sistem corporal deosebit de complex. 
Cu senzorii celorlalte corpuri putem percepe părţi din realitatea înconjurătoare care cuprinde la rândul ei structuri complexe, constituite din materii cu vibraţii de aceeaşi frecvenţă ca şi corpurile noastre cu vibraţie mai înaltă decât corpul fizic. Este bine să nu ne exprimăm în valori matematice: oricum ele sunt în variaţie permanentă pe o scară care şi ea urcă mereu, iar până de curând se afla în coborâre mereu până la un minim planetar. Este mai corect să ne exprimăm folosind natura materiilor din care sunt constituite corpurile noastre – implicit corpurile celorlalte vieţuitoare şi structurile planetare, cosmice în acelaşi fel, aflate pe acelaşi nivel cu corpurile noastre şi senzorii lor. 
Din cauza lipsei de concentrare, de atenţie, şi de susţinere din copilărie a percepţiilor cu alte corpuri – mental, astral – din partea societăţii noastre, ne pierdem şi bruma de abilităţi mentale şi astrale care ne-a mai rămas, care nu ar fi făcut rău nimănui, dimpotrivă. Dar să vedem de ce au stat lucrurile aşa cum le ştim acum. 

DE CE STAU LUCRURILE ÎN ACEST FEL?
Uităm mereu că nu suntem doar noi pe Pământ. Dar este oarecum de înţeles dacă religia spune că celelalte vieţuitoare nu ar avea spirit, numai omul ar avea spirit – ceea ce nu este adevărat de loc, sau teoriile moderne ale fizicii: că am fi simple părţi ai unei holograme de dimensiuni universice, care astfel ar fi lipsită de viaţă – ceea ce nu este, de asemenea câtuşi de puţin adevărat... Şi astfel ajungem să credem că noi înşine am exista ca o formă fără conţinut – şi astfel nu mă mai mir că ne credem când neînsemnaţi, când cei mai importanţi în mintea unui Dumnezeu sau a unui univers, forme care încă şi-ar mai căuta stabilitatea. Cei pe care îi simţim ca fiindu-ne ajutători şi coordonatori au însă în vedere absolut toate vieţuitoarele Pământului şi întreaga planetă, alături de întreg universul şi alte universuri împletite, tot ceea ce formează macrocosmosul şi microcosmosul deopotrivă. 
Pe Pământ noi suntem oaspeţi temporari – dar asta pe de o parte nu ne scoate din vizorul ajutătorilor planetari, care ne-au planificat şi coordonat venirile + integrările în derularea vieţii acestei planete; dar şi noi trebuie să ne adaptăm mereu vieţii de aici, cu toate variaţiile ei. Toţi suntem îndrumaţi şi ajutaţi, fiecare conform sarcinilor proprii de destin. Şi noi la rândul nostru trebuie să ne aliniem sarcinilor planetare, în primul rând de protejare a biosistemului şi planetei. O facem încă din planificarea călătoriilor noastre până pe Pământ, ştiind clar că planeta va trece printr-un punct de vibraţie cu valoarea cea mai joasă din această subzonă a universului. Din acest punct de vedere trebuie protejată viaţa planetei noastre. Iar oamenii puteau în străvechimi să facă acest lucru.
La început, fiecare om avea optim-dezvoltate toate corpurile sale pentru a percepe toate energiile şi toate materiile (compactizate şi structurate în mod compatibil cu vibraţia energiei fundamentale  din acest strat al ei). Avea toate corpurile dezvoltate pentru a desfăşura diverse activităţi, folosind toate corpurile de manifestare activă pe această planetă: corpul fizic, corpul astral şi corpul mental, toate făcând parte din nivelele de vibraţie din acest univers. 
Odată cu diminuarea drastică a vibraţiei medii planetare  , corporalitatea speciei umane a păstrat posibilităţile de manifestare a spiritelor care le foloseau – spiritele umane, creatoare conştiente avansate. Spiritele umane au această capacitate de a se adapta la modificările, la variaţiile de vibraţii, desigur în mod diferit, în funcţie de evoluţia fiecărui grup spiritual în parte. Cu oboseală, ce-i drept, dar pot realiza vieţi scurte cu activitate astrală şi mentală, şi chiar o fac uneori – dar nu întotdeauna şi nu oriunde. Pentru că activitatea mentală presupune dislocarea unor volume uriaşe de fluxuri energo-materiale, preluarea din spaţiul cosmic şi stocarea lor în obiectivele materiale necesare derulării vieţii lor (construcţii, utilaje, etc). Dar asta presupune ca planeta să nu mai poată furniza suficiente fluxuri energo-materiale corpurilor biosistemului planetar: pentru întreţinerea vitalităţii întrupaţilor pe planetă şi în jurul planetei, pentru regenerarea planetei însăşi şi chiar a multor populaţii umane care vin la întrupare în blocuri spirituale cuprinzătoare. Toate acestea ar fi condus la slăbirea biosistemului planetar, în condiţiile în care pe planetă este necesar să-şi efectueze întrupările o multitudine de popoare spirituale intraplanetare  care au condiţii optime de întrupare exact în vibraţiile joase în care ajung să se scalde galaxiile locale în această perioadă universică. Iar pentru o populaţie în număr chiar mai mic de jumătate din volumul spiritelor umane întrupate azi cu corp fizic (fără să luăm în considerare şi entităţile astrale, deşi aşa ar fi normal), pentru realizarea unor construcţii tari, care să reziste atât la vibraţiile joase emise de planetă sau venite din cosmos (oricum ele distructive, aşa cum bine ştim acum), cât şi la activitatea mentală puternică a omului, ar fi foat nevoie de compactizări ale fluxurilor materiale chiar mai tari decât materialele actuale de construcţie – ceva între duritatea metalelor naturale şi aceea a cristalelor. Pentru aşa ceva s-ar consuma un volum imens de fluxuri din circulaţia cosmică, sărăcind în cascadă sistemul nostru stelar şi nu numai acesta. Iar Pământul nu este singura planetă din galaxie aflată într-o asemenea situaţie, astfel încât galaxia întreagă ar trebui remodelată – chiar pentru un termen extrem de scurt, cât ţine un minim vibraţional. Ceea ce nu este cazul, şi chiar efortul ar fi degeaba făcut, căci oricum sarcinile spiritelor întrupate în specia umană nu ar fi putea fi duse la bun sfârşit în condiţii optime. 
De aceea, în deplină cunoaştere a rolului de protecţie a vieţuitoarelor şi structurilor galactice, omenirea a acceptat din start trecerea, la timpul cuvenit, de la activitatea generală mentală, cu corpul mental (percepţii, deplasare, comunicare, creaţie materială) – la activitatea cu corpul fizic, corp cu vibraţia cea mai joasă din sistemul nostru corporal, dar aflat astfel în proporţie fizico-chimică şi biologică optimă cu restul biosistemului planetar (vegetale şi animale). Asemenea hotărâre nu numai că protejează viaţa totală, dar obişnuieşte treptat spiritele cu atitudinea şi cu activităţile de ajutător. Sunt activităţi în care spiritele întrupate se ajută de planetă şi biosistem, dar în mod echilibrat şi moderat, în care nu creatorul ajunge să-şi adapteze planeta cerinţelor creativităţii sale, ci dimpotrivă – ajunge să se adapteze el însuşi mereu la obişnuinţele biosistemului pe care îl găseşte la venirea pe planetă, pe oricare planetă – nu numai speciei în rândurile căreia se întrupează. 
Dar după câte ştim acum, realitatea societăţii noastre de azi spune exact contrariul – ştim bine asta, dar totul este cuprins într-o anumită normalitate, pentru care planeta – şi toată galaxia – sunt pregătite din începutul constituirii lor.
În primul rând, majoritatea spiritelor umane întrupate în această perioadă sunt la începutul evoluţiei lor de ajutători: majoritatea (cca.70%) vin pentru prima dată în călătorii spirituale regresive   (pe scurt: de la vibraţii înalte ale universului înapoi, pe liniile proprii de evoluţie, spre rădăcinile propriei lor evoluţii) cu sarcini multiple într-un ciclu foarte lung de vieţi: creaţie manuală, gândire şi vorbire coerentă, conştientizarea complexă a temporalităţii secvenţiale (clipă după clipă), a spaţialităţii continue, limitarea deplasărilor la nivel planetar, modelarea emoţiilor, şi multe altele. Întrucât este foarte grea adaptarea la o asemenea diferenţă de vibraţie, ei vin doar pentru a se lămuri cu privire la puterile şi neputinţele lor – la fel ca toate celelalte spirite, doar că pentru ei totul devine mai greu, şi mai mult... dar apoi vor studia îndelung, reîntorşi acasă la ei, toate greşelile care au fost făcute nu numai în plan personal, ci din partea tuturor semenilor care au fost în aceeaşi situaţie, în aceeaşi postură cu ei.
În al doilea rând, planeta este pregătită dinainte pentru a-şi menţine biosistemul în stare medie de densitate vegetală şi animală. Viaţa se desfăşoară nu numai într-un raport optim între pământurile locuite şi suprafaţa deşerturilor şi a crestelor montane golaşe, între populaţiile oceanice şi cele continentale. La baza distribuţiilor planetare de întrupare în această perioadă se află în primul rând numai acele popoare de spirite intraplanetare care au o sensibilitate medie faţă de vibraţiile joase, le suportă bine - până la foarte bine, în timp ce popoarele de spirite intraplanetare care au o sensibilitate sporită la vibraţii de acest fel ies momentan din întrupări, urmând să reintre în perioada următoare, când vibraţia medie planetară va creşte suficient de mult pentru a fi suportată de ele. 
Suntem în perioada de finalizare a ciclului nostru de vieţi în vibraţii joase. Dacă până acum viaţa noastră a fost sub semnul supravieţuirii, de acum încolo revenirile la vechile înţelegeri şi manifestări avansate din punct de vedere spiritual vor veni în cascadă pentru fiecare spirit în parte. De aceea tote spiritele care au venit pe Pământ pentru prima dată în călătorii regresive vor fi primele care vor pleca, pentru a nu se manifesta agresiv când conştienţa şi conştiinţa înaintată va deveni pentru toată lumea curentă şi de multe ori neiertătoare până când echilibrul se va instala complet. În toată această perioadă am suportat cu greu, cu imense sacrificii, neputinţele acestor semeni ai noştri – dar am trecut şi noi prin asemenea etape de evoluţie cândva, la începutul propriilor noastre evoluţii, fiind la rândul nostru suportaţi de alte generaţii evoluate. Tocmai de aceea, oricât de obosiţi am fi, oricât de drag şi dor ne este de “acasă”, să ridicăm fruntea, să ne susţinem inimile deseori înrourate, căci facem un lucru deosebit de bun ducându-ne sarcinile până la capăt. 

În paginile acestui capitol (sau etichetă cum se spune pe aici!) vom vedea câteva confuzii semnificative privind cele pe care le credem a fi ... ca acasă, acum, când ni se deschid larg – deşi treptat, pe măsura finalizării celor mai importante sarcini ale noastre – ferestrele şi uşile revenirilor la dezvoltările percepţiilor de odinioară. Corpurile noastre vor “întineri”, reparate prin graţia vibraţiilor din ce în ce mai înalte, se vor dezvolta în straturile fluidice care erau reduse până acum, şi astfel ne vor ajuta pe căile desăvârşirii tuturor sarcinilor noastre, redând şi noi, la rândul nostru, libertate dezvoltării planetei cu toate frumuseţile sale atât de vii !!!...

marți, 1 martie 2016

MĂRŢIŞORUL NOSTRU DRAG…

Moştenim sărbătoarea primăverii prin purtarea mărţişorului – tradiţie unică în lume, specifică poporul român. Dar fiecare popor are ceva unic cu care prezintă spiritualitatea sa în lumea popoarelor omeneşti… Popoarele sud-americare – şi mă refer la populaţiile tradiţionale locale, nu la cele statornicite cu forţa pe aceste meleaguri – îl au ca zeu pe Quetzalcoatl, şarpele cu pene, semnificând aproximativ acelaşi lucru, cu dezvoltări însă mult mai complexe nu numai la “cozile”, extremităţile elementului (cum sunt la mărţişor capetele libere ale şnurului împletit, cu semnificaţie deosebit de complexă); de asemenea şi Kippu-urile tradiţionale peruane: comunicarea veche prin snururi – asemănătoare runelor străvechi ale geţilor: asemănătoare modului de culegere a energiilor prin canale, plexuri şi subplexuri către canalul energetic central. Mărţişorul semnifică o structură pe care o are orice vieţuitoare – chiar şi cele unicelulare: pentru acestea din urmă – celule-rădăcină, care de la o specie la alta prezintă dezvoltări, rafinări, apoi susţineri energetice deosebit de complexe, în funcţie de necesităţile de manifestare a forţelor spirituale, pentru fiecare evoluant spiritual întrupat pe Pământ, până la om: semnifică împletirea canalelor energetice centrale, plasate în lungul corpului, care culeg energii de la toate corpurile sistemului nostru corporal, întreţinând vitalitatea şi desfăşurarea activităţilor curente ale întrupatului. Ca fiecare element al tradițiilor noastre, cu semnificații ale unei cunoașteri străvechi, dar mereu întărită prin corporalitatea deosebit de complexă pe care o avem, o cunoaştere străveche despre oamenii şi viețuitoarele planetei, mărțișorul ne amintește subtil de puterea canalelor energetice centrale parcă trezite la o viață mai puternică primăvara, la schimbarea sensului de vibrație a tărâmurilor noastre ancestrale. Prin ”capetele” șnurului, înfoiate, bogate, primim permanent energii care se împrăștie în întreg sistemul corpurilor dublu-eteric și fizic: - fiecare om primește, la un capăt, cel roșu (care simbolizează plexul rădăcinii - muladhara), fluxuri galactice neamprentate de mulțimea viețuitoarelor și structurilor cosmice, care ajută monada la desfășurarea manifestărilor după experiența și obișnuirea proprie, din memoriile ei, conform evoluției sale proprii; astfel de fluxuri ajută la conştientizarea nivelului de aplicare pe care l-a obţinut până în acest moment, la îmbogăţirea şi folosirea noutăţilor sub puterea radiaţiilor planetei care îi susţine întruparea; - fiecare om primește prin capătul alb (care simbolizează plexul coroanei - sahasrara) fluxuri bogate din mediul exterior al planetei, din mediul cosmic, fluxuri puternic amprentate de viețuitoarele planetare și structurile cosmice, care ne ajută să ne formăm și să ne întărim relațiile cu semenii, cu alte viețuitoare, cu cosmosul uluitor de variat care ne înconjoară, schimbându-se permanent în goana galaxiei prin mijlocul unei circulații extrem de bogate de fluxuri de filamente energo-materiale de toate felurile, de toate vibrațiile, ajutându-ne să ne universalizăm într-o spirală infinită !!! (Se pot studia mai multe aspecte în studiile despre Împământare ) Un mărțișor la mână simbolizează atingerea infinitului: din noi și din universul în mijlocul căruia ne aflăm, împletit cu alte universuri, cu alte dimensiuni inter-universice, cu alte structuri care ne susțin învăluitor înălțarea spirituală !!! Un mărțișor prins în piept simbolizează infinitul iubirii pe care învățăm să o oferim infinitului din noi și din împletirile de universuri care ne stau sprijin pentru eternitatea vieții pe care învățăm să ne-o dezvoltăm și apoi să învățăm și generațiile care ne urmează să facă același lucru!!!
LA MULŢI ANI CU SENIN ÎN SUFLET!!!
SĂ FIM NOI ÎNŞINE RAZE DE SOARE ÎN LUMINA ETERNĂ!!!

joi, 4 februarie 2016

Obiecte Zburătoare de Mult "Identificate"...

Întotdeauna m-am gândit la cei care se străduiesc (ca să nu spun chiar că se încrâncenează) să creadă că sunt adevărate cele scrise despre OZN-uri şi extratereştri - fiind chiar agresivi la prezentarea altor idei despre existenţa şi provenienţa lor. M-am gândit că se vor ruşina aşa cum s-au ruşinat cei care chiar au crezut că în 2012 “aleşii” unor populaţii extraterestre vor veni să-i ia în alte dimensiuni ale universului, sau Pământul se va scinda într-o parte luminoasă care va intra cu “aleşii” în altă dimensiune, în timp ce partea lui întunecată se va întuneca mai departe împreună cu cei răi, războinici, perverşi - un adevărat iad prohodit pentru un Pământ ne-upgradat... 
...Desigur că ne revenim repejor şi ne continuăm viaţa obişnuită: din nefericire fără să învăţăm prea multe din cele pe care le trăim – în primul rând să fim echilibraţi şi să primim echilibraţi informaţiile, fără extazieri şi fără căderi. 
În 2012 am deschis direct subiectul acesta, arătând că nu sunt OZN-uri pe cerul Jocurilor Olimpice, ci doar drone cât se poate de omeneşti, a căror construcţie ştiam din filmele de popularizare că începuseră să fie testate în lume încă de prin anii ’50. Drone cu care s-a monitorizat desfăşurarea deschiderii JO, după avertizări ameninţătoare din partea unor nemulţumiţi ai vremurilor noastre (!) privind sabotarea festivităţilor de la Londra. Ştiam concret de mult despre aceste drone, din filmele şi fotografiile primite de ani de zile de la NASA – m-am înscris la newsletter şi primesc ca orice om care doreşte să se informeze cât de cât corect direct de pe la surse. Am liniştit atunci multă lume, am deschis căi multora de gândire şi de informare – aşa cum încerc şi acum. 
(Pentru cei care doresc mai multe informaţii despre felul în care am perceput eu fenomenologia acelui 21 decembrie 2012: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/search/label/%C3%8ENAINTE%20%C5%9EI%20DUP%C4%82%202012 )
Desigur, când am aflat prima dată despre extratereştri m-am extaziat şi eu, văzusem aşa ceva în copilărie şi eram super-încântată că există aşa ceva şi că văzusem şi eu „o farfurie zburătoare”... Cu timpul am îngroşat şi eu rândurile celor extaziaţi de filmele lui C. Sagan ... eram şi eu un puf de păpădie zburând prin cosmos... Simţeam că totul poate fi real, că există extratereştri, că unii chiar au nave de deplasare inter-planetară, inter-stelară şi inter-galactică. 
Dar cu timpul, deschizând filele propriilor cercetări, am aflat că multe din cele simţite, intuite astfel, sunt amintiri ale noastre din alte locuri din univers, de unde am venit cu milioane de ani în urmă prin călătorii spirituale (prin forţe proprii ale spiritului, ajutat de corpuri care au vibraţie foarte înaltă) şi nu cu nave asemănătoare rachetelor noastre de azi. Este real, dar aici nu numai distanţele extrem de mari, nu numai câmpurile extrem de puternice şi agresive, corozive chiar pentru nave şi deteriorante pentru corpurile fizice ale călătorilor, nu numai faptul că numai acolo unde ne naştem avem structuri planetare de odihnire - de autostabilizare vibraţională, care ne ajută să ne prelungim şederea în acest loc şi în acest timp în care vibraţia universului este extrem de joasă. Principalul element al nostru personal, al oamenilor, al spiritelor umane de stat la punct fix pentru perioade lungi de timp este evoluţia noastră, necesitatea de a ne obişnui să nu mai fugim de greu, "salvându-ne" pe alte planete, unde ne-ar fi mai comod. Să ne obişnuim cu rigorile unei planete mici, cu resurse puţine faţă de o populaţie care devine extrem de numeroasă la un moment dat, şi putem să rezolvăm problemele, dar nu e de loc comod pentru mulţi dintre noi să muncim cot la cot cu alţii pentru a crea condiţii optime de trai pentru oamenii răspândiţi în mod egal pe toată suprafaţa locuibilă a lumii... 
Şi multe, multe, foarte multe altele...
Dar dacă nu învăţăm din cele trăite acum, totul va deveni material de studiu intens după terminarea destinelor cu manifestare prin corp fizic. Iar în alte cicluri de vieţi pe aceste meleaguri ale universului, după consolidarea înţelegerilor şi aplicarea în diverse ipostaze de întrupare în diverse zone şi subzone ale universului, vom reveni şi vom vedea cât am consolidat şi cât a mai rămas de lucrat cu noi înşine - la nivele grosiere până la subtile, deosebit de fine, de subtile; vom ajuta în acelaşi timp alte generaţii de evoluanţi să-şi cunoască neputinţele, dar şi puterile câştigate în urma “bătăliilor” personale pentru învingerea negativităţilor grosiere şi integrarea celor moderat manifestate prin înţelegeri complexe: negativităţi, dualităţi, polarităţi, contrarii, deosebiri fine... Chestiuni care, la nivele înalte de vibraţie, le deţinem integral, nu despart întrupaţii avansaţi în evoluţii, ci îi apropie, le formează fondul concret de înaintare prin îmbogăţirea cunoaşterii proprii, nicidecum aruncându-le la groapa de gunoi a universului interior... 
Desigur, deocamdată nu toată lumea iubeşte introspecţia şi observarea naturii, oamenilor, altor vieţuitoare, stelelor şi lumii uluitoare pentru noi acum, a celor “nevăzute” pentru ochii trupului (oricâte ar fi de bune aparatele cu care ne prelungim astfel de priviri) - dar treptat văzute cu ochii minţii: înţelese, admirate şi iubite cu sufletul întreg... Dar treptat, şi repede ne schimbăm şi începem să acceptăm ceea ce altă dată nu concepeam nici măcar să ne informăm, să cunoaştem şi alte păreri – cu atât mai puţin cercetări ale semenilor noştri care nu se potriveau cu informaţiile oficiale. Până când oficialităţile nu schimbă politicile lor de informare ne este frică să schimbăm ceva în mentalitatea noastră. Poate e mai comod, poate că nesiguranţa adevărurilor ne pune prea mult capul la contribuţie, poate că ne-am făcut imagine şi meserie din cele orientative primite la un moment dat chiar dincolo de cele oficiele... Dar gata! altceva n-o să schimbăm toată-ziua-bună-ziua, că doar n-o să ne chinuim să muncim aşa, la infinit... 
Nu vreau să fiu acidă, vreau numai să dau un ton mai amiabil, un zâmbet care însă nu vrea să înlăture seriozitatea momentului... Şi vor veni la rând alte seriozităţi de acest fel: OZN-uri care nu stau cu roiul în jurul Pământului – şi atunci vom începe să credem că planeta mai are şi alte structuri care pot fi văzute în timpul somnului (pentru majoritatea oamenilor, încă), sau în meditaţii active, în călătorii astrale sau prin vederea mentală care ni se dezvoltă din ce în ce mai mult: putem percepe astfel structuri eteric-astrale ale planetei sub formă de manşoane matriceale, apoi de celule de diferite mărimi şi densităţi, la fel: discuri, benzi, forme neregulate, sfere şi semisfere – care aşadar nu sunt nave ale diverselor feluri de civilizaţii care ar înconjura Pământul. Ele sunt locuri, structuri stabile – structuri de autostabilizare vibraţională pentru diferite feluri de spirite care fac evoluţie pe Pământ, în care îşi recuperează vibraţia pierdută în timpul activităţilor diurne şi se reface în timpul somnului. Corpul nostru astral este atras în timpul somnului de vibraţia unui astfel de locaş, care are vibraţia identică cu cea a sistemului nostru spiritual format din: spirit, radiaţia energetică fundamentală a spiritului, sistem corporal pentru manifestare şi câmpurile protectoare şi hrănitoare ale corpurilor. 
Acolo ne „odihnim”, ne întărim şi apoi putem să mai derulăm cercetări proprii foarte profunde, comunicări şi relaţionări cu entităţile astrale ajutătoare, cu diferite alte grupuri de entităţi de care suntem legaţi prin destin, cu alţi întrupaţi care sunt şi ei în stare de somn. Ne reîntoarcem când ne simţim odihniţi, cu vibraţia recuperată, cu cercetările făcute, cu relaţii reparate sau întărite. 
Şi înţelegem astfel că acelea nu sunt de loc nave ale extratereştrilor care ne-ar monitoriza activităţile sau care ne-ar urmări cu multă curiozitate pentru că nu au mai văzut aşa ceva, pentru că nu ar fi cunoscut – sau şi-ar fi pierdut – emoţiile în decursul unor trăiri prin alte părţi ale galaxiei. Nici un întrupat nu-şi pierde emotivitatea – dar şi-o poate ascunde, indiferent care ar fi ţinta emoţiilor sale. Nici un extratrestru nu ne monitorizează – dar pot să ne monitorizeze proprii noştri semeni, ceea ce este cu totul altceva. 
Cam despre acest lucru este vorba în subiectul de la care am început această dizertaţie. Încep să se declasifice materialele despre cercetările vechi, de prin anii ’50 (dar ele sunt vechi din cel puţin perioada premergătoare primului război mondial) privind construcţiile de nave care nouă ne apăreau ca nişte „farfurii zburătoare” (!!!) numite apoi mai academic „Obiecte Zburătoare Neindentificate” cu proprietăţi care, în lipsa unor informaţii despre nivelele atinse de cercetările necomunicate oficial, erau credibil făcute de extratereştri. Aş mai „dizerta” (!) şi altele, dar nu prea este timp pentru aşa ceva, fiecare poate gândi la diverse faze ale celor petrecute în anii mai îndepărtaţi sau mai apropiaţi de zilele noastre. 
Aşadar să urmărim acest articol, cei care nu cunosc lb.engleză pot folosi Google Translate, drept orientare. 
http://www.popularmechanics.com/military/a8699/declassified-americas-secret-flying-saucer-15075926/ 

Desigur, de acum înainte ne vom tot întreba: dacă acestea sunt OZN-urile... unde sunt extratereştrii??? Iar ajungem să discutăm despre oamenii modificaţi genetic, despre experimente făcute de semenii noştri... Să ne lămurim asupra faptului că până la implanturile din epoca noastră, a hiper-miniaturizării, au avut loc zeci de ani de cercetare dată pe seama extratereştrilor care băgau implanturi în nasul oamenilor răpiţi, iar din neacceptarea celor grosiere de către organismele noastre s-a tot cercetat până la cele create în zilele noastre, bio-minerale care sunt tolerate mult mai bine. Vom mai dezbate asemenea aspecte în articolele următoare, însoţite de explicaţii asupra celor pentru care nu s-ar găsi explicaţii decât că ori au aparţinut unor extratereştri, ori au fost învăţături sau informaţii oferite oamenilor, în mileniile anterioare, ale „copilăriei” lor... Ceea ce nu este câtuşi de puţin adevărat...
Toate cele bune şi frumoase tuturor !!!


luni, 18 ianuarie 2016

VORBIND DESPRE PERICOLUL ISLAMIZĂRII EUROPEI

Vorbind despre pericolul islamizării Europei, să-mi spun şi eu foarte-pe-scurt părerea.

La noi este o chestiune care de-a lungul timpului nu a fost corect înţeleasă, dar acum se conturează din ce în ce mai puternic: multe voci au prorocit că că România va fi locul unde se va păstra spiritualitatea Europei. Vom înţelege acum că acest popor român, deosebit de credincios nu va permite islamizări de felul celor din vest. Credinţa românului este foarte puternică : puşcăriile comuniste nu au făcut decât să întărească credinţa în Dumnezeu - iar acum tot ceea ce trăim trebuie să ne întărească încă şi mai mult în felul nostru de a crede într-o divinitate absolut iubitoare, suverană, care respectă libertatea şi viaţa sub orice formă. 
De reflectat...

Mai este ceva în plus, foarte important : dacă bătrânii cred în Dumnezeu în forma lor veche, binecuvântată să le fie! majoritatea celor care s-au depărtat de religia practicată în biserici NU AU FĂCUT-O PENTRU CĂ NU SUNT CREDINCIOŞI, CI PENTRU CĂ EXTIND MULT MAI MULT IUBIREA DECÂT CEEA CE AU GĂSIT ÎN BISERICI... Ceea ce reliefează foarte mult moştenirea de credinţă pe care o lăsăm mai departe.
De reflectat...

Încă şi mai mult: observ cu foarte multă bucurie faptul că din ce în ce mai mulţi oameni înţeleg că moştenirea pe care o primim prin arte (literatură specifică, pictură, sculptură, arhitectură) din perioadele anterioare, se referă şi la o formă de percepţie umană care era rară înainte - dar care este din ce în ce mai extinsă în zilele noastre: percepţia mentală (bisericeşte spus: în duh) şi astrală (arătarea dumnezeirii în vis); iar arta de acest fel ne sprijină puternic în deschiderile spirituale ale noastre de acum şi din viitor. 
De reflectat...

Voi deschide drum evidenţierii ideilor de acest fel, iar cândva voi avea din nou prilejul unor călătorii spirituale prin care voi dezvolta cele despre care voi scrie în curând. 
Să ne vedem de drumul nostru cu bine şi cu sănătate în vremurile pe care le trăim!!!


vineri, 15 ianuarie 2016

JURNALUL SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ(3):REALITATEA SPIRITUALĂ DIN SPATELE PETRECERILOR DE SĂRBĂTORI

Avem de dezbătut un subiect foarte important, vast, cu multe referiri la sarcinile noastre de destin uman, care nu se referă numai la sărbătorile de iarnă, pe care tocmai le încheiem, ci la orice fel de sărbătoare, inclusiv zilele de sâmbătă şi de duminică – zile de odihnă şi sărbătoare în felul lor, pentru diferite grupuri umane, aşa cum ştim. De aceea nici nu m-am grăbit să încadrez acest subiect în zilele sărbătorilor lunii decembrie. Vreau să mă opresc la mai multe aspecte decât simplul: Da, sunt bune petrecerile, deşi sunt multe voci care spun că nu este chiar aşa – vocile acestea chiar au dreptate: ne trebuie mai mult echilibru. În plus sunt şi alte aspecte pentru care deocamdată chiar au nevoie majoritatea oamenilor azi de petreceri. Şi nu este vorba numai despre odihna sufletelor noastre obosite de activităţile cu concentrare maximă, indiferent de natura lor, ci despre mult mai mult decât atât.

Desigur, fiecare dintre noi ne pregătim în felul propriu pentru sărbători, le petrecem după obiceiuri proprii, după încredinţări proprii: şi vor exista în continuare, până când fiecare zi a vieţii va deveni pentru fiecare om în parte o sărbătoare, o bucurie, o petrecere a timpului cu activităţi care aduc bucurie şi folos: propriu şi pentru cei din jur. Va fi aşa de frumos când vom înţelege că fiecare clipă cuprinde în fiinţa ei toate rădăcinile celor care ne-au înălţat nivelul de trăire: de emoţional, de inteligenţă, de înţelegere, de putere de adaptare la o viaţă care nu este de loc simplă. Dar tocmai această complexitate ne poate mobiliza în moduri la care mulţi nici nu pot să se gândească azi. 
Ne atragem atenţia în mod public de la o vreme că punem accent mai mult pe cumpărături, consum exagerat de mâncare, băuturi, cadouri de toate felurile care nu-şi au sensul de multe ori întrucât avem tot ce ne trebuie, dar lăcomia ne este speculată de comenrcianţi. Răspândirea liniilor de dezvoltare spirituală personală ne conduce spre echilibru, mai mult şi mai repede decât în multe ţări vestice şi nordice, ceea ce este îmbucurător. De asemenea, liniile de alimentaţie naturală, răspândirea ideilor echilibrante preluate din practici străine (yoga, qi gong, şamanism) conduc la ponderarea multor români. Religia care stă la baza majorităţii sărbătorilor pe care le trăim la nivel de popor nu ne atrage însă prea mult atenţia asupra pericolului sărbătoririlor de dragul petrecerii, având nu de puţine ori grijă să speculeze bunul plac pentru a nu pierde adepţi – pericol pe care puţini l-au sesizat de mult şi puţine persoane îndrumătoare încearcă azi să echilibreze o asemenea situaţie. Dar orice început este bun şi sperăm să dezvoltăm echilibrat în continuare aspecte religioase în viaţa noastră, punând accent pe CREDINŢĂ şi ÎNVĂŢĂTURĂ mai mult decât pe petrecere şi consum. 
Iar aici aş deschide două drumuri de gândire:
– impunerea unor practici străine care doresc eliminarea din viaţa publică a încredinţărilor religioase, punând accent laic pe consum şi fast – deşi declarat voalat pe faţă. Ne confruntăm de curând în lume cu interdicţia menţionării aspectului religios, deşi este oarecum de înţeles din cauza temerilor legate de impuneri din partea unor grupuri sociale, chiar ameninţări din această direcţie, ameninţări nedorite în mod oficial în unele tări. Sunt evenimente ale momentului, desigur, care apar mai cu seamă în condiţiile unor populaţii restrânse dar pe teritorii largi – cum sunt ţările nordice, care se confruntă dramatic acum cu ameninţarea unor valuri de emigranţi. Vom mai discuta în viitor despre migraţii, deocamdată să limităm discuţiile de acest fel;
– rădăcina evenimentelor pe care le trăim este legată însă de linii de destin uman, pe care azi le legăm de religie, deşi ea ar trebui să fie doar păstrătoarea unor cunoaşteri pe care ar trebui să le studieze profund şi să le dezvolte împreună cu ştiinţele aşa-numit exacte. Ar trebui să încerce să scape de aspectul dogmatic şi metaforic introdus la un moment dat - dar nu o face. De aceea ne revine nouă, celor ce studiem viaţa şi societatea în mod particular, mental şi astral, rolul de a curăţi cunoaşterile de acest fel, de a despărţi cunoaşterea de practicile abuzive. 
Să detaliem puţin.

Actuala populaţie spirituală umană este formată din spirite care vin la întrupare pe Pământ în grupuri din zone universice diferite sau din alte universuri. Sunt foarte multe astfel de grupuri, reunite în blocuri spirituale organizate în mod piramidal: pe relaţii între spirite aflate în etape de evoluţie primară de la un anumit nivel evolutiv către nivele superioare, formând o piramidă spirituală. Alte grupuri care sunt, de asemenea, pe planetă, sunt tot în evoluţii primare, dar mult mai avansate – evoluţii primare galactice  ; galacticii evoluează alături de blocurile piramidale în calitate de ajutători, iar în calitate de ajutători pentru toate grupurile primare sunt secundarii cei care oferă permanent exemple şi îndrumări în condiţiile cele mai grele ale evoluţiilor pământene: având sarcini complexe pentru toate vieţuitoarele planetei, nu numai pentru oameni. 
Unul dintre scopurile reunirii tuturor pe o planetă atât de mică – aparent neîncăpătoare pentru o populaţie de spirite extrem de mare (numărând aici toate vieţuitoarele – de la viruşi la oameni, cu corpuri de manifestare şi fizice, şi astrale) este acela de universalizare, de obişnuire a fiecăruia dintre aceste grupuri cu toate celelalte. Să ne obişnuim unii cu alţii, ceea ce înseamnă mult mai mult decât să dăm mâna unul cu altul: să ne cunoaştem în primul rând neacceptările şi să lucrăm asupra noastră înşine pentru a depăşi orice fel de neacceptare. Pentru unele grupuri este necesar acest lucru chiar înainte de ieşirea din întruparea curentă – cu corp fizic – pentru altele doar trăind în condiţiile pământene actuale şi conştientizând modul în care reuşim sau nu să ne depăşim neacceptările. 
Atingerea unui asemenea scop – printre altele personale şi de grup propriu – înseamnă formarea (pentru unii) sau reînnoirea (pentru alţii) a unor legături mai vechi în condiţii de trai diferite: la un moment dat într-o zonă sau într-o subzonă a universului, la alt moment dat în altă zonă, în alte subzone, cu condiţii diferite sau apropiate de trai. Trăind astfel foarte variat, se formează o flexibilitate din ce în ce mai avansată în comportament, în conlucrare, în comunicare: de la o viaţă la alta, în condiţii foarte diferite planetare, de corporalitate, de conjunctură socială. 
Unele spirite sunt în astfel de conjuncturi pământene pentru prima dată, nu pot să se încadreze de la bun început în ele (sunt cei care azi sunt numiţi agorafobi – un exemplu, dar şi toate felurile de fobie socială). Ei nu au însă necesitatea de a sta pe Pământ până ce reuşesc să depăşească şi să trăiască lejer şi bine: atrag mereu atenţia că nu venim întrupare după întrupare cu toţii pe Pământ până ajungem vrând-nevrând să stăpânim solar, sublim comportamente umane. Cei care ajung să transforme respingerea în acceptare, spre exemplu, sunt spirite care au experienţă multă în locuri asemănătoare Pământului – altfel un asemenea element de evoluţie spirituală nu poate fi obţinut decât în cicluri de vieţi derulate la intervale lungi de timp, timp în care au loc multe alte feluri de manifestări în vibraţii foarte înalte, pentru consolidarea lor: abia după care derulăm următorul ciclu de observare a calităţilor obţinute între timp. 
Lucrurile sunt mult mai complexe decât credem noi acum: dar înţelegem treptat, cu toţii, iar o astfel de înţelegere pe loc, acum, este scopul unor alte grupuri care au experienţă mai multă în evoluţii la nivele joase de vibraţie. Toate condiţiile noastre de trai sunt create prin variaţia de manifestare a grupurilor spirituale – nu ne impune cineva „de sus” ceva: noi, între noi, ne impunem în mod brutal orice, conform încredinţărilor şi obişnuinţelor noastre. Spre exemplu: pentru cei care sunt mai statici, mai retraşi, s-au creat anumite condiţii spirituale – legate de prezenţa unor alte grupuri care nu pot sta locului prea mult timp; acestea din urmă au creat fenomenul planetar de migraţii, având ca efect amestecarea cu populaţii locale statice şi formarea unor alte popoare pentru o perioadă de timp nedeterminat, în funcţie de stabilitatea sau instabilitatea emoţională şi mentală a spiritelor astfel reunite. Populaţiile inactive sau parţial active, dar agresive de felul lor, au declanşat războaie prin care şi-au satisfăcut dorinţa de ne-muncă, dar s-au amestecat cu alte popoare, obligaţi fiind să suporte apropieri de care în alte condiţii s-ar fi ferit până la moarte. S-au creat imperii, s-au schimbat permanent, aşa cum ştim, structurile imperiilor, s-au creat mereu noi condiţii de depăşire a stării de indiferenţă, dispreţ, silă. S-au descoperit compatibilităţi sau alte noi incompatibilităţi. S-au descoperit accente puternice acolo unde nu s-ar fi crezut înainte să existe: nu ne cunoaştem altfel – credem că ne cunoaştem, dar ajungem să ne dăm seama că lucrurile nu stau de loc aşa cum credeam. 
Toate la un loc conduc la înţelegeri, după ieşirea din destine, că toate confuziile făcute, neînţelegerile, neacceptările pot fi de fapt depăşite şi, CHIAR PE TEMELIA LOR, pot fi create condiţii de trăire împreună de o frumuseţe şi o însemnătate cu totul deosebite. 

Desigur, aşa cum ştim, războaie sunt în lume fără întrerupere, dar în lume azi mai sunt şi căi paşnice de formare a relaţiilor interumane: turismul şi sărbătorile au un rol deosebit de important. Şi aici ar fi câteva aspecte de discutat. 
Intuiţiile – dar şi direct sfinţii ajutători care ne reajustează mereu calea – ne spun că sărbătorile sunt un prilej de a ne reuni cu familia de naştere: şi o facem de cele mai multe ori – deşi de multe ori nu o facem, motivând distanţele, serviciul, copiii, sănătatea şi altele. Altele fiind nu de puţine ori fiţe, plăcerea de a petrece în alte locuri, în companie cel puţin dubioasă, etc.
DAR... chiar dacă de multe ori plăcerea de a petrece în alte locuri aparent este fiţă de om cu bani, lucrurile sunt aşezate în fondul lor spiritual puţin altfel: sunt spirite care fără astfel de conjuncturi nu s-ar mişca în alte locuri, dar atrase de plăcerile proprii ajung să-şi atingă scopul destinului propriu: prima fază a cunoaşterii de sine, a felului în care acceptăm oamenii, modul în care NE antrenăm, şi ÎI antrenăm în acţiuni. După terminarea destinului spiritele vor şti bine că au făcut totul conduse de plăceri (de multe ori nu tocmai „ortodoxe” – deşi sărbătorile vin pe fond religios). În vibraţii mult mai mari decât cele ale corpului fizic, dincolo de aglomeraţiile planetare fizice, în prezenţa unor entităţi cu mare forţă de manifestare iubitoare, spiritul are conştiinţa deplină a faptelor reprobabile făcute, dar şi căpătarea curajului de a înfrunta alte situaţii asemănătoare, dar numai după consolidări ale unor comportamente de înaltă forţă spirituală, care nu vor cuprinde băutură, sexualitate, căutări dincolo de limitele bunului-simţ, etc. Cei care s-au reunit în destrăbălare vor învăţa să-şi reunească forţele în faţa unei planete cu primejdii la tot pasul, cu vreme instabilă, cu evenimente dezorientante, în sens contrar oricăror aşteptări, iar odihna le va fi binevenită după depăşirea greutăţilor: în pacea sufletului şi echilibrul socio-natural. 

NE APROPIEM PRIN DARURI !!!
Sărbătorile vin cu cerinţa sufletească de dăruire. Cel mai iubit sfânt rămâne în Europa (şi ţările formate din migraţii ale europenilor) Sf. Nicolae care, ştie bine lumea, a dăruit. Prin prisma obişnuirii de a primi daruri, unii dintre copii vor face şi ei daruri la maturitate – alţii vor păstra mereu pofte şi vor sta cu mâna întinsă spre a primi de la oricine, în continuare. Învăţătura de bună calitate spirituală ar trebui spusă tranşant şi permanent de biserică în primul rând, căci ea spune că gestionează cunoaşterea vieţii celor care au plătit cu viaţa lor darurile făcute omenirii, în special dăruirea de sine... Desigur, preotul ar trebui să meargă din casă în casă să dăruiască binecuvântare... dar e dificil de spus: dacă îşi aduce aminte... Nu să plimbe icoana şi să aştepte darul celui vizitat uitându-se la hârtia de 5 lei sau cât a scos omul din buzunar... DAR să privim şi aici partea mobilizantă: noi să fim cei care cerem sfaturi şi binecuvântare preoţilor şi astfel îi vom învăţa să nu se mai plimbe pur şi simplu cu icoana din casă în casă, căci sărbătorile nu sunt spirituale numai pentru sărutat icoana şi mâna preotului, ci pentru SCHIMBUL DE SENTIMENTE, CUVINTE, PRIVIRI, GESTURI... Calme, liniştite, profunde... Dăruirea/primirea de susţineri, sfaturi... Icoana este foarte bună, ne aduce aminte de sfinţenia Drumului, de Gândul şi Vorba care trimite la sarcina de destin uman şi la primirea/oferirea de ajutor spiritual: din ambele părţi, căci este o Relaţie Inter-umană la mijloc... Frumos ar fi să văd un gest al preotului care a primit de la cel ce are mai mult dând pe loc celui care nu are (căci dânsul poate vedea şi compara: spiritual – nu altceva)...
...Mdaaa....
...Poate cândva...

Se spune că de sărbători mulţi oameni se simt singuri. Alţii par singuri, dar nu sunt de loc aşa! Trebuie să ne ajutăm să depăşim această stare de singurătate cu accentele ei dureroase, să ne inspirăm unii de la alţii, după cum simţim şi după cum ne dictează intuiţiile. Avem putere să facem asta. Să profităm de sărbători pentru a ieşi în lume, socializând cu bucurie dacă simţim nevoia de lume, privind-o cu bunăvoinţă dacă am depăşit faza de necesitate şi ne simţim relaxaţi în orice fel de situaţie. Nu ştim bine, dar putem avea bunăvoinţa să credem că un cuvânt, un gest, o apropiere de pe Pământ conduce în mod cert la mlădierea apropierii faţă de alţi întrupaţi, faţă de alte grupuri din alte locuri din univers. Ne vom întâlni în acele locuri sau în altele, unde vom ajunge treptat să desfăşurăm activităţi vitale pentru populaţii, planete, stele şi chiar galaxii întregi, bazându-ne pe relaţii începute sau consolidate aici, pe Pământ. Şi oriunde, prin toate părţile universului. Dăruirea unui zâmbet deschide cu adevărat drumuri neştiute în univers şi de acolo către alte deschideri de o importanţă covârşitoare pentru eternitatea vieţii noastre. 

Însă mai este un aspect care ţine de dăruire – pe care azi nu o înţelegem la justa valoare. S-a împământenit a da de pomană cu prilejul unor evenimente legate de religie, dar şi viaţa laică de asemenea creează linii de universalizare nebănuite încă de majoritatea oamenilor. 

DE CE SOCIETATEA NOASTRĂ A AJUNS SĂ PRODUCĂ ATÂT DE MULT ŞI DE VARIAT...
Ar trebui să înţelegem că cei care trag un semnal de alarmă echilibrat au dreptate să arate că se distrug anual producţii de lucruri făcute mult peste posibilităţile de absorbţie ale pieţii. Aparent nu mai sunt nimănui de folos. Mai sunt şi cei care aproape ne trag spre sărăcie cu vădit dispreţ faţă de multitudinea de feluri de creaţie: aproape că ne împing spre a trăi în grotă, de aceea ei sunt cei care ar trebui ponderaţi cu blândeţe, dar şi cu seriozitate. Şi este necesar să înţelegem mult mai profund acest aspect: doar extremele sunt cele care ar trebui să fie eliminate: mai avem destul de mult timp până când vom înţelege şi vom lua măsuri pentru rezolvare. 
Spiritele vin la întrupare mult mai rar decât se crede acum – adică: viaţă după viaţă, crezându-se că nu suntem la întrupare decât spiritele care evoluează acum pe Pământ, în mijlocul cărora trăim acum, conducători şi conduşi, ajutători şi ajutaţi. Majoritatea spiritelor umane vin pe Pământ prin călătorii spirituale regresive – din locuri cu vibraţie foarte înaltă, în locuri cu vibraţie mult mai mică; sunt situaţii rare în evoluţiile de început, întrucât spiritele nu sunt obişnuite cu diferenţe mari de vibraţii. Dar ele sunt situaţii-cheie pentru conştientizarea capacităţilor proprii obţinute în etapele anterioare de evoluţie. Ajutătorii planetari (cca.10-20% din populaţiile umane) vin mai des, pentru a ajuta şi pentru a menţine în echilibru emoţiile şi mentalul populaţiilor de toate speciile de pe planeta astfel încărcată. Pentru evitarea oboselii se creează condiţii pentru ca vieţile să fie scurte, iar toată perioada cu vibraţie joasă să nu fie lungă: am mai discutat deseori despre lucrările de scurtare a perioadei cu vibraţii joase ale planetei, prin atragerea de fluxuri de filamente noi, proaspete, din barierele dintre zonele şi sub-zonele universului: lucrare realizată de coordonatorii principali ai evoluţiilor din galaxie. Vizitatorii mai noi ai blogului pot urmări articolul Variaţia vibraţiei medii zonale pentru a înţelege complexitatea acestui tip special de ajutor oferit numai în astfel de situaţii, când pe planetă evoluează foarte multe grupuri de spirite organizate în blocuri spirituale piramidale . Sunt multe blocuri spirituale piramidale acum pe Pământ, cu multe grupuri de spirite cu evoluţii foarte diferite: toate trebuie să intre treptat în întrupare într-o perioadă relativ scurtă de timp – exact cât ţinea o viaţă medie (nu foarte lungă) de atlant: cam 10.000 de ani. Sarcinile destinelor sunt variate şi multe – dar socotite întotdeauna astfel încât să fie exact cât este necesar pentru puterea energetică a călătorilor care trăiesc şi se bazează pe sisteme de ajutor de acest tip planetar. 
Aceste blocuri de spirite formează majoritatea populaţiilor umane actuale, iar evoluţiile lor sunt deosebit de importante pentru restul spiritelor întrupate – ajutători cu multă experienţă în acest loc din univers. 
Înafară de aceste blocuri spirituale piramidale evoluează pe planetă numeroase alte grupuri de spirite primare aflate în evoluţii galactice , precum şi grupuri numeroase de secundari, ajutători şi susţinători ai tuturor primarilor. Toţi întrupaţii din astfel de grupuri îşi derulează programele în primul rând pe bază de creaţie. Ciclurile de vieţi presupun 1 sau 2 întrupări în plus faţă de una care ar putea fi suficientă (viaţa principală, destinul principal) care ar putea cuprinde totul; dar datorită inerţiilor – piedici rezultate din neputinţele societăţii de acest fel – nu se cuprinde de regulă totul într-o viaţă, astfel încât restanţele se pot acoperi în perioadele următoare. De aceea, ceea ce nu s-a creat şi nu s-a utilizat de către fiecare spirit la un moment dat (din cauza condiţiilor dure de trai, a războaielor, etc.) se împlineşte în ultima parte a ciclului de vieţi. Este o parte cu creaţie mai uşoară (căci şi spiritele sunt obosite): partea de industrializare, de producţie tehnologică, în serie mare, în societăţi deosebit de complexe. Oboseala spiritelor, dar şi complexitatea societăţii umane conduc la necesitatea unor forme de viaţă care să compenseze şi vieţile scurte şi rare, şi oboseala întrupaţilor. De aceea discutăm despre producţii în serie mare, discutăm despre schimburi de produse extrem de variate, de care are nevoie toată lumea. Folosite, dar chiar şi stocate dacă sunt nefolosite, amprenta lor energetică intră în câmpul mental şi emoţional al oamenilor, proces care creează legături, se împrospătează legături preexistente, dar puţin dezvoltate. 
Chiar dacă sunt de calitate scăzută sau ridicată, indiferent de modul de creaţie – manual sau industrial – ele au o deosebită importanţă: orice mod de creaţie poartă cu sine un firicel de suflet de la toţi cei care contribuim în diverse faze de producţie, comercializare, transport şi stocare. Toate lucrurile create creează în acest fel legături conştiente sau subconştiente între oameni, care conduc la obişnuirea unora cu alţii. Sunt amprente ale sufletului altora care stau la noi în casă, le purtăm cu noi, se amestecă cu câmpurile noastre, conduc în timp la lărgirea sentimentului de cunoscut, de obişnuit, de înţelegere rapidă a fiecăruia dintre noi despre oameni, alte lucruri, alte lucrări ale lor, evenimentele lor. 
Cumpărând şi oferind ori mâncare, ori lucruri, oferind servicii, creând evenimente cu participare oricât de mică nu facem altceva decât să ne obişnuim unii cu alţii, să creştem rapiditatea înţelegerilor între noi, să întărim fondul general de umanism pe baza căruia se vor dezvolta relaţii cu totul necunoscute nouă acum, pe Pământ. 

Să ne oprim deocamdată aici, cred că am deschis câteva linii de înţelegere care să ne îndemne la gândiri. Desigur, să nu uităm că trebuie să încurajăm echilibrele tuturor celor cu care ne confruntăm în viaţă, să gândim în continuare mai curând la ceea ce ne trebuie tot ceea ce trăim, şi nu să folosim tonul întrebător-dispreţuitor de felul: La ce ne trebuie?!... căci cam asta facem de multe ori... Uite la ce ne trebuie...
Şi cunoaşterile, şi înţelegerile noastre abia au început...

duminică, 3 ianuarie 2016

JURNALUL SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ(2): FRICA DE DESCHIDEREA CERURILOR

Primul artificiu realizat vreodată era destul de simplist. Un călugăr chinez numit Li Tian a luat o bucată de bambus, a umplut-o cu praf de puşcă şi a aruncat-o în foc. Rezultatul a fost un zgomot foarte puternic menit să sperie fantomele. (http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Gadget/Stiri/Istoria+si+stiinta+din+spatele+artificiilor ) 

De fapt lucrurile sunt mult mai vechi. Dar motivaţia este o „făcătură” aproape tot atât de veche ca şi istoria lor... Mai precis motivaţia pentru care au ajuns la noi azi este să îndepărteze masele largi de momentul în care ar începe să perceapă constant sfera „nevăzutelor, neauzitelor” din mediul în care trăim, deşi la început artificiile, alături de multe altele, erau menite tocmai pentru a menţine cât mai mult percepţiile multisenzoriale pe care absolut toţi oamenii le avuseseră, dar se pierdeau treptat din cauza vibraţiilor joase, perfect naturale, ale planetei. 

CUNOAŞTEREA REALITĂŢII DIN SPATELE SPECTACOLELOR...
Sunt frumoase sărbătorile cu cumpărăturile, darurile, luminile, artificiile, pocnitorile !!! Apoi colindele tradiţionale cu urări, cu sunetele inconfundabile de la vioară la buhai, clopoţei, tamburine, fluier, şi inegalabila căpriţă !!! Toate sunt însoţitoare ale vocii oamenilor: copii, adolescenţi, maturi şi bătrâni, într-un cerc al omului profund trăitor într-o lume pe care cândva o cunoştea bine, dar pentru care cunoaştere directă, subtilă, nu mai avea decât tradiţiile de artă, de cântare pe care le transmitea din generaţie în generaţie: împreună cu urări de bine, de cinstire, de valorificare a potenţialului uman, care să dezvolte de-a lungul întregului an toate puterile ce-şi pot face loc în sufletul omului, care pot impulsiona acţiuni, vorbe şi gânduri ale fiecărui om şi ale tuturor la un loc...
Apoi vine ceea ce des numim ziua dintre ani, noapte în care stăm treji pentru că aşa am „prins” din bătrâni... Şi facem nişte chestii pentru că aşa am „prins”, pentru că aşa face toată lumea, pentru că astfel ne simţim bine... Întâmpinăm sărbătoarea cu zgomot (strigăte, pocnitori, muzică), artificii, băutură şi mâncare: mult din toate.

Ei, aici ar fi nişte chestiuni de discutat. Să vedem câteva idei care să ne:
– determine să reflectăm asupra unor manifestări curente ale noastre, despre care nu ne-am pus prea multe întrebări, dar oricum am aflat în viaţă explicaţii pe care unii le consideră prea puţin importante, alţii foarte importante, dar nu caută înţelegeri mai mult decât atât. Fiecare dintre noi ajunge, mai devreme sau mai târziu, să dorească linişte – şi interioară, şi exterioară, calm, lucruri line, blânde şi frumoase, găsind dureroase extremele în manifestare ce parcă sunt de undeva încurajate să nu se oprească. Pe de altă parte cei care vor să trăiască tumultos, gălăgios, dorind să-şi alunge spaimele interioare, fricile şi frustrările, dispreţuiesc pe cei liniştiţi – un dispreţ însă de multe ori de suprafaţă, sub care se află vie dorinţa de a înţelege cum pot alţii să-şi găsească odihna sufletului, să nu fie chinuiţi, să nu dorească altceva decât linişte şi... contemplare;
– să ne ajute, să ne îndrume, să ne sprijine în momentul în care, rând pe rând, vom ajunge să considerăm valoroase văzul, auzul şi alte simţuri pe care le avem nu numai de la corpul fizic, ci şi de la corpul mental, astral şi cauzal. 

FRICA DE DESCHIDEREA CERURILOR
Este o realitate, această frică, recunoscută sau nu, pe care putem s-o privim din mai multe unghiuri de vedere. Foarte puţini ştiu despre ea, foarte puţini dintre cei care ştiu au conştientizat că le vine de la alţii sau o aveau în sufletul lor. Dar cu timpul o vom conştientiza cu toţii şi treptat vom ajunge să ascultăm altfel ceea ce implică existenţa ei. 
Frica de deschiderea cerurilor spuneam că nu o au mulţi: sunt cei care nici nu ştiu de ea; alţii nu cred în aşa ceva ca fenomen logic, natural; unii o au şi şi-o dispreţuiesc ca să nu cumva să transpară în discuţii şi comportamente; alţii o au, moştenind idei de acelaşi fel din familie, din experienţa unor strămoşi din perioada Evului Mediu Întunecat, acuzaţi pe nedrept de „vrăjitorie”... Mai rămân cei care ştiu şi privesc serios şi compătimitor suferinţele altora, la încercări ducere mai departe a unor obiceiuri care s-au oficializat şi care menţin lumea în ignoranţă.

La fel ca şi în alte prezentări în care scriu că lucrurile nu trebuiesc amestecate, să scriu şi acum următoarele: bucuria unui eveniment nu e de loc rău să existe – până când vom înţelege că fiecare zi a omului este un eveniment, o sărbătoare şi nu avem nevoie de prilejuri speciale pentru a trăi sărbătorind viaţa, creaţia, puterea de a învinge greutăţile, etc. Dar e bine de cunoscut până unde merge tradiţia, ce s-a adăugat în plus, ce înseamnă obiceiurile numite păgâne, care însă nu au nimic de-a face cu „păgânitatea” care poate dăinuie doar în sufletele celor ce numesc aşa, cu intenţii animalice care îi fac conducători (de „turmă”); să se cunoască ceea ce aceştia din urmă doresc să anuleze altora, dar să le perpetueze ei înşişi în ascuns, pentru a le folosi în propriul interes.

Am mai scris câte ceva din toate acestea, însă discuţiile din ultima vreme m-au determinat să punctez câteva elemente pe care le consider importante pentru înţelegerea şi analizarea în continuare a fenomenului emoţional care stă în viaţa omului. Nu mai este de ajuns să ni se spună şi noi să credem: ai păcătuit, ai greşit, ai o karmă grea, vina este a strămoşilor tăi păcătoşi (fie-le ţărâna uşoară, adică uşurată de gândul nostru că ei ar fi cei păcătoşi...). La capătul opus, pentru unii dintre noi nu mai este de ajuns să avem un timp în care putem să petrecem, să ne distrăm; este nevoie azi, mai mult decât oricând, să înţelegem mult mai profund rădăcinile celor care ne formează viaţa socială prezentă. Mulţi dintre noi avem senzaţia clară, în preajma unor sărbători: de artificial, de exgerare, nimic natural, nimic cu adevărat omenesc, totul de o natură care nu arată cu nimic superioritatea omului spiritualizat...
Pe scurt: avem nevoie să ştim adevărul din spatele perdelei cu care s-au acoperit realităţile lumii noastre în ultimele milenii. Să ştim că nu suntem „vinovaţi”, „bolnavi psihici”, etc., ci doar avem alte percepţii pe care ar trebui să le considerăm sănătoase, la fel ca şi cei care le au pe cele vechi şi le consideră bune şi suficiente doar pentru că nu au stricat nimănui vreodată... Chestia este că dispreţul pentru acei membrii de familie care nu şi le mai doresc cu fast, artificialul hainelor scumpe, machiajului strident, doare mai mult decât esenţa fenomenului în sine. Nu avem înţelegere pentru cei care sunt „altfel” trăind simplu, fără să deranjeze, mai curând ne interesează părerea altora despre noi, imaginea proprie în lume, etc. 
Astfel de subtilităţi ar trebui să facă parte din viaţa noastră.
Şi aşa va fi, dar începuturile sunt grele, se izbesc deseori de inerţiile lumii. Vrem o lume mai bună şi nu ştim că prin multe manifestări personale tăiem corzile acelei lumi care apar treptat, dar sigur. 
O lume mai bună se poate dezvolta pornind în primul rând de la cea existentă, pe care ar trebui să o curăţăm de confuzii, neclarităţi, ne-cunoaşteri... 

CEEA CE NUMIM AZI TRADIŢIE...
Ceea ce face azi parte din sărbători este numai pe jumătate tradiţie adevărată, căreia nu-i ştim bine rădăcinile, şi care este împletită cu obişnuinţe mai noi, create în ultimele milenii de minţi isteţe care şi-au întemeiat politicile de influenţă asupra maselor populare sprijinindu-se pe:
– tradiţiile vechi, pe care toată lumea le ştia cândva: reale, concrete, toată lumea le folosea şi le transmitea mai departe din generaţie în generaţie;
– intuiţiile şi clar-intuiţiile pe care le aveau toţi oamenii în trecut, simţurile mentale şi astrale pe care unii oameni încă le mai aveau – spirite cu multă experienţă de trăire în condiţii grele, cu vibraţii joase, specifice acestei lumi pământene;
– obiceiul străvechi al oamenilor de a asculta şi a privi, în linişte interioară şi exterioară, „exploziile” permanente de lumini colorate, precum şi simfoniile de sunete împletite armonios în valuri care se pierd sau se suprapun, în ritmurile vieţii din univers: acestea au fost de fapt spectacolele lumii, până în momentul în care greutatea migraţiilor, cu istoriile imperiilor războinice aşa cum le ştim acum, au determinat oamenii de pretutindeni să-şi mute atenţia definitiv în altă parte, pierzând sau estompând contactul cu subtilităţile universului înconjurător. 
Impunerea unei noi religii a fost lucrarea unor conducători care au format, au forţat cucerirea acestui spaţiu spiritual prin căutarea, şi găsirea unor modalităţi de a distruge amintirea omului antic şi de a crea în loc altceva prin care să se agaţe de vechi dar în acelaşi timp negându-l, spre a fi folosit pe ascuns, în propriul beneficiu material. De frică ca nu cumva popoarele subjugate să nu se dezvolte repede mental, s-au creat noi politici de influenţare, speculând latura cu adevărat înalt spirituală a omului, pentru a se consolida, şi a nu se pierde puterea asupra maselor: care erau în ochii lor „carne de tun” şi „mână de lucru”. S-au extras bazele percepţiilor umane – binecunoscute de mult timp – şi s-au creat „datini” noi care s-au impus secole de-a rândul. Aşadar, FRICA DE DESCHIDEREA MINŢII CĂTRE ADEVĂR ŞI A INIMII CĂTRE IUBIRE a determinat inducerea conştientă de către conducători a fricii de „vrăjitoare” (femei clarvăzătoare sau numai deosebit de deştepte, tămăduitoare din generaţie în generaţie) la toate nivelele societăţii. Conducerile religioase aveau deja acumulată o experienţă covârşitoare cu privire la impunerea unor reguli pe care prea puţini oameni din popor au cutezat să le sfideze pe faţă, aşa încât nu era necesar decât să se răspândească valuri de idei pentru ca starea de mister să se menţină aparent fără interdicţii. Trebuia doar dezvoltată direcţia de abatere a atenţiei spre altceva, având bazele de petrecere deja create: beţia, sexualitatea, dar la polul opus însăşi credinţa – pentru cei ce ţineau regulile credinţei în divinitate – şi principalul pericol venea din tocmai din partea lor, fiind cuminţi şi liniştiţi. S-au lăsat spectacolele încântătoare de artificii, cu exploziile lor de lumină şi zgomot mereu perfecţionate, acoperindu-se tot ceea ce putea fi perceput altfel, iar o eventuală „părere” putea fi lesne asociată cu amintirea vie a spectacolului ieftin, dar pătrunzător, din ajun...
Un asemenea spectacol ascundea astfel intuiţia existenţei:
– luminilor cereşti: am mai discutat despre faptul că ceea ce numim „aurora polară” este de fapt un fenomen mult mai extins, dar de intensitate mult mai mică dincolo de regiunile polare faţă de restul planetei;
– sunetelor care însoţesc întotdeauna valurile de lumini: simfoniile celeste, cosmice, intuite dintotdeauna, rămase pregnant în sufletele oamenilor de pretutindeni. Este de remarcat şi reciproca valabilă: atunci când bioritmul ne permite perceperea sunetelor de acest fel, este bine să ştim că, de asemenea, suntem în mijlocul unor valuri de lumini care cad sau se ridică în cascade, se rotesc, se împrăştie sau se spiralează în toate culorile...
Sunt perioade în care, prin tradiţie, unii oameni ştiu şi cred că „cerurile sunt deschise”, că în astfel de perioade „cerurile” lasă oamenii să le caute şi să le descopere misterele. Mistere care niciodată de fapt nu au fost cu adevărat mistere, ci doar înterzise religios să fie cuprinse ca intuiţii în sufletele oamenilor şi dispreţuite laic în aceeaşi măsură. Atenţia le este abătută azi oamenilor de rând către cumpărături ieftine, ameţitoare, cu un grad exagerat de exotism fals, de calitate slabă, jinduite îndelung generaţie după generaţie. Şi pentru care sunt încurajaţi să consume mult, răspunzând într-un fel unei alte intuiţii: asupra nesatisfacerii corecte a cerinţelor de hrănire şi de protecţie normală. 
Apoi sunt încurajaţi cu tot felul de explicaţii superficiale către uitarea semnificaţiilor profunde a unor sărbători, pentru ca oamenii să nu intuiască faptul că sărbătorirea nu este în rostul ei decât mult prea puţin, şi nu într-un fel natural, real, ci sunt ascunse sub alte obiceiuri: pentru acoperirea celor străvechi. Dacă omul străvechi avea în astfel de zile tendinţa naturală spre stare de trezie în anumite nopţi, s-a speculat această stare prin petreceri îndelungate, până la ziuă, s-a impulsionat dorinţa subconştientă de a vedea, de a auzi, de a simţi vibraţiile universului prin, spre exemplu, crearea momentului „dintre ani”: cu băutură, mâncare multă şi grea (nicidecum uşoară), cu spectacole în aer liber cu mult zgomot şi lumină de la artificii, petarde cu care s-ar „alunga” fantomele şi vechiul an, şi cu care s-ar întâmpina cel nou. Omul nu mai simte nimic natural, nici măcar nu mai aude bietele ciori care strigă înspăimântate printre rafale de petarde agresive... 
S-a creat concomitent frica de „ciudat”, de neobişnuit, de fenomene naturale, de clarviziune şi clarauz: tot naturale, dar oamenii nu mai ştiu asta. În mijlocul mulţimii şi a zgomotelor, cu sticla cu alcool în mână, omul nu se mai simte ciudat, nici în natură, nici alături de semeni care nu mai agreează asemenea „artificialităţi”. Aburii băuturii se amestecă azi cu confetti şi pănglicuţe colorate amintind suav de panglicile aurorelor polare – imaginaţia omului contemporan merge mână în mână cu intuiţiile privind atâtea fenomene naturale – dar se pierd în necunoaştere şi dezinteres, se amestecă cu frivolitatea şi sexualitatea ieftină. 
Greutatea adaptării organismelor la o asemenea trăire zis „intensă” se resimte cel puţin 2-3 zile – adică numai bine cât să treacă „aburii” universului cu valurile LUI de lumini, cu armoniile de sunete cosmice şi planetare, cu vibraţiile care înalţă sufletele spre dezlegarea misterelor ce par să aştepte în van propriile trăiri ale „dezlegărilor”... 

Toate cele de acest fel au un început: un început pozitiv, creativ, bine-intenţionat: din Babilonul timpuriu, unde erau menite accentuării percepţiei fenomenelor care erau simţite tot mai puţin de oamenii prinşi în vibraţiile joase, dar perfect naturale, ale planetei. Preoţii primelor temple închinate zeilor au creat fulgere însoţite de sunete create de ei: muzică blândă în valuri, coruri de voci însoţite de acorduri instrumentale, pe fundalul cărora apăreau sporadic ori zumzet (asemănător drâmbei şi buhaiului nostru), ori acorduri grave (ca de bucium), ori vesele (de clopoţei sau tamburine). 
Asemenea „spectacole” au fost preluate şi mutate în petreceri sacerdotale în templele egiptene, iar de la egipteni s-au răspândit în tot bazinul mediteranean. 

Să ne oprim deocamdată aici cu istoria, fără să uităm că femeile au ajuns să fie în mod intenţionat dispreţuite de bărbaţi prin factori religioşi, având la bază aceeaşi motivaţie: deschiderile intuitive puternice deosebit de apreciate în lume înainte de înputernicirea templelor religioase. Religia creştină nu permite femeii să intre în altar – ferească Dumnezeu să nu li se deschidă viziuni ale adevărurilor ocolite de preoţi. Deschiderile lor spirituale deveneau un pericol real pentru cei care îşi doreau din ce în ce mai aprig protejate puterile asupra oamenilor aserviţi lor. Pe de altă parte, tot femeile au fost antrenate treptat în distracţii ieftine, departe de profunzimi spirituale: capacităţile lor multisenzoriale se datorează existenţei în sistemele lor corporale, şi gestionării unei game de vibraţii mult mai largi decât ale bărbaţilor – pentru că ele nasc copiii care au nevoie de obişnuinţe din naştere de multe feluri, în vedere adaptării rapide la lumea în care se nasc. În acest fel, impulsurile vin în corpurile lor chiar înainte de naştere într-o gamă foarte diversă şi percepţiile se dezvoltă de multe ori numai şi prin apariţia unor intuiţii în sufletul lor, legate de evenimentele familiale pe care le privesc întotdeauna deosebit de profund. De aceea copiilor li se impune de mici o anumită linie de manifestare, care să-i ancoreze bine în lumea materială pentru care s-au născut: lucru care nu este rău, dacă s-ar împleti cu libertatea de a-şi dezvolta intuiţiile, sub încurajarea unor mame şi ele intuitive. Bărbaţilor li s-a impus religia practicată, femeile au rămas cu dispreţul pentru însăşi fiinţa lor, iar acolo şi atunci când femeile nu-şi puteau reţine isteţimea şi intuiţiile s-au ales cu pedepsirea „vrăjitoriei” de care ar fi dat dovadă. Au fost obligate cu supunerea prin tradiţii false – practicile sexuale egiptene din temple care au stat la baza altora mai noi, desfăşurate mai ales în nord (obligativitatea supunerii oricărui bărbat care le întâlnea pe stradă, şi nu aveau voie să stea în casă). În general prin obligaţia supunerii bărbatului, după obligaţiile curente ale întreţinerii gospodăriei, se instala mereu oboseala care nu mai lăsa spaţiu de manifestare unor clar-intuiţii sau clar-simţuri. 
Slujitorii templelor, şi mai târziu ai religiilor abrahamice erau şi deştepţi, aveau şi experienţă să abată atenţia de la "deschiderea cerurilor", de la deschiderea mentalului uman...

Toate acestea, odată înţelese, ar trebui să fie punct de pornire în înţelegerile, acceptările omenirii aşa cum a fost ea cândva în mod real şi cum va fi în viitor, chiar dacă revenirea se face greu. Şi se va face cu adâncirea cunoaşterilor spre decelarea falsurilor care ne-au marcat istoria ultimelor noastre milenii. 
Deocamdată închidem această discuţie, căci mai avem de analizat câteva aspecte de acest fel privind sărbătorile de iarnă.