Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)



luni, 9 iulie 2018

10. CÂTEVA LĂMURIRI DESPRE MOŞI, ŞI NU NUMAI (articol actualizat)

Voi răspunde unor nelămuriri pe această temă, a Moşilor, care mi-au fost adresate pe parcursul timpului din partea cititorilor, cu privire la subiectele abordate până în prezent.
Azi majoritatea Moşilor care au trăit în mijlocul, apoi în marginea aşezărilor umane sunt într-adevăr entităţi inter-dimensionale, ajutându-ne permanent din lumea lor: s-au născut în stratul nostru dimensional, în rasa corespunzătoare continentului natal (lemuriană, atlantă sau toltecă), au lucrat şi au pregătit populaţiile umane de pretutindeni pentru trecerea tuturor oamenilor de la epoca manifestărilor lor preponderent mentale şi astrale – la epoca manifestărilor preponderent fizice, ajutate de manifestări mentale şi astrale. 
Au trăit, şi au trecut de ultima glaciaţiune păstrându-şi corpurile străvechi, în timp ce restul oamenilor şi-au dematerializat corpurile fizice şi dublu-eterice şi au rămas ca entităţi astrale în continuare: până când Moşii au născut primele generaţii de oameni noi, cu corpuri pe care ei înşişi şi le-au modificat în elementele lor matriceale şi arhetipale, după tipicul oricăror alte modificări de acest fel: cu care toate spiritele umane erau dintotdeauna obişnuite, concentrându-şi atenţia, canalizându-şi energiile prin trăiri majoritar în direcţia liniilor dorite, necesare evoluţiilor în continuare şi oamenilor, şi biosistemului planetei, şi planetei însăşi. 
A fost o perioadă scurtă de timp în care Moşii au aşteptat zvântarea pământurilor şi regenerarea biosistemului prin intrarea la întrupare a tuturor spiritelor vieţuitoarelor care trebuiau să se obişnuiască cu noile condiţii de trai: sub cerul lipsit de plafonul ceţos care fusese nelipsit până atunci, şi care se subţiase prin condensări parţiale de la o glaciaţiune la alta până la ultima: în urma căreia absolut tot plafonul s-a condensat, iar atmosfera pământeană a rămas doar cu circuitul apei în natură, aşa cum îl ştim azi. Între timp, Moşii au stat în lăcaşurile de mult amenajate în munţi, la înălţimi mari, ferite de umezeala văilor, şesurilor şi podişurilor care se zvântau treptat sub razele directe ale Soarelui şi în bătaia vânturilor accentuate după consumarea plafonului ceţos. 
În vremurile care treceau astfel, dânşii au pus bazele creaţiei materiale fizice, având corpurile din ce în ce mai întărite, apte să poată realiza o creaţie din materiale planetare, de care nu avuseseră parte oamenii până atunci. Corpuri micşorate: de la 3-3,5 m înălţime la cca 2 m şi apoi chiar mai puţin, având densitatea mult mărită, erau mult mai bune pentru a traversa perioada cu vibraţia cea mai joasă prin care întreaga zonă locală a universului trece în perioade scurte şi extrem de rare – dar foarte prielnice evoluţiilor de pretutindeni. În momentul în care au început să nască noii lor urmaşi, au putut oferi spiritelor umane corpuri corecte pentru evoluţiile fizice care tocmai începeau. Au trăit chiar dânşii alături de copiii lor, toată viaţa lor, ajutându-i să se orienteze şi să se adapteze rapid noilor condiţii de trai: şi planetare, şi corporale. Au trăit şi s-au manifestat adaptându-şi creaţia fizică – în care spiritele umane erau deja cunoscătoare, doar fiind necesar să se orienteze cu materialele fizice (pământuri, metale, cristale, lemn, lichide diverse; deocamdată nu şi din materiale de origine animală). De asemenea, să se obişnuiască şi cu folosirea forţelor lor radiante în atmosfera planetară (cu densităţi diferite, cu mişcări atmosferice deosebit de puternice) prin corpuri noi, mult mai dense, a căror folosire comporta specificităţi deosebite, în care Moşii erau deplin şi mai ales profund cunoscători. 
De aceea discutăm despre Moşi ca fiind oameni la fel cum am fost şi noi, cândva, înainte de ultima glaciaţiune, şi au rămas în acest fel tot timpul cât au trăit printre noi. Pentru Moşi nu se schimba nimic de fapt: păstrau forţele şi corporalitatea anterioară, dinainte de glaciaţiune, viaţa lor urma să fie exact de lungimea vieţi oamenilor ajutători din aceeaşi perioadă, anterioară. Doar vieţile celorlalţi oameni se schimbaseră, şi pentru asta veniseră pe Pământ exact în această perioadă din această zonă: întrucât în alte locuri din univers, de unde veneau ei pe Pământ, nu aveau locuri cu vibraţii atât de joase, la fel şi aglomeraţia planetară de biosistem şi omenire nu o puteau avea în alte părţi ale universului, întrucât la nivele mari de vibraţie zonală sarcinile de evoluţie sunt enorme comparativ cu ceea ce se poate trăit aici. O vibraţie joasă i-ar obosi în asemenea condiţii, iar o aglomeraţie planetară ar fi imposibil de acceptat pentru sarcinile atât de complexe pe care le au. 
Nu a fost de loc uşor, însă absulut toate spiritele umane se bazau în primul rând pe ajutorul oferit de Moşi şi de entităţile astrale, eterice, dimensionale şi inter-dimensionale. Au ştiut de la bun început că nu puteau duce sarcinile lor la bun sfârşit fără ajutorul imens al Moşilor în primul rând. Şi în acelaşi timp al tuturor celorlalte feluri de entităţi ajutătoare. 
Moşii au rămas în continuare cu corpuri adaptate tuturor felurilor de activităţi umane, mentale, astrale şi fizice: corpuri pe care le vor avea din nou spiritele umane, când se vor întrupa în viitor. Toate se vor modifica nu prin inginerie genetică, aşa cum cred unii azi, ci numai prin intermediul elementelor matriceale şi arhetipale ale corpurilor, care vor remodela toate rasele fără, nici o deosebire, pe baza creşterii vibraţiei planetare, pregătind astfel spiritele pentru realizarea sarcinilor lor viitoare deosebit de complexe. 

Atâta timp cât au rămas în număr mare pe Pământ, Moşii au trăit în comunităţi restrânse, ducând o viaţă cu puţin deosebită de cele ale oamenilor cu viaţa scurtă, adaptată astfel încât să nu se obosească spiritele, şi nici vieţuitoarele, şi nici planeta ca atare – în urma schimbărilor pe care oamenii urmau să le efectueze treptat, pe întreaga planetă. 
Moşii au început să se retragă – în deplina cunoaştere şi acceptare a oamenilor – înainte de primele migraţii, la sfârşitul mileniului III î.H. Nu s-au retras cu toţii atunci – ci numai din popoarele care aveau în destin migraţiile. După schimbarea sensului de vibraţie al planetei, acum 2000 de ani, prin lucrările energetice realizate de Iisus şi alţii coordonatori de evoluţii din galaxie, Moşii au început să se retragă nu numai înafara aşezărilor umane, ci şi de pe toate continentele, în jurul anului 500 d.H.: spre insulele Pacificului de Sud, de unde au mai urmărit şi ajutat acolo unde mai era nevoie; după care au plecat în stratul inter-dimensional care se apropiase, în mişcarea lui naturală, de stratul nostru dimensional. De acolo este posibil să se desfăşoare un tip de ajutor permanent de înaltă vibraţie, realizat cu deosebită măiestrie pentru menţinerea vieţii oamenilor, tuturor celorlalte vieţuitoare şi planetei însăşi. 
Au rămas foarte puţin Moşi pe continente, trăind departe de oameni de cele mai multe ori: rareori rândurile lor mai cresc cu câte un urmaş. De cele mai multe ori însă alături de dânşii vin oameni obişnuiţi, dar cu destin deosebit: acela de a deveni Moş, pregătiţi pentru a suporta pe lângă sarcinile obişnuite de om şi Moş, schimbările pe care le necesită destinul lor lor: 
– cu corpuri în care degradarea genetică este foarte redusă, şi astfel având abilităţi multisenzoriale care îi ajută să parcurgă învăţăturile Moşilor la nivele foarte înalte, după care să se alăture dânşilor, permanent;
– cu aplicaţii ale liniilor de învăţătură ale Moşilor la nivele extrem de înalte, ei fiind de fapt ajutători foarte evoluaţi, cu experienţă uriaşă în toate cele necesare realizării unor asemenea sarcini.
Cei născuţi în ultimele milenii vor trăi multe mii de ani ca ajutători planetari alături de Moşii vechi care vor reveni în mijlocul oamenilor, în acest strat dimensional, ajutând toate programele spirituale necesare spiritelor umane care vor continua evoluţiile lor pe Pământ. 
Vom discuta în viitor şi de unde vin ei, cum trăiesc, cum ajută, cum îşi desfăşoară toate activităţile lor: din străvechimi până în zilele noastre. Numai în acest fel se poate înţelege curgerea vieţii lor, pe etape clare, distincte, către necesităţile reale de ajutor, născute de societatea contemporană. Numai în acest fel vom înţelege de ce ne-au însoţit drumurile ultimelor milenii, tăcuţi, modeşti, retraşi, o însoţire neconştientizată de cele mai multe ori de omenire, dar fără de care omenirea nu ar mai fi existat în ziua de azi…
Aşadar ceea ce voi puncta însă chiar aici, în plus, este faptul că nu discutăm despre „spirite” – în sensul de entităţi care nu sunt întrupate în sisteme corporale omeneşti, cu corp fizic – când este vorba despre Moşi. Discutăm separat despre Moşi, separat despre entităţi astrale, separat despre entităţi dimensionale (din rândul cărora discutăm despre entităţile transcedentale). Toate trebuie discutate pe larg, căci altfel s-ar înţelege în mod eronat multe aspecte în continuare – mai ales când este vorba despre studiul unor societăţi umane din perioadele străvechi, cum au fost Lemuria şi Atlantida. Tocmai de aceea nu putem înţelege clar istoria străveche a omenirii, rădăcină din care a pornit modul nostru actual de trăire, precum şi modul de perpetuare a unor acţiuni de ajutor oferit societăţii umane contemporane de către entităţile ajutătoare.

Una dintre întrebările frecvente este şi aceea dacă cei pe care îi numim „Moşi” sunt numai bărbaţi – sau: şi bărbaţi, şi femei. Tocmai pentru că se crede că ar fi entităţi astrale sau alte feluri de întrupări ale spiritelor, există încredinţarea că asemenea întrupaţi ar trebui să fie asexuaţi, ceea ce este o confuzie.
Societatea noastre a folosit de multe expresii care pun în evidenţă numai anumite aspecte ale sale, de multe ori ca protecţie, şi nu ca dispreţ, la adresa unor aspecte prezentate eronat din vremurile Evului Mediu întunecat spiritual. Întrucât diverse tipuri de cunoaşteri au traversat asemenea perioade de mare agresivitate din partea conducerilor laice şi religioase, s-au protejat femeile născute cu sarcini de mare complexitate, fără de care cei numiţi „Moşi” nu şi-ar fi putut desfăşura activităţile deosebit de complexe şi subtile deopotrivă. Dacă astfel de termeni au fost folosiţi iniţial ca protecţie, ulterior o astfel de protecţie a fost uitată şi s-a perpetuat forma de dispreţ pe care oamenii au preluat-o, obedient, din frică în faţa conducătorilor lor. A rămas împământenită expresia de „Moş” (bărbat bătrân), vădind respect pentru bărbat – într-o epocă în care femeia era dispreţuită în mod făţiş.
Dar astfel de ajutători: învăţători, maeştri spirituali lucrători în cele văzute şi cele nevăzute deopotrivă, apărători şi susţinători ai tuturor celor care se petrec pe planeta astfel integral ajutată, au fost în mod cert, concret: şi bărbaţi, şi femei. Căci acţiuni care se doresc echilibrante, îndreptate către întreaga planetă, întreg mediul planetar, nu se pot derula fără participarea unor ajutători de ambele sexe, pentru ca toate felurile de energii să fie astfel antrenate şi folosite după cum se desfăşoară perpetuarea speciilor planetare: pe Pământ prin contribuţia a doi întrupaţi de feluri diferite – dar complementare, pe care îi numim: bărbat şi femeie.
Folosirea termenului de „moş”, de strămoş, de om străvechi, foarte bătrân, în aceste studii doreşte să facă legătura cu cele unanim cunoscute din literatura tradiţională. Este necesar să înţelegem treptat multe elemente ale desfăşurărilor societăţilor umane, pentru a nu mai face confuzii privind omenirea, istoria ei, manifestările de ajutor pe care le-a primit de-a lungul timpului: nicidecum din partea… extratereştrilor, ci din partea unor ajutători puternici, înalt-evoluaţi, întrupaţi direct în mijlocul societăţilor – chiar dacă nu chiar în interiorul, ci în marginea lor.
Aşadar să reţinem şi acest aspect: Moşii nu sunt extratereştri – adică entităţi întrupate în alte părţi ale universului, extratereştri care ar călători spre Pământ cu diferite scopuri, de multe ori crezute a fi distructive sau numai oribil-interesate…
Moşii sunt de fapt aşa cum am spune „oameni”, iar în acest cuvânt nu deosebeşti femeia de bărbat.
Comparând Moşii – aşa cum i-am descris în studiile anterioare – cu oamenii, aşa cum ne cunoaştem pe noi înşine azi – este de comentat faptul că, în mod tipic, normal, în orice societate planetară care se desfăşoară în această parte a universului, ar fi trebuit să fim aşa cum sunt dânşii azi. Şi ar fi fost posibil să fie aşa pentru fiecare om de pe Pământ, dacă nu am fi trăit o situaţie atipică pentru evoluţiile din acest punct al universului: rară – dar cunoscută bine de evoluanţi, chiar dacă se confruntă cu asemenea feluri de evoluţii foarte rar. Adică o situaţie care se petrece rar, fără să fie însă o malformaţie accidentală a trăirilor unor populaţii spirituale dintr-o anumită parte a lumii. Moşii au fost şi sunt oameni, exact aşa cum ar fi fost posibil să fie orice om pe Pământ, dacă omenirea nu ar fi azi reprezentarea unor blocuri piramidale uriaşe de spirite, aflate în călătorii regresive: în evoluţii care formează o etapă rară, foarte grea, obositoare, dar absolut necesară pentru toate evoluţiile noastre.
Adică, dacă s-ar fi desfăşurat o continuare a evoluţiilor străvechi, chiar cu puteri spirituale doar parţial păstrate, căci chiar timpurile planetare s-au schimbat, odată cu diminuarea drastică a vibraţiei planetare, după ultima glaciaţiune. Oamenii ar fi rămas indivizi tipul pe care azi îl putem numi lemurian, sau atlant, sau toltec (la origine: toltlec – sesizaţi dispariţia în timp a ultimului „l”). Acestea au fost populaţii umane care aveau o energetică (de fapt o structură material-energetică) a corpurilor lor mai densă în sub-structura fluidică: adică în acele corpuri ajutătoare ale corpului fizic, cu vibraţie mult mai ridicată, pe care ni le cunoaștem prea puţin azi. De asemenea, din punctul de vedere al evoluţiilor lor, populaţiile spirituale străvechi au fost ajutate doar de grupuri restrânse de ajutători pricepuţi, iubitori şi înţelegători. Între timp, au venit pe Pământ, planificate şi ajutate, şi multe alte grupuri spirituale, din toate părţile unversului: spirite înaintate pe calea evoluţiilor, dar cu experienţă restrânsă în folosirea corpului fizic la nivele joase de vibraţie planetară. Evoluţiile populaţiilor străvechi s-ar fi desfăşurat în epoca contemporană la fel ca şi cele pe care le desfăşurăm azi – cu creaţie manuală, cu intuiţii destul de vagi, dar reale, ale evoluţiilor anterioare şi cunoaşteri tot vagi ale universului, care ar fi trebuit să fie descoperit pe aceeaşi cale tehnologică ca şi azi. Dar asemenea evoluţii, doar în prezenţa şi sub conducerea spiritelor experimentate, ar fi trebuit să se desfăşoare fără războaie, fără agresivitate dusă la extrem, chiar dacă spiritele devin oricum nerăbdătoare şi astfel dispreţuitoare la adresa celor care învaţă mai încet. Ar fi fost sarcina lor să înveţe să nu mai dispreţuiască, ci să preţuiască efortul celorlalţi de a se strădui să-i ajungă din urmă pe semenii lor.
Dar aglomeraţiile spirituale actuale cuprind acele blocuri spirituale piramidale, venite din evoluţii mai înaintate, e drept, dar care trebuie să-şi cunoască neputinţele pe care nu şi le mai cred în stare de manifestare, după evoluţii înaintate pe diverse meleaguri ale universului! La nivele joase de vibraţie planetară, în condiţiile unor exacerbări ale manifestărilor agresive, asemenea timpuri pe care omenirea le-a trăit în ultimele milenii s-au dovedit pline de cruzime, criminalitate oficială dusă la extrem, dispreţ generalizat sub forme grosiere şi subtile deopotrivă. Aşa şi-au dat seama – şi îşi vor da seama în continuare multe spirite – de tot ceea ce pot face atunci când trăiesc în condiţii mai puţin optime de viaţă planetară. După care se vor corecta, cunoscându-şi clar manifestările, cunoscând în acelaşi timp şi diferite moduri de corectare: şi aici, şi acasă – în locurile din univers de unde au venit pe Pământ. 
De asemenea, fără piramidali, creaţia materială ar fi fost tot aşa, ca şi acum: cu trecere treptată de la creaţia materială mentală la creaţia materială structurală, adică folosind structurile corpului fizic: mâini pentru creaţie, picioare pentru deplasare, aparatul vorbirii pentru comunicare, gândirea secvenţială pentru planificarea activităţilor. Iar ca materiale pentru creaţia materială – folosirea structurilor corporale ale altor întrupaţi (plante, animale), cât şi elemente de întrupare ale planetei (pământuri, metale, cristale, lichide, gaze).
Adică exact ca şi acum, în condiţiile pe care le trăim cu toţii, chiar dacă social-spiritualul este mult mai complex în condiţiile aglomeraţiei pe planetă, ar fi existat o greutate inerentă a desfăşurării creaţiei materiale. Dar nu ar fi fost, sub nici o formă, acele greutăţi deosebite, cunoscute de noi, în relaţiile dintre oameni: furt, crimă, droguri, perversităţi de cele mai diferite feluri. Iată de ce o asemenea greutate necesită ajutătorii puternici despre care vorbim. Ei – care trăiesc azi necunoscuţi printre noi, sau la marginea societăţii noastre – ar fi trăit, ar fi lucrat cunoscuţi şi iubiţi de toată lumea, chiar dacă ajutorul direct primit de la ei ar fi fost cerut rar, existând conştiinţa că mai întâi omul trebuie să facă toate încercările posibile pentru a ajunge la un rezultat propriu: din care, pentru o calitate superioară, omul ar fi întrebat un ajutător cunoscut, adică oameni asemenea Moşilor, care au o experiență mult mai mare în toate domeniile manifestărilor umane.
Moşii sunt oameni care, la fel ca şi oricare alţii, se organizează şi ei în familii – dar numai atunci când este cazul să facă o lucrare de mare complexitate împreună, cu necesitatea antrenării simultane de energii pe care deocamdată le vom numi şi noi: Yin şi Yang. Strămoşii noştri le numeau: energii bărbăteşti, tari, şi energii femeieşti, slabe: dar amândouă fiind puternice în felul propriu, şi mai ales neputând exista separat, împletindu-se permanent, oriunde în lume. Energii care sunt vehiculate în proporţii mai mari – nu totale, exclusive – de către femei sau de către bărbaţi. Vom găsi Moşi bărbaţi şi Moşi femei (babe, ursitoare), cu o densitate de o parte şi de cealaltă în funcţie de necesităţile spirituale ale societăţilor umane sau de cerinţele unor timpuri planetare. În timpurile pe care le trăim azi, la sfârşitul etapei intuitive, foarte rar apar acum familii de moşi, cupluri pentru perpetuarea formei lor corporale.
Aşadar este bună intuiţia conform căreia s-ar afla pe Pământ mai mulţi „Moşi” decât „Babe” şi de asemenea, că ei nu au copii. Chiar dacă folosim noţiunea de supranatural din ne-cunoaşterile noastre (nu aş numi-o chiar superficial folosită, aşa cum spun unii, căci oamenii vor să fie serioşi şi profunzi, dacă li se oferă prilejul), să reţinem că întrupările în speciile planetare nu se fac în mod normal decât pe căile cunoscute azi de noi. Excepţii au făcut doar, la începutul întrupărilor spiritelor umane pe Pământ, entităţile dimensionale care au pornit crearea speciei planetare umane: le putem numi entităţi transcedentale – şi din rândul lor grupuri separate creează toate speciile de vieţuitoare ale tuturor planetelor din zona aceasta a universului. Asemenea entităţi nu se nasc, ci îşi constituie sistemele corporale, la fel ca toate entităţile – întrupaţii care nu au în sistemele lor corpuri fizice, direct, prin puterea cu vibraţie foarte înaltă a radiaţiei lor de întrupare, din care nu fac parte şi razele cu vibraţie joasă – cele fizice. Transcedentalii constituie corpurile lor, de regulă, pentru orice specie, în stratul dimensional din care vin în stratul nostru, un strat cu vibraţia foarte înaltă, care permite formarea tuturor structurilor arhetipale şi matriceale ale sistemelor corporale. Ele se vor modifica, de-a lungul evoluţiilor, după cum au loc variaţii foarte puternice şi de lungă durată ale vibraţiei planetare sau numai prin folosirea conştientă a unor seturi de raze în locul altora, folosite anterior: numai asemenea schimbări pot efectua modificări ale corporalităţii cu corp fizic în această zonă a universului. Trăind în stratul nostru, al evoluanţilor primari şi ajutătorilor lor direcţi, cu vibraţie joasă, respirând aerul planetar, mâncând fructe (cu energii majoritar solare) şi tuberculi (cu energii majoritar planetare) corpurile lor au schimbat materiile din care au fost realizate (cu vibraţii foarte înalte) cu materii cu vibraţii joase, dar necesare evoluţiilor spiritelor umane care aşteptau să intre la întrupare în aceste corpuri, prin naştere din corpurile transcedentalilor care au devenit părinţi. 
În cazul speciei umane, astfel de entităţi nu s-au putut numi direct, de la bun început „oameni”, deşi arătau forma perfectă a omului universal: fără o rasă anume când sunt percepuţi din perspectiva corpului fizic. Dar în partea corporalităţii fluidice se putea vedea clar cum grupurile de transcedentali de pe diferite continente au trăsături specifice raselor umane primordiale: lemuriană (în Lemuria – actualul continent Asia) şi atlantă (în continentul A’Tlan). 
S-au putut numi oameni doar începând cu primii lor urmaşi, născuţi de transcedentali, pe care i-au învăţat prin exemplu personal cum să-şi folosească forţele în condiţiile locale, creând împreună toate cele necesare traiului curent. Abia după finalizarea acestor faze, transcedentalii care nu au avut copii s-au putut retarge în stratul dimensional din care au venit, în timp ce aceia care au avut copii au urmat destinul uman complet: în general entităţile superioare testează ele înseşi trecerea, folosirea, maturizarea în etapele principale şi decesul, care în epoca mentală a omenirii se realizează prin decorporalizarea totală a corpurilor fizice şi dublu-eterice, la finalul destinului lor în această dimensiune (de evoluţie a spiritelor primare). Pentru că ei coordonează – ei simt totul pe propria lor „piele”, adică cu propriile lor simţuri, în corpurile aflate în folosinţă personală, şi vor coordona astfel din perspectiva în care ştiu bine, direct, nemijlocit, cum trebuie să ajute, să protejeze şi să îndrume pe toţi ajutătorii întrupaţi în mijlocul lor – dimensionali sau umani – în viitoarele etape.
Ideea de mai sus face trimitere la Iisus, dar nu numai: căci şi alte entităţi au realizat recalibrări ale tipurilor de ajutor de-a lungul vremurilor, cu referire directă la oameni – aşa cum suntem noi acum, nu la Moşi. Căci, chiar dacă spunem că Moşii sunt oameni la fel ca şi noi, şi chiar sunt fără nici o îndoială, ei au corpuri care funcţionează în cu energetica diferită de a noastră, a oamenilor obişnuiţi: tocmai pentru a ne ajuta şi pe noi, şi planeta cu întreg biosistemul ei. 
Este necesar să amintim şi faptul că, alături de modul de naştere asemănător celui pe care îl avem şi noi, tot atât de natural se pot retrage şi ei din întrupări, prin deces – chiar dacă decesul lor este conştient, retragerea este conştientă şi lină, hotărâtă de ei personal atunci când este nevoie de o lucrare din partea lor: în alte corpuri, în alte părţi ale planetei sau lucrări cu caracter astral (trecerea şi rămânerea în corp astral) sau derulări de lucrări în alte părţi ale universului. Unii dintre Moşi însă pot trece, pentru derularea altor sarcini, în dimensiunea superioară a planetei, de unde au venit cândva entităţile transcedentale. 
Acum putem discuta mai mult despre entităţi dimensionale implicate în crearea speciilor, căci avem descrierea întregului proces de formare dimensional-transcendentă a omenirii. Se poate studia acest proces, pe larg, în studiul "Lemuria - după retragerea transcedentalilor".   

Cunoscând originile omenirii ca specie pământeană, vom înţelege şi trăirile oamenilor pe Pământ, şi modul în care oamenii au primit ajutor permanent din partea entităţilor cu experienţă uriaşă de trăire oriunde în universurile evoluţiilor tuturor. Cu astfel de cunoaşteri putem astfel înţelege şi felul în care se vor desfăşura evoluţiile viitoare ale omenirii, dar şi de ce evoluţiile noastre au decurs aşa cum ştim acum, în perioadele cele mai grele ale planetei, şi cum am fost ajutaţi cu toţii de-a lungul tuturor timpurilor. 

duminică, 1 iulie 2018

9. TIMPUL MOŞILOR (articol actualizat)


Au fost multe comentarii de-a lungul ultimelor decenii privitoare la necesitatea căutării unor explicaţii posibile pentru vieţile lungi ale Moşilor popoarelor, binecunoscuţi în toate timpurile şi de conducătorii politici ai diferitelor naţiuni. S-au oferit explicaţii pe măsura descoperirilor astronomice, fizico-cuantice, dimensiunilor paralele celei în care trăieşte omenirea. S-a discutat despre călătoria în timp, călătoria holografică – ca deplasări posibile în spaţiile universului; dar nu s-a putut realiza o imagine precisă a unei forme credibile, care să explice cum şi de unde apăreau, când şi când, şi în spaţiile cunoscute de oameni, şi în arhivele scrise ale societăţilor secrete, care îşi desecretizează uneori activităţile şi o parte a cunoaşterilor lor, atunci când sunt depăşite cu mult de studii lor cele mai noi: se oferă lumii dinafara unor astfel de societăţi secrete ceva din cunoaşterile lor, dând o aură de credibilitate efortului comun – al lor şi al ştiinţelor oficiale – de a descoperi sau măcar cerceta neînţelegerile conştienţei lumii contemporane. Ceea ce este un mare fals, dar să trecem peste asta !!!...
Să fim conştienţi de toate acestea – dar să nu acuzăm, să nu dispreţuim, să nu rămânem ranchiunoşi.
De fapt, sunt foarte rare momentele în care chiar asemenea evoluanţi (cei străvechi, Moşii) se retrag discret din toate societăţile întrupaţilor în evoluţii primar, şi oricum pentru o perioadă scurtă de timp planetar. O mie sau două mii de ani – maximum pentru unele din continentele mai populate – sunt o secundă, comparativ cu timpul existenţei societăţilor umane pe Pământ: cca. 60 milioane de ani. Un strop în care omenirea nu a cuprins chiar toate segmentele spirituale care se află azi pe Pământ sau, sub o formă sau alta, în preajma Pământului; căci am discutat despre entităţile astrale, dimensionale, precum şi despre coordonatorii evoluţiilor care se desfăşoară în prezent pe Pământ. Însă timpul celor mai vechi Moşi, care trăiesc acum în straturile interdimensionale ale universului, este de cca. un milion de ani. În acest moment însă nu sunt mulţi pe planetă şi, aşadar, nu toţi cei care ajută acum în mijlocul lor sunt de această vârstă. Este bine să ştim că o vârstă medie a unui ajutător priceput, cu multă evoluţie, ajutător al atlanţilor şi lemurienilor deopotrivă, era de cca. 20-40.000 de ani actuali. Mulţi dintre conducătorii societăţilor străvechi erau şi lucrători, şi observatori în timp ai efectelor lucrărilor pe care le realizau, conducând câteva generaţii ale poporului pentru care lucrau cu mult drag. Şi ne referim aici la perioadele din ultimele 10 milioane ani, căci în trecuturi şi mai depărtate, întreaga omenire avea această vârstă, timp în care conducătorii-lucrători aveau a vârstă cuprinsă între de 5 şi 10 ori mai lungă.
Iată, aşadar, contextul în care trebuie să privim vârsta străvechilor.
Moşii aşadar nu au fost nici entităţi astrale, nici dimensionale, adică născuţi cu alte feluri de corpuri sau în alte straturi ale universului. Mulţi dintre ei intră în contact frecvent cu entităţile dimensionale şi inter-dimensionale, deşi în lucrările lor ei nu circulă des de la o dimensiune la alta, ci primesc ajutor în lumea noastră de la entităţile dimensionale care circulă tot timpul între straturile paralele ale universului. Iar acesta este un beneficiu al întregii omeniri: dacă Moşii ar circula des între straturile dimensionale, lumea ar primi de la ei energiile circulate de Moşi, prin radiaţia corpurilor lor, prin fluxurile din canalele corpurilor şi câmpurilor individuale ale Moşilor: ceea ce ar crea o dezorientare născută din neputinţa de a înţelege în profunzime astfel de lucruri ce ţin de alte spaţii, alte întrupări pe care ei nu le-au cunoscut, care nu ţin de obişnuinţele proprii şi ale lumii lor.
În schimb Moşii circulă des în alte spaţii interdimensionale, care au o vibraţie mult mai apropiată de vibraţia stratului nostru, cu care spiritele umane sunt obişnuite din străvechimi şi astfel suntem ajutaţi în revenirea noastră la capacităţile pe care le-am avut cândva. Tocmai de aceea Moşii au stat în stratul nostru, în marginea aşezărilor umane, cam până în jurul anului 500 d.H., căci până atunci diferenţa între vibraţia joasă de aici (în punctul cu vibraţia cea mai joasă a universului) şi vibraţia altor straturi era destul de mică. Dacă mai rămâneau în număr mare, alături de Călători şi Învăţători mai ales, diferenţele deveneau mari şi, după agresivitatea puternică a unor spirite, i-ar fi exterminat pe Călători şi Învăţători dacă nu cedeau impunerilor lor – lucru care nu s-arfi petrecut, asemenea ajutători fiind conştienţi de răul ce se putea adânci. De aceea Moşii s-au retras în majoritate, iar cei rămaşi totuşi înafara aşezărilor umane s-au adâncit în pădurile dese, s-au amestecat uneori printre oameni diminuându-şi vibraţia, trăind şi ajutând oamenii în continuare, atât cât era posibil, ajutaţi de Moşii retraşi în straturile inter-dimensionale şi de entităţile dimensionale. 
După începutul creşterii vibraţiei în stratul nostru, diferenţele de acest fel au început să se diminueze, astfel încât azi venirea lor în lume este uneori percepută de oamenii liniştiţi, iar programele de destin ale unor oameni sunt susţinute în vederea obişnuirii popoarelor cu ideea revenirii lor într-un viitor apropiat. În acest fel suntem în plus ajutaţi să ne recuperăm capacităţile multisenzoriale în cel mai scurt timp posibil, în acelaşi timp cu mijlocirea relaţiilor noastre cu entităţile astrale, pe măsura creşterii vibraţiei. 
Entităţile dimensionale (adică entităţile întrupate direct în dimensiunile structurale paralele) îi ajută şi pe dânşii, şi pe noi, întrucât pot călători pe termen scurt din dimensiunea lor în stratul nostru de evoluţie moderându-şi vibraţia generală, căci corpurile lor au alte structuri, o vibraţie mult mai ridicată şi astfel nu rezonează imediat cu vibraţiile oamenilor şi biosistemului planetar.
Oamenii au beneficiat cândva de vibraţii mari, cu ele au trăit îndelungat, înainte de ultima glaciaţiune, astfel încât locurile în care trăiesc Moşii, pe unde trec ajutând întreaga planetă, nu constituie puncte de dezorientare pentru oameni, în general pentru orice vieţuitoare pământeană, iar urmele (amprentele) lor se mai simt şi azi pretutindeni, prin vibraţia lor încă ridicată, ajutându-ne să ne păstrăm echilibrul în cazul unor percepţii de o asemenea natură. 
Întotdeauna au existat pe Pământ ajutători necunoscuţi majorităţii oamenilor, fără ca ei să fie întrupaţi cu corp fizic pe alte planete, venind aici cu nave materiale. Doar pe aceia îi numim extratereştri, iar în lumea noastră, în această zonă a universului, astfel de circulaţii sunt extrem de rare, şi numai la nivele înalte de vibraţie planetară: pentru că, pe de o parte, vibraţiile înalte ale pământenilor pot accepta mai uşor vibraţiile înalte ale extratereştrilor, iar pe de altă parte se pot şterge amprentele lor tocmai prin condiţiile pe care le creează vibraţia înaltă a planetei. Dar asemenea circulaţii sunt foarte rare şi numai pentru reparaţii de diverse feluri ale planetei. Entităţile dimensionale şi inter-dimensionale, precum şi Moşii circulă prin forţe proprii spirituale şi o corporalitate uşoară, cu vibraţii foarte înalte, chiar dacă asemenea circulaţii sunt rare, pentru a lăsa omenirea să-şi cunoască singură propriile puteri şi neputinţe. 
Dar ajutorul lor nu a fost nicicând uitat, iar poveştile cu Moşi şi Babe, rămase din vechimi, atestă cât se poate de clar acest lucru. În trecut oamenilor le era cât se poate de clar faptul că datorează ajutorul primit oamenilor străvechi şi entităţilor venite de pretutindeni din jurul lor: din „ceruri”, din tărâmul apelor, din alte pământuri „de peste mări şi ţări”. Le cunoşteau foarte bine originile, menirea, puterile. Se bazau pe ajutorul lor şi ştiau bine că va veni vremea când vor trebui să se descurce fără ajutorul lor. Ei înşişi le spuneau repetat acest lucru, oferindu-le sfaturi de însemnare a experienţei lor în toate cele pe care le aveau în jurul lor: obiecte de menaj, îmbrăcăminte, ţesături şi covoare, sculpturi ale tindei, cerdacului, gardului, uşilor şi porţilor. Cântecele şi jocurile din vechime azi le credem iniţiatice în cultul unor zei diverşi – dar totul nu era decât învăţătură,practică şi întărire în cunoaşteri profunde: şi ne vom da seama de acest lucru mai devreme sau mai târziu- dar nu foarte târziu.
Elementele de religie au venit foarte târziu, aduse de grupuri de migratori: deci nu au fost experienţa locală a geţilor, străvechi-europeană, ci s-au datorat amintirilor pe care migratorii le-au aduse despre Moşii lor, despre entităţile ajutătoare ale poporului lor. 
Odată cu grupurile migratoare vremurile s-au schimbat pentru toate populaţiile, chiar dacă fiecare popor sau grup spiritual călător şi-a păstrat în fel şi chip moştenirea: cosmetizând-o sau ascunzând-o, în funcţie de agresivitatea noilor veniţi. Puţine s-au potrivit încredinţărilor proprii geţilor, de aceea Moşii au lăsat să pătrundă relativ repede unele dintre ele, printre elementele de religie impusă de conducătorii care s-au schimbat frecvent. Deşi năravul agresivităţii şi al impunerilor nu s-a schimbat niciodată, chiar din partea celor care propovăduiau religia iubirii şi a milei, poporul a continuat să poate cu sine adevărurile fundamentale ale conducătorului spiritual al verticalei conducătoare, purtând prin furtunile vieţii cu infinit respect numele Sfintei (Eternei) Treimi: Dumnezeu, Fiul numit biblic Iisus şi Sfântul (eternul) Duh (Spirit cu Suflarea sa). 
Aceeaşi învăţătură aveau şi geţii, chiar dacă numeau altfel - şi nu sintetic, ca iudeii: Făuritorii Dintâi, Luminătorul Lumii (cel care aduce şi învaţă omul spre păstrarea Luminii) şi Viaţa Eternă. 
Într-adevăr, în vremurile din urmă, tot ceea ce s-a aflat în sfera nevăzutelor cu ochii trupului s-a sintetizat într-un singur nume – Dumnezeu, Yahve, Allah: căci toate asemenea entităţi cunoscute anterior trăiau într-un grup fără deosebire de concepte asupra vieţii, care grup făcea parte dintr-un şir lung de tot asemenea grupuri cu aceleaşi identice concepţii asupra vieţii, asupra noţiunii de ajutor şi de coordonare înţeleaptă a destinelor tuturor vieţuitoarelor lumii, nu numai a oamenilor. Toate erau (au fost întotdeauna şi sunt în eternitate) coordonate de grupuri uriaşe de entităţi puternice şi înţelepte, care nu urmăresc decât un singur ţel: înălţarea permanentă prin iubire, ajutor, cunoaştere. Care urmăresc întărirea (sau împuternicirea) tuturor spiritelor care evoluează în lumile create de ele.
În baza unor asemenea încredinţări, Moşii popoarelor au lucrat şi au trăit peste tot în lumea pe care au lăsat-o să se manifeste liberă, dar având grijă cu iubire infinită ca efectele acestei libertăţi să nu afecteze definitiv (ireversibil distructiv) viaţa pe planetă. În felul lor însă, Moşii au o influenţă foarte mare chiar asupra timpului pe care noi îl trăim, iar acest lucru poate fi explicat foarte pe scurt, chiar aici.

DA, „TIMPUL” MOŞILOR…
Timpul este o mărime relativă, care ţine de valorile rotaţiilor planetei în jurul axei sale şi ale planetei în jurul stelei care o guvernează. Datorită împletirii câmpurilor planetare de vibraţii diferite, specifice corpurilor noastre fluidice, dar şi celor care ţin de vibraţiile, de densitatea materiilor planetare, apoi şi a obiectelor planetare (asteroizi în principal, sateliţii naturali ai planetelor, praful cosmic şi elementele de tip: vapori de lichide, microorganisme şi organisme dezvoltate, fie ele de tip fizic, astral, spiritual sau alte vibraţii corporale) – toate influenţează mişcările planetei.
La rândul lor, prin mecanisme încă nerecunoscute oficial, dar cunoscute în linii mari, planetele se influenţează reciproc la nivelul energiilor circulante: prin reţelele matriceale stelare, galactice şi zonale din univers.
Toate asemenea structuri, şi încă multe altele care necesită cunoaşteri aprofundate, formează prin mişcarea şi funcţionarea lor un anumit timp local. Un asemenea timp – pe care noi îl monitorizăm cu aparate de specialitate – ţine, de asemenea, de frecvenţa de vibraţie generală din sistemul stelar şi galactic local.
Dacă frecvenţa medie galactică se modifică, timpul monitorizat de noi nu se modifică, căci toate elementele care compun percepţia locală se modifică proporţional. Creierul uman (şi orice sistem nervos şi cerebral al oricăror vieţuitoare cunoscute de noi) poate detecta modificări ale variaţiilor de frecvenţe din mediul de trai, doar comparativ cu modificările planetar-stelare, care sunt mult mai ample; pe termen limitat (scurt), nu este deranjat de modificările existente, mai ales că sistemul nivelelor de vibraţie pe fiecare treaptă din galaxie este constituit astfel încât să se menţină la un nivel relativ constant.
Tocmai aceasta a fost întotdeauna sarcina de bază a ajutătorilor, din cele mai vechi timpuri ale omenirii, până în zilele noastre şi, în continuare, va fi până la terminarea evoluţiilor umane pe Pământ. Astfel încât, chiar dacă noi ştim acum că Moşii echilibrează vibraţia astfel încât biosistemul şi planeta să nu se degradeze ireversibil şi nici suferinţele să nu ajungă insuportabile la nivel de spirit întrupat (să nu existe extincţie în masa critică a biosistemului) - lucrările lor nu sunt de loc simple cum ar părea prin exprimare. 
Mai departe, după plecarea spiritelor umane de pe Pământ, vor avea acelaşi tip de sarcină, ei sau alţi urmaşi ai lor, dar întotdeauna în concordanţă cu vibraţiile acelor popoare spirituale care vor evolua pe planetă, după noi, oamenii.
Fără echilibrarea vibraţională pe care ei o păstrează permanent, omul ar trăi într-o vibraţie (creată de neputinţele sale) mult mai joasă; iar diferenţele între vibraţia planetară şi vibraţia societar-umană l-ar dezorienta (l-ar fi dezorientat de mult, de fapt) şi l-ar conduce la neputinţa de a crea, de a dezvolta şi a perpetua prin forţele proprii o societate normală, echilibrată: numind „normal” ceea ce face omenirea azi, ca entitate globală conştient-creatoare.
Sunt mulţi oameni în lume care au însă o evoluţie suficientă ca să acţioneze – mai mult sau mai puţin conştienţi de istorie, dar conştienţi faţă de valorile cele mai înalte ale omenirii – în direcţia lucrării (de mult mai mare anvergură, însă) a străvechilor, a Moşilor. Sunt oameni care au rezonat cu dânşii, cu învăţăturile lor, în orice timpuri şi au creat ei înşişi o stabilitate vibraţională de putere medie, dar suficient de activă, în societatea în care s-au întrupat şi au trăit. Segmente tot mai mari de populaţie devin conştiente azi de ceea ce numim legea iubirii universale: lecţia radiantă străveche a Moşilor prinde rădăcini, şi dă roade, peste tot în lume. Asemenea oameni echilibraţi, care oferă ei înşişi echilibru – indiferent de viaţa pe care o duc, grea sau uşoară – simt cel mai bine scurgerea echilibrată a timpului.
Se spune că timpul de fapt s-a scurtat, din cauza modificării frecvenţelor planetare, dar pentru oamenii care caută echilibrul timpul se scurge chiar mai lent decât simţeau în perioada tumultului copilăriei şi adolescenţei lor. Ei nu se grăbesc, nu încearcă să fugă în viitor lucrând doar pentru acest viitor, nici nu se refugiază melancolici în trecut, ci trăiesc un prezent permanent, echilibrat, chiar dacă vorbesc şi ei, omeneşte, cu oamenii din jurul lor, despre trecut sau fac proiecte de viitor. Acesta înseamnă de fapt echilibru, timp trăit frumos, şi bine. Radiaţia Moşilor în lume are un impact mult mai puternic asupra celor care trăiesc cuminţi într-o lume pe care o doresc din tot sufletul lor: să fie – sau să devină şi ea mai cuminte…
Timpul Moşilor nu s-a scurs lent sau rapid. Ei simt în mod echilibrat fiecare clipă pe care o trăiesc, simplu şi curat, cuminţi în lumea pe care încearcă să o facă mai bună, mai frumoasă. Faptul că azi trăim încă pe Pământ, că avem realizările care ne luminează sufletul, chiar dacă şi lucruri îngrozitoare (rezultate din libertatea de expresie oferită de coordonatorii de evoluţii) de care parcă nici nu vrem să auzim, dară-mi-te să le mai şi vedem – se datorează muncii îndelungate, pline de abnegaţie, sacrificiu şi altruism, desfăşurată de aceşti ajutători tăcuţi de lângă noi: Moşii…

joi, 21 iunie 2018

SÂNZIENELE – TRADIŢIE GETICĂ


I. IDEI PRINCIPALE
1. Sărbătoarea Sânzienelor este o tradiţie veche care are la bază cunoaşteri directe ale omului despre lumea observată prin percepţii multisenzoriale: adică percepţii şi ale corpului fizic, şi ale corpurilor fluidice astral, mental şi cauzal.
2. Cunoaşterile bazate pe multisenzorial s-au transformat în obişnuinţe şi au rămas în lume generaţie după generaţie sub formă de tradiţii, care au păstrat cunoaşterea despre existenţa lumii entităţilor astrale, dimensionale, spirituale, ale altor universuri, ale tuturor câmpurilor cu vibraţie mai înaltă decât vibraţia materiilor şi energiilor fizice cu care s-au obişnuit în vibraţiile joase ale planetei. Ele pregătesc acum lumea pentru momentul revenirii capacităţilor multisenzoriale, pe măsura creşterii vibraţiei planetare. 
3. Azi avem astfel de capacităţi multisenzoriale reduse atât pentru ca corpurile noastre să nu vehiculeze fluxurile de vibraţie foarte joasă, dar şi pentru a ne obişnui să ne folosim preponderent corpul fizic. Astfel de capacităţi apar accentuate în perioada cu vibraţie înaltă în preajma echinocţiilor, solstiţiilor, determinându-ne să nu le uităm, să ne obişnuim treptat din nou cu ele. 

II. DETALII, DISCUŢII
Ştiu că genul acesta de articole, mai abstracte, nu sunt prea căutate azi, dar eu scriu pentru cei puţini de azi şi cei mulţi de mâine, astfel încât nu am de spus decât un singur lucru înainte de a începe articolul: avem nevoie şi de căutări, şi răspunsuri profunde...

Mai întâi, ca urmare a primei părţi “Câteva înţelegeri în plus despre sărbătoarea Sânzienelor” unele discuţii m-au determinat să pun câteva accente şi să mai adaug câteva precizări.
Percepţiile noastre sunt crescute în această perioadă şi în cele asemănătoare acesteia, chiar dacă sunt diminuate înainte de vârful perioadei (fiind în creştere dar fără să atingă încă un maxim) şi se află în diminuare după punctul de maximă intensitate. Ele se datorează sensibilităţii crescute pe fondul deschiderii mai puternice a plexurilor, subplexurilor şi canalelor corpurilor noastre fluidice. Se fluidizează circulaţia energetică normală a corpurilor, care în mod normal este mai puţin fluidă şi care se mai fluidizează în momentul cu vibraţie crescută în mod natural (prin fenomenologia naturală a galaxiei); canalele de evacuare se mai deblochează, iar omul ajunge la o percepţie superioară perioadelor obişnuite, mai ales din perspectiva omului care trăieşte moderat şi cât de cât echilibrat, fără excese în viaţa curentă: deci nu foarte obosit, atent la cele din interiorul şi din exteriorul său. Cunoscând tradiţiile, poveştile care ajung la noi din generaţie în generaţie, nu ne mai îngrozeşte apariţia – chiar şi rapid-trecătoare – a unor percepţii care îi dovedesc omului existenţa zânelor, ielelor, sânzienelor. 
Aşadar să reţinem faptul că plexurile malaxor (link, fig. nr. 2) nu se deschid în asemenea perioade pentru ca apoi să se închidă la loc până la viitoarea perioadă asemănătoare. Plexurile malaxor ale majorităţii corpurilor fluidice, se închid treptat până la la sfârşitul adolescenţei (rămân deschise doar la ultimul corp spiritual al fiecărui om în parte) şi rămân astfel pe parcursul întregii vieţi. Ne naştem cu ele deschise, rămân deschise pe toată perioada de creştere corporală. Închiderea majorităţii lor este necesară pe de o parte pentru a nu vehicula în continuare volume mari de fluxuri energo-materiale cu vibraţie încă joasă, iar pe de altă parte să ne obişnuim singuri să ne menţinem prin conştienţă proprie, prin acţiuni proprii, în manifestări de căutare a celor mai bune metode de trăire umană: pe care societatea noastră, în ansamblul ei, le cunoaşte, dar nu sunt impuse decât prin bun-simţ. Nu avem toate puterile noastre spirituale, dar avem experienţa de a căuta moderaţia în toate, astfel încât să ne-o folosim pentru a face faţă oricăror condiţii de trai, biologice, energetice, vibraţionale şi social-spirituale. 
Aceste condiţii generate de evenimente galactice naturale şi schimbări corporale planetare ne ajută astfel corpurile să se cureţe, purifice, să se dezamprenteze şi să lucreze spre potenţialul lor maxim al momentului, ajutând spiritele să se orienteze apoi singure spre căile de trăire şi de manifestare optime pentru puterile lor. Menţinerea interstiţiilor curate, dând posibilitate plexurilor, subplexurilor şi canalelor să funcţioneze relaxat, nemaifiind “strânse” de durificările înconjurătoare ale membranelor exterioare ale interstiţiilor blocate, conduce la aplicări – deci: conştientizări şi luare de măsuri – pe care omul le cunoştea de fapt, dar trăind după cum dictează inerţiile societăţii, ajunge la asemenea blocaje. Blocajele sunt favorizate de însăşi vibraţia planetară încă joasă, de deteriorări moştenite de la generaţiile anterioare datorită vremurilor grele, de poluarea planetei din cauza industrializării excesive. Cum situaţia se schimbă frecvent, pornind de la însăşi vibraţia în permanentă creştere, noi înşine trebuie treptat, dar repede, să ne schimbăm manifestările care nu se mai pot sprijini pe agresivitate, duritate, rapiditate în răspunsuri la impulsuri grele din mediul de trai. Avem cunoaşterea necesară ameliorării unor asemenea situaţii, dar ori nu rezistăm la ispitele care se deschid în faţa noastră la tot pasul, ori nu rezistăm impunerilor societăţii cu toate inerţiile ei. 
Cunoaşterile care au ajuns până la noi prin prin tradiţiile străvechi ne ajută din plin – doar noi să deschidem larg “ochii”, sufletul şi să ne orientăm spre a ne înţelege pe noi înşine, semenii noştri, vremurile, universul din jurul nostru. Ceea ce avem de înţeles nu este ceva foarte simplu de acceptat pentru mulţi dintre noi, după ultimele milenii de obligare agresivă, de folosire intensă, exclusivă, a corpului fizic. Pentru a înţelege sensul profund al tradiţiilor, trebuie să acceptăm cele două direcţii de formare ale lor: 
1. Formarea conştientă, planificată, apoi aplicată până la obişnuire, a liniilor fiecărui fel de activitate;
2. Faptul că prin realizarea acestor deziderate s-a urmărit punerea în formă fizică, în creaţie materială pentru simţurile corpului fizic, a tuturor celor care în trecut erau percepţii ale corpurilor: mental, astral şi cauzal. 
Astfel de manifestări prin corpul fizic aveau scopul de a păstra idei legate de multitudinea simţurilor prin toate corpurile care au structuri de emisie şi recepţie de informaţii privind o realitate pe care omul o cunoştea bine şi profund în trecut. Şi despre care ştia bine atunci că se vor diminua până la dispariţie la un moment dat, dar care sub formă de informaţie sau manifestare la nivel de corp fizic pot determina o rapidă revenire la formele de percepţie dinainte, atunci când vor fi condiţii optime în mediul de trai şi corporal al omului. Omenirea a trăit astfel cu :
– muzica instrumentală şi vocală: imită simfoniile de sunete fundamentale ale întregului univers, ale corporalităţii de întrupare a tuturor spiritelor aflate în evoluţii: individuale, pe grupuri şi totul la un loc. Rolul ei, pe lângă cel aflat în discuţie, a fost în etapele aflate la sfârşitul perioadei cu vibraţie joasă, şi este încă, legat de accentuarea vibraţiilor care scutură câmpurile şi corpurile noastre determinând astfel dezamprentarea câmpurilor amprentate (ale corpurilor, ale spaţiilor interioare mai ales), şi cu inerţii de evacuare crescute pe măsura diminuării vibraţiei planetare dar şi prin oboseala cotidiană a omului; variaţia puternică şi rapidă a vibraţiei sub impulsul schimbării acesteia ajută mult, dar muzica, sub orice formă, adaugă un plus de ajutor întotdeauna;
– legat de muzică: dansurile au fost la începuturi pe de o parte mişcări realizate de om în armoniile simfoniilor cosmice şi planetare, arătând cum el îşi poate sincroniza mişcările cu ritmurile de acelaşi fel, cosmice şi planetare. Aşa erau mişcările omului – ca un dans, ca un vals în puterea muzicilor cosmice. Pe de altă parte, pe măsura derulării generaţiilor şi adâncirii deteriorării corpurilor omenirii, ştiindu-se bine efectele accelerării ritmurilor în anumite sensuri şi perioade ale vieţii omului, s-au creat muzici şi dansuri cu rol pe care azi îl numim terapeutic: pentru activarea plexurilor corpurilor fluidice şi, la fel ca şi la cele discutate despre muzică, pentru a învinge inerţiile amprentărilor corpurilor – mai ales fizic şi dublu-eteric care au vibraţia cea mai joasă; rolul dansurilor vine să accentueze impulsurile locale ale variaţiei vibraţiei planetare, aşa cum am discutat mai sus;
– artele plastice: pictura şi sculptura, arătând nu numai realitatea fizică prin creaţii frumoase, care odihnesc şi înalţă sufletul omenesc obişnuit de milioane de ani cu frumosul complexităţilor deosebite, aşa cum era totul perceput în trecut, ci şi realitatea percepţiilor vizuale prin toate corpurile care au astfel de senzori: astral, mental şi cauzal, care arată lumea eterică, astrală, dimensională şi interdimensională, care a rămas imperceptibilă, sau rar-perceptibilă în viaţa omului. 
– arhitectura cu arcadele sale care reprezintă celule de stabilizare vibraţională ale marilor canale eterice matriceale ale planetei;
– scrieri şi descifrarea scrierilor (citiri) pentru accelerarea circulaţiei informaţiilor şi din trecut spre viitor, şi între societăţi şi indivizi, pe măsura obişnuirii cu ele;
– decoraţiuni interioare şi exterioare, ale obiectelor uzuale în viaţa omului şi comunităţii.
Şi multe, multe alte aspecte despre care putem discuta pe parcursul unor studii viitoare.
Vom discuta îndelungat despre tradiţii, vom lua multe exemple legate de rolul lor, de înţelegeri ale aspectelor lor pe care începem să le descifrăm azi, în puterea dezvoltărilor pe care le luăm din ce în ce mai des în considerare. 

SĂRBĂTOAREA SÂNZIENELOR ÎN TRADIŢIILE PE CARE LE MOŞTENIM DE LA STRĂBUNI...

Într-adevăr, sărbătoarea Sânzienelor este o tradiţie străveche, getică, adică cu o vechime de cel puţin 8000 de ani de funcţionare. Am mai discutat despre faptul că tradiţiile originale ale fiecărui popor (nu cele împrumutate de la alte popoare) au fost concepute şi puse în aplicare începând cu cca. 10.000 de ani în urmă. Au fost practicate şi consolidate în condiţiile în care oamenii – absolut întreg poporul şi, la fel ca în poporul nostru, la fel în toate popoarele lumii – au avut condiţii optime de trai şi de creaţie pentru a forma tradiţiile proprii poporului lor: înainte de prima retragere a Moşilor, retragere care a avut loc la mijlocul mileniului III î.H., mai precis: înainte de primele migraţii. Până atunci, toţi oamenii, timp de câteva generaţii, au participat la crearea, conştientă, a fiecărei forme de transpunere în creaţie fizică şi folosire fizică a obiectelor astfel create. De fapt, prin călătorii spirituale ale oamenilor de pretutindeni, aşa cum aveau de făcut toţi oamenii sub îndrumarea Moşilor (se poate consulta eticheta “Platoul munţilor Bucegi”), realizate de fiecare om treptat, pe toate continentele Pământului, fiecare spirit uman a contribuit cu câte ceva la realizarea tradiţiilor tuturor popoarelor. Ceea ce nu înseamnă că de undeva anume a pornit “ideea” – este ca şi cum am spune că pe toate continentele şi insulele oamenii văd copacii pentru că ei au fost “aduşi” ca idee de un singur popor, dintr-un singur loc de pe Pământ. Desigur există vieţuitoare care nu sunt originare decât din câte un singur loc de pe Pământ (cum ar fi, de exemplu, animalele endemice din Madagascar, girafele africane, cobrele asiatice, etc), dar văzul este un simţ pe care îl au toţi oamenii, oriunde ar fi ei – iar percepţiile multisenzoriale au fost ale tuturor oamenilor, aşa cum sunt sporadic şi acum, dar cu certitudine revenind în conştienţa personală a oamenilor treptat, dar repede. Toţi am avut, şi vom avea asemenea percepţii, majoritatea oamenilor le-au avut tot timpul, dar şi le-au ascuns, nefiind în cea mai mare parte a lumii acceptate de conducătorii din ultimele milenii, fricoşi în faţa eliberării omenirii de flagelul impus de ei: sclavia. 
E bine să ştim, dar să şi iertăm, însă este necesar să rămânem puternic ancoraţi în adevăr şi putere interioară de rezistenţă a încrederii în forţele spirituale ale întregii lumi. 
Tradiţiile au fost, de la bun început, transpunerea în formă fizică a tuturor celor cunoscute de oameni prin percepţiile lor naturale multisenzoriale: percepţii prin senzorii corpului astral, mental şi cauzal. Corpul dublu-eteric nu are senzori de percepţie, de recepţie a unor desfăşurări de evenimente, structuri ale macro-, şi micro-universului – dar creează condiţii, în această epocă a vibraţiilor joase, de întreţinere a structurilor senzoriale ale corpului fizic şi de transmitere a informaţiilor astfel primite de cele trei corpuri superioare lui: de la fiecare corp – la corpul fizic. În vremurile trecute, cu vibraţie planetară foarte înaltă, omul avea posibilitatea de a percepe sincron informaţii de la fiecare corp, analizându-le rezultanta pe loc, dar descifrând rapid şi fiecare tip de informaţii în parte. Aşadar percepţiile oamenilor în epoca dinainte de ultima glaciaţiune, dar şi imediat după glaciaţiune, împleteau pe cele fizice cu cele ale corpurilor fluidice, ştiind însă clar că cele ale corpurilor fluidice se vor diminua cu timpul, datorită vibraţiei planetare din ce în ce mai joasă, dar ştiau în mod egal şi faptul că vor reveni la normalitatea dinainte, din momentul în care vibraţia planetară va începe să crească.
Chiar dacă această epocă a fost scurtă, şi chiar dacă mai este încă o scurtă perioadă de timp în desfăşurare, omenirea a avut sprijin puternic pentru a nu uita de propriile sale puteri. În mod normal toată lumea ar fi trebuit să beneficieze de tradiţii, de analiza lor pentru fiecare generaţie care ar fi descoperit noi sensuri, semnificaţii – şi chiar au existat, şi există şi azi: doar că de cele mai multe ori totul a fost furat, sechestrat, îndepărtat de popor, iar cele rămase în lume au fost obscurizate până la neînţelegerea totală a sensurilor lor, ajungând la anulare totală în Evul Mediu. Şi chiar dacă pedeapsa capitală pentru “vrăjitorie” a fost anulată în timpurile noi, totul a fost înlocuit cu sensuri multiple de “boli” de toate felurile. Ultimele decenii au beneficiat însă de multe modificări care au echilibrat multe din aceste situaţii, deşi nu peste tot, căci tradiţiile proprii de popor au fost deseori înlocuite cu ale altora ca fond religios, din care au fost scoase multe pasaje lămuritoare, iar accentul a căzut pe ascultarea fără crâcnire a reprezentanţilor religiilor, complet nedoritori de pierderea controlului asupra maselor lipsite de cunoaştere. Popoarele străvechi care nu au fost distruse aproape total au mai păstrat câte ceva din tradiţiile lor, pe care le-au răspândit treptat, având o oarecare libertate de manifestare. Popoarele care au rămas oarecum întregi dar obosite de viaţa grea din ultimele milenii, amorţite de religii înrobitoare şi nicidecum eliberatoare, au păstrat multe dintre liniile iniţiale, chiar dacă nu le mai cunosc bine nici rădăcinile, nici rostul, nici efectele benefice profunde. Dar treptat începem să revenim în puterea spirituală pe care ne-o dezvoltă chiar Dumnezeul furat cândva, în lungul timpului, acel Dumnezeu care schimbă cerurile, şi pământurile, şi tot ceea ce este nedemn a rămâne în conştienţa umană. 

Tradiţiile, în perioada lor de formare, au urmărit:
1. Crearea fizică (din materiale planetare fizice) a unor mijloace de redare a celor percepute de fiecare om până în acele perioade – până în acel moment şi încă o perioadă relativ scurtă de timp după terminarea implementărilor. 
2. Transmiterea informaţiilor privind cele ce pot fi percepute cu ajutorul simţurilor corpurilor înzestrate cu senzori speciali – asemănători cel puţin cu cele cunoscute de noi azi, ale corpului fizic: văz, auz, gust, miros şi pipăit. Azi mulţi le numesc “suprasimţuri”, căci ele sunt valabile şi de la distanţe scurte – de pe întreaga planetă – la care se adăugau acelaşi feluri de simţuri cu care se percepea realitatea curentă de la mare distanţă, de regulă dincolo de stea (Soarele) şi nu de puţine ori dincolo de toate stelele ce se pot vedea de pe Pământ. 
Dar astfel de simţuri nu erau singurele: un anumit aspect al simţului tactil determina cunoaşterea vibraţiilor fundamentale ale lumii, care departaja timpurile: şi ale zilelor, şi ale anilor, după cum curgeau schimbările vibraţionale de pretutindeni. Omul avea cunoaşterea perfectă a timpurilor de la segmente mult mai mici decât secunda noastră – până la schimbările perioadelor pe care azi le socotim cu milioane de ani. Cunoştea planificările timpurilor până la finalul şederii pe Pământ şi toate trăirile care aveau să ajute omul să-şi cunoască puterile în toate condiţiile de aici: şi în timpuri optime, şi în cele mai grele situaţii ale acestei lumi. 
La fel ca şi rotaţia timpurilor, ştiau bine că tot aşa aveau să plece şi să revină toate cunoaşterile oamenilor de pretutindeni.
Funcţiunile corpului astral erau binecunoscute şi din călătoriile astrale fiecare om culegea informaţii precise, împletindu-le cu cele culese de familia sa, de aşezarea întreagă, având astfel o încredinţare corectă asupra celor existente în timpul său, dar şi în toate întrupările pe Pământ, cu intuiţii şi clar-intuiţii precise privind locurile de unde venea fiecare grup de spirite pe Pământ. 
Fiecare popor şi-a creat cele necesare pentru a nu fi uitate cele mai frumoase şi sensibile trăiri ale sale. Şi, aşa cum am mai scris, toţi oamenii realizau călătorii în locurile cu care rezonau în anumite perioade ale vieţii lor, pe diferite continente ale lumii, sub îndrumarea Moşilor sau a trimişilor lor. În astfel de călătorii luau parte la activităţile curente ale popoarelor pe care le vizitau. Dar să reţinem: călătorii au participat la crearea mijloacelor de redare, aducând experienţa lor pentru creaţia ca atare, precum şi a instrumentelor cu care era necesar a fi realizat procesul de creaţie, la fel ca şi pregătirea materialelor şi mediului ambiant de desfăşurare şi utilizare. Dar călătorii nu au luat parte la realizarea modului de transmitere concretă a informaţiilor, întrucât această etapă a fost specifică fiecărei rase umane, vibraţiei continentului corespunzător şi modului de trăire a poporului. 
Aşadar, oamenii au creat tradiţiile, cu coordonarea şi ajutorul direct al celor la care azi majoritatea oamenilor nu ar dori (încă) să se gândească: Moşii popoarelor – care sunt azi, în majoritate, entităţi ajutătoare inter-dimensionale, apoi entităţile astrale, dimensionale, întreaga verticală spirituală coordonatoare de evoluţii. Oamenii creatori de tradiţii au ştiut bine cât de mult se va depărta omenirea de cunoaşterea profundă de atunci, în pofida intuiţiilor şi clar-intuiţiilor sale în care nu va mai avea puterea să creadă, chiar dacă ar ajunge la manifestare. Au ştiut cauzele acestor schimbări – care însă nu trebuiau să ajungă la excesele cumplite pe care le ştim acum, ele fiind deja trăite de omenire. Au ştiut însă şi că vom fi ajutaţi prin schimbarea mai rapidă a vremurilor decât ar fi fost în mod natural, iar la revenirea capacităţilor noastre multisenzoriale – şi ea rapidă, chiar dacă şi obositoare – tradiţiile aveau să contribuie din plin, luminând omenirea şi dându-i astfel puterea de a-şi depăşi oboselile şi neîncrederile. 
Azi se dezvoltă toate simţurile noastre: se accentuează simţurile fizice, apoi apar imagini fulgerătoare din câmpurile cu vibraţii înalte, apar sunete, valuri de sunete, joase sau înalte, mai mult sau mai puţin armonioase – dar oricum deosebite. Când ajungem să ne obişnuim cu ele, ne întărim reciproc în toate percepţiile noi care ne stabilizează într-o lume mult mai complexă, mai profundă. O lume despre care ne vorbesc tradiţiile noastre, o descoperim descrisă în cărţi vechi ascunse sau neînţelese până acum decât sub alte forme, superficiale, descoperim palate cu sculpturi, picturi, scrieri vechi despre lucruri mereu noi, pe care le descoperim şi noi, acum; descoperim piramide, temple şi multe alte vestigii ale lumii anticilor conducători în spatele porţilor palatelor şi templelor întotdeauna închise. Acum însă ele sunt deschise cunoaşterilor noastre, unde chiar turismul de azi îşi trage puterea din călătoriile spirituale ale fiecărui spirit întrupat în vremuri de mult apuse, dar rămase în subconştientul din ce în ce mai activ, înainte de a deveni amintiri reale, clare, cu mirarea de a le fi uitat undeva pe drumul greutăţilor trecute...
Ne întăresc curajul acolo unde întotdeauna a existat frică...
Ne atrag atenţia asupra ajutătorilor noştri astrali, care ne-au mângâiat întotdeauna clipele grele...
Ne vorbesc despre călătorii astrale – tot în lumea noastră, dar văzută cu alţi ochi, aşteptând răbdătoare să o cunoaştem... să o recunoaştem aşa, ca altădată !!!...
Ne dau îndrumări discrete – dar concrete, asupra structurilor cosmice şi planetare, asupra unor elemente de corporalitate despre care chiar dacă am auzit – nu le-am crezut; ne vorbesc despre lumi şi timpuri speciale, minunate, despre tinereţe fără bătrâneţe: căci bătrâneţea este specifică doar perioadelor cu vibraţie foarte joasă, dar nu şi celor în străvechimilor, când omul nu avea nevoie de bătrâneţe, şi care vremuri revin repejor, umplându-ne de bucurie şi bună-speranţă... Ne vorbesc tot aşa despre viaţa fără de moarte, viaţa spiritului nemuritor, care doar schimbă hainele trupeşti, schimbă planete, stele, galaxii... 
Scrieri sau literatură orală – toate vin să ne îmbrăţişeze cu mult-mult-mult drag... 

ŞI REVENIND LA SÂNZIENE...
Percepţiile vizuale sunt cele mai obişnuite în această perioadă: 
– vedem entităţile astrale care ne şi ajută să le vedem, desfăşurându-se în spaţiul atmosferic sub formă umană învăluite cu energii compacte asemănătoare rochiilor lungi şi voalurilor feminine: de fapt entităţile astrale, aşa cum am mai discutat, nu au sex, dar asemenea voaluri ne determină să le asemănăm femeilor; iar vitalitatea lor ne determină să le credem fete tinere – chiar dacă ele au la întrupare sute de ani !!!
– vedem energiile cum curg ca nişte ploi (pentru unii dintre noi, cu percepţii mai slabe) sau ca nişte ninsori ori căderi de bulgări ca de zăpadă. Ele nu cresc propriu zis, le putem percepe de cele mai multe ori în linişte, fără tulburări, în zone nepoluate şi liniştite, fără trafic. Nu energiile cresc venind din cosmos, volumic, ci percepţiile noastre cresc – este bine să reţinem asta. Recunosc că aşa credeam şi eu, şi nu m-am dezobişnuit să mă exprim greşit “energiile sunt mari, crescute”... Vibraţiile sunt înalte, iar energiile nu vin ... din soare, fluxurile energo-materiale sunt circulante peste tot, menţinute în circulaţie egală de-a lungul timpului mai ales de existenţa corzilor stelare şi planetare. 
Vedem cu privirea periferică voaluri mai ales în jurul ferestrelor deschise, în preajma arborilor singuratici, vedem canalele matriceale eterice ale planetei, vedem curgerea fluxurilor cu vibraţie apropiată de vibraţiile fizice. De fapt fluxurile aflate în circulaţie au toate vibraţiile pe care le gestionează Pământul – noi le vedem pe cele cu vibraţia cea mai apropiată de vibraţiile materiilor fizice cu care suntem obişnuiţi: cu toate acestea vibraţiile lor sunt mult mai înalte decât cele ale materiilor fizice. Percepţiile vizuale le avem în special cu privirea periferică (popular: cu coada ochilor) întrucât senzorii fizici ai retinei sunt concentraţi în mijlocul ei, iar cei eterici şi astrali sunt mai concentraţi pe marginea retinei. Dar senzori de acest fel sunt peste tot, şi se reîmprospătează de la un an la altul crescând infim, dar suficient pentru ca în asemenea perioade să începem rând pe rând să le conştientizăm – din ce în ce mai mult, şi din ce în ce mai mulţi oameni (chiar dacă nu vor să discute despre un asemenea subiect şi este de înţeles acest lucru, societatea noastră necceptând asemenea “neseriozităţi”). Începem să percepem parfumuri florale acolo de unde nu au cum să fie... începem să auzim sunete parcă îndepărtate sau apropiate ca de clopoţei... Nu puţini dintre noi observăm că intuiţiile şi chiar clar-intuiţiile se accentuează, mărindu-ne încrederea în noi înşine şi a celor care ne aduc la cunoştinţă lucruri reale, manifestând curaj şi întărindu-şi curajul prin încrederea celor din jur. Începem să nu mai credem că suntem bolnavi, nebuni, etc., şi tot mai mulţi medici, chiar psihiatri, ajung să susţină cu curaj pe cei care denotă asemenea capacităţi. 
Dacă ne informăm cu privire la toate acestea, dacă noi înşine suntem din ce în ce mai atenţi la cele din jur, nu facem decât să ne ajutăm pe noi înşine pe drumul revenirilor, recuperării rapide a capacităţilor noastre multisenzoriale... 

duminică, 17 iunie 2018

CÂTEVA ÎNŢELEGERI ÎN PLUS DESPRE SĂRBĂTOAREA SÂNZIENELOR

Despre Sânziene – şi nu numai – vom discuta în fiecare an, de fapt putem discuta oricând, ne ajută să cunoaştem câte ceva permanent sau să ne reamintim câte ceva din care să înţelegem viaţa în ansamblul ei.
Florile de sânziene, flori de leac, înfloresc în preajma solstiţiului de vară, adică în zilele cele mai lungi ale anului. În acest fel au parte de cele mai puternice radiaţii solare, cu timpul cel mai lung de expunere. Sunt folosite din vechime pentru susţinerea sensibilităţii umane – acel tip de sensibilitate care ţine de fineţe, de blândeţe, de înţelegere între oameni, adică de cele mai subtile şi totdată mai profunde capacităţi umane, de frumuseţea sufletului uman într-un cuvânt. 
Tocmai de aceea este bine să cunoaştem câteva lucruri legate de tradiţiile cu privire la această perioadă a Sânzienelor. Am mai discutat despre ele:
Întotdeauna vom găsi alte mereu noi aspecte de dezbătut, de înţeles, care ne vor aduce încă şi mai multe deschideri de percepţii privind vieţile noastre. 
Tradiţia de sânziene spune că se culeg flori de sânziene: 
– sunt purtate de fete pe cap sub formă de coroniţe, o zi de la culegere;
– se pun flori de sânziene sub pernă pentru ca fetele să-şi cunoască viitorul însoţitor de destin;
– buchete de flori sau coroniţele purtate o zi de la culegere se aruncă pe casă sau se agaţă pe gardul casei.
Alte amănunte nu sunt chiar necesare în studiul prezent. 
Asemenea sânzienelor, florile de busuioc purtate în bluza strânsă pe talie, coroniţe din flori de nu-mă-uita şi de margarete au în zonele temperate aceeaşi încărcătură energetică puternică. Dar pe fiecare continent, şi în diferite perioade ale anilor, chiar cu perioade mai lungi sau mai scurte de timp între înfloriri au aceeaşi beneficitate energetică sau oricum asemănătoare, la diferite nivele şi subnivele de vibraţie locală. 
Ceea ce nu ştim bine azi sunt câteva amănunte, care pot însă să destrame neîncrederea unora în esenţa benefică a acestor tradiţii. Şi pe urmă chiar este bine să discutăm despre faptul că sărbătoarea Sânzienelor este cu adevărat o tradiţie getică. 
În primul rând să înţelegem că tradiţia se referă mai ales la două aspecte:
1. Curăţenia trupească şi sufletească a fetelor.
Este necesară pentru menţinerea sănătăţii lor, în calitate de viitoare mame şi în acelaşi timp ele fiind cei dintâi învăţători ai copiilor lor. Ţinând cont de această cerinţă:
– se poate evita activarea, înainte de bătrâneţe, precum şi adâncirea deteriorărilor moştenite de la părinţi: în primul rând la corpul dublu eteric şi corpul fizic – blocaje energetice rapide, mult mai rapide decât la cuplurile sănătoase; la timpul bătrâneţii ajung să se activeze mult mai puţin, sub formă de neputinţe fizice, fără să dea naştere la boli grave cu faze terminale, ci doar pentru a marca perioada vieţii în care din muncitor, omul îşi diminuaeză munca şi devine învăţător pentru copii şi nepoţi;
– să ştim că entităţile astrale, percepute în aceste perioade cu vibraţii înalte, nu pedepsesc, ci dimpotrivă ajută omul pe diferite căi să ţină cont de cerinţele menţinerii sănătăţii, integrităţii sale corporale. Nu sunt cerinţele impuse de ele, ci sunt necesare – fiind deja cunoscute prin tradiţie dar neţinându-se cont de ele – pentru păstrarea sănătăţii. Asemenea perioade sunt extrem de puternice (vibraţional vorbind), iar omul este bine să ţină cont de ele pentru a putea să-şi continue destinul în mod optim.
Să reţinem aşadar că modificările acestor perioade sunt vibraţionale la originea lor – nu propriu-zis energetice. Adică nu vin mai multe energii în această perioadă pe Pământ, sau în sistemul nostru stelar, sau în galaxie, ci vibraţiile înalte sunt cele care permit deblocarea corpurilor noastre, mai precis: a structurilor de evacuare a energiilor consumate, a interstiţiilor   corpurilor noastre fluidice, deblocare urmată de destinderea corpurilor şi deschiderea mai mare a plexurilor, subplexurilor şi canalelor corpurilor fluidice, care permit astfel o energizare superioară a corpurilor. 
Să ţinem cont şi de faptul că nu numai corporalitatea oamenilor este în asemenea situaţie, ci a tuturor vieţuitoarelor planetei. Toate acestea deblocări şi funcţionări sporite ajută în final la întărirea tuturor corpurilor fluidice şi a corpului fizic deopotrivă. Aşadar intră într-adevăr mai multă energie în corpurile noastre, dar nu pentru că ar fi în aer mai multe fluxuri, ci pentru că vibraţiile sunt crescute, cu tot noianul efectelor benefice pentru tot biosistemul planetar. În situaţia unor asemenea activări corporale, circulaţia totală de fluxuri este mult mai rapidă, mai fluidă, ceea ce conduce de asemenea şi la schimbări în câmpul corpurilor noastre: cu dezamprentări şi în câmpurile corpurilor noastre fluidice, individuale, dar şi în câmpurile fluidice (eteric, astral, mental, cauzal) ale aşezărilor umane, ale obiectelor, construcţiilor şi ale altor obiective create de oameni. 
Desigur, şi bărbaţii trebuie să ţină cont de aceste lucruri, chiar dacă direcţionarea tradiţiei este făcută mai cu seamă către tinerele fete în calitate de viitoare mame, de susţinătoare practice ale gospodăriilor şi de prim-învăţători pentru copiii lor – pe lângă sfătuirea soţului în probleme de familie. Dar şi sănătatea bărbaţilor este deosebit de importantă, şi important de menţinut toată viaţa; aşadar, este bine de urmărit totul, de toată lumea, prin astfel de învăţături tradiţionale. 

Sânzienele – zânele bune din marea clasă a ielelor – “stau” circa o lună în percepţiile oamenilor. Se spune: în preajma oamenilor. De fapt, la fel ca şi în situaţiile pe care le discutam despre “deschiderea cerurilor”, percepţiile noastre se multiplică – domeniul multisenzorialului fiind mult mai pregnant, accentuat timp de o lună: adică în perioada care cuprinde o creştere treptată şi puternică a vibraţiilor, punctul culminant şi apoi descreşterea până la normalul vremurilor, când însă vibraţiile sunt tot mari comparativ cu perioadele obişnuite. 
Ielele sunt entităţi astrale, sunt ajutătorii noştri astrali, care au rămas în atenţia oamenilor sub formă feminină: dar de fapt ele sunt fiinţe fără sex în corporalitatea lor fluidică cu corp de manifestare eteric (pentru entităţile eterice ale planetei) sau cu corp de manifestare astral (pentru entităţile astrale). Valurile de energii care se înfăşoară/desfăşoară în jurul lor, puternice ca vălurile rochiilor feminine, au determinat încredinţarea că sunt femei, fete. 
Asocierea cu florile de sânziene, flori care sunt şi de leac, şi formarea tradiţiilor legate unele de altele, a condus la intuirea rolului deosebit de bun, de frumos, a sânzienelor (cele mai blânde zâne dintre iele). Totuşi ele sunt şi severe – acea severitate care în fond este realitatea legată de corporalitatea noastră deteriorată genetic, care deteriorare se accentuează din cauza vibraţiilor foarte puternice şi cu variaţie foarte mare de la o perioadă scurtă de timp la alta – e bine să reţinem. 
Nu numai vibraţiile planetei deteriorează – sunt încă foarte joase, dar mai ales şi mai des manifestările noastre, bune sau rele deopotrivă: da, am menţionat şi pe cele bune – căci avem senzaţia că ne cresc puterile, atunci facem orice mai mult, cu mai multă putere fizică (lucrări de vară dar şi orice meserie, dar şi orice altă activitate: distracţii, colindări ale munţilor, înot, etc.). Obosim, dar nu ne lăsăm (“Vreau! Pot! Fac!”), durerile vechi se reactivează, apar altele noi. Dar de astfel de greutăţi se “scapă” prin participarea la “Hora Căluşului”: jocul căluşarilor este un dans tradiţional cu efect terapeutic puternic, contribuind intens la dezamprentarea corpurilor şi câmpurilor corpurilor noastre, mai ales cel eteric, astral şi mental – până la accentuarea primirilor de energii din exterior şi echilibrarea tuturor plexurilor – de pe faţa corpului, de pe spate, de pe lateralele corpului, prin scuturare, batere, prin supunerea corpurilor unei muzici instrumentale şi vocale cu puternic impact asupra corpurilor şi fluidizarea câmpurilor lor. Pentru că obişnuim să folosim cu precădere partea din faţă a corpului, ne echilibrăm prin astfel de mişcări, care forţează deschiderea plexurilor de peste tot – ceea ce conduce astfel la reechilibrări energetice cu deosebit impact asupra vieţii noastre. 

2. Aspecte ale construcţiei şi întreţinerii vieţii omului şi gospodăriei tradiţionale
Să mai discutăm un aspect, tot în contextul necesităţii înţelegerii unor diferenţe între rădăcini şi efectele pe care le simţim azi, când din ce în ce mai mulţi oameni au început să-şi conştientizeze percepţiile multisenzoriale şi să nu se mai lase duşi de valul superstiţiilor sau, diametral opus, de impunerea oficială a unor elemente ale ştiinţelor fizice răspândite din interesul unor grupuri conducătoare restrânse. 
În contextul păstrării curăţeniei, cuminţeniei, purităţii umane, coroniţele realizate din flori proaspăt culese, cu putere energetică mare şi efect puternic, purtate pe capul omului, ajută în plus la activări ale plexului coroanei (sahasrara), cu efect imediat asupra glandelor hipofiză şi epifiză; activează plexul frunţii şi, mai departe, subplexul retrocognoscibilităţii – subplexul cunoaşterilor din vieţile anterioare. Treptat şi acesta se va dezvolta în continuare până la capacitatea sa iniţială de plex, închis parţial în perioada cu vibraţii foarte joase, care acum se află în mod natural, pentru toţi oamenii, în dezvoltare, în revenire la forma sa totală, de plex. El se află între şaua nasului şi guvernează regiunea spre vârful nasului, activându-se încet prin respiraţie, cu ajutorul aerului care conţine din ce în ce mai multe fluxuri cu vibraţie ridicată şi, în plus, cu ajutorul dezvoltării plexului frunţii (ajna). 
Iată aşadar cât de importante sunt:
– gândurile pure, curate, frumoase, pentru care o mână de flori îşi poate aduce un mic aport, dar substanţial în condiţiile unei asemenea dezvoltări, treptat, an de an;
– relaţii inter-umane frumoase, sănătoase, corecte;
– cunoaşterea şi păstrarea trdiţiilor – şi vom vedea în studiile viitoare cum sărbătorile de Sânziene sunt de fapt tradiţie getică cu rădăcini deosebit de profunde în trăirile umane bazate pe percepţii multisenzoriale.
Şi pentru că am discutat despre toate acestea, se impune să mai deschidem un subiect: tema caselor oamenilor cuminţi din trecutul în care s-au pus bazele tradiţiilor. 
Noi ştim că în vremurile trecute majoritatea oamenilor de la sate locuiau în bordeie şi mai puţin în case pe pământ. Iniţial au fost case în regiunile de munte şi de deal, create în buza colinelor chiar şi la şesul vălurit în mod natural, scăpând astfel de presiunile vânturilor, a diferenţelor mari de temperatură între vară şi iarnă. În acele vremuri de început, ele au fost case curate, bine întreţinute, placate cu piatră şi lemn uscat. În ultimul mileniu, sărăcia în care au fost aduse popoarele le-au transformat în ceea ce ştim din cărţile de istorie şi literatură. Zâmbesc la ideea că azi asemenea tip de case au luat un avânt cu totul deosebit în lume şi îmi amintesc de un mic-dejun într-o cafenea micuţă în Brusturet, la poalele muntelui Piatra Craiului – o cameră frumoasă săpată în piatra muntelui, cu o atmosferă deosebită nu numai prin ineditul său, dar şi prin prospeţimea aerului şi mirosul reavăn de munte direct de lângă masă, cu ierburi ieşite ici şi colo din peretele muntelui dar şi cu ghivece frumos orânduite pe pervaze din piatră temeinic ancorate în pământ, la diferite înălţimi...
Deasupra caselor de acest fel, un covor de iarbă deasă, grasă, menţinea casa în majoritatea timpului anului, din martie până în noiembrie, într-o energizare fină – dar reală, concretă. De aceea tradiţia menţionează ca, după purtarea coroniţei din flori de sânziene, ea să fie aruncată pe casă, contribuind şi ea în continuare la creşterea beneficităţii locului.
Având în vedere asemenea lucruri cunoscute, iată că avem de ales între un anume fel de manifestare şi felul opus acestuia. Şi ne gândim la:
– cuminţenie: ceea ce înseamnă într-un cuvânt: moderaţie, echilibru – adică acceptarea neputinţelor (negativităţilor) altora fără a le urma exemplul, ci dând exemplu spiritual elevat faţă de cel pe care îl respingem în manifestarea proprie. Dar şi acel fel de cuminţenie sexuală care conservă vitalitatea oamenilor indiferent de sex, deşi sărbătoarea nu se adresează numai tinerilor, cum se crede în mod eronat, ci şi oamenilor maturi şi în bătrâneţe, care au sarcini de-a lungul întregii lor vieţi şi au nevoie de energie, de vitalitate până în ultima clipă a vieţii lor. 
– curăţenie fizică personală, a gospodăriei şi a întregii aşezări – într-un cuvânt gopodărirea întregii aşezări. În plus, se avea în vedere participarea la întreţinerea vieţii dincolo de aşezare, a construcţiilor cu legătură între aşezări (podeţe, întăriri ale malurilor unor ape, garduri de sprijinit pământul spre a nu avea loc prăbuşiri în perioadele ploilor, case de călători, etc.). Totul se realiza cu conştiinţa omului care înţelege bine că nu trebuie să aştepte să facă altul curat după sine, cu conştiinţa lucrurilor bine realizate, altruist şi de înaltă calitate, oriunde în lume. În caz contrar, noi ştim bine azi, vedem pretutindeni mizerie, nepăsarea cu care se priveşte totul dincolo de gardul casei proprii, şi mai mult dincolo de graniţele aşezării. Lipsa de hotărâre, de dârzenie în a cere conlucrare tuturor pentru realizări notabile, şi durabile, contribuie la stricarea mediului vegetal şi animal, precum şi a aerului purtător de energiile circulante ale vieţii. Totul merge astfel în direcţia diminuării vibraţiei locale şi continentale, la îngreunarea propriei vieţi prin deteriorarea sistemului nostru imunitar, cu toată cascada de efecte negative pe care o cunoaştem bine acum...
Menţinerea omului în limitele bunului simţ, cuminţeniei, curăţeniei conduce la conservarea energiilor proprii şi folosirea lor în creaţie de înaltă calitate şi relaţionare liniştită cu semenii.