Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(
Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



http://regasirea-interioara.blogspot.com/

La fel ca si filmele anterioare, si acesta este primit din partea prietenului blogurilor mele Gabriel , caruia ii multumesc din toata inima pentru suportul spiritual pe care ni-l ofera!!
Succes, Bucurie, Iubire si Lumina, Gabriel!!

joi, 30 iulie 2015

APROFUNDĂRI DUPĂ ZILELE DE SÂNZIENE ALE ACESTUI AN (2015)

Se pot urmări studiile:
Cunoscând destul de multe lucruri privind aceste perioade deosebit de importante pentru vieţile noastre, putem face acum o discuţie-paralelă între Zilele Mijlocului de Vară şi Zilele Mijlocului de Iarnă, din care vom înţelege complexitatea fenomenologiei lor – dar şi armoniile împletirii puterilor pe care le primim în aceste zile din marile cicluri anuale ale lumii în care trăim. 

SÂNZIENELE: VIBRAȚIILE ZILELOR MIJLOCULUI DE VARĂ
Zilele de Sânziene pot fi frumoase pentru oricine: anul care trece de la un Mijloc de Vară la altul poate aduce celor atenţi la dezvoltarea spirituală personală conştientizarea multor trăiri profunde, pe care le poate înţelege ca fiind o scară a înaintării spirituale proprii de la o perioadă scurtă de timp la alta.
Zilele Mijlocului de Vară vor fi întotdeauna pline de putere, de profunzime, de înţelegeri noi şi mai ales pot fi conştientizate ca fiind paşi noi pe drumurile personale. Şi mai ales poate fi conştientizat drumul ce poate fi făcut în continuare: pentru ridicarea calităţii manifestărilor spirituale, indiferent de acţiunile pe care le avem de făcut, prin a nu mai lăsa oboseala să ne doboare, sau necazul, sau nervii, sau dezamăgirile privind oamenii neînţelegători. Să alegem întotdeauna tot ce este mai bun, mai curat, mai cuminte – indiferent în care fel participăm la curgerea destinului comunităţii noastre. Suntem la hotarul dintre o lume veche şi una nouă: toate comunicările astrale spun asta şi este foarte adevărat – fără metafore, fără aluzii vagi, ci direct spus. Suntem ajutaţi să stăm la acest hotar, unii chiar să se retragă total din lumea veche, alţii să stea pe hotar şi să se alimenteze din lumea nouă, dar să ajute pe cei care au venit să trăiască după principiile vechi într-o parte a lumii care devine nouă doar prin industrializare de tip elevat, rafinat. 
Dar să revenim la zilele Sânzienelor. 
Zilele de Sânziene întotdeauna aduc schimbări, conştientizate ca fiind pozitive mai ales de cei ce le primesc cu drag, care le simt, le acceptă, le primesc cu tot sufletul lor şi tocmai de aceea le devin repede de folos, ca şi cum le-au aşteptat de mult: şi chiar aşa şi este, subconştientul le-a simţit prezenţa de mult, pregătirea planetei este un fenomen real, şi după modul de pregătire al planetei – s-a pregătit şi şi omul!... Subconştientul nostru, al tuturor este astfel pregătit să primească momentele ajutătoare, să apară şi să se reunească cu ei şi întreaga fire... Omul simte că se schimbă ceva în el şi cu timpul învaţă să folosească intens astfel de schimbări naturale. Entităţile ajutătoare astrale ne ajută permanent, din plin, chiar dacă ajutorul lor este extrem de subtil, nu întotdeauna perceput ca atare. Totuşi nu sunt puţini cei care simt acest ajutor, mai ales în aceste zile când în popor se spune că “cerurile sunt deschise”. 

Amintesc despre acest aspect ori de câte ori vine vorba: de fapt, cerurile sunt “deschise” permanent, puterea noastră de percepţie însă creşte în anumite perioade ale anului, când vibraţiile sunt mai mari şi corpurile noastre îşi regăsesc puteri mai mari de percepţie şi de acţiune: fizică sau/şi mentală. Foarte greu ne dăm seama că astfel de zile sunt zilele unui nou început, într-o spirală fără sfârşit... 

Abia spre 20 iulie se termină Zilele Mijlocului de Vară, iar vibraţiile intră în normalul lor, în desfăşurarea lor normală în fiecare an. De fiecare dată, această perioadă este mai scurtă sau mai lungă, în funcţie de derularea acţiunilor unor factori deosebit de complecşi, care ţin de cosmos – de galaxie, de poziţia ei în spaţiul subzonei universului în care se află la întrupare stelele şi planetele ei. Percepţiile celor care se preocupă de perfecţionarea personală pot prelungi perioada de simţire a schimbărilor aduse de astfel de zile până dincolo de jumătatea lunii următoare. 
Efectele în timp a acestor zile sunt însă deosebit de bogate şi când este nevoie, monadele – care au deja experienţa saltului de putere care le-a propulsat chiar şi numai pentru câteva minute – se pot mobiliza pentru a trece mai repede, şi mai elevat, o greutate din orice domeniu al vieţii lor. Iar acesta este un lucru foarte ușor de înțeles: corpul fizic este corpul cu vibrația cea mai joasă din sistemul nostru corporal, pentru manifestarea spiritelor creatoare avansate întrupate pe Pământ. Când vibrația crește, chiar dacă pentru scurt timp și cu o valoare cât de mică, simțim odihnă, vitalitate crescută, au loc dezamprentări ale corpurilor fluidice, deblocări ale interstițiilor. În Zilele Mijlocului de Vară, dezamprentările au loc în primul rând la corpul dublu eteric și apoi la cel astral – corpuri cu vibrație relativ joasă, chiar dacă mai mare decât vibrația corpului fizic. Totul ușurează mult funcționarea întregului sistem corporal și mai ales oferă o mai mare ușurință monadei în manifestare. De aceea scriam mai sus că ne putem mobiliza mult mai bine după acest eveniment galactic. 
La opoziţie, în Zilele Mijlocului de Iarnă ajutorul vibraţional care vine de la corpurile spirituale curge în cascadă prin selectorul-amplificator de vibraţii (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/termen/selectori-amplificatori-de-vibraii.html ) – aflat între corpul spiritual şi cel cauzal. Clar şi bogat, omul începe să-şi dea seama ce trebuie să facă cu prioritate în avalanșa de sarcini, lucrări pe care le are deja începute. Înțelege ce cale să urmeze: cea mai eficientă și pentru el, și pentru cei din jurul său. Începe să înțeleagă în mod extins efectele, consecințele celor ce decurg din toate acțiunile sale. Poate înțelege dacă ceea ce face este ceva impus, prin interesul egoist al altora, sau îi este oricum sarcină de destin, sau ajutorul pentru realizarea sarcinii îi vine prin impunere dinafară, pentru că nu s-a mobilizat la timp pentru intrarea în lucrare. Își poate da seama dacă ceea ce îi vine de la alții cuprinde şi exagerări, și superficialităţi pe care el însuși este bine să le ocolească, să le înlăture, aprofundând toate cele care ţin de sarcina sa pesonală. 
Cele care ţin de aspectele de urmat se accentuează sau se estompează de la un an la altul: sunt sinusoidale care variază în funcție de factori externi, cosmici, sau interni: de planetă, de biosistem, de fluxurile energo-materiale care vin prin matricea eterică a planetei. Nu întotdeauna impulsurile au aceeași intensitate și astfel oamenii – toate viețuitoarele de fapt – se obișnuiesc să simtă și impulsurile mai slabe, și pe cele mai puternice. Toate impulsurile de acest fel se armonizează între ele: cele care apar vara se selectează şi se aprofundează mai departe iarna. Pentru că din vară am urmat calea dezvoltării și aprofundării celor cu care mergeam atunci, consolidând mereu, ne obișnuim cu consolidările, întăririle – chiar dacă suntem de multe ori nelămuriți de ce ne confruntăm mereu cam cu același tip de evenimente. Am înțeles rostul lor și am ajuns să ne descurcăm bine cu ele: dar mai greu înțelegem că avem nevoie de consolidarea lor, necesară din cauza unei multitudini de aspecte de care nu avem înțelegere la nivelul acesta de vibrație – dar pe măsura trecerii timpului și ridicării naturale a vibrației le descoperim, le înțelegem și acceptăm consolidările lor în toate felurile de condiții de viață: odihniți, obosiți, cu forțe proprii, cu ajutor din partea unora și altora, învățând cu alții despre înclinațiile lor și aplicându-le împreună, etc. 
Este normal să ne ajungă la un moment dat oboseala, un anumit fel de oboseală, de suficiență, care impune o selecție în cele pe care le facem în mod curent. Zilele Mijlocului de Iarnă fac posibilă îngustarea alegerilor prin accentul pus de selectorul-amplificator de vibraţii, reîmprospătat de vibraţiile înalte ale corpurilor spirituale. El canalizează întotdeauna spre sarcinile de destin. Omul simte din toamnă apăsarea faptului că s-a aruncat să facă o mulţime de lucraru care vara i s-au părut uşoare – datorită fizicului eliberat de greutate din timpul Zilelor Mijlocului de Vară. Tot ceea ce nu a avut înclinaţie să facă în ultimele șase luni înainte de Zilele Verii – se repede să facă în aceste zile ale verii. Dar Zilele Mijlocului de Iarnă îl ajută să înţeleagă clar ce trebuie să selecteze din mulţimea lucrurilor pe care s-a străduit să le facă. Va intui ce trebuie să păstreze de făcut în continuare şi ce trebuie să lase pentru puţin mai târziu, după ce le va pune la punct pe cele mai importante pentru destinul său.
Astfel va vedea uşurarea portofoliului de sarcini, dar şi experienţa câştigată prin realizarea celor făcute – chiar dacă încă neterminate, dar care conduce la uşurarea tuturor celor pe care le are de făcut în continure. Și, în loc să fie obosit după terminarea celor mai importante după Zilele Mijlocului de Iarnă, are putere şi pricepere, şi odihnă să le facă, să le ducă la bun sfârşit și pe toate celelalte. 
Zilele de Sânziene au un specific al lor faţă de cele de iarnă: oferă putere de muncă prin toate curăţările de amprente la corpurile cu vibrație mai joasă, care încep de la sfârşitul lunii mai şi merg până în iulie. Omul are putere să ducă toate cele necesare la bun sfârşit – munca fizică fiind pentru om cea mai grea dintre toate cele necesare vieţii sale. Lucrările Mijlocului de Iarnă nu angrenează omul către manifestări fizice deosebite, dar îl coordonează pas cu pas către analize, gândiri, concluzii privind manifestările pe care le-a avut, de care îşi poate da seama după zilele Mijlocului de Iarnă. Munca fizică este însă dorită, și e bine să fie făcută echilibrat, consumând impulsul energiilor care curg în același timp cu vibrațiile exterioare, de la corpurile spirituale care întăresc astfel matricea eterică, pregătind terenul vibrațiilor care ușurează din nou manifestările monadei. 
Aşadar: să reţinem că ceea ce primeşte întrupatul, din acest punct de vedere, este sub formă de VIBRAŢIE şi nu sub formă de fluxuri de filamente energo-materiale care să rămână în corpurile sale. Și, în această desfășurare de anvergură, echilibrul emoţional – cel mai ușor de balansat, așa cum bine știm – este menţinut prin eliberarea de amprentări, ceea ce ușurează trăirile și induc o stare generală de bine, de confort spiritual. Este foarte important acest lucru, pentru că astfel toate cele necesare derulării vieții sunt desfășurate cu plăcere, cu bucurie.
Cele discutate nu sunt specifice doar Pământului, ci întregii circulaţii a vibraţiilor în spaţiile universice, vibraţii care curg dinspre nucleul galaxiei şi impulsionează toate formaţiunile cosmice din cuprinsul ei. Ele se împrăștie și acoperă fiecare loc din galaxie (deocamdată să ne oprim la situația din galaxie), oferind momente specifice fiecărui loc, la timpul cuvenit fiecărei stele şi fiecărei planete. Fiecare planetă are o conformaţie şi o structură de la fizic la toate nivelele de vibraţie cele mai înalte pe care ea le poate gestiona: cele mai înalte nu intră în tiparele materiilor corpurilor evoluanţilor primari şi ajutătorilor lor secundari. Doar celulele corpurilor lor spirituale – sau de natură pe care noi o numim spirituală aici, pe Pământ – primesc vibrațiile corespunzătoare nivelelor foarte înalte: prin razele îngerilor cuplaţi la planetă şi la acea parte din biosistem care are corpuri spirituale, în cazul în care părți din biosistem sunt întrupări ale unor monade mai înaintate. 

VIBRAȚIILE ȘI EMISFERELE PLANETEI
Vibrațiile primite și amplificate în mod subtil, fin, ca o adiere, de corpurile întrupaților, sunt diferite de la o emisferă a planetei la alta, pentru că, atunci când în emisfera nordică este vară, în cea sudică este iarnă. Chiar dacă specia este răspândită parțial pe fiecare emisferă în parte, fiecare născut în emisfera proprie are structura și mecanismul specific ei. Valurile de vibraţii care vin dinafara planetei acționează asupra tuturor, învăluie tot, dar în fiecare parte a planetei întrupații le primesc astfel în mod diferit. 
Pe de altă parte, întrupații înșiși, din radiația monadică proprie și din corpurile + câmpurile corpurilor proprii, împrăștie vibrații în funcție de structuralitatea corpurilor lor. Însă această corporalitate este prevăzută cu structuri care sunt influențate de vibrațiile noi, și astfel influențate emit alte vibrații în spațiul înconjurător: nu cele amplificate în interiorul sistemului corporal, ci vibrații influențate de alte structuri interioare: structuri interioare de echilibrare ale vibrațiilor primite anterior. Influențele valului de vibrații rămân în sistemul corporal propriu, dar ceea ce radiază în exterior din valul care a trecut sunt vibrații aproape stinse din cauza acestor mecanisme de echilibrare. Astfel încât vibrațiile noi acționează în corpurile întrupaților, dar după ce trece valul vibrațiilor noi, rămân doar efectele în corpurile lor. În continuare acționează fondul vibrațional normal al perioadei: al planetei, al întrupaților de pe planetă, ale fondului energetic cosmic al momentului. 
De aceea percepțiile arată clar un vârf într-un anumit moment, după care doar efectele manifestărilor curente ale întrupaților vin în valuri de vibrații, ca în orice moment obișnuit, sub influența simțirilor diverse care clădesc cele necesare fiecărei specii de viețuitoare planetare, planetei și stelei însăși. 
La fel, din partea planetei, celulele de stabilizare vibrațională (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/743/6.-substructuri-ale-sistemului-matriceal-planetar-celule-de-stabilizare-vibrational.html ) echilibrează permanent vibrațiile primite prin matricea eterică galactică și planetară. Ele sunt folosite de toate viețuitoarele care se află în mișcare pe planetă, precum și de cele fixe (vegetale de regulă) care cresc în perimetrul celulelor: de aceea sunt atât de dese șirurile de celule de stabilizare vibrațională și foarte înalte, pentru a prinde în raza lor toate zburătoarele. Elementele, structurile de echilibrare incluse în interiorul celulelor de stabilizare vibrațională ajută vieţuitoarele cu spirite în evoluţie intraplanetară (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/termen/evoluie-intraplanetar.html ) să nu fie supuse vibraţiilor care vin de la întrupații care au corpuri spirituale în sistemul lor corporal: pe Pământ sunt mamiferele şi oamenii. Asemenea echilibratori au corpurile fiecărei specii în parte, pentru ca fiecare să fie impulsionat doar după evoluţie sa şi foarte puţin după evoluţiile altora. Să se obişnuiască doar cu diverse tipuri de vibraţii înalte, să-şi menţină permanent o asemenea obişnuire: şi în întrupările cu corp de manifestare curentă fizică, şi în întrupările cu corp astral de manifestare curentă – ca entități astrale.
Astfel echilibratorii şi amplificatorii lucrează permanent, iar ca structuri absorbante, echilibratorii de vibraţii corporale fac parte din ceea ce numim complexul reptilian (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articole/5.-complexul-reptilian-.html ).
În asemenea condiţii, vibraţiile care se răspândesc în spaţiile galactice sunt amplificate în aceste zile ale schimbărilor (de vară şi de iarnă) pentru toți evoluanții care le necesită, indiferent de locul unde trăiesc: în regiunile polare, sau în apropierea ecuatorului, într-o emisferă sau alta a planetei. 
Prin funcţionarea echilibratorilor de teren şi corporali, vibraţiile ajung estompate de la o emisferă la alta - vagi ecouri liniştite care lucrează doar pe un subconştient fin, deși deosebit de sensibil. Începem să înţelegem de ce este necesar ca toate vieţuitoarele să aibă permanent un astfel de contact cu ceea ce se petrece în emisfera complementară, întrucât Pământul creează aici, acum, condiţii pentru libera circulaţie a vieţuitoarelor pe tot cuprinsul său. Asemenea mecanisme planetare funcționează astfel încât viețuitoarele se acomodează mereu, subconștient, de la distanță, cu cele existente în locuri unde nu au ajuns niciodată. Ele vor fi astfel pregătite și pentru o călătorie în locuri planetare noi, dar și de schimbarea generală a vibrației planetare, și de schimbarea Pământului cu o nouă planetă pe care vor evolua în continuare: se obișnuiesc cu schimbarea în sine, cu noutatea, cu ceea ce chiar mulți oameni azi spun despre ceva neobișnuit pentru ei: straniu, ciudat – până la rău... 

ALTE MICI DETALII ALE FORMĂRII UNOR ASTFEL DE CONJUNCTURI
Mai concret, oamenii şi mamiferele din emisfera nordică care circulă în cea sudică au amplificatori care funcţionează numai în aceste zile – oriunde s-ar afla – şi se influenţează majoritar pe ei înşişi, mai puţin – dar nu de loc – pe cei din jur. Undele vibraţiilor îmbrăţişează întreg Pământul, dar numai într-o anumită conjunctură cosmică – când steaua favorizează în anumite feluri planeta: la solstiţii, dar nu legat de iarnă sau de vară ca atare, ci când planeta primeşte impulsuri care îi formează o anumită intensitate a vibraţiilor sale pe care le primeşte într-un anumit fel pe o emisferă şi complementar pe cealaltă. Tema emisferelor planetei nu este, așa cum mulți dintre noi o știu bine acum, o simplă numire conjuncturală a două regiuni genereale ale planetei: cei care au adus în cunoașterea lumii acest aspect știau bine modul de funcționare complementar al celor două emisfere – sudică și nordică, iar ecuatorul nu este doar o linie imaginară, ci locul în care se schimbă multe sensuri planetare – pe înțelesul tuturor: acolo unde se schimbă sensurile complementarității generale, când în emisfera nordică este zi în cea sudică este noapte, când în emisfera nordică este vară, în emisfera sudică este iarnă, etc. Această configuraţie ţine de intrarea corzii stelare în nucleul planetei (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articole/6.-energetica-stelar-planetara.html ) şi de ieşirea ei din nucleul planetei, continuând drumul ei mai departe. 

În acest fel, toate vieţuitoarele au formate corpurile lor astfel încât cele născute în emisfera nordică primesc vibrațiile într-un anumit fel și structurile lor corporale le amplifică după felul funcționării lor, iar cele născute în emisfera complementară (sudică) primesc vibrațiile în felul complementar. 
Cu referire la oameni, are loc un echilibru permanent între ei, întrucât ei primesc vibrațiile, dar foarte puțin ei radiază vibrațiile primite în astfel de conjuncturi planetare. În perioadele cu vibrație planetară joasă ei nu cunosc astfel de lucruri, dar când totul revine la formele optime de trai pentru creatorii conștienți avansați, își amintesc tot ceea ce știau despre lumea înconjurătoare și continuă învățăturile și aplicațiile lor, dezvoltându-le mereu. Dar ei au învățat – sau s-au străduit măcar – să învețe să se accepte aşa cum sunt: diferiţi, dar totuşi oameni. Se obişnuiesc unii cu alţii, se adună unii cu alţii – dar se pot deplasa cu relativă ușurință de la o emisferă la alta, căci se influențează, și astfel se adaptează, se ajută reciproc (chiar dacă inconștient) să se adapteze repede la situațiile locurilor unde nu au mai fost, dar au trecut cândva pe lângă oameni care veneau din altă emisferă și radiau puțin, extrem de puțin, dar totuși suficient de mult pentru ca în momentul necesar să existe o adaptare deja începută în emisfera de bază. 

Nu numai oamenii între ei, dar toate vieţuitoarele primesc asemenea schimburi, puţin câte puţin. Treptat toate se dezvoltă atunci când este nevoie, și treptat spiritele devin pregătite pentru schimbarea totală. Totuşi dacă s-au obişnuit cu o anumită stare, devin inerţiali şi nu le mai convine schimbarea... Dar coordonatorii de evoluţii ştiu bine, cu experienţa lor uriaşă: când este vorba despre rutină şi comoditate, obişnuinţa şi greutatea emoţională a schimbării pe care spiritul nu o mai acceptă, şi obişnuinţa cu un anumit mod de trăire pe care spiritele nu o mai conştientizează căci între timp au avut de finalizat alte sarcini, lucrări. 
Venirea pe Pământ rezolvă asemenea probleme, atunci când este greu, când nu mai au unde fugi: prin raportul dintre corpuri şi libertatea spiritului, dintre esenţă şi fizic, consolidările sunt mult mai puternice, profunde şi conduc la multe efecte bune de luat în considerare.
Iată că zilele acestea sunt perfect echilibrate în tot spaţiul planetar, galactic, iar la următorul solstiţiu vom discuta şi alte aspecte în plus.

Să reţinem aşadar tema amplificărilor personale şi aceea a echilibrărilor personale, şi de specie, şi de planetă, şi de stea, mai ales pentru că vom studia tot felul de angajări ale spiritelor în lucrări echilibrante pentru fiecare an, pentru fiecare aşezare, continent şi pentru întreaga planetă, care şi ea are formele ei de echilibrare generală, după cum am văzut: formatoare pentru toate popoarele de spirite care vor veni în continuare, aşa cum au mai fost și înainte de perioada prin care trecem, evoluante pentru mult timp pe planetă, în moduri neobositoare. 

vineri, 17 iulie 2015

CUM PRIVESC EU CEEA CE ALŢII NUMESC MANIFESTARE SUPERFICIALĂ

Fără jenă să recunosc – şi eu am gândit cândva aşa. Dar am învăţat să nu o mai fac. 

Voi porni de la câteva cuvinte privind studiul aprofundat al evoluţiilor: unii cititori mi-au reproşat – aşadar mai mult decât să-şi spună părerea – că nu ar trebui să ne intereseze studiul aprofundat al evoluţiilor. Am înţeles de ce spun ei aşa – dar nu mi-am schimbat unghiul de vedere. Pentru că ştiu bine că nu cunoaştem multe aspecte ale profunzimilor noastre, iar asta nu înseamnă că am fi superficiali, sau negativi sau răi. 
Desigur este un fel de termen de comparaţie des folosit, dar eu personal mă opresc aici cu acceptările pentru propriul meu comportament. 
Aşa am fost învăţaţi în societatea noastră de azi, iar astfel de puncte de vedere ne conduc către neînţelegeri, intoleranţe, presiuni pe care le suportăm şi pe care le aplicăm altora, fără să ne obişnuim să acordăm circumstanţe atenuante pentru ceea ce dovedim prin manifestările noastre. Iar de aici ne vor veni, mai departe: oboseli, nervozitate, revoltă. Refuzuri noi, în loc de acceptări: de teamă că ne vom încărca cu alte treburi de făcut în plus... şi suntem obosiţi... şi necăjiţi, sau plictisiţi... 
După părerea mea, ceea ce este numită de obicei “manifestare superficială” este o abordare fără înţelegerea spirituală a faptului că ne aflăm pe Pământ noi, oamenii, sub formă de spirite întrupate, venite din toate zonele universului sau din alte universuri. Să rămânem în perimetrul omenesc, dar în mod egal va trebui cândva să extindem asemenea gândiri la toate speciile planetare cel puţin. Avem însă impresia că dacă suntem oameni cu toţii şi am trecut de aspectul rasismului care ne-ar diviza în fel şi chip, cu toţii suntem acelaşi fel de spirite, aflate în acelaşi fel de evoluţie. Acest lucru prezintă cel puţin două aspecte în acest moment al discuţiei.
SUNTEM DIFERIŢI DAR TREBUIE SĂ EVOLUĂM CA FRAŢI BUNI DE SPIRIT CU TOŢII, ÎMPREUNĂ
De ce nu ne ştim la un moment dat rădăcinile? Dar evoluţiile? Ştim pentru ce suntem aici, acum? Deocamdată nu ştim bine cu toţii asta. 
Însă treptat începem să ne amintim. În evoluţiile noastre, suntem obişnuiţi să trăim în formaţie de popor spiritual (sau popor de spirite http://www.bucuria-cunoasterii.ro/termen/popor-spiritual.html ) în care toţi membrii poporului spiritual sunt în acelaşi fel de evoluţie, pe aceeaşi treaptă a puterii lor energetice, iar acest lucru ne obişnuieşte să privim toată lumea ca fiind la fel cu noi înşine. 
Este drept, toţi suntem copiii lui Dumnezeu, toţi avem acelaşi drept la viaţă, la demnitate, la respect. Dar nu suntem toţi în acelaşi moment evolutiv personal: suntem aşa pentru scurt timp, dar suficient pentru a ne obişnui să trăim şi altfel decât până acum. La început vom trăi în acest fel pentru scurt timp, şi rar – apoi mai des, pentru a ne obişnui să ne înţelegem împreună în toate felurile de condiţii în care va trebui să trăim: etern, ca ajutători pentru alte valuri de monade care au şi ele nevoie de ajutor – aşa cum şi noi avem nevoie, la rândul nostru. 
Acesta este punctul de vedere pe care vreau să-l evidenţiez.
Suntem diferiţi ca evoluţie şi asta nu este nici o ruşine din moment ce am venit aici ştiind cât se poate de clar că acest fel de împletire între noi, în cadrul aceleiaşi specii planetare, ne va aduce beneficii uriaşe dintr-o infinitate – practic – de puncte de vedere, pe care le vom descoperi treptat.
Suntem veniţi aici, pe Pământ, în grupuri mici din popoarele noastre spirituale, cu care facem evoluţie de bază în alte locuri din univers.
Suntem diferiţi ca evoluţie, dar ne este necesar să ne purtăm cu toată lumea din jur la fel ca şi cu fraţii noştri din propriul popor spiritual, pe care îi iubim şi îi preţuim ca pe noi înşine. Suntem într-o conjunctură spirituală de întrupare formată din grupuri multe cu evoluţii diferite, cu obişnuinţe diferite, cu puteri diferite, cu experienţe diferite de folosire a puterilor proprii, cu forţe de adaptare diferite de la o perioadă la alta – şi multe altele de acelaşi fel. Concluzia este că e bine să ştim că suntem diferiţi, că privim lumea cu priorităţi diferite, în raporturi de destin diferite – CU TOATE ACESTEA SĂ NE PRIVIM CA ŞI CUM AM FI FRAŢI BUNI ŞI VECHI DE SPIRIT, respectându-ne reciproc, ajutându-ne reciproc. 
Dar noi chiar ne dăm seama că suntem diferiţi - şi nu suntem obişnuiţi cu aşa ceva, nu ne dorim asta, vrem să fim cu toţii identici, e mai comod aşa, nu altfel. Tragem unul de celălalt fără să ne dăm seama că pe unii îi tragem în jos – şi ei sunt acolo ca să ne ajute să merge în sus (sau mai departe, să nu stăm oricum pe loc) , iar pe alţii îi tragem din răsputeri în sus, deşi ei nu pot sări peste etape, chiar dacă fac ce le cerem noi, vor obosi rapid şi vor reveni la puterea şi locul lor exact atunci când credem că am “reuşit” să-i scoatem “la liman”. Cu toţii obosim, devenim nervoşi, mânioşi şi nu de puţine ori chiar ranchiunoşi. Credem că cei din jur sunt superficiali – dar de fapt nu este de loc aşa: ci fiecare se poartă după cum poate la modul cel mai serios al său personal, chiar dacă mai simplist decât alţi întrupaţi din jur, mai puţin calitativ, moral, decent, comparativ cu alţi semeni. 
Fiecare întrupat de fapt are în jurul său măsura după care îşi va măsura propria activitate, manifestare, pe o scară a valorilor de manifestare, nu a oamenilor ca persoane: iar acest lucru societatea concurenţială – şi nicidecum conlucrativă – nu ni-l pune în faţă. Nici un profesor, nici un preot şi nici un medic nu ne atrage atenţia asupra acestui aspect – când de fapt în primul rând ei ar trebui să ne sfătuiască în astfel de direcţie. 
...Şi dacă vreunul o va face – şi va rezista impunerilor şi blamărilor altora de acelaşi fel de meserie (căci de har nu mai discutăm, ca să nu jignim...) înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Vom preţui – şi nu vom dispreţui fiecare “altceva” care ne va ajuta: ori să ne îmbogăţim experienţa, ori să ne-o consolidăm pe cea veche, ori să ne întărim voinţa, ori să ne mărim flexibilitatea. Cei pe care îi numim azi superficiali vor fi oamenii pe care cu drag îi vom ajuta mâine – cu răbdare pentru a ajunge la cel mai bun nivel AL LOR. 
Şi vom fi în alt fel mulţumiţi de noi înşine – nu pentru că ne-am socotit superiori altora, ci pentru că am avut puterea de a-i înţelege şi valoriza pe cei desconsideraţi cândva. 
MULŢI DINTRE NOI SUNT ÎN DESTINE CU CELE MAI SIMPLE SARCINI DE TRĂIRE UMANĂ PE PĂMÂNT
Ne confruntăm deseori cu oameni care cred azi că ne complicăm existenţa cu “chestiuni inutile”: cunoaştere, răbdare, toleranţă, înţelegere... Ne este foarte greu să le acceptăm acest fel de gândire, ştiind că toate cele care ne înconjoară sunt de o complexitate uriaşă, care ajută fiecăruia în parte să-şi urmeze programele învăţăturilor eterne. 
Tot ceea ce ne vine în faţă ne este de folos. Ne formează înţelegerea importanţei vechiului şi noului în egală măsură: căci după măsura vechiului învăţăm treptat noutatea, iar cu măsura noului putem crea condiţii pentru paşii următori. Pe de altă parte, ceea ce pentru unul este nou – pentru altul este deja vechi şi invers. Ne învăţăm reciproc, alegem, ne orientăm, ne corectăm – totul fiind util chiar prin complexitatea celor existente şi în învăţături, şi în întăriri. 
DAR... să înţelegem un alt aspect deosebit de important prin prisma căruia avem nevoie să ne obişnuim să considerăm altfel oamenii din jurul nostru: foarte mulţi oameni din jurul nostru, pe care i-am categorisi superficiali – iar ei, la rândul lor, ne consideră exageraţi şi ne dispreţuiesc în egală măsură – sunt de fapt întrupaţi în această perioadă numai pentru a trăi timpul variaţiilor foarte strânse de vibraţie planetară, din care în viitor vor avea foarte multe de învăţat; care pe ei personal, în felul lor, îi ajută foarte mult pentru a se obişnui cu aglomeraţii planetare în condiţii vibraţionale cu totul speciale. Nu au sarcini de destin complicate, pentru că deocamdată nu au experienţa de a suporta un trai complex pe o planetă cu variaţii bruşte de vibraţie - care formează azi fondul existenţial pământean (http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2014/11/vibratia-planetei-noastre-intre-cutite.html ). În rest, sunt oameni buni în felul lor, pricepuţi în meserii fără mari pretenţii, comunicativi, dar sarcina lor este aceea de a trăi doar simplu într-un asemenea mediu planetar. Tocmai acest fapt însă îi determină să fie dispreţuitori la adresa celor care “se complică inutil” – în baza aceleiaşi explicaţii de la punctul anterior: au impresia că toată lumea ar trebui să fie asemenea lor. 
Prezenţa lor lângă cei “care se complică” este aceea de a-i ajuta să se întărească - fără a fi însă conştienţi de acest lucru, fără intenţie ca atare - să reziste ispitei delăsării, dispreţului, intoleranţei. La rândul lor, ceilalţi îi ajută să înţeleagă cândva că vine timpul să trăiască şi ei, curând în evoluţiile lor, în acelaşi fel. Subconştientul le dă uneori semne – dar ei nu pot acepta încă. 
Finalului acestui ciclu de vieţi pământene ne va spune cum am rezistat şi ce mai trebuie să facem – la nivele mai mult sau mai puţin subtile – pentru a recupera ceea ce ne-am relevat singuri a putea sau a nu putea face faţă în astfel de condiţii. 

Post Scriptum: Pentru cei care vor câteva idei în plus aş recomanda: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2012/09/arderile-de-tot.html 

vineri, 10 iulie 2015

PUTEREA SPIRITUALĂ DE A ACCEPTA RELIGIA ÎN ŞCOALĂ, ÎN ACEST MOMENT AL SOCIETĂŢII NOASTRE (1)

Mi-a fost deosebit de greu să abordez problema religiei în şcoală. Într-un fel părerea mea am spus-o permanent, o mai spun o dată în plus şi poate că am să mai supăr constant încă pe câte cineva – dar eu respect părerea tuturor: dacă vrea cineva să se supere, să-mi întoarcă spatele, să nu mai citească ce scriu – nu este nici o problemă, sunt obişnuită. Toate „uşile” şi toate „ferestrele” sufletului meu rămân deschise – adică oricând omul care m-a negat vrea o explicaţie sinceră pentru ceva, eu sunt aici, şi cu tot dragul ofer tot ceea ce pot pentru înţelegeri în orice direcţie am studiat şi am înţeles şi eu. 
Da, sunt total de acord cu religia în şcoală. După părerea mea, este neapărat necesar să înţelegem că religia răspândeşte multe adevăruri în lume, chiar dacă mersul i-a ajuns de multe ori schiopătat, chiar dacă unii preoţi mormăie rugăciuni rapid ca să meargă şi la înmormântarea următoare ca să mai împuşte ceva bani, chiar dacă nunta cuplului iudeu care ni se impune drept exemplu nu are nici o legătură cu sufletul dac care făcea lucruri cel puţin tot atât de bune şi frumoase în aceleaşi timpuri – dar care au fost aruncate nemilos la groapa de gunoi a universului... Şi altele, dar trebuie musai să dau alte exemple acum pentru înţelegeri profunde, aceastea sunt mai în faţă la prima vedere (dar nicidecum superficiale). 
Sunt oameni care nu vor să creadă în existenţa celui pe care noi creştinii îl numim Iisus Christos. Am fost deseori întrebată dacă eu cred că a existat: nu pot să spun altceva decât că da, a existat, da – ceea ce scrie în Noul Testament este adevărat: de la conceperea lui, naşterea, existenţa lui, desfăşurarea unor lucrări CU iluminaţii popoarelor: şi nicidecum învăţând, fomându-se spiritual la şcoala orientalilor, sau dacilor, sau egiptenilor, sau toltecilor. A venit PENTRU ei. Îmi iubesc mult poporul şi tocmai de aceea nu îmbrăţişez exagerările, aruncările în faţă fără modestie, autocontrol, gândire şi cultură ale semenilor mei. Iubesc adevărul şi nu pot susţine ideea că apostolul Andrei a fost altceva decât cel care a înţeles că nu are ce creştina aici, căci dacii ştiau de mult de dânsul şi chiar i-au facilitat legătura astral-dimensională cu dânsul, pe calea dacică învăţată de la Zalmoxis – Moşul ajutător al tuturor locuitorilor dintre munţii Alpi şi munţii Urali. Da, prin intermediul celebrelor brăţări dacice de aur – aparate subtile de echilibrare vibraţională şi de calibrare a frecvenţelor cerebrale în vederea „aruncării sufletului în suliţele Soarelui” şi nu altceva. 
La vremea cuvenită voi scrie mai multe. 
Am înţeles clar că Iisus a spus cum oamenii vor face lucruri încă şi mai măreţe decât a făcut el. Şi nu pentru că nu ar fi putut face dânsul în acel timp de viaţă umană un avion sau un televizor, un telefon sau o navetă spaţială, ci pentru că nu avea cum să facă astfel de lucruri în faţa şi pe înţelesul oamenilor DE ATUNCI. Şi pentru că EI - noi, popoarele pământene - trebuie să ajungă, prin condiţiile pe care dânsul le-a creat atunci, să facă tot ceea ce ştim că a făcut omenirea de atunci şi până acum, şi tot ceea ce nu ştim că a făcut şi încă face în ascuns... 
Încă din Egiptul Antic preoţii ştiau bine că aşa va fi, iar de puterea omului călăuzit de Dumnezeu se temeau toţi, inclusiv preoţii iudei care nu puteau decât să grăbească scoaterea din lume a lui Iisus. Ceea ce era de fapt dorit şi de dânsul, deşi ştia că va îndura dureri cumplite: dar le trăia şi omul, şi Dumnezeu care simte permanent toate durerile noastre la un loc... Noi credem că numai atunci a suferit durerile lumii, dar de fapt dânsul poate simţi clar şi profund durerile tuturor întrupaţilor, nu numai ale oamenilor, nu numai ale vieţuitoarelor Pământului, ci ale tuturor, de pretutindeni. 
Nu credem? Asta este... ce să facem, vom crede când ne va veni timpul să credem...
Este clar că nu ştim bine ce este religia, nici măcar esenţa ei dezbrăcată de interes material şi perversitate umană, dar exact asta vom înţelege: nu pentru că o spune unul sau altul, ci pentru că VOM SIMŢI ÎN SUFLETUL NOSTRU totul. O vom simţi curat şi drept, nu distorsionat, iar acolo unde a fost confuzie, vom descoperi totul cu blândeţe şi înţelegere pentru toţi cei care au trăit ei înşişi în neputinţele pe care le-au ascuns sub brocarduri aurite şi în spatele catapetesmelor cu faptele unor sfinţi pe care i-au respectat mult prea puţin... Dar noi putem să îi respectăm şi la vremea necesară să conlucrăm cu dânşii umăr la umăr pentru a dărui lumii o planetă curată, frumoasă, naturală. 
Însă ca să ajungem s-o facem ne poate fi mult mai uşor dacă le cunoaştem vieţile, dacă îi respectăm, dar nu doar să mormăim la nesfârşit, fără să ne implicăm personal în rezolvări, rugăciuni pentru a opri pe unul – pe altul, sau a împinge pe unul sau pe altul, de la indivizii care ne fac viaţa în fel şi chip - la alte popoare care nu au respect faţă de al nostru sau nu avem noi respect pentru altele. Şi putem învăţa multe de la fiecare în parte – fie sfânt, fie popor. 
Însă tinerii de azi pot fi pragmatici în felul lor, alături de bătrâni echilibraţi, luând ce trebuie din cele ce ne-ar prezenta religia azi şi lăsând la o parte ce nu ne mai trebuie: FELUL în care ne-au fost prezentaţi aceşti eroi spirituali ai popoarelor. Au crezut într-un Dumnezeu şi au trăit sau au murit cu credinţa lor în suflet. Şi când istoria nu va mai fi învăţătură despre războaie şi cruzimi, perversităţi şi nulităţi smălţate în culori ambigue, vom învăţa şi despre cei alungaţi din memoria popoarelor, cei care au făcut, cu adevărat, înălţimea spiritualităţii la care orice om poate să ajungă, şi să aspire până să ajungă...
Toţi avem amintiri nepătrunse încă, comune sau diferite, dar avem şi înţelegeri care spun că pe toate drumurile vieţii ne sprijină coordonatorii evoluţiilor noastre. Vom descoperi simboluri create tocmai în acest sens: toate au rădăcini comune – doar cu mici diferenţe, rezultate uneori din subtilităţi pătrunse de diferite popoare în feluri proprii, conform destinelor lor; sau provenite din dezorientări alteori, din pierderi sau impuneri de care nu s-au putut feri. Dar forţa simbolului devine întotdeauna dătătoare de forţă, speranţă, orientare, oferind impulsuri infinite de înaintare şi de înălţare spirituală. 
Scoaterea religiei din orarul elevilor nu este decât ştergerea unei alternative la istoria evoluţiei omului şi planetei, a galaxiei şi a cosmosului, mult mai fals prezentată în cărţile de şcoală. De exemplu, am arătat de-a lungul multor articole din această etichetă – şi voi arăta în continuare cu respect şi curaj – cum în spatele fiecăruia dintre evenimentele religioase luate în discuţie se „ascunde” un mare adevăr, asemănător celor pe care le iubim când ne informăm din cunoaşterile privind energetica umană şi planetară prezentată de alte popoare: orientale de predilecţie, sau sud-americane (mă refer la populaţiile de origine toltecă) sau nord-americane (de origine local-atlantă). Dacă le unim şi înţelegem unde este o metaforă pe locul unor cunoaşteri la care azi avem acces, va rezulta ceva cu adevărat echilibrant pentru orice om de pe Pământ. Şi va veni astfel momentul în care vom iubi echilibrul mai mult decât orice exces care nu ne înnobilează azi viaţa...
Suntem îndoctrinaţi prin şcoală în egală măsură ca şi prin religie, dar nu ştim asta. Trăim în mijlocul unei adevărate bătălii în plan ideatic şi de aceea de multe ori suntem dezorientaţi şi credem că nu mai înţelegem nimic. Descoperim prin meditaţii active vremuri şi istorii care nu se potrivesc câtuşi de puţin cu cele învăţate la şcoală şi, dezorientaţi, nu mai credem în nimic. Când ne încredinţăm că şi alţii au perceput, simţit, văzut la fel, dezorientarea se înlocuieşte cu lepădare. Suntem acuzaţi că ne lepădăm de religie, de Dumnezeu, dar nu este adevărat, de credinţă nu ne lăsăm, nu ne lepădăm. Dar simţim clar cum preotul poate deveni doar un sfătuitor prin experienţa sa, prin ştiinţa sa – nu un mijlocitor între om şi Dumnezeu. Relaţia dintre om şi Dumnezeu nu trebuie musai să fie făcută prin intermediar, niciodată nu a fost necesară: doar îndrumarea, sfătuirea a fost necesară; şi nicidecum impunerea cu pedeapsă, robia, sclavia. 
Religia nu este obligatorie, biologia este obligatorie. Şi una şi cealaltă prezintă inexactităţi, uneori chiar falsuri, confuzii. Învăţăm ştiinţele „exacte”, inclusiv psihologia şi filozofia – mai nou cursuri extraşcolare de NLP pentru care plătim din greu, pentru că felul de prezentare este diferit de cel religios: pentru că – şi sunt perfect de acord – religia ameninţă cu moartea veşnică pe cel ce află şi nu crede: şcoala – doar cu o corijenţă, care cu grijă poate fi evitată cu un 5 sau 6...
Desigur, este un început de discuţie, este doar un subiect de reflecţie pentru fiecare dintre noi asupra unor elemente şi evenimente ale vieţii noastre. Viaţă care nu e nici prima şi nici ultima – dar asta nu vrea nici ştiinţa, nici religia să ne-o confirme. Am ajuns să nu mai avem nevoie de confirmări: poate chiar asta vor şi conducătorii – să nu mai facă ei efort din moment ce avem şi căi de informare/aflare paralele. Aşa cum extratereştri şi homosexualitatea sunt acceptate de o parte a religiei creştine, treptat, fără cine ştie ce mari probleme, vom ajunge să nu mai facem canoane, ci analize, iar atunci ceva se va schimba cert în viaţa noastră. 
Toate au importanţă, toate fac parte din viaţa noastră, chiar dacă toate sunt privite azi cu atenţie, în loc să fie plivite ca până acum. Eu cred că religia ne va spune curând că cel mai important lucru este să trăim mereu fiecare clipă cu toată conştiinţa pe care o putem avea, conştienţi de tot ceea ce trăim, simţim, răspunzând mereu echilibrat cerinţelor vieţii, aşa cum este ea. 
Poate şi acei preoţi lacomi se vor lăsa de cerşit bani şi foloase necuvenite decât prin „tradiţie”. La fel şi profesorii lacomi, şi medicii. Poate chiar îşi vor descoperi adevărata lor hăruire, în loc să dovedească lipsă de har şi pentru aceea mai abitir să fie plătiţi: pentru că sunt suportaţi. 
Pe urmă mai vedem noi ce va fi. Important este să-l înţelegem bine pe acel „acum”. Şi să ne dăm seama că de fapt orice „acum” este solid legat de orice moment trecut şi oricare din viitorul etern al vieţii noastre de monadă în evoluţie. Cu adevărat: mai departe vom vedea ce va fi. 

vineri, 26 iunie 2015

CÂTEVA CUVINTE DESPRE CULORILE DRAPELULUI ROMÂNIEI

Câteva linkuri despre acest subiect, dvs. veţi găsi şi altele:

Înafară de informaţiile istorice oficiale pe care le putem citi azi despre tricolorul românesc, este bine să ştim şi următoarele:

Culorile tricolorului au apărut prima dată pe steagul dacilor - şarpele cu cap de lup. Ansamblul reprezintă calea către eliberarea de câteva clipe a sufletului care călătoreşte prin ceruri spre a şti din ce în ce mai multe despre lumea pământurilor, apelor lor şi apelor cerurilor. 
În anii din urmă, ai răspândirii deschise a cunoaşterilor ezoterice orientale şi în ţara noastră, am aflat că avem cu toţii cunoaşteri comune... 
Chakrelor despre care am aflat astfel că au rol determinant în energizarea corpului nostru fizic, despre care ştim acum că marchează drumul de întărire a ceea ce orientalii numesc “şarpele kundalini”, le corespund culorile: 
1. muladhara (plexul rădăcinii): roşu;
2. manipura (plexul solar sau central): galben;
3. vishuddha (plexul gâtului): albastru.
Este bine să ştim, în plus: dacii ştiau că din neamul lor, ajutat de pământul pe care nu şi l-au părăsit niciodată şi cerul de deasupra lor, au plexul coroanei (sau căciula de lumină) dezvoltat puternic, care ajută la dezvoltarea privirii peste munţi sau peste Soare.
Vestitele brăţări dacice erau instrumente pentru întărirea şi echilibrarea acestor plexuri (chakre) de mare putere energetică, la fel ca şi roţile create dintr-un conglomerat de pământuri şi pietre din situl arheologic al cetăţii Sarmisegetuza. 

Nu insist asupra acestor învăţături, căci nu a venit încă clipa dezvoltărilor lor. 
Dar va veni în curând. 

Mă bucur că se răspândeşte o astfel de cunoaştere – cu greu, dar totuşi...
Mergeţi cu bine, cu sănătate, în vremurile care vor veni !!!

vineri, 19 iunie 2015

UNDE NE DUCE CUNOAŞTEREA?...

Am pornit de la o idee pe care am citit-o de mult timp prin scrierile care mi s-au perindat prin faţa ochilor şi, dacă la început mi s-a părut foarte stranie şi ne-adevărată, mi-am spus că nu cunosc eu suficiente lucruri pentru a accepta aşa ceva sau a nega, deci cel mai bine este să tac când vine vorba despre despre astfel de citate. 
“...În trecut omenirea a fost călăuzită întru totul de Ierarhiile Divine, fără să aibă o voinţă proprie În trecut omenirea a fost călăuzită întru totul de Ierarhiile Divine, fără să aibă o voinţă proprie  ...”
Între timp s-au schimbat un pic lucrurile pentru mine. 
Studiez de 20 de ani istoria străveche a omenirii. Noi, spirite evoluate, creatoare conştiente avansate, în curs de universalizare în cea mai mare parte – unde o parte sunt deja ajutători de mult universalizaţi – departe de a nu avea o voinţă proprie, departe de a fi oameni fără experienţă şi fără înţelegere, suntem tot în mare parte cei spiritele întrupate azi, pe Pământ, sau ca entităţi astrale în jurul Pământului. Pentru mine a fost cât se poate de clar faptul că toate cele studiate mi-au arătat o societate care era departe de a nu înţelege şi cerceta cele ale planetei, sistemului stelar, galaxiei, zonei universice şi universului în întreaga sa splendoare. Era o societate aflată departe de a nu avea o voinţă proprie, o cunoaştere proprie cu care veniseră din alte părţi ale universului, din alte universuri, care se îmbogăţea cu fiecare clipă petrecută în continuare, aici, pe Pământ... Era departe de a primi doar îndrumări despre cum trebuie să se procedeze pentru a crea ceva, pentru a se manifesta în vreun anumit fel, era departe de a nu avea o voinţă proprie. Era departe de a fi un grup de extratereştri veniţi întâmplător pe Pământ sau chiar cu scop materialist (că ar fi avut nevoie de aur sau de cristale) sau sclavagist. Faptul că azi nu mai ştim şi nu mai luăm în considerare multe cunoaşteri din vremuri îndepărtate este ceva cu care ne vom mai întâlni în evoluţiile noastre, periodic, în calitate de ajutători, învăţători spirituali ai multor popoare de spirite în evoluţii pe care noi le-am parcurs deja. Vom trăi astfel, dar cu experienţă din ce în ce mai multă şi profundă, atunci când, şi acolo unde vibraţia locurilor de întrupare va fi foarte joasă, trezindu-ne experienţa pe care o avem la acel nivel de vibraţie – a locului şi a momentului planetar de vibraţie, în ritmurile crescătoare sau descrescătoare ale sale. Dacă nu înţelegem acest lucru, nu vom accepta mai repede nici trecutul cu experienţa pe care la un moment dat o regăsim din memoriile noastre spirituale, în creşterea vibraţiei planetare, nici prezentul cu neînţelegerile şi confuziile lui, şi nici viitorul nostru, al omenirii pe Pământ sau oriunde în alte locuri din univers, sau în alte universuri.
Vom înţelege şi vom accepta multe lucruri atunci când vom da libertate manifestării intuiţiilor noastre, când ne vom pune întrebări de la care să aşteptăm cu tot sufletul un răspuns – nu întrebări retorice cu încredinţări că nimeni nu are de unde să ştie să ne răspundă, nu ar şti şi nici nu va şti vreodată să răspundă, nici măcar nu are pentru ce să încerce... Cu atât mai mult nu ne-am putea răspunde noi înşine, care nu avem de fapt acum încredere în noi înşine – dar ne-ar plăcea ca alţii s-o facă (să aibe încredere în noi) deşi sincer ne-am spune că nu ar avea nici un temei!... Dar ne-ar fi foarte plăcut să aibe alţii încredere în noi doar pentru că arătăm bine, ne îmbrăcăm frumos, curat, rafinat sau pentru cât de bine ne este epilat corpul... 
Când vom dori să ne cunoaştem cu adevărat, ne vom accepta puterile, talentele – chiar dacă nu ies bani din ele !!! – dar mai ales ne vom accepta neputinţele, defectele şi vom înţelege profund că nu ascunderea lor ne formează un prezumtiv talent, ci acceptarea lor ca început al remodelării comportamentelor noastre, atitudinii, nepriceperilor noastre, superficialităţii cu care privim lumea; şi care ne duc – toate la un loc – pe calea adevărului vieţii noastre. 
A ne cunoaşte şi a cunoaşte lumea, universul în care ne aflăm au toate la un loc o importanţă deosebită. Cunoaşterea ne simplifică viaţa, o curăţă, o echilibrează din orice punct de vedere, iar pe acest fundal echilibrat dezvoltarea corpurilor noastre mental şi astral va avea rezultatul cunoaşterii de un anumit fel, mult mai larg şi profund: prin forţele proprii ale spiritului, forţe pe care le numim astrale şi mentale. Recuperăm astfel tot ceea ce ştiam odată, de mult, în străvechimi, şi astfel constatăm că am adunat, în epoca contemporană, informaţii despre o realitate deformată, pe care le-am strâns într-un volum uriaş. Începem să înţelegem ce este cu entităţile astrale, ce e cu extratereştrii, cu relaţiile dintre noi şi ei, înţelegem de unde venim, ce căutăm pe Pământ. Răspunsul nu este că suntem pe Pământ ca să ne stoarcem creierii cum să plecăm mai repede de aici, cum să facem totul mai repede (mai fuşerai) minţind mereu pe cei din jur şi pe noi înşine în acelaşi timp. Alţii ne-au minţit – de ce n-am putea face şi noi la fel în continuare?!... Târziu ne vom da seama că ne-am minţit fără urmă de conştiinţă avansată, dar alţii nu... Alţii ne-au spus că vom fi pedepsiţi dacă adâncim cercetarea „misterelor”: şi aşa ajungem să ne minţim în continuare şi noi – pe noi înşine şi pe alţii la fel. Ne minţim că putem face o mulţime de lucruri, inclusiv că putem naşte universuri paralele şi dimensiuni paralele, şi alte asemenea realităţi alternative: zicem că, dacă noi nu ştim că nu le facem – cu atât mai mult altul nu are cum şti dacă le facem sau nu... Nu le vedem, nu ne susţin viaţa direct, nu ne-o lungesc, nu ne feresc de boli, de hoţi, agresiunile altora, de tot felul de alte necazuri... Ce fel de puteri ar fi acestea???... Fără să ştie cei din jur, ridicăm ochii spre un prezumtiv Cer ce ne ar fi nouă cumva îndatorat şi cerem arogant sau plângător răspuns la veşnica întrebare: „De ce?...”
Ei – iacă...
În fond avem la dispoziţie întreaga lume a corpurilor noastre, reală – dar noi vrem s-o credem iluzorie chiar dacă nu dispare dacă închidem/deschidem ochii să piară... Avem de descoperit o mulţime de lucruri noi – dar pe care le refuzăm ori pentru că ar fi nimicuri, ori pentru că provin de la vreun orgolios care le dă de pomană altora din ce a descoperit el, ori că spune prea mult, ori că spune prea puţin...
Şi lucrurile chiar nu stau aşa. Descoperim într-un târziu – dar de fapt niciodată nu e prea târziu!!! – că cel orgolios suntem chiar noi, care nu am vrut să ştim informaţia, clarificarea, descoperirea confuziilor... Eram frustraţi... voiam să ni se acorde atenţia, credeam că astfel avem putere asupra altuia... 
Ne vom lămuri cu toţii, fără urmă de îndoială. Cândva... În timp ce scriu, deja pe toate meridianele lumii s-au mai lămurit încă câţiva, pentru că e în firea spiritului uman să revină la ceea ce a fost odată, dar la care nu a putut avea încredere că are să revină...

duminică, 24 mai 2015

RELIGIA: ÎNTRE PRO ŞI CONTRA

Voi scrie câteva articole privind încredinţări proprii despre evenimente religioase, astfel încât mă simt oarecum datoare să punctez câteva lucruri care mie mi se par deosebit de importante. 

Multe discuţii am avut, şi am văzut pe internet cu prilejul acestor sărbători. De multe ori mi s-a cerut socoteală (blând spus...) referitor la faptul că ba acuz, ba scuz religia, religiile la modul general, religiile fiind dăunătoare, sau la ele aderând doar cei „fără carte”, care ar cade în capcana lor. 
Desigur, nu sunt religioşi, credincioşi practicanţi doar cei „fără carte”, mai ales acum că avem mai toţi carte, important fiind, cred eu, ce am făcut cu „cartea” noastră. Căci cunosc oameni orgolioşi care au „făcut” o facultate, dar după terminarea ei nu au mai făcut decât să aplice o metodologie de lucru, fără să se mai instruiască în continuare dar spunându-şi intelectuali cu mândrie: devenind însă meseriaşi cu mintea, exact la fel ca şi meseriaşii cu mâna, pe care mulţi dintre ei îi dispreţuiesc... Aceştia din urmă au dovedit însă de nenumărate ori că se instruiesc tot timpul, mai mult decât unii care doar aplică formule şi taie desene multiplicate după standarde vechi. 
Eu însă preţuiesc în egală măsură şi pe cei „cu carte” şi „fără carte”. Sunt oameni care în credinţa lor respectă omul: după creaţia lui Dumnezeu, dar şi după titlul profesional, chiar dacă nu conştientizează că nu titlul face omul, ci doar îi dă uneori şansa la un salariu mai bun. Doar uneori. 
Aşadar, referitor la religie, spun că nu au 100% dreptate, iar asta nu înseamnă nici 99%, nici 49%... Eu spun că oamenii simpli nu se sprijină integral pe cartea lor sau a altora, ci mult mai mult pe intuiţie – iar aceasta este forma cea mai bună, care ne poate purta către înaintarea spirituală rapidă, către viitor. 
Aş pune însă altfel tema de discuţie: depinde ce înţelege fiecare prin „religie”. Poate părea greu de crezut pentru unii, mai uşor pentru alţii, dar eu nu vreau să acuz religiile, ci doar să evidenţiez poziţia mea – analitică şi „severă” ar fi ceva echilibrat exprimat – faţă de acei oameni care s-au erijat, şi o fac continuu, generaţie după generaţie, de câteva mii de ani, drept conducători ai organizaţiilor care la un loc formează Biserica (să lăsăm schismele la o parte). Da, sunt analitic-severă faţă de cei care au modelat-o după propriile interese, care ştiu multe – dar nu vor să dea popoarelor cunoaşterea lor, cunoaştere pe care le-au dat-o însăşi religia pe care au îmbrăţişat-o; şi care cer contra cost credinţă oamenilor, numai în numele unui Dumnezeu care ar cere-o. Dumnezeu însă nu are nevoie să ceară ceva omului, căci oricum El ne va ajuta în continuare, altruist ... ALTRUIST... aşteptând cu infinită răbdare să ajungem la înţelegerile depline la care a ajuns şi El referitor la manifestările noastre...
Tot ce-i posibil ca azi puţini preoţi din popor să fi ajuns să ştie ceea ce le pune religia lor la dispoziţie, dar sus, la conduceri, se ştie precis – şi asta de mii de ani. Mi se pare falsă ideea că Vaticanul sau Patriarhiile ortodoxe să aibă depozite întregi de artefacte şi de documente de care să nu ştie ce conţin, când numai de 300 ani cel puţin oameni mulţi, inimaginabil de mulţi, cercetează astfel de documente secrete, maşinării, obiecte deosebite, provenind din timpuri cunoscute foarte bine, şi în plus se alocă sume enorme recuperării altora în plus, pentru acelaşi gen de studii, concomitent cu reţinerea lor din cunoaşterea lumii cărora de altfel i se adresează astfel de resurse, dar politica de menţinere în sclavie a popoarelor nu permite nici azi eliberarea lor de sub chei din ce în ce mai sofisticate. 
Se ştiu multe şi nouă nu ni se spun, sub ideea – neînţeleasă în profunzimea ei – că nici Iisus nu ar fi spus lumii înţelegerile pe care le-a dat apostolilor, şi în plus ar fi spus că nu trebuie să fie date mărgăritare la porci. Personal sunt încredinţată că aceasta este o idee smulsă dintr-un context mult mai larg, dar în acest mod ea devenea convenabilă celor ce au hotărât să fie pusă în cărţile pentru popor. 
Oricum, în alte părţi scrie negru pe alb (sau maron pe bej) ceea ce a spus Iisus: „Poporul meu moare din lipsă de cunoaştere” (citez din memorie). 
Am reflectat mult la aceste lucruri.
De fapt, Dumnezeu lasă lucrurile să curgă nu pentru că ar da dreptate unuia, altuia, sau tuturor la un loc, ci pentru că ne lasă, pe parcursul unui întreg ciclu de vieţi, să ajungem singuri la anumite concluzii în faţa celor desfăşurate pe parcursul ultimului milion de ani, indiferent de felul întrupării. Avem diverse feluri de sisteme corporale cu care studiem drumurile prin univers până în acest punct – Pământul, apoi sisteme corporale cu care studiem în orice fel de întrupare ceea ce ne înconjoară. Să ni le amintim pe scurt din articole anterioare:
– corpuri de călătorie - corpuri spirituale, cu care am venit pe Pământ şi cu care ne-am făcut primele impresii, trăiri, studii şi aprofundări de cunoaşteri despre realitatea profundă pământeană;
– cu corpuri astrale, cu care studiem permanent toate aspectele vieţii pământene: de la stea şi planetă la toate vieţuitoarele, inclusiv oamenii, semenii noştri;
– cu corpuri fizice, din perspectiva omului cu sistem corporal pământean complet, care foloseşte percepţiile sale cu accent pe mental, astral şi fizic, simultan sau consecutiv, în perioade diferite de timp planetar.
Adică avem şi experienţă, şi posibilităţi să ne facem o viziune complexă în toate condiţiile planetare la un loc, pentru ca această imagine, înţelegere să fie completă. Nu truncheată, aşa cum credem acum, doar fizic – şi doar de la ultima glaciaţiune încoace. 
Multe ar fi fost posibil să fie cercetate în societăţile omeneşti deschise relaţiilor între toate grupurile de spirite care intră rând pe rând al întrupare. Dar cei care şi-au arogat dreptul de a deţine şi reţine cunoaşterea spre a nu ajunge la îndemâna popoarelor nu sunt numai conducătorii religioşi, ci şi cei laici din toate timpurile: timpuri în care religia a desprins din ea însăşi grupuri de conducători sociali, organizatori ai vieţii creative a oamenilor, spre a se despovăra de astfel de coordonări, dar rămânând prin ameninţări subtile sau grosiere stăpânii absoluţi ai sufletelor de pretutindeni, ştiind bine că prin ceea ce fac lasă să fie confundate întotdeauna dorinţele, patimile şi hotărârile proprii cu voinţa divinităţii, fără să creadă vreodată că ei ar fi pedepsiţi pentru ceea ce fac. 

Mulţi oameni spun că religia nu va muri niciodată. Eu fac parte dintre cei care sunt încredinţaţi că în viitor nu va mai fi nici religie, nici şcoală şi nici serviciu după regulile de acum, absotut toţi oamenii învăţând din cercetarea proprie a micro- şi macro-universului, din amprentările rămase în câmpurile fluidice ale galaxiei tot ceea ce s-a creat, gândit, vorbit şi înfăptuit de la ultima glaciaţiune încoace, precum şi din propriile amintiri: tot ceea ce înseamnă întreaga istorie a omenirii. Înainte de ultima glaciaţiune, fiecare om a ştiut şi memorat totul, inclusiv că fost un adevărat suflet înălţat, cu toate calităţile la maximul lor posibil planetar, trăind şi radiind în jur atitudinea unei societăţi în care înţelegerea, toleranţa, înalta calitate a creaţiei, a moralităţii erau la maximul lor omenesc. 
Mulţi oameni confundă religia cu credinţa omului într-un cumul de fiinţe superioare care ne ajută şi ne coordonează drumurile înaintărilor în evoluţii, având experienţă uriaşă şi ştiind astfel fiecăruia ce i se potriveşte şi de unde poate învăţa să caute cel mai eficient mod să-şi urmeze căile proprii. Şi ştiind de asemenea că se poate sprijini pe un ajutor de nădejde acolo, şi atunci când are nevoie, înţelegând perfect modul în care condiţiile de întrupare lucrează pentru astfel de căi eficiente de evoluţie. 
Vremurile actuale, grele încă pentru noi, ne-au adus treptat la uitarea faptului că suntem ajutaţi. Dar ajutorul a venit întotdeauna chiar şi fără să ştim că îl primim. Odată cu trecerea timpului, şi cu relaxarea trăirilor noastre, am înţeles în linii mari şi ajutorul pe care îl primim în fiecare moment al vieţilor noastre, dar şi creaţiile uriaşe – de la universuri la propria corporalitate de specie, care facilitează o manifestare fără oboseală şi fără o consolidare a neînţelegerilor. Aceeaşi corporalitate ne facilitează o deschidere puternică a înţelegerilor – o formă de înţelegeri de tip sferic, atot-cuprinzătoare, alături de învăţături de acordare de ajutor şi de primire de ajutor conform fiecărei etape proprii de evoluţie. 
Acesta este Dumnezeu, care ne ajută nemijlocit, direct, fără să fie nevoie neapărată de implicarea bisericii ca instituţie; dar existenţa ei se leagă de destinele unor oameni care sunt încă temători în aceste locuri din univers, aşa cum de asemenea învaţă oamenii să se ajute reciproc, la nevoie, până când ori vor pleca de pe Pământ, ori se vor întări treptat şi vor ajunge să nu mai aibă nevoie de toiagul religios. 
Religia după principiile de azi cu siguranţă va dispare – dar va rămâne şi se va consolida rădăcina celei de azi: credinţa în existenţa unor coordonatori de evoluţii, unor ajutători pricepuţi care ne ajută mereu, lăsându-ne totuşi LIBERTATEA DE ACŢIUNE, DE MANIFESTARE DIN CARE SĂ NE CONŞTIENTIZĂM PROPRIILE SIMŢIRI ŞI SĂ NI LE DEZVOLTĂM TREPTAT ÎN DIRECŢIILE CONSERVĂRII VIEŢII ŞI RESPECTULUI RECIPROC: PENTRU MANIFESTĂRILE ŞI CREAŢIILE DE ORICE FEL ALE TUTUROR CELOR DIN JUR. 
Vom înţelege curând că nici un Dumnezeu nu se întinde cu prioritate asupra altuia, asupra oricărei forme de viaţă, arogându-şi o întâietate de fapt efemeră. Căci Dumnezeu este o exprimare sintetică a acelor monade care au supravieţuit, la începutul tuturor timpurilor, primelor forme de manifestare mai mult sau mai puţin conştientă, mai mult sau mai puţin agresive şi astfel supravieţuitoare dintr-o multitudine de monade care au pornit pe acelaşi drum cândva, cu valuri de eternităţi în trecut, care au creat în timp posibilităţi de nemurire, adică de conservare a vieţii proprii şi a celor din jur, pe scurt posibilităţi de viaţă eternă. Prin intermediul corporalităţii, orice monadă poate supravieţui etapei începuturilor, de inconştientă agresivitate, izvorâtă din neînţelegerile vieţii ca atare. Acele prime monade care au supravieţuit şi au creat corporalitatea, au creat de asemenea și universuri relativ separate între ele, dar aflate în relaţii complexe permanente unde, şi prin care alte monade să se manifeste prin corpurile lor: în acest fel să crească în putere energetică interioară şi în experienţa folosirii ei. Ele sunt azi coordonatorii evoluţiilor noastre, care au ajuns să înţeleagă, mai presus de înţelegerile noastre actuale, esența energiei fundamentală şi cum poate fi ea folosită pentru susţinerea propriei vieţi şi propriilor activităţi ale fiecărei monade în parte. Au ajuns să perceapă viaţa la justa ei valoare şi să ajute în eternitatea vieţii monadice astfel protejate să evolueze şi alte monade, în număr practic infinit, şi ele  la rândul lor autoformate înafara acestei „case” a universurilor, în mijlocul oceanului infinit de energie fundamentală. 
De fapt acesta este drumul Celor Dintâi Făuritori, a căror viaţă eternă ne este dedicată în întregime, care ne învaţă să devenim şi noi ceea ce sunt chiar ei. Chiar dacă viaţa corporală este trecătoare ca formă existenţială, ea este însă mereu constructivă:
– creatoare de experienţă, întăritoare, îmbogăţită la infinit, în eternitatea vieţii ce ne este astfel dată;
– formatoare a conştienţei de sine pentru fiecare monadă în parte, prin care, la un moment dat al evoluţiilor, ajunge să devină propriul căutător de experienţă, împletindu-şi constructiv trăirile cu cele ale Celor Dintâi învăţători şi protectori – care însă ne vor rămâne mereu: şi învăţători şi protectori în eternitate;
– formatoare de conştiinţă a alegerilor drumurilor de conservare a vieţii, experienţei şi posibilităţilor infinit fecunde de existenţă a energiei fundamentale însăşi. 
La toate acestea se adaugă tot ceea ce au construit pentru noi: structurile universice create de ei, interacţiunile dintre ele, legăturile universice şi interuniversice, structurile dimensionale energetice care fac legături de o complexitate uluitoare pentru noi, cei mărunţei: toate trebuiesc cunoscute. Nu numai că este dreptul fiecărui întrupat să le cunoască, ci şi obligaţia de a le face cunoscute mai departe, totul stând la baza dezvoltărilor spirituale eterne. La începutul evoluţiilor noastre, ceea ce nu înţelegem noi nu încurajăm, ci dimpotrivă. Ajungem să conservăm doar pentru propriul uz, la fel cum un animal ascunde prada sa de alţi semeni. Dar devenim conştienţi de necesitatea unui drum comun, de necesitatea încurajării conlucrării, înţelegerii necesităţii altora, altruismului şi iubirii întregii lumi, pe măsură ce noi înşine creştem şi ne alăturăm celor asemenea nouă. 

Omul care creează, munceşte, studiază şi aplică rezultatul studiilor sale, care oferă mai departe cunoaşterea sa, care oferă exemplu pe sine şi din opera sa, este cel mai vrednic să fie numit: religios... 
Omul religios iubeşte şi ocroteşte viaţa sub toate formele sale, de la stele şi planete – la orice vietate din lumea sa, cu respect infinit pentru toate entităţile astrale, ajutătoare, dimensionale, coordonatoare de evoluţii întregi de la prima la ultima treaptă... Acesta este omul cu adevărat numit: evlavios...
Religia ar fi trebuit să nu distrugă nicicând şi să nu obosească omul, reţinându-l de la a respecta la rândul său viaţa, cunoaşterea de orice fel, creaţia ca rod al muncii pentru el însuşi şi pentru semenii lui... Religia ar fi trebuit să pună accent pe IUBIRE – nu pe frică, iar biserica să nu fie acoperiş aurit asupra capetelor conducătorilor religioşi, ci să întărească BISERICA DIN SUFLETELE OAMENILOR... comuniunea sufletelor lor...

Drept e... religia nu va dispărea pentru nedreptăţile ei, intoleranţele obişnuite, acaparările şi altele de acelaşi fel, ci pentru că oamenii de pretutindeni – preoţi şi laici – îşi vor aminti tot adevărul din ei, realitatea, rădăcinile religiei ca ştiinţă a vieţii, ca un cumul uriaş de ştiinţe ale universului întreg... Ştiinţe care stau la baza unei construcţii ferme a viitorului, cu etapele sale de înălţare spirituală sublimă... Vom descoperi tot ceea ce aparent se „pierduse” în focul bătăliilor pentru supravieţuirea în lunga perioadă a „Luminii Întunecate”. Nimic nu ar fi posibil în lumea noastră de azi fără această înnoire rapidă a energiilor nevăzute, ne-simţite de corpul nostru fizic – dar prin care toate corpurile noastre, inclusiv cel fizic se înnoiesc fără încetare. Sub influenţa vibraţiilor joase, spiritul nu ştie deocamdată decât manifestarea de vibraţie joasă. Legea Vechiului Testament arată de fapt înţelegerea Dumnezeului bun, iubitor pentru omul neputincios. Dar tot El scurtează zilele suferinţelor omului şi îi creează condiţii doar să-şi vadă neputinţele – pentru a îmbrăţişa apoi conştient învăţăturile viitoare... pentru a participa el însuşi mult mai conştient la propriile evoluţii ulterioare. Spiritul şi le vede, şi apoi pleacă: remodelările de anvergură pe loc, aici, pe Pământ, sunt pentru foarte puţini întrupaţi. Şi nu înţelegem asta, credem că omul nu vrea să se modeleze pe el însuşi – dar numai Dumnezeu ştie că de fapt el nu poate. Încă. Dar tocmai pentru că există aceste vieţi se va putea. La fel cum a fost şi pentru cei ce azi pot. Desigur există o formă de putere spirituală care se poate manifesta între două lumi: pe „patul de moarte” să ne conştientizăm greşelile, aşa cum ne îndrumă preoţii noştri, pentru că avem puterea acestui minim efort în acele momente de trecere, părăsind una şi întrevăzând-o pe alta: CONŞTIENŢA NOASTRĂ POATE FI ATÂT DE ACCENTUATĂ ÎNCÂT SĂ CREEZE CONŞTIINŢA BINELUI ŞI RĂULUI ÎNFĂPTUIT...
Iar acest este primul pas către remodelarea viitoare.

joi, 21 mai 2015

LA MULŢI ANI !!!


LA MULŢI ANI PENTRU SĂRBĂTOAREA SFINŢILOR ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA 
ŞI 
LA MULTĂ ÎNŢELEGERE PENTRU FENOMENOLOGIA ÎNĂLŢĂRII CHRISTICE
Chiar dacă sunt în fel şi chip acuzată de ezoterişti că o scald între religie şi metafizică - întrucât nu ar exista nici o legătură curată între ele (LUCRU PE CARE ÎL CONTEST, nu numai că m-aş îndoi...) - eu continui să spun că religia propovăduieşte lucruri adevărate şi bune, chiar dacă de multe ori acoperite de mistere de care se îndoiesc azi chiar mulţi preoţi cu har... Sau propovăduite cu seninătate contra cost, şi aici oricine poate spune că este "serviciu" ("divin" nu-şi are rostul aici, cred eu) şi orice serviciu trebuie plătit. 
Şi aici pun punct.
Dar aşa cum am mai spus, voi dezbate felul în care înţeleg eu religia, chiar dacă am mai scris despre asta şi chiar dacă nici acum nu voi fi înţeleasă: căci nu să fiu înţeleasă urmăresc de fapt, ci dezbaterea unui subiect care poate conduce la înţelegeri pe unii dintre cititori. 
În această zi – în care se împletesc două sărbători: aceea a sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena – urez LA MULŢI ANI PLINI CU SĂNĂTATE, BUCURII ŞI PUTERE SPIRITUALĂ PENTRU ÎMPLINIREA SARCINILOR PROPRII DE DESTIN tuturor celor care îşi sărbătoresc ziua numelui !!! 
Şi tuturor oamenilor, şi mie alături !!!... :) 

În vremurile împăraţilor Constantin şi Elena s-au petrecut multe lucruri ciudate, interesate şi cu efecte în timp dintre cele mai controversate - zic eu că pe bună dreptate, dar nu este vrerea mea să-i judec, nici măcar deocamdată să le analizez intenţiile şi acţiunile. Aştept creşterea vibraţiei planetare pentru a face asemenea lucru cu linişte sufletească. 
DAR ÎNĂLŢAREA ESTE CEVA CU TOTUL DEOSEBIT, SPECIAL, DUMNEZEIESC în vremurile noastre ŞI ASTA TREBUIE REAMINTITĂ MEREU, FĂRĂ ÎNCETARE, PÂNĂ LA SCHIMBAREA TOTALĂ A VREMURILOR !!!
Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile ce vor veni !!!

marți, 21 aprilie 2015

CÂTEVA GÂNDURI DESPRE NOI, OAMENII...

Eu nu mă zbat să conduc, să ies în faţă, să-mi impun părerile, dar alţii da – la orice nivel al societăţii, de la familie la naţiuni întregi. Accept să nu fiu înţeleasă, dar alţii nu. 
La fel ca şi mine sau ca şi ei sunt foarte mulţi, ai zice că suntem pe o parte şi pe cealaltă parte a unei baricade. Dar nu este nici o baricadă, ci suntem pe acelaşi drum, dar în momente diferite ale lui. Când vom înţelege acest lucru, ne vom sprijini să mergem pe drum, fiecare după puterile lui şi nu ne vom mai obliga să mergem toţi într-un ritm mai alert sau într-un ritm mai lax, mai relaxat până la leneş sau la stat pe loc. 

...Oamenii nu sunt iraţionali - ci doar nu-şi înţeleg raţiunile unii altora, dar măcar unii încearcă...
...Ei nu sunt de neînţeles, ci doar se înţeleg după interese şi afecţiuni comune. Şi se unesc definitiv atunci când descoperă că nu există decât un singur ”interes” - viaţa... Faţă de care ar trebui să ne manifestăm întreaga afecţiune...
...Oamenii nu sunt egoişti, ci simt doar nevoia imperioasă să se protejeze, după fricile, temerile şi deznădejdile sau nădejdile pe care le au. Cu cât ne unim mai mult, cu atât înţelegem că protecţia ne este necesară şi mai ales, contribuim activ la protecţiile pe care deja le avem din evoluţiile noastre...
Să ne iubim şi mai ales să ne ajutăm reciproc să ne cunoaştem pe noi înşine: şi în neputinţele, şi după puterile noastre, ale tuturor...

miercuri, 15 aprilie 2015

DA, ŞI MIE MI-E FRICĂ DE URŞI !!!


Mi-a plăcut articolul, sincer, deşi e cam dur...
http://totb.ro/mi-e-frica-de-ursi/#more-119689 
Am şi eu nişte experienţe............
Mi-e frică de urşi de când mă plimbam pe la Lăptici (e undeva la ieşirea din Padina pe drumul spre Cheile Tătarului) fotografiind flori şi, întorcându-mă să ies din pădure, acolo unde credeam că este o stâncă mare cu muşchi pe ea (sunt peste tot în Padina) mi-am dat seama că "stânca" a întors capul după mine... 
Asta a fost prin 2009... Şi era începutul...
Fugind de urşi mi-am dat seama că dădeam de câini. Urşi nu erau la început, dar câinii erau reali, acolo, cu colţi şi mârâind, lătrând... M-am obişnuit să iau abonament la munte - Sinaia pt. vremea rea (are străzile spre munte asfaltate!!!) şi Buşteni pentru vreme bună. Ca să nu-mi mai fie frică de câini, am luat biscuiţi şi am început să împart cu gentileţe. Aveam o duzină de prieteni acum. În fiecare sâmbătă mă aşteptau cu o bucurie nebună. De obicei mergeam pe drumuri spre Stâna Regală sau de la Cota 1400 în jos ...splendide drumuri, nu le voi uita în veci. Uitasem de urşi, dar de fiecare dată cineva oprea maşina şi spunea că ursoaica cu 2-3 pui era la o cotitură mai sus. Ok, luam catrafusele şi mă întorceam, dar oricum eram cu câinii după mine. Nu se deslipeau de mine. Eram doar cu ei şi cu veveriţele şi nu-mi mai era frică. Dar într-o bună zi eram singură - prietenii mei blănoşi erau la masa lor de prânz - şi am luat-o spre telegondolă pe o şosea splendidă, prin spatele Cabanei Schiorilor, pe marginea pădurii. Plecasem de fapt din drumul spre Cotă de unde venea un urs, mi-a zis cineva care cobora cu maşina. Şi deodată, tot fotografiind trunchiuri de copaci ce semănau cu urşi, din faţă m-am trezit cu o ursoaică cu 2 pui. Nu puteam fugi, am angină pectorală. Şi totuşi am fugit, nu mă văzuse, dar mi-am văzut moartea cu ochii şi ncii nu mai port nitroglicerină cu mine de prin 2005... 
Pe drumurile Sinăii nu mai ai pe unde merge, vin urşi şi la Castelul Peleş... 
De data aceea am scăpat. Trei zile mai târziu eram în maşina unor prieteni când fix de la Hotel Alpin traversa şoseaua o altă ursoaică cu pui: alta rasă, prima fusese neagră cu bot ascuţit, asta era superbă, toată pe rotund cu blana roşcat aurie în soare... Zeiţa urşilor !!!... Dar eram în maşină, iar dânsa i-a dat o gheară puiului peste funduleţ de l-a trimis direct în frunze şi a dispărut după el. 
Am conştientizat că şi ei au frici de noi...
Noi am intrat în "ţara" lor... Şi ne mirăm că şi ei intră într-a noastră...
Pe Jepi sunt urşi... Ohooo... Acum 2 ani din telecabină povesteau oamenii cum vedeau că ursul servea dintr-un om şi ei, sus, nu puteau să facă nimic... Acum, eu nu intru mult în pădure, e minunat, feeric, superb, uluitor de frumos săptămână după săptămână să vezi cum se schimbă haina codrilor, şi aerul, şi florile, şi fluturii... Mi-e frică de urs, dar citeam zilele trecute că altora le e frică acolo de o potecă care s-ar deschide din Jepi şi te duce ori la nebunie, ori la dispariţia completă. 

Sincer este uluitor, da, uluitor de bine acolo şi cunosc oameni care s-au dus la doctor pentru că... se simţeau anormal de bine când ei socoteau că, fiind la birou, trebuiau să se simtă prost... mă rog, rău... Aşa că nu vreau să acuz pe unul şi pe altul, dar m-aş mira ca un asemenea om să nu tremure de frică dacă nimereşte pe potecuţa mea zen !!! Aia chiar există, nu apare, nu dispare din senin... Şi o piatră pe care serveam masa acolo, săptămână de săptămână... Mi-e dor de ea, acum nu mai pot merge la munte. Oricum găsesc eu bănci prin parcuri, peticuţe de iarbă ici şi colo prin Bucureşti...
Dar nu ai frici în Bucureşti. Sau ai dacă le vrei. E bine însă să ai nişte biscuiţi în buzunar, pentru câini sau pentru porumbei. I-aş da şi unui hoţ, cred că l-ar pufni râsul să audă de la mine că sunt pe talon de pensionar fără bani prin Cişmigiu, dar îi dau un biscuit, doar unul sau doi, ca să mai rămân şi eu cu ceva !!!
Să auzim numai de bine !!!.................

sâmbătă, 4 aprilie 2015

ESENŢA ECHILIBRULUI SPIRITUAL

Am discutat frecvent despre echilibru într-o lume în care multe par a fi dezechilibrate şi de aceea dezorientante. Mulţi dintre noi înţeleg cu greu diferite aspecte ale evoluţiilor spirituale ale oamenilor, cum ar fi: oamenii buni se îmbolnăvesc adesea, cei răi par sănătoşi tun şi în deplină putere să facă rău în jurul lor până în clipa morţii. 

FOLOSIREA ŞI RESPINGEREA LUMII
Nu putem atinge în discuţii, analize toate aspectele legate de echilibrul/dezechilibrul lumii şi al nostru personal, dar treptat îi putem atinge câte un aspect în timp ce acumulăm experienţă, reflectând la fiecare în parte şi la toate la un loc, fără să vedem în asta o povară – ci o uşurare a înţelegerilor vieţii şi astfel a trăirii ei. 
Putem azi să pornim de la înţelegerile trăirilor noastre pe Pământ - rădăcini din care se vor dezvolta trăirile noastre în viitor: indiferent dacă ele se vor desfăşura în continuare pe Pământ sau dacă se vor petrece în alte părţi ale universului. Trăirile noastre de acum îşi au rădăcinile în ceea ce numim idealurile noastre spirituale, pe care le păstrăm în suflet şi credem că ele nu au fost atinse vreodată, dacă suntem încredinţaţi că ne tragem din regnul animal pământean, din maimuţe: de fapt le-am trăit cu toţii la modul absolut al unui superlativ pe care îl credem limita realului, dincolo de care credem că s-ar întinde imaginarul unui om care îşi croieşte singur viitorul. Dar de fapt venim dintr-o existenţă concretă superioară cu mult acestui ideal croit doar din superlativele existenţei noastre pământene. 
Şi trăim azi ajutaţi de corpurile noastre actuale, cu percepţiile lui, cu tarele lui, crezând într-o conştiinţă apărută sub forma unui efect al unui chimism evoluat de la animal la om în decursul câtorva milioane de ani... 
Dar de fapt nu este aşa. Rădăcinile noastre spirituale nu sunt în corpurile animalelor de pe Pământ, ci în spiritul care a schimbat multe feluri de corpuri de-a lungul unor evoluţii îndelungate pe miliarde de planete, de-a lungul unui „timp” universal care numără trecerea noastră prin infinite galaxii ce s-au trecut în nefiinţă... Toate cele pe care le putem numi azi „rădăcini” ale manifestărilor noastre curente, au de fapt rădăcini mult mai adânci, mai lungi, mai puternice, mai ramificate, din care se trag idealurile noastre curente, sublime şi de aceea crezute a fi atinse doar de un Dumnezeu intangibil pentru majoritatea noastră, a oamenilor. Pe care idealuri le purtăm în noi, iar dintr-un anumit punct de vedere da! ele au aspecte care ating etapele de evoluţie ale animanelor şi plantelor pământene... Purtăm astfel în noi – pentru că avem mai multă evoluţie decât orice alte vieţuitoare de pe Pământ – idealurile tuturor plantelor de pe Pământ – dar şi din univers, cu o natură miraculos regenerabilă, plină de frumuseţe, pace infinită, parfum, lumină şi culoare... Purtăm în noi idealurile lumii animale, cu idealuri culinare de la carne crudă la delicatese rafinate ce par nu se mai sfârşi într-o artă mereu fecundă... Idealurile virusurilor de a acapara toată planeta fără ca ea să se distrugă, dar şi dacă se distruge să poată călători prin cosmos şi să cucerească planetă după planetă... Idealurile insectelor, reptilelor, rechinilor de a înţepa, tortura, chinui, fără ca chinuitorul să simtă regret pentru durerile pricinuite altora... 
Şi câte, şi mai câte... 
Prezentul nostru, cu vibraţie din ce în ce mai înaltă – dar totuşi nu foarte repede ajunsă la acele valori care să ne protejeze de multe „caracatiţe” irumpte din adâncuri de nefiinţe, estompează însă treptat idealurile vegetal-animale, pentru a lăsa locul idealurilor raţiunii, politicilor savante dar mercantile, dispreţului, sclaviei de orice fel, de orice subtilitate – proprii creatorului conştient pentru care, la limita animalităţii, transformă lupta de supravieţuire într-o luptă de distrugere ca ideal pentru toate idealurile la un loc... 
Dar mulţi cred azi, din fericire din ce în ce mai puternic convinşi, că tocmai această creştere a vibraţiei planetare ne conduce către profunzimi, subtilităţi din ce în ce mai adânci. Descoperim noi şi nebănuite nuanţe; abia acum începem să înţelegem ce înseamnă cu adevărat faptul că rădăcina sublimului este perversitatea. Atât de urâtă de oameni pe Pământ: sau dimpotrivă, îmbrăţişată de atât de mulţi oameni pe Pământ. Ştim bine că există oameni care urăsc perversitatea de orice fel, dar tocmai de aceea o practică cu pofte din ce în ce mai mari, mai mult sau mai puţin conştienţi. Este normal, dar dacă nu ar urâ-o, ar putea s-o părăsească relativ repede – sau cel puţin s-ar afla acum pe o cale de ieşire fără foarte mult zbucium. Ni se spune să nu urâm nimic – şi ne tot frământăm şi tulburăm cum să nu o facem ca să trăim cu conştiinţa împăcată... Cum să nu urâm minciuna ??!... ne întrebăm... dar crima, adulterul, hoţia... Nu înţelegem că ura naşte ură la rândul ei – credem că este vorba despre a urâ oameni şi fapte concrete, nu înţelegem că emoţia, sentimentul ca atare întăreşte orice fel de ură... Ne întrebăm însă cum să facem altfel diferenţa între ele şi adevăr, cinste, onoare, altruism şi iubire??!!... 
Scrierile religioase spun despre oameni sfinţi care aveau câte un „ţepuş” pentru păstrarea modestiei pe drumul susţinerii lucrărilor lor dumnezeieşti. Alţii, care nu se deosebesc de lume, dar prin puterea dată de „Tatăl” şi-au împletit relativităţi de aceeaşi natură cu o sarcină sacrificială prin care generaţii umane de-a rândul au fost susţinute în marile greutăţi prin care au trecut... Adică ceva a echilibrat altceva şi astfel au rămas modeşti – umili spun scrierile – ducându-şi sarcinile la bun sfârşit. 
Tema noastră este echilibrul în manifestare şi nu absenţa manifestării. Pentru că trăim într-o lume în care toate formele de viaţă, vieţuitoarele, recirculă prin corpurile lor energii şi materii pe care le amprentează puternic; ele ajung şi la oameni: pe de o parte circulaţiile prin corpurile umane le dezamprentează – dar nu înainte ca ele să îşi pună amprenta pe câmpurile corpurilor şi pe corpuri deopotrivă. Oamenii au o experinţă bogată în manifestări pozitive şi negative în egală măsură, cuprinzând absolut toate cele specifice treptelor de evoluţie ale vieţuitoare lor planetare: numai prin acest mod de a privi lucrurile omul a fost făcut „stăpân” peste celelalte vieţuitoare planetare – aşa cum arată scrierile religioase. Omul este acum spiritul cel mai evoluat pe Pământ, dar să reţinem că în alte timpuri nu a fost (înainte de venirea spiritelor umane pe Pământ) şi în viitor nu va fi (după ce spiritele umane vor părăsi Pământul). Într-o astfel de calitate spirituală, el trebuie să cunoască, să protejeze şi să trăiască cunoscându-le potenţialul dătător de viaţă spirituală: căci toate celelalte vieţuitoare îi aminteşte omului permanent că are o bogăţie interioară cu totul specială, pe care trebuie permanent să o reîmprospăteze, să o regenereze, să o remodeleze ridicându-şi astfel nivelul vibraţional, de care el poate să fie conştient – dar celelalte vieţuitoare încă nu... Memoriile monadei sunt mereu astfel activate de impulsurile unei varietăţi impresionante, practic infinite de vibraţii venite din jur. Aceleaşi memorii ale monadelor întrupate ca oameni pe Pământ facilitează revărsarea în univers a unor valuri imense de energii cu vibraţii asemănătoare lumii în care s-a întrupat. Toate vibraţiile provenite de la oameni se împletesc cu vibraţiile venite din cosmos, şi astfel noi valuri de vibraţii acţionează asupra tuturor spiritelor întrupate pe planetă şi în jurul planetei:
– asupra celorlalte vieţuitoare pământene, determinând un volum mic şi nu prea variat de manifestări – pentru că spiritele celorlalte vieţuitoare nu au multă experienţă, asemenea spiritelor umane. Doar anumite manifestări li se activează şi lor – şi acelea uneori de-a valma, încă, ceea ce conduce deseori la blocaj emoţional şi, mai departe: ori fugă, ori agresiune crescută, în funcţie de înclinaţiile lor spirituale; frica va genera frică, agresivitatea lor o va creşte pe aceea a animalelor – dar şi a plantelor deopotrivă (lucru recunoscut oficial azi);
– asupra oamenilor înşişi, trăitori şi creatori conştienţi avansaţi, cunoscători ai unei multitudini de moduri de trăire universică. Volumul experienţei de trăire şi de primire a noutăţilor, de folosire a lor împletind mereu noul cu vechiul, determină manifestări în plus, născute din împletirile manifestărilor cu diferite grade de vechime, din împletirile ideilor venite din modul de trai alături de celelalte vieţuitoare: şi de regulă ne gândim la chestiuni negative venite din parte biosistemului, dar ele ne oferă şi idei bune – şi este necesar să echilibrăm permanent cele negative cu cele pozitive provenite din exemplul lor inconştient. 
NOI suntem cei conştienţi de tot ceea ce putem să preluăm, inspiraţi, din jurul nostru, din corporalitatea şi manifestările lor – ajutorul acesta fiind de o importanţă covârşitoare pentru cei care devin conştienţi de adevărata umanitate din ei. O importanţă care numără manifestări proprii vechi, izvorâte din memoriile proprii şi remodelate mereu spre înălţare, spre sublimare, alături de manifestări vechi pozitive care se consolidează astfel şi ajută la îmbunătăţirea, înălţarea, sublimarea celorlalte. Devenim repede conştienţi de toate acestea, chiar dacă unele nu ne plac la început – dar ar trebui să ne placă numai prin prisma înţelegerilor superioare de acest fel. Împletirea celor vechi cu cele noi venite din mediul de trai, din câmpurile amprentate puternic (chiar dacă la început nu sesizăm) de propriile noastre manifestări din epoci trecute, în care întreaga umanitate – necunoscută şi chiar neacceptată azi de mulţi dintre noi – se manifesta atunci la cote aflate dincolo sau dincoace de orice ideal uman cunoscut şi acceptat de majoritatea oamenilor de azi. Folosite în mod echilibrat, la momentul şi evenimentul oportun, toate devin înălţătoare pentru spiritul uman. 
De multe ori unele manifestări pozitive pe care le observăm la animalele din jurul nostru ni se par mult mai pozitive decât cele ale unor semeni umani, dar aceasta se petrece datorită fondului propriu uman care se revarsă din noi înşine, activat de manifestarea acestor vieţuitoare. Un om echilibrat nu va desconsidera nici animalul – dar nici omul cu care a făcut comparaţia, crezând că omul nu este atât de loial precum un câine, nu este atât de dispus să se sacrifice precum un delfin... Ei doar ne scot în faţă ceea ce avem de accentuat în noi înşine şi au şi semenii noştri – dar de multe ori uităm... Cu timpul începem să apreciem, să valorizăm, să evidenţiem ceea ce fiecare dintre noi avem – dar nu am fost sau nu suntem încurajaţi s-o facem. Măcar să fim noi cei care, dacă tot ne considerăm „treziţi”, să încurajăm pe cei din jur să-şi dezvolte cele mai frumoase, bune, morale, calitative atitudini şi comportamente. 
Adică să echilibrăm balanţa sirituală a umanităţii.
Dar dacă am avut în vedere şi ideea că toate formele de viaţă emit impulsuri, vibraţii care se răspândesc în lume şi scot din memoriile monadelor întrupate manifestări pe măsură, să facem un pas mai departe. Monadele (în cazul mamiferelor), spiritele întregi (în cazul vieţuitoarelor pământene până la mamifere) le manifestă spontan, în general fără alegere; în cazul oamenilor – cu alegere, cu înţelegere, cu gândire. Este drept că în majoritatea cazurilor şi omul are multe impulsuri manifestate spontan, dar prin educaţie poate să ajungă rapid să se înfrâneze în faţa unor manifestări pe care nu şi le doreşte. În societatea actuală, cele înfrânate prin educaţie de obicei sunt necesare formării unei imagini care nu corespunde prea mult realităţii; în acest fel totul conduce la denaturarea manifestărilor totale pe o planetă pe care ne aflăm tocmai pentru a scoate o parte din manifestările acumulate în memoriile monadice. O asemenea situaţie, în care impulsurile interioare ies dar nu sunt folosite în vreun fel, ci ascunse, fără a fi folosite, va lăsa impulsurile energetice (căci asta sunt de fapt) libere să funcţioneze fără ţintă – de fapt să roadă corporalitatea proprie fără folos, până ce se sting: dar până atunci ele chiar se alimentează automat cu cele care încă mai vin din mediul de trai: exact ca şi atunci când se formează o ruptură într-un baraj şi pe acolo năvălesc tot mai multe ape, rupând total construcţia, făcând ravagii. 
Şi nu sunt puţine elementele reprimate pentru un spirit uman. Ne obişnuim să reprimăm multe din cele care ne impulsionează – venite din partea biosistemului, din partea semenilor care se lasă „duşi de val”. Dar cel ce urmează conştient dezvoltarea personală nu va dispreţui nici cele ale răului, nici cele al binelui, ci va lua în considerare toate cele cu care interacţionează în fiecare moment al vieţii sale, va avea în vedere mereu tot ce poate fi mai bun ca atitudine care poate să înalţe ORICE comportament. Astfel, dacă ar zice: „Nu fur decât un ou!” cândva chiar va fura un bou – găsind şi acordându-şi circumstanţe atenuante mai mult sau mai puţin false, pe măsura faptelor sale. Dacă însă nu fură nimic, dar înţelege raţiunea pentru care un sărman a furat o bucată de pâine, sau chiar şi raţiunea unui bogat care fură de la toţi – aceasta este o putere spirituală pusă în slujba umanităţii adevărate ce sălăşluieşte în profunzimea sufletului său. Şi va avea roade treptat, chiar dacă va fi un început greu, căutând soluţii rare însă reale care, datorită hotărârii sale elevate, nu vor întârzia să apară. 
Şi va fi un exemplu mereu pozitiv, care pot schimba cu siguranţă termenii vieţii umane. 
Şi mai ales foloseşte fără teamă termenii emoţionali ai vieţii cu orice prilej. Nu-i ascundem, nu-i ocolim, înţelegem de ce fiecare om alege dintre multe variante: să se abţină dar să rămână încredinţat că un aspect imoral era mai plăcut, să-i treacă prin minte că poate face ceva imoral, dar alege să nu facă, să înţeleagă de ce cineva face ceva imoral, incorect, antisocial, crimnal – dar să nu-i urmeze nicidecum exemplul. 
TOTUL RĂMÂNE ACEL YING/YANG CARE ECHILIBREAZĂ BALANŢA PROPRIEI JUSTIŢII SPIRITUALE. 
Pentru echilibru nu este neapărat nevoie să fac „câte puţin din toate”, ci să-mi urmăresc faptele, vorbele şi gândurile pentru a accepta că, chiar dacă am fost tentat să fac ceva reprobabil – nu am făcut. Sau am făcut. Să nu mă feresc să-mi exprim cu curaj că am avut gândul, dar nici măcar nu am stat la propria-mi tocmeală să fac sau să nu fac, să-l urmez sau să nu-l urmez.... Sau am stat... chiar şi numai o clipă?... Sau mai mult decât o clipă?... Mă analizez cu curaj, nu-mi reprim nimic pentru a nu mă scârbi de propria mea atitudine... sau pentru a nu mă descuraja să fac ce-mi convine, urmând interesul pervers, sau pentru a nu-mi strica propria-mi imagine, sau orice mi-ar strica falsul echilibru – căci da! şi acela poate fi un echilibru, instabil observat cândva, dar pe moment dând speranţe false – dar speranţe! – că aşa vor rămâne, în echilibru şi gata! Totul poate merge şi aşa mai departe ...
Ne furăm sau nu ne furăm căciula, o ascundem de noi sau de alţii – este clar acelaşi lucru, mai devreme sau mai târziu, iar repercusiunile pot fi foarte neplăcute până la îngrozitoare: tocmai acel „îngrozitor” ne determină pe moment să băgăm repede căciula în dulapul cu lucruri murdare..
Folosesc gândul pentru analize, folosesc propria vorbă, să văd „cum sună” pe fizic, nu numai pe mental... 
Fizicul, tocmai fizicul face şi desface în lumea noastră...
Exprimarea „Nici nu vreau să mă gândesc!!!” nu ne pregăteşte nici pentru viaţă, nici pentru schimbare. Şi suntem în miezul schimbărilor din lumea noastră, suntem pe ultima sută de metri înainte de FINISH, de plecarea „acasă” cum ne place să spunem, dar ferindu-ne să credem că avem ceva de realizat până la o astfel de plecare: aşteptată deseori doar ca modalitate de „scăpare” din condiţiile planetare şi sociale în care ne aflăm acum. DAR tocmai aceste condiţii planetare ne ajută mult să ne folosim curajul interior (şi cel exterior, dar mai întâi cel interior) de a ne recunoaşte abaterile de la propriile noastre standarde: desigur – nu ale altora, dar cele mai joase şi cele mai înalte comparativ cu ale noastre sunt întotdeauna repere ale propriei noastre spiritualităţi. Iar cu timpul, dacă ne-am dat voie să ne analizăm, să ne comparăm şi cu unele, şi cu altele, ajungem periodic la concluzia că am virat către ceva inferior sau superior, sau când spre una puţin şi când spre alta puţin însă linia generală a fost asecendentă sau descendentă. Şi ajungem la concluzia că am fost labili sau am fost flexibili, iar labilitatea ne-a obosit şi ne-a târât înapoi, ca un val care se retrage, pe când flexibilitatea ne-a condus la înţelegeri noi, orientări, dezvoltări care ne-au ajutat să ne folosim de următorul val pentru a ajunge pe ţărmul solid şi acolo să ne înfigem adânc alte rădăcini... Chiar dacă ne-am aplecat în stânga şi în dreapta ca o trestie mlădie în bătaia celor mai aprige vânturi, am constatat zâmbind că... vânturile trec – trestiile rămân... 
Aşadar, revenind şi la sănătoşii criminali, imorali, neînţelegători etc., să înţelegem că ei sunt sănătoşi pentru că nu-şi fac probleme legate de propria moralitate, nu le e de loc ruşine, nu-şi fac procese de conştiinţă, fac ce vor, ce gândesc, ce văd şi vor. Ei sunt în cel mai instabil echilibru posibil – dar deseori nu vedem şi ne lăsăm – măcar un piiiiicuuuuţ tentaţi... Şi ei au un gând, un firicel de gând bun, moral, altruist – şi de multe ori este chiar firicelul de impuls al îngerului ce ne veghează din nevăzut – dar încredinţarea lor este că într-o lume de felul celei de azi nu poţi ajunge „sus” decât făcând maximul acelor fapte care îl vor duce sus: adică pe de-asupra capetelor tuturor sau câlcând pe mormintele lor. La „mijloc”, ori „jos” numai cu gânduri, fapte, vorbe de mijloc sau de jos vor reuşi, cu curajul de a face orice, dar ORICE, inclusiv crime, îndemnuri perverse către alţii pentru a-şi „mânji” acei „alţii” – nicidecum ei, cu crime, furturi şi obscenităţi. Şi ei speră întotdeauna că vor ajunge sus numai pentru a mânca, a bea, a porunci şi a se distra.
Ca să nu ne facem procese de conştiinţă noi, cei ce iubim adevărul, altruismul, iubirea de toate şi de toţi, ar trebui să ne alegem calea prin a-i înţelege pe cei ce găsesc şi aleg o altă cale, şi în acelaşi timp să mergem neabătuţi pe calea noastră, ajutând pe oricine să facă o faptă bună, să aibă o gândire pozitivă, să nu urască. Să vorbim cu îngăduinţă de ură, de mânie, de intoleranţă, fără frică că ne va afecta cu ceva vorba analizei noastre, în vreun fel. Iar aici, pe scurt, să mai adăugăm ceva. Moşteniri din vremuri apropiate ne spun că o vorbă rea ne poate amprenta – cum spunem azi – cu puterea ei, la fel un gând rău, la fel chiar şi acceptarea înţelegeriii celui ce a făcut o faptă rea. De aceea lumea nu tolerează, nu vrea să discute, nu vrea să înţeleagă – de frica propriei vorbe, propriului gând. Cu certitudine cred că mai avem cu toţii în suflet o undă de reţinere a celor scrise mai sus, cu frică pentru o cădere în faţa înţelegerii omului şi ale lui, chiar dacă avem încredinţarea că faptele, gândurile şi vorbele lui nu sunt de urmat. Dar vremurile se schimbă şi, cum spuneam, ele înseşi ne ajută din ce în ce mai mult. Cu atitudine severă la adresa celor reprobabile, dar cu înţelegere pentru sufletul omului, suntem ajutaţi de însăşi creşterea vibraţiei planetare, care şterge amprentările ce nu au avut timp să se întărească, în timp ce în trecut vibraţia joasă întărea orice fel de amprentare de vibraţie doar cu puţin mai joasă. Azi propriul exemplu de a nu folosi mânia, chiar dacă vorbim despre mânie şi mânioşi, creează amprenta doar analizei care conduce către remodelare în pozitiv, înălţare spirituală: şi nicidecum nu întăreşte mânia ca atare. Şi asta ne întăreşte pe drumul înaintărilor noastre spirituale, astfel putem să întărim şi noi pe alţii, mai departe.
... Ceea ce nu este de loc puţin...