Primăvară... primăvară!!!...

(în grădină... zilele trecute !!!...)


...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



SĂ ÎNCURAJĂM CERCETAREA EXTRASENZORIALĂ

Sigur că cele pe care le scriu sunt părerile mele personale, născute din cercetare personală, şi nu am pretenţia să fiu crezută, dar rog întotdeauna un singur lucru: cei care au oarece capacităţi extrasenzoriale să cerceteze cele scrise aici, pe cât posibil - în meditaţie (astral) sau direct mental. Să dezbatem, să conlucrăm, să ne împărtăşim experienţa fiind mereu gata să ne deschidem orizontul. Să contribuim cu toţii la cercetarea de acest tip, pentru ca să nu mai fim datori exclusiv site-urilor şi altor scrieri străine. Căci fiecare popor are calea sa - dacă preluăm calea altora fără să o avem marcată pe a noastră personală, conform tradiţiei poporului propriu, atunci ne împrăştiem forţele, în loc să ne îmbogăţim reciproc destinul. Comparaţiile ar trebui făcute abia după ce ne cunoaştem tradiţiile şi cunoaşterile, cât de cât, căci de aceea apar exagerări de genul: poporul român a fost primul care a civilizat Europa, a fost singurul popor autohton... lucruri pe care le vom descoperi neadevărate, cu ruşine şi regret pentru orgoliul împrumutat din exemplul altor popoare orgolioase, care ne-au impus încredinţările lor...

Cercetarea începe, e drept, cu confuzii, stângăcii, asocieri multiple, dar treptat lucrurile se limpezesc, legăturile între domeniile cercetate încep să se vadă cu efectele lor echilibrate la nivele din ce în ce mai înalte. Pe măsura trecerii timpului, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare (de fapt: stelar-galactice, zonale), puterile noastre vor creşte şi ne lămurim asupra aspectelor confuze, îmbogăţindu-ne cunoaşterea privind universul în care ne aflăm.

Încurajaţi şi voi, la rândul vostru... Să nu agresăm, ci să încurajăm.

Oamenii cu capacităţi extrasenzoriale sunt sensibili, fac primii lor paşi temători, nesiguri, într-o lume puţin cunoscută; a crede că un astfel de om este "tare", că ar trebui să fie insensibil şi să confunde echilibrul cu nepăsarea şi duritatea, este o mare confuzie...

Mulţumesc. Vă doresc toate cele bune şi frumoase!!

Pentru cei interesaţi !!

ACEST BLOG NU SE VA DESFIINŢA !!!
Anunţurile temporare ale Blogger - Google sunt false. Exprimarile lasă de dorit sau sunt create spre a induce in eroare pe cei care le folosesc. Probabil ca ne pregatesc astfel de taxarea spaţiului web, aşa cum s-a procedat si in cazul siteurilor bazate pe tehnologie ning .

Deşi am raportat că nu este corect cum se procedează, Google cere mereu verificarea parolei şi, până la reintroducerea ei, blochează întreg contul Google. Dacă nu sunt pe gmail in acel moment, blogurile sunt blocate pana ce deschid computerul. Nu mi se pare de loc corect... dar nu avem ce face!!
Să-i iertăm şi să ne revedem puţin mai târziu.
Pentru toti cei care se confruntă cu astfel de probleme, sfatul meu este urmatorul: priviţi des, chiar de 3 - 4 ori pe zi, în coltul de sus, dreapta, unde apare din cand in cand cuvântul AUTENTIFICARE. Click pe el, puneţi parola şi se redeschide totul. Este buna o adresă de gmail, căci se cere imediat reintroducerea parolei şi totul revine la normal.
Cristiana

http://regasirea-interioara.blogspot.com/

La fel ca si filmele anterioare, si acesta este primit din partea prietenului blogurilor mele Gabriel , caruia ii multumesc din toata inima pentru suportul spiritual pe care ni-l ofera!!
Succes, Bucurie, Iubire si Lumina, Gabriel!!

marți, 25 martie 2014

DE CE : BOLI, ACCIDENTE, SENSIBILIZĂRI ?...

La prima vedere, poate fi mai uşor de explicat ceea ce intuim fără a studia în mod complex, şi spunem: păcate, religios vorbind – sau laic, karma. De fapt este acelaşi nivel de pătrundere sau, cum spune românul: aceeaşi Mărie cu altă pălărie. 
Avem tendinţa azi, mulţi dintre noi, să rămânem ancoraţi în asemenea generalităţi, care se sprijină pe o undă de realitate, mai puţin înţeleasă deocamdată, dar care explică în mod simplist ceea ce crede omul azi, departe de înţelegerile universale profunde ale întrupărilor sale pământene. Şi care dau naştere la toată pleiada de confuzii despre care în articolele de pe acest blog am discutat pe îndelete mereu.

Nu vreau să se creadă că nu înţeleg de ce ni se par plauzibile astfel de încredinţări, iar istoria o cunoaştem destul de amplu în acest moment – mă refer la românii care au trecut prin şcoală cu seriozitate şi respect şi la credincioşii religioşi cu respect şi adevărată iubire de Dumnezeu – nu frică şi nu interes. 
Respect încredinţările tuturor, în plus doresc să aduc înţelegeri din profunzimile evoluţiilor noastre. 

Aşadar: de ce boli, sensibilităţi cu care ne naştem, pe care le suportăm o viaţă şi orice am face nu aducem decât ameliorări suferinţelor noastre?... De ce accidente care ne lasă urme grele şi chiar se soldează cu decesul pentru oameni în floarea vârstei ?... Chiar şi credincioşii întreabă cu evlavie: de ce, Doamne ??...
Şi găsim răspunsuri în religie: suntem păcătoşi şi suntem pedepsiţi, iar dacă nu ne mai încărcăm cu alte păcate şi facem ce ne spun preoţii, tot nu ne revenim, întrucât am trage păcatele generaţiilor noastre anterioare de străbuni: ancestral păcătoşi şi dânşii, deşi tot noi spunem: „Despre morţi, numai de bine...”. 
Prin informaţiile cu expunere mai mult sau mai puţin ştiinţăfică, aflăm azi că totul se datorează stresului, poluării, altor cauze între care cele genetice sunt cele mai moderne azi. Tot ce-i posibil ca mâine medicina să se alinieze unor explicaţii de natură cuantică, care nu ar face de altfel decât să cosmetizeze cele folosite anterior: tot cauze legate de partea fizică a celor înconjurătoare, evitând pentru încă o vreme complexitatea celor până acum „nevăzute” – dar care sunt şi intuite, şi „văzute” (de fapt percepute în diferite moduri) de segmente din ce în ce mai largi de populaţii din întreg cuprinsul lumii. 

Toate sunt faze de înaintare în cunoaşterea oprită până de curând, şi toate se referă la părticele de cunoaştere de care avem nevoie. Adunate şi puse cap la cap, vor face la un moment dat un cumul care ne va demonstra că totul este doar o secvenţă din tot ceea ce putem cunoaşte pe Pământ, şi nimeni – ci doar noi, între noi oamenii – ne oprim, ne împiedicăm, ne dispreţuim, ne ameninţăm şi chiar ne ucidem într-o concurenţă acerbă: care nu este decât faza finală înainte de a descoperi cu toţii că nu concurenţa – ci conlucrarea constituie calea de înaintare pentru o lucrare umană de anvergură planetară. 

Să continuăm. Ne străduim să ţinem cont de toate acestea, cu amănuntele lor în şiruri practic fără de sfârşit palpabil pentru a scăpa de suferinţe. Şi încă scurta mea expunere de mai sus nu cuprinde nici pe departe tot ceea ce ştim despre astfel de idei. Însă ceea ce doresc să aduc, deocamdată pe scurt în înţelegerile noastre actuale, este unul dintre motivele profunde ale unor asemenea desfăşurări: trăirile noastre pământene sunt rădăcina unor învăţături detaliate şi din ce în ce mai profunde privind:
– trăiri actuale şi viitoare în acest punct al universului; dar nu numai aici, ci în orice loc din această subzonă a universului nostru sau din subzonele de tangenţă cu ea, care au rădăcini sau ramificaţii directe ale manifestărilor spiritelor de aici;
– reverberaţii către alte trăiri şi învăţături, din alte zone ale universului, din orice univers, care detaliază şi dezvoltă cele trăite în fiecare clipă a destinelor noastre pământene. Vom înţelege astfel profund rădăcinile, desfăşurările şi efectele tuturor celor trăite aici, acum – sau oriunde, oricând, în condiţii de diferite forme: mai întâi corporale, apoi necorporale, în eternitatea trăirilor noastre.
Vom fi terapeuţi, medici, îngrijitori, ajutători, creatori de condiţii pentru spiritele care urmează şi ele acelaşi fel de evoluţii ca şi noi: în linii largi foarte asemănătoare, pentru care şi detaliem multe învăţături, însă fiecare popor spiritual având particularităţi proprii de trăire, după specificul propriu de înaintare în evoluţii. Iar un ajutător avansat trebuie să fie pregătit să răspundă la multe cerinţe ale celor pe care îi ajută. 
Vom fi cândva mari creatori, susţinători, remodelatori de condiţii de evoluţie, ramificând rădăcinile celor pe care le învăţăm aici, în toate direcţiile: nu numai cele cunoscute de noi acum, ci întreaga expandare a acestora în ori locuri din univers.
Avem nevoie astfel să cunoaştem bine limitările corporalităţii noastre – nu numai de pe Pământ, dar şi de pretutindeni, pentru a învăţa să o cunoaştem, să o conştientizăm, să ne-o protejăm, apoi să ajutăm şi pe alţii să procedeze în acelaşi fel. Va trebui să învăţăm să constituim corpuri, să construim condiţii energo-materiale de trai conform puterilor spiritelor care le vor folosi, care vin la întrupare: tot noi le vom proteja – dacă vom şti bine ce conduce la deteriorări ale corpurilor lor: înainte ca puterile lor să le permită să facă toate acestea în mod conştient, la rândul lor.
Vom învăţa să construim macrostructuri ale universurilor, ale zonelor şi subzonelor lor, să urmărim funcţionalitatea lor, dezvoltările lor de funcţiuni, remodelările în funcţie de ritmurile cosmice şi planetare, protejarea lor în funcţie de poziţia lor în galaxii, în univers, după vibraţiile desfăşurate confom activităţilor spiritelor care le vor folosi: cu toate tarele lor provenite la început din necunoaşteri. 

PE DE ALTĂ PARTE...
Suntem spirite avansate în evoluţii, creatori conştienţi avansaţi pentru care, în alte locuri din univers şi în alte universuri, de vibraţie mult mai mare, majoritatea celor pe care le facem acum pe Pământ nici nu mai sunt conştientizate, urmărite şi, la rândul lor, îmbogăţite şi înţelese profund, pentru toate raţiunile de mai sus. 
Toate devin automatisme, chiar şi aici, pe Pământ, în perioada planetară anterioară, de vibraţie înaltă: hrănirea este majoritar osmotică – adică schimbul de elemente vitale şi elemente rezultate din dezasimilaţie are loc prin piele, deci automat prin funcţiunile corpului fizic, la fel cum are loc permanent la nivelul corpurilor fludice; deplasarea se face rar pe propriile picioare şi atunci este un mers astral, plutit la suprafaţa pământurilor şi apelor; comunicarea inter-umană are loc prin translaţie (transmitere de la un om la altul) a imaginilor de tip peisaj, deosebit de complex de la emiţător la receptor; creaţia materială este exclusiv mentală, fără a folosi resursele planetare corporale (adică pământuri, metale, cristale) sau provenite din biosistemul planetar (lemn, fibre, piele, blană, os, secreţii). Toate însă se realizează rapid: ochii fizici, la vizionare, nu sesizează decât apariţia prin materializare, dispariţia prin dematerializare, remodelarea de la un obiectiv la altul. Totul se face fără oboseală, rapid, discret, curat, chiar dacă complexitatea creaţiei chiar pământene este uriaşă şi creşte de la o perioadă de timp planetar la alta. Totul devine automatism pentru spiritele evoluate aşa cum suntem noi, oamenii, pe Pământ, la obişnuirea cu lucrările de mai mică anvergură, interfazice. Avem tendinţa de a ne detaşa de lucrurile simple pe care azi le credem „învechite”, „demodate”. Şi aceasta este atitudinea pe care o moştenim nu neapărat de la generaţiile imediat anterioare, cât de la atitudinea formată în evoluţiile înaintate din care venim, cu accent pe obiective uriaşe comparativ cu cele de pe Pământ. Majoritatea spiritelor umane sunt pe Pământ veniţi prin călătorii spirituale regresive ( http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/calatorii-spirituale/calatorii-spirituale-generalitati/ ), iar derulările destinelor în situaţia unor astfel de călătorii dezvoltă exact etapele uitate, neluate în seamă, nedezvoltate bine până în acel moment; de aceea nu au loc decât atunci când spiritele pot să dezvolte o complexitate înaintată de faze principale şi intermediare, pe un postament solid de experienţă, care vor conduce în viitorul evoluţiilor:
– pe de o parte la dezvoltarea propriei manifestări creative în universurile materiale şi spirituale avansate;
– pe de altă parte la obişnuirea spiritelor cu atitudini de ajutători pentru evoluanţi din ce în ce mai puţin avansaţi, dar în ale căror evoluţii se cuprind deja sâmburii manifestărilor viitoare: mai ales în ceea ce priveşte creaţia materială şi universalizarea ei – adică dezvoltarea ei în orice univers, în oricare condiţii de trai, în prezenţa oricăror grupuri spirituale cu înclinaţii diferite, specifice unor trepte de evoluţie diferite. 
Universalizarea ajutorului oferit în astfel de situaţii atât de diverse nu presupune numai locaţii de evoluţii diferite de cele pământene. Dacă ne gândim că suntem şi vom fi în continuare ajutători de mare încredere în atenţia verticalei spirituale coordonatoare a tuturor spiritelor din evoluţiile prezente şi viitoare, să reţinem că insuficienţa atenţiei acordate amănuntelor conduce de fapt la lipsa îngrijirii de sine şi de cei din jur, la lipsa acordării de atenţie condiţiilor de trai: neglijenţa în curăţenie, neatenţie la hrănirea proprie optimă, lipsa protecţiei pentru sine şi pentru semeni, protecţie şi îngrijire acordate biosistemului planetar şi planetei însăşi. 
Vibraţia medie planetară scăzută pe Pământ, căreia nu am învăţat să-i dăm întreaga atenţie cuvenită, conduce la degradări corporale din ce în ce mai avansate. Dar noi, obişnuiţi cu corpuri care cresc de la sine (prin elementele matriceale şi arhetipale ale corpurilor), care se întreţin în multe direcţii aproape singure, tratăm cu indiferenţă ceea ce ţine de propria noastră corporalitate, tratăm chiar cu dispreţ, preţuind doar la început – din lipsă de experienţă – îngrijirea proprie, în detrimentul înţelegerii necesităţilor proprii şi ale altora de acelaşi fel. Oamenii devin agresivi, posesivi, irascibili, ceea ce conduce la adâncirea greutăţilor, deteriorarea corpurilor, deteriorarea liniilor genetice, a biosistemului planetar şi a planetei în egală măsură. Cu repercusiuni de netăgăduit asupra noastră...
Ajungem aşadar la boli, cum ştim acum, accidente distrugătoare şi pentru om, şi pentru creaţia sa, care îl ajută să-şi extindă posibilităţile de manifestare, de creaţie curentă. 
Doar asemenea evenimente pe de o parte ne formează şi ne întăresc memoriile spirituale ( http://www.bucuria-cunoasterii.ro/category/studii-generale/capitolul1-evolutii/5-alte-studii-despre-monade/memoriile-monadei/ ) care constituie baza acumulării de experienţă de către fiecare spirit în parte, apoi pentru fiecare monadă în parte. Crearea, conservarea şi protejarea  oricăror forme de condiţii de trai devin din ce în ce mai profunde, se dezvoltă multilateral, crează la rândul lor condiţii pentru aprofundările pe care le vom folosi în calitate de:
– învăţători, medici, preoţi, meseriaşi (lucrători) pentru experienţe proprii şi pentru cei pentru care ne asumăm creşterea, îngrijirea şi învăţătura lor: urmaşilor direcţi şi/sau formând pe diferite căi moşteniri solide pentru generaţiile planetare viitoare; 
– ajutători pentru generaţiile mai largi de evoluanţi, apoi creatori de condiţii de întrupare: universice şi inter-universice, apoi coordonatori de evoluţii alături de proprii noştri coordonatori actuali, învăţând mereu de la ei, din experienţa lor, la fel crescătoare ca şi a noastră şi a tuturor celor care vin pe urmele noastre. 

În consecinţă, să înţelegem că ceea ce numim legea cauzei şi efectului are pentru noi, azi, cuprinderi mult mai mari şi creează deschideri pe măsură. Explicaţiile simpliste sunt bune doar pentru început: învăţăturile sunt din ce în ce mai largi şi puţini sunt oamenii care mai au nevoie azi de superficial. Finalizarea ciclului de vieţi pe Pământ nu presupune pentru mulţi dintre noi doar abandonare de sine după curgerea obişnuită a lumii vechi, nu mai presupune ceea ce azi numim superficial. Chiar învăţăturile superficialului în sine devin azi complexe, formând drumurile către profunzime, iar noi trebuie să ne formăm şi să ne întărim deschiderea către întreaga complexitate înconjurătoare: pe care spiritul uman o poate cuprinde detaşat azi, în mod cert. 

marți, 18 martie 2014

DRUMUL SCURT DE LA INTERES ŞI EGOISM - LA ALTRUISM DE ANVERGURĂ EXTINSĂ

Azi învăţăm să oferim ceva, cuiva, în nume personal şi cu prilejul unor evenimente dragi, dorind să ni se ofere şi nouă la fel, pe măsura celor pe care le oferim personal... 
Dăm de pomană cu prilejul unor sărbători religioase: să ne meargă bine pe lumea cealaltă...
Oferim sfaturi, păreri, dezbatem oferind şi direct, şi radiant deschideri spirituale celor din jurul nostru...

Viitorul va fi însă acela al trăirii, al lucrării altruiste, impersonale, de anvergură din ce în ce mai mare - ajungând repede la amploare de natură planetară. Pentru absolut fiecare dintre noi, va fi valabil ajutorul complet altruist:
- pentru comunitate, pentru biosistemul înconjurător, pentru planeta întreagă: în mod direcţionat, către un obiectiv fixat - chiar dacă totul este profund altruist - şi în acelaşi timp radiant: către întregul sistem stelar local, în timp real, pentru susţinerea energo-informaţională a lumii înconjurătoare;
- treptat, totul se deschide, repede şi sigur, pentru cel puţin tot ceea ce a fost evidenţiat mai sus, plus pentru orice evoluanţi care ajung să se întrupeze pe Pământ, care au nevoie să folosească ceea ce putem crea prin ceea ce numim experienţa noastră personală, folosind întreaga noastră cunoaştere personală acumulată în evoluţiile anterioare, dezvoltată cu orice trăire momentană... 

Este un drum scurt, căci omul doar recuperează manifestările de înaltă ţinută spirituală, pe care doar le-a uitat o scurtă perioadă de timp: atâta timp cât vibraţia medie planetară a fost foarte joasă. Îşi va aminti totul foarte repede, repede şi bine, va relua totul întărit, fericit de propria sa întărire spirituală, cunoaştere de sine, de lume şi de univers, atât cât a fost în vremuri nu de mult trecute... 

Este un drum de la egoismul pe care acum va şti să şi-l trateze, fiecare om înţelegându-se bine pe el însuşi, cuminte şi frumos, dar şi pe toţi cei din jurul său, apoi şi lumea plantelor, şi animalelor, planetelor şi stelelor surori ale Soarelui sub lumina căruia trăim.... 
Este un altruism de anvergură universală: şi spaţială, şi temporală, care creşte constant şi sigur. De care vom fi cu toţii, fără excepţie, conştienţi foarte curând...

sâmbătă, 8 martie 2014

TUTUROR FEMEILOR DIN LUME...


SĂ NU NE PIERDEM SENSIBILITATEA - DE O AVEM...

DE N-O AVEM, SĂ ÎNCERCĂM SĂ NE DESCHIDEM SUFLETELE ... 

... ŞI SĂ RĂMÂNEM CU ELE ÎNFLORITE, CHIAR DACĂ DE-ASUPRA NOASTRĂ, PRIN NOI ŞI PRIN JURUL NOSTRU NE TREC FURTUNILE VIEŢII...

PS: http://teotrandafir.com/eseul-incredibil-scris-de-o-eleva-in-simularea-examenului-de-bacalaureat

joi, 6 martie 2014

RUGĂCIUNE ÎN TRANSCENDENŢĂ: CONSIDERENTE EVOLUTIVE

Mă bucur că folosim încă un cuvânt vechi cu referire la dialogul nostru cu divinitatea. Muzica cea mai apropiată de sunetele pământurilor noastre – muzica veche, aşa-zis religioasă bizantină – este destul de mult hulită azi, părăsită, distorsionată în cel mai fericit caz: cauza trebuie căutată însă în oboseala spiritului, care simte apropierea finalului de ciclu evolutiv – pământean – şi are nevoie de variaţia care i-a lipsit mult timp: ori pentru că majoritatea oamenilor au fost sclavii puţinilor lor semeni avuţi, ori pentru că au fost relativ liberi într-un ţarc numit „ţară”. 
La fel şi rugăciunea.

Nu doresc să fac dizertaţii asupra rugăciunii în sine – le-au făcut şi le vor face alţii mult mai bine decât mine. Tot ceea ce doresc este să aduc în gândirea noastră câte ceva din realităţile lumii noastre pe care ori le uităm, chiar dacă am aflat de ele, ori le-am uitat de mult şi nu ni le-am reamintit încă...

Am văzut în studiile anterioare privind elemente de religie în societatea post-glaciară, câteva considerente privind adevăruri purtate de acest aspect al organizării societăţii noastre pe care îl numim religie. 
Dacă vom considera că întreaga societate umană, a tuturor timpurilor, a avut în cuprindere ceea ce azi numim: religie, zei, temple, preoţi – aşa cum gândim azi, facem mari confuzii. Încă... dar în curând le vom înţelege şi le vom corecta. Încredinţările noastre de azi le extrapolăm asupra trecutului şi în egală măsură asupra viitorului. Dar lucrurile au stat şi vor sta cu totul altfel, iar pentru o rapidă orientare în acest sens nu avem de dat decât un exemplu simplu: există oare o religie yin-yang în orient? În toate templele apare acest simbol, oamenii care îşi urmăresc dezvoltarea spirituală din lăcaşurile orientale îl vehiculează transcendent: adică din vechimi care se pierd în negura timpului spre contemporan – şi totuşi nimeni nu s-a gândit să facă din yin-yang o religie, chiar dacă el apare în multe locuri din lume sub forma unei diagrame yin-yang cuprinsă în diagrama hermetică preluată de regele iudeu David şi numită în continuare inclusiv de noi “steaua lui David” … La noi o asemenea diagramă de o complexitate, profunzime şi subtilitate deosebită exista până în 2005-2006 în Templul Ursitelor de la Şinca Veche, însă considerându-se un simbol "păgân“ a fost răzuit, religioşii ortodocşi neputând crede că această împletire a celor două diagrame (yin-yang şi steaua lui David) ar fi în totalitatea lui un simbol coborâtor din adevărurile perene ale umanităţii. Dacă simbolul yin-yang ar fi apărut şi în literatura veche religioasă iudee, ea ar fi fost preluată de cineva, însuşită şi apărută ca atare de-a lungul vremurilor din urmă, aşa cum s-au petrecut lucrurile cu steaua folosită de regele David, preluată de dânsul – dar nefiind izvorâtorul ei. De altfel ştim bine azi că multe simboluri au fost preluate de-a lungul timpului de oameni destul de puţin profunzi, dar care au rămas în istorie drept iniţializatori ai unor asemenea sinteze de o profunzime remarcabilă. 

Oamenii au creat în diferite timpuri ceea ce numim azi religii. Religiile vechi se bazau pe aceeaşi realitate ca şi cele mai noi, însă nu neapărat „zeii” s-au schimbat, ci înţelegerile oamenilor cu privire la atitudinile zeilor s-au schimbat în timp. Şi cei care cred, şi cei care nu cred azi în existenţa lor eu consider că au dreptate – şi modul în care ne exprimăm nu oglindeşte întotdeauna ceea ce credem cu adevărat, adică în subconştientul pe care, de asemenea, îl negăm cu vehemenţă nu de puţine ori. Ei sunt încredinţaţi că nu cred în divinitate – dar speră ca lucrurile să se sfârşească „cu bine” , şi chiar aşa se şi petrec lucrurile, fără însă ca ei să conştientizeze că pe de o parte sunt susţinuţi intens de ajutătorii astrali proprii şi că, de fapt, ei intuiesc că lucrurile sunt într-o formă de echilibru care va da naştere la un bine generalizat. 
Suntem ca şi copiii care cred că au pronunţat corect un cuvânt, neînţelegând că este deosebire între ceea ce aud (cuvântul auzit) şi ceea ce pronunţă ei (cuvântul rostit). Faptul că unii cred şi alţii nu cred – cu toată pleiada de confuzii, neputinţe, neînţelegeri, etc – nu determină nici schimbarea realităţii, nici schimbarea încredinţărilor altora. Normalitatea încredinţărilor – fie pro, fie contra – nu a schimbat ceva, ci poate doar a vălurit mişcările balanţei între o formă şi alta de încredinţare. 
Desigur, nu discutăm aici, acum, despre încredinţările religioase, studiate în exprimarea lor mai mult sau mai puţin profundă de-a lungul timpului; doar o idee aş expune aici, deocamdată, urmând ca toţi să ne aducem aminte, mai devreme sau mai târziu, că toate au rădăcini reale, ni le vom aduce aminte cum au fost şi cum au ajuns azi să le avem aşa cum ştim acum. 
Vom ajunge cândva să înţelegem că nu au existat religii diferite, încredinţări diferite, ci doar confruntări între oameni mânaţi de sentimente potrivnice, în timp ce felul în care fiecare om se roagă de îndrumătorii săi divini (adică mai înălţaţi decât sufletul său) nu-l face nicidecum barbar, necredincios sau altcumva. Un zeu cu 4 sau 6 braţe (reprezentare orientală deosebit de profundă) reprezintă sintetic omenirea care putea face orice în alte timpuri, timpuri străvechi, cu „1000 de braţe”: adică cu întreg corpul mental care, prin seturile de raze extrem de active, pare a avea 1000 de braţe, reprezentate sintetic prin 2 sau 3 perechi de braţe, îndreptate în toate părţile. Este exact ceea ce a făcut omul străvechi, care şi-a lăsat astfel în lume moştenirea să-l ajute, să-i menţină în memorie ceea ce avea să fie cel mai important lucru la schimbarea vremurilor, să-şi învingă inerţiile şi încredinţările impuse de alţii. Toate au fost făcute şi lăsate moştenire astfel încât omul să-şi aducă aminte că a ştiut cândva viitorul care aduce revenirea la puterile trecutului, din care îşi va putea continua eternitatea vieţii sale, alături de toţi semenii săi. 
Un alt exemplu este omul cu nas ca trompa elefantului – o reprezentare care să-i aducă aminte de dezvoltarea puternică a două elemente din zona anatomică: „şarpele” (aspectul trompei: dacă elefantul ar fi fost peste tot – nu am fi spus „şarpele” frunţii, ci trompa) şi dezvoltarea plexului retrocognoscibilităţii (retrocunoaşterii, cunoaşterea vieţilor anterioare) situat în zona nasului, la care se adaugă zona situată între rădăcina nasului până la cca.1 deget înainte de vârful nasului: zona intuiţiei şi clar-intuiţiei. 
Dau aceste exemple întrucât nu prea ne vine a crede că Iisus ne-a spus clar ceea ce vom deveni noi înşine, de la primul la ultimul om, după asemănarea celor pe care el însuşi le-a putut face, arătându-ne clar ce este materializarea efectivă (mult mai mult decât „împlinirea” dorinţelor, aspiraţiilor noastre – aşa cum credem azi), apoi dematerializarea (pe undeva noi nu credem că dânsul s-a referit în faţa judecătorilor săi, cu privire la Templul din Ierusalim: la „stricarea” sau „demolarea” lui, prin dematerializare, în maximum 3 zile – lucru pe care dânsul ştia bine că oamenii nu-l pot face, dar doar el ar fi putut s-o facă şi să-l reconstruiască prin materializare din aerul planetar cu aceeaşi uşurinţă... Dar nu era cazul încă, în acel moment să se realizeze asemenea lucrări, ci doar reamintirea (pentru unii) sau păstrarea (pentru majoritatea) în graniţele dintre subconştient şi conştient, sub forma înmulţirii peştilor şi pâinilor era suficient pentru acel moment. 
De altfel cele lăsate moştenire de dânsul începe chiar cu înmulţirea omului fără act sexual, precum şi retragerea din viaţă prin voinţa, prin conştienţa proprie a omului: cu dematerializarea trupului şi continuarea vieţii spiritului în alte haine – cele astrale, ale corpului astral; apoi cunoaşterea tuturor celor văzute şi nevăzute, deplasarea de tip astral prin chiar corpului fizic: zborul de-asupra pământurilor şi apelor, conlucrarea cu entităţile dimensionale (Ilie, Moise – în cazul dânsului), ajutor oferit celor care nu se pot vindeca singuri; şi nu în ultimul rând legătura cu morţii – plecaţii din destin cu corp fizic – dar rămânerea în continuare în contact permanent cu cei întrupaţi cu corp fizic spre finalizarea sarcinilor pentru care am venit cu toţii pe Pământ. 

Totul a fost, este şi va fi transcendent: totul vine din trecut, din condiţii diferite de cele cunoscute azi de noi, creează elemente de sarcină transpusă în condiţiile actuale, revine în viitor sub forme asemănătoare, dar completate cu întărirea prin tot ceea ce a trăit omenirea în „groapa” vibraţională din care tocmai ieşim acum. 

Rugăciunea este de fapt o corespondenţă, sfătuire până la conlucrare – fiecare în felul său – a omului cu Dumnezeu, cu zeii, cu entităţile ajutătoare, după cum le numim în fel şi chip: pornind chiar de la faptul că îl mai credem pe Dumnezeu un moş bătrân aflat în cer. Chiar dacă imaginea a fost demitizată de astronomi cu telescoapele lor şi de călători spre Lună sau alte planete, noi tot credem asta, iar această încredinţare are o bază foarte reală, rămasă în conştiinţa oamenilor după chipul ajutătorilor celor mai apropiaţi de omenire, de multe ori chiar aflaţi printre noi, oamenii, în propriile noastre locuri de trăire. Este Moşul este Cel Bătrân de Zile, protectorul atotputernic care apără de răul fundamental: acel rău al întreruperii destinelor oamenilor pe Pământ. Moşul este cel care se află undeva între Cer şi Pământ, iar acest lucru este cât se poate de real, de adevărat – deşi este vorba despre o subtilitate pe care nu o putem exprima deocamdată prea uşor în cuvinte: despre un sub-strat universic, un loc interdimensional care se poate spune că se află şi cu noi, şi de-asupra noastră, în straturi vibraţionale diferite, tangente şi împletite în acelaşi timp, după funcţionări de fizică superioară ale materiei stratului nostru dimensional. Este şi nu este, apare şi dispare, dar oricum este în funcţie de necesităţile oamenilor şi de ritmurile naturale de vibraţie ale galaxiei întregi. De aceea aşezările moşilor pot apare – dacă acest lucru este de folos într-un anumit moment ales de dânşii, pentru oameni – aşa cum ştim despre cele cunoscute din diverse scrieri: Shamballa, Agartha, Tule, etc. (după limbajul locuitorilor din regiune). 
Personal sunt încredinţată azi că ne vom lămuri cu toţii foarte curând. Ne-am întrupat în condiţii atât de grele, ştiind bine că vom fi mereu ajutaţi şi direct, personal, şi prin atenuarea – de către dânşii – a efectelor ravagiilor pe care le facem pe Pământ. 
De aceea credem în divinitate fără ca să avem probe concrete, „ştiinţifice”, demonstrabile. Credem pur şi simplu: intuim – este poate cel mai corect spus. 
Şi discreţia ajutătorilor de acest fel nu este o probă pentru noi, oamenii, ci o protecţie pentru restul vieţuitoarelor planetare, care nu sunt obişnuite cu manifestarea permanentă, directă a unor energii uriaşe în mişcare, nici nu au simţurile setate pe percepţia macrostructurilor universice sau planetare, pe care le-ar folosi obosindu-le. Iar noi, oamenii, în calitate de elevi la şcoala ajutătorilor, avem perioade – scurte, dar puternic marcate – de simţire asemănătoare celorlalte vieţuitoare planetare, pentru a înţelege la un moment dat modul în care trebuie să ajutăm doar prin intuiţia existenţei ajutătorilor şi elementelor matriceale planetare de ajutor pentru stabilitatea vibraţiei, şi nu prin abordare directă a celor „nevăzute şi neauzite”. Acesta este drumul învăţăturilor noastre pe asemenea meleaguri universice, şi învăţăm tot timpul câte ceva mergând pe acest drum.

Fără această încredinţare a adevărului intuiţiilor privind existenţa divinităţii, nimeni nu ar fi avut curajul să se întrupeze pe Pământ, într-o astfel de conjunctură galactică. Chiar şi cei care nu cred până ce nu văd concret, până ce nu este demonstrabil totul convingător: înainte de toate aceste veacuri grele, ei s-au bazat pe acest fel de ajutor discret, înţelegător şi iubitor. 
Şi simţim undeva în interiorul nostru, şi chiar în exteriorul nostru această formă de ajutor, chiar corespondenţa cu ajutătorii, cu îndrumătorii de destin. 
DE ACEEA CREDEM. 
Unii dintre noi chiar şi în faţa morţii.

Din ce în ce mai mulţi oameni simt schimbarea conjuncturilor de viaţă, schimbarea vremurilor, sfârşitul lumii vechi şi venirea unei alte forme de viaţă. Fiecare simţim propriile noastre puteri care se schimbă – însăşi schimbarea ne face mult mai conştienţi decât ajunsesem să fim în ultima fază a plenului vremurilor trecute. Simţim puterile care ne dau forţe, aripi să scăpăm de jugul semenilor noştri – nicidecum al divinităţii care ar face din noi sclavii, robii săi, după cum se exprimă mulţi. Umilinţa în faţa divinităţii capătă noi sensuri şi le înţelegem din ce în ce mai clar: modestie, simplitate, sinceritate, înţelegere, toleranţă, acceptare. Prietenie. Conlucrare, sub bagheta divină atotcuprinzătoare. Divinitatea ne-a lăsat să descoperim singuri adevărul şi mai ales să înţelegem că la baza celor petrecute au stat neputinţe pe care toţi le avem, prin care toţi trecem, ni le cunoaştem bine mai devreme sau mai târziu. Şi vom lucra cu noi înşine pentru întărirea acelor aspecte ale experienţei noastre care să ne ajute să înfruntăm orice condiţii de viaţă cu curaj, cu o spiritualitate elevată, inteligent şi iubitor în acelaşi timp. 

Schimbarea vremurilor, al cărei parfum primăvăratec îl simţim deja bine acum, ne va aduce totuşi conştientizarea faptului că permanent a fost posibil dialogul cu divinitatea, cu părinţii noştri spirituali înălţaţi: nu neapărat ei fiind întrupaţi de pe alte planete – existenţi de altfel, dar văzându-şi de treburile lor. A fost întotdeauna posibil un dialog între noi şi ajutătorii apropiaţi: entităţile astrale din preajma noastră, precum şi entităţile din dimensiunile structurale paralele, apoi îngerii şi arhanghelii – cu toţii fiind sub coordonarea părinţilor tuturor: marii creatori, făuritori ai tuturor universurilor în care ne desfăşurăm eternitatea vieţii noastre. Oriunde ne-am duce în acest univers ne vom întâlni cu toţii, căci suflarea părinţilor noştri se împleteşte strâns, la cel mai înalt nivel, pentru a ne susţine şi pe noi, şi viaţa de toate felurile, şi toate creaţiile lor din universuri, şi universurile înseşi. Totul devine una şi aceeaşi formă de viaţă, chiar dacă fiecare monadă îşi păstrează personalitatea: mult hulită azi de unii dintre noi, sub puterea influenţelor celor care nu ne doresc dezvoltarea reală şi echilibrată a personalităţii umane – a fiecăruia şi a tuturora la un loc. 

Omul a putut intui însă întotdeauna legătura directă pe care a avut-o cu ei, cu cei aflaţi pe fiecare treaptă a verticalei spirituale coordonatoare; rugăciunea ne-a încurajat în mică măsură să formăm un dialog între noi şi dânşii, dar a avut calitatea de a ne păstra mereu în legătură sufletească cu ei – cu ceea ce am numit sintetic în ultimele milenii: Dumnezeu. 

Reprezentanţii oficiali ai religiilor abrahamice (mozaică, mahomedană şi creştină), moştenitoare a practicilor religioase generalizate în Mesopotamia, Arabia şi Egipt, au făcut din elementele normale ale înaintărilor evolutive ale pământenilor momente de posesie legală, obligatorie şi pedepsitoare, dorind întărirea practiciisimple, indiferent dacă omul dă sau nu dă dovadă de simţire şi gândire. De fapt, întemeietorii practicilor au ştiut că acum gândirea este mai apropiată omului, după obişnuirea cu vorbirea degajată, fluidă; gând care este de fapt o vorbire interioară: prin articularea de sunete care imită înlănţuirea sunetelor fundamentale din univers. Au ştiut că doar acest moment este micul moment al omenirii de posibilitate a detaşării de gândul generalizat, adică folosit în orice moment al vieţii – de acţiuni şi de repaos în egală măsură – şi au ştiu că în această clipă a omenirii (chiar dacă „clipă” înseamnă multe sute de ani) se poate capta atenţia omului şi se poate manipula spre deservirea lor. Restul este o istorie deja cunoscută, pe care trebuie s-o avem în vedere pentru a ierta şi a ne continua drumul spiritualizărilor de cea mai înaltă calitate, pentru a cărui posibilitate de continuare, şi de ajutor oferit continuării, am venit cu toţii pe Pământ. 

Şi pentru că a venit vorba despre vorbire şi gândire articulată, putem să discutăm puţin despre ele. Da, nu avem numai vorbire articulată, ci şi gândire articulată. Putem să ne gândim asupra faptului că avem nevoie, pentru evoliţiile noastre, şi de emisii de sunete exterioare – comunicarea noastră prin vorbire de toate zilele – dar în egală măsură şi de emisii de sunete interioare. Avem nevoie de un dialog interior cu noi înşine pentru:
– planificările acţiunilor noastre;
– pentru analize interioare ale propriilor noastre manifestări curente în lumea înconjurătoare – care devin de fapt, treptat, cristalizări ale înţelegerilor noastre;
– pentru dialogul personal cu cei care există dincolo de percepţiile noastre: prin dezvoltarea accentuată a unor alte percepţii, prin intermediul unor alţi senzori – senzori ai corpurilor de vibraţie superioară corpului nostru fizic. Este un dialog cu entităţile noastre superioare ((cu îngerii numiţi popular): adică cu entităţi astrale, dimensionale, coordonatori ai evoluţiilor noastre, după cum sunt şi sarcinile fiecărui întrupat în societatea planetară. 
Iar acest dialog interior cu cei care sintetic îi numim Dumnezeu, sau mai puţin sintetic: zei, sfinţi, maeştri înălţaţi, se sprijină pe activitatea interioară şi exterioară a rugăciunilor cu care am fost, şi suntem încă obişnuiţi din perioada imediat anterioară. 

Rugăciunea inimii din religia creştină îşi doreşte să unească mintea cu inima omului, reunindu-le dintr-o aparentă schizmă neînţeleasă corect de cele mai multe ori: una simţim, alta gândim să facem şi în continuare facem şi vorbim în acelaşi mod diferit. Iar aceasta a fost şi este o rugaciune în primul rând pentru majoritatea reprezentanţilor oficiali ai religiei din toate timpurile (conducătorii, administratorii, autorităţi de toate felurile), de la remodelarea cărora ar fi trebuit să pornească imboldul şi ajutorul oferit oamenilor,  „păstoriţilor” lor... Dar s-a oferit oamenilor de cele mai multe ori şi această rugăciune, dar şi toate celelalte, în primul rând pentru a le abate atenţia de la strategiile de control create de majoritatea administratorilor religioşi, de impunere, de pedeapsă, de sclavie de fapt. 
Concret, fiecare om ar trebui să fie conştient că de cele mai multe ori nu este câtuşi de puţin autentic, şi ceea ce simte nu exprimă şi nu imprimă adevărul în vorbele, şi apoi în faptele sale. Ţelurile urmărite ale multora trec de vocea curată a interiorului sufletesc sau a îngerului care ajută cu îndemnul la un gând curat – considerând că da, aşa este cinstit, dar în această lume nu pot trăi bine fiind cinstit...
Şi vor descoperi, rând pe rând, că se poate trăi totuşi cinstit, frumos, înălţător, dacă toţi oamenii ar trăi în acest fel, şi pot s-o facă, căci au multă experienţă din evoluţiile anterioare. 
Împletirea minţii cu inima – curată, cinstită, deschisă, cu efortul de a mlădia propriul comportament spre bunătate şi cuminţenie, ar ajuta în orice situaţie şi s-ar lăsa ajutate astfel de verticala spirituală ajutătoare: care crează absolut toate condiţiile de înaintare şi de susţinere radiantă, concretă, reală, a eforturilor pe care orice spirit trebuie să le desfăşoare pentru trăirea sa eternă. 

În acest fel nu mai există nici sens religios, nici sens laic. Nu mai suntem decât fraţi, prieteni, ajutători şi ajutaţi. Ne împărtăşim experienţa, învăţăm unii de la alţii. Trăirea generală devine profundă şi neinteresată decât în dorinţa de a ajuta prin orice fel de manifestare. Pe fiecare treaptă personală de evoluţie, rugăciunea devine astfel înţelegere treptată a împletirii tuturor formelor de ajutor, un ajutor din ce în ce mai complex, de la cele ale manifestărilor prin corporalitate – până la puterea de a uni radiaţia proprie cu aceea a verticalei spirituale coordonatoare (Dumnezeu). 
Şi pentru asta nu ne-ar mai rămâne decât să mulţumim...
Dar pentru a ajunge acolo, înseşi corpurile noastre de început evolutiv ne ajută în modul cel mai complex şi mai subtil posibil. Mult timp oamenii au fost îndrumaţi chiar de către reprezentanţii religiilor să-şi dispreţuiască corpul – şi o mai fac cu sârg chiar şi azi, crezând că asta cere Dumnezeu... Dar nu este de loc adevărat – corpurile noastre ne învaţă să ne manifestăm, să ne orientăm în infinitul spaţio-temporal, să ne folosim radiaţia spirituală care se scurge prin toate structurile lor învăţând mişcarea pe care o vom face la un moment dat fără corp – dar cu abilitatea cu care cândva am folosit corpurile de întrupare. De aceea, spre exemplu, vorbim de minte şi de inimă: ne raportăm la corpurile noastre, pe care le cunoaştem deocamdată însă atât de puţin, pentru a ne stabili repere de trecere către înţelegerea esenţei lor: folosirea stabilă, flexibilă, echilibrată şi sigură a radiaţiei spirituale/monadice care le constituie şi le susţine existenţa.

RUGĂCIUNEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE...
Gândirea sub formă de cuvânt articulat, a fost ajutată să se dezvolte în toate felurile mai ales în ultimul secol, la nivel de mase largi umane. Să nu uităm că ea a fost sărăcită în ultimele milenii prin viaţa grea a majorităţii oamenilor, dar s-a consolidat în ultimul timp, căci era deja una dintre sarcinile generale ale omenirii. Nu numai activitatea noastră generală a avut de câştigat de pe urma ei – şi ar fi bine să nu ne lăsăm influenţaţi de voci care spun că gâdirea nu este bună, nu este a spiritului – doar pentru că se porneşte unilateral în astfel de propovăduiri de la folosirea ei spre distrugere şi îmbogăţire materială personală sau de grup restrâns. Prin intermediul gândului, omenirea a păstrat legătura cu divinitatea, indiferent de religie, de activitatea desfăşurată în legătură cu entităţile astrale ajutătoare ale oamenilor şi planetei întregi. Omul a păstrat, prin intuiţiile sale, legătura cu cei care i-au promis un ajutor permanent pentru a trece cu bine prin toate trăirile grele ale unor vibraţii foarte joase. Nu a cerut orice fel de ajutor, a cerut ajutor să izbândească în sarcinile de destin pe care şi le-a conştientizat ca fiind necesare pentru a-şi forma, după terminarea destinelor, o idee profundă asupra felului în care a păstrat cunoaşterile sale acumulate anterior prin tot universul – până la cea mai joasă vibraţie pe care o poate suporta momentan. A cerut să poată conştientiza diferenţa între ceea ce manifestă la nivelul acesta foarte scăzut şi nivelul de manifestare la care a ajuns personal în vibraţiile înalte din care a venit pe Pământ. O astfel de diferenţă o înţelegem privind situaţia unui om extrem de bogat obligat să suporte o sărăcire peste noapte – comparativ cu un om sărac care nu prea are ce pierde. Dacă nu am veni din vibraţii foarte înalte – nu ne-am comporta în acest fel, cu disperarea celui care a pierdut tot ceea ce-l obişnuise să trăiască uşor, îndestulător şi frumos. Tocmai o asemenea greutate trebuie ajutată aici, la început de drum, căci pe măsura adâncirii în evoluţii se estompează apoi tot mai mult greutatea, creşte abilitatea adaptărilor rapide la situaţii existente pretutindeni, şi din ce în ce mai puţine greutăţi se ivesc într-un asemenea trai lipsit, modest – dar tocmai bun pentru a scoate la suprafaţă abilităţi de descurcare în condiţiile existente la întrupare. Şi ne sprijină intuiţia că va apare la momentul oportun exact ceea ce este necesar pentru a trece cu bine peste greutăţi, gura de oxigen, ideea salvatoare după încercări proprii greu sau de loc izbăvitoare: aceasta a fost, este şi va fi întotdeauna speranţa, încrederea în ajutorul divin, venit din nevăzut. 

Rugaciunea ne-a ajutat şi ne ajută în continuare, chiar dacă de cele mai multe ori unii dintre noi nu mai simt azi nevoia să se roage, căci intuiesc sau cunosc direct faptul că Dumnezeu ştie clar cum să ne ajute, ştie bine ce ne trebuie încă înainte de a sesiza noi necesitatea momentului; şi ceea ce este mai important decât orice, conştientizăm că ajutorul s-a pornit de mult, cu mult timp înainte să apară situaţia grea sau imposibil de rezolvat doar prin forţele întrupatului. 

Comunicările astrale ne spun azi că suntem co-creatori şi puţini au înţeles sensul larg şi profund al acestui fel de impuls astral: credem doar că, dacă ne punem o dorinţă în minte, ea se va îndeplini – se va „materializa” cândva, mai devreme sau mai târziu. Dar dacă se împlineşte cu adevărat ea nu a fost o simplă poftă stârnită din invidia la adresa altui posedant, o simplă fiţă de a pofti la ceva existent în această lume – ci a fost o intuiţie privind posibilităţile proprii de destin. 
Alţii nu primesc pentru că, de fapt, au nevoie de cu totul altceva...
Şi vom înţelege bine acest lucru cândva...
Însă ideea de co-creator ar trebui să ne conducă la înţelegerea faptului că învăţăm să fim co-creatori cu Dumnezeu, dar pentru a ajunge acolo suntem abia în faza copilului care se joacă cu plastilină: foarte important pentru deprinderea de creaţie, dar nefiind încă ajunşi în faza finală pe care ne-o credem acum...
Şi mai concret, ideea – şi înţelegerea – ar trebui să cuprindă:
– dorinţa de a obţine ceva: dar muncesc în acel sens, iar pe drumul obţinerii voi „câştiga” mult mai mult decât mi-am propus: experienţă, învăţătură, o bogăţie de înţelegeri. Mulţi pot fi dezamăgiţi că, dacă au avut încredere că vor primi oricum, orice vor cere, cred că vor fi ajutaţi fără a face nici un efort, fără a mişca un deget, şi iată că nimic nu s-a „materializat”. Vor învăţa că „Dumnezeu te ajută – dar nu-ţi bagă şi în traistă” – cum spune românul;
– acţiunea totală a viitorului ca fi o activitate extrem de bogată, maxim creativă mental: şi în planul gândirii, şi în planul creaţiei. Creaţia mentală se dezvoltă şi se aprofundează la o scară practic infinită, ceea ce conduce la înţelegerea faptului că ceea ce învăţăm aici, acum, sunt trepte către o creaţie infinit superioară, universică în adevăratul sens al cuvântului: nu existentă simplu în acest univers, ca parte a sa, ci o creaţie de natura macrostructurilor componente ale universului, care ţin soarta universului şi a celorlalte universuri în plasa armoniilor sale, le întreţine şi le remodelează permanent în funcţie de cerinţele mereu schimbate ale evoluanţilor. Toate sunt de o mărime, complexitate, subtilitate, funcţionalitate uriaşe, incomensurabile din perspectiva pământeanului, dar realizarea tuturor acestora se face în comun cu participarea unor enorm de multe entităţi înalt-coordonatoare, într-un gând unanim, cu forţe îndreptate către acelaşi ţel comun: un ajutor înălţat, altruist etern şi infinit – profund iubitor pentru orice viaţă din sufletul său divin...

Să mulţumim...

miercuri, 29 ianuarie 2014

SUB SEMNUL SOLSTIŢIULUI (4): DESCHIDEREA CERURILOR


Am discutat despre “deschiderea cerurilor” în fel şi chip. Mai precis:
1. Despre fenomenul astronomic 
( http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2009/12/despre-deschiderea-cerurilor.html ): adică reflectarea fenomenologiei vibraţionale în funcţionarea radiaţiilor stelare (solare). De reţinut este faptul că nu steaua – Soarele – determină fenomenologia solstiţionară (se va studia Sub semnul solstiţiului: 
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2014/01/sub-semnul-solstitiului-3-impacarea.html ), ci steaua se aliniază primirilor vibraţionale, asemenea întregii galaxii: prin punctul dimensional care susţine formarea nucleului galactic şi toate celelalte formări ale galaxiei, în cascadă, până la stelele şi planetele de ultimă generţie ale galaxiei;
2. Despre fenomenul vibraţional manifest în zilele Mijlocului (Miezului) de Iarnă şi în zilele Mijlocului (Miezului) de Vară – adică în preajma solstiţiilor. Au loc echilibrări profunde la nivelul întregii planete: între emisferele planetare – adică atunci când în emisferă nordică este iarnă în emisferă sudică este vară, fiecare emisferă primind vibraţia care i se potriveşte şi astfel echilibrarea este la nivelul întregii planete. Întreaga planetă, toate vieţuitoarele planetei se echilibrează astfel, ajută pe fiecare întrupat să primească direct sprijin vibraţional şi direct, la nivelul corpului fizic (şi din cealaltă emisferă la nivel spiritual) şi invers: direct la nivelul corpurilor spirituale (şi din cealaltă emisferă la nivelul corpului fizic);
3. Am discutat despre faptul că în preama fenomenului solstiţional, în această etapă planetară încă de joasă vibraţie pe care o traversăm, omul trăieşte şi după obiceiuri şi tradiţii, şi după intuiţiile proprii, în moduri care erau pentru el, la nivelul înalt de vibraţie planetară, moduri curente de trăire, permanente, normale. Iar în vremurile acelea omul a ştiut că venise vremea (aşteptată de altfel din străvechimi) că avea să trăiască o trecere la alt mod de viaţă, de trăire, în vibraţii joase, o diminuare vibraţională care îi va aduce uitarea celor el le putea face în trecut. Aceasta a determinat atunci crearea unor adevărate programe pentru ceea ce s-a putut păstra în obiceiurile, tradiţiile poporului, manifestări umane care să ducă amintirea celor vechi pe tot parcursul perioadei cu vibraţia cea mai joasă; şi care să fie apoi, când vibraţia avea să crească din nou, întărire pentru cei dintâi care se vor confrunta cu reveniri la naturalul străvechi. 
Că unii conducători le-au păstrat nu ca pe un bun al întregii comunităţi, ci ca pe un bun personal pe care l-au gestionat în felul lor interesat şi agresiv, fondând legi numite altfel, direcţionându-le în fel şi chip – asta nu diminuează adevărul rădăcinilor tuturor, asemănătoare cu ale altora de acelaşi fel din lume. Nu au fost nicidecum formate primordial de o singură populaţie anume din lume, apoi răspândite prin circulaţie, ci impuse prin crearea şi perpetuarea imperiilor sclavagiste, prin interese rămase mult timp obscure. Ele ies însă treptat la iveală şi este necesar să avem, să păstrăm în vedere faptul că, dacă omul a procedat într-un fel incorect, fundamentul celor impuse cu brutalitate, cu pedeapsă - şi nu cu explicare şi ajutor de înţelegere, rămâne absolut real, bun, învăţător, corect. Este necesară cunoaşterea adevărului şi nicidecum obstrucţionarea lui. Să ne fie o cunoaştere atât din punctul de vedere al folosirii abuzive – pe care trebuie s-o ştim, dar s-o şi iertăm, cât şi din punctul de vedere al profunzimii moştenirii fiecărui popor în parte. Căci fiecare popor a avut o cunoaştere reală din perioada anterioară ultimei glaciaţiuni, când toată lumea trăia prin puterile spirituale universale – adică prin ceea ce denigrează sau dispreţuieşte azi multă lume: din frică, sau din invidie; sau din neputinţa de a accepta adevărul cu privire la sfârşitul epocii în care minciuna, hoţia, crima, perversitatea au “circulat” libere în lume – de la un suflet la altul… 

Aşadar, formarea tradiţiilor şi obiceiurilor a fost o acţiune deliberată, bazată pe universalitatea manifestărilor de acest fel în rândul întregii omeniri, din întreaga lume. Cunoaşterea universală străveche a rămas astfel sub forme insulare sau de sinteză (azi le numim abstractizări) în manifestările umane care au devenit treptat de altă natură, de alt fel, specifice acestei etape planetare cu vibraţie foarte joasă. 
De reţinut este şi faptul că cele religioase nu le numim obiceiuri sau tradiţii – dar de fapt asta sunt şi au aceeaşi rădăcină ca şi cele religioase, chiar dacă sunt privite de religioşi dogmatici pe nedrept cu dispreţ (şi nu ar trebui…) ca fiind “barbare”. De fapt sunt cele perene ale fiecărui popor în parte, rămase dincolo de obligaţia de a le înlocui cu cele ale altui popor pentru ca conducătorii să aibe o bază comună de ajutor între ei, şi nu pentru popor, în vremurile formării de imperii şi încercării deznădăjduite de a le menţine astfel pe orice căi, cât mai mult timp în funcţiune. 
Tocmai de aceea înţelegerile actuale se vor extinde treptat şi vor avea loc reveniri la trăiri naturale, neimpuse, necreate din frică, ci bazate pe iubire de divinitate şi de oamenii înfrăţiţi din ce în ce mai mult, dincolo de învrăjbirile şi întunericul necunoaşterii relaţiei fireşti între om şi Dumnezeu – nicidecum altfel…
Înţelegând – putem merge mai departe, echilibraţi şi plini de demnitate, respectându-ne reciproc, conlucrând din orice punct de vedere… 

… Am discutat în fel şi chip despre faptul că suntem radianţi – dar nu suntem obişnuiţi să facem faţă tuturor influenţelor care ne vin de pretutindeni.
… Am discutat despre faptul că avem puteri, forţe spirituale subtile pe care nu ni le mai cunoaştem, căci ne-am trezit influenţaţi de cei din jur, iar când am conştientizat că de fapt lucrurile stăteau aşa cum le-am intuit, şi nu aşa cum ne impuneau exagerările altora, ne-am trezit neputincioşi şi pedepsiţi, şi am renunţat la cele ştiute de noi, în timp ce stăpânii au continuat în ascuns să facă şi bine – dar şi mult rău… Fiecare grup şi-a avut astfel neputinţele lui…
… Am discutat despre faptul că azi am câştigat o serie de libertăţi şi am început să înţelegem că nu cerurile se “deschid” – Dumnezeu nu le “închide” niciodată de altfel – ci impulsurile de vibraţie ridicată determină de fapt “deschiderea” propriilor noştri senzori de percepţie ai corpurilor noastre fluidice. Şi astfel mai ales “vederea” astrală şi mentală preia conducerea asupra senzorilor corpului fizic, sau cel puţin coexistând pentru o clipă sau o perioadă diferită de la om la om. În anumite perioade ale anului suntem astfel mult mai perceptivi, iar ceea ce numim “obiceiuri” şi “tradiţii” ne ajută să dăm “o mână” sau… o “gură” de ajutor !… naturalului care pare că se dilată în spirale din ce în ce mai largi, până la un moment culminant, pentru ca apoi să se piardă, să scadă treptat din intensitate până ce obişnuinţele anterioare estompează “apariţiile”… Spontaneitatea lor mai apare însă pentru unii oameni rar, pentru alţii mai des, pentru unii când vor ei – pentru alţii când sunt condiţii ca ritmurile lor biologice să se suprapună cu ritmuri planetare, toate la un loc să determine percepţii care, cu timpul, nu mai sperie prin neobişnuit, ci creează obişnuinţe, înţelegeri, susţineri pentru alţii care se deschid şi ei.

Postul de orice fel uşurează circulaţia energo-materială în corpurile noastre şi creează un drum mai uşor deblocărilor pe care vibraţia înaltă a Zilei Mijlocului de Iarnă/Vară  îl determină în sistemele noastre corporale.
Reducerea activităţilor după cum simţim, intuim, conduce la relaxarea corpurilor noastre şi la curgerea mai fluidă a fluxurilor mereu înnoitoare.
Împăcarea cu semenii, acceptarea celor care încă nu se pot împăca cu ei înşişi şi cu cei din jur, cererea de sfaturi unor oameni care au experienţă mult mai multă decât noi înşine: indiferent dacă sunt însă oameni sau entităţi ajutătoare - pe care ajungem treptat să le înţelegem şi să le acceptăm sfaturile, bucurând şi pe alţii cu ele – toate ajută la deschiderea noastră multisenzorială. Odihna şi înţelegerea treptată că nu gălăgia stridentă, nu cumpărăturile pline de pretenţii, împovărătoare, nu aglomeraţiile obositoare sunt cele care ne trebuiesc în continuare – dar înţelegem că altora încă le mai trebuie, completează fondul împăcării cu sine. Trecerea la linişte, la pace interioară, la echilibru interior de fapt, se face prin umplere cu manifestări – sau cu consumarea integrală a manifestărilor, putem să numim oricum – nu prin gol: unde este gol existenţial (spiritual) – se va realiza o mişcare interioară (nevoie) sau exterioară (năvală) care ne va auta – nicidecum împiedica să facem paşi mai departe. Evoluţia noastră nu înseamnă gol, ci îmbogăţire permanentă – dar şi gestionarea golului şi gestionarea bogăţiei: împletirea lor – a golului şi a bogăţiei este calea înălţărilor noastre spirituale în care realizăm şi oferim permanent bogăţii de creaţii, fără să păstrăm nimic pentru noi; oferim încredere şi pace sufletească făcând linişte în odihnirile necesare celor de început, urmând ca noi înşine şi apoi cei ajutaţi să înţelegem împreună subtilităţile extinderii unor anume feluri de bogăţii: alte creaţii universice, alte universuri, alte Centre de evoluţie. Deschiderea cerurilor – aşa cum o numesc îndeobşte oamenii – este mult mai pregnantă pe fondul tuturor acestora la un loc, a acceptărilor de diferite feluri – chiar dacă ni se dispreţuieşte însăşi acceptarea sau oricum nu mai suntem preţuiţi aşa cum eram înainte. 
Înţelegem că în liniştea sufletelor noastre, în liniştea naturii, în liniştea înţelegerilor şi blândeţea celor de acelaşi fel ne regăsim pe noi înşine, ne putem conştientiza eternitatea în fiecare moment care vine şi trece, noi înşine trecători printre clipele noastre şi ale celor din jurul nostru, lăsându-ne mai drepţi, mai echilibraţi, mai modeşti, mai altruişti, mai înţelepţi, mai iubitori de tot ceea ce ne înconjoară.
Simplu zis: cu adevărat – mai umani…

Toate ne trebuiesc: pe loc, direct - pentru a ne odihni de oboselile trecute. Pentru viitor – când aflăm că ne vom reîntoarce la ceea ce sufletele noastre tânjesc şi dorim ceea ce este esenţial pentru noi, indiferent dacă rămânem pe Pământ sau plecăm în alte părţi ale universului. Aşteptăm “deschiderea cerurilor”, definitivă şi completă, cu speranţa şi bucurie ca să ne întărim percepţiile, înţelegerile, ştiind că apoi le vom continua în spirale infinite, întăriţi, consolidaţi fiind de tot ceea ce am trăit până acum… 

duminică, 26 ianuarie 2014

"Mergeţi cu bine, cu sănătate, în vremurile care vor veni!" (urare getică straveche)


Una dintre frumuseţile României despre care nu ai auzit: Singurul sat de formă rotundă din ţară

La origini toate aşezările, de pretutindeni, erau în acest fel. Dacă satele noastre ar fi fost lăsate aşa cum au fost ele în vechime, am fi avut toate aşezările în acest fel, coborâtoare din aşezările de aceeaşi formă atlante şi lemuriene deopotrivă. Este foarte uşor să distrugi şi să pui în loc acelaşi lucru, folosind orgolios locul de vârf, dând impresia că înveţi pe cel care te-a primit în gospodăria lui... 

Denaturarea, dezordinea sau ne-ordinea naturală locală a venit odată cu migratorii, cărora tracii - dar şi celţii, cu care tracii au înpărţit cândva pământurile şi cerurile Europei - le-au făcut loc (culoar) să-şi continue drumul de-a lungul Europei, până la Oceanul Atlantic. Europa nu era "goală", iar populaţiile nu s-au format din migratori. 

Să ţinem bine minte că suntem aici, pe aceste plaiuri, în majoritate aşadar de origine tracă, getică – numiţi de alţii „daci”: traci erau populaţiile de pe un areal foarte larg, dar tot locuit de populaţii autohtone, locale, tradiţionale (oricum cred că este corect, exprimă ceea ce trebuie): din Alpi până la Nipru, în nord inclusiv Carpaţii Păduroşi, la răsărit Marea Neagră, la sud Mediterana. Dincolo de Alpi erau tot populaţii tradiţionale, celţii numiţi de migratori: dar nu migratorii care şi-au luat acest nume, cum aş spune azi că, dacă locuiesc în Bucureşti, sunt bucureştean...
Este foarte normal să se facă confuzii între goţi şi geţi, căci goţii au venit prin canalul de nord – adică locul lăsat, eliberat pentru circulaţie de către geţi pentru trecerea grupurilor migratoare. Dar geţii nu aveau cum să migreze la fel cu goţii: dacă credem că geţii erau migratori, atunci da, greşim fără să ştim şi susţinem mai departe această formă de eroare. 
Doar sistemele corporale ale oamenilor arată clar diferenţa dintre corpurile de tip atlant : la nivelul corpurlui cauzal având formă generală de ciupercă, şi corpurile de tip lemurian : la nivelul corpului cauzal având formă de aripi sau de secure dublă. De aceea cel care studiază acest aspect înţelege că goţii (cu copruri de formă asiatică - lemuriană) nu erau geţi (cu corpuri de formă atlantă - europeană sau ariană).
Va veni un timp şi pentru astfel de cunoaşteri... De altfel tradiţia culturală nu este aceeaşi, forma de încredinţări nu este aceeaşi... multe lucruri care pot fi studiate nu numai astral, bunăvoinţă şi MODESTIE să avem...
Până atunci e dreptul fiecăruia să creadă ceea ce doreşte, ceea ce poate...

Asta nu înseamnă că am dispreţui migratorii, ci că ar trebui să ne regăsim şi să ne păstrăm apoi specificul spiritual propriu, încurajând alte popoare să-şi recapete acelaşi fel de spiritualitate străveche: am descoperi că ne asemănăm cu toţii, dar fiecare avem nişte particularităţi de trăire, specifică locului... Care ne-ar uni în loc să se considere unul de-asupra altuia, fiecare "primul" care a cucerit... culturalizat... învăţat... creat... Nimeni nu a fost "primul" - dar urmele drepţilor vechi au fost şterse cu brutalitate de croielile lumii noi... Au rămas, dar tocmai pentru că au fost bine ascunse în pietre neînţelese până acum... Abia acum începem să ne dezmeticim. Fiecare loc a avut "Adamul" său, din care s-au creat apoi populaţii extinse... Punerea unui "Adam" în fruntea lumii sau chiar a numai un continent sau a unei regiuni a fost o hotărâre politică, de politică religioasă - dar tot politică - îndreptată spre uşurinţa de manipulare a populaţiilor unor imperii... 
Aşadar... Suntem aici în majoritate urmaşii populaţiilor tradiţionale, coborâtoare din atlanţi şi în foarte mică măsură formată din urmaşii grupurilor migratoare. Dar pentru asta nu trebuie să dispreţuim migratorii, ci să-i îngăduim omeneşte, chiar dacă ei şi-au pierdut în peregrinări omenia şi respectul de semeni: din greutăţile drumurilor, din nepotrivirea trupurilor lor cu vibraţiile pământurilor care i-au hrănit, apelor care le-au potolit setea, animalelor care le-au cărat poverile... şi nu în ultimul rând: localnicilor care s-au zbătut să-şi recupereze pământurile, istoria mototolită, ruptă, sfâşiată, zdrobită...

"Mergeţi cu bine, cu sănătate, în vremurile care vor veni!" (urare getică straveche: primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

joi, 23 ianuarie 2014

SUB SEMNUL SOLSTIŢIULUI (3): ÎMPĂCAREA UNIVERSALĂ

Am discutat îndelung anterior despre puterea solstiţiului. 
Pentru ca puterea lui să se reverse integral asupra omului în starea greoaie de trăire pe care o presupunea perioada de vibraţie joasă a planetei, era necesar ca el să păstreze integral - dar pe cât se putea fără oboseli majore - ca reguli generale de trai, direcţiile principale de vieţuire anterioară: ale lui însuşi, apoi cele faţă de lumea înconjurătoare: atât faţă de semeni, cât şi faţă de vieţuitoarele Pământului.
Am mai discutat şi despre faptul că ceea ce azi facem ca un fel de obligativitate – în trecut omul făcea din încredinţare. Iar pe fondul acestor trăiri deosebite, vibraţiile înălţătoare ale Zilei Milocului (Miezului) de Iarnă se aşezau creator, determinând omul să simtă şi să înţeleagă desfăşurările care se pregăteau, care aveau să-l ajute la aplicarea şi consolidarea învăţăturilor sale. 
Era felul de a trăi al tuturor oamenilor, din care ne-au rămas azi intuiţii, conform cărora ne formăm idealuri (pe care nu le atingem), legi pe care însă nu reuşim să le respectăm… Dar ne străduim şi de multe ori reuşim, alteori nu reuşim, din cauza încărcăturii cu amprentele lumii în care trăim: dacă devenim conştienţi de cele pe care le facem sub impulsurile exterioare, de cele mai multe ori ajungem să înţelegem astfel de lucruri, precum şi rostul lor – acela de a ne consolida experienţa de trăire calmă, caldă, lucidă, deschisă, în orice situaţie, comunicând relaxat şi plăcut cu cei din jur, împletindu-ne acţiunile spre crearea unui fond general de rezolvări în vremurile pe care le trăim. 

Şi nicidecum nu am discutat degeaba înainte despre post şi rolul său în echilibrul nostru vital şi pe drumul înălţărilor noastre spirituale ( http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2013/12/despre-indrumarile-religioase-2-despre.html  ). 
Despre orice am discuta rămâne foarte important, reiau, să considerăm simultan trecutul nostru pământean (deocamdată să ne ocupăm doar de el, nu şi de tecutul nostru evoluţionist în alte locuri din univers – deşi nu pierdem din vedere nicicând acest lucru), prezentul care conservă liniile directoare ale trecutului (tot pământean) şi pregăteşte pentru viitor: reîntoarcerea – şi pentru cei care vor pleca de pe Pământ în curând, spre a se întoarce acasă la ei, de unde au venit, şi pentru pământeni: ajutători întrupaţi şi azi, care se vor întrupa în viitor nu pentru încercări nelimitate de a rezolva prezumtive păcate, ci pentru a ajuta în continuare rezidenţii ce vor intra din nou la întrupări, în flux continuu de acum încolo, pe drumul finalizării evoluţiilor lor pământene. 
În câteva cuvinte să aducem câteva generalităţi pentru cei care simt nevoia de astfel de precizări: 

1. Trecutul se oglindeşte permanent în viaţa noastră, aducând cu el particularităţile pe care azi începem să ni le amintim, dar încă necrezute azi de majoritatea oamenilor, din cauza lipsei lor de experienţă în folosirea memoriilor spirituale la nivele de vibraţie joasă a universului. Asemenea particularităţi pot fi asociate cu unele aspecte ale vieţii noastre contemporane, dar fără conotaţiile lor negative: şi tocmai aceste lucru să încercăm să le înţelegem, căci semnele lor au fost şi sunt peste tot, mulţi oameni le iau în consideraţie, în timp ce alţii le dispreţuiesc. Astfel, avem în vedere:
– hrana era în străvechimi o raritate absolut necesară numai în perioade în care ritmurile planetare şi biologice proprii se aflau în perioade de frecvenţe joase a vibraţiei medii pământene: în orice timpuri ritmurile vibraţiilor planetare şi personale au creşteri şi diminuări faţă de o medie a timpului planetar. Nu este astfel vorba despre foamete, înfometare, lipsă de posibilităţi de hrănire, ci de ne-necesitate, întrucât funcţionarea corpurilor omeneşti determina o hrănire naturală constantă prin circulaţie osmotică între tegumente şi mediul exterior, din care circulaţie fiecare corp în parte îşi lua necesarul de elemente hrănitoare: fluxuri energo-materiale, elemente din componenţa planetei (praf, microorganisme, vapori, gaze). Acest proces de osmoză nu este întrerupt în vremurile noastre, în această perioadă cu vibraţie planetară joasă, doar volumul este mai redus între tegumente şi mediul exterior, şi mult mai puternic la nivelul structurilor interioare – organelor – corpului fizic. Comparativ cu corpul fizic, la nivelele celorlalte corpuri fluidice o astfel de circulaţie osmotică este mult mai fluidă, rapidă şi în volum mult mai mare. Însă la orice nivel, comparativ cu circulaţiile corporale din străvechimi, circulaţiile fluidice sunt şi ele mult încetinite datorită vibraţiei planetare diminuate mult – acesta fiind principalul motiv pentru o astfel de circulaţie încetinită şi nicidecum motive personale, pur omeneşti, de natură să conducă la modificări de foarte mare anvergură. O asemenea situaţie, referitoare la corpul fizic, corpul principal de manifestare a spiritului, poate fi echilibrată prin consum de hrană exterioară: vegetală şi, din nefericire încă pentru noi, animală (vom discuta şi despre aportul de carne în alimentaţia noastră);
– deplasarea avea loc prin mers plutit la suprafaţa pământurilor şi apelor, un mers pe care îl putem numi astral-mental (unii îl numesc solomonar, christic, sfânt, etc.): prin intermediul corpului astral-mental chiar corpul fizic se ridica de la pământ, eliberat de orice altă activitate, realizat doar prin voinţa omului liniştit şi hotărât, cu stabilitate spaţială în funcţie de reperele fizice existente între corpul fizic şi desfăşurările fizice înconjurătoare, cu orientare în funcţie de necesităţile de destin şi nu din plăcerea derizorie de “plimbare” fără rost;
– activitatea sexuală se derula doar între cuplurile care aveau în destin sarcina de a avea un urmaş – maximum doi, întreţinând raporturi sexuale doar pentru a procrea (1-2 urmaşi într-o viaţă de cca.10-15.000 ani);
– comunicare exclusiv mentală, peisagistică: prin trasfer de peisaj (cu toate cele cuprinse în viaţa fundamental-energetică şi de trăire a vieţuitoarelor cuprinse în el): un transfer de la un om la altul sau de la om la un ajutător astral şi invers, entitate astrală care îl învăţa oferindu-i exemplu la nevoie;
– austeritate privind posesiuni materiale, căci omul nu trăia pe principiul acumulării materiale – ci al creaţiei prin materializare şi remodelare la necesitate. Aşadar nu era vorba despre sărăcie, mizerie, ci doar de folosirea unor creaţii exact atâta timp cât era necesar, după care se dematerializau sau se remodela un obiectiv creat anterior. 

2. Prezentul, sub formele pe care le cunoaştem acum, de fapt este purtător al intuiţiilor umane din viaţa spirituală dinainte de ultimul destin: fie ea o manifestare fizică (sub formă de individ) sau o manifestare astrală (sub formă de entitate astrală). Prezentul creează puterea de a conştientiza propriile percepţii, desfăşurate sferic (de jur împrejurul individului), trăiri (răspunsuri la factorii din mediul înconjurător) tot de tip sferic, învăţături din toate direcţiile (aşadar tot sferice), înaintări permanente de acest fel în eternitatea vieţii monadei. 
Prezentul deschide mereu conuri de manifestare în baza cunoaşterilor noi, consolidând mereu diferite forme de trăire nu numai în vibraţiile asemănătoare cu cele din acest punct universic, ci trăiri în orice punct, consolidând chiar dorinţa spiritului de înaintare cu nădejde în orice situaţie l-ar conduce drumul devenirilor sale;

3. Viitorul nu are nici un fel de incertitudine. Dacă trecutul, perceput prin prisma prezentului, aduce direct sau pe cale intuitivă permanent cele acumulate în memoriile monadice sub formă directă de manifestare, la care se adaugă efectul total de experienţă spirituală, viitorul aduce planificarea evoluţiilor, cunoaşterea felurilor de evoluţie de la cei care le-au percurs deja. Chiar dacă nu ne cunoaştem propriile clar-intuiţii, intuiţiile ne spun că există întotdeauna o formă de ajutor pentru a merge mereu mai departe, care ne va susţine mereu propriile forţe pentru a parcurge propriul drum şi pentru a ajuta pe alţii să participe. Drumul trece prin evoluţiile parcurse de sine şi de toţi ajutătorii anteriori, cunoaştem clar acest lucru în cea mai mare parte a evoluţiilor noastre; dar nu le recunoaştem direct, şi în întreaga lor complexitate în anumite perioade planetare, de vibraţie foarte joasă, dar care perioade au o mare importanţă pentru noi: ele ne vor ajuta să evoluăm şi în alte cicluri de vieţi desfăşurate în astfel de vremuri în acest loc din univers, dar şi în locuri din univers de vibraţii chiar mai joase decât cele trăite acum, pe Pământ. Nu numai în vibraţii mai înalte, aşa cum avem mereu tendinţa să ne raportăm, dispreţuind sau înfricăşându-ne de vibraţii mai joase decât cele particulare Pământului. Suntem, în calitate de creatori conştienţi universalizaţi, ajutători de nădejde pentru evoluanţii cu mult mai puţină experienţă decât noi, pe care astfel îi putem ajuta noi, cei care am trecut deja prin evoluţiile lor, indiferent unde s-ar afla ei în acest univers. 

Pentru asemenea evoluţii, pentru a le putea face faţă, mai avem nevoie de ceva în plus faţă de cele discutate anterior: de acceptarea semenilor noştri cu experienţă mult mai puţină decât noi înşine, care ne creează nouă înşine drumul în viitor spre evoluţii mult mai puternice decât pot crede azi mulţi dintre noi. Este de fapt o dublă acceptare: 
– să-i acceptăm noi pe cei care au evoluţie mai puţină, experienţă mai puţină, pe cei ai căror ajutători dorim să devenim, fără să-i privim cu dispreţ, sau cu indiferenţă, sau cu jinduire pentru aparenta putere şi avere pe care o au;
– să ne accepte şi ei pe noi, pentru ca relaţiile dintre toţi să curgă fluid, calm, degajat, coparticipativ. 
Chiar dacă la început pare greu de acceptat faptul că unii pot accepta – dar alţii nu pot accepta desfăşurarea tuturor felurilor de relaţii umane neînţelegând rosturile cele mai profunde ale evoluţiilor noastre, manifestările omeneşti nu se sprijină pe cele pe care le trăim acum, ci pe o bază solidă de manifestare înaintată, formată anterior. Ele ne apar în conştient sub forma idealurilor noastre actuale (cel mai înalt nivel pe care ne-am dori să-l aibe manifestările tuturor oamenilor de pe Pământ), idealuri rămase în sinea noastră prin evoluţii anterioare, intrate în memoriile noastre spirituale şi consolidate la nivele de vibraţie înaltă. Creşterea permanentă a vibraţiei planetare este raza de lumină care scoate la suprafaţă această temelie solidă, care ne ajută să înlocuim treptat – dar tot mai conştient – manifestările vechi, agresive, dure, cu manifestări pline de iubire, altruism, adevărată demnitate umană: nicidecum rafinament dispreţuitor şi nicidecum situarea propriei persoane de-asupra societăţii în mijlocul căreia ne-am întrupat. Cei care au experienţă mai multă au şi sarcini mai bogate de ajutător, mai ales în această perioadă de trecere de la vibraţii joase la vibraţii înalte, mai ales în aglomeraţii planetare uriaşe, în care ne influenţăm reciproc – şi nu întotdeauna în bine…

DE LA SPOVEDANIE – LA PRIETENIA CU SEMENII
Da, despre spovedanie vorbim azi, printre altele. Desigur, nu din punct de vedere pur religios, dar avem în vedere atingerile iubirii de oameni cu rădăcinile ei, cuprinse în practicile religioase chiar dacă preoţii nu explică asta desfăşurat. 
Deşi ar trebui.
Mare parte din viaţa creştinilor a urmat legea talionului din Vechiul Testament, ea a fost bună până la un moment dat în mod majoritar – este bună şi azi însă din anumite puncte de vedere. Să urmărim câteva fire.
A fost bună la începutul relaţiilor interumane, din acea epoca a vibraţiilor foarte joase, când s-a format ea: greu de dus de către oameni, în acele vremuri. Majoritatea grupurilor spirituale întrupate pe planetă au experienţă foarte puţină ca manifestare în situaţii de variaţii mari şi foarte mari de la o zonă la alta a universului (de la o zonă de vibraţie foarte mare, de unde vin pe Pământ – la o zonă cu vibraţii foarte joase, aşa cum este vibraţia pământeană). Suportarea unor asemenea diferenţe este grea, simţirea lipsurilor începând chiar de la cea de mişcare liberă în cosmos, liberă pe o planetă, liberă ca şi spaţialitate, liberă de pretenţii din partea celor din jur – puţini de altfel în lumi dense pe planete – nu de vieţuitoare pe planete, aşa cum este cazul aglomeraţiei planetare pământene. 
Greutatea provine apoi din virarea obiceiurilor de trai de înaltă şi optimă spiritualitate – pe care azi nici nu le-am crede măcar a le fi avut absolut toţi oamenii cândva, şi nu într-un trecut foarte îndepărtat totuşi, din zona de unde vin pe Pământ, ci chiar de pe Pământ, înainte de ultima glaciaţiune. Astfel de obiceiuri le numim azi idealuri, intuite ca venind din străfundul sufletelor noastre, chiar dacă nu ne mai amintim ce înseamnă asta. Diferenţa dintre evoluţiile în vibraţii înalte/în vibraţii joase conduce la frici, apoi agresiuni, apoi la premeditări de agresiuni pentru asigurarea unui viitor comod, având termene de comparaţie undeva în interiorul din care nu poate scoate încă decât alte temeri şi căutări agresive de suplinire a lipsurilor potenţiale (rareori reale) proprii. 
Legea talionului nu impunea ceva – o răutate pentru o altă răutate – răspunsul cu aceeaşi monedă (asta înseamnă legea talionului), ci doar permitea, aşa cum permitea multe alte lucruri pe care azi le numim păcate. Şi nu sunt lăsate acolo doar ca să ne ispitească, cât să existe un termen de comparaţie pentru cei care azi ne numim creştini (şi noi nu prea ştim asta). Noi îl avem şi nu prea îl folosim. Este acolo, spre atenţionarea noastră, pentru a înţelege că, aşa cum oamenii între ei se pot ajuta, şi popoarele între ele se pot ajuta – fără să-şi impună ceva, prieteneşte, oferit exemplul pozitiv pe care îl au: şi ţinând cont că fiecare are ceva bun de oferit ca exemplu altor popoare. Nu putem cere – dar putem da exemplu altora, mai ales celor ale căror religii le numim abrahamice (căci avem religii înfrăţite prin rădăcina abrahamică): să fie oameni buni, permisivi, răbdători, înţelegători, să fie altruişti; să înţelegem fără să-I blamăm că, atâta vreme cât ei nu au direcţionate clar, prin legile lor religioase, asemenea linii de învăţătură, fără a da un exemplu care să înlocuiască legea talionului. Alte religii nu le au în mod distinct, clar, trasate, dar se bazează pe multe intuiţii pe care le ajută să le desfăşoare explicit – chiar dacă nu expică direct şi rădăcinile lor.
Creştinismul ne leagă explicit de viitor: trecem cu prea mare uşurinţă peste o afirmaţie a lui Iisus, fără să dăm atenţie atenţionărilor – care de fapt se referă la tot ceea ce a făcut şi a spus dânsul: ne-a spus că vom putea face şi noi ceea ce a făcut dânsul, şi încă mult mai mult. Nu pentru că noi am deveni în stare să facem ceea ce nu a făcut dânsul (nicidecum), ci pentru că nu a a avut pentru cine, şi pentru ce să facă tot ceea ce facem noi azi. Cei care au avut de primit o învăţătură specială – în calitate de ajutători planetari retraşi – au primit-o în acei ani despre care ni se spune că nu le-a ştiut nimeni cuprinsul în aceste vremuri. Le vom şti şi noi, şi le vom înţelege bine într-un viitor apropiat: şi cuprinsul acţiunilor, şi segmentul de întrupaţi cărora s-a adresat în călătoriile sale. 
Nouă, mulţimilor, ne-a trasat calea vremurilor ce vor veni, şi ea nu s-a referit numai la poporul în mijlocul căruia s-a întrupat, nu s-a referit numai la timpurile sale, nu s-a referit numai la oamenii de rând – dar în principal la ei atunci când toate s-au făcut în văzul tuturor. Dar ca să ajungem acolo, mai avem de conştientizat câţiva paşi pentru a ne angrena în firele care duc prin mijlocul drumului, pentru a avea un rod bogat: şi pentru propria noastră viaţă, şi pentru aceea a celor din jurul nostru. 
Ca să ajungem să conştientizăm căile christice, avem nevoie să înţelegem şi căile antemergătorului – Ioan Botezătorul. Nu intrăm în amănunte, însă spovedania este ea însăşi calea pregătitoare pentru crearea legăturilor prieteneşti între oameni. Mărturisirea greutăţilor sufletelor noastre în faţa lui Dumnezeu conduce invariabil la uşurarea vieţii noastre, ştiind că facem ceea ce Dumnezeu ne cere. Nu omul ne cere, ci oboseala sufletului nostru. Că numim păcat sau că numim ruperea relaţiilor cu cei din jur, înţelegem că încălcăm nişte reguli care protejează viaţa şi creaţia altora, că stricăm legăturile dintre oameni, că alterăm întreaga societate din jurul nostru – substratul rămâne acelaşi şi noi înţelegem bine asta, chiar dacă nu ne gândim explicit la astfel de direcţii. Sufletul le înţelege. 
Relaţiile dintre noi se bazează pe iertarea reciprocă a celor care nu pot să nu se supere şi nu pot trece uşor pentru supărarea lor; măcar încearcă, iar până la urmă vor reuşi nici măcar să se mai supere, nemaiavând nevoie de iertare. Pentru că există o bază, o temelie profundă în sinea noastră, care ne şopteşte mereu că de fapt nu suntem duşmani, ci de-mult-prieteni pe căile sufletelor noastre. 
Şi avem nevoie de pasul iertării, care începe cu pasul acceptării reciproce. Chiar şi unilaterale la început, căci sufletele noastre îşi vorbesc fără vorbe, ci doar prin blândeţea răspândirilor în lume. Oricât de adânc ar fi îngropate prieteniile sufletelor noastre, ceva puternic decopertează azi treptat stratul împietrit de de-asupra lor. Atitudinile noastre sunt creatoare de poteci între trupurile noastre şi de multe ori ne dăm seama de acest adevăr. 

De la acceptare la prietenie este numai un pas. Trecem prin iertare şi vom vedea cât de importantă este această iertare, pe care mulţi dintre noi nu o acceptă nici azi – încă; şi iar aduc în vizorul cititorului acel lucru esenţial: numai în vibraţii joase se petrec astfel de comportamente care produc acte reprobabile cu nevoi de iertare, căci în vibraţii înalte nici nu se pune problema de aşa ceva. Aşadar să nu uităm că această iertare stă la baza unor evoluţii azi uluitoare pentru mulţi dintre noi, neiertătorii… Şi deschide conuri uriaşe de trăiri, de realizări splendide în eternitatea vieţii noastre spirituale…
Iertarea oricui… pe toate direcţiile de manifestare, pe toate liniile genetice (iertare de neam), pe toate liniile istoriei de neam şi ale întregii umanităţi…

Rugăciunea pentru iertare creează fire emoţionale şi mentale reale către omul neiertător. Să nu uităm asta…
Iertarea de sine – este poate cea mai subtilă şi totodată cea mai puternică… Şi ştim asta deja…

Iertarea nu presupune însă şi lipsa analizei cauzelor care au condus la supărări, mânii, neînţelegeri, tulburări, la analiza efectelor pe care ele le-au generat, creând duşmănii puternice în timp, care au antrenat nu numai indivizi sau familii, ci popoare întregi… Vom discuta  detaliat despre tot felul de duşmănii şi efectelor lor în timp, cuprinsul analitic acum al fricilor care nu despart, ci leagă mai departe pe omul agresiv de cel care a primit agresiunea şi a prins frică de agresor. 

Dar toate acestea sunt faze de învăţătură, etape şi subetape de evoluţie care ne călăuzesc pe drumul înaintărilor noastre. Ajungem să înţelegem faptul că toate manifestările noastre agresive şi efectele lor sunt rezultatele neputinţelor noastre împletite cu cele ale altor grupuri spirituale aflate azi în evoluţie alături de noi, pe Pământ. 
Toate felurile de iertări, inclusiv cea de sine, sunt necesar a fi înţelese sub aspectul efectelor lor, căci asemenea efecte cresc în timp şi creează reveniri la diverse aspecte peste care am sărit din lipsa unei analize conştiente. 
Dar de fapt analiza de acest fel are loc – chiar dacă nu pe loc: căci mulţi oameni nu vor să se mai gândească măcar la cele petrecute, crezând astfel că vor avea neşansa de a reveni la forma anterioară, neconsolidaţi fiind pe manifestarea pozitivă actuală. După finalizarea destinului prin corp fizic, primul eveniment care are loc după trecerea noastră dincolo este exact acest fel de analiză: calmă, detaşată, chiar dacă plină de păreri de rău. Suntem ieşiţi de sub influenţa corpului fizic, cu puterea sa de a aduna vibraţii joase şi a impulsiona spiritul să-şi folosească şi razele de vibraţie mai joasă, şi mai ales să înveţe să le folosească pentru o manifestare, o atitudine interioară şi exteriorizată de cea mai înaltă calitate: asemănătoare cu aceea pe care o are folosind razele de înaltă vibraţie. 
Punerea în practică a rezultatelor analizelor de acest fel va avea loc într-un ciclu de vieţi ulterior, până la care au loc consolidări de toate felurile în vibraţii foarte înalte, acasă, în locurile de unde spiritele au venit pe Pământ. 

DINCOLO DE IERTAREA PĂMÂNTEANĂ…
Iertarea conduce la acceptare, la îngăduinţă, la înţelegere, la prietenie. Odată înţelese resorturile (destul de simple, de altfel, cu toate că implicaţiile lor sunt foarte complexe), toate devin înţelegeri în cascadă, iar mişcările inerţiale au deja o bază solidă de schimbare, rând pe rând. Nu numai că o asemenea prietenie are urmări incalculabile în planurile superioare ale evoluţiilor noastre, dar pe loc, prin ocolirea celor care dau naştere şi volum la agresiune, mânie, intoleranţă, neîncredere, ceartă, dispreţ, ne formăm:
– atitudini deschise la adresa semenilor şi, treptat, la adresa tuturor vieţuitoarelor planetare;
– înţelegerea etapelor de evoluţie: şi ale noastre, şi ale celor din jurul nostru;
– abilitatea de a căuta cele mai frumoase comportamente în orice situaţie grea, cizelând la infinit propriile noastre manifestări, oferind în acelaşi timp un exemplu deosebit celor din jur, ajungând astfel să se influenţeze o masă din ce în ce mai mare de spirite întrupate în locul propriu de întrupare. Continuăm astfel întotdeauna evoluţiile proprii de manifestare prin împletirea lor cu evoluţiile de ajutător, căutând mereu alte forme superioare de vieţuire în condiţii grele, oriunde am fi în univers;
– flexibilitatea de modulare a razelor, forţelor noastre spirituale, variindu-le intensitatea, lungimea, împletirile, căutările şi folosirile lor. 

Este o cale care conduce pe termen mai lung sau mai scurt la o socializare de grup şi globală din ce în ce mai flexibilă; conduce la acceptarea spiritelor care urmează alte linii de evoluţie – aşadar au alte feluri de manifestare, corespunzătoare particularităţilor de înaintare în evoluţii ale spiritelor, diferite unele de altele la început. Urmează acceptarea spiritelor aflate pe trepte diferite de evoluţie – cu diferenţe mari de manifestare de la un grup la altul şi chiar de la un individ la altul. Asemenea acceptări conduc la protejarea vieţii ca atare – a tuturor spiritelor evoluante oriunde în universuri, la protejarea creaţiei lor, de orice fel, de orice calitate – în loc de dispreţ şi distrugere. 

Totul conduce la învăţături superioare, corespunzătoare universurilor spirituale în care monadele ajung să se poată manifesta între ele fără intermedierea corpurilor, direct – de la monadă la monadă. Cu toate aceste, şi ele se vor întrupa atunci când va fi nevoie să ajute direct, din mijlocul lor, grupuri şi popoare spirituale aflate în evoluţiile lor primare, de început. 
Mai mult însă, învăţăturile superioare conduc la creaţii universice de o amploare uriaşă, crearea de condiţii de manifestare pentru spiritele micuţe care intră în evoluţii val după val: CHIAR ŞTIIND BINE, CLAR, CĂ CEI PENTRU CARE LUCREAZĂ NEÎNCETAT VOR DISPREŢUI, VOR DISTRUGE, VOR UCIDE CU CRUZIME, VOR MINŢI, VOR ÎNŞELA: DAR ASEMENEA AJUTĂTORI, CUM VOM FI ŞI NOI PRIN EVOLUŢIILE NOASTRE VIITOARE, ŞTIU BINE CĂ ACEASTA ESTE CALEA ÎNĂLŢĂRILOR SPIRITUALE DE PRETUTINDENI…

Şi totul merită a fi făcut, cu orice sacrificiu, în “ochii” unor asemenea ajutători infinit înălţaţi, ştiind că şi ei au privit cândva Viaţa, Creaţia şi Creatorii prin “ochii” de acelaşi fel cu ai noştri, de acum, “ochi” care s-au schimbat şi prin drumul iertărilor – aşa cum învăţăm şi noi, acum…