ALTE PERCEPŢII CU SENZORII ALTOR CORPURI

Ar fi bine, în acest moment să pornesc de la câteva precizări, de care cred că ar trebui să ţinem cont, mai ales că voi pune aici în articolele viitoare părerea mea privind cele vehiculate pe internet: prin articole, filme, citate şi preluări din comentariile de pe diverse motoare de socializare (forumuri, facebook, alte reţele de socializare etc).
Eu nu rezonez cu o parte din cititorii mei decât atunci când spun rezultatele cunoaşterii proprii: efortul de cunoaştere nu-l doreşte încă multă lume. Cred că o explicaţie sumară ar putea fi aceea conform căreia nu gândim deocamdată decât prin excludere - nu prin acumulare: adică ce am aflat anterior este un aspect pe care mă sprijin ca să pot primi ceva nou. De aceea şi obosim, şi nu mai vrem să aflăm. Atunci când faci cercetare ceea ce cunoşti anterior este doar orientativ - de felul: chiar dacă au spus mulţi nu au luat de fapt unul de la altul? dacă sunt nuanţe aici, dacă este ceva mai complex în spate? mă sperie complexitatea? atunci de ce sunt în această lume atât de complexă? Mă sperie oare părticelele de adevăr, atunci când credeam că adevărul este unic?...
Cunoaşterea cred că trebuie să se caute în orice moment, dar nu cu titlu de ultim adevăr. Ci sub formă de căutare şi adăugare permanentă. Noi o credem la fiecare moment neperfectibilă şi de aceea ne dezorientăm. Credem că rezonăm cu ceva pentru că ar fi cu totul adevărat, dar de fapt rezonăm cu părţi din informaţie şi prin asociere, sau doar din obişnuinţă, având multe puncte comune cu o mulţime de alte expuneri, care îşi preiau şi duc mai departe aceleaşi idei. Nu e de loc rău, se formează un fundament de cunoaştere, dar nu e totul. Cunoaşterea lumii se face adăugând şi prezentarea ca paşi pe drum bătătorit, şi prin defrişare, desţelenire, muncă de pionierat. Noi, azi, asta ar trebui să facem - ţinând cont de experienţa generală care orientează şi prin DA, dar şi prin NU, de asemenea prin NU NUMAI ATÂT.
Concret, dacă intru în lumea "nevăzutelor", înţeleg armoniile universale, le cercetez - nu numai le admir şi nu numai mă scald în ele. Înţeleg foarte bine că unii dintre oameni se vor odihni aşa o lungă perioadă de timp... Admiraţia, bucuria, plăcerea de a le întâlni (de ce nu?! atâta timp cât nu e patimă şi nu mă opresc la plăcere) mă ajută şi pe mine să înaintez neobosită pe cale. Apoi le cercetez. Acolo văd marile construcţii universice, concrete, reale, percep munca de diferite feluri ale creatorilor, percep circulaţiile din univers şi interuniversice, funcţiunile adevăratelor dimensiuni = lumi structurale de vibraţii diferite, care nu sunt universuri - sunt structuri paralele - dar prin funcţiuni: simultane şi împletite - care ajută doar acest univers. Alte structuri, mult mai mari, asemănătoare celei în care mă aflu acum sunt dincolo de ele. Le studiez funcţiunile, modul fundamental de creaţie şi existenţă, ce fac spiritele în fiecare loc şi cum se revarsă ajutorul creaţionist, de atitudine, comportamental al Creatorilor : în acelaşi timp creatori şi coordonatori ai evoluţiilor.
Cercetarea pe care o fac, ajutorul pe care îl primesc, direct şi majoritar prin comunicare se manifestă în această direcţie: ajutor pentru cercetare. Acesta este destinul meu actual, pentru care am primit condiţii de mediu şi corporale în deschiderea lui, la naştere.
Când vorbim despre destin văd două căi existenţiale: CONDIŢIILE pe care coordonatorii mi le oferă pentru înaintarea în evoluţiii +ajutorul pe care îl primesc de la mulţi evoluanţi mai înaintaţi decât mine + ajutorul pe care învăţ să-l ofer altora de acelaşi fel cu mine, primind şi eu ajutorul lor; pe de altă parte, CE FAC, CUM FOLOSESC CONDIŢIILE CARE MI SE OFERĂ pentru viaţa mea şi dacă le folosesc, cum, şi cât mă ajută ele, cum le ajut eu să fiinţeze mai departe.

Un alt aspect se leagă poate – ar trebui spuse aici 2 3 cuvinte – de adevărul pe care îl cred. Să vă dau un mic exemplu concret.
I-am scris cu tot respectul şi cu toată consideraţia doamnei Monica Vişan, patroana editurii For You, săptămâna asta un răspuns la newsletterul în care răspândise un mesaj superb al prietenului noastru Daniel Roxin, în care dânsul ruga frumos românii să înţeleagă că avem nevoie de fiecare minte, inimă şi mână pentru ţara noastră... Sublim... Am îndrăznit să o rog să pună accent pe faptul că fiecare dintre noi trebuie să fim participativi la viaţa curentă, să ne implicăm CU MINTEA, CU MÂNA ŞI CU INIMA noastră în tot ceea ce ne înconjoară, căci mulţi oameni chiar au crezut că vor veni extratereştrii care – conform filmului difuzat prin newsletter anterior – ne-ar rezolva problemele acute ale societăţii... Filmul circulă, creează iluzii, confuzii... Nu zic tuturor – dar multora... Mulţi s-au supărat pe mine că nu cred că vor veni extratereştrii: tocmai de aceea am scris şi aici – să nu creadă cineva că mă tem să scriu. Decât să umblu după imagine şi rating – mai bine pentru sufletul meu este să scriu adevărul aşa cum îl cred eu.
Citez pe cineva scriind că NU-mi "asum benevol presiunea unei imagini pe cât de perfectă, pe atât de iluzorie"...
Dar totul trebuie spus cu respect, căci şi aşa unele adevăruri sunt greu de dus, în sine, să nu le mai adăugăm şi greutatea dispreţului... Şi să învăţăm permanent din orice primim, indiferent dacă nu credem sau credem: să luăm din orice tot ce se poate învăţă – şi prin DA şi prin NU...
Dar să revin... Dânsa mi-a scris că nu crede că vreun român aşteaptă extratereştrii...
Eu ştiu bine că unii chiar cred... Bine, deja au trecut cele „câteva săptămâni” cineva s-a străduit să apară şi o veste că undeva s-a prăbuşit un „OZN” – care probabil era tot vreun balon meterologic sau ceva asemănător, căci mulţi oameni încă mai cred că filmarea sateliţilor în lumină mascată este Nibiru sau OZN-uri – aşa cum s-au petrecut lucrurile cu un film primit chiar de mine prin 2007 sau 2008 în care se arăta modul în care NASA urmăreşte evoluţia sateliţilor, intitulat umoristic „Halloween” şi care acum circulă în zeci de manipulări pe You Tube privind planeta Nibiru... Dacă am îndrăznit să atrag atenţia asupra acestui fapt, oamenii m-au privit cel puţin cu neîncredere. E dreptul lor, sigur că e de înţeles, dar e bine să primim din când în când şi corecţii. Una dintre persoanele respective – o doamnă cu adevărat deosebită, m-a înţeles.
Voi pune filmele şi voi analiza pas cu pas ceea ce este în prezentare. Doar să am puţin timp – serviciul îmi ia mult timp acum şi ceva oboseală în plus. Dar se rezolvă şi toate vor fi bune !! 
Cu cei care răspândesc nu am nimic, îi înţeleg bine de tot – nu am scris cele petrecute acum decât să vă arăt ce înseamnă comercial. Atât. Cu tot respectul, cu toleranţă şi mai ales cu tot dragul pentru tot şi toţi.

...ŞI ACUM SĂ CONTINUĂM...
Ţinând cont de explicaţiile de la articolul pecedent
(cu adresa: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2012/02/perceptii-cu-senzorii-altor-corpuri.html),
vă voi povesti acum o altă experienţă personală, pe care mi-am explicat-o, cu ajutorul ajutătorilor mei astrali, ca fiind o percepţie cu corpul mental – datorită felului de lumină în care s-a desfăşurat percepţia, dar din decorporalizare spontană. Totul a fost foarte complex şi neobişnuit pentru mine. Foarte des mi se întâmplă decorporalizarea, de multe ori chiar în stradă, uneori am căzut „într-un mod ciudat” în ochii trecătorilor (cineva mi-a spus cândva că ... parcă aş fi urcat pe o treaptă invizibilă, dar corpul s-a rotit „ciudat” şi nu mi s-a întâmplat nimic rău, chiar dacă s-au spart ochelarii).
Dar de data aceasta totul s-a petrecut cu încetinitorul, în timp îndelungat, nu am căzut, dar totul a fost derutant. Dacă nu aş fi obişnuită să-mi observ percepţiile, precis m-aş fi dus direct la doctor...
Tocmai acest lucru este motivul pentru care vă scriu: să nu intraţi în panică, să vă observaţi, să vă analizaţi, să întrebaţi... Precis vă va ajuta cineva...
Eram într-un magazin alimentar, seara, lipsă aglomeraţie, linişte, eram liniştită şi odihnită. O seară deosebit de plăcută. La un moment dat m-am întors brusc – uitasem să iau ceva. În loc să percep partea din spatele meu, către care mă sucisem, aşa cum se vede în mod normal, m-am trezit că priveam magazinul din colţul din diagonala opusă locului unde mă aflam. Sus, şi privind gondolele invers, de sus în jos, de parcă aş fi fost cu capul în jos.
Lumina era extrem de puternică – nicidecum lumina destul de palidă a magazinului.
Priveam magazinul de sus în jos, printre urmele de gând din spaţiul magazinului; unele se estompau deja, în timp ce priveam liniştită, fără teamă, din acel loc, ca un păianjen în colţul unei camere. Îmi era parcă un fel de teamă să nu mă mişc, ca să nu stric farmecul acestui moment !! Dar timpul trece lent şi nu se estompa de loc imaginea. Toate erau puternic luminate, aşa cum spuneam, dar nu am perceput nici un om în acest răstimp, pentru a-l privi în acest fel, ca vieţuitoare în peisaj. Într-un final, imaginea a prins să se rotească lent, şi pe parcursul unei jumătăţi de minut poate – ceea ce mi s-a părut foarte lung, ameţitor de lung, deşi frumos şi liniştitor – am revenit perfect, sigur, liniştită în poziţia observatorului din locul corpului fizic. Abia atunci mi-am dat seama de rumoarea din magazin, lume era – dar puţin mai îndepărtată, iar lumina era tot la fel ca şi atunci când priveam de sus, doar se estompaseră de tot traseele aurii. Încă câteva secunde bune am perceput locul în acest fel, alb-auriu strălucitor, după care culorile au revenit, lumina slabă la fel – totul reintrând în normalul cotidian.

De fapt, aşa cum vă spuneam în articolul precedent, percepem realitatea înconjurătoare cu senzori ai corpurilor fluidice amplasaţi pe tot cuprinsul corpurilor. Indiferent cum m-am rotit, percepţia a rămas aceeaşi, prin acelaşi grup de senzori.

Dar mi-am dat seama imediat că priveam prin senzorii corpului mental, căci ştiu foarte bine cum se percepe acest mediu – cel al câmpului mental: într-o lumină foarte albă, cu o strălucire specifică, de un alb ireal pentru lumea noastră fizică, în care se aflau regiuni tubulare sau sferice, globulare, sau punctiforme, sau ca nişte burlane (canale grosuţe care schimbă direcţia prin articulaţii) de culoare aproximativ aurie – culoarea este mult mai strălucitoare, dar asemănătoare auriului: este traseul activităţilor noastre mentale în câmpul mental, care apare nu neapărat ca urme ale gândirii, cât forme ale compactizării câmpului mental sub acţiunea gândurilor – ceea ce este altceva decât gândul propriu-zis, care este vibraţie. Astfel de urme apar şi dispar estul de repede, cam după 1 2 maximum 3 minute: dar dacă omul se poate concentra în acest câmp, chiar dacă iese din câmp – a sunat telefonul, să zicem – şi apoi se concentrează din nou la câmpul mental din cameră, poate vedea aceleaşi urme în decursul celor 1 – 3 minute (poate mai mult sau poate mai puţin, după intensitatea activităţii).
Toate acestea sunt specifice câmpului de vibraţie mai mare decât cel astral (emoţional) şi mai mic decât cauzal: cauzal care apare galben auriu – asemănător acelor „urme” grosuţe din câmpul mental.
Câmpul eteric şi astral sunt câmpuri asemănătoare celui fizic, doar foarte luminos indiferent de lumină – zi, noapte, lumină de bec, fluorescentă, colorată, etc. În câmpul astral se percep traseele, ca aţele fine ale gândurilor şi emoţiilor noastre: porţiuni din câmpul care înconjoară corpul, expulzate prin puterea radiaţiei spirituale concentrate, departe de corp, către corpul astral al celui la care se gândeşte.
În călătoriile astrale nu am perceput aţele, ci doar peisajele cu strălucirile aurice uneori, la concentrarea prin voinţă, dar dacă se priveşte – tot voind în mod expres, intenţional – câmpul astral, sau mental, sau cauzal din (atenţie!) călătorie astrală, se pot percepe toate la fel ca şi din mentalizare fără călătorie astrală. Omul este conştient că mentalizează alt spaţiu, sau alt timp, atunci când face cercetare: poate percepe totul din conştienţa corpului fizic, putând derula diverse activităţi din când în când: eu scriu, apoi cercetez alt loc sau alt timp, apoi scriu din nou, desenez, revin la studiu pentru un anume fragment, etc.
Până mâine aş vrea să vă mai pregătesc un grupaj de câteva percepţii cu care s-au confruntat şi alţi oameni şi am discutat cu dânşii pe facebook sau în particular, după care să intrăm puţin într-un set de articole legate de energiile noi.

PERCEPŢII CU SENZORII ALTOR CORPURI

Unii oameni povestesc că au percepţii modificate datorită faptului că sunt deja în altă dimensiune - 5 6 ...12... Personal am trecut prin astfel de experienţe încă din anii '80, s-au amplificat începând cu anii '90 şi s-au consolidat până ce azi nici nu mai iau în seamă aşa ceva, deşi percep bine astfel de fenomene, în plus încă multe altele. Voi discuta treptat despre ele.
Mie personal nu-mi vine de loc să mă numesc "ajunsă", "trecută", înălţată, etc. Dacă altul doreşte să o facă - aşa cum se consideră şi cei care au percepţii de felul celei despre care scriu acum - este dreptul lor să o facă... Viaţa le va spune - sau trecerea dincolo de corpul fizic - că modestia, echilibrul, demnitatea sunt cele care sunt de învăţat aici, pe Pământ..

Percepţia se derulează în acest fel (apoi voi pune explicaţia): omul percepe cele înconjurătoare ca şi cum ochii săi s-ar situa undeva cu cca. jumătate de metru de-asupra poziţiei normale a ochilor. Cum suntem obişnuiţi să ne simţim ochii, să percepem fix din locul unde se află ei, o astfel de percepţie devine stranie, ciudată: omul se vede deodată mult mai mare, ca şi cum s-ar deplasa pe picioroange. Vederea este clară, concretă, doar că totul se vede de la o înălţime mai mare. Omul se crede „înălţat”, „supradimensionat”. Nimic nu se derulează tip „flash”, rapid, preţ de o secundă sau două: imaginea persistă, mai ales dacă este în deplasare, senzaţia de real este foarte clară. Chiar dacă, după 1-2 minute sau chiar mai mult, omul revine treptat sau de la o clipă la alta la imaginea obişnuită, el poate rămâne cu ideea că este bun faptul că „a revenit”, că a fost alegerea proprie să mai stea aşa înălţat printre mititeii care pot să ia exemplu de la el...
Cel cu care am discutat nu a acceptat faptul că cei „înălţaţi” trebuie să ajute efectiv – credea sincer că este datoria mea, şi a tuturor celor din jurul său, să ne ridicăm la înălţimea sa.
Când i-am explicat despre ce este vorba, nu a mai dorit să stea de vorbă cu mine...
Sigur că ceea ce am de făcut – la fel ca şi în cazul recent, legat de faptul cu nu încurajez încredinţarea că extratereştri ar veni (ar fi trebuit să vină până acum) şi ne-ar rezolva toate problemele vieţii cotidiene – este să respect încredinţările oricui, să am răbdare şi să primesc totul cu demnitate.

Dacă ajungem să percepem lumea în acest fel, ar fi bine să luăm în considerare faptul că nimeni nu este mai „înălţat” decât altul, nimeni nu ar trebui să se aşeze pe piedestalul orgolios al „înălţarii”. Ideal ar fi să înţelegem că dacă singurul înălţat cu adevărat a spălat picioarele altora, putem să o facem şi noi, fără nici o problemă...

Explicaţia celor petrecute în felul celor de mai sus este de fapt următoarea:
Avem un sistem corporal format din mai multe corpuri: fizic, dublu-eteric (sau vital), astral (sau emoţional), mental, cauzal, spiritual (sau budhic), dumnezeiesc (sau atmic). Este bine să ne mărim permanent cunoştinţele, ori de câte ori este cazul, şi avem posibilitatea – a ne limita doar pentru că suntem împinşi către limitare ar trebui să ne fie doar un impuls de a scăpa de limitele pe care alţi semeni ni le impun...
Corpurile noastre sunt doar instrumente ale manifestării spiritului, prin radiaţia lui spirituală. Corpurile nu sunt elemente ale conştiinţei – dar ele sunt constituite proporţional cu forţele radiante manifeste ale spiritului. Aceasta înseamnă că sistemul nostru corporal este canalul de scurgere şi de manifestare a forţelor spirituale, care preia influenţele din mediu şi influenţează radiaţia spirituală, spiritul care trebuie să se adapteze la mediul său, modelându-şi atitudinea după cum are experienţa sa: mai multă sau mai puţină, în domeniul remodelării atitudinilor, acţiunilor către calitatea cea mai înaltă de care este capabil în momentul derulărilor.
Cel care se manifestă este spiritul, aflat în profunzimea acestui univers, a cărui radiaţie este canalizată, prin pături (sau cămăşi) spirituale, în universul de materie, unde, prin puterea sa, forţele radiante atrag filamente de materii şi energii, formând corpuri. Foarte frumos cineva spunea pe un blog: corpurile noastre sunt „teci” pe radiaţia spiritului.
„Teci” care sunt învăluite, la rândul lor în câmpuri de energie atrasă de puterea reunită a radiaţiei şi a corpurilor, pe care – câmpuri şi corpuri la un loc – radiaţia spirituală le învăluie, le întreţine, le foloseşte şi astfel se manifestă în lumea pe care o cunoaşte. O cunoaşte prin intermediul senzorilor corpurilor, o înţelege treptat, prin creşterea experienţei de manifestare: de hrănire, de deplasare, de comunicare cu mediul, cu semenii, de creaţie – toate fiind deosebit de importante pentru acumularea de experienţă a spiritului, pentru formarea abilităţilor de folosire în acţiune a razelor spirituale de diferite feluri: folosiri cu intensităţi diferite, cu flexibilitate din ce în ce mai mare şi mai bine consolidată.
Fiecare corp are sistemul său de senzori: percepţiile prin intermediul fiecărui set de senzori sunt diferite de la un corp la altul, dar asemănătoare pe segmentul unui filon central. Adică toate au ceva comun, asociat: vederii imagistice, percepţiei sunetelor de diverse feluri (sunet fundamental şi sunet provenit din mişcarea structurilor, corpurilor în mediul de trai), percepţiei emanaţiilor energo-parfumate ale corpurilor, percepţiilor structurilor materiale prin intermediul tangenţei corpului cu alte structuri – spunem: tuşeu, simţul tactil când este vorba de interior şi gust – când este vorba despre interiorul corpurilor. În plus, ceea ce ajunge la conştientul nostru actual – şi se va dezvolta foarte mult în perioada următaore – este percepţia vibraţiei generale a locului: nu este vorba despre vibraţiile mecanice, ci despre vibraţia ca stare pulsatilă a structurilor materiale şi ale câmpurilor lor: de la obiecte la orice fel de fiinţe, la planetă şi la stelele pe care le percepem azi pe cer.
Percepţia de felul celei detaliate mai sus se referă la conştientizarea imagistică a mediului prin intermediul corpului mental, ajutat în formarea sa de senzorii corpului astral. Cele două corpuri, formate din materii de vibraţii din ce în ce mai înalte, se află unul în continuarea celuilalt, suprapuse, înconjurând total corpul fizic şi eteric. Senzorii corpurilor de vibraţie mai înaltă se află răspândiţi pe toată suprafaţa corpurilor, dar întrucât suntem obişnuiţi să folosim vederea prin structurile oculare, aflate la partea superioară a capului, vederea astral-mentală conştientizată astfel se răsfrânge de la partea superioară în jos. De aceea percepem mediul înconjurător ca şi cum ochii noştri s-ar află de-asupra capului nostru.
Cei obişnuiţi cu folosirea vederii mental-astrale (direct sau din perspectiva călătoriei astrale) ştiu bine că percepţia de acest fel a mediului are loc de jur împrejurul corpului – am numit-o percepţie sau vedere sferică. Cu timpul se extinde vederea mental-astrală de la o zonă (de-asupra capului) către toate părţile: spontan sau prin exerciţii realizate în mod special pentru obţinerea percepţiei sferice în timp accelerat.

PINK MONDAYS: 6 februarie2012

Iacă un filmuleţ să vă veseliţi un pic !!!
Să vă mobilizaţi la orice vârstă !!!!

Aşşşşaaaaaa.... Puţină viaţă !!! Puţin antren!!!
SĂ AVEŢI O SĂPTĂMÂNĂ ANTRENANTĂ!!! 

CHIAR DACĂ MAI DOR ŞALELE DIN CÂND ÎN CÂND !!!

PINK MONDAYS: 30 IANUARIE 2012

BUNĂ SĂ VĂ FIE TOATĂ SĂPTĂMÂNA !!

Sigur că mă veţi ierta că că nu v-am bine dispus azi de dimineaţă... dar...

DAR ACUM VĂ DAU O VESELIE SĂ VĂ ŢINĂ TOATĂ SĂPTĂMÂNA !!

SĂ FIŢI FERICIŢI !!!

COPILĂRIA ŞI BĂTRÂNEŢEA OMULUI – AJUTOR PENTRU O VIAŢĂ ETERNĂ

(...acesta este un fragment dintr-un studiu mai amplu; am considerat că poate fi oferit ca subiect distinct, cale de a reflecta asupra unor atitudini ale noastre faţă de etapele vieţii pământene...)

În ultima vreme văd că dorim din ce în ce mai mult altundeva în univers, în altă dimensiune, parcă scârbiţi de Pământ şi de pământeni... Dar ne-am întrebat vreodată dacă suntem gata să părăsim acest Pământ??...
Şi când spun asta nu mă refer la faptul că nu am fi pregătiţi – căci sunt încredinţată definitiv că venim fiecare dintre noi de undeva din univers, unii dintre noi chiar din alte universuri, dar mă refer la faptul de a fi pregătiţi deja, acum, să părăsim Pământul cu sarcinile pe care ni le-am asumat la planificarea acestei călătorii spirituale cu destinaţia Pământ, de unde ne vom întoarce doar după ce ne-am dus la bun sfârşit toate sarcinile cu care am venit.
Am venit aici pentru că undeva, în drumurile noastre de evoluţie progresivă, ne-am confruntat cu o diminuare a puterii de înaintare datorată unor rădăcini rebele care ne-au tras înapoi. Am venit aici – aşa cum facem uneori, nu foarte des, ci atunci când necesităţi de acest fel ne cer – şi ne-am întărit în anumite direcţii, ne-am dezvoltat anumit aptitudini mai puţin consolidate în alte timpuri, când am mai trăit la asemenea nivele de vibraţie ale universului, ne-am îmbogăţit de fapt întreaga experienţă cu tot felul de manifestări specifice acestui loc, dar şi cu deschideri către obişnuiri în alte locuri din univers.

Căci nici un coordonator de evoluţii nu aruncă vreun spirit undeva în întrupare, fără să aibă o cât de mică experienţă, deschidere de fel asemănător chiar în acel punct sau în alt punct asemănător – ales pentru că răspunde la asemenea deschideri foarte variate pentru o multiturine de puncte din univers. Suntem ajutaţi în feluri extrem de diferite, complexe, pe care cu toţii le vom aprecia la vremea cuvenită...

Este necesară înţelegerea felurilor de ajutor oferit de dumnezeire – fără să ne mai încrâncenăm în gândiri care duc spre devieri de la realitate: păcate închipuite, decăderi. Vom vedea şi cât de deformată ne este părerea privind HARUL – sau darul, dau datul, aşa cum îl percepem noi azi... Orice tip de ajutor pe care îl primim este un ajutor de tip universal. Memoriile noastre, ale fiecărui corp fluidic în parte formează o zestre de o bogăţie, şi profunzime deocamdată inimaginabile pentru majoritatea dintre noi, azi. Ele sunt activate de vibraţia locului în care ne întrupăm restul experienţei spiritului rămânând la nivel de intuiţie cu accente de cunoaştere care ies la iveală în momentele cele mai active ale vieţii noastre. De fapt trecutul ca amintire, prezentul activ şi viitorul ca planificare se îmbină astfel mereu armonios în evoluţiile noastre.
Omul matur se ruşinează de cele mai multe ori de copilăria sa, pe care o consideră stare de imaturitate, de naivitate, de neputinţă pe toate planurile. De altfel îşi urăşte de cele mai multe ori senectutea (bătrâneţea), tocmai pentru că aduce din nou în planul activ neputinţa, accemtuând-o în fel şi chip, accentuând de fapt toate momentele şi cazurile de neputinţă derulate de-a lungul vieţii.
Dacă am şti cât de mult contează pentru universalitatea noastră aceste etape de fiinţare a organismului nostru... am avea şi mai multă grijă de el, am respecta şi datul darul dumnezeiesc care este cu adevărat copilărie şi bătrâneţea.
Să nu uităm că aceste călătorii spirituale ale noastre, în acest punct al universului sunt foarte rare, de aceea ele sunt extrem de cuprinzătoare la asemenea nivel de vibraţie joasă a universului. în fiecare clipă a vieţii noastre este curpinsă atâta inteligenţă de îmbinare a celor necesare creşterii experienţei şi tăriei noastre spirituale la acest nivel de vibraţie al universului, cu cele necesrae deschiderii, creării de puncte de obişnuire pentru o multitudine de alte locuri de univers, de alte contacet, cu multe alte feluri de manifestări spirituale.

COPILĂRIA ...
Copilăria omului, treptele de trecere prin ea, prin adolescenţă până la maturitate – toate sunt trepte spirituale de obişnuire cu o astfel de viaţă fizică. Fiecare etapă are sub-etape, cu perioade line de trecere de la una la alta, cu dezvoltarea elementelor specifice, în continuare cu consolidarea lor şi apoi obişnuirea cu elementele etapei următoare. De fapt, toate se îmbină – seminţe active sau latente, cu creşteri şi dezvoltări în timp ce se derulează consolidări ale unor elemente mai vechi şi treceri în perspectiva viitoarelor etape. Toate se derulează pentru oameni în acest fel, pentru că spiritele umane au multă evoluţie, şi experienţă pe măsură – chiar dacă în anumite perioade planetare nu conştientizează întreaga sa zestre la valoarea ei reală. Tocmai pentru că spiritul vine cu o experienţă prodigioasă la întrupare, el vine pentru sarcini precise de tangenţe în care foloseşte experienţa sa şi o dezvoltă pe multiple planuri. Şi încă tocmai de aceea el are puterea de a trăi doar cu intuiţia sa, la care nu renunţă, chiar dacă la un moment dat, în necunoaşterea generalizată, unii semeni numesc asta: prostie, nebunie – până când se confruntă ei înşişi cu intuiţii pe care nu şi le pot explica clar. Şi cu timpul cu toţii îşi dau seama că totul se petrece oarecum fluid – greutatea provenind doar din diferenţele de atitudine între oameni. Şi tocmai pentru acest lucru, pentru a fluidiza relaţiile între ei la nivele de acceptare şi de înţelegere tot mai înalte, între limite tot mai largi până la desfiinţarea lor – au venit pe Pământ.
Copilăria, la fel ca şi senectutea (bătrâneţea) au un rol foarte bine centrat pe cele două aspecte ale vieţii spiritului: viaţa locală (pe Pământ, în situaţia noastră) şi viaţa în eternitate, în univers, în alte universuri în care ea se desfăşoară.
Astfel, în copilărie, spiritul se obişnuieşte treptat cu simţirea, cu percepţia lumii, complexă şi combinând simţirile de la o perioadă de trecere la o etapă sau alta, formând treptat experienţă la diferite nivele de creştere a organismului. O astfel de creştere creează mai întâi percepţii prin simţurile fizice la diferite nivele de înălţime a organismului – ceea ce va favoriza în viitor obişnuiri cu percepţii la nivelul întrupării pe diferite planete, în diferite feluri de corpuri, cu specific diferit: de înălţime, de schimbări rapide ale câmpurilor corpurilor proprii, de îndemânare a folosirii resurselor despre care spiritul ştie la început prea puţine lucruri. Puterile nu sunt mari, trecerea este rapidă (câţiva ani) pentru că spiritul doar trece prin astfel de obişnuinţe, posibile – dar schimbabile – în multe părţi de aceeaşi vibraţie a universului, fără să se întrupeze chiar pe toate planetele. Dar deschiderile se formează astfel, şi vor forma în continuare seturi de obişnuinţe folosibile în alte călătorii spirituale, în alte vremuri, în alte locuri. Este o linie de deschidere de o excepţională importanţă pentru evoluţiile tuturor spiritelor – fie ele ajutători şi ajutaţi deopotrivă.

Să enumerăm deocamdată câteva elemente importante de acest fel, privind copilăria, de exemplu:
– percepţii modificate de la o înălţime corporală variabilă: căci fiecare planetă are seturi de forţe gravitaţionale care impun o înălţime variabilă;
– dezvoltarea treptată a glandelor endocrine, care procesează energiile şi materiile venite din spaţii sau din procesele desfăşurate la nivelul altor corpuri din propriul sistem; volumul lor este variabil de la un spaţiu universic la altul, spiritul trebuind să-şi modeleze imediat manifestările după cum locul îi oferă cele necesare pentru trai şi lucrările în curs de execuţie;
– folosirea transformărilor corpurilor fluidice şi adaptarea activităţii la schimbările care se produc şi în interiorul sistemului propriu, şi în exterior, fluidizarea manifestărilor la impactul dintre ele – atunci când este cazul. Astfel de exemple pot fi închiderea parţială, şi naturală a unor plexuri, până la nivele de sub-plexuri – chiar şi până la nivel de canale energetice; spiritul se obişnuieşte cu astfel de schimbări, care pot fi efectul unor modificări ale sarcinilor de efectuat în mediul planetar, oriunde în univers, chiar în intervalul unei vieţi.
Conform dezvoltărilor astfel concepute, spiritele se obişnuiesc cu derularea fluidă, lină, uşoară, de activităţi după cum merg forţele lor – chiar dacă mai mult sau mai puţin conştient la nivelul vieţii sociale.
Dar chiar în mediul local se petrec multe procese pe care nu le conştientizăm actualmente – deşi avem oarecare cunoaştere din amintirile din propria copilărie. Copiii se obişnuiesc cu înţelegerea lumii percepute la diverse nivele de înălţime corporală: lumea vegetală măruntă mai întâi, lumea animală, coordonarea mişcărilor în funcţie de fenomenologia naturală, pătrunderea treptată în viaţa social-creatoare a întrupaţilor de acelaşi fel. Nu ne-am putea dezvolta atât de repede dacă nu am percepe mişcarea şi ordonarea existentă în lumea măruntă: noi credem că învăţăm să trăim numai prin ceea ce ne învaţă părinţii – cu respect pentru ei scriu acum – dar un aport deosebit de important îşi aduce lumea pământeană măruntă, cu toate cele specifice ei, în viaţa copilului care creşte astfel.

SENECTUTEA... SAU BĂTRÂNEŢEA...
În acelaşi fel trebuie să privim azi bătrâneţea omului, pe care o vom considera poate altfel privind lucrurile din altă perspectivă: aceea a unor locuri care îngreunează mult desfăşurarea forţelor de întrupare: forţe gravitaţionale mari, viteze încetinite de deplasare prin corp fizic – accentuând în special gândirea, analiza locurilor şi modurilor în care se pot descurca în astfel de condiţii fiecare grup spiritual, în funcţie de experienţa proprie, alături de ajutor accentuat din parte asemeneilor şi a entităţilor ajutătoare fluidice asistente. Cu atât mai mult cu cât şi în asemenea situaţii dificile (care au rostul lor să fie trăite şi înţelese) sunt semeni de ajutat, de învăţat, pe lângă greutatea de a face faţă personal la asemenea condiţii locale.
Spiritele învaţă astfel să primească ajutor şi să ofere ajutor din diferite perspective: cum să se descurce în modul cel mai favorabil, cum să ofere ajutor la rândul lor celor care învaţă prin astfel de condiţii să-şi potenţeze elanurile permanent, să se echilibreze şi să-şi protejeze în acelaşi timp propriile corpuri, precum şi pe cele ale semenilor lor.

Vom descoperi alte perspective odată cu trecerea timpului, chiar privitoare la noi – în cursul vieţii noastre, apoi de la o generaţie la altă, în stare să creeze un fond bogat de experienţă umană, cu rezonanţe foarte importante, după cum constatăm.

VIN EXTRATEREŞTRII PESTE CÂTEVA SĂPTĂMÂNI??

MOTTO: Entităţile nu mint – doar îşi adaptează explicaţiile la gradul de cunoaştere al primitorului. Asta este părerea mea... Sigur că fiecare poate să accepte sau nu acest lucru, însă personal înţeleg foarte clar această strategie.

Sigur, fiecare poate face exact aşa cum poate: unii să creadă, alţii să nu creadă...
Eu mă cam îndoiesc. Unii îi aşteptau în 2007 şi nu au venit. Dar nu din scepticismul deziluziei nu cred.
Am mai spus că evoluţiile noastre sunt ajutate în alt fel decât aşa. Aşa mi s-a spus şi am fost îndrumată să cercetez şi să înţeleg devenirile: evoluţiile şi chiar istoria pământeană. Ştiu acum, cu toată modestia, şi cu tot respectul pentru toată lumea, de ce evoluţiile curg în acest fel aici, în această zonă a universului şi mai ales faptul că energiile aduse din alte zone ale universului pot perturba serios viaţa pe Pământ: viaţa măruntă, la care noi, oamenii, nu ne gândim. Dar coordonatorii tuturor evoluţiilor planetare se gândesc permanent...
Fiecare grup de întrupaţi din această zonă a universului (alte zone nu sunt vizibile de pe Pământ) este legat de planeta sa prin stabilizările vibraţionale. Depărtarea de planetă conduce la pierderea constantă a vibraţiei, corpul nostru astral nu-şi mai găseşte puterea de a stabiliza vibraţional restul sistemului nostru corporal, iar organele corpului fizic nu-şi mai pot aproviziona fluxuri decât de vibraţie medie joasă, intrând în destructurare. Reîntoarcerea rapidă poate să salveze un sistem corporal cu un număr mediu de corpuri – şapte – şi un sistem cu maximum omenesc de 9 corpuri planetare poate să mai reziste ceva timp în plus, dar nu foarte mult.
Pe de altă parte, aş spune că deplasarea prin mediul galactic nu se face nicăieri prin nave care circulă prin spaţii, aşa cum vedem la StarTreck, ci ceva asemănător tunelelor aşanumite „subspaţiale” dar de fapt realizate prin compactizarea spaţiului cosmic. Deci alte filme prin care se spune, prin channeling, că navele ar fi pe drum, sau că în navele ET eram cândva noi, clonele ET aduse pe Pământ, în stază, sunt de domeniul unei înţelegeri limitate.
Aşadar, aşa cum în anii anteriori se spunea că navele acestei confederaţii sunt pe drum, de fapt cred că se aştepta cu blândeţe şi respect pentru noi, să se formeze un curent de opinie în favoarea înţelegerii că nu suntem singuri în univers, nici măcar în galaxia noastră...

Am analizat fiecare film pe care am avut plăcerea să îl văd şi am ajuns de fiecare dată la diverse concluzii. Am analizat fiecare informaţie care a ajuns la mine şi de fiecare dată am ajuns la concluzia că luăm din fiecare fel de informaţie doar ceea ce asociem cu lipsurile noastre, cu pericole, cu nerealizări din varii motive. Mai departe nu prea mergem – dincolo de un singur element: de regulă cel indicat de titlu.
Am analizat de dimineaţă şi acest film:

http://www.youtube.com/watch?v=5kioc3CRPTc&feature=player_embedded
(Ariel DeAngelis: „Despre dezvăluirea iminentă”)

E foarte uşor să dispreţuim sau să aruncăm la gunoi asemenea mesaje. Să dispreţuim şi mesajul, şi pe cei care rezonează cu el. să dispreţuim orice îl însoţeşte. Să admirăm pe cei care dispreţuiesc la rândul lor...
Ceea ce îmi displace mie este faptul că pe undeva încurajez pe cei care dispreţuiesc – dacă arăt că nu cred în asemenea mesaje. Dar când este citit mesajul pe care vreau să-l transmit, se dovedeşte că el are încă mult mai multe chestiuni de dispreţuit de către acei oameni... Dacă aş spune că sunt plină de compasiune la adresa lor i-aş supăra mai mult. Mie îmi pasă dacă supăr oameni, dar îi înţeleg şi las lucrurile să curgă, căci trecerea timpului le rezolvă pe toate, garantat ... Dar sunt plină de aşteptare atsfel, de înţelegere şi de respect la adresa lor. Şi fac public gândul meu, căci îl cred bun în felul său.
Nu vreau să schimb ceva anume, vreau să ofer idei, puncte de sprijin pentru corelare, conlucrare, cercetare, înţelegere.
Să luăm aşadar din acest film fiecare element în parte şi să-l analizăm, în loc să luăm doar singurul element care ne sare în ochi cel mai repede, pentru că rezonează cu cerinţele cele mai acute ale societăţii în mijlocul căreia trăim. Aici, în acest film, rezonăm cu ET care ne pot aduce conectarea tehnologică la energia universală, energie care ne-ar rezolva totul şi pe noi ne-ar sălta automat în alte sfere de trăire, din moment ce nu am mai avea nici un fel de probleme acute de rezolvat.
Să vedem care au fost liniile mele de gândire.

1. Channeling-urile americane (eu le numesc româneşte comunicări astrale) fac educaţie de înaltă factură, aş zice oarecum subliminale, făcând atingere memoriilor noastre ancestrale: din cele trăite chiar aici, pe Pământ, şi din cele cunoscute foarte bine de noi la nivele înalte de vibraţie planetară – aici sau în alte părţi ale universului, în alte universuri. Ele se folosesc de cunoaşterea poporului în mijlocul căruia se află primitorul informaţiilor, dar pe de altă parte se doreşte începerea unor studii, cercetări mult mai avansate: aşa cum şi în România, şi în alte ţări au fost realizate, fără să existe deocamdată curajul unei exprimări libere. Şi nu pentru că vreo organizaţie s-ar opune, ci pentru că noi, între noi ne negăm agresiv... să trecem peste acest aspect.
Lipsa de cultură îşi arată roadele şi oamenii nu pot rezona decât cu ceea ce ştiu. De aceea ajutătorii noştri astrali pornesc de la ceea ce ştim: zei, sfinţi şi tehnologie. Apoi vin extratereştrii şi poliţia interstelară. Nu mai avem un Dumnezeu biblic, sunt alţi zei, cei care îi cunoaştem au alte numiri ca să nu ne mai amestem cu religia iudaică, deşi mai sunt denumiri din scrieri biblice despre care nu prea ştim, dar amestecul de numiri orientale formează o detaşare, o echilibrare a celor care ne-au format rădăcinile unor păreri negative asupra universului. Dumnezeu ar fi astfel universul, ar fi energie universală inteligentă nelocată. Accentele cad astfel în altă parte.
Aş atrage atenţia asupra faptului că mult-hulita religie are rădăcini sănătoase, dar unele dezvoltări au fost deviate, împreună cu folosirile ei în interes personal şi de grup restrâns al conducătorilor. Dar şi accentul pus astfel de noile explicaţii sunt bune, după părerea mea. Nici un Creator nu se ridică de-asupra altora, din rândul Marilor Creatori ai universurilor în care ne desfăşurăm evoluţiile. Nu este un Mare Creator, ci mulţi Creatori din începuturi, alături de care multe alte generaţii de monade au cunoscut şi participat la creaţii, modelări şi remodelări ale structurilor existente. Cu toţii se află – alături de noi, cei intraţi în evoluţii ulterior – într-o continuă evoluţie, chiar dacă sensurile şi puterile fiecăruia sunt diferite. Radiaţia lor, uriaş de puternică, baleiază întreaga Creaţie, structurează – întrupată sau nu, după necesităţi – energia fundamentală în multe feluri, oferind astfel perspective de evoluţie mult mai rapidă şi cuprinzătoare monadelor care vin mereu în evoluţii, în valuri, formând sub îndrumarea Lor lumea în care trăim prin întrupare. Apoi, când gradul de conştientizare al fiecărei monade ajunge să înţeleagă viaţa de orice fel – nu numai de nivelul propriu, să o protejeze, să o ajute să progreseze, să se dezvolte, fiecare monadă ajunge să lucreze cu mare subtilitate şi profunzime alători de Cei Dintâi.
Comunicările asupra cărora ne informăm, de regulă americane, pentru noi, românii, nu discută despre ajutători astrali personali, ci numai despre entităţi şi personalităţi deja cunoscute. Este o etapă. De aici în viitor se vor forma alte linii de cunoaştere. Şi noi, românii am trecut în anii ’90 prin asemenea etape. Am ajuns astfel să ne cunoaştem ajutătorii – îngerii personali şi de grup, cum îi numim noi, să cercetăm realitatea înconjurătoare (nu numai să primim informaţii) sub atenta lor îndrumare.

2. Ni se spune oficial că nu există extratereştri cu care vreun popor să fi luat legătura, care să fi ajuns pe Pământ, deci încă am fi singuri în univers. De fapt, cei care au văzut creaturi stranii sunt rezultatele unor experimente genetice ascunse, pe care, din lipsă de cunoaştere, cei care le-au văzut le-au asimilat ET.
Învăţătura ajutătorilor noştri astrali merge însă mai departe. Există viaţă inteligentă în univers, asemenea nouă, mai avansată şi mental şi tehnologic – nu discutăm despre cei care nu sunt mai puţin avansaţi mental şi tehnologic decât noi. Ni se orientează deschiderea către a cunoaşte viaţa inteligentă, concretă, reală, în mijlocul căreia trăim, pentru ca, cu toţii să ajungem să acceptăm treptat – şi să formăm un curent de opinie – că există viaţă în univers, chiar lângă noi, chiar odată, în acelaşi timp cu noi: urmărind înaintarea noastră spirituală, ajutându-ne atunci când este cazul la modul concret, chiar dacă ei oricum ne ajută formând şi remodelând fondul universic, stelar şi planetar al vieţii noastre. Să conştientizăm că există extrem de multe entităţi astrale, dimensionale – din dimensiunile structurale paralele ale universului nostru (nu numai în această dimensiune de evoluţie a noastră).
Şi treptat să ajungem cu toţii să acceptăm că mai există încă mult mai mulţi reprezentanţi ai unei vieţi care se derulează chiar în trup uman – dar îmbogăţit vibraţional: Moşii popoarelor sau numiţii patriarhi, oameni străvechi de zile (cum sunt numiţi la noi, în popor). Ei nu şi-au terminat viaţa în trecut, a fost interesul unora să spună astfel, ci au continuat să trăiască în anumite zone retrase, protejate ale continentelor sau în insulele necunoscute. Apoi (cam după anul 500 d.Ch.) s-au retras treptat din viaţa popoarelor, rămânând mai puţini, şi ascunşi, derulând lucrări prin care întreţin viaţa tuturor spiritelor întrupate pe Pământ şi în jurul pământului: sub formă astrală şi trupească (cu corp fizic), de la viruşi până la oameni, întreaga planetă, planetele surori şi steaua care ne guvernează pe toţi.
Guvernele ştiu acest lucru, dar oricâte încercări au fost făcute, nimeni dintre guvernanţi nu au ajuns la dânşii.

3. Acum, pământeşte vorbind: ni se spune că vor fi tulburări cu ocazia venirii lor.
Dacă deja se ştie acum în lume că sateliţii au fost deja pregătiţi să răspândească filme cu accent extraterestru calat pe opiniile religioase ale fiecărui popor în parte, şi dacă se vor pune totuşi în aplicare pentru a se estompa alte lucrări ale acelor grupări planetare – vom vedea. Chiar şi deschiderea în proporţie mai mare a înţelegerilor telepatice (înţelegerea gândurilor interlocutorilor) care se poate petrece la un moment dat, poate să conducă la tulburări în masă.
Pentru orice fel de tulburări, de orice natură, ni se cere – cred eu! – să ne pregătim material, cu provizii.
Arunc la gunoi o astfel de informaţie, doar pentru că are aspect comercial?? Nu. Pentru că m-am întâlnit cu oameni care au rămas fără mâncare din cauza crizei, sau pensionari fără bani, care se împrumutau până la pensie cu 50 de lei: când i-am întrebat de ce nu au făcut ceva provizii au rămas fără grai. Da, am spus, ceva mălai, paste făinoase, orez. Dintr-o pungă de orez un om poate mânca o lună – eu am trăit asta 5 ani, şi nu din sărăcie, ci pentru că aşa am dorit. Pâine în congelator... Congelatorul este gol? De ce? Vara putem pune acolo pentru orice eventualitate ceva dovlecei (atunci sunt ieftini), putem usca răzătură de rădăcinoase, verdeaţă. Se poate mânca fără carne – eu trăiesc fără carne din 1992.
E bine să facem, să avem provizii chiar pentru atunci când au loc alte fenomene. Uitaţi, am primit un mail cu vederi din marea înzăpezire din 1954, când se aducea dinafara caselor provizii. Este foarte bine că lucrurile stau aşa, că ne ajutăm reciproc, dar noi înşine putem să fim pregătiţi. Apă în sticle... da, şi aş mai spune ceva: orezul muiat simplu în apă de pe o zi pe alta dă o energie de te scoală după scaun !!!
Avem nevoie de paranormal, dar şi de normal !! să le folosim pe toate !! avem nevoie de religie încă, de paranormal şi normalul cotidian, iar dacă le preţuim pe toate, atunci viaţa noastră va fi extrem de frumoasă – PENTRU CĂ NE-AM FĂCUT-O NOI, PE BAZA AJUTORULUI PERMANENT PE CARE ÎL AVEM DIN PARTEA DIVINITĂŢII !!!
Şi a tuturor celor care ne ajută din nevăzut, din neştiut !!

4. Cuplarea cu energia universală: eu mi-aş dori, dar şi nu!! Pentru că ştiu bine – şi spun asta ori de câte ori este nevoie – că viitorul nu este unul tehnologic, ci mental, şi mental: nu neapărat telepatic, telepatia fiind cea mai mare, cea mai minunată formă de înţelegere mentală despre care ştim azi la modul general, pe care o acceptăm azi la modul general. Dar modul de comunicare al viitorului este mult mai complex decât simplul gând. Şi nu este departe timpul acestei schimbări. Da, este o schimbare pe care o putem înţelege – dar ea se va face pe alte căi. Majoritatea noastră vom pleca de unde am venit cândva pe Pământ, iar Pământul astfel eliberat de aglomeraţia de azi. Vom mai discuta despre aceste aspecte.

5. Cât despre conectare... ajutătorii noştri ne conectează permanent... doar noi nu ştim !! A conecta este un fel de-a spune, suntem păstraţi de fapt în „canalul” destinului nostru, prin energiile care le recirculăm permanent, conform structurilor noastre corporale care selectează exact ceea ce avem nevoie, de vibraţiile de care avem nevoie din mediul planetar, pentru derularea sarcinilor noastre de destin. Sarcini care nu din răutate sau indolenţă nu ni le-am dus la bun sfârşit în trecut, ci din greutatea desfăşurării vremurilor anterioare, din ultimele milenii. Am mai discutat despre aceste lucruri, nu mai este cazul să revin.
În acest fel, ÎNĂLŢAREA CONŞTIINŢEI noastre are loc în fiecare moment. Tot aşa cum schimbările au loc permanent, fie ele şi temporale. Nu este nevoie să vină altcineva special pentru a schimba linia temporală a lumii întregi, căci fiecare vieţuitoare de pe Pământ o face, în felul ei. Vehicularea fluxurilor noi de energii, care ajung la noi prin procesele mijlocului galaxiei, ale fiecărei stele din galaxie, ale structurilor lor matriceale, ale structurilor matriceale planetare, realizează fundamentul pe baza căruia se desfăşoară în continuare viaţa noastră. Fiecare întrupat preia fluxurile astfel puse la dispoziţia noastră şi conduce mai departe, ştiind sau nu ce face, procesul de ridicare şi de susţinere a vibraţiei medii planetare.
...Despre care nu se vorbeşte, necunoaşterea lor conducând la naivitatea încredinţărilor conform cărora oameni speciali fac asta.
Ori de câte ori ne vom da seama de toate cele asupra cărora ne-am format o părere eronată sau doar deviată – este un pas înainte, este o înălţare concretă. Deziluzia că ET nu ar veni şi nu ne-ar rezolva problemele, că lucrurile nu sunt în felul în care ne-am imaginat noi, că nu suntem ajutaţi de întrupaţi asemănători nouă, dar foarte elevaţi tehnic, poate fi total înlocuită cu bucuria că am învăţat ceva din cele trăite. Că ne-am făcut iluzii – acestea chiar sunt iluzii – dar viaţa concretă pe care o desfăşurăm nu este iluzie şi astfel ne punem pe treabă, sau ne continuăm treburile şi aplicăm cele învăţate din toate cele desfăşurate. Despărţim astfel iluzia de realitate, trăirea vieţii mai departe, percepându-ne astfel, de acum încolo, transformările reale, concrete.

CĂCI SUNT TRANSFORMĂRI CLARE, REALE – dar noi aşteptăm extratereştrii să ne transforme ei...
Să ne primim în sufletul nostru ajutătorii direcţi: fie ei semeni care ne pot ajuta, fie entităţi astrale, dimensionale şi universice.
Eu fac mai degrabă un curent de opinie favorabilă în această direcţie. Cu tot respectul faţă de orice întrupaţi, în orice fel de corpuri, de orice fel de evoluţie, pe care aştept să-i cunosc după destinul meu, să-i întâlnesc, oriunde în universuri ...

SE ÎNCHID CERURILE??...

Discutam la un moment dat despre deschiderea cerurilor şi cineva spunea că e trist că cerurile se închid...

Da, de-a lungul acestor ani am discutat de multe ori despre „deschiderea cerurilor”: perioade de timp în care o serie întreagă de ritmuri planetare ating cotele lor cele mai înalte – pentru nivelul momentan al ascensiunilor lor pe scara valorilor locale vibraţionale. Împulsurile create astfel oferă omului – dar şi celorlalte vieţuitoare planetare – elanuri noi în folosirea unora, sau altora, sau tuturor forţelor sale spirituale deopotrivă. Dar omul – în calitate de gânditor şi creator conştient înaintat – trebuie mereu să aleagă:
– între obişnuinţele sale curente şi impulsurile nou, mereu nou-formate astfel în fiecare clipă de existenţă a universului;
– între necesităţile cerute de semenii săi şi cele către care îl trag: ori obişnuinţele sale, ori impulsurile care îi vin. De aceea gândirea este deosebit de importantă, căci dacă pe mine plăcerea mă trage să meditez, să cercetez, mai ales în momentele de optim energetic – dar semenii mei au nevoie de ajutor, las totul de o parte şi ajut pe măsura puterilor pe care le am în acel moment. Dacă ştiu că sunt pe maximum de forţe ale trupului, voi ajuta să facă curăţenie sau să ducă apă bătrânelul care are grijă de grădina blocului, dar cu grijă să nu facem amândoi eforturi prea mari, la vârsta noastră sau la puterile corporale existente, chiar dacă elanul este foarte mare şi ne vine să mai facem în plus încă şi alte „treburi”!! Dacă sunt pe un vârf spiritual, iar dânsul îmi cere ajutor fizic, i-l dau pe măsura puterii mele, îl ponderez între timp din obişnuinţa dânsului de a se lansa în lucru fără să ţină seama de vârsta sau puterea momentului... Dar îi spun, în timp ce facem ce trebuie, că eu mai ţin cont de ceea ce simt – şi acum simt că nu am putere prea mare, iar dacă facem prea multe o să ne doară oasele mâine... Caz real, în care omul, spre mirarea, dar şi bucuria mea, mi-a spus că şi el simte şi se gândeşte deseori să nu sară peste cal !!! dar nu reuşeşte întotdeauna şi o dată a ajuns şi la spital din cauza asta... Îl întăresc să nu mai facă aşa ceva... Omul aprobă, deşi chiar el ştie că poate nu va avea puterea să se echilibreze întotdeauna, că... aşa e omul !!!
Bine-bine, dar întărindu-ne recioroc vom reuşi !!...

Învăţăm astfel treptat să folosim în fiecare moment, după specificul său, forţele pe care le avem, care ni se activează, pe care le întărim, prin care de fapt experienţa noastră se îmbogăţeşte, se specializează pe grupări mari de lucrări, de sarcini, şi ele îşi împletesc firele mai departe, oferind alte dezvoltări de care devenim conştienţi cu timpul...
Astfel de perioade ne pregătesc întotdeauna pentru vremurile viitoare. Să nu uităm că, deşi credem ca fiind în aceşti ani vârful ridicărilor vibraţionale galactice (de fapt zonale, aşa cum am mai discutat de multe ori) – vibraţia medie nu se află decât în primele sale faze de ridicare. Vor trece multe milioane de ani până la atingerea unui maxim vibraţional: planetar, stelar, galactic, subzonal şi zonal – căci toate se împletesc strâns, susţinându-se reciproc de la cele mai joase frecvenţe, pe care nu trebuie să le dispreţuim, până la cele mai înalte – dar aflate ele înseşi în creştere vertiginoasă, chiar fiind de lungă durată... În tot acest timp civilizaţia creativă mental-tehnologică a omenirii se va finaliza, iar alte popoare spirituale vor veni pe aceste meleaguri ale universului să-şi continue evoluţiile, trăirile – în ultimă, sau primă! instanţă...

Aşadar cerurile nu „se închid” – repet!! Cresc însă, în ritmurile totale (cu tendinţă totală mereu de creştere acum), alte feluri de împletiri locale, care ne vor atrage atenţia spre alte activităţi. Ele erau tot acolo, doar că se aflau în creştere sau în scădere, după forma şi viteza de mişcare proprie. Se pierdeau în strălucirea celor care ajunseseră la valorile lor maxime atunci, care apoi îşi urmează ciclul prin diminuare, estompare, în timp ce altele prind strălucire, plenitudine, oferindu-ne impulsurile lor. Totul, şi fiecare fir în parte, ne învaţă fluiditatea derulărilor, flexibilitatea atitudinilor, alegerile, înţelegerile.
Să reţinem însă că nimic nu este iluzie: iluzia este speranţă deşartă, neîmplinită, pe când toate acestea sunt reale, existente – dar trecătoare şi în acelaşi timp formatoare, întăritoare, care îmbogăţesc şi aprofundează experienţa fiecărui spirit în parte, fiecărui popor spiritual în parte, întregii lumi spirituale şi Creatorilor lor deopotrivă. Ceea ce rămâne cu certitudine este întărirea încredinţării că cele percepute pentru câteva clipe se pot dezvolta în viitor, că toate se aşează unele cu altele, cresc, sporesc, ne aduc tot mai multă experienţă şi înţelegere. Cele câteva clipe de conştientizare, de percepţie, de simţire şi de înţelegere se vor transforma treptat în mult mai multe astfel de clipe; intuiţiile multora se vor transforma în simţiri certe, reale, alăturându-şi cercetările celor mai vechi pe această cărare care, cu experienţa lor acum deja mai veche, mai consolidată, pot profita intens de forţele care le dau un impuls de pătrundere tot mai adânc, spre binele semenilor şi al său personal...
Cerurile rămân deschise... iar noi trebuie să rămânem deschişi celor întrezărite o clipă... Ele ne dau speranţa că suntem întotdeauna mult mai mult decât frunze în vânt, că suntem mult mai mult decât corpurile noastre – dar ne dau şi înţelegerea că tot ceea ce este mai puţin decât esenţa noastră monadică, spirituală ESTE TOT ATÂT DE IMPORTANT pentru noi !! Ar trebui să fie TOT ATÂT de important pentru noi... aşa cum este de fapt pentru ajutătorii noştrii astrali şi dimensionali, pentru întreaga verticală creatoare şi coordonatoare spirituală a universului...

Totul valsează cu noi – noi valsăm cu lumea noastră !!! Totul ni se apropie la un moment dat şi apoi se depărtează uşor.. pentru a reveni pe o spirală dezvoltatoare mereu de profunzimi ale tuturor celor create pentru noi!! ceea ce avem de făcut noi este să stăm cu demnitate în mijlocul valurilor şi să simţim, să înţelegem ceea ce simţim, să ne creştem înţelegerile în eternitate !!

EMINESCU..........

Cu adâncă aplecare în faţa unui asemenea titan... pun aici, astăzi, tabloul realizat de prietena mea şi a blogului meu, Mariana Hera, în urmă cu 35 de ani !! De undeva, din sferele sale îngereşti, Mihail al nostru ne citeşte, ne ascultă sufletele vibrând înalt, cu pioşenie şi adânc respect pentru tot ceea ce a fost, este şi întotdeauna va fi pentru noi arta şi patriotismul său uriaş !!!

Toată dragostea, respectul şi înalta noastră considerare în zilele de 15 ianuarie ale fiecărui an al vieţii noastre !!!

PINK MONDAYS: 9 ianuarie 2012

... FRUMOASA MEA DUNĂRE ALBASTRĂ...
Tu, Dunărea mea măiastră... vii din străfundurile vremurilor cu oameni cuminţi şi buni... cu mersul lor blând, uşor... plutind la faţa pământurilor şi apelor...
... Tu porţi cu tine de milenii speranţele de bine ale tuturor celor care te-au iubit!! Tu porţi cu tine râsul cristalin al copiilor desculţi pe malurile tale şi glasul subţirel al femeilor ce-şi cântau munca şi iubirea în oglinda apelor tale...
Dunărea mea Albastră....
... Stau în ziua iernii noastre cu amintirea Sânzienelor petrecute pe malul tău, când împleteai, sub ochii mei, miresmele dulci-acrişoare ale ierburilor sălbatice cu gâzele cernute în cale de îngerii luminoşi sub porţile astrale arcuite spre tăriile cerurilor ...
Mi-e tare, tare dor de tine, scumpa mea Dunăre albastră...

Vă doresc să valsaţi uşor şi blând întreaga săptămână, dragii mei

CU OCAZIA BILANŢULUI PE CARE AR TREBUI SĂ ÎL FACEM LA FINAL DE AN...

...citesc prin multe locuri sfaturi ale unor luptători aprigi împotriva: egoului, minţii înguste, mizeriei sufleteşti... împotriva unei liste întregi de negativităţi... care mai de care mai de care...

Am trecut şi eu prin "de toate" în ultimii doi ani... Am învăţat multe şi m-am echilibrat din multe puncte de vedere... Cel puţin în ultimul an mi-am dat seama de multe aspecte ale vieţii noastre şi, spre bucuria mea, am determinat câţiva oameni să-şi pună ceva semne de întrebare cu privire la cele pe care credem că le ştim fără tăgadă...

M-am bucurat. Dacă cineva crede că dau dovadă de orgoliu... este dreptul său să creadă asta. Eu mă bucur în continuare...

...Şi cred că ne este necesar să ne punem mereu întrebări, constructiv, nu căutând mereu focalizări asupra celor care neagă atât de multe aspecte subtile ale lumii în care trăim...

Eu nu m-aş gândi la răutăţile lumii, care ar oglindi de fapt răutăţile mele personale... Ci doar la ceea ce este bun în mine, restul fiind implicit... Îmi pare doar rău să văd cum mulţi oameni persistă în greutăţi din încrâncenările proprii. Mai departe nu cred că este necesar să radiez acuze şi observaţii legate de toate cele...

Cred din tot sufletul meu că îmi sunt de mai mult folos: gândurile, vorbele şi faptele alese dintre cele pe care le-am simţit în mine însămi cele mai bune pentru a oferi exemplu de înţelegere şi de ajutor, exemplu de moralitate, calitate spirituală înaltă, echilibru şi modestie... Vreau să urmez exemplul oamenilor care în faţa răutăţii răspund cu bunătate... Care doar astfel reuşesc să mişte ceva în sufletele altora... al căror exemplu străbate peste tot... Oameni care nici nu se gândesc măcar că au "mizerie interioară" – pentru că ei oferă din curăţenia lor ceva bun şi curat, întărindu-şi astfel chiar ei partea luminoasă. Şi transformând astfel asprimile inerente în lumea în care trăim – în puterea şi voinţa de a face bine acolo unde este rău, şi chiar de a întinde mâna unui răuvoitor...

Aşa am învăţat şi îmbrăţişat cu fiecare Crăciun şi An Nou al vieţii mele...

Eu mă gândesc cum să-mi întăresc partea luminoasă, socotind că aceea va trage după ea şi estomparea asprimii celeilalte...

VĂ DORESC UN AN NOU FERICIT, PLIN CU GÂNDURI, VORBE ŞI FAPTE CURATE, LUMINOASE, FRUMOASE, ALTRUISTE, MODESTE, ECHILIBRATE... PLINE DE DRAG DE TOATE ŞI DE TOŢI !!

DOAMNE AJUTĂ !!