Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI:

Din comunicările ajutătorilor noştri astrali:
Scrierile cu referire la metafizică au o importanţă deosebită în gândirea umană până ce gândirea prin citire va redeveni trăire de amintire...

duminică, 16 iunie 2019

35. PIATRA (sau STÂNCA) OMULUI: VÂRF DE MUNTE ŞI MEGALIT

I. IDEI PRINCIPALE
1. Mesajul megalitului: omul a cunoscut în vechime cele mai subtile, profunde părți ale lumii, folosindu-le în timpul vieții sale, iar după trecerea timpurilor grele, omul să-și amintească cunoașterea sa veche despre care vorbesc pietrele din vechime, să-și amintească purtarea sa înălțătoare față de semenii săi și toate viețuitoarele pământului. 
2. Caracteristicile speciale, eterice și astrale ale locului: locul este străbătut de grupări compacte de canale eterice matriceale, care străbat vârful muntelui și megalitul său, în fuiorul cărora se împletesc 7 microstructuri de natură astrală pentru captarea, fixarea și direcționarea razelor planetei cu vibrații din nivelele astrale; aceste microstructuri astrale fac canale și structuri de canale de natură astrală, necesare autostabilizării vibraționale a viețuitoarelor planetei, în manșonul următor al planetei, deasupra manșonului în care se află partea fizică a planetei, unde trăim noi. Ele susțin totodată fondul emoțional al oamenilor și întreg biosistemul: din care mai ales mamiferele. 

II. DETALII, DISCUŢII

Amorphisman - Operă proprie

Mesajul subtil, discret, al Pietrei Omului de pe vârful Omul este: omul a cunoscut în vechime cele mai subtile, profunde părți ale lumii, a trăit folosindu-le concret în timpul vieții sale, iar după trecerea timpurilor grele, ceea ce are el de făcut imediat după schimbarea vremurilor (azi spunem: după schimbarea sensului vibrației medii planetare – de la diminuare la creștere) este să se străduiască să ajungă cât mai repede la:
– căutarea revenirii la cunoașterile despre care vorbesc pietrele modelate din vechime;
– un comportament înălțător, pe care memoriile sale îl va aduce odată cu această schimbare, dând exemplu și celor din jur. 
Azi oamenii, oriunde ar fi, au intuiții legate de mesajele lăsate în piatră și, indiferent de motiv (locul de naștere, serviciu, turism, etc.) se lasă conduși de intuițiile lor (chiar având fleșuri din alte locuri și din alte vieți anterioare) și vizitează din ce în ce mai multe locuri de pe planetă. Intuițiile le spun încotro să meargă – deci dincolo de plăcere sau curiozitate – pentru a descoperi noi locuri care îi vor ajuta la reactivarea memoriilor lor spirituale, la reamintirea vieților anterioare, la revenirea capacităților multisenzoriale – pierdute cândva din cauza agresivității societății umane, pe fondul de greutate a derulărilor condițiilor grele de trai planetar (condiții atmosferice agresive, cutremure, etc.)
Să dezvăluim elemente de cunoaștere și trăire umană la care mesajul îndeamnă să ne canalizăm cunoașterea imediat ce condițiile planetare și sociale ne vor permite. 

În primul rând este necesar să precizăm faptul că au existat în vechime două drumuri pe platoul munților Bucegi, drumuri pe care le-am descris, la modul general, pe parcursul acestor studii:
– un drum care urca din Țara Bârsei spre Piatra Omului (vârful Omul, așa cum îl numim azi) și care continua spre Cerdac, Sfinx, Babele și cobora prin Piatra Arsă spre Valea Largă;
– un drum care urca invers din Valea Largă spre Vârful Omul pe același traseu până la Piatra Omului, apoi cobora pe vale în scurt, urmând un traseu de trecere a munților spre Transilvania.
Azi am spune că este același drum cu dus-întors între Valea Largă și Transilvania, dar în vechime oamenii considerau drumurile după vibrația din care porneau și, privind lucrurile în acest fel, drumurile erau pentru oricine foarte diferite. 
Nici un drum nu ducea spre Padina și Peștera Ialomicioarei în acele timpuri, căci atunci se întâlneau în Peștera Ialomicioarei Moșii cu Călătorii lor (care erau și călăuzele oamenilor din așezări în drumețiile lor spirituale). 
De asemenea, drumeții nu se intersectau, nu se întâlneau niciodată, pentru a nu se influența reciproc, fiecare om călătorind cu sarcinile personale de destin – având destine diferite – doar în compania călăuzei sale, singura ființă umană care îl însoțea, îl îndruma și îl ajuta să-și folosească manifestările mentale cu mult peste folosirile curente, căci în așezare fiecare om se străduia să urmeze programul comun de manifestare fizică. Călăuza mai avea ca sarcină în plus, pe lângă ajutorul oferit drumețului, și ștergerea amprentelor amândorura de pe drumul astfel parcurs. În acest fel oamenii își urmau întotdeauna toate manifestările lor și aveau să o facă astfel cât se poate de mult comparativ cu epoca pentru care se pregăteau să o trăiască – epoca manifestărilor fizice. Planificarea drumurilor se realiza astfel încât să se țină cont și de această cerință, printre toate celelalte sarcini de destin. 

În trecut locul mai era cunoscut sub denumirile: La Capul Omului, apoi Piatra (sau Stânca) Capului. Era considerat granița dintre Transilvania și Țara Românească în această porțiune, iar Piatra era considerată cel mai important punct al platoului montan, locul unde se împleteau drumurile dinspre Ardeal, Țara Bârsei și dinspre Țara Lungă (Valea Prahovei de azi)
Toate cele care se împleteau aici schimbau totul, căci acest punct marchează schimbarea vibrației între munte pe de o parte și porțiunile mai joase: podișul dintre munți în nord (Podișul Transilvaniei) și dealurile din sud (Subcarpații Meridionali). Pe linia Subcarpaților Meridionali, sub dealuri, se află cea mai puternică linie vibrațională între nord și sud, cea mai lungă și groasă structură canaliformă din țară, arătată într-un mod deosebit de clar în Peștera Ialomicioarei, Sala Hărților: intră în țară pe la Cazanele Dunării (actualmente hidrocentrala Porțile de Fier), urmează linia Subcarpaților și iese din țară în regiunea brațelor și Deltei Dunării. 
Piatra sau Stânca Omului a fost prelucrată inițial odată cu primii megaliți de pe platou, pregătind astfel susținerea oamenilor din toate timpurile, împreună cu ceilalți megaliți de pe platou. Așa cum pe versantul munților dinspre platou au fost statui, și pe versantul opus al muntelui, și pe văi mai departe spre Țara Bârsei, au existat statui care au menținut vibrația locurilor ceva mai mult timp la cote înalte, comparativ cu schimbarea vibrației câmpurilor: cu vibrație din ce în ce mai joasă, cu variații când mai dese, când mai rare, care puteau lua pe nepregătite orice viețuitoare locală, obosind biosistemul înainte de cea mai grea epocă a planetei: când ea și biosistemul ei vor trece prin vibrațiile cele mai joase pe care le pot suporta. Un asemenea moment cu vibrația cea mai joasă este foarte rar (o dată la 5-600 milioane de ani), de scurtă durată, dar numai trecerea lină prin evoluțiile prin acest moment poate obișnui, învăța și consolida învățăturile spiritelor – umane sau cu evoluții mai puțin înaintate, să trăiască lin până ce pot acumula o puetre energetică proprie suficientă pentru o trecere rapidă și fără oboseli de la o etapă de evoluție la alta. 
Piatra Omului se află într-o conjunctură eteric-astrală a locului care cuprinde o serie de structuri de mare complexitate eterică: canale eterice matriceale cu mai multe subnivele de vibrație eterică, care însă au poziții ghemuite din toate direcțiile, cu puține canale drepte în această regiune. Printre ele se află mici structuri care captează și îndreaptă razele astrale venite de la nucleu și manșoanele interioare ale Pământului – care străbat manșonul dar nu fac canale astrale în acest manșon cu parte fizică incorporată (cunoscute de noi: pământuri, ape, atmosferă și evoluanți cu corporalitate complexă, cu corp fizic de manifestare). 
Aceste microstructuri de captare și orientare a razelor astrale nu sunt formate de înseși razele astrale. Pentru a ajuta evoluțiile spiritelor întrupate cu corp fizic și chiar derularea activităților mentale ale spiritelor planetei ca atare, mai ales în perioada cu vibrația cea mai joasă, Moșii, entitățile dimensionale și interdimensionale creează din timp – din perioada dintre ultimele două galaciațiuni – microstructuri din materii astrale care captează, fixează și direcționează spre manșoanele superioare acele raze astrale. După ce creșterea vibrației medii planetare va ajunge la valori mai înalte și populațiile umane pe planetă se vor reduce considerabil, tot dânșii, creatorii acestor microstructuri astrale, le vor dematerializa, ele nemaifiind necesare în contextul liniștirii emoționale a tuturor oamneilor (în primul rând) și a mamiferelor: deci spirite care au avut impactul cel mai puternic asupra câmpurilor planetei. Să nu uităm că plecarea lor (a majorității spiritelor umane care fac evoluții pe Pământ acum) este necesară pentru continuarea evoluțiilor lor acasă, în locul de unde au venit. Tot dânșii vor echilibra câmpurile planetei după plecarea piramidalilor, ajutând astfel la regenerarea planetei, în condițiile în care amprentele din câmpuri ale celor plecați nu vor mai atrage fluxuri energo-materiale cu vibrație joasă. 
Acesta este motivul pentru care am mai discutat despre necesitatea ștergerii amprentelor celor care pleacă definitiv de pe o planetă, și vom mai discuta mult în viitor despre asemenea lucrări pe care cu toții învățăm treptat să le facem. 
Să reținem și faptul că nu creatorii hotărăsc locul unde se creează aceste microstructuri din materii astrale, printre care și locul despre care discutăm: locul – în general locurile de acest fel – se alege în funcție de desimea razelor astrale ale planetei (care vin de la nucleul ei, așadar să reținem) și de necesitățile folosirii lor. Asemenea folosiri se referă la crearea structurilor de autostabilizare vibrațională, create odată cu planeta pentru majoritatea viețuitoarelor planetare (biosistemul mărunt al planetei, până la mamifere); pentru oameni (mamifere în general, care evoluează relativ puțin pe planetă, comparativ cu celelalte viețuitoare) se creează structuri speciale de către entitățile ajutătoare (Moși, entități dimensionale, interdimensionale), prin materializare (creație mentală) înaintea venirii pe planetă a grupurilor lor spirituale, și apoi se dematerializează după plecarea lor de pe planetă. O parte dintre microstructuri sunt păstrate în continuare, căci alte spirite vor veni în locul celor care pleacă, iar biosistemul are nevoie de o trecere lină de la o vibrație generală a planetei – la alta. O parte din amprentele emoționale din câmpurile planetei – cele cu vibrație foarte înaltă – sunt de asemenea păstrate până când biosistemul se va adapta la noua situație planetară, degajată de spiritele care pleacă, și la noile grupuri spirituale care vin la întrupare pe planetă. 
Moșii, reîntorși în viitor în mijlocul populațiilor planetare, țin socoteala vibrațională a tuturor acestor modificări, ajutați de entitățile dimensionale și cele interdimensionale. 
Revenind la locurile pe care le studiem, să reținem faptul că pe lângă drumețiile spirituale ale oamenilor din așezări, permanent aceste locuri erau străbătute de Moși și de Călătorii Moșilor. Înafara tangențelor lor bianuale ale Călătorilor cu Învățătorii din așezări, Învățătorii și Măiaștrii mergeau și ei peste tot, dar singuri – nu aveau nevoie de însoțitori/îndrumători, căci ei aveau școala Moșilor încă din copilărie până la momentul în care își luau în primire locul de sarcină de destin: ori locul de naștere, ori altele asemănătoare, în funcție de pregătirea lor și de necesitățile așezărilor. 
Astfel drumurile munților erau tot timpul străbătute de drumeți, mai ales aici, în Bucegi; vom vedea că munții Făgărași au fost folosiți doar de Călătorii Moșilor către așezările din Transilvania până spre mileniul I î.H. În schimb, munții Bucegi au fost folosiți intens:
– în vechime, pentru drumețiile spirituale ale oamenilor din așezări, despre care am discutat pe parcursul acestor studii;
– mai târziu, pentru retragerea oamenilor din așezările învecinate de la poale, pentru a lăsa drum liber migratorilor. Chiar dacă după trecerea migratorilor oamenii s-au reîntors la vatra așezărilor lor, parte din generațiile noi au rămas în mici așezări răspândite pe munți, care au crescut cu timpul, ajungând așa cum le știm azi. 
Dar munții Făgărași nu au fost niciodată atât de mult străbătuți, asemenea Bucegilor, iar așezările au rămas întotdeauna de jur împrejurul munților, așa cum de asemenea le știm azi. 

Însăși megalitul – ca și ceilalți de altfel – este purtătorul mesajului pentru perioade specifice de timp ale societății umane. Pentru populațiile din vechime nu era greu de înțeles, într-o lume în care omul se năștea și creștea încurajat să-și descopere și să-și folosească intuițiile, clarintuițiile și clarsimțurile, să-și pătrundă și înțeleagă, apoi să trăiască conform sarcinilor proprii de destin. Pentru populațiile viitorului – din perspectiva acelor vremuri – mesajul, dacă nu ajungea pe cale orală cât mai departe în viitor, putea fi descifrat, înțeles și preluat+aplicat în viața curentă, în vremurile târzii, atunci când toate cele ale multisenzorialului aveau să apară din nou și să se generalizeze în viața omenirii. Tocmai de aceea toate spiritele umane au efectuat aproximativ 3 întrupări – dar oricum nu mai mult de 4 – în perioada de după ultima glaciațiune, căci mai multe decât atât conduc la oboseala spiritului, mai ales pentru blocurile spirituale piramidale care au de făcut la plecarea de pe Pământ un drum lung de întoarcere acasă, de unde au venit aici pentru un ciclu scurt de vieți: au în fața lor o călătorie cu multe opriri cu întrupări, în vederea conștientizării tuturor implicațiilor celor trăite în manifestările pământene, implicații la nivelele superioare de vibrații, treptat, din drumul până ”acasă”. Așadar au în față multe alte trăiri care fac parte din sarcinile de destin, așa cum au făcut și cele de pe Pământ. De aceea e bine să știm că unele spirite au nevoie de trăirile din perioade de revenire la capacitățile multisenzoriale – altele nu, căci au nevoie de trăiri pur fizice, cu care nu se vor întâlni mult timp în continuare, deci nu trebuiesc învinuiți că nu au ”deschidere”. Dar și aceasta este o învățătură foarte profundă: nici cei ce au – nici cei ce nu au, nu trebuie să tragă unii de ceilalți, adică exact ceea ce suntem cu toții tentați azi să facem: și vom învăța astfel să nu mai facem așa ceva, să fim toleranți, înțelegători și ajutători doar pentru cei care se simt doritori de aprofundări sau chiar și numai de cunoașteri expuse de alții. 
Când vibrația planetei devine din ce în ce mai înaltă, această creștere ajută corporalitatea omului să se dezvolte și astfel să intre treptat în funcțiune senzorii de percepție de la toate straturile corpurilor aflate în dezvoltare. Astfel omul descoperă toate structurile eterice și astrale ale planetei, înțelegând și amplasarea megaliților și mesajele pe care ei le poartă. În acest fel vor accepta tot ceea ce altfel nu au acceptat din diverse teorii – de cele mai multe ori doar de natură fizică – și recuperând înțelegerile necesare se vor corecta din ce în ce mai profund, acoperind o plajă din ce în ce mai largă de cunoașteri și ajutând și pe alții să se corecteze dacă au început să le funcționeze intuițiile, clarintuițiile și fleșuri de clarsimțuri. 
Revenind puțin la structurile eterice și microstructurile astrale ale locului, legătura acestor structuri cu denumirea vârfului este însă alta: numărul microstructurilor astrale este şapte, adică exact câte plexuri unul deasupra altuia are în cea mai mare parte omenirea; foarte puţini oameni, cca. 8% din populaţia umană, au mai mult de şapte: adică numai ajutătorii planetari care au 8 sau 9 corpuri şi astfel au mai multe plexuri pe verticala capului (deasupra capului), unul peste altul. 


Megalit pe vârful Omul, creat pe un cumul de canale eterice matriceale cu microstructuri astrale, ceea ce relevă cunoașterea înaltă a oamenilor din perioada creării lui
Legendă:
(1) = grup de canale eterice matriceale aproape paralele, din care o parte traversează megalitul și formează un sistem asemănător sahasrarei din corporalitatea umană (plexul coroanei); altele asemănătoare trec prin partea inferioară, determinând stabilitatea solului de sub megalit;
(2) = Piatra Omului: megalit care reprezintă un cap uman, mai precis: cap cu alură atlantă (cu maxilarele mai proeminente decât azi, datorită conformaţiei creierului cu corpul calos mult mai dezvoltat decât ne este el acum), arătând cunoașterea omului din vechime privind, printre multe altele, istoria străveche a speciei umane, un tip de cap special pentru folosirea capacităților multisenzoriale, a celor creativ-mentale și pentru deplasare mental-astrală: la care va reveni omenirea după o scurtă perioadă de timp planetar – cât ține perioada cu vibrația cea mai joasă a planetei;
(3) = microstructuri din materii cu vibrație astrală pentru captarea, fixarea și direcționarea razelor planetei cu vibrații din nivelele astrale: care nu fac canale în acest manșon care cuprinde partea fizică (pământuri, ape, atmosferă), ci în manșonul următor, acolo unde formează structuri astrale destinate autostabilizării vibraționale a viețuitoarelor pământene

Să reținem că aceste microstructuri și razele astrale fixate de ele ajută și aici, în manșonul nostru, toate viețuitoarele pământene (nu numai oamenii) pentru menținerea unui standard emoțional acceptabil pentru acest loc din univers, pentru ca viețuitoarele să nu fie antrenate în emoții negative încă și mai joase decât cele pe care le suportă planeta. Ele sunt create și întreținute de către toți întrupații care pot schimba nivelele de vibrație personală cu ușurință, chiar dacă diferențele sunt foarte mari și cu variații mari: adică așa cum sunt Moșii, entitățile dimensionale și interdimensionale.
Capul de om cu alură atlantă îl vom reîntâlni și în Peștera Ialomicioarei, pe lespedea aflată deasupra scării care coboară spre cascade – locul însă este numit și ”La Vrăjitoare” (Babe, Sfătuitoare) întrucât pe peretele din dreapta se văd clar profile de femei bătrâne care privesc spre capul de atlant, dar și sus, spre harta locurilor hăruite geților, şi spre drumul în pantă spre cascade în jos. 
Capul Omului, megalitul de pe platou, este orientat să privească tot spre drumul care coboară, pe Obârşie, spre Valea Horoabei şi Peştera Ialomicioarei, aceasta din urmă fiind o adevărată bijuterie istorică a locului (atât cât a mai rămas în interiorul ei, cu majoritatea vestigiilor care au fost distruse sistematic). 
Toate aceste structuri care dau specificitate locului, adunate cu altele asemenea individuale şi cu alte grupări de structuri destul de rare, care se înşiră de-a lungul munţilor către Padina, formează esenţa locului pe care localnicii îl numesc “Gura de rai”: locul unde corpurile noastre, sub influenţa vibraţiilor înalte naturale, a energizării bogate și line, dar permanente, conduce într-un mod de loc miraculos (deși spectaculos), la acest fenomen. 

vineri, 7 iunie 2019

34. GRUPUL MEGALITIC AL PORUMBEILOR CĂLĂTORI

Motto: Porumbelul este mesagerul care se hrănește cu cântecul văzduhului. 

I. IDEI PRINCIPALE
1. La Porumbei - grupul megalitic al Porumbeilor Călători - este un grup megalitic care reprezintă complexitatea cunoașterilor oamenilor privind gândurile și câmpurile mentale + astrale + o parte din cele cauzale, formate în preajma grupurilor umane și îmbogățite permanent pe măsura creșterii populațiilor și activităților omenești. 
2. Este primul megalit care are formă de necuvântătoare, îndemnând omul ca peste milenii să aibe respect pentru necuvântătoare – animale, târâtoare și zburătoare; iar pe de altă parte porumbeii călători reprezintă cunoașterea gândurilor omenești, zburătoare prin lume ca păsările cerului. 
3. Porumbeii călători sunt deschizătorii drumurilor de înălțare a relațiilor între oameni, într-o lume care va deveni agresivă, ucigătoare; iar pe de altă parte ei vor fi deschizători ai drumului comunicărilor între oameni pe Pământ, înainte ca mentalul oamenilor să ia din nou avânt, ajungând la stadiul avansat din vechime. Lumea va avea ca sarcină realizările fizice, material-fizice (industriale, tehnologice) înainte de trecerea definitivă la calea naturală mentală + astrală, revenind la capacitățile cele mai profunde ale spiritelor umane. 

II. DETALII, DISCUŢII
Nu vom înțelege, și astfel nu vom accepta faptul că ceea ce numim azi capacități multisenzoriale (pe scurt: clarviziune, clarauz, etc.) nu sunt acum, pe Pământ, pasul următor de evoluție al spiritelor umane, ci doar o revenire treptată la dezvoltările uriașe care erau specifice spiritelor umane înainte de ultima glaciațiune – dar și încă o perioadă după glaciațiune: cam până prin mileniul 4-3 î.H. pentru popoarele care au avut în destinul lor migrații, și până în jurul anului 1000 d.H. pentru popoarele care au avut destin fix pe teritoriile lor ancestrale, fără implicații majore ale migratorilor în viața lor. 
Să revenim la subiectul nostru. 
De ce este spus în popor că porumbelul este mesagerul care se hrănește cu cântecul văzduhului?... pentru că în vechime omul știa că anumite păsări călătoare zboară după recunoașterea locurilor după liniile energetice ale Pământului, după lumina lor și după zbârnâitul de un anume fel al acestora, care formează o adevărată simfonie pentru cel ce o poate percepe.
Și omul o percepea, așa cum percepea și ”muzica aștrilor” la care nu mai putea ajunge în conștiența lui, dar intia că în vis putea s-o facă…
…La fel ca și păsările în zborul lor spre alte zări…
Porumbeii călători nu zboară spre alte zări decât dacă sunt duși de la un loc la altul, dar multe viețuitoare o pot face dacă au părăsit locul nașterii lor. Ei pot să zboare mult timp, sunt docili și astfel pot fi folosiți pentru a duce mesaje între oamenii aflați la depărtare mare. 
În plus mai sunt și alte lucruri legate de viața oamenilor cunoscători în vechime, care așteptau să se schimbe vremurile și să revină la ceea ce au fost ”odată”…
Porumbeii Călători formează un grup megalitic care prezintă complexitatea cunoașterilor umane din trecut, privind gândurile și câmpurile mental + astral + o parte din cel cauzal: formate în preajma grupurilor umane (așezări permanente sau ocazionale) și îmbogățite permanent odată cu creșterea populațiilor umane și a activităților omenești. Asemenea câmpuri știau bine oamenii că ajută la acomodarea lor cu locurile în care trăiau și cu activitățile care pot fi desfășurate local, căci ei cunoșteau bine diferențele între un loc ”gol” – adică ”nesemănat”, neamprentat cu idei privind trăirile și activitățile umane – și un loc bogat în astfel de ”semințe” de gândire umană. 
A fost aleasă o zburătoare întrucât pe de o parte omul a folosit din ultimele milenii î.H. porumbei călători pentru a-și trimite mesajele la depărtare, și vom detalia acest aspect; iar pe de altă parte omul știa bine că va veni vremea când nu va mai ști că-și poate transfera ideile, experiențele, viziunile, pe cale mentală, dar că ele vor circula mai departe, fără ca neputințele omului de a le direcționa și culege din aerul planetar să le influențeze cumva. Că circulația gândurilor va lăsa amprente locale celor care aveau în continuare nevoie de ele și oamenii nu vor mai ști de unde le vin idei salvatoare sau care le îmbogățesc exepriența totală. Omul a știut că avea intuiții privind cele ce se petreceau în lumea largă și culegeau asemenea ”mesaje” pe care le purtau locurile, așa cum porumbeii călători le purtau mesajele. 
Grupul megalitic al Porumbeilor Călători este singurul care a rămas din grupul megaliților și statuilor dintre Cerdac și Piatra (Stânca) Omului. Nu numai megaliți și statui se aflau acolo, ci și alte direcționări și ajutoare pentru călătorii care trebuiau să urce la Piatra Omului: și dinspre platou, și dinspre versantul opus al munților, dinspre Transilvania. Am mai discutat despre cele două șiruri de pereți stâncoși printre care trecea drumul oamenilor spre Piatra sau Stânca Omului, care nu erau puternic fasonați, ci doar marcau în interior, printre ele, drumul care urca lin spre vârf. După o porțiune, muntele se elibera, dar și oamenii astfel ajutați se obișnuiau cu urcușul – foarte necesar întăririi musculaturii și echilibrării circulației sanguine. De asemenea, simple amenajări fuseseră create și pe versantul opus, în rest se foloseau rute ocolitoare pentru ca drumețul să se obișnuiască treptat cu muntele, cu văile. 
Să revenim. Așadar, să reținem că dacii știau bine cum gândul oamenilor circula ca pasărea cerului prin lume – dar dintre toate păsările locului porumbelul călător zbura de la un loc la altul purtând cu el mesaje între oameni. La fel și gândul omului era purtător de mesaj de la el însuși la cel la care se gândea, iar dacă avea prin destin puterea specifică necesară lui și celor din jur, putea trimite și primi mesaje direct de la Moși, la fel ca și Învățătorii și Măiaștrii din așezări. Să nu uităm că oamenii din acele vremuri în care au fost gândiți megaliții, au fost ajutate pietrele să facă forme cu mesaje, oamenii aveau încă capacități mentale și astrale puternice, își comunicau pe cale mentală necesitățile, își cunoșteau viețile anterioare și își ofereau experiența în familie, în așezare și popoarelor pe unde își efectuau învățăturile și consolidările prin drumurile lor în lumea largă. Aveau înțelegerea perfectă a câmpurilor planetei – ceea ce avea mai târziu să se numească egregor sau, și mai târziu, în vremurile noastre – mentalul colectiv: format din totalitatea energiilor în fluxuri energo-materiale circulante, a amprentelor radiante din mediul local, a gândurilor și intențiilor oamenilor și altor viețuitoare (în special a mamiferelor care au corpuri spirituale, iar intențiile lor sunt bogate și foarte precise comparativ cu a altor viețuitoare), a entităților care folosesc exclusiv calea mentală și astrală pentru a se adresa oamenilor, sugerând îndrumări, trăind efectiv cu ei în călătoriile lor astrale de cercetare și învățătură. Oamenii știau bine că existau nu numai entitățile astrale pe care le cunoșteau din călătoriile astrale perfect conștiente atunci, ci și entitățile eterice ale planetei pe care încă le mai puteau vedea oricând, și entitățile spirituale care circulau în grupuri în trecere prin galaxie, și entitățile interdimensionale (din rândul cărora aveau să facă parte și Moșii, când vor pleca din mijlocul lor), și entități dimensionale (din Cerurile care se înfășurau unele peste altele ca foile cepei) și care au mereu toată grija pentru traiul lor permanent, al oamenilor și al tuturor viețuitoarelor de pe toate planetele și stelele de pretutindeni. Le vedeau, le simțeau urmele prin aer, pe pământurile și apele de pretutindeni, le vedeau și le înțelegeau ajutorul atunci când era nevoie, ajutor plin de iubire, care le consolida cunoașterea despre lume, precum și sentimentele înălțătoare de care aveau nevoie și ei, și semenii lor, și celelalte viețuitoare, și întreaga planetă cu planetele ei surori, și steaua lor și celelalte stele pe care le cunoșteau tot datorită lor; cu ajutorul lor, tuturor, cunoșteau și înțelegeau structurile eterice ale planetei, ale altor planete fizice și de alte forme și naturi, iar cu ajutorul lor încă mai vedeau entitățile eterice peste tot, pe planetă, în jurul ei, în jurul Soarelui, venind de pe alte planetei, și din alte stele din apropiere. Din zborul și prietenia oamenilor cu ele, ei învățau permanent și știu bine că, chiar dacă va veni o vreme în care le vor uita pe toate, viitorul foarte apropiat le va aduce din nou simțurile, cunoașterea și înțelegerea tuturor. 

Porumbelul deschide drumul necuvântătoarelor printre megaliți, dar în același timp este separat de ele, reprezentând nu numai cele pe care omul trebuie să le ocrotească, ci și cel mai intim interior al omului: gândurile lui, îmbogățite de câmpul, egregorul care conduce omul către intuiții, clar-intuiții și, prin înălțarea tuturor la un loc, spre clar-simțuri: clar-vedere, clar-auz, clar-miros, clar-gust și simțul special al vibrațiilor care se așează unele peste altele după legile firii, legile hotărâte de adevărații ”zei” ai cerurilor, altele decât al cerului muritorilor.
Gândul, știau geții, poate conduce spre tot ce poate fi mai bun pentru înălțarea omului și, în continuare, pentru tot ceea ce conduce la înțelegerea naturii în mijlocul căreia omul trăiește, cu care trebuie să se înfrățească fără să-și uite însă natura omenească în vremurile în care influențele animalice îi pot ajunge potrivnice. Astfel, porumbeii călători sunt deschizătorii drumurilor de înălțare a relațiilor între oameni, într-o lume care va deveni agresivă, ucigătoare; iar pe de altă parte ei vor fi deschizători ai drumului comunicărilor între oameni pe Pământ, înainte ca mentalul oamenilor să ia din nou avânt, ajungând la stadiul avansat din vechime. Lumea va avea ca sarcină realizările fizice, material-fizice (industriale, tehnologice) de comunicare, înainte de reîntoarcerea definitivă la calea naturală mentală + astrală, revenind la capacitățile cele mai profunde ale spiritelor umane. Ei au fost în vremurile din urmă mesagerii, poștașii oamenilor, mai ales din locurile depărtate, din munți și insulele oceanelor, și mai sunt și acum pentru oamenii care nu au încă acces la mijloacele moderne de comunicare. Poporul nostru a știut întotdeauna că numai comunicarea între oameni este calea de înălțare a sufletelor omenești pe care zeii, părinții tuturor, au binecuvântat-o și au lăsat-o la îndemâna omului sub toate formele: mai întâi comunicarea a fost o viziune, o imagine complexă pe care orice om o putea transfera altuia, când oamenii puteau face cu mintea lor acest transfer, apoi comunicarea a devenit o înșiruire de sunete în mintea omului, pe care altul o putea asculta, apoi comunicarea a devenit o înșiruire de sunete emise prin structurile corpului fizic, formând astfel cuvintele vorbirii umane. 
Să mai menționăm faptul că în Țarile Române nu puține au fost, secole de-a rândul, mânăstirile care în acest fel, prin porumbei călători, au ținut legătura cu sihaștrii de pe întreg ținutul munților și cu sihaștrii de prin toată lumea, lume pe care călugării din multe mânăstiri de la noi o cunoșteau ca pe locul propriei lor nașteri. 
Grupul megalitic al Porumbeilor Călători deschide, spre vale și spre Padina, drumul megaliților care reprezintă necuvântătoarele, printre care și păsări: vulturul și corbul. Vulturul este și zburătoare pe care omul trebuie să o ocrotească, dar el simbolizează în același timp și zborul omului curajos – zborul astral al acelei părți a sufletului omenesc, avântat, care își cunoaște și natura, și menirea. Despre corb multe popoare au gândit în legătură cu trecerea sufletului de la tărâmul fizic pământesc la tărâmul zburătorului astral, cu tot sufletul după deces – și nu numai cu o parte mică din el, corpul astral, folosit pe timpul somnului, cum începem să știm bine azi. 

Să vedem și câteva trasee eterice ale locului.


Configurația eterică matriceală în mijlocul căreia se află grupul megalitic al Porumbeilor Călători
Legendă:
(1) = canale eterice matriceale groase, cu vibrație înaltă în nivelul lor eteric;
(2) = canale eterice matriceale subțiri, cu vibrație medie și joasă în nivelul lor eteric;
(3) = partea muntelui cu vf. Omul;
(4) = partea platoului numită La Cerdac;
(5) = traseul turistic actual: drumul care ocolește Cerdacul, din care pornește drumul spre grupul megalitic al Porumbeilor Călători, apoi cotește spre vf. Omul (cu Piatra sau Stânca Omului). 

Toate canalele eterice matriceale se văd în peisajul eteric ca niște valuri uriașe împietrite, încremenite într-o rotire uriașă și apoi ridicându-se la cer printr-o plasă-plajă de canale eterice subțiri care merg spre munte și spre platou. Chiar dacă o asemenea conjunctură pare a fi obositoare pentru viețuitoare, totuși ea nu este, întrucât acele canale care se ridică ca niște talazuri uriașe sunt canale foarte groase, cu o vibrație foarte înaltă în nivelul eteric (vital îl mai numim pentru că vitalizează corpurile fizice). În plus, pe sub plaja periferică a celor subțiri, vin și merg spre vale de asemenea canale foarte groase, pe care le vom discuta în articolul următor, al Drumului Necuvântătoarelor. Tocmai de aceea lumea simte pe toată această porțiune a munților mai întâi dorința de a se odihni aici, între Cerdac și Porumbeii Călători (deși drumurile nu sunt grele, nici pe platou, nici dinspre Padina), dar cel mai important lucru este – observat de milenii – faptul că vitalizarea aceasta puternică conduce în timp relativ scurt la regenerarea corpurilor fizice, lucru pentru care toată această regiune, cuprinsă între Cheile Tătarului (dincolo de Poiana Padina) și Piatra omului (vârful muntelui Omul) este numită ”Gura de Rai”. Deși se știa de multe milenii acest lucru, ”fenomenul” a fost evident în ultimele două milenii, când războaiele și bolile au măcinat mult omenirea, pe fondul general al vibrației pământene joase și apoi a variației vibrației foarte mari și rapide, chiar dacă în creștere, obosind și deteriorând toate liniile genetice ale speciei umane. 
Așadar, drumurile care trec prin zonă nu sunt de loc obositoare, și astfel odihniți drumeții de azi pot urca drumul pieptiș – dar scurt – spre Piatra Omului. 
În concluzie, Porumbeii Călători deschid Drumul Necuvântătoarelor. Să reținem faptul că cei ce colindă azi munții pot crede că ei indică, prin orientarea lor cu fața spre vale, drumul spre Peștera Ialomicioarei. Dar în vechime Peștera Ialomicioarei nu era deschisă drumeților, iar după plecarea Moșilor într-un timp destul de îndelungat s-a realizat o nouă serie de lucrări de reamenajare a interiorului peșterii, cu specificul noilor necesități de evoluție a oamenilor. Aceste noi amenajări au fost realizate de către Călătorii, Învățătorii și Măiaștrii care lucraseră anterior sub îndrumarea directă a Moșilor, iar după plecarea Moșilor ei au intrat în alte sarcini, în rândurile populațiilor locale. După amenajări, peștera a fost lăsată din nou să fie parțial-inundată (atât cât să nu se permită intrarea animalelor în interior) prin recanalizarea apelor din interior care fuseseră cândva deviate pe exteriorul lăcașului (căci peștera este la originea ei un lăcaș de lucru, de studiu, de învățătură) și atunci apele astfel deviate au ajutat pe cei care au trăit și au lucrat în interiorul ei, vreme de milenii. Și a rămas inundată pe întreaga perioadă a celor mai grele vibrații din Europa, căci în acest fel a fost conservat interiorul cât mai mult timp posibil. 
Dar Porumbeii Călători au indicat mereu drumul către marile grupuri megalitice de pe vale, care astfel au fost mereu cunoscute de oamenii din toată partea muntoasă a Munteniei și tot versantul nordic al grupurilor muntoase (sau sudic, privind dinspre Transilvania), amintind mereu oamenilor despre frumusețea artelor vechi și comportamentul respectuos al străbunilor față de semeni și toate viețuitoarele deopotrivă.

marți, 21 mai 2019

33.a. RĂSPUNS LA O PARTE A ÎNTREBĂRILOR DE LA COMENTARIILE PUNCTULUI 33: ”LA CERDAC”


Răspunsurile care formează această postare în plus se referă la explicații care țin de știința energeticii planetare; pentru restul temelor de discuție sunt oferite răspunsuri pe loc, la comentariile de la postare, ca întotdeauna.

”...Cum arata aceste canale energetice la ses ,dar la deal?Cum se manifesta aceste canale energetice in apropierea apei ?Si sunt sigura ca difera de la izvor la parau ,de la parau la rau -fluviu ,si mare .Ma gandesc ca si aici exista dar au vibratia diferita.”

Pentru orientare sau reamintire se poate urmări studiul  ”Formarea părții fizice a planetei; influența structurii manșonului eteric asupra reliefului părții fizice a planetei” , dar este bine de citit punctele de la 16 la 19, chiar și pentru reîmprospătare.

I. IDEI PRINCIPALE
Formele de relief ale părții fizice a Pământului (a oricărei alte planete care are în compunerea sa o parte fizică: pământuri, ape, atmosferă) sunt rezultatul mai multor factori:
1. Puterii radiante a poporului spiritual întrupat ca planetă, în funcție de evoluția lui generală – puterea sa energetică fiind în funcție de evoluția sa; aceasta se adaugă puterii energetice a razelor stelei care structurează și susține permanent coarda pe care se află planeta în formare; amândouă radiază împreună prin nucleul planetei așezat pe nodul corzii stelare; 
2. Constituirii buclelor și nodurilor corzii stelare; prin atragerea și compactizarea de fluxuri energo-materiale pe buclele și nodurile corzii stelare începe întruparea propriu-zisă și, în continuare, toate la un loc formează treptat alte formațiuni fluidice: manșoanele cu vibrații și structuri diferite, apoi și partea fizică a planetei într-unul dintre manșoanele sale, care are structuri în marea lor majoritate eterice. 
3. Modificările ciclice ale vibrației medii planetare și zonale, care determină la rândul lor, mai ales în perioadele de maxim și minim vibrațional, schimbări periodice în structurile fizice ale planetei.
4. Modificări generale și specifice datorate circulației energetice prin: 
– coarda stelară care străbate planeta;
– corzile planetare prin care sunt legate planetele între ele, făcând importante schimburi energo-materiale între ele;
– canalele materiale care formează esența manșoanelor fluidice ale planetei; ele nu se mișcă în peisajul eteric matriceal, dar în interiorul lor se desfășoară o circulație fluidă, rapidă, puternică, care radiază puternic în exterior, fără să determine însă mișcarea lor, dar determinând mișcări periodice ale reliefului fizic; sub puterea vibrațiiilor răspândite în mediu, ele produc mișcări în circulațiile fluxurilor energo-materiale, care influențează în timp mișcările fizice ale părții pământoase. 

II. DETALII, DISCUȚII
Să ne aducem aminte ideile principale ale studiului sus-menționat:
1. După formarea manşonului eteric al planetei, structurile sale încep atragerea fluxurilor materiale fizice, care vor forma partea fizică a planetei:
– canalele groase atrag fluxuri energo-materiale fizice care vor constitui materiile cele mai dense: metale, cristale;
– canalele groase şi elementele matriceale continuă strângerea şi compactizarea materiilor fizice, care încep să reacţioneze fizic şi chimic unele cu altele, formând toate straturile de roci cunoscute azi;
– se formează materiile cu diverse stări de agregare: lichide (ape, petrol) şi gaze naturale;
– canalele împreună cu elementele matriceale şi cu radiaţia cea mai puternică a spiritelor din întruparea planetă formează baza de aprindere a inelului de magmă, care determină finalizarea procesului de constituire a tuturor structurilor fizice, indiferent de starea lor de agregare.
2. Planetele sunt tinere sau bătrâne în funcţie de înaintarea în evoluţii a poporului spiritual propriu, care se manifestă prin susţinerea unui anumit număr de nivele de vibraţie: Pământul este o planetă tânără, care poate susţine prin forţele proprii 7 nivele de vibraţie (de la fizic la atmic); restul nivelelor sunt susţinute prin contribuţia de radiaţie a stelei (enesic, supraenesic şi alte câteva nivele care se percep mental sub formă opalescentă), care întreţin stabilitatea celorlalte nivele şi corporalitatea ajutătorilor planetari, dimensionali şi interdimensionali.
3. Manşonul eteric este format exclusiv din structuri eterice (canale eterice) cu vibraţii proporţionale cu nivelele diferite de vibraţie pe care le poate susţine planeta, ajutată şi de nivelele de vibraţie ale stelei care o guvernează; există și microstructuri din alte materii, cu rol în gestionarea razelor și vibrațiilor, dar ele nu fac structuri care să susțină partea materială, chiar dacă o ajută, o influențează.
4. Modificările de relief nu se creează prin mişcare în planul eteric (canalele sunt fixe, imobile, creând stabilitatea reliefului), ci prin diferenţele de vibraţie între canalele foarte groase şi plajele celor subţiri şi relativ scurte. 
5. Alte modificări de relief au loc prin circulaţia fluxurilor în exteriorul şi interiorul planetei, prin corzile şi canalele planetei, prin variaţia de vibraţie planetară şi zonală, prin mişcări ale magmei sub presiunile născute de mişcări ale galaxiei, ale sistemului stelar şi ale planetei în cadrul galaxiei.

În completare mai putem scrie ceva (voi completa și studiul prezentat pe site).
Trebuie să privim cum toate se formează pornind de la nucleul planetei, de unde vin radiațiile poporului spiritual care este întrupat în formă de planetă. Radiația sa de întrupare este în plus ajutată și de o parte a razelor stelei care guvernează planeta (cu celelalte planete din sistemul planetar propriu – al Soarelui în cazul nostru). În funcție de necesitățile de destin ale tuturor celor implicați în aceste întrupări (stea, planete, biosistemele lor), sunt captate anumite raze de la stea – dar și de la planetele ”surori” care sunt în sistemul stelei locale, și dirijate către anumite părți ale corporalității planetei. În funcție de această radiație împletită, se formează buclele și nodurile nucleului. În funcție de felul în care se împletesc strâns aceste bucle, se formează primul strat material – înafară de aceste bucle și noduri ale nucleului, care sunt (se reținem bine) tot materiale, căci radiațiile atrag materii (fluxuri de filamente materiale din mediul cosmic, galactic) și depun fluxuri noi în straturi pe buclele nucleului. Apoi, cu puterile energetice reunite ale buclelor dublate și ale radiației energetice ale tuturor, încep să se formeze manșoanele matriceale: după cum – și cât, și sub ce formă – sunt dezvoltate razele care vin din jur-împrejurul primelor formațiuni. 
Pauza dintre manșoane apare din restul razelor care au format manșonul anterior (tot așa se formează pauzele dintre corpurile noastre fludice – și ale tuturor întrupaților individuali de pe planetă). Corpurile – cu manșoanele planetelor sau stelelor – se formează numai în partea cea mai puternică a razelor, restul radiației are putere din ce în ce mai slabă și nu mai poate forma diverse structuri corporale, pierzându-se în spații. Dar pauza aceea este de fapt o pătură tot din fluxuri energo-materiale atrase de această radiație remanentă, fluxuri care nu mai pot fi structurate, însă această pătură groasă, puternică, este hrănitoare energetic, susținătoare pentru manșonul pe care îl înconjoară și este în plus protectoare pentru același manșon: să înțelegem că o astfel de protecție nu se referă la ceva rău, ci la fluxuri energo-materiale cu vibrație joasă, care pot fi atrase, în cascadă, de alte fluxuri cu vibrație la limita necesităților de întrupare a tuturor. Este de evitat acest lucru, pentru a nu obosi planeta și biosistemul ei. 
La manșonul nostru eteric care susține și partea fizică, razele atrag materii fizice din cosmos, care se așează în diferite forme, în funcție de puterea vibrațională, de atracție a manșonului. Acesta are în cuprinsul lui diverse structuri, ca un corp de sistem de întrupare obișnuit, cu elemente comune și altor corpuri: captatori, fixatori, elemente de circulație a fluxurilor, de oprire, de amplificare, de gestionare (care în egală măsură amplifică și diminuează, despart și împletesc, etc.), de direcționare a razelor planetei, planetelor și stelei din sistem. 
În funcție de diversele structuri de acest fel, se atrag fluxuri energo-materiale care formează printre altele și pământuri. Pe scurt, depunerile, aglomerările și împletirile fizico-chimice în reacții specifice după vibrațiile lor, pot fi: cristalele și metalele sunt primele care se așează în forme structurale specifice, apoi în funcție de ele se strâng pământurile amorfe, apoi apele și păturile atmosferice. Sistemul apelor este interesant de discutat cândva (și este în planul discuțiilor, desigur), căci lichidele și gazele se formează în aceeași pătură fizică, iar cu timpul se grupează în interior stările de agregare: și lichide, și gaze. De-a lungul ciclurilor cu vibrația cea mai înaltă și cea mai joasă, apele formează pungi, din care prin crăpături irump la suprafață, gazele se ridică, se degajează la suprafața apelor și pământurilor formând atmosfera. O parte din ape se ridică și ele la suprafață când vibrația este la maximul său planetar, formând un plafon cețos puternic, compact, despre care am discutat pe larg în Studiile Istorice din siteul www.bucuria-cunosterii.ro . Acest plafon cețos se condensează din nou când vibrația devine ciclic din ce în ce mai joasă și iar se acumulează în pământuri și ape de suprafață, formează din nou rețele dese, așa cum le știm acum, iar oceanul planetar crește și el proporțional cu celelalte debite. În manșon, în locul plafonului cețos, rămâne circuitul apei în natură. Când vibrația crește din nou, temperatura generală crește, apa se evaporă din nou, iarăși se formează plafonul cețos și ciclul continuă. 
Manșonul gros, eteric, compact, păstrează intactă cantitatea de lichide, împiedicând răspândirea lor sub formă de gaze în cosmos, iar viețuitoarele independente și vegetația au trăiri la cote maxime, însă întotdeauna doar în limitele evoluțiilor lor spirituale.
Având în vedere toate acestea, canalele energetice matriceale se prezintă în funcție de denivelările NUCLEULUI planetei; tot în funcție de formațiunile acestuia, se formează manșoanele fluidice ale planetei, cu structuri sub formă de plaje mai subțiri și mai groase, care se împletesc la rândul lor și, în funcție de aceste distribuții se modelează treptat relieful, partea fizică propriu zisă. Peste toate se adaugă modelările în funcție de structurile atmosferice și acțiunile lor, precum și ale trăirilor viețuitoarelor de pretutindeni. 
Și mișcările seismice, la originea lor, se datorează pulsiunilor vibraționale care apar prin ritmurile energetice modificate, în funcție de circulațiile exterioare și interioare ale fluxurilor prin corzile și canalele planetei. 
În plus, se adaugă glaciațiunile – am discutat de asemenea la Studiile Istorice de pe site (”Herg: În orașul lemurian” punctele 12-14) – care au o mare importanță: ele se formează în funcție de respirația sincronă (când au loc glaciațiunile) sau asincronă (când totul devine echilibrat în totalul sistemului stelar local, pentru că o glaciațiune nu este specifică doar unei planete, ci tuturor planetelor din sistemul stelei locale și a stelei însăși). Glaciațiunile sunt de natura trăirilor normale ale spiritelor din popoarele stelelor și planetelor + biosistemelor lor. Mai ales când vibrația zonală devine din ce în ce mai joasă, ele au un impact foarte mare asupra remodelării reliefului planetar. 
Așadar, în funcție de felul în care s-au așternut și compactizat fluxurile materiale și schimburile lor între straturi, sub impulsul funcțiunilor diverselor structuri de vibrații diferite, toate se schimbă, dar proporțional cu modul de desfășurare a denivelărilor nucleului. Se ajunge la o formă finală, proporțională cu distribuțiile buclelor nucleului, după mai multe cicluri de vibrație maximă/minimă. Se poate spune că azi nu s-a ajuns încă la o formă finală nici pentru Pământ, nici pentru celelalte planete. 
Nu am intrat în studiul altor amănunte încă, dar probabil că voi mai aprofunda studiile acestea.
Acolo unde sunt denivelări în grosimile canalelor – așa cum am mai discutat și vom discuta în continuare: de la foarte groase la foarte subțiri și iar la foarte groase, se formează munți, văi, șesuri, în rifturi ies apele din adâncuri, formând astfel apele curgătoare. 

miercuri, 8 mai 2019

33. LA CERDAC

I. IDEI PRINCIPALE
1. Cerdacul este o culme muntoasă terminată abrupt printr-un perete vertical pe capătul căreia a fost cândva șănțuită piatra pentru a se ajunge la forma unui mic platou terminat la capătul dinspre Obârșie printr-un cap de om.
2. Omul sau Gospodarul de pe Cerdac transmite oamenilor două mesaje importante:
– după o zi de muncă, seara gospodarul se odihnește pe cerdacul casei sale, o odihnă mereu activă, privind atent la realitatea care îl înconjoară: dintr-un loc de odihnă, de observare atentă și de învățătură;
– omul să-și aleagă loc de casă un spațiu cu canale eterice planetare care au cel puțin 4-5 până la 7 canale interioare aflate pe subnivele de vibrație eterică înaltă și foarte apropiate, dacă vrea să aibă grădină de legume, livadă și un loc bun pentru creșterea de animale sănătoase, precum și o casă proprie odihnitoare, cu aerul curat și înălțat, pentru sănătatea și puterea proprie și a familiei sale.

II. DETALII, DISCUŢII
Despre Cerdac am mai discutat când am expus povestea caselor de călători. Toată porțiunea de la Călăuză (Baba Mare) la Cerdac a fost în vechime acoperită de păduri dese, culmi cu vârfuri (rotunjite sau ascuțite) pierzându-se în acoperirile păduroase. Din ele au rămas un timp mai îndelungat păduri în partea primilor megaliți (până spre Sfinx, cum numim azi Dacul Văzător). Pădurile erodează puternic prin rădăcini, dar și prin favorizarea traiului multor viețuitoare mari și mărunte, care și ele contribuie la erodarea terenurilor. Mult timp după păduri au rămas ieburi și jepi – din care puțini au mai rămas pe versanții muntelui, urmând ca, în timpurile care vor veni, vegetația să se regenereze pe măsura creșterii vibrației medii planetare. 
Cerdacul este o culme muntoasă terminată abrupt printr-un perete vertical pe capătul căreia a fost cândva șănțuită piatra pentru a se ajunge la forma unui mic platou terminat la capătul dinspre Obârșie printr-un cap de om. Pentru a înțelege mesajul complex al acestui megalit este nevoie să ne gândim la o parte exoterică: de cunoaștere a realității fizice a omului și locului, iar pentru partea ezoterică este nevoie să studiem locul din punct de vedere eteric-matriceal. 
În primul rând, omul care stă pe cerdac privește atent la realitatea care îl înconjoară: dintr-un loc de odihnă, de observare atentă și de învățătură. Este un om în curtea casei sale într-o odihnă activă: odihna trupului după o zi de muncă, seara, dând loc gândirii, reflecțiilor cu referire la învățăturile zilnice din munca sa care îi îmbogățește experiența și i-o consolidează în același timp, integrând-o în armoniile universale. Locul este cu certitudine un cerdac, întrucât sus și în spate au fost amenajate case de călători, săpate în piatra muntelui, pe albiile interioare ale pâraielor din munte, lărgite și amenajate pentru a adăposti drumeți. Nu degeaba sunt amplasate acolo, căci de acolo se desfac mai multe drumuri:
– un drum spre Călăuză (Baba Mare) pentru cei care vin dinspre Țara Bârsei, după ce au trecut de megalitul de la vârful Omul, îndreptându-se către megaliții pe care i-am studiat până acum: prin fața Cerdacului spre Călăuză (Baba Mare), Dacul Văzător (Sfinxul) și Orbul, megaliții cuplului familial (Tatăl, Mama și Copilul) și Sfătuitoarele (Babele);
– unul către Padina cu Peștera Ialomicioarei, cu toată seria megaliților care reprezintă viețuitoarele de mare folos omului, purtătoarele mesajului general de a proteja viețuitoarele locale, fie ele sălbatice sau domestice. 
Gospodarul de pe cerdacul casei sale privește spre capătul unde pornește drumul spre Padina, cu două drumuri de fapt: unul pe lângă cerdac și altul care vine de sus, care coboară pe Obârșie de la vârful Omul și merge spre Padina cu a sa Peșteră a Ialomicioarei. 
Pentru înțelegerea mai profundă a mesajului Omului (Gospodarului) de la Cerdac, este necesar să ne întoarcem la cunoașterea canalelor eterice matriceale ale locului. S-a ales un anumit loc, acolo unde se află un snop de canale eterice matriceale ale planetei care sunt aproape paralele, fiecare în parte cu 6-7 canale interioare aflate pe subnivele apropiate de vibrație eterică, care asigură locului calități echilibrante deosebite. Mesajul este, din acest punct de vedere: omul să-și aleagă loc de casă un spațiu cu canale eterice planetare care au cel puțin 4-5 până la 7 canale interioare aflate pe subnivele de vibrație eterică înaltă și foarte apropiate, dacă vrea să aibă grădină de legume, livadă și un loc bun pentru creșterea de animale sănătoase, precum și o casă proprie odihnitoare, cu aerul curat și înălțat, pentru sănătatea și puterea proprie și a familiei sale. 
Pe același principiu au fost alese terenuri și pentru casele de călători. Se alegeau peste tot terenuri cu cel puțin 3-4 canale apropiate și aproximativ paralele, cu 6-7 subnivele eterice interioare. Pentru casele de întâlnire a Călătorilor Moșilor cu Învățătorii din așezări, erau însă necesare locuri cu canale groase cu peste 9-10 subnivele eterice interioare. 
Vom vedea că și pentru amenajarea Peșterii Ialomicioarei s-a ales un loc cu canale groase, cu peste 9-10 subnivele care să străbată întreg locul, având în interior pe cea mai lungă distanță o stabilitate vibrațională avansată, chiar dacă la gura și la fundul Peșterii sunt ”fracturi” între zone cu canale care au grosimi, și astfel vibrații foarte diferite, care în plus schimbă direcția, determinând fenomenologii interesante, așa cum vom discuta la vremea cuvenită. 

 Cerdacul Obârșiei și Culmea Doamnelor 


Piatra Omului (megalitul de pe vârful Omul), în paranteză fie spus, este rar luată în seamă de noi, ca şi multe altele – dar ea este deosebit de importantă în planul energetic al muntelui şi un punct de maximă importanţă pentru drumul care urcă din Ţara Bârsei. De la vârful Omul se coboară astfel și pe Obârşie spre Padina pe un fir vibraţional, iar de la Cerdac se coboară spre Padina pe un alt fir vibraţional – nu cu mult diferit de celălalt drum. Practic azi nu este sesizată diferenţa din acest punct de vedere, decât poate ceea ce vedem în planul peisajului: dar va fi o diferenţă pe care o vom simţi foarte curând noi, cei care suntem obişnuiţii acestui drum, căci dezvoltările corporalităţii umane merg pe linia creşterii percepţiilor multisenzoriale – dintre care percepţia vibraţiilor este deosebit de importantă pentru oameni. 
Stânca Gospodarului de la Cerdac
(nu am putut lua o fotografie din alt unghi, dar profilul uman se poate observa bine chiar și din această poziție)

Sunt repere pe drumul care merge de la Cerdac spre vârful Omul, unde se află Piatra Omului, orientat spre Valea Horoabei, mai precis către îmbinarea drumurilor care se reunesc la un moment dat venind dinspre Ţara (sau ţinutul) Bârsei spre Platou. Vârful Omul este punct de orientare către megaliţii de peste tot, inclusiv spre Peştera Ialomicioarei – lăcaşul de odinioară al unui grup de Moşi. 
Casele de călători din spatele Cerdacului azi sunt închise (sigilate de armată); ar fi fost frumos să se amenajeze într-una din aceste lăcaşuri un muzeu local – bineînţeles că nu este tipul pierdut, voință să avem… 
Revenind la istoria veche: după odihna din timpul nopții, oamenii mergeau spre lăcaşurile de observare, pregătiţi pentru o lucrare personală de o deosebită importanţă, profunzime. Lăcașurile de observare erau exterioare, în aer liber – locuri de percepţie, analiză, de aprofundare a înţelegerilor prin cercetare mentală şi astrală, prin forţele proprii ale spiritului, alături de simţirile prin corpul fizic, lăsate libere, pentru percepția fizică totală a omului cercetător. 
Iată așadar cum toți megaliții pregăteau omul să cunoască profunzimile vieţii, să respecte și să iubească viaţa, să se pregătească şi să reziste la toate furtunile vremurilor şi oamenilor. Să protejeze natura, oamenii din jurul său, atât cât se putea pentru fiecare om în parte, din locul său de fiinţare şi cu puterea primită la naşterea sa. Să-şi protejeze familia, ascultând de sfatul Moşilor atât cât aveau să fie în mijlocul lor, să-și amintească mereu de ei și de sfaturile lor, lăsate moștenire chiar cu ajutorul tradițiilor, și să asculte din nou de sfaturile lor, direct, atunci când ei vor reveni, după o pauză relativ scurtă de timp, în apropierea şi apoi în mijlocul poporului. Să nu se uite niciodată sfaturile ce vor rămâne moştenire: 
– femeia să nască şi să crească copiii, fiii poporului, să-i îndrume până când capul fiecărui copil va ajunge să crească – dar nu până la a ajunge la aceeaşi mărime ca şi al mamei sale; în acest fel se atenţiona ca urmaşul să-şi întemeieze familia proprie până ce capul său să ajungă la fel cu al mamei sale – şi nici cât al tatălui său. 
– tatăl să primească mereu sfatul Moşilor și al sfătuitorilor ce vor rămâne după plecarea dânșilor; să fie și să rămână mereu puternicul apărător al familiei şi neamului său.
– sfătuitoarele (sau babele, sau ursitoarele) să le umple din timp fiinţa cu urările de bine, cu înţelepciunea ancestrală ca putere interioară, arătând părinţilor derularea timpurilor pe care urmaşul lor avea să le modeleze după puterile şi priceperea lui, când va părăsi vatra familială strămoşească. Ele, ursitoarele, vor şti şi vor arăta permanent dacă vor avea loc sau nu schimbări de destin. Schimbările de destin sunt întotdeauna specifice ajutătorilor planetari, secundari arhetipali, căci orice monadă va ajunge, mai devreme sau mai târziu, să acumuleze suficientă experienţă pentru a evolua după cum curge necesitatea celor pe care îi ajută – şi nu conform unui destin planificat şi pregătit cu foarte mult timp înainte, așa cum se petrec lucrurile, din necesitate, cu restul poporului. O planificare există întotdeauna şi pentru ajutătorii planetari, sub forma locului de naştere şi al societăţii în care va petrece copilăria chiar şi cu schimbările de domiciliu sau părinţi dacă este nevoie. Schimbările personale și ale poporului sunt pregătite pentru primari din timp, iar babele, sfătuitoarele clarvăzătoare ale neamului, vor arăta orice schimbare în destin şi sub ce formă va veni; vor da sfaturi până când vremurile se vor schimba agresiv şi oamenii vor uita să dorească să ştie, și să întrebe, şi să se organizeze după necesităţile poporului lor, orientându-se mai mult după interesele personale. Sfătuitoarele au știut mai mult timp decât oamenii că se va instala o vreme în care și lor, dar mai ales copiilor li se va tăia dreptul de a spune ceva despre schimbările vieţilor lor, în care vor fi puşi la muncă brutală de o societate ai cărei conducători vor şti bine că urmaşii vin cu cunoaşteri noi pe care au nevoie să le comunice părinţilor, pentru ca părinţii lor să se înalțe spiritual și să le pregătească terenul pentru lucrarea lor și a urmaşilor lor, apoi să lucreze împreună mai departe. Știau că, atunci când munca brută a copiilor nu va mai fi acceptată de societate, copiii nu vor fi însă liberi să spună, să îndrume, ci vor fi obligaţi să urmeze cursuri preşcolare şi şcolare care să-i oblige să-şi canalizeze forţele spirituale proaspete către interesele conducătorilor – şi tot mai puţin către necesităţile mari, importante, spirituale ale întregii societăţi umane. 

Este bine să reținem că Stânca Gospodarului de la Cerdac - și megaliții de pe drumul spre Padina care reprezintă animale și păsări, au fost ultimii creați, întrucât au fost realizați pentru vremurile târzii, în timp ce ceilalți au fost realizați în mod egal pentru toate vremurile, pregătind oamenii pentru vremuri în care munca fizică – brută de cele mai multe ori – cerea manifestări specifice acestor vremuri: așa cum și gospodarului îi trebuia odihnă la capătul zilei și, în continuare, mult respect pentru toate viețuitoarele comune ale locului, oamenii știind atunci că vor fi tentați să piardă acest respect: avem cu toții în memoriile noastre anterioare Pământului, din aceste subzone ale universului, adică lupta prin dispreț pentru a scăpa de influența animalelor și vegetalelor; iar aceste memorii sunt activate aici, acum, pe Pământ, fără a fi protejați prea mult de astfel de influențe (cum era în trecut, înainte de ultima glaciațiune) și încă suntem vulnerabili în fața unor asemenea influențe. Tocmai de astfel de atitudini trebuie să scăpăm, trăind aici, pe Pământ, din nou în mijlocul unui biosistem atât de bogat, cunoscându-ne reacțiile, impulsurile, și luptând-muncind pentru a ni le estompa. 
Mai ales că dacii aveau să fie și ei – nu atât de curând ca celelalte popoare ale Europei – sub influența migratorilor, primii care au folosit în mod agresiv animalele, înjugându-le, călărindu-le și ucigându-le fără pic de respect pentru evoluțiile lor. Și mai ales fiind expuși cei dintâi la influențele lor, influențând treptat și alți oameni, contribuind astfel decisiv la răspândirea atitudinilor agresive în rândul populațiilor umane…
Megaliții vor fi mereu aici să ne amintească cât de important este să respectăm oamenii și toate viețuitoarele pământului și văzduhului…

joi, 2 mai 2019

32. CĂLĂUZA (numită de noi, azi: BABA MARE)

I. IDEI PRINCIPALE
1. Călăuza este reprezentarea ajutătorilor planetari a căror activitate era printre altele aceea de a duce îndrumările Moșilor către oamenii din așezări, precum și de călăuze pentru drumețiile spirituale ale oamenilor.
2. Megalitul este amplasat într-un complex de canale eterice cu vibrații foarte diferite, dar împletite deosebit de armonios, la fel cum erau și energiile călăuzelor ooamenilor în drumurile lor spirituale. 
3. Se remarcă prezentarea fără accent de sexualitate a Călăuzei, pentru evidențierea echilibrului între energiile de tip yin-yang, dar și pentru că aceste călăuze au fost în mod egal, în timpurile din urmă, bărbați și femei, și tot așa vor fi și în viitor – cel puțin în primele perioade după revenirea la vremurile dintâi, pentru armonizarea obiceiurilor actuale ale oamenilor cu reluarea obiceiurilor echilibrante din vechime, pe un nivel asemănător. 

II. DETALII, DISCUŢII
Alături de ceilalţi megaliţi, Călăuza face parte dintr-un peisaj care poate fi luat uşor drept natural dacă nu ar fi cel numit Sfinxul, asemănător până la identic cu un craniu omenesc, asemănat în epoca contemporană cu cu Sfinxul din Egipt – dar care a fost văzut milenii de-a rândul drept Dacul sau Moşul. Legendele legate de megaliţi au rămas puţine azi, şi tocmai pentru că a fost o reţinere totală a oamenilor din regiune de a povesti ce venea din vechime, pentru a fi protejat, a determinat pierderea referinţelor mai vechi decât vremea lui Decebal. Pe Baba Mare – megalitul care se află vis-a-vis de Sfinx, dincolo de vale – nu se suie lumea (este abrupt, nu te îndeamnă piatra să te sui pe ea), altfel ar sesiza că grupul pe găuri reprezentând grupări de plexuri specifice omului sunt şi acolo, ca pe Babe şi pe cei din jurul Babelor. Puţini au avut curaj să se suie măcar până la jumătate, dar cu multă grijă se poate urca chiar până în creştet, cu atenţie şi mai ales cu deosebit respect, aşa cum ar trebui să se procedeze şi cu ceilalţi megaliţi: cu mult respect. 

Călăuza (să nu-i mai spunem acum Baba Mare) priveşte drept spre Dac (sau Văzător), spre cel pe care îl călăuzeşte, îl însoţeşte de-a lungul destinului său: omul din aşezare, Dacul sau Getul, care trebuie să ajungă din nou la fel ca şi Moşul Îndrumător al tuturor şi în toate timpurile omenirii, spre contemporan. Călăuzele vor intra din nou, în viitorul privit din momentele din vechime când a fost creat megalitul, în viaţa curentă a poporului, definitiv, sub orice formă până la sfârşitul vremurilor grele şi rele: sihaştri, meseriaşi itineranţi, învăţători, înainte-însoţitori în toate treburile de calitate înaltă în societate. Şi toate îşi vor aduce aportul alături de Moşi la echilibrările vibraţionale de toate felurile, vor reveni la chemarea Moşilor, din momentul schimbării vremurilor. Schimbarea vremurilor este de fapt schimbarea sensului general de vibraţie, pe care azi îl numim schimbarea sensului vibraţiei medii planetare: de pe diminuare – pe creştere. 
Schimbarea vremurilor a venit – venirea Moşilor şi Călătorilor lor va veni şi ea în curând. 
Poporul a ştiut întotdeauna, şi a purtat mereu tot respectul cuvenit, iar amintirea i-a fost întotdeauna aproape prin transmitere orală din generaţie în generaţie, iar cei din preajma platoului au ştiut că aceşti Călăuzitori aşteaptă răbdători revenirea Moşilor în mijlocul poporului: îndrumând lumea exact la fel cum făceau în vremuri de mult apuse. 

Ar fi bine să facem o scurtă prezentare a sarcinilor acestor ajutători planetari – căci nu sunt numai ai oamenilor, ci a tuturor vieţuitoarelor planetei şi Pământului ca planetă în sistemul de planete al Soarelui: 
1. În vremea Moşilor: 
– erau Călătorii Moşilor, purtători ai îndrumărilor transmise de Moşi către populaţiile aşezărilor din raza puterii de radiaţie energetică a Moşilor; această sarcină era fixată pe cunoaşterea lor universală şi studiile proprii realizate pentru ţară, pentru ţinutul aflat sub puterea radiaţiei Moşilor, cu direcţionare şi adaptare pentru aşezările pe care şi le stabileau Călătorii din ţinut pentru fiecare în parte dintre ei, în funcţie de bioritmul propriu;
– erau călăuze în drumurile spirituale pe care toţi oamenii, din toate aşezările, le realizau anual sau periodic pentru adaptarea manifestărilor lor generale la momentul trăirilor proprii pe Pământ. Sub atenţia călăuzei oamenii îşi păstrau, foloseau şi împleteau armonios capacităţile multisenzoriale şi activităţi prin călătorii astrale: pentru cercetarea Pământului în întreaga lui complexitate şi cercetarea cosmosului înconjurător, la fel pentru întreaga galaxie.
2. După retragerea Moşilor din viaţa populaţiilor din aşezări:
– o parte au rămas în aşezări, devenind locuitori permanenţi cu rol de: sfătuitori, vindecători, creatori, îndrumători pentru toate aspectele din aşezare, atât pentru oameni, cât şi pentru Învăţătorii şi Măiaştrii pe meserii care şi ei au rămas în aşezare, adaptând sarcinile lor de destin la necesităţile aşezării;
– o parte s-au retras la marginea aşezărilor sau în codrii din apropiere, devenind ceea ce azi numim sihaştri; ei au ţinut legătura cu alţii de acelaşi fel din lume şi cu Moşii – în funcţie de sarcinile lor de destin;
– o altă parte au format ceea ce se numeşte meserii itinerante, care s-au perpetuat până în preajma primului război mondial (de exemplu: bunicul meu era constructor itinerant de coşuri de fabrică, născut în Ventimilio – Italia).


Călăuza (cunoscută local sub numele Baba Mare)

Cu voalurile ei de energii puternice, folosite cu o încărcătură de cunoaştere profundă pe multiple linii de trăire umană, dar şi pentru protecţie pentru întreaga planetă, Călăuza străjuieşte maiestuos drumul către Cerdac. Salvamontişti o numesc Baba Mare, cu un respect care se simte încă mult mai mult decât pentru alţi megaliţi. În preajma megalitului aerul este altfel decât oriunde în altă parte – oricum locul nu este foarte des vizitat de turişti şi astfel nu este atât de puternic amprentat de oameni, aşa cum este spaţiul Sfinxului sau al Babelor sau din preajma Mamei şi Copilului, unde este trasă şi o ţeavă de la un izvor apropiat – cu apa deosebit de echilibrată vibraţional. Lumea mai mult la ţeava izvorului se duce, fără să ştie despre comoara de lângă ea... comoara de megaliţi din jur, tăinuitori de mesaje spirituale pătrunzătoare. Nu am vizitat toţi munţii din ţară, dar pot spune, cu tot fluxul uriaş de vizitatori, că un asemenea “aer”, ca acela din jurul Călăuzei (Babei Mari) nu am mai întâlnit decât în două locuri: pe Ceahlău, mai ales între Panaghia şi Dochia, poate chiar şi dincolo de Dochia, pe drumul care se îndreaptă către Cascada Duruitoarea, precum și la Boziorul Buzăului, acolo unde șoseaua se apropie cel mai mult de apa curgătoare care străbate când lin, când tumultos, peisajul cu energii extrem de puternice. 
Călăuza te conduce către gândul la Colindători – nu ca urători, căci ei nu erau în acest fel pe vremuri, ci ca purtători de cunoaştere, primind de peste vale mesajele Moşilor cu privire la viitor, pentru viitorime: 
“Când Orbul va vedea ceea ce vede Văzătorul, iar Văzătorul va înţelege cele pătrunse ale Orbului văzător, soarta poporului va merge către bunăstare şi virtute”. 
Şi iată că cele ce se potrivesc pentru fiecare om avea să se potrivească astfel întregului popor, căci fiecare om este asemenea poporului său. Iar oamenii atunci ştiau bine acest lucru de mult timp. 
Megalitul se află pe un loc special, acolo unde un canal eteric foarte gros face un cot larg ieșind din pământ și reîntorcându-se în pământ pe altă direcție, în unghi. Cotul iese din pământ imediat în stânga megalitului, parcă într-o îmbrățișare eternă… de asemenea, el îmbrățișează un snop de canale eterice matriceale mult mai subțiri, aproape verticale în planul megalitului, care i-au susținut existența de-a lungul timpului, în vreme ce canalul gros care îmbrățișează canalele subțiri verticale și megalitul asigură și stabilitatea, și vibrația foarte înaltă a locului: care uneori poate să dezorienteze omul neobișnuit sau aflat în bioritm cu vibrație mai joasă, în mod natural. Tocmai de aceea este necesar să nu ne suim pe megalit – oricum, nu atât de multă lume este atrasă de el, cât de ceilalți de pe culmea din față (Sfinxul și Babele fiind cele mai cunoscute). 

Legendă:
(1) = canalul eteric matriceal gros care îmbrățișează și susține vibrația înaltă a locului;
(2) = grup de canale eterice matriceale subțiri, apropape verticale, care asigură stabilitatea vibrațională și fizică a megalitului;
(3) = megalitul numit azi Baba Mare, care reprezintă Călăuza drumeților în drumurile lor spirituale din vechime (în același timp și Călător al Moșilor);
(4) = linia solului, pământului. 

Cotul eteric face ca energia radiantă în anumite momente să fie foarte puternică, de aceea cei ce sunt mai perceptivi simt multe – mai ales o liniște sufletească cu totul deosebită, o regăsire a lumii interioare cu totul specială. Vibrațiile împletite aduc intuiții legate de altceva decât informațiile oficiale care spun că ne tragem direct din animale – simțim că avem în noi mult mai mult decât amintiri de prin raiul copacilor din care se spune că am coborât cândva…
Trebuie să fii singur prin aceste locuri sau cu oameni care simt asemănător ca să poți simți cât mai multe din aceste simțiri speciale. Nu se simte de fapt numai în jurul megalitului, ci din preajma sa până departe, iar pe vale în jos se îmbină puterea Dacul Văzător (Sfinxului) și al Orbului. Iar în trecut se mai îmbina și cu puterea radiantă a statuilor care erau răspândite pe drumurile care urcau și coborau lin, urmând linia culmilor…

Călăuza te conduce cu gândul la colindătorii de altădată - nu ca urători, ca azi, căci nu existau în vremurile antice, ci ca purtători de cunoaștere ducând de peste munți și văi mesajele Moșilor cu privire la viitor…

Să mai remarcăm câteva lucruri: pe de o parte marcarea echilibrului energiilor bărbătești/femeiești (azi noi le numim yin/yang) așa cum era el în acele vremuri și cum, din nou, va trebui să ajungă omenirea în viitor. Caracteristicile sexuale s-au accentuat și fixat pentru întreaga omenire odată cu scăderea vibrației planetare – la fel ca și cele ale raselor speciei umane: accente care nu existau înainte de ultima glaciațiune. Caracterele sexuale omenești erau accentuateîn străvechimi doar pe parcursul pregătirii cuplului familial pentru conceperea urmașului; apoi cu parcursul natural al procreării, nașterii și creșterii urmașului până la momentul preluării de către urmaș a corpurilor sale spirituale aflate deasupra corporalității mamei sale. Din acel moment, al preluării corpurilor spirituale de către urmaș, femeia-mamă revenea treptat, în mod natural, la caracterele sale sexuale neutre, de om echilibrat energetic, la fel ca și bărbatul: astfel încât caracterele care departajau sexele în cuplul familial se echilibrau treptat. De aceea imaginile lor – obținute azi pe cale mentală, în meditații active – oferă pe de o parte asemănare covârșitoare între sexe, doar trecător departajate și apoi revenite în scurt timp (comparativ cu viața lungă a oamenilor, în trecut), așa cum am discutat
Pe de altă parte trebuie să avem înțelegerea faptului că permanent lucrările executate erau asemănătoare – doar fiecare contribuia cu energiile specifice (yin/yang) la lucrările realizate în comun sau individual; iar acest lucru ne arată azi felul echilibrat al vieții oamenilor din străvechime (înainte de ultima glaciațiune) și din vechime (în primele milenii după ultima glaciațiune), conlucrarea lor într-o armonie care prea rar o vedem azi. Așadar, nu numai în etapa mentală a omenirii (înainte de ultima glaciațiune), dar și mult timp după glaciațiune lucrurile s-au petrecut în mod asemănător, în desfășurarea trăirilor fizice și a lucrărilor cu corpul fizic cam până spre sfârșitul mileniului V î.H. 
Megaliții ne atrag atenția și asupra acestui fapt, al echilibrului energetic între sexe care va marca puternic, în perioada cu vibrație planetară foarte joasă, aspectul general al omenirii: până când va crește din nou vibrația planetară suficient de mult ca să revină omenirea la manifestările echilibrante, metal-astrale din trecut, specifice întrutotul spiritelor umane pe Pământ. Doar la megaliții care reprezintă cuplul familial se percep aceste deosebiri: finețea mamei și copilului, puterea corporală, masivă, a tatălui care trebuie să preia toate atribuțiile muncilor umane. Babele – le numim noi femeiește, dar la începuturi Învățătorii au avut asemenea prerogative și au lăsat o parte din lucrările lor moștenire femeilor care, prin gama vibrațională mult mai amplă a energiilor vehiculate de corporalitatea lor, pot crește și pregăti copii – urmași – de orice sex. În consecință, și Sfătuitoarele,Tămăduitoarele (după munca lor principală în vremurile agresive care aveau să vină) își împărțeau cunoașterile în mod egal și femeilor, și bărbaților; de aceea finețea lor întrevăzută în grupul lor megalitic sugerează femei la noi. În alte popoare, în Africa, în extremul Orient, Tămăduitorii erau bărbați, se numeau Vraci, așa cum la noi s-au numit Moși, Bătrâni; iar lucrările acestora au fost preluate după retragerea lor de către bărbați, direct de la Vraci. Să ne oprim aici, dar vom mai dezbate aceste specificități la momentul oportun. 
Pe meleagurile noastre (în Europa și Asia, în America de Sud și de Nord) organizările au fost mai ample datorită necesității amestecării populațiilor prin migrații. Echilibrul între corporalitatea oamenilor s-a menținut mult timp, dar Călăuzele au învățat treptat oamenii din așezări, chiar de prin mileniile VI-VII î.H., cum să-și diferențieze muncile specifice bărbaților și femeilor în familie și în așezare, chiar dacă mult timp și aspectul general, și lucrările s-au desfășurat într-un echilibru perfect. 
De aceea observăm cum restul megaliților nu au caractere sexuale evidente: Dacul Văzător și Orbul, Călăuza și megalitul de pe vf. Omul care au caractere specifice omenești, dar generale. Să nu uităm însă statuile care străjuiau drumurile spirituale ale oamenilor și tocmai pentru că erau folosite în egală măsură și de bărbați și de femei, aproape întotdeauna, doar cu mici excepții, ele era prezentate în cuplu bărbat-femeie. Pe platoul munților Bucegi o singură statuie era solitară, pe drumul dinspre Babele spre vf. Omul, acolo unde era deja pregătit megalitul Omul: statuia reprezenta o formă generală de stâlp/viețuitoare (deci ajuta toate viețuitoarele locului) cu excrescențele de la cap (coarnele), drepte, plecate spre pământ, cu rol de echilibrare vibrațională a locului care, dincolo de megalitul din vârf, este un loc cu o complexitate planetară deosebită, așa cum vom vedea.