Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

miercuri, 24 noiembrie 2021

38. DACII: POPOR HIPERBOREAN (1)

 

I. IDEI PRINCIPALE

1. Nu a existat o migrație a Moșilor (numiți pe alocuri: zei) din nordul extrem spre sud, împreună cu populațiile pe care le îndrumau în acele locuri.

2. Viața Moșilor nu a cuprins migrații, ci mai degrabă răspândiri prin alte locuri, apoi reveniri, conform sarcinilor lor de mari ajutători planetari: adică ajutători pentru planetă și întreg biosistemul ei; etapele generale ale vieților lor au fost:

– nașterea lor s-a petrecut înainte de penultima glaciațiune, în sudul continentului A'Tlan (America de Nord unită atunci cu Europa de azi), de unde s-au împrăștiat pentru realizarea sarcinilor lor din acele vremuri pe tot continentul A'Tlan, parțial în Afrikaan (Africa) și parțial în Aztlan (America de Sud); aceasta nu a fost migrațiune, așa cum se crede uneori despre ”atlanți”;

– în timpul, și imediat după ultima glaciațiune a avut loc deplasarea Moșilor din locurile de naștere și derulare a vieții lor, din actuala regiune a insulelor Canare (și din alte locuri de derulare a sarcinilor lor) spre actualul continent Europa; aceasta de asemenea nu este migrație;

– după ultima glaciațiune: după nașterea primilor lor copii, au înființat împreuna cu aceștia primele așezări, însă Moșii au rămas în marginea așezărilor omenești pentru îndrumări, când populațiile s-au mărit; iar acestea au fost simple deplasări – nu migrații;

– la rândul lor, Moșii s-au organizat în mici așezări aflate în munți sau pe dealuri și șesuri departe de așezările omenești: pe orice continent lucrurile s-au petrecut la fel; din așezările lor, ei veneau în tangență directă doar cu Călătorii = oameni de legătură, purtătorii de îndrumări între Moși și populațiile din așezări; nu se poate numi migrație, nu veneau toți odată la studii și îndrumări pentru Călători, ci în funcție de specificul regiunii și vremurilor în curs, doar puțini Moși (nu toți din așezările lor) veneau spre locurile de staționare a Călătorilor, îi îndrumau și Călătorii duceau la rândul lor îndrumările primite oamenilor din așezări.

II. DETALII, DISCUȚII

Având în vedere cele pe care le-am discutat în studiile: ””Poveștile geților, ”Platoul munților Bucegi” și ”Peștera Ialomicioarei” cu privire la Moși și la moșism, nu mai este cazul unor prezentări suplimentare cu privire la această tematică, de aceea voi intra direct în subiect, doar cu câteva precizări privind numirea de ”hiperborean” – la care voi reveni și la sfârșitul acestei prezentări, având clarificări în plus, din multe puncte de vedere.

Să pornim deocamdată de la această numire, care își are originea în mitologia greacă (elină): Hiperborea, țara care cuprindea ținuturile nordice, de ”dincolo de vântul de nord” (”de dincolo de Boreas”). Această țară era una perfectă, cu soare strălucind zi-noapte, acolo unde pomii erau foarte roditori producând fructe de 2 ori pe an – scrie Wikipedia; locuitorii erau considerați reprezentanți ai ”cerurilor” trăind în asemenea locuri pentru a-i ajuta pe oamenii popoarelor de pretutindeni. Tocmai dintr-o asemenea expunere a fost numită descrierea ”mit” (imposibil de crezut că în nordul extrem al Europei poate exista așa ceva) – fără să se știe în vremurile noastre întunecate că puterea reală a mitului stă în împletirea istoriei reale cu simbolistica sacră, coborâtoare din tradițiile primordiale prin intermediul Moșilor nemuritori. 

Unele scrieri acreditează ideea că ar fi existat o migrație a unor importanți reprezentanți ai ”zeilor”, ai divinităților din ”cerurile superioare”, ai ordonatorilor, îndrumătorilor și conducătorilor care reuneau funcții administrative cu funcții religioase. Aceștia ar fi migrat din nordul extrem către sud, fără să-l atingă, oprindu-se în munții Rifei (o veche denumire a munților Carpați), împreună cu întreg poporul codus de ei. De abia în zilele noastre începe să se instaleze, timid, încredințarea (având în vedere faptul că avem acces la extrem de multă informație precum și o putere proprie de analiză și înțelegere superioară din multe puncte de vedere) că au existat populații dense peste tot în Europa: parțial distruse de migratorii care au înființat imperii – imperiul Roman fiind la vremea aceea cel mai mare distrugător de popoare din Europa, după care urmașii Romei – Imperiul Roman de Apus cu catolicismul din ce în ce mai puternic a dus această înclinație teroristă către distrugerea ultimelor rămășițe de popoare care nu doreau să se supună conducătorilor creștini. 

Prin toate scrierile anterioare din acest blog am arătat faptul că a existat o continuitate clară a populațiilor pe aceste meleaguri. Există (spre bucuria mea, așa cum am aflat ulterior începutului scrierilor de aici) izvoare și scrieri care atestă acest lucru. Ceea ce vreau să scriu acum se leagă de unele precizări asupra confuziilor apărute din sursele antice care nu au avut posibilitatea studiului direct, ci numai din ”auzite”, prea puțin văzute direct la vremea respectivă și oricum povestitorii neavând cunoașteri profunde asupra vieții globale, mai mult sau mai puțin deja ascunsă în acele vremuri: mai mult asocieri cu cele cunoscute din istorii și mitologii ca moștenire încifrată ale diferitelor populații locale sau migratoare. 

Adevărul – cunoscut de altfel de Vatican azi (cel puțin) – își face loc către suprafață: geții au fost coborâtori din populațiile atlante, dar de fapt de dinainte de atlanți: se cunoaște bine de altfel că atlanții sunt spirite întrupate care au venit pe Pământ în mijlocul populațiilor locale, existente de la întemeierea speciei umane (prin transcendență spirituală interdimensională), așa cum am discutat de multe în aceste studii. 

Primele populații după ultima glaciațiune au fost născuții dintâi ai Moșilor, unde numai Moșii au fost în același timp astfel parte din populațiile străvechi, și viețuitori în continuare ai lumii străvechi în lumea nouă, de după glaciațiune. Aici este necesară o precizare, care aduce în discuție un anumit fel de ”migrație”: pe care aș numi-o mai degrabă împrăștiere și vom vedea de ce. Moșii au fost, în Europa formată prin ruperea continentului A’Tlan, în timpul ultimei glaciațiuni (formându-se actualele continente America de Nord și Europa), reprezentanții vechilor populații de pe continentele cele mai populate; aceste populații, cu trăiri majoritar mentale și astrale, și foarte puțin fizice, și-au dematerializat corpurile fizice și eterice din sistemele lor corporale și au rămas ca entități astrale în jurul planetei (ca orice viețuitoare cu corp fizic, după deces, așa cum știm acum). Iar din aceste populații străvechi au rămas doar grupuri mici de întrupați cu corp fizic pe fiecare continent (Europa, Asia, America de Sud, America de Nord, Africa), care nu și-au dematerializat corporalitatea fizică, ci și-au diminuat-o la nivelul fiecărui tip de corp (astral, mental și cauzal) prin nefolosirea sau folosirea parțială a acestor corpuri cu volum diminuat. În asemenea condiții nu s-au mai folosit:

– creație materială mentală, scoasă integral (dar temporar) din folosire; cuprindea, în corporalitatea străveche: materializare, dematerializare și remodelare cu puterile de lucru ale corpului mental, ajutat de cel astral și cel cauzal; se foloseau fluxuri de filamente materiale din aerul planetar, aceleași din care orice corporalitate, prin atragere și circulație interioară, creează și întreține permanent structurile și funcționarea lor – chiar dacă nu le mai folosim în asemenea fel;.

– deplasare astral-mentală majoritară, folosind corpul fizic doar în stabilitate în raport cu lumea fizică înconjurătoare (pământuri, ape, atmosferă, biosistemul înconjurător); deplasarea de acest fel avea loc întotdeauna la suprafața pământurilor și apelor, ca un mers plutit sau zbor orientat mental 360 grd;

– comunicare mentală, prin translatarea mentală a imaginii de tip peisaj de la o persoană la alta, cu particularitățile tuturor câmpurilor: fizic, eteric, astral; apoi de mișcare în biosistem, de lumină solară (cosmică mai precis) și luminiscență fundamentală; de sunet provenit din mișcările naturale ale întrupaților din biosistem și sunetul fundamental al tuturor celor existente. 

Toate au fost înlocuite cu:

– creație materială fizică, din corporalitatea planetei (pământuri, cristale, metale, lichide, gaze), sau a viețuitoarelor de pe planetă: vegetale (lemn, fibre, etc.) și animale (os, păr, blană, secreții, etc.);

– deplasare cu ajutorul aparatului fizic locomotor direct pe pământ, înot în apele planetare;

– comunicare prin intermediul structurilor fizice – de vorbire și gestic, folosind sisteme de sunete fizice coerente, cu care oamenii erau obișnuiți, chiar dacă nu le folosiseră decât extrem de puțin în mediul natural anterior al planetei; o astfel de vorbire consolidează mult cunoașterea mediului fizic natural și a omului-fizic în toată complexitatea lui, cunoaștere pe care spiritele umane nu o folosesc decât foarte rar în restul evoluțiilor lor avansate. 

Este foarte important să știm acest lucru, întrucât astfel vom înțelege mult mai bine viața, trăirile și activitățile Moșilor.

Am mai discutat multe despre Moși, dar în lumina acestui subiect putem să sintetizăm câteva cunoașteri înprăștiate în multe alte subiecte abordate:

1. NAȘTEREA MOȘILOR

A avut loc în aceeași perioadă pentru toți, aproape simultan pe toate continentele, pentru toți întrupații pe care doar azi îi numim Moși (Bătrâni); s-au născut în grupuri mici de oameni, de rase diferite, după cum erau răspândite rasele pe continente, acolo unde vor activa de-a lungul vieții lor extrem de lungi, pentru care și folosim azi numiri speciale: Moși, Bătrâni, Patriarhi – dar și Elfi (vechii eldari din nordul extrem al Europei), Vraci, Șamani. Dar să nu confundăm vracii și șamanii din timpurile istorice apropiate și din zilele noastre cu cei numiți astfel de la începutul istoriei lor, cei cu adevărat vechi și străvechi, născuți înainte de penultima glaciațiune, care pentru noi sunt practic nemuritori, viețuitori cu puteri supraomenești prin toate epocile omenești și așteptând să revină în viața noastră, a popoarelor de oameni obișnuiți, noi care suntem ajutați de ei. O revenire care va avea loc atunci când sarcinile noastre fizice de destin pământean se vor apropia de final și primele mari blocuri de spirite vor pleca de pe Pământ, întorcându-se în locurile din univers de unde au venit pe Pământ. 

Cu referire la Moșii de pe continentul nostru, Europa: revenim la ideea că dânșii s-au născut ca atlanți, în regiunea în care s-a format arhipelagul insulelor Canare. Dar este necesar să facem precizarea că, din punct de vedere genetic, ei sunt oameni de rasă atlantă, dar ca spirite întrupate nu fac parte din blocurile mari de spirite care au venit pe Pământ acum cca. 20 milioane de ani și s-au întrupat pe continentul A’Tlan. La fel este necesar să înțelegem că Moșii din Asia (fostul continent Cian, care începea din estul munților Urali și cuprindea în linii mari restul continentul așa cum îl știm azi) au fost oameni de rasă continentală lemuriană, ca toți asiaticii – deci nicidecum atlantă (ariană mai precis pentru atlanți). Așadar nu au fost spirite venite pe acest continent cu cca. 1 milion de ani în urmă pe Pământ – ca restul populațiilor de pe Cian (din Asia), ci foarte vechi, din linii genetice de dinaintea altor blocuri de spirite venite între timp pe Pământ. 

Este necesar de precizat faptul că înainte de ultima glaciațiune diferențele fizice între corpurile fizice ale oamenilor nu erau atât de evidente ca și azi, de aceea clarvăzătorii percep Moșii de pretutindeni ca fiind de aceeași rasă – ariană – crezând astfel că toți au fost atlanți, europeni cuceritori ai altor continente. Diminuarea drastică a vibrației planetare a determinat reducerea volumului corporal pentru toate populațiile obișnuite (născute după glaciațiune) și în același timp accentuarea unor particularități de rasă, cele care le cunoaștem acum în linii mari. Doar Moșii au rămas așa cum erau pe vremurile anterioare, deși și corpurile lor sunt diminuate, dar ele au purtat, și poartă desigur! în ei sâmburii diferențelor (moștenite desigur de copiii lor, care au format populațiile continentale de azi). Vom mai discuta pe larg despre aceste aspecte. 

Deci trebuie să facem întotdeauna diferența între Moși și restul populațiilor continentale - chiar dacă ca indivizi făceau parte din populațiile continentului. Moșii au fost de la bun început ajutători planetari – cu evoluții foarte înaintate, având o corpuri cu o genetică care se trăgea direct din entitățile transcedentale de la care se derulaseră puține generații, toate reprezentând ajutători planetari cu evoluție de asemenea foarte avansată, cu puterea energetică radiantă foarte mare. Asemenea linii genetice nu s-au deteriorat de loc – spre deosebire de liniile genetice ale celorlalți întrupați care aveau o corporalitate destul de consumată din cauza schimbării frecvente de vibrație de la un grup de spirite la altul, după evoluția fiecărui grup. Așadar, aceste linii genetice ale Moșilor: în care s-au întrupat numai evoluanți secundari și centrali pe tot Pământul, și care după sarcinile lor au fost pădureni, munteni și insulari ajutători pentru toate celelalte populații umane, au avut o corporalitate specifică: 

– puțin folosită, pentru că ajutătorii planetari au vieți foarte lungi (cca 25-30-40.000 ani, în timp ce restul populațiilor aveau în jur de 10-15.000 de ani) și activități care nu se schimbau de la o generație la alta decât extrem de puțin și în perioade extrem de lungi de timp;

– vibrația foarte înaltă a spiritelor întrupate, care nu contribuia la dezagregarea (deteriorarea) structurilor corporale prin schimbări frecvente de radiații, de la o generație la alta (ca în cazul spiritelor în evoluții primare, începătoare care au vibrația naturală mai joasă); astfel încât asemenea evoluanți avansați nu produc dezagregări corporale pe linia lor genetică (rupturi, distrugeri minuscule), mai ales în corpurie fizic și eteric (care au vibrațiile naturale cele mai joase din sistemul corporal);

– lucrările lor de destin, de ajutător planetar, presupuneau printre multe altele și treceri periodice în spațiile interdimensionale – cu vibrație foarte înaltă comparativ cu universul nostru, necesare fiind astfel de treceri pentru lucrările lor obișnuite; sarcinile lor de acest fel, chiar dacă nu sunt staționări de lungă durată în spațiile interdimensionale, sunt însă reparatorii pentru corporalitatea întrupaților; alte spirite de pe planetă nu au încă nici puterea, și nici experiența de a efectua asemenea treceri și lucrări, de aceea corporalitatea folosită de primari, chiar dacă se trage din aceeași creație a speciei, realizată de entitățile transcedentale, se deteriorează mai repede: dar vom vedea că tot entitățile transcedentale ajută toți evoluanții să creeze mijloace materiale de regenerare periodică a corporalității lor. 

În acest fel înțelegem faptul că cei ce s-au născut cu sarcini de a deveni Moși cândva: adică trăitori pentru milioane de ani într-o singură întrupare, indiferent dacă vor trăi integral pe Pământ în vibrații foarte joase sau doar o parte din viața lor pe Pământ cu perioade foarte lungi de timp în spațiile interdimensionale (cu sarcini specifice acelor locuri), s-au născut din aceste linii genetice rezervate ajutătorilor planetari, având mai ales sarcini – la un moment dat, așa cum știm acum, de a regenera după ultima glaciațiune, întreaga omenire. 

Omenirea trăitoare înainte de ultima glaciațiune nu s-a distrus prin războaie sau degenerări genetice, nu a fost distrusă de ”zei” nemulțumiți de activitățile umane. Oamenii aveau corporalități extrem de avansate, care necesitau multă energie pe care planeta nu o mai putea furniza fără să sacrifice întrupații începători din biosistemul ei – mai ales vieți mărunte, până la mamifere. Iar corporalitatea umană, uriașă după numirea noastră de azi (2,5-3 metri la nivelul corpului fizic și 15-20 metri la nivelul întregului sistem corporal uman) ar fi suferit o implozie totală în scurt timp dacă ar fi vehiculat fluxuri energo-materiale cu vibrație atât de joasă cum s-a stabilizat după glaciațiune. De aceea, în consens deplin (având în vedere experiența foarte bogată în acest fel de preoces în evoluțiile spiritelor dinafara Pământului), spiritele umane și-au dematerializat corpurile fizice și eterice și au rămas mai departe ca entități astrale obișnuite în jurul Pământului, așa cum se derulează orice ieșire din destinul fizic în toate întrupările, pentru toate viețuitoarele Pământului. 

Iată de ce principala sarcină a Moșilor, după glaciațiune, a fost nașterea de copii cu o corporalitate redusă la un minim necesar pentru realizarea sarcinilor omenești în noua etapă planetară cu vibrația foarte joasă: până ce vibrația avea să crească din nou și regenerarea corporalității avea să se realizeze într-o primă fază prin însănătoșirea corpurilor deteriorate, apoi prin întărirea corpurilor fluidice împreună cu structurile interioare din nou funcționale la optimul necesar sarcinilor lor de destin. Și astfel omenirea trebuie să-și reia în viitor vechile manifestări mentale și astrale, în condițiile în care și planeta, și biosistemul ei se vor regenera, toți întrupații fiind ajutați și de noi, oamenii, alături de ajutătoarii foarte avansați în grija cărora am fost mereu. Ne vom aminti total activitățile care pot conduce la regenerarea planetei și biosistemului său – distruse în mare parte după folosirea intensivă din epoca manifestărilor fizice ale oamenilor, astfel încât acea epocă pe care o așteptăm se va împlini prin tot ceea ce vom face pe acest Pământ.

Și acestea fiind zise, să mergem mai departe cu tema principală a acestui articol. 

2. ÎMPRĂȘTIEREA MOȘILOR CANARIENI ÎN EUROPA

După dezmembrarea marelui continent A’Tlan (la sfârșitul ultimei glaciațiuni) Moșii au rămas în Insulele Canare de azi, locul lor natal, în așezări create tot în avans în munții cei mai înalți ai Europei. La fel s-au derulat lucrările tuturor Moșilor de pe celelalte continente: tot ceea ce discutăm despre Europa a făcut parte din planul general planetar, realizat în același fel, pas cu pas. Așadar nu discutăm despre o migrație a Moșilor canarieni pe întreg Pământul, pentru că fiecare continent a avut Moșii lui, având sarcini identice cu Moșii canarieni care au lucrat pentru Europa: nu și pentru America de Nord, întrucât populațiile nord-americane sunt de origine toltecă, migranți din America de Sud, născuți acolo din Moșii tolteci – numiți acolo șamani de populațiile locale. 

Așadar nicăieri nu au existat migrații ale Moșilor cu populații după ei. Oricum au fost foarte puțini, în jur de 100 de Moși canarieni, iar deplasarea lor dintr-o parte în alta a continentului nu poate fi numită în niciun caz migrație. Teritoriul lor natal, înainte de penultima glaciațiune, a fost mult mai larg în fostul continent A’Tlan, din care azi au rămas doar Insulele Canare. 

Celelalte continente nu au avut modificări în acea perioadă – modificările majore avuseseră loc cu cca. 15, apoi 10 milioane de ani înainte, când continentul Lemuria, aflat pe ecuator în Oceanul Pacific, s-a rupt în mai multe bucăți și din el a migrat o bucată în sud formând Australia de azi și altă bucată a migrat și s-a înfipt în marginea de jos a continentului Cian (Asia) formând India de azi. Apoi, în epoca despre care discutăm nu au mai avut loc evenimente majore de acest fel. 

În perioada care a urmat, așa cum am expus la începutul capitolului ”Peștera Ialomicioarei”, s-au născut primii copii ai Moșilor: Moșii își modificaseră între timp corporalitatea în vederea nașterii copiilor adaptați vibrației foarte joase. Să reținem faptul că o asemenea modificare a fost total benevolă, prin voința proprie, prin reducerea activității corpurilor fluidice astral, mental și cauzal și folosirea în cea mai mare parte a corpului fizic. Împreună cu acești copii prim-născuți, au pus bazele activităților fizice care urmau să formeze viețile noilor generații de oameni și au supravegheat în continuare, din așezările lor din munți, uscarea pământurilor pe care urmau să fie ridicate primele așezări umane noi. 

Nici răspândirea Moșilor cu prima generație de oameni noi nu poate fi numită migrație, folosim exprimarea ”răspândire” întrucât locurile pentru noile așezări erau în apropierea locațiilor în care trăiseră Moșii după glaciațiune. Iar aceste nuclee familiale erau la început reduse la părinții-Moși și copiii lor – adulți la momentul ieșirii în teritorii, dar fără să aibă copii la rândul lor. Mai întâi trebuiau să fie întemeiate structurile de bază ale așezărilor omenești, de fapt ale nuceelor de așezări care erau de două feluri:

– nuclee familiale și structuri de așezare ale Moșilor cu familiile lor proprii, acolo unde urmau să trăiască și ei în continuare, după retragerea lor din mijlocul oamenilor;

– nuclee familiale și structuri de așezare pentru oamenii care vor forma noua lume. 

Toate erau necesare pentru organizarea perfectă a vieții umane, așa cum am descris-o pe scurt în studiile cuprinse în eticheta ”Platoul munților Bucegi”. Abia în asemenea condiții copiii Moșilor au întemeiat la rândul lor propriile familii – căci până în acel moment bărbații și femeile au trăit doar în cuplu lucrativ, fără raporturi de procreere. O parte dintre Moși s-au retras în marginea așezărilor umane, cealaltă parte s-au retras în așezările moșești, unde vor rămâne câteva milenii la rând, în majoritate până înainte de primele migrații ale populațiilor omenești din mileniul al III-lea î.H.; iar după acel moment, doar o parte din Moși au plecat de pe continentele lor, o parte au rămas în cele mai ascunse locuri, așezări mici în creierul munților, sau în codrii deși încă de la poalele munților, sau pe insulele din largul oceanului planetar. 

Când a fost necesar, o parte din Moși au intrat chiar în structurile sociale și politice ale omenirii, așa cum am discutat despre Moșii geților, păstrând însă legături strânse cu Moșii retrași. La geți, au intrat ca îndrumători social-politici mai mulți Moși decât în alte părți din Europa, datorită importanței creării și susținerii unei strategii continentale pentru orientarea migratorilor în teritorii; au rămas ca îndrumători-conducători un număr foarte mic de Moși, intrați de nevoie în situații grele pentru popor, chiar mult timp după așezarea migratorilor în teritorii. 

Miturile și legendele tuturor popoarelor ajutate direct de Moși fac referire la anumiți conducători care au avut legături strânse cu Moșii, ei înșiși dezvoltați cu percepții și activități înălțate spiritual, dar care nu au fost Moși; totuși legendele care îi amintesc, la fel ca și la noi, păstrează mitul nemuritorilor, chiar dacă ei înșiși, acești conducători nu au fost – decât cu rare excepții – nemuritori, Moși, dar având oarecare asemănare cu viața și manifestările Moșilor nemuritori retrași, care i-au primit uneori, pentru puțin timp, îm așezările sau în preajma lor. 


vineri, 13 august 2021

CÂTEVA GENERALITĂȚI ÎN PLUS DESPRE CĂLĂTORIILE ASTRALE

I. IDEI PRINCIPALE

1. Călătoria astrală este o stare de universalitate a spiritului, comparativ cu starea de manifestare umană prin corpul fizic. 

2. Pentru orice viețuitoare, călătoria astrală este o pregătire pentru viața astrală pe care orice muritor o are după terminarea vieții fizice, când devine entitate astrală.

3. Călătoria astrală este, în rădăcina ei, un proces specific tuturor viețuitoarelor care au corp fizic de manifestare, datorită vibrației naturale relativ joasă a corpului dublu eteric și corpului fizic: în principal, este un proces care se desfășoară pe timpul somnului, pentru recuperarea vibrației pierdute în timpul manifestării cu corp fizic, în stare de trezie - o numim autostabilizare vibrațională; întreaga călătorie astrală cuprinde și alte procese și manifestări ale spiritulului întrupat, în funcție de evoluția proprie:

– autostabilizare vibrațională simplă: pentru spiritele în evoluții începătoare, care se derulează într-o structură (zonă) astrală planetară specială;

– autostabilizare vibrațională urmată de relaționare chiar în spațiul de autostabilizare vibrațională propriu, cu semeni din grupul propriu de întrupare;

– autostabilizare vibrațională la nevoie în spațiul, structura proprie, urmată de relaționare și în spațiul exterior spațiului de autostabilizare vibrațională;

– autostabilizare vibrațională urmată de derulări de sarcini de ajutor oferit altor grupuri în manifestare astrală, precum și de observare personală în jurul planetei și treptat în sistemul stelar local;

– autostabilizare vibrațională urmată de desfășurări de sarcini complexe în galaxie;

– autostabilizare vibrațională într-o structură individuală, proprie, creată odată cu venirea evoluantului în galaxie – specifică monadelor secundare și centrale – urmată de lucrări realizate împreună cu entități astrale, entitățile dimensionale și interdimensionale;

– autostabilizare vibrațională urmată de derulări de sarcini în prezența coordonatorilor de evoluții, pentru lucrări de nivelul nucleului galactic.

4. Corpul astral în călătorie astrală nu poate fi denumit entitate astrală, întrucât nu beneficiază de restul sistemului corporal fluidic cu vibrație superioară în deplasarea sa: restul sistemului corporal rămâne la sol, strâns legat de corpul fizic aflat în stare latentă de funcționare (somn).

5. În călătorie astrală avem cunoașterea integrală a omenirii, din orice punct de vedere, întrucât a fost trăită de absolut toate spiritele umane anterior vieții în curs.

NOTĂ:

Este în lucru un dicționar special pentru blog, sper că în maximum o săptămână să încep publicarea, întrucât siteul, care cuprindea dicționarul cunoscut de mulți dintre dvs., nu mai poate funcționa, din nefericire. Până atunci încerc să pun o mică rublică – ”Elemente de dicționar”  și vă rog frumos să mă atenționați ce alte elemente mai este necesar să pun la postare, în completare. 

Elemente de dicționar:

AUTOSTABILIZARE VIBRAŢIONALĂ

Autostabilizarea vibraţională este o funcţiune automată a sistemului corporal cu corp fizic, funcţiune care se desfăşoară numai prin intermediul corpului astral, însă cu participarea indirectă a fiecărui corp în parte. Este o recuperare a vibraţiei întregului sistem corporal, desfăşurată prin intermediul corpului astral – acesta fiind cel dintâi corp din sistemul corporal uman (şi al tuturor vieţuitoarelor terestre care îl posedă integral: de la viruși – la om) care pierde vibraţia optimă desfăşurării activităţilor necesare vieții, conform destinului spiritual al fiecărei specii în parte. Iar acest lucru se petrece datorită variaţiei stărilor emoţionale (exteriorizate sau nu), modificate de la o stare de echilibru specifică speciei, în urma impulsurilor primite – din interior (din tririle interioare ale spiritului) şi din exterior (din mediul de trai curent) deopotrivă.

O astfel de activitate a corpului astral (de autostabilizare vibraţională) este automată: în timpul stării pe care o numim somn, corpul astral se desprinde de sistemul corporal şi este atras – după legile materiilor astrale – de o zonă, o structură (bandă de cele mai multe ori) de stabilizare vibraţională planetară. Este o structură planetară din materie astrală şi eterică, adică o structură care face parte din componenţa elementelor matriceale care formează, susţine şi întreţine planeta şi întreg biosistemul ei însoţitor.

Zona, structura de autostabilizare vibraţională se afla la o distanţă relativ redusă faţă de Pământ; ea are o valoare vibratională optimă pentru fiecare grup spiritual care desfăşoară evoluţii pe o planetă, oferită de materia astrală, de vibraţie special aleasă pentru a fi utilă unui astfel de scop. În interiorul acestei benzi, corpul astral îşi recuperează vibraţia pierdută în activităţile desfăşurate în stare de activitate – în starea pe care o numim de trezie – şi, după ce ajunge la o vibraţie optimă pentru individualitatea sa, se reîntoarce în sistemul corporal; de la corpul astral altfel stabilizat vibrațional, prin radiație, vibrația se răspândește în întreg sistemul corporal, ceea ce conduce la instalarea stării de odihnă, așa cum o știm acum.

II. DETALII, DISCUȚII

Este bine să știm de la bun început, chiar dacă pare a fi mai subtilă o asemenea abordare – dar tocmai de aceea este bine să ne obișnuim treptat și cu astfel de abordări: călătoria astrală este o stare de universalitate, adică de lărgire a percepțiilor, simțirilor, cunoașterilor: generale și particulare, spațiale și temporale, de recunoaștere permanentă a acestei universalități a trăirilor monadelor ajunse la un nivel mai elevat de evoluție, iar aceasta este comparativ cu starea manifestată prin corpul fizic (în cazul nostru, al pământenilor). Cu alte cuvinte, spiritul poate să-și completeze cunoașterea fizică, limitată dar necesară, prin călătorie astrală: și prin toate la un loc să-și îmbogățească cunoașterea proprie universală. De la un act inconștient – până la conștientizare: adică de la simple percepții ale realității apropiate până când devin creatoare conștiente – este un drum lung, dar din acel moment ele vor folosi călătoria astrală în eternitatea vieții lor, sub o formă sau alta: ori pentru propria lor evoluție, ori pentru a ajuta un număr practic infinit de generații de alte monade care desfășoară la rândul lor evoluții. 

Azi, pentru noi, călătoriile astrale nu sunt conștientizate decât ca vise pentru marea majoritate a oamenilor, prea puțin de o minoritate care s-o practice și s-o înțeleagă în aceleași timp; iar din această minoritate, o mică parte o folosesc pentru a-și împiedica semenii să o cunoască, împiedicând astfel dezvoltarea lor spirituală – de fapt împiedicând revenirea tuturor oamenilor la o stare absolut naturală, pe care fiecare om a avut-o, a lucrat cu ea, s-a folosit în mod extins de ea până acum 5-6.000 ani în medie pentru omenirea întreagă, chiar dacă unele populații și-au păstrat cunoașterea prin toate mijloacele naturale și folosirea până în jurul anilor 1000 d.H.: așa cum a fost și poporul nostru, străbunii noștri geți (daci). 

De prea mult timp ni s-a furat cunoașterea de acest fel, la început sub pedeapsa cu moartea – azi sub pedeapsa mai subtilă de dispreț, de denigrare, de pedeapsă, de agresivitate directă sau indirectă. Azi începem să conștientizăm faptul că nu este niciun păcat din niciun punct de vedere religios, nu este nicio greșeală din niciun punct de vedere laic – indiferent ce tot încearcă să facă o grupare sau alta de oameni pentru interesele lor personale sau de grup restrâns. Oricum ar dori ei, timpul lor este pe terminate și, din viața noastră următoare nimeni nu va mai fi supus restricțiilor de acest fel, total nenaturale, ne-omenești, nefirești...

Pentru orice viețuitoare, călătoria astrală este pregătire pentru viața astrală conștientă, lucrativă, cu sarcini de o deosebită importanță pentru orice evoluant, care începe și se derulează permanent după decesul corpului fizic. La începutul evoluțiilor, nimic din activitatea astrală nu este conștientizat decât la un moment dat ca fiind o continuare a vieții în stare de trezie: vom discuta despre acest aspect în studiile viitoare. Ea însă pornește de la începutul trăirilor cu manifestare prin corpul fizic, numai cu corp fizic de manifestare: în timpul somnului, sub formă de autostabilizare vibrațională pentru orice viețuitoare, care cuprinde: 

– detașarea parțială a corpului astral de restul sistemului corporal (prin mecanismele proprii ale sistemului corporal) și atragerea lui într-o structură a planetei creată din nașterea planetei, din materii cu vibrație astrală (materii astrale). În această structură planetară astrală, corpul astral își recuperează vibrația pierdută în timpul acțiunilor în stare de trezie;

– derulări de trăiri în interiorul spațiului astral (limitat, scurt, neobositor, dar suficient de lung pentru manifestări ale spiritului prin corpul astral): împreună cu frații de spirit care sunt și ei în această fază de somn, apoi treptat cu alți întrupați cu aceeași evoluție, apoi cu întrupați cu evoluții diferite, de-a lungul treptelor de evoluție;

– revenirea corpului astral și reintegrarea lui în sistemul corporal, unde vibrația nou-obținută difuzează în mediul corporal și realizează detensionarea corporalității;

– dacă trezirea din somn nu s-a efectuat în mod natural, prin ieșirea naturală din starea depărtată de corpul fizic, dar autostabilizarea vibrațională s-a încheiat, întrupatul poate adormi la loc dacă are condiții bune, dar nu se reîntoarce la spațiul de autostabilizare vibrațională, ci este susținut de ajutătorii săi astrali de destin să se obișnuiască cu simțiri astrale, necesare continuării evoluției sale.

Pentru evoluanții avansați, după autostabilizare vibrațională sunt ajutați de entitățile lor astrale să deruleze diferite cercetări proprii și să desfășoare sarcini astrale din ce în ce mai complexe. 

Așadar, această autostabilizare vibrațională este și un proces natural, și absolut necesar pentru supraviețuirea spiritului în întruparea cu corp fizic de manifestare. Fără autostabilizare vibrațională, oboseala s-ar instala foarte repede și viața ar trebui să fie de câteva ori mai scurtă decât este ea pentru toate speciile planetare în prezent. 

Așadar este de reținut faptul că autostabilizarea vibrațională este valabilă pentru absolut toate viețuitoarele care au corp fizic de manifestare curentă, este un proces de recuperare rapidă a vibrației pierdute în timpul manifestărilor cu corp fizic, în stare de trezie; ea are loc în timp ce corpul fizic intră în stare de funcționare latentă, în stare de somn, atenția spiritului fiind concentrată pe corpul astral. Însă de-a lungul evoluțiilor primare, călătoria astrală nu rămâne doar un proces de recuperarea a vibrației personale pentru ca spiritul să poată continua manifestările sale prin corpul fizic, ci devine însoțită și de alte manifestări ale spiritului; astfel vom avea mai multe feluri de călătorie astrală cu autostabilizare vibrațională și alte acțiuni în plus:

1. Autostabilizare vibrațională prin intermediul corpului astral: corpul astral este acela care pierde cel dintâi din vibrație, dintre toate corpurile din sistemul corporal, în timpul trăirilor cu corp fizic. Ea are o durată diferită de la o specie la alta de viețuitoare de pe planetă (specia arătând treapta sau subtreapta de evoluție a spiritului întrupat astfel), și tot în funcție de specie se poate derula într-o stare de plutire a corpului astral: până la spațiul astral de autostabilizare vibrațională, în interiorul spațiului și în alte activități astrale în continuare, rămânând ancorat puternic, așa cum am văzut în studiile anterioare, de restul sistemului corporal, fără nicio putere de desprindere a corpului astral de sistemul său corporal. Autostabilizarea vibrațională se derulează în stare de inconștiență pentru toate treptele de evoluție începătoare; pe măsura avansării în evoluțiile superioare se formează o stare de conștiență care devine din ce în ce mai profundă. 

2. Autostabilizare vibrațională la nevoie, iar după recuperarea vibrației urmează relaționare între astrali, chiar în interiorul spațiului, pe loc, în stare conștientă în corpul astral, numai cu semenii din grupul propriu spiritual de întrupare; este specifică evoluțiilor începătoare în care începe să se formeze o conștiență și o conștiință proprie. 

3. Autostabilizare vibrațională la nevoie, urmată de relaționare simplă cu semeni și cu entități astrale înafara spațiului de autostabilizare vibrațională.

4. Autostabilizare vibrațională, urmată de derulări de sarcini pentru a oferi ajutor altor spirite chiar în zona de autostabilizare vibrațională, dar și înafara zonei – însă în limita câmpului planetei natale sau, mai târziu, în limita câmpului stelei care guvernează planeta natală; așadar trările simple, după obișnuințele din stare de trezie, sunt suplimentate, conform evoluției proprii, cu sarcini realizate doar cu corpul astral, pentru a oferi ajutor altor astrali asemenea lor înșiși și pentru a participa la activitățile, sarcinile altor entități astrale. 

5. Autostabilizare vibrațională cu sarcini proprii privind:

– cercetări pentru lărgirea cunoașterilor la nivelul de vibrație al galaxiei;

– sarcini de ajutor oferit altor entități, altor întrupați de pe diverse planete din galaxie. 

6. Autostabilizare vibrațională pentru ajutătorii secundari și centrali când se întrupează în mijlocul primarilor: pentru ei, acest proces se derulează într-un spațiu propriu, o zonă proprie (special creată – aflată înafara spațiilor evoluanților primari): pentru derularea unor lucrări speciale, destinate sarcinilor pe care ei le duc alături de entitățile astrale sau entitățile dimensionale și interdimensionale; în acest stadiu de evoluție personală, se participă în mod extins la lucrări de mare complexitate, legate de întreținerea planetelor din galaxie, alte lucrări pe care le derulează în evenimente deosebite din galaxie: de aceea este necesară de cele mai multe ori în viața lor să nu-și amestece vibrația cu a altor evoluanți, urmând să desfășoare lucrări cu vibrație foarte înaltă; amestecarea cu vibrații joase poate conduce la oboseală suplimentară și necesitatea reintrării în autostabilizare vibrațională. 

7. Autostabilizare vibrațională urmată de sarcini de lucru în prezența coordonatorilor de evoluții la nivelul nucleului galaxiei – cele mai complexe în galaxiile de tip matriceal http://www. din această zonă a universului. Pentru celelalte zone, astfel de lucrări le realizează chiar întrupații (și cu corp fizic, și cu corp astral sau de alte feluri specifice zonei universice proprii evoluanților), dar aici unde suntem noi, la nivele foarte joase de vibrație și cu o corporalitate foarte complexă, numai ajutătorii foarte avansați pot realiza asemenea lucrări și chiar întrupații cu corp fizic, aflați în călătorie astrală specială, pot să le realizeze doar sub îndrumarea și ajutorul entităților de toate felurile care nu sunt influențate de corpul fizic (corp cu vibrație naturală joasă). 

De asemenea, să reținem faptul că pentru oameni autostabilizarea vibrațională nu poate avea loc decât în stare de somn, în timp ce cercetare științifică mentală profundă poate să aibă loc și în stare de trezie, nu numai în stare de somn, în timpul pe care îl numim meditație: intrarea creierului în stare de liniștire fără gândire, doar în observație (numită și contemplare) a celor pe care corpul mental le poate percepe cu senzorii proprii. 

Pe măsura înaintării în evoluții, sunt conștientizate călătoriile astrale pentru cercetare personală și efectuarea de acțiuni astrale diverse, sub protecția și cu îndrumarea entităților astrale ajutătoare de destin. 

În al doilea rând, nu numim corp astral aflat în călătorie astrală – deci detașare parțială a corpului astral din întreg sistemul corporal al întrupatului – ca fiind entitate astrală. Numim entitate astrală doar întrupatul care, de la bun început al derulării destinului său în curs, are corpul astral în calitate de corp de manifestare curentă, care face parte dintr-un sistem corporal complex pe care îl are din momentul întrupării sale (sistem complet format din corp astral, corp mental, corp cauzal și un sistem de corpuri spirituale: în principal corp spiritual (budhic) și corp dumnezeiesc (atmic) și altele în funcție de evoluția spiritului). Deci nu este legat de sistem corporal cu corp fizic; de altfel entitățile astrale nu au nicio parte detașabilă, chiar și parțial. Pentru entitățile astrale nu există nici autostabilizare vibrațională și nici altă manifestare separată prin vreun alt corp din sistemul său corporal. Doar manifestarea prin corp fizic de manifestare este mult mai greoaie și mai obositoare în evoluțiile prin întrupare, și de aceea toate corpurile planetare beneficiază de această autostabilizare vibrațională prin corpul astral. 

Pe scurt, să reținem că sistemul corporal complet pentru viețuitoarele de pe planeta noastră (Pământ) este format din:

1. Corpuri spirituale: care ajută la buna funcționare a întregului nostru sistem corporal și cuprind pentru toți oamenii (toate manifestările pământene): corpul spiritual (sau budhic) și corpul dumnezeiesc (atmic); la acest set se adaugă pentru ajutătorii secundari planetari corpul enesic și corpul supraenesic; folosirea lor este mult mai extinsă, dar asemenea detalii fac parte din alte studii;

2. Corpuri planetare: care ajută spiritele întrupate să se manifeste, indiferent de specie și indiferent de etapa de evoluție a spiritelor întrupate; sistemul complet al corpurilor planetare este format din: corpul fizic, corpul dublu eteric, corpul astral, corpul mental și corpul cauzal. 

În continuare, în aceste studii despre călătoriile astrale, ne vor referi la călătoriile astrale ale spiritelor umane, întrupate așadar ca oameni pe Pământ. 

Indiferent de cultură și de inteligență, în călătoriile astrale avem cunoașterea integrală a omenirii, istoric, geografic, cosmic și cu referire la toate științele fizice, cu care nu suntem obișnuiți în viața curentă. Dar în același timp avem o lipsă de obișnuire cu viața fizică în condițiile actuale planetare: vibrație joasă (chiar dacă este în creștere permanentă), corporalitate restrânsă, precum și diferența foarte mare de vibrații între corpul fizic și corpul astral (dar și alte condiții concură la rândul lor), ne determină să uităm tot ceea ce avem drept cunoaștere și activitate astrală în perioada de somn, perioadă în care ne manifestăm cu corpul astral. Frica, disprețul la adresa activităților astrale – mai ales a călătoriilor astrale, instaurate de milenii în sufletele noastre mai întâi prin religii – care spun încă și acum: dacă nu avem o astfel de activitate astrală ca parte a vieții perfect conștiente cum este cea în stare de trezie – înseamnă că nu ne-a dat-o Dumnezeu, iar folosirea ei ar fi un păcat pedepsit de Dumnezeu: ceea ce nu este de loc adevărat. De asemenea, este disprețuită de știința care pretinde definitiv dovezi materiale că există: de o materialitate comparativă cu cea a corpului fizic, cu simțuri ale corpului fizic și simțurile prin intermediul exclusiv al corpului fizic, prin care cunoașterea oficială ne împinge să disprețuim tot ce nu se potrivește cu declarațiile ei, să tratăm totul ca provenind din boli psihice sau perversiuni, minciuni, alte interese ascunse. De fapt mulți din reprezentanții științelor oficiale procedează astfel, de milenii, tocmai pentru a cunoaște ei înșiși căile mentale și astrale prin care pot menține populații întregi în necunoaștere, sub controlul lor. 

Astfel nu ni s-au format căi neuronale consolidate, iar creierul nu poate să ofere încă cu ușurință decodificări ale informațiilor primite în timpul somnului, decât cu referire la cele care fac experiența cotidiană, în stare de trezie. Este vorba despre o neputință conjuncturală, nu o interdicție din partea lui Dumnezeu. Primirea de informații privind activitatea astrală a altor semeni conduce la o creștere a activității cerebrale, care determină păstrarea cu mai mare acuitate a informațiilor din timpul somnului, chiar dacă activitatea cerebrală compune comparații, simboluri pe care omul gânditor începe să și le traducă tocmai pentru că ele sunt în experiența veche, totală a spiritului. 

GÂNDUL ZILEI
Sunt multe idei pe care aș dori să le pun aici, având în vedere că unii prieteni ai mei au renunțat la facebook, unde am o activitate destul de bogată din care voi pune aici câte ceva. sper să fie tuturor de folos!!!

Din îndrumările astrale:
Problema iertării... Poți ierta, dar asta nu înseamnă că Dumnezeu îți va da tot ce n-ai și îți dorești...


joi, 27 mai 2021

37. MEDITAȚIE ACTIVĂ ÎN PEȘTERA IALOMICIOAREI

MOTTO: Despre meditație se poate spune că este calea de a te concentra pe ceva (cuvânt, idee, imagine) ca să ajungi să gestionezi propria concentrare. 

Am discutat în alte studii câte ceva despre meditație activă, spre deosebire de meditația de relaxare. 

Meditația de relaxare presupune relaxarea omului într-un mediu curat, aerisit și liniștit – folosind după preferință o muzică blândă, în surdină: lăsând gândurile să se scurgă pe lângă mintea noastră, ne relaxăm cât putem mai profund, lăsând rezolvările problemelor curente să vină înafara acestui moment de relaxare. 

Este bine de știut că starea de meditație nu este un produs exclusiv al practicilor orientale (yoga, qi gong, reiki, șamanism de toate felurile, etc.) – așa cum cred mulți oameni azi. Practica meditației orientale a urmărit la origine regăsirea stării de liniște interioară (Calea Liniștii Lăuntrice Luminate), starea regăsirii de sine în vederea practicării ei efective. Dar meditația pe de o parte aparține oricărui popor, căci toată omenirea a avut această stare, ca STARE CURENTĂ DE TRĂIRE, DE VIAȚĂ, fondul central al trăirilor umane pe care l-am uitat din cauza impunerilor societății din ultimele milenii – muncă brută, războaie, etc., după cum știm bine acum. Azi învățăm să recuperăm această stare, din chiar inima acestei lumi zbuciumate pe care o putem suporta mult mai ușor prin practica meditației, de orice fel ar fi ea.

În acest sens cred că ar fi bine de știut că ea este de miliarde de ori mai veche decât ceea ce a existat în viețile noastre anterioare pe Pământ. Practic am venit aici la un ciclu de vieți care s-a sprijinit de la bun început pe o stare obișnuită de a fi, de a trăi apoi, când vremurile s-au înăsprit, pretutindeni oamenii au făcut-o exercițiu și au lăsat-o moștenire generațiilor următoare: o practică consolidată și, mai mult decât atât, pe o stare consolidată de înțelegere profundă a ei pentru o trăire curentă – nu ceea ce știm azi ca o perioadă relativ scurtă de timp de-a lungul unei zile. Practica yoga, de exemplu, apărută, folosită, întărită și îmbogățită de-a lungul ultimelor milenii, liniștește, disciplinează și ajută omul să treacă ordonat, curat și sănătos prin viața proprie supusă multor impuneri care nu au nimic de-a face cu cele de mai sus. Practicile de acest fel mențin omul în stare de echilibru și îl pregătesc în același timp pentru modul de viață care se va reinstala foarte curând pe scara timpului planetar: aflat diametral opus față de modul agresiv de viață actual. La fel, de altfel, ca și alte practici de aceeași natură, care au luat avânt în ultimul secol.

Meditația activă presupune intrarea în stare de relaxare având un scop precis: cercetarea unui loc, a unui eveniment, a unei structuri și așteptare în liniștea astfel instalată să apară informații: de regulă sub formă de imagini pe un ecran mental: pentru unii a ajuns deja, prin experiență destul de îndelungată, perseverentă, să fie întreg spațiul vizibil și chiar o sferă mentală interioară care cuprinde în centru său însuși cercetătorul și obiectivul urmărit. Este o percepție vizuală, dar ea poate fi de asemenea o percepție de sunete – o percepție pe care o numim clar-auz: prin care se primesc comunicări și îndrumări din partea entităților astrale ajutătoare de destin, sau ambele la un loc plus sunetele normale ale peisajului, evenimentului urmărit; la toate acestea, cu timpul apare și clar-mirosul (parfumuri, indiferent de natura lor), clar-gust (senzație de gust indiferent de natura obiectivului) precum și senzația inefabilă de vibrație specifică momentului: senzația de simțire a aerului, elastică și totodată pătrunzătoare, care ne aduce valuri de același fel dar cu altă simțire de la un registru la altul, cu altă culoare sidefată și cu alt sunet, mereu viu, fin, pătrunzător și venind, val după val, din toate direcțiile, ca undele unui lac în care se intersectează cercuri din impulsuri nevăzute.

Sunt particularități care apar în funcție de experiența fiecărei persoane. Dacă nu apar, nu este nicio problemă, însă este bine ca omul să rămână în stare relaxată – neacceptarea faptului că nu se percep diferite elemente așteptate conduce la încordare și pierderea relaxării. Omul trebuie să caute și în viața curentă să-și mențină o stare generală liniștită, binevoitoare, tolerantă, înțelegătoare, apreciativă la adresa oamenilor și a vremurilor: adică permanent să avem în vedere partea plină a ”paharului”, dar și necesitatea evolutivă a părții goale în egală măsură. 

În general meditația presupune conștientizarea simțirii proprii – a propriului corp, înafara simțirilor obișnuite care presupun senzații cu privire la plăcere, durere, observații asupra pielii, părului, unghiilor, senzații interioare de sete, foame, mirosuri și toate cele percepute care vin din exterior. Este senzația de a fi ÎN TINE, de a fi în acel moment mai puțin ÎN LUME, păstrând atenția asupra vederii interioare, ascultării interioare, însoțite de răbdare în cazul în care se dorește cuplarea cu cele descrise, spre exemplu, în orice fel de studii, prezentări, informații primite în viața curentă. 

Se poate lua drept exemplu o meditație activă în Peșteră Ialomicioarei. 

MEDITAȚIE ACTIVĂ ASUPRA CELOR AFLATE ÎN PEȘTERA IALOMICIOAREI

Scriam la un moment dat că Peștera Ialomicioarei, la fe ca și drumurile Ceahlăului, ale Rarăului, ale Peșterii Polovragi, ale Peșterii Dâmbovicioara (sunt numai câteva exemple) îmbunătățesc conștiența călătorului, întrețin o amprentă cu vibrație foarte înaltă astfel încât omul aplică amprenta obținută acolo în continuare, în viața curentă. Dacă este conștient de acest lucru, atunci efectul călătoriilor de acest fel devine obișnuință în viața pământeană, dar și în orice fel de viață se va derula pe aceste meleaguri ale universului. 

O astfel de meditație activă ajută și mai mult la fixarea unor asemenea efecte, aducând în plus și alte simțiri de care în mod curent nu am fost conștienți până atunci. Ea presupune intrarea în stare meditativă cu gândul la interiorul Peșterii Ialomicioarei, chiar dacă ea nu a fost vizitată încă. Eu fac acest lucru ori de câte ori am de vizitat un obiectiv nou, indiferent de natura lui: intru în natura lui, urmărind ce pot percepe, vizual, auditiv, vibrațional. Este bine să ne acomodăm cu simțirea generală, atunci când apare o diferență între simțirea exterioară (în camera noastră) și cea interioară vom înțelege treptat și natura acestor diferențe, astfel ne vom cunoaște în același timp mai bine și pe noi înșine, și cele studiate. 

Pe acea simțire trebuie să ne concentrăm atenția mai departe, pe cele mai fine schimbări de imagine, de sunet, lumină, orice apare în simțirea generală. 

În fiecare intrare în meditație, care la început poate să nu dureze decât câteva minute, concentrarea (focusarea) începe de la simțirile anterioare. Tema principală contează – ce ne propunem să percepem, dar orice simțire este binevenită și poate conduce, de la o temă secundară (sau terțiară) către cea principală: depinde de vibrația personală, de gradul personal de interiorizare / exteriorizare. Ar trebui să existe întotdeauna un echilibru între aceste două feluri de a fi: interiorizat și exteriorizat – am observat de-a lungul anilor că nu este adevărat ceea ce se spune: că meditația activă (se mai numește și țintită) ar fi favorizată de cel mai înalt grad de interiorizare, eu cred că este favorizată de un echilibru între cele două stări, care se obține cu timpul, cu răbdare față de noi înșine. Practica orientală ne spune și despre acea meditație ”în mers” – în timpul vieții active, ceea ce denotă combinarea celor două stări într-o asemenea practică. Ajută mult – la orice stare de meditație, nu neapărat pentru cele legate de aceste studii – să ne oprim câteva secunde după terminarea unei lucrări (de exemplu: treburi gospodărești, finalizarea unei etape de lucrare la serviciu, într-un mijloc de transport, etc.) și, cu timpul, până la 1-2 minute după cum ne permite timpul, să ne simțim pe noi înșine și să ne odihnim mintea de problemele curente, axându-ne pe simțirea percepției unui loc ales de noi. Întrucât se dezvoltă mult activitatea general-umană mentală și astrală, vom ajunge la percepții mentale reale: de exemplu ne concentrăm asupra imaginii unui peisaj frumos în anotimpul preferat: se va observa la un moment dat că, dacă nu corespunde anotimpul închipuit cu anotimpul real al timpului observatorului, peisajul de vară, spre exemplu se estompează și apare același peisaj în plină iarnă, așa cum este afară în momentul meditației. Ni-l imaginăm însorit ca astă vară și după puțin timp ne pomenim că dăm cu nasul de vânt și zăpadă! Să știm că în acel moment am avut o viziune mentală sau astrală reală (nu imaginată) și astfel IMAGINAȚIA A FOST DOAR PUNCTUL DE PLECARE pentru o cunoaștere a realității momentului prezent. 

În acest fel începem să avem încredere în propriile percepții și continuăm cu încredere mai departe. 

Dacă nu apare vreo schimbare, nu este nicio problemă, tot mergem mai departe putem să facem treptat, periodic, o verificare simplă de acest fel pentru a observa felul în care facem pași pe acest drum… 

joi, 20 mai 2021

36. REVENIREA LA INTELECTUALITATEA RURALĂ

Un final al unei lucrări de o asemenea anvergură cum este aceasta despre Peștera Ialomicioarei și creionarea unei părți a istoriei noastre adevărate, doar bănuită de către puțini cercetători actuali a fi altceva decât cea oficială, trebuie să cuprindă câte ceva despre perspectivele noastre acum, în pragul acestor schimbări profunde prin care trece omenirea. Am arătat câte ceva din viața oamenilor din mileniile trecute, cu 5-6-7.000 ani î.H.: de regulă suntem tentați să credem acei oameni, văzându-i în viața lor curentă, fără a aprofunda cunoașterea lor, ca fiind țărani, gospodari, și nicidecum intelectuali (după clasificările actuale): oameni cu o cunoaștere prodigioasă, al căror țel era acela de a aprofunda cunoașterea lor în orice condiții planetare și umane, precum și de a adapta și aplica direct cunoașterea sau a analiza moduri în care indirect, prin efectele aplicării directe a celor cunoscute, pot fi altele influențate în cele mai pozitive moduri pentru omenire. Dar avem tiparul intelectualilor antici mai întâi: Socrate, Platon, Pitagora, Aristotel fiind cei mai cunoscuți în lume acum, fără să știm că valoarea lor intelectuală le aparține, neîndoios, dar cea mai mare parte a cunoașterii lor s-a bazat pe moșteniri existente încă în vremurile lor – dar care au dispărut rapid odată cu prăbușirea Împeriului Roman de Apus; iar ceea ce a rămas din Bizanț, în Imperiul Roman de Răsărit, s-a prăbușit odată cu împrăștierea bizantinilor – mari cunoscători au tuturor celor trecute, prezente lor și cele ale viitorului omenirii, sufocarea lor bine socotită în Italia acelor vremuri mai ales și furtul tuturor cunoașterilor pe care ei le-au adus în Europa de vest. Nu numai hăurile Vaticanului, dar și cele ale patriarhiilor ortodoxe răspândite între Muntele Athos și Moscova ascund și azi mărturii ale intelectualității străvechi. Desigur a rămas intactă cunoașterea, cea mai profundă din apropierea bazinului mediteranian și cea a Vedelor indiene, dar niciodată o asemenea cunoaștere nu a mai fost răspândită popoarelor largi. Azi obligativitatea muncii pentru ”ciocoii vechi și noi” nu lasă nicio cale de re-formare a celei ce a fost intelectualitatea mondială a mileniilor de mult trecute. Relevarea acelor cunoașteri nu a fost decât un mod de îndepărtare a multor cititori ai acestui blog, căci totul pare nerealist, pornind de la însăși obișnuirea de a-l crede pe Zalmoxis zeu cu preoți să-l preamărească și supuși care ar fi acceptat sacrificiile de vieți umane, după modurile religioase ale mileniilor din urmă. Ceea ce nu este de loc adevărat…

De fapt doar mileniul al II-lea d.H. rămâne în discuție, căci pe meleagurile noastre mileniul I d.H. a fost tot un mileniu zalmoxian, chiar dacă Zalmoxis pare a fi dispărut definitiv din conștiența poporului răspândit prin locurile dorite insistent de marile imperii născute în inima Europei. Dacă creștinismul a fost îmbrățișat chiar la îndrumările lui Deceneu  https://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2012/12/apostolul-hristic-andrei-prietenul.html  și a altor conducători din acele vremuri știind că va rămâne unica cale de păstrare a credunței străvechi fixată prin viața și sacrificiul lui Hristos Iisus, efectele zalmoxianismului au rămas reale până în sec.XVIII (să nu uităm că Patriarhia Română are în posesie documente prin care se atestă că în sec. XVII s-a finalizat creștinarea forțată a poporului din cele trei Țări Române); cu toate eforturile cumplite ale preoților ortodocși cărora li se oferea prin patriarhia rusă pământuri și averi preoților care declarau sate întregi creștinate cu forța, moștenirile străMoșești și cele curat-ortodoxe, hristice cu adevărat, au rămas și s-au împletiti chiar dacă finuț-ascunse în faldurile religiei oficiale. 

Atâta doar că poporului a fost privat de cunoașterile pe care le-a avut din plin odinioară și totuși a rămas și dornic de cunoaștere, și muncitor aplicativ al celor lăsate din generație în generație: sau din Moși străMoși. Și cele ce vor veni vor susține realitatea acestor moșteniri, iar moștenirile vor ajuta oamenii cei noi să se întărească în percepțiile lor mentale și astrale și în visele ce vor deveni conștiente, relevând amintiri din vremuri apuse – dar nicidecum de tot-uitate. 

Și vom înțelege că am purtat cu noi, din secol în secol, o cunoaștere pe care nu ne vom rușina să o numim metafizică, o cunoaștere pe care am gândit-o îmbrățișând această moștenire din străMoși și prin care am păstrat fondul suprem intelectual al omului vechi. Al Adam-ului vechi eliberat de Iisus din lanțurile sclaviei fizice, chiar dacă azi nici asta nu o mai credem văzându-l pe Adam-ul cel nou disprețuind libertatea și lăsându-se pe mâna noilor sclavii și a noilor proprietari de sclavi care doar vorba și-au îndulcit-o deasupra otrăvurilor cu care ne ucid rând pe rând. 

Așadar, de la acel tip de intelectual atât de vechi, care învăța și aplica învățăturile zalmoxiene, moșești, de la un intelectual-creator profund cunoscător și iubitor al naturii, creștinat fără voie cu o religie care nu avea nimic de-a face cu învățătura iubitorului de Dumnezeu - Fiului Său, ajungem azi să ne recuperăm setea de cunoaștere, așteptând doar o scânteie pentru ca focul schimbărilor care să ne înoiască definitiv. Religia nu a fost învățătură creștină nici pentru preoți și nici pentru popor, dar credința în dumnezeire a rămas pe meleagurile noastre de fapt din baza credinței vechi zalmoxiene, credinței în Făuritorii Dintâi, cei care au creat Cerurile și pământurile cu apele și aerul însoțitoare ale pământurilor: și care la un loc, sintetic, sunt reuniți în ideea de Dumnezeu ca sumă a tuturor acelor entități (zei numiți de alte popoare) creatoare de toate și de toți. În virtutea acelor amintiri pe care câmpurile energetice planetare le-a ținut vii în subconștientul omului - acea parte a subconștientului cea mai apropiată de conștient, românii (dar și alte popoare) au păstrat dragostea și credința în Dumnezeul adevărat, mai presus de orice.

Azi începem să cunoaștem sursele intelectualității pure de pretutindeni, în care cunoașterea este dublată de gândirea profundă, analitică, de o calitate întotdeauna excepțională, începem să ne reconsiderăm istoria – puțin, ce-i drept deocamdată, dar suficient să creăm avânt pentru cei care ne înconjoară și cei care vor veni în continuare. Mulți nu știu ce bătălie s-a dat pentru înlăturarea cunoașterii dacice, getice, pentru limitarea gândirii universalizate a oamenilor de pe aceste meleaguri. Dar este azi cunoscută, în mediile înalt-doritoare de cunoaștere a lumii, setea românilor de pătrundere în lumea adâncă a metafizicii, indiferent dacă prin informare sau, acolo unde se poate, prin muncă asiduă mentală și astrală. Spre marea mea bucurie, cineva spunea în urmă cu câțiva ani, că vine în vacanță în România să trăiască printre oameni care nu au nicio reținere să vorbească despre tot ceea ce cunosc ei cu privire la metafizică (și nu este de loc puțin ce cunosc românii), aici unde cărțile de metafizică în limba română sunt epuizate sau se epuizează repede de la lansarea pe piață, unde lumea e bucuroasă să împartă opinii și să primească opiniile altora: chiar dacă totuși nu sunt chiar atât de mulți – oricum sunt mult mai mulți decât prin țările de unde vin ei… Și observă și ei că românii au asemenea înclinații, dacă mai au și posibilități – acolo unde liniștea, frumusețea, bunăvoința sunt la ele acasă, la fel ca și o alimentație sănătoasă, mișcare în aer liber, acolo unde o discuție largă, frumoasă, despre profunzimile lumii se împletește armonios cu dorința permanentă de a merge mai departe, de a ști cât mai multe, mereu mai multe…

… Căci nu este numai parfumul acela transcedental al iei străvechi sau fluierul doinind muzicile pământului, apelor, aerului proaspăt și curat, al cănilor de lut cu insemne ancestrale, ci este aerul acela străMoșesc de accepare cu înțelepciune, în perfectă liniște interioară și exterioară deopotrivă, cu care stau în lumea lor liniștită fără să se revolte de lumea superficială, zgomotoasă, dar de fapt vlăguită a marilor metropole. 

Așadar, către aceste linii existențiale ne îndreptăm acum. Cu drag, cu răbdare, cu înțelegerea lumii așa cum este ea acum și dorind-o revenită în matca ei tradițională cât mai repede… Și dacă suntem radianți și puternic înrădăcinați în încredințările noastre, vom ajuta din ce în ce mai mulți oameni să înțeleagă și să meargă în direcțiile strămoșești, pentru că nu va trece mult timp și Moșii vor reveni, pentru a nu mai pleca niciodată până la sfârșitul omenirii pe Pământ…

Și spunem azi urarea veche getică către cei care vin să ne viziteze și pleacă puțin mai liniștiți acasă la dumnealor:

”Mergeți cu bine, cu sănătate, în vremurile care vor veni!”


marți, 11 mai 2021

35. DETALII PRIVIND FOLOSIREA BRĂȚĂRILOR DACICE; CÂTE CEVA DESPRE EVOLUȚIILE VIITOARE ALE ALE OMENIRII ȘI DESPRE NENUMIȚI

Brățările dacice nu erau realizate pentru o persoană anume, ci pentru un tip de ajutători cu evoluție secundară, avansată, care se orientează rapid indiferent de condițiile de trai. În aceleași condiții de trai, primarii nu au precizia necesară unor astfel de lucrări și cercetări – ei sunt buni mentaliști când au condiții normale, echilibrate de trai, pe vibrații planetare înalte și medii, fără mari variații de la o perioadă scurtă de timp la alta. Evoluanții centrali (monadele centrale, sau Fii de Dumnezeu cum li se spune popular) nu au nevoie de astfel de structuri materiale ajutătoare. În ceea ce privește situația Moșilor, chiar dacă unii dintre ei sunt secundari avansați, ei au prin nașatere o corporalitate care le permite inclusiv creație materială mentală, chiar dacă în vremurile noastre nu o folosesc (au folosit-o doar punctiform, cum am arătat în articolele acestui capitol). Deci toate aceste obiecte COMPLETEAZĂ constant vibrațiile mediului care variază puternic în funcție de circulația fluxurilor energo-materiale în aerul planetar. Așadar radiația brățărilor completează radiația mediului din imediata apropiere a corpului fizic și astfel echilibrează variația vibrației impulsurilor care vin din circulația atmosferică a fluxurilor îngreunând concentrarea atenției cercetătorului aflat în activitate mentală sau astrală. Cunoscându-se împletirile de vibrații care acționează într-un loc anume, se pot alege materialele necesare realizării unor astfel de structuri, pentru oamenii care au anumite sarcini de destin (mentale și astrale) în aceste vremuri, în lumea care nu-și mai poate folosi capacitățile de acest fel cu multă ușurință, oricând și oricum, așa cum se petreceau lucrurile în vechime. 

Cunoașterea vibrațiilor are la bază cunoașterea structurilor locale ale planetei:

– structurile eterice matriceale ale manșonului eteric care învelește, hrănește și protejează partea fizică (pământurile cu apele și atmosfera), care au o structură specială, formată din canale (mai groase, mai subțiri), alte structuri din regiune: structuri pentru captarea și direcționarea altor radiații ale planetei decât cele cu vibrații eterice folositoare numai acestui manșon în care ne aflăm (adică redirecționări ale altor raze cu vibrație astrală, mentală, cauzală, alte feluri) care nu intră în folosire în manșonul în care trăim noi, ci sunt direcționate dincolo de el, în următorul manșon mai sus (în exteriorul părții pământoase), dar acolo ele contribuie major la derularea întrupărilor de pe partea pământoasă a planetei;

– structuri fizice ale planetei: structura geologică locală, a pânzelor de apă freatică, a altor lichide și gaze de adâncime, dar și a biosistemului din partea superficială a scoarței pământești;

– existența unui biosistem local care se cere să nu fie deranjat de activitățile umane din perimetru. 

Așadar vedem că locurile în care se pot desfășura astfel de cercetări erau cu infinită grijă alese; iar în ceea ce privește menționarea că erau mai multe jilțuri pentru mai multe nivele de vibrație să reținem că cel care dorea să efectueze cercetare alegea pe acela care se potrivea cel mai bine în acel moment al său ca cercetător, al biosistemului înconjurător și al felului de cercetare pe care avea nevoie să-l facă în acel moment.

Dar locuri erau și în interiorul unei clădiri special create pentru astfel de activități plus întâlniri dintre cercetători: Călători cu Învățători ai Moșilor, care veneau în mod frecvent într-un asemenea centru de cercetare, dar și pentru reuniri ai Învățătorilor cu Măiaștrii pe meserii din așezări, mai ales când cu toții luau legătura prin comunicare mentală cu alți cercetători de același fel de pe restul continentului, de pe alte continente și insule din largul Oceanului planetar.

În exteriorul clădirii special destinată unor astfel de studii, de cercetări, în jurul clădirii erau de asemenea amplasate astfel de plăci, fără ca deasupra lor să fie amplasate jilțuri pentru cercetare, care aveau ca rol să mențină un echilibru vibrațional până la o distanță apreciată ca fiind optimă pentru desfășurarea cercetărilor în condiții echilibrate pentru acea perioadă. Plăcile se schimbau periodic, întrucât și vibrația medie planetară era în permanentă schimbare, diminuare, deci și cerințele erau altele: și în interiorul clădirilor – dar nu toate deodată, ci numai anumite discuri dintre cele care se aflau chiar sub planșeul (podeaua) clădirii. Se schimbau și plăcile de șezut ale jilțurilor, nu numai brățările, iar aici este necesară precizarea că la început, au fost folosite brățări din cupru, apoi din argint și în final din aur, întrucât puterea omului s-a diminuat treptat, iar realizarea brățărilor din aur are o stabilitate mai lungă în timp, necesară pentru o vibrație mult diminuată (care ajunsese deja la minimul ei zonal). A fost o perioadă în care numai jilțurile și discurile din pământ erau suficiente pentru a echilibra vibrația din jurul omului apoi, apoi nemaifiind suficient s-a trecut la folosirea brățărilor fixate pe lateralele jilțurilor, mai întâi din cupru, apoi din argint și în final din aur.

Totuși ele nu au fost folosite mult timp, ci în perioada în care au început pregătirile oamenilor în vederea migrațiilor; chiar dacă în așezările getice oamenii erau echilibrați, totuși noile forme de pregătire presupuneau activități multe, mai ales în locurile unde se construiau noi case, pentru retragerea geților din calea migratorilor. Asemenea creșteri de activități conduceau la noi dezordini în fluxurile locale, din cauza mișcării oamenilor în teritorii – mișcări la nivel populaționar cum nu mai avuseseră loc până atunci. 

Apoi au început primele migrații, care și ele, prin mișcări de grupuri mari de oameni, nemaipetrecute până atunci, au condus iar la mari mișcări și în biosistemele locale, și în circulațiile energetice care influențau astfel cercetările mentale și astrale ale celor care le aveau în sarcină de destin în acele vremuri, de loc liniștite. Astfel de sarcini, cu acțiuni ale secundarilor să reținem, sunt tot atât de rare ca și evoluțiile atipice: sunt astfel specifice numai societăților atipice. Ei nu au încetat astfel de activități, chiar adăugând altele noi: colindarea așezărilor de către Călătorii Moșilor, pentru susținerea vibrațională a locurilor în care se construiseră noile așezări. De la acest fel de evenimente (atunci ele erau în Zilele Mijlocului de Vară și în Zilele Mijlocului de Iarnă), au rămas ca tradiție colindatul de sărbători și colindatul caselor de către preoții în ajunul sărbătorilor religioase. 

Lumea acestui fel de ezoterism pare a fi de basm și pare a fi de mult apusă în felul acela extrem de serios, profund și ca vibrație, și ca învățătură oferită în plus atunci și acolo unde era cazul, dar numai din cauza conjuncturilor politice ale vremurilor, nu a dispărut cu totul din sufletele oamenilor: știm că există și azi străduințe în acțiunile conducerilor bisericești și laice deopotrivă. Ele au fost îndreptate către estomparea pe de o parte a celor cunoscute acum mai mult de bătrâni, iar pe de altă parte de a-i ține departe pe tineri de tradițiile numite barbare, care existau până în preajma războaielor monadiale: tradițiile însă nu sunt nici religioase, nici științifice după știința industriilor actuale. Tradițiile au fost realizate pentru ca oamenii să nu uite capacitățile lor mentale și astrale, pe lângă moștenirile de păstrare a sănătății, de comunicare, gospodărești familiale și de așezare. Cunoașterea și aplicarea lor, păstrată din generație în generație, a fost ruptă în primul rând de regimul comunist, dar când au apărut din nou în literatura românească au fost estompate din motive comercial-politice – pentru ca alte state să-și vândă lucrările. Piața de carte inundată cu literatură americană de tip new age a sufocat cercetarea românească de foarte bună calitate, profundă și mult extinsă în anii ’90: românii au dorit permanent să cunoască, astfel încât au apelat la ceea ce editurile ofereau, atâta cât aveau la îndemână: cărți de șamanism, reiki, qi gong, yoga, preluând informații, învățături și aplicații din tradițiile altor popoare, de pe toate continentele lumii. Vasile Lovinescu, Scarlat Demetrescu, Mihail Vâlsan, Gheorghe Asachi (mai vechi, dar de neuitat) și mai nou Florin Mihăescu, Alexandru Surdu și mulți alții sunt de citit cu multă atenție și deosebită considerație… Este de relevat faptul că, chiar în astfel de condiții grele, în care scrieri despre cele mai profunde tradiții românești au dispărut aproape complet, dorința de cunoaștere a românilor s-a păstrat, nu au apus niciodată dorințele cu privire la informații și acțiuni din vechime, iar de acum încolo nu mai este nicio șansă să dispară, căci pe baza creșterii vibrației planetare fiecare om va ajunge să-și amintească, sau chiar și doar să intuiască deocamdată realitatea, adevărul despre cele cunoscute bine în vechime. Azi se dezvoltă mult intuițiile, clar-intuițiile și treptat clar-simțurile, astfel încât cunoașterile ezoterice: sau mai curect metafizice vor reveni în forță în perioada imediat următoare, ca un proces deja început în proporție de mase întregi de oameni, care va culmina cu reîntoarcerea definitivă la activități mental-astrale ale întregii omeniri. 

Desigur este necesar să reținem faptul că bolile vor fi eradicate (deci vor dispare complet din viața omenirii) dar nu pe care industrială: medicamente, robotizări, inginerie genetică, etc., ci prin creșterea vibrației medii planetare se vor dezvolta în continuare straturile interioare ale corpurilor astral, mental și cauzal, care au fost până acum în stare latentă: ele vor conduce, alături de dezvoltare simțurile fizice, a intuițiilor, clar-intuițiilor și clar-simțurilor, la o energizare puternică a structurilor corpului fizic, mult mai puternică decât până acum. Corpurile fizice nu vor crește mai mult decât acum, dar se vor întări funcțiunile celulare care vor conduce la redresarea sănătății corporale, rămânând în această formă definitiv. 

Așadar echilibrarea vibrației noastre este un efect al creșterii vibrației medii planetare, printre multe altele; nu este cauza pentru care vom reveni la o lume sănătoasă și fără războaie. Ceea ce va schimba cu adevărat fața lumii va fi propria noastră conștiință, a tuturor oamenilor, fără deosebire. Oamenii se vor schimba și astfel vor schimba în modul cel mai conștient fața lumii, căci omul se schimbă numai prin:

– cunoaștere: de care își va aminti total, renunțând astfel la o informare în care forma speculativă (cred că, logic e, etc.) înlocuind părerile formate strict fizic cu toate cele cunoscute prin dezvoltarea universală a simțurilor tuturor corpurilor care au senzori de percepție: corpul fizic, corpul astral și corpul cauzal;

– manifestare: numai prin prisma cunoașterilor lor atât de dezvoltate, recuperând memoriile proprii integral, fără nicio uitare, și din trecutul propriu și al întregului Pământ. Expresia ”Akasha” se va dovedi în egală măsură a fi memoria proprie a monadei și memoria universală, a întregii omeniri – mai târziu a întregului univers, precum și comunicările, explicațiile entităților astrale ajutătoare ale destinului personal. Adică, la un loc – tot ceea ce vine prin intermediul simțurilor mentale și astrale. 

Va crește exponențial conștiența omului și conștiința proprie a fiecărui om în parte: și să reținem că lucrurile se vor ptrece astfel nu prin influențarea de la om la om, așa cum are loc de cele mai multe ori azi, ci prin propriile forțe spirituale ale fiecărui om, din el însuși și doar încurajându-se reciproc când amintirile se dovedesc a fi comune. 

O consecință directă a unor astfel de creșteri pe toate planurile vieții spiritelor de pretutindeni o vom regăsi în final – și toate se vor petrece în maximum 150-200 de ani (ceea ce este foarte puțin la scara timpului planetar) – este creația materială mentală, culmea cea mai înaltă a activităților umane din toate timpurile, pe Pământ. Aceasta înseamnă că deja a fost cucerită ceea ce am putea numi cea mai extinsă formă de conștiență și conștiință umană, care va determina crearea tuturor condițiilor prin care se va desfășura regenerarea întregului biosistem și a planetei însăși. În continuare va avea loc dezvoltarea omenirii într-o lume care și ea, încet, dar sigur, se va schimba treptat, revenind la configurația particulară a planetei (fără deșerturi, etc.) existentă înainte de ultima glaciațiune. 

Câteva cuvinte și despre alte idei: am promis câteva cuvinte despre nenumiți: înainte de a descrie viața lor sub securea preoților din templele egiptene, voi face un articol separat despre ei. Numele nenumiților nu-l puteau afla preoții: adică nu puteau accesa codul lor propriu de destin, rezultat din vibrația comună a radiației spiritului, corporalitatea și câmpurile corpurilor la un loc. Ei au fost, și sunt, și vor fi întotdeauna, ajutători planetari necesar a aduce și a păstra în sufletul popoarelor LIBERTATEA: în timpurile în care începea cea mai neagră epocă a întregii planete, în vibrația cea mai joasă – grea și pentru oameni, și pentru viețuitoarele de pretutindeni vânate, omorâte cu cruzime și satisfacție, fără limite, de oameni care ar fi trebuit să le protejeze și să le ajute… Nenumiții, prin puterea lor de a fi lăsați liberi, căci nimeni nu avea putere asupra lor (și nu au nici azi de altfel, și niciodată nu va avea nimeni în niciun fel de vremuri), au fost suflete bune, și blânde, echilibrate, moderate, lucrătoare, învățând tot ce se putea în timpurile vieții lor și astfel radiind mereu pofta de a cunoaște orice, în orice vremuri și în orice situații. Cândva au fost Călători ai Moșilor, au fost printre cei ce au stat în preajma lui Iisus și au fost ținuți de El înafara zidurilor Ierusalimului în vremea ultimului Său drum, spre împlinirea sarcinilor Lui: pentru că, cu puterea lor reunită, ar fi împrăștiat toată lumea care l-a votat pe Baraba și nu pe Iisus pentru a fi eliberat… Nimeni înafară de Iisus nu ar fi putut să-I țină în loc, împotriva voinței lor. Nenumiții au pornit focul marilor revolte, răscoale, revoluții, au fost scânteile care au aprins focul schimbărilor și au ”ars” în vâlvătăile lui…

Deocamdată să ne oprim aici!

miercuri, 21 aprilie 2021

34. GOANA DUPĂ AURUL STRĂMOȘILOR

 

Fotografie preluată de pe Wikimedia
(https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Rhyton_getico_da_poroina_mare,_IV-III_sec._ac._03.JPG)

Comoara ascunsă a nibelungilor… a indienilor… a dacilor… a toltecilor… Nu am văzut nicăieri ca vreun cercetător științific contemporan să-și fi pus întrebări de felul: Ce legătură este între faptul că au ascuns aur în cantități masive și totuși oamenii au trăit simplu, în austeritate completă, conducători și popor deopotrivă sau că acolo unde poporul folosește asemenea bogății (pe care azi doar noi le numim bogății) apar jefuitori care descoperă ceva, dar în cantități mici și omoară conducătorii care nu-și divulgă secretele…
A fost aur mult? De ce au ascuns ? – da, aparent pentru a pune totul la adăpost de jefuitori, înainte de migrații ale unor grupuri venite din depărtări sau, mai târziu, a unor conchistadori, cuceritori – exploratori doar de ochii lumii dar de fapt războinici distrugători. Ne gândim, logic, că dacă știau că vor veni, așa cum spun legendele lor, și totuși nu au făcut nimic pentru a se apăra, pentru a-și schimba viața… doar ar fi ascuns aurul…Dar lor nici nu le-a trecut prin cap să ascundă și totuși lumea crede că au ascuns cantități incomensurabile… 
Și astfel nimeni nu a găsit vreodată ceva din cantitățile uriașe crezute a exista; și, mai mult, să nu ne imaginăm că primul lucru pe care conducerile statelor de azi, care au lansat sateliți artificiali, nu au căutat în primul rând asemenea stocuri… Cu atât mai mult cu cât mai târziu au apărut informații cu privire la alte feluri de ”bogății” în preajma filoanelor de aur (wolfram, uraniu, staniu, stibiu, telur), printre care aurul a rămas ”de căruță” în fața altor maeriale strategice în societatea contemporană. 
Totuși aurul a rămas secole de-a rândul prețul păcatelor acelor populații care au strâns și folosit nemăsurat aurul (aur, argint, platină, diamante, etc.): au avut prin destin dat să-l aibă și l-au avut cu prețul cruzimii, agresivității, războaielor criminale fără sfârșit. Dar toate acestea au fost și rămân învățătură eternă, definitivă de a nu mai proceda în acest fel în viitorul evoluțiilor lor. 
Despre aurul ”atlant” care, după unii, ar fi stat la baza unor asemenea bogății, continuând să fie sporit după dispariția atlanților din peisajul pământean de după ultima glaciațiune, vom vedea (puțini oameni acum, toți rând pe rând de-a lungul următoarelor decenii) că nu era decât un amalgam de energii cu vibrații foarte înalte: atlanții, și nici alte populații de pe celelalte continente, nu au scos vreodată metale, cristale din pământ și nici din ape. Existența păturilor aurii sau argintii, cu care erau învăluite clădirile din așezările umane (sau opalescente, cu vibrații încă mult mai înalte decât cele aurii și argintii), se datorau necesităților de a învinge pentru perioade scurte de timp, vibrația planetară devenită foarte joasă înainte de finalizarea sarcinilor atlanților (și lemurienilor, și toltecilor). După asemenea finalizări ale sarcinilor lor, nu numai astfel de creații, realizate exclusiv mental la fel ca și orice fel de creații materiale dinainte de ultima glaciațiune, totul a fost dematerializat de către ei, creatorii de pe toate continentelor, iar ei înșiși și-au dematerializat corpurile fizice și eterice și au rămas ca entități astrale. În această calitate au avut alte sarcini, până când Moșii au dat naștere la primii lor copii de după glaciațiune, care au devenit treptat primele populații de pe toate continentele. Noile populații nu au mai creat mental în vibrațiile joase care au continuat să se diminueze încă și mai mult, nu au mai folosit percepțiile astrale și mentale decât foarte rar, când vibrația planetară a avut vârfuri de vibrație foarte înalte: corporalitatea umană a avut de la început structuri arhetipale care să se ”deschidă” în astfel de perioade, permițând spiritelor întrupate să nu uite, în vâltorile vieții fizice, viața astrală (proprie și a entităților astrale ajutătoare), percepțiile mediului astral și eteric al planetei. 
Oameni cu sufletul puternic deschis în fața realității, și cei care au cunoscut și moștenirea străbună lăsată în mod special pentru a menține cunoașterea naturală a omenirii – din alte vremuri, păstrate în mod special pentru vremurile ce aveau să vină – au cercetat multe evenimente și au adeverit multe adevăruri moștenite astfel, însă lumea se dovedea a fi devenit cu totul altfel decât ceea ce se stipula în acele moșteniri. Dar treptat au înțeles că ele se refereau la trecut și în egală măsură la viitor, iar între trecut și viitor exista o perioadă în care omul trăia în confuzii sub puterea mediului înconjurător, când printre altele ”aurul” cunoașterilor străbune va fi deseori confundat în căutări cu aurul pământurilor… 
Și astfel iată că ajungem la ”aurul” cunoașterii, al vieții echilibrate, al armoniei cu natura, al conlucrării între oameni, al iubirii de toți și toate… Adevăratul aur al lumii, strălucitor și pur, întreținător al vieții spiritelor de pretutindeni, în care spiritele umane sunt ajutătoare între ele și toate ajută întreaga viață de pe planetă!...
Totuși a existat și aur de un anumit fel în folosința popoarelor, încurajate de Moși să fie obținut și folosit într-un mod cu totul special: care a avut un statut anume în viața popoarelor, puțin cunoscut și mai puțin înțeles azi. La începeut toată lumea știa despre acest fel de aur ca metal folosit în anumite împrejurări planetare, dar cu timpul au rămas foarte puțini care au știut totul. Puțini oameni au știut înafara lucrătorilor poporului cum se obținea acel aur: departe de a fi altceva (energii sau iluzii), totuși era un aur purificat prin metode meșteșugărești (deci manuale, fizice), folosind catalizatori care dădeau o puritate specială și accentuau mult capacitățile metalului prin procedee știute de la Moși. Astfel de substanțe erau aduse chiar de Moși (substanțe minerale și vegetale) care erau folosite drept catalizatori și alte feluri de aditivi speciali folosiți în funcție de împrejurări (substanțe aduse de Moși în același fel și folosite în anumite feluri pentru purificarea integrală sau parțială a minereului). Totul se socotea în funcție de vibrația locului de extragere a minereului aurifer și se alegeau cele necesare în funcție de vibrația așezării: a pământului, apelor, atmosferei și energeticii eterice matriceale a locului, în funcție de vibrația oamenilor ca grup spiritual întrupat și a celorlalte viețuitoare din jurul, și din așezare. În momentele necesare locurilor și oamenilor, în toate gospodăriile erau scoase obiectele aurite, iar conducătorii din aceste așezări din vechime, păstrători ai averii poporului, scoteau din locuri ferite, rămase necunoscute, aur purificat după metodele Moșilor, folosind astfel de catalizatori și alți aditivi după cum am detaliat mai sus, și îl foloseau spre completare noilor familii apărute de la ultima folosire. Așadar, nu au fost nicăieri mari depozite, iar cei care au văzut că poporul avea, în fiecare familie, în fiecare casă, obiecte ”de aur” nu au știut că erau doar aurite la suprafața obiectelor care, ele în sine, erau realizate prin metode pe care lumea contemporană le-a numit ”alchimie”. Mai precis: obiectele, hainele, tot ceea ce aparținea omului erau create în mod curent în funcție de factori lumești și cosmici de natura celor enumerați mai sus, iar când era necesar, în perioadele cu vibrații naturale foarte joase, fiecare familie avea și folosea obiecte de de uz general aurite sau argintate, în funcție de momentul respectiv (vibrație foarte joasă sau nu foarte joasă). După trecerea ”gropii” vibraționale, asemenea obiecte aurite nu mai erau folosite, nemaifiind necesare până la următoarea necesitate. 
Așadar să reținem că toate lucrurile omului erau create în mod alchimic, după vibrația medie a familiei și gospodăriei, iar în vremuri cu vibrație foarte joasă erau folosite tot astfel de obiecte dar unele erau aurite sau argintate. Toate obiectele răspândeau vibrații echilibrante în toate timpurile și întreaga așezare era cuprinsă în îmbrățișările lor! 
Astfel de obiecte erau îngropate și în locurile cu vibrație naturală foarte joasă pentru echilibrarea vibrațională a locurilor și a viețuitoarelor atât de mult iubite de localnici. De asemenea, apele care aduceau vibrații din locuri îndepărtate erau echilibrate în același mod în preajma așezărilor, iar în America de Sud se folosea același procedeu în construcția unor bazine uriașe de colectat apa din ploi, create pe vârf de munte, în locuri în care la poalele muntelui se desfășurau așezările poporului; când rezervoarele se umpleau, apele erau eliberate și canalizate spre poale spălând astfel străzile așezărilor de la poalele muntelui. 
Moșii au învățat popoarele:
– să extragă cât mai puține minereuri din măruntaiele planetei, întrucât metalul scos din pământ radiază mult mai puternic decât dacă radiația lui este împrăștiată de impurități și pământul din jur, în straturi de adâncime; folosit în stare pură (așa cum îl folosim și azi) radiația metalelor este foarte puternică, ceea ce în timp conduce, alături de alți factori, la accentuarea degradării corporalității fizice și umane, și a viețuitoarelor din preajma oamenilor. De asemenea, extragerea lor din pământ și ape conduce la o radiație din ce în ce mai slăbă de natură atomică în pământurile din care se hrănesc vegetalele, care la rândul lor constituie hrană pentru animale, toate fiind parte din hrana oamenilor a căror corporalitate – fizică și eterică – va fi din ce în ce mai slăbită din cauza hranei de calitate din ce în ce mai slabă din punctul de vedere al conținutului proteic specific;
– să nu se hrănească decât cu excedentul de produse ale viețuitoarelor: miere, lapte, ouă nefecundate, părul și blana năpârlită, să folosească cu respect animalele pentru ajutor în viața lor, asigurându-le o hrană de calitate și odihnă suficientă, folosind după decesul lor (accidental și natural) resturile corporale: oase, piele, blană. Și mult timp populațiile care au rămas în vatra așezărilor străMoșești au ținut cont de aceste îndrumări; însă totul s-a degradat în epoca migrațiilor din mileniul I î.H. – mileniul I d.H., când oamenii nu au mai putut avea ogorul și gospodăria proprie la îndemână, alte condiții de trai obișnuit, de aceea în alimentația omului au intrat peștii și păsările, apoi animale mari mai ușor de omorât (accidentate sau bătrâne). 
Focul, folosit dinainte de primele migrații (am mai discutat acest lucru) s-a extins treptat dar repede și în prelucrarea pe scară largă a minereurilor metalifere în unele popoare de-a lungul mileniului II î.H., la început cu atenție la îndrumările Moșilor, dar după plecarea Moșilor și trăirile în vibrațiile foarte joase ale planetei îndrumările s-au estompat în majoritatea popoarelor de pe toate continentele:
– pe de o parte din cauza amintirilor din evoluții anterioare de la nivele asemănătoare de vibrație, vechi și consolidate, dar fără ca spiritele umane să aibă o experiență de alegere clară a celor potrivite în plan local, aici, pe Pământ: lucru care va fi analizat pentru înțelegere și consolidare, apoi corectat, după terminarea acestui ciclu de vieți pământene;
– pe de altă parte din frica pentru supraviețuire, sub influența viețuitoarelor pământene, care treptat a creat și lupta pentru supraviețuirea social-politică: prin control asupra turmei, turmă (grup populațional) care a dezvoltat frica de prădători tot pe baza acestui principiu. 
În astfel de luptă, nu numai principiile elevate au fost abandonate, ci și respectul pentru natură a fost în mod egal abandonat, interesele umane având prioritate în luptele inter-umane. Și istoria a mers astfel mai departe, așa cum bine știm acum. 
Să reținem că învățăturile străMoșești au durat mult mai mult timp în popoarele care au avut în apropierea lor Moșii până mult mai târziu decât în celelalte popoare. În general Moșiii s-au retras mai devreme din popoarele în care au avut loc scindări de populații, din care au pornit grupuri migratoare în lumea largă. 
După aceste precizări, în articolul viitor vom relua pe scurt mai multe discuții anterioare, cu precizări în plus.