Frumusețea florilor de toamnă...

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



SĂ ÎNCURAJĂM CERCETAREA EXTRASENZORIALĂ

Sigur că cele pe care le scriu sunt părerile mele personale, născute din cercetare personală, şi nu am pretenţia să fiu crezută, dar rog întotdeauna un singur lucru: cei care au oarece capacităţi extrasenzoriale să cerceteze cele scrise aici, pe cât posibil - în meditaţie (astral) sau direct mental. Să dezbatem, să conlucrăm, să ne împărtăşim experienţa fiind mereu gata să ne deschidem orizontul. Să contribuim cu toţii la cercetarea de acest tip, pentru ca să nu mai fim datori exclusiv site-urilor şi altor scrieri străine. Căci fiecare popor are calea sa - dacă preluăm calea altora fără să o avem marcată pe a noastră personală, conform tradiţiei poporului propriu, atunci ne împrăştiem forţele, în loc să ne îmbogăţim reciproc destinul. Comparaţiile ar trebui făcute abia după ce ne cunoaştem tradiţiile şi cunoaşterile, cât de cât, căci de aceea apar exagerări de genul: poporul român a fost primul care a civilizat Europa, a fost singurul popor autohton... lucruri pe care le vom descoperi neadevărate, cu ruşine şi regret pentru orgoliul împrumutat din exemplul altor popoare orgolioase, care ne-au impus încredinţările lor...

Cercetarea începe, e drept, cu confuzii, stângăcii, asocieri multiple, dar treptat lucrurile se limpezesc, legăturile între domeniile cercetate încep să se vadă cu efectele lor echilibrate la nivele din ce în ce mai înalte. Pe măsura trecerii timpului, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare (de fapt: stelar-galactice, zonale), puterile noastre vor creşte şi ne lămurim asupra aspectelor confuze, îmbogăţindu-ne cunoaşterea privind universul în care ne aflăm.

Încurajaţi şi voi, la rândul vostru... Să nu agresăm, ci să încurajăm.

Oamenii cu capacităţi extrasenzoriale sunt sensibili, fac primii lor paşi temători, nesiguri, într-o lume puţin cunoscută; a crede că un astfel de om este "tare", că ar trebui să fie insensibil şi să confunde echilibrul cu nepăsarea şi duritatea, este o mare confuzie...

Mulţumesc. Vă doresc toate cele bune şi frumoase!!

Pentru cei interesaţi !!

ACEST BLOG NU SE VA DESFIINŢA !!!
Anunţurile temporare ale Blogger - Google sunt false. Exprimarile lasă de dorit sau sunt create spre a induce in eroare pe cei care le folosesc. Probabil ca ne pregatesc astfel de taxarea spaţiului web, aşa cum s-a procedat si in cazul siteurilor bazate pe tehnologie ning .

Deşi am raportat că nu este corect cum se procedează, Google cere mereu verificarea parolei şi, până la reintroducerea ei, blochează întreg contul Google. Dacă nu sunt pe gmail in acel moment, blogurile sunt blocate pana ce deschid computerul. Nu mi se pare de loc corect... dar nu avem ce face!!
Să-i iertăm şi să ne revedem puţin mai târziu.
Pentru toti cei care se confruntă cu astfel de probleme, sfatul meu este urmatorul: priviţi des, chiar de 3 - 4 ori pe zi, în coltul de sus, dreapta, unde apare din cand in cand cuvântul AUTENTIFICARE. Click pe el, puneţi parola şi se redeschide totul. Este buna o adresă de gmail, căci se cere imediat reintroducerea parolei şi totul revine la normal.
Cristiana

http://regasirea-interioara.blogspot.com/

La fel ca si filmele anterioare, si acesta este primit din partea prietenului blogurilor mele Gabriel , caruia ii multumesc din toata inima pentru suportul spiritual pe care ni-l ofera!!
Succes, Bucurie, Iubire si Lumina, Gabriel!!

vineri, 31 octombrie 2014

DIN CICLUL: ȘTIU BINE CĂ NU E BINE - DAR PARE A FI BINE !!!...


Remarcam până acum vreo 3-4 ani, poate mai de mult dar tot timpul pe atunci, ceva ce în ultimii 2-3 ani s-a schimbat: înainte lumea mergea posomorâtă pe stradă, încruntată, apatică, cenușie. Apoi a venit o schimbare: peste tot apăreau oameni care citeau - chiar făcusem o fotografie și o publicasem aici, pe undeva: cel puțin 10 oameni în jurul meu, în metrou, erau cu cartea în mână.  Lumea nu mai era total cenușie dintr-o dată, cei din jur se uitau peste umărul cititorului... privirile fixe, interesate, VII... Apoi, acum, de ceva (ceva mai mult vreme, dar luată cu altele nu am mai scris... iacă a venit timpul...) oriunde mă uit - rareori văd pe cineva posomorât... poate mă înșel dar așa văd eu. Motivul (căci să recunoaștem încă facem totul cu motiv) este simplu și îmbolnăvitor, dar sufletului se pare că îi merge: copii, adolescenți, adulți, bătrâni, oameni imobilizați în cărucioare cu rotile, cu bastoane cu cotieră, de toate clasele sociale, profesionale, în mașini, metrou, tramvai... și eu printre ei... vorbesc la telefoane, nu contează că sunt smart-e sau străvechi, colorate sau alb-negru, vorbim, scriem, urmărim filme, fotografii... 
ȘI SUNTEM VII... RÂDEM, VORBIM, PRIVIM, ZÂMBIM ȘĂGALNIC... Zic cuiva: ”Stai un pic să intru în parc, să stau pe o bancă... vorbim mai relaxat...” Altădată nici cu un pistol în coastă nu intram în parc ie-te așa de florile mărului !!! :D Dacă era să intru mă duceam special... de fapt o prostie curată, dar moștenirea n-are prea multă lecuire dacă nu te gândești bine asupra ei... Și acum o fac mai ales de când, în plin drum de munte, dădui peste o... bancă... da, de lemn, pusă de Primăria locului... Nu aveam nici un rost să mă opresc, dar era prea mare tentația... Noroc că mi-era că vine ursul de la ora 3 (trecusem de ursul de la ora 1,30 :D !!!) și după vreo 5 minute am tulit-o de acolo... Dar mi-a rămas în minte, și azi când nu pot să mai ajung la munte îmi imaginez că sunt acolo ... după 10 minute sunt odihnită și gata să pun din nou mâna pe mop !!! 
Așa că, dacă am o bancă prin apropiere, cum vorbesc tot timpul - dar efectiv tot timpul !!! - când ies din casă, stau jos, că nu mă costă !!! Și fac parte dintre ne-cenușiii lumii și mă uit cum toată lumea vorbește, orice, și zâmbește.
Lumea trăiește...
Vorba celuia ce m-a enervat rău, dar rău de tot cândva cu al său: ”O fi bine? O fi rău?”
Mobilul-boală-curată cu față umană?! ...
Dumnezeu știe...
Doamne ajută... Că Moșul Domnului spunea cândva ”Mergeți cu bine și cu sănătate !!!” 
Așa să fie !!! Tuturor !!!

marți, 14 octombrie 2014

"VORBESTE PENTRU CINE TE INTELEGE.."

Cineva - şi nu este singura persoană, de aceea culeg astfel de situaţii şi le comentez - spunea undeva, pe un grup de pe facebook în care se oferise un citat din scrierile lui Osho: "Vorbeste pentru cine te intelege.."
De regulă oamenii spun că este treaba fiecăruia să înţeleagă sau ba ...

Am mai scris despre asemenea aspecte ale comunicărilor, relaţionării noastre, dar o revenire din când în când nu este de loc de neglijat.
Eu aş zice că este adevărat, sigur că ţine de aspectele de viaţă ale fiecăruia în parte, dar aş mai adăuga, explicit: înţelegerile vin, mai devreme sau mai târziu, pentru fiecare om în parte, căci fiecare dintre noi avem experienţa trăirilor înălţate, dar la nivele de vibraţie planetară înaintată. Doar în perioadele cu vibraţie planetară mică (aşa cum suntem azi pe Pământ) avem puteri de înţelegere mai mici, de aceea avem şi sarcini pe măsura lor: activităţi curente mai simple, de obişnuire a folosirii corpurilor noastre în condiţii de aglomeraţie spirituală pe planetă, de variaţii mari şi rapide de vibraţie locală, de folosire în principal a corpului fizic pentru trăirile noastre. 
Fiecare dintre noi ajunge la toate înţelegerile de azi ale semenilor, şi mergem mai departe, fiecare cu bogăţia înţelegerilor proprii din fiecare moment al vieţii. Să înţelegem că de multe ori ne acuzăm frustraţi ba că nu vorbim pe înţelesul tuturor, ba că batem câmpii, etc. Nu numai cel ce oferă învăţături, sau informări despre diferite învăţături, ar trebui să-i înţeleagă cu răbdare pe ceilalţi - aşa cum curg multe sfaturi de obicei, ci şi cel care nu înţelege pe moment ar trebui să se educe singur (pentru că putem s-o facem cu toţii azi), să ştie că, atunci când se va deschide către profunzimi de conştienţă la rândul său, după terminarea altor sarcini de destin, va ajunge să accepte astfel de lucruri, şi mai mult: va şti unde să se informeze, cu cine poate să discute avansat, calm, liniştit, primind ajutor pe măsura deschiderilor-împreună. Căci toţi mergem în aceeaşi direcţie, chiar dacă fiecare merge pe drumul regăsirilor proprii, în ritmuri proprii, cu puteri proprii diferite de ale altora, cu complexităţi care ţin de multitudinea sarcinilor fiecăruia în parte. 
Lăsăm însă mereu urme ale trecerilor noastre pentru momentele celor care vin, intră şi ei în conştientizări înălţătoare... sau chiar şi pentru cei care se uită înapoi pentru a-şi mai analiza, înţelege şi completa înţelegerile lor anterioare... 

marți, 7 octombrie 2014

NU AVEM RĂMÂNERI ÎN URMĂ, CI LĂSĂRI LA URMĂ...

Cuvânt înainte: Suntem ajutători din ce în ce mai înaintaţi, pe măsură ce experienţa şi cunoaşterile noastre avansează. Ar fi bine să ne formăm spiritual în acest fel, gândind viaţa noastră ca atare...

Despre citirile de destin pe care le practică azi destul de mulţi clarvăzători se pot spune foarte multe lucruri – şi bune, şi mai puţin plăcute celor care se simt atinşi de astfel de discuţii – oricum poate apar idei asupra cărora se poate apleca oricine, în intimitatea propriilor gânduri. Despre cei care fac în aceeaşi şedinţă şi citiri de destin şi terapii complementare voi scrie cu alte prilejuri, deocamdată să rămânem în tema noastră. 
Exemplul pe care îl voi da l-am citit recent pe undeva pe internet şi se referă la faptul că s-au spus cuiva următoarele: 

„Ai venit cu ceva lecţii învăţate în vieţile anterioare. Dar pentru că nu ai avut persoane competente care să te îndrume, cu pregătire specială să te direcţioneze, nu ai învăţat cum să comunici cu lumile celeste. Ai rămas doar la vise premonitorii ca toată lumea din când în când.”

Într-o astfel de citire (vizualizare de destin) se foloseşte o idee ce are la bază extrapolarea situaţiei actuale într-un trecut despre care nu ştim foarte multe – mai ales nu ştim prea multe şi nu gândim prea multe legate de realitatea celor acumulate anterior, cu care venim la întrupări pe Pământ. 
De doi ani de zile mi se aduc la cunoştinţă asemenea cazuri în mod frecvent, eu însumi m-am întâlnit înainte cu ele, pe tot parcursul anilor ’90 şi 2000. Cei care spun aşa sunt încredinţaţi că doar acum omul a ajuns la un grad de avns spiritual care îi permite să ofere învăţături – până acum ele ar fi de calitate inferioară de cele mai multe ori, doar acum, cu noua serie de maeştri în care se numără şi pe sine, învăţăturile sunt de calitate şi de spiritualitate avansată. 
Ceea ce nu este adevărat, chiar dacă există nuanţe certe în astfel de direcţii, care sunt oferite la nivel de adevăruri imuabile. Credem constant că ne tragem din maimuţe, astfel încât totul derivă din astfel de evoluţii. 

Un medic spunea cândva aşa: „Toată lumea comunică cu îngerii, doar că nu conştientizează asta.” 
Aş adăuga: pentru că nu le-a venit vremea, pentru că au altceva de făcut decât să se concentreze pe acest fel de comunicare. Pentru că există o putere mai mică de o asemenea concentrare pentru majoritatea oamenilor de pe Pământ, în condiţiile unui câmp mental-astral extrem de încărcat şi a unor vibraţii care se schimbă cu direcţii opuse şi depărtări mari de la linia de echilibru, de la o clipă la alta (spuneam în unele articole anterioare: ca nişte cuţite orientate în sus şi în jos).  Şi pentru că spiritele ştiu bine cest lucru, primesc alte sarcini, deocamdată consolidând manifestări prin corpul fizic – mai ales muncă şi gândire, apoi trecând în viaţa ce ne va urma din nou la manifestări din sectoarele mental-astral, în mod majoritar. 
Când va veni vremea – curând – toată lumea va conştientiza acest fapt şi viaţa echilibrată a spiritelor umane va reintra pe făgaşul ei din trecut. 

Desigur, este adevărat în mare măsură că venim pe Pământ ca spirite întrupate pentru a ne înţelege neputinţele sau pentru a ne înţelege gradul de dezvoltare a puterilor noastre spirituale, cunoaşterea, obişnuinţele, manifestările generale şi particulare momentului planetar, vibraţiei pe care o găsim la întrupare aici, pe Pământ: dar este valabil pentru orice punct al universului în care ajungem să ne întrupăm. 
Ca să fac mai multe precizări în direcţiile textului prezentat, este necesar să înţelegem că experienţa noastră totală cuprinde tot ceea ce se poate numi „perfecţiune” în conştientizările noastre actuale – ceea ce însă este mai puţin de 1% din ceea ce putem face pe Pământ: de la primul la ultimul om fără excepţie – din orice punct de vedere. Azi nu credem asta – sau credem că personal se prea poate, dar fără să fie valabil şi pentru mulţi alţii; şi atunci e bine să ne măsurăm trufia... Vom crede însă cândva, iar lecţia pe care ne-o vom însuşi ne va fi bună pentru a ne ajuta să nu mai facem aşa ceva vreodată. 
Da, aşadar, la acest nivel de vibraţie, în condiţii de aglomerare uriaşă: şi ca biosistem planetar (pe care nu-l punem de regulă la socoteală când facem astfel de analize), şi ca aglomeraţie umană actuală, sarcinile de destin cuprind împletiri de manifestări de multe feluri, deschizând toate porţile care ne trimit către societatea înaltă a viitorului. 
A spune că nu am avut învăţători adecvaţi şi că din această cauză am rămas în urmă cu evoluţiile este o direcţie pe care eu o consider incorectă pentru abordarea realităţii evoluţiilor. În fiecare moment al evoluţiilor noastre avem exact pe cine ne trebuie şi exact ceea ce ne trebuie. Dar – şi acesta este un lucru deosebit de important, pe care îl vom dezbate în subiecte legate de gândirea sferică, trăirea sferică, evoluţiile sferice – fiecare avem sarcini de aplicare a învăţăturilor specifice fiecărui fel propriu de evoluţie în parte, fiecărui moment din fiecare ciclu de vieţi desfăşurate în fiecare punct al universului în care am ajuns, pe liniile de evoluţie trasate de coordonatorii evoluţiilor noastre. 
Şi a venit timpul să înţelegem şi să facem deosebirea. Fiecare venim pentru ceva pe Pământ, pe un traseu de venire specific necesităţilor de întrupare şi plecăm pe alt traseu, specific necesităţilor la ajungerea înapoi, acasă.
Acestea fiind spuse, să pătrundem puţin în adâncul lor.

1. Este bine pe de o parte că gândim tot ceea ce ne vine în cale prin prisma cunoaşterilor momentului. Consolidăm cunoaşterea momentului răspândind-o la cele ce ne vin ca informaţie de pretutindeni: gândim mereu unele prin prisma altora, iar acesta este un exerciţiu bun pentru noi. Dar pe de altă parte este bine să precizăm – dacă şi conştientizăm – că acesta (şi urmează părerea proprie) este numai un punct de vedere, un unghi de vedere, un aspect al realităţii totale, urmând să reconfigurăm dacă şi când va fi cazul, să îmbogăţim cu alte aspecte, unghiuri de vedere – pe măsura apariţiei lor; de obicei nu procedăm aşa, de frică să nu părem nesiguri, labili, instabili – dar nu este adevărat: este bine să explicăm că astfel se obţine flexibilitatea spirituală, abilitatea de a accepta diverse aspecte ale aceluiaşi element, specific fiecărui fel de vibraţie la care se formează şi se adaugă informaţii în memoriile monadice (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articole/5.-memoriile-monadelor-.html şi studiile care vor mai fi adăugate pe parcurs);
2. Privind doar aşa realitatea – mai ales aceea trecută – descoperim mai devreme sau mai târziu că felul în care o cunoaştem la un moment dat, din informaţiile altora, după puterile şi cunoaşterile lor (de multe ori trecute, căci avansăm permanent faţă de momentul în care am dat lumii un anumit fel de gândire) este departe de adevăr: incredibil de departe, la început, dar punctul forte este că ne dăm seama de faptul că ceea ce credem este legat în principal de prezent, prin prisma căruia judecăm trecutul fără să conştientizăm asta prea mult. Şi astfel înţelegem multe aspecte legate chiar de propriul prezent, pe care altfel le-am fi înţeles prin alte conjuncturi, dar poate mai târziu şi mai lent. Şi mai ales faţă de propriile manifestări, încredinţări, care ne nasc întrebări proprii, apoi primim întrebările altora fără să-i acuzăm, primim variante de răspunsuri după încredinţările altora asupra cărora reflectăm. Aceasta este o lecţie foarte importantă azi, pe care cândva vom ajunge să o aplicăm în conjuncturi optime de trai în alte cicluri de vieţi pe aceste meleaguri ale universului, în alte societăţi ale creatorilor conştienţi avansaţi – cum suntem noi, spiritele umane întrupate azi pe Pământ. Conştientizările de „azi” sunt consolidările curate de „mâine”. Vom trăi ca ajutători care vor înţelege la rândul lor pe alţii care vor gândi aşa cum am gândit noi azi, îi vom privi îngăduitori şi cu mai multă răbdare vom aştepta să ajungă şi ei la înţelegeri mai avansate, la negări din ce în ce mai blânde. În asemenea înaintări în evoluţiile proprii, vom trăi  în viitor reveniri din vibraţii joase, din încredinţări confuze, neaprofundate, către înţelegerea realităţilor curente: mai repede, mai profund, vom avea treceri de la liniile generale corecte la amănunte subtile care vor permite alte noi înţelegeri, într-o spirală neîntreruptă. Toate sunt specifice epocii pe care o trăim acum, de trecere de la o perioadă cu vibraţii joase din zonă – celelalte zone ale universului având alte particularităţi (se vor studia Zonele Universului Fizic cu adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/731/4.-zonele-universului-fizic.html ), la o perioadă cu vibraţii înalte. Consolidăm gândirea la acest nivel de vibraţii planetare şi ne formăm abilitatea de a trece din ce în ce mai rapid şi mai sigur de la manifestările din vibraţiile joase la cele din vibraţiile înalte. Ne formăm flexibilitate în relaţiile cu alţii, ne adaptăm din ce în ce mai rapid şi mai profund la fiecare pas de înălţare a vibraţiilor, ajutând şi înţelegând tot mai mult şi pe alţii care se află pe drumuri asemănătoare cu noi. 
Ceea ce este azi cu totul deficitar pentru majoritatea spiritelor umane se leagă de păstrarea cunoaşterilor pe întreaga perioadă intuitivă, al cărui sfârşit îl trăim noi, azi: intuiţia omului se manifestă în direcţiile acceptării, fără orgoliu manifest, a semenilor care pot să ajungă rapid la recuperarea percepţiilor multisenzoriale, având experienţă de orientare mult mai mare decât alţii: ajutătorii secundari din mijlocul populaţiilor. Societatea umană contemporană începe timid să se încreadă în propriile intuiţii, să spargă barierele impuse de conducerile egoiste, interesate. Ar fi fost posibil ca deja în secolele V – VII să se treacă la dezvoltarea impetuoasă a ştiinţelor, iar în secolele X – XI să se atingă potenţialul pe care azi îl atinge imaginaţia avangardiştilor, a celor care prevăd în viitorul zilelor noastre dezvoltarea uriaşă a tehnologiilor de vârf pentru viaţa noastră curentă, computerizarea totală a vieţii noastre alături de dezvoltarea totală şi curată, înfloritoare, a planetei întregi. 
De la vibraţiile înalte la vibraţiile joase creatorii avansaţi, aşa cum sunt oamenii pe Pământ, păstrează mult timp cunoaşterea, căci mişcarea inerţială este mult mai puternică pe cunoaşterile dinainte, din experienţa anterioară: care a fost creaţia mentală cu o înaltă calitate a execuţiilor, un respect şi o grijă deosebită pentru conservarea vieţii întregi – de la planetă la cea mai măruntă vietate, respect pentru creaţia umană, pentru ajutătorii de pretutindeni, fie oameni, fie entităţi ajutătoare. O mare bogăţie de cunoaşteri stătea la baza unei asemenea vieţi, iar ceea ce a rămas în moştenirile popoarelor de pretutindeni poate să spună încă multe despre asemenea cunoaşteri, deşi cea mai mare parte a lor a fost distrusă intenţionat sau neconservată sub indiferenţa necunoscătorilor. Orice populaţie creatoare avansată, în curs de universalizare, începe ciclul de întrupări pe Pământ sau oriunde în această zonă a universului, printr-o etapă de creaţie mentală, cu comunicare mentală, desfăşurând cercetare mentală şi prin călătorii astrale, în vederea cunoaşterii particularităţilor planetei, corporalităţii proprii şi a tuturor vieţuitoarelor: de fapt pentru formarea unei baze de cunoaştere care în vibraţiile joase ce vor veni din perspectiva lor va constitui intuitivul epocii manual-industriale pe care omenirea o va trăi. Azi noi deja am trecut prin ea şi suntem pe punctul de a o sfârşi. În acest fel, se formează o cunoaştere din ce în ce mai solidă – la vibraţii înalte şi la vibraţiile joase, fiecare om cunoscându-şi puterile în toate felurile de condiţii pe care i le poate oferi această zonă a universului. 
Începem astfel să înţelegem acum că azi toţi venim la întrupări pământene practic cu un bagaj infinit comparativ cu ceea ce conştientizăm acum în mod curent. În trecutul omenirii de până acum 6.000-7.000 de ani nimeni nu învăţa pe cineva la modul concret, ci doar explica ce se poate percepe în funcţie de momentul planetar, cu vibraţie aflată pe curba diminuării, şi apoi ridicării vibraţiei medii planetare. Omenirea avea învăţători – aşa ne-am obişnuit să-i numim, pentru că ei ne învaţă manifestările specifice unui punct sau altul al universurilor, ne arată modul în care să aplicăm învăţăturile primite, mai întâi la nivele înalte ale vibraţiei locale, apoi din ce în ce mai joase, apoi în revenire către înalt – dar având o experienţă mult mai bogată. Acum 5.000-6.000 de ani vibraţia în scădere drastică a permis oamenilor să înceapă să folosească corpul fizic, condus de razele de vibraţia cea mai joasă din totalul radiaţiei monadice proprii care se poate folosi în acest punct al universului: restul razelor, care se folosesc la nivele mai joase sau mai înalte ale universului, se constituie într-un fundament puternic de susţinere a manifestărilor monadei pe timpul întrupărilor. Aşa se petrec lucrurile oriunde în universuri. 
În acea perioadă, se formaseră deja condiţii pentru ca omenirea să înceapă să se împartă în societăţi tipice şi societăţi atipice: 
– societăţile tipice erau cele care continuau viaţa dinainte de ultima glaciaţiune – adică aşa cum se petrec de obicei lucrurile cu creatorii conştienţi pe Pământ şi pe oricare altă planetă care poate oferi condiţii de creaţie conştientă avansată. Singura deosebire era faptul că şi corpurile permiteau treptat activităţi cu precădere fizice, mai puţin mentale şi astrale, spiritele se orientau, sub conducerea conducătorilor înţelepţi, în vibraţiile rămase joase după glaciaţiune, către activităţi fizice, făcând repede trecerea de la mental la fizic. Activităţile mentale şi astrale au rămas pe planul secund, şi treptat au rămas sub formă de intuiţii pentru majoritatea oamenilor. Asemenea societăţi erau conduse în continuare, ca şi înainte, de conducători-lucrători care făceau parte din grupul celor mai experimentaţi întrupaţi ai timpului, fiind în baza lor spirituală cele mai experimentate monade secundare şi centrale dintre cele cu sarcini în această galaxie. Populaţiile erau formate din toate grupările de spirite, din toate blocurile venite pe planetă, conlucrând şi trăind pentru consolidarea modalităţilor de trăire optimă chiar şi în vibraţii joase. Puteau să facă faţă unor astfel de vieţi, întrucât şi vibraţia planetară nu scăzuse foarte mult, iar intuiţiile păstrau obişnuinţele comportamentelor echilibrate, iubitoare, de înaltă calitate spirituală: adică exact ca şi până atunci, dar în vibraţii înalte. În toată perioada, societăţile tipice au fost în număr relativ restrâns pe toate continentele, iar numărul lor urma să scadă până la dispariţie, până la sfârşitul primului mileniu d.Ch.;
– condiţii pentru formarea de societăţile atipice sunt foarte rare, special formate doar pe anumite planete: şi nu oriunde, nu în orice condiţii şi nu aceleaşi pentru toate planetele. Condiţiile sunt create chiar din formarea planetelor în galaxie, şi creează simultan condiţii nu numai pentru creatorii conştienţi avansaţi, ci şi pentru întregul biosistem, extrem de numeros pe aceste planete – fizic şi astral deopotrivă. În acest fel, toate vieţuitoarele, pot profita de astfel de conjuncturi pentru realizarea etapelor proprii de evoluţie. Societăţile atipice se formează numai în condiţiile venirii pe planetă a unor blocuri de spirite în călătorii regresive. Le numim atipice întrucât condiţiile formării şi fiinţării lor sunt diferite de restul formelor de evoluţie: în evoluţiile curente în societăţi tipice, derulările sunt progresive, se derulează de la un punct al universului cu o anumită vibraţie, la alte puncte din univers cu vibraţie constant mărită şi optimă pentru derularea sarcinilor de destin creativ maxim; în societăţile atipice sarcinile blocurilor de spirite care ajung în mod coordonat pe planetă se derulează în vibraţii constant diminuate, conştientizate de spiritele călătoare ca fiindu-le absolut necesare pentru a-şi percepe propriile necesităţi de continuare a învăţăturilor şi aplicaţiilor lor în vibraţii din ce în ce mai mici: aşa cum acasă, în locul de unde vin, învăţăturile şi aplicaţiile lor se fac în vibraţii din ce în ce mai mari, consolidând experienţa şi întărirea forţelor spirituale totale. Aşa cum ştim acum, viaţa în societăţile umane a ajuns să fie distructivă, puţin constructivă, relaţiile dintre oameni să fie agresive, dispreţuitoare, cu multă perversitate. Societăţile atipice – pe care le vom studia separat cu toate particularităţile lor funcţionale – erau în răspândire din ce în ce mai rapidă, prin întruparea unor blocuri de spirite venite în mod special pentru a-şi cunoaşte puterile şi obişnuinţele în vibraţii joase, chiar dacă evoluţiile lor totale înaintaseră mult în zonele de vibraţie foarte înaltă ale universului. Doar cu puterea astfel întărită de evoluţiile în vibraţii înalte ele pot să-şi suporte propriile manifestări rămase de corectat: iar aici SE IMPUNE CU NECESITATE ÎNŢELEGEREA FAPTULUI CĂ NU SUNT RĂMÂNERI ÎN URMĂ, CI LĂSĂRI LA URMĂ, PENTRU MOMENTUL ÎN CARE ALTE FORŢE, PRECUM ŞI EXPERIENŢA FOLOSIRII LOR SUNT CONSOLIDATE, PENTRU A SUSŢINE ASEMENEA TRĂIRI GRELE: cum sunt cele pământene pentru spiritele umane, acum. Şi fiecare dintre noi intră în întrupări exact în momentul necesar pentru sarcinile fiecăruia în parte, dar şi pentru toţi laolaltă. 
Fără înţelegerea acestui aspect al trăirilor noastre nu putem înţelege toate aspectele vieţii umane de azi, astfel încât nu avem decât să ne auto-corectăm când ne va veni fiecăruia timpul şi rândul. Nu suntem toţi obligaţi să ne corectăm toate greşelile sau să ne ridicăm toate neputinţele după corpul fizic. Puţini dintre noi o pot face acum, puţini putem conştientiza ce facem chiar acum din manifestările prin corp fizic. Chiar dacă sunt conştientizate, multe rămân la nivel de deschidere, iar alţii nu ar trebui să ceară imperios schimbarea ce ar putea doar teoretic să fie realizată. Numai trăind zilnic cele pentru care luăm hotărâri personale, putem să descoperim o infinitate de aspecte ce pot fi analizate, căutate căi de rezolvare şi realizate aplicaţii la nivele înalte şi foarte înalte de vibraţie – adică în calitate de entitate astrală, după terminarea vieţii fizice, apoi de întrupat în alte locuri din univers de vibraţie mult mai înaltă decât orice vârf de vibraţie de pe Pământ. Aceasta este linia evoluţiilor, cu răbdare şi străduinţă pe toate cărările, căci nimeni şi nimic nu ne grăbeşte. Toate le vom face pe îndelete, iar când viitorul ne va aduce din nou în situaţii similare, vom vedea cât am câştigat din toate cele lucrate între timp. Şi, încredinţată sunt, cele câştigate sunt enorm de multe şi profunde...

Iată de ce spiritele umane vin pe Pământ cu un bagaj de experienţă foarte înalt. Şi nu numai la nivel fizic, ci şi astral, mental şi cauzal. 
Şi nu numai spiritele umane, ci toate spiritele întrupate pe Pământ, fie cu corp fizic, fie cu corp astral de manifestare. Avem putere şi avem experienţă de folosire a puterilor noastre – ele toate la un loc se dezvoltă, se aprofundează, se cizelează mereu, fără oprire. 
Iată de ce ne terminăm absolut toate destinele noastre – doar că nu venim cu toţii pentru aceleaşi sarcini, ci fiecare dintre noi are sarcinile sale, sarcini care durează în felul fiecăreia pe parcursul întregului ciclu de vieţi, nu numai într-una. Se cuprind astfel toate aspectele necesare dezvoltării unei forţe, raze a spiritului, sau numai părţi din fiecare aspect în parte: deschideri, puncte de dezvoltare, puncte de consolidare, puncte de intrare în stare de latenţă, puncte de estompare în timp ce altele prind doar vârfuri în condiţiile existente azi pe Pământ. Alte planete, alte galaxii, alte subzone pe parcursul fiecărei zone universice vor contribui la dezvoltările generale şi particulare ale fiecărei linii de avânt spiritual personal şi de grup în fiecare etapă de evoluţie în parte. 
Este foarte bine să înţelegem asta... 
Numai în condiţiile unor asemenea forţe spirituale consolidate putem să rezistăm la schimbările atât de frecvent schimbate ale vibraţiei planetei, condiţii pe care celelalte vieţuitoare le pot susţine aparent superior omului în anumite direcţii doar pentru că nu au multă experienţă, nu au multe sarcini, nu au rol de creator conştient, rol de ajutător conştient, sau necesităţi de trăiri distincte, personale – nu de turmă; în situaţia spiritelor umane, fiecare personalitate distinctă îmbogăţeşte de fapt grupul spiritual de întrupare şi îl poate propulsa pe culmi deosebite de cele pe care le-a trăit anterior... 
Este de reflectat, desigur, asupra acestor aspecte...

Venim astfel la întrupare nu numai cu anumite lecţii învăţate, ci toate lecţiile învăţate. Doar manifestăm unele sau altele din cele necesare nouă în cadrul unei întrupări. Dacă ne îndoim de acest lucru, vom constata cândva că ne îndoim de capacitatea ajutătorilor şi coordonatorilor evoluţiilor noastre de a ne planifica, ordona, coordona şi ajuta manifestările: pe ei nu îi doare nerecunoştinţa noastră, pentru că ne înţeleg perfect, aşa cum şi noi vom înţelege pe cei care îi vom ajuta la rândul nostru, care vor trece prin aceleaşi nesiguranţe până la consolidarea siguranţelor lor, ajutaţi şi primind exemplul nostru, aşa cum şi noi îl primim – conştienţi şi îmbogăţiţi spiritual – pe acela al ajutătorilor noştri de acum. Ne va durea puţin pe noi înşine atitudinile nerecunoscătoare ale ajutaţilor noştri la început, dar vom înţelege că putem să nu cerem vreo recunoştinţă, nemaivorbind de recompensă... căci altruismul se dezvoltă exponenţial pe măsură ce renunţăm să-i contestăm puterea şi profunzimea... 

Dacă tot am discutat despre sarcinile proprii de destin pe Pământ, să înţelegem că este foarte adevărat că avem sarcini comune: dezvoltarea şi consolidarea lor ne uneşte şi ne creează dorinţa de conlucrare, ce ne dezvoltă apoi alte direcţii spirituale, de trăire interioară şi exterioară, mai mult sau mai puţin comune. Dar ceea ce ne caracterizează ca spirite creatoare conştiente avansate este faptul că fiecare dintre noi avem sarcini personale, în funcţie de evoluţiile proprii, înclinaţiile proprii, înţelegerile care ni se formează mai devreme sau mai târziu sub impulsul vieţii care se defăşoară în jurul nostru. 
Acceptările noastre – deşi acceptarea în sine este mai mult sau mai puţin o sarcină comună – se diferenţiază după ajungerile noastre proprii. Concret: eu accept că cineva nu poate gândi, lucra, ca şi mine, nici ca şi altul, dar accept şi faptul că va aveni un moment în viitorul lui – aşadar AL LUI – în care va pune în practică ceea ce eu îi spun acum – DAR ÎN FELUL LUI PROPRIU. Ceea ce trebuie să fac eu, sau altul, în calitate de ajutător este de a urmări dacă lucrarea celui ajutat este corectă, ştiind amândoi că ea este şi perfectă dacă avem condiţiile necesare pentru aşa ceva, sau nu nu ajunge să poată fi perfectă (şi asta este de reţinut): şi aşteptăm să vină momentul în care vom putea să facem şi aşa. Pe lângă consolidarea corectitudinii şi aşteptarea unor condiţii încă şi mai prielnice pentru o calitate şi o spiritualitate mai avansată, câştigăm împreună o îmbogăţire de experienţă pe care o vom oferi mai departe, altor evoluanţi, în eternitate: din ce în ce mai bogată, mai profundă, mai înălţată... 

vineri, 26 septembrie 2014

O FILĂ DIN RELAŢIONĂRILE NOASTRE ACTUALE...

Şi eu am constatat, îmi spun mereu alţi şi alţi prieteni în ultima vreme că, pe măsura trecerii timpului şi a trăirilor noastre din ce în ce mai conştiente, ne întâlnim sau ne reîntâlnim cu oameni cunoscuţi în trecere doar, cu care nu am interacţionat la prima întâlnire sau întâlniri cu persoane publice, cu care nu ne-am gândit niciodată că ne-am putea întâlni.
În ceea ce privesc anumite contacte de destin, cu persoane publice spre exemplu, a venit vremea să înţelegem că persoanele de notorietate publică nu sunt neapărat persoane de maximă calitate, spiritualitate, pricepere, elevare pe orice plan – ci persoane care chiar şi pentru doar un moment sau pentru o lungă perioadă de timp devin de notorietate publică pentru completarea sarcinilor lor de destin, înafară de a crea condiţii pentru impulsionarea publicului lor, indiferent dacă este vorba despre un plan local, restrâns sau foarte larg. Sunt sarcini care necesită tangenţe cu toate felurile de oameni, şi ei înşişi devin apoi purtători de sarcină informaţională pentru alţii, impulsionându-le pe termen scurt sau îndelungat căile de manifestare în moduri pe care abia acum începem să le descifrăm. O întâlnire personală cu astfel de persoane nu ar trebui să fie catalogată neapărat ca fiind o mare cinste sau o mare realizare, o surpriză de proporţii pe care destinul i-o oferă unui om sau altul. Ci este întotdeauna un schimb de un volum informaţional de mare anvergură pentru cel necunoscut – şi nu neapărat pentru a trage un folos material, social, profesional sau spiritual, ci pentru un schimb de informaţii la nivel energo-material şi vibraţional, prin care cel cu poziţie înaintată în societate îşi completează cele necesare destinului său – de multe ori semnificative, fără ca vreunul să ştie – şi cel care pare neînsemnat să fie purtător de informaţie de evoluţie secundară (ajutător secundar cu sarcini planetare, stelare şi galactice) ceea ce înseamnă un întrupat foarte important pentru toate evoluţiile locale: în această perioadă însă acestea fiind lucruri foarte puţin cunoscute. Vom relua pe larg în studiile istorice însemnătatea purtătorilor consacraţi de informaţie în toate vremurile – fie ele etape de manifestare mentală a creatorilor conştienţi avansaţi, fie etape intuitive ale acestora: ei sunt legaţi în primul rând de cele mai avansate învăţături pe care le-a primit omenirea de-a lungul tuturor epocilor sale pământene, adică în aproximativ ultimele 60 milioane de ani. 

Personal m-am gândit la acest aspect rememorând şi analizând multe momente de acest fel, din adolescenţă sau de pe parcursul anilor maturităţii. La început nu am înţeles de ce am avut tangenţă cu oameni obişnuiţi, în faţa cărora nu simţeam că este cazul să le atrag atenţia în vreun fel, dar şi cu oameni de notorietate publică, arhicunoscuţi – de la decani şi rectori, oameni de artă şi de litere, preoţi înălţaţi, la miniştri şi chiar preşedintele ţării. Uneori chiar am vrut să mă eschivez total, însă nu am putut, viaţa m-a obligat practic să interacţionez direct cu mulţi oameni, în acest fel. 
Am înţeles la un moment dat că fiecare tangenţă directă, personală, de pe Pământ, prin manifestări de natură fizică, are o importanţă deosebită şi în legăturile noastre pământene, aşa cum scriam mai sus, prin schimburile de informaţii de naturi deosebite între noi, conştientizate mai mult sau mai puţin în vremurile noastre – dar profund conştientizate şi înţelese, apoi folosite integral în etapele mentale. Pe de altă parte trebuie să avem în vedere permanent şi desfăşurările de sarcini pe care le avem în astralul Pământului, în activităţile noastre desfăşurate în calitate de entităţi astrale (în timpul somnului). Să nu neglijăm, de asemenea, diverse feluri de ajutor interpersonal în viaţa curentă, dar mai ales pe cele care ne aşteaptă în viitorul călătoriilor noastre prin acest univers, prin alte universuri, coparticipări la diferite lucrări de o importanţă deosebită pentru noi înşine şi pentru întregul univers. 

Există un aspect însă pe care este cazul să-l dezbat acum. Este vorba despre o anumită formă a acelui „deja vu” despre care auzim şi pe care mulţi dintre noi îl cunosc deja: ne reîntâlnim cu întrupaţi actuali cu care am trăit în vieţile anterioare sub alte forme, cu oameni pe care îi cunoaştem din călătoriile şi lucrările noastre astrale curente, desfăşurate în timp ce ne doarme corpul fizic. Ne amintim de dânşii sub formă de vis, vis căruia nu îi dăm prea mare importanţă pe loc – dar de fapt desfăşurând cu ei trăiri mai mult sau mai puţin intense în calitate de entităţi astrale, în lucrări necesare destinului în curs. Sunt perioade planetare cu energii foarte puternice în creştere sau în diminuare în care visăm mult, dar nu ne amintim prea multe – sau nimic concret, ca acţiuni sau ca persoane: de fapt nu visăm mai mult, nu desfăşurăm activităţi astrale mai mult, ci sub imperiul vibraţiilor în schimbare bruscă, conştientizăm mai mult activitatea curentă pe care o avem în astralul planetar. Toate ne rămân undeva în memoriile corpurilor noastre fluidice, se transmit spre corpul fizic stocându-se în „buzunarele” de rezervă de la graniţele dintre subconştient şi conştient. Sunt gata să iasă la suprafaţă, şi chiar ies în momentul în care conştientizăm împreună că suntem faţă în faţă, în manifestări cu corpul fizic şi astfel avem posibilitatea să întărim fizic contactele noastre trecute nebăgate în seamă sau activităţile astrale desfăşutare împreună. 
Este sarcină de destin, şi undeva în sufletul nostru ştim asta.
Să înţelegem că, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare, se dezvoltă din ce în ce mai larg corpurile noastre fluidice, întărindu-se câmpurile lor. Vitalizate astfel ele oferă spaţiu din ce în ce mai larg manifestărilor noastre din ce în ce mai variate, mai bogate. Şi ştim asta, observăm zi de zi. Memoriile noastre se întăresc prin intrarea unor segmente de trăire din ce în ce mai bogate în conştienţa noastră şi rămân acolo. Mulţi oameni cred că, dacă vor memora mai mult, li se va strica creierul... Ceea ce este departe de adevăr şi este bine de reţinut asta, căci materialul informativ sau experenţial pe care îl memorăm se compactizează, făcând loc tuturor celor trăite de monadă, din momentul autoformării sale – în eternitate: practic ţinem minte tot, pe fiecare fel, nivel de vibraţie în parte şi rememorăm automat, scoatem din memoriile proprii, ale monadei ( http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articole/5.-memoriile-monadelor-.html ) ceea ce necesităm, în funcţie de impulsurile vibraţionale pe care le trăim. 
Pe de altă parte, de multe ori, dacă întâlnim o persoană nouă, avem senzaţia aceea de „deja vu” şi credem repejor că este unul dintre acele fenomene pe care le numim „paranormale”: având la bază o întâlnire cu cineva cu care ne-am întâlnit într-o viaţă anterioară, sau un vis de tip premoniţie. Ceea ce da, poate fi şi aşa cu siguranţă de multe ori, căci este din ce în ce mai normal să ne revină amintirile din vieţile noastre anterioare de pe Pământ, cu intuiţii largi despre amintirile de prin alte locuri din univers, să ne vină (şi să rămână în conştient) fragmente din derulările călătoriilor noastre astrale din timpul petrecut cu somnul – toate fiind evenimente rămase de fapt în subconştient, în memoriile latente ale altor corpuri decât cel fizic. Corpul fizic face legături, în plus printre altele cunoscute de noi, cu activităţile curente ale celorlalte corpuri, printre care percepţiile şi folosirea lor este doar una dintre aceste activităţi. Vibraţia planetară în continuă creştere determină din ce în ce mai des la trecerea frontierei, „barierei” (nu este barieră de fapt, dar o putem asemui cu aşa ceva, în lipsa unor cunoaşteri mai aprofundate, deocamdată) dintre subconştient şi conştient. Cele pe care le numim latente de fapt nu sunt în totalitate astfel, le credem noi în acest fel, latente, aflate diminuate undeva în subconştient: doar atenţia noastră este sustrasă de cele ce se petrec intens – chiar agresiv ni se pare nouă – în câmpul fizic al lumii în care trăim şi, datorită unei experienţe mai mici de manifestare prin corpul fizic, ne concentrăm în câmpul fizic pentru a duce la îndeplinire sarcinile din acest domeniu al vieţii noastre. De aceea, cele ce se petrec în alte câmpuri, de alte vibraţii, pierd din atenţia noastră, până la a le crede inexistente pentru o bună perioadă de timp. Aceste alte corpuri, funcţionările şi efectele lor, desconsiderate până acum în majoritatea popoarelor lumii, trec azi mai repede „frontiera” şi rămân în conştient. Dacă până acum nu le cunoşteam, de acum încolo memoriile devin aproape fotografice stocând chiar în conştient toate cele înregistrate de simţurile noastre, ajutându-se astfel să depăşim cu încredere ceea ce în trecut credeam că prea multă informaţie ne va... distruge creierul, ne va da dureri de cap... Se dovedeşte că lucrurile nu stau de loc în acest fel. 
Destinele noastre se împlinesc în detaliile cele mai mărunde şi profunde. Orice fel de tangenţe din acest ciclu de vieţi sunt conştientizate. Fiecare tangenţă de pe Pământ, aşa cum spuneam, are un corespondent cert în sarcinile pe care le avem dincolo de fruntariile galaxiei în care ne aflăm în acest moment. 
Memoriile noastre sunt mult mai active azi şi este doar începutul: se vor mări din ce în ce mai mult, fără de sfârşit pentru viaţa noastră pământeană şi a generaţiilor viitoare. Tot ceea ce trăim şi tot ceea ce se înregistra până acum în subconştient rămâne la purtător, rămân definitiv la poarta conştientului, şi nicidecum nu mai rămân „îngropate” în subconştient. Astfel ne vom aminti cu toţii (până acum oameni cu memorii prodigioase erau destul de rari) că am mai trecut, însă fără tangenţă (comunicare directă), pe lângă o persoană, sau ne întâlnim cu persoane despre care am auzit în trecere, fără să le fi cunoscut, sau venim în contact cu persoane publice cu care nu credeam că ne vom întâlni şi că vom relaţiona vreodată direct. Multe sunt pregătiri de evenimente, pre-contacte prin care subconştiententul nostru este pregătit pentru a lua direct contact cu persoanele în cauză. Doar atât va reţine un subconştient la început nepregătit, transmiţând reverberaţii care ne apar sub formă de intuiţii. Intuitivul se diminuează mult, etapa nu va mai merita să fie numită, în curând, intuitivă: pentru mulţi dintre noi deja lucrurile se petrec, intuiţiile devin cunoaşteri clare, acel „Eu ştiu” va întări încrederea omului în sine însuşi, în ajutătorii astrali şi legăturile cu ei, precum şi în cunoaşterile celor din jur preluate pe căile naturale, prin percepţii personale. Nu vom mai numi ego, orgoliu sau în alte feluri faptul că suntem siguri pe cele cunoscute direct, prin propriile noastre percepţii astrale şi mentale, pe lângă cele fizice. Ne vom aminti clar „visele” noastre – pe care nu le vom mai numi „vise”, ci „cercetări astrale şi mentale”, ne vom aminti lucrările pe care le facem în astral, oferind ajutor clar, direct, celor care îl necesită, .
Pe măsura conştientizării fenomenului, se împletesc liniile de destin mai repede, totul devenind mult mai activ cu timpul. Memoriile se descarcă rapid, un cuvânt, o imagine, o persoană ne aduce un şuvoi uriaş de înţelegeri, de amintiri: se deschid liniile de cunoaştere personală, iar ceea ce până acum am crezut că este de necuprins, de neatins sau, dimpotrivă: că ar fi în noi şi nu avem nevoie să ne mai preocupăm de ele, se dovedesc a fi fost înţelese greşit, şi purcedem la a le cunoaşte în liniile prezentului, în puterile prezentului nostru, în vibraţiile planetei actuale, în mijlocul stelelor noastre, din galaxia noastră actuală. 
Toate se dezvoltă azi în noi, întreg sistemul nostru corporal se dezvoltă, cu toţi senzorii lor care ne dezvoltă percepţiile într-un grad pe care nu l-am cunoscut, conştientizat în această viaţă, care ne impulsionează la mărirea sferei manifestărilor în feluri de care am auzit – dar nu le-am trăit personal până acum.
Nimic nu se mai uită, nu se mai degradează – dimpotrivă, toate cele care apar în conştientul nostru susţin memoriile, activităţile, derulările de sarcini, înţelegerile cu subtilităţi din ce în ce mai profunde şi mai ample. 

O nouă viaţă ne cuprinde deja, aproape pe nesimţite pentru majoritatea oamenilor azi: unii o numesc „trezire” sau „reconectare”, sau orice fel de altă formă de exprimare care cuprinde de fapt acelaşi fenomen: revenirea la ceea ce am fost cândva, înscrisă în Cartea Vieţii noastre pământene...
Să ne lăsăm fără teamă cuprinşi de ea, purtaţi pe aripile ei, încântaţi, minunaţi...
Să aşteptăm cu răbdare şi încredere asemenea creşteri, dezvoltări, mulţumind mereu divinităţii  pentru tot ajutorul cu care ne învăluie, mereu...

vineri, 19 septembrie 2014

CELE DE PE URMĂ VOR FI CELE DINTÂI...

Am fost deseori întrebată de ce privesc calmă, liniştită, marile evenimente spirituale, sociale sau politice. Cum a fost mai ales acel binecuvântat 21 decembrie 2012... sau alegerile care vin acum... 
Da, am o viziune asupra lumii şi omenirii care m-a determinat şi mă determină în continuare să privesc liniştită lucrurile, chiar dacă de cele mai multe ori mă dor durerile din familie, ale prietenilor sau a lumii... Una e durerea – fizică, sau emoţională, sau amândouă laolaltă – alta e panica prelungită, frământarea fără final de înţelegere, neacceptarea până la capăt: de care, mulţumesc lui Dumnezeu am scăpat. Chiar am la început clipa unei neacceptări, care duce ori la durere, ori la milă şi compasiune – dar ea este impuls pentru implicarea în orice fel de acţiune se cuvine să o pun alături de cele ale altora. Aşa e viaţa. Şi spuneam de curând cuiva care îşi dorea moartea: „Părerea mea este că trebuie să trăim intens, cu efort, ca să merităm o moarte...”

CĂDERILE MELE ... 
Oricum cred că pentru noi, oamenii, căderile sunt pe vârfurile munţilor de evoluţie, într-un şuvoi de spiritualitate necunoscută încă, care ne oferă locul de om în această lume. Suntem pe „platourile ei alpine” aici, pe Pământ, iar viziunea aceasta a fost una dintre primele pe care le-am avut şi le-am analizat – prin 1987... 
Azi cred multe despre aceste lucruri, iar ele îmi oferă stabilitate prin înţelegerea unor chestiuni care dau forţă, putere, altruism, drag de toate şi de toţi. 
Când cred că am o „cădere” – aşadar spiritualiceşte vorbind – eu cred că de fapt este o recuperare a altui element rămas în urmă. Şi dacă este o recuperare, este o echilibrare de fapt. Şi chiar mă simt echilibrată şi întărită, şi încerc să susţin cum pot şi pe alţii – care vor alege să creadă sau să nu creadă, dar îi rog să simtă, să analizeze, să caute să înţeleagă ei înşişi, să se lămurească după trecerea greului sau dezorientantului moment. 
Faptul că eu cred în astfel de „recuperare” vine din cunoaşterea faptului că razele din radiaţia spiritului, a monadei (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articole/4.-radiatia-monadica-spirituala.html), nu sunt egale, nu sunt egal dezvoltate – şi tocmai pentru acest lucru venim aici la întrupare, după ce am avansat mult în consolidări de evoluţii la nivele foarte înalte: din unele puncte de vedere avem puteri şi experienţă pe măsura lor – din altele nu avem, dar ne-o formăm. Razele noastre, puterile noastre nu sunt egale nici ca intensitate, nici ca lungime (şi astfel nu ajung departe), nici ca putere de pătrundere (nu răzbat şi nu pot fi folosite eficient la depărtare, şi nici timp îndelungat). Ceea ce avem de făcut este să le dezvoltăm pe toate cele care acţionează în acest loc din univers, apoi în altul, după cum consideră coordonatorii, îndrumătorii noştri plini de putere spirituală şi de experienţă: pentru că noi nu avem viziunea complexă a dezvoltărilor armonioase, nu cunoaştem încă bine nici modurile lor de dezvoltare, nici vitezele de înaintare, de pătrundere în mediile universice: căci la nivele de vibraţie joasă ale universului nu avem cunoaşteri consolidate privind necesităţile totale în care s-au format şi au crescut puţin câte puţin puterile noastre. 
Mai mult decât atât: numai îndrumătorii noştri pot ţine cont de dezvoltarea noastră în egală măsură cu a fraţilor noştri de pretutindeni – oameni sau orice fel de întrupaţi: de la viruşi la galaxii (cel puţin), ceea ce noi nu avem în vedere încă. Ar trebui să avem în vedere măcar dezvoltarea altor vieţuitoare spre susţinerea noastră, şi invers: noi care ajutăm şi susţinem pe alţii, pentru a ajuta şi ei la rândul lor, iar ceea ce ni se întoarce astfel devine fără să ştim însutit, înmiit... Nu conştientizăm asta, aşa cum nici ceilalţi nu conştientizează – dar prin efortul coordonărilor armonioase ale marilor noştri ajutători se fac toate, treptat, până când ajungem la conştientizări şi trăiri complexe oriune ne-am afla în univers, alături de semenii noştri...
Să reţinem că în astfel de trăiri, ajutătorii noştri nu ne împing din urmă, doar noi ne împingem unul pe altul: până obosim şi înţelegem şi rostul celor făcute, şi echilibrarea lor, şi rămânerea în echilibru mai departe... A ne împinge astfel la acţiuni bruşte, înainte de a avea puterea de a „merge pe propriile picioare” este ceva mecanic, din care se conştientizează doar greutatea care oboseşte. De aceea cele mai multe acţiuni, evenimente, manifestări şi trebuinţe umane ni se par grele şi de multe ori fugim de ele. Mai întâi trebuie să ne descoperim forţele, să le folosim cum putem, să le înţelegem dezvoltările, să le consolidăm în diverse condiţii – abia apoi vine rândul altora. 
Aşadar, nu degeaba suntem aici, acum, în astfel de conjuncturi planetare. Şi asemenea situaţii, în care o parte din populaţiile spirituale întrupate împreună cu noi se agită, se grăbeşte, agresând cealaltă parte, conduc la căderea civilizaţiilor: devreme au pornit – cel mai adesea pe drumul migraţiilor sau războaielor, grăbindu-se orbeşte în goana cailor, fără să-şi cunoască forţele, resursele – devreme şi contorsionat s-au dezvoltat, nefiind coapte suficient în însăşi esenţa lor, adică:
– nu s-au dezvoltat complet, ci doar în acele vârfuri care au supt puterea celorlalte popoare, privându-se între ele în avalanşă de multe ajutoare pierdute pe drum, distrugătoare sau cel puţin obositoare, rămânând multe în memoriile monadice ca emoţii şi sentimente: la reîntâlnirea cu diverse evenimente în viaţa de azi, sufletul îşi aminteşte doar greutatea, şi rareori ce a făcut pentru a depăşi totuşi greutatea care nu l-a omorât, ci doar la întărit cândva;
– nu au folosit resursele proprii materiale, neavând timp propice cercetării împletirii lor, din care să rezulte mereu altele folositoare; nu au avut timpul descoperirii modurilor de înlocuire, de împletire, de folosire multilaterală – într-un cuvânt de valorificare locală, în funcţie de necesităţile echilibrate (nu exagerate) ale populaţiilor locale: cu care nu s-au împrietenit spre conlucrare, ci s-au omorât orbeşte;
– în acest fel, nu au folosit resursele umane de înaltă valoare, oricât de mari sau de mici ar fi fost ele: de inteligenţă, de forţă fizică, de experienţă ancestrală, pe care uneori nici nu au fost lăsate să se dezvolte, să ia avânt, fiind dispreţuite doar pentru că conducătorii nu au avut răbdare pentru înţelegerea lor şi un timp necesar observării efectelor lor pozitive. Nu resursele au fost lipsă sau vinovate, ci doar cei care le-au evaluat superficial – indiferent de natura lor. 

Profund privind lucrurile, avem toate condiţiile necesare recuperării cunoaşterii şi folosirii forţelor necunoscute de noi, posesorii. Dezvoltarea unor forţe s-a făcut uneori în detrimentul altora, şi nu pentru a sprijini pe cele nedezvoltate încă – dar am fost lăsaţi un timp pentru a ne descoperii singuri la un moment dat existenţa lor şi felul în care putem acţiona cu ele, în mod echilibrat şi mai ales moderat. 
Şi dacă ne raportăm la Pământ, tot ceea ce s-a petrecut şi se petrece în continuare, într-un continuu prezent, este şi valabil, dar şi trist: că în special resursele umane au fost, şi sunt încă în această situaţie a unei folosiri precare, dezechilibrantă şi pentru noi, şi pentru planetă. Nici resursele materiale, nici cele umane nu sunt valorificate suficient pentru ca întreaga omenire să ajungă măcar intuitiv la o inteligenţă suficient de avansată pentru a recunoaşte valoarea tuturor şi a modului de a le folosi eficient. Şi atunci totul devine previzibil sau măcar nu poate mai nimic să ia prin surprindere pe cel care înţelege astfel: el poate accepta tot ceea ce se petrece, poate astfel să primească totul drept impulsuri de orientare şi de adaptare din vreme, pentru a contracara, pe cât posibil, efectele negative la nivel personal şi al celor din jur, care sunt dispuşi să accepte.

Când forţele, resursele sunt însă echilibrat dezvoltate, percepute şi folosite ca atare, se poate observa clar cele dezvoltate la final, cu cele dintâi susţinându-le pe cele din urmă, proaspete şi întărite fără oboseli extreme ale altora; cum cele de pe urmă devin susţinătoare ale celor dintâi, obosite de eforturile făcute, în zborul lor către noi orizonturi, care vor lucra către o nouă epocă de dezvoltare ale tuturora la un loc.

Toate se petrec aşa – de la membrii unei familii la un popor întreg, la un set de popoare şi la nivelul întregii umanităţi. Este un mecanism care, dacă este cunoscut şi acceptat cu virtuţile sale întregi, ne ajută – printre altele – să înţelegem orice eveniment social-politic contemporan. Rădăcinile celor care se petrec acum ar trebui căutate în rădăcinile şi mlădiţele ceva mai vechi, pornind de la marile migraţii de acum două milenii – ca să nu ne ducem totuşi prea departe: deşi chiar mult mai departe sunt cele mai profunde şi subtile cauze. Dar cum ele nu sunt cunoscute şi aprofundate, chiar şi numai mozaicul neputinţelor de folosire a resurselor şi cunoaşterilor proprii mai apropiate poate conduce la orice înţelegere a evenimentelor contemporane. Totul este de fapt o transpunere a celor vechi în condiţii care se schimbă mereu, determinându-ne să ne cunoaştem limitele şi să înţelegem limitele altora: chiar dacă le înţelegem – nu înseamnă că le acceptăm spre a ne fi exemplu de urmat, exemplu de oferit altora. Doar de înţeles. 
Atât.
Şi astfel lumea se poate schimba: în sufletul nostru cel puţin...

miercuri, 17 septembrie 2014

FIECARE PAS ARE TIMPUL LUI, ARE VALOAREA LUI ÎN SUFLETUL UNUI OM


De-a lungul vieţii m-am agăţat de multe lucruri sau oameni, dar am şi întors spatele multor oameni; am rejectat şi idei pe care le-am avut şi eu, precum şi idei pe care le-am primit din partea celor din jur. Şi, întâlnind oameni care se agăţau de ceva cu spaimă (să nu trăiască diferite feluri de evenimente) sau cu disperare (să nu piardă ceva sau pe cineva), mi-am dat seama la un moment dat că refuzam să las omul în apa sufletului său, insistând să-l duc „pe calea cea bună, reală, adevărată” (pentru mine...). Dar acest lucru însemna de fapt a-l deranja – până la a-l jigni sau chinui, cu toate cele cuprinse între asemenea limite sau chiar şi mai largi, în funcţie de moment: mai ales pe cel care crede că clipele lui sunt numărate. Eu aveam conştiinţa mărită a vieţii după viaţa trupească, după trecerea vieţii omului formal şi îmi doream din tot sufletul să le ştie şi cel ajutat de mine în acele clipe... 
Deformare religioasă de la acel „măcar pe patul morţii”... 
Şi la un moment dat am început să înţeleg alte lucruri... Că, dimpotrivă, îl ajutam real primind doar momentul cu înţelegere şi cu căldură sufletească la adresa omului, chiar dacă se vedea clar că el nu este nicidecum în faţa pasului plecării, ci doar frica în faţa acestui pas îl determina s-o creadă. Nu-l ajuta nicidecum refuzul meu (chiar indignarea mea) faţă de neînţelegerea lui cu privire la continuarea vieţii dincolo de trup. Ci ajutor adevărat în asemenea clipe grele pentru el era numai primirea felului lui propriu de simţire şi încredinţare, cu căldură umană, înconjurarea lui sufletească cu sufletul meu. Abia după trecerea greutăţii, durerii trupeşti sau/şi sufleteşti avea să fie suficient timp pentru a-i arăta că treburile stau altfel, că este treaba viitorului dacă el acceptă sau nu alte noutăţi care îl pot linişti, dacă va fi să mai treacă prin astfel de momente grele; sau dacă sunt necesare alternative la explicaţiile confuze în care omul s-a scăldat până atunci, sau alte moduri de abordare, în funcţie de vremuri şi de oameni. Dar în momentul greutăţii sale, omul s-a simţit înţeles şi durerea sa, înconjurat cu căldură sufletească: de dragul lui ca om, şi nu de dragul cunoaşterii diferitelor părţi ale adevărului. 

Am înţeles atunci eu personal că există un timp al cunoaşterilor şi un timp al trăirilor cu sau fără cunoaştere aprofundată a realităţii înconjurătoare. Disperarea cu orice preţ a da omului orice fărâmă de cunoaştere chiar şi pe patul morţii nu dă, nici nu ia valoarea cunoaşterii în sine. Valoarea este în sufletul privitorului, al primitorului...

... La fel ca orice primire: dacă e primire – numai omul poate să o facă. Nu poţi da omului mai mult decât poate primi, în orice moment al vieţii lui. Îi poţi dori să primească ceva, iar dorinţa este un dar în sine – este lucrătoare în felul ei, îl ajută subconştient să-şi umple o călimară cu cerneala cu care doar sufletul lui va scrie filele eternităţii înţelegerilor sale...

Şi ajutătorul înţelege, la rândul său că este primit – el şi ceea ce îi poate aduce celui ajutat – doar când acesta din urmă este pregătit să primească. Aceasta nu ştirbeşte existenţa celor reale dar necunoscute de alţii, nu ştirbeşte frumuseţea realităţii, nici fiinţarea, nici rostul care are şi îi oferă valoare pe lângă frumuseţe... Nu pierde din binele pe care-l poate da căutătorilor-lucrători... 
Şi apoi – cât de frumoase pot fi amintirile de pe drumul înălţărilor spirituale, şi cât de frumos va fi pentru oricine să aibă asemenea momente de împărtăşit cu alţii asemenea lui, cândva... 
Cei care nu le pot vedea sau înţelege acum, o vor face altă dată şi îşi vor da seama de tot ceea ce au pierdut scăldându-se în inerţii comode, şi ce au câştigat în viaţă, cu adevărat, părăsindu-le... Fiecare om apreciază clipele vieţii în felul lui, iar echilibrele se formează treptat prin inerţii necunoscute la început şi părăsirea lor prin înţelegerea proprie a valorii înaintărilor, înălţărilor spirituale: pentru sine – dar şi pentru toţi cei din jur...

Toată viaţa trecem prin tot felul de evenimente. În clipa fricii de eveniment (cel mai adesea probabilitate de deces) omul se poate deschide total – sau nu... Şi ne formăm încet-încet experienţa de a înţelege exact ceea ce suntem pregătiţi să primim, să înţelegem: şi noi, şi cei ajutaţi – fiecare pentru nivelul său spiritual, nici mai mult şi nici mai puţin. 
... Căci fiecare drum şerpuieşte în felul său la fiecare pas... 
Şi în fiecare clipă drumul ne atinge... în timp ce şi noi atingem drumul... Nu ştim ce formăm, pe cine ajutăm, de cine suntem ajutaţi, cum se împrăştie reverberaţiile trăirilor noastre în lumea pe care o cunoaştem mai mult sau mai puţin, dar care ne aşteaptă cu răbdare să o cuprindem, să o înţelegem, să o îmbrăţişăm... să o iubim...

luni, 8 septembrie 2014

CINEVA CARE A AJUNS LA ADEVĂR (3): REFLECŢII PE BAZA ARTICOLELOR ANTERIOARE...

Discuţiile avute pe baza articolelor anterioare au condus la mai multe concluzii, dintre care una relevă o încredinţare extinsă: că înălţarea spirituală este bazată pe excludere. De fapt mi-am adus aminte că am citit deseori, şi am avut multe alte discuţii anterioare din care rezulta aceeaşi încredinţare: că omul ar trebui să excludă din viaţa sa manifestări diverse, cum ar fi (câteva exemple mai des întâlnite): persoanele cu care nu mai poate comunica nemaiavând multe puncte comune, evenimente la care nu mai are bucuria, frenezia de a participa, exclude un anumit gen de discuţii ((politice, sociale, de afaceri, etc.) şi, nu în ultimul rând, îşi caută serviciu pentru a câştiga existenţa pe baza noilor înclinaţii, renunţând la meseria anterioară. Am mai scris pe aici despre faptul că nu văd nimic rău în această formă de câştig din cunoaşterea şi aplicaţiile de tip ezoteric, căci mulţi, majoritatea celor la care mă refer nu se pot concentra de la început şi pe calea nouă, şi pe cea veche. Este necesar un timp îndelungat pentru obţinerea unei stabilităţi în gândirea cu sensuri noi, de aplicare a cunoaşterilor noi la cele vechi, cu discerneri multiple, cuaprofundări de înţelegeri şi altele asemănătoare. Se formează noi abilităţi însă doar în timp mai lung pentru unii, în timp la scurt – dar folosind intensiv toate momentele vieţii pentru a ajunge la transpunerea înţelegerilor în forme relativ noi de gândire, altfel are loc în timp realizarea unui fond de informare asupra unor subiecte noi – însă cu greu sau de loc se poate forma un timp pentru cercetare, aplicare proprie. Iar o meserie (acţiune din care pot veni câştiguri băneşti) poate fi şi o aplicaţie, şi o consolidare în acelaşi timp, dacă omul este deschis în continuare oricăror înnoiri pe care le presupune calea cea nouă. 
Din nefericire, asemenea hotărâri, de a exclude meserie cea veche din calendarul curent, conduc azi repejor spre înţelegerea faptului că deja s-a umplut de mult un segment de posibilităţi de meserii legate de practici ezoterice, NLP, şamanism, yoga, qi gong, reiki: nu pentru că am avea deja mulţi specialişti de anvergură internaţională – ci pentru că cei din alte ţări, cu experienţă veche în asemenea direcţii, descoperă noi posibilităţi de extindere a culoarelor meseriilor de acest fel, practicate în lume, deschise de popoare care intră mai târziu în anumite ramuri de cunoaştere umană;este un fel de experienţă deja formată pentru acapararea unor pieţe de desfacere în domeniu, lucru pe care noi abia acum îl descoperim. Astfel apare necesitatea menţinerii unei meserii „vechi” pentru a-şi găsi de lucru, încă, în zilele noastre. Şi îşi mai dau repede seama că a ne preocupa doar de practici ezoterice nu este la îndemâna oricui şi mai ales că locurile sunt ocupate de prea puţini oameni CU HAR în domeniu, ci mai mult de afacerişti care au găsit o cale de speculă – aşa cum sunt şi multe altele, laice şi religioase deopotrivă. Faptul că mulţi sunt veniţi şi puţin rămaşi este real prin forţa lucrurilor – nicidecum prin puterea adevărului şi muncii cu seriozitate, cu dăruire, altruism şi iubire – toate de multe ori doar trâmbiţate, aşa cum sunt multe practici formate de la egiptenii antici coborâre...
Da, confundăm încă meseria cu harul, nu ne orientăm pentru că nu prea ştim – dar Doamne fereşte să ne spună asta cineva...Ar fi cazul însă să reflectăm asupra unor chestiuni biblice: 
– şi Iisus a continuat să practice meseria de tâmplar, moştenită de la tatăl său, iar în restul timpului propovăduia;
– uităm că nu trebuie să încurcăm lucrurile, el însuşi spunând clar: Daţi Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu.

Asiaticii de la care luăm azi un anumit fel de viziune generală asupra vieţii şi ajutorului oferit celor care se preocupă de spiritualitate, au un anume fel de a privi lucrurile de acest fel. Ei îşi ajută cu abnegaţie semenii care ajung în faza de retragere, în primul rând cu mâncare – dar ei au experienţa de a înţelege seriozitatea celui pe care îl hrănesc cu drag, cu o pioşenie pe care noi nu o înţelegem încă: 
– sunt oameni care se retrag în ashramuri pentru învăţăturile de bază, oameni care nu sunt familiarizaţi cu retragerea, cu solitudinea: ei o numesc singurătate şi nu-i înţeleg căile de la bun început – sau de loc încă, în această viaţă, ei având sarcina de retragere parţială din societate, sub astfel de forme;
– cei care nu se retrag în ashramuri sau pleacă din ashramuri, precum şi cei din apropierea lor înţeleg foarte bine că acesta este un moment avansat în drumul căutărilor lor spirituale, moment în care omul căutător nu mai simte singurătatea ca atare şi nevoia de social în viaţa sa, ci chiar caută CU DRAG retragerea, iar ceea ce numim singurătate devine solitudine, prilej de extindere a meditaţiilor ACTIVE – nicidecum un fel de leneşă auto-legumizare... El tace pentru a-şi extinde conştientul dincolo de social – dar cuprinzându-l, nici decum excluzându-l: pentru a-şi împlini căutările către propria prezenţă, sine, către acel binecunoscut al nostru „Sunt aici, acum”, AICI, ÎN ACEASTĂ LUME. El doar foloseşte în plus, tocmai pentru această extindere de cunoaştere, alte „unelte”: conştientizate ca fiind cât se poate de umane – doar altele decât cele folosite de omul-industral. Azi ele sunt cele aflate în extindere globală, adică la nivel de umanitate chiar dacă acum insular, dar „insulele” cresc şi se vor face adevărate „continente”, după care va deveni treptat, dar foarte repede, mod unanim cunoscut şi folosit de întreaga omenire. Mă refer concret la cercetarea de tip mental şi călătoria astrală (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articole/7.-calatorii-astrale.html ).

Pentru omul societăţii „vestice”, faţă de orientali, lucrurile se complică oarecum, iar acesta este un moment de răscruce în drumurile căutărilor lor – dacă nu se mulţumesc doar cu bani câştigaţi de pe urma primelor lor descoperiri, înţelegeri. Cei care descoperă căile noi, descoperă şi faptul că urmărindu-le se trăieşte greu după regulile vieţii de până atunci (o viaţă dedicată câştigului de bani pentru sine şi familie), şi au de ales una din două:
– ori îşi continuă viaţa şi munca în domeniul în care a activat până atunci, rămânând la o informare generală curentă, susţinută, îmbogăţindu-şi cunoaşterea cea nouă cu noile descoperiri ale altora, întrucât nu poate să se concentreze suficient la mai multe căi deodată: meserie cu câştig şi cercetare proprie mental astrală;
– ori se concentrează la amândouă, trăgând un folos extins, spiritual, din fiecare clipă trăită în lume; când poate, când are timp mai mult, se va retrage spre meditaţie şi cercetare, spre lărgirea prin forţe proprii a cunoaşterii sale în permanentă dezvoltare, sfătuindu-se cu alţii aflaţi în aceeaşi situaţie, preluând mereu noi exemple din jur spre îmbogăţirea experienţei sale generale, împărtăşind rezultatele experienţei proprii, spre bucuria tuturor. 

Sunt paşi ai unui drum comun în general, dar fiecare spirit îşi face paşii potriviţi la momentul potrivit, cu volumul şi intensitatea care trebuiesc înţelese de către cei care, la rândul lor, au trecut deja mai devreme prin aceleaşi etape: chiar dacă formele sunt/au fost mai mult sau mai puţin asemănătoare.

Aşadar, în orice direcţie am privi, viaţa omului care caută spiritualitatea avansată nu trebuie să se bazeze pe excludere decât momentan prin retragere punctuală spre odihnire, după eforturi anterioare intense, pentru întărire şi pentru consolidarea folosirii unor metode noi, negeneralizate încă la nivelul acceptării societăţii noastre. Să simtă că „se aşează” totul acolo unde trebuie, cum spunem noi, românii... Iar în rest, încă mai trebuie să mergem la şcoală, să învăţăm o meserie, simţim nevoia să ne întemeiem o familie – şi cei care simt această nevoie sunt în majoritate încă azi. Încă avem nevoie să îngrijim bătrâni şi bolnavi care nu s-au îngrijit de dezvoltarea spiritului şi întreţinerea pe cale fizică, trupească a propriei sănătăţi – din diverse motive pe care, uite! le putem discuta altă dată, ca să nu mai acuzăm lumea de „netrezire” (deşi am mai discutat despre acest aspect, dar accentele la adresa bătrânilor şi bolnavilor încă nu sunt înţelese, datorită acuzării lor în ultimele milenii de „păcate” mai vechi şi mai noi, „karme” şi alte unelte izvorâte cândva din interesele egoiste ale conducătorilor din epocă). 
Încă mai avem azi, aşadar, „Cezari” cărora trebuie să le dăm „obolul” şi să înţelegem că nu este karmă sau păcat de „ars” (o exprimare preluată fără profunzime tot de la orientali, elemente rupte de un context pe care occidentalii nu l-au înţeles şi l-au răspândit ca atare, mai departe...).

Analizând cele care ne sunt la îndemână şi rămânând în „lumea” lor, drumurile noi cuprind de fapt toate elementele lumii vechi, pe care omul nu ar trebui să le dispreţuiască, excluzându-le din viaţa lui. Ci dimpotrivă, să le preţuiască valoarea, să le ofere o nouă valoare: aceea de a completa şi a oferi stabilitate omului în orice perioadă de trecere de la o etapă la alta, căci din ele a rezultat experienţa şi întărirea sa. Da, unele rămân în stare oarecum latentă, nemaifiind practic folosite cu intensitatea anterioară – ale epocii manuale în plenul ei. Intuitivul actual se transformă în cunoaştere completă la nivelul Pământului, şi nu în mod miraculos, ci pentru că  avem această cunoaştere proprie, cu toţii, dinainte de a veni aici, în acest ciclu de vieţi pe Pământ. Iar acele lumi din care venim îşi trimit mereu reverberaţii spre noi, declanşând – mai rar la început, apoi din ce în ce mai des, amintiri de pe multe meleaguri ce ne-au fost cândva natale... Ne amintim rosturile generale şi personale ale călătoriilor noastre, şi iarăşi cele ce erau înainte doar intuiţii se transformă în conştientizări precise şi înţelegeri ale modurilor în care fiecare clipă trăită acum pe Pământ devine utilă pentru crearea unui viitor în care nu vom mai avea teamă de necunoscut, de necuprins... Dar chiar şi în locurile din univers din care venim, de la nivele vibraţionale foarte înalte comparativ cu Pământul, unde doar efectele cele mai înalte ale manifestărilor noastre pământene ajung ca reverberaţii interioare pasagere – dar influenţând local înaintările noastre spirituale, după o vreme efectele statusului actual pământean se estompează în imperiul unor alte decopertări de noi necesităţi vechi, care ne încetinesc din nou mersul mai departe, dincolo de limitele depăşite prin ultima călătorie în locuri de vibraţie joasă. Căci înţelegem din ce în ce mai clar acum faptul că sunt treptat, pe măsura înaibtărilor noastre, noi limite de depăşit, pe care nu le-am perceput anterior, din cauza celor pe care ne concentram atenţia pe Pământ, la ultima călătorie. Sunt mereu alte lucruri, manifestări pe care le-am iubit cândva, pentru care ne-am frământat, am luptat, am biruit sau nu. Înţelegem şi acceptăm mereu faptul că toate stau la baza unor noi călătorii, în care vom câştiga noi roade spirituale, asemenea celor pe care le culegem – şi le vom culege până la sfârşit – din călătoria şi trăirile îndelungate de pe Pământ, de acum. 

Trăim astfel la nivel macrocosmic spiritual o permanentă universalizare, din care se formează atitudinea noastră generală de deschidere personală către orizonturi infinite, în timpuri eterne, de care devenim din ce în ce mai conştienţi. Reînvăţăm în mediul pământean să valorizăm din nou capacităţile spaţialităţii, temporalităţii, calităţii, volumizărilor micro- şi macro-cosmice, materiilor şi energiilor de joasă frecvenţă care formează în acest loc patul fundamental al unei zone a universului cu toate ritmurile lui ameţitoare – un mediu pe care nu l-am apreciat până acum aici, ci doar privindu-l dintr-o uriaşă depărtare de Pământ... Despre care înţelegem că mai are foarte multe să ne descopere, să ne înveţe să folosim, ieşind treptat ori din confuziile adaptării intuiţiilor de pe alte meleaguri universice, ori din atitudinile învechite ade stare vegetativă (statică) sau animalică (agresivă), specifice acestor subzone universice, formate de un biosistem care are puterea – prin volumul său imens – de a ne influenţa puternic, nedorit de puternic... 
Înţelegem mereu, la mereu alte dimensiuni: materiale, mentale şi sufleteşti în aceeaşi măsură, particularităţile energiilor fundamentale din toate locurile universului, căpătăm o experienţă din ce în ce mai profundă, mereu pe măsura creşterii forţelor noastre radiante spirituale. 

Şi înţelegem tot mai des şi mai profund că totul formează o experienţă pe care o răspândim în calitate de ajutător, fiecare monadă în parte, noilor generaţii de monade care intră în evoluţii spirituale, care au nevoie şi ele de îmbogăţirea experienţei proprii, asemenea ajutătorilor-învăţători înşişi. 
Pare greu la început, dar greutatea în sine este doar o perioadă de învăţătură proprie, chiar din timpul aplicărilor. Se alimentează tot timpul, reciproc, şi ajutători, şi ajutaţi, împletindu-şi obişnuinţele, încredinţările, încercările, ratările şi depăşirile lor. De aceea pare mult, şi greu. Experienţa înseamnă nu numai informare şi aplicarea lor, ci mai ales armonizarea noutăţilor cu elementele vechiului cunoscut, arhi-cunoscut, împlinit prin rutina care, dacă este doar momentană, îi oferă insemnele de consolidare, de fluidizare comportamentală, de abilitate a folosirilor în orice loc şi timp; şi tocmai de aceea această rutină, a vechiului, fiind exact pe linia de depăşire: un fond vechi, pe care noul însă îl remodelează şi căruia îi oferă mereu prospeţime. Însă ele trăiesc mai departe împreună, se împletesc doar în proporţii diferite, exploziv sau latent, după cum cere mediul de trai, după cum cer societăţile celor ajutaţi. Toate la un loc formează fondul principal de încredere în:
– forţele proprii, în orientarea la faţa locului în orice condiţii de întrupare vor găsi fiecare în parte şi toţi laolaltă, oriunde şi oricând;
– în coordonarea şi ajutorul pe care îl primeşte orice monadă: permanent, chiar dacă mai mult sau mai puţin conştient, în funcţie de dezvoltarea proprie. 
Este însă o dezvoltare pe care începe să o conştientizeze ca fiind în continuă mişcare, eliberare de orizonturi cândva strâmte şi întunecate, o mişcare sprijinită de şuvoaie de puteri nebănuite de sine, care se relevă spre înţelegere şi pătrundere, până atunci înţelese doar de coordonatorii evoluţiilor proprii, ai poporului spiritual propriu. 
Este exact ceea ce aceşti înalţi coordonatori ai evoluţiilor noastre doresc să înţelegem, să acceptăm, să folosim, să urmărim ca efecte în comportamentele proprii, precum şi modul radiant în care se răsfrâng toate asupra întregului mediu ambiant. 
Indiferent dacă conştientizările sunt la nivelul personal, sau familial, sau planetar, sau universal, ele sunt moştenirea pe care trebuie să o lăsăm mai departe urmaşilor, pentru care învăţăm să facem orice sacrificiu pentru ca totul să fie predat mai departe. 
Şi astfel reînvăţăm să oferim alte noi calităţi sacrificiului în sine, să înţelegem cum coordonatorii evoluţiilor noastre nu se retrag departe de noi, ci vin ÎN MIJLOCUL NOSTRU pentru a ne ajuta, indiferent de societatea în care se întrupează. 
Şi, treptat, însăşi ideea de „indiferent cum” sau „indiferent dacă” îşi deschide larg porţile subtile şi arată concret condiţiile în care apare, se dezvoltă, creşte, dă roade fiecare mlădiţă în parte; se întăreşte intuiţia că, de la un moment la altul, se poate deschide orice spaţiu, în orice situaţie trăită, care arată în mod real, concret, cum poate fi folosită orice formă de trai, în orice loc, cum îmbogăţesc condiţiile de trai, concret, experienţa totală a spiritelor. Şi mai ales deschide dorinţa de a transmite semenilor această capacitate de a accepta cu adevărat condiţiile de întrupare, fără o pregătire prealabilă neapărat, adică aşa cum se derulează primele evoluţii ale tuturor monadelor. Abia în asemenea condiţii monadele descoperă ceva pur personal, propriu, cu înţelegeri profunde – nu informaţional, nu religios (care presupune ceva politică), nu neapărat social (adică de grup mai mult sau mai puţin extins), nicidecum simbolist sau cu înţelesuri ascunse. Se înţelege mai clar sensul acelui „nici n-ajunge, nici nu trece” ca fiind ceva real, concret, dar o stare interioară, o stare proprie a celui care aşteaptă mereu o noutate de la viaţă, un sens nou al lui „infinit” şi „etern”, în care nimeni nu a ajuns la un final absolut, ci i se relevă mereu subetape ale lui „nelimitat” pe loc, oriunde ar fi, cuprinzându-se pe sine şi locul, timpul în care este: un loc şi un timp făcând parte din spaţii şi ritmuri universice fără de sfârşit. Simte chiar din spaţiul limitat: infinitul spaţial, chiar din măsurarea solară a timpului: eternitatea... Este conştient de tot ansamblul ale cărui margini nu i se găsesc, căci spiritul liber simte asta. 
Şi experienţa acumulată astfel creează siguranţa flexibilităţii de sine, a puterii de adaptare, o siguranţă cu care poate să se adapteze la orice fel de viaţă pe care o găseşte pe orice planetă. De la atitudinea deschisă, care formează baza de pornire către înţelegerea cuprinsurilor la început nedefinite, se formează şi consolidează trăirea concretă în aceeaşi lume – nicidecum „în altă lume” – cum spunea textul analizat. Este aceeaşi lume, chiar dacă este privită altfel, în profunzimea ei nepătrunsă până atunci, nepătrunsă de mulţi alţii exact în acelaşi timp. 
Deşi înţelegem asta la modul general, vine vremea înţelegerii modurilor fine, subtile, care formează volumul uriaş al acestei „generalităţi” în care se înglobează tot ce vine şi tot ce este deja venit... Şi, foarte important, care nu mai exclude nimic, care foloseşte totul în proporţiile necesare timpului şi spaţiului de întrupare... 

sâmbătă, 30 august 2014

CINEVA CARE A AJUNS LA ADEVĂR (2): DACĂ IISUS AR FI TĂCUT…

MOTTO: Încă nu e timpul adevăratei şi profundei tăceri pentru întreaga omenire. Când va fi vom şti – aşa cum am ştiut şi am tăcut cu toţii, cu multe mii de ani în urmă...

În prima parte a acestei expuneri: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2014/08/cineva-care-ajuns-la-adevar-1.html am pornit de la un citat preluat de pe internet: 
"Cineva care a ajuns la adevăr nu mai spune nimic, doar tace. Deja trăieşte în altă lume, în care nu mai există timp, yantre, Shiva… Există doar Dumnezeu care ESTE… CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA…" 


DACĂ IISUS AR FI TĂCUT...
… atunci ar fi însemnat că Iisus nu ar mai fi fost Iisus. Dacă mulţi îl contestă azi, şi îi contestă nu numai lucrarea, ci chiar existenţa, este treaba lor. Eu discut despre dânsul şi lucrarea uriaşă pe care a realizat-o în lumea noastră, pentru lumea noastră. Rămâne sarcina fiecăruia dintre noi să descopere adevărul, acum sau altă dată. 
Concret, el a adus aici Adevărul Ajutătorului Pământean Etern: pământean, al acestui loc – căci fiecare loc din univers are specificul său de evoluţie şi posibilităţile locale de manifestare. Evoluând perioade largi de timp în locuri depărtate de acest punct din univers, la început uităm ce este particular fiecărui loc, care sunt specificităţile manifestărilor evoluanţilor cu mai puţină experienţă în locurile pe care le-am cunoscut bine la un moment dat, în trecutul evoluţiilor noastre. Tocmai pentru a ne aminti am venit aici. Ne adaptăm destul de repede, dar la un moment dat - când vibraţia locală este scăzută sau variaţiile de vibraţie sunt mari, confuziile şi neînţelegerile se amestecă cu amintirile din alte locuri, din alte spaţii apropiate de vibraţia medie de aici - dar particularităţile de înaintare în evoluţii sunt altele. Treptat însă ajungem să le înţelegem, să trăim luând în considerare toate amănuntele care azi ne plictisesc, ne enervează, ne tulbură şi ne determină să nu ne concentrăm forţele şi energiile în direcţiile proprii Pământului: adică mai profund gândind – să ne străduim să ne armonizăm folosirea razelor noastre spirituale cu radiaţiile şi vibraţiile locale. 

Aşadar, avem în faţă persoana christică, individualitatea care oferă învăţătură directă şi ajutor: oricât ar fi dânsul de înălţat, se întrupează, trăieşte omeneşte, lucrează, mănâncă, doarme. Trăieşte complet, chiar şi ca entitate astrală care poate trăi după ce a murit: exact ca orice om - şi orice om a trebuit să ştie asta, sub o formă sau alta. Să ştie că orice entitate astrală poate să se manifeste ca orice om, dar alege să nu o facă, lăsând acţiunea doar ca un ajutor subtil, salvator sau chiar numai încurajator, atunci când cerinţele de dezvoltare o cer, iar spiritul întrupat se bazează în învăţăturile sale pe autorul necesar la momentul necesar. Ajutătorul înălţat se odihneşte în timp ce lucrează mental sau astral: noi ştim doar de rugăciune, orice altceva ar fi "barbar" - adică străin de ceea ce am învăţat despre Iisus. Şi el se ruga – odihnindu-se în urma oboselii de acţiune fizică, indiferent sub ce formă se desfăşoară ea (mers, hrănire, muncă, socializare). 
Conştient că este departe de a fi terminat evoluţiile sale - pe care chiar observă că …abia au început de fapt... – ajutătorul înălţat se află permanent în învăţătură, în dezvoltarea capacităţilor sale în diverse planuri, direcţii, vibraţii, se află permanent în consolidare a unor elemente cunoscute deja, pregăteşte realizarea unei sarcini sau chiar a mai multora simultan, totul presupunând o tăcere prin concentrare.
Această tăcere spre concentrare, spre acţiune, despre care el nu vorbeşte decât pentru a descrie ceva doar prin formele de comunicare cunoscute în societatea vremii sale de întrupare, nu presupune nefolosirea vorbirii, dimpotrivă. Căci lumea spiritelor umane are încă de finalizat ceva foarte important - vorbirea, înlănţuirea comunicării prin sunete articulate: şi în gând, spre orientarea şi planificarea (spunem noi azi) celor pe care le avem de făcut. Şi nu numai: cei de atunci nu credeau că lumea întreagă va beneficia de învăţătură, cunoaştere, indiferent cât de mult sau de puţin ar fi aşa ceva... Şi mai ales nu ştia lumea de „ieri” – la fel ca şi multă lume „de azi” că totul ne pregăteşte pentru un alt fel de „tăcere”: lumea mentală a viitorului foarte apropiat, revenirea de fapt la acea lume mentală a străvechimilor, a lemurienilor şi atlanţilor, în care omul va păşi din nou – însă mai întărit, mai puternic, cu puterea obţinută prin trecerea prin „epoca gândirii şi vorbirii”. 
Ne pregătim pentru această revenire, iar maeştrii înălţaţi ai lumii noastre au avut sarcini specifice acestei perioade de trecere. 
Dacă sarcinile oamenilor sunt desfăşurate într-o societate mentală - vorbirea fizică nu se foloseşte, deşi omul o ştie bine. Spiritele umane îşi desfăşoară învăţăturile cu entităţile astrale, cu care îşi întăresc comunicarea astrală şi mentală în acest punct al universului: având conştienţa experienţei lor totale, concretă şi intuită în profunzimile la care fiecare poate ajunge treptat. Pentru asta nu este nevoie de vorbire, de comunicare prin posibilităţile corpului fizic. Comunicarea astrală şi mentală, cu entităţile ajutătoare, rămâne la demonstraţii detaliate ale posibilităţilor oferite de Pământ, urmate de lucrări de creaţie complexe, realizate împreună: pe un mic eşantion de lucrare la început, apoi la scară naturală, după necesităţile personale ale omului creator care este în acelaşi timp şi utilizator. Într-o asemenea etapă nu se pune problema de atitudine sau de comportament, fiecare om fiind comportamental la nivelul idealurilor celor mai înalte ale societăţii noastre actuale. Din multe alte puncte de vedere societatea mentală omenească este încă mult mai înalţată decât societatea fizică omenească, aceea pe care o cunoaştem bine azi. 

FOARTE IMPORTANT DE REŢINUT…
Pentru societatea omenească de tip fizic-intuitiv, cu creaţie manuală (ajutată treptat de cea industrial-tehnologică, extensie a abilităţilor fizice ale omului) aşa cum o cunoaşte azi majoritatea oamenilor, asemenea ajutători astrali (şi nu numai) sunt însă deosebit de importanţi din cel puţin două puncte de vedere, tocmai pentru că ei chiar sunt în această lume a noastră, doar având alte „haine”, alte corpuri - şi nicidecum nu sunt "în altă lume", fără a avea tangenţă cu lumea noastră:
– pe loc, aici, ei sunt foarte puternic-radianţi: acest fel de trăire radiantă este proprie fiecărei fiinţe, unde fiecare fiinţă reprezintă un spirit întrupat: cu corp de manifestare fizic ori cu corp de manifestare astral. Doar că, datorită faptului că entităţile astrale nu au corp fizic de manifestare, radiaţia lor în lumea noastră de întrupare este mult mai mare. Radiaţia monadică/spirituală se împrăştie dincolo de "graniţele" corpurilor şi câmpurilor lor aferente, iar celelalte fiinţe din jur sunt beneficiarele radiaţiilor lor: mai mult sau mai puţin conştient, mai mult sau mai puţin voluminos (ca volum de informaţie). Prin trăirea şi ajutorul lor personal, şi înalt-conştient, ei ne ridică vibraţiile, echilibrându-ne permanent după eforturile noastre sau dându-ne puteri să trecem prin evenimente viitoare care ne cresc experienţa proprie;
– când discutăm despre ajutătorii oamenilor – dar de fapt ale tuturor vieţuitoarelor de pe planetă, avem în vedere nu numai entităţile astrale, ci şi oameni: spirite cu evoluţie şi experienţă avansată faţă de majoritatea oamenilor de pe planetă, precum şi ajutători întrupaţi cu sisteme corporale omeneşti cu vibraţii mult mai mari, cum sunt cei pe care îi numim Moşii popoarelor. Asemenea ajutători sunt spirite care se întrupează oriunde – în dimensiunile structurale paralele cu dimensiunea noastră, în alte straturi de legătură între dimensiunile structurale paralele, sau chiar alături de noi, în corpuri asemănătoare cu ale noastre – dar pe care ei ştiu când, şi cum să le schimbe vibraţia, astfel încât să ajute din orice moment cosmic şi din orice punct de vedere: şi entităţile astrale, şi cele dimensionale, şi oamenii şi toate vieţuitoarele planetei. Ştim asta de la momentul biblic numit „schimbarea la faţă” – eveniment real şi normal pentru marii ajutători ai tuturor celor întrupaţi în toate structurile dimensionale locale. 

Astfel de ajutători sunt de fapt păstrătorii cunoaşterilor străvechi, cunoscute însă neconsolidate pentru majoritatea oamenilor actuali de pe planetă. Permanent sunt spirite care fac un anume fel de evoluţie, fiind în trecere sau realizând întrupări rare, având necesitatea unor cunoaşteri mai profunde, a unor concentrări pentru cunoaşteri pe care sarcinile altora nu le pot susţine în condiţiile de azi. Doar cei care au ca sarcini de destin astfel de nuanţe urmează în diferite timpuri, diferite forme de "iniţieri", după care vor veni alţii şi vor avea şi ei nevoie de astfel de susţineri: mai întâi informative, apoi lucrative, după puterea lor de susţinere, la diferite nivele de concentrarea şi de pătrundere. Tăcuţii iniţiaţi au şi lucrarea implicită de a formata radiant, adaptativ, bazele de susţinere a lucrărilor care se vor desfăşura în rândurile omenirii. Până atunci de fapt ei formatează câmpurile cu amprente ale activităţilor viitoare, având în sarcină şi susţinerea unor generaţii de oameni care devin „elevii” lor: care vor avea sarcina de a duce sau nu în lume cunoaşterea. Depinde de perioada de trăire: dacă este perioada de creştere a vibraţiei planetare, înseamnă pregătirea maselor largi pentru revenirea la activitatea mentală – şi ei vor deveni scânteia care aprinde vâlvâtaia „focului” şi se va pierde în „focul” (noul mod de viaţă) care va cuprinde planeta. Unii nu se vor afla în lume decât prea puţin pentru a lucra efectiv, sau alţii chiar vor lucra efectiv, chiar dacă la marginea lumii, neştiuţi de mase, pierduţi fiind din vederea celor pe care le-a ajutat, fără ca ele să ştie.
Iar acesta este un lucru deosebit pentru astfel de ajutători: în timp ce lumea primeşte, formează şi desfăşoară lucrări, trăiri, percepţii, într-o spirală proprie, doar după exemplul care îi ajută să revină la ceea ce a fost de mult uitat, ajutătorul merge mai departe, îşi face alte lucrări, ajută alţi formatori de lume, adaptează cunoaşterile lumii la formele pe care el ştie bine că vor veni, şi le oferă în continuare celor care vor lucra mai departe în lume. 
În zilele noastre, lumea nu va şti multe despre sarcinile lor. Va crede că a tăcut, pentru că aşa este el, sau va înţelege că o face pentru societate, sau va crede că este prea înalt pentru această lume nepricepută, rea şi râncedă... Dar de fapt el nu este de loc pe altă lume, el ajută în felul lui lumea. O linişteşte şi îi ridică vibraţia, echilibrând agresiunile din lume. 

Suntem în perioada în care lumea trece de la necunoaşterea puterilor sale mentale – la alt fel de cunoaştere, care de fapt cuprinde şi cunoaşterea lumii intuitive, fizice şi manual-industriale, precum şi cunoaşterea mentală care cuprinde azi lumea ca o vâlvătaie, cu o frenezie specială: care (avânt, dorinţă, impuls) va cuprinde mai întâi spiritele cu experienţă în astfel de treceri. Ei sunt înaintaşii spirituali ai grupurilor din marile blocuri spirituale întrupate actual pe Pământ, pregătiţi în mod special pentru a oferi ajutor prin propriul lor exemplu. Apoi treptat, această adevărată „febră” va cuprinde şi grupurile spirituale care se află în etape de evoluţie ce trebuiesc ajutate: mai întâi cele care sunt mai înaintate – care vor deveni la rândul lor ajutători ai grupurilor care au evoluţie, şi implicit experienţă mai puţină decât ei de aceea numim astfel de blocuri spirituale: piramidale. Ajutorul îl primeşte astfel fiecare grup spiritual de la cei cu experienţă mai multă, din propriul bloc, apoi din alte blocuri – tot umane, învăţând unii de la alţii, diversificând astfel manifestările, după obişnuinţele fiecăruia. 
Fiecare om este astfel ajutătorul altuia, apoi fiecare grup devine ajutătorul altui grup şi, la final, cu toţii îşi dau seama că, la nivel planetar, fiecare bloc spiritual a fost ajutător pentru alt bloc spiritual, în fel şi chip, după cum au fost necesităţile fiecăruia în parte. 

Cu toţii vom trece, mai devreme sau mai târziu, prin astfel de etape: vom înţelege şi ce s-a petrecut în spatele unor aparenţe, şi care este deosebirea între:
– a ascunde o cunoaştere;
– a păstra cunoaşterea spre conservare atunci când grupuri spirituale sunt refractare momentan la împărţirea cunoaşterii tututor semenilor lor;
– a lăsa la îndemâna evoluanţilor doar idei subtile, împletite cu metafore, aluzii, iluzii, asocieri - din care fiecare evoluant în parte are sarcina de a decela deosebirile, pentru a-şi consolida prin înţelegere proprie, prin căutare subtilă, prin asocierea lucrului său cu al semenilor săi, tot ceea ce are nevoie pentru a evolua, a se adapta schimbărilor, a despărţi elemente specifice planetei de elemente care vin de-a valma în sufletul său, dar specifice altor evoluţii, din alte timpuri, de pe alte planete, din alte cicluri de vieţi. 
Căci memoriile monadice/spirituale (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articole/5.-memoriile-monadelor-.html ) reţin perfect absolut totul, cu aceeaşi claritate şi intensitate, dar trecerea de la intuiţie la ştiinţă se face mai uşor sau mai greoi, mai devreme sau mai târziu, după experienţa fiecăruia. Conştientizarea noastră se conturează cu viteze diferite, cu intensităţi diferite, în forme mai bogate sau mai simple, mai devreme sau mai târziu, mai profund sau mai superficial; poate fi mai mult sau mai puţin clară, avem experienţa de a o folosi mai rapid sau mai lent. Prin trăiri de diferite forme, la diferite nivele de vibraţie, în compania diferitelor grupuri spirituale, ne îmbogăţim însă fiecare cunoaşterea şi ne întărim orientările în aplicarea lor.

Toate ne sunt de folos, toate ne sunt formatoare de tot felul de experienţe: în comunicare, relaţionare, experienţă de căutare, de armonizare... după care ajungem în acea fază de tăcere… Ceva se aşează în sinea noastră, îşi caută locul, îşi caută „vecini” subtili cu care să se împletească, să formeze noi dorinţe, noi tendinţe... Valuri de tăcere fără durere, fără singurătate, ci doar tăcere în solitudine... Şi după „aşezare” – iar valuri de profunzime a înţelegerilor, de mişcare, de ieşire în lumea lumilor şi a dorinţelor pure de ajutor din ce în ce mai dăruitor, mai altruist, mai iubitor, purtător al mugurilor altor profunzimi ale înţelegerilor lumii şi ale puterilor spirituale fără de sfârşit… 

Şi numai astfel înţelegem rolul ajutătorului aplecat la sufletul primitivului - după cum numim noi acum, pe care însă ajutătorul nu-l mai poate numi decât "ajutat", nicidecum altfel... care de fapt îl ajută pe el însuşi să-şi îmbogăţească priceperea, cunoaşterea, să-şi consolideze rolul universal de ajutător: 
– de om care la un moment dat nu mai are nevoie de retragere, de meditaţie ca să ajungă la percepţii extrasenzoriale rapid şi profund; dar el înţelege că alţii au nevoie de retragere din viaţa curentă pentru pregătire să intre în starea aceea cerebrală pe care azi o numim "alfa"; viziunile sale se petrec pe stradă în plină zarvă şi poluare, zborurile sale astrale se petrec după simplă dorinţă, fără neîncrederea că s-ar putea pierde în cosmos sau că va avea de suferit comva corpul său fizic;
– este un om care nu mai are nevoie la un moment dat de YANTRE, MANTRE, ZODIAC, căci orice mişcare, vieţuitoare, om, lucru, sunet îi este ajutător, conducându-l către o viziune, o înţelegere, către alte simţuri ascuţite, variabile ele înseşi de la un moment la altul, care duc către înţelegerea proprie şi înţelegerea celor din jur care nu au putut - şi nici nu vor putea înţelege lumea în acest fel, în aceeaşi viaţă: adică atingerea scopului înţeles – dar nu final – al fracţiunilor de trăire care se desfăşoară pe Pământ, în această dimensiune structurală a universului, în acest univers atât de diferit de la un pas la altul, de la o clipă la alta; nu mai are nevoie de reprezentarea unor profunzimi de cunoaştere şi simţire de tipul: zei-stăpâni şi zei ajutători deopotrivă, icoane, sculpturi reprezentative ale lor, bazoreliefuri, orice ar aminti de trecut, prezent şi viitor – devine pictor, sculptor, scriitor, orator, după necesităţile societăţii sau unui grup specializat după particularităţile sale de evoluţie. Ştie că nu este doar cu Dumnezeu sau universul, căci deja înţelege cine este Dumnezeu creatorul, ce este universul: creaţia sa; ştie că este sub formă de om (întrupat) care lucrează pentru sine doar pentru îmbogăţirea experienţei şi aprofundarea cunoaşterii în vederea contribuţiei sale la Creaţia uriaşă a unor spirite uriaşe, cu o iubire concret-infinită pentru toată viaţa pe care o protejează, învaţă şi ajută etern;
– de om care nu mai are nevoie de SPAŢIU, pe care însă îl preţuieşte uriaş faţă de cel mai materialist om de pe planetă: fiind însă o preţuire a acelui tip de creator care cunoaşte necesitatea spaţiului formator de echilibru şi stabilitate, pentru orice monadă din spaţiile organizate special pentru a proteja infinitatea adevărată, în care se spaţializează particule de infinit în forme mereu remodelabile, pentru crearea conştiinţei de sine şi de tot, precum şi protecţiei vieţii tuturor monadelor care se formează şi altfel s-ar pierde, fără a şti să-şi apere viaţa şi semenii săi, ca şi ştiinţa de a transmite cunoaşterea prelungirii vieţii în eternitate;
– de om care nu mai are nevoie de TIMP, însă nu este nicidecum înafara timpului – pe care el doar îl percepe altfel, în esenţa lui în acelaşi timp trecătoare şi absolută, formatoare şi modelatoare în esenţialitatea şi eternitatea lui: el se supune în pacea lui interioară, în liniştea, în tăcerea lui tuturor ritmurilor planetare şi cosmice, propriilor sale ritmuri biologice, iar energiile sale curg liniştit astfel în faţa vieţii şi a morţii unui trup, dar hrănind în mod echilibrat alte corpuri care lucrează liniştite mereu, concentrat - dar odihnitor şi pentru sine şi pentru cei din jur; nu mai este supus legilor FOLOSIRII timpului, oricând putând face orice, suprapunând momente de trăire fizică cu momente de trăire astrală sau mentală: unii spun că trăieşte între două lumi, sau că nu mai trăieşte de loc în acest univers - ceea ce este de fapt o necuprindere a fenomenului totalităţii manifestării vieţii ca atare: dar percepţia aceasta este în felul său pregătitoare subtilă pentru ceea ce va trăi necunoscătorul privitor din exterior: în alte vremuri, pentru care toate cele aflate din tăcerea altora îi sunt profund formatoare;
– ştie ce este cu adevărat Calea, Adevărul şi Viaţa - simplu şi cuprinzător totodată: nu pentru că ar fi, ci pentru că el chiar conştientizează că se află pe Calea trăirii (nu numai cunoaşterii, dar cuprinzând-o) şi nu-i doreşte plin de curiozitate capătul, căci ştie că un astfel de capăt nu există de fel. Este pe calea Adevărului în eternitatea Vieţii: calea iubirii altruiste, care trăieşte prin ea însăşi, creează şi foloseşte totul, în infinitatea care ne înconjoară, etern. Pentru că nu există de fapt nici un fel de limite dacă ele înseşi - Calea, Adevărul şi Viaţa nu devin ţeluri, limite, dacă sunt astfel protejate şi ajutate: pentru că se poate… CHIAR SE POATE...