Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)



duminică, 17 iunie 2018

CÂTEVA ÎNŢELEGERI ÎN PLUS DESPRE SĂRBĂTOAREA SÂNZIENELOR

Despre Sânziene – şi nu numai – vom discuta în fiecare an, de fapt putem discuta oricând, ne ajută să cunoaştem câte ceva permanent sau să ne reamintim câte ceva din care să înţelegem viaţa în ansamblul ei.
Florile de sânziene, flori de leac, înfloresc în preajma solstiţiului de vară, adică în zilele cele mai lungi ale anului. În acest fel au parte de cele mai puternice radiaţii solare, cu timpul cel mai lung de expunere. Sunt folosite din vechime pentru susţinerea sensibilităţii umane – acel tip de sensibilitate care ţine de fineţe, de blândeţe, de înţelegere între oameni, adică de cele mai subtile şi totdată mai profunde capacităţi umane, de frumuseţea sufletului uman într-un cuvânt. 
Tocmai de aceea este bine să cunoaştem câteva lucruri legate de tradiţiile cu privire la această perioadă a Sânzienelor. Am mai discutat despre ele:
Întotdeauna vom găsi alte mereu noi aspecte de dezbătut, de înţeles, care ne vor aduce încă şi mai multe deschideri de percepţii privind vieţile noastre. 
Tradiţia de sânziene spune că se culeg flori de sânziene: 
– sunt purtate de fete pe cap sub formă de coroniţe, o zi de la culegere;
– se pun flori de sânziene sub pernă pentru ca fetele să-şi cunoască viitorul însoţitor de destin;
– buchete de flori sau coroniţele purtate o zi de la culegere se aruncă pe casă sau se agaţă pe gardul casei.
Alte amănunte nu sunt chiar necesare în studiul prezent. 
Asemenea sânzienelor, florile de busuioc purtate în bluza strânsă pe talie, coroniţe din flori de nu-mă-uita şi de margarete au în zonele temperate aceeaşi încărcătură energetică puternică. Dar pe fiecare continent, şi în diferite perioade ale anilor, chiar cu perioade mai lungi sau mai scurte de timp între înfloriri au aceeaşi beneficitate energetică sau oricum asemănătoare, la diferite nivele şi subnivele de vibraţie locală. 
Ceea ce nu ştim bine azi sunt câteva amănunte, care pot însă să destrame neîncrederea unora în esenţa benefică a acestor tradiţii. Şi pe urmă chiar este bine să discutăm despre faptul că sărbătoarea Sânzienelor este cu adevărat o tradiţie getică. 
În primul rând să înţelegem că tradiţia se referă mai ales la două aspecte:
1. Curăţenia trupească şi sufletească a fetelor.
Este necesară pentru menţinerea sănătăţii lor, în calitate de viitoare mame şi în acelaşi timp ele fiind cei dintâi învăţători ai copiilor lor. Ţinând cont de această cerinţă:
– se poate evita activarea, înainte de bătrâneţe, precum şi adâncirea deteriorărilor moştenite de la părinţi: în primul rând la corpul dublu eteric şi corpul fizic – blocaje energetice rapide, mult mai rapide decât la cuplurile sănătoase; la timpul bătrâneţii ajung să se activeze mult mai puţin, sub formă de neputinţe fizice, fără să dea naştere la boli grave cu faze terminale, ci doar pentru a marca perioada vieţii în care din muncitor, omul îşi diminuaeză munca şi devine învăţător pentru copii şi nepoţi;
– să ştim că entităţile astrale, percepute în aceste perioade cu vibraţii înalte, nu pedepsesc, ci dimpotrivă ajută omul pe diferite căi să ţină cont de cerinţele menţinerii sănătăţii, integrităţii sale corporale. Nu sunt cerinţele impuse de ele, ci sunt necesare – fiind deja cunoscute prin tradiţie dar neţinându-se cont de ele – pentru păstrarea sănătăţii. Asemenea perioade sunt extrem de puternice (vibraţional vorbind), iar omul este bine să ţină cont de ele pentru a putea să-şi continue destinul în mod optim.
Să reţinem aşadar că modificările acestor perioade sunt vibraţionale la originea lor – nu propriu-zis energetice. Adică nu vin mai multe energii în această perioadă pe Pământ, sau în sistemul nostru stelar, sau în galaxie, ci vibraţiile înalte sunt cele care permit deblocarea corpurilor noastre, mai precis: a structurilor de evacuare a energiilor consumate, a interstiţiilor   corpurilor noastre fluidice, deblocare urmată de destinderea corpurilor şi deschiderea mai mare a plexurilor, subplexurilor şi canalelor corpurilor fluidice, care permit astfel o energizare superioară a corpurilor. 
Să ţinem cont şi de faptul că nu numai corporalitatea oamenilor este în asemenea situaţie, ci a tuturor vieţuitoarelor planetei. Toate acestea deblocări şi funcţionări sporite ajută în final la întărirea tuturor corpurilor fluidice şi a corpului fizic deopotrivă. Aşadar intră într-adevăr mai multă energie în corpurile noastre, dar nu pentru că ar fi în aer mai multe fluxuri, ci pentru că vibraţiile sunt crescute, cu tot noianul efectelor benefice pentru tot biosistemul planetar. În situaţia unor asemenea activări corporale, circulaţia totală de fluxuri este mult mai rapidă, mai fluidă, ceea ce conduce de asemenea şi la schimbări în câmpul corpurilor noastre: cu dezamprentări şi în câmpurile corpurilor noastre fluidice, individuale, dar şi în câmpurile fluidice (eteric, astral, mental, cauzal) ale aşezărilor umane, ale obiectelor, construcţiilor şi ale altor obiective create de oameni. 
Desigur, şi bărbaţii trebuie să ţină cont de aceste lucruri, chiar dacă direcţionarea tradiţiei este făcută mai cu seamă către tinerele fete în calitate de viitoare mame, de susţinătoare practice ale gospodăriilor şi de prim-învăţători pentru copiii lor – pe lângă sfătuirea soţului în probleme de familie. Dar şi sănătatea bărbaţilor este deosebit de importantă, şi important de menţinut toată viaţa; aşadar, este bine de urmărit totul, de toată lumea, prin astfel de învăţături tradiţionale. 

Sânzienele – zânele bune din marea clasă a ielelor – “stau” circa o lună în percepţiile oamenilor. Se spune: în preajma oamenilor. De fapt, la fel ca şi în situaţiile pe care le discutam despre “deschiderea cerurilor”, percepţiile noastre se multiplică – domeniul multisenzorialului fiind mult mai pregnant, accentuat timp de o lună: adică în perioada care cuprinde o creştere treptată şi puternică a vibraţiilor, punctul culminant şi apoi descreşterea până la normalul vremurilor, când însă vibraţiile sunt tot mari comparativ cu perioadele obişnuite. 
Ielele sunt entităţi astrale, sunt ajutătorii noştri astrali, care au rămas în atenţia oamenilor sub formă feminină: dar de fapt ele sunt fiinţe fără sex în corporalitatea lor fluidică cu corp de manifestare eteric (pentru entităţile eterice ale planetei) sau cu corp de manifestare astral (pentru entităţile astrale). Valurile de energii care se înfăşoară/desfăşoară în jurul lor, puternice ca vălurile rochiilor feminine, au determinat încredinţarea că sunt femei, fete. 
Asocierea cu florile de sânziene, flori care sunt şi de leac, şi formarea tradiţiilor legate unele de altele, a condus la intuirea rolului deosebit de bun, de frumos, a sânzienelor (cele mai blânde zâne dintre iele). Totuşi ele sunt şi severe – acea severitate care în fond este realitatea legată de corporalitatea noastră deteriorată genetic, care deteriorare se accentuează din cauza vibraţiilor foarte puternice şi cu variaţie foarte mare de la o perioadă scurtă de timp la alta – e bine să reţinem. 
Nu numai vibraţiile planetei deteriorează – sunt încă foarte joase, dar mai ales şi mai des manifestările noastre, bune sau rele deopotrivă: da, am menţionat şi pe cele bune – căci avem senzaţia că ne cresc puterile, atunci facem orice mai mult, cu mai multă putere fizică (lucrări de vară dar şi orice meserie, dar şi orice altă activitate: distracţii, colindări ale munţilor, înot, etc.). Obosim, dar nu ne lăsăm (“Vreau! Pot! Fac!”), durerile vechi se reactivează, apar altele noi. Dar de astfel de greutăţi se “scapă” prin participarea la “Hora Căluşului”: jocul căluşarilor este un dans tradiţional cu efect terapeutic puternic, contribuind intens la dezamprentarea corpurilor şi câmpurilor corpurilor noastre, mai ales cel eteric, astral şi mental – până la accentuarea primirilor de energii din exterior şi echilibrarea tuturor plexurilor – de pe faţa corpului, de pe spate, de pe lateralele corpului, prin scuturare, batere, prin supunerea corpurilor unei muzici instrumentale şi vocale cu puternic impact asupra corpurilor şi fluidizarea câmpurilor lor. Pentru că obişnuim să folosim cu precădere partea din faţă a corpului, ne echilibrăm prin astfel de mişcări, care forţează deschiderea plexurilor de peste tot – ceea ce conduce astfel la reechilibrări energetice cu deosebit impact asupra vieţii noastre. 

2. Aspecte ale construcţiei şi întreţinerii vieţii omului şi gospodăriei tradiţionale
Să mai discutăm un aspect, tot în contextul necesităţii înţelegerii unor diferenţe între rădăcini şi efectele pe care le simţim azi, când din ce în ce mai mulţi oameni au început să-şi conştientizeze percepţiile multisenzoriale şi să nu se mai lase duşi de valul superstiţiilor sau, diametral opus, de impunerea oficială a unor elemente ale ştiinţelor fizice răspândite din interesul unor grupuri conducătoare restrânse. 
În contextul păstrării curăţeniei, cuminţeniei, purităţii umane, coroniţele realizate din flori proaspăt culese, cu putere energetică mare şi efect puternic, purtate pe capul omului, ajută în plus la activări ale plexului coroanei (sahasrara), cu efect imediat asupra glandelor hipofiză şi epifiză; activează plexul frunţii şi, mai departe, subplexul retrocognoscibilităţii – subplexul cunoaşterilor din vieţile anterioare. Treptat şi acesta se va dezvolta în continuare până la capacitatea sa iniţială de plex, închis parţial în perioada cu vibraţii foarte joase, care acum se află în mod natural, pentru toţi oamenii, în dezvoltare, în revenire la forma sa totală, de plex. El se află între şaua nasului şi guvernează regiunea spre vârful nasului, activându-se încet prin respiraţie, cu ajutorul aerului care conţine din ce în ce mai multe fluxuri cu vibraţie ridicată şi, în plus, cu ajutorul dezvoltării plexului frunţii (ajna). 
Iată aşadar cât de importante sunt:
– gândurile pure, curate, frumoase, pentru care o mână de flori îşi poate aduce un mic aport, dar substanţial în condiţiile unei asemenea dezvoltări, treptat, an de an;
– relaţii inter-umane frumoase, sănătoase, corecte;
– cunoaşterea şi păstrarea trdiţiilor – şi vom vedea în studiile viitoare cum sărbătorile de Sânziene sunt de fapt tradiţie getică cu rădăcini deosebit de profunde în trăirile umane bazate pe percepţii multisenzoriale.
Şi pentru că am discutat despre toate acestea, se impune să mai deschidem un subiect: tema caselor oamenilor cuminţi din trecutul în care s-au pus bazele tradiţiilor. 
Noi ştim că în vremurile trecute majoritatea oamenilor de la sate locuiau în bordeie şi mai puţin în case pe pământ. Iniţial au fost case în regiunile de munte şi de deal, create în buza colinelor chiar şi la şesul vălurit în mod natural, scăpând astfel de presiunile vânturilor, a diferenţelor mari de temperatură între vară şi iarnă. În acele vremuri de început, ele au fost case curate, bine întreţinute, placate cu piatră şi lemn uscat. În ultimul mileniu, sărăcia în care au fost aduse popoarele le-au transformat în ceea ce ştim din cărţile de istorie şi literatură. Zâmbesc la ideea că azi asemenea tip de case au luat un avânt cu totul deosebit în lume şi îmi amintesc de un mic-dejun într-o cafenea micuţă în Brusturet, la poalele muntelui Piatra Craiului – o cameră frumoasă săpată în piatra muntelui, cu o atmosferă deosebită nu numai prin ineditul său, dar şi prin prospeţimea aerului şi mirosul reavăn de munte direct de lângă masă, cu ierburi ieşite ici şi colo din peretele muntelui dar şi cu ghivece frumos orânduite pe pervaze din piatră temeinic ancorate în pământ, la diferite înălţimi...
Deasupra caselor de acest fel, un covor de iarbă deasă, grasă, menţinea casa în majoritatea timpului anului, din martie până în noiembrie, într-o energizare fină – dar reală, concretă. De aceea tradiţia menţionează ca, după purtarea coroniţei din flori de sânziene, ea să fie aruncată pe casă, contribuind şi ea în continuare la creşterea beneficităţii locului.
Având în vedere asemenea lucruri cunoscute, iată că avem de ales între un anume fel de manifestare şi felul opus acestuia. Şi ne gândim la:
– cuminţenie: ceea ce înseamnă într-un cuvânt: moderaţie, echilibru – adică acceptarea neputinţelor (negativităţilor) altora fără a le urma exemplul, ci dând exemplu spiritual elevat faţă de cel pe care îl respingem în manifestarea proprie. Dar şi acel fel de cuminţenie sexuală care conservă vitalitatea oamenilor indiferent de sex, deşi sărbătoarea nu se adresează numai tinerilor, cum se crede în mod eronat, ci şi oamenilor maturi şi în bătrâneţe, care au sarcini de-a lungul întregii lor vieţi şi au nevoie de energie, de vitalitate până în ultima clipă a vieţii lor. 
– curăţenie fizică personală, a gospodăriei şi a întregii aşezări – într-un cuvânt gopodărirea întregii aşezări. În plus, se avea în vedere participarea la întreţinerea vieţii dincolo de aşezare, a construcţiilor cu legătură între aşezări (podeţe, întăriri ale malurilor unor ape, garduri de sprijinit pământul spre a nu avea loc prăbuşiri în perioadele ploilor, case de călători, etc.). Totul se realiza cu conştiinţa omului care înţelege bine că nu trebuie să aştepte să facă altul curat după sine, cu conştiinţa lucrurilor bine realizate, altruist şi de înaltă calitate, oriunde în lume. În caz contrar, noi ştim bine azi, vedem pretutindeni mizerie, nepăsarea cu care se priveşte totul dincolo de gardul casei proprii, şi mai mult dincolo de graniţele aşezării. Lipsa de hotărâre, de dârzenie în a cere conlucrare tuturor pentru realizări notabile, şi durabile, contribuie la stricarea mediului vegetal şi animal, precum şi a aerului purtător de energiile circulante ale vieţii. Totul merge astfel în direcţia diminuării vibraţiei locale şi continentale, la îngreunarea propriei vieţi prin deteriorarea sistemului nostru imunitar, cu toată cascada de efecte negative pe care o cunoaştem bine acum...
Menţinerea omului în limitele bunului simţ, cuminţeniei, curăţeniei conduce la conservarea energiilor proprii şi folosirea lor în creaţie de înaltă calitate şi relaţionare liniştită cu semenii. 

luni, 11 iunie 2018

8. ISTORIA UNUI POPOR DE MOŞI

Istoria poporului get (dac) este străveche, iar când spunem străvechi – înţelegem astfel o continuitate a şederii pe aceste pământuri, fără întrerupere, dinaintea potopului, a ultimei glaciaţiuni, până în timpurile noastre. Au fost atlanţi, dar de fapt au fost atlanţi doar pentru că au locuit pe vechiul continent A’Tlan şi au avut o corporalitate specific ariană; ca spirite întrupate, puţine au fost parte a unor blocuri spirituale piramidale care au puţină experienţă în trăiri în această zonă a universului – majoritatea au fost ajutători planetari înaintaţi, cu sarcini speciale de ajutor pentru planetă în primul rând, cu sarcini de ajutor pentru orice grupuri spirituale s-ar întrupa pe aceste meleaguri, şi nu în ultimul rând cu sarcini speciale pentru menţinerea unor tradiţii profunde în această parte a lumii, pe acest continent. Supravieţuirea lor a fost imperios necesară, ştiindu-se clar că alte popoare vor fi practic decimate, foarte puţini reprezentanţi ai lor supravieţuind într-o lume agresivă pentru spirite blânde, bune, cuminţi, iubitoare de natură. 
Geţii nu sunt singurul popor cu o asemenea descendenţă. Ei, asemenea altora, sunt urmaşi direcţi ai Moşilor, ai populaţiilor străvechi, din începuturile speciei umane. Peste tot au existat grupuri mici de oameni, născuţi înainte de ultima glaciaţiune, care au trăit toată glaciaţiunea, iar după acea perioadă s-au răspândit în teritorii: atlanţi în Europa, lemurieni în Asia, tolteci în America de Sud şi în America de Nord (prin deplasarea în America de Nord a unor ajutători planetari tolteci cu sarcini speciale intercontinentale), afrikaani în Africa. Ei au fost, şi sunt Moşii popoarelor de pretutindeni, iar urmaşii lor au format treptat popoarele distincte pe care le cunoaştem azi. 
Popoarele astfel întemeiate au moştenit, şi au transmis generaţiilor următoare lor, o cultură cu rădăcini identice, căci toţi au avut la bază aceeaşi învăţătură înaltă a Moşilor: vizând în primul rând adaptarea populaţiilor pământene, în totalitatea lor, la trăirea şi manifestarea completă prin intermediul corpului fizic – numit de noi, actualmente, solid. 
Pe de altă parte să reţinem că Moşii şi-au perpetuat neamul lor, deşi nu prin multe generaţii căci au viaţa foarte lungă, până azi. Aşadar, primii lor urmaşi ca spirite întrupate şi-au perpetuat neamul lor formând popoarele lumii: spirite cu vibraţie mai joasă prin evoluţiile lor. Iar la intervale foarte lungi de timp următorii urmaşi ai lor au rămas în lume cu corporalitate de Moş, fiind spirite foarte înalte, alături de părinţii lor. Ei se vor întoarce în lume în viitorul apropiat şi vor coordona evoluţiile umane până la sfârşitul existenţelor umane pe această planetă. 
Majoritatea Moşilor s-au retras din mijlocul lumii, după adaptarea omenirii la noile condiţii de trai: la început înafara aşezărilor umane, apoi treptat din toată lumea noastră, în care a mai rămas totuşi un număr foarte mic de Moşi, necunoscuţi, neştiuţi decât de foarte puţini oameni. Locurile în care au trăit odinioară mai păstrează doar puţin din amprenta existenţei lor, din cauza vibraţiei generale joasă, biosistemului planetar şi societăţii umane extrem de numeroasă. 

Înafară de Moşi şi oamenii apropiaţi lor, în lume au rămas popoare care au fost ajutate de dânşii să păstreze pe cât posibil o oarecare puritate a corpurilor lor străvechi, deşi au fost luate în primire, pe rând, de multe grupuri spirituale. Ele au trăit astfel pe teritorii protejate şi beneficiind de sisteme corporale puternice, păstrate nemodificate prin neamestec cu alte sisteme corporale, provenite din alte părţi ale lumii. În linii mari, poporul român face parte dintre acestea. 
Poporul pe care îl formăm azi, numindu-ne români, a fost ajutat să rămână în acest fel mult timp, cu condiţia ca spiritele care au folosit corpurile şi pământurile pe care au trăit să lupte pentru menţinerea libertăţii în faţa oricărui alt popor care a dorit să se instaleze definitiv pe aceste pământuri, intuind că ele sunt protejate. Motivul pentru care s-au derulat asemenea lupte a fost, în profunzimea evoluţiilor noastre, faptul că atacanţii sunt spirite care reacţionează agresiv la impulsuri de vibraţie joasă şi caută intuitiv protecţia pământurilor şi corpurilor cu vibraţie înaltă sau măcar cât de cât echilibrată. Ele caută fără răgaz apropierea entităţilor ajutătoare ale pământurilor, chiar dacă nu conştientizează nici acest lucru, şi nici ceea ce au ajuns ele înseşi, după multe întrupări: spirite foarte puternice, care nu mai au neapărată nevoie să fugă la adăpostul protecţiilor, care nu au nevoie să se zbată, şi să se bată pentru a ajunge să trăiască confortabil undeva – oriunde. Care au ajuns să poată trăi bine chiar şi acolo unde nu au putut trăi niciodată înainte; dar numai puşi în faţa unor evenimente deosebite ajung să-şi conştientizeze puterile, pe care numai astfel şi le descoperă, rând pe rând.
Aceşti evoluanţi au vrut pământurile noastre, secol după secol.
Însă, înafară de sarcina mai sus-menţionată, populaţiile spirituale care s-au perpetuat pe aceste locuri au mai avut o sarcină: aceea de a accepta (aşa cum puţine popoare în lume au putut să-şi asume o asemenea sarcină) un grup spiritual cu cea mai puţină experienţă în evoluţie, mai ales în condiţiile actuale pământene: sunt cei pe care îi numim ţigani. Pentru ei, ca spirite-copii ai celorlalte grupuri spirituale creative care evoluează pe planetă, a fost nevoie de împletirea unor forţe spirituale cu totul deosebite în acest „colţ” de lume. De aceea, ca ajutători în asemenea situaţie dificilă, în aceste locuri s-au întrupat mereu spirite deosebit de puternice, iubitoare de libertate, care şi-au asumat sarcina de a lupta pentru menţinerea lumii carpatice în limitele desfăşurării unor astfel de sarcini spirituale speciale. Luptând pentru libertatea lor, ei au dat permanent exemplu de curaj în orice luptă pentru libertate. O ştim asta.
Mai ştim că acceptăm ţiganii, aşa cum pot fi ei ca spirite în acest moment evolutiv. Vor mai sta puţin timp pe Pământ, după care se vor întoarce acasă la ei, undeva la un nivel de vibraţie optim lor, pentru desfăşurarea celor pe care le-au învăţat aici – mulţi dintre ei chiar în mijlocul nostru, al românilor.
Iubiţi-i, chiar dacă nimeni nu v-a spus-o vreodată în mod explicit!!! Certaţi-i dacă o merită, dar fără ură, fără dispreţ, fără asprime, chiar dacă cu fermitate, în care însă să se citească („simtă”) bunătatea dvs. Nu-i cocoloşiţi – dar nici nu-i dispreţuiţi. Nu-i mai blestemaţi!! Şi noi am fost la fel, cândva în evoluţiile noastre, şi alţi ajutători puternici, răbdători, ne-au ajutat, şi ne-au iubit, şi ne-au învăţat cum să o facem şi noi, la rândul nostru, în eternitatea evoluţiilor noastre !!!
Numai procedând aşa ne vom finaliza, cu bucuria împlinirilor, evoluţiile noastre aici: noi, cei care trăim acum în România.

vineri, 8 iunie 2018

7. ALTE CÂTEVA CUVINTE DESPRE MOŞII DE IERI ŞI DE AZI

Trecând în revistă succint probleme legate de viaţa populaţiilor străvechi, trebuie să avem în vedere mai multe elemente care se regăsesc, sau nu, în viaţa oamenilor după retragerea Moşilor din contactele directe cu populaţiile în mijlocul cărora au trăit milenii de-a rândul. Multe din cele pe care populaţiile de pretutindeni le-au trăit până în mileniul III î.H., s-au modificat cu timpul, căci pe de o parte populaţiile societăţilor deschise s-au reorganizat pe sisteme de război, în timp ce societăţile retrase s-au pregătit să facă faţă unor evenimente asemănătoare pe două fronturi:
– prin retragere din faţa popoarelor migratoare, al căror prim val s-a produs spre sfârşitul mileniului III – începutul mileniului II î.H. în Europa (în principal să ne axăm deocamdată pe acest teritoriu);
– prin asimilarea migratorilor, treptat, chiar pe teritoriile unde populaţiile autohtone le-au făcut loc la început, apoi lăsându-i să se împânzească în teritorii, treptat; localnicii au fost conştienţi de necesitatea faptului că veneau atraşi de destinele lor spirituale pe locuri unde trăiseră în străvechimi. Să reţinem că aceste prime grupuri migratoare nu au fost agresive şi şi-au împletit destinele cu localnici, despre care ştiau că erau populaţii coborâtoare din “zei”, din cei străvechi, care nu părăsiseră niciodată pământurile natale spre a se stabili în alte părţi. 

Desfăşurările evenimentelor populaţiilor autohtone, locale, au urmat astfel un curs relativ liniştit până în mileniul I î.Ch., chiar dacă în sudul Europei s-au desfăşurat permanent războaie locale. 
Despre viaţa poporului nostru mulţi istorici antici sau contemporani nu au ştiut multe lucruri sau au crezut că pe aceste teritorii erau triburi sălbatice asemănătoare întrucâtva cu migratorii. Totuşi e bine să ştim încă de pe acum – căci viitorul va rescrie cu certitudine istoria noastră şi a tuturor populaţiilor din vechime – că geţii (sau dacii) erau cunoscuţi ca fiind un popor cu rădăcini străvechi, cult, cu învăţături profunde şi vaste. Despre Moşi ştiau în mileniul I doar puţini oameni, dar nu numai despre Moşii geţi, ci şi Moşii elinilor, etruscilor, celţilor şi cei ai vikingilor – toate acestea fiind populaţii autohtone şi nicidecum migratoare. Nouă nu ne vine să credem, dar multe dintre personalităţile din legendele popoarelor au fost (sunt !) Moşi: Prometeu-titanul, Asclepios-medicul, Merlin şi Alfred-nemuritorul, numit astfel nu ca renume, ci concret, după starea sa nativă bine-cunoscută în acele timpuri şi chiar după retragerea sa din lume. Majoritatea celor numiţi Zei au fost de fapt Moşii popoarelor, iar retragerea lor a dus cu sine şi renunţarea îndrumată chiar de dânşii la păstrarea în înscrisuri a menţionării lor. Totuşi popoarele au păstrat, în tradiţia lor orală, amintirea multora, oferind copiilor învăţăturile străvechi din cele cunoscute de noi ca legende, mituri, poveşti...
Numai activarea memoriilor străvechi ale oamenilor va umple cândva treptat asemenea goluri şi totul va deveni credibil prin amintirea ca atare, oamenii renunţând fără probleme la cererea de mărturii concrete, materiale, pentru a cunoaşte fiecare amănunt al istoriei străvechi în Lemuria, în Atlantida, în Cian sau Aztlan; sau de istorie veche – dar apropiată de zilele noastre. 
Trăim vremuri în care se dezvoltă, printre altele, plexul (chakra) retrocognoscibilităţii (situat ceva mai jos de plexul frunţii = ajna în lb. sanscrită), care va activa revenirea la puterea de rememorare a tuturor trăirilor, vieţilor anterioare: perioade de manifestare cu corp fizic şi cu corp astral deopotrivă. Despre asemenea dezvoltări vom continua în curând discuţiile începute pe site.
Înţelegerea vieţii omenirii, desfăşurată astfel, ne va ajuta să detaliem obiceiuri ale populaţiilor pe care le regăsim în arte, în portul popular, în cântecele tradiţionale (vechi, moştenite din generaţie în generaţie), în obiceiurile populare care au cele mai obişnuite elemente ale lor comune cu ale unor populaţii de pe teritorii întinse; dar care au şi particularităţile care s-au detaşat la un moment dat, aparţinând unor populaţii spirituale distincte, cu evoluţii diferite. A crede că celţii au fost popoare migratoare care au venit din Asia, la fel ca şi etruscii, elinii, geţii şi alte popoare crezute a se fi format exclusiv prin venirea grupurilor migratoare în mileniul I î.Ch. şi I d.Ch. – ar fi o mare eroare. Chiar este o mare nedreptate faptul că mulţi istorici cred încă acest lucru. Europa a fost întotdeauna locuită, la fel ca şi toate celelalte continente, şi înainte şi după glaciaţiune. Populaţiile autohtone însă au avut un fel discret de trai, liniştit şi echilibrat. Au conştientizat şi au învăţat de la Moşi tot ceea ce le deosebea profund de populaţiile noi (venite prin migraţie) şi au acceptat instinctiv, şi intuitiv, faptul că erau adevăraţi învăţători ai migratorilor care veneau, şi aveau să vină în continuare pe meleagurile lor liniştite. S-au pregătit, după cum erau vremurile, cu o mulţime de strategii de menţinere în viaţă a obiceiurilor şi activităţilor lor, a cunoaşterilor lor: care aveau să-i ajute să-şi rezolve problemele, iar Moşii i-au învăţat să activeze pe două căi:
– pentru supravieţuire cu orice preţ, unde retragerea şi fuga din faţa migratorilor era o necesitate de supravieţuire a neamului lor, a bogăţiei spirituale pe cre o aveau în acel moment;
– pentru a face faţă luptei deschise, atunci când nu neapărat migratorii, ci urmaşii celor tuturor, localnici sau migratori aveau să-şi piardă şi ultima fărâmă de intuiţie a spiritualităţii lor profunde, luptând cu disperare să cucerească loc şi timp pentru susţinerea propriei lor vieţi.
Moşii nu au dat spre învăţătură strategii de luptă, dar oamenii au avut pe de o parte dorinţă de luptă pentru apărarea vieţii lor şi a valorilor lor spirituale, iar pe de altă parte au putut adapta cunoaşterile lor anterioare, dedicate constructţiei şi întreţinerii caselor, lucrurilor lor obişnuite, vieţii lor obişnuite: o adaptare la noile vremuri, mult mai tulburi, pe care le trăiau.
Principiile călăuzitoare, aşadar, ale Moşilor, urmau o linie de înţelegere a tuturor populaţiilor lumii. De aceea, ei nu au dat niciodată îndrumări de război, dar au lăsat oamenii să se orienteze. Principalul lucru pe care ei l-au oferit drept învăţătură oamenilor aflaţi în contact cu ei a fost crearea unei linii de acţiune prin care omul să se orienteze cu cele cunoscute de el în orice situaţie a vieţii, indiferent dacă era timp de pace sau timp de război. Omul astfel învăţat aborda cu curaj şi seriozitate orice aspect al vieţii sale, aprofunda orice cunoaştere şi orice muncă până când simţea el că a ajuns acolo unde trebuie să se oprească. Dacă din acel loc, după un timp de aplicaţie, simţea că poate merge mai departe, avea învăţători, maeştrii (măiaştrii), şi apoi loc şi timp special pentru a face tot ceea ce simţea nevoie să facă. Oricui îi erau deschise drumuri şi, cu seriozitatea cu care fiecare om intra în viaţă şi păşea pe drumurile ei, mergea oriunde şi se oprea exact acolo unde simţea nevoia. Mai departe aveau să meargă alţii, avea să privească la munca lor, să simtă dacă poate face acelaşi lucru mai departe, ajutat de cei care îi depăşiseră; sau să se oprească definitiv din acea cale, dar să lucreze mai departe tot ceea ce avea în destinul său. 
Fiecare om îşi simţea astfel destinul, iar Moşul cel mai apropiat ştia bine la ce trebuie să se aştepte din partea fiecărui localnic. Fiecare om trebuia să ajungă prin propria sa încredinţare la dezlegarea firelor destinului său. Fiecare om avea puterea să simtă, şi era încurajat să simtă tot ceea ce putea, de-a lungul vieţii sale. Familia sa îl ajuta, şi el însuşi ajuta pe cei din jurul său să ajungă fiecare în parte la asemenea înţelegeri ca şi el. Indiferent dacă era bărbat sau femeie, fiecare om în parte susţinea, cu forţele pe care astfel şi le conştientiza mereu, dezvoltarea tuturor cosocietarilor săi, dezvoltarea armonioasă a aşezării şi îngrijirea tuturor teritoriilor din jurul aşezării sale.
Fiecare aşezare avea conştiinţa existenţei de sine şi conştiinţa că face parte dintr-o societate fără de care lumea ei nu putea trăi singură. Spre deosebire de lumea societăţilor deschise, în care cunoaşterea apartenenţei la lumea universală se sfârşise după numai câteva generaţii absorbite de muncă fizică în medii mereu mai noi, necunoscute bine, în societăţile retrase lumea era conştientă de existenţa şi evoluţia întregii societăţi umane planetare. Toţi Moşii, Învăţătorii şi Măiaştrii discutau despre felul în care alte societăţi făceau în mod curent cele pe care le făceau şi ei – cu deosebiri marcate de specificul local. Învăţau astfel şi ce greşeli făcuseră, şi fac în continuare oamenii, ce ar fi trebuit să facă şi ce nu trebuia să facă ei pentru a-şi lăsa semenii să-şi dea seama şi singuri de greşelile lor. Din asemenea experienţe, ei lucrau asupra înclinaţiilor formate în subconştient, din vieţi anterioare sau din conştienţa influenţelor de la distanţă, prin care orice populaţie participa inconştient asupra mediului înconjurător – fie el uman sau vegetal-animal. Oamenii învăţau că sunt purtătorii unor obiceiuri care nu se dezvăluiau decât când erau într-un mediu asemănător; astfel se pregăteau să facă faţă pe de o parte mediului animal (mult mai instinctual decât omul gânditor) şi pe de altă parte mediului social care le bătea la uşă: călătorii comerciali sau doar oameni curioşi care circulau mult mai deschis în regiunile de miazănoapte (în Europa) decât în regiunile din miazăzi (de exemplu Egipt sau Arabia). Ştiau că lumea este încă mult mai mare, dar că deocamdată din această lume nu aveau să se confrunte decât cu populaţiile din jur, fie ei apusenii locurilor sau orientalii lor.
Dar la început, pe spaţii largi din Europa, Africa, Americe de Sud, Asia nu învăţau să lupte şi să cucerească. Ceea ce aveau de cucerit avea să fie echilibrul format din supravieţuire şi apărare.
Dintre toate învăţăturile pe care oamenii le primeau de la Moşii pământurilor pe care trăiau, câteva reliefau o învăţătură de bază, pe care se clădeau toate celelalte: în primul rând egalitatea perfectă între toţi membrii societăţilor, încredinţarea mai presus de toate că toţi oamenii erau egali prin naştere, având drepturi egale şi obligaţii în egală măsură. Că fiecare avea putere să înţeleagă lucrurile mai uşor sau mai greu, după un timp mai scurt sau mai lung de aplicaţie, că oamenii aveau forţă fizică diferită şi de aceea era necesar să desfăşoare o activitate în comun cu alţii – acestea erau lucrurile pe care oamenii le învăţau de copii. Prin respectul pe care Moşii îl inspirau celor din jur, nici o învăţătură nu era refuzată şi niciodată oamenii nu contestau ceea ce învăţau. Căci orice învăţătură se dovedea corectă şi bună pentru fiecare om în parte şi pentru întreaga comunitate.
Astfel, femeile şi bărbaţii, copii, adulţii şi bătrânii aveau drepturi şi participări egale în comunitate. De asemenea, oamenii aveau cunoaşterea celor care aveau să formeze pasul viitorului şi participau după puterea fiecăruia la pregătirile care aveau loc. Este necesar să se înţeleagă şi faptul că – chiar dacă acest lucru aparent nu semăna a egalitate recunoscută – cel care avea mai multă pricepere, experienţă, avea sarcină mult mai mare de lucru în comunitate, decât ceilalţi. De altfel, asemenea cunoaşteri erau unanim recunoscute şi acceptate de cei în cauză, care doreau mai presus de orice să-şi ofere priceperea, experienţa, puterea de lucru, înţelegerile profunde – celor din jurul lor. Cu atât mai mult: Măiaştrii, Învăţătorii şi Moşii.
Şi dacă discutăm despre asemenea înţelegeri, este necesar să precizăm faptul că printre aceşti oameni-ajutători cu experienţă, putere de muncă şi înţelegere, răbdare în a oferi totul celor din jurul lor, se numărau în egală măsură femei şi bărbaţi. Dacă discutăm folosind numirea de „Moşi”, asta nu înseamnă că în rândul lor erau numai bărbaţi. Vom vedea cu alte prilejuri femei care iniţiau bărbaţii-călători-învăţători în cele mai complexe cunoaşteri umane – nu numai ale timpului, ci şi ale tuturor timpurilor omenirii. Asemenea lucruri erau realizate de femei străvechi, cu forţe uriaşe faţă de ceea ce credem azi: mentale şi emoţionale deopotrivă. Realizarea lucrărilor de importanţă locală şi teritorial-extinsă presupunea unirea energiilor de tip femeiesc cu cele de tip bărbătesc în egală măsură pentru puterile specifice moşilor, dar şi învăţături de folosire specifică a energiilor proprii femeilor şi bărbaţilor din comunităţile pe care le coordonau. Toate lucrările cuprindeau în egală măsură învăţături realizate în domeniul energiilor feminine şi ale celor masculine, iar Învăţătorii şi Măiaştrii aşezărilor aveau cuprindere în egală măsură pentru aplicaţii care foloseau în mod echilibrat ambele feluri de energii.
Este important de înţeles faptul că, chiar după retragerile Moşilor din comunităţile umane, ei au rămas în aceeaşi structură: nu neapărat pentru perpetuarea lor, căci majoritatea nu au avut nevoie de mărirea comunităţilor pe această cale, şi nici pentru că trebuiau să ofere cunoaştere în continuare oamenilor – bărbaţi şi femei, ca şi înainte. Lucrările de echilibrare vibraţională, care au constituit cele mai importante lucrări ale lor – şi constituie în egală măsură şi azi – au avut şi au mereu nevoie de vehicularea unor energii şi transmisiuni vibraţionale specifice celor două sexe. De aceea, chiar dacă comunităţile Moşilor sunt azi foarte restrânse, ele cuprind în mod egal femei şi bărbaţi, fără ca activităţile lor să cuprindă şi echilibrări proprii sexuale. Echilibrările lor se fac prin emisii-recepţii de energii la nivelul tuturor corpurilor fluidice, prin activităţi echilibrate şi prin reechilibrări la nevoie, în funcţie de vechimea corpurilor – prin somn, puţină hrană fizică dar bine aleasă, prin mişcare, prin comunicare şi prin activitate intelectuală intensă.

miercuri, 6 iunie 2018

6. MOŞII DE IERI ŞI MOŞII DE AZI (1)

Niciodată lumea nu au încetat să fie sprijinită de cei străvechi - Moşii, Bătrânii, Vracii, Patriarhii şi alte numiri după vorbirea fiecărui popor: chiar şi după ce ei s-au retras din mijlocul popoarelor pe care le-au ajutat, milenii de-a rândul. 
Istoria nu i-a putut menţiona decât numai pe câţiva, care au circulat deschis prin lume. Aşa a fost la noi Zalmoxis: Zal, Zeu – Moşul din Carpaţi, Moşul geţilor. Este de atenţionat asupra faptului că pentru Zalmoxis codul său de destin a fost păstrat întotdeauna în secret, pentru a nu fi deranjat de către cei care nu i-au înţeles misiunea, din popoarele străine – fie migratori, fie cuceritori. La fel s-au petrecut lucrurile şi cu ceilalţi Moşi, care au avut un nume de lume, pentru lume – care nu a fost codul personal de intrare în destin şi de lucrare: sunetul (succesiunea de sunete) fundamental oferit de monada întrupată, de sistemul său corporal, de câmpurile corpurilor şi de vibraţia generală a destinului său. A fost obligat să apară şi să lucreze în lume, căci numele lui a fost un sunet, un cod care a chemat, din străfundurile istoriei, spiritele care trebuiau să ajungă pe acest teritoriu: nu numai din inima, şi din apropierea Carpaţilor, ci dintr-un teritoriu mult mai larg de care dânsul a avut grijă – între munţii Alpi şi munţii Urali. Nu este vorba aici neapărat despre popoarele migratoare, deşi ele au făcut parte integrantă din istoria acestor locuri: avem în vedere mai ales populaţiile autohtone, care nu au migrat niciodată, cu rădăcini în străvechimi, din populaţiile transcedentale din aceste locuri şi din restul Europei. Grupurile migratoare au desigur aceeaşi transcendenţă, dar ei s-au depărtat mult de locuri creării lor şi nu au mai trăit în ultimele milenii în vibraţiile pământurilor din care li s-a născut neamul. Fără luminiscenţa acelor locuri, fără sunetul fundamental şi vibraţia fundamentală a locurilor de naştere a poporului lor, şi-au pierdut mare parte din puterile spirituale, din cunoaşterea lor străveche – obligaţi fiind de cele mai multe ori să preia tradiţiile popoarelor în mijlocul cărora au trăit. De aceea frica de necunoscut şi greutatea de adaptare permanentă a corpurilor de o anumită vibraţie cu locurile care aveau (au) o total altă vibraţie, au condus la naşterea unei agresivităţi (de protecţie, de apărare) greu de acceptat chiar de ei înşişi, dar căreia nu li s-au putut împotrivi milenii de-a rândul. Moşii locurilor împrumutate astfel i-au ajutat, înţelegându-i profund, dar populaţiile locale nu i-au acceptat şi s-au războit tot timpul, frământarea vremurilor contribuind şi ea la greutăţile de trăire ale tuturora. 
Zalmoxis însuşi era venit în aceste pământuri din alte părţi, dar corpurile sale, ca şi ale celorlalţi Moşi, croite înainte de ultima glaciaţiune, cu structuri puternice şi cu vibraţie înaltă, au făcut întotdeauna posibilă o împletire optimă a forţelor corporale şi cele ale monadei întrupate, putând astfel să desfăşoare sarcini de o înaltă forţă spirituală – morală, mentală şi fizică de înaltă calitate şi profunzime. Zalmoxis, la fel ca şi ceilalţi Moşi din Europa şi Tibet – toţi fiind de rasă ariană, atlantă – venea din insulele Atlanticului (pe care azi le numim Canare), acolo unde au trăit o perioadă de timp mulţi atlanţi, Moşi sau lucrători alături de Moşi, după reinstalarea unei stabilităţi înaintate a pământurilor şi liniştirea câmpului vibraţional, după ultima glaciaţiune. 
Fiecare străvechi avea, şi îşi ştia bine, sarcinile personale. Cei care au venit în Europa au plecat cei dintâi din Insule şi s-au însoţit cu alţii, asemănători lor, care veneau dinspre Asia. Treptat – dar repede – şi-au întemeiat familii şi s-au născut următoarele generaţii de Moşi – cunoscuţi de către populaţiile pe care azi le numim: celţi, daci, tibetani, tolteci.
În acelaşi fel s-au răspândit şi împământenit toţi străvechii care au trecut de glaciaţiune şi de topirile zăpezilor: adică marile inundaţii de după glaciaţiune (numite la un loc: Potop). Dar să avem în vedere că nu toţi Moşii din lume s-au născut în A’Tlan (Atlantida, cum o numim azi); fiecare continent a avut un loc optim pentru retragerea Moşilor: pentru naşterea lor, trăirile lor în societatea mentală şi apoi trăirile lor în societatea fizică, până în jurul anului 500 î.H., când s-au retras în majoritatea lor din acest strat dimensional, într-un strat interdimensional, de lucru pentru toate cele necesare ajutorului pe care au continuat să-l ofere mai departe. Până atunci au trăit în acele enclave populaţionale, restrânse iniţial, care au format la rândul lor, prin plecarea copiilor lor în spaţiile continentale înconjurătoare, nuclee de populaţie care s-au dezvoltat şi au creat treptat popoarele cunoscute de noi din întreaga istorie de după ultima glaciaţiune. Dintre vechii Moşi, dintre cei născuţi înainte de ultima glaciaţiune, puţini au rămas în lume în continuare, chiar şi azi, şi vor rămâne alături de popoarele lumii chiar dacă ele nu le ştiu prezenţa, până la schimbarea majoritară a condiţiilor vibraţionale ale Pământului şi revenirea + reintegrarea în lumea noastră a Moşilor retraşi cândva din stratul nostru dimensional. 
Dar încă din începutul ultimei glaciaţiuni, Moşii au început să creeze fizic în locuri special alese,, retrase pentru a nu influenţa restul populaţiilor mentale, punând în mediul fizic bazele artei creaţiei materiale umane, pentru care toţi oamenii se pregătiseră cu mult timp înainte de schimbarea vremurilor. De la bun început, corpurile Moşilor s-au întărit, lucrând fizic, folosind hrană fizică în mod curent (apă şi fructe), vorbirea, gândirea, deplasarea cu picioarele pe pământ, în acelaşi timp provocând prin propria voinţă, adică: întărirea puternică a radiaţiei monadice prin propria voinţă, activarea tuturor seturilor de raze fizice pentru modelarea rapidă a corpurilor proprii, pentru a şi le modifica la optimul curent înainte de a avea proprii copii – bazele omenirii de azi. Aşadar a fost o accelerare a întăririi întregii lor corporalităţi, în vederea adaptării rapide la ultimele condiţii ale glaciaţiunii şi ale vremurilor ce aveau să vină. În acest fel – la fel ca şi în vremurile transcedentalilor de la începutul creării speciei umane, ei au pus bazele noii omeniri, care avea să folosească preponderent trăirile fizice, şi doar în completare pe cele mentale şi astrale. 
Iar pe de altă parte, ei au pus în acelaşi timp şi bazele creaţiei materiale fizice, creând toate formele de transpunere a creaţiei materiale mentale în forme fizice curente – tot înainte de venirea pe lume a primilor lor copii: folosirea materialelor planetare fizice (pământuri – şi pietre, metale, lemn şi alte fibre vegetale) pentru a realiza baza materială de creaţie, cu folosirea unor procese tehnologice de la cele mai simple la cele mai complexe pentru realizarea uneltelor, pregătirea proceselor şi subproceselor necesare creaţiei materiale fizice: pentru obţinerea minereurilor, prelucrarea metalelor, pregătirea pământurilor pentru obţinerea plantelor tehnice şi pentru hrănire, etc. Prelucrarea lemnului şi pregătirea terenurilor pentru cultivarea plantelor nu a fost singura activitate a Moşilor care nu-şi mai foloseau capacităţile mentale şi spirituale decât în proporţie extrem de mică: oamenii, copiii lor, trebuiau să se dezobişnuiască de trăirile mentale şi astrale, folosindu-le la rândul lor predominant pe cele fizice. Corpurile fluidice ale oamenilor au mai rămas o vreme active doar pe domeniile multisenzoriale – nicidecum şi de creaţie mentală, dar spiritele umane care intrau la întrupare val după val aveau experienţă bogată de folosire a muncii fizice: copiii Moşilor au fost ajutători secundari, cei ce fuseseră în trecut marii ajutători pădureni, munteni şi insulari de pe întreg Pământul. Conlucrarea lor cu Moşii a condus la recuperarea rapidă a experienţei lor şi punerea în practică a tuturor celor pe care le primeau ca îndrumări de la Moşi. 
Astfel primele generaţii au stat în enclavele Moşilor, situate în munţi, la înălţimi mari, până retragerea completă a apelor şi uscarea pământurilor, după care s-au răspândit în spaţiile continentale creând primele aşezări exclusiv fizice şi dezvoltând la rândul lor populaţiile lor, generaţie după generaţie.

Avem nevoie de cunoaşterea vremurilor trecute pentru a ne înţelege şi rădăcinile adevărate, şi necesităţile spirituale în viaţa curentă, în această perioadă de trecere la o altă dimensiune spirituală a evoluţiilor noastre pământene. Vom discuta foarte mult despre acest subiect analizând relicvele, ruinele, frescele, bazoreliefurile din drumurile spirituale pe care le vom face de-a lungul şi de-a latul lumii. Deocamdată să adâncim cunoaşterea propriului nostru popor.
Dacă studiem istoria poporului român – deşi este bine să discutăm şi la modul general, istoria omenirii în ansamblul ei – atunci discutăm despre populaţiile de atlanţi din care au coborât europenii dintâi: după glaciaţiune pământurile lagunare dintre Europa şi America de Nord au fost acoperite de apele Oceanului Atlantic, nou apărut, şi astfel discutăm despre Europa, ca parte din vechiul continent A’Tlan (care cuprindea actuala Americă de Nord împreună cu Europa şi Tibetul: aceste pământuri având o vibraţie apropiată). Din rândurile populaţiilor noi europene (de fapt: atlante la origine) s-au desprins, după liniştirea pământurilor şi apelor, două ramuri de populaţie umană, având sarcini diferite:
– cei care aveau să întemeieze familii chiar din timpul trăirii lor în enclavele Moşilor, iar copiii lor aveau să plece în lume, populând treptat pământurile;
– cei care aveau ca sarcină de învăţătură, pentru cei dintâi şi pentru copiii lor, privind creaţia materială manuală şi toate celelalte manifestări de tip uman, cunoscute în linii mari de noi, azi. Aceştia au fost cei dintâi învăţători direcţi ai omenirii de după glaciaţiune, şi specializarea lor aşa avea să fie numită în viitor de către Moşii care însă nu ieşiseră încă în lume la acel moment.
Nici Moşii nu-şi permiteau să lucreze mental, deşi au putut întotdeauna foarte clar, şi nu numai din cauză că ar fi impulsionat puternic oamenii să facă acelaşi lucru. Rostul cel dintâi al străvechilor, după glaciune, era ca prin puterea lor mentală deosebită - care nu-şi pierduse, şi nu avea să-şi piardă din tărie - să păstreze o vibraţie înaltă pe pământurile locuite treptat de oamenii cei noi, aptă printre multe altele, pentru menţinerea în funcţiune cât mai mult timp posibil a amintirilor oamenilor din vremurile de dinaintea glaciaţiunii. 
În paranteză fie spus, este foarte important să înţelegem că scufundarea Atlantidei a fost un fenomen cât se poate de natural, normal, cunoscut de oamenii de pretutindeni cu mult timp înainte, pentru care s-au pregătit cu mult timp înainte. Nu era nicidecum prima glaciaţiune din viaţa omenirii, experienţa spiritelor umane era mare, dar acea glaciaţiune (noi o numim ultima pentru că de atunci nu a mai fost vreuna, dar vor mai fi multe în continuare) era pentru oameni vestitorul schimbării vremurilor pe această planetă şi în general pentru spiritele umane. Vibraţia planetară (stelară şi galactică) scăzuse mult şi era în permanentă scădere în continuare, fără ca cineva să fie cu ceva de vină şi fără ca cineva să aibă puterea să schimbe cu ceva o astfel de derulare. Avea să se modifice întreaga formă de trăire şi creaţie a spiritelor umane întrupate şi, ştiind toate acestea, toate s-au pregătit intens pentru cele care aveau să vină. Acea perioadă de pregătire am putea s-o numim „desfăşurarea programelor atlante”: programe de adaptare intensivă a oamenilor la schimbarea corpurilor lor, care aveau să faciliteze folosirea preponderentă a corpului fizic în loc de corpul mental – în creaţia lor materială, în deplasare, în comunicare şi întreţinerea relaţiilor dintre indivizi, dintre grupuri de indivizi – aşadar între comunităţi umane. 
Ceea ce omenirea a adoptat repede de la moşi, atunci când a devenit necesară intrarea tuturor spiritelor umane în lumea astfel regenerată, ştia în amănunt însă dinainte de schimbare, dinainte de venirea pe Pământ. În general au loc mai multe trepte de pregătire înainte de începerea unui ciclu de vieţi pe o planetă, şi între epoci, între etape, de asemenea alte trepte de pregătire, de reamintire, de orientare cu toată experienţa adunată până în momentul începutului efectiv al fiecărei perioade. 
Folosirea efectivă muncii manuale, după glaciaţiune, cu corpurile întărite, pregătite şi ele pentru noul fel de viaţă, a virat puterea spiritului către efortul de muncă fizică, la fel şi efortul de mişcare şi de comunicare prin structurile corpului fizic. Puterea mentală a rămas treptat mai mult la nivelul percepţiilor vizuale şi auditive, dar treptat eforturile de trăire fizică, din ce în ce mai grea, mai obositoare, au diminuat chiar şi aceste percepţii, împărţindu-le cu efortul de a face faţă emoţiilor, luptei pentru supravieţuire din viaţa curentă care se schimba astfel treptat.
Emoţiile umane s-au multiplicat rapid prin trăirile umane legate de modificările planetare aflate în curs, mult mai puternice şi mult mai variate decât cele dinainte, când omul era perfect echilibrat datorită puterilor complexe pe care le putea desfăşura prin simpla sa voinţă, datorită cunoaşterii absolut tuturor celor existente în totalitatea câmpurilor stelare: ale Pământului şi ale tuturor stelelor şi planetelor din jur. Vibraţia planetară, în scădere continuă, determina modificări climaterice, modificări de biosistem, şi chiar dacă omul se adapta la un set de condiţii, în perioada imediat următoare era obligat de împrejurări să se adapteze la un nou set de modificări. 
Unii oameni s-au dovedit mult mai inerţiali decât alţii; şi ei ştiau că toate se vor adânci, deşi o astfel de cunoaştere se pierdea şi ea: că diferenţele de evoluţie între diferite grupuri spirituale umane abia începeau să-şi facă simţită puterea. 
Aşadar, după glaciaţiune, lumea s-a desfăşurat în alt mod decât ne imaginăm azi. Venind dintr-o epocă a liniştii, a curăţeniei, a unei creaţii deosebit de îngrijit realizate, de o calitate de neimaginat azi de noi, omenirea a continuat să trăiască tot în acest fel, după glaciaţiune, chiar dacă nu mai folosea preponderent forţele mentale şi astrale. Căci nu ştia să facă o viaţă altfel. Iar astfel, în primele milenii după glaciaţiune se poate spune – şi o voi spune de câte ori va fi nevoie – că omenirea a trăit cele mai profunde, frumoase, calitative, morale perioade ale vieţii sale fizice până acum, şi toate vor fi reluate şi dezvoltate în viitor pe trepte încă mult mai elevate decât cele trecute; va avea nemijlocit experienţa celor grele, rele, urâte, murdare, criminale, din ultimele milenii, dorind să facă şi pace, şi ordine, şi curăţenie materială şi morală în viaţa sa. 
Dacă ne imaginăm că societăţile erau zgomotoase, ne înşelăm, căci omenirea nu era obişnuită cu vorbirea, cu zgomotul – aşa cum suntem azi. Dacă credem că erau religioşi, cu sărbători, cu procesiuni sau alte feluri de evenimente de anvergură – iarăşi ne înşelăm. Oamenii erau cunoscători, liniştiţi, curaţi, trăind cuminţi şi lucrând atent şi concentrat, puternic interiorizaţi în fiecare clipă a vieţii. 
Multă vreme toate populaţiile Pământului au beneficiat de prezenţa permanentă a Moşilor; nu a fost niciodată un privilegiu pentru populaţii mai mult spiritualizate decât altele, sau mai mult şi mai bine creatoare, sau mai „nepăcătoase” în trecutul sau prezentul lor. A fost o epocă – pe care o vom discuta în studiile viitoare – de intensă muncă de orientare, cunoaştere, lucru intensiv. Treptat, începând cu mileniul IV î.H., din unele părţi Moşii s-au retras, lăsând oamenii să se descurce singuri, cu toată experienţa, învăţătura şi consolidarea de până atunci. În alte părţi, Moşii au rămas în continuare, evoluţiile acelor popoare cerând în continuare prezenţa lor: dar sarcinile oamenilor în acele locuri erau de mare anvergură, aşa cum vedea că au fost şi sarcinile geţilor, în mijlocul cărora Moşii au rămas până în jurul anului 500 î.H. 
Înafară de acestea, după mileniul III î.H., când au început primele migraţii ale unor grupuri de întrupaţi din popoarele lor, au mai rămas în lume societăţi închise, adică retrase din circuitul comercial, politic, de cunoaştere reciprocă, al societăţilor umane. Ele au rămas astfel necunoscute mult timp de către cele deschise (adică cele care activau, fiind cunoscute tuturor), funcţionând perfect în sistemul lor doar relativ închis: adică având relaţii între comunităţi apropiate de acelaşi fel, sau folosind – mai cu seamă la începuturi – comunicare de tip mental, comunicare specială coordonată de Moşi, prin conducătorii direcţi ai societăţilor de acest fel. Foarte rar s-au implicat în conducerile de popoare, căci Moşii au fost, şi au rămas ajutători ai lumii pe care au ajutat-o indiferent de naţiune, popor, învăţând oamenii să se aprecieze reciproc, sădind prietenia în sufletele oamenilor, respectul, conlucrarea, înţelegerea. 
Geţii au beneficiat de ajutorul lor şi în calitate de coordonatori spirituali, şi în calitate de conducători de popor, în cea mai grea perioadă a vieţii oamenilor din Europa – venirea migratorilor în mileniul I d.H. 
Din acele vremuri şi până în zilele noastre, au existat întotdeauna grupuri restrânse de oameni care au rămas în relaţie cu trimişii Moşilor, păstrând însă o tăcere totală asupra acestor relaţii, aducând în lume îndrumări şi efectuând pregătiri ale oamenilor pentru vremurile ce aveau să vină. Tot aceşti trimişi ai Moşilor s-au preocupat, în funcţie de curgerea vremurilor, de menţinerea unei participări a oamenilor – în plus pe lângă Moşi – la echilibrări vibraţionale ale mediului pământean: prin sunet fizic şi mental, prin păstrarea unei forme mereu înălţate de sensibilitate umană cu privire la protecţia vieţii de pretutindeni şi de toate felurile – vegetale, animale, oameni. 
Oameni şi grupuri foarte restrânse au desfăşurat întotdeauna asemenea activităţi, în câteva locuri de pe toate continentele, în toate timpurile, mai ales pe timpul războaielor şi marilor epidemii. Toate s-au desfăşurat la valori vibraţionale medii, care să nu forţeze, să nu obosească mentalul şi emoţionalul uman, dar şi cel vegetal şi cel animal, ci doar să echilibreze pentru a se evita distrugerea la nivele încă mult mai mari decât dacă asemenea lucrări nu ar fi fost realizate. Întotdeauna toate au fost coordonate de Moşi, şi dânşii, la rândul lor, coordonaţi şi ajutaţi de întreaga verticală universală spirituală – pe care azi o numim simplu: Dumnezeu. 
Astfel, subconştientul uman a fost mereu ajutat, impulsionat către înălţare spirituală, chiar dacă conştientul uman a traversat epoci grele, în lupta permanentă a populaţiilor de pretutindeni, între ele.

duminică, 3 iunie 2018

5. ISTORIA VĂZUTĂ PRIN OCHII MOŞILOR

I. LĂMURIRI IMPORTANTE, DUPĂ PARCURGEREA PRIMELOR ELEMENTE DE STUDIU 
Sunt necesare câteva precizări acum, după cei dintâi paşi pe care i-am parcurs împreună, în vremurile vechilor aşezări ale geţilor cei cuminţi. Adică în vremurile când populaţiile locale erau numai cele tradiţionale, fără ca ele sa fi cunoscut încă venirea grupurilor migratoare, care au schimbat viaţa pământurilor noastre. Dar geţii au ştiut tot timpul despre ele, despre rostul migraţiilor şi al grupurilor călătoare. Şi despre istoria lor trăită împreună cu ele vom avea alte istorii de povestit…

Nu discutăm aici despre ierarhiile cereşti sau rangurile pământene ale unor conducători care şi-au luat titluri – nu le-au căpătat ca urmare a respectului radiant în lume, ci al unuia impus, al unuia cerşit, arogat… Aşa cum au stat lucrurile încă din antichitate, cu egiptenii, cu romanii.
Mărimile adevărate, şi retrase, ale acestei lumi au cunoscut modestia, austeritatea, creaţia cu propriile mâini, apoi iubirea, altruismul, sacrificiul. Adevăratul conducător, fie el politic sau religios se sacrifica în fiecare clipă a vieţii sale, pentru binele celor pe care îi îndruma. Nemijlocit.
Ceea ce este de menţionat acum, pentru o primă clarificare a lucrurilor, este faptul ca structurile sunt directe, reale, exprimate în felul pe care îl cunoaştem azi, chiar dacă am oferit textele într-un limbaj care se apropie de gândirea şi înţelegerea locală. Structurile sociale pe care le prezint sunt omeneşti, nu sunt nicidecum ierarhii cereşti, aşa cum sunt multe menţionate în biblie - spre exemplu. Este adevărat că pentru mulţi oameni ele par a fi ireale şi sunt într-un fel şocante. Se datorează faptului că nu au fost prezentate în mod oficial, deşi ele sunt cunoscute dintotdeauna, sunt bine cunoscute şi azi de către autorităţile sociale, politice şi ştiinţifice. Ele mai apar uneori, prezentate pe diverse canale mass-media sub diferite forme, mai ales de când internetul a devenit cotidian. Moşii sunt cunoscuţi, se caută depistarea lor – dar nimeni din partea conducătorilor de naţiuni nu i-au văzut până acum; în schimb unii oameni simpli, modeşti, cu suflet curat şi cu drag de oameni şi de natură – da. 
Moşii erau aşadar conducători spirituali de vârstă foarte înaintată – nu politici, nu războinici – care ştiau bine derulările timpurilor, simţeau schimbările aşa cum vedem noi norii pe cer, cum simţim presiunea atmosferică, vibraţiile aerului în diferite ipostaze. Ei pregăteau Învăţătorii şi Maeştrii meşteşugari ai aşezărilor de cele mai multe ori prin intermediul Călătorilor: unde Călătorii, Învăţătorii şi Maeştrii (Măiaştrii) erau formaţi (azi zicem "iniţiaţi", dar nu este valabil în profunzime nici acum, nici atunci) de către Moşi, toţi având la bază evoluţii înaintate - chiar dacă nu atât de înaintate încât să atingă nivelul spiritual al Moşilor. Dar atunci când era cazul, legăturile se păstrau direct între Moşi şi Învăţători, între Moşi şi Maeştrii meşteşugari, meseriaşi ai aşezărilor. Maeştrii (măiaştrii) erau chiar cei mai pricepuţi meşteri în meseriile bazate pe creaţie materială. Un element deja binecunoscut în unele cercuri de specialitate este faptul că Zalmoxis cunoştea peste 300 de elemente chimice pământene. Oricine dintre noi îşi poate pune azi întrebarea la ce folosea să ştie atât de multe elemente, în condiţiile în care nici azi, cu tehnologiile noastre destul de complexe, nu folosim în viaţa curentă toate elementele chimice în creaţia noastră industrială. Dar dacă ne gândim că viaţa noastră nu este încadrată de autorităţi la capitolul ”Important în orice moment”, vom înţelege că noi nu beneficiem de toate cercetările şi realizările pe care le numim ştiinţifice – în timp ce structurile sociale bogate beneficiază în mod curent de toate + cele mai noi elemente care apar permanent.
Popoarele din vechime care au păstrat libertatea de gândire şi creaţie în toate structurile lor – printre care şi dacii, geţii. În poporul nostru, fiecare om din întreg poporul beneficia permanent de toate cunoaşterile Moşilor, de toate cele care aveau momentul lor de aplicaţie, după cum se schimbau vremurile. Moşii cunoşteau tot ceea ce se poate face cu toate resursele planetare şi cosmice, dar ofereau populaţiilor ajutate de ei ceea ce le era necesar în momentul derulării vieţii comunitare, după cum se derula trecerea timpurilor. Puteau să înveţe oamenii să facă avioane, dar nu le-ar fi folosit să facă avioane în contextul societăţii lor !! De asemenea, puteau să-i înveţe inginerie genetică, medicină antivirală, dar nu şi în condiţiile în care priceperea, curăţenia şi pacea sufletească domneau în sânul populaţiilor locale şi nici o epidemie nu tulbura sănătatea şi liniştea comunităţilor. Doar frica şi panica, perversităţile mentale (adică, spre exemplu: una credem – alta spunem şi alta facem) distrug azi lent sistemul imunitar omenesc.
Şi lista ar putea continua.
Voi reveni de-a lungul timpului cu diverse analize, după această prezentare generală. Ea ne va ajuta să înţelegem mult mai multe desfăşurări în drumurile noastre spirituale, de-a lungul şi de-a latul tuturor continentelor.

II. ISTORIA - ÎN ADEVĂRUL EI PROFUND...
Trecutul străvechi este minunat din perspectiva omului contemporan. Nu degeaba a fost numit el „rai” şi nu degeaba suspinau de multe mii de ani popoarele care încă mai simţeau urmele acestui trecut în viaţa lor. Astăzi mulţi oameni intuiesc că totul poate fi adevărat, deşi nu merg până acolo încât să şi ştie ce însemna acest “rai”. Astfel, omul contemporan îşi imaginează că acel rai era exact opusul a ceea ce i se pare nespus de greu şi de neplăcut azi: fără muncă forţată impusă de societăţile contemporane, fără stăpâni şi cu un minimum de reguli impuse. De fapt, atmosferei de azi, plină de necaz de pe urma sărăciei, mizeriei, bolilor şi bătrâneţii i se opunea o viaţă simplă, curată, fără boli, fără îmbătrânire – fără uzura dureroasă de azi. Oamenii nu trăiau o inconştienţă natural-„animalică”, unde animalicul din om s-ar fi putut referi la lipsa cunoaşterilor de orice fel, alături de hrană simplă neprelucrată şi dormit sub cerul liber. Erau întru-totul cunoscători şi lucrători în deplină conlucrare, nicidecum concurenţă, ceea ce oferea o largă îmbogăţire de experienţă tuturor. Ştiau bine că oamenii nu aveau zei sau dumnezei răi sau perverşi, dar ştiau despre Făuritorii Dintâi – azi îi numim Creatorii tuturor celor văzute şi nevăzute, buni, milostivi, permisivi, care nu impuneau legi, căci oamenii aveau încă o conştiinţă avansată, pe care nimeni nu se gândea măcar să o desconsidere în vreun fel. Consensul plin de respect şi bun-simţ nu era neştiutor de denaturarea acestor manifestări înălţate şi decăderea morală a omenirii. Dar tocmai de aceea toată lumea muncea şi se străduia să-şi consolideze toate manifestările cele mai înălţate, pentru ca viitorul să fie mai echilibrat decât ar fi fost în lipsa acestor conştientizări. 
Istoria cunoscută azi de noi este de fapt istoria hotărâtă de conducătorii popoarelor din ultimele milenii, începând cu cele înscrise, lăsate astfel moştenire de către hotărâtorii Egiptului antic, preluate şi de romanii care, tot pe baza exemplului preoţilor egipteni care au avut tot interesul de a măslui istoria Babilonului de unde îşi trăgeau majoritatea cunoaşterilor la început, au măsluit la rândul lor istoriile popoarelor cu care au venit în tangenţă. Ştiau bine că majoritatea acestor popoare nu aveau decât o transmitere orală a cunoaşterilor lor de la o generaţie la alta şi, pentru că nu o păstrau în scris, ea se pierdea cu timpul – acel fel de timp care de fapt se marca prin scăderea drastică a vibraţiei planetare. 
Tot astfel au procedat şi iudeii, pe baza celor preluate, bine-cunoscute, de la babilonieni şi egipteni. Şi iudeii au avut o transmitere orală îndelungată, dar care le rămăsese ca trasee generale de trăire umană echilibrată, la fel ca şi celorlalte popoare. Moşii popoarelor din regiune se retrăseseră până la începutul mileniului III î.H., şi iudeii ştiau bine că nici un zeu nu se amesteca în viaţa curentă a omului, de aceea au mers pe linia unor modificări treptate ale înscrisurilor neamului lor, pe măsură ce s-au împământenit scrierea şi citirea scrierilor. Nu era nimeni care să-i tragă la răspundere, lumea uita amănuntele trecutului, iar intuiţiile lor puteau să fie anihilate prin muncă brută şi pedepse crunte. De aceea conducătorii acaparatori de putere, de bunuri materiale şi doritori de profit din munca celor conştiincioşi, atenţi şi îngăduitori, buni la suflet şi treptat buni în creaţie fizică, au profitat de statutul lor de organizatori şi coordonatori pentru a ticlui scrieri speciale, bine ascunse, prin care se transmiteau generaţiilor următoare de conducători un anume fel de a conduce masele, de a le impune încredinţări care să-i oblige să muncească în folosul personal al conducerilor şi laice, şi religioase. Drumurile lungi ale migraţiilor abătuseră atenţia de la cunoaşterile proprii, intuiţiile proprii, către satisfacerea interesele celor care îi supuneau, îi obligau să facă ceea ce doreau ei, spre satisfacerea intereselor unor astfel de conducători, sub pretextul că numai lor le vorbeau zeii, numai ei ştiau ce vor zeii. Şi oamenii îi ascultau, căci din străvechimi, oamenii de pretutindeni rămăseseră cu intuiţia că toţi conducătorii aveau, pentru protecţia şi pregătirea oamenilor conduşi, îndrumaţi, legături cu entităţile astrale, dimensionale extrem de puternice – Zeii, Dumnezeu – spre binele întregii lumi. Astfel s-au statornicit îndrumările religioase, care aveau într-adevăr fundamentul, baza de pornire legată de adevăruri profunde, privind conducători cu suflet curat, altruişti, iubitori, deosebit de pricepuţi în orice fel de activităţi. Dar în aceste vremuri târzii, toate erau deturnate în folosul personal al preoţilor şi conducătorilor: adică a celor ce erau crezuţi a fi împuterniciţii zeilor. Toţi erau lăsaţi astfel şi cele corecte, şi greşelile: în toate atitudinile, înclinaţiile, tendinţele care apăreau în astfel de situaţii planetare. 
Treptat însă lucrurile s-au schimbat oarecum – dar nicidecum total. Oamenii erau încredinţaţi că, comparativ cu ei, zeii erau nemuritori. La început au crezut că şi conducătorii-organizatori ai lor erau tot nemuritori: adică preoţii la început, apoi şi împuterniciţii lor – autorităţile regale puse de preoţi să conducă poporul: împăraţi, regi, crai – şi alte denumiri după vorbirea fiecărui popor. Treptat, dar repede, au înţeles că nu erau nemuritori – o perioadă în plus au mai crezut că doar preoţii erau cu adevărat nemuritori, ei care nu erau aleşi de vreun for superior, crezând că astfel trăiesc o viaţă lungă cât cel puţin 5-6 generaţii ale familiilor oamenilor simpli. Dar odată cu răspândirea muncii şi războiului în folos comunitar, s-a răspândit ideea despre falsa nemurire a preoţilor, de la slujitorii care au început să înţeleagă că se alegeau între ei după interesele de grup, în spatele zidurilor groase şi a porţilor mereu închise. 
Dar până când s-au răspândit asemenea adevăruri, determinând tentativele de luptă împotriva lor, toţi conducătorii erau puternic întăriţi pe poziţiile lor, înarmaţi, şi oamenii deposedaţi de majoritatea bunurilor lor. Şi mai ales conducătorii erau întăriţi în experienţa pe care o aveau prin cunoaşterea de tip astral-mental, care permitea aflarea tuturor celor care aveau forţe spirituale native pentru influenţarea oamenilor din jurul lor. Pedepsirea cruntă a celor care erau astfel descoperiţi şi nu voiau să colaboreze cu astfel de conducători devenise repede folosită peste tot şi prea puţini puteau duce o luptă eficientă împotriva organizărilor statale de acest fel. 
Dar înşişi conducătorii nu s-au putut niciodată opune destinelor implacabile ale lumii şi fiecărui om totodată, de aceea organizările lor ascunse au fiinţat în paralel, mereu, cu organizările popoarelor lor, precum şi ale popoarelor cucerite în războaie duse prin forţa sacrificiului maselor de supuşi. Strategiile lor cuprindeau şi organizarea retragerilor proprii la nevoie, în societăţi suprastatale, şi ele secrete, prin care să le dăinuie principiile de acaparare a puterii statale în orice condiţii. Ştiau bine că se vor reîntrupa şi îşi căutau drumuri pe baza propriilor intuiţii, sprijinite pe consolidarea cunoaşterilor prin scrieri ascunse şi a forţelor mental-astrale prin folosirea lor permanentă, întărită astfel indiferent de situaţie sau condiţiile de trai. 
În acest fel s-a pregătit sclavia mentală şi emoţională, după ce avea să dispară mare parte din sclavia fizică, brutală. Dacă sclavia fizică a avut de la începuturi limitele ei vădite, sclavia mentală, sclavia minţii legate de pofte, puteri şi neputinţe era nelimitată. Toate religiile lumii au avut cercetări şi aplicări intense în fiecare clipă a existenţei lor; iar acolo unde nu era o religie propriu-zisă, conducerile laice îşi realizau strategii asemănătoare pentru a-şi menţine puterea generaţie după generaţie. 
Astfel încât chiar dacă nu ne dăm bine seama, azi mintea omului ţinută în sclavie şi emoţiile omeneşti de la cele mai frumoase şi bune - până la cele mai oribile ale tuturor grupurilor spirituale întrupate pe Pământ, sunt cel mai uşor de manipulat prin însăşi buna credinţă a oamenilor, acolo unde există. 
Pofte şi orgolii perfect justificate, astfel încât să nu provoace nici un fel de dubii, au format baza de lucru a acelor grupuri ascunse. Dar vibraţia în permanentă creştere a condus, şi conduce implacabil la creşterea conştienţei omului şi a conştiinţei sale – indiferent dacă este o conştiinţă a celor din interiorul sau exteriorul acestor grupuri. 
Dar trăim încă timpuri pentru o continuare a luptei de ambele părţi ale baricadei: nu mult, dar substanţial încă. Cei care au avut, şi au, şi vor avea în continuare toată cunoaşterea lumii şi a necesităţilor ei de libertate şi frumuseţe materială, morală şi a înţelegerilor profunde ale evoluţiei spiritelor, cei care îi înţelegeau şi îi înţeleg în continuare pe toţi oamenii – indiferent dacă sunt buni sau răi – erau, şi sunt în continuare Moşii şi oamenii care lucrau, şi lucrează încă sub îndrumarea lor directă. 
Dacă în vechimile pe care le studiem acum asemenea lucruri erau cunoscute de absolut toţi oamenii, cu timpul au rămas în cunoaştere doar Moşii şi trimişii Moşilor în lume; iar cu timpul Moşii s-au retras din lume şi cei ce fuseseră trimişii lor au devenit treptat oameni de rând, păstrând doar intuiţii din vremuri de mult uitate. Dar tocmai aceste intuiţii au păstrat în lume făclia luminii interioare a omenirii, a luminii spirituale, dincolo de întunericul lumii exterioare. Şi azi este la fel stindardul revenirilor către tot ceea ce a fost omul odată, şi se va dezvolta rapid, plenar, profund în vremurile imediat-viitoare. 
Moşii au urmărit lumea nicidecum pentru pedepsirea ei, pe loc sau ulterioară, ci pentru a echilibra vibraţiile acestei lumi, ajunsă aşa cum o cunoaştem azi, şi a păstra astfel viaţa pe Pământ: este o promisiune ancestrală care a dat curaj spiritelor mai puţin avansate în evoluţii de a suporta o asemenea lume – ştiind clar că ea nu poate dăinui decât prin puterea echilibrului păstrat de Moşi. 
Şi vom analiza în viitor, şi după terminarea vieţilor pământene, toate cele petrecute şi trăite de fiecare dintre noi: în lumina propriei conştiinţe, dar sub întrumarea, din nou prezentă, a Moşilor şi împuterniciţilor lor, ajutători permanenţi, în mijlocul oamenilor ce vor reveni la cunoaşterea şi folosirea ei, la fel ca şi odinioară...

joi, 31 mai 2018

4. ALTE ÎNDRUMĂRI PRIMITE DE LA MOŞI

Moşii aveau puterea de a cunoaşte tot ceea ce era în pământuri, în ape şi în ceruri. Învăţătorii primeau cunoaşterea locului şi timpului pe care îl trăiau ei, iar Moşii aveau grijă să le explice şi rădăcinile, şi efectele ultimelor modificări planetare, ceea ce Învăţătorii trebuiau să ofere mai departe Măiaştrilor şi oamenilor din aşezarea lor. Bazele cunoaşterii şi aplicărilor generale le aveau toţi oamenii, tot ceea ce ştia unul – ştia oricine în aşezare, ducând o viaţă prin cunoaştere de o deosebită complexitate. Şi în lumea întreagă lucrurile în acest fel, ţinând cont de faptul că fiecare aşezare era amplasată pe continente diferite, în locuri diferite pe continente (ţărmuri de ape, şesuri, munţi), necesitând forme specifice de activitate: în funcţie de locul pe continent, dar şi de puterea spirituală a fiecărui grup de întrupaţi, de evoluţia spirituală a grupurilor. 
Moşii nu circulau între aşezări, doar pentru simplul fapt că aveau sarcini de mare anvergură, care se derulau aproape permanent: şi în ţara poporului ajutat de ei, dar şi în întreaga lume, şi în întreaga galaxie, şi în dimensiunile structurale paralele cu dimensiunea noastră de evoluţie a primarilor şi ajutătorilor lor. În schimb, atunci când vremurile au devenit din ce în ce mai grele, în puncte-cheie – cum a fost şi Dacia – ei au stat sute de ani în mijlocul poporului, coordonând mişcări deosebit de importante pentru istoria tuturor popoarelor de pe continent: Zalmoxis, Deceneu, Duras Dupaneus, etc., în calitate de conducători direcţi ai poporului şi conlucrând cu Moşii romani şi elini, pentru punerea în schemă a unor desfăşurări istorice de mare subtilitate şi amploare. Despre toate aceste vom discuta pe larg în studiile viitoare. 
Deşi la început nu am înţeles faptul că oamenii erau deosebit de evoluaţi, profund cunoscători şi având o experienţă uriaşă în activităţile curente sau de mare amploare, treptat am înţeles toate subtilităţile cunoaşterii tuturor oamenilor în acele vremuri: mai ales privind diminuarea vibraţiei medii planetare, pe care oamenii o cunoşteau de multe milenii – numită mai târziu Lumina Neagră, Lumina Veche şi aşteptând cu răbdare întunecarea încă şi mai puternică, trăind întreaga fenomenologie a scăderii temperaturii, a aspririi animalelor din ce în ce mai reactive: o trăiau cu pricepere, cu încredere, cu înţelepciune. Ştiau bine că vor primi cândva Lumina Nouă, dar la vremea aducerii ei pe Pământ oamenii nu aveau să mai ştie de ea, de profunzimile vieţii şi ale universului. Chiar dacă în acel moment ştiau că trebuia să vină primirea Luminii de la Marele Învăţător al tuturor lumilor, al tuturor timpurilor, primirea Luminii Noi, Luminii Albe, Luminii Curate, mai ştiau bine că la momentul acela mult prea puţini dintre ei aveau să-l recunoască şi să-i recunoască munca şi iubirea de toate de toţi... Dar aveau s-o folosească, s-o înţeleagă treptat, spre adânca odihnire a sufletului lor obosit...
Cunoaşterea oamenilor mergea încă şi mai departe. Oamenii ştiau că trebuie să aştepte trecerea timpurilor, aşa cum orice om aşteaptă ziua după ce noaptea piere. Simţeau răsuflarea pământurilor şi a cerurilor deopotrivă – la fiecare şase răsărituri crescânde în bunătatea cerurilor, răsuflări care ofereau viaţă pământurilor, apelor şi vieţuitoarelor: din ce în ce mai bună, mai proaspătă de la un răsărit al soarelui – la altul. La al şaptelea răsărit, ceva din lumina soarelui avea un pic de străin în ea, dar aveau să recunoască acel strop de străinătate în mijlocul săptămânii viitoare. La fel era în Ziua Mijlocului de Vară, când ceva din alcătuirea, din suflarea cerurilor, avea să se regăsească tocmai anul următor, ca Lumină de Vară; iar în Ziua Mijlocului de Iarnă, ceva din alcătuirea şi din suflarea cerurilor avea să se regăsească în Lumina de Iarnă a anului viitor. În acest fel, omul era mereu pregătit să întâmpine o nouă vară şi apoi o nouă iarnă. Mereu, unele după altele şi după altele.
Moşii explicau multe lucruri, pe care fiecare om le primea cu multă bucurie, de-a lungul întregii vieţi. Din timpul copilăriei, fiecare eveniment din viaţa aşezării – fie că ţinea de pământuri, de ape sau de ceruri – era discutat de fiecare dată când apărea, sau se repeta în viaţa omului şi a aşezării sale.
De copil, fiecare om învăţa pe rând de la părinţii săi, aşa cum am arătat deja. Lucra cu părinţii săi, care lucrau cu Învăţătorul aşezării, ori de câte ori doreau să înveţe sau să aprofundeze o învăţătură. Fiecare părinte discuta pe larg problema cu partenerul său de viaţă şi nu uitau să discute aceeaşi problemă cu urmaşul lor, atunci când ajungea la vârsta puterii depline.
Învăţătorul era om cu puteri şi cunoaşteri multiple înaintate, care se statornicea în aşezare după îndrumările moşilor, trimis de ei. De mici copii, toţi viitorii Învăţători simţeau, la fel ca şi Călătorii, că trebuie să pornească la drum, către un Cuib cu Moşi – adică o aşezare a moşilor din mijlocul munţilor (pe platourile montane) sau de sub munte (din lăcaşuri pe care azi le numim peşteri). Ajungeau pe căi simţite numai de ei în Cuibul Moşilor, trăiau până la anii deplinei lor maturităţi, împreună cu toţi cei care erau învăţaţi de Moşi – tot ceea ce aveau nevoie pentru a deveni: şi buni învăţători pentru toate felurile de oameni dintr-o aşezare, şi buni coordonatori pentru a ajuta „măiaştrii” din aşezare.
Măiaştrii erau oameni născuţi pentru a face mai presus de orice o singură faţă de lucru omenesc. Aveau înclinaţie pentru ceva anume de mici copii, iar învăţătorii aflau acest lucru al lor, căci ştiau să „citească” destinul omului: şi după sarcina de lucru a familiei, şi după sarcina de destin personal al urmaşului din familie. Între învăţători şi măiaştrii erau deosebiri, şi tocmai astfel de deosebiri se împleteau şi ajutau aşezarea. Fiecare aşezare forma, trimitea şi primea învăţători – oameni care erau, în felul lor activ, oameni străini de aşezare, care nu erau născuţi în aşezare, dar tocmai de aceea necesari astfel. Vedeau mai clar înclinaţiile altor oameni, nefiind obişnuiţi de copii cu lumea din aşezare. Dar măiaştrii erau oamenii aşezării, care tocmai de aceea ştiau bine de tot ceea ce ştia şi putea face fiecare om din aşezarea lor. Conlucrarea dintre învăţător şi măiaştrii aşezării, maeştrii pe meserii, ducea la perfecţionarea permanentă şi a lor, şi a oamenilor pe care îi îndrumau astfel.
Măiaştrii lucrau exclusiv acelaşi lucru. Învăţătorii făceau şi învăţau de toate, dădeau învăţătură tuturor despre tot ceea ce aveau oamenii în locul şi în timpul lor de viaţă: de căutat, de învăţat, de oferit; de trăit cu toate forţele lor, de ajutat cu toată bunăvoinţa sufletului lor.
Şi măiaştrii erau învăţaţi de Moşi, atunci când Moşii simţeau că ei trebuie să aprofundeze, pentru destinul lor personal, multe lucruri mărunte – dar foarte importante. Moşii ştiau multe lucruri pe care oamenii le foloseau foarte rar într-o aşezare, din ce în ce mai rar. De aceea ţinerea lor de minte se scurta, şi de multe ori amănuntele se puteau uşor pierde. Moşii însă ţineau bine minte, ei lucrau cu toate aşezările, căci se puteau menţine în cunoaşterea lumii la în nivel înalt, şi universal – de cunoaştere şi aplicare. Făceau cercetări, mai ales privind felul în care pământurile, apele, cerurile şi toate vietăţile se schimbau de la o epocă la alta, influenţându-se reciproc. Mergeau singuri prin toate locurile pământurilor şi apelor, conlucrau cu Moşii de pe întreg Pământul, precum şi cu alţi Moşi din cerurile şi pământurile mai îndepărtate sau mai apropiate. Sfatul lor se ţinea pe pământul locului, cu Învăţătorii şi cu Călătorii, dar şi cu Moşii din alte pământuri care şi ei, la rândul lor, dădeau învăţătură prin vorbirea minţii lor, direct Învăţătorilor şi Măiaştrilor din aşezările tuturor pământurilor.
Moşii trăiau şi ajutau o parte mare din oamenii lumii – dar ei iubeau şi ajutau toate popoarele lumii, ori de câte ori aveau nevoie de ei. Multe popoare aveau multe lucruri în comun şi primeau ajutor după cum un Moş sau altul avea timp în momentul în care apărea nevoia. Dacă erau mulţi Moşi, problemele erau rezolvate în orice moment. Nu se pomenea ca un om conştient că poate să fie astfel ajutat – să nu fie pe loc îndrumat, după puterile şi ştiinţa sa.
Toţi oamenii ştiau bine că atunci când treceau în viaţa lor de lumină, după terminarea vieţii lor pe pământuri, lucrau acolo mai mult, şi mai bine, şi mai profund, şi aprofundau tot ceea ce începuseră să lucreze, cu forţele lor proprii, în timpul petrecut pe pământurile lumii; acolo conlucrau cu toţi ajutătorii care înainte fuseseră lângă ei doar în vis sau pe care îi văzuseră numai în zilele cele mai puternice ale timpurilor. Tocmai o astfel de conlucrare conducea la întărirea credinţei că aveau să fie ajutaţi oricând, oricum, atunci când aveau să reintre în viaţa de pe pământuri şi aveau să trecă prin greutăţile inerente unor asemenea vieţi. 

3. MOŞII ŞI ÎNVĂŢĂTURILE OFERITE POPORULUI

Se vor avea în vedere studiile:
- Răspunsuri la întrebările dvs: Despre Moşi
 
În plus, să vedem care erau bazele spirituale ale îndrumărilor pe care Moşii le ofereau popoarelor lor, prin intermediul:
- Călătorilor Moşilor: cei care duceau în aşezări îndrumările primite de la Moşi, de două ori pe an: în zilele Mijlocului de Vară şi în zilele Mijlocului de Iarnă (azi le numim solstiţii);
- Învăţătorilor Moşilor: cei care îşi primeau direct de la Moşi, într-un mediu depărtat de aşezare, dar propice orientărilor rapide şi precise de care aveau nevoie, la începutul vieţii lor cu sarcină de Învăţător: de îndrumător cu privire la aplicaţiile de activitate umană, în funcţie de variaţiile de mediu din fiecare aşezare. Apoi reveneau în mijlocul aşezării în care fiecare avea să-şi desfăşoare viaţa, având un rol unic în aşezare. În continuare, primeau îndrumările de la Moşi, prin intermediul Călătorilor, în cele două perioade cu vibraţiile cele mai puternice ale fiecărui an: zilele Mijlocului de Vară şi Mijlocului de Iarnă; dezbăteau apoi toate cele primite cu Măiaştrii aşezării, şi împreună lucrau pentru aplicaţiile necesare următoarei perioade din an, împreună cu toţi oamenii din aşezare;
- Măiaştri aşezării: spre deosebire de Învăţătorul aşezării, Măiaştri, care îşi primeau şi ei învăţăturile de destin direct de la Moşi, la începutul vieţii lor cu sarcină de Măiastru, erau în număr egal cu meseriile, tipurile de activităţi care se derulau în aşezare: agricultor, pomicultor, creator de îmbrăcăminte, creator de obiecte de uz gospodăresc, fierar, etc. Ei reveneau în aşezare şi primeau de două ori pe an îndrumările de la Moşi, prin intermediul Călătorilor şi Învăţătorului din aşezare, cu care adaptau îndrumările cu caracter general la necesităţile evoluţiilor întrupaţilor din aşezare. Cunoaşterea care stătea la baza activităţilor umane de pretutindeni era proprie tuturor oamenilor, străveche de milioane de ani şi folosită în evoluţii cu mult înainte de venirea spiritelor pe Pământ. Oamenii îşi aminteau clar tot ceea ce aveau nevoie pentru o viaţă optimă: şi pentru ei înşişi, şi pentru întreg biosistemul planetar, şi pentru planeta însăşi. Moşii, Călătorii, Învăţătorii şi Măiaştrii realizau un acord fin, optim, între cunoaşterea ancestrală şi necesităţile trăirilor umane în funcţie de variaţia vibraţiei planetare în fiecare an: fizic, emoţional, mental şi spiritual avansat. Oamenii erau orientaţi astfel spre o activitate pregătitoare scurtă şi apoi realizarea celor mai adecvate linii de acţiune pentru un consens general între om şi natură. 
Să vedem pe scurt liniile generale de cunoaştere care stăteau la baza trăirilor umane în acele timpuri: ştiute milenii de-a rândul drept "Timpul Moşilor". 

Omenirea nu se trage din biosistemul planetar, ca urmaş din corpurile transformate, conjunctural (adică în funcţie de condiţiile mediului de trai al vieţuitoarelor), din aproape în aproape, până să ajungă omul – oamenii care suntem noi, azi. Omenirea este coborâtoare, la fel cum este orice altă vieţuitoare de pretutindeni, din două mari linii, ramuri evolutive: ca spirit întrupat, având o evoluţie îndelungată pentru fiecare fel de vieţuitoare pe care o cunoaştem azi – şi încă multe alte feluri din întregul univers – iar pe de altă parte, ca urmare a unor forme de creaţie a corpurilor de către entităţile coordonatoare ale evoluţiilor lor, din materia fiecărei planete în parte: adică pe planeta unde spiritele au nevoie să se întrupeze, pentru a-şi forma o experienţă de manifestare mereu mai bogată, de la un ciclu de întrupări la altul. Pe măsura creşterii puterii energetice a spiritelor, are loc şi creşterea, şi consolidarea experienţei individuale de folosire a acestei puteri energetice radiante. Este o creştere care se realizează pe trei mari căi:
- creaţie materială;
- comunicare individuală;
- relaţionare între spirite şi grupuri de spirite întrupate. 
Pe măsura creşterii unei asemenea experienţe, creşte treptat şi gradul de conştientizare individuală asupra propriei fiinţe, precum şi conştientizarea diferitelor grupuri de întrupaţi cu care intră în contact sub diferite forme. 
Privind evoluţiile din perspectiva creatorilor conştienţi care suntem noi, oamenii de pe Pământ, putem spune că, chiar dacă este greu de simţit – şi astfel de cercetat – fiecare vieţuitoare dintre cele cunoscute de noi are gradul ei de conştienţă în mediul în care îşi desfăşoară trăirile. Treptat, pe măsura avansării în evoluţii, fiecare spirit îşi formează şi o conştiinţă a alegerilor pe care trebuie să le facă, alături de o conştiinţă a perfecţionării manifestărilor sale: cu alte cuvinte – să aleagă între bine şi rău, dar să aleagă şi între o stare, o manifestare, şi alta superioară celei dintâi. La început, orice activitate se reduce la hrănire, la autoprotecţie şi la perpetuarea propriei specii, învăţând de la semenii ce arată a şti mai multe, arată a face lucrurile mai bine, se adăpostesc mai eficient şi se adaptează mai bine, prin ceea ce ştiu ei să facă cu aceleaşi forme de corpuri pe care le au toate la un loc. Treptat apare în conştienţa fiecărui spirit faptul că cei din jurul său se pot împărţi în două grupuri de vieţuitoare cu acelaşi fel de corpuri: ajutători şi ajutaţi. Conştienţa se formează chiar din felurile de desfăşurare a întrupărilor, în mijlocul unor feluri de indivizi pe care mai târziu îi vor numi părinţii lor, şi pe ei înşişi se vor numi urmaşi. Se vor forma şi vor păstra conştienţa faptului că părinţii sunt cei mai apropiaţi ajutători ai urmaşilor lor, şi că acest lucru se petrece oriunde în lumea pe care o cunosc din ce în ce mai bine.
Tot treptat se formează, şi apoi se consolidează, ideea că astfel de ajutători sunt oriunde în jurul lor şi învaţă multe lucruri bune pentru toţi, învăţând în acelaşi timp să ajute şi ei pe alţii, la rândul lor. Chiar în cuplurile pe care le vor forma vor ajunge să se ajute reciproc, pe măsură ce vor înţelege riscurile în lupta pentru supravieţuire. Cu cât semenii lor vor fi mai mulţi, cu atât şansa de a forma un grup cu indivizi de acelaşi fel va fi mai mare. Vor avea şanse egale de supravieţuire în faţa altor grupuri cu care vor împărţi locul de trai şi vor supravieţui în perioadele cele mai grele ale vieţii lor. Vor avea, treptat, şanse mari la crearea unor adaptări ale mediului pentru perioadele în care devin mai grele, mai dure, dezorientându-i, dar şi mobilizându-i astfel să se zbată împreună pentru găsirea de soluţii pentru adaptarea sau schimbarea mediului în care trăiesc: pentru adăpostire, pentru fugă din calea primejdiilor, pentru găsirea de alte, mereu alte soluţii pentru supravieţuire. Ajutătorii însă se găsesc pretutindeni: oriunde s-ar desfăşura asemenea greutăţi, există şi ajutători la care pot oricând apela, formând împreună grupuri de neabătut din calea trăirilor lor.
Desfăşurări de astfel de evoluţii se petrec peste tot în universuri, peste tot în lumile în care spiritele se întrupează astfel. Treptat, dar repede, spiritele învaţă să creeze conştient, şi conştientizează astfel în acest fel de moment că au creat – dar inconştient – şi până atunci, cu mult timp înainte, urmând acea linie de mimetism conform căreia învaţă de fapt tot timpul de la ajutători. Creaţia conştientă lucrează asupra îndemânării spiritelor pe două căi:
– o percepţie prin simţuri a realităţii înconjurătoare, care stă la baza cunoaşterii mediului de trai şi adaptării în mijlocul unui volum din ce în ce mai mult conştientizat de vieţuitoare mari şi mici. Toate împreună formează viaţa planetară pe care orice creator conştient însă învaţă treptat să o şi ajute, chiar în mijlocul acelor perioade de greutate a vremurilor proprii de trai. Învaţă să aibă grijă şi de sine, şi de ajutătorii săi, şi de celelalte fiinţe din preajma sa. Un spirit aflat în asemenea situaţii de trai este pus în situaţii grele, în care învaţă conştient nu să aleagă între a se salva pe sine sau pe alţii, ci să salveze cât mai multe vieţuitoare în condiţii cât mai puţin distrugătoare pentru toate la un loc. Să caute căile în care să ia cu sine, să poarte cu sine cele care trăiesc în preajma sa şi să caute condiţii comode de supravieţuire pentru toate vieţuitoarele la un loc.
– se va forma treptat o conştienţă extinsă asupra bunurilor şi vieţuitoarelor care trăiesc alături de creatorul conştient, a fiecărui asemenea întrupat conştient de viaţa sa şi de a celor din jurul său. O asemenea conştienţă va crea treptat, mai departe, o conştienţă a îngrijirii întregului grup, conştientizând mărimea – şi mărirea lui permanentă – la fel ca şi complexitatea acţiunilor pe care le au de realizat împreună.
Întotdeauna se vor găsi, oricât de mare ar fi complexitatea şi frumuseţea lucrărilor lor – tot mereu noi şi noi altele asemănătoare, după cum se schimbă locurile în care trăiesc. Învăţă în acelaşi timp să călătorească de la un loc la altul, prin spaţiile dintre pământurile stabile pe care învaţă să trăiască. Învaţă astfel să călătorească pe pământuri cu corpuri asemănătoare felurilor de materii ale pământurilor, şi prin locurile libere dintre pământurile cunoscute astfel cu alt fel de corpuri, mai uşoare şi astfel străbătând spaţiile cu mai multă uşurinţă. Încep să înţeleagă că în aerul dintre pământuri nu pot sta locului, dar pe pământuri pot s-o facă, în timp ce ajutătorii pot să stea astfel şi în aer, şi pe pământ. Ceea ce însemnă că o pot face şi ei, cu efort, prin obişnuire. Învaţă aşadar treptat să facă şi ei acelaşi lucru, înţelegând că au nevoie treptat:
– de exerciţiu de trai cu corpurile lor cele grele şi tari, cu care învaţă să trăiască în continuare, aşa cum au conştientizat deja;
– de exerciţiu de zbor conştient, chiar dacă acesta din urmă pare mai greu şi mai nesigur. Cu toate acestea, exemplul ajutătorilor este mereu la îndemână şi ei îi ajută să se preocupe şi de cele ale corpului lor greu dar şi, din vreme în vreme, şi de cele ale corpului cel uşor.
În acest fel, fiecare spirit învaţă ceea ce numim azi: traiul planetar, cu corpul fizic, precum şi călătoria astrală, cu corpul astral. Învaţă că, cu fiecare fel de corp – fizic sau astral – pot percepe o multitudine de lucruri care vin unele în completarea altora. Toate la un loc, atunci când încep să stăpânească asemenea cunoaşteri, se completează şi mai profund cu călătorii încă şi mai lungi, de la o planetă la alta (nu numai în jurul planetelor, ca în călătoriile astrale), timp în care încep să cunoască alte noi lucruri din mediul înconjurător. Sunt călătoriile care se fac cu alte feluri de corpuri, încă şi mai uşoare, dintre care corpul de manifestare este corpul spiritual (sau budhic): sunt călătorii foarte rare, este drept, desfăşurate numai atunci când schimbă o planetă de reşedinţă, de evoluţie – cu alta.

Iată câteva dintre cele pe care Moşii le aveau în vedere, şi le ţineau mereu în vederea oamenilor. Ei ajutau pe toţi – chiar dacă în feluri diferite: ajutau direct şi oamenii, ajutau şi toate celelalte vieţuitoare de pe planetă. Ajutau – şi îndrumau spre ajutor – toate spiritele care treceau, în călătoriile lor, prin dreptul Pământului, prin galaxia noastră, îndreptându-se spre alte locuri, care le vor ajuta să-şi deruleze mai departe evoluţia. Ajutau pe toţi ajutătorii-entităţi-astrale, ajutători pentru oameni, dar şi pentru grupuri de vieţuitoare de pe planetă. 
Ajutau în acele timpuri, în mod direct, toţi oamenii, dar chiar dacă au ieşit la un moment dat din lumea oamenilor, ei ajută în continuare: oameni, vieţuitoare, planetă, planetele-surori ale Pământului şi Soarele - steau care le guvernează pe toate la un loc. 
Şi o vor face până la sfârşitul întrupării tuturor stelelor şi planetelor din această galaxie. 
Mai mult: Moşii sunt oameni, dar în acelaşi timp pot să treacă singuri, prin forţele lor spirituale şi experienţa îndelungată pe care o au, în alte straturi (dimensiuni structurale) paralele cu stratul în care evoluăm noi, acum: straturi de ajutor pentru toate galaxiile universului. 
Toate erau învăţături pentru toată lumea, consolidări pentru astfel de învăţături, oamenii ştiind bine că vor veni vremuri grele, lipsite de cunoaştere, şi au nevoie de astfel de consolidări pentru a putea să le ţină piept.