Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



...cu sufletul plecat: și pe marginea mormintelor, și pe marginea paturilor de spital...

...cu sufletul plecat: și pe marginea mormintelor, și pe marginea paturilor de spital...
Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de http://pressone.ro/editorial/parintilor/)

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI...

Tuturor celor care m-au întrebat ce ar trebui să facă ei în viaţă şi celor care ar fi vrut să mă întrebe - dar nu au făcut-o aşteptând să le spun eu din proprie iniţiativă... Ceea ce nu s-a petrecut niciodată şi nici nu se va petrece: nu neapărat pentru că fiecare om trebuie să/şi descopere lumea interioară aşa cum o descoperă şi pe cea exterioară, ci pentru că fiecare dintre noi are mai multe feluri de potenţial ridicat, CARE FAC PARTE DIN UNIVERSALITATEA SPIRITELOR UMANE în permanentă dezvoltare şi consolidare. Canalizarea care ar veni din sfătuiri de acest gen nu ar conduce decât la slăbirea şi pierderea celorlalte în lungul derulării acestei vieţi.

Nimeni nu are doar o singură „vocaţie” - poate cel mult să meargă pe o singură direcţie, care îi este mai comodă, care se întăreşte prin aplicaţie de-a lungul vieţii, întărind - chiar fără ca omul să ştie - alte linii de destin legate ce practica desfăşurată.

De regulă chiar dacă facem ”doar ceva” - acel ”ceva” este ajutat de tot ceea ce AM CĂUTAT, CERCETAT, OBSERVAT, ANALIZAT ŞI ÎNŢELES , APOI FĂCUT ŞI CONSOLIDAT DE- LUNGUL VIEŢII, FĂRĂ DE CARE SCOPURILE COMPLEXE PE CARE LE AVEM ÎN ACEST DESTIN NU S-AR OBŢINE, NU AR CREA DEZVOLTĂRI, NU AR ÎNAINTA, NU AR AVEA PUTEREA DE A ATINGE SCOPURI ÎNCĂ ŞI MAI ÎNALTE PENTRU CARE AM VENIT PE PĂMÂNT ŞI PENTRU CARE DERULĂM FIECARE VIAŢĂ DIN CICLUL DE VIEŢI PĂMÂNTENE.

Să urmărim această postare, având în vedere cele de mai sus.

http://filedelumina.ro/2016/01/16/de-ce-unii-nu-avem-o-singura-vocatie/?utm_source=newsletter&utm_content=Newsletter-297795-20160116&utm_campaign=%3A+De+ce+unii+nu+avem+o+singura+vocatie


joi, 4 februarie 2016

Obiecte Zburătoare de Mult "Identificate"...

Întotdeauna m-am gândit la cei care se străduiesc (ca să nu spun chiar că se încrâncenează) să creadă că sunt adevărate cele scrise despre OZN-uri şi extratereştri - fiind chiar agresivi la prezentarea altor idei despre existenţa şi provenienţa lor. M-am gândit că se vor ruşina aşa cum s-au ruşinat cei care chiar au crezut că în 2012 “aleşii” unor populaţii extraterestre vor veni să-i ia în alte dimensiuni ale universului, sau Pământul se va scinda într-o parte luminoasă care va intra cu “aleşii” în altă dimensiune, în timp ce partea lui întunecată se va întuneca mai departe împreună cu cei răi, războinici, perverşi - un adevărat iad prohodit pentru un Pământ ne-upgradat... 
...Desigur că ne revenim repejor şi ne continuăm viaţa obişnuită: din nefericire fără să învăţăm prea multe din cele pe care le trăim – în primul rând să fim echilibraţi şi să primim echilibraţi informaţiile, fără extazieri şi fără căderi. 
În 2012 am deschis direct subiectul acesta, arătând că nu sunt OZN-uri pe cerul Jocurilor Olimpice, ci doar drone cât se poate de omeneşti, a căror construcţie ştiam din filmele de popularizare că începuseră să fie testate în lume încă de prin anii ’50. Drone cu care s-a monitorizat desfăşurarea deschiderii JO, după avertizări ameninţătoare din partea unor nemulţumiţi ai vremurilor noastre (!) privind sabotarea festivităţilor de la Londra. Ştiam concret de mult despre aceste drone, din filmele şi fotografiile primite de ani de zile de la NASA – m-am înscris la newsletter şi primesc ca orice om care doreşte să se informeze cât de cât corect direct de pe la surse. Am liniştit atunci multă lume, am deschis căi multora de gândire şi de informare – aşa cum încerc şi acum. 
(Pentru cei care doresc mai multe informaţii despre felul în care am perceput eu fenomenologia acelui 21 decembrie 2012: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/search/label/%C3%8ENAINTE%20%C5%9EI%20DUP%C4%82%202012 )
Desigur, când am aflat prima dată despre extratereştri m-am extaziat şi eu, văzusem aşa ceva în copilărie şi eram super-încântată că există aşa ceva şi că văzusem şi eu „o farfurie zburătoare”... Cu timpul am îngroşat şi eu rândurile celor extaziaţi de filmele lui C. Sagan ... eram şi eu un puf de păpădie zburând prin cosmos... Simţeam că totul poate fi real, că există extratereştri, că unii chiar au nave de deplasare inter-planetară, inter-stelară şi inter-galactică. 
Dar cu timpul, deschizând filele propriilor cercetări, am aflat că multe din cele simţite, intuite astfel, sunt amintiri ale noastre din alte locuri din univers, de unde am venit cu milioane de ani în urmă prin călătorii spirituale (prin forţe proprii ale spiritului, ajutat de corpuri care au vibraţie foarte înaltă) şi nu cu nave asemănătoare rachetelor noastre de azi. Este real, dar aici nu numai distanţele extrem de mari, nu numai câmpurile extrem de puternice şi agresive, corozive chiar pentru nave şi deteriorante pentru corpurile fizice ale călătorilor, nu numai faptul că numai acolo unde ne naştem avem structuri planetare de odihnire - de autostabilizare vibraţională, care ne ajută să ne prelungim şederea în acest loc şi în acest timp în care vibraţia universului este extrem de joasă. Principalul element al nostru personal, al oamenilor, al spiritelor umane de stat la punct fix pentru perioade lungi de timp este evoluţia noastră, necesitatea de a ne obişnui să nu mai fugim de greu, "salvându-ne" pe alte planete, unde ne-ar fi mai comod. Să ne obişnuim cu rigorile unei planete mici, cu resurse puţine faţă de o populaţie care devine extrem de numeroasă la un moment dat, şi putem să rezolvăm problemele, dar nu e de loc comod pentru mulţi dintre noi să muncim cot la cot cu alţii pentru a crea condiţii optime de trai pentru oamenii răspândiţi în mod egal pe toată suprafaţa locuibilă a lumii... 
Şi multe, multe, foarte multe altele...
Dar dacă nu învăţăm din cele trăite acum, totul va deveni material de studiu intens după terminarea destinelor cu manifestare prin corp fizic. Iar în alte cicluri de vieţi pe aceste meleaguri ale universului, după consolidarea înţelegerilor şi aplicarea în diverse ipostaze de întrupare în diverse zone şi subzone ale universului, vom reveni şi vom vedea cât am consolidat şi cât a mai rămas de lucrat cu noi înşine - la nivele grosiere până la subtile, deosebit de fine, de subtile; vom ajuta în acelaşi timp alte generaţii de evoluanţi să-şi cunoască neputinţele, dar şi puterile câştigate în urma “bătăliilor” personale pentru învingerea negativităţilor grosiere şi integrarea celor moderat manifestate prin înţelegeri complexe: negativităţi, dualităţi, polarităţi, contrarii, deosebiri fine... Chestiuni care, la nivele înalte de vibraţie, le deţinem integral, nu despart întrupaţii avansaţi în evoluţii, ci îi apropie, le formează fondul concret de înaintare prin îmbogăţirea cunoaşterii proprii, nicidecum aruncându-le la groapa de gunoi a universului interior... 
Desigur, deocamdată nu toată lumea iubeşte introspecţia şi observarea naturii, oamenilor, altor vieţuitoare, stelelor şi lumii uluitoare pentru noi acum, a celor “nevăzute” pentru ochii trupului (oricâte ar fi de bune aparatele cu care ne prelungim astfel de priviri) - dar treptat văzute cu ochii minţii: înţelese, admirate şi iubite cu sufletul întreg... Dar treptat, şi repede ne schimbăm şi începem să acceptăm ceea ce altă dată nu concepeam nici măcar să ne informăm, să cunoaştem şi alte păreri – cu atât mai puţin cercetări ale semenilor noştri care nu se potriveau cu informaţiile oficiale. Până când oficialităţile nu schimbă politicile lor de informare ne este frică să schimbăm ceva în mentalitatea noastră. Poate e mai comod, poate că nesiguranţa adevărurilor ne pune prea mult capul la contribuţie, poate că ne-am făcut imagine şi meserie din cele orientative primite la un moment dat chiar dincolo de cele oficiele... Dar gata! altceva n-o să schimbăm toată-ziua-bună-ziua, că doar n-o să ne chinuim să muncim aşa, la infinit... 
Nu vreau să fiu acidă, vreau numai să dau un ton mai amiabil, un zâmbet care însă nu vrea să înlăture seriozitatea momentului... Şi vor veni la rând alte seriozităţi de acest fel: OZN-uri care nu stau cu roiul în jurul Pământului – şi atunci vom începe să credem că planeta mai are şi alte structuri care pot fi văzute în timpul somnului (pentru majoritatea oamenilor, încă), sau în meditaţii active, în călătorii astrale sau prin vederea mentală care ni se dezvoltă din ce în ce mai mult: putem percepe astfel structuri eteric-astrale ale planetei sub formă de manşoane matriceale, apoi de celule de diferite mărimi şi densităţi, la fel: discuri, benzi, forme neregulate, sfere şi semisfere – care aşadar nu sunt nave ale diverselor feluri de civilizaţii care ar înconjura Pământul. Ele sunt locuri, structuri stabile – structuri de autostabilizare vibraţională pentru diferite feluri de spirite care fac evoluţie pe Pământ, în care îşi recuperează vibraţia pierdută în timpul activităţilor diurne şi se reface în timpul somnului. Corpul nostru astral este atras în timpul somnului de vibraţia unui astfel de locaş, care are vibraţia identică cu cea a sistemului nostru spiritual format din: spirit, radiaţia energetică fundamentală a spiritului, sistem corporal pentru manifestare şi câmpurile protectoare şi hrănitoare ale corpurilor. 
Acolo ne „odihnim”, ne întărim şi apoi putem să mai derulăm cercetări proprii foarte profunde, comunicări şi relaţionări cu entităţile astrale ajutătoare, cu diferite alte grupuri de entităţi de care suntem legaţi prin destin, cu alţi întrupaţi care sunt şi ei în stare de somn. Ne reîntoarcem când ne simţim odihniţi, cu vibraţia recuperată, cu cercetările făcute, cu relaţii reparate sau întărite. 
Şi înţelegem astfel că acelea nu sunt de loc nave ale extratereştrilor care ne-ar monitoriza activităţile sau care ne-ar urmări cu multă curiozitate pentru că nu au mai văzut aşa ceva, pentru că nu ar fi cunoscut – sau şi-ar fi pierdut – emoţiile în decursul unor trăiri prin alte părţi ale galaxiei. Nici un întrupat nu-şi pierde emotivitatea – dar şi-o poate ascunde, indiferent care ar fi ţinta emoţiilor sale. Nici un extratrestru nu ne monitorizează – dar pot să ne monitorizeze proprii noştri semeni, ceea ce este cu totul altceva. 
Cam despre acest lucru este vorba în subiectul de la care am început această dizertaţie. Încep să se declasifice materialele despre cercetările vechi, de prin anii ’50 (dar ele sunt vechi din cel puţin perioada premergătoare primului război mondial) privind construcţiile de nave care nouă ne apăreau ca nişte „farfurii zburătoare” (!!!) numite apoi mai academic „Obiecte Zburătoare Neindentificate” cu proprietăţi care, în lipsa unor informaţii despre nivelele atinse de cercetările necomunicate oficial, erau credibil făcute de extratereştri. Aş mai „dizerta” (!) şi altele, dar nu prea este timp pentru aşa ceva, fiecare poate gândi la diverse faze ale celor petrecute în anii mai îndepărtaţi sau mai apropiaţi de zilele noastre. 
Aşadar să urmărim acest articol, cei care nu cunosc lb.engleză pot folosi Google Translate, drept orientare. 
http://www.popularmechanics.com/military/a8699/declassified-americas-secret-flying-saucer-15075926/ 

Desigur, de acum înainte ne vom tot întreba: dacă acestea sunt OZN-urile... unde sunt extratereştrii??? Iar ajungem să discutăm despre oamenii modificaţi genetic, despre experimente făcute de semenii noştri... Să ne lămurim asupra faptului că până la implanturile din epoca noastră, a hiper-miniaturizării, au avut loc zeci de ani de cercetare dată pe seama extratereştrilor care băgau implanturi în nasul oamenilor răpiţi, iar din neacceptarea celor grosiere de către organismele noastre s-a tot cercetat până la cele create în zilele noastre, bio-minerale care sunt tolerate mult mai bine. Vom mai dezbate asemenea aspecte în articolele următoare, însoţite de explicaţii asupra celor pentru care nu s-ar găsi explicaţii decât că ori au aparţinut unor extratereştri, ori au fost învăţături sau informaţii oferite oamenilor, în mileniile anterioare, ale „copilăriei” lor... Ceea ce nu este câtuşi de puţin adevărat...
Toate cele bune şi frumoase tuturor !!!


luni, 18 ianuarie 2016

VORBIND DESPRE PERICOLUL ISLAMIZĂRII EUROPEI

Vorbind despre pericolul islamizării Europei, să-mi spun şi eu foarte-pe-scurt părerea.

La noi este o chestiune care de-a lungul timpului nu a fost corect înţeleasă, dar acum se conturează din ce în ce mai puternic: multe voci au prorocit că că România va fi locul unde se va păstra spiritualitatea Europei. Vom înţelege acum că acest popor român, deosebit de credincios nu va permite islamizări de felul celor din vest. Credinţa românului este foarte puternică : puşcăriile comuniste nu au făcut decât să întărească credinţa în Dumnezeu - iar acum tot ceea ce trăim trebuie să ne întărească încă şi mai mult în felul nostru de a crede într-o divinitate absolut iubitoare, suverană, care respectă libertatea şi viaţa sub orice formă. 
De reflectat...

Mai este ceva în plus, foarte important : dacă bătrânii cred în Dumnezeu în forma lor veche, binecuvântată să le fie! majoritatea celor care s-au depărtat de religia practicată în biserici NU AU FĂCUT-O PENTRU CĂ NU SUNT CREDINCIOŞI, CI PENTRU CĂ EXTIND MULT MAI MULT IUBIREA DECÂT CEEA CE AU GĂSIT ÎN BISERICI... Ceea ce reliefează foarte mult moştenirea de credinţă pe care o lăsăm mai departe.
De reflectat...

Încă şi mai mult: observ cu foarte multă bucurie faptul că din ce în ce mai mulţi oameni înţeleg că moştenirea pe care o primim prin arte (literatură specifică, pictură, sculptură, arhitectură) din perioadele anterioare, se referă şi la o formă de percepţie umană care era rară înainte - dar care este din ce în ce mai extinsă în zilele noastre: percepţia mentală (bisericeşte spus: în duh) şi astrală (arătarea dumnezeirii în vis); iar arta de acest fel ne sprijină puternic în deschiderile spirituale ale noastre de acum şi din viitor. 
De reflectat...

Voi deschide drum evidenţierii ideilor de acest fel, iar cândva voi avea din nou prilejul unor călătorii spirituale prin care voi dezvolta cele despre care voi scrie în curând. 
Să ne vedem de drumul nostru cu bine şi cu sănătate în vremurile pe care le trăim!!!


vineri, 15 ianuarie 2016

JURNALUL SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ(3):REALITATEA SPIRITUALĂ DIN SPATELE PETRECERILOR DE SĂRBĂTORI

Avem de dezbătut un subiect foarte important, vast, cu multe referiri la sarcinile noastre de destin uman, care nu se referă numai la sărbătorile de iarnă, pe care tocmai le încheiem, ci la orice fel de sărbătoare, inclusiv zilele de sâmbătă şi de duminică – zile de odihnă şi sărbătoare în felul lor, pentru diferite grupuri umane, aşa cum ştim. De aceea nici nu m-am grăbit să încadrez acest subiect în zilele sărbătorilor lunii decembrie. Vreau să mă opresc la mai multe aspecte decât simplul: Da, sunt bune petrecerile, deşi sunt multe voci care spun că nu este chiar aşa – vocile acestea chiar au dreptate: ne trebuie mai mult echilibru. În plus sunt şi alte aspecte pentru care deocamdată chiar au nevoie majoritatea oamenilor azi de petreceri. Şi nu este vorba numai despre odihna sufletelor noastre obosite de activităţile cu concentrare maximă, indiferent de natura lor, ci despre mult mai mult decât atât.

Desigur, fiecare dintre noi ne pregătim în felul propriu pentru sărbători, le petrecem după obiceiuri proprii, după încredinţări proprii: şi vor exista în continuare, până când fiecare zi a vieţii va deveni pentru fiecare om în parte o sărbătoare, o bucurie, o petrecere a timpului cu activităţi care aduc bucurie şi folos: propriu şi pentru cei din jur. Va fi aşa de frumos când vom înţelege că fiecare clipă cuprinde în fiinţa ei toate rădăcinile celor care ne-au înălţat nivelul de trăire: de emoţional, de inteligenţă, de înţelegere, de putere de adaptare la o viaţă care nu este de loc simplă. Dar tocmai această complexitate ne poate mobiliza în moduri la care mulţi nici nu pot să se gândească azi. 
Ne atragem atenţia în mod public de la o vreme că punem accent mai mult pe cumpărături, consum exagerat de mâncare, băuturi, cadouri de toate felurile care nu-şi au sensul de multe ori întrucât avem tot ce ne trebuie, dar lăcomia ne este speculată de comenrcianţi. Răspândirea liniilor de dezvoltare spirituală personală ne conduce spre echilibru, mai mult şi mai repede decât în multe ţări vestice şi nordice, ceea ce este îmbucurător. De asemenea, liniile de alimentaţie naturală, răspândirea ideilor echilibrante preluate din practici străine (yoga, qi gong, şamanism) conduc la ponderarea multor români. Religia care stă la baza majorităţii sărbătorilor pe care le trăim la nivel de popor nu ne atrage însă prea mult atenţia asupra pericolului sărbătoririlor de dragul petrecerii, având nu de puţine ori grijă să speculeze bunul plac pentru a nu pierde adepţi – pericol pe care puţini l-au sesizat de mult şi puţine persoane îndrumătoare încearcă azi să echilibreze o asemenea situaţie. Dar orice început este bun şi sperăm să dezvoltăm echilibrat în continuare aspecte religioase în viaţa noastră, punând accent pe CREDINŢĂ şi ÎNVĂŢĂTURĂ mai mult decât pe petrecere şi consum. 
Iar aici aş deschide două drumuri de gândire:
– impunerea unor practici străine care doresc eliminarea din viaţa publică a încredinţărilor religioase, punând accent laic pe consum şi fast – deşi declarat voalat pe faţă. Ne confruntăm de curând în lume cu interdicţia menţionării aspectului religios, deşi este oarecum de înţeles din cauza temerilor legate de impuneri din partea unor grupuri sociale, chiar ameninţări din această direcţie, ameninţări nedorite în mod oficial în unele tări. Sunt evenimente ale momentului, desigur, care apar mai cu seamă în condiţiile unor populaţii restrânse dar pe teritorii largi – cum sunt ţările nordice, care se confruntă dramatic acum cu ameninţarea unor valuri de emigranţi. Vom mai discuta în viitor despre migraţii, deocamdată să limităm discuţiile de acest fel;
– rădăcina evenimentelor pe care le trăim este legată însă de linii de destin uman, pe care azi le legăm de religie, deşi ea ar trebui să fie doar păstrătoarea unor cunoaşteri pe care ar trebui să le studieze profund şi să le dezvolte împreună cu ştiinţele aşa-numit exacte. Ar trebui să încerce să scape de aspectul dogmatic şi metaforic introdus la un moment dat - dar nu o face. De aceea ne revine nouă, celor ce studiem viaţa şi societatea în mod particular, mental şi astral, rolul de a curăţi cunoaşterile de acest fel, de a despărţi cunoaşterea de practicile abuzive. 
Să detaliem puţin.

Actuala populaţie spirituală umană este formată din spirite care vin la întrupare pe Pământ în grupuri din zone universice diferite sau din alte universuri. Sunt foarte multe astfel de grupuri, reunite în blocuri spirituale organizate în mod piramidal: pe relaţii între spirite aflate în etape de evoluţie primară de la un anumit nivel evolutiv către nivele superioare, formând o piramidă spirituală. Alte grupuri care sunt, de asemenea, pe planetă, sunt tot în evoluţii primare, dar mult mai avansate – evoluţii primare galactice  ; galacticii evoluează alături de blocurile piramidale în calitate de ajutători, iar în calitate de ajutători pentru toate grupurile primare sunt secundarii cei care oferă permanent exemple şi îndrumări în condiţiile cele mai grele ale evoluţiilor pământene: având sarcini complexe pentru toate vieţuitoarele planetei, nu numai pentru oameni. 
Unul dintre scopurile reunirii tuturor pe o planetă atât de mică – aparent neîncăpătoare pentru o populaţie de spirite extrem de mare (numărând aici toate vieţuitoarele – de la viruşi la oameni, cu corpuri de manifestare şi fizice, şi astrale) este acela de universalizare, de obişnuire a fiecăruia dintre aceste grupuri cu toate celelalte. Să ne obişnuim unii cu alţii, ceea ce înseamnă mult mai mult decât să dăm mâna unul cu altul: să ne cunoaştem în primul rând neacceptările şi să lucrăm asupra noastră înşine pentru a depăşi orice fel de neacceptare. Pentru unele grupuri este necesar acest lucru chiar înainte de ieşirea din întruparea curentă – cu corp fizic – pentru altele doar trăind în condiţiile pământene actuale şi conştientizând modul în care reuşim sau nu să ne depăşim neacceptările. 
Atingerea unui asemenea scop – printre altele personale şi de grup propriu – înseamnă formarea (pentru unii) sau reînnoirea (pentru alţii) a unor legături mai vechi în condiţii de trai diferite: la un moment dat într-o zonă sau într-o subzonă a universului, la alt moment dat în altă zonă, în alte subzone, cu condiţii diferite sau apropiate de trai. Trăind astfel foarte variat, se formează o flexibilitate din ce în ce mai avansată în comportament, în conlucrare, în comunicare: de la o viaţă la alta, în condiţii foarte diferite planetare, de corporalitate, de conjunctură socială. 
Unele spirite sunt în astfel de conjuncturi pământene pentru prima dată, nu pot să se încadreze de la bun început în ele (sunt cei care azi sunt numiţi agorafobi – un exemplu, dar şi toate felurile de fobie socială). Ei nu au însă necesitatea de a sta pe Pământ până ce reuşesc să depăşească şi să trăiască lejer şi bine: atrag mereu atenţia că nu venim întrupare după întrupare cu toţii pe Pământ până ajungem vrând-nevrând să stăpânim solar, sublim comportamente umane. Cei care ajung să transforme respingerea în acceptare, spre exemplu, sunt spirite care au experienţă multă în locuri asemănătoare Pământului – altfel un asemenea element de evoluţie spirituală nu poate fi obţinut decât în cicluri de vieţi derulate la intervale lungi de timp, timp în care au loc multe alte feluri de manifestări în vibraţii foarte înalte, pentru consolidarea lor: abia după care derulăm următorul ciclu de observare a calităţilor obţinute între timp. 
Lucrurile sunt mult mai complexe decât credem noi acum: dar înţelegem treptat, cu toţii, iar o astfel de înţelegere pe loc, acum, este scopul unor alte grupuri care au experienţă mai multă în evoluţii la nivele joase de vibraţie. Toate condiţiile noastre de trai sunt create prin variaţia de manifestare a grupurilor spirituale – nu ne impune cineva „de sus” ceva: noi, între noi, ne impunem în mod brutal orice, conform încredinţărilor şi obişnuinţelor noastre. Spre exemplu: pentru cei care sunt mai statici, mai retraşi, s-au creat anumite condiţii spirituale – legate de prezenţa unor alte grupuri care nu pot sta locului prea mult timp; acestea din urmă au creat fenomenul planetar de migraţii, având ca efect amestecarea cu populaţii locale statice şi formarea unor alte popoare pentru o perioadă de timp nedeterminat, în funcţie de stabilitatea sau instabilitatea emoţională şi mentală a spiritelor astfel reunite. Populaţiile inactive sau parţial active, dar agresive de felul lor, au declanşat războaie prin care şi-au satisfăcut dorinţa de ne-muncă, dar s-au amestecat cu alte popoare, obligaţi fiind să suporte apropieri de care în alte condiţii s-ar fi ferit până la moarte. S-au creat imperii, s-au schimbat permanent, aşa cum ştim, structurile imperiilor, s-au creat mereu noi condiţii de depăşire a stării de indiferenţă, dispreţ, silă. S-au descoperit compatibilităţi sau alte noi incompatibilităţi. S-au descoperit accente puternice acolo unde nu s-ar fi crezut înainte să existe: nu ne cunoaştem altfel – credem că ne cunoaştem, dar ajungem să ne dăm seama că lucrurile nu stau de loc aşa cum credeam. 
Toate la un loc conduc la înţelegeri, după ieşirea din destine, că toate confuziile făcute, neînţelegerile, neacceptările pot fi de fapt depăşite şi, CHIAR PE TEMELIA LOR, pot fi create condiţii de trăire împreună de o frumuseţe şi o însemnătate cu totul deosebite. 

Desigur, aşa cum ştim, războaie sunt în lume fără întrerupere, dar în lume azi mai sunt şi căi paşnice de formare a relaţiilor interumane: turismul şi sărbătorile au un rol deosebit de important. Şi aici ar fi câteva aspecte de discutat. 
Intuiţiile – dar şi direct sfinţii ajutători care ne reajustează mereu calea – ne spun că sărbătorile sunt un prilej de a ne reuni cu familia de naştere: şi o facem de cele mai multe ori – deşi de multe ori nu o facem, motivând distanţele, serviciul, copiii, sănătatea şi altele. Altele fiind nu de puţine ori fiţe, plăcerea de a petrece în alte locuri, în companie cel puţin dubioasă, etc.
DAR... chiar dacă de multe ori plăcerea de a petrece în alte locuri aparent este fiţă de om cu bani, lucrurile sunt aşezate în fondul lor spiritual puţin altfel: sunt spirite care fără astfel de conjuncturi nu s-ar mişca în alte locuri, dar atrase de plăcerile proprii ajung să-şi atingă scopul destinului propriu: prima fază a cunoaşterii de sine, a felului în care acceptăm oamenii, modul în care NE antrenăm, şi ÎI antrenăm în acţiuni. După terminarea destinului spiritele vor şti bine că au făcut totul conduse de plăceri (de multe ori nu tocmai „ortodoxe” – deşi sărbătorile vin pe fond religios). În vibraţii mult mai mari decât cele ale corpului fizic, dincolo de aglomeraţiile planetare fizice, în prezenţa unor entităţi cu mare forţă de manifestare iubitoare, spiritul are conştiinţa deplină a faptelor reprobabile făcute, dar şi căpătarea curajului de a înfrunta alte situaţii asemănătoare, dar numai după consolidări ale unor comportamente de înaltă forţă spirituală, care nu vor cuprinde băutură, sexualitate, căutări dincolo de limitele bunului-simţ, etc. Cei care s-au reunit în destrăbălare vor învăţa să-şi reunească forţele în faţa unei planete cu primejdii la tot pasul, cu vreme instabilă, cu evenimente dezorientante, în sens contrar oricăror aşteptări, iar odihna le va fi binevenită după depăşirea greutăţilor: în pacea sufletului şi echilibrul socio-natural. 

NE APROPIEM PRIN DARURI !!!
Sărbătorile vin cu cerinţa sufletească de dăruire. Cel mai iubit sfânt rămâne în Europa (şi ţările formate din migraţii ale europenilor) Sf. Nicolae care, ştie bine lumea, a dăruit. Prin prisma obişnuirii de a primi daruri, unii dintre copii vor face şi ei daruri la maturitate – alţii vor păstra mereu pofte şi vor sta cu mâna întinsă spre a primi de la oricine, în continuare. Învăţătura de bună calitate spirituală ar trebui spusă tranşant şi permanent de biserică în primul rând, căci ea spune că gestionează cunoaşterea vieţii celor care au plătit cu viaţa lor darurile făcute omenirii, în special dăruirea de sine... Desigur, preotul ar trebui să meargă din casă în casă să dăruiască binecuvântare... dar e dificil de spus: dacă îşi aduce aminte... Nu să plimbe icoana şi să aştepte darul celui vizitat uitându-se la hârtia de 5 lei sau cât a scos omul din buzunar... DAR să privim şi aici partea mobilizantă: noi să fim cei care cerem sfaturi şi binecuvântare preoţilor şi astfel îi vom învăţa să nu se mai plimbe pur şi simplu cu icoana din casă în casă, căci sărbătorile nu sunt spirituale numai pentru sărutat icoana şi mâna preotului, ci pentru SCHIMBUL DE SENTIMENTE, CUVINTE, PRIVIRI, GESTURI... Calme, liniştite, profunde... Dăruirea/primirea de susţineri, sfaturi... Icoana este foarte bună, ne aduce aminte de sfinţenia Drumului, de Gândul şi Vorba care trimite la sarcina de destin uman şi la primirea/oferirea de ajutor spiritual: din ambele părţi, căci este o Relaţie Inter-umană la mijloc... Frumos ar fi să văd un gest al preotului care a primit de la cel ce are mai mult dând pe loc celui care nu are (căci dânsul poate vedea şi compara: spiritual – nu altceva)...
...Mdaaa....
...Poate cândva...

Se spune că de sărbători mulţi oameni se simt singuri. Alţii par singuri, dar nu sunt de loc aşa! Trebuie să ne ajutăm să depăşim această stare de singurătate cu accentele ei dureroase, să ne inspirăm unii de la alţii, după cum simţim şi după cum ne dictează intuiţiile. Avem putere să facem asta. Să profităm de sărbători pentru a ieşi în lume, socializând cu bucurie dacă simţim nevoia de lume, privind-o cu bunăvoinţă dacă am depăşit faza de necesitate şi ne simţim relaxaţi în orice fel de situaţie. Nu ştim bine, dar putem avea bunăvoinţa să credem că un cuvânt, un gest, o apropiere de pe Pământ conduce în mod cert la mlădierea apropierii faţă de alţi întrupaţi, faţă de alte grupuri din alte locuri din univers. Ne vom întâlni în acele locuri sau în altele, unde vom ajunge treptat să desfăşurăm activităţi vitale pentru populaţii, planete, stele şi chiar galaxii întregi, bazându-ne pe relaţii începute sau consolidate aici, pe Pământ. Şi oriunde, prin toate părţile universului. Dăruirea unui zâmbet deschide cu adevărat drumuri neştiute în univers şi de acolo către alte deschideri de o importanţă covârşitoare pentru eternitatea vieţii noastre. 

Însă mai este un aspect care ţine de dăruire – pe care azi nu o înţelegem la justa valoare. S-a împământenit a da de pomană cu prilejul unor evenimente legate de religie, dar şi viaţa laică de asemenea creează linii de universalizare nebănuite încă de majoritatea oamenilor. 

DE CE SOCIETATEA NOASTRĂ A AJUNS SĂ PRODUCĂ ATÂT DE MULT ŞI DE VARIAT...
Ar trebui să înţelegem că cei care trag un semnal de alarmă echilibrat au dreptate să arate că se distrug anual producţii de lucruri făcute mult peste posibilităţile de absorbţie ale pieţii. Aparent nu mai sunt nimănui de folos. Mai sunt şi cei care aproape ne trag spre sărăcie cu vădit dispreţ faţă de multitudinea de feluri de creaţie: aproape că ne împing spre a trăi în grotă, de aceea ei sunt cei care ar trebui ponderaţi cu blândeţe, dar şi cu seriozitate. Şi este necesar să înţelegem mult mai profund acest aspect: doar extremele sunt cele care ar trebui să fie eliminate: mai avem destul de mult timp până când vom înţelege şi vom lua măsuri pentru rezolvare. 
Spiritele vin la întrupare mult mai rar decât se crede acum – adică: viaţă după viaţă, crezându-se că nu suntem la întrupare decât spiritele care evoluează acum pe Pământ, în mijlocul cărora trăim acum, conducători şi conduşi, ajutători şi ajutaţi. Majoritatea spiritelor umane vin pe Pământ prin călătorii spirituale regresive – din locuri cu vibraţie foarte înaltă, în locuri cu vibraţie mult mai mică; sunt situaţii rare în evoluţiile de început, întrucât spiritele nu sunt obişnuite cu diferenţe mari de vibraţii. Dar ele sunt situaţii-cheie pentru conştientizarea capacităţilor proprii obţinute în etapele anterioare de evoluţie. Ajutătorii planetari (cca.10-20% din populaţiile umane) vin mai des, pentru a ajuta şi pentru a menţine în echilibru emoţiile şi mentalul populaţiilor de toate speciile de pe planeta astfel încărcată. Pentru evitarea oboselii se creează condiţii pentru ca vieţile să fie scurte, iar toată perioada cu vibraţie joasă să nu fie lungă: am mai discutat deseori despre lucrările de scurtare a perioadei cu vibraţii joase ale planetei, prin atragerea de fluxuri de filamente noi, proaspete, din barierele dintre zonele şi sub-zonele universului: lucrare realizată de coordonatorii principali ai evoluţiilor din galaxie. Vizitatorii mai noi ai blogului pot urmări articolul Variaţia vibraţiei medii zonale pentru a înţelege complexitatea acestui tip special de ajutor oferit numai în astfel de situaţii, când pe planetă evoluează foarte multe grupuri de spirite organizate în blocuri spirituale piramidale . Sunt multe blocuri spirituale piramidale acum pe Pământ, cu multe grupuri de spirite cu evoluţii foarte diferite: toate trebuie să intre treptat în întrupare într-o perioadă relativ scurtă de timp – exact cât ţinea o viaţă medie (nu foarte lungă) de atlant: cam 10.000 de ani. Sarcinile destinelor sunt variate şi multe – dar socotite întotdeauna astfel încât să fie exact cât este necesar pentru puterea energetică a călătorilor care trăiesc şi se bazează pe sisteme de ajutor de acest tip planetar. 
Aceste blocuri de spirite formează majoritatea populaţiilor umane actuale, iar evoluţiile lor sunt deosebit de importante pentru restul spiritelor întrupate – ajutători cu multă experienţă în acest loc din univers. 
Înafară de aceste blocuri spirituale piramidale evoluează pe planetă numeroase alte grupuri de spirite primare aflate în evoluţii galactice , precum şi grupuri numeroase de secundari, ajutători şi susţinători ai tuturor primarilor. Toţi întrupaţii din astfel de grupuri îşi derulează programele în primul rând pe bază de creaţie. Ciclurile de vieţi presupun 1 sau 2 întrupări în plus faţă de una care ar putea fi suficientă (viaţa principală, destinul principal) care ar putea cuprinde totul; dar datorită inerţiilor – piedici rezultate din neputinţele societăţii de acest fel – nu se cuprinde de regulă totul într-o viaţă, astfel încât restanţele se pot acoperi în perioadele următoare. De aceea, ceea ce nu s-a creat şi nu s-a utilizat de către fiecare spirit la un moment dat (din cauza condiţiilor dure de trai, a războaielor, etc.) se împlineşte în ultima parte a ciclului de vieţi. Este o parte cu creaţie mai uşoară (căci şi spiritele sunt obosite): partea de industrializare, de producţie tehnologică, în serie mare, în societăţi deosebit de complexe. Oboseala spiritelor, dar şi complexitatea societăţii umane conduc la necesitatea unor forme de viaţă care să compenseze şi vieţile scurte şi rare, şi oboseala întrupaţilor. De aceea discutăm despre producţii în serie mare, discutăm despre schimburi de produse extrem de variate, de care are nevoie toată lumea. Folosite, dar chiar şi stocate dacă sunt nefolosite, amprenta lor energetică intră în câmpul mental şi emoţional al oamenilor, proces care creează legături, se împrospătează legături preexistente, dar puţin dezvoltate. 
Chiar dacă sunt de calitate scăzută sau ridicată, indiferent de modul de creaţie – manual sau industrial – ele au o deosebită importanţă: orice mod de creaţie poartă cu sine un firicel de suflet de la toţi cei care contribuim în diverse faze de producţie, comercializare, transport şi stocare. Toate lucrurile create creează în acest fel legături conştiente sau subconştiente între oameni, care conduc la obişnuirea unora cu alţii. Sunt amprente ale sufletului altora care stau la noi în casă, le purtăm cu noi, se amestecă cu câmpurile noastre, conduc în timp la lărgirea sentimentului de cunoscut, de obişnuit, de înţelegere rapidă a fiecăruia dintre noi despre oameni, alte lucruri, alte lucrări ale lor, evenimentele lor. 
Cumpărând şi oferind ori mâncare, ori lucruri, oferind servicii, creând evenimente cu participare oricât de mică nu facem altceva decât să ne obişnuim unii cu alţii, să creştem rapiditatea înţelegerilor între noi, să întărim fondul general de umanism pe baza căruia se vor dezvolta relaţii cu totul necunoscute nouă acum, pe Pământ. 

Să ne oprim deocamdată aici, cred că am deschis câteva linii de înţelegere care să ne îndemne la gândiri. Desigur, să nu uităm că trebuie să încurajăm echilibrele tuturor celor cu care ne confruntăm în viaţă, să gândim în continuare mai curând la ceea ce ne trebuie tot ceea ce trăim, şi nu să folosim tonul întrebător-dispreţuitor de felul: La ce ne trebuie?!... căci cam asta facem de multe ori... Uite la ce ne trebuie...
Şi cunoaşterile, şi înţelegerile noastre abia au început...

duminică, 3 ianuarie 2016

JURNALUL SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ(2): FRICA DE DESCHIDEREA CERURILOR

Primul artificiu realizat vreodată era destul de simplist. Un călugăr chinez numit Li Tian a luat o bucată de bambus, a umplut-o cu praf de puşcă şi a aruncat-o în foc. Rezultatul a fost un zgomot foarte puternic menit să sperie fantomele. (http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Gadget/Stiri/Istoria+si+stiinta+din+spatele+artificiilor ) 

De fapt lucrurile sunt mult mai vechi. Dar motivaţia este o „făcătură” aproape tot atât de veche ca şi istoria lor... Mai precis motivaţia pentru care au ajuns la noi azi este să îndepărteze masele largi de momentul în care ar începe să perceapă constant sfera „nevăzutelor, neauzitelor” din mediul în care trăim, deşi la început artificiile, alături de multe altele, erau menite tocmai pentru a menţine cât mai mult percepţiile multisenzoriale pe care absolut toţi oamenii le avuseseră, dar se pierdeau treptat din cauza vibraţiilor joase, perfect naturale, ale planetei. 

CUNOAŞTEREA REALITĂŢII DIN SPATELE SPECTACOLELOR...
Sunt frumoase sărbătorile cu cumpărăturile, darurile, luminile, artificiile, pocnitorile !!! Apoi colindele tradiţionale cu urări, cu sunetele inconfundabile de la vioară la buhai, clopoţei, tamburine, fluier, şi inegalabila căpriţă !!! Toate sunt însoţitoare ale vocii oamenilor: copii, adolescenţi, maturi şi bătrâni, într-un cerc al omului profund trăitor într-o lume pe care cândva o cunoştea bine, dar pentru care cunoaştere directă, subtilă, nu mai avea decât tradiţiile de artă, de cântare pe care le transmitea din generaţie în generaţie: împreună cu urări de bine, de cinstire, de valorificare a potenţialului uman, care să dezvolte de-a lungul întregului an toate puterile ce-şi pot face loc în sufletul omului, care pot impulsiona acţiuni, vorbe şi gânduri ale fiecărui om şi ale tuturor la un loc...
Apoi vine ceea ce des numim ziua dintre ani, noapte în care stăm treji pentru că aşa am „prins” din bătrâni... Şi facem nişte chestii pentru că aşa am „prins”, pentru că aşa face toată lumea, pentru că astfel ne simţim bine... Întâmpinăm sărbătoarea cu zgomot (strigăte, pocnitori, muzică), artificii, băutură şi mâncare: mult din toate.

Ei, aici ar fi nişte chestiuni de discutat. Să vedem câteva idei care să ne:
– determine să reflectăm asupra unor manifestări curente ale noastre, despre care nu ne-am pus prea multe întrebări, dar oricum am aflat în viaţă explicaţii pe care unii le consideră prea puţin importante, alţii foarte importante, dar nu caută înţelegeri mai mult decât atât. Fiecare dintre noi ajunge, mai devreme sau mai târziu, să dorească linişte – şi interioară, şi exterioară, calm, lucruri line, blânde şi frumoase, găsind dureroase extremele în manifestare ce parcă sunt de undeva încurajate să nu se oprească. Pe de altă parte cei care vor să trăiască tumultos, gălăgios, dorind să-şi alunge spaimele interioare, fricile şi frustrările, dispreţuiesc pe cei liniştiţi – un dispreţ însă de multe ori de suprafaţă, sub care se află vie dorinţa de a înţelege cum pot alţii să-şi găsească odihna sufletului, să nu fie chinuiţi, să nu dorească altceva decât linişte şi... contemplare;
– să ne ajute, să ne îndrume, să ne sprijine în momentul în care, rând pe rând, vom ajunge să considerăm valoroase văzul, auzul şi alte simţuri pe care le avem nu numai de la corpul fizic, ci şi de la corpul mental, astral şi cauzal. 

FRICA DE DESCHIDEREA CERURILOR
Este o realitate, această frică, recunoscută sau nu, pe care putem s-o privim din mai multe unghiuri de vedere. Foarte puţini ştiu despre ea, foarte puţini dintre cei care ştiu au conştientizat că le vine de la alţii sau o aveau în sufletul lor. Dar cu timpul o vom conştientiza cu toţii şi treptat vom ajunge să ascultăm altfel ceea ce implică existenţa ei. 
Frica de deschiderea cerurilor spuneam că nu o au mulţi: sunt cei care nici nu ştiu de ea; alţii nu cred în aşa ceva ca fenomen logic, natural; unii o au şi şi-o dispreţuiesc ca să nu cumva să transpară în discuţii şi comportamente; alţii o au, moştenind idei de acelaşi fel din familie, din experienţa unor strămoşi din perioada Evului Mediu Întunecat, acuzaţi pe nedrept de „vrăjitorie”... Mai rămân cei care ştiu şi privesc serios şi compătimitor suferinţele altora, la încercări ducere mai departe a unor obiceiuri care s-au oficializat şi care menţin lumea în ignoranţă.

La fel ca şi în alte prezentări în care scriu că lucrurile nu trebuiesc amestecate, să scriu şi acum următoarele: bucuria unui eveniment nu e de loc rău să existe – până când vom înţelege că fiecare zi a omului este un eveniment, o sărbătoare şi nu avem nevoie de prilejuri speciale pentru a trăi sărbătorind viaţa, creaţia, puterea de a învinge greutăţile, etc. Dar e bine de cunoscut până unde merge tradiţia, ce s-a adăugat în plus, ce înseamnă obiceiurile numite păgâne, care însă nu au nimic de-a face cu „păgânitatea” care poate dăinuie doar în sufletele celor ce numesc aşa, cu intenţii animalice care îi fac conducători (de „turmă”); să se cunoască ceea ce aceştia din urmă doresc să anuleze altora, dar să le perpetueze ei înşişi în ascuns, pentru a le folosi în propriul interes.

Am mai scris câte ceva din toate acestea, însă discuţiile din ultima vreme m-au determinat să punctez câteva elemente pe care le consider importante pentru înţelegerea şi analizarea în continuare a fenomenului emoţional care stă în viaţa omului. Nu mai este de ajuns să ni se spună şi noi să credem: ai păcătuit, ai greşit, ai o karmă grea, vina este a strămoşilor tăi păcătoşi (fie-le ţărâna uşoară, adică uşurată de gândul nostru că ei ar fi cei păcătoşi...). La capătul opus, pentru unii dintre noi nu mai este de ajuns să avem un timp în care putem să petrecem, să ne distrăm; este nevoie azi, mai mult decât oricând, să înţelegem mult mai profund rădăcinile celor care ne formează viaţa socială prezentă. Mulţi dintre noi avem senzaţia clară, în preajma unor sărbători: de artificial, de exgerare, nimic natural, nimic cu adevărat omenesc, totul de o natură care nu arată cu nimic superioritatea omului spiritualizat...
Pe scurt: avem nevoie să ştim adevărul din spatele perdelei cu care s-au acoperit realităţile lumii noastre în ultimele milenii. Să ştim că nu suntem „vinovaţi”, „bolnavi psihici”, etc., ci doar avem alte percepţii pe care ar trebui să le considerăm sănătoase, la fel ca şi cei care le au pe cele vechi şi le consideră bune şi suficiente doar pentru că nu au stricat nimănui vreodată... Chestia este că dispreţul pentru acei membrii de familie care nu şi le mai doresc cu fast, artificialul hainelor scumpe, machiajului strident, doare mai mult decât esenţa fenomenului în sine. Nu avem înţelegere pentru cei care sunt „altfel” trăind simplu, fără să deranjeze, mai curând ne interesează părerea altora despre noi, imaginea proprie în lume, etc. 
Astfel de subtilităţi ar trebui să facă parte din viaţa noastră.
Şi aşa va fi, dar începuturile sunt grele, se izbesc deseori de inerţiile lumii. Vrem o lume mai bună şi nu ştim că prin multe manifestări personale tăiem corzile acelei lumi care apar treptat, dar sigur. 
O lume mai bună se poate dezvolta pornind în primul rând de la cea existentă, pe care ar trebui să o curăţăm de confuzii, neclarităţi, ne-cunoaşteri... 

CEEA CE NUMIM AZI TRADIŢIE...
Ceea ce face azi parte din sărbători este numai pe jumătate tradiţie adevărată, căreia nu-i ştim bine rădăcinile, şi care este împletită cu obişnuinţe mai noi, create în ultimele milenii de minţi isteţe care şi-au întemeiat politicile de influenţă asupra maselor populare sprijinindu-se pe:
– tradiţiile vechi, pe care toată lumea le ştia cândva: reale, concrete, toată lumea le folosea şi le transmitea mai departe din generaţie în generaţie;
– intuiţiile şi clar-intuiţiile pe care le aveau toţi oamenii în trecut, simţurile mentale şi astrale pe care unii oameni încă le mai aveau – spirite cu multă experienţă de trăire în condiţii grele, cu vibraţii joase, specifice acestei lumi pământene;
– obiceiul străvechi al oamenilor de a asculta şi a privi, în linişte interioară şi exterioară, „exploziile” permanente de lumini colorate, precum şi simfoniile de sunete împletite armonios în valuri care se pierd sau se suprapun, în ritmurile vieţii din univers: acestea au fost de fapt spectacolele lumii, până în momentul în care greutatea migraţiilor, cu istoriile imperiilor războinice aşa cum le ştim acum, au determinat oamenii de pretutindeni să-şi mute atenţia definitiv în altă parte, pierzând sau estompând contactul cu subtilităţile universului înconjurător. 
Impunerea unei noi religii a fost lucrarea unor conducători care au format, au forţat cucerirea acestui spaţiu spiritual prin căutarea, şi găsirea unor modalităţi de a distruge amintirea omului antic şi de a crea în loc altceva prin care să se agaţe de vechi dar în acelaşi timp negându-l, spre a fi folosit pe ascuns, în propriul beneficiu material. De frică ca nu cumva popoarele subjugate să nu se dezvolte repede mental, s-au creat noi politici de influenţare, speculând latura cu adevărat înalt spirituală a omului, pentru a se consolida, şi a nu se pierde puterea asupra maselor: care erau în ochii lor „carne de tun” şi „mână de lucru”. S-au extras bazele percepţiilor umane – binecunoscute de mult timp – şi s-au creat „datini” noi care s-au impus secole de-a rândul. Aşadar, FRICA DE DESCHIDEREA MINŢII CĂTRE ADEVĂR ŞI A INIMII CĂTRE IUBIRE a determinat inducerea conştientă de către conducători a fricii de „vrăjitoare” (femei clarvăzătoare sau numai deosebit de deştepte, tămăduitoare din generaţie în generaţie) la toate nivelele societăţii. Conducerile religioase aveau deja acumulată o experienţă covârşitoare cu privire la impunerea unor reguli pe care prea puţini oameni din popor au cutezat să le sfideze pe faţă, aşa încât nu era necesar decât să se răspândească valuri de idei pentru ca starea de mister să se menţină aparent fără interdicţii. Trebuia doar dezvoltată direcţia de abatere a atenţiei spre altceva, având bazele de petrecere deja create: beţia, sexualitatea, dar la polul opus însăşi credinţa – pentru cei ce ţineau regulile credinţei în divinitate – şi principalul pericol venea din tocmai din partea lor, fiind cuminţi şi liniştiţi. S-au lăsat spectacolele încântătoare de artificii, cu exploziile lor de lumină şi zgomot mereu perfecţionate, acoperindu-se tot ceea ce putea fi perceput altfel, iar o eventuală „părere” putea fi lesne asociată cu amintirea vie a spectacolului ieftin, dar pătrunzător, din ajun...
Un asemenea spectacol ascundea astfel intuiţia existenţei:
– luminilor cereşti: am mai discutat despre faptul că ceea ce numim „aurora polară” este de fapt un fenomen mult mai extins, dar de intensitate mult mai mică dincolo de regiunile polare faţă de restul planetei;
– sunetelor care însoţesc întotdeauna valurile de lumini: simfoniile celeste, cosmice, intuite dintotdeauna, rămase pregnant în sufletele oamenilor de pretutindeni. Este de remarcat şi reciproca valabilă: atunci când bioritmul ne permite perceperea sunetelor de acest fel, este bine să ştim că, de asemenea, suntem în mijlocul unor valuri de lumini care cad sau se ridică în cascade, se rotesc, se împrăştie sau se spiralează în toate culorile...
Sunt perioade în care, prin tradiţie, unii oameni ştiu şi cred că „cerurile sunt deschise”, că în astfel de perioade „cerurile” lasă oamenii să le caute şi să le descopere misterele. Mistere care niciodată de fapt nu au fost cu adevărat mistere, ci doar înterzise religios să fie cuprinse ca intuiţii în sufletele oamenilor şi dispreţuite laic în aceeaşi măsură. Atenţia le este abătută azi oamenilor de rând către cumpărături ieftine, ameţitoare, cu un grad exagerat de exotism fals, de calitate slabă, jinduite îndelung generaţie după generaţie. Şi pentru care sunt încurajaţi să consume mult, răspunzând într-un fel unei alte intuiţii: asupra nesatisfacerii corecte a cerinţelor de hrănire şi de protecţie normală. 
Apoi sunt încurajaţi cu tot felul de explicaţii superficiale către uitarea semnificaţiilor profunde a unor sărbători, pentru ca oamenii să nu intuiască faptul că sărbătorirea nu este în rostul ei decât mult prea puţin, şi nu într-un fel natural, real, ci sunt ascunse sub alte obiceiuri: pentru acoperirea celor străvechi. Dacă omul străvechi avea în astfel de zile tendinţa naturală spre stare de trezie în anumite nopţi, s-a speculat această stare prin petreceri îndelungate, până la ziuă, s-a impulsionat dorinţa subconştientă de a vedea, de a auzi, de a simţi vibraţiile universului prin, spre exemplu, crearea momentului „dintre ani”: cu băutură, mâncare multă şi grea (nicidecum uşoară), cu spectacole în aer liber cu mult zgomot şi lumină de la artificii, petarde cu care s-ar „alunga” fantomele şi vechiul an, şi cu care s-ar întâmpina cel nou. Omul nu mai simte nimic natural, nici măcar nu mai aude bietele ciori care strigă înspăimântate printre rafale de petarde agresive... 
S-a creat concomitent frica de „ciudat”, de neobişnuit, de fenomene naturale, de clarviziune şi clarauz: tot naturale, dar oamenii nu mai ştiu asta. În mijlocul mulţimii şi a zgomotelor, cu sticla cu alcool în mână, omul nu se mai simte ciudat, nici în natură, nici alături de semeni care nu mai agreează asemenea „artificialităţi”. Aburii băuturii se amestecă azi cu confetti şi pănglicuţe colorate amintind suav de panglicile aurorelor polare – imaginaţia omului contemporan merge mână în mână cu intuiţiile privind atâtea fenomene naturale – dar se pierd în necunoaştere şi dezinteres, se amestecă cu frivolitatea şi sexualitatea ieftină. 
Greutatea adaptării organismelor la o asemenea trăire zis „intensă” se resimte cel puţin 2-3 zile – adică numai bine cât să treacă „aburii” universului cu valurile LUI de lumini, cu armoniile de sunete cosmice şi planetare, cu vibraţiile care înalţă sufletele spre dezlegarea misterelor ce par să aştepte în van propriile trăiri ale „dezlegărilor”... 

Toate cele de acest fel au un început: un început pozitiv, creativ, bine-intenţionat: din Babilonul timpuriu, unde erau menite accentuării percepţiei fenomenelor care erau simţite tot mai puţin de oamenii prinşi în vibraţiile joase, dar perfect naturale, ale planetei. Preoţii primelor temple închinate zeilor au creat fulgere însoţite de sunete create de ei: muzică blândă în valuri, coruri de voci însoţite de acorduri instrumentale, pe fundalul cărora apăreau sporadic ori zumzet (asemănător drâmbei şi buhaiului nostru), ori acorduri grave (ca de bucium), ori vesele (de clopoţei sau tamburine). 
Asemenea „spectacole” au fost preluate şi mutate în petreceri sacerdotale în templele egiptene, iar de la egipteni s-au răspândit în tot bazinul mediteranean. 

Să ne oprim deocamdată aici cu istoria, fără să uităm că femeile au ajuns să fie în mod intenţionat dispreţuite de bărbaţi prin factori religioşi, având la bază aceeaşi motivaţie: deschiderile intuitive puternice deosebit de apreciate în lume înainte de înputernicirea templelor religioase. Religia creştină nu permite femeii să intre în altar – ferească Dumnezeu să nu li se deschidă viziuni ale adevărurilor ocolite de preoţi. Deschiderile lor spirituale deveneau un pericol real pentru cei care îşi doreau din ce în ce mai aprig protejate puterile asupra oamenilor aserviţi lor. Pe de altă parte, tot femeile au fost antrenate treptat în distracţii ieftine, departe de profunzimi spirituale: capacităţile lor multisenzoriale se datorează existenţei în sistemele lor corporale, şi gestionării unei game de vibraţii mult mai largi decât ale bărbaţilor – pentru că ele nasc copiii care au nevoie de obişnuinţe din naştere de multe feluri, în vedere adaptării rapide la lumea în care se nasc. În acest fel, impulsurile vin în corpurile lor chiar înainte de naştere într-o gamă foarte diversă şi percepţiile se dezvoltă de multe ori numai şi prin apariţia unor intuiţii în sufletul lor, legate de evenimentele familiale pe care le privesc întotdeauna deosebit de profund. De aceea copiilor li se impune de mici o anumită linie de manifestare, care să-i ancoreze bine în lumea materială pentru care s-au născut: lucru care nu este rău, dacă s-ar împleti cu libertatea de a-şi dezvolta intuiţiile, sub încurajarea unor mame şi ele intuitive. Bărbaţilor li s-a impus religia practicată, femeile au rămas cu dispreţul pentru însăşi fiinţa lor, iar acolo şi atunci când femeile nu-şi puteau reţine isteţimea şi intuiţiile s-au ales cu pedepsirea „vrăjitoriei” de care ar fi dat dovadă. Au fost obligate cu supunerea prin tradiţii false – practicile sexuale egiptene din temple care au stat la baza altora mai noi, desfăşurate mai ales în nord (obligativitatea supunerii oricărui bărbat care le întâlnea pe stradă, şi nu aveau voie să stea în casă). În general prin obligaţia supunerii bărbatului, după obligaţiile curente ale întreţinerii gospodăriei, se instala mereu oboseala care nu mai lăsa spaţiu de manifestare unor clar-intuiţii sau clar-simţuri. 
Slujitorii templelor, şi mai târziu ai religiilor abrahamice erau şi deştepţi, aveau şi experienţă să abată atenţia de la "deschiderea cerurilor", de la deschiderea mentalului uman...

Toate acestea, odată înţelese, ar trebui să fie punct de pornire în înţelegerile, acceptările omenirii aşa cum a fost ea cândva în mod real şi cum va fi în viitor, chiar dacă revenirea se face greu. Şi se va face cu adâncirea cunoaşterilor spre decelarea falsurilor care ne-au marcat istoria ultimelor noastre milenii. 
Deocamdată închidem această discuţie, căci mai avem de analizat câteva aspecte de acest fel privind sărbătorile de iarnă. 

duminică, 27 decembrie 2015

JURNALUL SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ(1): DESPRE DARURILE MOŞILOR ŞI ÎNTRUPAREA DOMNULUI LUMINII ŞI AL VIEŢII

La mulţi ani tuturor !!!
Da, este corect din punctul meu de vedere să spunem „La mulţi ani !!!” acum, ca la orice înnoire de an, aşa cum sunt şi Zilele Mijlocului de Iarnă, an de an. Este o înnoire a energiilor cu vibraţii din ce în ce mai înalte, în domeniul vibraţiilor corespunzătoare materiilor şi energiilor – deci corpurilor şi câmpurilor lor – spirituale, adică de la corpul cauzal în sus: corpul spiritual (budhic), corpul dumnezeiesc (atmic), corpul enesic şi corpul supraenesic. Fluxurile energo-materiale care au nivele de vibraţie superioară sunt atrase, prin funcţionările sistemului matriceal galactic, din circulaţiile exterioare galaxiei. Iar aceasta se petrece indiferent dacă într-o parte a planetei noi simţim că este iarnă sau, în emisfera opusă: vară. Folosirile sunt de acelaşi fel şi determină, în cascadă, funcţionarea mai rapidă a plexurilor tuturor straturilor corporalităţilor de întrupare – de la stele cu planetele şi planetoizii (sateliţii) lor la toate vieţuitoarele de pe planete şi din jurul lor: adică întrupaţi cu orice fel de corpuri fizice, sau astrale, sau din alte feluri de materii cu vibraţii şi mai înalte, şi mai joase pentru manifestare curentă. 
În zilele Mijlocului de Iarnă, la fel ca şi în Zilele Mijlocului de Vară, porneau cândva trimişii Moşilor fiecărui popor, adică ai conducătorilor spirituali înălţaţi ai popoarelor, care sunt în acelaşi timp ajutători şi coordonatori ai evoluţiilor tuturor vieţuitoarelor de pe planetă. Călătorii plecau de la Moşi către toate aşezările locale, ducând ultimele îndrumări corespunzătoare modificărilor cosmice, universice care urmau să se generalizeze în perioada următoare. Zilele Mijlocului de Iarnă erau zile de foarte mare atenţie pentru toţi oamenii, căci cu toţii simţeau momentul în care Călătorii Moşilor – rămaşi în tradiţiesub formă de colindători – porneau şi se apropiau de aşezarea lor. Când Călătorii porneau de la munţii Moşilor sau de la ultima aşezare vizitată, ei schimbau uşor vibraţia proprie în funcţie de vibraţia aşezării următoare, pe care urmau s-o viziteze, iar oamenii din acea aşezare simţeau imediat acest lucru, pregătindu-se cu seriozitate, demnitate, cunoaştere aprofundată a celor pe care Călătorii Moşilor le ofereau an de an. De fiecare dată totul venea în vibraţii deosebite în funcţie de poziţiile Soarelui, şi care nu le erau oamenilor în esenţa lor străine, dar aveau nevoie de ajutor special în plus, concret, subtil, în fiecare an, pe măsura diminuării vibraţiei medii planetare. 
Se pot urmări cele cuprinse în articolul „Veneau cândva colindătorii Moşilor”  în care se descrie o astfel de primire din partea localnicilor ştiutori, bine pregătiţi să întâmpine schimbarea vremurilor şi primirea acordării vibraţionale din partea lor, o stabilizare vibraţională care se realiza natural din ce în ce mai greu pe măsura înaintării în timp. Şi tocmai de aceea aveau nevoie de un astfel de ajutor.

AMINTIRI DESPRE MOŞI: FORMAREA TRADIŢIILOR MOŞEŞTI
Toate acestea s-au petrecut un timp mai îndelungat sau mai scurt după ultima glaciaţiune, în funcţie de destinul fiecărui popor în parte. 
În tradiţiile fiecărui popor a stăruit amintirea Moşilor sub diverse forme, ajungând în zilele noastre în forme specifice şi tradiţiilor, şi destinului de popor. Poporul nostru, prin sarcinile sale de destin, a avut mai mult timp în mijlocul său Moşii şi lucrătorii lor – iar aceasta nu este câtuşi de puţin un merit, pentru a spune că alte popoare nu au avut acest merit. Dimpotrivă, vom şti că Moşii Alpilor până la Oceanul Atlantic au sprijinit şi au protejat grupul Moşilor, sub conducerea celui pe care îl ştim noi cu numele de Zalmoxis: readuc în atenţia tuturor faptul că nu se reţine codul de destin autentic al Moşilor şi lucrătorilor lor: Călătorii, Învăţătorii şi Maeştrii meseriilor din aşezări: din motive protective, pe care le înţelegem azi cu uşurinţă, cunoscând firea umană în general. Zalmoxis şi Moşii din grupul său s-au retras din viaţa popoarelor în jurul anului 500, continuând viaţa lor neîntreruptă de la ultima glaciaţiune, în timp ce lucrătorii lor au mers în continuare pe ciclu de vieţi scurte, la fel ca şi popoarele de oameni. Să reţinem faptul că Moşii sunt astfel numiţi întrucât ei au rămas sub formă corporală de tip străvechi – atlant, lemurian sau toltec – trăind fără întrerupere (deces) până la creşterea substanţială a vibraţiei planetei şi reintrarea lor în atenţia, în conştienţa popoarelor de pretutindeni. 
În condiţiile de totală conştienţă a geţilor – adică a populaţiei tradiţionale, care trăia pe aceste pământuri înainte de venirea primilor migratori – amintirea Moşilor a stăruit mult mai puternic şi mult timp decât în alte locuri din Europa, unde migratorii aproape au exterminat populaţiile tradiţionale, restul amestecându-se cu ocupanţii sau formând rare populaţii restrânse care s-au adaptat cu greu noilor condiţii continentale. 
Să reţinem că Moşii s-au retras în mod intenţionat, volitiv, cu sarcini precise şi lăsând populaţiile continentale să-şi desfăşoare la rândul lor destinele pământene. Nu au părăsit această lume prin supărare, mânie, dezgust sau pentru pedepsire, ci pentru a oferi loc răspândirii oamenilor peste tot şi acţiunilor lor în timp, fără coordonarea lor. Dar nu ne-au părăsit şi în continuare ei ne-au ajutat, şi ne ajută fără nici o clipă de părăsire, pentru păstrarea vieţii pe Pământ. 
Faptul că am rămas să ne descurcăm „singuri” este relativ: pe de o parte nu am rămas singuri, chiar dacă spunem că Moşii s-au retras în majoritate din lumea noastră – cei retraşi au rămas permanent într-o bandă inter-dimensională care permite, prin vibraţia înaltă, mai înaltă decât a lumii noastre, să fie şi în lumea noastră, şi a lor în mod simultan, doar noi nu-i mai putem percepe decât în anumite puncte de pe glob şi în anumite momente ale timpului nostru. Este necesară o astfel de retragere pentru ca noi să ne putem extinde în toate locurile planetei – necesară fiind o astfel de extindere pentru a cunoaşte cu corpul nostru fizic cât mai bine realităţile fizice (deci de aceeaşi natură vibraţională cu corpul nostru actual de manifestare curentă) ale Pământului: să cunoaştem toate la nivelul actual al vibraţiilor, aşa cum le-am cunoscut cândva în vibraţii foarte înalte. Din stratul lor existenţial, ei pot regla uşor, subtil, vibraţia lumii noastre pentru a crea un mediu pe cât posibil bun pentru desfăşurarea evoluţiilor tuturor vieţuitoarelor planetei, deci şi ale oamenilor care şi-ar distruge total lumea dacă nu ar avea un astfel de ajutor. Este necesar să vedem, generaţie după generaţie, cum ne implicăm în această lume, cum o folosim şi cum o lăsăm generaţiei următoare – valului următor de spirite care au şi ele nevoie să-şi vadă puterile şi neputinţele, la fel ca şi valul de spirite întrupat anterior. 
Poate fi luat drept un fel de examen, dar nu aşa cum percepem noi, de regulă, examenele: privite din perspectiva examinatorului şi nu a celui care este supus examinării: în primul rând cel examinat ar trebui să aibă conştiinţa de a se privi pe el însuşi în demonstrarea celor cu care a rămas după ce a învăţat. Nu profesorul examinator „mă trece”, ci însăşi conştiinţa mea este aceea care îşi dovedeşte ştiinţa sau ne-ştiinţa.
La fel a fost şi cu retragerea Moşilor, când a venit vremea ca fiecare om să ştie cu cât a rămas din ştiinţa vremurilor trecute, atunci când greutatea lumii apasă greu pe umerii lui. Şi nu există decât câştigători din acest „joc” al înţelegerilor deosebit de subtile: ne-am comportat la nivel înalt = am câştigat; ne-am comportat la nivel slab spiritual = am câştigat cunoaşterea despre noi înşine: că nu am putut încă să ne ridicăm la nivelul pe care l-am crezut deja consolidat, aşadar trebuie să mai perseverăm şi să învăţăm mai departe, să consolidăm anumite puncte şi să putem astfel să trăim oricând, oriunde, în orice fel de situaţii. Şi nu oricum, ci conservând viaţa, protejând creaţia oricui, de orice fel, arătând respect şi toleranţă celor care nu pot să facă la fel în astfel de condiţii grele. Rar avem astfel de prilejuri, dar atunci când avem un asemenea prilej, el este un adevărat turnant al evoluţiilor noastre. Dacă rămânem chiar şi numai cu intuiţia adevărurilor fundamentale ale lumii noastre, este un foarte mare beneficiu. Iar în continuare vom avea grijă să lucrăm în direcţia recuperării rapide a capacităţilor multisenzoriale, când apar condiţiile optime pentru desfăşurarea lor. Şi să ne amintim, să ne sprijinim reciproc în amintirea care se întăreşte repede prin susţinerile reciproce, de la o perioadă scurtă de timp la alta, devenind cunoaştere dovedită prin amintiri comune ale societăţilor anterioare. Realitatea vieţii şi creaţiei universale va fi cunoscută de fiecare om deosebit de profund, prin rezultatele cercetărilor proprii pe căile nou-revenite: astrale şi mentale. 
Aşadar, darurile Moşilor sunt laolaltă un lucru cât se poate de real, permanent, sunt daruri universale făcute nouă, tuturor vieţuitoarelor planetei şi planetei însăşi, fără încetare, nici măcar de o clipă. Şi aşa va fi până la sfârşit, şi nu va trece mult timp – nici 200 de ani – şi ei îşi vor face din nou simţită prezenţa în marginea societăţii noastre, aşa cum s-au petrecut lucrurile întotdeauna când sarcinile lor i-au adus în lume. 
Sunt puţini Moşi rămaşi în lume, de asemenea: ei sunt atât de echilibraţi la toate nivelele corpurilor lor, încât nu li se simte prezenţa, dar lucrările lor pentru noi sunt reale şi ei fac astfel legătura permanent cu Moşii interdimensionali. Ei au lăsat unor oameni obişnuiţi să-i simtă, să-i cunoască, iar aceşti oameni au menţinut permanent vie amintirea Moşilor în lume, amintire care a mai rămas şi prin literatura orală, şi prin scrieri din diferite perioade ale timpurilor, atâtea cât au rămas dacă nu au fost extrase brutal din circuitul valorilor perene ale lumii. Conducătorii laici şi religioşi ştiu bine asta, ştiu bine că există mulţi oameni care simt existenţa Moşilor, chiar dacă nu lucrează încă efectiv cu dânşii. Şi ştiu bine că, dacă iniţial manuscrise şi sculpturi au fost ascunse de lume din motive de păstrare şi pentru a nu fi folosite în mod egoist, chiar păstrătorii de mai târziu au făcut exact acest lucru (adică le-au folosit în mod egoist şi agresiv), şi o mai fac în continuare încă, chiar dacă noi credem în infiltrările unor minciuni în lume, pentru a se păstra secretul în continuare: atât cât va putea fi păstrat, căci se ştie foarte bine că vremurile unor astfel de conducători agresivi şi perverşi sunt pe sfârşite, prin dezvoltarea capacităţilor multisenzoriale ale tuturor oamenilor, în timp scurt. Şi astfel adevărurile vor ieşi la lumină fără putere de a fi din nou acoperite...
Acum să nu ne depărtăm de subiect, pentru care ar mai fi câteva aspecte de analizat. 
În primul rând ar fi de discutat despre faptul că Moşii nu sunt extratereştri: adică reprezentanţii unor civilizaţii industriale dezvoltate pe alte planete din galaxie sau din alte galaxii, care să ne fi vizitat regulat. Dar ni se induce des această idee, de a fi când sub călcâiul, când în paza unor astfel de călători în timp şi spaţiu, lucru care nu este de loc adevărat. Nu există decalaje în timp în această zonă a universului: ele pot exista, dar nu aici, la rădăcina evoluţiilor pentru toate celelalte vieţuitoare înafară de creatorii avansaţi (cum sunt oamenii), căci ar destabiliza vieţile lor încă plăpânde. Straturile dimensionale şi inter-dimensionale pot fi oriunde traversate sau accesate de către entităţile dimensionale sau de către Moşi, ca entităţi inter-dimensionale aflate între două lumi şi servindu-le cu drag şi abnegaţie pe amândouă. 
Ei nu sunt nici întrupaţi prin putere proprie în straturile dimensionale paralele cu al nostru: toate straturile la un loc fac parte din structurile energiei fundamentale care sunt folosite de către evoluanţi mult mai avansaţi decât noi, de către coordonatorii evoluţiilor noastre, pentru a crea universuri - locuri amenajate pentru evoluţii de multe feluri, cu condiţii de trai şi de ajutor pentru trăire şi evoluţie a generaţiilor mereu noi de spirite care intră la întrupare. 
Sunt întrupaţi pământeni cu sarcini complexe de coordonare a evoluţiilor din această galaxie – de la evoluţia stelelor galaxiei noastre la toate vieţuitoarele astrale, fizice sau cu alte feluri de corpuri de manifestare care au nivele diferite de vibraţie ale materiilor şi energiilor care le compun. Aşadar, spre deosebire de populaţiile de ajutători din straturile (dimensiunile) paralele cu dimensiunea noastră (stratul nostru) care îşi au locul de întrupare în straturile paralele, Moşii s-au născut omeneşte, pe Pământ, înainte de ultima glaciaţiune, dar în corpuri corespunzătoare acelei epoci planetare, de tip străvechi (de tip lemurian, arian şi toltec – vom vedea foarte curând că acestea sunt adevăratele rase ale speciei umane). Corpurile lor au o energetică superioară, care creează condiţii optime dezvoltării şi folosirii capacităţilor multisenzoriale optime şi pentru lucrători, şi pentru mediul planetar care a trecut – şi încă mai trece – prin perioadă cu vibraţiile cele mai joase ale planetei. Timpul lor de viaţă este astfel la acelaşi nivel cu al populaţiilor străvechi, cu manifestări preponderent mentale, dinainte de ultima glaciaţiune; spaţiile lor sunt straturi, aşa cum discutam mai sus, din care ne pot accesa prin voinţa fiecăruia în parte, care au funcţionări cu linii sinusoidale de vibraţie care le apropie de vibraţia stratului nostru sau le depărtează. Stratul dânşilor poate fi accesat şi din perspectiva omenească, dar numai din anumite puncte ale şirurilor de celule de stabilizare vibraţională ale planetelor, în cazul nostru: ale Pământului, puncte cu vibraţie medie aflată între cea omenească şi cea moşească. Vom mai discuta despre aceste lucruri la reluarea Drumurilor Spirituale. 

SUPRAPUNEREA CELOR DOUĂ EVENIMENTE: SĂRBĂTORIREA MOŞILOR CU ÎNTRUPAREA DOMNULUI LUMINII 
Alt lucru deosebit de important este că nu ar trebui să sărbătorim două evenimente importante la un loc: Zilele Moşilor, în preajma solstiţiului de iarnă (sau de vară, suntem în aceeaşi discuţie şi vara) cu Întruparea Domnului Luminii – Iisus. Întruparea Domnului este o sărbătoare reală, căci în pofida celor dorite în ultima vreme a se răspândi, cum că Iisus nu ar fi fost om real ci ar fi fost scornit de romani, o invenţie romană aşadar, sau ar fi fost reprezentantul virtual al unui şir de învăţători profunzi a căror cunoaştere ar fi fost strânsă la un loc şi croit Noul Testament. Întruparea însă a fost reală şi sunt convinsă că reprezentanţii religiilor de sorginte abrahamică care au poziţia cea mai înaltă în conduceri ştiu bine acest lucru. Data de 25 decembrie a fost aleasă din mai multe motive, pentru a acoperi cultul soarelui renăscut – momentul creşterii zilei faţă de noapte devine perceptibil, imediat după solstiţiul de iarnă – cult existent în aproape toată lumea cunoscută a acelor vremuri. La vremea respectivă – vremea marilor migraţii în Europa, se păstra cunoaşterea reală a fenomenelor solstiţiilor şi echinocţiilor, renunţând la specificarea obiceiurilor Moşilor, din dorinţa lor legitimă de discreţie pentru protecţie, în faţa valurilor de migranţi ai timpului. 
Însă rădăcinile sunt mult mai adânci, cu efecte în timp mult mai perverse.
Nu este rău că s-au păstrat tradiţiile sărbătorilor de iarnă comutate pe Întruparea Domnului, dar ar fi fost corect să fie celebrate aceste două evenimente diferite la date diferite: dar nu s-a considerat normală din punct de vedere religios sărbătorirea unui eveniment planetar de o asemenea anvergură. În atare situaţie, ar fi trebuit să fie explicat fenomenul complet al solstiţiului: şi fizic, şi spiritual profund, ceea ce ar fi fost o întărire a elementul „păgân” ce nu se dorea, precum şi un punct de plecare către cunoaşterea ştiinţifică a fenomenului, cunoscut de învăţaţi (romani, egipteni, arabi, orientali, bizantini, geţi) – ceea ce ar fi rupt rapid elementul de mister religios. Iar biserica a fost apoi secole de-a rândul împotriva deconspirării situaţiei reale a Pământului, care se roteşte fizic în jurul axei sale şi cu această rotire, în jurul stelei – Soarelui. Ştim asta bine acum. 
Iată că motivele unei asemenea hotărâri nu numai că au fost profunde, dar au avut şi urmări drastice asupra ştiinţelor oficiale ale vremurilor care au venit: în care tot ceea ce se descoperea ca şi cunoaştere străveche era scos din circuitul continental (apoi şi de prin alte continente, aceasta fiind una dintre sarcinile ascunse ale conducătorilor cruciaţi, ale călătorilor trimişi de regalităţi pe oceanele şi continentele lumii); iar cu timpul luptele intestine pentru vestigiile astfel depozitate au făcut istoria aşa cum o cunoaştem azi. 
Aşadar era mult mai comod să se înlocuiască cultul soarelui şi pleiada de cunoaşteri care ar fi venit rapid în lumea în care religioşii ei se doreau stăpâni, cu un cult care oricum ar fi ajuns să fie cunoscut întregii lumi ştiutoare de carte scrisă şi citită, însă curat, fără să ridice pe nimeni la rang de unic conducător. Cel puţin aşa ştiau, că se puteau croi societăţi până la schimbarea totală a vremurilor, aşa cum era corect percepută în acele timpuri, conform spuselor multor „văzători în duh”: ca extincţie naturală a speciei, prin fenomene care se întrevedeau uşor de către cei ce studiau de sute de ani cerul cu stelele lui. 
Să nu uităm că cei care au luat hotărâri atunci trăiau în alte vremuri decât cele pe care le trăim noi, azi; tocmai de aceea este corect să iertăm şi să mergem mai departe, păstrând cunoaşterea şi înţelegând felul în care această cunoaştere universală ne va schimba, ne va întări spiritual vorbind, pe toţi: şi cei care ne privesc din cerurile astrale – cei ce au hotărât atunci, şi cei care ne vor privi părăsind treptat această viaţă, înţelegând că totul a fost necesar pentru o auto-examinare de proporţii uriaşe în vederea unei evoluţii viitoare de profundă pătrundere. 
Ştiinţa a evoluat rapid ieşind fără drept de apel din lanţurile religiei. Restul este ceea ce ştim azi, iar conducătorii religioşi vor fi treptat obligaţi de vremuri şi de oameni să renunţe la „mistere” şi „putere”, căci fiecare om poate descoperi că dragostea lui Iisus şi a tuturor celor pe care dânsul îi ajută să coordoneze lumi şi etape de evoluţie iartă pe toţi, vorbeşte cu toţi, înţelege pe toţi. 
Este bine ca unii dintre noi să acceptăm că biserica poate ajuta prin concentrarea forţelor spirituale ale celor mai puţin consolidaţi să aibă o legătură cu divinitatea, departe de amprentările casei lor care, la început, nu de puţine ori poate rupe omul de spiritualitatea sa înaltă. Iar acesta este un lucru foarte important, asupra căruia religiile „păgâne” (chiar să discutăm cândva şi despre aceste aspecte) puneau un accent deosebit: să se celebreze orice, dar absolut orice în mijlocul naturii, considerând MamaPământ şi TatălCer două elemente primordiale în sânul cărora viaţa învaţă că poate să se cunoască pe ea însăşi...
Că celebrăm pe 25 decembrie sau la altă dată Întruparea Domnului Luminii şi Vieţii, nu are importanţă: important e să nu-l uităm până când noi înşine vom putea vedea cu toţii cerurile şi pământurile, apele cerurilor din înalt şi ale interiorului planetei noastre. Important este să înţelegem ce este de cumulat şi ce este de folosit în continuare, pentru a reveni la vechile noastre puteri spirituale, aşa cum Iisus a dorit, şi pentru care a lucrat, aducând prin unica sa putere ceea ce în toate timpurile cunoscătorii au ştiut, şi s-au bazat că va aduce: Lumina Mare, Lumina Luminată (cu vibraţie din ce în ce mai înaltă), ştergând amprentele Luminii Întunecate (cu vibraţia veche, diminuată) - în mijlocul căreia toate cele rele ale omenirii s-au împletit, efectele acestei împletiri putând fi extincţia planetei dacă Moşii nu ne-ar fi însoţit fără încetare. Ei au lucrat cu pricepere şi altruism asupra unei lumi care s-a format din începuturile ei tocmai bazându-se pe lucrările lor minunate: unde minunea rămâne metaforă, iar ştiinţa profundă deznoadă mereu iţele încurcate ale încredinţărilor noastre...

PS: se pot studia pentru detalii şi articolele cu adresele:

vineri, 25 decembrie 2015

CRĂCIUN FERICIT, DRAGII MEI, VĂ DORESC DIN TOT SUFLETUL !!!

CRĂCIUN FERICIT, DRAGII MEI, VĂ DORESC DIN TOT SUFLETUL !!!
CE POT SĂ VĂ SPUN ÎNTOTDEAUNA ESTE DOAR ATÂT:
CREDEŢI ÎN MOŞI - EI EXISTĂ !!! TRĂIM DATORITĂ DARURILOR LOR RADIATE NEÎNCETAT... DE ECHILIBRU, BUNĂTATE, ALTRUISM, DECENŢĂ, DEMNITATE, RESPECT FAŢĂ DE ORICE MANIFESTARE DE VIAŢĂ !!!
TRĂIM DATORITĂ DARURILOR LOR DISCRETE, NEVĂZUTE... NECREZUTE...
ÎNDIFERENT SUB CE FORMĂ... IAR DACĂ COPIII NOŞTRI CRED ÎN FELUL LOR, AR TREBUI SĂ CREDEM ŞI NOI, ÎN FELUL NOSTRU MATUR, PROFUND...
Vă îmbrăţişez din toată inima !!!!
Cu mult drag, Cristiana

marți, 22 decembrie 2015

ÎNŢELEGEREA IMPORTANŢEI LINIŞTII LĂUNTRICE...

Am mai scris câte ceva privind Calea Liniştii Lăuntrice Luminate. Calea celor 3 L... 
Mulţi dintre noi vorbesc azi despre iubire după moda americană, modă intrată în România după anul 2000; dar NOI ROMÂNII NU VORBIM VORBE DESPRE EA, NOI SIMIŢIM ÎN SUFLETUL NOSTRU ŞI, MODEST, ACŢIONĂM ÎN SENSUL EI. Am mai scris asta. Cine nu înțelege acest lucru acum şi toată ziua-bună ziua indiferent de context ne ”bate” cu ”iubirea” – o va înţelege oricum mai târziu... 
Iar aici este de adăugat ceva. Până la iubire divină cu care se laudă unii dintre noi azi, noi nu ne-am terminat încă paşii pregătitori, iar dacă credem că i-am câştigat deja, ne vom da seama mai devreme sau mai târziu că am avut acum parte de doar câteva condiţii care ne-au permis să ne încredinţăm că ne-am uitat la ei, dar nu am făcut nici un pas efectiv pentru a-i parcurge măcar în condiţiile pământene. Pentru că nu am putut încă, iar asta nu este nicidecum o vină a cuiva. Doar puţini paşi pot fi făcuţi acum pe Pământ: ne aşteaptă multe reveniri în această zonă a universului pentru a înţelege până la capăt puterile profunde ale oricărui spirit. Suntem însă obişnuiţi să ştim în sufletul nostru că am făcut toţi paşii care ar fi în puterea pământenilor, pentru că venim pe Pământ după ce am depăşit deja cel puţin evoluţiile din zona I a universului şi o mică parte din zona a II-a. Dar acest aspect s-a petrecut pe acele meleaguri în condiţii optime de trai, urmărind alte aspecte decât cele pământene, având parte de alte cunoaşteri şi alte aplicaţii care ajută la expunerea unor manifestări avansate, frumoase, echilibrate, altruiste, iubitoare, uşor de trăit în condiţii de înaltă vibraţie zonală: nimic din vibraţiile pământene, joase, nu ajung să apară în astfel de locuri. Iar aici suntem tocmai pentru a înţelege diferenţele existente între cele de pe alte meleaguri universice şi cele de aici, în toate condiţiile grele pe care le presupune o trăire complexă, în condiţiile actuale pământene. Să înţelegem că mai avem multe de făcut pentru a cuprinde ŞI ceea ce am cuprins în alte locuri şi în alte condiţii. Să înţelegem bine aspecte ale unor astfel de neputinţe şi în continuare să-i înţelegem şi pe alţii, în calitate de ajutători, în evoluţiile noastre eterne...
Trebuie să înţelegem faptul că treptele evoluţiilor fomează manifestări numai pe măsura dezvoltărilor puterilor energetice radiante ale spiritelor: nici un coordonator de evoluţii nu ne va cere vreodată să pătrundă „dumnezeieşte” fiecare manifestare în parte. Doar noi ne repezim să ne cerem unii altora orice, fiind nu de puţine ori chiar bucuroşi să demonstrăm neputinţele, nepriceprile altora: tocmai prin acest simplu fapt dovedim că suntem departe de a ne cunoaşte pe noi înşine, de a înţelege că nu suntem decât la începutul drumului care duce spre îndumnezeire...
Unul dintre astfel de paşi este obţinerea liniştii lăuntrice luminate. Aşa numesc yoghinii, după câte ştiu eu, ceea ce noi, românii, numim pacea sufletului curat... 
O să vă povestesc ceva.
Era în decembrie 1994, când românii  deschideau filele ezoterismului local, fără influenţele altor popoare: erau cărţi scrise de români, ziare scrise de români, radiesteziştii studiau mereu, fără încetare. Învăţam despre comunicare astrală, călătorie astrală, mentalizări. Se făceau cursuri Yoga şi Qi Gong. Eu am hotărât să fac Qi Gong. 
În acea vreme un maestru român i-a spus maestrului Lin Kai Ting că va putea face în 4 zile ceea ce în Orient se face în 4 ani.
Ne-a ţinut un curs de 4 zile în care majoritatea celor învăţaţi de dânsul au ajuns la clarviziune. Clar, concret, în energiile splendide ale Zilelor Mijlocului de Iarnă, a Cerurilor Deschise, cum frumos spune românul..
Oamenii erau fericiţi, gălăgioşi în fericirea lor, se citea frumuseţea sufletelor lor curate pe chipurile însorite sub cerul senin, în soarele scânteietor pe albul pur al zăpezii proaspete de Ajun...
Foarte frumos, cele patru zile au trecut, noi eram bucuroşi de toate. Dar în zilele acelor sărbători, în minivacanţa acelui an, am urmărit un film pe Discovery despre viața în anticul Orient. Se spunea că lumea trăia cam cum este de sărbători acum, la noi: se oferea o imagine a unei sărbători la noi, o procesiune religioasă cu gălăgie multă, oameni în straie strălucitoare, purtând statui împodobite, care alegorice, etc. Aşa cum ştim azi. În acele momente, peste imaginea de la TV s-a suprapus o altă imagine, care îmi umplea tot orizontul, apoi mă cuprindea sferic: eram parte din sărbătoare... Trăiam mental şi emoţional o procesiune tăcută, linişiită, cu oameni simpli purtând un anumit fel de haine, speciale: pline de voaluri care băteau lin într-o briză uşoară a dimineţii... Purtau în convoiul care se scurgea de- lungul drumului coşuri cu flori şi fructe, iar în deschiderea convoiului şi la finalul lui erau statui pe un fel de căruţe-sanie de parcă aveai impresia că merg singure. Erau împrejmuite de flori şi fructe, precum şi vase cu apă şi sucuri. Totul se derula într-o liniştee frumoasă, totul era calm, oamenii mergeau lin iar pe feţe li se citea o bucurie luminoasă, caldă, curată. Auzeam muzică, dar oricât am privit şi căutat, nu am văzut nicăieri pe cineva să cânte. Nu era un cântec obişnuit, erau valuri neîntrerupte de muzică ca o simfonie ce părea a veni de peste tot și nicidecum de undeva anume. Vedeam însă oamenii care nu-şi mişcau de loc buzele, nu vorbeau, doar se uitau uneori în sus lau în lături, sau unii la alții pentru a se potrivi uşor în mers, dar nu mai mult.
Frumoasă imaginea. Ea s-a estompat încetişor şi am ”revenit” în camera mea, în fața televizorului. Venisem înapoi cu două lucruri înţelese:
1. Nu, nu erau nici pe departe aşa cum se derulează azi o procesiune religioasă. Era aşa cum o văzusem eu acolo, în amintirea mea despre ceva ce trăisem sau văzusem că se petrecea aşa ceva;
2. Muzica aceea era ceva cu adevărat deosebit şi trebuia musai să o cercetez mai îndeaproape.
În treacăt fie spus - am înţeles muzica aceea (şi acum mi se zbârleşte părul pe braţe...) când am auzit, la Templul Ursitelor de la Şinca Veche, aceleaşi valuri de ”muzică simfonică” izvorând din toată firea, din pământuri, păduri, ceruri şi oameni... formând o muzică... o simfonie neaşteptat de blândă, splendidă, dumnezeiască şi atât de omenească prin obişnuința percepţiei ei de către subconştientul nostru... Am mai auzit-o, şi chiar înregistrat-o şi la mânăstirea veche Ciolanu de lângă Buzău... mulţi au ascultat banda pe loc, dar nici noi, nici alţii care au ”păţit” acelaşi lucru nu s-au întors cu înregistrarea acasă... Se pierde lin pe drum... Altă vibraţie – „altceva”...
Revin la cele petrecute în 1994. Am înţeles ceva atunci: da, sensei ajunsese să ne determine să găsim calea spre clarviziune, dar DOAR ATÂT reuşise în acele zile, ceea ce şi orientalii poate ar ajunge să aibă tot în 4 zile... DAR în 4 ANI se reuşeşte acolo mult mai mult: se ajunge la acea LINIŞTE LĂUNTRICĂ DIN CARE IZVORĂŞTE NATURAL LINIŞTEA MANIFESTĂ, EXTERIOARĂ... Că ea devine ÎN TIMP şi luminată... aceasta este cu totul altceva, şi ţine doar de destinul fiecărui om în parte... 
În 4 zile nimeni nu a înţeles asta. Mi-am plecat cu umilinţă fruntea şi am spus spre depărtări: Sensei... nici matale nu ai înţeles asta... Nici eu atunci, pe loc, căci deşi eu fusesem tăcută, că aşa e felul meu, mă bucurasem sincer de fericirea expuberantă a celor din jur, care nu mai pridideau să povestească ce văzuseră, cum văzuseră... 
Lumea era un miracol, omul era miraculos de dotat... doar că nu ştie, sărmanul... Cineva spunea asta şi altcineva spunea celor puţini care nu avuseseră parte de aşa ceva: „Eeei, sensei spune că vine vremea fiecăruia în parte, doar să nu se grăbească şi să nu se lase grăbit...”
... ceea ce omul chiar asta face: tot împinge de la spate, tot are nevoie de altul care să-l împingă de la spate, să-i mai dea şii un pumn sau un picior, mai trage şi el cuiva ceva, mai aruncă cu un ciot după altcineva... 
Ce să mai spun acum???
Sărbătorile noastre sunt gălăgioase: nu ar trebui să le numim sărbători, ci poate mai curând petreceri, cu conotaţiile ştiute. Nu ştim să muncim în linişte, să ne bucurăm în linişte, să iubim în linişte. 

Îndrăznesc să spun că nu credem în Dumnezeu pentru că el TRĂIEŞTE ÎN LINIŞTE...