Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

marți, 28 iunie 2022

”NINGE” ÎN MIJLOCUL VERII !!!

 


Stăteam pe o piatră veche, la poalele muntelui, o piatră căreia îi duceam până acum dorul an de an, fără să îndrăznesc să sper că o voi regăsi tot acolo cândva… Dar nu numai ea m-a așteptat, ci și altele din drumurile mele pe la poalele munților mei dragi… 
Și cum stăteam acolo liniștită (dar fără să pierd din ochi liziera pădurii de unde putea oricând să apară vreun ”musafir” blănos !!!), privind în ”gol”, am surprins cum ”ploua” pe cer senin și, ieșind repejor din umbra pădurii în plin soare, acolo ”ningea” bogat și luminos cu energiile pe care le așteptam de atâta timp și iată!... VENISERĂ !!! le simțisem în ajun și chiar le văzusem sporadic în zilele anterioare în plimbările mele zilnice din București…
M-am trântit pe iarba caldă, pe spate, lăsându-mă ninsă, în puterea dumnezeiască blândă și frumoasă revărsată tainic peste pământuri ca-n vremurile primordiale… 
Lumina venea în valuri, când albă, când opalescentă, pierzându-se uneori, revenind din nou, în misiunea ei vitalizantă. Spre periferia privirii fluturau rareori, dar clar, perdelele energetice ale începutului zilelor de Sânziene… Uitasem să fiu atentă în ultimele două zile, dar mi-am zâmbit cu gândul că zilele de Sânziene abia începuseră. Mă simțeam amețită, dar știind de unde venea amețeala asta, nu mă mai speriam de mai bine de 20 de ani. Nefericirea este că obișnuința ne face să pierdem farmecul momentelor de grație, le așteptăm când nu sunt, dar când vin cu ”aripile” lor suave, în vâltorile vieții le pierdem - doar în clipele de liniștire totală ele dau năvală în ochii trupului și sufletului nostru… 
M-am ridicat ușurel; mi s-a spus să fiu atentă căci nu numai ninsorile energetice, ci și entitățile locului pot fi zărite în momente când relaxarea și liniștea sufletească deschid drumul către simțurile profunde, de dincolo de fizicul obișnuit… 



sâmbătă, 25 iunie 2022

SÂNZIENELE - SĂRBĂTOARE TRADIȚIONALĂ A NEAMULUI ROMÂNESC

Se știe, deși nu se spune în gura-mare, că sărbătoarea Nașterii sfântului Ioan Botezătorul a fost instituită spre a înlocui sărbătorile așa-numite ”păgâne” ale Zilelor Mijlocului de vară - de pe întreg continentul Europa (să reținem acest lucru) valabile și pentru celții, și pentru tracii cu rădăcini străvechi în populațiile coborâtoare din uriașii din străvechimi.

Am tot respectul pentru sfântul Ioan Botezătorul, dar devin severă cu privire la hotărârea celor care, mult mai târziu pe scara timpului, au dispus neprețuirea tradițiilor ce vin din străvechime, având aceeași origine dumnezeiască ca și cele iudee și creștine cu care au fost înlocuite. Tot Verbul, Logosul - reprezentat prin Iisus Hristos (căci a fost ales pentru desfășurarea coordonării evoluțiilor miliardelor de galaxii din această zonă a universului) - a constituit îndrumarea primordială a spiritelor umane de pe întreg Pământul, de la care cunoașterea popoarelor din Europa, ca și de pe celelalte continente, își trage esența.
Așadar ar fi timpul ca măcar noi, cei care putem da exemplu de dorință în cunoașterea adevărului, să prețuim sărbătorile noastre tradiționale, fără să disprețuim amintirea celor care și-au dat viața pentru ca lucrarea lui Iisus Hristos să fie dusă la bun sfârșit.
Să avem astfel drag de toți și de toate !!!
Celor care sunt de curând prietenii blogului meu le recomand să citească, atunci când au timp, studiul de mai jos și cele la care fac trimitere link-urile din interior. 
Voi reveni cu cele mai noi trăiri personale și îndrumări de la ajutătorii noștri astrali, realizate în aceste zile de Sânziene ale anului 2022... 
Vă îmbrățișez cu tot dragul!!!





sâmbătă, 18 iunie 2022

ÎNCEP ZILELE MIJLOCULUI DE VARĂ…


 … Zilele când în vechime Moșii își trimiteau Călătorii la întâlnire cu Învățătorii așezărilor din raza lor de cuprindere în propriile câmpuri reunite… 

Cineva mă întreba când vor veni Moșii și i-am răspuns cum mi s-a spus și mie când am pus aceeași întrebare la rândul meu: 

”Vin Moșii neplecați nicicând din cerurile și pământurile noastre”…

Vorbirea aceasta arăta nespus de frumos ceea ce știam de mulți ani, în felul în care străbunii noștri făceau clar diferența între ceea ce numeau diverse ”Ceruri”: Cerurile Moșilor – spațiile diferite de al cerului nostru care aveau ”aer” și ”ape”: mai precis, Apele de jos (oceanul planetar) și Apele de sus: Cerurile Moșilor, pe care le percepeau bine oamenii atunci – pe care cu multă greutate, antrenament, am început și noi să le percepem astăzi doar că foarte, foarte rar – spre deosebire de percepțiile omenești din trecut. Azi când le percepem sunt de culoare verde foarte închis, întrecut erau de culori pure, unele albe împletite cu altele verzi ca de smarald luminos (sau de jad, în formele orientale de expunere), în care se ”scăldau” ajutătorii bine-cunoscuți, luminoși, voioși și în același timp pătrunzători ai tuturor tainelor lumilor… 

Cerurile lor azi le numim spații dimensionale paralele fixe și spații interdimensionale mobile - în timp ce ceea ce numim cosmos azi pentru ei era ”tăria lumii”, căci de acolo veneau toate cele care îi împuterniceau pe oameni fără nicio deosebire, și pe toate celelalte viețuitoare fără nicio deosebire între ele și oameni. De pretutindeni veneau firele vieții, amestecate între ele atât de frumos, încât împleteau o țesătură minunată pe nu puteai să nu o iubești și să nu-ți dorești să nu dispară nicicând din fața omului! 

Azi nu mai știu decât prea puțini de existența Moșilor, doar la povestirile despre ei unii încep să aibă intuiții că totul este adevărat. Alții spun că nu știau de ei – dar acum că am pomenit de dânșii simt de parcă numai ieri s-au despărțit de dânșii!... Și tot azi le facem inconștient vestire prin zilele pomenilor noastre, păstrate (chiar dacă uitate în profunzimea lor) prin puterea tradiției de a da de pomană tot așa cum și ei dădeau ”pe vremuri”, fără să ceară ceva cuiva, complet altruist de cel puțin 1 2 milioane de ani de când durează viața lor: dând din cunoașterea lor, din experiența lor, cu bunătatea lor infinită. Daruri făcute, daruri făcute în taină, fără ca vreun om să poată ajunge în fața lor să le dea ceva, să se ploconească în fața lor, așa cum vor oamenii ajunși în fața poporului numindu-se pe ei preoți, spunând că o fac din porunca unui Dumnezeu care cere sacrificii, ofrande. 

Ne-om aminti cu toții de toate acestea, cândva… 

Când? pune cineva întrebarea. 

Iar răspunsurile vin în fel și chip: un lucru este cert – adică după ce vor pleca de pe Pământ primele grupuri de spirite care au făcut cel mai mult rău semenilor lor aici, în ultimele milenii. Da, ele vor pleca și atunci se va întrupa din nou Iisus cel Înălțat, va veni din nou tăcut și neștiut decât de o mână de oameni și de Moșii care stau să rămână definitiv acum, printre noi, să continue lucrarea hristică pe care o face marele coordonator al tuturor evoluțiilor din toată subzona universului în care ne afăm. El va veni să șteargă amprentele celor plecați de pe Pământ, amprente cu vibrațiile cele mai joase și fără de care nu vom mai fi tentați în continuare să facem rele, să ne certăm, să fim leneși și indiferenți și multe altele ale oamenilor simpli care nu au făcut niciun rău – dar nici prea mult bine vreodată… 

Iar Moșii vor continua lucrarea hristică: numai Iisus poate curăța câmpurile galactice și cele de dincolo de galaxie de aceste amprente, urme, cu vibrație foarte joasă, care pe el nu îl pot influența ca pe oricine altcineva. El poate pătrunde adânc în energia fundamentală și poate șterge de acolo, în profunzime, toate aceste amprente. Moșii vor continua în același fel lucrarea – dar pentru amprentele cu vibrații medii și înalte care poartă semnătura energetică a acelor oameni: și aceia au avut manifestări frumoase până să înceapă să răspândească manifestări și sentimente cu vibrație foarte joasă, dar unele se trag pe altele în amintirile oamenilor, de aceea toate cele înconjurătoare trebuiesc eliberate de urmele lor. 

Și când vor veni vremurile acelea, ale venirii Moșilor? insistă altcineva. 

Iar mie mi s-a spus ceva foarte frumos. Știam că mulți oameni – și treptat din ce în ce mai mulți – se vor retrage de la orașe în mediul rural, sătui de poluarea orașelor, de zgomot și de zbucium. Și, spune ajutătorul meu mai departe, la un moment dat cuiva i se va rupe o bretea de la sandale, se va apleca și va pune mâna pe curelușa ruptă, cu gând să o repare cumva până să ajungă acasă și deodată curelușa se va lipi ”ca prin farmec” sub mâna devenită tămăduitoare pentru orice lucru stricat. Și omul va ști că ”vremurile” au venit, vremurile cele bune! Și greul se va fi terminat, iar omul va începe transformarea de care aflase de mult și simțea că așa va fi, că ”vremea” va veni în liniștea sufletelor retrase în liniștea câmpurilor… dealurilor… munților… 

Și atunci Moșii vor fi văzuți deodată în marginea așezărilor oamenilor…

Oamenii știau de mult – doar se rătăciseră prin mintea altora plini de pofte, de dorințe… Așa cum știau cândva că ne tragem din uriașii de care pe la noi doar maramureșenii uneori își mai amintesc… 

Și noi, cu toții, vom merge mai departe, cu sănătate, în toate vremurile care vor veni!...  



 


marți, 7 iunie 2022

DIN NOU PE PLATOUL MUNȚILOR BUCEGI

 După goana trenului și zborul telecabinei care ne duce spre ”creierul” munților…

 

1. Vedere generală   Frumusețea așezărilor din inima pădurilor…

2. Întotdeauna sufletul meu tresaltă de bucurie când urcăm spre creste…

…revăd locurile atât de dragi, binecunoscute mie de mii de ani, din mai multe întrupări petrecute în munții ce încă mai păstrează flacăra ”hiperboreană”…

Nu degeaba zic și eu ”creierul” munților, căci nu numai că e ”creștetul” munților, dar acolo sus se păstrează amprenta gândirilor și înfăptuirilor străbunilor noștri, sub îndrumările Moșilor neamului nostru.

 3. Drumul spre ”creierul” munților este atât de variat și frumos în aerul tare al dimineții, încât nu știu la ce să mă uit mai întâi, la ce să mă bucur mai mult în cele câteva minute de drum cu telecabina…

  

4. Mesajul străbunilor noștri.. Văzătorul și nevăzătorul a căror destine se împletesc atât de frumos în mesajul lor de milenii: ”Atunci când văzătorul va vedea cu ochii trupului lui ceea ce vede orbul cu ochii minții lui, iar când nevăzătorul va vedea în mintea lui ceea ce vede văzătorul cu ochii trupului, atunci poporul își va fi încheiat destinul vremurilor grele”… 

Mesajul geților ca popor în lumea pământeană nu înseamnă terminarea vieții poporului – departe suntem de așa ceva – ci înseamnă trecerea lui pe un alt nivel, superior, adică urcarea pe un nivel mult mai înalt, pornind de la revenirea la vremurile mental-astrale din străvechimi… 

Geții nu-și numeau ”o țară” pentru că pământurile cu toate ale lor: ape, ceruri, viețuitoare, nu erau, nu sunt și nu vor fi în veci ale oamenilor, ci ale lor înșile. 

Numeau doar oamenii: se numeau pe ei înșiși, și numeau semenii lor după cum se numeau ei înșiși, fiecare după sufletul neamului lor, din rădăcinile pe care încă nu și le uitaseră. Dar știau că sub împingerea vremurilor aveau să uite cu toții, iar asta era în legea firii cerești. Și tot ceea ce lucraseră în ultimele mii de ani, cu încredere în destinul propriului popor, cu abnegație și drag de neamul lor și de orice alt neam, avea să le stea și să le susțină viața până când alte vremuri, promise și știute din străvechimi că nu aveau cum să fie altfel, aveau să fie descoperite: privite cu aceiași ochi – dar înțelese în profunzimile lor așa cum uitaseră că le-au mai știut cândva. Știau că MoșTenirea: adică Ținerea de minte de la Moși venea ca și Moșii înșiși, din facerea Lumii omenești – ca orice altă Facere din Nemuritorii Coborâtori din Cerurile veșnic Înalt-Luminoase. Și iar cele Coborâtoare din Facerile străvechi aveau să le aducă ușurare tuturor – oameni și celelalte viețuitoare de pretutindeni, dar tot așa și mișcării aerului, suflului Pământului. Făceau dintotdeauna clar diferența dintre: pe de o parte tot ce se vedea deasupra capului cu ochii trupului până la stele și dincolo de ele și, pe de altă parte, lumile, realitățile cunoscute din străbuni și conduse de mai marii Moșilor, de unde își trăgeau cu toții Lumina Cunoașterii mersului lumii lor și a tuturor celor care trăiau în, și între stele, pe pământurile cu viețuitoarele lor, acolo unde își duceau viața. Căci pretutindeni sunt și ființe asemenea lor, și ființe asemenea ajutătorilor lor cerești, ființe zburătoare luminoase și mereu frumoase. 

 

5. Splendoarea munților sub soarele dimineții de mai…

Să ne reamintim câte ceva din cele pe care le-am mai discutat cândva pe aici și prin alte comentarii de pe internet: din scrierile care ne-au rămas din antichitate știm că despre Dacia se spunea că este țara în care curgea vinul, laptele și mierea. Iar noi, acum, știind că pământurile erau variate și bogate, știind că oamenii erau gospodari, am luat-o ad literam – deși există o literatură metafizică extrem de veche și de foarte înaltă valoare, îmbogățită secol după secol, în care se spune clar ce însemna acest mesaj – o metaforizare a cunoașterilor oamenilor din acele vremuri: 

1. VINUL… 

Reprezenta știința de zi cu zi a poporului, a fiecărui om în parte, obținută și îmbogățită, întărită permanent, până la plecarea Moșilor, prin călătorii astrale proprii, prin care fiecare om își împrospăta cunoașterea și doar primeau de două ori pe an îndrumări de la Moși, pe măsura schimbării lumii sub puterea schimbării vremurilor… 

Era o ”băutură” de fiecare zi pentru fiecare om, cum spuneam, pe care îndrumările cereau să o ferească de migratori, dacă unii dintre ei ar fi ajuns în inima poporului get fără învoirea lui. Mai târziu vinul, consumat în echilibru, cu măsură bine înțeleasă atunci – dar din nefericire nu și mai târziu, după anii 1000-1500 – era cunoscut deja în anii de după venirea lui Iisus Hristos, în alte popoare ca fiind băutura elitei religioase și laice deopotrivă și a rămas așa în continuare la sufiți, la cunoscătorii kabballei sau în templierism. 

În asemenea condiții trebuie să înțelegem că cele cunoscute ca fiind măsură punitivă pentru popor: tăierea viței-de-vie în timpul regelui Burebista – nu sunt de loc adevărate. Și eu am făcut greșeala să cred că aceste lucruri erau adevărate până când am aflat adevărul și am cunoscut lucrări în care se aducea la cunoștința noastră aceste adevăruri antice. În asemenea context, adevărul dacilor (geților) cu privire la acest aspect se referă la ceva ce noi deja știm de mai mult timp: pe de o parte retragerea Călătorilor Moșilor în așezări, atunci când pregătirile poporului pentru noua epocă luaseră sfârșit, nemaiavând nevoie de alte îndrumări în preajma primelor migrații, încă din mileniul III î.H. O parte dintre Moși s-au retras din toate popoarele lumii, iar la noi au rămas încă o vreme, pentru pregătirile necesare următoarei perioade necesare nouă, după care o altă parte au mai venit din când în când (ca peste tot, pe toate continentele) pentru a efectua echilibrări vibraționale planetare, acolo unde variațiile erau prea mari – astfel negative și pentru oameni, și pentru biosistemul planetei – ca urmare a războaielor care se răspândeau peste tot. Apoi acei Moși care aveau sarcini sociale în continuare, au intrat în conducerile poporului, așa cum știm deja acum din studiile anterioare, pentru pregătirea romanilor și geților în vederea reorientării migratorilor de jur împrejurul teritoriilor din inima popoarelor trace. Țara aceasta trebuia protejată de vremuri și de oameni dezorientați, era țara cu pământurile cele mai echilibrate vibrațional între Alpi și Urali, urmând să fie păstrătoarea cunoașterilor profunde ale oamenilor din vechime. Acest ținut era deja cunoscut sub numele de Dacia Hiperboreană: adică locul unde se mai aflau în plină – și deplină – sarcină Moșii popoarelor dintre Alpi și Urali. 

 

6. Doi ”monștri” gata de bătaie…

2. LAPTELE…

Simboliza știința legilor revelate: și să vedem ce însemna asta. 

Erau legi întocmite special pentru multe popoare - cele care erau formate (sau erau în curs de formare) din grupuri de migratori, care pierduseră legătura cu popoarele lor natale, dar păstrau cu sfințenie încă legile primite în trecutul lor din partea Moșilor lor de popor. Popoarele din care nu plecaseră grupuri de migratori (așa cum era poporul get) păstrau nu numai anumite ”legi”: ei păstrau TOATE cunoașterile proprii și cele primite de la Moși de-a lungul timpului, nu numai cele care pentru alții erau esențiale. Dar cu timpul, cu schimbarea lumii pretutindeni: de la pace universală la război, de la libertate la sclavie, s-a dovedit deosebit de util să se constituie și pentru geți un set de îndrumări generale, de legi. Geții au format un asemenea set de legi nu neapărat pentru ei la acel moment, cât pentru romanii care s-au pregătit să trăiască în mijlocul geților: au fost vestitele Legi Belagine, care au rămas în sufletul poporului astfel format din împletirea vieților romanilor cu geții. Dar să nu uităm acest aspect, ele ființau în mod mult mai extins – mult mai detaliat decât ceea ce conțineau scurtele liste din papirusurile care circulaseră în Roma antică. În acest fel a rămas esența lor, ajunsă și la noi, urmașii lor, deși toate extinse, detaliate, au rămas în memoria poporului sub formă de tradiții – acele tradiții adevărate, care din nefericire pe alocuri s-au împletit cu obiceiuri preluate de-a lungul timpului de la alte popoare. 

Desigur și acesta este un subiect de dezvoltat cândva…

7. Familia getică: Tatăl privind spre Peștera păstrătoare de minunile cunoașterii poporului întreg… Mama și Copilul lor – Învățătoarea pentru moștenitorul Tradiției Primordiale… 

3. Mierea…

Mierea simboliza cea ma înălțată formă, cea mai profundă, de înțelepciune a lumii: știința normelor sapiențiale – așa cum a formulat atât de frumos Rene Guenon în scrierile dumnealui! Înțelepciunea geților era recunoscută în cele patru zări, considerându-se că dacii (așa cum erau geții numiți de romani) erau cei mai înțelepți dintre toate popoarele de sorginte tracică. 

Și așa au rămas, viteji și înțelepți, de-a lungul secolelor… 

Nu știm, nu înțelegem în ce consta înțelepciunea dacilor pentru că ni s-a luat cunoașterea străveche (și ce a mai rămas este distrus sistematic în continuare, așa cum s-au petrecut din anii 2000 încoace la Peștera Ialomicioarei și templul dacic de la Șinca Veche). Iar azi nu suntem în stare decât să spunem că am preluat de la alte popoare ceea ce de fapt era cunoașterea noastră de popor – așa cum comună a fost pentru toate popoarele, cu caracteristicile specifice originilor, dar cu esență comună tuturor: obținută prin percepții proprii fiecărui om și folosită intens sub îndrumarea Moșilor pământeni.

 

8. Vedere spre Padina și Peștera Ialomicioarei

Să ne iertăm totuși ”cozile de topor” din neam… și să așteptăm cuminți vremurile adevărului reamintit din vremurile dovedit a fi doar temporar uitate… 


vineri, 29 aprilie 2022

IEPURAȘUL PASCAL: PĂGÂNISM SAU TRADIȚIE STRĂVECHE, PROFUNDĂ?...

HRISTOS  A  ÎNVIAT !!! 

Sper că ați avut sărbători frumoase, luminate de suflul hristic așternut asupra întregii lumi !!! 

Gândurilor frumoase, luminoase, putem să le alăturăm și cunoașteri din ce în ce mai profunde an de an, căci creșterea vibrației planetare devine evidentă an de an, corporalitatea noastră fluidică crește, percepțiile noastre astfel cresc de la un an la altul, aducându-ne mereu noi pătrunderi în cunoașteri din ce în ce mai elevate. 

Anul acesta (deși eu ”coc” acest articol de vreo doi ani, după ce o prietenă foarte dragă sufletului meu mi-a ridicat ”la fileu” întrebări legate de acest subiect) a venit vremea să discutăm despre ouă și iepurașul cu cadouri pentru cei care au fost cuminți! În anii anteriori am discutat (poate nu atât de larg cât ar fi trebuit, dar poate revenim cândva) despre reprezentări nepătrunse suficient în lumea noastră, cu privire la confuziile ce încă plutesc asupra unor evenimente și fapte ale străbunilor noștri geți (daci) cum ar fi: 

 – tăierea viței de vie în timpul regelui Burebista care însemna de fapt finalizarea îndrumărilor bianuale venite din partea Moșilor: vinul – alături de lapte și miere – era metafora cunoscută în acele timpuri cu privire la vârfurile cunoașterilor tradiționale ale omenirii, de cea mai mare profunzime în lumea ce se schimba mereu, și nu în bine. Toate învățăturile și aplicările lor erau date de cei mai profunzi cunoascători și creatori din univers, Moșii: era firească această finalizare, oamenii erau perfect pregătiți pentru toate cele necesare vieții lor, și astfel se putea petrece retragerea unei părți din grupurile de Moși și aici, ca și în întreaga lume de altfel. 

 – o altă confuzie persistentă se referă la faptul că geții nu-și aruncau oamenii în sulițe pentru a le lua viața și a duce pe această cale dorințele unanime zeului Zalmoxis: din simpla cauză că Zalmoxis și Moșii îndrumați de dânsul – ei înșiși îndrumători de neam, de popor – era vii, erau în mijlocul lor și cunoșteau necesitățile poporului poate chiar mai bine uneori și le cunoașteau ei înșiși, în vremurile care se schimbau mereu: mereu în mai greu... Oamenii din așezările ajutate de Moși practicau călătoriile astrale perfect conștiente pentru a-și completa cunoașterile limitate prin reducerea treptată a funcțiunilor corpurilor mental, astral și cauzal: deci aruncarea în sulițe era de fapt aruncarea în ”sulițele”-raze ale Soarelui și nu altceva. 

Și încă multe altele, legate cum știm acum de conlucrarea dacilor cu romanii pentru redirecționarea migratorilor dincolo de teritoriile geților, legate și de formarea perfect conștientă de către popor a unor manifestări, obiceiuri care s-au transformat în tradiții pentru generațiile următoare. 

Azi poporul este purtătorul inconștient al unor simboluri excepționale, dar mai este inconștient și de faptul că tot el a fost cândva în totalitate (căci toate spiritele umane au contribuit la formarea manifestărilor care au ajuns la noi ca tradiții) creatorul absolut al acestora, conform cunoașterilor fiecărui om în parte și tuturor la un loc. Simbolurile gândite și create astfel s-au împletit cu manifestările obișnuite și astfel s-au înrădăcinat în viața omenirii, și așteaptă să vină vremea conștientizării importanței, valorii lor în timpurile care aduc revenirea omenirii la normalitatea înălțătoare a evoluției sale. 

Înainte de a intra în explicații detaliate, așa cum ne-am obișnuit până acum, să vedem câteva precizări cu privire la sensurile pe care le expun mai departe: 

 – ”păgânism”: în sensul folosit de religiile abrahamice (de sorginte iudee: iudee, creștină și musulmană) – pentru acele culturi care nu au în prim-plan Dumnezeul biblic și înscrisurile iudee; 

 – tradiție (tradițional): în sensul tradiției primordiale, din care toate se trag: deși se știu – nu se recunosc oficial aceste rădăcini în expunerile religioase creștine și cele laice din popoarele care folosesc religiile de acest fel. 

Subiectele legate de cele pe care le vom discuta sunt multe, dar privite dintr-un anumit unghi de vedere, toate sunt legate de transformările corporale umane care au avut loc după ultima glaciațiune. Am discutat în studiile anterioare importanța deosebită pe care au avut-o Moșii în nașterea noilor generații de oameni după ultima glaciațiune – și vom discuta în viitor fiecare aspect al acestor schimbări, pe larg, cu toate amănuntele necesare. 

1. SCURT ISTORIC AL OMULUI STRĂVECHI 

Specia umană nu a fost singura specie din biosistemul planetar care a suferit modificări, doar că modificările absolut tuturor speciilor planetare au avut loc într-un timp foarte lung, în medie cca. 1-2 milioane ani (pe alocuri chiar 3) înainte de ultima glaciațiune, astfel încât schimbările climatologice care s-au derulat după ultima glaciațiune au prins pregătite toate speciile biosistemului pământean. 

Și oamenii au suferit modificări în acele timpuri, dar chiar dacă nu intrăm acum în asemenea amănunte, este bine să știm că de-a lungul întregii perioade de ființare a speciei umane (cc. 40-50 milioane de ani înainte de ultima glaciațiune) au avut loc schimbări esențiale în corporalitatea umană: după cum au avut loc schimbări după fiecare glaciațiune totală. Ceea ce numim azi glaciațiune cuprinde de fapt o perioadă mult mai lungă de timp, însă pentru omul străvechi importantă era doar o scurtă perioadă de timp, când apăreau la polii planetei slabe pojghițe de gheață care se topeau imediat, iar în restul planetei plafonul cețos care acoperea întreg Pământul cobora până la incidența cu pământurile, oceanul planetar și biosistemul pământean: era epoca apelor, care se petrecea la perioade mult mai lungi de timp. Erau perioade deosebit de importante pentru oamenii străvechi, creatori mentali puternici și nu creatori fizici – adică ceatori care preluau pentru creațiile lo fluxuri energo-materiale din aerul planetar, și nicidecum direct pământuri, lichide, metale, cristale, fibre vegetale sau animale. Modalitățile folosite astfel le numim azi: materializare, remodelare și dematerializare. 

Schimbările corporale umane s-au petrecut pe mai multe direcții, permanent dar treptat; cu toate acestea însă trăsăturile esențiale nu s-au modificat, și nici manifestările umane, până la noile generații ale copiilor Moșilor după ultima glaciațiune: ei au avut și corporalitatea modificată mult, dar și manifestările schimbate. Majoritatea schimbărilor care s-au petrecut de-a lungul timpului în străvechimi au fost lente, practic imperceptibile pentru noi azi (însă puternic percepute de oamenii acelor timpuri) – dar după ultima glaciațiune s-au petrecut cele mai importante, mai puternice, clare, perceptibile schimbări, dar și necesare omului, biosistemului și planetei însăși. De-a lungul timpului, de la o glaciațiune la alta, pe măsura diminuării vibrației planetare, corporalitatea umană și-a modificat volumul: de la corpul fizic la corpurile spirituale, orientativ ele au fost: 

 – modificări ale înălțimii omului, la fel ca și ale înălțimii părinților Moși, la nivelul corpului fizic: de la 4-5 m înălțime la cca. 2,5-3 m în apropierea ultimei glaciațiuni; Moșii născuți cu mult înainte de ultima glaciațiune (adică înainte de pen-ultima glaciațiune) au trăit și au rămas treptat la 2,5 și apoi 2 m, la fel ca și prima generație de copii ai lor, primii oameni născuți după glaciațiune; 

 – modificarea energeticii umane, în funcție de necesitățile sarcinilor și în funcție de modificările din timpul, și dintre glaciațiuni: cu accente pe trecerea de la activitățile specifice epocii mentale (cu creație materială mentală, deplasare mentală, comunicare mentală, călătorii astrale de cercetare) spre activitățile fizice; manifestările, activitățile fizice aveau să înceapă după ultima glaciațiune, când întregul plafon cețos avea să se condenseze și să rămână numai circuitul apei în natură, așa cum îl știm bine azi. 

Așadar modificările cele mai importante s-au petrecut după ultima glaciațiune, când oamenii au început să trăiască prin creație materială fizică, folosind materiile planetei, prin deplasare cu tălpile pe pământ, cu comunicare fizică, verbală. Dacă folosirea corpului mental și corpului astral s-a mai perpetuat un timp (am discutat despre asta), creația materială s-a întrerupt total, de la bun început, pentru protejarea biosistemului: prin intrarea totală în stare latentă a celui de-al cincilea strat interior al corpului mental prin care se putea realiza materializarea și dematerializarea. Percepțiile au trecut majoritar în registrul fizic, diminuându-se treptat percepțiile mentale și astrale pentru ca cele fizice să rămână majoritare în manifestările umane. 

Energetica umană a suportat mari modificări prin transformarea multor subplexuri (subchakre) în canale și multor plexuri (chakre) în subplexuri. Cele mai puternice plexuri, destinate ridicării vibrațiilor fluxurilor energo-materiale din câmpurile corpurilor au intrat în stare latentă și au rămas asemenea plexuri speciale doar la ultimul corp spiritual din sistemul corporal uman. 

Toate aceste schimbări au condus – ca să ne referim strict la subiectul nostru – la modificări extrem de mari în deplasarea omului. Omul care se deplasa lent, ușor, la suprafața pământurilor și oceanelor, care se ridica lin în aerul planetar sau se scufunda încet în apele oceanice – toate pentru a nu deranja biosistemul local – începe treptat să folosească mersul pe sol, potențându-și forța de deplasare în funcție de necesitățile sale. Până la alergare nu a trecut mult timp – alergarea nu presupune dislocări de aer planetar de aceea nu este periculoasă pentru biosistem; spiritele umane aveau toată experiența de care aveau nevoie pentru vieți cu manifestare fizică – era nevoie doar să-și adapteze experiența anterioară, cu care au venit pe Pământ, la condițiile generale de mediu pământean. De aceea adaptarea a mers rapid și, în perioada în care s-au creat ceea ce azi numim tradiții (transpunerea în manifestări fizice a tuturor cunoașterilor mental-astrale ale omului) s-a folosit pe continentul nostru comparația cu iepurele, pentru a desemna viteza de care era capabil omul la acel moment, comparabilă cu a acestui animal. Dar destul de repede omul și-a dat seama că exista un consum energetic considerabil, care trebuia redus pentru ca lucrările vieții să fie duse la bun sfârșit. 

Pentru a înțelege tradiția contemporană a iepurelui care aduce ouă, este necesar să înțelegem importanța oului pentru existența umană. 

2. DE CE LEGĂM OUL DE HRISTOS 

Omul, în comparațiile local-europene, era iepurele purtător al sâmburelui trecutului, dar și al viitorului în care revenirea la cele ale trecutului era cât se poate de normală atunci când vibrația planetei avea să ajungă să crească din nou. Oul era (și este) embrionul primordial, transcedental – din care toate s-au dezvoltat, cuprinzând toate cele necesare omului pe Pământ. Astfel apare și rămâne în tradiția celtică legenda iepurelui purtător al oului primordial din care toate își trag originea, care suferă modificări temporare și iar revine la forma originară, pentru a da naștere din nou altor modificări care să păstreze însă forma arhetipală originară, până când se vor derula toate formele care se pot trage din primordialitatea planetară. Este primordialitatea planetară și nu fundamentală, pentru că cea fundamentală le cuprinde pe toate (toate galaxiile, întreg universul, și nu numai universul local) și nu putem gândi nimic înafara ei; dar primordialitatea planetară are particularitățile care ne definesc pe noi ca oameni trăitori pe Pământ, cu ea trăim, și pentru a ne înțelege trăirile și rolul lor, avem nevoie doar la modul general să cunoaștem fundamentul, și la modul particular planeta noastră și tot ce ne poate defini ca oameni în lumea planetei noastre. 

De aceea legăm Oul Primordial de Hristos: sunt laolaltă Oul Primordial și Creatorul-Coordonator al tuturor formelor de viață, de devenire/revenire a lumii la temelia căreia El stă: Iisus Hristos. De aceea crearea tradiției – în esența ei conștientă: moșească și umană, și nu a obișnuințelor temporare, conjuncturale – ne trimite la origini, tradițiile ne amintesc despre tot ceea ce trăia, știa (cunoștea) omul în vechimile care păstrau la rândul lor cunoașteri mult mai profunde, cunoașterea completă în toată complexitatea ei, din străvechimi. 

3. DE LA HERMES (MESAGERUL ZEILOR) ȘI CĂLĂTORII MOȘILOR GEȚI CU MERSUL LOR RAPID (SOLOMONAR) LA MERSUL DE AZI: LEGENDELE IEPURELUI 

Toate popoarele au moșteniri cu diverse comparații: noi știm unele, dintre care puține le înțelegem și de aceea nu le acceptăm. Sunt de asemenea comparații ale omului cu diverse animale, dar compararea generală a omului cu animalul nu se referă niciodată, în tradițiile autentice străMoșești, în sens de dispreț – căci omul atotștiutor din perioada formării tradițiilor nu se disprețuia nici pe sine, nici animalele. Întotdeauna în asemenea situații să știm că astfel de comparații arată profunzimi mult mai adânci decât cele pe care le credem azi, sub influența ultimelor milenii de gândire negativă, disprețuitoare. Comparațiile vin din cunoașteri profunde ale faptului că omul nu a avut multe nevoi: de teritorii egoist-personale, de lucruri într-o abundență cu totul ne-necesară, de hrană dincolo de nevoi, producând stricăciuni incomensurabile planetei și vieții planetare. După o epocă de rătăcire, în care avea să le cuprindă flămând pe toate acestea, omul avea să revină la austeritatea sănătoasă de odinioară, de aceea tradițiile autentice trec peste aceste rătăciri și consideră omul la capacitățile lui naturale care nu pot fi pierdute nicidecum, ci doar alterate trecător. De aceea vom întâlni comparații de felul: 

 – în reprezentările egiptene: omul-coiot, omul-pasăre;

 – în reprezentările celtice: omul-iepure, omul-cerb;

 – în reprezentările Vedelor indiene: omul-vacă,

și multe altele – din diverse unghiuri de vedere. Personal aș aduce în discuție și pe zeul Hermes, mesagerul zeilor, deși el reprezintă în modul cel mai clar Călătorii Moșilor, despre care am discutat pe larg în studiile anterioare. 

Omul–iepure este și omul în deplasare rapidă, despre care am discutat la începutul acestui articol, dar și omul care se adapta rapid la toate cerințele lumii noi în care trăia. Păstrarea rădăcinii de acest fel aducea în atenție și omul fricos – dar care treptat își regăsește curajul într-o lume plină de pericole. Omul care și-a luat măsurile de prevedere și își găsește liniștea – măcar o parte din ea, măcar pe termen scurt, rămânând însă atent la orice primejdie care i-ar putea veni din jur. 

Timpurile dure aveau să ducă la multe pierderi de puteri, siguranțe și priceperi, de aceea apare în peisajul tradițiilor, și rămâne în peisajul contemporan ca fiind ”jumătate de om călare pe jumătate de iepure” – la fel cum vaca sfântă a Vedelor indiene rămâne pe trei, apoi chiar pe două picioare. Iar la finalul înțelegerilor profunde, rămânem în basmele noastre cu ”jumătate de om călare pe jumătate de iepure șchiop”... 

Adică așa suntem noi acum, ultimele generații din epoca de fier a Vedelor – Kali Yuga... 

Pierderea puterilor proprii și înlocuirea lor cu mijloace de deplasare – dar și în alt plan: regăsirea totală a capacităților fizice, la care se adaugă înțelepciunea milenară ce poate fi păstrată dacă omul dorește, este personificată și prin centaurul celtic care cutreieră lumea europeană și dispare odată cu primele migrații, cu pierderea înțelepciunii milenare, înăbușită aproape definitiv în crimă, în războaie... Cunoașterea era ascunsă de migratori, apoi de cruzimea noilor religii, noilor conducători laici și religioși care își făceau aură de eroism în încriminarea, torturarea și omorârea oricăror forme de ”păgânism”: dar nu din altă cauză decât din frica pierderii puterii și privilegiilor, autorității lor pe care o știau bine ca fiind temporară, trecătoare, căci toate moștenirile vechi ale tuturor popoarelor inclusiv ale poporului propriu prevesteau clar și în amănunt stingerea puterilor lor criminale și revenirea la omul blând, bun, cunoscător, ajutător, trăind în austeritate și muncă proprie mai presus de orice: așa cum fusese odinioară. 

4. ȘI REVENIND LA IEPURAȘUL NOSTRU DE AZI... 

La fel cum șirul evenimentelor naturale, pur-planetare și cosmice, au determinat schimbarea conștientă a omului – dar nu și distrugerea profunzimilor lui, la fel cum evenimentele umane au continuat mai târziu, dincolo de natural, întârzierea schimbărilor de natura cunoașterilor și de natura manifestărilor umane – tot la fel schimbările naturale: planetare și cosmice, încep să-și facă simțită puterea în ciuda tuturor celor construite de oameni ”fără de lege” – adică disprețuitori ai Legilor evoluțiilor spirituale: legi care conservă viața, capacitățile spirituale, zestrea milenară a lumii întregi. Iepurașul nu rămâne vitezomanul lumii pentru că frica animalelor se va diminua considerabil, rămânând numai cu impulsul dat de fenomenele planetare (cutremure, inundații, etc.). Iar omul nu rămâne vitezomanul planetei, întrucât va renunța la orice fel de tehnologie în favoarea dezvoltării propriilor puteri mentale și astrale, pe care le va folosi cu blândețe, lin, pentru a nu deranja în vreun fel biosistemul înconjurător. Omul va prețui mult cunoașterea de orice fel, amintindu-și perfect importanța Oului Primordial, de care știa atât de bine în vremuri nu prea îndepărtate. Va reveni însă cu viteză, mult sporită la cele dinainte, întrucât va descoperi că, în ciuda eforturilor unor oameni (în viitorul foarte apropiat care vor pleca de pe planetă) de a ține omenirea departe de cunoașterile fundamentale, tradițiile formate de-a lungul timpului ajută la revenirea rapidă a lumii la cunoaștere. Omul își va aminti că tradițiile care la origini au fost înseși manifestările curente ale lumii, toate au fost vii mereu în viața lumii, chiar dacă înțelesurile profunde nu le înțelegem azi: dar le vom înțelege repede, întrucât ele sunt în amintirile noastre, le-am trăit cu toții în vremurile îndepărtate: 

 – culorile artificiale: multe pe care nu le percepem azi în natură cu ochii trupului, dar ele sunt amintiri ale luminiscenței fundamentale a tuturor formelor corporale din viața universică, ale cerurilor, stelor și planetelor deopotrivă; 

 – muzica: vocală și instrumentală, care este amintirea simfoniilor sunetelor fundamentale, pe fondul căreia se detașează sunetele fundamentale ale omului-cunoscător, cercetător, creator, ajutător pentru întreaga planetă; 

 – elementele de arhitectură: ogive, arce, piloni, etc., care amintesc de canalele eterice matriceale ale planetei, în mijlocul cărora trăim și pe care omul din vechimi le vedea, le cunoștea caracteristicile, puterile și le foloseau în viața lor curentă; 

 – scrisul își trage originea din dispunerea acelorași canale eterice matriceale ale planetei, precum și cititul, vorbirea interioară și exterioară, care au la bază sunetele fundamentale ale cotirilor, împletirilor, ascunderea unora în spatele altora, ivirea unora din spatele altora (care determină estomparea sau întărirea sunetelor și luminilor lor), etc. 

Și câte și mai câte altele...

Religiile au în spatele prezentărilor lor o știință perfectă – dar contemporaneitatea a adus pervertirea multor învățături, iar oamenii puși să o răspândească și-au pierdut harul, sub influențele naturale ale celor vegetale și ale celor animale, pe care omul a uitat să le ajute în această perioadă planetară grea nu numai pentru el, ci pentru toată planeta. Așa că acum, când revenim treptat – dar totuși repede – la înțelegerile dintâi, ar fi cazul să nu mai discutăm despre păgânism, ci de tradiție, tradiționalism. Să depășim fără ură, fără resentimente impunerile care mai funcționează și azi, și să ne facem înțelegeri noi pe baza celor pe care le descoperim pas cu pas – înțelegeri extinse și extrem de profunde. Să revenim la primordialitate în sensurile noi pe care tot noi, ca spirite umane întrupate nu o singură dată aici, pe Pământ, ni le-am lăsat moștenire pentru vremurile în care omenirea întreagă se va schimba, spre bine și foarte bine: căci altfel nu mai este posibil acum!... 

duminică, 16 ianuarie 2022

SĂ NE REAMINTIM CÂTEVA LUCRURI NECESARE PENTRU CONTINUAREA STUDIILOR; ȘI O LECȚIE SCURTĂ DE MODESTIE!

I. IDEI PRINCIPALE

1. Nu trecem în alt univers când dormim sau în meditații care determină o călătorie astrală.

2. Visele sunt ceea ce ne amintim din perioada de somn, din activitățile noastre astrale, care sunt – în linii mari:

– recuperarea vibrației pierdute în timpul activităților din starea de trezie;

– deplasări astrale pentru cercetarea proprie a mediului și vieții galactice;

– pregătiri pentru evenimentele vieții fizice: rememorări de planificări, studiul liniilor principale ale efectelor celor trăite în viața proprie și a altor întrupați;

– rememorări ale relațiilor personale cu alți întrupați, atenționări personale privind hotărârile pe care le avem de luat în trăirile fizice.

3. Nu ne amintim activitățile noastre astrale întrucât:

– vibrația medie planetară este foarte joasă și nu avem încă suficientă experiență la acest nivel de vibrație; dar informațiile rămân în subconștient, adică în stare latentă, fără să se piardă;

– diferența mare de vibrație între corpul astral cu care desfășurăm activități astrale și corpul fizic: este valabil doar în această perioadă cu vibrații foarte joase;

– nu avem căi neuronale suficient de dezvoltate și consolidate, datorită preponderenței activităților fizice și emoționale, pentru redarea precisă a activităților astrale, a percepțiilor cu senzorii corpului astral;

– nu avem deschiderea simultană conștientă a mai multor căi neuronale, nu avem avem experiența de a alege rapid între cele cele obișnuite ale vieții fizice și cele astrale, datorită frecvenței rare a gândirilor cu privire la activitățile astrale;

– societatea nu încurajează decât activitățile fizice, în care se includ și gândirile + stările emoționale cu privire la activitățile fizice;

– nu avem experiență suficientă să ne adaptăm, la nivele joase de vibrație, trecerii rapide de la activitatea astrală la activitatea fizică: ea este în curs de formare acum. 

II. DETALII, DISCUȚII

Să readucem precizarea că ”decorporalizare” este o exprimare greșită, întrucât spiritul nu iese sub nicio formă din sistemul corporal propriu întrupării sale, sistem corporal care cuprinde și corpul astral, pe lângă altele, care iese parțial din sistemul corporal: spunem parțial, întrucât el rămâne puternic ancorat în propriul sistem prin partea matriceală, energetică, creată de coordonatorii de evoluție. Pentru corpul astral, această parte energetică este special creată pentru corpul astral, căci:

– el trebuie să se desprindă frecvent de restul sistemului, chiar și numai parțial, în primul rând pentru autostabilizare vibrațională;

– trebuie să aibă o elasticitate de excepție pentru ca să se poată lungi extrem de mult și astfel încât corpul astral să se poată deplasa în deplină siguranță prin întreaga galaxie, în timp ce restul sistemului corporal rămâne în stare latentă (somn) pe planeta de reședință. 

– trebuie să fie puternic întărit energetic, pentru a rezista la diferențele de mediu din întreaga galaxie. Să reținem că el este creat puternic, dar nu atât de puternic încât să aibă puterea de a pătrunde în păturile energetice ale galaxiei. Senzorii de vibrație și de percepție auditivă mai ales avertizează de la distanță spiritul asupra apropierii de păturile exterioare ale galaxiei, dincolo de care corpurile astrale nu au putere de menținere în funcțiune, chiar dacă nu se distrug: practic senzorii nu mai funcționează și călătorul este obligat să se întoarcă spre interiorul galaxiei. Însă la nivelul de experiență a spiritelor umane, ele știu bine, și au conștiența folosirii acestei obligații de a sta în galaxie, nu numai pentru propria persoană, ci și pentru protecția tuturor viețuitoarelor din galaxie: pentru a nu aduce în interiorul galaxiei fluxuri energo-materiale străine, care au vibrații diferite și dezorientează evoluanții începători de pe planetele galaxiei. Fluxurile străine prinse în corporalitatea astrală s-ar împrăștia în mediul galactic interior și, dacă ar fi vorba de câțiva evoluanți de pe câteva planete din galaxie, nu ar fi nicio problemă, dar în întreaga galaxie sunt miliarde de întrupați care ar dori să depășească hotarele galaxiei, iar fluxurile aduse de ele în interior ar destabiliza evoluțiile micilor viețuitoare de pe planetele galaxiei (asemănătoare viețuitoarelor pământene de la viruși la mamifere). 

Este bine să reamintim, pe scurt, câteva idei ale unor lucrări mai vechi (pe care de altfel vă invit să le citiți în detaliu în această etichetă sau să le recitiți, după caz). 

În primul rând, și vom folosi în lucrările următoare acest lucru foarte important: nu trecem în alt univers când dormim sau în meditațiile care determină o călătorie astrală prin inducerea unei stări de liniștire profundă. Universurile nu sunt paralele, nu determină stări existențiale paralele, există doar unele spații cu caracter aparent de paralelism, dar în calitate de întrupat uman nu poate fi niciun fel de asemenea spațiu de accesat în asemenea situație de întrupare în care ne aflăm noi acum, oamenii obișnuiți. Chiar dacă totul pare a fi depărtat de cunoașterea noastră curentă – nu înseamnă că am accesat un alt univers, nici vreun alt strat dimensional sau interdimensional. Să avem mereu în vedere faptul că universurile sunt creații realizate conștient, și cu foarte mare profunzime a cunoașterilor, realizate de entități cu a căror evoluție nici nu poate fi vorba că ne-am asemăna, chiar dacă suntem pe calea de a ajunge să putem lucra și noi alături de ele, cândva în eternitatea vieții noastre. 

Visele sunt ceea ce ne amintim din perioada de somn, mai concret ceea ce ne amintim din activitățile noastre astrale din această perioadă, care sunt următoarele, în linii generale:

– recuperarea vibrației pierdute în timpul activităților fizice din starea de trezie, recuperare care are loc în structurile astrale special create ale planetei;

– călătorii astrale de cercetare a mediului și vieții din sistemul nostru stelar și, conform evoluției fiecărui spirit, dincolo de sistemul nostru stelar – dar numai în galaxia noastră;

– pregătiri pentru evenimentele vieții fizice din perioadele care vor urma, care și ele pot fi de două feluri: pe de o parte rememorări de planificări ale destinelor noastre și ale tuturor macrostructurilor din galaxie (stele, planete, planetoizi), pe de altă parte studiul liniilor principale ale efectelor celor trăite în viața proprie și a celorlalți întrupați;

– rememorări ale relațiilor personale cu alți întrupați și atenționări personale cu privire la hotărârile pe care le avem de luat în viața fizică curentă. 

Faptul că nu ne amintim visele sau ni le amintim truncheat de cele mai multe ori se datorează unora sau tuturor motivelor de mai jos:

1. Vibrația planetară este foarte joasă în această perioadă și majoritatea oamenilor nu au o experiență suficientă în desfășurarea activităților mentale și astrale în timpul întrupărilor cu corp fizic (cu vibrație naturală joasă), precum și în cunoașterea și înțelegerea legăturilor lor cu activitatea fizică. 

2. Diferențele de vibrație între corpul astral – cu care desfășurăm, ca spirite întrupate, activități astrale în spațiul acestui univers – și corpul fizic sunt foarte mari acum, în această perioadă planetară, ceea ce induce amintirea doar a acelor acțiuni astrale care au o vibrație apropiată de vibrația corpului dublu eteric (apropiată de vibrația corpului fizic), mai precis apropiată de o medie a vibrațiilor lor împreună). Acele acțiuni care dezvoltă vibrații foarte înalte, cu care nu suntem obișnuiți în viața curentă, le pierdem la trezire, nefiind obișnuiți în viața curentă cu atingerea și păstrarea unor vibrații înalte în activități obișnuite diurne;

3. Nu avem căi neuronale suficient de bine dezvoltate și consolidate pentru ca creierul fizic să redea toate percepțiile cu corpul astral. Impulsurile primite deschid simultan mai multe căi neuronale, automat, dar noi nu avem experiența de a alege conștient și rapid între informațiile obișnuite fizice și cele cu frecvență rară. 

Și să nu uităm că nu suntem obișnuiți să răspundem impulsurilor cu vibrație foarte joasă care se amestecă rapid cu impulsuri cu vibrație foarte înaltă, pentru a păstra ideea unor activități de vibrație foarte înaltă: ocolirea informațiilor pe care le credem că ar avea vibrație joasă nu este niciodată o cale de răspuns înalt, ci dimpotrivă, dacă ne confruntăm cu ele, compasiunea, hotărârea de a nu urma exemplul lor negativ, cu bunăvoință sau severitate în funcție de situație, ne va ajuta să ne păstrăm o vibrație înaltă și, cu timpul, să mai înțelegem câte ceva din activitățile noastre astrale. Dar să înțelegem că însăși vibrația joasă a planetei și revenirea foarte lentă (dar necesar să fie lentă) la dezvoltarea straturilor interioare ale corpurilor astral, mental și cauzal conduc la neconștientizarea unei mari părți din activitatea noastră astrală, pentru că nu le prindem suficient timp pentru a le memora și a le recunoaște. 

4. În condițiile pământene de acum, nu avem încă puterea să ne adaptăm trecerii rapide între activitățile fizice și alte activități înafara celor fizice: oricum și cele fizice sunt într-un registru foarte redus comparativ cu vremurile anterioare, din perioada în care erau Moșii în apropierea noastră. Deci lipsa amintirilor din activitatea astrală este o situație trecătoare, conjuncturală, suntem oricum la finalul acestei perioade și vom putea în curând să înțelegem treptat, și destul de repede, toate aceste diferențe. 

Să revenim puțin asupra faptului că în stare de somn, de vis, de călătorie astrală, nu trecem în alt univers niciodată, din următoarele motive cu caracter de generalitate:

1. Corporalitatea noastră nu este creată astfel încât să suporte vibrațiile altui univers, nici măcar ale spațiului cosmic dinafara galaxiei noastre (galaxiei natale, la modul general) sau din alte galaxii;

2. Nu se poate să ni se creeze doar nouă, oamenilor, o corporalitate care să se adapteze la alte spații, universuri, întrucât marea majoritate a radiației spiritelor care fac evoluțiile lor începătoare aici (celelalte viețuitoare planetare) nu este suficient dezvoltată pentru a suporta alte vibrații dinafara spațiului lor obișnuit, care le-ar obosi puternic: din cauza lipsei de obișnuință cu alte radiații, datorită căreia încercând să se orienteze, să se adapteze, obosesc puternic și ies automat din întrupare; astfel nu ar mai fi în stare să-și continue evoluțiile lor obișnuite, care se desfășoară lent, dar lin, trecând ușor de la o etapă la alta, doar cu schimbările pe care ele le pot suporta în felul lor. Să avem în vedere acest lucru pentru a înțelege și motivul următor;

3. În timpul trăirilor noastre, prin plexuri (chakre) corpurile noastre fluidice se aprovizionează cu fluxuri energo-materiale din spațiile înconjurătoare. Să reținem că nu pot fi transferate fluxuri energo-materiale din alte spații – nici măcar din spațiile de dincolo de galaxia noastră deci chiar în aceeași subzonă a universului nostru. În alte spații plexurile corpului astral ar prelua fluxuri care au altă vibrație și, revenind în sistemul corporal propriu, ar deversa fluxurile preluate din alte spații, care ar fi preluate de alte viețuitoare, le-ar dezorienta și denatura existența, apoi pentru că acest lucru s-ar perpetua prin somnul nostru zilnic, ar distruge treptat corporalitatea viețuitoarelor mărunte din biosistemul planetei noastre – corporalitatea lor nu are structuri în stare să asimileze alte energii decât cele planetare (uneori chiar numai din anumite regiuni ale planetei), fiind la începuturile evoluțiilor lor și având ele înseși ca spirite întrupate o vibrație naturală joasă. 

Moșii popoarelor, entitățile dimensionale și interdimensionale au forme diverse de ”curățire” a propriei corporalități atunci când fac astfel de treceri și vom discuta în alte capitole despre acest lucru. Pe timpul paznicilor din străvechimi, care efectuau treceri în spațiile interdimensionale, sau în alte vremuri în care ajutătorii planetari circulau pe alte planete din galaxie, ei plecau cu structurile lor corporale pline cu fluxuri energo-materiale pământene, nu se aprovizionau cu fluxuri din locurile vizitate și astfel nu schimbau absolut nimic în exteriorul sistemului nostru stelar, spre protejarea totală a biosistemului planetar. 

Noi, ca spirite întrupate care nu am atins încă evoluția și puterea Moșilor, entităților dimensionale și interdimensionale, nu avem încă pregătirea, evoluția necesară pentru a ne adapta rapid și altor spații, ca și revenirii în spațiul în care am lăsat corpul fizic în stare de somn: mai ales când vibrația planetară este foarte joasă, ca acum – nici măcar pentru cei care au fost paznici în străvechimi și sunt întrupați azi. Corpul nostru astral poate să călătorească în alte spații din galaxia noastră și să se întoarcă pentru a se integra în propriul sistem corporal întrucât structurile sale nu pot prelua fluxuri din exterior decât în măsura în care găsesc fluxuri cu vibrație asemănătoare, care se găsesc în galaxie, chiar dacă nu atât de bogate așa cum sunt atrase din cosmosul galaxiei de către planetă. De aceea o călătorie astrală ține de rezistența spiritului la astfel de schimbări și revenirea imediată odată ce se instalează cea mai mică urmă de oboseală datorată celor pe care le trăiește înafara sistemului corporal; de aceea spunem că ieșirea cu corpul astral în spațiul exterior câmpurilor planetei este proprie doar spiritelor avansate în evoluții, aflate de fapt în evoluții în curs de universalizare. 

Oricum să reținem că nu putem trăi cu corpul astral într-un univers și cu restul corpurilor din sistemul nostru corporal în alt univers. Credem imediat că este vorba despre alt univers, dar în corp astral ne atrag la început atenția alte elemente decât cele curente (și bine știute de noi din viața curentă) și ele ne păcălesc în acest fel. Cu cât ne vom obișnui cu ele mai mult, cu atât vom înțelege că ele sunt chiar în lumea noastră, fără urmă de îndoială. 


joi, 6 ianuarie 2022

42. MOȘII NU TRĂIESC ÎN INTERIORUL PĂMÂNTULUI


I. IDEI PRINCIPALE

1. În funcție de statutul lor planetar cu destine de grup spiritual diferite, oamenii au numit în mod diferit îndrumătorii lor spirituali de popor (entități astrale, entități eterice, entități dimensionale, entități inter-dimensionale):

– migratorii i-au numit zei care locuiau în ”ceruri”;

– localnicii cu origine transcedentală moșească, trăitori pe teritoriile moșești, au păstrat mult timp dualitatea zei / Bătrâni de sub munte, căutați discret de oficialități fără încetare inclusiv în zilele noastre. 

2. Faptul că au ținut întâlniri în anumite perioade în locuri discrete, situate în peșteri special amenajate pentru cercetare și discuții ample cu Călătorii lor, a condus la încredințarea că au dispărut în interiorul planetei, în condițiile în care majoritatea populațiilor nu mai aveau puterea de a departaja adâncimea de profunzimea spațială.

3. Numirile au fost transformate în vremurile așezării și amestecării populațiilor în teritorii, cu denumiri abstracte reprezentative: Dumnezeu (cu față de Moș) și susținători: îngeri, sfinți, maeștri, etc.

II. DETALII, DISCUȚII

Să discutăm mai multe aspecte, ca să fie foarte clare anumite lucruri legate de istoria noastră, la care principial vom reveni în viitor. Chiar dacă este un articol lung, este mai bine să-l las așa, pentru a avea o înțelegere bună la diferite nivele. 

Moșismul a fost, și va reveni, o formă de întrupare pentru spiritele umane (oameni și entități) și de ajutor altruist din partea coordonatorilor evoluțiilor noastre pentru restul biosistemului planetar, pentru planetă și macrocosmosul înconjurător. El s-a diminuat în cunoașterea majorității popoarelor de pe toate continentelor și insulele Pământului: treptat începând cu cea de-a doua parte a mileniului III î.H. Dar să nu uităm:

– au rămas în continuare Moși care trăiesc individual în marginea lumii noastre: uneori intră ca oameni banali în mijlocul nostru, dar fără sarcini de implicare în viața oamenilor;

– în unele popoare au rămas în continuare după mileniul III, în forma grupărilor lor inițiale, acolo unde a fost nevoie să se mențină structura poporului în vremea marilor migrații, sau o parte esențială a lui, în lupta grupărilor umane dominante pentru acapararea pământurilor și distrugerea esenței popoarelor: dar care nu trebuiau sub nicio formă să dispară, asimilate în structurile dominatoare.

Poporul get a fost unul dintre aceste popoare, în care Moșii s-au implicat pe de o parte în conducerile poporului în mileniul I î.H. – prima jumătate a mileniului I d.H. și au rămas în continuare ca sfătuitori ai unor conducători până la introducerea monarhiei străine în anul 1866. 

Dar să reținem faptul că a existat o retragere a Moșilor și la noi, într-o primă fază, așa cum am discutat, apoi o revenire pentru a contribui la coordonarea operațiunilor de migrare – în felul ei subtil coordonată – pentru ca geții să nu fie desființați ca popor, la fel cum au fost distruse alte popoare străvechi din cuprinsul Europei și de pe alte continente. 

A doua retragere a Moșilor este valabilă pentru majoritatea lor – dar la fel ca și în restul lumii, au rămas câțiva Moși cu oamenii lor de legătură, pentru a păstra echilibrul vibrațional al locurilor într-o asemenea măsură încât să nu împiedice viața normală pentru care spiritele au venit pe Pământ: în mod special pentru această perioadă cu vibrația medie planetară foate joasă și variații extreme pentru o lungă perioadă de timp. 

Așa cum am mai scris, dânșii s-au retras într-o primă fază în insulele din Oceanul Pacific de Sud și, după ce s-au finalizat sarcinile de susținere a popoarelor lor din acea vreme, s-au retras într-un spațiu inter-dimensional mobil – cel care la momentul necesar în acea vreme era în mișcarea lui cel mai apropiat de universul nostru, pe care îl ajută întotdeauna. Nu s-au retras acolo, în insulele Sudului, pentru dezamprentare și dezobișnuire, așa cum este necesar oamenilor cu destin special legați de moșism – adică să stea multă vreme retrași complet din lume pentru dozobișnuire și dezamprentare de lumea în care au trăit: retragere înainte de a trece, cu ajutorul altor entități interdimensionale și al ajutătorilor astrali, în spațiile interdimensionale necesare prin programul, planificarea lucrărilor lor din întrupare. Moșii pot trece direct în spațiile interdimensionale, doar prin schimbarea vibrației proprii, prin manevrarea la voința și prin cunoașterea lor, a razelor din radiația proprie. Însă prin retragerea lor în insulele Sudului, ei au continuat să ajute întreg Pământul, nu numai popoarele de care se ocupaseră înainte, iar în plus era necesar să ajute de departe pe toată perioada în care oamenii s-au obișnuit să trăiască fără Moși lângă ei. 

Dar Moșii, prin vibrația lor de întrupare și pentru sarcinile pe care le au, nu pot să treacă în spațiile dimensionale decât prin spațiile interdimensionale și invers. Deci să reținem că Moșii pot ajunge în spațiul dimensional cel mai apropiat de Universul fizic (totuși nu în toate straturile, diferențele vibraționale fiind în continuare mari de la un strat dimensional la altul); dar pot ajunge numai trecând prin spațiile interdimensionale, a căror vibrație este intermediară între spațiile dimensionale fixe și Universul fizic. În funcție de lucrările, de sarcinile lor de destin, Moșii pot circula, la fel ca și entitățile dimensionale și interdimensionale din aceste spații interdimensionale, oriunde în zona I - zona evoluțiilor începătoare și zona a II-a a universului - zona dezvoltărilor puternice ale evoluțiilor (nu și în zona a III-a, zona galaxiilor cu întrupări simultane - de foarte mare complexitate, unde nu se amestecă direct nicio entitate exterioară în evoluțiile care se desfășoară acolo). Să discutăm în continuare despre alte câteva chestiuni legate numai de Moși. 

În primul rând: dacă zeii au fost denumiți în acest fel tot pornind de la Moșii de popor, de ce în timp Bătrânii (Moșii), Nemuritorii, au fost decretați ca trăitori sub pământ, iar zeii au fost priviți ca trăind în ceruri?

În funcție de cunoașterile care le-au rămas, unii oameni (migratorii) au numit îndrumătorii lor generali de popor, adică la un loc – entități astrale, dimensionale și interdimensionale: zei care trăiau în ”ceruri”. Alții, oamenii din locurile de transcendență ale poporului lor, știind că de regulă frecventau peșterile – naturale și amenajate conform cerințelor sarcinilor lor, au rămas cu dualitatea: zeii ”din ceruri” și Bătrânii de sub munte. Și în continuare, faptul că au ținut întâlniri în anumite perioade în locuri discrete, situate în peșteri special amenajate pentru cercetare și discuții ample cu Călătorii lor, a condus la încredințarea că au dispărut în interiorul planetei, în condițiile în care majoritatea populațiilor nu mai aveau puterea de a departaja adâncimea de profunzimea spațială. Dar lucrurile nu au stat de loc așa, și nu va trece mult timp până când orice om va reîncepe să pătrundă această deosebire. 

Să detaliem.

Au fost două feluri de marcaje privind plecarea Moșilor la unele popoare:

– prin deces (oamenii fiind obișnuiți mai degrabă cu decesul): patriarhii iudeilor au fost declarați morți după o viață neobișnuit de lungă, deși conducătorii religioși știau – ca multe altele ascunse poporului – că ei nu au murit, ci că se ”ridicau la ceruri”, cu corpul lor cu tot, circulând prin cerurile lor;

– trăitori în continuare, dar în interiorul Pământului, retrași de la suprafața Pământului, de unde pot veni uneori, ”invocați” (chemați) de oameni credincioși. 

Sunt multe cunoașteri care au rămas în lume cu privire la plecarea Moșilor (numiți și Patriarhi, Vrăjitori, Magi şi Regi Magi, Profeţi, etc.), care au fost știute mult timp, dar au fost uitate din cauza răspândirii activităților fizice forțate și obligațiilor de multe feluri, dar și prin diverse explicații pe care nu le mai puteau înțelege sub puterea vibrației ajunse foarte joasă. 

În scurt timp, majoritatea oamenilor nu au mai avut capacitatea de a deosebi nivelele de vibrație, atât de bine cunoscute odinioară în viața curentă de orice om de pe Pământ, nu au mai putut gândi despre spații cu alte vibrații. Pe de o parte din cauza intrării în stare latentă a straturilor interioare ale corpurilor astral, mental și cauzal, percepțiile diminuându-se mult comparativ cu cele dinainte, pe de altă parte datorită faptului că majoritatea spiritelor umane nu le-au folosit prea mult timp înainte de ultima glaciațiune: sunt acele blocuri de grupuri spirituale care au venit ultimele pe Pământ, care acum formează cca 60-65% din populațiile umane, venite acum cca 1-1,5 milioane de ani în urmă. Restul blocurilor au venit pe Pământ în urmă cu cca 15-20 milioane de ani în urmă, deci au experiență foarte multă pe Pământ. Dar toate au venit pe Pământ știind clar că în perioada cea mai grea vor fi ajutați în primul rând de către Moșii care țin echilibrul vibrațional al Pământului în frâu. Era necesar acest ajutor pentru că niciun grup de asemenea spirite nu au totuși încă suficientă experiență de trai echilibrat în acest loc din univers pentru a-și păstra idealurile și conștiința, priceperea în creație și calitatea înaltă a manifestărilor în relații între ele și cu alte grupuri, chiar și cu ajutătorii foarte înalți întrupați în preajma lor, în situații foarte grele pentru întreaga planetă. 

Cei care au venit ultimii pe Pământ au fost cei dintâi care și-au uitat îndrumătorii de neam, din cauza puținei lor experiențe în vibrații joase după ce s-au obișnuit cu vibrații foarte înalte, corespunzătoare etapelor lor de evoluție. Iar unii semeni de-ai lor au profitat pentru a le lăsa din amintirile lor ideea de zei, care nu ar putea fi văzuți pe locurile unde trăiesc oamenii, doar voința și dorințele zeilor le-ar transmis lor, profitorilor, lăsându-le astfel puterea de a menține ordinea pe Pământ, în lumea lor, cu orice preț. 

De fapt acești profitori erau cei puternic implicați în supraviețuire, chiar cu orice preț; profitând de faptul că oamenii de pretutindeni erau puternic încrezători în conducătorii lor (așa cum fuseseră și ei anterior), au studiat în taină modul în care pot sau nu să fie pedepsiți de către cei ce țineau lumea după ce o creaseră, așa cum era scris în moștenirile furate de unde puteau: în secret căutate, în secret studiate și tot în secret aplicate. 

Făuritorii Dintâi – Creatorii înalți ai lumilor – cum îi numeau geții, au rămas ca zei după cum vedeau isteții lumii, de aceea impunerea propriilor dorințe a fost un pas imediat și foarte ușor de făcut. Au rămas însă numele conducătorilor Moșilor, așa cum era Zalmoxis între Alpi și Urali, Oceanul înghețat și Mediterana, sau pentru migratori în funcție de grupul de Moși din regiunile lor, ținute minte mai bine: Odin, Zeus, îmn alte regiuni Yehova, etc., după realitățile din popoarele lor. Îndrumările cultului, oferite poporului, se bazau pe cele mai înalte învățături moștenite de popor, pe care le impuneau oamenilor în fața lor, care însă nu-și mai luau obligația de a face la fel pentru oameni: știau bine că aveau forța fizică și mentală brutală și punitivă de partea lor, dar mai ales o mulțime de oameni neștiutori care erau gata să-și trădeze și ei semenii pentru a dobândi un trai superior lor. S-au dezvoltat școli de luptă și agresiune, tratate de agresiune și cărți de îndrumare la atitudini negative, lăsate moștenire din generație în ganerație. Cunoașterea luată din vechime a fost răstălmăcită, iar școlile de ”misterii” – așa cum le numeau elinii – au fost transformate în școli pentru studiul cărților de asuprire și de continuare a îngenuncherii fiecărui popor în parte, folosind cunoașterea și tradițiile proprii popoarelor. 

Luând cunoașterile vechi legate de existența mai multor ”ceruri” (ceea ce numim noi azi dimensiuni (straturi) paralele ale universului) și de asemenea cunoașterea ”golului” din interiorul Pământului (care de fapt nu este de loc gol), ori s-au răspândit ideile că și Moșii – adevărații reprezentanți ai puterilor zeilor, Creatorilor, Făuritorilor, ori au murit ori au părăsit Pământul, pierzându-se prin ceruri, ori s-au ascuns în străfundurile Pământului, fugind de urgia unicului zeu adevărat, care va pedepsi prin mâna lor, a conducătorilor laici și religioși deopotrivă, pe orice om se va răzvrăti  și nu va ține cont de puterea lor. Nu s-ar închina puterii lor… 

La noi – ca și în alte părți – constrângerea a mers mână în mână cu lămuriri aiuritoare, dar poporul fiind unul care păstra pe de o parte cunoașteri orale mai mult decât scrise, iar pe de altă parte fiind prea proaspătă imaginea Moșilor (ideea de ”zei” a fost adusă de migratori, care au asimilat ca denumire Moșii cu Zeii lor), nu a putut fi repede prostit, chiar dacă a plecat capul: dar nu și sufletul. Toate corespondențele cu religia iudaică au fost lăsate la început pentru a nu se provoca războaie interioare și exterioare, și pentru că înțelegerea oamenilor s-a sprijinit pe cunoașterea Făuritorilor Dintâi al cărui reprezentant era binecunoscutul Iisus dinainte încă de venirea lui pe Pământ. Dar îl știau fără a face din această cunoaștere și din el însuși un cult, căci geții nu au avut niciodată o religie sau un cult religios, de sorginte sacerdotală propriu zisă, așa cum era în lumea largă. De aceea aici nu a fost nevoie să se înlocuiască o religie cu alta, ci de a accepta un adevăr evident, cunoscut de mult, legat însă în mod realist, științific spunem azi, de schimbarea vremurilor de către Dumnezeu prin mâna lui Hristos, a alesului dintre Făuritori care să schimbe Lumina lumii – din întunecată în strălucitoare, vie, să schimbe astfel ”apele” cerurilor și ale pământurilor – cele ”moarte” în cea mai mare măsură, cu ”apele” vii: așa cum se percep de către mulți oameni în perioadele anului când ”cerurile se deschid”. Acel ”Domnitor”, acel ”Domn” a venit și a făcut lucrarea arătând milă și compasiune pentru oamenii care trăiau din ce în ce mai greu, mai rău. 

Dar nu numai tradițiile poporului, prin ceea ce numim azi literatura orală populară, au marcat lupta dintre vechi (răul ”întunecat”) și nou (ceea ce era bun, curat, ”luminos”), ci chiar mare parte din conducătorii cu drag de popor, de independența lui, de binele lui. Moșismul a rămas în sufletul poporului, ascuns sub alte explicații, legate de contemporan, dar știindu-se mereu rădăcinile. Voievozi buni, cu sufletul curat, au știut că Moșii există, au crescut în suflul lor spiritual și au colaborat cu trimișii lor – acei sihaștri ascunși în rândul călugărilor sihăstriți rugători pentru iertarea păcatelor poporului. 

Se pot citi scrierile unor mari cărturari prea puțin știuți sub asemenea cunoașteri ale poporului nostru: Gheorghe Asachi, Vasile Lovinescu, Mihail Vâlsan și alții. 

Ne întâlnim de fapt cu cele pe care le cunoaștem din literatura altor popoare, despre locuri de sorginte agarthiană, despre care multe minți luminate ale ultimelor milenii au concluzionat că sunt întâlnite în mituri ale popoarelor de pe toate continentele, astfel încât nu se poate spune decât că a existat o simțire și o gândire independentă pe fiecare continent și totuși având la bază o cunoaștere de același fel despre elemente comune – fie naturale, fie social-organizatorice – despre care s-au lăsat moștenire în diverse feluri de descrieri, dar având la bază percepții și trăiri umane întrutotul asemănătoare. Pierderea multora în condițiile vitrege ale lumii – iarăși: fie naturale, fie social-politice și organizatorice – nu a fost definitivă, întrucât oriunde literatura populară, prin transmitere orală, a înscris definitiv în conștiența umană, cu litere sau cu cuvinte de foc, chiar dacă sensul este ascuns, nu este arătat pe față, ci printr-un simbolism cunoscut bine în mediile literare, dar arată experiența ancestrală a omenirii de oriunde. 

Azi omenirea a câștigat înțelegerea unor termeni pe care o pierduse la un moment dat. Unii spun că a fost această înțelegere câștigată acum, în ultimul mileniu, ca urmare a modernizării vieții și a răspândirii multor cunoașteri: eternitate, infinitate, profunzime și altele asemănătoare. De fapt, în necunoașterea în care a fost ținută omenirea în ultimele 4-5 milenii, nu avea cum să le înțeleagă în doar 50-70 ani de școlire superficială și oricum restrânsă la o pătură subțire de populație – dacă asemenea noțiuni nu ar fi existat bine înțelese dinainte de epoca întunericului imperialismului mondial și milenial. Tocmai aceste înțelegeri ne dovedesc existența unei baze ancestrale de cunoaștere atât de profundă încât deși ni se pare logic – nu putem accepta încă. 

Astfel ajungem treptat să înțelegm că, dacă nu s-a PERMIS cunoașterea, aceasta nu a însemnat că ea nu a rămas în memoria ancestrală a fiecărui spirit, de unde se decopertează încet – dar sigur, înțelegerile rapide despre care discutăm. Astfel, putem ușor (sau destul de ușor) să înțelegem – chiar și numai intuitiv – că Moșii au trecut în alte ”dimensiuni”, în alte spații, cu alte nivele de vibrații, aflate în profunzimea celui în care trăim, și nicidecum în interiorul Pământului. Ceea ce însă nu exclude teoria Pământului ”gol” – mai precis, corect: gol de materii fizice, ceea ce înseamnă că acolo sunt însă structuri materiale, dar care au vibrații superioare celor fizice. Și că Soarele interior există, clarvăzătorii l-au văzut corect, dar acolo este ”miezul” Pământului, nucleul planetei format pe un nod multiplu, puternic strâns, de pe o coardă stelară, solară în cazul nostru, cu o vibrație foarte înaltă, care a creat condiții de întrupare a unui popor întreg de spirite. S-a creat astfel o forță suplimentară energetică, care a atras fluxuri energo-materiale din circulațiile cosmice, formând structuri diferite după un șablon (matrice) cuprins în modul de desfășurare a radiației stelei, a nodului corzii stelare și a radiației acestui popor de spirite care se întrupează formând o planetă: o planetă care are o serie de manșoane din materii cu vibrație foarte înaltă, dintre care un manșon are și o parte fizică, cu o parte pământoasă care cuprinde și lichide, și gaze care formează atmosfera planetei. Radiația comună a stelei și a planetei este aceea care întreține mai departe viața planetei, dar creează condiții de întrupare pentru o multitudine de popoare de spirite în faze începătoare de evoluție: este biosistemul planetei care trăiește pe partea pământoasă, cu corp fizic de manifestare și biosistem care trăiește în jurul planetei, cu corp astral de manifestare. 

Și toate viețuitoarele sunt ajutate de Moșii despre care știm destul de multe acum pentru a-i respecta și iubi… înțelegem astfel acum că Moșii nu trăiesc acolo, în interiorul Pământului, ci în alte spații universice așadar, dintre care unele sunt fixe, altele sunt în mișcare permanentă, apropiindu-se sau depărtându-se de planetă: sunt spații dimensionale fixe și interdimensionale, cele din urmă fiind ca niște insule mobile în oceanul de energie fundamentală al întregului buchet de universuri care formează Centrul nostru de evoluție. 

Teoria lumii subterane, ca lume liniștită, foarte luminoasă (luminată de un Soare interior), curată, se dovedește a nu fi doar o teorie din anumite puncte de vedere, dar este împletită cu o confuzie pe alocuri din lipsa de experiență a înțelegerilor pierdute pentru un timp. Cunoscându-se faptul că există o rețea densă de canale săpate în adâncimea scoarței Pământului, a fost ușor de preluat ideea că ele sunt drumuri spre ”orașe” subterane, deși nu s-au descoperit decât locuri ce sunt doar lărgiri ale canalelor inițiale, abandonate, deci unde nu sunt populațiile care ar fi putut să le croiască. Vom dezvolta aceste discuții: aceste canale au fost construite de oameni cu milioane de ani înainte, pe lungimea unor canale eterice matriceale foarte groase, lungi de la un continent la altul și chiar unind continentele în adâncime, pe sub mări și oceane. Ele erau drumurile de deplasare a unor oameni din străvechimi, oameni cu evoluție multă, cu pricepere și putere multă, care au păstrat mereu echilibrul vibrațional al continentelor pe care evoluau toate viețuitoarele lor, inclusiv oamenii. Avem în plan să discutăm mult mai mult despre ele în viitor. 

Și Moșii noștri le-au folosit de asemenea la vremea lor, și mai folosesc și astăzi uneori, continuând aceeași schemă de sarcini ca și cele din străvechimi: de echilibrare vibrațională în primul rând, a Pământului – toată planeta în general, dar și local, ori de câte ori este nevoie: azi mai mult ca niciodată este nevoie, întrucât civilizația noastră distrugătoare – dar și viețuitoarele de toate felurile – are nevoie mai mult decât oricând de un asemenea sprijin vibrațional. 

Teoriile lumii subterane și diverse alte teorii privind Moșii – viața și moartea lor – nu se dezvoltă decât în societățile atipice, în care conducătorii fură cunoașterea popoarelor lor și îi împiedică să se încurajeze reciproc să-și amintească de viețile lor anterioare, de cunoașterile lor anterioare. În societățile tipice (cu oameni cuminți, cu sufletele frumoase – normale pentru evoluțiile spiritelor) toți oamenii cunosc tot ceea ce se poate numi ADEVĂR, se trăiește constant cu el la toate nivelele de cunoaștere, lumea creatoare conștientă este încurajată să-și PĂSTREZE și să-și dezvolte, atât cât poate fi posibil în asemenea vremuri cu vibrație foarte joasă, toate capacitățile fizice, mentale, astrale și cauzale, să se bazeze pe ele în viața fizică și în viața astrală deopotrivă. Oamenii sunt încurajați direct de către Moșii care nu ne părăsesc, doar ei ne îndrumă discret și ne lasă să lucrăm, să trăim având ca ajutători entitățile astrale ajutătoare de destin propriu, alături de Călătorii, Învățătorii și Măiaștrii așezărilor. Este necesar să reținem faptul că asemenea organizări pe care Moșii le-au instituit nu sunt specifice doar societăților atipice: ele sunt preluate, și continuate din societățile tipice, de pe planete tipice și adaptate societăților atipice de pe planete atipice, până când vibrația planetară ajunge în punctele ei de minim zonal și durează o perioadă scurtă de timp până când coordonatorii evoluțiilor și organizatorii mecanismelor de funcționare a structurilor universului schimbă sensul de vibrație generală, zonală și subzonală: de la diminuare la creștere din nou, în ciclicitatea normală, tipică, obișnuită a evoluțiilor tuturor. În societățile tipice, normale, frumoase, oamenii știu însă bine la ce folosesc toate canalele create în scoarța fizică a planetei, se bazează pe lucrările bine știute ale Moșilor și ale trimișilor lor: să le mențină vibrația planetei la cote echilibrate, căci chiar dacă nu există în viața lor răutate, agresivitate și perversitate, totuși activitate industrial-tehnologică există, dar nicidecum la cote exagerat de intensă așa cum este acum, în societatea noastră atipică, este de mai scurtă durată și nicidecum exagerată, oamenii știind bine că nu este însă o activitate naturală, dar dorind și știind că le este necesar să o cunoască, și o dezvolte în limite echilibrate, înlăturând ei înșiși multe efecte, dar nu pe toate, puterea și priceperea lor fiind încă destul de reduse comparativ cu a Moșilor. De aceea sunt Moșii care efectuează acest fel de echilibrări ale vibrației planetare, pe lângă îndrumările specifice de creație materială, atunci când ei simt că ceva – oricât de puțin, de mic – îngreunează viața întregului biosistem: intervin imediat și echilibrează totul. Desigur, este o diferență uriașă între nivelele echilibrărilor pe o planetă tipică față de una atipică – dar asemenea echilibrări au loc și pe planetele atipice care se află în regiuni cu vibrație foarte înaltă: chiar acum în galaxia noastră – am mai discutat despre aceasta, sau în subzonele cu vibrație mult mai înaltă decât a subzonei noastre, unde nu se pune problema de agresiune, necunoaștere, etc., dar sunt alte greutăți pe care creatorii avansați le înfruntă și își corectează greșelile pe care le fac inerent în condițiile lor de trai și de lucru, au loc astfel de lucrări pe care le fac ajutătorii planetari cu diferite evoluții avansate, cu experiență pe măsură.

Să mai reținem și faptul că:

– condițiile de mediu sunt ciclice: ciclică este creșterea și descreșterea (diminuarea) vibrației zonale;

– condiții spirituale, sociale, politice NU sunt ciclice la nivelul pe care îl cunoaștem azi, noi, pe Pământ.

”Căderea” este de fapt o necesitatea spirituală – sfântă am putea spune, sacerdotală cum bine o numesc alții, pentru fiecare om în parte și pentru întreaga lui societate, în societățile tipice și atipice de la nivele foarte înaltă de vibrație în această zonă a universului, în toate galaxiile care au asemenea vibrație foarte înaltă din toate subzonele. Ceea ce unii numesc ”cădere” nu este altceva decât necesitatea spiritelor de a călători de la locul în care au ajuns în evoluțiile lor curente în vibrații foarte înalte (în zona a II-a a universului, cu vibrație foarte înaltă comparativ cu zona I, unde se află galaxia noastră). O călătorie regresivă, de la vibrații foarte înalte la vibrații foarte joase oferă posibilitatea spiritelor de a completa cunoașteri pe care nu le-au avut atunci când au evoluat în vibrații joase ale universului – fiind viețuitoare cu grad redus de conștiență și conștiință. Recuperarea este destul de grea, de aceea este de scurtă durată a trăirilor în astfel de situații, dar totul este un prilej de analiză, corecție și întărire a manifestărilor astfel recuperate din manifestări animalice sau vegetative atât de vechi. 

”Căderea” este de asemenea sacerdotală în măsura în care verticala spirituală coordonatoare a evoluțiilor contribuie prin creșterea, modelarea și remodelarea condițiilor planetare și întreținerea unui mediu echilibrat atât cât este nevoie pentru ca vibrația foarte joasă totuși a zonei + variațiile vibrației locale să aibă efect asupra tuturor spiritelor aflate în călătorii regresive.

Și cu referire la Peștera Ialomicioarei: ea are partea ei:

– fizică: locul desigur rămâne întunecos și rece, necesitând amenajare pentru ea însăși, dar și îngrijire personală pentru vizitator (haine, încălțăminte adecvată);

– metafizică: este un loc luminos, cu un aspect de cristal luminat, care oferă o căldură interioară specifică pentru sufletul călătorilor, fiind o moștenire din vremurile când omul își trăia sub îndrumarea, și în iubirea nesfârșită a Moșilor, idealurile pe care azi nu și le mai poate atinge… 

… Încă. Dar astfel de vremuri sunt pe sfârșite!