Sărbători fericite, pline de sănătate și virtute vă doresc din tot sufletul, dragii mei !!!



...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



SĂ ÎNCURAJĂM CERCETAREA EXTRASENZORIALĂ

Sigur că cele pe care le scriu sunt părerile mele personale, născute din cercetare personală, şi nu am pretenţia să fiu crezută, dar rog întotdeauna un singur lucru: cei care au oarece capacităţi extrasenzoriale să cerceteze cele scrise aici, pe cât posibil - în meditaţie (astral) sau direct mental. Să dezbatem, să conlucrăm, să ne împărtăşim experienţa fiind mereu gata să ne deschidem orizontul. Să contribuim cu toţii la cercetarea de acest tip, pentru ca să nu mai fim datori exclusiv site-urilor şi altor scrieri străine. Căci fiecare popor are calea sa - dacă preluăm calea altora fără să o avem marcată pe a noastră personală, conform tradiţiei poporului propriu, atunci ne împrăştiem forţele, în loc să ne îmbogăţim reciproc destinul. Comparaţiile ar trebui făcute abia după ce ne cunoaştem tradiţiile şi cunoaşterile, cât de cât, căci de aceea apar exagerări de genul: poporul român a fost primul care a civilizat Europa, a fost singurul popor autohton... lucruri pe care le vom descoperi neadevărate, cu ruşine şi regret pentru orgoliul împrumutat din exemplul altor popoare orgolioase, care ne-au impus încredinţările lor...

Cercetarea începe, e drept, cu confuzii, stângăcii, asocieri multiple, dar treptat lucrurile se limpezesc, legăturile între domeniile cercetate încep să se vadă cu efectele lor echilibrate la nivele din ce în ce mai înalte. Pe măsura trecerii timpului, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare (de fapt: stelar-galactice, zonale), puterile noastre vor creşte şi ne lămurim asupra aspectelor confuze, îmbogăţindu-ne cunoaşterea privind universul în care ne aflăm.

Încurajaţi şi voi, la rândul vostru... Să nu agresăm, ci să încurajăm.

Oamenii cu capacităţi extrasenzoriale sunt sensibili, fac primii lor paşi temători, nesiguri, într-o lume puţin cunoscută; a crede că un astfel de om este "tare", că ar trebui să fie insensibil şi să confunde echilibrul cu nepăsarea şi duritatea, este o mare confuzie...

Mulţumesc. Vă doresc toate cele bune şi frumoase!!

Pentru cei interesaţi !!

ACEST BLOG NU SE VA DESFIINŢA !!!
Anunţurile temporare ale Blogger - Google sunt false. Exprimarile lasă de dorit sau sunt create spre a induce in eroare pe cei care le folosesc. Probabil ca ne pregatesc astfel de taxarea spaţiului web, aşa cum s-a procedat si in cazul siteurilor bazate pe tehnologie ning .

Deşi am raportat că nu este corect cum se procedează, Google cere mereu verificarea parolei şi, până la reintroducerea ei, blochează întreg contul Google. Dacă nu sunt pe gmail in acel moment, blogurile sunt blocate pana ce deschid computerul. Nu mi se pare de loc corect... dar nu avem ce face!!
Să-i iertăm şi să ne revedem puţin mai târziu.
Pentru toti cei care se confruntă cu astfel de probleme, sfatul meu este urmatorul: priviţi des, chiar de 3 - 4 ori pe zi, în coltul de sus, dreapta, unde apare din cand in cand cuvântul AUTENTIFICARE. Click pe el, puneţi parola şi se redeschide totul. Este buna o adresă de gmail, căci se cere imediat reintroducerea parolei şi totul revine la normal.
Cristiana

http://regasirea-interioara.blogspot.com/

La fel ca si filmele anterioare, si acesta este primit din partea prietenului blogurilor mele Gabriel , caruia ii multumesc din toata inima pentru suportul spiritual pe care ni-l ofera!!
Succes, Bucurie, Iubire si Lumina, Gabriel!!

luni, 21 aprilie 2014

ÎNVIEREA DOMNULUI: VENIŢI DE LUAŢI LUMINĂ...

Voi reveni la ideile prezentate în urările din noaptea de Înviere ( http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2014/04/cu-adevarat-iisus-christos-inviat.html ), precum şi alte câteva idei cuprinse în postările citite pe facebook sau alte bloguri. Deocamdată am pregătit o altă temă de discuţie, după care mă voi ocupa şi de celelalte venite pe parcurs. 

Despre lucrările christice – realizate de Iisus Christos – am mai scris în detaliu cu prilejul sărbătorilor de sorginte biblică, creştină din anii anteriori: în special în lucrarea „Lumină din Lumină” - http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2013/04/lumina-din-lumina.html , precum şi în lucrările privind alte sărbători christice, pe care le găsiţi la eticheta „Religie”: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/search/label/Religie 

Să punctăm acum doar câteva conjuncturi care să ne conducă la înţelegerea celor pe care le avem de dezbătut anul acesta. 

Toate lucrările realizate până în prezent comunică un element principal: Iisus nu a venit pentru un singur popor – poporul iudeu – dar venind prin întrupare cu corp fizic în mijlocul poporului iudeu a ajutat de fapt la evoluţia tuturor spiritelor umane pe Pământ, chiar dacă pentru unii a fost ceva direct, iar pentru alţii a fost indirect:
– în mod direct pentru blocurile spirituale piramidale venite din zona a II-a Universului Fizic: şi în special pentru cele care au venit acum pentru prima dată într-o călătorie regresivă de o asemenea amploare ca aceea pe care o trăim azi – adică acestea fiind majoritatea spiritelor umane (creatoare conştiente avansate) întrupate acum pe Pământ;
– pentru toţi ajutătorii acestora, întrupaţi şi ca entităţi astrale, şi dimensionale, dar în special ca oameni: aşadar cu evoluţii avansate faţă de cei prezentaţi mai sus. Avem în general în vedere întrupaţii cu corpuri fizice de manifestare (deşi nu numai), indiferent dacă este vorba despre spirite primare avansate, precum şi secundare sau centrale: indiferent dacă au vibraţia generală umană sau vibraţii speciale pentru ajutători speciali, desemnaţi să menţină viaţa planetară la toate nivelele ei: planetă şi biosistemul însoţitor. Şi în sfârşit, indiferent dacă este vorba despre biosistemul cu corp fizic de manifestare sau cu corp astral de manifestare. Categoria celor cu corp fizic include şi entităţile dimensionale sau semidimensionale, căci ele au un astfel de corp asemănător celui fizic, dar care au vibraţie mai ridicată decât corpurile noastre fizice. Unele dintre ele au trăit şi în stratul, dimensiunea noastră de trăire actuală, pentru a se retrage la finalul destinului lor uman în stratul tangent de vibraţie imediat superioară. Este ceva foarte normal, o retragere pentru a ne lăsa loc nestingherit de manifestare, după experienţa şi puterile pe care le avem fiecare dintre noi. În astfel de conjuncturi planetare, mai corect galactice, fiecare dintre noi îşi poate observa experienţa generală pe care o are, îşi poate conştientiza puterile şi neputinţele la diferite nivele de vibraţie planetară – nu numai la nivele de vibraţie înaltă, din care venim: de mai aproape sau de mai departe, pe Pământ ( http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/calatorii-spirituale/calatorii-spirituale-generalitati/ ). 
Pentru cei care au deja şi învăţătura, precum şi consolidări suficiente pentru a putea primi alte învăţături mai subtile şi mai profunde decât cei aflaţi la începuturi, mai ales dintre cele specifice conjuncturilor galactice actuale, Iisus a venit să ofere indicaţii, învăţături speciale. Ulterior au intrat şi ei în lucrarea christică, urmând să se armonizeze cu toţii în aceeaşi lucrare, să conlucreze în momentele planetare din timpul vieţii sale şi după înălţarea sa – adică plecarea sa ca entitate dimensională coordonatoare, alături de entităţile transcedentale care au creat specia umană – până la finele evoluţiilor umane pe Pământ. 

Ceea ce credem noi azi despre Iisus este că dânsul, şi lucrarea pe care a realizat-o de la naşterea până la înălţarea sa, a reprezentat Lumina spirituală, Lumina învăţăturilor spirituale, dovada unui Dumnezeu care s-a împăcat cu oamenii care i-ar fi trădat iubirea şi îngrijirea prin Adam ce nu ar fi ţinut cont de poruncile zeului său suprem. 
Ne uităm mereu doar la semnificaţii – dar asta pentru că ele sunt pentru noi deosebit de importante sau ar trebui să fie pentru toţi oamenii. Însă manifestarea de sorginte creştină, pe care străbunii omenirii au cunoscut-o, nu a ajuns de cele mai multe ori în cunoaşterea largă a popoarelor, întrucât alţi semeni între timp s-au interpus între ei şi noi – ultima generaţie umană, oprindu-ne din cunoaşteri. Folosim de peste 2000 de ani cuvinte pe care le credem doar semnificaţii – dar ele ascund un adevăr ca ştiinţă clară, ca eveniment real, concret, care a adus odată cu el şi învăţătura însoţitoare: doar decopertată însă, căci omul străvechi, de tip atlant şi lemurian, o avea la cote nebănuit de mari şi profunde pentru noi, azi. Este învăţătura de a ne sprijini pe forţele energetice noi, luminoase, cu vibraţie mare şi sunet înalt, pe care lumea o cunoştea de mult timp şi o aştepta încă din mileniile anterioare. 

Tocmai pentru că majoritatea spiritelor întrupate pe Pământ nu au experienţă multă în întrupări la acest nivel de vibraţie planetară, foarte joasă, au loc evenimente de excepţie de acest fel. Astfel de evenimente ajută foarte mult spiritele în direcţia scurtării timpului şederii lor în acest loc, la începuturi. Pe măsură ce experienţa spiritelor creşte, odată cu îndesirea călătoriilor de acest fel, ele vor necesita din ce în ce mai puţine lucrări ajutătoare de acest fel. Să înţelegem bine ceva deosebit de important:
– în mod normal, spiritele creatoare avansate care fac evoluţii progresive în acest punct al universului (rezidenţii umani) nu au nevoie de astfel de ajutor: ele au nevoie chiar de un timp îndelungat de exerciţiu, de viaţă în întrupare fizică. Astfel încât pentru ei ( http://www.bucuria-cunoasterii.ro/dictionar/rezidenti-spirite-rezidente/ ), dar şi pentru biosistemul planetar şi însăşi planeta, nu se efectuează în mod normal astfel de lucrări energetice, prin care să se scurteze mult etapa de vibraţie joasă în plan local;
– asemenea tip de ajutor înalt se derulează doar în galaxii care primesc blocuri de spirite aflate în călătorii regresive: adică spirite care vin din locuri cu vibraţie mai înaltă din univers – în locuri cu vibraţie joasă, mai ales când majoritatea blocurilor spirituale de acest fel sunt la prima lor călătorie regresivă. Greu nu este numai pentru ele, nefiind obişnuite cu astfel de călătorii regresive, în care trebuie să suporte emoţional diferenţe uriaşe între vibraţiile înalte din care ajung în evoluţiile lor curente, progresive (de la o vibraţie la alta mereu mai înaltă) – şi vibraţiile mult mai joase din acest loc din univers, în care efectuează cea mai mare parte a întrupărilor lor în astfel de călătorii: îl putem numi punctul terminus al călătoriilor, mai jos de atât ele nefiind în stare de a suporta;
– nu numai ele au nevoie de ajutor – mai ales de ajutor privind scurtarea timpului greutăţilor lor cele mai mari. Ajutătorii lor, întrupaţi direct în mijlocul lor, obosesc şi ei mult mai repede, supuşi agresiunilor, cruzimii, aroganţei – altor neputinţe de toate felurile pe care le suportă din partea celor începători; biosistemul planetar are de asemenea nevoie de ajutor de acelaşi fel, fiind supus – aşa cum bine ştim acum – unui stres cumplit: prin omorâre, chinuire, strivire, tăiere, etc., dar şi prin stres indus pe calea unui câmp emoţional şi mental de vibraţie foarte joasă, rezultat în egală măsură din negativităţile umane şi din dezvoltarea industrială curentă. Tot dezvoltarea industrială conduce la folosirea în exces a unor resurse planetare, în sensul extragerii multor minereuri din scoarţa pământoasă, ceea ce conduce la o hrană săracă în minerale, oligoelemente esenţiale pentru plantele şi animalele de pretutindeni; în plus o asemenea sărăcire a scoarţei planetare trebuie privită şi din punctul de vedere al energiilor radiante din metalele şi cristalele scoase de oameni la suprafaţă din pământuri, ceea ce conduce la slăbirea potenţialului fluidic activ al tuturor vieţuitoarelor şi al planetei întregi – lucru de care nu suntem câtuşi de puţin conştienţi. Credem că avem numai corpuri fizice şi nu este de loc adevărat acest lucru. De asemenea, planeta este o întrupare vie, ea nu este o simplă acumulare de praf cosmic, fără viaţă spirituală: activitatea sa de întrupare – dezvoltată în primul rând mental şi emoţional – se leagă de toate elementele eterice şi fizice ale corpului său de întrupat, prin intermediul cărora, la fel ca şi creierul nostru, au loc impulsuri de natură fizică care ajută spiritele astfel întrupate să facă conexiuni uluitor de rapide chiar şi pentru ceea ce cunoaşte omul azi, prin intermediul computerelor sale. 
De o deosebită importanţă este şi faptul că toate cele construite la suprafaţa planetei de către om, în exces şi lipsit de conştiinţa necesităţii întreţinerii vieţii universale, se leagă de reflectarea radiaţiilor cosmice de suprafeţele lucioase ale construcţiilor noastre. O parte din radiaţii nu mai ajung în pământ şi ape, în matricea eterică a planetei, o altă parte devine mult mai intensă la suprafaţa planetei, obosind spiritele întrupate pe planetă, pentru ca apoi să se piardă în cosmos. 
Sunt doar câteva lucruri pe care le reamintesc şi cu această ocazie, ele fiind cele mai importante cauze ale slăbirii puterii spiritelor întrupate pe Pământ. 

Oamenii din societăţile cunoscute azi de noi nu au avut puteri pe măsura celor cunoscute a fi fost realizate de Iisus, dar multe alte scrieri apocrife, rare pasaje din Noul Testament relevă existenţa altora care au realizat lucrări aparent asemănătoare 
Însă ceea ce desparte lucrarea acestor oameni de lucrarea lui Iisus este faptul că Iisus a fost, şi rămâne în continuare coordonatorul principal al tuturor evoluţiilor din galaxia noastră (şi nu numai, dar nu este acum momentul să detaliem acest lucru). Lucrarea realizată de dânsul a fost aşteptată de primii preoţi babilonieni, cu mult înainte de a fi prezisă de profeţii iudei. A fost aşteptată de profeţii şi luminaţii tuturor popoarelor – acest lucru îl cunoaştem deja, care ştiau bine că o astfel de lucrare va fi schimbarea a ceea ce în diverse epoci a fost numită Lumina întunecată, Lumina neagră, Lumina impură: de fapt scăderea treptată a energiei superficiale – şi astfel a vibraţiei – filamentelor energo-materiale ale circulaţiilor cosmice din galaxie şi dinafara ei, care oferă permanent particularităţi speciale mediilor cosmice, galactice de pretutindeni. 

Să reţinem că nu numai pe Pământ sunt la evoluţie blocuri de spirite aflate la începutul experienţei lor în călătorii cu schimbări mari de vibraţii planetare: le-am numit călătorii spirituale regresive. Blocuri spirituale de acelaşi fel sunt peste tot. În călătoriile lor, astfel de spirite nu pot trăi mult timp în vibraţii joase fără ca atitudinea lor, comportamentul lor, intuiţiile lor să nu sufere modificări substanţiale comparativ cu manifestările pe care tot ele le au în vibraţii înalte: cele mai frumoase, bune, morale, calitative pe care le-am putea gândi acum, pe Pământ. 
De aceea ele sunt ajutate să-şi cunoască şi cele rămase în urmă din evoluţii anterioare, în mod absolut involuntar: iar acest lucru noi nu ni-l înţelegem, dar coordonatorii evoluţiilor noastre îl înţeleg în profunzimi nebănuite încă de noi.
Ajutătorii lor, întrupaţi în mijlocul lor, au mult de suferit, tocmai pentru că ei au puterea de a rămâne neschimbaţi, ori foarte puţin schimbaţi comparativ cu cei pe care îi ajută, aceste blocuri de spirite care trăiesc pentru prima dată o regresie vibraţională de mare anvergură. 
Cu toţii însă avem nevoie să ne cunoştem manifestările – în cea mai mare parte neputinţa de a ne ridica la nivelul de onoare şi demnitate umană pe care l-am avut chiar şi aici, pe Pământ, înainte de ultima glaciaţiune. Dar tocmai pentru a ne cunoaşte asemenea denaturări, comportamente cu manifestările lor extreme am venit cu toţii acum pe Pământ, căci numai în asemenea situaţii ne putem cunoaşte bine, profund neputinţele, ne putem conştientiza şi apoi remodela toate elementele necesare percepute în timpul sau după încheierea destinelor. În acest fel vom lucra în continuare pentru învăţarea şi echilibrarea manifestărilor noastre de pretutindeni. Pentru blocurile spirituale piramidale, conştientizările şi învăţăturile se vor derula de-a lungul multor alte călătorii de acelaşi fel. O astfel de călătorie prefigurează toate învăţăturile pentru corecţii înaintate în toată perioada următoare, până la următoarea lor călătorie. 
Astfel de evoluţii nu trebuie să ajungă a fi obositoare: valabil pentru orice spirite, cu orice fel de evoluţie. Pentru aceasta nu trebuie forţată nota, şi tocmai de aceea în primul rând astfel de spirite începătoare sunt ajutate: prin scurtarea zilelor neputinţelor lor – aşa cum însuşi Iisus a spus, conform Bibliei. O asemenea lucrare nu putea fi făcută decât de un coordonator central, un coordonator al evoluţiilor  tuturor celor care evoluează în acest loc din univers. Întreaga planetă este obosită de tot ceea ce fac ei şi, asemenea Pământului, multe alte planete din galaxia noastră. 

Se poate înţelege o astfel de lucrare pornind de la faptul că fluxurile de filamente energo-materiale vechi sunt reînnoite periodic, după ce ele trec prin toate galaxiile subzonei – între două bariere universice care marchează spaţiul unei subzone a universului. Dar până să ajungă fluxurile de la bariera inter-subzonală prin care vin – până la galaxia noastră, şi din nucleul galactic, la toate stelele şi planetele lor, ar trece un timp mult prea lung, timp în care întrupaţii actuali ar ajunge să distrugă întreaga viaţă de pe planetă şi chiar planeta ca atare. 
De aceea, dintre coordonatorii evoluţiilor din galaxie, şi a altor galaxii din subzonă, se întrupează cu corp fizic, sau astral, sau dimensional o serie întreagă de entităţi, coordonatori de evoluţii şi, armonizându-şi forţele puternice, ei trag împreună din marile bariere fluxuri noi de filamente, proaspete, cu vibraţie înaltă. În acest fel se începe o lucrare suplimentară a circulaţiei fluxurilor prin galaxie, în timp ce se derulează şi circulaţia normală de fluxuri: din galaxie în galaxie (inclusiv galaxiile care nu adăpostesc evoluţii de spirite aflate în călătorii spirituale regresive). În acest fel se ridică treptat, dar repede, şi vibraţia mediului cosmic şi, mai rapid, vibraţia în galaxiile cu spirite aflate în evoluţii regresive. În acest fel se scurtează mult timpul evoluţiilor spiritelor de acest fel, prin parcurgerea într-o perioadă mai scurtă de timp a unor trăiri din care fiecare spirit în parte să înţeleagă care îi sunt limitele, apoi cum va lucra cu el însuşi pentru a-şi ridica nivelul manifestărilor proprii la nivelul celor mai înalte trăiri pe care le poate avea la nivele înalte de vibraţii planetare: chiar şi pe Pământ, aşa cum a fost înainte de ultima glaciaţiune. 

Iisus a realizat această lucrare împreună cu multe alte entităţi – dintre care scrierile iudee pomenesc doar pe cei cunoscuţi ai poporului lor: Moise şi Ilie – în calitate de entităţi dimensionale la acel moment; şi care, finalizându-şi lucrările lor printre oameni, s-au retras în dimensiunea structurală, în stratul de ajutor din imediata apropriere cu stratul în care evoluăm în prezent – de evoluţie locală a spiritelor primare. Dar când este nevoie de ei, ei vin imediat printre noi, pentru a-şi realiza sarcinile, lucrările. 
Ceea ce noi numim „Schimbarea la faţă” este de fapt un moment de lucru: cele trei mari entităţi centrale au fost împreună-lucrătoare pentru Pământ, în aceste condiţii. De fapt asemenea mari ajutători ai spiritelor de pretutindeni au conlucrat pentru toate planetele pe care s-au creat, prin întruparea lor, condiţii de canalizare a fluxurilor noi de filamente, cu vibraţie foarte mare – numite la un loc Lumina Albă, Lumina Curată, Lumina Nouă – să ajungă mai repede pe planetele de acest fel: chiar mai înainte ca fluxurile să-şi realizeze drumul lor natural, pas cu pas, prin atracţii ale nucleelor galactice şi circulaţiile lor de la o galaxie la alta. 
Astfel toate manifestările întrupaţilor din aceste puncte din univers se pot concentra pe o perioadă mai scurtă, ajutându-le în acelaşi timp să conştientizeze şi trecerile line de la o formă de manifestare la alta, şi trecerile rapide, bruşte, pe care ele au puterea de a le trăi, de a se orienta cu abilitate printre toate cele specifice unor asemenea vremuri, de a consolida multe alte manifestări care le vor fi de un mare, real folos în evoluţiile lor viitoare. 

Lucrarea s-a considerat de către oameni a fi încheiată odată cu decesul lui Iisus. Dar ea – ca orice altă lucrare determinată de necesităţile întrupărilor în micro/macro-structurile universului – nu a început odată cu ceea ce credem noi a fi fost  „începutul” (naşterea), şi nici nu a sfârşit cu ceea ce numim noi „înălţarea”. O astfel de lucrare a început odată cu începutul schimbării fluxurilor de filamente prin porţile barierelor interzonale şi inter-subzonale, pe unde vin din Universul Central, acolo unde sunt constituite şi împrospătate exact la timpul cuvenit şi pentru ele, şi pentru întrupaţii care le folosesc. 
Şi nu s-a sfârşit în acel mod pe care îl credem noi, căci Iisus a formatat prin energiile aduse şi vehiculate de corpurile sale sistemele corporale ale tuturor celor în preajma cărora a stat în timpul vieţii sale. De aceea a fost necesar să se întrupeze în sistem corporal cu corp fizic, cuprinzând toate nivelele vibraţionale ale corpurilor umane, fără să rămână la sistemul corporal al entităţilor din dimensiunile structurale paralele: din care de fapt a venit şi în care s-a retras la un moment dat, pentru a rămâne alături direct de noi până la sfârşitul zilelor noastre: adică al evoluţiilor de tip uman, pe Pământ. 
Dar este foarte adevărat că, pe de o parte, lucrarea de redimensionare a circulaţiilor energetice în corpurile pământenilor s-a concentrat în perioada anilor în care a circulat pe întreg Pământul. Şi aici este necesară o precizare: mulţi oameni cred că dânsul, în perioada în care nu a stat în mijlocul iudeilor, a învăţat el însuşi de la diverse popoare: de la orientali, de la daci, de la celţi, iudeii crezând că numai de la ei... Însă adevărul care va deveni cândva (dar curând) şi va fi de necontestat pentru întreaga omenire, este acela de a fi călătorit pe toate continentele, către toate nucleele de Moşi (Bătrâni, Vraci, Moşi, Luminoşi, Frumoşi) ai popoarelor de pretutindeni, aducând energiile noi pe care le trăgea şi le purta cu sine, creând fire de învăţătură, şi astfel orientându-i către cele mai fine, subtile percepţii şi drumuri ale folosirilor lor în condiţiile speciale ale Pământului din acel moment. Nu acel Pământ dinainte, nu cel pe care îl credem noi ca fiind în trecut, şi nu cel de azi... Lucrarea trebuie întotdeauna să se conecteze, prin prisma cunoaşterii trecutului cu energiile şi desfăşurările evoluţiilor vechi – cu cele mai noi schimbări din întreaga zonă locală a universului. Toate sunt intercorelate şi întrupaţii trebuie ei înşişi să înveţe, să lucreze intercorelat cu întreaga fire a planetei şi cu întreaga verticală spirituală coordonatoare locală şi universală. Azi ştim bine ce înseamnă a fi cu toţii un tot unitar, o Unime – în acelaşi gând, în aceeaşi direcţie, în acelaşi sens spiritual şi material deopotrivă. 
Înainte de a ne fi dat nouă sfaturile, învăţăturile pe care le ştim, Moşii popoarelor au primit prin Gând, prin Sentiment, prin Vorbă şi prin Faptă toate îndrumările care formează pentru toate vieţuitoarele Pământului calea către noua viaţă: începutul tăierii lanţurilor vechiului Adam, începutul eliberării lui din lanţurile Întunericului, al faptelor agresive, perverse, grele, de sorginte umană, dar şi deopotrivă vegetală (indiferenţă, neimplicare) şi animală (agresivitate), pe care le impulsionase Lumina Întunecată de câteva milenii în sinea, în vorba, în gândul şi în fapta întrupaţilor. 

Apoi a venit rândul nostru, al oamenilor din lumea largă...
Oamenii care au stat în preajma dânsului (măcar o zi, măcar o jumătate de zi) s-au obişnuit cu energiile aduse, purtate, vehiculate de dânsul, corpurile oamenilor făcând astfel mai departe lucrarea de atragere a fluxurilor pe care le formatau (prin obişnuinţă de direcţionare) în continuare şi Iisus, şi Moşii cu corpurile lor de vibraţie foarte înaltă. Corpurile lor au făcut mai departe lucrarea de a trage fluxuri noi, prin obişnuinţă, aprovizionând astfel Pământul cu cantităţi suficiente, echilibrate, de filamente noi, cu vibraţie înaltă. Eforturile pe care le-au făcut oamenii simpli: adică cei fără învăţături venite din partea societăţii lor, eforturi ţinând cont de fiecare învăţătură christică în pofida câmpului emoţional-mental plin cu obişnuinţele fricilor, agresiunilor, perversiunilor, au condus la stabilizarea acestor adevărate culoare energetice între bariera din care au trase iniţial şi Pământ. 
Şi în alte locuri s-au petrecut evenimentele planetare în acelaşi mod, fiind trase şi formate obişnuinţe de circulaţie filamentară spre fiecare planetă care adăposteşte blocuri spirituale aflate în călătorii regresive şi ajutători aflaţi în mijlocul lor. 

Pe de altă parte, lucrarea a continuat şi prin aportul entităţilor dimensionale – ale căror corpuri au format atracţii filamentare la nivelele cele mai înalte ale câmpurilor galactice locale, şi prin aportul Moşilor popoarelor, care au format atracţii filamentare la cele mai înalte nivele ale vibraţiilor Pământului (aşadar specifice circulaţiilor energo-materaile ale planetei noastre), apoi prin aportul întrupaţilor secundari din mijlocul blocurilor spirituale piramidale, alături de vârfurile spirituale ale acestor blocuri. Câmpurile pe nivele de vibraţie au cuprins vibraţii specifice emoţiilor înnoite, gândurilor, vorbirilor articulate şi faptelor în toate câmpurile continentale. Să înţelegem că fiecare continent are o vibraţie proprie, iar întrupaţii pe fiecare dintre ele prind prin corpurile lor specificităţi continentale de care ei înşişi, în principal, au nevoie . Dar şi ceilalţi oameni, de pe alte continente, cu care ei vin în contact, de-a lungul vieţii, au nevoie, indirect, pentru formarea obişnuinţelor de a suporta schimbarea frecvenţelor chiar în nivele foarte joase de vibraţie. Dacă în alte părţi ale universului, şi în alte universuri, spiritele învaţă să devină flexibili, maleabili în faţa schimbărilor derulate la nivele înalte de vibraţie, aici, în astfel de întrupări, încep învăţăturile de acelaşi fel – dar la nivele joase. 
În acest fel, direct sau/şi indirect, oamenii au început să folosească nu numai învăţăturile cele noi – dar şi energiile noi, puternice, de vibraţie înaltă. Însă s-a dovedit, concret, că mulţi dintre cei care au propovăduit învăţăturile nu au fost în stare să le ţină, dar nici nu au lăsat pe alţii să le facă – aşa cum le-a atras atenţia şi Iisus... 

Iată de ce „luăm Lumină” în fiecare an, în această zi deosebită: au fost oameni care au ştiut, au spus toate acestea, dar au fost şi unii semeni ai lor care au ascuns astfel de cunoaşteri profunde ale timpurilor trecute. Am mai scris despre un astfel de fenomen natural ( http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2013/05/padurea-foia-baciu-cluj-indrumare-si.html ), nu este cazul să mai intru acum în alte amănunte, însă este necesar să ştim că: de la un loc sau altul al planetei, cunoscut sau necunoscut, sau neREcunoscut de noi actualmente, Lumina aceasta condensată, compactizată până la a deveni aproape fizică, solidă pentru cunoaşterea noastră – chiar dacă ea nu e chiar aşa, ci doar plasmatică: sub formă de flacără, de foc, dacă are condiţii de restrângere a ariei de acţiune fizico-chimică – ne aduce în totalitatea ei izbăvirea de greutatea suportării vibraţiilor joase şi este bine să ştim, şi să acceptăm asta. 

Aşadar, un asemenea fenomen cum este „coborârea” Luminii sfinte este cât se poate de natural, nicidecum unic; necunoscut de majoritatea creştinilor ortodocşi, necrezut de majoritatea creştinilor catolici – şi conducătorii multor ramuri religioase ştiu bine acest lucru, sau simplu se îndoiesc de el. Este un fenomen asemănător musonului într-o oarecare măsură: poate fi asociat pentru comparaţie, dar chiar dacă natura este asemănătoare, tot planetară, rădăcinile sunt purtătoare a unor alte aspecte de natură fizică şi fluidică. În acelaşi fel ca şi formarea picăturilor de rouă, în partea fizică a planetei sau de mir din energiile condensate ale planetei şi cosmosului la un loc. M-am lămurit de mult că conducătorii bisericii noaştre ştiu bine cum se formează mirul care curge pe icoanele noastre, de aceea nu mai consideră necesar să încurajeze fenomenul ca atare, spunând că este un fals. Ei ştiu bine că nu este un fals, dar considerându-se un „”mister” nu explică ceea ce ştiu, şi ei ştiu bine că nu este o atenţie deosebită a lui Dumnezeu în mod special pentru acel loc, lăcaş. În acelaşi mod, se ştie bine că anumite locuri din lume favorizează apariţia naturală a mirului, iar ceea ce se numeşte în mod curent mir poate fi o producţie naturală a arbustului de mir (o răşină), dar şi o constituire de tip asemănător din energiile locului, pământului, în condiţii de înaltă vibraţie ale locului, ale obiectelor din jur şi ale oamenilor care ajung frecvent în acel loc: se purifică cu sunet (vorbă), sentiment (bunătate, milă, compasiune şi mai ales credinţă) şi faptă (energizare cu mâna omului şi cu ustensile care facilitează procesul de curăţire în sine). 
Tot astfel de condiţii conduc la formarea energiilor condensate pe care le numim Focul Sfânt. Ceea ce nu-i ştirbeşte fenomenului nicidecum din valoare, şi nu ar trebui să formeze nici un fel de confuzie, fiind două elemente împreună-lucrătoare: Lumina adusă de fluxurile de filamente materiale care formează corpurile întrupaţilor din întregul Univers Fizic şi filamentele energetice care le energizează pe cele dintâi – alături de învăţăturile consacrate folosirii Luminii. 
Este drept că noi oferim numai reprezentare spirituală de învăţătură Luminii christice, pe care o asemănăm luminării sufletului, minţii şi trupului prin învăţăturile aduse, purtate în lume. Învăţături care sunt readuse în simţirea, gândirea şi sentimentele umane după un timp îndelungat de abaterea a atenţiei oamenilor de la spiritualitatea înaltă a conştientului uman. 
Este corect să ştim şi să considerăm mai departe toate felurile de aporturi ale unei asemenea lucrări – după cum vedem de o complexitate pe care azi este foarte posibil încă să nu o credem reală... Dar este, şi drumul omenirii este fără urmă de îndoială azi, pentru mine, pentru mulţi alţii, acest drum al tuturor celor făcute, vorbite, gândite şi simţite emoţional de Iisus în calitatea sa umană. Este drumul revenirii la calitatea atlantă şi lemuriană, despre care ni s-au spus, de asemenea, multe şi mai ales esenţiale părţi de neadevăr: parte intenţionat, parte neintenţionat, prin care sensuri confuze ne-am adâncit în necredinţe şi neîncrederi existenţiale... 

Lumina nouă o putem deja sesiza azi clar ca fiind mult mai albă, mai intensă decât era ea chiar acum 40-50 de ani: cei care au depăşit această vârstă azi îşi pot da seama că lumina răsăriturilor şi apusurilor mai ales, dar chiar lumina întreagă a zilei şi a nopţilor este mult mai intensă, oferind aspectul alb curat al parcursului zilelor şi slabei – dar acum tot mai puternice luminozităţi a nopţilor noastre. Are o altă vibraţie, are o altă formă de a ne înconjura, de a ne ajuta. Adaug pentru cei care pot simţi şi altele în plus: are alt sunet, mult mai înalt, impulsionându-ne să vorbim cu sunete mult mai înalte noi înşine, până când vocile noastre vor semăna cândva cu cele ale copiilor !!! chiar şi la 90 de ani !!! şi chiar şi mai mult... Căci Lumina Nouă ne lungeşte vieţile, pe lângă faptul de a ne însănătoşi corpurile, de a ne abilita toate particularităţile umane către revenirea la acţiune mentală (creaţie prin materializare, dematerializare şi remodelare mentală), la comunicare mentală (transaţia de peisaj total de la emitent la receptor), la deplasare astrală (cu corpul nostru astral, adică ceea ce azi numim călătorie astrală) şi mental-astrală chiar cu corpul fizic (mersul la suprafaţa pământurilor şi apelor). Tot ceea ce ni s-a părut a fi exagerat până acum va fi posibil în viitorul apropiat, iar în maximum 150 de ani totul se va fi schimbat pe suprafaţa planetei. 
Iar un termen atât de scurt, faţă de cele 2000 de ani anteriori este posibil a fi real dacă ne gândim la faptul că în zilele noastre avem – în acest sfârşit de ciclu de vieţi pământene pentru multe spirite umane – ambele unelte ale luminării noastre: căile energo-materiale christice şi învăţătura revelată, pentru aducerea noastră aminte din trecuturi pentru care doar zilele noastre sunt tenebre şi durere... 

Tocmai pentru a grăbi o asemenea schimbare s-au dispus şi s-au desfăşurat evenimentele planetare, galactice, după CEL PUŢIN cele arătate mai sus. Căci oricât de ample, de complexe, pot fi ele demonstrate, detaliate azi – totul este extrem de puţin, de simplist, de superficial comparativ cu ceea ce vom şti, vom simţi şi vom realiza în acest viitor foarte apropiat. 

Să ne oprim deocamdată aici, urându-ne:

 MULŢI ANI FRUMOŞI, LUMINOŞI, BUCUROŞI – CĂCI ASTA S-A DORIT SĂ NI SE OFERE, ÎMPREUNĂ CU CONŞTIENTIZĂRI ADÂNCI ALE REALITĂŢII ÎNCONJURĂTOARE... 
SĂ PRIVIM ŞI SĂ PRIMIM VIAŢA CU DEMNITATE, ONOARE, VIRTUTE, FERICIRE, TRĂIND ÎN ECHILIBRU ŞI MODERAŢIE !!!
SĂ FIM OAMENI ÎN CEL MAI PROFUND SENS AL LUMII ÎN CARE TRĂIM !!!
CHRISTOS A ÎNVIAT !!!
VIAŢĂ LUNGĂ ÎN IUBIRE, BUNĂTATE SINCERĂ, DEMNITATE, SĂNĂTATE TRUPEASCĂ ŞI SUFLETEASCĂ VĂ DORESC DIN TOT SUFLETUL !!!

Şi mai ales... să nu uităm urarea noastră getică, străbună: 
MERGEŢI CU BINE, CU SĂNĂTATE, ÎN VREMURILE CARE VOR VENI !!!...

duminică, 20 aprilie 2014

CU ADEVĂRAT IISUS CHRISTOS A ÎNVIAT !!!




CU ADEVĂRAT IISUS CHRISTOS A ÎNVIAT !!!
Chiar dacă lucrurile în esenţa lor profundă nu stau concret chiar aşa, ideea exprimată într-un trecut în care omul de rând nu avea voie să cunoască decât strictul necesar supravieţuirii pentru slujirea stăpânilor săi, era suficientă pentru a şti că aşa ceva este posibil, chiar dacă era, şi a rămas încă un „mister” pentru majoritatea oamenilor...


CU ADEVĂRAT EL A ADUS LUMINA, LUMINA NOUĂ, CURATĂ, ALBĂ, LINĂ...
Chiar dacă nu ştim multe amănunte despre această lumină şi ceea ce ştim este faptul că ea este o reprezentare a învăţăturilor christice, din aceleaşi considerente ca şi cele expuse mai sus, faptul că au fost oameni care au ştiut şi au pus în cuvinte acest adevăr ne-a ajutat să nu uităm de atunci şi până acum... Şi, când va veni vremea, vom fi pregătiţi să înţelegem tot procesul prin care a fost posibil să fie făcut acest lucru...

Şi de peste 2000 de ani avem parte de această Lumină, clipă de clipă, chiar dacă o sărbătorim doar o dată pe an... O avem în fiecare moment, şi ea creşte necontenit, puternică, curată ea însăşi şi curăţitoare pentru noi toţi, ridicând vibraţia corpurilor noastre şi ajutându-ne în acest fel să ne diminuăm blocajele, apoi să ne aducem aminte ceea ce nu am putut să ne amintim până acum, să-i ajutăm cu iubire regăsită pe toţi cei care se ridică şi ei cu sufletul spre dumnezeire !!! 


ŞI TOŢI NE RIDICĂM, CHIAR DACĂ UNII MAI GREU, ALŢII MAI UŞOR, UNII MAI REPEDE ŞI ALŢII MAI LENT... TOŢI PRIMIM TOT CEEA CE NE TREBUIE, FĂRĂ DEOSEBIRE NICI MĂCAR ÎNTRE CEI BUNI ŞI CEI RĂI - CHIAR DACĂ ÎNCĂ MAI ADASTĂ ÎN LUME GREUL...

SĂRBĂTORI FERICITE, PLINE DE BUCURIE, LINIŞTE INTERIOARĂ ŞI VIRTUTE VĂ DORESC DIN TOT SUFLETUL MEU !!!
LA MULŢI ANI !!!

marți, 25 martie 2014

DE CE : BOLI, ACCIDENTE, SENSIBILIZĂRI ?...

La prima vedere, poate fi mai uşor de explicat ceea ce intuim fără a studia în mod complex, şi spunem: păcate, religios vorbind – sau laic, karma. De fapt este acelaşi nivel de pătrundere sau, cum spune românul: aceeaşi Mărie cu altă pălărie. 
Avem tendinţa azi, mulţi dintre noi, să rămânem ancoraţi în asemenea generalităţi, care se sprijină pe o undă de realitate, mai puţin înţeleasă deocamdată, dar care explică în mod simplist ceea ce crede omul azi, departe de înţelegerile universale profunde ale întrupărilor sale pământene. Şi care dau naştere la toată pleiada de confuzii despre care în articolele de pe acest blog am discutat pe îndelete mereu.

Nu vreau să se creadă că nu înţeleg de ce ni se par plauzibile astfel de încredinţări, iar istoria o cunoaştem destul de amplu în acest moment – mă refer la românii care au trecut prin şcoală cu seriozitate şi respect şi la credincioşii religioşi cu respect şi adevărată iubire de Dumnezeu – nu frică şi nu interes. 
Respect încredinţările tuturor, în plus doresc să aduc înţelegeri din profunzimile evoluţiilor noastre. 

Aşadar: de ce boli, sensibilităţi cu care ne naştem, pe care le suportăm o viaţă şi orice am face nu aducem decât ameliorări suferinţelor noastre?... De ce accidente care ne lasă urme grele şi chiar se soldează cu decesul pentru oameni în floarea vârstei ?... Chiar şi credincioşii întreabă cu evlavie: de ce, Doamne ??...
Şi găsim răspunsuri în religie: suntem păcătoşi şi suntem pedepsiţi, iar dacă nu ne mai încărcăm cu alte păcate şi facem ce ne spun preoţii, tot nu ne revenim, întrucât am trage păcatele generaţiilor noastre anterioare de străbuni: ancestral păcătoşi şi dânşii, deşi tot noi spunem: „Despre morţi, numai de bine...”. 
Prin informaţiile cu expunere mai mult sau mai puţin ştiinţăfică, aflăm azi că totul se datorează stresului, poluării, altor cauze între care cele genetice sunt cele mai moderne azi. Tot ce-i posibil ca mâine medicina să se alinieze unor explicaţii de natură cuantică, care nu ar face de altfel decât să cosmetizeze cele folosite anterior: tot cauze legate de partea fizică a celor înconjurătoare, evitând pentru încă o vreme complexitatea celor până acum „nevăzute” – dar care sunt şi intuite, şi „văzute” (de fapt percepute în diferite moduri) de segmente din ce în ce mai largi de populaţii din întreg cuprinsul lumii. 

Toate sunt faze de înaintare în cunoaşterea oprită până de curând, şi toate se referă la părticele de cunoaştere de care avem nevoie. Adunate şi puse cap la cap, vor face la un moment dat un cumul care ne va demonstra că totul este doar o secvenţă din tot ceea ce putem cunoaşte pe Pământ, şi nimeni – ci doar noi, între noi oamenii – ne oprim, ne împiedicăm, ne dispreţuim, ne ameninţăm şi chiar ne ucidem într-o concurenţă acerbă: care nu este decât faza finală înainte de a descoperi cu toţii că nu concurenţa – ci conlucrarea constituie calea de înaintare pentru o lucrare umană de anvergură planetară. 

Să continuăm. Ne străduim să ţinem cont de toate acestea, cu amănuntele lor în şiruri practic fără de sfârşit palpabil pentru a scăpa de suferinţe. Şi încă scurta mea expunere de mai sus nu cuprinde nici pe departe tot ceea ce ştim despre astfel de idei. Însă ceea ce doresc să aduc, deocamdată pe scurt în înţelegerile noastre actuale, este unul dintre motivele profunde ale unor asemenea desfăşurări: trăirile noastre pământene sunt rădăcina unor învăţături detaliate şi din ce în ce mai profunde privind:
– trăiri actuale şi viitoare în acest punct al universului; dar nu numai aici, ci în orice loc din această subzonă a universului nostru sau din subzonele de tangenţă cu ea, care au rădăcini sau ramificaţii directe ale manifestărilor spiritelor de aici;
– reverberaţii către alte trăiri şi învăţături, din alte zone ale universului, din orice univers, care detaliază şi dezvoltă cele trăite în fiecare clipă a destinelor noastre pământene. Vom înţelege astfel profund rădăcinile, desfăşurările şi efectele tuturor celor trăite aici, acum – sau oriunde, oricând, în condiţii de diferite forme: mai întâi corporale, apoi necorporale, în eternitatea trăirilor noastre.
Vom fi terapeuţi, medici, îngrijitori, ajutători, creatori de condiţii pentru spiritele care urmează şi ele acelaşi fel de evoluţii ca şi noi: în linii largi foarte asemănătoare, pentru care şi detaliem multe învăţături, însă fiecare popor spiritual având particularităţi proprii de trăire, după specificul propriu de înaintare în evoluţii. Iar un ajutător avansat trebuie să fie pregătit să răspundă la multe cerinţe ale celor pe care îi ajută. 
Vom fi cândva mari creatori, susţinători, remodelatori de condiţii de evoluţie, ramificând rădăcinile celor pe care le învăţăm aici, în toate direcţiile: nu numai cele cunoscute de noi acum, ci întreaga expandare a acestora în ori locuri din univers.
Avem nevoie astfel să cunoaştem bine limitările corporalităţii noastre – nu numai de pe Pământ, dar şi de pretutindeni, pentru a învăţa să o cunoaştem, să o conştientizăm, să ne-o protejăm, apoi să ajutăm şi pe alţii să procedeze în acelaşi fel. Va trebui să învăţăm să constituim corpuri, să construim condiţii energo-materiale de trai conform puterilor spiritelor care le vor folosi, care vin la întrupare: tot noi le vom proteja – dacă vom şti bine ce conduce la deteriorări ale corpurilor lor: înainte ca puterile lor să le permită să facă toate acestea în mod conştient, la rândul lor.
Vom învăţa să construim macrostructuri ale universurilor, ale zonelor şi subzonelor lor, să urmărim funcţionalitatea lor, dezvoltările lor de funcţiuni, remodelările în funcţie de ritmurile cosmice şi planetare, protejarea lor în funcţie de poziţia lor în galaxii, în univers, după vibraţiile desfăşurate confom activităţilor spiritelor care le vor folosi: cu toate tarele lor provenite la început din necunoaşteri. 

PE DE ALTĂ PARTE...
Suntem spirite avansate în evoluţii, creatori conştienţi avansaţi pentru care, în alte locuri din univers şi în alte universuri, de vibraţie mult mai mare, majoritatea celor pe care le facem acum pe Pământ nici nu mai sunt conştientizate, urmărite şi, la rândul lor, îmbogăţite şi înţelese profund, pentru toate raţiunile de mai sus. 
Toate devin automatisme, chiar şi aici, pe Pământ, în perioada planetară anterioară, de vibraţie înaltă: hrănirea este majoritar osmotică – adică schimbul de elemente vitale şi elemente rezultate din dezasimilaţie are loc prin piele, deci automat prin funcţiunile corpului fizic, la fel cum are loc permanent la nivelul corpurilor fludice; deplasarea se face rar pe propriile picioare şi atunci este un mers astral, plutit la suprafaţa pământurilor şi apelor; comunicarea inter-umană are loc prin translaţie (transmitere de la un om la altul) a imaginilor de tip peisaj, deosebit de complex de la emiţător la receptor; creaţia materială este exclusiv mentală, fără a folosi resursele planetare corporale (adică pământuri, metale, cristale) sau provenite din biosistemul planetar (lemn, fibre, piele, blană, os, secreţii). Toate însă se realizează rapid: ochii fizici, la vizionare, nu sesizează decât apariţia prin materializare, dispariţia prin dematerializare, remodelarea de la un obiectiv la altul. Totul se face fără oboseală, rapid, discret, curat, chiar dacă complexitatea creaţiei chiar pământene este uriaşă şi creşte de la o perioadă de timp planetar la alta. Totul devine automatism pentru spiritele evoluate aşa cum suntem noi, oamenii, pe Pământ, la obişnuirea cu lucrările de mai mică anvergură, interfazice. Avem tendinţa de a ne detaşa de lucrurile simple pe care azi le credem „învechite”, „demodate”. Şi aceasta este atitudinea pe care o moştenim nu neapărat de la generaţiile imediat anterioare, cât de la atitudinea formată în evoluţiile înaintate din care venim, cu accent pe obiective uriaşe comparativ cu cele de pe Pământ. Majoritatea spiritelor umane sunt pe Pământ veniţi prin călătorii spirituale regresive ( http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/calatorii-spirituale/calatorii-spirituale-generalitati/ ), iar derulările destinelor în situaţia unor astfel de călătorii dezvoltă exact etapele uitate, neluate în seamă, nedezvoltate bine până în acel moment; de aceea nu au loc decât atunci când spiritele pot să dezvolte o complexitate înaintată de faze principale şi intermediare, pe un postament solid de experienţă, care vor conduce în viitorul evoluţiilor:
– pe de o parte la dezvoltarea propriei manifestări creative în universurile materiale şi spirituale avansate;
– pe de altă parte la obişnuirea spiritelor cu atitudini de ajutători pentru evoluanţi din ce în ce mai puţin avansaţi, dar în ale căror evoluţii se cuprind deja sâmburii manifestărilor viitoare: mai ales în ceea ce priveşte creaţia materială şi universalizarea ei – adică dezvoltarea ei în orice univers, în oricare condiţii de trai, în prezenţa oricăror grupuri spirituale cu înclinaţii diferite, specifice unor trepte de evoluţie diferite. 
Universalizarea ajutorului oferit în astfel de situaţii atât de diverse nu presupune numai locaţii de evoluţii diferite de cele pământene. Dacă ne gândim că suntem şi vom fi în continuare ajutători de mare încredere în atenţia verticalei spirituale coordonatoare a tuturor spiritelor din evoluţiile prezente şi viitoare, să reţinem că insuficienţa atenţiei acordate amănuntelor conduce de fapt la lipsa îngrijirii de sine şi de cei din jur, la lipsa acordării de atenţie condiţiilor de trai: neglijenţa în curăţenie, neatenţie la hrănirea proprie optimă, lipsa protecţiei pentru sine şi pentru semeni, protecţie şi îngrijire acordate biosistemului planetar şi planetei însăşi. 
Vibraţia medie planetară scăzută pe Pământ, căreia nu am învăţat să-i dăm întreaga atenţie cuvenită, conduce la degradări corporale din ce în ce mai avansate. Dar noi, obişnuiţi cu corpuri care cresc de la sine (prin elementele matriceale şi arhetipale ale corpurilor), care se întreţin în multe direcţii aproape singure, tratăm cu indiferenţă ceea ce ţine de propria noastră corporalitate, tratăm chiar cu dispreţ, preţuind doar la început – din lipsă de experienţă – îngrijirea proprie, în detrimentul înţelegerii necesităţilor proprii şi ale altora de acelaşi fel. Oamenii devin agresivi, posesivi, irascibili, ceea ce conduce la adâncirea greutăţilor, deteriorarea corpurilor, deteriorarea liniilor genetice, a biosistemului planetar şi a planetei în egală măsură. Cu repercusiuni de netăgăduit asupra noastră...
Ajungem aşadar la boli, cum ştim acum, accidente distrugătoare şi pentru om, şi pentru creaţia sa, care îl ajută să-şi extindă posibilităţile de manifestare, de creaţie curentă. 
Doar asemenea evenimente pe de o parte ne formează şi ne întăresc memoriile spirituale ( http://www.bucuria-cunoasterii.ro/category/studii-generale/capitolul1-evolutii/5-alte-studii-despre-monade/memoriile-monadei/ ) care constituie baza acumulării de experienţă de către fiecare spirit în parte, apoi pentru fiecare monadă în parte. Crearea, conservarea şi protejarea  oricăror forme de condiţii de trai devin din ce în ce mai profunde, se dezvoltă multilateral, crează la rândul lor condiţii pentru aprofundările pe care le vom folosi în calitate de:
– învăţători, medici, preoţi, meseriaşi (lucrători) pentru experienţe proprii şi pentru cei pentru care ne asumăm creşterea, îngrijirea şi învăţătura lor: urmaşilor direcţi şi/sau formând pe diferite căi moşteniri solide pentru generaţiile planetare viitoare; 
– ajutători pentru generaţiile mai largi de evoluanţi, apoi creatori de condiţii de întrupare: universice şi inter-universice, apoi coordonatori de evoluţii alături de proprii noştri coordonatori actuali, învăţând mereu de la ei, din experienţa lor, la fel crescătoare ca şi a noastră şi a tuturor celor care vin pe urmele noastre. 

În consecinţă, să înţelegem că ceea ce numim legea cauzei şi efectului are pentru noi, azi, cuprinderi mult mai mari şi creează deschideri pe măsură. Explicaţiile simpliste sunt bune doar pentru început: învăţăturile sunt din ce în ce mai largi şi puţini sunt oamenii care mai au nevoie azi de superficial. Finalizarea ciclului de vieţi pe Pământ nu presupune pentru mulţi dintre noi doar abandonare de sine după curgerea obişnuită a lumii vechi, nu mai presupune ceea ce azi numim superficial. Chiar învăţăturile superficialului în sine devin azi complexe, formând drumurile către profunzime, iar noi trebuie să ne formăm şi să ne întărim deschiderea către întreaga complexitate înconjurătoare: pe care spiritul uman o poate cuprinde detaşat azi, în mod cert. 

marți, 18 martie 2014

DRUMUL SCURT DE LA INTERES ŞI EGOISM - LA ALTRUISM DE ANVERGURĂ EXTINSĂ

Azi învăţăm să oferim ceva, cuiva, în nume personal şi cu prilejul unor evenimente dragi, dorind să ni se ofere şi nouă la fel, pe măsura celor pe care le oferim personal... 
Dăm de pomană cu prilejul unor sărbători religioase: să ne meargă bine pe lumea cealaltă...
Oferim sfaturi, păreri, dezbatem oferind şi direct, şi radiant deschideri spirituale celor din jurul nostru...

Viitorul va fi însă acela al trăirii, al lucrării altruiste, impersonale, de anvergură din ce în ce mai mare - ajungând repede la amploare de natură planetară. Pentru absolut fiecare dintre noi, va fi valabil ajutorul complet altruist:
- pentru comunitate, pentru biosistemul înconjurător, pentru planeta întreagă: în mod direcţionat, către un obiectiv fixat - chiar dacă totul este profund altruist - şi în acelaşi timp radiant: către întregul sistem stelar local, în timp real, pentru susţinerea energo-informaţională a lumii înconjurătoare;
- treptat, totul se deschide, repede şi sigur, pentru cel puţin tot ceea ce a fost evidenţiat mai sus, plus pentru orice evoluanţi care ajung să se întrupeze pe Pământ, care au nevoie să folosească ceea ce putem crea prin ceea ce numim experienţa noastră personală, folosind întreaga noastră cunoaştere personală acumulată în evoluţiile anterioare, dezvoltată cu orice trăire momentană... 

Este un drum scurt, căci omul doar recuperează manifestările de înaltă ţinută spirituală, pe care doar le-a uitat o scurtă perioadă de timp: atâta timp cât vibraţia medie planetară a fost foarte joasă. Îşi va aminti totul foarte repede, repede şi bine, va relua totul întărit, fericit de propria sa întărire spirituală, cunoaştere de sine, de lume şi de univers, atât cât a fost în vremuri nu de mult trecute... 

Este un drum de la egoismul pe care acum va şti să şi-l trateze, fiecare om înţelegându-se bine pe el însuşi, cuminte şi frumos, dar şi pe toţi cei din jurul său, apoi şi lumea plantelor, şi animalelor, planetelor şi stelelor surori ale Soarelui sub lumina căruia trăim.... 
Este un altruism de anvergură universală: şi spaţială, şi temporală, care creşte constant şi sigur. De care vom fi cu toţii, fără excepţie, conştienţi foarte curând...

sâmbătă, 8 martie 2014

TUTUROR FEMEILOR DIN LUME...


SĂ NU NE PIERDEM SENSIBILITATEA - DE O AVEM...

DE N-O AVEM, SĂ ÎNCERCĂM SĂ NE DESCHIDEM SUFLETELE ... 

... ŞI SĂ RĂMÂNEM CU ELE ÎNFLORITE, CHIAR DACĂ DE-ASUPRA NOASTRĂ, PRIN NOI ŞI PRIN JURUL NOSTRU NE TREC FURTUNILE VIEŢII...

PS: http://teotrandafir.com/eseul-incredibil-scris-de-o-eleva-in-simularea-examenului-de-bacalaureat

joi, 6 martie 2014

RUGĂCIUNE ÎN TRANSCENDENŢĂ: CONSIDERENTE EVOLUTIVE

Mă bucur că folosim încă un cuvânt vechi cu referire la dialogul nostru cu divinitatea. Muzica cea mai apropiată de sunetele pământurilor noastre – muzica veche, aşa-zis religioasă bizantină – este destul de mult hulită azi, părăsită, distorsionată în cel mai fericit caz: cauza trebuie căutată însă în oboseala spiritului, care simte apropierea finalului de ciclu evolutiv – pământean – şi are nevoie de variaţia care i-a lipsit mult timp: ori pentru că majoritatea oamenilor au fost sclavii puţinilor lor semeni avuţi, ori pentru că au fost relativ liberi într-un ţarc numit „ţară”. 
La fel şi rugăciunea.

Nu doresc să fac dizertaţii asupra rugăciunii în sine – le-au făcut şi le vor face alţii mult mai bine decât mine. Tot ceea ce doresc este să aduc în gândirea noastră câte ceva din realităţile lumii noastre pe care ori le uităm, chiar dacă am aflat de ele, ori le-am uitat de mult şi nu ni le-am reamintit încă...

Am văzut în studiile anterioare privind elemente de religie în societatea post-glaciară, câteva considerente privind adevăruri purtate de acest aspect al organizării societăţii noastre pe care îl numim religie. 
Dacă vom considera că întreaga societate umană, a tuturor timpurilor, a avut în cuprindere ceea ce azi numim: religie, zei, temple, preoţi – aşa cum gândim azi, facem mari confuzii. Încă... dar în curând le vom înţelege şi le vom corecta. Încredinţările noastre de azi le extrapolăm asupra trecutului şi în egală măsură asupra viitorului. Dar lucrurile au stat şi vor sta cu totul altfel, iar pentru o rapidă orientare în acest sens nu avem de dat decât un exemplu simplu: există oare o religie yin-yang în orient? În toate templele apare acest simbol, oamenii care îşi urmăresc dezvoltarea spirituală din lăcaşurile orientale îl vehiculează transcendent: adică din vechimi care se pierd în negura timpului spre contemporan – şi totuşi nimeni nu s-a gândit să facă din yin-yang o religie, chiar dacă el apare în multe locuri din lume sub forma unei diagrame yin-yang cuprinsă în diagrama hermetică preluată de regele iudeu David şi numită în continuare inclusiv de noi “steaua lui David” … La noi o asemenea diagramă de o complexitate, profunzime şi subtilitate deosebită exista până în 2005-2006 în Templul Ursitelor de la Şinca Veche, însă considerându-se un simbol "păgân“ a fost răzuit, religioşii ortodocşi neputând crede că această împletire a celor două diagrame (yin-yang şi steaua lui David) ar fi în totalitatea lui un simbol coborâtor din adevărurile perene ale umanităţii. Dacă simbolul yin-yang ar fi apărut şi în literatura veche religioasă iudee, ea ar fi fost preluată de cineva, însuşită şi apărută ca atare de-a lungul vremurilor din urmă, aşa cum s-au petrecut lucrurile cu steaua folosită de regele David, preluată de dânsul – dar nefiind izvorâtorul ei. De altfel ştim bine azi că multe simboluri au fost preluate de-a lungul timpului de oameni destul de puţin profunzi, dar care au rămas în istorie drept iniţializatori ai unor asemenea sinteze de o profunzime remarcabilă. 

Oamenii au creat în diferite timpuri ceea ce numim azi religii. Religiile vechi se bazau pe aceeaşi realitate ca şi cele mai noi, însă nu neapărat „zeii” s-au schimbat, ci înţelegerile oamenilor cu privire la atitudinile zeilor s-au schimbat în timp. Şi cei care cred, şi cei care nu cred azi în existenţa lor eu consider că au dreptate – şi modul în care ne exprimăm nu oglindeşte întotdeauna ceea ce credem cu adevărat, adică în subconştientul pe care, de asemenea, îl negăm cu vehemenţă nu de puţine ori. Ei sunt încredinţaţi că nu cred în divinitate – dar speră ca lucrurile să se sfârşească „cu bine” , şi chiar aşa se şi petrec lucrurile, fără însă ca ei să conştientizeze că pe de o parte sunt susţinuţi intens de ajutătorii astrali proprii şi că, de fapt, ei intuiesc că lucrurile sunt într-o formă de echilibru care va da naştere la un bine generalizat. 
Suntem ca şi copiii care cred că au pronunţat corect un cuvânt, neînţelegând că este deosebire între ceea ce aud (cuvântul auzit) şi ceea ce pronunţă ei (cuvântul rostit). Faptul că unii cred şi alţii nu cred – cu toată pleiada de confuzii, neputinţe, neînţelegeri, etc – nu determină nici schimbarea realităţii, nici schimbarea încredinţărilor altora. Normalitatea încredinţărilor – fie pro, fie contra – nu a schimbat ceva, ci poate doar a vălurit mişcările balanţei între o formă şi alta de încredinţare. 
Desigur, nu discutăm aici, acum, despre încredinţările religioase, studiate în exprimarea lor mai mult sau mai puţin profundă de-a lungul timpului; doar o idee aş expune aici, deocamdată, urmând ca toţi să ne aducem aminte, mai devreme sau mai târziu, că toate au rădăcini reale, ni le vom aduce aminte cum au fost şi cum au ajuns azi să le avem aşa cum ştim acum. 
Vom ajunge cândva să înţelegem că nu au existat religii diferite, încredinţări diferite, ci doar confruntări între oameni mânaţi de sentimente potrivnice, în timp ce felul în care fiecare om se roagă de îndrumătorii săi divini (adică mai înălţaţi decât sufletul său) nu-l face nicidecum barbar, necredincios sau altcumva. Un zeu cu 4 sau 6 braţe (reprezentare orientală deosebit de profundă) reprezintă sintetic omenirea care putea face orice în alte timpuri, timpuri străvechi, cu „1000 de braţe”: adică cu întreg corpul mental care, prin seturile de raze extrem de active, pare a avea 1000 de braţe, reprezentate sintetic prin 2 sau 3 perechi de braţe, îndreptate în toate părţile. Este exact ceea ce a făcut omul străvechi, care şi-a lăsat astfel în lume moştenirea să-l ajute, să-i menţină în memorie ceea ce avea să fie cel mai important lucru la schimbarea vremurilor, să-şi învingă inerţiile şi încredinţările impuse de alţii. Toate au fost făcute şi lăsate moştenire astfel încât omul să-şi aducă aminte că a ştiut cândva viitorul care aduce revenirea la puterile trecutului, din care îşi va putea continua eternitatea vieţii sale, alături de toţi semenii săi. 
Un alt exemplu este omul cu nas ca trompa elefantului – o reprezentare care să-i aducă aminte de dezvoltarea puternică a două elemente din zona anatomică: „şarpele” (aspectul trompei: dacă elefantul ar fi fost peste tot – nu am fi spus „şarpele” frunţii, ci trompa) şi dezvoltarea plexului retrocognoscibilităţii (retrocunoaşterii, cunoaşterea vieţilor anterioare) situat în zona nasului, la care se adaugă zona situată între rădăcina nasului până la cca.1 deget înainte de vârful nasului: zona intuiţiei şi clar-intuiţiei. 
Dau aceste exemple întrucât nu prea ne vine a crede că Iisus ne-a spus clar ceea ce vom deveni noi înşine, de la primul la ultimul om, după asemănarea celor pe care el însuşi le-a putut face, arătându-ne clar ce este materializarea efectivă (mult mai mult decât „împlinirea” dorinţelor, aspiraţiilor noastre – aşa cum credem azi), apoi dematerializarea (pe undeva noi nu credem că dânsul s-a referit în faţa judecătorilor săi, cu privire la Templul din Ierusalim: la „stricarea” sau „demolarea” lui, prin dematerializare, în maximum 3 zile – lucru pe care dânsul ştia bine că oamenii nu-l pot face, dar doar el ar fi putut s-o facă şi să-l reconstruiască prin materializare din aerul planetar cu aceeaşi uşurinţă... Dar nu era cazul încă, în acel moment să se realizeze asemenea lucrări, ci doar reamintirea (pentru unii) sau păstrarea (pentru majoritatea) în graniţele dintre subconştient şi conştient, sub forma înmulţirii peştilor şi pâinilor era suficient pentru acel moment. 
De altfel cele lăsate moştenire de dânsul începe chiar cu înmulţirea omului fără act sexual, precum şi retragerea din viaţă prin voinţa, prin conştienţa proprie a omului: cu dematerializarea trupului şi continuarea vieţii spiritului în alte haine – cele astrale, ale corpului astral; apoi cunoaşterea tuturor celor văzute şi nevăzute, deplasarea de tip astral prin chiar corpului fizic: zborul de-asupra pământurilor şi apelor, conlucrarea cu entităţile dimensionale (Ilie, Moise – în cazul dânsului), ajutor oferit celor care nu se pot vindeca singuri; şi nu în ultimul rând legătura cu morţii – plecaţii din destin cu corp fizic – dar rămânerea în continuare în contact permanent cu cei întrupaţi cu corp fizic spre finalizarea sarcinilor pentru care am venit cu toţii pe Pământ. 

Totul a fost, este şi va fi transcendent: totul vine din trecut, din condiţii diferite de cele cunoscute azi de noi, creează elemente de sarcină transpusă în condiţiile actuale, revine în viitor sub forme asemănătoare, dar completate cu întărirea prin tot ceea ce a trăit omenirea în „groapa” vibraţională din care tocmai ieşim acum. 

Rugăciunea este de fapt o corespondenţă, sfătuire până la conlucrare – fiecare în felul său – a omului cu Dumnezeu, cu zeii, cu entităţile ajutătoare, după cum le numim în fel şi chip: pornind chiar de la faptul că îl mai credem pe Dumnezeu un moş bătrân aflat în cer. Chiar dacă imaginea a fost demitizată de astronomi cu telescoapele lor şi de călători spre Lună sau alte planete, noi tot credem asta, iar această încredinţare are o bază foarte reală, rămasă în conştiinţa oamenilor după chipul ajutătorilor celor mai apropiaţi de omenire, de multe ori chiar aflaţi printre noi, oamenii, în propriile noastre locuri de trăire. Este Moşul este Cel Bătrân de Zile, protectorul atotputernic care apără de răul fundamental: acel rău al întreruperii destinelor oamenilor pe Pământ. Moşul este cel care se află undeva între Cer şi Pământ, iar acest lucru este cât se poate de real, de adevărat – deşi este vorba despre o subtilitate pe care nu o putem exprima deocamdată prea uşor în cuvinte: despre un sub-strat universic, un loc interdimensional care se poate spune că se află şi cu noi, şi de-asupra noastră, în straturi vibraţionale diferite, tangente şi împletite în acelaşi timp, după funcţionări de fizică superioară ale materiei stratului nostru dimensional. Este şi nu este, apare şi dispare, dar oricum este în funcţie de necesităţile oamenilor şi de ritmurile naturale de vibraţie ale galaxiei întregi. De aceea aşezările moşilor pot apare – dacă acest lucru este de folos într-un anumit moment ales de dânşii, pentru oameni – aşa cum ştim despre cele cunoscute din diverse scrieri: Shamballa, Agartha, Tule, etc. (după limbajul locuitorilor din regiune). 
Personal sunt încredinţată azi că ne vom lămuri cu toţii foarte curând. Ne-am întrupat în condiţii atât de grele, ştiind bine că vom fi mereu ajutaţi şi direct, personal, şi prin atenuarea – de către dânşii – a efectelor ravagiilor pe care le facem pe Pământ. 
De aceea credem în divinitate fără ca să avem probe concrete, „ştiinţifice”, demonstrabile. Credem pur şi simplu: intuim – este poate cel mai corect spus. 
Şi discreţia ajutătorilor de acest fel nu este o probă pentru noi, oamenii, ci o protecţie pentru restul vieţuitoarelor planetare, care nu sunt obişnuite cu manifestarea permanentă, directă a unor energii uriaşe în mişcare, nici nu au simţurile setate pe percepţia macrostructurilor universice sau planetare, pe care le-ar folosi obosindu-le. Iar noi, oamenii, în calitate de elevi la şcoala ajutătorilor, avem perioade – scurte, dar puternic marcate – de simţire asemănătoare celorlalte vieţuitoare planetare, pentru a înţelege la un moment dat modul în care trebuie să ajutăm doar prin intuiţia existenţei ajutătorilor şi elementelor matriceale planetare de ajutor pentru stabilitatea vibraţiei, şi nu prin abordare directă a celor „nevăzute şi neauzite”. Acesta este drumul învăţăturilor noastre pe asemenea meleaguri universice, şi învăţăm tot timpul câte ceva mergând pe acest drum.

Fără această încredinţare a adevărului intuiţiilor privind existenţa divinităţii, nimeni nu ar fi avut curajul să se întrupeze pe Pământ, într-o astfel de conjunctură galactică. Chiar şi cei care nu cred până ce nu văd concret, până ce nu este demonstrabil totul convingător: înainte de toate aceste veacuri grele, ei s-au bazat pe acest fel de ajutor discret, înţelegător şi iubitor. 
Şi simţim undeva în interiorul nostru, şi chiar în exteriorul nostru această formă de ajutor, chiar corespondenţa cu ajutătorii, cu îndrumătorii de destin. 
DE ACEEA CREDEM. 
Unii dintre noi chiar şi în faţa morţii.

Din ce în ce mai mulţi oameni simt schimbarea conjuncturilor de viaţă, schimbarea vremurilor, sfârşitul lumii vechi şi venirea unei alte forme de viaţă. Fiecare simţim propriile noastre puteri care se schimbă – însăşi schimbarea ne face mult mai conştienţi decât ajunsesem să fim în ultima fază a plenului vremurilor trecute. Simţim puterile care ne dau forţe, aripi să scăpăm de jugul semenilor noştri – nicidecum al divinităţii care ar face din noi sclavii, robii săi, după cum se exprimă mulţi. Umilinţa în faţa divinităţii capătă noi sensuri şi le înţelegem din ce în ce mai clar: modestie, simplitate, sinceritate, înţelegere, toleranţă, acceptare. Prietenie. Conlucrare, sub bagheta divină atotcuprinzătoare. Divinitatea ne-a lăsat să descoperim singuri adevărul şi mai ales să înţelegem că la baza celor petrecute au stat neputinţe pe care toţi le avem, prin care toţi trecem, ni le cunoaştem bine mai devreme sau mai târziu. Şi vom lucra cu noi înşine pentru întărirea acelor aspecte ale experienţei noastre care să ne ajute să înfruntăm orice condiţii de viaţă cu curaj, cu o spiritualitate elevată, inteligent şi iubitor în acelaşi timp. 

Schimbarea vremurilor, al cărei parfum primăvăratec îl simţim deja bine acum, ne va aduce totuşi conştientizarea faptului că permanent a fost posibil dialogul cu divinitatea, cu părinţii noştri spirituali înălţaţi: nu neapărat ei fiind întrupaţi de pe alte planete – existenţi de altfel, dar văzându-şi de treburile lor. A fost întotdeauna posibil un dialog între noi şi ajutătorii apropiaţi: entităţile astrale din preajma noastră, precum şi entităţile din dimensiunile structurale paralele, apoi îngerii şi arhanghelii – cu toţii fiind sub coordonarea părinţilor tuturor: marii creatori, făuritori ai tuturor universurilor în care ne desfăşurăm eternitatea vieţii noastre. Oriunde ne-am duce în acest univers ne vom întâlni cu toţii, căci suflarea părinţilor noştri se împleteşte strâns, la cel mai înalt nivel, pentru a ne susţine şi pe noi, şi viaţa de toate felurile, şi toate creaţiile lor din universuri, şi universurile înseşi. Totul devine una şi aceeaşi formă de viaţă, chiar dacă fiecare monadă îşi păstrează personalitatea: mult hulită azi de unii dintre noi, sub puterea influenţelor celor care nu ne doresc dezvoltarea reală şi echilibrată a personalităţii umane – a fiecăruia şi a tuturora la un loc. 

Omul a putut intui însă întotdeauna legătura directă pe care a avut-o cu ei, cu cei aflaţi pe fiecare treaptă a verticalei spirituale coordonatoare; rugăciunea ne-a încurajat în mică măsură să formăm un dialog între noi şi dânşii, dar a avut calitatea de a ne păstra mereu în legătură sufletească cu ei – cu ceea ce am numit sintetic în ultimele milenii: Dumnezeu. 

Reprezentanţii oficiali ai religiilor abrahamice (mozaică, mahomedană şi creştină), moştenitoare a practicilor religioase generalizate în Mesopotamia, Arabia şi Egipt, au făcut din elementele normale ale înaintărilor evolutive ale pământenilor momente de posesie legală, obligatorie şi pedepsitoare, dorind întărirea practiciisimple, indiferent dacă omul dă sau nu dă dovadă de simţire şi gândire. De fapt, întemeietorii practicilor au ştiut că acum gândirea este mai apropiată omului, după obişnuirea cu vorbirea degajată, fluidă; gând care este de fapt o vorbire interioară: prin articularea de sunete care imită înlănţuirea sunetelor fundamentale din univers. Au ştiut că doar acest moment este micul moment al omenirii de posibilitate a detaşării de gândul generalizat, adică folosit în orice moment al vieţii – de acţiuni şi de repaos în egală măsură – şi au ştiu că în această clipă a omenirii (chiar dacă „clipă” înseamnă multe sute de ani) se poate capta atenţia omului şi se poate manipula spre deservirea lor. Restul este o istorie deja cunoscută, pe care trebuie s-o avem în vedere pentru a ierta şi a ne continua drumul spiritualizărilor de cea mai înaltă calitate, pentru a cărui posibilitate de continuare, şi de ajutor oferit continuării, am venit cu toţii pe Pământ. 

Şi pentru că a venit vorba despre vorbire şi gândire articulată, putem să discutăm puţin despre ele. Da, nu avem numai vorbire articulată, ci şi gândire articulată. Putem să ne gândim asupra faptului că avem nevoie, pentru evoliţiile noastre, şi de emisii de sunete exterioare – comunicarea noastră prin vorbire de toate zilele – dar în egală măsură şi de emisii de sunete interioare. Avem nevoie de un dialog interior cu noi înşine pentru:
– planificările acţiunilor noastre;
– pentru analize interioare ale propriilor noastre manifestări curente în lumea înconjurătoare – care devin de fapt, treptat, cristalizări ale înţelegerilor noastre;
– pentru dialogul personal cu cei care există dincolo de percepţiile noastre: prin dezvoltarea accentuată a unor alte percepţii, prin intermediul unor alţi senzori – senzori ai corpurilor de vibraţie superioară corpului nostru fizic. Este un dialog cu entităţile noastre superioare ((cu îngerii numiţi popular): adică cu entităţi astrale, dimensionale, coordonatori ai evoluţiilor noastre, după cum sunt şi sarcinile fiecărui întrupat în societatea planetară. 
Iar acest dialog interior cu cei care sintetic îi numim Dumnezeu, sau mai puţin sintetic: zei, sfinţi, maeştri înălţaţi, se sprijină pe activitatea interioară şi exterioară a rugăciunilor cu care am fost, şi suntem încă obişnuiţi din perioada imediat anterioară. 

Rugăciunea inimii din religia creştină îşi doreşte să unească mintea cu inima omului, reunindu-le dintr-o aparentă schizmă neînţeleasă corect de cele mai multe ori: una simţim, alta gândim să facem şi în continuare facem şi vorbim în acelaşi mod diferit. Iar aceasta a fost şi este o rugaciune în primul rând pentru majoritatea reprezentanţilor oficiali ai religiei din toate timpurile (conducătorii, administratorii, autorităţi de toate felurile), de la remodelarea cărora ar fi trebuit să pornească imboldul şi ajutorul oferit oamenilor,  „păstoriţilor” lor... Dar s-a oferit oamenilor de cele mai multe ori şi această rugăciune, dar şi toate celelalte, în primul rând pentru a le abate atenţia de la strategiile de control create de majoritatea administratorilor religioşi, de impunere, de pedeapsă, de sclavie de fapt. 
Concret, fiecare om ar trebui să fie conştient că de cele mai multe ori nu este câtuşi de puţin autentic, şi ceea ce simte nu exprimă şi nu imprimă adevărul în vorbele, şi apoi în faptele sale. Ţelurile urmărite ale multora trec de vocea curată a interiorului sufletesc sau a îngerului care ajută cu îndemnul la un gând curat – considerând că da, aşa este cinstit, dar în această lume nu pot trăi bine fiind cinstit...
Şi vor descoperi, rând pe rând, că se poate trăi totuşi cinstit, frumos, înălţător, dacă toţi oamenii ar trăi în acest fel, şi pot s-o facă, căci au multă experienţă din evoluţiile anterioare. 
Împletirea minţii cu inima – curată, cinstită, deschisă, cu efortul de a mlădia propriul comportament spre bunătate şi cuminţenie, ar ajuta în orice situaţie şi s-ar lăsa ajutate astfel de verticala spirituală ajutătoare: care crează absolut toate condiţiile de înaintare şi de susţinere radiantă, concretă, reală, a eforturilor pe care orice spirit trebuie să le desfăşoare pentru trăirea sa eternă. 

În acest fel nu mai există nici sens religios, nici sens laic. Nu mai suntem decât fraţi, prieteni, ajutători şi ajutaţi. Ne împărtăşim experienţa, învăţăm unii de la alţii. Trăirea generală devine profundă şi neinteresată decât în dorinţa de a ajuta prin orice fel de manifestare. Pe fiecare treaptă personală de evoluţie, rugăciunea devine astfel înţelegere treptată a împletirii tuturor formelor de ajutor, un ajutor din ce în ce mai complex, de la cele ale manifestărilor prin corporalitate – până la puterea de a uni radiaţia proprie cu aceea a verticalei spirituale coordonatoare (Dumnezeu). 
Şi pentru asta nu ne-ar mai rămâne decât să mulţumim...
Dar pentru a ajunge acolo, înseşi corpurile noastre de început evolutiv ne ajută în modul cel mai complex şi mai subtil posibil. Mult timp oamenii au fost îndrumaţi chiar de către reprezentanţii religiilor să-şi dispreţuiască corpul – şi o mai fac cu sârg chiar şi azi, crezând că asta cere Dumnezeu... Dar nu este de loc adevărat – corpurile noastre ne învaţă să ne manifestăm, să ne orientăm în infinitul spaţio-temporal, să ne folosim radiaţia spirituală care se scurge prin toate structurile lor învăţând mişcarea pe care o vom face la un moment dat fără corp – dar cu abilitatea cu care cândva am folosit corpurile de întrupare. De aceea, spre exemplu, vorbim de minte şi de inimă: ne raportăm la corpurile noastre, pe care le cunoaştem deocamdată însă atât de puţin, pentru a ne stabili repere de trecere către înţelegerea esenţei lor: folosirea stabilă, flexibilă, echilibrată şi sigură a radiaţiei spirituale/monadice care le constituie şi le susţine existenţa.

RUGĂCIUNEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE...
Gândirea sub formă de cuvânt articulat, a fost ajutată să se dezvolte în toate felurile mai ales în ultimul secol, la nivel de mase largi umane. Să nu uităm că ea a fost sărăcită în ultimele milenii prin viaţa grea a majorităţii oamenilor, dar s-a consolidat în ultimul timp, căci era deja una dintre sarcinile generale ale omenirii. Nu numai activitatea noastră generală a avut de câştigat de pe urma ei – şi ar fi bine să nu ne lăsăm influenţaţi de voci care spun că gâdirea nu este bună, nu este a spiritului – doar pentru că se porneşte unilateral în astfel de propovăduiri de la folosirea ei spre distrugere şi îmbogăţire materială personală sau de grup restrâns. Prin intermediul gândului, omenirea a păstrat legătura cu divinitatea, indiferent de religie, de activitatea desfăşurată în legătură cu entităţile astrale ajutătoare ale oamenilor şi planetei întregi. Omul a păstrat, prin intuiţiile sale, legătura cu cei care i-au promis un ajutor permanent pentru a trece cu bine prin toate trăirile grele ale unor vibraţii foarte joase. Nu a cerut orice fel de ajutor, a cerut ajutor să izbândească în sarcinile de destin pe care şi le-a conştientizat ca fiind necesare pentru a-şi forma, după terminarea destinelor, o idee profundă asupra felului în care a păstrat cunoaşterile sale acumulate anterior prin tot universul – până la cea mai joasă vibraţie pe care o poate suporta momentan. A cerut să poată conştientiza diferenţa între ceea ce manifestă la nivelul acesta foarte scăzut şi nivelul de manifestare la care a ajuns personal în vibraţiile înalte din care a venit pe Pământ. O astfel de diferenţă o înţelegem privind situaţia unui om extrem de bogat obligat să suporte o sărăcire peste noapte – comparativ cu un om sărac care nu prea are ce pierde. Dacă nu am veni din vibraţii foarte înalte – nu ne-am comporta în acest fel, cu disperarea celui care a pierdut tot ceea ce-l obişnuise să trăiască uşor, îndestulător şi frumos. Tocmai o asemenea greutate trebuie ajutată aici, la început de drum, căci pe măsura adâncirii în evoluţii se estompează apoi tot mai mult greutatea, creşte abilitatea adaptărilor rapide la situaţii existente pretutindeni, şi din ce în ce mai puţine greutăţi se ivesc într-un asemenea trai lipsit, modest – dar tocmai bun pentru a scoate la suprafaţă abilităţi de descurcare în condiţiile existente la întrupare. Şi ne sprijină intuiţia că va apare la momentul oportun exact ceea ce este necesar pentru a trece cu bine peste greutăţi, gura de oxigen, ideea salvatoare după încercări proprii greu sau de loc izbăvitoare: aceasta a fost, este şi va fi întotdeauna speranţa, încrederea în ajutorul divin, venit din nevăzut. 

Rugaciunea ne-a ajutat şi ne ajută în continuare, chiar dacă de cele mai multe ori unii dintre noi nu mai simt azi nevoia să se roage, căci intuiesc sau cunosc direct faptul că Dumnezeu ştie clar cum să ne ajute, ştie bine ce ne trebuie încă înainte de a sesiza noi necesitatea momentului; şi ceea ce este mai important decât orice, conştientizăm că ajutorul s-a pornit de mult, cu mult timp înainte să apară situaţia grea sau imposibil de rezolvat doar prin forţele întrupatului. 

Comunicările astrale ne spun azi că suntem co-creatori şi puţini au înţeles sensul larg şi profund al acestui fel de impuls astral: credem doar că, dacă ne punem o dorinţă în minte, ea se va îndeplini – se va „materializa” cândva, mai devreme sau mai târziu. Dar dacă se împlineşte cu adevărat ea nu a fost o simplă poftă stârnită din invidia la adresa altui posedant, o simplă fiţă de a pofti la ceva existent în această lume – ci a fost o intuiţie privind posibilităţile proprii de destin. 
Alţii nu primesc pentru că, de fapt, au nevoie de cu totul altceva...
Şi vom înţelege bine acest lucru cândva...
Însă ideea de co-creator ar trebui să ne conducă la înţelegerea faptului că învăţăm să fim co-creatori cu Dumnezeu, dar pentru a ajunge acolo suntem abia în faza copilului care se joacă cu plastilină: foarte important pentru deprinderea de creaţie, dar nefiind încă ajunşi în faza finală pe care ne-o credem acum...
Şi mai concret, ideea – şi înţelegerea – ar trebui să cuprindă:
– dorinţa de a obţine ceva: dar muncesc în acel sens, iar pe drumul obţinerii voi „câştiga” mult mai mult decât mi-am propus: experienţă, învăţătură, o bogăţie de înţelegeri. Mulţi pot fi dezamăgiţi că, dacă au avut încredere că vor primi oricum, orice vor cere, cred că vor fi ajutaţi fără a face nici un efort, fără a mişca un deget, şi iată că nimic nu s-a „materializat”. Vor învăţa că „Dumnezeu te ajută – dar nu-ţi bagă şi în traistă” – cum spune românul;
– acţiunea totală a viitorului ca fi o activitate extrem de bogată, maxim creativă mental: şi în planul gândirii, şi în planul creaţiei. Creaţia mentală se dezvoltă şi se aprofundează la o scară practic infinită, ceea ce conduce la înţelegerea faptului că ceea ce învăţăm aici, acum, sunt trepte către o creaţie infinit superioară, universică în adevăratul sens al cuvântului: nu existentă simplu în acest univers, ca parte a sa, ci o creaţie de natura macrostructurilor componente ale universului, care ţin soarta universului şi a celorlalte universuri în plasa armoniilor sale, le întreţine şi le remodelează permanent în funcţie de cerinţele mereu schimbate ale evoluanţilor. Toate sunt de o mărime, complexitate, subtilitate, funcţionalitate uriaşe, incomensurabile din perspectiva pământeanului, dar realizarea tuturor acestora se face în comun cu participarea unor enorm de multe entităţi înalt-coordonatoare, într-un gând unanim, cu forţe îndreptate către acelaşi ţel comun: un ajutor înălţat, altruist etern şi infinit – profund iubitor pentru orice viaţă din sufletul său divin...

Să mulţumim...

miercuri, 29 ianuarie 2014

SUB SEMNUL SOLSTIŢIULUI (4): DESCHIDEREA CERURILOR


Am discutat despre “deschiderea cerurilor” în fel şi chip. Mai precis:
1. Despre fenomenul astronomic 
( http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2009/12/despre-deschiderea-cerurilor.html ): adică reflectarea fenomenologiei vibraţionale în funcţionarea radiaţiilor stelare (solare). De reţinut este faptul că nu steaua – Soarele – determină fenomenologia solstiţionară (se va studia Sub semnul solstiţiului: 
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2014/01/sub-semnul-solstitiului-3-impacarea.html ), ci steaua se aliniază primirilor vibraţionale, asemenea întregii galaxii: prin punctul dimensional care susţine formarea nucleului galactic şi toate celelalte formări ale galaxiei, în cascadă, până la stelele şi planetele de ultimă generţie ale galaxiei;
2. Despre fenomenul vibraţional manifest în zilele Mijlocului (Miezului) de Iarnă şi în zilele Mijlocului (Miezului) de Vară – adică în preajma solstiţiilor. Au loc echilibrări profunde la nivelul întregii planete: între emisferele planetare – adică atunci când în emisferă nordică este iarnă în emisferă sudică este vară, fiecare emisferă primind vibraţia care i se potriveşte şi astfel echilibrarea este la nivelul întregii planete. Întreaga planetă, toate vieţuitoarele planetei se echilibrează astfel, ajută pe fiecare întrupat să primească direct sprijin vibraţional şi direct, la nivelul corpului fizic (şi din cealaltă emisferă la nivel spiritual) şi invers: direct la nivelul corpurilor spirituale (şi din cealaltă emisferă la nivelul corpului fizic);
3. Am discutat despre faptul că în preama fenomenului solstiţional, în această etapă planetară încă de joasă vibraţie pe care o traversăm, omul trăieşte şi după obiceiuri şi tradiţii, şi după intuiţiile proprii, în moduri care erau pentru el, la nivelul înalt de vibraţie planetară, moduri curente de trăire, permanente, normale. Iar în vremurile acelea omul a ştiut că venise vremea (aşteptată de altfel din străvechimi) că avea să trăiască o trecere la alt mod de viaţă, de trăire, în vibraţii joase, o diminuare vibraţională care îi va aduce uitarea celor el le putea face în trecut. Aceasta a determinat atunci crearea unor adevărate programe pentru ceea ce s-a putut păstra în obiceiurile, tradiţiile poporului, manifestări umane care să ducă amintirea celor vechi pe tot parcursul perioadei cu vibraţia cea mai joasă; şi care să fie apoi, când vibraţia avea să crească din nou, întărire pentru cei dintâi care se vor confrunta cu reveniri la naturalul străvechi. 
Că unii conducători le-au păstrat nu ca pe un bun al întregii comunităţi, ci ca pe un bun personal pe care l-au gestionat în felul lor interesat şi agresiv, fondând legi numite altfel, direcţionându-le în fel şi chip – asta nu diminuează adevărul rădăcinilor tuturor, asemănătoare cu ale altora de acelaşi fel din lume. Nu au fost nicidecum formate primordial de o singură populaţie anume din lume, apoi răspândite prin circulaţie, ci impuse prin crearea şi perpetuarea imperiilor sclavagiste, prin interese rămase mult timp obscure. Ele ies însă treptat la iveală şi este necesar să avem, să păstrăm în vedere faptul că, dacă omul a procedat într-un fel incorect, fundamentul celor impuse cu brutalitate, cu pedeapsă - şi nu cu explicare şi ajutor de înţelegere, rămâne absolut real, bun, învăţător, corect. Este necesară cunoaşterea adevărului şi nicidecum obstrucţionarea lui. Să ne fie o cunoaştere atât din punctul de vedere al folosirii abuzive – pe care trebuie s-o ştim, dar s-o şi iertăm, cât şi din punctul de vedere al profunzimii moştenirii fiecărui popor în parte. Căci fiecare popor a avut o cunoaştere reală din perioada anterioară ultimei glaciaţiuni, când toată lumea trăia prin puterile spirituale universale – adică prin ceea ce denigrează sau dispreţuieşte azi multă lume: din frică, sau din invidie; sau din neputinţa de a accepta adevărul cu privire la sfârşitul epocii în care minciuna, hoţia, crima, perversitatea au “circulat” libere în lume – de la un suflet la altul… 

Aşadar, formarea tradiţiilor şi obiceiurilor a fost o acţiune deliberată, bazată pe universalitatea manifestărilor de acest fel în rândul întregii omeniri, din întreaga lume. Cunoaşterea universală străveche a rămas astfel sub forme insulare sau de sinteză (azi le numim abstractizări) în manifestările umane care au devenit treptat de altă natură, de alt fel, specifice acestei etape planetare cu vibraţie foarte joasă. 
De reţinut este şi faptul că cele religioase nu le numim obiceiuri sau tradiţii – dar de fapt asta sunt şi au aceeaşi rădăcină ca şi cele religioase, chiar dacă sunt privite de religioşi dogmatici pe nedrept cu dispreţ (şi nu ar trebui…) ca fiind “barbare”. De fapt sunt cele perene ale fiecărui popor în parte, rămase dincolo de obligaţia de a le înlocui cu cele ale altui popor pentru ca conducătorii să aibe o bază comună de ajutor între ei, şi nu pentru popor, în vremurile formării de imperii şi încercării deznădăjduite de a le menţine astfel pe orice căi, cât mai mult timp în funcţiune. 
Tocmai de aceea înţelegerile actuale se vor extinde treptat şi vor avea loc reveniri la trăiri naturale, neimpuse, necreate din frică, ci bazate pe iubire de divinitate şi de oamenii înfrăţiţi din ce în ce mai mult, dincolo de învrăjbirile şi întunericul necunoaşterii relaţiei fireşti între om şi Dumnezeu – nicidecum altfel…
Înţelegând – putem merge mai departe, echilibraţi şi plini de demnitate, respectându-ne reciproc, conlucrând din orice punct de vedere… 

… Am discutat în fel şi chip despre faptul că suntem radianţi – dar nu suntem obişnuiţi să facem faţă tuturor influenţelor care ne vin de pretutindeni.
… Am discutat despre faptul că avem puteri, forţe spirituale subtile pe care nu ni le mai cunoaştem, căci ne-am trezit influenţaţi de cei din jur, iar când am conştientizat că de fapt lucrurile stăteau aşa cum le-am intuit, şi nu aşa cum ne impuneau exagerările altora, ne-am trezit neputincioşi şi pedepsiţi, şi am renunţat la cele ştiute de noi, în timp ce stăpânii au continuat în ascuns să facă şi bine – dar şi mult rău… Fiecare grup şi-a avut astfel neputinţele lui…
… Am discutat despre faptul că azi am câştigat o serie de libertăţi şi am început să înţelegem că nu cerurile se “deschid” – Dumnezeu nu le “închide” niciodată de altfel – ci impulsurile de vibraţie ridicată determină de fapt “deschiderea” propriilor noştri senzori de percepţie ai corpurilor noastre fluidice. Şi astfel mai ales “vederea” astrală şi mentală preia conducerea asupra senzorilor corpului fizic, sau cel puţin coexistând pentru o clipă sau o perioadă diferită de la om la om. În anumite perioade ale anului suntem astfel mult mai perceptivi, iar ceea ce numim “obiceiuri” şi “tradiţii” ne ajută să dăm “o mână” sau… o “gură” de ajutor !… naturalului care pare că se dilată în spirale din ce în ce mai largi, până la un moment culminant, pentru ca apoi să se piardă, să scadă treptat din intensitate până ce obişnuinţele anterioare estompează “apariţiile”… Spontaneitatea lor mai apare însă pentru unii oameni rar, pentru alţii mai des, pentru unii când vor ei – pentru alţii când sunt condiţii ca ritmurile lor biologice să se suprapună cu ritmuri planetare, toate la un loc să determine percepţii care, cu timpul, nu mai sperie prin neobişnuit, ci creează obişnuinţe, înţelegeri, susţineri pentru alţii care se deschid şi ei.

Postul de orice fel uşurează circulaţia energo-materială în corpurile noastre şi creează un drum mai uşor deblocărilor pe care vibraţia înaltă a Zilei Mijlocului de Iarnă/Vară  îl determină în sistemele noastre corporale.
Reducerea activităţilor după cum simţim, intuim, conduce la relaxarea corpurilor noastre şi la curgerea mai fluidă a fluxurilor mereu înnoitoare.
Împăcarea cu semenii, acceptarea celor care încă nu se pot împăca cu ei înşişi şi cu cei din jur, cererea de sfaturi unor oameni care au experienţă mult mai multă decât noi înşine: indiferent dacă sunt însă oameni sau entităţi ajutătoare - pe care ajungem treptat să le înţelegem şi să le acceptăm sfaturile, bucurând şi pe alţii cu ele – toate ajută la deschiderea noastră multisenzorială. Odihna şi înţelegerea treptată că nu gălăgia stridentă, nu cumpărăturile pline de pretenţii, împovărătoare, nu aglomeraţiile obositoare sunt cele care ne trebuiesc în continuare – dar înţelegem că altora încă le mai trebuie, completează fondul împăcării cu sine. Trecerea la linişte, la pace interioară, la echilibru interior de fapt, se face prin umplere cu manifestări – sau cu consumarea integrală a manifestărilor, putem să numim oricum – nu prin gol: unde este gol existenţial (spiritual) – se va realiza o mişcare interioară (nevoie) sau exterioară (năvală) care ne va auta – nicidecum împiedica să facem paşi mai departe. Evoluţia noastră nu înseamnă gol, ci îmbogăţire permanentă – dar şi gestionarea golului şi gestionarea bogăţiei: împletirea lor – a golului şi a bogăţiei este calea înălţărilor noastre spirituale în care realizăm şi oferim permanent bogăţii de creaţii, fără să păstrăm nimic pentru noi; oferim încredere şi pace sufletească făcând linişte în odihnirile necesare celor de început, urmând ca noi înşine şi apoi cei ajutaţi să înţelegem împreună subtilităţile extinderii unor anume feluri de bogăţii: alte creaţii universice, alte universuri, alte Centre de evoluţie. Deschiderea cerurilor – aşa cum o numesc îndeobşte oamenii – este mult mai pregnantă pe fondul tuturor acestora la un loc, a acceptărilor de diferite feluri – chiar dacă ni se dispreţuieşte însăşi acceptarea sau oricum nu mai suntem preţuiţi aşa cum eram înainte. 
Înţelegem că în liniştea sufletelor noastre, în liniştea naturii, în liniştea înţelegerilor şi blândeţea celor de acelaşi fel ne regăsim pe noi înşine, ne putem conştientiza eternitatea în fiecare moment care vine şi trece, noi înşine trecători printre clipele noastre şi ale celor din jurul nostru, lăsându-ne mai drepţi, mai echilibraţi, mai modeşti, mai altruişti, mai înţelepţi, mai iubitori de tot ceea ce ne înconjoară.
Simplu zis: cu adevărat – mai umani…

Toate ne trebuiesc: pe loc, direct - pentru a ne odihni de oboselile trecute. Pentru viitor – când aflăm că ne vom reîntoarce la ceea ce sufletele noastre tânjesc şi dorim ceea ce este esenţial pentru noi, indiferent dacă rămânem pe Pământ sau plecăm în alte părţi ale universului. Aşteptăm “deschiderea cerurilor”, definitivă şi completă, cu speranţa şi bucurie ca să ne întărim percepţiile, înţelegerile, ştiind că apoi le vom continua în spirale infinite, întăriţi, consolidaţi fiind de tot ceea ce am trăit până acum…