Frumusețea florilor de toamnă...

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



SĂ ÎNCURAJĂM CERCETAREA EXTRASENZORIALĂ

Sigur că cele pe care le scriu sunt părerile mele personale, născute din cercetare personală, şi nu am pretenţia să fiu crezută, dar rog întotdeauna un singur lucru: cei care au oarece capacităţi extrasenzoriale să cerceteze cele scrise aici, pe cât posibil - în meditaţie (astral) sau direct mental. Să dezbatem, să conlucrăm, să ne împărtăşim experienţa fiind mereu gata să ne deschidem orizontul. Să contribuim cu toţii la cercetarea de acest tip, pentru ca să nu mai fim datori exclusiv site-urilor şi altor scrieri străine. Căci fiecare popor are calea sa - dacă preluăm calea altora fără să o avem marcată pe a noastră personală, conform tradiţiei poporului propriu, atunci ne împrăştiem forţele, în loc să ne îmbogăţim reciproc destinul. Comparaţiile ar trebui făcute abia după ce ne cunoaştem tradiţiile şi cunoaşterile, cât de cât, căci de aceea apar exagerări de genul: poporul român a fost primul care a civilizat Europa, a fost singurul popor autohton... lucruri pe care le vom descoperi neadevărate, cu ruşine şi regret pentru orgoliul împrumutat din exemplul altor popoare orgolioase, care ne-au impus încredinţările lor...

Cercetarea începe, e drept, cu confuzii, stângăcii, asocieri multiple, dar treptat lucrurile se limpezesc, legăturile între domeniile cercetate încep să se vadă cu efectele lor echilibrate la nivele din ce în ce mai înalte. Pe măsura trecerii timpului, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare (de fapt: stelar-galactice, zonale), puterile noastre vor creşte şi ne lămurim asupra aspectelor confuze, îmbogăţindu-ne cunoaşterea privind universul în care ne aflăm.

Încurajaţi şi voi, la rândul vostru... Să nu agresăm, ci să încurajăm.

Oamenii cu capacităţi extrasenzoriale sunt sensibili, fac primii lor paşi temători, nesiguri, într-o lume puţin cunoscută; a crede că un astfel de om este "tare", că ar trebui să fie insensibil şi să confunde echilibrul cu nepăsarea şi duritatea, este o mare confuzie...

Mulţumesc. Vă doresc toate cele bune şi frumoase!!

Pentru cei interesaţi !!

ACEST BLOG NU SE VA DESFIINŢA !!!
Anunţurile temporare ale Blogger - Google sunt false. Exprimarile lasă de dorit sau sunt create spre a induce in eroare pe cei care le folosesc. Probabil ca ne pregatesc astfel de taxarea spaţiului web, aşa cum s-a procedat si in cazul siteurilor bazate pe tehnologie ning .

Deşi am raportat că nu este corect cum se procedează, Google cere mereu verificarea parolei şi, până la reintroducerea ei, blochează întreg contul Google. Dacă nu sunt pe gmail in acel moment, blogurile sunt blocate pana ce deschid computerul. Nu mi se pare de loc corect... dar nu avem ce face!!
Să-i iertăm şi să ne revedem puţin mai târziu.
Pentru toti cei care se confruntă cu astfel de probleme, sfatul meu este urmatorul: priviţi des, chiar de 3 - 4 ori pe zi, în coltul de sus, dreapta, unde apare din cand in cand cuvântul AUTENTIFICARE. Click pe el, puneţi parola şi se redeschide totul. Este buna o adresă de gmail, căci se cere imediat reintroducerea parolei şi totul revine la normal.
Cristiana

http://regasirea-interioara.blogspot.com/

La fel ca si filmele anterioare, si acesta este primit din partea prietenului blogurilor mele Gabriel , caruia ii multumesc din toata inima pentru suportul spiritual pe care ni-l ofera!!
Succes, Bucurie, Iubire si Lumina, Gabriel!!

joi, 20 noiembrie 2014

NERVOZITATE, MÂNIE, ISTERIE...

Nu avem multe lucruri grele de făcut. Cel mai greu este însă să facem lucrurile în mod simplu, curat, făcut în linişte sufletească şi dus frumos până la capăt. Este foarte greu să ne acceptăm neacceptările zilnice... Ar fi bine să putem să ni le acceptăm, şi nu oricum: ci spre analiză, concluzii şi înţelegerea efectelor acţiunilor noastre din trecut; în cazul schimbărilor de atitudine, de acţiune, să analizăm apoi felul în care se împletesc efectele acţiunilor noastre trecute cu efectele hotărârilor noi, rezultate din analizele celor vechi. Le încurcăm deseori, iar dacă rezultanta totală este neconvenabilă rămânem încredinţaţi că am luat hotărâri greşite, abandonăm şi căutăm la nesfârşit, frustraţi, nervoşi – altceva, mereu „altceva”... 
Pe Pământ, până acum, revolta, nervozitatea, isterizarea noastră a fost normală, de multe ori a schimbat soarta unei omeniri oprimate revoltându-ne în grupuri masive. Dar de acum încolo începe să nu mai fie normală, chiar dacă ea apare şi nu o conştientizăm ca atare – dar apare, însă nu vrem să recunoaştem deschis: evenimentele pe care le trăim ne-o dovedesc (şi este necesar aici să discutăm puţin, dar o vom face separat, în articolele imediat următoare). 
Să nu ne imaginăm că astfel de manifestări pe care azi le considerăm negative – vor dispare definitiv din memoriile monadelor: memoriile rămân intacte după folosirea corpurilor în destine petrecute pe diferite planete, în diferite părţi ale lumii. Ele rămân necesare şi în alte lumi, mai ales cele cu vibraţie foarte joasă, chiar dacă în lumea aceasta pământeană, pentru noi, şi-au încheiat rolul, misiunea. Omenirea nu poate încă renunţa la manifestările pe care le numim azi negative, ele doar vor fi privite altfel, nu sub forma dualităţii, faţă în faţă cu cele considerate pozitive, ci sub forma unicităţii: necesităţii lor în continuare, în diferite momente ale vieţii umane, făcând parte din experienţa totală a omului. Această formă de a privi lucrurile – unicitatea – este mult mai complexă decât simpla formulă „Toţi suntem unul” – aşa cum cred unii dintre noi. Privite din acest unghi de vedere, toate manifestările vor fi folosite punctual în cazurile necesare, bine gândite la momentul intervenţiei lor, cu o conştiinţă avansată. Căci nu s-au terminat toate întrupările grupurilor spirituale care nu au o experienţă bine conturată pentru forme de manifestare elevate, acum – pe Pământ, la nivelul actual de vibraţie al Pământului. Sunt grupuri de spirite foarte sensibile, care au nevoie de condiţii de trai mai bune decât au avut generaţiile anterioare şi cea actuală, de aceea ei trebuie înţeleşi, toleraţi fără frustrare şi ajutaţi cu răbdare, cu tact – ceea ce societatea umană viitoare va putea să ofere cu siguranţă: pe fundalul creşterii permanente a vibraţiei medii planetare. Ceea ce este chiar un ajutor deosebit pe care deocamdată nu-l conştientizăm la întreaga noastră capacitate şi la întreg nivelul său pământean. 

FACEM SAU NU FACEM EFORTURI???...
Mulţi oameni renunţă să facă eforturi, cerând doar altora să le facă – unii: doar dacă le pretind, alţii: pretinzând pentru a fi serviţi de alţii. De multe ori, o cerinţă normală, echilibrată, este repede confundată cu obligaţie, pretenţie: şi astfel este respinsă fără a sta prea mult pe gânduri. 
Alţii înţeleg că eforturile sunt necesare, dar să le facă toată lumea, nu numai unii. Şi personal nu pot spune decât că este corect; însă la o analiză mai atentă, o parte dintre aceştia nu renunţă la efort, chiar dacă ceilalţi nu sunt dispuşi să le facă: şi sunt puţini aceştia din urmă. Sfatul meu ar fi să nu se încarce cu toate cele pe care alţii nu le fac din varii motive, dar să fie făcute cu conştiinţa proprie şi analizând condiţiile locale: pot fi astfel făcute cele mai importante, impulsionând în continuare însă pe cei din jur să înţeleagă necesitatea participării lor la astfel de acţiuni, de eforturi mai mici, dar generatoare de cunoaşterea propriilor forţe spirituale ce pot face multe lucrări complexe. Căci avem forţe, priceperi, experienţă – dar nu ştim că le avem. 
De fapt, în aceste vremuri avem nevoie, aşa cum spuneam şi în alte cazuri, să gestionăm situaţiile – nu să le abandonăm. Să avem în vedere acest lucru, fiind încredinţaţi că suntem ajutaţi de entităţi puternice, care nu ne lasă la greu, dar nici nu ne dau mură-în-gură ceea ce cerem, ceea ce dorim. Dacă este dorinţă de destin, echilibrată şi modestă, suntem şi noi canalizaţi către împlinire, sunt canalizate către noi şi forţele (oameni, evenimente, informaţii) care ne vor ajuta până la capăt. În felul ei spiritual, viaţa noastră este curată, chiar dacă influenţele curg spre noi. De aceea spuneam de „gestionare”: adică ce luăm din ceea ce vine spre noi, cât dezvoltăm sau diminuăm, la timpuri potrivite, urmărindu-ne simţirile, schimbările, luând hotărâri potrivit momentului, chiar schimbărilor în timpul lor, în meandrele pe care le nasc – nu numai cotitura generală. Să avem simţirea conştienţei forţelor înaintate chiar după cotitură, căci de părţile cele mai puternice nu se scapă de loc uşor, ci treptat, iar aceasta este un lucru deosebit de bun; care nu produce fracturi spirituale, iar pe de altă parte se creează condiţii pentru conştientizări care sunt la început mai mult sau mai puţin înţelese – însă reale, şi ale celor care sunt la întrupare deja, şi ale unor grupuri de spirite care intră treptat, în viitor, la întrupare.
Este drept, nu ştim asta prea profund acum, dar de la cele grosiere la cele mai fine şi subtile efecte, toate pot fi folosite şi acum, chiar în această viaţă, dar şi în alte vieţi viitoare: în faţa celor care necesită să fie ajutaţi de noi, în calitate de ajutători cu experienţă, care au trecut prin asemenea simţiri şi ştiu bine că trăim cu toţii etapă după etapă, chiar dacă abia la final le vedem şi înţelege unde s-au cuplat şi oameni, şi etape de evoluţie, în experienţa totală a fiecărui spirit în parte. 
Asta să înţelegem bine: învăţăm să ajutăm şi învăţăm să ne lăsăm ajutaţi: cu bucurie şi pentru una, şi pentru alta, folosind absolut TOT ceea ce intră în experienţa noastră personală. Fără să excludă nimic, fără să piardă din vedere nimic, chiar dacă aparent importanţa fiecărei clipe din eternitatea vieţii noastre monadice este nulă sau prea puţin perceptibilă pentru a crede că poate juca vreun rol important în această eternitate.

P.S.: În articolul următor să discutăm puţin despre ceea ce scriam pe ici şi colo: vibraţiile care ne influenţează permanent sunt azi ca nişte cuţite – spre deosebire de perioadele anterioare, când vibraţiile curgeau în valuri line, ca faldurile de mătase...

duminică, 9 noiembrie 2014

CÂTEVA CUVINTE DESPRE ÎNFRÂNAREA REVOLTEI OMULUI-AJUTĂTOR

Sunt multe de spus referitor la încredinţările acelor spirite care abia de acum încolo vor începe să facă diferenţele profunde, subtile, între ceea ce credeau despre ei şi lumea înconjurătoare – şi ceea ce este corect şi adevărat. La nivele înalte de vibraţie ei ştiu perfect, aplică perfect – la nivele scăzute ale vibraţiei planetare însă nu mai ştiu. Ştiu altele însă, cu încredinţare puternică, ce nu se modifică de-a lungul acestei vieţi pământene: că numai prin dispreţ, prin gândire potrivnică, prin ceartă, prin negare permanentă (acel „Gică contra” al românului) se deosebeşte omul de animale. Că a fi liniştit este ca şi cum ar paşte o vacă pe imaş... 
Desigur, este adevărat – acestea sunt unele deosebiri şi asemănări ale omului de animale. Dar este mult prea puţin şi asta denotă experienţa foarte mică a celor încredinţaţi astfel în condiţiile pe care le trăim azi. Cu astfel de oameni ne întâlnim frecvent: oameni care ne tulbură, nu de puţine ori ne scoate din minţi, pur şi simplu. 
Mai este un mare adevăr, pe care subconştientul tuturor îl ştie bine, dar doar unii îl conştientizează, îl folosesc în viaţa curentă: sunt cei care au ajuns să depăşească o asemenea gândire şi acum se întrupează ca ajutători pentru cei care vin la întrupare, ca şi la şcoală, generaţie de spirite după altă generaţie, pentru a-şi da seama cum gândesc de învechit referitor la ei înşişi, la viaţa care se desfăşoară în jurul lor, la întreg universul care ne înconjoară. Şi, cu ajutorul celor din jur, cu exemplele pe care le pot culege din jur, pot să depăşească şi ei, la rândul lor, obişnuinţa de a gândi în acest fel negativ, dispreţuitor, distrugător, apropiindu-se treptat de felul propriu de a gândi superior. Spun „propriu”, căci ei chiar o fac deja, dar în vibraţii înalte. Este o diferenţă asemănătoare cu felul în care ne comportăm când suntem liniştiţi, odihniţi, liberi, senini, şi felul în care suntem când ne certăm, căutând să scăpăm de răutatea altora – desigur proporţiile sunt altele, dar este suficient pentru a înţelege despre ce este vorba. 
Asemenea oameni negativi pot fi înţeleşi şi toleraţi, chiar dacă ne vine greu la început: nicidecum dispreţuiţi, părăsiţi, lăsaţi în voia soartei. Cândva, la planificarea destinelor lor, şi ei, şi coordonatorii evoluţiilor noastre s-au bazat pe ajutătorii de pretutindeni: care şi ei sunt ajutaţi de îngerii lor, de entităţile astrale ajutătoare, mereu alături de noi toţi. Chiar dacă se instalează o revoltă omenească, normală în sufletul celui care nu este de acord cu un asemenea comportament, sarcina lui de ajutător – căci de aceea se află în asemenea situaţie, ca ajutător spiritual, nicidecum pentru cine ştie ce „păcate”, „karmă” (adică „păcat” cu faţă orientală) este să tolereze, să accepte că da, aşa gândeşte omul din faţa sa... Este valabil pentru noi toţi, cei care ne dorim înălţarea spirituală. Chiar dacă la început nu putem, sau putem rar şi cu mult efort, mai devreme sau mai târziu vom ajunge să putem, pornind de la ÎNFRÂNAREA REVOLTEI proprii. Este bine să ştim că revolta ajutătorului în faţa celui ajutat provine din obişnuinţa neînţelegerii, necunoaşterii la nivel de societate că unul poate face multe, se poate strădui, poate munci cu râvnă, dar celălalt (cel ajutat) nu le poate face. Ne cerem tuturor acelaşi lucru, dar putem realiza fiecare după puterile sale spirituale, în funcţie de evoluţiile sale anterioare: căci suntem azi împreună egali în faţa lui Dumnezeu, dar diferiţi între noi, iar dacă nu acceptăm acest lucru, neînţelegerile vor curge gârlă în continuare...
În asemenea situaţii tensionate, avem puterea să virăm atitudinea noastră şi să ne spunem părerea – că omul se deosebeşte de animale prin cu totul alte elemente: 
– prin experienţa sa bogată în materie de creativitate şi derivatele sale: protecţia creaţiei (nu distrugerea ei) şi a priceperii, adaptării cunoştinţelor creatorului la orice noutate, în orice loc din univers se poate întrupa;
– prin diversitatea înţelegerilor sale: înţelegerea macrocosmosului şi microcosmosului, a tuturor manifestărilor vieţii de pretutindeni, a marilor creatori ai universurilor şi a creaţiei lor;
– prin comunicare inteligentă, prin emoţii diverse în toate planurile planetare, prin toleranţă, protecţie, îngrijire, devotament, dragoste universală... 
Şi câte şi mai câte...

Merită să reflectăm profund la această temă: de la înfrânarea poftelor de toate felurile – la înfrânarea revoltei, durerii spirituale în fond...
Deocamdată aceasta este numai o deschidere...

Şi ceea ce este deosebit de important: ajutătorul devenit conştient de misiunea sa nu insistă ca interlocutorul lui să accepte vrând-nevrând cele pe care i le spune, dar îi dă dovadă prin tot ceea ce gândeşte, face, spune, dovezi permanente dacă legătura dintre ei este strânsă (prieteni, familie, serviciu, vecinătate) şi durează atâta timp cât sunt pe lume.
Degeaba analizăm, înţelegem, dacă nu dăm un exemplu personal complementar. El vrea să te încontreze, să se certe, cu crezul său cum că aşa se deosebeşte de animale – tu îţi spui că şi animalele se ceartă, se înfruntă, se bat, se omoară... Dacă se poate îi spui şi lui. Dacă atmosfera este prea tensionată, e bine să fin concilianţi, dar să rămânem tăcuţi, aşteptând un moment favorabil pentru a merge mai departe.... 
Şi dăm permanent exemplul complementar: pozitiv, curat, frumos, înălţător...
Totul se adună: ceea ce am arătat eu cândva, tu, altul, şi altul, pe o planetă, pe alta, într-o galaxie sau în alta...
Toate concură la schimbarea, la înălţarea spirituală a tuturor... 

luni, 3 noiembrie 2014

REFERITOR LA FILMUL CARE CIRCULĂ DE MULT TIMP PE INTERNET: VRĂBIUŢA...

MOTTO: Nu contest sub nici o formă mesajul filmuleţului, ci mai spun ceva în plus...


De mult circulă acest film pe net şi sunt întrutotul de acord cu mesajul pe care îl transmite direct în cuprinsul lui. 
În plus, privit din altă perspectivă, ne poate învăţa însă şi alte lucruri importante decât ceea ce este evident din rolul filmului. Desigur te întrebi: bătrânul a vrut să pună la încercare răbdarea fiului, dar oare era normal să facă asta? Pentru că situaţiile sunt cu totul diferite – fiul nu ştie să se exprime, dar el ca bătrân trecut prin viaţă ar trebui să ştie să se exprime... 
Dar de cele mai multe ori lucrurile nu stau aşa. 
Putem merge mai departe cu analiza, dincolo de a ne limita la mesajul lui direct, la adresa fiului lipsit de răbdare. Să învăţăm să ne pregătim CU TOŢII de bătrâneţe din multe puncte de vedere, printre care şi din punctul de vedere al comunicării cu cei din jur... Pentru acea vreme în care greutatea exprimării devine mare, sau dimpotrivă: dorim să avem atenţia celor din jur, să vorbim mai mult şi nimeni nu se arată decât agasat de vorbele, povestirile noastre repetate, doar pentru că viaţa nu ne-a fost bogată şi le repetăm la infinit pe cele puţine trăite...

Filmul arată un bătrân şi un matur – fiul său – atent la ale lui, vădit deranjat de încercarea de comunicare a bătrânului. Dar problema care ne interesează pe toţi, tineri şi bătrâni deopotrivă, ar fi şi alta, foarte importantă cred: bătrânul cam are pretenţii, nu ştie de fapt să comunice - nu că nu poate. Întrebarea nu se referă la ceva anume, din multitudinea de lucruri, fiinţe, fenomene înconjurătoare, el întreabă: Ce e asta? este o adevărată tragedie între generaţii, prin faptul că se consideră doar cei tineri lipsiţi de respect, bun simţ, răbdare, toleranţă; dar este vădit şi faptul că nu ne învăţăm să comunicăm, să vorbim unul cu altul mai pe româneşte: desigur ştim... să vorbim, dar nu ştim cum să ne exprimăm, mai şi dispreţuim de multe ori pe cei care ştiu, căci subconştientul ne spune clar că asta trebuie să facem şi noi, dar ne e greu, avem altele de făcut... 
Ca să nu mai discutăm despre faptul că dorim să facem educaţie oricând, inerţial, dorim să atragem atenţia că cei din jur nu ţin cont de noi, de regulile social-familiale curente... O lăsăm pe aceasta pentru altă dată. Considerăm că cei tineri trebuiesc mereu îndrumaţi, corectaţi, împinşi, tot timpul, fără să ne întrebăm vreodată dacă nu cumva greşim noi, dacă nu cumva vrem să controlăm totul în continuare cu orice preţ, să ne împingem în faţă, doar pentru că nu mai avem putere să facem o multitudine de acţiuni pe care le făceam în tinereţe, fără să ne gândim că e rândul altora să înveţe, să greşească, să ajungă să-şi facă singuri experienţa proprie... Nu degeaba ni se oferă... DA, NI SE OFERĂ neputinţe la bătrâneţe, şi am discutat despre necesităţile de acest fel de la bătrâneţe (http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2012/01/copilaria-si-batranetea-omului-ajutor.html şi http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2013/10/din-nou-despre-batranete.html ), trăind de fapt, la bătrâneţe, o evoluţie accelerată din multe puncte de vedere: nu numai pentru o viaţă de tipul celei prezente pământene, ci şi ca ajutor pentru eternitate !!!... 
Ajungem la bătrâneţe şi nu ştim să ne punem gândurile, sentimentele, dorinţele, emoţiile în cuvinte adresate altora. Nu ne dăm seama de atitudinea destul de agresivă pe care o avem la adresa altora. Ne spunem în gând: „Ce-o fi aia?” (deşi în film bătrânul ştie, dar vrea să-i dea de fapt o lecţie fiului) Şi nu ne dăm prea repede seama că orice comunicare porneşte din vorbirea interioară cu sine însuşi, cu RĂBDARE ÎN GÂND: acolo unde de fapt spunem ce vrem, cum vrem, nu are importanţă, că nu ne... citeşte nimeni gândul... Acolo ESTE TOTUL DE MULTE ORI VRAIŞTE... Ne trezim că avem pretenţia ca cei din jur să înţeleagă perfect cele câteva cuvinte aruncate lor, de multe ori în indiferenţă, negândit... I-am obliga pe ceilalţi să facă ce vrem din varii motive, care ţin de egoismul fiecăruia: că are „şcoală”, că e fiul meu – eu l-am făcut, eu l-am crescut şi a ieşit un nesimţit cu ziarul, mobilul sau PCul în braţe, că îmi e dator, că aşa e politicos, că EL nu se concentrează... 
Şi aşa mai departe... Şi de fapt în film adevărul e undeva pe la mijloc, nici unul nu se concentrează de fapt, căci cel bătrân nu a făcut-o la vremea tinereţii sale, dar la bătrâneţe, neavând prea multe de făcut, toate carenţele ne ies de fapt la suprafaţă... 
Cel tânăr de unde să dea exemplul pe care nu l-a văzut în familie?... 
Întotdeauna RESTUL LUMII e de vină, nu noi... NU NOI... atenţie, nu e adevărat că eu am o mică vină măcar... hai să nu zicem vină, să zicem contribuţie la o stare tensionată care poate ajunge rapid la deprecieri substanţiale... 
Nu mai insist, cred că sunt bine înţeleasă acum. În plus, scriu din perspectiva celor ce are o vârstă suficient de înaintată pentru a-mi pune întrebări de acest fel. 

RĂDĂCINI DIN EVOLUŢII
Am spus de multe ori: de fapt, nu avem multă experienţă de comunicare – ca şi de manifestare a noastră generală prin corpul fizic; că, dacă la începuturile evoluţiilor noastre experienţa spiritelor noastre este majoritar fizică, de manifestare cu corp fizic, treptat manifestările fizice rămân la minimul lor necesar în diferite părţi ale universului, dezvoltându-se alte forţe, ajutătoare în multe manifestări noi, în special în creaţia materială ale căror începuturi sunt tot fizice: apar şi se dezvoltă forţele mentale, astrale, cauzale, se întăresc prin activitate mentală, în primul rând, corpul mental care face legătura între folosirea razelor mentale, astrale şi cauzale, cu sprijin pe corpul fizic, în întrupări pe planete fizice. Rămân puţine, tot mai puţine întrupări fizice care să folosească efectiv corpul fizic în majoritatea acţiunilor: de creaţie, de deplasare, de comunicare (dintre activităţile pământene, dar în alte părţi ale universului sunt multe alte forme de acţiune concretă, în funcţie de felul corpurilor folosite). De puţine ori avem perioade scurte de folosire majoritară a corpului fizic, iar în asemenea perioade, cum este cea pe care o trăim acum, folosim concomitent şi elemente simple de mentalism: gânduri, şi astralitate (vise, călătorii astrale care devin din ce în ce mai bine conştientizate şi nu de puţine ori conduse, conştiente). Ne străduim să conştientizăm separat fiecare fel în parte – dar să le folosim pe toate împreună. 
Tocmai această experienţă este puţină şi destul de greu înţeleasă la începutul evoluţiilor noastre. Căci oricât de greu ne vine să credem, nu suntem departe în evoluţii, nu suntem dumnezei, dar suntem liberi caşi Dumnezeu; suntem din ce în ce mai puternic conştienţi de forţele pe care le avem şi de modul lor de folosire. Nu suntem ca animalele care nu-şi conştientizează forţele spirituale, nici integral conştiente nu-şi folosesc corpurile – iar de aici o întreagă pleiadă de inconveniente pentru evoluţiile de mai târziu: creative, conştiente. Dar trecem rapid peste etapele de vegetal şi animal, şi apoi vin etapele minunate de mentalism, de călătorii fizice şi astrale prin tot mai mari spaţii universice... Comunicarea ne este exclusiv mentală şi multe etape de evoluţie vor fi tot aşa în continuare, în condiţiile în care cunoaşterea ne este largă, flexibilă, mereu în dezvoltare pe cont propriu, pe căi proprii, astfel încât comunicarea ca atare devine necesară rar şi doar în forma transferurilor de energii, mai ales când este vorba despre activitate spirituală cu corpul fizic. 
Este de accentuat faptul că, cu cât înaintăm în evoluţii, cu atât comunicarea în sine este mai puţină, dar ÎNŢELEGEREA devine din ce în ce mai extinsă, din ce în ce mai bogată – până la deplină, pe fondul încredinţărilor comune. Doi coordonatori de evoluţii nu au nevoie de comunicare între ei pentru a şti ce trebuie să facă: perce totul în întreaga încrengătură a universurilor şi a evoluanţilor de pretutindeni, iar o asemenea experienţă este rodul comunicărilor mentale, astrale şi fizice extrem de înaintate pe care le folosesc până la a deveni coordonatori, dar şi în continuare, întrupându-se permanent în mijlocul popoarelor spirituale pe care le ajută, le învaţă şi le coordonează într-o complexitate cu totul deosebită, uriaţă comparativ cu ceea ce putem noi şti acum. Cunoaşterea proprie, acumulată permanent, este de proporţii pe care nici nu le bănuim în momentul acesta, de aici, de pe Pământ. Însă da, cu timpul înţelegem cum stau lucrurile chiar şi de aici, din locurile de vibraţie mai joasă ale universului, ceea ce înseamnă o creştere constantă de experienţă comună şi pe cont propriu. 

Experienţa noastră pământeană nu începe nici cu coborârea omului din animalitate (vorba biologilor) şi nici cu perioada dinainte de Cristos cu 5000 de ani, de când provin urmele rămase în existenţă culese prin cercetări arheologice. Trecutul omenirii cuprinde o perioadă de cca.40 milioane ani în urmă, un trecut mentalist cu precădere: creaţie materială exclusiv mentală, deplasare mental-astrală, comunicare exclusiv mentală. De la ultima glaciaţiune spre contemporan corpurile noastre fizice s-au modificat prin compactizarea aceleiaşi mase biologice care în trecut se răspândea proporţional pe 5-4-3 metri înălţime – acum pe cca. 1,5-2 metri. Cu acest fel de corporalitate fizică omul şi-a schimbat activitatea preponderent mentală în activitate preponderent fizică, păstrând din trecut doar intuiţiile despre non-fizicismul complex dinainte şi gândirea folosită în trecut doar în planificarea activităţilor legate de creaţia sa materială. Spiritele umane aveau deja, din evoluţiile dinaintea venirii lor pe Pământ, obişnuinţa manifestării fizice, dar foarte rar revenim în astfel de manifestări cu corp fizic, pentru că nu acestea trebuiesc întărite în special, trebuiesc întărite toate forţele noastre spirituale, echilibrând pentru multe etape de evoluţie fizicismul din perioada vegetală, animală de la începuturile necreative ale evoluţiilor. Mai sunt încă mult mai multe alte caracteristici în plus, specifice altor locuri din univers, iar la capătul unor etape îndelungi de evoluţie consolidăm manifestările totale – inclusiv pe cele fizice în locuri din univers: ne îmbogăţim în plus cunoaşterile, echilibrăm folosirea diverselor activităţi mai vechi, echilibrăm reacţiile la impulsurile din mediul local – mereu altul, ceea ce ne îmbogăţeşte enorm – şi reacţiile noastre interioare la factorii de mediu. Ceea ce este mai greu pentru noi în această perioadă este de fapt nu neapărat munca fizică de care ne ferim ca de satana, cât gândirea şi vorbirea ARTICULATĂ. Este de ţinut minte acest aspect şi de reflectat asupra lui. Nu avem multă experienţă în acest sens, de aceea este necesar să punem accent pe ele, în condiţiile în care societatea – şcoala, meseriile, biserica – nu ne învaţă, nu ne dau indicaţii, ci doar reguli generale pe care nu le putem ţine TOCMAI DIN CAUZA LIPSEI DE EXPERINŢĂ ÎN COMUNICARE. Gândul stă la baza scrisului şi cititului, coordonează vorbirea pe care o folosim azi, toate bazându-se pe ACŢIUNE ARTICULATĂ: legarea sensurilor, noţiunilor, sunetelor – în gând şi în vorbire. Aici nu vorbim de gramatică, de corectitudini care sunt până la urmă nişte norme de loc naturale, ci stabilite de comun acord – desigur mai mult sau mai puţin de către fiecare om în parte, şi se vede azi acest lucru, când mase mari de oameni nu mai ţin cont de astfel de formalităţi şi vorbesc cum le vine la gură, scriind cum le vine la mână: la... gând şi la gură!!! 
Omul s-a obişnuit cu vorbirea, dar este departe de a stăpâni gândirea. Confundăm impresia că ştim – cu ştiinţa şi practicarea ei. „Tre să fac ”... şi ştim ce... Nu ducem gândul la capăt. Îmi amintesc ce surâsuri ironice se iscau când un şef al meu spunea că el citeşte poezii cu dicţie, în gând, simţind în sinea dânsului ce scria poetul, văzânt apusul soarelui, ascultând sunetul vântului prin ierburi şi frunzişul arborilor, cum se sting încet ultimele ciripituri de păsărele... Dar... DAR aceasta este acordarea gândului cu tot ceea ce este trăire interioară şi exterioară... Nu este nimic de râs, de dispreţuit aici... Doar superficialitatea studiilor liceale de literatură duc către a învăţa pe dinafara nişte noţiuni de analiză literară şi nicidecum simţirea proprie a cititorului cu care el ar putea intra frumos în viaţă...
Desigur că nu acuz dragii profesori de limbă şi literatură română sau străină... Este o formă a societăţii şi poate că mulţi dintre dumneavoastră chiar au îndrumat copii, adolescenţii şi, înafara şcolii, pe cei maturi să o facă, căci nu şi-au asumat în viaţă doar responsabilitatea câtorva noţiuni generale care oricum au să fie uitate curând... 

Formele noastre de gândire şi de comunicare se bazează pe sunetul fundamental, pur natural, pe care omul mental era obişnuit să-l perceapă şi să-l redea totodată, prin structurile corpului său mental. Sunetul fundamental (http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2009/09/puterea-gandului-si-puterea-cuvantului.html ) este o noţiune greu de înţeles de regulă, deşi mulţi îl intuiesc deja şi compun muzica blândă ale cărei acorduri line o aud vag sau bine format în gândurile lor... Prin sunet în primul rând ne îndreptăm către viitorul mental al omenirii... El este reprezentat azi prin muzică, cum spuneam: ne linişteşte, ne este un bun însoţitor în meditaţiile active, ne formează un fond senin pentru orice activitatea noastră cotidiană – mulţi dintre noi ştim bine asta... Vom avea câteva secole de acum încolo să înţelegem rostul tuturor celor legate de sunete care ne-au însoţit evoluţiile în ultimele milioane de ani pământeni...

Ceea ce este iarăşi propriu acestei perioade este activitatea desfăşurată în gând – care stau la baza gândirii, dar numai toate împreună formează gândirea: citire, lucrare profesională bazată pe litere şi cifre citite, analiză proprie de orice fel, planificarea vieţii noastre. Spre deosebire de generaţia celor care azi au 80-90 de ani (70 ceva mai rar acum) care nu au avut multe posibilităţi de citit şi, în general, au fost privaţi de activitate bogată de gândire (gândirea a fost pe linii puţine, bine bătătorite datorită vieţii din ultima treime a secolului trecut); de aici şi un proces relativ mare de inflexibilitate, dar necesar a fi înţeles din cauza vieţii între trei şuvoaie agresive masive: războiul şi intrarea pe făgaşul comunist, desfăşurarea perioadei comuniste şi trecerea înapoi la capitalism – unul rapace, deşănţat... Este de înţeles că nu şi-au format prieteni, hobbby-uri, nu şi-au dezvoltat mult comunicarea – cu excepţia oamenilor de litere şi a spiritelor înaintate întrupate în mijlocul începătorilor, în anumite trepte de evoluţie destul de grea de altfel. Se împletesc astfel oameni cu experienţă în comunicare şi oameni fără experienţă prea mare: dar nu prea se înţeleg reciproc. 
Dacă discutăm despre ajutor spiritual din partea unor spirite avansate, epoca pe care azi o trăim aduce un alt fapt în faţă: comunicarea de tip angelic, astral. De ce îngerii noştri ne fac comunicări mentale prin vorbire în primul rând este întrebarea generală pe care o pun mulţi: pentru că se spune că este generatoare de confuzii. Dar de fapt nu este chiar aşa: nu ea este generatoare de confuzii, ci noi nu avem puţină experienţă de vorbire articulată în gând, drept pentru care în „semitonurile” gamelor de sunete se inserează alte game (aşa cum bine arată Ouspensky în cărţile sale), care ne abat atenţia în alte părţi. Ne abatem pentru că nu avem obişnuinţa de a duce vorba din gând până la capăt. Spre exemplu: „Trebuie să fac baie!” Nuu!! noi amestecăm imaginea cu vorba repezită şi iese cam aşa: „Aaa... tre’ să fac... (şi aici apare imaginea mea făcând baie...)
De altfel se petrec lucrurile tot aşa acum cu imagini, cu înţelegeri pe care nu le ducem până la capăt, apoi chiar acţiunile noastre nu le ducem până la capăt pentru că nu avem obişnuinţa de a o face astfel...
De aceea trebuie să înţelegem că ajutorul astralilor vine în sprijinul de a duce ŞI gândirea la capăt în acest ciclul de vieţi. Specialiştii din orice activitate umană sunt de regulă cei care pot duce şi gândul la capăt (ca sunet interior), şi imaginea (interioară, a minţii) şi apoi să o descrie în amănunt, redând-o spre beneficiul altora. Desigur sunt multe altele în plus de discutat referitor la specialiştii de acest fel, eu fac atingere doar cu fenomenologia expusă astfel. 

NOI, GENERAŢIILE MAI TINERE PÂNĂ LA PRAGUL BĂTRÂNEŢII: SĂ LUĂM MĂSURI PENTRU NOI ÎNŞINE, NU PENTRU A LE CERE ALTORA...
Vom ajunge – sau chiar am ajuns, sau suntem pe ultima „sută de metri” spre bătrâneţe. Trăind printre bolnavi, bătrâni, în preajma celor care nu se pot adapta schimbărilor, care au doar dorinţa puternică de a-i schimba pe cei ce le stau în preajmă, mi-am dat seama în ultima vreme că noi putem face multe pentru noi înşine, în primul rând. Doar să vrem. Aşa cum spuneam şi la pensionare: cu mult timp înainte de a ajunge la pensie, să ne facem prieteni de aceeaşi vârstă sau prin jur de vârsta noastră, să ne facem hobby-uri, simple – nu neapărat cine ştie ce: deseori am fost întrebată, omul se gândeşte cu groază la bani investiţi, muncă pe rupte... ceea ce este departe de normalitatea din ţara noastră. Dar să avem în grijă câteva ghivece cu flori, să citim, să ţinem un jurnal, să ne ocupăm de aranjamente simple prin casă, să nu uităm plimbarea prin parcuri, un abonament pe tren (Doamne, câţi oameni în vârstă văd că au abonament VSD pe tren, se întâlnesc, leagă prietenii... multe, multe de spus aici !!!), apoi obişnuiri de socializare simplă pe internet (cele mai frumoase grupuri pe facebook sunt cele ale pensionarilor!!!) sau un blog, şi câte şi mai câte !!!
Din punctul de vedere al comunicării, chiar avem nevoie să învăţăm să ne exprimăm clar, direct, cu răbdare, să-i ascultăm cu răbdare pe alţii, dar să avem în vedere şi câteva forme de atitudine faţă de alţii. Să ne obişnuim să avem răbdare cu tinerii, să ne străduim NOI să le oferim spaţiul de trecere (ce clasă a dat o femeie în vârstă lăsând un tânăr să treacă cu maşina prin faţa ei... Uluitor !! Minunat!!!) Să învăţăm să ne simţim funcţionările trupului nostru degradat şi în curs trepidant de degradare, pentru A COMUNICA... da, a comunica, a răta, a explica celor care pot avea grijă de noi cum ne funcţionează organismul, pentru ca ÎMPREUNĂ cu cei din jur (din familie, din spitale, pe stradă, în magazine) să ne îngrijim şi noi, fără a sta pasivi să fim îngrijiţi de ceilalţi. Desigur, sunt cazuri când nu putem, sau doar nu putem de la început, dar pe parcurs durerile, suferinţele de la început se estompează şi putem comunica cu cei din jur, putem să ne străduim să ne facem înţeleşi cu vorbă bună, nerăstită, cu răbdare NOI, fără să pretindem răbdare din partea altora – iar dacă dăm peste persoane răbdătoare atunci să fim fericiţi !! fără să reproşăm celor care nu dau dovadă... CI SĂ LE DĂM EXEMPLUL NOSTRU PERSONAL DE RĂBDARE, ÎNŢELEGERE, BLÂNDEŢE... Să fim utili când putem, cu ce putem, să nu avem pretenţia să ne băgăm în viaţa altora; dacă ni se cere sfatul să spunem: „Eu aşa aş face...” fără să ne supărăm că ni s-a cerul sfatul dar el nu se potriveşte felului de acţiune sau gândire al celuilalt... 

O asemenea experienţă se formează din timpul maturităţii. Deci nu mă adresez doar celor în vârstă sau pe care să ajungă astfel... 

Viitorul comunicării interumane va cuprinde ceva împletit între comunicare exclusiv mentală, din trecutul mental al omenirii, şi comunicarea fizică, din această perioadă a folosirii preponderente a corpului fizic. Va veni o vreme în care schimbările în manifestările umane se vor concretiza în forţa de exprimare spirituală a fiecărui cuvânt în parte: concentrarea omului va fi dublată de o cunoaştere pe măsura puterii sale de concentrare. Nu va mai fi treptat nevoie de cuvânt vorbit decât în situaţia în care energia lui poate schimba ceva: în sens de echilibrare în viaţa omului, a naturii din jur şi a fenomenologiei meteorologice, tectonice de pe plan local. Restrângerea de acest fel a comunicării nu are loc decât dacă se sprijină pe o cunoaştere proprie largă, bogată, profundă – ceea ce va fi în situaţia oamenilor de pretutindeni din viitor, aşa cum a fost şi în trecutul metal al omenirii. Sunetul mental la care va reveni omenirea în curând va ajuta la reluarea materializării şi dematerializării ca metode clasice de creaţie materială mentală. Iar în etapa finală de evoluţie pământeană a omenirii cuvântul articulat va fi ajutător: la naşterea omului, la menţinerea sănătăţii şi odihnirii sale, la impulsionarea lucrărilor sale şi în final la desprinderea de corpul fizic, ridicarea de-asupra corpului eteric şi rămânerea în viaţă astrală. 
Să ne oprim deocamdată aici, urmând să reluăm discuţia şi să deschidem altele asemănătoare pe măsura apariţiei altor materiale de acest fel. 

vineri, 31 octombrie 2014

DIN CICLUL: ȘTIU BINE CĂ NU E BINE - DAR PARE A FI BINE !!!...


Remarcam până acum vreo 3-4 ani, poate mai de mult dar tot timpul pe atunci, ceva ce în ultimii 2-3 ani s-a schimbat: înainte lumea mergea posomorâtă pe stradă, încruntată, apatică, cenușie. Apoi a venit o schimbare: peste tot apăreau oameni care citeau - chiar făcusem o fotografie și o publicasem aici, pe undeva: cel puțin 10 oameni în jurul meu, în metrou, erau cu cartea în mână.  Lumea nu mai era total cenușie dintr-o dată, cei din jur se uitau peste umărul cititorului... privirile fixe, interesate, VII... Apoi, acum, de ceva (ceva mai mult vreme, dar luată cu altele nu am mai scris... iacă a venit timpul...) oriunde mă uit - rareori văd pe cineva posomorât... poate mă înșel dar așa văd eu. Motivul (căci să recunoaștem încă facem totul cu motiv) este simplu și îmbolnăvitor, dar sufletului se pare că îi merge: copii, adolescenți, adulți, bătrâni, oameni imobilizați în cărucioare cu rotile, cu bastoane cu cotieră, de toate clasele sociale, profesionale, în mașini, metrou, tramvai... și eu printre ei... vorbesc la telefoane, nu contează că sunt smart-e sau străvechi, colorate sau alb-negru, vorbim, scriem, urmărim filme, fotografii... 
ȘI SUNTEM VII... RÂDEM, VORBIM, PRIVIM, ZÂMBIM ȘĂGALNIC... Zic cuiva: ”Stai un pic să intru în parc, să stau pe o bancă... vorbim mai relaxat...” Altădată nici cu un pistol în coastă nu intram în parc ie-te așa de florile mărului !!! :D Dacă era să intru mă duceam special... de fapt o prostie curată, dar moștenirea n-are prea multă lecuire dacă nu te gândești bine asupra ei... Și acum o fac mai ales de când, în plin drum de munte, dădui peste o... bancă... da, de lemn, pusă de Primăria locului... Nu aveam nici un rost să mă opresc, dar era prea mare tentația... Noroc că mi-era că vine ursul de la ora 3 (trecusem de ursul de la ora 1,30 :D !!!) și după vreo 5 minute am tulit-o de acolo... Dar mi-a rămas în minte, și azi când nu pot să mai ajung la munte îmi imaginez că sunt acolo ... după 10 minute sunt odihnită și gata să pun din nou mâna pe mop !!! 
Așa că, dacă am o bancă prin apropiere, cum vorbesc tot timpul - dar efectiv tot timpul !!! - când ies din casă, stau jos, că nu mă costă !!! Și fac parte dintre ne-cenușiii lumii și mă uit cum toată lumea vorbește, orice, și zâmbește.
Lumea trăiește...
Vorba celuia ce m-a enervat rău, dar rău de tot cândva cu al său: ”O fi bine? O fi rău?”
Mobilul-boală-curată cu față umană?! ...
Dumnezeu știe...
Doamne ajută... Că Moșul Domnului spunea cândva ”Mergeți cu bine și cu sănătate !!!” 
Așa să fie !!! Tuturor !!!

marți, 14 octombrie 2014

"VORBESTE PENTRU CINE TE INTELEGE.."

Cineva - şi nu este singura persoană, de aceea culeg astfel de situaţii şi le comentez - spunea undeva, pe un grup de pe facebook în care se oferise un citat din scrierile lui Osho: "Vorbeste pentru cine te intelege.."
De regulă oamenii spun că este treaba fiecăruia să înţeleagă sau ba ...

Am mai scris despre asemenea aspecte ale comunicărilor, relaţionării noastre, dar o revenire din când în când nu este de loc de neglijat.
Eu aş zice că este adevărat, sigur că ţine de aspectele de viaţă ale fiecăruia în parte, dar aş mai adăuga, explicit: înţelegerile vin, mai devreme sau mai târziu, pentru fiecare om în parte, căci fiecare dintre noi avem experienţa trăirilor înălţate, dar la nivele de vibraţie planetară înaintată. Doar în perioadele cu vibraţie planetară mică (aşa cum suntem azi pe Pământ) avem puteri de înţelegere mai mici, de aceea avem şi sarcini pe măsura lor: activităţi curente mai simple, de obişnuire a folosirii corpurilor noastre în condiţii de aglomeraţie spirituală pe planetă, de variaţii mari şi rapide de vibraţie locală, de folosire în principal a corpului fizic pentru trăirile noastre. 
Fiecare dintre noi ajunge la toate înţelegerile de azi ale semenilor, şi mergem mai departe, fiecare cu bogăţia înţelegerilor proprii din fiecare moment al vieţii. Să înţelegem că de multe ori ne acuzăm frustraţi ba că nu vorbim pe înţelesul tuturor, ba că batem câmpii, etc. Nu numai cel ce oferă învăţături, sau informări despre diferite învăţături, ar trebui să-i înţeleagă cu răbdare pe ceilalţi - aşa cum curg multe sfaturi de obicei, ci şi cel care nu înţelege pe moment ar trebui să se educe singur (pentru că putem s-o facem cu toţii azi), să ştie că, atunci când se va deschide către profunzimi de conştienţă la rândul său, după terminarea altor sarcini de destin, va ajunge să accepte astfel de lucruri, şi mai mult: va şti unde să se informeze, cu cine poate să discute avansat, calm, liniştit, primind ajutor pe măsura deschiderilor-împreună. Căci toţi mergem în aceeaşi direcţie, chiar dacă fiecare merge pe drumul regăsirilor proprii, în ritmuri proprii, cu puteri proprii diferite de ale altora, cu complexităţi care ţin de multitudinea sarcinilor fiecăruia în parte. 
Lăsăm însă mereu urme ale trecerilor noastre pentru momentele celor care vin, intră şi ei în conştientizări înălţătoare... sau chiar şi pentru cei care se uită înapoi pentru a-şi mai analiza, înţelege şi completa înţelegerile lor anterioare... 

marți, 7 octombrie 2014

NU AVEM RĂMÂNERI ÎN URMĂ, CI LĂSĂRI LA URMĂ...

Cuvânt înainte: Suntem ajutători din ce în ce mai înaintaţi, pe măsură ce experienţa şi cunoaşterile noastre avansează. Ar fi bine să ne formăm spiritual în acest fel, gândind viaţa noastră ca atare...

Despre citirile de destin pe care le practică azi destul de mulţi clarvăzători se pot spune foarte multe lucruri – şi bune, şi mai puţin plăcute celor care se simt atinşi de astfel de discuţii – oricum poate apar idei asupra cărora se poate apleca oricine, în intimitatea propriilor gânduri. Despre cei care fac în aceeaşi şedinţă şi citiri de destin şi terapii complementare voi scrie cu alte prilejuri, deocamdată să rămânem în tema noastră. 
Exemplul pe care îl voi da l-am citit recent pe undeva pe internet şi se referă la faptul că s-au spus cuiva următoarele: 

„Ai venit cu ceva lecţii învăţate în vieţile anterioare. Dar pentru că nu ai avut persoane competente care să te îndrume, cu pregătire specială să te direcţioneze, nu ai învăţat cum să comunici cu lumile celeste. Ai rămas doar la vise premonitorii ca toată lumea din când în când.”

Într-o astfel de citire (vizualizare de destin) se foloseşte o idee ce are la bază extrapolarea situaţiei actuale într-un trecut despre care nu ştim foarte multe – mai ales nu ştim prea multe şi nu gândim prea multe legate de realitatea celor acumulate anterior, cu care venim la întrupări pe Pământ. 
De doi ani de zile mi se aduc la cunoştinţă asemenea cazuri în mod frecvent, eu însumi m-am întâlnit înainte cu ele, pe tot parcursul anilor ’90 şi 2000. Cei care spun aşa sunt încredinţaţi că doar acum omul a ajuns la un grad de avns spiritual care îi permite să ofere învăţături – până acum ele ar fi de calitate inferioară de cele mai multe ori, doar acum, cu noua serie de maeştri în care se numără şi pe sine, învăţăturile sunt de calitate şi de spiritualitate avansată. 
Ceea ce nu este adevărat, chiar dacă există nuanţe certe în astfel de direcţii, care sunt oferite la nivel de adevăruri imuabile. Credem constant că ne tragem din maimuţe, astfel încât totul derivă din astfel de evoluţii. 

Un medic spunea cândva aşa: „Toată lumea comunică cu îngerii, doar că nu conştientizează asta.” 
Aş adăuga: pentru că nu le-a venit vremea, pentru că au altceva de făcut decât să se concentreze pe acest fel de comunicare. Pentru că există o putere mai mică de o asemenea concentrare pentru majoritatea oamenilor de pe Pământ, în condiţiile unui câmp mental-astral extrem de încărcat şi a unor vibraţii care se schimbă cu direcţii opuse şi depărtări mari de la linia de echilibru, de la o clipă la alta (spuneam în unele articole anterioare: ca nişte cuţite orientate în sus şi în jos).  Şi pentru că spiritele ştiu bine cest lucru, primesc alte sarcini, deocamdată consolidând manifestări prin corpul fizic – mai ales muncă şi gândire, apoi trecând în viaţa ce ne va urma din nou la manifestări din sectoarele mental-astral, în mod majoritar. 
Când va veni vremea – curând – toată lumea va conştientiza acest fapt şi viaţa echilibrată a spiritelor umane va reintra pe făgaşul ei din trecut. 

Desigur, este adevărat în mare măsură că venim pe Pământ ca spirite întrupate pentru a ne înţelege neputinţele sau pentru a ne înţelege gradul de dezvoltare a puterilor noastre spirituale, cunoaşterea, obişnuinţele, manifestările generale şi particulare momentului planetar, vibraţiei pe care o găsim la întrupare aici, pe Pământ: dar este valabil pentru orice punct al universului în care ajungem să ne întrupăm. 
Ca să fac mai multe precizări în direcţiile textului prezentat, este necesar să înţelegem că experienţa noastră totală cuprinde tot ceea ce se poate numi „perfecţiune” în conştientizările noastre actuale – ceea ce însă este mai puţin de 1% din ceea ce putem face pe Pământ: de la primul la ultimul om fără excepţie – din orice punct de vedere. Azi nu credem asta – sau credem că personal se prea poate, dar fără să fie valabil şi pentru mulţi alţii; şi atunci e bine să ne măsurăm trufia... Vom crede însă cândva, iar lecţia pe care ne-o vom însuşi ne va fi bună pentru a ne ajuta să nu mai facem aşa ceva vreodată. 
Da, aşadar, la acest nivel de vibraţie, în condiţii de aglomerare uriaşă: şi ca biosistem planetar (pe care nu-l punem de regulă la socoteală când facem astfel de analize), şi ca aglomeraţie umană actuală, sarcinile de destin cuprind împletiri de manifestări de multe feluri, deschizând toate porţile care ne trimit către societatea înaltă a viitorului. 
A spune că nu am avut învăţători adecvaţi şi că din această cauză am rămas în urmă cu evoluţiile este o direcţie pe care eu o consider incorectă pentru abordarea realităţii evoluţiilor. În fiecare moment al evoluţiilor noastre avem exact pe cine ne trebuie şi exact ceea ce ne trebuie. Dar – şi acesta este un lucru deosebit de important, pe care îl vom dezbate în subiecte legate de gândirea sferică, trăirea sferică, evoluţiile sferice – fiecare avem sarcini de aplicare a învăţăturilor specifice fiecărui fel propriu de evoluţie în parte, fiecărui moment din fiecare ciclu de vieţi desfăşurate în fiecare punct al universului în care am ajuns, pe liniile de evoluţie trasate de coordonatorii evoluţiilor noastre. 
Şi a venit timpul să înţelegem şi să facem deosebirea. Fiecare venim pentru ceva pe Pământ, pe un traseu de venire specific necesităţilor de întrupare şi plecăm pe alt traseu, specific necesităţilor la ajungerea înapoi, acasă.
Acestea fiind spuse, să pătrundem puţin în adâncul lor.

1. Este bine pe de o parte că gândim tot ceea ce ne vine în cale prin prisma cunoaşterilor momentului. Consolidăm cunoaşterea momentului răspândind-o la cele ce ne vin ca informaţie de pretutindeni: gândim mereu unele prin prisma altora, iar acesta este un exerciţiu bun pentru noi. Dar pe de altă parte este bine să precizăm – dacă şi conştientizăm – că acesta (şi urmează părerea proprie) este numai un punct de vedere, un unghi de vedere, un aspect al realităţii totale, urmând să reconfigurăm dacă şi când va fi cazul, să îmbogăţim cu alte aspecte, unghiuri de vedere – pe măsura apariţiei lor; de obicei nu procedăm aşa, de frică să nu părem nesiguri, labili, instabili – dar nu este adevărat: este bine să explicăm că astfel se obţine flexibilitatea spirituală, abilitatea de a accepta diverse aspecte ale aceluiaşi element, specific fiecărui fel de vibraţie la care se formează şi se adaugă informaţii în memoriile monadice (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articole/5.-memoriile-monadelor-.html şi studiile care vor mai fi adăugate pe parcurs);
2. Privind doar aşa realitatea – mai ales aceea trecută – descoperim mai devreme sau mai târziu că felul în care o cunoaştem la un moment dat, din informaţiile altora, după puterile şi cunoaşterile lor (de multe ori trecute, căci avansăm permanent faţă de momentul în care am dat lumii un anumit fel de gândire) este departe de adevăr: incredibil de departe, la început, dar punctul forte este că ne dăm seama de faptul că ceea ce credem este legat în principal de prezent, prin prisma căruia judecăm trecutul fără să conştientizăm asta prea mult. Şi astfel înţelegem multe aspecte legate chiar de propriul prezent, pe care altfel le-am fi înţeles prin alte conjuncturi, dar poate mai târziu şi mai lent. Şi mai ales faţă de propriile manifestări, încredinţări, care ne nasc întrebări proprii, apoi primim întrebările altora fără să-i acuzăm, primim variante de răspunsuri după încredinţările altora asupra cărora reflectăm. Aceasta este o lecţie foarte importantă azi, pe care cândva vom ajunge să o aplicăm în conjuncturi optime de trai în alte cicluri de vieţi pe aceste meleaguri ale universului, în alte societăţi ale creatorilor conştienţi avansaţi – cum suntem noi, spiritele umane întrupate azi pe Pământ. Conştientizările de „azi” sunt consolidările curate de „mâine”. Vom trăi ca ajutători care vor înţelege la rândul lor pe alţii care vor gândi aşa cum am gândit noi azi, îi vom privi îngăduitori şi cu mai multă răbdare vom aştepta să ajungă şi ei la înţelegeri mai avansate, la negări din ce în ce mai blânde. În asemenea înaintări în evoluţiile proprii, vom trăi  în viitor reveniri din vibraţii joase, din încredinţări confuze, neaprofundate, către înţelegerea realităţilor curente: mai repede, mai profund, vom avea treceri de la liniile generale corecte la amănunte subtile care vor permite alte noi înţelegeri, într-o spirală neîntreruptă. Toate sunt specifice epocii pe care o trăim acum, de trecere de la o perioadă cu vibraţii joase din zonă – celelalte zone ale universului având alte particularităţi (se vor studia Zonele Universului Fizic cu adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/731/4.-zonele-universului-fizic.html ), la o perioadă cu vibraţii înalte. Consolidăm gândirea la acest nivel de vibraţii planetare şi ne formăm abilitatea de a trece din ce în ce mai rapid şi mai sigur de la manifestările din vibraţiile joase la cele din vibraţiile înalte. Ne formăm flexibilitate în relaţiile cu alţii, ne adaptăm din ce în ce mai rapid şi mai profund la fiecare pas de înălţare a vibraţiilor, ajutând şi înţelegând tot mai mult şi pe alţii care se află pe drumuri asemănătoare cu noi. 
Ceea ce este azi cu totul deficitar pentru majoritatea spiritelor umane se leagă de păstrarea cunoaşterilor pe întreaga perioadă intuitivă, al cărui sfârşit îl trăim noi, azi: intuiţia omului se manifestă în direcţiile acceptării, fără orgoliu manifest, a semenilor care pot să ajungă rapid la recuperarea percepţiilor multisenzoriale, având experienţă de orientare mult mai mare decât alţii: ajutătorii secundari din mijlocul populaţiilor. Societatea umană contemporană începe timid să se încreadă în propriile intuiţii, să spargă barierele impuse de conducerile egoiste, interesate. Ar fi fost posibil ca deja în secolele V – VII să se treacă la dezvoltarea impetuoasă a ştiinţelor, iar în secolele X – XI să se atingă potenţialul pe care azi îl atinge imaginaţia avangardiştilor, a celor care prevăd în viitorul zilelor noastre dezvoltarea uriaşă a tehnologiilor de vârf pentru viaţa noastră curentă, computerizarea totală a vieţii noastre alături de dezvoltarea totală şi curată, înfloritoare, a planetei întregi. 
De la vibraţiile înalte la vibraţiile joase creatorii avansaţi, aşa cum sunt oamenii pe Pământ, păstrează mult timp cunoaşterea, căci mişcarea inerţială este mult mai puternică pe cunoaşterile dinainte, din experienţa anterioară: care a fost creaţia mentală cu o înaltă calitate a execuţiilor, un respect şi o grijă deosebită pentru conservarea vieţii întregi – de la planetă la cea mai măruntă vietate, respect pentru creaţia umană, pentru ajutătorii de pretutindeni, fie oameni, fie entităţi ajutătoare. O mare bogăţie de cunoaşteri stătea la baza unei asemenea vieţi, iar ceea ce a rămas în moştenirile popoarelor de pretutindeni poate să spună încă multe despre asemenea cunoaşteri, deşi cea mai mare parte a lor a fost distrusă intenţionat sau neconservată sub indiferenţa necunoscătorilor. Orice populaţie creatoare avansată, în curs de universalizare, începe ciclul de întrupări pe Pământ sau oriunde în această zonă a universului, printr-o etapă de creaţie mentală, cu comunicare mentală, desfăşurând cercetare mentală şi prin călătorii astrale, în vederea cunoaşterii particularităţilor planetei, corporalităţii proprii şi a tuturor vieţuitoarelor: de fapt pentru formarea unei baze de cunoaştere care în vibraţiile joase ce vor veni din perspectiva lor va constitui intuitivul epocii manual-industriale pe care omenirea o va trăi. Azi noi deja am trecut prin ea şi suntem pe punctul de a o sfârşi. În acest fel, se formează o cunoaştere din ce în ce mai solidă – la vibraţii înalte şi la vibraţiile joase, fiecare om cunoscându-şi puterile în toate felurile de condiţii pe care i le poate oferi această zonă a universului. 
Începem astfel să înţelegem acum că azi toţi venim la întrupări pământene practic cu un bagaj infinit comparativ cu ceea ce conştientizăm acum în mod curent. În trecutul omenirii de până acum 6.000-7.000 de ani nimeni nu învăţa pe cineva la modul concret, ci doar explica ce se poate percepe în funcţie de momentul planetar, cu vibraţie aflată pe curba diminuării, şi apoi ridicării vibraţiei medii planetare. Omenirea avea învăţători – aşa ne-am obişnuit să-i numim, pentru că ei ne învaţă manifestările specifice unui punct sau altul al universurilor, ne arată modul în care să aplicăm învăţăturile primite, mai întâi la nivele înalte ale vibraţiei locale, apoi din ce în ce mai joase, apoi în revenire către înalt – dar având o experienţă mult mai bogată. Acum 5.000-6.000 de ani vibraţia în scădere drastică a permis oamenilor să înceapă să folosească corpul fizic, condus de razele de vibraţia cea mai joasă din totalul radiaţiei monadice proprii care se poate folosi în acest punct al universului: restul razelor, care se folosesc la nivele mai joase sau mai înalte ale universului, se constituie într-un fundament puternic de susţinere a manifestărilor monadei pe timpul întrupărilor. Aşa se petrec lucrurile oriunde în universuri. 
În acea perioadă, se formaseră deja condiţii pentru ca omenirea să înceapă să se împartă în societăţi tipice şi societăţi atipice: 
– societăţile tipice erau cele care continuau viaţa dinainte de ultima glaciaţiune – adică aşa cum se petrec de obicei lucrurile cu creatorii conştienţi pe Pământ şi pe oricare altă planetă care poate oferi condiţii de creaţie conştientă avansată. Singura deosebire era faptul că şi corpurile permiteau treptat activităţi cu precădere fizice, mai puţin mentale şi astrale, spiritele se orientau, sub conducerea conducătorilor înţelepţi, în vibraţiile rămase joase după glaciaţiune, către activităţi fizice, făcând repede trecerea de la mental la fizic. Activităţile mentale şi astrale au rămas pe planul secund, şi treptat au rămas sub formă de intuiţii pentru majoritatea oamenilor. Asemenea societăţi erau conduse în continuare, ca şi înainte, de conducători-lucrători care făceau parte din grupul celor mai experimentaţi întrupaţi ai timpului, fiind în baza lor spirituală cele mai experimentate monade secundare şi centrale dintre cele cu sarcini în această galaxie. Populaţiile erau formate din toate grupările de spirite, din toate blocurile venite pe planetă, conlucrând şi trăind pentru consolidarea modalităţilor de trăire optimă chiar şi în vibraţii joase. Puteau să facă faţă unor astfel de vieţi, întrucât şi vibraţia planetară nu scăzuse foarte mult, iar intuiţiile păstrau obişnuinţele comportamentelor echilibrate, iubitoare, de înaltă calitate spirituală: adică exact ca şi până atunci, dar în vibraţii înalte. În toată perioada, societăţile tipice au fost în număr relativ restrâns pe toate continentele, iar numărul lor urma să scadă până la dispariţie, până la sfârşitul primului mileniu d.Ch.;
– condiţii pentru formarea de societăţile atipice sunt foarte rare, special formate doar pe anumite planete: şi nu oriunde, nu în orice condiţii şi nu aceleaşi pentru toate planetele. Condiţiile sunt create chiar din formarea planetelor în galaxie, şi creează simultan condiţii nu numai pentru creatorii conştienţi avansaţi, ci şi pentru întregul biosistem, extrem de numeros pe aceste planete – fizic şi astral deopotrivă. În acest fel, toate vieţuitoarele, pot profita de astfel de conjuncturi pentru realizarea etapelor proprii de evoluţie. Societăţile atipice se formează numai în condiţiile venirii pe planetă a unor blocuri de spirite în călătorii regresive. Le numim atipice întrucât condiţiile formării şi fiinţării lor sunt diferite de restul formelor de evoluţie: în evoluţiile curente în societăţi tipice, derulările sunt progresive, se derulează de la un punct al universului cu o anumită vibraţie, la alte puncte din univers cu vibraţie constant mărită şi optimă pentru derularea sarcinilor de destin creativ maxim; în societăţile atipice sarcinile blocurilor de spirite care ajung în mod coordonat pe planetă se derulează în vibraţii constant diminuate, conştientizate de spiritele călătoare ca fiindu-le absolut necesare pentru a-şi percepe propriile necesităţi de continuare a învăţăturilor şi aplicaţiilor lor în vibraţii din ce în ce mai mici: aşa cum acasă, în locul de unde vin, învăţăturile şi aplicaţiile lor se fac în vibraţii din ce în ce mai mari, consolidând experienţa şi întărirea forţelor spirituale totale. Aşa cum ştim acum, viaţa în societăţile umane a ajuns să fie distructivă, puţin constructivă, relaţiile dintre oameni să fie agresive, dispreţuitoare, cu multă perversitate. Societăţile atipice – pe care le vom studia separat cu toate particularităţile lor funcţionale – erau în răspândire din ce în ce mai rapidă, prin întruparea unor blocuri de spirite venite în mod special pentru a-şi cunoaşte puterile şi obişnuinţele în vibraţii joase, chiar dacă evoluţiile lor totale înaintaseră mult în zonele de vibraţie foarte înaltă ale universului. Doar cu puterea astfel întărită de evoluţiile în vibraţii înalte ele pot să-şi suporte propriile manifestări rămase de corectat: iar aici SE IMPUNE CU NECESITATE ÎNŢELEGEREA FAPTULUI CĂ NU SUNT RĂMÂNERI ÎN URMĂ, CI LĂSĂRI LA URMĂ, PENTRU MOMENTUL ÎN CARE ALTE FORŢE, PRECUM ŞI EXPERIENŢA FOLOSIRII LOR SUNT CONSOLIDATE, PENTRU A SUSŢINE ASEMENEA TRĂIRI GRELE: cum sunt cele pământene pentru spiritele umane, acum. Şi fiecare dintre noi intră în întrupări exact în momentul necesar pentru sarcinile fiecăruia în parte, dar şi pentru toţi laolaltă. 
Fără înţelegerea acestui aspect al trăirilor noastre nu putem înţelege toate aspectele vieţii umane de azi, astfel încât nu avem decât să ne auto-corectăm când ne va veni fiecăruia timpul şi rândul. Nu suntem toţi obligaţi să ne corectăm toate greşelile sau să ne ridicăm toate neputinţele după corpul fizic. Puţini dintre noi o pot face acum, puţini putem conştientiza ce facem chiar acum din manifestările prin corp fizic. Chiar dacă sunt conştientizate, multe rămân la nivel de deschidere, iar alţii nu ar trebui să ceară imperios schimbarea ce ar putea doar teoretic să fie realizată. Numai trăind zilnic cele pentru care luăm hotărâri personale, putem să descoperim o infinitate de aspecte ce pot fi analizate, căutate căi de rezolvare şi realizate aplicaţii la nivele înalte şi foarte înalte de vibraţie – adică în calitate de entitate astrală, după terminarea vieţii fizice, apoi de întrupat în alte locuri din univers de vibraţie mult mai înaltă decât orice vârf de vibraţie de pe Pământ. Aceasta este linia evoluţiilor, cu răbdare şi străduinţă pe toate cărările, căci nimeni şi nimic nu ne grăbeşte. Toate le vom face pe îndelete, iar când viitorul ne va aduce din nou în situaţii similare, vom vedea cât am câştigat din toate cele lucrate între timp. Şi, încredinţată sunt, cele câştigate sunt enorm de multe şi profunde...

Iată de ce spiritele umane vin pe Pământ cu un bagaj de experienţă foarte înalt. Şi nu numai la nivel fizic, ci şi astral, mental şi cauzal. 
Şi nu numai spiritele umane, ci toate spiritele întrupate pe Pământ, fie cu corp fizic, fie cu corp astral de manifestare. Avem putere şi avem experienţă de folosire a puterilor noastre – ele toate la un loc se dezvoltă, se aprofundează, se cizelează mereu, fără oprire. 
Iată de ce ne terminăm absolut toate destinele noastre – doar că nu venim cu toţii pentru aceleaşi sarcini, ci fiecare dintre noi are sarcinile sale, sarcini care durează în felul fiecăreia pe parcursul întregului ciclu de vieţi, nu numai într-una. Se cuprind astfel toate aspectele necesare dezvoltării unei forţe, raze a spiritului, sau numai părţi din fiecare aspect în parte: deschideri, puncte de dezvoltare, puncte de consolidare, puncte de intrare în stare de latenţă, puncte de estompare în timp ce altele prind doar vârfuri în condiţiile existente azi pe Pământ. Alte planete, alte galaxii, alte subzone pe parcursul fiecărei zone universice vor contribui la dezvoltările generale şi particulare ale fiecărei linii de avânt spiritual personal şi de grup în fiecare etapă de evoluţie în parte. 
Este foarte bine să înţelegem asta... 
Numai în condiţiile unor asemenea forţe spirituale consolidate putem să rezistăm la schimbările atât de frecvent schimbate ale vibraţiei planetei, condiţii pe care celelalte vieţuitoare le pot susţine aparent superior omului în anumite direcţii doar pentru că nu au multă experienţă, nu au multe sarcini, nu au rol de creator conştient, rol de ajutător conştient, sau necesităţi de trăiri distincte, personale – nu de turmă; în situaţia spiritelor umane, fiecare personalitate distinctă îmbogăţeşte de fapt grupul spiritual de întrupare şi îl poate propulsa pe culmi deosebite de cele pe care le-a trăit anterior... 
Este de reflectat, desigur, asupra acestor aspecte...

Venim astfel la întrupare nu numai cu anumite lecţii învăţate, ci toate lecţiile învăţate. Doar manifestăm unele sau altele din cele necesare nouă în cadrul unei întrupări. Dacă ne îndoim de acest lucru, vom constata cândva că ne îndoim de capacitatea ajutătorilor şi coordonatorilor evoluţiilor noastre de a ne planifica, ordona, coordona şi ajuta manifestările: pe ei nu îi doare nerecunoştinţa noastră, pentru că ne înţeleg perfect, aşa cum şi noi vom înţelege pe cei care îi vom ajuta la rândul nostru, care vor trece prin aceleaşi nesiguranţe până la consolidarea siguranţelor lor, ajutaţi şi primind exemplul nostru, aşa cum şi noi îl primim – conştienţi şi îmbogăţiţi spiritual – pe acela al ajutătorilor noştri de acum. Ne va durea puţin pe noi înşine atitudinile nerecunoscătoare ale ajutaţilor noştri la început, dar vom înţelege că putem să nu cerem vreo recunoştinţă, nemaivorbind de recompensă... căci altruismul se dezvoltă exponenţial pe măsură ce renunţăm să-i contestăm puterea şi profunzimea... 

Dacă tot am discutat despre sarcinile proprii de destin pe Pământ, să înţelegem că este foarte adevărat că avem sarcini comune: dezvoltarea şi consolidarea lor ne uneşte şi ne creează dorinţa de conlucrare, ce ne dezvoltă apoi alte direcţii spirituale, de trăire interioară şi exterioară, mai mult sau mai puţin comune. Dar ceea ce ne caracterizează ca spirite creatoare conştiente avansate este faptul că fiecare dintre noi avem sarcini personale, în funcţie de evoluţiile proprii, înclinaţiile proprii, înţelegerile care ni se formează mai devreme sau mai târziu sub impulsul vieţii care se defăşoară în jurul nostru. 
Acceptările noastre – deşi acceptarea în sine este mai mult sau mai puţin o sarcină comună – se diferenţiază după ajungerile noastre proprii. Concret: eu accept că cineva nu poate gândi, lucra, ca şi mine, nici ca şi altul, dar accept şi faptul că va aveni un moment în viitorul lui – aşadar AL LUI – în care va pune în practică ceea ce eu îi spun acum – DAR ÎN FELUL LUI PROPRIU. Ceea ce trebuie să fac eu, sau altul, în calitate de ajutător este de a urmări dacă lucrarea celui ajutat este corectă, ştiind amândoi că ea este şi perfectă dacă avem condiţiile necesare pentru aşa ceva, sau nu nu ajunge să poată fi perfectă (şi asta este de reţinut): şi aşteptăm să vină momentul în care vom putea să facem şi aşa. Pe lângă consolidarea corectitudinii şi aşteptarea unor condiţii încă şi mai prielnice pentru o calitate şi o spiritualitate mai avansată, câştigăm împreună o îmbogăţire de experienţă pe care o vom oferi mai departe, altor evoluanţi, în eternitate: din ce în ce mai bogată, mai profundă, mai înălţată... 

vineri, 26 septembrie 2014

O FILĂ DIN RELAŢIONĂRILE NOASTRE ACTUALE...

Şi eu am constatat, îmi spun mereu alţi şi alţi prieteni în ultima vreme că, pe măsura trecerii timpului şi a trăirilor noastre din ce în ce mai conştiente, ne întâlnim sau ne reîntâlnim cu oameni cunoscuţi în trecere doar, cu care nu am interacţionat la prima întâlnire sau întâlniri cu persoane publice, cu care nu ne-am gândit niciodată că ne-am putea întâlni.
În ceea ce privesc anumite contacte de destin, cu persoane publice spre exemplu, a venit vremea să înţelegem că persoanele de notorietate publică nu sunt neapărat persoane de maximă calitate, spiritualitate, pricepere, elevare pe orice plan – ci persoane care chiar şi pentru doar un moment sau pentru o lungă perioadă de timp devin de notorietate publică pentru completarea sarcinilor lor de destin, înafară de a crea condiţii pentru impulsionarea publicului lor, indiferent dacă este vorba despre un plan local, restrâns sau foarte larg. Sunt sarcini care necesită tangenţe cu toate felurile de oameni, şi ei înşişi devin apoi purtători de sarcină informaţională pentru alţii, impulsionându-le pe termen scurt sau îndelungat căile de manifestare în moduri pe care abia acum începem să le descifrăm. O întâlnire personală cu astfel de persoane nu ar trebui să fie catalogată neapărat ca fiind o mare cinste sau o mare realizare, o surpriză de proporţii pe care destinul i-o oferă unui om sau altul. Ci este întotdeauna un schimb de un volum informaţional de mare anvergură pentru cel necunoscut – şi nu neapărat pentru a trage un folos material, social, profesional sau spiritual, ci pentru un schimb de informaţii la nivel energo-material şi vibraţional, prin care cel cu poziţie înaintată în societate îşi completează cele necesare destinului său – de multe ori semnificative, fără ca vreunul să ştie – şi cel care pare neînsemnat să fie purtător de informaţie de evoluţie secundară (ajutător secundar cu sarcini planetare, stelare şi galactice) ceea ce înseamnă un întrupat foarte important pentru toate evoluţiile locale: în această perioadă însă acestea fiind lucruri foarte puţin cunoscute. Vom relua pe larg în studiile istorice însemnătatea purtătorilor consacraţi de informaţie în toate vremurile – fie ele etape de manifestare mentală a creatorilor conştienţi avansaţi, fie etape intuitive ale acestora: ei sunt legaţi în primul rând de cele mai avansate învăţături pe care le-a primit omenirea de-a lungul tuturor epocilor sale pământene, adică în aproximativ ultimele 60 milioane de ani. 

Personal m-am gândit la acest aspect rememorând şi analizând multe momente de acest fel, din adolescenţă sau de pe parcursul anilor maturităţii. La început nu am înţeles de ce am avut tangenţă cu oameni obişnuiţi, în faţa cărora nu simţeam că este cazul să le atrag atenţia în vreun fel, dar şi cu oameni de notorietate publică, arhicunoscuţi – de la decani şi rectori, oameni de artă şi de litere, preoţi înălţaţi, la miniştri şi chiar preşedintele ţării. Uneori chiar am vrut să mă eschivez total, însă nu am putut, viaţa m-a obligat practic să interacţionez direct cu mulţi oameni, în acest fel. 
Am înţeles la un moment dat că fiecare tangenţă directă, personală, de pe Pământ, prin manifestări de natură fizică, are o importanţă deosebită şi în legăturile noastre pământene, aşa cum scriam mai sus, prin schimburile de informaţii de naturi deosebite între noi, conştientizate mai mult sau mai puţin în vremurile noastre – dar profund conştientizate şi înţelese, apoi folosite integral în etapele mentale. Pe de altă parte trebuie să avem în vedere permanent şi desfăşurările de sarcini pe care le avem în astralul Pământului, în activităţile noastre desfăşurate în calitate de entităţi astrale (în timpul somnului). Să nu neglijăm, de asemenea, diverse feluri de ajutor interpersonal în viaţa curentă, dar mai ales pe cele care ne aşteaptă în viitorul călătoriilor noastre prin acest univers, prin alte universuri, coparticipări la diferite lucrări de o importanţă deosebită pentru noi înşine şi pentru întregul univers. 

Există un aspect însă pe care este cazul să-l dezbat acum. Este vorba despre o anumită formă a acelui „deja vu” despre care auzim şi pe care mulţi dintre noi îl cunosc deja: ne reîntâlnim cu întrupaţi actuali cu care am trăit în vieţile anterioare sub alte forme, cu oameni pe care îi cunoaştem din călătoriile şi lucrările noastre astrale curente, desfăşurate în timp ce ne doarme corpul fizic. Ne amintim de dânşii sub formă de vis, vis căruia nu îi dăm prea mare importanţă pe loc – dar de fapt desfăşurând cu ei trăiri mai mult sau mai puţin intense în calitate de entităţi astrale, în lucrări necesare destinului în curs. Sunt perioade planetare cu energii foarte puternice în creştere sau în diminuare în care visăm mult, dar nu ne amintim prea multe – sau nimic concret, ca acţiuni sau ca persoane: de fapt nu visăm mai mult, nu desfăşurăm activităţi astrale mai mult, ci sub imperiul vibraţiilor în schimbare bruscă, conştientizăm mai mult activitatea curentă pe care o avem în astralul planetar. Toate ne rămân undeva în memoriile corpurilor noastre fluidice, se transmit spre corpul fizic stocându-se în „buzunarele” de rezervă de la graniţele dintre subconştient şi conştient. Sunt gata să iasă la suprafaţă, şi chiar ies în momentul în care conştientizăm împreună că suntem faţă în faţă, în manifestări cu corpul fizic şi astfel avem posibilitatea să întărim fizic contactele noastre trecute nebăgate în seamă sau activităţile astrale desfăşutare împreună. 
Este sarcină de destin, şi undeva în sufletul nostru ştim asta.
Să înţelegem că, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare, se dezvoltă din ce în ce mai larg corpurile noastre fluidice, întărindu-se câmpurile lor. Vitalizate astfel ele oferă spaţiu din ce în ce mai larg manifestărilor noastre din ce în ce mai variate, mai bogate. Şi ştim asta, observăm zi de zi. Memoriile noastre se întăresc prin intrarea unor segmente de trăire din ce în ce mai bogate în conştienţa noastră şi rămân acolo. Mulţi oameni cred că, dacă vor memora mai mult, li se va strica creierul... Ceea ce este departe de adevăr şi este bine de reţinut asta, căci materialul informativ sau experenţial pe care îl memorăm se compactizează, făcând loc tuturor celor trăite de monadă, din momentul autoformării sale – în eternitate: practic ţinem minte tot, pe fiecare fel, nivel de vibraţie în parte şi rememorăm automat, scoatem din memoriile proprii, ale monadei ( http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articole/5.-memoriile-monadelor-.html ) ceea ce necesităm, în funcţie de impulsurile vibraţionale pe care le trăim. 
Pe de altă parte, de multe ori, dacă întâlnim o persoană nouă, avem senzaţia aceea de „deja vu” şi credem repejor că este unul dintre acele fenomene pe care le numim „paranormale”: având la bază o întâlnire cu cineva cu care ne-am întâlnit într-o viaţă anterioară, sau un vis de tip premoniţie. Ceea ce da, poate fi şi aşa cu siguranţă de multe ori, căci este din ce în ce mai normal să ne revină amintirile din vieţile noastre anterioare de pe Pământ, cu intuiţii largi despre amintirile de prin alte locuri din univers, să ne vină (şi să rămână în conştient) fragmente din derulările călătoriilor noastre astrale din timpul petrecut cu somnul – toate fiind evenimente rămase de fapt în subconştient, în memoriile latente ale altor corpuri decât cel fizic. Corpul fizic face legături, în plus printre altele cunoscute de noi, cu activităţile curente ale celorlalte corpuri, printre care percepţiile şi folosirea lor este doar una dintre aceste activităţi. Vibraţia planetară în continuă creştere determină din ce în ce mai des la trecerea frontierei, „barierei” (nu este barieră de fapt, dar o putem asemui cu aşa ceva, în lipsa unor cunoaşteri mai aprofundate, deocamdată) dintre subconştient şi conştient. Cele pe care le numim latente de fapt nu sunt în totalitate astfel, le credem noi în acest fel, latente, aflate diminuate undeva în subconştient: doar atenţia noastră este sustrasă de cele ce se petrec intens – chiar agresiv ni se pare nouă – în câmpul fizic al lumii în care trăim şi, datorită unei experienţe mai mici de manifestare prin corpul fizic, ne concentrăm în câmpul fizic pentru a duce la îndeplinire sarcinile din acest domeniu al vieţii noastre. De aceea, cele ce se petrec în alte câmpuri, de alte vibraţii, pierd din atenţia noastră, până la a le crede inexistente pentru o bună perioadă de timp. Aceste alte corpuri, funcţionările şi efectele lor, desconsiderate până acum în majoritatea popoarelor lumii, trec azi mai repede „frontiera” şi rămân în conştient. Dacă până acum nu le cunoşteam, de acum încolo memoriile devin aproape fotografice stocând chiar în conştient toate cele înregistrate de simţurile noastre, ajutându-se astfel să depăşim cu încredere ceea ce în trecut credeam că prea multă informaţie ne va... distruge creierul, ne va da dureri de cap... Se dovedeşte că lucrurile nu stau de loc în acest fel. 
Destinele noastre se împlinesc în detaliile cele mai mărunde şi profunde. Orice fel de tangenţe din acest ciclu de vieţi sunt conştientizate. Fiecare tangenţă de pe Pământ, aşa cum spuneam, are un corespondent cert în sarcinile pe care le avem dincolo de fruntariile galaxiei în care ne aflăm în acest moment. 
Memoriile noastre sunt mult mai active azi şi este doar începutul: se vor mări din ce în ce mai mult, fără de sfârşit pentru viaţa noastră pământeană şi a generaţiilor viitoare. Tot ceea ce trăim şi tot ceea ce se înregistra până acum în subconştient rămâne la purtător, rămân definitiv la poarta conştientului, şi nicidecum nu mai rămân „îngropate” în subconştient. Astfel ne vom aminti cu toţii (până acum oameni cu memorii prodigioase erau destul de rari) că am mai trecut, însă fără tangenţă (comunicare directă), pe lângă o persoană, sau ne întâlnim cu persoane despre care am auzit în trecere, fără să le fi cunoscut, sau venim în contact cu persoane publice cu care nu credeam că ne vom întâlni şi că vom relaţiona vreodată direct. Multe sunt pregătiri de evenimente, pre-contacte prin care subconştiententul nostru este pregătit pentru a lua direct contact cu persoanele în cauză. Doar atât va reţine un subconştient la început nepregătit, transmiţând reverberaţii care ne apar sub formă de intuiţii. Intuitivul se diminuează mult, etapa nu va mai merita să fie numită, în curând, intuitivă: pentru mulţi dintre noi deja lucrurile se petrec, intuiţiile devin cunoaşteri clare, acel „Eu ştiu” va întări încrederea omului în sine însuşi, în ajutătorii astrali şi legăturile cu ei, precum şi în cunoaşterile celor din jur preluate pe căile naturale, prin percepţii personale. Nu vom mai numi ego, orgoliu sau în alte feluri faptul că suntem siguri pe cele cunoscute direct, prin propriile noastre percepţii astrale şi mentale, pe lângă cele fizice. Ne vom aminti clar „visele” noastre – pe care nu le vom mai numi „vise”, ci „cercetări astrale şi mentale”, ne vom aminti lucrările pe care le facem în astral, oferind ajutor clar, direct, celor care îl necesită, .
Pe măsura conştientizării fenomenului, se împletesc liniile de destin mai repede, totul devenind mult mai activ cu timpul. Memoriile se descarcă rapid, un cuvânt, o imagine, o persoană ne aduce un şuvoi uriaş de înţelegeri, de amintiri: se deschid liniile de cunoaştere personală, iar ceea ce până acum am crezut că este de necuprins, de neatins sau, dimpotrivă: că ar fi în noi şi nu avem nevoie să ne mai preocupăm de ele, se dovedesc a fi fost înţelese greşit, şi purcedem la a le cunoaşte în liniile prezentului, în puterile prezentului nostru, în vibraţiile planetei actuale, în mijlocul stelelor noastre, din galaxia noastră actuală. 
Toate se dezvoltă azi în noi, întreg sistemul nostru corporal se dezvoltă, cu toţi senzorii lor care ne dezvoltă percepţiile într-un grad pe care nu l-am cunoscut, conştientizat în această viaţă, care ne impulsionează la mărirea sferei manifestărilor în feluri de care am auzit – dar nu le-am trăit personal până acum.
Nimic nu se mai uită, nu se mai degradează – dimpotrivă, toate cele care apar în conştientul nostru susţin memoriile, activităţile, derulările de sarcini, înţelegerile cu subtilităţi din ce în ce mai profunde şi mai ample. 

O nouă viaţă ne cuprinde deja, aproape pe nesimţite pentru majoritatea oamenilor azi: unii o numesc „trezire” sau „reconectare”, sau orice fel de altă formă de exprimare care cuprinde de fapt acelaşi fenomen: revenirea la ceea ce am fost cândva, înscrisă în Cartea Vieţii noastre pământene...
Să ne lăsăm fără teamă cuprinşi de ea, purtaţi pe aripile ei, încântaţi, minunaţi...
Să aşteptăm cu răbdare şi încredere asemenea creşteri, dezvoltări, mulţumind mereu divinităţii  pentru tot ajutorul cu care ne învăluie, mereu...

vineri, 19 septembrie 2014

CELE DE PE URMĂ VOR FI CELE DINTÂI...

Am fost deseori întrebată de ce privesc calmă, liniştită, marile evenimente spirituale, sociale sau politice. Cum a fost mai ales acel binecuvântat 21 decembrie 2012... sau alegerile care vin acum... 
Da, am o viziune asupra lumii şi omenirii care m-a determinat şi mă determină în continuare să privesc liniştită lucrurile, chiar dacă de cele mai multe ori mă dor durerile din familie, ale prietenilor sau a lumii... Una e durerea – fizică, sau emoţională, sau amândouă laolaltă – alta e panica prelungită, frământarea fără final de înţelegere, neacceptarea până la capăt: de care, mulţumesc lui Dumnezeu am scăpat. Chiar am la început clipa unei neacceptări, care duce ori la durere, ori la milă şi compasiune – dar ea este impuls pentru implicarea în orice fel de acţiune se cuvine să o pun alături de cele ale altora. Aşa e viaţa. Şi spuneam de curând cuiva care îşi dorea moartea: „Părerea mea este că trebuie să trăim intens, cu efort, ca să merităm o moarte...”

CĂDERILE MELE ... 
Oricum cred că pentru noi, oamenii, căderile sunt pe vârfurile munţilor de evoluţie, într-un şuvoi de spiritualitate necunoscută încă, care ne oferă locul de om în această lume. Suntem pe „platourile ei alpine” aici, pe Pământ, iar viziunea aceasta a fost una dintre primele pe care le-am avut şi le-am analizat – prin 1987... 
Azi cred multe despre aceste lucruri, iar ele îmi oferă stabilitate prin înţelegerea unor chestiuni care dau forţă, putere, altruism, drag de toate şi de toţi. 
Când cred că am o „cădere” – aşadar spiritualiceşte vorbind – eu cred că de fapt este o recuperare a altui element rămas în urmă. Şi dacă este o recuperare, este o echilibrare de fapt. Şi chiar mă simt echilibrată şi întărită, şi încerc să susţin cum pot şi pe alţii – care vor alege să creadă sau să nu creadă, dar îi rog să simtă, să analizeze, să caute să înţeleagă ei înşişi, să se lămurească după trecerea greului sau dezorientantului moment. 
Faptul că eu cred în astfel de „recuperare” vine din cunoaşterea faptului că razele din radiaţia spiritului, a monadei (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articole/4.-radiatia-monadica-spirituala.html), nu sunt egale, nu sunt egal dezvoltate – şi tocmai pentru acest lucru venim aici la întrupare, după ce am avansat mult în consolidări de evoluţii la nivele foarte înalte: din unele puncte de vedere avem puteri şi experienţă pe măsura lor – din altele nu avem, dar ne-o formăm. Razele noastre, puterile noastre nu sunt egale nici ca intensitate, nici ca lungime (şi astfel nu ajung departe), nici ca putere de pătrundere (nu răzbat şi nu pot fi folosite eficient la depărtare, şi nici timp îndelungat). Ceea ce avem de făcut este să le dezvoltăm pe toate cele care acţionează în acest loc din univers, apoi în altul, după cum consideră coordonatorii, îndrumătorii noştri plini de putere spirituală şi de experienţă: pentru că noi nu avem viziunea complexă a dezvoltărilor armonioase, nu cunoaştem încă bine nici modurile lor de dezvoltare, nici vitezele de înaintare, de pătrundere în mediile universice: căci la nivele de vibraţie joasă ale universului nu avem cunoaşteri consolidate privind necesităţile totale în care s-au format şi au crescut puţin câte puţin puterile noastre. 
Mai mult decât atât: numai îndrumătorii noştri pot ţine cont de dezvoltarea noastră în egală măsură cu a fraţilor noştri de pretutindeni – oameni sau orice fel de întrupaţi: de la viruşi la galaxii (cel puţin), ceea ce noi nu avem în vedere încă. Ar trebui să avem în vedere măcar dezvoltarea altor vieţuitoare spre susţinerea noastră, şi invers: noi care ajutăm şi susţinem pe alţii, pentru a ajuta şi ei la rândul lor, iar ceea ce ni se întoarce astfel devine fără să ştim însutit, înmiit... Nu conştientizăm asta, aşa cum nici ceilalţi nu conştientizează – dar prin efortul coordonărilor armonioase ale marilor noştri ajutători se fac toate, treptat, până când ajungem la conştientizări şi trăiri complexe oriune ne-am afla în univers, alături de semenii noştri...
Să reţinem că în astfel de trăiri, ajutătorii noştri nu ne împing din urmă, doar noi ne împingem unul pe altul: până obosim şi înţelegem şi rostul celor făcute, şi echilibrarea lor, şi rămânerea în echilibru mai departe... A ne împinge astfel la acţiuni bruşte, înainte de a avea puterea de a „merge pe propriile picioare” este ceva mecanic, din care se conştientizează doar greutatea care oboseşte. De aceea cele mai multe acţiuni, evenimente, manifestări şi trebuinţe umane ni se par grele şi de multe ori fugim de ele. Mai întâi trebuie să ne descoperim forţele, să le folosim cum putem, să le înţelegem dezvoltările, să le consolidăm în diverse condiţii – abia apoi vine rândul altora. 
Aşadar, nu degeaba suntem aici, acum, în astfel de conjuncturi planetare. Şi asemenea situaţii, în care o parte din populaţiile spirituale întrupate împreună cu noi se agită, se grăbeşte, agresând cealaltă parte, conduc la căderea civilizaţiilor: devreme au pornit – cel mai adesea pe drumul migraţiilor sau războaielor, grăbindu-se orbeşte în goana cailor, fără să-şi cunoască forţele, resursele – devreme şi contorsionat s-au dezvoltat, nefiind coapte suficient în însăşi esenţa lor, adică:
– nu s-au dezvoltat complet, ci doar în acele vârfuri care au supt puterea celorlalte popoare, privându-se între ele în avalanşă de multe ajutoare pierdute pe drum, distrugătoare sau cel puţin obositoare, rămânând multe în memoriile monadice ca emoţii şi sentimente: la reîntâlnirea cu diverse evenimente în viaţa de azi, sufletul îşi aminteşte doar greutatea, şi rareori ce a făcut pentru a depăşi totuşi greutatea care nu l-a omorât, ci doar la întărit cândva;
– nu au folosit resursele proprii materiale, neavând timp propice cercetării împletirii lor, din care să rezulte mereu altele folositoare; nu au avut timpul descoperirii modurilor de înlocuire, de împletire, de folosire multilaterală – într-un cuvânt de valorificare locală, în funcţie de necesităţile echilibrate (nu exagerate) ale populaţiilor locale: cu care nu s-au împrietenit spre conlucrare, ci s-au omorât orbeşte;
– în acest fel, nu au folosit resursele umane de înaltă valoare, oricât de mari sau de mici ar fi fost ele: de inteligenţă, de forţă fizică, de experienţă ancestrală, pe care uneori nici nu au fost lăsate să se dezvolte, să ia avânt, fiind dispreţuite doar pentru că conducătorii nu au avut răbdare pentru înţelegerea lor şi un timp necesar observării efectelor lor pozitive. Nu resursele au fost lipsă sau vinovate, ci doar cei care le-au evaluat superficial – indiferent de natura lor. 

Profund privind lucrurile, avem toate condiţiile necesare recuperării cunoaşterii şi folosirii forţelor necunoscute de noi, posesorii. Dezvoltarea unor forţe s-a făcut uneori în detrimentul altora, şi nu pentru a sprijini pe cele nedezvoltate încă – dar am fost lăsaţi un timp pentru a ne descoperii singuri la un moment dat existenţa lor şi felul în care putem acţiona cu ele, în mod echilibrat şi mai ales moderat. 
Şi dacă ne raportăm la Pământ, tot ceea ce s-a petrecut şi se petrece în continuare, într-un continuu prezent, este şi valabil, dar şi trist: că în special resursele umane au fost, şi sunt încă în această situaţie a unei folosiri precare, dezechilibrantă şi pentru noi, şi pentru planetă. Nici resursele materiale, nici cele umane nu sunt valorificate suficient pentru ca întreaga omenire să ajungă măcar intuitiv la o inteligenţă suficient de avansată pentru a recunoaşte valoarea tuturor şi a modului de a le folosi eficient. Şi atunci totul devine previzibil sau măcar nu poate mai nimic să ia prin surprindere pe cel care înţelege astfel: el poate accepta tot ceea ce se petrece, poate astfel să primească totul drept impulsuri de orientare şi de adaptare din vreme, pentru a contracara, pe cât posibil, efectele negative la nivel personal şi al celor din jur, care sunt dispuşi să accepte.

Când forţele, resursele sunt însă echilibrat dezvoltate, percepute şi folosite ca atare, se poate observa clar cele dezvoltate la final, cu cele dintâi susţinându-le pe cele din urmă, proaspete şi întărite fără oboseli extreme ale altora; cum cele de pe urmă devin susţinătoare ale celor dintâi, obosite de eforturile făcute, în zborul lor către noi orizonturi, care vor lucra către o nouă epocă de dezvoltare ale tuturora la un loc.

Toate se petrec aşa – de la membrii unei familii la un popor întreg, la un set de popoare şi la nivelul întregii umanităţi. Este un mecanism care, dacă este cunoscut şi acceptat cu virtuţile sale întregi, ne ajută – printre altele – să înţelegem orice eveniment social-politic contemporan. Rădăcinile celor care se petrec acum ar trebui căutate în rădăcinile şi mlădiţele ceva mai vechi, pornind de la marile migraţii de acum două milenii – ca să nu ne ducem totuşi prea departe: deşi chiar mult mai departe sunt cele mai profunde şi subtile cauze. Dar cum ele nu sunt cunoscute şi aprofundate, chiar şi numai mozaicul neputinţelor de folosire a resurselor şi cunoaşterilor proprii mai apropiate poate conduce la orice înţelegere a evenimentelor contemporane. Totul este de fapt o transpunere a celor vechi în condiţii care se schimbă mereu, determinându-ne să ne cunoaştem limitele şi să înţelegem limitele altora: chiar dacă le înţelegem – nu înseamnă că le acceptăm spre a ne fi exemplu de urmat, exemplu de oferit altora. Doar de înţeles. 
Atât.
Şi astfel lumea se poate schimba: în sufletul nostru cel puţin...