Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



...cu sufletul plecat: și pe marginea mormintelor, și pe marginea paturilor de spital...

...cu sufletul plecat: și pe marginea mormintelor, și pe marginea paturilor de spital...
Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de http://pressone.ro/editorial/parintilor/)

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI...

Este bine să ne amintim cu bucurie de momentele plăcute ale vieţii noastre.

Nu să tânjim.

Amintirea plăcută ne oferă un moment de relaxare, de destindere, odihnă, după care ne vom duce sarcinile mai departe cu forţe noi,

A tânji înseamnă a ne lăsa cuprinşi de durere pentru ceva ce s-a terminat. Acel "ceva" era necesar pentru acel moment şi rămâne necesar ca moment de respiraţie odihnitoare în orice moment de oboseală...

duminică, 12 iunie 2016

ÎNVĂŢÂND SĂ OBSERV...


Îmi este evident că oamenii care ne sfătuiesc să nu mai gândim dau dovadă de o gândire extrem de laborioasă. Ceea ce nu am citit nicăieri cum că ei explică acest lucru se leagă tocmai de faptul neînţeles "printre rânduri": există un timp al ne-gândirii – al observării, al percepţiei fără a lăsa gândirea să categorisească, să ordoneze, să spună: "Aha! E aia! Am înţeles că asta vine aşa:..." sau "Ce dezordine..." şi mă ridic imediat şi fac ordine, întrerupând observarea; apoi pentru că timpul dedicat observării s-a terminat, că mai trebuie să facem şi altceva (drumuri, serviciu, cumpărături, discuţii, gospodărie) mergem în treaba noastră mulţumiţi că am rezolvat treaba imediat. Că altfel poate nici nu ne-am fi dat seama, doar am trecut prin casă de 1000 de ori de dimineaţă până acum, dar eram obişnuită, nici nu am observat... Deci observarea e bună.  Mai fac şi altă dată.
Timpul observării şi trăirii complexe a observării nu presupune acţiunea imediată: nici a gândului, nici a trupului. Obişnuinţa vine prin a ţine minte implicit, dar pentru că am luat acest exemplu, să spunem: în observarea dezordinii este o percepţie a neordonării, de exemplu, cu o întreagă trenă de elemente ataşate. Este un sunet pe care îl vom percepe dacă ne obişnuim să-l ascultăm. Sunetele nu se sparg de mulţimea dezordonată a lucrurilor: când ordinea e făcută, sunetele curg altfel - dar trebuie să ajungem să percepem diferenţa. E doar un exemplu. Mirosul este altul. Simţirea proprie generală a ordinii este alta, căci razele de lumină şi sunetele nu se sparg în milioane de frânturi - ci doar în câteva. 
Doar trebuie perceput. Dacă sar să fac ordine, nu percep decât faptul că e dezordine, că nu-mi place, că nu i-ar plăcea nimănui dacă ar veni... Gândirea îmi spune că e bine, că acum sunt mulţumită... Că puteam s-o fi făcut deja, ce mare brânză să pui ceva ordine în fiecare zi, parcă şi ochiul e mai odihnit când priveşte camera în care nimic nu mai e alandala, ci toate sunt în şifonier, în bibliotecă, în maşina de spălat...
De fapt gândirea trebuie să existe, dar gândirea are loc după ce înţelegem că există mult mai multe diferenţe decât credeam. Pentru că am învăţat cu adevărat observarea, percepţia complexă a tuturor celor despre care ştim, iar în plus parcă ...mai apar şi altele pe care nu le ştiam... 
Gândirea devine de fapt mult mai complexă, mai activă, mai înţelegătoare, mai profundă după un timp. 
Şi după alt timp apar încă şi mai multe. Şi astfel ne simţim impulsionaţi să facem acest exerciţiu cu regularitate, în locuri diferite, în momente diferite. 
Începem să vrem să gândim - dar în acel fel disociat care uite! M-a determinat să nu mă vâr într-o discuţie doar pentru că "Ştiu!" sau într-o ceartă pentru că "Io am dreptate..." Treptat observ că fiecare are dreptate, în felul său, dacă mă pun în locul altuia îmi dau seama. Învăţ cum sunt oamenii, ce gândesc: ce gândesc eu ştiu deja. Sau nu?! A apărut ceva nou? Mda... Judec omul deşi spuneam că "Aaaa!!! Io nu judec omul!!!" Dar dacă... Îl analizez sau îl judec spre a-l acuza de ceva doar pentru că mi se pare că aşa cum cred eu e just??...
Dar dacă???...
Dar dacă îmi fac un obicei să observ cu bunăvoinţă orice şi să trag concluziile abia după ce totul s-a terminat?
Pot să o fac când iau eu hotărârea să o fac, când mi se cere părerea şi îmi asum răspunderea pentru ce spun. Dar ce spun este din propriile mele experienţe sau le-am luat din cărţi? Ce este total corect după părerea mea şi care sunt diferenţele între ceea ce este experienţa mea şi a altora? Sunt oare confuzii sau sunt aspecte ale aceluiaşi fenomen observat???...
Ieri spuneam confuzie, azi cred că sunt aspecte...
Mă duc să-mi cer scuze că m-am contrazis cu omul. Ştiu că o să mă bălăcărească, că i-am stricat imaginea... că mai am multe de învăţat în viaţa asta deşi mă dau mare că scriu... că sinele lui superior i-a remarcat micimea mea... Bah!!...
Trăiri... 
Sănătate să am că restul se face... 

vineri, 3 iunie 2016

Din învăţăturile ajutătorilor mei astrali


Să simţi şi să fixezi clar deosebirea între tulburarea pe care o provoacă răutatea cuiva faţă de bunătatea cuiva: când emoţia umană normală devine supărare sau exaltare. Indiferent cum vine, cum o ai, tot tulburare este, indiferent dacă este supărare sau exaltare. Să simţi cum puterea ta le poate opri pe loc, chiar dacă revine mai estompat după abaterea atenţiei în altă parte: tot de aceeaşi natură este şi nu trebuie să te mulţumească că nu este atât de mare ca prima dată. Amprenta care rămâne acolo o fixează prin faptul de a nu fi aprofundat fenomenul: nu ai trecut prin ea, ea a rămas acolo. 
Îndepărtarea amprentei înseamnă folosirea ei prin acoperirea cu altceva de vibraţie mai joasă sau mai înaltă. 
Cea joasă este pedepsirea celui care a provocat frustrarea. 
Cea înaltă este înţelegerea ajutorului primit pentru dezvoltarea şi apoi consolidarea atitudinii pline de demnitate, autocontrol, înţelegere, bunătate la adresa celor care se petrec în lume. Acceptarea faptului că fiecare eveniment, indiferent cum l-am eticheta, conduce la înţelegeri din ce în ce mai profunde în avansări spirituale, determină ceea ce numim azi iertare. 
Mai devreme sau mai târziu ajungem la iertare: superficial la început, adică iertare după o perioadă lungă de supărare, apoi de aplanare, apoi de acceptare şi apoi de înţelegere: din ce în ce mai profundă, mai adâncă. Adică de paşi făcuţi în profunzime: sau imediat şi profund, prin simţirea – nu numai gândirea – noastră, sau în timp: uneori în vieţi întregi din cicluri la perioade lungi de timp, în care alte părţi de atitudine s-au consolidat şi conduc implicit la rezolvări de aceeaşi natură sau de naturi apropriate. De aceea rezolvările între oameni sunt rare şi nu de puţine ori superficiale, atitudinea de supărare revenind din când în când, după tipare care pot fi sesizate mai repede sau mai lent, după experienţa trăitorului. 

miercuri, 1 iunie 2016

LA MULȚI ANI TUTUROR COPIILOR ȘI PĂRINȚILOR SERIOȘI CARE AU PĂSTRAT ÎN SUFLETUL LOR CANDOAREA COPILĂRIEI !!!



Azi copilăria este în multe cazuri (mulțumesc lui Dumnezeu că nu în toate...) dominată de dorințele refulate ale acelor mame care nu-și mai amintesc decât că pe la 12 ani, media de vârstă a declanșării ciclului menstrual, priveau cu jind la diverse femei mature, învățând prin copiere să se poarte la fel cu ele în anii când ar fi putut scăpa de sub severitatea propriilor mame...

LA MULȚI ANI TUTUROR COPIILOR ȘI PĂRINȚILOR SERIOȘI CARE AU PĂSTRAT ÎN SUFLETUL LOR CANDOAREA COPILĂRIEI !!!

...pentru că nu cred că e cazul să cultivăm noi, maturii, copilăreala superficială, nu de puține ori răutăcioasă, pe alocuri plină de cruzimea nematurizării emoțiilor și sentimentelor umane, ci deschiderea și candoarea cu care un copil privește lumea, în care depășește, fără să știe nici părinții lor, jocul din care face o trăire serioasă, totală...

PS: Mulțumesc dnei Cristiana Alexandra Levitchi pentru acest articol.

joi, 19 mai 2016

PE SCURT: AM O SERIE ÎNTREAGĂ DE AȘTEPTĂRI...

Dacă percepeți ceva asemănător cu cele descrise în studiile prezentate de mine pe acest blog, pe site sau pe facebook, nu trebuie în nici un caz să veniți să-mi spuneți mie asta drept laudă sau altceva - fiți încredințat că asta e treaba dvs., că eu mi-am făcut treaba și am scris oriunde pot că nu este nici psihism și nici boală, ci dezvoltări normale pentru oameni (și nu puține dintre alte viețuitoare ale Pământului). 
Este valabil PENTRU ORICINE. Vreau să se știe clar asta. Se spune - și sunt în linii mari de acord - că nu trebuie să avem așteptări: doar că eu am un anumit fel de așteptări. Am așteptări privind schimbările vremurilor, ale corporalității subtile a oamenilor, ale trăirilor umane și am așteptări de la oamenii care au trecut deja printr-o serie de astfel de schimbări, s-au echilibrat și vor ști să susțină și pe alții. SĂ SUSȚINĂ OAMENII CU DRAG, CU ÎNȚELEGERE, CHIAR DACĂ LA ÎNCEPUT VOM FI LOVIȚI ȘI NE VA DUREA... CĂCI SUNTEM OAMENI VII, FIINȚE VII, NU PIETRE AMORFE SAU NORI PE CER...
Să avem cu toții putere și demnitate să le trăim pe toate!!!

sâmbătă, 7 mai 2016

„LUMINA” PAŞTILOR ÎN ORTODOXIE

Anul acesta am citit cele mai multe dezbateri cu privire la Lumina Paştilor în creştinismul ortodox. Multe de spus, atât de multe încât simt că nu am putere să dezbat atât cât ar fi de discutat... Dar vor mai fi astfel de prilejuri şi vom dezbate de fiecare dată câte ceva în plus. Poate anul viitor să discutăm mai pe larg despre cunoaşterile bizantine.
https://ioanflorin.wordpress.com/2016/05/04/inca-un-gand-si-cateva-concluzii-dupa-cearta-despre-focul-din-cer/ cu trimiteri la alte scrieri contemporane de mult bun simţ şi har, la care mi-aş fi spus şi eu doar o mică părere: de ce când în ţară, prin bisericuţe mici, cu oameni mulţi care vin la preoţi modeşti curge mir pe icoane (până şi pe uşa de la intrare, cum am văzut cu ochii mei în noaptea slujbei de Paşti, ţinută de părintele Marin fie-i ţărâna uşoară, la bisericuţa de la Vadu Lat, acum vreo 5-6 ani...), sau prin alte părţi – dar nu vreau să mai nominalizez, pentru a nu-i băga în bucluc pe preoţii şi aşa „pecetluiţi” de autorităţi: reprezentanţii BOR au spus că e făcătură, căci dacă era ceva real în primul rând la patriarhie ar fi trebuit să fie, că patriarhia e mai mare decât o biserică de sat... 
Dacă asta este explicaţie, vă las pe voi să hotărâţi.

Am scris şi eu articolul „LUMINĂ DIN LUMINĂ””  cu punctul: FENOMENUL STUDIAT: LUMINA PERIODICĂ A PAŞTELUI CREŞTIN-ORTODOX – MODEL DE GENERALIZARE A CREĂRII DE CONDIŢII PURE PENTRU VIAŢA PLANETARĂ (pentru cei care nu sunt interesaţi decât de acest subiect).  De asemenea, pentru doritori, invit urmărirea articolului cu titlul PĂDUREA HOIA-BACIU (CLUJ): îndrumare şi analiză astrală   . 
Desigur nu mă apuc acum să reiau tema, dar aş puncta câteva chestiuni care mi s-au părut întotdeauna deosebit de importante. 
Este un fenomen NATURAL, cotidian, cu intensităţi mai mari sau mai mici, după cum merg ritmurile planetare sau cosmice. De aceea putem discuta despre un asemenea fenomen oricând, nu numai în timpul sărbătorilor pascale sau a unor mari sărbători puse cândva în mod intenţionat – cu bună şi profundă ştiinţă, cunoaştere: pentru a determina la origine fixarea cunoaşterilor străvechi în conştienţa populară şi întărirea intuiţiilor normale pentru orice spirit uman atunci când lumea şi vremurile pe care ea le străbate nu mai pot impulsiona experienţa înalt-spirituală proprie să răsară; când doar urechea şi ochiul fizic, la fel ca şi ameninţarea şi pedeapsa cruntă vor obliga omul la o manifestare impusă şi nicidecum cea dorită, cu înaltă spiritualitate. Adică o realitate care nu ar fi trebuit de loc să fie impusă cu variante misterizate (“Asta este un mister!”), ci doar încurajată să iasă la iveală, să susţină frumos şi curat lumea, să se susţină om cu om, popor cu popor: prin cunoaştere, conlucrare şi orientare în perioadele cele mai grele prin care a trecut omenirea pe Pământ.
Lumina pascală nu e nici minune, nici înşelătorie, e un fenomen cât se poate de natural, căruia i se creează local condiţii de amplificare, concentrare, existenţă sub forma pe care o ştim acum – indiferent dacă o acceptăm sau nu ca fiind reală. 
Lumina aşa cum o percepem noi nu este propriu zis numai lumină, aşa cum ne-am obişnuit să o numim, în necunoştinţă medievală perpetuată încă, din nefericire: şi nimeni nu are de gând să explice în mod oficial, deşi se ştie bine. Nu este nici lumină necreată – şi eu am folosit această expresie, aderând spontan la ea, pentru că nu e creată de mâna omului, adică prin unelte de obţinere a focului. Este însă creată de Dumnezeu: formată din filamente energo-materiale pe care numai Fiii de Dumnezeu (entităţile centrale, coordonatoare de evoluţii) le pot crea. A venit timpul să ştim bine fenomenul, chiar dacă vom numi în continuare aşa cum numeşte lumea, dacă nu dorim să deranjăm pe alţii sau să ne deranjeze imaginea în serviciu sau societate. Este, şi trebuie să fie deocamdată de înţeles acest compromis socio-profesional, deşi e bine să căutăm explicaţii simple pe care să le introducem treptat în vorbirea curentă. 
Dar oricum să ştim că nu este o făcătură, nu este integral un artificiu mincinos decât atunci când se foloseşte aşa ceva în scopul întăririi încredinţărilor de către autorităţi, în scopul unei continuităţi de încredinţare atunci când condiţiile locale devin precare. Singurul lucru care este făcut este de fapt crearea de condiţii locale de curăţare a amplasamentelor, care determină aglutinări de fluxuri energo-materiale în acel loc, la o dată periodică cunoscută încă din antichitate. 
Dar ar fi bine să ştim – voi mai accentua de altfel – că în prezent vibraţia este în permanentă creştere şi nu va mai fi nevoie de artificialităţi, întrucât fenomenul cere doar curăţarea locului pentru a se atrage şi aglutina, coagula, compactiza fluxuri circulante prin spaţiie planetare, în anumite momente, în locuri cunoscute. 
Ceea ce nu ar trebui însă să diminueze cu nimic credinţa noastră, bazată nu pe miracol – căci nu sunt nicăieri “miracole” – ci pe învăţăturile pline de esenţe profunde ale oricărei forme a dumnezeirii... 
De asemenea, să ştim că ceea ce apare în plan fizic este luminiscenţa proprie oricărei compactizări de astfel de fluxuri cu vibraţie foarte înaltă: este dată de aspectul de lumină albă vie, care este asociată rapid cu ninsoarea, cu zăpada (nea, omăt), comparată deci cu apa în diferite stări de agregare, cu care se confundă în prima clipă perceperea spontană a fenomenului. Ulterior ne lămurim că nu plouă din cer senin şi nici nu ninge la 30 grd temperatura momentană a aerului. Luminiscenţa foarte aprinsă este în alb complet, care în prezenţa unui material inflamabil devine verzui-gălbuie strălucitoare. 
(Şi aici este discutabilă, desigur, împărţirea de lumânări special răspândită mai ales la astfel de sărbători, discuţiile fiind foarte aprinse chiar în sânul bisericii, autorităţile bisericeşti pedepsind preoţii care vând lumânări de altă provenienţă; au fost destule momente de impostură – or mai fi şi acum, dar restul discuţiilor de acest fel nu ne interesează acum, aici.)
Când capacităţile noastre vor prinde putere din ce în ce mai mare, vom putea percepe nu numai luminiscenţa, ci şi sunetul deosebit, foarte înalt, cu unduiri în deplasare, precum şi vibraţiile care oferă omului contemporan o stare de înaltă recunoaştere şi recunoştinţă faţă de ajutorul pe care îl primeşte alături de întreaga lume, creată de acelaşi înalt-Creator...
Fenomenul, cunoscut aşa cum este el perceput azi, poate fi asemănător necunoaşterii eclipselor de soare şi lună, fenomene periodice astronomice care în trecut constituiau material de manipulare a maselor: pe care de fapt s-a solidificat rugăciunea populară în faţa unui Dumnezeu care de fapt nu are nevoie de atenţionările noastre, pentru că deja ştie ce ne trebuie şi, mai ales, deja ne-a creat condiţii de trecere a greutăţii care a determinat rugăciunea. Ceea ce nu înseamnă că rugăciunea nu ar fi bună în felul ei, în faţa necunoaşterii altor posibilităţi de trecere, ci dimpotrivă, ruperea de atitudinile disperate ne conduce la relaxare, la primirea îndrumărilor din partea îngerilor, la înţelegerea apoi, treptat, a mecanismelor de susţinere a puterilor proprii în situaţiile prin care trecem. 
Dar să revenim cu câteva explicaţii sumare în plus. Fluxurile de filamente energo-materiale  stau la baza circulaţiei universice, la baza creării corporalităţii tuturor celor existente în univers (în toate universurile materiale) şi formează, prin atracţii energetice complexe, circulaţii de fluxuri bogate prin spaţiile universice. Fiecare zonă a universului are circulaţii specifice: în zona în care se află Pământul, atracţiile determină formări de bulgăraşi de filamente, care se desfac în lungi fuioare dacă sunt atrase cu putere de macrostructurile universului: planete, stele, galaxii. Ajunse în preajma planetelor, unele se desfac şi hrănesc corpurile de întrupare ale spiritelor în întrupări locale, altele îşi continuă drumul susţinând doar vibraţia planetei şi biosistemului său în drumul către alte planete care le vor folosi. De aceea unele sunt percepute de oameni în toată complexitatea lor, prin senzorii de percepţie ai corpurilor de la fizic la cauzal – sub formă de fulgi luminoşi (la o vedere mai slabă: ca o ploaie deasă) sau chiar de bulgări care par a fi de nea (omăt, picături de apă îngheţată) – un fel de “nea” care nu se topeşte chiar la 40 grade temperatura mediului, fără să fie influenţată de nici un factor pământean. 
Pe lângă ele, care contribuie bogat şi complex la hrănirea planetei, biosistemului ei, la curăţarea părţilor astrale şi eterice ale planetei, la ridicarea şi menţinerea vibraţiei planetei şi biosistemului, sunt şi alte fenomene contribuie la curăţarea planetei şi biosistemului ei însoţitor: ploi, zăpezi (fizice, de această dată!) vânturi, nori în circulaţie permanentă, apoi fenomene electrice: trăsnete, fulgere, fenomene sonice: sunetul trăsnetelor, dar şi sunetele altor fenomene pe care urechea omului nu le poate încă percepe, ale structurilor planetei şi atmosferei sale – iar aici cele mai puternice sunt sunetele emise de aurorele polare. 
Să rămânem însă în sfera circulaţiilor energiilor planetare. 
De multe ori coagularea fluxurilor – prin atrageri ale unora de către altele, în circulaţiile lor prin spaţii – are loc şi prin sunet, prin spaţializarea fluxurilor: cuprinderea unor asemenea bulgări într-un spaţiu condensat de energie fundamentală; dar asemenea spaţii pot fi create conştient sau inconştient în special de mamifere (inconştient) şi oameni (şi inconştient, şi conştient) prin acţiuni mentale sau emoţionale: prin mentalizări puternice, efecte de voinţă, cu direcţionare specială sau prin emoţii puternice, fie ele pozitive sau negative. 
Dar trebuie să facem diferenţa între aceşti bulgări – spaţializaţi sau nu prin acţiuni ale spiritelor întrupate – şi ceea ce fotografiem cu aparatele noastre: care sunt entităţi astrale, întrupaţi cu o corporalitate clară, puternic şi stabil conturată şi structurată, în stare stabilă. Unele pot fi spaţializări de acest fel, dar să ştim că este diferenţă între unele şi altele dintre structurile pe care le fotografiem.
Vom mai discuta în viitorul apropiat despre asemenea fenomene, în cursul unui capitol distinct despre entităţile astrale.
Să adăugăm numai, spre cunoaşterea noastră generală: faptul că, în trecutul cu vibraţie ceva mai înaltă – până la foarte înaltă, când puterile mentale umane erau mari sau oricum, spre contemporan, când erau încă mari, conducătorii înălţaţi ai societăţilor umane şi pădurenii ajutători cu sarcini de mare putere planetară (Moşii popoarelor şi lucrătorii lor) puteau prin sunete: vorbe, cântece, să realizeze:
– îndesirea ploilor prin coagularea fluxurilor de filamente materiale de natură apoasă pentru curăţirea atmosferei;
– evitarea în plan local (nicidecum general-planetar) a variaţiilor bruşte de vibraţie care puteau determina spargerea coagulărilor naturale din timpurile speciale pentru planetă; acestea puteau proveni şi din activităţile umane, dar şi din frica animalelor în preajma unor fenomene naturale (cutremure, furtuni solare).
Pentru alte feluri de evitări, cum ar fi vibraţii bruşte care puteau scoate oamenii din percepţii şi lucrări de cercetare a celor care se ocupau de lucrări de amploare subtil-societare, se poate menţiona:
– folosirea podelelor cu rol special de stabilizare vibraţională locală pentru vibraţia lucrătorilor în interiorul locaţiilor de cercetare (nicidecum temple, nicidecum rugăciuni religioase). Aici ar fi de discutat existenţa acelor rondele de piatră de la Sarmisegetuza, precum şi lespedea care se prezintă a fi un ceas solar – când ea este de fapt o parte din podeaua centrului de cercetare mental-astrală a cercetătorilor Moşilor;
– folosirea unor instrumente de tip amplificatori-echilibratori pe vibraţiile înalte: coroane, brăţări, centuri (brâuri);
– în construcţiile contemporane: catapeteasma din aur/argint cu reprezentări (icoane) ale unor scene înălţătoare ale sufletului uman;
– muzică, rugăciuni cântate, cu vibraţii specifice pământurilor la nivele cât mai cuprinzătoare, nu neapărat la nivel mediu (segmente foarte largi de vibraţii);
– folosirea unor substanţe puternic mirositoare pentru contracararea mirosurilor trupeşti şi ridicarea pe această cale a nivelului de vibraţie prin olfactiv: păstrarea esenţelor puternic mirositoare în boluri în locuri retrase şi ungerea trupurilor cu uleiuri puternic mirositoare. Colectarea mirului se făcea în perioade locale cu vibraţie foarte înaltă şi stabilitate vibraţională de cel puţin 24 ore. Azi erupţiile de mir sunt în perioadele în care „ninsorile” energetice sunt cele mai puternice, coagularea lor în locurile cu vibraţie înaltă (pe icoane) nefiind azi – dar fără explicaţii normale – acceptate de autorităţi în bisericuţele cu oameni echilibraţi, iubitori, făuritori de pace sufletească. 
Una dintre elementele de bază ale sesizării unor asemenea fenomene este data la care pot avea loc. Data este moştenită din vechimile cunoscătoare (în bazinul mediteranean: Babilon, Egipt, preluate de iudei şi ca obiceiuri, şi ca cercetare de popor care completează permanent cunoaşterile vechi). De aceea nu ar trebui să fie de mirare că întâlnim multe fenomene asemănătoare la diferite popoare – nu numai obiceiurile şi cunoaşterile religioase – pentru că în multe cazuri este vorba despre o preluare, o transmitere de la un popor la altul. Dar pe aceeaşi linie temporală vom găsi acelaşi tip de obiceiuri şi acelaşi tip de observaţii în locuri depărtate unele de altele, care denotă percepţii de aceeaşi natură, o cunoaştere comună, doar modul de prezentare este specific locurilor de trai ale fiecărui popor în parte. De exemplu – şi vom discuta detaliat în viitor – ceea ce la egipteni şi în orientul îndepărtat este asimilat şerpilor: de fapt cordoane structurale din corpurile eterice umane, la popoarele de origine toltecă vom găsi sub formă de păsărele: se vede bine diferenţa mai ales la structurile eterice ale capului. 
Aşadar, data vârfului de fenomen este foarte importantă, iar aici moştenim ştiinţele foarte exacte ale Bizanţului, preluate de estici pentru că vibraţiile se potrivesc locuri şi populaţii dintre Alpi şi Urali. În aceste pământuri, la date destul de fixe, apar fenomene pe care acum începem să le cunoaştem şi să le studiem. Musonii şi ploile ecuatoriale, eclipsele de soare şi lună, etc., nu sunt singurele fenomene cu repetabilitate înţeleasă şi cunoscută de oameni din cele mai vechi timpuri – doar că noi nu ştim decât pe cele foarte evidente, cu care ne întâlnim în viaţa curentă şi pot fi percepute prin senzorii corpurilor noastre fizice. Dacă s-ar schimba data fenomenului, la fel şi locul, puterea nu ar mai fi atât de mare sau nu ar fi de loc, dar cei interesaţi ar spune doar că cei credincioşi nu mai cred cu putere în Paştile Domnului şi de aceea Dumnezeu nu mai trimite Lumina. Şi faptul că suntem ţinuţi în întuneric ştiinţific formează fanatismul cunoscut deja de noi. 

FRICA CREEAZĂ CĂUTAREA DE ARTIFICIAL
Desigur aici intervine şi acel aspect al artificialului, al minciunii, în dorinţa perpetuării fenomenului. În perioada cu vibraţiile cele mai mici, prin care trece Pământul periodic, când întreaga lume se zbătea în mizeria, cruzimea şi întunecimea Evului Mediu, perpetuarea s-a făcut prin artificii., prin minciună. Preoţii ştiau bine toată fenomenologia legată de variaţiile vibraţionale şi se pregăteau dinainte folosind artificii precum lumânări tratate cu multă isteţime, candele ascunse etc. Pe astfel de mărturii, din astfel de vremuri se bazează azi detractorii fenomenului, negându-l complet: ceea ce nu este de loc adevărat, fenomenul există şi este într-adevăr creat de Dumnezeu, aşa cum TOTUL ESTE CREAT DE DUMNEZEU, DAR NU CREDEM ASTA. Nu credem că omul, ca specie, a fost creată de Dumnezeu, unde Dumnezeul ca mod de exprimare este suma entităţilor coordonatoare, învăţătoare şi înalt-creatoare din întreg Centrul de evoluţie – dar nici asta nu credem încă, îndoctrinaţi din tată în fiu împotriva „zeilor”: adică împotriva entităţilor care nu sunt clar pomenite în biblie. Dar bisericile vechi păstrează împreună cu locurile unde au fost înălţate (chiar pe locul vechilor aşezări ale sihaştrilor din vechime) cunoaşteri clare ale structurilor dimensionale paralele şi legăturilor cu dimensiunea noastră structurală planetară, demonstrarea cunoaşterii canalelor energetice transcontinentale, etc. Este considerată cunoaştere barbară şi am mai scris despre acestea, nu mai reiau acum. Dar cunoaşterea este clară, mai mult: este preluată de religii şi folosită în ascuns în fel şi chip, după sufletul şi interesele fiecărei grupări. 

FENOMENE CONEXE PE CARE ESTE BINE SĂ LE LUĂM ÎN CONSIDERAŢIE
Chiar m-am bucurat că cineva scria, pe facebook, că cerurile sunt deschise doar în duminica Învierii. De fapt în această zi este doar vârful unui val de vibraţii cosmice care se împleteşte cu un val de vibraţii planetare, întărindu-se şi întărind astfel puterea locurilor şi a omului. Din nefericire pentru noi, autorităţile încurajează nefolosirea puterilor astrale şi mentale în asemenea momente, prin încurajarea praznicului bogat şi metodelor de estompare a liniştii trupului, minţii şi emoţiilor, pentru ca omul de rând să nu se concentreze asupra lui însuşi, ci să se concentreze pe orice altceva ce nu i-ar dezvolta puterea şi atenţia, încrederea în forţele proprii şi în cunoaşterile posibile. Concentrat pe munca curentă în serviciu şi gospodărie, cele câteva zile libere omul necunoscător le „petrece” în acţiuni dezordonate, relaxare prin accente fizice, mâncare şi băutură fără prea multă măsură, sexualitate. Adică: pierdere de puteri. Ceea ce îl determină să nu creadă, în continuare, că de fapt nu cerurile ar fi deschise – ele nu sunt „închise” niciodată, doar noi nu ştim asta – şi capacităţile la care se gândeşte omul chiar uneori cu jind, cu ciudă, cu invidie pe alţii, se volatilizează fără finalitate. 
La fel se petrec lucrurile cu toate sărbătorile, din nefericire. Încă. 
Desigur însă, tot mai mulţi oameni se „trezesc” la realitate şi încep să asculte, să-şi pună întrebări, să găsească momente de pace, odihnă adevărată, meditaţii profunde active, etc. Tot din nefericire, familiile multora însă se opun cu hotărâre unei asemenea atitudini corecte, ispitei mâncării, băuturii, clevetelii, obscenităţilor de diferite feluri: toate fiind încă o obişnuinţă izvorâtă din amprentarea mediului în special urban de către conducătorii vremurilor, în ţara noastră numai de cca.1000-1200 ani, dar prin împrumut continental s-a înrădăcinat repede şi puternic. Mai sunt însă locuri în care lumea este echilibrată şi, spre bucuria mea (şi a multor altora) asemenea obişnuinţe noi corecte, înalt-spiritualizate atrag din ce în ce mai mulţi oameni echilibraţi, modeşti, doritori de înaintare spirituală. 
În articolul Lumină din Lumină citat mai sus am oferit câteva îndrumări pentru universalizarea obiceiului perpetuat chiar la Sfântul Mormânt: se întreţine mereu curăţenia materială şi spirituală care conduce la crearea condiţiilor optime de curgere a energiilor în perioadele cu circulaţie intensă. Este ceea ce se petrece în orice „templu”: şi să nu uităm că şi trupul nostru, şi casa noastră ar trebui să fie un adevărat templu al dumnezeirii: curat nu numai de sărbători, pentru a cărui întreţinere ne-ar trebui cât mai puţine lucruri, şi mai ales ordonate. Iar puritatea sufletească, greu de obţinut şi mai ales de păstrat în asemenea vremuri tulburi, să fie un deziderat permanent, unde iertarea călcării înafara drumului să fie dublată de o străduinţă pe cât posibil din ce în ce mai mare. 
DAR să nu obligăm şi pe cei din jur la ceea ce dorim noi să facem, ci să le oferim exemplul nostru personal, tolerându-le (fără a-i urma) propriile lor atitudini, comportamente. 
Ne dezvoltăm experienţa trăind-o şi găsind în sufletul nostru noi căi de înaintare pe drumul dorit. Trăim într-o societate care pune accentele sale încă în altă parte, în care locul, lucrul, obiceiul şi dorinţa unde aşezăm noi accentul sunt cele ale viitorului. 
Ceea ce avem de înţeles noi acum este faptul că lumea merge spre mai bine şi nicidecum spre mai rău. Şi semne sunt multe. Important este să le vedem acolo unde sunt semănate, căci de cele mai multe ori ele nu sunt semănate de noi, ci de oameni care pregătesc din neştiut schimbarea vremurilor. 

În concluzie: departe de a nu fi nimic, fenomenul acesta este cât se poate de real, doar că se petrece în locuri în care vibraţia este înaltă şi rămâne perioade lungi de timp stabilă, cu variaţii nesemnificative de vibraţie, mai ales când curăţenia locului se păstrează permanent: prin apă (spălare, însoţită de sorirea lucrurilor – ţinerea la soare), foc (lumânări, focuri echilibrate şi urmărite cu multă atenţie, acolo unde casa are o curte), parfum (flori, tămâie, smirnă curată, naturală) şi vibraţii înalte (bucurie de viaţă, vorbă blândă, calmă, muzică liniştită). Toate au şi proprietatea de a dezamprenta şi a menţine o vibraţie echilibrată, străbătută în mod natural de vibraţii complementare din vecinătăţi.
Să reţinem că avem toate şansele să avem acolo un fenomen natural din ce în ce mai rapid şi curat, pe măsura creşterii naturale a vibraţiei planetare. Desigur, până la urmă se va găsi un preot, un papă care să recunoască oficial acest adevăr, limitând încredinţările celor care nu cunosc realitatea şi se prevalează de istorii adevărate despre oameni mincinoşi, fără iubire de Dumnezeu... 
Doamne, iartă-i şi iartă-ne...
Tacit, Dumnezeu ne arată cum să ne menţinem viaţa, casa, atitudinea şi comportamentul la un nivel echilibrat, plăcut, bucuros de toate şi de toţi, să ne menţinem credinţă fără fanatism în tot ce poate fi mai înălţător în timpurile pe care le trăim. Să ne căutăm acceptarea intuiţiilor proprii şi formarea unor obişnuinţe noi acolo unde este posibil: căci rugăciunea este un obicei preluat de la egipteni, care a înlocuit acceptarea intuiţiilor omeneşti, alături de misterizarea vieţii noastre (totul este un mister) care a înlocuit cunoaşterea străveche – considerată „barbară”.
Undeva, la o bisericuţă de la poalele munţilor am primit următoarea vorbă de la îngerii mei şi ai locului: „A venit vremea ca omul să tacă în faţa icoanelor şi să-l lase pe Dumnezeu să-i vorbească...” 
Şi de atunci am lăsat gândul propriu al rugăciunilor egoiste sau crezut-altruiste, primind oriunde un cuvânt de încurajare, de înălţare sufletească din partea îngerilor proprii şi ai aşezământului bisericesc. 

...Vremurile sunt în mare schimbare. Cine are ochi să vadă şi urechi să audă va fi pregătit să le primească fără mirare şi fără suferinţă. 

duminică, 1 mai 2016

PAŞTE FERICIT TUTUROR !!!


Să ajungem treptat, şi să ne menţinem veşnic Lumina, Iubirea, Adevărul şi Calea Dreaptă în sufletele noastre! Şi de acolo să radiem aceleaşi Minuni tuturor, în orice timpuri! Să tindem să devenim vrednici de ele şi susţinători fără odihnă ai lor, ca început al unor alte Minuni, izvorâte din sublimările lor, dincolo de hotarele astrale ale Pământului!!!
Să înţelegem că MÂNTUIRE înseamnă de fapt VREDNICIA de a ajunge la capătul călătoriei noastre pământene, iar pentru asta Ajutorul Divin ne îmbrăţişează în toate clipele călătoriei !!!
PAŞTE FERICIT TUTUROR !!

vineri, 29 aprilie 2016

ÎN VINEREA MARE A SUFLETULUI OMENESC...

În 2001, mergând prin defileul Jiului (..cu J de la jalnic...) un localnic mi-a arătat... un munte despre care mi-a spus că a fost cumpărat de un austriac. Şi omul se întreba: ce-o face nenorocitul cu muntele ăsta, că nu mai e bun de nimic... I-am explicat îndelung la ce era bun muntele ăsta şi oricare din jur până în zare... În timp ce la noi se spunea clar că viitorul nu mai este al huilei, în Austria, Germania etc, se revenea în forţă la folosirea huilei, la exploatarea ei şi contracte cu ţările doritoare de export. Omul nu credea. I-am spus că pădurile dese prin care treceam erau numa'bune de tăiat. Omul dădea din cap de parcă ar fi spus: spune matale că tot vorbeşti prostii şi eu nu am ce face tre'să te ascult... Când i-am spus de dezvoltarea turismului, cred că ar fi fost tare doritor să-mi dea una peste ochi... Deja nu mai suporta şi am tăcut. ... să învăţăm tăcerea... Ieri am citit şi eu super-memorandumul cu schimbarea la faţă, am catadicsit să-l citesc ştiind că BOR a schimbat deja Prohodul, pentru că nu MAI este în ton cu politica multinaţionalismului feţei noi a hotărâţilor Pământului. Şi voi tăcea, aşa cum am tăcut şi în faţa acelui amărât, de cândva... Am exerciţiu... Vinerea cu adevărat neagră. Nu comercial că pierd mulţi profitul, ci omenesc în modul acela subtil pentru care suntem înjuraţi unii... Nu vinerea templierilor. Vinerea mare a sufletului omenesc. Vinerea în care se cântă prohodul sufletului liber omenesc... Iertare, poate mi-am făcut păcate în ochii unora şi mai mare păcătoasă-s că nu cred într-un anume soi de păcate...

duminică, 24 aprilie 2016

DE FLORII...


Sacrificiile sălciilor vandalizate pentru magii efemere... 
Sacrificiile mieilor omorâţi pentru plăceri efemere...
Sacrificiile Omului venit din Lumină... 
Toate se numesc azi tradiţie...

DE FLORII...
Uităm de tristeţea hristică în ziua Intrării în Ierusalim ...ce să mai ştie omu' ce e cu Floriile? chiar urmăream la TV, întreba cineva pt. ce e procesiunea? "Sunt Floriile, lumea l-a primit pe Hristos cu salcie şi flori... Noi arătăm la fel că îl întâmpinăm pe Isus cu flori în mână..."
...Oamenii de atunci care L-au trădat 2-3 zile mai tâziu...
Pe omul trist care mergea la moarte...
Ce mai ştie omu' de tristeţea lui Isus??... Mai simte cineva cum curgea tristeţea Lui?... Se crede că era trist pentru că ştia cum va fi trădat exact de aceiaşi oameni doar 2-3 zile mai târziu, dar de fapt nu de durerea Sa îi păsa, ci de MARILE DURERI ALE LUMII... Ştia că pleacă dintre ei... dintre durerile lor... Pe care doar El le putea şti şi ostoi, dar El trebuia să plece, pentru ca altele să înceapă să fie...
Şi El ştia, acum poate puţini ştiu: dacă nu făcea ceea ce a făcut în subtilul profund al vieţii noastre, noi azi nu mai ajungeam să avem maşini, avioane, TV, calculatoare... Şi multe altele legate de războaie fratricide, dar nu se putea şi nu se poate una fără alta. 
Încă. 

joi, 21 aprilie 2016

EU NU VREAU SĂ CONTROLEZ VIAŢA, EU VREAU SĂ ÎNVĂŢ SĂ FAC FAŢĂ VIEŢII...

Pe email, pe facebook, pe You Tube, etc., circulă idei de genul: 7 idei prin care îţi poţi controla viaţa - şi altele asemănătoare. Prin natura vieţii mele, discutând cu o sumedenie de oameni de toate vârstele şi profesiunile, ajung zilnic la concluzia că ideile, concepţiile, căile răspândite nu funcţionează pur şi simplu în acele feluri şi proporţii. Şi spre bucuria mea din ce în ce mai mulţi oameni au început să-şi dea seama de acest fapt. 
Şi atunci stau de vorbă cu oamenii şi le spun că mie personal mi se pare periculos să caut asta, controlul chiar şi al vieţii mele, deşi citesc şi mă informez asupra celor scrise, pe care le gândeam şi eu cândva, dar am văzut clar de vreo 20 de ani încoace că nu pot controla viaţa, oricât de frumos m-aş purta cu oamenii, oricât de bine aş face lucrările, oricât de atentă aş fi să nu deranjez familia, prietenii, vecinii, vânzătorii, trecătorii, funcţionarii publici, etc. Permanent se găseşte cineva care să-mi atragă atenţia că nu fac bine, că nu sunt destul de vigulentă, de manierată, destul de atentă, destul de lucrativă, destul de decorativă, că fac greşeli peste greşeli... şi alte fluvii, râuri, gârle, iazuri de nepricopsiri fără sfârşit. 
Pentru că VIAŢA este plină de oameni. Iar oamenii sunt imprevizibili. Pentru că suntem reprezentanţii unei nesfârşite lumi universale de evoluţii, suntem fiecare în parte un univers de manifestări care au rădăcini asemănătoare, dar au şi dezvoltări cu totul diferite, după cum nici un spirit nu este decât asemănător cu altul. Şi am învăţat că asta este departe de a fi o pacoste - este CALEA SPRE ÎMBOGĂŢIRE, SPRE NOUTATE, SPRE PERFECŢIONARE, SPRE ÎNVĂŢARE...
Spre universalizare...
Este calea evoluţiilor noastre.
Aşadar, nu vreau să controlez, vreau SĂ ÎNVĂŢ SĂ FAC FAŢĂ tuturor împrejurărilor care vin pe nepregătite. Dar iau aminte la cei care gândesc aşa, îmi amintesc că şi eu am gândit aşa, că nu mai vreau să gândesc aşa, că plâng de necaz că uneori totul pare nespus de greu, de brusc, de arid, de acid... Ridic fruntea, şterg lacrima, privesc pe fereastră albul de nea sau verdele crud al tufărişului de primăvară, florile din covorul ierburilor sau cele din rămurişul arborilor şi zâmbesc Dumnezeului de dincolo de necaz care mă priveşte cu blândeţe şi dragoste nesfârşită. Ştiu că nu e modern să vorbeşti de Dumnezeu, de credinţă, de românism, dar mai ştiu că cei ce azi ne agresează simţindu-se agresaţi de noi, cei care sfidăm un anumit tip de modernism, se vor schimba cândva, aşa cum şi noi ne-am schimbat concepţiile pe cărările vieţii...
Dar şi noi, mai departe. Tot mai departe...
Să fim sănătoţi, voioşi şi frumoşi, aşa cum spune mereu prietenul acela pe care îl tot citez, că nu strică!!! 

luni, 18 aprilie 2016

Paşi spre fericire: prin mântuire...


Referitor la articolul http://autoeducare.ro/cel-mai-fericit-om-din-lume am de spus ceva în plus.
Da, aşa e, DAR... este un mic amendament: PENTRU ASTA S-A RETRAS. Este mult mai greu să ajungi la un asemenea fel de performanţă în lume. Iar comparaţiile sunt cu oameni din lume.
Desigur, ideea articolului este faptul că nu avem nevoie de bani, putere, titluri, pentru a fi fericit. Buthanezii sunt şi ei fericiţi, îşi construiesc împreună fericirea pe aceleaşi principii budiste.
Un călugăr, într-o vară de mult uitată de alţii, mi-a spus aşa: "Păi voi vă mântuiţi mai repede în lume decât noi la mânăstire..." 
Pe moment nu am înţeles şi era normal, eram tânără şi fără experienţă. Cu anii am pătruns însă din ce în ce mai mult cele spuse de dânsul. Este mult mai profundă depăşirea greutăţilor în lume decât în retragere: dar şi mult mai grea. Mulţi se lasă duşi de valul vorbei: păi dacă el are, eu de ce să nu am? Păi dacă el poate, eu de ce să nu pot? Ş.a.m.d.
Desigur, depinde ce vrem, ce vrem să putem..........................
De asta ţine pasul nostru spre fericirea mult visată. Cred eu...
Tot timpul cădem în asemenea plase, pofte, logici umane e drept... Ne încărcăm însă cu curajul de a încerca şi cu satisfacţia că am reuşit câte ceva... 
Dar unii dintre noi constată că asta nu-i face mai fericiţi. Şi ar trebui. Cred eu...
Şi eu vreau să plec din Bucureşti, să stau liniştită cu un peisaj de munte în faţă... dar până una alta sunt în situaţia de a sta ani de zile alături de mama mea, depăşită de vârsta dorită, sănătatea dorită, de neputinţa abţinerilor, înţelegerilor, eu însămi la vârstă înaintată şi cam obosită de muncă, de viaţă... Dar îmi educ răbdarea, înţelegerea, acceptarea, dorinţa de a nu mă lăsa nicicum pradă disperării unor pierderi naturale... Chiar îmi place câte un rid în plus făcut din zâmbetul cotidian, firele argintii care sunt tot ale mele şi le preţuiesc pentru că ştiu bine că nu mai am nevoie de toate felurile de energii care circulă prin lume şi mă lasă să mă concentrez analitic pe ceea ce este mai important!!!... Şi multe altele pe care bătrânii le urăsc. Se urăsc pe ei înşişi. Şi mor nefericiţi, acriţi, năpăstuiţi de propriile neajunsuri dintr-o viaţă întreagă...
DAR noi... Mergem cu bine şi cu drag de viaţă mai departe !!! 
Să fim fericiţi, voioşi şi luminoşi !!!

vineri, 15 aprilie 2016

CU RESPECT, DESPRE EGO...

Tot timpul citesc sau ascult dizertaţii care atacă subiecte legate de ceea ce am preluat din alte părţi ca fiind „ego” : „ego” preia puterea, „dacă ego nu are un rezultat imediat, atunci renunţă”, ş.a.m.d. Eu aş spune „egoism”, „egocentrism”. Văd acum că şi Google trimite tot acolo! Mă bucur chiar! În plus, eu aş spune cam aşa: „Omul egoist consideră că i se cuvine...” sau „Omul nerăbdător, care nu are un rezultat imediat, renunţă.” (nu ştiu ce căuta ego aici, am luat citatul dintr-un YouTube şi asta m-a izbit în primul rând, apoi am hotărât să pun mâna pe pix şi să scriu ceva despre acest ego). Îi tot dăm cu ego în prea multe situaţii şi ne intitulăm formatori, coach-i, traineri, etc. 
Pe de altă parte nu putem discuta despre ego ca fiind ceva rupt de om. Omul are ceva mult mai mult decât ego-ul: are posibilitatea de A ALEGE. Ceea ce este demn de discutat, căci depăşeşte ego-ul, iar noi trebuie să înţelegem limitările la care anumite expresii ne obligă – ca să nu mai vorbim despre cei de la care pornesc formările şi care de multe ori vădesc o lipsă de cultură care nu este luată în consideraţie, căci azi cultura este considerată o piatră inutilă de pe un drum neumblat...
La fel se obişnuiesc mulţi să discute despre spirit, despre monadă, ca şi cum ea ar face ceva ce omul nu gândeşte, şi astfel omul ar fi posedat din exterior de o altă entitate, un străin de propriul sistem spiritual. Nu mai vorbim despre om, vorbim despre ego. Alţii folosesc cuvântul „Eu” (Eul meu superior îmi spune să fac asta...) sau „Sine” (Sinele meu superior îmi spune să fac asta...), iar „om ” s-ar folosi când face o faptul banală sau ruşinoasă: dar şi o faptă reprobabilă este marcată de o asemenea exprimare: „Eul meu superior îmi spune că meriţi o palmă!” El hotărăşte şi este tabu, drept pentru care nu aş purta nici o răspundere??... El preia conducerea (e convenabil) şi nu egoul – aşa cum pot percepe alţii, bineînţeles consideraţi răuvoitori...
Înţelegem, este o etapă, dar este bine să încercăm azi să o depăşim. 
Este un fel de fractură în înţelegerea omului care preia ceva doar pentru că altul cu mai multe diplome, bani şi filme de popularizare a spus-o, iar alţii merg în şir după dânsul. Este o confuzie reală, ceva ce în om dislocă răspunderea sau formulează o falsă modestie: nici una, nici alta nu este de păstrat, pentru că – deşi corpurile noastre nu sunt parte din monadă, deşi radiaţia nu este parte din monadă, totuşi toate la un loc reprezintă cele mai intime părţi ale monadei; trăirile ei sunt suflet, ea oferă real, direct, prin radiaţia care o emană din cele mai profunde părţi şi stări ale sale şi primeşte răspuns din mediul său de trai pe care îl conştientizează simultan. Nu poţi spune: „Urechea mea aude...” sau „Gura mea spune...” (deşi sună bine muştruluiala românească: „Vorbeşte gura fără el!!” dar asta e altceva) Este voinţa pură, directă, a monadei care se exprimă prin radiaţia şi corpurile sale, care cumulează eforturile ei: de trăire, de împărtăşire cu altele de acelaşi fel toate realizările sale petrecute în valuri de eternităţi de muncă, de cunoaştere, de înţelegere despre sine şi despre tot ceea ce o înconjoară! Totul este în primul rând reprezentarea eforturilor dumnezeieşti pentru ca orice monadă să poată TRĂI şi EVOLUA, până ce ajunge la cunoaştere, conştienţă, conştiinţă: şi în continuare totul o ajută să poată ajuta şi ea, la rândul său, alte monade asemenea sieşi, în generaţii al căror şir este nesfârşit...

Egoul... egoismul... dispreţuit şi vorbit azi de rău de către unii oameni care se consideră avansaţi, înaintaţi: umblăm pe toate cărările să-l sublimăm în altruism, uitând că mai întâi trebuie să-l înţelegem ca să putem „jongla” cu el. De fapt el este, şi rămâne rădăcina protecţiei fundamentale a vieţii, înainte de a fi ajuns să acapareze orice crede că i se cuvine. Şi încercând să înţelegem ce înseamnă a se impune, a strânge, a călca pe cadavre, ar trebui să înţelegem că şi noi am făcut-o, am depăşit-o dar apare din când în când în forme nebănuite, neînţelese, mâniindu-ne pe cei care preţ de o clipă ne numesc cu dispreţ: egoişti... Dar totul se trage din nevoia ancestrală de a ne proteja viaţa, proprie şi a celor apropiaţi, creaţia, cunoaşterea, înţelegerile care ne formează experienţa pe care generaţiile acelea ce vor veni să fie ajutate de noi o vor înţelege treptat la rândul lor. Fără atenţia acordată conservării vieţii, valorizării oricăror idei şi experienţe spirituale, fără corpurile acestea pe care ajungem să le dispreţuim, zicând că ele ne înşeală aşteptările de păstrare a sănătăţii, a frumuseţii... fără de care însă nu am fi nimic, căci ne-am fi distrus de mult, din timpurile de început ale acelor eternităţi din care venit şi din care am ajuns, iată!! să ne preţuim viaţa, şi frumuseţea, şi libertatea, şi experienţa în nenumăratele domenii – doar pământene acum, căci de fapt experienţa noastră s-a format pe miliarde de planete care ne-au găzduit în toată evoluţia pe care am strâns-o până acum...

Altruismul este real – dar entitatea care ajunge uriaşă prin evoluţiile sale, îndrumată şi ajutată de altele cu experienţă încă şi mai mare, preţuieşte în egală măsură şi altruismul, şi egoismul spiritual: şi se foloseşte de amândouă cu măsură în învăţăturile pe care le oferă celor din preajma sa. 
Aceasta nu este apologia egoismului, ci o încercare firavă din partea mea, aşa cum şi alţii au încercat să atenţioneze asupra acestui aspect. Mai ales să ne ascultăm fiecare cuvânt pe care îl spunem, să observăm cu „sună”. Preluăm mecanic câte o expresie şi nu ne dăm seama că a fi modern nu înseamnă a fi şi corect... 
Aşadar, două aspecte la care să reflectăm:
– nu putem să vorbim despre „ego” ca şi cum ar fi vorba despre o haină care ne strânge de coate, ca de ceva străin de noi, rupt, căci ne îndreptăm fără să vrem către disfuncţii spirituale pe care nu suntem înclinaţi să ni le rezolvăm, care se adună şi fac la un moment dat un balast care poate conduce uşor azi, în condiţiile vieţii agitate pe care o ducem, la depresii şi boli;
– să înţelegem că lupta pentru eradicarea completă a egoului ne poate slăbi încrederea în noi înşine, în autoprotecţiile de care avem nevoie: vom ajunge să confundăm îngrijirea de sine cu ceva egoist, alegeri normale pentru necesităţile momentului sau vieţii întregi drept căi de exprimare a „ego”-lui ... care cu greu le putem apoi contracara când se vor aduna şi vom vedea că suntem descoperiţi la capitolul experienţă, curaj, demnitate umană... Mai ales DEMNITATE... 
De reflectat. Şi eu voi reflecta în continuare la multe aspecte de acest fel. 

vineri, 25 martie 2016

RĂDĂCINILE CONFUZIILOR NOASTRE

Întrucât mare parte dintre ideile care ar fi trebuit să creeze o introducere pe măsura subiectului abordat au fost de multe ori expuse aici, pe blog, pe site, pe facebook sau pe alte siteuri şi bloguri sub formă de comentarii, cred că este normal să intru abrupt în subiect, iar pe parcurs să mai vedem câteva idei care conduc azi la dezorientări puternice privind nu numai trecutul nostru (acel “paleo”!) dar şi prezentul nostru, da! în special prezentul cu informaţii truncheate din cercetări în domenii de care nu ne-am atins prea mult nici în anii de şcoală, nici prea mult în anii actualei noastre maturităţi. Dar pentru că alţii adoră informaţii de ultimă oră, indiferent de domeniu, indiferent de înţelegere, indiferent de pofta de aprofundare a subiectelor pentru a înţelege clar despre ce este vorba, le colportăm şi noi, cu sârg, în totală necunoştinţă de posibilităţile de a folosi un termen dintr-un domeniu – în alt domeniu, doar pentru că avem impresia că am înţeles ceva, pe limba neamului în care vorbim, dar departe de a-i înţelege sensurile şi folosirile. Şi spun asta ştiind că fizicienii spun clar că elemente ca hologramă, realitate virtuală sunt insuficient demonstrate, cercetate, pentru a fi folosite pe scară largă de către scriitori care nu au aprofundat niciodată fizica clasică, cu atât mai puţin mecanica cuantică (cu atenţionare asupra faptului că nu este normal să folosim exprimarea “fizică cuantică”, ci “mecanică cuantică”, cu atât mai puţin “fizică cuantică spirituală”). Dar vom încerca să punctăm în studiile următoare care este diferenţa dintre realitatea cuantică, holografică sau virtuală – exprimări folosite des - şi realitatea materială cu proprietăţi multiple. Este cu totul altceva, ceea ce nu înseamnă că principii ale unor fenomene cercetate de fizica contemporană nu rămân valabile în anumite conjuncturi. Dar nu în orice conjunctură. 
Putem folosi însă aspecte ale cunoaşterilor noastre cumva comparativ cu fenomenologiile descrise de cercetările ştiinţelor exacte, dar să ştim clar că este vorba despre o comparaţie, o metaforă, lucru pe care majoritatea noastră nu-l cunosc azi. Unii cred că “gaură neagră” este un gol din univers care absoarbe galaxii, alţii nu ştiu să explice ce înseamnă realitate virtuală, sau hologramă (un răspuns primit a fost: ce e sus e şi jos, de exemplu – dar e bine să nu rămâneţi cu ideea acestui exemplu!). Pentru început, e bine să ne aruncăm ochii asupra unor linkuri: https://ro.wikipedia.org/wiki/Realitate_virtual%C4%83 , sau https://ro.wikipedia.org/wiki/Principiul_holografic , etc. 
De reţinut. 
Să intrăm în subiect.

Ceea ce ar trebui să reţinem pentru început şi să încercăm să înţelegem este faptul că avem în această perioadă a vieţii noastre, de spirit întrupat/monadă întrupată, pe care o trăim aici, în calitate de oameni pe Pământ, în primul rând percepţii de natură majoritar fizică, oferite de structurile unui corp fizic, în mijlocul unui biosistem planetar cu corpuri fizice: deci având cu toţii şi percepţii fizice, şi manifestări tot fizice. Dar în plus, oamenii au şi percepţii cu alţi senzori, ai altor corpuri care sunt constituite din materii cu vibraţii din ce în ce mai înalte comparativ cu corpul fizic pe care îl folosim în mod curent. Toate aceste corpuri la un loc formează un sistem corporal deosebit de complex. 
Cu senzorii celorlalte corpuri putem percepe părţi din realitatea înconjurătoare care cuprinde la rândul ei structuri complexe, constituite din materii cu vibraţii de aceeaşi frecvenţă ca şi corpurile noastre cu vibraţie mai înaltă decât corpul fizic. Este bine să nu ne exprimăm în valori matematice: oricum ele sunt în variaţie permanentă pe o scară care şi ea urcă mereu, iar până de curând se afla în coborâre mereu până la un minim planetar. Este mai corect să ne exprimăm folosind natura materiilor din care sunt constituite corpurile noastre – implicit corpurile celorlalte vieţuitoare şi structurile planetare, cosmice în acelaşi fel, aflate pe acelaşi nivel cu corpurile noastre şi senzorii lor. 
Din cauza lipsei de concentrare, de atenţie, şi de susţinere din copilărie a percepţiilor cu alte corpuri – mental, astral – din partea societăţii noastre, ne pierdem şi bruma de abilităţi mentale şi astrale care ne-a mai rămas, care nu ar fi făcut rău nimănui, dimpotrivă. Dar să vedem de ce au stat lucrurile aşa cum le ştim acum. 

DE CE STAU LUCRURILE ÎN ACEST FEL?
Uităm mereu că nu suntem doar noi pe Pământ. Dar este oarecum de înţeles dacă religia spune că celelalte vieţuitoare nu ar avea spirit, numai omul ar avea spirit – ceea ce nu este adevărat de loc, sau teoriile moderne ale fizicii: că am fi simple părţi ai unei holograme de dimensiuni universice, care astfel ar fi lipsită de viaţă – ceea ce nu este, de asemenea câtuşi de puţin adevărat... Şi astfel ajungem să credem că noi înşine am exista ca o formă fără conţinut – şi astfel nu mă mai mir că ne credem când neînsemnaţi, când cei mai importanţi în mintea unui Dumnezeu sau a unui univers, forme care încă şi-ar mai căuta stabilitatea. Cei pe care îi simţim ca fiindu-ne ajutători şi coordonatori au însă în vedere absolut toate vieţuitoarele Pământului şi întreaga planetă, alături de întreg universul şi alte universuri împletite, tot ceea ce formează macrocosmosul şi microcosmosul deopotrivă. 
Pe Pământ noi suntem oaspeţi temporari – dar asta pe de o parte nu ne scoate din vizorul ajutătorilor planetari, care ne-au planificat şi coordonat venirile + integrările în derularea vieţii acestei planete; dar şi noi trebuie să ne adaptăm mereu vieţii de aici, cu toate variaţiile ei. Toţi suntem îndrumaţi şi ajutaţi, fiecare conform sarcinilor proprii de destin. Şi noi la rândul nostru trebuie să ne aliniem sarcinilor planetare, în primul rând de protejare a biosistemului şi planetei. O facem încă din planificarea călătoriilor noastre până pe Pământ, ştiind clar că planeta va trece printr-un punct de vibraţie cu valoarea cea mai joasă din această subzonă a universului. Din acest punct de vedere trebuie protejată viaţa planetei noastre. Iar oamenii puteau în străvechimi să facă acest lucru.
La început, fiecare om avea optim-dezvoltate toate corpurile sale pentru a percepe toate energiile şi toate materiile (compactizate şi structurate în mod compatibil cu vibraţia energiei fundamentale  din acest strat al ei). Avea toate corpurile dezvoltate pentru a desfăşura diverse activităţi, folosind toate corpurile de manifestare activă pe această planetă: corpul fizic, corpul astral şi corpul mental, toate făcând parte din nivelele de vibraţie din acest univers. 
Odată cu diminuarea drastică a vibraţiei medii planetare  , corporalitatea speciei umane a păstrat posibilităţile de manifestare a spiritelor care le foloseau – spiritele umane, creatoare conştiente avansate. Spiritele umane au această capacitate de a se adapta la modificările, la variaţiile de vibraţii, desigur în mod diferit, în funcţie de evoluţia fiecărui grup spiritual în parte. Cu oboseală, ce-i drept, dar pot realiza vieţi scurte cu activitate astrală şi mentală, şi chiar o fac uneori – dar nu întotdeauna şi nu oriunde. Pentru că activitatea mentală presupune dislocarea unor volume uriaşe de fluxuri energo-materiale, preluarea din spaţiul cosmic şi stocarea lor în obiectivele materiale necesare derulării vieţii lor (construcţii, utilaje, etc). Dar asta presupune ca planeta să nu mai poată furniza suficiente fluxuri energo-materiale corpurilor biosistemului planetar: pentru întreţinerea vitalităţii întrupaţilor pe planetă şi în jurul planetei, pentru regenerarea planetei însăşi şi chiar a multor populaţii umane care vin la întrupare în blocuri spirituale cuprinzătoare. Toate acestea ar fi condus la slăbirea biosistemului planetar, în condiţiile în care pe planetă este necesar să-şi efectueze întrupările o multitudine de popoare spirituale intraplanetare  care au condiţii optime de întrupare exact în vibraţiile joase în care ajung să se scalde galaxiile locale în această perioadă universică. Iar pentru o populaţie în număr chiar mai mic de jumătate din volumul spiritelor umane întrupate azi cu corp fizic (fără să luăm în considerare şi entităţile astrale, deşi aşa ar fi normal), pentru realizarea unor construcţii tari, care să reziste atât la vibraţiile joase emise de planetă sau venite din cosmos (oricum ele distructive, aşa cum bine ştim acum), cât şi la activitatea mentală puternică a omului, ar fi foat nevoie de compactizări ale fluxurilor materiale chiar mai tari decât materialele actuale de construcţie – ceva între duritatea metalelor naturale şi aceea a cristalelor. Pentru aşa ceva s-ar consuma un volum imens de fluxuri din circulaţia cosmică, sărăcind în cascadă sistemul nostru stelar şi nu numai acesta. Iar Pământul nu este singura planetă din galaxie aflată într-o asemenea situaţie, astfel încât galaxia întreagă ar trebui remodelată – chiar pentru un termen extrem de scurt, cât ţine un minim vibraţional. Ceea ce nu este cazul, şi chiar efortul ar fi degeaba făcut, căci oricum sarcinile spiritelor întrupate în specia umană nu ar fi putea fi duse la bun sfârşit în condiţii optime. 
De aceea, în deplină cunoaştere a rolului de protecţie a vieţuitoarelor şi structurilor galactice, omenirea a acceptat din start trecerea, la timpul cuvenit, de la activitatea generală mentală, cu corpul mental (percepţii, deplasare, comunicare, creaţie materială) – la activitatea cu corpul fizic, corp cu vibraţia cea mai joasă din sistemul nostru corporal, dar aflat astfel în proporţie fizico-chimică şi biologică optimă cu restul biosistemului planetar (vegetale şi animale). Asemenea hotărâre nu numai că protejează viaţa totală, dar obişnuieşte treptat spiritele cu atitudinea şi cu activităţile de ajutător. Sunt activităţi în care spiritele întrupate se ajută de planetă şi biosistem, dar în mod echilibrat şi moderat, în care nu creatorul ajunge să-şi adapteze planeta cerinţelor creativităţii sale, ci dimpotrivă – ajunge să se adapteze el însuşi mereu la obişnuinţele biosistemului pe care îl găseşte la venirea pe planetă, pe oricare planetă – nu numai speciei în rândurile căreia se întrupează. 
Dar după câte ştim acum, realitatea societăţii noastre de azi spune exact contrariul – ştim bine asta, dar totul este cuprins într-o anumită normalitate, pentru care planeta – şi toată galaxia – sunt pregătite din începutul constituirii lor.
În primul rând, majoritatea spiritelor umane întrupate în această perioadă sunt la începutul evoluţiei lor de ajutători: majoritatea (cca.70%) vin pentru prima dată în călătorii spirituale regresive   (pe scurt: de la vibraţii înalte ale universului înapoi, pe liniile proprii de evoluţie, spre rădăcinile propriei lor evoluţii) cu sarcini multiple într-un ciclu foarte lung de vieţi: creaţie manuală, gândire şi vorbire coerentă, conştientizarea complexă a temporalităţii secvenţiale (clipă după clipă), a spaţialităţii continue, limitarea deplasărilor la nivel planetar, modelarea emoţiilor, şi multe altele. Întrucât este foarte grea adaptarea la o asemenea diferenţă de vibraţie, ei vin doar pentru a se lămuri cu privire la puterile şi neputinţele lor – la fel ca toate celelalte spirite, doar că pentru ei totul devine mai greu, şi mai mult... dar apoi vor studia îndelung, reîntorşi acasă la ei, toate greşelile care au fost făcute nu numai în plan personal, ci din partea tuturor semenilor care au fost în aceeaşi situaţie, în aceeaşi postură cu ei.
În al doilea rând, planeta este pregătită dinainte pentru a-şi menţine biosistemul în stare medie de densitate vegetală şi animală. Viaţa se desfăşoară nu numai într-un raport optim între pământurile locuite şi suprafaţa deşerturilor şi a crestelor montane golaşe, între populaţiile oceanice şi cele continentale. La baza distribuţiilor planetare de întrupare în această perioadă se află în primul rând numai acele popoare de spirite intraplanetare care au o sensibilitate medie faţă de vibraţiile joase, le suportă bine - până la foarte bine, în timp ce popoarele de spirite intraplanetare care au o sensibilitate sporită la vibraţii de acest fel ies momentan din întrupări, urmând să reintre în perioada următoare, când vibraţia medie planetară va creşte suficient de mult pentru a fi suportată de ele. 
Suntem în perioada de finalizare a ciclului nostru de vieţi în vibraţii joase. Dacă până acum viaţa noastră a fost sub semnul supravieţuirii, de acum încolo revenirile la vechile înţelegeri şi manifestări avansate din punct de vedere spiritual vor veni în cascadă pentru fiecare spirit în parte. De aceea tote spiritele care au venit pe Pământ pentru prima dată în călătorii regresive vor fi primele care vor pleca, pentru a nu se manifesta agresiv când conştienţa şi conştiinţa înaintată va deveni pentru toată lumea curentă şi de multe ori neiertătoare până când echilibrul se va instala complet. În toată această perioadă am suportat cu greu, cu imense sacrificii, neputinţele acestor semeni ai noştri – dar am trecut şi noi prin asemenea etape de evoluţie cândva, la începutul propriilor noastre evoluţii, fiind la rândul nostru suportaţi de alte generaţii evoluate. Tocmai de aceea, oricât de obosiţi am fi, oricât de drag şi dor ne este de “acasă”, să ridicăm fruntea, să ne susţinem inimile deseori înrourate, căci facem un lucru deosebit de bun ducându-ne sarcinile până la capăt. 

În paginile acestui capitol (sau etichetă cum se spune pe aici!) vom vedea câteva confuzii semnificative privind cele pe care le credem a fi ... ca acasă, acum, când ni se deschid larg – deşi treptat, pe măsura finalizării celor mai importante sarcini ale noastre – ferestrele şi uşile revenirilor la dezvoltările percepţiilor de odinioară. Corpurile noastre vor “întineri”, reparate prin graţia vibraţiilor din ce în ce mai înalte, se vor dezvolta în straturile fluidice care erau reduse până acum, şi astfel ne vor ajuta pe căile desăvârşirii tuturor sarcinilor noastre, redând şi noi, la rândul nostru, libertate dezvoltării planetei cu toate frumuseţile sale atât de vii !!!...

marți, 1 martie 2016

MĂRŢIŞORUL NOSTRU DRAG…

Moştenim sărbătoarea primăverii prin purtarea mărţişorului – tradiţie unică în lume, specifică poporul român. Dar fiecare popor are ceva unic cu care prezintă spiritualitatea sa în lumea popoarelor omeneşti… Popoarele sud-americare – şi mă refer la populaţiile tradiţionale locale, nu la cele statornicite cu forţa pe aceste meleaguri – îl au ca zeu pe Quetzalcoatl, şarpele cu pene, semnificând aproximativ acelaşi lucru, cu dezvoltări însă mult mai complexe nu numai la “cozile”, extremităţile elementului (cum sunt la mărţişor capetele libere ale şnurului împletit, cu semnificaţie deosebit de complexă); de asemenea şi Kippu-urile tradiţionale peruane: comunicarea veche prin snururi – asemănătoare runelor străvechi ale geţilor: asemănătoare modului de culegere a energiilor prin canale, plexuri şi subplexuri către canalul energetic central. Mărţişorul semnifică o structură pe care o are orice vieţuitoare – chiar şi cele unicelulare: pentru acestea din urmă – celule-rădăcină, care de la o specie la alta prezintă dezvoltări, rafinări, apoi susţineri energetice deosebit de complexe, în funcţie de necesităţile de manifestare a forţelor spirituale, pentru fiecare evoluant spiritual întrupat pe Pământ, până la om: semnifică împletirea canalelor energetice centrale, plasate în lungul corpului, care culeg energii de la toate corpurile sistemului nostru corporal, întreţinând vitalitatea şi desfăşurarea activităţilor curente ale întrupatului. Ca fiecare element al tradițiilor noastre, cu semnificații ale unei cunoașteri străvechi, dar mereu întărită prin corporalitatea deosebit de complexă pe care o avem, o cunoaştere străveche despre oamenii şi viețuitoarele planetei, mărțișorul ne amintește subtil de puterea canalelor energetice centrale parcă trezite la o viață mai puternică primăvara, la schimbarea sensului de vibrație a tărâmurilor noastre ancestrale. Prin ”capetele” șnurului, înfoiate, bogate, primim permanent energii care se împrăștie în întreg sistemul corpurilor dublu-eteric și fizic: - fiecare om primește, la un capăt, cel roșu (care simbolizează plexul rădăcinii - muladhara), fluxuri galactice neamprentate de mulțimea viețuitoarelor și structurilor cosmice, care ajută monada la desfășurarea manifestărilor după experiența și obișnuirea proprie, din memoriile ei, conform evoluției sale proprii; astfel de fluxuri ajută la conştientizarea nivelului de aplicare pe care l-a obţinut până în acest moment, la îmbogăţirea şi folosirea noutăţilor sub puterea radiaţiilor planetei care îi susţine întruparea; - fiecare om primește prin capătul alb (care simbolizează plexul coroanei - sahasrara) fluxuri bogate din mediul exterior al planetei, din mediul cosmic, fluxuri puternic amprentate de viețuitoarele planetare și structurile cosmice, care ne ajută să ne formăm și să ne întărim relațiile cu semenii, cu alte viețuitoare, cu cosmosul uluitor de variat care ne înconjoară, schimbându-se permanent în goana galaxiei prin mijlocul unei circulații extrem de bogate de fluxuri de filamente energo-materiale de toate felurile, de toate vibrațiile, ajutându-ne să ne universalizăm într-o spirală infinită !!! (Se pot studia mai multe aspecte în studiile despre Împământare ) Un mărțișor la mână simbolizează atingerea infinitului: din noi și din universul în mijlocul căruia ne aflăm, împletit cu alte universuri, cu alte dimensiuni inter-universice, cu alte structuri care ne susțin învăluitor înălțarea spirituală !!! Un mărțișor prins în piept simbolizează infinitul iubirii pe care învățăm să o oferim infinitului din noi și din împletirile de universuri care ne stau sprijin pentru eternitatea vieții pe care învățăm să ne-o dezvoltăm și apoi să învățăm și generațiile care ne urmează să facă același lucru!!!
LA MULŢI ANI CU SENIN ÎN SUFLET!!!
SĂ FIM NOI ÎNŞINE RAZE DE SOARE ÎN LUMINA ETERNĂ!!!

joi, 4 februarie 2016

Obiecte Zburătoare de Mult "Identificate"...

Întotdeauna m-am gândit la cei care se străduiesc (ca să nu spun chiar că se încrâncenează) să creadă că sunt adevărate cele scrise despre OZN-uri şi extratereştri - fiind chiar agresivi la prezentarea altor idei despre existenţa şi provenienţa lor. M-am gândit că se vor ruşina aşa cum s-au ruşinat cei care chiar au crezut că în 2012 “aleşii” unor populaţii extraterestre vor veni să-i ia în alte dimensiuni ale universului, sau Pământul se va scinda într-o parte luminoasă care va intra cu “aleşii” în altă dimensiune, în timp ce partea lui întunecată se va întuneca mai departe împreună cu cei răi, războinici, perverşi - un adevărat iad prohodit pentru un Pământ ne-upgradat... 
...Desigur că ne revenim repejor şi ne continuăm viaţa obişnuită: din nefericire fără să învăţăm prea multe din cele pe care le trăim – în primul rând să fim echilibraţi şi să primim echilibraţi informaţiile, fără extazieri şi fără căderi. 
În 2012 am deschis direct subiectul acesta, arătând că nu sunt OZN-uri pe cerul Jocurilor Olimpice, ci doar drone cât se poate de omeneşti, a căror construcţie ştiam din filmele de popularizare că începuseră să fie testate în lume încă de prin anii ’50. Drone cu care s-a monitorizat desfăşurarea deschiderii JO, după avertizări ameninţătoare din partea unor nemulţumiţi ai vremurilor noastre (!) privind sabotarea festivităţilor de la Londra. Ştiam concret de mult despre aceste drone, din filmele şi fotografiile primite de ani de zile de la NASA – m-am înscris la newsletter şi primesc ca orice om care doreşte să se informeze cât de cât corect direct de pe la surse. Am liniştit atunci multă lume, am deschis căi multora de gândire şi de informare – aşa cum încerc şi acum. 
(Pentru cei care doresc mai multe informaţii despre felul în care am perceput eu fenomenologia acelui 21 decembrie 2012: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/search/label/%C3%8ENAINTE%20%C5%9EI%20DUP%C4%82%202012 )
Desigur, când am aflat prima dată despre extratereştri m-am extaziat şi eu, văzusem aşa ceva în copilărie şi eram super-încântată că există aşa ceva şi că văzusem şi eu „o farfurie zburătoare”... Cu timpul am îngroşat şi eu rândurile celor extaziaţi de filmele lui C. Sagan ... eram şi eu un puf de păpădie zburând prin cosmos... Simţeam că totul poate fi real, că există extratereştri, că unii chiar au nave de deplasare inter-planetară, inter-stelară şi inter-galactică. 
Dar cu timpul, deschizând filele propriilor cercetări, am aflat că multe din cele simţite, intuite astfel, sunt amintiri ale noastre din alte locuri din univers, de unde am venit cu milioane de ani în urmă prin călătorii spirituale (prin forţe proprii ale spiritului, ajutat de corpuri care au vibraţie foarte înaltă) şi nu cu nave asemănătoare rachetelor noastre de azi. Este real, dar aici nu numai distanţele extrem de mari, nu numai câmpurile extrem de puternice şi agresive, corozive chiar pentru nave şi deteriorante pentru corpurile fizice ale călătorilor, nu numai faptul că numai acolo unde ne naştem avem structuri planetare de odihnire - de autostabilizare vibraţională, care ne ajută să ne prelungim şederea în acest loc şi în acest timp în care vibraţia universului este extrem de joasă. Principalul element al nostru personal, al oamenilor, al spiritelor umane de stat la punct fix pentru perioade lungi de timp este evoluţia noastră, necesitatea de a ne obişnui să nu mai fugim de greu, "salvându-ne" pe alte planete, unde ne-ar fi mai comod. Să ne obişnuim cu rigorile unei planete mici, cu resurse puţine faţă de o populaţie care devine extrem de numeroasă la un moment dat, şi putem să rezolvăm problemele, dar nu e de loc comod pentru mulţi dintre noi să muncim cot la cot cu alţii pentru a crea condiţii optime de trai pentru oamenii răspândiţi în mod egal pe toată suprafaţa locuibilă a lumii... 
Şi multe, multe, foarte multe altele...
Dar dacă nu învăţăm din cele trăite acum, totul va deveni material de studiu intens după terminarea destinelor cu manifestare prin corp fizic. Iar în alte cicluri de vieţi pe aceste meleaguri ale universului, după consolidarea înţelegerilor şi aplicarea în diverse ipostaze de întrupare în diverse zone şi subzone ale universului, vom reveni şi vom vedea cât am consolidat şi cât a mai rămas de lucrat cu noi înşine - la nivele grosiere până la subtile, deosebit de fine, de subtile; vom ajuta în acelaşi timp alte generaţii de evoluanţi să-şi cunoască neputinţele, dar şi puterile câştigate în urma “bătăliilor” personale pentru învingerea negativităţilor grosiere şi integrarea celor moderat manifestate prin înţelegeri complexe: negativităţi, dualităţi, polarităţi, contrarii, deosebiri fine... Chestiuni care, la nivele înalte de vibraţie, le deţinem integral, nu despart întrupaţii avansaţi în evoluţii, ci îi apropie, le formează fondul concret de înaintare prin îmbogăţirea cunoaşterii proprii, nicidecum aruncându-le la groapa de gunoi a universului interior... 
Desigur, deocamdată nu toată lumea iubeşte introspecţia şi observarea naturii, oamenilor, altor vieţuitoare, stelelor şi lumii uluitoare pentru noi acum, a celor “nevăzute” pentru ochii trupului (oricâte ar fi de bune aparatele cu care ne prelungim astfel de priviri) - dar treptat văzute cu ochii minţii: înţelese, admirate şi iubite cu sufletul întreg... Dar treptat, şi repede ne schimbăm şi începem să acceptăm ceea ce altă dată nu concepeam nici măcar să ne informăm, să cunoaştem şi alte păreri – cu atât mai puţin cercetări ale semenilor noştri care nu se potriveau cu informaţiile oficiale. Până când oficialităţile nu schimbă politicile lor de informare ne este frică să schimbăm ceva în mentalitatea noastră. Poate e mai comod, poate că nesiguranţa adevărurilor ne pune prea mult capul la contribuţie, poate că ne-am făcut imagine şi meserie din cele orientative primite la un moment dat chiar dincolo de cele oficiele... Dar gata! altceva n-o să schimbăm toată-ziua-bună-ziua, că doar n-o să ne chinuim să muncim aşa, la infinit... 
Nu vreau să fiu acidă, vreau numai să dau un ton mai amiabil, un zâmbet care însă nu vrea să înlăture seriozitatea momentului... Şi vor veni la rând alte seriozităţi de acest fel: OZN-uri care nu stau cu roiul în jurul Pământului – şi atunci vom începe să credem că planeta mai are şi alte structuri care pot fi văzute în timpul somnului (pentru majoritatea oamenilor, încă), sau în meditaţii active, în călătorii astrale sau prin vederea mentală care ni se dezvoltă din ce în ce mai mult: putem percepe astfel structuri eteric-astrale ale planetei sub formă de manşoane matriceale, apoi de celule de diferite mărimi şi densităţi, la fel: discuri, benzi, forme neregulate, sfere şi semisfere – care aşadar nu sunt nave ale diverselor feluri de civilizaţii care ar înconjura Pământul. Ele sunt locuri, structuri stabile – structuri de autostabilizare vibraţională pentru diferite feluri de spirite care fac evoluţie pe Pământ, în care îşi recuperează vibraţia pierdută în timpul activităţilor diurne şi se reface în timpul somnului. Corpul nostru astral este atras în timpul somnului de vibraţia unui astfel de locaş, care are vibraţia identică cu cea a sistemului nostru spiritual format din: spirit, radiaţia energetică fundamentală a spiritului, sistem corporal pentru manifestare şi câmpurile protectoare şi hrănitoare ale corpurilor. 
Acolo ne „odihnim”, ne întărim şi apoi putem să mai derulăm cercetări proprii foarte profunde, comunicări şi relaţionări cu entităţile astrale ajutătoare, cu diferite alte grupuri de entităţi de care suntem legaţi prin destin, cu alţi întrupaţi care sunt şi ei în stare de somn. Ne reîntoarcem când ne simţim odihniţi, cu vibraţia recuperată, cu cercetările făcute, cu relaţii reparate sau întărite. 
Şi înţelegem astfel că acelea nu sunt de loc nave ale extratereştrilor care ne-ar monitoriza activităţile sau care ne-ar urmări cu multă curiozitate pentru că nu au mai văzut aşa ceva, pentru că nu ar fi cunoscut – sau şi-ar fi pierdut – emoţiile în decursul unor trăiri prin alte părţi ale galaxiei. Nici un întrupat nu-şi pierde emotivitatea – dar şi-o poate ascunde, indiferent care ar fi ţinta emoţiilor sale. Nici un extratrestru nu ne monitorizează – dar pot să ne monitorizeze proprii noştri semeni, ceea ce este cu totul altceva. 
Cam despre acest lucru este vorba în subiectul de la care am început această dizertaţie. Încep să se declasifice materialele despre cercetările vechi, de prin anii ’50 (dar ele sunt vechi din cel puţin perioada premergătoare primului război mondial) privind construcţiile de nave care nouă ne apăreau ca nişte „farfurii zburătoare” (!!!) numite apoi mai academic „Obiecte Zburătoare Neindentificate” cu proprietăţi care, în lipsa unor informaţii despre nivelele atinse de cercetările necomunicate oficial, erau credibil făcute de extratereştri. Aş mai „dizerta” (!) şi altele, dar nu prea este timp pentru aşa ceva, fiecare poate gândi la diverse faze ale celor petrecute în anii mai îndepărtaţi sau mai apropiaţi de zilele noastre. 
Aşadar să urmărim acest articol, cei care nu cunosc lb.engleză pot folosi Google Translate, drept orientare. 
http://www.popularmechanics.com/military/a8699/declassified-americas-secret-flying-saucer-15075926/ 

Desigur, de acum înainte ne vom tot întreba: dacă acestea sunt OZN-urile... unde sunt extratereştrii??? Iar ajungem să discutăm despre oamenii modificaţi genetic, despre experimente făcute de semenii noştri... Să ne lămurim asupra faptului că până la implanturile din epoca noastră, a hiper-miniaturizării, au avut loc zeci de ani de cercetare dată pe seama extratereştrilor care băgau implanturi în nasul oamenilor răpiţi, iar din neacceptarea celor grosiere de către organismele noastre s-a tot cercetat până la cele create în zilele noastre, bio-minerale care sunt tolerate mult mai bine. Vom mai dezbate asemenea aspecte în articolele următoare, însoţite de explicaţii asupra celor pentru care nu s-ar găsi explicaţii decât că ori au aparţinut unor extratereştri, ori au fost învăţături sau informaţii oferite oamenilor, în mileniile anterioare, ale „copilăriei” lor... Ceea ce nu este câtuşi de puţin adevărat...
Toate cele bune şi frumoase tuturor !!!