Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



...cu sufletul plecat: și pe marginea mormintelor, și pe marginea paturilor de spital...

...cu sufletul plecat: și pe marginea mormintelor, și pe marginea paturilor de spital...
Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de http://pressone.ro/editorial/parintilor/)

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI...

Cum să trecem cu eleganță de la o manieră la alta este un lucru greu de căpătat: mai ales pentru majoritatea spiritelor umane, aflate la începutul conștientizărilor într-o asemenea direcție, iar restul sunt atât de surescitați de complexitatea vieții lor încât le trebuie mult ca să se echilibreze și să-și mlădieze chiar eforturile până la efecte...

joi, 19 mai 2016

PE SCURT: AM O SERIE ÎNTREAGĂ DE AȘTEPTĂRI...

Dacă percepeți ceva asemănător cu cele descrise în studiile prezentate de mine pe acest blog, pe site sau pe facebook, nu trebuie în nici un caz să veniți să-mi spuneți mie asta drept laudă sau altceva - fiți încredințat că asta e treaba dvs., că eu mi-am făcut treaba și am scris oriunde pot că nu este nici psihism și nici boală, ci dezvoltări normale pentru oameni (și nu puține dintre alte viețuitoare ale Pământului). 
Este valabil PENTRU ORICINE. Vreau să se știe clar asta. Se spune - și sunt în linii mari de acord - că nu trebuie să avem așteptări: doar că eu am un anumit fel de așteptări. Am așteptări privind schimbările vremurilor, ale corporalității subtile a oamenilor, ale trăirilor umane și am așteptări de la oamenii care au trecut deja printr-o serie de astfel de schimbări, s-au echilibrat și vor ști să susțină și pe alții. SĂ SUSȚINĂ OAMENII CU DRAG, CU ÎNȚELEGERE, CHIAR DACĂ LA ÎNCEPUT VOM FI LOVIȚI ȘI NE VA DUREA... CĂCI SUNTEM OAMENI VII, FIINȚE VII, NU PIETRE AMORFE SAU NORI PE CER...
Să avem cu toții putere și demnitate să le trăim pe toate!!!

sâmbătă, 7 mai 2016

„LUMINA” PAŞTILOR ÎN ORTODOXIE

Anul acesta am citit cele mai multe dezbateri cu privire la Lumina Paştilor în creştinismul ortodox. Multe de spus, atât de multe încât simt că nu am putere să dezbat atât cât ar fi de discutat... Dar vor mai fi astfel de prilejuri şi vom dezbate de fiecare dată câte ceva în plus. Poate anul viitor să discutăm mai pe larg despre cunoaşterile bizantine.
https://ioanflorin.wordpress.com/2016/05/04/inca-un-gand-si-cateva-concluzii-dupa-cearta-despre-focul-din-cer/ cu trimiteri la alte scrieri contemporane de mult bun simţ şi har, la care mi-aş fi spus şi eu doar o mică părere: de ce când în ţară, prin bisericuţe mici, cu oameni mulţi care vin la preoţi modeşti curge mir pe icoane (până şi pe uşa de la intrare, cum am văzut cu ochii mei în noaptea slujbei de Paşti, ţinută de părintele Marin fie-i ţărâna uşoară, la bisericuţa de la Vadu Lat, acum vreo 5-6 ani...), sau prin alte părţi – dar nu vreau să mai nominalizez, pentru a nu-i băga în bucluc pe preoţii şi aşa „pecetluiţi” de autorităţi: reprezentanţii BOR au spus că e făcătură, căci dacă era ceva real în primul rând la patriarhie ar fi trebuit să fie, că patriarhia e mai mare decât o biserică de sat... 
Dacă asta este explicaţie, vă las pe voi să hotărâţi.

Am scris şi eu articolul „LUMINĂ DIN LUMINĂ””  cu punctul: FENOMENUL STUDIAT: LUMINA PERIODICĂ A PAŞTELUI CREŞTIN-ORTODOX – MODEL DE GENERALIZARE A CREĂRII DE CONDIŢII PURE PENTRU VIAŢA PLANETARĂ (pentru cei care nu sunt interesaţi decât de acest subiect).  De asemenea, pentru doritori, invit urmărirea articolului cu titlul PĂDUREA HOIA-BACIU (CLUJ): îndrumare şi analiză astrală   . 
Desigur nu mă apuc acum să reiau tema, dar aş puncta câteva chestiuni care mi s-au părut întotdeauna deosebit de importante. 
Este un fenomen NATURAL, cotidian, cu intensităţi mai mari sau mai mici, după cum merg ritmurile planetare sau cosmice. De aceea putem discuta despre un asemenea fenomen oricând, nu numai în timpul sărbătorilor pascale sau a unor mari sărbători puse cândva în mod intenţionat – cu bună şi profundă ştiinţă, cunoaştere: pentru a determina la origine fixarea cunoaşterilor străvechi în conştienţa populară şi întărirea intuiţiilor normale pentru orice spirit uman atunci când lumea şi vremurile pe care ea le străbate nu mai pot impulsiona experienţa înalt-spirituală proprie să răsară; când doar urechea şi ochiul fizic, la fel ca şi ameninţarea şi pedeapsa cruntă vor obliga omul la o manifestare impusă şi nicidecum cea dorită, cu înaltă spiritualitate. Adică o realitate care nu ar fi trebuit de loc să fie impusă cu variante misterizate (“Asta este un mister!”), ci doar încurajată să iasă la iveală, să susţină frumos şi curat lumea, să se susţină om cu om, popor cu popor: prin cunoaştere, conlucrare şi orientare în perioadele cele mai grele prin care a trecut omenirea pe Pământ.
Lumina pascală nu e nici minune, nici înşelătorie, e un fenomen cât se poate de natural, căruia i se creează local condiţii de amplificare, concentrare, existenţă sub forma pe care o ştim acum – indiferent dacă o acceptăm sau nu ca fiind reală. 
Lumina aşa cum o percepem noi nu este propriu zis numai lumină, aşa cum ne-am obişnuit să o numim, în necunoştinţă medievală perpetuată încă, din nefericire: şi nimeni nu are de gând să explice în mod oficial, deşi se ştie bine. Nu este nici lumină necreată – şi eu am folosit această expresie, aderând spontan la ea, pentru că nu e creată de mâna omului, adică prin unelte de obţinere a focului. Este însă creată de Dumnezeu: formată din filamente energo-materiale pe care numai Fiii de Dumnezeu (entităţile centrale, coordonatoare de evoluţii) le pot crea. A venit timpul să ştim bine fenomenul, chiar dacă vom numi în continuare aşa cum numeşte lumea, dacă nu dorim să deranjăm pe alţii sau să ne deranjeze imaginea în serviciu sau societate. Este, şi trebuie să fie deocamdată de înţeles acest compromis socio-profesional, deşi e bine să căutăm explicaţii simple pe care să le introducem treptat în vorbirea curentă. 
Dar oricum să ştim că nu este o făcătură, nu este integral un artificiu mincinos decât atunci când se foloseşte aşa ceva în scopul întăririi încredinţărilor de către autorităţi, în scopul unei continuităţi de încredinţare atunci când condiţiile locale devin precare. Singurul lucru care este făcut este de fapt crearea de condiţii locale de curăţare a amplasamentelor, care determină aglutinări de fluxuri energo-materiale în acel loc, la o dată periodică cunoscută încă din antichitate. 
Dar ar fi bine să ştim – voi mai accentua de altfel – că în prezent vibraţia este în permanentă creştere şi nu va mai fi nevoie de artificialităţi, întrucât fenomenul cere doar curăţarea locului pentru a se atrage şi aglutina, coagula, compactiza fluxuri circulante prin spaţiie planetare, în anumite momente, în locuri cunoscute. 
Ceea ce nu ar trebui însă să diminueze cu nimic credinţa noastră, bazată nu pe miracol – căci nu sunt nicăieri “miracole” – ci pe învăţăturile pline de esenţe profunde ale oricărei forme a dumnezeirii... 
De asemenea, să ştim că ceea ce apare în plan fizic este luminiscenţa proprie oricărei compactizări de astfel de fluxuri cu vibraţie foarte înaltă: este dată de aspectul de lumină albă vie, care este asociată rapid cu ninsoarea, cu zăpada (nea, omăt), comparată deci cu apa în diferite stări de agregare, cu care se confundă în prima clipă perceperea spontană a fenomenului. Ulterior ne lămurim că nu plouă din cer senin şi nici nu ninge la 30 grd temperatura momentană a aerului. Luminiscenţa foarte aprinsă este în alb complet, care în prezenţa unui material inflamabil devine verzui-gălbuie strălucitoare. 
(Şi aici este discutabilă, desigur, împărţirea de lumânări special răspândită mai ales la astfel de sărbători, discuţiile fiind foarte aprinse chiar în sânul bisericii, autorităţile bisericeşti pedepsind preoţii care vând lumânări de altă provenienţă; au fost destule momente de impostură – or mai fi şi acum, dar restul discuţiilor de acest fel nu ne interesează acum, aici.)
Când capacităţile noastre vor prinde putere din ce în ce mai mare, vom putea percepe nu numai luminiscenţa, ci şi sunetul deosebit, foarte înalt, cu unduiri în deplasare, precum şi vibraţiile care oferă omului contemporan o stare de înaltă recunoaştere şi recunoştinţă faţă de ajutorul pe care îl primeşte alături de întreaga lume, creată de acelaşi înalt-Creator...
Fenomenul, cunoscut aşa cum este el perceput azi, poate fi asemănător necunoaşterii eclipselor de soare şi lună, fenomene periodice astronomice care în trecut constituiau material de manipulare a maselor: pe care de fapt s-a solidificat rugăciunea populară în faţa unui Dumnezeu care de fapt nu are nevoie de atenţionările noastre, pentru că deja ştie ce ne trebuie şi, mai ales, deja ne-a creat condiţii de trecere a greutăţii care a determinat rugăciunea. Ceea ce nu înseamnă că rugăciunea nu ar fi bună în felul ei, în faţa necunoaşterii altor posibilităţi de trecere, ci dimpotrivă, ruperea de atitudinile disperate ne conduce la relaxare, la primirea îndrumărilor din partea îngerilor, la înţelegerea apoi, treptat, a mecanismelor de susţinere a puterilor proprii în situaţiile prin care trecem. 
Dar să revenim cu câteva explicaţii sumare în plus. Fluxurile de filamente energo-materiale  stau la baza circulaţiei universice, la baza creării corporalităţii tuturor celor existente în univers (în toate universurile materiale) şi formează, prin atracţii energetice complexe, circulaţii de fluxuri bogate prin spaţiile universice. Fiecare zonă a universului are circulaţii specifice: în zona în care se află Pământul, atracţiile determină formări de bulgăraşi de filamente, care se desfac în lungi fuioare dacă sunt atrase cu putere de macrostructurile universului: planete, stele, galaxii. Ajunse în preajma planetelor, unele se desfac şi hrănesc corpurile de întrupare ale spiritelor în întrupări locale, altele îşi continuă drumul susţinând doar vibraţia planetei şi biosistemului său în drumul către alte planete care le vor folosi. De aceea unele sunt percepute de oameni în toată complexitatea lor, prin senzorii de percepţie ai corpurilor de la fizic la cauzal – sub formă de fulgi luminoşi (la o vedere mai slabă: ca o ploaie deasă) sau chiar de bulgări care par a fi de nea (omăt, picături de apă îngheţată) – un fel de “nea” care nu se topeşte chiar la 40 grade temperatura mediului, fără să fie influenţată de nici un factor pământean. 
Pe lângă ele, care contribuie bogat şi complex la hrănirea planetei, biosistemului ei, la curăţarea părţilor astrale şi eterice ale planetei, la ridicarea şi menţinerea vibraţiei planetei şi biosistemului, sunt şi alte fenomene contribuie la curăţarea planetei şi biosistemului ei însoţitor: ploi, zăpezi (fizice, de această dată!) vânturi, nori în circulaţie permanentă, apoi fenomene electrice: trăsnete, fulgere, fenomene sonice: sunetul trăsnetelor, dar şi sunetele altor fenomene pe care urechea omului nu le poate încă percepe, ale structurilor planetei şi atmosferei sale – iar aici cele mai puternice sunt sunetele emise de aurorele polare. 
Să rămânem însă în sfera circulaţiilor energiilor planetare. 
De multe ori coagularea fluxurilor – prin atrageri ale unora de către altele, în circulaţiile lor prin spaţii – are loc şi prin sunet, prin spaţializarea fluxurilor: cuprinderea unor asemenea bulgări într-un spaţiu condensat de energie fundamentală; dar asemenea spaţii pot fi create conştient sau inconştient în special de mamifere (inconştient) şi oameni (şi inconştient, şi conştient) prin acţiuni mentale sau emoţionale: prin mentalizări puternice, efecte de voinţă, cu direcţionare specială sau prin emoţii puternice, fie ele pozitive sau negative. 
Dar trebuie să facem diferenţa între aceşti bulgări – spaţializaţi sau nu prin acţiuni ale spiritelor întrupate – şi ceea ce fotografiem cu aparatele noastre: care sunt entităţi astrale, întrupaţi cu o corporalitate clară, puternic şi stabil conturată şi structurată, în stare stabilă. Unele pot fi spaţializări de acest fel, dar să ştim că este diferenţă între unele şi altele dintre structurile pe care le fotografiem.
Vom mai discuta în viitorul apropiat despre asemenea fenomene, în cursul unui capitol distinct despre entităţile astrale.
Să adăugăm numai, spre cunoaşterea noastră generală: faptul că, în trecutul cu vibraţie ceva mai înaltă – până la foarte înaltă, când puterile mentale umane erau mari sau oricum, spre contemporan, când erau încă mari, conducătorii înălţaţi ai societăţilor umane şi pădurenii ajutători cu sarcini de mare putere planetară (Moşii popoarelor şi lucrătorii lor) puteau prin sunete: vorbe, cântece, să realizeze:
– îndesirea ploilor prin coagularea fluxurilor de filamente materiale de natură apoasă pentru curăţirea atmosferei;
– evitarea în plan local (nicidecum general-planetar) a variaţiilor bruşte de vibraţie care puteau determina spargerea coagulărilor naturale din timpurile speciale pentru planetă; acestea puteau proveni şi din activităţile umane, dar şi din frica animalelor în preajma unor fenomene naturale (cutremure, furtuni solare).
Pentru alte feluri de evitări, cum ar fi vibraţii bruşte care puteau scoate oamenii din percepţii şi lucrări de cercetare a celor care se ocupau de lucrări de amploare subtil-societare, se poate menţiona:
– folosirea podelelor cu rol special de stabilizare vibraţională locală pentru vibraţia lucrătorilor în interiorul locaţiilor de cercetare (nicidecum temple, nicidecum rugăciuni religioase). Aici ar fi de discutat existenţa acelor rondele de piatră de la Sarmisegetuza, precum şi lespedea care se prezintă a fi un ceas solar – când ea este de fapt o parte din podeaua centrului de cercetare mental-astrală a cercetătorilor Moşilor;
– folosirea unor instrumente de tip amplificatori-echilibratori pe vibraţiile înalte: coroane, brăţări, centuri (brâuri);
– în construcţiile contemporane: catapeteasma din aur/argint cu reprezentări (icoane) ale unor scene înălţătoare ale sufletului uman;
– muzică, rugăciuni cântate, cu vibraţii specifice pământurilor la nivele cât mai cuprinzătoare, nu neapărat la nivel mediu (segmente foarte largi de vibraţii);
– folosirea unor substanţe puternic mirositoare pentru contracararea mirosurilor trupeşti şi ridicarea pe această cale a nivelului de vibraţie prin olfactiv: păstrarea esenţelor puternic mirositoare în boluri în locuri retrase şi ungerea trupurilor cu uleiuri puternic mirositoare. Colectarea mirului se făcea în perioade locale cu vibraţie foarte înaltă şi stabilitate vibraţională de cel puţin 24 ore. Azi erupţiile de mir sunt în perioadele în care „ninsorile” energetice sunt cele mai puternice, coagularea lor în locurile cu vibraţie înaltă (pe icoane) nefiind azi – dar fără explicaţii normale – acceptate de autorităţi în bisericuţele cu oameni echilibraţi, iubitori, făuritori de pace sufletească. 
Una dintre elementele de bază ale sesizării unor asemenea fenomene este data la care pot avea loc. Data este moştenită din vechimile cunoscătoare (în bazinul mediteranean: Babilon, Egipt, preluate de iudei şi ca obiceiuri, şi ca cercetare de popor care completează permanent cunoaşterile vechi). De aceea nu ar trebui să fie de mirare că întâlnim multe fenomene asemănătoare la diferite popoare – nu numai obiceiurile şi cunoaşterile religioase – pentru că în multe cazuri este vorba despre o preluare, o transmitere de la un popor la altul. Dar pe aceeaşi linie temporală vom găsi acelaşi tip de obiceiuri şi acelaşi tip de observaţii în locuri depărtate unele de altele, care denotă percepţii de aceeaşi natură, o cunoaştere comună, doar modul de prezentare este specific locurilor de trai ale fiecărui popor în parte. De exemplu – şi vom discuta detaliat în viitor – ceea ce la egipteni şi în orientul îndepărtat este asimilat şerpilor: de fapt cordoane structurale din corpurile eterice umane, la popoarele de origine toltecă vom găsi sub formă de păsărele: se vede bine diferenţa mai ales la structurile eterice ale capului. 
Aşadar, data vârfului de fenomen este foarte importantă, iar aici moştenim ştiinţele foarte exacte ale Bizanţului, preluate de estici pentru că vibraţiile se potrivesc locuri şi populaţii dintre Alpi şi Urali. În aceste pământuri, la date destul de fixe, apar fenomene pe care acum începem să le cunoaştem şi să le studiem. Musonii şi ploile ecuatoriale, eclipsele de soare şi lună, etc., nu sunt singurele fenomene cu repetabilitate înţeleasă şi cunoscută de oameni din cele mai vechi timpuri – doar că noi nu ştim decât pe cele foarte evidente, cu care ne întâlnim în viaţa curentă şi pot fi percepute prin senzorii corpurilor noastre fizice. Dacă s-ar schimba data fenomenului, la fel şi locul, puterea nu ar mai fi atât de mare sau nu ar fi de loc, dar cei interesaţi ar spune doar că cei credincioşi nu mai cred cu putere în Paştile Domnului şi de aceea Dumnezeu nu mai trimite Lumina. Şi faptul că suntem ţinuţi în întuneric ştiinţific formează fanatismul cunoscut deja de noi. 

FRICA CREEAZĂ CĂUTAREA DE ARTIFICIAL
Desigur aici intervine şi acel aspect al artificialului, al minciunii, în dorinţa perpetuării fenomenului. În perioada cu vibraţiile cele mai mici, prin care trece Pământul periodic, când întreaga lume se zbătea în mizeria, cruzimea şi întunecimea Evului Mediu, perpetuarea s-a făcut prin artificii., prin minciună. Preoţii ştiau bine toată fenomenologia legată de variaţiile vibraţionale şi se pregăteau dinainte folosind artificii precum lumânări tratate cu multă isteţime, candele ascunse etc. Pe astfel de mărturii, din astfel de vremuri se bazează azi detractorii fenomenului, negându-l complet: ceea ce nu este de loc adevărat, fenomenul există şi este într-adevăr creat de Dumnezeu, aşa cum TOTUL ESTE CREAT DE DUMNEZEU, DAR NU CREDEM ASTA. Nu credem că omul, ca specie, a fost creată de Dumnezeu, unde Dumnezeul ca mod de exprimare este suma entităţilor coordonatoare, învăţătoare şi înalt-creatoare din întreg Centrul de evoluţie – dar nici asta nu credem încă, îndoctrinaţi din tată în fiu împotriva „zeilor”: adică împotriva entităţilor care nu sunt clar pomenite în biblie. Dar bisericile vechi păstrează împreună cu locurile unde au fost înălţate (chiar pe locul vechilor aşezări ale sihaştrilor din vechime) cunoaşteri clare ale structurilor dimensionale paralele şi legăturilor cu dimensiunea noastră structurală planetară, demonstrarea cunoaşterii canalelor energetice transcontinentale, etc. Este considerată cunoaştere barbară şi am mai scris despre acestea, nu mai reiau acum. Dar cunoaşterea este clară, mai mult: este preluată de religii şi folosită în ascuns în fel şi chip, după sufletul şi interesele fiecărei grupări. 

FENOMENE CONEXE PE CARE ESTE BINE SĂ LE LUĂM ÎN CONSIDERAŢIE
Chiar m-am bucurat că cineva scria, pe facebook, că cerurile sunt deschise doar în duminica Învierii. De fapt în această zi este doar vârful unui val de vibraţii cosmice care se împleteşte cu un val de vibraţii planetare, întărindu-se şi întărind astfel puterea locurilor şi a omului. Din nefericire pentru noi, autorităţile încurajează nefolosirea puterilor astrale şi mentale în asemenea momente, prin încurajarea praznicului bogat şi metodelor de estompare a liniştii trupului, minţii şi emoţiilor, pentru ca omul de rând să nu se concentreze asupra lui însuşi, ci să se concentreze pe orice altceva ce nu i-ar dezvolta puterea şi atenţia, încrederea în forţele proprii şi în cunoaşterile posibile. Concentrat pe munca curentă în serviciu şi gospodărie, cele câteva zile libere omul necunoscător le „petrece” în acţiuni dezordonate, relaxare prin accente fizice, mâncare şi băutură fără prea multă măsură, sexualitate. Adică: pierdere de puteri. Ceea ce îl determină să nu creadă, în continuare, că de fapt nu cerurile ar fi deschise – ele nu sunt „închise” niciodată, doar noi nu ştim asta – şi capacităţile la care se gândeşte omul chiar uneori cu jind, cu ciudă, cu invidie pe alţii, se volatilizează fără finalitate. 
La fel se petrec lucrurile cu toate sărbătorile, din nefericire. Încă. 
Desigur însă, tot mai mulţi oameni se „trezesc” la realitate şi încep să asculte, să-şi pună întrebări, să găsească momente de pace, odihnă adevărată, meditaţii profunde active, etc. Tot din nefericire, familiile multora însă se opun cu hotărâre unei asemenea atitudini corecte, ispitei mâncării, băuturii, clevetelii, obscenităţilor de diferite feluri: toate fiind încă o obişnuinţă izvorâtă din amprentarea mediului în special urban de către conducătorii vremurilor, în ţara noastră numai de cca.1000-1200 ani, dar prin împrumut continental s-a înrădăcinat repede şi puternic. Mai sunt însă locuri în care lumea este echilibrată şi, spre bucuria mea (şi a multor altora) asemenea obişnuinţe noi corecte, înalt-spiritualizate atrag din ce în ce mai mulţi oameni echilibraţi, modeşti, doritori de înaintare spirituală. 
În articolul Lumină din Lumină citat mai sus am oferit câteva îndrumări pentru universalizarea obiceiului perpetuat chiar la Sfântul Mormânt: se întreţine mereu curăţenia materială şi spirituală care conduce la crearea condiţiilor optime de curgere a energiilor în perioadele cu circulaţie intensă. Este ceea ce se petrece în orice „templu”: şi să nu uităm că şi trupul nostru, şi casa noastră ar trebui să fie un adevărat templu al dumnezeirii: curat nu numai de sărbători, pentru a cărui întreţinere ne-ar trebui cât mai puţine lucruri, şi mai ales ordonate. Iar puritatea sufletească, greu de obţinut şi mai ales de păstrat în asemenea vremuri tulburi, să fie un deziderat permanent, unde iertarea călcării înafara drumului să fie dublată de o străduinţă pe cât posibil din ce în ce mai mare. 
DAR să nu obligăm şi pe cei din jur la ceea ce dorim noi să facem, ci să le oferim exemplul nostru personal, tolerându-le (fără a-i urma) propriile lor atitudini, comportamente. 
Ne dezvoltăm experienţa trăind-o şi găsind în sufletul nostru noi căi de înaintare pe drumul dorit. Trăim într-o societate care pune accentele sale încă în altă parte, în care locul, lucrul, obiceiul şi dorinţa unde aşezăm noi accentul sunt cele ale viitorului. 
Ceea ce avem de înţeles noi acum este faptul că lumea merge spre mai bine şi nicidecum spre mai rău. Şi semne sunt multe. Important este să le vedem acolo unde sunt semănate, căci de cele mai multe ori ele nu sunt semănate de noi, ci de oameni care pregătesc din neştiut schimbarea vremurilor. 

În concluzie: departe de a nu fi nimic, fenomenul acesta este cât se poate de real, doar că se petrece în locuri în care vibraţia este înaltă şi rămâne perioade lungi de timp stabilă, cu variaţii nesemnificative de vibraţie, mai ales când curăţenia locului se păstrează permanent: prin apă (spălare, însoţită de sorirea lucrurilor – ţinerea la soare), foc (lumânări, focuri echilibrate şi urmărite cu multă atenţie, acolo unde casa are o curte), parfum (flori, tămâie, smirnă curată, naturală) şi vibraţii înalte (bucurie de viaţă, vorbă blândă, calmă, muzică liniştită). Toate au şi proprietatea de a dezamprenta şi a menţine o vibraţie echilibrată, străbătută în mod natural de vibraţii complementare din vecinătăţi.
Să reţinem că avem toate şansele să avem acolo un fenomen natural din ce în ce mai rapid şi curat, pe măsura creşterii naturale a vibraţiei planetare. Desigur, până la urmă se va găsi un preot, un papă care să recunoască oficial acest adevăr, limitând încredinţările celor care nu cunosc realitatea şi se prevalează de istorii adevărate despre oameni mincinoşi, fără iubire de Dumnezeu... 
Doamne, iartă-i şi iartă-ne...
Tacit, Dumnezeu ne arată cum să ne menţinem viaţa, casa, atitudinea şi comportamentul la un nivel echilibrat, plăcut, bucuros de toate şi de toţi, să ne menţinem credinţă fără fanatism în tot ce poate fi mai înălţător în timpurile pe care le trăim. Să ne căutăm acceptarea intuiţiilor proprii şi formarea unor obişnuinţe noi acolo unde este posibil: căci rugăciunea este un obicei preluat de la egipteni, care a înlocuit acceptarea intuiţiilor omeneşti, alături de misterizarea vieţii noastre (totul este un mister) care a înlocuit cunoaşterea străveche – considerată „barbară”.
Undeva, la o bisericuţă de la poalele munţilor am primit următoarea vorbă de la îngerii mei şi ai locului: „A venit vremea ca omul să tacă în faţa icoanelor şi să-l lase pe Dumnezeu să-i vorbească...” 
Şi de atunci am lăsat gândul propriu al rugăciunilor egoiste sau crezut-altruiste, primind oriunde un cuvânt de încurajare, de înălţare sufletească din partea îngerilor proprii şi ai aşezământului bisericesc. 

...Vremurile sunt în mare schimbare. Cine are ochi să vadă şi urechi să audă va fi pregătit să le primească fără mirare şi fără suferinţă. 

duminică, 1 mai 2016

PAŞTE FERICIT TUTUROR !!!


Să ajungem treptat, şi să ne menţinem veşnic Lumina, Iubirea, Adevărul şi Calea Dreaptă în sufletele noastre! Şi de acolo să radiem aceleaşi Minuni tuturor, în orice timpuri! Să tindem să devenim vrednici de ele şi susţinători fără odihnă ai lor, ca început al unor alte Minuni, izvorâte din sublimările lor, dincolo de hotarele astrale ale Pământului!!!
Să înţelegem că MÂNTUIRE înseamnă de fapt VREDNICIA de a ajunge la capătul călătoriei noastre pământene, iar pentru asta Ajutorul Divin ne îmbrăţişează în toate clipele călătoriei !!!
PAŞTE FERICIT TUTUROR !!

vineri, 29 aprilie 2016

ÎN VINEREA MARE A SUFLETULUI OMENESC...

În 2001, mergând prin defileul Jiului (..cu J de la jalnic...) un localnic mi-a arătat... un munte despre care mi-a spus că a fost cumpărat de un austriac. Şi omul se întreba: ce-o face nenorocitul cu muntele ăsta, că nu mai e bun de nimic... I-am explicat îndelung la ce era bun muntele ăsta şi oricare din jur până în zare... În timp ce la noi se spunea clar că viitorul nu mai este al huilei, în Austria, Germania etc, se revenea în forţă la folosirea huilei, la exploatarea ei şi contracte cu ţările doritoare de export. Omul nu credea. I-am spus că pădurile dese prin care treceam erau numa'bune de tăiat. Omul dădea din cap de parcă ar fi spus: spune matale că tot vorbeşti prostii şi eu nu am ce face tre'să te ascult... Când i-am spus de dezvoltarea turismului, cred că ar fi fost tare doritor să-mi dea una peste ochi... Deja nu mai suporta şi am tăcut. ... să învăţăm tăcerea... Ieri am citit şi eu super-memorandumul cu schimbarea la faţă, am catadicsit să-l citesc ştiind că BOR a schimbat deja Prohodul, pentru că nu MAI este în ton cu politica multinaţionalismului feţei noi a hotărâţilor Pământului. Şi voi tăcea, aşa cum am tăcut şi în faţa acelui amărât, de cândva... Am exerciţiu... Vinerea cu adevărat neagră. Nu comercial că pierd mulţi profitul, ci omenesc în modul acela subtil pentru care suntem înjuraţi unii... Nu vinerea templierilor. Vinerea mare a sufletului omenesc. Vinerea în care se cântă prohodul sufletului liber omenesc... Iertare, poate mi-am făcut păcate în ochii unora şi mai mare păcătoasă-s că nu cred într-un anume soi de păcate...

duminică, 24 aprilie 2016

DE FLORII...


Sacrificiile sălciilor vandalizate pentru magii efemere... 
Sacrificiile mieilor omorâţi pentru plăceri efemere...
Sacrificiile Omului venit din Lumină... 
Toate se numesc azi tradiţie...

DE FLORII...
Uităm de tristeţea hristică în ziua Intrării în Ierusalim ...ce să mai ştie omu' ce e cu Floriile? chiar urmăream la TV, întreba cineva pt. ce e procesiunea? "Sunt Floriile, lumea l-a primit pe Hristos cu salcie şi flori... Noi arătăm la fel că îl întâmpinăm pe Isus cu flori în mână..."
...Oamenii de atunci care L-au trădat 2-3 zile mai tâziu...
Pe omul trist care mergea la moarte...
Ce mai ştie omu' de tristeţea lui Isus??... Mai simte cineva cum curgea tristeţea Lui?... Se crede că era trist pentru că ştia cum va fi trădat exact de aceiaşi oameni doar 2-3 zile mai târziu, dar de fapt nu de durerea Sa îi păsa, ci de MARILE DURERI ALE LUMII... Ştia că pleacă dintre ei... dintre durerile lor... Pe care doar El le putea şti şi ostoi, dar El trebuia să plece, pentru ca altele să înceapă să fie...
Şi El ştia, acum poate puţini ştiu: dacă nu făcea ceea ce a făcut în subtilul profund al vieţii noastre, noi azi nu mai ajungeam să avem maşini, avioane, TV, calculatoare... Şi multe altele legate de războaie fratricide, dar nu se putea şi nu se poate una fără alta. 
Încă. 

joi, 21 aprilie 2016

EU NU VREAU SĂ CONTROLEZ VIAŢA, EU VREAU SĂ ÎNVĂŢ SĂ FAC FAŢĂ VIEŢII...

Pe email, pe facebook, pe You Tube, etc., circulă idei de genul: 7 idei prin care îţi poţi controla viaţa - şi altele asemănătoare. Prin natura vieţii mele, discutând cu o sumedenie de oameni de toate vârstele şi profesiunile, ajung zilnic la concluzia că ideile, concepţiile, căile răspândite nu funcţionează pur şi simplu în acele feluri şi proporţii. Şi spre bucuria mea din ce în ce mai mulţi oameni au început să-şi dea seama de acest fapt. 
Şi atunci stau de vorbă cu oamenii şi le spun că mie personal mi se pare periculos să caut asta, controlul chiar şi al vieţii mele, deşi citesc şi mă informez asupra celor scrise, pe care le gândeam şi eu cândva, dar am văzut clar de vreo 20 de ani încoace că nu pot controla viaţa, oricât de frumos m-aş purta cu oamenii, oricât de bine aş face lucrările, oricât de atentă aş fi să nu deranjez familia, prietenii, vecinii, vânzătorii, trecătorii, funcţionarii publici, etc. Permanent se găseşte cineva care să-mi atragă atenţia că nu fac bine, că nu sunt destul de vigulentă, de manierată, destul de atentă, destul de lucrativă, destul de decorativă, că fac greşeli peste greşeli... şi alte fluvii, râuri, gârle, iazuri de nepricopsiri fără sfârşit. 
Pentru că VIAŢA este plină de oameni. Iar oamenii sunt imprevizibili. Pentru că suntem reprezentanţii unei nesfârşite lumi universale de evoluţii, suntem fiecare în parte un univers de manifestări care au rădăcini asemănătoare, dar au şi dezvoltări cu totul diferite, după cum nici un spirit nu este decât asemănător cu altul. Şi am învăţat că asta este departe de a fi o pacoste - este CALEA SPRE ÎMBOGĂŢIRE, SPRE NOUTATE, SPRE PERFECŢIONARE, SPRE ÎNVĂŢARE...
Spre universalizare...
Este calea evoluţiilor noastre.
Aşadar, nu vreau să controlez, vreau SĂ ÎNVĂŢ SĂ FAC FAŢĂ tuturor împrejurărilor care vin pe nepregătite. Dar iau aminte la cei care gândesc aşa, îmi amintesc că şi eu am gândit aşa, că nu mai vreau să gândesc aşa, că plâng de necaz că uneori totul pare nespus de greu, de brusc, de arid, de acid... Ridic fruntea, şterg lacrima, privesc pe fereastră albul de nea sau verdele crud al tufărişului de primăvară, florile din covorul ierburilor sau cele din rămurişul arborilor şi zâmbesc Dumnezeului de dincolo de necaz care mă priveşte cu blândeţe şi dragoste nesfârşită. Ştiu că nu e modern să vorbeşti de Dumnezeu, de credinţă, de românism, dar mai ştiu că cei ce azi ne agresează simţindu-se agresaţi de noi, cei care sfidăm un anumit tip de modernism, se vor schimba cândva, aşa cum şi noi ne-am schimbat concepţiile pe cărările vieţii...
Dar şi noi, mai departe. Tot mai departe...
Să fim sănătoţi, voioşi şi frumoşi, aşa cum spune mereu prietenul acela pe care îl tot citez, că nu strică!!! 

luni, 18 aprilie 2016

Paşi spre fericire: prin mântuire...


Referitor la articolul http://autoeducare.ro/cel-mai-fericit-om-din-lume am de spus ceva în plus.
Da, aşa e, DAR... este un mic amendament: PENTRU ASTA S-A RETRAS. Este mult mai greu să ajungi la un asemenea fel de performanţă în lume. Iar comparaţiile sunt cu oameni din lume.
Desigur, ideea articolului este faptul că nu avem nevoie de bani, putere, titluri, pentru a fi fericit. Buthanezii sunt şi ei fericiţi, îşi construiesc împreună fericirea pe aceleaşi principii budiste.
Un călugăr, într-o vară de mult uitată de alţii, mi-a spus aşa: "Păi voi vă mântuiţi mai repede în lume decât noi la mânăstire..." 
Pe moment nu am înţeles şi era normal, eram tânără şi fără experienţă. Cu anii am pătruns însă din ce în ce mai mult cele spuse de dânsul. Este mult mai profundă depăşirea greutăţilor în lume decât în retragere: dar şi mult mai grea. Mulţi se lasă duşi de valul vorbei: păi dacă el are, eu de ce să nu am? Păi dacă el poate, eu de ce să nu pot? Ş.a.m.d.
Desigur, depinde ce vrem, ce vrem să putem..........................
De asta ţine pasul nostru spre fericirea mult visată. Cred eu...
Tot timpul cădem în asemenea plase, pofte, logici umane e drept... Ne încărcăm însă cu curajul de a încerca şi cu satisfacţia că am reuşit câte ceva... 
Dar unii dintre noi constată că asta nu-i face mai fericiţi. Şi ar trebui. Cred eu...
Şi eu vreau să plec din Bucureşti, să stau liniştită cu un peisaj de munte în faţă... dar până una alta sunt în situaţia de a sta ani de zile alături de mama mea, depăşită de vârsta dorită, sănătatea dorită, de neputinţa abţinerilor, înţelegerilor, eu însămi la vârstă înaintată şi cam obosită de muncă, de viaţă... Dar îmi educ răbdarea, înţelegerea, acceptarea, dorinţa de a nu mă lăsa nicicum pradă disperării unor pierderi naturale... Chiar îmi place câte un rid în plus făcut din zâmbetul cotidian, firele argintii care sunt tot ale mele şi le preţuiesc pentru că ştiu bine că nu mai am nevoie de toate felurile de energii care circulă prin lume şi mă lasă să mă concentrez analitic pe ceea ce este mai important!!!... Şi multe altele pe care bătrânii le urăsc. Se urăsc pe ei înşişi. Şi mor nefericiţi, acriţi, năpăstuiţi de propriile neajunsuri dintr-o viaţă întreagă...
DAR noi... Mergem cu bine şi cu drag de viaţă mai departe !!! 
Să fim fericiţi, voioşi şi luminoşi !!!

vineri, 15 aprilie 2016

CU RESPECT, DESPRE EGO...

Tot timpul citesc sau ascult dizertaţii care atacă subiecte legate de ceea ce am preluat din alte părţi ca fiind „ego” : „ego” preia puterea, „dacă ego nu are un rezultat imediat, atunci renunţă”, ş.a.m.d. Eu aş spune „egoism”, „egocentrism”. Văd acum că şi Google trimite tot acolo! Mă bucur chiar! În plus, eu aş spune cam aşa: „Omul egoist consideră că i se cuvine...” sau „Omul nerăbdător, care nu are un rezultat imediat, renunţă.” (nu ştiu ce căuta ego aici, am luat citatul dintr-un YouTube şi asta m-a izbit în primul rând, apoi am hotărât să pun mâna pe pix şi să scriu ceva despre acest ego). Îi tot dăm cu ego în prea multe situaţii şi ne intitulăm formatori, coach-i, traineri, etc. 
Pe de altă parte nu putem discuta despre ego ca fiind ceva rupt de om. Omul are ceva mult mai mult decât ego-ul: are posibilitatea de A ALEGE. Ceea ce este demn de discutat, căci depăşeşte ego-ul, iar noi trebuie să înţelegem limitările la care anumite expresii ne obligă – ca să nu mai vorbim despre cei de la care pornesc formările şi care de multe ori vădesc o lipsă de cultură care nu este luată în consideraţie, căci azi cultura este considerată o piatră inutilă de pe un drum neumblat...
La fel se obişnuiesc mulţi să discute despre spirit, despre monadă, ca şi cum ea ar face ceva ce omul nu gândeşte, şi astfel omul ar fi posedat din exterior de o altă entitate, un străin de propriul sistem spiritual. Nu mai vorbim despre om, vorbim despre ego. Alţii folosesc cuvântul „Eu” (Eul meu superior îmi spune să fac asta...) sau „Sine” (Sinele meu superior îmi spune să fac asta...), iar „om ” s-ar folosi când face o faptul banală sau ruşinoasă: dar şi o faptă reprobabilă este marcată de o asemenea exprimare: „Eul meu superior îmi spune că meriţi o palmă!” El hotărăşte şi este tabu, drept pentru care nu aş purta nici o răspundere??... El preia conducerea (e convenabil) şi nu egoul – aşa cum pot percepe alţii, bineînţeles consideraţi răuvoitori...
Înţelegem, este o etapă, dar este bine să încercăm azi să o depăşim. 
Este un fel de fractură în înţelegerea omului care preia ceva doar pentru că altul cu mai multe diplome, bani şi filme de popularizare a spus-o, iar alţii merg în şir după dânsul. Este o confuzie reală, ceva ce în om dislocă răspunderea sau formulează o falsă modestie: nici una, nici alta nu este de păstrat, pentru că – deşi corpurile noastre nu sunt parte din monadă, deşi radiaţia nu este parte din monadă, totuşi toate la un loc reprezintă cele mai intime părţi ale monadei; trăirile ei sunt suflet, ea oferă real, direct, prin radiaţia care o emană din cele mai profunde părţi şi stări ale sale şi primeşte răspuns din mediul său de trai pe care îl conştientizează simultan. Nu poţi spune: „Urechea mea aude...” sau „Gura mea spune...” (deşi sună bine muştruluiala românească: „Vorbeşte gura fără el!!” dar asta e altceva) Este voinţa pură, directă, a monadei care se exprimă prin radiaţia şi corpurile sale, care cumulează eforturile ei: de trăire, de împărtăşire cu altele de acelaşi fel toate realizările sale petrecute în valuri de eternităţi de muncă, de cunoaştere, de înţelegere despre sine şi despre tot ceea ce o înconjoară! Totul este în primul rând reprezentarea eforturilor dumnezeieşti pentru ca orice monadă să poată TRĂI şi EVOLUA, până ce ajunge la cunoaştere, conştienţă, conştiinţă: şi în continuare totul o ajută să poată ajuta şi ea, la rândul său, alte monade asemenea sieşi, în generaţii al căror şir este nesfârşit...

Egoul... egoismul... dispreţuit şi vorbit azi de rău de către unii oameni care se consideră avansaţi, înaintaţi: umblăm pe toate cărările să-l sublimăm în altruism, uitând că mai întâi trebuie să-l înţelegem ca să putem „jongla” cu el. De fapt el este, şi rămâne rădăcina protecţiei fundamentale a vieţii, înainte de a fi ajuns să acapareze orice crede că i se cuvine. Şi încercând să înţelegem ce înseamnă a se impune, a strânge, a călca pe cadavre, ar trebui să înţelegem că şi noi am făcut-o, am depăşit-o dar apare din când în când în forme nebănuite, neînţelese, mâniindu-ne pe cei care preţ de o clipă ne numesc cu dispreţ: egoişti... Dar totul se trage din nevoia ancestrală de a ne proteja viaţa, proprie şi a celor apropiaţi, creaţia, cunoaşterea, înţelegerile care ne formează experienţa pe care generaţiile acelea ce vor veni să fie ajutate de noi o vor înţelege treptat la rândul lor. Fără atenţia acordată conservării vieţii, valorizării oricăror idei şi experienţe spirituale, fără corpurile acestea pe care ajungem să le dispreţuim, zicând că ele ne înşeală aşteptările de păstrare a sănătăţii, a frumuseţii... fără de care însă nu am fi nimic, căci ne-am fi distrus de mult, din timpurile de început ale acelor eternităţi din care venit şi din care am ajuns, iată!! să ne preţuim viaţa, şi frumuseţea, şi libertatea, şi experienţa în nenumăratele domenii – doar pământene acum, căci de fapt experienţa noastră s-a format pe miliarde de planete care ne-au găzduit în toată evoluţia pe care am strâns-o până acum...

Altruismul este real – dar entitatea care ajunge uriaşă prin evoluţiile sale, îndrumată şi ajutată de altele cu experienţă încă şi mai mare, preţuieşte în egală măsură şi altruismul, şi egoismul spiritual: şi se foloseşte de amândouă cu măsură în învăţăturile pe care le oferă celor din preajma sa. 
Aceasta nu este apologia egoismului, ci o încercare firavă din partea mea, aşa cum şi alţii au încercat să atenţioneze asupra acestui aspect. Mai ales să ne ascultăm fiecare cuvânt pe care îl spunem, să observăm cu „sună”. Preluăm mecanic câte o expresie şi nu ne dăm seama că a fi modern nu înseamnă a fi şi corect... 
Aşadar, două aspecte la care să reflectăm:
– nu putem să vorbim despre „ego” ca şi cum ar fi vorba despre o haină care ne strânge de coate, ca de ceva străin de noi, rupt, căci ne îndreptăm fără să vrem către disfuncţii spirituale pe care nu suntem înclinaţi să ni le rezolvăm, care se adună şi fac la un moment dat un balast care poate conduce uşor azi, în condiţiile vieţii agitate pe care o ducem, la depresii şi boli;
– să înţelegem că lupta pentru eradicarea completă a egoului ne poate slăbi încrederea în noi înşine, în autoprotecţiile de care avem nevoie: vom ajunge să confundăm îngrijirea de sine cu ceva egoist, alegeri normale pentru necesităţile momentului sau vieţii întregi drept căi de exprimare a „ego”-lui ... care cu greu le putem apoi contracara când se vor aduna şi vom vedea că suntem descoperiţi la capitolul experienţă, curaj, demnitate umană... Mai ales DEMNITATE... 
De reflectat. Şi eu voi reflecta în continuare la multe aspecte de acest fel. 

vineri, 25 martie 2016

RĂDĂCINILE CONFUZIILOR NOASTRE

Întrucât mare parte dintre ideile care ar fi trebuit să creeze o introducere pe măsura subiectului abordat au fost de multe ori expuse aici, pe blog, pe site, pe facebook sau pe alte siteuri şi bloguri sub formă de comentarii, cred că este normal să intru abrupt în subiect, iar pe parcurs să mai vedem câteva idei care conduc azi la dezorientări puternice privind nu numai trecutul nostru (acel “paleo”!) dar şi prezentul nostru, da! în special prezentul cu informaţii truncheate din cercetări în domenii de care nu ne-am atins prea mult nici în anii de şcoală, nici prea mult în anii actualei noastre maturităţi. Dar pentru că alţii adoră informaţii de ultimă oră, indiferent de domeniu, indiferent de înţelegere, indiferent de pofta de aprofundare a subiectelor pentru a înţelege clar despre ce este vorba, le colportăm şi noi, cu sârg, în totală necunoştinţă de posibilităţile de a folosi un termen dintr-un domeniu – în alt domeniu, doar pentru că avem impresia că am înţeles ceva, pe limba neamului în care vorbim, dar departe de a-i înţelege sensurile şi folosirile. Şi spun asta ştiind că fizicienii spun clar că elemente ca hologramă, realitate virtuală sunt insuficient demonstrate, cercetate, pentru a fi folosite pe scară largă de către scriitori care nu au aprofundat niciodată fizica clasică, cu atât mai puţin mecanica cuantică (cu atenţionare asupra faptului că nu este normal să folosim exprimarea “fizică cuantică”, ci “mecanică cuantică”, cu atât mai puţin “fizică cuantică spirituală”). Dar vom încerca să punctăm în studiile următoare care este diferenţa dintre realitatea cuantică, holografică sau virtuală – exprimări folosite des - şi realitatea materială cu proprietăţi multiple. Este cu totul altceva, ceea ce nu înseamnă că principii ale unor fenomene cercetate de fizica contemporană nu rămân valabile în anumite conjuncturi. Dar nu în orice conjunctură. 
Putem folosi însă aspecte ale cunoaşterilor noastre cumva comparativ cu fenomenologiile descrise de cercetările ştiinţelor exacte, dar să ştim clar că este vorba despre o comparaţie, o metaforă, lucru pe care majoritatea noastră nu-l cunosc azi. Unii cred că “gaură neagră” este un gol din univers care absoarbe galaxii, alţii nu ştiu să explice ce înseamnă realitate virtuală, sau hologramă (un răspuns primit a fost: ce e sus e şi jos, de exemplu – dar e bine să nu rămâneţi cu ideea acestui exemplu!). Pentru început, e bine să ne aruncăm ochii asupra unor linkuri: https://ro.wikipedia.org/wiki/Realitate_virtual%C4%83 , sau https://ro.wikipedia.org/wiki/Principiul_holografic , etc. 
De reţinut. 
Să intrăm în subiect.

Ceea ce ar trebui să reţinem pentru început şi să încercăm să înţelegem este faptul că avem în această perioadă a vieţii noastre, de spirit întrupat/monadă întrupată, pe care o trăim aici, în calitate de oameni pe Pământ, în primul rând percepţii de natură majoritar fizică, oferite de structurile unui corp fizic, în mijlocul unui biosistem planetar cu corpuri fizice: deci având cu toţii şi percepţii fizice, şi manifestări tot fizice. Dar în plus, oamenii au şi percepţii cu alţi senzori, ai altor corpuri care sunt constituite din materii cu vibraţii din ce în ce mai înalte comparativ cu corpul fizic pe care îl folosim în mod curent. Toate aceste corpuri la un loc formează un sistem corporal deosebit de complex. 
Cu senzorii celorlalte corpuri putem percepe părţi din realitatea înconjurătoare care cuprinde la rândul ei structuri complexe, constituite din materii cu vibraţii de aceeaşi frecvenţă ca şi corpurile noastre cu vibraţie mai înaltă decât corpul fizic. Este bine să nu ne exprimăm în valori matematice: oricum ele sunt în variaţie permanentă pe o scară care şi ea urcă mereu, iar până de curând se afla în coborâre mereu până la un minim planetar. Este mai corect să ne exprimăm folosind natura materiilor din care sunt constituite corpurile noastre – implicit corpurile celorlalte vieţuitoare şi structurile planetare, cosmice în acelaşi fel, aflate pe acelaşi nivel cu corpurile noastre şi senzorii lor. 
Din cauza lipsei de concentrare, de atenţie, şi de susţinere din copilărie a percepţiilor cu alte corpuri – mental, astral – din partea societăţii noastre, ne pierdem şi bruma de abilităţi mentale şi astrale care ne-a mai rămas, care nu ar fi făcut rău nimănui, dimpotrivă. Dar să vedem de ce au stat lucrurile aşa cum le ştim acum. 

DE CE STAU LUCRURILE ÎN ACEST FEL?
Uităm mereu că nu suntem doar noi pe Pământ. Dar este oarecum de înţeles dacă religia spune că celelalte vieţuitoare nu ar avea spirit, numai omul ar avea spirit – ceea ce nu este adevărat de loc, sau teoriile moderne ale fizicii: că am fi simple părţi ai unei holograme de dimensiuni universice, care astfel ar fi lipsită de viaţă – ceea ce nu este, de asemenea câtuşi de puţin adevărat... Şi astfel ajungem să credem că noi înşine am exista ca o formă fără conţinut – şi astfel nu mă mai mir că ne credem când neînsemnaţi, când cei mai importanţi în mintea unui Dumnezeu sau a unui univers, forme care încă şi-ar mai căuta stabilitatea. Cei pe care îi simţim ca fiindu-ne ajutători şi coordonatori au însă în vedere absolut toate vieţuitoarele Pământului şi întreaga planetă, alături de întreg universul şi alte universuri împletite, tot ceea ce formează macrocosmosul şi microcosmosul deopotrivă. 
Pe Pământ noi suntem oaspeţi temporari – dar asta pe de o parte nu ne scoate din vizorul ajutătorilor planetari, care ne-au planificat şi coordonat venirile + integrările în derularea vieţii acestei planete; dar şi noi trebuie să ne adaptăm mereu vieţii de aici, cu toate variaţiile ei. Toţi suntem îndrumaţi şi ajutaţi, fiecare conform sarcinilor proprii de destin. Şi noi la rândul nostru trebuie să ne aliniem sarcinilor planetare, în primul rând de protejare a biosistemului şi planetei. O facem încă din planificarea călătoriilor noastre până pe Pământ, ştiind clar că planeta va trece printr-un punct de vibraţie cu valoarea cea mai joasă din această subzonă a universului. Din acest punct de vedere trebuie protejată viaţa planetei noastre. Iar oamenii puteau în străvechimi să facă acest lucru.
La început, fiecare om avea optim-dezvoltate toate corpurile sale pentru a percepe toate energiile şi toate materiile (compactizate şi structurate în mod compatibil cu vibraţia energiei fundamentale  din acest strat al ei). Avea toate corpurile dezvoltate pentru a desfăşura diverse activităţi, folosind toate corpurile de manifestare activă pe această planetă: corpul fizic, corpul astral şi corpul mental, toate făcând parte din nivelele de vibraţie din acest univers. 
Odată cu diminuarea drastică a vibraţiei medii planetare  , corporalitatea speciei umane a păstrat posibilităţile de manifestare a spiritelor care le foloseau – spiritele umane, creatoare conştiente avansate. Spiritele umane au această capacitate de a se adapta la modificările, la variaţiile de vibraţii, desigur în mod diferit, în funcţie de evoluţia fiecărui grup spiritual în parte. Cu oboseală, ce-i drept, dar pot realiza vieţi scurte cu activitate astrală şi mentală, şi chiar o fac uneori – dar nu întotdeauna şi nu oriunde. Pentru că activitatea mentală presupune dislocarea unor volume uriaşe de fluxuri energo-materiale, preluarea din spaţiul cosmic şi stocarea lor în obiectivele materiale necesare derulării vieţii lor (construcţii, utilaje, etc). Dar asta presupune ca planeta să nu mai poată furniza suficiente fluxuri energo-materiale corpurilor biosistemului planetar: pentru întreţinerea vitalităţii întrupaţilor pe planetă şi în jurul planetei, pentru regenerarea planetei însăşi şi chiar a multor populaţii umane care vin la întrupare în blocuri spirituale cuprinzătoare. Toate acestea ar fi condus la slăbirea biosistemului planetar, în condiţiile în care pe planetă este necesar să-şi efectueze întrupările o multitudine de popoare spirituale intraplanetare  care au condiţii optime de întrupare exact în vibraţiile joase în care ajung să se scalde galaxiile locale în această perioadă universică. Iar pentru o populaţie în număr chiar mai mic de jumătate din volumul spiritelor umane întrupate azi cu corp fizic (fără să luăm în considerare şi entităţile astrale, deşi aşa ar fi normal), pentru realizarea unor construcţii tari, care să reziste atât la vibraţiile joase emise de planetă sau venite din cosmos (oricum ele distructive, aşa cum bine ştim acum), cât şi la activitatea mentală puternică a omului, ar fi foat nevoie de compactizări ale fluxurilor materiale chiar mai tari decât materialele actuale de construcţie – ceva între duritatea metalelor naturale şi aceea a cristalelor. Pentru aşa ceva s-ar consuma un volum imens de fluxuri din circulaţia cosmică, sărăcind în cascadă sistemul nostru stelar şi nu numai acesta. Iar Pământul nu este singura planetă din galaxie aflată într-o asemenea situaţie, astfel încât galaxia întreagă ar trebui remodelată – chiar pentru un termen extrem de scurt, cât ţine un minim vibraţional. Ceea ce nu este cazul, şi chiar efortul ar fi degeaba făcut, căci oricum sarcinile spiritelor întrupate în specia umană nu ar fi putea fi duse la bun sfârşit în condiţii optime. 
De aceea, în deplină cunoaştere a rolului de protecţie a vieţuitoarelor şi structurilor galactice, omenirea a acceptat din start trecerea, la timpul cuvenit, de la activitatea generală mentală, cu corpul mental (percepţii, deplasare, comunicare, creaţie materială) – la activitatea cu corpul fizic, corp cu vibraţia cea mai joasă din sistemul nostru corporal, dar aflat astfel în proporţie fizico-chimică şi biologică optimă cu restul biosistemului planetar (vegetale şi animale). Asemenea hotărâre nu numai că protejează viaţa totală, dar obişnuieşte treptat spiritele cu atitudinea şi cu activităţile de ajutător. Sunt activităţi în care spiritele întrupate se ajută de planetă şi biosistem, dar în mod echilibrat şi moderat, în care nu creatorul ajunge să-şi adapteze planeta cerinţelor creativităţii sale, ci dimpotrivă – ajunge să se adapteze el însuşi mereu la obişnuinţele biosistemului pe care îl găseşte la venirea pe planetă, pe oricare planetă – nu numai speciei în rândurile căreia se întrupează. 
Dar după câte ştim acum, realitatea societăţii noastre de azi spune exact contrariul – ştim bine asta, dar totul este cuprins într-o anumită normalitate, pentru care planeta – şi toată galaxia – sunt pregătite din începutul constituirii lor.
În primul rând, majoritatea spiritelor umane întrupate în această perioadă sunt la începutul evoluţiei lor de ajutători: majoritatea (cca.70%) vin pentru prima dată în călătorii spirituale regresive   (pe scurt: de la vibraţii înalte ale universului înapoi, pe liniile proprii de evoluţie, spre rădăcinile propriei lor evoluţii) cu sarcini multiple într-un ciclu foarte lung de vieţi: creaţie manuală, gândire şi vorbire coerentă, conştientizarea complexă a temporalităţii secvenţiale (clipă după clipă), a spaţialităţii continue, limitarea deplasărilor la nivel planetar, modelarea emoţiilor, şi multe altele. Întrucât este foarte grea adaptarea la o asemenea diferenţă de vibraţie, ei vin doar pentru a se lămuri cu privire la puterile şi neputinţele lor – la fel ca toate celelalte spirite, doar că pentru ei totul devine mai greu, şi mai mult... dar apoi vor studia îndelung, reîntorşi acasă la ei, toate greşelile care au fost făcute nu numai în plan personal, ci din partea tuturor semenilor care au fost în aceeaşi situaţie, în aceeaşi postură cu ei.
În al doilea rând, planeta este pregătită dinainte pentru a-şi menţine biosistemul în stare medie de densitate vegetală şi animală. Viaţa se desfăşoară nu numai într-un raport optim între pământurile locuite şi suprafaţa deşerturilor şi a crestelor montane golaşe, între populaţiile oceanice şi cele continentale. La baza distribuţiilor planetare de întrupare în această perioadă se află în primul rând numai acele popoare de spirite intraplanetare care au o sensibilitate medie faţă de vibraţiile joase, le suportă bine - până la foarte bine, în timp ce popoarele de spirite intraplanetare care au o sensibilitate sporită la vibraţii de acest fel ies momentan din întrupări, urmând să reintre în perioada următoare, când vibraţia medie planetară va creşte suficient de mult pentru a fi suportată de ele. 
Suntem în perioada de finalizare a ciclului nostru de vieţi în vibraţii joase. Dacă până acum viaţa noastră a fost sub semnul supravieţuirii, de acum încolo revenirile la vechile înţelegeri şi manifestări avansate din punct de vedere spiritual vor veni în cascadă pentru fiecare spirit în parte. De aceea tote spiritele care au venit pe Pământ pentru prima dată în călătorii regresive vor fi primele care vor pleca, pentru a nu se manifesta agresiv când conştienţa şi conştiinţa înaintată va deveni pentru toată lumea curentă şi de multe ori neiertătoare până când echilibrul se va instala complet. În toată această perioadă am suportat cu greu, cu imense sacrificii, neputinţele acestor semeni ai noştri – dar am trecut şi noi prin asemenea etape de evoluţie cândva, la începutul propriilor noastre evoluţii, fiind la rândul nostru suportaţi de alte generaţii evoluate. Tocmai de aceea, oricât de obosiţi am fi, oricât de drag şi dor ne este de “acasă”, să ridicăm fruntea, să ne susţinem inimile deseori înrourate, căci facem un lucru deosebit de bun ducându-ne sarcinile până la capăt. 

În paginile acestui capitol (sau etichetă cum se spune pe aici!) vom vedea câteva confuzii semnificative privind cele pe care le credem a fi ... ca acasă, acum, când ni se deschid larg – deşi treptat, pe măsura finalizării celor mai importante sarcini ale noastre – ferestrele şi uşile revenirilor la dezvoltările percepţiilor de odinioară. Corpurile noastre vor “întineri”, reparate prin graţia vibraţiilor din ce în ce mai înalte, se vor dezvolta în straturile fluidice care erau reduse până acum, şi astfel ne vor ajuta pe căile desăvârşirii tuturor sarcinilor noastre, redând şi noi, la rândul nostru, libertate dezvoltării planetei cu toate frumuseţile sale atât de vii !!!...

marți, 1 martie 2016

MĂRŢIŞORUL NOSTRU DRAG…

Moştenim sărbătoarea primăverii prin purtarea mărţişorului – tradiţie unică în lume, specifică poporul român. Dar fiecare popor are ceva unic cu care prezintă spiritualitatea sa în lumea popoarelor omeneşti… Popoarele sud-americare – şi mă refer la populaţiile tradiţionale locale, nu la cele statornicite cu forţa pe aceste meleaguri – îl au ca zeu pe Quetzalcoatl, şarpele cu pene, semnificând aproximativ acelaşi lucru, cu dezvoltări însă mult mai complexe nu numai la “cozile”, extremităţile elementului (cum sunt la mărţişor capetele libere ale şnurului împletit, cu semnificaţie deosebit de complexă); de asemenea şi Kippu-urile tradiţionale peruane: comunicarea veche prin snururi – asemănătoare runelor străvechi ale geţilor: asemănătoare modului de culegere a energiilor prin canale, plexuri şi subplexuri către canalul energetic central. Mărţişorul semnifică o structură pe care o are orice vieţuitoare – chiar şi cele unicelulare: pentru acestea din urmă – celule-rădăcină, care de la o specie la alta prezintă dezvoltări, rafinări, apoi susţineri energetice deosebit de complexe, în funcţie de necesităţile de manifestare a forţelor spirituale, pentru fiecare evoluant spiritual întrupat pe Pământ, până la om: semnifică împletirea canalelor energetice centrale, plasate în lungul corpului, care culeg energii de la toate corpurile sistemului nostru corporal, întreţinând vitalitatea şi desfăşurarea activităţilor curente ale întrupatului. Ca fiecare element al tradițiilor noastre, cu semnificații ale unei cunoașteri străvechi, dar mereu întărită prin corporalitatea deosebit de complexă pe care o avem, o cunoaştere străveche despre oamenii şi viețuitoarele planetei, mărțișorul ne amintește subtil de puterea canalelor energetice centrale parcă trezite la o viață mai puternică primăvara, la schimbarea sensului de vibrație a tărâmurilor noastre ancestrale. Prin ”capetele” șnurului, înfoiate, bogate, primim permanent energii care se împrăștie în întreg sistemul corpurilor dublu-eteric și fizic: - fiecare om primește, la un capăt, cel roșu (care simbolizează plexul rădăcinii - muladhara), fluxuri galactice neamprentate de mulțimea viețuitoarelor și structurilor cosmice, care ajută monada la desfășurarea manifestărilor după experiența și obișnuirea proprie, din memoriile ei, conform evoluției sale proprii; astfel de fluxuri ajută la conştientizarea nivelului de aplicare pe care l-a obţinut până în acest moment, la îmbogăţirea şi folosirea noutăţilor sub puterea radiaţiilor planetei care îi susţine întruparea; - fiecare om primește prin capătul alb (care simbolizează plexul coroanei - sahasrara) fluxuri bogate din mediul exterior al planetei, din mediul cosmic, fluxuri puternic amprentate de viețuitoarele planetare și structurile cosmice, care ne ajută să ne formăm și să ne întărim relațiile cu semenii, cu alte viețuitoare, cu cosmosul uluitor de variat care ne înconjoară, schimbându-se permanent în goana galaxiei prin mijlocul unei circulații extrem de bogate de fluxuri de filamente energo-materiale de toate felurile, de toate vibrațiile, ajutându-ne să ne universalizăm într-o spirală infinită !!! (Se pot studia mai multe aspecte în studiile despre Împământare ) Un mărțișor la mână simbolizează atingerea infinitului: din noi și din universul în mijlocul căruia ne aflăm, împletit cu alte universuri, cu alte dimensiuni inter-universice, cu alte structuri care ne susțin învăluitor înălțarea spirituală !!! Un mărțișor prins în piept simbolizează infinitul iubirii pe care învățăm să o oferim infinitului din noi și din împletirile de universuri care ne stau sprijin pentru eternitatea vieții pe care învățăm să ne-o dezvoltăm și apoi să învățăm și generațiile care ne urmează să facă același lucru!!!
LA MULŢI ANI CU SENIN ÎN SUFLET!!!
SĂ FIM NOI ÎNŞINE RAZE DE SOARE ÎN LUMINA ETERNĂ!!!

joi, 4 februarie 2016

Obiecte Zburătoare de Mult "Identificate"...

Întotdeauna m-am gândit la cei care se străduiesc (ca să nu spun chiar că se încrâncenează) să creadă că sunt adevărate cele scrise despre OZN-uri şi extratereştri - fiind chiar agresivi la prezentarea altor idei despre existenţa şi provenienţa lor. M-am gândit că se vor ruşina aşa cum s-au ruşinat cei care chiar au crezut că în 2012 “aleşii” unor populaţii extraterestre vor veni să-i ia în alte dimensiuni ale universului, sau Pământul se va scinda într-o parte luminoasă care va intra cu “aleşii” în altă dimensiune, în timp ce partea lui întunecată se va întuneca mai departe împreună cu cei răi, războinici, perverşi - un adevărat iad prohodit pentru un Pământ ne-upgradat... 
...Desigur că ne revenim repejor şi ne continuăm viaţa obişnuită: din nefericire fără să învăţăm prea multe din cele pe care le trăim – în primul rând să fim echilibraţi şi să primim echilibraţi informaţiile, fără extazieri şi fără căderi. 
În 2012 am deschis direct subiectul acesta, arătând că nu sunt OZN-uri pe cerul Jocurilor Olimpice, ci doar drone cât se poate de omeneşti, a căror construcţie ştiam din filmele de popularizare că începuseră să fie testate în lume încă de prin anii ’50. Drone cu care s-a monitorizat desfăşurarea deschiderii JO, după avertizări ameninţătoare din partea unor nemulţumiţi ai vremurilor noastre (!) privind sabotarea festivităţilor de la Londra. Ştiam concret de mult despre aceste drone, din filmele şi fotografiile primite de ani de zile de la NASA – m-am înscris la newsletter şi primesc ca orice om care doreşte să se informeze cât de cât corect direct de pe la surse. Am liniştit atunci multă lume, am deschis căi multora de gândire şi de informare – aşa cum încerc şi acum. 
(Pentru cei care doresc mai multe informaţii despre felul în care am perceput eu fenomenologia acelui 21 decembrie 2012: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/search/label/%C3%8ENAINTE%20%C5%9EI%20DUP%C4%82%202012 )
Desigur, când am aflat prima dată despre extratereştri m-am extaziat şi eu, văzusem aşa ceva în copilărie şi eram super-încântată că există aşa ceva şi că văzusem şi eu „o farfurie zburătoare”... Cu timpul am îngroşat şi eu rândurile celor extaziaţi de filmele lui C. Sagan ... eram şi eu un puf de păpădie zburând prin cosmos... Simţeam că totul poate fi real, că există extratereştri, că unii chiar au nave de deplasare inter-planetară, inter-stelară şi inter-galactică. 
Dar cu timpul, deschizând filele propriilor cercetări, am aflat că multe din cele simţite, intuite astfel, sunt amintiri ale noastre din alte locuri din univers, de unde am venit cu milioane de ani în urmă prin călătorii spirituale (prin forţe proprii ale spiritului, ajutat de corpuri care au vibraţie foarte înaltă) şi nu cu nave asemănătoare rachetelor noastre de azi. Este real, dar aici nu numai distanţele extrem de mari, nu numai câmpurile extrem de puternice şi agresive, corozive chiar pentru nave şi deteriorante pentru corpurile fizice ale călătorilor, nu numai faptul că numai acolo unde ne naştem avem structuri planetare de odihnire - de autostabilizare vibraţională, care ne ajută să ne prelungim şederea în acest loc şi în acest timp în care vibraţia universului este extrem de joasă. Principalul element al nostru personal, al oamenilor, al spiritelor umane de stat la punct fix pentru perioade lungi de timp este evoluţia noastră, necesitatea de a ne obişnui să nu mai fugim de greu, "salvându-ne" pe alte planete, unde ne-ar fi mai comod. Să ne obişnuim cu rigorile unei planete mici, cu resurse puţine faţă de o populaţie care devine extrem de numeroasă la un moment dat, şi putem să rezolvăm problemele, dar nu e de loc comod pentru mulţi dintre noi să muncim cot la cot cu alţii pentru a crea condiţii optime de trai pentru oamenii răspândiţi în mod egal pe toată suprafaţa locuibilă a lumii... 
Şi multe, multe, foarte multe altele...
Dar dacă nu învăţăm din cele trăite acum, totul va deveni material de studiu intens după terminarea destinelor cu manifestare prin corp fizic. Iar în alte cicluri de vieţi pe aceste meleaguri ale universului, după consolidarea înţelegerilor şi aplicarea în diverse ipostaze de întrupare în diverse zone şi subzone ale universului, vom reveni şi vom vedea cât am consolidat şi cât a mai rămas de lucrat cu noi înşine - la nivele grosiere până la subtile, deosebit de fine, de subtile; vom ajuta în acelaşi timp alte generaţii de evoluanţi să-şi cunoască neputinţele, dar şi puterile câştigate în urma “bătăliilor” personale pentru învingerea negativităţilor grosiere şi integrarea celor moderat manifestate prin înţelegeri complexe: negativităţi, dualităţi, polarităţi, contrarii, deosebiri fine... Chestiuni care, la nivele înalte de vibraţie, le deţinem integral, nu despart întrupaţii avansaţi în evoluţii, ci îi apropie, le formează fondul concret de înaintare prin îmbogăţirea cunoaşterii proprii, nicidecum aruncându-le la groapa de gunoi a universului interior... 
Desigur, deocamdată nu toată lumea iubeşte introspecţia şi observarea naturii, oamenilor, altor vieţuitoare, stelelor şi lumii uluitoare pentru noi acum, a celor “nevăzute” pentru ochii trupului (oricâte ar fi de bune aparatele cu care ne prelungim astfel de priviri) - dar treptat văzute cu ochii minţii: înţelese, admirate şi iubite cu sufletul întreg... Dar treptat, şi repede ne schimbăm şi începem să acceptăm ceea ce altă dată nu concepeam nici măcar să ne informăm, să cunoaştem şi alte păreri – cu atât mai puţin cercetări ale semenilor noştri care nu se potriveau cu informaţiile oficiale. Până când oficialităţile nu schimbă politicile lor de informare ne este frică să schimbăm ceva în mentalitatea noastră. Poate e mai comod, poate că nesiguranţa adevărurilor ne pune prea mult capul la contribuţie, poate că ne-am făcut imagine şi meserie din cele orientative primite la un moment dat chiar dincolo de cele oficiele... Dar gata! altceva n-o să schimbăm toată-ziua-bună-ziua, că doar n-o să ne chinuim să muncim aşa, la infinit... 
Nu vreau să fiu acidă, vreau numai să dau un ton mai amiabil, un zâmbet care însă nu vrea să înlăture seriozitatea momentului... Şi vor veni la rând alte seriozităţi de acest fel: OZN-uri care nu stau cu roiul în jurul Pământului – şi atunci vom începe să credem că planeta mai are şi alte structuri care pot fi văzute în timpul somnului (pentru majoritatea oamenilor, încă), sau în meditaţii active, în călătorii astrale sau prin vederea mentală care ni se dezvoltă din ce în ce mai mult: putem percepe astfel structuri eteric-astrale ale planetei sub formă de manşoane matriceale, apoi de celule de diferite mărimi şi densităţi, la fel: discuri, benzi, forme neregulate, sfere şi semisfere – care aşadar nu sunt nave ale diverselor feluri de civilizaţii care ar înconjura Pământul. Ele sunt locuri, structuri stabile – structuri de autostabilizare vibraţională pentru diferite feluri de spirite care fac evoluţie pe Pământ, în care îşi recuperează vibraţia pierdută în timpul activităţilor diurne şi se reface în timpul somnului. Corpul nostru astral este atras în timpul somnului de vibraţia unui astfel de locaş, care are vibraţia identică cu cea a sistemului nostru spiritual format din: spirit, radiaţia energetică fundamentală a spiritului, sistem corporal pentru manifestare şi câmpurile protectoare şi hrănitoare ale corpurilor. 
Acolo ne „odihnim”, ne întărim şi apoi putem să mai derulăm cercetări proprii foarte profunde, comunicări şi relaţionări cu entităţile astrale ajutătoare, cu diferite alte grupuri de entităţi de care suntem legaţi prin destin, cu alţi întrupaţi care sunt şi ei în stare de somn. Ne reîntoarcem când ne simţim odihniţi, cu vibraţia recuperată, cu cercetările făcute, cu relaţii reparate sau întărite. 
Şi înţelegem astfel că acelea nu sunt de loc nave ale extratereştrilor care ne-ar monitoriza activităţile sau care ne-ar urmări cu multă curiozitate pentru că nu au mai văzut aşa ceva, pentru că nu ar fi cunoscut – sau şi-ar fi pierdut – emoţiile în decursul unor trăiri prin alte părţi ale galaxiei. Nici un întrupat nu-şi pierde emotivitatea – dar şi-o poate ascunde, indiferent care ar fi ţinta emoţiilor sale. Nici un extratrestru nu ne monitorizează – dar pot să ne monitorizeze proprii noştri semeni, ceea ce este cu totul altceva. 
Cam despre acest lucru este vorba în subiectul de la care am început această dizertaţie. Încep să se declasifice materialele despre cercetările vechi, de prin anii ’50 (dar ele sunt vechi din cel puţin perioada premergătoare primului război mondial) privind construcţiile de nave care nouă ne apăreau ca nişte „farfurii zburătoare” (!!!) numite apoi mai academic „Obiecte Zburătoare Neindentificate” cu proprietăţi care, în lipsa unor informaţii despre nivelele atinse de cercetările necomunicate oficial, erau credibil făcute de extratereştri. Aş mai „dizerta” (!) şi altele, dar nu prea este timp pentru aşa ceva, fiecare poate gândi la diverse faze ale celor petrecute în anii mai îndepărtaţi sau mai apropiaţi de zilele noastre. 
Aşadar să urmărim acest articol, cei care nu cunosc lb.engleză pot folosi Google Translate, drept orientare. 
http://www.popularmechanics.com/military/a8699/declassified-americas-secret-flying-saucer-15075926/ 

Desigur, de acum înainte ne vom tot întreba: dacă acestea sunt OZN-urile... unde sunt extratereştrii??? Iar ajungem să discutăm despre oamenii modificaţi genetic, despre experimente făcute de semenii noştri... Să ne lămurim asupra faptului că până la implanturile din epoca noastră, a hiper-miniaturizării, au avut loc zeci de ani de cercetare dată pe seama extratereştrilor care băgau implanturi în nasul oamenilor răpiţi, iar din neacceptarea celor grosiere de către organismele noastre s-a tot cercetat până la cele create în zilele noastre, bio-minerale care sunt tolerate mult mai bine. Vom mai dezbate asemenea aspecte în articolele următoare, însoţite de explicaţii asupra celor pentru care nu s-ar găsi explicaţii decât că ori au aparţinut unor extratereştri, ori au fost învăţături sau informaţii oferite oamenilor, în mileniile anterioare, ale „copilăriei” lor... Ceea ce nu este câtuşi de puţin adevărat...
Toate cele bune şi frumoase tuturor !!!


luni, 18 ianuarie 2016

VORBIND DESPRE PERICOLUL ISLAMIZĂRII EUROPEI

Vorbind despre pericolul islamizării Europei, să-mi spun şi eu foarte-pe-scurt părerea.

La noi este o chestiune care de-a lungul timpului nu a fost corect înţeleasă, dar acum se conturează din ce în ce mai puternic: multe voci au prorocit că că România va fi locul unde se va păstra spiritualitatea Europei. Vom înţelege acum că acest popor român, deosebit de credincios nu va permite islamizări de felul celor din vest. Credinţa românului este foarte puternică : puşcăriile comuniste nu au făcut decât să întărească credinţa în Dumnezeu - iar acum tot ceea ce trăim trebuie să ne întărească încă şi mai mult în felul nostru de a crede într-o divinitate absolut iubitoare, suverană, care respectă libertatea şi viaţa sub orice formă. 
De reflectat...

Mai este ceva în plus, foarte important : dacă bătrânii cred în Dumnezeu în forma lor veche, binecuvântată să le fie! majoritatea celor care s-au depărtat de religia practicată în biserici NU AU FĂCUT-O PENTRU CĂ NU SUNT CREDINCIOŞI, CI PENTRU CĂ EXTIND MULT MAI MULT IUBIREA DECÂT CEEA CE AU GĂSIT ÎN BISERICI... Ceea ce reliefează foarte mult moştenirea de credinţă pe care o lăsăm mai departe.
De reflectat...

Încă şi mai mult: observ cu foarte multă bucurie faptul că din ce în ce mai mulţi oameni înţeleg că moştenirea pe care o primim prin arte (literatură specifică, pictură, sculptură, arhitectură) din perioadele anterioare, se referă şi la o formă de percepţie umană care era rară înainte - dar care este din ce în ce mai extinsă în zilele noastre: percepţia mentală (bisericeşte spus: în duh) şi astrală (arătarea dumnezeirii în vis); iar arta de acest fel ne sprijină puternic în deschiderile spirituale ale noastre de acum şi din viitor. 
De reflectat...

Voi deschide drum evidenţierii ideilor de acest fel, iar cândva voi avea din nou prilejul unor călătorii spirituale prin care voi dezvolta cele despre care voi scrie în curând. 
Să ne vedem de drumul nostru cu bine şi cu sănătate în vremurile pe care le trăim!!!


vineri, 15 ianuarie 2016

JURNALUL SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ(3):REALITATEA SPIRITUALĂ DIN SPATELE PETRECERILOR DE SĂRBĂTORI

Avem de dezbătut un subiect foarte important, vast, cu multe referiri la sarcinile noastre de destin uman, care nu se referă numai la sărbătorile de iarnă, pe care tocmai le încheiem, ci la orice fel de sărbătoare, inclusiv zilele de sâmbătă şi de duminică – zile de odihnă şi sărbătoare în felul lor, pentru diferite grupuri umane, aşa cum ştim. De aceea nici nu m-am grăbit să încadrez acest subiect în zilele sărbătorilor lunii decembrie. Vreau să mă opresc la mai multe aspecte decât simplul: Da, sunt bune petrecerile, deşi sunt multe voci care spun că nu este chiar aşa – vocile acestea chiar au dreptate: ne trebuie mai mult echilibru. În plus sunt şi alte aspecte pentru care deocamdată chiar au nevoie majoritatea oamenilor azi de petreceri. Şi nu este vorba numai despre odihna sufletelor noastre obosite de activităţile cu concentrare maximă, indiferent de natura lor, ci despre mult mai mult decât atât.

Desigur, fiecare dintre noi ne pregătim în felul propriu pentru sărbători, le petrecem după obiceiuri proprii, după încredinţări proprii: şi vor exista în continuare, până când fiecare zi a vieţii va deveni pentru fiecare om în parte o sărbătoare, o bucurie, o petrecere a timpului cu activităţi care aduc bucurie şi folos: propriu şi pentru cei din jur. Va fi aşa de frumos când vom înţelege că fiecare clipă cuprinde în fiinţa ei toate rădăcinile celor care ne-au înălţat nivelul de trăire: de emoţional, de inteligenţă, de înţelegere, de putere de adaptare la o viaţă care nu este de loc simplă. Dar tocmai această complexitate ne poate mobiliza în moduri la care mulţi nici nu pot să se gândească azi. 
Ne atragem atenţia în mod public de la o vreme că punem accent mai mult pe cumpărături, consum exagerat de mâncare, băuturi, cadouri de toate felurile care nu-şi au sensul de multe ori întrucât avem tot ce ne trebuie, dar lăcomia ne este speculată de comenrcianţi. Răspândirea liniilor de dezvoltare spirituală personală ne conduce spre echilibru, mai mult şi mai repede decât în multe ţări vestice şi nordice, ceea ce este îmbucurător. De asemenea, liniile de alimentaţie naturală, răspândirea ideilor echilibrante preluate din practici străine (yoga, qi gong, şamanism) conduc la ponderarea multor români. Religia care stă la baza majorităţii sărbătorilor pe care le trăim la nivel de popor nu ne atrage însă prea mult atenţia asupra pericolului sărbătoririlor de dragul petrecerii, având nu de puţine ori grijă să speculeze bunul plac pentru a nu pierde adepţi – pericol pe care puţini l-au sesizat de mult şi puţine persoane îndrumătoare încearcă azi să echilibreze o asemenea situaţie. Dar orice început este bun şi sperăm să dezvoltăm echilibrat în continuare aspecte religioase în viaţa noastră, punând accent pe CREDINŢĂ şi ÎNVĂŢĂTURĂ mai mult decât pe petrecere şi consum. 
Iar aici aş deschide două drumuri de gândire:
– impunerea unor practici străine care doresc eliminarea din viaţa publică a încredinţărilor religioase, punând accent laic pe consum şi fast – deşi declarat voalat pe faţă. Ne confruntăm de curând în lume cu interdicţia menţionării aspectului religios, deşi este oarecum de înţeles din cauza temerilor legate de impuneri din partea unor grupuri sociale, chiar ameninţări din această direcţie, ameninţări nedorite în mod oficial în unele tări. Sunt evenimente ale momentului, desigur, care apar mai cu seamă în condiţiile unor populaţii restrânse dar pe teritorii largi – cum sunt ţările nordice, care se confruntă dramatic acum cu ameninţarea unor valuri de emigranţi. Vom mai discuta în viitor despre migraţii, deocamdată să limităm discuţiile de acest fel;
– rădăcina evenimentelor pe care le trăim este legată însă de linii de destin uman, pe care azi le legăm de religie, deşi ea ar trebui să fie doar păstrătoarea unor cunoaşteri pe care ar trebui să le studieze profund şi să le dezvolte împreună cu ştiinţele aşa-numit exacte. Ar trebui să încerce să scape de aspectul dogmatic şi metaforic introdus la un moment dat - dar nu o face. De aceea ne revine nouă, celor ce studiem viaţa şi societatea în mod particular, mental şi astral, rolul de a curăţi cunoaşterile de acest fel, de a despărţi cunoaşterea de practicile abuzive. 
Să detaliem puţin.

Actuala populaţie spirituală umană este formată din spirite care vin la întrupare pe Pământ în grupuri din zone universice diferite sau din alte universuri. Sunt foarte multe astfel de grupuri, reunite în blocuri spirituale organizate în mod piramidal: pe relaţii între spirite aflate în etape de evoluţie primară de la un anumit nivel evolutiv către nivele superioare, formând o piramidă spirituală. Alte grupuri care sunt, de asemenea, pe planetă, sunt tot în evoluţii primare, dar mult mai avansate – evoluţii primare galactice  ; galacticii evoluează alături de blocurile piramidale în calitate de ajutători, iar în calitate de ajutători pentru toate grupurile primare sunt secundarii cei care oferă permanent exemple şi îndrumări în condiţiile cele mai grele ale evoluţiilor pământene: având sarcini complexe pentru toate vieţuitoarele planetei, nu numai pentru oameni. 
Unul dintre scopurile reunirii tuturor pe o planetă atât de mică – aparent neîncăpătoare pentru o populaţie de spirite extrem de mare (numărând aici toate vieţuitoarele – de la viruşi la oameni, cu corpuri de manifestare şi fizice, şi astrale) este acela de universalizare, de obişnuire a fiecăruia dintre aceste grupuri cu toate celelalte. Să ne obişnuim unii cu alţii, ceea ce înseamnă mult mai mult decât să dăm mâna unul cu altul: să ne cunoaştem în primul rând neacceptările şi să lucrăm asupra noastră înşine pentru a depăşi orice fel de neacceptare. Pentru unele grupuri este necesar acest lucru chiar înainte de ieşirea din întruparea curentă – cu corp fizic – pentru altele doar trăind în condiţiile pământene actuale şi conştientizând modul în care reuşim sau nu să ne depăşim neacceptările. 
Atingerea unui asemenea scop – printre altele personale şi de grup propriu – înseamnă formarea (pentru unii) sau reînnoirea (pentru alţii) a unor legături mai vechi în condiţii de trai diferite: la un moment dat într-o zonă sau într-o subzonă a universului, la alt moment dat în altă zonă, în alte subzone, cu condiţii diferite sau apropiate de trai. Trăind astfel foarte variat, se formează o flexibilitate din ce în ce mai avansată în comportament, în conlucrare, în comunicare: de la o viaţă la alta, în condiţii foarte diferite planetare, de corporalitate, de conjunctură socială. 
Unele spirite sunt în astfel de conjuncturi pământene pentru prima dată, nu pot să se încadreze de la bun început în ele (sunt cei care azi sunt numiţi agorafobi – un exemplu, dar şi toate felurile de fobie socială). Ei nu au însă necesitatea de a sta pe Pământ până ce reuşesc să depăşească şi să trăiască lejer şi bine: atrag mereu atenţia că nu venim întrupare după întrupare cu toţii pe Pământ până ajungem vrând-nevrând să stăpânim solar, sublim comportamente umane. Cei care ajung să transforme respingerea în acceptare, spre exemplu, sunt spirite care au experienţă multă în locuri asemănătoare Pământului – altfel un asemenea element de evoluţie spirituală nu poate fi obţinut decât în cicluri de vieţi derulate la intervale lungi de timp, timp în care au loc multe alte feluri de manifestări în vibraţii foarte înalte, pentru consolidarea lor: abia după care derulăm următorul ciclu de observare a calităţilor obţinute între timp. 
Lucrurile sunt mult mai complexe decât credem noi acum: dar înţelegem treptat, cu toţii, iar o astfel de înţelegere pe loc, acum, este scopul unor alte grupuri care au experienţă mai multă în evoluţii la nivele joase de vibraţie. Toate condiţiile noastre de trai sunt create prin variaţia de manifestare a grupurilor spirituale – nu ne impune cineva „de sus” ceva: noi, între noi, ne impunem în mod brutal orice, conform încredinţărilor şi obişnuinţelor noastre. Spre exemplu: pentru cei care sunt mai statici, mai retraşi, s-au creat anumite condiţii spirituale – legate de prezenţa unor alte grupuri care nu pot sta locului prea mult timp; acestea din urmă au creat fenomenul planetar de migraţii, având ca efect amestecarea cu populaţii locale statice şi formarea unor alte popoare pentru o perioadă de timp nedeterminat, în funcţie de stabilitatea sau instabilitatea emoţională şi mentală a spiritelor astfel reunite. Populaţiile inactive sau parţial active, dar agresive de felul lor, au declanşat războaie prin care şi-au satisfăcut dorinţa de ne-muncă, dar s-au amestecat cu alte popoare, obligaţi fiind să suporte apropieri de care în alte condiţii s-ar fi ferit până la moarte. S-au creat imperii, s-au schimbat permanent, aşa cum ştim, structurile imperiilor, s-au creat mereu noi condiţii de depăşire a stării de indiferenţă, dispreţ, silă. S-au descoperit compatibilităţi sau alte noi incompatibilităţi. S-au descoperit accente puternice acolo unde nu s-ar fi crezut înainte să existe: nu ne cunoaştem altfel – credem că ne cunoaştem, dar ajungem să ne dăm seama că lucrurile nu stau de loc aşa cum credeam. 
Toate la un loc conduc la înţelegeri, după ieşirea din destine, că toate confuziile făcute, neînţelegerile, neacceptările pot fi de fapt depăşite şi, CHIAR PE TEMELIA LOR, pot fi create condiţii de trăire împreună de o frumuseţe şi o însemnătate cu totul deosebite. 

Desigur, aşa cum ştim, războaie sunt în lume fără întrerupere, dar în lume azi mai sunt şi căi paşnice de formare a relaţiilor interumane: turismul şi sărbătorile au un rol deosebit de important. Şi aici ar fi câteva aspecte de discutat. 
Intuiţiile – dar şi direct sfinţii ajutători care ne reajustează mereu calea – ne spun că sărbătorile sunt un prilej de a ne reuni cu familia de naştere: şi o facem de cele mai multe ori – deşi de multe ori nu o facem, motivând distanţele, serviciul, copiii, sănătatea şi altele. Altele fiind nu de puţine ori fiţe, plăcerea de a petrece în alte locuri, în companie cel puţin dubioasă, etc.
DAR... chiar dacă de multe ori plăcerea de a petrece în alte locuri aparent este fiţă de om cu bani, lucrurile sunt aşezate în fondul lor spiritual puţin altfel: sunt spirite care fără astfel de conjuncturi nu s-ar mişca în alte locuri, dar atrase de plăcerile proprii ajung să-şi atingă scopul destinului propriu: prima fază a cunoaşterii de sine, a felului în care acceptăm oamenii, modul în care NE antrenăm, şi ÎI antrenăm în acţiuni. După terminarea destinului spiritele vor şti bine că au făcut totul conduse de plăceri (de multe ori nu tocmai „ortodoxe” – deşi sărbătorile vin pe fond religios). În vibraţii mult mai mari decât cele ale corpului fizic, dincolo de aglomeraţiile planetare fizice, în prezenţa unor entităţi cu mare forţă de manifestare iubitoare, spiritul are conştiinţa deplină a faptelor reprobabile făcute, dar şi căpătarea curajului de a înfrunta alte situaţii asemănătoare, dar numai după consolidări ale unor comportamente de înaltă forţă spirituală, care nu vor cuprinde băutură, sexualitate, căutări dincolo de limitele bunului-simţ, etc. Cei care s-au reunit în destrăbălare vor învăţa să-şi reunească forţele în faţa unei planete cu primejdii la tot pasul, cu vreme instabilă, cu evenimente dezorientante, în sens contrar oricăror aşteptări, iar odihna le va fi binevenită după depăşirea greutăţilor: în pacea sufletului şi echilibrul socio-natural. 

NE APROPIEM PRIN DARURI !!!
Sărbătorile vin cu cerinţa sufletească de dăruire. Cel mai iubit sfânt rămâne în Europa (şi ţările formate din migraţii ale europenilor) Sf. Nicolae care, ştie bine lumea, a dăruit. Prin prisma obişnuirii de a primi daruri, unii dintre copii vor face şi ei daruri la maturitate – alţii vor păstra mereu pofte şi vor sta cu mâna întinsă spre a primi de la oricine, în continuare. Învăţătura de bună calitate spirituală ar trebui spusă tranşant şi permanent de biserică în primul rând, căci ea spune că gestionează cunoaşterea vieţii celor care au plătit cu viaţa lor darurile făcute omenirii, în special dăruirea de sine... Desigur, preotul ar trebui să meargă din casă în casă să dăruiască binecuvântare... dar e dificil de spus: dacă îşi aduce aminte... Nu să plimbe icoana şi să aştepte darul celui vizitat uitându-se la hârtia de 5 lei sau cât a scos omul din buzunar... DAR să privim şi aici partea mobilizantă: noi să fim cei care cerem sfaturi şi binecuvântare preoţilor şi astfel îi vom învăţa să nu se mai plimbe pur şi simplu cu icoana din casă în casă, căci sărbătorile nu sunt spirituale numai pentru sărutat icoana şi mâna preotului, ci pentru SCHIMBUL DE SENTIMENTE, CUVINTE, PRIVIRI, GESTURI... Calme, liniştite, profunde... Dăruirea/primirea de susţineri, sfaturi... Icoana este foarte bună, ne aduce aminte de sfinţenia Drumului, de Gândul şi Vorba care trimite la sarcina de destin uman şi la primirea/oferirea de ajutor spiritual: din ambele părţi, căci este o Relaţie Inter-umană la mijloc... Frumos ar fi să văd un gest al preotului care a primit de la cel ce are mai mult dând pe loc celui care nu are (căci dânsul poate vedea şi compara: spiritual – nu altceva)...
...Mdaaa....
...Poate cândva...

Se spune că de sărbători mulţi oameni se simt singuri. Alţii par singuri, dar nu sunt de loc aşa! Trebuie să ne ajutăm să depăşim această stare de singurătate cu accentele ei dureroase, să ne inspirăm unii de la alţii, după cum simţim şi după cum ne dictează intuiţiile. Avem putere să facem asta. Să profităm de sărbători pentru a ieşi în lume, socializând cu bucurie dacă simţim nevoia de lume, privind-o cu bunăvoinţă dacă am depăşit faza de necesitate şi ne simţim relaxaţi în orice fel de situaţie. Nu ştim bine, dar putem avea bunăvoinţa să credem că un cuvânt, un gest, o apropiere de pe Pământ conduce în mod cert la mlădierea apropierii faţă de alţi întrupaţi, faţă de alte grupuri din alte locuri din univers. Ne vom întâlni în acele locuri sau în altele, unde vom ajunge treptat să desfăşurăm activităţi vitale pentru populaţii, planete, stele şi chiar galaxii întregi, bazându-ne pe relaţii începute sau consolidate aici, pe Pământ. Şi oriunde, prin toate părţile universului. Dăruirea unui zâmbet deschide cu adevărat drumuri neştiute în univers şi de acolo către alte deschideri de o importanţă covârşitoare pentru eternitatea vieţii noastre. 

Însă mai este un aspect care ţine de dăruire – pe care azi nu o înţelegem la justa valoare. S-a împământenit a da de pomană cu prilejul unor evenimente legate de religie, dar şi viaţa laică de asemenea creează linii de universalizare nebănuite încă de majoritatea oamenilor. 

DE CE SOCIETATEA NOASTRĂ A AJUNS SĂ PRODUCĂ ATÂT DE MULT ŞI DE VARIAT...
Ar trebui să înţelegem că cei care trag un semnal de alarmă echilibrat au dreptate să arate că se distrug anual producţii de lucruri făcute mult peste posibilităţile de absorbţie ale pieţii. Aparent nu mai sunt nimănui de folos. Mai sunt şi cei care aproape ne trag spre sărăcie cu vădit dispreţ faţă de multitudinea de feluri de creaţie: aproape că ne împing spre a trăi în grotă, de aceea ei sunt cei care ar trebui ponderaţi cu blândeţe, dar şi cu seriozitate. Şi este necesar să înţelegem mult mai profund acest aspect: doar extremele sunt cele care ar trebui să fie eliminate: mai avem destul de mult timp până când vom înţelege şi vom lua măsuri pentru rezolvare. 
Spiritele vin la întrupare mult mai rar decât se crede acum – adică: viaţă după viaţă, crezându-se că nu suntem la întrupare decât spiritele care evoluează acum pe Pământ, în mijlocul cărora trăim acum, conducători şi conduşi, ajutători şi ajutaţi. Majoritatea spiritelor umane vin pe Pământ prin călătorii spirituale regresive – din locuri cu vibraţie foarte înaltă, în locuri cu vibraţie mult mai mică; sunt situaţii rare în evoluţiile de început, întrucât spiritele nu sunt obişnuite cu diferenţe mari de vibraţii. Dar ele sunt situaţii-cheie pentru conştientizarea capacităţilor proprii obţinute în etapele anterioare de evoluţie. Ajutătorii planetari (cca.10-20% din populaţiile umane) vin mai des, pentru a ajuta şi pentru a menţine în echilibru emoţiile şi mentalul populaţiilor de toate speciile de pe planeta astfel încărcată. Pentru evitarea oboselii se creează condiţii pentru ca vieţile să fie scurte, iar toată perioada cu vibraţie joasă să nu fie lungă: am mai discutat deseori despre lucrările de scurtare a perioadei cu vibraţii joase ale planetei, prin atragerea de fluxuri de filamente noi, proaspete, din barierele dintre zonele şi sub-zonele universului: lucrare realizată de coordonatorii principali ai evoluţiilor din galaxie. Vizitatorii mai noi ai blogului pot urmări articolul Variaţia vibraţiei medii zonale pentru a înţelege complexitatea acestui tip special de ajutor oferit numai în astfel de situaţii, când pe planetă evoluează foarte multe grupuri de spirite organizate în blocuri spirituale piramidale . Sunt multe blocuri spirituale piramidale acum pe Pământ, cu multe grupuri de spirite cu evoluţii foarte diferite: toate trebuie să intre treptat în întrupare într-o perioadă relativ scurtă de timp – exact cât ţinea o viaţă medie (nu foarte lungă) de atlant: cam 10.000 de ani. Sarcinile destinelor sunt variate şi multe – dar socotite întotdeauna astfel încât să fie exact cât este necesar pentru puterea energetică a călătorilor care trăiesc şi se bazează pe sisteme de ajutor de acest tip planetar. 
Aceste blocuri de spirite formează majoritatea populaţiilor umane actuale, iar evoluţiile lor sunt deosebit de importante pentru restul spiritelor întrupate – ajutători cu multă experienţă în acest loc din univers. 
Înafară de aceste blocuri spirituale piramidale evoluează pe planetă numeroase alte grupuri de spirite primare aflate în evoluţii galactice , precum şi grupuri numeroase de secundari, ajutători şi susţinători ai tuturor primarilor. Toţi întrupaţii din astfel de grupuri îşi derulează programele în primul rând pe bază de creaţie. Ciclurile de vieţi presupun 1 sau 2 întrupări în plus faţă de una care ar putea fi suficientă (viaţa principală, destinul principal) care ar putea cuprinde totul; dar datorită inerţiilor – piedici rezultate din neputinţele societăţii de acest fel – nu se cuprinde de regulă totul într-o viaţă, astfel încât restanţele se pot acoperi în perioadele următoare. De aceea, ceea ce nu s-a creat şi nu s-a utilizat de către fiecare spirit la un moment dat (din cauza condiţiilor dure de trai, a războaielor, etc.) se împlineşte în ultima parte a ciclului de vieţi. Este o parte cu creaţie mai uşoară (căci şi spiritele sunt obosite): partea de industrializare, de producţie tehnologică, în serie mare, în societăţi deosebit de complexe. Oboseala spiritelor, dar şi complexitatea societăţii umane conduc la necesitatea unor forme de viaţă care să compenseze şi vieţile scurte şi rare, şi oboseala întrupaţilor. De aceea discutăm despre producţii în serie mare, discutăm despre schimburi de produse extrem de variate, de care are nevoie toată lumea. Folosite, dar chiar şi stocate dacă sunt nefolosite, amprenta lor energetică intră în câmpul mental şi emoţional al oamenilor, proces care creează legături, se împrospătează legături preexistente, dar puţin dezvoltate. 
Chiar dacă sunt de calitate scăzută sau ridicată, indiferent de modul de creaţie – manual sau industrial – ele au o deosebită importanţă: orice mod de creaţie poartă cu sine un firicel de suflet de la toţi cei care contribuim în diverse faze de producţie, comercializare, transport şi stocare. Toate lucrurile create creează în acest fel legături conştiente sau subconştiente între oameni, care conduc la obişnuirea unora cu alţii. Sunt amprente ale sufletului altora care stau la noi în casă, le purtăm cu noi, se amestecă cu câmpurile noastre, conduc în timp la lărgirea sentimentului de cunoscut, de obişnuit, de înţelegere rapidă a fiecăruia dintre noi despre oameni, alte lucruri, alte lucrări ale lor, evenimentele lor. 
Cumpărând şi oferind ori mâncare, ori lucruri, oferind servicii, creând evenimente cu participare oricât de mică nu facem altceva decât să ne obişnuim unii cu alţii, să creştem rapiditatea înţelegerilor între noi, să întărim fondul general de umanism pe baza căruia se vor dezvolta relaţii cu totul necunoscute nouă acum, pe Pământ. 

Să ne oprim deocamdată aici, cred că am deschis câteva linii de înţelegere care să ne îndemne la gândiri. Desigur, să nu uităm că trebuie să încurajăm echilibrele tuturor celor cu care ne confruntăm în viaţă, să gândim în continuare mai curând la ceea ce ne trebuie tot ceea ce trăim, şi nu să folosim tonul întrebător-dispreţuitor de felul: La ce ne trebuie?!... căci cam asta facem de multe ori... Uite la ce ne trebuie...
Şi cunoaşterile, şi înţelegerile noastre abia au început...