Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI:

Din comunicările ajutătorilor noştri astrali:
Scrierile cu referire la metafizică au o importanţă deosebită în gândirea umană până ce gândirea prin citire va redeveni trăire de amintire...

joi, 27 februarie 2020

07. IMPORTANŢA LUCRĂRILOR DE AMENAJARE COMPLEXĂ A PEŞTERII IALOMICIOAREI

1987... 
Frig: afară și în casă. 
Foame: rareori aveam ceva ”bun” pe masă, iar în timp ce eu lucram la serviciu până la 10-11-12 noaptea, părinții mei stăteau la cozi toată noaptea pentru pentru o ciosvârtă de carne. Uneori, în preajma sărbătorilor primeam de la un unchi din Botoșani ”bunătăți”: salam, cârnați, cașcaval, fasole, unt, vin și ”ceva dulce” – cozonac de casă mai ales.
Familia făcea presiuni asupra mea să plec în USA – în acel moment aș fi avut condiții bune să emigrez. Simțeam că nu mă trage de loc ”ața” – destinul - și tărăgănam cât puteam de mult să dau un răspuns pozitiv. Într-o seară mi s-a dat un ”ultimatum” să mă hotărăsc să depun actele.
Am ajuns plângând acasă – pe tot drumul îmi spuneam că poate condițiile se vor mai îmblânzi, că am un serviciu care îmi place, am o casă frumoasă, iar de măritat puteam să găsesc un bărbat și în România, nu numai în USA (hmm! Era vorba despre un bărbat frumos, deștept, bun la suflet, părinții mai adăugau ... cu barcă! și un câine-lup extraordinar!) Când am ajuns acasă, m-am agățat cu unghiile de un perete, urlând: ”Știu! știu bine că dacă rămân aici or să-mi vorbească Moșii pământului!!!”
M-am prăbușit în genunchi, plângând cu spasme. Nu știusem de ce am spus asta, nu gândisem niciodată asta. Și a doua zi aveam să uit, dar în acele momente m-am ridicat de jos cu ochii uscați și cu sufletul hotărât. Răspunsul meu negativ l-a durut pe tatăl meu, dar eu nu mai aveam drum de întors...
Știu sigur că m-a iertat..
În 1994 am intrat în comunicare cu ajutătorii mei astrali și din acel moment am început studiile spirituale.
Prin 2011, pe o ninsoare ca în basme, eram sus, pe Platoul munților Bucegi; ieșisem de la căldură, din cabana Salvamontului, să mai savurez ninsoarea aceea minunată. Era o liniște ireală, cum nu mai întâlnisem vreodată. Vorbeam cu ajutătorii mei astrali cu privire la declarația publică a unei doamne că ”Cristiana vorbește cu Moșii!” Ei mi-au spus așa: ”Cristiana! Nu, noi nu suntem Moși, dar cu toții, tu și noi, lucrăm în trimiterea lor din capul vecilor!”
Am simțit o mare ușurare, pentru că eu însămi simțeam că nu eram atât de virtuoasă ca să fiu în vorbă cu dânșii, și nici nu am vrut să o fac de rușine pe doamna aceea: și eram cu sufletul îndoit, frământat, nu voiam nici să deranjez ajutătorii (sigur că nu erau deranjați, dar așa suntem noi, oamenii, avem rușine din varii motive, întemeiate sau nu). 
Mi s-a spus să stau liniștită: venisem pe lume ca să spun și eu lumii, ca și alții, despre Moși și erau ceva oameni care înțelegeau, acceptau, voiau să fie adevărat ceea ce scriam, publicam pe blog. Și asta era bucuria mea cea mai mare, ceea ce eram îndrumată și corectată venea din vremurile când călcam pe urmele sfinte ale Moșilor: din drumurile carpatice, din Alpi sau Urali, din peregrinările mele prin munții Africii sau de pe meleagurile toltece...
Facem ce trebuie... Toți, în cele ce ni le-am luat drept sarcini de destin...



I. IDEI PRINCIPALE
1. Lucrările de amenajare au început înainte de începerea lucrărilor la megaliții de pe Platoul munților Bucegi, înainte de începutul drumețiilor spirituale ale oamenilor din așezări. 
2. Lucrările de amenajare au fost realizate și la început, pentru a fi folosită în diferite scopuri, dar și ulterior, pe măsura trecerii timpului și derulării activităților în Peșteră:
– lărgirea spațiilor înguste, după devierea temporară a apelor din Peșteră;
– crearea unor drumuri laterale celui principal, pentru derularea cercetărilor Călătorilor Moșilor;
– amprentări speciale și la intrarea în Peșteră, și la o distanță special aleasă de la intrare, și din loc în loc prin Peșteră, dar de mai mică anvergură;
– modelarea a două direcții de vânt (de curent) pentru aerisire și pentru asigurarea unei circulații energetice care să protejeze amprentările și alte lucrări;
– crearea unor canale fine în pereții Peșterii pentru estomparea zgomotelor din exterior și păstrarea unei vibrații echilibrate în Peșteră;
– amenajarea unui loc pentru liniștirea oamenilor care intră în Peșteră, prin echilibrarea vibrațională a corporalității lor;
– crearea megalitului principal și a altor sculpturi în Peșteră;
– crearea hărților sculptate în piatra muntelui în mai multe locuri, pe mai multe nivele.

II. DETALII, DISCUŢII
Peştera Ialomicioarei este unul din locurile cele mai importante ale istoriei antice a poporului român; chiar dacă se ştiu anumite lucruri, ele sunt considerate mituri, legende locale – fără ca să ne dăm seama că legendele au la rădăcina lor file de istorie neconsemnate oficial decât prea rar. Au existat puţine lăcaşuri de sfat şi îndrumare, iar dintre cele cunoscute drept cetăţi dacice – ele au fost la origine tot astfel de lăcaşuri. Multe locuri au fost ascunse cunoaşterii lumii, datorită unor conjuncturi istorice de care astfel de lăcaşuri trebuiau protejate: migraţii, războaie. Dar ele au fost, şi au rămas până în contemporan: multe au fost distruse, altele sunt în paragină, necunoscute, altele sunt degradate sau vestigiile din interior distruse sistematic nu numai din necunoaştere, ci şi cu intenţia de a se pierde căi de studii aprofundat care să dezvăluie faptul că dacii NU au fost barbari – cu trimitere la religie şi cultura diferită, aşezată pe alte baze, alte principii decât cele ale conducerilor de azi. 
Dar se cunosc deja asemenea lucruri, astfel încât este mai bine să ne ocupăm cu punctarea celor care au fost, reale şi concrete, dar ale căror vestigii dispar de la un an la altul, din nefericire. 
Moşii nu au „dispărut” – ei sunt mereu activi, în activităţi care ne lasă să ne manifestăm după cum suntem noi, dar dânşii echilibrează mereu, fără încetare, vibraţiile pe care societatea umană le răspândeşte în lume. 
Călătorii Moşilor au fost păstrătorii dintâi ai tradiţiilor, ei au răspândit, susţinut şi dăltuit în toate spaţiile învăţături, cunoaşteri vechi şi adaptarea lacestor cunoașteri la evenimentele noi: îndrumați astfel, oamenii din popor au păstrat linia artelor populare păstrătoare la rândul lor de frumuseţi atotcunoscătoare. Chiar dacă nu suntem conştienţi, folosim darul lor și acesta se va recunoaşte plenar – pe lângă aura de frumuseţe pe care azi doar o admirăm, care ne înalţă sufletele: vom accepta aceste adevăruri când din ce în ce mai mulţi oameni vor redobândi capacităţile lor naturale multisenzoriale, şi toate artele tradiţionale li se vor deschide ca fiind adevărate cărţi de profundă cunoaştere. Vor fi vremuri de întărire a „descoperirilor” proprii din cunoașterile pe care le avem ascunse în subconștient, a re-cunoaşterii temeliilor vieţii şi universului în care trăim. 
În acest context, aşa cum am văzut în capitolul anterior (Platoul munţilor Bucegi) cunoașterea purtată de tradiții, cu toate ramurile lor (de la medicină la construcții și toate artele cunoscute de noi azi) a fost, și a rămas încă platforma noastră de învăţătură, pe lângă rolul de echilibrant – neînţeles încă azi – pentru corporalitatea umană, cu toate cele ale sale, necesare vieţii umane, potenţialului activ uman. 
Este bine să reţinem că:
– creațiile existente în munţii Bucegi nu sunt singurele din ţară; iar cele ce sunt la noi au corespondent pe toate continentele planetei;
– lăcaşurile nu au fost create numai în peşteri naturale, prin lărgirea şi amenajarea lor interioară, ci au fost rădăcinile unor creaţii care s-au menţinut în lume prin folosirea lor ulterioară, fie de natură laică, fie religioasă. 
Chiar dacă unii dintre noi se vor revolta cu gândul la astfel de folosiri fără respect față de străbunii noștri, e bine să înţelegem că multe dintre construcţiile de azi, şi laice, şi religioase, vor recăpăta în viitor sensul de lăcaşuri de cercetare spirituală de o importanţă covârşitoare pentru generaţiile următoare. 

Lucrările în interiorul peşterii au început mult mai devreme decât cele din exterior, pe platoul munţilor, sus pe vârfuri – aşadar înainte de începutul drumurilor spirituale. Drumurile exterioare erau realizate pentru oameni după ce aveau să se obişnuiască cu noua corporalitate în mediul terestru schimbat după glaciaţiune. În schimb, corporalitatea Moşilor a rămas neschimbată faţă de perioada dinaintea glaciaţiunii, ei doar şi-au modificat după glaciațiune, prin voinţă proprie, intensitatea radiaţiei lor spirituale şi complexitatea seturilor de raze din radiaţia proprie totală: astfel s-a modificat și corporalitatea lor, diminuându-și structura după necesitățile noilor condiții. Iar după nașterea tuturor copiilor lor de după glaciațiune, tot prin voință proprie au revenit la capacitățile lor anterioare, chiar dacă în mijlocul lumii nu le-au mai folosit decât foarte puțin, în situații de maximă nevoie. Copiii Moşilor au moştenit straturile profunde interioare ale corpurilor fluidice în stare redusă de funcţionare, urmând ca ele să-şi diminueze funcţionarea treptat, după cum se modifica vibrația planetei, treptat, nu brusc și astfel distructiv. Doar cel mai profund strat al corpului mental a rămas în stare latentă, în minimum de funcţionare, astfel încât oamenii din liniile genetice astfel nou-formate nu au mai putut crea mental, ca până atunci. Părinţii lor, Moşii, au rămas însă cu toate straturile în funcţiune, diminuându-şi activitatea mentală prin voinţă proprie la strictul necesar în stratul nostru dimensional – dar purtând o astfel de activitatea creatoare mentală în alte spații ale universului, cele interdimensionale, de unde mereu au putut să treacă şi în straturile dimensionale, alături de coordonatorii evoluţiilor primare şi secundare de pretutindeni. De acolo au lucrat în continuare tot spre binele omenirii și întregii planete.
Activitatea perceptivă şi de comunicare mentală şi astrală pentru oamenii din așezări a continuat o perioadă îndelungată, dar oamenii şi le-au diminuat treptat prin voinţă proprie, folosind treptat percepţii şi comunicare fizică, așa cum am ajuns să trăim și noi, azi. 
Să reţinem că:
a. Atâta timp cât au trăit  în preajma oamenilor, Moşii au rămas la un nivel vibraţional cuprins între mediu şi maxim pentru cele suportate de planetă în acea conjunctură cosmică;
b. Oamenii au rămas la un nivel vibraţional cuprins între mediu şi o diminuare treptată până la minim vibraţional al speciei umane.
Este important să ştim aceste lucruri (şi vom mai adăuga pe parcurs şi alte precizări în acest sens) în vederea înţelegerilor legate de lucrările care au avut loc în Peştera Ialomicioarei. 
Lucrările de amenajare interioară au fost realizate de-a lungul timpurilor – nu toate dela bun început – pe măsura derulării activităţilor pentru care peștera a fost folosită. Este dureros că cele care au fost realizate şi pentru această perioadă pe care o trăim acum au fost distruse sistematic de autorităţi în ultimii 20 de ani mai ales, dar totuşi ele au dăinuit până când o parte dintre cei care au avut sarcina de a cerceta vestigiile şi-au încheiat observarea generală şi munca de înţelegere a celor din peşteră. Astfel încât se pot povesti pentru a fi cunoscute destul de multe despre cele care au fost realizate cândva, despre modul în care peștera a fost de un real folos oamenilor: acum pentru cei mai mulți sunt informații, până când capacităţile noastre multisenzoriale se vor deschide suficient de mult pentru a cerceta singuri, individual, trecutul omenirii. Vom înțelege cu toții că aceste lucrări au fost realizate cu cunoaştere multă, profundă şi mai ales cu inteligenţă cu totul deosebită. 
Cu promisiunea că vom detalia unele dintre lucrările realizate aici, în Peştera Ialomicioarei, de-a lungul timpului, să enumerăm deocamdată principalele astfel de lucrări. 
1. Lărgiri de spaţii înguste la originea lor naturală, după devierea apelor din peşteră. Apele care traversau peştera au fost deviate, și se vor menține așa până la terminarea lucrărilor; infiltraţiile au fost parţial obturate, restul a fost drenate către pânzele de apă freatică din adâncime, fără să se scurgă în apa învecinată: apa pe care azi o numim a Horoabei (nu este Ialomicioara, mulți fac această confuzie – Ialomicioara izvorăște din locurile aflate dincolo de fundul actual al Peșterii, și nu ajunge în regiunea Padina; așadar apa Horoabei vine din munte, nu din peştera Ialomicioarei). Fiecare dintre aceste ape curgătoare au un rol deosebit de important pentru întreaga regiune, de aceea s-a avut în vedere acest lucru la realizarea lucrărilor, ținând cont de energetica muntelui şi a peşterii. Nu au fost doar simple lucrări de lărgire a peşterii, iar lucrătorii au ţinut cont şi de lucrările care aveau să se desfăşoare în acele vremuri, dar şi de cele care aveau să se petreacă de-a lungul timpului până spre mijlocul secolului XVII şi mai târziu. 
2. Crearea unor drumuri laterale celui principal, care străbate toată peştera: cele laterale sunt limitate – în trecut ele aveau roluri deosebit de importante pentru desfăşurarea cercetării schimbărilor planetare pentru Călătorii Moşilor, în perioadele lor de studii. Fiecare astfel de drum este creat pe filon de canale matriceale eterice, cu vibraţii diferite, dar apropiate, care creează posibilităţi speciale derulării studiilor extinse. 
3. Amprentări speciale în interiorul Peșterii:
– la intrarea în Peşteră;
– la o distanţă relativ mică faţă de intrare, după ce amprentările de la intrare acţionează vibraţional asupra oamenilor: este locul de liniştire, de pregătire interioară după acomodarea cu vibraţiile din peşteră: pregătire pentru oamenii care aveau să intre pe parcursul timpului în Peșteră, în vederea desfășurării de sfătuiri și chiar unele lucrări. Însă au fost avute în vedere și necesitățile pentru vizitatorii de azi, în vederea primirii liniștite, prin subconştient pentru majoritatea oamenilor, de informații pregătitoare pentru vremurile ce vor reveni, dar și direct conștientizate de cei care ştiu despre toate cele pe care le discutăm acum – privind structurile fizice și eterice, la fel ca și unele îndrumări ale entităților care derulează sarcini în Peșteră. 
Amprentările sunt aplicații de materiale cu vibrații diferite, special alese pentru crearea de impulsuri pentru corporalitatea oamenilor: sunt puternic incastrate în pereţii peşterii şi se autosusţin acum prin creşterea vibraţiei medii planetare. Ele au o formă de suprapunere asemănătoare unor foiţe puse una peste alta, cu vibraţii diferite care radiază şi influenţează astfel în mod benefic lumea care pătrunde în peşteră. 
Azi vibrația medie planetară a crescut şi nu mai este nevoie de influenţă mare pentru ca orice om – nu numai cunoscătorii – să poată susţine în condiţii normale o şedere fără să simtă oboseală. Astfel încât ele au azi o influență mai mică decât odinioară - și nu neapărat pentru că ele sunt în cea mai mare parte consumate de trecerea timpului, ci datorită schimbării timpurilor, vibrației planetare în principal. Totuși deocamdată unii pot parcurge peştera ori de câte ori vor ei, la rând, alţii nu pot parcurge peştera decât o dată şi, dacă vor să o mai parcurgă odată în aceeași zi, până la următoarea intrare în peşteră au nevoie de somn – adică de autostabilizare vibraţională. 
Legat de modelările de vânt din peşteră, actualmente – datorită sistemului de scări – observatorul nu mai poate parcurge lin, aşa cum au fost create iniţial drumurile prin peşteră, urmând firul de circulaţie a energiilor în peşteră. Cercetătorul nu mai simte virările de energii, cu vibraţiile lor de la un punct la altul, urmând strict canalele eterice matriceale din manşonul eteric, optime pentru cel ce străbate peştera. S-a creat în ultima vreme un sistem de scări care simplifică drumul prin peşteră, unind rapid punctele principale de vizitat – fapt pentru care mulţi obosesc şi se întorc din drum, înainte de a ajunge la punctul terminus al peşterii. Înainte, oamenii hipersensibili – cei care au folosit cândva peştera în sensurile discutate – puteau să considere că tot spaţiul interior era uşor de parcurs, drumurile urmând canalele eterice fără a trece brusc de la unul la altul decât dacă erau de vibraţii foarte apropiate. Necunoaşterea, şi imposibilitatea de a le percepe, au determinat punerea rapidităţii parcurgerii peşterii înaintea susţinerii unui drum lin care ar fi condus la o diminuarea substanţială a oboselii. 
4. Modelarea a două direcţii de vânt (de curent) pentru aerisirea peşterii, care permite şi asigurarea unor circulaţii energetice speciale care să împiedice deteriorarea amprentărilor vechi şi a canalelor din pereţi create special pentru estomparea sunetelor din exterior şi păstrarea unei vibraţii echilibrate în peşteră după plecarea Moşilor. 
5. Crearea unor canale foarte fine, ca nişte capilare: proporţional cu mărimea peşterii ele au un diametru de cca. 5-10 mm. Prin structura şi conţinutul lor, ele au un dublu rol:
a. Estomparea zgomotelor din exterior pentru păstrarea liniştii perfecte în interor, dar şi de alungare a animalelor care ar pătrunde aici în perioadele în care peştera nu este locuită. Canalele au, de la fundul lor spre exterior, pachete de fluxuri energo-materiale alese cu grijă şi compactizate în foiţe suprapuse – una dintre puţinele lucrări mentale realizate de Moşi în peşteră. Ele împiedică undele sonore să se spargă şi să creeze reverberaţii în peşteră: sistemul este vechi, folosit în străvechimi de absolut toţi oamenii la construcţia caselor şi navelor lor de deplasare pe planetă, pentru estomparea sunetelor propagate din codrii înconjurători către aşezările umane. Vom detalia într-un studiu separat despre sunet şi lumină în peşteră. 
b. Aceleaşi pachete de fluxuri au asigurat de-a lungul vremurilor o vibraţie medie echilibrată în peşteră, indiferent cât de mult a variat această vibraţie în timp, în exterior: vibrația a cunoscut, și cunoaște încă nu numai trecerea prin punctul de vibrație minimă zonală (cu câteva milenii în urmă), dar și începutul creșterii ei însoțită de variații extrem de puternice, pe care le resimțim azi din plin. 
Întreaga peşteră s-ar fi deteriorat mult mai rapid până acum dacă nu ar fi existat o asemenea amenajare specială. 
6. Am amintit în treacăt mai sus despre un loc de pregătire a vizitatorului: de liniştire de viaţa exterioară (liniştirea gândurilor în liniştea bruscă a locului), precum şi liniştirea corpului fizic după reacţia sa normală la schimbarea planului existenţial: trecerea din trăirea agitată exterioară la trăirea interioară liniștită. Vizitatorii trec printr-o adevărată perdea vibraţională – energii vehiculate cu viteză mare care conduc la schimbarea registrului vibraţional în câmpurile corpurilor, influenţează pozitiv corpurile cu vibrație înaltă din sistemul nostru corporal: prin echilibrarea lor la nivele de vibrație înaltă ele trimit relaxate fluxuri de energii fără blocaje, care măresc activitatea glandelor endocrine – mai ales hipofiza şi epifiza, făcând mai ușoară trăirea în Peșteră, fără multă oboseală, dar le şi pregătesc pentru creşterile impulsionate în continuare în parcursul peşterii. 
7. Crearea megalitului principal şi a celorlalte sculpturi pentru păstrarea unei moşteniri spirituale deosebite pentru popor. Vom detalia într-un studiu separat. 
8. Crearea hărţilor (sculptate în piatra muntelui):
– la intrarea în peşteră, reprezentând Europa şi înaintarea „dragonului” din răsărit către vestul Europei până la Oceanul Atlantic (migratorii);
– la Cascade, deasupra scărilor de coborâre, pe lângă o serie de alte sculpturi: capul de atlant şi peretele din dreapta cu capete de femei bătrâne (de aceea se mai numeşte locul şi „La Vrăjitoare”). Tot în acest loc, pe perete în partea cea mai înaltă deasupra scărilor, este sculptată harta României până la pragul matriceal din sudul subcarpaţilor meridionali;
– Sala Hărţilor: o sală specială, destinată marilor hărţi: fosta hartă a Atlantiei, imediat după ruptura vechiului continent A’Tlan în două continente separate (America de Nord şi Europa) – din nefericire distrusă prin anii 2002-2003: eu am apucat să o văd în 2001, după care am mai văzut anul următor cum bucăţile sparte erau duse la vale de ape şi prin 2004 nu mai era nici urmă din ceea ce fusese harta care mă făcuse să plâng de bucurie cândva (văzusem în viziunile mele exact la fel, în vieţile mele anterioare). 
Să ne oprim deocamdată aici, urmărind să detaliem câteva din cele de mai sus în studiile următoare. 

joi, 20 februarie 2020

06. CÂTEVA DETALIERI ÎN PLUS ALE UNOR IDEI DIN POSTAREA ANTERIOARĂ

I. IDEI PRINCIPALE
1. Scurtă paralelă între:
– manifestările oamenilor înainte de ultima glaciațiune: prin folosirea corpurilor mental și astral pentru percepțiile și acțiunile curente: deplasare, comunicare, creație materială;
și
– manifestările oamenilor după ultima glaciațiune, când noua corporalitate a oamenilor născuți de Moși putea oferi percepții, deplasare și comunicare mental-astrală, dar nu și creație materială mentală: manifestările mentale și astrale au fost reduse conștient treptat și înlocuite cu manifestări fizice.
2. Activitatea de îndrumare a Moșilor s-a îndreptat către activitățile curente ale oamenilor  și către transpunerea cunoașterilor oamenilor și percepțiilor lor mental-astrale în forme de expunere fizică: s-au format scrierea, pictura, sculptura, muzica, arhitectura, decorațiunile interioare și exterioare casei în așezare.
3. Moșii nu au avut un loc anume de așezare decât în primele milenii după glaciațiune, pentru formarea și îndrumarea populațiilor după necesitățile fizice, până în preajma primelor migrații. Ulterior au venit temporar în lăcașuri de acest fel, alese și formate conform necesităților Călătorilor: pentru studiu lor și pentru primirea îndrumărilor de la Moși. 
4. În rare cazuri, cum a fost și cazul geților, Moșii au intrat din nou în societatea umană, pentru formarea unor linii de apărare a teritoriilor carpatice în vremea migrațiilor până la retragerea romanilor din Dacia, orchestrată de dânșii. 

II. DETALII, DISCUŢII
Să reluăm pe scurt câteva idei din prezentările anterioare – în studiul ” 05. Primele lucrări de amenajare în Peştera Ialomicioarei”, cu detalii necesare pentru cele pe care le vom studia în continuare.
Peştera Ialomicioarei a fost aleasă pentru a fi folosită de Moşi, în lucrările lor de ajutor pentru oamenii aşezărilor din raza lor de putere energetică radiantă – un lucru deosebit de important, pe care azi cu greu îl putem înţelege dintr-o povestire: dar care atunci, în acele vremuri (cu cca. 8-10.000 ani în urmă) era cel mai normal, obişnuit lucru pentru întreaga omenire. Continentele nu erau împărţite în state, ţări – ci exclusiv în zone care ţineau de puterea energetică radiantă a unui Moş îndrumător pentru un grup de alți Moși cu care lucrase de la începutul noilor timpuri (numiţi de alte popoare: Patriarhi, Bătrâni, Vraci, etc.): așa cum grupul era format din bărbați și femei, și îndrumătorul de grup putea fi bărbat sau femeie şi vom discuta detaliat despre importanţa acestui fapt:
1. Trăiau în grup fără a forma familii, dar formau cupluri de lucru, de sarcină care avea nevoie și de energii masculine, și de energii feminine; nu purtau raporturi sexuale decât dacă un cuplu avea în destin procreerea, nașterea și creșterea de copii, iar atunci desfășurau asemenea relații asemenea oricărui alt cuplu de oameni, cu deosebirea că foarte rar venea pe lume un copil în cuplurile dânşilor, spre deosebire de cuplurile familiale din aşezări. Dacă nu aveau în destin o asemenea lucrare procreativă, nu aveau niciodată raporturi sexuale de-a lungul întregii vieți pământene. Motivul – bine înţeles atunci de toată lumea – era legat de faptul că Moşii pot trăi fără oboseală timp mult mai îndelungat, datorită structuralităţii corporalităţii lor, susţinută de o putere radiantă spirituală uriaşă. Ei sunt – conform evoluţiei lor – monade centrale (pe scurt: centrali), unii folosesc denumirea de Fii de Dumnezeu – alături de care întotdeauna pot să evolueze secundari (cu o treaptă de evoluție mai jos decât centralii care sunt coordonatorii evoluțiilor noastre): secundarii sunt ajutători foarte avansați, în învăţături pentru realizarea unor sarcini pe care şi ei le pot executa în prezența, sub îndrumarea centralilor. 
Aceștia sunt Moșii, ajutători și coordonatori principali ai evoluțiilor noastre. Ei au experiență uriașă pământeană (doar o mică parte din experiența lor totală), căci sunt dintre cei care, înainte de ultima glaciaţiune, au avut vieţi extrem de lungi, cu sarcini de conducători de societăţi, iar dintre secundari mulți au fost cei pe care îi numim azi paznicii continentali din străvechimi. Fiecare Moş avea în sarcină de ajutor aşezări cuprinse în radiaţia lui spirituală: în puterea cea mai mare a radiaţiei – dincolo de o anumită limită normală, radiaţia se estompa treptat, împletindu-se cu radiaţiile Moşilor din jur. Un grup de Moşi era condus de un Moş cu evoluţie superioară, centrală – ceea ce însemna şi radiaţie mai înaltă, şi vibraţie foarte înaltă, iar câmpul radiaţiei acestuia cuprindea părţi vaste din fiecare continent şi părţi vaste din oceanul planetar. 
Zalmoxis a fost conducătorul, îndrumătorul Moşilor care activau în regiunile cuprinse între versantul estic al munţilor Alpi şi versantul vestic al munţilor Urali. Alt Moş – conducător, îndrumător – avea în radianţa dânsului regiunea dintre Alpi şi o parte a Oceanului Atlantic, altul – regiunea dintre Urali şi o largă parte din Asia Centrală, şi aşa mai departe. 
2. Fiecare cuplu – având sau nu copii, copii care se năşteau extrem de rar – avea sarcini de ajutor pentru îndrumări privind orientări şi adaptarea manifestărilor oamenilor la noile condiţii de trai – de viaţă curentă prin folosirea majoritară a corpului fizic. În funcţie de variaţiile naturale locale ale vibraţiei planetare, ei îndrumau oamenii către diminuarea treptată a folosirii activităţii mental-astrale în viaţa curentă: prin voinţă, conștienți fiind toți oamenii de necesitatea adaptării lor la vibrația care devenea din ce în ce mai joasă. În acelaşi timp îndrumau către folosirea corpului fizic în toate sectoarele de activitate care se puteau desfăşura în locul lor de trai: aşa cum am mai discutat în studiile anterioare şi vom detalia și în studiile prezente. 

CÂTEVA FILE DE ISTORIE STRĂVECHE 
Moşii, în formula aceasta, au existat numai în perioadele de trecere de la traiul mental-astral la traiul fizic, în două mari etape:
1. Înainte de ultima glaciațiune, când toate activitățile oamenilor se realizau prin activitate mentală și astrală; în acea perioadă au întrumat oamenii să se obişnuiască cu activităţi generale premergătoare celor fizice realizate în condițiile de pe Pământ: spiritele umane au venit pe Pământ cu milioane de ani înainte de vremurile noastre, cu multă experiență de trăire în toate condițiile de acest fel și cu orice fel de corporalitate specifică creatorilor avansați. Asemenea pregătiri pentru oamenii din străvechimi însemna să creeze mental (atenție: cu ajutorul corpului mental, nu cu mintea care este un produs parțial al corpului fizic), cu densitate mică și vibrație foarte înaltă (toate proporționale cu corporalitatea de atunci, mult mai puțin densă decât cea de acum) unelte și materiale de lucru pentru diverse obiecte pe cale mentală, utilizându-le pentru a crea altele mai departe, fără să folosească corpuri planetare și vegetale așa cum facem acum: adică pământuri, metale, lichide planetare, precum și lemnul copacilor, fibre, piele și os animal, etc. Nimeni nu sacrifica sub nicio formă viața unor viețuitoare planetare, toate erau create prin compactizarea filamentelor energetice și materiale din aerul planetar: aceasta o numim creație materială mentală. Ceea ce se crea, prin procedeul numit materializare, se putea remodela tot mental, se putea dematerializa la sfârșitul folosirii lui, filamentele intrând astfel din nou în aerul planetar din care planeta însăși se aprovizionează pentru întreținerea proprie și a corporalității tuturor viețuitoarelor biositemului său. 
Spre exemplu: crearea mentală a unui topor (unealtă) şi a unui trunchi de copac (material de prelucrat), erau realizate separat, apoi erau folosite pentru a secţiona trunchiul pentru a obţine scânduri folosite la crearea unei case, a unei bărci, a unei părţi de mobilier, așa cum aveau să creeze în viitor – dar folosind metal planetar (din corpul planetei) și material vegetal (copac) așa cum aveau să fie folosite în viitor, în etapa planetară pe care azi o numim fizică, când orice activitate se realizează cu corpul fizic și folosind materiale fizice care doar se prelucrează pentru obținerea obiectelo/obiectivelor necesare vieții. 
Să reținem că toate acestea erau pregătiri pentru epoca fizică ce avea să vină în viața omenirii, căci restul vieții se derula după principii deosebite de modul în care construim azi obiectivele noastre. Iar această perioadă de pregătire s-a derulat înainte de PENULTIMA glaciațiune. 
Pe de altă parte să reținem că cei pe care azi îi numim Moși s-au născut în acea perioadă și au avut sarcina de a ajuta omenirea în astfel de pregătiri. După ULTIMA glaciațiune au avut sarcina de a îndruma și ajuta, așa cum am mai discutat, toți oamenii să schimbe creația mentală cu creația fizică, deplasarea, hrănirea, comunicarea – toate mentale în trecut – cu corespondențele lor fizice, realizate cu corpul fizic, așa cum facem acum. În timp ce tot dânșii au născut primii oameni noi după ultima glaciațiune, cu corporalitate specială pentru epoca fizică, Moșii au rămas în continuare cu corporalitatea lor veche, cu specific mental-astral, dar având experiența profundă de a trăi și fizic, fără să efectueze lucrări mentale decât punctual (puncte mici, absolut necesare) dar având percepții intacte mentale și astrale prin intermediul cărora puteau să simtă schimbările cele mai fine ale planetei și să ajute oamenii să se adapteze corespunzător, de la un an la altul. 
2. O altă parte importantă a sarcinilor lor și absolut necesară omenirii de ieri și de azi, a fost îndrumarea oamenilor într-o serie de lucrări de transpunere în creaţie fizică a cunoaşterilor de tot felul şi redarea, în elemente de creaţie fizică, a percepţiilor: auditive – instrumente muzicale pentru redarea sunetelor fundamentale pe care le auzeau prin senzorii corpurilor fluidice, în mod curent; parfumuri – conform parfumului emanat de orice structură materială; redarea prin pictură a culorilor aurice ale diferitelor corpuri, elemente din natură; în arhitectură: arcele folosite la construirea caselor, podurilor peste ape; arte plastice decorative: pictură, sculptură; artă vestimentară – îmbrăcăminte şi încălţăminte fizică după modele asemănătoare realizărilor mentale pentru dozarea fluxurilor atrase în jurul corpului fizic şi pentru protecţia acestuia (în străvechimi: pentru protecţie împotriva radiaţiilor venite din cosmos), etc.
După ultima glaciaţiune, Moșii au asistat şi îndrumat oamenii să se implice total în rememorări de manifestări şi adaptări la noua viață: după amintirile active încă din vieţile anterioare şi din viaţa în curs, şi interactive: din cele anterioare venirii lor pe Pământ, şi anterioare ultimei glaciaţiuni de pe Pământ. Adică să-și folosească absolut toate amintirile, intuițiile, clar-intuițiile și clar-simțurile atâta timp cât le aveau, căci erau în diminuare treptată, după cum se diminua vibrația planetară.
Apoi Moşii s-au retras de peste tot după ce oamenii au încheiat vizibil, consolidat, toate adaptările lor la manifestări posibile pentru acele timpuri. Ei se vor întoarce după ce majoritatea celor care şi-au încheiat destinele fizice se vor fi obişnuit cu ideea revenirii la activităţile mental-astrale corespunzătoare dezvoltărilor, din nou, ale tuturor corpurilor fluidice, păstrând însă dezvoltarea actuală a corpurilor fizice – necesară derulării sarcinilor umane în continuare. Ne vor ajuta să înţelegem că majoritatea regulilor social-religioase în puterea cărora am trăit în ultimele milenii nu sunt de lepădat – fiind însă necesare în alte condiţii, în alte cicluri de vieţi fizice în viitor, care ne vor învăţa astfel să respectăm experienţa formată şi s-o sublimăm acolo unde este posibil şi aici, pe Pământ, dar şi în alte locuri din Univers, și să înţelegem şi oamenii cu care am trăit: care sunt spirite care au creat evenimente prin trăirile lor, chiar dacă le-au folosit pentru pentru interese egoiste, personale sau de grup restrâns – dar din toate vor învăţa imediat să nu mai facă aşa ceva, extinzând în schimb altruismul, respectul, iubirea la nivele de vibraţie din ce în ce mai joase ale universului, pe măsura creşterii puterii energetice personale; învățăm cu toții să avem răbdare, înțelegere, să conlucrăm, să ne ridicăm mereu calitatea tuturor celor pe care le realizăm.

MOȘII NOȘTRI
Moşii nu au locuit efectiv în Peştera Ialomicioarei; ei circulau în lume, de aceea nu se poate spune că în cutare sau cutare loc a locuit Zalmoxis sau diferite grupuri de Moşi. Aveau locuri în care lucrau și îndrumau oamenii prin intermediul Călătorilor, așa cum știm acum, deși la început, în epoca pe care noi o numim antică, au avut pe toate continentele așezări restrânse, unde puteau ajunge și oamenii care aveau în destin să-i întâlnească și să primească învățături de la dânșii. La noi, după retragerea Moşilor din apropierea aşezărilor umane, Călătorii Moşilor au rămas în Peştera Ialomicioarei, la fel ca şi în începuturi, când au locuit o scurtă perioadă acolo, până când peştera a fost formatată în vederea desfăşurării studiilor lor şi primirii de îndrumări de la Moşi. Înafară de scurtele perioade în care desfăşurau aceste activităţi cu Moşii în Peştera Ialomicioarei, şi ei erau în circulaţie între aşezări, locuind în casele de Călători, create tot de ei, dar special pentru întâlnirile lor cu Învăţătorii din aşezări, la distanţe suficient de mari pentru a nu influenţa cu câmpurile lor percepţiile oamenilor din aşezări. Pentru oamenii aflaţi în drumeţii spirituale erau create alte case de Călători, tot de către ei, situate pe drumurile pe care fiecare om le realiza în acele timpuri de început. 
Peştera Ialomicioarei nu era unicul loc de acest fel din ţară şi nicidecum din lume. Asemenea acestui lăcaş erau şi multe alte locuri din ţară – din toată lumea, pentru fiecare grup de Moşi care aveau sarcini de ajutor pentru diferite regiuni de pe toate continentele: noi discutăm despre Peştera Ialomicioarei ca fiind unul dintre locurile de acelaşi fel din teritoriile geţilor. Să reţinem acest lucru. 
Aşadar, în perioada în care Moşii ofereau îndrumări pentru orientarea oamenilor şi adaptarea cunoaşterilor lor generale la realităţile locale, ei au însoţit Călătorii, locuind cu ei aici – dar pe o perioadă scurtă de timp. Practic asemenea locuri nu erau locuinţe pe viaţă, ca o proprietate a unor sau altora. Casa lor era lumea întreagă. Pe de altă parte, Peştera Ialomicioarei chiar a adăpostit o lungă perioadă de timp o parte din conducătorii geţilor, în frunte cu Decebal şi Deceneu, pe vremea când s-au pus la punct strategiile de conlucrare cu romanii pentru adăpostirea țării și a oamenilor de năvala grupurilor migratoare. Nu era prima oară când anumiţi oameni, pe lângă Călători, uneori Învăţători şi Măiaştri, au stat o perioadă de timp în Peştera Ialomicioarei. Au fost perioade mai lungi sau mai scurte, după necesități, din mileniul IV, III şi II î.H., în vedere primirii de îndrumări pentru realizarea celor ce aveau în viitorul lor să fie obiceiuri fizice create pe baza celor menatle și astrale. Acestea erau deja în mileniul al II-a î.H. adevărate obiceiuri, deja tradiţii ale tuturor popoarelor dintre Alpi şi Urali, aplicate permanent, cu conștiinciozitatea caracteristică lor. Obiceiurile lor de atunci au devenit tradiţiile de azi. 
După retragerea majorității Moşilor – chiar şi a celor din Dacia, una dintre cele mai târzii retrageri din lume, cei foarte puţini rămaşi – Moşii şi Călătorii lor – nu au mai locuit în locuri cunoscute, dar au rămas în tangenţă cu oameni de legătură prin destinul lor, care crescuseră de când erau copii în preajma Moşilor şi Călătorilor lor. Vibraţia Moşilor era foarte mare (chiar dacă ei şi-o diminuau ţinând radiaţia lor sub control riguros), dar vibraţia mediului şi a corporalităţii oamenilor era din ce în ce mai joasă, în mod natural, de aceea pentru învăţături şi aplicaţii aveau nevoie unii copii – viitorii oameni de legătură cu Moşii şi cei care au rămas în continuare Călători ai Moşilor – să stea alături de Moși în locuri special amenajate, răspândite prin teritorii. Tocmai pentru ca asemenea ajutători să poată face faţă șederii în preajma Moșilor, Moşii îşi diminuau vibraţia proprie până la limita superioară a suportabilităţii oamenilor: prin voinţa lor proprie, doar temporar, după care îşi readuceau şi vibraţia corporală, şi intensitatea radiaţiei proprii la nivelul lor personal normal. Căci aveau nevoie de puteri sporite nu pentru a se simți superiori, ci pentru continuarea sarcinilor lor personale, în special pentru:
– echilibrarea vibraţiei medii planetare, pentru supravieţuirea oamenilor şi a întregului biosistem, precum şi supravieţuirea chiar a planetei, pentru influenţarea cât mai redusă a planetelor din sistemul stelei locale (Soarele) şi a stelei însăşi;
– trecerea din stratul nostru dimensional în stratul dimensional alăturat, şi de acolo în celelalte straturi dimensionale superioare, paralele cu stratul nostru, precum şi în straturile (spațiile) inter-dimensionale care se deplasează periodic între straturile dimensionale. 
Să revenim la Peştera Ialomicioarei din vremea începuturilor. 
Nimic nu era modelat înafară de netezirea drumurilor în interior printre pietrele naturale ale peşterii. Chiar şi astfel de drumuri prin peșteră erau restrânse – comparativ cu ceea ce ştim azi. Peştera era luminoasă în mod natural datorită vibraţiei foarte înalte, aspectul general pe care îl vedeau Călătorii acolo era de cristal, aspect care s-a păstrat cam până în mileniul al III-lea î.H., când treptat s-au instalat şi aici efectele diminuării vibraţiei planetare. Vibraţia a fost menţinută înaltă o vreme, pentru ajutor necesar Călătorilor din peşteră, după care a fost diminuată progresiv, ca să nu fie Călătorilor grea şederea în diferenţa foarte mare dintre interiorul şi exteriorul peşterii. 
Să ne aducem aminte din studiul anterior că am discutat despre faptul că Peştera Ialomicioarei a fost aleasă datorită faptului că are fluctuaţii vibraţionale foarte mici în interiorul ei. Fluctuaţii mai mari (dar nu foarte mari) sunt în zona intrării în peşteră și în fundul peșterii. Azi variaţiile sunt mult mai mari, pentru că şi fondul general de vibraţie al planetei are o variaţie accentuată, după schimbarea sensului vibraţional al planetei (de la diminuare la creştere). 
În ultimul mileniu asemenea variaţii în astfel de puncte au devenit perceptibile de către oameni, chiar şi de către cei care nu au o cunoaştere profundă a fenomenului. Curent, observăm azi asemenea variații pe fotografiile digitale, ca și când s-ar fotografia vântul puternic în interior (dar nu se simte niciun fel de vând de către vizitatori); periodic se intensifică și în Peştera Ialomicioarei, pentru scurt timp, dar în alte locuri aproape permanent, prin structura eterică, prin diferențele foarte mari între canalele eterice matriceale; se poate percepe această diferență extrem de puternic în Peştera Polovragi, de exemplu și vom analiza şi Peştera Polovragi la timpul cuvenit. 
O asemenea variaţie puternică sub nicio formă nu deranja Moşii, în mod normal nu deranja nici Călătorii, mai ales că nu se trăia mult timp în peşteră – Călătorii fiind tot timpul pe drumuri împreună cu oamenii din aşezări. Dar era nevoie de o variație cât mai scăzută pentru derularea studiilor proprii, căci Moșii niciodată nu au încurajat lipsa studiului personal – și pentru Călători, Învățători și Măiaștri, dar și pentru toți oamenii din așezări. Călătorii veneau în perioade scurte pentru studii personale și, la vremea necesară, veneau Moșii pentru a oferi îndrumări privind schimbările cele mai subtile ale vremurilor: în preajma solstiţiilor şi, uneori, când era cazul, şi în preajma echinocţiilor, precum şi în alte perioade care împlineau niște ritmuri la câţiva ani, rând pe rând. Să reținem că studiile Călătorilor erau mult mai ample decât ceea ce duceau oamenilor, pe care le discutau cu Învățătorii, pentru orientările și legăturile cu alte perioade următoare pentru care acești îndrumători aveau nevoie spre împletirea efectelor schimbărilor mai vechi cu alte noi schimbări care veneau în timp. 
În restul timpului, peştera era liberă – nu închisă, căci sistemul de absorbţie a sunetelor de la gura peşterii determina o uşoară – dar clară dezorientare pentru animalele obişnuite cu zgomotul natural dinafară şi astfel nu se adăposteau în peşteră, nu intrau acolo pentru a-şi găsi aici sălaş; ele căutau locuri ferite, adăpostite, pentru a-şi creşte puii, dar în acea linişte perfectă puii nu ar fi putut avea parte de o adaptare corespunzătoare la viaţa normală a codrilor din împrejurimi. 
Aşadar să reținem că Moşii şi Călătorii plecau din peșteră după finalizarea perioadei de îndrumări şi se reîntorceau când se apropia solstiţiul următor. 


duminică, 9 februarie 2020

05. PRIMELE LUCRĂRI DE AMENAJARE ÎN PEŞTERA IALOMICIOAREI

Când am intrat prima dată în Peștera Ialomicioarei m-am uitat pe traseul expus pe peretele din dreapta. Am sesizat undeva pomenit numele lui Decebal, ”Grota lui Decebal” dacă nu mă înșel, și pe parcursul primei părți a drumului m-am întrebat sincer, fără să cred că a stat vreodată Decebal acolo – prostuța de mine! – dacă Decebal s-ar fi târât ca noi, cocoșați pe sub lespedea lungă și extrem de joasă, sau gâfâind la urcarea unor scări nefiresc de abrupte (și-mi spuneam... ce părinți inconștienți! să meargă cu copii mici pe lângă ei și cu altul încă și mai mic în cârcă – copilașul pe care îl vedeam nu avea nici un an, nu pot uita cum stătea cu piciorușele pe umerii tatălui și cu mânuțele împletite în jurul gâtului lui, un ghemotoc cu ochii mari rotindu-i în toate părțile). Asta a fost cam vreo 10 minute, timp în care am conștientizat că de fapt mersul acesta în ”pasul piticului” deschide plexurile de pe spate – mi-am amintit că metaniile din religii au acest rol pe care lumea, dar cred că nici preoții nu-l știu. La fel aveam să văd un an mai târziu că se folosise același procedeu de îngustare a locului de la intrare la Templul Ursitelor de la Șinca Veche – intrare distrusă, deschisă larg în ultimii ani, ca să... treacă dom’le omul liniștit, ce-i aia să se chinuiască să se aplece... – spunea cineva mai apoi, cu vădit dispreț... de fapt cu necunoașterea celor cu adevărat sfinte pentru omenire...
Urcușul abrupt are și el importanța lui, am învățat eu mai departe: printre altele (întărește plămânii, dar și ligamentele - și pe urcare, și pe coborâre), dar încă și mai mult: oxigenează creierul, îl ajută astfel printre altele să poată face mai repede și mai clar legătura cu celelalte corpuri – mental și astral în special, la început, decodificând percepțiile venite de la senzorii corpurilor cu vibrație mult mai mare decât cea a corpului fizic... De unde și viziunile, fleșurile de viziune și sunete minunate pe care le pot avea mulți oameni în acest loc binecuvântat...
...Și câte și mai câte!...



I. IDEI PRINCIPALE
1. Traseul principal și căile de colaterale în Peștera Ialomicioarei sunt naturale, create de ape de-a lungul vremurilor.
2. Pe traseul principal s-au realizat adaptări pentru a putea fi străbătută ușor și pentru a putea fi locuită – adaptări care au fost realizate inițial de Moși; la început au fost locuite temporar, de Moși și Călătorii Moșilor, iar în timpuri mai apropiate – de Călătorii și Moșii care au intrat în conducerile social-politice, pentru care au fost create alte adaptări de către Călătorii Moșilor. 
3. Primele lucrări au cuprins:
– lărgirea moderată a traseului săpat de ape, fără să se niveleze de stâncile originale ale locului;
– crearea unor canale-pori în ambele căi de acces: la intrarea în lăcaș și la fundul lăcașului, pentru a proteja interiorul lăcașului de zgomotele exterioare (protecție sonică);
– ridicarea nivelului de vibrație în lăcaș: lucrare perfect conștientă, nu doar conjuncturală, chiar dacă a fost implicită prin realizarea lucrărilor mentale și dopurilor de energie puternic compactizată din interiorul porilor din pereți. 

II. DETALII, DISCUŢII
Traseul principal şi căile colaterale în Peştera Ialomicioarei sunt create de ape de-a lungul timpurilor Pământului. Pentru a fi locuită, chiar și temporar la început, s-au deviat apele care intrau în peşteră – pe trasee vechi de albii părăsite – către locuri care nu ar fi deranjat nici biosistemul, nici aşezările umane.
Pe traseul principal, după retragerea şi uscarea peşterii, locul s-a lărgit în câteva puncte principale pentru a fi folosit în mod complex, după necesităţile pentru care a fost aleasă această locaţie. Drumurile au fost nivelate, toate aceste prime lucrări fiind realizate de către Moşi. Nu s-au realizat în mod expres alte amenajări în interior, în mod special la început pentru Moşi. 
Ulterior, alte lucrări necesare au fost realizate în principal de către Călători, dar cu ajutorul Moşilor. După terminarea lucrărilor, când a fost nevoie de-a lungul vremurilor, Moşii au realizat şi alte lucrări în continuare – numai dacă era nevoie de puterile lor, folosite în mod fin, atent. În acele timpuri, toate lucrările care au implicat creaţie mentală au fost realizate numai de către Moşi, întrucât în acel moment numai ei mai puteau să le deruleze; ei păstrau suficientă putere la toate nivelele de vibraţie – prin puterea evoluţiilor lor avansate și experienței de autocontrol – având:
1. Percepţii avansate în domeniul canalelor eterice matriceale continentale ale planetei urmărind, aşa cum vom vedea în detaliu în studiile viitoare – distribuțiile lor pentru realizarea unor structuri canaliforme, extrem de fine, canale-pori cu concentrare mare pe pereţii de la ambele căi de acces în incintă. Au urmat şi alte lucrări ce necesitau precizie de percepţie nu numai în acele timpuri, ci cu vedere în viitor pentru a nu schimba setul de vibraţie al canalului eteric în regiunea căruia se realiza fiecare lucrare: o deviere chiar şi superficială în radianţa canal-perete ar fi avut consecinţe grave asupra energeticii locului;
2. Puterea proprie de a-şi modela vibraţia în timpul lucrului, astfel încât să nu depăşească limitele variaţiei vibraţiei locale în acel timp, aşadar pentru un timp de ființare finit, exact cât avea să ţină etapa de învățături avansate pentru oameni, care cuprindea:
– perioada în care era necesar de dus îndrumări de către Călători de la Moşi către oamenii din aşezări; 
– perioada în care cu toţii, oameni și îndrumători, aveau să participe la formarea unor obiceiuri pe care azi, după mult timp, le numim tradiţii, precum şi aplicarea acestor obiceiuri cu suficient timp înainte ca oamenii să-şi piardă capacităţile de percepții mentale şi capacitatea de a efectua conștient călătorii astrale pentru cercetare, cunoaștere avansată – adică epoca în care a început să fie nevoie de astfel de obiceiuri, care astfel își îndeplineau rolul de ajutor concret, fizic, pentru oamenii de pretutindeni, ajutaţi tocmai fiind astfel de faptul că aveau deja experienţă de folosire a acestora. 
O altă activitate care s-a derulat în puține popoare și care presupunea activități ale Moșilor în viața poporului, a fost, cu privire directă la poporul nostru, o activitate de îndrumare a conducătorilor social-politici ai poporului în vederea conservării tradiţiilor în acest loc din Europa. Iar această activitate s-a derulat într-o vreme mai greu de suportat de oameni în acele vremuri – și politic, și vibrațional, adică în viața curentă (oboseală, emoții puternice schimbătoare multe fiind la limita dintre subconștient și conștient): adică imediat după schimbarea sensului de variaţie a vibraţiei din această zonă a universului, după terminarea lucrării hristice pe Pământ, după Înălțarea Lui în dimensiunile structurale paralele ale universului. Deși noi știm despre războaiele din epocă – nu războaiele erau cele mai importante, cât a ține piept, cu înțelepciune, cu atenție și în necesitățile timpului, migratorilor care puteau distruge populațiile și zestrea de tradiții pe care o moșteniseră dacii în acele vremuri. Vom relua astfel de discuții după detalierea unor particularități ale acestor spații necesare activităților care s-au derulat în peșteră. 
Să reținem faptul că asemenea implicări ale Moşilor au avut loc şi în alte popoare din lume, de pe toate continentele, atunci când a fost nevoie de asemenea implicări. 
Aşadar, aceste lucrări realizate de Moşi, s-au derulat pe următoarele direcţii principale:
1. Lărgirea moderată a traseului natural, fără să fie nivelat locul de vârfurile stâncoase ascuțite sau rotunjite de ape, păstrându-se astfel compoziția vibrațională a muntelui;
2. Crearea canalelor-pori, lungi și foarte înguste în adâncul peretelui, cu dopuri de energie fundamentală puternic compactizată: lucrare realizată în pereții din ambele locuri de acces: la intrarea în peșteră şi în fundul peşterii, pentru realizarea unei protecții sonice – cu alte cuvinte păstrarea liniștii profunde în peșteră, unde se derulau lucrări mental-astrale extrem de importante;
2. Au ridicat nivelul de vibraţie în peşteră, prin însăși efectuarea lucrărilor lor mentale și trăirea lor în peșteră. După terminarea tuturor acestor lucrări de început, atunci când s-au retras Moșii pentru prima dată, ei au lăsat vibraţia la un nivel mediu până la care, în condiţii naturale, ar fi putut să se ridice ea însăşi dacă vibraţia nu ar fi fost în continuare în scădere. Astfel, de la podea, pe o porţiune de aproape jumătate de metru – 1 metru, vibraţia înaltă a fost uşor diminuată, lăsând astfel totuşi o vibraţie înaltă a peşterii, realizând o atmosferă bună, uşoară pentru lucrările mental-astrale ale Călătorilor şi Moşilor, când aveau să se reîntoarcă. 
O viziune din timpul dinainte de diminuarea vibraţiei arată întreaga peşteră puternic luminată, tot materialul stâncos având aspect de cristal. După diminuare, se văd doar vârfuri luminoase de stânci – cam o treime de la vârf, aşadar doar cu vârful cu aspect cristalin, restul fiind asemănător ca aspect cu ceea ce vedem azi, doar că interiorul era deosebit de curat, nivelat, cu drumuri line de circulaţie peste tot – şi fiind modelate pe lângă pereţi, nivelate lin într-un mod special de către Călători, înainte de venirea Moşilor. 
Astfel peştera amenajată a fost folosită pe tot timpul cât Călătorii au dus îndrumări oamenilor din aşezare – dar ei au continuat să lucreze cu Învăţătorii şi Măiaştrii pentru consolidarea cunoaşterilor de tot felul, locuind efectiv în peşteră, chiar și atunci când nu a mai fost nevoie să ducă îndrumări oamenilor. 
Putem continua pe scurt cu puțină istorie reală, a populațiilor getice. După terminarea perioadei de lucru pentru oamenii din aşezare, adică la începutul mileniului IV î.H., Călătorii au dat drumul la ape, la natură, în peşteră, pentru o perioadă limitată de timp. Apoi ei au ieşit în lume, cum am scris mai sus, ajutând oamenii din aşezările din Podişul Transilvaniei să se pregătească de perioada primelor migraţii ale unor grupuri din răsărit, de la sfârşitul mileniului III –începutul mileniului II î.H. În vederea retragerii oamenilor locului din calea migratorilor, Călătorii au ajutat la formarea unui cordon de mici grupuri de aşezări (mici cătune le-am numi azi) de la poalele munţilor – Carpații Meridionali – până la jumătatea drumului spre crestele munților, unde se vor retrage treptat cei din așezări. Totul a fost creat astfel pentru a da drum de libertate migratorilor care se îndreptau spre centrul şi vestul Europei. 
Despre epoca migrațiilor istoria oficială nu spune prea multe lucruri, lăsând să se propage ideea, confuzia conform căreia Europa ar fi fost atunci practic goală, așezările, orașele fiind amplasate doar pe malul mărilor și a marilor ape curgătoare. Dar de fapt primii migratori s-au integrat treptat și repede în rândul populațiilor locale care au revenit din munți și au folosit cu toții împreună același procedeu al retragerii la al II-lea val, din mileniul I î.H. – mileniul I d.H. Astfel, și al II-lea val a găsit în interiorul continentului tot spații goale, fără populații umane, pe care le-au ocupat migratorii. Populațiile cunoscătoare dinainte, conform planurilor știute bine de la începutul acestor vremuri, au rămas în majoritate în noile locații din munți, nu s-au mai reîntors la vetrele satelor lor, unde au rămas migratorii, acolo unde au putut: căci erau oameni obișnuiți cu câmpiile și doar puțin cu regiuni deluroase, de loc cu munții, cu codrii. Tocmai de aceea geții locului au putut rămâne în regiunile din munți și de la poalele munților, căci erau obișnuiți cu orice fel de reliefuri, cunoscând din moștenirea anterioară modul în care se puteau folosi de orice fel de resurse locale, în orice loc. Obișnuințele și învățăturile moșești și strămoșești, ajutorul primit de la Călătorii Moșilor care au lucrat cu Învățătorii și Măiaștrii, au ajutat la tot acest proces de reașezare a populațiilor continentale. 
Să detaliem un pic. De fapt migratorii au fost lăsaţi să se împrăştie în Europa, iar de-a lungul mileniului II î.H. au fost integraţi în populaţiile locale, de sorginte moşească, coborâtori din transcedentali de fapt, localnici reveniţi, coborâţi din munţi către vetrele strămoşeşti. La vremea aceea migratorii erau paşnici, ei plecaseră din locuri pe cale să devină deşertice, oameni care nu aveau puterea să se adapteze noilor condiţii pământene după plecarea Moşilor lor. Încurajaţi şi primiţi cu respect de către localnici, ei s-au adaptat imediat locurilor, având astfel practic la bază acelaşi fel de îndrumare şi cunoscându-se în linii mari, populaţional, din drumeţiile lor spirituale. Aveau la acea vreme proaspăt acelaşi fel de cunoaştere, cunoscând bine regiunile către care se îndreptau. Nu pierduseră tradiţiile lor nici o clipă, asemănătoare cu cele de pretutindeni, deci și cele ale geților: erau oameni buni, înţelepţi, care respectau şi oamenii, şi locurile, cu toate vieţuitoarele lor, întreaga viaţă planetară. Vremurile nu erau încă tulburi și tot acest proces s-a derulat fără mari probleme la început. Dar diminuarea continuă a vibrației planetare a impulsionat uitarea și schimbarea spiritelor umane treptat, începând epoca războaielor care deja înflorise pe alte continente: mai ales în nordul Africii, Arabia și Orientul Apropiat (Mesopotamia, etc.) 
În ce priveşte situaţia Moşilor: o parte s-au retras – în locurile de întrunire a tuturor Moşilor de pe toate continentele, în Insulele Pacificului de sud, dar continuând să ajute populaţiile de pretutindeni. O altă parte a rămas în marginea popoarelor lor, continuând să îndrume conform schimbărilor planetare, la fel ca şi până atunci – dar numai în momentele cheie ale vremurilor, întrucât oamenii fuseseră instruiţi îndelung, pregătiţi în mileniile anterioare. O ultimă parte a Moşilor şi Călătorilor lor au rămas lângă conducătorii aşezărilor. Conducerile aşezărilor au fost formate din rândul Călătorilor şi Învăţătorilor Moşilor, iar în vremurile evenimentelor istorice pe care le legăm de cuceririle romane, în rândurile conducătorilor au intrat unii dintre Moşii rămaşi în teritorii. Astfel ar trebui să renunţăm la confuzia de a crede că au existat mai mulţi Decenei, mai mulţi Duraşi, precum și faptul că Decebal ar fi decedat în condiţiile ghicite de pe columna de la Roma. 
Dar vom mai avem multe alte ocazii să discutăm pe larg despre toate acestea. 
Să reţinem faptul că în acea perioadă oamenii nu au traversat munţii, Carpații Meridionali, spre sud, spre câmpii, întrucât vibraţia pământului dincolo de subcarpaţii sudici era prea joasă pentru ei în acele vremuri şi încă mult timp în continuare. Abia în pregătirile pentru apărarea teritoriilor de perşi şi romani, la sfârşitul mileniului I î.H., în faţa pericolelor iminente, mulţi au coborât şi au rămas doar pentru a apăra subcarpaţii şi trecerile pe Dunăre (Istru) şi nu pentru a rămâne definitiv acolo; sub nici o formă transhumanţa nu-şi are locul aici. 
Aceşte efective umane – special instruite pentru observare şi apărare – care au rămas în sud, chiar şi după evenimentele de la sfârşitul mileniului I î.H., s-au retras spre Transilvania, pentru a ajuta la oprirea migratorilor care forţau intrarea în ţară. După tratativele cu romanii, despre care vom mai discuta, oamenii s-au retras în, şi peste munţi. 
În toată perioada războaielor cu romanii, şi apoi lupta lor împreună cu romanii pentru oprirea migratorilor dincolo de ţară, coordonarea lucrărilor comune de şedere, desfăşurarea operaţiunilor militare şi apoi retragerea lor după momentul finalizării operaţiunilor, s-a realizat în câte un punct din munţii din miazăzi şi răsărit – punctul din miazăzi fiind Peştera Ialomicioarei. Nu degeaba una dintre sălile din peşteră a primit numele lui Decebal, căci şi el, şi alţi conducători au primit aici îndrumările Moşilor reuniţi periodic din toate locurile dintre Alpi şi Urali. 
După anul 500 d.H., adică după retragerea romanilor şi reaşezarea oamenilor în vetrele vechi ale aşezărilor din teritorii, Peştera Ialomicioarei a fost eliberată din nou, au fost lăsate libere apele în peşteră: dar asta nu înseamnă că peştera a fost inundată complet ci, aşa cum localnicii şi unii vizitatori iubitori ai peşterii ştiu bine acum, când vin apele din munţi mai ales primăvara, cresc apele în peşteră de la un nivel relativ mic – la un nivel mai mare, în funcţie de viituri, după care apele rămân la un nivel foarte scăzut sau chiar fără ape pe timp de secetă. 
Călătorii Moşilor au rămas în continuare, în teritorii, astfel:
– cea mai mare parte au rămas ca sihaştri în apropierea aşezărilor, a căror importanţă a rămas întotdeauna uriaşă, chiar dacă istoria oficială pomeneşte doar de Daniil Sihastrul; dar dânsul a fost reprezentantul unui lung şir de sfetnici ai poporului, retraşi şi chiar ascunzându-se de trădători, în vâltorile timpului. 
– o altă parte au creat meseriile itinerante, de fapt Călătorii au păstrat în memoria poporului cunoaşterea existenţei şi rolului străbunilor lor. Parte dintre ei, care au continuat să țină legătura cu Moșii sau trimiși ai lor, au fost numiţi zburători, hultani, kapnobatai – solomonari mai târziu după influenţe biblice. Şi din rândurile sihaştrilor, şi din rândurile itineranţilor au fost destui care au ţinut legătura cu Moşii rămaşi în teritorii – puţini, dar reali. Asemenea tibetanilor, africanilor, maorilor şi incaşilor, solomonarii erau cei ce puteau parcurge distanţe uriaşe într-un timp relativ scurt, prin mers plutit la suprafața pământurilor și apelor, pentru a lua legătura cu ajutătorii înălţaţi – Moşii Nemuritori...
În Peştera Ialomicioarei s-au oprit nu de puţine ori sihaştrii luminaţi – mai mult sau mai puţin religioşi în liniile timpului lor, dar având o viaţă cu atitudine religioasă de respect faţă de lumea întreagă, pământeană şi de dincolo de Pământ, cunoscând bine reperele spirituale ale lumii de pretutindeni. 
Sihaştri au ajutat oamenii în timpul războaielor prin sfaturi, strategii, dar abia după ce vom începe să ne amintim noi înşine despre dedesubturile istoriei neoficiale (de altfel binecunoscute de societăţile secrete şi de cea mai mare parte a conducătorilor statelor lumii) vom înţelege şi vom accepta faptul că Moşii şi unii dintre Călătorii cu capacităţi mentale şi astrale deosebite, au lucrat permanent pentru echilibrarea vibraţiei în regiunile în care au trăit. Fără munca lor – de loc uşoară, căci ei au luat în piept, cu o sensibilitate care pe alţi oameni i-ar fi strivit de-a dreptul – toată societatea omenească ar fi fost mult mai agresivă şi poate că la acest moment nici măcar viaţă pe Pământul distrus de arme nucleare nu ar mai fi existat. 
După această rapidă trecere în revistă a istoriei legată de Peştera Ialomicioarei, să ne îndreptăm atenţia asupra profunzimii mesajelor din interiorul ei: căci ea este un loc eminamente spiritual şi istoric deopotrivă – după cum bine vedem. 

miercuri, 5 februarie 2020

04. ALEGEREA AMPLASĂRII LĂCAŞULUI CONFORM DESTINULUI PLANETAR AL UTILIZATORILOR

Am vizitat pentru prima oară Peștera Ialomicioarei în anul 2001, la chemarea dlui profesor Grigore Albu Gral, Dumnezeu să-l odihnească în pace!... Era o dimineață frumoasă de vară și se planifica să mergem pe Platoul Bucegilor. Dar dânsul s-a întors către o tânără din grup și i-a spus că ar fi bine să mă ducă să văd peștera, până când ceilalți se vor pregăti pentru drumul pe Platou, spre Babele și Sfinx. 
Totul apoi s-a petrecut pentru mine ca în ceață... Eram copleșită, nu numai mental – căci mental vedeam tot interiorul ca un cristal luminos, într-o explozie de lumină, fără niciun punct întunecat, dar și fizic: mă simțeam protejată, înconjurată cu drag nespus de entitățile protectoare și lucrătoare din peșteră. Și, când am urcat chiar pe stânca numită Marele Preot, deși m-am așezat efectiv într-o baltă de apă (în stânga imediat fiind prăpastie), nu mai simțeam nimic neplăcut, nici oboseala drumului și urcușului, ci mă simțeam ca și cum cineva mă ținea în căușul palmei, cald și protector...
...Și azi îmi răsună în urechi vocea domnului profesor, orb, dar cel mai puternic văzător: ”Uitați-vă la Cristiana! Este complet schimbată...”
Da, Peștera Ialomicioarei, pe care am traversat-o de câteva zeci de ori de atunci, mi-a schimbat efectiv viața. Din anul acela am început studiile cele mai profunde: parcă până atunci fuseseră doar pregătiri, parcă toată viața mea lucrase cu mine pentru a ajunge astfel...
Am păstrat în suflet prezența entităților din peșteră și de fiecare dată când ajungeam acolo – mental sau fizic – veneau spre întâmpinare cu iubire, cu bucurie!!! Nu am mai putut merge din 2014, am aflat că, sub numele de modernizare făcută fără înțelegere față de comorile de spiritualitate din Peșteră, s-au distrus și ce mai rămăsese nedistrus din 2003 (când s-au făcut primele modificări și a fost spartă harta Atlantidei), și am simțit cum aerul acela de autenticitate s-a spart ca și în atât de multe alte locuri din țară... 
Energetica nu poate fi schimbată, normal, dar... 
Sigur, entitățile din peșteră mi-au spus că nu trebuie să mă întristez, căci noi, cei care am deschis ochii asupra acestor comori, ducem mai departe cunoașterea și înțelegerea noastră profundă, dăruind-o celor doritori...
Mi-am șters ochii înlăcrimați. Da, mergem mai departe povestind cu sufletul senin și cu toată căldura sufletului îndreptată către strămoși.
Către străMoși...




 I. IDEI PRINCIPALE
Alegerea cavităţii din munte s-a făcut având în vedere:
– folosirea peşterii pentru o perioadă extrem de lungă – de milenii – în egală măsură pentru Moşi, Călători ai Moşilor, dar şi oameni simpli (dar totuşi bine antrenaţi) în perioade mai apropiate de vremurile noastre: să trăiască şi să lucreze acolo uneori, în funcţie de sarcinile lor de destin;
– vibraţia locului este înaltă, dar echilibrată şi relativ constantă, fără a crea impulsuri vibraţionale deranjante asupra oamenilor: spre deosebire de alte locuri, sunt doar două puncte cu vibraţie încă şi mai înaltă, şi cu variaţii foarte mari;
– mişcarea fluxurilor energo-materiale este blândă în interiorul peşterii.
2. Activităţile Moşilor erau întotdeauna și fizice, și astrale și mentale cu mențiunea că punctual (pe spații punctiforme și timp de o clipă, sub o secundă) lucrau mental (ridicare de vibrație, materializare și remodelare) ștergând amprentele lucrării lor în mediul înconjurător; studiile Călătorilor Moşilor erau întotdeauna și fizice, și astrale, iar cele mentale erau în domeniul percepțiilor, comunicării și deplasării – niciodată în creație mentală; oamenii din aşezări aveau ca sarcină prioritară diminuarea activităţilor mentale (percepții, comunicări și deplasare), iar călătoriile astrale au rămas conștiente atâta vreme cât a putut fiecare om în parte: accentul conștient a rămas însă pe activităţile fizice.
3. În Peştera Ialomicioarei nu au lucrat Învăţătorii şi Măiaştrii aşezărilor, pentru ca impulsurile vibraţionale să nu-i influenţeze nici pe ei, nici oamenii din aşezările lor. Intrarea oamenilor în Peştera Ialomicioarei a fost mult mai târziu, când toate sarcinile de obişnuire cu viaţa fizică erau deja consolidate pe toate planurile. 

II. DETALII, DISCUŢII
Lucrările din interior au început mult mai devreme decât lucrările din exterior, de la megaliţii de pe platoul de pe vârfurile Bucegilor, la începutul perioadei de călătorii spirituale – adică imediat după obişnuirea oamenilor de pretutindeni cu mediul fizic nou şi cu corporalitatea fizică. 
La început, Peştera Ialomicioarei a fost folosită de Moşi nu pentru a locui acolo – Moşii nu au avut spaţii anume de locuit, de dus o viaţă ca a oamenilor pe care îi ajutau, după tipicul necesităţilor omeneşti. Dar au asigurat Călătorilor care se adăposteau în lăcaşuri ca Peştera Ialomicioarei spaţii speciale pentru instrucţiuni privind lucrări, activităţi pentru oamenii din aşezări. Pentru Călători erau amenajate locuri interioare pentru dus o viaţă mai apropiată de cea obişnuită a oamenilor fără însă ca în incinte să se desfăşoare activităţi casnice, creative, lucrative de felul celor pe care le realizau în casele de călători din drumurile lor: la care au lucrat singuri sau, mai târziu, împreună cu drumeţii din așezări, în călătoriile lor spirituale.
Corporalitatea Moşilor, după ultima glaciaţiune a rămas la un nivel mediu pentru mult timp, pentru a nu consuma din fluxurile planetei care se adapta la noile sale direcţii existenţiale, pentru a nu deranja biosistemul planetar – intraplanetar (vieţuitoare până la mamifere) şi individual (mamifere sălbatice şi oameni):
– structurile profunde mentale ale Moșilor s-au închis o vreme, cât au născut primii lor copii și au rămas în stare latentă, asemenea tuturor copiilor lor;
– celelalte structuri corporale ale Moșilor au rămas la un nivel necesar altor lucrări ale lor, având o funcţionalitate la fel ca şi înainte: de la mediu la maxim.
În acest fel Moşii au rămas la un nivel maxim-omenesc al timpurilor, în timp ce oamenii au rămas la nivel mediu, de la care au fost tot timpul în diminuare de nivel mental-astral, accentul fiind pus în continuare pe activităţi fizice. După un timp după ajungerea copiilor lor la maturitate, Moşii au reluat activităţile mentale avansate, pentru a-i ajuta pe oameni în modul stabilit dinainte, adică cu o deosebită complexitate. Dar în continuare, spiritele umane au folosit prin voința lor părţi sau seturi de raze din radiaţia lor totală care aveau frecvenţe din ce în ce mai joase, după cum se diminua treptat şi vibraţia mediului planetar şi, implicit, după cum se diminua vibrația corpurilor materiale din întregul lor sistem și ale celorlalte viețuitoare din biosistemul planetar. 
Dar dacă activităţile curente ale Moşilor au rămas în vremea noilor începuturi la un nivel mediu al populaţiilor umane dinainte de ultima glaciaţiune, oamenii ocupaţi preponderent cu activităţi fizice au păstrat doar percepţiile lor, folosindu-le în programul de instalare a activităţilor şi percepţiilor fizice în viața curentă. Foloseau activităţi astrale – conştiente, prin voinţă, nu se punea problema de a face ceva inconştient dar ştiau că va veni o vreme când aşa va fi: făceau cercetare – dar mai puţin cosmică (doar generală, legată de activităţile curente ale vieţii) şi mai mult planetară, cercetând pământurile, apele, fenomenele atmosferice, vegetaţia şi animalele – căci toate erau relativ noi. Nu ca fenomenologie existentă în zona universului pe care o cunoşteau foarte bine, ci sub noile forme care constituiau noul Pământ în mijlocul noului Cer: noutatea era relativă, căci le ştiau dinainte – dar le retrăiau acum prin prisma simţilor, trăirilor fizice. 
Se bazau în activităţi curente pe percepţie mentală: ceea ce azi numim popular clar-simţuri şi foarte mult percepţia de vibraţie fundamentală, apoi percepţii fizice – vizuale, auditive, de gust şi de miros, tactil de asemenea, toate necesare pentru orientarea trecerii de la obişnuinţa mentalului creativ şi total-consultativ cu care fuseseră obişnuiţi – la percepţii fizice în limita nouă a dotării corporalităţii de tip fizic şi eteric. Foloseau mentalul pentru conştientizări spaţiale, dar şi temporale, pentru amintiri din vieţile anterioare, dintre cele pe care le puteau folosi acum, adaptându-le la viaţa fizică: la un nivel calitativ maxim, urmărind executarea conştiincioasă a lucrărilor, conştienţi fiind că forţele de conștiență și de conştiinţă se vor diminua şi ele treptat, şi vor rămâne la nivelul de experienţă personală de care erau conştienţi că o au, mai mult sau mai puţin. 
Conştienţa şi conştiinţa – pe care le-am detaliat în studiile anterioare au rămas la nivel înalt o lungă perioadă de timp, profnde și înalte, din obişnuinţele vechi, mentale, astrale şi cauzale. Omul continua să menţină legături permanente cu entităţile astrale îndrumătoare proprii, corectând permanent cele care erau deja ştiute din alte experienţe proprii, de pe alte planete, din alte cicluri fizice de vieţi. Toate eforturile erau realizate cu maximă conştienţă, cu maximă conştiinţă înălţată, bazându-se permanent şi pe programele trăite sub îndrumarea paznicilor din străvechimi . 

Lucrările în Peştera Ialomicioarei au fost realizate nu pentru un viitor al Călătorilor, ci pentru ca imediat lăcaşul să fie folosit pentru o instruire curentă a Călătorilor de către Moşi. Aveau nevoie de acest fel de instruire pentru ei înşişi, Moși și Călători, nu numai pentru cei ajutaţi din aşezări, căci era necesară și Călătorilor o reîmprospătare a cunoașterilor și percepțiilor în noile condiţii. Călătorii – secundari avansaţi şi experimentaţi în această zonă a universului, aveau nevoie de orientări diferite, în funcţie de blocurile spirituale piramidale aflate la evoluţii pe Pământ, orientări în particularităţi de evoluţie specifice lor în locuri cu vibraţie joasă. Oamenii nu le cunoașteau personal (ştiau doar la modul general că există) şi erau – sunt – pe Pământ tocmai pentru a şi le cunoaşte, recunoaşte chiar şi numai superficial conştientizate, urmând să şi le analizeze în condiţii optime în acele vremuri, dar foarte profund numai în locurile de unde veneau, acasă, în locuri cu vibraţii foarte înalte şi având o corporalitate cu simţuri mult mai multe; numai așa putem cu toții să pătrundem în memoriile noastre cuprinzătoare, folosind toate puterile noastre energetice radiante. 
Aici, în condițiile de acum și de aici, trebuie să înțelegem diferențele și să le folosim fără părtinire: să ne înțelegem pe noi înșine și pe toți cei din jurul nostru. 

Să reținem că nici Zalmoxis, nici ceilalţi Moşi nu locuiau undeva anume, special pentru ei înşişi; de asemenea nu erau „şefii” nimănui, Zalmoxis nu era „şeful” Moşilor aşa cum credem noi azi că este orice conducător. Chiar dacă spunem îndrumători este altceva decât, să zicem, sfătuitori prin experienţa pe care o aveau în toate universurile materiale, experiență extinsă pe care se sprijineau în mod egal, chiar dacă se concentrau în Universul Fizic: asta este necesar a fi înţeles pentru noi, cu privire la monadele centrale, aşa cum era – este – şi Zalmoxis, și mare parte din Moși. 
Zalmoxis coordona lucrările realizate de grupări de Moşi din toată aria lui de cuprindere, adică atât cât putea cuprinde profund din continent, în radiația lui: pentru că urmărea și constituția continentală, și biosistemul local, și oamenii-creatori avansați din regiunea aceasta. Să ținem cont că lucrările Moșilor sunt extrem de numeroase și de complexe, nu numai cele despre care discutăm în aceste studii. 
Lăcaşurile erau folosite de Călătorii Moșilor și de Moși – este mai corect să spunem aşa decât „locuite”. În studiile anterioare am discutat şi faptul că, în regiunile de deal din părţile fără munţi, casele de drumeți din așezări nu erau numai pentru ei, ci şi lăcaşuri pentru activităţile lor sub îndrumarea Moşilor; ele fuseseră create „sub deal” – aşa cum în alte părţi erau „sub munte”. Este de reţinut faptul că, aşa cum spun legendele de pretutindeni, acolo unde erau munţi, Moşii (Bătrânii, Patriarhii, Vracii, Nemuritorii) au desfăşurat activităţi în lăcaşuri naturale – de tip peşteră – sub/în munte sau între şiruri de dealuri sau de munţi, în desişurile codrilor. Acolo unde relieful nu permitea nici una dintre asemenea variante, s-au realizat primele piramide create de noii oameni, după ultima glaciaţiune: căci piramide au fost create de oameni în străvechimi, înainte de ultima glaciațiune, dar nicidecum nu au fost create din blocuri de piatră, din materiale planetare, pământoase sau pietroase, cu fel de fel de adaosuri metalice, cristale, etc. – ele au fost create pe principiul creaţiei materiale mentale, prin asamblarea unor piese create mental simultan, prin compactizări de fluxuri de filamente energo-materiale. Nicio astfel de piramidă nu a supravieţuit glaciaţiunilor, dar principiul general al creaţiei, întreţinerea şi funcţionarea lor a fost păstrat în memoria omenirii având drept model acele prime piramide: chiar imediat după absorbirea apelor şi uscarea pământurilor, după ultima condensare a plafonului ceţos din trecut, s-a trecut la crearea diverselor feluri de construcții, pe toate continentele și pe unele insule, după necesități. Chiar înainte de refacerea biosistemelor continentale au început lucrările de construcţie a primelor aşezări umane şi a unor construcţii de interes general. Aşezările restrânse de la începuturi erau chiar locuite de Moşi, pentru ca ei să dea naştere oamenilor pentru refacerea populaţiilor omeneşti. După primele întemeieri de familii sub îndrumarea lor, oamenii cei noi aveau să plece în spaţiile de mult hotărâte, pentru înfiinţarea aşezărilor lor proprii şi organizarea în felul care se va activa mult timp începând din acel moment. 
Chiar din acele începuturi s-au format îndrumători la nivelul noilor așezări:
1. Măiaştrii așezărilor: pentru îndrumări privind practicarea meseriilor. La început astfel de îndrumători s-au format pe loc, în familiile lor – până la retragerea Moșilor din mijlocul noilor așezări. După una dau două generații de oameni, cei ce aveau în destin să devină Măiaștri se năşteau în aşezări, după care plecau în lăcașuri depărtate, și erau formaţi de către Moşi, în funcţie de specificul spiritual al populaţiei aşezărilor: în lăcaşurile amenajate pentru îndrumare, despre care discutăm. După terminarea orientărilor și adaptărilor lor, se reîntorceau în aşezarea natală, urmând să lucreze cu Măiastrul de meserie proprie, până la retragerea celui vechi din destinul fizic; Măiastrul trecut în astral, ca entitate astrală, rămânea în continuare ca îndrumător astral cât era necesar în viaţa noului Măiastru. Avea să rămână îndrumător în continuare pentru întreaga sa familie și pentru fiecare om în parte, în direcţia meseriei pe care o practicase. Noul Măiastru prelua periodic îndrumările aduse de Învăţători de la Călătorii Moşilor: îndrumări generale pentru lumea întreagă și pentru propria așezare, precum şi îndrumări speciale pentru meseria sa, extinse pentru experiența personală;
2. Învăţătorii așezărilor: preluau îndrumările, în totalitatea lor, de la Călătorii Moşilor, le analizau împreună cu ei şi le discutau urmând particularităţile spirituale ale grupului spiritual întrupat în aşezarea proprie; apoi le duceau în aşezarea proprie, le discutau în primul rând cu Măiaştri, oferindu-le îndrumările specifice fiecărei meserii în parte şi legăturilor între toţi Măiaştrii aşezării. În continuare, aveau discuţii împreună cu fiecare locuitor în parte şi cu întreaga familie la un loc, având în vedere particularităţile încă şi mai profunde, spirituale, ale manifestării fiecărui om în direcţiile îndrumărilor momentului, precum şi împletirea înclinaţiilor în manifestare în cadrul familiei şi aşezării întregi, analizând cu fiecare familie ceea ce se dovedea necesar împletirii vieţilor tuturor în aşezare; 
3. Călătorii Moșilor: facem această specificare de fiecare dată, ca să înțelegem și să reținem că ei nu trăiau și nu aparțineau cu lucrările lor unei așezări anume, ci trăiau în munții unde se aflau locurile de legătură cu Moșii (cum a fost Peștera Ialomicioarei): locuiau pasager în casele de drumeți, de călători sau în locurile de contact cu Moșii. Astfel de organizări erau duse de oameni puternici, foarte pricepuți, cu experiență mental-astrală și fizică avansată, extrem de bogată. Erau experimentați în cunoașterea vremurilor, secundari puternic universalizați, iar sarcina lor centrală era circulaţia permanentă între locurile lor și așezări, ducând îndrumărilor de la Moşii care se retrăseseră din așezările dintâi, lucrând în marginea lor cu Călătorii, venind în locurile de contact cu ei cu puțin timp înainte de momentul plecării Călătorilor spre așezări, ducând îndrumările primite de la Moși. Călătorii se năşteau în aşezări, plecau la un moment dat al vieții lor de familie din așezarea natală pentru orientări luate de la Moși, dar nu se mai înapoiau în aşezarea natală pentru a trăi alături de cei în mijlocul cărora se născuse. În funcţie de destinul său, un Călător putea aparţine uneia dintre aşezările pe care avea să le deservească în calitate de Călător, sau să nu mai conlucreze cu învăţătorul aşezării natale. Dar contribuia la desfăşurarea procesului de îndrumare a tuturor Învățătorilor din așezări prin consfătuirile şi studiile pe care le realizau împreună toţi Călătorii dintre regiune. 
Cu toţii contribuiau la configurarea folosirii îndrumărilor moşeşti. 
De asemenea, în plus, aveau sarcini privind pregătirea oamenilor din așezări pentru drumeţii spirituale: şi în pământurile natale, adică cele cu vibraţii apropiate, dar şi în regiunile de pe planetă cu vibraţii foarte diferite, cu populaţii diferite şi omeneşti, şi cu alte specii de vieţuitoare terestre, aeriene şi acvatice.
Toate pregătirile pentru astfel de sarcini, prin îndrumări de la Moși, erau necesare, căci vibraţia medie planetară era mereu în diminuare, iar oamenii cunoscători lucrau şi pentru a se pregăti de diminuări succesive, dar şi de viitoarele creşteri care aveau să vină după ajungerea la minim vibrațional planetar, creșteri care aveau un specific diferit de vibrațiile în diminuare și minime. 
Să reținem că toate popoarele au trecut prin astfel de organizări; toate popoarele aveau până acum 6-7-8.000 de ani astfel de cunoașteri, iar tradițiile lor, acolo unde nu au fost distruse sau deviate, arată clar astfel de cunoașteri, chiar dacă conducerile nu au avut interesul să ofere sau să lase să existe în continuare cunoașteri avansate, lăsând propriile popoare în necunoștere, înlănțuindu-le în sclavie, sărăcie și multe deviații pentru a putea să le controleze și să le speculeze.
În acele timpuri, toată lumea știa că vremurile grele vor fi scurtate prin lucrări de amploare realizate de coordonatorii tuturor, de Făuritorii Dintâi cum îi numeau geții: știau că va fi o aducere mai rapidă de fluxuri proaspete din barierele de aprovizionare cu fluxuri care vin permanent din Universul Central: împrospătarea aerului avea să aducă pe Pământ, dar şi în toate ”cerurile” (spațiile dimensionale paralele le numim noi azi) văzute de ei cu ochii lor sau cu mintea lor. Avea să vină din nou Lumina Albă, Lumina Mare, care fusese înainte de Întunecarea Luminii. Erau perfect conştienţi că Lumina zilelor lor se întuneca din ce în ce mai mult. Azi noi spunem că vibraţia scade sau creşte, luminiscența scade (sau crește), la fel ca și sunetul fundamental (”Cântecul Lumii”, numit în vechime), toată lumea socoteau lucrurile cu precizie conform simţirilor lor profunde și extrem de bogate. Ar fi bine să revedem studiul „Variaţia vibraţiei medii zonale” ca să ne împrospătăm cunoaşterea cu referire la acest fenomen specific zonei I universului, unde se află galaxia noastră. 
După adaptările oamenilor şi obişnuirea lor cu viaţa fizică, în familie şi în aşezare, Moşii şi Călătorii lor s-au retras, iar în aşezări au rămas Măiaştrii şi Învăţătorii Moşilor. Vom discuta separat despre această perioadă – rădăcina multor obişnuinţe ale poporului nostru, chiar până în zilele noastre, despre care nu mai ştim de mult timp, din nefericire.

În Peştera Ialomicioarei, despre care vom discuta în studiile următoare pe larg, nu intrau nici drumeţii în călătoriile lor spirituale, discutate anterior pe larg, nici Învăţătorii şi nici Măiaştrii din aşezări. Vibraţia locului era foarte înaltă; Învăţătorii şi Măiaştrii o puteau lesne suporta, dar le-ar fi activat memorii şi radiaţii spirituale purtătoare de informaţii pe care nu toată lumea din aşezare le-ar fi putut aplica în acel moment: le cunoșteau cu toții, dar nu mai avea toată lumea putere să le aplice. Nimeni nu avea nimic de ascuns nimănui, iar toţi oamenii ştiau bine acest lucru, inclusiv motivaţia concretă a derulării lucrurilor în acest fel. 
Lăcașurile nu au fost alese neapărat când s-au ales locurile pentru așezări, dar Moșii știau bine ce trebuia ales pentru lăcașurile în care aveau să formeze specialiști (cum îi numim azi) pentru îndrumarea oamenilor de pretutindeni. 
Este necesar să ştim un lucru în plus, legat de alegerea acestui loc, nominal privind Peștera Ialomicioarei. Câteva alte peşteri din Carpaţii Meridionali ar fi fost bune pentru un astfel de lăcaş, prezentând o energetică asemănătoare, însă fluxurile puternice circulante în acele locuri nu puteau fi suportate de oricine pe termen lung. Peştera urma să fie destinată Moşilor şi Călătorilor lor, ca să fie locuită temporar, pe timpul dinaintea solstiţiilor – şi oricum nu pentru o lungă perioadă, aproximativ lunile noiembrie-decembrie pentru iarnă şi mai-iunie pentru vară. În rest cu toţii aveau alte treburi de făcut, intinerante de cele mai multe ori. Dar pe de o parte, după plecarea Moşilor, urma ca în continuare Călătorii să locuiască în interior, modelând manual sălile interioare pentru necesități umane pe termen lung, iar după un alt timp în incintă urmau să se desfăşoare lucrări pregătitoare pe plan politic pentru daci, urmând să locuiască o parte dintre Moşii care aveau să rămână în continuare, precum şi Călători ai lor şi unii dintre conducătorii politici ai ţării. Pentru odihna lor era necesar ca energetica interioară să fie echilibrată, constantă, fără a crea impulsuri energetice puternice asupra oamenilor. Exemplul cel mai bun, pentru locuri care nu puteau fi astfel folosite, este peştera Polovragi, unde fluxurile foarte puternice pot fi chiar fotografiate cu aparatele digitale de azi: ele ar fi perturbat în toate timpurile activitățile mental-astrale ale utilizatorilor – oamenii, oricât de puternici ar fi, nu mai erau în puterile lor corporale ca pe vremuri. Nici Peştera Ialomicioarei nu este perfect moderată din acest punct de vedere, dar sunt doar două spaţii interioare de acest fel – la intrarea în peşteră şi în fundul peşterii (actual), acolo unde se află un culoar care azi este permanent inundat. În rest, pe o porțiune foarte lungă din spațiul peșterii, fluxurile sunt blânde, au o mişcare blândă şi astfel pot fi permise impulsuri accentuate rare – dar suficient de slabe pentru ca ele să impulsioneze pe cei care locuiesc acolo mai mult timp, şi câte puţin pe orice vizitator de ”ieri” și de ”azi”, pregătind astfel în schimb spiritul pentru schimbările care vor veni, activând treptat, lin, memoriile corespunzătoare vremurilor în care asemenea puncte de impuls au fost create. 
Vom detalia toate acestea în studiile următoare.