12. VOCAŢIA DRUMURILOR LA STRĂMOŞI (articol actualizat)

Strămoşii noştri au fost drumeţi, nu pentru că aşa s-ar fi format poporul român, înafara munţilor Carpaţi, coborând de la munţi – în văi, ci pentru că drumurile erau pentru ei la început drumuri de învăţătură, apoi au fost drumuri pentru întreţinerea relaţiilor între comunităţi. De aceea nu este de mirare că toate pământurile străbătute de ei poartă urma solitudinii călătorului în drumurile sale. În această solitudine, a omului cu muntele mai ales (căci coborârea în văi este de dată relativ recentă) cei care au trăit în munţi au creat prieteni de existenţă în preajma lor, în vremurile în care populaţiile s-au retras de tot din preajma drumurilor pe care veneau grupurile de migratori: din alte zări – către alte zări, mai departe. Iar aceasta s-a petrecut într-o primă fază, aşa cum am mai discutat, la sfârşitul mileniului III î.H. şi prima parte a mileniului II î.H. Retraşi din calea migratorilor, a căror dorinţă era de a merge tot mai departe, până acolo unde doar oceanul i-a oprit, populaţiile care mai târziu au fost numite traci, geţi, daci, s-au retras aproape complet în munţi, în locuri deja amenajate din timp, sub protecţia şi cu învăţăturile Moşilor. Nu numai ale Moşilor locali – căci aceştia erau în permanentă desfăşurare de ajutor oferit altora şi primit de la alţii. Asemenea celor de aici, populaţiile au primit ajutor în retragere de la Moşii şi Învăţătorii susţinuţi de ei. Moşii au format o reţea de Călători pretutindeni înafara acestui Culoar Nordic – şi îl vom numi aşa, spre deosebire de Culoarul Sudic, care se va forma în mileniul I î.H., în sudul Europei. Dar nu migraţiile ne interesează aici pe noi, deşi se poate discuta despre ele, şi despre influenţa lor asupra culturii ulterioare, dar şi anterioare venirii lor, chiar dacă acest lucru poate părea foarte ciudat la prima vedere. Vom discuta despre acest lucru atunci când vom dezbate elemente de cultură din Europa, pe care le vizităm azi, ca turişti, fără să cunoaştem multe dintre compunerile culturale central-europene. 

Ceea ce ne interesează acum este să înţelegem viaţa care se desfăşura în munţii noştri, acolo unde geţii (sau gheţii, cum îşi spuneau ei) trăiau liniştiţi, indiferent de cele care se desfăşurau în văi, în şesurile de la poalele munţilor. Chiar dacă au trecut milenii peste urmele lor, astfel de urme există şi azi, chiar dacă ele se degradează mereu, de la un an la altul. Încă le mai putem vedea. Ceea ce este astfel lăsat să existe, pentru generaţiile care le-au urmat făuritorilor, a fost că vor rezista până ce lumea va deveni cunoascătoare a lucrurilor care au existat cândva, acceptându-le astfel în viaţa ei.

Retragerile în munţi s-au petrecut, aşa cum spuneam, în locuri pregătite dinainte pentru desfăşurarea normală a vieţii de oameni gospodari. Au fost protejate de trecerea migratorilor, dar nu numai oamenii – aşa cum ne-am gândi azi. Asemenea protecţii au fost create cu mult timp înainte de construirea locurilor de aşezare, prin lucrarea constantă a Moşilor pentru protecţia animalelor locului. Vieţuitoarele mărunte pot convieţui cu omul, dar nu şi cele mari, în special mamiferele mari. Moşii au călătorit primii în ţinuturile de retragere ale oamenilor, creând – cu blândeţea şi puterea lor de convingere mentală asupra vieţuitoarelor pământurilor – retragerea acestor mari mamifere în pădurile din munţii învecinaţi. Munţi pe care oamenii, în acele vremuri, au fost încredinţaţi de la sine să nu-i circule, nu din frică, ci pentru a nu perturba viaţa normală a animalelor strămutate astfel, de-a lungul unor mari perioade de timp. Cele care au rămas nu au fost influenţate de oameni, nu au fost vânate, nu au fost deranjate de oamenii retraşi; dimpotrivă, au fost ajutate ori de câte ori a fost nevoie.

Acelaşi lucru a fost realizat, de altfel, în toată porţiunea Canalului de Nord al migraţiilor. Migratorii au fost obligaţi să se hrănească – pentru că stătea în obiceiul lor deja – cu vietăţi mărunte, cu peşte pescuit în drum, pe lângă fructele şi rădăcinile comestibile ale pământurilor. În acest fel, au fost obligaţi să se aşeze şi să înceapă să practice agricultura şi creşterea vitelor domesticite, în timp ce biosistemul din locurile străbătute a fost protejat la maximum posibil.

Aşadar, această acţiune s-a derulat într-un dublu sens: în locurile de străbatere a migratorilor şi în locurile de retragere a populaţiilor locale. Toate locurile intra-carpatice erau locuite, să reţinem acest lucru, astfel încât populaţiile au fost strămutate din Podişul Transilvaniei către Carpaţii Orientali, iar în Podiş au rămas unii Moşi cu oameni bine pregătiţi pentru a realiza ultimele pregătiri locale. Mai târziu, când s-au derulat operaţiuni asemănătoare în sudul Carpaţilor Meridionali şi chiar în sudul Dunării, populaţiile din Carpaţii Sudici şi Subcarpaţi au ajutat la retragerea populaţiilor în munţii locali. Toate au fost realizate din timp, locurile au fost lăsate în natura lor, pentru ca pământurile şi apele să se “odihnească” înainte de vâltorile care aveau să vină. Acesta era modul geţilor de iubire pentru glia strămoşească şi viaţa din jurul lor.

Doar acolo unde a fost necesar s-au păstrat locuri de odihnă, bine ascunse, pentru călătorii special antrenaţi după cunoaşteri străvechi: locuri care au fost cunoscute de oameni întotdeauna; şi mai sunt şi azi, chiar dacă rareori un muntean doreşte, simte că poate sta de vorbă, cu încredere, cu oamenii pe care îi întâlneşte în drum.

Pentru continuarea evoluţiilor, învăţăturilor localnicilor, au avut loc astfel de retrageri; niciodată nu a fost cazul unor teritorii goale care au fost luate cu asalt de către grupurile de migratori. 

Acestea au fost distribuţiile locale. În vremurile primelor retrageri, oamenii din aceste locuri erau mult mai apropiaţi de viaţa paşnică, fără griji, fără războaie sau orice fel de conflicte, deşi geţii ştiau bine despre toate războaiele care se desfăşurau în lume. 

În toată perioada în care s-au scurs către Vest valuri de migratori, sub ocrotirea atentă a Moşilor celţi (care nu au fost întotdeauna cei pe care azi îi numim „druizi” – adică partea cunoscută a învăţătorilor celti, asemenea celor din rândurile geţilor), populaţiile getice au sălăşluit în aşezările lor fără să fie simţiţi înafară, ferindu-se de străini, ferindu-şi viaţa de influenţele lor de multe ori agresive, războinice sau numai impulsive, chiar dacă au călătorit în lume pentru a-i cunoaşte viaţa. Toate obiceiurile pe care le-am descris în primele prezentări au fost păstrate şi dezvoltate, sub atenta îndrumare a Moşilor, a Învăţătorilor şi a Călătorilor.

Aşadar, departe de a fi rupţi de realităţile lumii lor, numeroşi călători geţi circulau între diverse locuri din lume, ţinând relaţii strânse între populaţiile autohtone străvechi, vecinii şi prietenii lor dinaintea venirii migratorilor. Era nevoie de astfel de cunoaşteri, de astfel de legături; fiecare popor avea obiceiurile şi învăţăturile proprii, iar schimburile de experienţă au existat întotdeauna între oamenii de pe toate continentele. Relaţiile frumoase dintre oameni, bazate pe învăţături de acelaşi fel, erau necesare pentru a aplana toate agresiunile din vremurile ce aveau să vină, cu viaţă brutală, cu războaie: fără asemenea fond de relaţii de o înaltă omenie, cu principii cuminţi, sănătoase şi conlucrative, toate cele pe care le ştim acum din istoria contemporană ar fi fost mult mai dere, aspre, brutale, perverse. 

Moşii au pregătit intens lumea pentru vremurile care aveau să vină, înainte de retragerea lor în marginea popoarelor. Îndrumau populaţiile să se cunoască unele pe altele, să se ajute, să-şi transmită cunoaşterile, să se bazeze unele pe altele. 

Lumea se schimba, dar nu mult şi nu mai departe de obişnuinţele ei curate, dar vechi. Viaţa mergea mulţumitoare mai departe, dar toţi oamenii ştiau bine că toate se vor schimba. Ştiau bine că atunci când vremurile grele se vor sfârşi, aveau să fie puternici, să facă faţă la orice schimbare. 

11. DESPRE CĂLĂTORII, ÎNVĂŢĂTORII ŞI MĂIAŞTRII MOŞILOR

După cele câteva lămuriri privind Moşii, din studiul anterior, să facem câteva precizări despre trimişii Moşilor către populaţiile aflate în îngrijirea lor: Călătorii, Învăţătorii şi Măiaştrii. Formaţi şi îndrumaţi permanent de Moşi, ei duceau şi răspândeau îndrumările Moşilor în toate aşezările din grija lor. Astfel era format un lanţ întreg de asemenea trimişi – de la Moşi la aşezări, după cum urmează:

1. CĂLĂTORII MOŞILOR

Formau prima linie de trimişi (“iniţiaţi” i-am numi azi) – ajutători care erau întotdeauna secundari (adică spirite cu evoluţii specializate în activităţi de ajutători universalizaţi), avansaţi în experienţa trăirilor retrase din lumea largă, dedicându-şi vieţile exclusiv activităţilor de acest fel. Ei nu erau numai purtătorii de cuvânt ai Moşilor lor, ci ei înşişi cercetau permanent schimbarea vremurilor, după caracterele cerurilor, pământurilor, apelor şi vieţuitoarelor lor, verificând luminiscenţa (aura – spunem la modul general noi azi), sunetul fundamental şi vibraţiile lumii: toate fiind de aceeaşi natură, arătând în profunzime modul în care se schimba lumea. Pe acest fond de cunoaştere avansată a lumii primeau suplimentar îndrumări de la Moşi, privind ultimele tendinţe de modificări pentru perioada următoare, precum şi modul în care oamenii trebuiau să se orienteze şi să se adapteze acestor schimbări. 

În această categorie intrau de asemenea şi Călătorii între diferite popoare: spre exemplu – între populaţii atlantice şi mediteraneene, celtice şi tibetane, între ele şi geţi, şi invers: de la ei către alte direcţii, precum şi între popoare de pe continente diferite. Unii Călători erau în acelaşi timp şi călăuze pentru oamenii din popor care efectuau călătorii spre cunoaşterea lumii de-a lungul vieţii lor, iar cu acest prilej Călătorii înşişi făceau o cunoaştere complexă, cu aplicaţii complexe între ei şi alţi Călători, ai popoarelor din astfel de drumeţii spirituale (despre care vom discuta pe larg în studiile următoare). Alţi Călători mergeau singuri în astfel de drumeţii intercontinentale. Călătorii între popoare erau evoluanţi aflaţi în faza de a deveni ei înşişi, în ciclurile lor de vieţi următoare, Moşi - coordonatori spirituali. Erau vechi ajutători planetari, din perioada dinainte de ultima glaciaţiune, cu vibraţie planetară foarte înaltă, care acumulau experienţă în conlucrări de natură inter-continentală şi în perioada cu vibraţie planetară foarte joasă. 

Sunt numai câteva creionări ale Călătorilor Moşilor, despre sarcinile cărora vom discuta pe larg când vom studia drumeţiile spirituale oamenilor pentru care ei erau călăuze, ajutători spirituali şi îndrumători în aplicaţiile personale ale drumeţilor pe care îi însoţeau. 

2. ÎNVĂŢĂTORII AŞEZĂRILOR

Dacă Moşii şi Călătorii erau la modul general învăţători şi îndrumători de neam, de popor, fiecare aşezare îşi avea Învăţătorul său propriu. Acesta avea prin destin sarcina de a prelua de la Călători îndrumările Moşilor: Călătorii primeau îndrumări generale, valabile pentru toate aşezările aflate în armonia lor, iar când ajungea în apropierea unei aşezări, era întâmpinat de Învăţătorul aşezării şi dezbăteau împreună temele perioadei, adaptându-le la situaţia aşezării. Era o dezbatere de adaptare a îndrumărilor în funcţie de caracteristicile aşezării şi de sarcinile generale ale întrupaţilor din aşezare. Ulterior plecării Călătorului, care îşi continua drumul către altă aşezare, Învăţătorul rămânea în aşezare şi lucra la aprofundarea îndrumărilor primite, pentru lucrările locale şi de comportament în aşezare: lucrările pământurilor, creaţia materială specifică aşezării (case, unelte agricole, pădurene, maritime, etc.), creşterea animalelor, întreţinerea naturii în preajma aşezării şi a animalelor în condiţii grele de trai (perioadă secetoasă, perioadă ploioasă, instabilitate tectonică, etc.), întreţinerea drumurilor şi a caselor de călători (nu numai pentru Călătorii Moşilor, ci şi pentru călătorii care aveau sarcini de cunoaştere a lumii, printre multe altele); veneau la rând relaţiile inter-umane, în aşezare, în familie, între aşezări, între popoare, conştientizarea percepţiilor în schimbarea vremurilor, conlucrarea între oameni, orientări comparativ cu alte popoare, etc.

Apoi Învăţătorul lucrau cu treapta următoare a specialiştilor din aşezare: Măiaştrii aşezărilor – specialiştii pe meserii ai aşezării. Dacă Măiaştrii erau mai mulţi în aşezare, Învăţătorul era unic. Dar el nu conlucra numai cu Măiaştrii, ci participa personal la aplicaţiile oamenilor în gospădăriile lor, în familiile lor sau pe terenurile comune ale aşezării, îmbogăţindu-şi şi el experienţa în funcţie de înclinaţiile fiecărui om în parte. 

3. MĂIAŞTRII AŞEZĂRILOR 

Azi îi numim maeştrii, specialişti în diverse meserii; erau specializaţi, tot prin sarcinile personale de destin, pe diverse meserii fizice: agricultori, constructori, obţinerea şi prelucrarea metalelor, prelucrarea lemnului, creşterea animalelor, etc. La fel ca şi Călătorii şi Învăţătorii, ei erau secundari avansaţi şi profund specilizaţi în meseriile lor, prin studii speciale universalizate în direcţii multiple – chiar dacă în aşezare se ocupau cu o singură direcţie: totul era studiat şi amplu analizat pe principiul universalităţii pe care îl foloseau în orice epocă, în orice etapă de destin, oriunde, fiecare spirit creator avansat. Nu degeaba spunem deseori: spirit creator avansat, în curs de universalizare, căci oricând spiritele de acest fel – pe Pământ, oamenii – îşi adaptează cunoaşterile, experienţa anterioară la condiţiile momentului, chiar dacă o face intuitiv în timpurile actuale, fără să ştie de unde îi “vin ideile”. Măiaştrii aveau în atenţia lor avansarea pe această cale a tuturor oamenilor, prin aplicaţii în care nu uitau să facă asocieri cu elemente din trecutul evoluţiilor de care erau conştienţi cu toţii, contribuind în acele timpuri la pregătirea fiecărui om pentru vremurile grele care aveau să vină. Este foarte adevărat că secundarii au o experienţă mult mai bogată decât primarii pe care astfelîi ajută, îmbogăţindu-le cu noi elemente în plus propria lor experienţă şi preluând, învăţând din înclinaţiile celor cu care trăiau. 

Sarcina lor principală era aceea de a prelua de la Învăţătorul aşezării – care avea în cuprinderea sa toate liniile generale şi cele particulare ale tuturor activităţilor umane din aşezare la un loc – îndrumările necesare meseriei pe care o avea fiecare în parte în aşezare, prin destin: şi nu prin hotărâre după îndemânarea sau plăcerea cuiva din aşezare.

Aşadar, dacă Învăţătorul era unul pentru întreaga aşezare, aşezarea avea Măiaştri pentru fiecare activitate care trebuia să fie desfăşurată în aşezare: şi conform specificului aşezării - la şes, la deal, la munte, pe marginea apelor curgătoare sau la ţărmul mării sau oceanului; dar îndrumau şi după specificul altor aşezări, cu alte feluri de amplasare, când oamenii plecau în drumeţii spirituale, dincolo de ţinutul de naştere şi canalizau cu contribuţii personale la povestirile drumeţilor, la întoarcere, în mijlocul familiei şi ulterior în discuţiile între oameni în întreaga aşezare. 

Fiecare om învăţa totul – din copilărie până la maturitate, indiferent dacă era femeie sau bărbat, adică toate activităţile care erau necesare în aşezare:toate direct de la Măiaştrii aşezării. În plus, în linii generale, învăţa alte meserii, necesare în alte feluri de aşezări ale poporului său ori ale altor popoare: de exemplu – cei de la munte învăţau activităţi specifice ale celor de pe ţărmurile marilor ape curgătoare şi de la ţărmul oceanului planetar (mări, oceane) şi învers.

Când era nevoie, fiecare familie îşi crea tot ceea ce îi era necesar pentru derularea vieţii, împreună cu Măiastrul fiecărei meserii în parte. Spre exemplu: elemente de fierărie – în fierăria aşezării, în curtea Măiastrului fierar, la care contribuia fiecare membru al familiei, cu energiile sale în încrengătura vibraţiilor locului şi perioadei respective din an: mai mult sau mai puţin masculine sau feminine – echilibrând pe cele de acest fel aflate în exces masculin cu cele de tip feminin sau invers; făcând loc sau nu copiilor purtători de uriaşe energii prin corpurile lor, prin plexurile lor de tip malaxor. Vom discuta din nou, la momentul oportun, asemenea complexităţi ale evoluţiilor omeneşti din vechime, căci ele au trimitere expresă azi către schimbările societăţii umane într-un viitor apropiat: în sensul revenirii omenirii la modul de trăire al aşezărilor din vechimi.

Măiaştrii şi Învăţătorii mergeau şi ei periodic la Moşi, după asimilarea noutăţilor în aşezare, de către oameni, după zilele trecerii Călătorilor cu mesajele Moşilor. Învăţau în micile, dar puternicele aşezări ale Moşilor, în vibraţia lor extrem de înaltă, de puternică, liniile generale ale lucrărilor pe care cu toţii le aveau în plus, în destinele lor, pentru evoluţiile tuturor oamenilor de pe Pământ. 

Să avem în vedere faptul că anul getic era împărţit în două mari anotimpuri: vara şi iarna, conform energiilor predominante: feminine în timpul verii, masculine în timpul iernii sau, din alt punct de vedere: fizice pe timpul verii, spirituale pe timpul iernii. Să dezvoltăm puţin drumurile Călătorilor cu mesajele Moşilor: Călătorii porneau la drumul îndrumărilor de două ori pe an, în:

– Ziua Mijlocului de vară: unde această zi oferă întotdeauna un impuls vibraţional lucrativ majoritar fizic, cu specificul vibraţional al anului următor: adică în punctul maxim vibraţional-fizic al verii vieţuitoarele se pregătesc, instinctiv, intuitiv sau nu, conştient sau nu, în funcţie de evoluţie, de vibraţiile anului viitor. Aceste vibraţii azi sunt acum mereu în creştere, dar în perioada anterioară, despre care discutăm, când vibraţia era în diminuare, pregătirile organismelor erau pe direcţia diminuării vibraţiei. Iar pregătirile oamenilor erau trăiri adaptate unor vibraţii mai joase. În perioada următoare nouă, pentru noi, când se vor relua obişnuinţele vechi, trăirile se vor adapta creşterilor de vibraţie, cu toate cele ce vor reveni la dimensiuni din ce în ce mai ridicate vibraţional: mai conştient, mai conştiincios, mai calitativ, mai înţelegător, mai iubitor, cu cunoaşteri mai elevate. Pentru că azi sensul este mereu ascendent – înafară de variaţiile locale şi trecătoare, normale, naturale, şi aşa va fi în tot restul perioadei de evoluţie a spiritelor umane pe Pământ, vibraţia medie planetară urmând să crească în continuare, mereu, până la un maxim pe care alte popoare spirituale îl vor trăi aici, pe Pământ.

Să înţelegem că impulsurile Zilei Mijlocului de vară – simţite într-o perioadă cuprinsă după numerotarea noastră de azi cam între 16 şi 25 ale lunii iunie – ofereau putere Călătorilor care porneau la drumurile lor către aşezări, folosind mersul astral-mental: întărirea energetică a corpurilor dublu-eteric şi astral ridica corpul fizic ca un balon puţin de-asupra pământurilor şi apelor (ceea ce azi mulţi numesc mersul solomonar). Astfel încât drumurile se parcurgeau mai repede, odihnitor, şi lăsau timp pentru anumite perioade de oprire în case special amenjate pe drumurile dintre aşezări, pentru hrană, odihnă şi mai ales pentru analizele percepţiilor şi cercetărilor proprii ale Călătorilor, cu privire la adaptări ale celor cunoscute de ei - pentru aşezările din parcurs.

– Ziua Mijlocului de iarnă avea aceleaşi caracteristici generale ca şi Ziua Mijlocului de vară, cu deosebirea că punctul maxim era între 15-26 decembrie, când avea loc în mod natural impulsul vibraţional pentru anul următor, acum cu vibraţie crescută – în trecut cu vibraţie diminuată. După acest moment, preluând îndrumările Moşilor, Călătorii porneau la drum spre aşezări. Vibraţiile aveau, şi au şi azi un caracter majoritar spiritual faţă de cele de tip lucrativ din timpul verii, ceea ce însemna impulsuri venite de la corpurile spirituale pentru întregul sistem corporal, inclusiv corpul fizic. Îndrumările cuprindeau elemente de lucru şi comunicare: şi în familie, şi în aşezare, conlucrări între membrii aşezării, adaptarea celor din aşezare la cele ale altor aşezări din jur. Însă ziua Mijlocului de iarnă avea drept caracter urmărit special pentru analizarea percepţiilor în permanentă schimbare, a simţirilor umane, a tuturor înţelegerilor de peste an şi a celor care aveau să vină. 

Astfel încât întreg parcursul anului era acoperit cu modificările cele mai recente privind absolut toate manifestările umane.

10. CÂTEVA LĂMURIRI DESPRE MOŞI, ŞI NU NUMAI (articol actualizat)

Voi răspunde unor nelămuriri pe această temă, a Moşilor, care mi-au fost adresate pe parcursul timpului din partea cititorilor, cu privire la subiectele abordate până în prezent.

Azi majoritatea Moşilor care au trăit în mijlocul, apoi în marginea aşezărilor umane sunt într-adevăr entităţi inter-dimensionale, ajutându-ne permanent din lumea lor: s-au născut în stratul nostru dimensional, în rasa corespunzătoare continentului natal (lemuriană, atlantă sau toltecă), au lucrat şi au pregătit populaţiile umane de pretutindeni pentru trecerea tuturor oamenilor de la epoca manifestărilor lor preponderent mentale şi astrale – la epoca manifestărilor preponderent fizice, ajutate de manifestări mentale şi astrale. 

Au trăit, şi au trecut de ultima glaciaţiune păstrându-şi corpurile străvechi, în timp ce restul oamenilor şi-au dematerializat corpurile fizice şi dublu-eterice şi au rămas ca entităţi astrale în continuare: până când Moşii au născut primele generaţii de oameni noi, cu corpuri pe care ei înşişi şi le-au modificat în elementele lor matriceale şi arhetipale, după tipicul oricăror alte modificări de acest fel: cu care toate spiritele umane erau dintotdeauna obişnuite, concentrându-şi atenţia, canalizându-şi energiile prin trăiri majoritar în direcţia liniilor dorite, necesare evoluţiilor în continuare şi oamenilor, şi biosistemului planetei, şi planetei însăşi. 

A fost o perioadă scurtă de timp în care Moşii au aşteptat zvântarea pământurilor şi regenerarea biosistemului prin intrarea la întrupare a tuturor spiritelor vieţuitoarelor care trebuiau să se obişnuiască cu noile condiţii de trai: sub cerul lipsit de plafonul ceţos care fusese nelipsit până atunci, şi care se subţiase prin condensări parţiale de la o glaciaţiune la alta până la ultima: în urma căreia absolut tot plafonul s-a condensat, iar atmosfera pământeană a rămas doar cu circuitul apei în natură, aşa cum îl ştim azi. Între timp, Moşii au stat în lăcaşurile de mult amenajate în munţi, la înălţimi mari, ferite de umezeala văilor, şesurilor şi podişurilor care se zvântau treptat sub razele directe ale Soarelui şi în bătaia vânturilor accentuate după consumarea plafonului ceţos. 

În vremurile care treceau astfel, dânşii au pus bazele creaţiei materiale fizice, având corpurile din ce în ce mai întărite, apte să poată realiza o creaţie din materiale planetare, de care nu avuseseră parte oamenii până atunci. Corpuri micşorate: de la 3-3,5 m înălţime la cca 2 m şi apoi chiar mai puţin, având densitatea mult mărită, erau mult mai bune pentru a traversa perioada cu vibraţia cea mai joasă prin care întreaga zonă locală a universului trece în perioade scurte şi extrem de rare – dar foarte prielnice evoluţiilor de pretutindeni. În momentul în care au început să nască noii lor urmaşi, au putut oferi spiritelor umane corpuri corecte pentru evoluţiile fizice care tocmai începeau. Au trăit chiar dânşii alături de copiii lor, toată viaţa lor, ajutându-i să se orienteze şi să se adapteze rapid noilor condiţii de trai: şi planetare, şi corporale. Au trăit şi s-au manifestat adaptându-şi creaţia fizică – în care spiritele umane erau deja cunoscătoare, doar fiind necesar să se orienteze cu materialele fizice (pământuri, metale, cristale, lemn, lichide diverse; deocamdată nu şi din materiale de origine animală). De asemenea, să se obişnuiască şi cu folosirea forţelor lor radiante în atmosfera planetară (cu densităţi diferite, cu mişcări atmosferice deosebit de puternice) prin corpuri noi, mult mai dense, a căror folosire comporta specificităţi deosebite, în care Moşii erau deplin şi mai ales profund cunoscători. 

De aceea discutăm despre Moşi ca fiind oameni la fel cum am fost şi noi, cândva, înainte de ultima glaciaţiune, şi au rămas în acest fel tot timpul cât au trăit printre noi. Pentru Moşi nu se schimba nimic de fapt: păstrau forţele şi corporalitatea anterioară, dinainte de glaciaţiune, viaţa lor urma să fie exact de lungimea vieţi oamenilor ajutători din aceeaşi perioadă, anterioară. Doar vieţile celorlalţi oameni se schimbaseră, şi pentru asta veniseră pe Pământ exact în această perioadă din această zonă: întrucât în alte locuri din univers, de unde veneau ei pe Pământ, nu aveau locuri cu vibraţii atât de joase, la fel şi aglomeraţia planetară de biosistem şi omenire nu o puteau avea în alte părţi ale universului, întrucât la nivele mari de vibraţie zonală sarcinile de evoluţie sunt enorme comparativ cu ceea ce se poate trăit aici. O vibraţie joasă i-ar obosi în asemenea condiţii, iar o aglomeraţie planetară ar fi imposibil de acceptat pentru sarcinile atât de complexe pe care le au. 

Nu a fost de loc uşor, însă absulut toate spiritele umane se bazau în primul rând pe ajutorul oferit de Moşi şi de entităţile astrale, eterice, dimensionale şi inter-dimensionale. Au ştiut de la bun început că nu puteau duce sarcinile lor la bun sfârşit fără ajutorul imens al Moşilor în primul rând. Şi în acelaşi timp al tuturor celorlalte feluri de entităţi ajutătoare. 

Moşii au rămas în continuare cu corpuri adaptate tuturor felurilor de activităţi umane, mentale, astrale şi fizice: corpuri pe care le vor avea din nou spiritele umane, când se vor întrupa în viitor. Toate se vor modifica nu prin inginerie genetică, aşa cum cred unii azi, ci numai prin intermediul elementelor matriceale şi arhetipale ale corpurilor, care vor remodela toate rasele fără, nici o deosebire, pe baza creşterii vibraţiei planetare, pregătind astfel spiritele pentru realizarea sarcinilor lor viitoare deosebit de complexe. 

Atâta timp cât au rămas în număr mare pe Pământ, Moşii au trăit în comunităţi restrânse, ducând o viaţă cu puţin deosebită de cele ale oamenilor cu viaţa scurtă, adaptată astfel încât să nu se obosească spiritele, şi nici vieţuitoarele, şi nici planeta ca atare – în urma schimbărilor pe care oamenii urmau să le efectueze treptat, pe întreaga planetă. 

Moşii au început să se retragă – în deplina cunoaştere şi acceptare a oamenilor – înainte de primele migraţii, la sfârşitul mileniului III î.H. Nu s-au retras cu toţii atunci – ci numai din popoarele care aveau în destin migraţiile. După schimbarea sensului de vibraţie al planetei, acum 2000 de ani, prin lucrările energetice realizate de Iisus şi alţii coordonatori de evoluţii din galaxie, Moşii au început să se retragă nu numai înafara aşezărilor umane, ci şi de pe toate continentele, în jurul anului 500 d.H.: spre insulele Pacificului de Sud, de unde au mai urmărit şi ajutat acolo unde mai era nevoie; după care au plecat în stratul inter-dimensional care se apropiase, în mişcarea lui naturală, de stratul nostru dimensional. De acolo este posibil să se desfăşoare un tip de ajutor permanent de înaltă vibraţie, realizat cu deosebită măiestrie pentru menţinerea vieţii oamenilor, tuturor celorlalte vieţuitoare şi planetei însăşi. 

Au rămas foarte puţin Moşi pe continente, trăind departe de oameni de cele mai multe ori: rareori rândurile lor mai cresc cu câte un urmaş. De cele mai multe ori însă alături de dânşii vin oameni obişnuiţi, dar cu destin deosebit: acela de a deveni Moş, pregătiţi pentru a suporta pe lângă sarcinile obişnuite de om şi Moş, schimbările pe care le necesită destinul lor lor: 

– cu corpuri în care degradarea genetică este foarte redusă, şi astfel având abilităţi multisenzoriale care îi ajută să parcurgă învăţăturile Moşilor la nivele foarte înalte, după care să se alăture dânşilor, permanent;

– cu aplicaţii ale liniilor de învăţătură ale Moşilor la nivele extrem de înalte, ei fiind de fapt ajutători foarte evoluaţi, cu experienţă uriaşă în toate cele necesare realizării unor asemenea sarcini.

Cei născuţi în ultimele milenii vor trăi multe mii de ani ca ajutători planetari alături de Moşii vechi care vor reveni în mijlocul oamenilor, în acest strat dimensional, ajutând toate programele spirituale necesare spiritelor umane care vor continua evoluţiile lor pe Pământ. 

Vom discuta în viitor şi de unde vin ei, cum trăiesc, cum ajută, cum îşi desfăşoară toate activităţile lor: din străvechimi până în zilele noastre. Numai în acest fel se poate înţelege curgerea vieţii lor, pe etape clare, distincte, către necesităţile reale de ajutor, născute de societatea contemporană. Numai în acest fel vom înţelege de ce ne-au însoţit drumurile ultimelor milenii, tăcuţi, modeşti, retraşi, o însoţire neconştientizată de cele mai multe ori de omenire, dar fără de care omenirea nu ar mai fi existat în ziua de azi…

Aşadar ceea ce voi puncta însă chiar aici, în plus, este faptul că nu discutăm despre „spirite” – în sensul de entităţi care nu sunt întrupate în sisteme corporale omeneşti, cu corp fizic – când este vorba despre Moşi. Discutăm separat despre Moşi, separat despre entităţi astrale, separat despre entităţi dimensionale (din rândul cărora discutăm despre entităţile transcedentale). Toate trebuie discutate pe larg, căci altfel s-ar înţelege în mod eronat multe aspecte în continuare – mai ales când este vorba despre studiul unor societăţi umane din perioadele străvechi, cum au fost Lemuria şi Atlantida. Tocmai de aceea nu putem înţelege clar istoria străveche a omenirii, rădăcină din care a pornit modul nostru actual de trăire, precum şi modul de perpetuare a unor acţiuni de ajutor oferit societăţii umane contemporane de către entităţile ajutătoare.

Una dintre întrebările frecvente este şi aceea dacă cei pe care îi numim „Moşi” sunt numai bărbaţi – sau: şi bărbaţi, şi femei. Tocmai pentru că se crede că ar fi entităţi astrale sau alte feluri de întrupări ale spiritelor, există încredinţarea că asemenea întrupaţi ar trebui să fie asexuaţi, ceea ce este o confuzie.

Societatea noastre a folosit de multe expresii care pun în evidenţă numai anumite aspecte ale sale, de multe ori ca protecţie, şi nu ca dispreţ, la adresa unor aspecte prezentate eronat din vremurile Evului Mediu întunecat spiritual. Întrucât diverse tipuri de cunoaşteri au traversat asemenea perioade de mare agresivitate din partea conducerilor laice şi religioase, s-au protejat femeile născute cu sarcini de mare complexitate, fără de care cei numiţi „Moşi” nu şi-ar fi putut desfăşura activităţile deosebit de complexe şi subtile deopotrivă. Dacă astfel de termeni au fost folosiţi iniţial ca protecţie, ulterior o astfel de protecţie a fost uitată şi s-a perpetuat forma de dispreţ pe care oamenii au preluat-o, obedient, din frică în faţa conducătorilor lor. A rămas împământenită expresia de „Moş” (bărbat bătrân), vădind respect pentru bărbat – într-o epocă în care femeia era dispreţuită în mod făţiş.

Dar astfel de ajutători: învăţători, maeştri spirituali lucrători în cele văzute şi cele nevăzute deopotrivă, apărători şi susţinători ai tuturor celor care se petrec pe planeta astfel integral ajutată, au fost în mod cert, concret: şi bărbaţi, şi femei. Căci acţiuni care se doresc echilibrante, îndreptate către întreaga planetă, întreg mediul planetar, nu se pot derula fără participarea unor ajutători de ambele sexe, pentru ca toate felurile de energii să fie astfel antrenate şi folosite după cum se desfăşoară perpetuarea speciilor planetare: pe Pământ prin contribuţia a doi întrupaţi de feluri diferite – dar complementare, pe care îi numim: bărbat şi femeie.

Folosirea termenului de „moş”, de strămoş, de om străvechi, foarte bătrân, în aceste studii doreşte să facă legătura cu cele unanim cunoscute din literatura tradiţională. Este necesar să înţelegem treptat multe elemente ale desfăşurărilor societăţilor umane, pentru a nu mai face confuzii privind omenirea, istoria ei, manifestările de ajutor pe care le-a primit de-a lungul timpului: nicidecum din partea… extratereştrilor, ci din partea unor ajutători puternici, înalt-evoluaţi, întrupaţi direct în mijlocul societăţilor – chiar dacă nu chiar în interiorul, ci în marginea lor.

Aşadar să reţinem şi acest aspect: Moşii nu sunt extratereştri – adică entităţi întrupate în alte părţi ale universului, extratereştri care ar călători spre Pământ cu diferite scopuri, de multe ori crezute a fi distructive sau numai oribil-interesate…

Moşii sunt de fapt aşa cum am spune „oameni”, iar în acest cuvânt nu deosebeşti femeia de bărbat.

Comparând Moşii – aşa cum i-am descris în studiile anterioare – cu oamenii, aşa cum ne cunoaştem pe noi înşine azi – este de comentat faptul că, în mod tipic, normal, în orice societate planetară care se desfăşoară în această parte a universului, ar fi trebuit să fim aşa cum sunt dânşii azi. Şi ar fi fost posibil să fie aşa pentru fiecare om de pe Pământ, dacă nu am fi trăit o situaţie atipică pentru evoluţiile din acest punct al universului: rară – dar cunoscută bine de evoluanţi, chiar dacă se confruntă cu asemenea feluri de evoluţii foarte rar. Adică o situaţie care se petrece rar, fără să fie însă o malformaţie accidentală a trăirilor unor populaţii spirituale dintr-o anumită parte a lumii. Moşii au fost şi sunt oameni, exact aşa cum ar fi fost posibil să fie orice om pe Pământ, dacă omenirea nu ar fi azi reprezentarea unor blocuri piramidale uriaşe de spirite, aflate în călătorii regresive: în evoluţii care formează o etapă rară, foarte grea, obositoare, dar absolut necesară pentru toate evoluţiile noastre.

Adică, dacă s-ar fi desfăşurat o continuare a evoluţiilor străvechi, chiar cu puteri spirituale doar parţial păstrate, căci chiar timpurile planetare s-au schimbat, odată cu diminuarea drastică a vibraţiei planetare, după ultima glaciaţiune. Oamenii ar fi rămas indivizi tipul pe care azi îl putem numi lemurian, sau atlant, sau toltec (la origine: toltlec – sesizaţi dispariţia în timp a ultimului „l”). Acestea au fost populaţii umane care aveau o energetică (de fapt o structură material-energetică) a corpurilor lor mai densă în sub-structura fluidică: adică în acele corpuri ajutătoare ale corpului fizic, cu vibraţie mult mai ridicată, pe care ni le cunoaștem prea puţin azi. De asemenea, din punctul de vedere al evoluţiilor lor, populaţiile spirituale străvechi au fost ajutate doar de grupuri restrânse de ajutători pricepuţi, iubitori şi înţelegători. Între timp, au venit pe Pământ, planificate şi ajutate, şi multe alte grupuri spirituale, din toate părţile unversului: spirite înaintate pe calea evoluţiilor, dar cu experienţă restrânsă în folosirea corpului fizic la nivele joase de vibraţie planetară. Evoluţiile populaţiilor străvechi s-ar fi desfăşurat în epoca contemporană la fel ca şi cele pe care le desfăşurăm azi – cu creaţie manuală, cu intuiţii destul de vagi, dar reale, ale evoluţiilor anterioare şi cunoaşteri tot vagi ale universului, care ar fi trebuit să fie descoperit pe aceeaşi cale tehnologică ca şi azi. Dar asemenea evoluţii, doar în prezenţa şi sub conducerea spiritelor experimentate, ar fi trebuit să se desfăşoare fără războaie, fără agresivitate dusă la extrem, chiar dacă spiritele devin oricum nerăbdătoare şi astfel dispreţuitoare la adresa celor care învaţă mai încet. Ar fi fost sarcina lor să înveţe să nu mai dispreţuiască, ci să preţuiască efortul celorlalţi de a se strădui să-i ajungă din urmă pe semenii lor.

Dar aglomeraţiile spirituale actuale cuprind acele blocuri spirituale piramidale, venite din evoluţii mai înaintate, e drept, dar care trebuie să-şi cunoască neputinţele pe care nu şi le mai cred în stare de manifestare, după evoluţii înaintate pe diverse meleaguri ale universului! La nivele joase de vibraţie planetară, în condiţiile unor exacerbări ale manifestărilor agresive, asemenea timpuri pe care omenirea le-a trăit în ultimele milenii s-au dovedit pline de cruzime, criminalitate oficială dusă la extrem, dispreţ generalizat sub forme grosiere şi subtile deopotrivă. Aşa şi-au dat seama – şi îşi vor da seama în continuare multe spirite – de tot ceea ce pot face atunci când trăiesc în condiţii mai puţin optime de viaţă planetară. După care se vor corecta, cunoscându-şi clar manifestările, cunoscând în acelaşi timp şi diferite moduri de corectare: şi aici, şi acasă – în locurile din univers de unde au venit pe Pământ. 

De asemenea, fără piramidali, creaţia materială ar fi fost tot aşa, ca şi acum: cu trecere treptată de la creaţia materială mentală la creaţia materială structurală, adică folosind structurile corpului fizic: mâini pentru creaţie, picioare pentru deplasare, aparatul vorbirii pentru comunicare, gândirea secvenţială pentru planificarea activităţilor. Iar ca materiale pentru creaţia materială – folosirea structurilor corporale ale altor întrupaţi (plante, animale), cât şi elemente de întrupare ale planetei (pământuri, metale, cristale, lichide, gaze).

Adică exact ca şi acum, în condiţiile pe care le trăim cu toţii, chiar dacă social-spiritualul este mult mai complex în condiţiile aglomeraţiei pe planetă, ar fi existat o greutate inerentă a desfăşurării creaţiei materiale. Dar nu ar fi fost, sub nici o formă, acele greutăţi deosebite, cunoscute de noi, în relaţiile dintre oameni: furt, crimă, droguri, perversităţi de cele mai diferite feluri. Iată de ce o asemenea greutate necesită ajutătorii puternici despre care vorbim. Ei – care trăiesc azi necunoscuţi printre noi, sau la marginea societăţii noastre – ar fi trăit, ar fi lucrat cunoscuţi şi iubiţi de toată lumea, chiar dacă ajutorul direct primit de la ei ar fi fost cerut rar, existând conştiinţa că mai întâi omul trebuie să facă toate încercările posibile pentru a ajunge la un rezultat propriu: din care, pentru o calitate superioară, omul ar fi întrebat un ajutător cunoscut, adică oameni asemenea Moşilor, care au o experiență mult mai mare în toate domeniile manifestărilor umane.

Moşii sunt oameni care, la fel ca şi oricare alţii, se organizează şi ei în familii – dar numai atunci când este cazul să facă o lucrare de mare complexitate împreună, cu necesitatea antrenării simultane de energii pe care deocamdată le vom numi şi noi: Yin şi Yang. Strămoşii noştri le numeau: energii bărbăteşti, tari, şi energii femeieşti, slabe: dar amândouă fiind puternice în felul propriu, şi mai ales neputând exista separat, împletindu-se permanent, oriunde în lume. Energii care sunt vehiculate în proporţii mai mari – nu totale, exclusive – de către femei sau de către bărbaţi. Vom găsi Moşi bărbaţi şi Moşi femei (babe, ursitoare), cu o densitate de o parte şi de cealaltă în funcţie de necesităţile spirituale ale societăţilor umane sau de cerinţele unor timpuri planetare. În timpurile pe care le trăim azi, la sfârşitul etapei intuitive, foarte rar apar acum familii de moşi, cupluri pentru perpetuarea formei lor corporale.

Aşadar este bună intuiţia conform căreia s-ar afla pe Pământ mai mulţi „Moşi” decât „Babe” şi de asemenea, că ei nu au copii. Chiar dacă folosim noţiunea de supranatural din ne-cunoaşterile noastre (nu aş numi-o chiar superficial folosită, aşa cum spun unii, căci oamenii vor să fie serioşi şi profunzi, dacă li se oferă prilejul), să reţinem că întrupările în speciile planetare nu se fac în mod normal decât pe căile cunoscute azi de noi. Excepţii au făcut doar, la începutul întrupărilor spiritelor umane pe Pământ, entităţile dimensionale care au pornit crearea speciei planetare umane: le putem numi entităţi transcedentale – şi din rândul lor grupuri separate creează toate speciile de vieţuitoare ale tuturor planetelor din zona aceasta a universului. Asemenea entităţi nu se nasc, ci îşi constituie sistemele corporale, la fel ca toate entităţile – întrupaţii care nu au în sistemele lor corpuri fizice, direct, prin puterea cu vibraţie foarte înaltă a radiaţiei lor de întrupare, din care nu fac parte şi razele cu vibraţie joasă – cele fizice. Transcedentalii constituie corpurile lor, de regulă, pentru orice specie, în stratul dimensional din care vin în stratul nostru, un strat cu vibraţia foarte înaltă, care permite formarea tuturor structurilor arhetipale şi matriceale ale sistemelor corporale. Ele se vor modifica, de-a lungul evoluţiilor, după cum au loc variaţii foarte puternice şi de lungă durată ale vibraţiei planetare sau numai prin folosirea conştientă a unor seturi de raze în locul altora, folosite anterior: numai asemenea schimbări pot efectua modificări ale corporalităţii cu corp fizic în această zonă a universului. Trăind în stratul nostru, al evoluanţilor primari şi ajutătorilor lor direcţi, cu vibraţie joasă, respirând aerul planetar, mâncând fructe (cu energii majoritar solare) şi tuberculi (cu energii majoritar planetare) corpurile lor au schimbat materiile din care au fost realizate (cu vibraţii foarte înalte) cu materii cu vibraţii joase, dar necesare evoluţiilor spiritelor umane care aşteptau să intre la întrupare în aceste corpuri, prin naştere din corpurile transcedentalilor care au devenit părinţi. 

În cazul speciei umane, astfel de entităţi nu s-au putut numi direct, de la bun început „oameni”, deşi arătau forma perfectă a omului universal: fără o rasă anume când sunt percepuţi din perspectiva corpului fizic. Dar în partea corporalităţii fluidice se putea vedea clar cum grupurile de transcedentali de pe diferite continente au trăsături specifice raselor umane primordiale: lemuriană (în Lemuria – actualul continent Asia) şi atlantă (în continentul A’Tlan). 

S-au putut numi oameni doar începând cu primii lor urmaşi, născuţi de transcedentali, pe care i-au învăţat prin exemplu personal cum să-şi folosească forţele în condiţiile locale, creând împreună toate cele necesare traiului curent. Abia după finalizarea acestor faze, transcedentalii care nu au avut copii s-au putut retarge în stratul dimensional din care au venit, în timp ce aceia care au avut copii au urmat destinul uman complet: în general entităţile superioare testează ele înseşi trecerea, folosirea, maturizarea în etapele principale şi decesul, care în epoca mentală a omenirii se realizează prin decorporalizarea totală a corpurilor fizice şi dublu-eterice, la finalul destinului lor în această dimensiune (de evoluţie a spiritelor primare). Pentru că ei coordonează – ei simt totul pe propria lor „piele”, adică cu propriile lor simţuri, în corpurile aflate în folosinţă personală, şi vor coordona astfel din perspectiva în care ştiu bine, direct, nemijlocit, cum trebuie să ajute, să protejeze şi să îndrume pe toţi ajutătorii întrupaţi în mijlocul lor – dimensionali sau umani – în viitoarele etape.

Ideea de mai sus face trimitere la Iisus, dar nu numai: căci şi alte entităţi au realizat recalibrări ale tipurilor de ajutor de-a lungul vremurilor, cu referire directă la oameni – aşa cum suntem noi acum, nu la Moşi. Căci, chiar dacă spunem că Moşii sunt oameni la fel ca şi noi, şi chiar sunt fără nici o îndoială, ei au corpuri care funcţionează în cu energetica diferită de a noastră, a oamenilor obişnuiţi: tocmai pentru a ne ajuta şi pe noi, şi planeta cu întreg biosistemul ei. 

Este necesar să amintim şi faptul că, alături de modul de naştere asemănător celui pe care îl avem şi noi, tot atât de natural se pot retrage şi ei din întrupări, prin deces – chiar dacă decesul lor este conştient, retragerea este conştientă şi lină, hotărâtă de ei personal atunci când este nevoie de o lucrare din partea lor: în alte corpuri, în alte părţi ale planetei sau lucrări cu caracter astral (trecerea şi rămânerea în corp astral) sau derulări de lucrări în alte părţi ale universului. Unii dintre Moşi însă pot trece, pentru derularea altor sarcini, în dimensiunea superioară a planetei, de unde au venit cândva entităţile transcedentale. 

Acum putem discuta mai mult despre entităţi dimensionale implicate în crearea speciilor, căci avem descrierea întregului proces de formare dimensional-transcendentă a omenirii. Se poate studia acest proces, pe larg, în studiul "Lemuria - după retragerea transcedentalilor".   

Cunoscând originile omenirii ca specie pământeană, vom înţelege şi trăirile oamenilor pe Pământ, şi modul în care oamenii au primit ajutor permanent din partea entităţilor cu experienţă uriaşă de trăire oriunde în universurile evoluţiilor tuturor. Cu astfel de cunoaşteri putem astfel înţelege şi felul în care se vor desfăşura evoluţiile viitoare ale omenirii, dar şi de ce evoluţiile noastre au decurs aşa cum ştim acum, în perioadele cele mai grele ale planetei, şi cum am fost ajutaţi cu toţii de-a lungul tuturor timpurilor. 

9. TIMPUL MOŞILOR (articol actualizat)

Au fost multe comentarii de-a lungul ultimelor decenii privitoare la necesitatea căutării unor explicaţii posibile pentru vieţile lungi ale Moşilor popoarelor, binecunoscuţi în toate timpurile şi de conducătorii politici ai diferitelor naţiuni. S-au oferit explicaţii pe măsura descoperirilor astronomice, fizico-cuantice, dimensiunilor paralele celei în care trăieşte omenirea. S-a discutat despre călătoria în timp, călătoria holografică – ca deplasări posibile în spaţiile universului; dar nu s-a putut realiza o imagine precisă a unei forme credibile, care să explice cum şi de unde apăreau, când şi când, şi în spaţiile cunoscute de oameni, şi în arhivele scrise ale societăţilor secrete, care îşi desecretizează uneori activităţile şi o parte a cunoaşterilor lor, atunci când sunt depăşite cu mult de studii lor cele mai noi: se oferă lumii dinafara unor astfel de societăţi secrete ceva din cunoaşterile lor, dând o aură de credibilitate efortului comun – al lor şi al ştiinţelor oficiale – de a descoperi sau măcar cerceta neînţelegerile conştienţei lumii contemporane. Ceea ce este un mare fals, dar să trecem peste asta !!!...

Să fim conştienţi de toate acestea – dar să nu acuzăm, să nu dispreţuim, să nu rămânem ranchiunoşi.

De fapt, sunt foarte rare momentele în care chiar asemenea evoluanţi (cei străvechi, Moşii) se retrag discret din toate societăţile întrupaţilor în evoluţii primar, şi oricum pentru o perioadă scurtă de timp planetar. O mie sau două mii de ani – maximum pentru unele din continentele mai populate – sunt o secundă, comparativ cu timpul existenţei societăţilor umane pe Pământ: cca. 60 milioane de ani. Un strop în care omenirea nu a cuprins chiar toate segmentele spirituale care se află azi pe Pământ sau, sub o formă sau alta, în preajma Pământului; căci am discutat despre entităţile astrale, dimensionale, precum şi despre coordonatorii evoluţiilor care se desfăşoară în prezent pe Pământ. Însă timpul celor mai vechi Moşi, care trăiesc acum în straturile interdimensionale ale universului, este de cca. un milion de ani. În acest moment însă nu sunt mulţi pe planetă şi, aşadar, nu toţi cei care ajută acum în mijlocul lor sunt de această vârstă. Este bine să ştim că o vârstă medie a unui ajutător priceput, cu multă evoluţie, ajutător al atlanţilor şi lemurienilor deopotrivă, era de cca. 20-40.000 de ani actuali. Mulţi dintre conducătorii societăţilor străvechi erau şi lucrători, şi observatori în timp ai efectelor lucrărilor pe care le realizau, conducând câteva generaţii ale poporului pentru care lucrau cu mult drag. Şi ne referim aici la perioadele din ultimele 10 milioane ani, căci în trecuturi şi mai depărtate, întreaga omenire avea această vârstă, timp în care conducătorii-lucrători aveau a vârstă cuprinsă între de 5 şi 10 ori mai lungă.

Iată, aşadar, contextul în care trebuie să privim vârsta străvechilor.

Moşii aşadar nu au fost nici entităţi astrale, nici dimensionale, adică născuţi cu alte feluri de corpuri sau în alte straturi ale universului. Mulţi dintre ei intră în contact frecvent cu entităţile dimensionale şi inter-dimensionale, deşi în lucrările lor ei nu circulă des de la o dimensiune la alta, ci primesc ajutor în lumea noastră de la entităţile dimensionale care circulă tot timpul între straturile paralele ale universului. Iar acesta este un beneficiu al întregii omeniri: dacă Moşii ar circula des între straturile dimensionale, lumea ar primi de la ei energiile circulate de Moşi, prin radiaţia corpurilor lor, prin fluxurile din canalele corpurilor şi câmpurilor individuale ale Moşilor: ceea ce ar crea o dezorientare născută din neputinţa de a înţelege în profunzime astfel de lucruri ce ţin de alte spaţii, alte întrupări pe care ei nu le-au cunoscut, care nu ţin de obişnuinţele proprii şi ale lumii lor.

În schimb Moşii circulă des în alte spaţii interdimensionale, care au o vibraţie mult mai apropiată de vibraţia stratului nostru, cu care spiritele umane sunt obişnuite din străvechimi şi astfel suntem ajutaţi în revenirea noastră la capacităţile pe care le-am avut cândva. Tocmai de aceea Moşii au stat în stratul nostru, în marginea aşezărilor umane, cam până în jurul anului 500 d.H., căci până atunci diferenţa între vibraţia joasă de aici (în punctul cu vibraţia cea mai joasă a universului) şi vibraţia altor straturi era destul de mică. Dacă mai rămâneau în număr mare, alături de Călători şi Învăţători mai ales, diferenţele deveneau mari şi, după agresivitatea puternică a unor spirite, i-ar fi exterminat pe Călători şi Învăţători dacă nu cedeau impunerilor lor – lucru care nu s-arfi petrecut, asemenea ajutători fiind conştienţi de răul ce se putea adânci. De aceea Moşii s-au retras în majoritate, iar cei rămaşi totuşi înafara aşezărilor umane s-au adâncit în pădurile dese, s-au amestecat uneori printre oameni diminuându-şi vibraţia, trăind şi ajutând oamenii în continuare, atât cât era posibil, ajutaţi de Moşii retraşi în straturile inter-dimensionale şi de entităţile dimensionale. 

După începutul creşterii vibraţiei în stratul nostru, diferenţele de acest fel au început să se diminueze, astfel încât azi venirea lor în lume este uneori percepută de oamenii liniştiţi, iar programele de destin ale unor oameni sunt susţinute în vederea obişnuirii popoarelor cu ideea revenirii lor într-un viitor apropiat. În acest fel suntem în plus ajutaţi să ne recuperăm capacităţile multisenzoriale în cel mai scurt timp posibil, în acelaşi timp cu mijlocirea relaţiilor noastre cu entităţile astrale, pe măsura creşterii vibraţiei. 

Entităţile dimensionale (adică entităţile întrupate direct în dimensiunile structurale paralele) îi ajută şi pe dânşii, şi pe noi, întrucât pot călători pe termen scurt din dimensiunea lor în stratul nostru de evoluţie moderându-şi vibraţia generală, căci corpurile lor au alte structuri, o vibraţie mult mai ridicată şi astfel nu rezonează imediat cu vibraţiile oamenilor şi biosistemului planetar.

Oamenii au beneficiat cândva de vibraţii mari, cu ele au trăit îndelungat, înainte de ultima glaciaţiune, astfel încât locurile în care trăiesc Moşii, pe unde trec ajutând întreaga planetă, nu constituie puncte de dezorientare pentru oameni, în general pentru orice vieţuitoare pământeană, iar urmele (amprentele) lor se mai simt şi azi pretutindeni, prin vibraţia lor încă ridicată, ajutându-ne să ne păstrăm echilibrul în cazul unor percepţii de o asemenea natură. 

Întotdeauna au existat pe Pământ ajutători necunoscuţi majorităţii oamenilor, fără ca ei să fie întrupaţi cu corp fizic pe alte planete, venind aici cu nave materiale. Doar pe aceia îi numim extratereştri, iar în lumea noastră, în această zonă a universului, astfel de circulaţii sunt extrem de rare, şi numai la nivele înalte de vibraţie planetară: pentru că, pe de o parte, vibraţiile înalte ale pământenilor pot accepta mai uşor vibraţiile înalte ale extratereştrilor, iar pe de altă parte se pot şterge amprentele lor tocmai prin condiţiile pe care le creează vibraţia înaltă a planetei. Dar asemenea circulaţii sunt foarte rare şi numai pentru reparaţii de diverse feluri ale planetei. Entităţile dimensionale şi inter-dimensionale, precum şi Moşii circulă prin forţe proprii spirituale şi o corporalitate uşoară, cu vibraţii foarte înalte, chiar dacă asemenea circulaţii sunt rare, pentru a lăsa omenirea să-şi cunoască singură propriile puteri şi neputinţe. 

Dar ajutorul lor nu a fost nicicând uitat, iar poveştile cu Moşi şi Babe, rămase din vechimi, atestă cât se poate de clar acest lucru. În trecut oamenilor le era cât se poate de clar faptul că datorează ajutorul primit oamenilor străvechi şi entităţilor venite de pretutindeni din jurul lor: din „ceruri”, din tărâmul apelor, din alte pământuri „de peste mări şi ţări”. Le cunoşteau foarte bine originile, menirea, puterile. Se bazau pe ajutorul lor şi ştiau bine că va veni vremea când vor trebui să se descurce fără ajutorul lor. Ei înşişi le spuneau repetat acest lucru, oferindu-le sfaturi de însemnare a experienţei lor în toate cele pe care le aveau în jurul lor: obiecte de menaj, îmbrăcăminte, ţesături şi covoare, sculpturi ale tindei, cerdacului, gardului, uşilor şi porţilor. Cântecele şi jocurile din vechime azi le credem iniţiatice în cultul unor zei diverşi – dar totul nu era decât învăţătură,practică şi întărire în cunoaşteri profunde: şi ne vom da seama de acest lucru mai devreme sau mai târziu- dar nu foarte târziu.

Elementele de religie au venit foarte târziu, aduse de grupuri de migratori: deci nu au fost experienţa locală a geţilor, străvechi-europeană, ci s-au datorat amintirilor pe care migratorii le-au aduse despre Moşii lor, despre entităţile ajutătoare ale poporului lor. 

Odată cu grupurile migratoare vremurile s-au schimbat pentru toate populaţiile, chiar dacă fiecare popor sau grup spiritual călător şi-a păstrat în fel şi chip moştenirea: cosmetizând-o sau ascunzând-o, în funcţie de agresivitatea noilor veniţi. Puţine s-au potrivit încredinţărilor proprii geţilor, de aceea Moşii au lăsat să pătrundă relativ repede unele dintre ele, printre elementele de religie impusă de conducătorii care s-au schimbat frecvent. Deşi năravul agresivităţii şi al impunerilor nu s-a schimbat niciodată, chiar din partea celor care propovăduiau religia iubirii şi a milei, poporul a continuat să poate cu sine adevărurile fundamentale ale conducătorului spiritual al verticalei conducătoare, purtând prin furtunile vieţii cu infinit respect numele Sfintei (Eternei) Treimi: Dumnezeu, Fiul numit biblic Iisus şi Sfântul (eternul) Duh (Spirit cu Suflarea sa). 

Aceeaşi învăţătură aveau şi geţii, chiar dacă numeau altfel - şi nu sintetic, ca iudeii: Făuritorii Dintâi, Luminătorul Lumii (cel care aduce şi învaţă omul spre păstrarea Luminii) şi Viaţa Eternă. 

Într-adevăr, în vremurile din urmă, tot ceea ce s-a aflat în sfera nevăzutelor cu ochii trupului s-a sintetizat într-un singur nume – Dumnezeu, Yahve, Allah: căci toate asemenea entităţi cunoscute anterior trăiau într-un grup fără deosebire de concepte asupra vieţii, care grup făcea parte dintr-un şir lung de tot asemenea grupuri cu aceleaşi identice concepţii asupra vieţii, asupra noţiunii de ajutor şi de coordonare înţeleaptă a destinelor tuturor vieţuitoarelor lumii, nu numai a oamenilor. Toate erau (au fost întotdeauna şi sunt în eternitate) coordonate de grupuri uriaşe de entităţi puternice şi înţelepte, care nu urmăresc decât un singur ţel: înălţarea permanentă prin iubire, ajutor, cunoaştere. Care urmăresc întărirea (sau împuternicirea) tuturor spiritelor care evoluează în lumile create de ele.

În baza unor asemenea încredinţări, Moşii popoarelor au lucrat şi au trăit peste tot în lumea pe care au lăsat-o să se manifeste liberă, dar având grijă cu iubire infinită ca efectele acestei libertăţi să nu afecteze definitiv (ireversibil distructiv) viaţa pe planetă. În felul lor însă, Moşii au o influenţă foarte mare chiar asupra timpului pe care noi îl trăim, iar acest lucru poate fi explicat foarte pe scurt, chiar aici.

DA, „TIMPUL” MOŞILOR…

Timpul este o mărime relativă, care ţine de valorile rotaţiilor planetei în jurul axei sale şi ale planetei în jurul stelei care o guvernează. Datorită împletirii câmpurilor planetare de vibraţii diferite, specifice corpurilor noastre fluidice, dar şi celor care ţin de vibraţiile, de densitatea materiilor planetare, apoi şi a obiectelor planetare (asteroizi în principal, sateliţii naturali ai planetelor, praful cosmic şi elementele de tip: vapori de lichide, microorganisme şi organisme dezvoltate, fie ele de tip fizic, astral, spiritual sau alte vibraţii corporale) – toate influenţează mişcările planetei.

La rândul lor, prin mecanisme încă nerecunoscute oficial, dar cunoscute în linii mari, planetele se influenţează reciproc la nivelul energiilor circulante: prin reţelele matriceale stelare, galactice şi zonale din univers.

Toate asemenea structuri, şi încă multe altele care necesită cunoaşteri aprofundate, formează prin mişcarea şi funcţionarea lor un anumit timp local. Un asemenea timp – pe care noi îl monitorizăm cu aparate de specialitate – ţine, de asemenea, de frecvenţa de vibraţie generală din sistemul stelar şi galactic local.

Dacă frecvenţa medie galactică se modifică, timpul monitorizat de noi nu se modifică, căci toate elementele care compun percepţia locală se modifică proporţional. Creierul uman (şi orice sistem nervos şi cerebral al oricăror vieţuitoare cunoscute de noi) poate detecta modificări ale variaţiilor de frecvenţe din mediul de trai, doar comparativ cu modificările planetar-stelare, care sunt mult mai ample; pe termen limitat (scurt), nu este deranjat de modificările existente, mai ales că sistemul nivelelor de vibraţie pe fiecare treaptă din galaxie este constituit astfel încât să se menţină la un nivel relativ constant.

Tocmai aceasta a fost întotdeauna sarcina de bază a ajutătorilor, din cele mai vechi timpuri ale omenirii, până în zilele noastre şi, în continuare, va fi până la terminarea evoluţiilor umane pe Pământ. Astfel încât, chiar dacă noi ştim acum că Moşii echilibrează vibraţia astfel încât biosistemul şi planeta să nu se degradeze ireversibil şi nici suferinţele să nu ajungă insuportabile la nivel de spirit întrupat (să nu existe extincţie în masa critică a biosistemului) - lucrările lor nu sunt de loc simple cum ar părea prin exprimare. 

Mai departe, după plecarea spiritelor umane de pe Pământ, vor avea acelaşi tip de sarcină, ei sau alţi urmaşi ai lor, dar întotdeauna în concordanţă cu vibraţiile acelor popoare spirituale care vor evolua pe planetă, după noi, oamenii.

Fără echilibrarea vibraţională pe care ei o păstrează permanent, omul ar trăi într-o vibraţie (creată de neputinţele sale) mult mai joasă; iar diferenţele între vibraţia planetară şi vibraţia societar-umană l-ar dezorienta (l-ar fi dezorientat de mult, de fapt) şi l-ar conduce la neputinţa de a crea, de a dezvolta şi a perpetua prin forţele proprii o societate normală, echilibrată: numind „normal” ceea ce face omenirea azi, ca entitate globală conştient-creatoare.

Sunt mulţi oameni în lume care au însă o evoluţie suficientă ca să acţioneze – mai mult sau mai puţin conştienţi de istorie, dar conştienţi faţă de valorile cele mai înalte ale omenirii – în direcţia lucrării (de mult mai mare anvergură, însă) a străvechilor, a Moşilor. Sunt oameni care au rezonat cu dânşii, cu învăţăturile lor, în orice timpuri şi au creat ei înşişi o stabilitate vibraţională de putere medie, dar suficient de activă, în societatea în care s-au întrupat şi au trăit. Segmente tot mai mari de populaţie devin conştiente azi de ceea ce numim legea iubirii universale: lecţia radiantă străveche a Moşilor prinde rădăcini, şi dă roade, peste tot în lume. Asemenea oameni echilibraţi, care oferă ei înşişi echilibru – indiferent de viaţa pe care o duc, grea sau uşoară – simt cel mai bine scurgerea echilibrată a timpului.

Se spune că timpul de fapt s-a scurtat, din cauza modificării frecvenţelor planetare, dar pentru oamenii care caută echilibrul timpul se scurge chiar mai lent decât simţeau în perioada tumultului copilăriei şi adolescenţei lor. Ei nu se grăbesc, nu încearcă să fugă în viitor lucrând doar pentru acest viitor, nici nu se refugiază melancolici în trecut, ci trăiesc un prezent permanent, echilibrat, chiar dacă vorbesc şi ei, omeneşte, cu oamenii din jurul lor, despre trecut sau fac proiecte de viitor. Acesta înseamnă de fapt echilibru, timp trăit frumos, şi bine. Radiaţia Moşilor în lume are un impact mult mai puternic asupra celor care trăiesc cuminţi într-o lume pe care o doresc din tot sufletul lor: să fie – sau să devină şi ea mai cuminte…

Timpul Moşilor nu s-a scurs lent sau rapid. Ei simt în mod echilibrat fiecare clipă pe care o trăiesc, simplu şi curat, cuminţi în lumea pe care încearcă să o facă mai bună, mai frumoasă. Faptul că azi trăim încă pe Pământ, că avem realizările care ne luminează sufletul, chiar dacă şi lucruri îngrozitoare (rezultate din libertatea de expresie oferită de coordonatorii de evoluţii) de care parcă nici nu vrem să auzim, dară-mi-te să le mai şi vedem – se datorează muncii îndelungate, pline de abnegaţie, sacrificiu şi altruism, desfăşurată de aceşti ajutători tăcuţi de lângă noi: Moşii…