Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI:

Din comunicările ajutătorilor noştri astrali:
Scrierile cu referire la metafizică au o importanţă deosebită în gândirea umană până ce gândirea prin citire va redeveni trăire de amintire...

vineri, 19 iulie 2019

38. DRUMEȚIILE ÎNAFARA LOCURILOR NATALE

I. IDEI PRINCIPALE
1. Erau drumuri aflate înafara zonei cu vibrație asemănătoare celei din locul propriu de naștere (de întrupare).
2. Scopurile complexe ale acestor drumeții:
– cunoașterea locurilor din alte continente ale planetei, cu simțurile fizice, străbătute pas cu pas, întrucât ele fuseseră cunoscute în străvechimi mental și astral;
– cunoașterea reliefului planetar din acel moment, având în vedere marile schimbări din mileniile următoare: apariția deșerturilor, reducerea zonelor împădurite, etc.;
– cunoașterea vieții popoarelor prin trăiri de scurtă durată în mijlocul lor, schimburi de experiență și înțelegerea rădăcinilor comune ale trăirilor umane de pretutindeni, dar și elementele diferite, comparativ cu cele ale poporului propriu. 

II. DETALII, DISCUŢII
Este necesar să avem în vedere şi drumeţiile care aveau loc dincolo de hotarele locurilor natale (de care se leagă circuitele energetice, vibraţionale – deci nu prin înstăpânirea pământurilor şi popoarelor). Nu vom dezvolta deocamdată asemenea drumeţii, care pot fi dezvoltate pe larg ori în studiile despre grupuri de migratori (câteva milenii mai târziu) și despre care vom discuta în studiile viitoare, ori în studiile despre locuri de vizitat azi de noi, pe care le vom face și noi aici: în care vom discuta despre rădăcinile geografice + energetice, vibraţionale şi fluidice, dezvoltările social-spirituale de-a lungul epocilor străvechi, dezvoltările religioase, artele locului de-a lungul timpului şi vom analiza vestigii, arhitectură, pictură murală, muzică tradiţională şi religioasă, etc. Dar deocamdată este necesar să știm că toate populaţiile, de pe toate continentele Pământului, le practicau: şi pe cele în „ţara” lor: nu erau graniţe stabilite între popoare sau impuse pe vreo cale, dar ştiau în orice moment până unde se desfăşoară pământurile cu vibraţie asemănătoare cu locurile unde se născuseră, precum şi pe cele cu vibraţii diferite, deci drumeții dincolo de vibrațiile cunoscute, cu alte forme de relief, cu alte fenomene atmosferice, unde se aflau alte popoare, cu alte obiceiuri. 
Toate drumurile erau privite ca pe o necesitate a destinelor umane. Toţi oamenii erau conştienţi de toate aspectele pe care le presupuneau asemenea acţiuni generale. Ele însemnau cunoaşteri profunde ale tuturor locurilor, de pe toate continentele, mai ales în acel moment – pentru că se ştia bine că va veni un moment de la care vor începe modificări mari – cum ar fi apariţii ale deşerturilor în multe locuri din lume, făcând multe drumuri impracticabile şi cunoaşterile schimbărilor locurilor – cu greu posibile. Astfel încât oamenii trebuiau să le parcurgă știind că le vor cunoaște personal și în vremuri noi, cu multe schimbări; deocamdată era necesar să perceapă locurile din unghiul de vedere al călătorului cu manifestări şi percepţii fizice, aşa cum de mult, în vieţile anterioare, le cunoscuseră sub forma călătorului mental şi astral. Traversând asemenea spaţii, puteau simţi realitatea fizică şi în acelaşi timp se puteau simţi toate schimbările ce erau în stare de rădăcină, în curs de desfăşurare dar la începuturile lor, ştiind perfect ce însemnau ele şi până unde vor duce asemenea schimbări: şi în locurile, spaţiile ca atare, şi privind manifestările oamenilor pe asemenea meleaguri. 
Obişnuinţa cunoaşterii şi a dezvoltărilor ei a rămas în viaţa oamenilor sub diferite forme, aşa cum îi obişnuiseră Moşii după ultima glaciaţiune: știind bine că toate cele specifice cunoaşterilor aveau să urmeze căi intuitive, mai ales pe liniile creaţiei materiale, mai puţin la început când cunoașterile vechi aveau să rămână un timp în memoriile fizice, apoi treptat din ce în ce mai mult cunoașterea veche avea să se estompeze și doar dezvoltarea muncii și practica fizică avea să dezvolte intuițiile și acceptarea lor prin aplicare, prin căutarea de căi de a ajunge la rezultatul intuit. Dar dacă acest fel de muncă era în trecutul îndepărtat munca principală a tuturor oamenilor, începând cu mileniul IV î.H. munca fizică a fost impusă de conducătorii popoarelor rămase fără Moşi, diminuând munca individuală cu mintea: adică fără căutarea unor dezvoltări ale logicii creative în viața curentă, fără timp pentru căutarea în memorii a unor forme de performanţă a vieții proprii, a muncii şi a obiectivelor de realizat, fără participarea tuturor la analiza şi adaptarea lor în viaţa curentă, fără împărțirea ideilor şi celorlalţi membrii ai familiei, ai comunităţii proprii, fără lucrul în comun la noi idei venite de la ceilalţi. Adică exact opusul vieții pe care o avusese toată lumea pe timpul Moșilor. În mileniile următoare conducătorii au limitat drastic, apoi chiar au interzis gândirea liberă şi mai ales vorbirea liberă care puteau – individual sau/şi împreună – să dezvolte capacităţile străvechi ale spiritelor umane: pe care conducătorii le ştiau extrem de bine şi îşi cultivau permanent asemenea capacităţi pentru a putea avea, şi păstra un ascendent permanent asupra popoarelor conduse. 
Tocmai de aceea toate drumețiile și toate formele de conlucrare ale oamenilor de pretutindeni trebuiau realizate, cunoscute și consolidate. Toate cele ştiute şi învăţate, împrospătate în drumurile spirituale, erau atunci puse în practică pe fondul cunoaşterilor clar-intuitive şi prin clar-simţuri = percepţii mentale şi călătorii astrale conştiente: toate încurajate și realizate împreună în familie şi aşezare, și în perioada copilăriei, și în primii ani de maturitate, până la formarea familiei proprii a fiecărui membru al societății. Plecarea la drumuri era consolidarea tuturor formelor de cunoaștere și de manifestare concretă. Și mai ales toți oamenii știau că erau forme de consolidare pentru întărirea pe cât posibil a tuturor felurilor de manifestări care aveau să ajungă idealurile lumii în viitorul lor. 
Destinele umane se derulau astfel în mod echilibrat, într-o conlucrare perfectă şi altruistă cu semenii din aşezarea proprie, după cum şi conducerea=îndrumarea oamenilor era perfect altruistă şi iubitoare. Experienţa proprie era oferită, după cum curgeau necesităţile tuturor populaţiilor şi din ţinuturile natale, şi din afara lor, din „străinătate” cum spunem azi, cu îndrumarea călăuzei cu care pleca fiecare om în orice fel de drumeţie, călăuză care era întotdeauna un Călător al Moşilor poporului său, un îndrumător personal la astfel de drumuri pentru asimilarea a cât mai multor cunoaşteri care erau de primit la toate drumurile. 
Toate erau primite din perspectiva dublă a manifestrăilor fizice şi ale profunzimilor mentale şi astrale, atât cât mai erau, toate conform armoniilor planetare pe care le trăiau împreună oamenii cu oricare alţi semeni şi nu în ultimul rând cu toate vieţuitoarele planetare. 
Pentru popoarele care aveau să rămână mai devreme fără îndrumările directe ale Moşilor lor, experienţa acumulată din tangenţele cu oamenii din popoarele care aveau să beneficieze mai mult timp de Moşii lor (cum erau geţii) avea să le fie de un real şi profund folos, întrucât tangenţele dintre asemenea popoare vor fi gestionate, în mileniile din ce în ce mai grele ce aveau să vină, chiar de către Moşii care vor rămâne în lume – foarte puţini, e drept, aşa cum au rămas Moşi în preajma geţilor până după jumătatea mileniului I d.H. Cei care vor avea tangenţe de acest fel vor fi spirite întrupate în conjuncturi speciale, care se vor baza pe Moşii rămaşi în lume pentru a îndruma unele evenimente speciale, deosebit de importante. Vor rămâne în lume:
– păstrători individuali ai cunoaşterilor: oameni care au lucrat pentru formarea unor lăcaşuri cu scrieri despre cele mai importante evenimente puţin – sau de loc – cunoscute;
– popoare întregi care au salvat scrieri, documente de distrugeri repetate, popoare care aveau sarcina de destin de păstrare a unor tradiţii bazate pe cunoaşteri profunde, aşa cum a fost Dacia salvată de distrugeri totale prin formarea unor linii de apărare împotriva migratorilor apoi retragerea totală a romanilor din Dacia, orchestrată de Moşi şi dusă la împlinire de unii romani cunoscători ai istoriei reale a lumii, a tuturor civilizaţiilor pământene. 

miercuri, 10 iulie 2019

37. ALTE DRUMURI SPIRITUALE ÎN ŢINUTURILE NATALE


Drumuri obişnuite de studiu nu erau numai în munţii Bucegi; putem discuta despre munţii Făgăraş, prin care se desfășurau drumurile de trecere ale Călătorilor Moşilor. Pe versantul nordic, spre Transilvania, la poale erau aşezări, astfel încât la jumătatea drumului între crestele şi poalele munţilor se întâlneau Călătorii Moşilor cu Învăţătorii aşezărilor. La începutul vremurilor despre care discutăm, Călătorii nu puteau coborâ direct în aşezări şi nici nu puteau merge pe la poalele munţilor, de la o aşezare la alta: fiecare Călător mergea pe creste şi cobora în dreptul aşezărilor, doar până la jumătatea drumului între creste şi poale, unde ofereau îndrumările purtate de la Moşi doar Învăţătorului. Dezbăteau toate informaţiile noi, adaptându-le împreună specificului aşezării unde trăia Învăţătorul. Cu timpul, pe măsura diminuării vibrației planetare, pe măsura schimbării sarcinilor de destin ale omenirii, Călătorii au început să coboare la poalele munților, apoi treptat să colinde ei înșiși așezările umane pentru contactul cu care se pregăteau intens. 
Întâlnirea lor avea loc în casele de călători – despre care am mai discutat: nu însă în oricare (nu în cele de pe creste), ci în cele care se potriveau distanţei de la aşezare. În asemenea perioade ale anului nu erau programate drumeţii spirituale, cu necesar de odihnă în asemenea locuri, în case de călători. Oricum așa cum spuneam Călătorul nu cobora mai jos decât jumătatea drumului între crestele şi poalele munţilor, întrucât:
– ceea ce schimbau ei între ei: viziuni concrete pe care Călătorul le transmitea, prin transfer mental, către Învăţător, şi apoi analizau şi dezvoltau la nivelul aşezării, era numai o mica parte din cele purtate cu sine în acea călătorie de către Călător, toată cunoaşterea lui cu privire la acel moment planetar era de o mult mai mare anvergură decât ceea ce avea de transmis Învăţătorului, şi care aveau să fie duse oamenilor încă extrem de sensibili, de perceptivi, din aşezarea lui. Din toate, Călătorul desfăşura Învăţătorului mai multe lucruri – dar nu toate – din cele purtate cu sine, pentru ca Învăţătorul să-şi poată face o imagine generală a vremurilor, care să conducă la o analiză, orientare şi adaptare din toate direcţiile, din orice punct de vedere, în proporţiile necesare însă doar aşezării. Dacă Călătorul ar fi intrat în aşezare, ca purtător de cuvânt şi transmiţător extrem de rapid şi puternic, ar fi dezorientat oamenii care şi ei în acele vremuri erau mult mai receptivi decât am putea crede azi, decât suntem noi şi înţelegem noi azi. Învăţătorul era în prezenţa Călătorului extrem de receptiv datorită vibraţiei corpurilor şi câmpurilor Călătorului, şi astfel putea cuprinde tot cee ace era necesar de luat de la Călător;
– puterea de amprentare a Călătorului era extrem de puternică şi amprentele ofereau un timp substantial de conştientizare învăţătorului, după plecarea Călătorului spre altă aşezare (de fapt mai întâi spre creste din nou, pentru a coborâ apoi în dreptul altei aşezări, unde îl întâmpina alt Învăţător). Studiul Învăţătorului, care mai rămânea o vreme după plecarea Călătorului în casa dintre munţi era astfel complet până la coborârea lui în aşezare. O asemenea bogăţie, profunzime şi complexitate de cunoaştere avea să fie oferită treptat oamenilor din aşezarea lui, nu masiv, total deodată, aşa cum primea Învăţătorul – spirit cu multă experienţă şi putere energetică de primitor şi analizator de informaţie;
– dezamprentarea de restul informaţiilor ajutătoare se realiza chiar de către Învăţător înainte de plecare spre așezare, pentru ceea ce fusese discuţie, analiză cu Călătorul, şi în acest fel cunoaşterea era oferită treptat, pe parcursul anului de manifestare care începea. Călătorul realiza şi el o dezamprentare, la nivelul câmpului local, pentru a nu fi purtător al amprentelor preluate de la locul de discuţie şi ale Învăţătorului. Doar amprentările adânci, în energia fundamentală a locului, nu se puteau şterge de către ei – numai evoluanţii centrali (Fiii de Dumnezeu) o pot face (Moşii fiind şi ei, în majoritate, evoluanţi centrali), şi ei chiar o fac, mai devreme sau mai târziu, în viitor. 
De altfel nici nu era necesar să se facă o asemenea dezamprentare, atât de profundă, pentru ca amprentele în energia fundamentală să rămână până când vibraţia planetară avea să înceapă din nou să crească (perioadă pe care o trăim noi azi), pentru a ajuta oamenii să-şi reamintească cele pe care le cunoscuseră cândva, care aveau să le fie din nou de folos, fără nici o îndoială, în vremurile care aveau să vină. 
De-a lungul timpului amprentele în spaţiile planetare au avut un rol deosebit de important în uşurarea adaptării spiritelor: o adaptare la condiţiile generale pământene pentru spiritele din blocurile piramidale, care s-au întrupat, la sosirea lor pe Pământ începând cu cca. 20 milioane de ani în urmă, în câmpurile continentale amprentate de ajutătorii secundari pământeni. Amprentele din energia fundamentală fac această pregătire subconştientă, începând cu epoca entităţilor transcedentale care au realizat cea mai puternică şi profundă amprentare, care va ţine până la finalul evoluţiilor tuturor spiritelor umane pe Pământ. Şi numai dânşii vor putea şterge propriile lor amprente, la finalul evoluţiilor umane, după care se vor înălța în dimensiunile structurale paralele de unde au venit. Cu multă atenţie, treptat, chiar şi noi vom putea, în timpurile noastre imediat viitoare, să percepem, nu numai să intuim şi să clar-intuim în locurile unde trăim, asemenea forme de amprentare de natură tranascedentală. Asemenea amprentări au o complexitate deosebită, ele fiind “urzeala” care a primit, de-a lungul vremurilor, alte amprentări, ale unor ajutători cu putere energetică mare, ca o completare a ţesăturii unui covor global al sprijinului ancestral: amprentările particulare ale ajutătorilor planetari (pădureni, munteni, insulari), apoi ale Paznicilor din străvechimi http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articole/11.-paznicii-din-strvechimi.html  şi, mai aproape de noi azi – ale Moşilor popoarelor de pretutindeni. 
Amprentările cu vibraţie înaltă impulsionează deja azi dezvoltarea corporalităţii noastre, în completarea vibraţiei totale în schimbare, ceea ce conduce treptat la creşterea puterilor noastre radiante, a percepţiilor multisenzoriale, la dezvoltarea conştiinţei, la creşterea gradului de conştienţă în fiecare clipă a vieţii. Nu amprentele se întăresc, ci simțirile noastre cresc treptat, dar repede. Chiar dacă omul nu conştientizează pe loc cele care vin, toate se vor aduna şi vor ajuta oamenii să-şi reamintească tot: 
– la început sub formă de intuiţii, apoi clar-intuiţii, apoi de viziune mentală cu amintirea vieţilor anterioare;
– să se pregătească pentru dezvoltările care vor veni şi le vor cere să se orienteze rapid, să se adapteze la fel: să se informeze, să cunoască ideile care sunt de aceeaşi natură şi să se străduiască să înţeleagă cât mai multe acum, astfel încât în destinul următor să poată intra direct, pregătiţi, în vibraţii foarte înalte, folosind o corporalitate optimă; să poată să lucreze mental şi astral, ştiind deja bine că toate spiritele umane au o experienţă prodigioasă în asemenea direcţii. 
Să reținem așadar că oamenii au perceput asemenea amprentări, conștientizate mai ales de către populațiile care nu au migrat de pe pămînturile lor de naștere și nici nu s-au lăcomit la pământurile altora agresând popoare după popoare. Este și cazul geților, a căror istorie o creionăm aici și, după obligația noii religii, au denumit amprentele ”pașii lui Dumnezeu” pe pământurile lor…

CÂTEVA ALTE RUTE DE DRUMEŢII SPIRITUALE DIN VECHIME
În munţii sudici (Carpaţii Meridionali): Piatra Craiului, Făgăraşii (doar la început, după care au rămas drumuri pentru Călătorii şi programul îndrumărilor lor pentru aşezări), Şureanu şi Godeanu, Perşani şi Postăvarul. 
În munţii orientali (Carpaţii Orientali): Rodnei, Obcina Mare, Rarău, Ceahlău, Baraolt,. 
În Apuseni nu au fost rute pentru drumeţiile spirituale ale oamenilor din aşezări, ci pentru Călătorii Moşilor. Cele mai mult străbătute erau rutele care cuprindeau munţii Şimleu şi Zarandului. 
Munţii Dobrogei: nu aveau rute de acest fel pentru cei din aşezări şi nici pentru Călători, aici erau ajutători care lucrau pentru Moşii de pretutindeni, iar cei din aşezările cele mai apropiate de mare – dar nu pe ţărmuri, nu aveau drumuri spre munţi, iar în viața lor făceau drumeții în munţii interiori (Carpaţi): o dată în Meridionali, o dată în Orientali. În plus, drumețiile peste hotarele poporului lor străbăteau, după necesităţile de vibraţie de destin: ori ţărmurile nordice, ori ţărmurile sudice ale Mării Negre. 
Geţii nu construiau aşezări pe malul apelor, în vechime, datorită circulaţiei aeriene extrem de puternice, care îngreuna desfăşurarea capacităţilor lor multisenzoriale aflate încă în funcţiune; ajutătorii planetari puteau trăi şi lucra pe ţărmul apelor, având capacitate de concentrare superioară şi experienţă de insulari din vieţile mentale anterioare ultimei glaciaţiuni. 
Mai târziu însă, aici s-au aşezat populaţii în vetre stabile şi în delta Dunării (Istrului), şi pe malul mării. Nu comercianţii din alte naţii au trăit primii pe malul Mării Negre, ci tot geţi, puternic legaţi de fraţii lor din celelalte regiuni, aflaţi în relaţii şi conlucrări permanente, unii cu alţii. Dar trăiau discret, ca toți geții, și nu au lăsat multe urme în urma lor: amprentele lor sunt însă peste tot, oameni frumoși, pașnici, adaptați bine vremurilor și locurilor lor…
Oamenii porneau în drumeţii peste tot spre munţi, străbătând dealurile, podişurile apropiate, şesurile, cursul apelor din zonă. Din aşezările situate destul de departe de munţi, oamenii aveau nevoie de trăiri complexe în regiunile de dealuri înalte, cu pământurile, apele, atmosfera specifică dealurilor şi podişurilor – dealurilor dintre munţi, la altitudini mai înalte decât regiunile dealurilor din exterior (azi: Subcarpaţii), deosebindu-se mult între ele, deşi azi nu prea luăm în seamă asemenea deosebiri. 
În restul munţilor erau aşezări la poalele lor, iar la jumătatea drumurilor dintre creste şi poale aveau loc întâlnire cu Învăţătorii, aşa cum am dezvoltat mai sus, pe baza aceluiaşi principiu. 
Ajutătorii de tipul Călătorilor Moşilor nu aveau aşezări după tipicul celorlalte, ci doar nuclee de 2-3 familii când aveau copii, amplasate nu numai în locurile de sub munte, în peşteri amenajate sau construite simplu: jumătate în munte (pentru adăpostire avansată) şi jumătate pe peretele muntelui – dar şi în regiunile de şesuri şi mai ales de dealuri, construcţii în buza dealului, aşa cum am mai discutat şi în articolele anterioare. De regulă nu erau aşezaţi decât în regiunile de munte, la noi. Dar în regiunile de câmpie, departe de regiunile muntoase, se construiau case pe tipicul celor din aşezările cu populaţii numeroase, dar restrânse, cum am menţionat mai sus. 
În studiul viitor vom creiona câteva aspecte mai importante ale drumețiilor de dincolo de ținuturile poporului nostru.