SĂRITURA PESTE FOC DE VREASCURI: ALT OBICEI DE SÂNZIENE

Am discutat despre Obiceiuri florale, Spălarea cu rouă şi consumul de rouă – ca obiceiuri în care se folosesc elementele naturii înconjurătoare, care ne apropie de iubirea naturii şi respectul pentru tot ceea ce ea ne oferă nouă, oamenilor – dar de fapt tuturor vieţuitoarelor planetei. În completare, să avem în vedere şi aspectul enunţat în titlu – obiceiul de a sări peste un foc de vreascuri. 

Aş dori să facem o scurtă paranteză. 

SĂ NU UITĂM faptul că toate aceste obiceiuri, datini, tradiţii sunt forme de transmitere spre ne-uitare a unor manifestări concrete, a unor percepţii pe care omul le-a avut cândva, sau transpuneri ale unor elemente de cunoaştere din viaţa curentă a omului din epoca mentală a omenirii – adică dinainte de ultima glaciaţiune. Azi, conştientizarea şi acceptarea percepţiilor în lumina cunoaşterii unor aspecte legate de ele conduce la deschiderea lor, din nou, în această perioadă – urmând ca din viaţa următoare, cca.100-150 de ani în viitor, să ne reluăm viaţa normală, obişnuită, pe care am avut-o pe Pământ milioane de ani până la ultima glaciaţiune.

Tocmai de aceea, chiar dacă nu ne vine să credem aceste lucruri, e bine să le cunoaştem măcar ca informaţie, căci multe aspecte ale percepţiilor şi intuiţiilor încep să-şi desfăşoare de pe acum calea, şi ne confruntăm (ne vom confrunta) cu fenomene altfel inexplicabile, pe care azi tindem să le asociem bolilor trupeşti, mentale sau emoţionale: lucru care nu este câtuşi de puţin adevărat, dar de care putem scăpa cu uşurinţă, fiind în deplină cunoştinţă de adevărata cauză. 

Obiceiurile rămase din generaţie în generaţie ne întăresc în percepţiile noastre noi, specifice dezvoltării sistemelor noastre corporale: care sunt în curs de dezvoltare de la forme elipsoidale (ovoidale) către forme sferice, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare, care determină creşterea percepţiilor multisenzoriale, conştientizate mai ales în astfel de perioade cum este aceea a Sânzienelor, deşi nu numai. 

Să mai atenţionăm şi asupra unui alt aspect: complementaritatea manifestărilor – în emisfera sudică are loc desfăşurarea Zilelor Mijlocului de iarnă, moment planetar de o însemnătate deosebită: întrucât ne ocupăm acum de alt subiect, de detalii privind acest aspect al complementarităţii luând în atenţie întreaga planetă ne vom ocupa probabil la viitorul echinocţiu, în septembrie – ne-am ocupat până acum mai ales de solstiţii, în timp ce echinocţiilor nu prea le-am acordat atenţia deosebită pe care o merită. 

Aşadar: săritura peste foc de vreascuri este un obicei folosit şi de Sânziene, dar şi în alte situaţii, în alte perioade ale anului, cu prilejul altor sărbători. Chiar voi urmări diverse aspecte ale obiceiurilor noastre când vor apare în presă şi voi comenta la momentele respective. 

Tematica purificării prin foc este vastă. Să fim serioşi, nu abordăm aici agresiuni criminale ale unor instituţii de-a lungul timpului. Nici folosirea focului pe diferite suporturi sau alte forme de încălzire. Totuşi va trebui să discutăm despre obiceiul aprinderii de lumânări nu neapărat pentru a „da” lumină celor decedaţi – care însă la origini era un obicei binecunoscut de purificare vibraţională a spaţiului în care se depuneau cei decedaţi, chiar îngropaţi în incinta clădirilor (biserici, catedrale), cu atât mai mult cimitirele care azi sunt lăsate de izbelişte sau, culmea necunoaşterii, se pun beculeţe cu baterie ca să fie de lumina celor decedaţi. Bineînţeles că nu este omul de vină, mă feresc să numesc cu ton de acuză la adresa celor care ar trebui să înveţe corect oamenii – dar este bine să se sesizeze instituţiile care gestionează asemenea locuri şi să explice oamenilor de rând despre ce este vorba.

Tematica focului este vastă, aşa cum spuneam la început – la fel ca şi cea a apei, despre care am discutat în articolul anterior. Apa de pe Pământ, ca orice alt fel de lichid natural, este o stare de agregare pe care o produce planeta asupra fluxurilor energo-materiale pe care structura sa matriceală le atrage şi le compactizează: sub puterea energetică fundamentală, reunită, a spiritelor care se întrupează la un loc în corpul comun pe care îl numim planetă. Sub această putere energetică radiantă a spiritelor planetei, concentrată prin anumite forme specifice ale canalelor de întrupare, precum şi sub puterea radiaţiei nucleului şi manşoanelor matriceale, fluxurile materiale compactizate se transformă în materii compacte, aflate în diferite stări de agregare. Aşadar, apa nu a venit din cosmos, prin ciocnirea cu altă planetă (apoasă) nici din comete de gheaţă topite la impactul cu Pământul care ar fi fost destul de fiebinte după un anumit timp de la „ruperea” din Soare: aceasta fiind varianta oficială de formare a planetelor, pe care am lămurit-o ca nefiind valabilă în studiile de Energetică stelar-planetară. Fiecare planetă s-a format în noduri naturale ale corzilor stelare, noduri în care sunt create condiţii pentru întruparea comună a unui întreg popor de spirite. În funcţie de gradul de înaintare în evoluţii a poporului spiritual astfel întrupat, deci a puterii sale energetice cumulată, materiile formate pe straturi de diverse compactizări se strâng şi, sub forme fizico-chimice pe care le cunoaştem acum, intră în combinaţie unele cu altele. În plus, intră în combinaţii superioare materiile fizice, dense, cu materiile fluidice cu vibraţii foarte înalte, şi foarte diferite, materii fluidice care intră pe două căi în componenţa straturilor planetei şi le determină modificări substanţiale:

– pe de o parte sunt fluxuri atrase de nucleul format de coarda stelară şi se formează astfel structura fluidică a planetei, care devine matriceală pentru partea fizică a planetei: pământoasă-apoasă-gazoasă a planetei, adică cu materii fizice (cu vibraţiile cele mai joase ale componentelor materiale din acest loc din univers). Prin coarda stelară şi partea matriceală a planetei: nucleul, canalele interioare şi manşoanele planetei încep să circule, după formarea tuturor, fluxuri energo-materiale care vin de la nucleul galaxiei: neamprentate, curate, şi tocmai de aceea având vibraţiile cele mai înalte ale segmentului din acest loc din univers;

– pe de altă parte, toată planeta astfel constituită atrage fluxuri energo-materiale din cosmos, din câmpurile interioare ale galaxiei. Datorită amprentării fluxurilor în timpul circulaţiei lor prin cosmos, dinafara şi din interiorul galaxiei, nivelele vibraţionale ale acestor fluxuri sunt ceva mai joase, dar chiar dacă nu cu mult – totuşi este suficient ca din tangenţele cu cele neamprentate care vin prin corzile stelare, să se formeze stări de agregare ce vor alimenta mereu planeta. Sub influenţa energetică a spiritelor întrupate, organizate în locaşuri aşezate mai strâns sau mai lejer, şi astfel şi radiaţia lor este mai densă sau mai lejeră (în funcţie de sarcinile lor de destin), se creează condiţii materiale diverse pentru biosistemul care se va forma pe planetă (cu corp fizic de manifestare) şi în jurul planetei (entităţi astrale). 

Toate structurile radiante ale planetei astfel menţionate, la care se adaugă radiaţia spiritelor tuturor speciilor planetare, în condiţiile create de circulaţiile fluxurilor la nivele de vibraţie variate de la o perioadă de timp la alta (crescătoare şi descrescătoare, aşa cum ştim acum că se derulează variaţiile vibraţiei zonale) vor forma straturi diverse în diferite stări de agregare:

1. Ceea ce numim azi pământuri, cu diferite forme de compactizare – de la luturi la metale şi cristale;

2. Ceea ce numim azi lichide: ape, lichide mai dense (petroluri);

3. Ceea ce numim azi gaze: interioare – gaze aşa-numite naturale, şi exterioare (din atmosferă): gaze medii şi rare;

4. Ceea ce azi numim plasmă, cu impact asupra tuturor formelor de agregare amintite mai sus, cunoscută mai ales sub numele de foc. Impactul focului planetar asupra materiilor solide conduce la formarea unui manşon interior de lavă. Astfel să înţelegem de ce se spune, în primul rând, că focul este purificator – nu neapărat că ar arde ceva din atmosferă, ci pentru că răspândeşte vibraţii cu frecvenţă foarte înaltă, care acoperă vibraţia de mai joasă frecvenţă a materiilor din mediul în care arde. Să înţelegem că nu numai focul este cel ce arde, în atmosferă, ci şi focul interior – cercul de lavă de sub scoarţa pământoasă, care purifică permanent planeta, lăsând să se împrăştie în acelaşi timp fluxurile neamprentate care vin din circulaţia prin corzile matriceale şi nucleul planetei, ridicând nivelul vibraţiilor planetare şi astfel protejând planeta de persistenţa vibraţiilor foarte joase care provin din trăirile tuturor vieţuitoarelor de pe planetă: mai ales ale mamiferelor care au emoţii foarte puternice susţinute de corpurile spirituale pe care le au, comparativ cu restul vieţuitoarelor care nu au corpuri spirituale (toate speciile de la viruşi la mamifere). 

În asemenea situaţii vom înţelege nu numai de ce există practica aprinderii de lumânări mai ales în cimitire şi biserici vechi: care adăpostesc de cele mai multe ori osemintele unor ctitori sau preoţi locali – şi de regulă nu au şi nu păstrează vibraţii foarte ridicate. Un caz aparte îl constituie cel al moaştelor din vechime, dovedite prin simţirile oamenilor că au fost, şi sunt purtătoare de vibraţii foarte înalte. Nu este o practică nesănătoasă, dimpotrivă, asemenea oseminte (moaşte) fiind pe acelaşi nivel vibraţional foarte înalt, prin apartenenţa unui spirit extrem de avansat, care a trăit şi în atitudini, şi în comportamente elevate spiritual. 

Însă ar fi necesar orice biserică să accepte arderea de lumânări în incinta sa pentru păstrarea unei vibraţii înalte; dar orice incintă ar trebui astfel purificată, indiferent dacă este casă particulară sau birou de serviciu. 

De asemenea, şi astfel revenim la cele ale subiectului nostru, purificarea prin foc a fost o metodă tradiţională, vădind cunoaşterea avansată a omenirii în vechime. Să nu facem aici confuzii privind sadicul procedeu al arderii pe rug, care numai vibraţii înalte nu răspândea ci, dimpotrivă, era menit înspăimântării oamenilor care ar fi avut un comportament asemănător celui al pedepsiţilor. Legate sau nu de sărbătorile planetei, aşa cum sunt sânzienele, pot fi numite două procedee deosebit de sănătoase:

1. Trecerea vitelor şi oamenilor care le îngrijesc – dar în general a întregii populaţii din aşezare, printre două focuri uriaşe dezvoltate pe două dealuri (coline) apropiate: focurile aveau rolul de a curăţi vitele de insecte dăunătoare (paraziţi), de a dezamprenta oameni şi vite de amprentele joase din perioadele friguroase anterioare. Aveau loc întotdeauna primăvara, cam prin aprilie când vânturile duc scânteile până departe şi pe de altă parte straturile atmosferice sunt într-o mişcare permanentă antrenând, purtând cu ele vibraţiile în toate mediile, de jur-împrejur. 

2. Nu numai trecerea printre focuri – obişnuită şi de sânziene pentru bătrâni şi bolnavi – dar şi săritura peste foc de vreascuri, foc aprins fără materiale chimice inflamabile (aşa cum era la originile sănătoase ale vremurilor din urmă). Un asemenea procedeu are conotaţii foarte profunde. Astfel poate asigura o dezamprentare prin săritura peste foc, bună mai ales pentru fetele ce doreau să se mărite, dar şi pentru flăcăii ce urmau să se însoare. Pe de altă parte, săritura peste foc de vreascuri conduce oricând la purificarea zonelor de funcţionare a plexurilor: codal, rădăcină şi splenic, care susţin activităţile permanente ale canalului de împământare. O asemenea purificare, mai ales după energiile stagnante ale iernii, dar şi în condiţiile unei lipse de activităţi echilibrate ale oamenilor care azi nu se mai preocupă de lucrări în gospodărie, ar fi necesară şi pentru noi, în aceste vremuri, mai ales oamenilor care trăiesc în marile aglomeraţii urbane, în medii cu vibraţii joase pe care, fiind în exces dar şi în obişnuinţa oamenilor, nu mai sunt percepute ca atare, obişnuinţa cu ele nu mai alertează omul – mai ales pe cel necunoscător. 

De Sânziene se poate practica săritura peste focuri naturale, şi natural aprinse, unde vreascurile sunt rupte cu mâna şi nu tăiate cu toporul sau cu cuţitul, ci rupte cu mâinile curate şi omul fiind curat în toată persoana lui, îmbăiat şi cu straie curate, nepurtate decât în ziua evenimentului. Purificarea are loc astfel asupra întregului organism, ceea ce conduce în continuare la primirea fluxurilor din zilele Mijlocului de Vară într-un mod calitativ superior, întărind omul şi dându-i astfel forţe bune pentru a se adapta mult mai uşor şi complex la energiile şi vibraţiile viitoare ale planetei. 

COLINDATUL PE TIMPUL NOPŢII: ALT OBICEI DE SÂNZIENE

Desigur, nu se poate spune care este mai important dintre obiceiurile despre care discutăm – toate sunt deosebit de importante. Fenomenologia care stă la baza lor şi le întăreşte se manifestă pregnant în anumite perioade ale anului, dar şi în restul anului sunt astfel de vârfuri energetice şi vibraţionale: de mai mică amploare, e drept, însă sunt evenimente în care omul are acelaşi gen de obiceiuri, cu înţelegeri din ce în ce mai profunde dacă urmează cu hotărâre „drumurile” străvechi...

Să mergem mai departe cu încă câteva astfel de datini, urmând cele discutate, de un farmec aparte, incredibil poate pentru cei mai mulţi cititori, sceptici în faţa unor asemenea rădăcini profunde, despre care prea puţin se aminteşte în curgerea zilelor noastre, dar care pentru alţii clădesc treptat un adevărat fel de a fi, de a trăi, în revenirea prin intuiţii şi simţuri la mersul normal al evoluţiei spiritelor umane pe Pământ. 

(Se pot urmări şi postările: 

SÂNZIENELE ANULUI 2017 (2): MESAJUL REAL AL IELELOR, SÂNZIENELOR     

OBICEIURI FLORALE DE SÂNZIENE: RĂDĂCINI ŞI SEMNIFICAŢII)

INSOMNII, INSOMNIACI...

În general, când avem insomnie este bine să nu stăm degeaba, frustraţi, învârtindu-ne de pe o parte pe alta ca şi cum învârtitul acesta ne-am aştepta să ne obosească şi să ne determine măcar aţipirea. Vă spun asta din proprie experienţă: după un an întreg de chinuri în care nu dormeam efectiv decât o dată la două nopţi – fără însă să mă simt, culmea ironiei! câtuşi de puţin obosită în ziua de după insomnie – am catadicsit să merg la un medic endocrinolog, care însă m-a luat de la bun început: “Ai atâta energie în tine încât ai muta şi munţii din loc dacă ar fi munţi la Bucureşti! Apropos – nu te-ai gândit să mergi pe munte? ... Nu? Atunci fă nişte genoflexiuni, 10-20 înainte de culcare şi o să dormi ca un prunc!” Dar până la alte realizări, omul mi-a spus (Dumnezeu să-l binecuvânteze!) să nu mai frec aşternutul acela în aşteptarea unei minuni, căci minunea aia nu are de unde să vină, ci să mă scol şi să fac treabă, să mă uit la TV – orice altceva până ce se va regla totul. Vrea organismul să dorm 3 ore? Dă-i 3 ore de somn! Şi scoală-te, nu te mai frustra că nu mai poţi dormi, dacă te pui pe treburi se va regla în timp. Observi – a continuat dânsul – că vara, de căldură sau nu – nu poţi dormi mult, căci vara e dată omului să muncească fizic, iar noi stăm acum toată ziua şi aspiratorul, maşina de spălat, autoturismul, etc. fac toate muncile pentru noi! Şi tot noi înjurăm că nu funcţionează organismul sau nu “funcţionează” norii de pe cer de atâta căldură...

Avea dreptate şi nu după mult timp viaţa mea s-a schimbat: nu numai că era mult mai multă ordine, curăţenie în casă (era prin 1991) dar treptat am intrat pe comunicare mentală, iar organismul meu s-a reglat automat la 5 ore de somn: energiile consumate la nivelul corpului mental, prin vizualizări zilnice, nu se mai descărcau în totalitate în corpul fizic, cum se petrec lucrurile cu noi acum, înainte de a începe la revenim la activităţile umane superioare: activităţi cu corpul mental – percepţii şi analizarea lor, cu corpul astral – călătoriile astrale conştiente cu cercetarea şi studiul ulterior cu corpul mental, lărgirea înţelegerilor cu corpul cauzal şi transpunerea celor cunoscute astfel în practica, în trăirea curentă.

Treptat am pierdut şi nervozităţile legate de cei din jur, pe care nu-i înţelegeam de ce nu se ridică la un nivel superior de moralitate, ordine, curăţenie, calitate a execuţiei oricăror lucrări: şi în creaţie, şi în gândire. Lupta cu oamenii mă obosise toată viaţa. Am înţeles că trebuie să dau exemplu şi nu să cer altora, iar dacă cei din jur vor să preia exemplul meu este bine – dacă nu, este iarăşi bine! De asemenea, am învăţat să iau de la oamenii pe care nu putusem niciodată să-i admir sau măcar să fiu de acord cu ei – ceva, oricât de mărunt, în care ei excelau! Mare bucurie să vezi că oamenii pe care îi considerai buni doar pentru a-i trata cu spatele, au calităţi nebănuite!!! Chiar dacă în rest erau, evident, de mâna a zecea... Dar oare dacă le încurajam acel punct, s-ar fi schimbat? Realitatea mi-a dovedit că nu se prea schimbau, dar s-au întărit în acel lucru bun şi toată viaţa lor s-a schimbat. Doar cu atât putusem să-i ajut – şi asta era un lucru bun, chiar dacă nu şi-au dat seama niciodată de ajutorul meu şi nici nu m-au suportat prea mult în continuare!...

Am învăţat astfel ce înseamnă să fii cu adevărat un ajutător. Desigur, am multe de învăţat în continuare, în timp ce obiceiurile proaste mai revin în viaţa mea, inerţiile sunt foarte mari – dar şi străduinţele pe măsura lor şi mai ales străduinţa mea să mă întăresc în ridicarea calităţii manifestărilor mele cu fiecare eveniment în parte.

Iată că insomnia mi-a fost un real învăţător! Şi nu numai în această direcţie, ci şi în multe altele, pe care le voi povesti când va veni vremea lor.

ŞI REVENIND LA SÂNZIENE...

Tradiţia urmăreşte întotdeauna binele omului: lucru înţeles sau nu în zilele noastre de toată lumea. Ceva neplăcut este asociat răului, căruia i se răspunde cu rău, luptând pentru înlăturare. În cazul nostru – medicamentele, somniferele, care ne ajută pe moment, dar ştim bine că după puţin timp devenim dependenţi de doze din ce în ce mai mari sau de altele mai puternice. Dar tradiţiile urmăresc – şi explicaţiile erau până la un anumit moment dat bine cunoscute de toată lumea – punerea în practica curentă a unor forme de menţinere în echilibru a omului, din orice punct de vedere şi din toate punctele de vedere la un loc. Energiile puternic marcate ale verii, care au o circulaţie mult mai bogată şi rapidă, sub influenţa mişcărilor de revoluţie terestră: deci nu sunt mai multe decât prin faptul că circulaţia este mult mai fluidă şi rapidă când ne aflăm în punctul cel mai apropiat de Soare (periheliu) şi mult mai lentă la afeliu (punctul cel mai îndepărtat de Soare). Dar anotimpurile nu sunt datorate faptului că simultan o emisferă a Pământului s-ar afla la periheliu şi ar fi vară, iar cealaltă emisferă s-ar afla la afeliu şi ar fi iarnă. Este un nonsens – unele scrieri descriu neclar acest lucru, altele nu precizează cum stau lucrurile cu periheliul şi cu afeliul, învăţământul preuniversitar nu pune accent pe explicaţii legate de viaţa curentă, cu fenomenologia corespunzătoare, ci păstrează linia teoretică puţin înţeleasă chiar şi de către cei ce au aplecare către învăţătură. Formarea anotimpurilor ţine de înclinaţia axei Pământului, iar vibraţia care vine de la coarda stelară (nu direct de la stea, de la Soare, prin cosmos – pe această cale vibraţiile ajung disipate la planete) întăresc vibraţiile anotimpului (vară/iarnă), dar şi ale locului planetei pe orbita sa. Recomand spre informare Miscarea de revolutie terestra https://ro.wikipedia.org/wiki/Mi%C8%99carea_de_revolu%C8%9Bie_a_P%C4%83m%C3%A2ntului 

Nu intrăm în amănunte, dar este de reţinut în linii mari schema prezentată de Wikipedia, întrucât există filme de popularizare a unor teorii contemporane care induc în eroare prin necunoaşterea faptului că anotimpurile se constituie datorită înclinării axei Pământului şi nu altfel. 

Important în studiile noastre este faptul că tocmai această circulaţie rapidă, precum şi vibraţiile înalte ale verii, întărite de vibraţiile corzii stelare conduc la o perioadă generalizată de insomnie, care nu ţine de nici o boală, nici de degradarea organismului, ci de energizarea rapidă a sistemului nostru corporal întreg. Este o perioadă pe care, aşa cum am scris şi cu alte prilejuri, omul o pune intuitiv – nu numai fizic din cauza temperaturilor foarte înalte (şi, diametral opus, din cauza temperaturilor foarte joase în emisfera opusă, unde sunt Zilele Mijlocului de Iarnă) – în forme de vacanţă, concediu (pauză de activitate intensă), cu ocupare prin activităţi relaxante până dincolo de miezul nopţii, fără ca oboseala să se instaleze cerând somn îndelungat. Tradiţia instaura din vremuri de mult uitate colindatul la miezul nopţii, pentru ca omul să nu se chinuie pradă insomniilor neobositoare, ci să le folosească pe de o parte pentru socializare (colindatul în grup sau în ceată), iar pe de altă parte pentru a se întări, susţine reciproc în momentele în care pot percepe entităţi astrale ajutătoare “la lumina Lunii şi a stelelor”...

Asemenea obiceiuri pregătesc lumea pentru vremurile care vor veni, pentru manifestările normale ale spiritelor evoluate aşa cum sunt spiritele umane: care se vor instala treptat, dar repede, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare – zonală la modul cosmic, general. Creşterea vibraţiei zonale va determina o circulaţie mult mai fluidă, mai rapidă, a fluxurilor energo-materiale şi în atmosfera pământeană, şi a tuturor planetelor şi stelelor din galaxie), ceea ce va determina în cascadă:

1. Regenerarea corporalităţii umane – dar şi a planetei şi a biosistemului său, pe măsura dezvoltării straturilor corporalităţii noastre, straturi aflate până acum în stare latentă de funcţionare. Fiecare dintre corpurile: astral, mental şi cauzal au avut până acum doar două straturi în stare complet funcţională şi restul (încă 2-3 straturi) s-au aflat în stare latentă datorită, în principal, vibraţiei medii planetare (zonale) joasă. Întreaga galaxie şi întreaga subzonă, şi întreaga zonă a universului în care ne aflăm îşi întăresc şi dezvoltă astfel corporalitatea, cresc radiaţiile cosmice cu vibraţie înaltă, se măreşte viteza de circulaţie a fluxurilor energo-materiale peste tot în zonă şi astfel toate concură la un loc la dezvoltarea sistemelor noastre corporale – după ce a avut loc regenerarea celulară la toate nivelele, oricât de profunde ar fi ele: adică însănătoşirea tuturor formelor de sisteme corporale, în toate rasele umane. 

2. Odată transformările corporale fiind în drum spre finalizare (şi astfel să ţinem cont că nu mai sunt supuse în continuare deteriorărilor genetice şi bolilor tocmai datorită vibraţiei crescânde), pe fondul creşterii neîntrerupte a vibraţiei medii zonale, toate vor determina revenirea la conştientizări profunde pe baza amintirilor ce ne vor inunda, şi astfel va avea loc reîntoarcerea omului la modul de viaţă din străvechimi:

– fără eforturi fizice şi emoţionale, fără neînţelegeri cauzale, cu un grad de conştiinţă din ce în ce mai puternic care va conduce la răspândirea egală a omenirii pe toate continentele lumii, sub puterea echilibrului total spiritual determinat de reamintirea modului elevat de trai, propriu omenirii înafara perioadelor scurte de timp cu vibraţie foarte joasă. Relaţionarea interumană, cu celelalte vieţuitoare şi cu entităţile astrale (spirituale, interdimensionale şi dimensionale) se va relua pe baza unui respect deosebit acordat de fiecare om, fiecărei alte forme de viaţă;

– cu tot timpul vieţii dedicat tuturor necesităţilor echilibrate personale şi planetare, refacerii fondului general mineral al pământurilor şi apelor planetei. 

Toate acestea (şi multe altele) vor conduce la necesităţi mult diminuate de autostabilizare vibraţională, ceea ce va diminua din ce în ce mai mult necesitatea de somn. Perioada de somn va fi din ce în ce mai mică, căci cele două componente majore ale necesităţii actuale de somn:

– autostabilizare vibraţională;

– călătorii astrale de cercetare şi cunoaştere aprofundată a planetei şi lumii ei,

se vor diminua treptat datorită felului echilibrat de trai şi conştientizării călătoriilor astrale pentru dezvoltarea cunoaşterii, alături de studii aprofundate cu corpul mental. Dacă azi corpul astral nu mai are nevoie mai mult de cca. 15 minute pentru autostabilizare vibraţională, acest interval va descreşte în mod natural spre câteva minute la intervale de timp din ce în ce mai mari. Treptat activitatea mentală va prelua supremaţia pentru toate celelalte ramuri de activitate umană, ceea ce va diminua definitiv activitatea fizică extrem de obositoare pentru toate spiritele umane. 

Însăşi activitatea umană echilibrată, liniştită, senină, dar şi calitativă şi limitată cantitativ – însă de calitate şi complexitate din nou din ce în ce mai mare – conduce la instalarea unei stări permanente de odihnă sufletească, activă totuşi, cu necesitate de somn din ce în ce mai puţină şi la intervale de timp din ce în ce mai mari. Înţelegerea tuturor fenomenelor planetare şi cosmice, cunoaşterea rădăcinilor, desfăşurările simultane şi consecutive, cunoaşterea devenirilor, efectelor, conform necesităţilor umane şi planetare, fără devieri sau întârzieri, toate vor corecta vieţile oamenilor din mers şi vor determina totodată înţelegerea tuturor devierilor din perioada cu vibraţie planetară foarte joasă. 

Cu ajutorul entităţilor astrale ajutătoare, omul va reveni la corectitudinea în manifestare pe care a uitat-o de cele mai multe ori în ultima perioadă. Sânzienele, ielele, Drăgaica, nu ne vor mai corecta cu severitate, ci noi înşine ne vom corecta, iar cu ajutătorii astrali vom colabora intens prieteneşte pentru derularea activităţilor prin care treptat se va reveni la remodelarea mentală a elementelor materiale create de noi, apoi la materializarea şi dematerializarea mentală pe care le ştiam bine în trecut: mai întâi sub formă de eşantion, şi iată cât de important a fost să ne amintim acum despre creaţia eşantionară chiar dacă deocamdată nu o vom putea realiza – dar se va putea chiar din viaţa următoare. 

Lucrul de acest fel, desfăşurat pe timp de noapte ne va fi de un real folos, pentru a nu perturba activităţile diurne ale celor care vor mai necesita lucru fizic încă o perioadă scurtă de timp. 

Vom discuta în articolul următor despre spălarea cu rouă şi consumul de rouă. 

OBICEIURI FLORALE DE SÂNZIENE: RĂDĂCINI ŞI SEMNIFICAŢII

Am început să discutăm în articolul anterior Sânzienele anului 2017 (2): mesajul real al ielelor, sânzienelor despre asemenea semnificaţii. Obiceiuri, datini, sunt multe: le vom discuta pe scurt pe cele mai răspândite, urmând ca în viitor să mai adăugăm câte ceva, după cum vor veni altele în atenţia noastră. 

Deocamdată să discutăm despre obiceiul coroniţelor, al folosirii florilor la purtător în general şi în special în perioade cu nivele înalte de energizare şi vibraţionale ale planetei. 

ÎN STRĂVECHIMI... 

Ideea parfumului floral pe care îl avea omul, în străvechimile trăirilor sale pământene, a fost atenţionarea cea mai importantă pe care eu am primit-o cândva din partea ajutătorilor mei astrali. Trecător, am mai scris eu pe ici şi colo despre acest aspect şi voi readuce aminte despre acest lucru cu orice prilej.

În trecut, în epoca pământeană în care vibraţia era foarte înaltă, iar corpurile oamenilor erau adaptate acestei vibraţii înalte, oamenii păstrau, prin felul lor natural de a fi, şi de a se manifesta, armonia dintre:

– pe de o parte: corpurile lor, manifestările prin intermediul lor, creaţia materială realizată mental şi cercetările astrale pentru cunoaşterea universului înconjurător,

– şi pe de altă parte: planeta însăşi cu întreg biosistemul ei, adică ceea ce azi numim natura ce ne înconjoară. 

În asemenea condiţii, corpurile oamenilor – nu numai corpul fizic, ci întreg sistemul corporal, emana pe parcursul întregii vieţi un parfum suav de plante cu specific local (şes, munte, oceanic-proaspăt), în conformitate cu anotimpul local. Iar în perioada în care cuplul familial se pregătea de adus pe lume urmaşul lor, începând cu timpul dinainte de procreere, în timpul vieţii intrauterine a fătului şi o lungă perioadă după naştere (adică până la preluarea corpurilor spirituale de către urmaş, de deasupra sistemului corporal al mamei), acest parfum propriu se accentua la ambii părinţi. Fiecare om avea un parfum propriu – inconfundabil, cum ar fi azi timbrul vocii, de exemplu – dar şi fiecare cuplu împreună emitea un parfum specific, diferit de la un cuplu la altul, în momentul în care se aflau împreună. 

O asemenea formă de particularizare a caracteristicilor umane nu era singulară – o sumă întreagă de alte particularităţi se accentuau în perioada de pregătire pentru procreere, apoi a dezvoltării fătului şi în final de naştere şi creştere a copilului. Parfumul era specific faptului că omul vehicula toate energiile necesare funcţionării corpurilor sale la cei mai înalţi parametri ai speciei, fără blocaje şi întărit prin câmpurile tuturor corpurilor: formate din toate felurile de filamente energo-materiale, de toate nivelele de vibraţie. 

Pentru perioadele în care acestea se accentuau, explicaţiile constau într-o supra-energizare a organismelor care să contribuie în mod optim la derularea procesului de procreere şi de activitate desfăşurată pentru creşterea şi toate lucrările pe care părinţii le derulau împreună cu copilul lor. De regulă membrii cuplului fără copii aveau ca sarcini principale un anumit set de activităţi umane: pentru fiecare membru în parte, pentru cuplu şi pentru societate: se urmărea şi dezvoltarea personală, şi dezvoltarea semenilor fiecărui individ în parte. Dar în această perioadă specială pentru viaţa cuplului, pe lângă asemenea activităţi se derulau practic toate celelalte feluri de activităţi ce puteau fi executate de orice om în conjunctura planetară şi socială a timpului: pentru ca fiecare spirit nou întrupat (copilul, urmaşul) să înveţe în familie cum să-şi adapteze cunoaşterile sale anterioare la particularităţile cosmice, planetare, de specie şi de societate. De aceea era nevoie de o varietate de fluxuri energo-materiale în plus – practic toată gama pe care o putea vehicula omul în acel moment. Şi numai prin lucrări concrete sistemul spiritual folosea astfel impulsionat energiile şi materiile din câmpurile planetare. 

Luminiscenţa (aura), sunetul fundamental, vibraţiile în conformitate cu activităţile desfăşurate – toate se accentuau. Din perioada procreerii şi până la terminarea copilăriei (când copilul îşi lua corpurile de la mama sa, atunci devenind de fapt adult în faţa sarcinilor sale de destin – şi nu la maturizarea sistemului său corporal) asemenea particularităţi ale părinţilor se împleteau cu cele ale copilului. Iar la plecarea din casa părintească, chiar copilul dezamprenta casa şi spaţiul înconjurător, prin metodele pe care deja le stăpânea perfect. Părinţii reveneau la normalul dinaintea accentuărilor, continuându-şi sarcinile proprii de destin, iar mediul înconjurător casei revenea la amprentarea sa normală, necesară derulării vieţii curente.

ÎN EPOCA CONTEMPORANĂ...

În epoca contemporană omul şi-a păstrat parfumul obişnuit, doar că acesta este mult mai greu de depistat, de simţit de către semenii săi. Doar femeile constată că acelaşi deodorant sau parfum (apă de colonie) are altă nuanţă la persoane diferite: cu corpuri diferite, cu particularităţi diferite, care conduc lumea la concluzii diferite. Degradările corporale, pe lângă închiderea multor straturi ale corpurilor omeneşti şi blocajele aferente activităţilor umane excesive sau, dimpotrivă, nerealizate, rămase în urmă faţă de normalul activităţilor personale, de destin, conduc la diminuarea parfumului floral şi răspândirea unor mirosuri grele, acide. 

Tot în zilele noastre, intuiţiile umane – mai ales cele feminine – au condus permanent la dorinţa femeilor de a emana un parfum: care însă nu trebuie confundat cu feromonii. Florile sunt purtate la cingătoare, la brâu – regiune a corpului fizic care vehiculează puternic prin plexul central fluxuri energo-materiale cu vibraţii medii şi înalte. Sau în regiunea pieptului, unde se împletesc vehiculările fluxurilor dintre plexul gâtului şi plexul inimii, iar răspândirile sunt astfel, la fel ca şi preluările, cu o putere superioară. Bărbaţii purtau în buzunarele pantalonilor crenguţe de busuioc, flori de tei sau de sulfină – după anotimp. Mai aproape de anii noştri, bărbaţii puneau o floare la butoniera de la piept, iar femeile o floare la ureche sau coroniţă de flori la sărbătorile verii sau în orice moment de relaxare câmpenească. Florile folosite astfel lângă cap şi mai ales pe cap ajută, atunci când sunt proaspete, la purificare plexului coroanei. Dar şi plantele plăcut mirositoare împrospătează aerul răspândit de om – şi este de atenţionat faptul că busuiocul era purtat atât de femei cât şi de bărbaţi în cămaşa strânsă cu cingătoare (brâu), în pliul pe care îl face cămaşa deasupra brâului. 

Aşadar parfumul planetelor puternic aromate a rămas, ca o intuiţie puternică a omului mirositor, iar în secolele anterioare, din obiceiul vechi al purtării planetelor mirositoare a derivat industria parfumurilor şi a săpunurilor parfumate. 

Creşterea vibraţiei medii planetare întăreşte intuiţiile omeneşti cu privire la multe obişnuinţe din trecut; obiceiurile vechi de îngemănare a omului cu natura renasc sub imperiul aceloraşi intuiţii din vieţile anterioare. 

Florile de sânziene – şi astfel ne fixăm atenţia din nou asupra sărbătorilor de sânziene – este bine să fie folosite nu numai sub forma coroniţelor, dar şi puse în glastră, iar glastra să fie la nivelul capului şezând în odihnă de-a lungul zilei. Uscate corect, este bine să fie puse sub pernă pentru purificarea aerului – nu numai pentru a visa perechea ursită. Curăţarea câmpului energetic din jurul capului şi trunchiului cerebral conduce la cunoaşterea – recunoaşterea de fapt – a celui “ursit” (planificat prin destin); capul limpede, odihnit de amprentele lumii, pe care florile de sânziene, cu vibraţie foarte înaltă printre plantele din mediul românesc, la fel ca şi busuiocul despre care am discutat, ajută orice om să ţină minte ceea ce visează – adică să treacă peste neputinţele amintirilor din vise la schimbarea bruscă de vibraţie, de la un corp la altul: la schimbarea vibraţiei de la corpul astral, cu ajutorul căruia omul îşi reaminteşte cu cine şi-a planificat să realizeze sarcinile sale de destin – la corpul fizic de lucrare principală de destin, cu vibraţie naturală joasă. Este bine ca florile, şi coroniţele, să fie purtate doar proaspete, în zilele în care puterea de vitalizare este maximă, după care, în ofilire, să fie aruncate pe o apă curgătoare. 

Toată lumea ar trebui să le poarte – nu numai femeile tinere, ci şi bărbaţii, copiii şi bătrânii, în egală măsură. De altfel ar fi bine să purtăm, în toată perioada Zilelor Mijlocului de Vară, vecinătatea sânzienelor, busuiocului, sulfinei, frunzelor de vişin, etc., care ne ajută să primim mai clar acel vârf vibraţional specific verii. Conştientizarea, simţirea lui la un moment dat al obişnuirii noastre de a fi atenţi conduce la o fixare şi o adaptare mult mai rapidă a noastră la particularităţile în permanentă creştere a vibraţiei medii planetare şi recuperarea mai clară a capacităţilor personale multisenzoriale. 

Pentru cei care practică meditaţia activă (adică meditaţia cu călătorie astrală – nu numai meditaţie cu relaxare profundă) este indicată această activitate în fiecare dintre Zilele Mijlocului de Vară, cu încredere în entităţile noastre astrale ajutătoare, care pot fi percepute frecvent, iar mesajele lor înţelese mult mai clar în această perioadă. 

Vom discuta în articolul următor despre obiceiul colindatului pe timpul nopţilor de sânziene. 

SÂNZIENELE ANULUI 2017 (2): MESAJUL REAL AL IELELOR, SÂNZIENELOR

...şi nu numai referitor la Sânziene – ci la toate sărbătorile geţilor, la toate cele ce formează moştenirea noastră ancestrală... 

Despre sărbătoarea Sânzienelor ştim destule, dacă vrem să cunoaştem variantele oficiale – religioase şi laice: deschidem Google şi citim. Ceea ce vreau eu să scriu acum este o privire, şi o întărire din perspectiva celor mai curate şi profunde cunoaşteri pe care le aveau geţii: le aveau, le păstrau şi le răspândeau ca moştenire prin tradiţie din neam în neam, de mii şi mii de milenii...

Nu, nu este o greşeală să măsor timpul aşa, căci la fel cum sunt şi prin alte locuri, pe toate continentele lumii, aici suntem continuatori, păstrători ai neamului omenesc pe pământurile de naştere a oamenilor după ultima glaciaţiune. Dar şi mai mult înainte, căci continuitatea oamenilor pe acest pământ a fost neîntreruptă de cca. 80-90 milioane de ani – adică de la formarea speciei umane de către entităţile transcedentale în acest strat dimensional al universului. Suntem printre puţinele neamuri europene şi singurul neam care a rămas la nivel de popor întreg în Europa. La origini era o Europă a populaţiilor coborâtoare direct din liniile de transcendenţă locală, populaţii care în ultimile milenii au fost exterminate în cea mai mare parte de grupurile migratoare care au năvălit aici, chemate de reverberaţiile amintirilor străvechi atlante din sufletul lor sub puterea energiilor noi – dar şi de neajunsurile propriilor pământuri pe care ei nu mai aveau tăria de a le lucra şi prelucra, îmbunătăţindu-le calităţile prin propria lor muncă... Aşa au fost aproape exterminaţi celţii, din care au mai rămas bascii, o parte din irlandezi, o parte din nordici (finlandezi şi grupuri mici din Ukraina) precum şi rămăşiţe eline. Restul – cu tot respectul – sunt populaţii migratoare care şi-au pierdut în timp majoritatea caracteristicilor locurilor din care se trag: căci nu-şi trag seva neamului din pământul propriu, corpurile lor nu se mai întăresc din vibraţiile pământurilor, apelor şi cerurilor de neam, iar aici nu au multe în comun cu pămnturile, apele, cerurile, vietăţile şi entităţile locurilor pe care le-au apucat cu lăcomie, stârpindu-şi nemilos gazdele... Şi tot încearcă să distrugă în continuare, şi nu vor reuşi, de altfel, să ne desfiinţeze datinile, credinţele, esenţa de popor. 

Tocmai pentru că nu suntem singuri...

Legendele pe care le ştim au de regulă două aspecte:

– atitudinea severă a entităţilor şi chiar “pedepsirea” unor oameni: care însă nu este chiar pedepsire din exterior, ci un fel de autopedepsire prin durerea conştiinţei pe cale să se trezească, o răsucire dureroasă din frică, din spaimă de impunere subconştientă neconvenabilă a omului necăutător de schimbări spre înălţarea sa spirituală;

– dar şi ajutor oferit altora, celor cuminţi şi stăruitori în omenie: pentru împlinirea destinului lor – sănătate, încredere, căsătorie după destin şi nu după poftele trecătoare ale trupului.

“Pedepsirea” nu este aşadar ceva chiar 100% neadevărat, însă cu amendamentele de mai sus care aduc lumină, dacă sunt crezute bineînţeles, spre înţelegerea celor pe care le avem de realizat în vieţile pământene. 

Dacă omul trece prin necazuri, astralii (entităţile astrale, ajutătorii noştri astrali de destin) îl vor ajuta, ridicându-i vibraţia şi ajutându-l astfel să se încurajeze singur, să se întărească în credinţa în dumnezeire, cu care va răzbate în lumea greu de suportat. Care lume, însă, dacă e privită cu demnitate, respect, curaj, moralitate, dacă omul ajutat să se înalţe în sine însuşi va urmări să-şi îndrepte permanent calitatea celor realizate de el, va reuşi să nu o mai privească ca pe o greutate, ci ca pe o sarcină mereu de rezolvat, ca pe o şcoală ale cărei principii fundamentale le-a înţeles şi se străduieşte să le aplice consecvent, să le ţină mereu în sinea lui, chiar dacă:

– se va lupta din greu cu puterea obişnuinţelor proprii;

– se va lupta cu amprentarea societăţii în care trăieşte, începând cu familia, şcoala, serviciul, câmpul energetic orăşenesc (în general al aşezării în care trăieşte): o amprentare care îl va atinge permanent, dar pe care trebuie să se obişnuiască să o privească cu toleranţă. Căci dacă pentru el însuşi este atât de greu, el care este conştient de necesitatea propriei schimbări, care se străduieşte să se schimbe, luând idealurile ca pe ceva de atins – nu drept descurajare (“Ce să mă străduiesc atâta eu?! Că şi aşa n-a să ajung în veac acolo, ceee... a ajuns careva??”)... Atunci cât de greu îi poate fi altuia măcar să accepte să se gândească să schimbe ceva, când până şi aerul (câmpul energetic, volumul şi intensitatea vibraţiilor) pe care îl respiră pare că îl trage înapoi?!...

Oamenii stăruitori se simt ajutaţi de oricine, oameni sau entităţi, în confruntarea lor cu o lume care încă trăieşte după standarde învechite... în munca-lupta de înţelegere, de schimbare, de performanţe proprii mereu mai înalte. Chiar dacă pasul înainte înseamnă de multe ori alţi paşi înapoi – despre care descoperă la un moment dat că de fapt nu au fost mulţi paşi înapoi, ci el însuşi descoperă din ce în ce mai multe atitudini învechite pe care nu le observase anterior, sunt mulţi doar pentru că nu a înţeles mai devreme cum stau lucrurile şi s-a întărit mereu, fără să bănuiscă măcar, în agresiuni (mari sau mici), minciuni (chiar dacă au fost “minciunele nevinovate”), scăpări de calitate pe care le-a observat (“Dar... ceee?!... să facă altu’ dacă poate!” şi îşi spune astfel cu ricanările obişnuite...).

Este valabil pentru noi toţi... Ne automulţumim că suntem înteligenţi, isteţi şi putem da replică sprinţară, acidă, pe măsură, chiar şi în gând...

Şi în asemenea zile ale lumii noastre, când ne vine vremea să schimbăm, şi am tot adăstat de mult timp, o simplă ieşire în natura pe care mulţi încă o dispreţuiesc, în lumea senină a entităţilor pe care le dispreţuim chiar şi în gând aşa cum ne tot învaţă oficialii din societate, o simplă percepţie, măcar şi cu coada ochilor (privirea periferică) ne trezeşte conştiinţa de mult şi din greu pătată...

Da, legendele “modernizate” zic că ielele înnebunesc flăcăii – însă realitatea este că ele sunt purtătoare de idealuri de frumuseţe interioară pe care lumea le-a abandonat, dar la care a venit timpul să ne reîntoarcem, să redevenim cuminţi, frumoşi, virtuoşi şi viguroşi spiritual. “Sucirea minţilor” este de fapt exact acest lucru: REVENIREA ÎN MOD TREPTAT – DAR REPEDE TOTUŞI – LA IDEALURILE CELE MAI ÎNALTE DE PURITATE SUFLETEASCĂ ŞI TRUPEASCĂ PE CARE FIECARE OM – FEMEIE SAU BĂRBAT – TREBUIE SĂ LE AIBĂ, ŞI SĂ LE PĂSTREZE, ŞI SĂ LE DEA MAI DEPARTE URMAŞILOR SĂI... Dacă ar fi aşa, femeile ar deveni cu adevărat ca nişte ZÂNE!!! Dacă credinţele strămoşeşti au fost pângărite, legendele cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene nu au apucat să fie pângărite... Acele manifestări înalte ale geţilor străbuni – drumurile astrale prin care îşi cunoşteau profund lumea, universul – au fost atât de urât întinate încât să ajungem să credem că ei îşi aruncau tinerii în suliţe pentru a ajunge cu “mesaje” la “zeul” din cer. Lucru total neadevărat, căci Zalmoxis era în mijlocul poporului încă, popor îndrumat de dânsul, pe când tinerii învăţau cum să se stabilizeze vibraţional în călătorii astrale şi să înveţe îndrumaţi de propriile entităţi astrale cum să cerceteze lumea. 

Despre asta este vorba – despre pângărirea istoriei noastre... 

Despre rădăcinile diverselor obiceiuri vom discuta treptat, pe parcursul următoarelor articole. 

MĂRŢIŞORUL NOSTRU DRAG…

Moştenim sărbătoarea primăverii prin purtarea mărţişorului – tradiţie unică în lume, specifică poporul român. Dar fiecare popor are ceva unic cu care prezintă spiritualitatea sa în lumea popoarelor omeneşti… Popoarele sud-americare – şi mă refer la populaţiile tradiţionale locale, nu la cele statornicite cu forţa pe aceste meleaguri – îl au ca zeu pe Quetzalcoatl, şarpele cu pene, semnificând aproximativ acelaşi lucru, cu dezvoltări însă mult mai complexe nu numai la “cozile”, extremităţile elementului (cum sunt la mărţişor capetele libere ale şnurului împletit, cu semnificaţie deosebit de complexă); de asemenea şi Kippu-urile tradiţionale peruane: comunicarea veche prin snururi – asemănătoare runelor străvechi ale geţilor: asemănătoare modului de culegere a energiilor prin canale, plexuri şi subplexuri către canalul energetic central. Mărţişorul semnifică o structură pe care o are orice vieţuitoare – chiar şi cele unicelulare: pentru acestea din urmă – celule-rădăcină, care de la o specie la alta prezintă dezvoltări, rafinări, apoi susţineri energetice deosebit de complexe, în funcţie de necesităţile de manifestare a forţelor spirituale, pentru fiecare evoluant spiritual întrupat pe Pământ, până la om: semnifică împletirea canalelor energetice centrale, plasate în lungul corpului, care culeg energii de la toate corpurile sistemului nostru corporal, întreţinând vitalitatea şi desfăşurarea activităţilor curente ale întrupatului. Ca fiecare element al tradițiilor noastre, cu semnificații ale unei cunoașteri străvechi, dar mereu întărită prin corporalitatea deosebit de complexă pe care o avem, o cunoaştere străveche despre oamenii şi viețuitoarele planetei, mărțișorul ne amintește subtil de puterea canalelor energetice centrale parcă trezite la o viață mai puternică primăvara, la schimbarea sensului de vibrație a tărâmurilor noastre ancestrale. Prin ”capetele” șnurului, înfoiate, bogate, primim permanent energii care se împrăștie în întreg sistemul corpurilor dublu-eteric și fizic: - fiecare om primește, la un capăt, cel roșu (care simbolizează plexul rădăcinii - muladhara), fluxuri galactice neamprentate de mulțimea viețuitoarelor și structurilor cosmice, care ajută monada la desfășurarea manifestărilor după experiența și obișnuirea proprie, din memoriile ei, conform evoluției sale proprii; astfel de fluxuri ajută la conştientizarea nivelului de aplicare pe care l-a obţinut până în acest moment, la îmbogăţirea şi folosirea noutăţilor sub puterea radiaţiilor planetei care îi susţine întruparea; - fiecare om primește prin capătul alb (care simbolizează plexul coroanei - sahasrara) fluxuri bogate din mediul exterior al planetei, din mediul cosmic, fluxuri puternic amprentate de viețuitoarele planetare și structurile cosmice, care ne ajută să ne formăm și să ne întărim relațiile cu semenii, cu alte viețuitoare, cu cosmosul uluitor de variat care ne înconjoară, schimbându-se permanent în goana galaxiei prin mijlocul unei circulații extrem de bogate de fluxuri de filamente energo-materiale de toate felurile, de toate vibrațiile, ajutându-ne să ne universalizăm într-o spirală infinită !!! (Se pot studia mai multe aspecte în studiile despre Împământare ) Un mărțișor la mână simbolizează atingerea infinitului: din noi și din universul în mijlocul căruia ne aflăm, împletit cu alte universuri, cu alte dimensiuni inter-universice, cu alte structuri care ne susțin învăluitor înălțarea spirituală !!! Un mărțișor prins în piept simbolizează infinitul iubirii pe care învățăm să o oferim infinitului din noi și din împletirile de universuri care ne stau sprijin pentru eternitatea vieții pe care învățăm să ne-o dezvoltăm și apoi să învățăm și generațiile care ne urmează să facă același lucru!!!

LA MULŢI ANI CU SENIN ÎN SUFLET!!!

SĂ FIM NOI ÎNŞINE RAZE DE SOARE ÎN LUMINA ETERNĂ!!!

MOŞTENIRI DE CUNOAŞTERE AVANSATĂ

Românul spune că e bine să ne vedem şi lungul nasului.

Să vedem ce este cu acest "lung al nasului"... Ce poate fi legat de el în partea subtilă a bogăţiei corporalităţii noastre.

De-a lungul nasului se află, în structura corpului dublu-eteric, elemente care conduc la deschiderea clar-intuiţiei. Se împletesc funcţionările de la: 

- plexul frunţii -ajna - care favorizează deschiderea vederii mentale, interioare;

- plexul retrocunoaşterii (retro-cognoscibilităţii) - undeva mai jos de şaua nasului - care a fost până acum un subplex, nelăsat să se dezvolte nici ca intuiţie măcar, sub pedeapsa cu moartea: se dezvoltă ca plex acum şi favorizează memoriile vieţilor anterioare precum şi intuiţiile trăirilor de pe alte meleaguri universice.

Până acum importantă a fost cunoaşterea lumii (perceptivă, informativă), relaţionarea (pozitivă sau negativă, pace şi război): exteriorizarea. În zilele noastre, ale creşterii substanţiale - dar nu totale încă - a vibraţiei planetare, prin dezvoltările actuale, sub imperiul acestei creşteri a vibraţiei, se ajunge treptat la cunoaşterea de sine, apoi la corecţia de sine. Trebuie doar să întărim ceea ce este concentrarea asupra noastră, pornind de oriunde de fapt - dar este deosebit de important să o facem începând din partea cea mai puternic energizată, în mod special mental-astrală, pe care o avem: capul. Atenţia energetică se mută treptat, pentru toate populaţiile umane, de la partea abdominală la partea cerebrală: de la exteriorizare la interiorizare. Este un început de revenire la cele obişnuite ale spiritului uman - înalte, conştiente, ale calităţii, moralităţii, conştiinţei avansate, care ne va conduce în sus, către ajutor dat dezvoltării sahasrarei (plexul coroanei cu canalul de universalizare) şi în jos, către celelalte plexuri în cascadă: plexul gâtului (vishudha), plexul inimii (anahata), plexul solar sau central (manipura), plexul splenic (swadisthana) şi plexul rădăcinii (muladhara) cu canalul de împământare. Se dezvoltă alte subplexuri, cum ar fi cel codal, care va ajuta împământarea, alături de tot setul de beneficii pe care deocamdată nu-l conştientizăm prea bine. Plus multe, extrem de multe altele, despre care vom mai discuta. 

"Lungul nasului" înseamnă echilibrare, retragerea atenţiei din lume - către sine: din toate punctele de vedere, nu numai a modestirii (care semnificaţie a rămas singura de altfel, în lume) a concentrării asupra noastră înşine, retragerea periodică din lumea pe care suntem învăţaţi să o judecăm, să o anatemizăm, căci aşa suntem şi noi judecaţi şi anatemizaţi: cu măsura asta suntem măsuraţi - cu ea măsurăm şi noi. Ce ni se face - facem. Legea talionului. Ieşirea de sub legea talionului este intrarea în legea iubirii şi a sacrificiului. Sacrificiul ne conduce către durerea de sine pentru binele lumii, dar cel ce suferă îndură durerea. Este deosebit de dureros faptul că se încearcă azi exonerarea bisericii chinuitoare prin teoria retragerii pe ascuns a sacrificatului înalt spiritualizat şi înlocuirea sa cu un hoţ sau criminal care ar fi meritat pedeapsa capitală, conform mitului animalului de sacrificiu care schimbă soarta condamnatului (mit nu numai de origine elină, de altfel, dar nici numai iudaică). 

Când atenţia ni se concentrează lejer pe noi înşine, fără să ne mai blamăm sau sacrificăm, începe universalizarea - departe de a fi renunţarea la lume şi universul exterior: căci în interioritate descoperim metodele proprii de cercetare universală şi deocamdată numai cel care a trecut prin aşa ceva înţelege până la capăt. Şi vine treptat vremea ca toţi oamenii să treacă prin asta. 

Ştim - dar atenţia ne este încă deturnată către altele: mâncare, modă, relaxare, politică (nu în ultimul rând, dar nu pentru toată lumea). Ţine de voinţa noastră să ne readucem atenţia pe "firul" destinului nostru profund. Din orice direcţie acest fir poate fi "agăţat" adică poate să ne devieze oricine sau să ne deviem singuri, atraşi de varii motive - firul este lângă noi şi singuri ne putem readuce atenţia către el. 

Unii numesc asta: RECONECTARE...

Ceea ce ar fi bine să ştim este faptul că o putem face singuri, dacă e nevoie sau după ce ne arată cineva obiectivul...

*

Pentru cei care intră aici pentru prima oară: vă invit să citiţi şi cele scrise pe coloana din dreapta postărilor, să priviţi şi Albumele de fotografii de aici şi de pe pagina mea de facebook, precum şi "Gândul zilei..." - gadget-ul aflat imediat de-asupra postărilor. După schimbarea "Gândului zilei", rândurile înscrise în gadget vor fi trecute în fereastra Chatango de pe partea dreaptă.