Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


vineri, 15 august 2008

REALITATILE BUCEGILOR

(Parerea mea, dupa ce am citit cartea „Viitor cu cap de mort”)

Dupa ce am citit primul volum al acestei carti, am gandit ca ar trebui sa departajam realitatea de neintelegere – daca este sa discutam despre tot felul de scrieri care jaloneaza timpul, aducatoare de putinele informatii raspandite in lume pana acum, sau de confuzie. Poate si de intentii ascunse, cum s-a tot spus, de a scoate la iveala ceea ce stiu si altii, dar e bine sa ne mentinem intr-un sector pozitiv si sa nu acuzam. Timpurile pe care le traim vor scoate la suprafata multe lucruri si vom discuta despre ele pe masura trecerii timpului.
Daca pornim de la confuzie, mai intai trebuie sa intelegem niste lucruri: multi clarvazatori care au vazut ceva in lumea muntilor nostri, insa volumul destul de redus al cunosterilor pe care ni le putem lua din mediul de trai pentru cercetare pe cont propriu nu permite prea multa detaliere. Si isi limiteaza astfel expunerea la reprezentari.
Reprezentarile sunt bune, ca sa ne orienteze, dar nu sunt totul: sunt sinteze, abstractizari pe care structurile astral-mentale-cauzale ale sistemului nostru corporal le creaza – tot asa cum si structurile noastre oculare formeaza imagini concrete ale realitatii inconjuratoare. Corpul nostru cauzal are posibilitatea, la nivelul lui de vibratie, sa sintetizeze un volum urias de informatii, dar si sa ofere posibilitati corpului mental (cu care se invecineaza) de cercetare a tuturor elementelor din sinteza, de a intra pe linia punctelor de reprezentare pentru a vedea ce se ascunde in interiorul lor.
Ca sa depasim domeniul reprezentarilor avem insa nevoie de cunostere, de aliniere la acel fel de cunoastere care sa ne ofere stabilitate: in primul rand cercetatorilor, apoi si celor cu care comunicam. Accesul este posibil oricui – dar depinde ce intelegem prin „acces”. De multe ori credem ca un fel de „acces” este acela de a intra intr-o lume miraculoasa: caci venim, ca spirite intrupate, dintr-o lume miraculoasa – comparativ cu ceea ce am vazut pe Pamant in ultimile milenii – si abia asteptam sa ne intoarcem in acea lume, imediat ce se vor schimba vremurile. Iar acum se stie bine, in multe locuri, ca nu va mai trece mult pana ce grupuri spirituale largi vor pleca de pe Pamant, unde au evoluat temporar, pentru a se intoarce de unde au venit. Dar si pe Pamant viata echilibrata, curata, frumoasa, va inflori din nou...
Deocamdata insa este cazul sa ne preocupam de cele pe care le mai avem de facut aici, pe Pamant, traind realitatea concreta a acestui punct al universului.
Pe de alta parte, putem incepe prin a intelege ce este „poporul dac” si ce a fost inainte de a fi „dac”. Si sa luam in considerare faptul ca romanii (latinii) i-au numit „daci”, dupa arma lor principala. Numirea, pentru noi, azi, traind timpuri cu mari intelegeri ale lumii inconjuratoare, trebuie inteleasa in mod complex, incercand sa depasim granitele intelegerilor limitate ale altora, incercand sa ne intelegem noi insine, incercand sa fim deschisi permanent celor ce se pot descoperi in continuare, pe masura cresterii experientei totale de cercetare: fie ea conventionala sau neconventionala. Adica incercand sa ne recunoastem ca fiind fiinte complexe, evoluanti spirituali inaintati, si nu coboratori de putina vreme din animalitate.
Chiar si asa, graiul acestui popor a fost latinizat cu forta in secolele anterioare – cei de specialitate stiu bine acesta lucru: facut cu intentii bune, pentru a matura influentele slavone, grecesti, turcesti, etc. din patrimoniul graiului nostru. In general acest lucru nu este rau pe moment, poate aduce dezorientare in perioade sociale grele, sau de lupta pentru existentza la marginea supravietuirii (pe care o numim 'rezistentza'). Aceste popor – care isi spunea siesi „get”, „ghet” sau ca locuitori – „ghetzi”, are un trecut de un echilibru deosebit de inaintat, intr-o lume care deja se dezechilibra treptat, in „imperiul” agresivitatii, crimei, saraciei: materiale si spirituale deopotriva. Si care intelegea enorm de multe lucruri din felul in care percepeau modificarile planetare (structurale si societar-omenesti), traind fara sa fie luati prin surprindere de vremuri si de oameni. Dar si trimitand antene puternice catre viitorul pe care noi il putem numi „epoca contemporana”: pentru a jalona neincrederile si necunoasterile lumii care avea sa vine – din perspectiva lor, si pentru a sustine increderea intuitiilor multora asupra trecerii vremurilor de greutate si revenirii – pe nivele inalte – la cele asemanatoare vremurilor din care suntem coboratori.
Ca sa incepem sa cunoastem si sa ne mandrim cu un astfel de trecut, este nevoie sa devenim noi insine demni de stramosii nostri, care l-au creat. Sa ducem mai departe mesajul acelei lumi pe care am mostenit-o. E simplu – poporul din care ne tragem spunea asa: „Mergetzi cu bine, cu sanatate, in vremurile care vor veni!”.
Chiar daca ni se pare foarte simplu, nu este absolut de loc simplu, caci se impletesc in comportamentele noastre si binele, si raul – pana acolo unde nici noi nu mai stim ce este cu adevarat binele si ce este cu adevarat raul. Dar toate decodificarile sunt in noi, asteptand sa fie descoperite, pe rand, nu simultan – ca sa nu innebunim de navala lor. Caci nici nu ne dam seama cat de multe necunosteri neconstientizate avem, cat de multe lucruri purtam cu noi: multe dintre ele neconforme cu standardele cel mai inalte ale calitatii spirituale, materiale si culturale pe care le avem in noi, fiecare din punctul sau de vedere, pornind de la cele mai simple lucruri pe care le facem. Si pe care trebuie sa le primim, atunci cand le constientizam, fara sa impunem, fara sa negam pe altii, si numai sa dam exemplu de comportament, de comunicare, de relationare echilibrata, dupa cele mai inalte si stabile standarde de acest fel.
Si, de asemenea, sa ne implicam profund in cunoastere, o cunoastere care sa ofere lumii echilibru: sa nu-i oferim agresivitate, zgomot, barfa... Sa oferim lumii tot ceea ce este mai echilibrant – atat pentru noi, cat si pentru cei din jur.
Sa revenim la Bucegii nostri, acolo unde numim Bustenii, la poalele muntilor care pot sa arate multe lucruri despre istoria straveche a poporului nostru.
Daca ne referim la acest loc, sa numim aici mai intai: Platoul Babelor, din nefericire necunoscut la adevarata lui valoare. Un spatiu vast situat pe crestele muntilor, cu sculpturi sale realizate de sihastrii locului: adica ajutatorii cu multa experienta spirituala, retrasi la marginea societatii umane tocmai pentru a-i perpetua cunoasterile si a invata lumea cum sa le foloseasca. Cunoasterile, obiceiurile cele mai bune, optime trairilor de cea mai inalta calitate, fara influentele agresive straine despre care stiau bine ca le va suporta acest pamant si poporul lui locuitor, de-a lungul mileniilor ulterioare. Fiecare piatra de acolo este modelata de mana omului, reprezentand „gospodaria” omului, in forme minunate: chiar daca se poate vorbi despre „gospodarie”, la un nivel mult mai inalt mesajul vorbeste despre formarea unui nou popor, care se va naste din parintii cei vechi: Nascatoarea (Mama), Ocrotitorul (Tatal), Copilul Nascut imbratisat de mama cu infinita duiosie, cresterea Copilului, formarea Adultului – toate aflandu-se in fata Babelor, care sunt de fapt Ursitoarele Neamului, ursitoarele destinului Copilului. Mediul cel curat in care se naste, creste si se maturizeaza Copilul: Cerdacul Casei, cu animalele comune traiului cotidian: cornutele – vaca, taurul, oaia – sarpele casei, animalele padurilor – lupul, vulpea – brotacul, porumbelul – este drumul in urcare spre Vf.Omul. Fiecare are o semnificatie aparte in viata omului, se leaga de fiecare aspect al vietii sale, indiferent daca este vorba despre concretul zilei sau reprezentari mult mai extinse, care pot cuprinde chiar un univers intreg: de care dacii erau foarte constienti ca exista, ca o casa uriasa, ca o gospodarie uriasa, care poate fi creata, intretinuta, dezvoltata, chiar daca este vorba despre a adaposti o familie sau o multitudine de familii spirituale – asa cum sunt de fapt populatiile pamantene. Daca vom avea aceasta viata curata, ordonata, frumos intretinuta vom face primirea cea mai concreta a oricaror musafiri in viata noastra. Incepand cu viata si cu casa noastra – simpla, chiar austera, caci numai asa se poate face o intretinere care sa nu oboseasca, dand putere preocuparilor intelectuale, de invatatura, de aplicare, de corectie comportamentala, prin observarea comparativa a celor din jur si a noastra. Iata de ce vorbeam de creatie: caci daca veti merge sa vizitati Pestera Ialomicioarei, veti vedea, daca veti fi foarte atenti – dar va trebuie si o lanterna foarte puternica de camp!! elemente deosebite privind cunoasterea dacilor. Pestera a fost modelata interior de mana omului. Ea are inca creatii deosebite la tot pasul – important este sa le vedeti printre inconstientele cu care timpul, apa, oamenii au marcat tot ceea ce la origine a fost un adevarat „castel”: curat, ordonat, frumos prin sculpturile reprezentative ale modului de trai ale getilor padureni. Pe culmile marilor pietre din salile de sus sunt chiar realizate povestile universale ale umanitatii, cum ar fi povestea (mitul) lui Prometeu: de fapt al tuturor ajutatorilor pe care societatea ii foloseste, dar pe urma ii poate renega, daca nu mai prezinta interes pentru ea. Este de fapt mitul unui Mare Preot care influenteaza poporul prin condamnarea titanului aducator de cunoastere – lumina – de care preotul se teme si doreste ca eroul sa fie renegat de popor, ca o autorizare a propriilor lui fapte... Se vede mama care implora iertarea, dar si calaul – diavolul negru – care ranjeste, spre durerea nefericitilor... Pe partea opusa, alungata parca de inconstienta lumii – cobra intelepciunii, care este departe de a fi „sarpele” extraterestru – este legatura umana a trecutului, prezentului si viitorul nostru... de care multi conducatori vor sa ne tina azi departe, departe de propria noastra putere, departe de adevarata cumintenie de care suntem permanent despartiti...

Un comentariu:

Andrei S. spunea...

Am citit "Viitor cu cap de mort" si urmatoarele 3 cărţi.

Nu ştiu de ce... dar dacii au reprezentat dintotdeauna, pentru mine, un mister dintre cele mai duioase şi mai atrăgătoare. Dintotdeauna am ştiu că poporul dac era cu mult mai mult decît ceea ce se spunea în cărţile de istorie.

Mulţumesc frumos!