Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


duminică, 4 ianuarie 2015

SUB SEMNUL SOLSTIŢIULUI: MOȘTENIREA ÎNTĂRITOARE PENTRU NOI, AZI...

Unii spun că strămoşii noştri nu şi-au putut imagina unde am ajuns noi azi...
De fapt...
‎...azi trăim într-o vreme pe care strămoşii noştri o ştiau bine de tot, căci o vizualizau corect, cu multă ştiinţă, cu precizie, fără confuzii. Călători pe aripile timpului, cunoscând perfect trecutul, prezentul şi viitorul planetei, omenirii, începutul şi sfârşitul universului, legăturile dintre universul nostru şi alte universuri, ale celor aflate între universuri şi având strânse legături cu entităţile trăitoare în ele, între ele şi cu noi deodată, ei nu-şi „imaginau” nimic ce nu ar fi putut să fie negândit bine dinainte (azi spunem: neplanificat), neîndrumat (azi spunem: necoordonat) şi neajutat de Făuritorii universurilor (azi spunem: ţările Moşilor). Azi ne imaginăm noi tot felul de lucruri despre spaţii şi timp, de fapt facem speculaţii asupra spaţiilor şi timpului care le leagă existenţele între ele şi ele de ale noastre. Ei aveau imagini corecte ale timpurilor trecute, ale timpului pe care îl trăiau ei şi ale viitorului pe care îl priveau cu calm, din perspectiva momentului trăirilor lor – dar şi din perspectiva celor ce trăiseră de mult, care nu avea mare legătură cu perspectiva din care priveau ei vremurile, locurile şi oamenii: şi ştiau bine că alţii gândeau greşit, şi că în viitor se va gândi şi mai greşit – dar era normal ca fiecare să-ş vadă propriile lui greşeli, dacă voi să nu le mai facă vreodată. Dar aveau în acelaşi timp multă compasiune, milă, înţelegere şi nădejde. Ştiau bine că trebuie fiecare om să-şi cunoască forţele şi obişnuinţele sufletului lui, trăind concret neputinţele proprii, iar la timpul potrivit să părăsească aceste meleaguri ale cerului pentru a se întoarce acasă, în acele locuri din depărtări care ne sunt date tuturor doar o vreme pentru tot felul de trăiri, pentru ca apoi, la rândul nostru să facem loc altor fraţi, generaţie după generaţie de suflete eterne... 

Iată aşadar că strămoşii noştri ştiau foarte bine unde aveau să ajungă urmaşii lor, în mijlocul cărora ştiau iarăşi cât se poate de bine că se vor întrupa şi ei din nou – dar acesta nu a fost niciodată un motiv egoist pentru a-şi lăsa lor înşişi moşteniri pe care numai ei le-ar fi putut înţelege. Şi este bine să ştim asta, căci dacii – sau geţii, sau ramura mare a tracilor – nu fuseseră nicidecum singurii astfel-cunoscători ai vieţii şi ai universului. Spre deosebire de ei, preoţii egipteni făcuseră tot posibilul să-şi moştenească Pământul, mărind mult mai mult sfera pământurilor şi popoarelor aflate sub jugul, sau măcar influenţa lor unidirecţionată către putere şi avere: şi au reuşit din multe puncte de vedere, dar aşa cum scrie şi în Noul Testament, li s-a dat puterea să o gestioneze – ei însă nu au învăţat mare parte din lecţii aici, pe loc, pe Pământ. De aceea analiza şi dezvoltările înţelegerilor, precum şi învăţăturile ulterioare vor fi realizate la întoarcerea lor „acasă” la ei, în vibraţiile înalte în care spiritul ajuns creator se ştie întrutotul pe el însuşi, se cântăreşte cu unităţi de măsură mult mai severe decât ar face-o însuşi Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ştie ce este iubirea – pe când ei: încă nu... Tocmai de aceea munca-lupta lor va fi dură, asiduă, severă dar funcţională până la pătrunderea spiritului în sfera uluitoare pentru ei a iubirii altruiste din ce în ce mai adânci. 

Geţii au lăsat moştenire o bogăţie uriașă de teme spirituale necesare revenirii oamenilor locului, şi altor popoare în egală măsură, la dezvoltarea corporală, multiperceptivă și multicognoscibilă pe care ştiau bine că o va trăi, fără urmă de dubiu, întreaga omenire în viitorul apropiat. Au făcut totul conștienți de cunoașterilor lor profunde, coordonați, îndrumați, ajutați în acțiunile lor de Moșii poporului lor. În acest fel au păstrat în viața lor mult timp, prin destin, liniile principale de echilibru fizic, emoţional, mental, cauzal şi spiritual și l-au transmis generațiilor viitoare, conștienți că totul va fi de un real ajutor în perioada de revenire la cunoașterile pe care orice om le-a avut în trecut. Dacă noi spunem azi că această revenire se va petrece curând, ei spuneau tot aşa, că se va petrece curând – dar priveau lucrurile, oamenii şi timpurile cu altă măsură: măsura vieţii de atlant – de „urieş”, de „moş” – conform căreia toate timpurile grele nu trebuiau să dureze decât o viaţă medie de atlant: cca.10000 de ani de la ultima glaciaţiune. Ştiau că vieţile oamenilor s-au scurtat atât cât să nu le obosească spiritul deodată, în vibrațiile joase ale acestor timpuri, şi mai ales să beneficieze toată mulţimea spiritelor, venite de pe toate coclaurile cerurilor, special pentru a trăi omeneşte, şi nu moşeşte, în scurta vreme a Luminii Întunecate... (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/735/4.-variatia-vibratiei-medii-medii-zonale.html ).
Şi iată că azi trăim sfârşitul unei lumi care, chiar dacă şi-a numărat mai mult războaie, greutăţi, atrocităţi fără număr, perversiuni politice, sociale, profesionale şi sexuale în egală măsură, a fost măsura rămânerilor noastre în urmă şi cândva ne vom bucura de faptul că ni le ştim şi avem un material bogat pentru îndreptare. 
Dar să vedem câte ceva despre moştenirile rămase cu privire la cele ce au rolul de a ne susţine ridicarea în această perioadă grea şi în cele ce vor veni: din ce în ce mai uşoare, tocmai pentru că avem nu numai îndrumare, ci şi orientare...

Ştim ce înseamnă tradiţii, dar mulţi dintre noi cred că tradiţiile sunt legate de obiceiurile de muncă, de mâncare, de îmbrăcăminte, de acţiuni diferite, de distracţii sau de păstrarea unor relaţii de bună vecinătate în aşezare; sau, la polul opus, obiceiurile religioase – dar este necesar de spus: în mod artificial ele sunt numite tradiţii, căci ele nu sunt foarte vechi pe de o parte, iar pe de altă parte au fost impuse de-a lungul mileniului II d.Ch., în urma unor bătălii socio-politice greu de imaginat pentru noi, azi. Adevăruri clare au fost ascunse cu grijă să nu ajungă la generaţiile următoare; iar bătălia ar fi fost pierdută dacă nu ar fi foat tenacitatea poporului român de a-şi păstra moştenirea spirituală proprie, oarecum rătăcită, amestecată cu ritualurile altor popoare. De aceea, în vremurile pe care le numim secolele X – XVII, tot ceea ce nu s-a putut realiza pe cale impusă a fost remodelat, ”adaptat” folosindu-se de adevăratele noastre tradiţii. 

Este necesar de amintit faptul că în anii 90 am dus, împreună cu alţi înţelegători din jur, bătălia pentru înțelegerea faptului că avem nevoie să departajăm în istoria poporului nostru, grupurile de migratori de populaţiile tradiţionale ale pământurilor: cele pe care oamenii le numeau cândva Cuibul Munţilor (numiţi mai târziu Carpaţi, după surse exterioare poporului get). Deja începem să ne „luminăm”, înţelegând că aceste locuri nu au fost nicidecum goale şi „acoperite” prin valurile de migraţie, că toate artefactele nu şi-au avut originile înafara munţilor, aduse de migratori – deşi dăm în diametral-opusa încredinţare eronată că noi am fi cei care am născut acele populaţii de migratori, răspândind în lume o cultură, o civilizaţie care de fapt era deja comună popoarelor de pe toate continentele: doar numirile fiind diferite, în funcţie de formarea sunetelor, proprie fiecărui continent în parte. Este de asemenea necesar să înţelegem că religiile nu s-au format aici, că geţii (sau gheţii cum se numeau pe ei înşişi) cunoşteau bine structurile universului, cunoşteau bine Făuritorii lumilor şi creaţia făurită de ei, îi respectau ca pe cei mai iubiţi învăţători ai tuturor lumilor, se considerau lucrători şi cercetători spre învăţătura folosirii lumilor create de Făuritori... 
Migratorii au fost aceia care au născut religiile: şi-au pierdut mai întâi pământurile, apoi cunoașterile, tradiţiile, pe drumurile migrațiilor pline cu greutăţi cu care nu credeau să se întâlnească, sălbăticindu-se rapid din cauza diminuării drastice a vibraţiei lumii, mai ales că nu mai erau întăriţi de vibrațiile pământurilor lor, din care li s-au născut cândva trupurile... Numai împletirea liniile genetice i-au salvat de la pieire: sunt destui cei care au studiat diferenţele matriceale eterice dintre rase şi ştiu că orientalii au altă structură eterică decât occidentalii (diferenţele dintre lemurieni şi atlanţi, dintre necesităţile de evoluţie ale lemurienilor şi ale atlanţilor). Personal nu am întâlnit înţeleasă această diferenţă decât la dna Valentina Gârbea de la Iaşi – dar puţini ştiu să aprecieze ceea ce spune această doamnă a neamului nostru, dincolo de interesele lor de altă natură. De aici provin şi confuziile urâte privind faptul că unii occidentali ar fi posedaţi de extratereştri astrali (de văzut văd mulţi, de înţeles se pare că înţeleg prea puţini oameni şi mai ales înţeleg prea puţine lucruri legate de noi înşine). Păstrarea elementelor proprii corporale au rămas mai ales acolo unde liniile genetice au fost păstrate cât de cât nemodificate, urmărite de fapt de biserică și regalități pentru scopuri obscure al căror loc de discuţie nu este aici. 
Vom înţelege treptat că nu ne tragem din maimuţe, nici din extratereştri, că nu facem evoluţii ale corpurilor noastre şi ale spiritelor care animă corpurile noastre, că nu suntem nici supuşii adevăraţilor noştri părinţi dimensionali, ci doar copiii maturi pe care încă îi ajută ei în mod altruist, chiar din acest loc şi nicidecum de pe alte planete de pe care ar da buzna aici cu nave grosiere circulând pe bază de combustibili. Epoca de azi, a imaginaţiei omeneşti a avioanelor şi rachetelor nu poate naşte altceva azi – deşi procedeele reale de deplasare universică sunt cunoscute în plan ideatic de mult. Dar se consideră inutil ca oamenii de rând să ştie mai mult decât ceea ce se zbenguie pe cer şi tocmai de aceea multe elemente nepuse în accent în lume sunt folosite pentru dezinformări: cât ţine - ţine, între timp se pot găsi altele care „să ţină” ...

Să înţelegem bine că toate acestea erau cunoscute de străbunii noştri din orice neam, inclusiv ceea ce am ajuns să facem azi: ştiau bine că vom ajunge să folosim ceea ce azi numim autoturisme (pe şosele netede, drepte sau vălurite), vapoare, rachete, avioane, toate se pot vedea fără probleme din călătorii astrale în care viziunile planificării viitorului omenirii sunt mult mai curate, clare; iar dacă se pot cunoaşte – şi s-au cunoscut – liniile generale ale dezvoltare pământeană ale creatorilor avansaţi (oamenii), se pot înţelege utilizările unor asemenea creaţii. Știau încă foarte bine că generațiile viitoare se vor preocupa de cunoaștere rece – dar nu de omenie, bunătate, cumințenie, modestie, altruism, iar iubirea va fi un cuvânt de amintire, și nu o stare... Dar știau că totul va fi doar pentru scurt timp, după care fiecare spirit va ști ce să facă pentru a nu mai uita nicicând așa ceva...
Şi geţii, ca şi alte popoare, au cunoscut absolut tot: la nivel de popor întreg – nu numai la nivel de ”inițiați”, cum spunem azi, căci nici un conducător nu ascundea nimic de nici un om de pe Pământ. Conducătorii egipteni, sau iudei, sau romani le-au cunoscut şi ei, dar le-au ferit de cunoaşterea poporului şi popoarelor din propriile imperii; puterile acestor conducători creşteau prin folosirea intensă a puterilor mentale şi astrale – în egală măsură cu dezvoltarea armatelor ce foloseau materialitatea și agresivitatea fizică. 
Întrucât geţii nu s-au preocupat de astfel de direcţii de dezvoltare agresivă, ci de cu totul alte direcţii de cunoaştere şi aplicare, azi ne bucurăm (atât cât putem deocamdată, mai mult în viitor) de o astfel de moştenire aflată la îndemâna noastră, chiar dacă semnificaţiile s-au pierdut şi încredinţările multora sunt departe de a alege realitatea. Geţii nu s-au preocupat de religii denaturante ale adevărului: ştiau bine Calea, Adevărul şi Viaţa, iar Zalmoxis nu s-a dat niciodată drept Dumnezeu sau orice alt Mare Zeu, ci simplu şi modest împuternicit al ajutătorilor de neam, de lume şi de planetă. 
Religiile impuse cu timpul au înlănţuit spiritul căutător al omului creator, iar dorinţa de adevăr a fost treptat diluată prin interdicţia dialogului direct între om şi divinitate, ceea ce a atins foarte greu geţii în ansamblul lor, geţii tradiţionali, care nu credeau în zei după cum credeau alte popoare, cele migratoare: știau bine cine sau ce sunt – şi nu credeau în rugăciuni, ştiind bine că fiecare om îşi cunoştea destinul şi ştia clar că este ajutat dacă se ajută singur pornind deja pe calea rezolvărilor, în punctele esenţiale ale cărora primea sfătuiri de la ajutătorii săi direcţi. În noua religie impusă, zburătorul astral tradiţional se transforma în înger-copilaş neştiutor, aşa cum trebuia să rămână şi omul, Făuritorul Căii mulţimilor de lumi din ceruri, care ajuta piramidal, din treaptă în treaptă, era numit Fiu de Dumnezeu, adunarea Făuritorilor de lumi şi ceruri era numită Dumnezeu... Mijlocul dens, şi numai de Făuritori pătruns, al lumii (mijlocul universului) era iadul, viaţa eternă între popoarele fericit-lucrătoare din zările necuprinse de ochii trupului omului era Raiul – din care majoritatea spiritelor oamenilor veniseră cândva, urmând să se întoarcă după cuminţirea simţurilor lor pentru o ”clipă” aprinse... 
Şi tot aşa mai departe...
În plus multe sărbători au fost – ca peste tot în lume – impurificate: remodelate astfel încât să se estompeze sau să se denigreze adevăratele tradiţii, pentru a nu încuraja găsirea adevărului de către orice om ar fi dorit să-l cunoască: prin dialogul direct dintre om şi ajutători săi astrali, care aduceau cuvântul Făuritorilor până la urechea omului. Un dialog pe care toți îl cunoşteau și mulți îl practicau, sub forma zborului conştient al sufletului pe căile de cunoaştere a lumilor (călătoriile astrale), iar pentru cei care aveau nevoie de colaborări mai strânse între ei şi ajutători, astfel de călătorii în mijlocul nopţilor sau în mijlocul zilelor deopotrivă erau facilitate de lucruri meșteșugit făurite de străbuni: brăţările de aur sau argint – de loc magice, omul cunoscând valoarea lor de utilizare lăsată de Zalmoxis şi Călătorii dânsului, cu care omul cunoscător se putea lesne arunca în „suliţele” Soarelui, ale Lunii sau ale oricăror stele... Întăreau puterea sufletului, claritatea minții, blândețea spiritului și sănătatea trupului. 
Brăţările getice spiralate, create pentru putere şi echilibru au fost ascunse, căci alte obiecte cu destinaţie de cunoaştere fuseseră furate sau stricate, crezându-se a fi obiecte de cult, de adoraţie a unor zeităţi cu care geţii tradiţionali nu avuseseră de-a face nicicând... Alte obiecte au fost denigrate, deşi erau o moştenire profundă pe care o aveau şi alte popoare, dar multe dintre ele trebuiau să şi le ascundă rând pe rând: ori în vârful munţilor, ori pe insule, ori în codrii nepătrunşi de piciorul omului. Tot ceea ce a fost reper de cunoaştere străveche a fost pervertit sau interzis, dacă nu a putut fi măsluit sau distrus: de proprii semeni hrăpăreți, care au luat treptat locul îndrumătorilor atotputernici prin măreția spiritului lor... 
Dar așa trebuia să fie și așa a și fost... Aşa au fost vremurile şi nu s-au petrecut alte evenimente prin alte popoare. Cei care au sustras de multe ori obiecte de cunoaştere cu gând iniţial de păstrare, au făcut din ele obiecte de uz personal sau de grup restrâns. S-au creat societăţi ascunse popoarelor care s-au erijat în conducători de-asupra tuturor altor conducători, doar pentru că trăiesc conjunctura întunecării spirituale a lumii şi au în mâna lor ustensile ale ridicării în lumină. Au dat lumii – şi dau permanent – unelte şi direcţii de dezorientare, arborând tot timpul ceva ce doar pare a fi luminos, dar nu este, dacă nu oferă acele cunoaşteri pe care ei le ascund în continuare lumii noastre. Desecretizarea tuturor elementelor de acest fel ar duce nu la pierderea puterii lor personale – aceea oricum va fi – cât la respectul pe care la început îl pot crea celor profunzi şi care s-ar lărgi permanent, odată cu lărgirea rândurilor celor care trec „graniţa” înţelegerilor tot mai profunde cu care absolut toată lumea se va confrunta mai devereme sau mai târziu. 

Importanţa căutată, conştientă care curge din existenţa moştenirilor despre care putem vorbi (muuult! Dar avem tot timpul din lume !!!) trebuie înţeleasă cel puţin pe două direcţii:
1. Pe de o parte din utilitatea fondului general purtat de moştenirile rămase în lume: toată lumea munceşte, creează, utilizează părţi din această moştenire, folosind cu precădere corpul fizic. În astfel de situaţie, moştenirile au o dublă utilitate: şi permanentă, şi momentană cu particularităţi menite să atragă implicarea omului în lumea creată special pentru toate vieţuitoarele lumii, oferind exemple de creaţie utilă oricui – cum ar fi casele, porţile, obiectele de folosire interioară familială: ele vor fi întotdeauna utile omului și pot fi purtătoare de ornamente bogate cu care sufletul omului va rezona mereu, căci toate îi vor spune despre realitatea celor sculptate, ţesute, pictate. De asemenea, omul are nevoie de muzică – căci este obişnuit din vremuri imemoriale să o asculte în natură şi să îşi odihnească sufletul în valurile unduitoare sau săltăreţe ale cântului cerurilor şi pământurilor de sub ceruri: şi fiecare instrument de creat muzică îi va aduce aminte omului de câte ceva, îi va sădi dragostea de pământuri, de codri, de ape, de ceruri, de toate vieţuitoarele Pământului... 
Şi lista nu este câtuşi de puţin terminată...
Toate timpurile pe care le traversăm se formează pe linia schimbărilor către revenirea simţurilor noastre mentale și astrale, cu care vom percepe din nou viaţa şi universul înconjurător, având orientarea la îndemână şi ajutorul îngerilor noştri care ne vor îndruma permanent pe calea ce ne este dată din formarea lumilor... 
Mai este un pas până la începutul re-folosirii pe scară extinsă a corpului astral şi corpului mental, până la revenirea Moşilor-coordonatori-spirituali în mijlocul popoarelor şi reluarea trăirilor conştiente şi universal-cunoscătoare. Unde „universalul” se referă în egală măsură şi la universul nostru, cu profunzimile pe care le refuzăm azi, la universurile conexe şi toate structurile inter-universice pe care străbunii noştri le cunoşteau bine, extins şi profund – dar şi acel tip de „universal” care cuprinde oamenii de pretutindeni, indiferent de popor, sex, experienţă spirituală. 
Când discutăm despre muncă – ştim că acest tip de muncă va fi folosit de orice om de bun-simţ, care nu impune altuia să muncească pentru sine atâta vreme cât el însuşi poate să facă aşa ceva, chiar dacă îi era scârbă cândva de munca fizică producătoare de sudoare, murdărie, praf, dar şi de lungile, obositoarele faze şi subfaze care determină calitatea ridicată a lucrurilor duse la bun sfârşit. Nu munca trebuie s-o înveţe spiritul uman, ci atitudinea elevată faţă de muncă, pentru care a venit cândva pePământ;
2. Cât despre creativitate, aici este atât de mult de discutat încât nu putem decât să deschidem discuţii şi să le continuăm când vine vorba !!! Trebuie să avem în vedere în primul rând marile obiective de arhitectonică crezute (impuse a fi crezute...) a fi imaginaţie bogată, „artistică”... De fapt, ARTA de a pune în creaţiile noastre ceea ce este cunoaştere deosebită, profundă, privind viaţa de orice fel, planeta, steaua şi întreg universul de care ele se leagă strâns, denotă abilitatea spiritului uman de redare deosebită a vieții universale, iar acesta este o nuanţă deosebit de importantă asupra căreia avem de reflectat... Nuanţele: artistic, elegant, rafinat – arată o adâncă cunoaştere, o vibrare a sufletului, a subconștientului nostru, de altfel specifică tuturor popoarelor: apar acolo unde au rămas în lume, necunoscute pentru că nu mai suntem obişnuiţi să le pricepem doar când le vedem în jur. Iar acesta este un punct de plecare în multe direcţii de analiză, pentru a ne echilibra şi noi, la fel cum şi alte popoare s-au echilibrat, s-au MODESTIT treptat, de-a lungul timpului... Simboluri astfel păstrate sunt peste tot, doar că ne-am obişnuit să le privim cu nemăsurat dispreţ, din varii motive... Decoraţiunile poartă peste tot simboluri ale unui univers deosebit de complex, pe care ochii minţii le aduce în faţa ochilor trupului: dacă ochii trupului nu le vede asta nu înseamnă că ele nu există... Dar odată descoperită existența și importanţa lor, vedem altfel arcadele caselor, bisericilor, clădirilor de orice fel, percepem clar profilul celulelor de autostabilizare vibraţională (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/743/6.-substructuri-ale-sistemului-matriceal-planetar-celule-de-stabilizare-vibrational.html ): azi le numim portaluri, pentru că nu se percepe de regulă decât întăritura profilului lor longitudinal pe cerul verilor sau iernilor noastre. În profilele unora se pot percepe multe alte amănunte, mai ales în perioadele solstițiilor, când au loc accentuări ale multisenzorialului în viaţa umană: unele dintre ele sunt simple, altele – foarte rare – sunt de o complexitate aparte, care apare doar celor care li se explică parte din funcțiunile universului, de către ajutătorii dimensionali care ne ajută permanent să nu ne uităm cunoașterile străvechi și să le purtăm cu modestie mai departe; iar apariţia celor simple și celor complexe în acelaşi plan arhitectural descoperă cât se poate de clar cunoaşterea diferenţelor dintre celulele simple, obişnuite, folosite de toate viețuitoarele pământurilor, apelor și aerului, pentru stabilizare vibraţională proprie, şi cele rare, care sunt puncte de apropiere între dimensiuni (straturi) structurale paralele ( http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/728/6.-dimensiuni-structurale-paralele-ale-universului-fizic.html ) : tocmai pentru a fi puse în piatra așezămintelor retrase au fost arătate celor serioși și modești, să lase și ei moștenire lumii, la rândul lor, întreaga lor cunoaștere. 


Fotografia este realizată la mânăstirea Miclăuşeni din Jud. Botoşani: portalurile din partea superioară a faţadei arată structura complexă a celor cu posibilitate de apropiere, legătură inter-dimensională: valabil pentru orice reprezentare cu cel puţin 4 arcade suprapuse (o arcadă cu 7 suprapuneri mai există încă la Muzeul de Etnografie din Târgovişte, creată în sec. XVI – dar nu am putut eu să umblu prea mult prin ţară, cu siguranţă se regăsesc şi prin alte locuri elemente asemănătoare); cele din partea de jos sunt simple, folosite pentru stabilizarea vibraţională a vieţuitoarelor planetare. 

Legăturile inter-dimensionale sunt reprezentate în multe feluri: dacă le cunoaştem se percep imediat chiar şi în structurile roase de vremuri. De regulă apar în planul construcţiilor bisericeşti, dar în unele locuri avem moşteniri vechi de lăcașuri,, preluate şi transformate în așezăminte religioase de oamenii vremurilor mai apropiate; au aceeaşi valoare chiar dacă sunt clădiri de cult religios – exemplu biserica veche de la mânăstirea Corbii de Piatră, unde altarele interioare (altar dublu) au fost create după exemplul portalurilor săpate în pereţii laterali de la intrare. Cercetătorul deja cât de cât cunoscător îşi poate da seama că portalurile de pe pereţi au fost primele săpate în piatra muntelui datorită unor amănunte care se pot pierde în semiobscuritatea încăperii: din portal pornesc legături clare – repetate la fiecare portal în parte, cu alte structuri universice locale, căile de deschidere a unora dintre portaluri pentru lucrări care presupun transferuri inter-dimensionale de entităţi ajutătoare: lucrări proprii de ajutor oferit oamenilor și viețuitoarelor de pretutindeni. 


Şi portal inter-dimensional dublu:


Şerpi, frânghii, împletiri de „crengi” sau ceva asemănător conduc cunoscătorul către înţelegerea faptului că cei trăitori în astfel de locuri cunoşteau bine canalele energetice continentale şi transcontinentale:

 Fotografie realizată la mânăstirea Dragomirna din Moldova

Aş dori să nu deranjeze pe cineva faptul că dau exemple din mânăstirile, din bisericile noastre vechi, căci spuneam la început că ar fi fost cel mai bine să se fi împletit cunoaşterile noastre cu cele ale altor popoare – iudeu de exmplu, dar şi ale celţilor, ale orientalilor şi ale popoarelor de sorginte toltecă. Din nefericire, azi se distrug şi la noi, aşa cum a fost cândva şi în alte părţi din lume, acele bazoreliefuri care păstrau cunoaşteri ale poporului nostru asemănătoare cu cele ale altor popoare – exemplul Templului Ursitelor de la Şinca Veche, unde s-a distrus diagrama Yin-Yang din interiorul „Stelei lui David”: nici diagrama ”Yin-Yang” nu este proprie doar cunoașterilor orientale, dar nici steaua nu era ”a lui David” – dânsul doar a preluat un străvechi simbol existent pretutindeni în lume. 
Să lucrăm cu noi înşine pentru a ne învinge orgoliul, să lucrăm spre explicarea fără ocolire a necesităţii de împletire a muncii şi cunoaşterii omului în orice condiţii de întrupare. 

Să mă opresc deocamdată aici, sper încă că au fost concludente aceste puţine exemple: voi relua toate fotografiile făcute personal în ţară, explicând pe îndelete capacitățile multisenzoriale ale omului cunoscător – nicidecum fiind urme ale unor vizite ale extratereștrilor pe Pământ, preluate şi expuse în diferite locuri care azi sunt pentru noi situri arheologice în lume. Toate de fapt atestă cunoaşteri astral-mentale ale unei omeniri care, în ciuda vicisitudinilor vieţii, a lăsat urme concrete ale unei științe nepieritoare, pe care le vom „recunoaşte” fiecare dintre noi, când îi va veni timpul, când îşi va fi terminat sarcinile de destin fizic şi va face trecerea către un mental-astral concret, normal, binecuvântat de toţi ajutătorii noştri astrali şi spirituali, precum şi de oameni deopotrivă. 

joi, 1 ianuarie 2015

Liniște în libertate sufletească și loialitate nouă înșine și celor din jur !!!


Anul Nou 2015 să ne aducă puterea de a face ceva bun și frumos pentru planeta noastră, pentru toți cei care râd și cei care plâng sub soare și stele, pentru tot ceea ce ne cheamă pe drumul vieții și pentru tot ce ne distrage atenția de la el în egală măsură... Să ne lăsăm mângâiați de doruri neîmplinite, sărutați de raze blânde și de ploi mărunte, mușcați de ger și purtați de vânturi rebele... Să ne lăsăm sufletul să zboare, trupul să cânte și spiritul să se înalțe !!! 
Să fim oameni buni și cuminți... și să nu ne pară rău că am încercat să fim și așa !!!
Liniște în libertate sufletească și loialitate nouă înșine și celor din jur !!!

LA MULȚI ANI PETRECUȚI DUPĂ DORINȚELE FIECĂRUIA ȘI DUPĂ DRUMUL DAT DE DUMNEZEU !!! 
La bună regăsire !!!
Cu mult drag, Cristiana