Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

luni, 20 mai 2013

PĂDUREA HOIA-BACIU (CLUJ): îndrumare şi analiză astrală


Acest loc nu este singurul loc din ţară care se prezintă în acest fel, nu este singurul care poartă formaţiuni planetare cu un specific curent necunoscut de oameni. Vom mai analiza şi alte locuri, căci vom trăi să cunoaştem noi înşine multe dintre fenomenele care sunt azi necunoscute: şi ca desfăşurare, şi ca efecte asupra întregii planete, întregului biosistem – implicit aşadar şi asupra oamenilor. 
Oamenii nu-şi dau seama de fapt că trăiesc de fapt asemenea fenomene pe un areal foarte larg pentru că, acolo unde ele se manifestă, sunt estompate din cauza mentalului colectiv uman deosebit de puternic: un câmp mental-emoţional care împrăştie efectele vizibile ale unor astfel de fenomene. Rămân numai acele efecte din locuri care nu sunt populate, sau sunt foarte puţin populate. Când se duce vestea, lumea dă năvală şi iarăşi puterile locului se împrăştie, se estompează. Ar trebui ca accesul să fie restricţionat, astfel încât puţine persoane să ajungă în locurile peste care nu s-au construit încă aşezări, pentru ca din ce în ce mai multă lume să simtă efectele benefice ale unor astfel de locuri. Căci efectele chiar sunt benefice, dar nu se înţelege beneficitatea decât ca minune a lui Dumnezeu şi nu ca întreţinere accelerată a corpurilor, accelerare care este susţinută de relaxarea omului-turist în aceste locuri. Frica de necunoscut, de neexplicabil, conduce la înrădăcinarea unor numiri după încredinţările proprii ale vizitatorilor: ciudat, straniu, blestemat, rău, malefic, etc. 
Asemenea locuri, cum este pădurea analizată (deşi iniţial s-a desfăşurat pe un areal mult mai mare decât în prezent), păstrează particularităţi care, la originea croirii aşezărilor din vecinătăţi, sunt chiar motivele pentru care oameni luminaţi au ales locul pe care l-au crezut benefic pentru crearea aşezării (oraşul ca atare). Erau clar, concret, recunoscut de toţi oamenii ca fiind benefice pentru acele timpuri, căci oamenii nu erau obosiţi de viaţă, de greutăţi, de sclavii, etc. Cu timpul însă oamenii au obosit, locurile şi-au risipit energiile datorită activităţilor umane nenaturale (tehnologice), sau chiar dacă activitatea şi construcţiile umane au risipit radiaţiile cosmice care participă la lucrare (construcţii care nu absorb, ci reflectă radiaţiile cosmice), ceea ce a rămas din caracteristicile pământului şi-a împrăştiat efectele, astfel încât se simt greu sau vag azi, şi apar mai mult în momente cu ritmuri planetare proporţionale cu ritmul biologic al cercetătorului.
Un asemenea loc este şi Bucureştiul, despre care însă vom discuta în altă lucrare.  

Pădurea Hoia-Baciu este într-adevăr un loc deosebit prin faptul că vibraţia straturilor de pământ, în profunzimea lor, este variabilă de la un loc la altul foarte apropiat, iar incidenţa radiaţiilor cosmice la o asemenea prezentare vibraţională terestră conduce la modificări vibraţionale puternice de la un moment la altul. Nu des – dar când ritmurile sunt în maximul sau minimul lor: şi nu în punctele de minim şi de maxim, ci când variaţia vibraţiei este spre un vârf minim (groapă) sau spre un vârf maxim, totul conduce la efecte perceptibile asupra oamenilor, care şi ei sunt spre un minim sau un maxim vibraţional personal. În acest fel, se poate explica de ce un om simte ceva într-un moment şi în alt moment în acelaşi loc nu mai simte nimic, de ce un om simte şi altul nu simte – chiar dacă ei sunt în acelaşi timp în acelaşi loc. Este important de înţeles faptul că fenomenologia ca atare are loc, ca percepţie, după gradul de experienţă şi de înţelegere al omului, căci contează mult şi percepţiile personale ale unor fenomene care nu apar în vizibil sau audibil, pe lângă cele care pot fi percepute în acelaşi timp, în acelaşi loc sau din locuri diferite, de mai multe persoane la un loc. 

Concret, fenomenele ţin de concentrarea unor energii care acţionează sub imperiul vibraţiilor exterioare în special, cu efecte bruşte pe care omul nu le ştie interpreta: de la goluri în stomac, sau impresia de a rămâne fără aer, la simţirea unor fluturări de energii (aer) peste toată suprafaţa corpului fizic, mişcări de aer peste tot prin jur: de fapt este vorba despre activări de plexuri şi subplexuri şi dezactivări apropiate în timp – ceea ce dă impresia unor valuri mişcătoare în fel şi chip, la periferia trupului şi în continuare pe spaţii mai apropiate sau mai depărtate de trup, dar şi cu înţelegerea că valurile astfel simţite acţionează asupra omului de la o oarecare distanţă către trup, apropiindu-se şi depărtându-se tot în valuri. Situaţia stranie că ceva se mişcă în jur este generatoare de frică, panică, duce la mărirea presiunii sanguine în inimă sau cap, provocând greţuri, chiar crize de epilepsie, dureri în funcţie de disfuncţii anterioare, observate mai mult sau mai puţin anterior, pe care astfel de situaţii le accentuează. 
De aceea unii le consideră malefice, pe considerentele de mai sus, în timp ce alţii, obişnuiţi cu deschideri de plexuri din activităţile bioterapeutice sau din stări meditative, consideră deosebit de benefic un asemenea tip de fenomene pe care îl pot avea, în astfel de locuri. 

[…Pentru mine, alte locuri cu intensitate fenomenologică încă mult mai accentuată mi s-au părut în preajma oraşului Buzău (Boziorul Buzăului, biserica de la Alunişul Buzăului, mânăstirea veche Ciolanu), biserica din Mâneciu-Pământeni, Templul Ursitelor de la Şinca Veche – până în anul 2002, în vremea în care nu se distrusese nimic din cele existente acolo, aşa cum stau lucrurile azi, după decopertare, împănare cu drugi de fier - apoi Peştera Ialomicioarei din muntele Bătrâna (Bucegi), muntele Rarău până la vale spre mânăstirea Rarău, unde se liniştesc straturile şi omul se simte într-o linişte extrem de puternică. Când voi ajunge în preajma Ceahlăului voi scrie ce am simţit acolo, deocamdată nici astral nu l-am cercetat. Oraşul Bucureşti este situat într-o asemenea regiune (plus o îmbinare de canale eteric-astrale transcontinentale extrem de active)…] 

De multe ori asemenea activări produc fleşuri de clarsimţire (clar-văz, clar-auz, clar-miros) şi spoturi de imagini din activări ale mentalului superior cu aduceri de momente din vieţi anterioare – cel puţin fleşuri de clar-intuiţii, pentru cei neobişnuiţi. Şi ele sperie persoanele care deja s-au speriat de existenţa lor anterioară sau din cele auzite în societate – dar şi din propriile temeri şi frici produse de fenomenologia locurilor. Alte apariţii: amprentele locale (evenimente petrecute în trecut), efecte şi planificări ale viitorului, elemente din vieţi anterioare proprii sau ale celor dragi: care include tangenţe cu oamenii, dar şi cu animalele, decorporalizări subite, cu întreaga fenomenologie pe care am studiat-o la capitolul călătoriilor astrale, diferite feluri de cunoaştere ale unor alte fenomene înrudite, care se amestecă şi formează elemente dezorientante, care şi ele se adaugă şi se întăresc prin descrierile speriate ale altora; asocieri de elemente care nu au prea multă tangenţă cu aşa ceva – dar care apar fără să poată a fi reţinute. 
Fenomenologia pe timp de noapte vine să completeze un tablou al fricilor care nu se justifică pe timpul zilei. 
Ceea ce accentuează un astfel de tablou este apariţia unor fenomene pronunţate, dar absolut normale pentru vârfurile maxime de energii, care conduc la luminiscenţe normale: “ploi” sau “ninsori” energetice, bulgări mari de lumină eteric-astrală, aure – luminiscenţe ale unor activări de corpuri, normale ca fenomene vizuale şi acustice ale locului: valuri de sunete armonioase sau dizgraţioase în funcţie de vibraţia locului.
Toate sunt fenomene specifice ale multor locuri care prezintă caracteristici asemănătoare. 
Bulgării de lumină nu sunt fulgere globulare (foarte mare atenţie la acest aspect), ci sunt asemănători celor care apar în timpul primăverii la Ierusalim (Lumina de Paşti) sau chiar fenomene de intensitate mai mică, asociate ca imagine ploilor sau ninsorilor – dar în plină vară; apoi sunete: de la sunete cristaline (asemănătoare clopoţeilor de vânt ale orientalilor, ei fiind realizaţi de altfel după modelul acesta natural) – şi încă unele mult mai înalte, subtile, pe care urechea omenească nu le mai aude (mult de-asupra ultrasunetelor, cu care nu trebuiesc confundate) – dar şi sunete obişnuite urechilor noastre (doar că nu le putem asocia nicicărui fel de fenomen cunoscut de noi), până la sunete de joasă vibraţie: groase, prelungi, aparent cu ecou (de fapt este o împletire simultană din străfunduri, strat după strat, către suprafaţa părţii pământoase a planetei). 
Toate la un loc, alături de fenomenologia vizuală, oferă un tablou puţin obişnuit: de sfinţenie, dacă elementele sunt de înaltă vibraţie, de dumnezeire, care însă nu sunt decât o fenomenologie planetară normală. Normal că toate sunt creaţii dumnezeieşti – de la întruparea noastră până la întrupările de tip planetă şi stea ale galaxiei, cu toată fenomenologia implicită, cu elementele matriceale galactice şi reţeaua universică în care este inserată galaxia – despre toate aceste am discutat îndelung şi vom discuta în continuare încă şi mai detaliat, pe măsură ce studiile ne vor cere acest lucru (se poate studia: Energetică stelar-planetară )
Nu sunt aşadar OZN-uri, aşa cum cred mulţi oameni în prezent; cunoaşterile fiind interzise în ultimele milenii, nu avem azi obişnuinţa de a cunoaşte şi a cerceta astfel de lucruri foarte normale ale universului în care trăim. 
Şi nu sunt extratereştri interesaţi de fenomenologia existentă în astfel de locuri – dar sunt de multe ori şi aparate pur-omeneşti (dar care funcţionează fără nici un fel de publicitate, chiar pe ascuns de cele mai multe ori, aşa cum s-au petrecut lucrurile întotdeauna) care cunosc bine existenţa unei astfel de fenomenologii şi o urmăresc din sateliţii geostaţionari, fiind prin preajmă pentru o monitorizare mai atentă (şi nu de puţine ori interesată pentru scopuri de loc paşnice). Dorinţa multor oameni şi mai ales presei de a atrage atenţia mereu mai mult decât este necesar, formează şi apoi alimentează un fond din ce în ce mai bogat de exagerări, pe măsura creşterii dorinţei de escaladare a primordialităţii răspândirii veştilor. 

Multe dintre cele prezentate ca fenomene naturale nu sunt însă nici pe departe de acest fel, iar noi trebuie să înţelegem şi să acceptăm setea actuală de senzaţional – chiar dacă conştiinţa noastră nu o acceptă ca fiind de urmat. 
Pe de altă parte, este necesar să înţelegem că de regulă conducătorii religioşi cunosc bine – la nivelele centrale ale conducerii instituţiilor religioase – asemenea fenomene: se caută aruncarea în derizoriu şi defăimarea fenomenelor, atunci când apar în diferite locuri, cele mai cunoscute şi boicotate fiind bisericile în care oamenii nu sunt afiliaţi unor organizaţii politico-religioase secrete. Adică ele apar contrar dorinţei politicienilor religioşi acolo unde sunt oameni cuminţi, preoţi cu suflete pure, curate, cu credinţă şi cu dragoste de Dumnezeu - aşadar oameni care cu adevărat sfinţesc locurile trăirilor lor, locuri cu vibraţii înalte (în general, după câte am observat sunt multe bisericuţe din satele vechi) şi unde astfel, în anumite perioade ale anului, se manifestă asemenea fenomene. În special în perioade calde ale anului (în preajma solstiţiului de vară, la noi: de Sânziene) când vibraţia este foarte înaltă comparativ cu alte perioade ale anului, sau în perioade în care ritmurile planetare, prin împletirile lor, formează maximuri vibraţionale deosebite. Câteva dintre aceste perioade sunt: solstiţiile şi echinocţiile, perioada zilelor de Paşti, Sânzienele şi zilele imediat următoare până la Drăgaică, perioada cuprinsă între zilele Sf. Andrei şi ale sfântului Nicolae. În sud, în zonele subtropicale, fenomenele pot fi foarte pronunţate, la fel ca şi în zonele subpolare. 
De aceea mitologia popoarelor din aceste regiuni abundă de descrieri care azi au ajuns să fie concret – graţie valurilor de energii noi care ne inundă planeta – cunoaşteri specifice acestei epoci pe care o traversăm acum: imaginea în oglindă a perioadei de diminuare a vibraţiei planetare, în care s-au format miturile şi legendele popoarelor: care cuprind – după cum vedem clar acum, realităţi normale ale planetei şi ale cunoaşterilor omenirii… 
Perioada sărbătorilor de Paşti este aleasă în mod special pentru fenomenologia atribuită lui Dumnezeu în mod special pentru cei care îmbrăţişează religia de bază. Este necesar ca devierea în sine să fie înţeleasă – dar nu urmată ca şi exemplu pozitiv de perpetuare a unor practici naturale, dar expuse maselor cu caracter înşelător: practici foarte vechi, de care s-a profitat în mileniile ulterioare vieţii şi practicilor aduse de Moise poporului iudeu. Să fie înţeleasă ca o inerţie care a trenat de la o generaţie la alta spre beneficiul conducătorilor religiilor abrahamice. Însă învăţătura pe care omul o poate trage, fără să accentueze devierea altora, arată că orice om, fiecare om poate să practice o acţiune permanentă de purificare a locului său de trai şi de activitate, o înălţare de vibraţie oriunde se află el: în casa sa, în locul de desfăşurare a diverselor sale activităţi, să extrapoleze cunoaşterea modului în care o astfel de purificare facilitează desfăşurarea unui asemenea fenomen în bune condiţii. Un fenomen care el, în sine, ridică vibraţia planetei, ajutând la întreţinerea biosistemului natural al său. Însă omul să nu aştepte producerea fenomenului în mod special în propria casă, dar dacă el se va petrece uneori, să-l primească cu modestie, fără să-l socoată o minune dumnezeiască datorată cuminţeniei sale şi oferită lui în mod special pentru presupusele sale calităţi. Căci, fără o fenomenologie care să aibă loc în mod natural în anumite locuri şi în anumite perioade ale anului, oricât s-ar fi străduit – asemenea efecte nu ar fi avut loc : şi ne referim nu numai la efecte vizuale concrete, sau auditive, sau percepţii clare vibraţionale, atunci când ele apar, deci pe fondul perceptibil cu simţurile corpului fizic: nu sunt doar efecte vizuale, auditive, vibraţionale, ci şi apariţii de substanţe materiale concrete – mir, de exemplu. Mirul apare în perioade de vibraţie foarte mare mai ales în aproprierea sau pe icoanele din biserici, dar şi din casele particulare, căci icoanele pot fi încărcate cu energii emoţionale şi mentale deosebite ale oamenilor care se roagă cu dragoste – şi nu cu frică de Dumnezeu, nu ca şi rutină (adică formarea unui fond de indiferenţă, chiar pe un strat general de încredinţare), nici ca cerinţe de vibraţie joasă: nu numai icoana, ci întreaga casă se încarcă cu vibraţii medii (nu joase), care nu vor conduce însă la accente energetice în perioadele discutate. 

În mod normal însă, un om obişnuit – dar liniştit în felul său, bucuros şi creativ (care astfel îşi foloseşte toate energiile corpurilor sale în mod obişnuit, îndepărtându-şi astfel blocajele energetice) poate vedea/auzi/mirosi/ simţi schimbările de vibraţie şi poate observa fenomene asemănătoare oriunde în lume. Chiar şi cei care au altă religie, sau cei care nu se declară de o anumită religie, dar sunt oameni care iubesc deschiderile proprii pe orice plan. 

Căci o asemenea fenomenologie – aşa cum am încercat să creionez pe scurt aici – nu ţine de religie, dar pot fi de un real folos practicile religioase neexacerbate, nedogmatice, luate ca învăţături curente, ca la şcoală! fără ruşine, care pot facilita astfel de derulări ce ne sunt deosebit de benefice nouă, oamenilor, tuturor celorlalte vieţuitoare planetare, planetei şi stelei laolaltă…
Vom mai discuta pe larg despre asemenea lucruri în viitor. Deocamdată puteţi urmări şi postările: Lumină din Lumină şi  Lumina Paştilor în ortodoxie .  




sâmbătă, 4 mai 2013

"DUMNEZEUL MEU, DE CE M-AI PĂRĂSIT?"


Îmi cer scuze că întârzii cu postarea subiectelor de credinţă, dar m-am retras întru reculegere şi momente de taină în munţi ieri, în Vinerea Mare, pe care o respect cu evlavie şi bucurie, în memoria celui care nu a venit doar pentru poporul iudeu, ci – din considerente de o profunzime cu totul specială pentru Pământ – a venit pentru lucrări îndreptate spre spiritualizarea oamenilor şi vieţuirea în continuare a tuturor vietăţilor Pământului, a Pământului întreg şi a planetelor surori ale căror echilibre nu au fost clintite prin această lucrare. Adică:
1. Crearea unor puternice „căi” de energizare cu fluxuri noi trase de puterea lui uriaşă direct din barierele interzonale şi interuniversice, care primesc fluxurile reîmprospătate de energii şi materii din Universul Central: nu direct din porţi, ci prin centrul galaxiei, cu direcţionare pe căi create de dânsul, în acele locuri din galaxie care au vremelnic la întrupare blocuri spirituale venite din toate părţile universului şi din alte universuri: cele mai greu încercate locuri din punct de vedere spiritual. Astfel că astfel de planete au beneficiat în avans de fluxurile cele noi, supravieţuind şi planete, şi biosisteme, încărcăturii grele vibraţionale ale blocurilor spirituale ale creatorilor conştienţi reuniţi astfel. Obişnuiesc să spun că, fără această lucrare de un ajutor imens, nici noi nu am fi putut azi privi la TV sau comunica prin PC, nici biosistemul planetar nu ar fi putut supravieţui vibraţiilor groaznice ale cruzimii şi durerilor îngrozitoare ale omenirii din mileniile trecute;
2. Crearea unor întăriri spirituale – emoţionale şi mentale în acelaşi timp, pentru ducerea sarcinilor noastre, ale fiecărui om în parte, la bun sfârşit; crearea unui flux neînţeles azi, de manifestări conştiente umane, prin intermediul cărora să se reaprindă treptat flacăra revenirii la OMUL MENTAL STRĂVECHI, jalonată de toate cele pe care le-a înfăptuit Iisus în faţa oamenilor, catalogate de noi ca „minuni”. Omenirea întreagă între timp a beneficiat de o întărire uriaşă din punct de vedere emoţional, dar şi al clarităţii în orientare interioară, prin gândire manifestată sub forma sunetelor articulate (gând, cuvânt în minte) a multor spirite care în trecut nu au avut această claritate la un nivel de vibraţie foarte scăzută a universului: aşa cum este ea aici, pe Pământ. 
Întreaga lucrare este ceea ce spun unele scrieri considerate sfinte: coborârea lui Iisus în Infern şi eliberarea din Infern a Adamului vechi. Vom discuta foarte detaliat despre acest fel de înţelegere în viitor. 

Azi fluxurile noi au ajuns pe Pământ pe care naturală: le vedem cu ochii, le simţim dintr-o multitudine de puncte de vedere – sigur ...cei care sunt atenţi la astfel de lucruri; iar celorlalţi nu ar trebui să le reproşăm sau să le impunem simţirile noastre, dispreţuindu-i, că nu ar fi „treziţi”... Nimeni nu este „trezit”, dacă stau bine să mă gândesc... mâţâiala din zori nu e cu adevărat trezire pentru nimeni dintre noi. Sau: fiecare e „trezit” PE LUCRAREA LUI... dar va trece ceva timp până să înţelegem profund acest lucru... 

Oricum, avem parte azi de o dublă energizare, care are rolul de a scurta chinul, suferinţele noastre departe de locul de unde venim, fiecare după apartenenţa lui la blocul, grupul spiritual cu care a venit pe Pământ. Biblia spune corect: „...Vi s-au scurtat zilele suferinţelor voastre...” Şi aşa şi este de fapt, căci dacă abia acum, cam de prin 1965, au ajuns primele fluxuri noi pe cale naturală, din galaxie în galaxie, până la noi (şi oricum nu atât de pure ca şi cele atrase de Iisus şi ajuttorii săi din galaxie), de abia de acum înainte am fi putut să începem să ne ridicăm capul cu curaj din sclavia de pământ, din legarea impusă de stăpâni – şi asta numai dacă am fi supravieţuit într-o asemenea situaţie... Dar toate evoluţiile sunt coordonate, şi le sunt create condiţii pentru echilibrări pe care le înţelegem treptat, pe măsura creşterii gradului nostru de conştientizare a lumilor în care trăim... 
Tocmai de aceea s-au realizat astfel de lucrări de importanţă covârşitoare în acest loc din univers – şi nu numai...

Sunt multe lucruri care se pot înţelege abia azi de către din ce în ce mai multă lume, azi când beneficiem de această dublă energizare şi ridicare vibraţională: prin faptul că lucrarea principală, dar subtilă, a lui Iisus a fost aceea de a porni aşadar, împreună cu alţi conducători supremi spirituali ai universurilor: cunoscuţi şi necunoscuţi de noi dintre aceia pământeni, căci au rămas în cunoaşterea lumii doar cei cunoscuţi din poporul iudeu, nu şi din celelalte popoare ale tuturor continentelor. Iar acest lucru nu trebuie confundat cu faptul că fiecare popor azi crede că Iisus a „învăţat” de la fiecare popor în parte: dânsul a lucrat de fapt, în calitate de coordonator suprem spiritual, cu conducătorii spirituali adevăraţi ai fiecărui popor – cei pe care i-am numit Moşii, Bătrânii, Patriarhii popoarelor, vii şi în deplinătatea forţelor lor, prin tot ceea ce s-a înfăptuit atunci. Au lucrat împreună cu Iisus, au primit cele mai noi indicaţii de la dânsul şi apoi au continuat lucrarea dânsului din trupul de manifestare pământesc, aşa cum şi Iisus a continuat lucrarea din dimensiunile structurale paralele ale universului, o lucrare totală, universală, profund spirituală. 

Dilema pe care fiecare o vom înţelege cândva la justa şi profunda sa valoare, referitoare la aşazisa "cădere" a lui Iisus se explică clar - dacă se înţelege lucrarea pe care mulţi români au înţeles-o şi au discutat-o în anii '90 (acum parcă ne e şi ruşine să mai discutăm despre adevărurile credinţelor pe drumul îndumnezeirii noastre...): dânsul a pornit o lucrare de o profunzime energetică şi vibraţională extraordinară – aşa cum am descris-o mai sus, de înţeles azi mai ales de către cei care ştiu, şi acceptă schimbarea energetică actuală a lumii: dar mulţi nu acceptă înţelegeri religioase prin prisma energeticii universale, din varii motive... Aşadar, în acel moment, în care a strigat din durerea unui anumit fel de neputinţă umană şi cerească deopotrivă, dânsul nu a mai putut să suporte: şi durerea de a suporta crucea şi crucificarea, şi agresivitatea celor din jur, ŞI LUCRAREA SA, CARE SE DERULA FĂRĂ OPRIRE... A se înţelege şi greutatea Golgotei...
Dar dânsul ştia bine că va exista un asemenea moment, simţind din timp agresivitatea, duritatea şi cruzimea lumii în care se afla: pe care o va fi remarcat ca o revenire, cădere a omului – tocmai a adeptului său înaintat – la starea dinainte de lucrarea Sa: negarea lucrării de aderare la spiritualitatea cea nouă, în calitate de adept al lui Iisus: negarea, tripla negare a celui ce avea să ajungă pentru noi apostolul Petru. 
Şi nu numai – multe alte fenomene asemănătoare au fost în lume atunci, pe care Biblia nu le pomeneşte, căci deşi s-au ştiut, nu s-au considerat a fi suficient de explicite pentru dogma religioasă ce urma să fie impusă poporului. 

La un moment dat preoţii bizantini au ştiut, dar în vâltoarea evenimentelor legate de cucerirea Bizanţului şi răspândirea preoţilor în lumea care nu avea cunoaşterile lor... s-au pierdut sau muşamalizat multe cunoaşteri... pe care dânşii nu ar fi vrut să se piardă, ci dimpotrivă, să lumineze cu ele lumea... măcar Europa superficială, care punea preţ mai mult pe rafinament decât pe profunzimea spirituală...

Sunt multe lucruri pe care le putem discuta în acest fel. Referitor la lucrările cristice, la lucrările sfinţilor – adevăraţi eroi ai tuturor popoarelor creştine. 

PS: scuze pentru că nu am corectat, voi relua şi corecta în zilele următoare parte literară a textului...