Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

luni, 26 decembrie 2016

”DESCHIDEREA CERURILOR” DINTR-O PERSPECTIVĂ MAI DETALIATĂ (1)


Despre “Deschiderea cerurilor” găsiţi multe materiale destul de detaliate pe acest blog – câteva dintre articole fac şi ele trimiteri la alte materiale, pentru cei care nu le-au citit până acum: 
Anul acesta aş dori să discutăm câteva amănunte în plus într-o primă parte, apoi voi deschide în partea a doua o serie de răspunsuri la întrebări ale cititorilor, pe care şi eu mi le-am pus frecvent de-a lungul timpului şi studiilor mele. 
Deschiderea cerurilor era până acum – şi mai este încă pentru majoritatea celor interesaţi – o periodă foarte scurtă de timp. Toate perioadele scurte din trecut – uneori chiar o zi, nu o perioadă de mai multe zile – în care spuneam noi că ”sunt cerurile deschise”, devin treptat din ce în ce mai mari: de la o zi – la o perioadă din ce în ce mai lungă. Pentru că, aşa cum s-a explicat de multe ori, nu cerurile sunt închise sau deschise – ca un fel de fenomen fizic, aşa cum se deschide o uşă, o poartă – ci forţele noastre energetice au condiţii din ce în ce mai largi de manifestare: în primul rând creşterea vibraţiei medii zonale, sub puterea căreia se dezvoltă în mod arhetipal întreaga noastră corporalitate. Energiile şi vibraţiile înalte ne oferă perioade de:
– intuiţii: de la intuiţii puţine, slabe, abia perceptibile – la intuiţii puternice şi clar-intuiţii dese, din ce în ce mai profunde, dovedindu-se reale, intuiţii care se transformă astfel în realitate, în adevăruri, indiferent de natura lor: caractere ale oamenilor, evenimente, cunoaşteri mai mult sau mai puţin extinse, etc.;
– perioade de activitate mentală intensă care se referă la puncte dese de clarviziune, clarauz, clarmiros, percepţii directe, conştiente, ale schimbării registrelor de vibraţii: le numim viziuni, comunicări astrale din partea îngerilor noştri (entităţi astrale desemnate de coordonatorii evoluţiei noastre, conform necesităţilor noastre de destin); alte simţuri privind evenimente, locuri, oameni, caracterizate prin particularităţi distincte: imaginile lor, sunetele caracteristice unor activităţi în curs de derulare, parfumuri emanate, vibraţii care oferă percepţii ale atmosferei specifice unui loc, unui eveniment;
– perioade extinse, conştiente, de activitate astrală, indiferent dacă se derulează în timpul meditaţiilor active sau în orice fel de relaxare, liniştite, cu activităţi derulate pe pilot automat – de care se fereşte multă lume, deşi ele pot fi benefice apariţiei unor viziuni care se vor dovedi reale, percepute după descrierile anterioare, care cresc permanent încrederea omului în propriile sale capacităţi. 
Asemenea perioade, pentru oameni acaparaţi de viaţa curentă fizică – mondenă sau profesională – sunt scurte, de cele mai multe ori reduse la o zi sau două, atunci când vârful perioadei planetare coincide cu o creştere biologică în ritmul vitalităţii sistemului corporal propriu. Dar pentru cei care au o activitate echilibrată între viaţa mondenă, cea profesională şi trăirile interioare conştientizate din ce în ce mai profund, aceste perioade depăşesc o zi şi, în funcţie de încrederea omului în forţele personale, pot depăşi acum chiar întreaga perioadă mai extinsă, cunoscută din vremurile anterioare. 
Pentru persoanele care au o activitate mental-astrală permanentă, adică: oricând, în orice moment al vieţii de fiecare zi, indiferent dacă momentele sunt în relaxare sau prin asociere cu o discuţie, cu o informare preluată despre orice evenimente sau trăiri cotidiene – ele vor constata o aprofundare a înţelegerilor pe care le-au căpătat şi o extindere a întregii arii de înţelegere, de la un element de cunoaştere – la o sumă întreagă de elemente care au tangenţă unele cu altele. Extinderea şi aprofundarea de acest fel sunt normale, fiecare dintre ele desfăşurându-se simultan în spaţiu şi în timp. De asemenea, este normal să se petreacă treptat, nu brusc şi total, toate fiind legate în primul rând de cele pe care le trăim în fiecare clipă: care ne îmbogăţesc cunoaşterea, fără ca ceva să devină obositor, pe fondul creşterii permanente a vibraţiei medii planetare. Creşterea vibraţiei medii planetare determină întărirea câmpurilor corpurilor noastre, care determină în cascadă creşterea structurilor corporale: este o revenire treptată la normalul corporal anterior căci, pe timpul când vibraţia planetară s-a aflat la cotele sale cele mai scăzute, corpurile noastre şi-au diminuat mult activitatea – şi astfel şi-au diminuat şi volumul structurilor lor interioare. Aşadar creşterea vibraţiei determină în mod arhetipal (prin constituirea corporalităţii care răspunde impulsurilor vibraţionale din mediul de trai, şi nu pentru că cineva schimbă genetica umană) creşterea corpurilor noastre fluidice, întărirea câmpurilor lor, având ca efect concret îmbogăţirea percepţiilor noastre, trăirilor noastre.
Să detaliem puţin. 
Aşadar creşterea volumului corporal la corpurile fluidice – mai ales a structurilor corporale diminuate mult în perioada anterioară, aşa cum scriam mai sus – determină o supraenergizare a acestora faţă de perioada anterioară, ceea ce determină şi o creştere a posibilităţilor de expansiune a simţurilor naturale ale monadei care se foloseşte de o asemenea corporalitate. Cu cât vom avea mai puţină reticenţă în acceptarea unor asemenea naturale simţiri, trăiri, cu atât le vom simţi mai puternic, iar înţelegerile realităţii înconjurătoare vor fi mai dese, mai extinse şi mai profunde.
Iată aşadar că nimic nu este nici un fel de superstiţie sau dogmă/reclamă religioasă sau o simplă părere ezoterică. Este o realitate pe care o trăiesc toate vieţuitoarele, fiecare în felul speciei sale de întrupare, indiferent de evoluţia spiritelor sau de formele de întrupare: fizică, astrală sau spirituală (budhică).

Pentru oameni: ca întrupări fizice, adică întrupări în sisteme corporale cu corp de manifestare preponderent fizică – este o obişnuire de încredere şi, mai departe, de activitate mental-astrală, chiar dacă se derulează în condiţii de corporalitate cu vibraţie joasă (corpul fizic fiind corpul cu vibraţia cea mai joasă dintre corpurile sistemului corporal al fiecărui spirit uman întrupat). Să avem în vedere şi derularea activităţilor noastre în câmpuri planetare cu vibraţie joasă – aproape cea mai joasă vibraţie pe care o poate avea o planetă în acest punct al universului: departe de a ne împiedica dezvoltările, asemenea câmpuri energo-materiale ne-au impulsionat să trăim şi să evoluăm orientându-ne permanent, în fiecare întrupare, oricât ne-au fost de grele întrupările în ultimele milenii. Fenomenologia stelar-planetară ne-a ajutat întotdeauna să ne păstrăm drumul – conştient sau inconştient, şi ne-au ajutat şi evoluţiile pământene anterioare, ne-au format o experienţă care ni s-a păstrat în subconştient. Spiritele umane au trăit pe Pământ o dezvoltare totală a corporalităţii speciei înainte de ultima glaciaţiune, însă pentru supravieţuirea întregii planete în perioada cu vibraţie cea mai mică pe care o poate suporta planeta, oamenii au renunţat temporar la o astfel de corporalitate puternică: dar şi puternic consumatoare de energi şi materii cu vibraţie înaltă. Iată aşadar cum, după greutăţile vremurilor imediat anterioare, corporalitatea noastră însă începe să se dezvolte din nou, sub impulsurile vibraţiei planetare în creştere, oferind posibilităţi, în vremurile viitoare, altor forme înalte de manifestare umană. 
Deocamdată facem tranziţie de la un fel de corporalitate, cea veche, la una nouă, puternic energizată, indiferent dacă suntem în manifestare cu corp fizic sau astral. Căci tot ceea ce trăim acum, cu manifestări prin corpul fizic, vor fi reluate şi aprofundate de fiecare om la cele mai înalte cote spirituale, după terminarea destinului fizic, sub formă de entitate astrală: care este ultima formă de manifestare în conştienţă umană, de analiză şi de consolidare a cunoaşterilor, în fiecare destin omenesc pe Pământ. 

Pentru entităţi astrale , indiferent dacă sunt: 
– entităţi cu destin întreg astral, sub formă totală de entitate astrală, cu corp de manifestare astral;
– entităţi cu o corporalitate desprinsă dintr-un sistem corporal cu corp de manifestare fizic (după decesul fizic),
toate trec prin aceleaşi procese de creştere, de dezvoltare, de schimbare corporală de acest fel în această perioadă, în plus faţă de transformările specifice etapei lor. Entităţile astrale care vin din destine fizice pot avea corporalitatea lor dezvoltată conform necesităţilor lor anterioare, ca oameni: unele mai dezvoltate aşadar decât altele, în conformitate cu necesităţile corporale anterioare de destin, care susţinea corpul fizic al fostului om. Dar după deces, adică după desprinderea corpurilor fluidice superioare, de corpul fizic+corpul dublu eteric, are lor o creştere rapidă a corpului astral care a rămas de manifestare pentru spiritul întrupat. Are loc o întărire puternică (în doar câteva zile) a întregii corporalităţi a entităţii astrale devenite astfel – până la un standard obişnuit de corporalitate pentru toate entităţile astrale din jurul său. Aceasta este însă o întărire obişnuită, în toate timpurile, în orice fel de vibraţii ale Pământului: după schema, scara de evoluţie a spiritului sau a monadelor din spirit, după cum o cer necesităţile generate de fiecare treaptă de evoluţie: conform evoluţiilor primare, sau secundare, sau centrale. 
DAR indiferent dacă sunt sau nu venite din întrupări cu corp fizic, toate entităţile astrale se schimbă treptat şi ele, mai departe, depăşind periodic starea de dezvoltare a corporalităţii anterioare, sub puterea vibraţiei în creştere. Deşi simţurile astrale sunt extrem de pronunţate, comparativ cu cele fizice, entităţile astrale, la fel ca şi noi, oamenii, trec şi ele prin acest proces de dezvoltare, pregnant, ca şi noi: deosebirea constă în faptul că entităţile astrale umane sunt – de la prima la ultima, fără nici un fel de excepţie – perfect conştiente de transformările prin care trece propria lor corporalitate, învăţând din asemenea procese enorm de mult şi de profund, sub îndrumarea ajutătorilor lor. 
Să pomenim în treacăt şi de toate celelalte vieţuitoare pământene, care îşi schimbă şi ele corporalitatea în acelaşi ritm ca şi noi, cu caracteristici în funcţie de fiecare specie, de fiecare etapă de evoluţie a spiritelor întrupate astfel. Se schimbă orice formă locală de întrupare, sub puterea creşterii vibraţiei: întreaga planetă cu toate structurile ei fizice şi fluidice, la fel ca toate planetele-surori ale sale, la fel ca şi steaua care le guvernează şi le ajută desfăşurarea formelor profunde de viaţă, atâta timp cât trăiesc în acest loc din galaxie. 
“Deschiderea cerurilor” – a simţurilor noastre – aşadar vine pe fundalul acestor creşteri vibraţionale, schimbări treptate, lucrând în plus, în perioade scurte, apoi tot mai lungi, pentru ca toţi întrupaţii să se obişnuiască încet, fără oboseală, ca participanţi activi la viaţa planetar-stelară. Este deschiderea sub puterea creşterii treptate a vibraţiei, a energiilor pe care le primim şi le oferim, timp în care şi corpurile noastre sunt, în asemenea momente, scăldate în această respiraţie sinergică a spiritelor, în condiţiile locale: această respiraţie ajunge însă doar pentru scurt timp la unison, lăsându-şi efectele frumoase pentru cei care le conştientizează, după care se împrăştie repede (ştim acum că perioada solstiţiilor este de aproximativ 2-3 zile): fiecare grup de spirite întrupate pe planetă îşi urmează ritmurile proprii de respiraţie, până la o nouă perioadă sinergică. 
Doar simţurile noastre vor păstra “parfumul” amintirii noilor simţuri, care prefigurează puterile spirituale în creştere în perioada anului următor. 

sâmbătă, 24 decembrie 2016

LA MULŢI ANI TUTUROR!!!

Vă scriu tuturor acum, în seara de Ajun! Creştini sau de alte religii...
În plus, scriu acum şi celor care au aflat în ultimii ani că Iisus nu s-a născut într-un 25 decembrie şi consideră că această zi nu este relevantă pentru noi.

Da, este foarte adevărat că cei care au condus structurile politic-administrative ale bisericii creştine au preluat multe dintre tradiţiile înlocuite cu brutalitate ale popoarelor subjugate de Imperiul Roman şi nu insistăm acum asupra acestui aspect. Au făcut-o – şi asta este de asemenea adevărat, pentru a submina tradiţiile locale, bazate pe cunoaşteri profunde şi pe realităţi incontestabile, cunoscute de străbunii noştri, despre care avem azi informaţii care atestă un anumit bun-mers al omenirii, având cunoaşteri elevate în rădăcinile lor, chiar dacă sub puterea vremurilor crude s-au denaturat sau au fost măsluite de aceiaşi conducători creştini din timpul mileniului I d.Ch. 
DAR...
Tocmai pentru că au existat aceste tradiţii despre care am aflat şi noi într-un târziu, părerea mea este că trebuie să le respectăm. Şi mai este ceva de spus – şi o spun nu doar de dragul religiei în care am fost botezată şi pe care o îmbrăţişez cu drag, cu mult respect, cu atât mai mult cu cât ştiu multe lucruri acum în plus, neacceptate de dogma religioasă: referitor la rădăcinile profunde, la adevărurile incontestabile pe care ele le poartă. Că nu accept neadevărurile cu care s-au proptit în lume conducerile religioase şi laice – este o altă poveste, la fel ca şi procedeele folosite pentru a-şi păstra şi înmulţi averile şi supremaţia social-politică. 
De multe rădăcini ale tradiţiilor noastre, precum şi de cei care au îndrumat spiritual poporul nostru: a Moşilor cum au fost numiţi la noi (sau în alte popoare: Bătrâni, sau Patriarhi, sau Vraci, etc.), ne vom aminti cu toţii, fără excepţii, la un anumit moment dat. Şi falsul lumii noastre va rămâne în urmă, dezgolit şi ruşinat, meritând însă toleranţa, mila şi compasiunea noastră, a celor care nu ne-am pierdut şi credinţa în dumnezeire, în strunga vremurilor...
Sărbătorim la 25 decembrie tradiţiile rătăcite, dar nu şi definitiv pierdute. Nu avem pretenţia de a reînvia culte străvechi – nici nu ar fi acum sănătos din punct de vedere spiritual – dar este bine să ştim că TOATE AU ACELEAŞI RĂDĂCINI SPIRITUALE: ADEVĂRATE ŞI ETERNE. Astfel sărbătorim PROPRIILE NOASTRE TRADIŢII STRĂVECHI, care răzbat prin milenii către noi, în contemporan, îmbrăţişându-ne din sufletul istoriei noastre – dar în egală măsură şi din străfundurile istoriei tuturor popoarelor, de pe toate continentele: întregii istorii a omenirii. 
Celebrând această zi de 25 decembrie, respectăm viaţa şi activitatea uriaş-spirituală ale lui Horus (din tradiţia egipteană iniţială pură, de până în mileniile VI sau VII î.Ch., şi nu neapărat a templelor din vremurile triste ale mileniului I î.Ch.), ale lui Mithras (zeul persan al Luminii şi Adevărului) ale lui Alban Arthan (din tradiţia pierdută şi prea recent redescoperită a druizilor: Lumina lui Arthur).

Şi nicidecum în ultimul rând: ale lui Iisus Hristos. Care la început prin Cuvânt (auzit, şi ascultat prin capacităţi reale de clarauz ale babilonienilor, egiptenilor, celţilor, geţilor şi tuturor popoarelor orientale, sud şi nord-americane), apoi prin directă întrupare pe Pământ, a oferit coordonare tuturor Moşilor popoarelor, pe care şi ei, la rândul lor au oferit totul prin îndrumare directă oamenilor din popoarele lor. 
Cuvântul întrupat. 
Aceasta este semnificaţia.

Celebrăm propria noastră evoluţie, ca spirite întrupate pe Pământ pentru un impuls de avans spiritual, existenţial, universal, care ne va deschide drumuri inimaginabile pentru noi azi, mai departe, dincolo de fruntariile acestei galaxii, ai cărei oaspeţi suntem acum: sub privirile pline de iubire infinită a celor care ne veghează permanent, ne îndrumă paşii, simţirile şi mai ales iubirile pornite din sufletele noastre tot atât de sfinte ca şi ale lor. 
Când mâine vom spune “LA MULŢI ANI!” să ne gândim deopotrivă la sufletele apropiate nouă – familiile noastre, comunităţile în care trăim, întreaga viaţa, întregul univers şi tot ceea ce este dincolo de el!... Să ne gândim la Iisus – coordonatorul evoluţiilor tuturor, născătorul tuturor tradiţiilor străvechi ale omenirii, al Luminii Noi, Luminii Albe, Luminii Mari – şi la toţi cei care aşteptau schimbarea, luminarea vremurilor de către El, plini de respect şi cu tot dragul din sufletul lor: marii îndrumători spirituali ai popoarelor lumii !!!
LA MULŢI ANI TUTUROR!!!
Cu drag şi deosebit respect, Cristiana

marți, 6 decembrie 2016

POVESTE FĂRĂ DE SFÂRȘIT...

În ziua de 5 decembrie 1988, seara târziu... 
Mă rugam Sfântului Nicolae. 
Pentru ...de toate... 
În fine... 
Senină, m-am culcat, având la cap o icoană veche, din bătrâni, a familiei... Către dimineață am visat că mă rugam în fața aceleiași icoane și, deodată, mi-am dat seama că în cadrul icoanei se petrecea mișcare... Atentă la așa ceva nemaivăzut, am ridicat capul mai sus - ochii îmi veneau acum chiar în dreptul icoanei. Imaginile s-au stabilizat și acolo, în locul Sfintei Fecioare cu pruncul Iisus, era imaginea unui bătrân despre care am știut imediat că era Sf. Nicolae. Ceea ce m/a frapat în prima secundă a fost faptul că sfântul era viu și îi simțeam ochii albaștri extrem de inteligenți ațintiți asupra mea. Ochii îmi vorbeau, mă țintuiau și în același timp parcă îmi cereau să stau plină de încredere, nemișcată. Așa am făcut și în a doua secundă din ochii dânsului au ieșit două raze spiralate, plate într-un anume fel extrem de complex, cu o latură dreaptă în spirala lor și cealaltă puternic, adânc zimțată. Mi s-a făcut frică, dar eram în puterea lor de loc dureroasă, de loc apăsătoare, de loc poruncitoare. Eram pătrunsă de puterea lor și în credința în forța lor dumnezeiască. Trăiam cu creierii scăldați în lumina ce-și schimba culoarea fără ca să se depărteze de un anumit fel de auriu discret... Când am simțit că totul s-a terminat, eram deja trează, de parcă nu aș fi dormit nici o clipă, totuși extrem de odihnită... eu care nu eram niciodată așa, ci stăpânită permanent de o oboseală cruntă...  Atunci nu. Eram plină de mulțumirea ce sufletul meu o îndrepta către Sfânt, pe care știam că o primește viu, cald și iubitor, de partea cealaltă a cortinei realității fizice, rece și dură pe care o trăiam...

2003, zilele Sânzienelor...
Am pornit la un drum lung împreună cu prieteni dragi, să colindăm ceva mânăstiri prin țară. prima oprire: mânăstirea Ghighiu...
M-am dat jos din mașină de parcă eram în transă. Parcă nu mai auzeam - dar vederea îmi era de o claritate cu totul specială. Chiar o simțeam așa. Prietena mea s-a întors spre soțul ei, spunându-i ceva - dar eram parcă într-o baie de ceață densă, caldă, plăcută... Cineva spunea de Grigorescu, dar alte cuvinte nu mai ajungeau la mine... O alee... de acum eram și singură... O ușă... Un mic culoar și am știut că acolo, în stânga mea, era cineva care mă privea intens, plin de o vitalitate covârșitoare... Un pas, și m-am scăldat în lumina celor doi ochi albaștri ai unei icoane ce reprezenta un sfânt în mărime naturală... Ca un cavaler din alte vremuri, am pus automat un genunchi pe podea, am plecat capul ca și cum aș fi așteptat o binecuvântare...
”Sfinte Nicolae! Ești aici...” 
Sufletul cânta cu îngeri...
Clopote băteau în inima mea...
Buzele pecetluite nu aveau cuvinte...
Decât doar, undeva în suflet: ”Îți mulțumesc pentru tot ce ai dăruit ochilor mei!”...
În clipa aceea atmosfera și-a schimbat cursul... eram într-o biserică, în lume, prietena mea spunea ceva, soțul ei spunea să stau liniștită, că ea avea întotdeauna grijă să fiu lăsată cu îngerii și sfinții locului... Cu sufletele veghetorilor de neam... 
Ningea peste capetele noastre cu energiile Sânzienelor, ningea lin și pufos... 

După alți ani... Discutam la o cafea cu o prietenă care venise la întâlnire cu iconițe pentru fiecare dintre noi, un grup frumos de prieteni, fiecăruia spunându-i că sufletul îi șoptise ce iconiță, cu ce sfânt, să ofere fiecăruia în parte. Nu pot uita cuvintele sale: ”Cristiana, pentru tine... Sfântul Nicolae!...” Inima mi se oprise în piept și altcineva mi-o pornise fără să știu...  Vorbeam lin cu ea, îi spuneam că dintre sfinți, nu am simțit apropiere ... dar apropiere din aceea strămoșească, ce părea a veni din străfunduri... decât față de dânsul... Și ceream iertare fiecărui sfânt și tuturor la un loc cu tot respectul de care puteam să fiu în stare...
Și povesteam povestea mea fără sfârșit... căci mereu venea ”ceva” de la dânsul... 
... Și spuneam că niciodată nu am văzut vreo icoană cu Sfântul Nicolae cu ochii albaștri decât în visul meu și la Mân. Ghighiu... Da, spunea și Măriuca, peste tot este cu ochii căprui... 
Icoana aceea eu nu am mai văzut-o la Mânăstire când am fost ultima oară... dar nu mai cred că are vreo importanța asta acum... Este în mine, îi port în suflet icoana vie a puterii sale, icoana vie a sufletului de sfânt care mi-a ordonat puterile minții, ale sufletului... Sub dorința Moșilor, părintele Teofil mi-a arătat drumul vieții și apoi Sfântul Nicolae mi-a dat puterea de a merge drept pe drumul fără de care locul meu pe Pământ ar fi fost cu siguranță altul... 
Mulțumesc din nou, cu capul plecat, cu respect și adorație!!!


LA MULȚI ANI celor care anină în salba de comori a destinului lor nume legate de Sfântul Nicolae !!! Suflete deschise să aveți, drag de altruism și ajutor neprecupețit, onoare și sacrificiu, iubire de Dumnezeu, de oameni, de tot ce poartă suflare de viață vă doresc din tot sufletul meu !!! 
Și îmbrățișări din partea mea !!! 



joi, 1 decembrie 2016

...Și atunci un înger mi-a șoptit frumos...

(...iubire curată...)


LA MULȚI, ȘI PUTERNICI ANI DORESC DIN TOT SUFLETUL 
ROMÂNIEI ȘI ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI!!! 

Sincer, nu am avut timp să mă gândesc prea mult la semnificații - de regulă sunt destul de tristă pentru România și mă înseninez doar când studiez trecutul ei, viitorul ei și simt în cele de azi dârzenia, curajul și bucuria de a înfăptui cu adevărat ceva bun, durabil, profund: venind din partea multor oameni din întinsul Țării, oameni care sărută pământul cu sufletul lor bun și cald, oameni de toate vârstele care doresc să simtă aerul pur al Țării și se retrag acolo, la munte sau la mare, trăind simplu, frumos, modest, dar și profund, pentru a-i simți esența așa cum și-au dorit-o de muuuult, din viața trăită în stridența marilor orașe... 
...Și nu sunt puțini...
...Și eu mă voi număra printre ei cândva... Dădusem uitării și conjuncturilor vieții setea de altceva decât Bucureștiul neînmiresmat decât câteva zile în primăveri și încă câteva la primele ninsori... Ajunsesem să clipesc cu reținerea aceea pe care o ai când ceva miroase urât... Și atunci un înger mi-a șoptit frumos: ”Să nu pleci ca să scapi - să pleci ca să primești și altceva din partea vieții, călător păstrând respect pentru orice palmă de pământ pe care ai trăit!”
... o Doamne, ce rușine mi-a fost...
Așa am ajuns eu să gândesc cu un fel de milă, dar cu respect, acest București, ca fiind și el parte din Țară... Uitasem. Fără ”doar” și fără ”poate”... Îi doresc să reînvie,  și să ajungă să miroasă iar a flori de câmp, așa... ca în copilăria mea... Până atunci visele mele se vor îndrepta și către alt colț de Țară, cu bucuria peregrinului, când va fi să fie...

PS: În timp ce mâncam pe un colț de masă am urmărit pe facebook câteva gânduri de pretutindeni. Sincer, nu vreau să supăr pe nimeni, apreciez fiecare gând al fiecărui român de oriunde, însă m-a impresionat în mod deosebit ceva scris de o doamnă din Canada și aș vrea să vă trimit și vouă aceste rânduri, scrise de doamna Rodica Siculan. 

”LA MULTI ANI, ROMANIA !!!
LA MULTI ANI ROMANI DRAGI, DE PE TOATE MERIDIANELE GLOBULUI !!!
Niciodata nu poti gasi cuvintele potrivite pentru a defini sentimentele pe care le ai fata de tara ta, fata de poporul din care si tu faci parte. E suficient atunci sa duci mana la inima, sa te inclini cu piosenie in fata celor trei culori - rosu, galben si albastru si sa nu uiti. Sa nu uiti ca tara ta e Romania si ca te-ai nascut si vei muri roman.
"De ce spun eu Romaniei LA MULTI ANI?!? Ai vazut vreodata rasaritul de soare de la mare? Ai auzit fosnetul codrilor, susurul izvoarelor limpezi, ciripitul pasarelelor? Ai auzit cucul cantand sau si-a facut cuib randunica la streasina casei tale? Ai auzit de Decebal, de Stefan cel Mare, de Mihai Viteazul , de Alba Iulia, de eroul necunoscut de la Marasesti? Ti-ai trait copilaria prin Ion Creanga, ai iubit pe versurile lui Eminescu, te-ai identificat , de cate ori, doamne, cu Caragiale? Ai jucat vreodata un joc din Banat, o polca din Bihor sau o tropotita din Maramures? Ai auzit o tapuritura, din Tara Oasului? Ai mancat vreodata o mamaliga cu branza din Moldova? Ai baut zaibarul lui Nea Marin din Bailesti sau o palinca de prune cu miere de albine? Ai mancat candva o baclava facuta de turcoaicele din Dobrogea? Ai fost vreodata plecat de-acasa ca sa vezi , sa simti cat ti-e de dor si cat ai lasat in urma ta? Pentru toate astea si multe altele nescrise aici dar simtite in suflet eu imi iubesc tara si spun LA MULTI ANI ,ROMANIA!" LA MULTI ANI, ROMANI!!!”