Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

duminică, 26 martie 2017

ECHINOCŢII: GREUTĂŢI ŞI AJUTOR PENTRU REMODELAREA OBIŞNUINŢELOR NOASTRE

Despre solstiţii am scris mai multe articole, considerând că evenimente de maximă putere, vârfurile de putere energetică şi vibraţională sunt importante pentru înţelegerea unei fenomenologii complexe în planul vieţii noastre pământene. 
Am scris mai puţin despre echinocţii, adică atunci când ziua este egală cu noaptea, şi despre care mai putem spune că: 
– ne aflăm la jumătatea drumului pe care îl parcurgem cu energiile şi vibraţiile primite şi pentru activitatea fizică, şi pentru activitatea spirituală: în mod egal pentru toate nivelele de vibraţii planetare;
– impulsurile pe care le primim astfel – şi la nivelele corpurilor spirituale, şi la nivelele celor planetare, apar în piesajul pământean în mod echilibrat în asemenea perioade, şi ne sunt deosebit de utile în condiţiile în care şi felul vieţii pe care o ducem, trepidant, alert, nu de puţine ori nesăbuit, precum şi natura evenimentelor planetar-stelare – toate ne impulsionează la creşterea volumului de activităţi de orice fel în viaţa noastră, cu putere, cu intensitate mare de manifestare în orice moment, în ritmuri care îşi cresc şi ele intensităţile – chiar dacă nu este neapărat nevoie pentru toate, în desfăşurarea lor biologică şi socială curentă. 
Discutăm de o perioadă – şi nu despre o zi, chiar dacă momentul de referinţă este o zi anume. Am mai punctat să avem grijă cum înţelegem fenomenele planetare: să considerăm că este o perioadă care include o serie de momente cu cele mai mari valori din apropierea punctului culminant al evenimentului – şi pe creştere, şi pe descreştere. Fenomenologia planetară ne pregăteşte treptat – chiar dacă repede – cu puterea vârfului şi ne ajută în aceeaşi măsură să revenim la obişnuinţa anterioară după trecerea vârfului: treptat, dar tot repede. Dar există o diferenţă între ceea ce era înainte şi ceea ce este după vârful evenimentului, şi ea constă în fapul că după trecerea evenimentului rămânem obişnuiţi (chiar fără să ne dăm seama) cu o creştere cu un pic mai mult a obişnuinţei noastre anterioare. Nivelul mediu de trăire instalat astfel, departe de a fi exact ca şi starea dinainte, constituie o înaintare permanentă pe drumul înălţării noastre spirituale. Fără ca majoritatea noastră să simtă efectiv, suntem deja cu un pas mai departe pe drumul înaintărilor noastre spirituale: dar nu ne dăm efectiv seama din cauză că raportul dintre avansările noastre – între noi, oamenii – rămâne în linii mari neschimbat. Numai cei care sunt de mai multă vreme atenţi la propriile percepţii şi simţiri (nu numai la plăceri, dureri şi acţiuni) sesizează mai rapid şi asemenea relativităţi, dar şi felul în care impulsurile primite + contribuţiile personale la înaintări determină uneori chiar mai mulţi paşi în recuperarea înţelegerilor. Căci este vorba despre o recuperare de stare – după ultimele milenii de schimbare a felului trăirilor noastre: nu este vorba despre o “cădere” a omului, aşa cum propovăduiesc unii dintre semenii noştri, dar nici de o avansare reală în evoluţii, aşa cum cred alţii. A fost cândva o adaptare la configuraţia vibraţională foarte scăzută a planetei (galaxiei, întregii zone locale a universului) şi acum trăim o revenire la ceea ce a fost înainte: având în plus mai multă experienţă de viaţă fizică, ceea ce este deosebit de important pentru fiecare dintre noi. 
Cei care află acum – sau la un orice alt moment dat al vieţii lor – despre asemenea lucruri vor avea atenţia, concentrarea necesară în continuare pentru a simţi astfel de derulări şi a contribui chiar ei înşişi la înaintările proprii, conştiente. 
Desigur, mulţi dintre noi am observat că astfel de impulsuri energetice şi vibraţionale cu vârfuri puternice avem nu numai în perioadele de solstiţiu, însoţite de nerăbdare, intoleranţe, nervozităţi, insomnii, atitudini agresive sau pentru alţii chiar depresive (cu gândul la neputinţele pe care vârsta, societatea, bolile ni le obligă) sau la polul opus: dorinţe accentuate de manifestare rapidă şi puternică, de activitate pentru că “avem putere”. Logic ar fi, în perioade de echinocţii, să nu avem acelaşi soi de simţiri, de dorinţe şi percepţii de neputinţe: doar toate sunt echilibrate – nici prea mari şi nici prea mici, nici diferite unele de altele între forţele spirituale (budhice şi atmice) şi cele planetare (de la fizic la cauzal). Şi totuşi, avem aceleaşi feluri de stări neplăcute, sau oricum neobişnuite, pe care le avem în perioadele cu vârfuri eneregtice şi vibraţionale: dureri în articulaţii, spasme musculare, insomnii sau stări diurne de somnolenţă, oboseală generalizată, ne sperie (ne iau prin surprindere) diverse viziuni spontane, simţiri ciudate pe care societatea le pune în categoria halucinaţii sau psihoze (dacă se repetă frecvent). 
Este de fapt normal. Logica are întotdeauna drumul ei clar dacă există o cunoaştere care s-o folosească. S-o punem la muncă şi în acest caz, pornind de la cunoaşterile noastre. 
În mod normal nu ne interesează decât să facem faţă unui moment – acestui fel de moment – şi ne adaptăm rapid momentului, apoi ne întoarcem la ritmul curent, obişnuit: viaţă heirupistă! Dacă evenimentul (orice fel de eveniment, la modul general) devine repejor repetabil ne folosim capacitatea de adaptare pentru a generaliza şi noi, pe cât putem, pe cât ne lasă societatea, şi treburile de la serviciu, şi din familie, şi nu în ultimul rând orgoliul de a fi buni în meserie, rapizi şi astfel competitivi. Dacă însă nu se repetă decât la perioade mai mari de timp, uităm şi când iar vine un moment asemănător – iar ne ia prin surprindere, iar ne luptăm cu frici, dureri, neplăceri de toate felurile, alergăm la un medicament – pentru că societatea ne pune la dispoziţie reglări chimice (sub deviza: şi organismul foloseşte chimismul lui, dar lent – noi concentrăm elementele chimice şi durerea trece rapid şi uşor). Nu ne gândim că există şi alte căi de soluţionare – chiar permanentă – a problemelor cu care ne confruntăm: un alt fel de căi de adaptare. Şi ne reluăm activitatea cu aceeaşi intensitate, scăpaţi de dureri, odihniţi după un somn sprijinit de medicamente, scăpaţi total şi de stările ciudate: pentru că somniferele îşi trag efectele de la o doză la alta şi ne ameţesc creierul suficient de mult pentru ca legăturile astrale şi mentale subtile – cu ele de fapt ne-am confruntat – să nu mai fie simţite şi decodificate. 
De ce se petrec astfel de lucruri ŞI la echinocţii? Când impulsurile vibraţionale sunt la capacitate medie? Tocmai pentru că nu am învăţat din experienţele trecute, ci am folosit în continuare acelaşi fel de viaţă cu aspectele ei agresive, dure la adresa propriului organism:
– muncă fizică brută (la serviciu, în familie, mai rău în ambele situaţii);
– sport agresiv: alergări rapide – mai ales dimineaţa, când organismul nu este în cea mai bună formă, apoi gimnastică cu tras de fiare, etc.;
– concentrare puternică în gândire, activitate intensă de comunicare, relaţii îndârjite cu ceilalţi, certuri, contraziceri agresive şi multe altele. Suntem în floarea vârstei, avem puteri, avem emoţii puternice, sentimente implacabile, etc. Suntem mândri că suntem moderni. Nu ne implicăm familia în susţinerea gospodăriei, le facem pe toate (mai nou şi bărbaţii) – pentru că le putem pe toate!...
Luăm medicamente pentru durerile de cap, de spate, pentru imsomnii, etc. şi mergem mai departe. Pentru că vrem, pentru că putem. Dacă putem – de ce să nu vrem?...
La solstiţii avem puteri mari, ni le dă Dumnezeu şi trebuie musai să le folosim. Integral. Obosim – luăm ceva medicamente şi apoi o luăm de la capăt.
Da, Dumnezeu însă ne dă ceva ce nu folosim: echinocţiul cu puteri echilibrate e lăsat în mod special ca să ne potolim şi să ne pregătim treptat forţele în echilibru pentru perioada următoare: de creştere a energiilor şi a intensităţii vibraţiilor, care va culmina cu solstiţiul următor. 
Aşadar, ECHINOCŢIUL ESTE DE FAPT AJUTORUL PLANETAR pentru a ajunge să ne echilibrăm după cum simţim derulările: căci putem să le simţim – dacă ne observăm bine, permanent, pe noi înşine. Am obosit – mă învârtoşesc să pot pentru că vreau. Varianta echilibrantă este să o las mai moale pentru că şi aşa este greu cu toate: cu corpul nostru peste care trec vremurile şi greutăţile, cu o moştenire genetică pe care o ştim, dar nu o avem tot timpul în vedere... decât doar atunci când când e prea târziu (sau poate nici atunci). Natura planetei pe care trăim şi a stelei care o guvernează ne ajută să ajungem la un echilibru al forţelor noastre care să nu depăşească o medie între a face/a nu face, nici totul/nici de loc. Societatea nu ne învaţă – nici nu ne lasă să învăţăm de mici şi să aplicăm învăţăturile trase din propriile simţiri, manifestări. Ne oferă lucruri pe bani, multe şi minunate, ne oferă credite – dar ne cere muncă multă cu efecte imediate în bani pe care îi dăm înapoi pe toate cărările: muncim pentru noi, pentru copii, muncim până crapă ceva în noi, suntem operaţi, înzdrăveniţi şi trimişi din nou la muncă pe rupte: pentru conducătorii care nu muncesc, nu se străduiesc decât să ne ceară din ce în ce mai mult.
Dacă nu conştientizăm toate acestea – mergem mai departe până ce iar obosim, ascundem cearcănele sub farduri, lividitatea buzelor sub ruj, căderea şi încărunţirea părului sub vopsele, etc. 
Ce să mai lungim vorba – cred că aţi înţeles bine ce vreau să spun. 
Să mai ţinem cont de un lucru: nu avem numai solstiţii care, prin moderaţia noastră, pot fi echilibrate, mai există şi gropi energo-vibraţionale: de exemplu, la sfârşitul iernii, când energiile stagnează din cauza frigului (şi se pot discuta şi despre alte condiţii planetare, în funcţie de latitudinea locului de trai curent, care se desfăşoară pe baza aceloraşi principii). Mai avem tot felul de vârfuri şi gropi vibraţionale în bioritmul propriu, cu oboseli inerente (copii mici, bătrâni bolnavi şi arţăgoşi), probleme de sănătate, evenimente obositoare, pe care le putem ori evita în mare parte, ori echilibra: ATUNCI, şi numai atunci avem nevoie de mobilizarea forţelor proprii, mai mut decât altă dată, pe orbita unor derulări de trai curent deja echilibrat, fără puteri irosite, cu un fond redus de oboseală, pe un fond de viaţă echilibrată, curată, trăită cu bucurie şi nu cu crispare, fără a permite impuneri excesive din exterior ci doar alinieri la modul general de operare locală. 
Este în puterea noastră să alegem calea prin care ne trăim viaţa. Să ne conştientizăm drumul pe care mergem şi să ne adaptăm cerinţelor interioare aliniate la modul general al societăţii, din care putem alege variantele cele mai cuminţi, mai elegante, mai rafinate: rafinate şi elegante în acel sens spiritual înalt, pe care putem alege să nu-l părăsim niciodată...

miercuri, 15 martie 2017

COPILUL INTERIOR: POSIBILITĂŢILE NOASTRE NATURALE COMPLEXE


MOTTO: "Copiii trăiesc într-un spaţiu încântător, undeva între vis şi realitate: ei gustă culorile, aud formele, văd sunetele..." (dintr-un film)

Adică percep vibraţiile în complexitatea lor. 
Visul este ceea ce categoriseşte omul matur, din ceea ce îşi mai poate aminti din visele lui - sau din "visele lucide" (călătoriile astrale) ale stărilor lui meditative: adică o realitate profundă... în întreaga ei complexitate a planurilor (straturilor şi substraturilor acestei dimensiuni universice) de o bogăţie a trăirilor cu totul deosebită pentru om, pentru pământean.
Iar realitatea contemporană, a trăirilor în acea stare "beta" cerebrală (stare de trezie), este de fapt o împletire a universalităţii planurilor astfel înţelese (măcar intelectual – ceea ce nu este de loc rău, aşa cum gândesc unii dintre noi, dacă nu profund spiritual: ceea ce este important din orice punct de vedere) cu realitatea artizanată după interesele exclusiv umane. 
Copiii percep vibraţiile cu efectele lor totale, cumulate, în planul care atrage atenţia lumii în care trăieşte majoritar, unde se manifestă în mod majoritar: cu corpul fizic. Adică planul care influenţează oamenii, îi motivează, îi concentrează. Dar avem (şi noi, şi toate celelalte vieţuitoare, mai mult sau mai puţin), superficial sau profund, deschiderile naturale de percepţii în planuri care se întretaie cu planul fizic. Căci corpul nostru fizic, aşa cum bine ştim acum, primeşte, prin corpul dublu-eteric, energii şi materii din toate celelalte corpuri care fac parte din sistemul corporal personal, individual, de întrupare. Dar percepţiile noastre, chiar din anii copilăriei, continuând în anii adolescenţei şi maturităţii, au la bază intuirea unor trăiri complexe, bazate pe: 
1. Percepţii ale nivelelor cu vibraţiile cele mai înalte, din manifestarea spirituală anterioară – din prima parte a destinului aflat în curs de desfăşurare, prin corpurile spirituale , cu care a început întruparea;
2. Percepţiile dezvoltate prin intermediul supra-energizării tuturor corpurilor fluidice, prin plexurile-malaxor care funcţionează la capacitatea lor totală în anii copilăriei şi adolescenţei, şi care:
- pentru întrupat, personal: menţin la nivele foarte ridicate vibraţia întregului sistem corporal, menţin corpurile fără blocaje, şi astfel asigură o vitalitate maximă;
- pentru cei din jurul întrupatului: purifică permanent fluxurile eliberate de cei din jurul lor, le dezamprentează, ajutând astfel întreaga colectivitate, şi de fapt întreaga viaţă de pe planetă.
În anii maturităţii plexurile malaxor ale corpurilor fluidice îşi  diminuează activitatea, devenind canale obişnuite ale corpurilor fluidice, cu excepţia plexurilor-malaxor de la ultimul corp spiritual: corpul dumnezeiesc (atmic) pentru mamifere (inclusiv, desigur, oamenii), iar pentru ajutătorii planetari dintre spiritele umane întrupate (secundari şi centrali) corpurile: enesic sau supraenesic, după complexitatea evoluţiei personale şi a sarcinilor pe care le desfăşoară. 
Ştim că toţi ar trebui să fim aşa, să rămânem aşa, deschişi către lume, la fel ca şi copiii. Avem exemplul lor. Doar că unii dintre noi iau lumea drept “jucăria” lor cu care pot face exact ceea ce vor - dacă pot, iar ceilalţi se lasă influenţaţi de semenii lor egoişti, care creează o lume artificială, după interesele lor personale. Da, este drept că din motive corporale, de funcţionare corporală, nu mai avem parte de energizările din prima parte a vieţii, dar acest lucru este în mod cu totul special lăsat pentru ca, în baza amintirilor şi intuiţiilor pe care le avem cu toţii, să căutăm permanent să ne deschidem orizonturile cu ceea ce avem. În acest fel, vom putea înţelege şi ajuta semenii noştri cu probleme reduse de energizare: datorate degradării avansate a corpurilor noastre, moştenirii grele din timpurile anterioare cu vieţi grele, foamete, războaie, sclavie, etc. Putem să înţelegem celelalte vieţuitoare planetare şi să le ajutăm – aşa cum putem ajuta întregul mediu natural al planetei. 
Am putea să ne ajutăm reciproc, să ne sprijinim reciproc - în loc să marginalizăm oamenii cu defecte corporale neînţelese în profunzimile lor. Avem la îndemână toate ustensilele să o facem, dar ni se pare că viaţa ne este şi aşa destul de grea pentru a ne ocupa şi de alţii cărora nimeni nu le oferă sprijin: să înveţe, să se concentreze, să-şi dezvolte creativitatea, gândirea, să caute emoţii şi sentimente frumoase, curate. Nu vreau neapărat să spun că ajungem să fim fericiţi în mod egoist, fără să ne intereseze de alţii - deşi nu trebuie uitat nici acest aspect. Dar nu facem efortul de a ne descoperi singuri, prin intermediul tuturor celor care se desfăşoară în mod natural în jurul nostru. Descoperim că avem posibilitatea să ne regăsim multe aspecte uitate - dar mulţi dintre noi dau bani pe cursuri în loc să folosească agoniseala pentru momente petrecute în natură, pentru a ajuta altruist şi pe alţii să-şi găsească şi trăiască drumurile vieţii: cu bucuria aceea a copilului care descoperă mereu alte lucruri minunate în viaţa lui! Cerem bani pentru a oferi îndrumări, pentru că am dat şi noi bani, la rândul nostru pentru a învăţa ceea ce de fapt era foarte natural să primim drept îndrumare şi sprijin în mod constant altruist. Fiecare dintre noi poate munci în diferitele domenii ale societăţii, iar în tot acest timp, plus în timpul liber, relaţiile, comunicările şi deplasările noastre ar trebui să fie prilejuri de a discuta cu oameni doritori să-şi dezvolte orice fel de aptitudini şi trăiri interioare şi exterioare. 
Activităţile astfel derulate ne-ar dezvolta permanent capacitatea şi puterea proprie de deblocare, de folosire a acelor părţi sănătoase rămase dintr-o moştenire genetică greu afectată de lumea artificială creată din mileniile anterioare. Oameni care nu pot fi încartiruiţi sub puterile încruntate ale societăţii noastre - cu deteriorări genetice grele (autism, Down, etc.) ne oferă exemple extraordinare de iubire, de atenţie la propria creativitate - lucruri pe care nu le luăm în considerare, crezându-le "boli" şi marginalizându-i pe cei “bolnavi” sau fiind de acord cu marginalizarea lor. Părinţi care nu sunt atenţi - deşi cinste lor! sunt miloşi - nu învaţă să facă multe dintre cele pe care le fac copiii lor etichetaţi ca fiind “retardaţi, înapoiaţi”: doar fiindcă la maturitate se comportă tot ca nişte copii. Suntem convinşi că ei au "lumea" lor şi gata, noi doar ajutăm să fie curaţi, îmbrăcaţi, duşi la şcoală şi apoi să desfăşoare anumite activităţi care să le umple timpul mai departe. 
Multe de spus, de gândit, de analizat... Poate cu timpul o vom face. Poate cu timpul vom primi bucuria lor de a trăi, căci părinţii unor asemenea copii sunt nefericiţi - nu numai obosiţi. Ei, aceşti copii, sau oricare copil (pe care îl certăm, îl bruscăm ca să nu spun mai mult), ne spun că putem fi fericiţi oricât de grea ne este viaţa, că putem să ne deschidem aşa cum sunt şi ei deschişi. Un adolescent autist este senin şi se bucură de fiecare chestiuţă pe care se concentrează - adolescenţii pe care îi văd pe stradă, în mijloace de transport, etc. sunt livizi, însinguraţi cu telefonul lor în mână şi căştile în urechi, nu-i mai văd zâmbind nici măcar că au acolo tangenţe cu cineva, bucurându-se, eliberându-se de stres... Părinţi livizi şi ei, obosiţi, trăgând câte un copil după ei – copil încântat de o pasăre, de un pom, de o baltă, în timp ce părintele îl smuceşte şi târăşte după el, concentrat la grijile lui, la miasmele sufletului lui... Depresivi şi opresivi...
Iertată să fiu, dacă se poate...
Hai să mă opresc aici. Ridicaţi-vă capul şi priviţi afară: LUMEA FLORILOR ŞI ARBORILOR ÎMBOBOCEŞTE !!! CULOAREA VERDE ARE PARFUMUL ACELA TELURIC ÎNCÂNTĂTOR DE PRIMĂVARĂ!!! MIERLUŢELE SE SCUTURĂ DE PLOAIE ŞI CUM APARE O RAZĂ DE SOARE - CUM LE AUZI TRILURILE !!!
Vă îmbrăţişez cu tot dragul !!!

joi, 9 martie 2017

EXISTĂ SAU NU AJUTĂTORI PENTRU ÎNCHIDERI DE DESTIN?

Există oameni destinaţi să închidă destinul fizic al altora – însă nu trebuie să generalizăm: nu este singura lor sarcină, sarcină generală – adică să încheie destine umane la modul general. Într-o anumită sferă a evenimentelor care se petrec în viaţa cuiva, un anumit cuvânt venit din partea unui anumit om, cu un anumit sens – chiar comun, de exemplu: “Închide fereastra, că e frig!”, aduce totul în pregătire pentru cel ajutat astfel pentru a-şi termina destinul în curs.
Este o anumită formă de ajutor, departe de a se crede (şi unii chiar o cred) că este un lucru necurat, malefic sau asemănător. Şi vom vedea pe scurt şi de ce destinele noastre umane au în cuprinsul lor, de multe ori – dar nu întotdeauna – asemenea evenimente, susţinute de astfel de oameni. 
Să înţelegem şi faptul că sunt în lumea noastră de azi multe generalizări ale unor teme care sunt cunoscute din vremuri anterioare, dar deşi sunt valabile ca existenţă – nu sunt toate valabile ca generalizări; dar ele sunt crezute căci vin din vremuri când cunoaşterea populară avea la bază transmiteri din generaţie în generaţie a unor informaţii, probate de-a lungul tuturor vremurilor până în contemporan. Concret, în cazul de faţă, nu X ar fi în general un închizător de destine, ci unii oameni (ajutători mai mult sau mai puţin avansaţi în mijlocul celor ajutaţi) au în destinul lor să încheie alte destine – uneori chiar al lor personal. Asemenea întrupaţi au anumite trăsături particulare ale sistemului lor spiritual întreg: 
– monadă: individuală secundară sau parte a unui spirit galactic care se obişnuieşte cu asemenea sarcini avansate de ajutător (se poate urmări sinteza Populaţiile spirituale ale speciei umane );
– sistem matriceal cu conexiuni, legături specifice şi canal protector de destin cu structuri care au o putere energetică avansată;
– sistem corporal cu vibraţia înaltă, care beneficiază de selectori-amplificatori de vibraţie pe nivele speciale, care cuprind şi nivelele necesare unor asemenea sarcini; cu subselectori adaptaţi unui selector principal de felul celui descris anterior.
Aşadar avem în vedere oameni cu anumite particularităţi – nu comune unui anumit tip uman sau spiritual, ci obişnuite în general, dar care fac parte din programul de sarcină de acest fel, pentru o anumită persoană, pentru un anumit eveniment – nu altul. Numai el, pentru cel ajutat, îl aduce la momentul decisiv pentru viaţa lui: un om cu o anumită vibraţie, cu un anumit fel de lumină proprie, un anume parfum propriu (al corpului, nu adăugat) – deci un buchet de particularităţi necesare într-un anume moment cuiva, îi vesteşte încheierea destinului. Procesele de pregătire pentru “plecare” se declanşează, în vederea desprinderii canalului de destin de o parte din canalele sale corporale: ale corpului dublu-eteric şi ale corpului fizic. Unii oameni chiar aud pocnituri fine în apropierea celui care se pregăteşte de “plecare” – semn că toate structurile energetice de destin se pregătesc de acţiunea finală. 
Asemenea oameni închizători de destin au aşadar un destin normal uman. Fiind ajutători avansaţi (secundari) sau primari galactici care învaţă şi consolidează tot felul de sarcini, printre care şi sarcini de tipul celui discutat, ei îşi fac datoria lor obişnuită de ajutător, independent de sarcina de închizători de destin. O astfel de sarcină poate fi aşadar un moment al unei vorbe, al unei fraze, al unei idei la care se gândesc şi simt că trebuie să o spună în faţa cuiva. Toţi suntem purtători de destin propriu şi purtători ai destinului altora – indiferent dacă este vorba despre familie sau se derulează într-o anumită parte a societăţii (meserie, orice prestaţie de serviciu). Mulţi preluăm de la purtători de sarcină de acest fel şi ducem amprenta în faţa celui care trebuie să-şi termine destinul, pentru că el însuşi nu acceptă, cu frică, terminarea destinului său uman, chiar fără să ştie şi fără să intuiască faptul că nu există pedeapsă “dincolo” ci numai părere profundă de rău pentru greutăţile provocate altora. Neştiind adevărul, luându-se după dogmele existente într-o societate cum este cea umană de azi, omul obişnuit poate avea o frică teribilă de moartea propriu-zisă şi trebuie să fie ajutat. 
De aceea există asemenea sarcini, pe care alţii le duc la bun sfârşit. Ele ne ajută pe timpul necunoaşterilor, ne ajută să facem paşi pe un drum al curajului, abnegaţiei, înţelegerii rostului destinelor noastre. Ne ajută să depăşim, şi să consolidăm depăşirea oricăror feluri de frici de destin, de ajustări necesare destinelor noastre. Toate asemenea învăţături conduc treptat la situaţii cerute de evoluţiile noastre avansate. Etapele evoluţiilor noastre ne vor conduce la situaţii în care vom avea, de exemplu: pe o planetă un destin şi, după realizarea unei anumite sarcini care tocmai vine să se împlinească la un anumit moment dat, urmează nevoia de prezenţa proprie, în calitate de ajutător în altă parte, poate pe aceeaşi planetă dar cu alt sistem spiritual de destin (altă vibraţie, altă corporalitate), sau pe altă planetă (în acelaşi sistem stelar, în alt sistem stelat, în altă galaxie, etc.). O astfel de nevoie conduce la părăsirea imediată a destinului local în curs de derulare (accident, război, etc.), pentru care vechile etape ne-au pregătit din timp: învăţătură sau pretext, spiritele umane acceptă schimbările în planificarea vieţilor lor, dar se şi obişnuiesc cu schimbările rapide care au loc într-o lume aşa cum este acea pământeană. 
Treptat asemenea schimbări vor face parte din destinele tuturor, în timp: acceptăm părăsirea destinului, acceptăm şi să ajutăm pe alţii să se obişnuiască astfel, la rândul lor. Deocamdată, pe Pământ, cei care sunt în situaţii deosebit de sensibile de destin (o parte a celor care fac parte din blocurile spirituale piramidale), alături de cei care au sarcini speciale cu schimbare de destin beneficiază de ajutor de acest fel. Dar în diferite feluri sunt ajutaţi toţi cei care nu sunt obişnuiţi cu schimbări bruşte, în special cu decese bruşte – specific celei mai mari părţi ale acestei zone a Universului Fizic: sunt ajutaţi să se obişnuiască treptat cu evenimente personale de acest fel, care le creează iniţial frică, dar care se estompează odată cu înaintarea în evoluţii.
Totuşi, în evoluţiile anterioare, majoritatea spiritelor umane au mai trecut prin astfel de momente; cu toate acestea evoluţiile din urmă dar foarte apropiate, în locuri şi timpuri cu vibraţie foarte mare din univers sau chiar şi aici, pe Pământ, au obişnuit evoluanţii cu cunoaşteri precise ale destinului lor, cu condiţii în care pot studia profund toate evenimentele vieţii lor, se pot pregăti şi pot ajunge la acceptări complexe oricând, în orice condiţii; dar ele se depărtează totuşi de rădăcinile evoluţiilor lor, de dezobişnuiesc de evenimente neprevăzute, de schimbări bruşte care le provoacă frică şi ar face orice – până la crimă, aşa cum bine ştim acum – pentru a evita astfel de evenimente. Cei care se feresc cu obstinaţie de anumite evenimente (nu merg cu maşina, cu avionul, cu vaporul din cauza fricii) pot avea parte de astfel de terminări (ajutate) ale destinului fizic: ele declanşează slăbiri ale sistemului energetic de destin, adică pregătirea de “plecare” şi cu primul prilej, neputând face faţă primului eveniment mai consistent, trec pragul destinului către următorul. 
Toate ne pregătesc, ne formează, ne întăresc pentru a ajunge să schimbăm “hainele” fără nici o teamă, oricând, oricum şi, atunci când evoluţiile noastre de ajutători ne cer, să ajutăm şi pe alţii să ajungă la fel. Suntem obişnuiţi din timp cu asemenea schimbări – iar vremurile societăţilor industriale, de aici sau de oriunde în această regiune a universului, sunt cele mai bune pentru astfel de obişnuiri: de reobişnuiri de fapt. Ne obişnuim ca în orice situaţie să primim, să privim cu curaj schimbările de care avem nevoie, noi înşine şi alţii deopotrivă, în meandrele vieţii noastre eterne.