DE CE AŢIPIM CÂND CITIM NOUTĂŢI...

Sunt diferite cazuri în care apare această tendinţă către aţipire – de multe ori pentru unii dintre noi supărătoare şi este bine să ne analizăm permanent, să ne cunoaştem bine, căci încadrarea pe care ne-o facem, obiectivă pe cât posibil, în orice feluri de manifestări, este bine să ne fie pe cât posibil corectă. Nu apare din oboseală – chiar dacă de multe ori corpul fizic ne este ostenit, şi ne dăm seama de asta exact atunci când corpul fizic ne este odihnit. 

Având bazele de pornire curate în gândire, în înţelegere, vom putea continua analizarea percepţiilor pe care le avem şi care se vor dezvolta în continuare, pe al căror fundament va veni înţelegerea corectă a fenomenologiei care ni se va dezvolta în viitor. 

Ne este astfel nouă înşine de un real folos, dar şi celor care vor avea nevoie de sfatul şi susţinerea noastră în continuare. 

Starea de aţipire în astfel de condiţii se poate datora mai mulor cauze, între care oboseala fizică, cum spuneam, este reală de cele mai multe ori; dar nu şi cea a minţii; când mintea este odihnită dar nu şi trupul nostru, o atare situaţie poate conduce la pierderea somnului, prin intrarea într-o auto-amprentare cu gânduri: din care putem ieşi doar atunci când omul e ajuns din urmă de oboseală pe toate planurile (pe care gânditorul însă nu o prea are, de multe ori, în zilele noastre). Folosirea gândurilor nu este totuna cu a gândi profund, analizând şi trăgând concluzii, gândul superficial, trăncănitor, la fel ca şi vorbirea fără gândire, din rutină şi lene intelectuală, nu conduce la găsirea somnului. 

Deşi nu acesta este propriu zis subiectul nostru, totuşi ar fi bine să avem în vedere şi aşa ceva şi, atunci când suntem extenuaţi de muncă fizică să ne preocupăm de ceva ce ne poate antrena şi gândirea, şi înţelegerea profundă a celor gândite, lăsând pentru zilele următoare aprofundarea celor gândite pe loc. În stabilizarea vibraţională – somnul nostru – vom avea o activitate mentală suficient de bună pentru o deschidere care va atrage la rândul ei cunoştinţe în cascadă, deschizând mereu şi alte noi drumuri. Zilele ne vor aduce astfel condiţii pe care ni le oferă societatea – doar să le înţelegem şi să le folosim, fără să ne stresăm singuri, limitându-ne astfel de activităţi. 

Dacă nu avem astfel de condiţii, atunci ne putem organiza zilele astfel încât să ne administrăm toate cele dorite fără stresul indus de cele din jur. De cele mai multe ori, din lipsa unei învăţături societare de organizare a propriilor activităţi, dar şi din cauza aglomerării activităţilor din cauză că nu toţi membrii familiei participă în mod echilibrat la treburile familiale, suntem nevoiţi, dacă dorim o astfel de activitate intelectuală, să plătim pentru cursuri organizate, în faţa cărora familia va capitula şi chiar va ajuta cu realizarea activităţilor de rigoare. În cadrul unor asemenea cursuri însă de multe ori se descoperă activitatea meditativă doar pentru odihnă în urma oboselii de acasă. Şi sunt oameni care iubesc stările meditative în secret doar pentru odihna pe care o găsesc în asemenea medii organizate. Nu au de fapt activitate de meditaţie activă: nu au nici repulsii sau inapetenţe intelectuale, nici atrageri speciale, ci doar o plăcută stare de odihnă în mijlocul unor oameni liniştiţi şi plini de bunăvoinţă. 

Auto-analizarea unor asemenea stări nu se doreşte să conducă la desfiinţarea lor – ci doar fiecare dintre noi să ştie, pentru sine, foarte clar, ce face, ce doreşte şi unde conduce ceea ce înfăptuieşte. O asemenea formă de odihnă în stare de meditaţie este un lucru bun, de loc de lepădat, este o stare de pregătire pentru propriile evenimente care se vor derula în viaţa curentă. Este chiar căutată – şi este bine să fie aşa – când greutăţile în activitate, bolile care se pot ivi din cauza extenuării sau degradării corporale acaparează cu totul prezentul nostru; sau chiar când dezvoltarea conştienţei merge până la punctul în care echilibrarea prin voinţă a activităţilor proprii conduce la eliberarea unui timp ce va fi folosit în direcţiile cunoaşterii prin stare de meditaţie activă. 

Este o etapă pentru mulţi dintre noi, care însă poate fi repejor traversată dacă coordonarea este atentă, de bună calitate. Trecerea de la meditaţia de odihnire la meditaţia activă, ţintită (cu ţel de cercetare, de cunoaştere) se face astfel pe baze deja cunoscute, nu mai apare nici un fel de dezorientare şi trecerea către activitate astrală se face lin, liniştit şi înţelegător. 

Cei care chiar vor să ştie, să cunoască lumea în care ne aflăm în acest moment, se confruntă chiar cu subiectul pe care îl dezbatem aici. Fără să fie obosiţi, intră într-o formă de aţipire neînţeleasă în profunzimea ei, care poate conduce la confuzii şi la abandonarea cunoaşterii. Dar de fapt este un fenomen care are cu totul alte rădăcini – nestudiate, necunoscute de cele mai multe ori, de aceea ne confruntăm cu multe feluri de confuzii, iar corectarea lor este luată, în continuare, ca ar fi fiind tot o stare negativă, parcă dintr-o conspiraţie planetară... Alţi semeni o cred ca fiind o stare ori autohipnotică datorată oboselii, ori indusă în mod pervers de textele citite – teoria şi practica conspiraţiilor planetare (nu întotdeauna este cazul, dar sunt şi cazuri reale...) fiind nu numai o „modă”, ci un caz de analiză pe care ar fi necesar să îl facem, înţelegând în mod echilibrat şi acţiunile, şi rădăcinile, şi efectele lor. 

Starea de aţipire este de fapt binecunoscuta stare cerebrală „alfa” pentru cei care practică meditaţia. La începutul unei asemenea practici se poate dezvolta pe termen mai lung sau mai scurt o fenomenologie specifică, cu faze trăite de unii oameni integral, de alţii doar în anumite forme – şi acelea doar o singură dată sau de multe ori, la fel ca şi în cazul călătoriilor astrale. Aţipirea este însă o formă deosebită, care trebuie discutată şi înţeleasă bine în acest moment al evoluţiilor noastre pământene, fiind departe de ceea ce omul are tendinţa de a crede în mod normal din viaţa sa curentă. Iar acest lucru este înţeles destul de bine azi; căci dacă se trezeşte şi se culcă omul care a aţipit în momentele informării sale asupra unei fenomenologii necunoscute, ori puţin cunoscute de el până în acel moment, el nu poate totuşi adormi la fel ca atunci când se culcă direct, după activităţile diurne. 

Dacă însă se va lăsa dus de „aţipirea” lui, treptat va înţelege că încep să-i apară imagini care ori îi sunt legate de informările în mijlocul cărora se afla, ori apar imagini, sunete care sunt legate de ele, dar deocamdată, la început, nu-şi poate da seama de asemenea legături: căci cunoaşterile şi de sine, şi de fenomenologia percepută astfel îi sunt încă puţine. De asemenea, orice sunet sau imagine „visate” în atare situaţie este bine să se noteze şi să se urmărească în timp informaţiile legate de crâmpeiele reţinute: trăirile îi vor aduce înţelegeri ale fenomenologiei obţinute pe această cale. 

SĂ VEDEM ACUM CE SE PETRECE

Creşterea vibraţiei medii planetare, de care mulţi dintre noi devenim sau am devenit deja conştienţi, determină apariţia unor fenomene pe care le numim cumulat percepţii extrasenzoriale: eu am atras atenţia asupra faptului că este mult mai corect să le numim „multisenzoriale” – clarviziune, clarauz, deja vu, călătorii astrale. Este o pleiadă întreagă de fenomene pe care începem să le cunoaştem personal în această perioadă, iar şirul lor nu este nicidecum încheiat, aşa cum sugerează literatura de specialitate – ezoterică, cu referire la fenomene mai vechi, specifice vibraţiei planetare din ultimii 2-3.000 de ani. 

Dar vibraţia planetei – a galaxiei, a subzonei şi zonei universice în care ne aflăm – creşte permanent şi această creştere conduce la apariţia unor fenomene noi, într-o gamă întreagă de trăiri pe care nu ni le cunoaştem, din cauze cunoscute în general azi: noi trebuie doar să ni le acceptăm. Există referiri firave la multe dintre cele pe care puţini oameni în viaţa urbană veche, sau rurală, sau de schit le-au cunoscut, dar din frică de societatea dură, agresivă, nu s-au referit direct în activităţile lor sau s-au referit voalat, astfel încât puţini le-au trăit înţelegând semnificaţiile lor. 

Le redescoperim şi noi azi, sub alte explicaţii, evazive, prin mănâstiri vechi, preluate din strămoşi şi duse mai departe în acest mod. 

Aţipirea face tangenţă cu starea cerebrală numită de noi azi „alfa” sau „delta” chiar pentru mulţi oameni liniştiţi şi, mai departe, cu călătoria astrală de cercetare.

Călătoria astrală de cercetare, în vederea cunoaşterii planetei şi împrejurimilor ei a fost cea mai veche modalitate de cunoaştere umană avansată, din străvechimi. Azi ne tot întrebăm de unde ştiau oamenii anumite lucruri de mare fineţe, subtilitate, cu atâta precizie – şi credem fără altă gândire, fără să ne ascultăm intuiţiile sau să-i ascultăm în gândurile noastre pe ajutătorii noştri astrali, că numai extratereştrii veniţi cu nave pe Pământ puteau să le spună oamenilor ceva asemănător, să le ofere cunoaşteri obţinute pe căi tehnologice. Lucru complet neadevărat însă: oamenii în toate timpurile au făcut astfel de călătorii astrale, călătorii cu corpul astral parţial desprins din sistemul nostru corporal, prin puterea structurilor care formează acest sistem corporal uman – orice fel de sistem corporal de pe planetă (al planetei însăşi, al stelei care guvernează planetele sale, a întregii galaxii, a universului întreg). 

Oamenii au cunoscut prin proporţionalităţile simţite ale sensibilelor lor corpuri astrale, precum şi prin puterile spirituale care folosesc în egală măsură corpurile: eteric, mental şi cauzal, alături de toate corpurile spirituale, raporturi clare de creaţie între diferite mărimi stelare, raporturi de creştere a organismelor din biosistemul planetar, dar şi locuri unde pot găsi substanţe minerale şi organice care le-ar uşura şi diversifica munca: în ce proporţii trebuiesc puse pentru obţinerea unor temperaturi mult mai mari pentru topirea minereurilor şi obţinerea metalelor pentru lucrările lor curente de construcţii şi obţinere a uneltelor de lucru. Tot în acest fel cunoşteau plantele vindecătoare şi modalităţile lor de culegere de mare subtilitate (de care azi noi nu mai ţinem seama), precum şi multe alte date referitoare la menţinerea sau recuperarea sănătăţii, vitalităţii umane şi a animalelor crescute în preajma lor. Toate cele vechi au fost cunoscute astfel clar-intuitiv sau prin „vis lucid”. 

De fapt omul era de mult obişnuit să aibă tendinţa de a cunoaşte prin „vis” ceea ce necesita să cunoască şi nu avea altă cale rapidă de informare. Religiile mediteraneene au interzis însă această activitate sub presiunea chinurilor şi a morţii, pentru ca omul să nu ajungă să afle şi să-şi recupereze libertatea şi viaţa echilibrată între muncă şi intelect, la care ar fi avut dreptul – neluat de nici un zeu, de nici un Dumnezeu, ci numai de semenii săi înstăpânitori. 

Uitarea însă nu a fost singurul fenomen care a contribuit la pierderea obişnuinţelor de folosire a celorlalte corpuri ale noastre, ci presiunea stăpânilor s-a clădit pe fenomenul natural de diminuare a vibraţiei medii planetar. Cum vibraţiile din mediul de trai activează memorii corespunzătoare, de aceeaşi vibraţie, ale monadelor, memoriile au scos comportamente, manifestări specifice vibraţiilor joase. Creşterea actuală a vibraţiilor va antrena pe de o parte memorări de manifestări cu vibraţie din ce în ce mai mare, pe de altă parte dezvoltări ale întregului sistem corporal, care să faciliteze folosirea unor asemenea memorări. 

De aceea începem să avem percepţii multisenzoriale în proporţie de masă (chiar dacă mulţi oameni nu recunosc încă ceea ce trăiesc, din frică de societate) şi începem să ne interesăm de călătorii astrale, mai ales cei care au avut asemenea situaţii de „vis lucis” sau „decorporalizare”. Aţipirea este dorinţa sufletului de a intra imediat în cunoaşterea de tip astral sau mental prin starea alfa, de a cerceta singur ceea ce află, după obişnuinţe pe care nu le mai are acum, dar care obişnuinţe se recuperează rapid. Deja mulţi oameni au prins obişnuinţa de a vizualiza cu ochii deschişi tot ceea ce află, de a cerceta mental ceea ce vor aprofunda mai târziu, când se pot opri pentru odihnă: pe cale astrală, prin meditaţie activă, aprofundând ceea ce au vizualizat sumar la momentul informării.

Pentru cei care nu au încă această obişnuinţă, ea ori este în formare – şi apare efectul de stare „alfa” sau aţipire, pe care omul nu ştie cum să-l gestioneze încă, ori de renunţare la informare în ideea că este mult prea complicat, prea obositor şi renunţarea este cea mai benefică pentru viaţa sa.

De fapt renunţarea nu este de loc benefică, dar este o pauză până când vibraţia va mai creşte şi trecerea spre astral va fi mai evidentă, mai clară, rapidă, aşa cum şi pentru alţii a fost şi este foarte clară chiar la nivele mai mici de vibraţii, aşa cum sunt ele acum. 

Meditaţiile ajută, chiar dacă sunt folosite la început pentru starea de liniştire, omul neajungând încă la o vizualizare a ţelului ei. 

Pentru cei care au în obişnuinţă meditaţiile fără vizualizări, precum şi pentru cei care nu au în obişnuinţă meditaţiile, pentru folosirea acestei perioade ca pe o pregătire pentru activităţi mentale şi astrale mai târziu, se poate recomanda efectuarea în cadrul activităţilor personale – mers pe jos, pregătirea mâncării, cusut, călcat, etc., a unor încercări de vizualizare mentală a subiectelor care au ajuns în câmpul cunoaşterii lor: pornind de la imaginarea unui câmp de informaţie anterioară, cum ar putea fi: o fotografie a unui colţ din natură, un desen, o descriere a unui eveniment, fenomen, să lăsăm gândul liber, doar sprijinit pe informaţie (imagine, sunet dacă este vorba despre muzică), şi să-l lăsăm să „trăiască” liber. Vor apare imagini, sunete, mirosuri: puţine la început, din ce în ce mai bogate pe parcurs, care se vor dovedi ulterior nu de puţine ori adevărate. 

M-am confruntat şi eu personal cu asemenea situaţii la început, când nu exista nici pe de parte materialul atât de bogat pe care voi îl aveţi azi la dispoziţie, şi m-am sprijinit pe astfel de unelte pentru a merge pe drumul care mi se deschidea conştient în acele momente. 

Sfatul meu este să nu renunţaţi, dar dacă este mai odihnitor deocamdată, faceţi cum puteţi. 

Vremurile merg spre dezvoltare, spre cunoaştere, spre intuiţie şi clar-intuiţie şi spre clar-simţuri. 

Corpurile noastre se dezvoltă şi ele, ne vor ajuta mult în perioada care vine să percepem multe dintre cele la care până acum nu puteam ajunge.

Cei din jurul nostru ne pot ajuta permanent, iar din neştiut încă, ajutătorii astrali desfăşoară o muncă deosebită pentru intrarea noastră lină, fină, pe calea mental-astrală pe care vom rămâne în continuare. 

Viitorul se poate prevede frumos şi bun: nu este un optimism exacerbat din partea mea, ci o încercare de încurajare acum, din multe puncte de vedere.

„Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!”

ABORDAREA PERCEPŢIILOR NOI DIN DIVERSE UNGHIURI DE VEDERE

În urma discuţiilor purtate pe aceeaşi temă, pe alte locaţii de internet: pe tema percepţiilor specifice acestei perioade planetare,  vreau să fac câteva precizări:

1. PERCEPŢII CU SENZORII ALTOR CORPURI DIN SISTEMUL NOSTRU CORPORAL: SENZORI AI CORPURILOR FLUIDICE
Există percepţii spontane şi percepţii căutate, exersate, care se transformă cu timpul în cercetare pentru teme extinse de cunoaştere
a. Percepţii spontane:
Astfel de percepţii, despre care am discutat şi vom discuta în continuare, intră în categoria percepţiilor spontane, cu care ne putem confrunta indiferent dacă facem sau nu cursuri sau exerciţii care urmăresc creşterea concentrării, răbdării, deschiderea unor suprasimţuri (clarsimţuri), chiar dacă citim sau nu, dacă vizionăm sau nu filme care ne încălzesc imaginaţia.
Să facem deosebirea între percepţii spontane şi observarea prin voinţă, observarea prelungită – obţinută prin exerciţii desfăşurate sub diferite forme de învăţături. Percepţiile spontane de obicei ţin foarte puţin, sunt aşa-numitele fleşuri; după câte ştiu, sunt rare cazurile în care ele durează în pofida sperieturii omului – căci omul se sperie de regulă şi sperietura îl scoate din starea propice derulării percepţiei.
Chiar şi atunci când căutăm ceva se prea poate să dăm de multe ori peste cu totul altceva: vom discuta cândva şi despre astfel de cazuri. Cercetarea proprie se poate continua cu temele urmărite, însă cercetătorul ţine cont de cele apărute o clipă în vâltoarea altor percepţii şi caută să cerceteze atunci când are timp.
Putem înţelege şi de ce percepţiile spontane sunt de regulă rapid trecătoare, confundate de cele mai multe ori cu iluzii optice sau auditive. Căci societatea contemporană a învăţat omul să nu caute să cerceteze altceva decât ceea ce i se pune oficial la dispoziţie. De aceea nu avem încredere în noi, nu credem că multe trăiri sunt normale, naturale – chiar dacă sunt neobişnuite pentru omul care nu se poate rupe de obişnuinţele induse de societatea sa: cu teamă pentru supravieţuirea sa şi a celor apropiaţi. Treptat ne dăm seama că totul este o etapă pasageră în viaţa societăţii umane, iar normalul complex al omenirii se va dezvolta armonios – adică în armonie cu dezvoltarea universului, nicidecum cu voinţa artificială a unor conducători agresivi trecători.
Vom înţelege treptat şi de ce unii oameni le au în volum mult mai bogat decât alţii: tot fleşuri – dar mult mai multe comparativ cu ceea ce trăiesc alţi oameni: rar şi fără să le integreze în cunoaşterea intuitivă personală.
Aşadar, atunci când apar, datorită necunoaşterii în care am fost ţinuţi în ultimele milenii, ele sperie: dar de fapt nu e nimic de speriat, doar noutatea relativă ne determină extinderea fricii către astfel de faze ale trăirilor noastre. Care de fapt nu sunt noi, dar ele sunt pe de o parte acoperite de puterea trăirilor prin corpul fizic de manifestare curentă, prin importanţa pe care o dăm unor trăiri curente pe care le numim de multe ori impropriu: către supravieţuire. Teama de a nu face faţă cerinţelor ne îndeamnă către supra-acumulare. Este o obişnuinţă din conştientizările de început ale spiritelor, pe care unele vieţuitoare ni le amintesc, în mediul pământean: la multe nivele de evoluţie le întâlnim (furnici, albine, veveriţe, alte rozătoare), iar ceea ce putem face acum, într-un astfel de mediu planetar, este să depăşim astfel de tendinţe.
Interesantă o astfel de discuţie, poate s-o dezvoltăm cândva.
De fapt numai echilibrul, moderaţia, utilul, calitatea şi moralitatea ar trebui să ne jaloneze viaţa: cele pe care le trăim azi se constituie într-o cale de învăţătură prin înţelegerea extremelor pe care în viitor le vom evita, cunoscând concret toate cele specifice lor: greutatea – până la imposibilitatea – de a gestiona bogăţia şi, la polul opus, durerea de a suporta lipsa acută a mijloacelor de supravieţuire.
Pierdem multe elemente specifice acestei perioade foarte bogate în percepţii de tot felul prin trăiri fără echilibru. Printre care şi astfel de percepţii: ele vin în copilărie, prin deschiderile şi puterile energetice ale corpurilor noastre – dar se pierd sub imperiul educaţiei parentale îndreptate către societate. Mulţi şi le-ar dori, însă nu pot face faţă încă schimbărilor pe care le implică o astfel de trecere – pe care o trăim din punctul de vedere al creşterii vibraţionale, al creşterii energiilor noi în volumul total al energiilor care ne traversează corpurile. Doar pe măsura instalării oboselii şi rutinei care de multe ori doboară psihic, vom face loc noutăţilor în viaţa noastră – chiar dacă frica de a face altceva decât cele obişnuite anterior rămâne, dăinuie mult timp înainte.
Tema fricii de noutate este foarte amplă, densă, puţin abordată de altfel şi tocmai de aceea speculată intens din multe puncte de vedere: puncte de vedere acceptate chiar ca şi existenţă, mai mult sau mai puţin.
Pe de altă parte extinderea comunicării prin cinematografie, televiziune, internet conduce la extinderea rapidă a fricii de acest fel. În timp, obişnuirea, înţelegerea, cunoaşterea schimbă atitudinea celui care şi-a împrăştiat fricile dintâi, însă el nu mai are grijă să povestească şi faptul că ea este deja depăşită prin înţelegere şi cunoaştere. Internetul trebuie folosit nu numai pentru alarmare, ci şi pentru alinare…

b. Percepţii căutate, exersate, care se transformă cu timpul în cercetare pentru teme extinse de cunoaştere, de lungă durată; sunt căutate, şi sunt create conştient condiţiile optime de derulare ale observării, ale cercetării.
Întrebată fiind care este părerea mea privind limitele spaţio-temporale ale percepţiilor de acest fel, am răspuns că eu, personal, nu am observat limite spaţio-temporale nici la fleşuri, nici la observaţii de lungă durată – dar este necesar să se facă câteva precizări aici.
Am oferit şi aici exerciţii care oferă volum nu numai simţurilor noastre obişnuite – până dincolo de ele, intrând în sfera clar-simţurilor – dar şi percepţiilor în alte câmpuri, cu senzorii altor corpuri. De obicei sunt realizate de oameni care au avut trăiri pe care le numesc îndeobşte „paranormale”, care trezesc întrebări şi conduc la deschideri în planul ideilor: acceptări, mai ales ale curiozităţilor proprii.
Deschiderea în planul ideilor, gândirilor, nu se materializează imediat pentru mulţi oameni în planul clar-simţurilor, deşi ei şi-ar dori foarte mult acest lucru – dar în timp, treptat dar totuşi destul de repede, corpurile noastre îşi dezvoltă toate structurile, în imperiul circulaţiilor energo-materiale de înaltă vibraţie. Astfel de fenomene naturale conduc la înaintarea în planul percepţiilor: structurile de simţ ale fiecărui corp în parte – componente ale sistemului corporal fluidic al fiecărui om – se dezvoltă rapid, conducând la percepţii conştiente, spontane şi de scurtă durată (fleşuri) de cele mai multe ori, care ne iau prin surprindere, speriindu-ne şi determinându-ne să ne înfricoşăm de cele mai naturale şi normale elemente ale dezvoltărilor pe care le trăim în aceste timpuri. Este foarte important să fim înarmaţi cu informaţii privind posibile fenomene corporale, să ştim despre oameni cu care putem să discutăm pentru a ne ajuta, să putem să ajutăm şi noi la rândul nostru măcar cu o informare aproximativă: “Nu te speria! Nu e nimic grav!! Dacă pentru liniştea ta e bine, du-te la doctor să vezi că nu ai nimic, că analizele sunt bune, dar să ştii că poţi merge mai departe fără să iei medicamente, chiar şi numai de liniştire !!”
Este valabil pentru fiecare dintre noi.

2. PERCEPŢII EXTINSE ÎN PLANUL FIZIC, CU SENZORII CORPULUI FIZIC

Un alt aspect al fenomenologiei discutate este legată de percepţii în planul simţurilor fizice, concrete, ca urmare a unor alte transformări – la început imperceptibile – dar care în anii viitori se vor percepe din ce în ce mai clar şi în proporţie de masă, pe lângă deschideri în planul clar-simţurilor (în special clarvăz şi clarauz). Să pornesc de la un exemplu care circulă de mulţi ani pe internet, legat de conştiinţa extinsă. Se discută intens pe multe locaţii de internet despre acest aspect.
Sunt multe lucruri care trebuiesc discutate şi puse în ordine în mintea noastră. Dacă suntem pe Pământ, înseamnă că ne trebuie acest lucru, şi sunt din ce în ce mai puternic încredinţată de acest lucru pe măsura trecerii timpului. Ca să facem faţă lucrării de Creator universal, avem nevoie să ne consolidăm atitudinea de despletire a împletiturilor universurilor, în situaţia unor complexităţi planetare deosebite. Nu suntem cu toţii obişnuiţi să facem asta – iar aceasta este lecţia Pământului pentru noi toţi. Atitudinea noastră de a privi pe de-asupra celor existente, crezând că nu ne trebuiesc, şi pe de altă parte unele comunicări astrale, cele ale începuturilor, care merg cam în aceeaşi direcţie, ne aduc în conştient, prin amintire, faptul că aşa am venit la întrupare, rezonând cu ideea că nu avem mare nevoie să cunoaştem lucrurile în profunzime. Acesta este un ajutor deosebit pentru momentul în care fiecare dintre noi va înţelege că toate trebuiesc bine cunoscute, despletite, aprofundate, cercetate în sfera fiecăruia de funcţionare. Nu degeaba cunoaştem acum că fiecare emisferă cerebrală oferă purtătorului particularităţi specifice de a privi realitatea înconjurătoare: pentru ca în perioada următoare să ajungem să privim totul – după ce am privit separat – deodată, simultan. Percepţiile simultane sunt foarte greu de dus: dezorientarea poate fi mare, senzaţia că nimic nu poate fi oprit şi că totul dă buzna peste noi poate fi greu de dus în prima clipă. Important este să ştim dinainte că nimic nu este ceva rău, să nu dăm buzna la doctor pentru medicaţie de liniştire, ci pur şi simplu să lăsăm toate să se aşeze la locul lor.
Concret: circulă de mulţi ani un mail care arată o femeie rotitoare şi ni se indică faptul că este un geniu cel care poate percepe schimbarea sensului de rotaţie a femeii, în timp ce 99% percep rotaţia de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga: ceea ce înseamnă că folosim preponderent emisfera dreaptă sau emisferă stângă şi suntem buni doar în anumite domenii de activitate, după caz.
http://www.damaideparte.ro/index.php/test-ce-parte-a-creierului-folosesti-in-mod-preponderent/473/#respond 
Lucrurile nu sunt de loc atât de simple, dar dacă cineva doreşte să le simplifice într-atât (până se poate ajunge din nefericire la punerea unor popoare întregi în tipare după care lumea se poate mai departe împărţi pe grupuri de muncă forţată şi grupuri intelectual-creative…) – este dreptul său după legea liberului arbitru. Dar confruntările vor duce la nedreptăţi mari şi reacţii pe măsură.
De fapt este vorba aici despre ceva mult mai subtil – o moştenire genetică pe care fiecare dintre noi o poate folosi în viaţa sa după cum simte, după intuiţia sa: orientându-se pentru a se manifesta conform acestei moşteniri sau având în sarcinile de destin schimbarea prin forţe proprii, prin propria voinţă. Important este să nu împingem şi pe alţii să facă la fel – de la proprii copii la subalterni, rude, prieteni, necunoscuţi. Având o asemenea moştenire, efortul pe care intuim să-l facem sau să nu-l facem - pentru a păstra manifestarea după linia genetică sau a o schimba – ne consolidează o experienţă de care avem nevoie: experienţa personală.
Mai mult însă: tot mai multă lume se confruntă cu o schimbare de situaţie azi: exerciţiul este bun – mai corect: era bun pentru majoritatea oamenilor până prin anii ’80, azi însă lucrurile încep să se schimbe. Este vorba despre percepţia schimbării sensului de rotaţie – şi cunosc foarte mulţi oameni care îl percepe permanent, femeia mişcându-se tot timpul când într-o direcţie, când în alta: momentan sau pe perioade din ce în ce mai lungi de timp. Ceea ce arată faptul că azi din ce în ce mai mulţi oameni sunt în stadiul de a folosi ambele emisfere simultan – spontan şi pentru momente din ce în ce mai lungi. Îşi urmăresc singuri, conştienţi, dezvoltarea percepţiilor şi uşurinţa de a dezvolta activităţi legate de funcţionarea ambelor emisfere. Pare o adevărată minune, la fel ca şi stabilizarea pe perioade determinate de timp în percepţii, nu numai activităţi – atenţie! cu ambele emisfere deodată. Fiecare emisferă gestionează activităţi conştiente care sunt supuse unui anume set de percepţii. Dar funcţionarea simultană a celor două emisfere, conştient, conduce la percepţia simultană a tuturor celor din jurul nostru, şi nu numai concentrarea atenţiei într-o singură direcţie. În plus, dezvoltarea percepţiilor cu alte corpuri conduce la conştientizarea simultană a celor care se petrec în câmpurile co-spaţiale corpului fizic – dar de alte vibraţii. Ambele emisfere gestionează traducerea, decodificarea informaţiilor provenite din celelalte câmpuri, astfel încât curgerea celorlalte fluxuri informaţionale către conştientul nostru stabilizează funcţionarea lor simultană, ajutând la dezvoltarea în continuare a acestui fel de percepţii.
În lumea noastră – toate se ajută reciproc.
Şi noi trebuie să învăţăm să fim curajoşi şi să ne ajutăm reciproc.
Ne vom obişnui repede şi vom trăi frumos..........
Doar să avem încredere în noi !!

ALTE PERCEPŢII CU SENZORII ALTOR CORPURI

Ar fi bine, în acest moment să pornesc de la câteva precizări, de care cred că ar trebui să ţinem cont, mai ales că voi pune aici în articolele viitoare părerea mea privind cele vehiculate pe internet: prin articole, filme, citate şi preluări din comentariile de pe diverse motoare de socializare (forumuri, facebook, alte reţele de socializare etc).
Eu nu rezonez cu o parte din cititorii mei decât atunci când spun rezultatele cunoaşterii proprii: efortul de cunoaştere nu-l doreşte încă multă lume. Cred că o explicaţie sumară ar putea fi aceea conform căreia nu gândim deocamdată decât prin excludere - nu prin acumulare: adică ce am aflat anterior este un aspect pe care mă sprijin ca să pot primi ceva nou. De aceea şi obosim, şi nu mai vrem să aflăm. Atunci când faci cercetare ceea ce cunoşti anterior este doar orientativ - de felul: chiar dacă au spus mulţi nu au luat de fapt unul de la altul? dacă sunt nuanţe aici, dacă este ceva mai complex în spate? mă sperie complexitatea? atunci de ce sunt în această lume atât de complexă? Mă sperie oare părticelele de adevăr, atunci când credeam că adevărul este unic?...
Cunoaşterea cred că trebuie să se caute în orice moment, dar nu cu titlu de ultim adevăr. Ci sub formă de căutare şi adăugare permanentă. Noi o credem la fiecare moment neperfectibilă şi de aceea ne dezorientăm. Credem că rezonăm cu ceva pentru că ar fi cu totul adevărat, dar de fapt rezonăm cu părţi din informaţie şi prin asociere, sau doar din obişnuinţă, având multe puncte comune cu o mulţime de alte expuneri, care îşi preiau şi duc mai departe aceleaşi idei. Nu e de loc rău, se formează un fundament de cunoaştere, dar nu e totul. Cunoaşterea lumii se face adăugând şi prezentarea ca paşi pe drum bătătorit, şi prin defrişare, desţelenire, muncă de pionierat. Noi, azi, asta ar trebui să facem - ţinând cont de experienţa generală care orientează şi prin DA, dar şi prin NU, de asemenea prin NU NUMAI ATÂT.
Concret, dacă intru în lumea "nevăzutelor", înţeleg armoniile universale, le cercetez - nu numai le admir şi nu numai mă scald în ele. Înţeleg foarte bine că unii dintre oameni se vor odihni aşa o lungă perioadă de timp... Admiraţia, bucuria, plăcerea de a le întâlni (de ce nu?! atâta timp cât nu e patimă şi nu mă opresc la plăcere) mă ajută şi pe mine să înaintez neobosită pe cale. Apoi le cercetez. Acolo văd marile construcţii universice, concrete, reale, percep munca de diferite feluri ale creatorilor, percep circulaţiile din univers şi interuniversice, funcţiunile adevăratelor dimensiuni = lumi structurale de vibraţii diferite, care nu sunt universuri - sunt structuri paralele - dar prin funcţiuni: simultane şi împletite - care ajută doar acest univers. Alte structuri, mult mai mari, asemănătoare celei în care mă aflu acum sunt dincolo de ele. Le studiez funcţiunile, modul fundamental de creaţie şi existenţă, ce fac spiritele în fiecare loc şi cum se revarsă ajutorul creaţionist, de atitudine, comportamental al Creatorilor : în acelaşi timp creatori şi coordonatori ai evoluţiilor.
Cercetarea pe care o fac, ajutorul pe care îl primesc, direct şi majoritar prin comunicare se manifestă în această direcţie: ajutor pentru cercetare. Acesta este destinul meu actual, pentru care am primit condiţii de mediu şi corporale în deschiderea lui, la naştere.
Când vorbim despre destin văd două căi existenţiale: CONDIŢIILE pe care coordonatorii mi le oferă pentru înaintarea în evoluţiii +ajutorul pe care îl primesc de la mulţi evoluanţi mai înaintaţi decât mine + ajutorul pe care învăţ să-l ofer altora de acelaşi fel cu mine, primind şi eu ajutorul lor; pe de altă parte, CE FAC, CUM FOLOSESC CONDIŢIILE CARE MI SE OFERĂ pentru viaţa mea şi dacă le folosesc, cum, şi cât mă ajută ele, cum le ajut eu să fiinţeze mai departe.

Un alt aspect se leagă poate – ar trebui spuse aici 2 3 cuvinte – de adevărul pe care îl cred. Să vă dau un mic exemplu concret.
I-am scris cu tot respectul şi cu toată consideraţia doamnei Monica Vişan, patroana editurii For You, săptămâna asta un răspuns la newsletterul în care răspândise un mesaj superb al prietenului noastru Daniel Roxin, în care dânsul ruga frumos românii să înţeleagă că avem nevoie de fiecare minte, inimă şi mână pentru ţara noastră... Sublim... Am îndrăznit să o rog să pună accent pe faptul că fiecare dintre noi trebuie să fim participativi la viaţa curentă, să ne implicăm CU MINTEA, CU MÂNA ŞI CU INIMA noastră în tot ceea ce ne înconjoară, căci mulţi oameni chiar au crezut că vor veni extratereştrii care – conform filmului difuzat prin newsletter anterior – ne-ar rezolva problemele acute ale societăţii... Filmul circulă, creează iluzii, confuzii... Nu zic tuturor – dar multora... Mulţi s-au supărat pe mine că nu cred că vor veni extratereştrii: tocmai de aceea am scris şi aici – să nu creadă cineva că mă tem să scriu. Decât să umblu după imagine şi rating – mai bine pentru sufletul meu este să scriu adevărul aşa cum îl cred eu.
Citez pe cineva scriind că NU-mi "asum benevol presiunea unei imagini pe cât de perfectă, pe atât de iluzorie"...
Dar totul trebuie spus cu respect, căci şi aşa unele adevăruri sunt greu de dus, în sine, să nu le mai adăugăm şi greutatea dispreţului... Şi să învăţăm permanent din orice primim, indiferent dacă nu credem sau credem: să luăm din orice tot ce se poate învăţă – şi prin DA şi prin NU...
Dar să revin... Dânsa mi-a scris că nu crede că vreun român aşteaptă extratereştrii...
Eu ştiu bine că unii chiar cred... Bine, deja au trecut cele „câteva săptămâni” cineva s-a străduit să apară şi o veste că undeva s-a prăbuşit un „OZN” – care probabil era tot vreun balon meterologic sau ceva asemănător, căci mulţi oameni încă mai cred că filmarea sateliţilor în lumină mascată este Nibiru sau OZN-uri – aşa cum s-au petrecut lucrurile cu un film primit chiar de mine prin 2007 sau 2008 în care se arăta modul în care NASA urmăreşte evoluţia sateliţilor, intitulat umoristic „Halloween” şi care acum circulă în zeci de manipulări pe You Tube privind planeta Nibiru... Dacă am îndrăznit să atrag atenţia asupra acestui fapt, oamenii m-au privit cel puţin cu neîncredere. E dreptul lor, sigur că e de înţeles, dar e bine să primim din când în când şi corecţii. Una dintre persoanele respective – o doamnă cu adevărat deosebită, m-a înţeles.
Voi pune filmele şi voi analiza pas cu pas ceea ce este în prezentare. Doar să am puţin timp – serviciul îmi ia mult timp acum şi ceva oboseală în plus. Dar se rezolvă şi toate vor fi bune !! 
Cu cei care răspândesc nu am nimic, îi înţeleg bine de tot – nu am scris cele petrecute acum decât să vă arăt ce înseamnă comercial. Atât. Cu tot respectul, cu toleranţă şi mai ales cu tot dragul pentru tot şi toţi.

...ŞI ACUM SĂ CONTINUĂM...
Ţinând cont de explicaţiile de la articolul pecedent
(cu adresa: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2012/02/perceptii-cu-senzorii-altor-corpuri.html),
vă voi povesti acum o altă experienţă personală, pe care mi-am explicat-o, cu ajutorul ajutătorilor mei astrali, ca fiind o percepţie cu corpul mental – datorită felului de lumină în care s-a desfăşurat percepţia, dar din decorporalizare spontană. Totul a fost foarte complex şi neobişnuit pentru mine. Foarte des mi se întâmplă decorporalizarea, de multe ori chiar în stradă, uneori am căzut „într-un mod ciudat” în ochii trecătorilor (cineva mi-a spus cândva că ... parcă aş fi urcat pe o treaptă invizibilă, dar corpul s-a rotit „ciudat” şi nu mi s-a întâmplat nimic rău, chiar dacă s-au spart ochelarii).
Dar de data aceasta totul s-a petrecut cu încetinitorul, în timp îndelungat, nu am căzut, dar totul a fost derutant. Dacă nu aş fi obişnuită să-mi observ percepţiile, precis m-aş fi dus direct la doctor...
Tocmai acest lucru este motivul pentru care vă scriu: să nu intraţi în panică, să vă observaţi, să vă analizaţi, să întrebaţi... Precis vă va ajuta cineva...
Eram într-un magazin alimentar, seara, lipsă aglomeraţie, linişte, eram liniştită şi odihnită. O seară deosebit de plăcută. La un moment dat m-am întors brusc – uitasem să iau ceva. În loc să percep partea din spatele meu, către care mă sucisem, aşa cum se vede în mod normal, m-am trezit că priveam magazinul din colţul din diagonala opusă locului unde mă aflam. Sus, şi privind gondolele invers, de sus în jos, de parcă aş fi fost cu capul în jos.
Lumina era extrem de puternică – nicidecum lumina destul de palidă a magazinului.
Priveam magazinul de sus în jos, printre urmele de gând din spaţiul magazinului; unele se estompau deja, în timp ce priveam liniştită, fără teamă, din acel loc, ca un păianjen în colţul unei camere. Îmi era parcă un fel de teamă să nu mă mişc, ca să nu stric farmecul acestui moment !! Dar timpul trece lent şi nu se estompa de loc imaginea. Toate erau puternic luminate, aşa cum spuneam, dar nu am perceput nici un om în acest răstimp, pentru a-l privi în acest fel, ca vieţuitoare în peisaj. Într-un final, imaginea a prins să se rotească lent, şi pe parcursul unei jumătăţi de minut poate – ceea ce mi s-a părut foarte lung, ameţitor de lung, deşi frumos şi liniştitor – am revenit perfect, sigur, liniştită în poziţia observatorului din locul corpului fizic. Abia atunci mi-am dat seama de rumoarea din magazin, lume era – dar puţin mai îndepărtată, iar lumina era tot la fel ca şi atunci când priveam de sus, doar se estompaseră de tot traseele aurii. Încă câteva secunde bune am perceput locul în acest fel, alb-auriu strălucitor, după care culorile au revenit, lumina slabă la fel – totul reintrând în normalul cotidian.

De fapt, aşa cum vă spuneam în articolul precedent, percepem realitatea înconjurătoare cu senzori ai corpurilor fluidice amplasaţi pe tot cuprinsul corpurilor. Indiferent cum m-am rotit, percepţia a rămas aceeaşi, prin acelaşi grup de senzori.

Dar mi-am dat seama imediat că priveam prin senzorii corpului mental, căci ştiu foarte bine cum se percepe acest mediu – cel al câmpului mental: într-o lumină foarte albă, cu o strălucire specifică, de un alb ireal pentru lumea noastră fizică, în care se aflau regiuni tubulare sau sferice, globulare, sau punctiforme, sau ca nişte burlane (canale grosuţe care schimbă direcţia prin articulaţii) de culoare aproximativ aurie – culoarea este mult mai strălucitoare, dar asemănătoare auriului: este traseul activităţilor noastre mentale în câmpul mental, care apare nu neapărat ca urme ale gândirii, cât forme ale compactizării câmpului mental sub acţiunea gândurilor – ceea ce este altceva decât gândul propriu-zis, care este vibraţie. Astfel de urme apar şi dispar estul de repede, cam după 1 2 maximum 3 minute: dar dacă omul se poate concentra în acest câmp, chiar dacă iese din câmp – a sunat telefonul, să zicem – şi apoi se concentrează din nou la câmpul mental din cameră, poate vedea aceleaşi urme în decursul celor 1 – 3 minute (poate mai mult sau poate mai puţin, după intensitatea activităţii).
Toate acestea sunt specifice câmpului de vibraţie mai mare decât cel astral (emoţional) şi mai mic decât cauzal: cauzal care apare galben auriu – asemănător acelor „urme” grosuţe din câmpul mental.
Câmpul eteric şi astral sunt câmpuri asemănătoare celui fizic, doar foarte luminos indiferent de lumină – zi, noapte, lumină de bec, fluorescentă, colorată, etc. În câmpul astral se percep traseele, ca aţele fine ale gândurilor şi emoţiilor noastre: porţiuni din câmpul care înconjoară corpul, expulzate prin puterea radiaţiei spirituale concentrate, departe de corp, către corpul astral al celui la care se gândeşte.
În călătoriile astrale nu am perceput aţele, ci doar peisajele cu strălucirile aurice uneori, la concentrarea prin voinţă, dar dacă se priveşte – tot voind în mod expres, intenţional – câmpul astral, sau mental, sau cauzal din (atenţie!) călătorie astrală, se pot percepe toate la fel ca şi din mentalizare fără călătorie astrală. Omul este conştient că mentalizează alt spaţiu, sau alt timp, atunci când face cercetare: poate percepe totul din conştienţa corpului fizic, putând derula diverse activităţi din când în când: eu scriu, apoi cercetez alt loc sau alt timp, apoi scriu din nou, desenez, revin la studiu pentru un anume fragment, etc.
Până mâine aş vrea să vă mai pregătesc un grupaj de câteva percepţii cu care s-au confruntat şi alţi oameni şi am discutat cu dânşii pe facebook sau în particular, după care să intrăm puţin într-un set de articole legate de energiile noi.

PERCEPŢII CU SENZORII ALTOR CORPURI

Unii oameni povestesc că au percepţii modificate datorită faptului că sunt deja în altă dimensiune - 5 6 ...12... Personal am trecut prin astfel de experienţe încă din anii '80, s-au amplificat începând cu anii '90 şi s-au consolidat până ce azi nici nu mai iau în seamă aşa ceva, deşi percep bine astfel de fenomene, în plus încă multe altele. Voi discuta treptat despre ele.
Mie personal nu-mi vine de loc să mă numesc "ajunsă", "trecută", înălţată, etc. Dacă altul doreşte să o facă - aşa cum se consideră şi cei care au percepţii de felul celei despre care scriu acum - este dreptul lor să o facă... Viaţa le va spune - sau trecerea dincolo de corpul fizic - că modestia, echilibrul, demnitatea sunt cele care sunt de învăţat aici, pe Pământ..

Percepţia se derulează în acest fel (apoi voi pune explicaţia): omul percepe cele înconjurătoare ca şi cum ochii săi s-ar situa undeva cu cca. jumătate de metru de-asupra poziţiei normale a ochilor. Cum suntem obişnuiţi să ne simţim ochii, să percepem fix din locul unde se află ei, o astfel de percepţie devine stranie, ciudată: omul se vede deodată mult mai mare, ca şi cum s-ar deplasa pe picioroange. Vederea este clară, concretă, doar că totul se vede de la o înălţime mai mare. Omul se crede „înălţat”, „supradimensionat”. Nimic nu se derulează tip „flash”, rapid, preţ de o secundă sau două: imaginea persistă, mai ales dacă este în deplasare, senzaţia de real este foarte clară. Chiar dacă, după 1-2 minute sau chiar mai mult, omul revine treptat sau de la o clipă la alta la imaginea obişnuită, el poate rămâne cu ideea că este bun faptul că „a revenit”, că a fost alegerea proprie să mai stea aşa înălţat printre mititeii care pot să ia exemplu de la el...
Cel cu care am discutat nu a acceptat faptul că cei „înălţaţi” trebuie să ajute efectiv – credea sincer că este datoria mea, şi a tuturor celor din jurul său, să ne ridicăm la înălţimea sa.
Când i-am explicat despre ce este vorba, nu a mai dorit să stea de vorbă cu mine...
Sigur că ceea ce am de făcut – la fel ca şi în cazul recent, legat de faptul cu nu încurajez încredinţarea că extratereştri ar veni (ar fi trebuit să vină până acum) şi ne-ar rezolva toate problemele vieţii cotidiene – este să respect încredinţările oricui, să am răbdare şi să primesc totul cu demnitate.

Dacă ajungem să percepem lumea în acest fel, ar fi bine să luăm în considerare faptul că nimeni nu este mai „înălţat” decât altul, nimeni nu ar trebui să se aşeze pe piedestalul orgolios al „înălţarii”. Ideal ar fi să înţelegem că dacă singurul înălţat cu adevărat a spălat picioarele altora, putem să o facem şi noi, fără nici o problemă...

Explicaţia celor petrecute în felul celor de mai sus este de fapt următoarea:
Avem un sistem corporal format din mai multe corpuri: fizic, dublu-eteric (sau vital), astral (sau emoţional), mental, cauzal, spiritual (sau budhic), dumnezeiesc (sau atmic). Este bine să ne mărim permanent cunoştinţele, ori de câte ori este cazul, şi avem posibilitatea – a ne limita doar pentru că suntem împinşi către limitare ar trebui să ne fie doar un impuls de a scăpa de limitele pe care alţi semeni ni le impun...
Corpurile noastre sunt doar instrumente ale manifestării spiritului, prin radiaţia lui spirituală. Corpurile nu sunt elemente ale conştiinţei – dar ele sunt constituite proporţional cu forţele radiante manifeste ale spiritului. Aceasta înseamnă că sistemul nostru corporal este canalul de scurgere şi de manifestare a forţelor spirituale, care preia influenţele din mediu şi influenţează radiaţia spirituală, spiritul care trebuie să se adapteze la mediul său, modelându-şi atitudinea după cum are experienţa sa: mai multă sau mai puţină, în domeniul remodelării atitudinilor, acţiunilor către calitatea cea mai înaltă de care este capabil în momentul derulărilor.
Cel care se manifestă este spiritul, aflat în profunzimea acestui univers, a cărui radiaţie este canalizată, prin pături (sau cămăşi) spirituale, în universul de materie, unde, prin puterea sa, forţele radiante atrag filamente de materii şi energii, formând corpuri. Foarte frumos cineva spunea pe un blog: corpurile noastre sunt „teci” pe radiaţia spiritului.
„Teci” care sunt învăluite, la rândul lor în câmpuri de energie atrasă de puterea reunită a radiaţiei şi a corpurilor, pe care – câmpuri şi corpuri la un loc – radiaţia spirituală le învăluie, le întreţine, le foloseşte şi astfel se manifestă în lumea pe care o cunoaşte. O cunoaşte prin intermediul senzorilor corpurilor, o înţelege treptat, prin creşterea experienţei de manifestare: de hrănire, de deplasare, de comunicare cu mediul, cu semenii, de creaţie – toate fiind deosebit de importante pentru acumularea de experienţă a spiritului, pentru formarea abilităţilor de folosire în acţiune a razelor spirituale de diferite feluri: folosiri cu intensităţi diferite, cu flexibilitate din ce în ce mai mare şi mai bine consolidată.
Fiecare corp are sistemul său de senzori: percepţiile prin intermediul fiecărui set de senzori sunt diferite de la un corp la altul, dar asemănătoare pe segmentul unui filon central. Adică toate au ceva comun, asociat: vederii imagistice, percepţiei sunetelor de diverse feluri (sunet fundamental şi sunet provenit din mişcarea structurilor, corpurilor în mediul de trai), percepţiei emanaţiilor energo-parfumate ale corpurilor, percepţiilor structurilor materiale prin intermediul tangenţei corpului cu alte structuri – spunem: tuşeu, simţul tactil când este vorba de interior şi gust – când este vorba despre interiorul corpurilor. În plus, ceea ce ajunge la conştientul nostru actual – şi se va dezvolta foarte mult în perioada următaore – este percepţia vibraţiei generale a locului: nu este vorba despre vibraţiile mecanice, ci despre vibraţia ca stare pulsatilă a structurilor materiale şi ale câmpurilor lor: de la obiecte la orice fel de fiinţe, la planetă şi la stelele pe care le percepem azi pe cer.
Percepţia de felul celei detaliate mai sus se referă la conştientizarea imagistică a mediului prin intermediul corpului mental, ajutat în formarea sa de senzorii corpului astral. Cele două corpuri, formate din materii de vibraţii din ce în ce mai înalte, se află unul în continuarea celuilalt, suprapuse, înconjurând total corpul fizic şi eteric. Senzorii corpurilor de vibraţie mai înaltă se află răspândiţi pe toată suprafaţa corpurilor, dar întrucât suntem obişnuiţi să folosim vederea prin structurile oculare, aflate la partea superioară a capului, vederea astral-mentală conştientizată astfel se răsfrânge de la partea superioară în jos. De aceea percepem mediul înconjurător ca şi cum ochii noştri s-ar află de-asupra capului nostru.
Cei obişnuiţi cu folosirea vederii mental-astrale (direct sau din perspectiva călătoriei astrale) ştiu bine că percepţia de acest fel a mediului are loc de jur împrejurul corpului – am numit-o percepţie sau vedere sferică. Cu timpul se extinde vederea mental-astrală de la o zonă (de-asupra capului) către toate părţile: spontan sau prin exerciţii realizate în mod special pentru obţinerea percepţiei sferice în timp accelerat.

SE ÎNCHID CERURILE??...

Discutam la un moment dat despre deschiderea cerurilor şi cineva spunea că e trist că cerurile se închid...

Da, de-a lungul acestor ani am discutat de multe ori despre „deschiderea cerurilor”: perioade de timp în care o serie întreagă de ritmuri planetare ating cotele lor cele mai înalte – pentru nivelul momentan al ascensiunilor lor pe scara valorilor locale vibraţionale. Împulsurile create astfel oferă omului – dar şi celorlalte vieţuitoare planetare – elanuri noi în folosirea unora, sau altora, sau tuturor forţelor sale spirituale deopotrivă. Dar omul – în calitate de gânditor şi creator conştient înaintat – trebuie mereu să aleagă:
– între obişnuinţele sale curente şi impulsurile nou, mereu nou-formate astfel în fiecare clipă de existenţă a universului;
– între necesităţile cerute de semenii săi şi cele către care îl trag: ori obişnuinţele sale, ori impulsurile care îi vin. De aceea gândirea este deosebit de importantă, căci dacă pe mine plăcerea mă trage să meditez, să cercetez, mai ales în momentele de optim energetic – dar semenii mei au nevoie de ajutor, las totul de o parte şi ajut pe măsura puterilor pe care le am în acel moment. Dacă ştiu că sunt pe maximum de forţe ale trupului, voi ajuta să facă curăţenie sau să ducă apă bătrânelul care are grijă de grădina blocului, dar cu grijă să nu facem amândoi eforturi prea mari, la vârsta noastră sau la puterile corporale existente, chiar dacă elanul este foarte mare şi ne vine să mai facem în plus încă şi alte „treburi”!! Dacă sunt pe un vârf spiritual, iar dânsul îmi cere ajutor fizic, i-l dau pe măsura puterii mele, îl ponderez între timp din obişnuinţa dânsului de a se lansa în lucru fără să ţină seama de vârsta sau puterea momentului... Dar îi spun, în timp ce facem ce trebuie, că eu mai ţin cont de ceea ce simt – şi acum simt că nu am putere prea mare, iar dacă facem prea multe o să ne doară oasele mâine... Caz real, în care omul, spre mirarea, dar şi bucuria mea, mi-a spus că şi el simte şi se gândeşte deseori să nu sară peste cal !!! dar nu reuşeşte întotdeauna şi o dată a ajuns şi la spital din cauza asta... Îl întăresc să nu mai facă aşa ceva... Omul aprobă, deşi chiar el ştie că poate nu va avea puterea să se echilibreze întotdeauna, că... aşa e omul !!!
Bine-bine, dar întărindu-ne recioroc vom reuşi !!...

Învăţăm astfel treptat să folosim în fiecare moment, după specificul său, forţele pe care le avem, care ni se activează, pe care le întărim, prin care de fapt experienţa noastră se îmbogăţeşte, se specializează pe grupări mari de lucrări, de sarcini, şi ele îşi împletesc firele mai departe, oferind alte dezvoltări de care devenim conştienţi cu timpul...
Astfel de perioade ne pregătesc întotdeauna pentru vremurile viitoare. Să nu uităm că, deşi credem ca fiind în aceşti ani vârful ridicărilor vibraţionale galactice (de fapt zonale, aşa cum am mai discutat de multe ori) – vibraţia medie nu se află decât în primele sale faze de ridicare. Vor trece multe milioane de ani până la atingerea unui maxim vibraţional: planetar, stelar, galactic, subzonal şi zonal – căci toate se împletesc strâns, susţinându-se reciproc de la cele mai joase frecvenţe, pe care nu trebuie să le dispreţuim, până la cele mai înalte – dar aflate ele înseşi în creştere vertiginoasă, chiar fiind de lungă durată... În tot acest timp civilizaţia creativă mental-tehnologică a omenirii se va finaliza, iar alte popoare spirituale vor veni pe aceste meleaguri ale universului să-şi continue evoluţiile, trăirile – în ultimă, sau primă! instanţă...

Aşadar cerurile nu „se închid” – repet!! Cresc însă, în ritmurile totale (cu tendinţă totală mereu de creştere acum), alte feluri de împletiri locale, care ne vor atrage atenţia spre alte activităţi. Ele erau tot acolo, doar că se aflau în creştere sau în scădere, după forma şi viteza de mişcare proprie. Se pierdeau în strălucirea celor care ajunseseră la valorile lor maxime atunci, care apoi îşi urmează ciclul prin diminuare, estompare, în timp ce altele prind strălucire, plenitudine, oferindu-ne impulsurile lor. Totul, şi fiecare fir în parte, ne învaţă fluiditatea derulărilor, flexibilitatea atitudinilor, alegerile, înţelegerile.
Să reţinem însă că nimic nu este iluzie: iluzia este speranţă deşartă, neîmplinită, pe când toate acestea sunt reale, existente – dar trecătoare şi în acelaşi timp formatoare, întăritoare, care îmbogăţesc şi aprofundează experienţa fiecărui spirit în parte, fiecărui popor spiritual în parte, întregii lumi spirituale şi Creatorilor lor deopotrivă. Ceea ce rămâne cu certitudine este întărirea încredinţării că cele percepute pentru câteva clipe se pot dezvolta în viitor, că toate se aşează unele cu altele, cresc, sporesc, ne aduc tot mai multă experienţă şi înţelegere. Cele câteva clipe de conştientizare, de percepţie, de simţire şi de înţelegere se vor transforma treptat în mult mai multe astfel de clipe; intuiţiile multora se vor transforma în simţiri certe, reale, alăturându-şi cercetările celor mai vechi pe această cărare care, cu experienţa lor acum deja mai veche, mai consolidată, pot profita intens de forţele care le dau un impuls de pătrundere tot mai adânc, spre binele semenilor şi al său personal...
Cerurile rămân deschise... iar noi trebuie să rămânem deschişi celor întrezărite o clipă... Ele ne dau speranţa că suntem întotdeauna mult mai mult decât frunze în vânt, că suntem mult mai mult decât corpurile noastre – dar ne dau şi înţelegerea că tot ceea ce este mai puţin decât esenţa noastră monadică, spirituală ESTE TOT ATÂT DE IMPORTANT pentru noi !! Ar trebui să fie TOT ATÂT de important pentru noi... aşa cum este de fapt pentru ajutătorii noştrii astrali şi dimensionali, pentru întreaga verticală creatoare şi coordonatoare spirituală a universului...

Totul valsează cu noi – noi valsăm cu lumea noastră !!! Totul ni se apropie la un moment dat şi apoi se depărtează uşor.. pentru a reveni pe o spirală dezvoltatoare mereu de profunzimi ale tuturor celor create pentru noi!! ceea ce avem de făcut noi este să stăm cu demnitate în mijlocul valurilor şi să simţim, să înţelegem ceea ce simţim, să ne creştem înţelegerile în eternitate !!

JAPONEZII...

...mi-am lăsat sufletul să se încânte citind articolul cu adresa de mai jos...
http://www.jurnalul.ro/externe/japonezii-au-returnat-echivalentul-a-78-de-milioane-de-dolari-bani-gasiti-in-portofelele-care-s-au-recuperat-dupa-tsunami-591475.htm

...Şi poporul nostru ar fi putut evolua în acest fel. Sunt regiuni întregi în ţară unde lucrurile stau tot aşa, dar sunt şi mulţi oameni care le spun celor drepţi: „Prost ai fost!”...şi omului drept, corect, cinstit, îi pare rău – influenţat nu numai de cel din faţă, dar şi de radiaţia unei atitudini de acelaşi fel din toată lumea... Vorba ce i s-a adresat cu dispreţ este doar vârful aisbergului, un vârf care loveşte cu furie, distrugând „Titanicul” sufletului său curat şi bun...
Şi aşa ceva se întâmplă în fiecare zi în ţara noastră...

Ne gândim oare vreodată că omul bun nu este nici prost, nici fraier??!!...
Suntem oare dispuşi să ridicăm cu demnitate capul şi să spunem zâmbind îngăduitor că e bine ceea ce facem fiind în felul nostru bun şi corect??!!...

Ceea ce fac eu – după ani de zile în care am avut aceeaşi deznădejde în diferite momente, cu diferite ocazii ale vieţii, mai cu seama la munca pentru care nu am aşteptat răsplată mai mult decât mi se oferea în mod curent, a fost să ridic ochii şi să privesc cu curaj în ochii celuilalt, spunând că atâta timp cât voi trăi, să-mi dea Dumnezeu putere să gândesc şi să acţionez ca mine, şi încă mult mai frumos dacă s-ar putea, decât am putut până atunci... Cel care, de cele mai multe ori, a plecat capul cu resturi de ruşine prin „colţurile” adunate de prin valea sufletului său – nu am fost eu, şi m-am bucurat de acest lucru!! Mi-am păstrat vorba bună, demnitatea, şi nu mi-a părut rău.
Şi încurajez pe toată lumea să facă acest lucru, căci numai în acest fel, susţinându-ne gândul cel bun, cel drept, cel curat, radiem în jurul nostru cuminţenie: adică moderaţie, modestie, spirit de într-ajutorare reciprocă. Adică să ajutăm şi să ne lăsăm ajutaţi în acelaşi timp, atunci când am încercat tot ceea ce am putut face personal şi mai avem avem nevoie de ajutor pentru a merge mai departe, pentru o adevărată ascensiune a spiritului uman în manifestarea noastră terestră...
Mai mult decât atât: mulţi, poate chiar toţi cei care citiţi aceste rânduri, chiar dacă toate acestea vi se par cunoscute – normal ! – şi puneţi în aplicare asemenea rânduri (şi nu numai: orice lucruri bune pe care ştim că le aplicăm, indiferent de unde vin ele), citiţi-le cu atitudine de acceptare fără plictiseală, căci radiem în jurul nostru tot atitudini de acest fel: dacă nu primim – radiem atitudine de nepăsare, de suficienţă, de respingere care în sufletele altora se asociază instantaneu cu dispreţul, agresivitatea, imoralitatea.
Dacă primim, şi în mintea noastră, şi în mintea altora se asociază ideea că facem ceva bun, că ne bucurăm că mai fac şi alţii la fel, radiem exact acest lucru, alături de înţelegerea că din ce în ce mai mulţi oameni merg – şi vor merge mai departe pe acelaşi drum bun...
Da, noi construim, LA PROPRIU, aici, acum, lumea în care trăim –construim acest loc, acest spirit uman, pe fundalul cunoaşterii multor altor lucruri, locuri, feluri de întrupaţi – întreg universul, alte universuri... În primul rând ne creăm umanismul cu hotărâre şi demnitate – înainte de a dori să scăpăm de Pământ şi de semenii noştri urâţi la suflet...

... Oare spiritele lor nu se bazează pe sprijinul nostru, fie chiar şi dispreţuindu-ne temporar??!!...

În acest fel deschidem „porţi” (metaforic vorbind) către sufletele semenilor noştri şi nu ar trebui să ne lăsăm influenţaţi că nu suntem răsplătiţi măcar cu atitudine prietenoasă. Unii pot – alţii nu... Gândul concret şi bun, că noi chiar ajutăm la crearea redeschiderii umanismului creator în sufletul semenilor noştri să ne încredinţeze să acceptăm cu modestie că toate ne sunt DEJA CREATE ŞI MEREU ÎN CURS DE REMODELARE după necesităţile evoluţiilor noastre, pe care numai marii creatori şi coordonatori ai evoluţiilor noastre au puterea să le creeze şi să le ofere impulsurile de modificare necesare nu numai nouă, oamenilor, ci şi tuturor vieţuitoarelor planetare. Pe care le uităm noi, oamenii, de cele mai multe ori...
În asemenea conjunctură planetară, noi trebuie să ne străduim să ne armonizăm cu schimbările despre care auzim – unii dintre noi chiar le putem vedea, dacă ne direcţionăm atenţia mai puţin către cele din care se pot scoate bani şi mai mult către cunoaşterea pe care o putem oferi şi celorlalţi semeni: care aşteaptă multe din partea celor care îi pot ajuta, în orice fel !! Toată lumea simte acum, toată lumea are intuiţii în momentele de vârf vibraţional al locului de trai curent, de vârf biologic personal, corporal. Înafara momentelor de vârf, când observăm curgeri cu totul speciale ale conştiinţei noastre, să căutăm să ni le extindem: adică – prin căutare efectivă a regăsirii percepţiilor estompate după trecerea vârfurilor de activitate ale tuturor corpurilor noastre. Şi vom reuşi, cu siguranţă!!
Încercând să facem acest lucru, nu numai că împulsionăm activitatea corpurilor noastre, dar extindem totodată ceea ce am numit percepţia sferică şi radiem totodată celor din jurul nostru aceeaşi încercare – indiferent dacă la început este mai mult sau mai puţin accentuată, mai mult sau mai puţin conştientă.
În acest fel devenim treptat, la modul concret, co-creatori: nu neapărat ai unor mari structuri universice – dar intrăm în învăţături şi rămânem, în spaţii de orice fel de vibraţii, elevii celor care doresc să devenim şi noi asemenea lor, mari creatori ai celor mai puternice şi mai subtile lucruri structuri ale universurilor.
Învăţăm să devenim creatori de atitudini, creatori şi formatori ai marilor armonii umane şi planetare care ne sunt necesare tuturor, formatoare de drumuri ale evoluţiilor noastre. Învăţăm astfel că orice mare creator şi coordonator de evoluţii a trecut prin etapele prin care trecem şi noi acum şi, dacă ştie să creeze material şi energetic până în inima universurilor, ei ştiu să facă în egală măsură toate lucrurile „mărunte”, care pe noi acum ne plictisesc, dar peste care ei nu trec nicidecum. Avem – de altfel – un bun exemplu prin viaţa lui Iisus – atât cât o cunoaştem, dar ea este o operă în care tot ceea ce este omenesc se îmbină splendid cu tot ceea ce este ceresc. Şi nu numai...
Aş zice că, de undeva, El ne spune permanent: „Curaj!... Succes!!”
Suntem pe drumul lui Homo Pantocrator, am mai discutat despre acest lucru, cu drag, pe undeva pe aici.
Drumul acesta trece negreşit prin momentele în care ne dovedim personal că nu ne pare câtuşi de puţin rău că suntem cinstiţi, corecţi, modeşti, iubitori !!!

VIAŢA TRĂITĂ CA O MEDITAŢIE (4): CÂTEVA PRECIZĂRI

Am numit această serie de articole astfel – adică: o viaţă liniştită, senină – dar atentă, lucrativă şi socializând ca o rază de lumină care pătrunde în sufletele semenilor noştri, chiar şi atunci când trebuie să fim severi. Severi – dar nu agresivi, răi.
De remarcat, în trecere, că meditaţia nu ar trebui să fie numai o relaxare fără obiect de studiu, ceea ce mulţi oameni uită sau, mai nou, se crede că nu avem nevoie de cunoaştere, dacă tot am aflat că noi cunoaştem de felul nostru, e suficient să acceptăm acest lucru şi să nu mai cercetăm – ci doar să ne ţinem la curent în general cu lumea, pentru ca rostul nostru pe Pământ să fie deja împlinit… fiecare dintre noi are sarcina sa de destin, precum şi datoria faţă de el însuşi să se impulsioneze la lucru spiritual şi să ofere semenilor săi care evoluează asemănător: efectele, rezultatele lucrului său.

Foarte mulţi oameni folosesc meditaţia pentru alungarea gândurilor, pentru golirea de gânduri, fără să ştim că alungarea gândurilor nu este un ţel în sine, ci:
– întreruperea gândurilor curente, frământărilor pentru anumite aspecte ale vieţii curente; atunci când este cazul – lăsarea intenţionată a gândurilor să curgă în analiză: când înţelegem că frământarea cu care sunt obişnuiţi oamenii azi nu este decât o sumă a oscilaţiilor în lipsa obişnuirii cu analiza disponibilităţilor personale şi a facilităţilor din mediu pentru rezolvarea situaţiilor. Odată clarificată, înţeleasă bine o astfel de rădăcină, ne vom obişnui să gândim sintetic toate disponibilităţile şi facilităţile pe care le avem la îndemână sau se profilează să apară în timp util; putem planifica operaţiunile şi apoi să aşteptăm derularea evenimentelor, cu deschidere personală asupra situaţiilor neprevăzute, cu încredere şi fără frică asupra celor care ne depăşesc – dar din care avem multe de învăţat, de adaptat din experienţa noastre anterioară. Şi nu în ultimul rând să fim deschişi în faţa ajutorului dumnezeiesc, care ne vine atât din partea entităţilor ajutătoare, cât şi din partea oamenilor care participă, cu experienţa lor spirituală, la acelaşi eveniment. Care – foarte multă atenţie la acest aspect !! – au rolul momentan de a ne trage mai sus sau chiar mai jos, căci evenimentul la care participăm nu întotdeauna se rezolvă prin manifestări foarte înalte: însă atitudinea faţă de participanţi să fie de înaltă ţinută morală şi participarea de cea mai bună calificare, punând exact cele potrivite în locurile potrivite. Acceptându-le pe toate şi făcându-ne astfel acceptaţi de societate în ansamblul ei;
– cu timpul întreruperea gândurilor prin voinţa proprie determină uşurinţa mutării lor de la o clipă la alta de la un subiect către alt subiect, conducând la o gândire echilibrată spre unul sau altul dintre ţelurile înţelegerii realităţii noastre. Se formează şi se consolidează astfel un fond de liniştire profundă, în care începem să înţelegem că el este – de loc paradoxal – alimentat de aducerile în faţă a nemulţumirilor actuale din societate, de neînţelegerile şi nemulţumirile din situaţii anterioare pline de frământări, întrebări peiorative, dialoguri certăreţe interioare şi exterioare. Este un fel de gol – deşi nu chiar gol, ci doar un segment vibraţional care alimentează cele de vibraţie mai mică, iar omul astfel înţelegător trebuie să le accepte şi să le sublimeze: să le accepte ca fiind ale semenilor, ale oamenilor, ale altor vieţuitoare planetare, că sunt etape peste care nu mai poate să se amestece, înţelegându-le rolul pe scara înaintărilor, înălţărilor… Se înţeleg astfel ceea ce se numeşte îndeobşte: negativ, malefic, rău, cumplit. Se înţeleg deviaţiile către manipulare şi control, se înţelege rostul lăsării lor în lumea contemporană, pentru ajungerea tuturor, mai devreme sau mai târziu, la înţelegerea manifestărilor semenilor: care ne aduc în faţă propriile vechi manifestări, pe care le-am depăşit cândva, dar care apar fără să vrem, prin amprentare, şi ne determină creşterea infinită a răbdării, înţelegerii, precum şi posibilitatea de a ni le remedia pe loc, apoi de a ajuta şi pe alţii să-şi remedieze atitudinile inflexibile şi distrugătoare.
De asemenea, sunt lucruri încă şi mai apropiate de comportamentul nostru cotidian: se formează înţelegerea rostului amestecului nostru într-o discuţie sau dimpotrivă, ieşirea din discuţii atunci când lumea nu se poate armoniza cu cele ale noastre – dar fără frustrare, fără durerea de a nu fi fost luaţi în seamă, fără să credem că numai atitudinile de “înaltă clasă” sunt importante. Importante sunt toate, căci toate sunt căi de ajungere către cele înalte, iar sărirea peste etape conduce deseori la rupturi şi oboseala de a face faţa acestora conduce la întârzieri în înţelegerea evenimentelor în flux optim.
De aceea cei mai înalţi spirituali ai lumii au trăit chiar în mijlocul oamenilor sau, dacă nu trăiesc în mijlocul lumii, nu rareori pătrund în aglomeraţiile urbane, trăind perioade mai lungi sau mai scurte, după necesităţile pe care numai ei le cunosc.

Aceia dintre noi care îşi stăpânesc şi îşi gestionează gândurile – căci asta este de făcut: să învăţăm să ne gestionăm, să ne gospodărim gândurile – ştiu să-şi gestioneze atitudinile faţă de viaţă, de vieţuitoarele planetare, de semenii lor şi faţă de activităţile lor: ei au ce să facă, ei nu sunt deranjaţi de faptul că o anulare de întâlnire nu a fost comunicată la timp, că un eveniment a dat buzna fără ştire în viaţa lor, că nu li se răspunde la întrebări sau nu li se acceptă răspunsuri. Oameni perfecţi nu sunt pe toate cărările, de aceea chiar şi cei care sunt doar mai înaintaţi pe acest drum, chiar dacă se necăjesc omeneşte, se reechilibrează imediat, înţelegând şi acumulările de amprentări normale din lumea noastră – care trebuiau să se descarce, şi rădăcinile lor, şi necesităţile de analiză ale momentelor cumulate. Şi pentru ei înşişi, şi pentru cei din jur. Iar la momentul oportun, vor comunica semenilor, la nevoie, rezultatele analizelor lor.
Căci ei nu se aruncă imediat să comunice ceea ce au aflat într-o clipă de înţelegere relativă, ci stau liniştiţi un timp, să li se aşeze şi lor cunoaşterile, să perceapă efectele, să vadă chiar modificările apărute. În astfel de situaţii – şi nu numai, bineînţeles – răbdarea cu care am realizat exerciţiile de percepţie sferică, totală, însă la nivelul propriu de înţelegere, îşi oferă din plin roadele.
Şi astfel viaţa în sine se mulează pe obişnuinţa meditaţiei active, progresiste, unde simţirea şi gândirea se împletesc exact acolo unde trebuie şi mai ales exact atât cât trebuie. Pe cât posibil în linişte adevărată, o linişte care nu mai este ceva literar, ci o cucerire reală pentru viaţa omului.

Toate concură la întărirea fondului propriu de liniştire şi la liniştirea mediului de trai: a semenilor şi a câmpului emoţional-astral înconjurător, al societăţii locale, cu trimitere pe termen mai lung către liniştirea societăţii planetare.

Ne punem mereu întrebarea ce putem face pentru lumea în care trăim...
Iată ce putem face... Pur şi simplu să trăim liniştind-o, pe cât putem. Nu este foarte mult pentru un om, dar dacă suntem mai mulţi, ceva se schimbă...
...În linişte sufletească, dar nu necunoaştere... Pe cât posibil să nu alungăm cunoaşterea...

Pe fondul de liniştire astfel obţinut, percepţiile curg fără să fie influenţate de gândurile cotidiene, ceea ce conduce şi la liniştirea mentalului nostru, şi la ordonarea, cuminţirea generală a gândurilor, la înţelegerea felului în care putem să folosim aceeaşi atitudine în cotidian, în orice lucrare, în orice acţiune pe care o derulăm: pentru întreţinerea vieţii, pentru crearea de condiţii pentru propria evoluţie şi a celor din jur.
Putem să facem multe lucruri prin care să realizăm o asemenea trăire. O trăire înţelegătoare, în felul ei ingenuă prin seninătatea ei, prin gingăşie, delicateţe – în deplină cunoştinţă de drum, şi nu prin necunoaştere. Momentele grele pot să provoace impulsivitate şi nervozitate, dar ele trec fără să fie paroxistice şi fără să lase urme în atitudinea prietenoasă faţă de lume – înţelegând în acelaşi timp de ce alţii nu o pot încă avea. Totul se realizează cu răbdare şi cu înţelegere chiar faţă de noi înşine, faţă de propriile noastre neputinţe de a reuşi de la bun început, pentru a putea face acelaşi lucru şi faţă de alţii. Pentru că o gândire şi o smţire avansată trebuie să le includă pe toate şi să găsească un loc decent pentru toate – nicidecum să le excludă, să le arunce, să le distrugă.
Toţi, toate sunt, şi suntem treptele unei scări gigantice, care foloseşte tuturor vieţuitoarelor. Nu rupem o treaptă după ce am păşit pe următoare: ne putem trezi la un moment dat singuri şi neputincioşi, dar şi dacă ne dezechilibrăm putem să cădem şi nu mai are cine să ne sprijine…
Ajungem astfel să discutăm despre gândirea sferică – nu numai acea gândire logic-sferică, care ia în calcul toate variantele posibile de gândire (liniară, analogică, strategii ) sau ceea ce alţii consideră: gândire reunind idei, noţiuni şi imagini – gândirea “prin imagini” care este, dincolo de simplism, altceva decât gândire propriu-zisă. Gândirea sferică se propagă sferic şi astfel nu cunoaşte limitări, ci caută să pună toate cele cunoscute în aceeaşi lumină şi să menţină lumina de-asupra drumului, mereu.

Vom discuta pe larg despre gândirea sferică, după ce am discutat despre simţirea, percepţia sferică.

Iată, aşadar, care este scopul general al acestor “exerciţii”.
De fapt le numim exerciţii doar pentru formarea unui fel de a înţelege întâmpinarea pe care o datorăm la modul practic, direct, concret, a transformărilor pe care creşterea vibraţiei medii planetare o realizează asupra corpurilor noastre.

Creşterea vibraţiei planetare – fenomen care se desfăşoară înafara voinţei şi puterilor omeneşti, oferă astfel spiritelor posibilitatea de a-şi folosi treptat, dar repede, tot mai multe feluri de forţe proprii, pe care şi le ştie foarte bine la nivele înalte de vibraţii planetare, dar prea puţin la nivele de vibraţie planetară scăzută. Ştim să trăim, să ne descurcăm şi în astfel de condiţii – dar trebuie treptat să aducem modul de comportament, atitudinea faţă de viaţă şi creaţie la nivelul celor pe care le avem în vibraţii planetare înalte.

Mai mult, tot ceea ce învăţăm şi consolidăm acum, completat cu cele pe care le vom remodela la nivele din nou crescute, aşa cum adultul îşi corectează conştient atitudinile formate în copilărie, este experienţă proprie de învăţătură şi sprijin pentru alţii, care vor face şi ei la fel, în vremurile care vor veni.
Învăţăm să înţelegem evoluţiile, să acceptăm modificările care sunt de fapt treptele de urcat pe culmi tot mai înalte, rând pe rând, învăţăm să ajutăm cu încredere natura să se desfăşoare asupra noastră, învăţăm să ne lăsăm ajutaţi, pentru a învăţa cum să ajutăm şi noi, la rândul nostru, pe cei care ne vor necesita ajutorul, în evoluţiile noastre comune.
Ceea ce facem noi, ceea ce discutăm acum, aici, nu sunt fenomene unice, nu sunt singulare, nu se petrec pentru prima dată. Nu le creăm noi, oamenii, nu formatăm câmpurile planetei – dar ajutăm prin atitudinea noastră să mergem în ritmul celor care se petrec cu ea: şi pe noi înşine, şi pe cei din jurul nostru. Se fac insule de linişte, de atitudine deschisă, de toleranţă şi respect, care se unesc treptat – dar repede – determinând şi alţi oameni să ajungă la liniştire prin demnitate, respect şi înţelegere. Influenţa de acest fel este largă, dar este bine să ştim că nu oamenii – fie ei oricât de buni – schimbă vibraţia, câmpul planetei, ci ajutorul ne vine din partea coordonatorilor evoluţiilor noştri, numiţi de noi global, în expresie de sinteză, Dumnezeu. Să nu uităm acest lucru, oricât de vechi sunt exprimările, oricât am crede că energia „nouă” este susţinută şi prin exprimări noi... Unele adevăruri sunt şi rămân nepieritoare...
Din apropierea noastră, chiar de pe Pământ, suntem ajutaţi de oamenii străvechi – Moşii i-am numit în studii, numiţi şi Nemuritorii: sunt muritori, dar comparativ cu vieţile noastre trăiesc mult mai mult: unii sunt născuţi înainte de ultima glaciaţiune, trăiesc şi în prezent, alţii s-au născut între timp. Şi ne vor conduce cu dragoste şi respect până la sfârşitul evoluţiilor noastre pământene...

Dacii, geţii, ştiau bine că ceea ce trăim azi se petrece ciclic, în cicluri mai largi sau mai restrânse. Azi le numim altfel, dar ne referim la aceeaşi situaţie.
Care are particularităţi de la o galaxie la alta, de la o stea şi planetă la alta: toate în funcţie de evoluţiile spiritelor întrupate în stelele şi planetele galaxiilor, în biosistemele lor planetare asemănătoare mai mult sau mai puţin celor cunoscute de noi pe Pământ, acum.
Noi înşine am trecut, ca spirite întrupate aici, pe Pământ, în trăiri mult mai complexe decât cele pe care le avem acum, am avut activităţi mult mai complexe decât ceea ce se poate numi activitate omenească – de orice fel, acum. De multe ori comunicările astrale pe care le primim ne încurajează să credem că există multe alte lucruri în univers, chiar dacă noi nu le ştim direct de aici, de pe Pământul timpurilor pe care le trăim acum. Dar ni se aduce aminte prin povestiri scurte, legate de trăirile noastre pe alte meleaguri universice, ce putem să facem, echilibrându-ne faţă de ceea ce alţi semeni ai noştri cred că pot manipula în viaţa şi materia înconjurătoare, chiar câmpurile planetare prin unelte, tehnologii şi chiar influenţare mentală de la distanţă. Între cele două feluri de inspiraţii privind puterile sale, omul simplu învaţă să se echilibreze singur, preţuind în continuare şi purtătorul celest de informaţie, şi cel care face tot felul de activităţi mai mult sau mai puţin morale, pe planetă. Învaţă să facă ceea ce poate, la nivelul celor pe care concret le are în faţa sa, în viaţa sa, zilnic câte puţin, fără să se exalte lipsit de modestie că noi, cei puţin “treziţi” modificăm câmpurile planetei, suntem singurii aducători de bine în mica noastră lume, pentru care toţi ceilalţi ne vor fi recunoscători cândva…
Nu trebuie să stăm decât cu demnitate în strunga vremurilor, făcând ceea ce putem , acceptând deopotrivă că sunt oameni care au sarcini de desfăşurare pe sistem de cunoaştere veche, actuală şi sarcini de revenire în cunoaşterile străvechi. Străbunii noştri aveau puteri deosebite, dar nu se gândeau la lucruri cosmice, deşi le cunoşteau bine – până în inima deasă şi puţin-înţeleasă de noi azi, a universului şi apoi până dincolo de fruntariile lui la polul opus. Dar puterile pe care le aveau le foloseau concret la ridicarea vieţii pământene pe culmile sale de calitate, moralitate, înţelegere şi pregătire pentru vremurile pe care le aveau în faţă.
Şi făceau lucruri foarte importante, fără să se gândească că ar fi unici, ca vremurile ar fi unice, nerepetabile. Ştiau bine de “valurile” vremurilor, cu vălurele lor mici şi liniile ample ca şi dealurile pe care sunt muşuroaie, care merg spre munţii maiestuoşi şi apoi coboară pe plaiurile largi de la poalele lor…
Deocamdată asta ar trebui să facem şi noi, stând drepţi, dar flexibili pe drumul vremurilor...

Astfel, ar trebui să înţelegem că nu numai noi “ştim” sau “facem” sau “trăim pentru prima oară”. Sigur, condiţiile sunt întotdeauna altele, de la o clipă la alta, dar numai pentru că evoluanţii sunt alţii, iar dacă sunt în cea mai mare parte aceleaşi spirite întrupate într-un ciclu de vieţi pe aceeaşi planetă, forţele lor sunt altele de la o perioadă la alta, experienţa este alta şi modul de trăire este altul – de fapt aplicarea experienţei în alte condiţii, spre consolidare şi îmbogăţire.
Însă avem parte de acelaşi fel de raportare la planeta şi la cosmosul care ne ajută permanent. Pe care le putem ajuta, cu conştiinţa noastră de creatori înaintaţi.
Să ştim astfel că nu suntem nicidecum primii şi nu vom fi nicidecum ultimii – ceea ce ar înseamna că după noi alţii nu ar mai putea ajunge la performanţele noastre, în această lume asupra căreia avem impresia, uneori, că am fi stăpâni… unici şi nedrepţi stăpâni…

NU NUMAI COSMOSUL ÎL AVEM DE ÎNŢELES, CI ŞI PROPRIA NOASTRĂ ISTORIE...
În acest context este de discutat şi tendinţa de a crede că un singur popor, o singură populaţie ar sta la baza tuturor civilizaţiilor lumii – dacă se porneşte de la premiza primei creaturi care a făcut primul pas ieşind din animalitate şi căutând locuri propice dezvoltării manifestărilor sale treptat conştientizate. Azi mai multe popoare îşi revendică primul pas şi civilizarea lumii, reminiscenţă din timpurile marilor migraţii, când grupuri din câte un popor migrator porneau la drum prin lume, ştiind că şi alte grupuri făcuseră acelaşi lucru, înaintea lor: migrând pentru a căuta locuri din ce în ce mai bune pentru dezvoltarea proprie şi protejând pământurile şi apele: şi de depopularea locurilor prin îndepărtarea animalelor de aşezările umane, şi de sărăcirea solurilor prin cultivarea celor necesare hranei umane. Vom începe să înţelegem rostul profund al începuturilor migraţiilor umane, înţelegând schimbările prin care şi noi trecem acum: populaţiile mileniului al III-lea Î.Ch. aveau alte percepţii, dar căutau acelaşi lucru – să se armonizeze cu “timpurile” care se schimbau. Mai mult sau mai puţin conştient, omul a simţit întotdeauna orice schimbare a naturii şi a învăţat să-şi folosească experienţa pentru a se adapta, a se armoniza cu tot ce îl înconjoară.
Da, printre multe altele, ar fi necesar azi să înţelegem derularea vieţii populaţiilor umane la începutul milenului III î.Ch.: acesta fiind momentul în care au început de fapt primele valuri mari de migratori către Europa. Şi nu numai – dar acestea ne interesează pe noi, europenii, în mod special.
Migratorii acelor timpuri au pierdut doar într-o oarecare măsură cunoaşterea străveche, din cauza ruperii de teritoriile binecunoscute de ele. Pe de altă parte, ei au preluat mare parte, spre completare şi adaptare, din cunoaşterile tradiţionale ale populaţiilor locale, de pe teritoriile europene: foarte apropiate atunci de cunoaşterile lor de acasă.
Valurile ulterioare de migratori, din mileniul I î.Ch., şi-au găsit asemănări cu populaţiile amestecate din teritoriile nou descoperite de ele, dar cunoaşterile lor nu se mai asemănau în proporţie prea mare cu cele ale populaţiilor întâlnite. “Timpurile” îi obligaseră să se adapteze trăirilor din mers, formând civilizaţii în goana calului, în umbra căruţelor care le ducea avutul, atâta cât rămăsese din el. Purtau şi cele străvechi ale lor, şi adaptările de pe drum, din curiozitate sau din necesitate. Au ajuns la noi ca legende, mituri, poveşti şi istorii. Uneori numite cald şi profund: nemuritoare…

De aceea ar trebui să înţelegem că particularităţile de trăire, exprimare şi obiceiurile populaţiilor din diverse regiuni au şi asemănări, dar şi deosebiri, mai ales de manifestare. Populaţiile migratoare noi – în parte sălbăticite de înstrăinări repetate, au supravieţuit prin caracter agresiv pronunţat şi dorinţa acerbă de a-şi crea propriile aşezări, cu orice preţ, în regiunile cele mai îmbelşugate.
Cu toate că mare parte din civilizaţiile vechi, locale, tradiţionale, şi-au văzut distruse aşezările şi astfel s-au pierdut vestigii ale vieţii lor pe propriile meleaguri, multe semne comune au rămas până azi în moştenirea fiecărui popor în parte. Începem să înţelegem astfel că există elemente comune tuturor populaţiilor – mai ales pe arealul euro-asiatic-mediteranean – şi nu o populaţie sau alta este aceea care a creat şi civilizat alt popor, împrumutând prea puţin sau de loc de la alţii şi impulsionând în schimb doar dezvoltarea altora; arogându-şi astfel merite – acolo unde de fapt au existat, la începutul civilizaţiilor cunoscute azi de noi, mai multe asemănări decât deosebiri în ceea ce priveşte modul de manifestare, trăire, limbaj, reprezentări artistice (pictură, sculptură, arhitectură, decoraţiuni interioare şi exterioare) sau de sunet (incantaţii – variaţii vibraţionale prin sunet pentru menţinerea sănătăţii, pentru ridicarea sau menţinerea vibraţiei corporale generale; muzica instrumentală avea efect general asupra omului şi vieţuitoarelor din mediul aşa-zis “sălbatic”, vegetaţie şi animale deopotrivă). Şi nu numai.
Ceea ce vreau să relev aici, este o gândire care aduce în sfera de discuţie dezvoltarea tuturor populaţiilor lumii, fără deosebire, pornind de la aceleaşi cunoaşteri profunde şi, făcând doar o buclă largă în contemporanul de supravieţuire în condiţii grele de trai, omenirea să revină la cele dinainte, însă întărită din punct de vedere spiritual pe multe planuri. Cu acest prilej, prin folosirea minţii şi a intuiţiilor care aduc elemente ale vieţii omeneşti dinainte de schimbarea survenită după ultima glaciaţiune, omenirea a trebuit să adapteze cele cunoscute şi să preia cunoaşteri noi în drum, prin schimburi de experienţă între membrii comunităţilor, pentru ca însuşi drumul să fie tuturor mai departe, mai uşor.

Un mic exemplu ar aduce poate o clarificare în ceea ce doresc să scriu. România şi Japonia sunt ţări foarte depărtate una de alta şi cu toate acestea, studiind bine activitatea populaţiilor locale, tradiţionale, străvechi: getice de pe teritoriul României şi mai recent, câteva elemente de practică reiki, am ajuns la concluzia unor mari asemănări între ele. Ceea ce însă nu este de loc egal cu a accepta că orientalii i-au învăţat pe geţi cum să folosească energiile şi nici că geţii s-au călătorit şi le-au oferit cunoaşterea lor privind folosirea energiilor cosmic-planetare pentru susţinerea sănătăţii corporale.
Sigur că am studiat elemente de şamanism de tip toltec, tradiţii ale vracilor est-africani, ale insularilor din Pacific, ale maorilor din Australia, ale celţilor înrudiţi atât de puternic cu “indienii” nord-americani şi cu tracii din estul şi sudul Europei. Sau invers – dar este tot la fel…
Finalitatea tuturor tradiţiilor, de pretutindeni, este “trăirea în…”: în fiecare fel de tradiţie a poporului, după ce în trăit în obligativităţi ale regulilor altora. Este regăsirea şi folosirea legăturilor de toate felurile: vitale, emoţionale, mentale, cauzale, la nivelul lor cel mai înalt, din care au pornit cândva, înglobând cu prietenie însă cele ale vecinilor, semenilor la nivel de popor: şi ale popoarelor de pretutindeni.
Am simţit două lucruri în faţa celor care mi-au vorbit despre: trăirea în Reiki, trăirea în Şamanism, Dao, etc.:
1. Orice şcoală bazată pe cunoaşterea energiilor şi influenţelor oricăror vieţuitoare ale planetei, planetei însăşi, stelei care o guvernează, întregului cosmos înconjurător, aşadar orice asemenea şcoală poate urmări ridicarea nivelului spiritual propriu-zis şi, prin oferirea pentru sine drept exemplu, mai mult sau mai puţin urmărit, participarea la ridicarea nivelului spiritual al lumii înconjurătoare.
2. Toate popoarele au o moştenire de acest fel, mai mult sau mai puţin evidenţiată, în funcţie de modul în care au putut să-şi păstreze tradiţionalul, zestrea sa autentică. Multe au fost păcălite referitor la această zestre – aşa cum au stat lucrurile şi cu poporul nostru, dar nu vreau să evidenţiez acest lucru – doar să ştim că a fost o etapă pe care trebuie s-o înţelegem şi să încercăm să o lăsăm în lăcaşul ei, continuând să ne înţelegem forţele proprii, cunoaşterea profundă oglindită în elementul tradiţional cultural: lucruri pe care începem să le conştientizăm acum ca fiind o zestre specială, splendidă, fantastică a străbunilor noştri!!!
Să conştientizăm de asemenea, aşa cum am mai discutat şi cu alte prilejuri, că nu ne cunoaştem propria zestre, de aceea doritorii de cunoaştere spirituală avansată, liberă, profund omenească, merg în alte părţi ale lumii, plătesc din greu cursuri cu cunoaşterea altor popoare, pentru a afla multe lucruri legate de ceea ce subconştientul le cere imperios: cunoaşterea profundă a celor care deja sunt în sufletele lor, legate de trecutul propriu, simţind o nevoie clară de ceva precizări pentru ca totul să irumpă la suprafaţă!...
Şi totul este de respectat.

Toate cele detaliate în articolele anterioare pot fi înţelese complet de către cei care au curiozitatea – hai să spunem chiar curajul – să parcurgă etapele descrise. Chiar dacă unele etape dintre cele descrise par familiare, ne-au fost trăiri spontane de multe ori în derularea stărilor de meditaţie, totuşi este destul de lung drumul de la spontan la volitiv, conştient, alegând noi înşine momentul în care avem timp, suntem liniştiţi şi dorim să desfăşurăm o cercetare proprie.
De ce presupune parcurgerea unor etape, chiar dacă suntem întrucâtva familiarizaţi cu acest fenomen – simţirea sferică – şi nu este de ajuns să ajungem la ceva rezultate mulţumitoare, aşteptând să se deruleze de la sine ceva? De altfel este întrebarea pe care şi-o pun mulţi care nu acceptă cursuri, exerciţii, conştientizări speciale ale fenomenelor... Cei care acceptă poate şi-au pus şi ei întrebări de acest fel, mi-am pus şi eu acelaşi fel de întrebări şi am ajuns la propriile mele concluzii.

Spuneam pe parcursul articolelor anterioare că asemenea exerciţii ne formează o percepţie de jur-împrejurul nostru, în care putem ajunge să conştientizăm simultan şi puternic marcat tot ceea ce ne pot oferi simultan simţurile. Experienţa câtorva luni de asemenea simţire conduce la estomparea greutăţii de a primi totul deodată, senzaţie de greutate care poate apare la început. Şi, dacă mai apar şi alte percepţii înafara celor care vin prin simţurile corpului fizic, în timpul exerciţiilor, este bine să nu le urmăm deocamdată cursul, până ce nu consolidăm bine percepţiile pe care le urmărim.
După familiarizarea cu simţirea sferică fizică vom da drum liber şi simţurilor neobişnuite, elementelor extrasenzoriale. Să nu ne fie teamă că ele dispar, să nu lăsăm totul deoparte doar pentru că ceva deosebit a apărut în viaţa noastră – ceva ce doream mult încă dinainte. Dimpotrivă, ele se consolidează în felul lor, prin autocunoaştere. De asemenea, învăţăm să le ţinem în frâu, să le controlăm, iar aceast lucru este deosebit de important – chiar dacă nu ne-am gândit la astfel de aspecte până acum. Căci şi aici se pot petrece lucrurile la fel cum şi în călătoria astrală există pericolul desprinderii corpului astral în mijlocul străzii – doar la cufundarea atenţiei în interiorul propriu: trăire repetată pe care şi eu am avut-o, până când am învăţat să mă ancorez în realitatea exterioară cu ajutorul simţurilor. În cadrul apariţiei spontane a clarsimţurilor – clarauz şi clarvere de regulă – ne putem trezi că în faţa ochilor nu mai avem semaforul, ci un peisaj superb, mult-râvnit de noi! ceea ce ar putea să ne pună chiar viaţa în pericol, la fel şi pe a altora... Chiar e de dorit să vă sperii un pic, ca să lăsaţi clarsimţurile până ce vă obişnuiţi cu toate simţurile fizice care se manifestă simultan. Sigur că ele se pot manifesta spontan, fără pregătire anterioară (ceea ce şi eu am păţit, încă din copilărie) şi nu de puţine ori viaţa mi-a fost în pericol... noroc cu ajutătorii care m-au ferit în clipa de necesitate. Dar se poate ţine în frâu o asemenea situaţie, prin ajutorul simţurilor corpului fizic – adică exact ceea ce am vrut să vă arăt acum, aici.
Personal nu recomand menţinerea stabilităţii senzoriale, la început, prin ancorări mentale numite împământări, căci nu avem de cele mai multe ori puterea necesară menţinerii noastre în echilibru stabil. Este specific unei activităţi destul de consolidate în plan astral-mental. Şi mulţi îndrumători nu conştientizează acest lucru... Vom discuta separat.
Mulţi oameni care au păşit pe această cale nu şi-o mai doresc pe cea „veche”şi iată, ea este bună în orice situaţii!!! Şi tocmai de aceea ne este întruparea actuală, în astfel de condiţii terestre, pământene – condiţiile noastre actuale de trai. Clarsimţurile sunt apreciate ca fiind ceva fantastic, uluitor de frumos pentru exaltaţii vremurilor noastre, considerate fiind specifice pentru „energia nouă”, iar cei care nu le folosesc sunt dispreţuiţi pentru faptul că au „rămas” în „energia veche”. De altfel vom vedea într-un studiu detaliat ce înseamnă energie veche şi nouă în condiţiile pe care le trăim azi.

La fel ne putem confrunta cu alte situaţii, izvorâte din exerciţiile zilnice de felul celor expuse anterior, pe care putem ajunge să le facem ca un fel de rutină, fără să fim conştienţi unde ne poate conduce o astfel de obişnuire. Pe lângă faptul că trebuie să ţinem cont că ele sunt exerciţii de conştientizare pentru ridicarea calităţii manifestărilor noastre, să ţinem cont şi de faptul că asemenea exerciţii nu le facem în timpul derulării activităţilor care necesită un grad înaintat de atenţie, de precizie pentru execuţie (folosirea unor obiecte ascuţite, unor utilaje cu grad multiplu de folosire, muncă normată de serviciu).
Dar în final vom folosi din plin rezultatele obţinute în derularea tuturor activităţilor noastre.
Cu toate acestea este bine să nu ne bazăm decât pe percepţiile corpurilor noastre fizice în principal chiar dacă mergem simplu pe stradă, cu atât mai puţin dacă conducem o maşină sau suntem pe o cărare de munte. Până la consolidarea folosirii fizicului, şi apoi a mentalului, să ne bazăm tot pe simţurile corpului fizic, căci numai aşa vom fi întotdeauna siguri de cele pe care le desfăşurăm pe Pământ. Cel mai natural mod de ancorare – după părerea mea – rămâne numai atenţia concentrată la locul de desfăşurare a vieţii.
Am să accentuez şi acum, şi în studiile următoare faptul că pentru derularea diferitelor lucrări mentale omul este astăzi suficient de puternic pentru a nu-i mai fie frică de tot felul de lucruri care aveau temei în trecut: când vibraţia planetară era foarte joasă. Este o situaţie care s-a modificat mult azi, şi totul se dezvoltă în continuare, căci vibraţia planetară este în curs de ridicare din ce în ce mai puternică pentru încă câteva milioane de ani de acum încolo.
Revenirea mentală va fi rapidă şi clară, pentru că nu ne tragem din maimuţă, repet, ci suntem coborâtori din civilizaţii pozitive înaintate inimaginabil de mult – pentru noi, cei care am fost ţinuţi departe de cunoaştere. Creşterea vibraţiei medii planetare ne deschide memoriile, iar elementele arhetipale din structurile corpurilor noastre fluidice deschid simţurile lor specifice. Totul concură astfel la schimbarea noastră. Viaţa viitoare, pentru cei care vor mai rămâne, în continuare pe Pământ, va fi o revenire la viaţa lemuriană şi atlantă din trecut – cu îmbogăţiri, consolidări şi întăriri cîştigate în toată această perioadă cunoscută de noi, azi.
Vom mai discuta însă pe larg despre astfel de teme, din mult mai multe puncte de vedere decât cele expuse mai sus.

Creşterea acuităţii percepţiilor asupra lumii înconjurătoare conduce la înţelegerea multor lucruri, multor desfăşurări, multor profunzimi. Este în acelaşi timp o cunoaştere exterioară – dar şi o concentrată cunoaştere de sine. O cunoaştere a celor pe care obişnuim să le facem, personal. O cunoaştere a unor lucruri aparent noi – căci ele sunt doar manifestări rare în viaţa noastră şi nu le-am cunoscut bine până în momentul acestor derulări. Însă ele devin importante prin imprevizibilitatea cu care pot irumpe la un moment dat în viaţa noastră. Şi putem să fim pregătiţi să le primim.
În funcţie de cunoaşterea pe care o avem dinainte de începerea unor astfel de dezvoltări, putem ajunge la diferite concluzii proprii. Din discuţiile avute cu mai multe persoane de-a lungul timpului, pot aduce în faţa voastră câteva subiecte care mi s-au părul mai profunde, abordate şi ca urmare a vizionării unor filme sau citirii unor articole pe net sau cărţi de publicaţie recentă.
Vom discuta în articolul următor, acum deja s-a strâns mult de citit !!!

VIAŢA TRĂITĂ CA O MEDITAŢIE (3): CONTINUAREA EXERCIŢIILOR

Personal fac astfel de exerciţii din când în când, chiar dacă prima dată le-am efectuat în 1997 – 1998. Efectuate la intervale de timp socotite după cum simte fiecare, ele conduc la împrospătarea permanentă a percepţiilor: care se modifică în ritm galopant, datorită ritmurilor planetare aflate în schimbare rapidă, de la o perioadă scurtă de timp la alta. Nimeni şi nimic nu este perfect, decât pentru a împrăştia efectele existenţei sale în mediul planetar. Totul este perfectibil, totul se conştientizează diferit de la o perioadă de timp la alta.

Să avem în vedere, de la bun început, că asemenea exerciţii pe care le vom derula în continuare, vor fi făcute la început înafara oricăror activităţi curente, chiar dacă – aşa cum am spus – efectele lor şi obişnuinţa de a privi lumea într-un alt fel decât până acum le vom folosi permanent în viaţa curentă.
Să mergem mai departe cu exerciţiile.

1. EXTINDEREA CONŞTIINŢEI ÎN SPAŢII DE SIGURANŢĂ PROPRIE (CASĂ, LOCURI BINE CUNOSCUTE)
Stând în propria noastră casă, în deplină siguranţă personală, recomandat în picioare în mijlocul unei camere, cu simţurile libere, simultan pe cât posibil conştientizate, după cum am exersat în exerciţiile anterioare. Se percepe ambientul atâta timp cât starea de percepţie rămâne suportabilă. Se percepe trecerea timpului prin schimbarea luminii – de aceea este indicată la început începerea exerciţiilor în apropiere de înserare sau înainte de răsăritul soarelui. Nu vreau să ofer nici un fel de indicaţii referitor la percepţii, lăsaţi simţurile să perceapă totul, de jur împrejurul vostru. Nu este necesar să stăm drepţi, fără mişcare, dar este indicat să începem să percepem cele din spatele nostru treptat: să conştientizăm spaţiul din spatele nostru, să-l simţim – fără să avem neapărat pretenţii de clarviziune. Dacă apar elemente de acest fel, le primim acum fără însă a pune accentul pe ele. Să le privim ca pe o normalitate: şi că apar, şi că nu apar.
Este un exerciţiu simplu de spaţialitate, însă doar pentru a ne obişnui cu spaţiul din jurul noastru. Exerciţiul prezent însă de abia acum începe. Este încercarea de a simţi simultan, la început, privind drept în faţă, tot ceea ce este pe o linie de 180 grd., pe semisfera din faţă a umerilor. Conştientizaţi mai întâi ambele părţi ale corpului: ambii umeri – aşa cum am început. Simţiţi spaţiul dintre umeri, apoi dintre braţe, dar şi de jur împrejurul picioarelor. Este ceva în plus de discutat aici despre picioarele noastre: vom observa că ne este mai greu să ne obişnuim cu perceperea spaţiului de jur împrejurul picioarelor, drept pentru care recomand un exerciţiu simplu: umpleţi cada de baie cu apă atâta cât să staţi cu gleznele în apă şi plimbaţi-vă încet prin apă, simţind apa în jurul gleznelor şi modul în care mişcările apei vin şi pleacă în continuare. De obicei nu suntem atenţi la picioarele noastre, majoritatea cursurilor şi învăţăturilor de acest fel se axează pe simţirile legate de plexurile menţionate în literatura de specialitate, care se opresc la chakra muladhara – plexul sacral sau bazal. Dar ceea ce este absolut necesar pentru curgerea energiilor şi stabilitatea în timp a fluxurilor este atenţia acordată în egală măsură picioarelor. În plus, să nu uităm că cele mai frecvente probleme de sănătate ale bătrâneţii sunt legate de planul mişcării picioarelor. Astfel încât, atenţie în egală măsură tuturor părţilor corpului nostru... Lumea picioarelor ne poate dezvălui mai târziu, pe de altă parte, un univers cu totul special pentru înţelegerea vieţii noastre, a lumii în care trăim, a planetei şi a universului înconjurător. Este bine să avem în vedere şi cerul, poezia – planul sublim, misterios şi metaforic al vieţii – dar din când în când să revenim cu picioarele pe pământ !!!
Efectuaţi un asemenea exerciţiu în casă: în camera proprie, apoi în toată casa, în diferite ipostaze – la masă, în timpul diferitelor activităţi, singuri şi înconjuraţi de familie, tăcând sau vorbind la telefon, uitându-ne la Tv sau lucrând la PC.
Treptat extindeţi exerciţiul înafara casei: la început în locuri cunoscute şi liniştite, apoi din nou în stradă , la fel ca şi la primele exerciţii.

2. EXTINDEREA CONŞTIINŢEI PE MODEL SFERIC: ORIUNDE, ÎN SPAŢII PERSONALE ŞI ÎN SPAŢII PUBLICE
Tot treptat extindeţi exerciţiul – după ce v-aţi obişnuit cu simţirea semisferică în faţă: prin cuprinderea spaţiului din jurul umerilor, ca şi cum aţi îmbrăţişa cu gândul, cu simţirea proprie verticala spaţiului umerilor. Nu faceţi nici o trecere brusc, verificaţi-vă permanent viteza: să fie o mişcare lină, blândă, chiar graţioasă, bărbaţii nu trebuie să se teamă de graţie – ceea ce înseamnă mişcare lină, nicidecum altceva. Nu vă lăsaţi influenţaţi de idei perverse, ci priviţi apa cum poate curge şi tumultoasă, dar şi lină. Putem învăţa să fim în toate felurile, fără să ne fie frică sau ruşine de ceva.
Treptat extindeţi simţirea spre şira spinării, până când lateralele se vor închide perfect. Faceţi acest exerciţiu conştientizând mişcarea gândului şi a simţirii de jur împrejurul spatelui, fără să lăsaţi gândul să se ducă repede departe, pe spate. Este un exerciţiu de concentrare şi control al simţurilor, important este pentru oricine să facă tot felul de mişcări ordonate cu simţirea, baleind şi repede – dar mai ales încet, cu multă răbdare, spaţiul care treptat devine cunoscut, care acum umple de fapt un gol în lumea cunoaşterilor noastre.
Fiecare om are propria lui simţire, astfel încât consider necesar să nu dau exemple. De altfel, mai consider că este oarecum justificată poziţia unor învăţători de a nu discuta simţirile, căci ele conduc, dacă sunt conştientizate corect, către înălţare spirituală – către modificări ale atitudinii în direcţia liniştirii şi încrederii cu care este privită atent viaţa; dar de multe ori liniştirea omului conduce la o judecată pripită a societăţii, care ne doreşte aprigi, agresivi, „aflaţi mereu în treabă”, părăsind liniile de compromis, de îmbogăţire prin speculă. De asemenea, ridicarea nivelului de spiritualitate conduce către diminuarea superficialităţii, căutarea personală fără a agresa pe cei care au găsit la vremea lor alte înţelegeri, oferind alte explicaţii pentru cele cu care se confruntă întreaga planetă şi steaua care o guvernează în universul pe care îl străbatem, înţelegându-i treptat menirea: alta decât aceea care este cuprinsă în filele multor cărţi şi în programele multor canale de televiziune.
Referitor la faptul că se efectuează exerciţii în spaţiu propriu şi în spaţiu public: SINGURUL LUCRU LA CARE ÎNDEMN ESTE ATENŢIA, PRECAUŢIA PENTRU SELECTAREA MEDIULUI EXTERIOR DE EFECTUARE A EXERCIŢIILOR: NU LE EFECTUAŢI DECÂT PE TROTOARE, ÎN PARCURI, NICIDECUM LA TRECEREA STRĂZILOR. AVEM DESTUL SPAŢIU ÎN JURUL NOSTRU, IAR PREVEDEREA NU A DĂUNAT NIMĂNUI VREODATĂ.

Este un drum pe care fiecare dintre noi îl străbate în felul său.
CEL CARE ÎL STRĂBATE REPEDE ARE ACELEAŞI AVANTAJE CA ŞI CEL CARE ÎL STRĂBATE LENT.
Cel care îl străbate înţelegând ceva are aceleaşi avantaje ca şi cel care înţelege altceva. Căci avantajul nu se socoteşte comparativ cu alţi semeni, ci cu felul în care condiţiile de existenţă de azi, de acum, au determinat trăirile şi felul în care tocmai în aceste condiţii spiritul a înţeles complexitatea lui proprie, a forţelor sale, a celor pe care le poate percepe şi folosi în viaţa sa curentă. Fiecare om poate să-şi completeze sau/şi să-şi consolideze ceva propriu, iar timpul de parcurs până în momentul formării percepţiei sferice complete este clipă de clipă un infinit număr de clipe de trăire deschizătoare de conuri de cunoaştere care avansează în viitor.

3. EXTINDEREA CONŞTIINŢEI DINCOLO DE PROPRIA POZIŢIE ÎN SPAŢIU
Este bine să avem în vedere o perioadă destul de lungă de formare şi de consolidare a percepţiei sferice, timp în care întreaga noastră viaţa devine atentă şi în felul ei contemplativă: şi la adresa propriei persoane, şi privind cele înconjurătoare.
O asemenea perioadă nu rămâne însă fără rezultat, ca şi cum am aştepta ceva: se va observa cum în viaţa curentă simţurile se ascut, devenim sensibili la mişcările şi emoţiile, sentimentele lumii şi ale noastre faţă de lume.
Învăţăm toate acestea – căci sunt învăţături, de fapt – pentru ale folosi, nu pentru a ne „detaşa”, neparticipativi şi insensibili. Vom mai discuta despre acest aspect.
În funcţie de modul în care ne simţim stăpâni pe noi, această fază are două obiective: unul pur spaţial şi al doilea – mult mai subtil – este cel de a ne situa, cu simţurile noastre, în postura altui om, altei vieţuitoare, pentru a-i înţelege simţirile, pentru a înţelege derularea unui eveniment din poziţia lui de trăire:
– Perspectiva personală: stând pe scaun, privim în faţă; în faţa noastră, până la cel mai apropiat perete. Este bine să punem între noi şi perete un alt scaun, iar dacă se află acolo de regulă o masă sau un pat – cu atât mai bine.
După obişnuinţa cu locul şi liniştirea gândurilor, stând pe acelaşi scaun, îmi imaginez că stau de fapt pe scunul, masa sau patul dintre mine şi perete, că privesc DE ACOLO spaţiul până la perete, în faţă. Simt spaţiul acela ca şi cum aş fi acolo, nu pe scaunul pe care stau – de unde am de fapt o perspectivă mult mai largă. Este un exerciţiu de concentrare util pentru viaţa de toate zilele, în care cu greu ne putem concentra pe un segment restrâns – unii dintre noi, sau dimpotrivă, ne concentrăm numai pe elementul trăit „în faţa ochilor” fără să mărim cadrul concentrării noastre. Însă chiar şi atare, spaţial – nu numai tematic – privind lucrurile din perspective diferite, se constată modul în care mediul ne influenţează din postura proprie fiecărui participant în parte la diferite evenimente. Spre exemplu, pentru evenimentele în pregătire, pe care le aşteptăm, este bine să le privim în mod echilibrat din mai multe perspective, şi spaţial, şi temporal, conştientizând bine momentul fiecărei perspective în parte. Iar acest lucuru ne va determina să înţelegem foarte corect, cu timpul, cât de mult timp acordăm viitorului, în dauna prezentului, lucru despre care auzim pe toate cărările, dar despre cum putem schimba efectiv perspectiva între viitor şi prezent – foarte puţin ni se explică. Sigur că fiecare are această experienţă de percepţie, într-o măsură mai mare sau mai mică, însă important este să nu o facem doar spontan, fără să conştientizăm momentele, ci concentrat, cu voinţă, ca şi atunci când reglăm manual, după necesităţile momentului, obiectivul aparatului de fotografiat (drept e că azi doar profesioniştii mai ştiu ce înseamnă să reglezi manual obiectivul aparatului de fotografiat!! Dar sunt sigură că m-aţi înţeles!!) .
În continuare, îmi imaginez că sunt pe masa din faţa mea şi privesc de acolo locul în care mă aflu de fapt. Este o percepţie inversă, percepţie în oglindă. După un oarecare timp de exerciţiu, înţelegem că privind lucrurile din perspectiva celui care se pregăteşte de un eveniment, el nu se concentrează la mai multe direcţii decât cele pe care le are în vedere din perspectiva proprie obişnuită. De exemplu, dacă mă pregătesc de plecare la munte, pregătesc lucrurile de care am nevoie din perspectiva celui care cunoaşte ce i-a lipsit altă dată şi din perspectiva celui de acasă. Dacă inversăm perspectiva, vom constata de multe ori că intuiţia s-a infiltrat cu siguranţă în simţirile noastre, şi astfel punem mâna pe lucruri la care anterior nu ne-am gândit, dar care se vor dovedi utile la un nou drum. Nu de puţine ori am trăit asemenea experienţe!!... Şi nu este vorba numai despre ceea ce ar necesita propria persoană, ci oricine s-ar afla lângă noi şi ar avea nevoie de ajutorul nostru.
Repet, cele care s-au petrecut spontan uneori se vor înmulţi şi vom căpăta mult mai multă încredere în noi, încredere de folosit în modul cel mai serios atunci când va fi cazul.
– Perpectiva celuilalt: în condiţiile unui dialog sau a unui eveniment trăit împreună, a mă pune în locul celuilalt înseamnă a avea perspectiva locului lui, care formează o atitudine diferită de a mea, la care se poate adăuga intuitiv atitudinea proprie a celuilalt, reflectată în mine ca o simţire atinsă de condiţiile în care şi eu, şi el ne-am aflat, dar ne-au format unghiuri de vedere diferite. Odată cu poziţia celuilalt apare înţelegerea emoţiei celuilalt, care este de fapt un flux emoţional şi o amprentă emoţională lăsată la faţa locului de celălalt. Sigur că practica exerciţiului ne va forma doar simţirea rotaţiei locului, şi unghiului de vedere, dar în practica momentului derulării unui eveniment vor apare mereu lucruri noi, cum sunt emoţiile despre care discutam mai sus, perceptibile pentru că avem obişnuinţa de a privi lucrurile în mod diferit.

Practic, un asemenea exerciţiu nu trebuie să ne conducă imediat la schimbarea activităţilor sau a atitudinii noastre personale în faţa locului sau evenimentului. Dar învăţăm să cunoaştem mai bine mediul în care trăim, oamenii din jurul nostru, ceea ce în timp ne va fi de un real folos.
Exerciţiul ca atare poate fi folosit pentru schimbarea perspectivei de percepţie sau pentru a forma o percepţie vizuală complexă, flexibilă, din orice punct al mediului de trai. Poate fi o formă de relaxare înaintată şi mai ales atingând punctul de relaxare într-un timp foarte scurt. Personal folosesc frecvent acest exerciţiu în timpul lucrului: privind pe fereastră, mă concentrez asupra unui punct din teiul din faţa clădirii, adică cu întreaga simţire în acel punct. În maximum un minut relaxarea este completă şi lucrul poate fi reluat, complet relaxată.

Cu timpul însă vom observa cum imaginaţiei i se suprapune realitatea: dacă stau în propria cameră şi îmi imaginez cum era astă-vară în vârful muntelui, voi avea surpriza să constat că în acel loc... e frig acum, zăpadă şi vânt puternic, e noapte şi... Realitatea mi-a atras atenţia, întrucât am folosit de fapt simţurile şi nu chiar imaginaţia!!... La fel, teiul nu e înflorit şi degeaba îmi pun ideea că sunt în mijlocul auriu al florilor, când de fapt în tei miroase doar a frunze şi scoarţă de copac !!!...

4. PERCEPŢIA REALITĂŢII
Astfel încât am ajuns la cel mai important punct al derulării exerciţiilor noastre.
Multe învăţături cu privire la meditaţii încep cu „Imaginaţi-vă...” Ceva: o plajă, o pădure, un templu monumental... Un loc preferat personal. Linişte şi un peisaj plăcut, din cadrul căruia se va derula mai departe scopul meditaţiei respective.
Ceea ce vă propun este de fapt să înţelegem că asemenea exerciţii au drept scop percepţia realităţii: nu o numesc clarviziune, căci nu este nicidecum o vedere simplă, ci desfăşurarea unui ansamblu de simţiri care formează la început frânturi de peisaj, apoi insule care capătă extindere în timp şi volum de percepţii, apoi părţi mari din realitatea spaţiului şi timpului planetar. Păstrarea şi urmărirea obiectivului – care de fapt se numeşte cercetare – este bine să fie într-un mediu corect perceput, indiferent de felul în care mi se cere să continui meditaţia. Să căutăm realitatea – nu pur şi simplu îmagini plăcute din experienţa, din amintirea personală. Să căutăm întotdeauna realitatea, să ne ancorăm bine în ea, cu răbdare, căutând să percepem conform propriei intuiţii, fără să ne necăjim că atestarea celor percepute vine cu timpul şi chiar rar: uneori doar noi ne putem da seama de realitate, căci noi o cerem şi o urmărim. Tocmai de aceea e bine să facem des exerciţiul fără a urmări o atestare pur şi simplu. Urmărim ceea ce ne cere situaţia în care ne aflăm, ceea ce ni se cere, care devine cadrul celor pentru care efectuăm exerciţiul. Ne vom forma astfel o percepţie obiectivă asupra oricărui punct al vieţii noastre.
În general este bine să nu rămânem neîncrezători în ceea ce percep alţii, ci să înţelegem că aceea a fost percepţia lor, la timpul lor, în condiţiile lor proprii. Pentru că – cel mai important lucru – puterile noastre cresc pe măsura trecerii timpului şi chiar noi, personal, descoperim de multe ori că ne-am înşelat asupra unor aspecte, sau nu am pătruns îndeajuns altele, sau s-au modificat multe lucruri în timp. Astfel de modificări ale rezultatelor unor cercetări sunt foarte normale, în condiţiile în care vibraţia planetară se modifică de la o perioadă scurtă de timp la alta, iar forţele pătrunderilor noastre cresc în timp.
Noi avem rolul de a completa cunoaşterea pe care ni s-a sprijinit munca: pe percepţiile şi descrierile înaintaşilor noştri. Nu trebuie să-i dispreţuim, ci să-i înţelegem şi să adăugăm rezultatele mereu noi ale cercetărilor noastre celor mai vechi.
Nici energia „veche” – foarte frecvent folosită această exprimare – nu trebuie dispreţuită, iar din acest punct de vedere voi face în articolul următoar o detaliere care să susţină această afirmaţie. Nici oamenii care gândesc după alte tipare, mai vechi: cei care gândesc că sunt „în energia nouă” – nu fac altceva acum, pentru această etapă, decât să schimbe tiparele gândirii, care tipare noi, ale dânşilor, vor deveni vechi în curând. De regulă chiar cei care gândesc şi apostrofează semenii lor că „sunt în energia veche” nu acceptă cele noi comparativ chiar cu cele ale lor – ceea ce îi poate determina să înţeleagă că sunt în tiparele de care vorbeam. Iar flexibilitatea lor mai are multe de acumulat pentru a se forma definitiv şi a accepta noutăţile, corecţiile, explicaţiile, cunoaşterile.
De regulă ne facem iluzii că realitatea nu se schimbă – iar în timp ce credem asta – realitatea deja s-a schimbat. Inerţiile sunt cele care determină rămânerea pe loc. Dar inerţiile sunt bune atâta timp cât nu sunt prelungite prin obişnuinţe, căci ele sunt oferite evoluţiilor pentru consolidări de manifestări, necesare formării unor comportamente solide – chiar dacă este vorba de a le folosi pentru puţin timp: dar care contribuie din plin la realizarea unor clipe de viaţă cu trăire şi lucrare în calitate înaltă, moralitate stabilă, atitudine deschisă pentru preluarea şi îmbogăţirea vieţii cu tot ceea ce se poate prelua fără oboseală din mediul de trai curent.
Aşadar să nu ne bazăm pe imagini-fotografii, pe care le ştim din cunoaşterea anterioară, dar ceea ce corectăm în cunoaşterea noastră să aibă un fundament solid.
Se mai pot da exemple aici, legate chiar de cele discutate cu prilejul unor studii prezentate în articolele blogului: vom ajunge să percepem că aura nu este generată doar de corpul fizic, de energetica corpului fizic, ci de structuri materiale concentrice, stabile – adică ceea ce numim corpuri fluidice; că forma totală a „oului” fluidic, aşa cum se prezintă în cărţi, nu mai este la mulţi oameni de forma unui elipsoid, ci de formă sferică sau foarte aproape de obţinere a sfericităţii. Iar acest lucru nu se petrece doar la cei „treziţi”, la cei care nu se interesează în mare parte decât de literatură ezoterică – ci în egală măsură şi la oameni simpli, chiar fără cultură, fără o căutare anume a spiritualităţii sau chiar şi fără o linie precisă religioasă, practicant-religioasă.
Vom observa de asemenea că niciodată la periferia sferei sau chiar a celor care au rămas cu forma corpurilor fluidice sub formă de ou – elipsoid – nu se percep culorile pe care le cunoaştem dintre cele aurice general percepute în mod curent la nivelul corpurilor eteric-astral-mental-cauzal. Iar acest lucru se datorează faptului că toate culorile corpurilor spirituale, superioare, sunt compuneri de materii de vibraţie foarte înaltă, pe care doar le putem asocia unor forme de percepţie care să ne conducă către impresii de: argintiu, auriu, opalescent foarte deschis, ca o sticlă sau un material translucid cu impresii de culori care se schimbă permanent.
Şi încă multe, multe altele.
Vă las pe voi să le descoperiţi.

Căutaţi percepţii reale. Notaţi orice percepţii aveţi , căci viaţa vă va arăta dacă ele sunt corecte sau apare mereu ceva de corectat. Bucuraţi-vă de greşeli, studiaţi-le, înţelegeţi-le şi veţi vedea că în timp ce le studiaţi pentru a corecta, veţi afla o gamă uraişă de noutăţi din care, mai departe, se deschid propriile învăţături. Învăţaţi singuri sau împărtăşiţi mereu cunoaşterile cu cei care au şi ei experienţe proprii în domeniu, după cum simţiţi.

Am discutat despre elemente spaţio-temporale, dar în egală măsură se poate discuta despre spaţiu şi timp: înţelegerea istoriei reale – personală şi a întregii omeniri, dincolo de confuziile în care ne zbatem azi.
De altfel, putem cerceta, şi înţelege astfel dimensiunile reale ale societăţii noastre – trecută, prezentă şi viitoare. Cu răbdare şi dorinţa cunoaşterii realităţii – prin forţe proprii.