Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

vineri, 8 decembrie 2017

ALIMENTAŢIA NOASTRĂ ÎN PRAG DE SĂRBĂTORI ...

Voi scrie foarte-pe-scurt, doar câteva idei, ca să nu ating în mod neplăcut sentimentele voastre: dar am să precizez că eu sunt foarte serioasă când scriu aceste lucruri. Oricum mai vorbim şi cu alte prilejuri. 
Alimentaţia poate regla nivelul de vibraţie al omului într-o măsură suficient de consistentă pentru a menţine spiritul în ceaunul încins al agresivităţii, sau a-l ridica din acest fel de stare. 
Alimentaţia naturală (care nu evită neapărat produsele animale, ci doar prelucrările industriale cu produse de sinteză chimică pentru orice fel de produse pentru alimentaţie) are darul de a dezvălui treptat firea obişnuită a omului, de la care el îşi poate da seama ce îi aparţine personal – şi ce vine din super-excitări ale sistemului nervos. Şi astfel poate acţiona asupra lui însuşi cu răbdare, cu înţelegere, ajungând să-şi ajute propria sa dezvoltare spirituală. Dacă omul se preocupă de el însuşi fără să ţină cont de mediul exterior care îl influenţează puternic (toate celelalte, pe lângă alimentaţie: vestimentaţia, mobilierul, alte obiecte/obiective sociale pe care le foloseşte, locul unde trăieşte, aerul pe care îl respiră, comunicările şi natura discuţiilor pe care le poartă), nu are loc propriu-zis o dezvoltare personală, ci o zbatere de a reveni la natura sa personală, de a suporta influenţele exterioare eliminând efectele ei: este un început, după care pasul următor este de a porni la eliberarea sa de influenţele exterioare agresive – pentru a scăpa el însuşi de propria agresivitate, manifestată mai mult sau mai puţin, mai conştient sau cu evidente neconştientizări proprii. Şi abia din momentul revenirii la normalitate, la manifestările personale, se poate merge mai departe, aşa cum spuneam, spre adevărata şi profunda dezvoltare personală, urmărindu-şi permanent manifestările şi corectându-se ori de câte ori omul îşi observă, conştientizează greşelile. 
"Mergeţi cu bine, cu sănătate, în vremurile care vor veni!" 
(urare getică straveche: primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

vineri, 8 septembrie 2017

SCURTĂ ISTORIE A CONŞTIENTIZĂRII ACTIVITĂŢII NOASTRE ASTRALE

Cei care au o activitate astrală conştientă – într-o proporţie mult mai mare din meditaţii active, dublată de o activitate mentală dezvoltată sau aflată în curs de dezvoltare (cercetare prin vedere interioară) – cunosc bine, şi încearcă să se obişnuiască cu faptul că lumea nu acceptă azi majoritatea studiilor de acest fel. Ştiinţele contemporane neagă activitatea astrală – dar o foloseşte în secret de la începutul secolului trecut în mod curent, de când s-a generalizat şi în occident meditaţia de tip oriental (yoga, reiki, qi gong, şamanism, etc.). 
Activitatea astrală, dublată cu percepţii prin senzorii corpurilor mental şi cauzal – corpuri care aduc un aport substanţial vibraţional de înaltă frecvenţă, este însă o activitate conştientă susţinută de spiritele umane cu mult înainte de a ajunge în evoluţii pe Pământ. Astfel încât ea a fost, este şi va fi în continuare cea mai sigură activitate de cercetare umană, care depăşeşte partea de creaţie fizică – deşi o include şi pe ea, adăugându-i o cale sigură de găsire a modurilor cele mai directe de execuţie a unei creaţii de calitate, precum şi de înţelegere a efectelor cele mai complexe ale sale în mediul pământean. 
Să detaliem puţin acest aspect istoric, căci ne va fi de mare folos pentru înţelegerea viitorului nostru. 

1. PÂNĂ LA ULTIMA GLACIAŢIUNE:
În străvechimi, în vibraţiile foarte înalte ale planetei noastre, omul avea o corporalitate optimă în raport cu mediul de trai natural şi social-uman. Starea de somn (pentru odihnă) apărea ca necesitate destul de rar, vibraţia corporală find mai înaltă (de sute de ori mai înaltă decât o avem azi) şi avea permanent un singur scop din cele enumerare în articolele anterioare: autostabilizarea vibraţională, adică recuperarea vibraţiei corporale pierdută prin activităţile diurne curente, pentru ca ea să rămână într-o proporţie optimă comparativ cu vibraţia radiaţiei proprii a spiritului întrupat: acesta este un motiv care ar fi bine să fie cunoscut. 
De asemenea, activitatea fizică a omului era redusă – în unele perioade chiar inexistentă pe întreaga perioadă a vieţii omului matur (pe o durată de cca.10.000 – 15.000 de ani): înlocuită fiind cu o intensă activitate mentală şi la fel de intensă cercetare astrală. 
În asemenea condiţii, necesitatea de libertate astrală pe timp de somn era inexistentă practic, activitatea astrală redusă fiind doar la autostabilizare vibraţională. Aşadar activitatea astrală era foarte bogată, dar nu pe timp de odihnă, aşa cum se desfăşoară ea azi – deci asemănătoare cu ceea ce fac azi cei interesaţi în mod special prin meditaţii active. De fapt ne pregătim astfel, treptat, să revenim în felul de desfăşurare din străvechimi. 

2. DE LA ULTIMA GLACIAŢIUNE PÂNĂ LA PRIMELE MIGRAŢII (mileniul III î.Ch.) 
A fost perioada cu activitate umană fizică optimă, echilibrată, cunoscătoare şi perfect conştientă: şi în cunoaştere, şi în limitările cunoaşterilor lor faţă de cele pe care le avusese omenirea înainte de ultima glaciaţiune; dar astfel de limitări având motive temeinice, binecunoscute de fiecare om, şi fiind compensată de îndrumări profunde oferite de îndrumătorii spirituali ai fiecărui popor în parte (Moşii europeni, Patriarhii iudei, Vracii africani, Şamanii orientali, tolteci şi maori).
Fiecare om avea o activitate astrală nu numai în timpul somnului, ci şi călătorii astrale conştiente pentru studiul din orice domeniu, în orice moment al zilei, atunci când era nevoie. Toate popoarele, de pe toate continentele, au avut asemenea activităţi perfect conştiente, iar tradiţiile lor arată cunoaşteri extrem de avansate, de care nu suntem mulţi conştienţi ce ne prezintă ele – sau suntem (în cazul tradiţiilor orientale) dar nu credem că orice popor putea fi în stare de o aşa de profundă cunoaştere... Şi este vremea să ne schimbăm părerile, de mult deviate prin conjuncturile sociale pe care începem să le cunoaştem bine azi.
De asemenea a fost etapa fizică cea mai complexă şi conştientă a omenirii până în prezent, epoca omului bun, cuminte, altruist, protector al vieţuitoarelor şi al planetei întregi. Capacităţile înalte ale omului se diminuau însă permanent – omul fiind total conştient de necesitatea acestui fond natural, absolut natural, rezultat din diminuări volumice ale unora dintre corpurile fluidice, apoi şi ale corpului fizic, pe măsura diminuării vibraţiei medii planetare. 
A fost etapa de zămislire a unor obiceiuri create inteligent, cu deosebită profunzime spiriuală, ce au devenit treptat tradiţii în timp, pe care le folosim şi azi, chiar dacă nu mai ştim decât că poporul a prins anumite obiceiuri ce au devenit tradiţionale în timp. Nu mai credem că asemenea rădăcini, ale omului profund cunoscător spiritual – unde spiritualul cuprinde de fapt toate sferele manifestărilor umane – care ne-au rămas ca idealuri înainte-mereu-mergătoare. Vom relua asemenea subiecte în articole separate.

3. EPOCA CONTEMPORANĂ
Începând cu epoca migraţiilor s-a derulat partea cea mai grea, dar totuşi şi cea mai scurtă, dar densă, a istoriei omenirii. O istorie în care, printre multe altele, somnul şi visele au fost atât de importante în viaţa omului, încât şi-a numit speranţele, năzuinţele în modul cel mai simplu şi mai frumos: vise. Perioada somnului a crescut nu neapărat pentru că necesităţile de autostabilizare vibraţională s-au manifestat puternic, zilnic, ci datorită faptului că, pentru a rezista vibraţiei naturale a planetei şi a cosmosului deopotrivă, pentru a rezista muncii fizice extenuante, calităţii reduse sub minimul necesar vieţii umane, faptului că majoritatea oamenilor nu puteau beneficia de propriile lor creaţii – sau, dimpotrivă pentru o minoritate: beneficiau fără să le creeze ei înşişi – toate s-au derulat pe fondul multor alte greutăţi: în comunicarea interumană, relaţionare, cunoaştere universală şi folosirea ei extinsă, datorită lipsei unei coordonări, conduceri, îndrumări generale de calitatea superioară, de care oamenii beneficiaseră în trecut. Dar în toată această perioadă a fost nevoie, pentru evoluţiile noastre, să ne cunoaştem semenii în profunzime: şi în tot ceea ce pot ei face, şi în ceea ce ei nu pot face şi obligă pe alţii să facă în locul lor. Toate au determinat o oboseală extremă a spiritelor de pretutindeni – de unde şi rezistenţa scăzută la frig şi foametea care decima populaţiile, însoţite de molime extinse pe teritorii largi: oamenii oricum ajungeau doar la un sfert din lungimea normală a vieţii pe care orice om ar fi putut să o aibă – pentru a nu mai discuta şi despre războaie, crime, agresiuni de tot felul, ameninţări laice şi religioase, torturi, etc. Somnul omului a fost singura cale de regenerare, cât-de-cât, a forţelor spirituale, iar visele au fost singura nădejde într-un fel de viaţă curată, echilibrată, pe care intuiau vag că au avut-o cândva, prin înseşi idealurile prin care numai aşa omul a avut puterea să reziste. Libertatea spiritului în zborul astral al visului a irumpt în fizic prin lupta pentru înlăturarea sclaviei de toate felurile, iar dezvoltarea ştiinţelor şi artelor a fost, secol după secol, rezultatul viselor omului. Restul – ştim de toate din istorie şi din istoria ştiinţelor. 

4. VIITORUL: A ÎNCEPUT DEJA. 
Sub puterea creşterii vibraţiei medii planetare, corporalitatea noastră fluidică ni se schimbă – creşte, se dezvoltă: înţelegem din ce în ce mai multe, cunoaşterile cresc; meditaţiile active, cu călătorii astrale, sunt îmbrăţişate de tot mai mulţi oameni. Cu mult mai multă uşurinţă ne amintim crâmpeie tot mai largi din călătoriile astrale: visele devin învăţături, entităţile astrale sunt conştientizate ca ajutători personali, de grup şi de popor, de învăţători pentru o învăţătură pe care societatea noastră nu vrea de loc să ne-o ofere: este o neputinţă pe care cei ce o au, cei ce nu pot încă să se străduiască să schimbe acum ceva în lume, are efecte negative pe care entităţile ajutătoare sunt cele ce se străduiesc să le estompeze, în condiţiile în care intuiţiile noastre cresc până la nivelul clar-intuiţiilor şi clar-simţurilor. Ne amintim visele deocamdată tot simbolic, de cele mai multe ori – pot pătrunde puţin mai mult numai cei care au deja o activitate de cunoaştere astrală sau/şi mentală şi o cunoaştere generală a adevărurilor omenirii. 
Desigur, vom avea şi în continuare o simbolistică destul de uşor de înţeles, o direcţie pe care s-o purtăm în suflet permanent – pentru cei care îşi doresc deja trăirea senină, în starea de graţie: pentru asemenea oameni visele sunt, şi rămân viori acordate să caute muzica îndreptărilor spirituale...
Şi pentru că direcţia de lucru cu noi înşine este să ne ajutăm chiar pe noi înşine să parcurgem revenirea la vechile trăiri sublime, comparativ cu vremurile care sunt pe sfârşite azi, spunem că deja începem să trăim viitorul, reîntoarcerea la matca omului mental-astral, ajutător şi protector ai oamenilor şi vieţuitoarelor planetare. Multe dintre cele de azi se vor termina, şi mă refer la cele artificiale, pentru că naturalul va reveni şi ne va instaura tuturor acea stare de graţie la care ne referim atât de des... Tradiţiile care, prin simbolurile lor, ne-au menţinut câte ceva din cele cunoscute cândva prin puterile de pătrundere în profunzimile lumii, ale universului, vor dispare, căci puterile noastre vor reveni şi vom putea asculta din nou, pe „viu” „muzica” universului, vom putea vedea lumea eterică şi astrală, vom simţi parfumurile şi vibraţiile inconfundabile ale lumii mirifice în care trăim...
Toate îşi vor face loc în viaţa noastră din nou, şi tot ceea ce ne-a apărut drept simbol se va dezvălui în întreaga complexitate pe care omul o va putea cunoaşte, recunoaşte, studia, analiza, crea, înfrăţindu-se din nou cu întreaga Creaţie...
Căci asta înseamnă visul până la urmă, în neputinţa temporară – dar extrem de utilă – a omului, de a cunoaşte Lumea, în motivaţiile ei naturale şi sociale deopotrivă...

vineri, 1 septembrie 2017

FRICA DE LA 12 ANI

Facem o scurtă paranteză cu acest articol, din discuţiile noastre despre vise, la care revenim imediat. Dar câteva articole de prin grupurile de pe facebook mi-au atras atenţia şi, dacă nu scriu repejor acum, iar rămân cu maldăre de foi scrise, aşteptând să le vină rândul prin colţurile camerei...

Părinţi disperaţi pentru copiii lor ajunşi la vârsta pubertăţii scriu şi cer sfaturi. După părerea mea, sfaturile pe care le primesc sunt foarte bune, dar nu suficiente. Şi spun asta din proprie experienţă – o exprienţă extrem de tristă sub anumite aspecte, care mi-au otrăvit o parte din copilărie şi adolescenţa întreagă – dar care pentru mine au fost mai grave, împletindu-se cu momente de clar-viziune spontane, de o frumuseţe extraordinară pe care le-am pierdut parţial apoi, din cauza străduinţei de a nu le mai avea...
Da, părerea mea este să se facă, în calitate de părinte, toate cele necesare: 
1. consult medical, pentru că la această vârstă organismul lucrează din plin la creşterea sistemului osos, iar la primele menstruaţii la fetiţe se poate instala spasmofilia (carenţă de calciu), de care în general părinţii nu ştiu. Eforturile pentru şcoală aduc un consum suplimentar de calciu, fosfor şi magneziu, iar faptul că sunt deficitare pentru majoritatea tinerilor conduc la rezultate slabe la învăţătură, relaţionări agresive sau, diametral opus: apatice, depresive pe un fond ce poate fi stabilizat nu neapărat cu pastile – cât cu:
– un regim alimentar natural, şi aici să avem în vedere că natural nu înseamnă neapărat lacto-vegetarian – deşi nici acela nu strică de loc, ci natural chiar în consumul de vegetale, lactate, carne după obişnuinţă: friptă, fiartă – şi nu preparată sub formă de mezeluri şi alte produse grele, după ce şi carnea asta, aşa cum este ea, e lipsită de nutrienţi importanţi...;
– un regim de somn în camere bine aerisite, într-o atmosferă familială calmă, destinsă, care ajută nu numai copiii, ci şi pe părinţi;
– mişcare în aer liber: drumeţiile montane sunt desăvârşite din acest punct de vedere, dar de fapt toate cele în aer liber: cele în regiunile de deal şi podiş sunt minunate, chiar şi pe şesuri, în grupuri frumoase, care destind, bucură sufletul!... 
2. Preotul ajută, căci el face o echilibrare prin sunet în primul rând, dar şi prin curăţire cu tămâie şi lumânare curată aprinsă, apă curăţită de amprentări (în popor numită sfinţită); desigur şi părinţii pot face câteva din acestea, folosind şi rugăciuni spuse nu cu frică, ci cu încredere: frica de evenimente neplăcute taie mult din efectul spiritual al energiilor îmbunătăţite astfel – am mai discutat acest aspect şi multe dintre cele ce se pot face, la articolele despre Rusalii şi Sânziene;
3. O prietenă avansa pe undeva (şi îi mulţumesc pentru acest aspect) consultarea unui astrolog de bună calitate: poate ajuta un părinte inteligent să potrivească cele pe care le oferă copiilor săi.

DAR, ÎN PLUS: SĂ MAI AVEM ÎN VEDERE ŞI ASPECTUL METAFIZIC
La această vârstă omul intră destinul său propriu, după ce corpurile sale fluidice au crescut suficient cât să poată energiza mult mai puternic corpul fizic şi eteric. Copilul este - energetic vorbind, dar şi fizic - decât un om în devenire matur, deşi societatea nu ne obişnuieşte, din nefericire, cu a vedea omul în acest fel. Odată cu începutul unei asemenea maturizări - şi pentru fete şi pentru băieţi - se conturează primele condiţii de destin, printre care, în mod normal (deşi nu societar) cuprinde şi relaţia omului cu adevărata dumnezeire, nu cea limitată de biserică, ci cea normală, adevărată, a omului în relaţie cu entităţile astrale, inter-dimensionale, dimensionale şi o întreagă verticală spirituală coordonatoare. Ni se fură această relaţie, părinţilor le este frică să discute astfel cu copiii, pentru a nu-i determina să intre în conflict cu şcoala şi biserica, dar şi în general cu societatea dispreţuitoare (din frică de Dumnezeu sau de orice altceva despre care, în neştiinţă, credem că ar exista). Măcar să discutăm în linii largi cu copiii - care repet: nu mai sunt deja copii cu adevărat. Deschişi încă liniilor de energizare masivă în virtutea cărora are loc creşterea organismului, ei sunt încă în puterea clar-intuiţiilor şi clar-vederilor nu de puţine ori, continuare din copilărie, simţind o mişcare în jur pe care nu ştiu să o explice: şi ei nu vorbesc oricum, de frica pedepselor, a doctorilor – aşa cum sunt convinşi că observă cum părinţii nu vorbesc despre aşa ceva... Ei intuiesc de fapt mişcare în jurul lor, frica nu vine pur şi simplu din neant, ea are la bază o realitate pe care omul nu mai poate s-o discute cu nimeni din jur: frica de... paranormal. Reală pentru oamenii maturi ajunşi părinţi, aşa cum este reală şi pentru copiii care se văd în situaţia de a nu avea cu cine discuta despre astfel de aspecte deosebit de importante din viaţa lor.
Şi a omului, în general...
Nu este o noţiune scoasă din buzunare, să nu uităm că până la vârsta de întemeiere a unei familii poporul vorbeşte deseori - sau a făcut-o până de curând, acum caută s-o muşamalizeze - de “Zburător” - care a fost interpretat ca o dragoste fără subiect, rebelă, care seacă de puteri. Dar de fapt nu este vorba numai despre dragoste carnală, izvorâtă din dezvoltarea organelor sexuale, ci un complex de intuiţii ancestrale puţin discutate din nefericire... Dezvoltarea emisiilor endocrine sexuale puternice oricum la această vârstă estompează alte emisii: ale glandelor pituitară, mai ales, apoi hipofiză, epifiză - care dau în cascadă toate celelalte dezvoltări. Nu le ştim efectele metafizice, credem că nu există sau nu ştim pur şi simplu de ele... Dar ele există, lucrează, acum din ce în ce mai  mult, pe măsura creşterii vibraţiei planetare. Devenim oameni MARI, revenim la dezvoltările străbunilor noştri şi nu ne învaţă nimeni ce să facem cu ele... Energii care ne sugrumă... 
Măcar să credem în ele, să le folosim, să cunoaştem lumea, universul... Stăm doar cu nasul în jocuri pe mobil, făcute în mod expres pentru a ne deturna atenţia de la puterile noastre. Desigur, admirăm că prin lume există copii "indigo", "curcubeu", "de cristal" - dar cu jind spunem că pe la noi nu există... Românii sunt mai toţi "curcubeu" datorită vibraţiilor foarte înalte ale pământurilor natale. Să învăţăm copiii să iubească natura, apele, marea, munţii - nu numai discotecile, barurile şi piscinele... Şi ele trebuiesc folosite, dar nu până la a face obişnuinţe numai din ele, ci doar ocazional şi echilibrat. Copiii noştri nu au parte de adevăratul echilibru al vieţii. Dar pot avea, dacă şi părinţii lor devin din ce în ce mai echilibraţi, curajoşi, încrezători. Să creştem noi MARI pentru ca şi copiii noştri să fie la fel, să aibă cu cine discuta, încrezători, ca nişte adevăraţi oameni activ-spiritual. Încrederea în noi înşine li se va transmite – altfel ei vor primi frica părinţilor: şi desigur nu ne imaginăm câtă frică de acest fel arată oamenii pe grupurile de "paranormal" - care de fapt este "normal" - iar restul "sub-normal"...
Să nu uităm că frica adolescenţilor porneşte mult mai devreme – pe la 12 ani ajunge la un punct de foarte mare putere, de multe ori de nerezistat, mai ales dacă se combină cu lipsa de calciu şi magneziu (poate nu numai, dar mai ales calciul dă naştere unei sensibilităţi emoţionale specifice). Pentru mine spasmofilia a fost un fapt real, datorat creşterii bruşte a sistemului osos, fapt ce a accentuat toată această fenomenologie: eu personal am suferit de “simţirea de mişcare” în jur nu numai noaptea, ci şi ziua, când cu privirea periferică toate păreau că se mişcă în jurul meu... În plină vară dormeam cu plapuma trasă pe cap, sub care era un lac de transpiraţie pe care încercam să o usuc cât mai repede în zori... Când am îndrăznit să spun ceva, replica – fără vină, ştiu bine asta – a fost “Hai nu fii proastă! Eşti fată mare acum, ce naiba??!!”
Am devenit “fată mare” doar când am început să-mi susţin activitatea mentală înainte de adormire cu “inventarea” de scenarii care mă captivau: în 1992 am aflat că ceea ce vedeam eu acolo, în spatele ochilor închişi, mai văzuseră şi alţii, apoi, din 1996 am descoperit rând pe rând, că toate acele “scenarii” erau de fapt crâmpeie din vieţile mele anterioare... Şi nu numai, dar informarea noastră extrem de redusă pe toate planurile accentua mult orice trăiam. În anii ’90 aveam să văd la deschiderea canalelor Discovery cum ceea ce vedeam seara şi desenam cu frenezie dimineaţa erau exact aceleaşi desene de pe o siluetă de arhitectură modernă din... Brasilia, capitala cea nouă a Braziliei, a cărei istorie o citisem în anii aceia, dar clădirile erau mult mai noi decât Adrian Powel îşi scrisese cartea (“Inima Pădurii” – splendidă carte)... “Plimbările” prin savanele sud-americane (Argentina şi Peru) avea să mi le ateste o clarvăzătoare puternică care nu avea de unde să ştie poveşti din familia mea: “Eşti fericită că te poţi plimba prin lume, mai ales de sud-americani eşti foarte puternic legată...”
Chiar eram... Erau cele mai frumoase locuri şi evenimente din vieţile mele anterioare...
Ce să vă mai spun?? Am spus totul...
Să aveţi zile senine şi senine să le faceţi şi pe cele ale copiilor voştri !!!
Doamne ajută !!!

vineri, 25 august 2017

SĂ PRIVIM VISELE DINTR-O PERSPECTIVĂ MULT MAI PROFUNDĂ...

Aşadar, visele sunt amintiri ale unor activităţi derulate în timpul somnului – timp în care:
– are loc odihnirea şi regenerarea corpului fizic;
– corpul astral se desprinde parţial de sistemul corporal şi se autostabilizează vibraţional (îşi recuperează vibraţia pierdută prin activităţile din timpul stării de trezie) în straturile planetare corespunzătoare acestei activităţi pentru toate vieţuitoarele planetare; la reîntoarcere el împrăştie vibraţia sa echilibrată, şi astfel echilibrează vibraţiile tuturor corpurilor din sistem;
– oferă libertate spaţială spiritului, adică libertate de mişcare în spaţiile planetei, stelei sau galaxiei, în funcţie de evoluţia proprie;
– tot în funcţie de evoluţie, orice spirit derulează învăţături, studii, cercetări legate de viaţa fizică, precum şi orice alte cunoaşteri necesare sieşi şi grupului său spiritual de evoluţie curentă;
– se derulează relaţionări la nivel vibraţional înalt pentru contactele din viaţa fizică, în grupul de întrupare, în grupul cu care se află în evoluţie pe Pământ sau blocuri mari de spirite de pe planetă, din sistemul stelar sau din întreaga galaxie. 
Visele strâng sub formă de simbol cunoaşteri de o mare diversitate şi o adâncă profunzime, pe care în acest moment – deci temporar – omul nu le poate avea: şi din cauze corporale, şi din cauze sociale. Vom dezbate pe larg acest subiect, după aceste generalităţi.
Sub formă de simbol, ele cumulează cunoaşteri universale uriaşe şi profunde, care ajută spiritele să se manifeste nu numai pentru o perioadă restrânsă, şi nu numai pe o planetă cu vibraţie naturală joasă, ci formează şi fixează intuiţii profunde pentru multe alte întrupări, în diferite locuri din univers cu vibraţii încă şi mai joase decât pe Pământ; sau strânge semnificaţiile rădăcinilor manifestărilor elevate din evoluţii în spaţii cu vibraţii mult mai înalte decât pe Pământ şi le condensează în idei restrânse, dar de mare impact spiritual. Toate la un loc formează spiritului şi aici, pe Pământ, conştientizarea unor sensuri subtile, conforme cu evoluţiile sale avansate. 
De aceea discutam despre faptul că ar trebui să încercăm să privim azi viaţa din altă perspectivă, mult mai profundă, să conştientizăm treptat faptul că ne-am obişnuit, mai mult sau mai puţin pentru fiecare, cu cel puţin două aspecte la care numai în urmă cu 100 de ani nu le simţeam în proporţie de masă, deşi ele existau de mult, dar palide în conştiinţa generală a lumii: eternitatea şi infinitatea. Toate trăirile noastre au întotdeauna o asemenea perspectivă, indiferent dacă în acest moment o conştientizăm sau nu. 

Treptat vom ajunge să privim altfel multe alte aspecte ale vieţii noastre, să le privim în moduri treptat schimbate din multe puncte de vedere – dar toate îndreptate spre viaţa fizică privită în profunzimea ei. Nu ne vom mai întreba: „Ce-o fi însemnând asta?” şi „La ce mi-o folosi asta?” pentru că înainte de a ne pune întrebarea lămurirea va împânzi întreaga noastră conştienţă, până când nici întrebări de acest fel nu vor mai exista în sinea noastră. Sensul profunzimii nu ne va mai apărea numai cantitativ, ca analize desfăşurate în legăturile vieţii fizice, ci dincolo de fizic dar cuprinzându-l deopotrivă. 

Visele aduc şi ele, alături de intuiţii, clar-intuiţii şi clar-simţuri, un crâmpei de profunzime, chiar dacă sunt „traduse” (decodificate) de creierul din corpul fizic tot sub formă de percepţii fizice obişnuite nouă: imagini, sunete, parfumuri, senzaţii gustative şi tactile. Creierul nostru procesează azi puţine informaţii primite de la celelalte corpuri din sistemul nostru corporal din cel puţin trei cauze:
1. Puţine părţi din corpul fizic au structuri din materii cu vibraţii foarte înalte: şi aici ne referim la părticele din corpul fizic din materii cu vibraţii foarte înalte (astrale şi mentale în majoritate) – nu la plexuri (chakre) şi canale energetice, care ţin de corpul dublu-eteric care vitalizează corpul fizic:
– aceste puţine structuri, pe de o parte, creează posibilitate creierului de decodificare, dar fără să le gestioneze, chiar dacă le prezintă după experienţa medie a spiritului întrupat astfel; aici se fac cele mai multe confuzii, chiar de către cei care le percep;
– pe de altă parte, şi de asemenea foarte important, ele susţin vibraţia medie personală suficient de înaltă pentru ca nimic să nu fluctueze primejdios, conducând în mediul nostru planetar cu vibraţii joase la distrugerea rapidă a corpului fizic sau la împiedicarea corpului dublu-eteric să vitalizeze corpul fizic. 
2. Sistemul corporal nu funcţionează, atunci când vibraţia medie zonală este în mod natural foarte joasă, la întreaga capacitate, comparativ cu perioadele de optim planetar şi corporal. Unele straturi ale corpurilor cu vibraţie înaltă rămân în stare naturală latentă în această perioadă, pentru a nu vehicula prea mult fluxurile care au vibraţia lor din ce în ce mai joasă: pentru un timp destul de limitat, dar necesar. 
3. Oamenii, în mod special, au o educaţie care iese din tiparele necesităţilor lor de evoluţie normală, tipică pentru creatorii conştienţi avansaţi în curs de universalizare. Alte vieţuitoare îşi folosesc toate forţele radiante pe care le au: acum însă nu şi oamenii – dar este drept că astfel de evoluţii atipice, de felul în care trăim azi, sunt foarte rare, pentru scurt timp, şi susţin toate evoluţiile în continuare. Nici ceea ce avem în mod natural – condiţii de mediu şi de corporalitate atât cât avem – nu folosim azi. Mai mult: cei care dispreţuiesc cunoaşterea construiesc, răspândesc şi întăresc dispreţul faţă de ea, de oamenii cunoscători, deşi ar fi singura cale de a ieşi din toate greutăţile. 
În vibraţii înalte, spiritul avansat îşi foloseşte conştient toate forţele energetice pe care le are; când condiţiile devin aspre, grele, se mobilizează mult doar pe supravieţuire, folosind doar o parte din razele sale, cele corespunzătoare situaţiei; iar când condiţiile devin optime evoluţiilor sale, se mobilizează cu toate forţele pe toate aspectele vieţii. 
Trebuie să ne obişnuim să învăţăm de la toate, şi de la toţi cei ce sunt în jurul nostru şi să ne reînvăţăm să căutăm în permanenţă înaintarea spirituală. Activitatea noastră astrală este cea mai pură, este cel mai bun prilej pentru a ne remodela gândirea, atitudinile pe care le avem faţă de lume. 
Desigur, este foarte bună şi simbolistica populară de multe ori: dacă urc – e o greutate ce mă aşteaptă, dacă cobor – urmează ceva uşor, dar şi varianta: urcarea este ceva bun (urcare, creştere spirituală) sau coborârea – este ceva rău (cădere spirituală). Cu orice fel de simbol ne confruntăm, în primul rând este importantă simţirea cu care ne-a trezit. Pe urmă să analizăm în direcţia aplicării unui sens de creştere spirituală – care cu certitudine apare în gândul nostru, printre multe alte tendinţe, dar nu suntem obişnuiţi să îl luăm în considerare. Omul de regulă alege frica, descurajarea, ideea de a se feri de oameni şi experienţe, iar dacă nu înţelege imediat apare şi ideea că, dacă nu se va mai gândi la ceea ce a visat – nu se va îndeplini nimic. Dar evenimentele plăcute sau neplăcute – căci până la urmă aşa am învăţat să măsurăm şi oamenii, şi evenimentele – se succed oricum şi nu avansăm prea mult în timpul vieţii: nici noi, nici cei din jurul nostru; dar ne plângem că partenerii de drum nu se schimbă, fără să înţelegem că nici noi nu ne-am schimbat, şi nici mari perspective de schimbare nu avem dacă nu analizăm şi nu ne remodelăm temeinic. 
Sunt perioade cu activitate onirică (vise) mai bogată – faţă de restul timpului unui an, sau ani cu activitate bogată în timp ce alţi ani pot avea o activitate mult mai redusă: dar aici nu este vorba dacă omul “visează” sau nu – ci cum merge bioritmul său general, cum variază vibraţia medie personală şi astfel cât de frecvent îşi aduce omul aminte de cele petrecute în timpul somnului fizic. Totul depinde şi de variaţiile de frecvenţă ale vibraţiei medii plantare şi de incidenţa cu radiaţiile cosmice care învăluie planeta; totul este de asemenea în funcţie de circulaţiile fluxurilor energo-materiale în galaxie, care şi ele variază în funcţie de activităţile cosmice din întreaga subzonă, precum şi de activităţile coordonatorilor de evoluţii care aprovizionează subzona cu fluxuri noi. Nu numai configuraţia mişcărilor, şi vibraţiile corespunzătoare determină asemenea variaţii, ci şi propriile dezvoltări ale corpurilor din sistemul nostru corporal întreg:
– favorizate de o corporalitate fără blocaje şi cu dezvoltări moştenite de la părinţi: ale straturilor din corpurile fluidice – mai ales astral, mental şi cauzal, ultimele două oferind în cazul dezvoltării straturilor lor latente până acum (cu activitate redusă pe toată planeta) o vibraţie din ce în ce mai înaltă, favorizând astfel puternic amintirea derulării activităţilor astrale. Meditaţiile active – cu călătorii astrale conştiente – adaugă o nuanţă în plus nu numai clarităţii în timpul meditaţiilor, ci şi amintirii viselor din perioada de somn;
– defavorizate: de blocaje datorate în principal moşteniri parentale (deteriorări ale corpurilor moştenite: de la fizic la cauzal), precum şi activităţilor agresive – şi fizice, şi emoţionale deopotrivă. Poluarea atmosferică, sonică din viaţa curentă, precum şi o slabă întreţinere a corpurilor şi a câmpurilor lor îşi aduc şi ele un aport important.
De aceea, printre altele, este bine să profităm de fiecare vis pe care ni-l amintim pentru ca el să-şi aducă aportul la înaintarea noastră spirituală. 
Să ţinem seama , din cele discutate, şi despre aspectul legat de “a avea vise”, de a “visa” – în raport cu întreaga existenţă a perioadei de somn. De cele mai mult ori omul spune: nu am visat / am visat, ca şi cum visarea este o activitate pe care o avem sau nu, crezând că este doar o activitate cerebrală, ca urmare a activităţilor din timpul zilei. 
Corect este mai degrabă să înţelegem că orice adormire presupune activitate astrală – adică desprinderea parţială a corpului astral de restul sistemului corporal şi o activitate astrală pe măsura necesităţilor spiritului şi a timpului afectat somnului. În linii mari, două activităţi sunt duse prin corpul astral, pe timpul adormirii; am mai discutat la începutul articolului, acum putem să restrângem la două mari tipuri de activităţi:
1. Autostabilizarea vibraţională: este recuperarea vibraţiei medii personale, diminuată ca urmare a greutăţii activităţilor diurne, prin corpul astral care se încarcă vibraţional în structurile speciale ale planetei (zonele de autostabilizare vibraţională). 
2. Deplasări astrale în libertate, cu învăţături astrale, cu derularea unor sarcini astrale în galaxie, în funcţie de experienţa astrală a spiritelor în acest loc din univers. 
Aşadar avem activităţi astrale curente, doar unii dintre noi îşi amintesc mai multe, alţii mai puţine – alţii de loc, sau atât de puţin încât nici nu-şi mai “bat capul” cu ele: ceea ce nu este bine de loc. 
Cum ne amintim? 
De regulă putem să ne stăpânim stările de nervozitate şi să ne punem dorinţa – dar fără încrâncenare, fără patimă – de a avea un rezultat, cât ar fi el de mic pentru început!... Este însă necesar de amintit faptul că orice fel de activitate energetică de tip yoga, qi gong, reiki, şamanism, etc., conduce la liniştire interioară, la mărirea răbdării, la o energizare superioară şi la creşterea vibraţiei personale: toate ajută – fiecare în felul său. De asemenea, meditaţiile spirituale obişnuite, realizate constant, induc o stare generală de linişte interioară, de modelare a răbdării, a concentrării mentale şi emoţionale. 
Întrucât energizările cresc vibraţia personală, diferenţa de vibraţie între corpul fizic şi corpul astral se diminuează treptat (deşi fiecare rămâne pe treapta sa normală) şi, pentru că tocmai această diferenţă mare (astralul este la maximum - fizicul este la medie sau chiar sub medie) determină neputinţa de a ne aminti activităţile noastre astrale. Treptat practicantul va avea amintiri din ce în ce mai clare din întreaga sa activitate astrală, iar cu timpul partenerii de activităţi astrale vor avea negreşit amintiri comune din cele petrecute împreună în astral.
Aşadar, într-o primă concluzie, să ţinem cont de faptul că visul este numai un crâmpei din întreaga noastră activitate astrală curentă. Indiferent dacă avem sau nu avem vise – adică indiferent dacă ne amintim sau nu ceva din timpul somnului – activitatea astrală tot se desfăşoară la toţi parametrii reali ai vieţii în derulare. 

vineri, 18 august 2017

VISE: ÎNŢELESURI UNIVERSALE PROFUNDE

Idee principală: Cu ce rămânem în amintire din activitatea astrală din timpul somnului, ne putem remodela atitudini, înclinaţii, tendinţe, obiceiuri, creaţii, dar şi întărirea relaţiilor cu lumea astrală, pe care o folosim periodic în timpul vieţii fizice, relaţii bazate pe încredere şi înţelegerea devotamentului universal. 

Ceea ce numim în mod frecvent vise sunt aminitiri ale unor activităţi derulate în timpul somnului: pe timpul unor activităţi distincte cu scop de odihnire a corpului fizic, de regenerare a acestuia şi de recuperare a vibraţiei pierdute în timpul activităţilor derulate cu corpul fizic: acţiuni, stări emoţionale, gândire derulate în timp de trezie. 
Nu sunt numai o activitate electrică a creierului, aşa cum spun surse care nu doresc să recunoască decât o singură existenţă şi activitate umană, provenind de la un singur corp – corpul fizic. Nu avem doar un singur corp – corpul fizic, ci un sistem corporal de o complexitate uriaşă, care au legături stabile cu alte feluri de corporalităţi, aflate în alte universuri: şi spirituale, şi materiale (se poate studia, dacă se doreşte, capitolul „Sisteme Spirituale”).
Ele pot fi, sau nu, activităţi despre care avem cunoaştere în timp real:
1. Vise induse în mod conştient – numite „vise lucide”: de fapt activităţi astrale conştiente, ştiind bine că somnul este de fapt o trecere a conştienţei spiritului în concentrare de la corpul fizic la corpul astral – corp cu o vibraţie mult mai mare decât a corpului fizic: le mai numim călătorii astrale, în care se pot derula activităţi diverse, de o mare acuitate a percepţiilor, în profunzimea câmpurilor corpurilor noastre; sunt percepţii care au loc cu alţi senzoridecât ai corpului fizic: ai corpului astral, sprijinit de senzorii corpului mental şi de senzorii corpului cauzal. O astfel de situaţie nu presupune somn – care este o stare inconştientă a spiritului în planul fizic, chiar dacă activitatea cerebrală este asemănătoare cu cea din timpul somnului (alfa, gama şi delta), în funcţie de deplasarea corpului astral mai aproape sau mai departe de planeta de reşedinţă. Este totodată o stare diferită de aceea de trezie (cu activitate cerebrală în stare beta): adică de activitate curentă a creierului şi a întregului corp fizic. 
2. Somn obişnuit, datorat propriei oboseli caracterizată prin capacitate redusă de gândire şi fizic dezorientări mai mari sau mai mici în activitate, precum şi alte forme cu care suntem obişnuiţi în viaţa curentă.
Visele fac parte din grupa mare a fenomenologiei legate de: intuiţii, clar-intuiţii şi clar-simţuri, care se bazează pe deschiderea sistemului nostru corporal şi revenirea noastră la activităţi conştiente cu toate corpurile, în orice condiţii – simultan sau consecutiv, în funcţie de necesităţile de destin. 
Activitatea astrală, din care noi rămânem în amintire doar cu secvenţe restrânse mai mult sau mai puţin, este de o complexitate mult mai mare decât însăşi complexitatea vieţii fizice pe care spiritele nu le pot pătrunde cu senzorii corpului fizic. Activitatea astrală apare astfel, de regulă, doar ca necesitate de odihnă şi regenerare a corpului fizic, deşi legat de această activitate avem încă ceva puţin cunoscut - recuperarea vibraţiei pierdute în timpul manifestărilor fizice, însoţite de emoţii puternice şi foarte variate, de gândiri complexe şi eforturi de înţelegere ale unor evenimente locale. Astfel, din complexitatea trăirilor noastre umane întreg sistemul nostru corporal pierde – infim, dar important – din vibraţia optimă desfăşurării întrupării, iar prin acţiunea de autostabilizare vibraţională, în locuri speciale din manşoanele eteric-astrale ale planetei, corpul astral se încarcă energetic optim pentru el, apoi revine şi reîncarcă, reechilibrează întregul sistem corporal. În plus, reechilibrat astfel, cu corpul astral se fac călătorii în toată galaxia, se desfăşoară sarcini de cunoaştere mult mai profundă şi mai ales se ajută alte vieţuitoare – astrale sau fizice – de pe planeta proprie sau de pe alte planete. 
Aşadar, somnul nostru este un fel de viaţă paralelă dusă cu corp care are o vibraţie naturală mult mai înaltă decât corpul fizic, este mai uşor şi bine energizat, din care ne reîntoarcem odihniţi şi cu amintiri de multe feluri. Tocmai asemenea amintiri sunt acum de studiat.
În activitatea astrală, trăirile, percepţiile cu senzorii corpului astral sunt legate de:
1. Viaţa fizică curentă, pe care o conştientizăm aşa cum se derulează ea, legată mai ales pentru oameni de relaţia lor cu mediul planetar, cu biosistemul (vieţuitoarele planetare) şi mai ales cu semenii lor;
2. Complexitatea corpului astral şi vibraţia lui foarte înaltă comparativ cu aceea a corpului fizic determină posibilităţi de cunoaştere mult mai profundă decât cele fizice – cu toată tehnologia noastră bazată tot pe simţurile fizice: sunt astfel cunoaşteri legate de viaţa curentă, ale cărei aspecte le conştientizăm perfect, şi mult mai profund cu corpul astral (ceea ce, evident, invers nu se petrece) şi cunoaşteri despre o infinitate practic de elemente care au direct sau indirect conexiune cu viaţa fizică curentă. Avem, şi folosim în călătoriile astrale, o cunoaştere detaliată despre univers, Marea Creaţie, întrupări de toate felurile, pe care cu corpul fizic nu le putem avea direct. 
Avem nu numai cunoaştere, ci şi o conştiinţă extrem de ridicată, pe care le avem de altfel şi în viaţa fizică – dar numai atunci când vibraţia planetei este foarte înaltă şi când corporalitatea noastră este foarte dezvoltată. Când vibraţia planetei scade (în mod natural), corpurile îşi reduc mult din felurile de activitate, prin închiderea parţială a plexurilor lor. Ne pierdem cunoaşterea directă, dar ne rămân intuiţiile şi activitatea aceasta astrală, din care ne întoarcem cu o parte din amintiri. Totuşi activităţile astrale sunt extrem de voluminoase, iar creierul nostru nu poate decodifica totul deodată, în condiţiile unei energizări atât de reduse – deşi ea rămâne optimă chiar în prezenţa obositoarelor, derutantelor şi distrugătoarelor vibraţii joase. De aceea creierul transformă volume întregi de informaţii în simboluri – părţi de realitate sau întrupaţi cunoscuţi din viaţa fizică, pe care el le gestionează cel mai bine. 
Dar cel mai important lucru pe care trebuie să-l avem în vedere în astfel de vieţi, în vibraţii joase, este să ajungem la orientarea cea mai înaltă, la comportamentul cel mai elevat pe care îl avem de mult în vibraţii înalte: indiferent de condiţiile de mediu planetar sau social în care trăim. Să ajungem să avem un fel de a trăi cu comportament decent, protector, ascultător de entităţile pe care ne intuim sau cunoaştem prin societate, realizând lucruri de cea mai bună calitate în condiţiile date, să ne preocupăm de curăţenie, de curăţenie persoanlă şi la locul de muncă/trai, de cunoaştere cât este posibilă, susţinând relaţii amiabile şi altruiste în esenţa lor. 
Iar visele noastre ne ajută din plin, chiar dacă nu conştientizăm de la bun început: dar experienţa noastră creşte mereu. 

Spuneam mai sus că ceea ce este cunoscut prin corpul astral este de o mare complexitate, care nu poate fi decodificată de creierul nostru aşa cum se petrece, şi cât de bogat se petrece. Când ne trezim, o mică parte din informaţii apar direct – depinde de regulă de extinderea cunoaşterilor nostre fizice – altă parte prin simboluri ale elementelor cunoscute concret în astral: reprezentând cele mai apropiate forme de cunoaşterea spiritului din viaţa fizică curentă. Ceea ce vedem prin amintire (sub forma imaginilor şi emoţiilor însoţitoare) ne poate orienta imediat în viaţă, şi nu numai pentru un mic eveniment ce se poate petrece, ci pentru o linie întreagă de manifestări, aşa cum le-am menţionat mai sus, cu tot potenţialul lor înalt. La finalul destinului vedem ce am făcut – dar avem deja atunci cunoaşterile totale pe de o parte: nu numai din călătoriile astrale, ci din toată evoluţia noastră de până atunci, precum şi manifestările noastre din destinul fizic terminat, pe de altă parte: aşa se face comparaţia, în prezenţa îngerilor noştri de destin. Analizarea şi înţelegerile pe care le facem continuă cu alegerea căilor optime pentru învăţăturile necesare paşilor pe cărarea atingerii comportamentelor echilibrate în orice formă de mediu de trai. Toate însă avansează mereu în complexitate, în extinderi, iar pe măsura lor cresc şi sarcinile noastre de destin. Motivul unor sarcini tot mai avansate, şi ele la rândul lor, este nu numai dezvoltarea propriilor noastre puteri energetice, radiante totale prin eforturile pe care le facem trăind, ci şi un alt aspect pe care societatea noastră nu-l încurajează, preferând concurenţa în locul conlucrării: dar lucrurile sunt încă mult mai sensibile decât atât. 
Adică: învăţăm să fim AJUTĂTORI. Alţi ajutători au trăit şi trăiesc alături de noi pentru a ne ajuta, îndruma, coordona, pentru ca noi să învăţăm cât mai multe lucruri, şi unul dintre ele este pentru a învăţa noi înşine să oferim ajutor altor evoluanţi, aşa cum îl primim şi noi. Pentru că evoluţiile se bazează în special pe ajutor, ajutor altruist, cunoscător al tuturor necesităţilor şi formelor de înaintare până când, în situaţii de neputinţă a folosirii puterilor şi experienţei noastre, să ajungem să ne fie totul instinctiv, ca şi hrănirea, deplasarea, comunicarea şi relaţionarea. Iubirea altruistă să fie motorul vieţii, protecţia vieţii să fie implicită, oricând de grele ar fi condiţiile de trai. Să ne menţinem echilibrul spiritual, indiferent cât de puţin experimentaţi şi cunoscători sunt semenii noştri, să le dăm exemplu personal prin manifestări de înalt nivel spiritual. Iar dacă nu ajungem întotdeauna la asemenea performanţe – imediat cum ne dăm singuri seama să ne corectăm şi să extindem corecţiile la toate formele pe care le putem conştientiza. 
În acest context, visele pot apare ca îndrumări din partea entităţilor noastre astrale, în cadrul activităţilor astrale în care ele sunt permanent alături de noi: îndrumări subtile de activitate elevată spiritual, pe care trebuie să o purtăm în lume, care formează de fapt fundamentul manifestărilor noastre deja consolidat în vibraţii înalte. 
Să menţionez câteva forme de vise curente:
– vise de avertizare în relaţii cu familia, serviciul, alte segmente de societate şi planeta;
– vise de începuturi, de adaptare la începuturi de situaţii cu specific local: într-un nou loc pe un nou continent, cu o nouă familie, sau de intrare în meserii, etc., care presupun necesităţi de obişnuire cu ideea noutăţii, în prealabil; au de regulă gradul cel mai mare de împlinire;
– vise de închidere (împlinire), ajungere la finalul unei forme de manifestare, pentru care nu este nevoie decât de foarte puţină acţiune, sau emoţie, sau gândire, în plus, pentru consolidarea ei: care de regulă nu mai necesită nevoie de împlinire, decât de conştientizare şi amintire a acestei conştientizări, împlinind una din sarcinile de destin pe această planetă. Este astfel diametral opusă acelei forme discutate anterior;
– vise de atenţionare privind hotărâri pe care le gândim, sau au toate şansele să apară în gândirea noastră: suntem atenţionaţi să nu urmăm, sau chiar să urmăm cursul unor gânduri pe care le avem în viaţa fizică.
Sunt numai câteva forme, care cer întotdeauna elevare spirituală, gândire profundă, exemplu pozitiv oferit, greutăţi depăşite cu curaj, altruism, abnegaţie, demnitate, apoi şi de ridicare a calităţii creaţiei, gândirii şi vorbirii în societate. Suntem pregătiţi să facem faţă cu succes spiritual în orice schimbări de viaţă, de situaţii, avertizaţi, ajutaţi, îndrumaţi astfel. 

Visele ca simbol, nu ne arată, spre exemplu o tangenţă cu un anume om: este formată experienţa generală, a spiritului, în vibraţii joase, nu numai pentru omul cu o singură identitate, cel visat sau un simbol (plantă, animal, mineral) care se referă doar la o personaă sau un eveniment – care şi el este important, dar într-o mică măsură, aşa cum şi viaţa noastră fizică pământeană este doar o mică parte din eternitatea vieţi spiritului: învăţăm cum să ne comportăm în faţa unui lung şir de oameni, sau într-un şir întreg de evenimente de aceeaşi natură spirituală – ceea ce face parte din universalizarea noastră! Căci aşa cum este un spirit – sunt foarte multe, popoare întregi, nenumărate, de spirite asemănătoare. Simbolul ne poate arăta cunoaşterea interioară a unei întregi tipologii umane – momentan umane: căci cu asemenea spirite ne vom întâlni în eternitatea evoluţiilor noastre. Chiar dacă toate înclinaţiile, tendinţele, obiceiurile fiecăruia în parte se vor schimba, spre înălţare, în sublimare, în manifestări uluitor de înalte comparativ cu ce trăim noi aici, pe Pământ, toate manifestările vechi vor reapare, însă, într-o măsură mai mare sau mai mică, când vom evolua în subzonele cu vibraţie naturală foarte joasă, chiar mai joasă decât Pământul, care impulsionează irumperea în comportamente a unor raze, seturi de raze proprii cu vibraţie proporţională cu vibraţia locului. Este un impuls pentru care trebuie să fim pregătiţi să-l gestionăm. Iar noi trebuie să ne înălţăm comportamentele cu fiecare trecere prin locul respectiv din univers, cu fiecare întrupare în vibraţii care ne impulsionează folosirea razelor noastre, conform locului: dar imediat ce simţim impulsul supărării (de exemplu) să ne repliem şi să scoatem din noi tot cea poate fi mai înţelegător, mai drept, mai bun. 
Nu reuşim pe loc? Să nu ne supărăm pe noi înşine, căci însăşi supărarea se transmite altora din jur, dar să luăm totul imediat drept impuls de remediere, de corectare, de întărire în aspectul, latura cea mai înălţătoare pe care o are manifestarea obişnuită în societatea locală. Iar dacă nu ne putem manifesta, în sufletul nostru s-o facem, cu convingerea că orice gând bun este de un real folos oricui. 
Pentru că suntem radianţi, iar acest lucru nu trebuie nicicând uitat...
Vom mai discuta câte ceva despre visul-simbol, despre enigmaticul „deja vu”, despre intuiţii şi clar-intuiţii. 

vineri, 11 august 2017

UNIVERSUL ESTE SAU NU ESTE FINIT?

În primul rând este necesar să vă scriu că am continuat aspectele dezbătute în articolul “Copiii şi viaţa astrală” pe blogul de Călătorii astrale, căci pe aici avem încă multe altele de discutat. Aşadar să urmăriţi acolo continuarea “Despre copii şi viaţa lor astrală”, şi „Omul adult şi viaţa sa astrală”, iar când voi scrie continuări acolo, vă voi anunţa, la fel ca şi acum. La începutul acestei noi etichete vă propun o trimitere către studii personale privind universurile în care ne desfăşurăm evoluţiile:
Studii generale: Universuri ;
Sinteza treptelor şi subtreptelor de evoluţie ale monadelor.    
În viitor vor fi adăugate multe astfel de studii, până atunci să discutăm despre diverse teme culese din mass media cu referire la universul în care trăim în acest moment.

I. PE SCURT:

Universul nostru face parte dintr-un set de universuri create de monadele cele mai evoluate din lumea noastră. El nu se dezvoltă din el însuşi, ca o întrupare alimentată de însăşi sursa care ar fi creat-o (radiaţie spirituală/monadică): nu este vorba de vreo întrupare, ci de o creaţie; şi nu este o creaţie de la “zero”, ci în rădăcină a existat o suprapunere şi/sau alăturare a unor straturi ale energiei fundamentale, dintre care unele au fost deja folosite: universurile pe care le ştim acum, altele nu au fost folosite decât foarte rar, şi numai de spirite foarte puternice: nicidecum de începători pe drumul evoluţiilor. Pe straturile cu vibraţii medii şi înalte s-au constituit deja universurile pe care le folosim în evoluţii, straturile cele mai profunde sunt pregătite treptat de folosire, pe măsura apariţiei necesităţilor spiritelor aflate în evoluţii în acest univers. 

II. DISCUŢII

Citesc undeva: “În acest moment, nu se ştie dacă universul este sau nu finit, dacă există viaţă extraterestră sau ce sunt de fapt găurile negre.”Să discutăm puţin despre universul nostru: este finit sau infinit ?...Luat ca structură actuală, în acest moment universul nostru este o creaţie finită în energia fundamentală infinită: numai energia fundamentală poartă cu sine infinite potenţialităţi care se pot dezvolta în funcţie de infinite posibilităţi. Universul este o creaţie cu funcţiuni multiple, cu o structuralitate foarte profund gândită de creatorii săi, astfel încât cele pe care le cuprinde în interiorul său să fie bine echilibrate în împletirile lor; şi toate structurile sale sunt într-o multitudine de moduri de acces, şi în diferite sensuri, cu un număr finit de alte universuri, creaţii asemănătoare acestuia şi totuşi foarte diferite unul de celălalt. Creaţia tuturor universurilor este stabilă prin însăşi ideea pentru care au fost create: aceea de a asigura spaţii finite, dar foarte largi pentru derulări de trăiri de acelaşi fel necesare unor valuri infinite de monade care intră mereu în evoluţii. Toate evoluează învăţând forme din ce în ce mai complexe de manifestare, şi învăţând la rândul lor cum să ofere aceleaşi învăţături noilor valuri de monade care pot parcurge acelaşi drum cu cele care le-au învăţat şi pe ele. Deşi existenţa lor este eternă, universurile nu-şi schimbă vibraţia medie chiar dacă pe spaţii reduse din interior vibraţia poate fi variabilă, şi variind în continuare în funcţie de necesităţile evoluanţilor. Dar vibraţia lor rămâne în totalitate constantă, căci ele sunt create pe straturi ale energiei fundamentale – fiecare strat având vibraţia sa proprie eternă, ca şi luminiscenţa şi sunetul fundamental propriu: în funcţie de compactizarea energiei fundamentale în fiecare strat. Universurile nu-şi schimbă forma generală – chiar dacă structurile lor interioare se vor modifica în funcţie de puterea energetică medie a tuturor evoluanţilor din univers şi de necesităţile de ordonare a manifestărilor lor în perioade foarte mari de timp. Ele nu se modifică – dar se creează treptat, iar modificările sunt avute în vedere de la începutul creaţiei lor şi desfăşurate treptat, lin, fără ca pe parcurs intrarea în funcţiuni a părţilor interioare să perturbe vieţile şi activităţile evoluanţilor. Coordonatorii au în vedere mai ales vieţile acelor spirite care au încă o putere energetică proprie mică, o fragilitate înaintată a folosirii propriilor radiaţii spirituale şi astfel sensibilităţi pe care cele înaintate nu le mai au de mult. Asemenea părţi, creaţii noi, care apar pe parcurs în interiorul unui univers (deocamdată să avem în vedere Universul Fizic) doar aşteaptă să intre în rolul lor, pregătite îndelungat, dar fără ca restul părţilor componente să piardă din funcţionalitatea lor momentană. Orice structură nouă apare în profunzimea celor vechi sau completează o structură mai veche, fără ca întreg universul să-şi schimbe particularităţile: la fel ca şi sâmburii unui fruct, care are potenţialul de a dezvolta o nouă formă în interior – cu deosebirea că restul nu dispare, ci îşi creşte potenţialul activ. Totul este folosit pe parcursul creării sau remodelării în funcţie de necesităţile diverselor grupuri de spirite aflate în evoluţii. Orice fel de astfel de creaţii nu trebuie să se realizeze brusc, căci o creaţie de asemenea anvergură ar crea valuri energetice covârşitor de puternice, ele fiind realizate pe baza alăturării sau împletirii straturilor uriaşe ale energeiei fundamentale, şi nu în mijlocul straturilor – ca un strat crescut în mijlocul altui strat, ceea ce ar denatura mult însăşi împletirea straturilor, denaturându-i şi capacităţile interioare. Acest fapt face ca existenţa lor totală să fie practic eternă, chiar dacă modificările trecătoare sunt, şi vor fi întotdeauna necesare: creaţiile universice fixează împletirile de straturi ale energiei fundamentale, păstrând totuşi o elasticitate necesară existenţei mişcărilor altor straturi, altor structuri naturale din straturi, care oferă mai departe posibilităţi infinite de autoconstituire de noi monade înafara unui astfel de Centru de evoluţie – de “casă a universurilor”, cum este acesta în care evoluăm noi. Pentru aprofundare se poate urmări studiul “Formarea universurilor pe straturile energiei fundamentale” .
Dar... Conform celor gândite de matematicieni şi fizicieni, există un POTENŢIAL uriaş de formare structurală de straturi ale energiei fundamentale, cu legături potenţial stabile între ele, întrucât altfel ele ar putea irumpe spontan şi proporţional cu forţele care le pot natural iniţia. Dar ideile acestea, care au şi ele un anumit statut de raţiune pe care nu oricine le înţelege de la prima vedere (de cele mai multe ori nici măcar citindu-le şi înţelegându-le valorile) sunt preluate de ezoterişti care nu au studii aprofundate, care pun în circulaţie cel puţin câteva feluri de gândiri – dar nu şi percepţii reale de creaţie: ca o creaţie gândită profund PENTRU TOATE SPIRITELE – MARI ŞI MICI – aflate în evoluţii, în timp ce omul nu se gândeşte decât la el însuşi, nepăsător la vieţuitoarele planetei, ai căror musafiri suntem de fapt noi, oamenii, şi nici decum invers. Şi în niciun caz nu sunt “covor, tablou, peisaj fără viaţă” aşa cum stipulează însăşi biserica ce ar trebui să le aibă cu iubire pe toate în vedere. Să enumăr numai câteva asemenea idei care îmi sunt acum la îndemână:– ar exista deja o infinitate de universuri (nu de potenţialităţi), care se creează şi se distrug permanent: pe acelaşi principiu (nu este exclusă extrapolarea) cum apar şi dispar stelele şi planetele, galaxiile din acest univers – ale căror apariţii şi dispariţii nu sunt cunoscute decât vizual;

– atlanţii ar fi distrus o serie de universuri, apoi ar fi venit şi în universul “nostru” ca să-l distrugă şi pe acesta;
– noi, oamenii, cu gândirea noastră am crea universuri pe bandă rulantă şi tot noi, tot cu gândul nostru, le-am distruge. Este o mare diferenţă între speculaţii pe baza unor presupuneri (şi se dovedeşte permanent că sunt presupuneri, înseşi ideile variind de la un cercetător la altul şi variind şi în timp, când apar alte idei). Metafizica arată în mod concret stabilitatea principiilor şi formelor, structurilor rezultate din aplicarea principiilor: create exclusiv de creatorii înalţi, cu o evoluţie incomparabil de înaintată faţă de care cei pe care îi numim azi “atlanţi”; sau faţă de noi, cei care evoluăm azi pe Pământ, ajutaţi şi coordonaţi de marii creatori ai universurilor. Este evident că asemenea oameni nu conştientizează acum, din postura lor (întrupaţi cu puteri limitate) decât cele pe care le pot vedea cu ochii trupului şi cu intrumentele create după puterea limitată a ochiului uman; restul nu intră în cunoaşterea lor, structuri şi întrupări de o mare complexitate, aflate în profunzimea spaţiului care ne înconjoară. Pe baza acestor prezentări limitate (limitate oricum faţă de ceea ce cunosc ei înşişi acum, obligaţi de oficialul contemporan) se fac multe alte speculaţii cu iz ezoteric sau, în euforii sentimentale, diverse metaforizări care dovedesc de multe ori că se confundă “metafora” cu “metafizica”. 
E bine să cunoaştem adevărul, dar să nu dispreţuim pe necunoscători, ştiind că trăim fiecare conform evoluţiei proprii şi necesităţilor de pătrundere în diverse domenii: mai devreme sau mai târziu. 
Dar este necesar să adăugăm ceva, cu referire la faptul că fiecare univers este o creaţie stabilă, finită, oricât de uriaş ar fi el, iar din postura pământeanului nu-i putem percepe mariginile, oricât de sofisticate ar fi aparatele noastre actuale şi viitoare: căci ele percep materiile fizice şi nu cele de vibraţie mai înaltă decât acestea prin însăşi constituirea lor, din materii fizice. Iar cei care concep astfel de aparate azi au sesizat de mult care este necunoaşterea lor – deşi nu întotdeauna natura lor, găsind exprimări generaliste (materia neagră, gaură neagră) şi asigurând omul de rând că ei sunt pe calea controlării unor asemenea necunoaşteri, pe drumurile descoperii “esenţei” făcându-se mereu “paşi importanţi”. Dar ei ştiu bine că până când nu vor avea libertatea de a spune că acolo trebuie altfel cercetat, nu vor putea face paşi în profunzime, ci paşi importanţi în diversificarea aplicărilor celor deja cunoscute mai mult sau mai puţin. Adică în acelaşi plan – planul fizic – şi nu în alte planuri mai profunde. Iar acum ei ştiu bine că în planuri mai profunde alţi cercetători, cu capacităţi corporale proprii – observatori deocamdată – sunt sprijiniţi să cerceteze, cu tot alaiul de confuzii care apar, ascunse de false euforii ale unor decopertări mai vechi, pe care sunt nevoiţi să le prezinte drept descoperiri, “paşi importanţi”. În asemenea sensuri s-au realizat cercetări foarte vechi, ascunse omului de rând, neinstruit decât în direcţiile lui “Crede şi nu cerceta!” veche de cel puţin 2000 de ani, studiul doctrinelor care au păstrat adevăruri profunde şi a multor documente şi artefacte furate din toată lumea. Important este ca cel ce pătrunde în mod natural în astfel de sfere ale cunoaşterii, mental şi astral, să nu dispreţuiască, blameze astfel de oameni perverşi. Dar să ştie clar, fără echivoc despre ce este vorba în societatea noastră – despre cei care aşa au apucat structurile societăţii umane, aşa le-au folosit, fiiind mai important să cerceteze lumea decât să o schimbe. Se ajunge azi să se ştie bine că structurile corporale umane pot să ofere spiritelor percepţii dincolo de materiile fizice, căci în structurile lor intră de la bun început segmente de materii (celule şi structuri mai complexe) care fac posibile – prin legături indestructibile, aflate în curs de dezvoltare – percepţii ale lumilor eterice, astrale, precum şi cu câmpuri de vibraţie încă mult mai mare: mentală, cauzală, spirituală. Este de remarcat faptul că putem percepe numai cele care sunt în galaxia noastră, dincolo de care putem să intuim cele ce se petrec dincolo de materiile fizice sau să ne amintim cele percepute şi trăite cândva, în trecutul nostru, înmagazinate perfect în memoriile spirituale (monadice). Toate acestea şi încă mult mai multe lucruri le vom conştientiza treptat, dar repede, pe măsura creşterii vibraţiei: şi în galaxie, şi în corpurile noastre. 

CÂTEVA CUVINTE DESPRE EXTINDEREA SFERELOR NUCLEULUI UNIVERSULUI FIZIC

Aşa cum am mai discutat şi în alte studii, universul fizic are un nucleu, însă vibraţia lui nu este cea mai înaltă – aşa cum, spre exemplu, este nucleul unei planete, sau al unei stele, sau al unei galaxii. Cea mai înaltă vibraţie din univers o are zona  de la periferia acestuia – am numit-o zona a III-a – iar zona I are vibraţia cea mai joasă dintre cele trei zone: zone care se înfăşoară în jurul nucleului universului. Nucleul are aşadar vibraţia cea mai joasă din univers, iar zona a III-a vibraţia cea mai înaltă, unde această ultimă zonă este susţinută şi de straturile inter-dimensionale cu vibraţii mult mai înalte decât universul în totalitatea lui, şi de straturile pe care le numim dimensiuni structurale paralele ale universului, cu vibraţii încă şi mai mari decât cele inter-dimensionale. Cu o asemenea distribuţie de straturi, Universul Fizic se află într-un echilibru vibraţional perfect. Şi eu, şi alte persoane cu care am corespondat pe această temă, ne-am amintit – cu imagini clare în călătorii astrale, de faptul că, din exterior, şi în condiţii optime, se poate observa o activitate bogată: entităţi extrem de puternice, care lucrează în interiorul a ceea ce numim nucleul universului, în condiţii de vibraţii extrem de joase, sunt cele care au creat universul şi care lucrează în continuare acolo, nonstop chiar de la crearea acestuia. Aşadar, lucrările care se desfăşoară acolo au în vederea pregătirea nucleului pentru departajarea încă a unei zone, cu vibraţii mai joase decât zona I (care actualmente este zona de evoluţii cu vibraţiile cele mai joase – dar numai bune pentru spiritele micuţe, aflate la începutul dezvoltărilor lor spirituale). Rămâne în mod spaţial, în continuare, nucleul universului, care rămâne de asemenea şi partea universului cu vibraţia cea mai joasă. În consecinţă, atunci când va deveni funcţională, noua zonă va deveni zona I a Universului Fizic, aici va fi zona a II-a şi tot aşa, progresiv numerotate cu vibraţie din ce în ce mai înaltă. Aşadar, în viitor – un viitor totuşi extrem de îndepărtat comparativ cu vieţile noastre de acum – universul va avea patru zone cu vibraţii diferite şi nucleul său. Nucleu care poate avea la râdul său alte structuri înglobate, căci se simte că de acolo vin vibraţii diferite, care se înfăşoară unele pe altele, altele se alătură unele cu altele, altele par a avea nişte sâmburi care pot fi folosiţi în funcţie de necesităţile evoluţiilor tuturor – entităţi aflate la începutul drumului lor de evoluţie sau care cunosc potenţialul energiei fundamentale, fără să ajungă însă la cunoaşterea întregului ei potenţial. Dar vorbim aici de eternitate, de valuri de eternităţi (poetic exprimat)... Şi da! avem o eternitate să aflăm, să învăţăm, să evoluăm şi să luăm parte la asemenea lucrări, şi încă multe altele. Aşadar, universul nu se dezvoltă din el însuşi, ca o întrupare alimentată de însăşi sursa care a creat-o (radiaţie spirituală/monadică), căci nu este vorba de vreo întrupare, ci de o creaţie: şi nu este o creaţie de la “zero”, ci în rădăcină a fost o suprapunere şi/sau alăturare a unor straturi ale energiei fundamentale, dintre care unele au fost deja folosite: universurile pe care le ştim acum, altele nu au fost folosite decât foarte rar, şi numai de spirite foarte puternice: nicidecum de începători pe drumul evoluţiilor. Însă este necesar să reţinem: creatorii universurilor – şi totodată coordonatorii evoluţiilor noastre – pot efectua asemenea lucrări astfel încât nimeni să nu simtă schimbările: şi nicidecum pentru că cineva nu ar vrea ca noi să ştim ceva, în mod meschin, ci pentru a proteja permanent toate spiritele micuţe cum suntem noi şi toate celelalte vieţuitoare din jurul nostru. Iar în viitorul evoluţiilor noastre vom şti absolut totul şi vom participa la toate lucrurile de pe întinsul Centrului de evoluţie – şi la încă altele în curs de constituire.

luni, 31 iulie 2017

SĂRMĂNUŢELE CUCUVELE... DRAGELE DE ELE...


Citeam despre ideea că cucuvelele prevestesc ceva rău: nenorociri, decese, etc. 
Să ne lămurim puţin mai extins asupra acestui aspect.
Ideea că o asemenea pasăre ar prevesti decesele umane este o mare confuzie în felul "tradus" de om, însă are şi partea sa de adevăr - şi nu numai în cazurile de deces, ci şi pe o extindere destul de semnificativă: în anumite condiţii, sistemul corporal uman emite, în benzile de frecvenţe nepercepute de urechea umană (domeniul infrasunetelor), sunete asemănătoare cu semnificaţii diferite pentru alte vieţuitoare: uneori ele sunt asemănătoare cu sunetele emise între membrii perechilor unor specii, cum sunt păsările de acest fel: cucuvelele. O cucuvea pregătită de împerechere percepe aceste sunete şi "vine", "chemată" de omul care se află în preajma decesului - dar nu numai: infrasunetele de acest fel fac parte din setul de infrasunete normal al omului, cu pondere mai mare sau mai mică în totalul lor. Un om extrem de liniştit, sau aflat în somn adânc şi de mai lungă durată, emite inconştient asemenea sunete care îl ajută din partea tuturor corpurilor sale să se "întoarcă" din somn: fiecare corp emite şi sunete, şi luminiscenţă, şi vibraţii specifice fiecăruia, când încărcarea energetică este completă în timp de somn sau liniştire profundă, mai ales în situaţii de linişte cât de cât avansată, când puţinele sunete din jur pot finaliza perioada de somn natural (spiritul devine sensibil la orice semn exterior dacă nu mai este obosit). Dacă stadiul de oboseală fizică - nu numai emoţională - este avansat, omul are tendinţa de a dormi mai mult. Dar oxigenarea creierului suferă după o perioadă mai lungă de somn, ceea ce pentru oamenii care nu-şi folosesc activitatea cerebrală în sensuri multe (corporal, intelectual) intervin multe faze obositoare acolo unde pentru alţii ele nu sunt de loc aşa. 
Cu cât folosim mai mult creierul (nu numai mintea, ci şi trupul - cu activităţi diverse) cu atât revenirea din somn este mai rapidă: spunem că omul e mai activ. Ca urmare un intelectual ar face bine să facă şi muncă fizică, iar un om care munceşte fizic este necesar să-şi extindă gândirea de la munca lui la alte teme de gândire. 
Tot ceea ce facem trebuie să fie echilibrat. Desigur, facem ce vrem până la urmă, fiecare îşi hotărăşte aportul personal la propria sa evoluţie.

vineri, 28 iulie 2017

COPIII ŞI VIAŢA ASTRALĂ


Voi continua aici, sub forma unui articol, câteva postări de pe facebook – am observat că a atras atenţia şi nu ar fi de loc rău să vă pun şi vouă, aici, ceea ce am început să scriu acolo. Cei care au citit primele două postări pe facebook să citească totuşi de la capăt, căci am mai pus aici câteva idei de susţinere.
Discuţia a pornit pe un grup, cu chestiuni legate de copii care visează sau văd cu ochii liberi ceva de care se sperie. Încercăm să-i liniştim, le inoculăm ideea că nimic nu este adevărat, ei se sperie şi plâng în continuare şi părinţii nu mai ştiu ce să le facă. Nici ei nu-şi pun întrebări sau, dacă şi le pun, concluzia este de cele mai multe ori că este ceva rău, se sperie şi ei la rândul lor, intrând împreună cu copilul într-un cerc vicios pe care doar oboseala îi trece la somn. De multe ori părinţii, dacă primesc răspunsuri echilibrate care nu sunt compatibile cu încredinţările lor, nu primesc explicaţiile, nu încearcă să înţeleagă, dispreţuind sau denigrând. Bine barem că unii spun rugăciuni – deşi alţii îi îndrumă să nu creadă în ele sau în preoţi care ar putea cu o rugăciune special potrivită, să ridice vibraţia întregii familii. Desigur sunt şi cazuri în care mama copilului a apelat la un preot, însă acesta s-a arătat neîncrezător. Mama copilului, femeie inteligentă şi credincioasă, a aprins lumânări în casă şi s-a rugat dânsa, ca din partea preotului... Tot respectul !!!

ACTIVITATEA ASTRALĂ A COPIILOR
Am mai scris câte ceva cu referire la copiii noştri: dincolo de urmaşi ai speciei, ei sunt cei care aduc în viaţa părinţilor şi, concomitent, în viaţa întregii societăţi umane, sarcinile şi continuarea lor în planul familial: se poate urmări articolul mai vechi: “Copiii – adevăraţii învăţători ai omenirii în orice timpuri”   şi pentru cine mai doreşte ceva în plus, este o etichetă întreagă http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/search/label/Copiii%20invatatorii%20omenirii .
Copiii au o sferă a percepţiilor multisenzoriale mult mai dezvoltată decât a părinţilor – din varii motive: corporale şi sociale. Restrângerile funcţionărilor corporale, spre anii maturităţii, aduc în mod natural tot ce ne trebuie pentru ca activităţile noastre să se desfăşoare predominant în planul fizic, dar nu se închid niciodată, pentru ca omul să-şi desfăşoare activităţile având permanent în vedere intuiţiile sale; iar fenomenologia planetară are în vedere, mai mult, din felul în care este creată întruparea planetei, accentuarea acestor intuiţii, clar-intuiţii şi percepţii mental-astrale în anumite perioade planetare (cele mai puternice fiind perioada solstiţiilor, aşa cum am discutat în articolele anterioare, despre Sânziene). 
Însă ceea ce facem noi, oamenii, între noi, ca urmare a egoismului nostru, a intereselor individuale şi de grup restrâns, merge dincolo de orânduiala dumnezeiească: ne obligăm reciproc să ne descurajăm, şi apoi să ne pierdem intuiţiile, clar-intuiţiile şi clar-simţurile, iar despre aceste aspecte am discutat de nenumărate ori, astfel încât doar să amintim acum groaza, fricile care ni se incumbă permanent cu privirea la lumea nevăzutelor, deşi este tot lumea lui Dumnezeu, despre care ne amintim într-una spunând Crezul...
În prima parte a vieţii noastre: viaţa intrauterină, capacităţile multisenzoriale sunt predominante, iar cele fizice – în special auzul, mirosul, gustul şi simţul tactil – ne croiesc dimensiunile unei anumite lumi, pe care ne vom sprijini, intuitiv, după naştere. 
Imediat după naştere, capacităţile senzoriale fizice încep să prindă avânt, iar până în jurul vârstei de 6-7 ani ele fac parte integrantă din viaţa noastră, chiar dacă societatea ne pare a nu avea de loc cunoştinţă de astfel de percepţii. La maturitate însă cultivarea vieţii fizice şi dispreţul incumbat de oficialii laici şi religioşi (nu toţi, e drept, îmi cer scuze!) ne depărtează concret de naturalul propriei noastre vieţi şi, chiar dacă am auzit sau chiar am perceput multe lucruri până atunci, ele sunt alungate într-un colţ îndepărtat, de frica dispreţului societăţii...
Şi tot la fel procedăm cu copiii noştri.
Până la un punct.
Căci trăim acum perioada în care corporalitatea noastră, de o complexitate uluitoare şi funcţionând pe baza unor principii cu totul speciale, în funcţie de vibraţiile universului din jurul nostru, încep din nou să se dezvolte, treptat şi repede. Mai discutăm despre acest aspect – acum să mergem mai departe.
Până spre 12 ani, copiii au toate plexurile, de toate felurile, deschise (am discutat pe îndelete la confuziile privind vampirismul energetic), pentru a susţine creşterea întregului sistem corporal; în plus, ei nu au inhibiţiile formate de societate, de încredinţările adulţilor. Preiau din subconştientul tuturor celor din jur toate formele de încredinţare, de atitudine interioară şi exterioară, frici, controverse între ceea ce le spun părinţii educându-i şi ceea ce "prind" din jur (rude, vecini, prieteni ai lor): chestiuni exact opuse, după încredinţările fiecăruia, dezorientante pentru copiii care îşi trăiesc perioada lor de adaptare la noua lume în care au venit. Cu toţii suntem purtători, în câmpurile corpurilor noastre, de amprente ale lumii în care trăim, de aproape sau de departe, dar nu ştim ce, şi cât se reflectă în sufletul copiilor noştri. 
Fiind deosebit de sensibili şi simţind fricile ca emoţional negativ ale părinţilor (bărbaţii nu le exprimă - dar le au şi dânşii din plin) ei manifestă imediat acelaşi fel de emoţii negative: frică, plâns - de câte ori nu am simţit noi, adulţii, acel plâns interior de credeam că o să ni se rupă inima???... 
Toate se "sparg" în capul copiilor. Şi nu ştim de ce plâng, de ce se inhibă deja singuri simţind amplificări din partea părinţilor... panici că nu ştiu "ce are copilu' "... Uite ce are copilul: toate cele care le avem noi, adulţii şi nu ne spune nimeni că trebuie să ni le rezolvăm: ar trebui să fim conştienţi încă înainte de concepţia copilului că multe aspecte de viaţă le avem noi înşine nerezolvate, în lupta pentru a ne croi o meserie, o familie, de a ne zbate în familiile necunoascătoare şi ele, sau în mijloace de transport, sau în magazine, etc. Desigur ar fi multe de spus, dar această idee cred că aţi prins-o şi o veţi analiza. 

COPIII ŞI VISELE (ACTIVITATEA ASTRALĂ)
În virtutea anatomiei sistemului nostru corporal cu care începem destinul nostru fizic, copiii “visează” mult mai mult decât adulţii. Această anatomie, structuralitate şi funcţionarea ei complexă poate fi urmărită în studiul “Plexuri ale corpurilor fluidice (1)”  . 
Pe scurt, structura şi funcţionarea corpurilor noastre fluidice permit o energizare mult mai puternică a sistemului nostru corporal în primii ani ai vieţii (până la cca.12 ani), de aceea şi fenomenologia aferentă acestei perioade este deosebită de aceea a adultului. De aceea nu numai percepţiile lor multisenzoriale sunt mult mai dezvoltate, aşa cum arătam la început, dar şi cele legate de viaţa astrală au particularităţi cu totul speciale. Somnul copiilor este mult mai profund şi de mai lungă durată, iar în toată această perioadă spiritul întrupat face deplasări astrale de mult mai lungă durată decât adulţii, ajutat fiind de corpul astral (corpul cu care se face deplasarea, călătoria astrală) care are parte de energizări mult mai profunde şi bogate comparativ cu corpul astral al adultului. 
De cele mai multe ori copiii dorm cu ochii deschişi – de altfel ştiu bine că şi unii adulţi păstrează inconştient acest fel de relaxare organică. Dar pentru părinţii care au primul lor copil, şi nici nu prea sunt obişnuiţi să fie deschişi şi comunicativi cu familiile lor de naştere unde există şi experienţă mai mare, nu cunosc fenomenul şi au impresia că copilaşul este treaz, dar “paralizat” de frică dacă mai şi vorbeşte în somn cu atitudine de frică. 
În paranteză fie spus, în cazul celor care fac meditaţie, unii încep meditaţia cu ochii închişi (pentru a nu fi perturbaţi de lumină şi de lumea exterioară, pentru o mai bună concentrare personală) dar pe parcursul desfăşurării vizualizărilor (în meditaţii active, “ţintite”) ochii li se deschid inconştient, automat (şi eu „păţesc” acelaşi lucru). 
Ceea ce este necesar a fi discutat se leagă de două aspecte:
1. Copiii văd (aud, simt, miros) şi în lumea „văzutelor” – cum o numim noi, dar şi în lumea „nevăzutelor” – nevăzute, nepercepute la modul general, tot cum numim noi: este lumea eteric-astrală, unde percepţiile astrale cuprind şi pe cele eterice (nu avem senzori la corpul dublu-eteric, dar cele care ţin de corpul dublu-eteric pot fi percepute cu sensorii corpului astral şi ai corpului mental); iar totalitatea percepţiilor astrale (cu senzorii corpului astral) sunt întărite pe distanţe scurte de senzorii corpului mental. Corpul astral se poate deplasa pe distanţe lungi (acoperind orice distanţe din galaxie), în timp ce corpul mental (care este un corp fix) este extrem de puternic pe distanţe scurte (de regulă în sistemul stelar din care face parte şi Soarele). Percepţiile copiilor sunt mult mai puternice, având toate corpurile cu vibraţie foarte înaltă, de aceea somnul le este foarte lung şi mult mai profund decât cel al adulţilor. 
Din cel puţin toate aceste motive, copiii au o legătură mult mai puternică decât adulţii cu lumea astrală. 
După vârsta de 12-15 ani, când o parte din plexurile corpurilor fluidice se închid în mod natural (aici nu are societatea restrictivă nici o vină), are loc o îndepărtare parţială de lumea astrală, socotită de entităţile coordonatoare ale evoluţiilor noastre la proporţia optimă pentru concentrarea atenţiei asupra sarcinilor de natură fizică, cu corpul fizic: doar ajutat de corpul astral şi de corpul mental. Dar pentru ca un asemenea ajutor să fie optim folosit de om, era necesară păstrarea, ca înclinaţii de întărit şi nu de distrus, a intuiţiilor omeneşti: nu numai din lumea fizică, ci în mod egal din lumea astrală. 
Atâta doar că noi am fost depărtaţi, în societatea noastră, de o asemenea temă de viaţă: aceea a intuiţiilor legate de lumea astrală. Poveştile, legendele, miturile – atât cât au mai rămas – le considerăm ale copiilor, mai mici sau mai mari: au decretat conducerile societăţii noastre, pe care omenirea şi le-a însuşit vrând-nevrând. 
2. Aşa ajung părinţii, într-un cerc vicios (aşa am fost crescut – aşa îmi cresc copilul !) să citească poveşti copiilor şi, dacă copiii dovedesc a avea viziuni ce par a fi desprinse din rândul poveştilor, înseamnă că nimic nu poate fi adevărat: nici basmele, nici ceea ce povestesc copiii, sau desenează pe unde apucă. Primul meu desen, prin care încercam să spun ceva, a fost pe perete cu rujul mamei, pentru care am încălţat o bătăiţă ce mi-a tăiat orice chef de a repeta pe viitor!...
Degeaba baţi copilul – el încearcă întotdeauna să-ţi spună ceva, adultule necredincios!!!...
Desigur, lucrurile sunt mult mai complexe decât atât, şi în studiile despre Sisteme Spirituale am căutat să descriu cât mai amplu faptul că o întrupare nu se limitează la viaţa noastră fizică: 
1. Ea începe cu mult înainte de naştere (naştere care va fi moment de întrupare cu corp fizic) prin trăiri prin corpurile spirituale proprii, create în principal de îngerii noştri deasupra mamei chiar în momentul naşterii ei personale, a mamei care va avea copii;
2. Dacă femeia concepe copilul său, urmează trăiri prin corpul fizic; este singurul mod de viaţă pe care azi îl conştientizează cea mai mare parte dintre oamenii;
3. După terminarea destinului fizic, adică după deces, urmează o continuare a vieţii, a destinului total de întrupare, în calitate de entitate astrală. 
Am făcut aici o asemenea expunere ca să înţelegem că în primii ani de viaţă fizică suntem mult mai apropiaţi de viaţa din lumea “văzutelor”, iar basmele, poveştile le întăresc copiilor încredinţarea că ceea ce văd şi aud este cât se poate de real... Ar trebui să nu uităm faptul că poveştile, basmele, miturile, legendele formează o bună parte a tradiţiilor strămoşeşti, prin care s-au păstrat cunoaşterile clare, extinse, ale străbunilor noştri, universale în cel mai profund sens al cuvântului. 
Faptul că nu ne amintim nici întrupări anterioare, nici măcar trăirile prin corpuri spirituale din întruparea aflată în curs de derulare, se datorează:
1. Diferenţei mari de vibraţie între corpul fizic şi celelalte corpuri care păstrează, la un nivel foarte înalt de vibraţie, conştienţa parţială a spiritului care se bazează pe memoriile sale eterne. De aceea, datorită vibraţiei înalte a corpului astral şi ale celorlalte corpuri ajutătoare, în călătoriile astrale, detaşaţi de corpul fizic cu vibraţie naturală foarte joasă faţă de corpul astral, putem să ne amintim secvenţe sau chiar vieţi întregi anterioare. Dacă omul este de regulă echilibrat sau vibraţia sa este destul de ridicată în corpul fizic şi dublu-eteric, el îşi poate aminti vieţile anterioare şi le poate urmări direct prin corpul mental: dar pentru aceasta este necesar să încheiat multe din sarcinile sale fizice în această perioadă, pentru a nu fi sustras în activităţile sale astrale şi mentale de către cele din viaţa fizică. 
Pe de altă parte, vibraţia planetei este în permanentă creştere, ceea ce ne ajută în mod natural la creşterea vibraţiei noastre personale, ceea ce conduce la acceptarea extinderii cunoaşterii şi a meditaţiilor active (care urmăresc cunoaşterea dincolo de relaxarea după complexităţile zilei): toate contribuie la recuperarea amintirilor noastre şi pe cale astrală: prin călătorii astrale conştiente, şi pe cale mentală: la început prin acceptarea fără teamă sau prejudecăţi a celor spontane, apoi prin folosirea conştientă a corpului mental pentru cercetarea aspectelor vieţii în curs şi a celor anterioare, pentru cercetarea universului: din propriile amintiri: şi ele intră în categoria vieţilor anterioare şi pământene, dar şi a amintirilor pe care le aveam înainte de intrarea în ciclul de vieţi pământene. 
2. Indiferent de vibraţiile corpurilor, experienţa noastră este încă redusă: experienţa de relaxare, de răbdare, concentrare, de accesare astfel chiar în cazul meditaţiilor curente, determinând greutăţi în cercetare. Nu de puţine ori, prejudecăţile au un rol împovărător, dar şi impulsionant pentru cei hotărâţi să cunoască detalii lămuritoare: să-şi corecteze încredinţările, să-şi asume întrebări puse celor care dovedesc experienţă şi doresc să o împărtăşească altruist celor ce o necesită. 
Tocmai de aceea este mult mai greu deocamdată multora dintre cei ce au asemenea căutări să-şi amintească aspecte directe din vieţile anterioare şi din trăirile prin corpurile spirituale, cu care ne-am început destinul în curs. 
Pe de altă parte copiii o au – şi tocmai de aceea am prelungit cu atâtea explicaţii expunerile. Ei sunt mult mai aproape de perioada trăirilor prin corpurile spirituale cu vibraţie foarte înaltă, sunt mult mai obişnuiţi cu călătoriile astrale de lungă durată, spre deosebire de părinţii care au abandonat de foarte mulţi ani drumul conştientizărilor astrale. Ei nu găsesc în starea de trezie înţelegeri familiale care să le explice legăturile cu lumea fizică – prea puţini părinţi azi sunt căutători fervenţi şi pentru ei personal, şi pentru a fi în stare să colaboreze efectiv cu copiii lor: pentru ca măcar ei să nu piardă beneficiul cunoaşterilor echilibrate, moderate, aplicate în viaţa curentă, să nu dispreţuiască pe cei ce nu ştiu, şi nici să nu se dezechilibreze dacă află despre dispreţul societăţii care încă mai împinge omenirea spre abandonarea unor asemenea cunoaşteri şi posibilităţi de lărgire a lor. 

O altă sferă de discuţii este cea legată nu numai de entităţile astrale pe care copiii le percep mai repede şi mai mult decât adulţii, ci şi de amprentele din câmpurile planetare şi chiar câmpurile în sine: ambele fiind elemente de sperietură pentru copii – dar şi pentru adulţi, mai ales în perioadele cu vibraţii planetare puternice şi înalte, şi încă şi mai mult în perioadele în care ritmurile personale se întăresc prin rezonanţă cu cele planetare. Mulţi oameni peeceptivi sunt încredinţaţi că au boli care se manifestă în fel şi chip: văd ninsori în plină vară, aud sunete care nu pot proveni de la nici o sursă fizică din jur, văd entităţi şi forme răsucite care se asociază imediat cu negativităţi răspândite de milenii de tot felul de societăţi umane, etc. 
Despre entităţi am discutat şi vom discuta în continuare pe larg: entităţi perceptibile în planul nostru de viaţă şi entităţi care fac parte din verticala spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre. Dar despre amprentare nu am discutat totuşi prea mult – însă avem în vedere să o facem în viitor. Şi despre dezamprentare. 
Iar cu astfel de amprente ne confruntăm nu numai în călătoriile noastre astrale conştiente sau spontane, ci şi în viaţa curentă: le simţim ca o îngreunare a vieţii şi folosim diverse metode prin care „uşurăm” totul, cu frică de cele mai multe ori, fără să ştim că de fapt este ca şi cum am şterge un geam cu o mână şi ne sprijinim cu cealaltă mână pe locul curăţat: peste care se vor depune mai departe altele din trăirile familiale, şi aşa o luăm de la capăt – în loc să o facem cu încredere, cu nădejde că se rezolvă ceva acolo. Să nu ne fie teamă că ar fi acolo demoni şi alte negativităţi care ar urmări să ne facă rău. Nu este decât necunoaşterea noastră şi închiderea noastră sufletească, cu spaimă dar şi cu încredinţări de pedepse divine dacă am dori să cercetăm: aspect care nu este câtuşi de puţin adevărat. 
Copiii le percep în primul rând, căci simt de la părinţii care îi spală că „aia” nu e bună, e rea, e „Cîîhh!!!” Desigur, asta nu înseamnă să nu ne spălăm, curăţăm, dar la fel ar fi bine să putem să ne învăţăm copiii că asemenea amprente, distorsionate şi ca imagine, şi ca sunet (bizare toate, nu le vedem/auzim în viaţa curentă) nu ne fac rău, dar mai mult: le putem împrăştia iute râzând zglobiu!!! Sau clinchetind nişte clopoţei, aprinzând o lumânare şi fluturând mânuţele în toate direcţiile!!! Gataaaa !! au fugit?? Daaaa... au fugit !!!

Activitatea astrală a copiilor este foarte intensă în primii 3 ani de la naştere, când ea se concentrează în primul rând la sistemul stelar (Soarele şi planetele sale) şi apoi la Pământ. După 3 ani ei se familiarizează cu lumea fizică şi încep să perceapă ceea ce este foarte apropiat de lumea fizică, în directă legătură cu ea. Încep să reacţioneze la oamenii din jur şi la anumite aspecte ale câmpurilor apropiate lor. Se formează reţinerea, teama, se ascund după fusta mamei, iar mama este necesar să fie în stare să-l liniştească, nu să plesnească copilul care este perceput ca nesociabil. Fiecare dintre noi trebuie să se adapteze tuturor planurilor la un loc: copiii sunt mai puternic îndepărtaţi de planurile astrale azi, din cauza tehnologiilor care le atrag atenţia mai puternic decât orice altceva, iar părinţii sunt mulţumiţi că nu mai sunt deranjaţi de copilul care mânuieşte de zor o tabletă sau un telefon... Şi astfel rămân reacţiile de respingere ale copilului faţă de lumea realităţilor convergente în care trăieşte, mai puternice sau mai slabe în funcţie de experienţa spiritului şi de sensibilităţile proprii, date de corpurile sale şi de mediul în care trăieşte: care sunt durabile pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă din aceleaşi considerente. Iar adaptarea la situaţiile lumii în care trăieşte va rămâne cu astfel de amprente asupra caracterului său, de care cu greu, prin experienţe multe mai mult sau mai puţin negative, va putea scăpa de ele – şi de cele mai multe ori nu numai pe parcursul vieţii în curs. 
De aceea ceea ce poate face un părinte pentru copilul său, aşa cum am mai scris la început, este să treacă peste fricile şi îngrijorările lui, fără însă a pierde din vedere să rămână concentrat, mobilizat. Frica pentru copil este prima formă de atenţionare şi de lucrare pe care ne-o aduc copiii în lume, chiar dacă pe loc este neintenţionat: este foarte importantă ideea de a face diferenţa dintre:
– atenţionarea emoţionalului care este croit să ofere impulsuri, pe care corpul mental le transmite corpului fizic: sub forma de asocieri rapide cu forme cunoscute din mediul înconjurător;
– şi acţiunile menite să contracareze o primejdie potenţială.
Ceea ce noi, adulţii facem fără să ne dăm seama la început, din lipsă de experienţă, este să dăm drumul simultan la toate forţele spirituale, pe care suntem obişnuiţi să le folosim în orice situaţie pământeană şi nu numai – intuind vag şi alte forme din experienţa eternă a spiritelor. Mai ales când societatea nu vrea să ne înveţe, şi nici nu ne lasă să învăţăm în mod deschis, mai mult: speculând panica, buimăceala care persistă destrugându-ne organismul şi obligându-ne astfel se devenim treptat sclavii terapiilor şi terapeuţilor rapace. 
Nu în ultimul rând, ştiind toate acestea, învăţăm de la copiii noştri, cu asemenea prilejuri, să nu mai urâm, să nu dispreţuim, să nu dorim răul drept revanşă, ci să ne folosim echilibrat forţele pentru a căuta în continuare soluţii, cunoaşteri, înţelegeri profunde ale realităţii lumii în care suntem întrupaţi. Aşadar primul lucru pe care ar trebui să-l facem este să ameliorăm situaţia, discutând cu copilul, dacă putem (în funcţie de vârstă). 
Dacă copilul este foarte mic, să ne desfacem simţirile şi gândirile în două mari ramuri – pe rând cu răbdare pentru noi înşine, ştiind că facem un bine copilului, dar şi nouă înşine, şi celor din jur: căci nu ştim cât de mult rău facem împrăştiind în jur radiaţiile fricilor, panicilor noastre: 
1. Să ne liniştim sufletul cu încredere că oricând, şi de oriunde poate veni o idee salvatoare şi un ajutor: ajutor văzut nu numai ca încetarea manifestărilor – aşa cum ne dorim, a efectelor celor ce se petrec, dar şi ajutor privind modalităţi de descoperire a cauzelor şi de corectare a lucrurilor direct de la sursă;
2. Să folosim toate metodele cunoscute din experienţa personală şi populară: 
– aprindem lumânare – nu numai lumina electrică, căci lumânarea ridică vibraţia locului; nu degeaba cei care fac meditaţie, în funcţie de posibilităţile materiale, aprind mai multe pastile-lumânari sau pahare-lumânări; indiferent de situaţie, focul rămâne „sacru” – acel tip de sacralitate pe care noi îl înţelegem azi foarte greu, din nefericire;
– fumegaţii cu tămâie sau smirnă: necolorată, atenţie, cât mai naturală posibil: focul purificator, alături de tămâie sau smirnă (înclin să folosesc smirnă, mai greu se poate industrializa sau contraface) aduc în mod natural vibraţii înalte;
– muzică foarte lină, de meditaţie, dar înainte de a da drumul la muzică, folosiţi clopoţei cu sunete foarte înalte: clopoţeii de vânt chinezeşti sunt cei mai buni în asemenea situaţii (e bine să-i folosim cât mai des, în orice casă, cu sau fără copii sau situaţii inedite – e sănătos pentru toată lumea). 
Pe acest fond cu vibraţie înălţată, rugăciunea spusă fără teamă şi cu nădejdea ajutorului divin contează foarte mult: ajutorul este deja în funcţiune din partea îngerilor ajutători, iar nădejdea părinţilor este cât se poate de benefică. Şi nu ştim cât de importantă poate să fie şi rugăciunea de tată!! De-ar şti şi bărbaţii acest lucru... De obicei, la greu spunem rugăciuni cu spaimă, cu panică, cu durere – copiii rezonează cu toate la un loc, noi credem că o aude numai Dumnezeu, dar totul este preluat de către copil: şi amplitudinea credinţei în dumnezeire, dar şi frica din sufletul părinţilor. 
Dacă considerăm că este necesară prezenţa unui medic, până ce ajunge dânsul la domiciliu este bine să facem câte puţin din toate – şi pentru liniştirea noastră, şi a copilului, care va fi antrenat de liniştirea noastră, de clopoţei, de muzică; în plus se „sparg” toate amprentele din toată casa. 
De modul în care reacţionăm în faţa copiilor se vor forma atracţiile şi respingerile întrupatului faţă de lumea fizică, ceea ce va influenţa mult modul în care el îşi va desfăşura sarcinile de-a lungul întregului destin. Să nu uităm că orice copil, la orice vârstă, simte şi preia atitudinile celor din jur: şi nu numai cele exteriorizate, ci şi cele interioare, ascunse sau rejectate de părinţi ca urmare a educaţiei primite. 

Să înţelegem că această activitate, directă sau intuită cu seninătate sufletească, rămâne o sarcină umană: păstrarea unei legături corecte, modeste şi echilibrate – dar hotărâte, de legătură cu viaţa astrală. Un dialog corect şi avansat pe măsura descoperirii unor alte aspecte este benefic şi pentru părinţi şi pentru copiii lor. Un asemenea dialog va spori pe măsura avansării spre maturitate şi va pregăti omul pentru schimbările ce vor veni în societatea umană. 
Cu cât vom face noi înşine eforturi de echilibrare, de găsire a unor mereu noi modalităţi de împăcare personală cu îngustimea artificială a societăţii, ascunsă în mod pervers în spatele fluturării binelui personal exclusiv material, cu atât vom putea înţelege mai bine, mai profund derularea vieţilor noastre. 
Pe măsură ce se poate comunica cu copilul care creşte, el trebuie să fie permanent implicat în viaţa familiei sale, o familie care se poate corecta din mers. Copilul intuieşte, apoi vede, înţelege direct cum părinţii săi fac exact ceea ce interzic copilului lor. Azi, într-o societate ce musteşte de inteligenţă (folosită pozitiv sau negativ, moral sau imoral – tot inteligenţă este) copilul se va învăţa repejor să caute motivaţii şi apoi strategii de descărcare pe furiş a energiilor în mediul înconjurător, atunci când societatea îi impune doar un anume fel de manifestare – cel fizic, şi acela foarte limitat: cel mai nesănătos mod de a „creşte”, de a „educa” copiii. 
În mod normal viaţa astrală îl va atrage până în jurul vârstei de 6-8 ani, după care orientarea dârză a părinţilor şi puterea educaţiei impuse de şcoală vor forma obligaţiile curente care vor continua să-l depărteze pe orice copil de viaţa astrală: pe care o uită, rămânând cu urme consistente uneori din ea, dar ascunzând totul pentru a evita sarcasmul, dispreţul celor din jur: cu suferinţe interioare enorme pe care nu le va putea explica nicicărui doctor...
Desigur, creşte vibraţia medie planetară, ceea ce determină schimbări corporale subtile, energizări puternice: depinde mai departe de deschiderea spirituală a părinţilor de a accepta capacităţile copiilor şi de a-i învăţa să-şi echilibreze exprimările, căutând să nu-şi reprime simţirile. Din fericire, cunoştinţele de natură metafizică au crescut mult – şi vor creşte puternic în continuare, determinând o diminuare a dispreţului, o creştere semnificativă a preţuirii şi formarea de meserii curente bazate pe multisenzorial. 
Rămâne numai să reflectăm la toate acestea...