Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


miercuri, 31 martie 2010

ILUMINAREA (2)

După ce am dezbătut câteva idei generale privind acest termen, este timpul să intrăm în dezbaterea propriu-zisă a acestui subiect. Să lăsăm teoriile sau practicile conspirative, după cum sunt ele în lume şi să ne ocupăm de semnificațiile, rădăcinile şi practicile acestui volum spiritual complex. Care cuprind o serie întreagă de categorii speciale, categorii care sunt sau nu sunt asociate acestui element, care oferă sau nu o linie practică de pătrundere în profunzimi – dar oferă cu siguranţă volum, extindere în continuare şi îmbogăţire prin noutăţile pe care timpurile pe care le trăim le aduc, şi le vor aduce în continuare.
Înainte de a vedea ce nu este şi ce este iluminarea, să vedem în ce măsură ea este accesibilă tuturor. Iar dacă este, care sunt liniile de gândire care conduc către o asemenea idee. Modul în care liniile temporale creează înţelegerile necesare pentru ca oamenii să le aibă pe toate în vedere, în mersul lor spiritual înainte.
Dacă discutăm despre iluminare ca despre un termen misterios, despre care ştim doar că aduce instantaneu înţelegerea tuturor lucrurilor, oamenilor, fenomenelor, structurilor universale, să punctăm deocamdată că el nu are nici o notă de mister, decât în măsura în care discuţiile asupra complexului acestui element au fost nesemnificativ abordate în mod oficial până acum. A spune astăzi „oficial” înseamnă la nivel de mase largi, prin învăţământ sau prin diverse mijloace mass media. Nu se spune nu pentru că nu s-ar cunoaşte multe aspecte: şi cele care se cunosc ar putea fi aprofundate mereu, dacă ar fi oferite spre cunoaştere de masă, prin căutările de înţelegere ale tuturor, prin puterile de înţelegere ale multora şi căutările de apropiere de astfel de puteri – tot a multora. S-ar fi putut ajunge până acum la aprofundarea multor aspecte, laturi ale fenomenologiei propriu-zise, dar şi colaterale: care însă conduc toate la pătrunderea în profunzime şi la aplicaţii, după puterea fiecăruia: a tuturor oamenilor – mai mult sau mai puţin, după puterile lor de concentrare.
Şi atunci nimic nu ar mai fi fost un mister.
Pentru că nu există mistere, ci doar lucruri necercetate; sau confuzii rezultate din cercetări în stadii incipiente, sau informări mai mult sau mai puţin corecte, după interese de loc obscure – doar exercitarea puterii prin agresivitate, cu toată pleiada efectelor însoţitoare; multe sunt elemente superficial cercetate şi rămase în suspensie sub termenul de „mister”, sub impunerea medieval-contemporană „Crede şi nu cerceta”, sub alţi termeni proveniţi din limbi străine şi vechi, la care masele largi nu au avut niciodată acces. De multe ori doar sensul larg îl cunosc chiar şi cei care le folosesc, crezând că a nu cunoaşte lucrurile în profunzimea lor este un act de smerenie.
Să ne oprim aici, să nu intrăm pe făgaşul acuzelor, mai mult sau mai puţin voluntare.
Termenul de iluminare nu trebuie confundat cu elementul de cunoaştere aplicată, din care se descoperă noi aplicaţii cu multitudinea de elemente material-energetice existente (care formează fondul nostru planetar existenţial) şi cu volumul de experienţă pe care îl avem. Şi care este, în fiecare moment al timpului pământean, îmbogăţit prin trăirile, manifestările tuturor oamenilor: de fapt, ale tuturor spiritelor întrupate, indiferent dacă această întrupare este în corpuri astrale sau în corpuri fizice.
Dacă privim iluminarea ca pe un fenomen propriu unei lumi care pare că se naşte acum, trecând de la primitiv, animalic, către faze superioare de evoluţie, atinse sporadic acum, lăsând să se întrevadă un posibil viitor în care se poate generaliza un asemenea suport de trăire interioară şi exterioară, atunci este într-adevăr un lucru misterios. Căci nu ar exista decât bănuieli că o astfel de trecere este ceva cu totul întâmplător, precum am crede însăşi viaţa.
Lucrurile însă nu stau de loc în acest fel. Venim din evoluţii superioare, am trăit – şi încă mai trăim întrucâtva o perioadă de recesiune vibraţională a acestei părţi din univers, în care ne aflăm acum. Nu suntem, aşadar, nimeni de vină pentru cele petrecute, pentru o astfel de diminuare vibraţională, dar este bine să ne corectăm manifestările specifice unei asemenea perioade grele. Nimeni nu poartă vreo vină pentru ceea ce este şi face, nici dacă conştientizează sau nu. Nimeni nu are vreun merit deosebit dacă conştientizează mai repede sau mai lent. Este evoluţie şi atât. Învăţăm să ne descurcăm în condiţii grele, apoi învăţăm că nu trebuie să o facem oricum, călcând sau mâncând cadavrele semenilor noştri. Învăţăm, atâta timp cât însuşi timpul greutăţilor ne permite, să virăm comportamentele noastre de la manifestările pe care ni le amintim din alte vremuri – când evoluţiile ne erau pe măsura puterilor mai mici, pentru că trebuie să conştientizăm că puterile ne-au crescut, că avem condiţii să nu mai folosim experienţa veche aici, pe Pământ – sau în orice punct universic asemănător Pământului.
Avem condiţii să ne amintim şi să primim treptat experiența ajutătorilor noştri, care tocmai acest lucru fac: ne amintesc ceea ce putem face. Iar unul dintre lucrurile cele mai importante pe care le avem în noi este acela de a şti că animalitatea este departe de evoluţiile noastre apropiat-trecute, că nu am evoluat pe Pământ în ultimele 40 – 60 milioane de ani din animalele planetei, pe care însă trebuie să le respectăm ca pe fraţii noştri mai mici. Care evoluează împreună cu noi, pe aceeaşi planetă, din motive bine întemeiate şi foarte clare: pentru evoluţia lor proprie, şi pentru evoluţia noastră, a oamenilor.
Istoriceşte vorbind, omul străvechi nu cunoştea termenul de iluminat, căci toată lumea planetei avea acelaşi volum de cunoştinţe, chiar dacă mulţi nu aveau puterea de a le pune încă în practică pe scară largă. Iar acesta nu este de loc un lucru rău, căci este necesar ca cei care sunt doar utilizatori şi trăitori în condiţiile create de ajutători, să ştie foarte clar ce se face pentru binele tuturor, pentru confortul lor spiritual. Iar acest lucru să se petreacă doar până când strâng suficientă experienţă pentru a putea începe să facă cu toţii acelaşi lucru, chiar dacă pe porţiuni restrânse sau în limitele unor timpuri planetare în care ritmurile cosmice şi biologice oferă condiţii optime pentru o serie destul de complexă de acţiuni noi.
Comparativ cu ceea ce face omenirea întreagă în zilele noastre, omul străvechi putea să efectueze aici, pe Pământ, lucruri pe care azi le considerăm minuni. Şi încă nu ne-ar veni să credem, căci nici ceea ce numim azi „minuni” nu se ridică la nivelul pe care l-am putea imagina acum, comparativ cu ceea ce avem în jurul nostru azi.
Pe de altă parte, ceea ce putem face noi, acum, nu putea fi realizat cu corpurile pe care le aveau oamenii în trecut. Şi mă gândesc la megastructurile portuare de azi, astronautice, de cercetare cuantică, pe lângă cele obişnuite ale vieţii noastre curente, pe care le ştim bine acum. Şi nu pentru că nu ar fi ştiut sau nu ar fi putut după priceperea lor de atunci, ci pentru că în acele vremuri erau condiţiile cele mai bune pentru desfăşurarea unor alte feluri de lucrări, care puteau fi destinate unor alte feluri de înaintări spirituale. Tocmai acesta este felul de coordonări pe care ajutătorii popoarelor spirituale le oferă celor pe care îi îndrumă pe căile unor evoluţii echilibrate, învăţând fiecare spirit în parte să trăiască după condiţiile pe care le are, să folosească fiecare, şi toate la un loc – aceste condiţii. Să-şi dezvolte în mod echilibrat toate puterile, capacităţile pe care le are şi, mai departe, să înveţe cum să-şi ajute semenii să se orienteze mereu după astfel de condiţii.
În nici unul din momentele anterioare ultimei glaciaţiuni oamenii nu s-au considerat mai importanţi decât semenii lor. Şi nu au simţit imperiul impunerii forţei de ascultare, aşa cum se petrec lucrurile acum. Chiar dacă în vremurile noastre mulţi oameni au cerut, şi încă cer, ca asemenea coordonatori să taie, să interzică celor agresivi manifestările lor, ei au puterea să înţeleagă până la urmă că lucrurile nu se pot modela în acest fel. Coordonatorii nu fac acest lucru, ei încearcă doar să amintească faptul că există manifestări care sunt de dezvoltat pentru fiecare spirit în parte; pe care trebuie să le folosească şi să-şi consolideze amintirea şi folosirea în orice condiţii s-ar afla. Se dezvoltă astfel manifestarea echilibrată, apoi curajul – care se împleteşte cu forţa interioară de a se opri când curajul poate vira, la rândul lui, către agresivitate, impunere. Iniţial s-a numit intuirea acestui moment: înţelepciune. Vremurile au adus treptat un alt termen pentru înţelegerea fiecărui moment al vieţii, înţelegerea necesităţii fiecăruia în parte – o înţelegere care poate să se refere la ceva foarte simplu sau la ceva complex: iluminare.
Dar nu toată lumea a înţeles numirea în acest fel.
RĂDĂCINILE ANTICE ALE CUNOAŞTERILOR RELATIVE DE AZI
Se poate spune că acest termen îşi trage rădăcinile din comparaţii privind cunoaşterile unor oameni, în raport cu necunoaşterile altora. Termenul era folosit sub înţelegerea de amintire, încă din timpul babilonienilor. Ea presupunea cunoaşterea felului în care omenirea – a cărei extindere pe tot Pământul conducătorii acestui popor o cunoşteau bine – îşi trăgea originile din populaţii dinainte de potop (aşa cum a fost perceput fenomenul după ultima glaciaţiune), împreună cu cunoaşteri deosebite privind desfăşurarea vieţii şi activităţilor umane. Conducătorii înţelepţi ai primelor vremuri ale poporului de pe Eufrat au continuat modul de conducere înţelept al coordonatorilor străvechi. Atitudinea lor însă a virat, treptat, către ascunderea şi pierderea unor astfel de cunoaşteri, pe măsură ce înţelegeau ridicarea prin agresivitate a lumii noi. Nu s-au ferit de propriul popor, ci de popoarele din jur.
Dar nu au făcut-o îndeajuns. Şi acest lucru îl vom dezvolta.
Dacă discutăm despre cele petrecute în vechime, să accentuăm mai întâi că termenul de “iluminare” este vechi, dar nu neapărat pentru că atunci, în vechime, a fost folosit, ci pentru că generaţiile ulterioare au numit în acest fel tot ceea ce au înţeles ele, indiferent că era vorba despre oamenii trecutului sau prezentului lor. Termenul s-a împământenit cu sens religios, miraculos, datorită lipsei unui efort susţinut pe linie informaţională: de învăţătură, de cultură universală, unde urmarea ar fi fost formarea unei înţelegeri generale de traducere a sensurilor celor existente, extinderea lor în alte direcţii sau extrapolarea lor în viitor.
În al doilea rând, înţelegerea unui asemenea fenomen nu trebuie legată neapărat de sihaştri – oameni retraşi în locuri situate departe de societate, unde să-şi capete iluminarea în linişte, după propriile lor căutări. Fenomenul a apărut în spatele zidurilor groase ale unor civilizaţii avansate pentru vremurile lor – civilizaţii apărute relativ târziu după ultima glaciaţiune.
Momentul a fost acela în care egiptenii, şi nu alte popoare – au preluat învăţătura secretă a babilonienilor şi au dezvoltat-o exact pe liniile care fuseseră ocolite cu deosebită grijă, cu înţelepciune, de maeştrii babilonieni în primul rând. Acest moment este acela al înţelegerii forţei mentale a omenirii – folosită periodic, dar destul de rar până atunci.
Ale întregii omeniri, pe care babilonienii celor dintâi vremuri (nu ai celor de pe urmă) o stimau, o respectau. Şi încurajau susţinut intuiţiile propriilor semeni, propriului popor, folosindu-le în viaţa curentă a societăţii.
Conducătorii Egiptului din primele faze ale civilizaţiei lor (care nu se numea Egipt, ci Ţara lui Kern sau derivatul de mai târziu: Ţara lui Kem) au înţeles rolul deosebit al activităţii mentale naturale, dar şi metodele de întărire a înclinaţiilor fireşti umane, preluate tot de la babilonieni. Au dezvoltat călătoria astrală conştientă, însoţită de metode agresive de cunoaştere, control, menţinerea puterii prin manipularea minţii umane, mergând până la slăbirea vitalităţii umane (mai ales a noilor născuţi). Istoria a păstrat cu grijă cele văzute – şi nu cele nevăzute, prin lupta lor de a menţine la suprafaţă o cunoaştere relativă, chiar şi aşa foarte sumară. Dar în spatele fortăreţelor pe care azi le numim temple, munca ce se desfăşura într-o tăcere absolută era îndreptată consecvent către crimă organizată până la cele mai fine detalii.
(Pentru informare ceva mai detaliată, consultaţi studiul de la adresa:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/03/calatoria-astrala.html , în special pct. 2. Vânătorii de vise)
Preoţii egipteni au fost astfel primii numiţi iluminaţi, cu respect de către servitorii lor: de altfel tot preoţi, mai puţin iniţiaţi însă în modul de folosire a puterilor lor, îndrumaţi constant să creadă că… zeii erau aceia care făceau astfel de lucruri. Primele lor teste de manipulare mentală au făcute pe servitorii lor, oameni de foarte bună credinţă, extinse apoi la acţiuni de masă, asupra întregului lor popor.
Cunoaşterea ulterioară a acestor aspecte ale istoriei, de către grupuri umane care au păstrat şi, în timp, au dezvoltat astfel de cunoaşteri, în orice popoare – nu numai în cele mediteraneene – au condus la înţelegerea felului în care capacităţile vechi, astfel folosite, s-au diminuat însă treptat. Chiar preoţii egipteni au atras atenţia asupra faptului că asemenea capacităţi se diminuau constant de mult timp, dar cunoscând căile de dezvoltare antică a unor laturi, aspecte ale forţelor mentale, se putea accentua măcar vederea mentală, cunoaşterea mentală şi urmărirea activităţilor umane ţinute apoi sub control riguros.
Tot preoţii egipteni au atras atenţia (şi, pentru ei, fusese deja prea târziu) asupra faptului că, pe de o parte, lumea se întărea aproape văzând cu ochii, ceea ce avea să conducă în final la revenirea omenirii pe calea sa cea veche, înălţată: şi atunci nimeni nu va mai putea să apară în faţa lumii drept iluminat. Fie el bun sau distrugător. Pe de altă parte, ei au atras atenţia asupra necesităţii retragerii, chiar claustrării celor cunoscători înafara societăţii, căci pentru a avea şi a susţine dezvoltarea unor astfel de capacităţi era nevoie să se trăiască într-un câmp mental rarefiat şi, chiar şi aşa, foarte ordonat: pentru care austeritatea materială era imperios necesară. Toate acestea erau necesare, dar mai era necesară şi urmărirea unui sector foarte îngust specializat de activitate mentală de acest fel, fiecare astfel de trimis cu misiune de cercetare având activitatea sa proprie, separată de a altora, şi mai ales situându-se la mare distanţă de ceilalţi “colegi” ai săi.
Preoţii egipteni au recunoscut şi greşeala de a fi preluat ei toată puterea – laică şi religioasă la un loc – crezând că vor putea salva ceva din căderea pe care o vedeau manifestându-se vertiginos. Au demonstrat şi au arătat tot ceea ce se putea face pentru recucerirea puterii – dar au recunoscut că numai popoarele tinere vor putea face ceea ce ei nu mai aveau cum să facă, în acele vremuri ale căderii lor.
Cunoaşterea lor a fost culeasă cu grijă şi păstrată generaţie după generaţie. Păstrată, încercată, folosită, dezvoltată. Cei care au avut-o astfel au creat lumea de azi şi şi-au spus lor înşişi: iluminaţi. Au păstrat şi au ordonat regulile preoţiei egiptene, chiar dacă puterile lor s-au dezvoltat pe alte linii, în plus. Numai aşa au putut să conducă lumea. Lucrarea lor a dat roadele scontate, punct cu punct. Chiar şi acolo unde şi-au luat măsuri de cunoaştere şi prevedere pentru nişte linii de dezvoltare umană a viitorului, nu numai a prezentului lor: pentru cei care au făcut această dantelare a vremurilor, viitorul lor suntem noi, acum.
Noi care aflăm şi înţelegem. Unii le folosesc şi azi, învățând să conducă mai departe în acelaşi fel; ceilalţi – cei conduşi – învățând să înţeleagă ceea ce au de făcut, fiecare în parte, în astfel de condiţii create, în astfel de societăţi.
Conducătorilor de acest fel nu le pasă, căci suntem destul de puternic ancoraţi în lumea aceasta, destul de puternic aserviţi puterii lor, pentru ca ei să domnească încă.
Ceea ce nu au putut prevede însă a fost faptul că, în ciuda previziunilor lor privind viitorul, acesta s-a împletit mereu cu prezentul, în mijlocul popoarelor ţinute în necunoaştere şi sărăcie mizeră. Au înţeles că viitorul nu dă buzna într-o zi peste oameni, dar că oamenii simpli pot crede acest lucru, din tot sufletul lor. Bazându-se pe intuiţia populară, au deschis ochii asupra diverselor motive pentru care existau în lume lucruri pe care nu le pot cuprinde, controla: peste tot, ordonat, concertat într-un anume fel, pe care mentalul lor îl cunoştea cumva, din moştenirile învăţate, urmărite şi dezvoltate prin propria lor experienţă.
Au cercetat şi au descoperit sursa. Au văzut că ea fusese bine încifrată, înzidită în scrierile vechi; dar orgoliile umane, după care îşi clădiseră propria societate planetară, ascunseseră scripturile sau le preluaseră şi le transformaseră pentru a nu mai fi recunoscute, odată cu multe altele. În acest fel s-a dezvoltat căutarea Bătrânilor popoarelor. Cei care au căutat astfel urmăreau puterea lor, la fel ca şi preoţii templelor egiptene din vechime: vitalitatea şi nemurirea Bătrânilor sau Moşilor. Încă îi mai caută, ştiu bine că sunt de găsit şi că numai atunci când ceva se va fi schimbat în lume vor putea să-i găsească. Şi dacă ceea ce fac conducătorii actuali este de calitatea celor vechi, la baza cărora au stat ei înşişi – moşii, îndrumătorii popoarelor – ei speră să le câştige încrederea.
Dar va trebui să mai treacă o vreme, să dovedească suficientă elasticitate pentru nivelul evoluţiei lor, pentru ceea ce au ei de făcut după puterile lor, să se ajungă în lume la cunoaşterea directă, din nou, a celor date cândva de moşi.
Despre acestea vom discuta pe larg în curând. Deocamdată, cei care doresc să cunoască despre dânşii mai mult, sunt invitaţi să citească cele scrise pe blogul Drumuri spirituale.
Iată aşadar cum s-a format şi a circulat prin lume normalitatea acestei numiri – iluminaţi: oameni care au cunoaşterea generală a lumii, dar care şi-au propus să conducă lumea în felul lor, folosind-o după năzuinţele şi priceperea lor. Lumea nu ar avea neapărată nevoie de conducerea lor şi ea ştie bine acest lucru, în subconştientul său. Dar lumea, în totalitatea ei, are nevoie de învăţăturile subtile ale vremurilor pentru a desfăşura orice fel de muncă, de lucrare, în orice fel de condiţii. Fără de care situaţie ar fugi de condiţii grele oriunde ar trăi prin univers – dacă ar avea unde să fugă. Pe Pământ ar fugi acolo unde doar momentan, la început, ar fi mai bine, dar din pricina aglomeraţiei s-ar ajunge la aceeaşi situaţie ca şi la începutul care a creat fuga. Momentul Pământ, cu toată conjunctura sa actuală, ne învaţă însă să folosim fuga doar în mod echilibrat, după ce am epuizat toate formele de adaptare. Sau intuiţiile care ne spun de la bun început că locul nostru nu este acolo unde ne aflăm la un moment dat, sau spre care am putea fi antrenaţi de către cei din jur: condiţiile care încep să se prefigureze ne conduc astfel la concluziile interioare de părăsire şi îndreptare către alte locuri, cu alte condiţii, pentru care suntem pregătiţi, personal sau în grup personal.
Sau să rămânem pe loc pentru a învăţa, a consolida sau a ajuta în conjuncturile create de astfel de conducători, care chiar ei înşişi învaţă de la cei pe care îi conduc. Chiar dacă o asemenea învăţătură este conştientizată, aplicată şi consolidată nu pe loc, ci la alte nivele de vibraţie, experienţa se va baza pe cunoaşterea acumulată astfel, deocamdată chiar şi numai din expectativă.
De aceea ni se spune, şi se accentuează mereu, să nu judecăm pe cei din jurul nostru. Să nu încurajăm şi să nu facem ceea ce contravine încredinţărilor noastre, dar să fim foarte conştienţi de realităţile în mijlocul cărora trăim, formate şi mereu modelate de oamenii care le trăiesc. Atitudinile şi manifestările directe sunt o realitate contrastantă cu regulile moralei cu care trăim, încredinţaţi personal de firele ei nevăzute care înalţă spiritual. Să dăm exemplul nostru potrivit acestor fire ale încredințărilor noastre. Ele sunt drumuri, căi de urmat, linii de învăţătură şi de percepere a efectelor lor: şi în viaţa noastră, şi a celor din jurul nostru.
Vom vedea în cele care urmează ceea ce nu oferă şi ce oferă iluminarea omului care merge pe căile cuminţirii spiritului, după învolburarea încrâncenărilor pe care le-a avut pentru ieşirea cu încredere din starea de supravieţuitor şi creator spontan (spunem: animal), mergând pe calea creaţiei universale înălţate (spunem: om, înger, fii de Dumnezeu).
Căci omul duce cu el însuşi, de fapt, aceste încrâncenări, care formează un fond deosebit de activ de încetinire a elanului său constructiv. De aceea ne aflăm acum, aici, să ne cunoaştem cele mai fine – pornind de la cele mai brutale – manifestări de vibraţie joasă, care ne împiedică – fiecăruia în parte şi tuturor laolaltă – înălţările spirituale.
Aşa cum mai spuneam pe aici, pe undeva, viaţa spiritului este ca o carte pe care o citim şi apoi ne întoarcem din când în când pentru a mai citi pasaje pe care le simţim insuficient înţelese, din generalitatea celor pe care le acceptăm şi le aplicăm, în rest. Citim şi alte lucruri noi, în alte părţi, lucrăm, aplicăm, consolidăm, reflectăm, generalizăm şi particularizăm, când întorcându-ne, când mergând de undeva – mai departe…
…Mergând, de fapt, cu toţii – şi fără excepţie – pe calea iluminării. A cunoaşterii – de fapt – care a stat la baza născocirii şi folosirii acestui termen.

miercuri, 24 martie 2010

ILUMINAREA

REFLECTÂND PUŢIN ASUPRA SENSURILOR ACESTUI TERMEN
Unii presupun că iluminarea este un proces neurobiologic (am citit într-un ziar), chiar relativ simplu: nu ştiu dacă procesul este simplu de înţeles sau este simplu de ajuns acolo, după părerea ziaristului.
Alţii spun că este un termen mistic, religios, propriu numai unor sihaştri - adică retraşi din lumea oraşelor, luptelor pentru putere politică (indiferent dacă este laică sau religioasă), muncii brute sau rafinat-spirituală. Un proces care nu ar presupune cultură, căci iluminarea ar da înţelegerea totală a lumii, cunoaşterea totală fără nici un efort, drept pentru care mintea nu este decât o cârjă a unei existenţe contemplative care se poate instaura complet, atunci când ori alegerea zeilor, ori puterea de şedere în inactivitate (pe pământ, pe un stâlp, pe o insulă, pe un vârf de munte, într-o peşteră) declanşează ceva misterios, dar cu urmări bune prin sfaturile cu care asemenea iluminaţi vin în întâmpinarea lumii. Atât câţi ajung să-şi dorească să ajungă în lume.
Alţii se referă constant la conspiraţii care pornesc de la oameni care în mod oarecum fals îşi spun iluminaţi: din moment ce dispreţuiesc omenirea şi nu-i oferă rezultatele cunoaşterii lor pline de adevăr, de lumina cunoaşterii universale. Ar fi oameni care conduc lumea din vârful unor structuri suprastatale, adică nealese în mod democratic şi au impresia că, păstrând în lume ignoranţa - şi de aici: dezbinarea, agresivitatea, sărăcia, bolile şi câte, şi mai câte în plus, ei stăpânesc omenirea. Nu o conduc, nu o gestionează prin puterea priceperii lor lor, ci o domină agresiv, impulsiv, după propriile lor interese de moment, pentru care situaţie nu dau socoteală nimănui. Pe viaţă.
Din compararea termenilor apare imaginea unor iluminaţi buni, care ar fi fost doar în trecutul oarecum noros al omenirii, şi a unor iluminaţi răi. Buni nu mai există, căci nici unul nu mai vine în lume să ne ducă pas cu pas către, şi pe un drum mai comod de dus de mână de către ei, decât să facem noi efortul să găsim drumul şi să mergem neabătut pe el. Fără să pierdem din vedere o elasticitate spirituală în anumite limite, prin care să acceptăm agresivitatea, perversitatea şi toate celelalte lucruri de mai sus - ca fiind omeneşti, dar să nu le oferim drept exemplu şi altora. De fapt nu se prea gândeşte nimeni că "ceilalţi" nu ar lăsa să pătrundă cineva "necontrolat" de ei, în lumea pe care o consideră "a lor", şi atunci oamenii credincioşi după religii inventate ar spune că au fost pedepsiţi de divinitatea lor, pentru cine ştie ce perversiuni cu care tot "falşii" ne-au otrăvit constant minţile…
Am hotărât să mă opresc pentru început asupra unor elemente care privesc rădăcinile, istoria destul de zbuciumată a înţelesului acestui termen.

1. DISCUŢII GENERALE DESPRE ILUMINARE
Nu intrăm în multe amănunte istorice deocamdată, însă este necesar să se facă o diferenţiere între ceea ce cred a fi iluminare cunoscătorii de istorie nescrisă a omenirii şi ceea ce cred oamenii care au preluat această noţiune din numirile şi din povestirile altora.
Fără o scurtă trecere în revistă a rădăcinilor elementelor de comparaţie folosite pentru această expresie, nu se va putea înţelege complexitatea termenului. Este drept că a fost utilizat de către oameni care chiar sunt aşa, aşa cum se numesc pe ei înşişi - iluminaţi de o cunoaştere destul de înaintată, dar utilizarea cunoştinţelor nu a fost întotdeauna îndreptată către luminarea de la cunoscător către întreg poporul: în fiecare popor şi, treptat, la nivelul întregii omeniri.
Aş numi iluminarea înţelegerea cunoaşterii universale, la nivelul de cunoa?tere al oamenilor, şi nu al altor întrupaţi pământeni (numim: alte specii de vieţuitoare terestre) sau entităţi din universuri. Dar cunoaşterea omenească poate cuprinde şi cunoaşterea pe care o au celelalte specii terestre, precum şi înţelegerea tuturor întrupaţilor din lumile în care cercetătorul îşi poate croi acces mereu mai larg, mai cuprinzător: atât în spaţiu, cât şi în timp evolutiv, pe o axă sferică: şi în coordonatele spaţiale, şi în cele temporale.
Termenul circulă într-o cuprindere laică şi una religioasă, având însă aceleaşi rădăcini istorice: civilizaţia umană anterioară, pământeană bineînţeles, căci chiar dacă discutăm despre alte feluri de evoluţii în aceste studii, ele se reflectă în comportamentul uman, pământean. Universalul explică pământeanul, pentru asta ne şi aflăm acum, aici: pentru a înţelege acest lucru în amănunt, din perspectiva oamenilor care suntem, în fiecare moment al trăirilor noastre pe Pământ. Din punctul de vedere al celor care nu au evoluţii avansate, care de fapt nici nu au revenit la întrupări constante încă, în mijlocul nostru, cele pământene explică universalul, în felul pe care ei îl pot înţelege deocamdată.
Cu alte cuvinte, dintre spiritele care sunt întrupate pe Pământ (întrupări în corp fizic) şi în jurul Pământului (întrupări astrale), rezidenţii care nu au experienţă decât până la nivelul acestui loc din univers, nu ar înţelege foarte multe din tainele universului. Dar celor care vin din evoluţii mult mai avansate, din zone de vibraţii mult mai înalte ale universului, dacă li s-ar spune acum despre structuri şi fenomene proprii acestui univers şi ale altor universuri, le-ar accepta, intuind, simţind că ele există: şi mai mult, chiar ei înşişi simţind că vin din adâncurile universului sau din alte universuri.
Dacă am învăţa permanent, şi organizat despre realităţile societăţilor vechi, le-am accepta. Şi am fi încrezători, puternici în încredinţările noastre, fericiţi şi echilibraţi, lucrând împreună pentru a învăţa cât mai multe din tot ceea ce am putea descoperi aici, indiferent de condiţiile naturale ale planetei. Ne-am uni cu toţii şi am face cu adevărat Raiul pe Pământ.
Dar ştim bine că lucrurile nu sunt chiar aşa pe Pământ. Trăim o viaţa cu totul alta decât cea la care aspirăm, fără să ştim ne unde ne vin astfel de aspiraţii.
Cu toate acestea, adică chiar dacă nu ştim de unde ne vin astfel de idei, începem să ne orientăm către universal, şi universalul tinde să ocupe tot mai mult spaţiu în preocupările noastre curente. Deocamdată pot fi momente ici-acolo, dar ele tind să se unească şi să formeze mari insule pe un ocean necunoscut, dar pe care le privim, în ansamblul lor, fără teamă, chiar cu curiozitate şi plăcere.
Aflăm, şi ne dăm seama treptat, că nu revenim într-un punct universic de întrupare de vibraţie joasă (adică: în condiţii grele de trai) pentru aşa numite păcate - fie ele universale sau personale - ci pentru cu totul alt obiectiv: pentru a ne forma, şi apoi consolida, fluiditatea percepţiilor şi acţiunilor noastre obişnuite, fără întrerupere de conştientizare a evoluţiilor noastre, a cunoaşterilor noastre totale, chiar dacă numai o parte din ele le putem aplica în acest punct de întrupare. Nu suntem pedepsiţi să uităm tot ce am trăit anterior, doar nu avem obişnuinţa de a păstra cunoaşterea noastră la nivele foarte joase de vibraţie. Cu cât ne vom obişnui cu astfel de vibraţii joase, cu atât vom putea să ne păstrăm conştiinţa trecutului de la o viaţa la alta: şi nu numai pe Pământ, ci şi la nivele de vibraţie mai joase decât Pământul. Obişnuinţa trebuie să fie de a trăi oriunde, oricând, după repere constant constructive, ajutând cu răbdare tuturor celor din jurul nostru să cunoască această cale. Este o fluiditate, şi o conştientizare a unor asemenea fluidităţi în orice sensuri ne-am îndrepta conştient înţelegerile. Şi acest drum croieşte în acelaşi timp un spaţiu de manifestare pentru înţelegerea avansată a celor care nu se pot încă ridica la nivele mai înalte, dar sunt pe drumul înăl?ărilor: de la nivelul, şi cu puterile lor momentane.

2. REPERE VIBRAŢIONALE
Asemenea trăiri sunt complet învăţate, şi bine consolidate la nivele de vibraţie care nu permit diferenţe mari ale vibraţiilor stelar-planetare.
În mod cu totul special nu discutăm despre nivelul întregii galaxii, căci stelele - şi planetele lor - aflate în apropierea miezului galactic, creează întrupaţilor din preajma lor condiţii de trai la nivele cu diferenţe mici de vibraţie de la o perioadă la alta a ritmurilor de vibraţie zonale. Subtilităţile unor asemenea locuri de evoluţie sunt însă cele care oferă învăţături speciale. Se pregătesc astfel spiritele pentru experienţe la nivele de vibraţie mai înalte: nivelele galaxiilor următoare. De aceea discutăm deocamdată despre particularităţile pe care le oferă locul din galaxie în care se află Pământul, să înţelegem clar de ce ne confruntăm cu diferenţe mari de trăire de la o perioadă la alta de timp planetar.
Spiritele care au ajuns cu evoluţiile lor doar până în acest loc, pe această planetă pe care noi o numim Pământ - adică cei pe care îl numim rezidenţi spirituali - vor cunoaşte în viitor mai bine asemenea diferenţe între planetele aflate în apropierea miezului galactic şi planetele aflate la periferia galaxiei.
Cei numiţi ajutători (blocurile piramidale, precum şi spiritele venite din zona a III-a galactică şi secundarii - adică cei mai obişnuiţi ajutători din acest moment, aflaţi pe Pământ) cunosc încă mult mai multe subtilităţi ale evoluţiilor, în alte locuri ale universului. Cunosc în multe locuri din univers diferenţieri periodice mult mai fine, în sectoare de vibraţie ale Universului fizic care se deosebesc fundamental (adică prin materii şi energii locale) de cele petrecute oriunde în zona în care se află galaxia noastră.

3. REPERE TEMPORALE
Diferenţele mari de vibraţie de la cea mai înaltă la cea mai scăzută sunt sesizate, chiar dacă nu întotdeauna şi foarte clar conştientizate deocamdată, doar de către creatorii conştienţi: pe Pământ - oamenii. Restul întrupaţilor sunt în curs de formare a conştientizărilor lor spaţiale şi temporale. Abordăm doar pe scurt acest aspect acum, asupra căruia ne vom opri în curând cu detalii, într-un studiu separat.
Începuturile evoluţiilor: prima trecere, progresivă, prin cele mai semnificative locuri pentru evoluţia lor, oferă rezidenţilor doar o idee, o imagine fugitivă a celor pe care spiritele le vor aprofunda în viitor, când puterea şi experienţa lor va creşte. Este ca şi atunci când avem o carte pe care o citim prima data de la cap la cap, apoi revenim asupra diverselor pasaje, la nevoie, pentru a aprofunda anumite elemente, cu care ne confruntăm în trăirile noastre curente. Pe parcursul evoluţiilor, spiritele îşi dau seama că există în manifestările lor multiple fracturi, iar din comportamentele ajutătorilor lor deduc şi treptele de evoluţie care le vor marca în continuare drumul propriu, pe linia estompării acestor falii, acestor fracturi.
Toţi ajutătorii vin pentru dezvoltarea experienţei lor de trăire nesincopată, nefragmentată, la orice nivele de vibraţie planetară, în orice fel de condiţii de aglomeraţie planetară. Dar până când ajung la astfel de performanţe, trec multe evoluţii în multe locuri din univers, printre care şi în aceste regiuni. Obişnuirile, învăţăturile sunt îndelungate, dar spiritele capătă multă experienţă, în multe alte domenii, ceea ce le creează puternice impulsuri de a merge mereu mai departe.
Când trecerea de la vibraţia înaltă - şi planetară, şi corporală proprie - se face către vibraţie joasă, spiritele cu experienţă mare - cum sunt cele umane - au o trăire fluidă de la o viaţa la alta a ciclului de vieţi pământene. Experienţa de trăire la nivele de vibraţie înaltă este mare şi mult mai apropiată în timp de momentul Pământ - momentul actual al evoluţiilor umane, comparativ cu evoluţiile lor vechi, rezidente, petrecute de mult în această regiune a universului. De aceea, amintirile şi experienţa de creator universal ţin foarte mult timp, formând o perioadă de acomodare foarte liniştită pentru omenire în etapa de trecere către vibraţia foarte joasă. Această vibraţie joasă face parte din ritmurile naturale ale universului, şi nu este nicidecum rezultatul unor trăiri negative din partea întrupaţilor.
Dar această trecere necesită folosirea unei experienţe vechi a spiritelor: experienţa de creator manual, folosind intuiţia fostelor lor cunoaşteri concrete, precise, anterioare. Vibraţiile joase nu permit folosirea de lungă durată a muncii mentale, de aceea este o acceptare unanimă a spiritelor să înveţe să se folosească de experienţa manuală, apoi tehnologică, ca prelungire a lucrărilor manuale obişnuite.
Tot de aceea încă o mare parte a etapei intuitive propriu zisă, societatea a funcţionat pe baze relativ decente, chiar dacă tarele comportamentale ale conducătorilor erau deja manifeste, dar ascunse cu multă grijă de restul poporului condus. Această perioadă de activităţi ascunse - perioadă a creaţiei marilor temple, chiar dacă la început ele au fost create pentru întreagă populaţie şi folosite de întregul popor - a făcut loc unor dezvoltări şi consolidări a activităţilor ascunse de către conducători. Oamenii încă nu puteau fi nici convinşi, nici constrânşi la altceva decât propriile lor încredinţari. A fost perioada în care munca manuală a intrat complet în obişnuinţele omenirii, amintirile şi intuiţiile din perioada anterioară au fost puternice şi oamenii au putut crea în condiţii în condiţii de desfăşurare a vieţii la un nivel deosebit de înaintat, înălţat, comparativ cu perioadele cunoscute ca fiind timpul sclaviei omenirii.
Pe de altă parte, chiar şi atunci când mare parte din popoarele cunoscute de noi luptau pentru supremaţie prin război şi sclavie, o altă mare parte din populaţiile umane trăiau în pace, linişte, muncă de calitate superioară, relaţii inter-umane de colaborare între indivizi, între grupuri răspândite în teritorii, între ceea ce numim azi popoare.
În asemenea condiţii însă cunoaşterile moştenite şi aprofundate în noile condiţii, prin particularităţile vieţii intuitiv-manuale, s-au nucleizat în popoarele care au rămas retrase doar atâta timp cât restul popoarelor le-au permis. Însă ele au păstrat cunoaşterile, mare parte sub formă de simboluri, aşa cum ştiau bine din moştenirile străvechi, şi au transformat viaţa lor în trăire adaptată împletirii tuturor celor cunoscute astfel, în fiecare moment al trăirilor lor. Cunoşteau bine istoria tuturor popoarelor, prezentul momentului lor, cunoşteau devenirile imediat-viitoare decurgând din imaginea generală a celor care se petreceau în lume şi adaptau astfel cele cunoscute la cele ale viitorului, pe care îl percepeau foarte agresiv, distrugător, anevoios de trăit. Multe astfel de popoare au trăit prin folosirea cunoaşterilor lor complexe până după secolele IV -V d.Ch., perioadă după care s-a generalizat agresivitatea pronunţată în întreaga lume.
A fost epoca în care moşii străvechi ai popoarelor s-au retras din lumea cea nouă, lăsând toate popoarele să trăiască din amintiri şi intuiţii. Popoarele aveau nevoie de aşa ceva: ei nu au fost abandonaţi, părăsiţi, chiar dacă în lume mulţi au avut o astfel de impresie. Moşii au continuat să existe, să trăiască retraşi, au continuat să menţină echilibrul vibraţional al lumii. Fără de care activitate planeta, Pământul, ar fi fost de mult distrus.
Popoarele care au trăit fără îndrumarea direct, cunoscută, a moşilor străvechi, ca îndrumători spirituali - nu în calitate de conducători politici - au fost acele popoare în mijlocul cărora s-au întrupat, în majoritate, grupurile bazale ale blocurilor spirituale piramidale în trepte de evoluţie şi blocurile spirituale piramidale asimilate bazalilor celorlalte blocuri.
Pentru cei care nu au studiat cele scrise aici, anterior, aceste grupuri spirituale sunt cele care au experienţa cea mai mică de trăire la nivelele de vibraţie joasă ale a universului: sunt grupuri spirituale avansate ca evoluţie generală, dar care nu au încă experienţă de revenire în locurile de vibraţie joasă, pentru a studia, a accepta şi a înţelege propriile lor limite, moştenite de la primele lor evoluţii în astfel de zone de vibraţie joasă ale universului. Astfel de evoluanţi nu au formată încă puterea de a evolua prin încredinţările proprii, decât dacă sunt coordonaţi, întăriţi şi îndrumaţi permanent de către conducătorii lor. De asemenea, ei nu acceptă încă faptul că ar putea greşi, de aceea coordonarea lor se poate face, repet: doar la nivele de vibraţie planetară foarte joasă, numai prin impunere. Au un grad înaintat de libertate personală, încă neînţeleasă sub aspectul răului pe care îl pot face altora. Ei nu suportă nici un fel de contrazicere, decât cu preţul unei agresivităţi mai mari decât propria agresivitate, pe care şi-o consideră justă şi de aceea o contestă ca negativitate.

4. UITAREA VIEŢILOR ANTERIOARE: PEDEAPSĂ SAU NORMALITATE?
În astfel de condiţii, asemenea popoare trăiesc prin puterea agresivităţii lor, imediat cum aceasta începe să se manifeste. Şi o astfel de manifestare porneşte în lume devreme, în timp ce intuiţiile despre puterile mentale străvechi sunt încă foarte puternice. Vibraţiile puternice, de nivel mult diminuat comparativ cu perioada dinainte de ultima glaciaţiune: ale planetei şi propriilor corpuri de manifestare, scot din memoriile spirituale experienţa celor trăite la nivelele evoluţiilor rezidente din trecutul evoluţiilor lor de început. De aceea se formează o fractură puternică între trecut şi prezent. Uitarea vieţilor anterioare nu este, aşadar, o pedeapsă, aşa cum au titrat stăpânii cunoaşterilor reţinute din patrimoniul poporului propriu. De abia după multe reveniri în aceeaşi zonă de vibraţii joase, şi numai când vibraţia planetară începe din nou să crească, revenirea din memorii începe să se contureze cu o precizie din ce în ce mai mare. Dacă conducătorii popoarelor sunt spirite întrupate cu un grad înaintat, înalt de conştiinţă, de corectitudine, atunci ei vor oferi cunoaşterea moştenită din vechime pe diferite căi: o învăţătură, şi apoi o moştenire lăsată popoarelor pentru a le fi reper de drum, şi nu pentru cunoaştere integrală. Iar acest lucru este necesar pentru ca fiecare spirit să facă efortul aducerilor aminte, efortul trecerii de la intuiţie la precizie. Căci numai în acest fel se şi întăreşte nivelarea faliei, rupturii anterioare, fiind necesare tot mai puţine reveniri în acelaşi punct universic, pentru consolidări ulterioare. Chiar viaţa în derulare prinde alte contururi, altă calitate, prin înţelegeri parţiale la început, dacă nu complete.
S-a înţeles, sper, faptul că astfel de reveniri la nivele de vibraţie joasă a universului au loc abia după ce fiecare spirit este suficient de dezvoltat pentru ca munca să se facă conform puterii interioare mai mari decât a fost necesară la prima trecere printr-o astfel de evoluţie la nivele joase de vibraţie. Revenirile de acest fel au loc după ce fiecare evoluant a învăţat multiple feluri de creaţie şi a acumulat multă experienţă de trăire la nivele ridicate de vibraţie, pentru ca oboseala să nu marcheze puternic spiritele aflate pe cursul de înălţare spirituală.
Astfel de conducători - al căror exemplu puternic radiant a persistat în lume în toată perioada începuturilor până dincolo de jumătatea etapei intuitiv-manuală - au oferit cunoaşterea întregii populaţii în mijlocul cărora au trăit. Dar cel mai important lucru pe care l-au făcut (şi îl fac ori de câte ori este nevoie) este să sprijine iniţiativa şi conlucrarea oamenilor în procesul de aducere aminte, de aplicare a unor amintiri din epoca mentală anterioară, prin transpunere în realitatea momentului, cu mijloacele materiale şi spirituale (de experienţă) cerute de moment: adică planificarea lucrărilor prin gândire şi efectuarea lucrărilor (aplicarea, punerea în practică) prin muncă manual-tehnologică.
Cu totul altfel au stat lucrurile de-a lungul, şi mai ales spre sfârşitul perioadei intuitive, a cărui finalizare o trăim acum. Există toate premizele ca orice cunoaştere să se estompeze, în viaţa celor care nu au continuitate de învăţătură din vremurile trecute către prezent: ceea ce este valabil deocamdată pentru majoritatea oamenilor.
Greutatea suportării unor astfel de pierderi de cunoaştere nu se referă neapărat la aplicarea lucrărilor mentale realizate în trecut, cât cunoaşteri legate de viaţa prezentă: în care fiecare om în parte doar să se bazeze pe cunoaşterea felului de înălţare avută în trecut, a scopului pentru care această cunoaştere, a unor foste aplicaţii, se estompează pe Pământ la un moment dat, precum şi cele care pot fi realizate cunoscând experienţa anterioară. Să ştie că nimic nu s-a petrecut din vreo vină a sa, dar că a fost puternic, că a fost cunoscător, să aibă încredere în necesitatea trăirii unor astfel de situaţii, de condiţii de viaţă. Să-şi aducă aminte de tot ceea ce a creat anterior, inspirându-se în munca sa manuală, adaptând permanent cunoaşterea sa la condiţiile actuale de trai. Având astfel incredere în intuiţiile sale, sprijinind relevarea intuiţiilor semenilor săi.
Cunoscând acum experienţa de creator manual, continuând cu experienţa împrumutată de la vecinii din jur, fiecare popor ar fi putut să ofere din experienţa sa, preluând multe lucruri bune, treptat, din experienţa altora, din experienţa vecinilor, care la rândul lor ar fi preluat, după acelaşi sistem, de la alţii. În acest fel s-ar fi produs treptat - dar destul de repede - o universalizare a experienţei manual-tehnologice, unde manufactura ar fi putut continua repede, fără fracturi, cu trecerea la tehnologii din ce în ce mai elevate, ţinând cont de dezvoltarea întregii vieţi de pe planetă.
Cu timpul însă, şi mai ales în condiţiile creşterii vibraţiei medii planetare, ar fi putut avea loc o împletire a cunoaşterilor de acest fel (a experienţei manual-tehnologice) cu cunoaşterile intuitive despre universul interior - atomic, şi despre universul exterior - cosmic. Din aprofundarea tuturora, ar fi apărut din nou, treptat, cunoaşterile mentale avansate. Cunoscând de la bun început trecutul său complex, omenirea ar fi fost încurajată să păşească din nou pe acest drum, fără teamă de a înlocui tehnologicul cu mentalul. Oricum tehnologii de mare rafinament ar fi putut să rămână un timp aplicaţia grupurilor care ar fi necesitat aprofundarea fenomenologiei fizice, căci nu este de loc rău ca unele spirite - chiar din acelaşi popor spiritual, sau din popoarele spirituale care evoluează în sistemul stelar cu acelaşi nivel de evoluţie - să înţeleagă mai încet, să aplice mai încet, să tragă concluzii mai încet decât fraţii lor, care se manifestă astfel mai repede, fără să fie însă superficiali.
Asemenea probleme sunt false, concurenţa între fraţi spirituali apare doar ca un element trecător, normal al începuturilor evoluţiilor de tip animal. Dar rezidenţii umani au depăşit asemenea animalităţi la nivele mai joase de vibraţie a Universului Fizic, cu mult înainte de a ajunge, în evoluţia lor progresivă, pe Pământ.
Dar în condiţiile în care evoluţiile sunt mult mai înaintate şi spiritele se obişnuiesc mult mai mult cu binele, cu frumosul, cu rafinamentele înaintate ale creaţiei materiale care oferă confort evoluţiilor, atunci când însă condiţiile de trai devin aride, agresive, insuficiente pentru spirite evoluate, strâmtorând sufletele bune de altfel, ele devin agresive şi concurenţiale. Vechile apucături animalice revin în forţă, mai ales dacă un biosistem de tip mamifer este bogat reprezentat pe planetă. Variaţiile ritmurilor planetare, cu direcţie de diminuare, sperie şi mai mult, mai ales că intuiţiile vor funcţiona în sistemul fricilor, temerilor, agresiunilor ameninţătoare - mai mult sau mai puţin reale, de altfel - îndreptate către semenii crezuţi duşmani, inamici, dar şi din partea fenomenelor naturale planetare.
În acest caz, istoria s-a derulat aşa cum ştim.
Evoluţiile în condiţiile calme, relaxante, liniştite, sub coordonarea unor conducători-lucrători foarte avansaţi, mai ales în răbdarea de a a se apleca asupra tuturor aspectelor de învăţătură necesitate de popoarele lor, este o realitate obişnuită a acestor trepte de evoluţie, pentru rezidenţi. Rezidenţii, despre care spuneam că nu se întrupează pe Pământ printre oameni în această perioadă, în etapa intuitivă a acestor evoluţii, urmăresc cele ce se petrec pe planetă din întrupări astrale, în preajma noastră, privindu-ne cu multă milă şi compasiune. Dar pe alte planete din acest sistem stelar, din care face parte şi Soarele nostru (steaua noastră), ei se întrupează activ, în corp fizic, continuându-şi local evoluţiile de acelaşi fel. Însă condiţiile lor de trai spiritual sunt diferite, în societăţile lor nu apar grupuri din blocuri spirituale piramidale - care evoluează în paralel cu ei, dar pe Pământ, aici, unde au ales să vină şi să-şi desfăşoare singuri remodelările comportamentale. Rezidenţii se întrupează uneori şi pe Pământ, protejaţi de coordonatorii propriului lor popor spiritual, pentru a se obişnui cu atmosfera, cu energetica şi particularităţile materiale de aici, câte puţin şi cu cele de atmosferă spirituală particulară desfăşurărilor piramidale; dar nu intră în contact direct cu blocurile spirituale piramidale.
Aşadar, blocurile spirituale piramidale sunt cele care schimbă, momentan, faţa lucrurilor, pe Pământ. Sunt în majoritate spiritele despre care am tot discutat că sunt destul de avansate în evoluţii, ei pot, şi ştiu să creeze la cote de înaltă calitate, dar încă nu iubesc munca fizică. Ei iubesc numai creaţia mentală, pentru care nu mai au condiţii de realizare pe Pământ, în această perioadă. Sunt însă angrenaţi social să vadă munca şi rezultate muncii ajutătorilor lor - grupurile de evoluţie superioară care le însoţesc evoluţiile aici, acum, în această călătorie momentană. Bazalii blocurilor piramidale în trepte de evoluţie - adică grupurile cele mai puţin evoluate din aceste blocuri - şi blocurile piramidale asimilate bazalilor (adică, în total: cei pe care în studiile viitoare îi vom numi: atlanţi şi post-atlanţi) sunt aceia care, în disperarea pierderii celor mai bune condiţii de trai, în dispreţul lor pentru munca fizică, în agresivitatea cu care privesc lumea de aici, de pe Pământ, schimbă total faţa lumii în care trăiesc.
Nu trebuie dispreţuiţi în nici un caz. Cu toţii am trecut prin aceleaşi evoluţii şi, fără ajutorul altruist oferit de ajutătorii care ne-au luminat calea, la vremea necesităţilor noastre, nu am fi putut ajunge să oferim şi noi, acum, exemplul nostru. Care ne luminează mereu calea, şi ne vor ajuta mereu, ori de câte ori vom avea nevoie şi noi, la rândul nostru.
De la bun început aceşti bazali şi asimilaţii lor au furat cunoaşterea, au folosit-o, şi o folosesc încă împotriva propriilor lor popoare, la cârma cărora se instalează prin forţă, cu puterea pe care o cuceresc prin forţa brutalităţii cu care pot conduce proprii tovarăşi de evoluţie. Şi, de asemenea, controlează tot cu brutalitate, cu agresivitate, pe toţi cei care au trecut de mult etapa lor de evoluţie, renunţând la agresivitate şi control: care nu mai confundă atitudinea deteminată, hotărârea şi curajul - cu agresivitatea, cu brutalitatea, cu cinismul. Este drept că se descurajează destul de repede, şi acest lucru trebuie să înveţe să nu mai accepte vreodată.
Şi unii, şi alţii au venit pe Pământ acum.
Numai în acest fel îşi pot da seama cei dintâi câte rele pot face: cu fapta, cu vorba şi cu gândul.
Sau, pentru ceilalţi: cât de slabi sunt în faţa agresiunilor, sau cât de puternici, sau cât de echilibraţi, sau înţelegători, echilibraţi.
Pentru aceasta au venit şi restul populaţiilor spirituale care se află actualmente la întrupare pe pământ: galacticii şi secundarii, ajutaţi disctre de către centrali, coordonatorii evoluţiilor noastre. Să ofere toate felurile de experienţă prin care să-şi dea seama agresorii lor că viaţa poate fi, şi oamenii pot crea în orice condiţii, oricât de grele ar fi ele.
Primii au multă cunoaştere, acea cunoaştere furată, acea lumină ţinută sub obroc: a trăirilor care au fost proprii omenirii, a trăirilor care sunt şi care vor fi, în linii mari, în continuare: o cunoaştere nu chiar la orice nivel - căci moştenirile de cunoaştere sugerează - nu oferă, creează drumul spre cunoaştere, până la revenire, când vibraţiile planetare din ce în ce mai înalte o pot permite. Cunoaşterea de acest fel nu oferă totul - fără efort, fără înţelegere.
Îşi spun iluminaţi.
Pe ceilalţi îi dispreţuiesc.
Dar ceilalţi se încurajează reciproc să privească mai departe lumea cu curaj, cu altruism, cu încredere în schimbarea celor ale lumii de aici.
Se susţin cu iubire pentru ei înşişi şi pentru tot ceea ce îi înconjoară.

marți, 16 martie 2010

SĂ ÎNVĂŢĂM DE LA COPII...........

video

Cuvintele sunt de prisos.
Slavă Domnului că sunt atât de mulţi oameni-copii...
Şi numărul lor creşte pe zi ce trece.........

sâmbătă, 6 martie 2010

KARMA

1. SĂ DESCOPERIM CÂTEVA LUCRURI NOI DESPRE KARMA
Cele scrise în articolul anterior au constituit deschiderea discuţiilor referitoare la ceea ce numim azi karma, adică destinul, soarta construită din totalitatea efectelor comportamentelor noastre în lumea în care trăim. Legea cauzei şi efectului este, pe de o parte, mult mai extinsă în pătrunderile sale decât suntem obişnuiţi să considerăm azi, chiar dacă subtilităţile ei sunt percepute ca atare, dar neluate în discuţie când se dezbate un astfel de subiect. De altfel – iar acesta constituie un alt unghi din care poat fi privit destinul unui om – subtilităţile unui asemenea element al evoluţiilor noastre conduc la înţelegerea faptului că adevărata karma, profundă şi subtilă, nu există la nivel pământean, iar privind lucrurile în acest fel, unor oameni nu le este teamă de ea, de acest concept, manifestându-se sub imperiul impulsurilor proprii obişnuite, chiar şi atunci când îşi moderează impulsurile.
Părerea mea este că legea cauzelor şi efectelor există, aşa cum este normal să o percepem ca pământeni, dar ea nu se manifestă pe perioade foarte scurte de timp, ci numai în ansamblul unor trepte mari de evoluţie, şi nu cu caracter extremist. În linii mari, multe scrieri stipulează că un efect apare acum, în acest moment şi se anihilează sau nu într-o viaţă întreagă. Ca urmare logică a legii manifestată astfel, momentan suntem iertaţi de o divinitate supraveghetoare sau rămânem neiertaţi pe veci. Iar dacă apare în încredinţari şi reîntruparea, efectele se perpetuează şi revenim în întrupările carnale considerate grele, rele, pedepsitoare doar până când rezolvăm acel unic elemente de comportament.
Dar lucrurile nu sunt atât de simple. Şi noi am deschis puţin ochii, până acum, asupra unor aspecte de anvergură universică. De fapt acesta este şi motivul pentru care urmărim astfel de studii: să ne înţelegem profunzimile destinelor, chiar şi aşa, puţin, cât se poate acum – de la nivelul de vibraţie pe care îl trăim azi, pe Pământ.
Pe de altă parte, cauzalităţile de care devenim conştienţi de-a lungul vieţii se referă de cele mai multe ori la variaţiile unui element de evoluţie în condiţii diametral opuse. Ceea ce se doreşte a se crede a fi o rectificare a unui comportament manifestat negativ, poate fi de fapt o manifestare a elementului respectiv în condiţii bune, calme, optime de trai, după care revenirea condiţiilor existenţiale grele determină revenirea în forţă a acelor negativităţi conştientizate anterior. Pe care le credeam de mult apuse. Care ne dovedesc astfel că lucrurile nu stau chiar aşa cum ne-am închipuit.
Pentru că, de fapt, nimic nu se anihilează din patrimoniul spiritual, ci doar se estompează în funcţie de condiţiile existenţiale. Ele se manifestă atunci când este cazul, şi doar extremele se estompează în condiţii de trai chiar de vibraţii foarte scăzute. În astfel de condiţii, la nivele foarte joase de vibraţie, chiar mai joase decât cele de pe Pământ, este necesar ca spiritele să fie învăţate să se ridice din animalitate şi să înveţe ce înseamnă să devină, şi să rămână în eternitate spirite creatoare conştiente. Şi să se înalţe treptat pe nivele superioare, pe măsură ce puterile lor interioare se măresc mereu. Iar ajutătorii lor putem să fim chiar noi, în orice punct din univers, după ce ne-am stabilizat comportamentul pe manifestare echilibrată de lungă durată. Acolo vom omorî din nou, dar nu vom fi cruzi, ci vom folosi un astfel de procedeu pentru apărare, într-o societate care nu are încă altceva la îndemână. Rezidenţii din acele locuri, din alte timpuri universale, vor avea şi acest aspect de învăţat, pe care îl vor manifesta în fiecare generaţie de evoluanţi care va ajunge într-o astfel de învăţătură. Ajutătorii îi vor învăţa că aceasta este o manifestare extremă, distrugătoare şi în planul material-corporal, şi în planul emoţional, determinând aspecte dure de evoluţie, pe care le vor depăşi cu foarte mare greutate, cu preţul unor oboseli existenţiale pe care spiritele le cunosc deja: chiar din evoluţiile de tip animal, dorindu-şi cu ardoare să nu mai treacă prin astfel de etape.
Şi toate se învaţă de la ajutătorii care intră în propriile lor societăţi şi, din mijlocul lor, încep învăţăturile de înaintare spirituală. De aceea trebuie să înţelegem că destinele noastre sunt mult mai complexe decât par la o primă vedere.
Trebuie să fim curajoşi să înţelegem aceste lucruri.
Vom discuta pe larg astfel de linii de evoluţie, direcţii, înclinaţii, obişnuinţe, în totalul vieţilor umane, chiar dacă de multe ori ne simţim limitaţi de spaţiul şi timpul pe care îl percepem în fel şi chip.
Efectele tuturor direcţiilor de manifestare sunt întotdeauna, aşadar, specifice treptei de evoluţie aflate în desfăşurare. Elementele de evoluţie nu se reiau numai la postul de ajutător pentru alţii, dar se iau, se reiau, se dezvoltă condiţiile de trăire pentru fiecare element de evoluţie în parte pentru aprofundarea lui, pentru remodelări pe trepte superioare, al căror drum nu se sfârşeşte practic niciodată.
Pentru toate spiritele aflate în evoluţii pe Pământ, planeta – de fapt sistemul stelar din care planeta noastră face parte – este doar un punct de pe treapta de evoluţie a fiecărui grup spiritual în parte, a fiecărui spirit din fiecare astfel de grup. Condiţiile de trăire se modifică nu numai de la o zi la alta, modificările pas cu pas se transformă la un moment dat în salt la o etapă întotdeauna superioară. Condiţiile de trai, chiar dacă dure, relevă comportamente chiar decadente şi acest lucru este necesar a fi cunoscut de spiritul care anterior s-a întărit, putând să suporte propria sa realitate şi pe aceea a semenilor săi. Trecerea la o etapă superioară nu înseamnă definitivarea anihilării oricăror comportamente disgraţioase, ci doar schimbarea condiţiilor, în vederea analizării etapei anterioare şi modelării conştiinţei de evoluţie în perioada următoare. Ceea ce este realizare la finalul unei trepte de evoluţie devine pe treapta următoare baza de dezvoltare pentru toate cele ce vor fi trăite de-a lungul treptei în curs.
Putem să analizăm multe aspecte ale acestui element. Dacă pe Pământ un spirit reuşeşte la un moment dat să stăpânească majoritatea faţetelor unui element pe care evoluţia i-l relevă, şi îl conştientizează clar la nivelul conştiinţei umane, în perioada următoare evenimentele îl ajută să ajungă la concluzia că lucrurile sunt mult mai complexe decât a perceput el aici, pe Pământ. Ceea ce numim conştiinţă umană aici, pe Pământ, este doar rădăcina, deschiderea unui con de trăire superioară în alte zone ale universului. În alte spaţii pe care le va vizita în continuarea Pământului, va ajunge la concluzia că profunzimile sunt din ce în ce mai ample, rămase ne-modelate după mulţimea ultimelor învăţături proprii. Dar nici spiritul nu era pregătit înainte să cunoască acele profunzimi. Trăirile de acum, de aici, ne întăresc mult, ne ascut percepţiile, înţelegerile, puterile de acceptare, de pătrundere.
Legea se manifestă astfel mereu cu trimitere în alte părţi ale universului, chiar şi în alte universuri. Nu degeaba ni se tot oferă comunicări astrale, menite să ne canalizeze atenţia şi către alte dimensiuni ale trăirilor noastre, către alte dimensiuni structurale ale universului, către alte universuri. Se manifestă în alte segmente de timp, uneori segmente temporale care se petrec simultan, uneori create chiar artificial – în spaţii de încercări de realizare a unor elemente de manifestare sau de exerciţiu pentru diverse învăţături de comportament. Sunt lucruri care se petrec în alte părţi ale universului, în zone care permit o astfel de modelare a spaţiului care să creeze derulări simultane, în mijlocul cărora spiritele conştientizează multe aspecte nesesizate la nivele foarte joase de vibraţie. De care nu şi-ar da seama decât mult mai târziu, dacă nu ar exista asemenea posibilităţi de exerciţiu, trăit simultan cu desfăşurarea vieţii proprii curente. Este ceva asemănător acum imaginaţiei noastre, derulate în timp ce facem operaţiuni de rutină, cu deosebirea că astfel de lucruri devin trăiri simultane, reale, în ambele spaţii. Alte universuri au posibilităţi de a facilita trăiri simultane ale spiritelor în mai multe dimensiuni simultane, iar aceste lucruri le putem discuta în viitor: după înţelegerea unor fenomene generale ale spaţio-temporalităţii noastre.
Sunt evenimente cărora nu le putem face faţă în acest moment pământean, dar le conştientizăm; pe altele le trecem cu vederea, altele nu sunt sesizate de loc, timp în care alţii le trăiesc, le conştientizează şi îşi trag concluziile necesare. Pe loc nu sunt create tuturor condiţii de trăire efectivă a fiecărui eveniment în parte, dar se pot trăi efectele evenimentelor petrecute. Şi noi cunoaştem, mai departe, tot felul de alte exemple.
Viitoarea călătorie regresivă va crea un fel de situaţie care să reliefeze, uneori chiar în mod forţat, acele manifestări conştientizate în alte părţi ale universului. Puterea de conştientizare aduce simultan în faţă şi rădăcinile, şi dezvoltările trăite în alte lumi, şi modul de manifestare concret, al momentului, indiferent în ce locuri din univers se desfăşoară trăirea. În mic, cunoaştem de pe Pământ acel simţământ al amintirii, trăit simultan cu trăirea evenimentului care a dezvoltat amintirea. Chiar pe Pământ, puterea de pătrundere în astfel de ramificaţii este mare în etapele planetare de vibraţie foarte ridicată, în epoca pe care o numim mentală. O parte destul de însemnată a acestui fel de trăire este menţinută şi în etapa intuitivă, cu specificul lucrurilor doar intuite şi nu cunoscute la toate nivelele: sentimentul unei astfel de trăiri, chiar în nesiguranţă, trezeşte însă alte emoţii, de care avem nevoie, chiar dacă suntem obişnuiţi de societate să ni le reprimăm. Dacă astfel de desfăşurări sunt bune sau nu – depinde de fiecare destin în parte: unii dintre noi avem nevoie de moderaţie, alţii de dezvoltare. Învăţăm însă în acest fel să nu ne acuzăm semenii, să le acceptăm destinele, să-i ajutăm să depăşească greutăţile, să conlucrăm. Să trăim împreună – până la urmă.
În urma unor analize deosebit de profunde – comparativ cu ceea ce cunoaştem azi – spiritele îşi planifică trăirea în societăţi. Îşi planifică intrarea în evenimente care sunt de aşteptat să se petreacă în anumite conjuncturi spirituale: vibraţie scăzută, existenţa unor grupuri cu puţină experienţă, în prezenţa unor alte grupuri cu multă experienţă: grupuri care se impulsionează reciproc la diferite manifestări, se agresează, se potolesc reciproc, distrug şi creează la nivele sociale diametral opuse (creează frumuseţi şi utilităţi deosebite – distrug fără să conştientizeze altceva decât interesele lor personale). Condiţiile extreme impulsionează manifestări extreme. Unii le expun impulsiv şi consecvent, alţii au impulsuri de apărare pe măsura celor pe care le primesc. Alţii se manifestă doar ajunşi la limitele răbdării lor şi disciplinează pe care impulsivi. Sau nu. Trebuie să accepte că nu se poate schimba ceva pe loc, chiar dacă ei înşişi se pot schimba. Să ofere exemplu şi ajutor în continuare, ferindu-se pe căi liniştite să-şi întrerupă manifestările echilibrate, ştiind bine că fiecare întrupat este radiant în mediul său de trai.
Linia destinului unei vieţi nu cuprinde nici pe departe tot ceea ce este necesar pentru toate sarcinile unei călătorii regresive. Puncte ale diferitelor forme de remodelat apar în fiecare destin, iar remodelarea nu cuprinde elemente diametral opuse: mai ales când poate apare încercarea de anulare unui element de comportament negativ, dar şi în cazul impunerii unui comportament elevat, cu forţa. Elasticitatea folosirii unor segmente de mijloc dintr-o linie de comportament are mult mai mare relevanţă pentru obţinerea unor relaţii de bună calitate umană. Iar din mijlocul celor manifestate, spiritele învaţă să nu accepte orice şi să nu respingă orice, ci învaţă în ce situaţii să folosească cele învăţate anterior, în moderaţie, gândind fiecare lucru în parte pe care îl au de făcut.
Într-un asemenea context, cea mai importantă învăţătură este să se accepte să nu se folosească extremele liniei comportamentale, ci numai segmentele de manifestare ponderată, echilibrând cele aşa-zis negative cu altele aşa zis pozitive, în funcţie de necesitatea momentului. Echilibrul optim nu înseamnă folosire de intensitate moderată – nici prea puternic, nici de loc – ci folosirea unui element în stare moderată, echilibrand cu folosirea altuia, complementar celui dintâi, dar tot în stare de manifestare moderată.
Starea de moderaţie a unui element şi starea de echilibru între două elemente complementare sunt de intensităţi diferite în funcţie de societatea în care trăieşte, se manifestă fiecare spirit în parte: societatea general-planetară pe specie şi societatea apropiată. În cazul nostru: societatea umană şi societatea familială. În cazul societăţilor mentale – aşa cum a fost cazul societăţilor vechi – toată lumea ştia tot ceea ce se putea cunoaşte, chiar dacă mulţi oameni nu puteau aplica toată cunoaşterea, ci numai părţi din cele cunoscute, în timpuri şi spaţii diferite. Toată lumea lucra în echilibru, chiar formele de creaţie şi de comportamnet aveau în vedere folosirea de energii, materii, vibraţii, de tipuri complementare, simultan: folosind astfel energiile interioare, spirituale, după un asemenea fel existenţial, echilibrant. Nu existau necunoscători şi nu existau iluminaţi. Existau doar ajutători foarte puternici care efectuau lucrări de mare putere şi profunzime: la început retraşi din cunoaşterea rezidenţilor, până când aceştia şi-au terminat toate învăţăturile şi aplicaţiile lor. Abia ulterior au intrat şi restul lucrărilor planetare în percepţiile rezidenţilor, lucrând împreună cu ajutătorii lor – dar fiecare după puterile lui.
Lucrurile stau altfel în etapa intuitivă, şi ştim bine cum s-a derulat istoria. Ştim bine cum se derulează vieţile noastre azi, evenimentele planetei. Nu suntem moderaţi, nu ştim să acceptăm elementele în echilibru… Mai avem multe de învăţat şi treptat vom accepta acest lucru.
Şi noi mai avem multe de discutat aici, referitor la diferite aspecte ale spiritualităţii umane. Discuţiile abia se deschid acum.

2. KARMA ŞI VIITORUL OMENIRII
Tematica legată de acest subiect este vastă şi ar trebui analizată fiecare formă de expunere care circulă în literatura de specialitate. Pe parcursul multor lucrări viitoare voi expune părerea mea cu privire la toate laturile acestui mod de a privi viaţa, evoluţiile. Numai cunoscând tematica cuprinzătoare a rădăcinilor evoluţiilor noastre vom înţelege problemele legate de fenomenologia evoluţiei umane terestre: trecută, prezentă şi viitoare. Modul în care a evoluat, şi evoluează în prezent marea grupare a spiritelor umane poate să releve cel mai bine felul în care ar trebui privită karma umană: modul în care diferite aspecte ale trecutului nostru au format ceea ce suntem, ceea ce facem azi, şi care formează anumite aspecte ale drumurilor noastre viitoare:
– Întrupări pentru unii oameni, în continuare, pe Pământ, ceea ce nu înseamnă că astfel de spirite au restanţe, ci pentru că mare parte dintre ajutătorii cei mai puternici: fie primari, fie secundari (în mod curent centralii vin doar în cazuri de mare necesitate planetară) au venit pentru a ajuta până la finalul evoluţiilor totale ale omenirii. Adică a spiritelor creatoare conştiente înaintate pe Pământ.
Ei vor avea sarcini complexe, începând cu aceea a coordonării rezidenţilor în evoluţiile pe care ei le vor relua, în grupuri masive, în perioadele următoare. Munca lor va fi de o importanţă covârşitoare pe Pământ, căci ei nu vor coordona numai evoluţiile deosebit de complexe ale rezidenţilor – iar secundarii: evoluţiile îcă şi mai complexe ale primarilor galactici care vor sta pe Pământ şi ei, până la încheierea evoluţiilor tuturor rezidenţilor. Abia după plecarea rezidenţilor, către sistemul stelar pe care parcurgerea drumului lor îl va cere, cu toţii – primarii galactici (cei mai evoluaţi primari) şi secundarii cu sarcini planetare, vor ordona şi renova planeta. Căci planeta trebuie să ajungă din nou exact în acelaşi fel – în toate câmpurile sale – aşa cum a fost preluată din timpul saurienilor.
Şi încă nu va fi totul, căci lucrările mentale ale evoluanţilor umani lasă întotdeauna amprente puternice în câmpurile superioare ale Pământului: de la câmpul astral (sau emoţional) la câmpul supraenesic, fapt care ar putea influenţa nefavorabil următoarele popoare spirituale care vin la evoluţii pe Pământ, în continuare.
Este de remarcat faptul că, deşi nu vin la evoluţie unul după altul, pe aceeaşi planetă, două popoare spirituale conştient şi universal creatoare (adică cel puţin de nivelul creativ al oamenilor), mediul planetar trebuie curăţat de orice fel de urme – materiale sau amprentări în câmpurile corpurilor fluidice. Căci orice vieţuitoare simte tocmai cele mai fine astfel de urme, creindu-le frica de necunoscut, ceea ce oboseşte şi limitează capacităţile de răspuns la impulsurile (stimulii) din mediul normal de trai.
De aceea secundarii sunt cei care rămân ultimii pe planetă, după plecarea primarilor galactici. Treptat rămân pe planetă doar secundarii arhetipali (adică de generaţia a IV-a – arhetipurile galactice) care au puterea de a trece, după încheierea sarcinilor lor, în dimensiunea structurală următoare a planetei (a zonei, de fapt, aşa cum ştim acum). Îşi vor şterge propriile urme din câmpurile întregului sistem galactic, căci vor fi ultimii oameni – adică ultimii purtători ai tipului de corpuri de tip uman.
(Se vor studia Formele de evoluţie ale monadelor spirituale în structurile Centrului de evoluţie
http://bucuria-cunoasterii.blogspot.com/2009/12/formele-generale-de-evolutie-monadelor.html)
– Rezidenţii nu s-au întrupat în toată perioada etapei intuitive, adică în ultimii 10.000 ani, căci ei nu pot suporta încă agresivitatea şi dispreţul bazalilor din blocurile spirituale piramidale. Aşadar nu s-au întrupat pentru că ar fi fost cei mai buni şi din această cauză să nu mai fi avut nevoie să se întrupeze în evoluţiile etapei. Dintre evoluanţi, rezidenţii sunt spiritele cu cea mai puţină experienţă, dar acest lucru nu determină coordonatorii de evoluţii să-i introducă în focul evenimentelor create de bazalii blocurilor piramidale şi blocurile asimilate lor, pentru a le forma experienţă în mod forţat. Experienţa creativă a rezidenţilor se va forma corect pe viitoarea planetă unde vor merge, unde vor lucra manual-tehnologic până la ridicarea vibraţiilor din acel loc, mai precis până la un nivel superior din multe puncte de vedere comparativ cu Pământul: adică aici, unde au realizat şi consolidat întreaga lor experienţă de creaţie mentală la acest nivel de vibraţie a zonei universului.
Aici, pe Pământ, în perioada următoare, sub îndrumarea ajutătorilor lor, rezidenţii vor studia toate cele petrecute în etapa intuitivă a Pământului, pe care au asistat-o din astralul planetei: având întrupări puţine şi protejate, retrase din lumea agresată de bazali şi fraţii lor spirituali. Experienţa urmăririi din corp astral a vieţii omenirii din toată această perioadă pe care noi am trăit-o, le vor da impulsuri corecte către înţelegerea tuturor celor petrecute: fie ele din punct de vedere creativ, fie din punct de vedere comportamental.
Tot sub îndrumarea ajutătorilor lor, rezidenţii vor aprofunda dematerializarea mentală a tuturor construcţiilor realizate de noi de-a lungul etapei anterioare (intuitive, aceea pe care o finalizăm acum). Dematerializarea ca activitate mentală este o învăţătură pe care o au toate spiritele umane, ajunse pe Pământ, este o activitate complementară pentru creaţia materială de tip mental. O astfel de dematerializare este întotdeauna însoţită de împământarea materialului rezultat: adică trimiterea elementelor materiale şi energetice în flux, în interiorul planetei, de unde ea însăşi va recircula fluxurile, mai departe.

Iată aşadar că ciclurile reîntrupărilor sunt mult mai complexe decât felul simplist cu care am putea privi acum ceea ce numim “viaţa de apoi”: viaţa concretă de pe Pământ, care va veni după aceea care este acum.