Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


miercuri, 29 februarie 2012

REFLECTÂND ASUPRA ENERGIILOR NOI…

Întreaga fenomenologie pe care o trăim în prezent are un aspect general de normalitate universică - pe care însă noi avem tendinţa de a o crede unică cel puţin în lumea perceptibilă cu simţurile noastre şi cu tehnologia pe care o creăm pentru prelungirea acestor simţuri umane. Unică în timp, şi unică pentru o specie unică în felul ei - omenirea pe Pământ.
Sigur că fiecare moment şi fiecare fiinţă este în acelaşi timp şi unică, şi universal-valabilă ca formă de viaţă, întregind unicitatea universului, specificitatea lui de asemena momentană.
Important este însă să nu credem că suntem unici, în sens de însingurare: nici în sistemul nostru stelar, nici în galaxie, nici dincolo de galaxia noastră - în grupul local al galaxiilor de care începem să fim conştienţi.
De multe ori se confundă noţiunea de unicitate cu noţiunea de singurătate. Într-o casă, aspiratorul de praf poate fi unic - dar nu este şi singurul lucru din casă.
Dincolo de banda noastră de frecvenţe universice, în care trăim în relativă solitudine - spre protecţie şi nu altceva, suntem în mijlocul unei pulsaţii uriaşe de viaţă, de manifestări spirituale fecunde.
Atâta timp cât nu vom crede în existenţa corpurilor noastre, nu vom descoperi ce se poate face cu ele. Nu suntem adormiţi - suntem doar neîncrezători şi necunoscători. Când vom privi în egală măsură şi lumina becului - dar şi becul cu structurile sale, bec care oferă lumina, căldura, alte radiaţii, precum şi cunoaşterea căi de la materie amorfă la emiterea luminiscenţei, incandescenţei în acest caz, care oferă elementele de mai sus - atunci vom descoperi o întreagă lume în jurul nostru.
Această lume există, ne ajută, ne ghidează, ne protejează - nicidecum nu ne însingurează... Percepţia lumii întregi se completează prin simţurile acestor corpuri pe care le avem, corpuri cu structuri materiale de vibraţii diferite - mult mai mari, decât cele ale corpului nostru fizic. Conştientizarea lor oferă posibilitatea omului de a-şi ridica calitatea celor realizate, moralitatea, autodisciplinarea, moderaţia, echilibrul, răbdarea de a face totul punând suflet, făcând din simţirea proprie înălţată un stindard al înaintării spirituale: care se înalţă acum şi se extinde ca disponibilitate în multe segmente populaţionale.

Mulţi oameni cred că înaintarea spirituală se face numai prin merit personal. O altă parte crede că suntem unici - în sens de singuri - într-o mare parte din univers. Suntem unici - să precizăm din nou, să facem deosebirea, căci exprimarea contează întotdeauna - situaţiile pe care le trăim sunt unice în felul lor, căci nimic nu este repetabil, conjuncturile spirituale fiind mereu altele, influenţele de la depărtare sau din apropiere fiind şi ele astfel mereu altele. Dar suntem în faze de evoluţie asemănătoare în linii mari, evoluţii desfăşurate simultan sau consecutiv, astfel încât putem spune clar: nimic nu este nou sub soare, sub faldurile energiilor universale, totul este repetabil în forme individuale - dar nu separate de restul lumii. Cu toţii trecem prin aproximativ aceeleaşi forme de evoluţie, apoi însă ne îmbogăţim experienţa deja formată cu noutăţile permanente care se ivesc mereu în căile eterne ale inifinităţii, în eternitatea vieţii spirituale.
În acest context, energiile noi, pe care am ajuns să le conştientizăm şi noi acum, ne ajută în moduri extrem de variate, în moduri specifice pentru fiecare treaptă de evoluţie.
Să credem că şi noi, şi toată viaţa care astfel pulsează în univers are parte de diverse forme de ajutor - fiecare formă fiind în felul ei specială - adică specifică fiecărei benzi, zone de vibraţie în parte şi, în fiecare astfel de bandă de vibraţii, fiind specifică fiecărei populaţii spirituale întrupate local.
Ar fi cazul să credem că nu numai oamenii conştienţi de faptul că suntem spirite întrupate, în evoluţii complexe, evoluează astfel plenar în aceste timpuri. Lumina Creaţiei divine se răsfiră asupra tuturor oamenilor, asupra tuturor vieţuitoarelor planetare, asupra tuturor celor din galaxia noastră şi din toate galaxiile, în orice loc din univers (să ne referim deocamdată la universul nostru).

Este bine să înţelegem de la bun început că energia nouă nu ne înalţă propriu-zis - ci ea favorizează folosirea tuturor forţelor spirituale umane fără ca activitatea umană să mai afecteze dezvoltarea biosistemului planetar. Omenirea a ştiut de la începutul ciclului său de vieţi pământene că, dacă va folosi activitatea de creaţie materială mentală în continuare, aşa cum a folosit-o înainte de ultima glaciaţiune, biosistemul natural planetar nu-şi va mai găsi energiile înalte care să-i susţină creşterea, perpetuarea: supravieţuirea. Şi, în final, nici supravieţuirea omului nu ar avea cum să mai fie posibilă. Iar acest lucru nu se datorează faptului că o asemenea creaţie ar fi rea, manipulatoare, distrugătoare, ucigătoare - ci faptului că presupune:
- o viteză foarte mare de manipulare a unor volume mari de energii planetare, care ar forma vânturi, curenţi uriaşi în aerul planetar, destabilizând biosistemul local;
- consum foarte important de fluxuri energo-materiale planetare din cele de vibraţii superioare: căci lucrul mental nu înseamnă circulaţia gândurilor de la un loc la altul, aşa cum se petrec azi lucrurile când discutăm despre mental, ci adunarea şi compactizarea cu corpul mental, de vibraţie foarte înaltă, a unor fluxuri de materii din segmentul de vibraţii: mental, astral şi eteric. În acest fel, la volumul populaţional foarte mare al întrupărilor pe planetă, astfel de volume ar lipsi biosistemul planetar de materiile de înaltă vibraţie care mai rămân pe planetă în urma diminuării vibraţiilor totale ale fluxurilor energo-materiale.
Cei care doresc amănunte privind diminuarea vibraţiei medii planetare, vor urmări acest proces la adresa:
http://www.bucuria-cunoasterii.ro/studii-generale/capitolul2-energetica-stelar-planetara/2-studii/variatia-vibratiei-medii-zonale/
În condiţiile în care energii noi, venite din Universul Central, create de către Creatorii-coordonatori ai evoluţiilor noastre, inundă spaţiile evoluţiilor noastre, treptat, atrase de puternicele centre ale galaxiilor noastre, vibraţia mare, nouă, a filamentelor energo-materiale care constituie şi întreţin corpurile vieţuitoarelor planetare nu mai sunt în pericol. Pe de altă parte chiar populaţiile umane se reduc considerabil, căci majoritatea spiritelor umane sunt venite pe Pământ pentru a petrece aici doar etapa de joasă frecvenţă a vibraţiei planetare - pe care nu o mai găsesc în locurile evoluţiilor lor înaintate din univers. În acest fel, vor rămâne foarte puţine grupuri spirituale în evoluţie în această regiune universică în care se află Pământul, dintre care multe se întrupează în sisteme corporale cu corp astral şi foarte puţine cu corpuri fizice.
Astfel încât, din nici un punct de vedere prezenţa oamenilor, în calitate de creatori mentali avansaţi, dar şi în cuantum populaţional redus, nu mai poate afecta planeta, în toată complexitatea şi sensibilitatea sa…
Populaţiile planetare din acest loc din univers nu au învăţături spirituale de dezvoltare prin propria putere, manifestată individual, celular. Ele au - de la cea mai puţin evoluată specie (viruşii) până la cea mai evoluată (oamenii) - sarcini de învăţătură legate de trăire sub imperiul influenţărilor reciproce sau de într-ajutorare reciprocă. Nu au sarcini de relaţionare foarte extinse - la nivel stelar sau galactic, ci la nivel planetar: între populaţiile fizice ale aceleiaşi planete. Energiile noi măresc, completează segmentul anterior de vibraţii ale locului, ale galaxiei în speţă, ceea ce conduce la supravieţuirea în orice condiţii locale - orice fel de activitate ar aduce omul în planul local. Omul - ca spirit întrupat, cunoaşte o gamă extrem de extinsă de moduri de creaţie materială, pe care le foloseşte adaptând cele cunoscute în planul fiecărei întrupări, în fiecare loc din univers. Odată cu mărirea segmenului, benzii de vibraţii locale, fenomen care este azi în plină dezvoltare chiar dacă s-a derulat deja în proporţie foarte mică - cam 1-2 % din ceea ce reprezintă cu adevărat, din ceea ce se va derula în continuare pe o perioadă de câteva sute de milioane de ani - toate pericolele existente azi, din acest punct de vedere, se vor estompa treptat, până la dispariţie. În acest fel, spiritele umane vor putea să desfăşoare din nou creaţia lor specifică: creaţia mentală, căci creaţia materială manual-tehnologică reprezintă doar o formă de lucru în "regim de avarie" - ca să folosesc o expresie cunoscută nouă. Dar toată această perioadă a avut un rol uriaş în învăţături ale multor segmente spirituale umane privind adaptarea spiritelor la condiţii planetare precare - adaptări care formează şi accentuează flexibilitatea spiritelor în toate "colţurile" universului.
Iată de ce este bine să cunoaştem asemenea - şi încă multe alte aspecte ale vieţii noastre spirituale. Multe dintre asemenea învăăţături şi consolidări s-au desfăşurat cu multă greutate până în prezent - ceea ce însă vom observa că se va schimba fundamental în perioada care va aveni.
Pe parcursul mai multor articole voi dezvolta asemenea modificări aduse de energiile noi, în prezenţa energiilor vechi - pe care vom învăţa astfel să nu le mai desconsiderăm nicicând, nicidecum… Întrucât am această posibilitate, de prezentare separată a studiilor cu caracter să zicem mai teoretic, pe siteul personal, vă voi trimite ori de câte ori va fi cazul la articolele prezentate acolo, căci aici este necesar să ne ocupăm de alte prezentări: legăturile cu alte locaţii de prezentare a gândirilor mă determină să-mi spun părerea cu privire la multe dintre cele cunoscute azi de noi pe diferite siteuri, bloguri, forumuri, facebook.
Să înţelegem că Pământul nu ne este degeaba azi casă şi sprijin pentru un crâmpei din eternitatea vieţii noastre de spirit. Să înţelegem că ne este de folos să înţelegem universul ca modalitate de cunoaştere a influenţelor sale asupra noastră pe timpul staţionării noastre pământene. Să nu mai privim acest univers şi această planetă ca pe un loc din care să ne salvăm, să fugim de pe Pământul care ne-a găzduit şi ne găzduieşte generos în continuare: aşteptând să-l iubim, şi nicidecum să- dispreţuim - chiar şi numai să nu-l mai tratăm cu indiferenţa cu care îl călcăm inconştient cu picioarele noastre…
Energiile noi ne vor da, de asemenea, puterea să ne apreciem, să ne iubim la propriu semenii pe care de multe ori îi dispreţuim sau nu-i preţuim de fel. Să le înţelegem aspectele generale şi speciale ale manifestărilor, să-i ajutăm să se ridice din lipsurile lor, să-i învăţăm să se adapteze şi ei, după puterile lor, la ceea ce îi înconjoară. Este vorba despre ajutor - nu neapărat învăţătură, căci oamenii au în cunoaşterea lor toate cele necesare trăirilor lor - dar priceperea de adaptare, şi chiar înţelegerea propriilor percepţii în această perioadă de trecere este greoaie, dificilă, dezorientantă. Un sprijin, o îndrumare, o pornire este necesar să fie oferite cu modestie, cu înţelegere şi cu respect, urmând ca fiecare în parte să valorifice mai departe şi propria moştenire, experienţă, şi îmbogăţirile cu noutăţi ale variatelor forme de manifestare în acest plan al realităţii univesice.
Căci învăţăm aici să fim ajutători, şi vom rămâne ajutători specializaţi şi consacraţi, în eternitatea vieţii noastre spirituale.

sâmbătă, 25 februarie 2012

ABORDAREA PERCEPŢIILOR NOI DIN DIVERSE UNGHIURI DE VEDERE

În urma discuţiilor purtate pe aceeaşi temă, pe alte locaţii de internet: pe tema percepţiilor specifice acestei perioade planetare,  vreau să fac câteva precizări:

1. PERCEPŢII CU SENZORII ALTOR CORPURI DIN SISTEMUL NOSTRU CORPORAL: SENZORI AI CORPURILOR FLUIDICE
Există percepţii spontane şi percepţii căutate, exersate, care se transformă cu timpul în cercetare pentru teme extinse de cunoaştere
a. Percepţii spontane:
Astfel de percepţii, despre care am discutat şi vom discuta în continuare, intră în categoria percepţiilor spontane, cu care ne putem confrunta indiferent dacă facem sau nu cursuri sau exerciţii care urmăresc creşterea concentrării, răbdării, deschiderea unor suprasimţuri (clarsimţuri), chiar dacă citim sau nu, dacă vizionăm sau nu filme care ne încălzesc imaginaţia.
Să facem deosebirea între percepţii spontane şi observarea prin voinţă, observarea prelungită – obţinută prin exerciţii desfăşurate sub diferite forme de învăţături. Percepţiile spontane de obicei ţin foarte puţin, sunt aşa-numitele fleşuri; după câte ştiu, sunt rare cazurile în care ele durează în pofida sperieturii omului – căci omul se sperie de regulă şi sperietura îl scoate din starea propice derulării percepţiei.
Chiar şi atunci când căutăm ceva se prea poate să dăm de multe ori peste cu totul altceva: vom discuta cândva şi despre astfel de cazuri. Cercetarea proprie se poate continua cu temele urmărite, însă cercetătorul ţine cont de cele apărute o clipă în vâltoarea altor percepţii şi caută să cerceteze atunci când are timp.
Putem înţelege şi de ce percepţiile spontane sunt de regulă rapid trecătoare, confundate de cele mai multe ori cu iluzii optice sau auditive. Căci societatea contemporană a învăţat omul să nu caute să cerceteze altceva decât ceea ce i se pune oficial la dispoziţie. De aceea nu avem încredere în noi, nu credem că multe trăiri sunt normale, naturale – chiar dacă sunt neobişnuite pentru omul care nu se poate rupe de obişnuinţele induse de societatea sa: cu teamă pentru supravieţuirea sa şi a celor apropiaţi. Treptat ne dăm seama că totul este o etapă pasageră în viaţa societăţii umane, iar normalul complex al omenirii se va dezvolta armonios – adică în armonie cu dezvoltarea universului, nicidecum cu voinţa artificială a unor conducători agresivi trecători.
Vom înţelege treptat şi de ce unii oameni le au în volum mult mai bogat decât alţii: tot fleşuri – dar mult mai multe comparativ cu ceea ce trăiesc alţi oameni: rar şi fără să le integreze în cunoaşterea intuitivă personală.
Aşadar, atunci când apar, datorită necunoaşterii în care am fost ţinuţi în ultimele milenii, ele sperie: dar de fapt nu e nimic de speriat, doar noutatea relativă ne determină extinderea fricii către astfel de faze ale trăirilor noastre. Care de fapt nu sunt noi, dar ele sunt pe de o parte acoperite de puterea trăirilor prin corpul fizic de manifestare curentă, prin importanţa pe care o dăm unor trăiri curente pe care le numim de multe ori impropriu: către supravieţuire. Teama de a nu face faţă cerinţelor ne îndeamnă către supra-acumulare. Este o obişnuinţă din conştientizările de început ale spiritelor, pe care unele vieţuitoare ni le amintesc, în mediul pământean: la multe nivele de evoluţie le întâlnim (furnici, albine, veveriţe, alte rozătoare), iar ceea ce putem face acum, într-un astfel de mediu planetar, este să depăşim astfel de tendinţe.
Interesantă o astfel de discuţie, poate s-o dezvoltăm cândva.
De fapt numai echilibrul, moderaţia, utilul, calitatea şi moralitatea ar trebui să ne jaloneze viaţa: cele pe care le trăim azi se constituie într-o cale de învăţătură prin înţelegerea extremelor pe care în viitor le vom evita, cunoscând concret toate cele specifice lor: greutatea – până la imposibilitatea – de a gestiona bogăţia şi, la polul opus, durerea de a suporta lipsa acută a mijloacelor de supravieţuire.
Pierdem multe elemente specifice acestei perioade foarte bogate în percepţii de tot felul prin trăiri fără echilibru. Printre care şi astfel de percepţii: ele vin în copilărie, prin deschiderile şi puterile energetice ale corpurilor noastre – dar se pierd sub imperiul educaţiei parentale îndreptate către societate. Mulţi şi le-ar dori, însă nu pot face faţă încă schimbărilor pe care le implică o astfel de trecere – pe care o trăim din punctul de vedere al creşterii vibraţionale, al creşterii energiilor noi în volumul total al energiilor care ne traversează corpurile. Doar pe măsura instalării oboselii şi rutinei care de multe ori doboară psihic, vom face loc noutăţilor în viaţa noastră – chiar dacă frica de a face altceva decât cele obişnuite anterior rămâne, dăinuie mult timp înainte.
Tema fricii de noutate este foarte amplă, densă, puţin abordată de altfel şi tocmai de aceea speculată intens din multe puncte de vedere: puncte de vedere acceptate chiar ca şi existenţă, mai mult sau mai puţin.
Pe de altă parte extinderea comunicării prin cinematografie, televiziune, internet conduce la extinderea rapidă a fricii de acest fel. În timp, obişnuirea, înţelegerea, cunoaşterea schimbă atitudinea celui care şi-a împrăştiat fricile dintâi, însă el nu mai are grijă să povestească şi faptul că ea este deja depăşită prin înţelegere şi cunoaştere. Internetul trebuie folosit nu numai pentru alarmare, ci şi pentru alinare…

b. Percepţii căutate, exersate, care se transformă cu timpul în cercetare pentru teme extinse de cunoaştere, de lungă durată; sunt căutate, şi sunt create conştient condiţiile optime de derulare ale observării, ale cercetării.
Întrebată fiind care este părerea mea privind limitele spaţio-temporale ale percepţiilor de acest fel, am răspuns că eu, personal, nu am observat limite spaţio-temporale nici la fleşuri, nici la observaţii de lungă durată – dar este necesar să se facă câteva precizări aici.
Am oferit şi aici exerciţii care oferă volum nu numai simţurilor noastre obişnuite – până dincolo de ele, intrând în sfera clar-simţurilor – dar şi percepţiilor în alte câmpuri, cu senzorii altor corpuri. De obicei sunt realizate de oameni care au avut trăiri pe care le numesc îndeobşte „paranormale”, care trezesc întrebări şi conduc la deschideri în planul ideilor: acceptări, mai ales ale curiozităţilor proprii.
Deschiderea în planul ideilor, gândirilor, nu se materializează imediat pentru mulţi oameni în planul clar-simţurilor, deşi ei şi-ar dori foarte mult acest lucru – dar în timp, treptat dar totuşi destul de repede, corpurile noastre îşi dezvoltă toate structurile, în imperiul circulaţiilor energo-materiale de înaltă vibraţie. Astfel de fenomene naturale conduc la înaintarea în planul percepţiilor: structurile de simţ ale fiecărui corp în parte – componente ale sistemului corporal fluidic al fiecărui om – se dezvoltă rapid, conducând la percepţii conştiente, spontane şi de scurtă durată (fleşuri) de cele mai multe ori, care ne iau prin surprindere, speriindu-ne şi determinându-ne să ne înfricoşăm de cele mai naturale şi normale elemente ale dezvoltărilor pe care le trăim în aceste timpuri. Este foarte important să fim înarmaţi cu informaţii privind posibile fenomene corporale, să ştim despre oameni cu care putem să discutăm pentru a ne ajuta, să putem să ajutăm şi noi la rândul nostru măcar cu o informare aproximativă: “Nu te speria! Nu e nimic grav!! Dacă pentru liniştea ta e bine, du-te la doctor să vezi că nu ai nimic, că analizele sunt bune, dar să ştii că poţi merge mai departe fără să iei medicamente, chiar şi numai de liniştire !!”
Este valabil pentru fiecare dintre noi.

2. PERCEPŢII EXTINSE ÎN PLANUL FIZIC, CU SENZORII CORPULUI FIZIC
Un alt aspect al fenomenologiei discutate este legată de percepţii în planul simţurilor fizice, concrete, ca urmare a unor alte transformări – la început imperceptibile – dar care în anii viitori se vor percepe din ce în ce mai clar şi în proporţie de masă, pe lângă deschideri în planul clar-simţurilor (în special clarvăz şi clarauz). Să pornesc de la un exemplu care circulă de mulţi ani pe internet, legat de conştiinţa extinsă. Se discută intens pe multe locaţii de internet despre acest aspect.
Sunt multe lucruri care trebuiesc discutate şi puse în ordine în mintea noastră. Dacă suntem pe Pământ, înseamnă că ne trebuie acest lucru, şi sunt din ce în ce mai puternic încredinţată de acest lucru pe măsura trecerii timpului. Ca să facem faţă lucrării de Creator universal, avem nevoie să ne consolidăm atitudinea de despletire a împletiturilor universurilor, în situaţia unor complexităţi planetare deosebite. Nu suntem cu toţii obişnuiţi să facem asta – iar aceasta este lecţia Pământului pentru noi toţi. Atitudinea noastră de a privi pe de-asupra celor existente, crezând că nu ne trebuiesc, şi pe de altă parte unele comunicări astrale, cele ale începuturilor, care merg cam în aceeaşi direcţie, ne aduc în conştient, prin amintire, faptul că aşa am venit la întrupare, rezonând cu ideea că nu avem mare nevoie să cunoaştem lucrurile în profunzime. Acesta este un ajutor deosebit pentru momentul în care fiecare dintre noi va înţelege că toate trebuiesc bine cunoscute, despletite, aprofundate, cercetate în sfera fiecăruia de funcţionare. Nu degeaba cunoaştem acum că fiecare emisferă cerebrală oferă purtătorului particularităţi specifice de a privi realitatea înconjurătoare: pentru ca în perioada următoare să ajungem să privim totul – după ce am privit separat – deodată, simultan. Percepţiile simultane sunt foarte greu de dus: dezorientarea poate fi mare, senzaţia că nimic nu poate fi oprit şi că totul dă buzna peste noi poate fi greu de dus în prima clipă. Important este să ştim dinainte că nimic nu este ceva rău, să nu dăm buzna la doctor pentru medicaţie de liniştire, ci pur şi simplu să lăsăm toate să se aşeze la locul lor.
Concret: circulă de mulţi ani un mail care arată o femeie rotitoare şi ni se indică faptul că este un geniu cel care poate percepe schimbarea sensului de rotaţie a femeii, în timp ce 99% percep rotaţia de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga: ceea ce înseamnă că folosim preponderent emisfera dreaptă sau emisferă stângă şi suntem buni doar în anumite domenii de activitate, după caz.
http://www.damaideparte.ro/index.php/test-ce-parte-a-creierului-folosesti-in-mod-preponderent/473/#respond 
Lucrurile nu sunt de loc atât de simple, dar dacă cineva doreşte să le simplifice într-atât (până se poate ajunge din nefericire la punerea unor popoare întregi în tipare după care lumea se poate mai departe împărţi pe grupuri de muncă forţată şi grupuri intelectual-creative…) – este dreptul său după legea liberului arbitru. Dar confruntările vor duce la nedreptăţi mari şi reacţii pe măsură.
De fapt este vorba aici despre ceva mult mai subtil – o moştenire genetică pe care fiecare dintre noi o poate folosi în viaţa sa după cum simte, după intuiţia sa: orientându-se pentru a se manifesta conform acestei moşteniri sau având în sarcinile de destin schimbarea prin forţe proprii, prin propria voinţă. Important este să nu împingem şi pe alţii să facă la fel – de la proprii copii la subalterni, rude, prieteni, necunoscuţi. Având o asemenea moştenire, efortul pe care intuim să-l facem sau să nu-l facem - pentru a păstra manifestarea după linia genetică sau a o schimba – ne consolidează o experienţă de care avem nevoie: experienţa personală.
Mai mult însă: tot mai multă lume se confruntă cu o schimbare de situaţie azi: exerciţiul este bun – mai corect: era bun pentru majoritatea oamenilor până prin anii ’80, azi însă lucrurile încep să se schimbe. Este vorba despre percepţia schimbării sensului de rotaţie – şi cunosc foarte mulţi oameni care îl percepe permanent, femeia mişcându-se tot timpul când într-o direcţie, când în alta: momentan sau pe perioade din ce în ce mai lungi de timp. Ceea ce arată faptul că azi din ce în ce mai mulţi oameni sunt în stadiul de a folosi ambele emisfere simultan – spontan şi pentru momente din ce în ce mai lungi. Îşi urmăresc singuri, conştienţi, dezvoltarea percepţiilor şi uşurinţa de a dezvolta activităţi legate de funcţionarea ambelor emisfere. Pare o adevărată minune, la fel ca şi stabilizarea pe perioade determinate de timp în percepţii, nu numai activităţi – atenţie! cu ambele emisfere deodată. Fiecare emisferă gestionează activităţi conştiente care sunt supuse unui anume set de percepţii. Dar funcţionarea simultană a celor două emisfere, conştient, conduce la percepţia simultană a tuturor celor din jurul nostru, şi nu numai concentrarea atenţiei într-o singură direcţie. În plus, dezvoltarea percepţiilor cu alte corpuri conduce la conştientizarea simultană a celor care se petrec în câmpurile co-spaţiale corpului fizic – dar de alte vibraţii. Ambele emisfere gestionează traducerea, decodificarea informaţiilor provenite din celelalte câmpuri, astfel încât curgerea celorlalte fluxuri informaţionale către conştientul nostru stabilizează funcţionarea lor simultană, ajutând la dezvoltarea în continuare a acestui fel de percepţii.
În lumea noastră – toate se ajută reciproc.
Şi noi trebuie să învăţăm să fim curajoşi şi să ne ajutăm reciproc.
Ne vom obişnui repede şi vom trăi frumos..........
Doar să avem încredere în noi !!

vineri, 24 februarie 2012

LA MULŢI ANI CU DRAG DE DRAGOBETE !!


Bună dimineaţa !!
Un an plin de dragoste, bucurie, respect, demnitate şi învăţătură în toate laturile vieţii noastre spirituale vă doresc (şiii... îmi doresc !!!) tuturor !!!
LA MULŢI ANI CU DRAG DE DRAGOBETE !!


sâmbătă, 18 februarie 2012

ALTE PERCEPŢII CU SENZORII ALTOR CORPURI

Ar fi bine, în acest moment să pornesc de la câteva precizări, de care cred că ar trebui să ţinem cont, mai ales că voi pune aici în articolele viitoare părerea mea privind cele vehiculate pe internet: prin articole, filme, citate şi preluări din comentariile de pe diverse motoare de socializare (forumuri, facebook, alte reţele de socializare etc).
Eu nu rezonez cu o parte din cititorii mei decât atunci când spun rezultatele cunoaşterii proprii: efortul de cunoaştere nu-l doreşte încă multă lume. Cred că o explicaţie sumară ar putea fi aceea conform căreia nu gândim deocamdată decât prin excludere - nu prin acumulare: adică ce am aflat anterior este un aspect pe care mă sprijin ca să pot primi ceva nou. De aceea şi obosim, şi nu mai vrem să aflăm. Atunci când faci cercetare ceea ce cunoşti anterior este doar orientativ - de felul: chiar dacă au spus mulţi nu au luat de fapt unul de la altul? dacă sunt nuanţe aici, dacă este ceva mai complex în spate? mă sperie complexitatea? atunci de ce sunt în această lume atât de complexă? Mă sperie oare părticelele de adevăr, atunci când credeam că adevărul este unic?...
Cunoaşterea cred că trebuie să se caute în orice moment, dar nu cu titlu de ultim adevăr. Ci sub formă de căutare şi adăugare permanentă. Noi o credem la fiecare moment neperfectibilă şi de aceea ne dezorientăm. Credem că rezonăm cu ceva pentru că ar fi cu totul adevărat, dar de fapt rezonăm cu părţi din informaţie şi prin asociere, sau doar din obişnuinţă, având multe puncte comune cu o mulţime de alte expuneri, care îşi preiau şi duc mai departe aceleaşi idei. Nu e de loc rău, se formează un fundament de cunoaştere, dar nu e totul. Cunoaşterea lumii se face adăugând şi prezentarea ca paşi pe drum bătătorit, şi prin defrişare, desţelenire, muncă de pionierat. Noi, azi, asta ar trebui să facem - ţinând cont de experienţa generală care orientează şi prin DA, dar şi prin NU, de asemenea prin NU NUMAI ATÂT.
Concret, dacă intru în lumea "nevăzutelor", înţeleg armoniile universale, le cercetez - nu numai le admir şi nu numai mă scald în ele. Înţeleg foarte bine că unii dintre oameni se vor odihni aşa o lungă perioadă de timp... Admiraţia, bucuria, plăcerea de a le întâlni (de ce nu?! atâta timp cât nu e patimă şi nu mă opresc la plăcere) mă ajută şi pe mine să înaintez neobosită pe cale. Apoi le cercetez. Acolo văd marile construcţii universice, concrete, reale, percep munca de diferite feluri ale creatorilor, percep circulaţiile din univers şi interuniversice, funcţiunile adevăratelor dimensiuni = lumi structurale de vibraţii diferite, care nu sunt universuri - sunt structuri paralele - dar prin funcţiuni: simultane şi împletite - care ajută doar acest univers. Alte structuri, mult mai mari, asemănătoare celei în care mă aflu acum sunt dincolo de ele. Le studiez funcţiunile, modul fundamental de creaţie şi existenţă, ce fac spiritele în fiecare loc şi cum se revarsă ajutorul creaţionist, de atitudine, comportamental al Creatorilor : în acelaşi timp creatori şi coordonatori ai evoluţiilor.
Cercetarea pe care o fac, ajutorul pe care îl primesc, direct şi majoritar prin comunicare se manifestă în această direcţie: ajutor pentru cercetare. Acesta este destinul meu actual, pentru care am primit condiţii de mediu şi corporale în deschiderea lui, la naştere.
Când vorbim despre destin văd două căi existenţiale: CONDIŢIILE pe care coordonatorii mi le oferă pentru înaintarea în evoluţiii +ajutorul pe care îl primesc de la mulţi evoluanţi mai înaintaţi decât mine + ajutorul pe care învăţ să-l ofer altora de acelaşi fel cu mine, primind şi eu ajutorul lor; pe de altă parte, CE FAC, CUM FOLOSESC CONDIŢIILE CARE MI SE OFERĂ pentru viaţa mea şi dacă le folosesc, cum, şi cât mă ajută ele, cum le ajut eu să fiinţeze mai departe.

Un alt aspect se leagă poate – ar trebui spuse aici 2 3 cuvinte – de adevărul pe care îl cred. Să vă dau un mic exemplu concret.
I-am scris cu tot respectul şi cu toată consideraţia doamnei Monica Vişan, patroana editurii For You, săptămâna asta un răspuns la newsletterul în care răspândise un mesaj superb al prietenului noastru Daniel Roxin, în care dânsul ruga frumos românii să înţeleagă că avem nevoie de fiecare minte, inimă şi mână pentru ţara noastră... Sublim... Am îndrăznit să o rog să pună accent pe faptul că fiecare dintre noi trebuie să fim participativi la viaţa curentă, să ne implicăm CU MINTEA, CU MÂNA ŞI CU INIMA noastră în tot ceea ce ne înconjoară, căci mulţi oameni chiar au crezut că vor veni extratereştrii care – conform filmului difuzat prin newsletter anterior – ne-ar rezolva problemele acute ale societăţii... Filmul circulă, creează iluzii, confuzii... Nu zic tuturor – dar multora... Mulţi s-au supărat pe mine că nu cred că vor veni extratereştrii: tocmai de aceea am scris şi aici – să nu creadă cineva că mă tem să scriu. Decât să umblu după imagine şi rating – mai bine pentru sufletul meu este să scriu adevărul aşa cum îl cred eu.
Citez pe cineva scriind că NU-mi "asum benevol presiunea unei imagini pe cât de perfectă, pe atât de iluzorie"...
Dar totul trebuie spus cu respect, căci şi aşa unele adevăruri sunt greu de dus, în sine, să nu le mai adăugăm şi greutatea dispreţului... Şi să învăţăm permanent din orice primim, indiferent dacă nu credem sau credem: să luăm din orice tot ce se poate învăţă – şi prin DA şi prin NU...
Dar să revin... Dânsa mi-a scris că nu crede că vreun român aşteaptă extratereştrii...
Eu ştiu bine că unii chiar cred... Bine, deja au trecut cele „câteva săptămâni” cineva s-a străduit să apară şi o veste că undeva s-a prăbuşit un „OZN” – care probabil era tot vreun balon meterologic sau ceva asemănător, căci mulţi oameni încă mai cred că filmarea sateliţilor în lumină mascată este Nibiru sau OZN-uri – aşa cum s-au petrecut lucrurile cu un film primit chiar de mine prin 2007 sau 2008 în care se arăta modul în care NASA urmăreşte evoluţia sateliţilor, intitulat umoristic „Halloween” şi care acum circulă în zeci de manipulări pe You Tube privind planeta Nibiru... Dacă am îndrăznit să atrag atenţia asupra acestui fapt, oamenii m-au privit cel puţin cu neîncredere. E dreptul lor, sigur că e de înţeles, dar e bine să primim din când în când şi corecţii. Una dintre persoanele respective – o doamnă cu adevărat deosebită, m-a înţeles.
Voi pune filmele şi voi analiza pas cu pas ceea ce este în prezentare. Doar să am puţin timp – serviciul îmi ia mult timp acum şi ceva oboseală în plus. Dar se rezolvă şi toate vor fi bune !! 
Cu cei care răspândesc nu am nimic, îi înţeleg bine de tot – nu am scris cele petrecute acum decât să vă arăt ce înseamnă comercial. Atât. Cu tot respectul, cu toleranţă şi mai ales cu tot dragul pentru tot şi toţi.

...ŞI ACUM SĂ CONTINUĂM...
Ţinând cont de explicaţiile de la articolul pecedent
(cu adresa: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2012/02/perceptii-cu-senzorii-altor-corpuri.html),
vă voi povesti acum o altă experienţă personală, pe care mi-am explicat-o, cu ajutorul ajutătorilor mei astrali, ca fiind o percepţie cu corpul mental – datorită felului de lumină în care s-a desfăşurat percepţia, dar din decorporalizare spontană. Totul a fost foarte complex şi neobişnuit pentru mine. Foarte des mi se întâmplă decorporalizarea, de multe ori chiar în stradă, uneori am căzut „într-un mod ciudat” în ochii trecătorilor (cineva mi-a spus cândva că ... parcă aş fi urcat pe o treaptă invizibilă, dar corpul s-a rotit „ciudat” şi nu mi s-a întâmplat nimic rău, chiar dacă s-au spart ochelarii).
Dar de data aceasta totul s-a petrecut cu încetinitorul, în timp îndelungat, nu am căzut, dar totul a fost derutant. Dacă nu aş fi obişnuită să-mi observ percepţiile, precis m-aş fi dus direct la doctor...
Tocmai acest lucru este motivul pentru care vă scriu: să nu intraţi în panică, să vă observaţi, să vă analizaţi, să întrebaţi... Precis vă va ajuta cineva...
Eram într-un magazin alimentar, seara, lipsă aglomeraţie, linişte, eram liniştită şi odihnită. O seară deosebit de plăcută. La un moment dat m-am întors brusc – uitasem să iau ceva. În loc să percep partea din spatele meu, către care mă sucisem, aşa cum se vede în mod normal, m-am trezit că priveam magazinul din colţul din diagonala opusă locului unde mă aflam. Sus, şi privind gondolele invers, de sus în jos, de parcă aş fi fost cu capul în jos.
Lumina era extrem de puternică – nicidecum lumina destul de palidă a magazinului.
Priveam magazinul de sus în jos, printre urmele de gând din spaţiul magazinului; unele se estompau deja, în timp ce priveam liniştită, fără teamă, din acel loc, ca un păianjen în colţul unei camere. Îmi era parcă un fel de teamă să nu mă mişc, ca să nu stric farmecul acestui moment !! Dar timpul trece lent şi nu se estompa de loc imaginea. Toate erau puternic luminate, aşa cum spuneam, dar nu am perceput nici un om în acest răstimp, pentru a-l privi în acest fel, ca vieţuitoare în peisaj. Într-un final, imaginea a prins să se rotească lent, şi pe parcursul unei jumătăţi de minut poate – ceea ce mi s-a părut foarte lung, ameţitor de lung, deşi frumos şi liniştitor – am revenit perfect, sigur, liniştită în poziţia observatorului din locul corpului fizic. Abia atunci mi-am dat seama de rumoarea din magazin, lume era – dar puţin mai îndepărtată, iar lumina era tot la fel ca şi atunci când priveam de sus, doar se estompaseră de tot traseele aurii. Încă câteva secunde bune am perceput locul în acest fel, alb-auriu strălucitor, după care culorile au revenit, lumina slabă la fel – totul reintrând în normalul cotidian.

De fapt, aşa cum vă spuneam în articolul precedent, percepem realitatea înconjurătoare cu senzori ai corpurilor fluidice amplasaţi pe tot cuprinsul corpurilor. Indiferent cum m-am rotit, percepţia a rămas aceeaşi, prin acelaşi grup de senzori.

Dar mi-am dat seama imediat că priveam prin senzorii corpului mental, căci ştiu foarte bine cum se percepe acest mediu – cel al câmpului mental: într-o lumină foarte albă, cu o strălucire specifică, de un alb ireal pentru lumea noastră fizică, în care se aflau regiuni tubulare sau sferice, globulare, sau punctiforme, sau ca nişte burlane (canale grosuţe care schimbă direcţia prin articulaţii) de culoare aproximativ aurie – culoarea este mult mai strălucitoare, dar asemănătoare auriului: este traseul activităţilor noastre mentale în câmpul mental, care apare nu neapărat ca urme ale gândirii, cât forme ale compactizării câmpului mental sub acţiunea gândurilor – ceea ce este altceva decât gândul propriu-zis, care este vibraţie. Astfel de urme apar şi dispar estul de repede, cam după 1 2 maximum 3 minute: dar dacă omul se poate concentra în acest câmp, chiar dacă iese din câmp – a sunat telefonul, să zicem – şi apoi se concentrează din nou la câmpul mental din cameră, poate vedea aceleaşi urme în decursul celor 1 – 3 minute (poate mai mult sau poate mai puţin, după intensitatea activităţii).
Toate acestea sunt specifice câmpului de vibraţie mai mare decât cel astral (emoţional) şi mai mic decât cauzal: cauzal care apare galben auriu – asemănător acelor „urme” grosuţe din câmpul mental.
Câmpul eteric şi astral sunt câmpuri asemănătoare celui fizic, doar foarte luminos indiferent de lumină – zi, noapte, lumină de bec, fluorescentă, colorată, etc. În câmpul astral se percep traseele, ca aţele fine ale gândurilor şi emoţiilor noastre: porţiuni din câmpul care înconjoară corpul, expulzate prin puterea radiaţiei spirituale concentrate, departe de corp, către corpul astral al celui la care se gândeşte.
În călătoriile astrale nu am perceput aţele, ci doar peisajele cu strălucirile aurice uneori, la concentrarea prin voinţă, dar dacă se priveşte – tot voind în mod expres, intenţional – câmpul astral, sau mental, sau cauzal din (atenţie!) călătorie astrală, se pot percepe toate la fel ca şi din mentalizare fără călătorie astrală. Omul este conştient că mentalizează alt spaţiu, sau alt timp, atunci când face cercetare: poate percepe totul din conştienţa corpului fizic, putând derula diverse activităţi din când în când: eu scriu, apoi cercetez alt loc sau alt timp, apoi scriu din nou, desenez, revin la studiu pentru un anume fragment, etc.
Până mâine aş vrea să vă mai pregătesc un grupaj de câteva percepţii cu care s-au confruntat şi alţi oameni şi am discutat cu dânşii pe facebook sau în particular, după care să intrăm puţin într-un set de articole legate de energiile noi.

duminică, 12 februarie 2012

PERCEPŢII CU SENZORII ALTOR CORPURI

Unii oameni povestesc că au percepţii modificate datorită faptului că sunt deja în altă dimensiune - 5 6 ...12... Personal am trecut prin astfel de experienţe încă din anii '80, s-au amplificat începând cu anii '90 şi s-au consolidat până ce azi nici nu mai iau în seamă aşa ceva, deşi percep bine astfel de fenomene, în plus încă multe altele. Voi discuta treptat despre ele.
Mie personal nu-mi vine de loc să mă numesc "ajunsă", "trecută", înălţată, etc. Dacă altul doreşte să o facă - aşa cum se consideră şi cei care au percepţii de felul celei despre care scriu acum - este dreptul lor să o facă... Viaţa le va spune - sau trecerea dincolo de corpul fizic - că modestia, echilibrul, demnitatea sunt cele care sunt de învăţat aici, pe Pământ..

Percepţia se derulează în acest fel (apoi voi pune explicaţia): omul percepe cele înconjurătoare ca şi cum ochii săi s-ar situa undeva cu cca. jumătate de metru de-asupra poziţiei normale a ochilor. Cum suntem obişnuiţi să ne simţim ochii, să percepem fix din locul unde se află ei, o astfel de percepţie devine stranie, ciudată: omul se vede deodată mult mai mare, ca şi cum s-ar deplasa pe picioroange. Vederea este clară, concretă, doar că totul se vede de la o înălţime mai mare. Omul se crede „înălţat”, „supradimensionat”. Nimic nu se derulează tip „flash”, rapid, preţ de o secundă sau două: imaginea persistă, mai ales dacă este în deplasare, senzaţia de real este foarte clară. Chiar dacă, după 1-2 minute sau chiar mai mult, omul revine treptat sau de la o clipă la alta la imaginea obişnuită, el poate rămâne cu ideea că este bun faptul că „a revenit”, că a fost alegerea proprie să mai stea aşa înălţat printre mititeii care pot să ia exemplu de la el...
Cel cu care am discutat nu a acceptat faptul că cei „înălţaţi” trebuie să ajute efectiv – credea sincer că este datoria mea, şi a tuturor celor din jurul său, să ne ridicăm la înălţimea sa.
Când i-am explicat despre ce este vorba, nu a mai dorit să stea de vorbă cu mine...
Sigur că ceea ce am de făcut – la fel ca şi în cazul recent, legat de faptul cu nu încurajez încredinţarea că extratereştri ar veni (ar fi trebuit să vină până acum) şi ne-ar rezolva toate problemele vieţii cotidiene – este să respect încredinţările oricui, să am răbdare şi să primesc totul cu demnitate.

Dacă ajungem să percepem lumea în acest fel, ar fi bine să luăm în considerare faptul că nimeni nu este mai „înălţat” decât altul, nimeni nu ar trebui să se aşeze pe piedestalul orgolios al „înălţarii”. Ideal ar fi să înţelegem că dacă singurul înălţat cu adevărat a spălat picioarele altora, putem să o facem şi noi, fără nici o problemă...

Explicaţia celor petrecute în felul celor de mai sus este de fapt următoarea:
Avem un sistem corporal format din mai multe corpuri: fizic, dublu-eteric (sau vital), astral (sau emoţional), mental, cauzal, spiritual (sau budhic), dumnezeiesc (sau atmic). Este bine să ne mărim permanent cunoştinţele, ori de câte ori este cazul, şi avem posibilitatea – a ne limita doar pentru că suntem împinşi către limitare ar trebui să ne fie doar un impuls de a scăpa de limitele pe care alţi semeni ni le impun...
Corpurile noastre sunt doar instrumente ale manifestării spiritului, prin radiaţia lui spirituală. Corpurile nu sunt elemente ale conştiinţei – dar ele sunt constituite proporţional cu forţele radiante manifeste ale spiritului. Aceasta înseamnă că sistemul nostru corporal este canalul de scurgere şi de manifestare a forţelor spirituale, care preia influenţele din mediu şi influenţează radiaţia spirituală, spiritul care trebuie să se adapteze la mediul său, modelându-şi atitudinea după cum are experienţa sa: mai multă sau mai puţină, în domeniul remodelării atitudinilor, acţiunilor către calitatea cea mai înaltă de care este capabil în momentul derulărilor.
Cel care se manifestă este spiritul, aflat în profunzimea acestui univers, a cărui radiaţie este canalizată, prin pături (sau cămăşi) spirituale, în universul de materie, unde, prin puterea sa, forţele radiante atrag filamente de materii şi energii, formând corpuri. Foarte frumos cineva spunea pe un blog: corpurile noastre sunt „teci” pe radiaţia spiritului.
„Teci” care sunt învăluite, la rândul lor în câmpuri de energie atrasă de puterea reunită a radiaţiei şi a corpurilor, pe care – câmpuri şi corpuri la un loc – radiaţia spirituală le învăluie, le întreţine, le foloseşte şi astfel se manifestă în lumea pe care o cunoaşte. O cunoaşte prin intermediul senzorilor corpurilor, o înţelege treptat, prin creşterea experienţei de manifestare: de hrănire, de deplasare, de comunicare cu mediul, cu semenii, de creaţie – toate fiind deosebit de importante pentru acumularea de experienţă a spiritului, pentru formarea abilităţilor de folosire în acţiune a razelor spirituale de diferite feluri: folosiri cu intensităţi diferite, cu flexibilitate din ce în ce mai mare şi mai bine consolidată.
Fiecare corp are sistemul său de senzori: percepţiile prin intermediul fiecărui set de senzori sunt diferite de la un corp la altul, dar asemănătoare pe segmentul unui filon central. Adică toate au ceva comun, asociat: vederii imagistice, percepţiei sunetelor de diverse feluri (sunet fundamental şi sunet provenit din mişcarea structurilor, corpurilor în mediul de trai), percepţiei emanaţiilor energo-parfumate ale corpurilor, percepţiilor structurilor materiale prin intermediul tangenţei corpului cu alte structuri – spunem: tuşeu, simţul tactil când este vorba de interior şi gust – când este vorba despre interiorul corpurilor. În plus, ceea ce ajunge la conştientul nostru actual – şi se va dezvolta foarte mult în perioada următaore – este percepţia vibraţiei generale a locului: nu este vorba despre vibraţiile mecanice, ci despre vibraţia ca stare pulsatilă a structurilor materiale şi ale câmpurilor lor: de la obiecte la orice fel de fiinţe, la planetă şi la stelele pe care le percepem azi pe cer.
Percepţia de felul celei detaliate mai sus se referă la conştientizarea imagistică a mediului prin intermediul corpului mental, ajutat în formarea sa de senzorii corpului astral. Cele două corpuri, formate din materii de vibraţii din ce în ce mai înalte, se află unul în continuarea celuilalt, suprapuse, înconjurând total corpul fizic şi eteric. Senzorii corpurilor de vibraţie mai înaltă se află răspândiţi pe toată suprafaţa corpurilor, dar întrucât suntem obişnuiţi să folosim vederea prin structurile oculare, aflate la partea superioară a capului, vederea astral-mentală conştientizată astfel se răsfrânge de la partea superioară în jos. De aceea percepem mediul înconjurător ca şi cum ochii noştri s-ar află de-asupra capului nostru.
Cei obişnuiţi cu folosirea vederii mental-astrale (direct sau din perspectiva călătoriei astrale) ştiu bine că percepţia de acest fel a mediului are loc de jur împrejurul corpului – am numit-o percepţie sau vedere sferică. Cu timpul se extinde vederea mental-astrală de la o zonă (de-asupra capului) către toate părţile: spontan sau prin exerciţii realizate în mod special pentru obţinerea percepţiei sferice în timp accelerat.

duminică, 5 februarie 2012

PINK MONDAYS: 6 februarie2012

Iacă un filmuleţ să vă veseliţi un pic !!!
Să vă mobilizaţi la orice vârstă !!!!

video

Aşşşşaaaaaa.... Puţină viaţă !!! Puţin antren!!!
SĂ AVEŢI O SĂPTĂMÂNĂ ANTRENANTĂ!!! 
CHIAR DACĂ MAI DOR ŞALELE DIN CÂND ÎN CÂND !!!