Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

joi, 6 iulie 2023

MAI ÎNTÂI NE-A FOST FRICĂ DE NANOBOȚI...

 

Mai întâi ne-a fost frică de nanoboți... Acum ne este frică de roboți, un alt fel de roboți pe care îi numim inteligențe artificiale: dar tot roboți rămân, până la urmă...

Numai că nu ne mai amintim că totuși oamenii sunt spirite în proces etern de dezvoltare. O asemenea de IA nu are o astfel de perspectivă - deși unii oameni se bazează pe dezvoltarea tehnologiilor, pentru că au uitat că dezvoltarea spirituală surclasează infinit propria noastră creație materială pământeană. 

Toate sunt importante, dar pe nivele diferite și mai ales în forme diferite. 

Astfel încât, dacă acum ne bazăm pe instrumente pentru pătrunderea în percepții și creație dincolo de cele pe care le putem face cu puterile corpului nostru fizic, realitatea ne spune că din ce în ce mai mulți oameni au percepții multisenzoriale, în dezvoltare permanentă. ”Extrasenzorial” nu este atât de corect ca ”multisenzorial”, căci astfel de dezvoltări țin de senzorii mai multor corpuri: corpul astral, corpul mental și corpul cauzal. Ceea ce înseamnă că surclasăm fizicul în mod natural și în maximum 100 de ani absolut toată populația umană va fi aptă de asemenea percpții, pe fondul existenței straturilor interioare ale acestor trei corpuri și dezvoltării lor permanente prin creșterea vibrației planetare, stelare - cosmice în general. 

Și la un moment dat, așa cum am mai discutat și altădată, vom reveni la creație mentală, nu mai este de loc mult până acolo…

Până atunci, deocamdată ne bazăm pe forțele fizice. Nu se pot însă dezvolta tehnologiile din două cauze: 

1. Nu pot fi realizate tehnologii care să fie asemănătoare cu bazele de creație prin forțe spirituale de tip astral, mental și cauzal: pentru că toate se bazează pe elemente materiale și energetice de tip fizic, cu vibrația cea mai joasă dintre nivelele pământene; 

2. Omul va renunța în mod conștient la tehnologii convenționale pentru că treptat fiecare om va benefia în mod natural de REVENIRE la percepții multisenzoriale și apoi de REVENIRE la creație mentală: prin materializare, remodelare și dematerializare. Pentru că toate acestea au fost folosite timp de 40-50 milioane ani înainte de ultima glaciațiune, s-au diminuat treptat – dar repede – și nicidecum din cauza unor ”păcate” ancestrale, iar acum revin treptat, tot în mod natural ca și diminuările din trecut. 

Să ne aducem aminte: este curba normală, naturală a vibrațiilor de pretutindeni (planetare, stelare, galactice, în toată zona universului în care se află galaxia noastră), care influențează tot natural diminuările și dezvoltările naturale ale corporalității noastre. Desigur, nu prea ne interesează ce va fi peste 50-100 de ani, în condițiile în care acum ne luptăm pentru supraviețuire pe planeta pe care un pumn de oameni stabilesc că nu e importantă viața noastră, ci mai importantă este tehnologia, ”arta” de a scăpa de controlul asupra oamenilor care nu tac, ci se revoltă la tot pasul. IA nu a învățat încă să se revolte, muncește ce i se dă, doar o mână de oameni participă la programarea lor, bine plătiți, care nu vor avea niciodată motive de revoltă. Restul - la dracu' cu ei... Doar că lucrurile nu stau chiar așa, chiar dacă suntem obligați să acceptăm că nu mai este nevoie de forță multă de muncă și astfel putem să acceptăm sexualitatea care nu are la bază procrearea. Și astfel lucrurile vedem bine că se leagă și înțelegem cam ce doresc unii și cât de pregătiți sunt ei. 

Vremurile însă se vor schimba pentru noi toți și în loc să murim, vom trăi liniștiți acolo de unde ne-au obligat să umplem orașele: în rural. De la sate am venit - către ele treptat ne îndreptăm din nou. Planeta este suficient de mare pentru toți și tot sub puterea creșterii vibrației deșerturile vor înverzi DIN NOU, așa cum era altădată, oamenii vor conviețui cu codrii, cu animalele și păsările, cu insectele și cu virușii având corpurile din ce în ce mai puternice, sufletul din ce în ce mai echilibrat, puterea de înțelegere din ce în ce mai profundă. Și cum gradul nostru de conștiință va crește proporțional cu avansările noatre, pentru că foarte avansat a fost cândva, vom conviețui frumos, ușor, cei din rural cu cei din urban, fără să ne mai cerem tot felul de imposibilități, conlucrând și ajutându-ne mereu, fără încetare. 

Nu este musai necesar să mă credeți, pe mine sau scrierile vechi care propovăduiesc asemenea schimbări. Le vom trăi, ne vom aminti și vom înțelege că vremurile se schimbă, noi ne schimbăm și supraviețuim prin credință și frumusețea trăirilor noastre liniștite, curate, înțelepte. 

Nu, nu este nevoie să mă credeți, reflectați doar asupra ideilor și astfel vom trece peste această perioadă mai liniștiți, căutând modalități de viețuire într-o lume care aparent nu se schimbă - dar DE FAPT ea chiar se schimbă: lin, curgător, blând...