Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

miercuri, 29 ianuarie 2014

SUB SEMNUL SOLSTIŢIULUI (4): DESCHIDEREA CERURILOR


Am discutat despre “deschiderea cerurilor” în fel şi chip. Mai precis:
1. Despre fenomenul astronomic 
( http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2009/12/despre-deschiderea-cerurilor.html ): adică reflectarea fenomenologiei vibraţionale în funcţionarea radiaţiilor stelare (solare). De reţinut este faptul că nu steaua – Soarele – determină fenomenologia solstiţionară (se va studia Sub semnul solstiţiului: 
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2014/01/sub-semnul-solstitiului-3-impacarea.html ), ci steaua se aliniază primirilor vibraţionale, asemenea întregii galaxii: prin punctul dimensional care susţine formarea nucleului galactic şi toate celelalte formări ale galaxiei, în cascadă, până la stelele şi planetele de ultimă generţie ale galaxiei;
2. Despre fenomenul vibraţional manifest în zilele Mijlocului (Miezului) de Iarnă şi în zilele Mijlocului (Miezului) de Vară – adică în preajma solstiţiilor. Au loc echilibrări profunde la nivelul întregii planete: între emisferele planetare – adică atunci când în emisferă nordică este iarnă în emisferă sudică este vară, fiecare emisferă primind vibraţia care i se potriveşte şi astfel echilibrarea este la nivelul întregii planete. Întreaga planetă, toate vieţuitoarele planetei se echilibrează astfel, ajută pe fiecare întrupat să primească direct sprijin vibraţional şi direct, la nivelul corpului fizic (şi din cealaltă emisferă la nivel spiritual) şi invers: direct la nivelul corpurilor spirituale (şi din cealaltă emisferă la nivelul corpului fizic);
3. Am discutat despre faptul că în preama fenomenului solstiţional, în această etapă planetară încă de joasă vibraţie pe care o traversăm, omul trăieşte şi după obiceiuri şi tradiţii, şi după intuiţiile proprii, în moduri care erau pentru el, la nivelul înalt de vibraţie planetară, moduri curente de trăire, permanente, normale. Iar în vremurile acelea omul a ştiut că venise vremea (aşteptată de altfel din străvechimi) că avea să trăiască o trecere la alt mod de viaţă, de trăire, în vibraţii joase, o diminuare vibraţională care îi va aduce uitarea celor el le putea face în trecut. Aceasta a determinat atunci crearea unor adevărate programe pentru ceea ce s-a putut păstra în obiceiurile, tradiţiile poporului, manifestări umane care să ducă amintirea celor vechi pe tot parcursul perioadei cu vibraţia cea mai joasă; şi care să fie apoi, când vibraţia avea să crească din nou, întărire pentru cei dintâi care se vor confrunta cu reveniri la naturalul străvechi. 
Că unii conducători le-au păstrat nu ca pe un bun al întregii comunităţi, ci ca pe un bun personal pe care l-au gestionat în felul lor interesat şi agresiv, fondând legi numite altfel, direcţionându-le în fel şi chip – asta nu diminuează adevărul rădăcinilor tuturor, asemănătoare cu ale altora de acelaşi fel din lume. Nu au fost nicidecum formate primordial de o singură populaţie anume din lume, apoi răspândite prin circulaţie, ci impuse prin crearea şi perpetuarea imperiilor sclavagiste, prin interese rămase mult timp obscure. Ele ies însă treptat la iveală şi este necesar să avem, să păstrăm în vedere faptul că, dacă omul a procedat într-un fel incorect, fundamentul celor impuse cu brutalitate, cu pedeapsă - şi nu cu explicare şi ajutor de înţelegere, rămâne absolut real, bun, învăţător, corect. Este necesară cunoaşterea adevărului şi nicidecum obstrucţionarea lui. Să ne fie o cunoaştere atât din punctul de vedere al folosirii abuzive – pe care trebuie s-o ştim, dar s-o şi iertăm, cât şi din punctul de vedere al profunzimii moştenirii fiecărui popor în parte. Căci fiecare popor a avut o cunoaştere reală din perioada anterioară ultimei glaciaţiuni, când toată lumea trăia prin puterile spirituale universale – adică prin ceea ce denigrează sau dispreţuieşte azi multă lume: din frică, sau din invidie; sau din neputinţa de a accepta adevărul cu privire la sfârşitul epocii în care minciuna, hoţia, crima, perversitatea au “circulat” libere în lume – de la un suflet la altul… 

Aşadar, formarea tradiţiilor şi obiceiurilor a fost o acţiune deliberată, bazată pe universalitatea manifestărilor de acest fel în rândul întregii omeniri, din întreaga lume. Cunoaşterea universală străveche a rămas astfel sub forme insulare sau de sinteză (azi le numim abstractizări) în manifestările umane care au devenit treptat de altă natură, de alt fel, specifice acestei etape planetare cu vibraţie foarte joasă. 
De reţinut este şi faptul că cele religioase nu le numim obiceiuri sau tradiţii – dar de fapt asta sunt şi au aceeaşi rădăcină ca şi cele religioase, chiar dacă sunt privite de religioşi dogmatici pe nedrept cu dispreţ (şi nu ar trebui…) ca fiind “barbare”. De fapt sunt cele perene ale fiecărui popor în parte, rămase dincolo de obligaţia de a le înlocui cu cele ale altui popor pentru ca conducătorii să aibe o bază comună de ajutor între ei, şi nu pentru popor, în vremurile formării de imperii şi încercării deznădăjduite de a le menţine astfel pe orice căi, cât mai mult timp în funcţiune. 
Tocmai de aceea înţelegerile actuale se vor extinde treptat şi vor avea loc reveniri la trăiri naturale, neimpuse, necreate din frică, ci bazate pe iubire de divinitate şi de oamenii înfrăţiţi din ce în ce mai mult, dincolo de învrăjbirile şi întunericul necunoaşterii relaţiei fireşti între om şi Dumnezeu,  nicidecum altfel…
Înţelegând – putem merge mai departe, echilibraţi şi plini de demnitate, respectându-ne reciproc, conlucrând din orice punct de vedere… 

… Am discutat în fel şi chip despre faptul că suntem radianţi – dar nu suntem obişnuiţi să facem faţă tuturor influenţelor vibraţionale care ne vin de pretutindeni.
… Am discutat despre faptul că avem puteri, forţe spirituale subtile pe care nu ni le mai cunoaştem, căci ne-am trezit influenţaţi de cei din jur, iar când am conştientizat că de fapt lucrurile stăteau aşa cum le-am intuit, şi nu aşa cum ne impuneau exagerările altora, ne-am trezit neputincioşi şi pedepsiţi, şi am renunţat la cele ştiute de noi, în timp ce stăpânii au continuat în ascuns să facă şi bine – dar şi mult rău… Fiecare grup şi-a avut astfel neputinţele lui…
… Am discutat despre faptul că azi am câştigat o serie de libertăţi şi am început să înţelegem că nu cerurile se “deschid” – Dumnezeu nu le “închide” niciodată de altfel – ci impulsurile de vibraţie ridicată determină de fapt “deschiderea” propriilor noştri senzori de percepţie ai corpurilor noastre fluidice. Şi astfel mai ales “vederea” astrală şi mentală preia conducerea asupra senzorilor corpului fizic, sau cel puţin coexistând pentru o clipă sau o perioadă diferită de la om la om. În anumite perioade ale anului suntem astfel mult mai perceptivi, iar ceea ce numim “obiceiuri” şi “tradiţii” ne ajută să dăm “o mână” sau… o “gură” de ajutor !… naturalului care pare că se dilată în spirale din ce în ce mai largi, până la un moment culminant, pentru ca apoi să se piardă, să scadă treptat din intensitate până ce obişnuinţele anterioare estompează “apariţiile”… Spontaneitatea lor mai apare însă pentru unii oameni rar, pentru alţii mai des, pentru unii când vor ei – pentru alţii când sunt condiţii ca ritmurile lor biologice să se suprapună cu ritmuri planetare, toate la un loc să determine percepţii care, cu timpul, nu mai sperie prin neobişnuit, ci creează obişnuinţe, înţelegeri, susţineri pentru alţii care se deschid şi ei.

Postul de orice fel uşurează circulaţia energo-materială în corpurile noastre şi creează un drum mai uşor deblocărilor pe care vibraţia înaltă a Zilei Mijlocului de Iarnă/Vară  îl determină în sistemele noastre corporale.
Reducerea activităţilor după cum simţim, intuim, conduce la relaxarea corpurilor noastre şi la curgerea mai fluidă a fluxurilor mereu înnoitoare.
Împăcarea cu semenii, acceptarea celor care încă nu se pot împăca cu ei înşişi şi cu cei din jur, cererea de sfaturi unor oameni care au experienţă mult mai multă decât noi înşine: indiferent dacă sunt însă oameni sau entităţi ajutătoare - pe care ajungem treptat să le înţelegem şi să le acceptăm sfaturile, bucurând şi pe alţii cu ele – toate ajută la deschiderea noastră multisenzorială. Odihna şi înţelegerea treptată că nu gălăgia stridentă, nu cumpărăturile pline de pretenţii, împovărătoare, nu aglomeraţiile obositoare sunt cele care ne trebuiesc în continuare – dar înţelegem că altora încă le mai trebuie, completează fondul împăcării cu sine. Trecerea la linişte, la pace interioară, la echilibru interior de fapt, se face prin umplere cu manifestări – sau cu consumarea integrală a manifestărilor, putem să numim oricum – nu prin gol: unde este gol existenţial (spiritual) – se va realiza o mişcare interioară (nevoie) sau exterioară (năvală) care ne va ajuta – nicidecum împiedica să facem paşi mai departe. Evoluţia noastră nu înseamnă gol, ci îmbogăţire permanentă – dar şi gestionarea golului şi gestionarea bogăţiei: împletirea lor – a golului şi a bogăţiei este calea înălţărilor noastre spirituale în care realizăm şi oferim permanent bogăţii de creaţii, fără să păstrăm nimic pentru noi; oferim încredere şi pace sufletească făcând linişte în odihnirile necesare celor de început, urmând ca noi înşine şi apoi cei ajutaţi să înţelegem împreună subtilităţile extinderii unor anume feluri de bogăţii: alte creaţii universice, alte universuri, alte Centre de evoluţie. Deschiderea cerurilor – aşa cum o numesc îndeobşte oamenii – este mult mai pregnantă pe fondul tuturor acestora la un loc, a acceptărilor de diferite feluri – chiar dacă ni se dispreţuieşte însăşi acceptarea sau oricum nu mai suntem preţuiţi aşa cum eram înainte. 
Înţelegem că în liniştea sufletelor noastre, în liniştea naturii, în liniştea înţelegerilor şi blândeţea celor de acelaşi fel ne regăsim pe noi înşine, ne putem conştientiza eternitatea în fiecare moment care vine şi trece, noi înşine trecători printre clipele noastre şi ale celor din jurul nostru, lăsându-ne mai drepţi, mai echilibraţi, mai modeşti, mai altruişti, mai înţelepţi, mai iubitori de tot ceea ce ne înconjoară.
Simplu zis: cu adevărat – mai umani…

Toate ne trebuiesc: pe loc, direct - pentru a ne odihni de oboselile trecute. Pentru viitor – când aflăm că ne vom reîntoarce la ceea ce sufletele noastre tânjesc şi dorim ceea ce este esenţial pentru noi, indiferent dacă rămânem pe Pământ sau plecăm în alte părţi ale universului. Aşteptăm “deschiderea cerurilor”, definitivă şi completă, cu speranţa şi bucurie ca să ne întărim percepţiile, înţelegerile, ştiind că apoi le vom continua în spirale infinite, întăriţi, consolidaţi fiind de tot ceea ce am trăit până acum… 

duminică, 26 ianuarie 2014

"Mergeţi cu bine, cu sănătate, în vremurile care vor veni!" (urare getică straveche)


Una dintre frumuseţile României despre care nu ai auzit: Singurul sat de formă rotundă din ţară

La origini toate aşezările, de pretutindeni, erau în acest fel. Dacă satele noastre ar fi fost lăsate aşa cum au fost ele în vechime, am fi avut toate aşezările în acest fel, coborâtoare din aşezările de aceeaşi formă atlante şi lemuriene deopotrivă. Este foarte uşor să distrugi şi să pui în loc acelaşi lucru, folosind orgolios locul de vârf, dând impresia că înveţi pe cel care te-a primit în gospodăria lui... 

Denaturarea, dezordinea sau ne-ordinea naturală locală a venit odată cu migratorii, cărora tracii - dar şi celţii, cu care tracii au înpărţit cândva pământurile şi cerurile Europei - le-au făcut loc (culoar) să-şi continue drumul de-a lungul Europei, până la Oceanul Atlantic. Europa nu era "goală", iar populaţiile nu s-au format din migratori. 

Să ţinem bine minte că suntem aici, pe aceste plaiuri, în majoritate aşadar de origine tracă, getică – numiţi de alţii „daci”: traci erau populaţiile de pe un areal foarte larg, dar tot locuit de populaţii autohtone, locale, tradiţionale (oricum cred că este corect, exprimă ceea ce trebuie): din Alpi până la Nipru, în nord inclusiv Carpaţii Păduroşi, la răsărit Marea Neagră, la sud Mediterana. Dincolo de Alpi erau tot populaţii tradiţionale, celţii numiţi de migratori: dar nu migratorii care şi-au luat acest nume, cum aş spune azi că, dacă locuiesc în Bucureşti, sunt bucureştean...
Este foarte normal să se facă confuzii între goţi şi geţi, căci goţii au venit prin canalul de nord – adică locul lăsat, eliberat pentru circulaţie de către geţi pentru trecerea grupurilor migratoare. Dar geţii nu aveau cum să migreze la fel cu goţii: dacă credem că geţii erau migratori, atunci da, greşim fără să ştim şi susţinem mai departe această formă de eroare. 
Doar sistemele corporale ale oamenilor arată clar diferenţa dintre corpurile de tip atlant : la nivelul corpurlui cauzal având formă generală de ciupercă, şi corpurile de tip lemurian : la nivelul corpului cauzal având formă de aripi sau de secure dublă. De aceea cel care studiază acest aspect înţelege că goţii (cu copruri de formă asiatică - lemuriană) nu erau geţi (cu corpuri de formă atlantă - europeană sau ariană).
Va veni un timp şi pentru astfel de cunoaşteri... De altfel tradiţia culturală nu este aceeaşi, forma de încredinţări nu este aceeaşi... multe lucruri care pot fi studiate nu numai astral, bunăvoinţă şi MODESTIE să avem...
Până atunci e dreptul fiecăruia să creadă ceea ce doreşte, ceea ce poate...

Asta nu înseamnă că am dispreţui migratorii, ci că ar trebui să ne regăsim şi să ne păstrăm apoi specificul spiritual propriu, încurajând alte popoare să-şi recapete acelaşi fel de spiritualitate străveche: am descoperi că ne asemănăm cu toţii, dar fiecare avem nişte particularităţi de trăire, specifică locului... Care ne-ar uni în loc să se considere unul de-asupra altuia, fiecare "primul" care a cucerit... culturalizat... învăţat... creat... Nimeni nu a fost "primul" - dar urmele drepţilor vechi au fost şterse cu brutalitate de croielile lumii noi... Au rămas, dar tocmai pentru că au fost bine ascunse în pietre neînţelese până acum... Abia acum începem să ne dezmeticim. Fiecare loc a avut "Adamul" său, din care s-au creat apoi populaţii extinse... Punerea unui "Adam" în fruntea lumii sau chiar a numai un continent sau a unei regiuni a fost o hotărâre politică, de politică religioasă - dar tot politică - îndreptată spre uşurinţa de manipulare a populaţiilor unor imperii... 
Aşadar... Suntem aici în majoritate urmaşii populaţiilor tradiţionale, coborâtoare din atlanţi şi în foarte mică măsură formată din urmaşii grupurilor migratoare. Dar pentru asta nu trebuie să dispreţuim migratorii, ci să-i îngăduim omeneşte, chiar dacă ei şi-au pierdut în peregrinări omenia şi respectul de semeni: din greutăţile drumurilor, din nepotrivirea trupurilor lor cu vibraţiile pământurilor care i-au hrănit, apelor care le-au potolit setea, animalelor care le-au cărat poverile... şi nu în ultimul rând: localnicilor care s-au zbătut să-şi recupereze pământurile, istoria mototolită, ruptă, sfâşiată, zdrobită...

"Mergeţi cu bine, cu sănătate, în vremurile care vor veni!" (urare getică straveche: primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

joi, 23 ianuarie 2014

SUB SEMNUL SOLSTIŢIULUI (3): ÎMPĂCAREA UNIVERSALĂ

Am discutat îndelung anterior despre puterea solstiţiului. 
Pentru ca puterea lui să se reverse integral asupra omului în starea greoaie de trăire pe care o presupunea perioada de vibraţie joasă a planetei, era necesar ca el să păstreze integral - dar pe cât se putea fără oboseli majore - ca reguli generale de trai, direcţiile principale de vieţuire anterioară: ale lui însuşi, apoi cele faţă de lumea înconjurătoare: atât faţă de semeni, cât şi faţă de vieţuitoarele Pământului.
Am mai discutat şi despre faptul că ceea ce azi facem ca un fel de obligativitate – în trecut omul făcea din încredinţare. Iar pe fondul acestor trăiri deosebite, vibraţiile înălţătoare ale Zilei Milocului (Miezului) de Iarnă se aşezau creator, determinând omul să simtă şi să înţeleagă desfăşurările care se pregăteau, care aveau să-l ajute la aplicarea şi consolidarea învăţăturilor sale. 
Era felul de a trăi al tuturor oamenilor, din care ne-au rămas azi intuiţii, conform cărora ne formăm idealuri (pe care nu le atingem), legi pe care însă nu reuşim să le respectăm… Dar ne străduim şi de multe ori reuşim, alteori nu reuşim, din cauza încărcăturii cu amprentele lumii în care trăim: dacă devenim conştienţi de cele pe care le facem sub impulsurile exterioare, de cele mai multe ori ajungem să înţelegem astfel de lucruri, precum şi rostul lor – acela de a ne consolida experienţa de trăire calmă, caldă, lucidă, deschisă, în orice situaţie, comunicând relaxat şi plăcut cu cei din jur, împletindu-ne acţiunile spre crearea unui fond general de rezolvări în vremurile pe care le trăim. 

Şi nicidecum nu am discutat degeaba înainte despre post şi rolul său în echilibrul nostru vital şi pe drumul înălţărilor noastre spirituale ( http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2013/12/despre-indrumarile-religioase-2-despre.html  ). 
Despre orice am discuta rămâne foarte important, reiau, să considerăm simultan trecutul nostru pământean (deocamdată să ne ocupăm doar de el, nu şi de tecutul nostru evoluţionist în alte locuri din univers – deşi nu pierdem din vedere nicicând acest lucru), prezentul care conservă liniile directoare ale trecutului (tot pământean) şi pregăteşte pentru viitor: reîntoarcerea – şi pentru cei care vor pleca de pe Pământ în curând, spre a se întoarce acasă la ei, de unde au venit, şi pentru pământeni: ajutători întrupaţi şi azi, care se vor întrupa în viitor nu pentru încercări nelimitate de a rezolva prezumtive păcate, ci pentru a ajuta în continuare rezidenţii ce vor intra din nou la întrupări, în flux continuu de acum încolo, pe drumul finalizării evoluţiilor lor pământene. 
În câteva cuvinte să aducem câteva generalităţi pentru cei care simt nevoia de astfel de precizări: 

1. Trecutul se oglindeşte permanent în viaţa noastră, aducând cu el particularităţile pe care azi începem să ni le amintim, dar încă necrezute azi de majoritatea oamenilor, din cauza lipsei lor de experienţă în folosirea memoriilor spirituale la nivele de vibraţie joasă a universului. Asemenea particularităţi pot fi asociate cu unele aspecte ale vieţii noastre contemporane, dar fără conotaţiile lor negative: şi tocmai aceste lucru să încercăm să le înţelegem, căci semnele lor au fost şi sunt peste tot, mulţi oameni le iau în consideraţie, în timp ce alţii le dispreţuiesc. Astfel, avem în vedere:
– hrana era în străvechimi o raritate absolut necesară numai în perioade în care ritmurile planetare şi biologice proprii se aflau în perioade de frecvenţe joase a vibraţiei medii pământene: în orice timpuri ritmurile vibraţiilor planetare şi personale au creşteri şi diminuări faţă de o medie a timpului planetar. Nu este astfel vorba despre foamete, înfometare, lipsă de posibilităţi de hrănire, ci de ne-necesitate, întrucât funcţionarea corpurilor omeneşti determina o hrănire naturală constantă prin circulaţie osmotică între tegumente şi mediul exterior, din care circulaţie fiecare corp în parte îşi lua necesarul de elemente hrănitoare: fluxuri energo-materiale, elemente din componenţa planetei (praf, microorganisme, vapori, gaze). Acest proces de osmoză nu este întrerupt în vremurile noastre, în această perioadă cu vibraţie planetară joasă, doar volumul este mai redus între tegumente şi mediul exterior, şi mult mai puternic la nivelul structurilor interioare – organelor – corpului fizic. Comparativ cu corpul fizic, la nivelele celorlalte corpuri fluidice o astfel de circulaţie osmotică este mult mai fluidă, rapidă şi în volum mult mai mare. Însă la orice nivel, comparativ cu circulaţiile corporale din străvechimi, circulaţiile fluidice sunt şi ele mult încetinite datorită vibraţiei planetare diminuate mult – acesta fiind principalul motiv pentru o astfel de circulaţie încetinită şi nicidecum motive personale, pur omeneşti, de natură să conducă la modificări de foarte mare anvergură. O asemenea situaţie, referitoare la corpul fizic, corpul principal de manifestare a spiritului, poate fi echilibrată prin consum de hrană exterioară: vegetală şi, din nefericire încă pentru noi, animală (vom discuta şi despre aportul de carne în alimentaţia noastră);
– deplasarea avea loc prin mers plutit la suprafaţa pământurilor şi apelor, un mers pe care îl putem numi astral-mental (unii îl numesc solomonar, christic, sfânt, etc.): prin intermediul corpului astral-mental chiar corpul fizic se ridica de la pământ, eliberat de orice altă activitate, realizat doar prin voinţa omului liniştit şi hotărât, cu stabilitate spaţială în funcţie de reperele fizice existente între corpul fizic şi desfăşurările fizice înconjurătoare, cu orientare în funcţie de necesităţile de destin şi nu din plăcerea derizorie de “plimbare” fără rost;
– activitatea sexuală se derula doar între cuplurile care aveau în destin sarcina de a avea un urmaş – maximum doi, întreţinând raporturi sexuale doar pentru a procrea (1-2 urmaşi într-o viaţă de cca.10-15.000 ani);
– comunicare exclusiv mentală, peisagistică: prin trasfer de peisaj (cu toate cele cuprinse în viaţa fundamental-energetică şi de trăire a vieţuitoarelor cuprinse în el): un transfer de la un om la altul sau de la om la un ajutător astral şi invers, entitate astrală care îl învăţa oferindu-i exemplu la nevoie;
– austeritate privind posesiuni materiale, căci omul nu trăia pe principiul acumulării materiale – ci al creaţiei prin materializare şi remodelare la necesitate. Aşadar nu era vorba despre sărăcie, mizerie, ci doar de folosirea unor creaţii exact atâta timp cât era necesar, după care se dematerializau sau se remodela un obiectiv creat anterior. 

2. Prezentul, sub formele pe care le cunoaştem acum, de fapt este purtător al intuiţiilor umane din viaţa spirituală dinainte de ultimul destin: fie ea o manifestare fizică (sub formă de individ) sau o manifestare astrală (sub formă de entitate astrală). Prezentul creează puterea de a conştientiza propriile percepţii, desfăşurate sferic (de jur împrejurul individului), trăiri (răspunsuri la factorii din mediul înconjurător) tot de tip sferic, învăţături din toate direcţiile (aşadar tot sferice), înaintări permanente de acest fel în eternitatea vieţii monadei. 
Prezentul deschide mereu conuri de manifestare în baza cunoaşterilor noi, consolidând mereu diferite forme de trăire nu numai în vibraţiile asemănătoare cu cele din acest punct universic, ci trăiri în orice punct, consolidând chiar dorinţa spiritului de înaintare cu nădejde în orice situaţie l-ar conduce drumul devenirilor sale;

3. Viitorul nu are nici un fel de incertitudine. Dacă trecutul, perceput prin prisma prezentului, aduce direct sau pe cale intuitivă permanent cele acumulate în memoriile monadice sub formă directă de manifestare, la care se adaugă efectul total de experienţă spirituală, viitorul aduce planificarea evoluţiilor, cunoaşterea felurilor de evoluţie de la cei care le-au percurs deja. Chiar dacă nu ne cunoaştem propriile clar-intuiţii, intuiţiile ne spun că există întotdeauna o formă de ajutor pentru a merge mereu mai departe, care ne va susţine mereu propriile forţe pentru a parcurge propriul drum şi pentru a ajuta pe alţii să participe. Drumul trece prin evoluţiile parcurse de sine şi de toţi ajutătorii anteriori, cunoaştem clar acest lucru în cea mai mare parte a evoluţiilor noastre; dar nu le recunoaştem direct, şi în întreaga lor complexitate în anumite perioade planetare, de vibraţie foarte joasă, dar care perioade au o mare importanţă pentru noi: ele ne vor ajuta să evoluăm şi în alte cicluri de vieţi desfăşurate în astfel de vremuri în acest loc din univers, dar şi în locuri din univers de vibraţii chiar mai joase decât cele trăite acum, pe Pământ. Nu numai în vibraţii mai înalte, aşa cum avem mereu tendinţa să ne raportăm, dispreţuind sau înfricăşându-ne de vibraţii mai joase decât cele particulare Pământului. Suntem, în calitate de creatori conştienţi universalizaţi, ajutători de nădejde pentru evoluanţii cu mult mai puţină experienţă decât noi, pe care astfel îi putem ajuta noi, cei care am trecut deja prin evoluţiile lor, indiferent unde s-ar afla ei în acest univers. 

Pentru asemenea evoluţii, pentru a le putea face faţă, mai avem nevoie de ceva în plus faţă de cele discutate anterior: de acceptarea semenilor noştri cu experienţă mult mai puţină decât noi înşine, care ne creează nouă înşine drumul în viitor spre evoluţii mult mai puternice decât pot crede azi mulţi dintre noi. Este de fapt o dublă acceptare: 
– să-i acceptăm noi pe cei care au evoluţie mai puţină, experienţă mai puţină, pe cei ai căror ajutători dorim să devenim, fără să-i privim cu dispreţ, sau cu indiferenţă, sau cu jinduire pentru aparenta putere şi avere pe care o au;
– să ne accepte şi ei pe noi, pentru ca relaţiile dintre toţi să curgă fluid, calm, degajat, coparticipativ. 
Chiar dacă la început pare greu de acceptat faptul că unii pot accepta – dar alţii nu pot accepta desfăşurarea tuturor felurilor de relaţii umane neînţelegând rosturile cele mai profunde ale evoluţiilor noastre, manifestările omeneşti nu se sprijină pe cele pe care le trăim acum, ci pe o bază solidă de manifestare înaintată, formată anterior. Ele ne apar în conştient sub forma idealurilor noastre actuale (cel mai înalt nivel pe care ne-am dori să-l aibe manifestările tuturor oamenilor de pe Pământ), idealuri rămase în sinea noastră prin evoluţii anterioare, intrate în memoriile noastre spirituale şi consolidate la nivele de vibraţie înaltă. Creşterea permanentă a vibraţiei planetare este raza de lumină care scoate la suprafaţă această temelie solidă, care ne ajută să înlocuim treptat – dar tot mai conştient – manifestările vechi, agresive, dure, cu manifestări pline de iubire, altruism, adevărată demnitate umană: nicidecum rafinament dispreţuitor şi nicidecum situarea propriei persoane de-asupra societăţii în mijlocul căreia ne-am întrupat. Cei care au experienţă mai multă au şi sarcini mai bogate de ajutător, mai ales în această perioadă de trecere de la vibraţii joase la vibraţii înalte, mai ales în aglomeraţii planetare uriaşe, în care ne influenţăm reciproc – şi nu întotdeauna în bine…

DE LA SPOVEDANIE – LA PRIETENIA CU SEMENII
Da, despre spovedanie vorbim azi, printre altele. Desigur, nu din punct de vedere pur religios, dar avem în vedere atingerile iubirii de oameni cu rădăcinile ei, cuprinse în practicile religioase chiar dacă preoţii nu explică asta desfăşurat. 
Deşi ar trebui.
Mare parte din viaţa creştinilor a urmat legea talionului din Vechiul Testament, ea a fost bună până la un moment dat în mod majoritar – este bună şi azi însă din anumite puncte de vedere. Să urmărim câteva fire.
A fost bună la începutul relaţiilor interumane, din acea epoca a vibraţiilor foarte joase, când s-a format ea: greu de dus de către oameni, în acele vremuri. Majoritatea grupurilor spirituale întrupate pe planetă au experienţă foarte puţină ca manifestare în situaţii de variaţii mari şi foarte mari de la o zonă la alta a universului (de la o zonă de vibraţie foarte mare, de unde vin pe Pământ – la o zonă cu vibraţii foarte joase, aşa cum este vibraţia pământeană). Suportarea unor asemenea diferenţe este grea, simţirea lipsurilor începând chiar de la cea de mişcare liberă în cosmos, liberă pe o planetă, liberă ca şi spaţialitate, liberă de pretenţii din partea celor din jur – puţini de altfel în lumi dense pe planete – nu de vieţuitoare pe planete, aşa cum este cazul aglomeraţiei planetare pământene. 
Greutatea provine apoi din virarea obiceiurilor de trai de înaltă şi optimă spiritualitate – pe care azi nici nu le-am crede măcar a le fi avut absolut toţi oamenii cândva, şi nu într-un trecut foarte îndepărtat totuşi, din zona de unde vin pe Pământ, ci chiar de pe Pământ, înainte de ultima glaciaţiune. Astfel de obiceiuri le numim azi idealuri, intuite ca venind din străfundul sufletelor noastre, chiar dacă nu ne mai amintim ce înseamnă asta. Diferenţa dintre evoluţiile în vibraţii înalte/în vibraţii joase conduce la frici, apoi agresiuni, apoi la premeditări de agresiuni pentru asigurarea unui viitor comod, având termene de comparaţie undeva în interiorul din care nu poate scoate încă decât alte temeri şi căutări agresive de suplinire a lipsurilor potenţiale (rareori reale) proprii. 
Legea talionului nu impunea ceva – o răutate pentru o altă răutate – răspunsul cu aceeaşi monedă (asta înseamnă legea talionului), ci doar permitea, aşa cum permitea multe alte lucruri pe care azi le numim păcate. Şi nu sunt lăsate acolo doar ca să ne ispitească, cât să existe un termen de comparaţie pentru cei care azi ne numim creştini (şi noi nu prea ştim asta). Noi îl avem şi nu prea îl folosim. Este acolo, spre atenţionarea noastră, pentru a înţelege că, aşa cum oamenii între ei se pot ajuta, şi popoarele între ele se pot ajuta – fără să-şi impună ceva, prieteneşte, oferit exemplul pozitiv pe care îl au: şi ţinând cont că fiecare are ceva bun de oferit ca exemplu altor popoare. Nu putem cere – dar putem da exemplu altora, mai ales celor ale căror religii le numim abrahamice (căci avem religii înfrăţite prin rădăcina abrahamică): să fie oameni buni, permisivi, răbdători, înţelegători, să fie altruişti; să înţelegem fără să-I blamăm că, atâta vreme cât ei nu au direcţionate clar, prin legile lor religioase, asemenea linii de învăţătură, fără a da un exemplu care să înlocuiască legea talionului. Alte religii nu le au în mod distinct, clar, trasate, dar se bazează pe multe intuiţii pe care le ajută să le desfăşoare explicit – chiar dacă nu expică direct şi rădăcinile lor.
Creştinismul ne leagă explicit de viitor: trecem cu prea mare uşurinţă peste o afirmaţie a lui Iisus, fără să dăm atenţie atenţionărilor – care de fapt se referă la tot ceea ce a făcut şi a spus dânsul: ne-a spus că vom putea face şi noi ceea ce a făcut dânsul, şi încă mult mai mult. Nu pentru că noi am deveni în stare să facem ceea ce nu a făcut dânsul (nicidecum), ci pentru că nu a a avut pentru cine, şi pentru ce să facă tot ceea ce facem noi azi. Cei care au avut de primit o învăţătură specială – în calitate de ajutători planetari retraşi – au primit-o în acei ani despre care ni se spune că nu le-a ştiut nimeni cuprinsul în aceste vremuri. Le vom şti şi noi, şi le vom înţelege bine într-un viitor apropiat: şi cuprinsul acţiunilor, şi segmentul de întrupaţi cărora s-a adresat în călătoriile sale. 
Nouă, mulţimilor, ne-a trasat calea vremurilor ce vor veni, şi ea nu s-a referit numai la poporul în mijlocul căruia s-a întrupat, nu s-a referit numai la timpurile sale, nu s-a referit numai la oamenii de rând – dar în principal la ei atunci când toate s-au făcut în văzul tuturor. Dar ca să ajungem acolo, mai avem de conştientizat câţiva paşi pentru a ne angrena în firele care duc prin mijlocul drumului, pentru a avea un rod bogat: şi pentru propria noastră viaţă, şi pentru aceea a celor din jurul nostru. 
Ca să ajungem să conştientizăm căile christice, avem nevoie să înţelegem şi căile antemergătorului – Ioan Botezătorul. Nu intrăm în amănunte, însă spovedania este ea însăşi calea pregătitoare pentru crearea legăturilor prieteneşti între oameni. Mărturisirea greutăţilor sufletelor noastre în faţa lui Dumnezeu conduce invariabil la uşurarea vieţii noastre, ştiind că facem ceea ce Dumnezeu ne cere. Nu omul ne cere, ci oboseala sufletului nostru. Că numim păcat sau că numim ruperea relaţiilor cu cei din jur, înţelegem că încălcăm nişte reguli care protejează viaţa şi creaţia altora, că stricăm legăturile dintre oameni, că alterăm întreaga societate din jurul nostru – substratul rămâne acelaşi şi noi înţelegem bine asta, chiar dacă nu ne gândim explicit la astfel de direcţii. Sufletul le înţelege. 
Relaţiile dintre noi se bazează pe iertarea reciprocă a celor care nu pot să nu se supere şi nu pot trece uşor pentru supărarea lor; măcar încearcă, iar până la urmă vor reuşi nici măcar să se mai supere, nemaiavând nevoie de iertare. Pentru că există o bază, o temelie profundă în sinea noastră, care ne şopteşte mereu că de fapt nu suntem duşmani, ci de-mult-prieteni pe căile sufletelor noastre. 
Şi avem nevoie de pasul iertării, care începe cu pasul acceptării reciproce. Chiar şi unilaterale la început, căci sufletele noastre îşi vorbesc fără vorbe, ci doar prin blândeţea răspândirilor în lume. Oricât de adânc ar fi îngropate prieteniile sufletelor noastre, ceva puternic decopertează azi treptat stratul împietrit de de-asupra lor. Atitudinile noastre sunt creatoare de poteci între trupurile noastre şi de multe ori ne dăm seama de acest adevăr. 

De la acceptare la prietenie este numai un pas. Trecem prin iertare şi vom vedea cât de importantă este această iertare, pe care mulţi dintre noi nu o acceptă nici azi – încă; şi iar aduc în vizorul cititorului acel lucru esenţial: numai în vibraţii joase se petrec astfel de comportamente care produc acte reprobabile cu nevoi de iertare, căci în vibraţii înalte nici nu se pune problema de aşa ceva. Aşadar să nu uităm că această iertare stă la baza unor evoluţii azi uluitoare pentru mulţi dintre noi, neiertătorii… Şi deschide conuri uriaşe de trăiri, de realizări splendide în eternitatea vieţii noastre spirituale…
Iertarea oricui… pe toate direcţiile de manifestare, pe toate liniile genetice (iertare de neam), pe toate liniile istoriei de neam şi ale întregii umanităţi…

Rugăciunea pentru iertare creează fire emoţionale şi mentale reale către omul neiertător. Să nu uităm asta…
Iertarea de sine – este poate cea mai subtilă şi totodată cea mai puternică… Şi ştim asta deja…

Iertarea nu presupune însă şi lipsa analizei cauzelor care au condus la supărări, mânii, neînţelegeri, tulburări, la analiza efectelor pe care ele le-au generat, creând duşmănii puternice în timp, care au antrenat nu numai indivizi sau familii, ci popoare întregi… Vom discuta  detaliat despre tot felul de duşmănii şi efectelor lor în timp, cuprinsul analitic acum al fricilor care nu despart, ci leagă mai departe pe omul agresiv de cel care a primit agresiunea şi a prins frică de agresor. 

Dar toate acestea sunt faze de învăţătură, etape şi subetape de evoluţie care ne călăuzesc pe drumul înaintărilor noastre. Ajungem să înţelegem faptul că toate manifestările noastre agresive şi efectele lor sunt rezultatele neputinţelor noastre împletite cu cele ale altor grupuri spirituale aflate azi în evoluţie alături de noi, pe Pământ. 
Toate felurile de iertări, inclusiv cea de sine, sunt necesar a fi înţelese sub aspectul efectelor lor, căci asemenea efecte cresc în timp şi creează reveniri la diverse aspecte peste care am sărit din lipsa unei analize conştiente. 
Dar de fapt analiza de acest fel are loc – chiar dacă nu pe loc: căci mulţi oameni nu vor să se mai gândească măcar la cele petrecute, crezând astfel că vor avea neşansa de a reveni la forma anterioară, neconsolidaţi fiind pe manifestarea pozitivă actuală. După finalizarea destinului prin corp fizic, primul eveniment care are loc după trecerea noastră dincolo este exact acest fel de analiză: calmă, detaşată, chiar dacă plină de păreri de rău. Suntem ieşiţi de sub influenţa corpului fizic, cu puterea sa de a aduna vibraţii joase şi a impulsiona spiritul să-şi folosească şi razele de vibraţie mai joasă, şi mai ales să înveţe să le folosească pentru o manifestare, o atitudine interioară şi exteriorizată de cea mai înaltă calitate: asemănătoare cu aceea pe care o are folosind razele de înaltă vibraţie. 
Punerea în practică a rezultatelor analizelor de acest fel va avea loc într-un ciclu de vieţi ulterior, până la care au loc consolidări de toate felurile în vibraţii foarte înalte, acasă, în locurile de unde spiritele au venit pe Pământ. 

DINCOLO DE IERTAREA PĂMÂNTEANĂ…
Iertarea conduce la acceptare, la îngăduinţă, la înţelegere, la prietenie. Odată înţelese resorturile (destul de simple, de altfel, cu toate că implicaţiile lor sunt foarte complexe), toate devin înţelegeri în cascadă, iar mişcările inerţiale au deja o bază solidă de schimbare, rând pe rând. Nu numai că o asemenea prietenie are urmări incalculabile în planurile superioare ale evoluţiilor noastre, dar pe loc, prin ocolirea celor care dau naştere şi volum la agresiune, mânie, intoleranţă, neîncredere, ceartă, dispreţ, ne formăm:
– atitudini deschise la adresa semenilor şi, treptat, la adresa tuturor vieţuitoarelor planetare;
– înţelegerea etapelor de evoluţie: şi ale noastre, şi ale celor din jurul nostru;
– abilitatea de a căuta cele mai frumoase comportamente în orice situaţie grea, cizelând la infinit propriile noastre manifestări, oferind în acelaşi timp un exemplu deosebit celor din jur, ajungând astfel să se influenţeze o masă din ce în ce mai mare de spirite întrupate în locul propriu de întrupare. Continuăm astfel întotdeauna evoluţiile proprii de manifestare prin împletirea lor cu evoluţiile de ajutător, căutând mereu alte forme superioare de vieţuire în condiţii grele, oriunde am fi în univers;
– flexibilitatea de modulare a razelor, forţelor noastre spirituale, variindu-le intensitatea, lungimea, împletirile, căutările şi folosirile lor. 

Este o cale care conduce pe termen mai lung sau mai scurt la o socializare de grup şi globală din ce în ce mai flexibilă; conduce la acceptarea spiritelor care urmează alte linii de evoluţie – aşadar au alte feluri de manifestare, corespunzătoare particularităţilor de înaintare în evoluţii ale spiritelor, diferite unele de altele la început. Urmează acceptarea spiritelor aflate pe trepte diferite de evoluţie – cu diferenţe mari de manifestare de la un grup la altul şi chiar de la un individ la altul. Asemenea acceptări conduc la protejarea vieţii ca atare – a tuturor spiritelor evoluante oriunde în universuri, la protejarea creaţiei lor, de orice fel, de orice calitate – în loc de dispreţ şi distrugere. 

Totul conduce la învăţături superioare, corespunzătoare universurilor spirituale în care monadele ajung să se poată manifesta între ele fără intermedierea corpurilor, direct – de la monadă la monadă. Cu toate aceste, şi ele se vor întrupa atunci când va fi nevoie să ajute direct, din mijlocul lor, grupuri şi popoare spirituale aflate în evoluţiile lor primare, de început. 
Mai mult însă, învăţăturile superioare conduc la creaţii universice de o amploare uriaşă, crearea de condiţii de manifestare pentru spiritele micuţe care intră în evoluţii val după val: CHIAR ŞTIIND BINE, CLAR, CĂ CEI PENTRU CARE LUCREAZĂ NEÎNCETAT VOR DISPREŢUI, VOR DISTRUGE, VOR UCIDE CU CRUZIME, VOR MINŢI, VOR ÎNŞELA: DAR ASEMENEA AJUTĂTORI, CUM VOM FI ŞI NOI PRIN EVOLUŢIILE NOASTRE VIITOARE, ŞTIU BINE CĂ ACEASTA ESTE CALEA ÎNĂLŢĂRILOR SPIRITUALE DE PRETUTINDENI…

Şi totul merită a fi făcut, cu orice sacrificiu, în “ochii” unor asemenea ajutători infinit înălţaţi, ştiind că şi ei au privit cândva Viaţa, Creaţia şi Creatorii prin “ochii” de acelaşi fel cu ai noştri, de acum, “ochi” care s-au schimbat şi prin drumul iertărilor – aşa cum învăţăm şi noi, acum…

marți, 21 ianuarie 2014

NU TE OPRI DIN CĂUTARE…

…Nu mă opresc din căutare !!! Nu o mai fac cu frenezie şi disperare, ci cu calm, cu răbdare…
Fac să fie o căutare calmă, caldă, cuminte, ajutătoare…
Căci simt că ea este eternă. Că ea universalizează şi înţelepţeşte. Şi atunci caut să-mi înţelepţesc căutările, căutând în acelaşi timp şi cele existente, şi înţelegerile felului în care cele existente ne ajută, nu există doar de dragul de a exista. Caut rolul pe care îl are ceva, cineva, studiindu-i funcţionalităţile, individualităţile, modul în care se schimbă lumea prin existenţe sau funcţionează prin ele.

Cineva spunea că "Totul este dincolo de spiritualitate, de religie, de psihologie". Viaţa dovedeşte că - mai devreme sau mai târziu - toţi trecem prin toate - religie, politică, psihologie: le facem şi suportăm efectele lor, folosim direct sau folosim efectele lor din perspectiva creatorului de element, al utilizatorului de element, al celui care suportă efectele creaţiei şi utilizării lui. Iar acestea sunt numai câteva dintre manifestările spirituale specifice Pământului, care se constituie în punctul de echilibru al unei clepsidre cu o deschidere infinită către vibraţii înalte cu voalurile sale însoţitoare, şi altă deschidere infinită către vibraţii joase, ale căror pierderi line se împletesc cu cele ale înaltelor... "Dincolo" este de fapt la tot pasul, clepsidra însăşi se roteşte permanent şi înţelegerile vin sau nu vin - doar pentru că omul cu conştienţa lui poate face comparaţii între evoluanţi, zicând că un spirit este mai avansat sau mai puţin avansat pe căile evoluţiilor. Dar important este să devină ajutător şi să se lase ajutat dacă conştientizează lucrurile în acest fel…
Înţelegerile vin pentru fiecare spirit în parte şi el îşi foloseşte propriile puteri în propriul fel de a percepe viaţa sa. Cunoscând evoluţiile, omul înţelege că are nevoie de ajutor şi au nevoie şi alţii de ajutorul lui. Cel ce a înţeles cum stau lucrurile îşi foloseşte întreaga forţă pentru a cunoaşte tot ce poate fi cunoscut la nivelul său. Ca să ajungă undeva, nu este musai să fie cineva "dincolo de Pământ" sau de orice este cunoscut acum de noi. Trebuie să treacă şi prin experienţa pământeană şi s-o conştientizeze în complexitatea sa, chiar trăind simplu în marginea ei (comparativ cu alţii, cei din alte posturi), iar în această formă conştientizează că, de fapt, toate sunt la un loc şi împletirile lor îi arată la un moment dat că CĂ NU ESTE NICIDECUM ÎNAFARA SAU ÎN MARGINEA LOR, CI ÎN MIJLOCUL LOR, acolo unde nimic nu se sfârşeşte (nimic nu este limitat) şi nimic nu începe... Căci seminţele sunt găsite din eternitatea din care venim şi ramurile creşterilor lor se împletesc cu rădăcinile, formând un drum infinit: în care nu ştim la început unde este sus şi jos, înainte şi înapoi, dreapta sau stânga, înalt sau jos - dar prin înţelegeri şi orientări le conştientizăm treptat, aşa cum ne şi trebuie, fără însă să ne deranjeze ceva - dar nici nu le percepem virtual, ci prin simţirea profundă a spiritului, prin disconfortul său, chiar dacă trecem de durerea corpului izbit din toate părţile de materia grea. Dacă nu trecem prin toate, la un moment dat simţim săritura peste trepte, iar conştiinţa ne cere să ne întoarcem să le parcurgem şi să le înţelegem. Le trăim cu toţii, pe toate, le conştientizăm la un loc şi le dezvoltăm în eternitatea în sânul căreia suntem şi spre ale cărei perpetue dezvoltări mergem, ajutându-ne permanent între noi…

Citatul de mai sus cred că l-aş interpreta prin a spune că ne cramponăm prea mult de formele existente azi, le înţepenim, le împietrim, tragem cu unghiile şi cu dinţii de ele, în loc să le trăim echilibrat, învăţând de la toate câte ceva, învăţând să le folosim echilibrat, la nevoie, la timpul lor, într-o intensitate care să ne ofere puterea de a le descoperi şi trăi pe toate, nicidecum unele să fie acoperite de altele.
Nu cred că cineva care a trăim cu adevărat experienţa lărgirii propriilor limite, până a nu le mai percepe pe altele, nu a simţit împletirile tuturor în fiecare moleculă a trăirii sale, a trecut pe lângă ele şi nu le mai consideră importante.
Aş zice că împletirile acestea, fără priorităţi atunci când nu trebuie, formează acel splendid peisaj al înţelegerilor - după ce percepem existenţele ca atare…
…Şi simt că nimic nu este oprit… suficient… limitat…
…Şi caut mai departe…

joi, 9 ianuarie 2014

SUB SEMNUL SOLSTIŢIULUI (2): RĂDĂCINILE ADÂNCI ALE UNORA DINTRE OBICEIURILE NOASTRE

Ca să înţelegem corect de unde se trag asemenea obiceiuri şi tradiţii pe care le purtăm cu noi pe aceste pământuri, este necesar să ştim că, în ceea ce priveşte fundamentul general al cunoaşterilor pământene, al înţelegerilor şi aplicării acestora: pe care le pot face toate spiritele creatoare avansate întrupate actualmente pe Pământ, nu există nici o diferenţă între oamenii mai înaintaţi din punct de vedere spiritual şi masele largi ale populaţiilor umane de pretutindeni. 
La nivel mediu de manifestare al spiritelor umane, oricare dintre ele poate înţelege, gândi şi aplica – de exemplu: orice privind nu numai ceea ce considerăm ştiinţă şi artă, ci şi tot ceea ce ezoterismul contemporan a clădit ca linie de percepţie şi gândire care au existat pretutindeni, în toate timpurile. Dacă nivelul societar ar fi fost marcat de o preocupare globală liniştită, calmă, relaxată şi profundă, nivelul mental, emoţional şi fizic ar fi fost unanim ridicat: doar timpul necesar înţelegerii şi aplicărilor, pentru fiecare om în parte, ar fi foarte diferit, în funcţie de experienţa universală a fiecărui spirit în parte. 
Azi discutăm despre “cultură” – dar acest fond “cultural”: de înclinaţii, comportament, de cunoaştere, de aplicare a ei, de aspiraţii, dorinţe, atitudini, are ca fundament o experienţă înaintată a spiritelor, pe care se construieşte o cunoaştere şi o informare asupra experienţei curente a societăţii: a organizării spaţio-materiale-temporale, a trăirilor generale şi particulare care decopertează, din cunoaşterea anterioară a spiritelor creatoare, experienţa proprie de manifestare, la acest nivel de vibraţie a universului, pe care ele deja o au din evoluţiile anterioare. 
Deosebirile dintre oameni, pe care le ştim actualmente, au la bază exact acest fundament – mai mult sau mai puţin consolidat în diferite momente ale ritmurilor vibraţionale planetare. 
Dacă am fi avut posibilitatea societară (la nivel global, pe toate continentele planetei) de a ne fi cultivat intuiţiile de-a lungul tuturor timpurilor anterioare, consolidându-le cu o cunoaştere pe măsura lor, o astfel de moştenire societară ar fi fost mult mai bogată, profundă, variată în aplicaţii şi astfel preocupată numai de creşteri, dezvoltări, stratificări, împletiri şi despletiri ale cunoaşterilor şi adaptărilor lor la specificul planetar. Am fi avut o experienţă îmbogăţită şi cu preluarea modurilor specifice de manifestare nu numai ale spiritelor umane, ci şi cu cele preluate de la întreg biosistemul planetar, de la poporul spiritual întrupat în planeta noastră, de la toate popoarele spirituale ale planetelor guvernate de Soare (steaua noastră locală) şi ale tuturor popoarelor spirituale care sunt întrupate în steaua care ne guvernează. 
Dar sunt perioade în evoluţiile noastre în care ne sunt necesare astfel de suportări, greoaie pentru noi: pentru adaptări şi în situaţii grele, acolo unde în mod normal, tipic, evoluţiile sunt la nivelul idealurilor noastre de azi. 
Într-o astfel de situaţie evoluăm acum, pe Pământ. 
Rar ne confruntăm cu aşa ceva : rar– dar necesar. 
De asemenea, este necesar să avem mereu în vedere faptul că fiecare popor are setul său de sarcini de destin planetar, pentru care foloseşte un timp mai scurt sau mai îndelungat: cunoaşteri şi intuiţii proprii, după care timp intră şi el, la rândul său, în perioada de cunoaşteri generale aproximative, intuiţii care au condiţii mai mult sau mai puţin propice pentru conştientizare. Sarcinile pentru această perioadă sunt mai extinse sau mai simple în cadrul întregii specii umane, în funcţie de puterea de pătrundere a fiecărui grup spiritual în subconştient, precum şi de rapiditatea de aplicare a cunoaşterilor epocii. 

Aşadar, cunoaşterea universală şi aplicarea ei nu a fost specifică unui singur popor – dacilor, sub conducerea celui numit de noi azi Zalmoxis (Moşul Zeu), aşa cum cred mulţi români în zilele noastre, sau altui popor – aşa cum se cred, la rândul lor: iudeii, celţii, orientalii, ci tuturor popoarelor lumii. Însă treptat, în timpurile recente, mai ales în ultimele două milenii, s-au pierdut multe cunoaşteri – chiar dacă au rămas tradiţiile, obiceiurile locale, multe înţelegeri legate de ele şi multe semne explicite s-au pierdut în timp. Dar simpla existenţă a multora dintre aceste tradiţii, obiceiuri vor constitui în aceste vremuri, şi cele care vor veni, repere clare pentru recuperarea unor astfel de recunoaşteri, reamintiri, care ni se deschid sub influenţa vibraţiei medii planetare aflată în creştere. Toate vor veni, mai devreme sau mai târziu, după componenţa spirituală a grupurilor spirituale, după experienţa şi, implicit, după sarcinile corespunzătoare în destinul general al umanităţii. 

Poporul coordonat spiritual de către Zalmoxis şi-a păstrat mai mult timp starea de organizare, de activitate şi de trăire pe baze de cunoaştere străvechi, complexe şi profunde (până în jur de anul 500 d.Ch.). Azi ne confruntăm cu situaţii destul de grele pentru aceste timpuri planetare, întrucât una dintre sarcinile de destin contemporan ale românilor a fost păstrarea unei forme de trăire din care grupurile spirituale cele mai puţin echilibrate din spiritele aflate în evoluţii preliminare (spirite întrupate pe care azi le numim laolaltă: ţigani) să înveţe câte ceva din liniile generale de trăire pământean. Le sunt necesare continuării evoluţiilor lor, mai mult decât ne închipuim noi azi. Nu învaţă mult, şi nici foarte complex, căci ele nu pot să se menţină mai mult de 2-3 vieţi în acest loc din univers, după care pleacă de pe Pământ şi vin la întrupare alte valuri de spirite cu aceeaşi puţină evoluţie. 
Noi îi dispreţuim pentru incapacitatea lor de a se adapta unei vieţi ordonate şi complexe, dar într-adevăr este vorba despre incapacitate spirituală – şi nicidecum lipsă de voinţă. 
Păstrarea pământurilor în linii mari libere, propice trăirilor tuturor spiritelor cu destine puternic diferite: în evoluţii preliminare, despre care am discutat mai sus (cu experienţă puţină în locuri asemănătoare galaxiei noastre) şi ajutători puternici care să le facă faţă fră să-şi dezechilibreze propriile evoluţii, a condus la necesitatea întrupării pe aceste locuri a unor spirite cu atitudine puternic marcată de liberatori. Dincolo de corpurile noastre asemănătoare, sunt spiritele care şi-au format deja o puternică linie de libertate individuală: necesară şi spiritelor aflate în evoluţii preliminare, şi propriilor evoluţii de întărire în astfel de condiţii.

Aşadar, este necesar să înţelegem că liniile de trăire înaintată nu erau specifice doar Moşilor şi iniţiaţilor lor – aşa cum în alte vremuri şi în contemporan regăsim numai în organizări retrase cu profil iniţiatic (de tip ashram, şcoli antice ezoterice sau grupări contemporane cu caracter iniţiatic) – ci toată lumea avea acelaşi nivel de cunoaştere, subtilă şi pătrunzătoare în toate direcţiile pe care le cunoaştem azi. Dar nu înţelegem înaintările noastre spirituale de azi ca fiind doar reveniri în spiritualitatea anterioară, deosebit de bogată şi profundă, şi nicidecum ajungeri în acest moment, prin evoluţii, ale animalelor din care se presupune că ne-am trage din orice punct de vedere. 
Diferenţele, deosebirile dintre oameni, în timpul Moşilor, erau doar în planul:
– aplicării unor segmente de cunoaştere străveche: mai mult sau mai puţin consolidate la nivele joase de vibraţie. Cei care au o experienţă consolidată, cei mai avansaţi, cunosc din timp mult mai multe amănunte şi aplicaţii ale lor, cu mult înainte de a se ajunge la momentele de vârf manifestat, şi îşi asumă datoria de a le transmite pentru ajutor şi celorlalţi. Ajutătorii avansaţi au întotdeauna putere de muncă mai mare, rezistenţă fizică şi psihică, răbdare mai multă, experienţă de lucru, adaptarea precisă şi rapidă a oricăror noutăţi la cunoaşterile cele vechi, sub semnul îmbogăţirii şi aplicării corecte în practică, exprimare şi comunicare nelimitată şi totuşi echilibrată - atunci şi acolo, dar mai ales cu cine este necesar; au pricepere lărgită în modalităţile de a oferi ajutor şi înclinaţii clare pentru primire de ajutor, dacă ajutorul este necesar pentru sine şi pentru cei care pot primi ajutor şi pot oferi ceea ce au primit şi ei la rândul lor;
– diferenţe privind readucerea rapidă şi clară din memorie a unor cunoaşteri străvechi, adaptate contemporanului lor. reamintiri şi manifestări pe măsură sunt din ce în ce mai greu de realizat pentru grupurile spirituale cu experienţă mai puţină, dar din ce în ce mai uşor de realizat pentru ajutătorii secundari (cu experienţă multă de ajutători, oriunde în univers) şi fără nici o greutate de realizat pentru ajutătorii centrali (coordonatori de evoluţii);
– diferenţe privind sarcinile personale şi de grup propriu privind participarea la societatea mondială, în funcţie de: uşurinţa comunicării, relaţionării, deplasărilor, preluării formelor de creaţie materială mult diferite de cele obişnuite, înţelegerii integrării tuturor aspectelor existente în societate în cumulul ei existenţial, în formele planificate pentru evoluţia întreagă a omenirii. 

Dacă cele de mai sus sunt discutate din perspectivele evoluţiilor spiritului, mereu trebuie să le avem în vedere – fără să ne mai limităm la cele cunoscute din istorie (care însă nu trebuiesc pierdute din vedere) şi la distribuţiile corporale: atât pe specie umană, cât şi pe rasele pe care le cunoaştem azi – care însă fac deosebiri în planul corpului fizic, şi nu al întregului nostru sistem corporal. 
Noutăţile aduse prin experienţa Moşilor, atât cât dânşii au stat în mijlocul lumii, s-au sprijinit pe liniile directoare ale experienţei totale ale spiritelor umane. Atâta timp cât au existat Moşii în mijlocul fiecărui popor – şi încă un timp după retragerea lor, inerţial - oamenii au păstrat şi liniile generale ale înălţimii lor spirituale, au fost ajutaţi de asemenea să şi le menţină prin îndrumările primite anual: care formau în plus noi tipuri de trăire, cele corespunzătoare Pământului la vibraţii joase în care se străduiau să trăiască cât putea mai bine, mai frumos, mai complet. 
Astfel se îmbogăţesc treptat cunoaşterile, trăirile tuturor şi se consolidează toate împletite, cele vechi cu cele noi, la un loc. 
Şi toate rămân în experienţa spiritelor, pentru a le fi de folos oriunde şi oricând le va fi nevoie:
– sub formă de cunoaşteri directe, în toată complexitatea lor, când vibraţiile sunt înalte, propice aprofundării cu uşurinţă al fiecărui element de cunoaştere în parte;
– sub formă de intuiţii, în perioadele de vibraţii joase, dar susţinute prin deprinderile pe care şi le-au format, care se moştenesc din generaţie în generaţie, sub formă de obiceiuri, tradiţii şi idealuri. 

Vom deschide discuţii despre obiceiurile cu mult sens, cu multă profunzime, deschis ajutătoare pentru aceste momente deosebit de importante – ale solstiţiilor – pentru uşurarea drumului nostru prin meandrele vibraţiilor planetare actuale: prilej de întărire de care nu suntem întotdeauna conştienţi. 
Vom discuta şi despre obiceiuri, tradiţii care poartă semenele vremurilor viitoare: discret deocamdată şi ne ajută să păstrăm în viaţa noastră cunoaşteri care ne vor ajuta rând pe rând să ne amintim despre tot ceea ce am avut odată, să ne susţină pe drumul actual al redeschiderii percepţiilor noastre multisenzoriale, dar mai ales al credinţei definitive că suntem ajutaţi, îndrumaţi, sprijiniţi efectiv oriunde am fi în infinit şi eternitatea care ne aparţin... 

luni, 6 ianuarie 2014

SUB SEMNUL SOLSTIŢIULUI (1)

Am discutat în anii anteriori câte ceva despre „Deschiderea cerurilor”, în scrierile: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2009/12/despre-deschiderea-cerurilor.html

Şi vom discuta despre acest subiect ori de câte ori va veni vorba despre fenomenologia extrem de complexă a tuturor celor legate, de fapt, de solstiţiul de iarnă.
Pentru că de-a lungul lunilor decembrie şi ianuarie trăim sub semnul solstiţiului de iarnă...
Şi va veni o vreme în care vom înţelege acest fapt, pentru că îl vom simţi personal, cu toate urmările sale; şi ne vom întări prin ceea ce au simţit alţii înaintea noastră, şi vom întări la rândul nostru pe cei care îşi vor începe şi ei astfel de percepţii, de simţiri proprii, în vremurile care vor veni...

TRĂIND SUB SEMNUL SOLSTIŢIULUI...
Da, suntem încă sub semnul solstiţiului de iarnă, deşi ne-am obişnuit să vorbim despre Crăciun de la o vreme. Alte popoare au avut, şi păstrează încă obiceiurile proprii, chiar dacă comercialul societăţii contemporane impune mereu ceva nou, din care să se câştige în plus, de pe urma căruia să se profite material, antrenând mase largi de oameni să-şi uite tradiţiile proprii – „tradiţia” principală fiind aceea de a face din „templul lui Dumnezeu” casă de comerţ şi profit. Exact ca pe vremea lui Iisus, în numele căruia purtăm sărbătoriri al căror sensuri autorităţile le-au purtat/schimbat după interesele lor de grup restrâns. Dacă însuşi Iisus ar fi fost în mijlocul nostru ne-ar fi spus din nouacelaşi lucru, iar noi din nou am fi uitat, sub influenţa mai apropriată a speculei sentimentelor umane, folosită intens de unii semeni. 
Ne vom da seama la un moment dat de toate acestea, dat deocamdată nu înţelegem că suntem încă sub semnul banului, aurului: nicidecum sub vreun semn spiritual, chiar şi mulţi dintre cei care încă vând învăţături – deşi nu toţi. Încă suntem supuşi aspectului acumulării şi risipirii cu orice preţ, de la materia valoroasă sub aspectul de schimb la intenţia omenească de avere şi putere de orice fel asupra semenilor. 
Dar este timpul – unicul timp deocamdată pentru noi, ca să ne dăm seama cât de mult/cât de puţin ne lăsăm influenţaţi de restul societăţii, de ce ne lăsăm şi cât ce mult/cât de puţin ar trebui să o facem, uitând/fără să uităm sensul şi chiar obiectul sarcinilor de destin pe care le avem, sensul de ajutător pe care îl putem uita/nu-l putem uita în mijlocul unui câmp galactic de joasă vibraţie şi în mijlocul unei societăţi labile, în care dorinţa de a supravieţui cu orice preţ (aşadar de reţinut: cu orice preţ) surclasează orice altceva, chiar şi idealurile profunde cu care am venit pe Pământ.
Dar fiecare grup spiritual venit pe Pământ exact asta a dorit să-şi ştie: cât de mult se poate depărta de la linia de echilibru pe care a cucerit-o în înaintările evolutive obişnuite. Şi, în continuare, unde, cum şi cât va fi necesar să lucrăm cu noi înşine pentru a avea spor în recuperarea acestor diferenţe: între evoluţia noastră generală şi obişnuinţele pe care încă le avem la nivelele foarte joase de vibraţie ale universului, unde se vor etala în eternitatea vieţii noastre spirituale, printre multe altele, şi evoluţiile proprii, şi ajutor oferit generaţiilor viitoare de evoluanţi care parcurg în linii mari evoluţiile pe care le-am făcut şi noi. 

Aşadar, nimic nu este nici rău, nici mult, nici puţin, însă ceea ce învăţăm este pe de o parte abilitatea de a folosi cunoaşterile, intuiţiile, simţirile noastre în orice punct al universului, pe de altă parte înţelegerea, toleranţa, flexibilitatea de a înţelege pe alţii fără să ne suprimăm noi înşine intuiţiile, ajutaţi fiind să ne corectăm permanent, să învăţăm şi să împletim orice fel de cunoaşteri şi să le folosim exact acolo şi exact când este necesar. 

Majoritatea creştinilor ştiu bine azi – indiferent însă dacă primesc azi această informaţie ca fiind adevărată sau neadevărată – că acest 25 decembrie al fiecărui an este o zi aleasă de autorităţile bisericii creştine ale unor timpuri pe care azi nu le mai înţelegem. A fost la vremea ei o alegere de loc arbitrară, ci luată pentru a înăbuşi legarea sufletească a popoarelor, intuitive şi constructive în felul lor propriu şi aplicative în tradiţiile lor, de semnul solstiţiului – element care vine din cunoaşteri anterioare precise şi aplicări de mii de ani în trecutul trăirilor de pe toate continentele planetei: nicidecum barbarisme, necunoaşteri – necunoaşteri ale divinităţii, aşa cum se mai crede şi în ziua de azi. Aşa cum romanii au preluat şi adaptat panteonul zeiesc de la greci (elini), creând un panteon ale cărui rădăcini erau puţin cunoascute chiar de către închinătorii acelor vremuri, la fel şi creştinismul s-a bazat în mod negativ-inteligent pe cunoaşterea de loc întâmplătoare, ci căutată, analizată şi bine-înţeleasă a fenomenologiei existente în tradiţii puternice, la vremea începuturilor creştinismului, cunoaşteri marcante, extrem de valoroase pentru majoritatea popoarelor cunoscute ale vremii. La fel ca şi romanii odinioară – bazaţi pe cunoaşterea, spiritualitatea elină - creştinismul s-a folosit de cunoaşterea cea mai înaintată pe care se putea baza în bazinul mediteranean deocamdată, acolo unde  a apărut, care să aibe o temelie scrisă, oarecum aşadar fixă pentru orientare, scriere de care ştim mai mult acum, în contemparan, care însă atunci era retrasă popoarelor, sub obişnuinţa sclaviei trupeşti, emoţionale şi mentale deopotrivă. 
O astfel de idee nu era de loc rea, dimpotrivă: doar intenţiile şi efectele în timp au fost distrugătoare pentru majoritatea nucleelor de cunoaştere din toate timpurile şi din toate locurile.
Şi, urmare a deschiderilor pe care Alexandru Macedon le-a făcut la vremea sa asupra Orientului, şi Orientul ar fi avut de la bun început aceeaşi soartă, dacă apostolii creştinismului nu ar fi primit îndrumarea strictă de a nu se îndrepta către Orient. 
Orientului, la fel ca şi tradiţiilor din nedescoperita încă Americă de Sud, Ţara Aztlan, îi revenea sarcina de păstrători ai cunoaşterilor profunde, subtile, care să-şi facă loc către restul omenirii în vremurile târzii, reamintind tuturor despre înăbuşitele lor cunoaşteri din trecut. 
Toate s-au petrecut în sensul acela amintit mai sus: de a supravieţui – nu numai vital, ci şi ca tendinţă de putere asupra semenilor, într-o vreme în care deja apunea puterea din înţelepciunea mileniilor anterioare, pentru majoritatea oamenilor, şi se creau puterile noi ale viitorului. Setea de putere, şi dorinţa de a crea un câmp comun de ajutor între autorităţile tuturor locurilor din imperiile prezente şi viitoare, a creat întotdeauna astfel de necesităţi: de uniformizare a credinţelor din imperii, dar şi de adaptări ale unor noi autorităţi la sistemele mental-emoţionale existente înainte de schimbarea autorităţilor. 

În treacăt fie deocamdată spus: importanţa lui Alexandru Macedon însă a fost mult mai mare în plan profund, subtil, decât în plan militar – eşuat şi nu degeaba, de fapt, căci Orientul avea nevoie de propria evoluţie, nelegată încă de evoluţia Europei, de influeneţele şi de impunerile ei. Alexandru a creat un culoar puternic, energetic şi nu numai, a creat un impuls omenesc-vibraţional, deschizător pentru valul secund de migratori care trebuiau să ajungă în ţinuturile europene: până la Marea Mediterană în sud, la Oceanul Atlantic în vest şi la mările îngheţate ale nordului. Încă nu înţelegem că venirea migratorilor a creat un front puternic echilibrant din punct de vedere religios, purtând cu sine seminţele protestantismului nordic, creând astfel o contraputere pe bazele căruia se va dezvolta mai târziu un ezoterism recuperator al cunoaşterilor străvechi. 
Toate au fost necesare şi toate au fost lăsate spre înălţarea noastră spirituală şi întărirea forţelor noastre spirituale în acest loc din univers.

Să revenim. Discutam despre cele 4-5 zile când efectele creşterii şi descreşterii vârfului vibraţional al iernii, care au fost transpuse de inteligenţa tradiţională a popoarelor într-un moment stabilit ca medie anuală vibraţională la data de 25 decembrie – indiferent de emisfera planetară. Este ziua în care efectele vibraţionale ale solstiţiului apar în toate corpurile sistemului corporal omenesc, ale sistemelor corporale ale tuturor mamiferelor, de altfel, de pe planetă. 
Să detaliem pe scurt etapele fenomenului, urmând să desfăşurăm în preajma echinocţiului de primăvară întreaga fenomenologie, deosebit de complexă a momentelor celor mai importante ale unui an planetar. 

De la bun început trebuie să ţinem cont de faptul că în emisfera nordică discutăm despre Ziua Mijlocului de Iarnă, iar în emisferă sudică despre Ziua Mijlocului de Vară – întreaga planetă primind în mod echilibrat toate impulsurile vibraţionale care vin de la steaua care guvernează planeta: Soarele şi Pământul în cazul nostru. 

Pe scurt, reiau câteva informaţii privind circuitul creşterii şi descreşterii vibraţiilor planetare prin întărirea circulaţiilor energiilor şi materiilor, în funcţie de necesităţile spiritelor umane, spirite creatoare avansate evoluante pe Pământ.
În zilele Mijlocului de vară, vibraţiile pe care le putem numi fizice, specifice corpului nostru fizic, sunt în opoziţie ca intensitate, ca putere de acţiune asupra corpurilor noastre, cu cele spirituale: cele specifice corpului nostru spiritual (budhic), matrice pentru corpul dublu eteric care la rândul său este matrice pentru corpul fizic. Este nevoie aici de o precizare asupra exprimării – căci şi eu, ca şi mulţi alţii, am făcut confuzii din anumite puncte de vedere.
Când discutăm despre aceste două zile deosebit de importante pentru noi, oamenii, avem în vedere diferenţa între: 
– vibraţiile răspândite şi primite de sistemele noastre corporale; ele sunt o parte din emisiile radiate de filamentele energo-materiale circulante în mediile universice şi compactizările lor, alături de luminiscenţă – lumina fundamentală şi sunet fundamental (le numim fundamentale, separându-le astfel de lumina emisă de efecte fizico-chimice ale acumulărilor materiale şi de zgomotele făcute de obiecte, vieţuitoare în mişcările lor şi în emisiile structurilor lor special create pentru comunicare);
– efluvii de energii pure, fundamentale, care sunt împrăştiate din teaca filamentelor energo-materiale circulante în mediile cosmice, filamente care constituie corpurile noastre şi câmpurile lor protectoare şi hrănitoare. 
Când discutăm despre astfel de influenţe, ale unor astfel de zile, despre vibraţii discutăm: căci ele vin de la nucleul galactic, care îl primeşte prin mecanici interdimensionale pe care personal nu le cunosc. 

Aşadar, discutăm acum numai despre vibraţii ale corpurilor noastre – de la fizic la cauzal: despre vibraţii specifice acestor corpuri, corpuri care sunt astfel impulsionate de vibraţii recepţionate în avans, şi astfel pregătitoare pentru perioada ce va urma. De altfel, întregul bloc al radiaţiei spirituale, al tuturor celor întrupaţi în galaxie, se adaptează mai mult sau mai puţin conştient, în funcţie de evoluţia proprie, prin modulaţia vibraţiilor de acest fel la toate nivelele vibraţionale din galaxie. 

Discutând despre momentele Mijlocului de Vară şi cele ale Mijlocului de Iarnă, trebuie să avem în vedere faptul că ele sunt importante pentru că aşa ar fi hotărât cândva persoane cărora li s-a oferit o autoritate trecătoare, aşa cum sunt conducătorii noştri de azi: Moşii, care doar se foloseau de aceste momente importante ale planetei, nu au fost astfel de autorităţi relative, nu au avut acest fel de statut împrumutat pe o perioadă determinată sau nedeterminată de timp – aşa cum se petrec lucrurile în zilele noastre. Evoluanţii înaintaţi, aşa cum suntem toţi oamenii pe Pământ (chiar dacă nu ne vie să crede astfel de lucruri azi) recunosc, în perioadele de totală conştienţă planetară, experienţa şi puterea spirituală pusă în slujba trăirilor lor, recunosc calitatea de coordonatori ai evoluţiilor planetare după puterea înţelegerii pe care ei o oferă, a răbdării cu care îşi ajută semenii să înţeleagă cele încă nedesluşite profund de ei – dar bine intuite ca fiind adevărate; recunosc ajutorul complet altruist, nivelul înalt al modestiei, echilibrului şi iubirii lor radiante. Ei nu sunt obligaţi de nimeni să accepte astfel de coordonatori spirituali, ci îşi doresc să le urmeze calea, să fie îndrumaţi direct, să lucreze alături de ei, împreună cu ei, ştiind bine că ei nu se folosesc de munca celorlalţi oameni, nu le cer nimic, nu îi obligă la nimic. 
Este important de ştiut clar acest lucru.

Am discutat multe lucruri legate de istoria străveche şi antică a poporului nostru, a acelei părţi a poporului nostru care nu se regăseşte prin istoria grupurilor migratoare: care au străbătut teritoriile dacilor sau s-au oprit pe aceste locuri pentru o perioadă, continuându-şi drumul, ori s-au oprit definitiv pe aici. În Drumuri Spirituale astfel de discuţii au fost doar începute, şi le vom continua pe măsură ce vom înţelege multe dintre cele care explică distribuţiile şi activităţile spirituale de pe aceste meleaguri. 
Nu Moşii au hotărât – ci oamenii au cunoscut bine, cu mult înainte de a fi venit pe Pământ, cum se derulează evenimentele planetare aici, şi cum le pot folosi pentru a învăţa din ele, a şi le consolida pe cele mai vechi şi a înţelege seminţele noi pe care spiritele le au mereu în vedere pentru a înainta în evoluţiile lor. 
Evenimentele planetare sunt conştientizate perfect şi profund de oameni, mai ales când vibraţiile sunt mari şi mai ales când sunt obişnuiţi cu libertatea de percepţie, de exprimare şi de analizare spre înţelegere tot mai extinsă, pe măsura creşterii experienţei lor. Când percepţiile devin din ce în ce mai greoaie, conştienţi de problemele cu care se confruntă, şi doritori să-şi dezvolte şi cunoaşterile, şi puterile spirituale prin aplicarea în practică a cunoaşterilor obţinute, ei îşi doresc din tot sufletul să fie coordonaţi spiritual de către cei care, de fapt, i-au ajutat dintotdeauna. Este ceea ce coordonatorii şi ajutătorii spirituali au făcut mereu aici, pe Pământ, din epoca creării prin transcendenţă spirituală a corpurilor oamenilor, rămânând întotdeauna coordonatori şi ajutători de nădejde pentru toate grupurile spirituale întrupate pe planetă. 
Aşadar, astfel de coordonatori-ajutători, cu vieţi mult mai lungi decât noi, evoluanţii în aşezări obişnuite (numiţi Moşi, Bătrâni, Patriarhi, etc.), folosesc orice eveniment planetar pentru a realiza lanţuri întregi de învăţături şi aplicaţii pentru toate populaţiile umane de pe toate continentele: în mod egal, echilibrat în aplicaţii ţinând cont de evoluţiile popoarelor şi sarcinile lor spirituale, în virtutea cărora au venit la întrupare pe Pământ. 
Un asemenea moment este ziua Mijlocului de Vară, cu vibraţiile maxime ale verii, un moment vibraţional emis de energii de foarte înaltă frecvenţă din mediul cosmic: un punct specific vibraţiei din aceste domenii ale corpurilor de acţiune fizică – şi nu numai, căci propagările merg de la fizic spre corpurile superioare – până la cauzal.
Dar, în partea a doua a anului, cresc treptat vibraţiile care impulsionează activitatea spirituală a oamenilor - incluzând percepţiile multisenzoriale, care oferă un volum ridicat de elemente reale ale spaţiului universic în care trăim. Toate la un loc pun accent drumului înţelegerilor tuturor celor petrecute în anul în curs, împletindu-le cu cele ale întregii vieţi personale în mijlocul societăţii în care trăieşte omul. 
Vibraţiile spirituale sunt în partea lor de intensitate şi volum cel mai mic atunci când vibraţiile segmentului fizic sunt în partea lor de intensitate şi volum maxim. Astfel ele ajung la maximul lor anual în zilele solstiţiului de iarnă, culminând cu ziua Mijlocului de Iarnă, când apare impulsul vibraţional spiritual al anului viitor, vârf vibraţional cu puţin mai înalt decât cel al anului care se încheie: de fapt se încheie un an pentru că aşa hotărâm noi, dar vibraţiile noului an se întăresc vizibil începând cu luna martie a anului următor. 
În mijlocul verii omul nu se simte angajat în analize de tot felul, nu se simte înclinat către reflecţii privind cele ce i se petrec în viaţă, ci mai degrabă în rezolvarea lucrărilor de toate felurile fizice, folosind întreaga experienţă lucrativă pe care o are. Astfel de gândiri, analize şi reflecţii se simte impulsionat să le efectueze în mijlocul iernii. 

Aşadar cele două tipuri de vibraţii, spirituale şi fizice, sunt întotdeauna defazate: când unele cresc, celelalte scad – minimul unora contribuind la declinul celorlalte, iar maximul unora antrenând ridicarea celorlalte. 
Deocamdată să ne oprim la asemenea considerente, urmând să aprofundăm în preajma echinocţiului alte elemente privind o asemenea fenomenologie planetară, privită prin prisma energiilor care ne hrănesc corpurile şi vibraţiilor care ne impulsionează manifestările. 

Să reţinem pe scurt că între 21-22 decembrie şi 23-24 decembrie apare – în funcţie de ritmurile cosmice şi planetare – acel moment al vârfului vibraţional înălţat, de vibraţie superioară vibraţiilor anului care se finalizează, respectiv corespunzătoare vibraţiilor care vor veni în anul viitor. Un asemenea vârf vibraţional vine prin pulsaţia stelei (a Soarelui) – care primeşte în mod egal cele două feluri de pulsaţii, dar fiecareparte a planetei îl primeşte pe cel corespunzător anotimpului său. 
În 25 decembrie toate se cuprind în vibraţiile sistemului corporal al celor care au corpuri spirituale: mamifere în cazul Pământului, aşadar inclusiv oamenii. Oamenii însă, în calitate de spirite creatoare conştiente avansate, universalizate, spre deosebire de celelalte mamifere, cunosc fenomenologia, sunt conştienţi de efectele sale asupra corpurilor, şi folosesc acest moment astfel încât să-şi facă cele mai importante începuturi pornind de la acest moment. Vibraţiile întăresc toate corpurile, până la corpul fizic, astfel încât vibraţia corpului fizic nu mai este o influenţă negativă, o piedică oarecum în susţinerea corpului astral. În acest fel, Călătorii Moşilor – oameni cu o puritate înaintată a tuturor corpurilor lor, care ţineau mereu cont de toate cele care optimizează funcţionarea fiecărui corp în parte – porneau în această zi către toate aşezările îndrumate spiritual de către Moşii locali, folosind mersul astral, solomonar, adică mersul plutit de-asupra pământurilor şi apelor. Corpurile erau susţinute de vibraţiile primite, dar deplasările lor nu erau lipsite de o oarecare oboseală specifică vremii în ţinuturile temperate, legate în special de frigul şi zăpezile iernii, de aceea se odihneau în casele călătorilor, construite de-a lungul drumurilor folosite de ei. Pauzele erau de cca. o săptămână, timp în care însă ei desfăşurau activităţi intense astrale şi mentale, privitor la aplicaţiile cunoaşterilor primite de la Moşi. În jur de 1 martie toate aşezările aveau deja primite indicaţiile Moşilor cu privire la cele care urmau să se petreacă în perioada următoare. 
Dar pentru Călătorii Moşilor era oricum mai uşor să suporte asfel de activităţi, având corpuri fără blocaje, şi nici viaţa pe care o duceau nu era asemănătoare oamenilor din aşezare. Iar din acest unghi de vedere este necesar să discutăm câteva aspecte în studiul viitor.