Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


vineri, 30 decembrie 2011

CU OCAZIA BILANŢULUI PE CARE AR TREBUI SĂ ÎL FACEM LA FINAL DE AN...

...citesc prin multe locuri sfaturi ale unor luptători aprigi împotriva: egoului, minţii înguste, mizeriei sufleteşti... împotriva unei liste întregi de negativităţi... care mai de care mai de care...

Am trecut şi eu prin "de toate" în ultimii doi ani... Am învăţat multe şi m-am echilibrat din multe puncte de vedere... Cel puţin în ultimul an mi-am dat seama de multe aspecte ale vieţii noastre şi, spre bucuria mea, am determinat câţiva oameni să-şi pună ceva semne de întrebare cu privire la cele pe care credem că le ştim fără tăgadă...
M-am bucurat. Dacă cineva crede că dau dovadă de orgoliu... este dreptul său să creadă asta. Eu mă bucur în continuare...
...Şi cred că ne este necesar să ne punem mereu întrebări, constructiv, nu căutând mereu focalizări asupra celor care neagă atât de multe aspecte subtile ale lumii în care trăim...

Eu nu m-aş gândi la răutăţile lumii, care ar oglindi de fapt răutăţile mele personale... Ci doar la ceea ce este bun în mine, restul fiind implicit... Îmi pare doar rău să văd cum mulţi oameni persistă în greutăţi din încrâncenările proprii. Mai departe nu cred că este necesar să radiez acuze şi observaţii legate de toate cele...

Cred din tot sufletul meu că îmi sunt de mai mult folos: gândurile, vorbele şi faptele alese dintre cele pe care le-am simţit în mine însămi cele mai bune pentru a oferi exemplu de înţelegere şi de ajutor, exemplu de moralitate, calitate spirituală înaltă, echilibru şi modestie... Vreau să urmez exemplul oamenilor care în faţa răutăţii răspund cu bunătate... Care doar astfel reuşesc să mişte ceva în sufletele altora... al căror exemplu străbate peste tot... Oameni care nici nu se gândesc măcar că au "mizerie interioară" – pentru că ei oferă din curăţenia lor ceva bun şi curat, întărindu-şi astfel chiar ei partea luminoasă. Şi transformând astfel asprimile inerente în lumea în care trăim – în puterea şi voinţa de a face bine acolo unde este rău, şi chiar de a întinde mâna unui răuvoitor...
Aşa am învăţat şi îmbrăţişat cu fiecare Crăciun şi An Nou al vieţii mele...

Eu mă gândesc cum să-mi întăresc partea luminoasă, socotind că aceea va trage după ea şi estomparea asprimii celeilalte...

VĂ DORESC UN AN NOU FERICIT, PLIN CU GÂNDURI, VORBE ŞI FAPTE CURATE, LUMINOASE, FRUMOASE, ALTRUISTE, MODESTE, ECHILIBRATE... PLINE DE DRAG DE TOATE ŞI DE TOŢI !!
DOAMNE AJUTĂ !!

sâmbătă, 24 decembrie 2011

CĂTRE TOŢI PRIETENII MEI...ŞI NU NUMAI !!




...da, şi nu numai!! Căci gândul – această nestemată a spiritului întrupat – se răspândeşte în lumea largă şi, lucrător fiind el însuşi, atinge cu strălucirea sa fiecare fiinţă vie !!

De multe ori spunem că aceste zile sunt cele mai frumoase zile ale anului !! Sigur că mulţi oameni spun că spiritul Crăciului s-a transformat în spiritul comerţului, aripa sa mercantilă s-a întins pe cerul înţelepciunii noastre, întunecând echilibrul, bucuria pură a evenimentelor, frumuseţea sufletului uman care poate alerga şi după altceva decât după hrană şi băutură multă – chiar dacă toate din ce în ce mai rafinate, moderne, lăsând deoparte „cerurile deschise” pentru exploziile sticlelor de şampanie, al artificiilor – artificiale ca şi beculeţele colorate, darurilor prin care nu neapărat generozitatea – cât interesele familiale, sociale, profesionale şi, de ce nu: politice, cântă simfonii false cu rare pauze de puritate şi bucurie sinceră...

...Şi totuşi...

Cerurile nu sunt „deschise” doar în aceste zile ale anului – dar ceea ce aduc în plus zilele solstiţiului de iarnă sunt energiile spirituale, de vibraţie foarte înaltă, cu maximul lor anual în aceste zile. Aşa spune lumea... că cerurile sunt deschise, că omul poate vedea în ceruri... Dar de fapt nu cerurile sunt deschise, ci percepţiile omului sunt foarte puternic activate în astfel de zile – mai ales cele guvernate de corpurile de vibraţie înaltă: de la cauzal în sus. Este perioada în care mai ales oamenii care au experienţă mare de ajutători, cu sarcini multiple, foarte profunde, au forţele cele mai mari, la nivele de vibraţie cele mai înalte. De aceea miturile, legendele şi obiceiurile noastre se învârt în jurul cadourilor, darurilor – care reprezintă în fond generozitatea umană. Ajutătorii cei mai puternici, întrupaţi în mijlocul oamenilor (şi nu numai, căci orice vieţuitoare are nevoie de ei...) o fac altruist, primind impulsuri puternice de la ajutătorii proprii astrali, dimensionali, de la coordonatorii tuturor evoluţiilor. Dar un astfel de ajutor vine şi din marginea societăţii umane, terestre: de la Moşii popoarelor şi de la cei învăţaţi direct de către dânşii.
Nu-i ştim, nu-i credem a exista... dar ei există, sunt lângă sufletele noastre, trăiesc numai pentru a ne ajuta...
Prin receptivitatea lor mărită acum, ei oferă fără să ceară nimic în schimb, de cele mai multe ori fără ca ei înşişi să ştie ce facilitează în aceste perioade: prin înţelegerea, toleranţa, dragostea şi dăruirea sufletelor lor, prin corpurile lor care vehiculează energiile cele mai înalte ale sistemelor noastre corporale, ei ridică vibraţia lumii; în primul rând vibraţia corpurilor noastre, aducând un aport extraordinar la schimbarea vibraţiei lor.
De multe ori aceşti ajutători sunt loviţi de începătorii clarvăzători cu vibraţie corporală mult mai mică – datorită experienţei lor mici de înţelegere în această zonă a universului, şi nu din altă cauză. Am mai evidenţiat astfel de confuzii, acest proces este de cele mai multe ori perceput doar în aspectul său de preluare a energiilor cu joasă frecvenţă din mediul înconjurător: prin plexurile-malaxor ale corpurilor lor, dar eliberarea lor cu vibraţie mult mărită nu mai este percepută, energiile eliberate fiind de vibraţie mult mai înaltă şi tocmai de aceea puţin – sau de loc – percepute de începători...
Dar fiecare astfel de confuzie nu este altceva decât baza unei învăţături ulterioare pentru aceşti oameni, căci vor învăţa să despartă adevărul de confuzie, la rândul lor, în viitorul evoluţiilor lor, în faţa unor multe alte generaţii de evoluanţi...

Este mult adevăr însă în cele ce se petrec...
...Şi multă intuiţie în tot ceea ce face omul cu prilejul acestor zile, chiar dacă ne vine greu să credem acum... Intuiţia porneşte de la bradul asemănător omului, împodobit cu beteală şi globuri viu colorate – toate simbolizând aura şi plexurile luminoase, aflate peste tot, sferic, în jurul corpului fizic.
Urmează zgomotul muzical, căci intuiţia sunetului fundamental al planetei la incidenţa cu cosmosul puternic radiant provoacă senzaţia unui vacarm interior, din care răzbat către conştient – dar neatingându-l încă, de cele mai multe ori – doar sunetele de foarte joasă frecvenţă.
Mulţi oameni văd îngeri, „coborând” din ceruri, ca şi cum ar celebra naşterea zeului tuturor, deşi nu este de loc important pentru noi, azi, că Iisus s-ar fi născut în decembrie sau în aprilie... A fost cândva important, pentru conducătorii unor vremuri în care considerau necesar ca religia creştină să înlocuiască orice alte încredinţări, după interesele lor; astfel încât, aşa cum ştim acum, multe obiceiuri locale de-a lungul şi de-a latul lumii au fost înlocuite cu elementele noii religii, grefându-se pe încredinţările locale. Dacă introducerile au fost brutale – şi nu prin înţelegere şi acceptare – scopul a fost în felul său bun, deşi ar fi trebuit să se păstreze tradiţiile fiecărui popor, şi nu să se denatureze tradiţia proprie fiecărui popor, ci să se împletească tradiţiile în mod armonios şi blând, cu iubire de semeni şi de fiecare firicel de viaţă de pe Pământ... Dacă azi cineva vrea să distrugă o credinţă, aşa cum sunt încercări mai tot timpul, prin tot felul de instrumente mass-media, să fim puternici prin învăţătura pe care am primit-o de la Iisus şi astfel nu se va reuşi absolut nimic!! Nici viaţa sa sexuală, nici moartea trupului nu sunt mai importante decât învăţăturile sale şi faptul – puţin înţeles azi, dar bine şi profund înţeles treptat va fi în viitor – că El ne-a adus din nou în atenţie, spre păstrare, seminţele celor ce au fost cândva timpurile de glorie ale umanităţii şi care vor rodi în viitor, exact aşa cum ne-a arătat El...
Îngerii sunt cu noi tot timpul – însă mai rar îi putem noi vedea acum: îi vedem,sau chiar şi numai le intuim, simţim prezenţa, când propriile noastre ritmuri biologice sunt pe vârfurile vibraţiilor celor mai înalte, în armonie cu cele mai înalte ale vibraţiilor cosmice şi planetare. Asemenea momente armonice se petrec însă la orice nivel de vibraţie, pe care fiecare om în parte le are – şi la vibraţii mari, şi la vibraţii mici. Însă în astfel de momente, omul ar trebui să ştie că trebuie să înveţe cu răbdare să fie înţelept atâta cât poate el: când are forţe mari şi percepţiile sale sunt bine conştientizate la nivelul calitativ, moral – spiritual cel mai avansat, nu trebuie să-şi impună altora punctul de vedere, oricât de bun, înălţător ar fi el. La fel cum ar trebui să se abţină de la împrăştierea celor percepute în perioade armonice de vibraţii medii şi joase, când de regulă omul nu înţelege rosturile cele mai înalte, ci pe acelea care se află cel mult la jumătatea drumului de profunzime... Azi există multe căi de exprimare a celor cunoscute, decât impunerea cu forţă, cu mânie în faţa celor care nu sunt pe aceeaşi linie de frecvenţă proprie, deşi pot fi aşa în alt moment, ori pot fi chiar pe loc în alte feluri de percepţie şi de înţelegere.

Dacă am dori să facem un mic roman din acest articol, am putea discuta de foarte multe obiceiuri care au la bază o cunoaştere profundă a realităţii nevăzutelor, împletite armonios şi corect cu cele văzute de ochii trupului... Dar să le lăsăm pentru alt prilej !!
Iată aşadar că acest Crăciun poate fi văzut de unii ca pe o excrocherie comercială – de către cine doreşte aşa ceva, punându-şi în valoare o gândire de joasă vibraţie... sau nu !! Eu aş spune că putem lăsa accentul să cadă pe generozitatea cu care împărţim cadouri, pe muzica armonioasă pe undele căreia dansăm, pe mesele care (este bine să înţelegem aşa ceva...) compensează azi foametea generală a popoarelor ţinute în trecut în mizerie şi sărăcie lucie... Discuţii cu prietenii şi rudele – de care numai acum, în aceste vremuri avem parte – trecutul măsurându-şi clipele ca pe bulgării de pământ din care nu avea voie sclavul sau iobagul să-şi ridice ochii..
Şi da !! chiar la un pahar de vin, sau la o cafea, sau o bere – iar cei care pierd măsura paharelor vor învăţa cu prilejul acestei vieţi să aprecieze în mod echilibrat darurile între a nu avea şi a avea, între a putea şi a nu putea, între libertate şi sclavie, între mânie şi iubire ...
Căci toate au un rost în lumea noastră...
Absolut toate...
VĂ DORESC SĂRBĂTORI FERICITE, UN AN NOU PLIN DE BUCURII, SĂNĂTATE ŞI MAI ALES BUNE AŞTEPTĂRI, SPERANŢE DE BINE CĂTRE ECHILIBRAREA NOASTRĂ SPIRITUALĂ SUB TOATE ASPECTELE EI...
CU ÎMPLINIREA TUTUROR DORINŢELOR VOASTRE, CU ÎMPLINIREA DORINŢELOR LUI DUMNEZEU PENTRU NOI TOŢI!
LA MULŢI ANI FERICIŢI !!!

luni, 19 decembrie 2011

PINK MONDAYS: 19 decembrie 2011

Puţină veselie la început de săptămâna aşteptării Crăciunului nu cred că strică cuiva !!
(...asta ca să nu spuneţi că Cristiana nu ştie şi de râs !!!...)

video

Vă doresc să aveţi o săptămână plină de veselie, chiar dacă şmotruim, închidem luna la serv., alergăm prin aglomeraţii, suportăm ploaia, vântul, cică şi zăpada!! Să râdem, să glumim, să cântăm !!!
Cerurile sunt larg deschise !! Să ne deschidem sufletele larg către tăriile cerurilor, către lumina albă, splendidă, a unor noi începuturi !!!
SĂ FIM FERICIŢI, PENTRU NOI ÎNŞINE ŞI PENTRU TOT PĂMÂNTUL !!
Cu mult drag, cu multă bucurie, Cristiana

duminică, 18 decembrie 2011

CÂT ESTE DE NORMAL SĂ DISPREŢUIM??...

Şi pun această întrebare pentru că toţi oamenii dispreţuiesc ceva: chiar şi insular, şi fără să-şi dea seama de la bun început – ci numai printr-o matură autopercepţie doritoare de a cunoaşte net adevărul despre propria persoană.
Aşadar, unii dispreţuiesc chiar dorind să o facă, conştient. Şi majoritatea oamenilor care dispreţuiesc cu încredere în manifestarea lor, care prin dispreţul lor se delimitează de "tagma" celor dispreţuiţi astfel, nici nu vor să-şi schimbe atitudinea. Degeaba vorbeşti cu ei: ei dispreţuiesc în egală măsură şi pe cei care au convingerea că fac mai puţin decât ei, dar şi pe cei care pot să-i înţeleagă şi pe unii, şi pe ceilalţi: în acest fel se simt puşi în aceeaşi "tagmă" cu cei pe care îi dispreţuiesc, iar asta este totul neconvenabil pentru ei...
Sigur că pentru cei care îi pot înţelege pe toţi, căci fiecare se manifestă conform puterilor lor spirituale şi conform experienţei pe care au acumulat-o până în prezent, merg pe varianta de gândire interioară propusă în articolul "Omule, adu-ţi aminte cine eşti!" (http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2011/12/omule-adu-ti-aminte-cine-esti.html)

Este evident că unii oameni oricât ai vrea, tot se vor crede superiori prin tot felul de puteri pe care le câştigă în lumea aceasta... Orice fel de "ajungere" poate fi o unealtă pentru a dispreţui... Dispreţul celor săraci pentru cei bogaţi este cel mai dureros, dar în egală măsură şi dispreţul celor bogaţi pentru "prostia" celor pe spinarea cărora s-au ridicat şi îşi exercită puterile – este deopotrivă de dureros...
Unii îi dispreţuiesc pe alţii, împreună dispreţuiesc pe cei pe spinarea cărora s-au ridicat... Deocamdată este normal pentru vibraţia în care trăim cu toţii – joasă şi împingând la luptă pentru un anume fel de supravieţuire: pentru animale într-un fel de supravieţuire – pentru oameni în alt fel.

Cei care ajung la un grad înaintat de cultură şi rafinament dispreţuiesc pe toţi ceilalţi, oamenii care nici nu au căutat cultura vreodată, deşi ar fi avut posibilităţi măcar minime în societatea noastră. Astfel de oameni culţi au căutat doar să se menţină într-un anume nivel material, curaţi şi ordonaţi, purtându-se stilat cu lumea, dar în sinea lor se împart în iubitori şi dispreţuitori – chiar dacă nu-şi dau bine seama de acest lucru.
Cu cei din categoria necultivaţi nu poţi decât rareori discuta, cu atitudine de bunătate neevidenţiată, din care treptat le poţi strecura o învăţătură doar prin exemplu personal. Cei cultivaţi şi dispreţuitori pot fi abordaţi uneori, dacă nu cumva paharul lor este prea plin şi viaţa nu l-a deşertat prin greutăţi. Dar abordând această temă cu cei prietenoşi, care nu dispreţuiesc, dar care oferă şansa de a se afla în relaţii cu dispreţuitorii, le poţi strecura învăţătura pe care ar putea doar ei, cei care oferă admiraţie celorlalţi, să le-o ofere prin exemplu personal. Este o strategie care dă întotdeauna rezultate, dar în timp. Important este să avem răbdare şi să nu ne schimbăm atitudinea, influenţaţi de atitudinea nesatisfăcătoare a celor care au nevoie de înţelegere şi respect.

Pentru că preţuirea este de fapt respect. Numai arătând respect putem să ajungem la sufletul celor care dispreţuiesc...

Trebuie să înţelegem că dispreţul nu este o strategie, că cei care se cred în putere, şi lovesc – grosier sau subtil – în semenii lor nu trebuiesc dispreţuiţi. Cu dispreţul nostru nu facem decât să întărim dispreţul lor. Ei au cert un punct de lumină în ei – uneori mai mare decât am crede... alteori mai mic, dar existent, cert ! – şi acela trebuie să fie întărit. Aşadar cu astfel de oameni doar înţelegându-i şi dorindu-le clar ridicarea, cu speranţă fără şovăire, se poate trăi. Poţi să nu vezi rezultatul cu asemenea oameni, dar le foloseşte cu siguranţă: un strop de la noi, un strop de la alţii – se ajunge la o masă critică de conştientizare care să aducă propria simţire a omeniei şi respectului de sine şi de ceilalţi în mijlocul cărora trăiesc.

De remarcat faptul că, oricât aş gândi o strategie de ajutor, nu rămân la strategie, ci doar îmi lămuresc cu cine pot discuta mai profund şi cu cine pot discuta mai puţine lucruri. Iar aceasta este o formă de respect faţă de cei din jurul meu – le respect dorinţele şi neputinţele deopotrivă. Important este să nu ne delimităm, distanţăm de nimeni, chiar dacă ne trezim influenţaţi subconştient, fără să ne dorim, de asemenea sentimente care irump uneori la suprafaţă, prin comportamentul nostru – în conştient, mirându-ne de unde au venit asemenea manifestări pe care nu le apreciem: şi care ne determină la un moment dat să ajungem să ne dispreţuim pe noi înşine... Influenţarea noastră reciprocă este bună, căci ea este o formă de conştientizare a celor cu care ne confruntăm în această lume, şi conduce la formarea unor înţelegeri şi a unor strategii de păstrare a propriei atitudini de viaţă, consolidându-se chiar prin lupta-munca interioară de a ne păstra în propria atitudine curată.

PÂNĂ LA URMĂ ESTE VORBA DESPRE A AVEA CREDINŢĂ ÎN OAMENI, LA FEL CUM AVEM CREDINŢĂ ÎN DUMNEZEU... Să credem în eternitatea învăţăturilor, în infinitul timp pe care îl avem la dispoziţie şi în universalitatea spiritelor de pretutindeni...
Doar că uităm deseori acest lucru...

duminică, 11 decembrie 2011

PINK MONDAYS: 12.decembrie.2011

MUNTELE...
A venit vremea poveştilor!...
Azi o să vă spun o poveste frumoasă (cred, sper eu!!) despre munţi.
Despre oamenii străvechi şi despre munţii lor...
video



Viaţa noastră spirituală poate fi asemănată unui munte, pe care urcăm clipă de clipă. Şi fiecare vârf atins este experienţă acumulată la suma tuturor vârfurilor atinse în eternitatea vieţii noastre de spirit întrupat.

Munţii nu au fost întotdeauna călătoriţi de toţi oamenii: se năşteau şi trăiau în munţi doar oameni cu spirite înaintate, cu experienţă multă, în special în domeniul adaptărilor de la un fel de viaţă la altul, spirite întrupate pe Pământ în locuitori ai pădurilor: pădureni.
De fapt populaţiile umane au cunoscut două feluri de astfel de oameni foarte experimentaţi: pădurenii şi muntenii. Cei mai avansaţi dintre pădureni erau locuitori şi ai pădurilor, şi ai munţilor. Oamenii nu le călcau hotarele nu de frica animalelor – care nu erau de loc atât de agresive cum sunt în zilele noastre, căci şi oamenii erau deosebit de calmi, cu suflete iubitoare, păstrători ai vieţii de pretutindeni. Cauza consta în faptul că omul se simţea obligat de cunoaşterea şi activitatea sa curentă să proceseze simultan totalitatea informaţiilor venite către sine din mediul planetar, prin energiile vehiculate peste tot: de la, şi către multitudinea vieţuitoarelor planetare – vegetale şi animale deopotrivă; în acelaşi timp, fiecare om avea de aplicat şi învăţăturile anterioare, de o complexitate uriaşă, incredibilă aproape pentru noi, azi. O parte din populaţia lumii putea să trăiască în acest mod deosebit de complex, în mijlocul pădurilor şi pe crestele munţilor, însă majoritatea oamenilor trăiau la şes şi înafara pădurilor, drept pentru care aşezările umane se constituiau numai în astfel de condiţii la începuturile lor.
Schimbarea a venit numai după o perioadă îndelungată de timp, necesar adaptării populaţiilor spirituale de pretutindeni la viaţa pământeană. Mai precis, după realizarea tuturor aplicaţiilor de creaţie materială mentală, specifică Pământului, specifică momentului de evoluţie al spiritelor umane într-un loc cum este Pământul. Abia după ce toate aceste aplicaţii s-au finalizat pentru toate populaţiile umane de pe Pământ – pentru fiecare om după experienţa şi puterea personală, abia în acel moment oamenii au putut să se apropie de păduri şi de munţi.
Iar munţii erau deja pregătiţi pentru sosirea oamenilor...
Azi ne închipuim că o astfel de „pregătire” constă în construcţia de şosele, cabane, indicatoare rutiere, poduri, din loc în loc refugii cu câte ceva de cumpărat...
Pregătirea munţilor, după necesităţile oamenilor şi ale tuturor vieţuitoarelor pământene în acel moment, după metodele mentale străvechi, sunt de fapt rădăcina intuită după necesităţile omeneşti normale din toate timpurile, cu cele specifice ale puterilor omeneşti ale timpului. Omul străvechi cercetase bine deja planeta, având disponibilitatea corpului său fizic de a se deplasa pe verticală şi pe orizontală – doar prin concentrarea atenţiei sale spre activitatea pe care o necesita. Deplasarea se putea face mult mai rapid decât azi, prin mersul plutit la suprafaţa pământului sau apelor, căci omul avea sistemul corporal fluidic extrem de dezvoltat, sistem care susţine corpul fizic: pe vibraţie personală foarte înaltă, vibraţia medie stelar-planetară fiind atunci la rândul ei deosebit de înaltă.
Însă dacă omul avea nevoie să circule pe distanţe foarte mari şi rapid, el folosea nave proprii de forma unei carcase protectoare, pentru a evita contactul său cu praful planetar şi pentru a evita impactul microorganismelor din aer cu complexitatea corpului fizic omenesc. Nu era o navă realizată şi propulsată tehnologic, nu folosea nici un fel de combustibil – fie el şi atomic – căci obiectul în sine era realizat prin compactizarea fluxurilor de materii şi energii din aerul planetar, iar deplasarea se realiza prin forţa spiritului, prin concentrarea sa în spaţiul de înaintare, la fel ca orice altă vieţuitoare care se poate deplasa astfel. Nava avea toate caracteristicile unui obiect care trebuie să străbată aerul, facilitând strecurarea sa prin păturile de aer planetar, precum şi o suprafaţă asemănătoare sticlei, neporoasă, formată din straturi special compactizate de materii eterice şi pământoase. Numai în acest fel omul se putea declara mulţumit de ceea ce îşi propunea întotdeauna: să îmbine necesităţile sale cu dragostea sa ancestrală de a proteja lumea micilor vietăţi de pretutindeni. Era foarte conştient de toate cele pe care le primea din partea fraţilor săi planetari, care îi ofereau miracolul unei vieţi atât de pline pe această planetă – ca peste tot, de altfel, în universul evoluţiilor lor.
Dar omul avea nevoie să cunoască încă şi mai profund viaţa de pretutindeni: din pădurile şi de pe munţii planetei.
Şi ajutătorii care trăiseră mereu în vârful munţilor, între crestele lor, pregătiseră munţii pentru ei: din loc în loc se vedeau – cu ochii trupului şi cu cei ai minţii deopotrivă – culoare eterice care şerpuiau blând de la poalele munţilor către vârfurile lor. Formate pe nivele de vibraţie stabilite în funcţie de vibraţiile locurilor străbătute, culoarele puteau fi folosite de oamenii din văi, protejându-i şi pe ei de vâltorile energiilor pământurilor, şi vieţuitoarele care astfel apropae că nu mai simţeau prezenţa călătorilor.
Atunci când oamenii şi vieţuitoarele acestor locuri s-au adaptat treptat prezenţei lor reciproce, oamenii au subţiat încet-încet culoarele – până la dematerializarea lor completă. După care, tot treptat, nu au mai folosit rute speciale, ci au putut străbate orice forme de relief. În orice direcţii.
Dar lumea călătorea în acest fel numai atunci când avea nevoie de cercetare şi când bioritmul mediului local făcea posibile asemenea călătorii: individuale, tăcute, pline de dragoste pentru întreaga viaţă planetară...

Muntele este azi greu de urcat: şi fără frică de animale, şi cu corpurile noastre de multe ori lipsite de putere. Asemănăm muntele cu viaţa grea pe care o avem uneori, cu greutatea de a ne păstra spiritualitatea cea mai înaltă în mijlocul unei lumi ce pare că şi-a pierdut de tot valorile morale şi creatoare cele mai înalte şi subtile.

Eu vă doresc să urcaţi cu curaj toţi munţii vieţii voastre, cu încrederea că, de undeva, neştiuţi dar ştiindu-ne bine neputinţele, ajutători minunaţi ne pregătesc deja drumurile către înălţimi, ni le veghează cu drag, se bucură din tot sufletul lor mai ales când ne văd luând totul în viaţă cu curaj, cu demnitate, cu drag de toţi şi de toate...

sâmbătă, 10 decembrie 2011

JAPONEZII...

...mi-am lăsat sufletul să se încânte citind articolul cu adresa de mai jos...
http://www.jurnalul.ro/externe/japonezii-au-returnat-echivalentul-a-78-de-milioane-de-dolari-bani-gasiti-in-portofelele-care-s-au-recuperat-dupa-tsunami-591475.htm

...Şi poporul nostru ar fi putut evolua în acest fel. Sunt regiuni întregi în ţară unde lucrurile stau tot aşa, dar sunt şi mulţi oameni care le spun celor drepţi: „Prost ai fost!”...şi omului drept, corect, cinstit, îi pare rău – influenţat nu numai de cel din faţă, dar şi de radiaţia unei atitudini de acelaşi fel din toată lumea... Vorba ce i s-a adresat cu dispreţ este doar vârful aisbergului, un vârf care loveşte cu furie, distrugând „Titanicul” sufletului său curat şi bun...
Şi aşa ceva se întâmplă în fiecare zi în ţara noastră...

Ne gândim oare vreodată că omul bun nu este nici prost, nici fraier??!!...
Suntem oare dispuşi să ridicăm cu demnitate capul şi să spunem zâmbind îngăduitor că e bine ceea ce facem fiind în felul nostru bun şi corect??!!...

Ceea ce fac eu – după ani de zile în care am avut aceeaşi deznădejde în diferite momente, cu diferite ocazii ale vieţii, mai cu seama la munca pentru care nu am aşteptat răsplată mai mult decât mi se oferea în mod curent, a fost să ridic ochii şi să privesc cu curaj în ochii celuilalt, spunând că atâta timp cât voi trăi, să-mi dea Dumnezeu putere să gândesc şi să acţionez ca mine, şi încă mult mai frumos dacă s-ar putea, decât am putut până atunci... Cel care, de cele mai multe ori, a plecat capul cu resturi de ruşine prin „colţurile” adunate de prin valea sufletului său – nu am fost eu, şi m-am bucurat de acest lucru!! Mi-am păstrat vorba bună, demnitatea, şi nu mi-a părut rău.
Şi încurajez pe toată lumea să facă acest lucru, căci numai în acest fel, susţinându-ne gândul cel bun, cel drept, cel curat, radiem în jurul nostru cuminţenie: adică moderaţie, modestie, spirit de într-ajutorare reciprocă. Adică să ajutăm şi să ne lăsăm ajutaţi în acelaşi timp, atunci când am încercat tot ceea ce am putut face personal şi mai avem avem nevoie de ajutor pentru a merge mai departe, pentru o adevărată ascensiune a spiritului uman în manifestarea noastră terestră...
Mai mult decât atât: mulţi, poate chiar toţi cei care citiţi aceste rânduri, chiar dacă toate acestea vi se par cunoscute – normal ! – şi puneţi în aplicare asemenea rânduri (şi nu numai: orice lucruri bune pe care ştim că le aplicăm, indiferent de unde vin ele), citiţi-le cu atitudine de acceptare fără plictiseală, căci radiem în jurul nostru tot atitudini de acest fel: dacă nu primim – radiem atitudine de nepăsare, de suficienţă, de respingere care în sufletele altora se asociază instantaneu cu dispreţul, agresivitatea, imoralitatea.
Dacă primim, şi în mintea noastră, şi în mintea altora se asociază ideea că facem ceva bun, că ne bucurăm că mai fac şi alţii la fel, radiem exact acest lucru, alături de înţelegerea că din ce în ce mai mulţi oameni merg – şi vor merge mai departe pe acelaşi drum bun...
Da, noi construim, LA PROPRIU, aici, acum, lumea în care trăim –construim acest loc, acest spirit uman, pe fundalul cunoaşterii multor altor lucruri, locuri, feluri de întrupaţi – întreg universul, alte universuri... În primul rând ne creăm umanismul cu hotărâre şi demnitate – înainte de a dori să scăpăm de Pământ şi de semenii noştri urâţi la suflet...

... Oare spiritele lor nu se bazează pe sprijinul nostru, fie chiar şi dispreţuindu-ne temporar??!!...

În acest fel deschidem „porţi” (metaforic vorbind) către sufletele semenilor noştri şi nu ar trebui să ne lăsăm influenţaţi că nu suntem răsplătiţi măcar cu atitudine prietenoasă. Unii pot – alţii nu... Gândul concret şi bun, că noi chiar ajutăm la crearea redeschiderii umanismului creator în sufletul semenilor noştri să ne încredinţeze să acceptăm cu modestie că toate ne sunt DEJA CREATE ŞI MEREU ÎN CURS DE REMODELARE după necesităţile evoluţiilor noastre, pe care numai marii creatori şi coordonatori ai evoluţiilor noastre au puterea să le creeze şi să le ofere impulsurile de modificare necesare nu numai nouă, oamenilor, ci şi tuturor vieţuitoarelor planetare. Pe care le uităm noi, oamenii, de cele mai multe ori...
În asemenea conjunctură planetară, noi trebuie să ne străduim să ne armonizăm cu schimbările despre care auzim – unii dintre noi chiar le putem vedea, dacă ne direcţionăm atenţia mai puţin către cele din care se pot scoate bani şi mai mult către cunoaşterea pe care o putem oferi şi celorlalţi semeni: care aşteaptă multe din partea celor care îi pot ajuta, în orice fel !! Toată lumea simte acum, toată lumea are intuiţii în momentele de vârf vibraţional al locului de trai curent, de vârf biologic personal, corporal. Înafara momentelor de vârf, când observăm curgeri cu totul speciale ale conştiinţei noastre, să căutăm să ni le extindem: adică – prin căutare efectivă a regăsirii percepţiilor estompate după trecerea vârfurilor de activitate ale tuturor corpurilor noastre. Şi vom reuşi, cu siguranţă!!
Încercând să facem acest lucru, nu numai că împulsionăm activitatea corpurilor noastre, dar extindem totodată ceea ce am numit percepţia sferică şi radiem totodată celor din jurul nostru aceeaşi încercare – indiferent dacă la început este mai mult sau mai puţin accentuată, mai mult sau mai puţin conştientă.
În acest fel devenim treptat, la modul concret, co-creatori: nu neapărat ai unor mari structuri universice – dar intrăm în învăţături şi rămânem, în spaţii de orice fel de vibraţii, elevii celor care doresc să devenim şi noi asemenea lor, mari creatori ai celor mai puternice şi mai subtile lucruri structuri ale universurilor.
Învăţăm să devenim creatori de atitudini, creatori şi formatori ai marilor armonii umane şi planetare care ne sunt necesare tuturor, formatoare de drumuri ale evoluţiilor noastre. Învăţăm astfel că orice mare creator şi coordonator de evoluţii a trecut prin etapele prin care trecem şi noi acum şi, dacă ştie să creeze material şi energetic până în inima universurilor, ei ştiu să facă în egală măsură toate lucrurile „mărunte”, care pe noi acum ne plictisesc, dar peste care ei nu trec nicidecum. Avem – de altfel – un bun exemplu prin viaţa lui Iisus – atât cât o cunoaştem, dar ea este o operă în care tot ceea ce este omenesc se îmbină splendid cu tot ceea ce este ceresc. Şi nu numai...
Aş zice că, de undeva, El ne spune permanent: „Curaj!... Succes!!”
Suntem pe drumul lui Homo Pantocrator, am mai discutat despre acest lucru, cu drag, pe undeva pe aici.
Drumul acesta trece negreşit prin momentele în care ne dovedim personal că nu ne pare câtuşi de puţin rău că suntem cinstiţi, corecţi, modeşti, iubitori !!!

luni, 5 decembrie 2011

PINK MONDAYS: 5.decembrie.2011

Dragii mei!
Cu ocazia sărbătorii lui Moş Nicolae, vă doresc să nu vă pierdeţi ... sau să vă regăsiţi sufletul de copil încântat de darurile Cerului şi Pământului deopotrivă!!
Vă doresc multă sănătate, vă doresc găsirea, şi mereu regăsirea fericirii aceleia interioare care poate irumpe în lumea uneori atât de tristă din jurul nostru ...penru a o înflori, şi a învăţa şi pe alţii s-o înflorească cu florile sufletelor noastre mereu împletite şi înălţate !!!
Vă doresc poftă de viaţă, dorinţă de cinstire a lumii, de demnitate, de corectitudine, de decenţă, de modestie, de echilibru comportamental...
Şi dorinţă eternă de progres, de înălţare spirituală... căci Sfântul Nicolae, sfântul cu Cartea în mână, ne îndrumă pe cărările prea puţin bănuite de mulţi dintre noi, pentru a cunoaşte opera de măiastră artă a universului nostru, pe care Dumnezeu ne-o oferă cu atât bunătate, cu atâta generozitate... din care să învăţăm şi noi, la rândul nostru !!!

Vă doresc să aveţi bucurie de viaţă, de dor şi de drag de lume şi să o daţi tuturor, indiferent de clătinările noastre omeneşti şi ale altora... Să ne sprijinim reciproc, să sprijinim lumea, să împlinim toate cele pe care ni le-am promis la venirea pe Pământ !! Să facem raiul aici, în viaţa noastră de acum, pentru a ridica la nivelul raiului ceresc fiecare clipă a nemuririi de pretutindeni!!

Cu mult drag, cu toată inima, din tot sufletul, Cristiana

video

(P.S.: Scuuuuze pentru întârziere!!! :)) !!!)

vineri, 2 decembrie 2011

OMULE, ADU-ŢI AMINTE CINE EŞTI !!

MOTTO: LUMEA SE VA SCHIMBA PRIN ADUCERE AMINTE, NU PRIN ALTCEVA.
Desigur… dacă vrem să credem altceva, până la proba contrarie, fiecare crede ce poate, ce doreşte...

Multe scrieri actuale arată că unii oameni ştiu că avem o sarcină deosebit de importantă: nu numai pentru noi înşine, ci pentru întreaga omenire.
Deseori citim în comunicările astrale primite de alţii că trebuie să ne aducem aminte cine suntem - fiecare dintre noi în parte, şi întreaga omenire la un loc. Întuiţia ne spune să luăm acest lucru în considerare. Dar în comentariile frecvente de pe forumuri, facebook, siteuri şi bloguri apare de cele mai multe ori o formă generală de preluare a celor comunicate sub forma: „Totul este simplu! Nu avem decât să ne aducem aminte cine suntem!"
Este o idee foarte profundă, însă nimeni nu mi-a putut răspunde întrebării: „Dar ştii ce înseamnă asta? Din ce punct de vedere şi unde, cum să căutăm să descoperim acest lucru?"
Mai mult decât că suntem spirit, şi nu corpul pe care ni-l cunoaştem, de regulă oamenii nu ştiu să răspundă. Este foarte bine, foarte bun acest lucru, foarte real şi foarte concret. Dar nu este suficient, în acest moment planetar.
Unii se gândesc la reîncarnare şi la atlanţi - dar alţii nici nu vor să se gândească mai mult la aşa ceva, crezând că de la atlanţi ni se trage păcatul fundamental, de unde am „decăzut" din viaţa fără de muncă, viaţa ca o plimbare prin grădina unui rai pierdut... "Păcatul" prin care am fi decăzut s-ar lega astfel de faptul că omul a început să gândească…
Câţiva s-ar gândi la alte locuri din univers, de unde am venit cândva pe Pământ şi unde ne vom întoarce în curând.
Încă şi mai puţini se gândesc că aceasta este o informaţie despre care ştim aici, acum, pe Pământul pe care trăim, pentru că avem nevoie şi noi, şi generaţiile care se împletesc azi pe Pământ, să aflăm şi să punem în practică. Avem multe informaţii, dar ele sunt ori incorecte, ori nu sunt puse cap la cap, înşiruite logic şi apoi, cu gândirea astfel structurată - să punem totul în practică.

ÎNDRUMĂRI ALE AJUTĂTORILOR NOŞTRI ASTRALI:
Lumea este în schimbare permanentă, aşa cum ştim deja: schimbările, aflarea derulărilor lor, aflarea efectelor lor asupra noastră ar trebui să ne conducă la conştientizarea înaltelor forme de manifestare pe care le-am avut cândva, chiar aici, pe Pământ: nu numai altundeva, ci chiar aici, şi nu mai mult decât cam până acum 8 - 9.000 de ani, cu rămăşiţe largi pe toate continentele până acum 4 - 5.000 de ani, iar ultimele forme străvechi dăinuind insular în mijlocul unor popoare până aproape de anul 500 d.Ch.
Întoarcerea treptată la ceea ce a fost ca societate generală, până puţin după ultima glaciaţiune, va avea loc prin aducerea aminte a celor străvechi şi străduinţa rapidă a omului de a-şi atinge vechile valori, vechile calităţi umane, pierdute în lupta pentru supravieţuire în cadrul relaţiilor interumane, în vremuri de grea vieţuire împreună. Omul îşi va aduce aminte că este un creator conştient înaintat, păstrător al vieţii pe Pământ, iubitor dintotdeauna al tuturor vieţuitoarelor, al planetei şi stelei care o guvernează, al planetelor surori care ajută şi ele Pământul, tot aşa cum Pământul la rândul său le ajută şi el...
Omul îşi va aminti că orice făcea în trecut era un lucru de înaltă calitate, făcut de el însuşi şi fără să impună altuia să facă ceva pentru sine. Îşi va aminti că vorbea puţin şi gândea mult, în special la felul în care poate căuta să realizeze, pentru el şi pentru familia sa, lucruri puţine - dar de calitate căutată mereu să fie înaintată. Şi astfel să meargă cu nădejde pe drumul său, ştiind bine - şi fără nici un fel de disperare - că omul nu poate ajunge dintr-o dată la limitele superioare, la maximul de experienţă care poate fi atinsă într-o regiune a universului, într-un anumit punct (planetă) universic. Că pentru aşa ceva este necesară trăire repetată, pentru remodelarea permanent înălţată a tuturor manifestărilor sale.
Omul ştia bine cum calitatea execuţiei materiale, căutată spre mărirea durabilităţii şi spre multifuncţionalitate, se poate obţine numai prin cercetare personală şi schimb de experienţă între oameni. Astfel încât, calitatea vieţii protejată şi ajutată de propria creaţie materială, se susţine, se aprofundează şi se îmbogăţeşte prin experienţa împărtăşită: împărţită altruist şi preluată cu înţelepciunea adaptării noutăţilor la experienţa proprie - şi invers - cu oferirea rezultatelor celor care au oferit informaţiile, învăţăturile şi aplicaţiile.
Bucuria cunoaşterii, a întreţinerii relaţiilor interumane, a folosirii metodelor şi aplicaţiilor, precum şi a rezultatelor lucrărilor astfel executate, bucuria împlinirii vieţii sub puterea spiritualităţii celei mai fecunde - iată canalele de trăire ale oamenilor care am fost şi despre care trebuie să ne amintim că noi înşine putem fi în continuare. Să ne amintim şi să nu mai uităm.
Şi să nu mai credem că numai noi, cei care ne amintim mai repedeacum, astfel, am fost singurii oameni buni: căci asemenea manifestări au avut absolut toţi oamenii, toate spiritele umane întrupate pe Pământ. Diferenţa între spirite constă experienţa lor generală - în ceea ce pot face şi ceea ce nu pot face atât la nivele de vibraţie planetară foarte înaltă, cât şi la nivele de vibraţie planetară joasă.
Acum suntem întrupaţi la nivele de vibraţie planetară foarte joasă. Am traversat o perioadă grea, în care am conştientizat cu toţii - şi o mai facem şi azi - cât de bine sau cât de puţin bine suntem obişnuiţi să ne adaptăm nu numai unor condiţii planetare grele: furtuni, cutremure, arşiţă sau ploi torenţiale, animale sălbatice, meteoriţi veniţi din cosmos, dar şi neputinţele semenilor noştri - spirite cu experienţă foarte puţină sau chiar lipsiţi de experienţa trăirilor umane echilibrate în asemenea condiţii de trai.
Să mai acceptăm că i-am înţeles bine pe aceşti începători odată, de mult, în vremurile când conştientizam împreună trecutul încă şi mai îndepărtat, prezentul de atunci şi viitorul acelui prezent (ceea ce trăim acum): cei mai puţin pricepuţi ştiau bine ce înseamnă pe Pământ o asemenea experienţă grea, foarte tristă atunci pentru ei - tristă acum pentru noi... Dar şi noi, cei care înţelegem azi lucrurile aşa cum sunt, am trecut prin asemenea etape de învăţătură şi am fost ajutaţi, la rândul nostru, aşa cum ajutăm şi noi pe alţii acum: să-şi conştientizeze tarele comportamentale, lipsa de acceptare a muncii fizice, a aplecării către răbdarea de a o învăţa în toate subtilităţile sale, către omenia organizatorilor de a crea măcar condiţii decente de trai şi muncă celor pe care îi conduc.
Este prima şi ultima oară când aceştia vor avea o asemenea atitudine depărtată de omenie - de bun simţ, moralitate, corectitudine, aplecare spre muncă şi relaţii decente cu cei din jur.
Noi înşine putem să ne amintim că manifestări de înaltă calitate spirituală - şi nu treburi făcute de mântuială, nu relaţii de indiferenţă, de obligativitate impusă altora, de dispreţ şi agresiuni de la cele mai subtile la cele mai grosiere - am fost, şi suntem în stare să oferim lumii ca manifestări permanente, indiferent cât de grele ar fi condiţiile noastre de trai curent...
Aşadar, să nu mai agresăm, să nu mai dispreţuim, în faţă şi în spate deopotrivă, în aglomeraţie sau privind acasă la PC, TV, oameni care nu se ridică la nivelul standardelor noastre spirituale, pe care de altfel nu suntem întotdeauna atenţi noi înşine să ni le oferim şi să le oferim lumii. Să le spunem celor care nu ating omenia, în gândul nostru - şi să ne spunem nouă înşine, în loc să ne acuzăm şi să acuzăm pe alţii: „AMINTEŞTE-ŢI CINE EŞTI !!"...
Să nu mai dispreţuim ceea ce nu aprobăm - căci suntem radianţi şi răspândim în jur numai dispreţ, neacceptare, dezaprobare, mirare acuzatoare...
Să ne aducem aminte şi să credem că lumea aceasta a fost făcută de oameni cu un suflet uluitor de iubitor, de frumos!!! Şi să ne spunem şi nouă, în egală măsură ca şi altora:
„Trebuie să-mi aduc aminte ce om bun şi priceput am fost şi să nu mai fac ceea ce am prins din zbor într-o lume nesigură, plină de frici şi durere..."
Ar trebui să înţelegem că au existat întotdeauna oameni care şi-au ascultat intuiţiile, luptând din greu, şi biruind influenţele grele din jurul lor…
Ar trebui să ne umplem sufletele de compasiune pentru cei care au uitat complet, părând a nu fi fost niciodată oameni buni, pricepuţi, iubitori, înţelegători, suflete înălţate şi deschise mereu în acele timpuri favorabile oricui: către învăţătură, cunoaştere, bucurie de viaţă, protejând viaţa, tot ceea ce îi înconjurau…
Lor să le spunem în gând - dacă nu se poate altfel, prin vorbă - dacă se poate astfel, cu înţelegere faţă de puterea noastră radiantă şi faţă de fondul lor suprem înălţat:
„Omule, adu-ţi aminte ce om priceput şi cunoscător, bun la suflet şi iubitor ai fost, cât de mult bine ai făcut cândva semenilor tăi !!"

joi, 1 decembrie 2011

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA !!


Când spun "La mulţi ani, România!!" mă gândesc în primul rând la toţi oamenii buni, cinstiţi, modeşti, lucrători în orice direcţie, cu mâna sau cu mintea, oameni care astfel pot să impulsioneze pe cei din jurul lor să muncească, să lupte cu apucăturile animalice, cu ignoranţa, răutatea, agresivitatea din întreaga lume...
Acesta vreau să-mi fie mesajul de azi către toţi românii !!
Cu mult drag, de ţară şi de oamenii ei,
Cristiana

luni, 28 noiembrie 2011

PINK MONDAYS: 29.noiembrie.2011

Se spune că strămoşii noştri nu şi-au putut imagina unde am ajuns noi azi...
‎...azi trăim într-o vreme pe care strămoşii noştri şi-o imaginau corect. Adică: şi cum ar fi trebuit să fie, şi ceea ce s-a petrecut pentru că oamenii au trebuit să-şi ştie neputinţele - în primul rând.
Cândva vom face şi ce ar fi trebuit să fie: când va veni timpul....

video



De fapt încă de acum 1500 ani ar fi trebuit să ajungem aşa cum sunt prezentate lucrurile în acest film - dacă credem sau nu asta e totuna, şi ne vom da cândva seama de acest lucru... Dacă preoţii egipteni ar fi conştientizat răul pe care l-au răspândit cu mintea lor în lume (a se vedea lupta lui Moise pentru a-şi scăpa poporul de sub jugul lor neînvăţător), dacă imperiul roman ar fi construit fără să distrugă, dacă biserica ar fi fost constructivă şi ar fi protejat întrutotul viaţa  - ca pe artele pe care le susţinea... de acolo toate toate ar fi avut alt curs.
Dar suntem aici pentru a trăi ŞI un astfel de curs, pentru a ne da seama şi ce nu putem - şi ce putem face în condiţiile în care cândva nu am putut să ne desfăşurăm puterile ...
Vă îmbrăţişez cu mult drag şi vă doresc o săptămână frumoasă, bogată în realizări!!!

duminică, 20 noiembrie 2011

PINK MONDAYS: 21.NOIEMBRIE.2011

Viaţa noastră ca un duet... Nu numai cu partenerii dragi de viaţă, ci şi cu toate cele care ne înconjoară...
Dacă am reuşi să ne armonizăm cu ritmurile zilnice planetare - fiecare clipă a vieţii noastre ni s-ar părea uşoară, plăcută, prilej de bucurie, bunătate, echilibru, fericire !!
Şi numai astfel viaţa ni s-ar oferi în toată măreţia ei !! Şi noi ne-am putea dărui ei cu toată încrederea!!!
Să ne împletim şi noi visările cu zborul plin de siguranţă şi avânt ale acestor doi adevăraţi artişti !!!
Vizionare plăcută !!!
video
Vă doresc o săptămână frumoasă, bogată în simţiri şi sentimente frumoase !!!
Cu mult drag, Cristiana

miercuri, 16 noiembrie 2011

VIAŢA TRĂITĂ CA O MEDITAŢIE (4): CÂTEVA PRECIZĂRI

Am numit această serie de articole astfel – adică: o viaţă liniştită, senină – dar atentă, lucrativă şi socializând ca o rază de lumină care pătrunde în sufletele semenilor noştri, chiar şi atunci când trebuie să fim severi. Severi – dar nu agresivi, răi.
De remarcat, în trecere, că meditaţia nu ar trebui să fie numai o relaxare fără obiect de studiu, ceea ce mulţi oameni uită sau, mai nou, se crede că nu avem nevoie de cunoaştere, dacă tot am aflat că noi cunoaştem de felul nostru, e suficient să acceptăm acest lucru şi să nu mai cercetăm – ci doar să ne ţinem la curent în general cu lumea, pentru ca rostul nostru pe Pământ să fie deja împlinit… fiecare dintre noi are sarcina sa de destin, precum şi datoria faţă de el însuşi să se impulsioneze la lucru spiritual şi să ofere semenilor săi care evoluează asemănător: efectele, rezultatele lucrului său.

Foarte mulţi oameni folosesc meditaţia pentru alungarea gândurilor, pentru golirea de gânduri, fără să ştim că alungarea gândurilor nu este un ţel în sine, ci:
– întreruperea gândurilor curente, frământărilor pentru anumite aspecte ale vieţii curente; atunci când este cazul – lăsarea intenţionată a gândurilor să curgă în analiză: când înţelegem că frământarea cu care sunt obişnuiţi oamenii azi nu este decât o sumă a oscilaţiilor în lipsa obişnuirii cu analiza disponibilităţilor personale şi a facilităţilor din mediu pentru rezolvarea situaţiilor. Odată clarificată, înţeleasă bine o astfel de rădăcină, ne vom obişnui să gândim sintetic toate disponibilităţile şi facilităţile pe care le avem la îndemână sau se profilează să apară în timp util; putem planifica operaţiunile şi apoi să aşteptăm derularea evenimentelor, cu deschidere personală asupra situaţiilor neprevăzute, cu încredere şi fără frică asupra celor care ne depăşesc – dar din care avem multe de învăţat, de adaptat din experienţa noastre anterioară. Şi nu în ultimul rând să fim deschişi în faţa ajutorului dumnezeiesc, care ne vine atât din partea entităţilor ajutătoare, cât şi din partea oamenilor care participă, cu experienţa lor spirituală, la acelaşi eveniment. Care – foarte multă atenţie la acest aspect !! – au rolul momentan de a ne trage mai sus sau chiar mai jos, căci evenimentul la care participăm nu întotdeauna se rezolvă prin manifestări foarte înalte: însă atitudinea faţă de participanţi să fie de înaltă ţinută morală şi participarea de cea mai bună calificare, punând exact cele potrivite în locurile potrivite. Acceptându-le pe toate şi făcându-ne astfel acceptaţi de societate în ansamblul ei;
– cu timpul întreruperea gândurilor prin voinţa proprie determină uşurinţa mutării lor de la o clipă la alta de la un subiect către alt subiect, conducând la o gândire echilibrată spre unul sau altul dintre ţelurile înţelegerii realităţii noastre. Se formează şi se consolidează astfel un fond de liniştire profundă, în care începem să înţelegem că el este – de loc paradoxal – alimentat de aducerile în faţă a nemulţumirilor actuale din societate, de neînţelegerile şi nemulţumirile din situaţii anterioare pline de frământări, întrebări peiorative, dialoguri certăreţe interioare şi exterioare. Este un fel de gol – deşi nu chiar gol, ci doar un segment vibraţional care alimentează cele de vibraţie mai mică, iar omul astfel înţelegător trebuie să le accepte şi să le sublimeze: să le accepte ca fiind ale semenilor, ale oamenilor, ale altor vieţuitoare planetare, că sunt etape peste care nu mai poate să se amestece, înţelegându-le rolul pe scara înaintărilor, înălţărilor… Se înţeleg astfel ceea ce se numeşte îndeobşte: negativ, malefic, rău, cumplit. Se înţeleg deviaţiile către manipulare şi control, se înţelege rostul lăsării lor în lumea contemporană, pentru ajungerea tuturor, mai devreme sau mai târziu, la înţelegerea manifestărilor semenilor: care ne aduc în faţă propriile vechi manifestări, pe care le-am depăşit cândva, dar care apar fără să vrem, prin amprentare, şi ne determină creşterea infinită a răbdării, înţelegerii, precum şi posibilitatea de a ni le remedia pe loc, apoi de a ajuta şi pe alţii să-şi remedieze atitudinile inflexibile şi distrugătoare.
De asemenea, sunt lucruri încă şi mai apropiate de comportamentul nostru cotidian: se formează înţelegerea rostului amestecului nostru într-o discuţie sau dimpotrivă, ieşirea din discuţii atunci când lumea nu se poate armoniza cu cele ale noastre – dar fără frustrare, fără durerea de a nu fi fost luaţi în seamă, fără să credem că numai atitudinile de “înaltă clasă” sunt importante. Importante sunt toate, căci toate sunt căi de ajungere către cele înalte, iar sărirea peste etape conduce deseori la rupturi şi oboseala de a face faţa acestora conduce la întârzieri în înţelegerea evenimentelor în flux optim.
De aceea cei mai înalţi spirituali ai lumii au trăit chiar în mijlocul oamenilor sau, dacă nu trăiesc în mijlocul lumii, nu rareori pătrund în aglomeraţiile urbane, trăind perioade mai lungi sau mai scurte, după necesităţile pe care numai ei le cunosc.

Aceia dintre noi care îşi stăpânesc şi îşi gestionează gândurile – căci asta este de făcut: să învăţăm să ne gestionăm, să ne gospodărim gândurile – ştiu să-şi gestioneze atitudinile faţă de viaţă, de vieţuitoarele planetare, de semenii lor şi faţă de activităţile lor: ei au ce să facă, ei nu sunt deranjaţi de faptul că o anulare de întâlnire nu a fost comunicată la timp, că un eveniment a dat buzna fără ştire în viaţa lor, că nu li se răspunde la întrebări sau nu li se acceptă răspunsuri. Oameni perfecţi nu sunt pe toate cărările, de aceea chiar şi cei care sunt doar mai înaintaţi pe acest drum, chiar dacă se necăjesc omeneşte, se reechilibrează imediat, înţelegând şi acumulările de amprentări normale din lumea noastră – care trebuiau să se descarce, şi rădăcinile lor, şi necesităţile de analiză ale momentelor cumulate. Şi pentru ei înşişi, şi pentru cei din jur. Iar la momentul oportun, vor comunica semenilor, la nevoie, rezultatele analizelor lor.
Căci ei nu se aruncă imediat să comunice ceea ce au aflat într-o clipă de înţelegere relativă, ci stau liniştiţi un timp, să li se aşeze şi lor cunoaşterile, să perceapă efectele, să vadă chiar modificările apărute. În astfel de situaţii – şi nu numai, bineînţeles – răbdarea cu care am realizat exerciţiile de percepţie sferică, totală, însă la nivelul propriu de înţelegere, îşi oferă din plin roadele.
Şi astfel viaţa în sine se mulează pe obişnuinţa meditaţiei active, progresiste, unde simţirea şi gândirea se împletesc exact acolo unde trebuie şi mai ales exact atât cât trebuie. Pe cât posibil în linişte adevărată, o linişte care nu mai este ceva literar, ci o cucerire reală pentru viaţa omului.

Toate concură la întărirea fondului propriu de liniştire şi la liniştirea mediului de trai: a semenilor şi a câmpului emoţional-astral înconjurător, al societăţii locale, cu trimitere pe termen mai lung către liniştirea societăţii planetare.

Ne punem mereu întrebarea ce putem face pentru lumea în care trăim...
Iată ce putem face... Pur şi simplu să trăim liniştind-o, pe cât putem. Nu este foarte mult pentru un om, dar dacă suntem mai mulţi, ceva se schimbă...
...În linişte sufletească, dar nu necunoaştere... Pe cât posibil să nu alungăm cunoaşterea...

Pe fondul de liniştire astfel obţinut, percepţiile curg fără să fie influenţate de gândurile cotidiene, ceea ce conduce şi la liniştirea mentalului nostru, şi la ordonarea, cuminţirea generală a gândurilor, la înţelegerea felului în care putem să folosim aceeaşi atitudine în cotidian, în orice lucrare, în orice acţiune pe care o derulăm: pentru întreţinerea vieţii, pentru crearea de condiţii pentru propria evoluţie şi a celor din jur.
Putem să facem multe lucruri prin care să realizăm o asemenea trăire. O trăire înţelegătoare, în felul ei ingenuă prin seninătatea ei, prin gingăşie, delicateţe – în deplină cunoştinţă de drum, şi nu prin necunoaştere. Momentele grele pot să provoace impulsivitate şi nervozitate, dar ele trec fără să fie paroxistice şi fără să lase urme în atitudinea prietenoasă faţă de lume – înţelegând în acelaşi timp de ce alţii nu o pot încă avea. Totul se realizează cu răbdare şi cu înţelegere chiar faţă de noi înşine, faţă de propriile noastre neputinţe de a reuşi de la bun început, pentru a putea face acelaşi lucru şi faţă de alţii. Pentru că o gândire şi o smţire avansată trebuie să le includă pe toate şi să găsească un loc decent pentru toate – nicidecum să le excludă, să le arunce, să le distrugă.
Toţi, toate sunt, şi suntem treptele unei scări gigantice, care foloseşte tuturor vieţuitoarelor. Nu rupem o treaptă după ce am păşit pe următoare: ne putem trezi la un moment dat singuri şi neputincioşi, dar şi dacă ne dezechilibrăm putem să cădem şi nu mai are cine să ne sprijine…
Ajungem astfel să discutăm despre gândirea sferică – nu numai acea gândire logic-sferică, care ia în calcul toate variantele posibile de gândire (liniară, analogică, strategii ) sau ceea ce alţii consideră: gândire reunind idei, noţiuni şi imagini – gândirea “prin imagini” care este, dincolo de simplism, altceva decât gândire propriu-zisă. Gândirea sferică se propagă sferic şi astfel nu cunoaşte limitări, ci caută să pună toate cele cunoscute în aceeaşi lumină şi să menţină lumina de-asupra drumului, mereu.

Vom discuta pe larg despre gândirea sferică, după ce am discutat despre simţirea, percepţia sferică.

Iată, aşadar, care este scopul general al acestor “exerciţii”.
De fapt le numim exerciţii doar pentru formarea unui fel de a înţelege întâmpinarea pe care o datorăm la modul practic, direct, concret, a transformărilor pe care creşterea vibraţiei medii planetare o realizează asupra corpurilor noastre.

Creşterea vibraţiei planetare – fenomen care se desfăşoară înafara voinţei şi puterilor omeneşti, oferă astfel spiritelor posibilitatea de a-şi folosi treptat, dar repede, tot mai multe feluri de forţe proprii, pe care şi le ştie foarte bine la nivele înalte de vibraţii planetare, dar prea puţin la nivele de vibraţie planetară scăzută. Ştim să trăim, să ne descurcăm şi în astfel de condiţii – dar trebuie treptat să aducem modul de comportament, atitudinea faţă de viaţă şi creaţie la nivelul celor pe care le avem în vibraţii planetare înalte.

Mai mult, tot ceea ce învăţăm şi consolidăm acum, completat cu cele pe care le vom remodela la nivele din nou crescute, aşa cum adultul îşi corectează conştient atitudinile formate în copilărie, este experienţă proprie de învăţătură şi sprijin pentru alţii, care vor face şi ei la fel, în vremurile care vor veni.
Învăţăm să înţelegem evoluţiile, să acceptăm modificările care sunt de fapt treptele de urcat pe culmi tot mai înalte, rând pe rând, învăţăm să ajutăm cu încredere natura să se desfăşoare asupra noastră, învăţăm să ne lăsăm ajutaţi, pentru a învăţa cum să ajutăm şi noi, la rândul nostru, pe cei care ne vor necesita ajutorul, în evoluţiile noastre comune.
Ceea ce facem noi, ceea ce discutăm acum, aici, nu sunt fenomene unice, nu sunt singulare, nu se petrec pentru prima dată. Nu le creăm noi, oamenii, nu formatăm câmpurile planetei – dar ajutăm prin atitudinea noastră să mergem în ritmul celor care se petrec cu ea: şi pe noi înşine, şi pe cei din jurul nostru. Se fac insule de linişte, de atitudine deschisă, de toleranţă şi respect, care se unesc treptat – dar repede – determinând şi alţi oameni să ajungă la liniştire prin demnitate, respect şi înţelegere. Influenţa de acest fel este largă, dar este bine să ştim că nu oamenii – fie ei oricât de buni – schimbă vibraţia, câmpul planetei, ci ajutorul ne vine din partea coordonatorilor evoluţiilor noştri, numiţi de noi global, în expresie de sinteză, Dumnezeu. Să nu uităm acest lucru, oricât de vechi sunt exprimările, oricât am crede că energia „nouă” este susţinută şi prin exprimări noi... Unele adevăruri sunt şi rămân nepieritoare...
Din apropierea noastră, chiar de pe Pământ, suntem ajutaţi de oamenii străvechi – Moşii i-am numit în studii, numiţi şi Nemuritorii: sunt muritori, dar comparativ cu vieţile noastre trăiesc mult mai mult: unii sunt născuţi înainte de ultima glaciaţiune, trăiesc şi în prezent, alţii s-au născut între timp. Şi ne vor conduce cu dragoste şi respect până la sfârşitul evoluţiilor noastre pământene...

Dacii, geţii, ştiau bine că ceea ce trăim azi se petrece ciclic, în cicluri mai largi sau mai restrânse. Azi le numim altfel, dar ne referim la aceeaşi situaţie.
Care are particularităţi de la o galaxie la alta, de la o stea şi planetă la alta: toate în funcţie de evoluţiile spiritelor întrupate în stelele şi planetele galaxiilor, în biosistemele lor planetare asemănătoare mai mult sau mai puţin celor cunoscute de noi pe Pământ, acum.
Noi înşine am trecut, ca spirite întrupate aici, pe Pământ, în trăiri mult mai complexe decât cele pe care le avem acum, am avut activităţi mult mai complexe decât ceea ce se poate numi activitate omenească – de orice fel, acum. De multe ori comunicările astrale pe care le primim ne încurajează să credem că există multe alte lucruri în univers, chiar dacă noi nu le ştim direct de aici, de pe Pământul timpurilor pe care le trăim acum. Dar ni se aduce aminte prin povestiri scurte, legate de trăirile noastre pe alte meleaguri universice, ce putem să facem, echilibrându-ne faţă de ceea ce alţi semeni ai noştri cred că pot manipula în viaţa şi materia înconjurătoare, chiar câmpurile planetare prin unelte, tehnologii şi chiar influenţare mentală de la distanţă. Între cele două feluri de inspiraţii privind puterile sale, omul simplu învaţă să se echilibreze singur, preţuind în continuare şi purtătorul celest de informaţie, şi cel care face tot felul de activităţi mai mult sau mai puţin morale, pe planetă. Învaţă să facă ceea ce poate, la nivelul celor pe care concret le are în faţa sa, în viaţa sa, zilnic câte puţin, fără să se exalte lipsit de modestie că noi, cei puţin “treziţi” modificăm câmpurile planetei, suntem singurii aducători de bine în mica noastră lume, pentru care toţi ceilalţi ne vor fi recunoscători cândva…
Nu trebuie să stăm decât cu demnitate în strunga vremurilor, făcând ceea ce putem , acceptând deopotrivă că sunt oameni care au sarcini de desfăşurare pe sistem de cunoaştere veche, actuală şi sarcini de revenire în cunoaşterile străvechi. Străbunii noştri aveau puteri deosebite, dar nu se gândeau la lucruri cosmice, deşi le cunoşteau bine – până în inima deasă şi puţin-înţeleasă de noi azi, a universului şi apoi până dincolo de fruntariile lui la polul opus. Dar puterile pe care le aveau le foloseau concret la ridicarea vieţii pământene pe culmile sale de calitate, moralitate, înţelegere şi pregătire pentru vremurile pe care le aveau în faţă.
Şi făceau lucruri foarte importante, fără să se gândească că ar fi unici, ca vremurile ar fi unice, nerepetabile. Ştiau bine de “valurile” vremurilor, cu vălurele lor mici şi liniile ample ca şi dealurile pe care sunt muşuroaie, care merg spre munţii maiestuoşi şi apoi coboară pe plaiurile largi de la poalele lor…
Deocamdată asta ar trebui să facem şi noi, stând drepţi, dar flexibili pe drumul vremurilor...

Astfel, ar trebui să înţelegem că nu numai noi “ştim” sau “facem” sau “trăim pentru prima oară”. Sigur, condiţiile sunt întotdeauna altele, de la o clipă la alta, dar numai pentru că evoluanţii sunt alţii, iar dacă sunt în cea mai mare parte aceleaşi spirite întrupate într-un ciclu de vieţi pe aceeaşi planetă, forţele lor sunt altele de la o perioadă la alta, experienţa este alta şi modul de trăire este altul – de fapt aplicarea experienţei în alte condiţii, spre consolidare şi îmbogăţire.
Însă avem parte de acelaşi fel de raportare la planeta şi la cosmosul care ne ajută permanent. Pe care le putem ajuta, cu conştiinţa noastră de creatori înaintaţi.
Să ştim astfel că nu suntem nicidecum primii şi nu vom fi nicidecum ultimii – ceea ce ar înseamna că după noi alţii nu ar mai putea ajunge la performanţele noastre, în această lume asupra căreia avem impresia, uneori, că am fi stăpâni… unici şi nedrepţi stăpâni…

NU NUMAI COSMOSUL ÎL AVEM DE ÎNŢELES, CI ŞI PROPRIA NOASTRĂ ISTORIE...
În acest context este de discutat şi tendinţa de a crede că un singur popor, o singură populaţie ar sta la baza tuturor civilizaţiilor lumii – dacă se porneşte de la premiza primei creaturi care a făcut primul pas ieşind din animalitate şi căutând locuri propice dezvoltării manifestărilor sale treptat conştientizate. Azi mai multe popoare îşi revendică primul pas şi civilizarea lumii, reminiscenţă din timpurile marilor migraţii, când grupuri din câte un popor migrator porneau la drum prin lume, ştiind că şi alte grupuri făcuseră acelaşi lucru, înaintea lor: migrând pentru a căuta locuri din ce în ce mai bune pentru dezvoltarea proprie şi protejând pământurile şi apele: şi de depopularea locurilor prin îndepărtarea animalelor de aşezările umane, şi de sărăcirea solurilor prin cultivarea celor necesare hranei umane. Vom începe să înţelegem rostul profund al începuturilor migraţiilor umane, înţelegând schimbările prin care şi noi trecem acum: populaţiile mileniului al III-lea Î.Ch. aveau alte percepţii, dar căutau acelaşi lucru – să se armonizeze cu “timpurile” care se schimbau. Mai mult sau mai puţin conştient, omul a simţit întotdeauna orice schimbare a naturii şi a învăţat să-şi folosească experienţa pentru a se adapta, a se armoniza cu tot ce îl înconjoară.
Da, printre multe altele, ar fi necesar azi să înţelegem derularea vieţii populaţiilor umane la începutul milenului III î.Ch.: acesta fiind momentul în care au început de fapt primele valuri mari de migratori către Europa. Şi nu numai – dar acestea ne interesează pe noi, europenii, în mod special.
Migratorii acelor timpuri au pierdut doar într-o oarecare măsură cunoaşterea străveche, din cauza ruperii de teritoriile binecunoscute de ele. Pe de altă parte, ei au preluat mare parte, spre completare şi adaptare, din cunoaşterile tradiţionale ale populaţiilor locale, de pe teritoriile europene: foarte apropiate atunci de cunoaşterile lor de acasă.
Valurile ulterioare de migratori, din mileniul I î.Ch., şi-au găsit asemănări cu populaţiile amestecate din teritoriile nou descoperite de ele, dar cunoaşterile lor nu se mai asemănau în proporţie prea mare cu cele ale populaţiilor întâlnite. “Timpurile” îi obligaseră să se adapteze trăirilor din mers, formând civilizaţii în goana calului, în umbra căruţelor care le ducea avutul, atâta cât rămăsese din el. Purtau şi cele străvechi ale lor, şi adaptările de pe drum, din curiozitate sau din necesitate. Au ajuns la noi ca legende, mituri, poveşti şi istorii. Uneori numite cald şi profund: nemuritoare…

De aceea ar trebui să înţelegem că particularităţile de trăire, exprimare şi obiceiurile populaţiilor din diverse regiuni au şi asemănări, dar şi deosebiri, mai ales de manifestare. Populaţiile migratoare noi – în parte sălbăticite de înstrăinări repetate, au supravieţuit prin caracter agresiv pronunţat şi dorinţa acerbă de a-şi crea propriile aşezări, cu orice preţ, în regiunile cele mai îmbelşugate.
Cu toate că mare parte din civilizaţiile vechi, locale, tradiţionale, şi-au văzut distruse aşezările şi astfel s-au pierdut vestigii ale vieţii lor pe propriile meleaguri, multe semne comune au rămas până azi în moştenirea fiecărui popor în parte. Începem să înţelegem astfel că există elemente comune tuturor populaţiilor – mai ales pe arealul euro-asiatic-mediteranean – şi nu o populaţie sau alta este aceea care a creat şi civilizat alt popor, împrumutând prea puţin sau de loc de la alţii şi impulsionând în schimb doar dezvoltarea altora; arogându-şi astfel merite – acolo unde de fapt au existat, la începutul civilizaţiilor cunoscute azi de noi, mai multe asemănări decât deosebiri în ceea ce priveşte modul de manifestare, trăire, limbaj, reprezentări artistice (pictură, sculptură, arhitectură, decoraţiuni interioare şi exterioare) sau de sunet (incantaţii – variaţii vibraţionale prin sunet pentru menţinerea sănătăţii, pentru ridicarea sau menţinerea vibraţiei corporale generale; muzica instrumentală avea efect general asupra omului şi vieţuitoarelor din mediul aşa-zis “sălbatic”, vegetaţie şi animale deopotrivă). Şi nu numai.
Ceea ce vreau să relev aici, este o gândire care aduce în sfera de discuţie dezvoltarea tuturor populaţiilor lumii, fără deosebire, pornind de la aceleaşi cunoaşteri profunde şi, făcând doar o buclă largă în contemporanul de supravieţuire în condiţii grele de trai, omenirea să revină la cele dinainte, însă întărită din punct de vedere spiritual pe multe planuri. Cu acest prilej, prin folosirea minţii şi a intuiţiilor care aduc elemente ale vieţii omeneşti dinainte de schimbarea survenită după ultima glaciaţiune, omenirea a trebuit să adapteze cele cunoscute şi să preia cunoaşteri noi în drum, prin schimburi de experienţă între membrii comunităţilor, pentru ca însuşi drumul să fie tuturor mai departe, mai uşor.

Un mic exemplu ar aduce poate o clarificare în ceea ce doresc să scriu. România şi Japonia sunt ţări foarte depărtate una de alta şi cu toate acestea, studiind bine activitatea populaţiilor locale, tradiţionale, străvechi: getice de pe teritoriul României şi mai recent, câteva elemente de practică reiki, am ajuns la concluzia unor mari asemănări între ele. Ceea ce însă nu este de loc egal cu a accepta că orientalii i-au învăţat pe geţi cum să folosească energiile şi nici că geţii s-au călătorit şi le-au oferit cunoaşterea lor privind folosirea energiilor cosmic-planetare pentru susţinerea sănătăţii corporale.
Sigur că am studiat elemente de şamanism de tip toltec, tradiţii ale vracilor est-africani, ale insularilor din Pacific, ale maorilor din Australia, ale celţilor înrudiţi atât de puternic cu “indienii” nord-americani şi cu tracii din estul şi sudul Europei. Sau invers – dar este tot la fel…
Finalitatea tuturor tradiţiilor, de pretutindeni, este “trăirea în…”: în fiecare fel de tradiţie a poporului, după ce în trăit în obligativităţi ale regulilor altora. Este regăsirea şi folosirea legăturilor de toate felurile: vitale, emoţionale, mentale, cauzale, la nivelul lor cel mai înalt, din care au pornit cândva, înglobând cu prietenie însă cele ale vecinilor, semenilor la nivel de popor: şi ale popoarelor de pretutindeni.
Am simţit două lucruri în faţa celor care mi-au vorbit despre: trăirea în Reiki, trăirea în Şamanism, Dao, etc.:
1. Orice şcoală bazată pe cunoaşterea energiilor şi influenţelor oricăror vieţuitoare ale planetei, planetei însăşi, stelei care o guvernează, întregului cosmos înconjurător, aşadar orice asemenea şcoală poate urmări ridicarea nivelului spiritual propriu-zis şi, prin oferirea pentru sine drept exemplu, mai mult sau mai puţin urmărit, participarea la ridicarea nivelului spiritual al lumii înconjurătoare.
2. Toate popoarele au o moştenire de acest fel, mai mult sau mai puţin evidenţiată, în funcţie de modul în care au putut să-şi păstreze tradiţionalul, zestrea sa autentică. Multe au fost păcălite referitor la această zestre – aşa cum au stat lucrurile şi cu poporul nostru, dar nu vreau să evidenţiez acest lucru – doar să ştim că a fost o etapă pe care trebuie s-o înţelegem şi să încercăm să o lăsăm în lăcaşul ei, continuând să ne înţelegem forţele proprii, cunoaşterea profundă oglindită în elementul tradiţional cultural: lucruri pe care începem să le conştientizăm acum ca fiind o zestre specială, splendidă, fantastică a străbunilor noştri!!!
Să conştientizăm de asemenea, aşa cum am mai discutat şi cu alte prilejuri, că nu ne cunoaştem propria zestre, de aceea doritorii de cunoaştere spirituală avansată, liberă, profund omenească, merg în alte părţi ale lumii, plătesc din greu cursuri cu cunoaşterea altor popoare, pentru a afla multe lucruri legate de ceea ce subconştientul le cere imperios: cunoaşterea profundă a celor care deja sunt în sufletele lor, legate de trecutul propriu, simţind o nevoie clară de ceva precizări pentru ca totul să irumpă la suprafaţă!...
Şi totul este de respectat.

Toate cele detaliate în articolele anterioare pot fi înţelese complet de către cei care au curiozitatea – hai să spunem chiar curajul – să parcurgă etapele descrise. Chiar dacă unele etape dintre cele descrise par familiare, ne-au fost trăiri spontane de multe ori în derularea stărilor de meditaţie, totuşi este destul de lung drumul de la spontan la volitiv, conştient, alegând noi înşine momentul în care avem timp, suntem liniştiţi şi dorim să desfăşurăm o cercetare proprie.
De ce presupune parcurgerea unor etape, chiar dacă suntem întrucâtva familiarizaţi cu acest fenomen – simţirea sferică – şi nu este de ajuns să ajungem la ceva rezultate mulţumitoare, aşteptând să se deruleze de la sine ceva? De altfel este întrebarea pe care şi-o pun mulţi care nu acceptă cursuri, exerciţii, conştientizări speciale ale fenomenelor... Cei care acceptă poate şi-au pus şi ei întrebări de acest fel, mi-am pus şi eu acelaşi fel de întrebări şi am ajuns la propriile mele concluzii.

Spuneam pe parcursul articolelor anterioare că asemenea exerciţii ne formează o percepţie de jur-împrejurul nostru, în care putem ajunge să conştientizăm simultan şi puternic marcat tot ceea ce ne pot oferi simultan simţurile. Experienţa câtorva luni de asemenea simţire conduce la estomparea greutăţii de a primi totul deodată, senzaţie de greutate care poate apare la început. Şi, dacă mai apar şi alte percepţii înafara celor care vin prin simţurile corpului fizic, în timpul exerciţiilor, este bine să nu le urmăm deocamdată cursul, până ce nu consolidăm bine percepţiile pe care le urmărim.
După familiarizarea cu simţirea sferică fizică vom da drum liber şi simţurilor neobişnuite, elementelor extrasenzoriale. Să nu ne fie teamă că ele dispar, să nu lăsăm totul deoparte doar pentru că ceva deosebit a apărut în viaţa noastră – ceva ce doream mult încă dinainte. Dimpotrivă, ele se consolidează în felul lor, prin autocunoaştere. De asemenea, învăţăm să le ţinem în frâu, să le controlăm, iar aceast lucru este deosebit de important – chiar dacă nu ne-am gândit la astfel de aspecte până acum. Căci şi aici se pot petrece lucrurile la fel cum şi în călătoria astrală există pericolul desprinderii corpului astral în mijlocul străzii – doar la cufundarea atenţiei în interiorul propriu: trăire repetată pe care şi eu am avut-o, până când am învăţat să mă ancorez în realitatea exterioară cu ajutorul simţurilor. În cadrul apariţiei spontane a clarsimţurilor – clarauz şi clarvere de regulă – ne putem trezi că în faţa ochilor nu mai avem semaforul, ci un peisaj superb, mult-râvnit de noi! ceea ce ar putea să ne pună chiar viaţa în pericol, la fel şi pe a altora... Chiar e de dorit să vă sperii un pic, ca să lăsaţi clarsimţurile până ce vă obişnuiţi cu toate simţurile fizice care se manifestă simultan. Sigur că ele se pot manifesta spontan, fără pregătire anterioară (ceea ce şi eu am păţit, încă din copilărie) şi nu de puţine ori viaţa mi-a fost în pericol... noroc cu ajutătorii care m-au ferit în clipa de necesitate. Dar se poate ţine în frâu o asemenea situaţie, prin ajutorul simţurilor corpului fizic – adică exact ceea ce am vrut să vă arăt acum, aici.
Personal nu recomand menţinerea stabilităţii senzoriale, la început, prin ancorări mentale numite împământări, căci nu avem de cele mai multe ori puterea necesară menţinerii noastre în echilibru stabil. Este specific unei activităţi destul de consolidate în plan astral-mental. Şi mulţi îndrumători nu conştientizează acest lucru... Vom discuta separat.
Mulţi oameni care au păşit pe această cale nu şi-o mai doresc pe cea „veche”şi iată, ea este bună în orice situaţii!!! Şi tocmai de aceea ne este întruparea actuală, în astfel de condiţii terestre, pământene – condiţiile noastre actuale de trai. Clarsimţurile sunt apreciate ca fiind ceva fantastic, uluitor de frumos pentru exaltaţii vremurilor noastre, considerate fiind specifice pentru „energia nouă”, iar cei care nu le folosesc sunt dispreţuiţi pentru faptul că au „rămas” în „energia veche”. De altfel vom vedea într-un studiu detaliat ce înseamnă energie veche şi nouă în condiţiile pe care le trăim azi.

La fel ne putem confrunta cu alte situaţii, izvorâte din exerciţiile zilnice de felul celor expuse anterior, pe care putem ajunge să le facem ca un fel de rutină, fără să fim conştienţi unde ne poate conduce o astfel de obişnuire. Pe lângă faptul că trebuie să ţinem cont că ele sunt exerciţii de conştientizare pentru ridicarea calităţii manifestărilor noastre, să ţinem cont şi de faptul că asemenea exerciţii nu le facem în timpul derulării activităţilor care necesită un grad înaintat de atenţie, de precizie pentru execuţie (folosirea unor obiecte ascuţite, unor utilaje cu grad multiplu de folosire, muncă normată de serviciu).
Dar în final vom folosi din plin rezultatele obţinute în derularea tuturor activităţilor noastre.
Cu toate acestea este bine să nu ne bazăm decât pe percepţiile corpurilor noastre fizice în principal chiar dacă mergem simplu pe stradă, cu atât mai puţin dacă conducem o maşină sau suntem pe o cărare de munte. Până la consolidarea folosirii fizicului, şi apoi a mentalului, să ne bazăm tot pe simţurile corpului fizic, căci numai aşa vom fi întotdeauna siguri de cele pe care le desfăşurăm pe Pământ. Cel mai natural mod de ancorare – după părerea mea – rămâne numai atenţia concentrată la locul de desfăşurare a vieţii.
Am să accentuez şi acum, şi în studiile următoare faptul că pentru derularea diferitelor lucrări mentale omul este astăzi suficient de puternic pentru a nu-i mai fie frică de tot felul de lucruri care aveau temei în trecut: când vibraţia planetară era foarte joasă. Este o situaţie care s-a modificat mult azi, şi totul se dezvoltă în continuare, căci vibraţia planetară este în curs de ridicare din ce în ce mai puternică pentru încă câteva milioane de ani de acum încolo.
Revenirea mentală va fi rapidă şi clară, pentru că nu ne tragem din maimuţă, repet, ci suntem coborâtori din civilizaţii pozitive înaintate inimaginabil de mult – pentru noi, cei care am fost ţinuţi departe de cunoaştere. Creşterea vibraţiei medii planetare ne deschide memoriile, iar elementele arhetipale din structurile corpurilor noastre fluidice deschid simţurile lor specifice. Totul concură astfel la schimbarea noastră. Viaţa viitoare, pentru cei care vor mai rămâne, în continuare pe Pământ, va fi o revenire la viaţa lemuriană şi atlantă din trecut – cu îmbogăţiri, consolidări şi întăriri cîştigate în toată această perioadă cunoscută de noi, azi.
Vom mai discuta însă pe larg despre astfel de teme, din mult mai multe puncte de vedere decât cele expuse mai sus.

Creşterea acuităţii percepţiilor asupra lumii înconjurătoare conduce la înţelegerea multor lucruri, multor desfăşurări, multor profunzimi. Este în acelaşi timp o cunoaştere exterioară – dar şi o concentrată cunoaştere de sine. O cunoaştere a celor pe care obişnuim să le facem, personal. O cunoaştere a unor lucruri aparent noi – căci ele sunt doar manifestări rare în viaţa noastră şi nu le-am cunoscut bine până în momentul acestor derulări. Însă ele devin importante prin imprevizibilitatea cu care pot irumpe la un moment dat în viaţa noastră. Şi putem să fim pregătiţi să le primim.
În funcţie de cunoaşterea pe care o avem dinainte de începerea unor astfel de dezvoltări, putem ajunge la diferite concluzii proprii. Din discuţiile avute cu mai multe persoane de-a lungul timpului, pot aduce în faţa voastră câteva subiecte care mi s-au părul mai profunde, abordate şi ca urmare a vizionării unor filme sau citirii unor articole pe net sau cărţi de publicaţie recentă.
Vom discuta în articolul următor, acum deja s-a strâns mult de citit !!!

luni, 14 noiembrie 2011

PINK MONDAYS: 14.noiembrie.2011

Bună dimineaţa, prieteni dragi !!!
...Visez la un petecuţ de albastru, deşi este bine că totul este... după cum este şi nu după nemulţumirile omului... Ciorile se plimbă pe cerul cu nori - cer-umbră a penajului lor măiestrit lucrat de Întemeietorii Lumii...
...Galben-verde-cărămiziu sub cer..
Câinii-colăcei dorm în frunzişul adunat pe la colţuri...
Oameni zgribuliţi vin de la piaţă cu pungi grele în mâinile înţepenite...
Stau cu mâinile pe fălcuţe lângă un geam spălat negospodăreşte de ploile mele iubite...
Cafeaua s-a răcit... Mai am însă ceva biscuţi...
Cât timp îi ronţăi - vă dau şi vouă ceva din gândurile mele senine ....




video

O zi bună vă doresc şi eu, cu mult drag !!!

vineri, 11 noiembrie 2011

CÂTEVA CUVINTE DESPRE 11.11.2011

Nu vreau să insist asupra celor legate de această zi - 11 noiembrie 2011. Nu sunt nici un om indiferent, după cum ştiţi acum, nici exaltat, chiar dacă privesc exaltaţii cu bunăvoinţă - în fond cu toţii am fost cândva, este o treaptă, o etapă necesară pentru înţelegerea propriilor noastre rădăcini, dezvoltări şi îmbogăţiri spirituale, de evoluţie permanentă. Normal că am şi eu exaltările mele, decepţiile mele, şi dacă le înţeleg pe ale mele - le înţeleg şi pe ale altora… Dar echilibrarea se face repejor, tocmai pentru că iau în considerare lucruri pe care le-am aflat, indiferent pe ce cale: comunicări astrale, cercetare sub îndrumarea ajutătorilor mei astrali, informare din mass media, cele povestite de oameni direct sau/şi pe reţelele de comunicare virtuală. Nu vreau să urmez permanent calea numită "aici şi acum" - pentru că am considerat reală ideea conform căreia cine nu ia trecutul în considerare, se va confrunta mereu cu propriile greşeli, nu-şi va ajuta semenii să nu le mai facă pe ale lor, iar limitarea la spaţio-temporalitatea momentului este necesară pentru odihnă (a trupului şi a gândului), redirecţionarea gândului pe alte cărări de cercetare, planificare a viitorului atâta cât este întruchipat de cunoaşterile noastre. Cu toate la un loc trăim experienţa lui Acum (în timpul planetar, cu variaţiile de vibraţie planetară specifice timpului acordat secvenţei temporale actuale) şi Aici (pe Pământ, în locul de pe Pământ unde ne ducem sarcinile de destin), Aici unde suntem, împreună cu - aşadar "împreună" - experienţa trecutului propriu şi al întregii umanităţi, cu informaţii privind viitorul, privnd universul în mijlocul căruia trăim, a cărui cunoaştere ne ajută să înţelegem întreaga fenomenologie pe care o trăim azi.

(Tocmai de aceea prezint activitatea mea nu numai sub formă teoretică, descriptivă, ci - şi voi avea încă în vedere şi mai mult în perioada următoare - aplicând cele cunoscute la încercările mele de a înţelege universul şi mai ales, aproape de sufletul meu, lumea umană. Chiar dacă aparent mă pierd în mărunţişuri şi nu mă ocup constant de site, de multe ori cunoascând confuziile şi neînţelegerile pe care le întâlnesc pe bloguri, forumuri, facebook, etc., încerc să acopăr pe cât posibil plaja înţelegerilor, atâta cât îmi permite şi mie timpul acordat cercetărilor).
Şi acestea fiind spuse, mi se pare normal să scriu câteva cuvinte despre ceea ce trăim în aceste zile.

Sigur că am citit şi eu comunicările publicate de Ed. For You cu privire la ziua 11.11.2011 ora 11.11 a.m. (să avem bunăvoinţă faţă de dna care nu s-a orientat să comunice diferenţele de fus orar, dar este bine, corect, ca noi să ţinem cont de acest lucru şi să ne orientăm undeva prin jurul orei 1 p.m.). Consider că, asemenea multor alte comunicări publicate astfel, asemănătoare cu felul de comunicări astrale pe care şi noi le-am primit prin anii '90, ele sunt oferite în acest fel pentru atenţionarea, cu răbdare şi încredere cu privire la potenţialul uman, asupra fenomenelor şi structurilor care ne înconjoară: să le cunoaştem şi să le cercetăm în dezvoltarea lor.
Şi nu vreau decât să încurajez oamenii să meargă pe această cale echilibrată, cu cât mai puţine confuzii, rezultatele fiind remarcabile: cei care iau legătura cu mine, aici sau prin mail, îmi povestesc despre lucruri reale, care îmi dovedesc clar că au perceput corect realitatea în mijlocul căreia trăim cu toţii. Începem să vedem structuri planetare, structuri corporale cu mecanismele lor de funcţionare, aspectul mişcării structurilor astfel detectate (înduioşător de frumos descrise, indiferent dacă este poetic sau pragmatic, în funcţie de exprimarea obişnuită, de înclinaţiile lumeşti ale fiecăruia. Foarte frumos, încurajator şi pentru mine - şi mulţumesc din tot sufletul! - încurajator pentru ei, încerc să ajut şi eu cu studiile mele cât pot mai mult).

Azi…
Cele care se spun despre ziua de azi sunt atenţionări cu privire la o serie de fenomene trecute, prezente şi viitoare perceptibile pentru om, cu puţină seninătate şi mai ales cu echilibru interior între: impulsuri din partea ajutătorilor astrali şi dimensionali - şi cercetările pe care ar trebui să le facem cu toţii acum, şi de acum încolo...
Şi comunicările primite din partea altor popoare formează o forţă de impulsionare pe această cale. Să căutăm şi noi să spunem părerea, ca urmare a propriei noastre activităţi - preluare de comunicări şi, în plus, studii personale. Sau, dacă nu avem posibilităţi, să urmărim impulsionarea altora, care au deja posibilităţi de studiu prin clarsimţuri, de a cerceta cele despre care auzim, pe care le citim - informaţii privind relităţile din lumea în care trăim: universică, nu numai planetară, nu numai umană.
Şi eu personal mulţumesc acelora care îmi aduc în faţă diferite fenomene, atitudini, informaţii, păreri şi încredinţări proprii, în urma cărora s-au născut nenumărate etichete ale acestui blog.
Ni se dau îndemnuri, impulsuri clare să ne îndreptăm privirea către aceste realităţi, lăsând teoriile conspiraţioniste şi conspiratorii care se vor alinia şi ei adevăratelor noutăţi, omeneşte, după puterile lor, văzând că sunt depăşiţi de evenimentele universului. Deocamdată avem nevoie şi de activitatea lor, de descoperirile lor, pentru a ne echilibra din încredinţările pe care alţii, de-a lungul mileniilor, ni le-au format prin obligaţie şi nu prin încurajarea propriilor percepţii, din interesul lor personal - nicidecum pentru binele întregii omeniri. Îi privim cu îngăduinţă şi ne vedem de drum. Dacă ne vor cere ajutorul cândva, având deja experienţa acestor zile, ani, cunoaşteri, îl vom da cu bunăvoinţă, căci asta învăţăm: să fim ajutători.

Concret, pentru mine un asemenea mesaj a fost îndemnul de a privi către elementele matriceale planetare - căci nu stau toată ziua să privesc la ele. Am venit pe Pământ să fac multe lucruri şi ajutătorii spun: "Bun, acum priveşte către ansamblul elementelor structurale matriceale pământene şi vezi ce se petrece de fapt !!" Şi am lăsat ceva ce făceam deoparte şi am stat serios la perceperea acestor elemente.
Întrucât cunoşteam, şi am prezentat în fel şi chip structurile matriceale planetare (şi stelare, şi galactice - dar să ne oprim deocamdată la cele planetare, pământene), mi-am îndreptat privirea interioară către Pământul complex în sânul căruia noi, oamenii, dar şi întreg biosistemul planetar (toate vieţuitoarele planetare, de la viruşi la oameni) trăim, desfăşurăm evoluţiile noastre momentane.

Şi mi-am dat seama, urmărind mesajele primite din literatura momentului, că este un fel de a spune (depinde acum şi de cel care a luat comunicarea, şi de traducere) cum masa radiaţiilor cosmice de vibraţie ridicată a devenit deja majoritară şi se poate percepe în jurul planetei, ca de altfel în întreaga noastră galaxie. Ni se sugerează o capsulă, un fel de încapsulare spaţio-energo-temporală.
Dar aceasta este ceea ce se poate observa clar - dacă ne-am îndrepta privirile noastre, personale, către matricea eteric-astrală a Pământului: manşoanele sau capsulele planetare - la fel ca şi în cazul oricărei stele şi oricărei planete - sunt deja spre întindere, formând sfericitatea la care ştiu bine că trebuie să se ajungă cândva. Planeta - de fapt TOATE PLANETELE întregului sistem planetar al Soarelui, aşadar nu numai Pământul, primesc toate felurile de materii şi energii specifice acestei părţi a universului. Iar corpurile noastre, sistemele noastre corporale de fapt, merg pe aceeaşi linie de primire, la fel ca şi corpul planetar, întregindu-şi treptat sfericitatea pe care au avut-o cândva, până imediat după ultima glaciaţiune: ca atlanţi şi ca lemurieni deopotrivă.
Mai discutăm.
Voi face acum, în week end, nişte desene, ca să fie totul mai clar. Deocamdată v-aş sugera să intraţi pe eticheta Jurnalul unui om cuminte, articolul "Un altfel de mandala" - nu am posibilităţi de aici, de pe acest computer, să vă dau adresa, dar intraţi la Căutare şi puneţi titlul. Acolo se află desenul care arată ceea ce doream să explic.

Sigur că cei care nu au alte posibilităţi de cunoaştere au de luat în considerare aceste comunicări, cu sfatul de a rămâne deschişi şi la intrarea proprie pe făgaşul simţirilor lor avansate (clarsimţuri), dar şi primitori de informaţii din partea celor care au posibilităţi de cercetare proprie, conştientizându-şi percepţiile şi operând cu ele.

Suntem pe drumul timpurilor noi de 2000 de ani, şi nu o spun religios, ci pentru că s-au realizat lucrări de ajutorare a omenirii - a tuturor evoluanţilor planetari, adică ceea ce numim biosistem - a planetei şi întregii noastre galaxii. Nu sunt chiar 2000 de ani fix, am mai discutat despre acest lucru, dar să ne exprimăm pe înţelesul tuturor. Începem să conştientizăm în proporţie de masă ceea ce s-a petrecut permanent, în tot acest timp, la întretăierea efectelor acelor lucrări cu efectele schimbărilor naturale universice, în variaţiile lor normale, zonale.