COLINDATUL PE TIMPUL NOPŢII: ALT OBICEI DE SÂNZIENE

Desigur, nu se poate spune care este mai important dintre obiceiurile despre care discutăm – toate sunt deosebit de importante. Fenomenologia care stă la baza lor şi le întăreşte se manifestă pregnant în anumite perioade ale anului, dar şi în restul anului sunt astfel de vârfuri energetice şi vibraţionale: de mai mică amploare, e drept, însă sunt evenimente în care omul are acelaşi gen de obiceiuri, cu înţelegeri din ce în ce mai profunde dacă urmează cu hotărâre „drumurile” străvechi...

Să mergem mai departe cu încă câteva astfel de datini, urmând cele discutate, de un farmec aparte, incredibil poate pentru cei mai mulţi cititori, sceptici în faţa unor asemenea rădăcini profunde, despre care prea puţin se aminteşte în curgerea zilelor noastre, dar care pentru alţii clădesc treptat un adevărat fel de a fi, de a trăi, în revenirea prin intuiţii şi simţuri la mersul normal al evoluţiei spiritelor umane pe Pământ. 

(Se pot urmări şi postările: 

SÂNZIENELE ANULUI 2017 (2): MESAJUL REAL AL IELELOR, SÂNZIENELOR     

OBICEIURI FLORALE DE SÂNZIENE: RĂDĂCINI ŞI SEMNIFICAŢII)

INSOMNII, INSOMNIACI...

În general, când avem insomnie este bine să nu stăm degeaba, frustraţi, învârtindu-ne de pe o parte pe alta ca şi cum învârtitul acesta ne-am aştepta să ne obosească şi să ne determine măcar aţipirea. Vă spun asta din proprie experienţă: după un an întreg de chinuri în care nu dormeam efectiv decât o dată la două nopţi – fără însă să mă simt, culmea ironiei! câtuşi de puţin obosită în ziua de după insomnie – am catadicsit să merg la un medic endocrinolog, care însă m-a luat de la bun început: “Ai atâta energie în tine încât ai muta şi munţii din loc dacă ar fi munţi la Bucureşti! Apropos – nu te-ai gândit să mergi pe munte? ... Nu? Atunci fă nişte genoflexiuni, 10-20 înainte de culcare şi o să dormi ca un prunc!” Dar până la alte realizări, omul mi-a spus (Dumnezeu să-l binecuvânteze!) să nu mai frec aşternutul acela în aşteptarea unei minuni, căci minunea aia nu are de unde să vină, ci să mă scol şi să fac treabă, să mă uit la TV – orice altceva până ce se va regla totul. Vrea organismul să dorm 3 ore? Dă-i 3 ore de somn! Şi scoală-te, nu te mai frustra că nu mai poţi dormi, dacă te pui pe treburi se va regla în timp. Observi – a continuat dânsul – că vara, de căldură sau nu – nu poţi dormi mult, căci vara e dată omului să muncească fizic, iar noi stăm acum toată ziua şi aspiratorul, maşina de spălat, autoturismul, etc. fac toate muncile pentru noi! Şi tot noi înjurăm că nu funcţionează organismul sau nu “funcţionează” norii de pe cer de atâta căldură...

Avea dreptate şi nu după mult timp viaţa mea s-a schimbat: nu numai că era mult mai multă ordine, curăţenie în casă (era prin 1991) dar treptat am intrat pe comunicare mentală, iar organismul meu s-a reglat automat la 5 ore de somn: energiile consumate la nivelul corpului mental, prin vizualizări zilnice, nu se mai descărcau în totalitate în corpul fizic, cum se petrec lucrurile cu noi acum, înainte de a începe la revenim la activităţile umane superioare: activităţi cu corpul mental – percepţii şi analizarea lor, cu corpul astral – călătoriile astrale conştiente cu cercetarea şi studiul ulterior cu corpul mental, lărgirea înţelegerilor cu corpul cauzal şi transpunerea celor cunoscute astfel în practica, în trăirea curentă.

Treptat am pierdut şi nervozităţile legate de cei din jur, pe care nu-i înţelegeam de ce nu se ridică la un nivel superior de moralitate, ordine, curăţenie, calitate a execuţiei oricăror lucrări: şi în creaţie, şi în gândire. Lupta cu oamenii mă obosise toată viaţa. Am înţeles că trebuie să dau exemplu şi nu să cer altora, iar dacă cei din jur vor să preia exemplul meu este bine – dacă nu, este iarăşi bine! De asemenea, am învăţat să iau de la oamenii pe care nu putusem niciodată să-i admir sau măcar să fiu de acord cu ei – ceva, oricât de mărunt, în care ei excelau! Mare bucurie să vezi că oamenii pe care îi considerai buni doar pentru a-i trata cu spatele, au calităţi nebănuite!!! Chiar dacă în rest erau, evident, de mâna a zecea... Dar oare dacă le încurajam acel punct, s-ar fi schimbat? Realitatea mi-a dovedit că nu se prea schimbau, dar s-au întărit în acel lucru bun şi toată viaţa lor s-a schimbat. Doar cu atât putusem să-i ajut – şi asta era un lucru bun, chiar dacă nu şi-au dat seama niciodată de ajutorul meu şi nici nu m-au suportat prea mult în continuare!...

Am învăţat astfel ce înseamnă să fii cu adevărat un ajutător. Desigur, am multe de învăţat în continuare, în timp ce obiceiurile proaste mai revin în viaţa mea, inerţiile sunt foarte mari – dar şi străduinţele pe măsura lor şi mai ales străduinţa mea să mă întăresc în ridicarea calităţii manifestărilor mele cu fiecare eveniment în parte.

Iată că insomnia mi-a fost un real învăţător! Şi nu numai în această direcţie, ci şi în multe altele, pe care le voi povesti când va veni vremea lor.

ŞI REVENIND LA SÂNZIENE...

Tradiţia urmăreşte întotdeauna binele omului: lucru înţeles sau nu în zilele noastre de toată lumea. Ceva neplăcut este asociat răului, căruia i se răspunde cu rău, luptând pentru înlăturare. În cazul nostru – medicamentele, somniferele, care ne ajută pe moment, dar ştim bine că după puţin timp devenim dependenţi de doze din ce în ce mai mari sau de altele mai puternice. Dar tradiţiile urmăresc – şi explicaţiile erau până la un anumit moment dat bine cunoscute de toată lumea – punerea în practica curentă a unor forme de menţinere în echilibru a omului, din orice punct de vedere şi din toate punctele de vedere la un loc. Energiile puternic marcate ale verii, care au o circulaţie mult mai bogată şi rapidă, sub influenţa mişcărilor de revoluţie terestră: deci nu sunt mai multe decât prin faptul că circulaţia este mult mai fluidă şi rapidă când ne aflăm în punctul cel mai apropiat de Soare (periheliu) şi mult mai lentă la afeliu (punctul cel mai îndepărtat de Soare). Dar anotimpurile nu sunt datorate faptului că simultan o emisferă a Pământului s-ar afla la periheliu şi ar fi vară, iar cealaltă emisferă s-ar afla la afeliu şi ar fi iarnă. Este un nonsens – unele scrieri descriu neclar acest lucru, altele nu precizează cum stau lucrurile cu periheliul şi cu afeliul, învăţământul preuniversitar nu pune accent pe explicaţii legate de viaţa curentă, cu fenomenologia corespunzătoare, ci păstrează linia teoretică puţin înţeleasă chiar şi de către cei ce au aplecare către învăţătură. Formarea anotimpurilor ţine de înclinaţia axei Pământului, iar vibraţia care vine de la coarda stelară (nu direct de la stea, de la Soare, prin cosmos – pe această cale vibraţiile ajung disipate la planete) întăresc vibraţiile anotimpului (vară/iarnă), dar şi ale locului planetei pe orbita sa. Recomand spre informare Miscarea de revolutie terestra https://ro.wikipedia.org/wiki/Mi%C8%99carea_de_revolu%C8%9Bie_a_P%C4%83m%C3%A2ntului 

Nu intrăm în amănunte, dar este de reţinut în linii mari schema prezentată de Wikipedia, întrucât există filme de popularizare a unor teorii contemporane care induc în eroare prin necunoaşterea faptului că anotimpurile se constituie datorită înclinării axei Pământului şi nu altfel. 

Important în studiile noastre este faptul că tocmai această circulaţie rapidă, precum şi vibraţiile înalte ale verii, întărite de vibraţiile corzii stelare conduc la o perioadă generalizată de insomnie, care nu ţine de nici o boală, nici de degradarea organismului, ci de energizarea rapidă a sistemului nostru corporal întreg. Este o perioadă pe care, aşa cum am scris şi cu alte prilejuri, omul o pune intuitiv – nu numai fizic din cauza temperaturilor foarte înalte (şi, diametral opus, din cauza temperaturilor foarte joase în emisfera opusă, unde sunt Zilele Mijlocului de Iarnă) – în forme de vacanţă, concediu (pauză de activitate intensă), cu ocupare prin activităţi relaxante până dincolo de miezul nopţii, fără ca oboseala să se instaleze cerând somn îndelungat. Tradiţia instaura din vremuri de mult uitate colindatul la miezul nopţii, pentru ca omul să nu se chinuie pradă insomniilor neobositoare, ci să le folosească pe de o parte pentru socializare (colindatul în grup sau în ceată), iar pe de altă parte pentru a se întări, susţine reciproc în momentele în care pot percepe entităţi astrale ajutătoare “la lumina Lunii şi a stelelor”...

Asemenea obiceiuri pregătesc lumea pentru vremurile care vor veni, pentru manifestările normale ale spiritelor evoluate aşa cum sunt spiritele umane: care se vor instala treptat, dar repede, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare – zonală la modul cosmic, general. Creşterea vibraţiei zonale va determina o circulaţie mult mai fluidă, mai rapidă, a fluxurilor energo-materiale şi în atmosfera pământeană, şi a tuturor planetelor şi stelelor din galaxie), ceea ce va determina în cascadă:

1. Regenerarea corporalităţii umane – dar şi a planetei şi a biosistemului său, pe măsura dezvoltării straturilor corporalităţii noastre, straturi aflate până acum în stare latentă de funcţionare. Fiecare dintre corpurile: astral, mental şi cauzal au avut până acum doar două straturi în stare complet funcţională şi restul (încă 2-3 straturi) s-au aflat în stare latentă datorită, în principal, vibraţiei medii planetare (zonale) joasă. Întreaga galaxie şi întreaga subzonă, şi întreaga zonă a universului în care ne aflăm îşi întăresc şi dezvoltă astfel corporalitatea, cresc radiaţiile cosmice cu vibraţie înaltă, se măreşte viteza de circulaţie a fluxurilor energo-materiale peste tot în zonă şi astfel toate concură la un loc la dezvoltarea sistemelor noastre corporale – după ce a avut loc regenerarea celulară la toate nivelele, oricât de profunde ar fi ele: adică însănătoşirea tuturor formelor de sisteme corporale, în toate rasele umane. 

2. Odată transformările corporale fiind în drum spre finalizare (şi astfel să ţinem cont că nu mai sunt supuse în continuare deteriorărilor genetice şi bolilor tocmai datorită vibraţiei crescânde), pe fondul creşterii neîntrerupte a vibraţiei medii zonale, toate vor determina revenirea la conştientizări profunde pe baza amintirilor ce ne vor inunda, şi astfel va avea loc reîntoarcerea omului la modul de viaţă din străvechimi:

– fără eforturi fizice şi emoţionale, fără neînţelegeri cauzale, cu un grad de conştiinţă din ce în ce mai puternic care va conduce la răspândirea egală a omenirii pe toate continentele lumii, sub puterea echilibrului total spiritual determinat de reamintirea modului elevat de trai, propriu omenirii înafara perioadelor scurte de timp cu vibraţie foarte joasă. Relaţionarea interumană, cu celelalte vieţuitoare şi cu entităţile astrale (spirituale, interdimensionale şi dimensionale) se va relua pe baza unui respect deosebit acordat de fiecare om, fiecărei alte forme de viaţă;

– cu tot timpul vieţii dedicat tuturor necesităţilor echilibrate personale şi planetare, refacerii fondului general mineral al pământurilor şi apelor planetei. 

Toate acestea (şi multe altele) vor conduce la necesităţi mult diminuate de autostabilizare vibraţională, ceea ce va diminua din ce în ce mai mult necesitatea de somn. Perioada de somn va fi din ce în ce mai mică, căci cele două componente majore ale necesităţii actuale de somn:

– autostabilizare vibraţională;

– călătorii astrale de cercetare şi cunoaştere aprofundată a planetei şi lumii ei,

se vor diminua treptat datorită felului echilibrat de trai şi conştientizării călătoriilor astrale pentru dezvoltarea cunoaşterii, alături de studii aprofundate cu corpul mental. Dacă azi corpul astral nu mai are nevoie mai mult de cca. 15 minute pentru autostabilizare vibraţională, acest interval va descreşte în mod natural spre câteva minute la intervale de timp din ce în ce mai mari. Treptat activitatea mentală va prelua supremaţia pentru toate celelalte ramuri de activitate umană, ceea ce va diminua definitiv activitatea fizică extrem de obositoare pentru toate spiritele umane. 

Însăşi activitatea umană echilibrată, liniştită, senină, dar şi calitativă şi limitată cantitativ – însă de calitate şi complexitate din nou din ce în ce mai mare – conduce la instalarea unei stări permanente de odihnă sufletească, activă totuşi, cu necesitate de somn din ce în ce mai puţină şi la intervale de timp din ce în ce mai mari. Înţelegerea tuturor fenomenelor planetare şi cosmice, cunoaşterea rădăcinilor, desfăşurările simultane şi consecutive, cunoaşterea devenirilor, efectelor, conform necesităţilor umane şi planetare, fără devieri sau întârzieri, toate vor corecta vieţile oamenilor din mers şi vor determina totodată înţelegerea tuturor devierilor din perioada cu vibraţie planetară foarte joasă. 

Cu ajutorul entităţilor astrale ajutătoare, omul va reveni la corectitudinea în manifestare pe care a uitat-o de cele mai multe ori în ultima perioadă. Sânzienele, ielele, Drăgaica, nu ne vor mai corecta cu severitate, ci noi înşine ne vom corecta, iar cu ajutătorii astrali vom colabora intens prieteneşte pentru derularea activităţilor prin care treptat se va reveni la remodelarea mentală a elementelor materiale create de noi, apoi la materializarea şi dematerializarea mentală pe care le ştiam bine în trecut: mai întâi sub formă de eşantion, şi iată cât de important a fost să ne amintim acum despre creaţia eşantionară chiar dacă deocamdată nu o vom putea realiza – dar se va putea chiar din viaţa următoare. 

Lucrul de acest fel, desfăşurat pe timp de noapte ne va fi de un real folos, pentru a nu perturba activităţile diurne ale celor care vor mai necesita lucru fizic încă o perioadă scurtă de timp. 

Vom discuta în articolul următor despre spălarea cu rouă şi consumul de rouă. 

OBICEIURI FLORALE DE SÂNZIENE: RĂDĂCINI ŞI SEMNIFICAŢII

Am început să discutăm în articolul anterior Sânzienele anului 2017 (2): mesajul real al ielelor, sânzienelor despre asemenea semnificaţii. Obiceiuri, datini, sunt multe: le vom discuta pe scurt pe cele mai răspândite, urmând ca în viitor să mai adăugăm câte ceva, după cum vor veni altele în atenţia noastră. 

Deocamdată să discutăm despre obiceiul coroniţelor, al folosirii florilor la purtător în general şi în special în perioade cu nivele înalte de energizare şi vibraţionale ale planetei. 

ÎN STRĂVECHIMI... 

Ideea parfumului floral pe care îl avea omul, în străvechimile trăirilor sale pământene, a fost atenţionarea cea mai importantă pe care eu am primit-o cândva din partea ajutătorilor mei astrali. Trecător, am mai scris eu pe ici şi colo despre acest aspect şi voi readuce aminte despre acest lucru cu orice prilej.

În trecut, în epoca pământeană în care vibraţia era foarte înaltă, iar corpurile oamenilor erau adaptate acestei vibraţii înalte, oamenii păstrau, prin felul lor natural de a fi, şi de a se manifesta, armonia dintre:

– pe de o parte: corpurile lor, manifestările prin intermediul lor, creaţia materială realizată mental şi cercetările astrale pentru cunoaşterea universului înconjurător,

– şi pe de altă parte: planeta însăşi cu întreg biosistemul ei, adică ceea ce azi numim natura ce ne înconjoară. 

În asemenea condiţii, corpurile oamenilor – nu numai corpul fizic, ci întreg sistemul corporal, emana pe parcursul întregii vieţi un parfum suav de plante cu specific local (şes, munte, oceanic-proaspăt), în conformitate cu anotimpul local. Iar în perioada în care cuplul familial se pregătea de adus pe lume urmaşul lor, începând cu timpul dinainte de procreere, în timpul vieţii intrauterine a fătului şi o lungă perioadă după naştere (adică până la preluarea corpurilor spirituale de către urmaş, de deasupra sistemului corporal al mamei), acest parfum propriu se accentua la ambii părinţi. Fiecare om avea un parfum propriu – inconfundabil, cum ar fi azi timbrul vocii, de exemplu – dar şi fiecare cuplu împreună emitea un parfum specific, diferit de la un cuplu la altul, în momentul în care se aflau împreună. 

O asemenea formă de particularizare a caracteristicilor umane nu era singulară – o sumă întreagă de alte particularităţi se accentuau în perioada de pregătire pentru procreere, apoi a dezvoltării fătului şi în final de naştere şi creştere a copilului. Parfumul era specific faptului că omul vehicula toate energiile necesare funcţionării corpurilor sale la cei mai înalţi parametri ai speciei, fără blocaje şi întărit prin câmpurile tuturor corpurilor: formate din toate felurile de filamente energo-materiale, de toate nivelele de vibraţie. 

Pentru perioadele în care acestea se accentuau, explicaţiile constau într-o supra-energizare a organismelor care să contribuie în mod optim la derularea procesului de procreere şi de activitate desfăşurată pentru creşterea şi toate lucrările pe care părinţii le derulau împreună cu copilul lor. De regulă membrii cuplului fără copii aveau ca sarcini principale un anumit set de activităţi umane: pentru fiecare membru în parte, pentru cuplu şi pentru societate: se urmărea şi dezvoltarea personală, şi dezvoltarea semenilor fiecărui individ în parte. Dar în această perioadă specială pentru viaţa cuplului, pe lângă asemenea activităţi se derulau practic toate celelalte feluri de activităţi ce puteau fi executate de orice om în conjunctura planetară şi socială a timpului: pentru ca fiecare spirit nou întrupat (copilul, urmaşul) să înveţe în familie cum să-şi adapteze cunoaşterile sale anterioare la particularităţile cosmice, planetare, de specie şi de societate. De aceea era nevoie de o varietate de fluxuri energo-materiale în plus – practic toată gama pe care o putea vehicula omul în acel moment. Şi numai prin lucrări concrete sistemul spiritual folosea astfel impulsionat energiile şi materiile din câmpurile planetare. 

Luminiscenţa (aura), sunetul fundamental, vibraţiile în conformitate cu activităţile desfăşurate – toate se accentuau. Din perioada procreerii şi până la terminarea copilăriei (când copilul îşi lua corpurile de la mama sa, atunci devenind de fapt adult în faţa sarcinilor sale de destin – şi nu la maturizarea sistemului său corporal) asemenea particularităţi ale părinţilor se împleteau cu cele ale copilului. Iar la plecarea din casa părintească, chiar copilul dezamprenta casa şi spaţiul înconjurător, prin metodele pe care deja le stăpânea perfect. Părinţii reveneau la normalul dinaintea accentuărilor, continuându-şi sarcinile proprii de destin, iar mediul înconjurător casei revenea la amprentarea sa normală, necesară derulării vieţii curente.

ÎN EPOCA CONTEMPORANĂ...

În epoca contemporană omul şi-a păstrat parfumul obişnuit, doar că acesta este mult mai greu de depistat, de simţit de către semenii săi. Doar femeile constată că acelaşi deodorant sau parfum (apă de colonie) are altă nuanţă la persoane diferite: cu corpuri diferite, cu particularităţi diferite, care conduc lumea la concluzii diferite. Degradările corporale, pe lângă închiderea multor straturi ale corpurilor omeneşti şi blocajele aferente activităţilor umane excesive sau, dimpotrivă, nerealizate, rămase în urmă faţă de normalul activităţilor personale, de destin, conduc la diminuarea parfumului floral şi răspândirea unor mirosuri grele, acide. 

Tot în zilele noastre, intuiţiile umane – mai ales cele feminine – au condus permanent la dorinţa femeilor de a emana un parfum: care însă nu trebuie confundat cu feromonii. Florile sunt purtate la cingătoare, la brâu – regiune a corpului fizic care vehiculează puternic prin plexul central fluxuri energo-materiale cu vibraţii medii şi înalte. Sau în regiunea pieptului, unde se împletesc vehiculările fluxurilor dintre plexul gâtului şi plexul inimii, iar răspândirile sunt astfel, la fel ca şi preluările, cu o putere superioară. Bărbaţii purtau în buzunarele pantalonilor crenguţe de busuioc, flori de tei sau de sulfină – după anotimp. Mai aproape de anii noştri, bărbaţii puneau o floare la butoniera de la piept, iar femeile o floare la ureche sau coroniţă de flori la sărbătorile verii sau în orice moment de relaxare câmpenească. Florile folosite astfel lângă cap şi mai ales pe cap ajută, atunci când sunt proaspete, la purificare plexului coroanei. Dar şi plantele plăcut mirositoare împrospătează aerul răspândit de om – şi este de atenţionat faptul că busuiocul era purtat atât de femei cât şi de bărbaţi în cămaşa strânsă cu cingătoare (brâu), în pliul pe care îl face cămaşa deasupra brâului. 

Aşadar parfumul planetelor puternic aromate a rămas, ca o intuiţie puternică a omului mirositor, iar în secolele anterioare, din obiceiul vechi al purtării planetelor mirositoare a derivat industria parfumurilor şi a săpunurilor parfumate. 

Creşterea vibraţiei medii planetare întăreşte intuiţiile omeneşti cu privire la multe obişnuinţe din trecut; obiceiurile vechi de îngemănare a omului cu natura renasc sub imperiul aceloraşi intuiţii din vieţile anterioare. 

Florile de sânziene – şi astfel ne fixăm atenţia din nou asupra sărbătorilor de sânziene – este bine să fie folosite nu numai sub forma coroniţelor, dar şi puse în glastră, iar glastra să fie la nivelul capului şezând în odihnă de-a lungul zilei. Uscate corect, este bine să fie puse sub pernă pentru purificarea aerului – nu numai pentru a visa perechea ursită. Curăţarea câmpului energetic din jurul capului şi trunchiului cerebral conduce la cunoaşterea – recunoaşterea de fapt – a celui “ursit” (planificat prin destin); capul limpede, odihnit de amprentele lumii, pe care florile de sânziene, cu vibraţie foarte înaltă printre plantele din mediul românesc, la fel ca şi busuiocul despre care am discutat, ajută orice om să ţină minte ceea ce visează – adică să treacă peste neputinţele amintirilor din vise la schimbarea bruscă de vibraţie, de la un corp la altul: la schimbarea vibraţiei de la corpul astral, cu ajutorul căruia omul îşi reaminteşte cu cine şi-a planificat să realizeze sarcinile sale de destin – la corpul fizic de lucrare principală de destin, cu vibraţie naturală joasă. Este bine ca florile, şi coroniţele, să fie purtate doar proaspete, în zilele în care puterea de vitalizare este maximă, după care, în ofilire, să fie aruncate pe o apă curgătoare. 

Toată lumea ar trebui să le poarte – nu numai femeile tinere, ci şi bărbaţii, copiii şi bătrânii, în egală măsură. De altfel ar fi bine să purtăm, în toată perioada Zilelor Mijlocului de Vară, vecinătatea sânzienelor, busuiocului, sulfinei, frunzelor de vişin, etc., care ne ajută să primim mai clar acel vârf vibraţional specific verii. Conştientizarea, simţirea lui la un moment dat al obişnuirii noastre de a fi atenţi conduce la o fixare şi o adaptare mult mai rapidă a noastră la particularităţile în permanentă creştere a vibraţiei medii planetare şi recuperarea mai clară a capacităţilor personale multisenzoriale. 

Pentru cei care practică meditaţia activă (adică meditaţia cu călătorie astrală – nu numai meditaţie cu relaxare profundă) este indicată această activitate în fiecare dintre Zilele Mijlocului de Vară, cu încredere în entităţile noastre astrale ajutătoare, care pot fi percepute frecvent, iar mesajele lor înţelese mult mai clar în această perioadă. 

Vom discuta în articolul următor despre obiceiul colindatului pe timpul nopţilor de sânziene. 

SALT ÎN CONŞTIENŢĂ (1): DE LA CONŞTIENŢA FIZICĂ LA CONŞTIENŢA EXTINSĂ

Se poate urmări şi studiul cu titlul CONŞTIENŢĂ ŞI CONŞTIINŢĂ . 

În urma multor discuţii pe această temă, a diferenţei între conştiinţă şi conştienţă, este bine de înţeles că facem deopotrivă salturi în:

– conştiinţă: conştiinţa ca înţelegere a noţiunilor de alegere între variante progresive de calitate, moralitate, ajutor oferit şi primit, etc.;

– conştienţă: ca înţelegere a diferitelor valenţe ale simţirii mediului înconjurător, prin concentrarea propriei atenţii asupra unor aspecte ale realităţii exterioare şi interioare deopotrivă, proprii sau a le altor semeni, cu referire la evenimente, simţiri şi cunoaşteri proprii şi ale altor întrupaţi. Vom vedea că nimic nu este atât de simplu cum ne-am obişnuit să credem.

Aşadar, în aceste studii discutăm mai puţin despre sensul medical – starea de conştienţă a unui bolnav: care poate fi sau nu conştient prin simţurile sale predominante – ale corpului său fizic, conştient de starea sa de trezie fizică, conştient, şi reacţionând parţial sau total la stimulii exteriori sau interiori. Să punem accent acum pe conştienţa definită mai sus, proprie omului conştient de experienţa sa de viaţă; dar să nu uităm şi faptul că omul, aşa cum ştim acum, cuprinde în ADN-ul său toate secvenţele ADN-ului celorlalte vieţuitoare (biblic: omul a fost făcut “stăpân” peste toate celelalte vieţuitoare ale Pământului). Aşadar, el poate simţi, conştientiza, absolut tot ceea ce simte fiecare vieţuitoare planetară, în condiţiile pe care le trăiesc toate la un loc şi fiecare în parte, împărţind cu noi aceeaşi planetă. 

Starea de conştienţă presupune de regulă, în cunoaşterea noastră generală, o stare specifică corpului fizic, dar deja din ce în ce mai mulţi oameni conştientizează starea de trăire majoritară prin corpul fizic, dar şi alte feluri de trăire: şi prin corpul astral, şi prin corpul mental, şi nu numai – chiar dacă de cele mai multe ori nu se conştientizează felul câmpului, felul simţirilor. Ajungem astfel treptat la o regulă acceptată a tuturor variantelor de conştienţă: 

– restrânsă, la trăiri prin corp fizic; le cunoaştem foarte bine, chiar dacă mulţi dintre noi credem că trăirile “pe pilot automat” ar fi învechite... Recomand celor care spun aşa să privească asemenea proprii manifestări şi să vadă cât de minunat, abil, flexibil poate să facă omul multe dintre acţiunile sale, pentru care i-au trebuit valuri de eternităţi, de întrupări de o complexitate extraordinară pentru a ajunge într-un asemenea punct. Şi mai ales modul în care, atât de rapid, poate să se concentreze momentan la acţiuni pe care azi le numim banale: să prepare o mâncare, să meargă pe bicicletă sau pe patine, să scrie sau să înoate... Ca să nu mai discutăm de felul în care trăim mai multe percepţii şi acţiuni în acelaşi timp, dintre care numai la una ne concentrăm atenţia în timp ce celelalte... curg!... Avem aşadar nevoie şi de acţiunile automate, şi de cele care cer atenţie concentrată, şi de momentele în care singuri (cei care ştiu, desigur) ne urmărim conştient şi fluid acţiunile, realizându-le fără urmă de automatism;

– extinsă: cuprinzând conştientizările simultane ale altor câmpuri, prin alte simţuri, până la simţiri simultane sau separate ale tuturor câmpurilor. 

Pornind astfel de la recunoaşterea distinctă a câmpurilor universice , vom delimita astfel:

1. Starea de conştienţă fizică: primind şi conştientizând realitatea câmpului fizic – a mediului fizic cu aceeaşi vibraţie cu corpul noastru fizic, prin senzorii corpului fizic.

2. Starea de conştienţă astrală: cu referire la realitatea percepută simultan sau separat a câmpurilor fizic, vital (sau dublu-eteric) şi astral – prin senzorii corpului fizic şi astral (corpul vital neavând senzori de percepţie).

3. Starea de conştienţă mentală: cu referire la realitatea percepută simultan prin senzorii câmpurilor fizic, astral şi mental, în câmpurile fizic, vital, astral şi mental. Este necesar de precizat: corpul mental este de aceeaşi natură cu corpul astral, iar în deplasările corpului astral (deplasări pe care le numim călătorii astrale: pentru autostabilizare vibraţională şi pentru cercetare avansată proprie), conştientizăm realitatea înconjurătoare şi prin senzorii corpului mental, şi prin senzorii corpului astral – păstrând conştienţa percepţiei din corpul fizic. Dar cei care au realizat călătorii astrale conştiente au remarcat faptul că uneori avem imagini foarte clare, luminoase, detaliate, alteori imaginile sunt înceţoşate, în nuanţe terne, chiar dacă se păstrează mare parte din luminozitatea iniţială. Diferenţa este bine percepută în călătorie astrală la mare distanţă prin galaxie, căci senzorii corpului mental au o rază de acţiune mai scurtă decât senzorii corpului astral – dar au o putere de pătrundere mai mare decât cei ai corpului astral, având o vibraţie superioară. De aceea percepţiile celor care obişnuiesc să efectueze în această viaţă călătorii astrale conştiente pentru cercetarea galaxiei vor fi percepute cu grade mai mari sau mai mici de înceţoşare şi de estomparea culorilor desfăşurării proceselor. Atunci când percepem desfăşurările foarte clar, foarte luminos şi precis conturate în culori vii, şi cu mult mai multe nuanţe decât cele cunoscute din câmpul fizic perceput curent, înseamnă că ori cercetăm elemente de compunere locală stelară şi planetară, deci apropiate, ori ne cercetăm propriile amintiri din călătorii efective, realizate de-a lungul acestui ciclu de vieţi, care se împletesc cu alte informaţii din cunoaşterea generală precisă dinaintea ajungerii în această galaxie.

4. Starea de conştienţă cauzală: este ultima stare de conştienţă care apare în această perioadă oamenilor deja obişnuiţi, consolidaţi în stările de conştienţă anterior prezentate, consolidare care poate ajunge la înţelegeri avansate ale fenomenelor care apar în câmpurile descrise anterior. Este o stare care apare rar, repede-trecător, care se bazează pe percepţii rare prin corpurile spirituale: spiritual (budhic) şi dumnezeiesc (atmic) pentru majoritatea spiritelor sau enesic sau supraenesic pentru ajutătorii planetari. Asemenea percepţii de vibraţie extrem de înaltă au loc doar dacă sunt în destinul personal şi numai în momente optim alese de entităţile astrale ajutătoare personale, doar cu ajutorul lor căci deocamdată doar ele pot întotdeauna prelua şi procesa informaţii din câmpuri superioare celui cauzal. Ele pot ajuta cercetătorului uman să-şi completeze cunoaşterile sale din câmpurile cu frecvenţe de vibraţie mai joase, ajutându-l să perceapă lumea complexă a vibraţiilor şi impactul lor asupra vieţuitoarelor şi asupra lui însuşi. Aşadar, pentru a percepe câmpul cauzal în stare conştientă, este necesar ca cercetătorul, observatorul să fi avut deja experienţa percepţiei, măcar fugitive, a unui câmp superior (spiritual (sau budhic), dumnezeiesc (sau atmic), enesic şi supraenesic), în funcţie de evoluţia sa personală. Lumea percepută la nivelele inferioare ca vibraţie este o lume a formelor – lumea percepută la nivel cauzal nu mai are forme propriu zise până când “ochiul interior” al cercetătorului se obişnuieşte cu acest câmp şi începe să distingă ceva asemănător unor forme, iar corpul fizic (respectiv creierul uman) începe să proceseze şi să arate informaţii din câmpul cauzal: ele sunt extrem de complexe şi în cea mai mare parte necunoscute de oameni în această perioadă planetară cu vibraţiile cele mai joase. Dar experienţa noastră este în formare şi curând vom putea descifra cu toţii asemenea elemente: nu numai luminiscenţa corpurilor cauzale (mai frecventă azi), ci şi structurile lor, şi informaţiile pe care le pot oferi din vieţile anterioare şi din sarcinile noastre la nivel cauzal.

Este însă interesant de urmărit transformările corporalităţii raselor speciei umane: şi simplu – aşa cum se prezintă ele în câmpurile continentale, dar mai ales felul în care se prezintă ele în dezvoltările de la formele pe care le au în vibraţii joase, comparativ cu formele la care ajung în corporalitatea viitorului. Sunt faze de creştere treptată a volumului şi structurilor interioare, şi mulţi oameni deja au asemenea transformări ajunse la final, aşa cum se pot vedea deja actualmente în câmpuri. Vom discuta în viitor pe larg despre acest aspect. 

De asemenea, un alt element deosebit de important este legat de modul în care în corpul cauzal – dar şi în celelalte câmpuri, se pot percepe orice fel de evenimente privind evoluţiile celorlalte vieţuitoare de pe planetă. Pământul este populat azi cu vieţuitoare care au corpuri cu secvenţe ADN celular cuprinse în ADN-ul speciei umane – şi la nivelul corpului fizic, dar şi la toate celelalte nivele ale întreg sistemului corporal. Putem cerceta absolut toate vieţuitoarele Pământului, la nivelul tuturor corpurilor lor, pentru fiecare specie în parte: toate sunt integrate în secvenţele ADN-ului uman. Nu degeaba adevărurile biblice spun că Dumnezeu a făcut omul stăpânul tuturor vieţuitoarelor Pământului – iar acest adevăr ar trebui privit doar prin prisma aceasta, nicidecum sub forma faptului că omul le este stăpân pentru a le consuma, pentru a le chinui prin muncă silnică sau a le provoca extincţia prin efectele acţiunilor lui. Inconştienţa cu care privim azi planeta noastră şi biosistemul ei va fi deveni – în starea de conştienţă totală ulterior terminării destinului fizic uman – o lecţie emoţională complexă pentru fiecare spirit care a privit viaţa într-un asemenea mod superficial.

Privind în acest fel învăţăturile pe care le primim despre viaţa planetară, privim lucrurile prin prisma perspectivei viitorului evoluţiei noastre. Nu numai prin prisma formării (pentru unii) sau consolidării (pentru alţii) a respectului pentru viaţa sub orice formă, ci şi prin prisma faptului că acesta va fi felul de a percepe realitatea înconjurătoare şi de a folosi asemenea percepţii pentru derularea sarcinilor de destin uman pe Pământ, în continuare: un ajutor uman de mare anvergură pentru regenerarea planetei. Începem să conştientizăm azi treptat o mulţime de lucruri privind protecţia mediului, iar o asemenea conştientizare se va dezvolta rapid în perioada următoare: pentru că este doar o decopertare a unor înţelegeri, şi aplicaţii ale înţelegerilor străvechi, din vremurile când absolut toţi oamenii puneau pe primul plan planeta şi viaţa dezvoltată de ea. Aşadar cele pe care le trăim nu sunt simple dezvoltări corporale, ci structuri corporale care permit, şi impulsionează permanent folosirea forţelor noastre spirituale totale, incomparabil mai mari decât cele pe care le putem folosi acum. Astfel de forţe spirituale complex dezvoltate nu au avut condiţii de manifestare o perioadă de timp – de la ultima glaciaţiune în prezent, ceea ce este o perioadă scurtă comparativ cu vieţile foarte lungi ale întrupărilor pământene în majoritatea lor. Pentru această perioadă, când vibraţia cosmică şi planetară este foarte joasă, omul a renunţat, deplin conştient (este foarte important acest lucru, pentru a înţelege conştienţa, şi conştiinţa umană înalt-spirituală), la majoritatea puterilor sale superioare – pentru că astfel de forţe consumă în activităţile lor volume importante de fluxuri energo-materiale, consum care ar fi condus către un dublu efect vital negativ:

– pentru planetă şi pentru biosistemul ei însoţitor: un consum uriaş de fluxuri pentru ca sarcinile corente ale spiritelor umane să se deruleze pentru toate aspectele necesare evoluţiilor lor, în special în condiţii de aglomeraţie planetară. Dacă acest consum nu ar fi fost moderat prin restrângerea funcţiunilor corpurilor noastre, consumul pentru întreţinerea lor în sarcinile noastre ar fi secătuit vitalitatea planetei, în condiţiile în care aceste fluxuri pierduseră deja mult din vibraţia lor după ultima glaciaţiune. În asemenea condiţii planeta nu ar mai fi putut să întreţină vitalitatea biosistemului său, inclusiv a oamenilor;

– consumul de fluxuri cu o vibraţie ajunsă la cele mai joase nivele (aşa cum au fost ele în toată perioada de la ultima glaciaţiune până în prezent), ar fi condus la consolidarea unor manifestări de joasă vibraţie – iar spiritele umane nu au venit pe Pământ pentru aşa ceva. Vieţile s-au planificat a fi scurte, dar foarte dense (pentru că spiritele umane au puterea să se confrunte cu aşa ceva), iar corporalitatea s-a restrâns la minimul necesar pentru realizarea sarcinilor de tip fizic. În caz contrar, amândouă aceste aspecte ar fi condus la extincţia întregii vieţi planetare şi nu în ultimul rând, la extinţia rapidă a omenirii. 

Restrângerea corporalităţii a fost bună şi pentru concentrarea atenţiei către activităţile fizice, către biosistemul care oricum se manifesta fizic şi până în acel moment, către întreaga fenomenologie a planetei, a părţii sale fizice. Restrângerea timpului unui destin, unei vieţi a fost bună în primul rând pentru greutatea de a suporta mult timp şi vibraţiile joase, şi necunoaşterea între ele a grupurilor de spirite venite la întrupare pe Pământ: dar necesară pentru universalizarea noastră, a tuturor. Este una din multele faze ale universalizării noastre, din parcurgerea cărora nu avem decât de învăţat să trăim cu toţii în pace, în linişte: în orice condiţii, şi optime, şi obositoare. Toate ne întăresc şi ne pregătesc pentru alte evoluţii, în continuare.

Iată doar câteva aspecte legate de necesitatea unui accent pe vieţi cu manifestare predominant fizică, doar cu aspecte astrale mentale şi cauzale slab conştientizate, trăind vieţi scurte sub impulsurile voinţei oamenilor: atât cât îşi pot ei aminti din învăţăturile anterioare şi atât cât, şi cum pot folosi din resursele planetare. 

Însă lipsa de experienţă şi dorinţa de a se ridica la nivelul intuiţiilor de manifestare pe toate planurile fizice, într-un timp scurt şi în spaţii limitate, a condus la pierderea concentrării atenţiei la viaţa planetară în ansamblul ei şi trecerea atenţiei pe supravieţuire cu orice preţ. S-au dezvoltat acţiunile umane doar în domeniul folosirii planetei, naturii ei, nicidecum al protejării ei, fără ca omul să-i înţeleagă necesităţile şi fără s-o iubească ca pe sine însuşi. Apoi nu s-a mai iubit nici pe sine însuşi... Nici demnitatea, nici onoarea. Omenia. Au rămas doar seminţele răspândite prin lume, aşteptând să se creeze condiţii pentru germinare. 

Şi iată că acele condiţii vin, în valuri, începem să le cunoaştem, să le recunoaştem în sufletele noastre, căci ele au fost cândva tot ceea ce putea fi mai frumos pentru sufletul uman: atât de frumos încât acum nu ne mai vine să credem că le-am avut vreodată. 

Conştientizarea rădăcinilor necesităţilor noastre ne va ajuta în continuare să facem acele salturi în conştienţă de la care am pornit discuţia. 

De asemenea conştientizarea lipsei percepţiilor la întreaga lor complexitate enumerată mai sus (şi încă mai avem de discutat în continuare) va conduce treptat cerinţa de învăţături din ce în ce mai înalte, mai diversificate şi mai avansate privind desfăşurările manifestărilor creative şi de relaţii interumane. Omul nu va mai minimiza importanţa vieţii planetare, ci volumul creaţiei materiale, dar punând accent pe calitatea execuţiei (a muncii umane) şi pe calitatea obiectivelor. Supraproducţia de azi, care devitalizează planeta şi îi omoară vieţuitoarele, va fi o amintire tristă care va conduce orice spirit la o îngrijire, la o atenţie deosebită a calităţii oricărei manifestări umane, atenţie acordată întotdeauna în asemenea condiţii necesităţilor imediate, şi nicidecum plăcerii debordante. 

În partea a doua a acestui studiu vom urmări, printre altele, trăirile umane complexe pe care le avem de-a lungul unui destin uman cu toate felurile de manifestare: prin corpurile spirituale, prin corpul fizic şi prin corpul astral. 

SUB SEMNUL SOLSTIŢIULUI: MOȘTENIREA ÎNTĂRITOARE PENTRU NOI, AZI...

Unii spun că strămoşii noştri nu şi-au putut imagina unde am ajuns noi azi...

De fapt...

‎...azi trăim într-o vreme pe care strămoşii noştri o ştiau bine de tot, căci o vizualizau corect, cu multă ştiinţă, cu precizie, fără confuzii. Călători pe aripile timpului, cunoscând perfect trecutul, prezentul şi viitorul planetei, omenirii, începutul şi sfârşitul universului, legăturile dintre universul nostru şi alte universuri, ale celor aflate între universuri şi având strânse legături cu entităţile trăitoare în ele, între ele şi cu noi deodată, ei nu-şi „imaginau” nimic ce nu ar fi putut să fie negândit bine dinainte (azi spunem: neplanificat), neîndrumat (azi spunem: necoordonat) şi neajutat de Făuritorii universurilor (azi spunem: ţările Moşilor). Azi ne imaginăm noi tot felul de lucruri despre spaţii şi timp, de fapt facem speculaţii asupra spaţiilor şi timpului care le leagă existenţele între ele şi ele de ale noastre. Ei aveau imagini corecte ale timpurilor trecute, ale timpului pe care îl trăiau ei şi ale viitorului pe care îl priveau cu calm, din perspectiva momentului trăirilor lor – dar şi din perspectiva celor ce trăiseră de mult, care nu avea mare legătură cu perspectiva din care priveau ei vremurile, locurile şi oamenii: şi ştiau bine că alţii gândeau greşit, şi că în viitor se va gândi şi mai greşit – dar era normal ca fiecare să-ş vadă propriile lui greşeli, dacă voi să nu le mai facă vreodată. Dar aveau în acelaşi timp multă compasiune, milă, înţelegere şi nădejde. Ştiau bine că trebuie fiecare om să-şi cunoască forţele şi obişnuinţele sufletului lui, trăind concret neputinţele proprii, iar la timpul potrivit să părăsească aceste meleaguri ale cerului pentru a se întoarce acasă, în acele locuri din depărtări care ne sunt date tuturor doar o vreme pentru tot felul de trăiri, pentru ca apoi, la rândul nostru să facem loc altor fraţi, generaţie după generaţie de suflete eterne... 

Iată aşadar că strămoşii noştri ştiau foarte bine unde aveau să ajungă urmaşii lor, în mijlocul cărora ştiau iarăşi cât se poate de bine că se vor întrupa şi ei din nou – dar acesta nu a fost niciodată un motiv egoist pentru a-şi lăsa lor înşişi moşteniri pe care numai ei le-ar fi putut înţelege. Şi este bine să ştim asta, căci dacii – sau geţii, sau ramura mare a tracilor – nu fuseseră nicidecum singurii astfel-cunoscători ai vieţii şi ai universului. Spre deosebire de ei, preoţii egipteni făcuseră tot posibilul să-şi moştenească Pământul, mărind mult mai mult sfera pământurilor şi popoarelor aflate sub jugul, sau măcar influenţa lor unidirecţionată către putere şi avere: şi au reuşit din multe puncte de vedere, dar aşa cum scrie şi în Noul Testament, li s-a dat puterea să o gestioneze – ei însă nu au învăţat mare parte din lecţii aici, pe loc, pe Pământ. De aceea analiza şi dezvoltările înţelegerilor, precum şi învăţăturile ulterioare vor fi realizate la întoarcerea lor „acasă” la ei, în vibraţiile înalte în care spiritul ajuns creator se ştie întrutotul pe el însuşi, se cântăreşte cu unităţi de măsură mult mai severe decât ar face-o însuşi Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ştie ce este iubirea – pe când ei: încă nu... Tocmai de aceea munca-lupta lor va fi dură, asiduă, severă dar funcţională până la pătrunderea spiritului în sfera uluitoare pentru ei a iubirii altruiste din ce în ce mai adânci. 

Geţii au lăsat moştenire o bogăţie uriașă de teme spirituale necesare revenirii oamenilor locului, şi altor popoare în egală măsură, la dezvoltarea corporală, multiperceptivă și multicognoscibilă pe care ştiau bine că o va trăi, fără urmă de dubiu, întreaga omenire în viitorul apropiat. Au făcut totul conștienți de cunoașterilor lor profunde, coordonați, îndrumați, ajutați în acțiunile lor de Moșii poporului lor. În acest fel au păstrat în viața lor mult timp, prin destin, liniile principale de echilibru fizic, emoţional, mental, cauzal şi spiritual și l-au transmis generațiilor viitoare, conștienți că totul va fi de un real ajutor în perioada de revenire la cunoașterile pe care orice om le-a avut în trecut. Dacă noi spunem azi că această revenire se va petrece curând, ei spuneau tot aşa, că se va petrece curând – dar priveau lucrurile, oamenii şi timpurile cu altă măsură: măsura vieţii de atlant – de „urieş”, de „moş” – conform căreia toate timpurile grele nu trebuiau să dureze decât o viaţă medie de atlant: cca.10000 de ani de la ultima glaciaţiune. Ştiau că vieţile oamenilor s-au scurtat atât cât să nu le obosească spiritul deodată, în vibrațiile joase ale acestor timpuri, şi mai ales să beneficieze toată mulţimea spiritelor, venite de pe toate coclaurile cerurilor, special pentru a trăi omeneşte, şi nu moşeşte, în scurta vreme a Luminii Întunecate... (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/735/4.-variatia-vibratiei-medii-medii-zonale.html ).

Şi iată că azi trăim sfârşitul unei lumi care, chiar dacă şi-a numărat mai mult războaie, greutăţi, atrocităţi fără număr, perversiuni politice, sociale, profesionale şi sexuale în egală măsură, a fost măsura rămânerilor noastre în urmă şi cândva ne vom bucura de faptul că ni le ştim şi avem un material bogat pentru îndreptare. 

Dar să vedem câte ceva despre moştenirile rămase cu privire la cele ce au rolul de a ne susţine ridicarea în această perioadă grea şi în cele ce vor veni: din ce în ce mai uşoare, tocmai pentru că avem nu numai îndrumare, ci şi orientare...

Ştim ce înseamnă tradiţii, dar mulţi dintre noi cred că tradiţiile sunt legate de obiceiurile de muncă, de mâncare, de îmbrăcăminte, de acţiuni diferite, de distracţii sau de păstrarea unor relaţii de bună vecinătate în aşezare; sau, la polul opus, obiceiurile religioase – dar este necesar de spus: în mod artificial ele sunt numite tradiţii, căci ele nu sunt foarte vechi pe de o parte, iar pe de altă parte au fost impuse de-a lungul mileniului II d.Ch., în urma unor bătălii socio-politice greu de imaginat pentru noi, azi. Adevăruri clare au fost ascunse cu grijă să nu ajungă la generaţiile următoare; iar bătălia ar fi fost pierdută dacă nu ar fi foat tenacitatea poporului român de a-şi păstra moştenirea spirituală proprie, oarecum rătăcită, amestecată cu ritualurile altor popoare. De aceea, în vremurile pe care le numim secolele X – XVII, tot ceea ce nu s-a putut realiza pe cale impusă a fost remodelat, ”adaptat” folosindu-se de adevăratele noastre tradiţii. 

Este necesar de amintit faptul că în anii 90 am dus, împreună cu alţi înţelegători din jur, bătălia pentru înțelegerea faptului că avem nevoie să departajăm în istoria poporului nostru, grupurile de migratori de populaţiile tradiţionale ale pământurilor: cele pe care oamenii le numeau cândva Cuibul Munţilor (numiţi mai târziu Carpaţi, după surse exterioare poporului get). Deja începem să ne „luminăm”, înţelegând că aceste locuri nu au fost nicidecum goale şi „acoperite” prin valurile de migraţie, că toate artefactele nu şi-au avut originile înafara munţilor, aduse de migratori – deşi dăm în diametral-opusa încredinţare eronată că noi am fi cei care am născut acele populaţii de migratori, răspândind în lume o cultură, o civilizaţie care de fapt era deja comună popoarelor de pe toate continentele: doar numirile fiind diferite, în funcţie de formarea sunetelor, proprie fiecărui continent în parte. Este de asemenea necesar să înţelegem că religiile nu s-au format aici, că geţii (sau gheţii cum se numeau pe ei înşişi) cunoşteau bine structurile universului, cunoşteau bine Făuritorii lumilor şi creaţia făurită de ei, îi respectau ca pe cei mai iubiţi învăţători ai tuturor lumilor, se considerau lucrători şi cercetători spre învăţătura folosirii lumilor create de Făuritori... 

Migratorii au fost aceia care au născut religiile: şi-au pierdut mai întâi pământurile, apoi cunoașterile, tradiţiile, pe drumurile migrațiilor pline cu greutăţi cu care nu credeau să se întâlnească, sălbăticindu-se rapid din cauza diminuării drastice a vibraţiei lumii, mai ales că nu mai erau întăriţi de vibrațiile pământurilor lor, din care li s-au născut cândva trupurile... Numai împletirea liniile genetice i-au salvat de la pieire: sunt destui cei care au studiat diferenţele matriceale eterice dintre rase şi ştiu că orientalii au altă structură eterică decât occidentalii (diferenţele dintre lemurieni şi atlanţi, dintre necesităţile de evoluţie ale lemurienilor şi ale atlanţilor). Personal nu am întâlnit înţeleasă această diferenţă decât la dna Valentina Gârbea de la Iaşi – dar puţini ştiu să aprecieze ceea ce spune această doamnă a neamului nostru, dincolo de interesele lor de altă natură. De aici provin şi confuziile urâte privind faptul că unii occidentali ar fi posedaţi de extratereştri astrali (de văzut văd mulţi, de înţeles se pare că înţeleg prea puţini oameni şi mai ales înţeleg prea puţine lucruri legate de noi înşine). Păstrarea elementelor proprii corporale au rămas mai ales acolo unde liniile genetice au fost păstrate cât de cât nemodificate, urmărite de fapt de biserică și regalități pentru scopuri obscure al căror loc de discuţie nu este aici. 

Vom înţelege treptat că nu ne tragem din maimuţe, nici din extratereştri, că nu facem evoluţii ale corpurilor noastre şi ale spiritelor care animă corpurile noastre, că nu suntem nici supuşii adevăraţilor noştri părinţi dimensionali, ci doar copiii maturi pe care încă îi ajută ei în mod altruist, chiar din acest loc şi nicidecum de pe alte planete de pe care ar da buzna aici cu nave grosiere circulând pe bază de combustibili. Epoca de azi, a imaginaţiei omeneşti a avioanelor şi rachetelor nu poate naşte altceva azi – deşi procedeele reale de deplasare universică sunt cunoscute în plan ideatic de mult. Dar se consideră inutil ca oamenii de rând să ştie mai mult decât ceea ce se zbenguie pe cer şi tocmai de aceea multe elemente nepuse în accent în lume sunt folosite pentru dezinformări: cât ţine - ţine, între timp se pot găsi altele care „să ţină” ...

Să înţelegem bine că toate acestea erau cunoscute de străbunii noştri din orice neam, inclusiv ceea ce am ajuns să facem azi: ştiau bine că vom ajunge să folosim ceea ce azi numim autoturisme (pe şosele netede, drepte sau vălurite), vapoare, rachete, avioane, toate se pot vedea fără probleme din călătorii astrale în care viziunile planificării viitorului omenirii sunt mult mai curate, clare; iar dacă se pot cunoaşte – şi s-au cunoscut – liniile generale ale dezvoltare pământeană ale creatorilor avansaţi (oamenii), se pot înţelege utilizările unor asemenea creaţii. Știau încă foarte bine că generațiile viitoare se vor preocupa de cunoaștere rece – dar nu de omenie, bunătate, cumințenie, modestie, altruism, iar iubirea va fi un cuvânt de amintire, și nu o stare... Dar știau că totul va fi doar pentru scurt timp, după care fiecare spirit va ști ce să facă pentru a nu mai uita nicicând așa ceva...

Şi geţii, ca şi alte popoare, au cunoscut absolut tot: la nivel de popor întreg – nu numai la nivel de ”inițiați”, cum spunem azi, căci nici un conducător nu ascundea nimic de nici un om de pe Pământ. Conducătorii egipteni, sau iudei, sau romani le-au cunoscut şi ei, dar le-au ferit de cunoaşterea poporului şi popoarelor din propriile imperii; puterile acestor conducători creşteau prin folosirea intensă a puterilor mentale şi astrale – în egală măsură cu dezvoltarea armatelor ce foloseau materialitatea și agresivitatea fizică. 

Întrucât geţii nu s-au preocupat de astfel de direcţii de dezvoltare agresivă, ci de cu totul alte direcţii de cunoaştere şi aplicare, azi ne bucurăm (atât cât putem deocamdată, mai mult în viitor) de o astfel de moştenire aflată la îndemâna noastră, chiar dacă semnificaţiile s-au pierdut şi încredinţările multora sunt departe de a alege realitatea. Geţii nu s-au preocupat de religii denaturante ale adevărului: ştiau bine Calea, Adevărul şi Viaţa, iar Zalmoxis nu s-a dat niciodată drept Dumnezeu sau orice alt Mare Zeu, ci simplu şi modest împuternicit al ajutătorilor de neam, de lume şi de planetă. 

Religiile impuse cu timpul au înlănţuit spiritul căutător al omului creator, iar dorinţa de adevăr a fost treptat diluată prin interdicţia dialogului direct între om şi divinitate, ceea ce a atins foarte greu geţii în ansamblul lor, geţii tradiţionali, care nu credeau în zei după cum credeau alte popoare, cele migratoare: știau bine cine sau ce sunt – şi nu credeau în rugăciuni, ştiind bine că fiecare om îşi cunoştea destinul şi ştia clar că este ajutat dacă se ajută singur pornind deja pe calea rezolvărilor, în punctele esenţiale ale cărora primea sfătuiri de la ajutătorii săi direcţi. În noua religie impusă, zburătorul astral tradiţional se transforma în înger-copilaş neştiutor, aşa cum trebuia să rămână şi omul, Făuritorul Căii mulţimilor de lumi din ceruri, care ajuta piramidal, din treaptă în treaptă, era numit Fiu de Dumnezeu, adunarea Făuritorilor de lumi şi ceruri era numită Dumnezeu... Mijlocul dens, şi numai de Făuritori pătruns, al lumii (mijlocul universului) era iadul, viaţa eternă între popoarele fericit-lucrătoare din zările necuprinse de ochii trupului omului era Raiul – din care majoritatea spiritelor oamenilor veniseră cândva, urmând să se întoarcă după cuminţirea simţurilor lor pentru o ”clipă” aprinse... 

Şi tot aşa mai departe...

În plus multe sărbători au fost – ca peste tot în lume – impurificate: remodelate astfel încât să se estompeze sau să se denigreze adevăratele tradiţii, pentru a nu încuraja găsirea adevărului de către orice om ar fi dorit să-l cunoască: prin dialogul direct dintre om şi ajutători săi astrali, care aduceau cuvântul Făuritorilor până la urechea omului. Un dialog pe care toți îl cunoşteau și mulți îl practicau, sub forma zborului conştient al sufletului pe căile de cunoaştere a lumilor (călătoriile astrale), iar pentru cei care aveau nevoie de colaborări mai strânse între ei şi ajutători, astfel de călătorii în mijlocul nopţilor sau în mijlocul zilelor deopotrivă erau facilitate de lucruri meșteșugit făurite de străbuni: brăţările de aur sau argint – de loc magice, omul cunoscând valoarea lor de utilizare lăsată de Zalmoxis şi Călătorii dânsului, cu care omul cunoscător se putea lesne arunca în „suliţele” Soarelui, ale Lunii sau ale oricăror stele... Întăreau puterea sufletului, claritatea minții, blândețea spiritului și sănătatea trupului. 

Brăţările getice spiralate, create pentru putere şi echilibru au fost ascunse, căci alte obiecte cu destinaţie de cunoaştere fuseseră furate sau stricate, crezându-se a fi obiecte de cult, de adoraţie a unor zeităţi cu care geţii tradiţionali nu avuseseră de-a face nicicând... Alte obiecte au fost denigrate, deşi erau o moştenire profundă pe care o aveau şi alte popoare, dar multe dintre ele trebuiau să şi le ascundă rând pe rând: ori în vârful munţilor, ori pe insule, ori în codrii nepătrunşi de piciorul omului. Tot ceea ce a fost reper de cunoaştere străveche a fost pervertit sau interzis, dacă nu a putut fi măsluit sau distrus: de proprii semeni hrăpăreți, care au luat treptat locul îndrumătorilor atotputernici prin măreția spiritului lor... 

Dar așa trebuia să fie și așa a și fost... Aşa au fost vremurile şi nu s-au petrecut alte evenimente prin alte popoare. Cei care au sustras de multe ori obiecte de cunoaştere cu gând iniţial de păstrare, au făcut din ele obiecte de uz personal sau de grup restrâns. S-au creat societăţi ascunse popoarelor care s-au erijat în conducători de-asupra tuturor altor conducători, doar pentru că trăiesc conjunctura întunecării spirituale a lumii şi au în mâna lor ustensile ale ridicării în lumină. Au dat lumii – şi dau permanent – unelte şi direcţii de dezorientare, arborând tot timpul ceva ce doar pare a fi luminos, dar nu este, dacă nu oferă acele cunoaşteri pe care ei le ascund în continuare lumii noastre. Desecretizarea tuturor elementelor de acest fel ar duce nu la pierderea puterii lor personale – aceea oricum va fi – cât la respectul pe care la început îl pot crea celor profunzi şi care s-ar lărgi permanent, odată cu lărgirea rândurilor celor care trec „graniţa” înţelegerilor tot mai profunde cu care absolut toată lumea se va confrunta mai devereme sau mai târziu. 

Importanţa căutată, conştientă care curge din existenţa moştenirilor despre care putem vorbi (muuult! Dar avem tot timpul din lume !!!) trebuie înţeleasă cel puţin pe două direcţii:

1. Pe de o parte din utilitatea fondului general purtat de moştenirile rămase în lume: toată lumea munceşte, creează, utilizează părţi din această moştenire, folosind cu precădere corpul fizic. În astfel de situaţie, moştenirile au o dublă utilitate: şi permanentă, şi momentană cu particularităţi menite să atragă implicarea omului în lumea creată special pentru toate vieţuitoarele lumii, oferind exemple de creaţie utilă oricui – cum ar fi casele, porţile, obiectele de folosire interioară familială: ele vor fi întotdeauna utile omului și pot fi purtătoare de ornamente bogate cu care sufletul omului va rezona mereu, căci toate îi vor spune despre realitatea celor sculptate, ţesute, pictate. De asemenea, omul are nevoie de muzică – căci este obişnuit din vremuri imemoriale să o asculte în natură şi să îşi odihnească sufletul în valurile unduitoare sau săltăreţe ale cântului cerurilor şi pământurilor de sub ceruri: şi fiecare instrument de creat muzică îi va aduce aminte omului de câte ceva, îi va sădi dragostea de pământuri, de codri, de ape, de ceruri, de toate vieţuitoarele Pământului... 

Şi lista nu este câtuşi de puţin terminată...

Toate timpurile pe care le traversăm se formează pe linia schimbărilor către revenirea simţurilor noastre mentale și astrale, cu care vom percepe din nou viaţa şi universul înconjurător, având orientarea la îndemână şi ajutorul îngerilor noştri care ne vor îndruma permanent pe calea ce ne este dată din formarea lumilor... 

Mai este un pas până la începutul re-folosirii pe scară extinsă a corpului astral şi corpului mental, până la revenirea Moşilor-coordonatori-spirituali în mijlocul popoarelor şi reluarea trăirilor conştiente şi universal-cunoscătoare. Unde „universalul” se referă în egală măsură şi la universul nostru, cu profunzimile pe care le refuzăm azi, la universurile conexe şi toate structurile inter-universice pe care străbunii noştri le cunoşteau bine, extins şi profund – dar şi acel tip de „universal” care cuprinde oamenii de pretutindeni, indiferent de popor, sex, experienţă spirituală. 

Când discutăm despre muncă – ştim că acest tip de muncă va fi folosit de orice om de bun-simţ, care nu impune altuia să muncească pentru sine atâta vreme cât el însuşi poate să facă aşa ceva, chiar dacă îi era scârbă cândva de munca fizică producătoare de sudoare, murdărie, praf, dar şi de lungile, obositoarele faze şi subfaze care determină calitatea ridicată a lucrurilor duse la bun sfârşit. Nu munca trebuie s-o înveţe spiritul uman, ci atitudinea elevată faţă de muncă, pentru care a venit cândva pePământ;

2. Cât despre creativitate, aici este atât de mult de discutat încât nu putem decât să deschidem discuţii şi să le continuăm când vine vorba !!! Trebuie să avem în vedere în primul rând marile obiective de arhitectonică crezute (impuse a fi crezute...) a fi imaginaţie bogată, „artistică”... De fapt, ARTA de a pune în creaţiile noastre ceea ce este cunoaştere deosebită, profundă, privind viaţa de orice fel, planeta, steaua şi întreg universul de care ele se leagă strâns, denotă abilitatea spiritului uman de redare deosebită a vieții universale, iar acesta este o nuanţă deosebit de importantă asupra căreia avem de reflectat... Nuanţele: artistic, elegant, rafinat – arată o adâncă cunoaştere, o vibrare a sufletului, a subconștientului nostru, de altfel specifică tuturor popoarelor: apar acolo unde au rămas în lume, necunoscute pentru că nu mai suntem obişnuiţi să le pricepem doar când le vedem în jur. Iar acesta este un punct de plecare în multe direcţii de analiză, pentru a ne echilibra şi noi, la fel cum şi alte popoare s-au echilibrat, s-au MODESTIT treptat, de-a lungul timpului... Simboluri astfel păstrate sunt peste tot, doar că ne-am obişnuit să le privim cu nemăsurat dispreţ, din varii motive... Decoraţiunile poartă peste tot simboluri ale unui univers deosebit de complex, pe care ochii minţii le aduce în faţa ochilor trupului: dacă ochii trupului nu le vede asta nu înseamnă că ele nu există... Dar odată descoperită existența și importanţa lor, vedem altfel arcadele caselor, bisericilor, clădirilor de orice fel, percepem clar profilul celulelor de autostabilizare vibraţională (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/743/6.-substructuri-ale-sistemului-matriceal-planetar-celule-de-stabilizare-vibrational.html ): azi le numim portaluri, pentru că nu se percepe de regulă decât întăritura profilului lor longitudinal pe cerul verilor sau iernilor noastre. În profilele unora se pot percepe multe alte amănunte, mai ales în perioadele solstițiilor, când au loc accentuări ale multisenzorialului în viaţa umană: unele dintre ele sunt simple, altele – foarte rare – sunt de o complexitate aparte, care apare doar celor care li se explică parte din funcțiunile universului, de către ajutătorii dimensionali care ne ajută permanent să nu ne uităm cunoașterile străvechi și să le purtăm cu modestie mai departe; iar apariţia celor simple și celor complexe în acelaşi plan arhitectural descoperă cât se poate de clar cunoaşterea diferenţelor dintre celulele simple, obişnuite, folosite de toate viețuitoarele pământurilor, apelor și aerului, pentru stabilizare vibraţională proprie, şi cele rare, care sunt puncte de apropiere între dimensiuni (straturi) structurale paralele ( http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/728/6.-dimensiuni-structurale-paralele-ale-universului-fizic.html ) : tocmai pentru a fi puse în piatra așezămintelor retrase au fost arătate celor serioși și modești, să lase și ei moștenire lumii, la rândul lor, întreaga lor cunoaștere. 

Fotografia este realizată la mânăstirea Miclăuşeni din Jud. Botoşani: portalurile din partea superioară a faţadei arată structura complexă a celor cu posibilitate de apropiere, legătură inter-dimensională: valabil pentru orice reprezentare cu cel puţin 4 arcade suprapuse (o arcadă cu 7 suprapuneri mai există încă la Muzeul de Etnografie din Târgovişte, creată în sec. XVI – dar nu am putut eu să umblu prea mult prin ţară, cu siguranţă se regăsesc şi prin alte locuri elemente asemănătoare); cele din partea de jos sunt simple, folosite pentru stabilizarea vibraţională a vieţuitoarelor planetare. 

Legăturile inter-dimensionale sunt reprezentate în multe feluri: dacă le cunoaştem se percep imediat chiar şi în structurile roase de vremuri. De regulă apar în planul construcţiilor bisericeşti, dar în unele locuri avem moşteniri vechi de lăcașuri,, preluate şi transformate în așezăminte religioase de oamenii vremurilor mai apropiate; au aceeaşi valoare chiar dacă sunt clădiri de cult religios – exemplu biserica veche de la mânăstirea Corbii de Piatră, unde altarele interioare (altar dublu) au fost create după exemplul portalurilor săpate în pereţii laterali de la intrare. Cercetătorul deja cât de cât cunoscător îşi poate da seama că portalurile de pe pereţi au fost primele săpate în piatra muntelui datorită unor amănunte care se pot pierde în semiobscuritatea încăperii: din portal pornesc legături clare – repetate la fiecare portal în parte, cu alte structuri universice locale, căile de deschidere a unora dintre portaluri pentru lucrări care presupun transferuri inter-dimensionale de entităţi ajutătoare: lucrări proprii de ajutor oferit oamenilor și viețuitoarelor de pretutindeni. 

Şi portal inter-dimensional dublu:

Şerpi, frânghii, împletiri de „crengi” sau ceva asemănător conduc cunoscătorul către înţelegerea faptului că cei trăitori în astfel de locuri cunoşteau bine canalele energetice continentale şi transcontinentale:

 Fotografie realizată la mânăstirea Dragomirna din Moldova

Aş dori să nu deranjeze pe cineva faptul că dau exemple din mânăstirile, din bisericile noastre vechi, căci spuneam la început că ar fi fost cel mai bine să se fi împletit cunoaşterile noastre cu cele ale altor popoare – iudeu de exmplu, dar şi ale celţilor, ale orientalilor şi ale popoarelor de sorginte toltecă. Din nefericire, azi se distrug şi la noi, aşa cum a fost cândva şi în alte părţi din lume, acele bazoreliefuri care păstrau cunoaşteri ale poporului nostru asemănătoare cu cele ale altor popoare – exemplul Templului Ursitelor de la Şinca Veche, unde s-a distrus diagrama Yin-Yang din interiorul „Stelei lui David”: nici diagrama ”Yin-Yang” nu este proprie doar cunoașterilor orientale, dar nici steaua nu era ”a lui David” – dânsul doar a preluat un străvechi simbol existent pretutindeni în lume. 

Să lucrăm cu noi înşine pentru a ne învinge orgoliul, să lucrăm spre explicarea fără ocolire a necesităţii de împletire a muncii şi cunoaşterii omului în orice condiţii de întrupare. 

Să mă opresc deocamdată aici, sper încă că au fost concludente aceste puţine exemple: voi relua toate fotografiile făcute personal în ţară, explicând pe îndelete capacitățile multisenzoriale ale omului cunoscător – nicidecum fiind urme ale unor vizite ale extratereștrilor pe Pământ, preluate şi expuse în diferite locuri care azi sunt pentru noi situri arheologice în lume. Toate de fapt atestă cunoaşteri astral-mentale ale unei omeniri care, în ciuda vicisitudinilor vieţii, a lăsat urme concrete ale unei științe nepieritoare, pe care le vom „recunoaşte” fiecare dintre noi, când îi va veni timpul, când îşi va fi terminat sarcinile de destin fizic şi va face trecerea către un mental-astral concret, normal, binecuvântat de toţi ajutătorii noştri astrali şi spirituali, precum şi de oameni deopotrivă. 

SUB SEMNUL SOLSTIŢIULUI : CA ÎN FIECARE AN, ÎN ZILELE MIJLOCULUI DE IARNĂ

Se spune că începând cu noaptea solstiţiului încep cele 10 nopţi magice ale „cerurilor deschise”. Este corect – cu amendamentul celor pe care le spun de fiecare dată când vine vorba: cerurile sunt „deschise” tuturor, fără încetare, în toate clipele timpurilor... În anumite perioade însă percepţiile oamenilor sunt mai slabe, lăsat fiind să fie aşa pentru ca intuiţiile lor să crească, să se întărească, să se dezvolte, să funcţioneze treptat în orice loc din univers, în orice condiţii – oricât ar fi ele de grele...

Dar... ceea ce trebuie să reţinem în plus este faptul că, pe de o parte, această perioadă creşte mereu – şi ajunge azi pe timpul iernii cam de pe la jumătatea lunii noiembrie până pe la 20 ianuarie, pentru unii chiar mai mult – după experienţa proprie şi corpurile puţin deteriorate în curgerea vremurilor. Pe de altă parte, dacă înainte puţini oameni aveau puterea de a percepe (în special a vedea) ceva dincolo de obişnuinţele vieţii curente, în mod nativ, după puterile spiritului şi curăţenia trupului lor, azi asemenea graniţe timp să se estompeze şi, indiferent de condiţii, tot mai mulţi oameni percep tot mai multe fenomene iar, cu pregătire specifică dezvoltării multisenzoriale, rapid şi ireversibil li se instalează astfel de simţuri, în plus faţă de cele ale corpului lor fizic. Dacă tradiţia spunea cândva că fără exerciţiu asemenea caracteristici se pierd, azi din ce în ce mai mulţi oameni conştientizează că, deşi o perioadă nu au putut să se consacre unor asemenea activităţi, la reluare totul irumpe, dezvoltat parcă fără oprire în tot timpul considerat „pierdut”...

Azi călătoriile astrale sunt obişnuinţă pentru mulţi dintre cei care fac meditaţii ţintite sau active, mentalizările sunt obişnuinţe pentru cei care nu s-au lăsat înfrânţi de sistemul învăţământului obligatoriu – considerând că, asemenea religiei, toate pot merge împletite dacă „îşi ţin gura”, iar românii sunt obişnuiţi de mult cu astfel de înţelegeri, de pe vremea sistemului politic comunist, când fiecare făcea ce voia în spatele celor pe care accepta să le facă în mod obligat...

În fiecare an, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, scriu despre acest fenomen de „deschidere a cerurilor” – despre fenomenologia solstiţiului de fapt şi modul în care ea se reflectă în cunoaşterea populară sub forma tradiţiilor de toate felurile. Şi nu mă refer neapărat la creştinism: în spatele lui se află puternica moştenire de cunoaştere strămoşească, de natură străveche, sprijinită pe natura transcedentală a locului, pe care nimeni nu a putut-o rupe, chiar dacă încercări au fost fără limită de omenie până în sec. XV – XVI : adică până când vrând-nevrând conducătorii religiei impuse în plan european au trebuit să lase tradiţiile străvechi să curgă, dar au fost adaptate la religia europeană din care orice conducător trăgea speranţe să-i curgă foloase. Începând cu Mihai Viteazul şi perioada imediat următoare, oamenii de bună credinţă au ajuns la concluzia că astfel de foloase nu veneau însă la cererea disperată a luptătorilor şi supravieţuitorilor pentru dreptate şi libertate, iar lumea nu avea să se îndrepte atât de repede pe cât sperau ei... De aceea vitejii cunoscători ai neamului nostru s-au retras din lume, ducând mai departe o luptă de un alt fel – nu o luptă cu armele: lupta-muncă de susţinere şi îmbogăţire a tradiţiilor care ascundeau în mod metaforizat cunoaşterile neamului, pe care le-au menţinut indiferent de situaţiile politice. Istoria mileniului al II-lea d.Ch. va fi cândva înţeleasă corect şi mult mai profund decât o ştim azi: ceea ce nu înseamnă că este lipsită de importanţă bătălia pentru glie şi libertatea poporului, însă ea ar trebui să se împletească cu istoria cunoaşterilor poporului român, alături de cunoaşterile altor popoare: din care va rezulta fără urmă de tăgadă că orice cunoaştere, a oricărui popor, are un fundament comun, fără ca vreunul să-şi mai poată aroga întâietatea pe vreun plan. Pe acest suport, se va înţelege rapid şi se va refolosi ceea ce a fost ascuns de principiul sabiei sau de principiul unui Dumnezeu al altor neamuri: un Dumnezeu răzbunător şi pedepsitor al unora sau mecanicist-orgolios contemporan al altora. 

Despre ceea ce caracterizează această perioadă a anului în care ne aflăm acum am făcut prezentări ample (în articolul http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2014/01/sub-semnul-solstitiului-4-deschiderea.html ) şi reţinem ceea ce este cel mai important lucru: tocmai astfel de perioade determină percepţii mult mărite ale oamenilor, când ei pot – şi au putut întotdeauna, de-a lungul vremurilor – să conştientizeze că ceea ce au moştenit din bătrâni nu erau simple poveşti spuse la gura sobei, izvorâte dintr-o imaginaţie neconsumată, ci atenţionări clare asupra realităţilor unui univers pe care omul îl poate percepe, dar nu întotdeauna în mod egal; că percepţiile se pot estompa în timp, dar revin în forţă altcândva; că omul are putere de percepţie, dar nu are putere asupra cerurilor de unde vin schimbările, iar folosirea acestor percepţii nu este spre acţionarea asupra lor, ci asupra propriei persoane a cercetătorului. Cel care dovedeşte profunzime în gândire şi simţire poate fi îndrumat, condus atent şi corect, cu un anumit alt-fel de conducere care să încurajeze intuiţiile proprii, prin care omul îşi poate descoperi propriile evoluţii, propria cale, îşi poate aminti clar că a ştiut totul cândva: mai ales să „asculte” cerurile, lumea, Pământul, apele, stelele... Că a ştiut cum cerurile au „ochi” şi „urechi” care pot întări pe vecie „ochii” şi „urechile” omului-spirit-căutător în lumile create pentru el... Că poate înţelege mai departe:

– cum unii oameni pot avea intuiţii puternice într-un anumit an dintr-o perioadă mai lungă de ani: şi în acel an va cunoaşte şi el astfel ceea ce au cunoscut alţii, anterior lui; că în orice an vine rândul unuia sau altuia, după cum îi sunt puterile, înclinaţiile, învăţăturile. Iar aceasta se petrece datorită faptului că fiecare om are ritmurile lui proprii de puteri interioare, cu ritmurile corpurilor lui, fiecare cu puterea şi suflul lui; care rareori se poate împleti cu al altuia, rareori poate fi în pas simultan cu alţii, chiar dacă toate merg în timpuri apropiate şi cu paşi apropiaţi; de aceea în fiecare an vie rândul altuia să perceapă ceea ce alţii au putut în anii anteriori; şi nu există astfel om care să nu poată înţelege toate acestea – doar îndrumătorul şi semenii lui să aibă răbdare şi putere de lucru cu fiecare om în parte;

– cum copiii, de regulă, sub puterea energiilor proprii şi ale mamei lor, pot să le perceapă pe toate, permanent, formându-şi un fond perceptiv şi intuitiv propriu; dar, pe măsura creşterii şi integrării lor în societatea de naştere, cu obiceiurile şi obligaţiile ei, acest fond are tendinţa să se estompeze, însă spiritul are obligaţia evolutivă să le păstreze pe toate şi să se orienteze cu ele în momentele folosirii – autonome sau împletite – în lumea sa. Astfel fiecare om contribuie la ridicarea societăţii sale pe toate planurile, indiferent de gradul de conştienţă a lucrării pe care trebuie s-o realizeze el şi semenii săi;

– cum toate cele de până acum, departe de a se sfârşi în imperiul tehnologiilor actuale şi imediat viitoare din ce în ce mai rafinate, iau amploare doar până la generalizarea treptată a percepţiilor multisenzoriale ale tuturor oamenilor, pe măsura finalizării sarcinilor fizice pentru care au venit pe Pământ în principal. Din acel moment, fiecare spirit de om: ori se retrage din viaţa pământeană, plecând spre alte „zări” ale universului, de unde a venit pe Pământ cândva, ori se retrage din oraşul care l-a sprijinit până atunci, dar rămâne pe Pământ în continuare, părăsind viaţa urbană definitiv, luând calea naturii. În mijlocul ei, sarcinile sale vor lua amploarea necesară continuării în ritm alert spre trecerea de la trăirea exclusiv fizică la aceea mental-astrală. Astfel de oameni vor trăi la început, ca perioadă de trecere, în aşezări mici, dar puternice ale mentalilor îndrumaţi de Moşii reveniţi în mijlocul oamenilor, apoi vor ieşi din orice fel de societate şi vor trece în rândurile pădurenilor, tot sub îndrumarea Moşilor, cu sarcini de refacere a planetei după epoca manual-industrială trecută. De aceea avem nevoie să cunoaştem istoria străveche cu tot ceea ce ţine de viaţa, lucrările pădurenilor şi a Moşilor de pretutindeni. 

S-a înţeles, de asemenea, de către mulţi oameni – totuşi puţini comparativ cu întreaga omenire – că societatea a încurajat o vreme evoluţia virtuasă a oamenilor, sub coordonarea spirituală a unor semeni cu foarte multă experienţă de viaţă în condiţiile pământene curente; după această perioadă de consolidare a vieţii fizice echilibrate, oamenii au fost lăsaţi să vadă ei înşişi cât de puternic sau cât de slab poate să le fie semnalul interior, din sinea lor – comparativ cu impunerile exterioare, venite din societate. Treptat, oamenii între ei nu s-au mai încurajat, nu s-au mai ajutat, nu au mai conlucrat: astfel de situaţii nu sunt specifice numai oamenilor între ei, peste tot în univers sunt locuri şi condiţii dure care despart întrupaţii şi fiecare dintre ei trebuie să se descurce pe cont propriu, doar cu ajutor şi întărire din partea entităţilor ajutătoare astrale proprii: dar ţinând cont să folosească întotdeauna pe cele mai altruiste şi iubitoare fapte, gânduri – manifestări care să arate elevarea permanentă a spiritului. 

Tocmai de aceea este nevoie să ne întărim cu orice prilej, să ne consolidăm încrederea de sine în orice situaţii de evoluţie am ajunge, să ne manifestăm în cel mai bun şi profund mod posibil, în eternitatea vieţii noastre monadice. 

Despre percepţiile noastre trecute, prezente şi viitoare vom discuta pe îndelete în fiecare an, la vremea potrivită, iar între două solstiţii de iarnă sau de vară – cum vine vremea – vom discuta pe larg despre felurile de percepţii din care suntem coborâtori, cum s-au derulat schimbările lor, astfel încât să înţelegem cu toţii – mai întâi prin informare, apoi prin cercetare proprie multisenzorială, înaintând încet dar sigur pe această cale – de ce lucrurile minunate, splendide, vădind cunoaşteri profunde ale unui univers în totalitate dezvăluit pământeanului – nu au fost nicicând „”daruri” ale extratereştrilor care ar fi venit cu nave pe Pământ pentru a schimba cursul unor evoluţii normale în lumea lor sau a noastră... Vom înţelege treptat miezul ascuns al moştenirilor noastre ancestrale, pe care nimeni şi nimic în lume nu ni le-au putut distruge, chiar dacă au fost cosmetizate să arate altfel decât au fost ele pogorâtoare din vechime. O cosmetizare realizată de oameni care nu au au înţeles – sau au fost interesaţi să nu dezvăluie înţelegerea lor – că există multe feluri de a privi viaţa şi universurile, sub bagheta creatorilor lor, iar până la urmă nimeni nu poate împiedica spiritul uman să se dezvăluie, atunci când îi vin vremurile. Că eternitatea şi infinitatea pe care creatorii lumilor ni le-au dezvăluit au îndrumări clare la tot pasul pentru a cerceta tot ce ne înconjoară, nicidecum să primim fără responsabilitatea concluziilor, analizelor, înţelegerilor rezultate din conlucrări adunate mileniu după mileniu... Cele două feluri de cunoaştere care s-au împletit pe teritoriul ţării noastre: creştinismul şi zalmoxianismul, puteau aşadar să coexiste în acelaşi spaţiu, în aceleaşi suflete, căci erau cu adevărat coborâtoare din aceeaşi aripă a spiritualităţii umane: dar nici sufleteşte, nici materialiceşte nu s-a dorit acest lucru...

Şi, la fel ca la noi – oriunde în lumea largă, oriunde puteau fi folosite omenia şi iubirea, fără impunere cu biciul pentru o pungă de „arginţi”...

EXPERIENŢELE NOASTRE EXTRASENZORIALE (5): MESAJE ŞI ACŢIUNI DIRECTE ALE AJUTĂTORILOR NOŞTRI ASTRALI

RUGĂCIUNEA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

O, iartă-mi Doamne atâtea rugăciuni

Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,

Căci am făcut adesea din Tine robul meu

Nu eu ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu...

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta

Îţi cer într-una să faci Tu, voia mea

Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiti ce vrei

Şi să-mi slujeşti în toate, să-mi dai fără să-mi iei,

Gândindu-mă că dacă îţi cant şi Te slăvesc

Am drept să-ţi cer într-una să faci tot ce doresc.

O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga

Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta,

Nu tot cerându-ţi Ţie să fii Tu robul meu,

Ci Tu, cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.

Să înţeleg că felul cel mai bun de-a mă ruga

E să doresc în toate să fie voia Ta.

Vă voi povesti mai întâi un eveniment din viaţa mea, după care vom analiza deocamdată ceea ce am înţeles şi am dezbătut sub îndrumarea îngerilor mei – entităţilor mele astrale de ajutor destinic actual.

Viitorul ne va ajuta mult să deschidem porţile unor înţelegeri din ce în ce mai mari, iar noi trebuie doar să rămânem deschişi în faţa celor pe care le avem de trăit. 

Căci nimic, dar nimic nu este degeaba în această lume în care trăim... 

Acum câţiva ani eram la mormântul părintelui Arsenie Boca şi am vrut să îngenunchez, aşa cum făceau cei sosiţi acolo... măcar un genunchi să pun pe pământ... 

Am auzit clar în sinea mea – obişnuită de zeci de ani cu comunicările ajutătorilor mei astrali (îngeri – cum îi numim  popular) cum o voce îmi spunea să nu îngenunchez... Am crezut că mi s-a părut mie şi m-am poziţionat chiar pe centru cu faţa spre cruce, pentru că nu era nimeni acolo să deranjez... Exact în aceeaşi clipă o forţă redutabilă m-a zvârlit cât colo şi am simţit că un bărbat foarte înalt mă prinde în spate uşor şi mă ţine să nu dau cu capul de pământ. În clipa aceea îmi dăduseră lacrimile, oamenii ţipau , o măicuţă liniştea oamenii... Am fost dusă pe o băncuţă de către prietenii mei, împreună cu o măicuţă mititică, mai mititică decât mine... Îmi tremurau genunchii de se izbeau unul de altul... Încet m-am liniştit, lacrimile mi s-au oprit şi m-am uitat la măicuţă, am rugat-o cât am putut de frumos, de respectuos să se dea la o parte un picuţ să mă uit după domnul acela înalt care m-a ţinut şi să-i mulţumesc ... Măicuţa s-a uitat la mine zâmbind, cu ochii strălucitori şi mi-a spus că .. dânsa era în spatele meu... dar între ea şi mine a fost Părintele... "S-a mai întâmplat, de ce nu aţi ascultat să nu îngenuncheaţi? pe unii nu-i lasă..." Îmi vorbea şi mă mângâia... Spunea că o să fie bine... Ştiam, simţea că aşa va fi... i-am povestit cum în urmă cu câteva zile visasem exact aranjamentul de brazi de diferite culori de acolo apărând din ceţuri, ca de dimineaţă, şi chiar fusese vis de dimineaţă... parcă mă chemau acei munţi... Acum înţelegeam ...

Părintele, căci mi-am dat seama după felul în care mi se adresa, mi-a mai spus că nu voi mai ajunge acolo decât atunci când îmi voi fi terminat lucrarea. Soţul prietenei mele tocmai spusese "Cristiana tu trebuie să mai vii aici de câteva ori..." dar răspunsul părintelui, imediat, doar acesta fusese...

Am mulţumit cu plecăciune măcar, dar zâmbind spre soarele care apunea... O altă măicuţă mi-a spus că am permisiunea să iau pietricele albe de la mormânt şi dânsa mi-a dat un mănunchi de busuioc. L-am uitat în maşina prietenilor mei... dar parcă Părintele îmi zâmbea din neştiut, să nu mă necăjesc, ce e dat ajunge acolo unde trebuie...

Mulţi ne veghează şi ne ajută, noi trebuie să-i ascultăm...

La prima vedere a fost o “minune” făcută de părintele, pe care nici eu nu am înţeles-o de la bun început, şi nici cei din jur. Numai cei care cunoşteau manifestările dânsului, dinainte de plecarea dintre noi şi de după plecarea dânsului, m-au privit cu înţelegere. Undeva pe lateral, cineva şuşotise că Dumnezeu nu-mi permisese apropierea de mormântul sfântului… Numai cei apropiaţi înţelseseră altceva, şi eu simţeam la fel: că îmi ascund de lume capacităţile de clar-auz – de aceea nu am luat în considerare ceea ce dânsul îmi comunicase – dar eu crezusem că astfel de comunicare venise de la ajutătorii mei: pe care nu-i ascult întotdeauna, obişnuită să cam fiu superficială în faţa lor, ca un copil în faţa atenţionărilor părinţilor săi…

Ca să arate că nu era dreptate în ceea ce se şuşotise în jur, măicuţele mă îndrumaseră să iau pietricele de la mormânt, să mă rog şi să mulţumesc fără să îngenunchez acolo: au vorbit foarte serios, clar cu mine, iar la sfârşit mi-au dat busuioc sfinţit acolo. Dar toate ştiuserăm că sfatul a fost clar: “Nu îngenunchia!!!” dânsele ştiau că, încă din timpul vieţii, dânsul procedase în acest fel, şi nu încheiase încă acest fel de a proceda, urmând să facă şi cu alţii, uneori, acelaşi lucru, de dincolo de mormântul trupului său. 

Era însă prea neobişnuit, şi doar acum, când mă gândesc cunoscând ceva mai mult decât atunci, percep întreaga (sau oricum substanţial) privind profunzimea acestei învăţături: de spargere a unor tipare. De “eliberare” din “robia” unor tipare vechi, mai ales ale celor care nu-şi mai au rostul pentru întrupaţii de azi. Sigur că o asemenea învăţătură se răspândeşte subconştient în timp, dar ajutătorii noştri lucrează astfel pentru că altfel de intervenţii ar fi eradicate de la început de către organizatorii religioşi, trecând în patrimoniul celor secretizate, chiar combătute. Ori, în zilele noastre, legile evoluţiilor desfac dogmele, secretizările şi pun accent pe revenirea la libertatea şi liberul arbitru al omului. Un liber arbitru al fiecărui spirit întrupat de a desfăşura o viaţă pământeană cu minimum de tipare sociale – fie ele laice sau religioase. 

În acest fel s-a procedat întotdeauna, de altfel. Fiecare societate a avut parte de spărgătorii tiparelor vechi, fără să creeze pe loc, în majoritatea cazurilor, alte tipare noi. Eliberarea s-a făcut şi prin simplificare, dar şi prin sinteză, prin sintetizare. Mulţi oameni au avut sarcina de eliberare a frontului extrem de bogat de tipare, aşa cum la sfârşitul mileniului I î.Ch. sarcina religiilor a introdus prima mare simplificare pentru viaţa omului: constând în sintetizarea complexului zeiesc - o multitudine de zei, a căror cinstire deja ocupa o parte impresionantă a spiritualităţii omeneşti, se condensa, se compactiza într-o sinteză numită:

– în Egiptul antic: Aton-Ra – eradicat de către vechii preoţi ai templelor egiptene;

– în sarcina iudeului Moise a revenit din nou această încercare, dar de această dată propriul popor nu a avut tăria, puterea de a accepta un astfel de eveniment; a fost însă o pregătire a terenului religios, pe care urma să se implementeze acelaşi fel de concept, care să inunde practic lumea mediteraneană;

– creştinismul însă, pe baza învăţăturilor christice, de mare profunzime şi putere vibraţională, aduce şi generalizează această sinteză simplificatoare, care concentrează astfel toată dragostea omului pentru divinitatea întrupată, la început, apoi înţelege cu mult mai multă uşurinţă Trinitatea care sintetizează şi atrage subtil atenţia asupra celor trei mari trepte de înţelegere a divinităţii: Tatăl, Fiul şi sfântul Duh;

– etapa contemporană aduce din nou – fără să rupă profunda trimitere spre înţelegere a Sfintei Treimi – rolul entităţilor astrale personale şi de grup spiritual propriu: ceea ce semnificau zeii popoarelor din vechime, din ceea ce numim antichitate. Însă o asemenea revenire este de fapt baza sub formă de spirală a conlucrărilor spirituale dintre om şi divinitate, particulare etapei viitoare de evoluţie a omenirii.

Lucrurile sunt foarte complexe azi – dar în dezvoltările minţii omeneşti contemporane omul poate ajunge la înţelegeri şi acumulări de cunoaştere prodigioase. Important este de fapt să ne eliberăm de concepte învechite, conform cărora omul nu ar avea acces – sau acceptul divinităţii – la cunoaşterea Creaţiei, element implementat de morbida impunere a Evului Mediu, de care ne desparte în fond foarte puţin timp. 

Avem încă foarte puţină aplecare de înţelegere a epocilor pământene… Încă…

Dar permanent au existat de fapt oameni care au avut, prin atitudinile lor, o astfel de respingere a tiparelor vechi ale societăţii – laice şi religioase în mod egal. Chiar dacă şi în trecut, şi azi dispreţul şi revolta au ocupat un loc important în manifestările de acest fel, azi estompările lor îşi fac treptat apariţia şi se întăresc pe zi ce trece. Înţelegerea, toleranţa, bunăvoinţa, cuminţenia îşi găsesc loc şi stabilitate, cu ecou din ce în ce mai mare în sufletele noastre. 

Însă, dacă mulţi au avut, de-a lungul timpului, sarcina de a se revolta, pregătind de fapt terenul celor de azi, puţini au avut deocamdată sarcina de a sparge tipare şi de a pune ceva în locul lor: alte tipare în fond – dar necesare viitorului societăţii omeneşti. De care începem treptat să fim azi conştienţi.

Ştiam de mult despre această sarcină a omenirii de azi, de înţelegere a necesităţii de ridicare la un nivel superior de pătrundere în cunoaştere şi de analiză a celor vechi prin prisma cunoaşterilor noi. Şi este necesar să se înţeleagă că această sarcină nu este una susţinută de indivizi “aleşi” – aşa cum din nefericire se cred mulţi oameni în ziua de azi – cu referire mai ales la cei care au deschideri ale clar-simţurilor. Oameni care le au nu numai în perioadele de maxim energetic planetar, ci ca percepţie permanentă: în special clar-vedere şi clar-auz. Este necesar ca astfel de oameni să se considere însă doar susţinători pe drumul acesta, pe care mergem cu toţii, fără excepţie, chiar dacă unii dintre noi intră mai devreme sau mai târziu, merg cu vitezză mai mare sau mai mică. Suntem fără îndoială în situaţia în care de fapt toată lumea are posibilităţi de percepţie multisenzorială - dar trecerea se face treptat, întrucât multă lume nu are încă terminate sarcinile de tip socio-familiar, conform planurilor cu care au venit pe Pământ. 

Folosirea, aplicarea – în acest caz: găsirea explicaţiilor celor mai profunde pentru acest moment al evoluţiilor noastre, constă în curajul abordării tematicii în mod deschis, în lume, indiferent dacă momentan se manifestă sau nu interes pentru o astfel de temă. Să înţelegem că noi, cei care avem azi deschidere, ajutăm, după micile noastre puteri, în direcţia deschiderilor spirituale ale altor semeni. În mod direct (discuţii, scrieri) sau indirect, radiant, răspândirea atitudinii şi înţelegerii noastre formează grupuri întregi de oameni care astfel pot merge drept pe drumul înţelegerilor noi. 

Asemenea fenomene sunt destul de frecvente azi, doar că mulţi preferă să nu le discute decât dacă alţii au curaj înaintea lor să le abordeze. 

CÂTEVA CUVINTE DESPRE TEMATICA „ALEŞILOR”

Vom dezbate mai larg această temă într-un mic studiu privind înţelegerea extinsă a activităţii sfinţilor.

Deocamdată aş propune doar să intrăm cu curaj în abordarea acestei teme, urmărind un anume aspect. 

Mulţi dintre cei care azi şi-au conştientizat capacităţi multisenzoriale – în special clar-auz şi clar-vedere – se cred, şi lasă şi pe alţii să creadă, că sunt „aleşi” de divinitate; sunt oameni care, de regulă, îşi limitează trăirile la povestirea repetată a câtorva evenimente deosebite trăite de dânşii, de mare putere, fără să creadă că astfel de momente sunt doar preludiul unora ce vor deveni obişnuite cândva pentru toată lumea. 

Ar trebui să comutăm înţelegerile noastre către ideea că fiecare om, toţi oamenii, sunt „aleşi” pentru ceva în lumea întrupărilor de pretutindeni – nu numai cele pământene. Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi intrăm la întrupare exact în momentul în care societatea planetară are nevoie de noi, de fiecare în parte, în momentul pe care toată suflarea planetară necesită un anume tip de forţă spirituală care să ajute înaintarea tuturor. 

Dar vom mai discuta şi despre altă formă de „alegere” – specifică lumii în care ne aflăm azi la întrupare, de care ar trebui să ţinem cont înainte de a ne revolta de felul în care merge – sau mai corect: nu merge societatea noastră aşa cum ne-am dori... Vom înţelege treptat că în societatea contemporană conducătorii nu sunt spiritele cele mai evoluate, ci spirite care învaţă să-şi cunoască şi mai ales să-şi recunoască singuri greşelile în faţa unor mari mase de semeni pe care nu-i ştiu conduce, aşa cum bogăţia materială pe care o caută şi o au nu ştiu să o gestioneze încă. Dar sunt în etapa deînvăţătură, prin care fiecare dintre noi am trecut sau vom trece cândva. 

Iar aceasta este un fel de „alegere” într-o lume care îşi doreşte spiritual profund să-şi descopere neputinţele din toate punctele de vedere. Chiar dacă deocamdată prea puţini dintre noi conştientizează acest lucru. 

Să reţinem faptul că fiecare om care trece prin aşa ceva are partea de învăţătură din evenimentele petrecute în jurul său – lucru care, cu tot respectul, nu este considerat ca atare de cele mai multe ori: ne mirăm de miracol, îl interpretăm în fel şi chip, povestim altora... Este foarte bine pe de o parte, căci ne întărim în credinţa că astfel de lucruri, de evenimente există, că sfinţii ne ajută, că Dumnezeu ne ajută prin intermediul sfinţilor. Nu luăm încă astfel de evenimente drept o sursă practic inepuizabilă de învăţătură, o întărire a unor învăţături anterioare, personale, o învăţătură nouă oferită altora prin intermediul trăitorului. Vom vedea că asemenea evenimente se petrec doar în astfel de conjuncturi planetare pentru oameni, când gradul nostru de înţelegere a universului, şi a propriilor noastre puteri de pătrundere în „misterele” universului, este redusă: din varii motive, aşa cum bine ştim acum. 

Întreaga societate are partea sa de participare la petrecerea evenimentului, fenomenului – prin toate forţele spirituale care se desfăşoară pe planetă înainte, în timpul şi, clipă de clipă, ulterior evenimentului. Fără de care participare trăitorul (şi povestitorul în acelaşi timp) nu ar putea avea parte de amploarea evenimentului – de „revelaţie”, în exemplul nostru religios – şi de altfel nu ar putea nimeni înţelege şi dezvolta trăiri de acesz fel decât în contextul unui biosistem şi a unei societăţi care îi desfăşoară fondul propice, special.

Iar acest lucru nu se înţelege. Încă...

Căci într-o societate în care toţi oamenii ar înţelege şi ar cerceta, ar aprofunda permanent cunoaşterile despre micro-, şi macro-univers, nimic de acest fel nu ar mira, nu ar fi luat drept miracol şi nu ar dezvolta necesităţi de învăţături pe care le cere viaţa noastră acum, şi le va cere schimbate în continuare.

Fenomenul, trăirea descrisă astfel, face parte din necesităţile de destin ale omului şi ale întregii societăţi: mai mult, ale întregii desfăşurări planetare. Fiecare fel de astfel de fenomen contribuie la formarea unui câmp informaţional planetar general, care permite un anumit fel de înaintare în evoluţie, chiar dacă fiecare specie planetară, planeta însăşi, planetele şi stelele cele mai apropiate îşi are evoluţia sa. Fiecare trăire, a fiecărui spirit întrupat este de fapt o aplicaţie a învăţăturilor de neam, de specie, de popor spiritual şi pregăteşte terenul pentru toate cele care vor urma. Referitor la oameni, în continuarea evenimentului (oricărui eveniment de fapt), trăitorul, şi fiecare dintre cei din jurul său, va găsi în continuare, de-a lungul vieţii, alte proprii înţelegeri, folosiri mereu noi ale diverselor aspecte legate de eveniment, asociind cele aflate, trăite, cu propriile sale trăiri, apoi cu altele formate din aflarea/trăirea altor evenimente mai departe. 

Să înţelegem astfel că:

– nici o revelaţie nu are loc decât în conjunctura care o necesită;

– participarea la formarea evenimentului este o trinitate în felul ei: divinitatea care formează fondul general al derulării evenimentului; omul-canal cu forţa sa spirituală primitoare a impulsului specific celor necesare desfăşurărilor; biosistemul planetar în totalitatea sa + societatea omenească în dubla sa ipostază: de bloc spiritual evoluant şi de grup socio-spiritual de întrupare într-o anumită conjunctură – şi nu alta: pentru care există o pregătire anterioară a fiecărui grup spiritual de pe planetă. 

Dar ceea ce este mai important ţine de un alt aspect, pe care începem abia acum să-l studiem; de aceea nici prea multă acceptare nu este încă formată, nici studiu prea mult – este o moştenire veche, de teama repercusiunilor de regulă religioase, care dezvoltă imediat gândire negativă cu putere foarte mare de pătrundere… Şi da, din nefericire, mai ales când este vorba despre revolta “sfântă” a unor oameni religioşi ultra-dogmatici. În fond, aşa cum bine spunea cineva – suntem la doar 5 minute de Evul Mediu întunecat…

De ce era atât de important să fiu atenţionată atât de puternic, vizibil??... Am mai scris, chiar şi în alte cazuri, nu am deplină încredere în public să arăt legătura cu cei de „dincolo”... Ştiu, este o rămăşiţă încă existentă – chiar dacă am multă experienţă de ieşit în lume, prin scriere după comunicare astrală... Trebuie să recunosc că este destul de stresant, de teama judecării pline de confuzii, neînţelegeri, din partea multora dintre cei din jur... Dar – vorba îngerului – dacă voi, cei care aveţi experienţă, vă eschivaţi, vă faceţi rău şi vouă, şi celor care aşteaptă ajutor din partea voastră...

Şi astfel am înţeles de ce evenimente de acest fel mi s-au petrecut în public, aşa cum v-am mai povestit şi chiar mai am şi altele de povestit: este drept de amploare mai redusă, dar de importanţă reală pentru orice om, care se va confrunta în viitor cu evenimente personale de acelaşi fel, până la instalarea permanentă a comunicărilor astrale. 

Să analizăm de asemenea şi cele legate de importanţa faptului în sine: să nu îngenunchez atunci când mi-a spus clar, răspicat, acest lucru – la fel ca şi altora: în timpul vieţii dumnisale şi după părăsirea corpului său fizic, din postura de entitate astrală înalt-ajutătoare, la nivel de întreg popor...

Pe de o parte este necesară înţelegerea faptului că asemenea mesaje intră în programe spirituale de mare anvergură, la care participă spirite puternice, capabile să ducă o sarcină la bun sfârşit: de aceea a apărut şi severitatea mesajului – concomitent cu protecţia oferită de aceeaşi entitate: părintele m-a împins, părintele m-a prins, pentru a nu speria spiritele mai fragile deocamdată, existente de faţă, tot dânsul interpunându-se între mine şi măicuţa care a recunoscut imediat că nu m-a prins dânsa, ci tot părintele. Cine îşi asumă o sarcină – neapărat trebuie să o ducă la bun sfârşit, căci şi ajutoarele pe care le primeşte sunt pe măsură. 

Şi da, trebuie să înţelegem că avem de-a face, într-adevăr, cu adevărate programe spirituale ale etapei în curs, aşa cum – la diminuarea vibraţiei medii planetare, înainte de ultima glaciaţiune, au fost realizate ample programe spirituale de pregătire a întregii omeniri pentru etapa manuală, intuitivă: care avea să se instaleze după glaciaţiunea despre care ştiau bine că se va derula în viaţa planetară, ultima glaciaţiune pe care o va trăi omenirea, după celelalte glaciaţiuni anterioare prin care a trecut omenirea în ultimele cca 40 milioane ani până acum. 

Şi nu este vorba numai despre spirite puternice, ci şi purtătoare de informaţie. În general purtătorii de informaţie spirituală nu sunt conştienţi întotdeauna şi/sau pe deplin de încărcătura spirituală pe care o poartă, dar ei sunt radianţi din ce în ce mai puternici, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare şi de asemenea, pe măsura conştientizării dorinţei proprii de dezvoltare  a cunoaşterii de orice fel: ştiinţifică, culturală, religioasă, diverse ramuri ale cunoaşterii care fac legătura între cunoaşterea mentală profundă (prin percepţii multisenzoriale) şi cunoaşteri de ramură, unilateral fizice (le numim de regulă ştiinţe exacte, deşi ştiinţele ezoterice ajung să fie incomparabil de exacte compartiv cu cele fizice). 

Asemenea spirite pot adera mult mai uşor la cunoaşteri şi înţelegeri noi, comparativ cu procedeele obişnuite ale societăţii la momentul de trăire. În acest caz omul simte nevoia unor gesturi care să exprime respectul purtat, aplecare în faţa unor semeni care au adus mult beneficiu spiritual omenirii în totalitatea ei sau numai unui grup spiritual, unui popor. 

Dar un asemenea obicei, al aplecării, al îngenuncherii, a devenit uneori obligaţie nu din partea celui căruia i se adresa respectul, ci chiar din partea oamenilor, fără să li se ceară. Însă nu este normal, din punct de vedere spiritual, să avem pretenţii de acest fel, exacerbate până la anatemizare în structurile sociale fără o cultură spirituală foarte dezvoltată: prin cultură spirituală înţelegând de fapt cunoaşterea rădăcinilor obiceiurilor noastre, necesităţile funcţionării pentru o anumită perioadă de timp sau pe parcursul întregului ciclu de vieţi ale grupurilor spirituale participante la specia planetară. Căci nu este vorba numai despre oameni, ci despre orice spirite participante la biosistemul planetar. În plus, se cuprind aici şi cunoaşterile privind efectele exacerbărilor, necesitatea moderării şi echilibrării pentru spiritele care obişnuiesc să se manifeste în mod exgerat; şi ar mai fi încă multe alte aspecte de acest fel, care formează o adevărată cultură spirituală necesară populaţiilor. Dar care cunoaştere se pierde în vibraţii joase, predominând obiceiurile prin care creatorii conştienţi – în cazul oamenilor – s-au zbătut în evoluţiile lor să se debaraseze de apucăturile animalice, non-creative, distructive: care le arândul lor sunt distructive, iar sarcina noastră acum este de a ameliora asemenea obişnuinţe. 

Ceea ce este azi mai ales deosebit de important este faptul că a venit timpul să depăşim manifestările exclusiv trupeşti, treptat, în funcţie de posibilităţile pe care le are fiecare om în parte. A venit timpul ca numai din radiaţia sufletului nostru să rezulte respectul pe care îl oferim mai întâi lui Dumnezeu, apoi sfinţilor, să nu uităm eroii laici alături de cei religioşi: şi ar trebui să ne gândim mult mai mult şi mai profund la acest lucru; apoi tuturor oamenilor, indiferent de lucrarea sau trăirea fiecăruia în parte. Să ajungem să avem aceeaşi atitudine de aplecare faţă de toate vieţuitoarele planetare – de la virus la om, pentru planeta însăşi, pentru stelele de pe cer, pentru universul întreg care ajută fiecărei clipe a trăirilor noastre. 

Se termină o epocă în care omul se manifestă numai prin corporalitatea sa fizică. O astfel de terminare o cer energiile noi, corpurile noastre care se reînnoiesc acum, evoluţiile noastre. 

Ne pregătim pe toate căile pentru trecerea la manifestări astrale, mentale, cauzale – ceea ce nu înseamnă câtuşi de puţin lepădarea de fizic, aşa cum au tendinţa mulţi oameni extremişti de felul lor. Manifestările trupeşti, aflate în treptată diminuare le cunoaştem chiar dacă nu ne-am gândit vreodată la aspectul lor de tranziţie între etapele noastre evolutive: folosirea tehnologiilor ne uşurează mult viaţa, dar pe de altă parte ele fac trecerea de la exclusivitatea manifestărilor trupeşti din ultimele milenii – la minimalizare prin diminuarea treptată a volumului lor. Tot aşa cum radioul, TV, internetul ne facilitează cunoaşterea, relaţionarea, prin legături stabilite cu mintea noastră, folosind-o permanent, din plin, o parte importantă a manifestărilor noastre rămân neinfluenţate de folosirea mijloacelor mass-media, şi atunci rămâne sarcina unor întrupaţi puternici să pornească schimbarea şi din aceste puncte de vedere. 

Tot ceea ce azi avem ca avantaj tehnologic faţă de ceea ce făceam manual este de fapt, în rădăcinile speciale al acestei etape, o trecere uşoară, simplă în felul ei, către etapa folosirii mentalului aproape în orice manifestare umană. Tot ceea ce facem azi cu mintea noastră contribuie la acest proces rapid de trecere către activitatea mentală – de bază pentru orice spirit creator înaintat, de felul omului. Iar cei care ajută la dezvoltarea acestei etape sunt formatori puternici, aşa cum spuneam, recunoscuţi în general pentru activităţile lor curente – trecute şi prezente. Aşa cum a fost şi părintele Arsenie Boca – şi trebuie să ştim că dânsul este, rămâne astfel în continuare. 

Se va ajunge la o folosire minimă a corpului fizic – aşa cum a fost şi înainte de ultima glaciaţiune – prin întărirea permanentă a corpurilor fluidice: dublul-eteric, astral (emoţional), mental, cauzal şi a tuturor corpurilor spirituale: corpul spiritual (budhic), dumnezeiesc (atmic), precum şi, în continuare, cele de mare forţă energetică pentru ajutătorii secundari: enesic şi supraenesic.

În acest fel, omenirea va evolua lin în continuare – dar cu un minimum de efort fizic: plutind practic la suprafaţa pământurilor, apelor, va comunica – dar numai mental, fără ceea ce azi numim aparatul vorbirii, ci prin translaţie de imagine de la un om la altul, prin intermediul corpului mental, sprijinindu-se în mod minimal pe activitatea curentă a creierului corpului fizic. 

Se va mări foarte mult comunicarea între oameni şi entităţile sale astrale ajutătoare: la început prin imagistică + cuvânt primit mental, adică sunete mentale articulate: comunicare astrală prin cuvinte, pe înţelesul obişnuirilor din ultimele milenii, urmând să se reducă treptat volumul comunicărilor prin cuvânt şi intrând rapid pe imagine complexă: având în plus conştientizarea sunetului fundamental al structurilor universice care ne înconjoară, plus sunetele cunoscute azi de noi, mecanice, formate din mişcările şi furnicarul compunerilor şi microorganismelor aerului, vegetaţiei, a tuturor vieţuitoarelor, sunetele ce răzbat din mişcările apelor de suprafaţă, de adâncime, mişcările plăcilor continentale, mişcările rădăcinilor plantelor şi tuturor vieţuitoarelor din preajma lor. Şi încă multe altele care formează complexitatea de neimaginat încă a tuturor celor care compun lumea noastră. 

O asemenea trăire şi comunicările inter-umane presupun o neintervenţie fizică a omului – de fapt a participării sale la desfăşurarea planetei al cărei supraveghetor, ajutător, echilibrant vibraţional şi energetic complex va fi omul. Omul va emite volitiv vibraţii, va conştientiza orice fel de vibraţii, va echilibra şi va impulsiona acolo unde este cazul. 

Multe dintre rădăcinile viitoarelor noastre manifestări le regăsim în viaţa noastră de azi, pe care va trebui să le simplificăm la maximum, înlocuindu-le cu simţiri, emoţii pe care le învăţăm să le moderăm şi să le echilibrăm, pe cele agresive, negative schimbându-le cu cele pozitive, creatoare, înţelegătoare, lăsând lucrurile să se desfăşoare şi intervenind minimal doar acolo unde trebuie. 

Iată aşadar cum se schimbă, şi cum va trebui să acceptăm schimbarea paradigmelor vechi. Şi mai mult, să înţelegem că activităţile pe care trebuie să le schimbăm nu sunt numai cele din domeniul comportamentului obişnuit, sau al creaţiei, sau al comunicării, ci – în primul rând – concepţiile noastre despre relaţiile cu ceea ce azi numim divinitate. Cei care au înţeles acest lucru sunt foarte puţini, raportat la masa mare a omenirii: azi majoritatea oamenilor sunt ori ultra-dogmatici, ori indiferenţi, nepăsători, necredincioşi. Iar când vorbim despre necredincioşie, nu vorbim numai despre obiceiuri ritualice, pe care trebuie să le înţelegem în cu totul alt mod. Schimbarea obiceiurilor se va referi la atenuarea manifestărilor de acest fel, ritualic-religioase, dar mai ales de atitudine generală faţă de divinitate, căci viitorul spiritual va fi totalmente manifest ezoteric, şi totalmente legat de divinitate – dar pe baze conlucrative şi nicidecum aşteptând fără participare ca divinitatea, îngerii, entităţile prea puţin văzute azi, să ne rezolve integral treburile. Dimpotrivă, dacă până acum lucrurile au stat în acest fel, omul rugând şi Dumnezeu lucrând, de acum încolo trebuie să înţelegem că cea mai puternică conlucrare va fi cu îngerii, direct, prieteneşte, camaradereşte, lăsându-ne conduşi în diverse activităţi curente: în călătorii astrale de cunoaştere, în cercetarea timpurilor, universurilor, cu propria noastră minte, cu propriul nostru suflet, îndrumaţi de ajutătorii pe care îi numim azi divini – care desfăşoară în prezent o muncă susţinută pentru a ne dezobişnuit treptat, dar clar, cert şi sever nu de puţine ori, aşa cum am trăit şi eu acest eveniment – de practicile învechite deja azi. 

Ne vom confrunta cu o lume în care fiecare om va trăi solitar, având o grijă deosebită de natura din jurul său, vegetală şi animală deopotrivă, sub îndrumarea entităţilor astrale şi dimensionale: în funcţie de complexitatea sarcinilor pe care le are fiecare în parte de desfăşurat. O lume care are nevoie de manifestări simple, o lume în care acumularea se va disipa rapid, omul trăind în deplină austeritate: ce are pe el va fi îmbrăcăminte/încălţăminte de vară care se va remodela iarna – atâta timp cât omul va trăi în zonele ce vor mai rămâne temperate o oarecare perioadă de timp, încălzirea treptată a atmosferei făcându-se resimţită peste tot. O lume în care omul foarte rar consumă un fruct şi un tubercul – hrănindu-se astfel solid cu energia planetei şi cu energiile stelei şi, în general, ale galaxiei. O lume în care omul va comunica de la distanţă cu semenii săi, transmiţând pe cale mentală lucrarea pe care o are de făcut într-un anume teritoriu, de la care persoana cu care comunică îşi poate face în continuare acelaşi fel de lucrare proprie; la „graniţa” dintre teritorii energiile umane ajutătoare îşi vor împleti vibraţiile, realizând mlădios echilibrările vibraţionale de care are nevoie planeta pentru a-şi reveni după etapa dură petrecută sub mâna mai mult sau mai puţin conştientă a omului doar intuitiv. Iar în continuare, sub bagheta din ce în ce mai bine înţeleasă a entităţilor astrale ajutătoare, oamenii vor împământa toate materiile scoase la suprafaţa planetei de către semenii din timpurile trecute, pentru a repune natura în deplinătatea drepturilor ei. Am mai discutat despre asemenea lucrări (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/creatie-materiala/3-etapele-de-creatie-materiala-ale-omenirii-pe-pamant-1/ ) – vom mai discuta mult în continuare. 

Înţelegerea şi acceptarea unor asemenea lucruri se sprijină în mod activ, din ce în ce mai mult, pe revenirea aminitirilor noastre privind cele pe care le-am realizat tot aici, pe Pământ, în urmă cu numai 9-10 milenii, înainte de ultima glaciaţiune. Pe măsura creşterii vibraţiei planetare, aminitirile noastre vor reveni, forţele noastre spirituale se vor mări şi aplicaţiile vor prinde un volum din ce în ce mai mare. Totul are loc sub forţa marelui, uriaşului ajutor pe care îl avem, şi care creşte în continuare, din partea divinităţii – cu latura, aspectul acesta direct conlucrativ cu care nu suntem obişnuiţi de fapt. Nici cei mai credincioşi oameni nu acceptă că multe feluri de manifestări ale lor sunt toate benefice nouă, sunt efectele unor puternice şi mai ales active manifestări ale lor. 

Învăţăm treptat că tot ceea ce trăim are o latură veche şi una nouă, că aspecte ale lor nu am fost îndrumaţi să le dezvoltăm pentru ca frica să se minimizeze în lumea noastră. Învăţăm că sub nici o formă nu trebuie să ne fie frică de Dumnezeu, că nu există entităţi malefice – ci doar aspecte corective ale activităţilor lor, îndreptate către eliminarea confuziilor care ne-au acoperit ultimele vieţi. Învăţăm că doar semenii noştri ne-au învăţat ce este frica, în avantajul lor, iar de această practică, a folosirii fricii, trebuie să ne debarasăm cât mai repede: căci fără să vrem suntem influenţaţi şi transmitem copiilor noştri ceea ce de fapt trebuie să eliminăm. 

Învăţăm multe lucruri, treptat. Învăţăm să cercetăm fiecare aspect despre care auzim, învăţăm, să pătrundem în micro- şi macrocosmos fără să ne mai fie frică, fără să facem ritualuri care ne-au diminuat doar frica primită astfel în „dar” din partea unor semeni lipsiţi de har. Înţelegem, iertăm, mergem mai departe. Învăţăm să facem călătorii astrale împreună cu prietenii noştri – sub îndrumarea directă a îngerilor personali. Ne întoarcem, povestim – observăm că am realizat aceeaşi călătorie, am perceput exact aceleaşi lucruri – chiar dacă unul prinde un amănunt, altul: alt amănunt. Totul se dezbate, se cercetează din nou, iar se analizează, se înţelege. Mergem mai departe... Acestea sunt, şi se dezvoltă tot în acest fel, pe măsura creşterii încrederii noastre: în proprii semeni, în existenţa şi conlucrarea cu ajutătorii astrali. Nu vom mai aştepta să ne dicteze ei totul, fără să cercetăm personal, iar o astfel de cercetare trece din plaja neîncrederii – în plaja curiozităţii: nu cercetez ceva din cele spuse de înger pentru că nu aş avea încredere, ci pentru că am curiozitatea să văd cu ochii mei cele povestite. Din care vom înţelege că ei ne spun lucruri asupra cărora aveam o părere plină de confuzii, şi dânşii fac acest lucru nicidecum minţindu-ne, ci atrăgându-ne atenţia asupra confuziilor noastre, în aşa fel încât noi înşine să le descoperim şi să le analizăm: din asemenea analize va rezulta treptat un volum de cunoaşteri mult mai mare decât dacă cineva ne-ar spune doar un singur subiect, referindu-se strict la un anume fel de confuzie. 

Sunt multe de spus – şi multe vom spune în continuare. Important este să avem încredere şi mai ales multă răbdare. Să fim credincioşi, să fim încrezători în Dumnezeu şi în propriile noastre desfăşurări de forţe spirituale, care cresc fără încetare: dar încet, treptat, echilibrând cele neobişnuite până acum. 

Nu este de loc prima dată când facem o astfel de trecere. Şi nu va fi ultima, în eternitatea vieţii noastre monadice. Dar de fiecare dată, cu fiecare experienţă în plus, puterea noastră de pătrundere creşte exponenţial, puterea de înţelegere, de adaptare la noi aspecte pe care acum poate nici nu le percepem, sau le percepem ca pe o iluzie, ca pe o părere trecătoare, ca pe un fapt demn de trecut sub tăcere...

Dar nu... Nu este de loc aşa...

Să fim curajoşi – dar nu agresivi, să fim blânzi şi înţelegători cu cei care azi nu pot să ţină pasul cu noi: ei vor fi primii şi cei mai exaltaţi ai viitorului apropiat. Îi vom ajuta să-şi estompeze exaltările, să se echilibreze şi să devină modeşti şi moderaţi în toate...

Căci aşa va fi viaţa oricui în viitor, iar azi trecerea ne poate fi uşoară, nicidecum grea...

Dar trebuie să ne ajutăm cu mult curaj, cu multă dăruire...

Aşa cum şi ajutătorii noştri o fac, constant...

MULŢUMESC PĂRINTE ARSENIE, CU RESPECT, CU TOATĂ DRAGOSTEA ŞI RECUNOŞTINŢA DE CARE POT FI EU AZI CAPABILĂ !!! 

DOAMNE AJUTĂ !!!