Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Să nu ne imaginăm că misiunea sfinţilor se termină odată cu trecerea lor dincolo de fiinţă. Munca lor merge mai departe, într-o deschidere uriaşă în volum, calitate şi profunzime...
LA MULŢI ANI TUTUROR CELOR CARE POARTĂ ÎNDRUMĂRILE DE NUME ALE SFINŢILOR PETRU ŞI PAVEL !!!

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


sâmbătă, 18 octombrie 2008

ÎNAINTE ŞI DUPĂ 2012: IESIREA DE SUB LUME (1)

1. CE ŞTIAU ATLANŢII
S-a tot vorbit despre “sfârşit” de mai multe ori în timpul evoluţiei oamenilor pe Pământ: dar niciodată în trecut înţelegerea nu a fost privind sfârşitul lumii ca pe o distrugere, ci ca pe o finalizare firească a unei etape: sfârşitul unei lumi - începutul alteia..
Atlanţii au fost cei ditâi care au ştiut: şi că va exista un anumit sfârşit – al “lor”, al lumii lor, al felului în care trăiseră până atunci, pentru care s-au pregătit intens în vederea “trecerii”, şi pentru trăirea în drumul care li se prefigura dincolo de o uşă pe care o ştiau ei foarte bine.
Dar atlanţii au ştiut despre faptul că nu vor fi ultimii care vor discuta despre “sfârşit”, că vor mai fi şi alţii după ei care vor vorbi despre un “sfârşit” al lor, în alte vremuri, undeva dincolo de poarta trecerii atlante, atunci când toate se vor fi transformat atât de mult, încât vor fi de nerecunoscut, comparativ cu ceea ce a fost cândva.
Ştiau că dintre ei vor rămâne câţiva să corecteze lumea de după "poartă", să împlinească ultimele corecţii şi să dea ultimele învăţături din pregătirile pe care le realizaseră cu toţii până atunci, până când lumea nu se va fi schimbat atât de mult, încât nici ei să nu mai recunoască ceva din cele ce au fost, chiar dacă erau foarte conştienţi de necesitatea tuturor celor petrecute. Dar tocmai această schimbare uriaşă avea să le spună că lucrurile sunt exact aşa cum trebuiau să fie, aşa cum ştiuseră toţi oamenii că aveau să devină lumile prin care trebuiau să treacă... Iar aceia dintre ei care trebuiau să însoţească această nouă lume - până dincolo de jumătatea fiinţării ei - o vor părăsi şi ei, la vremea necesară lor, cu convingerea că lucrurile s-au făcut în cel mai corect fel posibil şi că lumea cea nouă va şti si ea, după experienţa ei, să simtă revenirea vremurilor dintâi, şi să trăiască fiecare clipă ce li s-a dat din ce în ce mai puternici, mai increzători, reîntorcându-se mereu s-o cizeleze, ca pe o bijuterie de mare preţ.

2. CE ŞTIAU MAYAŞII:
Mayaşii, cu moştenire de la toltlecii (vechea denumire a celor care, mai de curând, îi cunoştem sub numele de tolteci) a căror deschideri faţă de popor era la fel de totală ca şi la celţi, la daci şi la tibetani, au ştiut şi ei că nu vor fi ultimii care vor trăi în lume: nu numai ei - ci toată lumea de acelaşi fel cu ei, în mijlocul căreia trăiau, chiar dacă nu primeau prea mulţi străini de dincolo de mări. Ei au lăsat moştenire ştiinţa lor, ajutorul lor pentru cei care le vor fi urmaşi, dar dacă au lăsat şi ştiinţa schimbării lumii lor, ei nu au vorbit de distrugere, de pieirea Pământului, căci ştiau foarte bine că era nicidecum cazul să se vorbească despre aşa ceva. Şi nici nu au lăsat moştenire cunoşterea despre o prezumtivă intrare într-o nouă “dimensiune”: pentru că ei ştiau foarte bine ce înseamnă o dimensiune adevărată – ceea ce noi astăzi nu conştientizăm de loc în acelaşi fel.
Ştiau bine că numai până în 2012 trebuie să lase moştenire sfaturi, să atenţioneze, să facă socoteli şi calcule – adică exact cât mintea, sufletul şi trupul uman nu aveau puterea şi echilibrul de a trăi în armonie cu natura. După felul în care ştiau bine cum devenise treptat lumea aşa cum era atunci, în vremurile lor, după felul în care trăia lumea în timpul lor, mayaşii ştiau bine cum va curge devenirea lumii în viitor: cunoşteau firele întregi, nu părticele din ele. Şi astfel ştiau că 2012 nu va fi un prag, ci se va forma până atunci o masă critică de oameni care vor vedea realitatea cu ochii lor şi vor avea şi putere să convingă o altă masă de oameni care, intuitiv, vor credeîn puterea armoniei, încrederii şi păcii. Ştiau cum, chiar în timpurile lor, cunoşterea străveche era sistematic îndepărtată de popoare prin chiar mâna stăpânilor lor, şi dacă ar fi încercat în acel moment ei să o dea lumii - lumea s-ar fi temut de ea, aşa cum era ea folosită de stăpânii ei... Erau conştienţi astfel că ei înşişi erau ultimii exponenţi ai bunelor cunoşteri străvechi, chiar dacă nu erau chiar singurii - mai erau câteva grupuri răspândite prin lume: dar aveau să sfârşească şi ei, iar cunoaşterea avea să fie foarte diferită de tot ceea ce fusese în trecut. Mayaşii ştiau foarte bine această subtilitate: făceau parte din grupuri ale lumii care deja trecuse, rămăseseră câţiva care să ofere odihnă şi echilibru un timp cât mai lung posibil, iar acest posibil era către sfârşit. Erau ca nişte insule în marele ocean, dar aşa era bine să fie, şi aveau chiar ei să se reîntoarcă în mijlocul acestei lumi pentru a trăi la fel ca ea. Lumea avea nevoie şi de cunoaşterea care avea să vină, chiar dacă ea avea să fie foarte diferita de ceea ce fusese până atunci. Lumea va avea în continuare stăpâni, aroganţi şi dispreţuitori, cruzi şi devastatori, chiar dacă nici un om nu are nici un drept de viaţă şi de moarte asupra altuia, are doar dreptul să trăiască în armonie cu ceilalţi oameni şi, cu toţii, în armonie cu natura, acceptând-o exact aşa cum este ea de fapt : de dreptul ei.
Ştiau că numai aşa chiar ei înşişi îşi vor putea învinge teama de viaţă şi de moarte, teama de oameni răi, teama de viaţă grea, murdară, teama de durere; ştiau că îşi vor cuceri curajul, munca şi lupta pentru viaţă, pentru dreptatea în care trăiau acum... ştiau că numai prin lupta-munca lor restul omenirii îşi va cuceri dreptul universal de a trăi şi ea aşa cum trăiau ei acum... Omenirea nici nu era conştientă că se putea trăi şi bine, şi liber, şi frumos... Numai învingând stăpânirile prin bucla luptei se putea ajunge din nou la ceea ce avea să devină un vis pentru toţi: viaţa pe care o trăiau acum, retraşi din lume, neştiuţi de lume, dar cunoscând-o bine şi iubind-o exact aşa cum era ea...
Ştiau aşadar că aveau să fie cu toţii luptători, şi să învingă.
Ştiau aşadar că 2012 nu este decât finalul unei etape.

Ştiau că “lumea” se va termina în fel şi chip mereu, până când cea mai mare parte dintre suflete vor pleca – mare parte chiar dintre ei, mare parte şi dintre alţii – şi că Pământul va fi din nou ceea ce a fost cândva, şi chiar mai mult şi mai bine decât atunci, în străvechimi. Căci oamenii – plecaţi sau rămaşi – vor fi învăţat până la sfârşit atât de multe lucruri, încât puterea lor nu se va putea compara cu ceea ce a fost înainte.

Ştiau etapele: şi nu numai mayaşii, ci şi dacii, tibetanii, insularii cei puternici din insulele Atlanticului şi Pacificului:

* pentru populaţiile dinainte de “potop” (numit în acest fel numai de populaţiile ulterioare lui: pentru ei era “glaciaţiune”şi “epoca ploilor” la tropice şi la ecuator) fusese “poarta” şi intrarea în altă epocă, în altă etapă, ale cărei particularităţi le cunoşteau foarte bine;
* după “potop” transformarea adusese crearea unui alt tip de om, alături de cel vechi (care mişca lumea numai cu mintea sa): omul intuitiv şi al lucrului manual. Cele două feluri de populaţii trăiseră împreună o vreme, până la acomodarea totală a lumii – cu ea însăşi şi cu noutăţile planetei, iar cei care trăiseră înainte de potop aveau să se retragă treptat, lăsând pe Pământ numai omul cel nou. Ştiuseră, vorbiseră, la rândul lor, de “sfârşit” – sfârşitul total al omenirii vechi, din care avea să rămână doar o amintire, un vis al lor, o legendă, un mit: manipulat însă la infinit de răuvoitorii care se vor înstăpâni, care vor fura cunoaşterea lumii, temându-se că credinţa în vis, în mit, în legenda cea adevărată va face din nou omul puternic, de ne-manipulat. Dar până la urmă le va pare rău stăpânilor de tot răul făcut, rămânând astfel fideli adevărului şi cunoaşterii, iubirii de semeni şi sacrificiului altruist - în veci;
* ştiau de venirea Marelui Învăţător care va aduce Lumina Albă, care va stinge Lumina Neagră şi va aduce învăţăturile Luminii celei Noi – acea Lumină care le va cuprinde repede pe toate, dar şi care va arăta că nici una nu este de lepădat sau de dispreţuit, căci fiecare aduce ceva nou, şi poate bun, pentru experienţa tuturor oamenilor din lume. Ştiau că, odată cu Marele Învăţător, va muri o altă lume, dar nu o va înţelege încă nimeni, atunci;
* ceea ce va înţelege multă lume va fi însă deschiderea penultimei uşi, aceea din anul calculat 2012, pentru ca cei care au de plecat – să plece acasă la ei, în stelele lor, prin Marea Poartă (n.a.: centura Orion, privită întotdeauna cu jind de cunoscători, plini de dor după "acasă" - în stelele lor) şi astfel să lase să se schimbe faţa pământurilor şi a ultimei omeniri;
* şi după mult timp încă - atunci când cei din urmă oameni îşi vor fi făcut datoria de a lăsa pământurile curate şi bogate, aşa cum le primiseră cândva - Ultima Poartă se va deschide, să plece toată lumea: numai atunci când Pământul nu va mai purta nici o urmă (amprentă) umană veche cu el, strălucind curat în Lumina Nouă deplină.

Şi abia după plecarea celor de pe urmă ajutaţi - cei care le-au fost ajutători în toate timpurile, printre care şi ei, păstrătorii cunoaşterilor, vor pleca pe aceeaşi cale pe care au venit Cei Dintâi, pe calea aerului şi Luminii, pentru ca nici cerurile să nu poarte amprenta lor, pentru ca cei care vor veni pe Pământ, în continuare, să nu se teamă de nimic în viaţa lor pe Pământ.

4 comentarii:

Anonim spunea...

**Anul 2012**

Cristiana spunea...

Iti raspund printr-un articol, scris deja, pe care incerc sa il introduc cat mai repede in PC, caci am avut mai multe discutii despre acest subiect si altele care vor fi atinse colateral in acest articol. Tot ceea ce a aparut ca material din 2002-2003 incoace circula fara sa fie reinnoit cu ultimele cunosteri sau echilibrari in materie de informatie. Site-urile nu isi fac update-uri in functie de ceea ce apare, iar oamenii raman cu incredintarea ca tot ceea ce a aparut la un moment dat este adevar imuabil, necontestat inca, nicaieri. Ceea ce este departe de a fi adevarat. Multumesc ca ai pus aceasta problema in discutie, articolul pe care voisem sa il scriu se referea la energia tahionica si facea paralela cu subiectul 2012. Am inversat doar modul de prezentare - dar amandoua aceste subiecte pot fi dezvoltate in egala masura, alaturi de altele, pe care le vom pune in discutie in viitor.

Anonim spunea...

Am citit foarte multe comentarii pe seama acestui subiect. Am urmarit reportaje, am citit carti etc. Este foarte relevant ca in 2004 comentariile referitoare la acest subiect sunt toate trecute la capitolul haz, culmea idioteniei etc. Pe masura ce a trecut timpul insa, comentariile nu mai sunt atat de intense in a nega posiilitatea acestui eveniment.
Personal cred ca toate aceste lucruri se vor intampla si sunt convins ca va fi doar optiunea noastra daca dorim acest lucru sau dorim in continuare viata pe care o avem. Nu cred ca am fost creati pentru a fi distrusi, ci pentru a evolua.

Cristiana spunea...

Da, si eu am aceeasi incredintare, si ma bucur ori de cate ori intalnesc oameni curajosi care gandesc in acest fel. Nu neaparat pentru a-mi da mie dreptate, ci pentru ca avem cu totii intuitii: unii dintre noi nu le iau in seama - altii le imbratiseaza. Si vine un moment in care acestia din urma descopera ca fiecare astfel de intuitie a meritat sa fie luata in seama, si au trait linistiti si inainte, si timpul, si dupa prezumtivele evenimente.
Ne vom intalni cu siguranta pe 21 decembrie 2012 ca sa ne povestim ultimele bogatii ale sufletelor noastre care petrec viata in liniste, calm, bucurie, cunoastere....
Cu siguranta evoluam cu totii si este o bucurie acest lucru...
Mare bucurie !!!