FILELE ETERNITĂŢII (3): PE PRIMUL PLAN – SIMŢIREA NOASTRĂ

1. SĂ NU UITĂM NICI SPIRITUL, DAR NICI MATERIA...
Înainte de a face o sinteză cu câteva completări, se cere o precizare privind modul în care acord eu, personal, prioritate unei anumite dimensiuni a evoluţiilor pe care le pun în discuţie.
Este vorba despre dimensiunea spirituală a viziunii de ansamblu a evoluţiilor, a Creaţiei oferită pentru desfăşurarea evoluţiilor. Ea nu este considerată de multă lume printre priorităţi, considerând-o implicită cunoaşterilor. Tocmai acest „implicit” poate fi periculos de multe ori, punând aspectul material, de fapt, pe primul loc – şi nu latura de manifestare spre înălţarea spiritului. În astfel de cazuri, este luat în studiu doar evenimentul sau structura interesantă, inedită şi cam atât.
La antipod, persistă tendinţa de a evita cunoaşterea structurilor, punând în prim plan doar acuzarea spiritului care se leagă de cunoaştere pentru găsirea de căi spre înavuţire materială din munca semenilor, în detrimentul celor care o creează. Este frica de conţinut, când părţii imateriale i se conferă o însemnătate exagerată.

Indiferent cât de frumos îmbrăcăm acest aspect în cuvinte moderne (nu suntem corpul nostru) adevărul poate fi îmbrăcat într-o formă voalată de dispreţ pentru multă lume, chiar dacă creatorii exprimărilor de acest fel nu au conştientizat ei înşişi această influenţă medievală de dispreţ.

Spiritul nu poate vieţui fără materie şi materia nu şi-ar găsi sensul fără spiritul manifest. Materia face parte din Creaţie, ca ajutor pentru întreţinerea vieţii şi propulsarea spiritelor către învăţături mereu noi, după cum şi forţele lor se dezvoltă folosind materia.
Creaţia folosind materia densă dezvoltă înţelegerea reprezentărilor. Fără aspectul material, structural, corporal – ca reprezentare a spiritului, ca ajutor pentru manifestarea spiritului, învăţăturile sale s-ar derula mult mai lent, cu eforturi neînchipuit de mari şi oboseală pe măsură.
Fără protecţia corpurilor materiale, monadele s-ar distruge din primele trepte ale evoluţiilor lor conştiente. Ştim cum se ucid oamenii între ei… dar majoritatea monadelor nu ar ajunge în stadiul de creator, ci s-ar distruge inconştient în primele stadii de dezvoltare.
Fără puterea reunită a monadelor în spirit, foarte târziu ar apare, şi cu mari întârzieri s-ar derula învăţăturile de într-ajutorare între monadele din spirit, între spiritele din popoarele spirituale şi între popoarele spirituale.
Iar când discutăm despre protecţii… pentru cei care cred că Dumnezeu nu ştie ce e durerea… ar veni timpul să creadă că, în pofida atrocităţilor pe care le-a cunoscut umanitatea până acum, şi le cunoaşte în continuare, chiar dacă nu ajung la ochii şi urechile noastre, numai Dumnezeu ştie cu adevărat ce este durerea…
Şi tocmai de aceea ne-a creat corpurile.

Ar fi cazul să ne apreciem corpurile ca pe darul cel mai de preţ pe care ni l-a făcut Dumnezeu… Să ştim însă că nu suntem suma corpurilor noastre, nci măcar a corpurilor superioare pe care cel mai ades le confundăm cu însuşi spiritul, confundând Universul Spiritual Primar (în care spiritele stau la punct fix, doar radiaţia lor fiind canalizată către universurile materiale, spre manifestare) chiar cu Universul Central – universul de creare a fluxurilor filamentare, a protecţiilor, a mecanismelor de funcţionare a universurilor şi a tuturor structurilor lor interioare, de coordonare a învăţăturilor, consolidărilor, de creare a structurilor de ajutor, a formelor complexe de organizare a tuturor structurilor existente.
Dacă la început a fost normal să le luăm pe toate la un loc, amalgamate, a venit vremea să le cunoaştem punct cu punct şi abia apoi să înţelegem cum se nasc toate, cum se dezvoltă, cum fiinţează – apoi să ne implicăm treptat noi înşine în toate aceste faze, şi încă o infinitate, practic, înafara felurilor de percepere de pe Pământ.

Da, este foarte adevărat că toţi coordonatorii evoluţiilor ar putea face totul fără structuri, fără organizări vizibile – dacă nu ar fi dorit de la bun început să ofere întreaga învăţătură tuturor celor care intră în evoluţii, mereu: monade ajutate chiar de ei pentru a urma evoluţii organizate, ordonate, în centre special create pentru ca oboseala evoluţiilor să fie minimă, în timp optim pentru consolidarea elastică, fără înrădăcinare, a manifestărilor ce formează experienţa totală a spiritelor.

Nu numai acest lucru vreau să reliefez aici. Poate că atrage în cunoaştere aspectul inedit pentru unii, alţii nu îl consideră de loc inedit – ci ori imaginar, ori depăşind limitele permise de cunoaştere a omului simplu – dar toate cele înscrise pe acest drum formatează spiritul şi nu modelează structura materială decât în măsura în care spiritul este ajutat. Performanţa de dragul performanţei nu trebuie să fie scopul cunoaşterii. Vom reveni detaliat asupra acestui aspect, insistând mult asupra spiritualităţii. Nu este cazul să ne plictisim, ci să învăţăm.
Dimensiunea spirituală, pe care şi eu am pus-o pe locul al III-lea, după aceea spaţială şi cea temporală, se dorea o dimensiune care să se încadreze spaţio-structural şi temporal în universul său de aplicare şi consolidare profundă, solidă, apoi în triada universurilor materiale, apoi în cumulul tuturor universurilor create pentru susţinerea evoluţiilor de pretutindeni. O dimensiune care se orientează în experienţa sa complexă cunoscându-şi trecutul şi prezentul, socotind (planificând) acţiunile viitoare, înţelegând şi pe cele ale semenilor săi, conlucrând împreună pentru a se încadra în armoniile spaţio-temporale pe care le înţelege din ce în ce mai profund.

Mă opresc din când în când în timpul, sau între studii, pentru a accentua asemenea aspecte. De data aceasta mă voi opri chiar mai mult asupra înţelegerii profunzimii cercetărilor noastre.
Dimensiunea spirituală ne aminteşte întotdeauna că suntem spirite vii, trăind înconjuraţi de o creaţie vie. Trăim o experienţă fără de sfârşit. Din experienţa altora ştim că vom trăi şi noi etern. Nu este o metaforă, nu este o frază frumoasă menită să distragă atenţia de la greutăţile vieţii.

2. CÂTEVA ÎNŢELEGERI ÎN PLUS
Titlul lucrării actuale şi primele rânduri, descrieri ale simţirilor noastre m-au determinat să cred că este oarecum suficient, că nu ar fi nevoie să fac alte precizări în plus. Dar nu este suficient. Pornim de la a ne aminti că tot ceea ce există este creat pentru toate spiritele la un loc şi mai ales – pentru fiecare spirit în parte.
De aici, discutând despre spaţialitate şi temporalitate, înţelegem împletirea trăirilor noastre în mijlocul unei creaţii materiale – pentru început – care ne va ajuta ulterior să facem exact acelaşi lucru fără materiile dense, ci doar din compunerile de energii fundamentale, compactizate într-o multitudine de feluri, care pot oferi exact aceeaşi formă lucrului nostru, trăirilor noastre. Învăţăturile privind reprezentările ajung să ne ajute să ne creăm reprezentări mult mai ample, cu complexităţi care ţin nu numai de creaţie, ci şi de particularităţile de înaintare în evoluţii ale fiecărui spirit care le va folosi: pe loc sau în viitorul desfăşurărilor momentului.
Învăţăm astfel să ajutăm, trăind experienţa proprie: şi ca elevi al celor mai înaintaţi, şi ca ajutători pentru cei care pot învăţa de la noi cum să ajute şi ei, mai departe, la rândul lor.
Din cauza corporalităţii noastre actuale, unii au spus că nu suntem reali, nu suntem adevăraţi. Este o diferenţă între a nu fi reali şi a ne folosi de corpurile noastre materiale. Să facem o precizare: nu corpul, materia în sine este inteligentă, nu este conştient activă, dar este:
– pe de o parte: este însufleţită de radiaţia trăirii noastre ca monade întrupate: iar aceasta aduce însufleţirii inteligenţă, autocoordonare, dezvoltarea modurilor de folosire a structurilor create pentru noi, ca spiritele întrupate, dar şi create de către noi, spiritele întrupate;
– pe de altă parte: materia compactizată şi structurată este compusă din particule infime, dar vii: monade protejate în filamente, care merg pe calea acumulării de energii interioare pentru a ajunge la un moment dat, numit spiritual – dar un moment intermediar: în puterea radiaţiei lor de a-şi constitui la rândul lor corpuri din monade care ajung în acelaşi stadiu de creştere ca şi ele azi – monadele protejate în filamente. Adică energiile şi materiile pe care le cunoaştem şi noi, acum.
– ar fi de adăugat faptul că materia fizică pe care azi o numim solidă (deşi nu este corect), ale cărei particularităţi de funcţionare formează studiul extins al oamenilor în timpurile pe care le trăim acum, nu este singura formă de materialitate ajutătoare, aşa cum ştim acum: ea se află în câmpul schimburilor energo-materiale şi a radiaţiei de câmp provenită de la corpurile fluidice. Ceea ce numim aură nu este de loc radiaţia extinsă a corpului fizic, oricât de complex energetic ar fi el: este luminiscenţa împletită a corpurilor eteric, astral şi mental – cele mai apropiate de percepţiile prin intermediul senzorilor corpului fizic la nivelul actual de vibraţie pământeană. Pe măsura creşterii vibraţiei planetare, posibilităţile umane de percepţie a structurilor înconjurătoare – proprii sau din mediul de trai – cresc exponenţial, rapid şi cu o acuitate cu totul deosebită. Ceea ce ne va determina să înţelegem tot atât de repede şi de clar tot ceea ce ne înconjoară, revenind complet la formele de manifestare obişnuite din trecut.

Viaţa noastră reprezintă de fapt, holografic, ceea ce exprimă întreg universul: în ansamblu şi în părticelele lui. “Copiii” noştri spirituali sunt părticelele de materie, de energii care ne ajută, sunt vieţuitoarele planetare de pretutindeni în jurul nostru, pe care, mai mult sau mai puţin superficial suntem tentaţi să le subestimăm eternitatea proprie de viaţă. La care au însă dreptul lor spiritual.
Nu numai micuţii noştri fraţi sunt protejaţi prin corpuri, ci şi noi, ajutătorii lor: de aceea nu ne vine să credem că noi suntem atât de evoluaţi precum tot scriu în aceste studii. Cu toţii – nu numai cei care dau dovadă realmente de înclinaţii beligerante, chiar şi numai agresive. Chiar şi pentru a ne proteja pe noi – de noi înşine, căci ne vine uneori să ne punem capăt zilelor, chiar şi din cauze privite destul de superficial, din situaţii pe care le credem fără scăpare.
Nu este neapărat ruşinos.
Doar că ar trebui să privim lucrurile echilibrat.

La fel mai sunt şi alte elemente de studiu pe care ar trebui să începem să le privim echilibrat.
Mi se cere permanent să explic cine sunt rezidenţii: nu pot scrie decât iar şi iar – ei nu sunt printre noi, sunt prea firavi spiritual pentru a ne suporta acum răutatea, cruzimea, perversitatea. Dar ne urmăresc din corpurile lor astrale din preajma noastră: din acest univers şi din această dimensiune structurală a cosmosului, ştiind că aşa vor ajunge şi ei cândva. Sunt învăţaţi de ajutători înaintaţi toate metodele cu care ar putea schimba asemenea atitudini, astfel încât au şi învăţătura – dar şi dezvăţătura. Când le va veni vremea, nici nu ne imaginăm cât de reduse sunt stările lor agresive (şi ale noastre, căci am urmat aceleaşi căi de evoluţie) chiar dacă nu ne vine să credem că ar exista ceva mai inuman decât ceea ce cunoaştem din atrocităţile istoriei.
Coordonatorii evoluţiilor noastre ştiu bine însă cum ordonează evoluţiile.
Chiar dacă deocamdată rezidenţii nu aplică nimic, memoriile lor lucrează permanent (şi vom vedea cât de importante sunt aceste memorii, cât de util să le ştie chiar şi ca la televizor, pentru noi). Se adună o învăţătură pe care deja o pot înţelege, dacă le este explicată de către ajutătorii înaintaţi, plini de răbdare şi încredere.
Astfel încât SĂ ŢINEM BINE MINTE: NU EI NE INFLUENŢEAZĂ NEGATIV PE NOI, aşa cum se stipulează deseori, căci vibraţia lor este foarte înaltă, după corpurile lor astrale. În multe studii sunt numiţi elementali. Ei învaţă de fapt (şi nu pentru prima dată, aici, pe Pământ) mila şi compasiunea la aceste nivele, au consolidat-o la nivele înalte de vibraţie înainte de a veni pe Pământ, şi o folosesc să ne influenţeze în bine.
De asemenea, am mai scris asta, ieşirea din destinele cu corp fizic nu înseamnă că semenii care au dovedit înclinaţii perverse şi crude îşi continuă atitudinea în corpul astral: pe care îl mai folosesc o perioadă după părăsirea celui fizic şi ne-ar influenţa pe noi, cei întrupaţi cu corp fizic. Vibraţiile fluxurilor de materii şi energii care ne traversează corpurile readuc din memoriile PROPRII atitudini pe care le folosim în viaţa de toate zilele. Ce este mai nou şi mai puternic consolidat – folosim în manifestările noastre. Experienţa de prin alte locaţii universice conduce la înţelegerea înălţării propriilor noastre forme de manifestare: mai devreme sau mai târziu, înţelegem acest lucru şi aplicăm. Unii în timpul vieţii – alţii după terminarea acestei vieţi şi a întregului ciclu de vieţi pământene.

Scriu ca să încurajez oamenii să-şi schimbe atitudinile chiar din timpul vieţii. Pentru asta ne este dată cunoaşterea.
Mă încurajez eu însămi. Nimeni nu este atât de puţin înălţat pentru a nu înţelege până la urmă că ne ajutăm în timp ce urcăm scările spirituale, învăţând chiar pe drum cum să ne schimbăm şi cum să învăţăm şi pe alţii să o facă, chiar pe drumul lor.
Căci am ajuns la un anumit grad de înaintare spirituală – dar nu suficient de mult pentru a respecta înaintările altora, pentru a privi cu curaj şi demnitate greutăţile începuturilor.
Suntem pe cale de învăţare şi înaintăm încet, căci complexitatea evoluţiilor de acum cere înlocuirea tuturor înclinaţiilor formate în evoluţiile pe care le-am trăit şi noi, prin toate felurile de vieţuitoare pe care le cunoaştem azi pe Pământ. Şi încă mult mai multe, cu aitudini formative diverse, căci speciile pământene sunt doar anumite vârfuri evoluţioniste, care se potrivesc condiţiilor cosmic-planetare din acest punct al universului.
Dacă vrem să nu devină ruşinoasă atitudinea noastră, atunci trebuie să ne străduim să folosim onorabil corpurile noastre, structurile planetare şi universice în mijlocul cărora ne-am născut. Este greu, dar cu răbdare înaintăm pe acest drum sinuos – dar optim pentru noi personal. Nimic nu se generalizează în această lume, atât de complexă tocmai pentru a răspunde tuturor cerinţelor noastre de înaintare.

Simţirea noastră este reală. Simţirea semenilor noştri este reală. Să nu ne dispreţuim, să nu-i mai dispreţuim.
Ea ne ajută să înţelegem, şi să folosim înţelegerea mai departe. Mai departe înseamnă: şi structurile universice, şi funcţionarea lor simultană + succesivă (consecutivă), şi secvenţele care au în ele substructuri cu acţiune doar atunci când este momentul, secvenţă cu secvenţă.

De aici putem studia elemente structurale şi de funcţionare ale corpurilor noastre. Orice funcţionare este de fapt o formă de folosire a radiaţiei spirituale, iar această radiaţie ne este întrutotul proprie. Ea se manifestă în felurile în care ajutorul corporal le împletesc în felul multidimensional, universic, detaliat anterior. Şi vom mai detalia şi alte aspecte.

Funcţionarea corpurilor noastre aici, pe Pământ, este limitată, chiar dacă ea este conştient-limitată. Acest dat este un har şi întotdeauna un drum către înhăruire. Pentru că a şti limitele noastre este principala sarcină de destin a fiecărui om în parte. Chiar dacă este un har dat pentru a ne opri pe unii dintre noi, sau a ne depăşi limitele – pentru alţii. Să ne oprim din manifestări distructive, să continuăm în orice direcţie prin manifestare constructivă.
Este o limitare doar aparentă a celor neconstructive, pentru că ele rămân în memoria noastră spirituală, cu un dublu scop:
– să ne atenţioneze pe vecie că aşa ceva noi nu mai trebuie să folosim direct, concret: ci, orientativ şi comparativ, să folosim întotdeauna ceva superior;
– să înţelegem evoluanţii care vin în urma noastră, să învăţăm să-i ajutăm pornind chiar din manifestările lor, pentru a le da ajutor să depăşească şi ei propriile manifestări neconstructive. Să înveţe şi ei, la rândul lor, în viaţa care le curge mai departe, să protejeze viaţa şi să-i dea posibilitate să se dezvolte etern.
Iar aceasta nu este o himeră, ceva prost înţeles. Din nou spus: aceasta se numeşte evoluţie.