SUB SEMNUL SOLSTIŢIULUI (1)

Am discutat în anii anteriori câte ceva despre „Deschiderea cerurilor”, în scrierile: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2009/12/despre-deschiderea-cerurilor.html

http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2010/12/ca-in-fiecare-despre-deschiderea.html

Şi vom discuta despre acest subiect ori de câte ori va veni vorba despre fenomenologia extrem de complexă a tuturor celor legate, de fapt, de solstiţiul de iarnă.

Pentru că de-a lungul lunilor decembrie şi ianuarie trăim sub semnul solstiţiului de iarnă...

Şi va veni o vreme în care vom înţelege acest fapt, pentru că îl vom simţi personal, cu toate urmările sale; şi ne vom întări prin ceea ce au simţit alţii înaintea noastră, şi vom întări la rândul nostru pe cei care îşi vor începe şi ei astfel de percepţii, de simţiri proprii, în vremurile care vor veni...

TRĂIND SUB SEMNUL SOLSTIŢIULUI...

Da, suntem încă sub semnul solstiţiului de iarnă, deşi ne-am obişnuit să vorbim despre Crăciun de la o vreme. Alte popoare au avut, şi păstrează încă obiceiurile proprii, chiar dacă comercialul societăţii contemporane impune mereu ceva nou, din care să se câştige în plus, de pe urma căruia să se profite material, antrenând mase largi de oameni să-şi uite tradiţiile proprii – „tradiţia” principală fiind aceea de a face din „templul lui Dumnezeu” casă de comerţ şi profit. Exact ca pe vremea lui Iisus, în numele căruia purtăm sărbătoriri al căror sensuri autorităţile le-au purtat/schimbat după interesele lor de grup restrâns. Dacă însuşi Iisus ar fi fost în mijlocul nostru ne-ar fi spus din nouacelaşi lucru, iar noi din nou am fi uitat, sub influenţa mai apropriată a speculei sentimentelor umane, folosită intens de unii semeni. 

Ne vom da seama la un moment dat de toate acestea, dat deocamdată nu înţelegem că suntem încă sub semnul banului, aurului: nicidecum sub vreun semn spiritual, chiar şi mulţi dintre cei care încă vând învăţături – deşi nu toţi. Încă suntem supuşi aspectului acumulării şi risipirii cu orice preţ, de la materia valoroasă sub aspectul de schimb la intenţia omenească de avere şi putere de orice fel asupra semenilor. 

Dar este timpul – unicul timp deocamdată pentru noi, ca să ne dăm seama cât de mult/cât de puţin ne lăsăm influenţaţi de restul societăţii, de ce ne lăsăm şi cât ce mult/cât de puţin ar trebui să o facem, uitând/fără să uităm sensul şi chiar obiectul sarcinilor de destin pe care le avem, sensul de ajutător pe care îl putem uita/nu-l putem uita în mijlocul unui câmp galactic de joasă vibraţie şi în mijlocul unei societăţi labile, în care dorinţa de a supravieţui cu orice preţ (aşadar de reţinut: cu orice preţ) surclasează orice altceva, chiar şi idealurile profunde cu care am venit pe Pământ.

Dar fiecare grup spiritual venit pe Pământ exact asta a dorit să-şi ştie: cât de mult se poate depărta de la linia de echilibru pe care a cucerit-o în înaintările evolutive obişnuite. Şi, în continuare, unde, cum şi cât va fi necesar să lucrăm cu noi înşine pentru a avea spor în recuperarea acestor diferenţe: între evoluţia noastră generală şi obişnuinţele pe care încă le avem la nivelele foarte joase de vibraţie ale universului, unde se vor etala în eternitatea vieţii noastre spirituale, printre multe altele, şi evoluţiile proprii, şi ajutor oferit generaţiilor viitoare de evoluanţi care parcurg în linii mari evoluţiile pe care le-am făcut şi noi. 

Aşadar, nimic nu este nici rău, nici mult, nici puţin, însă ceea ce învăţăm este pe de o parte abilitatea de a folosi cunoaşterile, intuiţiile, simţirile noastre în orice punct al universului, pe de altă parte înţelegerea, toleranţa, flexibilitatea de a înţelege pe alţii fără să ne suprimăm noi înşine intuiţiile, ajutaţi fiind să ne corectăm permanent, să învăţăm şi să împletim orice fel de cunoaşteri şi să le folosim exact acolo şi exact când este necesar. 

Majoritatea creştinilor ştiu bine azi – indiferent însă dacă primesc azi această informaţie ca fiind adevărată sau neadevărată – că acest 25 decembrie al fiecărui an este o zi aleasă de autorităţile bisericii creştine ale unor timpuri pe care azi nu le mai înţelegem. A fost la vremea ei o alegere de loc arbitrară, ci luată pentru a înăbuşi legarea sufletească a popoarelor, intuitive şi constructive în felul lor propriu şi aplicative în tradiţiile lor, de semnul solstiţiului – element care vine din cunoaşteri anterioare precise şi aplicări de mii de ani în trecutul trăirilor de pe toate continentele planetei: nicidecum barbarisme, necunoaşteri – necunoaşteri ale divinităţii, aşa cum se mai crede şi în ziua de azi. Aşa cum romanii au preluat şi adaptat panteonul zeiesc de la greci (elini), creând un panteon ale cărui rădăcini erau puţin cunoascute chiar de către închinătorii acelor vremuri, la fel şi creştinismul s-a bazat în mod negativ-inteligent pe cunoaşterea de loc întâmplătoare, ci căutată, analizată şi bine-înţeleasă a fenomenologiei existente în tradiţii puternice, la vremea începuturilor creştinismului, cunoaşteri marcante, extrem de valoroase pentru majoritatea popoarelor cunoscute ale vremii. La fel ca şi romanii odinioară – bazaţi pe cunoaşterea, spiritualitatea elină - creştinismul s-a folosit de cunoaşterea cea mai înaintată pe care se putea baza în bazinul mediteranean deocamdată, acolo unde  a apărut, care să aibe o temelie scrisă, oarecum aşadar fixă pentru orientare, scriere de care ştim mai mult acum, în contemparan, care însă atunci era retrasă popoarelor, sub obişnuinţa sclaviei trupeşti, emoţionale şi mentale deopotrivă. 

O astfel de idee nu era de loc rea, dimpotrivă: doar intenţiile şi efectele în timp au fost distrugătoare pentru majoritatea nucleelor de cunoaştere din toate timpurile şi din toate locurile.

Şi, urmare a deschiderilor pe care Alexandru Macedon le-a făcut la vremea sa asupra Orientului, şi Orientul ar fi avut de la bun început aceeaşi soartă, dacă apostolii creştinismului nu ar fi primit îndrumarea strictă de a nu se îndrepta către Orient. 

Orientului, la fel ca şi tradiţiilor din nedescoperita încă Americă de Sud, Ţara Aztlan, îi revenea sarcina de păstrători ai cunoaşterilor profunde, subtile, care să-şi facă loc către restul omenirii în vremurile târzii, reamintind tuturor despre înăbuşitele lor cunoaşteri din trecut. 

Toate s-au petrecut în sensul acela amintit mai sus: de a supravieţui – nu numai vital, ci şi ca tendinţă de putere asupra semenilor, într-o vreme în care deja apunea puterea din înţelepciunea mileniilor anterioare, pentru majoritatea oamenilor, şi se creau puterile noi ale viitorului. Setea de putere, şi dorinţa de a crea un câmp comun de ajutor între autorităţile tuturor locurilor din imperiile prezente şi viitoare, a creat întotdeauna astfel de necesităţi: de uniformizare a credinţelor din imperii, dar şi de adaptări ale unor noi autorităţi la sistemele mental-emoţionale existente înainte de schimbarea autorităţilor. 

În treacăt fie deocamdată spus: importanţa lui Alexandru Macedon însă a fost mult mai mare în plan profund, subtil, decât în plan militar – eşuat şi nu degeaba, de fapt, căci Orientul avea nevoie de propria evoluţie, nelegată încă de evoluţia Europei, de influeneţele şi de impunerile ei. Alexandru a creat un culoar puternic, energetic şi nu numai, a creat un impuls omenesc-vibraţional, deschizător pentru valul secund de migratori care trebuiau să ajungă în ţinuturile europene: până la Marea Mediterană în sud, la Oceanul Atlantic în vest şi la mările îngheţate ale nordului. Încă nu înţelegem că venirea migratorilor a creat un front puternic echilibrant din punct de vedere religios, purtând cu sine seminţele protestantismului nordic, creând astfel o contraputere pe bazele căruia se va dezvolta mai târziu un ezoterism recuperator al cunoaşterilor străvechi. 

Toate au fost necesare şi toate au fost lăsate spre înălţarea noastră spirituală şi întărirea forţelor noastre spirituale în acest loc din univers.

Să revenim. Discutam despre cele 4-5 zile când efectele creşterii şi descreşterii vârfului vibraţional al iernii, care au fost transpuse de inteligenţa tradiţională a popoarelor într-un moment stabilit ca medie anuală vibraţională la data de 25 decembrie – indiferent de emisfera planetară. Este ziua în care efectele vibraţionale ale solstiţiului apar în toate corpurile sistemului corporal omenesc, ale sistemelor corporale ale tuturor mamiferelor, de altfel, de pe planetă. 

Să detaliem pe scurt etapele fenomenului, urmând să desfăşurăm în preajma echinocţiului de primăvară întreaga fenomenologie, deosebit de complexă a momentelor celor mai importante ale unui an planetar. 

De la bun început trebuie să ţinem cont de faptul că în emisfera nordică discutăm despre Ziua Mijlocului de Iarnă, iar în emisferă sudică despre Ziua Mijlocului de Vară – întreaga planetă primind în mod echilibrat toate impulsurile vibraţionale care vin de la steaua care guvernează planeta: Soarele şi Pământul în cazul nostru. 

Pe scurt, reiau câteva informaţii privind circuitul creşterii şi descreşterii vibraţiilor planetare prin întărirea circulaţiilor energiilor şi materiilor, în funcţie de necesităţile spiritelor umane, spirite creatoare avansate evoluante pe Pământ.

În zilele Mijlocului de vară, vibraţiile pe care le putem numi fizice, specifice corpului nostru fizic, sunt în opoziţie ca intensitate, ca putere de acţiune asupra corpurilor noastre, cu cele spirituale: cele specifice corpului nostru spiritual (budhic), matrice pentru corpul dublu eteric care la rândul său este matrice pentru corpul fizic. Este nevoie aici de o precizare asupra exprimării – căci şi eu, ca şi mulţi alţii, am făcut confuzii din anumite puncte de vedere.

Când discutăm despre aceste două zile deosebit de importante pentru noi, oamenii, avem în vedere diferenţa între: 

– vibraţiile răspândite şi primite de sistemele noastre corporale; ele sunt o parte din emisiile radiate de filamentele energo-materiale circulante în mediile universice şi compactizările lor, alături de luminiscenţă – lumina fundamentală şi sunet fundamental (le numim fundamentale, separându-le astfel de lumina emisă de efecte fizico-chimice ale acumulărilor materiale şi de zgomotele făcute de obiecte, vieţuitoare în mişcările lor şi în emisiile structurilor lor special create pentru comunicare);

– efluvii de energii pure, fundamentale, care sunt împrăştiate din teaca filamentelor energo-materiale circulante în mediile cosmice, filamente care constituie corpurile noastre şi câmpurile lor protectoare şi hrănitoare. 

Când discutăm despre astfel de influenţe, ale unor astfel de zile, despre vibraţii discutăm: căci ele vin de la nucleul galactic, care îl primeşte prin mecanici interdimensionale pe care personal nu le cunosc. 

Aşadar, discutăm acum numai despre vibraţii ale corpurilor noastre – de la fizic la cauzal: despre vibraţii specifice acestor corpuri, corpuri care sunt astfel impulsionate de vibraţii recepţionate în avans, şi astfel pregătitoare pentru perioada ce va urma. De altfel, întregul bloc al radiaţiei spirituale, al tuturor celor întrupaţi în galaxie, se adaptează mai mult sau mai puţin conştient, în funcţie de evoluţia proprie, prin modulaţia vibraţiilor de acest fel la toate nivelele vibraţionale din galaxie. 

Discutând despre momentele Mijlocului de Vară şi cele ale Mijlocului de Iarnă, trebuie să avem în vedere faptul că ele sunt importante pentru că aşa ar fi hotărât cândva persoane cărora li s-a oferit o autoritate trecătoare, aşa cum sunt conducătorii noştri de azi: Moşii, care doar se foloseau de aceste momente importante ale planetei, nu au fost astfel de autorităţi relative, nu au avut acest fel de statut împrumutat pe o perioadă determinată sau nedeterminată de timp – aşa cum se petrec lucrurile în zilele noastre. Evoluanţii înaintaţi, aşa cum suntem toţi oamenii pe Pământ (chiar dacă nu ne vie să crede astfel de lucruri azi) recunosc, în perioadele de totală conştienţă planetară, experienţa şi puterea spirituală pusă în slujba trăirilor lor, recunosc calitatea de coordonatori ai evoluţiilor planetare după puterea înţelegerii pe care ei o oferă, a răbdării cu care îşi ajută semenii să înţeleagă cele încă nedesluşite profund de ei – dar bine intuite ca fiind adevărate; recunosc ajutorul complet altruist, nivelul înalt al modestiei, echilibrului şi iubirii lor radiante. Ei nu sunt obligaţi de nimeni să accepte astfel de coordonatori spirituali, ci îşi doresc să le urmeze calea, să fie îndrumaţi direct, să lucreze alături de ei, împreună cu ei, ştiind bine că ei nu se folosesc de munca celorlalţi oameni, nu le cer nimic, nu îi obligă la nimic. 

Este important de ştiut clar acest lucru.

Am discutat multe lucruri legate de istoria străveche şi antică a poporului nostru, a acelei părţi a poporului nostru care nu se regăseşte prin istoria grupurilor migratoare: care au străbătut teritoriile dacilor sau s-au oprit pe aceste locuri pentru o perioadă, continuându-şi drumul, ori s-au oprit definitiv pe aici. În Drumuri Spirituale astfel de discuţii au fost doar începute, şi le vom continua pe măsură ce vom înţelege multe dintre cele care explică distribuţiile şi activităţile spirituale de pe aceste meleaguri. 

Nu Moşii au hotărât – ci oamenii au cunoscut bine, cu mult înainte de a fi venit pe Pământ, cum se derulează evenimentele planetare aici, şi cum le pot folosi pentru a învăţa din ele, a şi le consolida pe cele mai vechi şi a înţelege seminţele noi pe care spiritele le au mereu în vedere pentru a înainta în evoluţiile lor. 

Evenimentele planetare sunt conştientizate perfect şi profund de oameni, mai ales când vibraţiile sunt mari şi mai ales când sunt obişnuiţi cu libertatea de percepţie, de exprimare şi de analizare spre înţelegere tot mai extinsă, pe măsura creşterii experienţei lor. Când percepţiile devin din ce în ce mai greoaie, conştienţi de problemele cu care se confruntă, şi doritori să-şi dezvolte şi cunoaşterile, şi puterile spirituale prin aplicarea în practică a cunoaşterilor obţinute, ei îşi doresc din tot sufletul să fie coordonaţi spiritual de către cei care, de fapt, i-au ajutat dintotdeauna. Este ceea ce coordonatorii şi ajutătorii spirituali au făcut mereu aici, pe Pământ, din epoca creării prin transcendenţă spirituală a corpurilor oamenilor, rămânând întotdeauna coordonatori şi ajutători de nădejde pentru toate grupurile spirituale întrupate pe planetă. 

Aşadar, astfel de coordonatori-ajutători, cu vieţi mult mai lungi decât noi, evoluanţii în aşezări obişnuite (numiţi Moşi, Bătrâni, Patriarhi, etc.), folosesc orice eveniment planetar pentru a realiza lanţuri întregi de învăţături şi aplicaţii pentru toate populaţiile umane de pe toate continentele: în mod egal, echilibrat în aplicaţii ţinând cont de evoluţiile popoarelor şi sarcinile lor spirituale, în virtutea cărora au venit la întrupare pe Pământ. 

Un asemenea moment este ziua Mijlocului de Vară, cu vibraţiile maxime ale verii, un moment vibraţional emis de energii de foarte înaltă frecvenţă din mediul cosmic: un punct specific vibraţiei din aceste domenii ale corpurilor de acţiune fizică – şi nu numai, căci propagările merg de la fizic spre corpurile superioare – până la cauzal.

Dar, în partea a doua a anului, cresc treptat vibraţiile care impulsionează activitatea spirituală a oamenilor - incluzând percepţiile multisenzoriale, care oferă un volum ridicat de elemente reale ale spaţiului universic în care trăim. Toate la un loc pun accent drumului înţelegerilor tuturor celor petrecute în anul în curs, împletindu-le cu cele ale întregii vieţi personale în mijlocul societăţii în care trăieşte omul. 

Vibraţiile spirituale sunt în partea lor de intensitate şi volum cel mai mic atunci când vibraţiile segmentului fizic sunt în partea lor de intensitate şi volum maxim. Astfel ele ajung la maximul lor anual în zilele solstiţiului de iarnă, culminând cu ziua Mijlocului de Iarnă, când apare impulsul vibraţional spiritual al anului viitor, vârf vibraţional cu puţin mai înalt decât cel al anului care se încheie: de fapt se încheie un an pentru că aşa hotărâm noi, dar vibraţiile noului an se întăresc vizibil începând cu luna martie a anului următor. 

În mijlocul verii omul nu se simte angajat în analize de tot felul, nu se simte înclinat către reflecţii privind cele ce i se petrec în viaţă, ci mai degrabă în rezolvarea lucrărilor de toate felurile fizice, folosind întreaga experienţă lucrativă pe care o are. Astfel de gândiri, analize şi reflecţii se simte impulsionat să le efectueze în mijlocul iernii. 

Aşadar cele două tipuri de vibraţii, spirituale şi fizice, sunt întotdeauna defazate: când unele cresc, celelalte scad – minimul unora contribuind la declinul celorlalte, iar maximul unora antrenând ridicarea celorlalte. 

Deocamdată să ne oprim la asemenea considerente, urmând să aprofundăm în preajma echinocţiului alte elemente privind o asemenea fenomenologie planetară, privită prin prisma energiilor care ne hrănesc corpurile şi vibraţiilor care ne impulsionează manifestările. 

Să reţinem pe scurt că între 21-22 decembrie şi 23-24 decembrie apare – în funcţie de ritmurile cosmice şi planetare – acel moment al vârfului vibraţional înălţat, de vibraţie superioară vibraţiilor anului care se finalizează, respectiv corespunzătoare vibraţiilor care vor veni în anul viitor. Un asemenea vârf vibraţional vine prin pulsaţia stelei (a Soarelui) – care primeşte în mod egal cele două feluri de pulsaţii, dar fiecareparte a planetei îl primeşte pe cel corespunzător anotimpului său. 

În 25 decembrie toate se cuprind în vibraţiile sistemului corporal al celor care au corpuri spirituale: mamifere în cazul Pământului, aşadar inclusiv oamenii. Oamenii însă, în calitate de spirite creatoare conştiente avansate, universalizate, spre deosebire de celelalte mamifere, cunosc fenomenologia, sunt conştienţi de efectele sale asupra corpurilor, şi folosesc acest moment astfel încât să-şi facă cele mai importante începuturi pornind de la acest moment. Vibraţiile întăresc toate corpurile, până la corpul fizic, astfel încât vibraţia corpului fizic nu mai este o influenţă negativă, o piedică oarecum în susţinerea corpului astral. În acest fel, Călătorii Moşilor – oameni cu o puritate înaintată a tuturor corpurilor lor, care ţineau mereu cont de toate cele care optimizează funcţionarea fiecărui corp în parte – porneau în această zi către toate aşezările îndrumate spiritual de către Moşii locali, folosind mersul astral, solomonar, adică mersul plutit de-asupra pământurilor şi apelor. Corpurile erau susţinute de vibraţiile primite, dar deplasările lor nu erau lipsite de o oarecare oboseală specifică vremii în ţinuturile temperate, legate în special de frigul şi zăpezile iernii, de aceea se odihneau în casele călătorilor, construite de-a lungul drumurilor folosite de ei. Pauzele erau de cca. o săptămână, timp în care însă ei desfăşurau activităţi intense astrale şi mentale, privitor la aplicaţiile cunoaşterilor primite de la Moşi. În jur de 1 martie toate aşezările aveau deja primite indicaţiile Moşilor cu privire la cele care urmau să se petreacă în perioada următoare. 

Dar pentru Călătorii Moşilor era oricum mai uşor să suporte asfel de activităţi, având corpuri fără blocaje, şi nici viaţa pe care o duceau nu era asemănătoare oamenilor din aşezare. Iar din acest unghi de vedere este necesar să discutăm câteva aspecte în studiul viitor.