Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI: A cunoaşte asemenea lucruri, cum sunt cele scrise pe acest blog, nu este doar un exerciţiu de imaginaţie. Chiar şi numai dacă ar fi aşa – tot ar fi un lucru bun pentru noi: pentru dezvoltarea gândirii, structurarea şi ordonarea ei. Dar să înţelegem că fiecare fel de pătrundere de acest fel în cunoaşterile universale ne ajută să înţelegem mare parte din fenomenologia cu care ne confruntăm chiar azi pe planetă – care ne pregăteşte să înţelegem corect o serie întreagă de fenomene cu care ne vom confrunta într-un viitor apropiat. A şti câte ceva chiar şi numai informativ primind intuitiv totul, ne ajută să ne orientăm şi să ne adaptăm rapid în lumea noastră aflată într-o permanentă schimbare.

Şi mai ales corporalitatea noastră este acum în schimbare, dezvoltare, iar azi din ce în ce mai mulţi oameni ştiu bine asta. Cunoaşterile de acest fel nu sunt decât daruri care ne vor ajuta pe toţi, cei din prezent şi cei ai viitorului, să ne orientăm rapid în percepţiile multisenzoriale care ni se dezvoltă permanent.

vineri, 14 decembrie 2018

DIFERENŢA DINTRE CUANTIC ŞI FLUIDIC: BOGĂŢIA URIAŞĂ A UNIVERSULUI

I. IDEI PRINCIPALE
1. Diferenţa de vibraţie între materiile universului, indiferent de starea de agregare şi de mărimea substructurilor: macro-, şi micro-universice. Cunoaştem pe Pământ: materii fizice (cu vibraţia lor naturală cea mai joasă pe plan local) şi materii fluidice (cu vibraţii naturale superioare celor fizice): eterice (sau vitale), astrale, mentale, cauzale şi spirituale (spirituale: cu toate subnivelele lor care au vibraţiile cele mai înalte din subzona locală a Universului Fizic). 
2. În zona universului în care se află galaxia noastră, densitatea structurilor micro- şi macro-universice este diferită în funcţie de vibraţia materiilor din care sunt constituite: foarte mică (adică sunt foarte rare) în cazul celor fizice, dar FOARTE MARE (o bogăţie uriaşă de structuri la orice nivel) în toate câmpurile locale cu vibraţie mai mare decât cea a materiilor fizice. 
Dacă la nivel fizic universul practic pare gol - la nivelele sale fluidice totul este o aglomerare uriaşă de macro- şi micro-structuri. De fapt universul nu este de loc gol.

II. DETALII, DISCUŢII
Nu vreau să deschid aici, acum, tema mecanicii cuantice preluată de esoterişti, dar este necesar să aduc în faţă un aspect despre care am mai făcut ici şi colo afirmaţii de mai mulţi ani, privind diferenţa dintre materii cu vibraţii diferite: diferenţa dintre materiile fizice indiferent de starea lor de agregare https://ro.wikipedia.org/wiki/Stare_de_agregare (solidă, lichidă, gazoasă şi plasmatică, cu toate stările intermediare amintite în articolul din Wikipedia, şi nu numai), precum şi materii cu vibraţii superioare segmentului de vibraţii fizice: eteric (sau vital), astral, mental, cauzal şi spiritual: cu toate treptele, segmentele şi subsegmentele nivelului spiritual – câmpuri cu vibraţii foarte înalte care susţin vitalitatea tuturor corpurilor de manifestare ale spiritelor pe planetă (corpuri planetare). Toate fac parte din materiile şi energiile Universului Fizic; nu este corect să le socotim după valori, ci după denumiri, întrucât ele sunt într-o permanentă variaţie a cărei tendinţă generală este acum de creştere – după ce o lungă perioadă de timp au fost în diminuare. 
Fiecare din materiile din câmpurile enumerate mai sus au propriile lor stări de agregare dintre care cele fizice sunt numai o parte din complexitatea existentă. 
Ceea ce numim câmp cuantic este totalitatea structurilor celor mai mici din câmpul fizic, descoperite de ştiinţele fizice contemporane – care însă nu cuprinde în cunoaşterea actuală oficială şi pe cele mai mici particule, din care sunt constituite alte micro-structuri ale celor cercetate cu aparatură tehnologică. Un asemenea câmp cuprinde aşadar exclusiv componente ale câmpului fizic. Şi ele, şi restul câmpurilor universice care se împletesc formând ţesătura omogenă şi armonioasă a universului, trebuiesc însă studiate în mod diferenţiat, pentru a înţelege esenţa universului în care trăim. 

În paranteză fie spus, să amintim faptul că focul fizic (formă de agregare a materiei fizice pe care o numim plasmă) face apropierea (însă doar pe plan local, pe Pământ) de nivelul următor – eteric (sau vital). Iar în acest punct este bine să amintim fenomenul de transformare (prin compactizare puternică) a conglomeratului de materii eteric-astrale care dă naştere la prima formă de existenţă a “focului” care “coboară” la locul fostului mormânt al lui Iisus Hristos de la Ierusalim; în condiţii locale propice, “bulgări” din astfel de materii cu vibraţie foarte ridicată se condensează pe fluxuri de materii fizice circulante în atmosferă şi favorizează trecerea lor în foc material fizic (starea fizică de plasmă). 

CERCETARE ASTRALĂ: universul perceput la nivelele lui diferite de vibraţie
Din comunicările astrale:
“A crede că fizica cuantică este cea mai fină, subtilă formă de existenţă – şi de lucru totodată pentru întrupaţi – nu este ultimul adevăr; ea nu este decât partea cea mai fină şi subtilă a lumii fizice. Nu ne conduce decât până la jumătatea drumului către ceva care oricum se lărgeşte pe măsură ce înaintăm.”

În cercetare astrală, universul în toată complexitatea sa se relevă în cu totul alt mod decât cel perceput la nivel fizic, chiar şi în bogăţia lui percepută la nivel cuantic: unde cuantic înseamnă cele mai fine structuri ale micro-cosmosului cunoscute de noi azi – însă nu şi cele mai fine structuri ale materiilor fizice: căci fiecare structură în parte dintre cele cunoscute azi prin intermediul aparaturii noastre este formată din alte structuri legate între ele de forme şi forţe ale unei alte “lumi”: cea fluidică – numită în acest fel nu din cauza unei instabilităţi structurale, ci pentru că determină circulaţii energetice mult mai rapide, cu schimbări permanente foarte fine şi foarte fluide la toate nivelele ei, sub impulsuri pe care la început nu le putem sesiza – ci doar intui. Când intuiţia se transformă în clar-intuiţie şi apoi în clar-simţuri, toate se relevă treptat: doar călătorul astral să aibă răbdare să le perceapă şi să le înţeleagă...
Aşadar, universul este mult mai mult decât atât cât ne arată simţurile noastre fizice, chiar folosind tehnologii avansate: este foarte bine că le avem şi le folosim – dar pentru a percepe şi înţelege chiar şi numai părticica noastră de univers în care trăim, este nevoie de mult mai mult. Şi nu o dată fizicieni renumiţi au pornit şi de la cercetarea instrumentată – dar şi de la intuiţiile unui spirit care nu se mai ştie bine pe el însuşi, dar simte că ştie cumva ce se petrece dincolo de acuitatea aparaturii folosite în meseria pământeană... 

UNIVERSUL – DINCOLO DE CUANTIC...
Principala formă de percepţie cu care se confruntă cercetătorul astral este aceea a unui univers diferit de cel al materiei fizice, la nivel de câmp oricum s-ar privi lucrurile:
1. Partea fizică materială are o densitate extrem de mică – adică componentele sale sunt extrem de rare, fiecare structură a sa fiind depărtată de altele fizice, ceea ce conduce la constatarea că Universul ar fi mai mult gol.
2. Dar materiile fizice nu formează singurele structuri din acest univers, ci se împletesc în mod armonios, şi mai ales dinamic cu multe altele, pe care cercetătorul astral le descoperă în călătoriile sale. În zona în care se află galaxia noastră, toate coexistă silenţios, şi astfel puţin (şi rar) perceptibil de către spiritele întrupate care se află în cele dintâi faze ale evoluţiilor lor (în majoritatea covârşitoare pentru vieţuitoarele pământene): o percepţie totală a întregii complexităţi a universului ar fi copleşitoare pentru aceşti mici evoluanţi; ajutătorii întrupaţi în mijlocul lor au nevoie, pentru a-i înţelege, de trăiri asemănătoare cu ale lor până la un punct, dincolo de care îşi fac propriile evoluţii, după percepţii mai mult sau mai puţin dezvoltate: şi mă refer la oameni – ajutătorii celorlalte vieţuitoare pământene (şi la ajutătorii oamenilor) care au nevoie să trăiască la fel cu celelalte vieţuitoare măcar şi o parte mică a timpului petrecut pe Pământ, pentru a şti în viitor cum să le ofere ajutor: şi lor, şi altor evoluanţi asemănători. 
Ceea ce numim partea fluidică a universului este de o bogăţie puţin imaginată de noi în aceste vremuri, cu corporalitatea pe care o avem deocamdată – da care a fost foarte bună pentru noi, oamenii, şi tocmai suntem pe punct de a ieşi dintr-o perioadă în care ne-am raportat (retrăind) la condiţiile specifice de trai a celor mai mărunte vieţuitoare planetare. Dar revenim treptat, şi repede, la dezvoltări care ne vor permite reluarea propriilor noastre evoluţii avansate, folosind percepţii care ni se redeschid la nivelul tuturor forţelor spirituale ce pot fi folosite pe Pământ. 
Noi, oamenii, trebuie să luăm în considerare pentru a înţelege lumea noastră în profunzime, toate câmpurile care formează partea fluidică a universului – adică tot ceea ce are vibraţie superioară lumii fizice cu care suntem obişnuiţi în linii mari, acum. 
3. Să luăm în considerare anumite detalii pentru fiecare câmp în parte al părţii fluidice:
– fiecare este mult mai bogat decât câmpul de vibraţie mai mică (anterior pe scara valorilor generale ale vibraţiilor);
– fiecare abundă de legături cu câmpurile cu vibraţii mai mari sau mai mici, fără însă ca ele să se cupleze cu structurile celorlalte câmpuri, interconectate astfel doar prin existenţa în acelaşi câmp, influenţându-l într-o măsură mult mai mare decât am putea crede la prima vedere. 
O descriere sumară şi comparativă a celor despre care discutăm acum poate porni de la acea formulare cunoscută azi – universul este gol. De fapt universul nu este gol... 
Am mai discutat despre acest subiect important în Studii Istorice: capitolul 1 – OLCO: În preajma Pământuluipe care îl putem dezvolta acum – dar de fapt îl vom dezvolta periodic, pe măsura adâncirii în diverse studii astrale. Toate se schimbă, noi înşine ne schimbăm şi putem permanent să pătrundem cu percepţiile noastre mereu dezvoltate în alte structuri, la nivele din ce în ce mai profunde: sub puterea schimbării fluxurilor energo-materiale vechi cu altele noi, care determină creşterea vibraţiei în galaxia noastră (şi odată cu această fenomenologie: în toată zona în care se află galaxia noastră). Lumea în care trăim se dezvoltă ca o floare în zorii unei dimineţi, încet – dar sigur, lăsându-ne să privim totul cu “ochi” mereu noi – noutatea ultimă a schimbării lumii în care trăim. 
La nivel cuantic, deci fizic al materiilor cu vibraţia lor naturală cea mai joasă, distanţele între “cărămizile” universului nostru sunt enorme:
– între macro-structurile lui: galaxii şi în interiorul lor: stele, planete şi planetoizi (sateliţi naturali ai planetelor);
– între micro-structurile lui: electroni, atomi, particule subatomice.
La nivel fluidic – discutând cum am specificat la modul general despre toate câmpurile cu vibraţie superioară celui fizic lucrurile se petrec astfel:
1. Densitatea macro- şi micro-structurilor este mult mai mare, la fel ca şi varietatea structurilor, şi anume:
– există structuri care pătrund şi înconjoară structurile fizice: de fapt corect este să amintim că structurile fluidice creează condiţii pentru formarea părţilor fizice – tocmai prin forţele foarte mari de atragere a fluxurilor energo-materiale, apoi de formare, dezvoltare şi întreţinere a părţilor fizice de la cele mai mari la cele mai mărunte;
– există structuri care fac legătura între diferite alte structuri – macro- şi micro-universice: între structurile fluidice ale întregului complex fizic-fluidic;
– există structuri complexe care susţin întrupările popoarelor spirituale şi a spiritelor independente, care formează la un loc baza de îndrumare, canalizare a forţelor spirituale care susţin toate structurile universului;
– există de asemenea o reţea complexă de structuri care susţin legăturile între diverse straturi ale universului şi diverse universuri între ele.
Toate acestea, la rândul lor, au o structură formată din elemente, micro-elemente de aceeaşi natură cu cele pe care le numim: electroni, atomi, particule subatomice. Spre deosebire însă de situaţia structurilor fizice, cele fluidice au:
– o varietate mult mai mare decât cele fizice, susţinând şi creând condiţii pentru formarea, dezvoltarea şi variaţia dezvoltărilor corporale sub puterea unui segment foarte variat de elemente arhetipale (elemente care asigură toate aceste desfăşurări, în funcţie de variaţiile vibraţiilor), de elemente de captare şi gestionare a radiaţiilor şi a vibraţiilor lor, de structuri de circulaţie a fluxurilor şi a vibraţiilor în egală măsură. Şi multe altele;
– ceea ce este caracteristic în principal acestei lumi este o DISTANŢARE MULT MAI MICĂ a elementelor structurale între ele şi în interiorul lor, ceea ce conduce la crearea şi menţinerea constantă, în echilibru perfect a unor forţe radiante care dezvoltă mişcări de atragere/respingere. Şi multe altele pe care nu le-am perceput şi nu le-am înţeles – dar ele sunt acolo în mod precis, cu lumea lor atât de bogată... Aş dori să vă transmit lipsa mea totală de ruşine că tot ceea ce scriu este extrem de palid comparativ cu cele existente...
Forţele de coeziune pentru structurile fluidice, variabile în funcţie de împletirea forţelor de respingere şi de atracţie în acelaşi timp, care şi ele au puteri diferite şi variabile în timp, conduc cercetătorul la înţelegerea faptului că într-un sistem corporal (indiferent dacă este vorba despre stele şi planete, sau pentru corpurile mici ale vieţuitoarelor lor) corpurile nu se distanţează, nu se rup, nu-şi schimbă poziţia, fără să fie lipite între ele. Şi, de asemenea, au fiecare în parte forţă să rămână în sistemul corporal de care aparţin, să permită spiritului să deruleze acţiuni cu ele, prin impulsuri care nu schimbă cu nimic natura relaţiilor dintre componente. Toate aşadar se împletesc într-o armonie izvorâtă din:
1. forţele radiante ale spiritelor întrupate;
2. forţele radiante ale aglomerărilor de fluxuri energo-materiale care formază structurile materiale ale corpurilor, alături de forţele radiante ale câmpurilor protectoare şi hrănitoare ale corpurilor pe care le înconjoară.
Toate la un loc sunt gândite, create şi întreţinute prin puterile radiante ale creatorilor universurilor.
3. forţele radiante ale manifestărilor întrupaţilor individuali: fizice, emoţionale şi mentale, pe lângă diverse moduri de gestionare a radiaţiilor cosmice şi cele provenite din interiorul stelelor şi planetelor, prin corzile şi manşoanele matriceale. 
Omul poate cerceta fizic, cu organele sale de simţ şi cu prelungirile lor – aparatura creată pentru asemenea cercetare – toate structurile fizice, înţelegându-le rostul şi influenţele reciproce, precum şi influenţele asupra biosistemului planetar.
În cercetare mentală, în zilele noastre, totul poate fi perceput şi cercetat ca structură profundă, de cele mai multe ori ca imagine, ca o fotografie, ca un tablou extrem de minuţios, pe care cercetătorul îl poate aprofunda pe măsura creşterii experienţei sale mentale. 
Dar în călătorie astrală, călătorul este prins în vârtejul forţelor, trăirilor, puterilor, impulsurilor pe care şi un cercetător mental le poate simţi dacă are suficientă experienţă şi încredere să se lase condus de imaginile mentale din tabloul general studiat. 
Înţelegerea celor pe care le percepe în aceste multiple feluri aduce încredinţarea că se poate cunoaşte mult mai multe decât o putem face cu simţurile fizice sau cu orice aparatură fizică. 
Sufletul celui care se lasă astfel purtat pe aripile cosmosului atât de viu şi de bogat poate să perceapă ceea ce-i oferă simţurile reunite ale corpurilor sale în acel moment – dar simte în acelaşi timp cât se poate de clar cum fundalul celor ce se desfăşoară în jurul său are o extindere uriaşă în materii cu vibraţii mult mai înalte decât le poate el înţelege pe loc. 
Şi aşteaptă cu răbdare să ajungă să înţeleagă...
...Şi mai mult decât o simplă cercetare: ajutătorii astrali i se dezvăluie cercetătorului intrând pe frecvenţa lui proprie, pentru a-l conduce prin lumea astfel dezvăluită. Şi, luminat de forţa subtilă a dânşilor, cercetătorul, călătorul astral înţelege meandrele trecutului, frumuseţea simţirii prezentului şi liniile învăluitoare ale înţelegerii viitorului... Îşi vede propriile drumuri şi trăiri din cicluri de vieţi care-i desenează eternitatea din care vine, precum şi eternitatea spre care vâsleşte împlinit cu siguranţa primirii ajutorului divin... 

miercuri, 12 decembrie 2018

22. DIN VIAŢA CURENTĂ A OAMENILOR DIN VECHIME: CASELE, ÎMBRĂCĂMINTEA ŞI HRĂNIREA

Multe idei privind desfăşurări curente ale vieţii în vechime provin din resturile rămase de la migratori: resturi de case şi obiecte făcute în grabă; completarea “peisajului” s-a făcut în contemporan cu idei ce oglindesc vieţi umane desfăşurate în ultimele milenii, sub semnul sărăcirii care s-a instalat în ultimele două milenii. Pentru că populaţiile locale, de origine transcedentală, despre care discutăm noi acum, au avut o viaţă perfectă, şi înalt creativă, de o calitate pe care nu o putem crede azi – deşi ar trebui s-o credem după perfecţiunea şi arta cu care sunt realizate multe dintre cele de asemenea descoperite în ultima vreme. Dar tocmai de aceea, pentru că pare incredibil să fi avut tot poporul o asemenea viaţă, credem că ceea ce s-a găsit erau obiecte de cult sau ale unor nobili, fără să credem că conducătorii ar fi fost exact asemenea oamenilor din popor – doar cu sarcini ample de organizare a grupurilor populaţionale dintr-un întreg ţinut. Iar asemenea conducători cu sarcini de un asemenea fel au fost stabiliţi abia după începutul primelor migraţii, când populaţiile s-au organizat pentru crearea unui culoar ce trecea şi prin nordul teritoriului geţilor. În rest, fiecare om, din fiecare familie, din fiecare aşezare ştia bine ce are de făcut, experienţa era veche de milenii după cum înţelegem acum. Organizarea consta în retragerea doar în momentul în care se anunţau la mari depărtări deplasări de grupuri de migratori: oamenii erau pregătiţi din ultimul mileniu (adică al III-a), pregătite erau aşezările vremelnice de pe centura munţilor, aprovizionate bine cu provizii de hrană, îmbrăcăminte şi lemn pentru foc. Toţi oamenii erau obişnuiţi cu drumurile lungi, cu tot ceea ce ţinea de deplasări, erau cunoscute toate ţinuturile, tot ceea ce era nevoie ca oamenii să meargă, să stea şi să se reîntoarcă în linişte sufletească şi perfect ordonaţi prin chiar felul lor de a fi, după trecerea migratorilor. 
În faţa acestor relatări, s-au dovedit bune întrebările legate de materialele de construcţie ale caselor, de îmbrăcăminte şi de hrană – dacă nu foloseau decât prea puţin animalele şi foarte puţin din produsele lor. 
Să le luăm pe rând.
În primul rând să pornim de la faptul că, dacă noi discutăm despre geţi, despre populaţiile din zonele temperate, totuşi cele mai mari aglomerări umane erau în zonele calde sau la frontiera celor calde. În mijlocul zonelor temperate din continente populaţiile erau mai rare, dar egal răspândite în teritorii. 
Să nu uităm că la începuturi omul avea o energetică corporală impecabilă, sistemele corporale erau noi, vibraţia planetară nu ajunsese la valorile cele mai mici, dar oricum influenţele de la vibraţia înaltă anterioară erau încă puternice şi nici variaţia vibraţiei locale nu era decât foarte lentă, ceea ce nu crea un fond agresiv, aşa cum este azi. De aceea oamenii nu se confruntau încă cu frigul ca percepţie generală nici în zonele temperate ale planetei – cum era cazul geţilor şi al celţilor din vest (celţii vechi, edinii sau edainii în nord, nu cei numiţi “celţi” din migratorii asimilaţi între timp) sau orientalilor din nordul Asiei, dar şi din extremităţile sudice ale continentelor din emisfera sudică. 
De asemenea să reţinem şi faptul că de la început Moşii au folosit focul nu numai pentru prelucrări de metale, ci şi pentru încălzirea incintelor – dar nu şi pentru prelucrarea hranei. 
Folosirea discretă a animalelor a fost, ca şi a selecţionării seminţelor şi rădăcinilor de plante, una dintre primele acţiuni ale Moşilor şi numai ei puteau face acest lucru; oamenii noi, chiar dacă erau spirite cu foarte multă experienţă, nu ar fi făcut-o fără strângere de inimă, mai ales selectarea şi îmblânzirea animalelor (obişnuirea lor cu tangenţa directă a oamenilor), şi Moşii ştiau bine acest lucru. De aceea ei au atras şi au lăsat anumite păsări şi animale să se apropie de oameni şi au folosit puful, penele, părul şi blana lor (din perioadele de năpârlire, nu prin tuns) pentru a face ţesăturile necesare în zonele temperate. Părul şi blana se culegeau cu atenţie, se torceau împreună cu fibre de in şi cânepă, dar şi din scoarţa şi lemnul unor copaci, practică care s-a pierdut în timp. 
Casele din aşezări erau create din buturugi legate cu pământ amestecat cu anumite ierburi uscate şi pietre de râu. Interiorul şi exteriorul erau acoperite cu lemne lungi de copaci tăiate în jumătăţi şi sferturi, iar ferestrele erau oblonite, perfect îmbinate pe sistemul ţiglelor (jumătate acoperite cu jumătatea rândului superior). Casele erau pe toate părţile dublate de verande, cu ferestre, verande care erau folosite pentru depozitarea diferitelor materiale gospodăreşti şi lemnelor pentru foc, înafară de magazii care înconjurau casa, între două rânduri de copaci şi arbuşti pentru spargerea vânturilor. 
În interior peste ferestre aveau draperii, lucrate pe baza aceluiaşi sistem ca şi îmbrăcămintea oamenilor pentru vreme rece: 2-3-4 straturi din materiale diferite: in, cânepă şi lână moale, toate tratate cu ierburi sau pământuri speciale, pentru înmuiere. 
Hainele erau astfel foarte moi, chiar dacă aveau straturi din fibre de cânepă – dar înmuiate cu fierturi de ierburi şi croite pe corp, mulate pe corp, atât cele ale femeilor, cât şi cele ale bărbaţilor. Toate (haine şi draperii-perdele) se schimbau în acelaşi timp:
– vara: haine din ţesătură de in şi alte fibre tratate pentru a fi rezistente, de tipul pânzei topite; draperiile de vară erau tot de acelaşi tip, la ferestrele camerelor şi ale verandei;
– iarna: toate erau formate din 3-4 straturi din ţesături din in, cânepă şi lână moale, aşa cum am descris mai sus. 
Cu timpul şi cu diminuarea vibraţiei corporale, senzaţia de frig a devenit mai clară şi focul din vatra casei a devenit necesar nu numai pe timpul iernii, dar şi primăverii şi toamnei, precum şi în timpul nopţilor mai reci din nord. Dar s-a îndesit de asemenea şi creşterea păsărilor şi animalelor special pentru pene şi blană, ca şi pentru hrănire, după primele migraţii. 

Hrănirea este de asemenea un capitol aparte în aceleaşi condiţii – fără creşterea animalelor la începuturi. Ceea ce a fost mai uşor la începuturi a fost faptul că întreaga corporalitate a oamenilor a beneficiat în continuare de hrănire energetică intensă prin osmoză. 
Am scris mai sus că foloseau lemne pentru încălzirea încăperilor casei – dar încă nu şi pentru prelucrarea alimentelor: atâta vreme cât energetica corporală avea vibraţie înaltă şi procesul de hrănire era în mare parte prin osmoză – osmoza fiind majoritară şi astfel normalitate înainte de glaciaţiune – era încă la cote înalte. Lucrurile stăteau încă în acest fel, întrucât straturile interioare ale corpurilor fluidice: astral, mental şi cauzal erau încă în stare avansată de funcţionare – înafară de cel mai profund strat al corpului mental care era folosit în străvechimi pentru creaţie materială mentală. Ştiau bine că pe măsură ce foloseau din ce în ce mai des manifestări fizice corpurile fluidice îşi vor diminua activitatea şi ştiau bine consecinţele – dar în fond tocmai pentru o asemenea fenomenologie erau întrupate toate spiritele umane acum, în această perioadă cu vibraţia cea mai joasă, pe Pământ:
– în cazul protecţiei ştiau că frigul se va instala complet pe planetă în zonele temperate, şi oamenii se vor apăra prin folosirea pieilor şi blănurilor de animalele din ale căror trupuri se vor hrăni, asemenea multor alte vieţuitoare pământene;
– în cazul hrănirii ştiau că procesul de osmoză se va diminua treptat fără însă se dispară, dar în mod necesar vor trebui să folosească hrănire fizică adecvată pentru a supravieţui: grăsime şi carne. 
Două lucruri trebuie să reţinem în aceste sensuri:
1. Osmoza (https://dexonline.ro/definitie/osmoz%C4%83"  este un proces de difuziune a uneia sau mai multor substanţe printr-o membrană permeabilă. În cazul corpurilor noastre, cele două medii între care are loc procesul de transfer este spaţiul înconjurător al corpului şi fiecare corp în parte. Nu numai porii de la epidermele tuturor corpurilor asigură acest proces, ci toate plexurile, subplexurile şi canalele corpurilor fluidice. Pentru corpul fizic procesul are loc prin porii epidermei, dar corpul fizic este dublat perfect de corpul dublu-eteric care îi asigură energia corespunzătoare şi corpului fizic. 
2. Diminuarea corporalităţii fluidice prin restrângerea numărului de straturi, aşa cum ştim bine acum, dar de acest proces trebuie să mai legăm altul, tot atât de important pentru viaţa noastră de azi: reducerea de acest fel a straturilor corporale are loc în primul rând prin diminuarea activităţii plexurilor-malaxor  (consultaţi toate articolele de la Plexuri)
Toate plexurile malaxor de la stratul cel mai profund al corpului mental se închid şi rămân simple canale ale stratului aflat în stare latentă, la fel ca şi celelalte canale: rămân deschise pentru a permite fluxurilor energo-materiale să traverseze corporalitatea întreagă, să nu blocheze circulaţia. Celelalte straturi vor rămâne o perioadă cu plexuri-malaxor în funcţiune, dar cu activitate din ce în ce mai redusă; straturile care rămân în funcţiune vor avea toate activităţile plexurilor cu activitate mai redusă, o parte din ele se vor transforma temporar în subplexuri, o parte din subplexurile originale se vor transforma în canale, care vor rămâne aşa alături de celelalte canale (nici un canal nu se închide) până la creşterea, din nou, a vibraţiei planetare. 
Doar pe parcursul copilăriei (adică până la preluarea corpurilor spirituale de către spirit de deasupra corpurilor mamei sale), plexurile-malaxor de la fiecare corp superior vor rămâne deschise (pentru a grăbi creşterea, dezvoltarea rapidă a corpurilor, din acelaşi motiv de scurtare a timpului destinului fizic), dar în jurul vârstei de cca. 20 ani ele vor începe să se închidă, dar rămân deschise numai cele de la ultimul corp din sistemul corporal (chiar dacă în vremea pe care o analizăm mai rămâneau plexurile-malaxor de la toate straturile superioare ale fiecărui corp în parte). Aceasta este, în felul ei profund, o protecţie pentru ca fluxurile cu vibraţie foarte joasă să nu fie atrase şi să nu fie vehiculate în exces pentru a nu se diminua încă şi mai mult vibraţia generală: şi a corpurilor, şi a câmpurilor proprii, dar şi generale ale planetei.
În asemenea condiţii, oamenii acelor vremuri aveau încă o vehiculare puternică a fluxurilor energo-materiale a căror vibraţii nu ajunseseră încă la cele mai mici valori ale frecvenţei lor. Dar oamenii ştiau bine toate procesele aflate în curgere permanentă şi efectele lor, pe care nu le trăiau prima dată în evoluţiile lor şi despre care ştiau foarte clar dinainte de venirea pe Pământ – erau toate exact cele pentru care veniseră acum, aici. Desigur, în deplină conştienţă de toate astfel de procese şi efecte, era acceptat totul cu străduinţă în echilibru fizic şi psihic; mai greu este, normal, în perioadele de trăire efectivă – care însă sunt mult apreciate după terminarea destinului: adică în perioada astrală de după terminarea destinului fizic, dacă nu au apucat să efectueze analize, cu conştienţa şi conştiinţa avută în timpul vieţii fizice, atâta cât sunt ele fiind un exerciţiu real extrem de puternic, care contribuie enorm la înaintările noastre spirituale. În acele vremuri analiza stării curente, comparativ cu starea dinainte de glaciaţiune, cunoaşterea efectelor diminuării vibraţiei planetare şi diminuării activităţilor multisenzoriale – mentale şi astrale – ocupa un loc de frunte în activităţile curente. Nu era atât de profundă pe cât se putea înainte, dar ceea ce se putea face în astfel de condiţii se realiza de către fiecare om în parte, fără excepţie. De asemenea ştiau că asemenea conştienţă se va pierde, de aceea orice „exerciţiu” făcut pe loc era binevenit, întărea puterea de menţinere a unei conştienţe şi conştiinţe puternic manifestă în continuare. 
Aşadar să reţinem că energizarea întregului sistem corporal era la cote foarte înalte – chiar dacă nu la valorile corporalităţii dinainte.
De asemenea să nu uităm faptul că sistemele corporale erau noi, nedeteriorate – după cum nici cele vechi nu fuseseră de altfel (omenirea renunţase la ele pentru a proteja biosistemul planetei şi a se consolida în manifestări pur-fizice în această perioadă, cu această oportunitate a minimului vibraţional zonal). Deşi au funcţionat cca. 40 milioane de ani, nu erau deteriorate datorită vibraţiei generale foarte înaltă a întregii subzone, astfel că nici o influenţă exterioară nu avea puterea să obosească sau să deterioreze, toate armonizându-se perfect. De asemenea, în perioada analizată:
– vibraţia planetară era joasă comparativ cu perioada anterioară, dar nu ajunsese încă la o valoare minimă. Pământul purta încă vibraţia înaltă, suficient de înaltă pentru a păstra o influenţă bună asupra biosistemului. În general, circulaţia aeriană a fluxurilor energo-materiale influenţează mult mai rapid corporalitatea individuală (a vieţuitoarelor independente pe planetă), schimbarea venind mult mai repede în cazul vieţuitoarelor decât în cazul planetei. Vom vedea că oamenii au creat în plus obiective pe parcursul drumurilor spirituale pentru a se ajuta astfel cu vibraţii care să se schimbe încă şi mai lent decât cea a circulaţiei aeriene a fluxurilor. 
– se desfăşura într-un mod total diferit folosirea corporalităţii umane: în cazul corporalităţii anterioare, ea era numai în calitate de canale de direcţionare a radiaţiei proprii, lucrările realizându-se direct cu seturile de raze speciale pentru fiecare operaţiune, trăire în parte, folosind fluxurile din mediul cosmic şi nu făcând eforturi de exploatare şi prelucrare a unor materiale pe care le necesită creaţia materială fizică. Corpul fizic era înainte folosit la minimum, doar pentru stabilitate în mediul fizic planetar şi pentru orientare în mers şi creaţie, cu ajutorul expres al elementelor matriceale planetare şi cosmice. Omenirea nu mai avea parte de aşa ceva, corpul fizic era din ce în ce mai mult folosit – până când s-a ajuns la folosirea lui aşa cum ştim bine azi. 
Dar în perioada analizată activitatea fizică era în dezvoltare – dar nu ajunsese la valorile maxime cunoscute azi. În asemenea condiţii corporalitatea fizică nu avea încă nevoie de multă hrană, dar nici activitatea nu era multă: omul avea grijă să-i fie echilibrată, moderată, analizând variante şi alegând pe cele mai bune pentru el, dar şi pentru natură şi obiectivele (sarcinile) pe care le aveau, tratate cu nespus de multă responsabilitate. 
Hrana era vegetală exclusiv, cu mici excepţii în zonele temperate unde era nevoie de provizii de un anumit fel pentru perioadele de iarnă. Se foloseau fructe şi legume autohtone, ale anotimpului, pe care Moşii le selecţionaseră de la primele aşezări, adaptate locurilor şi folosite în deplin echilibru pentru om şi natură: rotaţia culturilor a fost o acţiune, o lucrare profund gândită – nu ca o necesitate dureroasă în momentul ajungerii la secătuirea pământurilor. Toate erau consumate în stare proaspătă şi pentru iarnă – uscate ori conservate în miere de albine. 
Este de menţionat şi faptul că se consumau exclusiv vegetale autohtone, din pământurile natale ale întrupaţilor. Nu s-au adus legume, fructe, seminţe de pe alte continente, întrucât cunoaşterea profundă a corporalităţii umane, cu specificul energetic al fiecărei rase în parte, cu specificul vibraţional al fiecărui continent, determina omul, cuminte şi astfel cunoscător, să nu se hrănească decât din vegetalele pământurilor natale. În drumeţiile înafara pământurilor natale, efectuate de două ori pe destin, se foloseau drept hrană vegetalele cele mai apropiate de structura proteică şi vibraţia celor din pământurile natale, cunoscute bine de către călăuze şi, cu timpul şi de oamenii din toate aşezările, făcând parte din învăţăturile, îndrumările Moşilor. 
Când iernile au devenit mai grele, ca urmare a diminuării pronunţate a vibraţiei planetare, s-a început folosirea fierturilor şi copturilor de plante şi legume: pentru hrana copiilor la început, apoi s-a extins şi la adulţi, generalizându-se astfel şi îmbogăţindu-se mereu.
În cursul mileniului VI î.H. au început pregătirile pentru folosirea laptelui şi cerealelor în vederea marilor deplasări (ale grupurilor migratoare), dar şi munci necesare cu un grad mai mare de agresivitate asupra corpurilor fizice umane: cultivarea pământurilor pe arii mai largi, folosirea animalelor pentru arat şi tracţiune, călărie, apoi treptat, în anumite popoare nordice, folosirea materialelor provenite de la animale decedate (la început natural). Concomitent s-a dezvoltat atenţia acordată îngrijirii animalelor şi culturilor extinse, dar echilibrate pentru folosirea cu măsură: toate au rămas în vizorul tuturor populaţiilor.
În regiunile calde, acolo unde populaţiile erau mai dese, nici una dintre aceste folosiri nu au fost necesare timp îndelungat, hrana şi îmbrăcămintea au rămas cele din trecutul lor apropiat. În zonele temperate, odată cu închiderea straturilor corporale intermediare s-a instalat frigul, dar omul folosea încălzirea cu lemne încă din primele timpuri. S-a păstrat însă mereu echilibrul între tăierea arborilor şi însămânţările în locurile respective, pentru refacerea pădurilor, oricât de puţin, de grijuliu erau tăiaţi arborii. De asemenea erau plantate perdele de arbori şi arbuşti în jurul caselor şi în jurul plantaţiilor, precum şi în zonele de lunci ale apelor curgătoare din apropierea aşezărilor: răchită, arini, aluni, de asemenea pietruirea unor zone cu periculozitate mare în timpul viiturilor. Nu toate drumurile pietruite din Europa au fost construite de romani – ei doar au preluat şi au dezvoltat obiceiurile locului, au întărit şi dezvoltat pietruirile vechi ale populaţiilor autohtone. 
Să ne oprim deocamdată aici, dar vom adăuga diverse elemente de cunoaştere în aceste direcţii ori de câte ori va fi cazul. 

sâmbătă, 8 decembrie 2018

21. ALTE RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI: DESPRE SACRIFICIUL MOŞILOR POPOARELOR

Din discuţii privind moştenirea transcedentală – cu cele două direcţii principale pe care le-am mai discutat în studiile anterioare, şi anume:
1. Omenirea să păstreze în primul său plan de manifestare legătura cu entităţile astrale, interdimensionale şi dimensionale cu care are sarcini de legătură prin destin – destinul omenesc general şi cel personal, particular. 
2. După ultima glaciaţiune, având în vedere accentuarea specificului actual al societăţii spiritelor creatoare pe Pământ: este păstrarea, conservarea vieţii, respectarea ei în orice condiţii, dar cu amendamentele specifice planetei cu cel mai numeros biosistem planetar din sistemul de planete ale stelei locale, a căror viaţă se derulează în vibraţii foarte joase. Ceea ce înseamnă că omul se poate apăra de animale agresive şi se pot consuma vieţuitoare în mod moderat pentru vitalizare şi protecţie trupească – şi nu de plăcere. 
Acestea sunt, aşadar, cele două principii de bază pentru manifestările spiritelor umane, moştenirea transcedentală de bază.
Aşadar discutând despre această moştenire lăsată nouă de către Moşii poporului nostru – dar în consens general cu Moşii tuturor popoarelor de pretutindeni de pe Pământ – din vorbă în vorbă am ajuns la a povesti mai detaliat despre viaţa Moşilor în perioada trăită de dânşii după ultima glaciaţiune şi până la naşterea primilor lor copii: cu corporalitatea schimbată prin sarcină şi voinţă proprie a Moşilor, adaptată sarcinilor pe care spiritele umane le aveau pentru această perioadă până la plecarea primelor grupuri spirituale umane de pe Pământ: a plecării primelor blocuri spirituale piramidale şi ajutătorilor lor direcţi, care vor ajuta pe parcursul întregului lor drum spre “acasă”, de unde au venit. Şi, de asemenea, pentru cei care vor rămâne pe Pământ, până la revenirea la capacităţile lor corporale cu ajutorul creşterii vibraţiei lumii întregi, revenire la trăirile pe care omenirea le-a avut înainte de ultima glaciaţiune. 
Mai întâi, să înţelegem pe larg în ce constă sacrificiul Moşilor.
E uşor să ne imaginăm că dacă ei sunt Moşi, adaptaţi să suporte toate schimbările vibraţionale din ultimele două milioane de ani derulate cu viteză mare şi cu variaţiile cele mai puternice – înseamnă că sunt atât de puternici, şi atât de insensibili încât ei nu ar simţi nici o durere. Şi de fapt lucrurile nu stau nici pe departe în acest fel şi despre aceste lucruri să discutăm puţin:
1. Durerile trupeşti şi trăirile Moşilor în timpul schimbării corpurilor lor: de obicei noi ne raportăm la trup, la corpul fizic, nefiind conştienţi de existenţa celorlalte, dar conştienţa şi sensibilitatea simţurilor lor este atât de mare încât îşi simt (şi îşi gestionează) corpurile fluidice şi simt absolut tot ceea ce se petrece în fiecare “fibră” a acestora; aşadar ei nu au simţit doar dureri trupeşti, ci toate durerile şi tensiunile de la nivelul tuturor corpurilor din sistemul lor corporal;
2. Sensibilitatea corpurilor extrem de înaltă astfel le permite permanent să simtă durerile, insuportabilităţile întregului biosistem planetar şi în acest fel percep clar momentul în care este necesar să intervină, ridicând nivelul vibraţiei planetare şi uşurându-ne astfel sufletele obidite de greutăţile zilnice.
Să ne oprim asupra Moşilor zilelor dintâi de după ultima “epocă a apelor” (potopul cum a fost numită de unii, glaciaţiune cum o numim noi azi). 
În paranteză fie spus, acolo unde nu sunt evoluţii legate de blocuri spirituale piramidale nu este necesară o asemenea schimbare, nici de vibraţie rapidă, nici de corporalitate prea mult, căci specia creatoare avansată (mental şi fizic, aşa cum este omul pe Pământ) doar cu un mic impuls iniţial se obişnuieşte prin voinţă proprie să nu mai lucreze mental ci numai fizic: viaţa uşoară, deşi complexă, dar fără greutăţi impuse de spirite agresive cum sunt piramidalii acum: fără nici un fel de greutăţi social-spirituale, încurajaţi să-şi folosească toate capacităţile de percepţie, de orientare spaţio-temporală şi de relaţionare, poate să trăiască în continuare la fel ca şi în epoci cu vibraţie înaltă, dar suportă treptat o reducere a volumului corporal cu creştere de densitate materială pentru fiecare corp în parte pentru a ajunge să poată desfăşura activităţi ce necesită puterea pe care o avem şi noi azi – dar fără a o folosi excesiv, aşa cum facem noi acum. Este de folos şi la revenirea vibraţiei, şi creşterea puterii şi vibraţiei corpurilor, când revenirea la activităţi derulate mental va cuprinde dematerializarea tuturor construcţiilor realizate fizic şi reluarea creaţiei materiale mentale (prin materializare-dematerializare-remodelare şi împământarea resturilor rezultate din dematerializare). 
Aşadar toate acestea – inclusiv greutăţile mari prin care omenirea a trecut în ultimele cinci milenii – nu sunt decât urmări ale prezenţei blocurilor spirituale piramidale pe Pământ. Iar cele pe care le discutăm sunt efecte ale prezenţei lor pe Pământ. 
Moşii au remodelat specia umană după propria lor corporalitate, pe care au început să o modeleze încă dinainte de ultima glaciaţiune, iar oamenii din acele vremuri au ştiut bine ce fac ei, cum o fac şi mai ales cât de important era, pregătindu-le treptat corporalitatea de care oamenii de pe toate continentele vor beneficia în viitorul lor. Pe care copiii Moşilor concepuţi imediat după epoca apelor o vor avea, şi este de precizat că nu se folosea nicidecum “inginerie genetică” după principiile cunoscute azi de noi, de laborator, de cercetare-încercare-abandonare şi reluări de procese până la ceva mulţumitor pentru anumite interese proprii sau a urmărind tot felul de alte direcţii numai de conducători ştiute – nicidecum altruist pentru popoarele lor. Oameni mentali ai vremurilor noastre au vizualizat crâmpeie dinainte şi de după glaciaţiune şi au ajuns la concluzia că ar fi vorba de o astfel de inginerie, manipulare de material gentic, aşa cum se face azi, pe ascuns. 
În fapt, totul a fost realizat prin gestionarea propriei radiaţii, treptat, aşa cum o făceau toţi oamenii când era necesar de schimbat o activitate: retrăgându-şi razele corespunzătoare necesităţilor ultimei lucrări şi potrivindu-şi alte raze, seturi de raze din radiaţia totală pentru următoarea lucrare. Sau, când cuplul familial termina majoritatea lucrărilor lor de destin, nu se mai pregăteau pentru altele, dădeau drumul tuturor razelor corespunzătoare corpurilor planetare (de la fizic la cauzal) şi ele ridicau nivelul energetic al corpurilor eteric şi fizic, pregătindu-se şi de procreere, şi de creşterea copilului până la momentul preluării corpurilor spirituale aflate deasupra mamei; în tot acest timp, toate activităţile erau moderate, pentru energizarea corpurilor cuplului parental. După perioada de preluarea a corpurilor spirituale, copilul intra în sarcinile proprii, pentru care se pregătise alături de părinţii săi până atunci şi cu toţii ajutaţi de entităţile astrale ale destinelor lor, după care părăsea casa părintească; se ocupa exclusiv de cele ajutătoare din aşezarea sa, împreună cu viitoarea persoană de cuplu familial propriu, lucrând şi învăţând împreună. Abia atunci părinţii îşi remodelau radiaţia totală, intrând din nou în sarcinile proprii de destin. 
Deci oamenii erau obişnuiţi cu astfel de procedeu – folosit practic zilnic prin voinţă proprie, precum şi în mari lucrări, sarcini comune întregii aşezări, reunindu-şi puterile pentru diferite nevoi. 
Moşii au procedat într-un mod total atipic – după cum atipică era (şi este) întreaga viaţă de pe Pământ – comparativ cu alte situaţii dintr-o societate creativă tipică acestei subzone a universului: este necesar să spunem asta permanent, pentru a ne obişnui cu diferenţieri între societăţi tipice şi societăţi atipice. 
În situaţii tipice, Moşii procedează la puţine schimbări – doar pornind închiderea stratului de la corpul mental care ajută la creaţia mentală, dând astfel exemplu de modelare prin voinţă a activităţilor de la mental către fizic, diminuând treptat, dar repede, o astfel de creaţie şi intrând hotărât pe activităţi fizice. Nimic nu-i grăbeşte apoi, urmând să realizeze toate lucrările împreună, aşa cum au planificat cu mult timp înainte, pe timpul paznicilor, pentru formarea unei viziuni complexe asupra vieţii fizice. 
Dar în situaţii atipice, când planeta găzduieşte piramidali, care nu pot sta mult timp în vibraţii joase fără să ajungă să distrugă planeta şi vieţuitoarele ei, se realizează modificări majore. Nu se poate aştepta ca fluxurile energo-materiale noi, refăcute, cu energie şi vibraţie nouă, să ajungă lent, din galaxie în galaxie, până în galaxia locului care găzduieşte blocuri piramidale, de aceea coordonatorii evoluţiilor din zonă trag fluxurile noi direct din barierele inter-subzonale pe unde se aprovizionează subzona din Universul Central. Cu ajutorul coordonatorilor centrali care efectuează acest proces, dar şi al Moşilor, în continuare fluxurile sunt împrăştiate pe măsură ce ajung aici, în mod uniform pe planetă, ajutând astfel la creşterea rapidă a vibraţiei, chiar dacă variaţia vibraţiei devine foarte puternică (am folosit cândva comparaţii: de la voaluri de mătase – la cuţite ascuţite: între fluxurile vechi care orbitează în jurul planetei şi celei noi, trase din barieră de coordonatori). Totuşi oboseala se poate instala rapid, de aceea timpul pentru realizarea sarcinilor pentru care piramidalii au venit pe Pământ este scurt şi toate lucrările pregătitoare trebuie să fie accelerate. Nu mai este timp pentru schimbarea lentă a corporalităţii pentru că piramidalii trebuie să intre repede în destinele lor, la întrupare, să se acomodeze (aşa cum am văzut în studiile anterioare) şi să-şi deruleze destinele cu activităţi fizice extrem de complexe. 
De aceea, aşadar, Moşii au grăbit, imediat după glaciaţiune, ajutorul oferit omenirii. Nu au putut să realizeze foarte multe lucrări la corporalitatea lor înainte de glaciaţiune, întrucât atunci au trebuit să participe mental, intens, la susţinerea plafonului ceţos deasupra aşezărilor omeneşti, ajutându-i pe rezidenţi să-şi desfăşoare învăţăturile şi aplicaţiile din acea perioadă; au ajutat şi la menţinerea continentelor în cea mai bună situaţie vibraţională pentru acea perioadă, pentru menţinerea integrităţii lor până la finalul condensării plafonului ceţos, după care au dat drumul, încet, progresiv, naturii să-şi urmeze calea normală: toate fiind necesare de altfel tuturor primarilor pentru învăţăturile lor pământene. 
Însă imediat după glaciaţiune Moşii şi-au redus mult activităţile mentale şi astrale, menţinând în funcţiune deplină activităţile fizice în locurile retrase alese de ei, şi deja de mult timp amenajate pentru retragerea lor. Şi-au retras în sine razele cele mai puternice, corespunzătoare vechilor activităţi, lăsând în funcţiune totală corpurile pe care azi le numim “superior” şi “inferior” de la cele fluidice, restul fiind în diminuare şi aveau să continue în prezenţa copiilor lor, dând exemplu în lucrare cu ei înşişi, cu voinţa lor asupra razelor corespunzătoare. 
Dar datorită repartizării conştiente a forţelor radiante doar pe cele două straturi ale corpurilor astral, mental şi cauzal, la acel început ei au suportat o presiune extraordinară, o tensiune uriaşă pe fiecare fibră a corporalităţii lor. Nici un alt evoluant obişnuit nu ar suporta o asemenea presiune energetică în corporalitatea de întrupare – în timp ce Moşii care au participat la lucrare erau monade centrale, din cei mai avansaţi evoluanţi din tot Centrul nostru de evoluţiie. Nu că nu au simţit dureri – au simţit cele mai mari dureri, pe care lumea omenească nu le-a cunoscut vreodată. Dar au făcut-o cu iubire de toţi cei ce aveau nevoie rapidă de a o astfel de corporalitate, pentru ca piramidalii să intre rapid în întrupări, iar rezidenţii să facă 1-2 întrupări cu manifestări fizice după care să se retragă din întrupări cu corp fizic, rămânând în continuare ca entităţi astrale ajutătoare în jurul Pământului. 
Greutăţile noastre cotidiene pot fi duse, cu drag pentru toţi cei ce-i iubim, iar lecţia sacrificiului o învăţăm de fapt din chiar fiecare început de specie planetară, prin acel transcedentalism iniţial prin care entităţile creatoare de specii au suportat curgerile prin corpurile lor a tuturor fluxurilor energo-materiale pământene în corpurile aduse din straturile dimensionale paralele, create cu fineţe deosebită şi cu vibraţie extrem de înaltă; iar pentru întărirea materială a acestei corporalităţi au suportat fluxurile de aici cu vibraţie extrem de joasă, pentru ca ele să întărească toate corpurile (nu numai cel fizic, aşa cum am discutat mai sus). Simţirea este ceva asemănător cum ar fi să ne curgă ciment uşor diluat prin vene, ca şi cum am respira permanent aer plin de praf fin de turnătorie, în timp ce am face tot felul de alte lucrări privitoare la formatarea câmpurilor: dar cu... bucurie de viaţă, nu presărând câmpurile cu dureri, plângeri, revolte – cum facem noi acum... Învăţăm treptat lecţia sacrifiului de sine în toate condiţiile de trai, pentru biosistem, planetă, pentru stele, pentru planete, oriunde de-a lungul şi de-a latul universurilor... Învăţăm să ne protejăm şi să ne ferim când e cazul: nu stăm în calea ursului sau bătăuşului, dar ne aruncăm în faţa lor pentru a ne scăpa copilul de la orice fel de rău...
Toate la un loc – creaţie şi sacrificiu, conduc la a ajunge făuritori de specii, pe lângă universuri şi atomi ai prafului stelar !!!... 

miercuri, 5 decembrie 2018

20. PRECIZĂRI PRIVIND PRIMELE VIEŢI ALE OMENIRII DUPĂ ULTIMA GLACIAŢIUNE

Discuţiile publice şi particulare pe marginea studiilor anterioare determină câteva precizări în plus, înainte de a continua cu alte studii.
Să detaliem puţin cele cunoscute de oameni în acea perioadă.

Noi, oamenii ştiam bine că nu ne trăgeam rădăcinile din evoluţiile corporale ale altor vieţuitoare planetare (aşa cum credem azi după teoriile oficiale), ci ne tragem din Făuritorii Dintâi, care sunt totodată şi Făuritorii tuturor felurilor de corpuri ale sufletelor de pretutindeni. Tot dânşii sunt şi ajutătorii eterni ai sufletelor în cunoaşterea universurilor, a cerurilor (tărâmurilor) care se întind unul peste altul, a stelelor şi pământurilor din tărâmul dintâi, a entităţilor din celelalte tărâmuri încă şi mai luminoase decât tărâmul nostru sub cea mai puternică lumină a Soarelui. 
(... Voi arăta din când în când un picuţ dintr-o vorbire cât mai apropiată de înţelegerile noastre de azi şi de înţelegerile de atunci – dar la început nu foloseau cuvinte multe, deşi ştiu bine să folosească cuvinte: puţine dar concentrate, profunde... Să continuăm cu vorbirea noastră curentă în majoritatea textului). 
Cunoşteau rădăcinile formării galaxiei, funcţionării întrupărilor stelelor şi planetelor, tărâmurile = dimensiunile structurale paralele de unde veniseră cândva Făuritorii corpurilor noastre, de unde veneau permanent ca să ajute nu numai oamenii, ci toate vieţuitoarele planetare, planeta însăşi, planetele ei surori, steaua care guvernează planeta şi planetele (pământurile şi planetele surori = bulgării de apă şi aer asemenea pământurilor ce ţin de steaua caldă şi bună care luminează pe toţi). 
Să trecem în revistă pe scurt multe alte cunoaşteri din lumea noastră. 
(Unele cuvinte cu tentă mai veche îmi răsună în minte – şi caut să vi le scriu aşa, dar altele îmi vin doar ca imagini clare, aşa cum aveau sistemul lor de referinţă atât prin sunet – cele mai apropiate posibil de vorbele din vechime, cât şi prin imaginile pe care ei le ştiau şi le urmăreau în cercetările lor astrale şi mentale, încă clare şi coerente atunci.)

1. CUNOAŞTEREA COMPONENŢEI SPIRITUALE A OMENIRII, DAR ŞI A PLANETEI ŞI ÎNTREGULUI EI BIOSISTEM:
a. Rezidenţii – cei mai tineri trăitori din toate timpurile;
b. Ajutătorii lor şi a tuturor celor încă mai nepricepuţi în vremurile grele ce aveau să vină – să-i numim aşa cum am studiat noi acum, la îndrumarea ajutătorilor noştri astrali:
– primarii galactici: cei mai elevaţi primari, atenţi, răbdători, deşi nu foarte iubitori de oameni atunci când vremurile se întunecă şi atârnă greu peste sufletele oamenilor;
– blocurile spirituale piramidale: blocuri formate din grupuri foarte diferite de evoluţie; ei pot suporta greul şi răul, pentru că sunt cei mai agresivi dintre toţi – disperaţi în fond de pierderea condiţiilor optime de trai, fără experienţă de muncă fizică şi pricepere în cele mărunte ale vieţii grele;
– ajutătorii secundari (care se pun pe ei înşişi întotdeauna pe plan secund, cei ajutaţi de ei fiind pe primul plan al trăirilor de pretutindeni); ei au terminat prima fază (primară) de evoluţie şi învaţă acum, în secundariat, să ajute pe oricine, în orice condiţii de trai, optime sau agresive;
– ajutători de prin alte “tărâmuri” (dimensiuni structurale paralele) – când toată planeta are nevoie de dânşii.
c. Spiritele cele mai puţin obişnuite cu viaţa pământeană, care vin puţin timp şi pleacă repede, în grupuri mici:
– subspeciile speciei umane (cele pe care noi le numim “omul de Neanderthal”, “omul de Cro-Magnon”, etc. – grupuri pe care noi azi le considerăm strămoşii noştri, ai oamenilor de azi, întrucât numai osemintele lor le descoperim pe diferite continente);
– spirite în evoluţie preliminară – cu evoluţii pe Pământ specifice pregătirilor lor personale: trăind departe, sau în marginea societăţilor umane, ori în mijlocul lor, în funcţie de necesităţile lor personale.
Acestea din urmă nu au făcut niciodată evoluţii mentale pe Pământ, de altfel nici în Universul Fizic nu au făcut evoluţii mentale încă: spiritele în evoluţii preliminare fac în această etapă a evoluţiilor lor primii paşi în evoluţii mentale doar în Universul Astral şi de asemenea primele lor conştientizări în Universul Cauzal pentru pregătiri în adâncirea înţelegerilor lor mai profunde. 
d. Spiritele întrupate în întreg sistemul stelar – începând cu Pământul, apoi diferenţele între Pământ şi alte planete, precum şi diferenţele dintre ele, legăturile energetice şi schimburile energetice între planete aflate pe aceeaşi “sfoară” (coardă) a stelei.
e. Entităţile eterice ale planetei – surori şi fraţi buni cu însăşi planeta-mamă, precum şi entităţi astrale: ajutători direcţi în destinele oamenilor, a tuturor vieţuitoarelor planetei şi a planetei deopotrivă.
f. Înălţaţii tuturor vremurilor trăite de oameni pe Pământ: entităţile dimensionale şi interdimensionale din rândul cărora fac parte acum şi Moşii retraşi din lumea oamenilor – şi totuşi mereu prezenţi în viaţa tuturor.
g. Făuritorii Dintâi, ai lumilor de pretutindeni şi ai tuturor corpurilor vieţuitoarelor de orice fel de pretutindeni, Înălţaţii tuturor lumilor în toate timpurile. 
A fost epoca în care oamenii vedeau clar “sămânţa vie” – spiritele – tuturor întrupaţilor, ştiind clar esenţa prin comparaţie a drumului lor spiritual (evoluţiile). De exemplu numeau: “steluţa sufletului” ((spiritul, monada), care se afla:
– “sus” pentru oameni: deasupra capului lor dar în altă lume, conducându-şi corpurile (multe) prin razele sufletului coborâtoare din steluţă;
– “jos” pentru entităţile eterice, în “inima albă” Pământului, steluţele animalelor şi plantelor aflându-se în mijlocul steluţelor Pământului. 

2. CUNOAŞTEREA TRECUTULUI PLANETEI:
– existenţa plafonului ceţos din străvechimi, dispărut ca urmare a condensării lui până la ultima glaciaţiune şi începutul formării norilor, “puii” ceţurilor din trecut; urmând a se forma din nou plafonul protector când va veni schimbarea vremurilor şi creşterea Luminii tuturor cerurilor apropiate;
– îmbogăţirea apelor irumpte din adâncurile pământurilor;
– schimbarea orbitelor tuturor stelelor şi planetelor, dar şi ale celor mai mărunte fărâme din care este făurită toată lumea din jur (microcosmosul). Ştiau că “drumurile” acestea (orbitele), când Lumina (luminiscenţa legată de vibraţie) era maximă (cum fusese cu cca. 500 milioane de ani în urmă), erau rotunde (circulare); şi pe măsură ce Lumina scădea, “drumurile” (orbitele) se lungeau ca umbrele până ce ovalul lor avea să se oprească când Lumina urma să fie umbrită mult, umbrind şi lumea lor, înstăpânindu-se până ce Făuritorii Dintâi aveau să-i schimba mersul, să schimbe Lumina, făcând-o treptat să crească până la Lumina Mare, Lumina Înaltă, Lumina Frumoasă; 
– ştiau bine formele planetei, culorile luminilor ei personale şi ale tuturor vieţuitoarele (le numim acum “aure”). La fel ca şi “cântul” fiecăruia (sunetul fundamental). Ştiau bine ceea ce azi numim manşoanele fluidice ale planetei şi toate canalele lor, mari şi mici, groase şi subţiri. Ştiau că ajutătorii tuturor vremurilor lor au făcut canale în “carnea” pământurilor, străbătându-l şi pe sub apele cele mai mari (oceane) pentru a îmblânzi frământările din adâncurile de foc ale planetei. Şi ştiau bine că aceste canale săpate de pădurenii şi muntenii din străvechimi fuseseră făcute pe măsura canalelor celor mai groase, dar nu acolo unde ele erau singuratice, ci acolo unde erau alăturate două, trei sau mai multe, pentru a nu strica lumea vieţuitoarelor de pretutindeni. 

3. CUNOAŞTEREA OMULUI:
– închiderea totală a straturilor intermediare ale corpurilor fluidice, care estompau uşurinţa percepţiilor cu ajutorul acelor straturi – fără însă a le diminua pe cele principale, până când omul se va obişnui să se străduiască să simtă prin corpul fizic. Dar şi pierderea completă a capacităţii de creaţie materială mentală şi a simţirilor legate de profunzimile care erau folosite pentru acest fel de creaţie: pentru materializare/remodelare, dezmembrare şi dematerializare, cu împământarea resturilor materiilor, redându-le astfel planetei;
– datorită fenomenologiei închiderii acestor straturi (nu de tot, ci doar până la starea latentă, să nu uităm asta) fiecare corp în parte îşi pierde o parte din puterile de vehiculare a fluxurilor – hrana corpurilor fluidice – şi astfel toate corpurile inclusiv corpul fizic îşi diminuează treptat volumul, iar hrănirea osmotică este astfel redusă astfel, în timp ce hrana fizică nu poate compensa acest fel de hrănire cu fluxuri energo-materiale. Spiritul întrupat oboseşte astfel mult mai repede, viaţa îi este programată spre ajutor astfel încât să fie treptat din ce în ce mai scurtă, chiar de la o generaţie la alta, până la foarte scurtă când vibraţiiile aveau să ajungă în segmentul de frecvenţă cel mai de jos;
– activităţile umane de deplasare, comunicare, relaţionare aveau să ajungă din ce în ce mai obositoare, activitatea sexuală să fie grea şi naşterile din ce în ce mai dureroase;
– schimbarea percepţiilor avea să aducă nu numai o reducere dramatică astfel încât să ajungă să se facă eforturi uriaşe pentru ca omul să se orienteze singur în spaţiile planetare şi nu o va mai putea face decât inventând aparate de multe feluri, care vor tinde către ceea ce omul intuia că avea posibilităţi cândva, dar fără să ajungă cu amestecul corpului fizic astfel dezvoltat la ceea ce intuia că avusese omul în trecut. De la percepţia sferică redusă astfel, omul avea să ajungă pe percepţia majoritară “în faţă” pentru a se concentra astfel asupra activităţilor fizice – cu mâinile şi picioarele pentru deplasare brutală pe soluri. Cândva percepţia sferică includea şi percepţia “de sine”: omul era centrul percepţiei sale totale, iar viaţa viitorului avea să-l determine să ajungă chiar la uitarea de sine: nu din sacrificiu, ci din neglijenţă. Numai plăcerile şi durerile proprii – cu care neapărat omul trebuie să se reobişnuiască pe Pământ pentru a ajunge un ajutător de nădejde pentru necesităţile de evoluţie ale altor spirite – aveau să determine omul să nu se mai neglijeze pe sine, iar dacă este nevoie să treacă peste durerea sau plăcerea sa pentru binele altora. Dar să ţină cont de încrederea în sine şi să procedeze după intuiţiile proprii, oricât de dur aveau semenii lui să-i ceară atenţia şi munca în cele mai crâncene condiţii. Şi numai creşterea vibraţiei medii planetare şi revenirea treptată la amintirea de sine îl va ajuta să înţeleagă unde va trebui din nou să ajungă;
– gândirea şi vorbirea: amândouă articulate, formate din sunete articulate între ele care să se împletească după o logică fizică, înşirându-se consecutiv şi niciodată simultan – cum se puteau emite mental în trecut. Iar dacă doreau simultaneitate, oamenii trebuiau să reînveţe să conlucreze, să realizeze împletiri multiple, simfonii armonizate în orice fel de lucrări proprii, ajungând la împletirea sufletelor lor, aşa cum mai făcuseră odată;
– schimbarea cunoaşterilor prin activitate astrală, cu accent pe vise (prin dormire/odihnire a corpului fizic); dar şi visele acestea în majoritate fiind pierdute din cauza diferenţei uriaşe de vibraţie între corpul astral şi corpul fizic. Ştiau că este rezultatul închiderii acelor straturi ale corpurilor fluidice (corpul astral, corpul mental şi corpul cauzal), la fel ca şi limitarea percepţiilor astrale, mentale şi cauzale, dar şi a emoţilor echilibrate rămânând în majoritate doar cele diametral opuse: ori cu înalte vibraţii, ori cu joase vibraţii. Numai prin voinţă oamenii se vor schimba, echilibrându-se singuri pe sine atunci când oboseala sufletelor îi va obliga, sau mai sigur – când vibraţia medie planetară va începe să deschidă din nou straturile interioare dintre cele funcţionale. 
– pierderea sănătăţii, dezvoltarea medicinii reparatorii şi mult mai puţin a celei preventive, ceea ce va adânci procesul de închistare în suferinţe:
– pierderea sentimentelor legate de spiritualitatea de înaltă vibraţie, a sentimentelor pe care omenirea le va numi “nobile” – în adevăratul sens al cuvântului, al omeniei de înalt calibru, al valorilor cele mai înalte ale demnităţii umane: încrederea, înţelegerea profundă a omenescului înalt, corectitudinea, moralitatea, toleranţa, blândeţea, iubirea. Adică a celor pe care agresivii lumii le-au uitat, dar va fi ultima dată când o vor face, căci tot ceea ce vor învăţa despre propriile lor neputinţe îi va despovăra de aspectele rele ale manifestărilor lor;
– lipsa de încurajare a intuiţiilor, dar şi a clar-intuiţiilor şi clar-simţurilor (percepţii multisenzoriale) acolo, şi atunci când vor apărea; cu cel mai mare impact pe emoţionalul cel mai sensibil al omului, care duce cel mai rapid la descurajare. Reintegrarea percepţiilor cu alte corpuri decât cel fizic, revenirea la normalitatea pur-umană avea să fie tot atât de grea ca şi sclavia fizică, munca brută, foamea şi frigul crâncene. 
Şi nu numai creşterea vibraţiei planetare, ci şi plecarea spre alte lumi a celor mai aprigi apărători ai vechilor concepte fizice vor aduce alinare în sufletele celor rămaşi pe Pământ. 
Şi atunci va fi pace pe câmpuri, în munţi şi în largul apelor – dar mai ales în sufletele oamenilor. 

luni, 3 decembrie 2018

19. ÎNTRE TRECUT ŞI VIITOR: TURISMUL DE AZI, PRIVIT ALTFEL...


I. IDEI PRINCIPALE
1. Turismul de azi se bazează pe obişnuinţa desfăşurării în deplină libertate a călătoriilor realizate pe orice cale: industrială (cu mijloace de transport create pe cale industrială şi folosind impuls obţinut pe cale tehnologică), şi spirituală (prin voinţă asociată cu forţele proprii ale spiritului). În plus, se bazează pe dorinţa omului de a cunoaşte orice, pe orice cale. 
2. Astfel de călătorii trezesc în inimile călătorilor relaxaţi dorinţa de a cunoaşte încă mult mai mult, iar în timp trezesc intuiţii privind vizitarea unor vestigii în plus în lume şi în propria ţară. Toate conduc la trezirea spirituală, la intuiţii, la clar-intuiţii, apoi la fleşuri (imagini mentale care se derulează rapid) din trăiri proprii din străvechimi şi din vremurile mai apropiate de contemporan. 

II. DETALII, DISCUŢII
Având în vedere toate cele discutate în ultimele articole, să pornim acum de la ideea că toate spiritele umane – rezidenţi, blocuri spirituale piramidale, ajutători ai tuturor acestora – au trecut prin această perioadă de după ultima glaciaţiune având întrupări de acest fel, extrem de conştient trăite: o etapă-punct evolutiv deosebit de importantă pentru toate evoluţiile viitoare: şi pe Pământ, şi “dincolo” de Pământ, în înaintarea spiritelor pe calea evoluţiilor lor personale. 
Toate au fost lăsate moştenire, urmărind:
– păstrarea cunoaşterii, directă sau indirectă, a profunzimilor lumii în care trăim;
– protejarea oamenilor de chiar abaterile lor abrupte proprii, fără de care “decăderile” de azi ar fi fost mult mai puternice, agresive şi perverse;
– creşterea şi întărirea exerienţei totale a manifestărilor fizice, cu creaţie materială, percepţii, comunicare (inclusiv relaţionare), deplasare, hrănire, perpetuarea speciei. Iar pe aceste baze, mai departe: creşteri ale puterii spirituale radiante a tuturor spiritelor întrupate ca oameni pe Pământ. 
Ceea ce avea de făcut omenirea în viitorul astfel pregătit era:
1. Să menţină mereu legătura cu divinitatea, în orice timp, în orice condiţii;
2. Să apere, să protejeze mereu întreaga natură, viaţă planetară şi planeta însăşi. 
Lumea ştia bine totul despre vremurile ce aveau să vină: că astfel de vremuri vor aduce muncă brută, trăiri agresive, percepţii superficiale, necunoaştere, inconştienţă în luarea hotărârilor. Dar mai ştia că totul avea să fie spre binele întregii omeniri, pentru obişnuirea fiecărui om cu orientarea chiar şi în asemenea condiţii, să se adapteze şi să-şi folosească măcar intuitiv ceea ce avea să regăsească din cunoaştere şi percepţii, intuiţie care să ajute omul să scurteze în viitor timpul revenirii la ceea ce cuprinsese viaţa lor cândva, la ceea ce ştiuseră cândva, la reamintirea treptată, dar rapidă, a cunoaşterii lor străvechi. Pentru toate acestea, oamenii acelor timpuri lucrau, toţi, fără deosebire, profund conştienţi, la formarea unor obiceiuri care să le susţină în viitor viaţa fizică şi să le ţină subconştientul activ de-a lungul viitoarei perioade în care tot ceea ce trăiau atunci avea să se restrângă drastic. Viaţa mental-astrală, din trecutul lor, dăduse omului o cunoaştere uriaşă comparativ cu ceea ce putea oferi viaţa fizică, în mod natural, în condiţiile spiritual-sociale care aveau să vină. Întăririle la care lucrau urmau să păstreze un fond emoţional măcar echilibrat, care să conducă omul spre înălţare spirituală imediat ce avea să conştientizeze tot ceea ce putea să facă în viaţa lui. 
Viaţa era frumoasă în acele vremuri, calmă, prin însăşi căldura spiritului fiecărui om, oferită fără limite semenilor, vieţii întregii planete cu natura, cu “bogăţiile” ei de viaţă de pretutindeni. Pe toate omul le privea cu un imens respect, cu iubire fără limite, protejând-o, trăind cu grijă protectoare şi total necondiţionată în fiecare respiraţie, în toate zilele vieţii lui...
Adică tot ceea ce ne dorim azi fiecare dintre noi, cei care începem să ne simţim sufletele vibrând la toate profunzimile trăirilor noastre. 
Azi suntem atraşi de turism – dar nu numai pentru că ne-ar relaxa sau ostoi curiozitatea. Dimpotrivă, ne-o sporeşte, şi mulţi simt reverberând în sufletul lor şi altceva decât ceea ce văd cu ochii...
Munţii Bucegi atrag şi prin frumuseţea locurilor, dar şi prin alte aspecte foarte profunde – chiar dacă nu apar la prima vedere. Sunt uşor de accesat, uşor de parcurs, dar odată ce omul ajunge pe aceste locuri se simte atras de lucruri inefabile, ce par a izvorâ chiar din sufletul său, unindu-se parcă cu sufletul locurilor.
Megaliţii amintesc de creaţii umane din vremuri de mult uitate... Astfel de creaţii arată ceva ce este legat de esenţa lucrurilor şi lumii întregi: de la discrete plexuri energetice sculptate pe megaliţii care reprezintă capete umane – la tăria corpului uman acoperit cu îmbrăcămintea tradiţională, specifică locurilor, poporului trăitor cândva pe aceste meleaguri... 
Creaţi prin inteligenţa şi puterea Moşilor şi iniţiaţilor lor (Călătorii Moşilor), ca purtători ai cunoaşterilor de la Moşi la popor, ei sunt încă suport pentru amprentele lăsate de aceşti creatori pentru generaţiile viitoare, dar amprentele au fost lăsate chiar prin prezenţa lor pe aceste locuri, în energia fundamentală a locurilor. Şi dacă vorbim de amprentare, să nu uităm drumurile bătute, câteva mii de ani, de drumeţii vremurilor pe care alte popoare le numeau Epoca de Aur a omenirii – a întregii omeniri, căci absolut toate spiritele umane au realizat întrupări cel puţin o dată până la începutul retragerii Moşilor din primele popoare, acele popoare cu sarcini timpurii de trăire pe cont propriu, fără îndrumarea Moşilor lor. 
Toate trezesc turistului de azi fel de fel de amintiri, mai mult sau mai puţin conştientizate, dar oricum urcând spre limita dintre subconştient şi conştient; iar dacă asemenea excursii se fac azi în perioada solstiţiilor, nu puţini sunt cei care au intuiţii, clar-intuiţii, vise sau chiar fleşuri (străfulgerări) de clar-vedere, uneori şi de clar-auz, amintind de propriile vieţi trăite ori pe aceste meleaguri, ori în locuri asemănătoare de oriunde din lume. Şi nu de puţine ori, de asemenea, apar fleşuri cu trăiri proprii din vieţi de mult uitate, din perioadele anterioare, dinainte de ultima glaciaţiune (sau Potop, în regiunile calde ale Pământului): în Raiul pământean biblic, în vremea Paznicilor descrisă în multe scrieri. În treacăt putem aminti Epoca următoare – Epoca de Argint – în care, în deplină conştienţă şi înaltă conştiinţă, s-au creat acele obişnuinţe de care discutam mai sus, de manifestare fizică de înaltă calitate şi moralitate, artă şi precizie, având drept fundament o cunoaştere deosebit de profundă şi complexă. Azi le numim tradiţii. Toate spiritele umane au participat la formarea lor, începând cu acele vremuri despre care discutăm aici, la formarea tradiţiilor în manifestările fizice ale omenirii (adică manifestări cu corpul fizic din sistemul corporal de întrupare). 
Nu contează unde am trăit fiecare dintre noi, această perioadă a omenirii a fost trăită de toate spiritele umane sub îndrumarea Moşilor, în toate popoarele, pe toate continentele. Toate au fost trăite de noi, cu diferenţe relativ mici, datorate specificului obiceiurilor conform locului pe planetă, locului pe continent şi raselor umane. Sarcinile tuturor se aseamănă în principiu, astfel încât fiecare spirit întrupat azi are amintiri cam de aceeaşi natură. De aceea chiar natura specific-uman–spirituală se relevă în faţa unor imagini, sunete, miresme (parfumuri), vibraţii nu-contează-de-unde. Nu puţini sunt aceia care, văzând vestigiile dintr-un loc din lume, simt nevoia să le viziteze şi pe altele, din propria ţară sau din alte ţări din lume. Unii o numesc curiozitate – alţii: spiritualitate. Profundă, străveche, cu reverberaţii pe care le descoperă fiecare “turist”, rând pe rând, în sufletul propriu...

Hotărârea locurilor pentru stabilirea megaliţilor cu mesaje spirituale s-a realizat conform energeticii fiecărui loc în parte: special pentru armonizarea omului cu natura, în locuri care pot porni din nou azi izvorul unei asemenea armonizări. Şi omul o poate continua singur, conştient fiind de frumuseţea ei, uitând de grijile curente în liniştea drumurilor înălţătoare. Să nu uităm că asemenea creatori ai megaliţilor cu mesaje spirituale aveau viziunea perfectă a viitorului: şi cunoaşterea planificărilor pentru planeta Pământ, dar şi experienţe asemănătoare nenumărate în situaţii de acelaşi fel în valuri de timpuri trăite în această subzonă a universului sau în subzone asemănătoare, apropiate ca vibraţie de aceasta în care suntem noi acum. Toate erau în cunoaşterea profundă a conducătorilor spirituali ai popoarelor, cu experienţa lor uriaşă de creatori, de ajutători pentru valuri nenumărate de popoare de spirite în evoluţii asemănătoare cu aceasta pe care o avem noi azi: popoare care au trecut, şi trec chiar acum prin evoluţii asemănătoare pe care le ajută în acelaşi timp, şi la fel cum ne ajută pe noi... 
Tocmai de aceea credem că unele locuri au fost străbătute chiar de Zalmoxis – dar de fapt nu numai dânsul a lăsat amprente energetice asupra locurilor, ci toţi Moşii, de pretutindeni. Este drept că unele locuri au rămas discret nestrăbătute de războaie şi oameni fără dragoste de ţară şi de semeni, şi tocmai de aceea poartă aproape neschimbată vibraţia celor mai înalţi reprezentanţi ai omenirii. 
Să vedem la noi în ţară, câteva locuri asemănătoare:
1. Muntele Ceahlău, cu vârf de lucrare, în condiţiile în care toţi Carpaţii Orientali până la munţii de la întorsura Buzăului au o energetică echilibrată;
2. Dealurile Bucovinei, în întregime;
3. În Carpaţii Meridionali: munţii Piatra Craiului, în plus faţă de Bucegii binecunoscuţi acum de noi. Făgăraşii au fost numiţi “de trecere” pentru Călătorii Moşilor spre Podişul Transilvaniei, iar oamenii din Podiş au trăit evenimente speciale de la mijlocul înălţimii munţilor spre poale, în vremurile trecutelor migraţii. Vom detalia pe larg în studiile următoare;
4. Munţii Orăştiei: şi ştim că au fost folosiţi intens până după retragerea Moşilor;
5. Toate dealurile subcarpatice din Sud;
6. Drumurile din Podiş spre Munţii Apuseni;
7. Carpaţii Păduroşi au fost folosiţi de geţi, dar sfaturile rămase în Peştera Ialomicioarei arată să ne retragem din aceşti munţi în epoca cea mai dură a omenirii – altfel o vom face forţaţi de cei mai agresivi orientali-nordici migratori. Nu este astfel o impunere – ci o protecţie pentru popor. 
Noi am ţinut cont şi am rămas în limitele nordice ale spaţiului poporului nostru. 
Deocamdată vom studia în continuare Platoul Munţilor Bucegi, apoi ne vom ocupa şi de celelalte locuri, atât de îmbucurătoare sufletului nostru.

vineri, 30 noiembrie 2018

LA MULŢI ŞI FRUMOŞI ANI TUTUROR CELOR BOTEZAŢI ÎN HARUL NUMELUI ANDREI

LA MULŢI ŞI FRUMOŞI ANI TUTUROR, ŞI BOTEZAŢI ÎN HARUL NUMELUI ANDREI, ŞI ROMÂNI DE PRETUTINDENI, ŞI TUTUROR IUBITORILOR DE DREPTATE ŞI ADEVĂR DIN LUME - CEI DE ACUM ŞI DE ORICÂND LE VA VENI VREMEA ÎNŢELEGERILOR!!! 
SĂ NE FIE TOŢI ANII VIEŢII PLINI DE BUCURIE SUB HARUL SFÂNTULUI ANDREI !!!

Oo, voi iubitori de străbuni, nu uitaţi că totul atunci, la poposirea sfântului Andrei pe pământul sfânt al gliei getice, a fost sub înţelepciunea cu adevărat milenară a lui Deceneu, Moş get, care nu a trădat, ci a pregătit poporul pentru vremurile grele ce aveau să vină! Mai mult, a mijlocit reîntâlnirea cu Iisus a prietenului nostru, apostolul hristic Andrei, întărind astfel credinţa în existenţa cu adevărat veşnică a puterii Lui şi a tuturor spiritelor după terminarea trecerii vremelnice prin praful cosmic... Astfel s-a împletit ştiinţa dacilor cu încredinţarea iudeilor şi a cunoscătorilor de pretutindeni...
Sfântul Andrei - şi Sfânt să ne rămână - s-a născut a doua oară prin Iisus, ceea ce dacii erau din eternitate şi ştiau bine acest lucru...

Invit pe cei care doresc mai multă cunoaştere să se aplece asupra studiilor:
APOSTOLUL ANDREI - PRIETENUL GEŢILOR
şi
DISCUŢII TEMATICE CU PRILEJUL ZILEI SFÂNTULUI ANDREI

miercuri, 28 noiembrie 2018

18. RAPORTUL CANTITATE/CALITATE ÎN PERIOADA DE TRECERE

I. IDEI PRINCIPALE
1. În etapa mentală a omenirii (până la ultima glaciaţiune) raportul cantitate/calitate arăta o cantitate redusă de obiecte/obiective de creaţie materială, dar cu o calitate maximă şi funcţionalitatea cea mai complexă. 
2. În etapa de început a epocii fizice, imediat după ultima glaciaţiune, dispare total creaţia mentală, rămâne creaţia fizică şi se menţine urmărirea calităţii pe primul plan, sprijinită de păstrarea percepţiilor mentale şi astrale. Cantitatea rămâne în planul necesităţii, unde austeritatea este datorată în mod normal numai necesităţilor obiective ale omului şi societăţii. 
3. Etapa fizică, în mileniile din urmă, aduce o creştere uriaşă a cantităţii, dar cu calitate din ce în ce mai redusă în consumul general. Calitatea şi funcţionalitatea avansată rămân numai pentru conducători, individual sau în grup restrâns. 

II. DETALII, DISCUŢII
Desigur, sunt multe aspecte, după cum am văzut în articolele precedente, care se schimbă de la o etapă de trăire a omenirii – la cea următoare. Acum urmărim aspecte ale trecerii de la etapa mentală a omenirii (corespunzătoare perioadei planetare cu vibraţie foarte înaltă) la etapa fizică a omenirii (corespunzătoare perioadei planetare cu vibraţia cea mai joasă). Însă studiem nu numai pentru că avem curiozitate, pentru că ni se pare interesant (aceasta este numai o formă de a ne fixa atenţia asupra unor evenimente din viaţa planetară, din viaţa omenirii) – ci pentru că schimbarea este reversibilă: vibraţia planetară este din nou în creştere, iar acest aspect ne permite să revenim la viaţa predominant mentală pe care am avut-o înainte. Vom trăi reluarea activităţii mentale, indiferent de viaţa pe care o vom avea în viitor. În perioada de care discutăm, din trecut, eram conştienţi de această trecere, ceea ce face revenirea complexă din viitor să fie mult mai uşoară aici, pe Pământ. Iar acest lucru ne ajută să înţelegem şi un alt aspect, deosebit de important: de ce eram atunci conştienţi CU TOŢII, absolut toţi oamenii de pe Pământ, iar acum multe spirite care au încheiat deja, sau sunt în preajma încheierii ciclului lor de vieţi pământene, nu au trecut prin această conştientizare avansată din perspectiva fizică, pe care o trăim noi acum. Şi nu este de loc o pierdere, căci conştientizarea de atunci (cu foarte multă cunoaştere, în profunzime, în detaliu) plus experienţa pământeană uriaşă a spiritelor umane care numără milioane de ani înainte de ultima glaciaţiune, plus experienţa cu care am venit cu toţii pe Pământ, face ca revenirea la o viaţă mentală să fie uşoară pentru toată lumea, indiferent de condiţiile în care au desfăşurat vieţile predominant fizice: cu sau fără cunoaştere avansată ca în zilele noastre. 
Dar nu toată lumea va trăi perioada următoare pe Pământ – cei care vor pleca de pe Pământ vor folosi experienţa acumulată pentru a se integra imediat în alte conştientizări viitoare, care vor sta la baza altor viitoare călătorii regresive în această zonă a universului. Aceştia fac parte din blocurile spirituale piramidale venite din zona a II-a universului, şi le vor folosi şi pe drumul reîntoarcerii acasă, în vibraţii mult mai mari, începând chiar de pe drumul spre „acasă”, în complexităţi uriaşe faţă de cele de pe Pământ, în condiţii optime pentru orice trai ar avea nevoie: ca entităţi spirituale, ca entităţi asemănătoare celor astrale din spaţiile pământene, dar speciifice altor locuri, ca şi orice alte feluri de întrupări cu corpuri de diferite feluri din locurile călătoriei lor în trepte până „acasă”. 
Aşadar, aceste blocuri spirituale piramidale nu mai au nevoie decât să-şi termine vieţile cu manifestări fizice în vibraţii joase din univers, de aceea lor nu ar trebui să li se ceară preocupări spirituale înalte, iar pe de altă parte nici ei nu ar trebui să fie intoleranţi cu cei care au astfel de preocupări spirituale. Şi vom spune asta ori de câte ori va fi nevoie. 
Conştientizările oamenilor din vechime aveau în vedere lucruri cunoscute din etapele anterioare, petrecute în alte timpuri şi în alte spaţii, în alte galaxii, în zone şi subzone diferite ale universului. O cunoaştere reală, profundă, densă şi mai ales universală. Şi să reţinem că în orice etape de evoluţie, când spiritele creatoare avansate trec de la o etapă mentală la una fizică, lucrurile se petrec în acelaşi fel, oriunde în această zonă a universului. Nu este neapărat o creştere în evoluţii, ci o echilibrare a manifestărilor spiritelor. Îmbogăţirea, creşterea evoluţiilor lor are loc în perioade foarte mari de timp, în cicluri foarte cuprinzătoare: ceea ce nu este cazul pe Pământ pentru aceste spirite venite în călătorii regresive, nu este timp necesar unor salturi evolutive, căci călătoriile sunt relativ scurte şi urmărind doar anumite echilibrări prin creşteri de experienţă pe multe planuri, dar nicidecum pe toate într-o singură călătorie regresivă. Asemenea creşteri, salturi efective în evoluţie rezultă numai din:
– creşterea puterii energetice fundamentale a fiecărei monade, de-a lungul unor lungi, şi complexe etape de evoluţie;
– creşterea experienţei din trăiri combinate, care să folosească toate forţele spiritului: fizice şi în paralel mentale, şi astrale, şi cauzale, în funcţie de necesităţile fiecărei etape de evoluţie;
– creşterea experienţei totale din trăirile monadelor între vieţile din fiecare ciclu: cu analize, aprofundări, mai ales cu corecţiile de rigoare. Ciclul de vieţi pe Pământ se termină – dar ciclul de vieţi în Universul Fizic este doar la început sau la jumătatea lui pentru piramidalii care vin din terminalul zonei a II-a, care au multă experienţă în astfel de călătorii. 
Asemenea lucruri, printre multe altele, ţin şi de alocarea timpului diferitelor faze de creaţie materială, creaţie care impulsionează folosirile cele mai complexe, simultane şi consecutive, ale experienţei şi puterii spirituale ale monadelor din fiecare spirit. 
Această ideea e bine să o dezvoltăm.
1. În trecutul mental pământean, cea mai mare parte a timpului alocat unei creaţii materiale era oferită cercetării cu învăţături, aplicări şi consolidări ale fiecărei faze a creaţiei, pentru fiecare parte a obiectului/obiectivului creat. Iar oamenii erau perfect conştienţi de acest lucru, căci lucrau până la perfecţiunea avută în vedere de coordonatorii evoluţiilor lor, indiferent de timpul alocat, într-o viaţă lungă dedicată tocmai acestor împliniri. 
În creaţia fizică: la începutul acestei etape planetare, timpul alocat cercetării nu era foarte mare, dar nu pentru că creaţia fizică ar fi mai simplă (aşa cum şi eu am crezut la început, până când mi s-a atras atenţia să privesc lucrurile altfel), ci pentru că spiritele întrupate cunosc bine cum decurge o asemenea creaţie în condiţiile acelea de trai, din acea perioadă: optime şi din perspectiva condiţiilor de trai, şi a vibraţiei planetare, şi a corporalităţii umane, nouă şi perfect, complex funcţională. În astfel de condiţii, tot ceea ce au oamenii de făcut este să-şi adapteze experienţa personală la realitatea Pământului, a condiţiilor planetare şi a necesităţilor de desfăşurare a activităţilor umane, privind: studiul materialelor necesare, al felului de exploatare a resurselor pământene – la început fiind cu multă grijă, tratând planeta cu atenţie, cu respect, în echilibru pentru a nu exploata excesiv nici lemnul pădurilor, nici metalele, nici pământurile rare şi speciale care ofereau proprietăţi speciale prelucrării metalelor folosite astfel. La fel aveau în vedere defrişările pentru obţinerea de terenuri pentru culturi necesare şi hrănirii proprii, şi proceselor creative (in, cânepă, etc.). Aveau în vedere mai departe modul de îmbinare, modul de armonizare a obiectivului cu mediul înconjurător, cu modul de satisfacere a necesităţilor în cazul schimbărilor de condiţii de trai, şi altele asemănătoare. 
Toate ţineau de o conştientizare profundă a vieţii întregii planete şi întregului său biosistem. Şi toate contribuiau la o calitate deosebită a studiului şi a execuţiei însăşi. 
2. Pregătirea materialelor pentru procesul creativ, în etapa mentală: nu era cazul, întrucât materialele – filamentele materiale şi energetice erau preluate direct din aerul planetar, dar în plus creaţia eşantionară http://www.bucuria-cunoasterii.ro/termen/creaie-material-eantionar.html  necesita un timp anume pentru crearea, studierea, reglarea celor care nu erau încă conforme cu necesităţile organice ale creatorului-utilizator. 
Însă pregătirea materialelor pentru creaţia materială fizică era – şi este – timpul cel mai lung al întregului proces de creaţie pentru orice material folosit, pentru orice obiect/obiectiv, şi care practic făcea (şi face) parte integrantă din procesul creativ: erau creaţie în sine – aşa cum de altfel este şi acum încă. Fiecare etapă necesita crearea de materiale pentru etapa în curs şi pentru etapa următoare, iar asamblarea nu era de loc egală cu îmbinarea simplă a materialelor create anterior, ci presupunea prelucrări, ajustări, reglări – etape şi subetape care se întindeau pe o perioadă lungă de timp, după necesitate, şi mai ales după cerinţele calităţii şi funcţionării complexe. 
3. În creaţia materială mentală, după cercetarea şi aplicarea pe eşantion, faza de creare a obiectivului de la cap la coadă nu ţinea decât maximum o secundă, chiar dacă era necesară uneori o remodelare în funcţie de ceea ce simţea creatorul, în funcţie de corporalitatea sa sensibilă la vibraţii şi câmpurile aferente corporalităţii. 
În creaţia materială fizică, pentru acelaşi fel de obiectiv (de aceeaşi natură şi presupunând aceeaşi utilizare) creaţia materialelor, uneltelor pentru prelucrarea materialelor şi asamblare era considerată de creator ca acelaşi fel de creaţie ca şi obiectivul propriu zis. Omul din vechime ştia de la bun început ce avea să necesite pentru realizarea obiectelor şi obiectivelor sale: pentru gospodărie, pentru întreţinerea personală, pentru aşezare. Pregătirile aveau loc prin realizarea propriilor obiecte şi unelte, căci interesul personal era nu să folosească obiecte ale părinţilor, ci altele create de el însuşi pentru a-şi consolida şi obişnuinţa cu munca fizică propriu-zisă, şi priceperea în creaţia cu toate fazele ei de execuţie. Fiecare membru al cuplului familial participa la creaţia tuturor obiectelor, după ce în prealabil avea loc o împărtăşire a experienţei proprii şi o planificare prealabilă a fazelor de lucru. Totul – de la casa lor, uneltele de întreţinere şi până la obiectele de uz personal şi gospodăresc – erau astfel realizate împreună şi folosite pe rând de fiecare membru: am discutat la un moment dat despre faptul că nu existau deosebiri accentuate între corporalitatea oamenilor în funcţie de sexe, de aceea şi îmbrăcămintea putea fi folosită în mod egal de bărbat şi femeie, dar doar pentru simţirea lor în câmpurile corpului, pentru universalizarea simţurilor – nu şi pentru că nu ar fi avut posibilităţi de creaţie, sau pricepere, sau timp de alocat creaţiei. Unele obiecte erau create în propria gospodărie – altele în spaţiile de creaţie ale maeştrilor (măiaştrilor), spaţii comune de altfel întregii populaţii a aşezării. 
Casa cuplului familial se crea pentru întreaga viaţă a cuplului până la creşterea copiilor la vârsta întemeierii unei familii proprii. În funcţie de numărul copiilor în destinul cuplului se mai construia pe parcurs câte o cameră faţă de camera cuplului parental, atunci când venea vremea – de regulă după prima călătorie spirituală după momentul trăirii împreună. Spun “de regulă” pentru că în unele cazuri copilul pleca din casa părintească imediat ce îşi putea prelua corpurile spirituale de deasupra corporalităţii fluidice a mamei: cazul celor care plecau la Moşi pentru învăţături, care aveau să devină Călători, Învăţători şi Măiaştri. 
În etapa mentală, se creau mai multe case de-a lungul vieţii – viaţă cu o lungime de 10-15.000 ani: se crea direct din fluxurile energo-materiale circulante în aerul local, fără consum de materiale planetare (deci fără a folosi pământuri, metale, cristale, lichide, fibre, etc. ), cu toate cercetările şi creaţile astfel necesare fiecărei în parte. Practic omul crea o casă în funcţie de etapele de dezvoltare ale sistemului său corporal de-a lungul vieţii şi învăţa să creeze extrem de complex în funcţie de propriile variaţii corporale de vibraţie, dar şi de variaţiile circulaţiilor de fluxuri energo-materiale şi de radiaţiile planetare şi cosmice care se modificau de-a lungul unei asemenea lungi perioade de timp. Sunt mai multe direcţii ce pot fi luate în considerare pe această temă a creaţiei mentale, comparativ cu creaţia fizică:
– creaţia mentală generală de diverse obiecte nu exista, omul neavând încă nevoie de ele: nu era necesară pregătirea şi stocarea hranei (hrănirea fiind în general osmotică, rareori fiind necesară hrănire fizică, cu un tubercul şi/sau un fruct luate direct din natură, după cum se derulau ritmurile biologice proprii); nu era nevoie nici de suma obiectelor de întreţinere corporală pe care o cunoaştem azi (spălare, spre exemplu, curăţirea corporală se realiza automat, natural, prin puterea maximă de circulaţie energetică), de legătură între oameni (comunicarea, legăturile şi cunoaşterea fiind realizate mental numai prin forţe proprii mentale şi astrale);
– creaţia de îmbrăcăminte din materiale planetare nu exista, omul creând direct din fluxurile energo-materiale circulante (la fel ca orice creaţie) prin compactizarea lor la suprafaţa corpului – îmbrăcăminte care întărea, hrănea şi proteja câmpurile corpului. De încălţăminte omul nu avea nevoie, întrucât plutea la suprafaţa pământului, apelor şi podelei propriei locuinţe, fără să le atingă vreodată: dar la fel ca şi corpul, laba piciorului până la glezne era înfăşurat într-o teacă subţire, aerisită şi permeabilă, cu structură specială care să permită pe de o parte schimbul de fluxuri între corp şi mediu, iar pe de altă parte pentru a nu deranja vegetaţia şi vieţuitoarele ei, iar în locuinţa proprie să nu preseze asupra podelei, deteriorând circulaţiile energo-materiale pentru care cercetaseră mult înainte de construcţie;
– creaţia mijloacelor de deplasare pe planetă era realizată direct în aerul planetar sub formă de navă (carcasă de protecţie) cu forme specifice atmosferei planetare (densitate, presiune pe loc şi în deplsare, componenţa biologică a atmosferei, etc.) şi armonizării cu biosistemul înconjurător, cu care se circula la suprafaţa pământurilor, apelor, în mediul înalt aerian sau în mediul subacvatic. Deşi omul putea să se deplaseze liber în toate mediile planetare, nava sa era aşadar doar o carcasă necesară protecţiei proprii (pentru praful planetar) şi vieţuitoarelor pe care omul le proteja indiferent de mărimea sau importanţa lor pentru sine însuşi (viruşi, bacterii, spori, insecte). Nava se materializa înaintea călătoriei şi se dematerializa după terminarea călătoriei; pentru o altă călătorie se crea (materializa) o altă navă, nefiind necesară astfel păstrarea ei în preajma locuinţei. 
Din toate cele discutate să înţelegem câteva lucruri cruciale:
1. În etapa mentală, complexitatea structurilor, calitatea execuţiilor şi multifuncţionalitatea erau pe primul plan al existenţei umane. Începând cu etapa fizică de mijloc – adică după adaptarea la viaţa fizică, perioadă de început în care omul a trăit încă cu mare parte a capacităţilor mental-astrale în deplină funcţiune, mai puţin creaţia materială mentală – calitatea şi multifuncţionalitatea medie scade treptat în favoarea cantităţii de creaţii necesare vieţii fizice, trecând în ultimele milenii sub puterea aspectului de interes personal şi de interes comercial. Ceea ce se menţine este calitatea în structura şi funcţiunile creaţiei destinate conducerilor statale şi religioase, rar individuale şi a grupurilor de interese personale şi politice. 
2. Este necesar să discutăm un aspect corelat cu cele de mai sus: acela legat de pregătirea omului pentru diferite aspecte ale vieţii sale curente. Astfel, toţi evoluanţii primari (adică cca 80% din populaţia planetei) se pregătesc intens pentru fiecare ciclu de vieţi, destine, înainte de începerea acestuia; iar apoi, între vieţile din cuprinsul ciclului, există o perioadă de odihnă (totuşi activă) în alte universuri – Universul Astral şi Universul Cauzal. Urmează apoi o perioadă, înainte de următorul destin uman, de pregătire intensă pentru acest următor destin. Este necesar pentru orice spirit ce va avea un destin uman să realizeze şi o întărire + pregătire, în Universul Cauzal, pentru a face faţă primei perioade a destinului următor: perioada dinainte de intrarea în întrupare cu corp fizic, prima perioadă a destinului fizic, care este o perioadă de manifestare prin corpurile spirituale (pe care ajutătorii de destin le creează deasupra corporalităţii viitoarei mame). După această pregătire în Universul Cauzal, viitorul întrupat se întoarce din nou în Universul Astral, în vederea pregătirii de această dată pentru viaţa fizică şi astrală din următorul destin.
O asemenea pregătire ajută substanţial întregul destin, prin desişul complexităţii vieţii umane curente: care nu este de loc ceva nou pentru nici un spirit uman. În vremurile vechi, din perspectiva cărora discutăm, tocmai se terminase prima parte a epocii fizice, când pregătirea locală, fizică, era necesară pentru ca fiecare om să-şi adapteze cunoaşterea personală la realităţile pământene. A fost o perioadă extrem de bună pentru spiritele umane: şi azi noi folosim experienţa de acest fel, chiar dacă nu ştim s-o numim, nu ştim că a existat, dar o folosim, chiar dacă mai mult intuitiv: de atunci se trag toate idealurile cele mai înalte ale umanităţii în ansamblul ei. În plus, nu ştim că îndemânarea noastră este veche nu numai din mileniile petrecute până acum pe Pământ, ci şi din experienţa multor alte planete pe care am evoluat până la venirea pe Pământ. 
Şi conştientizarea era atunci deplină – dar şi azi ea începe să se arate, din ce în ce mai mult, odată cu creşterea vibraţiei medii planetare. Conştientizarea de atunci cuprindea şi faptul că omul se pregătea pentru a face faţă mileniilor nespus de grele ce aveau să vină, dar omul avea şi bucuria de a fi pregătit pentru revenirea la vremuri mult mai bune, şi de a trăi vremurile complexe ale împlinirilor destinelor fizice şi trecerii din nou la destinele mentale, aşa cum erau ele în străvechimi, înainte de ultima glaciaţiune. 
Aşadar noi avem azi deja şi experienţa atât de veche dinaintea Pământului, şi experienţa adaptării ei la cele tipic pământene din acele vremuri de început a epocii fizicii, şi experienţa ultimelor vieţi din mileniile apropiate; în plus avem intuiţii, clar-intuiţii şi clarsimţuri care se dezvoltă încet – dar sigur, care fac o adevărată bogăţie de pregătiri pentru evenimentele deosebite ale vieţii noastre curente şi ale celor ce vor veni. 
Dar să discutăm şi despre ajutătorii secundari: ei nu se pregătesc – ei ajută primarii să se pregătească pentru destinele următoare şi apoi se întrupează alături de ei pentru a-i ajuta chiar din mijlocul lor. Ei sunt cei care ridică nivelul calităţii, moralităţii vieţii, sub toate aspectele ei. Dar chiar acest fel de ajutor devine o pregătire pentru destinele lor viitoare pe care le vor petrece tot în mijlocul primarilor ajutaţi. Au experienţă multă, orientări avansate, astfel încât pot intra în destinele celor pe care îi ajută, indiferent de calitatea manifestărilor lor: care cuprind manifestări morale, înalt-spirituale, ca şi execuţii cu multe detalii şi de calitate avansată, oferind exemplu personal celor din jur. În general ei nu vor avea sarcini cu obiective de muncă fizică multă, căci munca este nobilă oricum pentru ei – dar şi primarii trebuie să ajungă la pricepere, orientare, detaliu, calitate şi drag de a o desfăşura, la fel ca şi ajutătorii lor. Când însă primarii vor avea nevoie de calitate şi complexitate, vor apela indiscutabil la ajutătorii secundari pe care îi vor intui imediat, datorită priceperii, pătrunderii în specialitatea necesară, siguranţei, calmului lor. 
Dar ajutătorii secundari au acest “handicap” – al dezobişnuirii de pregătirile personale – pe care însă nu trebuie să le piardă din vedere, căci evoluţiile lor cuprind şi consolidează tot ceea ce au pierdut din vedere din manifestările lor primare. În evoluţiile lor viitoare vor avea nevoie de ele, şi pentru ei înşişi, şi pentru a-i impulsiona pe cei ajutaţi – în complexităţile deosebit de importante care vor reveni în viaţa omenirii. De aceea ei chiar au ca sarcină specială în primul rând pregătirile pentru orice este de făcut în viaţa lor fizică, chiar în timp ce o derulează. Pot să facă în linii mari orice fără pregătiri, orientându-se din mers, dar ei au ca impulsuri speciale creşterea calităţii oricăror manifestări personale, chiar şi în cazul unor schimbări bruşte, simultane sau consecutive (serviciu, familie, domiciliu, etc.) pentru care au posibilitatea să se pregătească dinainte, simţind intuitiv schimbările. 
Legătura de destin între primari şi ajutătorii lor secundari din acest punct de vedere este întărirea intenţiei de pregătire pe care secundarii cu putere energetică radiantă foarte mare o radiază în jurul lor. Pe scara evoluţiilor, de la ei o primesc imediat în primul rând spiritele galactice http://www.bucuria-cunoasterii.ro/termen/evoluii-spirituale-galactice.html  şi, cu toţii, chiar dacă nu conştientizează acum acest lucru de la bun început, conlucrează direct, pe orice plan, cu primarii piramidali, care se află pe Pământ în călătorii regresive. 
Ne susţinem şi ne ajutăm mereu unii pe alţii, indiferent dacă conştientizăm sau nu. Din subconştientul nostru apar intuiţiile, multora chiar deja clar-intuiţii şi apoi clar-simţuri întăritoare, toate relevându-ne experienţa noatră întotdeauna înălţătoare, viguroasă în felul ei chiar dacă puţin conştientizată la început, în această perioadă de trecere de la o vibraţie la alta.
Tocmai de aceea şi noi, în vieţi de mult trecute, şi alţii care azi ne sprijină în calitate de ajutători astrali, am căutat să ne consolidăm cunoaşterile, priceperile, orientările, implicările în orice fel de condiţii de trai.