Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

vineri, 29 aprilie 2022

IEPURAȘUL PASCAL: PĂGÂNISM SAU TRADIȚIE STRĂVECHE, PROFUNDĂ?...

HRISTOS  A  ÎNVIAT !!! 

Sper că ați avut sărbători frumoase, luminate de suflul hristic așternut asupra întregii lumi !!! 

Gândurilor frumoase, luminoase, putem să le alăturăm și cunoașteri din ce în ce mai profunde an de an, căci creșterea vibrației planetare devine evidentă an de an, corporalitatea noastră fluidică crește, percepțiile noastre astfel cresc de la un an la altul, aducându-ne mereu noi pătrunderi în cunoașteri din ce în ce mai elevate. 

Anul acesta (deși eu ”coc” acest articol de vreo doi ani, după ce o prietenă foarte dragă sufletului meu mi-a ridicat ”la fileu” întrebări legate de acest subiect) a venit vremea să discutăm despre ouă și iepurașul cu cadouri pentru cei care au fost cuminți! În anii anteriori am discutat (poate nu atât de larg cât ar fi trebuit, dar poate revenim cândva) despre reprezentări nepătrunse suficient în lumea noastră, cu privire la confuziile ce încă plutesc asupra unor evenimente și fapte ale străbunilor noștri geți (daci) cum ar fi: 

 – tăierea viței de vie în timpul regelui Burebista care însemna de fapt finalizarea îndrumărilor bianuale venite din partea Moșilor: vinul – alături de lapte și miere – era metafora cunoscută în acele timpuri cu privire la vârfurile cunoașterilor tradiționale ale omenirii, de cea mai mare profunzime în lumea ce se schimba mereu, și nu în bine. Toate învățăturile și aplicările lor erau date de cei mai profunzi cunoascători și creatori din univers, Moșii: era firească această finalizare, oamenii erau perfect pregătiți pentru toate cele necesare vieții lor, și astfel se putea petrece retragerea unei părți din grupurile de Moși și aici, ca și în întreaga lume de altfel. 

 – o altă confuzie persistentă se referă la faptul că geții nu-și aruncau oamenii în sulițe pentru a le lua viața și a duce pe această cale dorințele unanime zeului Zalmoxis: din simpla cauză că Zalmoxis și Moșii îndrumați de dânsul – ei înșiși îndrumători de neam, de popor – era vii, erau în mijlocul lor și cunoșteau necesitățile poporului poate chiar mai bine uneori și le cunoașteau ei înșiși, în vremurile care se schimbau mereu: mereu în mai greu... Oamenii din așezările ajutate de Moși practicau călătoriile astrale perfect conștiente pentru a-și completa cunoașterile limitate prin reducerea treptată a funcțiunilor corpurilor mental, astral și cauzal: deci aruncarea în sulițe era de fapt aruncarea în ”sulițele”-raze ale Soarelui și nu altceva. 

Și încă multe altele, legate cum știm acum de conlucrarea dacilor cu romanii pentru redirecționarea migratorilor dincolo de teritoriile geților, legate și de formarea perfect conștientă de către popor a unor manifestări, obiceiuri care s-au transformat în tradiții pentru generațiile următoare. 

Azi poporul este purtătorul inconștient al unor simboluri excepționale, dar mai este inconștient și de faptul că tot el a fost cândva în totalitate (căci toate spiritele umane au contribuit la formarea manifestărilor care au ajuns la noi ca tradiții) creatorul absolut al acestora, conform cunoașterilor fiecărui om în parte și tuturor la un loc. Simbolurile gândite și create astfel s-au împletit cu manifestările obișnuite și astfel s-au înrădăcinat în viața omenirii, și așteaptă să vină vremea conștientizării importanței, valorii lor în timpurile care aduc revenirea omenirii la normalitatea înălțătoare a evoluției sale. 

Înainte de a intra în explicații detaliate, așa cum ne-am obișnuit până acum, să vedem câteva precizări cu privire la sensurile pe care le expun mai departe: 

 – ”păgânism”: în sensul folosit de religiile abrahamice (de sorginte iudee: iudee, creștină și musulmană) – pentru acele culturi care nu au în prim-plan Dumnezeul biblic și înscrisurile iudee; 

 – tradiție (tradițional): în sensul tradiției primordiale, din care toate se trag: deși se știu – nu se recunosc oficial aceste rădăcini în expunerile religioase creștine și cele laice din popoarele care folosesc religiile de acest fel. 

Subiectele legate de cele pe care le vom discuta sunt multe, dar privite dintr-un anumit unghi de vedere, toate sunt legate de transformările corporale umane care au avut loc după ultima glaciațiune. Am discutat în studiile anterioare importanța deosebită pe care au avut-o Moșii în nașterea noilor generații de oameni după ultima glaciațiune – și vom discuta în viitor fiecare aspect al acestor schimbări, pe larg, cu toate amănuntele necesare. 

1. SCURT ISTORIC AL OMULUI STRĂVECHI 

Specia umană nu a fost singura specie din biosistemul planetar care a suferit modificări, doar că modificările absolut tuturor speciilor planetare au avut loc într-un timp foarte lung, în medie cca. 1-2 milioane ani (pe alocuri chiar 3) înainte de ultima glaciațiune, astfel încât schimbările climatologice care s-au derulat după ultima glaciațiune au prins pregătite toate speciile biosistemului pământean. 

Și oamenii au suferit modificări în acele timpuri, dar chiar dacă nu intrăm acum în asemenea amănunte, este bine să știm că de-a lungul întregii perioade de ființare a speciei umane (cc. 40-50 milioane de ani înainte de ultima glaciațiune) au avut loc schimbări esențiale în corporalitatea umană: după cum au avut loc schimbări după fiecare glaciațiune totală. Ceea ce numim azi glaciațiune cuprinde de fapt o perioadă mult mai lungă de timp, însă pentru omul străvechi importantă era doar o scurtă perioadă de timp, când apăreau la polii planetei slabe pojghițe de gheață care se topeau imediat, iar în restul planetei plafonul cețos care acoperea întreg Pământul cobora până la incidența cu pământurile, oceanul planetar și biosistemul pământean: era epoca apelor, care se petrecea la perioade mult mai lungi de timp. Erau perioade deosebit de importante pentru oamenii străvechi, creatori mentali puternici și nu creatori fizici – adică ceatori care preluau pentru creațiile lo fluxuri energo-materiale din aerul planetar, și nicidecum direct pământuri, lichide, metale, cristale, fibre vegetale sau animale. Modalitățile folosite astfel le numim azi: materializare, remodelare și dematerializare. 

Schimbările corporale umane s-au petrecut pe mai multe direcții, permanent dar treptat; cu toate acestea însă trăsăturile esențiale nu s-au modificat, și nici manifestările umane, până la noile generații ale copiilor Moșilor după ultima glaciațiune: ei au avut și corporalitatea modificată mult, dar și manifestările schimbate. Majoritatea schimbărilor care s-au petrecut de-a lungul timpului în străvechimi au fost lente, practic imperceptibile pentru noi azi (însă puternic percepute de oamenii acelor timpuri) – dar după ultima glaciațiune s-au petrecut cele mai importante, mai puternice, clare, perceptibile schimbări, dar și necesare omului, biosistemului și planetei însăși. De-a lungul timpului, de la o glaciațiune la alta, pe măsura diminuării vibrației planetare, corporalitatea umană și-a modificat volumul: de la corpul fizic la corpurile spirituale, orientativ ele au fost: 

 – modificări ale înălțimii omului, la fel ca și ale înălțimii părinților Moși, la nivelul corpului fizic: de la 4-5 m înălțime la cca. 2,5-3 m în apropierea ultimei glaciațiuni; Moșii născuți cu mult înainte de ultima glaciațiune (adică înainte de pen-ultima glaciațiune) au trăit și au rămas treptat la 2,5 și apoi 2 m, la fel ca și prima generație de copii ai lor, primii oameni născuți după glaciațiune; 

 – modificarea energeticii umane, în funcție de necesitățile sarcinilor și în funcție de modificările din timpul, și dintre glaciațiuni: cu accente pe trecerea de la activitățile specifice epocii mentale (cu creație materială mentală, deplasare mentală, comunicare mentală, călătorii astrale de cercetare) spre activitățile fizice; manifestările, activitățile fizice aveau să înceapă după ultima glaciațiune, când întregul plafon cețos avea să se condenseze și să rămână numai circuitul apei în natură, așa cum îl știm bine azi. 

Așadar modificările cele mai importante s-au petrecut după ultima glaciațiune, când oamenii au început să trăiască prin creație materială fizică, folosind materiile planetei, prin deplasare cu tălpile pe pământ, cu comunicare fizică, verbală. Dacă folosirea corpului mental și corpului astral s-a mai perpetuat un timp (am discutat despre asta), creația materială s-a întrerupt total, de la bun început, pentru protejarea biosistemului: prin intrarea totală în stare latentă a celui de-al cincilea strat interior al corpului mental prin care se putea realiza materializarea și dematerializarea. Percepțiile au trecut majoritar în registrul fizic, diminuându-se treptat percepțiile mentale și astrale pentru ca cele fizice să rămână majoritare în manifestările umane. 

Energetica umană a suportat mari modificări prin transformarea multor subplexuri (subchakre) în canale și multor plexuri (chakre) în subplexuri. Cele mai puternice plexuri, destinate ridicării vibrațiilor fluxurilor energo-materiale din câmpurile corpurilor au intrat în stare latentă și au rămas asemenea plexuri speciale doar la ultimul corp spiritual din sistemul corporal uman. 

Toate aceste schimbări au condus – ca să ne referim strict la subiectul nostru – la modificări extrem de mari în deplasarea omului. Omul care se deplasa lent, ușor, la suprafața pământurilor și oceanelor, care se ridica lin în aerul planetar sau se scufunda încet în apele oceanice – toate pentru a nu deranja biosistemul local – începe treptat să folosească mersul pe sol, potențându-și forța de deplasare în funcție de necesitățile sale. Până la alergare nu a trecut mult timp – alergarea nu presupune dislocări de aer planetar de aceea nu este periculoasă pentru biosistem; spiritele umane aveau toată experiența de care aveau nevoie pentru vieți cu manifestare fizică – era nevoie doar să-și adapteze experiența anterioară, cu care au venit pe Pământ, la condițiile generale de mediu pământean. De aceea adaptarea a mers rapid și, în perioada în care s-au creat ceea ce azi numim tradiții (transpunerea în manifestări fizice a tuturor cunoașterilor mental-astrale ale omului) s-a folosit pe continentul nostru comparația cu iepurele, pentru a desemna viteza de care era capabil omul la acel moment, comparabilă cu a acestui animal. Dar destul de repede omul și-a dat seama că exista un consum energetic considerabil, care trebuia redus pentru ca lucrările vieții să fie duse la bun sfârșit. 

Pentru a înțelege tradiția contemporană a iepurelui care aduce ouă, este necesar să înțelegem importanța oului pentru existența umană. 

2. DE CE LEGĂM OUL DE HRISTOS 

Omul, în comparațiile local-europene, era iepurele purtător al sâmburelui trecutului, dar și al viitorului în care revenirea la cele ale trecutului era cât se poate de normală atunci când vibrația planetei avea să ajungă să crească din nou. Oul era (și este) embrionul primordial, transcedental – din care toate s-au dezvoltat, cuprinzând toate cele necesare omului pe Pământ. Astfel apare și rămâne în tradiția celtică legenda iepurelui purtător al oului primordial din care toate își trag originea, care suferă modificări temporare și iar revine la forma originară, pentru a da naștere din nou altor modificări care să păstreze însă forma arhetipală originară, până când se vor derula toate formele care se pot trage din primordialitatea planetară. Este primordialitatea planetară și nu fundamentală, pentru că cea fundamentală le cuprinde pe toate (toate galaxiile, întreg universul, și nu numai universul local) și nu putem gândi nimic înafara ei; dar primordialitatea planetară are particularitățile care ne definesc pe noi ca oameni trăitori pe Pământ, cu ea trăim, și pentru a ne înțelege trăirile și rolul lor, avem nevoie doar la modul general să cunoaștem fundamentul, și la modul particular planeta noastră și tot ce ne poate defini ca oameni în lumea planetei noastre. 

De aceea legăm Oul Primordial de Hristos: sunt laolaltă Oul Primordial și Creatorul-Coordonator al tuturor formelor de viață, de devenire/revenire a lumii la temelia căreia El stă: Iisus Hristos. De aceea crearea tradiției – în esența ei conștientă: moșească și umană, și nu a obișnuințelor temporare, conjuncturale – ne trimite la origini, tradițiile ne amintesc despre tot ceea ce trăia, știa (cunoștea) omul în vechimile care păstrau la rândul lor cunoașteri mult mai profunde, cunoașterea completă în toată complexitatea ei, din străvechimi. 

3. DE LA HERMES (MESAGERUL ZEILOR) ȘI CĂLĂTORII MOȘILOR GEȚI CU MERSUL LOR RAPID (SOLOMONAR) LA MERSUL DE AZI: LEGENDELE IEPURELUI 

Toate popoarele au moșteniri cu diverse comparații: noi știm unele, dintre care puține le înțelegem și de aceea nu le acceptăm. Sunt de asemenea comparații ale omului cu diverse animale, dar compararea generală a omului cu animalul nu se referă niciodată, în tradițiile autentice străMoșești, în sens de dispreț – căci omul atotștiutor din perioada formării tradițiilor nu se disprețuia nici pe sine, nici animalele. Întotdeauna în asemenea situații să știm că astfel de comparații arată profunzimi mult mai adânci decât cele pe care le credem azi, sub influența ultimelor milenii de gândire negativă, disprețuitoare. Comparațiile vin din cunoașteri profunde ale faptului că omul nu a avut multe nevoi: de teritorii egoist-personale, de lucruri într-o abundență cu totul ne-necesară, de hrană dincolo de nevoi, producând stricăciuni incomensurabile planetei și vieții planetare. După o epocă de rătăcire, în care avea să le cuprindă flămând pe toate acestea, omul avea să revină la austeritatea sănătoasă de odinioară, de aceea tradițiile autentice trec peste aceste rătăciri și consideră omul la capacitățile lui naturale care nu pot fi pierdute nicidecum, ci doar alterate trecător. De aceea vom întâlni comparații de felul: 

 – în reprezentările egiptene: omul-coiot, omul-pasăre;

 – în reprezentările celtice: omul-iepure, omul-cerb;

 – în reprezentările Vedelor indiene: omul-vacă,

și multe altele – din diverse unghiuri de vedere. Personal aș aduce în discuție și pe zeul Hermes, mesagerul zeilor, deși el reprezintă în modul cel mai clar Călătorii Moșilor, despre care am discutat pe larg în studiile anterioare. 

Omul–iepure este și omul în deplasare rapidă, despre care am discutat la începutul acestui articol, dar și omul care se adapta rapid la toate cerințele lumii noi în care trăia. Păstrarea rădăcinii de acest fel aducea în atenție și omul fricos – dar care treptat își regăsește curajul într-o lume plină de pericole. Omul care și-a luat măsurile de prevedere și își găsește liniștea – măcar o parte din ea, măcar pe termen scurt, rămânând însă atent la orice primejdie care i-ar putea veni din jur. 

Timpurile dure aveau să ducă la multe pierderi de puteri, siguranțe și priceperi, de aceea apare în peisajul tradițiilor, și rămâne în peisajul contemporan ca fiind ”jumătate de om călare pe jumătate de iepure” – la fel cum vaca sfântă a Vedelor indiene rămâne pe trei, apoi chiar pe două picioare. Iar la finalul înțelegerilor profunde, rămânem în basmele noastre cu ”jumătate de om călare pe jumătate de iepure șchiop”... 

Adică așa suntem noi acum, ultimele generații din epoca de fier a Vedelor – Kali Yuga... 

Pierderea puterilor proprii și înlocuirea lor cu mijloace de deplasare – dar și în alt plan: regăsirea totală a capacităților fizice, la care se adaugă înțelepciunea milenară ce poate fi păstrată dacă omul dorește, este personificată și prin centaurul celtic care cutreieră lumea europeană și dispare odată cu primele migrații, cu pierderea înțelepciunii milenare, înăbușită aproape definitiv în crimă, în războaie... Cunoașterea era ascunsă de migratori, apoi de cruzimea noilor religii, noilor conducători laici și religioși care își făceau aură de eroism în încriminarea, torturarea și omorârea oricăror forme de ”păgânism”: dar nu din altă cauză decât din frica pierderii puterii și privilegiilor, autorității lor pe care o știau bine ca fiind temporară, trecătoare, căci toate moștenirile vechi ale tuturor popoarelor inclusiv ale poporului propriu prevesteau clar și în amănunt stingerea puterilor lor criminale și revenirea la omul blând, bun, cunoscător, ajutător, trăind în austeritate și muncă proprie mai presus de orice: așa cum fusese odinioară. 

4. ȘI REVENIND LA IEPURAȘUL NOSTRU DE AZI... 

La fel cum șirul evenimentelor naturale, pur-planetare și cosmice, au determinat schimbarea conștientă a omului – dar nu și distrugerea profunzimilor lui, la fel cum evenimentele umane au continuat mai târziu, dincolo de natural, întârzierea schimbărilor de natura cunoașterilor și de natura manifestărilor umane – tot la fel schimbările naturale: planetare și cosmice, încep să-și facă simțită puterea în ciuda tuturor celor construite de oameni ”fără de lege” – adică disprețuitori ai Legilor evoluțiilor spirituale: legi care conservă viața, capacitățile spirituale, zestrea milenară a lumii întregi. Iepurașul nu rămâne vitezomanul lumii pentru că frica animalelor se va diminua considerabil, rămânând numai cu impulsul dat de fenomenele planetare (cutremure, inundații, etc.). Iar omul nu rămâne vitezomanul planetei, întrucât va renunța la orice fel de tehnologie în favoarea dezvoltării propriilor puteri mentale și astrale, pe care le va folosi cu blândețe, lin, pentru a nu deranja în vreun fel biosistemul înconjurător. Omul va prețui mult cunoașterea de orice fel, amintindu-și perfect importanța Oului Primordial, de care știa atât de bine în vremuri nu prea îndepărtate. Va reveni însă cu viteză, mult sporită la cele dinainte, întrucât va descoperi că, în ciuda eforturilor unor oameni (în viitorul foarte apropiat care vor pleca de pe planetă) de a ține omenirea departe de cunoașterile fundamentale, tradițiile formate de-a lungul timpului ajută la revenirea rapidă a lumii la cunoaștere. Omul își va aminti că tradițiile care la origini au fost înseși manifestările curente ale lumii, toate au fost vii mereu în viața lumii, chiar dacă înțelesurile profunde nu le înțelegem azi: dar le vom înțelege repede, întrucât ele sunt în amintirile noastre, le-am trăit cu toții în vremurile îndepărtate: 

 – culorile artificiale: multe pe care nu le percepem azi în natură cu ochii trupului, dar ele sunt amintiri ale luminiscenței fundamentale a tuturor formelor corporale din viața universică, ale cerurilor, stelor și planetelor deopotrivă; 

 – muzica: vocală și instrumentală, care este amintirea simfoniilor sunetelor fundamentale, pe fondul căreia se detașează sunetele fundamentale ale omului-cunoscător, cercetător, creator, ajutător pentru întreaga planetă; 

 – elementele de arhitectură: ogive, arce, piloni, etc., care amintesc de canalele eterice matriceale ale planetei, în mijlocul cărora trăim și pe care omul din vechimi le vedea, le cunoștea caracteristicile, puterile și le foloseau în viața lor curentă; 

 – scrisul își trage originea din dispunerea acelorași canale eterice matriceale ale planetei, precum și cititul, vorbirea interioară și exterioară, care au la bază sunetele fundamentale ale cotirilor, împletirilor, ascunderea unora în spatele altora, ivirea unora din spatele altora (care determină estomparea sau întărirea sunetelor și luminilor lor), etc. 

Și câte și mai câte altele...

Religiile au în spatele prezentărilor lor o știință perfectă – dar contemporaneitatea a adus pervertirea multor învățături, iar oamenii puși să o răspândească și-au pierdut harul, sub influențele naturale ale celor vegetale și ale celor animale, pe care omul a uitat să le ajute în această perioadă planetară grea nu numai pentru el, ci pentru toată planeta. Așa că acum, când revenim treptat – dar totuși repede – la înțelegerile dintâi, ar fi cazul să nu mai discutăm despre păgânism, ci de tradiție, tradiționalism. Să depășim fără ură, fără resentimente impunerile care mai funcționează și azi, și să ne facem înțelegeri noi pe baza celor pe care le descoperim pas cu pas – înțelegeri extinse și extrem de profunde. Să revenim la primordialitate în sensurile noi pe care tot noi, ca spirite umane întrupate nu o singură dată aici, pe Pământ, ni le-am lăsat moștenire pentru vremurile în care omenirea întreagă se va schimba, spre bine și foarte bine: căci altfel nu mai este posibil acum!... 

duminică, 16 ianuarie 2022

SĂ NE REAMINTIM CÂTEVA LUCRURI NECESARE PENTRU CONTINUAREA STUDIILOR; ȘI O LECȚIE SCURTĂ DE MODESTIE!

I. IDEI PRINCIPALE

1. Nu trecem în alt univers când dormim sau în meditații care determină o călătorie astrală.

2. Visele sunt ceea ce ne amintim din perioada de somn, din activitățile noastre astrale, care sunt – în linii mari:

– recuperarea vibrației pierdute în timpul activităților din starea de trezie;

– deplasări astrale pentru cercetarea proprie a mediului și vieții galactice;

– pregătiri pentru evenimentele vieții fizice: rememorări de planificări, studiul liniilor principale ale efectelor celor trăite în viața proprie și a altor întrupați;

– rememorări ale relațiilor personale cu alți întrupați, atenționări personale privind hotărârile pe care le avem de luat în trăirile fizice.

3. Nu ne amintim activitățile noastre astrale întrucât:

– vibrația medie planetară este foarte joasă și nu avem încă suficientă experiență la acest nivel de vibrație; dar informațiile rămân în subconștient, adică în stare latentă, fără să se piardă;

– diferența mare de vibrație între corpul astral cu care desfășurăm activități astrale și corpul fizic: este valabil doar în această perioadă cu vibrații foarte joase;

– nu avem căi neuronale suficient de dezvoltate și consolidate, datorită preponderenței activităților fizice și emoționale, pentru redarea precisă a activităților astrale, a percepțiilor cu senzorii corpului astral;

– nu avem deschiderea simultană conștientă a mai multor căi neuronale, nu avem avem experiența de a alege rapid între cele cele obișnuite ale vieții fizice și cele astrale, datorită frecvenței rare a gândirilor cu privire la activitățile astrale;

– societatea nu încurajează decât activitățile fizice, în care se includ și gândirile + stările emoționale cu privire la activitățile fizice;

– nu avem experiență suficientă să ne adaptăm, la nivele joase de vibrație, trecerii rapide de la activitatea astrală la activitatea fizică: ea este în curs de formare acum. 

II. DETALII, DISCUȚII

Să readucem precizarea că ”decorporalizare” este o exprimare greșită, întrucât spiritul nu iese sub nicio formă din sistemul corporal propriu întrupării sale, sistem corporal care cuprinde și corpul astral, pe lângă altele, care iese parțial din sistemul corporal: spunem parțial, întrucât el rămâne puternic ancorat în propriul sistem prin partea matriceală, energetică, creată de coordonatorii de evoluție. Pentru corpul astral, această parte energetică este special creată pentru corpul astral, căci:

– el trebuie să se desprindă frecvent de restul sistemului, chiar și numai parțial, în primul rând pentru autostabilizare vibrațională;

– trebuie să aibă o elasticitate de excepție pentru ca să se poată lungi extrem de mult și astfel încât corpul astral să se poată deplasa în deplină siguranță prin întreaga galaxie, în timp ce restul sistemului corporal rămâne în stare latentă (somn) pe planeta de reședință. 

– trebuie să fie puternic întărit energetic, pentru a rezista la diferențele de mediu din întreaga galaxie. Să reținem că el este creat puternic, dar nu atât de puternic încât să aibă puterea de a pătrunde în păturile energetice ale galaxiei. Senzorii de vibrație și de percepție auditivă mai ales avertizează de la distanță spiritul asupra apropierii de păturile exterioare ale galaxiei, dincolo de care corpurile astrale nu au putere de menținere în funcțiune, chiar dacă nu se distrug: practic senzorii nu mai funcționează și călătorul este obligat să se întoarcă spre interiorul galaxiei. Însă la nivelul de experiență a spiritelor umane, ele știu bine, și au conștiența folosirii acestei obligații de a sta în galaxie, nu numai pentru propria persoană, ci și pentru protecția tuturor viețuitoarelor din galaxie: pentru a nu aduce în interiorul galaxiei fluxuri energo-materiale străine, care au vibrații diferite și dezorientează evoluanții începători de pe planetele galaxiei. Fluxurile străine prinse în corporalitatea astrală s-ar împrăștia în mediul galactic interior și, dacă ar fi vorba de câțiva evoluanți de pe câteva planete din galaxie, nu ar fi nicio problemă, dar în întreaga galaxie sunt miliarde de întrupați care ar dori să depășească hotarele galaxiei, iar fluxurile aduse de ele în interior ar destabiliza evoluțiile micilor viețuitoare de pe planetele galaxiei (asemănătoare viețuitoarelor pământene de la viruși la mamifere). 

Este bine să reamintim, pe scurt, câteva idei ale unor lucrări mai vechi (pe care de altfel vă invit să le citiți în detaliu în această etichetă sau să le recitiți, după caz). 

În primul rând, și vom folosi în lucrările următoare acest lucru foarte important: nu trecem în alt univers când dormim sau în meditațiile care determină o călătorie astrală prin inducerea unei stări de liniștire profundă. Universurile nu sunt paralele, nu determină stări existențiale paralele, există doar unele spații cu caracter aparent de paralelism, dar în calitate de întrupat uman nu poate fi niciun fel de asemenea spațiu de accesat în asemenea situație de întrupare în care ne aflăm noi acum, oamenii obișnuiți. Chiar dacă totul pare a fi depărtat de cunoașterea noastră curentă – nu înseamnă că am accesat un alt univers, nici vreun alt strat dimensional sau interdimensional. Să avem mereu în vedere faptul că universurile sunt creații realizate conștient, și cu foarte mare profunzime a cunoașterilor, realizate de entități cu a căror evoluție nici nu poate fi vorba că ne-am asemăna, chiar dacă suntem pe calea de a ajunge să putem lucra și noi alături de ele, cândva în eternitatea vieții noastre. 

Visele sunt ceea ce ne amintim din perioada de somn, mai concret ceea ce ne amintim din activitățile noastre astrale din această perioadă, care sunt următoarele, în linii generale:

– recuperarea vibrației pierdute în timpul activităților fizice din starea de trezie, recuperare care are loc în structurile astrale special create ale planetei;

– călătorii astrale de cercetare a mediului și vieții din sistemul nostru stelar și, conform evoluției fiecărui spirit, dincolo de sistemul nostru stelar – dar numai în galaxia noastră;

– pregătiri pentru evenimentele vieții fizice din perioadele care vor urma, care și ele pot fi de două feluri: pe de o parte rememorări de planificări ale destinelor noastre și ale tuturor macrostructurilor din galaxie (stele, planete, planetoizi), pe de altă parte studiul liniilor principale ale efectelor celor trăite în viața proprie și a celorlalți întrupați;

– rememorări ale relațiilor personale cu alți întrupați și atenționări personale cu privire la hotărârile pe care le avem de luat în viața fizică curentă. 

Faptul că nu ne amintim visele sau ni le amintim truncheat de cele mai multe ori se datorează unora sau tuturor motivelor de mai jos:

1. Vibrația planetară este foarte joasă în această perioadă și majoritatea oamenilor nu au o experiență suficientă în desfășurarea activităților mentale și astrale în timpul întrupărilor cu corp fizic (cu vibrație naturală joasă), precum și în cunoașterea și înțelegerea legăturilor lor cu activitatea fizică. 

2. Diferențele de vibrație între corpul astral – cu care desfășurăm, ca spirite întrupate, activități astrale în spațiul acestui univers – și corpul fizic sunt foarte mari acum, în această perioadă planetară, ceea ce induce amintirea doar a acelor acțiuni astrale care au o vibrație apropiată de vibrația corpului dublu eteric (apropiată de vibrația corpului fizic), mai precis apropiată de o medie a vibrațiilor lor împreună). Acele acțiuni care dezvoltă vibrații foarte înalte, cu care nu suntem obișnuiți în viața curentă, le pierdem la trezire, nefiind obișnuiți în viața curentă cu atingerea și păstrarea unor vibrații înalte în activități obișnuite diurne;

3. Nu avem căi neuronale suficient de bine dezvoltate și consolidate pentru ca creierul fizic să redea toate percepțiile cu corpul astral. Impulsurile primite deschid simultan mai multe căi neuronale, automat, dar noi nu avem experiența de a alege conștient și rapid între informațiile obișnuite fizice și cele cu frecvență rară. 

Și să nu uităm că nu suntem obișnuiți să răspundem impulsurilor cu vibrație foarte joasă care se amestecă rapid cu impulsuri cu vibrație foarte înaltă, pentru a păstra ideea unor activități de vibrație foarte înaltă: ocolirea informațiilor pe care le credem că ar avea vibrație joasă nu este niciodată o cale de răspuns înalt, ci dimpotrivă, dacă ne confruntăm cu ele, compasiunea, hotărârea de a nu urma exemplul lor negativ, cu bunăvoință sau severitate în funcție de situație, ne va ajuta să ne păstrăm o vibrație înaltă și, cu timpul, să mai înțelegem câte ceva din activitățile noastre astrale. Dar să înțelegem că însăși vibrația joasă a planetei și revenirea foarte lentă (dar necesar să fie lentă) la dezvoltarea straturilor interioare ale corpurilor astral, mental și cauzal conduc la neconștientizarea unei mari părți din activitatea noastră astrală, pentru că nu le prindem suficient timp pentru a le memora și a le recunoaște. 

4. În condițiile pământene de acum, nu avem încă puterea să ne adaptăm trecerii rapide între activitățile fizice și alte activități înafara celor fizice: oricum și cele fizice sunt într-un registru foarte redus comparativ cu vremurile anterioare, din perioada în care erau Moșii în apropierea noastră. Deci lipsa amintirilor din activitatea astrală este o situație trecătoare, conjuncturală, suntem oricum la finalul acestei perioade și vom putea în curând să înțelegem treptat, și destul de repede, toate aceste diferențe. 

Să revenim puțin asupra faptului că în stare de somn, de vis, de călătorie astrală, nu trecem în alt univers niciodată, din următoarele motive cu caracter de generalitate:

1. Corporalitatea noastră nu este creată astfel încât să suporte vibrațiile altui univers, nici măcar ale spațiului cosmic dinafara galaxiei noastre (galaxiei natale, la modul general) sau din alte galaxii;

2. Nu se poate să ni se creeze doar nouă, oamenilor, o corporalitate care să se adapteze la alte spații, universuri, întrucât marea majoritate a radiației spiritelor care fac evoluțiile lor începătoare aici (celelalte viețuitoare planetare) nu este suficient dezvoltată pentru a suporta alte vibrații dinafara spațiului lor obișnuit, care le-ar obosi puternic: din cauza lipsei de obișnuință cu alte radiații, datorită căreia încercând să se orienteze, să se adapteze, obosesc puternic și ies automat din întrupare; astfel nu ar mai fi în stare să-și continue evoluțiile lor obișnuite, care se desfășoară lent, dar lin, trecând ușor de la o etapă la alta, doar cu schimbările pe care ele le pot suporta în felul lor. Să avem în vedere acest lucru pentru a înțelege și motivul următor;

3. În timpul trăirilor noastre, prin plexuri (chakre) corpurile noastre fluidice se aprovizionează cu fluxuri energo-materiale din spațiile înconjurătoare. Să reținem că nu pot fi transferate fluxuri energo-materiale din alte spații – nici măcar din spațiile de dincolo de galaxia noastră deci chiar în aceeași subzonă a universului nostru. În alte spații plexurile corpului astral ar prelua fluxuri care au altă vibrație și, revenind în sistemul corporal propriu, ar deversa fluxurile preluate din alte spații, care ar fi preluate de alte viețuitoare, le-ar dezorienta și denatura existența, apoi pentru că acest lucru s-ar perpetua prin somnul nostru zilnic, ar distruge treptat corporalitatea viețuitoarelor mărunte din biosistemul planetei noastre – corporalitatea lor nu are structuri în stare să asimileze alte energii decât cele planetare (uneori chiar numai din anumite regiuni ale planetei), fiind la începuturile evoluțiilor lor și având ele înseși ca spirite întrupate o vibrație naturală joasă. 

Moșii popoarelor, entitățile dimensionale și interdimensionale au forme diverse de ”curățire” a propriei corporalități atunci când fac astfel de treceri și vom discuta în alte capitole despre acest lucru. Pe timpul paznicilor din străvechimi, care efectuau treceri în spațiile interdimensionale, sau în alte vremuri în care ajutătorii planetari circulau pe alte planete din galaxie, ei plecau cu structurile lor corporale pline cu fluxuri energo-materiale pământene, nu se aprovizionau cu fluxuri din locurile vizitate și astfel nu schimbau absolut nimic în exteriorul sistemului nostru stelar, spre protejarea totală a biosistemului planetar. 

Noi, ca spirite întrupate care nu am atins încă evoluția și puterea Moșilor, entităților dimensionale și interdimensionale, nu avem încă pregătirea, evoluția necesară pentru a ne adapta rapid și altor spații, ca și revenirii în spațiul în care am lăsat corpul fizic în stare de somn: mai ales când vibrația planetară este foarte joasă, ca acum – nici măcar pentru cei care au fost paznici în străvechimi și sunt întrupați azi. Corpul nostru astral poate să călătorească în alte spații din galaxia noastră și să se întoarcă pentru a se integra în propriul sistem corporal întrucât structurile sale nu pot prelua fluxuri din exterior decât în măsura în care găsesc fluxuri cu vibrație asemănătoare, care se găsesc în galaxie, chiar dacă nu atât de bogate așa cum sunt atrase din cosmosul galaxiei de către planetă. De aceea o călătorie astrală ține de rezistența spiritului la astfel de schimbări și revenirea imediată odată ce se instalează cea mai mică urmă de oboseală datorată celor pe care le trăiește înafara sistemului corporal; de aceea spunem că ieșirea cu corpul astral în spațiul exterior câmpurilor planetei este proprie doar spiritelor avansate în evoluții, aflate de fapt în evoluții în curs de universalizare. 

Oricum să reținem că nu putem trăi cu corpul astral într-un univers și cu restul corpurilor din sistemul nostru corporal în alt univers. Credem imediat că este vorba despre alt univers, dar în corp astral ne atrag la început atenția alte elemente decât cele curente (și bine știute de noi din viața curentă) și ele ne păcălesc în acest fel. Cu cât ne vom obișnui cu ele mai mult, cu atât vom înțelege că ele sunt chiar în lumea noastră, fără urmă de îndoială. 


joi, 6 ianuarie 2022

42. MOȘII NU TRĂIESC ÎN INTERIORUL PĂMÂNTULUI


I. IDEI PRINCIPALE

1. În funcție de statutul lor planetar cu destine de grup spiritual diferite, oamenii au numit în mod diferit îndrumătorii lor spirituali de popor (entități astrale, entități eterice, entități dimensionale, entități inter-dimensionale):

– migratorii i-au numit zei care locuiau în ”ceruri”;

– localnicii cu origine transcedentală moșească, trăitori pe teritoriile moșești, au păstrat mult timp dualitatea zei / Bătrâni de sub munte, căutați discret de oficialități fără încetare inclusiv în zilele noastre. 

2. Faptul că au ținut întâlniri în anumite perioade în locuri discrete, situate în peșteri special amenajate pentru cercetare și discuții ample cu Călătorii lor, a condus la încredințarea că au dispărut în interiorul planetei, în condițiile în care majoritatea populațiilor nu mai aveau puterea de a departaja adâncimea de profunzimea spațială.

3. Numirile au fost transformate în vremurile așezării și amestecării populațiilor în teritorii, cu denumiri abstracte reprezentative: Dumnezeu (cu față de Moș) și susținători: îngeri, sfinți, maeștri, etc.

II. DETALII, DISCUȚII

Să discutăm mai multe aspecte, ca să fie foarte clare anumite lucruri legate de istoria noastră, la care principial vom reveni în viitor. Chiar dacă este un articol lung, este mai bine să-l las așa, pentru a avea o înțelegere bună la diferite nivele. 

Moșismul a fost, și va reveni, o formă de întrupare pentru spiritele umane (oameni și entități) și de ajutor altruist din partea coordonatorilor evoluțiilor noastre pentru restul biosistemului planetar, pentru planetă și macrocosmosul înconjurător. El s-a diminuat în cunoașterea majorității popoarelor de pe toate continentelor și insulele Pământului: treptat începând cu cea de-a doua parte a mileniului III î.H. Dar să nu uităm:

– au rămas în continuare Moși care trăiesc individual în marginea lumii noastre: uneori intră ca oameni banali în mijlocul nostru, dar fără sarcini de implicare în viața oamenilor;

– în unele popoare au rămas în continuare după mileniul III, în forma grupărilor lor inițiale, acolo unde a fost nevoie să se mențină structura poporului în vremea marilor migrații, sau o parte esențială a lui, în lupta grupărilor umane dominante pentru acapararea pământurilor și distrugerea esenței popoarelor: dar care nu trebuiau sub nicio formă să dispară, asimilate în structurile dominatoare.

Poporul get a fost unul dintre aceste popoare, în care Moșii s-au implicat pe de o parte în conducerile poporului în mileniul I î.H. – prima jumătate a mileniului I d.H. și au rămas în continuare ca sfătuitori ai unor conducători până la introducerea monarhiei străine în anul 1866. 

Dar să reținem faptul că a existat o retragere a Moșilor și la noi, într-o primă fază, așa cum am discutat, apoi o revenire pentru a contribui la coordonarea operațiunilor de migrare – în felul ei subtil coordonată – pentru ca geții să nu fie desființați ca popor, la fel cum au fost distruse alte popoare străvechi din cuprinsul Europei și de pe alte continente. 

A doua retragere a Moșilor este valabilă pentru majoritatea lor – dar la fel ca și în restul lumii, au rămas câțiva Moși cu oamenii lor de legătură, pentru a păstra echilibrul vibrațional al locurilor într-o asemenea măsură încât să nu împiedice viața normală pentru care spiritele au venit pe Pământ: în mod special pentru această perioadă cu vibrația medie planetară foate joasă și variații extreme pentru o lungă perioadă de timp. 

Așa cum am mai scris, dânșii s-au retras într-o primă fază în insulele din Oceanul Pacific de Sud și, după ce s-au finalizat sarcinile de susținere a popoarelor lor din acea vreme, s-au retras într-un spațiu inter-dimensional mobil – cel care la momentul necesar în acea vreme era în mișcarea lui cel mai apropiat de universul nostru, pe care îl ajută întotdeauna. Nu s-au retras acolo, în insulele Sudului, pentru dezamprentare și dezobișnuire, așa cum este necesar oamenilor cu destin special legați de moșism – adică să stea multă vreme retrași complet din lume pentru dozobișnuire și dezamprentare de lumea în care au trăit: retragere înainte de a trece, cu ajutorul altor entități interdimensionale și al ajutătorilor astrali, în spațiile interdimensionale necesare prin programul, planificarea lucrărilor lor din întrupare. Moșii pot trece direct în spațiile interdimensionale, doar prin schimbarea vibrației proprii, prin manevrarea la voința și prin cunoașterea lor, a razelor din radiația proprie. Însă prin retragerea lor în insulele Sudului, ei au continuat să ajute întreg Pământul, nu numai popoarele de care se ocupaseră înainte, iar în plus era necesar să ajute de departe pe toată perioada în care oamenii s-au obișnuit să trăiască fără Moși lângă ei. 

Dar Moșii, prin vibrația lor de întrupare și pentru sarcinile pe care le au, nu pot să treacă în spațiile dimensionale decât prin spațiile interdimensionale și invers. Deci să reținem că Moșii pot ajunge în spațiul dimensional cel mai apropiat de Universul fizic (totuși nu în toate straturile, diferențele vibraționale fiind în continuare mari de la un strat dimensional la altul); dar pot ajunge numai trecând prin spațiile interdimensionale, a căror vibrație este intermediară între spațiile dimensionale fixe și Universul fizic. În funcție de lucrările, de sarcinile lor de destin, Moșii pot circula, la fel ca și entitățile dimensionale și interdimensionale din aceste spații interdimensionale, oriunde în zona I - zona evoluțiilor începătoare și zona a II-a a universului - zona dezvoltărilor puternice ale evoluțiilor (nu și în zona a III-a, zona galaxiilor cu întrupări simultane - de foarte mare complexitate, unde nu se amestecă direct nicio entitate exterioară în evoluțiile care se desfășoară acolo). Să discutăm în continuare despre alte câteva chestiuni legate numai de Moși. 

În primul rând: dacă zeii au fost denumiți în acest fel tot pornind de la Moșii de popor, de ce în timp Bătrânii (Moșii), Nemuritorii, au fost decretați ca trăitori sub pământ, iar zeii au fost priviți ca trăind în ceruri?

În funcție de cunoașterile care le-au rămas, unii oameni (migratorii) au numit îndrumătorii lor generali de popor, adică la un loc – entități astrale, dimensionale și interdimensionale: zei care trăiau în ”ceruri”. Alții, oamenii din locurile de transcendență ale poporului lor, știind că de regulă frecventau peșterile – naturale și amenajate conform cerințelor sarcinilor lor, au rămas cu dualitatea: zeii ”din ceruri” și Bătrânii de sub munte. Și în continuare, faptul că au ținut întâlniri în anumite perioade în locuri discrete, situate în peșteri special amenajate pentru cercetare și discuții ample cu Călătorii lor, a condus la încredințarea că au dispărut în interiorul planetei, în condițiile în care majoritatea populațiilor nu mai aveau puterea de a departaja adâncimea de profunzimea spațială. Dar lucrurile nu au stat de loc așa, și nu va trece mult timp până când orice om va reîncepe să pătrundă această deosebire. 

Să detaliem.

Au fost două feluri de marcaje privind plecarea Moșilor la unele popoare:

– prin deces (oamenii fiind obișnuiți mai degrabă cu decesul): patriarhii iudeilor au fost declarați morți după o viață neobișnuit de lungă, deși conducătorii religioși știau – ca multe altele ascunse poporului – că ei nu au murit, ci că se ”ridicau la ceruri”, cu corpul lor cu tot, circulând prin cerurile lor;

– trăitori în continuare, dar în interiorul Pământului, retrași de la suprafața Pământului, de unde pot veni uneori, ”invocați” (chemați) de oameni credincioși. 

Sunt multe cunoașteri care au rămas în lume cu privire la plecarea Moșilor (numiți și Patriarhi, Vrăjitori, Magi şi Regi Magi, Profeţi, etc.), care au fost știute mult timp, dar au fost uitate din cauza răspândirii activităților fizice forțate și obligațiilor de multe feluri, dar și prin diverse explicații pe care nu le mai puteau înțelege sub puterea vibrației ajunse foarte joasă. 

În scurt timp, majoritatea oamenilor nu au mai avut capacitatea de a deosebi nivelele de vibrație, atât de bine cunoscute odinioară în viața curentă de orice om de pe Pământ, nu au mai putut gândi despre spații cu alte vibrații. Pe de o parte din cauza intrării în stare latentă a straturilor interioare ale corpurilor astral, mental și cauzal, percepțiile diminuându-se mult comparativ cu cele dinainte, pe de altă parte datorită faptului că majoritatea spiritelor umane nu le-au folosit prea mult timp înainte de ultima glaciațiune: sunt acele blocuri de grupuri spirituale care au venit ultimele pe Pământ, care acum formează cca 60-65% din populațiile umane, venite acum cca 1-1,5 milioane de ani în urmă. Restul blocurilor au venit pe Pământ în urmă cu cca 15-20 milioane de ani în urmă, deci au experiență foarte multă pe Pământ. Dar toate au venit pe Pământ știind clar că în perioada cea mai grea vor fi ajutați în primul rând de către Moșii care țin echilibrul vibrațional al Pământului în frâu. Era necesar acest ajutor pentru că niciun grup de asemenea spirite nu au totuși încă suficientă experiență de trai echilibrat în acest loc din univers pentru a-și păstra idealurile și conștiința, priceperea în creație și calitatea înaltă a manifestărilor în relații între ele și cu alte grupuri, chiar și cu ajutătorii foarte înalți întrupați în preajma lor, în situații foarte grele pentru întreaga planetă. 

Cei care au venit ultimii pe Pământ au fost cei dintâi care și-au uitat îndrumătorii de neam, din cauza puținei lor experiențe în vibrații joase după ce s-au obișnuit cu vibrații foarte înalte, corespunzătoare etapelor lor de evoluție. Iar unii semeni de-ai lor au profitat pentru a le lăsa din amintirile lor ideea de zei, care nu ar putea fi văzuți pe locurile unde trăiesc oamenii, doar voința și dorințele zeilor le-ar transmis lor, profitorilor, lăsându-le astfel puterea de a menține ordinea pe Pământ, în lumea lor, cu orice preț. 

De fapt acești profitori erau cei puternic implicați în supraviețuire, chiar cu orice preț; profitând de faptul că oamenii de pretutindeni erau puternic încrezători în conducătorii lor (așa cum fuseseră și ei anterior), au studiat în taină modul în care pot sau nu să fie pedepsiți de către cei ce țineau lumea după ce o creaseră, așa cum era scris în moștenirile furate de unde puteau: în secret căutate, în secret studiate și tot în secret aplicate. 

Făuritorii Dintâi – Creatorii înalți ai lumilor – cum îi numeau geții, au rămas ca zei după cum vedeau isteții lumii, de aceea impunerea propriilor dorințe a fost un pas imediat și foarte ușor de făcut. Au rămas însă numele conducătorilor Moșilor, așa cum era Zalmoxis între Alpi și Urali, Oceanul înghețat și Mediterana, sau pentru migratori în funcție de grupul de Moși din regiunile lor, ținute minte mai bine: Odin, Zeus, îmn alte regiuni Yehova, etc., după realitățile din popoarele lor. Îndrumările cultului, oferite poporului, se bazau pe cele mai înalte învățături moștenite de popor, pe care le impuneau oamenilor în fața lor, care însă nu-și mai luau obligația de a face la fel pentru oameni: știau bine că aveau forța fizică și mentală brutală și punitivă de partea lor, dar mai ales o mulțime de oameni neștiutori care erau gata să-și trădeze și ei semenii pentru a dobândi un trai superior lor. S-au dezvoltat școli de luptă și agresiune, tratate de agresiune și cărți de îndrumare la atitudini negative, lăsate moștenire din generație în ganerație. Cunoașterea luată din vechime a fost răstălmăcită, iar școlile de ”misterii” – așa cum le numeau elinii – au fost transformate în școli pentru studiul cărților de asuprire și de continuare a îngenuncherii fiecărui popor în parte, folosind cunoașterea și tradițiile proprii popoarelor. 

Luând cunoașterile vechi legate de existența mai multor ”ceruri” (ceea ce numim noi azi dimensiuni (straturi) paralele ale universului) și de asemenea cunoașterea ”golului” din interiorul Pământului (care de fapt nu este de loc gol), ori s-au răspândit ideile că și Moșii – adevărații reprezentanți ai puterilor zeilor, Creatorilor, Făuritorilor, ori au murit ori au părăsit Pământul, pierzându-se prin ceruri, ori s-au ascuns în străfundurile Pământului, fugind de urgia unicului zeu adevărat, care va pedepsi prin mâna lor, a conducătorilor laici și religioși deopotrivă, pe orice om se va răzvrăti  și nu va ține cont de puterea lor. Nu s-ar închina puterii lor… 

La noi – ca și în alte părți – constrângerea a mers mână în mână cu lămuriri aiuritoare, dar poporul fiind unul care păstra pe de o parte cunoașteri orale mai mult decât scrise, iar pe de altă parte fiind prea proaspătă imaginea Moșilor (ideea de ”zei” a fost adusă de migratori, care au asimilat ca denumire Moșii cu Zeii lor), nu a putut fi repede prostit, chiar dacă a plecat capul: dar nu și sufletul. Toate corespondențele cu religia iudaică au fost lăsate la început pentru a nu se provoca războaie interioare și exterioare, și pentru că înțelegerea oamenilor s-a sprijinit pe cunoașterea Făuritorilor Dintâi al cărui reprezentant era binecunoscutul Iisus dinainte încă de venirea lui pe Pământ. Dar îl știau fără a face din această cunoaștere și din el însuși un cult, căci geții nu au avut niciodată o religie sau un cult religios, de sorginte sacerdotală propriu zisă, așa cum era în lumea largă. De aceea aici nu a fost nevoie să se înlocuiască o religie cu alta, ci de a accepta un adevăr evident, cunoscut de mult, legat însă în mod realist, științific spunem azi, de schimbarea vremurilor de către Dumnezeu prin mâna lui Hristos, a alesului dintre Făuritori care să schimbe Lumina lumii – din întunecată în strălucitoare, vie, să schimbe astfel ”apele” cerurilor și ale pământurilor – cele ”moarte” în cea mai mare măsură, cu ”apele” vii: așa cum se percep de către mulți oameni în perioadele anului când ”cerurile se deschid”. Acel ”Domnitor”, acel ”Domn” a venit și a făcut lucrarea arătând milă și compasiune pentru oamenii care trăiau din ce în ce mai greu, mai rău. 

Dar nu numai tradițiile poporului, prin ceea ce numim azi literatura orală populară, au marcat lupta dintre vechi (răul ”întunecat”) și nou (ceea ce era bun, curat, ”luminos”), ci chiar mare parte din conducătorii cu drag de popor, de independența lui, de binele lui. Moșismul a rămas în sufletul poporului, ascuns sub alte explicații, legate de contemporan, dar știindu-se mereu rădăcinile. Voievozi buni, cu sufletul curat, au știut că Moșii există, au crescut în suflul lor spiritual și au colaborat cu trimișii lor – acei sihaștri ascunși în rândul călugărilor sihăstriți rugători pentru iertarea păcatelor poporului. 

Se pot citi scrierile unor mari cărturari prea puțin știuți sub asemenea cunoașteri ale poporului nostru: Gheorghe Asachi, Vasile Lovinescu, Mihail Vâlsan și alții. 

Ne întâlnim de fapt cu cele pe care le cunoaștem din literatura altor popoare, despre locuri de sorginte agarthiană, despre care multe minți luminate ale ultimelor milenii au concluzionat că sunt întâlnite în mituri ale popoarelor de pe toate continentele, astfel încât nu se poate spune decât că a existat o simțire și o gândire independentă pe fiecare continent și totuși având la bază o cunoaștere de același fel despre elemente comune – fie naturale, fie social-organizatorice – despre care s-au lăsat moștenire în diverse feluri de descrieri, dar având la bază percepții și trăiri umane întrutotul asemănătoare. Pierderea multora în condițiile vitrege ale lumii – iarăși: fie naturale, fie social-politice și organizatorice – nu a fost definitivă, întrucât oriunde literatura populară, prin transmitere orală, a înscris definitiv în conștiența umană, cu litere sau cu cuvinte de foc, chiar dacă sensul este ascuns, nu este arătat pe față, ci printr-un simbolism cunoscut bine în mediile literare, dar arată experiența ancestrală a omenirii de oriunde. 

Azi omenirea a câștigat înțelegerea unor termeni pe care o pierduse la un moment dat. Unii spun că a fost această înțelegere câștigată acum, în ultimul mileniu, ca urmare a modernizării vieții și a răspândirii multor cunoașteri: eternitate, infinitate, profunzime și altele asemănătoare. De fapt, în necunoașterea în care a fost ținută omenirea în ultimele 4-5 milenii, nu avea cum să le înțeleagă în doar 50-70 ani de școlire superficială și oricum restrânsă la o pătură subțire de populație – dacă asemenea noțiuni nu ar fi existat bine înțelese dinainte de epoca întunericului imperialismului mondial și milenial. Tocmai aceste înțelegeri ne dovedesc existența unei baze ancestrale de cunoaștere atât de profundă încât deși ni se pare logic – nu putem accepta încă. 

Astfel ajungem treptat să înțelegm că, dacă nu s-a PERMIS cunoașterea, aceasta nu a însemnat că ea nu a rămas în memoria ancestrală a fiecărui spirit, de unde se decopertează încet – dar sigur, înțelegerile rapide despre care discutăm. Astfel, putem ușor (sau destul de ușor) să înțelegem – chiar și numai intuitiv – că Moșii au trecut în alte ”dimensiuni”, în alte spații, cu alte nivele de vibrații, aflate în profunzimea celui în care trăim, și nicidecum în interiorul Pământului. Ceea ce însă nu exclude teoria Pământului ”gol” – mai precis, corect: gol de materii fizice, ceea ce înseamnă că acolo sunt însă structuri materiale, dar care au vibrații superioare celor fizice. Și că Soarele interior există, clarvăzătorii l-au văzut corect, dar acolo este ”miezul” Pământului, nucleul planetei format pe un nod multiplu, puternic strâns, de pe o coardă stelară, solară în cazul nostru, cu o vibrație foarte înaltă, care a creat condiții de întrupare a unui popor întreg de spirite. S-a creat astfel o forță suplimentară energetică, care a atras fluxuri energo-materiale din circulațiile cosmice, formând structuri diferite după un șablon (matrice) cuprins în modul de desfășurare a radiației stelei, a nodului corzii stelare și a radiației acestui popor de spirite care se întrupează formând o planetă: o planetă care are o serie de manșoane din materii cu vibrație foarte înaltă, dintre care un manșon are și o parte fizică, cu o parte pământoasă care cuprinde și lichide, și gaze care formează atmosfera planetei. Radiația comună a stelei și a planetei este aceea care întreține mai departe viața planetei, dar creează condiții de întrupare pentru o multitudine de popoare de spirite în faze începătoare de evoluție: este biosistemul planetei care trăiește pe partea pământoasă, cu corp fizic de manifestare și biosistem care trăiește în jurul planetei, cu corp astral de manifestare. 

Și toate viețuitoarele sunt ajutate de Moșii despre care știm destul de multe acum pentru a-i respecta și iubi… înțelegem astfel acum că Moșii nu trăiesc acolo, în interiorul Pământului, ci în alte spații universice așadar, dintre care unele sunt fixe, altele sunt în mișcare permanentă, apropiindu-se sau depărtându-se de planetă: sunt spații dimensionale fixe și interdimensionale, cele din urmă fiind ca niște insule mobile în oceanul de energie fundamentală al întregului buchet de universuri care formează Centrul nostru de evoluție. 

Teoria lumii subterane, ca lume liniștită, foarte luminoasă (luminată de un Soare interior), curată, se dovedește a nu fi doar o teorie din anumite puncte de vedere, dar este împletită cu o confuzie pe alocuri din lipsa de experiență a înțelegerilor pierdute pentru un timp. Cunoscându-se faptul că există o rețea densă de canale săpate în adâncimea scoarței Pământului, a fost ușor de preluat ideea că ele sunt drumuri spre ”orașe” subterane, deși nu s-au descoperit decât locuri ce sunt doar lărgiri ale canalelor inițiale, abandonate, deci unde nu sunt populațiile care ar fi putut să le croiască. Vom dezvolta aceste discuții: aceste canale au fost construite de oameni cu milioane de ani înainte, pe lungimea unor canale eterice matriceale foarte groase, lungi de la un continent la altul și chiar unind continentele în adâncime, pe sub mări și oceane. Ele erau drumurile de deplasare a unor oameni din străvechimi, oameni cu evoluție multă, cu pricepere și putere multă, care au păstrat mereu echilibrul vibrațional al continentelor pe care evoluau toate viețuitoarele lor, inclusiv oamenii. Avem în plan să discutăm mult mai mult despre ele în viitor. 

Și Moșii noștri le-au folosit de asemenea la vremea lor, și mai folosesc și astăzi uneori, continuând aceeași schemă de sarcini ca și cele din străvechimi: de echilibrare vibrațională în primul rând, a Pământului – toată planeta în general, dar și local, ori de câte ori este nevoie: azi mai mult ca niciodată este nevoie, întrucât civilizația noastră distrugătoare – dar și viețuitoarele de toate felurile – are nevoie mai mult decât oricând de un asemenea sprijin vibrațional. 

Teoriile lumii subterane și diverse alte teorii privind Moșii – viața și moartea lor – nu se dezvoltă decât în societățile atipice, în care conducătorii fură cunoașterea popoarelor lor și îi împiedică să se încurajeze reciproc să-și amintească de viețile lor anterioare, de cunoașterile lor anterioare. În societățile tipice (cu oameni cuminți, cu sufletele frumoase – normale pentru evoluțiile spiritelor) toți oamenii cunosc tot ceea ce se poate numi ADEVĂR, se trăiește constant cu el la toate nivelele de cunoaștere, lumea creatoare conștientă este încurajată să-și PĂSTREZE și să-și dezvolte, atât cât poate fi posibil în asemenea vremuri cu vibrație foarte joasă, toate capacitățile fizice, mentale, astrale și cauzale, să se bazeze pe ele în viața fizică și în viața astrală deopotrivă. Oamenii sunt încurajați direct de către Moșii care nu ne părăsesc, doar ei ne îndrumă discret și ne lasă să lucrăm, să trăim având ca ajutători entitățile astrale ajutătoare de destin propriu, alături de Călătorii, Învățătorii și Măiaștrii așezărilor. Este necesar să reținem faptul că asemenea organizări pe care Moșii le-au instituit nu sunt specifice doar societăților atipice: ele sunt preluate, și continuate din societățile tipice, de pe planete tipice și adaptate societăților atipice de pe planete atipice, până când vibrația planetară ajunge în punctele ei de minim zonal și durează o perioadă scurtă de timp până când coordonatorii evoluțiilor și organizatorii mecanismelor de funcționare a structurilor universului schimbă sensul de vibrație generală, zonală și subzonală: de la diminuare la creștere din nou, în ciclicitatea normală, tipică, obișnuită a evoluțiilor tuturor. În societățile tipice, normale, frumoase, oamenii știu însă bine la ce folosesc toate canalele create în scoarța fizică a planetei, se bazează pe lucrările bine știute ale Moșilor și ale trimișilor lor: să le mențină vibrația planetei la cote echilibrate, căci chiar dacă nu există în viața lor răutate, agresivitate și perversitate, totuși activitate industrial-tehnologică există, dar nicidecum la cote exagerat de intensă așa cum este acum, în societatea noastră atipică, este de mai scurtă durată și nicidecum exagerată, oamenii știind bine că nu este însă o activitate naturală, dar dorind și știind că le este necesar să o cunoască, și o dezvolte în limite echilibrate, înlăturând ei înșiși multe efecte, dar nu pe toate, puterea și priceperea lor fiind încă destul de reduse comparativ cu a Moșilor. De aceea sunt Moșii care efectuează acest fel de echilibrări ale vibrației planetare, pe lângă îndrumările specifice de creație materială, atunci când ei simt că ceva – oricât de puțin, de mic – îngreunează viața întregului biosistem: intervin imediat și echilibrează totul. Desigur, este o diferență uriașă între nivelele echilibrărilor pe o planetă tipică față de una atipică – dar asemenea echilibrări au loc și pe planetele atipice care se află în regiuni cu vibrație foarte înaltă: chiar acum în galaxia noastră – am mai discutat despre aceasta, sau în subzonele cu vibrație mult mai înaltă decât a subzonei noastre, unde nu se pune problema de agresiune, necunoaștere, etc., dar sunt alte greutăți pe care creatorii avansați le înfruntă și își corectează greșelile pe care le fac inerent în condițiile lor de trai și de lucru, au loc astfel de lucrări pe care le fac ajutătorii planetari cu diferite evoluții avansate, cu experiență pe măsură.

Să mai reținem și faptul că:

– condițiile de mediu sunt ciclice: ciclică este creșterea și descreșterea (diminuarea) vibrației zonale;

– condiții spirituale, sociale, politice NU sunt ciclice la nivelul pe care îl cunoaștem azi, noi, pe Pământ.

”Căderea” este de fapt o necesitatea spirituală – sfântă am putea spune, sacerdotală cum bine o numesc alții, pentru fiecare om în parte și pentru întreaga lui societate, în societățile tipice și atipice de la nivele foarte înaltă de vibrație în această zonă a universului, în toate galaxiile care au asemenea vibrație foarte înaltă din toate subzonele. Ceea ce unii numesc ”cădere” nu este altceva decât necesitatea spiritelor de a călători de la locul în care au ajuns în evoluțiile lor curente în vibrații foarte înalte (în zona a II-a a universului, cu vibrație foarte înaltă comparativ cu zona I, unde se află galaxia noastră). O călătorie regresivă, de la vibrații foarte înalte la vibrații foarte joase oferă posibilitatea spiritelor de a completa cunoașteri pe care nu le-au avut atunci când au evoluat în vibrații joase ale universului – fiind viețuitoare cu grad redus de conștiență și conștiință. Recuperarea este destul de grea, de aceea este de scurtă durată a trăirilor în astfel de situații, dar totul este un prilej de analiză, corecție și întărire a manifestărilor astfel recuperate din manifestări animalice sau vegetative atât de vechi. 

”Căderea” este de asemenea sacerdotală în măsura în care verticala spirituală coordonatoare a evoluțiilor contribuie prin creșterea, modelarea și remodelarea condițiilor planetare și întreținerea unui mediu echilibrat atât cât este nevoie pentru ca vibrația foarte joasă totuși a zonei + variațiile vibrației locale să aibă efect asupra tuturor spiritelor aflate în călătorii regresive.

Și cu referire la Peștera Ialomicioarei: ea are partea ei:

– fizică: locul desigur rămâne întunecos și rece, necesitând amenajare pentru ea însăși, dar și îngrijire personală pentru vizitator (haine, încălțăminte adecvată);

– metafizică: este un loc luminos, cu un aspect de cristal luminat, care oferă o căldură interioară specifică pentru sufletul călătorilor, fiind o moștenire din vremurile când omul își trăia sub îndrumarea, și în iubirea nesfârșită a Moșilor, idealurile pe care azi nu și le mai poate atinge… 

… Încă. Dar astfel de vremuri sunt pe sfârșite! 


 

vineri, 24 decembrie 2021

DE MOȘ-AJUN !!!

 


Într-o evanghelie a Bisericii Armenești se menționează numele celor trei Magi de la Răsărit, care - călăuziți de Steaua magică (cu adevărat dumnezeiască) erau: Melkon - Regele Persiei, Gaspar - Regele Indiei și Baltazar - Regele Arabiei. Și este vorba despre adevărații Regi ai popoarelor – Moșii, Nemuritorii acestor popoare. Cei care nu numai că așteptau nașterea Domnului, ci mai ales să primească, atunci când avea să vină vremea, cele mai înalte îndrumări ale celui ce se va numi Iisus, Fiul lui Dumnezeu… Căci trebuiau să primească de la dânsul tot ceea ce era mai important pentru o vreme extrem de lungă în continuare – adică pentru câteva milioane de ani – cele mai noi îndrumări pentru ultima perioadă de evoluție a omenirii pe Pământ, până când toate spiritele umane vor își vor termina sarcinile de destin pământean.

Dar mai voiam cu acest prilej să adaug câteva lucruri: ceea ce dânșii purtau și aduceau în fața Sfintei Familii sunt simboluri extrem de importante ale istoriei omenirii, prin care dânșii recunoșteau puterea spirituală cea mai înaltă pe care o putea cunoaște omenirea. Primele trepte erau: vinul, laptele și mierea, următoarele erau: aur, smirnă și tămâie. 

Știm că regiunea carpatină, numită Dacia de romani, era numită Țara unde curge vinul, laptele și mierea: dar mă bucur că se acceptă azi faptul că aceste trei elemente erau de fapt SIMBOLURI ale celei mai înalte spiritualități umane. Simbolurile darurilor dumenzeiești pentru îndrumătorii popoarelor – Moșii popoarelor, erau aurul, smirna și tămâia. Și Moșii aveau de dat oamenilor, până la sfârșitul vremurilor, toate îndrumările de care au și vor avea nevoie, pe lângă toate lucrările pe care le-au făcut și le vor face în continuare: energetice, vibraționale și pur-fizice nu numai oamenilor, ci tuturor viețuitoarelor Pământului – cele văzute și cele nevăzute de ochii noștri umani de azi: căci ”mâine”, în timpurile ce au să vină, toate vor fi recunoscute drept frați ai noștri, fizici și astrali, și ”nevăzut” nu va mai exista pentru noi, oamenii, pe Pământ…

Și mai vreau să vă spun ceva…

Ce m-a durut la un moment dat - acum accept cu compasiune faptul că sunt oameni care spun, și oameni care aprobă - este faptul că am fi experimente genetice ale unor astronauți extratereștri: unii că ar fi un experiment pozitiv, alții un experiment negativ...

Că nu suntem creați prin puteri dumnezeiești ... Și nu este de loc adevărat. 

Am explicat cândva (voi relua, desigur, cu tot curajul pe care îl pot strânge în sufletul meu) chiar cu mare lux de amănunte cum s-a realizat această creație pur dumnezeiască, care nu a fost niciodată vreun mister - s-a misterizat în templele egiptene și s-a preluat obiceiul ascunderii sub formă de taină, de mister, în țările bazinului mediteranean, fiind un procedeu foarte bun pentru interesele conducătorilor...

Unii nu au acceptat ce scriam acolo: pentru că ar fi un mare mister (dar conducătorii dintotdeauna au știut în măsura în care era bun de speculat acest lucru) și alții pentru că Moșii și entitățile dimensionale nu ar fi decât călători extratereștri, care circulă cu nave prin cosmos și au găsit un material genetic acceptabil în maimuțele noastre antropoide, unele nițeluș mai dezvoltate decât altele, numai bune pentru speculații genetice pentru interesele lor... Și gata.

Am suferit atunci, apoi nu am mai suferit, azi zâmbesc cu înțelegere. Și ei au înțeles în felul lor că eu nu pot accepta și că Bătrânii de sub munte ai popoarelor din Orientul Mijlociu sunt tot extratereștri, etc. 

Și mai ales acești ”unii” au înțeles în felul lor că nu pot accepta că Iisus nu ar fi existat, că ar fi un personaj ideal popular, etc. Că nu pot accepta că el nu se poate ”ocupa” cu evoluția animăluțelor pe care le mai ajută din când în când, dar fără să se sacrifice de dragul lor, fiind schimbat în momentul de ”sacrificiu” pentru animăluțele umane de către extratereștri cu care s-ar fi ”înălțat” în navele lor foarte tehnologice... Și că nu mai este de loc cu noi, că nu va veni din nou, că ne-a spus ce era de spus și acum își vede de viața lui super-tehnologică pe undeva prin stele... 

Și eu am înțeles că ei pot spune ce vor ei, și că eu pot spune ceea ce cred eu: că VESTEA BIBLICĂ ESTE ADEVĂRATĂ, chiar dacă sunt și metafore pe ici și colo - dar TOTUL ESTE ADEVĂRAT ÎN ESENȚĂ. ȘI POATE FI DESCRIS ȘI PRIN CUVINTE VECHI, ȘI PRIN CUVINTE CONTEMPORANE! 

Și vom mai discuta încă multe chiar dacă suntem doar câțiva care acceptă și cărora vor voi alții să ne închidă gura (și mintea) pentru că se pare că și ei știu că este adevărat... Ț ț ț ... inconvenient major!!!...

Dar noi mergem mai departe!

VĂ DORESC UN CRĂCIUN CU SĂNĂTATE ȘI ÎNȚELEPCIUNE, DRAGII MEI!!!


luni, 20 decembrie 2021

41. AȘEZĂRILE, CENTRELE SPIRITUALE ALE MOȘILOR (THULE)



Așezările Moșilor nu au fost mari, extinse niciodată înafara primei perioade de după ultima glaciațiune când au născut, crescut și pregătit primii lor copii de după glaciațiune; această primă perioadă o putem împărți în două etape:
1. Perioada în care ei înșiși au petrecut timpul planetar scurs între ruperea continentului A’Tlan și formarea celor două continente de azi: Europa și America de Nord, timp în care s-au uscat și pământurile, s-au regularizat și apele curgătoare vechi și noi (formate în urma condensării plafonului cețos care acoperea în străvechimi întreg Pământul. În acea perioadă s-au născut și au crescut primii copii ai Moșilor de după ultima glaciațiune: îi numim cei dintâi copii ai Moșilor după glaciațiune, întrucât ulterior Moșii au mai avut, rar însă, copii asemenea lor înșiși, Moșilor - revenire necesară pentru a obține forma corporală dinainte de glaciațiune, pentru a putea desfășura din nou activitățile ce necesitau o vibrație corporală foarte înaltă. 
2. Perioada de după nașterea și creșterea primilor copii după ultima glaciațiune, care au format treptat în continuare noua omenire de după glaciațiune: este perioada în care cu toții au ieșit pe noile pământuri și au creat împreună primele așezări fizice umane. 
După aceste lucrări, Moșii s-au retras – dar nu în așezările folosite de ei până atunci ca refugii în prima perioadă, ci așezări mici, noi, create de dânșii pentru grupuri mici răspândite uniform în teritorii, conform unor planificări realizate încă dinainte de ultima glaciațiune. Retragerea lor a însemnat revenirea la fosta lor corporalitate dinainte de glaciațiune, prin voința proprie și reînceperea folosirii tuturor forțelor lor energetice radiante în lucrarile pe care au început să le deruleze pentru susținerea biosistemului planetar și a tuturor activităților umane. 
Așadar aceste așezări nu erau orașe propriu zise, iar noii oameni nu au învățat în aceste așezări, ci cele din timpul nașterii primilor copii ai Moșilor. În așezările Moșilor nu au intrat decât oamenii care aveau un destin special pentru a derula lucrări împreună cu Moșii. Am discutat despre faptul că cei numiți Călătorii, Învățătorii și Măiaștrii așezărilor oamenilor învățau în locuri special amenajate, unde doar veneau Moșii atunci când era necesar, dar nu trăiau acolo: de cele mai multe ori aceste locuri de formare, de îndrumare, erau în locuri foarte retrase, în regiunile muntoase. Călătorii Moșilor, care la origine fuseseră copiii dintâi ai Moșilor, se nășteau în așezările umane, după tipicul uman, de unde plecau imediat ce își recuperau corpurile spirituale create de coordonatorii de evoluții deasupra corpurilor spirituale ale mamei, în momentul nașterii ei – așa cum se petrecuseră lucrurile întotdeauna în specia umană. Copilul Călător se retrăgea în locuri depărtate de așezările umane, unde punea în practică experiența proprie de Călător împletită cu cele decopertate în anii copilăriei în așezarea părinților lui, adaptând cunoașterea lui anterioară la realitățile planetei și ale momentului. La anii maturității își începea activitățile de Călător; până atunci căuta el însuși să iasă în calea vreunui Călător dacă avea nevoie de îndrumare. Devenea Călător după prima tangență cu Moșul îndrumător și toți Călătorii de seama lui, de la care primea cele dintâi îndrumări conform sarcinilor sale personale. Apoi își derula în continuare viața de Călător, așa cum am discutat deja. 
Învățătorii și Măiaștrii se nășteau tot în așezările oamenilor și aveau o copilărie până la maturitate asemănătoare Călătorilor, retrași în munți sau dealurile depărtate de așezări. După prima lor tangență cu Moșul îndrumător și călătorii lui, se retrăgeau din nou în singurătate, până când se estompau amprentele cu vibrație foarte înaltă, foarte puternică a Moșilor și Călătorilor. Să ne amintim că niciun Călător nu intra în așezările umane, ci se întâlnea la jumătatea înălțimii munților cu învățătorul fiecărei așezări, Învățător care prelua îndrumările de la Călător, dezbăteau împreună îndrumările generale (adică valabile pentru toate așezările din regiunea Moșului local) și le adaptau pe parcursul câtorva zile la specificul așezării din care venea Învățătorul. El însuși mai stătea câteva zile după plecarea Călătorului pentru a estompa amprentele de cunoaștere de la Călător; acest amprente energetice ar fi putut dezorienta oamenii din așezarea proprie, care nu aveau în destinul lor în curs de desfășurare decât puține sarcini, corespunzătoare așezării lor: specific care avea în vedere dacă așezarea era la șes, sau la munte, sau în regiuni de pe litoralul mărilor, oceanelor. Călătorul chiar dezbătea diferențele dintre îndrumările generale și specificul așezării Învățătorului – comparativ cu alte așezări din jur, asemănătoare dar nu din toate punctele de vedere. Învățătorul avea nevoie să le știe pe toate, pentru a departaja ceea ce era în curs de ceea ce își aminteau oamenii din viețile lor anterioare, și nu era cazul să le desfășoare pe loc. Nu numai la viața concretă, locală, se refereau discuțiile, ci și la modul în care lucrau cu toții pentru a forma ceea ce azi numim tradiții: lucrări de arhitectură, drumuri și amenajări înafara așezării, muzică instrumentală și vocală, pictură, sculptură, decorațiuni exterioare și interioare, dar și agricultura viitorului, culturi de plante medicinale, etc., la fel și toate formele de meserii. 
Toate acestea le dezbăteau la revenirea în așezare cu Măiaștrii pe meserii, care aveau în vedere și cele ale timpului lor, necesare adaptărilor la schimbările din anul ce avea să vină, dar și lucrări de consolidare a cunoașterilor legate de viitorul omenirii. Începutul aplicării obiceiurilor care în viitorul lor aveau să devină tradiții a însemnat intrarea în branșa Măiaștrilor a meseriilor mult mai multor Măiaștri, pe grupuri de meserii și meserii individuale. 
Toate se împleteau armonios, astfel încât viața oamenilor să aibă un curs de înaltă ținută spirituală. 
În plus, Măiaștrii își făceau studii suplimentare de aceeași natură, chiar în locurile unde veneau Moșii, ori de câte ori le era necesar, iar la întoarcerea din călătoriile lor la Moși stăteau retrași din aceleași motive ca și cele de mai sus.
Înșiși Moșii nu stăteau în restul timpului lor numai în așezarea de destin. Umblau prin teritorii pentru echilibrări vibraționale, ele constituind în aceste timpuri lucrarea lor de bază, căutau materiale speciale pentru lucrările din așezările oamenilor (de exemplu: catalizatori naturali pentru fierării, pentru materialele de construcții, pentru crearea materialelor pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, pentru coloranți, etc.); țineau legătura directă cu Moșii de pe alte continente, plecau și lucrau în alte spații interdimensionale de unde puteau simți mult mai bine diferențele vibraționale pe care le urmăreau pe Pământ și pe alte planete din toată galaxia noastră (fiecare după locul unde sunt născuți, de unde își trag materiile corporale. Căci aici putem discuta despre Moșii de pe alte planetedin galaxie, care sunt în aceeași situație atipică ca și Pământul. Trecerile lor în spațiile interdimensionale este întotdeauna o conlucrare între Moșii din galaxie, dar și cu Moșii din alte galaxii: spațiile interdimensionale sunt astfel un spațiu comun general de serviciu zonal pentru univers, căci spațiile interdimensionale și spațiile dimensionale servesc întregul univers, nu numai o anumită zonă cu anumite caracteristici. Energiile pe care le folosesc prin respirație în acest spații sunt alimentatoare pentru orice loc din universul nostru, menținând în echilibru vibrațiile locale pentru o anumită perioade de timp, până când se răspâdesc în cosmosul planetar, mergând cu astfel de echilibrări în întreg cosmosul – galactic sau înafara galaxiei, luând mereu măsuri pentru a nu influența cu vibrații străine mediul de trai al întrupaților pe care localnicii nu le pot duce. 
Despre așezările Moșilor, rărite în ultima perioadă înainte de începerea migrațiilor, au rămas într-adevăr în amintirea popoarelor ca fiind locuri luminoase toată ziua și toată noaptea – și aici este de precizat faptul că nu se referă la prelungirea zilei (așa cum este jumătate de an la polul sud și polul nord al planetei), ci pentru că vibrația foarte înaltă este însoțită de o luminiscență puternică, precum și de ”muzică divină” – adică de armoniile sunetelor fundamentale ale locului și tuturor celor legate de așezare cu armoniile sonice ale locuitorilor acestor așezări. O armonie perfectă, unde armonia sufletelor este în deplină armonie cu tot ceea ce se află în așezare și în imediata ei apropiere, toate fiind în ritmurile armoniilor universale. Căci numai așa Moșii pot să-și realizeze sarcinile de păstrare a echilibrului vibrațional în lumea pe care ei o protejează de autodistrugere. Este viața în așezările de ”dincolo de vânturi”, căci dacă celorlalte regiuni ale Pământului vânturile sunt în primul rând specifice acestui timp al vibrației joase, în orice loc de pe Pământ, în așezările Moșilor, la propriu, nu sunt vânturi, nu sunt furtuni – cu atât mai puțin pustiitoare așa cum sunt cele din lumea noastră. Noi nu ne dăm seama, dar totalitatea gândurilor și emoțiilor noastre amplifică mult mișcările aerului pe verticală și pe orizontală, formând curenți care se amplifică reciproc și amplifică mișcările aerului determinate și de diferențele de temperatură, și de structurile geologice care respiră din interior către exterior și dinspre oceanele lumii spre uscat și invers: toate sunt antrenate mai mult sau mai puțin de circulațiile fluxurilor energo-materiale bazate pe atracții biologice (atrase de corporalitatea noastră care favorizează circulații intense cu cât corpurile au o vibrație mai înaltă). Omul din antichitate, cu amintirile lui încă proaspete în acele vremuri, a păstrat în primul rând această referință prin comparații cu ceea ce știa din străvechimile umanității: inexistanța furtunilor, vânturilor puternice, elemente de fizică planetare inexistente în trecutul planetei, cu pământuri și ape care se aflau protejate de un plafon gros cețos, înainte de ultima glaciațiune. În plus, în vremurile noastre vânturile sunt accentuate de mișcările uriașe ale viețuitoarelor planetare: migrațiile stolurilor de păsări, insecte, bancurilor de pești și altor viețuitoare marine, turmelor în căutare de hrană – dar mai ales mișcările oamenilor în teritorii, care joacă azi rolul cel mai important în astfel de evenimente planetare: mișcările fizice, activitățile mentale și emoționale pe care nu le înțelegem, nici măcar nu le acceptăm de regulă ca având efectele cele mai devastatoare ale timpurilor noastre... 
Când există armonie totală între oameni, vânturile, dislocările masive de mase de aer, sunt active fără plafonul cețos care s-a consumat treptat prin condensare până la ultima glaciațiune, din care a rămas doar circuitul apei în natură, cel pe care îl știm noi acum; mișcările aeriene oricum s-au intensificat prin lipsa plafonului cețos, dar nu au existat furtuni extrem de puternice, așa cum sunt intensificate azi de activitățile umane. Acesta va fi un alt subiect de discutat în studiile viitoare. 
Armonia totală fizică, mentală și emoțională a Moșilor din așezări determină oriunde și oricând păstrarea unei atmosfere line (în acea vestită lumină lină, care este departe de a fi a soarelui, deși o cuprinde pe ea), unde vânturile planetare sunt existente, dar nu și furtunoase, furioase (personificate de zeul vânturilor puternice: BOREU). Este starea HIPERBOREANĂ – adică a celor aflate ”dincolo de Boreu”, starea de perfecțiune umană, unde acțiunea trupească și mentală este ea însăși lină, mătăsoasă, cu onduleuri largi și fine, care era binecunoscută de oameni până în mileniul 4 – 5 î.H. Iar aceasta era bine cunoscută de oameni, întrucât ea a fost trăită de ei chiar pe Pământ – la fel ca și ”în ceruri”, de acolo de unde venim cu toții aici, pe Pământ, indiferent care ar fi acele ceruri – exclusiv după vibrația lor naturală: mai aproape de Pământ dar oricum ”mai sus”, încă și mai ”sus”, ”mult mai sus”, în locuri depărtate din univers de unde vin marea majoritate a spiritelor care evoluează întrupate ca oameni acum pe Pământ. Dar acest cunoscut mod de viață al Moșilor se știa foarte bine că fusese modul de a trăi al tuturor oamenilor până cu doar un mileniu în urma lor. Locuitorii ”de dincolo de Boreu”, de pe alt ”tărâm” aveau ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” – care deja nu mai este doar un simbol, ci o realitate în ochii oamenilor ”repede-muritori” (adică cu viață scurtă, în care bătrânețea neputincioasă pune capăt zilelor dintâi: copilăria, adolescența și maturitatea plină de puteri). 
Și erau asemenea așezări o realitate certă pentru oameni până în preajma ultimelor migrații, după care în vâltorile sociale oamenii nu au mai putut să simtă existența unor asemenea locuri și a oamenilor lor. Cu toate acestea, ele au continuat să existe, chiar dacă mult mai rare decât înainte – dar reale și binecunoscute de oameni cu destin cunoscător. ”Ultima Thule” a populațiilor germanice, nordice, desemnează ultima așezare a Moșilor care a mai putut fi percepută prin simțuri și intuiții de către oamenii popoarelor dintr-o relativă apropiere.
Așadar să reținem această diferență: geții, oricât de nordici au fost, NU au fost hiperboreeni în sensul profund al principiilor călăuzitoare ale lumii. Hiperboreeni – în mod corect – au fost doar Moșii lor care într-adevăr au rămas pe aceste meleaguri mult mai mult timp decât în alte locuri din Europa. Dar Moșii rămași nu au mai avut așezări după plecarea lor din teritorii, în schimb au rămas pe alte continente asemănătoare întrutotul cu cele existente odinioară și în Europa: în Tibet, în vestul și sudul Africii, în insulele Pacificului de Sud, în munții înalți din America de Sud – în pădurile amazoniene. 
Însă pe scurt, geții și încă câteva grupuri nordice (parțial finlandezii și scoțienii de azi, în Europa) care nu au migrat spre centrul Europei odată cu migratorii și grupuri mici din Carpații Păduroși, au fost numiți în continuare hiperboreeni, ca oameni care trăiau exclusiv conform normelor spirituale ale Moșilor hiperboreeni: spre deosebire de grupurile din vestul Europei care au rămas și ele o vreme în învățăturile Moșilor lor Elfi. Minimalizarea importanței numirilor de Elfi s-a realizat prin atenționarea asupra entităților eterice ale Pământului, pe care lumea le putea vedea pentru câteva clipe în Zilele Mijlocului de Vară și în Zilele Mijlocului de Iarnă - dar la fel ca și la geți privind minimalizarea importanței îngerilor și rămânerea la ideea de îngeri-copii drăgălași dar fără puteri speciale - a fost o formă de simbolizare inversă în vremurile grele care deja cuprindea lumea. Dar lumea a știut multă vreme această diferență de importanță și a ținut mereu cont de cunoașterile care treceau din generație în generație pe cale orală – foarte târziu apărând sub formă scrisă și protejată. 
Oamenii care au ținut mereu legătura cu Moșii sau trimișii lor au fost, sunt și vor fi întotdeauna păstrători ai cunoașterilor transcedentale legate de oameni, de folosirile lor, de aplicațiile lor. Este o parte a cunoașterii universale și multi-temporale, a cărei integralitate este ținută de Moși: când astfel de spirite înalte sunt întrupați cu corp fizic în această parte a universului, precum și de entități astrale ajutătoare de popor (indiferent de administrații și politici umane). Adică poporul stabilit pe un spațiu care păstrează în medie aceeași vibrație pe un teritoriu larg. Simbolurile treptelor de cunoaștere au fost la popoarele Europei: laptele, vinul și mierea – trepte ale HRANEI SPIRITUALE comparată cu hrana fizică care, în totalitate și în deplin echilibru, se găsea în micile așezări ale Moșilor. Erau numai niște simboluri ale unor cunoașteri vaste și extrem de profunde, care erau încă păstrate de Moși și de oamenii de legătură cu dânșii: dar fiecare om știa bine că ceea ce rămăsese era o zestre de cunoaștere care se aflase cândva la temelia întregii omeniri, privind capacități extraordinare ale omenirii din străvechimi. Și care acum mai rămăsese ici și colo, acolo unde erau încă capacități de comunicare cu cei care reprezentau divinitatea atotcreatoare, ajutătoare, îndrumătoare a lumii întregi. 
În creștinism se păstrează ”taina” euharistiei, care a fost păstrată de sacerdoți (preoți) și puțin oferită oamenilor de rând, până când nici preoții de rând, care erau în legătură directă cu populația, nu au mai știut ce stă la rădăcina lucrurilor și au numit aceste ascunse – ”taine”. Tot ceea ce a fost lăsat ca simbol s-a luat ad literam, ceea ce poate fi cu multă ușurință determinat, deviat, născând confuzie, rușine și teamă. 
Bunăoară sunt lucruri cunoscute bine între intelectualii metafizicieni, exemple care au fost date poporului: ele sunt la îndemâna noastră, dar atenția ne este mereu deturnată spre alte ”hrăniri” – nespirituale chiar dacă ele sunt oarecum bune, hrănind trupul fără să-l țină sănătos și sufletul fără să-l țină bucuros în profunzimea lui. 
Astfel, despre Dacia se spune că era țara în care curge mereu laptele, vinul și mierea – dar ca hrană trupească nu era mai mult decât în alte părți ale lumii dacă luăm asta ad literam. DE ACEEA ESTE BINE SĂ REȚINEM CĂ TĂIEREA VIȚEI DE VIE A ÎNSEMNAT LA VREMEA EI SUSPENDAREA ÎNDRUMĂRILOR BIANUALE ALE MOȘILOR CARE SE PREGĂTEAU DE RETRAGERE. 
La fel, Decebal, regele dacilor s-ar fi sinucis bând otravă – de fapt fiind deținătorul a ceea ce alchimiștii serioși, profunzi, au numit mai târziu vitriolum: substanță alchimică care ducea spre culmile virtuții și cunoașterii profunde - profund și vast adică pe toate planurile de trăire omenești: gândire, vorbire, acțiune. Astfel se enunța trecerea lui Decebal – Moșul conducător, pe o nouă treaptă de coordonare a lumii în care trăia: și noi știm acum tot ceea ce a urmat așa-zisei cuceriri a Daciei din acele vremuri. 
Este ceva ce azi biblia spune de asemenea concret: până nu se va naște cineva a doua oară... Desigur ați înțeles ideea...
Dar cea mai puternic determinată idee este aceea despre care am spus de multe ori și degeaba a fost din nefericire: DACII NU-ȘI ARUNCAU TINERII ÎN SULIȚE de pe muntele lor sfânt (Kogaionon) pentru ca, prin moartea trupului sufletul lor să le ducă dorințele, necesitățile către Zalmoxis, zeul suprem. Zalmoxis era de fapt în mijlocul lor, pe pământurile lor, în sufletele tuturor, viu și puternic la fel ca și ceilalți Moși – Duras Diurpaneus, Deceneu, Burebista și Decebal care erau doar o parte din Moșii aflații la cârma poporului. Era valabil pentru oricine, nu numai pentru tinerii ”de neam mare” (cum spunem azi), ci oricine se arunca frecvent ÎN SULIȚELE SOARELUI – adică în călătorie astrală perfect conștientă, în lumina cunoașterilor pe care fiecare om le putea lua de la entitățile astrale ajutătoare ale fiecăruia și ale tuturor dacilor la un loc. 
Funcția de păstrător de cunoaștere care se putea folosi în viața de zi cu zi a fost permanentă de-a lungul timpurilor până azi; reprezentanții au fost și sunt însă temporari, sub puterea ocrotitoare a Păstrătorilor-Moși nemuritori pentru vremurile noastre. Pe de altă parte, cunoașterea aceasta este aceea a începuturilor și a sfârșitului acestui tip de viață pe care o avem acum: acum suntem la începutul sfârșitului. 
Ceea ce este necesar să acceptăm – pentru că prea puțini oameni acceptă azi – este faptul că toată această cunoaștere nu este mai presus decât cea umană curentă, ci o cuprinde între aspectele ei temporale, căci ceea ce a fost înainte, ceea ce este azi și ceea ce va fi în viitor sunt aspectele întregii vieți a omenirii în cele 50-60 milioane de ani de la crearea ei ca specie. Deci să nu uităm: O CUPRINDE și, oricât ar părea ea azi de grea și urâtă, ne este parte de trăire pe care astfel am face bine s-o înfrumusețăm cât mai bine ne poate sta nouă acum în putere!...

NOTĂ
Moșii și eroii înălțați sunt considerați ca fiind trăitori în interiorul Pământului (peșteri, grote, subteran) întrucât repede a fost deturnat sensul de profunzime pentru masele largi. Doar ”inițiații” (cu sensul de ”ascunși” folosit la începuturi) înțeleg cu mintea aspectul de profunzime chiar dacă este greu de trăit încă senzația propriu-zisă de profunzime ca a patra dimensiune fizică, dar începem s-o intuim din ce în ce mai mulți oameni acum, fără inițier,i și mai ales pur și simplu pentru că în mod natural ni se deschid orizonturile percepțiilor și gândirii. Și este foarte posibilă această deschidere pentru noi, oamenii, acest lucru, întrucât omenirea a trăit această cunoaștere consolidată chiar până acum câteva milenii înainte; în acest fel ea poartă o rădăcină lungă numai pe Pământ de milioane de ani – chiar și pentru ultimii veniți, în grupuri spirituale, în urmă cu doar câteva milioane de ani. 
Desigur, vom mai discuta despre aceste lucruri foarte mulți ani de acum încolo.