Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI:

Din comunicările ajutătorilor noştri astrali:
Scrierile cu referire la metafizică au o importanţă deosebită în gândirea umană până ce gândirea prin citire va redeveni trăire de amintire...

sâmbătă, 27 februarie 2021

30. RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DVS. PRIVIND MOȘII


Să mai lămurim încă o dată câteva aspecte legate de acest subiect, prezentate sub formă de întrebări.

1. DACĂ OMUL NU CUNOȘTEA ÎN TRECUT BĂTRÂNEȚEA NEPUTINCIOASĂ, CUM S-AU NUMIT EI MOȘI?

În primul rând ei nu s-au numit pe ei înșiși Moși, de la începutul vieții lor – deși acești oameni știau bine că vor ajunge extrem de bătrâni la un moment dat – că se vor naște și vor trăi ca ajutători planetari înafara societăților lor natale, și că vor deveni, atunci când va fi necesar, îndrumători ai oamenilor din societățile de pretutindeni un timp extrem de îndelungat. De regulă erau cunoscuți toți ajutătorii planetari ca pădureni, munteni și insulari, deși oamenii nu îi numeau nici așa, doar pentru simplul fapt că, înainte de ultima glaciațiune (dar și un oarecare timp după ultima glaciațiune) oamenii nu erau ”numiți” căci nu foloseau vorbirea – graiul articulat – între ei, chiar dacă cunoșteau bine toate sunetele Pământului și din toată galaxia, precum și moduri diferite de articulare a sunetelor între ele, în mod coerent și logic, așa cum gândim și vorbim acum. Dar nu aveau atunci nevoie de grai articulat, căci sistemele lor corporale emiteau în mod natural (la fel ca și acum, și în orice timpuri) un set de sunete împletite care prezentau de la sine caracteristicile evolutive și sarcinile de destin ale oricărui întrupat, permanent: este ceva destul de greu de conceput pentru noi, dar acest fel de prezentare este întotdeauna valabil; doar lipsa actuală (temporară) a capacității noastre de a percepe și folosi asemenea percepții conduce la înțelegerea și acceptare cu foarte multă greutate a acestui fel specific oricărui întrupat în străvechimi. 

Așadar o parte a ajutătorilor planetari cunoscuți în trecut astfel (pădureni, munteni și insulari) au rămas într-o viață lungă, fără pauze de întrupare, începând cu perioada dinainte de PENultima glaciațiune: adică au rămas și au fost numiți, milenii mai târziu, Moși. Oamenii de pretutindeni i-au cunoscut de la bun început, direct, după derularea specială a sarcinilor lor în timpul Paznicilor din străvechimi, departajându-i de alți ajutători planetari asemănători în vremurile nașterii și tinereții lor: așadar ceilalți au rămas însă mai departe pădureni, munteni și insulari cu viață normală pentru ajutătorii generali planetari (20-30.000 ani de regulă, paznicii cca. 40-50.000 ani maximum, Moșii cca. 2-3 milioane de ani în medie). Erau vremurile în care oamenii se pregăteau pentru etapa lor de manifestare preponderent fizică, ce urma să vină după ultima glaciațiune. În această etapă pregătitoare, oamenii au fost ajutați de cei ce vor deveni Moșii de mai târziu: să se folosească de diferite feluri de manifestări care vor apare când creația materială mentală urma să fie înlocuită cu creația materială fizică: adică atunci când aveau să creeze numai folosind materiale din corpul planetei (pământuri, metale, cristale, lichide și gaze) sau corpurile altor viețuitoare (lemn, fibre vegetale, oase, piele și tendoane, grăsimi animale).

Moșii așadar nu au fost Paznicii din străvechimi – așa cum pot apărea confuzii, Paznicii urmăreau, analizau și supervizau sau corectau activitățile pe care le realizau oamenii din așezări sub îndrumarea celor care în viitor vor deveni Moșii de popoare. Să-i numim noi acum încă de la asemenea începuturi: Moși – pentru a le oferi poziția clară în formele de ajutor oferit și oamenilor, înafară de ceilalți pădureni, munteni și insulari ajutători, forme de ajutor pe care le-au oferit oamenilor pe lângă cele pentru planetă și biosistemul ei. 

Sarcina de corecție pe care au avut-o Paznicii nu a însemnat că ei ar fi avut o evoluție superioară tuturor – așa cum am putea gândi azi – căci mare parte dintre Moși au fost și sunt coordonatori ai evoluțiilor din această zonă a universului în care se află galaxia noastră, deci cu evoluție mult mai multă decât Paznicii. Paznicii au trăit așadar mult mai mult decât oamenii din așezări (care trăiau în medie cam 10-15.000 de ani), dar nu și mai mult decât Moșii, să reținem acest lucru. 

Am mai spus că ideea și exprimarea ei – care nu a fost însă general valabilă, la toate popoarele – de a-i numi Moși, Bătrâni, Patriarhi, este relativ nouă, după ultima glaciațiune. La început au fost Părinți: pentru primii copii ai lor după ultima glaciațiune; dar cu timpul, când au trecut câteva generații de oameni-copii ai Moșilor, dânșii nu îmbătrâneau și nu mureau – lucru binecunoscut de toate spiritele umane, care aveau încă cunoașterea deplină a tuturor celor dinainte și a tuturor celor ce aveau să vină. Abia atunci, după câteva generații, au fost numiți Bătrâni, Moși, dar fără să răspundă unor idei de neputință, pe care le-am avea azi cu corporalitatea noastră degradată, ci unor convingeri legate de omul-ajutător foarte vechi aflat în viață încă, care a strâns și păstrat enorm de multă cunoaștere. Oamenii ajutați de dânșii știau că vor pierde treptat pe cunoașterea lor străveche, în timp ce Moșii strângeau cunoaștere și înțelepciune în continuare și îi învățau permanent și pe ei, pe oricine din jurul lor. Oamenii nu aveau numai cunoașterea trecutului și viitorului, alături de folosirea experienței lor pentru clădirea unui prezent ideal pentru situația lor momentană pe Pământ, dar mai erau în cunoașterea lor și elemente pe care azi le numim:

– spațiu: ceea ce putea fi atins de om, de oamenii de pretutindeni;

– hiperspațiu: spațiul aflat dincolo de stelele pe care omul le putea vedea cu ochii lui fizici, dar le putea cunoaște și studia cu vederea mentală sau prin călătorie astrală;

– subspațiu: domeniul undelor de frecvență rară în viața obișnuită a omului, folosibile de el în comunicații, dar pe care Moșii le foloseau pentru a trece într-o anumită formă de hiperspațiu – dincolo de lumea oamenilor, adică aceea a pământurilor paralele de deasupra spațiului oamenilor: sau a cerurilor de dincolo de spațiul ce poate fi atins de oameni cu mâna sau cu privirea sa fizică sau mentală. 

Așa era pe vremea în care omul nu se dezobișnuise încă a înțelege cele mai profunde elemente ale vieții sale: eternitatea sau infinitatea. 

Noi am uitat la un anumit moment al vieții noastre grele de toate cele îndurate, dar de Moși, zei, Dumnezeu – nu. După ce am trecut prin etapa în care i-am crezut a sta în ”nori”, sau pe Lună, sau pur și simplu în Cer, am ajuns să înțelegem puțin – dar treptat din ce în ce mai mult – despre ”spațiile” lor: spații, dimensiuni paralele, hiperspațiu, etc., înțelegând (este drept, rudimentar) noțiuni de călătorie prin hiperspațiu sau subspațiu, apoi cumva folosindu-le pe amândouă, dar punându-le în aceeași ”oală” cu civilizațiile extraterestre de tip uman, care ar fi ajuns atât de dezvoltate tehnologic încât pot manipula spațiul și timpul, alături de o inginerie genetică prodigioasă.

De fapt pare a fi așa, deși nu este așa: în primul rând pentru că nu acceptăm faptul că nimic nu este de fapt tehnologie, nimic nu este inginerie genetică cu referire la Moșii cu o experiență uriașă în evoluția lor proprie, pe care o parcurgem și noi treptat ajutați de dânșii, ajungând în eterna viață a spiritelor la aceeași experiență pe care o au au ei azi – bineînțeles însă neputând să atingem însă experiența lor întrucât nu există niciodată limite în evoluție: noi înaintăm – ei înaintează la rândul lor. Și astfel avem permanent siguranța că putem fi etern ajutați, sprijiniți, îndrumați în propriile noastre evoluții. 

2. AU ÎNVĂȚAT DE LA MOȘI OAMENII SĂ DUCĂ RĂZBOAIE?

Cu referire la faptul că Moșii au acceptat luptele la început (cu perșii, cu romanii), să reținem faptul că ei nu au învățat oamenii să lupte: spiritele umane au venit pe Pământ cu o experiență deosebit de bogată în folosirea războiului – de la revolte spontane la arta războiului, cu toate sensurile lui negative și pozitive. Nu era necesar să învețe ei aici așa ceva, dar este de menționat faptul că, în evoluțiile anterioare, în locurile de unde vin toate blocurile spirituale care evoluează azi pe Pământ (care compun aproximativ 80% din populațiile umane de azi) și unde evoluțiile lor sunt foarte avansate, spiritele uită de astfel de manifestări specifice locurilor cu vibrație foarte joasă – pentru că nu le mai folosesc. Dar ele păstrează, în manifestările lor în spații cu vibrații joase și foarte joase, manifestări agresive, concurențiale cu orice preț, din etapele anterioare (animalice, începătoare în etape puțin creative, cu manifestări de haită, de turmă, înainte de a învăța să conlucreze). Venind aici, în această subzonă a universului, unde vibrația este foarte joasă și scade încă mult mai mult în anumite perioade, spiritele trebuie să se descurce în astfel de condiții planetare și, uitate fiind însă și manifestările cu vibrație foarte înaltă, nu mai văd altă soluție pentru rezolvări curente decât agresiunea și războiul care cuprinde toate formele cele mai joase de manifestare. Mai ales când este vorba despre probleme de relaționare care apar pe o planetă micuță cu o populație uriașă. Dar Moșii nu au dreptul, și nicio intenție, dorință de fapt înțelegând sensurile evoluțiilor și etapele sale, să se amestece în manifestările de acest fel ale oamenilor – pentru care au tot respectul, căci pentru asemenea situații de altfel au și venit spiritele aici, pe Pământ: pentru a și le reaminti și a le înlocui/corecta în timp cu cele mai noi și bune, și frumoase modalități de conviețuire, de conlucrare, de înțelegere, căutând cu toții soluții pașnice și ajutându-se reciproc să le pună în practică. Să fie pentru toți, în evoluțiile lor viitoare, o atenție permanentă pentru conservarea vieții oricăror viețuitoare (necreatoare și creatoare deopotrivă) și oferirea de ajutor oricui pentru a-și continua viața și sentimentele proprii, trăind împreună într-o armonie din ce în ce mai înălțătoare… Așa cum se petrec lucrurile acolo de unde au venit pe Pământ. 

În țara noastră, Moșii au îndrumat oamenii să se retragă în munți sau la poalele munților pentru spiritele care nu aveau curaj să trăiască în apropierea animalelor sălbatice. Oamenii apți de luptă, folosind unelte de lucru adaptate apărării, au rămas în calea năvălitorilor, în timp ce femeile, copiii și bătrânii au creat noi așezări în munți, organizând viața conform cunoașterilor lor, obiceiurilor lor. În rândul geților s-au întrupat spirite puternice, pricepute, foarte flexibile, care se orientau și se adaptau rapid condițiilor noi de trai. Spiritele întrupate în aceste teritorii aveau să ducă mereu la bun sfârșit sarcinile de popor și cele personale în același timp, trăind în tradițiile locului cu înțelepciune, putere și hărnicie, gospodărind lumea lor în echilibru, în curățenie trupească și sufletească. Cu toate greutățile mari pe care le-au trăit, s-a păstrat în timp neamul, cultura și tradițiile străvechi, cu muncă ridicată la rang de artă: creativă și însoțită mereu de o gândire credincioasă. Religia abrahamică în sine nu a fost credința românului, ci numai cele legate de Iisus și sora sa de spirit, mama lui după naștere trupească, sora lui după spirit și cu care împărtășește aceeași uriașă sarcină: de a duce lumea până la capătul suferințelor ei, dincolo de care Viața în dumnezeire este atotputernică, atotcuprinzătoare; poporul l-a simțit în sufletul lui ca pe Fiul lui Dumnezeu cel Adevărat, făuritor și îndrumător din rândul Făuritorilor Dintâi, vestit din timp de Deceneu – Moșul din podișul dintre munți. Credința acestui popor a fost credință în îndumnezeire universală, nu neapărat în dumnezeirea unilaterală a poporului iudeu, pe care o respectă fără să uite vreodată că Iisus a venit pentru toată lumea – nu special doar pentru iudei sau pentru vreun popor ori altul. Doctrina religiei iudee – ea însăși prea puțin conturată în Vechiul Testament care s-a răspândit la noi – nu a avut ecou în sufletul poporului, suflet bun și blând – nicidecum războinic. Însă învățătura hristică prin excelență profundă a lui Iisus a format suflul de Viață curată, și încă lucrează deschis în sufletele noastre…

3. DE CE MOȘII? DE UNDE ACEASTĂ AUTORITATE SPECIALĂ A LOR?

Discutăm despre Moși ca fiind grupuri umane trăitoare din străvechimi, care au păstrat corporalitatea, atitudinea și cunoașterea integrală a lumii străvechi: atlanți, lemurieni, tolteci – adică a tuturor populațiilor străvechi din care se trag populațiile noi, prin nașterea oamenilor noi din Moșii tuturor continentelor, după ultima glaciațiune. Dacă Pământul nu ar fi ajuns acum la limita cea mai joasă a vibrației medii planetare, nu s-ar fi schimbat multe în corporalitatea umană, dar s-ar fi diminuat mult acel strat interior, al cincilea strat corporal al corpului mental care a facilitat în străvechimi creația materială mentală; și care azi ne este în stare complet latentă. Practic omul ar fi rămas cu aceleași capacități ca și Moșii, doar cu diminuarea posibilității de creație mentală, ceea ce la Moși nu există o astfel de limitare: pentru că ei sunt obligați prin sarcinile lor de a ne ajuta să circule permanent între Pământ și spațiile dimensionale, interdimensionale și altele ajutătoare pentru toată galaxia (pentru că mai sunt câteva planete în galaxie care au primit alte blocuri spirituale, care dau planetelor lor o evoluție atipică). Și viața oamenilor ar fi fost mult mai lungă: nu chiar atât de lungă de minimum 10.000 de ani cum era înainte de ultima glaciațiune, dar ar fi ajuns la 6-7.000 de ani, fără să existe nimic care să obosească omul și nimic din partea omului care să obosească planeta. 

Pe de altă parte, Moșii pot păstra oricând puterile lor de manifestare mental-astrală (deplasare, comunicare, hrănire, creație materială) pentru că au o putere deosebită (prin evoluția lor foarte înaintată) de autocontrol și nu folosesc creația materială decât extrem de rar și numai punctual (am discutat despre acest lucru la amenajarea Peșterii Ialomicioarei). 

În acest fel trebuie să-i vedem pe Moși, Moși care au fost cândva printre pădurenii, muntenii și insularii din străvechimi, ajutători planetari cu experiența cea mai bogată în orice fel de activități fizice, mentale și astrale, specifice acestei planete, ca și o experiență prodigioasă în ajutor oferit în egală măsură și creatorilor conștienți avansați aflați în curs de universalizare (așa cum sunt acum oamenii), dar și tuturor celorlalte viețuitoare planetare, planetei locale, planetelor din sistemul stelei locale și stelei însăși. O mică parte din acești ajutători planetari au rămas în aceeași corporalitate și după ultima glaciațiune; iar dintre cei care au ajutat popoarele nou-create astfel, o mare parte au fost (și sunt) născuți înainte de PENultima glaciațiune (atenționez cu majuscule faptul că nu sunt născuți înainte de ultima glaciațiune, ci înainte de penultima). Pentru ei, în asemenea condiții nu este nicio greutate să trăiască mai bine de două milioane de ani cel puțin fără condiții sacrificiale, așa cum au avut sarcini pentru învățătură și corectură majoritatea spiritelor umane pe Pământ în ultimele milenii. Înafara Moșilor, toți ajutătorii planetari secundari pot trăi tot atât de mult pe o planetă cum este Pământul, dar limitarea vieților lor este necesară pentru a ține pasul cu modificările planetare și corporale din această perioadă cu vibrație foarte joasă. Așadar, dacă Pământul nu ar fi trecut acum – așa cum trece orice planetă din această zonă a universului – prin vibrație zonală foarte joasă, cea mai joasă – cu totul alta ar fi fost viața creatorilor avansați pe Pământ: adică mult mai bună, mai frumoasă. Greutatea bine-știută a vieții umane în această perioadă, la fel ca și necesitatea de a trăi toate schimbările destul de rapide ale planetei, au determinat stabilirea unor vieți naturale de scurtă durată. Vom mai discuta și în alte studii despre acest lucru. 

Restul ajutătorilor planetari, în funcție de experiența lor totală, au intrat în întrupări umane obișnuite, tot ca ajutători planetari, conform evoluției lor, dar cu sarcini reduse ca amploare – deși nu ca importanță, după cum le oferă putere evoluția lor de secundari sau centrali. Întrucât au fost de multe ori în întrupări obositoare și sacrificiale, ajutătorii planetari au avut și ei vieți scurte, dar au făcut aproape permanent vieți, destine scurte, vieți una după alta în toată această perioadă foarte grea a omenirii, de la ultima glaciațiune în contemporan. Celelalte spirite umane, diferențiat în evoluțiile lor primare, în volum de cca. 80-90%, au avut maximum 3 vieți (destine), vieți limitate prin îmbătrânire și deces: adică limitate în mod arhetipal prin structurile corporale, pentru ca astfel să dezvolte sarcini în societate cât mai puține (în perioada maturității lor), dar să trăiască suficient pentru ca, la anii senectuții, să ducă și sarcini de gândire, de analiză a tuturor celor trăite de-a lungul destinului propriu. 

Ajutorul oferit de monadele secundare și centrale este astfel împărțit tuturor prin ajutor concret din partea lor, întrupate în mijlocul evoluanților primari, primind ajutor specializat de tip fizic-astral-mental din partea Moșilor. Să reținem însă faptul că de multe ori, în perioada cea mai grea a omenirii, aceea a Evului Mediu – dar și înainte, și după ea – la acțiunile Moșilor de echilibrare a vibrației medii planetare au participat și ajutători avansați întrupați în mijlocul așezărilor umane, în mijlocul evoluanților primari, dar care s-au retras periodic, pe o perioadă scurtă de timp din societatea lor, să lucreze cu Moșii sau reprezentanții lor; ei nu au avut nevoie decât de o scurtă îndrumare (noi numim inițiere), căci secundarii și cu atât mai mult centralii știu bine să desfășoare asemenea activități în interiorul sau în exteriorul așezărilor umane obișnuite, pe care le-au desfășurat milioane de ani înainte de epoca noastră actuală, înainte de ultima glaciațiune. 

Iată așadar că Moșii au într-adevăr autoritate totală de trăire, de lucrare și îndrumare pentru orice evoluție se desfășoară în întreg universul nostru, în celelalte universuri materiale (Universul Astral și Universul Cauzal) și în spațiile ajutătoare ale universurilor materiale. Ei participă în mod constant la diverse lucrări de întreținere a tuturor structurilor subzonei în care se află Pământul, ca oameni care sunt născuți pe Pământ – dar nu lucrează și în alte subzone ale universului: nu pentru că ar avea puteri limitate în alte subzone, ci pentru că corporalitatea lor cu rădăcini în această subzonă nu permite schimburi de fluxuri energo-materiale cu alte vibrații decât cele ale subzonei proprii: pentru că diferențele vibraționale sunt foarte mari de la o subzonă la alta. Numai entitățile dimensionale și interdimensionale, adică întrupații direct în spațiile dimensionale și interdimensionale pot să circule în orice subzonă sau zonă din Universul Fizic, în orice univers material prin structurile specifice legăturilor dintre universurile materiale doar că, cu corporalitatea lor, nu pot depăși sfera universurilor materiale pentru a circula în universurile spirituale: unde ar fi necesar să lepede orice corporalitate pentru a se manifesta astfel oriunde în Centrul de evoluție. 

duminică, 21 februarie 2021

29. DUPĂ A DOUA RETRAGERE A MOŞILOR (2): DUPĂ RETRAGEREA ADMINISTRAŢIEI ROMANE DIN DACIA

(Fotografie preluată de pe Wikipedia)

I. IDEI PRINCIPALE

1. Retragerea Moşilor poporului get s-a realizat în mai multe etape:

– o parte s-au retras între anii 500-700 d.H., după retragerea administraţiei romane și revenirea populațiilor în vechea vatră a așezărilor;

– o parte s-a retras în jurul anului 1000, când s-a stabilizat formarea primelor voievodate în Ţările Române;

– o parte s-au retras în perioada începerii regalităţii în Ţările Române;

– o ultimă parte a rămas în continuare în marginea populaţiilor române.

2. Călătorii Moşilor s-au retras ca sihaştri în marginea aşezărilor umane, ţinând legături strânse în continuare cu Moşii; o altă parte a Călătorilor au format meseriile itinerante, o altă parte au lor rămas ascunşi la vedere, în sihăstrii sau în schituri de călugări, ducând mai departe o viaţă care folosea activităţi astrale şi mentale:

– pentru liniştirea spiritelor oştenilor morţi în bătălii;

– pentru voievozi: îndrumări în legătură cu activităţile lor de păstrare a integrităţii teritoriilor române;

– pentru popor: să renunţe la obiceiurile dăunătoare pământurilor şi oamenilor deopotrivă: otrăvirea fântânilor pe timpul războaielor, arderea culturilor, etc;

– pentru duşmanii poporului: ridicarea vibraţiilor pentru a nu mai duşmăni, pentru a nu mai isca jafuri, războaie, acţiuni de distrugere a creaţiei locuitorilor.

3. Activitatea mental-astrală a Călătorilor din toată lumea a continuat de-a lungul secolelor, folosind atunci când a fost cazul și hrană specială pentru amplificarea preciziei viziunilor și trăiri în locuri special alese pentru vibrația lor naturală.

II. DETALII, DISCUȚII

Moşii au continuat îndrumările lor pe de o parte către administraţia romană şi grupurile de romani care protejau peste tot aşezările – nu le ţineau sub putere opresivă, aşa cum s-a lăsat a se crede timp de 150 de ani – organizând din timp retragerea administraţiei: şi la Roma (unde persoane deosebit de importante erau şi de origine traco-getică), şi în Dacia pentru retragere imediat ce migratorii aveau să se rărească pe drumurile spre centrul şi vestul continentului. Decebal şi Deceneu, Scorillo (lucrător-Moş care a conlucrat cu ei întotdeauna după ultima glaciaţiune) şi Duras Diurpaneus Moşul din Nord, au lucrat în continuare de multe ori chiar din Peştera Ialomicioarei şi din alte locuri din Carpaţii Meridionali. Decebal s-a retras din rândul conducătorilor din lume, dar a rămas în Peştera Ialomicioarei până la reîntoarcerea acasă a oamenilor, în podiş. Tot el organizase trecerea romanilor spre Dacia în 105 106, în timp ce geţii care străjuiseră trecerea Dunării, protejând romanii de grupuri răzleţe de migratori agresivi, s-au retras în Ardeal, dar spre poalele munţilor de pe versantul nordic, formând un brâu protector care înconjura în toate părţile Ardealul. 

După retragere aşadar Decebal şi ceilalţi Moşi au coordonat viaţa aşezărilor până spre anul 1000, deşi ceilalţi Moşi se retrăseseră încă din anii 500-600-700, treptat, pe măsură ce îşi finalizau sarcinile proprii. Istoria aminteşte puţin, şi vag, despre legăturile voievozilor munteni şi moldoveni cu sihaştrii pe care nu-i vedea aproape nimeni sau foarte rar, dintre care Mirceal cel Bătrân: venit din postura de Călător al Moșilor, cu viață lungă, cu vârstă foarte înaintată, venit din Nord, de la Moșii nordici special pentru a ajuta geții în luptele cu turcii și nu numai, apoi Ştefan Muşat cel Mare – care a fost ultimul voievod care a ţinut legătura pe faţă cu sihaştrii – Moşi şi Călători ai Moşilor. Dar în secret, Mihai Viteazu a ţinut legătura cu ei şi a fost ajutat de ei să se retragă din lume şi să stea în rândul Sfătuitorilor de Taină. Sfătuitorii de Taină, direct în sfătuirile domnitorilor, au dăinuit atâta vreme cât au existat domnitori români. Din momentul în care regalitatea a preluat conducerea – act necesar având în vedere vremurile marilor războaie din secolul XX – majoritatea Moşilor rămaşi şi-au împlinit sarcinile lumeşti şi de asemenea Călătorii lor, atât cât rămăseseră în preajma Moşilor pentru păstrarea legăturilor cu ei: au desfiinţat punctele lor strategice de sub munţi (mai ales cele din Carpaţii Orientali). Le vor reînfiinţa când vor reveni: atunci când primele blocuri spirituale piramidale, cele mai agresive dintre toate, vor pleca de pe Pământ. 

Aşadar retragerea Moşilor s-a realizat în mai multe etape:

– între anii 500-700, după retragerea administraţiei romane şi revenirea oamenilor în vetrele aşezărilor lor;

– în jurul anilor 1000 când se stabilizează formaţiunile voievodale în Ţările Române;

– în perioada începerii regalităţii, la sfârșitul secolului XIX. 

Să reţinem că puțini Moşi au rămas în teritoriile noastre, la fel ca şi în Vest, pe coasta oceanului Atlantic, cu care au ţinut legătura și Călători ai locurilor – sihaştri sau oameni din aşezări care au avut de-a lungul timpului destin să lucreze alături de ei, să fie orientaţi cum să ajute în timpurile grele cu care s-au confruntat, atât oamenii, cât şi toate celelalte vieţuitoare ale planetei. 

Nu au fost numai sihaştrii şi oamenii care, individual de cele mai multe ori, au călătorit între Moşi şi între Moşi şi oamenii din aşezări, ducând învăţături de la ei, ajutând astfel în cele mai grele momente ale oamenilor, indiferent dacă erau provocate de oameni sau dacă erau vitregii ale naturii. În locuri puţine au fost şi grupuri de oameni, trăitori în cătune pierdute prin munţi greu-accesibili, dar chiar şi în schituri de călugări: la noi în mai multe locuri, oameni organizaţi prin îndrumarea Moşilor şi trimişilor lor, care au acţionat pe mai multe direcţii – dar toţi fiind aleşi cu grijă, după destine cunoscute de Moşi şi sihaştri deopotrivă. Au fost oameni care, pentru desfăşurarea activităţilor lor speciale, aşa cum vom vedea, aveau capacităţi native de clarvedere, clarauz şi uşurinţă de desfăşurarea de călătorii astrale perfect conştiente, căci erau ajutători planetari şi fuseseră paznici în străvechimi, apoi Călători ai Moşilor în vechime. Aveau rezistenţă fizică deosebită şi psihică puternică, putând trece cu uşurinţă de la activitatea fizică la activitate mentală şi astrală, strecurându-se cu uşurinţă printre locuitorii obişnuiţi, de peste tot. 

Activităţile astrale şi mentale ale sihaştrilor şi călugărilor din anumite mânăstiri din ţară s-au desfăşurat pe mai multe fronturi:

1. Pentru oştenii noştri de pe front: liniştirea sufletelor celor decedaţi, căci există imediat după deces tendinţa luptătorilor de a continua lupta, ceea ce slăbeşte puterea lor astrală; corpul astral nu se poate astfel echilibra imediat pentru a se începe derularea întării lui, aşa cum este întotdeauna o astfel de întărire în planul continuării vieţii ca entitate astrală, pentru ca corpul astral să devină corp de manifestare curentă, puternic, prin care spiritul să-şi poată derula sarcinile sale în continuare. Aici ar fi bine să facem o paranteză, să reţinem că sfatul de a a-şi recunoaşte omul pe patul de moarte, conştient, greşelile, conduce la eliberarea de tensiuni emoţionale, în vederea trecerii rapide la întărirea corpului astral pentru a deveni corp de manifestare curentă. Un corp astral sub frământările spiritului sub ură, agresivitatea necontrolată, minciună, etc., așa cum sunt soldații în războaie sau sub impriul fricii în accidentele contemporane mai ales, nu se poate linişti repede pentru a da voie energiilor să se concentreze în întăririle necesare, interioare – care pot dura de la 3-4 zile la mai mult de două săptămâni în caz contrar, cu tot ajutorul entităţilor astrale coordonatoare şi ajutătoare de destin propriu. 

Aşadar era necesar cu aât mai mult pe câmpurile de luptă să se încerce imediat să se liniştească sufletele combatanţilor de pretutindeni, lucrare la care participau prin călătorie astrală şi oameni, care erau încă în legături fizice, având astfel o influenţă mare asupra celor recent ieşiţi din viaţa fizică – nu numai a entităţilor astrale proprii.

2. Ajutor astral pentru voievozi: îndrumători cu privire la activităţile lor, de păstrare a integrităţii teritoriale ale Ţărilor Române atât cât era la timpul respectiv, indiferent dacă erau sau nu conştienţi de activităţile astral-mentale ale sihaştrilor; astfel de activități ajutate erau politice, sociale, familiale proprii (de împlinire a destinului propriu).

3. Pentru popor: să renunţe la vechile obiceiuri încă de pe vremea incursiunilor diferitelor grupuri din vecini (cum au fost la noi tătarii, de exemplu): retragerea din aşezări lăsând în urmă fântânile otrăvite, pământurile pârjolite (cu ogoare, grădini, livezi). 

4. Pentru duşmanii poporului: ridicarea cu multă atenţie a vibraţiei generale a poporului invadator, pentru a nu mai duşmăni, pentru a nu isca războaie, acţiuni de distrugere a vieţii şi creaţiei. De aceea s-a format în timp o intenţie generală pacifistă – chiar dacă practica războiului a rămas încă puternic întărită, mai ales la popoarele cu religii agresive. 

Azi această activitate de tip astral, cunoscută de societăţile secrete, sunt abătute, îndepărtate de practicile curente ale oamenilor prin activităţi superficiale (distracții, jocuri de noroc, sexualitate agresivă, băutură, droguri) sau de angrenare în direcţia unor interese proprii ale conducătorilor popoarelor agresive, războinice. 

Şi azi sunt asemenea oameni cu astfel de sarcini de destin, şi lumea îi ştie, chiar dacă azi sunt mai puţini decât în secolele trecute. Pe aceşti lucrători mentali şi astrali lumea i-a numit solomonari şi i-a cinstit mereu, fără să le divulge identitatea, ştiindu-se bine că vor fi cei care cândva vor schimba lumea, făcând-o infinit mai bună.

În vremurile din urmă, cercetători, cunoscători de pe toate continentele au folosit diverse procedee pentru păstrarea stabilităţii vibraţiei personale, cum au fost:

– folosiri de brăţări, diademe, sceptre şi bastoane care, în formele lor originale, au fost create din materiale compatibile cu vibraţia umană şi, personal, cu vibraţia purtătorului, într-un mod de dispunere a structurilor adaptat corpului dublu eteric pentru stabilizare şi chiar amplificare a radiaţiei proprii, de mărimi şi cu incrustaţii după cum sunt structurile corpului dublu eteric, adaptate purtării cercetătorului. Tocmai de aceea de regulă casele regale erau strâns înrudite între ele, căci vibrația purtătorilor (mai ales de sceptre și coroane) trebuia să se încadreze în anumite rigori vibraționale, pe care mai ales preoții afiliați regalităților le cunoșteau bine, transmise din generație în generație. Cu timpul s-a uitat şi felul de structurare, şi ţelul omului purtător, rămânând în viaţa conducătorilor (laici şi religioşi deopotrivă) sub formă de podoabe care îi deosebeau de restul oamenilor de rând; desigur unii au avut cunoştinţe despre puterile radiante ale metalelor şi cristalelor folosite pentru astfel de podoabe, dar nu mulţi, şi mai ales nu neapărat toţi purtătorii au ştiut despre rolul acestor lucruri pentru viaţa şi puterea proprie. 

– folosirea unor plăci şi unor structuri formate din conglomerate de pietre special alese, poziţionate sub podelele încăperilor unde erau desfăşurate studii personale pentru îndrumările necesare poporului: am mai discutat despre ele, dar ele s-au păstrat în vremuri mai noi sub formă de simboluri incrustate în podelele palatelor, catedralelor; la început s-a cunoscut rolul unor asemenea simboluri asupra energeticii neamului care îşi desfăşura succesiv reprezentanţii la conducere, după care mult timp cunoaşterea s-a pierdut, rămânând doar în folosinţa societăţilor secrete până când membrii caselor regale s-au putut infiltra în rândurile lor, le-au furat cunoaşterea şi au păstrat-o din nou pentru ei, sub nicio formă nelăsând ceva la cunoaşterea poporului. Vom discuta despre asemenea practici, mai detaliat, când vom studia structurile de la Sarmisegetuza;

– folosirea unor jilţuri amplasate pe piedestale: tronuri, mese și scaune, toate special create din materiale alese după ştiinţe clare la origini, așa cum am mai discutat, amplasate în spaţii speciale destinate cercetărilor în clădirile folosite de conducerile templelor, palatelor, apoi catedralelor, altor spaţii religioase: sub formă de altare;

– folosirea sferelor de piatră de diferite mărimi, a statuilor metalice sau de piatră, a obeliscurilor, menhirelor pentru amplificarea sau direcţionarea energiilor unor locuri (canale energetice planetare). Ele nu au fost amplasate după cum sunt expuse azi în diferite locuri, ci cunoscându-se bine dispunerea canalelor energetice matriceale ale planetei, au fost amplasate în locuri speciale (de regulă amplasate pe locul unde erau celule de stabilizare vibrațională ale canalelor eterice matriceale locale), binecunoscute de cercetătorii mentali şi astrali ai timpurilor: erau amplasate pe lângă drumuri sau în locuri special alese pentru derularea activităţilor umane, pentru întărirea puterilor energetice proprii. Din astfel de lucrări s-au moştenit colonadele, obeliscurile din civilizaţiile egiptene, arabe, orientale, celtice, etc. 

În folosirile geţilor au fost în special plăcile de piatră şi discurile din conglomerate din pietre special alese pentru a fi potrivite în funcţie vibraţiile de neam. În Peștera Ialomicioarei (dar și în alte peșteri cu specific de învățătură) au fost folosite globuri de piatră cu vibrație ridicată, pe vremea organizărilor daco-romane. Mai târziu au fost folosite în familiile regale și de către capii bisericii podoabe capilare atent create, precum și întăriri eterice sub formă de pietre cu energetică cu vibrație înaltă (așa numite prețioase) amplasate în anumite locuri pe mantiile purtate cu multă atenție în momentele săptămânale cu vibrație înaltă: cu stabilirea slujbelor bisericești pentru întărirea propriilor puteri, menținută și în contemporan când asemenea slujbe au fost, și sunt ținute în prezența oamenilor de rând, pentru a nu fi influențați de ei, de durerile și necesitățile lor (la care trebuiau să rămână ”echilibrați” – de fapt insensibili). 

În secolele din urmă Călătorii nu au mai folosit brăţările getice, căci după lucrarea energetic-vibraţională a lui Iisus, continuată de Moşi în stratul nostru dimensional după Înălţarea Sa, puterile oamenilor au început să crească, mai ales în perioadele solstiţiilor şi echinocţiilor. Dar există o seamă de proceduri legate de ridicări de vibrație, moștenite din generație în generație și preluate de cei care au destinele ducerii mai departe a sarcinii de ajutor oferit tuturor oamenilor, nicidecum confortului propriu. Nu degeaba conducerile imperiilor laice şi religioase au căutat mereu Moşii (Bătrânii, numiţi şi Bătrânii de sub Munte) despre a căror existenţă au ştiut mereu şi au căutat prin trădare să afle drumul către ei, fără să-i găsească însă niciodată, inclusiv în zilele noastre. 

Dar să rămânem în subiectul nostru în continuare. 

Coroane, brăţări, sceptre au rămas oarbe în averile conducătorilor neştiutori, căci ei nu au avut activități reale mentale și astrale; cu timpul, multe din vechime au fost furate de societăţile secrete, furate şi ascunse – dar chiar dacă au aflat cum să le folosească, totuşi nu le-au putut folosi, căci omul, şi nicidecum obiectul era de fapt înfăptuitorul. Obiectul, prin structurile metalice şi cristaline, pot stabiliza vibraţiile în variațiile vibraționale ale vremurilor, dar omul este cel care le foloseşte, cel care acţionează distructiv sau constructiv fără să capete puteri miraculoase. „Miracolul” îl făceau pe vremuri oamenii – nu obiectele lor. Este însă drept că puterile tuturor, bune sau rele, au crescut şi cu învăţături scrise pe vremuri şi furate apoi sârguincios, activităţile mentale şi astrale s-au dezvoltat şi singurul lucru pe care l-au putut face a fost să interzică sau să incumbe dispreţ oamenilor de rând pentru asemenea puteri.

Calmi, liniştiţi şi bine antrenaţi din copilărie, chiar dacă erau de la început mai mult sau mai puţin conştienţi, Călătorii Moşilor nu au folosit, la noi, alte unelte de acest fel înafară de brăţările cunoscute azi de noi, dar au știu să-și dezvolte puterile interioare prin folosirea unei hrane înalt-vibrațională, folosirea descântecelor (de fapt folosirea vibrațiilor sunetelor cu activitate intențională, mentală extrem de puternică) pentru creşterea sau stabilitatea vibraţională în folosirea puterilor lor mentale: toate folosite pentru cercetare şi înţelegere profundă a realităţii de pretutindeni, fiind îndrumaţi de mici copii cum să-şi dezvolte puterile naturale, îndrumaţi şi ajutaţi de către oameni maturi cunoscători ai secretelor universale. 

Pe alte meleaguri, piramidele au fost unelte de acest fel, pentru stabilitate vibraţională pe timpul cercetărilor oamenilor. Dar taina lor s-a pierdut în timp, mai repede în Egipt, mult mai târziu în America Centrală şi de Sud. În Babilon, şi în general în Mesopotamia, s-au folosit construcţii piramidale doar pentru întărirea capacităţilor naturale mentale şi cu timpul, odată cu decăderea Babilonului, majoritatea construcţiilor ajutătoare au fost distruse chiar de către iniţiaţii templelor pentru a nu cădea în mâinile egiptenilor. Căci ei ştiau bine că, spre deosebire de ei care îşi foloseau puterile astrale şi mentale numai în scopuri benefice, egiptenii vor folosi puterile mentale şi astrale spre a face cele mai odioase lucruri ale vremurilor lor. Oricum însă nu au reuşit să păstreze secretele lor, chiar dacă la momentul potrivit cei mai puternici preoţi ai lor au migrat în nord, către alţi asemenea lor, cu sufletul curat: spre Moşii din Tracia (mai apropiați teritorial de ei), ajutând şi ei la evenimentele care se desfăşurau acolo şi apoi rămânând ca sihaştri sub îndrumarea Moşilor lui Zalmoxis-Nemuritorul şi a iniţiaţilor lui, de asemenea nemuritori şi nenumiţi în acele vremuri grele. Se știa bine că sunt trăitori cu mult suflet bun şi multă cunoaştere, ajutători planetari cu multă putere, îngeri şi Fii de Dumnezeu, coordonatori ai evoluţiilor tuturor fiinţelor cunoscute şi necunoscute de ei. Codul lor de destin, la fel ca şi al iniţiaţilor lor, la fel ca şi al refugiaţilor de acelaşi fel, era şi avea să rămână necunoscut vreme de milenii în faţa celor care umblau după tainele lor. Și astfel nimeni nu a reuşit să facă vreun pas în astfel de direcţii, căci toţi au primit coduri de destin de împrumut despre care se afla imediat că sunt deviante pentru toată cunoaşterea torţionarului: şi astfel pierdeau şi puţina cunoaştere pe care o agonisiseră fraudulos până atunci. De aceea au fost numiţi de egipteni Nenumiţi şi erau asociaţi de egipteni cam cu ceea ce azi numim diavoli, dintr-un motiv extrem de simplu: pentru că apariţia Nenumiților în mijlocul oamenilor conducea întotdeauna la dorinţa de libertate, de eliberare, de muncă în libertate pentru binele tuturor, destabilizând sclavia care pe atunci era sufletul imperiilor. Cum piramidele erau asociate cu creşterea puterii Nenumiţilor, vechile piramide n-au mai fost folosite de preoţii templelor, chiar şi cele care începuseră să fie construite deja, după cunoaşterile vechi din papirusuri, care fuseseră folosite în epoca timpurie a civilizaţiei lor. Frica de Nenumiţi şi de a prelua din puterile lor care aduceau astfel setea popoarelor de eliberare, era acum o frică mult prea mare... Așa au ajuns piramidele să fie folosite drept morminte regale, atât cât a mai existat Egiptul în constrângerile timpurilor. 

Să reținem deci că piramidele au fost folosite pentru cu totul altceva decât a fi morminte regale, iar în vremurile din urmă cele vechi au fost sigilate pentru a nu fi folosite de oarece cunoscători (mai ales arabi, cei mai buni cunoscători au tuturor celor vechi şi străvechi) şi astfel peste ele s-au aşternut uitarea şi nisipurile.

Dar e bine să ştim că piramidele îşi au originile în Ţara Aztlan – actuala Americă de Sud – unde au fost create prima dată în urmă cu aproximativ patru milioane de ani, și pentru construcţia cărora s-au întors vremelnic câteva dintre entităţile transcedentale care au creat specia umană. După crearea celei dintâi piramide, ajutătorii planetari au construit alte piramide pe toate continentele şi insulele pe care se desfăşurau anumite tipuri de lucrări mentale, necesare omenirii în acele timpuri. Vom discuta pe larg despre ele în alte studii, la fel ca şi despre alte construcţii despre care azi se fac diverse legături doar cu extratereştrii, chiar dacă au fost folosite de oameni. 

Vor trebui până la urmă să accepte conducătorii vremurilor noastre, aşadar în mod oficial, că omenirea însăşi, în totalitatea ei a avut puteri şi folosiri ale puterilor mentale şi astrale, vor trebui să accepte că toate vestigiile, distruse sau încă existente, au fost realizate şi folosite astfel doar de pământeni pentru studiul, cunoaşterea lor atât de avansate: atât de personale, de umane, atât de naturale...

marți, 16 februarie 2021

28. DUPĂ A DOUA RETRAGERE A MOŞILOR (1)

I. IDEI PRINCIPALE

1. A doua plecare (retragere) a Moşilor a avut loc după ce:

– s-a retras administraţia romană din Dacia;

– s-a reîntors cea mai mare parte a populaţiei în vatra veche a aşezărilor lor.

2. Moşii au fost (sunt, şi vor fi) reprezentanţii primordialităţii omeneşti, omenire care își trage corporalitatea de întrupare din entităţile transcedentale care au creat corporalitatea speciei umane: toate populaţiile actuale sunt copiii, urmaşii Moşilor. 

3. Numim populaţii locale sau tradiționale acele populaţii care nu au părăsit niciodată locurile în care s-a creat noua corporalitate, în calitate de urmaşi ai Moşilor; numim migratori grupuri umane care au părăsit definitiv pământurile locale, în care au fost născut neamul lor: de Moşii deveniţi părinţi ai noilor generaţii de oameni, actuale. 

Cei dintâi beneficiază de vibraţiile locale naturale ale spațiilor planetare în care li s-a născut neamul, având corpurile perfect compatibile cu ale locului lor natal, în timp ce migratorii caută mereu locuri compatibile cu corporalitatea lor şi nu le regăsesc nicăieri decât în pământurile lor natale, în care nu doresc să se mai întoarcă. 

4. Peştera Ialomicioarei a fost şi rămâne un spaţiu sacru al spiritualităţii sacre, pure, ancestrale, a geţilor (numiţi daci de către romani).

5. Retragerea Moşilor poporului get s-a realizat în mai multe etape:

– o parte s-au retras între anii 500-700 d.H., după retragerea administraţiei romane și revenirea populațiilor în vechea vatră a așezărilor;

– o parte s-a retras în jurul anului 1000, când s-a stabilizat formarea primelor voievodate în Ţările Române;

– o parte s-au retras în perioada începerii regalităţii în Ţările Române;

– o ultimă parte a rămas în continuare în marginea populaţiilor române.

6. Călătorii Moşilor s-au retras ca sihaştri în marginea aşezărilor umane, ţinând legături strânse în continuare cu Moşii; o altă parte a Călătorilor au format meseriile itinerante, o altă parte au lor rămas ascunşi la vedere, în sihăstrii sau în schituri de călugări, ducând mai departe o viaţă care folosea activităţi astrale şi mentale:

– pentru liniştirea spiritelor oştenilor morţi în bătălii;

– pentru voievozi: îndrumări în legătură cu activităţile lor de păstrare a integrităţii teritoriilor române;

– pentru popor: să renunţe la obiceiurile dăunătoare pământurilor şi oamenilor deopotrivă: otrăvirea fântânilor pe timpul războaielor, arderea culturilor, etc;

– pentru duşmanii poporului: ridicarea vibraţiilor pentru a nu mai duşmăni, pentru a nu mai isca jafuri, războaie, acţiuni de distrugere a creaţiei locuitorilor.

7. Activitatea mental-astrală a Călătorilor din toată lumea a continuat de-a lungul secolelor, folosind atunci când a fost cazul și hrană specială pentru amplificarea preciziei viziunilor și trăiri în locuri special alese pentru vibrația lor naturală.

II. DETALII, DISCUŢII

Am mai discutat pe parcursul studiilor câte ceva despre acest subiect dar este necesar să le şi structurăm, şi să le detaliem pe unde este cazul. Moşii au plecat după ce au avut loc evenimentele despre care am discutat:

– retragerea administraţiei romane de pe teritoriul Daciei, în condiţiile în care cea mai mare parte a legionarilor au rămas în Dacia;

– reîntoarcerea celei mai mari părţi a populaţiei în vatra veche a aşezărilor, dar şi întărirea şi obişnuirea celor care au rămas în regiunile muntoase în aşezări noi, obişnuirea definitivă a populaţiei vechi, locale, de natură transcedentală (geţii vechi) cu romanii şi diferite alte grupuri de migratori care au fost primiţi în mijlocul geţilor, având un grad înalt de compatibilitate în manifestare cu geţii. 

Să reţinem şi alte aspecte. Moşii au fost – şi sunt, şi vor fi – reprezentanţii primordialităţii omeneşti: ca întrupaţi pe Pământ, sunt reprezentanţii primelor civilizaţii dinainte de ultima glaciaţiune, pe fiecare continent în parte. La noi au fost civilizaţii străvechi atlante, ca şi în Africa. În Asia, Australia şi insulele Pacificului au fost civilizaţii străvechi lemuriene, iar în America de Sud şi America de Nord civilizaţii străvechi toltece. Iniţial în America de Nord au fost numai ajutători planetari atlanţi şi tolteci colaborând în lucrările necesare planetei și biosistemului, dar după finalizarea unor lucrări continentale de mare anvergură au rămas doar Moşii tolteci în America de Nord (tolteci: după rasa cărora aparţine corporalitatea lor). Alţi Moşi au venit ulterior împreună cu migratori din America de Sud (continent numit în trecut Aztlan), în timp ce în Europa se desfăşurau primele migraţii, la sfârşitul mileniului al III-lea şi începutul mileniului al II-lea. Astfel s-a format populaţia autohtonă de rasă toltecă în America de Nord (impropriu numită „rasa roşie”), care se va dezvolta în viitor, liberă din orice punct de vedere. 

Toate populaţiile actuale sunt aşadar copii ai Moşilor, dar unele populaţii au migrat din pământurile lor natale – ceea ce este ceva de maximă împortanţă, așa cum am mai discutat: migratorii nu mai trăiesc în vibrațiile lor primordiale, ci în alte vibrații, ale altor pământuri, ape și aer atmosferic. Acest lucru le scade puterea de concentrare, liniștea interioară, corpurile le slăbesc din cauza nefolosirii hranei din pământurile natale, diverse grupuri între ele ajung să nu se mai înțeleagă, ajung la mânie, ură, perversiuni emoționale și mentale: nu neapărat sexuale, ci mai ales folosirea adevărului denaturat=minciună, trădare, egoism – toate până la formele exacerbate cunoscute de noi. 

Când grupurile din popoarele locale migrează, reîmprospătarea corpurilor noastre nu se mai face din materii şi energii din locurile natale, dar rămâne matricea energetică fundamentală a corpurilor noastre – realizată din energie fundamentală de către coordonatorii evoluţiei proprii: este canalul energetic de destin al fiecărui om de pe Pământ (şi, conform necesităţilor speciilor: al fiecărui alt fel de organism de pe planetă). El ajută la echilibrarea vibrației corporalității umane – chiar dacă cu greu ne vine să credem că ar exista comportamente mai rele decât le cunoaștem azi din istoria omenirii: dar cu adevărat ar fi mult mai grav decât ceea ce s-a petrecut pe Pământ, și ne vom da seama cândva de acest lucru. Dar impulsurile pe care corporalitatea le primește de la planetă și biosistemul înconjurător sunt diferite de moștenirea înscrisă în liniile genetice, nu numai ale corpului fizic, ci ale tuturor corpurilor din sistemul corporal. Este drept, spiritele se adaptează permanent, chiar dacă în aceste vremuri cu vibraţie foarte joasă adaptarea se face mai greu, cu oboseală: greutatea creşte când condiţiile generale de trai devin grele – şi ştim acum cât de grele pot ajunge condiţiile de trai. De aceea migratorii, spirite care se adaptează mai greu, nu-şi găsesc locul, sunt nervoşi, intoleranţi, supăraţi permanent zicem noi, şi asemenea caractere se moştenesc și ele, impregnând structurile de bază ale celulelor care în plus sunt influenţate de vibraţiile diferite din diferite locuri. Dacă migratorii se opresc undeva, şi este doar un loc aproximativ asemănător cu ceea ce ei simt că i-ar mulţumi, vor rămâne prea puţin mulţumiţi şi în timp – mereu nemulţumiţi, fricoşi, agresivi și vor căuta mereu alte locuri în lume, fără ca să li se schimbe ceva vreodată. 

Moşii locali ne ajută pe toţi, şi pe migratori (desigur, urmaşii lor, azi) căci, aşa cum ştim acum, toţi suntem copiii lor: prin evaluări şi echilibrări vibraţionale, căci aşa au promis încă dinainte ca spiritele să ajungă pe Pământ.  Și o fac cu dragoste infinită, cu milă nespus de multă pentru durerile noastre, cu bucurie înălţătoare pentru fericire noastre curate!...

Prin Moşi suntem şi noi copiii după trup ai primordialităţii universale: am fost cândva urmaşi direcţi, după trup, ai entităţilor transcedentale care creează toate speciile planetare; am lepădat la finalul ultimei glaciaţiuni corporalitatea aceea nu pentru că nu ne-ar mai fi fost bună, ci pentru că folosind-o mai ales în creație materială, dar și în comunicare și deplasare mentală, am fi deranjat echilibrele fine ale vieţii planetei și biosistemului ei şi, în final, chiar ale noastre, ale omenirii pe Pământ. Doar cei pe care azi îi numim Moşi (sau, după popor: Bătrâni ai neamului, Patriarhi, Vraci, etc.) au păstrat corporalitatea lor veche, pe care şi noi am avut-o cândva, ca atlanţi, lemurieni, tolteci. Prin trăirile lor proprii (nicidecum prin cine-ştie-ce inginerie genetică) ei au modificat o parte a corporalităţii de acel fel şi apoi ne-au năcut pe noi, primii lor copii de după ultima glaciaţiune, având un singur scop: acela de a nu mai folosi creaţia materială mentală (realizată prin materializare, remodelare şi dematerializare), deci prin intermediul corpului nostru mental. A fost imperios necesar acest lucru căci planeta (şi întreaga zonă a universului în care ne aflăm) urma să ajungă curând în punctul cu vibraţia cea mai joasă şi întreg biosistemul planetei, inclusiv noi, oamenii. Întreaga planetă a trecut prin greutăţile suportării acestor vibraţii joase, precum şi prin variaţiile lor mari la schimbarea sensului vibrației planetare: de la sensul diminuării – la sensul de creştere a vibraţiei, în care trăim și noi, azi. Creaţia materială mentală presupune pe de o parte crearea involuntară a unor mari variaţii de vibraţii, precum şi dislocări a unor mari volume de fluxuri energo-materiale din cele pe care le foloseşte planeta pentru le a pune la dispoziţia tuturor vieţuitoarelor ei în vederea creării şi vitalizării tuturor corpurilor lor. De aceea, cunoscând bine toate aceste lucruri – cunoaştere pe care de atunci, în condiţiile grele, vitrege prin care am trecut, le-am uitat – am luat cu toţii această hotărâre: de a folosi creaţia fizică, nu creaţia mentală, pentru a ajuta planeta şi toate fiinţele pământene. Așadar să reținem că omul nu a fost pedepsit de Dumnezeu luându-i acest dar al puterilor mentale, ci a fost o măsură pe care orice populație creatoare avansată de pe alte planete din univers o ia pentru menajarea evoluțiilor înconjurătoare. Omenirea așadar a renunţat de bună voie, pentru o perioadă de timp, la cea mai uşoară formă de creaţie amterială, cea mai frumoasă, curată, protectivă în felul ei în perioadele cu vibraţie foarte înaltă: pentru că nu consumăm astfel trupul planetei (pământuri, metale, cristale, lichide, gaze, etc.) şi, repet, doar pentru a scurtă perioadă de timp, omenirea a hotărât astfel să se folosească varianta cea mai puţin agresivă pentru noile timpuri, din toate variantele posibile cunoscute de spiritele umane: creaţia materială fizică. 

Tot timpul am fost ajutaţi de Moşi – numiţi în diferite feluri de alte popoare: Vrăjitori, Magi şi Regi Magi, profeţi, Patriarhi, etc. – care au rămas, chiar necunoscuţi fiind, autoritatea spirituală şi autoritatea regal-cerească supremă în acest sistem stelar, fiind conduşi, îndrumaţi, de Fii de Dumnezeu, adică monade centrale, coordonatori supremi ai evoluţiilor noastre. 

Peştera Ialomicioarei rămâne un spaţiu al spiritualităţii sacre, o spiritualitate pură fondată de cercetări în ştiinţele cele mai profunde ale tuturor vremurilor. 

Nu putem acum – dar vom putea în viitor – să ştim tot ceea ce se poate numi activitatea Moşilor în Peştera Ialomicioarei, dar ceea ce ştim cu siguranţă 100% este că tot ceea ce s-a desfăşurat aici a fost NUMAI spre binele nostru suprem. Peştera Ialomicioarei rămâne astfel un spaţiu al geografiei sacre, al istoriei sacre, mărturie a tradiţiei primordiale. Ar fi trebuit peste tot să existe asemenea spaţii, asemenea locuri, dar ele au fost distruse sistematic, ca de altfel şi majoritatea mărturiilor din Peştera Ialomicioarei, deşi resturile celei mai pure şi înălţat-spirituale civilizaţii ne întăresc acum amintirile care vin în şuvoaie bogate, incredibile pentru care mulţi: din nefericire, oameni importanţi sunt încredinţaţi că toate cele rămase sunt mărturii ale trecerii multor... extratereştri (!) care însă ne-ar fi părăsit de mult din cauza „stricăciunii” sufletelor noastre...

Nu, lucrurile nu stau de loc aşa, din niciun punct de vedere...

Discutând despre toate acestea suntem pe de o parte în inima acelei spiritualităţi transcendente primordiale, iar pe de altă parte înţelegem că o conducere care are în suflet cumularea autorităţii sacerdotale, cu cea regală şi cu cea profetică pe coordonatele universale spaţio-temporale este ceea ce ne trebuie pentru ca toată viaţa şi planeta vie să aibă parte de o revenire la primordialitatea structurilor de creaţie şi îndrumare care ne-au protejat şi hrănit sufleteşte zeci de milioane de ani în trecut. 

duminică, 31 ianuarie 2021

27. DESPRE STRĂBUNII NOŞTRI ŞI MINUNATELE LOR CREAŢII DIN VECHIME...

I. IDEI PRINCIPALE

1. Să reţinem:

a. Poporul român se trage din Moşii locului şi nu au migrat din popor niciodată în vechime niciun fel de grupuri;

b. Poporul român are ca sarcini de destin:

– să formeze şi să păstreze obiceiurile străvechi, create şi fixate sub îndrumarea Moşilor;

– să ofere ajutor celor mai agresive grupuri de spirite dintre cele aflate în evoluţii preliminare actualmente pe Pământ.

2. În principal, Moşii ajută permanent la echilibrarea vibraţiei locale prin lucrare directă, dar şi prin activitatea lor de creație de spaţii astrale pentru autostabilizare vibraţională, care contribuie la împrospătarea generală a vibraţiei planetei.

3. Nu Moşii, ci oamenii au creat piramidele, zidurile speciale şi alte construcţii uriaşe, prin cunoaşterile lor, sub îndrumările generale (nu speciale) ale Moşilor: Moșii au oferit îndrumări generale, iar oamenii le-au adaptat în funcție de necesitățile cu care s-au confruntat.

4. Oamenii au creat de asemenea diverse feluri de obiecte folositoare pentru stabilitatea vibraţiei personale sau de grup, în condiţiile în care a crescut variaţia vibraţiei planetare şi s-au accentuat diferenţele dintre maximurile şi minimurile vibraţionale de la o perioadă foarte scurtă de timp la alta:

– brăţări metalice special lucrate şi montate pe braţele laterale ale jilţurilor lor, pentru asigurarea stabilităţii vibraţionale a celor care lucrau mental-astral; de aceeaşi natură au fost inele şi brăţări metalice purtate personal (deci fără poziţie fixă pe alte obiecte), coroane metalice, bastoane (sceptre) şi alte obiecte de aceeaşi natură; 

– structuri de formă lenticulară din conglomerate de pietre folosind lianți speciali, având acelaşi rol de păstrare a stabilității vibraţionale, plasate sub clădirile folosite pentru lucrări, cercetări astral-mentale, sau de formă sferică plasate în interiorul, sau în jurul clădirilor, în funcție de necesități. 

II. DETALII, DISCUŢII

Să rămânem cu câteva idei principale despre geţii din timpurile de până la a doua plecare a Moşilor, şi apoi vom discuta despre cele de după a doua plecare, retragere a Moşilor. 

1. Poporul român se trage din Moşii locului şi nu a părăsit locurile natale niciodată, locurile formării poporului, pentru a migra în alte părţi. Nici migratorii nu au migrat ca popor întreg, ci doar grupuri dintr-un popor care, în funcţie de arealul local numirile erau diferite: aşa cum noi ne numim azi munteni, moldoveni şi ardeleni – dar facem parte din acelaşi popor român. Numirea de traci se referea la un areal anume, aflat tot sub organizarea zalmoxiană, până în nordul cu ţările baltice, de la munţii Alpi la Oceanul Arctic şi tot răsăritul până la munţii Urali, acolo unde se schimbă vibraţia continentului. Tracii i-au numit migratori în noua lor ipostază, dar geţii nu se numeau neapărat tot timpul astfel între ei (cu numirea de geţi sau gheţi): de la Mediterana la Oceanul Arctic numirea lor este dată de migratori după primul val al migraţiilor. Deci migratorii au fost aceia care au numit poporul care a asimilat noii veniţi: i-au numit conform rarelor autonumiri geţi sau gheţi, dându-şi seama că împletirea tuturor a creat ceva aproape nou după cunoaşterea veche, nu mai erau 100% ai locului, cum credeau treptat migratorii împământeniți. În fond era în parte adevărat, dar asemenea împletiri nu erau peste tot, erau doar mici „insule” de împletiri în cuprinsul poporului local, nemigrator.

De departe sau de mai aproape, totuși făceau parte din acelaşi popor, vast, poporul îndrumat de Zalmoxis. De aceea este bine de acceptat că goţii au făcut parte dintre geţii răsăriteni migraţi în nord şi apoi vest, care au căutat la înăsprirea vremurilor, alte locuri de trai. Erau deja sărăciți de mare parte a spiritualității lor – ca pretutindeni; Moşii locali se retrăseseră dinaintea primelor migraţii, deși Zalmoxis cuprindea în continuare în radiaţia sa regiunea întreagă, radiaţie care potolea mare parte din dezorientarea şi apriga lor căutare după puţina lor experienţă în asemenea condiţii pământene cu vibraţie foarte joasă.

Tocmai de aceea Moşii nu numai că nu au învăţat niciodată oamenii să lupte unii contra altora, ci să se apere cât mai puţin agresiv posibil în situaţiile date. Şi de aceea s-a format o linie de conducere moşească pentru respingerea celui de-al doilea val de migratori – pentru ca localnicii să nu fie influenţaţi de câmpurile războinice, agresive, de pe întreg Pământul şi să lupte contra fraţilor lor! Să nu lupte, ci să-i respingă cu atitudine curajoasă şi prin mulţimea celor care apăreau doar ameninţător în faţa lor, ca scut în regiunile pe unde ar fi vrut migratorii să treacă. Şi le permiteau doar celor care aveau în destine să meargă spre sud, spre Marea Neagră, şi spre Peninsula Balcanică şi de acolo mai departe. 

2. Poporul român – la origine poporul get – are un destin aparte, pentru care s-au întrupat în mijlocul lui spirite puternice, în diferite stadii de evoluţie: de regulă cei care parcurgeau ultima (uneori chiar penultima) sub-etapă din etapa lor de evoluţie – indiferent dacă erau primari, secundari sau chiar centrali. Adică, în general, cei care aveau nevoie să trăiască într-un asemenea destin social, care cuprindea:

– formarea şi păstrarea cu orice preţ a unor obiceiuri de manifestare fizică bazate pe rădăcinile percepţiilor străvechi, astral-mental-cauzale şi aplicarea lor în viaţa curentă (aşa cum păstraseră geţii în viaţa lor de aşezare): aici, în Europa, unde vremurile şi străinii vor distruge cea mai mare parte a obiceiurilor strămoşeşti ale popoarelor străvechi; mai târziu acestea au fost numite tradiţii;

– pentru păstrarea acestor obiceiuri s-au întrupat permanent aici în număr foarte mare monade secundare şi centrale: adică marii ajutători planetari;

– a doua mare linie de destin a fost, şi este încă pentru o perioadă de timp în continuare, sarcina de a oferi ajutor unor grupuri de spirite aflate pe Pământ pentru evoluţii preliminare: tocmai pentru că aici erau mereu întrupaţi foarte mulţi secundari puternici, în mijlocul sau în marginea societăţilor omeneşti, astfel încât poporul să poată face faţă influențelor acestor spirite în evoluţii preliminare, care au foarte puţină experienţă în toate domeniile vieţii de acest fel, în mijlocul unei societăți industrial-tehnologică destul de avansată, dar fără să aibă sarcină de creatori ci doar de utilizatori atât cât pot ele, în situaţii legate de viaţa simplă curentă şi de natură. Astfel au venit, şi au rămas aici în mare parte grupurile de migratori pe care azi le numim ţigani: care nu fac pe Pământ decât 1 – maximum 2 întrupări fiecare grup de spirite, după care în copiii lor se întrupează alt grup de aceeaşi evoluţie, dar venite de pe alte linii de evoluţie, din alte părţi, din alte popoare de spirite şi având alte înclinaţii dar de aceeaşi natură. De aceea ei nu vor învăţa niciodată să se comporte asemănător evoluanţilor veniţi pe Pământ pentru cicluri foarte lungi de vieţi, cu destine complexe (care pot face între 10 şi 40-50 întrupări în ambele etape planetare: etapa mental-astrală în vibraţii planetare foarte înalte şi etapa fizică în vibraţii foarte joase); restul grupurilor de spirite cu întrupări umane avem multă experienţă de trăire pe Pământ: incomparabil cu cele 1-2 întrupări într-o etapă în care oricum vibraţia este foarte joasă (dar această vibrație este confortabilă pentru ei) unde aglomeraţia planetară este foarte mare (dar ei sunt obişnuiţi cu ea, căci trăiesc numai în aglomeraţii planetare mari), iar priceperea lor constă mai degrabă în a utiliza ceva complex, dar nicidecum a crea cot la cot cu întrupaţi mult mai evoluaţi, creatori avansați aflați în curs de universalizare. 

Astfel, aşa cum românii ştiu bine, este foarte greu de trăit în preajma lor, dar majoritatea românilor pot s-o facă trăind cu ei pe acelaşi areal al ţării, întrucât și tradițiile au fost fixate și consolidate timp îndelungat, atât cât au stat Moșii lângă geți (cam până între anii 700-1000 d.H.) și, în plus, baza vibrațională a regiunilor carpatice, intracarpatice și pe versanții exteriori este extrem de stabilă și înaltă în același timp. Românii pot fi influenţaţi superficial de tarele comportamentale ale preliminarilor, dar nu vor rămâne cu astfel de influenţe dincolo de terminarea destinului fiecăruia în parte. Tocmai de aceea echilibrările vibraţionale ale Moşilor au loc des şi chiar dacă sunt influenţe ale lor în câmpurile spațiilor noastre, ele se datorează mai curând comportamentului propriu ale celorlalți care doar sunt activate de influențele acestea, de care celelalte grupuri spirituale trebuie să devină conştiente treptat şi să şi le corecteze atât cât pot în timpul destinului şi total, imediat după terminarea destinului fizic: adică după decesul fizic şi intrarea în manifestare de entitate astrală. 

Aşadar să reţinem că în această perioadă Moşii ne ajută doar cu echilibrarea vibraţiei – ceea ce de altfel nu este absolut de loc puţin lucru, aşa cum am crede la prima vedere. Auzim des despre solomonari, adică cei care ar fi fost „iniţiaţii” Moşilor: că ar putea să schimbe fenomenologia atmosferică sau tectonică a planetei – dar e bine să ştim că ei nu o fac! Sunt unii oameni care au puteri mentale pe care şi le folosesc în diverse scopuri, dar nu sunt „iniţiaţii” Moşilor, nu sunt oamenii de legătură cu Moşii – dar poporul îi pune pe toţi în aceeaşi „oală” pe toţi oamenii despre care au auzit că „fac minuni”. 

Aşadar să reținem că nu sunt decât foarte puţini dintre „solomonari” cu adevărat Moşi, sau Călători ai Moşilor (monade secundare de regulă, ajutători planetari permanenţi), care nu atacă natura în acest fel, căci ea este oricum atât de crunt atacată de oameni. Moşii şi oamenii lor, inițiații lor, nu suportă să adauge ceva agresiv în plus în asemenea condiţii. DAR ca efect al echilibrării vibraţionale pot apare şi echilibrări ale fenomenologiei planetare: şi atmosferice, şi tectonice, dacă ele se datorează exclusiv vibraţiei scăzute în mod artificial prin activităţi umane excesive: sentimente excesiv negative (ca urmare a războaielor, criminalității, etc.), activități industriale excesive, chinuirea animalelor și altele asemănătoare. Modificările vibraționale în câmpurile planetei pot să tragă după ele cascade de beneficii pentru oameni, ceea ce determină încredinţări prin asociere cu unele lucruri auzite despre astfel de ajutători planetari. 

Dar Moşii înşişi au și o altfel de activitate, deosebit de importantă pentru întreaga planetă: ei creează diverse feluri de spaţii de autostabilizare vibraţională în sistemul matriceal al planetei, stabile pentru timp îndelungat, fixate în spaţiul manşonului eteric care înfăşoară stratul în care ne aflăm acum, cu partea pământoasă a planetei (şi cu lichidele şi gazele sale) şi cu întreg biosistemul ei. În acest fel, creând şi remodelând asemenea structuri cu o vibraţie foarte înaltă, se împrospătează mereu vibraţiile mediului nostru de trai şi astfel avem forţe proaspete ca să ne ducem mai departe sarcinile noastre de destin. 

Să reţinem faptul că Moşii nu au creat piramide, ziduri, construcţii uriaşe: nu pentru că nu ar fi avut forţe şi cunoaştere precum şi pricepere la lucru – căci priceperea şi forţele lor sunt mult superioare oricui pe Pământ, ci pentru că folosirea forţelor lor mentale ar fi creat deplasări uriaşe de fluxuri energo-materiale într-o lume care şi aşa a avut greutăţi, iar construcţii cu vibraţie uriaşă ca urmare a amprentei profunde lăsate de asemenea creatori ar fi venit în flagrantă contradicţie cu vibraţia joasă a planetei: noi oamenii am fi ajuns atât de obosiţi şi de dezorientaţi la finalul ciclului actual de vieţi, încât am fi ajuns să ne omorâm pe străzi fără a fi conştienţi unii de alţii. 

Oraşele, piramidele, le-au construit oamenii, oriunde fiind oameni extrem de pricepuţi în orice domeniu de activitate, aşa cum am discutat mult în ultima vreme. Faptul că oamenii ar fi creat construcţii minunate doar în sclavie este o exagerare: babilonienii şi egiptenii nu au folosit sclavia în construcţii decât foarte târziu, şi atunci la construcţii care nu aveau miezul de cunoaştere şi folosire atât de subtil ca în vremurile îndepărtate din perspectiva lor (cu atât mai mult a noastră); la fel şi în Orient, asemenea creaţii au fost realizate prin încredinţarea oamenilor în necesitatea construcţiilor, încredinţarea că pot să dea tot ceea ce poate fi mai bun, mai util, mai inteligent, mai frumos, mai funcţional construcţiilor ca atare. Construcţiile iniţiale, foarte vechi, au fost moştenite de noile generaţii şi refăcute, remodelate sau completate după propriile lor necesităţi – nu cele pentru care au fost realizate primele astfel de construcţii. În ultimele două milenii înainte de schimbarea sensului de variaţie a vibraţiei planetei – înainte de Iisus Hristos care a realizat lucrarea – la astfel de lucrări a fost folosită şi munca sclavilor alături de munca oamenilor liberi: şi la construcţii, şi la întreţinerea lor, concomitent cu alte activităţi impuse de noile generaţii de conducători, în condiţiile grele ale vibraţiei planetare foarte joasă care a determinat apariţia războaielor, ale marilor imperii bazate pe criminalitate la rang de politică statală internă şi externă. 

Şi dacă am adus discuţia pe acest tărâm, să mai discutăm şi despre alte câteva subiecte – de felul lor controversate sau cel puţin mult discutate în publicistica de după 1990. 

1. BRĂŢĂRILE DACICE şi alte obiecte de aceeaşi natură

Să pornim de la ideea că în timpul Moşilor, Călătorii, Învăţătorii şi Măiaştrii Moşilor nu învăţau atunci pentru prima dată de la Moşi – la fel ca şi oamenii de pretutindeni de altfel, cu toate manifestările despre care am discutat în toate aceste studii (se poate urmări eticheta „Platoul munţilor Bucegi”, pe lângă „Peştera Ialomicioarei”), ci aveau o experienţă proprie de trăire şi de lucrare extrem de veche, profundă, bogată şi bine consolidată: din diferite locuri şi timpuri, din cicluri de vieţi anterioare acestui ciclu de vieţi pe care îl desfăşurăm acum pe Pământ, deci din alte spații, din toate evoluțiile lor anterioare. În fiecare ciclu de vieţi, pe orice planetă, ne orientăm şi adaptăm cunoaşterea noastră generală, universală, la condiţiile locale, natale. Așadar pe orice planetă este necesar să includem cele trăite (adaptate) pe planetă în formarea şi îmbogăţirea experienţei noastre totală. În plus, să ținem mereu cont de faptul că pornirea în baza de orientare şi adaptare a tuturor manifestărilor noastre aici pe Pământ s-a petrecut încă din epoca cu vibraţie planetară foarte înaltă, timpuri în care am adaptat şi orientările noastre privind manifestările fizice prin prisma celor mentale şi astrale. Și tot atunci s-au pus bazele acelor transferuri despre care am tot discutat – din percepțiile mentale și astrale în creații fizice pe care acum le numim tradiții: care de fapt formează tradiția primordială pământeană, cu pornire de la înseși manifestările entităților transcedentale care ne-au creat specia și care au oferit primilor oameni învățăturile totale specifice tuturor vremurilor pe care omenirea avea să le trăiască pe Pământ: care formau deja planificarea întregului destin al omenirii.

Pornirea în lucrare a Călătorilor, Învăţătorilor şi Măiaştrilor, din fragedă copilărie, pe lângă Moşi şi alţi Călători, Învăţători şi Măiaştri adulţi, era pentru studiul celor universal cunoscute de ei, dar derulate acum în condiţii planetare, pământene, şi modificate de noua anvergură a Pământului după ultima glaciaţiune. Apoi, de-a lungul întregii lor vieţi, ori de câte ori aveau loc schimbări medii sau majore în ceea ce privesc condiţiile planetare, Moşii le ofereau nu numai direcţii de aplicare în aceste condiţii concrete, ci şi cunoştinţe privind influenţele din galaxie şi din întrega subzonă în care se află galaxia. Întrucât planeta noastră găzduieşte acele blocuri spirituale piramidale care formează în jur de 80% din populaţia umană a planetei, sunt mai multe grupuri spirituale pe planetă decât în mod normal, tipic, şi astfel influenţe individuale mult mai multe manifestate în mod curent intră în diagrama manifestărilor oamenilor, în calitate de creatori avansaţi aflaţi în curs de universalizare. Astfel concret omenirea a avut întotdeauna mult mai multe direcţii de influenţă asupra întregului biosistem al planetei, pe care ajutătorii planetari le-au avut în vedere în ajutorul oferit întregului biosistem, inclusiv oamenilor. De aici, din acest lanţ al influenţelor care se întorc din nou de la biosistem asupra oamenilor, curg o serie întreagă de strategii de apărare din partea oamenilor, dar şi o largă serie de forme de ajutor care poate fi oferit întregii planete şi tuturor vieţuitoarelor ei: printre care o serie de strategii de stabilizare şi echilibrare vibraţională din partea Moşilor, precum şi strategii de folosire a energiilor şi vibraţiilor pentru oamenii de pretutindeni. În descrierea vremurilor pe care le discutăm aici, acum, de mult începuse împletirea fluxurilor noi, aduse de Iisus, continuând să fie atrase de entităţile dimensionale, de entităţile interdimensionale şi de Moşi, împletite cu cele vechi, cu vibraţie foarte joasă: adică popular spus – avea loc de mult schimbarea vremurilor. Aceasta însemna greutăţi mari pentru cei care aveau nevoie de studiu personal – adică Călătorii, Învăţătorii şi Măiaştrii Moşilor, pentru ca la final, la retragerea a doua a Moşilor să aplice în lume toate cunoașterile lor, să umble prin lume în calitate de meșteri itineranți sau să facă legături între voievozi și Moși (sihaștrii voievozilor). 

De reținut că nu numim retragere definitivă a Moșilor, căci aveau să se reîntoarcă, chiar dacă timpul afectat acestei noi retrageri este mai lung decât la prima retragere. 

Cu timpul, dar repede, aveau să se instaleze variații mari de vibrații planetare, astfel încât chiar și studioșii ajutători planetari aveau să întâmpine greutăți de concentrare mentală şi astrală. Căci dacă până atunci variaţia vibraţiei fusese foarte lentă, o sinusoidală prelungă (într-o lucrare anterioară am comparat-o cu voaluri de mătase în mişcare extrem de lină), care nu crea niciun fel de greutăţi mentalilor avansaţi, schimbarea aceasta hristică accelerase foarte mult variaţia vibraţiei palentare. Din lentă devenise astfel rapidă şi extrem de ascuţită – comparaţia mea fusese astfel cu un „joc” de cuţite ascuţite orientate când în sus, când în jos, la intervale de timp extrem de scurte: deci şi vibraţiile foarte înalte, şi cele foarte joase devin destabilizatoare, agresive, de la un moment la altul, efectele oboselii fiind percepute concret şi împletindu-se ele însele pe intervale foarte lungi de timp. 

De aceea, spre binele tuturor, s-au creat unelte (adevărate aparate) de stabilizare vibraţională + menţinere a stabilităţii vibraţionale atâta timp cât poate permite omului cercetător urmărirea unei imagini, a unei idei, până la capătul cercetării ei. Asemenea unelte folosite de cercetători, pentru lucrări desfăşurate mental sau astral, au fost:

a. Obiecte de uz individual:

– coroane de purtat pe cap, create din metale cu o vibraţie extrem de stabilă (le cunoaştem ca fiind mai târziu coroane regale), precum şi obiecte de ţinut în mâini în acelaşi timp sau separat de purtarea coroanelor – care mai târziu au devenit sceptre reprezentând putere regală, ankusuri reprezentând putere religioasă mentală şi alte obiecte asemănătoare, ţinute după necesitatea purtătorilor în diferite poziţii; toate au fost larg folosite pe toate continentele;

– brăţări simple și plurispiralice, şi uneori inele stabilizatoare de vibraţii, dintre care la acele începuturi au fost şi renumitele brăţări dacice; dar astfel de brăţări au fost folosite în poziţie staţionară, de cercetători aşezaţi pe jilţuri speciale, iar brățările erau fixate pe braţele jilţurilor şi cercetătorul îşi aşeza braţele prin interiorul lor; mărimea lor nu era nicidecum în funcţie de grosimea braţelor cercetătorului, ci în funcţie de puterea brăţării şi de necesitatea sa, cercetătorul îşi mişca braţele în interiorul lor sau ţinea braţele lipite pe oricare parte interioară a brăţării atâta vreme cât avea nevoie. Ele au devenit de-a lungul timpului obiecte de podoabă, la început pentru nobilimea bogată dar care pierduse de mult cunoaşterea şi înţelegerea folosirii lor: în exemplare mai subţiri şi mai mici, purtate nu în caz de nevoie sau permanent – aşa cum folosiseră cunoscătorii începuturilor, ci sub forme diferite: brăţări purtate pe braţe şi antebraţe, la gleznele picioarelor, inele purtate la gât, broşe purtate în special în apropierea locului inimii, cingători (cordoane) care la origine aveau rol de stabilizare în zona plexului central (manipura) aşa cum şi coroanele stabilizau vibraţia în zona plexului sahasrara.

 

Brățări plurispiralice dacice

b. Obiective de uz general:

– structuri lenticulare sau rotunde (rotocoale), în alte ţări sfere de un anumit tip de piatră; la noi erau formate din conglomerat de pietriş şi pietre mari, rotocoale care se fixau în pământ, la o adâncime bine gândită, aleasă, sub planşeul (temelia) unei construcţii destinată studiului astral-mental ale cercetătorilor (Călători, Învăţători, Măiaştri); fiecare cercetător avea o vibrație personală cu o anumită valoare (nivel mediu) în funcţie de care se aşeza pe un jilţ de piatră sau în combinații naturale (din nou: alese în funcţie de necesităţi cu deosebită precizie), care era așezat pe planşeul construcţiei, exact deasupra rotocolului fixat în pământ. Cercetătorul se aşeza pe jilţul care, împreună cu radiaţia rotocolului de sub clădire, oferea o vibraţie pe care el o simţea bună în acel moment pentru vibraţia sa (în funcţie de bioritmul personal, de vibraţia anotimpului şi de influenţa biosistemului înconjurător: a cărui intensitate de trăire este în strânsă legătură cu anotimpul planetar).

Rotocoale (plăci din conglomerate din pietre, pietriș și nisip) la Cetatea dacică Sarmisegetuza

Jilţurile aveau fixate aşadar pe braţele lor celebrele brăţări create din aur, argint sau cupru – dar care puteau fi schimbate de cercetător în funcţie de particularităţile de care avea nevoie pentru cercetare sa. Strategiile de stabilitate şi amplificare a vibraţiilor erau folosite numai dacă cercetătorii simţeau nevoia, în funcţie de vremuri şi de bioritmul personal, uneori şi de complexitatea cercetărilor pe care le aveau de realizat. 

– în cultura toltecă (în America Centrală și de Sud), s-au creat sfere de mărimi diferite din piatră, mărimea lor fiind în funcţie de necesitatea locului (structurii straturilor interioare ale scoarţei pământeşti) şi de activitatea cercetătorilor locali. Aveau o vibraţie oricum foarte înaltă, împrăştiind o vibraţie echilibrantă până la distanţe mari, o luminiscenţă şi un sunet fundamental proporţional cu mărimea şi compoziţia lor interioară. Vibraţia lor a scăzut în timp, dar încă mai radiază cu o frecvenţă înaltă... despre care lumea nu mai ştie de mult timp... şi numai dacă nu au fost mutate din locul lor iniţial, cu care se aflau în strânsă, şi certă legătură. 

Sferele de piatră din Costa Rica

– obeliscuri, turnuri, menhire: care la origine erau tot astfel de obiective, fără niciun rol funerar sau de cult, cum se crede azi, la fel construcții pentru urmărirea fenomenologiei cosmice, deosebit de importantă pentru derularea lucrărilor din așezări, care întotdeauna aveau rol ajutător pentru toate așezările din jur. 

 

Menhire din Carnac

Într-o societate normală, obişnuită, tipică, cu o complexitate mult redusă a biosistemului, a structurii spirituale a întrupaţilor creatori avansaţi, organizați în societăţi calme aflate mereu sub îndrumarea Moşilor de popor, fără necesităţi de schimbări alerte şi anticipate de vibraţie planetară, nu este nevoie de astfel de strategii (ele fiind în cunoaşterea întrupaţilor, căci nicidecum nu erau, sunt la primele trăiri de acest fel). În astfel de societăți echilibrate, nici social nu există greutăți formate din neștiință, și nici variaţiile de vibraţie nu sunt dese şi agresive, aşa cum le trăim acum: într-o societate formată aşa cum ştim acum, din întrupaţi cu spirite agresive când ei înşişi se află în condiţii neobişnuite pe care ei le consideră agresive. 

Asemenea strategii geţii le-au folosit până după plecarea Moşilor, dar obiecte pe care azi le numim „de cult” sau de conducere (regale) au rămas definitiv în folosirea popoarelor, deşi semnificaţia lor a rămas de cele mai multe ori necunoscută – cunoscută doar de puţini exponenţi ai conducerilor, dar ţinute în secret permanent şi folosite doar de ei înşişi. 

Vom mai discuta despre toate acestea când vom dezvolta cunoaşteri privind originile tradiţiilor. 


marți, 19 ianuarie 2021

26. DESCOPERIND ADEVĂRURI…

Este o scurtă expunere rezultată din discuții bazate pe comentarii cu dvs. 

1. DESPRE FORMAREA ACTUALĂ A POPORULUI ROMÂN

Asemenea adevăruri nu au fost ştiute: cei ce au scris despre conducătorii (Moşii) geţilor ori nu au ştiut despre adevărurile legate de aşa-numita ocupare a Daciei – ori dacă au ştiut au ţinut secret. Şi nu au fost numai cele legate de ocupaţia secretă a Daciei, ci şi despre multe alte secrete prin care s-a continuat politica tăinuită cu privire la lupta contra migratorilor, pentru orchestrarea până la capăt a acestei lucrări în comun pentru daci şi romani, şi apoi retragerea romanilor din Dacia. Fiecare popor avea doar un grup de Moşi şi nu erau puţini cei care ţineau legătura cu ei – şi cu Moşii din vestul munţilor Alpi, şi cu cei din estul lor: adică Moşii celţilor şi ai geţilor, despre care se ştiau în lume multe lucruri, şi se ştiu în egală măsură şi azi, chiar dacă încă nu sunt spuse sau scrise în manualele de istorie.

Toate raţiunile pentru care atunci, la vremea aceea, au fost lucrurile tratate în acest fel vor ieşi la iveală fără îndoială. Vremurile acelea permiteau păstrarea secretelor – dar nu în asemenea măsură încât să nu se ia măsuri în strategiile operaţiunilor militare. Şi să nu uităm că este o realitate a istoriei faptul că migratorii au fost în majoritatea cazurilor foarte bine organizaţi, fiind oameni inteligenţi, care gândeau strategii de ocupare pe baza informaţiilor luate din teren – terenul aşezărilor pe care le spionau şi profitau din plin de rezultatele lor, căci mizau chiar pe inferioritatea lor aparentă în ochii celor care se simţeau superiori. Moşii au învăţat mereu oamenii să nu se simtă niciodată superiori altora, căci chiar din momentul în care o vor face au şi început să piardă avantajul lor, indiferent dacă ar fi fost în faţa unui singur om sau a unei mulţimi, a unei armate. Mai devreme sau mai târziu atitudinea de subestimare a celuilalt – partener sau adversar – avea să conducă la pierderea contactului cu realitatea: ceea ce conduce la ideea că numai lupta-munca cu rezultatele ei poate arăta cine s-a dovedit pe loc superior. Iar rezultatul poate fi unul de pierdere, dar poate da un răgaz de mobilizare ulterioară tocmai pentru că câştigătorul se relaxează şi poate pierde imediat totul. 

Aceasta a fost strategia geţilor şi ei practic au pus în formă bună ceea ce a fost cu adevărat luptă câştigată pe teritoriile Daciei, păstrând-o exact aşa cum o numeau romanii: Dacia Felix – Dacia Fericită !!!

Mai este ceva foarte important de spus cu pornire de la această prezentare. Există o dispută între cei care spun şi susţin că Dacia a fost romanizată de cele două legiuni romane în cei 165 de ani de “ocupaţie” – şi cei care susţin că acest lucru nu este practic posibil, deşi în condiţiile în care ungurii au spus că au venit aici şi au găsit teritoriile goale, putând astfel să se instaleze aici, totul ar putea prinde un soi de contur dacă ar fi şi adevărat. Teritoriile erau aproximativ goale la un moment dat pentru că oamenii erau împrăştiaţi încă prin munţi şi în câmpiile exterioare munţilor (în sud şi în est) – dar treptat s-au reîntors în vetrele satelor, unde nu au găsit nici ei prea mulţi migratori stabiliţi în ţară; iar cei stabiliţi s-au împletit cu alte grupuri şi, în timp, cu geţii – deşi în foarte mică măsură, întrucât nu aveau multe principii de trăire în comun. Problema a fost complexă – de loc simplă, căci dacă geţii ar fi rămas în sudul Subcarpaţilor Meridionali, hunii nu ar fi avut putere în Transilvania. Sfatul Moşilor a fost uitat şi, de frica triburilor organizate ale hunilor, parte din ei au rămas în sudul subcarpaţilor, în loc să se strângă în “Cuibul Munţilor”. O parte din geţii răspândiţi în mod organizat în sud până la Dunăre s-au întors în podiş, mai ales în regiunile de la poalele interioare ale munţilor (Ţara Făgăraşilor, Ţara Bârsei, etc.) Dar nu toţi au făcut acest lucru bun. Dacă ar fi rămas cu toţii astfel în podiş şi în munţi, nu s-ar fi creat niciun fel de probleme nimănui, nicăieri. Vibraţia în câmpiile din sud este mai joasă decât în nordul subcarpaţilor şi este extrem de variabilă, ceea ce slăbeşte mult puterea omului care nu este obişnuit cu astfel de situaţie, mai ales că după 200-300 de ani a început să se simtă variaţia de vibraţie din cauza amestecării fluxurilor energo-materiale vechi cu cele noi, accentuând astfel situaţia naturală a locului. Tocmai de aceea moştenirea spunea ca geţii să se oprească la graniţa dealurilor din sud (pe linia Subcarpaţilor Getici), lucru care nu s-a petrecut şi triburile slave care au format mai târziu poporul bulgar nu s-au mai putut extinde şi în nordul Dunării, până la subcarpaţi. În Câmpia Română de azi starea locală era foarte bună pentru ei, având obişnuinţele din naşterea lor pe alte pământuri, cu vibraţii asemănătoare cu cele din Câmpia Română de azi. Dacă românii ar fi rămas în nord, nu s-ar fi confruntat cu bătăliile cu otomanii, căci ei nu aveau puterea în munți și s-ar fi săturat repede de luptele de gherilă în care românii nu ar fi pierdut niciun om… Ca să nu mai vorbim de faptul că Ardealul ar fi fost apărat puternic și sub nicio formă ungurii nu ar fi avut niciun fel de putere în Ardeal. 

Așa cum s-au petrecut lucrurile, bătăliile din sud au atras prin necesitate încă și mai mulți oameni, pecetluind soarta grea a poporului român prin chiar mâna proprie. Dacă de la Mircea cel Bătrân valahii ar fi rămas în munţi, aşa cum el a cerut insistent oamenilor săi, totul ar fi decurs altfel – şi nicidecum mai rău. Mai mult, dacă lucrurile ar fi stat așa cum au vorbit toți Moșii prin gura dânsului, ar fi putut să-și ajute frații moldoveni, reunirea celor două țări s-ar fi făcut chiar din timpul dânsului și cu totul alta ar fi fost istoria poporului nostru… 

Totul este însă îmvăţătură pentru spiritele care au trăit atunci şi au hotărât altfel decât spunea moştenirea înţelepţilor…

Dar revenind la romani, să reținem faptul că dintre soldaţii romani este foarte adevărat că mulţi au rămas în Dacia Felix, căci li s-a lăsat libertatea de a o face. Retragerea a fost a oficialităţilor romană, a structurilor de conducere, de organizare. Cu toate acestea, chiar dacă o parte dintre români sunt urmașii geților uniți cu romanii, soldaţii nu au avut practic nicio contribuţie la modelarea tradițiilor poporului get (sau dac, după vorbirea romană a acelor timpuri), ci ei au fost asimilați cu tot dragul de geți, romanii preluând integral tradițiile getice. La fel ca şi grupuri ale migratorilor care s-au oprit fără război sau distrugeri prin diferite locuri ale noastre, cu toţii: geți, migratori şi invitaţi romani au format cu timpul, cu bunăvoinţă şi trăind în bună vecinătate, aşezări cu tradiții getice. 

Alte grupuri venite pe parcursul timpului s-au delimitat de populațiile tradiționale, așa cum am discutat mai sus. Deja știm multe despre aceste aspecte acum.

În timpul Evului Mediu, s-au mai amestecat vlahii cu moldovenii, dar în Ardeal nu s-au amestecat decât în foarte mică măsură, insignifiant practic pentru a fi participanţi la eventuale astfel de modelări spirituale. Faptul că maghiarii trăiesc separați de români în majoritate denotă faptul că românii din Ardeal sunt urmașii geților reuniți cu romanii, iar moldovenii sunt în cea mai mare parte urmași ai geților.

Să reținem că cei mai neaoși rămân maramureșenii. 

DE CE NU ȘTIM ATÂT DE MULTE LUCRURI DESPRE PROPRIA NOASTRĂ ISTORIE…

Veşti despre evenimente se transmit pe care orală, prinzând deformări inerente, aşa cum ştim bine azi. Mai ales pe aceste meleaguri nu a fost nici timp, nici mijloace în vremuri de reconstrucţie a aşezărilor şi a intrării în ritmul curent al vieţii oamenilor reîntorşi din bejenie. Chiar dacă nu s-au fixat în termeni de scriere, aşa cum se petreceau lucrurile în locurile şi obiceiurile cuceritorilor, spre slava proprie de altfel, evenimentele au rămas în amintirea oamenilor. Totuşi puţine dintre ele au dăinuit, iar cele păstrate în înscrisuri au fost furate şi depozitate, adânc ascunse pentru ca nimeni, vreodată să nu ştirbească gloria cuceritorilor… 

Și este foarte trist… 

Ulterior religiile au mai şters şi ele din vestigii şi au obligat sub tortură şi defăimare orice om care ar fi îndrăznit să aducă inconveniente conducătorilor agresivi. În asemenea situaţie, tradiţiile au păstrat doar prin arte, arhitectură, decoraţiuni interioare şi exterioare, muzică şi dansuri cunoaşterile străvechi ale căror sensuri s-au pierdut. Dar a rămas esenţa, ideea perpetuată din generaţie în generaţie cu privire la esenţa ascunsă a evenimentelor antice. Anumite informaţii extrem de valoroase au fost păstrate cu grijă, cu dublă scriere:

1. Creştină (religioasă), însoţită de elemente de artă de o profunzime care şi-a pierdut înţelesul pe parcurs – dar care pot fi descifrate de către cei care şi-au recăpătat, odată cu creşterea vibraţiei planetare, conştientizarea memoriilor lor cele mai vechi: şi încep să descifreze şi să înţeleagă felul în care curg cunoaşterile celor nevăzute cu ochii fizici – dar bine percepute cu senzorii altor corpuri, cu vibraţii mult mai înalte: ale corpului mental şi ale corpului astral. 

2. Străveche: care s-a dorit la un moment dat să fie distrusă, dar s-a reuşit totuşi doar în mică măsură. Permanent au fost oameni care au încercat şi au reuşit să conserve cunoaşteri din vechime, sub diferite forme ascunse la vedere, cum spunem noi azi, dând alte înţelesuri, profane de cele mai multe ori. S-au conservat runele – scrierea veche a geţilor, dar şi obiecte, decoraţiuni ale obiectelor casnice, arhitectonică curentă, care dovedesc o cunoaştere extrem de avansată şi pătrunzătoare în toate timpurile din urmă. Vom discuta despre toate acestea, treptat. Descoperim azi cum basmele, miturile şi legendele ascund în jocul cuvintelor înţelesuri profunde, pe care le simţim, le intuim, apoi le analizăm şi, dacă sunt posibilităţi, le scoatem la lumină. Bătrânii au avut sarcina să le relateze, să le explice copiilor care, pe măsura creşterii lor şi creşterii experienţei lor de viață, la rândul lor, la bătrâneţe au făcut şi ei acelaşi lucru ca şi bunicii lor. Acolo unde o vreme au existat învăţători de neam, fiind respectați în lumea lor, religia a interzis secol după secol răspândirea lor – o mai face şi azi, deşi nu mai are puterea să ordone. 

Toate ne ajută pe noi, cei ce începem să le vedem, să le înţelegem, să acceptăm cu drag conlucrarea cu entităţile astrale ajutătoare care devin învăţătorii noştri loiali. La rândul nostru ajutăm pe cei din jur să urmeze aceeaşi cale, atunci când conştiinţa lor se deschide spre lumea percepută mental şi astral – prin călătorii astrale conştiente. Ceea ce în trecut a fost catalogat ca non-manifestare, azi descoperim că s-a manifestat permanent şi împreună ştim că vom construi din nou lumea umană cu înaltă spiritualitate din care de fapt ne tragem ca specie pe Pământ. Ceea ce nu percepem noi deocamdată – nu înseamnă că nu există, iar această idee extrem de pătrunzătoare ne creează drumuri către înălţarea spirituală permanentă a trăirilor noastre, pe măsură ce puterea noastră de pătrundere se revigorează mereu…