FATA DE MĂRITAT ŞI MASA CU COLŢURI !

Multe "vorbe" ale omului (nu numai la români, dar noi pe ele ni le ştim) nu sunt doar exprimări metaforice, ci au rădăcini deosebit de clare, referitoare la multe elemente ale cunoaşterilor din trecut, din vremurile când omul percepea realitatea tuturor celor văzute şi nevăzute. Apoi o astfel de percepţie s-a diminuat treptat pentru majoritatea oamenilor, rămânând însă înscrise în obiectele, casele, literatura orală, obiceiuri, "vorbe" din bătrâni: bătrânii ajutători din mijlocul aşezărilor umane, care la rândul lor le primiseră învăţătură, în ultima fază de existenţă a societăţilor stravechi, de la Moşii pământurilor - marii şi străvechii ajutători, învăţători şi aplicatori ai lumii.

Să analizăm exemplul actual.
Să avem în vedere că el este valabil şi în ziua de azi, nu numai în cazul fetelor tinere, ci şi în cazul femeilor gravide, apoi în cazul oricărui om bolnav, bătrân din familiile noastre. În condiţiile în care viaţa orăşenească oferă reducerea spaţiului necesar desfăşurării optime a vieţii fiecărui individ, când radiaţiile de tot felul, zarva omenească şi zgomotul rutier, murdăria şi mai cu seamă teama de viitor ne creează dezechlilibre grosiere şi subtile, fiecare om ar trebui să aibă grijă de analizarea şi înţelegerea unor obieceiuri din vechimi, foarte valabile în toate timpurile noastre. Tuturor.
De ce nu se permitea în trecut (azi am devenit insensibili la multe aspecte de care ar trebui să ţinem cont) aşezarea fatei de măritat la masă în dreptul colţului mesei?..
(Bine, putem ajunge şi la... Masa Rotundă a cavalerilor din vechime, care nu era numai democratic rotundă, ci avea valenţe speciale privind cunoaşterea profunzimilor universului în care trăim. Ne vom ocupa altă dată).
Răspunsul: colţul mesei formează un adevărat cuţit energetic, o prelungire, şi întretăiere a părţilor eterice a muchiilor, un loc de mai mare putere decât cea a unei simple muchii. Nici muchiile ascuţite nu sunt de neglijat din discuţie: iată de ce se spune că nu este frumos (de fapt: sănătos) să introducem cuţitul în gură. De altfel, ceea ce s-a numit "Codul bunelor maniere" nu este altceva decât o învăţătură de sănătate în familiile celor care au avut posibilitate să-şi perpetueze învăţăturile din trecutul familial, de care în mileniile trecute avuseseră parte toţi oamenii, în lume. Viaţa plină de vicisitudini, impusă de sclavie şi feudalismul dărâmător oamenilor săraci, a schimbat fundamental viziunea acestora asupra vieţii, creându-le şi întărindu-le dispreţul pentru viaţa celor bogaţi. Ajungând astfel să se dispreţuiască reciproc.
De reflectat şi de corectat, cred eu…
Omul cu energetica corporală în formare şi stabilizare, adică spre maturitate, dar de cele mai multe ori încă neajuns acolo - aşa cum este fata înainte de măritat, este afectat de un asemenea "cuţit" energetic, care ar veni cam în dreptul plexului solar, atunci cand omul este aşezat la masă. Practica folosirii unui asemenea loc (în dreptul colţului mesei) conduce la slăbirea puterii de funcţionare a plexului central, solar (numit şi chakra centrală), de importanţa cea mai mare pentru omul acestui timp. Practică care conduce la slăbirea puterii de muncă, precum şi diminuarea puterii de susţinere a mai multor sarcini consecutive.
Deşi pornită de la o cunoaştere pierdută, experienţa este păstrată în setul obiceiurilor încă mult timp după pierderea cunoaşterii concrete, prin intuiţia că "Aşa e bine!". Ar fi bine, de asemenea, să nu mai credem că asemenea obiceiuri pornesc din statistica primitivă a omului necunoscător: cine stă acolo se îmbolnăveşte mai uşor - deşi este un lucru care contribuie la perpetuarea obiceiului. Dar efectul nu este aceaşi lucru cu rădăcina.
Să credem că şi românii au astfel de cunoaşteri, să înţelegem că nu numai orientalii sau sau populaţiile indigene din Americi, Africa, Australia, etc., au cunoscut multe lucruri, căci noi înşişi avem o zestre remarcabilă de obiceiuri străvechi: tot atât de bune ca şi cele de peste hotare. Să ne universalizăm însă prin cunoaşterea experienţei altor popoare, să ne întărim cunoaşterile proprii prin informaţiile pe care le primim din direcţia altor popoare. Dar să nu permitem minimalizarea propriei noastre moşteniri spirituale, propriului nostru trecut, ci sa-l valorificăm, pe orice cale avem posibilitatea, personal.

Iată aşadar câte ceva din importanţa experienţei de viaţă a omului în epoca pe care tocmai o încheiem acum... Am numit-o intuitivă: cunoaşterile au pornit de la conştientizări precise, dar au durat de-a lungul vremurilor în mod intuitiv, adică după intuiţia că este "bine" să faci ce se făcea "din bătrâni" (din educaţia veche, moşească). Oamenii nu mai ştiu "de ce", dar ştiu că "e bine aşa".
Multe elemente ale religiilor sunt, de asemenea, obiceiuri locale sau general-pământeşti, ale căror rădăcini nu mai sunt cunoscute de majoritatea preoţilor, pastorilor, dar la modul general se spune "Vin de la Dumnezeu!" şi gata.
Până când vom ştii toate aşa cum au fost lăsate de Dumnezeu omului, zeului sau cosmosului, e bine să tinem cont de ele.
Pe măsură ce timpul ne va permite, mă voi ocupa mai des de analizarea unor obiceiuri, datini.