Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


luni, 11 octombrie 2010

CÂTE CEVA DIN FORMELE CONCRETE DE AJUTOR ALE ENTITĂŢILOR AJUTĂTOARE:

Deşi acest subiect va fi reluat pe scară largă în aproape fiecare capitol din explicaţiile privind activităţile curente ale lemurienilor şi atlanţilor ( http://www.bucuria-cunoasterii.ro/category/studii-istorice/ ) pentru că a venit vorba în comentariile dvs. despre un anumit aspect al activităţilor entităţilor ajutătoare ale noastre, să ne oprim puţin asupra acestui aspect, ca un fel de deschidere pentru studiile viitoare. 
Iată, aşadar, citatul de la care pornim:
„...am sesizat însă, că de fapt doar în ceasul morţii ei nu mai intervin cu nimic... ptr. că după cum citeam undeva, e singurul punct interzis de către dumnezeu, şi anume clipa scrisă în cartea cerului a plecării definitive de pe Pământ a fiinţelor…”
Să-i mulţumim Ryannei pentru prilejul de discuţie oferit de tema abordată.

FAPTA ENTITĂŢII AJUTĂTOARE: 
SUB PUTEREA INTERDICŢIEI SAU A ÎNCREDINŢĂRII ??
Ca şi altădată, mă folosesc de orice moment, prilej, pentru a explica subtilităţi ale cunoaşterilor pe lângă care trecem de multe ori fără să le înţelegem importanţa pătrunderii în profunzime. Azi ne trebuie, chiar dacă până azi nu ne-am gândit la astfel de situaţii. Şi mergem mai departe dezvoltând tot ceea ce putem pentru momentul trăirii noastre actuale, dezvoltând în continuare totul, pe măsură ce puterile noastre vor creşte: imperceptibil în clipa trăirii noastre, însă înţelegerile care vin în valuri ne vor dovedi că fiecare clipă trăită astfel ne-a fost de un real folos. Nimic nu a fost pierdut – nici măcar o singură clipă din viaţa noastră, nici un gând, nici o hotărâre, nici o nehotărâre… Nimic nu a fost trăit degeaba.
Aşadar, să înţelegem că exprimările cunoaşterilor moştenite sunt corecte pentru epoca din care vin, întrucât în scrierile mai vechi explicaţii detaliate nu erau posibile pentru popoarele ţinute în umbra necunoaşterii. Deşi folosim cuvintele „metaforă” şi „metaforizare” comparativ cu felul concret, structural în care gândim azi, pentru epoca din care vin şi, mai ales, traversând Evul Mediu întunecat al religiei, dar şi războaie fratricide, aş spune că folosirile erau mai curând comparative cu elemente din viaţa oamenilor. Pentru cunoscători ele au fost şi au rămas încifrate în elemente care cu greu puteau fi descifrate chiar de către cei mai culţi cercetători ai religiilor popoarelor sau de către alţi conducători de acelaşi calibru. Azi însă, extinderea cunoaşterilor, extinderea folosirii gândirii şi înţelegerii în profunzime ne ajută să înţelegem multe elemente cuprinse în filele înscrisurilor de odinioară. 
Prin urmare, să înţelegem că exprimarea reală, pe care o întâlnim în majoritatea scrierilor – religioase de cele mai multe ori, dar preluate şi de către multe alte scrieri laice, cuprinde acest leitmotiv: „Interzis de către Dumnezeu”. Când discutăm despre oameni, am putea avea o anumită imagine a interdicţiei – dar când discutăm despre entităţi, cu siguranţă că trebuie să schimbăm faţa problemei. 
Oamenii îşi dau singuri interdicţii, de multe ori împărţite în cel puţin două mari categorii principale: 
– setea de putere prin care ajung să inducă frica populaţiilor pe care şi le aservesc, cărora li se abate atenţia din primii ani de viaţă de la intuiţiile proprii, sub motivaţia că trebuie să trăiască conform normelor societăţii în care s-au născut. Nimic mai adevărat, dar nu şi atunci când aceste impuneri ajung să distrugă intuiţiile, percepţii şi căutările proprii;
– orgoliul de a nu fi în stare să se ofere explicaţiile corecte, în complexitatea necesară pentru nivelul cultural, spiritual al momentului. De multe ori, din orgoliul de a nu fi înţeles complexitatea moştenirilor de cunoaştere, teme întregi au fost şterse din registrul consemnărilor vechi. Care, într-o societate normală, ar fi trebuit să fie moştenire din generaţie în generaţie, pentru orientarea lumii pe drumul înţelegerilor sale permanente. 

Se poate acţiona dintr-unul din aceste motive (şi altele) sau din împletirea lor între ele, sau între ele + particularităţile personalităţii grupurilor umane.
Putem înţelege că, acolo unde este vorba despre interdicţii date oamenilor prin astfel de explicaţii succinte, implacabile, totul este o problemă pur umană, desfăşurată între oameni, având însă de multe ori la bază precepte morale şi de sănătate a căror realitate oamenii o pot intui cu uşurinţă: şi astfel pot rămâne ascultători până la un punct. Dar cultura şi înţelegerea lumii înconjurătoare opresc azi chiar în acest punct omul inteligent (căci inteligenţa este nativă, ţinând de evoluţia generală a spiritelor umane) şi perceptiv totodată, după care, gândind din ce în ce mai profund, îşi face o părere justă asupra realităţii lumii în care trăieşte sau, în orice caz, îl conduce pe o cale către înţelegerea realităţii. Nu neapărat imediat asupra adevărului universal, dar măcar asupra evidenţei adevărului ascuns de către semenii săi. 
Este o chestiune de timp restrâns până când vom înţelege acest lucru cu toţii. Şi vom ierta şi vom continua viaţa în modul cel mai natural pentru spiritul-om. 
Însă omul nu a putut niciodată comanda, impune ceva entităţilor ajutătoare, fie ele centrale (numiţi fii de Dumnezeu), secundare (angelice), astrale (ajutătorii astrali personali sau de grup spiritual) sau dimensionale. Dar s-a exprimat cândva, după cum era obiceiul în societate, ca o încredinţare că Dumnezeu impune: s-a crezut, şi s-a exprimat în înscrisuri că Dumnezeu impune şi îngerilor, tot aşa cum impune şi oamenilor. Aşa i s-a spus omului de către conducătorul său, aşa a crezut omul. Dar cu timpul intuiţia şi observarea inteligentă i-a reformat treptat omului încredinţări generale de mare anvergură pentru viaţa întregii comunităţi umane. Şi acesta a fost punctul de la care omul şi-a creat neîncrederi latente sau active în unele reguli, obligaţii venind de pe căile religioase în special, dar şi laice contemporane. 
Printre care şi cele referitoare la tema discuţiilor noastre. Omul îşi poate da seama că este ajutat sub o formă sau alta, dar nu şi în ceasul morţii sale, căreia nu i se poate sustrage, pe care nu o poate modifica după dorinţele sale subiective, atunci când îi vine momentul. Nu va privi momentul în mod fatalist (dacă îmi e dat să mor, numai am nimic de făcut…), va face tot ceea ce are în putere să se ferească, să preîntâmpine, dar va avea în vedere şi faptul că va trebui să accepte şi cazul de neputinţă. 
Însă neamestecul entităţilor nu este interdicţie de la Dumnezeu, ci ÎNCREDINŢARE, iar despre asta discutăm acum, pentru început. Discutăm despre acest lucru, fără să uităm însă un aspect deosebit de important: ele ne vor ajuta în demersul nostru către preîntâmpinare, în căutările noastre de rezolvare până la un punct, însă nu vor anula momentul trecerii sub nici o formă, atunci când vine momentul. Adică atunci când sarcinile s-au rezolvat şi toate sunt exact la locul care trebuiau să fie. 
Cu adevărat este încredinţare, este înţelegere şi este conlucrare: toate entităţile noastre ajutătoare sunt în aceeaşi simţire a necesităţilor evoluţiilor tuturor: ale noastre, ale lor personale şi ale tuturor celor aparţinând de mediul ajutat, cu toată viaţa care se desfăşoară local. Explicaţiile privind această diferenţă :
– ori nu au fost găsite la momentul primirii moştenirii de cunoaştere, care a existat cu siguranţă, cândva;
– ori nu au fost oferite mai departe căci cuprindeau la bază elemente care ar fi deschis treptat calea oricărui om asupra înţelegerii că este un spirit puternic, care se poate elibera în primul rând de constrângerile impuse de semenii săi. 
Ceea ce, în cazul nostru, ar suna ca o interdicţie – de fapt este o înţelegere deplină a evoluţiilor umane în această perioadă planetară, când vibraţia planetei este încă destul de joasă, chiar dacă se află în urcare. 
Şi să mergem acum mai departe: se referă la un lucru pe care abia acum îl putem înţelege treptat, odată cu revenirea omului la capacităţile sale extinse de percepţie şi de înţelegere a lumii în care trăieşte. Un lucru pe care cu greu îl poate accepta multă lume în acest moment, făcând parte din acceptările viitorului. Din fericire, un viitor cât se poate de apropiat. 

SUNTEM AJUTAŢI ÎN ÎNTREAGA SFERĂ A EVOLUŢIILOR NOASTRE, FĂRĂ A SE PIERDE NIMIC DIN VEDERE
Important a fost să traversăm această perioadă fără ca să fie afectate modurile de trăire anterioară: cele pe care le numim în general atlante, dar lucrurile sunt mult mai complexe decât par ele la prima vedere. Iar acest lucru este deosebit de important pentru întreaga noastră evoluţie. Pentru care au fost lăsate moştenire cunoaşteri vaste, sprijin puternic să ne fie pe drumul revenirilor noastre la tot ceea ce a fost cândva, având însă în plus o întărire deosebită, datorată tocmai celor petrecute în această perioadă trecută. 
Căci prezentul nu poate să fie înţeles ca fiind doar de sine stătător, ci în deplină armonie cu trecutul şi ţinând cont cu deosebită atenţie de configurarea viitorului. 
Nu ne vom depărta de subiectul nostru dacă vom detalia cel puţin un element avut în vedere privitor la trecerea spiritului de la o viaţă desfăşurată în anumite condiţii corporale – la alte condiţii corporale, în continuarea – de fapt – a vieţii sale eterne. Ne-am obişnuit deja să trăim cu înţelegerea faptului că schimbăm corpurile de la o viaţă la alta ca pe haine, doar timpul afectat purtării diferă. În perioada de vibraţie planetară înaltă a Pământului, corpurile noastre erau adaptate la un anume fel de creaţie materială: creaţie materială prin materializare/dematerializare/remodelare. Finalizarea destinului, după terminarea sarcinilor personale, se efectua prin trecere conştientă în corp astral, pentru continuarea cercetărilor în acest mod, a unor cunoașteri de mult mai mare profunzime decât o permitea, chiar şi în acel timp, sistemul corporal uman. De regulă se spune că era un sistem corporal înaintat, însă exprimarea se face comparativ cu cel pe care îl avem azi: totuşi ele nu suportă comparaţie, căci fiecare în parte deservea/deserveşte spiritul în alte condiţii, iar pentru condiţiile fiecăruia în parte un asemenea sistem corporal era, şi este optim pentru necesităţile ale căror linii le urmărim în fiecare perioadă planetară în parte. 
Părăsirea destinului condus după abilităţile corpurilor specifice acelei perioade necesita o conştientizare complexă a unor faze de destin – cel puţin din următoarele puncte de vedere:
– conştientizarea felului în care au fost realizate sau nu complet sarcinile destinului în curs; iar conştiinţa fiecărui om în parte conducea la respectarea cu stricteţe a propriului program de îndeplinire a sarcinilor; 
– acţiunea conştientă de plecare din acest fel de viaţă urmărea o serie de lucrări mentale asupra propriului sistem corporal, după cum urmează:
1. ieşirea în corp astral – ca în orice călătorie astrală de cercetare normală, zilnică: obişnuită astfel pentru omul acelor vremuri;
2. dematerializarea corpului fizic şi, aproape simultan (pentru observatorul de azi al amintirilor sale sau ale altuia) împământarea valului de particule rezultate din dematerializare, pentru ca ele să nu afecteze viaţa şi creaţia altor semeni. 
Asemenea operațiuni necesită însă o conştiinţă permanent păstrată, şi întărită pe linia realizării integrale a sarcinilor de destin. Cu ajutorul entităţilor sale ajutătoare. 
Aşadar, decesul – cum numim azi această trecre, schimbare – nu era legat de un moment al degradării sistemului corporal uman: nu exista un asemenea moment, aşa cum îl cunoaştem azi (îmbătrânirea propriu zisă). Nici nu era ceva accidental – fie accident natural (cutremure, inundaţii) sau social (crime, războaie). Vom vedea că nu existau decese din cauze accidentale naturale, pentru că oamenii aveau metode de diminuare – până la anulare a efectelor unor astfel de evenimente în oraşele lor. Iar cele sociale nu existau, întrucât fiecare om trăia şi lucra în deplină armonie nu numai cu toţi oamenii de pe planetă, ci şi cu planeta însăşi şi cu întregul biosistem. Omul era protector pentru el însuşi şi pentru întreaga lume în care trăia. 
Actualmente, omul nu trebuie să-şi ştie momentul decesului – trecerii în alt mod de corporalizare, pentru că nu are puterea de a hotărî corect dacă este cu adevărat momentul încheierii sarcinilor sale. Tocmai de aceea numim această etapă de evoluţie: epoca intuitivă – omul doar intuieşte, de regulă, drumul sarcinilor sale. Nu poate avea de regulă cunoaşterea deplină a momentului plecării, nu poate şti precis dacă mai poate avea şi alte ocazii de lucru pentru propria sa înaintare şi pentru înaintarea întregii sale societăţi. Nu poate să şi-l amâne sau să şi-l apropie. Nu poate cunoaşte integral modul în care se poate orienta precis din acest punct de vedere, în condiţiile durităţii unei societăţi în care toţi oameni au nevoie să-şi cunoască limitele inferioare, pentru a se putea orienta mai departe în extinderea şi aprofundarea cunoaşterii de sine. 
Iar cunoaşterea de sine devine azi pentru noi linia principală de armonizare cu adevăratele necesităţi ale omului aflat la răscrucea timpurilor sale: ale celor trăite în trecutul său, ale celor prezente şi ale celor viitoare. Ajungem să înţelegem treptat, şi să fim de acord cu gândirea după care suntem ajutaţi echilibrat, corect din punct de vedere spiritual profund: fără impunere, fără obligaţii. Asta ar trebui să înţelegem: că nimeni nu le impune ajutătorilor noştri ceva, şi nici ei nu ne impun nimic nouă. 
Iar cei care au nuanţat religiile ştiau bine acest lucru. Rădăcinile lor sunt bune, corecte, nuanţările şi atitudinile dominatoare au stricat multe lucruri bune. Dar au, şi vor avea iertare din partea celor pe care nu au putut să-i ierte pentru curajul de a fi “stat drepţi în faţa lui Dumnezeu”. 
Noi ne-am dori ca ajutătorii să se impună în faţa celor pe care îi numim „răi”. În faţa hoţilor, perverşilor, criminalilor, războinicilor, imoralilor şi aşa mai departe. Nu ne dăm seama că în acest fel noi înşine avem gânduri rele. 
Cu toate acestea, este cert că se menţine o vibraţie la nivel mai ridicat decât acela în care ne-am afla la nivelul creat şi „ajutat” de propriile noastre gânduri: datorăm un asemenea nivel de vibraţie numai acţiunilor concertate ale ajutătorilor, de cele mai multe ori nevăzuţi de ochii noştri. Vom detalia pe larg în articolul viitor modul complex în care suntem ajutaţi de către ajutătorii noştri personali şi de grup spiritual. 

Iată, aşadar, că însuşi faptul de a nu aplica puterea lor în momentul trecerii noastre în altă formă de vieţuire este un real folos, legat de obişnuinţele noastre în evoluţiile la scară extinsă, pe care ne străduim să le înţelegem acum. Intrarea şi ieşirea din destin uman – creator conştient înaintat spre înălţat – este o sarcină de înţeles în orice condiţii de trai. Evoluţiile noastre ca ajutători, în viitor, se sprijină în mod complex pe o asemenea atitudine conştientă. De altfel, se observă că toate sarcinile noastre se îndreaptă către termenul special “conştient”. Iar ceea ce vom trăi în viitor se îndreaptă către o hiper-conştienţă – comparativ cu ceea ce trăim în acest moment. Este ceea ce formează acel Homo Pantocrator despre care discutăm cu atâta drag în cercetările noastre. În aşteptările şi în auto-modelările noastre spirituale de fiecare moment. 
Este o trăire permanent ajutată de către entităţile noastre, pe care ne bazăm, pe care ne sprijinim – chiar dacă totul este mai mult sau mai puţin conştient deocamdată. 

Şi acesta este numai un singur aspect al activităţii entităţilor noastre ajutătoare. Un simplu exemplu. Ele acţionează în acelaşi timp pentru binele nostru personal şi pentru binele întregii societăţi umane, al drumului spiritual al înălţării ei. 
Şi al binelui planetar, căci pentru ele nu există diferenţă între noi şi ultimul fir de iarbă, pentru creşterea căruia depune acelaşi efort ca şi pentru orice om. Nici nu am fi ajuns aici, în stadiul nostru de creator conştient avansat, înaintat, dacă nu ne-am fi sprijinit permanent pe ajutorul prietenilor noştri mai înaintaţi în evoluţii. Sigur că nimic nu s-ar fi creat fără activităţile lor, pe care le conştentizăm treptat din mijlocul experienţei noastre la diferite nivele de vibraţie. 
Ajutându-ne în fiecare clipă a vieţii noastre – venind practic din eternitate (faţă de viaţa noastră pământeană), şi mergând în eternitatea vieţii noastre de monadă conştientă de forţele sale creative, înţelegem treptat că rostul unor asemenea evoluţii complexe este înţelegem şi să folosim din plin viaţa universului în mijlocul căruia trăim. Iar aceasta – în orice fel de condiţii, pentru a ajunge să înţelegem toate caracteristicile vieţii de pretutindeni, toate manifestările de care pot fi capabile orice monade, de-a lungul evoluţiilor lor. De fapt, nişte evoluţii atât de complexe, pe care le înţelegem doar cât ne poate permite azi împlinirea noastră, de la acest nivel de vibraţie pe care îl suportăm acum. 
Numai în acest fel vom ajunge să ajutăm şi noi, la rândul nostru: având o experienţă bogată în orice punct al universului, în orice fel de condiţii ale variaţiei vibraţiei locale. Iar pentru asta este nevoie să desfaşurăm permanent activităţi participative la înţelegerea celor din jurul nostru, în echilibru şi învăţând permanent ce înseamnă iubirea ce ni s-a oferit şi nouă, care ni se oferă fără încetare, pe drumul propriilor noastre înaintări. 

Dacă ne referim la populaţiile umane, ajutătorii ne înţeleg bine pe toţi şi ne ajută pe toţi, necondiţionat, pentru că:
– ei ştiu bine că “răii” lumii sunt cei mai mici evoluanţi planetari umani, comparativ cu “bunii” (moralii, creatorii, spiritualii). Au puţină experienţă în condiţiile planetare actuale: vibraţie joasă şi aglomeraţie planetară foarte mare – la nivelul întregului biosistem planetar, nu numai al populaţiilor umane; 
– cei care au experienţă mai multă sunt spirite mai vechi pe această cale. Experienţa lor îi reţine să distrugă viaţa, preferă să şi-o piardă pe a lor în locul crimei, perversiunii, manipulării. Dar şi ei au altele de corectat, mai mult sau mai puţin conştient – dar din ce în ce mai puternic conştient cu fiecare revenire a lor pe aceste meleaguri universice. Ajutorul pe care ei îl oferă este mult mai subtil chiar şi faţă de subtilitatea ajutorului pe care îl oferă altora. Suntem spirite înaintate pe calea evoluţiilor, de aceea ajutorul merge în primul rând pe linia dezvoltării propriei intuiţii, căutării propriului fel de a înţelege realitatea şi a ne comporta pe măsura înţelegerilor proprii. 

Şi iată că am făcut astfel trecerea la următorul punct al dezbaterilor noastre, cel legat de felul concret prin care suntem ajutaţi: concret – dar subtil. 

5 comentarii:

Li spunea...

Originala si captivanta postare insa eu doresc sa stiu daca o persoana draga noua decedata poate deveni
pentru noi o entitate care poate sa ne indrume in actiunile intreprinse
pe tot parcursul vietii?

Cristiana spunea...

Am scris , si ti-am raspuns la asemenea intrebare, Li. Reciteste, te rog, Calatoria Astrala si Dansul vietii si al mortii, pe langa acest raspuns.
Cei decedati raman o perioada mai lunga sau mai scurta de timp in preajma grupurilor intrupate cu corp fizic din mijlocul carora tocmai s-au desprins. Ajuta NEDIFERENTIAT toti cei care sunt de ajutat, indiferent daca sunt oameni care i-au fost dragi pe timpul vietii sau nu. Ajuta grupuri intregi, fac legatura spirituala intre grupuri. Ajuta la echilibrarea oamenilor, si nu la exacerbarea cailor de insingurare, tulburare.
Ajuta la universalizare si la gasirea cailor de deschidere a fiecarui om in parte catre toti semenii lor, fara nici o deosebire.
Ne ajuta sa intelegem efemeritatea trecerii noastre prin lumile materiale, dar luarea in seama a importantei pe care totusi trebuie sa o dam materiei, ca unealta de dezvoltare a spiritualitatii noastre.
Adica ne invata sa traim echilibrat in lumea noastra.

Li spunea...

Sarut mana care mi-a descris cu atata acuratete raspunsul.

PTRUPTRUCEA spunea...

Doamna Cristiana,

Imi pare rau ca nu am reusit sa citesc tot, dar promit ca maine o iau iar de la capat. Acuma, ce sa zic... e si foarte tarziu. Am inteles ca este vorba de extraterestrii care traiesc printre noi si ne ajuta. Care ne ajuta. Care nu, nu. Pentru ca sa stiti ca exista si din aceia mai rai. Io am cunoscut si de la unii si de la altii, da' sa stiti ca io nu ascult decat de extraterestrii de bine. Ei au un fel de lumina turcoaz pe langa ei dar nu este de la baterii, ci iese asaaa... ca un abur din corpul lor. La ceilalti e ca o lumina mai inchisa la culoare. Va spun maine mai multe dupa ce termin de citit, bine?

Cristiana spunea...

Ptruptrucea, scuze pentru intarziere: serviciul si raceala, cum mai spuneam si altora! RADETul si primariile!
Am mai descoperit ca nu am raspuns si altora, imi cer scuze, Vio, daca mai treci pe aici!!! dar stiu ca sunteti oameni buni si ma veti ierta!!

Asadar, PTC, cred ca vei imparti cu Dan multumirile mele pentru viitoarea postare!! Mi-ai amintit ca trebuie sa discut un aspect deosebit de important privind entitatile ajutatoare ALE TUTUTOR FIINTELOR de pe planeta - sa ne limitam deocamdata la Pamant. Eldariel a mai facut cateva precizari in articolul sau, asa ca as face si eu cateva precizari, daca tot ai pus problema. Chiar precizasem la un moment dat, cred ca tot la un comentariu al lui Dan, ca eu personal nu am sesizat entitati rele, "malefice" cum se spune, in schimb am sesizat spatii de vibratii joase emise de mentalul uman (intre timp am mai sesizat ceva asemanator in unele cazuri de cutremure - deci naturale, dar nu am studiat inca de ce nu la toate, sa zicem legate de emisiile de infrasunete care creeaza compactizari de vibratie joasa).
Acum insa am inteles de ce nu "vedeam" eu entitati rele sau răutăcioase, sau asemanator cu asa ceva, despre care vorbesc unii: pentru ca le asociam cu ceva special, deosebit!! Nici nu ma gandeam la altceva, si am sa detaliez treptat, pe parcursul mai multor articole, ca sa se inteleaga foarte bine acest aspect.
Ne reintalnim, asadar!