Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


joi, 2 iulie 2009

LUAREA ÎN STĂPÂNIRE A LUMII

Aceasta este o extensie de studiu, care porneşte de la ultima parte a articolului „Despre capacitatea de concentrare (sau focusare, sau focalizare) cu adresa :
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/06/despre-capacitatea-de-concentrare-sau.html ”
1. CUM SE FORMEAZĂ ÎNCLINAŢIILE DE CUCERITORI
Pornim de regulă în cunoaşterile noastre de azi de la moştenirile de natură materială – dovezi ale trăirilor popoarelor pe care le numim „civilizaţii antice”. Dar constatăm la un anumit moment dat că explicarea istoriei poate avea alte direcţii de cercetare decât cele la care ne raportăm noi, azi. Iar înţelegerile se lărgesc urmărind astfel de direcţii, capătă volum sporit şi profunzime.
Rădăcinile trăirilor omeneşti sunt mult mai profunde decât ne învaţă ştiinţa oficială. Evenimentele care formează istoria omenirii se pot înţelege mult mai profund studiind în primul rând civilizaţiile antice prin prisma moştenirii pe care ele înseşi o aveau din lumea străveche: nu o simplă umanizare a unor mamifere terestre, ci o lume inteligentă şi creatoare unitară, o civilizaţie anterioară mult mai dezvoltată decât cele pe care le cunoaştem, le recunoaştem azi în mod oficial. Nu ne explicăm multe lucruri, multe forme de creaţie materială chiar, rămâne uluitor pentru noi felul în care anticii au putut să creeze lucruri aparent greu, chiar imposibil de realizat, după părerea noastră. Inventăm extratereştri, şi poate că nu este de loc rău să credem că „extratereştrii” suntem chiar noi. Dincolo de dogmele sociale, politice şi religioase, o întreagă lume aşteaptă să fie cercetată, explicată, înţeleasă.
Cei care deschid ochii treptat asupra unor astfel de realităţi ajung la înţelegerea faptului că principiile vieţii şi activităţii celor străvechi aveau la bază cu totul alte elemente decât cele pe care le avem noi, oamenii, în prezent; credem că este normal să le fi avut şi ele, sau chiar să nu fi ajuns la cele pe care le folosim noi, azi. Şi totuşi moştenirile ne transmit multe lucruri de neînţeles, după gândirea noastră curentă.
Dacă studiem civilizaţiile străvechi, ajungem la concluzia că alte elemente decât cele pe care le luăm azi în considerare au contribuit la formarea atitudinilor şi acţiunilor celor care ne-au fost strămoşi. Schimbarea modului de trai, de viaţă a oamenilor a fost rezultanta normală a schimbării vremurilor, prin diminuarea vibraţiei Pământului. Asemenea schimbări au condus la estomparea cunoaşterilor străvechi, fără ca aceasta să fie o cădere, aşa cum se crede azi, în general. Abia în ultimele decenii am început să ne dăm seama că tot ceea ce nu este plăcut, uşor, comod, nu este şi rău.
Lumea s-a schimbat treptat, dar tocmai pentru această perioadă grea au venit spiritele umane pe Pământ, şi am discutat anterior acest lucru pe larg. A avut loc schimbarea modului de creaţie şi de comunicare: din activitate şi comunicare mentală – în activitate şi comunicare trupească (prin transfer energetic puternic de la corpul mental – la corpul fizic). Acest fapt a condus la virarea comportamentelor astfel:
de la cele înălţate – în mod unic constructive, de la relaţii bazate pe comunicarea ce aveau la bază înţelegerea totală a evoluţiilor grupurilor spirituale – la:
– amestecarea elementelor constructive cu altele distructive, la comunicarea verbală ce nu puteau cuprinde fondul total vibraţional cunoscut şi la relaţii cu neînţelegeri interpersonale pe baza uitării (prin nefolosire) a principiilor spirituale străvechi. Adică uitarea principiilor de conlucrare şi de acceptare a ajutorului oferit de fiecare grup spiritual în parte – celorlalte grupuri întrupate în spaţiile pământene.
Vom vedea cum, pe baza unor intuiţii palide, grupuri de oameni şi-au urmat obişnuinţele anterioare în fel şi chip, dintre care multora li s-a părut normal să ia în stăpânire un teritoriu, şi apoi altul, după preferinţele momentane. De la luarea în stăpânire a unui teritoriu, până la luarea în stăpânire a unui popor a fost doar un pas. De la luarea în stăpânire a unui popor, până la luarea în stăpânire a lumii cunoscute de asfel de grupuri umane – a fost iarăşi numai un pas. Descoperirea agresivităţii şi estomparea ruşinii de a o folosi, de la un pas la altul, a facilitat tot ceea ce iniţial pornise de la simple călătorii în vecinătăţi.
Totul s-a bazat pe obişnuinţa unei anumite părţi a omenirii să stea acasă la ea, să primească cu plăcere însă oameni noi în casă – oameni cărora le place să circule, să cutreiere lumea: omenindu-i, cinstindu-i, rămânând în relaţii frumoase, cuminţi, deschise permanent către noi, mereu noi, tangenţe.
Pe de altă parte a existat o obişnuinţă străveche a lumii, o formaţie cultural-spirituală străveche – de învăţătură şi de împărtăşire a experienţei cu cel venit în „casă”. Adică acolo unde se află gospodăria meşteşugit lucrată, cu multă migală, cu multă pricepere, aşa după cum era moştenită învăţătura străveche sau mai nouă, de la moşii poporului, de la moşii fiecărui popor în parte. Şi în multe popoare, nici un om nu dorea câtuşi de puţin să-şi părăsească o astfel de gospodărie. În propriul nostru popor, astfel de oameni, care au rămas până în zilele noastre la fel, sunt numiţi „oameni aşezaţi, de felul lor”.
Oamenii de alt fel, „plimbăreţi de felul lor”, sunt spirite întrupate care nu înţeleg până în acest moment al evoluţiilor lor cum de poate cineva să stea fără să se mişte, să caute, să vadă tot ceea ce se poate vedea, să folosească tot ceea ce se poate folosi, căci de aceea au atâta învăţătură, să se descurce în orice situaţie. Să probeze, fără întârziere. Şi pentru asta este nevoie de spaţiu, de cunoaştere extinsă, de a face ceva – orice, doar să nu stea pe loc. Să nu stea degeaba... Şi nu se poate concepe să nu se mişte cu totul prin teritorii, să nu le elibereze pentru ca şi alţii să treacă pe acolo, să aibă ceea ce au lăsat ei, să folosească şi astfel să înveţe de la foştii proprietari, străduindu-se să descifreze (căci de aceea au cap, şi minte, şi pricepere destulă) tot ceea ce se poate prelua de la predecesorii lor.
2. INFLUENŢA RĂDĂCINILOR
Ciocnirea unor astfel de populaţii, cu diferite feluri de atitudini, manifestări în multe planuri, care trăiau în teritorii învecinate, a avut loc în condiţiile în care intuiţiile experienţei străvechi presau conştientul uman, fără ca mintea să mai poată procesa cunoaşterile străvechi. Căci oamenii de după „potop” (adică ultima glaciaţiune) erau concentraţi pe acomodarea cu activitatea manuală, cu folosirea comunicării prin grai, cu întreţinerea relaţiilor curente, necesare în procesul creaţiei, în familie, între membrii întregii comunităţi.
Îşi pierdeau treptat cunoaşterile străvechi, din civilizaţiile pe care azi le numim: lemuriană şi atlantă, care la rândul lor se întemeiaseră pe înclinaţii şi mai vechi, formate înainte de momentul sosirii spiritelor la întrupare pe Pământ. Nu trebuie să ne mirăm de faptul că în unele locuri, societăţi, asemenea învăţături erau lăsate să se estompeze, de către moşii popoarelor: în rândul populaţiilor mai nerăbdătoare, mai impulsive – formate din grupuri spirituale mai tinere şi mai puţin experimentate. Nimeni nu dorea binele cu forţa pentru astfel de populaţii. Acestea îşi ancorau puternic mintea în viaţa curentă, tocmai conştientizându-şi un fel de handicap de nerăbdare, în faţa populaţiilor spirituale cu experienţă mai multă, cu răbdare mai multă. Nu mai aveau timp să cerceteze izvoarele străvechi, nu mai ţineau seama de cunoaşteri moştenite chiar de la generaţiile anterioare. A le obliga în acest moment să facă ceva împotriva puterii lor de concentrare – adică: şi la păstrarea în manifestare a celor străvechi, şi la adaptarea manifestărilor lor la vibraţia mereu în diminuare – ar fi însemnat obligarea lor la o stare de sclavie spirituală, la împiedicarea desfăşurării liberului lor arbitru.
Tocmai acest lucru evitau moşii şi învăţătorii lor.
Mişcarea inerentă a impulsivilor conducea întotdeauna la confruntări tot mai dezorientante, mai departe la izbucnirea de conflicte între cele două feluri de populaţii descrise mai sus: nu numai între populaţiile diferitelor aşezări, ci chiar şi în interiorul aceleiaşi aşezări. Un timp, conflictele s-au aplanat prin experienţa bătrânilor lor, ajutaţi, susţinuţi de moşii popoarelor proprii şi de învăţătorii pe care aceştia îi trimiteau în popor: pentru aplicaţii în direcţia orientării în creaţie, comunicare şi relaţionare între oamenii din lumea aflată mereu în schimbare. Treptat, moşii şi învăţătorii lor s-au retras însă departe, în munţii inaccesibili încă multor grupuri umane, iar aceste grupuri au rămas să se descurce din amintirile pe care aveau, sau nu aveau înţelepciunea să şi le mai ia în considerare.
Întunecarea vibraţională a lumii (numită popular venirea luminii negre sau mai plastic, a luminii întunecate: facem comparaţie, pentru înţelegere, cu deosebirea dintre lumina unui bec de 100W cu aceea a unui bec de 20W) i-a adus omului semeni care nu au mai avut gândurile la fel de curate, aşa cum le avuseseră odinioară cu toţii. Căci toţi oamenii, toate spiritele umane pot fi înălţate, şi totuşi să poarte cu sine, în memoriile spirituale de care nu sunt mereu conştiente, toată experienţa lor eternă: de la starea lipsită total de experienţă în manifestare, trecând prin toate felurile de experienţe – din ceea ce cunoaştem azi pe Pământ: de la virus până la om.
Şi încă mult mai multă experienţă, căci spiritul uman pe Pământ se află într-o buclă de evoluţie, venind din sfere de evoluţie mult mai înaintată, purtând cu sine o experienţă uriaşă de creator conştient. Omenirea pe care o cunoaştem din istorie, azi, oamenii care suntem azi pe Pământ, venim din evoluţii mult mai înaintate, pentru ridicarea nivelului calitativ al manifestărilor pe care le-am avut atunci când am evoluat şi noi, câdva, în acest punct al universului. De aceea, azi observăm clar cum fiecare om se manifestă în felul său personal, la fiecare impuls local de vibraţie care îi vine din mediul de trai. Şi mai ales – după cum este manifestarea sa cea mai bine consolidată în momentul primirii impulsului.
De aceea este de adăugat întotdeauna, în orice explicaţii faptul că, cu fiecare moment ce trece, ceva se consolidează şi poate lua locul unui alt element, unei alte manifestări în experienţa noastră totală, chiar dacă acest proces este mai mult sau mai puţin conştientizat. Este unul dintre motivele cele mai bune să ne modelăm manifestările către tot ceea ce credem că este mai bun, căci nu ştim întotdeauna clar ce putem întări în volumul lor total. Mai bine să facem ceva conştient, decât să suportăm consecinţele unor manifestări nervoase, spontane: naturale – este drept, dar care pot sta la baza unor efecte nedorite atât pentru noi, cât şi pentru cei din jurul nostru. Totul poate să fie spontan, foarte natural, dar să fie manifestare morală, frumoasă, constructivă.
Iar aceasta se construieşte prin străduinţă permanentă.
Bineînţeles că lucrurile sunt mult mai complexe, dar în linii mari despre acest lucru este vorba. Vom vedea cum impulsurile care ne vin din mediul de trai sunt simultane, dar din oceanul lor, unele sunt mult mai puternice, altele mai rezonante cu un volum mai mare de experienţă personală – chiar dacă ele nu sunt prea puternice. Reacţionăm astfel diferit în momente diferite, reacţionăm însă diferit şi în cazuri aproape identice: în funcţie de vibraţiile din mediu – întotdeauna, de rezultanta primirii lor în câmpul manifestărilor noastre. Iată de ce, în trecut (până la ultima glaciaţiune), când vibraţia medie planetară era mult mai mare, populaţiile străvechi (lemuriene, atlante) nu se manifestau după felul în care reacţionăm noi azi: nu suntem tentaţi să credem acest lucru, nu credem că omul a putut vreodată să reacţioneze cu totul altfel decât o poate face acum. Dar trebuie să luăm în considerare faptul că erau alte impulsuri din mediu, de vibraţie foarte înaltă şi, chiar dacă eram tot noi cei care suntem şi acum, reacţionam – şi acţionam – cu totul altfel, la stimulii diferiţi din mediul diferit astfel al traiului curent.
O vreme îndelungată după potop lumea şi-a păstrat, în mod inerţial normal, comportamentul obişnuit din acele vremuri anterioare: calm, liniştit, profund cercetător, creator înălţat. Intuiţiile erau încredinţări – şi nu neîncrederi, aşa cum sunt în zilele noastre. Treptat însă, ele s-au estompat atunci când moşii şi învăţătorii s-au retras din faţa nerăbdării lor în viaţa aşezată a lumii: o lume care îşi pierdea treptat caracterul unitar, dezbinându-se, intrând în conflicte, şi despre acest lucru discutăm acum.
Aprofundând cercetarea simţirilor intuitive ale populaţiilor spirituale, se relevă faptul că unii oameni simt intuitiv că au multă experienţă – alţii intuiesc faptul că nu au multă experienţă. Mai departe, intuiţia se aşează la fiecare om în parte după cum îi sunt lui înclinaţiile. În cazul discuţiilor prezente, unii cred că nu mai au nevoie să ştie nimic, devenind indiferenţi în faţa lumii sau urmărind interese limitate la ceva simplu, fără să dorească să intre în relaţii cu alţii. Alţii doar cred că ştiu totul, deşi nimeni nu ştie totul pe Pământ, dar vor să dea, chiar să impună altora primirea celor pe care ei le au de comunicat; cei din jurul lor simt că trebuie să se ferească de cei dintâi şi stau în „banca” lor.
Dar toţi oamenii au nevoie să se universalizeze. Cei dintâi să-şi dea seama că ei nu ştiu chiar totul; şi să primească relaţii cu alţii, care doresc să comunice cu ei, pentru a-şi arăta reciproc ceea ce cunosc, ceea ce pot face, ce se poate face în continuare cu experienţa comună care se formează astfel. Le trebuie să se „ciocnească” şi să ajungă să se înţeleagă astfel, căci numai aşa ajung să meargă împreună pe un drumul comun. Numai în acest fel vor putea să ajute şi pe alţii, şi astfel să-şi îmbogăţească mai departe chiar ei experienţa.
3. LUAREA CU ASALT A LUMII
Istoria noastră este istoria cuceririlor – de oameni, de pământuri, de cunoaştere: a lumii în permanentă schimbare, de cunoaştere a noastră – a istoriei propriului nostru suflet, a înţelegerii folosirii manifestărilor echilibrate şi constructive, indiferent cât de vaste sau limitate pot fi ele într-un moment sau altul. Ele oricum sunt vaste – avem nevoie de multul care să ne spargă frontierele interioare. Dar uneori avem nevoie doar de puţin – pe raze (sectoare) care ne ajută să aprofundăm ceva, momentan. Din jur ne vin semnale de existenţă a unor noi şi noi elemente din spaţio-temporalitatea pe care o trăim: ne vom concentra în continuare pe ceea ce avem noi de făcut, sau preluăm ceva din marea, oceanul de informaţii. Ceva care considerăm noi că ne va ajuta să înţelegem, să ne întărim şi astfel să putem merge cu toate mai departe.
Putem să facem acest lucru, căci avem în acel bagaj despre care vorbeam: înclinaţia formată din evoluţii anterioare, în alte părţi ale universului, de a ne răspândi în teritorii, în spaţii cunoscute sau puţin cunoscute şi a ne programa astfel extinderile în spaţii în curs de cercetare.
Dar în condiţii de vibraţie joasă, aşa cum se forma omenirea treptat atunci, intervin simţiri bazate pe frică: de supravieţuire, concurenţiale, războinice, de ruptură – de distrugere. Nici nu ştim cum apar şi avem tendinţa de a ni le nega; avem intuiţia că nu suntem în stare de aşa ceva... Tocmai de aceea trăim asemenea momente: să vedem că le mai avem şi să ne străduim să le înlocuim cu altele: constructive, ajutătoare chiar pentru noi înşine şi pentru cei din jur.
Pe de altă parte, nicăieri în univers drumurile spiritelor nu sunt barate, oprite: prin bariere naturale sau prin acţiuni directe ale ajutătorilor noştri. Singurul lucru care opreşte din acţiuni distructive este o auto-limitare deja formată la spiritele umane, bazată pe respectul pentru populaţiile locale. Dar şi el merge doar până la o limită, după cum impulsionează puterea vibraţiilor: cum spuneam – în permanentă scădere.
Mai sunt şi alte aspecte. În locurile obişnuite de evoluţie ale majorităţii spiritelor umane de azi, toate populaţiile merg în explorare, în folosirea altor spaţii. Astfel, nici o palmă de pământ nu este revendicată undeva, de către cineva. Acolo unde trebuie – există conlucrare, pe termen scurt, în operaţiuni limitate. Termenul este scurt pentru că, acolo de unde vin spiritele pe Pământ, în condiţii de vibraţie medie planetară deosebit de înaltă, creaţia se efectuează mental, înlocuind creaţia tehnologică cu remodelarea mentală a unor structuri existente, sau folosind creaţie fundamentală: compactizarea, aglutinarea filamentelor materiale din mediul de trai curent. Se folosesc forţele radiante ale monadei, concentrate rapid la punctul de creaţie ales. Acolo, departe de Pământ, când este cazul, în locuri de vibraţie mai joasă, creaţia se limitează la remodelarea mentală a unor a unor structuri deja existente. Nimic nu se crează cu trupul, folosind structuri planetare, animale sau vegetale gata create (minerale, pământuri, vegetale, materiale animale).
Tocmai de aceea, orice activitate de creaţie se desfăşoară în timp scurt, astfel încât este timp suficient pentru explorare, cercetare, relaţionare când este nevoie. Subconştientul păstrează asemenea înclinaţii de creaţie: la veniri pe Pământ (sau în orice puncte universice asemănătoare), adică în condiţii în care vibraţia joasă limitează sau nu mai permite creaţia mentală, frica devine stăpânitoare şi, în loc de creaţie, apare ca o singură soluţie distrugerea. O raţiune pentru a face loc propriei creaţii, care susţine propriile încredinţări. Sau alungarea din teritoriile ocupate de localnici, apoi – la împotrivirea lor: omorul, masacrul. Abia în timp, înţelegând priceperea superioară a localnicilor, apar prizonierii constrânşi la muncă pe viaţă. Se dezvoltă cruzimea, viclenia, se încurajează astfel minciuna şi trădarea.
Dar în acest fel, spiritele îşi descoperă limitele inferioare, lipsa de experienţă. Asta nu-i împiedică să înainteze prin teritorii necunscute, ucigând mai departe orice le poate crea senzaţia de insecuritate: mai ales oameni noi, care nu fug de ei. Preferă teritoriile goale, chiar dacă nu le pot gestiona, care rămân astfel în paragină – dar le crează sentimentul de securitate: pentru că de acolo nu poate veni nimeni , nimeni nu mai stă cu cuţitul scos din teacă, ameninţător; şi dacă rămân totuşi oameni, vor fi multă vreme preocupaţi de refacerea gospodăriilor lor, în loc să se răzbune în vreun fel.
De aici, putem discuta mai departe în fel şi chip despre felul în care şi mediul îşi pune şi el amprenta asupra acţiunilor grupurilor umane. Spre exemplu: resursele limitate pe o planetă de unde nu pot pleca determină frică. Mai bine ucid populaţiile decât să ştie că ei sau urmaşii lor nu vor avea cu ce să-şi perpetueze neamul.
Lupta devine aprigă astfel, chiar inconştient, între populaţii care încearcă să devină stabile şi populaţii care învaţă să exploreze, să cunoască fără frică de necunoscut spaţii în care pot să ajungă fără sacrificarea propriei vieţi. Până când vor constata şi vor învăţa că multe se pot scoate din pământurile cunoscute treptat; şi ceea ce nu pot duce ei la bun sfârşit – o vor face urmaşii lor.
Grupurile spirituale se formează, la originea călătoriei lor până pe Pământ, prin relaţii piramidale: între grupuri spirituale din ce în ce mai evoluate, în acelaşi bloc de călătorie. Se vor ajuta astfel, în fel şi chip, după cum le este înaintarea proprie pe drumurile evoluţiilor: unele abia învaţă să trăiască şi să exploreze în felul expus mai sus – în timp ce altele au încheiat o învăţătură şi se obişnuiesc să înveţe mai departe cum să devină stabile, fără să fugă la cea mai mică primejdie. Să creeze un front de învăţătură pentru celelalte grupuri, folosindu-se de explorare sau chiar de sacrificarea propriilor necesităţi, chiar şi a vieţii – atunci când este cazul.
Iată cum înclinaţii vechi – dar totuşi din evoluţii înaintate – ies inconştient la suprafaţă. Se combină cu cele specifice vibraţiilor joase, pământene şi cu cele specifice biosistemului vegetal-animal: ori cu pasivitatea vegetală ori cu agresivităţi animalice, specifice luptei pentru supravieţuire, cu manifestări distructive. Încă. Evoluţiile cele mai recente nu au un grad mare de consolidare, dar sunt foarte proaspete în memoriile spiritelor umane. Evoluţiile de tip vegetal-animal sunt foarte vechi, dar şi foarte bine consolidate, revenirea lor la oameni datorându-se şi volumului uriaş, divers reprezentat, al restului vieţuitoarelor pământene: obişnuite cu supravieţuire pe orice cale. Dar ele determină în acelaşi timp spiritele umane să lupte sau să muncească pentru supravieţuire, ceea ce este un lucru bun pentru viaţa pământeană. Învaţă să-şi ofere reciproc ajutor şi învăţătură, să-şi modeleze şi remodeleze permanent forţele. Şi toate acestea după cum vin vibraţiile pământurilor, şi după cum vibraţiile acestea sunt într-o permanentă schimbare.
Tocmai pentru învăţături şi pentru ajutor diversificat mereu evoluţiile, şi coordonarea lor, se organizează pe principiile diversităţii de evoluanţi în spaţiile de trăire de pretutindeni. Pentru că numai în acest fel toţi învăţăm treptat, şi complex, cum să ajutăm şi cum să ne lăsăm ajutaţi.

Toate cele spuse mai sus ne arată aşadar, rădăcinile dorinţei noastre – încrâncenată de multe ori – de a cunoaşte, de a explora, de a ne perfecţiona mereu mijloacele de înaintare pe astfel de căi de îmbogăţire a experienţei noastre totale. La baza tuturor stă evoluţia noastră de creator conştient, înaintat, prin intuiţiile căruia fiecare om doreşte, la orice nivel de conştientizare, să aibă ceva mai mult, mai bun, mai înaintat: chiar dacă aspectul material de cele mai multe ori primează, el se va sublima, adică va sări pe o treaptă superioară, fără să mai parcurgă din nou evoluţiile între treptele reprezentate pe Pământ.
Tocmai acest lucru nu este corect înţeles azi. Nu facem evoluţie totală, progresivă acum, pe Pământ: nu suntem rezidenţi, ei nu se întrupează în perioadele de astfel de mari greutăţi în corp fizic, alături de vechii lor ajutători, ci ne urmăresc din corp astral, în spaţiile înconjurătoare ale planetei. Noi suntem ajutătorii lor vechi, ne facem evoluţiile noastre acum, sub ochii lor: adică conştientizăm, analizăm, apoi remodelăm pe cele de care avem nevoie pentru a merge mai departe. Astfel de evoluţii le vor face şi cei care sunt acum rezidenţi umani pământeni, la rândul lor, dar numai atunci când vor deveni suficient de puternici pentru a putea trăi în acest fel.
Chiar dacă ne este greu să acceptăm azi astfel de lucruri, timpurile care vor veni ne vor arăta cu multă claritate fiecăruia dintre noi că cel de pe urmă om pe care îl cunoaştem azi – va reveni bucuros la ceea ce a fost cândva, şi încă şi mai mult decât a fost: mult mai puternic şi mult mai înţelept.
Căci totuşi nu avem nevoie de prea mult ca să ajungem acolo unde avem nevoie...

48 de comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

Absolut impresionant. Ne comunicati niste lucruri extraordinar de interesante. Informatiile si ideile se leaga logic, firesc, in formulări admirabile, care pot fi socotite o adevarată teorie a evolutiei spirituale...

Cristiana spunea...

Invat si eu, caci felul meu de a scrie este foarte sofisticat, foarte complex, dupa ce scriu ca mine trebuie sa desfac explicativ, caci intelegerile sunt altfel decat cunoasterea altora. Invat sa scriu simplificat, dar fara sa pierd din vedere radacinile; mai greu a fost la inceput, sa scriu generalitatile, de aceea am facut blogul de cunoastere generala Bucuria Cunoasterii. Lumea in care traim se sprijina pe argument, pe detaliu, pana ce toata lumea va vedea direct ceea ce face obiectul referirilor prezentatorului. Pe urma va fi simplu.
Cunosc deja cativa oameni care privesc direct in ceea ce prezint. Dar deocamdata nu au curaj sa iasa in lume prea făţiş. Aici se pare ca mi se insufla foarte mult curaj. Si sa cercetez, si sa expun.
Dar e foarte greu!! Totusi ma sprijin pe intuitiile puternice ale oamenilor care simt ca nu bat câmpii...
Multumesc pentru incurajare!

Dan Ioanitescu spunea...

Trebuie sa recunosc ca imi mai trebuie inca o lecturare. Dar poate asa invat.

Cristiana spunea...

Mai simplu decat atat nu ar iesi decat o caricatura, iar fara argumente cine m-ar mai crede?? Cu siguranta ca nici tu!!
Asa cel putin oricum ai ramas cu ceva, daca ai mai avea rabdare sa citesti inca o data, ai intelege o multime de lucruri.
Daca nu am avea curaj sa scriem, am ramane tot la forfecarea celor care le tot forfecam in lipsa de altceva..
Asa ca iti spun si tie: Curaj!! Nu muşcă!.. Sau muşcă, dar din dorinta noastra de a judeca si a incondeia cuceritorii lumii...
Sarmanii de noi!! Sarmanii de ei!!
Ma gandesc ca iti place cum cânt eu universul.. dar câtă cunoaştere este in spatele unor fraze care apar profunde, care vibrază cu tot ceea ce este păstrat adânc în suflet...
Ti-au placut versurile despre oraşele lemuriene?? Sunt convinsă... Am scris sute de pagini despre frumusetea creatiei lemuriene... Te-ar interesa??
(Râzi şi tu un pic!!)

Dan Ioanitescu spunea...

:-) :-) :-)ha,ha,ha!
:-) :-) :-)he,he,he!
:-) :-) :-)hi,hi,hi!
:-) :-) :-)ho,ho,ho!
:-) :-) :-)hu,hu,hu!

M-am hotarat sa printez toate postarile tale si sa-mi fac propria carte ca sa pot sa o citesc oriunde nu am internet.
Blogul are avantajele si limitele sale.
Va trebui in consecinta sa asez materialele in ordinea intelegerii (orice blog ti le prezinta ca la asezarea documentelor intr-un dosar, cu cel mai recent material in fata), si apoi s-o iau gospodareste cu inceputul. Asa se intampla cand vii la mijlocul concertului, cum am venit eu. Trebuie sa o iau de la acordarea instrumentelor, sa ascult uvertura si dupa aceea tot concertul.

Poate nu ti-ar strica nici tie sa ai un dictionar explicativ al termenilor(dintre care unii sunt de-acum concepte in toata regula), in asa fel incat atunci cand cineva se impiedica in intelesul exact al unui cuvant sa sintagme folosite de tine sa poata sa utilizeze dictionarul. Iar dictionarul poate fi o postare separata tot pe blogul tau. E doar o sugestie, depinde de tine cat de tare te-ar ajuta.

Sa incepem cu "A"- "ajutatorii spirituali" - eu am inteles termenul, dar cine intra prima data si sa presupunem ca nu stie mai nimic, cum a fost si cazul meu,si vrea sa inteleaga repede trebuie sa fuga in urma pe la alte postari. Demersul ii va incetini parcurgerea textului pe care a picat, poate pentru prima data pe blogul tau. Definitiile termenilor pot fi scurte. Daca ar presupune o aprofundare de-abia atunci faci trimitere prin link la postarea respectiva unde se pot gasi informatii detaliate. Ii poti atrage atentia cititorului pe coloana din dreapta ca exista un dictionar explicativ de termeni si ca este invitatul tau sa-l utilizeze.
Ma gandesc ca un cititor care intra ca neofitul intr-o astfel de aventura spirituala, pana la urma ar putea intelege foarte mult doar citind dictionarul inainte, ca si cum ai invata alfabetul... Sigur, cititorii avizati nu vor avea decat intamplator nevoie de dictionar.
Asta presupun te va ajuta foarte mult pe tine sa nu intrerupi discursul in subiectul pe care il dezbati, pentru a face referiri permanente unde si in ce postare isi va gasi cititorul explicatia completa.

Cristiana, te rog sa nu te superi ca ma bag - nu este o critica, ci doar o observatie de consumator de informatie si ti-am scris doar despre ce ma ingreuneaza pe mine si desigur este si ramane doar o problema a mea pana la urma, care nu are legatura cu munca infernala si cu energia pe care le consumi tu aici. Da-ti-ar Dumnezeu sanatate!

O saptamana frumoasa de ciocarlie iti doresc, in acord cu universul!
:-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-)

Cristiana spunea...

Nu ma ingreunezi de loc, varianta este IN LUCRU!!! Astept vacanta!!
2 3 ore pe zi pentru astfel de postari, pe blogul Buc. Cun., cu postari de desfasurare de structura si postari formate din: definitie, linkuri si desfasurarea explicatiilor. Cum intri pe articol, vezi definitia si linkurile. Apoi, cine vrea, va citi si detaliile, in continuare.
Altfel, se va face iar un carnat de multe elemente pe care trebuie sa le parcurgi pe o postare iarasi luuuuunga... nu merge, am foit variantele mult timp, chiar de la prima ta atentionare. Chiar si asa este discutabil...
Eu fac o prezentare scurta a subiectului la inceput, dupa care pun radacinile si la sfarsit o concluzie. O sa fiu si mai structurala, mai sintetica cumva pe viitor. Si mai delimitativa, caci pot scrie generalitati cu definitii separat, dar impletirea exolicatiilor tot cere detaliu!.. Cum a fost la radacinile luptei de cucerire... Dar cu delimitare in interiorul articolului.. Pana la urma curiozitatea va invinge si va citi omul.. Chiar si detaliile.
Mintea se ascute in timp, se formeaza corelatii automate...
Traim intr-un cerc prea stramt, chiar si cerul este din nefericire gol, acum, doar odihnitor, un albastru infinit!!

Trebuie munca multa... Asa cum spuneam cuiva, nu pot sa dau oricum, desi m-a impresionat enorm, enorm! cuvintele acelui cititor (sa i dea Dumnezeu sanatate!!) Scrieti orice, numai scrieti!!... Doamne!!

Eu nu iau asta drept critica, ci tot ca un fel de incurajare, caci daca nu interesa - nu era reactie. O incurajare discutabila a fost si tipatul de durere al cuiva care spunea ca ofer sperante gratuite, fara temei!! Mi-am dat seama ca nu sunt gratuite, doar ca am facut un pas catre intelegerea multor lucruri. Pe care numai explicandu-le detaliat se poate intelege ca nu am o imaginatie debordanta...
Macar nu vand... Nimic nu e imaginatie, din fericire...
Si multe sunt mult mai curate si frumoase decat au fost prezentate din frica sau cu jind !!
Si multe se stiu, dar nu ajung la noi...
Multumesc inca o data!!

Anonim spunea...

Daca fiecare dintre noi avem o multime de vieti traite p'aci,nu am schimbat rolurile din cucerit in cuceritor,si invers,pentru a trai ambele feta ale monedei?Ca sa evaluezi corect o actiune trebuie sa cunosti efectul ei din ambele ipostaze:cel care o face si cel care o suporta,abia apoi te poti decide daca vrei sa mai repeti acea actiune.Acum ,oamenii au posibilitatea de a se deplasa oriunde doresc,si foarte multi o fac,dar sunt manati de motive mult mai pasnice ,in comparatie cu ce ne arata istoria.S-a tocit dorinta agresiva de cuceritor si a ramas doar dorinta de a afla si a simti si alte locuri,straine de cunoasterea lui?Gabriela.

Dan Ioanitescu spunea...

@Anonim,
Regret, dar eu vad ca dorinta dde cucerire nu s-a tocit ci este mult pmai cumplita decat inainte.
Teritoriul, pofta si speranta au ramas intacte, dar formele si mijloacele au evoluat enorm.
Nu mai vorbim astazi de cuceriri teritoriale si de imperii sau regate asa cum erau atunci. Acum vorbim de cucerirea mintii oamenilor, daca este posibil chiar a tuturor oamenilor, pentru cei care au interese politice, economice in special, culturale, comportamentale, religioase, etc.

Hollyood, presa, globalizare, petrol, ecumenism, finante, resurse alimentare, piete de desfacere. Adio arme!

Nu cred in teoria constipatiei mondiale ci in teoria conspiratiilor fractionate, dupa interese diverse. Doamne fereste de o partitura maiastra, si de un concert cu un dirijor de geniu!

Dan Ioanitescu spunea...

Erata: Holllywood
Dar pana la urma tot un drac, ca tot aia face!

Anonim spunea...

Foarte adevarat,dar pentru un procent mic de oameni,se aplica aceasta dorinta crunta de putere asupra celorlalti.Cei mai multi merg manati ca o turma in directia data de cei putini.Astia sunt cuceritii,care atunci cand se vor trezi,nu vor mai permite sa fie manipulati.Cred ca vine in curind si ziua in care vom renunta la rolurile astea si va ramane doar dorinta de explorare si cunoastere a spiritului uman.Poate este un optimism naiv ,dar eu asta cred.Desi lupta devine din ce in ce mai crancena,sfarsitul ei sta dupa colt.Cat este de aproape,nu stiu,dar stiu ca va veni si ziua aceea.Parerea mea !Gabriela.

Cristiana spunea...

Pe scurtisor! cat mananc si eu! Va raspund cu drag amandorura, subtilul cu grosierul se impletesc in lumea noastra, tocmai pt ca, Gabriela, draga mea (imi era dor de tine!) finalul este dupa colt!!! si... coltul este aici! dar ultimii pasi sunt grei! unii au depaus "armele" de orice fel, chiar si ale cunoasterii (merg dupa ideea ca daca tot sunt pui de Dumnezeu, la ce mai trebuie sa mai facem acum efortul de lucru!!) altii strang armele in maini, in dinti si lupta mai departe pentru cuceriri de tot felul.. De fapt... eu mai am teorii in buzunar!! conform lor... ne cam trebuie la toti !!
Pamantul este un nod foarte complex de multe feluri de trairi. Este drept ca asa vad si eu, ele se vor sublima in felul solar si nobil care va veni, iar cei care au nevoie sa plece, pregatiti de aici, vor pleca, cei ramasi se vor sublima. Dar efortul ramane si, legat de activitati de tot felul, fiecare efort, fiecare gand si fiecare fapta a noastra va fi (este!) o experienta adaugata la aceea uriasa a adevaratilor Fii de Dumnezeu, ceea ce suntem de fapt, in devenire. Suntem copii de Dumnezeu, Lucratori Maturi vom fi.. Ne maturizam prin cunoastere si aplicare.. Este si aici o subtilitate!! Pentru cui trebuie!!
Va las pana diseara, sper sa ajung pe la 7 acasa, este foarte mult ce este acum pe biroul meu!! Sa ma iertati ca nu va mai raspund!
Cu drag, Chris

Mariana spunea...

Revin cu un surâs şi cu întrebare nouă: ,,Care este valoarea unui surâs, a unui zâmbet în relaţiile umane?" Te aştept cu răspunsul tău aici: http://psalmdedor.blogspot.com/2009/07/care-este-valoarea-unui-suras-unui.html Îţi doresc o zi plină de zâmbet!

anonimul pamantean spunea...

Cristina, am trecut sa-ti dau binete!

Se-ntampla lucruri tare frumoase pe la tine, sper sa am timpul necesar (in curand) sa citesc ce ai postat.
De-atatea ore pe calcuator (si jobul si pasiunea) am inceput sa am probleme cu ochii.
Sau, mai bine, voi recurge la ideea foarte buna a lui Dan - printarea materialelor.

Te-mbratisez cu mare drag, spor la treaba.
O zi frumoasa si racoroasa
blanda si melodica
Iti trimit si-un pupic (sper sa nu fiu prea impertinet, de sunt, "urecheaza-ma" ca merit)!
Cu drag
tot anonimul pamantean

Cristiana spunea...

Pământene, nu urechez decat foarte rar!!
Asa cum am scris personal unora dintre cei care m-au incurajat pentru ceea ce fac aici, textul preluat de la tine (multumesc!) se refera la cei care sar rau de tot peste niste limite inadmisibile pentru mine din punct de vedere spiritual.
Astfel de incurajari cum sunt ale voastre sunt bune, caci am invatat de copil valoarea unei incurajari! Cand nu primesti decat "reorientari" acolo unde nu ai nici o inclinatie.. si in loc sa faci ceva de vis, faci ceva mediocru... inveti multe, inveti sa apreciezi multe, chiar daca se formeaza si sensibilitatea, si puterea in fata loviturilor.

Parerea mea este sa nu va incumetati la printare, este foarte mult, eu printez tot materialul acum pentru persoanele mai in varsta care nu au computere. Poate cele de structură as zice ca merita, dar asteptati un pic sa le mai remodelez, sunt mai academice, recunosc, si Gabriela, si Iulius, si alti prieteni cu care analizez pe mess mi-au spus mai de mult asta, dar i-am mobilizat la munca!!! Pentru cei noi in temele acestea trebuie sa remodelez un pic.

Anonim spunea...

Dupa o absenta indelungata a mesajelor scrise aici (care nu implica si absenta lecutarii-dimpotriva, am citit continuu tot) scriu acum simtind apelul de mai sus ca fiind directionat si catre mine.
Am cerut prin postarile mai vechi confimari legate de ninsoarea de lumina, de "clopoteii" auziti mai ales pe inserat. Le-am primit si m-am convins ca nu sunt doar pareri de sentatii, ca sunt reale, ca prezentul ne ofera trairi si informatii noi, perceptii ce ni se par ciudate, dar care sunt de fapt normale.
De cateva zile am vise ciudate.
Nu stiu cum sa le interpretez.
Scriu aici descpre ele, caci nu stiu unde altundeva a putea-o face.
Sunt vise in prelungirea unei stari depresive, a unor evenimente incarcate de suferinta, a unor schimbari in viata nedorite, neplacute. Stiu, e vremea schimbarilor. Trebuie sa le acceptam si sa ne lasam purtati de valurile ce vin.Ma simt ca o barca in deriva pe vreme ploioasa.
Luarea in stapanire a lumii...
In trecut? In prezent? In viitor?
Suntem luati in stapanire acum?
Ne sunt stapanite vietile? Sufletele? Destinele?
Eu asa simt acum. Parca nu mai am posibilitatea de a actiona pebaza liberului arbitru.Parca imi sunt imupusi pasi pe care nu vreau sa-i fac. Si nu ma pot opune...

Anonim spunea...

Dupa o absenta indelungata a mesajelor scrise aici (care nu implica si absenta lecutarii-dimpotriva, am citit continuu tot) scriu acum simtind apelul de mai sus ca fiind directionat si catre mine.
Am cerut prin postarile mai vechi confimari legate de ninsoarea de lumina, de "clopoteii" auziti mai ales pe inserat. Le-am primit si m-am convins ca nu sunt doar pareri de sentatii, ca sunt reale, ca prezentul ne ofera trairi si informatii noi, perceptii ce ni se par ciudate, dar care sunt de fapt normale.
De cateva zile am vise ciudate.
Nu stiu cum sa le interpretez.
Scriu aici descpre ele, caci nu stiu unde altundeva a putea-o face.
Sunt vise in prelungirea unei stari depresive, a unor evenimente incarcate de suferinta, a unor schimbari in viata nedorite, neplacute. Stiu, e vremea schimbarilor. Trebuie sa le acceptam si sa ne lasam purtati de valurile ce vin.Ma simt ca o barca in deriva pe vreme ploioasa.
Luarea in stapanire a lumii...
In trecut? In prezent? In viitor?
Suntem luati in stapanire acum?
Ne sunt stapanite vietile? Sufletele? Destinele?
Eu asa simt acum. Parca nu mai am posibilitatea de a actiona pebaza liberului arbitru.Parca imi sunt imupusi pasi pe care nu vreau sa-i fac. Si nu ma pot opune...

Cristiana spunea...

Bine, si intr-un ceas foarte bun ati vorbit din nou!! Ca si alta data!! Bun pentru toata lumea!!!

Dintre cei care au scris aici, o singura persoana nu a mai indraznit sa mi se adreseze, caci m-a suparat de mult, cam de la inceput (acel comentator care s-a prostit facand brlbrlbrl !! acum rad... dar atunci l-am pus la punct de nu s-a vazut) iar cu altii am ajuns la comunicare buna, inclusiv cei cu care discut in continuare pe mail!! Cu mare bucurie!! Deci daca sunteti cel cu brlbrlbrl (ceea ce nu cred!!!) v-am urecheat!! Daca nu - nu!!!
Asa ca doar mobilizez oamenii sa fie puternici, caci au de unde sa fie!! Daca e greu, poate avem nevoie si de putin greu! Mai tarziu ne va fi mult mai usor, credeti-ma!! Am invatat ca orice prilej ratat devine adancire de greutate mai tarziu. Ca si cel care si-a taiat crucea, parandu-i-se prea grea si, cand a ajuns la o prapastie, toti cei cu crucea lunga au pus-o peste prapastie si au trecut usor, in timp ce omul nostru degeaba a incercat sa faca la fel... crucea mica nu avea cum sa-l mai ajute...

Dar sa continuam ale noastre.
Visele foarte puternice sunt specifice verii, mijlocului de vara, este o activitate foarte puternica. Ele sunt cam la fel in tot cursul anului, constientizarea lor este mai mult sau mai putin voluminoasa, in functie de vibratii, de ritmurile biologice specific umane. Acestea sunt lucrurile pe care le cunosc eu, si este normal sa fie inca mult mai multe si mai profunde explicatii.
O sa scriu in continuare, am scris mult si nu prinde totul.

Cristiana spunea...

As vrea sa va incurajez, sa nu va mai simtiti ca o barca in deriva, caci apele acestea sunt foarte bune. Vedeti, eu azi de dimineata spuneam cu lacrimile pe obraji ca fac ce nu vreau sa fac, spun ce nu vreau sa spun, una gandesc sa fac si alta iese din mana mea... las ceva in mijlocul drumului si uit complet, luandu-ma cu altceva...
Nu ne ia nimeni in stapanire. Ceea ce am detaliat in articol a fost de fapt sa explic cum a devenit istoria noastra, din aceea a unor sfinti - aceea a unor impielitati!! Da! La propriu!!
Este drept ca se fac o sumedenie de chestii rele pe Pamantul acesta, dar nu e chiar asa cum se spune pe toate cararile, se exagereaza mult de frica, din frustrare.. Nu ne stapaneste nimeni altcineva vietile, dar facem ceea ce nu am vrea si nu e bine ca nu vrem. Lumina aceasta extrem de puternica ne arata de fapt tot ceea ce suntem sau nu suntem in stare. Nu va tine mult, este adevarat ca schimbarea este dupa colt si coltul este aproape! Asa cum comentam pe Drumuri, astazi chiar, cu Gabriela. Destinele noastre merg cu coerenta lor proprie, nu cu aceea pe care au tot stricat-o generatiile anterioare, cu obligatia de a face ceva, in loc sa facem ce simteam noi.
Pe de alta parte, anumite feluri de destine cuprind linii de activitate care se termina. Se termina tangentele cu oamenii din trecut, se pierd in câmpul altor linii, incepem alte "vieţi", chiar daca austeritatea si solitudinea sunt lucruri pe care nu le-am asteptat.

Ne-am asteptat sa mergem obisnuit, cum au facut bunici, parintii noastri... nu e chiar asa. Unii da, asa este, asa merg. Multi nu! Caci trebuie sa ne obisnuim cu schimbari de la un moment la altul. O perioada de timp cu un grup de oameni, o alta perioada - cu altul. O perioada in solitudine, alta in aglomeratii. Sa invatam sa cercetam, sa invatam, sa ne descurcam, sa acceptam. Sa calatorim, sa indraznim.
Si mie imi merge tot asa, eu inteleg ca numai asa, lasand sa izvorasca totul din mine, ma cunosc cu adevarat. Sa ne modelam singuri, ca sa nu suferim. Eu simt ca trebuie sa ma modelez dupa cum este ce vine din mine, chiar daca vreau sa fac ce face toata lumea. Automatismul pe care il simtim, de fapt este ceva bun, ne consolidam. Alteori fac ca mine si nu e bine, fac ceea ce face lumea si e bine.. Dar totul irumpe din mine. Chiar daca se supara cei din jur.. stiu ca pana la urma ma vor ierta, caci descopera fiecare ca este la fel, ca simte la fel, adica dupa felul lui personal. Si atunci se regleaza totul..
Avem senzatia ca parca nu ne apartinem.. dar am functionat dupa alte vointe de fapt pana acum, de aceea si libertatea=debandada aceasta infinita.. Omul se pune in matca lui, om cu om, fiinta cu fiinta.. Invatam sa ne apartinem, desi ar parea ca e taman pe dos.. se schimba viziunile, formatarile, apare si se face o noua lume.
O sa mai discutam despre astfel de lucruri des.
Ceea ce este de spus in concluzie este ca e greu, dar este corect. Ne dezlegam. Cine crede ca suntem stapaniti de nu stiu ce reptilieni sau vulturieni si asa mai departe... imi pare rau! voi explica foarte pe larg ce este elementul reptilian (am mai pomenit) si ca ne apartine in mod normal tuturor, parte a structurilor noastre corporale normale. Iar razboiul psihotronic nu innebuneste decat pe cei ce-l viseaza, pentru ca oricat s-ar zbate, tot nu reusesc. Imi spunea o baba cu multi ani in urma ca prosti sunt cei care cred ca farmecele (elemente de razboi psihotronic!!) mai tin azi, mintea omului este atat de puternica incat nu mai "ţine" mai mult de 2 saptamani si omul care isi da seama de ceea ce traieste devine constient si nu mai are nimic putere asupra lui.
Multe de spus, si toate sunt reale..
Sanatate va doresc, odihna, incredere, credinta in Dumnezeu, in orice BUN credeti dvs., nu suntem frunze in vant.. de fapt fiecare frunza isi are locul ei "in vant"!!
de fapt, cu ajutorul lui Dumnezeu.. suntem pe un drum bun, larg, drept.. paote putin cunoscut si de aceea suntem mai tematori!!
Dar ne e chilibram si mergem mai departe!!
Sa auzim numai de bine!!

Anonim spunea...

Nu stiu despre ce "brlbrlbrl" este vorba... Deci, nu sunt persoana aceea...
Multumesc pentru raspuns.
Voi urmari in continuare prezentarile de pe blog.
Voi asimila informatiile, voi invata...
Si vreau sa cred ca trec doar prin efectele specifice vibratiilor verii.
Insa nu-i numai atat. Este mult mai mult decat atat.

Cristiana spunea...

Sigur ca nu sunt numai vibratiile verii... Sunt seturi de vibratii care completeaza fiecare camp in parte. Si, atentie, ridicarea nu s-a terminat ... suntem la inceput, dar adaptarea se va face treptat, in etape care vor cuprinde multe odihniri. Chestia cu 2012 care nu este insa un hotar sterp, chiar este reala. De aceea vom discuta pe parcursul timpului, pe masura ce se deruleaza fiecare faza in parte. In 2007 , exact acum 2 ani pe vremea asta, pe 7.07.2007 a fost o intreaga isterie lansata de americani care vedeau in acea zi o zi unica in istorie... Am atras atentia ca trebuie sa ne sensibilizam la simtirea vremurilor pe care le traim... dar nu sa ne isterizam... Pentru ca vor veni si mai multe, si mai puternice, dar vom fi din ce in ce mai puternici chiar noi insine... Vom zbura, de-a dreptul...
Si vom mai discuta !!!
Cu bine, Doamne ajuta !!

Anonim spunea...

Vom fi din ce in ce mai puternici?
Asa sa fie!

Sper sa fie asa...

Cristiana spunea...

Spera, crede, cerceteaza, incredinteaza-te!!!
Nu pot decat asa ceva sa spun!!
Din tot sufletul, cu toata puterea, cu toata-toata incredintarea!!

anonimul pamantean spunea...

Bun gasit, tuturor!

pentru ANONIM indraznesc sa spun si eu ceva, s-ar putea sa fie o prostie, dar o spun pentru ca o spun din propria experienta.

Anonim, ceea ce ti se intampla tie acum, mi s-a-ntamplat si mie.
Nu intra in panica. Fi atent in jurul tau si mai ales cu tine.
Acum e momentul sa iti clarifici lucrurile din interior spre exterior.
Adica: sa-ti pui intrebari sa te cunosti mai bine si sa-ti stabilesti pasii urmatori (adica o directie).
Pentru mine a fost momentul cand felul meu de a vedea lumea s-a schimbat.
Eu m-am rugat si apoi mi-a fost bine.
Sunt convins ca vor veni din nou clipe de restriste (pentru ca am observat ca sunt ciclice) dar Dumnezeu e mare.

Iti doresc sa iesi cu bine din perioada pe care o travesezi, stiu ca este cumplita, dar vei reusi cu siguranta.
Dumnezeu te are-n paza.

Iarta-ma Cristina pentru interventie si sa ma ierte si ANONIMUL.

Cristiana spunea...

Dar nu avem ce sa iertam, Pamantene!!!Crezi ca noi nu spunem Doamne ajuta! daca vorbim de energii, de cele vazute si nevazute?? :) !! Chiar am si spun in comentariul meu Doamne ajuta!!

Atata ca nu incurajez dizertatiile lungi religioase, din motive binecunoscute: nu ne mai oprim. Nici acuzele, sariturile peste cal. Cum intentia mea este sa prezint ceva deosebit de aspectele dogmelor religioase, dar care intaresc credinta omului in Creatie si Creator, propun ca spiritualul sa fie aspectat din alte unghiuri de vedere. Ceea ce implica si stiinta pierduta a bisericii, ascunsa in negura lui "Crede si nu cerceta". Cand s-a scos stiinta din toate scrierile si nici preotii nu mai stiu de unde le vin radacinile celor pe care le fac. Avem alte explicatii - plauzibile, frumoase, dar lumea nu le mai face, pentru ca nu mai gasesc rostul lor. Spre exemplu, nu mai aprind lumanari la cimitir, vibratiile sunt cumplite uneori... In casa nu mai aprind lumanari, daca tot avem lumina de la bec, aprindem la candela un becusor, ca sacrificiu inchinat lui Dumnezeu.. Si ne temem de ganduri rele, frici si alte temeri... Ar trebui sa spunem orice - rugaciune, multumire - cu o lumanare apronsa in dreptul pieptului.. ZILNIC!! macar cateva secunde!!

De ce nu incurajez discutiile religioase, inafara de cereri de explicatii privind obiceiurile invatate de la biserica, pe care nu le mai practicam decat acolo, cand ajungem acolo?!..
Atata timp cat sunt alungata dintr-o biserica pentru dragostea mea curata pentru daci, atata timp cat mi se dau canoane pentru ca cred in reincarnare... nu fac altceva decat SA ADUC ARGUMENTE, cu cea mai profunda smerenie de care sunt in stare, pentru sesizarea diferentelor intre patologia religioasa si incredintarea existentei unui Dumnezeu Creator, reprezentare uriasa a ajutorului infinit oferit de Creatorii, Fauritorii universurilor in care evoluam.
Nu sunt prima voce care striga in desert si bineinteles ca nu voi fi ultima. Traiesc doar cu incredintarea ca omenirea se va echilibra, isi va sterge ochii, urechile... Un inger spunea intr-o bisericuta ca a venit vremea ca omul sa taca si sa-l lase pe Dumnezeu sa-i vorbeasca direct, fara intermediari.. Aici e teama cea mare, durerea si scrasnirea dintilor (metaforic, normal - concretul l-am detaliat pe blog)... caci dupa milenii de conducere imperativa, statul si religia ca institutii au mult de pierdut: putere, amestec in viata fiecarui om, avere, pamanturi...

Si ma opresc aici.
Nu am avut intentia de ton imperativ, doar justificativ.
Asadar, Doamne ajuta!!!
Acum... sper ca tu, Pamantene, sa nu te fi necajit de raspunsul meu!!
Cu drag, Chris

Cristiana spunea...

As fi vrut sa apun ca esti atat de solar, Anonimului Pamantean , incat sunt mereu tentata macar sa pun niste initiale, dar iti respect frumos dorinta!! Pamanteanul Solar!! Ce frumos!!Pamaneteanul Ceresc!! si mai frumos..
Vorba ta.. sa nu ne uitam prin ceruri!! O sa ti cer voie sa iti folosesc initialele..
Cred ca vorbesc in dodii, cu imobilizarile necorporale pe care le contez pe aici !! :)) !!

Anonimul meu, care a initiat discutia, tuturor anonimilor mei frumosi, si buni, si sinceri! Va cer o favoare, folositi ca si Gabriela (care comentează pe Drumuri Spirituale) un nume la finalul comentariului care poarta numele de anonim (halal exprimare!!) Sau se poate deschide un blog fara postari, fara date personale, ci doar un nuume, fie el oricare, de om, de floare, de pasare, de arbore, ape curgatoare, oameni mari si mici, lucruri incantatoare!! Rad!!
Faceti cum doriti. Eu va iubesc oricum!! (cred ca aici merge acest oricum, nu??!!)

Anonim spunea...

Imi cer iertare pentru anonimatul in care totusi doresc sa ma cufund mai departe.
Stiu, este greu sa comunici cu cineva si sa nu stii cu cine. Avem nevoie de identificare, de eticheta.
Majoritatea dintre noi avem aceasta tendinta in comunicarea cu ceilalti: de a pune etichete si de a ne intoarce mereu la impresiile care au determinat etichetarea.
Si eu am aceasta tendinta, bineinteles.
Am descoperit ca solutia anonimatului total ma scoate in afara judecatii celorlalti. Nu ma incarca nimeni cu calitati pe care poate nu le am, nu ma ridica nimeni in slavi pentru idei si fraze, sau pentru curaj si indrazneala si nici nu preiau criticile pe care, uneori, oamenii le arunca pe hainele etichetate ca pe un noroi care ramane acolo, scris sau stiut, argumentat sau nu, negat sau nu, spalat de dovezi sau scuturat in timp.
Sunt Anonim.
Este o haina virtuala pe care o poate imbraca oricine.
In viata reala pot dovedi altfel cine sunt Eu si care imi este valoarea, dar viata virtuala da nastere la multe erori in aprecierea cuiva. In viata reala ne evaluam unii pe altii dupa aspect, cuvinte si atitudine, iar pe internet dupa cuvinte si atitudinea care o sugereaza. Evaluarea aceasta pune eticheta.
De aceea prefer, uneori, pe net, sa fiu Anonim in comunicare si nu ma refer aici la comunicarea in minciuna sau in impostura, ci pur si simplu in anonimat. Este mai relaxant caci lipseste nevoia de incadrare in sablonul identitatii. Totodata, doresc sa precizez ca nu voi profita de aceasta „haina” a anonimatului meu.
Iertati-ma pentru prea lunga pledoarie a anonimatului meu.
Voi ramane la el in acest context si sper doar sa nu ma izgoniti. Nu fac nici un rau nimanui fiind doar Anonim.
Va multumesc pentru intelegere.
Doamne-ajuta!

Anonim spunea...

Am simplificat mult in fraza "In viata reala ne evaluam unii pe altii dupa aspect, cuvinte si atitudine, iar pe internet dupa cuvinte si atitudinea care o sugereaza."
Evident, in viata reala sunt mult, mult mai multe aspecte dupa care ne evaluam reciproc, dintre care am omis unul foarte important: sentimentele pe care le traim in urma prezentei si relationarii dintre noi.

Dan Ioanitescu spunea...

Buna seara boieri dumneavoastra!

Cristiana, draga Cristiana,
Cu voia ta am sa fac un exeritiu lexical, dar te rog sa-mi spui daca am facut vreo greseala de exprimare. Si daca da, te rog sa o corectezi.

brlbrlbrl !:)

Dan Ioanitescu spunea...

Sper sa nu fi fost o gluma de care m-am bucurat singur:)

Chestia cu anonimatul face bine la psihic. Am constatat lucrul acesta si usor-usor am incercat sa-mi retrag datele personale, ca sa nu mai fiu vorba Anonimului, etichetat si bagat intr-un sertar. Aparenta altereaza esenta. Ca sa reintru pe internet va trebui sa las blogul sa moara si sa o iau de la inceput, cu altul. Identitatea obliga si creaza asteptari.

A inceput sa-mi placa mai mult in vizita decat in ograda mea!

Cristiana spunea...

Am ras si eu..
Exercitiu perfect!!!

Cat despre partea cu anonimatul... intr-un fel si eu sunt in anonimat partial, de aceea inteleg, eu spuneam ca este greu doar la comentarii. Dar dupa ce Anonim mi-a explicat, m-am intrebat: daca 3 persoane care ar semna in acelasi fel ar necesita raspuns... cum m-as descurca??..
Ei, gasesc eu o forma de referire nu la persoana, ci la subiect. Intotdeauna exista solutii.
Oricum si eu folosesc o forma de semi-anonimat, dar pentru ca nu vreau sa imi fac publicitate prin nume. Prin ceea ce scriu, care oricum porneste de la invatatura primita din partea unor entitati care au dorit sa ramana si ele in anonimat (cu tot respectul: nu sfinti, nu arhangheli, nu Dumnezeu - fratii nostri pur si simplu), vrem sa facem lumea sa inteleaga ca noi, oamenii suntem mult mai buni si mai puternici decat credem, sa creada ca nimeni nu ar trebui sa pastreze cunoasterea in scopuri proprii si sa oferim incredere in ceea ce multi cred deja - in acel viitor perfect catre care ne indreptam cu totii acum.
Pentru a face bine nu este nevoie de nume.
Pentru a oferi bucuria cunoasterii nu este nevoie de nume, decat ca orientare.
Asa caaa.. DI.. indiferent ce hotarare iei, fii serios in demersul tau, scrie - caci ai talent cu carul, cultura, intelegere.
Si mai cred sarcina ta este sa stai in lume; scrie si pe blogurile tale, scrie si la altii, intelege, sprijina si sfatuieste.
Orice hotarare iei, sa-ti mearga din plin!

Anonim spunea...

Mi-a placut punctul pe "i": "Identitatea obliga si creaza asteptari.
Chiar asa este. Ati observat ca tonul nostru si cuvintele sunt diferit alese in conversatia cu un barbat fata de cele din conversatia cu o femeie? Chiar si pe net, un loc in care evaluarea interlocutorului depinde doar de aparenta creata de cuvinte.
De aceea m-am straduit sa formulez mesajele mele astfel incat sa dispara orice aparenta. Chiar si aceea data de trupul feminin sau masculin in care vietuiesc.
Nu oblig si nu creez asteptari.
Sunt doar Anonim.
Recunosc, este putin amuzant pentru mine uneori, dar, sincer, nu abuzez de ingaduinta voastra doar pentru a gusta din aceasta placere bizara, care este doar o consecinta a deciziei de anonimat.
Acum, as dori sa revin asupra subiectului cu care am inceput primul meu mesaj de aici: visele.
Sunt visele influientate acum de vibratia verii? Ale mele sunt cosmare.
M-au cutremurat, le vad ziua cu ochii deschisi, in culori... Aud cuvintele...
Traiesc sentimentele cumplite din vis chiar si acum, scriind aici.
Constat ca rugaciunea de seara, cea dinaintea somnului, parca nu mai are puterea protectiei pe timp de noapte, ca pana acum.
Am citit atatea articole despre activitatea nocturna a spiritului/sufletului incat imi doresc sa stiu ce-ar fi bine sa mai fac pentru a evita neplacerile despre care am aflat... In fine, nu intru in detalii, cu siguranta stiti mult mai multe decat mine.
Ce masuri de precautie sa mai luam pentru a avea mai multa grija de spiritul/sufletul nostru in timpul noptii.
Macar noaptea sa fie linistita, ca ziua este un calvar...
Ziua primesc picatura chinezeasca ce roade si distruge...

Cristiana spunea...

Apreciez acest dialog, am inteles bine totul, cred eu!!

Eu inteleg bine prin ce treceti, si este foarte greu sa oferi sfaturi cuiva foarte stresat de ceea ce traieste, mai ales ca eu trec printr-o situatie grea cu o prietena arsa, care aproape nu mai poate primi nimic din cauza durerilor... Psihice sau trupesti, durerile senisibilizeaza mult...
Dar pot sa va spun ce am facut eu.
Cosmarele descarca fricile, stresurile noastre, prin sunet si lumina - sunet=cuvant si lumina=imagine. Sunt multe de spus despre ele, imi rezerv timp sa scriu.
Am fost extrem de fricoasa si probabil (adica: cert) era necesar pentru mine sa mi inving fricile. Desi locuiam singura din proprie initiativa, imi era cumplit de frica de intuneric, acolo unde vedeam lumina in loc de intuneric, toate miscau la marginea campului vizual, eram stresata de serviciul cumplit de greu (la propriu, numai 4 oameni procedau in tara in felul meu si nu ne cunosteam ca sa ne sprijinim), speriata de o iubire imposibila cu o despartire traumatizanta pentru amandoi... am ajuns sa am niste cosmare infioratoare: in fiecare noapte o armata de schelete veneau spre mine. Le asociam cu moartea, ajunsesem sa-mi doresc moartea mai presus de credinta in Dumnezeu. Visele color sunt infricosatoare, mai cumplite decat cele alb/negru. Aprox. 2 luni m-am impotrivit, nedormind decat 1 2 ore cand eram franta de frica si de oboseala. Pana intr-o clipa in care am strans ochii si am urlat: luati-ma si faceti ce vreti cu mine!
Cumplit a fost ca in acea clipa mi-am dat seama ca eram cu ochii deschisi si nimic nu se schimba, am sarit in capul oaselor si tot nimic. Veneau peste mine, treceau prin mine, eram in mijlocul unei adevarate holograme, ma abandonasem ei si nimic nu era real, totul era o descarcare si stateam in mijlocul ei, fara ca nimic sa se fi schimbat.. Cred ca a tinut destul de mult, timp in care ma uitam la hidoseniile acelea si mi-am amintit de o povestioara cu Iisus care uitandu-se la cadavrul unui caine, a spus apostolilor sai oripilati: Dar uitati-va ce dantura frumoasa are!
Am simtit cum totul vireaza spre mila. Eram in picioare si imi era mila de toti mortii din lume, de toti oamenii care aveau sa moara pana ce si eu insami aveam sa traiesc aceeasi experienta..
De atunci nu mi-a mai fost frica de morti, de intuneric, de miscari, de ET, de seful meu, de colega care ma stresa prin rautatile ei... Nu puteam decat sa multumesc lui Dumnezeu pt ceea ce imi daduse..

Cristiana spunea...

Tot ce pot spune este sa acceptam ceea ce visam. As indrazni sa spun sa acceptam si problemele familiale, de serviciu, fiecare dintre noi ne impotrivim la cate ceva, in loc sa gasim ceva de inteles din orice situatie. De castigat din orice greu.

Daca puteti, va recomand 15 -20 picaturi de tinctura de valeriana in jumatate pahar cu apa inainte de culcare. Nu creaza dependenta. Linisteste. Faceti putin sport, urcand incet, dar sigur cateva etaje si coborandu-le - foarte important, treapta cu treapta, in pas egal si echilibrat de repede si la urcare si la coborare.. Incercati sa va ocupati cu lucruri marunte in casa, este valabil pt toata lumea.
Stati de vorba prieteneste cu... cuvintele pe care le visati, cu imaginile pe care le visati. Nu e o gluma proasta ceea ce spun. La fel fac eu si cu oamenii care se poarta urat cu mine. Le vorbesc in gand si chiar tare frumos, nu despre situatia rea creata, ca si cum as vrea sa conving de dreptatea mea, ci despre chestii banale: uite, X, ce am aflat azi... Vezi ce au facut acesti oameni, am citit la Descopera.ro asta... Uite ce am vazut pe strada azi!!
Mai este un leac, la mine merge. Inchideti ochii, plecati globurile oculare in jos si priviti in interior in negrul format acolo. Veti vedea traseele energiilor celor mai puternice, desenandu-se alb-palid in intunericul din spatele pleaopelor. Uneori se vede si color. Priviti cu interes, urmarind desenele care se schimba cu viteza. Este extrem de linistitor.
Hidratati-va cu 2 3 litri lichid pe zi. Organismul proceseaza radiatiile cu multa greutate. Mancati usor, carne o data pe saptamana, lactate, fructe si legume din pamanturile unde locuiti. Doar citricele si cerealele nu au mare importanta de unde vin, desi e bine sa fie tot autohtone. Dar frunctele si legumele autohtone au mare importanta, au aceleasi proteine ca si cele din care se regenereaza trupul si corpurile noastre fluidice.
Mangaiati lucrurile din jurul dvs. zambindu-le usor, cu drag, ca unui copil. Puneti mana acum chiar pe ceva si simtiti cum intra in viata dvs., direct, in emotiile dvs. Fara jena!
Toate conteaza...
Trupul si psihicul fac un tot unitar, emotiile se echilibreaza prin acceptare si intelegere.
Mai vorbim, toate sunt ale noastre.
M-as bucura sa imi spuneti ca ati reusit, nu numai din cele pe care vi le-am spus eu, caci ceva poate deschide o cale de simtire, de cercetare, de invatare, chiar si prin ceea ce eu numesc calea lui "nu": am dat asta la o parte, pentru ca nu asat imi trebuia. A ramas ceea ce trebuia, sau sunt pe o cale care imi trebuia, dar altfel...
Sa auzim numai de bine!!
Doamne ajuta!!

Anonim spunea...

Raspunsul meu de acum se leaga de noua postare pe care, de altfel, am si citit-o si unde am lasat deja un mic semn.
Greutatea si suferinta cea mai mare vine din confruntarea a doua mari si grele sentimente: nevoia de a ierta si nevoia de dreptate, de corectitudine.
O greseala sau un cuvant poate sa doara atat de mult incat aceasta suferinta poate dobora un suflet la pamant.
Durerea asta poate duce la dispretul acela din textul nou postat. Este dispretul in fata celui care a gresit. Este jenant, dar poate ajuta cuiva aceste randuri.
Vreau sa iert, dar vreau si sa aplic o corectie. Paradoxal, simt ca mi-e mult mai usor sa iert, dar iertarea imi pare ca o lasitate. Corectia ar presupune efortul atitudinii potrivite, alegerea cuvintelor potrivite, a tonului...
Iertarea ar fi ca o abandonare inertiala catre ziua de maine din a carei istorie sterg cu buretele povestea zilei de ieri. Mult mai simplu, mai reconfortant, mai lipsit de zbucium. Ramane rana undeva ascunsa in interior, iar in exterior este... poate fi orice...
Iertare pentru toate acestea.

Cristiana spunea...

Sunt foarte obosita acum, o sa vorbim maine pe indelete, dar... acum iau o hotarare pt. care puteti sa ma urechiati!!
CINE ISI MAI CERE IERTARE PE ACEST BLOG NU MAI PRIMESTE IN ZIUA RESPECTIVA RASPUNS DE LA MINE!!!

Multumesc pentru toate aceste discutii! Fac bine intr adevar noua, tuturor!!
Toate, toate cele bune!!

anonimul pamantean spunea...

Bun gasit!

Cristina, o floare pentru tine, cu maaaare drag!

ANONIMULE, da-mi voie sa te imbratisez, ai spus exact ceea ce gandesc si eu in privinta anonimatului pe net.
Mai bine decat tine nu o puteam face.

Dan, bunul meu prieten, blogul tau ar putea fi unul minunat, crede-ma!

Ai pus punctul pe i: "Aparenta altereaza esenta."
"Identitatea obliga si creaza asteptari."

Tuturor, toate cele bune!

Cristiana spunea...

Multumesc pentru floare!!! Pentru toate!

cornelia spunea...

Bun (re)gasit, draga mea Cristiana! Bun gasit tuturor!

* CHRIS, e limpede: ca intotdeauna, eu tot impotriva curentului ma pomenesc inotand...Devine chiar amuzant - iata, mai trec si eu (in scurtele mele pauze) sa-ti las o floare si un gand bun pe pragul casutei, ca nimeresc in plina pledoarie pentru anonimat...evident, taman cand eu am hotarat sa renunt la al meu...CORENA sa fie inlocuit definitiv de CORNELIA...E o decizie cu multiple conotatii personale si, crede-ma, chiar ma simt mult mai confortabil asa. "Identitatea obliga si creaza asteptari"? Prea bine, dragilor: ma oblig sa fiu eu insami, cu toate ale mele, iar daca asteptarile voastre in ceea ce ma priveste vor fi cumva inselate, sunt sigura ca veti avea bunatatea sa mi-o spuneti deschis si pe data, astfel incat sa ma pot corecta...
Abia astept sa treci si tu peste perioada aceasta pe cat de incarcata, pe atat de dureroasa (ruga mea e si pentru prietena ta!), ca sa putem discuta pe indelete macar despre o mica parte a problemelor cu adevarat interesante aduse de tine in atentie...Te sarut si te imbratisez cu muuuuuult drag...

* Pentru ANONIM, cu sincera nadejde de ajutor: am cunoscut uratul si murdarul, durerea si disperarea, cu mult, mult inainte de a incepe sa intrezaresc macar vreo raza de lumina, vreo boare de caldura ori vreo licarire de speranta...Nu doar ca mi se parea ca sunt doar un vreasc nevolnic aruncat de colo pana colo de niste stihii dezlantuite, dar aveam deseori sentimentul terifiant ca lunecarea in tenebre e fara de sfarsit...Cand eram absolut convinsa ca "mai urat, mai murdar si mai dureros de atat nu se poate", ceva/cineva intervenea prompt ca sa-mi demonstreze contrariul...
Caderea aceasta a fost incetinita apoi stopata, insa, pentru ca mai apoi sa incep cumplita lupta cu urcusul inapoi, de pe fundul prapastiei catre suprafata. De trei ori am fost gata sa capitulez, sa renunt la a mai face fie si un singur pas inainte. Eram ingrozitor de obosita si nu mai aveam decat o singura dorinta: sa ma odihnesc...
Nu este prea mult timp de cand, ferfenita si pe dinafara dar mai ales pe dinlauntru, am iesit, in sfarsit, la lumina...Iar splendoarea ACESTUI taram frizeaza sublimul, crede-ma, chiar asa, cu
toate cele pe care le stim cu totii!...
Cateva vorbe, ajunse cu greu acolo in infernul meu, au fost tortele care mi-au luminat drumul de intoarcere: NIMENI SI NIMIC NU POATE AVEA PUTERE ASUPRA TA PANA CE TU NU I-O DAI !

Ar fi mult de glosat pe seama intelesurilor adanci ale acestei fraze...(conotatiile incluzand si personajele din vise, si gandurile diurne, si multimea celor cu care ne atingem zi de zi destinul). Sunt convinsa ca, totusi, gazda noastra este cea mai in masura sa desluseasca cele mai importante semnificatii ale acestor cuvinte...

O noapte superba si o noua saptamana cu intelepciune!...

Cristiana spunea...

Ah!! Bineinteles ca va fi o noapte superba si o saptamana cu intelepciune! Din motive pe care le stii acum!! Adica ma impulsionezi sa ma gandesc la lucruri deosebite si pentru mine orice deschidere a celor din jurul meu ma arunca in bratele fericirii!!
Si, pentru ca a venit vorba, indiferent de situatiile cu care ma confrunt, sunt permanent gata de orice fel de discutii, chiar daca subiectul vine la 12 noaptea si ramane pe a doua zi. Asa ca orice fel de moment este binevenit pentru acest fel de discutii.
Mai uit cateodata, am descoperit chiar ca am uitat sa raspund cuiva la Lumina din Lumina, am descoperit acum pentru ca remodelez articolul.
Ceea ce ai adus tu in discutie... Este un subiect cu totul si cu totul deosebit, Cornelia! Este un subiect biblic, este adevarat - si sta atat de multa intelepciune, atat de mult adevar in partea cunoasterilor universale, incat nici nu stiu de unde sa incep!! As cere un ragaz pentru a face un articol intreg. Este o putere pe care o dam prin subconstient pentru momente extrem de profunde ale existentei noastre. Sau nu o dam...
Dar ma apucasem deja sa scriu, este mult si subtil de explicat parerea mea, asa ca ma opresc aici si ... fac articolul!! care este deja creionat acum, dar mai sunt multe de tesut aici!!
Cred ca se duce pe apa ... duminicii articolul meu cu cocalarii!!
Vedem!!
O sa fie o saptamana calda, dupa cate am inteles (desi acum este splendid afara, chiar daca racoare!! este splendid sa pot sta la parter si totusi sa dorm cu geamul deschis!!). Si ... calda pe intelesul spiritual!!
Multumim, Cornelia!!
Sa+ti mearga din plin!!
Tuturor, aceeasi urare!!

Anonim spunea...

"NIMENI SI NIMIC NU POATE AVEA PUTERE ASUPRA TA PANA CE TU NU I-O DAI !"
O, Doamne, asa este!
Imi amintesc acum ca am scapat de framantarile adolescentei primind in suflet cuvinte asemanatoare : NIMENI NU ESTE SINGUR DECAT DACA TINE CU TOT DINADINSUL!
A fost declicul care m-a determinat sa socializez, sa nu mai fiu un suflet insingurat si convins ca ceilalti ma ignora si ma desconsidera pentru ca as fi fara valoare. De, de-ale varstei aceleia!
Acele cuvinte m-au trezit!
M-au facut sa inteleg ca, de fapt, eu ma vedeam asa in ochii celor din jur si ma autoizolam.
Din acel moment TOATA viata mea s-a schimbat.
Acum sunt iar in prapastie.
Este un moment din care, probabil, am ceva important de invatat.
Lectia umilintei, a suferintei, a intunericului.
Se pare insa ca am dat intradevar aceasta putere asupra mea celor care m-au facut sa traiesc acum atata durere.
E timpul sa ma ridic.
Multumesc.

Cristiana spunea...

Da, vorba mea "de la mancare - pana la un om mare!!" La inceput omul mare este parintele, apoi invatatorul, profesorul de orice fel, sef, director, sefii tuturor structurilor sociale... Si tot asa - oricine se ratoieste la bunul simt de care mustim, doar ei nu vad, dar si fricile pe care ni le incumba tot felul de marimi ale vietii noastre. Care nu sunt mari de regula, ci pt. ca asa merge societatea noastra, inca. Descoperim ca parintii fac exact ceea ce ne cer noua sa nu facem, ca profesorii sunt plini de nedreptate si lipsiti de multe virtuti, etc. Si, in loc sa atragem atentia asupra celor vorbite dar invers-facute de ei, unii dintre noi incepem sa facem la fel cu ei, la inceput pe ascuns, pe urma pe fata.. Si ne admonesteaza cu totii, intr-un cor fals, lipsit de orice logica. purtandu-si tarele mai departe.
Pana intr-o zi...
Am fost deseori acoperita de personalitatea multora, am plans si m-am zbatut cu disperare... Am invatat doua lucruri:
1. omul care doreste spiritualizarea trebuie sa invete sa spuna NU. Si VREAU. Cu respect - DAR VREAU!! De ce?! Pentru ca asa vreau. Pentru ca am dreptul sa vreau. Ni se impune din partea laica lipsa de reactie si din partea religioasa pacatosenia. De aceea generatia aceasta de copii este peste masura de obraznica: a venit sa rupa totul.
2. imi vad de treaba mea si daca cineva e nemultumit, e treaba lui. Ma doare rau cand ma simt atinsa fara vina, cand sunt tratata cam parsiv, dar mai zgarii si mai musc, caci altfel multi oameni nu inteleg sa ma lase in pace.
Nu zgarii ca sa aud cum plange altul, dar atentionez. Nu musc cu nerusinare, ci pun la punct, dupa ce am atentionat. Am dreptul la reactie, daca ma vizeaza pe mine sau un om neputincios, langa care ma aflu mai mult sau mai putin ocazional.

Nu mai dau voie, nu mai permit. Ultimul cuvand pe care i l-am spus unui director rau a fost sa-i cer socoteala de ce ma vorbeste de rau urat. El a zburat si eu am ramas. O directoare porcoasa rau: ultimul cuvant la o porcosenie a fost, intorcand capul brusc si privind-o drept in ochi: "Poftiti?! Ati spun ceva?!" Ea a zburat, eu am ramas. Exista un Dumnezeu. Si daca lucrurile ar fi stat invers, eu oricum cadeam bine, caci gaseam eu de lucru si un loc mai bun. Caci eu muncesc cu drag, acasa curat toaleta cu drag, fac mancare cu drag... nu mi-e teama ca nu gasesc un ban.

Nu va lasati acoperit. Ripostati , cu fermitate, dar pastrati cumintenia in suflet. Nu trebuie sa facem asa cum nu ne place la altii... Nu va lasati maltratat psihic, chiar de un parinte, chiar de un copil. Nici de un sef, nici de un preot, iertare, dar se poate si asta... Ridicati capul cu blandete sau cu fermitate. Ceea ce avem de facut e sa nu uram. Dar sa nu lasam treburile in sclavie. Este greu sa fii in mijlocul situatiei, dar in sufletul nostru trebuie sa fim liberi. Incepusem sa va povestesc un episod din viata mea, dar nu vreau sa va rapesc din timp. De sanatate, de serviciu, de familie, am trecut prin de toate. Important e sa ridicam capul si sa gasim un punct de echilibru. Oricare. Obisnuite. Cand mi-a murit tatal drag, de un grav cancer de colon, m-am asezat la masa si am mancat ciorba de loboda, imaginandu-mi ca sunt in fata lui si povestind cum imi aduc aminte cat de mult ii placea Nessun Dorma... Am si acum lacrimi in ochi, de fiecare data.. O lalai si plang... Dar atunci nu am plans. I-am zambit si am mancat. Pe urma am pornit la doctor, imbalsamare, forme, preoti, etc.
Acum, ori de cate ori sunt in galeata, imi pun aria asta si stiu ca eu sunt invingatoare!!
Si totul se schimba...
O imbratisare prieteneasca si un gand plin de caldura si incurajare!!

Cristiana spunea...

Si eu am trecut in adolescenta prin ceea ce ati povestit... si eu am iesit cu ajutorul lui St.Exupery in Citadela: se duce omul in desert si acolo striga "Doamne, ce singur sunt!!"
Si am intrat in lume!

Stiti ce greu este sa traiesc facand ceea ce fac?? Stiti ce atrocitati intalnesc si cat ma zbucium din cauza asta.. Un cuvant bun si ciocarlia se ridica in inaltul cerului!!
Noi va oferim aici toate cuvintele frumoase si bune din lume! Faceti niste trepte din florile acestea si pasiti cu incredere pe ele.

Stiti ce mi-a spus batranica mea de langa scara de la metrou? Ca ea cerseste, dar da de mancare si la alt sarman, ca asa facea mamica dansei, nu se aseza la masa fara sa fi dat de mancare cuiva...
am imbratisat-o si am sarutat-o pe crestetul plecat...

Anonim spunea...

Am citit si o lacrima s-a scurs din ochi. Am sters-o repede sa nu mi-o vada cineva.
Suferinta unora este altora prilej de ironie.
Eh... asta e...
Voi trece si peste asta.
Citesc aici si primesc putere interioara. Caci aparenta puterii exterioae am construit-o suficient de bine. Dar nu aparenta ma sustine pe drum si ma impinge inainte.
Caut forta interioara din radacinile pe care abia acum mi le descopar. Citind. Simtind. Intuind. Concentrandu-ma. Crezand.
Si, poate, iubind.
Pentru ceea ce am simtit o viata pana acum a fost un simulacru de iubire. O aparenta absurda. O istorie fara sens. Fara logica.
De ce? A trecut timpul si abia acum descopar ce trabuia sa stiu de la inceput: ca nu trebuie sa-mi fie frica si ca nu trebuie sa ma tem de nimic. Pentru ca nimeni nu ar fi avut putere asupra mea daca eu nu as fi dat-o, daca nu as fi permis...
In fine, am generalizat mult subiectul si poate nu se mai intelege nimic.

Anonim spunea...

Am incercat intr-un mesaj anterior sa dau curs indemnului de a-ti spune pe nume, Cristina, dar nu ma simt in largul meu.
Sunt ca un mic invatacel in fata celui care ii preda materia pentru un greu examen.
Primesc cu recunostinta franturile experientelor tale si ma rusinez ca scot public atatea aspecte intime ale vietii tale.
Si ale mele, dar eu, cel putin, ma ascund dupa mantia anonimatului (oh, si ce bine e sa poti suspina fara sa-ti fie stirbita aparenta de putere!)
Poate le sunt si altora de folos...
Este greu sa nu poti spune cuiva "Ma doare". Spun aici, in neant. Imi mai trece.
Citesc si scriu aici, invat si inteleg si, astfel, ma ridic.
Mi-e imi este de mare folos.

Anonim spunea...

*Cristiana
- a fost o greseala de editare a numelui - am mancat un "a" (din cauza tastaturii, cred)

cornelia spunea...

Seară bună, Cristiana!
Fac eu cum fac şi tot târziu trec în vizită pe la tine...De data aceasta însă deoarece de aproape 2 ore recitesc multele şi tulburătoarele comentarii postate aici...E tare tulburator să "aud" (căci eu aud cele împărtăşite în scris, aici sau chiar în cărţi) cuvinte care îmi sună atât de cunoscut...Mă şi întreb deseori: "Cristiana, eşti tu, sau eşti...eu?! Drag Anonim, oare eşti tu, ori eşti chiar eu?!...Cuvintele voastre mă întorc fulgerător în timp. Mai ales în vremea în care, în plină cădere, cu eforturi uriaşe şi graţie unor mici platouri bune de sprijin apărute "ca prin minune" în calea mea, încercam să-mi mai prelungesc, oricât de puţin relativul echilibru...Şi citeam cu febrilitate cărţi, căutam înfrigurată oameni care poate au trecut şi ei prin ce treceam eu...Pe atunci nu erau însă nici atâtea cărţi de gen ca astăzi, nici oameni dispuşi să-şi împărtăşească propriile experienţe, de teama de a nu se face de râs, de a nu fi judecaţi ori chiar de a nu-i crede cineva nebuni. Şi nici vreo şansă de anonimat nu era. Aveai doar două alternative: ori tăceai sufocându-te în propria suferinţă, ori vorbeai şi riscai ca în orice clipă să ajungi fie pe stâlpul infamiei, fie la nebuni...

Cum spuneam, am recitit cele împărtăşite aici şi, dacă experienţa mea de viaţă poate părea semnificativă cumva, eu sunt gata să vă fiu alături...cu toată inima! Desigur că nu poate fi vorba de sfaturi, căci aş fi ultimul om care şi-ar putea asuma o asemenea ipostază. Eu aş putea doar să spun şi altuia ce am făcut eu într-o situaţie sau alta, unde şi ce am înţeles că am greşit sau ce şi cum m-a ajutat să mă ridic şi să merg mai departe...
Mai mult decât atât, în acelaşi scop, vă pun la dispoziţie şi e-mailul meu: cornelia_enache2003@yahoo.com

Vă îmbrăţişez cu tot dragul!

Cristiana spunea...

Dragii mei
imi pare foarte greu in acest moment ca am avut o clipa de slabiciune si, dupa ce am scris in dupa amiaza trecuta, am adormit cu pixul in mana... Imi pare rau ca nu am fost alaturi de voi...
Incerc sa scriu cateva cuvinte acum, trebuie sa fug la serviciu, dar sunt mai relaxata acum si va mai scriu de acolo.
Asa ne invata societatea, sa ne construim puterea in fata lumii si sa ne ascundem in dosul aparentelor toate tririle intense, normale, toate intrebarile si toate ne-raspunsurile din lumea noastra exterioara. Este drept ca astfel construim o lume falsa si nebuna, dar ea este reala, cumplit de reala, dureroasa si plina de lacrimi.
Ne temem in aceasta lume, este normal sa fie asa, dar nenorocirea este ca ni s-a format o teama , o frica clara e propriul nostru interior. Cu ani in urma, cand am inceput si eu sa deschid ochii spre libertatea sufletului, mama mi-a spus: Mi-e teama sa uit in sufletul meu!
Nu-mi mai spune din astea!!
Am inteles-o si nu i-am mai spus, dar am facut o strategie exterioara prin care im invatat-o sa nu de-a putere NICI MACAR CELOR INTERIOARE NGRE, GRELE, URATE. Atat cat se poate, caci frica de pacat, iad, durere infinita, etc. este intotdeauna mult mai mare.
Dar a fost si este o experienta pe care o dau si altora. Sa nu dam voie nici celor interioare, si nici celor exterioare sa ne acopere, sa ne sufoce, sa ne faca mai departe sclavii Evului Mediu interior.
Cred ca de pe acolo porneste, si cred ca trebuie sa ne invingem in interior, pentru ca apoi totul irumpe in exterior fara sa vrem, si chiar nimic nu mai poate sa dea putere raului care vrea, si poate sa ne copleseasca.

Scrieti cum puteti, voalat sau nu, inteleg , intelegem sufletul, indiferent de aparentele unor cuvinte. Este un blog de suflet si prietenie, de bunatate si straduinta, asa ca nu conteaza altceva aici.
Dar.... :) !!! uite, incep sa te tutuiesc, Anonim, ca sa fii mai in largul tau si spune-mi te rog Cristiana !! Ei, daca se poate!! Asa fac si la serv., gestionarelor mele le spuneam ca o le adresez foarte pompos vorba ori de cate ori este nevoie, daca dansele nu vor sa facem viata mai simpla... si a avut efect!!! Simplu si frumos..
Eu nu as scrie decat poate laude cantaretilor si scriitorilor clasici daca nu ar fi ajutatorii mei, ingerii mei care m-au indrumat pe calea aceasta, au scos tot ceea ce este mai bun din strafunduri ca niste pareri... Asa ca nu merit nici o exagerare, zau!!
Nu mai verific, sunt pe goana!
Succes in toate!!

Cristiana spunea...

Cornelia, scumpa mea!
multumesc si de vizita, si de increderea cu care ne tratezi!! Chair a fost zilele trecute ceva pe care as fi dorit sa ti trimit si tie, stiam adresa ta, dar fara invoire expresa nu ma arunc asa, in viata omului!!
O sa folosesc adresa ta, te asigur!!!
Ne-am adus aminte, la serv., de o fosta colega de-a noastra, cu prilejul cunoasterii numelui ta, Catalina se mea si ne era tare draga!! Am povestit despre eu si tatal sau - care ne-a fost si dansul coleg! - o zi intreaga!!
Gata, fuuuuug!!
Mai vorbim oricum azi!!