Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

vineri, 27 februarie 2009

INTUIŢIILE SI ÎNTRERUPEREA DE RITM

Mergem în concediu. Nu mai contează unde, important este că mergem. Sau are importanţă: căutăm un loc în care nu am mai mers. Sau în care am mai mers, căci ştim că ne-am simţit bine.
Ne-am obişnuit atât de mult cu viaţa noastră, încât nici nu ne mai vine să credem ceea ce aflăm – la un moment dat al existenţei noastre: că trăim cu nou şi vechi în acelaşi timp, că intuiţiile fac cea mai mare parte a vieţii şi experienţei noastre.
Aflăm despre minuni ale cunoşterilor umane, admirăm pe cei care le-au pus în circulaţie, am vrea să fim şi noi la fel – fără să ştim că avem acelaşi fel de intuiţii, cunoaşteri subconştiente, în virtutea cărora trăim, vorbim, lucrăm, socializăm. Sau mergem să ne „spună” cineva destinul, un „cineva” care poate să profite (inconştient sau nu) de neştiinţa propriilor noastre desfăşurări de intuiţii, şi ni se spun lucruri pe care le cunoaştem deja: că suntem pe drumul cel bun, că dacă în tinereţe am avut necuviinţe şi fapte dezordonate, viaţa ne-a ajutat să intrăm de făgaşuri de îndreptare: prin propriile intuiţii.
Este drept şi că nu cunoaştem multe lucruri: nu ne merge „bine” (poate mai curând „plăcut”) şi credem că acest „neplăcut”, „rău” este lipsa noastră de „noroc” sau lipsa noastră de intuiţie. De fapt, derularea vieţii ne rupe de un anume ritm: al unor fapte rele, nesociabile – la fel ca şi de fapte excesiv de bune. Viaţa, intuiţiile noastre, ne conduc de fapt pe calea echilibrului, iar subconştientul nostru ne conduce exact acolo unde aveam nevoie. Alegem o cale a echilibrelor, a ruperii de ritmuri anterioare sau a consolidărilor, a apropierii sau depărtării de oameni, de locuri, de cunoaşteri... Pentru pauze sau odihniri, din necunoscute şi varii motive: toate făcând parte din evoluţiile noastre spirituale.
Nu ştim clar, dar ştim că aşa facem, după cum simţim... Poate că nu credem că şi alţii fac la fel, rănindu-ne – poate că nu intenţionat, ci pentru că aşa au ei obişnuinţa să procedeze, aşa sunt ei... Ne întovărăşim după cum ne urmăm destinul, după cum ne simţim necesitatea de a ne purta cu partenerii de drum, după cum simt şi ei, după cum ne înţelegem vieţile, necesităţile...
Învăţăturile contemporane ne vorbesc de multe ori despre întreruperile (ruperile) de ritm: căci obişnuim să trăim într-un anume ritm care ne formează rutinări, ale căror desfăşurări le ducem în virtutea inerţiilor. Intuiţia ne semnalează din timp – lent şi slab perceptibil la început, dar din ce în ce mai pronunţat ulterior, căci omul este un creator conştient ce are nevoie întotdeauna de schimbări, pentru a fi permanent în activitate: mai cu seamă de creaţie – indiferent dacă este vorba despre creaţie materială sau despre gândire.
Omul a luptat mult pentru obţinerea unor drepturi pe care nu şi le-a înţeles în rădăcinile lor profunde. Dar a luptat intuitiv: le-a găsit explicaţii mai simple şi a luptat pentru ele. Deschiderile pe care şi le-a creat către mereu noi înţelegeri, indiferent pe ce cale au venit, au condus, şi vor conduce treptat la generalizarea luptei pentru orice fel de drepturi morale pe care lumea simte nevoia să le aibă. Un exemplu concludent îl putem găsi – şi mă sprijin aici chiar pe un comentariu al lui Adrian
(https://www.blogger.com/comment.g?blogID=2209419348485102612&postID=4629103659054450242 )
în modificările de ritm şi de energetică personală în timpul vacanţelor / concediilor. Ele sunt, într-adevăr, un complex cauzal cu rădăcini, dezvoltări şi efecte speciale. Un astfel de moment (vacanţa, concediul) schimbă mult din felul implicărilor în activitatea noastră curentă, deşi nu conştientizăm decât partea de odihnă prin somn, prin distracţii, prin vizitarea unor locuri din care aflăm multe lucruri legate de istoria planetei sau a omenirii, prin întâlniri cu persoane plăcute, etc. Intuiţiile joacă un rol extrem de important în alegerea locurilor de plecare în vacanţă: intuim că avem nevoie de o schimbare, de o întrerupere de ritm curent, intuim că avem nevoie să parcurgem trasee noi – atunci când ceva, o cunoaştere – s-a umplut în perioadele anterioare şi nu mai simţim nevoia să mai mergem în acelaşi loc; dimpotrivă, intuim că avem nevoie să frecventăm în continuare aceleaşi locuri, simţind că suntem atraşi în continuare de ele. Toate sunt necesare, chiar dacă unii oameni par a fi foarte superficiali: în loc să fie foarte atenţi la cele vizitate, par atraşi mai curând să se fotografieze, să discute despre orice altceva decât să se intereseze profund de amănunte locale, aşa cum procedează alţii. Se judecă însă unii pe alţii, căci încă nu ştiu să se accepte exact aşa cum sunt: unii au nevoie să aprofundeze, alţii au nevoie doar să treacă prin asemenea locuri, să facă cunoştinţă doar cu ele: fiind la începutul unor trepte proprii de evoluţie spirituală, o avalanşă informaţională nu ar face decât să-i obosească, în loc să pregătească terenul propriu pentru o şezare treptată, în forme conturate treptat – proces prin care au trecut cei care acum au nevoie să aprofundeze. Se poate observa foarte bine într-un grup de turişti asemenea grupări de tot felul, unde turiştii se ajută fără să ştie, creindu-şi mai mult sau mai puţin conştient premizele propriilor lor aprofundări: cei care respectă atenţia celor care se interesează de mult mai multe lucruri se pregătesc astfel de propria etapă viitoare (care se poate petrece sau nu în această viaţă); cei care aprofundează trebuie să-i privească pe ceilalţi cu toleranţă, găsind căi de desfăşurare proprie a cercetărilor pe care şi le doresc.
Este necesar – de aceea – să ştim, în calitate de turişti, cum să ne respectăm şi să ne tolerăm reciproc, simţindu-ne modul în care suntem sau nu atraşi de cele din jurul nostru.
De asemenea, este necesar să mai ştim un lucru deosebit de important: chiar dacă plecâm la relaxare (nu?!) să nu uităm un lucru: orice rupere de ritm presupune un efort deosebit din partea organismului, chiar daca avem condiţii bune de trai, de companie, de distracţie. O mare parte din simţurile noastre sunt copleşite de schimbare, de aceea căutăm intuitiv ceea ce se poate compensa în astfel de caz: sufletul caută frumuseţea, trupul reclamă o hrană plăcută. Oferiţi-vă de la bun început ceea ce vă cere sufletul şi trupul – având în vedere însă păstrarea unui echilibru pentru a nu adânci greutatea de acomodare a trupului şi a spiritului deopotrivă. Acordaţi-vă toate acomodările pe care le necesitaţi, dar mai ales nu plecaţi în prima zi de vacanţă chiar într-o călătorie obositoare. Chiar intuiţiile vă pot spune ceea ce serviciul vă cere fără să ţină cont de necesităţile voastre: încercaţi să diminuaţi mult activitatea în ultima zi, dacă chiar trebuie să plecaţi chiar în prima zi de vacanţă în călătorie. Este spre binele tuturora!!!
Urmaţi-vă întotdeauna intuiţiile, căci ele vă pot îndruma mai bine şi mai mult decât orice şi oricine!!!

6 comentarii:

IULIUS spunea...

Interesant!
Schimbarea mediului ce atrage dupa sine modificarea mai intai a ritmului biologic, urmata mai apoi de schimbarea perspectivei, ce antreneaza modificarea/imbogatirea perceptiilor cu privire la tot ce-i in jur.
Hei, si cand ajungi sa simti locul, ca parte integranta a fiintei tale, iara tu atras de farmecul sau - minunat!

Cristiana spunea...

Schimbarile de acest fel sunt foarte placute, dar cunoscute de psihologi ca avand un grad inaintat de entropie, la care sunt destul de multi oameni chiar si acum care reactioneaza cu panica, indiferent daca sunt tineri sau in varsta. Este intr-adevar incantator sa pleci in vacanta, dar nu toata lumea suporta bine momentul. Acesta este un subiect aparte, care dezbate doar ruperea de ritm. Cunosc persoane care intra in panica doar cand i se invita cineva in vizita - o panica neconstientizata, caci simte mai tare bucuria de a primi vizite. Sau de a pleca in vizita, sau oriunde, la teatru, la o conferinta, etc. Varietatea evenimentelor sociale este o particularitate a societatii umane, tocmai din necesitatea obisnuintei de comunicare, de socializare, de "înlumire".
Eu imi iau rucsacul pe jumatate deja pregatit, iau o punga cu mancare si am pornit pe orice munte. Mama ar innebuni (si chiar stiu ca se abtine cu greu..) cu 3 zile inainte. De aceea, la inceput, nici nu-i spuneam decat din tren ca am plecat si nu mai vin 3 zile acasa.
Sunt asadar si oameni care par a fi mereu pregatiti pentru ceva. Este chiar cazul meu. Daca trebuie sa plec undeva, cu jumatate de ora inainte pun creionul jos si am plecat. Daca se contramandeaza, eu deja continui sa imi vad de treaba, in timp ce altii se supara: greu de obisnuit cu un fel de eveniment, greu de obisnuit cu ideea ca nu mai are loc.. Si pentru ei - si pentru cei din jur..
Sunt oameni care cel putin o saptamana dupa venirea din concediu au panici inertiale chiar si in somn, visand ca isi cauta loc de cazare, ca nu se descurca prin aglomeratii necunoscute... Chiar daca s-au simtit placut in concediu...
Pentru tine totul este incantator, pentru altii insa nu... Tu esti un perceptiv, dar ia sa vezi la un hotel reactiile celorlalti din jur, cum prea putini gasesc incantator chiar faptul ca se afla acolo... Ideea este sa acceptam ca sunt oameni care nu fac fata si sa ne purtam cu intelegere fata de ei, caci ei chiar sunt in suferinta... Sa nu-i dispretuim, dar sa socotim si ajutorul nostru in mod echilibrat, caci trebuie sa se descurce, sa-si invinga panicile, sa se obisnuisca cu aprecierea oricarui loc care este deosebit de "culcusul" de acasa... Eu procedez la aprecieri vesele de felul "Hai ca nu e prea rau!! avem si aia... si aia... Merge!!" Dar doar cand povestesc cum stateam la Padina la casute, prin anii 2000 - 2004.. este dezastru pentru unii.. Chiar daca ii duci la pensiune cu tot dichisul, ei au cosmare si dupa excursie cum ca umbla printre casutele pe care nu le-au vazut niciodata in viata lor... Pentru mine si prietenii mei era raiul pe Pamant, le duc dorul si visez la ele cund stam la pensiune la "Coteanu" cu toate cele bune in camera... Ma rog este si acela un rai, in felul sau, dar...

Adrian Campean spunea...

Trebuie sa aduc unele precizari,eu si sotia mea dam cezarului ce e al lui intr un mod placut,amindoi ne ocupam de arta si se intimpla ca avem de lucru,vara mai ales ,in week end.In rest avem 5 zile de urcat si este impropriu de a spune concediu,noi suntem intr un permanent concediu si in general,facem ce ne place.Si cu modul "pregatit pentru orice",asa suntem si noi,Acum-hai,si am plecat.Este prea mult spus sau prea putin ca iubim muntele,sau orice alta parte din natura,Noi suntem chiar Natura,de aceea afirm ca la munte nu gindesc.Ma rog,mai nou,gindesc putin si la oras,mai degraba constientizez si reflectez,mai construiesc ceva scenarii,in rest liniste si pace.Mi a placut si ideea,ca cei lucizi,si cind spun lucizi ma refer la cei care au habar cine,ce si de ce sunt,prin intuitie au puterea de a anticipa si asta ii fereste de tot stresul acela,ca ce va fii si ce se poate intimpla.Indiferent unde ni se pare ca ne deplasam,mergem cu noi,sau mergem cu Domnul,la propriu.Si atunci de unde tensiuni, daca pleci cu inima larga,si cu tot ce trebuie ca sa fii Tu?

Cristiana spunea...

Ei, Adrian, fiecare om este asa cum este in felul sau, si trebuie sa-i intelegem pe toti... Si familia ta, si familia mea... avem vieti linistite... cunosc oameni destul de multi care sunt la fel, dar nu toata lumea este asa...Cunosc si oameni atat de necajiti... Eu nu pot sa nu am intelegere si compasiune pentru ei...
Cred ca trebuie sa privim viata, oamenii, cu multa blandete...
Am scris, eu nu am nici un stres de acest fel, dar traiesc printre oameni atat de stresati pentru orice lucru - chiar daca, in felul lor, sunt foarte evlaviosi, credinciosi... Nu trebuie sa judecam oamenii fricosi ca fiind necredinciosi, poate doar neincredintati ca toate sunt bune pentru fiecare din noi, ca fiecare lucru pe care il traim este bun in felul sau. Asta am si vrut sa scriu, sa intelegem ca lucrurile stau si asa, si sa ajutam in mod achilibrat: adica sa nu facem tot ceea ce nu poate omul sa faca, ci doar sa dam exemplu, sau sa incepem ceva si sa lasam ca el sa continue, pentru ca fiecare om trebuie sa faca efortul sau propriu... Treptat, invatam...

Adrian Campean spunea...

Tocmai pentru accea am scris o prezentare generala a modului nostru de a percepe,in numele compasiunii pentru cei stresati.Numai ca aceste entitati aflate in plin proces de evolutie,cu toate ca e vremea concluziilor,sunt la primele incarnari,si de aici si compasiunea.Putine entitati,chiar foarte luminoase si evoluate in plan subtil,fac fata unui plan concret axat pe simturi, memorie si invaturi antetemporare.Ei evolueaza in general prin mimetism,prin copiere si la acest nivel,din pacate,nu au de la cine copia.Chiar si eu preiau de multe ori informatii,de la tine si de la multi altii,fara sa le sintetizez si sa le verific,pentru ca sunt,pur si simplu,aproape de experienta mea si de felul in care constientizez eu lucrurile.Cel putin 2 treimi dintre cei incarnati,sunt aici pentru a "prinde" experienta unei transformari de final de ciclu,si fara a ierahiza sau a separa,fiindca toti una suntem,experienta fiind foarte intensa,este greu sa renunti la convingerile de o viata in favoare unui bine spiritual empiric,neavind experienta acestui bine,si mai ales a consecintelor alegerilor noastre.Aud cuvintul criza peste tot,si foarte putini sunt detasati,chiar si eu consider ca dinamismul,continuitatea si curajul sunt elemente indispensabile,dar putini inteleg ca acesat criza apartine lacomiei,sistemelor false si gresite,si mai ales lipsei de educatie,de autocunoastere si auto control,cea ce nu se invata in scoli si de fapt in niciuna din institutile senzorial-materiale.Si atunci,preiau si eu sfatul lui Dalai Lama:Imprieteniti-va.Pentru ca,un cerc de prieteni in unitate,si nenumarate astfel de cercuri aflate in unitate,in care exista colaborare,comunicare,rezonata,Iata OMUL.

Cristiana spunea...

Multumesc Adrian, pentru increderea pe care mi-ai oferit-o de la inceput, chiar daca nu am spus foarte multe lucruri.
Eu sper ca voi raspunde intr-un anume fel acestei increderi, pe care multi au investit-o in mine: sa explic foarte pe larg toate afirmatiile pe care le fac, si cele pe care le voi face in continuare. Nu fac niciodata afirmatii ferme preluate de la altii, iar daca preiau materiale - nu o fac fara sa nu anunt ca eu, personal, nu am studiat suficient acel lucru - dar rezoneaza in linii mari cu ceea ce stiu si eu.
Un singur lucru vreau sa precizez aici, ca raspuns la cele scrise de tine: toate spiritele care evolueaza momentan pe Pamant au extrem de multa experienta in spatele lor: drept este, asa cum ai precizat si tu - nu au experienta la nivele mai joase de vibratie (asa cum este punctul universic in care se afla Pamantul), cu variatii foarte ample de vibratii locale, in prezenta unui biosistem extrem de bogat si cu sisteme social-spirituale deosebit de complexe. Asemenea situatii de evolutie sunt foarte rare, de aceea grupuri spirituale evolueaza in conditii foarte speciale in asemenea puncte ale universului, pentru imbogatirea si consolidarea experientei lor. Tocmai de aceea sunt grupuri care pot face evolutie in cicluri lungi pe planeta, si altele care nu pot rezista decat la 2 3 vieti in astfel de complexitati (grupurile aflate in tranzit stelar). Noi profitam insa de inaltarea pe care astfel de spirite o aduc, de prospetimea lor, de memoria foarte receta si nealterata a lor de stat mult la intrupari intr-un singur loc. Pentru ca noi o facem, avem mai multa experienta din alte puncte de vedere, cu care experientă le oferim o imagine concentrata a celor pe care le vor trai si ele candva, atunci cand vor putea rezista la astfel de societati complexe.
Astfel, fiecare om - indiferent ce fel de experienta avem - avem o experienta foarte bogata din anumite puncte de vedere si foarte saraca din alte puncte de vedere. Astfel suntem cu totii egali acum, aici, pe Pamant. Tocmai de aceea Dalai Lama - care spune multe, dar nu explica deocamdata inca si mai multe - spune sa facem tot ceea ce este mai bun si frumos in calitate de oameni: sa ne imprietenim. Pe urma vom vedea si cum vom putea folosi fiecare lucru pe care il cunoastem, fiecare in parte: cum ne putem ajuta, cum ne putem invata unul pe altul, adica cum sa traim impreuna.
Este cert ca, din cauza ca oamenii nu au fost lasati sa se imprieteneasca (dimpotriva, cel mai greu lucru pentru conducatori a fost faptul ca au ridicat popoarele unul contra celuilalt... si inca fac la fel in continuare...) lucrurile au stat, si stau asa cum stim acum, pe Pamant...
Este drept ca in orice rau este o samanta de bine (si invers, normal) : am invatat sa ne depasim frica, am invatat sa ne extindem curajul in toate domeniile, chiar daca inca multi abia pasesc pe acest covor al curajului.
Suntem intr-o permanenta criza, care se manifesta financiar, material, pentru ca suntem obligati de conducerile noastre sa ne raportam doar la aspectul material. Pentru ca nu ne raportam la calitatile pe care le avem, la prieteniile pe care le-am putea crea, dezvolta, intretine. Am invatat sa fim suspiciosi si rezultatele sunt cele pe care le avem.. Am invatat sa folosim prezumtia de vinovatie... Foarte putini isi infrang acest sentiment, de suspiciune, de a vedea raul si acolo unde nu este, doar pt. ca ceea ce nu este conform incredinterilor noastre - este impotriva noastra.
Dar cred ca totul este ceva din care putem sa invatam in continuare...