Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Să nu ne imaginăm că misiunea sfinţilor se termină odată cu trecerea lor dincolo de fiinţă. Munca lor merge mai departe, într-o deschidere uriaşă în volum, calitate şi profunzime...
LA MULŢI ANI TUTUROR CELOR CARE POARTĂ ÎNDRUMĂRILE DE NUME ALE SFINŢILOR PETRU ŞI PAVEL !!!

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


duminică, 22 februarie 2009

SEPARAREA DE „TURMĂ” – ÎNTOARCEREA LA „TURMĂ”

Am urmărit puţin din filmul „Alexandru Lăpuşneanu” (mi-ar fi plăcut să-l pot urmări în întregime, la fel ca şi filmul „Vlad Ţepeş” – poate mai apare pe vreun canal, cândva). Nu partea istorică mă interesează să discut aici, acum – deşi şi aceea, cu conjuncturile sale deosebite, este frumos de studiat. Din nefericire, la orele de istorie am învăţat partea seacă, goală de înţeles: fapte, ani, iar ani, iar fapte nude, seci, de parcă am învăţat istoria unor maşini – nu a unor oameni...
La un moment dat, Lăpuşneanu spune (şi este chiar posibil s-o fi spus – până la urmă este glasul conducătorului medieval, un glas răspândit în acel moment în toată lumea aceasta mare...): „A cerut cineva vreodată părerea poporului?! (voce dispreţuitoare) Poporul să muncească, nu să-şi dea cu părerea” (citat din memorie, iertat să-mi fie)...
Politica separării conducătorului de turmă... Cel care ajunge în poziţie de putere se separă de „turmă” – chiar dacă îşi asumă rolul de conducător (complex personaj, totuşi, în treacăt fie spus, acest Lăpuşneanu al nostru...) cu toate responsabilităţile sale.
Dar această permanentă politică a conducerilor societăţilor, de-a lungul ultimelor milenii, a condus omenirea până azi, când fiecare individ are, mai mult sau mai puţin, libertatea sa de gândire şi, cât de cât, de acţiune: a condus (coordonat) şi a dus la preluarea ideii de separare de turmă. Un pas înafara ideilor unui învăţământ oficial conduce la separarea, cu mândrie nevinovată, de turmă. Nu neapărat cu dispreţ: buna credinţă rămâne valabilă în majoritatea cazurilor, dar apare mândria (normală, omenească de altfel) de a fi putut s-o facă. De a fi fost unul dintre cei care s-a gândit să accepte s-o facă. Cu ingenuitate şi bucurie.
Este o bucurie inerentă a găsirii puterii interioare de a o face. Omul îşi asumă chiar rolul de precursor al generalizării căii pe care a îmbrăţişat-o. Poate că, din necunoştinţă de cauză, îşi asumă pentru început doar jumătăţi de măsură, uitând să se mai întoarcă să primească sfaturi de la „turma” pe care a lăsat-o în urmă. Ar da indicaţii, ar face atenţionări bucuros – dar nu ar fi bucuros să i se atragă atenţia că în viteza separării a pierdut din vedere multe lucruri care i-au rămas neclare.
Cu toate acestea, există oameni care o fac cu bucurie. Care se lasă atenţionaţi cu bucurie. Sunt atenţi să nu dispreţuiască, cu dorinţa de a oferi sprijin, de a oferi înţelegere şi de a îndruma în calea pe care se află cât mai mult, dar după puterile proprii şi ale călătorilor cu care împart drumul.
Alţii care nu s-au gândit la asemenea aspecte, dar pendulează între a accepta că nu au gândit separarea lor în felul de mai sus şi ar fi bine să se gândească chiar la felul în care apar gândurile în mintea lor. Căci este de reflectat asupra faptului că suntem influenţaţi, fără să ne-o dorim, fără ca măcar s-o ştim de cele mai multe ori, de cele care ne vin în cale. Politicul ne influenţează mereu, nu scăpăm de săgeţile sale şi ne pomenim că ne separăm cu dispreţ chiar şi de ei, cei care ne-au determinat să ne separăm de turma pe care ei au creat-o şi o întreţin cu drag: cu drag de ei înşişi şi de poziţia lor dominantă, şi cu dispreţ pentru turma însăşi.
Ce facem?! Îi întărim, la rândul nostru?! Sau îi privim după cum ne e înclinaţia: cu umor, cu compasiune, cu înţelegere – dar cu acea fermitate a înţelegerii noastre universalizate că aşa ceva ne-am dori să nu facem niciodată. Acceptăm lucrurile aşa cum sunt, dar lupta noastră – dacă alta nu avem – să fie lupta cu noi înşine: să ne ferim de dispreţ, de răutate, să căutăm să ne analizăm gândurile şi reacţiile ascunse, să vedem ce încărcătură emoţională au, ştiind că acest... ceea ce numim azi „mental colectiv” (adică... gândul „turmei”) ne înfluenţează mereu.
Atunci, să-i influenţăm şi noi cu gândurile noastre: nu neapărat de îndepărtare a tot ceea ce este străin de pricipiile noastre – căci în acest fel transmitem şi intenţia de respingere, de orice fel de respingere, chiar şi a celor înălţate. Ceea ce este bine să formăm în acest mental colectiv este dorinţa directă de element care deja a înlocuit altceva, clădit pe fermitatea de a nu folosi îndemnurile spaţiale ale celor care nu se conduc după încredinţări curate, bune, altruiste.
Încredinţarea şi exprimarea cu fermitate de a nu face ceva este o treaptă pe care trebuie să păşim azi repede, urcând pe următoarea: „Eu aş face aşa...”. Lăsarea negaţiei şi înaintarea cu afirmaţie.
Mulţi se întreabă cu bună dreptate: ce fac... mă întorc cu atenţia mea iar către locul de unde am plecat?!.. Dar nu este chiar aşa... este o întoarcere deschisă, o spirală deschisă mereu către înălţimile nebănuite ale sufletului unui om care, urmând chiar numai calea dorinţelor de ascensiune spirituală, ajunge să se simtă acel Homo Pantocrator despre care vorbeam cândva.
Dar Homo Pantocrator nu este complet fără a da exemplu şi ajutor din neştiut, din nevăzut: căci el este al tuturor văzutelor şi nevăzutelor, al celor de sus şi al celor de jos, al trecutului, prezentului şi viitorului deopotrivă...

Niciun comentariu: