DE CE NI SE DAU UNEORI INFORMAŢII ERONATE CU PRIVIRE LA VIEŢILE NOASTRE ANTERIOARE

Sigur că este un subiect foarte complex, delicat în felul său. Eu doar deschid aici o discuţie.
Rămâne şi pentru mine un subiect de reflectat asupra lui, în continuare...

După aprecierea mea, nu este o minciună când omul declară că i s-a spus de către îngeri că este actuala reîntrupare a unei personalităţi din vechime. Nu ar fi ceva asemănător faptului că omul apreciază un anume personaj şi apare pe net cu avatar reprezentând acel personaj. Sau ca şi cum şi-ar lua un ID pe Messenger. Adică, în cazul prezumtivei întrupări, s-ar da în mod intenţionat drept cineva admirat de el însuşi, pentru a face impresie uluitoare asupra altora.
Nu cred că este cazul despre aşa ceva. Nici măcar pentru oameni care se dovedesc ulterior deosebit de orgolioşi. Au şi ei ceasul lor de sinceritate: chiar în fiecare zi…
Un astfel de om este el însuşi uluit, pentru că se consideră un fel de ales… pentru că aşa ne-a învăţat societatea, religia: că numai aleşii au parte de vorba lui Dumnezeu sau a trimişilor săi, îngerii, arhanghelii. Şi în asemenea cazuri chiar se cred aleşi, deschizători de drumuri, şi încearcă să facă tot posibilul pentru a aduce la cunoştinţa societăţii a cui întrupare este, cu care îngeri sau alte personalităţi istorice, religioase vorbeşte, ce poate face, şi mai ales ce i se cuvine a i se face sau oferi lui personal. În primul rând atenţie, mai cu seamă atunci când oferă sfaturi dure care ar trebui ascultate, şi mai ales urmate.
Alţii sunt mai discreţi, mai blânzi, aşteptând doar să vadă cum decurge propria viaţă, ce se poate petrece pentru ca ceea ce cunoaşte să fie eventual recunoscut fără discuţii, aşteptând să apară cineva care să anunţe că ştie secretul său.
Care poate veni chiar, şi întărirea apare fără veste. Cu greu îşi mai scoate apoi din cap că totul nu este decât o foarte fină învăţătură.
Unii se consideră deosebiţi fără ca să ştie că în jurul lor sunt oameni şi mai puternici, dotaţi cu mai mult putere şi precizie. Când îi descoperă, fac tot posibilul să-i discrediteze: dintre ei unii sunt sincer indignaţi pe „impostori”. Sau chiar şi pe proprii îngeri, ajutători, caz în care abandonează calea comunicărilor astral-dimensionale, considerând că totul este o impostură.
Timpul însă îi va înţelepţi şi vor înţelege că, departe de a fi o farsă multidimensională, totul nu este decât o învăţătură.
Puţini dintre cei care descoperă adevărul au curajul să se corecteze în public, dacă şi-au făcut deja publice, anterior, declaraţiile conform încredinţărilor.
Să dezbatem un pic acest subiect.

Este unul dintre primele lucruri cu care unii oameni se confruntă când învaţă să penduleze sau să folosească ansa pe litere, sau intră direct în comunicare astrală sau dimensională.
De ce ni se dau astfel de informaţii?? Pentru că, de regulă, se răspunde la întrebări pe care ni le-am pus cândva, deşi poate am uitat. Eu am observat atunci, la început, că toate lucrurile care mi s-au spus, fără să întreb eu, erau răspunsuri de acest fel, la întrebări mai vechi. Mi-am pus întrebarea aceasta când am citit în revistele dnei Aurora Inoan că deja apăruseră 20 de Napoleoni, vreo 30 de Marii Magdalene, alte personaje biblice şi istorice. Observam că nu apărea nici un personaj din ramurile ştiinţelor, sau filozofi, oameni de artă, etc. … Plină de frică am întrebat şi eu: Am fost şi eu „careva” prin trecuturi??
Da, mi s-a spus. Ai fost papesa Ioana…
Doamne Dumnezeuleee… Am intrat în pământ de ruşine….
Am plâns şi cu greu am ieşit în lume în următoarele zile. Dar trebuia. Amărâtă, chinuită, le-am spus ajutătorilor mei: eu sunt de vină, nu trebuia să întreb… La ce mi-a trebuit să mă chinui aşa??...
Mi s-a spus atunci că voi înţelege cândva subtilitatea acestui eveniment.
Am crezut că se refereau la subtilitatea acestei forme de încarnare (numeam şi eu, pe vremuri, încarnare; acum numesc întrupare..)
Vremea a trecut, eu am învăţat multe lucruri, apoi şi am ajuns să pot să îmi văd nişte vieţi anterioare… călugăr într-o mănăstire pe valea Cernei, gospodină prin regiunile pe care istoria le-a numit ţările Ligii Hanseatice… om de rând retras din faţa cotropirii romane în Dacia… un pitic mut din naştere ajuns în faţa lui Iisus, care nu a dorit să mă vindece, căci numai aşa (am înţeles eu abia acum) puteam să îmi ajut fraţii dintr-o leprozerie, şi ei, la rândul lor, susţinând moralul altora care îşi suportau cu multă durere şi greutate boala percepută ca un păcat…
Aveam eu ceva destine mai subtile prin străvechimi, prin antichitate… dar nicidecum ceea ce mi se spusese… Apoi mă vedeam mergând, când bărbat, când femeie, mereu pe drumuri de munte, străbătând câmpii şi dealuri, văi şi munţii, mereu în preajma unor oameni luminoşi ca nişte zei… niciodată fiind la fel cu ei… Aveau încredere în mine – ca şi în orice om de altfel, căci numai ei puteau avea această TĂRIE… şi eu aveam încredere în dânşii, ştiam atunci ce făceau, dar când îmi cercetam zilele acelea, la începutul căutărilor mele, nu înţelegem mai nimic…
Dar am vrut să ştiu. Am înţeles că numai concentrându-mă pe universul societăţilor umane puteam înţelege rostul lor. Nu pe vieţile mele. Ele îmi dăduseră avânt şi încredere. Asta trebuia să fac, la rândul meu. Să încurajez lumea să aibă încredere: în propriile forţe spirituale, şi în semenii lor, şi în ajutătorii care ne sunt mereu în preajmă.
Am înţeles că întrebarea nu e just pusă: CE… CINE AM FOST într-o viaţa anterioară? Am fost de toate, am avut cu toţii timpuri de glorie personală, timpuri obişnuite personale, am făcut ce trebuia să facem, ne-am înţeles sau nu rostul atunci – dar nici nu era necesar să îl înţelegem atunci, pe loc, decât din punctul de vedere al celor pe care le aveam concret de făcut: să muncim, să apărăm, să călătorim, să luptăm, să învăţăm…
Astfel încât, atunci când unii clarvăzători spun oamenilor: „Atunci, în viaţa aceea, nu ţi-ai înţeles rostul!”, ar trebui să înţeleagă chiar clarvăzătorul însuşi că mai are ceva el însuşi de înţeles: că fiecare face exact ceea ce are de făcut, la vremea când are toate condiţiile să facă, condiţii care i se oferă omului, spiritului întrupat, prin naştere, prin societate. Iar omul chiar face, chiar dacă nu se gândeşte la profunzimea spirituală celor care rezultă din activităţile sale.
Sunt vremuri de gândire şi de acţiune pe anumite planuri, şi sunt vremuri de gândire şi de acţiune pe alte planuri. Sufletul nostru este într-adevăr un diamant cu atât de multe feţe, încât numai după multe vieţi ajungem să înţelegem că şlefuim fiecare faţetă în parte… Şi mai ales că o astfel de şlefuire continuă mult după încheierea ciclului acestuia de vieţi pământene – dincolo de Pământ, de Soare, de această galaxie… Cu mult dincolo de ea…

Nu se pune astfel problema dacă omul a înţeles atunci, în altă viaţă – se pune problema să înţeleagă ÎN ACEST MOMENT, când a venit vorba, şi cunoaşterea, despre aşa ceva. DACĂ a venit vorba…
Căci nu trebuie judecat – sub nici un motiv – ca „netrezit” cel care încă nu o face, căci FIECARE OM ARE TIMPUL SĂU, LOCUL SĂU, PUTEREA SA DE SPIRIT ÎNTRUPAT. Fiecare va face ce are de făcut, fiecare la timpul său. Fără îndoială.

Să învăţăm că există un timp pentru acţiune şi un timp pentru filozofie: căci filozofia este arta de trăi, şi fiecare spirit ajunge să înţeleagă această artă şi s-o trăiască, s-o aplice negreşit.
Că cei care au făcut în trecut filozofie nu erau oameni de acţiune, iar dacă aveau cunoaştere înaintată nu erau obligaţi toţi să o pună într-un anume fel de practică, în societatea lor.
Căci unii au acest rost, şi alţii nu au acelaşi rost.
Fiecare cu destinul său, fiecare cu felul în care se putea gândi şi acţiona în vremurile pe care le trăia.
Că este total greşit să judecăm societatea trecută, orice societate trecută, prin prisma celor prezente şi să spunem că omul a avut păcate din cauză că nu gândea cum gândim noi azi…
Să nu uităm că avem multă experienţă azi, acumulată din totalul vieţilor noastre anterioare. Este un dat, un har. Fiecare dintre noi avem un har şi când uităm acest lucru devenim agresivi. Ne ucidem harul şi atunci nu mai contează că ucidem bucuria, gândirea, simţirea… viaţa….

REVENIND…
Nu se dau astfel de informaţii tuturor. Cei care nu primesc astfel de „minciunele” cred că sunt atât de puri, încât nu s-a legat de ei nici o „minciunică”…
(…de fapt nu sunt câtuşi de puţin „minciunele”…)
Vor înţelege însă că însăşi această formă este o cale de înţelegere a subtilităţii căilor de percepţie a propriei forme de orgoliu. Orgoliu care apare nu ca mândrie bucuroasă că omul a realizat ceva, ci ca formă de a judeca pe cei care trec prin aşa ceva. De a crede că, dacă ei sunt pe comunicare, fac parte dintre cei „ aleşi”, care nu sunt păcăliţi niciodată…
Însă descurajează oamenii şi acest lucru, dacă a fost făcut până acum, poate fi remediat. Nu neapărat cerând umili iertare, ci procedând la încurajare, acolo unde este cazul.

Părerea mea este că există, într-adevăr, înainte-mergători, dar pentru a face ceva, nu a judeca pe alţii. Să vadă clar ce nu se face în societatea lor şi să vadă ce poate face fiecare în parte, aducându-şi aportul după puterea lor, acolo unde este puterea lor s-o facă.

Sunt cel puţin 2 sau 3 motive din care apar astfel de stratageme spirituale.
Duritatea aparentă a metodei o vom înţelege ca fiind necesară din cauza unei societăţi agresive, radicală în exprimarea sa faţă de cei care se străduiesc să aducă puţină cunoaştere în plus. Nu se mai ard oamenii pe rug – se ameninţă pe faţă sau pe şest, se atacă subliminal şi se recurge apoi la oferte de însănătoşire, de lucru, de încartiruire în rânduri ce pot specula orgoliul, mândria.
Unor astfel de oameni le este necesar să treacă de orgoliul de a fi cineva. Să treacă şi să meargă mai departe, cercetând, lucrând, încurajând şi pe alţii să facă acest lucru. Şi îşi pot da seama că pot s-o facă, până la urmă, mai devreme sau mai târziu. Dacă nu-şi dau seama în această viaţă, oricum au de învăţat multe lucruri din tot ceea ce trăiesc.
Altora li se întăreşte încrederea că important este ce au de făcut, de învăţat, că indiferent ce au făcut – mai important este ce au de făcut acum, şi de acum încolo. Aşa au fost şi în alte vieţi, acum chiar au nevoie de aşa ceva, la nivelul de vibraţie actual.
Aceasta înseamnă consolidare.
Altora le trebuie aşa ceva pentru a fi încurajaţi. Pur şi simplu încurajaţi, căci nu sunt în stare, în acest punct al evoluţiei lor, să se infatueze. Fără un ascendent glorios nu ar avea nici un curaj să meargă pe un drum propriu, chiar dacă în compania altora. Treptat, după întărire, îşi vor da seama că lucrurile stau altfel şi se vor replia singuri, cunoscându-şi adevărurile proprii şi folosindu-le în mod echilibrat.
Altora li se formează în acest fel curiozitatea de a merge mai departe în cunoaştere, fie ea a societăţii sau aceea care abia acum intră în societate. Îşi vor cerceta vieţile anterioare şi vor înţelege nu numai cele pe care le reliefează azi societatea, ci şi multe alte aspecte: existenţa şi funcţionarea societăților vechi, existenţa şi funcţionarea unor structuri: sociale, planetare, universice. Mie mi s-a pus următoarea întrebare: dacă sunt atât de afectată de ceea ce am aflat, de ce nu studiez cele care au fost, aşa cum au fost la vremea lor??
Şi aşa a fost. Un început de drum lung…
Vor mai fi fiind şi alte motive, voi o să cercetaţi, la rândul vostru şi o să găsiţi.