Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


joi, 4 noiembrie 2010

VIEŢI ANTERIOARE: DISCUTÂND PE LARG DESPRE SCEPTICISM

Dacă am pornit urcuşul explicaţiilor privind vieţile anterioare, una dintre cele mai controversate teme de discuţie este legată de realitatea vieţilor anterioare. De fapt, de întreaga fenomenologie care însoţeşte încredinţările unei părţi a omenirii privind ieşirea din stăpânirea prin atitudine dogmatică, prin impuneri de tot felul, care a jalonat societatea umană a ultimelor 7 - 8 milenii.
Sigur că nu intru în prezentarea controverselor sau a argumentelor pro şi contra unei idei sau a alteia. Mi-am propus să scriu despre contextul în care realitatea vieţii fundamentale - neîntrerupte şi eterne - a spiritelor, a monadelor din spirite şi apoi a monadelor individuale (ca trepte de evoluţie spirituală generală) cuprinde manifestări aparent fragmentate: o realitate prezentă astfel în conştiinţa umană prin înţelegerea modului de folosire a forţelor spirituale radiante, proiectate în:
- interiorul unui singur univers: în locuri diferite, în condiţii de trai diferite, în funcţie de experienţa de orientare şi de folosire a forţelor radiante în etapele de început ale evoluţiilor;
- în universuri diferite: însă numai în cazul evoluanţilor foarte înaintaţi, pe care I-am numit coordonatorii evoluţiilor noastre spirituale.

RĂSPUNSUL MEU LA O PARTE DIN IDEILE CARE CIRCULĂ ACTUALMENTE MAI MULT SAU MAI PUŢIN OFICIAL
Orice noutate este primită la început cu mai mult sau mai puţin scepticism, datorat încredinţărilor formate anterior.
Puterea, forţa de exprimare a încredinţarilor formează însă o consolidare, necesară în condiţiile în care nimic nu este de anulat, de aruncat, de distrus, ci de folosit atunci când condiţiile de trai o cer. De folosirea noului şi vechiului deopotrivă poate depinde la un moment dat starea de supravieţuire, în condiţii care pot deveni dificile chiar în societatea momentană.

Nu discut despre scepticismul creator, care determină cercetarea continuă. Nici nu l-aş numi aşa - l-aş numi mai curând curiozitatea de a cerceta ce este dincolo de cele cunoscute deja, dorinţa de a nu ne opri la zidul cunoaşterii. El poate crea de multe ori acel fel de simţire pe care îl numim suficienţă. Bună şi ea - de altfel - însă doar pentru un moment: acela al odihnei, care şi consolidează, în plus, cunoaşterea obţinută.

Mă refer la acel tip de scepticism care se sprijină pe elemente de educaţie sau pe o cultură oficială care urmăreşte robotizarea populaţiilor. Şi mulţi oameni şi-au însuşit, prin frică conştientizată sau pur şi simplu prin educaţie familială, o astfel de învăţătură falsă, pe care au dus-o la rang de încredinţare, din care şi-au făcut o "sfântă" armă. Şi lovesc crunt, în continuarea religioşilor de profesie, cu ideea complex nesănătoasă că Dumnezeu ascunde etern-intenţionat multe lucruri omului, iar căutarea şi dezvoltarea pe cont propriu a modalităţilor de cercetare spirituală prin alte simţuri decât cele trupeşti ar fi păcat sau în cel mai simplu caz - total "nenatural". Nu-şi dau seama că nu fac altceva decât să perpetueze cu adevărat o stare de ne-normalitate, încercând să taie mlădiţele din care se va dezvolta în mod complex viitorul omenirii.
Nu vreau să continui pe această cale de evidenţiere a unor aspecte neconstructive ale societăţii noastre, pe care de altfel le cunoaştem bine. Să percepem corect cele care se petrec în societatea noastră, înţelegând-o şi dorindu-i doar depăşirea manifestărilor interesate, agresive, neconstructive.
Însă putem porni de la ceea ce formează interdicţii religioase sau, mai corect cred eu, de la obligativitatea încadrării gândirii umane în dogmele religioase.
De fapt ar fi şi mai corect să avem în vedere orice fel de dogmă: fie religioasă, fie laică - şi mă refer la prezentare oficială a unor ştiinţe, la caracterul axiomatic al multor elemente de cunoaştere actuală.
Scepticismul generat de atitudinile dogmatice ale oamenilor care se folosesc de ştiinţele oficiale, în societatea umană, poate fi considerat în egală măsură inerţial - la fel ca şi cel generat de doctrinele religioase. În fond, anumite laturi, aspecte ale ştiinţelor pot fi considerate doctrine laice, căci impun centrarea pe o anumită direcţie de gândire societară, cu implicaţii directe în relaţiile interumane. Biologia, psihologia, istoria - şi nu numai - pot crea depărtări serioase de la linia de echilibru, prin forme de analiză şi axiomatizare a manifestărilor vieţii în general, şi omului în particular. Am în vedere acel om care îşi pune întrebări în registrul tuturor aspectelor societare. Apoi în registrul aspectelor planetare, apoi universale… Acel om care se vede obligat de conştiinţa sa să caute răspunsuri, care luptă să nu fie cuprins de psihozele pe care religia şi interesele politice şi sociale le creează (mai mult sau mai puţin intenţionat, dar a căror întreţineri sunt de multe ori intenţionate): în virtutea cărora, concret, se dezvoltă o latură sau alta a culturii şi a învăţământului de azi.

Mi-am propus să explic, prin întreaga mea activitate, fenomenologia concretă care stă la baza a ceea ce este numit azi "psihoză idealistă". Eu o numeam altfel, dar nu asta e important aici. Mi-am propus să demonstrez cu forţele mele că există un fundament clar, material concret, al fenomenelor nedezbătute oficial decât vag, cu teama că omul care dezbate constructiv îşi poate pierde credibilitatea în societatea profesională şi politică în cadrul căreia şi-a format o poziţie, un renume.
Nimic nu este de moment, acest moment pe care îl trăim, sau alt moment - orice moment. Nimic nu este acum reacţie la "crizele" care străbat societatea umană - într-atât încât se poate spune că omenirea a dus-o 7 - 8.000 de ani din criză în criză sau criza este felul omenirii de a fiinţa. În asemenea condiţii ştim bine că o stare generalizată nu mai este stare specială, ci normalitate. Şi atunci ea se numeşte altfel, mereu altfel - în funcţie de conştientizarea generală sau de interesele politice momentane, ori de felul în care omul îşi percepe la un moment dat propriul trecut. Exemplu: antichitatea nu s-a numit pe ea însăşi în acest fel, nici evul mediul, etc. - doar noi ne numim perioadele istorice în fel şi chip. Ştim asta bine.

Lumea îşi caută normalitatea azi, acea normalitate care i-a fost furată sistematic în mileniile trecute, făcând din abilităţile pur umane o vânătoare de vrăjitoare. Aşa cum un om este mai scund sau mai înalt, sau are o acuitate mai mult sau mai puţin înaintată a vederii, auzului, mirosului, gustului sau a simţului tactil - la fel se petrec lucrurile şi cu ceea ce numim intuiţie, clar-intuiţie, clar-simţuri (nu sunt întrutotul de acord cu această denumire, dar o folosesc pentru orientare faţă de literatura de specialitate).
Da, omul este foarte puternic şi foarte conştient de sine însuşi, azi. Dacă Dumnezeu nu ar fi fost deja exprimat, omul l-ar fi descris azi la fel cum deja o face, acum. Poate chiar mai clar, nefiind influenţat de doctrinele religioase.
Dacă nu ar fi existat îndoctrinarea biologică prin teoria evoluţiei animalice a omului - din primatele "speciale" (care nu mai există azi - teorie foarte comodă în toate aspectele ei), omul-spirit şi-ar fi descoperit mult mai repede rădăcinile legate de originea corpurilor sale pe Pământ, de Creaţia înalt-conştientă a altor evoluanţi mult mai înaintaţi - Creatorii şi Coordonatorii evoluţiilor noastre, fără a fi influenţat de modul intenţionat-evaziv şi deviant al religiilor de azi. Care se sprijină exact pe ceea ce interzice poporului îndoctrinat…
Dacă…
Este doar orientativă folosirea acestui cuvânt: "Dacă"… Căci trăim "foarte" concret ceea ce trăim şi ceea ce este de făcut se leagă de concretul zilelor noastre. Timpurile se schimbă, fiecare intuiţie devine percepţie reală, comună multor oameni: din ce în ce mai multor oameni. Vom discuta în acest articol şi despre treptele de parcurs de la o etapă de trăire la alta, trepte care cuprind, şi care deosebesc diverse stări de starea inerţială în care ne-am obişnuit să cuprindem - cu o acuză pripită, generatoare de dispreţ - pe cei care nu se "mişcă" repede în peisajul nostru spiritual.

ADEVĂR SAU APARENŢĂ?
Toate formează - mai mult sau mai puţin conştientizat - negări ale realităţii: ale realităţii percepute de unii oameni sau de către alţii. Negări din încredinţare de orice fel.
Negare sau numai scepticism cu privire la diverse fenomene ale lumii înconjurătoare, care la rândul lor pot conduce la forme de manifestare umană dintre cele mai greu de conceput. Exemplul cel mai concludent mi se pare acela al negării existenţei girafei de către Parlamentul englez, înainte ca demnitarii în cauză să fi văzut vreodată cu ochii lor o girafă…

Toate au la bază un adevăr sau o aparenţă cu prezentare momentană care aduce cu un adevăr uşor de intuit. Descoperim mereu că lucrurile stau altfel decât ne-au condus aparenţele, anterior. Toate ne formează pe de o parte încredinţări - pe de altă parte greutăţi de urmărire, şi de schimbare a cunoaşterilor, încredinţărilor.
Descoperim însă, mai devreme sau mai târziu, că mintea noastră este de fapt foarte elastică, sprijinindu-se mereu pe tot ceea ce am înţeles anterior. Intrăm mai lent sau mai repede pe drumuri mereu noi, drumuri de cunoaştere, drumuri derivate din cele anterioare, bazându-ne şi pe percepţiile care ne-au ajutat, şi pe percepţii noi, pe mintea care are experienţă să croiască înţelegeri ale drumurilor, extrapolând: având la bază o experien?ă care adânceşte înţelegerile, formează altele noi, sintetizează, abstractizează şi îşi urmează calea care se întăreşte astfel.
Aşa cum am mai spus recent, ne sprijinim în drumurile cunoaşterilor de formatorii drumurilor, de dezvoltatorii lor şi de mulţi alţi utilizatori. Mai întâi suntem utilizatorii celor create anterior, şi dezvoltate de formatori şi însoţitorii lor, jalonând şi construind după puterile lor. Cei care vin să se alăture lor - o fac sprijinindu-se şi ei pe experienţa altora, dar în egală măsură şi pe intuiţia lor proprie. Astfel de intuiţii sunt şi ele proiecţii ale unei experienţe anterioare vaste, cu care fiecare spirit vine la întrupare: pentru a consolida ceva, pentru a îmbogăţi, pentru a aprofunda şi, în final, pentru a se înălţa spiritual: prin înălţarea celor cunoscute deja, prin puteri mereu crescute tocmai prin manifestarea celor întărite astfel. Apoi ajutăm la creşterea experienţei altora, şi ajutând - învăţăm noi înşine să înţelegem experienţa altora… adică creând mereu o adevărată spirală şi îmbogăţind-o prin conştientizarea infinitului şi eternităţii pe care le descoperim în zborul spiritual nesfârşit…

Dar în cuprinderea unui moment evolutiv - aşa cum trăim noi azi, pe Pământ - ne aflăm poate fără voie în vârtejul cunoaşterilor directe şi al intuiţiilor care urcă din subconştient. Avem un subconştient căruia i se estompează limitele transformărilor sale în conştient activ, iar acest moment este exact momentul conştientizării dispariţiei unor astfel de limite, cu care ultimele generaţii umane au trăit: până la încredinţare că trăiesc singura, unica realitate.

Iar trecerile cuprind variaţii desfăşurate rapid, şi tocmai de aceea greu de suportat uneori. Reticenţi, sceptici, fiecare dintre noi trăim mai mult sau mai puţin un asemenea moment. Dar cauzele profunde ale unui asemenea fel de trăire poartă cu sine, pregăteşte şi creează momentul însuşi al trecerii de la reticenţă, scepticism - la primirea noului şi la formarea încredinţările noi.

Omeneşte vorbind, undeva încep să apară procesele de conştiinţă şi împotriva lor se aduc argumente, nu neapărat împotriva celor care deja au intuit necesitatea trecerii. Argumentele contra pot adânci propria schismă - între analist şi lumea înconjurătoare - până când apare încredinaţarea.
Dacă apare pe loc, în viaţa pe care o trăieşte momentan…
Dacă nu apare, este bine să reflectăm şi la o altă necesitate a vieţilor consecutive, bazându-ne pe următoarea realitate (şi răspund astfel întrebările de tip: "De ce nu toţi odată, ca să nu ne mai certăm atât…."):
- unele spirite au puterea de a se adapta rapid noutăţilor, obişnuiţi fiind deja să asculte mai curând de intuiţiile proprii decât de impunerile celor din jur;
- altele nu au încă această putere, ea le este în formare; nu au puterea să renunţe la construcţia unei vieţi care cuprinde renumele lor, cultura lor, îndreptată unic în direcţia sprijinirii vechiului. Care a consolidat deja ceea ce era necesar prin cele trăite şi merge în odihnă fără să se poată opri, creindu-şi astfel inerţii.
A merge mai departe pe această cale a nemişcării nu ar fi decât a crea şi dezvolta curente inerţiale, într-o etapă de evoluţie în care necesităţile au direcţia de conştientizare, şi nicidecum de formare a unor caracteristici cu caracter de unicat. Mai degrabă formarea unei flexibilităţi de adaptare la schimbări, decât împietrirea în acelaşi mod de a trăi, osificarea manifestărilor de un anume fel, în detrimentul fluidizării trăirilor şi înţelegerii rotirii cadrului vital în funcţie de modificările universului înconjurător. Căci da, universul nostru se schimbă, şi noi - odată cu el. Concret, şi o simţim în corpurile noastre, în intuiţiile noastre, în percepţiile care se deschid, care ne împing la schimbare: dorită sau nedorită.
Deocamdată nu pot fi de acord cu ideea că cei "întârziaţi" se vor reîntrupa în continuare, în timp ce "treziţii" vor pleca fericiţi pe alte meleaguri minunate ale universului…
Subscriu şi întăresc astfel simţirea conform căreia majoritatea spiritelor existente azi pe Pământ şi în jurul Pământului, sunt venite din alte puncte ale universului, din alte universuri, şi se vor întoarce "acasă" - adică: de unde au venit - în timp ce pe Pământ vor rămâne:
- rezidenţii (cei mai puţin evoluaţi, dar care nu au avut evoluţii în ultimele câteva milenii, neputând suporta agresivităţile celor de acum).
Aici este confuzia cea mare, din multe viziuni ale trecutului şi ale viitorului deopotrivă: sunt confundaţi rezidenţii (spiritele care vin pentru prima dată în viaţa lor spirituală să trăiască în condiţiile de pe Pământ) cu spiritele înaintate (tot primare, dar de evoluţii mai înaintate) - care şi ele vin pentru prima dată pe Pământ, însă în calitate de ajutători ai rezidenţilor, trăind primele lor evoluţii efective de ajutaţi-ajutători, la nivele foarte joase de vibraţie a universului. Rezidenţii sunt spirite primare în călătorie spirituală progresivă, în timp ce majoritatea ajutătorilor lor (tot primari) sunt în călătorie spirituală regresivă. De reţinut acest lucru.
- ajutătorii cei mai înaintaţi din populaţiile de azi - fie primari sau secundari, care azi sunt sau nu "treziţi". Foarte important de reţinut ŞI acest lucru.
Căci cei numiţi impropriu "ne-treziţi" sunt în asemenea situaţie doar pentru că acum, şi nu altcum, au condiţii de a-şi percepe propriile neputinţe de adaptare: în condiţiile de mare aglomeraţie planetară şi de dezvoltare tehnologică deosebită. Iar alături de ei sunt întrupaţi ajutătorii cei mai rezistenţi, sensibili - dar şi rezistenţi, care îi pot sprijini pe cei mai puţin adaptabili, flexibili. Tocmai sensibilitatea şi rezistenţa lor pe termen lung ajută pe toţi cei ajutaţi să-şi continue drumul, fără ca încrâncenările lor - înţelese bine, şi mai ales în majoritatea subtilităţilor lor - să le denatureze evoluţiile proprii.

Într-un ciclu de vieţii viitoare, cei care azi au conştientizat inerţii peste care nu au putut trece acum (şi pentru care sunt în mod complex ÎNŢELEŞI, NICIDECUM PEDEPSIŢI… foarte multă atenţie la acest aspect !!) nu se vor naşte direct într-o societate care să-I oblige să facă direct ceea ce nu au putut face acum. Dimpotrivă, şi aici se manifestă AJUTORUL coordonatorilor evoluţiilor noastre, se vor naşte pentru manifestare prin corp fizic într-un cadru vital înălţat, într-o societate formată de cei care au avut anterior întrupării lor: şi flexibilitatea în orientări, şi puterea de a primi noutăţile percepţiilor şi lucrărilor de tip nou, valorificând fiecare moment propice formatărilor necesare desfăşurării noului, irumperii noului la interfaţa dintre diverse straturi de noutate pe care deja le pot întrevede cei mai intuitivi.
Care astfel vor consolida cele trăite acum, chiar în aceste condiţii. Căci ei şi-au trăit deja fazele anterioare, şi sunt întotdeauna peste tot unde este nevoie de ajutorul lor.
Ei sunt cei care creează întotdeauna societatea viitorului, care dezvoltă rădăcinile şi tulpinile, care îmbogăţesc rămurişul şi astfel fac "cuib" celor care vor veni în societate, ulterior: care se vor acomoda astfel mai uşor cu diverse feluri de manifestări, până când - indubitabil - îşi vor forma şi ei flexibilitatea de care dau dovadă generaţiile evolutive care le-au oferit ajutor.
Cu toţii, ajutaţii de azi şi ajutătorii lor, vor ajuta împreună alte generaţii de sceptici, de inerţiali - cei ai timpurilor care se vor derula atunci.
De la care învaţă şi ei să ajute, în continuare, alte generaţii, în eternitate.
Într-o spirală fără de sfârşit…
Timp avem, căci suntem cu adevărat nemuritori. Iar de bucuria eternului şi infinitului chiar ne vom bucura cu toţii.
Chiar şi cei care azi sunt reticenţi, de frică să nu-şi facă speranţe degeaba.
În economia eternului, "finit" şi "degeaba" este doar un moment uşor de depăşit.

2 comentarii:

Nima spunea...

Chris...

Voi fi iertata , ca sa am vreme sa ma-mplinesc.

O zi buna , draga mea !

Cristiana spunea...

Iertare...
Numai oamenii bine-intentionati cer iertare... pentru lucruri atat de pline de bun simt, incat ele nu au facut niciodata suparare...

Insa implinirea...
Daaa... asa e, vine o vreme cand o cautam, si apoi mai vine o vreme cand descoperim ca suntem pe un drum astfel deschis catre mii de alte impliniri.. si tocmai acest drum ne croieste mereu Viata... ca Drum spre Implinire...
Multumesc....